Asamblarea Unui Think Tank Pentru a Limita Tendintele Expansioniste ale Federatiei Ruse

Lucrare de Licență

Asamblarea unui think tank pentru a limita tendințele expansioniste ale Federației Ruse

Cuprins

Introducere

1. Problematica unui Think Tank

1.1. Evoluția Think Tank-urilor

1.2. Funcțiile Think Tank-urilor

1.3. Motivele proliferării Think Tank-urilor

1.4. Think Tank-urile din spațiul american

1.5. O altă clasificare a Think Tank-urile

2. Problematica Creativității

2.1. Teorii ale Creativității

2.1.1 Teoria Investiției (Sternberg și Lubart)

2.1.2. Teoria Sistemică (Mihaly Csikszentmihalyi)

2.2. Creativitatea ca proces

2.3. Factori care inhibă creativitatea

2.4. Factori care stimulează creativitatea

2.5. Creativitatea la nivel organizațional

2.6. Organizarea și funcționarea grupului

3. Rusia și Lumea – Istoria Rusiei

4. Design-ul Think Tank-ului

4.1. Faza 1: spargerea problemei în subprobleme

4.2. Faza 2: aplicația de producție

4.3. Faza 3: evaluarea și finisarea ideilor

Concluzii

Bibliografie

Webografie

Introducere

Termenul de think tank este destul de ambiguu pentru majoritatea persoanelor din România, spre deosebire de spațiul american, unde aceste organizații au avut o dezvoltare substanțială a numărului lor, cât și a zonelor de activitate, în ultimele zeci de ani. Cu toate acestea, chiar dacă, atât pe teritoriul Statelor Unite, cât și în țări precum Anglia sau Franța, think tank-urile au fost subiectul multor discuții, am constatat pe parcursul elaborării lucrării de licență că sunt cunoscute foarte puține lucruri despre cum își desfășoară activitatea aceste instituții. Numărul lucrărilor academice pe acest subiect este extrem de limitat.

Interesul meu se concentrează asupra metodelelor de soluționare a problemelor și nu pe structura organizațională sau componența think tank-urilor. Pe parcursul acestei lucrări voi utiliza două tehnici creative, ”5W’s” și ”Checklist”, prin intermediul cărora voi căuta, împreună cu grupul de lucru, soluții creative pentru a limita expansiunea Federației Ruse.

Importanța think tank-urilor și a metodelor creative de soluționare a problemelor strategice este, din punctul meu de vedere, subliniată de diversificarea tipurilor de conflicte și disensiuni, cât și de faptul că soluțiile standard utilizate în trecut nu mai pot fi aplicate, sau nu mai au același randament. Chiar dacă procesele implicate într-un think tank sunt costisitoare pentru că necesită un număr ridicat de persoane și resurse utilizate, eficiența lor este evidentă. Spre exemplu, în momentul crizei din Siria, din anul 2013, think tank-urile americane au avut o mare influență în elaborarea modurilor de intervenție.

Alegerea acestei teme s-a datorat atât susținerii și încurajărilor primite din partea profesorilor coordonatori, cât și a interesului meu față de geopolitică, geostrategie, tehnici creative și istoria și cultura Federației Ruse.

1. Problematica unui Think Tank

”Victoria aparține celor mai perseverenți.”

(Napoleon Bonaparte)

Enciclopedia Merriam-Webster, parte a faimoasei enciclopedii Britanica, definește think tank-ul astfel: „o organizație formată dintr-un grup de persoane care gândesc idei noi pentru subiecte particulare sau care oferă sfaturi în privința a ceea ce trebuie făcut […] organizația se mai numește și think factory.”

Pentru început, consider necesară evidențierea provenienței termenului. „Termenul <<think tank>> angajat prima oară în Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se referea la o cameră securizată unde cercetătorii ocupați cu apărarea și planurile militare se puteau întâlni pentru a discuta strategii.”

James A. Smith, în cartea sa, „The Idea Brokers”, oferă o imagine metaforică a persoanelor implicate într-un think tank. „Prin 1960, termenul <<think tank>> a intrat în lexiconul popular, însă este un termen imprecis, care se referă la tot felul de grupuri private de cercetare. Este un termen curios, sugerând atât izolarea rarefiată a celor care gândesc despre politici, cât și expunerea lor publică, ca niște specii rare de pești sau reptile limitate de un geam al unui acvariu sau al unei grădini zoologice.” Această analogie construită de James A. Smith este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai expresive definiții sau viziuni în ceea ce privește think tank-ul. În perspectiva mea, este una dintre puținele definiții care vorbesc despre componența unei astfel de proceduri, ca think tank-ul. Majoritatea autorilor vorbesc despre instituțiile de think tank și specificul lor, însă foarte puțini se concentrează pe modul în care își realizează activitatea și ce procese implică.

Prin această izolare a unui „acvariu”/ „cușcă specială” observ un mediu în care un grup de lucru trebuie să dispună atât de informațiile necesare, cât și de tehnicile creative pentru a rezolva o anumită problemă. Raritatea sau exotismul „speciilor” care sunt prezente într-un astfel de mediu pot fi traduse, în perspectiva mea, prin indivizi cu diferite pregătiri și specializări. Pentru a continua analogia, ne putem referi la acest grup de lucru dintr-un think tank ca la un grup de medici care operează. Toți medicii prezenți au o anumită specializare sau formare de care avem nevoie în realizarea operației, medic anestezist, chirurg, asistente etc. Însă, pe lângă aceste lucruri, avem nevoie și de un mediu steril, cu instrumente specifice cu care să se intervină.

1.1. Evoluția Think Tank-urilor

Din punct de vedere cronologic, putem identifica următoarele puncte majore în evoluția conceptului de think tank. „Primul val major de think tank-uri specializate pe politica externă a Statelor Unite a început să apară în anii 1900, din dorința marilor filantropi și intelectuali de a crea instituții unde intelectualii și liderii sectorului privat se puteau întâlni pentru a discuta și a dezbate problemele Lumii.”

Dacă punctul de plecare al think tank-ului, văzut atât din perspectiva instituțională, cât și a proceselor creative pe care le presupune, este identificat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în Europa a fost introdus în anii 1970. „[…] termenul think tank a fost prima oară utilizat pe această parte a Atlanticului pentru a desemna Central Policy Review Staff (CPRS), <<o unitate centrală capabilă>> înființată în 1970 – de Prim Ministrul Conservator, Edward Heth.” Această unitate britanică condusă de Lordul Victor Rothschild avea scopul de a ajuta Guvernul în coordonarea și eficientizarea proceselor administrative și nu numai.

Viziunea preponderent regăsită în definirea termenului de think tank este aceea de instituție. „Termenul <<think tank>> poate fi înțeles, ca organizații din diferite părți ale lumii care pot fi regăsite în funcție de mărime, formă legală, domeniu de activitate, structură organizațională, standarde de cercetare dar și importanță politică.”

Cercetătorul englez, Andrew Rich afirmă: „Definesc think tank-urile ca independente, neavând la bază un interes, organizații non-profit care produc și se bazează în principal pe expertiză și idei pentru a obține suport și influență în sferele de decizie.”

„Un think tank este o organizație, un institut, o corporație, sau grup care conduce cercetări și se implică în advocacy, în zone ca politicile sociale, strategii politice, știință, tehnologie sau probleme educaționale, industriale, politici de afaceri, sau sfaturi militare […] în timp ce multe think tank-uri sunt finanțate de către guverne, grupuri de interese, sau zona oamenilor de afaceri, unele think tank-uri obțin venituri din cercetările și sfaturile pe care le întreprind în zona lor de activitate.”

Prin aceste definiții este subliniată atât diversitatea actuală, în ceea ce privește instituțiile de tip think tank, cât și gama largă de servicii pe care le oferă.

Richard Haass, directorul Departamentului American De Stat, din divizia Policy and Planning, subliniază importanța think tank-urilor: „Think tank-urile sunt instituții independente organizate să conducă cercetări și să producă înțelegere/ cunoaștere independentă. Ele completează un spațiu între lumea academică, pe de o parte, și lumea guvernării, pe de altă parte.” Ceea ce se marchează, în această viziune, este orientarea excesivă a celor care iau decizii pe soluționarea unei liste cât mai ample de probleme, putând pierde în acest proces superficial elemente esențiale ale subiectelor de rezolvat. În același timp, lumea academică, cercetările care se întreprind și discuțiile aferente lor, depășesc uneori granița relevanței și aplicabilității reale. Think tank-urile au ca obiectiv construirea unui mijloc adecvat de a combina aceste două lucruri pentru a obține cele mai bune soluții.

„[…] think tank-urile se află în domeniul dezvoltării, reambalării și marketării ideilor pentru factorii de decizie și pentru public…”

„Este important a recunoaște că, deși think tank-urile împărtășesc o dorință comună de a modela opinia publică și de a influența viziunile factorilor de decizie, modul în care încearcă să își exercite influențele depinde de mandatul, resursele și prioritățile lor.”

1.2. Funcțiile Think Tank-urilor

„De a realiza cercetări și analize cu privire la problemele politice;

De a oferi sfaturi/îndrumări privind problemele politice urgente;

De a evalua programele guvernamentale;

De a interpreta politicile pentru noile medii de comunicare și de a facilita astfel înțelegerea lor de către public.”

În același studiu, mai sunt considerate importante și următoarele:

„De a construi încredere în instituțiile publice;

De a reprezenta o formă independentă în dezbaterile politice;

De a identifica, pronunța și evalua probleme politice, propuneri și programe.”

„Think tank-urile sunt mult mai orientate pe viitor decât funcționarii guvernamentali, care lucrează într-un mediu în care eforturile creative sunt rareori susținute.” Am considerat expresivă amintirea acestui fapt deoarece obiectivul meu principal este acela de a analiza și evidenția procesele creative pe care le presupune o astfel de tehnică.

1.3. Motivele proliferării Think Tank-urilor

„Divizarea puterii în trei ramuri (legislativă, executivă și juridică);

Un sistem politic care are partide politice slabe și care nu arată nicio disciplină;

Cultură filantropică bine dezvoltată;

Un public care își mențime o sănătoasă neîncredere în oficialii publici și preferă limitarea rolului lor în guvernare;

Cetățenii mai degrabă susțin grupuri de interese decât partide politice pentru a le reprezenta și exprima convingerile lor politice;

Un sistem politic care are multe puncte de acces;

Tendința publicului de a accepta experții independenți în detrimentul politicienilor.”

Printre materialele si serviciile pe care think tank-urile le oferă clienților pot aminti: „cărți, monografii, raporturi, brief-uri politice, conferințe, seminarii, discuții informale cu factorii de decizie politici, oficiali guvernamentali și/sau acționari importanți.”

1.4. Think Tank-urile din spațiul american

„A. Think tank-urile tradiționale care își concentrează resursele exclusiv pe cercetările academice.

B. Think and do Tank care realizează cercetări, analize politice, și informare publică.

C. Do Tanks care își concentrează toată energia lor pe reasamblarea și diseminarea ideilor altor think tank-uri.”

1.5. O altă clasificare a Think Tank-urilor

„A. Full-service think tanks care întreprind cercetări și studiază toată gama de probleme specifice numeroaselor domenii, incluzând atât topicuri domestice, cât și străine.

B. Multi-issue think tanks manifestă interes într-o varietate de subiecte care privesc mai mult un domeniu al zonei politice (ex: sănătate și natură) însă excluzând subiectele ale zonei respective.

C. Single-issue, cum reiese și din nume, își concentrează atenția doar pe o singură categorie (ex: drepturile femeilor).”

„Think tank-urile sunt astăzi și mai greu de caracterizat în comparație cu ce era considerat odată un think tank în sistemul tradițional anglo-american. Se pare că este un proces de convergență între think tank-urile tradiționale și alte organiza pe reasamblarea și diseminarea ideilor altor think tank-uri.”

