Asertivitatea ȘI Comportamentul Asertiv

ROMÂNIA

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII

”MIHAI VITEAZUL”

Programul de STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

“PSIHOLOGIE – INFORMAȚII”

LUCRARE DE DISERTAȚIE

TEMA: ASERTIVITATEA ȘI COMPORTAMENTUL ASERTIV

Masterand:

SINCĂ ALIN

Conducătorul științific

Conferențiar universitar doctor :

MARIA CRISTINA CHIRU

[anonimizat]

C U P R I N S

1. CONSIDERAȚII GENERALE

2. COMPONENTELE ASERTIVITĂȚII

3. CARACTERUL ASERTIV-DEFINIȚIE, COMPONENTE, SEMNIFICAȚIE

4. REGULI ALE COMUNICĂRII ASERTIVE

5. BENEFICIILE CARACTERULUI ASERTIV

6. BIBLIOGRAFIE

Considerații generale

Toate sistemele sociale depind, într-o măsură mai mare sau mai mică, de schemele de interacțiune socială și interpersonală, în care ne implicăm zilnic și care ne solicită să luăm atitudine și decizii pe cale de consecință.

De multe ori auzim în jurul nostru persoane cărora nu le convin anumite situații, dar nu lasă să se vadă acest lucru, ori pentru că nu vor sa îl rănească pe celălat, ori pentru că nu știu cum să procedeze.

Consideră că dacă așteaptă suficient de mult timp, se vor rezolva lucrurile. Poate se va rezolva, însa aceast comportament pasiv creează descurajare, slăbiciune, devalorizare și relații ce se bazează pe criterii necorespunzătoare, iar persoana pasivă se poate simți folosită de cealaltă.

Nu întotdeauna obținem ceea ce ne dorim. Nu primim sprijinul ce ni se cuvine, iar drepturile nu ne sunt respectate. Ne surprindem atacând înainte de a ne da seama și a ne stăpâni. Răspundem diferit la persoane diferite.

Comunicarea asertivă este o soluție, în condițiile în care aceasta pune accent pe capacitatea de a evidenția propriile experiențe și opțiuni într-un fel în care să nu fie lezate respectul de sine și al celorlalți.

În prezent, în literatura de specialitate, pentru a desemna o comunicare eficientă a conduitelor optime, întalnim tot mai des: comunicarea și comportamentul asertiv.

Dacă pentru o descriere largă am putea să ne închipuim relațiile umane pe un continuum, astfel la cei doi poli ai acestuia putem găsi comunicarea și comportamentul agresiv, iar la celălalt – comunicarea și comportamentul pasiv. Astfel, la mijlocul acestui continuum se pot situa comunicarea și comportamentul asertiv.

Asertivitatea reprezintă capacitatea de a influența sau de a-l comanda pe celălalt, fiind comparată uneori cu competența socială. Este un termen preluat din terapia comportamentală, unde se consideră că asertivitatea inhibă anxietatea.

Conceptul de asertivitate, oarecum nou în societatea noastră, este împrumutat de la americani si semnifică, a spune "nu" fără a te simți vinovat.

Mai exact, comunicarea asertivă este cea prin intermediul căreia îți impui punctul de vedere, în mod clar si concis, spontan și direct, având totodată prilejul de a-ți păstra demnitatea și drepturile și, simultan, fără să-l insulți pe celălalt – așadar fără să îl ataci ca individ, ci să te referi strict la comportamentul pe care l-a avut în acel moment.

Comportamentul asertiv implică capacitatea comunicare în mod clar, fără ambiguități, dar în același timp înseamnă a fi și sensibil la necesitățile altora și la răspunsul lor într-o anumită împrejurare.

1.1 Definiția asertivității si acceptiunile acesteia

Smith (1975) prezenta comportamentul asertiv ca reprezentând dreptul fundamental al fiecărei persoane. Opinia sa și-a asumat o libertate mai largă decât o făcea filosofia social-democratică: "Ai dreptul să îți judeci comportamentul, gândurile și emoțiille, să ai responsabilitate pentru punerea bazelor unor comportamente și, de asemenea, pentru consecințele lor".

Rakos (1979) critica această definiție, fiind bazată doar pe drepturi, pentru absența cunoașterii că expunerea drepturilor prin acțiunea personală într-un context social, duce la relatarea responsabilităților anterioare și ulterioare.

Expunerea drepturilor personale la extensia drepturilor societății și la responsabilitățile individuale impune conceptul de "asertivitate" cu o alură de narcisism și egoism.

Unele definiții au ca element cheie expunerea emoțională.

Wolfe (1982) transpune în concepte asertivitatea în termeni de "exprimare a oricărei alte emoții decât anxietatea unei persoane".

Cea mai bine realizată definiție privind această categorie este dată de Masters (1979) și Rimm: "comportamentul asertiv reprezintă comportamentul interpersonal ce implică exprimarea onestă și directă a gîndurilor și opniilor ce sunt social adecvate și în care se ține cont de opiniile și bunăstarea altor oameni".

Lange și Jacubowski (1976) spun că "asertivitatea include apărarea drepturilor personale și a exprimării gândurilor, sentimentelor și opiniilor în mod direct, onest și corespunzător, fără a încălca drepturile altei persoane".

