Artroza Pumnului Si A Mainii Metode DE Recuperare Medicala B.f.t

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III. Criterii de susținere a diagnosticului:

a) examenul clinic – semne subiective și obiective

b) investigații paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a

Tratamentul BFT

1. principiile și obiectivele tratamentul BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

efectele fiziologice ale masajului

descrierea anatomică a regiunii

tehnica masajului

mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

22 pag

=== ARTROZA PUMNULUI SI A MAINII ===

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III. Criterii de susținere a diagnosticului:

a) examenul clinic – semne subiective și obiective

b) investigații paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a

Tratamentul BFT

1. principiile și obiectivele tratamentul BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

efectele fiziologice ale masajului

descrierea anatomică a regiunii

tehnica masajului

mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T. ÎN ARTROZA PUMNULUI ȘI A MÂINII PROPRIU-ZISE

PARTEA I

GENERALITĂȚI – definiție, clasificare, date epidemiologice

Termenul de pumn este relativ ambiguu, deoarece sub această denumire înțelegem atât regiunea articulațiilor radiocarpiene și intercarpiene, cât și poziția închisă a mâinii. Desigur că aici vorbim de prima accepțiune a termenului de pumn, numită și gâtul mâinii.

Mâna este cel mai complicat segment de membru din organism. Atât structura, cât și funcția sa sunt adaptate complexei activități umane. Suprafața de proiecție, proporțional enormă, din cortexul cerebral care controlează această activitate este o dovadă a complexității acestui adevărat organ.

Reumatismul este o boală foarte veche. După îndelungate cercetări și după ce au fost emise mai multe variante, reumatismul a fost clasificat astfel:

bolile reumatismale – articulare și discerale cu caracter infecțios, articulare cu caracter degenerativ, articulare periferice cu caracter infecțios sau degenerativ;

manifestările de tip reumatic în alte boli artroze, afecțiuni neurologice; osteocondropatii, boli de origine traumatică; boli de origine psihică.

În urma statisticilor efectuate asupra incidenței reumatismului în diferite stări sa constatat că o mare parte din populație suferă de boli reumatismale.

Artroza este o afecțiune care face parte din grupul reumatismelor degenerative. Este localizată la nivelul țesutului cartilaginos și la capetele oaselor unei articulații.

Artroza este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice, și totodată cea mai frecventă afecțiune a aparatului locomotor. Frecvența artrozelor crește cu vârsta. După vârsta de 35 de ani, circa 50 % din populație prezintă leziuni artrozice, iar după vârsta de 55 de ani, peste 80 % din populație.

Mâna și pumnul formează o singură unitate funcțională, afectată profund de deviația cubitală a mâinii și degetelor și deformarea în zig-zag, deformările degetelor și ale policelui. Sunt frecvente tenosinovitele flexorilor și sinovita extensorului policelui. La pumn sinovita poate comprima nervul median în tunelul carpian. În fazele avansate carpul devine un bloc compact.

Artrozele membrelor și spondilartrozele sunt provocate uneori de cauze locale (statice, inflamatoare sau traumatice), pe acestea le denumim secundare. Alteori, ele constituie numai răsunetul articular al unei boli generale al tulburărilor metabolice multiple și le denumim primitive.

Artrozele primitive se instalează în urma unui defect distrofic enzimatic care provoacă modificări anatomice și radiologice în multe articulații, în timp ce în artrozele secundare localizarea este mai precisă, iar tulburările metabolice pot lipsi.

Artrozele pumnului și mâinii sunt puțin frecvente și apar mai ales după traumatisme și fracturi la extremitatea inferioară a radiusului, scafoidului sau secundar unei necroze a semilunarului.

Artrozele reprezintă jumătate din totalul afecțiunilor cronice articulare.

Artroza este răspândită mai ales în zona temperată și apare la ambele sexe, cu o ușoară predominanță la sexul feminin.

ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme,anatomie patologică

cauze

Artroza pumnului și a mâinii apare mai frecvent la femei după 40-50 de ani, cu o jenă în mișcările articulațiilor anatomic de mult timp bolnave. Articulațiile mâinilor, și, în special, mișcările articulației interfalangiene, supuse zilnic la mari solicitări mecanice și în același timp slab protejate prin țesuturile moi periarticulare – sunt frecvent sediul leziunilor artrozice.

mecanisme

Artrozele sunt afecțiuni polietiologice și polipatogenice. Mecanismul este dublu:

mecanic: (exces de presiune exercitat pe un cartilaj);

biochimic: (cartilaj alterat biochimic, cu scăderea rezistenței la presiuni mecanice normale).

