Așa s-a născut pelerinajul numit ,,Israelul Altfel ,, . [304555]

PROLOG

,,Pelerinajul religios este o constantă a umanității. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]… [anonimizat]…[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]…[anonimizat] o sărbătoare a vieții luminată de sfințenie, o icoană a bucuriei veșnice în prezența lui Dumnezeu. Pelerinajul sfințește timpul vieții terestre și îl deschide spre veșnicie”

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. Apoi, [anonimizat], [anonimizat]-l [anonimizat]. [anonimizat] o viață, este pelerinajul în Țara Sfântă.

Din 14 mai 1948, o [anonimizat]. Însă înainte a fost cunoscută și cu alte denumiri: accadienii și asirienii o [anonimizat] ( pământul de apus ), perșii – a-Ever-Nahara (de dincolo de Râu ), egiptenii – Pahnana, Hana, Hanaan sau Hinani ( provincia de răsărit ), sau Iksos Ratinu ( țara regilor ). Grecii și romanii o [anonimizat], Palestina, [anonimizat].

În luna ianuarie a anului 2014, [anonimizat]-o [anonimizat] (Bunica Maicii Domnului) din Ierusalim. In acel an în perioada Bobotezei pe stil vechi (19 ianuarie) [anonimizat]. [anonimizat] ,[anonimizat] o voi insoti în câteva pelerinaje în Grecia și Ucraina. În timpul acestor pelerinaje se naște ideea organizarii unui pelerinaj în Țara Sfânta.

În luna august a anului 2018 , [anonimizat] ,, de recunoatere ,, [anonimizat] 680 euro. [anonimizat] – a doua oara optional- o [anonimizat] ,,altfel,, in Țara Sfânta.

Așa s-a născut pelerinajul numit ,,Israelul Altfel ,, .

Responsabilitatea organizarii a [anonimizat].Doamna Ioana trebuia sa găsească cel puțin cincispezece doritori pentru un pelerinaj ,,altfel,,.Am fost pana al urma douazeci și șase de persoane , care am plecat din Bucuresti ,plus alte doua persoane care au venit separat din Craiova și cu care ne-am întâlnit în Ierusalim.

Pentru ca pelerinajul nostru să fie competitiv din punct de vedere financiar , în raport cu pelerinajele celorlalte agenții de pelerinaj ,avem nevoie de un preț bun la biletele de avion. Așa ca am așteptat oferta companiei Tarom care de câțiva ani scoate în fiecare an în luna octombrie , bilete

la prețul promotional de 99 de euro , pentru mai multe destinatii ,inclusiv Tel Aviv. Așa ca la începutul lunii octombrie 2017 au fost rezervarte douazeci si sase de bilete pe ruta Buceresti -Tel Aviv dus-intors pentru perioada 12-19 februarie 2018. A urmat apoi obtinerea cazarii la Mânăstirea Saidanaia prin intermediul maicii Daniela și a maicii Nectaria ,urmand sa fim cazați în casele celor doua maici din mânăstire. Odată cazarea asigurata trebuia vorbit pentru transportul necesar deplasarii în Țara Sfânta. Cu ajutorul maicii Nectaria am luat legătura cu șoferul creștin arab Rami ,care impreuna cu fratele sau Yssa ne-a garantat transportul în Țara Sfânta cu doua microbuze unul de douazeci de locuri și altul de șapte. Mai trebuia aranjata și masa pelerinilor. De aceasta data ajutorul ni l-a dat maica Daniela ,care ne-a pus în legătura cu domnul Costandi Bajjali creștin arab , patronul restaurantului Amigo Emil , aflat la câțiva metri de Mânăstirea Saidanaia . După ce toate problemele organizatorice au fost rezolvate punând totul pe hârtie am văzut ca costul pelerinajului se ridica la suma de 550 de euro pentru opt zile și șapte nopți de persoana . Un preț sub al celorlalte agenții ca durata și program ( Basilica Travel Bucuresti -655 pentru șapte zile și șase nopti -conform www.pelerinaje.ro ; Centrul de Pelerinaj Sfânta Parascheva Iasi -725 pentru opt zile și șapte nopti – conform www.centruldepelerinaj.ro/israel ; Centrul de Pelerinaje Renasterea Cluj-Napoca pentru opt zile și șapte nopti – conform www.pelerinaje,renastereacluj.ro .)

Nu ne ramanea decât sa așteptam ziua de 12 februarie pentru întâlnirea de la Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni .

Ziua I

A venit si ziua de luni 12.02 2018, ziua întâlnirii cu grupul de pelerini pentru plecarea în Țara Sfântă . Întâlnirea are loc la ora 17, la terminalul plecări internaționale al aeroportului Henri Coandă. Decolarea pentru cursa Bucuresti –Tel Aviv Tarom RO 154 ,va avea loc la ora 19:30. Pe unii dintre pelerini îi cunosc deja ,din altele pelerinaje – doamna Ioana cu soțul Mihai , Mirela , Anca ,Elena – pe altii i-am cunoscut atunci – Ștefan doctorand în teologie la Tesalonic , Andrei cântăreț la schitul Darvari , Andrei frate la mănăstirea Oașa impreună cu unchiul și matușa sa ,etc.

Dupa formalitatile obisnuite – check in , control vamal – ajungem in terminalul plecari internationale ,unde mai avem de asteptat aproximativ doua ore, pana la imbarcare si decolare. Doua ore in care ne cunoastem mai bine , marturisim emotiile dinaintea plecarii, mai ales cei care calatoresc pentru prima oara in Israel si asteptarile pe care le avem de la acest pelerinaj.

La ora 19 :15, incepe imbarcarea , cu emotie pasim in aeronova Boeing 737 ,a companiei Tarom , iar la ora 19:40 ,cu zece minute de intarziere decolam spre Tel Aviv. Cu rugaciunea de calatorie in gand si in suflet , si cu alte rugaciuni , cu un zbor fara turbulente in jurul orei 22 :10 , cu douazeci de minute mai devreme decat ora programata ,aterizam pe aeroportul international Ben Gurion din Tel Aviv, dupa numele celui dintai prim ministru al statului Israel .

Urmeaza formalitatile vamale din aeroport , despre care stim ca sunt destul de minutioase, atat la intrare , dar mai ales la iesirea din Israel. Si intr-adevar, asa cum spune proverbul romanesc ,,de ce ti-e frica nu scapi “ , o fata din grup Ionela I. este trimisa la biroul emigrari pentru verificari suplimentare. Nu ni se spune de ce, dar banuim si anume pentru faptul ca are pasaport temporar , desi mai sunt si alte personae in grup cu un astfel de tip de pasaport. Dupa o ora si ceva de asteptat si multe rugaciuni , Ioana trece si ea de controlul vamal si tot grupul rasufla usurat. Motivul opririi nu l-a aflat nici ea . Dar, dupa o ora de stat in fata biroului emigrari ,cand a fost chemata la interogatoriu si cand a spus ca este cu un grup de pelerini ,care o asteapta afara, i s-a permis sa plece imediat.

Am ajuns in Tel Aviv , un oras oras modern si monden ,animat ,cosmopolit si laic prin excelenta ( o vorba spune ca ,,Ierusalimul se roaga ,Tel Avivul petrece”). In limba romana , numele orasului Tel Aviv se traduce Colina primaverii. Bazele acestui oras s-au pus intre anii 1870-1880 de catre emigrantii evrei , insufletiti de idealuri sioniste( de autodeterminare nationala in vatra istorica )sau de sentimente national –religioase , pe niste dune din prejma vechiului oras-port Yafo ( Jaffa ) , care era locuit in principal de arabi. Cu timpul , orasul Tel-Aviv s-a extins ajungand pana la limitele localitatilor arabe si evreiesti din jur : Yafo , Ramat Gan , Givat Atayim.

Suntem așteptați în fața aeroportului de Rami si de fratele său Yssa . Urcăm cu toți în cele două microbuze și ne îndreptam ,cu emoție , cale de apoximativ 70 de kilometri spre Ierusalim.

Enigmatic, indescifrabil, departe de mare și aproape de deșert , antic ,dar de asemenea modern Ierusalim este locul ,se spune unde poți simți cel mai puternic răsuflarea lui Dumnezeu. Nici un alt oraș de pe pământ nu este considerat centrul universului , locul unde va veni sfârșitul lumii, modelul imperfect al orașului perfect dorit – Ierusalimul Ceresc. Niciun alt oraș nu conține pe o distanță de câteva sute de iarzi locuri sacre și cladiri religioase splendide , care fac din Ierusalim centrul spiritual și religios pentru două treimi ale umanității. De altfel Ierusalimul este orașul sfânt pentru cele trei religii monoteiste : creștinism , mozaism și islam. În Ierusalim se găsesc trei dintre cele mai venerate locuri din lume : Biserica Invierii sau Biserica Sfântului Mormânt , cel mai sfânt loc al creștinilor , Zidul Plângerii sau cel mai corect Zidul de Vest sau ha-Kotel , cel mai sfânt loc al evreilor și Domul Stâncii al treilea loc sfânt ca importanță pentru musulmani după Mecca și Medina. Și cu toate acestea Ierusalimul nu a fost și nu știu dacă va fi vreodată un oraș al păcii , o simplă dorință pentru toți locuitorii Ierusalimului ,indiferent că sunt creștini , evrei sau arabi.O simplă dorință , deoarece în nicio țară nu s-au vărsat atâta sânge și lacrimi ca în Ierusalim .În Talmud stă scris , că Dumnezeu a împărțit frumusețea in zece părți , dăruind o parte Ierusalimului și o parte retului lumii. Apoi a impărțit știința în zece părți ,și din nou a dăriut nouă părți Ierusalimului. Apoi , într-un sfârșit , a impărțit tristețea in zece părți , și de asemenea a dăruit nouă părți Ierusalimului și o parte restului lumii. Nicio altă parabolă nu poate descrie mai bine atât misterul dramatic cât și farmecul dureros al orașului .

După aproape o oră de mers , cu microbuzele pe o ploaie măruntă ca de primăvară , ajungem in Ierusalim , la Poarta Jaffa și coborâm cu tot cu bagaje din mașini pentru a merge pe jos –deoarece de aici mașinile nu mai pot intra pe strazile înguste ale cetații – spre Mănăstirea Saidanaia .

Și , dacă de obicei atunci când mergi cu avionul într-o călătorie poți ramâne fără bagaj ,iată că noi la coborârea din microbuze , ne-am trezit cu un bagaj în plus. Ce se întamplase de fapt ? La urcarea bagajelor în microbuze la Tel Aviv , Yssa unul dintre șoferi din neatenție a urcat în microbuz și bagajul unei persoane care aștepta o altă mașină ca să ajungă la Ierusalim . Norocul persoanei în cauză că și-a trecut pe bagaj toate datele personale , inclusiv numărul de telefon. Astfel că a doua zi la orele prânzului am reușit să returnăm bagajul in siguranță .

După un drum de câteva minute pe străzile înguste ale cetații am ajuns cu bine la Mănăstirea Saidanaia ,, casa noastră “ pentru următoarele șapte zile . Ne-am întalnit și cu cele două persoane venite din Craiova – Gabriel și Alexandra – care s-au alăturat grupului de duoăzeci și șase și împreuna ne-am cazat la mănăstire . Douăzeci de persoane ne-am cazat în două case aflate în grija maicii Daniela , iar opt persoane în casa pe care o are in grijă maica Nectaria. Cu cazarea fiecaruia dintre noi și mersul la culcare, practic se încheie prima zi a pelerinajului nostru. Dar cu adevărat ,pelerinajul va începe a doua zi când vom lua contact cu Ierusalimul .

Ziua II

După un somn odihnitor , marti 13.02 , ne întâlnim cu toții în fața mănăstirii în jurul orei 9 ,pentru a merge la Biserica Sfântului Mormânt sau așa cum o numin noi ortodocșii Biserica Învierii.