Asumarea teoretică se încadrează în a patra categorie, împreună cu exprimarea drepturilor și emoțiilor. Ca exemplu, Alberti și Emmons (1970) spuneau următoarele: "Comportamentul dobândit de o persoană pentru a acționa în scopul propriilor interese, pentru a se apăra fără anxietate, pentru a-și putea exprima onest sentimentele și pentru exersarea propriilor drepturi fără a încălca drepturile altora este definit ca fiind un comportament asertiv".

Rich și Schroeder (1976) au afirmat cu tărie că acest comportament asertiv reprezintă abilitatea de a căuta, de a menține sau intensifica rezistență într-o situație dintre persoane prin intermediul manifestării sentimentelor sau a dorințelor.

Lowrence (1997) lărgeste conceptul de asertivitate, expunându-l ca fiind "învățarea capacității de a adapta comportamentul solicitărilor situației interpersonale, întrucât consecințele pozitive să fie maxime, iar cele negative să fie minime".

2. Componentele asertivității

“Asertivitatea implică apărarea drepturilor personale și exprimarea gândurilor, sentimentelor și convingerilor în mod direct, onest și adecvat, fără a viola drepturile altei personae.” (Rathus, 1999)

Asertivitatea este cea mai sigură modalitate de rezolvare a problemelor dintre indivizi. Comunicarea directă, clară și onestă îngaduiește recepționarea mesajelor fără distorsiuni, acest lucru menținând relațiile cu ceilalți.

Tensiunea, conflictul, critica etc. sunt constructive într-o comunicare asertiva.

A fi asertiv este un mod de a fi în lume, în clipa în care invățăm să ne respectăm pe noi înșine (și pe ceilalți), fără ca prin aceasta să periclităm drepturile celorlalți. Devenim asertivi în clipa în care ne putem exprima punctul de vedere, chiar contrar celorlalți, fără ca acest lucru să ne creeze stress, teamă sau anxietate. A fi asertiv înseamna a fi sincer fără a-l răni pe celălalt.

Asertivitatea nu reprezintă un comportament cu care ne naștem. Oamenii comunică și se comportă în funcție de reacțiile primare – de a fugi sau de a lupta – într-un mod agresiv sau submisiv. "În mod natural, ne comportăm și comunicăm submisiv sau agresiv; asertivitatea este un comportament și un mod de comunicare educat – deci o abilitate care trebuie cunoscută si apoi exersată".

Totodată, asertivitatea reprezintă rezultatul unui ansamblu de atitudini și comportamente dobândite, care au consecințe pe un termen îndelungat precum îndreptarea relațiilor sociale, creșterea încrederii, respectarea drepturilor persoanei, stabilirea unui stil sănătos de viață, îmbunătățirea abilităților de a lua o decizie responsabilă (Rakos, 1991).

După A.A. Lazarus (1973 după Moscovici, 1998:79), asertivitatea comportă patru elemente:

1. neacceptarea cererilor;

2. cereri de favoruri și formularea de cereri;

3. exprimarea sentimentelor negative si pozitive;

4. inițierea, continuarea și încheierea unei conversații generale.

Această trăsătură se îmbină cu o mulțime de elemente verbale și non-verbale (ridicarea tonului vocii, privirea intensă etc). O importanță deosebită o prezintă cererea verbală care, pentru a putea fi eficace, ar trebui să fie convingătoare, adică să motiveze prin câteva elemente valabile.

Cererea verbală trebuie însoțită de un stil non-verbal adecvat: tonul vocii, în același timp dominator și amical. Totodată, cererea trebuie să fie una pertinentă și legitimă.

Influența este mai mare dacă există o relație interpersonală puternică de prietenie, de autoritate sau sentimentală, chiar dacă ea riscă să creeze o oarecare servilitate, cererea fiind precedată de un număr anume de flatări și convenții.

Dintre elementele non-verbale folosite, menționăm:

Contactul vizual: un individ asertiv își privește interlocutorul în ochi. Absența contactului vizual poate să transmită mesaje nedorite.

Tonul vocii: până și cel mai asertiv mesaj își pierde din semnificație dacă este exprimat cu voce șoptită (dând impresia de nesiguranță) sau prea tare, fapt ce poate activa comportamentul depresiv al conlocutorului.

Postura: poziția corpului persoanelor asertive diferă in funcție de situație. Se apreciază că, în aproximitatea cazurilor, subiectul va trebui să stea drept: nu prea rigid, deoarece aceasta exprimă încordare, dar nici prea relaxat, deoarece ceilalți pot interpreta o poziție ca aceasta fiind lipsită de respect la adresa lor.

Mimica: trebuie să fie adecvată cu conținutul mesajului ca mesajul sa aibă caracter asertiv. Așadar, dacă cineva zâmbește atunci când afirmă ceva ce îl supără, oferă colocutorului o informație incertă, care afectează sensul comunicării.

Momentul administrării unui mesaj: cel mai eficace mesaj asertiv își pierde din semnificație dacă este administrat la moment nepotrivit.

Conținutul: chiar dacă sunt respectate celelalte condiții, mesajul nu iși poate atinge scopul dacă este agresiv, dimpotrivă, este exprimat timid și într-o maniera pasiva. Un mesaj asertiv este necesar să fie precis, direct si descriptiv.