Procesul degenerativ rezultă din interacțiunea complexă a unor factori extrinseci și intrinseci.

Factori extrinseci:

traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale, luxații)

inflamații (poliartrita reumatoidă, infecții articulare)

factori mecanici (suprasolicitarea articulației)

factori de mediu (profesiuni, stilul de viață)

boli neurologice (neuropatii)

malformații congenitale (cubitus varus sau valgus)

boli metabolice (diabet, hemocromatoză)

boala Paget

boli de sânge (hemofilie)

factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauză)

Factori intrinseci:

ereditatea: joacă un rol important în determinismul artrozelor datorită defectelor calitative ale cartilajului articular. De obicei, este vorba de o artroză generalizată caracterizată prin degenerarea prematură a cartilajului în numeroase articulații.

vârsta: influențează prin îmbătrânirea fiziologică (cartilaj deshidratat, cu rezistență scăzută și vulnerabil la agresiuni mecanice). Frecvența artrozelor crește cu vârsta. Ele nu reprezintă un proces de uzură pasiv, ci și un proces degenerativ activ. O dată cu trecerea anilor apar și leziuni ale structurilor adiacente (ligamente, tendoane) care pot accentua dezvoltarea artrozei.

anatomie patologică

Din punct de vedere anatomo-patologic artrozele (reumatism degenerativ, osteoartrita sau artrite deformante) se caracterizează morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului subcondral, sinovialei și țesuturilor moi.

În artroze metabolismul cartilajului este deprimat, procesul de degradare depășind biosinteza. Rezultă o subțiere „o scămoșare” a cartilajului care își pierde omogenitatea și devine friabil ducând la formarea de fisuri și ulcerații. Progresia condițiilor etiologice face ca fisurile să se accentueze, iar volumul cartilajului articular să scadă. Este de asemenea posibilă ruperea cartilajului, cu detașarea în cavitatea articulară a unor fragmente mici. Ulterior are loc o reacție proliferativă sub forma unui burelet la periferia cartilajului, ceea ce constituie punctul de plecare a osteofitelor.

Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care devine sediul unui proces de scleroză. Această condensare osoasă este mai evidentă în punctele de solicitare mecanică maximă; în zonele nesolicitate apare osteoporoza.

În cursul procesului artrozic suprafața articulară devine progresiv deformată și neomogenă, fapt ce expune țesutul sinovial la lezări mecanice urmate de fibroză și hialinizare progresivă, ce are ca efect scăderea vascularizației sinovialei.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

examenul clinic – semne subiective și obiective

investigații paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

Istoricul bolii actuale va cuprinde descrierea amănunțită a tuturor simptomelor și semnelor bolii, de la începutul ei și până în momentul prezentării bolnavului la medic, în ordine cronologică și cu menționarea factorilor favorizanți sau agravanți.

Anamneza trebuie făcută cu atenție și răbdare, punându-se accent pe:

– antecedentele personale patologice (traumatisme, diverse boli);

– pe antecedentele heredo-colaterale (pentru a putea identifica factorul genetic);

– pe identificarea factorilor de risc (profesie, sporturi practicate).

examenul clinic

Din punct de vedere clinic artrozele se manifestă prin dureri, deformări și limitarea mișcărilor articulațiilor respective. Artrozele afectează articulațiile mobile (diartroze) și pot fii monoarticulare sau poliarticulare.

Examenul clinic se bazează pe inspecția și palparea simultană și comparativă a articulației pumnului și mâinii.

Prin inspecția regiunii se verifică prezența sau absența tumefacțiilor, a hipotrofiei musculare și a deformațiilor articulare, unele dintre ele fiind chiar patognomonice (deformația în gât de lebădă, în butonieră a degetelor, policele în Z, tipice pentru poliartrita reumatoidă).

Palparea evidențiază modificările temperaturii locale, consistența unor tumefacții (moale, dură, renitentă) precum și unele modificări ale sensibilității.

Mobilizarea pumnului și degetelor se începe prin efectuarea unor mișcări test de flexie-extensie a degetelor, împreunarea mâinilor ca pentru rugăciune etc. Astfel, ne dăm seama care dintre mișcările elementare este limitată și ne vom completa evaluarea prin aprecieri obiective asupra unghiurilor de mișcare (goniometrie) și testare a forței musculare cât mai analitic posibil.

