Ascendenta Chinei In Economia Europeana

STUDENT – TANASIE ELENA IZABELA

TEMA LUCRARE – ASCENDENTA CHINEI IN ECONOMIA MONDIALA

PROIECT

CUPRINS

PRIVIRE DE ANSAMBLU A ECONOMIEI CHINEZE

Populatie/rata dezvoltare/demografie

China ca populatie reprezinta peste o cincime din populatia globului

Asta arata, dimensiunea fantastica a efortului de dezvoltare economico-morala si sociala a Chinei dar in acelasi timp explica si impactul dezvoltarii asupra economiei lumii;

Civilizatia chineza, este una dintre cele mai structurate si mai bine individualizate din lume deoarece de la colonialismul europenilor pana la imperialismul japonez, au avut efecte negative asupra societatii chineze

China, ca tara a Asiei, este a treia tara ca suprafata din lume dupa Rusia si Canada.

China are cea mai mare populatie dintre toate statele lumii.

China “Zhonghuo”, este numele chinezesc pentru “tara”, asta inseamna “teritoriul central”.

Aceasta este o referinta la credinta chinezeasca in care se spune ca tara era centrul geografic al Pamantului

Din punct de vedere al demografiei, cu o populație de peste 1,3 miliarde de locuitori și cu diminuarea resurselor naturale, guvernul chinez este foarte preocupat de ritmul de creștere al populației.

China a incercat o politică de planificare familială strictă, cunoscută sub numele de „Politica Unicului Copil”.

Înainte de 2013 această politică limita familiile la a avea doar un singur copil, cu excepția minorităților etnice și cu un grad de flexibilitate în zonele rurale.

O modificare importanta a acestei politicii a fost adoptată în anul 2013, si permitea familiilor să aibe doi copii doar în cazul în care unul dintre părinți este singur la părinți. 

Guvernul Chinei mentine politica unui singur copil cel puțin până în anul 2020. 

La nivel de tara există o anumită împotrivire la această politică a unicului copil, mai ales în zonele rurale, în primul rând din cauza necesității de forță de muncă în agricultură, dar și a preferinței tradiționale pentru copii-băieți

Politica copilului unic, împreună cu preferința pentru copii băieți, contribuie la un dezechilibru în raportul dintre sexe, la naștere.

Potrivit ultimilor statistici populația din clasa de mijloc a Chinei a ajuns la mai mult de 300 de milioane de oameni.

 Cu toate asta, China fiind astfel a doua țară cu cel mai mare număr de miliardari din lume. 

In ultimii ani, creșterea economică rapidă a Chinei a contribuit la creșterea gravă a inflației de consum, ducând la o creștere a reglementărilor guvernamentale. 

China are un nivel ridicat de inegalitate economică, care a crescut în ultimele decenii. 

Stadiu de crestere economica

China ca si economie nu poate fi încadrata într-unul din sistemele economice cunoscute de catre europeni.

Viziunea marelui Deng Xiaoping a devenit reala.

Deasemenea, Mao Zedong marele Lider comunist credea ca marea diferenta dintre populatia rurala si urbana era cauza diferentei sociale din China

Dupa atatia ani de reforma, artizanul noii republici Chineze , a dat economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, care s-a dovedit a fi printre cele mai înalte din lume.

La acel moment nu existau premise solide pentru modernizarea rapida in acest mod a Chinei si nici de crestere a competitivitatii in asa mod elaborat.

Asta se vede în transformarile radicale din China, in absolut toate domenile de activitate si care s-au produs, se produc si se vor produce în continuare

Niciun analist politic sau economic nu a prevazut unde va duce avantul Chinei pe calea dezvoltarii economice sau sociale.

Viitorul Chinei este legat de gradul de coeziune al statulului chinez de controlul total politic si moral.

începutul reformei economice din anul 1978 ce au imprimat modelului socio-cultural national mentalitati pe care se explica multe dintre orientarile reformei si modurile specifice de rezolvare a problemelor specifice acesteia

deasemenea asa sunt si perspectivele întrevazute de specialistii chinezi ai continuarii acestui proces

procesul de reforma economica si de deschidere puternica a economiei chineze spre exterior s-a produs în anul 1978, la doi ani dupa încetarea Revolutiei culturale care adusese economia chineza la marginea prapastiei.

 Acela este momentul de la care economia chineza a cunoscut o dezvoltare neîntrerupta superioara celor înregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor economice.

   Cresterea economiei s-a vazut în îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei, rezolvarea problemei asigurarii hranei si a articolelor de îmbracaminte pentru populatie.

Principala cheie a rezolvarii oricarei probleme este aceea ca orice schimbare majora produsa de reforma este mai întâi temeinic experimentata în unitati pilot, dupa care, pe baza rezultatelor din încercarile soldate cu succes, schimbarea respectiva se difuzeaza cu sanse sporite de reusita în întreaga economie.

 Deng Xiaoping a aratat însa, în anul 1992, ca pentru o tara cu o economie subdezvoltata ca cea a Chinei nu este indicata adoptarea unor ritmuri mai reduse de crestere, ci dimpotriva, trebuie iden-tificate si valorificate adecvat toate caile si oportunitatile de realizare a unei dezvoltari în ritmuri cât mai înalte, singura posibilitate de depasire a conditiei de economie înapoiata, cu eficienta si com-petitivitate reduse.

Reforma economiei chineze începuta în anul 1978 este un proces de o amploare si complexitate deosebite, care are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii, materializate în transformarile radicale care s-au produs si se vor produce în continuare si care decurg dintr-o conceptie coerenta si flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si caile de urmat pentru realizarea acestora.

Amploarea transformarilor antrenate de reforma si înfaptuite pâna în prezent poate fi apreciata în mod realist daca se tine seama de conditia economiei chineze la începutul procesului de reforma, care prezenta urmatoarele caracteristici definitorii: un înalt grad de centralizare; un nivel redus de eficienta (productivitate, profitabilitate) si de competitivitate, amplificat de reculul semnificativ înregistrat în perioada Revolutiei Culturale; structuri economice dezechilibrate, anormale, aflate departe de cele specifice unei economii moderne; deschidere foarte redusa spre economia mondiala.

Tipuri de economii – privat versus stat

Ideea economica clasică are la bază privatizarea, liberalizarea, lupta împotriva corupției, promovarea democrației și a drepturilor omului.

Sistemul chinez pune accentul pe dezvoltarea structurală (căi ferate, porturi, baraje etc.) și economică (industrie, mine, petrol). La toate acestea statul deținând un rol fundamental.

Potrivit modelului chinez, numai guvernul este cel care gestionează tranziția,si aceasta numai prin menținerea controlului asupra proprietății și a finanțelor.