1.5. O altă clasificare a Think Tank-urilor

„A. Full-service think tanks care întreprind cercetări și studiază toată gama de probleme specifice numeroaselor domenii, incluzând atât topicuri domestice, cât și străine.

B. Multi-issue think tanks manifestă interes într-o varietate de subiecte care privesc mai mult un domeniu al zonei politice (ex: sănătate și natură) însă excluzând subiectele ale zonei respective.

C. Single-issue, cum reiese și din nume, își concentrează atenția doar pe o singură categorie (ex: drepturile femeilor).”

„Think tank-urile sunt astăzi și mai greu de caracterizat în comparație cu ce era considerat odată un think tank în sistemul tradițional anglo-american. Se pare că este un proces de convergență între think tank-urile tradiționale și alte organizații […]” Plecând de la acest citat, consider că astăzi, prin lărgirea și diversificarea instituțiilor publice, a apărut necesitatea coordonării și influențării fiecărui domeniu în parte pentru soluționarea unei probleme de interes.

2. Problematica Creativității

”Dumnezeu nu vrea să facă totul, pentru a nu ne lua nouă libertatea acțiunii și partea de glorie care ni se cuvine.”

(Niccolo Machiavelli)

Din perspectivă etimologică, termenul „creativitate” își are originea în cuvântul de origine latină „creare”, ce definește procesul nașterii, al zămislirii.

„Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneității.” Această situație este conturată de problemele și necesitățile tuturor domeniilor, de la zona economică, politică, până la cele militare sau sociale. Soluțiile creative care să satisfacă nevoia simplității și eficienței sunt greu de găsit, de aceea vom analiza, în ceea ce urmează, factorii și caracteristicile obținerii unor astfel de rezultate.

Manuale recente de psihologie consideră creativitatea ca fiind: „un caz particular al rezolvării problemelor.” Din punctul meu de vedere, Mark A. Runco oferă o perspectivă cuprinzătoare a creativității afirmând: „Creativitatea este, într-o frază, o formă vitală de capital uman. Creativitatea contribuie la explozia informației și ne ajută pe fiecare dintre noi să o copiem și să o înțelegem.”

Problema creativității la nivel academic a apărut pe la jumătatea secolului trecut, în momentul în care G. W. Allport a folosit termenul pentru a desemna o dimensiune a personalității. „În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalității, respectiv la aptitudini (inteligență), atitudini sau trăsături temperamentale.”

După acest moment, studiul creativități a început greoi însă în anii ‘60 – ‘70 asistăm la o explozie a interesului și a materialelor din această zonă.

În ceea ce privește definirea creativității, regăsim în literatura de specialitate atâtea definiții câți autori au cercetat această problemă, deoarece fiecare pune accent pe dimensiuni diferite. În ceea ce mă privește, voi aminti definițiile creativității pe care le consider ca fiind cele mai expresive raportându-mă la problematica asamblării unui think tank.

Irving Taylor definește creativitatea, în 1959, astfel: „Creativitatea este capacitatea de a modela experiența în forme noi și diferite, capacitatea de a percepe mediul în mod plastic și de a comunica altora experiența unică rezultată.”

H. Jaoi, în 1975: „Creativitatea este un proces de asociere și de combinare, în ansambluri noi, a unor elemente preexistente.”

Al. Roșca, în 1981: „Creativitatea este un complex de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate.”

În 2005, Andrei Cosmovici, după a cărui opinie mă voi ghida în continuare, afirmă: „Creativitatea este o capacitate mai complexă. Ea face posibilă crearea de produse reale ori pur mentale, constituind un progres în plan social. Componenta principală a creativității o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu se obține cu ușurință, o altă componentă implicată este voința, perseverența în a face numeroase încercări și verificări.”

Creativitatea presupune trei însușiri:

„A. Fluiditatea – este posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un număr mare de imagini, ideii, situații etc.

B. Plasticitatea – constă în ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedește inoperant; sunt persoane <<rigide>> care greu renunță la o metodă, deși se vădește ineficentă;

C. Originalitatea – este expresia noutății, a inovației, ea se poate constata, când vrem să testăm posibilitățile cuiva, prin raritatea statistică a unui răspuns, a unei idei.”

2.1. Teorii ale creativității

În ceea ce privește zona teoriilor creativității, regăsim o paletă extrem de vastă și de diversificată, de la teoriile de sorginte abisală fundamentate de Freud, Jung etc., până la teorii mai recente ale creativității, precum cea a Teresei Amabile (1983) sau teoria Neurobiopsihologică a creativității.

Eu mă voi opri în special asupra teoriilor sistemice ale creativității deoarece acestea abordează creativitatea ținând cont de contextul social și cultural în care se manifestă. Laura Teodora David, profesor la catedra de psihologie a Universității Transilvania, afirmă: „[…] creativitatea nu poate fi privită doar din perspectivă individualistă, adică doar ca o aptitudine, ca o succesiune de procese cognitive sau ca o manifestare cu substrat biologic, ci ca rezultatul interacțiunii dintre persoană și mediul în care aceasta activează.” Această abordare consider că este în strânsă legătură și cu ideea de think tank, adică de mijloc/unealtă de rezolvare a unor probleme strategice, ținând cont de resursele și realitățile pe care le putem utiliza.

2.1.1. Teoria Investiției (Sternberg și Lubart)

Cei doi autori identifică persoanele creative ca fiind cele care au posibilitatea de a observa potențialul unei idei mai puțin captivante și de a o dezvolta ulterior. Pentru un think tank este vital să exploatăm la maximum fiecare idee obținută.

„Autorii propun o serie de sarcini pentru a evalua creativitatea (compuneri cu titluri neobișnuite – tenișii caracatiței; desene pe teme neobișnuite – lumea văzută de o insectă; realizarea de reclame pentru produse banale; răspuns la întrebări neobișnuite).” Mai apoi, după interpretarea rezultatelor, se enumeră șase categorii de resurse necesare pentru creativitate pe care le voi enumera și eu.

„1. Abilitățile cognitive reprezentate de: capacitatea de sinteză, prin care o persoană poate descoperi o nouă perspectivă de a înțelege informația; capacitatea analitică prin care o persoană poate să decidă care idee este valoroasă și care poate fi abandonată; abilități practice, legate de context, care îi permit unei persoane să fie convingătoare și să își promoveze ideile. Creativitatea se manifestă numai prin activarea tuturor acestor abilități, absența uneia împiedicând creativitatea.

2. Cunoștințe: este necesar un optim de cunoștințe, suficiente pentru a cunoaște domeniul, dar nu prea multe pentu a nu îngusta dezvoltările posibile.

3. Stil cognitiv: stil normativ, care distinge între particular și general, capabil să își structureze propriile reguli, atras de informațiile nestructurate, preferă să elaboreze, să compună, să construiască.

4. Trăsături de personalitate: dorința de a depăși obstacolele, capacitatea de a tolera ambiguitatea, de a-ți asuma riscuri, însoțite de sentimentul eficacității de sine și încrederea că poți să susții noul.

5. Motivația: motivația intrinsecă, înseamnă accent pe munca realizată și nu pe recompensă, implicare și pasiune pentru ceea ce faci.

6. Mediu: oportunități și sprijin venit din afara persoanei creative, pentru a facilita manifestarea creativității.”

În privința acestei teorii autorul (Sternberg) face următoarea precizare extrem de importantă: „[…] unele componente au valori critice, sub un anumit prag creativitatea fiind limitată (de exemplu sub un anumit prag al cunoștințelor nu poate apare creativitatea).” Din perspectiva unui think tank, indiferent cât de creativă poate fi o persoană la un moment dat, consider că trebuie să dețină un bagaj lărgit de cunoștințe. Pentru a-mi susține această idee, pot invoca numeroasele zone conflictuale de pe glob care necesită soluționare. O posibilă soluție creativă oferită de un individ se poate concretiza printr-o intervenție militară, însă există situații, iar realitatea ultimelor luni ne-a arătat acest lucru, în care trebuie să ținem cont de mai multe variabile și să înțelegem contextul și motivațiile profunde care susțin respectivul conflict.

2.1.2. Teoria Sistemică (Mihaly Csikszentmihalyi)

„Creativitatea este întotdeauna circumscrisă unui context social (înțeles în sens larg ca mediu), care este în egală măsură responsabil de manifestarea creativității ca și persoana care produce acest comportament.”

Csikszentmihalyi propune următoarele trei componente funcție de care explică acest concept de creativitate.

„Domeniul reprezintă totalitatea regulilor, cunoștințelor, obiectelor, reprezentărilor existente deja, împărtășite de o comunitate de oameni.”

Cea de a doua componentă este aria de specialitate, care: „reprezintă organizarea socială a unui domeniu.”

A treia componentă este persoana creativă, care „reprezintă nivelul individual al paradigmei, și intră în ecuație cu mai multe caracteristici: a) caracteristici ce țin de mediul social al persoanei – capitalul cultural al persoanei, resursele familiale și exemplele din familie, accesul la aria de specializare, locul individului în societatea contemporană lui, condițiile sociale ale timpului; b) caracteristici ce țin de aptitudinile și personalitatea individului – aptitudini speciale, gândire divergentă, motivație intrinsecă, perseverență, deschidere, curiozitate, capacitate de convingere, încredere în sine.”

Am considerat că această teorie a creativității se află în strânsă legătură cu ideea de think tank deoarece înglobează aspecte pe care le consider vitale pentru un astfel de proces. Unul dintre acestea ar fi domeniul la care trebuie raportată soluția obținută printr-un think tank, deoarece, chiar dacă poate fi extrem de creativă, nu poate fi și valorificată dacă nu este recunoscută de societate. Mai apoi, respectiva idee creativă este preluată de aria de specialitate, care poate încuraja noutatea și poate sprijini demersul creativ. Pentru a susține acest punct de vedere, amintesc un exemplu: „[…] după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost ușor pentru fizicienii atomiști să obțină din diverse surse bani pentru a-și construi noi laboratoare, centre de cercetări, reactoare experimentale și să formeze noi fizicieni, căci politicienii și alegătorii erau încă foarte impresionați de bomba atomică și de posibilitățile de viitor pe care ea le reprezenta.” În fine, cea de-a treia componentă, persoana creativă, evidențiază faptul că, în spatele unui proces creativ sau al unei idei noi, se află o persoană, care reunește toate caracteristicile amintite și de Csikszentmihalyi.

2.2. Creativitatea ca proces

Etapele procesului creator au variat în decursul timpului, cel mai amintit model fiind cel elaborat de G. Wallas, care cuprinde prepararea, incubația, iluminarea și verificarea.

Prima etapă a procesului creativ, geneza problemei sau prepararea a fost definită de Irving Taylor, în anul 1959, astfel: „În esență, prepararea este, în primul rând, o etapă de acumulare, de colectare <<a materialului brut>>.” În această etapă „se fac observații, se delimitează scopul ori problema, se schițează o ipoteză sau un proiect general.”

Pentru a înțelege ce este o problemă, „Kepner and Tregoe (1981) definesc o problemă în modul clasic, ca fiind: o deviație de la un standard de performanță.” O altă definiție este cea a lui MacCrimmon și Taylor (1976), care „definesc o problemă ca un decalaj între starea curentă și cea dorită – acesta este un decalaj între locul unde ești acum și locul în care ai vrea să fii.”

A doua etapă este incubația. „Despre incubație se spune că este un proces cognitiv aflat la limita conștientului; această etapă se realizează când persoana se detașează conștient de preocuparea care a generat problema și se implică în alte activități.”