Valorile normale ale mișcărilor elementare sunt:

extensia degetelor: articulația metacarpo-falangiană 30, articulația interfalangiană proximală 0, articulația interfalangiană distală 10. Mușchii responsabili pentru realizarea acestor grade de mișcare sunt: extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al indexului, extensorul propriu al degetului mic. Toți acești mușchi sunt inervați de nervul radial (C7).

flexia degetelor: flexia în articulația interfalangiană distală este de 90, în articulația interfalangiană proximală de 110 și în articulația metacarpo-falangiană de 90. Mușchii responsabili pentru aceste mișcări sunt: flexorul comun profund al degetelor, flexorul comun superficial al degetelor, mușchii lombricali. Inervația este asigurată de nervul median (C6 – C8) cu excepția ultimilor doi lombricali care au inervația din nervul cubital (C8).

adducția degetelor este asigurată de acțiunea mușchilor interosoși palmari inervați de nervul cubital (T1).

abducția degetelor este realizată de interosoșii dorsali și abductorul degetului 5 inervați de cubital (D8 – T4).

În artroza pumnului și a mâinii constatăm:

leziuni cartilaginoase: cartilajul își pierde luciul caracteristic, se descuamează, prezintă fisuri și ulcerații profunde. El devine neregulat și nu mai asigură alunecarea suprafețelor articulare;

leziuni osoase: proliferări osteofitice la periferia suprafeței articulare, osteoscleroză subcondrală;

leziuni ale sinovialei: vascularizație redusă și fibrozare.

Apar astfel deformări articulare care duc la tracțiuni și solicitări excesive ale capsulei și ligamentelor articulare, care se fibrozează compromițând și mai mult funcția articulară.

În artroza pumnului și a mâinii propriu-zise, simptomul principal îl constituie durerea ce prezintă următoarele caracteristici:

este unul dintre cele mai timpurii simptome;

este spontană;

este accentuată la efort fizic și diminuă în repaus; odată cu progresia bolii poate să apară și în repaus;

este de intensitate moderată;

este meteosensibilă: frigul și vremea umedă pot să o agraveze.

Durerea nu are origine în cartilaj (nu este inervat), ci în structura intraarticulară sau periarticulară (sinovială, microfracturile osului subcondral).

Redoarea articulară este cvasi-permanentă. Ea apare după repaus prelungit (dimineața) și dispare repede (10 – 15 minute).

Un alt simptom este limitarea funcției articulare (în special un deficit de extensie) care poate ajunge la impotență funcțională totală. Ea se datorează redorii sau fibrozării țesuturilor moi articulare și periarticulare (capsulă, tendoane etc.).

Tumefacția articulară apare numai în cazurile asocierii cu un proces inflamator. De obicei tumefacția este minimă.

În stadiile avansate pot apărea deformări articulare și subluxații.

Alte semne subiective: senzație de înțepeneală, fatigabilitate, scădere a forței musculare.

La examenul obiectiv se constată existența crepitațiilor fine determinate de mobilizarea activă sau pasivă a articulației interesate.

investigații paraclinice

examenul radiiologic este cel mai important pentru obiectivarea artrozei.

Semnele radiologice cele mai importante sunt:

îngustarea spațiului articular, uneori până la dispariție, datorită pierderii cartilajului;

prezența osteofitelor marginale;

calcificările ligamentelor laterale și a inserțiilor tendinoase;

osteoporoză paraarticulară (de ianctivitate);

dezaxări.

În cazurile incipiente aspectul radiologic este normal.

probe de laborator se impun în cazul artrozelor secundare, pentru determinarea etiologiei (endocrină, metabolică, etc.) și în cazul artrozelor inflamatorii.

EVOLUTIE și PROGNOSTIC

Evoluția artrozei pumnului și a mâinii, ca a tuturor artrozelor, este de lungă durată și prezintă unele particularități determinate de gradul diferit al modificărilor morfo-patologice.

Artroza pumnului și a mâinii are caracter progresiv, dar pe parcursul ei pot apărea perioade asimptomatice, care, uneori, pot avea o durată de ani de zile.

Prognosticul este influențat de următorii factori:

vârsta înaintată (se accentuează procesele degenerative);

afectarea artrozică multiarticulară sau generală;

slăbire musculară;

solicitări mecanice vicioase necorectate (muncitori);

neuropatii periferice ale membrului superior;

prezența unor boli cronice (diabetul favorizează creșterea osteofitozei).