Sectorul privat se dezvoltă ca rezultat al creșterii economice, fiind rezultatul și nu premise. China este potrivit analistilor economici percepută ca o țară care a crescut economic fără să se bazeze în mod substanțial pe antreprenoriatul privat și pe proprietatea privată. Timpul a demonstrate in mod clar ca rezistența Chinei în fața crizei economice actuale pare a fi un argument în plus pentru a susține superioritatea acestui sistem autoritar de control asupra economiei față de democrațiile supuse mecanismelor pieței. În ciuda comunicatelor oficiale ale partidului unic , o analiză a reformelor din anii ’80, care au fost baza creșterii economice spectaculoase a Chinei, arată că aceste măsuri au fost mai convenționale decât par la prima vedere. China a evoluat pe calea reformei tocmai ca urmare a implementării unor schimbări politice foarte importante. După anii Revoluției culturale, dupa sistemul fermelor colective și dupa controlul strict al statului asupra producției, Deng Xiaoping, în 1978, a început un amplu program de reforme economice. Strategia chineză a lui Deng era descrisă prin metafora „traversării râului pipăind cu piciorul pietrele pe care să calci”,. Aceasta metaforă arata o tranziție extrem de prudentă și lentă spre economia de piață. Dar in fapt au fost o serie de măsuri îndrăznețe. In cartea Capitalism cu trăsături chineze, se arata că succesul chinez a avut ca ingrediente de bază tocmai antreprenoriatul privat, proprietatea privată, reformele financiare și chiar politice,

In China antreprenorii cei mai dinamici, cei mai înclinați să-și asume riscuri și mai talentați sunt în mediul rural. Una dintre inovațiile economice interesante care au caracterizat relansarea economiei chineze în anii ’80 au fost „întreprinderi orășenești și sătești”

Aceste unitati, considerate succesoarele fermelor colective comuniste, au fost motorul economiei chineze până la mijlocul anilor ’90. Întreprinderile erau legate mai mult sau mai puțin de administrația de stat locală, în practică, proprietatea era în majoritatea cazurilor privată. . in anii ’80 avem o privatizare masivă și rapidă a cooperativelor comuniste, într-o perioadă în care termenul însuși de privatizare era considerat a fi „subversiv”. Era o alta fata a autorităților de stat locale ce salva ideologia comunistă și îi oferea mijloacele financiare pentru a supraviețui.

Companiile astfel aparute au absorbit rapid o proporție importantă a forței de muncă din mediul rural, ceea ce a avut ca effect rapid reducere sărăciei. În aceeași perioadă, instituțiile financiare de stat au creditat activitatea privată din zonele rurale, iar instituțiile financiare private erau încurajate de către banca centrală a Chinei să concureze alături de cele de stat pentru a reduce costul accesului la finanțare. Este interesant și faptul că majoritatea acestor companii private erau situate în zonele cele mai sărace din China

Adevăratul miracol chinez este cel al reducerii sărăciei:

In cativa ani in mod paradoxal China a reușit să reducă sărăcia într-un mod probabil unic în istorie. Între anii 1981 și 2004, peste 500 de milioane de chinezi au fost scoși din sărăcie. Și această evoluție se menține,
dar concomitent cu această reducere a sărăciei, disparitățile dintre veniturile populației din zonele rurale și cele ale populației din zonele urbane ale Chinei s-au accentuat intr-un mod cat mai vizibil. Inițiativa privata din China nu s-a limitat însă numai la mediul rural.

Stimulați de dinamica rurală și de cea a micilor orașe, o serie de antreprenori privați au căutat oportunități de afaceri și în marile orașe, unde însă nu era permisă înființarea companiilor private.

Astfel, au fost lansate o serie de companii „de stat”, în spatele lor aflându-se, de fapt, antreprenori privați care au investit propriul capital și care conduceau aceste întreprinderi după principiile cele mai pure ale economiei de piață.

Cel mai bun exemplu este dat de istoria creării Lenovo, gigantul chinez care a cumpărat divizia de PC a IBM. Compania a fost înființată în anul 1984 de către un grup de cercetători din cadrul Academiei Chineze de Științe. Aceștia au luat în nume propriu împrumuturi de la bănci, în total aproximativ 25.000 de dolari, bani pe care i-au împrumutat apoi pentru a pune bazele a ceea ce mai târziu avea să fie compania Lenovo.instituția de stat, era de fapt un paravan pentru o investiție privată care nu putea fi înscrisă ca atare în mediul urban al anilor ’80

Dinamica privată a anilor ’80 a început însă să fie considerată o amenințare pentru menținerea status-quo-ului politic. Așa că anii ’90 au marcat o revenire la mai mult control, o inversare a trendului reformator care a animat anii ’80 și care stă la baza miracolului chinez.

Mediul rural a început să fie neglijat în favoarea celui urban. Administrația locală din mediul rural a fost din ce în ce mai centralizată, iar accesul la finanțare a fost restrâns în mod drastic. Aparatul de stat s-a extins puternic în anii ’90, iar măsurile politice liberale din anii ’80 au fost întrerupte și înlocuite prin măsuri opuse.

Politica de dezvoltare în această perioadă s-a bazat pe stimularea investițiilor străine și a exporturilor. Obsesia atragerii capitalului străin s-a manifestat adesea în defavoarea populațiilor locale, în principal a celor din zonele rurale, care erau dislocate fără niciun fel de compensație pentru a face loc instalării noilor corporații. Nici politica de susținere a exporturilor cu orice preț nu a contribuit la dezvoltarea consumului local, iar progresul înregistrat în lupta împotriva sărăciei a slăbit în intensitate. Aceste politici au asigurat totuși menținerea dinamicii creșterii economice, fiind benefice mai degrabă consumatorilor din țările dezvoltate, care s-au bucurat de o reducere a prețurilor ca urmare a concurenței chineze.

Reîntoarcerea către reforme s-a făcut treptat, începând cu anii 2000, care au fost marcați de aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului și de privatizarea treptată a unor importante companii de stat în sectoare rezervate mult timp monopolului statului (sectorul bancar, petrolier, telecomunicații).

China capitalistă versus China comunistă

Realitatea chineza ne pune în fața a două Chine: China predominant rurală, antreprenorială, caracterizată de un capitalism mai pur chiar decât în multe țări europene, și China oligarhică. in fapt Capitalismul chinez este, de fapt, un echilibru între cele două. China are o economie de succes nu datorită, ci în ciuda modelului său caracterizat de un partid unic și un rol important al statului în economie.

modelul chinez este caracterizat de lipsa condiționalităților ideologice democrație, drepturi civice, drepturile omului. Referitor la acel „model chinez” oamenii politici din China sunt divizați cu privire la existența acestuia.

Partidul Comunist chinez este extrem de rezervat în a pretinde existența unui model de dezvoltare pe care alte țări l-ar putea copia. Între cele două Chine, viitorul mai mult sau mai putin apropiat va desemna învingătorul Nașterea unui veritabil model alternativ de creștere economică încă se lasă așteptată.

Resurse natural/grija pentru mediu

Resurse natural sunt reprezentate de mari depozite de minereuri cu o distributie larga in intreaga tara. Principalele regiuni miniere sunt in nordul Chinei, in special in peninsula Liaodong si in regiunile muntoase din sudul Chinei. Principlalele minereuri metalifere: fierul, hematit, minereuri de aluminiu, antimoniu, magnezit, wolfram, Alte rezerve sunt cele de grafit, zinc, cupru, uraniu, mica, fosfati, cuart, sare, talc, silice. China dispune de asemenea si de resurse energetice precum carbunele, petrol si gaze naturale.
Reursele de apa si cele ale solului,

in China, 15% din suprafata totala este arabila, folosita in special pentru cultivare; zonele impadurite sunt in scadere: 21% din arealul total al tarii (padurile fiind folosite pentru consumul propriu, in industria lemnului sau pentru productia de hartie),
 In aceea cursa nebuna pentru dezoltarea economica, China isi consuma in mod nesabuit resursele naturale, hrana si apa de doua ori mai repede decat le poate reface.
“Amprenta” ecologica a Chinei s-a dublat din anii 60, necesitand in prezent de doua ori mai multe resurse decat pot sustine ecosistemele tarii. “Amprenta” reprezinta suprafata de teren arabil si resursele de apa necesare satisfacerii nevoilor populatiei, calculate pe cap de locuitor. 

Pentru a sustine nevoile populatiei, China ar trebui fie sa-si dubleze suprafata si resursele de apa, fie sa diminueze consumul pe cap de locuitor. 

Inflatie/somaj/piata muncii

Piața muncii, element al reformei, s-a dezvoltat rapid in ani nouăzeci. Dezvoltarea accentuată a firmelor private a facilitat absorbirea forței de muncă urbane, afectată de disponibilizările colective, și chiar a forței de muncă rurale ce migra spre urban. Flexibilitatea raporturilor de muncă și practicarea diferențierii sala-riale sunt exemple semnificative ale penetrării principiilor economiei de piață[3].