3. Caracterul asertiv – definiție, componente, semnificație

Prin comportament asertiv înțelegem în primul rând „ tăria de caracter”, pe care Marc Aureliu a așezat-o între cele patru virtuți de căpătâi.

Comportamentul asertiv reprezintă o cale de mijloc între două extreme și presupune solicitarea propriilor drepturi sau refuzul unor sarcini într-un mod simplu, direct, care nu neagă, nu atacă sau manipulează pe alții. El presupune considerație și respect față de sine și de persoanele din jur.

Comportamentul asertiv implică anumite caracteristici cheie, ce pot fi un foarte bun punct de referință: comunicare, autoacceptare, respect.

➢ Autoacceptarea – a avea așteptări realiste de la sine, a nu considera că este necesar să te asiguri de perfecțiunea lucrurilor pentru a putea avea un loc în această lume;

➢ Autovalorizare – să nu ai rușine de tine și de ceea ce presupun dorințele tale, să nu te simți defăimat pentru că există diferență între tine si restul; trebuie să crezi în dreptul de a-ți exprima propia opinie și de a actiona spre satisfacerea propriilor dorințe și nevoi;

➢ Capacitatea de comunicare, de împărtășire a propriilor experiențe cu cei din jur decât de a păstra totul în tine;

➢ Respectarea nevoilor și a drepturilor celorlalți;

➢ Sentimente confortabile legate de propria persoană, cu acțiunile și nevoile personale.

Acest tip de caracter este deseori înțeles greșit, ceea ce este ciudat, având în vedere că el implică capacitatea de a comunica în mod clar, fără ambiguități, dar în același timp înseamnă a fi și sensibil la necesitățile altora și la răspunsul lor într-o anumită împrejurare.

De fapt, caracterul asertiv nu este doar de un singur fel. În cadrul definiției acestuia rămâne loc de interpretare, având în vedere că fiecare are propriul său stil. Nu toți suntem la fel; putem fi plini de umor sau serioși, conciși sau plini de elocvență.

Capacitatea de a acționa cu un anumit grad de asertivitate se împarte în trei categorii:

➢ Trebuie să avem suficientă conștiință de sine pentru a fi capabili să recunoaștem sentimentele înainte de a le exprima;

➢ Trebuie să ne putem controla suficient de bine impulsurile de a ne manifesta dezaprobarea și chiar supărarea fără a permite escaladarea spre furie și să ne exprimăm o gamă de doleanțe într-o manieră potrivită și cu o intensitate adecvată;

➢ Trebuie să ne susținem drepturile, cauzele și credințele profunde.

Aceasta înseamnă a fi capabili să nu fim de acord cu alții fără a recurge la subterfugii și sabotaje de ordin emoțional și să ne apărăm doleanțele, respectând în același timp punctul de vedere al altor persoane.

Deseori aceasta rezultă într-un compromis constructiv – ceea ce se numește o situație „câștig-câștig”. Deoarece legăturile unei relații sunt strânse atunci când se manifestă respect și de o parte și de alta, sunt realizate, cel puțin parțial, necesitățile tuturor celor implicați.

4. Reguli ale comunicării asertive

4.1. Prioritar este să învățăm să comunicăm

Pentru a deveni asertivi, este necesar să trecem printr-un pas indispensabil: să învățăm să comunicăm. Abilitățile comuncării nu sunt ușor de obținut.

Dacă întrebăm oameni din mai multe companii care este principala problemă în organizația lor, în aproape toate cazurile răspunsul va fi: comunicarea. Problemele de comunicare sunt produse de trei mari prejudecăți, acestea existând în aproape toate organizațiile: e ușor să comunici; pentru a comunica e de ajuns să transmiți un mesaj; dacă ai transmis mesajul sigur oamenii vor înțelege întocmai ceea ce ai vrut să se înțeleagă. Însă comunicarea completă presupune mai mult decât transmiterea mesajului; presupune transmitere, recepție si feedback.

Ca să comunicăm corespunzător, trebuie să fim conștienți de barierele care intervin în comunicare. De regulă, oamenii își reprezintă ideile în mod vizual și, de cele mai multe ori, când încearcă să le exprime în cuvinte, nu reușesc să găsească cea mai bună exprimare. Astfel, faptul că nu reușim să exprimăm ceea ce gândim prin cuvinte sau prin limbajul non-verbal este prima mare barieră în comunicare.

De asemenea, comunicarea este influențată de percepția celui căruia îi este destinată – receptorul – așa că trebuie să ținem cont de faptul că o anumită expresie declanșează imagini diverse la persoane diferite.

Dacă receptorul nu a înțeles, problema nu este a lui, ci a inițiatorului comunicării: emițătorul, care trebuie să se asigure, folosindu-se de feedback, că receptorul a înțeles ceea ce i s-a transmis. Așa procedează vânzătorii din restaurantele McDonald's, care repetă tot ceea ce a comandat clientul, ca să se asigure că îi va da exact ceea ce a cerut.

Ca urmare, cel mai important lucru în comunicare este ce a înțeles receptorul, nu ce spunem noi. Scopul comunicării nu este transmiterea unui mesaj, ci primirea unui răspuns sau obținerea unui rezultat: schimbarea de atitudine, modificarea stării actuale etc.