„R. Woodworth (1934) consideră că rolul incubației este de a eradica, prin uitare, pistele greșite care au fost frecventate în perioada de preparare și care ar îngreuna, prin inerție, descoperirea soluțiilor adecvate […] La rândul său, J.P. Guilford (1967) consideră că incubația este, mai degrabă, o condiție a creației decât o fază a ei. Mai precis, ea se datorează oboselii, de unde și configurația sa de pauză binefăcătoare, cu toate virtuțile ei de redresare pentru individul hăituit de probleme.”

În această fază se realizează o serie de procese complexe care au ca scop găsirea unei soluții viabile. Printre acestea, putem aminti folosirea analogiilor, a inferențelor inductive, deductive, comparații etc.

Iluminarea sau Insight-ul este cea de-a treia etapă în care se identifică o soluție pentru problema existentă. „Este faza în care răzbate spre conștient răspunsul la problemă. Acesta este perceput ca apărând brusc, când în realitate doar conștientizarea problemei se produce brusc, nu și drumul parcurs până la descoperirea ei.” Momentul iluminării este așa cum amintește și Anca Munteanu: „ […] mai greu de explicat științific, fiind mai degrabă accesibil descrierilor literare. Altfel spus, iluminarea face parte dintre acele fenomene care, așa cum afirma L. Blaga, pot fi înțelese mai bine din perspectiva artei decât a științei <<așa cum apa unor mări e mai străvezie la lumina lunii decât a soarelui>>.”

După aceste etape dificile, urmează verificarea, care înglobează procesul evaluării și al elaborării. „Insight-ul care precede faza de verificare nu produce soluții complete, finite: răspunsul nu apare gata format, el necesită elaborare și prelucrare. Persoana în cauză își reactivează toate cunoștințele din domeniu, verifică noutatea, utilitatea, valoarea soluției pe care o propune. Este o fază în care conștientul este din nou activ, iar evaluarea poate conduce la neacceptarea soluției și reluarea întregului proces.”

2.3. Factorii care inhibă creativitatea

În ceea ce privește factorii care inhibă creativitatea, îi voi aminti atât pe cei la nivel individual, cât și pe cei la nivelul grupului, însă mă voi opri doar asupra celor care reprezintă un punct de interes în perspectiva realizării unui think tank.

Următoarea clasificare a barierelor relațiilor interumane și ale creativității este fundamentată de E. Limbos și preluată de autoarea Mihaela Roco în cartea „Creativitate și Inteligență Emoțională”.

I. Bariere legate de contextul sociocultural. În această categorie regăsim: bariere datorate conflictului de valori și lipsa cadrelor de referință; condiționarea și manipularea prin mass-media; diferențele culturale; nonintegrarea frustrărilor și prejudecăților. „Prejudecățile, ideile gata confecționate, constituie piedici importante ale creativității.”

Realizarea unui think tank care încearcă să rezolve problema atentatelor teroriste și a motivațiilor grupărilor islamice, spre exemplu, ar fi viciată dacă cei care participă la acest proces ar avea prejudecăți de genul niște fanatici; barbari; reduși etc. Prejudecățile nu oferă soluții, ci sunt doar simple etichetări infantile.

II. Bariere datorate atitudinilor individualiste

1. Comportamentul egocentric. „Individul care este centrat pe sine însuși nu mai poate fi receptiv la ceea ce se petrece în afara lui, dialogul cu ceilalți devine greoi, uneori imposibil.”

2. Necunoașterea propriei persoane.

3. Sentimentele de incompetență sau ineficiență. „Sentimentele de incompetență sau ineficiență duc la apariția unei stări depresive, care este nefavorabilă creației. În general, sentimentul de inferioritate împiedică pe oricine să fie el însuși, să se realizeze pe sine.”

4. Lipsa de obiectivitate și realism. Chiar dacă procesul creativ presupune fantezie, indivizii care participă la elaborarea/căutarea unei soluții pentru un anumit lucru trebuie să fie conștienți, în primul rând, de ceea ce caută. Dacă încercăm să găsim soluții pentru problema alimentației unei populații ca cea din zona Burkina Faso, iar ca răspuns indivizii afirmă că în scurt timp o să mai treacă o cometă pe lângă Pământ, nu facem decât să irosim timp și resurse.

5. Pasivitatea excesivă. Nu detaliez această dimensiune deoarece construirea unui think tank presupune alegerea foarte atentă a persoanelor care îl vor compune.

III. Bariere referitoare la relațiile individ-grup

1. Lipsa de comunicare;

„Lipsa de comunicare se poate prezenta în trei ipostaze: a) comunicare imposibilă datorată limbajului, vocabularului; b) comunicare incompletă (ca în cazul manipulării); c) comunicare deformată, falsificată sau denaturată în mod voit.”

2. Marginalizarea;

3. Lipsa de autenticitate;

4. Izolarea;

5. Dependența.

O altă clasificare a blocajelor creativității estea cea fundamentată de Sidney Shore, care a identificat blocaje emoționale, culturale și perceptive.

„Blocaje de tip emoțional:

Teama de a nu comite o greșeală, de a nu părea extravagant;

Teama de a risca să fii un <<pionier>>, de a fi în minoritate;

Oprirea prematură la prima idee, soluție care apare sau teama ori neîncrederea față de superiori, colegi, colaboratori;

Capacitatea slabă de a se destinde, de a lăsa timp incubației să se desfășoare, să acționeze;

Dorința aproape patologică pentru aparenta securitate a <<cunoscutului>> și a <<evidentului>>;

Dificultatea de a schimba modelul de gândire;

Dependența excesivă față de opiniile altora;

Lipsa competenței de a depune un efort susținut pentru a desfășura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluționare.”

Cea de a doua categorie cuprinde blocajele de ordin cultural:

„Dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de apartenență;

<<Conformism>> la idei vechi, ca și la cele noi;

Tendința de a reacționa conform principiului <<totul sau nimic>>;

Prea mare încredere în statistici și experiența trecută;

Punerea pe primul plan a factorilor practici sau economici în luarea deciziilor, ceea ce reduce timpul pentru a avea un număr suficient de idei;

Slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile;

Sentimentul că tendința de a te îndoi sistematic este un inconvenient social;

Prea mare încredere în logica a ceea ce se numește Rațiune;

Exaltare excesivă față de spiritul grupului, conducând la conformism.”

În sfera blocajelor de ordin perceptiv regăsim:

„Incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;

Incapacitatea de a distinge între cauză și efect;

Dificultatea de a defini o problemă sau declinarea capacității, refuzul de a sesiza, de a releva;

Dificultatea de a destructura o problemă în elemente care pot fi manipulate, dirijate;

Dificultatea de a diferenția între fapte și probleme;

Prezentarea prematură a pseudo-soluțiilor la probleme care nu au fost încă definite;

Incapacitatea de a utiliza toate sensurile care ne pun în contact cu mediul;

Dificultatea de a percepe relații neobișnuite între idei și obiecte;

Incapacitatea de a defini lucrurile;

Îngustarea excesivă a punctului de vedere;

Credința negativă: <<nu sunt creativ>>.”

Pe lângă acestea, consider necesară amintirea unui forme de blocaj des întâlnită în procesele creative, și anume critica prematură. Ea a fost evidențiată de Al. Osborn, unul dintre susținătorii proceselor creative și cel care a construit „furtuna de idei/asaltul creierului” sau brainstorming-ul. „Atunci când ne gândim la soluționarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente când ne vin în minte tot felul de idei. Dacă, îndată ce apare o sugestie, ne apucăm să discutăm critic valoarea ei, acest act blochează venirea altor idei în conștiință.”

2.4. Factori care stimulează creativitatea

„Una dintre cele mai valoroase invenții pe care ni le lasă moștenire secolul al XX-lea, eu zic că cea mai deșteaptă, este ideea că poți produce idei (că nu trebuie să aștepți să-ți vină) și tezaurul aferent de tehnici de produs exact ideile care îți trebuie și exact atunci când ai nevoie de ele.”

Ca și în dimensiunile discutate până în acest punct, și în ceea ce privește stimularea creativității există numeroase păreri divergente. Astfel, abordările pragmatice ale creativității, reprezentate de E. De Bono, care a propus o serie de tehnici pentru rezolvarea problemelor, sunt considerate ca fiind, mai degrabă, un produs comercial de succes. „Abordările lui De Bono și Von Oech sunt lipsite de orice bază teoretică psihologică și de încercări empirice serioase pentru a valida ideile și în special metodele sau tehnicile propuse pentru stimularea creativității.”

Dacă lui De Bono îi sunt imputate lipsa lui de interes în privința teoriilor și a practicilor, tehnica Brainstorming-ului elaborată de Osborn și Metoda Sinectică a lui Gordon sunt incluse, în viziunea unor autori, în direcțiile de abordare științifică ale creativității. „În concepția noastră, Osborn și Gordon ar putea fi incluși în direcțiile de abordare științifică ale creativității, cu precizarea că ei se încadrează în orientările unidisciplinare și în același timp reducționiste (iau în considerație doar una din categoriile de factori care sunt implicați în creativitate, și anume cei intelectuali și din multitudinea acestora se preocupă în mod special de imaginație și de rezolvarea creatoare de probleme).”

Consider benefică amintirea următoarei distincții: „Runco propune înlocuirea formei substantivale a termenului de creativitate cu forma adjectivală, intrând astfel în uz formulări de tipul: potențial creativ, performanță creativă, tendințe creative. În acest fel se recunoaște dubla determinare a manifestării de tip creativ: pe de o parte biologică (cu sprijin pe aptitudini și caracteristici de personalitate), pe de altă parte socială (prin oferirea de experiențe și suport care să susțină creativitatea).”

Un concept care susține starea creativă este cel fundamentat de Csikszentmihaly, starea de flux. „Vom denumi stare de flux sentimentul global pe care o persoană îl trăiește atunci când este implicată total în acțiune […] În starea de flux, persoana intră într-o zonă de experiență optimală în care este complet absorbită de activitatea pe care o realizează, acordă o atenție nemijlocită îndeletnicirii respective, concentrarea atenției este atât de mare încât câmpul conștiinței se îngustează, reținând doar ceea ce este legat de acțiunea imediată, percepțiile și gândurile irelevante sunt eliminate; pierde noțiunea spațiului și a timpului. În această stare, persoana percepe un echilibru perfect între solicitările sarcinii și abilitățile necesare pentru a face față provocărilor acesteia, are sentimentul de control potențial asupra sarcinii și a mediului. Și, nu în ultimul rând, activitatea devine autotelică.”

Conceptul de flux al lui Csikszentmihaly este benefic, deoarece satisfacția și bucuria resimțită la nivel individual, cât și sentimentul împlinirii prin implicarea totală pot stimula creativitatea și, astfel, găsirea soluției optime pentru o situație dificilă. Cu toate acestea, caracterul autotelic al stării de flux este discutabil. Grecescul autotelos înseamnă sine și scop, iar în cazul stării de flux susține faptul că un individ ce participă la un proces creativ nu așteaptă un beneficiu personal, ci realizarea în sine a procesului este modul de recompensare al individului. Oricât de puternice ar fi convingerile noastre individuale în ceea ce privește dorința de a susține progresul sau buna stare a celor din jur, oameni nu se pot minți că nu își doresc ceva și pentru ei, iar negarea și ignorarea acestui lucru poate duce, mai devreme sau mai târziu, la probleme. De aceea, consider că în desfășurarea unui think tank trebuie să se țină cont de elementele amintite în starea de flux, iar recompensarea să fie echilibrată. Aceasta cu atât mai mult cu cât acest domeniu al creativității a avut de-a lungul istoriei personaje emblematice care au vizat, în mod onest și natural, spun eu, gloria și nemurirea prin amintirea celor care îi apreciază.