Biserica Învierii ca și mănăstire în care suntem cazați se află in cartierul creștin din vechea cetate sau orașul vechi . Cetatea este împărțita în patru cartiere , fără o linie distinctă între ele : cartierul musulman , cel mai mare dintre ele , cartierul creștin , cartierul evreiesc și cel mai mic dintre cartiere ,cartierul armean.Soliman ,cunoscut și ca Magnificul (1517-1550) este cel care și-a pus in mod substanțial amprenta pe ceea ce este azi Orașul Vechi. Lucrurile realizate de el la Ierusalim au avut atât de mult răsunet , încât Vechiul Oraș din prezent îi aparține lui mai mult decât oricui altcuiva : zidurile par străvechi și , în ochii multor oameni , ele definesc orașul în aceeași măsură ca Domul , Zidul Plângerii sau Biserica –dar ele, la fel ca majoritatea porților , au fost creația acestui contemporan al lui Henric al VIII-lea , atât pentru a păzi orașul , cât și pentru a-i spori sultanului prestigiul. Cetatea are opt porți de acces și anume: Poarta Jaffa sau Iafo , Poarta Nouă a fost adăugată în 1887 pentru a asigura legătura dintre cartierul creștin din incinta zidurilor orașului și noile propietați creștine din afara zidurilor , Poarta Damascului , Poarta lui Irod sau a Rozelor , Poarta Sfântului Ștefan , Poarta de Aur , Poarta Dung sau a Gunoaielor și Poarta Sionului.

Biserica Sfântului Mormânt se află la aproximativ 2 -300 de metri de Mănăstirea Saidanaia ,așa că în două –trei minute suntem în curtea din fața Sfântului Mormânt . Până să ajungem la Biserica Sfântului Mormânt suntem invitați la cumpărături de negustorii de la magazinele de pe drum , fară să exagerăm Orașul Vechi putând fiind semanat foarte bine cu un mare bazar.

Biserica Sfântului Mormânt de astăzi nu mai amintește deloc de biserica ridicată de Sfântul Constantin cel Mare restaurată și înnoită de Justian cel Mare , dar distrusă de perși in marea invazie din 614 . În anul 626 , patriarhul Modest a refăcut edificiul , dar nu a avut suficiente posibilități spe a-i reda bisericii fosta strălucire și măreția de dinainte .În anul 109 , fanaticii mahomedani au ras Biserica de pe fața pământului , incediind-o și abia în anul 1042, cu sprijinul material al împăratului bizantin Constantin Monomahul , clădirea Bisericii a fost reconstriută din temelii , pierzându-și însă rigurozitatea planului inițial și grandoarea de odinioară.

Ne închinăm prima dată la coloana din marmură de la intrare care amintentește de minunea venirii luminii sfinte in anul 1424 , atunci când creștinii neavând bani de taxe nu au putut sluji in Biserică .

Intrăm in Biserică și urcăm să ne închinăm la Golgota , locul unde Mântuitorul a fost răstignit . Aici se află o încăpere separată cu două altare . Altarul de sud este înălțat pe locul undea fost dezbrăcat Domnul de hainele Sale și pironit pe Cruce , și aparține catolicilor. Altarul de nord aparține credincioșilor ,si este înălțat pe locul unde o fost înfiptă crucea cu Domnul răstignit. Altarul catolic se numește ,, Fecioara durerilor “ , iar altarul ortodox formează un mic paraclis de o frumusețe unică numit ,,Paraclisul Sfânta golgota ‘’. Sub altarul ortodox se află o gaură cu un disc de argint care marchează locul unde a fost înfiptă Sfânta Cruce și mai ales , ne dă bucuria atingerii stâncii stropite de scump sângele Domnului .

Coborâm de pe Golgota și ne închinăm la Piatra Ungerii , locul unde Nicodim și Iosif din Arimateea au uns cu miresme trupul Domnului Iisus ,după coborârea de pe cruce : ,, Și a venit Nicodim , cel care venise la El mai înainte noaptea , aducând ca lo o sută de litre de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și l-au înfășurat în giulgiu cu miresme , precum este obiceiul de înmormântare la iudei .”( Ioan 19 : 39-40 ). Admirăm apoi frumoasa icoană lucrată in mozaic din fața Pietrii Ungerii ,care prezintă coborârea de pe cruce a Mântuitorului , ungerea și punerea Sa în mormânt.

Mergem apoi cu cea mai mare evlavie să ne închinam la Mormântul Domnului. Stăm la rând peste jumătate de oră , timp suficient pentru a admira baldachinul care adăpostește Sfântul Mormânt și care a fost recent renovat . Iată-ne ajunși în fața Sfântului Mormânt.

Ne inchinăm întâi în Capela Îngerului , locul unde Arhanghelul Gavriil le-a întâmpinat pe femeile mironosițe , locul în care a stat după ce a prăvalit piatra de la ușa mormântului : ,,că îngerul Domnului coborându-se din cer a prăvalit piatra de pe ușă șiședea deasupra ei “ (Matei 28 : 2 ). Ne inchinăm la bucata de piatră rămasa din piatra mare care pecetluise ușa mormântului Mântuitorului , apoi cu emotie în suflet intrăm în Sfântul Mormânt și ne închinăm în locul unde a stat trupul Domnului nostru Iisus Hristos. După câteva secunde suntem atenționați de un călugar grec , care se ocupă de ordinea de la Sfântul Mormânt , că trebuie să părăsim încăperea pentru a lăsa și alți pelerini să se închine. Ieșim din Sfântul Mormânt și mergem să ne inchinăm și la celelalte locuri din incinta Mormântului : Biserica Învierii a Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim , altarul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena al călugărilor catolici franciscani , Altarul butucilor sau Stâlpul biciuirii , Paraclisul Maicii Domnului , Altarul ortodox al Sfântului Longhin Sutașul , Altarul Împarțirii Hainelor al Bisericii Armene , Peștera Aflării Sfintei Cruci , locul unde s-a aflat lemnul sfânt al Crucii lui Hristos și unde suntem profund impresionați de crucile scijelite în piatră de martirii creștini ( ,, în anul 614 , la invazia perșilor țn Locurile Sfinte,creștinii , monahi și laici deopotrivă , au fost azvârliți și închiși în acea capelă.Lipsiți de hrană , apă și aer , ei și-au dat duhul în mâinile lui Dumnezeu , cu nădejdea învierii și a vieții veșnice . Murind , ei au scijelit în stânca de sub Golgota mii de cruci care pot fi vazute până astăzi . Ele sunt înfipte adânc în piatră și , punând mâna peste ele , simți o dulce dantelă săpată în piatră și fără să știi o lacrimă se prelinge pe obraz , înfiorată de jertfa plina de iubire smerită a acelor creștini.’’), Altarul ortodox al Încoronării Domnului cu spini și Altarul lui Adam , unde se află și tezaurul Sfântului Mormânt , care adăpostește o bucată din lemnul Sfintei Cruci și multe sfinte moaște la care ne închinăm cu evlavie .

După aproape trei ore petrecute în Sfântul Mormânt , mergem la masă la restaurantul Amigo Emil ,acum îl cunoaștem pe domnul Costandi Bajjali și pe fiul său Emil ,de la care ș-ia luat numele și restaurantul. Am convenit să luăm trei prânzuri (pentru zilele în care vom sta în Ierusalim ) și cina în fiecare seară. Ne-am înteles la prețul de 10 euro de persoană per porție. Fiind în săptămâna brânzei vom mânca doar ouă, lactate și pește și legume.

După masa de prânz ne îndreptăm spre Grădina Ghetsimani și Muntele Măslinilor . Ieșim din cetate pe Poarta Sfântului Ștefan- este poarta pe care sfântul Ștefan a fost scos și martirizat . În vremea Mântuitorului acestă poartă era cunoscută ca Poarta Oilor ,deoarece pe această poartă erau aduse animale spre sacrificare la templu . De necreștini este cunoscută mai ales ca Poarta Leilor , după basoreliefurile de lei de pe ea , blazonul primului sultan mameluc Baibars. Potrivit lui Simon Sebag Montefiore ar fi vorba de pantere și nu de lei : ,, Simbolul lui Baibars era o panteră la pândă , de care se folosea adesea pentru a-și marca victoriile : optzeci asemenea simboluri au fost găsite pe inscripții din Egipt , Turcia și Ierusalim , iar pantera continuă să dea târcoale pe Poarta Leilor.’’ Musulmanii o numesc Poarta Sfintei Maria sau Bad Sitii Maryam , în amintirea faptului că în apropiere se afla casa Fecioarei Maria . Trecem pe lângă biserica Sfântului Ștefan , pe care o găsim închisă. Aici sub biserică se află locul în care a fost martirizat primul mucenic al Bisericii Arhidiaconul Ștefan.

Mergem, poate la cel mai drag loc din Ierualim pentru creștinii ortodocși, după Mormântul Mântuitorului, Biserica Mormântului Maicii Domnului, din Grădina Ghetsimani.

Coborâm cele 48 de trepte mari. Apoape la jumătatea treptelor ne inchinăm la cele două paraclise aflate de o parte și de alta și ridicate unul în cinstea dumnezeieștilor Sfinți Părinți Ioachim și Ana, iar altul în cinstea Sfântului și Dreptului Iosif logodnicul Mariei.În interior se află două altare, unul al creștinilor ortodocși și altul al armenilor. În partea dreapta se află baldachinul ce adăpostește mormântul de piatră în care a fost așezată Maica Domnului. Locul este acoperit cu sticlă protectoare, deoarece pelerinii au inceput să rupă mici fragmente de piatră. La ieșirea din mormânt, în fată, se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – ,,Ierusalimița’’.

Lânga icoana Maicii Domnului o întâlnim pe maica Nectaria, la care suntem cazați unii dintre noi,și care are ascultare la Mormântul Maicii Domnului și la metocul Mormântului Maicii Domnului, care se află vis-a- vis de Mormântul Mântuitorului.când am întâlnit-o tocmai schimba florile de la icoana Maicii Domnului.Ne spune că potrivit tradiției atât chipul Maicii Domnului, cât și chipul Pruncului Iisus nu sunt făcute de mâna omenească. Se spune că au apărut în chip minunat pe icoana zugrăvită de o monahie de la Mănăstirea Sfânta Maria Magdalena de pe Muntele Măslinilor.La ieșirea din Biserica Mormântului Maicii Domnului, în stânga se află Grota Trădării locul unde Mântuitorul a primit sărutul trădării din partea lui Iuda și unde a fost arestat.Grota aparține călugărilor franciscani. Peste drum mergem la Biserica Agoniei , pe care a înălțat-o omniprezentul arhitect franciscan, Antonio Barluzzi, între 1919 și 1924, deasupra stâncii unde s-a rugat Iisus în noaptea arestării sale.Biserica mai poartă și numele de Biserica Națiunilor deoarece a fost ridicată prin contribuția a doispezece state catolice. În livada din curtea bisericii se află mai mulți măslini mari,testarea cu carbon 14 datându-i din perioada lui Hristos.

Urcăm muntele și intrăm în biserica rusească, inconfundabilă datorită turlelor alungite și aurite, cu hramul Sfânta Maria Magdalena ,ctitorită de țarul Alexandru al III-lea.În 1888, împăratul l-a trimis pe fratele său Marele Duce Serghei ,care era președintele Societății Palestina, la Ierusalim, pentru târnosirea bisericii cu cupole aurii de pe Muntele Maslinilor,având hramul Sfânta Maria Magdalena, care era dedicată mamei lor.Ne închinăm la moaștele Sfintelor Mucenițe Elisabeta și Varvara. Sfânta Elisabeta nimeni alta decât fiica Marelui Duce Ludovic al IV-lea de Hesse-Darmstandt și a Prințesei Alice, fiica Reginei Victoria a Marii Britanii și Irlandei, alintată de familie Ella, soția Marelui Duce Serghei,fratele țarului Alexandru al III-lea. Elisabeta împreună cu slujnica sa Varvara a fost martirizată la vreo 18 kilometri de localitea Alapaevsk fiind aruncate într-un puț al unei mine de fier părăsite.Mai sus de Mănăstirea Sfintei Maria Magdalena se află Capela Dominus Flevit (Domnul a plâns), deasemenea construită de Barluzzi în 1955 în formă de lacrimă, care amintește cum a plâns Iisus pentru soarta Ierusalimului.