În concluzie, înainte de a comunica asertiv, trebuie să asiguram înțelegerea mesajului de celălalt așa cum ne așteptăm să fie perceput; după aceea decidem dacă mai continuăm sau nu discuția.

Un alt element important al comunicării este ceea ce transmitem fără cuvinte, prin limbajul corpului, și este perceput în mod inconștient, de către celălalt.

Comunicarea față în față – care s-a dovedit a fi și cea mai de succes în istoria companiilor – este și cea mai complexă, pentru că avem la îndemână toate "ingredientele" comunicării: și cuvintele, și limbajul corporal (văzut – postura, gesticulația, îmbrăcămintea; auzit – viteza de vorbire, intonația, tonul vocii). Iar între ceea ce trebuie să transmitem prin cele doua limbaje trebuie să existe o congruență.

Altfel, dacă vorbele și corpul nostru nu spun același lucru, mesajul recepționat de colocutor va fi mesajul corpului, fiindcă în comunicare semnificația nu este dată de cuvinte, este data de limbajul corpului (dacă spunem, de exemplu: "Mă bucur să te văd", iar limbajul corpului nostru spune contrariul, interlocutorul nostru va ști că nu am vrut să ne întâlnim cu el).

4.2. Ca să fii asertiv, trebuie să știi să îți susții drepturile

Trecând la următorul pas – învățarea comportamentului asertiv – trebuie să conștientizăm faptul că avem față de ceilalți un ansamblu de drepturi ce trebuie susținute. Totodată, pentru ca să fii asertiv nu reprezintă a fii agresiv, trebuie să conștientizăm că și ceilalți, au aceleași drepturi la rândul lor de care trebuie să ținem cont.

Printre drepturile asertive putem număra: dreptul de a-și susține opinia, dreptul de a fi ascultat, de a fi luat în serios, de a da un răspuns sau o replică atunci când ți se comunică ceva. (De exemplu, dacă șeful vă dă, a nu știu câta oară, cateva sarcini în plus, iar la replica voastră: "Aș avea și eu ceva de spus", se răstește: "Nu, nu ai ce spune", un comportament asertiv este să insistați: "Ba da. Am dreptul să spun și eu ceva: cred că nu ați procedat corect și m-ați nedreptățit, pentru că mi-ați dat încă trei sarcini care nu erau ale mele. În fișa postului, programul meu de lucru este de 8 ore, sunt dipus să stau peste program în situațiile în care văd și eu că este nevoie de mine, dar nu pentru că îmi dați sarcini suplimentare în fiecare zi, iar situația se repetă de o săptămână).

4.3. Regulile comunicării asertive

În practică, din respectarea drepturilor asertive rezultă o serie de reguli ale comunicării asertive.

• Astfel, comunicarea asertivă se concentrează pe comportamentul pe care îl are celălalt la un moment dat, și nu pe persoana lui. Așadar, se transformă într-un atac personal. Comunicarea asertivă se bazează pe fapte concrete, nu pe presupuneri. O comunicare asertivă din partea unui șef nemulțumit de subordonatul lui nu înseamnă să-i adreseze apelative jignitoare, ci să-i spună de ce este nemulțumit de el: fiindcă a întârziat a treia zi la rând, nu a terminat raportul la timp etc. Iar un subordonat care vede că este certat pe un ton jignitor poate să-i spună șefului: "Cred că tonul pe care-mi vorbești și cuvintele pe care le folosești sunt nepotrivite. Te rog să-mi spui care anume sunt nemulțumirile tale referitoare la activitatea mea".

Pentru a ni se respecta drepturile, trebuie mai întai să le clădim, în timp, ceilalți învățând să ne trateze așa cum vrem. Una dintre legile relaționării susține că modul în care ceilalți te trateaza este o urmare a modului în care te-ai comportat tu anterior. Dacă șeful își blamează subordonatul și îl insultă pentru a mia oară, vina este a subordonatului, deoarece l-a lăsat, de-a lungul timpului, să îl trateze așa, nu a comunicat de la început cu el, în mod asertiv. Mesajul asertiv pe care subordonatul ar fi trebuit să îl transmită ar putea suna așa: "Am văzut că și cu colegii mei vorbești așa. Cu mine, am să te rog, să vorbești diferit. Te respect ca persoană și te rog să mă respecți și tu, iar criticile tale la adresa mea să se refere strict la activitatea mea de lucru, nu la persoana mea. Iți mulțumesc!" Dacă un astfel de mesaj va fi transmis de la început de subordonat, îi va schimba atitudinea șefului său, care nu va mai țipa la el, arată Dorin Dancu, adăugând că, dacă situația se va repeta, soluția va fi aceeasi, ca subordonatul să îi transmită șefului său mesajul pe principiul "plăcii stricate".

• O altă regulă ce vizeaza comunicarea asertiva este personalizarea – cel care transmite mesajul este responsabil pentru ceea ce a spus. De exemplu, dacă un manager începător primește de la șeful său misiunea să-și evalueze angajații și nu are curaj, acesta le va spune "șeful m-a însărcinat să vă evaluez" – însă acesta este un comportament submisiv și nu asertiv.