Mediul rural versus mediul urban

Reformele în agricultură au avut un succes instantaneu neprevazut de nimeni . O creștere masivă, neașteptată, a producției a dus la creșterea veniturilor pentru milioane de fermieri. Creșterea producției a dus la creșterea exportului de alimente și la diminua-rea importului. Creșterea din sectorul agricol a extins oferta de bunuri,

ECONOMIA CHINEI ACUM 30 DE ANI

Inceputul miracolului chinezesc

Astazi nu exista un pol mai interesant pentru afaceri decat China. derularea afacerilor in aceasta tara poatefi diferenta dintre agonie si extaz sau astfel spus insemna diferenta intre un succes de proportii si un esec dezamagitor. Precum mitul pasarii phoenix, China reprezinta si va continua sa reprezinte o provocare pentru mediul politic si cel economic al acestui secol. China se transforma intr-un actor principal ca forta economica si politica globala.

Noua pozitie pe care China o asuma tot mai mult starneste curiozitate si merita atentia cuvenita fiind deosebit de interesant modul prin care a reusit, intr-un timp record, sa depaseasca asteptarile si sa modifice regulile scrise ale sferei economice. Dezvoltarea Chinei este un fenomen firesc generat de trasaturile unui popor cu o istorie multimilenara.

China a parcurs un drum extrem de sinuos. Inceputul procesului de reforma economica si de puternica deschidere a economiei spre exterior s-a produs in anul 1978.

La finalizarea Revolutiei Culturale, ce adusese economia tarii la marginea prapastiei, a fost momentul de inceput pentru schimbarea de orientare a efortului national de pe fagasul politic, al luptei de clasa, spre cel al dezvoltarii economice prin reforme

China se prezinta deja ca fiind a doua economie ca marime din lume si pastreaza cel mai accelerat ritm de crestere pe o perioada lunga de timp, atat in randul statelor dezvoltate cat si in al celor in curs de dezvoltare.

Punctele negre cu care economia chineza se confrunta cu serioase probleme precum: un sistem bancar dezmembrat, un sector al serviciilor ineficient si semnificative cazuri de nerespectare a drepturilor elementare, toate aceste obstacole nu au facut decat sa incetineasca dezvoltarea economica a Chinei
Exista la acest moment o Presiune a Chinei asupra pietelor din ce in ce mai puternica. Firmele care pana nu de mult ezitau sa isi transfere productia in aceasta tara, de teama unor reactii negative din partea consumatorilor, incep sa realizeze ca posibilitatea unei alte solutii nu exista daca isi doresc sa pastreze o pozitie onorabila pe piata internationala si nu numai.

Competitia acerba pe diferite segmente ale pietei pregateste companiile chinezesti sa faca fata pietelor internationale.

Cand vorbim despre China, despre fenomenele care s-au produs in cadrul acestei tari de-a lungul timpului dar mai ales in ultimii 30 de ani, despre cresterea economica spectaculoasa de care s-a bucurat si nu in ultimul rand despre pozitia pe care o ocupa in acest moment pe scena internationala, suntem indreptatiti sa folosim sintagma “miracol chinezesc”.

Unicitatea progresului Chinei isi are originea nu numai in populatia imensa a acestei tari sau in uriasa crestere economica si nici chiar in cresterea ei rapida, desi combinatia tuturor acestor factori este specifica Chinei.

Sistemul economic din China este cel mai controversat.

Impactului Chinei asupra economiei mondiale este unul extrem de compex si cu o mare incarcatura emotionala. China se foloseste de globalizare intr-o mare masura, cooptand nu doar tari din lumea a treia ci si intreaga lume intai, cu precadere regiunea din jurul sau. Astfel, vecinii Chinei isi modifica macrostrategiile pe masura ce se claseaza intr-o relatie de interdependenta cu China

Ascensiunea Chinei in secolul XXI nu exprima doar o abundenta de importuri ieftine, declinul anumitor segmente din sectorul productiei in alte state sau transformarea locurilor de munca, ci inseamna un moment crucial; punctul in care este susceptibila a se modifica scena economica globala, extrem de asemanatoare cu ascensiunea Statelor Unite ale Americii ca putere politica, economica, militara cu numai un secol in urma.
Europa, a preferat sa isi insuseasca selectiv standardele Organizatiei Mondiale a Comertului.

Reformele sistemului

            Din anul 2005, Chinei incearca sa controleze sectoarele economice care tind sa se dezvolte prea mult si mult prea rapid.

       Experienta chineza în materie de dezvoltare regionala a demonstrat clar ca mecanismele de piata, care au început sa fie functionale în mediul economic dezvoltat si consolidat îndeosebi dupa 90 si care sunt guvernate de principiul maximizarii eficientei economice, au accentuat, în acelasi timp, decalajele existente în dezvoltarea socio-economica la nivel regionala

      In timp ce China isi rezerva dreptul exclusiv de comercializare a produselor de gen, tutun, cereale, combustibili si minerale, mentinanad anumite restrictii de transport si distributie a bunurilor in interiorul tarii, multe dintre restrictiile companiilor straine in China vor fi eliminate sau diminuate considerabil dupa 3 ani

            Odata cu admiterea în OMC, China a reusit sa-si îndeplineasca îndatoririle asumate. În cursul anului trecut, diferite sectoare, de la nivelele centrale la cele locale si de la institutii guvernamentale la întreprinderi, toate au depus eforturi sustinute pentru îndeplinirea acestui tel.

            Masurile eficiente adoptate de China au contribuit la crearea unei conjuncturi favorabile, prin continuarea politicii de deschidere a pietelor agricole, de servicii si de autoturisme, îndata dupa admiterea ei în OMC.  Sectorul agricol s-a dezvoltat neîntrerupt. Deschiderea sectoarelor financiar, de asigurari si garantii, de telecomunicatii, logistica si alte servicii a avansat tot mai mult în timp, dând un puternic impuls reformelor si dezvoltarii în aceste sectoare.

Ritmul reorganizarii si al modernizarii tehnologice în industria de autoturisme a fost mai viu decât în anii precedenti. Reorganizarea si cooperarea dintre producatorii chinezi de autoturisme si gigantii straini au adus beneficii ambelor parti

           Dupa aderarea Chinei la OMC, turismul a devenit domeniul cu ritmul cel mai alert de deschidere catre exterior

China ramane o piata greu de penetrat, in principal din cauza strategiilor guvernului chinez menite a proteja si promova industriile interne.

Aceste strategii incurajeaza importul produselor utile dezvoltarii economice a Chinei, cum ar fi tehnologia de varf, echipamente si materii prime utilizate de industriile orientate catre export.

Bunurile si serviciile ce nu sunt considerate de mare importanta sau cele care intra in competitie directa cu companiile interne sunt supuse unei largi game de bariere comerciale. Asemenea bariere determina companiile straine sa investeasca in

Aderarea Chinei la OMC a avut implicatii importante pentru sistemul comercial mondial. Potrivit unor estimari, China este cea de a treia mare putere economica a lumii, dupa SUA si Japonia, si a zecea mare putere comerciala.

In perioada 1990-2001, regiunea Extremului Orient, cunoscuta ca fiind zona cu cele mai dinamice ritmuri de crestere economica de pe glob, a înregistrat schimbari majore ale pozitiilor fruntase din punctul de vedere al participarii la schimburile mondiale.

Astfel, China care în 1990 era cel de-al IV-lea mare exportator si cel de-al V-lea mare importator din Asia,

Ce a determinat asta ?

Un transfer al sectoarelor industriale de asamblare din noile economii industralizate asiatice catre China. China a devenit ultima veriga a vastului lant de productie cu valoare adaugata.

Practicile comerciale restrictive ale Chinei, ce includ o serie de bariere pentru bunurile si serviciile straine, sunt frecvent utilizate pentru protejarea intreprinderilor de stat.