Din curtea bisericii admirăm frumoasa priveliște panoramică care ne pune în față mai ales vechea cetate a Ierusalimului. Peste drumul se vede cimitirul evreiesc,cel mai mare și mai vechi din lume,dar și cel mai scump (un loc în cimitir depășind prețul unui apartament la New York ) datorită credinței că aici va avea loc judecata universala.

Obosiți,amenințați de ploaie și cu un vânt rece care suflă asupra noastră, ajungem la Mănastirea Rusească Eleon. Dominată de clopotnița deosebit de înaltă, la nivelul unei clădiri cu șase etaje,este unul din cele mai înalte puncte din Ierusalim și a dat numele satului, Al-Tur însemnând ,,turnul”în arabă.Ne închinăm în biserică apoi, la locul unde după tradiție a stat Maica Domnului și a privit înalțarea Fiului ei, în dreapta bisericii.În spatele bisericii la aproape o sută de metri se găsește paraclisul Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul.Pardoseala paraclisului dateză din secolul al Vi-lea și se păstreză o serie de modele lucrate în mozaic. La intrarea în sfântul locaș se află săpată în pardoseală,îmbrăcată cu mozaic, o nișă în care după tradiție s-ar fi aflat capul ultimului prooroc al Vechiului Testament.

De la Mănăstirea Eleon, coborâm la mica moschee cunoscută sub numele de Capela Înălțării , locul de unde Mântuitorul s-a înălțat la cer,, Și i-a dus până afară spre Betania și , ridicându-Și mâinile i-a binecuvântat. Și a fost că în timp ce-i binecuvânta, S-a depărtat de la ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-I-se, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare “. (Luca 24,50-52). Pe piatra din interiorul sanctuarului octogonal se păstrează urma piciorului lui Iisus din timpul înălțării, la care ne închinăm cu evlavie.Biserica care a existat în acest loc, ridicată de cruciați, a fost transformată în moschee de Saladin în 1198. În fiecare an de sărbătoarea Înălțării, în curtea Capelei, la altarul ortodox Patriarhul Ierusalimului înconjurat de un sobor de arhierei și diaconi săvârjește Sfânta Liturghie.

Ultima oprire, o facem peste drum de Capela Înălțării, la mănăstirea ortodoxă cu hramul Înălțarea Domnului și Sfânta Cuvioasă Pelaghia. Sfânta Pelaghia după ce renunță la viața ei ușoară se călugărește și intră intr-o mică mănăstire de pe Muntele Măslinilor. A viețuit într-o chilie smerită, în rugăciuni și lacrimi, iar după trei ani și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.A fost înmormântată cu cinste, iar cripta ei se află astăzi în propietatea unei familii de localnici musulmani de pe Muntele Măslinilor. Părintele Ahileas, duhovnicul mănăstirii,ne povestește cum autoritățile israeliene au demolat biserica, și cum atunci când au vrut să dărâme și subsolul bisericii, în chip minunat budozerul s-a defectat, la baza minunii stând icoana pantrocator din biserica demolată. După o oră de vorbit cu părintele Ahileas, obosiți, dar fericiți,mergem să luăm cina la restaurantul Amigo Emil,apoi ne întoarcem la locul nostru de cazare Mănăstirea Saidanaia.

Astfel ia sfârșit cea de-a doua zi a pelerinajului nostru.

Ziua a III-a

Miercuri 14.02.,începe cea de-a treaia zi a pelerinajului nostru. La ora 8:30, ne intâlnim la stația Mamila de lângă Poarta Iafo cu Rami și cu fratele său Yssa. Astăzi e zi de ieșit în afara Ierusalimului. Vom merge mai întâi în Betania sau Lazarion. Orașul bunului prieten al Mântuitorului Hristos, Lazăr și al surorilor acestuia, Marta și Maria ,, Iisus iubea pe Marta și pe sora sa și pe Lazăr”(Ioan 11,5). Cel mai important eveniment legat de orașul Betania îl reprezintă minunea învierii de către Iisus a prietenului său Lazăr (Ioan, 11,1-47). După aproximativ jumătate de oră de mers cu mașinile ajungem în fața mormântului lui Lazăr. Mormântul deținut azi de musulmani,datorită trecerii timpuli nu se mai află la nivelul pământului.Mormântul este ca o gură de peșteră, zidită din blocuri de piatră, prin care se coboară în adânc 5-6 metri.După ce plătim 2 euro sau 2 $ de persoană, arabului musulman care stă la intrarea in mormânt, coborâm și noi în locul în care trupul lui Lazăr a stat patru zile, iar apoi a fost inviat de Domnul Iisus.După se ne reculegem câteva minute, pentru că deja alte grupuri așteptau să intre,ne îndreptăm spre Mănăstirea Sfintelor Marta și Maria din El-Azariyeh așa cum se numește astăzi Betania. Mănăstirea este ridicată pe locul unde a fost casa lui Lazăr și a surorilor lui,sau după alte păreri pe locul unde s-a întâlnit Iisus cu Marta și i-a zis de moartea fratelui ei ,,Atunci Marta, de a auzit ca vine Iisus, I-a ieșit în întâmpinare; iar Maria ședea în casă. Și a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”(Ioan, 11,20-21). Ne închinăm în biserică, mai stăm puțin în curtea mănăstirii, iar apoi ne pregătim să mergem mai departe.Următoarea locație: Mănăstirea Hozeva.

Unul dintre locurile cele mai emoționante pentru pelerinii români îl constituie pustiul Hozeva, unde se află Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. În biserica mănăstirii se află racla cu moaștele întregi ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, viețuitor în acest loc.Sfântul Ioan Iacob s-a născut în județul Botoșani, satul Crăinicenila,la 23 iulie 1923, într-o familie de țărani credincioși-Maxim și Ecaterina. La câteva luni după naștere rămâne orfan de mamă,iar in timpul primului război mondial tatăl moare pe front ,rămânând orfan și de tată.Este crescut de bunica sa, care trece și ea la cele veșnice când copilul avea vârsta de doar zece ani. De acum , unchiul său se ocupă de educația sa. După terminarea școlii intră ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț în anul 1933. În anul 1936 este călugărit cu numele Ioan, și la puțin timp ,pleacă să se închine la Mormântul Domnului, rămânând definitiv în Țara Sfână în obștea Mănăstirii Sfântul Sava, unde îndeplinește mai multe ascultări. În 1947, este hirotonit preot și numit egumen la schitul romanesc de la Iordan, unde se nevoiște cinci ani. După cinci ani se retrage in peștera Sfânta Ana de langă Mănăstirea Hozeva unde se nevoiște timp de opt ani alături de ucenicul său monahul Ioanichie Pârâială. La 5 august 1960, când avea doar 47 de ani trece la cele veșnice și este inmormântat în peștera în care s-a nevoit. La 8 august 1980, s-a aflat întreg în mormânt,iar la 15 august, același an, moaștele sale au fost duse la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere, cu binecuvantarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului,și se păstrează în biserică alături de celelalte sfinte moaște. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, iar de Patriarhia Ierusalimului în anul 2016. Ne închinăm cu evlavie la moaștele sfântului și apoi rostim acatistul lui. După terminarea acatistului mergem și ne inchinăm și în peștera,unde după tradiție a stat Sfântul Prooroc Ilie în timpul secetei, dar și Sfântul Ioachim, care s-a rugat patruzeci de zile pentru dobândirea de prunci, în urma rugăciunilor născându-se Fecioara Maria.Plecăm de la mănăstire, urcând drumul destul de anevoios. Ca, și la coborâre suntem asaltați de beduini care ne întreabă dacă nu vrem să mergem cu ,,taxi măgăruș”. Cei mai obosiți dintre noi, după negocieri cu beduini, penrtu suma de 10 $ urcă la microbuze cu măgărușii.

Plecăm de la Hozeva și ne îndreptăm spre cel mai vechi oraș din lume atestat istoric: Ierihon. Orașul pe care Moise îl vede doar de pe Muntele Moabului, orașul unde Mântuitorul Hristos îl vindecă pe orbul din naștere, dar mai ales orașul lui Zaheu vameșul.Ierihon ,,orașul palmierilor”( Ariha ,în arabă ), se întinde în sudul Văii Iordanului, la 40 km est de Ierusalim. Situat la 250m sub nivelul mării, cea mai joasă altitudine la care se află un oraș în lume, este canicular vara, când temperaturile depășesc 45 de grade C, și are o climă caldă iarna.

Pentru început vom merge la Mănastirea Carantania de pe muntele cu același nume, sau Muntele Ispitirii, care amintește de postul Mântuitorului de patruzeci de zile, ținut imediat după botez, înainte de începerea propovăduirii Lui. Extenuați deja de drumul de la Hozeva, hotăram să apelăm la tehnologia zilelor noastre, așa că vom urca până aproape de baza mănăstirii cu telegondola, achitând suma de 16 $ dus-întors. Pentru cei care nu au rău de înălțime,așa cum sunt eu, priveliștea pe care ți-o oferă urcatul cu telegondola este absolut superbă. Ajungând la scările, care urcă spre mănăstire suntem întâmpinați ca peste tot de comercianți arabi care încearcă să-și vândă marfa ( eșarfe, mărgele, genți, etc ), iar când descoperă că suntem români ne îmbie în cuvinte stâlcite românești să cumpărăm de la ei. Ajungem la mănăstirea săpată în piatra munților. După tradiție aici e locul unde Mântuitorul Hristos a fost ispitit de diavol a treia oară: ,,Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumiiși slava lor, și I-a zis: Acestea toate Ți le voi da Ție dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei,Satano, căci scis este: ,, Donmului Dumnezeului tău să te închiniși lui singur să-I slujești”. Atunci L-a lăsat diavolul și, iatp, îngerii venind la El îi slujeau”.( Matei 4, 8-11.) Ne închimăm și noi la piatra ispitirii, un fragment din stânca originală pe care a stat Mântuitorul când a fost ispitit. Facem unpic popas pe terasa mănăstirii și privim spre Ierihon. O grădină binecuvântată în pustiul Iordanului. Cele două pâraie, Pârâul lui Elisei,pe care l-a dres poorocul cu sare, și Pârâul Horat – din care s-a adăpat Ilie Tesvitenul -, amândouă dau viată Ierihonului, înfrățesc pe oameni, potolesc setea celor zece mii de suflete și udă grădinile de banani, portocali, lămâi, curmali și vită-de –vie ale locuitorilor lui. După ce stăm și de vorbă cu părintele slujitor, părăsim mănăstirea, admirând încă o dată dela înălțimea ei Ierihonul, Pustiul Iordanului și Marea Moartă.

Din centrul Ierihonului de unde ne lasă telegondola, ne îndreptăm spre Așezământul românesc de la Ierihon.