• O altă regulă a comunicării spune că mesajul trebuie să fie exprimat direct, pentru ca există riscul ca persoana vizată să nu mai recunoască, cum s-au întâmplat lucrurile. În cazul în care mesajul este un feedback negativ, nu trebuie niciodată dat în prezența altora – pentru că îi afectează celuilalt stima de sine – ci în alt birou, între patru ochi; de asemenea, mesajul trebuie completat cu o propunere de comportament.

• Nu în ultimul rând, respectarea drepturilor celorlalți înseamnă să fim capabili, la rândul nostru, să recepționăm o comunicare asertivă. De asemenea, trebuie să ținem cont că o caracteristică a asertivității este empatia: puterea de a ne pune în pielea celuilalt, de a-i putea înțelege problemele și de a-l asculta, chiar dacă nu suntem de aceeași opinie. Altfel, dacă emițătorul se concentrează pe el însuși, iar receptorul face același lucru, are loc "dialogul surzilor".

• Pentru a dovedi comportament asertiv învață cum să spui nu, având în vedere următoarele:

– acordă-ți un moment de răgaz

– nu îți căuta scuze în mod exagerat

– precizează cuprinsul refuzului

– folosește limbajul non-verbal asertiv

– omite culpabilitățile inutile.

4.4. Principalele dimensiuni ale comunicării asertive?

Specialiștii în psihoterapie cognitiv-comportamentală susțin necesitatea într-o primă fază a restructurării modalității de gândire, printr-o combatere a gândurilor negative, disfuncționale care stau la baza lipsei de încredere în sine și în abilitatea de a-și exprima propriile opinii.

În principal, se recomandă două tehnici:

• Utilizarea unor mesaje adevarate legate de propria persoană (mesaje care încep cu „eu“). Acestea conțin o descriere adecvată a comportamentului celorlalți, precum și a efectelor pe care acesta le are asupra persoanei în cauză.

• Ascultarea activă. Prin intermediul acestei metode i se comunică interlocutorului faptul că ceea ce spune el este auzit și înțeles. Tehnica implică parafrazări și rezumări ale celor auzite și permite de asemenea corectarea din timp a neînțelegerilor din cadrul comunicării.

Comportamentul asertiv vizează comportamentul celuilalt, nu persoana lui.

De exemplu, un manager care le spune angajaților săi: "Sunt nemulțumit că nu v-ați atins țintele pe care le-am stabilit împreuna. Ce s-a întâmplat?", are un comportament asertiv, iar unul care spune: "Normal. Plec o zi și nu mai face nimeni nimic. Sunteți idioți!", arată un comportament agresiv.

Oamenii cu un comportament natural submisiv sunt și cei care reușesc mai greu să comunice asertiv, deoarece le este teamă mai mereu și nu au curaj să abordeze o metoda de comunicare atât de îndepărtată și de contrară comportamentului lor natural.

Observăm, din nefericire, când ne uităm în jurul nostru – cel puțin în România – că foarte multe personae au dificultăți în ceea ce privește comunicarea asertivă, majoritatea oamenilor fiind agresivi sau submisivi și puțini sunt asertivi, iar până la asertivitate e cale lungă.

4.5. Pentru a dovedi comportament asertiv schimbă-te pe tine, nu pe ceilalți

Pare normal să iți dorești să îi schimbi pe ceilalți, mai ales atunci când simți că ai fost tratat necorespunzător.

Atunci când tracul sau anxietatea îți apar în cale și nu iti permit să îți aperi poziția, ceilalți te vor lua mai puțin în serios decât ar trebui, iar tu te vei simți trist și plin de resentimente. Sunt multe motive pentru care persoanele cu anxietate socială vor să îi schimbe pe cei din jur. Problema este că singura persoană pe care o pot schimba sunt ei înșiși.

Dacă îți dorești ca oamenii să fie diferiți – mai atenți cu tine, mai prietenoși – cum îți atingi scopul? Găsește metode prin care poți fi mai deschis către prieteni, prin care să îți exprimi sentimentele într-un mod în care ar căpăta mai multă atenție din partea celorlalți.

4.6. Caracterul asertiv nu înseamnă agresiune

O greșeală obișnuită este aceea de a confunda comportamentul asertiv cu conduita agresivă, acesta fiind motivul pentru care unor oameni le este pur și simplu teamă de ideea de caracter asertiv. Pentru aceștia, tipul comportamental menționat este unul și același lucru cu agresiunea; le este teamă că i-ar putea răni pe alții sau că s-ar putea să nu fie pe placul altor persoane. Acest lucru nu este adevărat – caracterul asertiv este caracterizat printr-o formare clară a credințelor unei persoane, însoțită de respectarea gândurilor și sentimentelor altora. Fără respect, desigur că acest caracter devine agresiune.

Persoanele cu caracter asertiv tratează cu considerație și poziția altor persoane, fiind sensibile la sentimentele acestora, aceste aspecte făcând deosebirea dintre tipul comportamental în cauză și agresiune.

Oamenii agresivi nu respectă punctul de vedere al nimănui, aceștia impunându-și sau dorind acceptarea propriilor idei prin manipulare, intimidare sau bruscare.