În acest moment există o multitudine de tehnici creative care pot fi întrebuințate cu succes în orice domeniu de activitate. Această utilizare ar trebui să țină cont de două recomandări: „prima se referă la formularea problemei pe care vrem să o soluționăm și se enunță așa: indiferent cât ar fi ea de <<de specialitate>>, de abstractă sau de particulară, problema se formulează în cuvintele și expresiile cele mai obișnuite ale limbii naturale.”, iar cea de a doua „este să nu luăm tehnicile creative ca rețete rigide, ca proceduri imuabile.”

2.5. Creativitatea la nivel organizațional

„O calitate, frecvent invocată, în cazul creativității colective se referă la posibilitatea psihologiei de a interveni, cu mai multă eficacitate, în regizarea condițiilor ei de funcționare, comparativ cu a celor ce caracterizează creativitatea individuală. De asemenea, așa cum arată M. Stein și Al. Roșca, patrimoniul informațional al grupului, privit în ansamblu, este incomparabil mai bogat decât la oricare din membrii săi luat izolat. Nu mai puțin important este mecanismul de contagiune a inspirației care își găsește teren fertil de funcționare în condițiile activității de grup. Mai apoi, impactul dintre mai multe entități mentale pe care le prilejuiește situația de grup, nu numai că spulberă, reciproc, anchilozele și fixitățile funcționale ale participanților, dar exercită și efecte compensatorii asupra lacunelor informaționale […]”

Principalii factori de care depinde creativitatea de grup:

„Sarcina de rezolvat;

Structura (compoziția grupului);

Aspectele psihosociale;

Organizarea și funcționarea grupului;

Personalitatea conducătorului de grup.”

În privința compoziției grupului, se subliniază două caracteristici: eterogenitatea și omogenitatea. „În ceea ce privește eterogenitatea, ea este stimulativă pentru creativitatea colectivă dacă se referă la însușiri de personalitate, atitudini și stiluri cognitive, pregătire și experiență profesională.” Prin această trăsătură paleta de probleme, cât și de soluții pe care le poate aborda grupul respectiv se poate mări substanțial. „Referitor la omogenitate, se acceptă, în general, că ea are efecte pozitive asupra creativității colective dacă este prezentă la nivel aptitudinal și motivațional.”

„Pentru ca atitudinile creatoare să fie suficient de stimulative, ele trebuie să îndeplinească unele exigențe: să fie structurate multidimensional, să se ierarhizeze într-un mod specific, atitudinile cognitive și cele sociale să fie într-un număr echilibrat.” Acest echilibru se referă la construirea unei atmosfere de lucru propice în care să nu existe tensiuni ce ar putea fi contraproductive.

Pe lângă aceste constatări, majoritatea autorilor susțin importanța motivației personale a individului și pasiunea pe care o pune în munca sa. Eu aș merge mai departe și aș face următoarea precizare care vizează elaborarea unui think tank. Fiecare persoană ce participă/construiește/coordonează un astfel de proces ar trebui să o facă pentru că asta își dorește cel mai mult, pentru că știe că are resursele necesare pentru a oferi un produs de calitate. Unul dintre profesorii mei ne vorbea la cursuri foarte însuflețit, chiar captivat, despre ceea ce reprezintă în esență politica. El spunea că „politica este un instrument prin care poți să faci foarte mult bine multor oameni”. Dacă plecăm de la faptul că un think tank rezolvă probleme strategice, iar elaborarea unei astfel de proceduri angrenează mecanisme complexe, consider că și printr-un think tank poți să realizezi lucruri benefice pentru un număr mare de oameni.

2.6. Organizarea și funcționarea grupului

Pentru această dimensiune, consider necesară elaborarea unei strategii împreună cu un psiholog. Această strategie poate varia funcție de domeniul sau aria pentru care încercăm să găsim soluții prin intermediul unui think tank.

În selecția participanților trebuie să luăm în considerare următoarele dimensiuni:

„1. Funcție de persoană: ceea ce reclamă o serie de calități propice creativității – energie și pasiune, inițiativă, participare benevolă, atracție față de grup, încredere în forțele proprii, capacitatea de a-și asuma riscul, nonconformism, capacitate metaforică etc.

2. Funcție de grup: participanții să fie diferiți ca profesiune și experiență; să reprezinte ambele sexe; să nu aibă probleme personale stringente; să nu reunească nivele ierarhice discrepante.

3. Funcție de problemă: alegerea și prezentarea adecvată a problemei de rezolvat.”

Un factor important în desfășurarea proceselor creative, cât și a dinamicii grupului îl are persoana care gestionează întregul think tank. „Întrucât stilul de conducere are un rol particular în destinul creator al unui grup, trebuie specificat de la început că dintre stilurile existente (autocratic, permisiv, democratic) cel mai propice creativității este stilul democratic.”

3. Rusia și Lumea – Istoria Rusiei

”Aut caesar aut nihil.”

(Caesar Borgia)

Niccolo Machiavelli spunea, în faimoasa sa carte, „Principele”, următoarele: „Se pune problema astfel dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta, dar, întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.” Am considerat acest citat extrem de potrivit pentru demersul invocării a câtorva momente importante din istoria Rusiei. De la incipitul formării acestui popor și până în prezent, consider că această perspectivă de a fi în primul rând temut și mai apoi iubit, sau nu, s-a menținut. Celelalte popoare nu pot nega nenumăratele lucruri pe care rușii le-au oferit umanității, însă, de cele mai multe ori, iubirea devine imposibil de exprimat când sentimentul fricii este mai puternic.

„Așa cum putem observa lungimea și amploarea experienței istorice a rușilor continuă, iar anumite pattern-uri ies la iveală. Autocrația, spre exemplu, are rădăcini vechi și puternice în istoria Rusiei. Pentru cea mai mare parte din istoria ei, Rusia a fost condusă de către atotputernicii țari, ca Petru cel Mare sau Nicolai I, care au servit bucuroși ca autocrați, aparent conștienți de dificultățile inerente în conducerea unei țări atât de mari și de diverse […] Comunismul sovietic a căzut în autocrație sub Josef Stalin, un exemplu apropiat de perioada lui Petru cel Mare. Mai recent, președintele Rusiei, Vladimir Putin, pare că tolerează îndreptarea către autocrație în comparație cu impulsurile democratice ale lui Mikhail Gorbachev și Boris Yeltsin. El pare că savurează comparația regimului său cu cea a lui Petru cel Mare.”

Varianta cea mai cunoscută a formării statului rus este cea prezentată în „Cronica Primară” din anul 862. În această cronică se amintește: „Ei, prin urmare, au plecat peste mări la rușii varegi: acești varegi erau cunoscuți ca ruși, căci așa cum unii se numesc suedezi, alții normanzi, anglii sau goți, ei sunt numiți astfel. Ciuzii, slavii, kivnicii au spus către poporul rus: <<țara noastră este mare și bogată, dar nu este nici o ordine în ea. Veniți să ne conduceți și să dominați peste noi!>>” După acest moment, au ales trei frați, Rurik, care s-a stabilit în Novgorod, al doilea, Simeus, în Belzoozero, iar al treilea, Truvor, în Izborsk. Mai apoi, datorită acestora, ținutul Novgorod a ajuns să fie cunoscut ca „țara rușilor”.

Un alt moment important în istoria Rusiei este cel în care descendentul lui Rurik, Oleg, cucerește Kievul în anul 882 și mută capitala în acest oraș. Acesta este momentul întemeierii statului vechi rus, care era în acea perioadă puternic influențat cultural și religios de bizantini.

Din anul 1054, cnezatul a început să se prăbușească din cauza luptelor interne pentru deținerea puterii, lupte de care au profitat mongolii cucerind, în secolul al XIII-lea, orașul Novgorod, cât și alte cnezate ruse. În următoarea perioadă, o importanță deosebită au avut-o cnejii moscoviți, de la Ivan Kalita până la Ivan al III-lea, dar și alții care s-au aliat cu mongolii, până în secolul al XV-lea, când au unit cnezatele rusești și Rusia s-a întors către Occident.

Cneazul Ivan al III-lea cel Mare al Moscovei este cel care conduce noul stat format și își ia titlul de Țar, termen provenit din latinescul „Caesar”. Domnia sa este urmată de cea a lui Ivan al IV-lea cel Groaznic, între anii 1533-1584. Ivan cel Groaznic este cel care a pus bazele autocrației și a încercat să își extindă dominația atât pe plan intern, cât și extern, instaurând o politică a terorii. Războaiele continue din zona baltică, distrugerea cnezatelor ca Novgorod și înființarea poliției politice, au lăsat, la moartea sa, țara într-un haos total. Acest haos s-a încheiat în momentul în care la putere a venit dinastia Romanov în anul 1613 și care a rezistat până în 1917.

După numeroase discuții în privința tronului Rusiei, în 1613, boierii l-au încoronat rege pe Mihail Romanov. Țarii dinastiei Romanov au încercat să occidentalizeze Rusia și să îi extindă sferele de influență. Alexei I, care a domnit între anii 1645-1676, a limitat puterile nobilimii și ale Bisericii și a recucerit fostele teritorii rusești din Ucraina, care se aflau în acest moment sub stăpânire poloneză.

Fiul lui Alexei, Petru cel Mare, este cel care a condus Rusia spre noi culmi, istoricii afirmând despre acest moment: „Odată cu domnia lui Petru cel Mare începe o nouă epocă în istoria Rusiei, numită […] Epoca imperială”. Între 1689 și 1721, Petru cel Mare a continuat politica de modernizare și expansiune a tatălui său. Acesta a construit o flotă și a modernizat armata, mișcări ce s-au dovedit a fi extrem de inspirate în Marele Război Nordic (1700-1721), în urma căruia, Rusia a obținut acces la Marea Baltică, iar mai apoi a înființat, în 1703, noua capitală, Sankt Petersburg.

Voltaire spunea, referitor la Rusia sub conducerea lu Petru cel mare, că: „Legislația, administrația civilă, diplomația, disciplina militară, marina, comerțul și industria, știința și artele, toate au fost aduse aproape de perfecțiune așa cum el intenționa, și printr-un fenomen fără precedent, toate realizările lui au fost duse mai departe și toate angajamentele lui au fost perfecționate de patru femei care l-au succedat la tron, una după alta.”

Un al moment important este cel al asasinării țarului Petru al III-lea, în urma căruia, în 1762, Ecaterina cea Mare a urcat pe tronul Rusiei. În perioada domniei sale, granițele au fost extinse către sud și vest, prin războaiele purtate cu Imperiul Otoman și prin împărțirea Poloniei. După moartea Ecaterinei, fiul său a urmat-o o perioadă relativ scurtă la tron. Paul I a fost asasinat în martie 1801 de către un grup de conspiraționiști. Se pare că fiul său, Aleksandru I, a cunoscut detaliile acestui plan însă nu a intervenit, el fiind cel care a urmat la tron.

Țarul Aleksandru I a mărit puterea Rusiei și i-a extins teritoriile. „ […] Rusia devenise o țară europeană naționalistă și puternică militar. Expansiunea Rusiei în Caucaz, în prima decadă a regimului lui Aleksandru, a condus la războiul ruso-persan din 1804-1813, și la războiul ruso-turc din 1806-1812. Victoria Rusiei din ambele conflicte a avut ca rezultat încorporarea Georgiei […]”

Când Aleksandru I a murit, în noiembrie 1825, un grup de intelectuali și ofițeri ruși au organizat o răscoală armată, cunoscută sub numele de „Răscoala Decembriștilor”, care a fost, însă, anihilată cu ușurință de către Nicolai I.

„Regimul de 30 de ani al lui Nicolai I (1825-1855) este descris în linii generale ca fiind conservator, militarist și represiv.” Un alt element important apărut în perioada lui Nicolai I este înființarea poliției secrete numită „Secția a 3-a”, în anul 1826, predecesoarea faimosului KGB.