Necesitatea ridicării unui nou așezământ românesc în Țara Sfântă s-a pus după anul 1990, când numărul mare de români veniți în Israel a făcut ca spațiile de cazare de la Așezământul din Ierusalim să devină insuficiente. Deasemenea Așezământul de la Iordan a fost închins în urma Războiului de Șase Zile, afându-se într-o zonă minată, la granița dintre Israel și Iordania. S-a găsit soluția reactualizării unei inițiative mai vechi: folosirea terenului din Ierihon, de 833 mp, donat Patriarhiei Române de către familia Samoilă, români stabiliți în Israel in anul 1933. Proiectul i-a fost încredințat părintelui arhimandrit Ieronim Crețu superior al Așezămintelor românești de la acea dată.Lucrările propriu-zise au început la 21 iunie 1999. La 5 ianuarie 2000, o dată cu serbările jubiliare dedicate bimileniului Nașterii Domnului, altarul bisericii mari a fost sfințit de către Patriarhul Teoctist înconjurat de ierarhii din delegație. După sfințire, lucrările au continuat, iar în anul 2005 a fost executată pictura în frescă a bisericii și paraclisului, de către pictorii Ion și Daniela Moldoveanu. Astfel, rând pe rând, s-au realizat: casa oficială cu paraclis și bibliotecă, turnul clopotniță, biserica mare, casa de pelerini, recepția, sala de festivități, turnul lifturilor, o nouă secțiune de cazare, instalații electrice, de apă și sanitare, solare, instalații de aer condiționat și pentru stingerea incendiilor. Totodată, a fost construit zidul împrejmuitor, s-a realizat iluminatul extern, pavarea cu dale de piatră, confecționarea porților și organizarea spațiilor verzi. Ne închinăm în biserică și paraclis și ascultăm cu atenție istoricul așezământului din gura părintelui slujitor, bucuroși că după atâta vorbă grecească, auzim și ,,dulcele grai românesc.” Suntem apoi invitați in sala de recepție pentru a gusta gogoși, dulciuri și a bea un pahar de apă. Părăsim Așezământul românesc de la Ierihon și ne îndreptăm spre Biserica Dudul lui Zaheu. Din dudul lui Zaheu sau mai corect sicomor se mai păstreză un trunchi uscat, aflat în partea stângă, în curtea bisericii cu care ne grăbim să ne fotografiem. Intrăm în biserică unde după ce ne închinăm citim pericopa evanghelică de la Luca 19, 1-10, care vorbește despre minunea transformării lui Zaheu. La ieșirea din biserică suntem întâmpinați de un arab, care vorbește destul de bine românește și care ne invită să cumpărăm de la el: mir de nard, tămâie, smirnă, lănțișoare etc.

După ce plecăm de la biserică, șoferii noștri ne duc în piața de legume-fructe din Ierihon. Probabil printre cele mai ieftine piețe întâlnite. Banane, avogado, portocale la prețul de 1 șekel kilogramul, un pic mai puțin de 1 leu în banii noștri. Aici găsim și fructul numit pomelito, o combinație între pomelo și grapefruit un fruct pe care, eu cel puțin, l-am întâlnit numai aici. Ne facem provizii pentru tot restul pelerinajului și plecăm spre următoarea destinație: Râul Iordan, la locul unde a fost botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Râul Iordan( numele însemnând,,care coboară”), probabil cel mai cunoscur râu din lume, izvorăște din Munții Liban, de la poalele Hermonului,și parcurge o distanță de 322 km. Iordanul curge din nordul Israelului spre sud, trecând prin Marea Galileii, din care iese ți se varsă în Marea Moartă. Alături de Marea Galileii prin care trece, este singura sursă de apă dulce pentru Israel și Autoritarea Națională Palestiniană, contribuind și la necesarul de apă dulce al Iordaniei, țară care și-a luat numele de la Râul Iordan. Din această cauza apa care se consumă din Iordan, mai ales pentru agricultură, este foarte însemnată. Acest fapt face ca apa Iordanului care se scurge în Marea Moartă, să fie mai puțină decât apa care se evaporă în mod natural din mare, lucru care în timp va duce la dispariția Mării Moarte.

Conform tradiției, începând cu secolul patru, se consideră ca loc al botezului lui Hristos extremitatea nordică a râului Iordan, situată în prejma Ierihonului ,, Și în zilele acelea , Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan de căter Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel pogorându-se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri:Tu ești fiul Meu Cel Iubit, întru care am binevoit”( Marcu1, 9-11 ). Tot aici a avut loc, potrivit tradiției creștine pretimpurii, și înălțarea la cer a proorocului Ilie și pe aici au trecut cele douăsprezece seminții ale lui Israel, pentru a primi drept moștenire pământul făgăduit lor de Iahve. La acest loc mergem și noi după ce trecem de punctul de control armat, deoarece trecem printr-o zonă minată.Până la locul botezului Mântuitorului de la Iordan, drumul este împrejmuit cu gard de sârmă ghimpată pe care sunt prinse din loc în loc plăcuțe de avertizare în limbile engleză, arabă și evreiască cu mesajul ,, pericol mine “. Ajunși la locul de botez al Domnului nostru Iisus Hristos, cei mai curajoși dintre noi ( afară totuși nu este foarte cald ) se scufundă cu totul în Iordan, iar cei mai mulți dintre noi numai puțin cu picioarele și ne udăm mâinile și fața. Părăsim Iordanul și ne îndreptăm spre ultimul punct al zilei a treia: Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan, sfântul care a îmblânzit leul.

Înainte de a intra în mănăstire un leu mare de bronz tronează pe partea stângă a aleii care duce spre poarta mănăstire, amintind încă o dată de prietenia sfântului cu leul. La intrarea în mănăstire suntem întâmpinați cu sunet de clopot, așa cum e obiceiul la această mănăstire când vine un grup de pelerini. Sfântul Gherasim este unul dintre liderii spirituali ai monahismului din Țara Sfântă. Energic, egumen posedând un adevărat talent organizatoric și diriguitor,el afost cel dintâi care aputut să creeze prototipul de mănăstire care a reunit sihăstria cu monahismul de obște. Pela mijlocul veacului al cincilea a fondat mănăstirea în partea de sud a văii Iordanului.Mănăstirea amintește și de popasul pe care familia sfantă la făcut, în aceste locuri, în fuga lor spre Egipt. Dealtfel mănăstirea adăpostește și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului care Îl alăpteză pe Pruncul Iisus. După ce ne închinăm în biserică, la paraclis și la icoana făcătoare de minuni părăsim mănăstirea, mergând în parcarea mănăstirii unde suntem așteptați de șoferii noștri Rami și Yssa. Ne îndreptăm cu toată viteza legală spre Ierusalim, unde luăm cina. După cină, cine mai are putere se mai plimbă pe străduțele cetății, iar restul pelerinilor merg la odihnă în camerele din incinta Mănăstirii Saidanaia. Astfel ia sfârșit o altă zi a pelerinajului nostru.

ZIUA IV

Joi, 15.02. este a patra zi a pelerinajului nostru. După calendarul iulian ( pe vechi ) ținut de Patriarhia Ierusalimului, azi e doi februarie – sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Azi este i hramul mănăstirii în care suntem noi cazați.

Mănăstirea Saidanaia se află la câțiva metri mai sus de cea de-a opta oprire de pe Drumul Crucii, pe o străduță îngustă lăturarlnică, foarte aproape de Patriarhia Ierusalimului și Mormântul Domnului. După tradiție, mănăstirea se află construită chiar pe locul casei bunicii Maicii Domnului – Miriam sau Maria. Dealtfel, în mănăstire se află o icoană făcătoare de minuni care ne prezintă patru generații pe linie maternă a Mântuitorului Hristos: bunica Maicii Domnului-Miriam, mama Maicii Domnului-Sfânta Ana, Maica Domnului și Pruncul Iisus. Însă numele mănăstirii este dat de o altă icoană făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului Saidanaia, care înseamnă Prima Doamnă, venită în chip miraculos, pe la anul 1700 din Siria de la mănăstirea cu același nume-Saidanaia. Icoana se află ferecată după un grilaj metalic într-o adâncitură în partea stângă a altarului. Ea este mult ajutătoare femeilor care nu pot avea copii, existând tradiția ca acestea să primească spre ajutor de la maici, un fitil ars la candela icoanei. În mănăstire trăiesc mai multe maici românce: maica Daniela, maica Nectaria (gazdele noastre), maica Ecaterina, maica Antuza, maica Chiriachi, sora Ștefania. Mănăstirea este cu viață de sine, maicile trăind fiecare în casa sa și având diferite ascultări. Spre exemplu, maica stareță are ascultarea de a face prescuri pentru toate bisericile din Ierusalim, maica Daniela are ascultare la cancelaria patriarhiei, maica Nectaria la Mormântul Maicii Domnului și la metocul lui, sora Ștefania la veșmântarul de pe Golgota, etc.

La ora 8, intrăm în biserica mănăstirii. Un ierarh delegat de patriarhie împreună cu un sobor de preoți și diaconi va oficia Utrenia și Sfânta Liturghie. Cu puțin înainte de începerea Sfintei Liturghii, în sunetul clopotelor patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea, vine și se închină în Sfânta Biserică și Sfântul Altar, părăsind după închinare biserica. La sfârșitul slujbei suntem invitați, cu toții, în curtea mănăstirii la tradiționala kerasmă grecească, unde suntem serviți cu sucuri și prăjituri. Mergem, apoi să luăm prânzul, iar după prânz ne îndreptăm spre Poarta Sfântului Ștefan pentru a porni pe ,, Drumul Crucii”.

În tradiția creștină, Via Dolorosa ( Drumul Durerii sau Drumul Cricii ) este drumul pe care a fost dus Iisus de la judecata din pretoriu lui Pilat până la locul răstignirii, ulterior parcurs de milioane de pelerini, între Madrasa al-Omaryia, situată la 300m vest de Poarta Leilor, în cartierul musulman, până la capăt, la Biserica Sfântului Mormânt, în cartierul creștin. Conform Sfintei Scripturi și tradiției, drumul este împărțit de patrusprezece opriri, la fiecare dintre acestea fiind ridicate mici altare în cinstea mântuitoarelor Sale Patimi. Via Dolorosa măsoară în total mai puțin de 2000 de picioare ( 600m ), și se află într-un mediu care nu favorizează meditația, reflectarea și rugăciunea.oamenii își fac cu greu drum printre aleile pline de copii alergând, oameni strigând în telefoanele celulare, palestinieni jucând cărți, propietari de magazine încercând să atragă pelerinii, turiști care negociează pentru un suvenir, șekeli trecând dintr-o mănă într-alta,fotografieri, șaluri de probat, aromele de mentă, cafea, șofran, ulei prăjit…În orice caz, se poate să nu fie nimic mai folositor decât mersul printr-o mulțime zgomotoasă și indiferentă, pentru a înțelege cum s-a simțit Hristos, când a fost dus la moarte, în mod sigur din cauza oamenilor de același fel, care l-au ignoratși trădat. Toate opririle sau stațiile Viei Dolorosa, exceptându-le pe cele care se află în incinta Sfântului Mormânt sunt marcate prin plăci de fier rotunde, pe care sunt trecute numerele în cifre romane. Prima oprire ,, Condamnarea la moarte “( Matei 27, 11-26; Marcu 15, 1-15; Luca 23,1-15; Ioan 19, 1-16 ) se află pe locul fortărețe Antiohia numită așa de către Pilat în cinstea prietenului său Marc Antoniu. Azi pe locul fostei fortărețe se găsește șscoala musulmană Umaryia. Pe cealaltă parte a străzii, la câtiva metri de prima oprire, lângă Capela Flagelării și a Condamnării se găsește cea de a doua oprire:,,Punerea crucii pe umerii Mântuitorului.” În drum spre cea de a treia stație ne oprim la mănăstirea catolică Surorile Sionului, unde sunt păstrate bucăți mari din Lithostratos -,, locul pardosit cu pietre “- podeaua din curtea judecății lui Iisus și la arcul ,, Ecce Homo”- ,,Iată Omul”- locul unde pilat l-a înfățișat mulțimii pe Iisus. La câțiva pași de arcul ,, Ecce Homo” se află, după tradiția ortodoxă, închisoarea în care a stat Domnul Iisus, dar și tâlharul Baraba. Intrăm și noi și sărutăm piatra pe care a stat Mântuitorul cu cele două găuri în care au fost prinse picioarele Acestuia și apoi coborâm la subsol unde a stat tâlharul Baraba.