Agresiunea nu lasă loc de compromis, este mai degrabă unilaterală: „o expresie necontenită a ceea ce persoana agresivă dorește și o încercare simultană de a-i forța pe ceilalți să încuviințeze” (Stein, S.J. și BooK, H.E, 2003/2000).

Persoanele agresive oferă la schimb puțin sau chiar nimic pentru realizarea agendei lor, fie ea ascunsă sau nu.

Cu timpul, alții reacționează cu supărare și neîncredere. Încearcă să se răzbune, subminând agresorul sau căutând modalități de a-l „răsplăti”. Sau, și mai normal, aceștia se îndepărtează încet și evită alte interacțiuni.

Drept rezultat, oamenii agresivi sfârșesc prin a se simți izolați, înstrăinați, fără cineva care să le fie alături și lipsiți de o susținere socială însemnată – toate acestea alimentându-le agresivitatea sau îndreptându-i către comportamente și mai aberante.

5.Beneficiile caracterului asertiv

Dacă suntem pasivi, avem foarte puțin de câștigat. Persoanele pasive au dificultăți în a se exprima în fața altor persoane, nu reușesc deloc să dea glas doleanțelor lor – sau, dacă încearcă, o fac într-o manieră neclară și ambiguă.

Acest tip de persoane se stăpânesc și evită să se confrunte cu situații inconfortabile; îi așteaptă pe alții să vină spre ei, astfel încât pierd multe din șansele vieții. Ei tind să fie retractili și să recunoască poziția altei persoane. În consecință se simt nefericiți și învinși.

Comportamentul pasiv-agresiv nu este nici el bun.

Persoanele care manifestă un astfel de comportament par o pradă ușoară, dar sunt înclinați să alimenteze pe termen lung sentimente de răzbunare. Apoi, dintr-o dată explodează în moduri care – pentru că și-au înăbușit nefericirea atâta timp – sunt total disproporționate sau fără nici o legătură cu evenimentele în cauză.

Personalitatea agresivă se află mereu sub o stare de stres auto-indusă, astfel încât nu știm niciodată când comportamentul agresiv se va întoarce împotriva noastră. Un studiu recent efectuat asupra victimelor unui prim atac de cord a demonstrat că supărarea prezicea mai bine un al doilea atac decât stresul, nivelul colesterolului, alimentația, exercițiile fizice și alți factori.

Persoanele depresive au un comportament non-asertiv deoarece și-au format deja o imagine de sine de persoane amabile, gata să dea ajutor oricui.

Ele nu își exprimă în mod deschis dorințele, pentru a nu afecta relația cu celălalt, de care se simt dependenți. E ușor de înțeles de ce persoanele care sunt afectate de timiditate sau de anxietate consideră că este greu să se afirme, să își impună punctele de vedere, mai ales atunci când se confruntă opiniile diferite ale altora.

Trei tipuri de frici sunt legate în mod evident de lipsa de încredere, sau de lipsa asertivitatii:

1. frica de a fi evaluat in termeni depreciativi

2. frica de a fi exclus

3. frica de a fi transparent

Dacă îți este frică să îți dezvălui "slăbiciunile", poate că nu îți este deloc ușor să fii o persoană asertivă. Asertivitatea se bazează în principiu pe ideea că dorințele și sentimentele tale sunt egal de importante cu cele ale celorlalți oameni. Aceasta înseamnă că ai dreptul să iți exprimi liber propriile sentimente și păreri, la fel cum și ceilalți au dreptul la ale lor.

Abilitatea cheie este să știi cum să le exprimi, să fii sigur că sunt luate în serios și să decizi singur câtă greutate dai părerilor și ideilor celorlalți. E limpede că unele persoane vor să gândești diferit și poate și tu astepti același lucru de la ele. Ideea este să nu devii agresiv în încercarea de a trece de la pasivitate la asertivitate.

Pasivitatea implică lipsa de control, un comportament în care individul este manipulat. Așa că "dacă te porti ca un preș, să nu fi surprins atunci când alții vor călca peste tine".

Agresivitatea are diverse avantaje pentru persoane cu anxietate socială: îi ține pe ceilalți la depărtare și scurtează mult interacțiunile, dând vina de fapt pe teama de a nu fi rănit. Nici pasivitatea si nici agresivitatea nu reprezintă soluții.

Asertivitatea reprezintă cheia ieșirii dintr-o situație dificilă, și îi ajută pe oameni să fie mai maleabili, astfel încât să adapteze fară a risca o poziție extremă.

Persoanele assertive nu se simt nici controlate, nici dornice să controleze.

Astfel, caracterul asertiv este plin de avantaje. Personalitățile care obișnuiau să fie pasive au constatat că se simt mai eliberate.

El deschide multe posibilități și într-adevăr „influențează oamenii și creează prietenii”, apropiindu-ne și realizând un contact cât mai onest cu cei pe care îi întâlnim (Stein, S.J. și Book, H.E.-2003/2000).

Chiar dacă nu este ușor să devii asertiv, beneficiile acestui comportament merită tot efortul. Obținem lucruri la care avem tot dreptul și evităm sentimentul de vinovăție pe care-l simțim când spunem "nu".

Un alt folos al comportamentului asertiv este acela că ne crește încrederea de sine și auto-respectul.

Aceasta este una dintre trăsăturile cheie ale caracterului asertiv, astfel încât, chiar și într-o situație neplăcută sau jenantă, cealaltă persoană se simte respectată și acceptată, nu desconsiderată.