Participarea Chinei la economia globala va sustine procesul de reforma economica si va consolida rolul Chinei in stabilitatea si prosperitatea Asiei de Est.

cererea Chinei de produse si servicii importate va creste intr-un ritm extrem de alert.

Includerea Chinei tot mai mult pe scena internationala, printr-un dialog politic mai amplu cu comunitatea internationala;

Forta de munca

Pe termen lung China ar putea deveni victima propriului său succes. Succesul la care a ajuns a doua economie a lumii datorită populației numeroase apte de muca dar, odată cu ridicarea standardelor de trai, populația îmbătrânește. 

Si implicit China, fabrica lumii, devine scumpă. Asta pentru că populația îmbătrânește, iar mâna de lucru e tot mai rară. Din anii 80, forța de muncă a Chinei a crescut cu aproape 400 de milioane de oameni. A existat o mare migrație de la sate la oraș a alimentat creșterea spectaculoasă a economiei chinezești.

In 2050 se estimează că oamenii peste 60 de ani vor însemna peste 36% din populația Chinei.

Un număr mai mic al celor apți de muncă va crește salariile. Iar finalul erei mâinii de lucru ieftine din China va trage după sine schimbări mari în fabricile din întreaga lume, care acum se indreapta spre china.

Munca chinezului de rand e tot mai scumpă, iar tehnonologia,facuta tot de ei e tot mai ieftină.

Unii producători din China încep să amortizeze costurile mai mari ale forței de muncă investind in roboți, pentru alții însă investiția nu are rost.

Beneficiile Chinei dispar dacă nu mai e ieftină, așa că se mută în alte țări.

Demografia Chinei industrializează alte țări dar în paralel, ieftinirea tehnologiei împinge industria mai aproape de piețele de consum.

China comunista sau China capitalista

Este de netaqgaduit faptul ca in China de azi sectorul PRIVAT genereaza MAI MULT DE JUMATATE din PNB ar trebui sa fie suficient pentru cei care cred ca numai capitalismul privat e capitalism si ca automat ce e al statului „e socialism”

Marimea sectorului privat NU determina insa intotdeauna caracterul capitalist al unei economii.

Daca sectorul de stat e condus dupa principii socialiste sau capitaliste, trebuie sa se vada daca sectorul de stat are ca lege suprema echitatea sau daca el are ca lege suprema maximizarea profitului si acumularea banilor in mainile unui grup de sefi in detrimentul masei largi a muncitorilor.Pune sectorul de stat omul inaintea profitului?

Face sectorul de stat concedieri in numele „rentabilitatii”, in numele profitului?

Daca DA atunci sectorul de stat este CAPITALIST.

Daca NU atunci sectorul de stat este SOCIALIST.

.

Prepondenrenta CAPITALISMULUI in sectorul de stat al Chinei este indiscutabila si arata ca sectorul de stat al „celei mai mari tari comuniste din lume” este LA FEL DE CAPITALIST ca si cel privat.

Este un fapt de netagaduit ca in China un sector privat mai mare de jumatate din economie combinat cu un sector privat condus in mod CAPITALIST.

Nu este oare evident ca in China capitalismul a invins NU doar in sectorul privat ci si in AMBELE sectoare ale economiei adica, in fapt, in INTREAGA economie nationala, devenit formatiunea economica-sociala DOMINANTA in China. Nu este oare clar ca in China BAZA este capitalismul?

Partidul Comunist Chinez a devenit Partidul CAPITALIST Chinez, in cel mai mare, ca numar al membrilor, partid capitalist DIN LUME si

Daca nu se produc URGENT schimbari radicale in felul cum partidul „Comunist” Chinez conduce economia, atunci in 2-3 ani soarta socialismului in China este PECETLUITA.

ECONOMIA CHINEI IN PREZENT

Model alternativ – miracol sau iluzie

“….in the meantime it is imperative that no Eurasian
challenger (to the US) emerges capable of dominating
Eurasia and thus also of challenging America.”

Zbigniew Brzezinski, The Grand Chessboard, 1997

Când se discuta despre China, există opinii că această țară ar putea reprezinta viitorul omenirii.

De ce ?

are cea mai mare populație, este cel mai mare exportator va fi cea mai mare economie și cea mai puternică forță militară a lumii.Creșterea Chinei este de-a dreptul spectaculoasă.

PROBLEMELE SISTEMULUI CHINEZ

Sunt mai multe motive de a pune la îndoială temeinicia sistemul chinez. Fiecare dintre ele ar putea fi suficiente să deraieze creșterea chineză, dar, adunate toate la un loc, ar fi mai mult decât suficiente să reîntoarcă China la situația de stat fragmentat și vulnerabil,

Guvernul este confruntat cu o economie supra-finanțată, încearcă să facă pași mici pentru diversificarea sectorului financiar, separat de cel bancar.

Povara schimbărilor demografice în China

Politica a unui singur copil (sau a copilului unic) este adeseori considerată un exemplu clasic a ceea ce se poate întâmpla atunci când un guvern dorește să împerecheze preocupările demografice cu o încălcare totală a drepturilor individuale. În câțiva ani, aplicarea strictă a acestei politicii a redus rata natalității, prevenind aproximativ 200 până la 400 milioane de nașteri și ameliorând problema suprapopulării, de care factorii de decizie s-au temut așa de mult.

Numai că acum, succesul politicii unui singur copil înseamnă sfârșitul sistemului chinez așa cum îl cunoaștem.

Există multe critici legitime aduse politicii copilului unic. Avorturi obligatorii, conceptul că guvernul poate alege cine și când se reproduce, un dezechilibru masiv al sexelor, într-o cultură care preferă băieții fetelor, toate acestea și multe altele au deformat dureros societatea chineză..

China îmbătrânește mai repede decât se îmbogățește. La începutul renașterii internaționale a Chinei din 1990, vârsta media era de 24,9 ani, iar țara se lăuda cu circa 350 milioane de oameni cu vârste cuprinse între 15 și 29 ani. Aceasta o fost simpla circumstanță care a permis Chinei un boom productiv masiv: China a devenit principala sursa mondială de muncă ieftină și nicio altă țară în curs de dezvoltare nu a mai putut concura China în materie de prețuri.

. Până în 2050, aproximativ 430 milioane de oameni, adică o treime din populați curentă, vor fi pensionari. De aici apare așa-numita problemă 4:2:1 – patru bunici la doi părinți la un singur copil. China nu este suficient de bogată pentru a-și permite un sistem de pensii ca în țările avansate, astfel încât sarcina de îngrijire a persoanelor în vârstă revine descendenților acestora, care sunt din ce în ce mai puțini. În termeni financiari, povara suportării bătrânilor are un impact catastrofic asupra dezvoltării profesionale și financiare a tinerilor, reducând oportunitățile lor educaționale, reducând consumul și făcând economiile aproape imposibile.

Pentru China, în ansamblu, această situație specifică va afecta eforturile țării de a trece de la o economie de export la una de consum intern, va încetini puternic ascensiunea pe scara valorilor adăugate și va preveni acumularea economiilor necesare schimbării actualului model financiar. Reducerea forței de muncă ieftine va avea un impact negativ asupra producerii acelor bunuri care formează actualmente baza de export a Chinei.

` China nu va fi niciodată capabilă să se despartă de actualul model economic, bazat pe export. Din punct de vedere economic, tinerii lucrători generează cresterea economică prin consumul pe care îl produc. Numai că, ultima creștere masivă a populației a avut loc la începutul anilor 1980, până când a intrat în vigoare politica unui singur copil.

 Modelul de dezvoltare chinez este, de asemenea, pe cale de a se modifica semnificativ. Simpla îmbătrânire a populației din ultimul deceniu a redus deja, cu peste 40 milioane, forța de muncă tânără și mobilă. Din cauza politicii copilului unic, această scădere se va accelera puternic. Practic, China nu va mai avea un surplus de forță de muncă ieftină. Dacă extrapolăm aceste tendințe în 2040 (Fig. 2, dreapta), China se va confrunta cu un viitor financiar și demografic mai dificil decât al Europei sau al Japoniei, de exemplu.