Închisoarea cu micul paraclis din ea , aparține Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului. Ieșim, iar în strada Via Dolorosa și în capătul ei facem stânga pe strada Al- Wad ( stradă care face legătura dintre Poarta Damascului și Zidul Plângerii ) și chiar după colț se găsesc opririle a III-a și a IV-a: ,, Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii ”și ,, Întâlnirea domnului cu Mama Sa”. Aici se găsesc și doua capele, una aparținând catolicilor polonezi, iar cealaltă catolicilor armeni. Pe colțul unde Via Dolorosa se desparte de strada Al-Wad se află cea de-a cincea stație:,, Întâlnirea cu Simon Cirineul .” ,, Și pe când Il duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din țarină, i-au pus crucea ca s-o ducă în urma lui Iisus ”( Luca 23, 26 ). O capelă franciscană ce marchează locul a fost construita în 1895. Tradiția spune că atunci când Domnul, sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Urcăm treptele abrupte care duc la cea de-a șasea oprire: ,, Întâlnirea Domnului cu Veronica.“ Aici, după tradiție, Veronica ștrege cu o mahramă fața plină de sânge a lui Iisus, iar imaginea chipului Său se imprimă în țesătură. Se spune că această năframă, cunoscută sub numele de Sudarium sau Vălul Veronicăi ( numele Veronica se crede că provine de la cuvintele latine vera icon- icoană adevărată ), l-ar fi vindecat pe împăratul Tiberius de boală. Locul este marcat de o coloană încastrată în zid, pe care sunt inscripționate cuvintele ,, 6 St./ pia Veronica faciem Christi linteo deterci “ ( A șasea stație / Pioasa Veronica i-a ștres fața lui Hristos cu lințoliul ). Tot aici se află și un paraclis care aparține ordinului monahal catolic ,, Micile surori ale lui Iisus “. Urcăm încontinuare pe Via Dolorosa, iar în capul străzii la intersecția cu strada Souq Khan al-Zeit găsim cea de-a șaptea oprire:,, A doua cădere sub povara Crucii a Mântuitorului.” În timpul Mântuitorului aici se termina cetatea Ierusalimului, condamnații fiind scoși pe Poarta Judecății, numită așa pentru că pe ea se atârnau tăblițele condamnaților la moarte. Imediat la dreapta pe strada Aqabat al- Khanqah la 50m de intersecție se află cea de-a opta oprire:,, Întâlnirea Domnului cu femeile care-L plângeau “- ,, Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care Îl plângeu. Și intorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeti-vă și pe copii voștri.”( Luca 23, 27-28 ). Locul e marcat pe zidul mănăstirii ortodoxe Sfântul Haralambie de o cruce cu inscripția IC XC NIKA – Iisus Hristos Biruitorul. Pentru a ajungea la cea de-a noua oprire,datorită sitematizării orașului, ne întoarcem pe strada Souq Khan al-Zeit, facem prima la dreapta, și după aproximativ 100 m, din nou dreapta, urcând mai multe scări care ne duc în fața Patriarhiei Copte unde se află stația: ,,Cea de-a treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii”. Locul este marcat de o coloană romană. În apropiere se găsește probabil cel mai ieftin magazin de suveniruri din Ierusalim, aparținând comunității copte, unde unele prețurile sunt și de zece ori mai mici ca în alte parte. Ultimile cinci stații: ,,Iisus dezbrăcat de veșminte”; ,, Pironirea lui Iisus “; ,, Golgota “; ,,Piatra Ungerii”; ,, Momântul Domnului “- se găsesc în incinta Sfântului Mormânt și deja le văzusem din prima zi din Ierusalim.

La ora 15 terminăm de parcurs întreaga Via Dolorosa și pentru că până la cina de la ora 19 mai sunt patru ore , ne hotărâm să mergem și pe Sion , care era programat pentru ziua de duminică.

Ne odihnim puțin în curtea din fața Sfântului Mormânt, facem câteva poze pe treptele din dreapta ușilor și apoi pornim spre Sion. În drum, pe strada Christian Quarter, ne oprim la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul. Găsim biserica în plin proces de restaurare. O echipă de restauratori greci lucrau chiar la atunci la restaurarea catapetesmei aurite, care din priviri părea foarte veche. Cu toate acestea ne putem închina la icoana sfântului care păstrează și câteva fragmente din moaștele lui. Pornim, încontinuare spre Sion, trecând prin cartierul armenesc, admirând de afară impunătoarea cadetrală armenească cu hramul Sfântului Iacob. După ce mai mergem puțin ajungem la Poarta Sionului, pe care ieșim pentru a ajunge la obiectivele de pe Muntele Sionului, care se află în afara zidurilor cetății. De altfel o legendă spune că Soliman Magnificul s-a înfuriat atât de tare când s-a uitat în cupa magică și a văzut că Mormântul lui David este în afara orașului, încât i-a executat pe arhitecți. Ghizii le arată turiștilor de azi mormintele acestora, nu departe de Poarta Jaffa-dar și acesta e un mit:sunt mormintele a doi cărturari din Safed.

Ne oprim prima dată la Biserica Adormirii Maicii Domnului , ridicată în 1910 cu finanțări din partea hasburgilor. După tradiție aici se afla casa Sfântului Ioan Evanghelistul cel ce a purtat de grijă Maicii Domnului. Biserica cu două nivele aprține astăzi Patriarhiei Latine de Ierusalim și este dată în grija unei comunități de călugări benedictini din Germania. La subsolul bisericii se află locul unde după tradiție a adormit Maica Domnului. Locul este marcat de un baldachin cu o sculptură care o reprezintă pe Maica Domnului adormită. De jur împrejurul baldachinului sunt mai multe icoane înfățișând Adormirea Maicii Domnului, chiar în fața baldachinului aflându-se o icoană bizantină. Ne inchinăm și mergem apoi la Foișorul Cinei celei de Taină sau Last Supper Room așa cum scrie la intrare în limba engleză. Aici după tradiție a avut loc Cina cea de Taină, arătarea prin ușile încuiate a Mântuitorului înviat și încredințarea lui Toma, dar și Pogorârea Sfântului Duh. Foișorul Cina cea de Taină din vremea lui Iisus a devenit imediat după Înviere, prima biserică creștină, primul Altar în care s-a săvârșit Sfânta Liturghie de după Învierea lui Iisus Hristos. Astăzi clădirea aparține comunității evreiești de pe Muntele Sionului. Sub foișor se află mormântul regelui David, cu intrări separate pentru bărbați și femei. Intrăm și noi și rostim în taină psalmul 50, iar afară unii dintre noi se fotografiează cu statuia regelui.

Intrăm din nou în cetate pe Poarta Sionului, trecem prin cartierul evreiesc și ne oprim câteva minute și la Zidul Plângerii, iar pentru evrei este simplu ha-Kotel, Zidul și mai precis, ha-Kotel ha-ma’aravi, Zidul de Vest, ultima rămășiță din cel de-al doilea Templu, distrus de Titus în anul 70 d.Hr. De fapt ultima rămășiță din zidul impunător, pe care Irod cel Mare l-a construit pentru a sprijini dezvoltarea Muntelui Templului. Acesta a constituit o inițiativă colosală, zidul fiind construit din pietre pătrate așezate în straturi de blocuri uscate, fără mortar, câteodată măsurând mai mult de 1 m grosime și cântărind aproape 100 de tone fiecare.

Obosiți trupește, dar odihniți sufletește ne pregătim de sfârșitul altei zile de pelerinaj. La 19 luăm cina ca de obicei la restaurantul Amigo Emil. După cină, Florentina o fată din Satu Mare care a făcut nouă ani de box de performanță, face clătite în bucătăria maicii Daniela pentru tot grupul. La o clătită, depănăm primele impresii, acum când suntem la jumătatea pelerinajului. După mai bine de o oră de povești, mergem fiecare la camerele noastre, cu gândul la ziua ce va urma.

ZIUA V

Azi vom ieși, iar din Ierusalim. Ne întâlnim tot la stația Mamila cu Rami și cu fratele său Yssa la ora 7 dimineața. Vom avea drum lung, mergem în Galileea. Rami ne recomandă să începem cu orașul Nazaret. Azi e vineri, ziua de rugăciune a musulmanilor. În Nazaret trăiesc foarte mulți musulmani și dacă ajungem după ora 12 când ies ei de la rugăciune, ne va fi aproape imposibil din cauza traficului să ajungem la obiectivele propuse. Îl ascultăm pe Rami și pornim spre Nazaret.

Nazaret – orașul copilărie lui Iisus. Un sat în timpul Mântuitorului, cu nu mai mult de 150 de persoane, azi orașul Nazaret ( numele vine de la cuvântul ebraic netzer-mlădiță ) are o populație de aproximativ 80000 de locuitori majoritari arabi. În 2009 structura religioasă era următoarea: 69% musulmani, 30,9% creștini și 0,1% evrei. Prima oprire biserica catolică Bunavestire ridicată pe locul casei Dreptului Iosif și a Fecioarei Maria, locul unde Maica Domnului a primit buna vestire de la Arhanghelul Gavriil. Este cea mai mare biserică creștină din Țara Sfântă la subsolul ei pastrându-se ruinele casei Familiei Sfinte. În curtea bisericii impresionează iconele Maicii Domnului oferite de mai multe țări crestine printre care și România. Interesant este faptul în care fiecare țară și-a imaginat-o pe maica Domnului:cu ochi migdalați, cu culoarea pielii mai închisă sau mai deschisă,etc. Ne fotografiem cu icoana României și plecăm spre următoarea locație.

Următoarea oprire: biserica ortodoxă Sfântul Arhanghel Gavriil, amplasată pe locul izvorului Maicii Domnului,de unde Fecioara Maria venea să ia apă. De pe pisania de la intrarea în biserică aflăm că acesta a fost pictată de către frații români Moroșanu:,, Această Sfântă Biserică cu hramul Bunei Vestiri s-a pictat în dar de către Patriarhia Ortodoxă Română pe timpul patriarhului Justinian și s-a terminat sub păstorirea P. F. Patriarh Dr. Justin al României, patriarh al Ierusalimului fiind P. F. Benedict iar mitropolit al Nazaretului I.P.S. Isidor. Lucrările de pictură au fost executate de către pictorii români, Mihai, Gavril și Nicolae Moroșan, între anii 1977-1978.”

Ne închinăm, luăm apă de la izvor, dar în același timp identificăm și două icoane cu sfinți români: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Părăsim Nazaretul și ne îndreptăm spre Cana Galileii, locul unde Iisus a săvârșit prima minune: transformarea apei în vin la nunta lui Simon Zelotul, cel ce avea să devină ucenicul lui Hristos. În biserica construită în stil bizantin se păstrează încă, două vase de piatră, din cele șase pe care Mântuitorul le-a folosit la săvârșirea minunii.

La intrarea în biserică, pe partea dreaptă, după o ușă de sticlă, intr-un mic potir, de află și părticele din moaștele Sfântului Simon Zelotul. La ieșirea din biserică suntem serviți cu binecunoscutul vin liturgic de Cana Galileii, urmat de nelipsita fotografie de grup.

Din Cana Galileii, plecăm spre Muntele Tabor, Muntele Schimbării la Față a Domnului Iisus (Matei 17,1-9) . Nu putem urca pe Tabor cu microbuzele noastre, așa că la baza muntelui trebuie să luăm alte microbuze taxi, în schimbul a 8$ de peroană. Așteptăm taxiurile, bând un suc de rodii sau cumpărând mici suveniruri de la terasa amenajată în stația taxiurilor. După o așteptare de aproape un sfert de oră suntem preluați de cinci microbuze taxi care ne duc până în fața mănăstirii ortodoxe de pe Tabor. Istoria mănăstirii este strâns legată de doi viețuitori români: arhimandriții Irinarh Rosetti și Nectarie Banu. Încă din secolul al III-lea exista o mănăstire de călugări pe locul unde S-a schimbat la față Domnul Iisus, însă invaziile perșilor, arabilor, turcilor, etc. au făcut ca aceasta să rămână ruinată. Primul călugăr care a refăcut în întregime biserica a fost arhimandritul român Irinarh Rosetti. Provenit dintr-o familie boierească din Moldova, după ce se călugărește lamănăstirrea Neamț, acesta a sihăstrit douăsprezece ani pe Muntele Nechit, doi ani pe Muntele Horăiciorul-Neamț, iar in 1831 a întemeiat Mănăstirea Horaița. În 1841 pleacă în tara Sfântă împreună cu ucenicul său Nectarie Banu și după doi ani petrecuți în Ierusalim s-au stabilit pe Muntele Tabor. În 1856, când arhimandritul Irinarh a trecut la cele veșnice, lucrările la biserică erau terminate,iar o parte din corpul chiliilor ridicate. Ucenicul său, arhimandritul Nectartie Banu, a rămas să continue munca starețului său. În anul 1980 s-a retras în rugăciune la Mănăstirea Sfântul Sava, de unde s-a mutat la Domnul în anul 1900. Catapeteasma bisericii cuprinde trei altare, după cum urmează: în mijloc-altarul Scimbării la Față a Domnului , în drepta-altarul Sfinților Proroci Moise și Ilie, iar în stânga-altarul Sfinților nucenici Gheorghe și Dimitrie. Biserica are trei altare în amintirea colibelor pe care Petru vroia să le construiască aici:,,Și răspunzând Petru, i-a zis lui Iisus:,,Doamne, bine ne este să fim aici, dacă vrei vom face trei colibe Ție una, și lui moise una,și una lui Ilie”( Matei 17,4 ). De altfel și în curtea mănăstirii se găsesc trei icoane în forma unor colibe. În pronaos în partea stângă se găsește o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din hârtie, venită în mod miraculos într-o sticlă pe apa Marii Mediterane, se pare din Muntele Athos.