Oamenii care au un caracter asertiv nu sunt lipsiți de încredere sau prea controlați – ei sunt capabili să-și exprime sentimentele ( de cele mai multe ori în mod direct) fără a fi abuzivi sau agresivi.

O persoană care are această abilitate comunicațională poate să știe să își exprime dorințele, să refuze, sa spună ce gândește, să rezolve neîntelegerile într-o manieră hotărâtă, însă fără a-și jigni interlocutorii, menținându-și, totodată, controlul asupra situațiilor conflictuale.

Pentru a evidenția rolul comunicării asertive în rezolvarea conflictelor, în lucrarea „ Comunicarea nonverbală în spațiul public”, (Chelcea 2004), s-a realizat o analiză în care se compară trei tipuri de comportamente ce au o mare incidență asupra abilității procesului de comunicare între persoane.

TABEL cuprinzând o analiză comparativă a trei tipuri de comportamente

În concluzie, putem aprecia că a avea un caracter asertiv înseamnă să ținem mereu cont de ceilalți oameni și de reacțiile lor.

Contactul vizual, tonul vocii, limbajul trupului, și alegerea cuvintelor sunt la fel de importante, împreună cu anumit grad de tact care, dacă este adus la un anumit nivel, ne poate aduce în foarte scurt timp adevărate beneficii pe toate planurile.

De asemenea, cel mai bun răspuns la situații neprevăzute este considerat comportamentul asertiv.

Respectând drepturile noastre asertive ne întărim caracterul și ne respectăm pe noi înșine, iar prin neîncălcarea drepturilor celorlalți, putem transforma societatea într-una mai bună, în care oamenii sunt conștienți de ceea ce sunt și de ceea ce fac, neputând fi manipulați.

O societate în care oamenii pot să accepte și un răspuns negativ și pot să răspundă negativ atunci când doresc acest lucru, este o societate mai puternică, mai bună.

Chestionar de asertivitate

1. Îmi pot exprima cinstit sentimentele. DA/NU

2. Pot spune NU fără a mă simți vinovat DA/NU

3. Pot să nu mă ascund când sunt trist/ă. DA/NU

4. Încerc să descopăr cauza tristeții mele. DA/NU

5. Incerc să descopăr toate cauzele înainte de a face o decizie. DA/NU

6. „Comentez” comportamentul persoanei și nu persoana în sine. DA NU

7. Îmi însușesc resoponsabilitatea pentru sentimentele pe care le am în

loc să învinovatesc pe alții. DA NU

8. Sunt capabil să îmi exprim sentimentele pozitive și negative. DA/NU

9. Când exprim cum mă simt, nu îi jignesc pe ceilalți. DA/NU

10. Când nu sunt de aceeași părere cu cineva nu folosesc agresiuni

verbale. DA/NU

11. Sunt capabil să găsesc rezolvare pentru problemele mele și nu mă plâng. DA/NU

12. Respect si drepturile celorlalți atunci când le exprim și pe ale mele. DA/NU

Prietenul tău este fumător și îți spune și ție să fumezi cu el.

Răspunsul pasiv :……………………………………………………………………………………

Răspunsul agresiv :…………………………………………………………………………………..

Răspunsul asertiv :……………………………………………………………………………………

Prietenul tău îți ia prânzul din ghiozdan fără să-ți ceară acordul, însa tu ești foarte înfometat.

Răspunsul pasiv :………………………………………………………………………………………..

Răspunsul agresiv :……………………………………………………………………………………..

Răspunsul asertiv :……………………………………………………………………………………….

Ți-ai achiziționat o bluză foarte frumoasă și observi că amica ta o poartă fără să-ți fi cerut acordul.

Răspunsul pasiv :…………………………………………………………………………………………..

Răspunsul agresiv :…………………………………………………………………………

Răspunsul asertiv :………………………………………………………………………………………

Anexa1

Asertivitatea și drepturile asertive

Asertivitatea este însușirea de a ne putea exprima emoțiile și opiniile fără a-i afecta și a le ataca drepturile celorlalți indivizi.

Drepturile asertive:

➢ Dreptul de a te exprima fără să-l rănești pe celălalt

➢ Dreptul de a stabili care sunt scopurile și prioritățile noastre

➢ Dreptul de a deține valori, opinii proprii și convingeri

➢ Dreptul de a nu da explicații privind viața ta

➢ Dreptul de a le spune celorlalți cum să se comporte cu tine

➢ Dreptul de a spune NU/NU ȘTIU / NU ÎNȚELEG / NU MĂ INTERESEAZĂ

➢ Dreptul de a cere informații și ajutor

➢ Dreptul de a greși, de a te răzgândi

➢ Dreptul de a ți se accepta imperfecțiunea

➢ Dreptul de a avea câteodată performanțe mai scăzute decât potențialul tău

➢ Dreptul de a avea relații de prietenie cu cei cu care te simți confortabil

➢ Dreptul de a-ți schimba și dezvolta viața așa cum dorești.