China trebuie să hrănească 22% din populația globului cu numai 7% din terenul arabil și circa 6% din resursele de apă mondiale.

Zonele cultivate au scăzut in douazeci de ani cu 6,4%

mai mult teren arabil este desemnat pentru alte scopuri, incluzând construcții.

Ca idee suprafața de pământ alocată unui fermier chinez este de 0,6 ha, în timp ce un fermier american posedă în medie 100 ha.

Se spune ca dacă pământul arabil va scădea sub 120.600.000 ha, China nu va mai putea să se hrănească.

Totodata, China suferă regulat de pe urma secetelor.

Excesul de locuințe

Prea multe și cu vânzări slabe, la prețuri scăzute. Stocul existent de locuințe construite și nevândute influențează negativ revenirea economică, în special industria manufacturieră și investițiilor.

Datorii uriașe

Începând din 2009, se acumulează și continuă să crească. În 2014, raportul datorii publice/PIB era de peste 250%, în timp ce raportul datorii private/PIB a fost aproape 200%.

Datoriile și deflația întunecă viitorul economic al Chinei.

Exces de capacități industriale, surplus de producție și subutilizare

S-a ajuns până acolo încât oțelul a ajuns să coste aproape cât varza! Asociația Chinei pentru Fier și Oțel a declarat că în 2013 producția de oțel a fost de 822 milioane tone, cu peste 40 milioane de tone mai mare decât cifrele oficiale publicate de Biroul Național de Statistică. Dacă se va proceda la reducerea producției de oțel, se vor produce serioase perturbări ale sectorului minier și de transporturi ale minereurilor.

Un sfert din capacitatea de producție electrolitică a aluminiului, 60% din industria de feroaliaje, jumătate din capacitatea de producție a carbidului de calciu, plus alte capacități excedentare din industriile cimentului, sticlei, cărbunelui și textilelor nu sunt utilizate în prezent.

Scăderea productivității muncii și a ratei de creștere economică

În perioada 1991-2010, rata de creștere anuală a productivității în China a fost între 9 – 10%. Dar, începând cu 2011, această creștere s-a redus sub 8%.

Import tehologic sau export de tehnologie

Riscuri . Explozie in lume sau implozie ca system

Prin greutatea economica crescânda si relatiile diplomatice de succes, influenta Chinei în Asia se situeaza pe o traiectorie ascendenta. China a lucrat pentru consolidarea legaturilor bilaterale economice si de securitate cu aproape toate tarile vecine

În perioada 2002 – 2003, China a devenit, în detrimentul SUA, singura mare piata de export pentru Japonia, Coreea de Sud si Taiwan. În tarile din Asia de nord-est si sud-est, exporturile au crescut datorita cererii progresive a Chinei de materii prime, echipamente si componente industriale. În acelasi timp însa, mîna de lucru, investitiile si productia anumitor sectoare economice din regiune au fost puternic afectate de schimbarea directiei investitiilor directe straine catre China si de dezvoltarea acesteia ca principala putere producatoare în industrii dominate odinioara de alte state asiatice.

Diplomatia regionala a Chinei serveste strategia economica globala a tarii, ce vizeaza mentinerea accesului la un sistem comercial multilateral deschis, factor esential pentru dezvoltarea rapida. Sustine de asemenea strategia de securitate nationala a tarii prin conditionarea actorilor regionali la ascensiunea sa pasnica, o tendinta considerata pozitiva economic, dar negativa politic de catre actorii regionali, în special de catre Coreea de Sud si natiunile ASEAN.

Asia traverseaza o perioada de schimbari geopolitice istorice, determinate de ascensiunea Chinei.

Este evident ca standardele de mediu, drepturile omului sau munca nu se regasesc în mod agresiv în diplomatia Chinei, strategiile sale regionale fiind mobilizate în parte de nevoia de securizare a surselor energetice.

Analizand economia chineza si relatiile Chinei cu statele lumii, trebuie sa recunoastem ca, in ciuda performantelor remarcabile înregistrate de economia chineza, exista inca o serie de probleme cu care se confrunta aceasta: structura disproportionata a economiei, conditiile de trai înca nesatisfacatoare ale populatiei cauzate de cresterea prea lenta a veniturilor agricultorilor, presiunea puternica referitoare la ocuparea fortei de munca, sarcina grea a transformarii întreprinderilor de stat, care se adapteaza greu la conditiile de piata.

In prezent China, al carei produs national brut l-ar putea egala in 2020 pe cel al Americii, depasindu-l de doua ori pe cel al Rusiei este pe val.

Rusia anilor 2020, surclasata economic de China si preocupata de refacerea fortei sale militare, va trebui sa se concentreze asupra vulnerabilitatii teritoriilor sale estice,

“Punctul moale” al marelui esichier euroasiatic va fi, dupa Brzezinski, Asia centrala, cu rezervele sale inca neevaluate de petrol si gaze – o zona care ar putea deveni viitorul "butoi cu pulbere" al lumii. In orice caz, autorul britanic care s-a hazardat sa schiteze peisajul mondial al anilor 2050 tine sa incheie intr-o maniera incurajatoare, urandu-ne "Bun venit intr-un interesant secol al 21-lea".

Mediul concurential. Realitatea chinezeasca

În viitor, China va angaja milioane de muncitori americani și va domina mii de comunități mici peste tot în Statele Unite.

Achizițiile chinezesti in afacerile din SUA au stabilit anul trecut un nou record all-time,

Ca rezultat, chinezii vor fi acum cel mai important angajator din zeci de comunități rurale în toată America.

Din cauza deficitului nostru comercial masiv in relatia cu China, chinezii au de cheltuit mii de miliarde de dolari. 

Și ghici, unde isi mai intind radacinile companiile chinezesti. Companiile cu capital chinezesc investesc în companiile americane și in noile tehnologii de vehicule, vanzand totul, de la centuri de siguranță la amortizoare de șoc, în magazine de vânzare cu amănuntul, și angajeaza ingineri cu experiență și  designeri într-un efort de a absorbi talentul și expertiza auto interna și furnizorii lor. Dacă ai achiziționat recent un produs american, aproape sigur gasesti in el un numar mare de componente chinezesti.

China pare deosebit de interesata în achiziționarea de resurse energetice in Statele Unite ale Americii.

3.5. Industrializare prin copiere

ECONOMIA CHINEI IN VIITOR

4.1. Tendinte – copiile chinezesti – mai bune ca originalul

4.2. Perceptia viitorului – Import tehologic sau export de tehnologie

4.3. Pana unde? Industrializare totala sau protectia mediului

Peste 10 milioane ha, ori circa 10% din pământul cultivabil al Chinei, este ruinat de poluare. Același fenomen afectează, după cum am scris mai sus, și resursele de apă. O cincime din râurile țării sunt toxice, în timp de două cincimi sunt serios populate. În 2012, peste jumătate din orașele Chinei au avut apă clasificată drept „proastă” sau „forate proastă”.

Aproape două treimi din apele subterane sunt contaminate.

Poluarea a devenit o adevărată frână în calea dezvoltării.

Anul trecut s-au investit in China 34 miliarde de dolari pentru protectia mediului, cu circa 88 % mai mult decat in anul 2002.

Industria protectiei mediului a crescut foarte mult in ultimii 5

Eficienta energetica, alaturi de protectia mediului, a devenit o politica cheie pentru China, motiv pentru care guvernul chinez intentioneaza sa reduca cu 20 % consumul de energie si cu 10 % emisiile poluante pana in 2010.