Între 1853-1856, a avut loc Războiul din Crimea. „Cauzele războiului erau complexe. O dispută între creștinii ortodoxi și catolici în privința accesului la Locurile Sfinte l-a condus pe Nicolai, să ceară Turciei, care controla regiunea, să garanteze drepturile credincioșilor ortodoxi. Negocierile au colapsat și războiul între cele două puteri a început în Octombrie 1853.” Majoritatea luptelor s-au concentrat pe Sevastopol, bază navală rusească. În 1855, Nicolai moare și este succedat la tron de fiul său, Aleksandru al II-lea. După un an de lupte, în martie 1856, este semnat Tratatul de la Paris. „Termenii nu erau neapărat oneroși. Rusia ceda o parte a Basarabiei și gura Dunării Turciei, consființind ca Marea Neagră să fie o parte maritimă neutră, și să renunțe la pretențiile de protector al ortodoxilor din Imperiul Otoman.” 

După încheierea Războiului Crimeii, Aleksandru al II-lea și-a concentrat atenția către extinderea teritoriului în Asia. Deși în viziunea sa administrativă a abolit șerbia și a început să îi împroprietărească pe țărani cu pământ, acesta a rămas fidel aristocrației, iar mai apoi a fost ucis într-un atentat cu bombă, de către anarhiștii ruși.

În perioada ce a urmat, Rusia a intrat într-un proces de industrializare, între 1891 și 1904 s-a construit calea ferată transsiberiană, care avea ca scop unitatea națională, dar și dezvoltarea.

După înfrângerea Rusiei în războiul cu Japonia, condițiile de viață ale țăranilor și muncitorilor au devenit din ce în ce mai grele, iar la 22 ianuarie 1905, s-a realizat un marș de protest în fața Palatului de iarnă al țarului. „Nicolai nu s-a întâlnit cu ei, și într-un act de o stupiditate colosală, trupele guvernamentale au doborât petiționarii neînarmați, care aveau în mână portrete ale țarului. Moartea a mai bine de 100 de protestatari, incluzând femei și copii, a inflamat opinia publică, și s-a distrus vechiul mit conform căruia țarul este atent la starea poporului său și că îi va ajuta odată ce îi este adusă la cunoștință condiția lor.”

Acest eveniment, numit „Duminica sângeroasă”, a creat mediul propice pentru ascensiunea comuniștilor, care doreau răsturnarea regimului țarist. Inevitabilul s-a produs în anul 1917, când, în urma revoluției, comuniștii ajung la putere, iar țarul și familia lui sunt executați, în iulie 1918, la Ekaterinburg.

După moartea lui Lenin, care a condus revoluția bolșevică din octombrie, încep luptele pentru putere dintre Stalin, Troțki și duetul Kamenev și Zinoviev. Stalin ajunge în fruntea U.R.S.S-ului, de unde coordonează toate evenimentele interne și externe. În urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, U.R.S.S.-ul a intrat în Războiul Rece împotriva Occidentului, fiecare parte având zonele sale de influență.

În 1953, Hrușciov a inițiat un proces de destalinizare și a relaxat politicile culturale, însă, în anul 1979, când trupele ruse au invadat Afghanistanul, situația dintre marile puteri s-a retensionat.

După încercările de reformă ale lui Andropov, Gorbaciov a început, în 1985, politica glasnost și perestroika. Această politică a condus în cele din urmă la destrămarea U.R.S.S.-ului.

După acest moment, Rusia nu a abandonat în totalitate tendințele sale expansioniste și reprimarea violentă a pozițiilor critice, lucru conturat prin războiul din Cecenia, început în 1994 și reluat în 1999.

Ascensiunea lui Vladimir Putin a pus numeroase semne de întrebare, și pare că nici acesta nu s-a îndepărtat foarte mult de modurile în care era obținută puterea de către o parte a personajelor din istoria Rusiei, despre care am vorbit până acum. „Din moment ce tranziția politică de la Yeltsin la Putin a fost aranjată mai mult decât să urmeze o procedură democratică, noul președinte a fost obligat să își consolideze autoritatea prin construirea unei baze puternice și să slăbească influența adversarilor politici.”

În momentul în care a deținut puterea, „Putin declara război oligarhilor, cel puțin împotriva celor pe care îi considera potențiali rivali politici. Cei care renunțau la luptă pentru putere și alimentau conturile partidului majoritar nu făceau obiectul războiului său.”

Analiștii și istoricii susțin faptul că, în acest moment, peisajul din Rusia, în care Putin este încă la putere, poate fi caracterizat prin câteva lucruri: lipsa unei mass-media independente, o societate civilă slabă și marginalizată, un stat care guvernează în afara legii. Toate aceste percepții s-au conturat și în urma unor evenimente precum asasinarea ziaristei Anna Politkovskaya, sau a fostului spion Alexander Litvinenko, omorât într-un mod cât se poate de spectaculos, cu polonium 210, o substanță radioactivă. Exemplele de mai sus sunt foarte puține față de multitudinea de lucruri care s-au întâmplat.

4. Design-ul Think Tank-ului

”Viața este o partitură muzicală. Ca și muzica, noi suntem evenimente finite, aranjamente unice, câteodată armonioase, câteodată disonante.”

(Hannibal Lecter)

În această etapă a elaborării lucrării de licență, am realizat design-ul think tank-ului și am stabilit grupul de lucru. În componența acestui grup am avut: o studentă la Comunicare și Relații Publice, o studentă la Medicină, o studentă la Psihologie, un absolvent de Litere, un absolvent de Inginerie Economică și o absolventă de Pedagogie.

4.1. Faza 1: spargerea problemei în subprobleme

În prima fază, am aplicat o tehnică creativă individuală cunoscută, în limba română, sub denumirea de O.L.T.A.M., iar în egleza Five W’s. Eu am folosit această tehnică în forma a patra „W” iar cea de-a cincea componentă a fost „How”.

Această tehnică este inspirată din Checklistul elaborat de Osborn, și are ca principal scop spargerea problemei de soluționat în subprobleme, care pot fi încorporate în cea de-a doua fază a think tank-ului. În acest punct trebuie să ne facem ținta cât mai clară și evidentă pentru a nu rata elemente importante în soluționarea ei.

„Memoriile noastre sunt capabile să aducă la suprafață suficientă înțelepciune pentru majoritatea demersurilor creative, însă în momentele în care ne aflăm în campanii puternice de a găsi idei, trebuie să ne mărim memoriile cu noi lucruri/întâmplări. Pentru a ști de ce este nevoie de noi lucruri, trebuie să spargem problema noastră.”

Structura tehnicii creative pe care am folosit-o poate fi conturată astfel: „În încercarea de a rezolva o problemă întreabă-te pe tine și pe alții o mulțime de lucruri. Why – Ce se face? Where – Unde se face? When – Când se face? Who – Cine face? How – Cum face?”

Problema trecută prin această tehnică creativă individuală a fost limitarea tendințelor expansioniste ale Federației Ruse.

„<<Ce se face?>> este mai mereu cea mai importantă întrebare, întrucât cauza și efectul sunt de cele mai multe ori cele mai importante lucruri de aflat. De aceea trebuie să ne adâncim în întrebări ca <<De ce se face?>>, <<Ce anume ar trebui să se facă ?>>.”

În această rubrică, am primit, din partea participanților, răspunsuri precum: „Ar trebui să se țină cont și de ceea ce vor locuitorii din teritoriile ocupate, spre exemplu din Ucraina; Statele implicate ar trebui să își declare cât mai ferm poziția față de tendințele expansioniste ale Federației Ruse; La acțiuni specific militare trebuie răspuns similar; Sancțiunile economice nu au nici un efect.”

Cel de-al doilea „w – unde ” încorporează întrebări precum: „Unde se face în prezent?”, „Se poate face în altă parte? Unde anume? De ce acolo?” Pentru aceste întrebări, pot aminti unul din răspunsurile primite: „Din perspectiva locului, o soluție ar fi mutarea conflictului în zona tacticilor de manipulare.”

În cazul dimensiunii timpului, întrebările utilizate au fost următoarele: „Când trebuie să se facă? De ce atunci?”, „Când se face de fapt? Se poate face altcândva? Când anume?”

Majoritatea respondenților au sugerat că ar trebui adoptate o serie de măsuri care să se încadreze foarte bine în timp pentru a limita tendințele expansioniste ale Federației Ruse din prezent, însă și din viitor.

Actorul a fost evidențiat prin întrebările: „Cine trebuie să facă?”, „De ce el (ea, ei, ele, tu, noi, voi)? Cine face în prezent? Poate să facă altineva? Cine?”

Printre actorii ușor de identificat, precum Federația Rusă, Ucraina și țările din jur, atenția respondenților s-a îndreptat și spre zone mai îndepărtate din perspectivă geografică. S-a sugerat implicarea unor țări precum China, India, Brazilia, care ar putea înclina balanța relațiilor internaționale.

Modul a fost conturat prin întrebările: „Cum trebuie să se facă?”, „Cum se face în prezent? Se poate face altfel? Cum anume?”

În ceea ce privește modul în care se încearcă limitarea expansiunii, majoritatea a sugerat că este nevoie de mai multă fermitate și implicare.

În analiza documentelor completate de respondenți am putut observa influența ultimelor evenimente petrecute în Ucraina, cât și a celor din Siria. De asemenea, este vizibilă existența unor idei ca ”soluționarea pe cale diplomatică”, și a altora de acest tip, vehiculate foarte frecvent în toate mijloacele de comunicare.

4.2. Faza 2: aplicația de producție

Cea de-a doua fază a cuprins realizarea unei ședințe cu grupul format în care am utilizat ca tehnică creativă Checklist-ul lui Alex Osborn. Problema abordată a fost aceeași ca și în cazul primei tehnici.

Alex Faickney Osborn este cel care a oferit Lumii una dintre cele mai cunoscute și utilizate tehnicii creative, Brainstorming-ul, însă interesul meu a fost concentrat pe tehnica descrisă în „Applied Imagination”, în 1957.

„Alex Osborn a fost un maestru în utilizarea diferitelor perspective pentru a sugera noi idei. El a dezvoltat o listă de 73 de întrebări care să stimuleze ideile și să creeze noi perspective.” Această listă are o serie de dimensiuni și întrebări prin care trecem problema de soluționat, nu în scopul demonstrării răbdării noastre ci pentru a genera cât mai multe idei pe care să le putem utiliza ulterior.

„În a merge mai departe, a avansa, sau a renunța, avem nenumărate motive să lăsăm timiditatea într-o parte și să ne înconjurăm eforturile prin curaj…În activitatea creativă, cu cât mai nebunesc tragem, cu atât mai mult putem obține idei mari. Să nu uităm că aproape toate marile idei, la naștere, au fost nebunești.”

Prima dimensiune este căutarea altor utilizări ale produsului/lucrului de optimizat.

„Alte utilizări pentru produsul nostru? Aceasta este o întrebare bună pentru imaginația noastră în legătură cu un lucru, gând sau talent. Prin adăugarea altor utilizări de cele mai multe ori adăugăm și valori. Mai apoi, prin strângerea de alternative de utilizare, poate ieși la lumină un mod mai bun de utilizare al lucrului/produsului.”

În timpul acestei dimensiuni, i-am întrebat pe membrii grupului de lucru dacă sancțiunile aplicate în acest moment Federației Ruse ar putea fi folosite pentru altceva sau în alt context, dezvoltând astfel ideile generale ale lui Osborn.

Printre răspunsurile primite amintesc următoarele:

„Sancțiunile acestea sunt o jignire la adresa noțiunii de sancțiune;

Cred că acum cea mai bună soluție ar fi ca Rusia să fie lăsată în pace, să se extindă, vreo 30 de ani. Istoria a arătat că marile imperii au crescut până au făcut implozie, deși implozia se produce atunci când te constrângi, nu când te extinzi. Nu au făcut față propriei dezvoltări. Cu metodele și tehnicile actuale, Rusia nu poate fi oprită decât pe calea războiului;

Toate țările NATO scot obligativitatea vizelor pentru cetățenii rușii, și acordă bonificații de genul: fiecare cetățean rus, care vine la noi în țară, o casă, o mașină, scutiri de impozite vreo 30 de ani;

Oricare țară vecină poate să acorde privilegii rușilor;

Țările mai mici să se alieze cu mari puteri din Europa.”