Pe muntele Tabor se află șă o biserică Romano-catolică aparținâd ordinului franciscan.

Ne îndreptăm acum spre Capernaum, orașul ales de Hristos drept centru pentru activitatea Sa mesianică. În Capernaum și în imprejurimile sale a propovăduit Hristos învățătura Sa și tot aici ,a vindecat El pe un om cu duh necurat ( Marcu 1, 21-28), pe un paralitic ( Marcu 2, 5-13), pe soacra lui Petru ( Marcu 1, 29-31 ), pe sluga sutașului ( Matei 8, 5-13 ) ș.a.m.d. În plus, anume în Capernaum, a ales El pe cei mai mulți dintre apostolii Săi. Se mai păstrează acum în Capernaum zidurile sinagogi din vremea lui Iisus, dar și casa lui Petru peste ruinele căreia călugării franciscani au ridicat o biserică în formă octogonală.

Pe locul casei în care Mântuitorul a săvârșit minunea vindecării paraliticului, se pare și casa în care Iisus stătea când venea în Capernaum, Patriarhia Ortodoxă a construit în anul 1925 biserica cu hramul Sfinții Apostoli. Biserica cu turle de culoare roz, are pictate absidele numai cu scene din activitatea Mântuitorului din orașul Capernaum și din preajma Mării Galileii.

Înainte de a merge la Tabgha-locul înmulțirii pâinilor și a peștilor- și la biserica romano-catolică Sfântul Petru de lângă Marea Galileii, pentru că e demult trecut de ora prânzului, ne oprim la restaurantul St. Peter pentru a mânca tradiționalul pește al Sfântului Petru. Amplasat lângă Marea Galileii, într-un peisaj superb, restaurantul este specializat în pregătirea peștelui amintit. O porție de pește, cu salate și sosuri la discreție, costă 20$. Pentru cei care nu vor pește, ci doar salate și sosuri porșia e de 12$ de persoană. Din partea casei primim apa, cafeaua arăbească și curmalele pe post de desert la sfârșitul mesei.

După o masă destul de sățioasă ne îndreptăm spre ultimile două obictive ale zilei. Amîndouă aparținând bisericii catolice și fiind situate una lângă alta. Primul obiectiv Tabgha. Aici Mântuitorul cu numai cinci pâini și doi peștia săturat cinci mii de oameni, afară de copii și femei, adunând în urma ospățului douăsprezece coșuri de firimituri ( Marcu 6, 34-44 și Ioan 6, 1-15 ). La intrarea în curtea bisericii o piscină cu pești de diferite culori atrage privirile și blițurile pelerinilor.

Acest bazin a fost ridicat de catre benedectini ca ornament pentru sfântul locaș, dar și ca simbol al înmulțirii peștolpr de către Domnul. În biserică sub sfânta masă se păstrează un mozaiac din secolul al V-lea cu imaginea pâinilor și a celor doi pești.

Deasemenea, în acestă biserică catolică benedectină, ies în evidență și cele două icoane în stil bizantin ale Mântuitorului și a Maicii Domnului.

La câțiva metri de Biserica Înmulțirii Pâinilor și a Peștilor, chiar pe malul Mării Galieii se află biserica romano-catolică Sfântul Petru. Altarul bisericii este ridicat pe o piatră, pecare se crede că Hristos a luat masa cu ucenicii Săi după Înviere, după pescuirea minunată și repunerea lui Petru în trepta apostolatului din care a cazut prin întreita lepădare de Domnul(Ioan 21, 1-23 ). Biserica aparține ordinului monahal franciscan. După ce vedem biserica ne îndreptăm spre malul Marii Galileii. Marea cu mai multe denumiri:Marea Galileii – după toponimul regiunii în care se întinde, Marea Tiberiadei-după denumirea orașului Tiberias, constriut pe malul apusean de regele Antipa, Lacul Ghenizaret sau simplu Ghenisar, după numele Ghinosar, cum este denumit malul de nord-vest sau Lacul Kinneret de lacuvântul ivrit kinor, în traducere vioară, pentru că privit de sus lacul aduce la formă cu o vioară. Aici a avut loc pescuirea minunată și chemarea ucenicilor, aici a potolit Hristos furtuna și a mers pe mare ca pe uscat. Facem fotografia de grup și suntem rugați de un călugăr franciscan să ne îndreptăm spre ieșire pentru că la ora 17 se închid porțile mănăstiri.

Ne întoarcem în parcarea bisericii Tabgha unde ne așteaptă șoferii noștri, dar și trei ore de mers până la Ierusalim. La opt seara ajungem la Ierusalim, unde suntem așteptați de domnul Costandi cu cina caldă. Astfel se termină cea mai lungă zi a pelerinajului nostru: a cincea, ziua Galileii Neamurilor.

ZIUA A VI-A

Sâmbătă, 17.02.-ne trezim mai de dimineață decât de obicei. Azi avem, înainte de ieșirea din Ierusalim, opțional, participare la Sfânta Liturghie, la Mormântul Maicii Domnului. Tot grupul merge la Sfânta Liturghie. La Mormântul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie se săvârșește zilnic începând cu ora 7, fiind urmată de Liturghia Bisericii Armene. Suntem întâmpinați cu bucurie de maica Nectaria, dar și de Preasfințitul Dorothei, superiorul biserici. În timpul Sfintei Liturghii rostesc Evanghelia în limba română și tot grupul rostim la momentul potrivit rugăciunea ,,Tatăl nostru”. La sfârșitul mare parte din pelerini se împărtășesc. După slujbă luăm binecuvântare, mulțumim presfințitului și primim iconițe în dar de la maica Nectaria. Plecăm apoi, în mare grabă, la întâlnirea cu Rami și fratele său Yssa, tot la stația Mamila de lângă Poarta Iafo. Este ultima ieșire din Ierusalim, azi: Betleem și împrejurimile lui.

Înainte de Betleem, mergem spre Pustiul Iudeii. Prima oprire Mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște. În jurul sfântului se vor aduna peste 700 de monahi, care vor respecta regulile monale instituite de el. Mănăstirea lui era o adevărată cetate, cu patru biserici trei bolnițe și locuințe deosebite pentru călugări și oameni de toate neamurile,câte erau acolo, viața desfășurându-se în cea mai mare desăvârșită evlavie și liniște. Era o viață de înfrânare, de slujire a oamenilor și de rugăciune de zi și de noapte. Mănăstirea se află la aproximativ 8 km de Betleem pe un platou de unde se poate vede Ierusalimul, Betleemul și Marea Moartă. În mănăstire se găsește și peștera în care au poposit cei trei magi, înainte de a intra în Betleem, care poartă numele de Peștera Magilor. În acestă peșteră a fost înmormântat Sfântul Teodosie, atunci când a trecut la cele veșnice pe 11 ianuarie 529, la vîrsta de 105 ani. Trupul sfântului nu se mai află în mormântul lui, o parte a moaștelor sale se găsesc în tezaurul Sfântului Mormânt. În peșteră se mai află și mormintele Sfintelor Evloghia, mama Sfântului Teodosie, care se călugărise și ea, precum și aSfintei Sofia, mama Sfântului Sava cel Sfințit; precum și mormintele Sfintei Teodota ( mama Sfinților Cosma și Damian ), a Sfântului Ioan Moshu ( cel care a alcătuit Limonariu sau Livada cu flori duhovnicești, o colecție de istorioare și învățături ale marilor viețuitori din Palestina ) și a Sfintei Maria ( mama Sfinților Arcadie și Ioan ). După ce o maică româncă ne spune istoricul mănăstirii, suntem invintați la o bomboană și un pahar de apă. La ieșirea din mănăstire, ca de altfel la fel ca si la intrare suntem asaltați apoape la propriu de comercianți arabi, dar mai ales de copii arabi care cerșesc ceva dolari. Urcăm în mașini și mergem spre următoarea destinație: Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit.

Dintre toate mănăstirile clădite în pustiu în perioada Bizanțului, s-a păstrat până în ziua de azi doar Lavra Sfântului Sava, care dăinuie din secolul cinci fără nici o întrerupere semnificativă. De numele sfântului se leagă și existența Tipicului Mare. Această carte, poartă și numele de Tipicul Sfântului Sava, și cuprinde rânduieli ale slujbelor bisericești și practici monahale, carte care până astăzi se folosește în Biserica Ortodoxă. Mănăstirea se află la circa 12 km de Betleem și la fel ca in Sfântul Munte Athos, accesul femeilor în incinta mănăstirii este interzis. Acestea pot vedea mănăstirea din locul numit Turnul femeilor, iar călugărul rânduit cu primirea pelerinilor le scoate la poartă spre închinare sfinte moaște. Deasemenea femeile care nu pot avea prunci, primesc părticele de finic uscat, din finicul Sfântului Sava.

Cei opt bărbați din grup împreună cu Rami și Yssa, șoferii noștri, intrăm în incinta mănăstirii. Ne închinăm la mormântul sfântului din curtea mănăstirii și apoi la moștele întregi ale sfântului aflate în biserica mănăstirii. Din punctul de privire panoramic amplasat în spatele bisericii, privim spre râul Chedron, care trece prin spatele mănăstirii, dar și către chiliile săpate de călugări în stâncile deșertului din fața noastră, acolo unde se găsește și chilia Sfântului Sava.

În paraclisul Sfântului Nicolae, ne închimăm la rămășitele pămîntești ale căuigărilor uciși de perși în anul 614. Multe dintre craniile călugărilor sunt însemnate cu semnul Sfintei Cruci. Suntem apoi invitați în arhondaricul mănăstiri la o ceașcă de cafea, un pahar de suc sau de apă, o bomboană, etc. După o pauză binemeritată, părăsim mănăstirea cu următoarea destinație:Bet Sahour – Câmpul Păstorilor aflat la 2 km de Betleem, a fost identificat încă din secolul șapte drept locul unde Îngerul Domnului a vestit păstorilor sosirea Mantuitorului (Luca 2, 8-14). La marginea satuluise află biserica – metoc al Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iudeii. Ea adăpostestește în criptă locul unde au stat păstorii noaptea, adunați în jurul focului, păzindu-și turmele. Ne închinăm în criptă și biserică, cântăm colindul ,,Trei păstori se întâlniră”și plecăm spre Betleem.