In acelasi timp, China va inchide toate centralele energetice pe baza de carbuni, care au, in total, o capacitate de 50.000 MW. In prezent, centralele generatoare de energie, care dispun de tehnologie pentru desulfurizare, reprezinta 30 % din totalul centralelor energetice, fata de procentul de 12 % inregistrat in 2005.

O data cu eforturile facute de China in sensul combaterii poluarii, suprafata acoperita de paduri s-a marit constant in ultimile doua decade, imbunatatind contributia tarii la absorbtia de CO2 pe plan mondial. China dispune de o suprafata de 174,9 milioane de hectare acoperite cu paduri, potrivit aceluiasi studiu. Intre 2003 si 2006 suprafata de paduri cultivate era de 29,01 milioane de hectare

CHINA ALTFEL

7.1. Arta

Arhitectura tradițională chineză este influențată de Arta greco-budistă din primul secol dHr.[418] Stilul arhitectural include, de obicei, construcții din lemn și cărămidă. Coloanele au adesea o înălțime redusă și lipsesc capitelurile. Acoperișurile au o streșini groase și sunt curbate ușor în sus. În plus, se utilizau diferite decorațiuni policrome variate, cum ar fi azulejo, gresia porțelanată, încrustații, clopote, etc, cu o mare varietate de detalii. După fondarea Republicii Populare, arhitectura a intrat într-o nouă eră, clădirile modernizâdu-se, iar din 1980 arhitectura a început sa se diversifice.

Pictura chineză datează de aproape 5000 de ani, de atunci când chinezii desenau ființe umane și animale, pe roci utilizând coloranti minerali și desenau pe diverse obiecte de ceramică. Apoi schițau desene și motive mistice pe bucăți de bronz, însă care nu s-au păstrat în cantități mari, datorită perioadei lungi de timp ce a trecut de la crearea lor. Fără îndoială, puținele desene care au fost găsite ne arată arta timpului acela, fiind picturi pe mătase, estimându-se faptul că au fost create acum aproximativ 2000 de ani. Pictura timpurie chineză se baza pe mai multe tipuri de reprezentări, variind de la figuri umane la peisaje cu păsări și plante. Până în secolul al XVII-lea se introduseseră în China picturi provenite din Europa; acest tip de artă fiind numit „pictură occidentală” spre deosebire de arta națională care era numită „pictură tradițională chineză”. În Extremul Orient, pictarea peisajelor țării este curentul principal al artei picturale.

.

Cinematografia a ajuns în China în 1896, dar prima producție din China s-a realizat în 1905, „Bătălia de la Dingjunshan”, o înregistrare a unei reprezentații a Operei Beijing. De-a lungul secolului XX, filmul chinez a trecut prin decenii de marire și decădere, ca o reflectare a situației politice din țară. Odată cu liberalizarea din anii 1970, filmele din China au început să apară în străinătate, dar nu a fost decât până în 1997, când „Fabrica de Vis” (Jiafang Yifang 甲方乙方) a regizorului Feng Xiaogang, a devenit primul film chinez ce a obține un succes comercial, fiind aclamat de către criticii occidentali. Toate filmele, indiferent dacă sunt sau nu străine, trebuie să fie aprobate de către Consiliul de Stat, în scopul de a elimina anumite scene – de sex sau violență – și să sprijinească filmul autohton. Datorită acestui lucru, șapte din zece cele mai de succes filme sunt productii naționale. Industria filmului continuă să crească, filmul „Pierdut în Thailanda” (2012) (Chineză: 人再囧途之泰囧; pinyin: rén zài jiǒng tú zhī tài jiŏng) a fost primul film ce a avut încasări de mai mult de un miliard de yuani (200 milioane de dolari).

7.2. Cultura

Muzica tradițională chineză poate fi împărțită în două ramuri principale: muzică clasică și muzică populară. Până la sfârșitul dinastiei Qing, muzica clasică era un lux al clasei sociale superioare, iar oamenii obișnuiți nu erau prea atașați de acest stil de muzică. În general muzica clasică este instrumentală, folosindu-se un singur instrument, sau ansambluri de mici instrumente, inclusiv instrumente cu coarde, flaute, precum și diverse chimvale, gonguri și tobe. Flautul din bambus și Gu Qin (古琴) sunt printre cele mai vechi instrumente folosite în China. Tradițional, instrumentele chineze sunt împărțite în opt grupe sau Bayin (八音), în funcție de materialul din care sunt făcute. Categoriile sunt: mătase, bambus, lemn, piatră, metal, ceramică, dovleac uscat și piele de animal. Termenul „guoyue”, sau muzica națională, a devenit popular în secolul al XX-lea și a fost folosit pentru a îngloba toată muzica scrisă pentru instrumentele chinezești, ca răspuns la mișcările naționaliste.

Fiecare etnie din China are propriile sale tradiții în ceea ce privește muzica populară. În comparație cu stilul clasic, tradițiile folclorice, populare, au un acompaniament vocal și pot include ansambluri mai mari. În fapt, tradițiile folclorice s-au amestecat cu stilurile occidentale, în secolele XXI și XX, pentru a face loc unor noi genuri și unei noi etape a muzicii chineze. Unele dintre genurile care au rezultat din această fuziune sunt C-Pop(Mandopop, Cantopop), rock chinezesc(C-Rock) și rap chinezesc, etc. Cu toate acestea, spre deosebire de vecinii săi, China nu este considerată o piață importantă pentru producția și consumul de muzică pop. Totuși cei mai importanți artiști C-Pop(inclusiv artiști din Taiwan) sunt Jane Zhang, Chris Lee(Li Yuchun), G.E.M., Bibi Chou, Peter Ho, Show Luo, Will Pan, Hang Geng, Wei Chen, JPM iar din C-Rock amintim Silent Resentment, Tang Dynasty, Tank. Mandopop(original din China și Taiwan) și Cantopop(original din Hong Kong) sunt subgenuri ale C-Pop. Pentru mai multe informații, vezi secțiunea despre muzică din pagina Taiwan.

Dansul chinezesc este o artă cu mai multe stiluri și genuri tradiționale și moderne. Acesta poate varia de la dans folcloric, reprezentări de operă și spectacole de balet și poate fi utilizat în cadrul sărbătorilor publice, ritualurilor și ceremoniilor. Dansul a fost una dintre primele forme de artă dezvoltate în China antică, iar unele stiluri își au originea în timpul dinastiei Zhou. La fel precum în muzică, fiecare grup etnic are propriile sale tradiții de dansuri folclorice. Unele dintre cele mai cunoscute dansuri din China, la nivel internațional, sunt Dansul Dragonului și Dansul Leului.

7.3. Sport

7.5. Uimitoarele reusite ale Chinei

Socotind  toate importurile și exporturile, China este acum natiunea numărul unu in  tranzacționarile de pe întreaga planetă.

China are mai multe rezerve valutare decât oricare alta tara de pe planeta.

China are în prezent cea mai mare piață de automobile noi din întreaga lume.

China produce acum de doua ori mai multe automobile decat Statele Unite.

China este producătorul nr. unu de aur din lume.

Marea majoritate din brazii artificiali de Crăciun din întreaga lume sunt fabricati în China.

China consumă acum mai multă energie decât Statele Unite.
China este acum cel mai mare producător de bunuri din întreaga lume.

China foloseste mai mult ciment decat restul lumii la un loc.

China este acum producător nr. unu de energia solară și eoliană de pe întregul glob.

China produce acum de 3 ori mai mult cărbune și de 11 ori mai mult oțel decat Statele Unite.

China produce mai mult de 90 la sută din oferta globală de pământuri rare.

China este acum nr. unu furnizor de componente care sunt critice pentru funcționarea oricărui sistem de apărare națională.

7.6. China vazuta de un european

China începe (sau reîncepe) să facă istorie.

În clipa de față, din atelierul lumii, cum era socotită până nu demult, țara pare să fi devenit și bancherul globului.