Cea de a doua dimensiune este să adaptăm. „Cu ce seamănă procesul de optimizat? Trecutul ne oferă ceva comparabil? […] Este imposibil pentru scriitori, spre exemplu, să nu se adapteze. Goethe susținea că sunt doar 36 de subiecte de bază. Willa Cather spunea, <<Sunt doar două sau trei povești umane, și se continuă repetarea lor cu o așa înverșunare ca și cum nu ar mai fi existat înainte.”

La această dimensiune am primit răspunsuri precum:

„Seamănă cu un val uriaș;

Ca și cum ai vrea să oprești o deversare de petrol într-o apă;

Eu zic că dacă încerci să limitezi Rusia este ca și cum i-ai spune unui copil mic <<nu face aia>>. Copilul mic când aude nu face aia, o să facă automat;

Istoria este ciclică. U.R.S.S.-ul aceeași soartă a avut-o;

Germania nazistă. Tendințele expansioniste cresc până la n, evoluția este ciclică, crește până la un nivel și apoi revine în vechea matcă;

…eventual am putea face un pic de aikido și să îi lăsăm se se extindă spre o zonă neinteresantă geopolitic pentru actorii principali internaționali. Spre nord…;

Altă direcție…sau o posibilă direcție, este destul de fantastică, o posibilă soluție este de a-i bate prin progresul tehnologic astfel încât să mutăm centrul de greutate de pe controlul resurselor naturale, care clar sunt limitate, din ce în ce mai limitate, de aia și tensiunile internaționale sunt din ce în ce mai mari, către…nu știu energie regenerabilă, deși nu sunt un conspiraționist, cred foarte mult că, de exemplu, americanii au o mașină, un brand de mașină, numit Tesla, mașini electice care funcționează foarte bine, în Brașov avem un autobuz electric care are un randament și costuri scăzute cu jumătate față de motorină. Să facem ca în bancul cu cei doi suedezi, ia tu rața, ia tu petrolul și noi ne extindem spre zona asta. Să facem petrolul să devină fără valoare practic. Să lăsăm miza actuală, căreia i se dă valoare, să îi scădem valoarea.”

Următoarea dimensiune este cea în care modificăm. „Ce schimbări putem face în procesul acesta? În ce mod să schimb?”Am mai adăugat întrebări care reflectă schimbarea formei, configurației, mișcării, înțelesului.

Printre răspunsurile primite sunt:

„Le-aș interzice să mai procreeze, să îmbătrânească și să moară…;

Indiferență. Cred că indiferența i-ar răni mai tare decât sancțiunile.”

În următoarea secvență, a măririi, am încercat prin întrebările puse echipei, să adăugăm puncte forte la configurațiile actuale de limitare a tendințelor Federației Ruse. „Ce să adaug? O valoare suplimentară? Să multiplicăm? Prin adăugare putem ajunge la o idee, la care să realizăm că valoarea ei depinde de identificarea unor noi moduri de utilizare… În căutarea alternativelor prin mărire, trebue să mergem dincolo de dimensiune. Mai mult timp? Este nevoie de o frecvență mai mare?” De asemenea, exagerarea este o direcție la fel de importantă a acestei dimensiuni. „Exagerarea este una din multiplele moduri care ne duce în locuri diferite ale dimensiunii măririi. Prin trimirea imaginației noastre pe aceste căi, putem adăuga mai multe alternative; și cu cât mai multe alternative avem, cu atât mai multe idei bune.”

Această dimensiune a oferit răspunsuri precum:

„Eu cred că i-ar durea dacă le-am limita participarea la Jocurile Olimpice, europene, mondiale etc.;

Să îl ducem pe Hannibal să îi mănânce pe toți;

Odată ce am ajunge la cel mai mare și mai tare dintre toți și l-am elimina pe el, cred că nu ar mai fi așa de puternici.”

După ce am căutat idei mărind elementele/caracteristicile produsului de optimizat, urmează să abordăm aceste lucruri și micșorându-le. „Ce putem elimina? Factorul omisiunii este de multe ori important în relațiile umane. Este bine să ne întrebăm pe noi înșine <<ce ar putea fi lăsat nespus?>> Asemenea liniște este frecvent diplomația de aur, și joacă un rol important în viețile noastre de zi cu zi.”

O parte dintre răspunsurile primite sunt următoarele:

„Eu aș omite sancțiunile pentru extinderea în fostul U.R.S.S., pentru că și noi am avut până la urmă ideea asta să reunim ce a fost și ce am avut și înțeleg dorința asta. Deci, dacă s-ar limita doar la ce au avut ei odată, eu aș fi de acord și cred că nici țările care ar fi în pericol nu ar avea nimic împotrivă, pentru că, până la urmă, o unire cu Rusia le-ar fi benefică;

Să nu li se mai publice cărțile pe care le scriu ei.”

Următoarea dimensiune vizează procesul înlocuirii. „Încă mai căutăm alternative – încă ascultăm mai mult și mai mult diferite idei. O direcție evidentă este cea a înlocuirii…Traseul substituirii este un drum fără de sfârșit către un număr infinit de idei.” Plecând de la aceste lucruri am întrebat cine altcineva ar mai putea limita tendințele expansioniste ale Federației Ruse; Dacă un alt proces/eveniment petrecut între granițele Rusiei ar putea-o opri; Dacă este nevoie de un alt ton al vocii în cazul canalelor diplomatice (această perspectivă am preluat-o din răspunsurile oferite de respondenți în prima fază în care s-a utilizat tehnica creativă individuală, și în care au pus accent pe necesitatea unor intervenții diplomatice).

Printre răspunsurile primite amintesc câteva:

„Sfârșitul lumii;

Captain America, Iron Man, ceva, The Hulk;

Super Man;

Un genocid ar opri-o;

Un cutremur cu epicentrul la Moscova;

Să se trezească și ei că rămân fără resurse și să vadă că nimeni nu mai depinde de ei;

Am afla cine are alergii și le-am pune venin de albină și chestii de acestea. Să îi facem… sau cum a pățit ăsta, cu fața, din Ucraina;

Ar putea să fie o idee… să fie aplicate sancțiuni principalilor parteneri. Indirect, Rusiei, cu efect indirect asupra Rusiei;

De câte ori spun câte o tâmpenie, 5 flotări și 10 minute la colț. Ar fi o soluție de câte ori trec granița să li se pună o condiție de genul oarecum umilitoare, 5 flotări și o treci târâș, încă 100 de metri și după aceea poți să te ridici.”

„Rearanjarea oferă de obicei o cantitate de necrezut de alternative… Altă succesiune? Cafenele au descoperit că deserturile se vând mai bine dacă sunt amplasate la începutul liniei de vânzare decât la început… Alt model/pattern? Alt ritm?”

O parte din răspunsuri au fost:

„Aș încuraja construirea a cât mai multor Mcdonalds-uri în Rusia și KFC, să ia un pic de cultură americană. Să își facă copiii zilele la Mec, cum își fac ai noștri;

Să îi îmbâxim cu hamburger și cu Coca Cola;

Aș da niște reduceri de taxe foarte mari și așa niște privilegii foarte mari companiilor care ar învesti în Rusia;

Să le băgăm altă religie;

Da o altă religie însemnând de extremă ceva. Musulmani, jihad, islamismul dus la extrem;

Mie mi se pare că acum totul se face prea lent… vă avertizăm că… vom face, vom… dar nu mai avertizezi pe nimeni și faci direct, întrerupi orice. Dacă vrei să întrerupi legături economice cu Rusia, păi întrerupe-le și vezi ce se întâmplă. America amenință de o lună de zile că o să trimită gaze în Europa prin intermediul navelor. Păi trimite să vezi ce se întâmplă. Să vezi care țări sunt dependente de gazele Rusiei, care de ale tale;

Limităm tendințele expansioniste ale Rusiei prin încurajarea tendințelor expansioniste ale Chinei.”

Un alt mod de a căuta idei este de a aborda lucrurile vice versa, să le răsturnăm cu susul în jos, să le întoarcem la 180 de grade. „Ce este opus? Să inversez negativul cu pozitivul?…Să inversez rolurile?” Aceste întrebări le-am modificat puțin pentru a-i pune pe respondenți în situația de a-și imagina cum s-ar simți ei dacă ar fi fost cetățeni ruși în acest moment, după tot ce s-a întâmplat în Crimea.

Răspunsurile lor au fost:

„Pe mine m-ar frustra faptul că nu aș mai putea ieși din țară, faptul că nu aș putea să-mi diseminez chestiile pe care le fac cu alte… aș fi numai acolo la mine, m-ar frustra chestia asta;

Eu aș avea sentimentul ăla pe care îl aveam în liceu, când un coleg copia de la mine și mă pedepsea și pe mine profesorul… și de ce că el a copiat de la mine, eu sunt pedepsită pe nedrept, așa cred că poporul nu are el așa o dorință mare de expansiune mai mult sunt conducătorii și poporul e victimă colaterală;

Eu mă gândesc dacă e același lucru între un cetățean rus și un cetățean american, pentru că un cetățean american este foarte mândru când America face ceva și mai ales sunt foarte uimiți când cineva îndrăznește să-i atace, ia ca exemplu 11 septembrie… eu sunt curios dacă rușii ar reacționa la fel, în sensul să le dai două avioane să le distrugă marea catedrală din Moscova și nu știu ce, și să vezi dacă poporul rus s-ar înrăi mai tare… nu știu dacă rușii, nu știu ce fel… dacă sunt la fel de balcanici ca noi românii, atunci presupun că nu i-ar durea foarte tare.”

Ultima dimensiune este cea a combinării, în care putem adăuga noi valențe/lucruri procesului de optimizat care nu au fost amintite până în acest punct. „Cu ce aș putea să combin pentru a obține un produs nou?”

Pentru această ultimă dimensiune am obținut răspunsuri ca:

„Desfințezi toate echipele de fotbal în care a investit Gazpromul, pentru că acolo sunt o grămadă de bani, și spălare de bani… tu îți dai seama că dacă dispar echipele de fotbal nu mai au de unde să zică că au avut bani… și atunci toată lumea o să-și pună un semn de întrebare și când o să vadă poporul că ei trăiesc în mizerie cu o bucată de pâine și cu nu știu ce și că Putin a băgat nu știu câte milioane… ;

Să nu le dăm sancțiuni, ci să le dăm privilegii. Eu cred că asta e… Limbi străine, germanii să le ofere școlarizare gratuită la ei, francezii la ei;

Îl dăm jos pe Putin și punem o femeie președinte;

Inventăm un nou Che Guevara.”

4.3. Faza 3: evaluarea și finisarea ideilor

În această fază a think tank-ului meu, urmează clasificarea tuturor ideilor obținute prin cele două tehnici creative, și mai apoi selectarea celor mai bune opțiuni care ar putea fi aplicate.

În cazul primei tehnici creative, O.L.T.A.M./5W’s, clasificarea ideilor s-a făcut în funcție de trei dimensiuni: idei banale, idei absurde și idei interesante.

Amintesc câteva din ideile încadrate în prima grupă:

„În privința timpului (în care sunt planificate sancțiunile) ar trebui să fie mai bine calculat;

Cercetare, relații diplomatice, negociere;

Acțiunile recente sunt disparate și necoordonate;

Organizarea unei conferințe diplomatice într-o zonă neutră (terra nullis);

Să se integreze Ucraina în Uniunea Europeană;

Să se discute pentru a fi luate în considerare dorințele fiecărei părți;

Statele vizate de tendințele expansioniste ale Federației Ruse să fie ajutate din punct de vedere economic;

Să se prevină evenimente similare în Georgia sau Armenia.”