➢ Dreptul de a-ți schimba prietenii

Anexa 2

Arta comunicării și comportamentul asertiv

➢ Să nu agresăm sau să nu ne enervăm interlocutorul prin prea puternica noastră personalitate, bazându-ne pe excelenta părere pe care o avem deja despre noi. Să nu facem afirmații precum:”Eu întotdeauna, eu niciodată, eu, eu, eu …” Să nu ridicăm tonul, să nu țipăm.

➢ Să nu transformăm o conversație într-un dialog al celor lipsiți de auz. „Necomunicarea” este un blestem al perioadei în care trăim. Aparent, ne ascultăm interlocutorul, în realitate ne gândim la altele. Este unul dintre motivele însingurării și tristeții omului „modern”. Să învățăm să-i auzim pe ceilalți când îi „ascultăm”.

➢ Să nu întrerupem brutal interlocutorul, ci să așteptăm cu răbdare și tact un moment potrivit pentru a ne spune și noi părerea.

➢ Să nu ne amestecăm într-o discuție străină, mai ales când întâlnim, pe stradă, o cunoștință care stă de vorbă cu cineva.

➢ Să nu vorbim mereu despre minunățiile de copii pe care îi avem și nici despre oameni pe care cei de față nu îi cunosc.

➢ Există subiecte ce pot fi discutate doar între prieteni. Unul dintre ele, și nu cel mai puțin important, este subiectul banilor. Nu uitați: culmea prostului gust este să te plângi de lipsa banilor, de problemele din familie sau cele de la serviciu. Nimeni nu îți va rezolva necazurile, vei fi doar compătimit și te vei pune într-o situație umilitoare.

➢ Bârfa este un joc periculos, căci informația ajunge la un moment dat la cel în cauză. Știind asta, înseamnă să fii total lipsit de inteligență să o faci, că doar nu vrei neapărat să ai dușmani. Atunci cand vorbim de prieteni, a-i apăra devine o îndatorire de onoare. Abțineți-vă însă din a le transmite penibila discuție, alimentând bârfa. Prietenii o pot afla de la altcineva, dar dacă nu, cu atât mai bine ! Faceți-vă un principiu fundamental din a nu învenina viața celor din jur transmițându-le lucruri neplăcute. Nu este o dovadă de „sinceritate”, ci de răutate.

Persoana care îți spune „verde-n față” cele mai mari măgării are întotdeauna o formulă: „Îți spun ceva … dar să nu te superi !”. Ba mă supăr, ar trebui să replicăm, mă supăr și nu vreau să ascult !

➢ Să limitezi conversația la a vorbi numai despre alții este nu numai o impolitețe, ci și dovada lipsei de imaginație. Să faci mereu afirmații ironice sau glume, atât la adresa celor prezenți, cât și a celor absenți, nu demonstrează că ești spiritual, ci prost crescut !

➢ A nu-ți privi interlocutorul în ochi în timp ce vorbești cu el trece drept lipsă de respect. Oricât de serioasă ar fi o discuție, trebuie să-i acordăm interlocutorului un surâs amical.

➢ E de preferat să nu râdem când cineva face o mică gafă, deoarece nici noi nu suntem scutiți de asemenea încurcături.

Anexa 3

Chestionar

1. Când mă simt …, mă ajută …

➢ Când sunt nervos, mă ajută _________________

➢ Când mă simt amenințat de ceva, mă ajută ____________________

➢ Când sunt trist, mă ajută __________________________

➢ Când sunt nemulțumit, mă ajută _________________________

2. Cum te pot ajuta alte persoane dacă ești într-un moment de stres și dorești să te simți mai bine ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. Care sunt cei care te pot ajuta când ai nevoie de cineva alături ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

4. Scrie ce simți în următoarele situații:
➢ Ajuți o persoana care este tristă sau nemulțumită de sine
________________________________________________________________________________________________________________________________________

➢ Încerci să ajuți pe cineva, însă acesta te respinge
________________________________________________________________________________________________________________________________________

➢ Doresti să ajuți pe cineva, dar nu știi cum
________________________________________________________________________________________________________________________________________

Formulează o întrebare care te frământă ( ca părinte sau învățător) legată de tema „Laude care nu umilesc, critici care nu jignesc”:
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Vă mulțumim!

Anexa 4

BALANȚA

Ce te deranjează pe tine cel mai tare la cei din jur ? Ce crezi că îi deranjează cel mai tare pe cei din jur la tine ?

„CUNOAȘTEREA este cea mai subtilă, elegantă și democratică formă de PUTERE.”- anonim

6. BIBLIOGRAFIE

1. Argyle, M. și Lu, L. (1990). The happiness of extraverts. Personality and Individual Differences, 11, 1011-7

2. Chelcea, S (1998). Comunicarea nonverbală în spaȚiul public. București: Editura Tritonic.

3. Moscovici, S. (1999). Psihologia socială a relaȚiilor cu celălalt. Editura Polirom: Iași.

4. Rathus, S (1999). Psihology. New York: Random House.

5. Stein, S și Book, H.E. (2003/2000). ForȚa inteligenȚei emoȚionale. InteligenȚa emoȚională și succesul vostru. București: Editura Allfa.

6. Matthews, G., Deary, Whiteman, M.C., Psihologia personalităȚii, Editura Polirom, Iași, 2005

7. Giddens, A. Sociologie (ediȚia a III-a), Editura Bic All, București, 2000.