Ea are cele mai mari rezerve valutare din lume (în jur de 3200 de miliarde de dolari) și e curtată să se implice în redresarea finanțelor internaționale, inclusiv ale Uniunii Europene. Cât despre lansarea din august 2010 a ofertei publice inițiale (de acțiuni) a Băncii Agricole a Chinei, ea a fost cel mai mare eveniment bursier de felul acesta din istorie.

În sfârșit, până și la capitolul, obsedant pentru unii, al existenței unei clase de mijloc, China stă foarte bine: ea este astăzi primul cumpărător din lume de automobile, telefoane inteligente sau chiar piane

despre China zilelor noastre circulă în general două teorii care se bat cap în cap.

pentru cei de dreapta, China a fost și este încă o veritabilă întrupare a ideilor comuniste. Așa încât existența unui capitalism chinezesc – despre care se vorbește tot mai des în ultimii ani, spre a i se atribui fulminanta dezvoltare a țării – e nesocotită sau chiar negată cu totul.

capitalismul nu poate funcționa cu adevărat într-un stat comunist.

Astfel capitalismul chinezesc trebuie că este măsluit și nicidecum authentic.

De unde și concluzia că prăbușirea Chinei e aproape, fiindcă numai adevăratul capitalism ar fi pasămite la adăpost pe lumea asta de falimentul generalizat.

În schimb, pentru cei de stânga, aceeași Chină se prezintă exact pe dos, și anume ca o țară fără nimic comunist în ea. Căci proprietatea privată – ni se spune de astă dată – propășește aici nestingherit, profitul e unicul criteriu al activității economice, iar inegalitățile sociale cresc mereu, strigătoare la cer.

Întrebarea e daca până la urmă ce este real sau ireal în China, capitalismul ori comunismul?

Observatorii Chinei caută să înțeleagă ce se întâmplă acolo urmărind evoluția – a regimului proprietății, de stat sau particulare.

Ce este China astăzi?

China de astăzi nu poate fi socotită nici o societate socialistă, nici una capitalistă, e pentru că, de fapt, este o țară leninistă.

in China însăși, un astfel de leninism a ajuns să fie pentru mulți aproape de nerecunoscut. Și totuși reușita leninismului, iar nu îndepărtarea de el și, prin urmare, de socialismul real de odinioară, explică ce se petrece astăzi în China.

Leninismul chinezesc

Revenind la capitalismul de azi al Chinei, nu trebuie să ne mirăm.

Căci el nu e decât leninism curat, adică un capitalism de stat aflat sub conducerea politico-administrativă a partidului comunist..

Firește, inegalitățile Chinei de astăzi sunt mai mari decât altădată. Potrivit revistei Forbes, există nu mai puțin de 115 miliardari chinezi,

Dar exista un număr de peste 200 de milioane, țărani veniți la lucru în marile orașe trăiesc în cele mai precare condiții: fără drept oficial de rezidență permanentă, fără acces la servicii sociale și, mai ales, fără șansa de a obține un loc de muncă stabil

Asta în vreme ce dreptul la grevă e în continuare interzis, chiar dacă există un număr tot mai mare de conflicte de muncă.

În plus, lichidând o parte din întreprinderile de stat ori cooperativele agricole, reformele începute în anii ’80 au slăbit și vechiul sistem etatist al asigurărilor medicale.

Ca rezultat direct Peste 300 de milioane de chinezi erau lipsiți în 2009 de orice asigurare de sănătate[12]. Iar dacă 71% dintre ei aveau acces la servicii medicale gratuite în 1981, doisprezece ani mai târziu, ei mai erau doar 21%. Asta în timp ce doar 50% din personalul medical lucrează la țară, deși acolo trăiesc 3/5 din locuitori.

Iar despre sistemul chinezesc de învățământ, unde partea de costuri pe care cetățenii trebuie să o suporte singuri pentru educație a crescut foarte mult. În anii 2000 de exemplu, ea era deja de 44%, un nivel uriaș, întâlnit în lume doar în țări ultra-capitaliste, precum Chile sau Paraguay

Căci între inegalitatea de altădată dintre sătul și flămând, ori dintre supraviețuitor și cel ce a murit de foame, cea de acum, când toată lumea are ce mânca, pare un fleac. Iar dacă diferența dintre regiunile Chinei (și în primul rând dintre litoral și interior) crește, asta nu înseamnă că provinciile rămase în urmă ar regresa, ci doar că avansează mai încet decât cele aflate în frunte. De altfel, în ciuda inegalității sociale, doar 2,8% din populația Chinei trăia în 2004 sub pragul sărăciei absolute, față de 17,8% în Indonezia, 27,5% în India, sau 30,8% în Brazilia, cel puțin dacă ținem seama de statisticile Băncii Mondiale[15].

Oricum, dincolo de sacrificii, ceea ce a contat și atunci, și acum au fost, în primul rând, rezultatele, calculate într-o acumulare cât mai masivă de capital. Un scop pentru care orice mijloace sunt binevenite, fie că sunt etatiste, sau private, dictatoriale sau liberale. Vorba lui Deng Xiaoping: “Puțin contează dacă o pisică e albă sau neagră, câtă vreme prinde șoareci”. Or, dacă planul lui Mao din anii ’50 a fost un fiasco, iar producția, atâta câtă era, în loc să crească, s-a prăbușit[16], reformele lui Deng, începute în 1978, au fost un succes, iar dezvoltarea care le-a urmat, spectaculoasă.

Ce-i drept, China nu e singura țară din Lumea a Treia care se dezvoltă spectaculos. Brazilia sau India ar putea servi și ele ca exemplu. Cu toate astea, nimeni nu are ritmul Chinei, iar asta dintr-un motiv foarte simplu. În celelalte țări cu forță de muncă abundentă și ieftină, statul s-a mulțumit să se dea la o parte pentru a lăsa capitalismul cât mai liber, spre a crește oarecum de la sine. În schimb, în China el nu s-a detașat, ci s-a mobilizat în stimularea acumulării de capital. Așa de pildă, dacă în anii ’90 și 2000, Brazilia a investit în infrastructura ei între 2 și 5% din PIB, China a investit aproape 9%[29]. Iar investitorii, firește, s-au înghesuit într-acolo.

Pământul Chinei nu e proprietate privată, chiar dacă poate fi exploatat de particulari[30]. Și tot în proprietatea completă sau majoritară a statului sunt resursele minerale și petroliere, industria grea, infrastructura și, mai ales, băncile[31]. Or, în felul acesta, statul chinez poate interveni direct în mersul afacerilor, iar exemplele sunt nenumărate. Potrivit lui The Economist, China a întărit în ultimii ani puterea întreprinderilor sale prin mai multe acțiuni etatiste de concentrare a capitalului.

Un capitalism fără crize?

În concluzie, nimic nou sub soare. După cum am spus, China a fost și rămâne un stat leninist. Iar singura noutate a leninismul chinezesc de astăzi este numai succesul său; sau, ca să fim mai preciși, succesul său capitalist.

China este un stat unica, ce merită să fie cunoscut, iar experiența ei pe larg și profund studiată, și ulterior aplicată

Concepția majoră a noii orientări a fost formulată în cunoscuta

teză – „o țară, două sisteme” (economice și politice).

Prin aceasta China a ieșit din izolarea ei internațională,

asigurându-și succese palpabile.

Pluralismul politic extrem de important, a schimbat

atitudinea față de China din partea marilor puteri, acestea oferind ei șanse fără de

precedent în diverse domenii, inclusiv în cel teritorial.

În consecință, China dintr-o țară slab dezvoltată din punct de vedere economic cu

cca. trei decenii în urmă, s-a transformat într-un lider mondial de necontestat,

pentru unii chiar de temut.