Aflat la 10 km de Ierusalim și despărțit de acesta de un imens zid construit începând din 2002,

Betleemul este construit pe povârnișuri de munte cu străzi abrupte și înguste. După fiecare curbă se deschid în fața ochilor prăpăstii adânci în care se zăresc mici sate arabe de beduini. Turme de oi și capre sunt pretutindeni, mânate de vreun beduin îmbrăcat în tunică lungă și turban înfășurat în jurul capului. Pământul este roșu, hrănind livezile de măslini ce își decupează siluelele zvele pe cerul albastru. Betleemul pare încremenit în lumea lui de mii de ani. Dacă nu ar fi asfaltul și mașinile care ne amintesc ca suntem ăn secolul XXI, amzice că nimic nou nu s-a întâmplat pe aceste pământuri biblice. Punctul central al orașului, fară îndoială este reprezentat de Biserica Nativității. Ridicată de Sfânta Împărăteasă Elena în anul 339, pe peștera în care S-a născut Pruncul Iisus, este singura biserică care scapă de distrugerea perșilor din anul 614. Și asta, pentru că aceștia au văzut pe pereții bisericii zugrăviți pe cei trei magi îmbrăcați în haine persane. În secolul șase , împăratul Justinian extinde biserica. Din timpul Sfintei Elena se mai păstreză incă mozaicuri, undeva cam la un metru sub nivelul actual al bisericii. Intrăm în biserică pe ușa pocăinței numită așa, că pentru a trece de ea trebuie să te apleci un pic. Ușa de intrarea cândva grandioasă a fost micșorată pentru a nu mai permite intrarea călare a otomanilor în biserică. Aflată acum în renovare, găsim biserica plină de pelerini, așezați la o coadă care ducea spre peștera Nașterii Domnului, destul de impresionată. Așezați la coadă în jurul orei 13, după o oră, când eram aproape de peșteră suntem anunțați că urmează vecernia ortodoxă și pentru două ore se va opri accesul în peșteră. Intervenția șoferilor noștri Rami și Yssa face să fim ultimul grup care intră în peșteră înainte de vecernie. Înainte de a coborî în peșteră ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Betleemița. Coborâm în peșteră și ne închinăm la locul nașterii Pruncului Iisus. Acesta este marcat de o stea de argint, în 14 colțuri. Acesta a fost încrustată de catolici în anul 1717și scosă de greci în 1847, însă, în 1853, Franța a reușit, în ciuda opoziției Rusiei, să convingă autoritățile otomane să-i lase pe catolici să o pună la loc. Căligării ortodocși greci au încercat să-i oprească și în încăierarea care a urmat, mai mulți oameni și-au pierdut viața. Rusia a răspuns atacând Turcia și astfel a izbucnit Războiul Crimeei. Inscripția în limba latină de pe marginea stelei spune următoarele:,, Hic de Virgine Maria jesus Christus natus est”(,, Aici s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”). Deasupra stelei se găsesc cincisprezece candele care ard tot timpul, șase ale ortodocșilor, cinci ale armenilor și patru ale catolicilor.

În fața stelei după ce cobori trei trepte se află altarul ieslei, locul în care s-a aflat ieslea în care afost așezat Iisus după naștere, iar vizavi de acesta altarul magilor, locul în care au stat cei trei magi și s-au închinat Pruncului.

Multumind lui Dumnezeu, pentru că am reușit să ne închinăm fără a mai aștepta două ore, mergem spre următoarea locație din Betleem: Grota Laptelui.

La nici cinci minute de mers pe jos de la Biserica Nativității, după ce faci prima la stânga, aproape în capul străzii se găsește biserica catolică cunoscută sub numele de Grota Laptelui. Aici după tradiție ar fi fost casa în care ar fi stat Familia Sfântă până la fuga în Egipt și tot aici Maria ar fi lăsat, din grabă, să picure un strop din lapte cu care cu care își hrănea Fiul, făcând ca stânca să devină din roșie, alba ca creta. De atunci, creștinii și musulmanii, deopotrivă, cred că stânca sporește fertilitateași capacitatea unei femei de a alăpta și multe femei vin aici să se roage să rămână însărcinate. Interiorul peșterii este o oază de liniște și de răcoare. Strada Grotei Laptelui, pe care se află biserica, este mărginită de magazine care vând sculpturile în sidef și lemn de măslin, pentru care Betleemul a devenit celebru. În unele din ele funcționează și ateliere în care se pot vedea meșterii la lucru.

Deja trecut de ora 14, suntem cu toții cuprinși de foame, așa că șoferii noștri ne duc la un restaurant din apropierea Pieței Ieslei, pentru a mânca cel mai bun falafel din Betleem, după cum spun ei. Un falafel în lipie costă 7$, iar la farfurie cu cartofi prăjiți și un suc 10$. Cei mai mulți alegem varianta a doua. Falafelul bun, dar destul de scump, ținând cont că in cetate îl poți lua cu aproximativ 2$, iar în Ierihon cu 1$. După ce mâncăm plecăm spre ultimul obiectiv al zile: Ein Karem.

Situat la 3km sud-vest de muntele Herzl și la 7 km vest de orașul vechi, Ein Karem este considerat, potrivit tradiției, locul de naștere al Sfântului Ioan Botezătorul, cetatea seminției lui Iuda menționată în Evanghelia după Luca ( 1, 39-40 ), în care se afla casa lui Zaharia și a Elisabetei. Acestă suburbie liniștită și plină de verdeață, înconjurată de dealuri cu măslini și chiparoși, a fost un sat palestinian, a cărui comunitate mixtă – creștină și musulmană – a fost alungată în timpul războiului din 1948, fără să i să permită apoi să se întoarcă. Satul a fost apoi populat cu refugiați evrei dim Maroc și România, însă astăzi casele sale frumoase din piatră, printre care se intercalează galerii de artă și diverse restaurante, sunt locuite cu precădere de pictori și de sculptori. În localite se găsesc patru biserici: două romano-catolice, una pe locul nașterii Sfântului Ioan ( Biserica Sfântului Ioan Botezătorul ), iar alta pe locul întâlnirii dintre Fecioara Maria și Elisabeta ( Biserica Vizitării ), una ortodox – rusească ( Mănăstirea Gorny ) și o altă biserică ortodoxă, apartinținând Patriarhiei Ierusalimului. Deoarece ajungem aproape de ora cinci când se încheie vizitarea bisericilor nu reușim să ne închinăm decât la două dintre ele. La Biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, construită pe locul casei unde s-a născut sfântul. Locul exact al nașterii este marcat de o incripție in limba latină săpată în marmură ,, HIC PRECURSOR DOMINI NATUS EST “ ( Aici s-a născut Înaintemergătorul Domnului ). Deasupra locului se află o icoană în ulei care înfățișează scena Nașterii Sfîntului Ioan Botezătorul.

Mai avem timp să mergem și la biserica ortodoxă a Patriarhiei Ierusalimului. Găsim poarta închisă. Dar șoferii noștri care îl cunosc pe părintele slujitor ( singurul viețuitor al mănăstirii de altfel ), îl sună pe acesta la telefon și astfel ne putem închina și reculege în biserică.

Ajunși în cetate în jurul orei șase seara mai avem timp să mergem și la Metocul Mormântului Maicii Domnului. Vizavi de Mormântul Mântuitorului, după ce urci mai multe trepte, ajungi într-o mică curte pavată cu pietre mari, de unde intri într-un mic paraclis închinat Maicii Domnului – Metocul Mormântului Maicii Domnului. Aici se găsește o icoană Maicii Domnului făcătoare de minuni.

În fiecare an pe 24 august dis de dimineață, cu patru zile înaintea de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului după calendarul pe stil vechi, în jurul orei patru, icoana este dusă în procesiune de la Metoc până la Mormântul Maicii Domnului. Patriarhul Ierusalimului însoțit de mai mulți ierarhi, preoți, diaconi și mulțime de credincioși cu lumânări aprinse în mâini, merg de la Metoc pe Drumul Crucii până la Mormântul Maicii Domnului unde către dimineată depun icoana Maicii Domnului pe un baldachin, în fața celeilalte icoane făcătoare de minuni – Maica Domnului Ierusalimița. Icoana rămâne la închinare până după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. După ce ne închinăm și mai stăm puțin de vorbă cu maica Nectaria pe care o găsim la Metoc, mergem în curtea Sfântului Mormânt pentru a vedea ceromonia de închidere a ușilor Bisericii Sfântului Mormânt. Cei din familiile Nusseibeh și Judeh au deschis și închis ușile Mormântului încă din 1192, când Saladin i-a numit pe Judehi ,, Custozi ai Cheii “, iar pe Nusseibehi ,, Custozi și ușieri ai Bisericii Învierii “. Și totuși, cele două familii coexistă într-o rivalitate vigilentă. ,, Nusseibehii nu au nimic de a face cu noi ”, spune octogenarul Judeh, care a păstrat cheia timp de douăzeci și doi de ani, ,,nu sunt decât niște amărâți de ușieri !” Nusseibeh, pe de altă parte, insistă: ,, Judehilor nu li se permite să atingă ușa sau încuietoarea”. Nusseibeh și Judeh petrec o parte din zi stând în antreu, așa cum au făcut strămoșii lor vreme de opt secole – dar ne se află niciodată acolo în același timp.

După ce vedem și ceremonialul de închidere a ușilor mergem la cină și apoi la cazare, încheindu-se astfel ziua a șasea. Încet, încet pelerinajul se apropie de sfârșit.

ZIUA A VII – A

Penultima zi pelerinajului nostru – duminică, 18.02. Ne trezim de dimineață și pornim spre Așezământul Românesc din Ierusalim pentru a participa la Sfânta Liturghie. Ieșim pe poarta Iafo, mergem pe lângă zidurile cetății până la intersecția cu strada Paratroopers, de unde intrăm pe strada Shintei Israel. La numărul 46 al acestei străzi se găsește Așezământul românesc din Ierusalim.

Istoria așezământului de la Ierusalim începe în anul 1912 , când un comitet de români evlaviosi, în frunte cu profesorul Teodor Burada, cumpară cu binecuvantarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un teren, trecând apoi la strângerea de fonduri necesare pentru construcția bisericii. Pentru că legile în vigoare atunci în Palestina nu permiteau străinilor să dobândească propietăți în Ierusalim ,cumpărarea s-a facut pe numele unui arab creștin ,Hanna Baramki. În jurul anului 1925 încep demersurile pentru a trece titlul de propietate Patriarhiei Române.Lui Hanna Baramki i se conferă, din partea Majestății Sale Regele Ferdinand, ordinul Coroana României în gradul de cavaler pentru ajutorul dat Bisericii noastre, iar în anul 1929 sunt obținute actele de transfer , sub forma unei donații din partea lui Hanna Baramki către episcopul-vicar Tit Simedrea Târgovișteanul , care la rândul lui, trece terenul pe numele Patriarhiei Române ,cu un act de donație autentificat de Tribunalul Ilfov, la 8 ianuarie 1935.

După transmiterea titlului de proprietate către Patriarhia Româna , Patriarhul Miron Cristea trimite în 1930 pe ieromonarhul Gherasim Luca la Ierusalim pentru a se îngriji de strângerea de fonduri necesare zidirii unui cămin românesc. Ieromonarhul Gherasim Luca vizitase de mai multe ori Țara Sfântă cunoscând și oamenii și locurile , iar ajuns la Ierusalim ia legătura cu cei câțiva români de acolo și împreună cu ei formează un "Comitet de inițiativă" pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării unei biserici și unui cămin românesc. Comitetul a tipărit o "Foaie de Propagandă" si Liste de subscripție pentru a le trimite în țară dar și românilor din America, ieromonarhul Gherasim Luca slujind înainte în comunitățile din America.

Patriarhia Româna preia în 1931 centralizarea fondurilor colectate până atunci și continuă acțiunea de colectare prin Consiliul Central Bisericesc. Se strânge suma de un million si jumătate lei , dar și diferite obiecte pentru înzestrarea bisericii .Obiectele donate au fost transportate cu vaporul în anul 1935, de către preotul Constantin Dron ,cu prilejul participării acestuia la solemnitatea punerii pietrei de temelie a capelei de la Iordan.Planurile căminului au fost întocmite de către arhitectul Patriarhiei domnul Dumitru Ionescu – Berechet ,după ce acesta a găsit ca nepotrivite cu stilul tradițional românesc ,planurile întocmite de arhitectul evreu Benjamin Chaikin, la solicitarea ieromonahului Gherasim Luca.La 6 august 1935 ,consulul Marcu Beza încheie , cu acordul Patriarhiei Române, contractual cu antreprenorul Andoni Baramki ,prin care se oblige să execute lucrarea în schimbul sumei de 5000 lire palestiniene.