Ideile absurde obținute prin această tehnică au fost mai puține datorită cantității mai mici de răspunsuri primite.

„Să se încurajeze procesul de fragmentare al Ucrainei;

Interzicerea implicării Statelor Unite în conflict/conflicte;

Să se intervină militar în cel mult 6 luni de la începerea presiunilor de orice natură.”

În cea de a treia grupă, a ideilor interesante, am obținut următoarele:

„Să se folosească o combinație între strategii (manipulare), tactici militare și sancțiuni economice;

S.U.A., Anglia, Franța, Anglia, China să intervină vehement;

Blocarea zonelor comerciale ale Federației Ruse de pe Glob;

Manipularea populație ruse (din interiorul granițelor, cât și din alte state).”

După cum putem observa, prin această tehnică individuală nu am obținut răspunsuri creative, ci mai mult am evidențiat dimensiunile pe care trebuie să le luăm în calcul pentru problema de soluționat, și anumite limitarea tendințelor expansioniste ale Federației Ruse.

În cazul ideilor obținute prin tehnica Checklist, ideile au fost clasificate funcție de șase dimensiuni după cum urmează: idei banale (deja aplicate), idei interesante pentru alte probleme, idei bune, dar care nu pot fi aplicate, idei originale, valoroase (pentru finisare), idei originale, dar cu care nu știm ce să facem, și idei absurde.

Printre ideile banale (deja aplicate) sunt:

„Rusia nu poate fi oprită decât pe calea războiului;

Țările din fostul bloc sovietic să fie ajutate de alte state precum Israel;

Să oprim Rusia prin diplomație;

Bombă;

Infiltrarea funcțiilor din conducerea statului rus;

Să construim campanii de compromitere a marilor personalități, trecute și prezente, ale Rusiei;

Sancțiuni personale;

Declararea oficialilor ruși persoană non grata;

Presa internațională să critice dur oficialii de la Kremlin.”

Idei interesante pentru alte probleme:

„Dacă peste 30 de ani o să fim cu toții ruși?!;

În cazul unui război, Rusia are o serie de alianțe, vizibile sau nu, și ar trebui anihilate aceste alianțe în primul rând;

Să trimitem un cetățean rus care să bombardeze Marele Zid Chinezesc;

Să încercăm să îi cucerim frumos pe ruși, dacă îmi este permisă o comparație, cred că ar trebui să fim ca un băiat care este foarte îndrăgostit de o fată și reușește să o scoată în oraș;

Desființarea/sancționarea tuturor echipelor de fotbal străine în care investesc persoane/instituții din Federația Rusă;

Să inventăm un nou Che Guevara.”

Grupa ideilor bune, dar care nu pot fi aplicate, cuprinde:

„Cea mai bună soluție ar fi ca Rusia să fie lăsată în pace, să se extindă, cam 30 de ani… până să facă implozie;

Ca și perșii sau Imperiul Roman… toate au crescut ca aluatul și după dacă le-ai lăsat la rece s-au stricat;

Să facem petrolul să nu mai aibă o așa de mare importanță;

Să atacăm conducătorul;

Un genocid ar opri Rusia;

Un cutremur cu epicentru la Moscova.”

Următoarea grupă, cea a ideilor originale, valoroase (pentru finisare) cuprinde un număr mai mic de sugestii, acest lucru fiind normal deoarece într-o ședință standard de brainstorming de 40 de minute se obțin în medie în jur de 225 de idei, din care doar 5-7 sunt originale și aplicabile.

„Toate țările NATO scot obligativitatea vizelor pentru cetățenii ruși și acordă bonificații de genul: fiecare cetățean rus care vine la noi în țară, o casă, o mașină, scutiri de impozite pe 30 de ani;

Să le oferim cetățenie rușilor care vor să plece din țară;

Orice țară vecină să acorde privilegii rușilor;

Să îi batem prin progresul tehnologic astfel încât să mutăm centrul de greutate de pe controlul resurselor naturale către energia regenerabilă;

Promovarea culturii occidentale: Captain America, Iron Man, The Hulk, Super Man;

Atragerea mai multor actanți internaționali și din zona Orientului Mijlociu;

Să le luăm armanentul.”

Idei originale, dar cu care nu știm ce să facem, ar include:

„Experimentul lui Zimbardo: să vezi cum și cât de mult un conducător poate să degradeze populația;

Dacă încerci să limitezi Rusia este ca și cum i-ai spune unui copil mic să nu facă ceva. Copilul când aude nu face o să facă automat;

Să promovăm altă religie;

Altă religie de genul Islamului.”

Categoria ideilor absurde cuprinde:

„Să cucerească Kazahstan-ul;

Să își formeze vechiul U.R.S.S.;

Să se introducă limba rusă în școlile din restul lumii;

Să le dăm fostele țări din sfera lor de influență ca să se restabilească un echilibru în lume;

Să limităm sancțiunile economice actuale;

Să îi răpim familia lui Putin;

Să dea America vize tuturor;

Să le dăm Suleyman Magnificul rușilor sau direct pe Suleyman, că dacă ar fi război la ora difuzării serialului ar fi liniște;

Să reunească U.R.S.S.-ul dar în momentul în care încearcă să anexeze și alte țări care se împotrivesc vehement să luăm măsuri. De genul dacă Rusia vrea să invadeze Elveția;

Stagiu militar obligatoriu pentru toate femeile între 18 și 25 de ani din Europa, la oaste mobilizate și în Rusia apoi;

Încurajarea distribuirii în Rusia a drogurilor.”

Din toate ideile obținute voi selecta câteva pe care le consider bune pentru finisare și le voi aduce într-o formă aplicabilă, ținând cont de modul de elaborare al obiectivelor SMART. Aceste soluții trebuie să fie specifice, măsurabile, abordabile, relevante și încadrate în timp.

1. Oprirea expansiunii Federației Ruse din Ucraina și din regiune prin acțiuni militare și strategice.

„Trebuie să știți că există două feluri de a lupta: unul bazat pe legi, iar celălalt, pe forță – cel dintâi este propriu oamenilor, celălalt aparține animalelor; dar, întrucât primul nu este, de multe ori, suficient, trebuie să recurgem la al doilea…trebuie, așadar, să fii vulpe, pentru a recunoaște cursele, și să fii leu, pentru a-i speria pe lupi.”

Propunerile pentru această dimensiune sunt:

Oprirea războiului civil din Ucraina prin susținerea intervențiilor armatei ucrainiene.

Organizarea unor baze NATO în regiune, spre exemplu în România, în următorii 2-3 ani.

Anihilarea tentativelor separatiste ale prorușilor din Ucraina până la sfârșitul anului 2014.

Tacticile militare necesare pentru restabilirea ordinii în Ucraina să poată fi prelungite în timp cât este nevoie pentru a limita numărul victimelor.

Relevanța acestor propuneri este dată de respectarea drepturilor omului și a asigurării unui echilibru în regiune. De asemenea, această situație poate servi ca exemplu viitor.

2. Mărirea numărului de sancțiuni și aplicarea lor.

În cazul acestor măsuri, consider necesară aplicarea aceleași configurații de sancțiuni de către toți actanții internaționali.

Extinderea acestor sancțiuni către persoanele sau instituțiile în legătură cu care serviciile de securitate au obținut dovezi de necontestat în privința implicării lor în acțiunile din Ucraina și nu numai.

Aplicarea sancțiunilor într-un interval de timp cât mai bine planificat conturează fermitatea actorilor internaționali într-un moment delicat.

Până acum, au mai existat situații în care diferitele state, chiar și cele care se pretind a fi democrația însăși, nu s-au implicat decisiv în politica internațională din cauza proprilor nevoi și strategii, însă consider că în acest moment, prin toată expunerea publică a evenimentelor din Ucraina, s-a creat un precedent deloc favorabil actorilor occidentali. De aceea, este necesară conturarea unei stategii ferme care să nu suporte compromisuri în ceea ce privește tendințele expansioniste ale unui stat.

Pentru a fi cât mai expresiv, amintesc de situația Chinei care a adoptat o atitudine nepărtinitoare suspectă în cazul ultimelor evenimente. Conform unor cercetări recente care măsoară gradul de probleme existente într-un stat, China este una din țările cu numeroase conflicte, printe care amintesc: „Conflictele domestice cu minoritățile etnice continuă la un nivel violet (China – Tibet), (China – Mongolia interioară), (China – Uyghurs/Xinjiang), (China – Hui – Han – tibetani).”

3. Limitarea schimburilor economice actuale cu Federația Rusă.

Reducerea dependenței tuturor statelor europene în privința gazului rusesc prin identificarea altor surse de procurare a gazului necesar.

Susținerea eforturilor de dezvoltare și perfecționare a metodelor de energie regenerabilă. În această dimensiune un element extrem de important este susținerea eforturilor universităților și studenților în demersurile cercetărilor în viitorii 10-20 de ani.

Exploatarea unor noi tipuri de resurse, cum sunt gazele de șist, de pe teritoriul Europei.

Acest obiectiv este relevant deoarece, în acest mod, se poate scădea posibilitatea de manipulare a statelor europene de către Federația Rusă și facilitează negocierile prin existența unor poziții egale.

Barack Obama, președintele Statelor Unite răspundea la cererea Uniuni Europene de a fi ajutată în privința gazului, astfel: „Noi am căzut de acord în privința importanței dublării eforturilor transatlantice pentru a susține securitatea energetică europeană și pentru a diversifica în continuare sursele și furnizorii de energie.”

În anul 2013, exporturile Federației Ruse aveau următoarele valori:

„1. Resurse minerale inclusiv gaz: 304,559,452,000 $ (57.9% din totalul exporturilor)

2. Fier și oțel: 20,050,729,000 $ (3.8%)

3. Perle, pietre și metale prețioase, monede: 14,367,047,000 $ (2.7%)

4. Fertilizatori: 9,119,157,000 $ (1.7%)

5. Mașini: 8,815,393,000 $ (1.7%)

6. Lemn: 7,324,251,000 $ (1.4%)…”

4. Modelarea percepțiilor și stereotipurilor culturale.

„Pe un teren al morții, luptă. Există drumuri pe care nu trebuie să te aventurezi, trupe pe care să nu le lovești, orașe pe care să nu le asediezi și terenuri pe care să nu te aperi pas la pas.”

Situația actuală în privința percepțiilor dintre state este cu siguranță diferită față de cea din plin Război Rece, însă se mai păstrează anumite trăsături, care sunt contraproductive și învechite. Odată cu maturizarea generației tinere se produce și o schimbare a mentalităților și percepțiilor. Oricât de îndoctrinați ar fi acești tineri, este inevitabil să nu aprecieze mai mult pacea, posibilitatea de a călători și studia în afara țării, de a împărtăși momente, senzații, elemente culturale cu persoane noi, decat războiul și disensiunile dintre state.

Din punctul meu de vedere, un demers necesar este apropierea Rusiei și a populației sale de modelele și elementele culturale vestice. În această apropiere este necesară respectarea autenticității și caracteristicilor fiecărui popor.

Filmele, festivalurile, muzica, moda, ziarele etc. sunt unele din lucrurile pe care le împărțim cu toții și care pot reprezenta factori care să ne ajute să ne cunoaștem și să ne respectăm reciproc. Prin nenumăratele filme propagandistice americane din perioada Războiului Rece și chiar și cele de acum, Rusia este portretizată într-un mod negativ, care nu poate decât să provoace o nemulțumire evidentă acestui popor. O parte a elementelor propagandistice au avut sau au, un corespondent în realitate, însă cred că acest lucru este valabil sau identificabil și în cazul celorlalte națiuni.