China este tot mai frecvent calificată ca

fiind atelierul lumii din sec. XXI, similar caracteristicii respective atribuite Marii

Britanii cu două secole în urmă. Potrivit Băncii Mondiale, aportul Chinei la creșterea

mondială, în 2007, a fost estimat la 16% și pentru prima dată a depășit contribuția

SUA la acest capitol.

China este un mare producător de bunuri agricole

Realizările obținute de aceasta țară reprezintă rezultatul a mai mulți factori, unul

dintre principalii fiind, așa cum am menționat, acceptarea proprietății private.

Un alt

factor a fost deschiderea economiei spre exterior

. Un argument

semnificativ, însă, a constituit înțelepciunea, hărnicia și raționamentul chinezilor,

caracterul economicos al modului de viață al acestui talentat popor, buna mobilizare

a elementului național etc

. Trebuie de menționat faptul, că prețul relativ scăzut al

forței de muncă a constituit un alt important „secret” al minunii chineze.

Actualmente China are o forță de muncă tânără, cu un coraport favorabil (6:1) dintre

angajați și pensionari. Concomitent, ea atrage forță de muncă, încă mai ieftină, din

exterior (din țările vecine).

Pe parcursul a aproape trei decenii (comparativ cu a. 1978) valoarea comerțului

Favorizarea investițiilor străine

Un rol important în atragerea investițiilor străine revine politicii fiscale. Congresul

Național al Poporului (Parlamentul Chinei) în a.1993 a adoptat o lege fiscală potrivit

căreia au fost acceptate două nivele de impozitare: 33% din profit pentru entitățile

chineze și 15% pentru cele străine. Drept urmare, favorizarea evidentă a entităților

străine a avut consecințe atractive pentru investitorii respectivi,

China este al doilea-al treilea importator de petrol din

Datorită succeselor sale remarcabile în diverse domenii, în special în ultimii ani,

precum și deținerea unor elemente turistice de maximă atractivitate mondială

(Marele Zid Chinezesc, centrele internaționale Hong Kong, Makao etc.),

Este evident, că în paralel cu succesele remarcabile obținute în China, în mod firesc,

apar și anumite probleme. Printre acestea sunt: creșterea inflației, îmbătrânirea

populației, problemele ecologice, subvenționarea unor întreprinderi de stat

nerentabile etc. Supraîncălzirea economiei au determinat autoritățile, ca începând cu

a.2007, să limiteze exporturile și să încurajeze importurile printr-un sistem flexibil

de taxe vamale.

China este o țară aflată în curs de plină și rapidă modernizare

. Așadar într-un termen extrem de

scurt, de doar trei decenii, conducătorii Chinei au reușit să transforme Patria lor

imensă într-o țară modernă pe multiple planuri, cu un cuvânt greu și de mare

valoare, auzită de toți.

Modelul chinez de dezvoltare este diferit decât oricare altul întâlnit în lume. Meritul

autorităților acestei țări constă în faptul că au putut identifica și aplica căi și metode

adecvate, care corespund realităților chineze.

China este o țară în curs de dezvoltare, aplică reușit economia de piață. Ea îmbină în

mod optim posibilitățile socialismului de concentrare a eforturilor în vederea

soluționării obiectivelor majore cu avantajele economiei de piață de distribuire

eficientă a resurselor disponibile la fiecare etapă de dezvoltare.

   Acela este momentul de la care economia chineza a cunoscut o dezvoltare neîntrerupta superioara celor înregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor economice.

   Cresterea economiei s-a vazut în îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei, rezolvarea problemei asigurarii hranei si a articolelor de îmbracaminte pentru populatie.

Principala cheie a rezolvarii oricarei probleme este aceea ca orice schimbare majora produsa de reforma este mai întâi temeinic experimentata în unitati pilot, dupa care, pe baza rezultatelor din încercarile soldate cu succes, schimbarea respectiva se difuzeaza cu sanse sporite de reusita în întreaga economie.

              Deng Xiaoping a aratat însa, în anul 1992, ca pentru o tara cu o economie subdezvoltata ca cea a Chinei nu este indicata adoptarea unor ritmuri mai reduse de crestere, ci dimpotriva, trebuie iden-tificate si valorificate adecvat toate caile si oportunitatile de realizare a unei dezvoltari în ritmuri cât mai înalte, singura posibilitate de depasire a conditiei de economie înapoiata, cu eficienta si com-petitivitate reduse.

Reforma economiei chineze începuta în anul 1978 este un proces de o amploare si complexitate deosebite, care are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii, materializate în transformarile radicale care s-au produs si se vor produce în continuare si care decurg dintr-o conceptie coerenta si flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si caile de urmat pentru realizarea acestora.

Amploarea transformarilor antrenate de reforma si înfaptuite pâna în prezent poate fi apreciata în mod realist daca se tine seama de conditia economiei chineze la începutul procesului de reforma, care prezenta urmatoarele caracteristici definitorii: un înalt grad de centralizare; un nivel redus de eficienta (productivitate, profitabilitate) si de competitivitate, amplificat de reculul semnificativ înregistrat în perioada Revolutiei Culturale; structuri economice dezechilibrate, anormale, aflate departe de cele specifice unei economii moderne; deschidere foarte redusa spre economia mondiala.

         China nu vrea sa se înregimenteze într-unul din sistemele economice arhicunoscute.

Potrivit conceptiei proprii scopul final în dezvoltarea tari nu este productia si cresterea economica sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane.      

       Realizarea cresterii spectaculoase a fluxului de capitaluri straine spre China a fost posibila prin aplicarea unor politici preferentiale, în rândul carora cel mai frecvent folosite au fost concesiile si exceptarile de taxare

PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI  SI   POSIBILE CONSECINTE LA NIVEL MONDIAL

             Incontestabil, China va fi o mare putere. Intrebarea este cat de mare. In prezent, nici o tara nu se poate dezvolta in afara realitatii globalizarii si a retelelor internationale.

             Nimic nu pare acum sa poata opri cresterea economiei chineze (8% anual, in medie, intre 1999 si 2003); nici macar eforturile conducerii de partid si de stat, care incearca sa domoleasca rata expansiunii,

            Pana la afirmarea ca mare putere regionala sau planetara, China are inca mari probleme interne de rezolvat. Aparenta sa vitalitate economica ascunde o adevarata bomba sociala cu potential devastator. Fructele dezvoltarii nu au ajuns la toata lumea: egalitatea aproape generala in saracie, de pe vremea lui Mao, a facut loc unei polarizari frapante si tot mai pronuntate a veniturilor. Alaturi de cei mai abili intreprinzatori, care au stiut sa profite de haosul tranzitiei pentru a-si cladi averi colosale, partea leului a revenit uriasei armate de birocrati fara de care nici o afacere nu este posibila.

Clasa mijlocie, cu venituri suficiente pentru a aspira la nivelul de viata occidental, se dezvolta in marile centre urbane si mai ales in „regiunile economice speciale“, unde s-a concentrat dezvoltarea economica.

In contrast, lumea rurala pare condamnata pentru totdeauna la saracie. Suprafata arabila se restrange constant in fata urbanizarii galopante, preturile de achizitie ale produselor agricole raman modeste, iar taranii sunt, in plus, striviti sub povara unor impozite absurde. Multi dintre ei – milioane – nu mai pot suporta mizeria si isi cauta norocul la oras, dar nici acolo nu gasesc fericirea mult visata. De obicei, ei trebuie sa se resemneze cu muncile cele mai umile si prost platite, putand fi oricand inlaturati cu brutalitate si trimisi acasa sau internati in „centre de detentie si repatriere“, daca autoritatile locale au impresia ca sunt prea numerosi sau strica imaginea orasului..

            Saracia, somajul, coruptia autoritatilor locale – aliate, adesea, cu gruparile mafiote – provoaca din ce in ce mai des violente revolte locale care nu mai pot fi trecute cu vederea. Puterea politica isi pierde vigoarea.