Slujba punerii pietrei de temelie a bisericii , a avut loc la Praznicul Adormirii Maicii Domnuluiin ziua de 15 august 1935 și a fost săvârșită de arhimandritul Iov , mare eclesiarh al Sfântului Mormânt , împreună cu diaconul Aristobulos de la Patriarhia Ierusalimului , răspunsurile fiind date de un cor de maici românce , în prezența lui Marcu Beza , consulul general al României , a domnului Gogos , consulul general al Greciei și a domnului Adrien Botez , vice-consulul României.

La puțin timp după slujba punerii pietrei de temelie , ieromonahul Gherasim Luca ,pleacă la Iordan să se îngrijească de shitul de acolo, în locul lui fiind numit administrator la căminul și biserica românească de la Ierusalim monahul Inochentie Moisiu.

La inceputul anului 1940 , constructia caminului era in linii generale incheiata ,dar din cauza inceperii celui de – al Doilea Razboi Mondial,atat in Europa , cat si in Orientul Apropiat ,receptia lucrarilor a fost efectuata de reprezentanti ai Patriarhiei Ierusalimului. Un inginer grec si arhidiaconul Aristobul Musichide au fost delegatii Patriarhului Timotei la receptia finala a lucrarilor de la caminul romanesc.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ,guvernul britanic rechizitioneaza bunurile imobile din Palestina care apartin statelor aflate in razboi cu Anglia , deci si caminul si biserica romaneasca din Ierusalim.

Abia , dupa 23 august 1944 , cand situatia Romaniei din punct de vedere international s-a schimbat , Patriarhul Nicodim a putut demara formalitatile de trimitere la Ierusalim a unui preot care sa administreze bunurile Patriarhiei Romane din Palestina si sa reprezinte acolo interesele noastre nationale si bisericesti. Este numit superior al bisericilor ortodoxe romane de la Ierusalim si Iordan ,arhimandritul mitrofor Victorin Ursache ,fost staret al Manastirii Neamt si viitor episcop al Americii . Astfel arhimandritul Victorin Ursache devine primul superior al bisericilor romanesti din Tara Sfanta. Ajuns in Ierusalim in anul 1947 arhimandritul Victorin Ursache ,nu a putut prelua asezamantul romanesc din Ierusalim din cauza conflictului arabo-israelian. La sfarsitul conflictului ,Ierusalimul a fost impartit in doua sectoare ,israelian si iordanian , printr-un zid despartitor ce tranversa orasul de la est spre vest.In urma acestor schimbari ,caminul romanesc din Ierusalim a fost eliberat de sub administratia Custodiei Proprietatilor Inamice a fostului guvern englez al Palestinei si dat in grija arhimandritului Victorin Ursache. Dar, cu toate staruintele facute , arhimandritul Victorin Ursache nu a putut prelua caminul , caci acesta a fost ocupat de armata israeliana , la fel ca si alte cladiri din vecinatate ,aflate acum intr-o zona de granita cu Iordania. Arhimandritul Victorin Ursache este nevoit sa se retraga la Manastirea Sfantul Sava din sectorul iordanian ,unde se afla acum retrasa si Patriarhia Ierusalimului ,legatura dintre cele doua sectoare fiind imposibila.

Cu toate eforturile depuse de catre noul patriarh Justinian Marina , dar si de catre Legatia romana din Israel ,partea israeliana se oblige sa elibereze imobilul de abia la 1 martie 1964 , superior al asezamintelor romanesti din Tara Sfanta ,fiind acum arhimantridul Lucian Florea . Urmeaza reparatia caminului si a bisericii ,grav afectate in urma conflictelor din zona. O parte din mobilierul necesar caminului a fost comandat la Atelierele Institului Biblic din Bucuresti ,iar pictura bisericii a fost incredintata pictorului Gheorghe Popescu ,in colaborare cu pictorita Niculina Dona. Zugravirea icoanelor de pe catapeteasma a fost executata de catre pictorul Iosif Keber.

Dupa 11 ani de la eliberarea caminului , superior al Asezamantului fiind arhimandritul Vasile Costin in perioasa 20-30 mai 1975 are loc pelerinajul patriarhului Justinian Marina in Tara Sfanta . Cu acest prilej se sfinteste si biserica Asezamantul romanesc din Ierusalim , cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe și astfel, dupa eforturile facute timp de peste doua decenii pentru redobandirea imobilului si pentru restaurarea si inzestrarea cu toate cele necesare cultului biserica Asezamantului este sfintita .

Participăm cu toții la Sfânta Liturghie, mulți dintre pelerini se împărtășesc și suntem cu toții bucuroși că după atâta timp auzim Liturghia în limba română. După slujbă, zăbovim la vorbă cu părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaiei superiorul așezămintelor românești din Țara Sfântă, dar și cu ceilalți slujitori și cu maicile de la așezământ. La final nelipsita fotografie de grup.

După slujbă mergem la masă, iar după masă până la ora 17 avem timp liber pentru ultimile cumpărături, aranjat bagaje, odihnă, etc.

La ora 17 mergem la Patriarhia Ierusalimului unde Patriarhul Ierusalimului Teofil al III –lea va sluji pavecernița iertării, aflându-ne în Duminica Lăsatului sec de brânză, numită și Duminica Iertării. În mica biserică a patriarhiei cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, patriarhul vine însoțit de mai mulți ierarhi preoți și diaconi, fiind așteptat de aproximativ 50 de credincioși mai mult de jumătate fiind români, iar restul greci din Ierusalim. Dealtfel, întreaga obște a tuturor slujitorilor din cadrul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului, începând de la patriarh și până la ultimul călugăr, formează așa numita ,, Frăție a Sfântului Mormânt “- toți sunt îmbrăcați la fel, în cea mai tradițională îmbrăcăminte călugărească , arhiereii, cu excepția patriarhului, nu poartă nici un semn distinctiv – engolpion, brâu sau cârjă –de aceea nu-i poți distinge de ceilalți călugări. Misiunea de bază a Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim, a Frăției Sfântului Mormânt, se rezumă în general la una singură: să mențină cu orice sacrificiu ființa Bisericii Ortodoxe, făclia Ortodoxiei din primele secole creștine la Mormântul Domnului și în toată Țara Sfântă. La sfârșitul slujbei începând cu arhierei, preoții și diaconii urmați de toți credincioșii din biserică trecem și luăm binecuvântare de la părintele patriarh și apoi de la toți arhiereii. Ieșim în curtea patriarhiei unde toți cei din grup ne cerem iertare unii altora și ne urăm post cu folos. Mai mergem puțin pe la Sfântul Mormânt și apoi la ultima cină din Ierusalim, de la restaurantul Amigo Emil. La sfârșitul mesei muțumim domnului Constadi și întregului personal pentru toată tratația oferită timp de șase zile și captăm o amintire digitală și cu dânsul.

Mereu Ajunși la cazare, ne strângem cu toții în livingul generos la un ceai de salvie cumpărat proaspăt de la arăboice de la Poarta Damascului. Spunem cu toții impresii acum aproape la sfârșitul pelerinajului. Părerea generală după ce punctăm fiecare dintre noi cel mai impresionant loc din pelerinaj, este aceea că tot plusul pelerinajului l-a dat cazarea lângă Mormântul Mântuitorului și faptul că cel puțin o dată pe zi puteam ajunge să ne închinăm la Mormântul Domnului. După discuții duse până după miezul nopții mergem la culcare în ultima noapte petrecută în Ierusalim.

ZIUA A VIII-A

Luni 19.02.- prima zi a Postului Paștelui și ultima zi a pelerinajului nostru. Ne trezim mai târziu decât de obicei, pregătim ultimile bagaje, cu dorul de casă , dar și cu regretul că pelerinajul nostru s-a scurs atât de repede. Opt zile minunate în acest tărâm atât de binecuvântat: Țara Sfântă cu Ierusalimul Sfânt. Ierusalimul, atât de atrăgător în multe privințe, atât de plin de ură în altele, mereu abundând de sfinți și nesăbuiți, pare să trăiască mai intens decât oricare alt loc de pe pământ. Totul rămâne la fel și în același timp nimic nu rămâne nemișcat.

La ora 11 mergem la Sfântul Mormânt, unde în Biserica Învierii participăm la prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanu. Slujba, rostită bineînțeles în limba greacă, durează mai puțin decât la noi, canonul fiind rostit și nu cântat. După mai puțin de o oră la sfârșitul slujbei, ne mai închinăm o dată la Mormântul Domnului și la celelalte paraclise din biserică, luându-ne astfel practic ,, la revedere “ de la Biserica Sfântului Mormânt cu speranța în suflet a unei revederi. Mai avem timp de puține plimbări pe străduțele cetății sau de cumpărături de ultim moment.

La ora 18 ne întâlnim pentru ultima oară, în acest pelerinaj, cu Rami și Yssa pentru ane duce la aeroport. Înainte de a ajunge la Aeroportul Ben Gurion mai avem de făcut o singură oprire în acest pelerinaj: Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida.

Orașul Lida sau Lod, situat la aproximativ 2 km de aeroportul Ben Gurion și 20 km de Tel Aviv, este locul unde Sfântul Apostol Pavel l-a vindecat pe paraliticul Enea ( Faptele Ap. 9. 32-35 ). În epoca binzantină, orașul a devenit unimportant loc de pelerinaj creștin, datorită mormântului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Conform tradiției, Lida este locul de naștere al sfântului. După martiriul pe care l-a primit suferit în Nicomidia în timpul lui Dioclețian, creștinii i-au mutat rămășițele pământești în orașul natal. Sfântul Gheorghe este foarte iubit de creștinii arabi, pe casele acestora fiind sculptată în piatră icoana sfântului. În biserică se păstrează o părticică din moaștele sfântului, lanțul cu care afost legat sfântul, iar la subsolul bisericii mormântul sfântului. La ora la care ajungem la biserică ( trecut de 19 ) acesta este închinsă de mult, dar șoferii noștrii îl sună din timp pe părintele slujitor, care ne așteptă cu biserica deschisă. Ne închinăm, pe fugă pentru a nu pierde avionul, la moaștele, lanțul și mormântul sfântului.

Părăsim biserica și mergem spre aeroport, unde ajungem în câteva minute. Ne luăm la revedere de la șoferii noștrii Rami și Yssa, oameni deosebiți și creștini de o rară calitate. La ora 20,30 încep formalitățile de îmbarcare, pentru cursa Tarom cu destinația București. La ieșirea din Israel formalitățile îmbarcare sunt mult mai riguroase decât în alte părți. Ca și la intrarea în Israel și acum avem parte de peripeții. Pentru că se contrazic în declarațiile cerute, cei doi Andrei din grup – Andrei T. și Andrei S. – unul dintre ei Andrei T. este despărțit de grup și trecut printr-un filtru de control mult mai amănuțit. Cu jumătate de oră înainte de îmbarcare, apare și Andrei spre bucuria tuturor celor care-l așteptam destul de îngrijorați. La 23, începe îmbarcarea, iar la 23, 30 aeronava Tarom decolează spre București, unde aterizăm în jurul orei 2,20. Ajunși pe Aeroportul Henri Coandă ne îmbrățișăm, schimbăm numere de telefon – cine nu a făcut-o până acum – și ne promitem unii altora schimbul de filmulețe și fotografii.

PROLOG

La câteva zile de la sosirea acasă primesc de la doamna Ioana mai multe poze și un mesaj care este edificator pentru acest pelerinaj: ,, Părinte, văzând pozele și filmulețele, vă spun sincer după 12 ani de pelerinaje, acest pelerinaj a fost o minune. Chiar dacă au apărut ispite, s-a trecut cu bine peste ele. Dumnezeu ne-a binecăvântat cu acest pelerinaj minutat și fiecare a avut de învățat ceva. A fost ceva unic, irepetabil și minunat. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”