Aceste demersuri necesită o perioadă mai mare de timp de ordinul zecilor de ani, însă sunt relevante pentru asigurarea unei atmosfere liniștite, normale, în care eforturile să poate fi concentrate pentru a rezolva problemele care nu suportă amânare.

În realizarea acestui think tank s-a pronunțat o idee provocatoare, „să le luăm armamentul”. Chiar dacă, în prima fază, această idee pare absurdă și nerealizabilă, ne trimite cu gândul la o serie de lucruri pentru care nu s-a luat nicio decizie. Odată cu destrămarea U.R.S.S-ului, s-a presupus că Războiul Rece s-a încheiat, însă din punctul meu de vedere, acesta doar și-a schimbat forma și s-a adaptat noilor realități. Conducerea de la Kremlin pare că a realizat acest lucru și a identificat noi moduri de exploatare.

Toți actanții internaționali realizează că nimeni nu va mai folosi o bombă nucleară împotriva altui stat, datorită multiplelor efecte negative pe care le poate avea un astfel de incident. De aceea, nimeni nu se mai sperie de genul acesta de amenințări. În această situație, putem evidenția, spre exemplu, necesitatea semnării unui tratat prin care să fie sancționați pierzătorii Războiului Rece, dacă considerăm că acesta s-ar fi încheiat. Mai rămâne întrebarea: cum îi sancționăm?

Concluzii

Pe parcursul acestei lucrări am identificat  un număr considerabil de idei pentru soluționarea problemei propuse, iar, dintre acestea, am putut selecta câteva pe care le-am adus într-o formă aplicabilă.

Pentru a verifica relevanța și forma în care am dezvoltat ideile obținute, le-am comparat cu cele dintr-un document din martie 2012, numit „Middle East memo”, realizat de Brookings Institution cu privire la Siria. În acest document sunt propuse soluții precum: „înlăturarea regimului lui Asad prin diplomație; constrângerea regimului prin sancțiuni și izolare diplomatică; invadarea Siriei cu forțe conduse de Statele Unite.”

O parte dintre ideile propuse de mine în urma realizării acestui think tank cuprind strategii și direcții care necesită un timp de implementare relativ scurt, însă am considerat necesară și identificarea unor idei care să poată fi aplicate într-un viitor nu foarte îndepărtat cu beneficii pe termen lung.

În realizarea design-ului think tank-ului am utilizat doar două tehnici creative, una individuală și una de grup, din cauza limitelor impuse în elaborarea unei lucrări de licență.

Asamblarea unui think tank pentru a limita tendințele expansioniste ale Federației Ruse, reprezintă primul pas într-o direcție pe care doresc să o dezvolt și să o aprofundez și în studiile mele viitoare.

Bibliografie

Abelson. E. Donald., Think Tanks and U.S. Foreign Policy: A Historical Perspective, Volum electronic al Departamentului American de Stat, numărul 3, 2002

Adair. John., The art of creative thinking. How to be innovative and develop great ideas, Editura Kogan Page Limited, London, Philadelphia, 2007

Cosmovici. Andrei., Psihologie Generală, Editura Polirom, Iași, 2005

David. Laura. Teodora., Pe urmele creativității: teorii explicative și implicații practice, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2013

Denham. Andrew., Garnett. Mark., British Think-tanks and the climate of opinion, Editura UCL Press, U.K., 1998

Ellerbrock. Simon., Conflict Barometer, Heidelberg Institute for International Conflict Research, Bergheim, numărul 21, 2012

Haass. N. Richard., Think Tanks and U.S. Foreign Policy: A Policy-Maker’s Perspective, Volum electronic al Departamentului American de Stat, numărul 3, 2002

Machiavelli. Niccolo., Principele, Editura Antet, Prahova, 1954

Marhan. Ana. Maria., Starea de flux: implicații în utilizarea noilor tehnologii, Revista Romȃnă de Interacțiune Om-Calculator, numărul 1, București. 2008

McGann. G. James., Think Tanks and Policy Advice in the United States, Editura Routledge, U.S.A, New York, 2007

McGann. G. James., Think Tanks and The Transnationalization of Foreign Policy, Volum electronic al Departamentului American de Stat, numărul 3, 2002

Millar. R. James., Encyclopedia of Russian History, Editura The Gale Group, New York, 2004

Munteanu. Anca., Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timișoara, 1999

Onuț. Gheorghe., Mașina de Idei, Editura Fundației PRO, București, 2005

Osborn. Alex., Unlocking you creative power, Editura Hamilton Books, U.S.A., 2009

Perrie. Maureen., The Cambridge History of Russia. Volume I. From Early Rus’ to 1689, Editura Cambridge University Press, New York, 2006

Pesnot. Patrick., Spioni ruși. De la Stalin la Putin, Editura Litera, București, 2010

Pop. Adrian., Social and Behavioral Sciences. Avoiding common mistakes in think tank and NGO training, Editura Elsevier Ltd., București, 2012

Pop. Iuliana., Social and Behavioral Sciences. Developing suitable methods in think tank and NGO training, Editura Elsevier Ltd., București, 2012

Puhan. Tatjana-Xenia., Balancing Exploration and Exploitation by creating Organizational Think Tanks, Editura Gabler Verlag, Germania, 2008

Riazanovsky. V. Nicholas., A history of Russia, Editura Oxford University Press, New York, 2000

Rich. Andrew., Think Tanks, Public Policy and Politics of Expertise, Editura Cambridge University Press, UK, 2004

Roco. Mihaela., Creativitate și Inteligență Emoțională, Editura Polirom, Iași, 2004

Runco. A. Mark., Creativity: Theories and Themes – Research, Development, and Practice, Editura Elsevier Academic Press, U.S.A, 2007

Smith. A. James., The Idea Brokers Think Tanks and The Rise of The New Policy Elite, Editura Free Press, S.U.A., 1993

Tzu. Sun., The Art of War, Editura Pax Librorum, S.U.A., 2009

VanGundy. B. Arthur., Activities for teaching creativity and problem solving, Editura Pfeiffer, San Francisco, 2005

VanGundy. B. Arthur., Creative problem solving. A guide for Trainers and Management, Editura Greenwood Press, Connecticut, 1987

Ziegler. E. Charles., The History of Russia, Editura Greenwood Press, Santa Barbara, 2009

Zlate. Mielu., Fundamentele Psihologiei, Editura Universitară, București, 2006

Webografie

***, http://www.merriam-webster.com/dictionary/think%20tank, accesat în 19.02.2014, la ora 16:33

Byman. L. Daniel., Doran. Michael., Pollack. M. Kenneth., Shaikh. Salman., Saving Syria: Assessing Options for Regime Change, articol netipărit, 2012, accesat la http://www.brookings.edu/research/papers/2012/03/15-syria-saban, în data de 19.06.2014, la ora 12:13

Traynor. Ian., European leaders ask Obama to allow increased exports of US shale gas, articol netipărit, 2014, accesat la http://www.theguardian.com/world/2014/mar/26/europe-asks-obama-increased-exports-shale-gas, în 11.06.2014, la ora 15:23

Workman. Daniel., Russia’s Top 10 Exports, articol netipărit, 2014, accesat la http://www.worldstopexports.com/russias-top-10-exports/2350, în 11.06.2014, la ora 16:20

Bibliografie

Abelson. E. Donald., Think Tanks and U.S. Foreign Policy: A Historical Perspective, Volum electronic al Departamentului American de Stat, numărul 3, 2002

Adair. John., The art of creative thinking. How to be innovative and develop great ideas, Editura Kogan Page Limited, London, Philadelphia, 2007

Cosmovici. Andrei., Psihologie Generală, Editura Polirom, Iași, 2005

David. Laura. Teodora., Pe urmele creativității: teorii explicative și implicații practice, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2013

Denham. Andrew., Garnett. Mark., British Think-tanks and the climate of opinion, Editura UCL Press, U.K., 1998

Ellerbrock. Simon., Conflict Barometer, Heidelberg Institute for International Conflict Research, Bergheim, numărul 21, 2012

Haass. N. Richard., Think Tanks and U.S. Foreign Policy: A Policy-Maker’s Perspective, Volum electronic al Departamentului American de Stat, numărul 3, 2002

Machiavelli. Niccolo., Principele, Editura Antet, Prahova, 1954

Marhan. Ana. Maria., Starea de flux: implicații în utilizarea noilor tehnologii, Revista Romȃnă de Interacțiune Om-Calculator, numărul 1, București. 2008

McGann. G. James., Think Tanks and Policy Advice in the United States, Editura Routledge, U.S.A, New York, 2007

McGann. G. James., Think Tanks and The Transnationalization of Foreign Policy, Volum electronic al Departamentului American de Stat, numărul 3, 2002

Millar. R. James., Encyclopedia of Russian History, Editura The Gale Group, New York, 2004

Munteanu. Anca., Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timișoara, 1999

Onuț. Gheorghe., Mașina de Idei, Editura Fundației PRO, București, 2005

Osborn. Alex., Unlocking you creative power, Editura Hamilton Books, U.S.A., 2009

Perrie. Maureen., The Cambridge History of Russia. Volume I. From Early Rus’ to 1689, Editura Cambridge University Press, New York, 2006

Pesnot. Patrick., Spioni ruși. De la Stalin la Putin, Editura Litera, București, 2010

Pop. Adrian., Social and Behavioral Sciences. Avoiding common mistakes in think tank and NGO training, Editura Elsevier Ltd., București, 2012

Pop. Iuliana., Social and Behavioral Sciences. Developing suitable methods in think tank and NGO training, Editura Elsevier Ltd., București, 2012

Puhan. Tatjana-Xenia., Balancing Exploration and Exploitation by creating Organizational Think Tanks, Editura Gabler Verlag, Germania, 2008

Riazanovsky. V. Nicholas., A history of Russia, Editura Oxford University Press, New York, 2000

Rich. Andrew., Think Tanks, Public Policy and Politics of Expertise, Editura Cambridge University Press, UK, 2004

Roco. Mihaela., Creativitate și Inteligență Emoțională, Editura Polirom, Iași, 2004

Runco. A. Mark., Creativity: Theories and Themes – Research, Development, and Practice, Editura Elsevier Academic Press, U.S.A, 2007

Smith. A. James., The Idea Brokers Think Tanks and The Rise of The New Policy Elite, Editura Free Press, S.U.A., 1993

Tzu. Sun., The Art of War, Editura Pax Librorum, S.U.A., 2009

VanGundy. B. Arthur., Activities for teaching creativity and problem solving, Editura Pfeiffer, San Francisco, 2005

VanGundy. B. Arthur., Creative problem solving. A guide for Trainers and Management, Editura Greenwood Press, Connecticut, 1987

Ziegler. E. Charles., The History of Russia, Editura Greenwood Press, Santa Barbara, 2009

Zlate. Mielu., Fundamentele Psihologiei, Editura Universitară, București, 2006

Webografie

***, http://www.merriam-webster.com/dictionary/think%20tank, accesat în 19.02.2014, la ora 16:33

Byman. L. Daniel., Doran. Michael., Pollack. M. Kenneth., Shaikh. Salman., Saving Syria: Assessing Options for Regime Change, articol netipărit, 2012, accesat la http://www.brookings.edu/research/papers/2012/03/15-syria-saban, în data de 19.06.2014, la ora 12:13

Traynor. Ian., European leaders ask Obama to allow increased exports of US shale gas, articol netipărit, 2014, accesat la http://www.theguardian.com/world/2014/mar/26/europe-asks-obama-increased-exports-shale-gas, în 11.06.2014, la ora 15:23

Workman. Daniel., Russia’s Top 10 Exports, articol netipărit, 2014, accesat la http://www.worldstopexports.com/russias-top-10-exports/2350, în 11.06.2014, la ora 16:20