Deobicei, prognosticul artrozei pumnului și a mâinii este favorabil, el determinând foarte rar compromiterea totală a acestei articulații.

TRATAMENT

Tratamentul artrozelor își propune să lupte atât împotriva durerii, a impotenței funcționale și a contracturii musculare, cât și împotriva deformărilor și a agravării degenerescenței articulare.

Tratamentul va ține seama de faza bolii, preartrozică sau artrozică, de complicații și de cauzele favorizante sau determinante.

Tratamentul artrozei pumnului și a mâinii este complex. El este preventiv, curativ și de recuperare fizicală.

tratament profilactic (de prevenire)

Prevenirea artrozei are la bază cunoașterea factorilor de risc sau favorizanți. Este necesară instituirea cât mai devreme a măsurilor de educație, de modificare a stilului de viață:

la muncitorii ce practică meserii cu risc crescut de artroză a pumnului și a mâinii este necesară protecția muncii; li se recomandă scimbarea locului de muncă sau întreruperi intermitente ale procesului muncii pentru perioade scurte de timp în care să practice o gimnastică recuperatoare;

exercițiile fizice ameliorează mobilitatea articulară și previne atrofia prin inactivitate a musculaturii periarticulare. Sunt preferate exercițiile izometrice.

tratament igieno-dietetic

Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a articulației ce prezintă deja modificări degenerative.

Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat atunci când bolnavul utilizează medicație antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita retenția hidro-sodată ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială și edeme).

tratament medicamentos

Are următoarele obiective:

îndepărtarea durerii;

creșterea mobilității în articulația suferindă;

împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformări articulare).

Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene administrate pe cale generală sau în aplicații locale. Cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina, indometacinul, diclofenac, fenilbutazonă. Ele trebuiesc administrate cu precauție datorită efectelor secundare defavorabile pe care le au (iritabilitate gastrică, retenția hidro-sodată). De asemenea, trebuie evitată administrarea prelungită a acestor medicamente.

Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicați local, rareori pe cale sistemică sau intraarticulară (datorită reacțiilor lor adverse). Ei sunt indicați atunci când există un proces inflamator important, cu lichid sinovial abundent. Administrările repetate pot produce deteriorări ale cartilajului.

O altă clasă de medicamente utilă este reprezentată de miorelaxante (diazepam, clorzoxazonă), care combat spasmele și contracturile musculare.

În scopul protecției și refacerii cartilajului se adminstrează condroprotectoare obținute din extracte de cartilaj și măduvă osoasă. Ele au scopul de a normaliza și a stimula metabolismul perturbat al cartilajului.

tratament ortopedico-chirurgical

Se aplică în artrozele deformate, cu invalidități. Se pot folosi diferite thnici, de la artrodeze și osteotomii până la proteze articulare. Se poate face rezecția marilor osteofite, atunci când este cazul.

PARTEA A II –A

1. PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT

Fizioterapia, în înțelesul larg al termenului, este o ramură a medicinii generale, care folosește în scop terapeutic agenții fizici naturali sau artificiali.

Varietatea mare a acestor agenți fizici, modul lor diferit de aplicare și de acțiune au făcut ca să se desprindă în timp, în cadrul acestei specialități, o serie de ramuri a căror dezvoltare a atins în anumite perioade istorice un nivel important.

Astăzi sunt cuprinse în fizioterapie următoarele ramuri speciale: electroterapia, hidrotermoterapia, masajul și mecanoterapia, kinetoterapia și gimnastica medicală, balneoterapia, helioterapia și talasoterapia, climatoterapia, pneumatoterapia și inhalațiile.

Balneofizioterapia este un element de bază în cadrul terapiei complexe a reumatismului degenerativ.

Tratamentul cu acenți fizici are o influență favorabilă asupra artrozelor primare, iar dintre formele secundare asupra celor de natură endocrină. Celelalte forme secundare vor beneficia numai după înlăturarea factorului care le întreține.

Obiectivele tratamentului balneofizical sunt: combatearea proceselor iritative și reactive secundare, uneori cu caracter inflamator, îmbunătățirea circulației locale, îmbunătățirea metabolismului local și general, menținerea tonusului muscular, periarticular cu păstrarea capacității funcționale a articulației și oprirea procesului distructiv.

2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO – TERMOTERAPIE

( tehnica, efecte)

Hidroterapie

Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr foarte variat de proceduri, care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație (solidă, lichidă, gazoasă), ca și unele tehnici strâns legate de aceasta.

Băile sunt proceduri de hidroterapie care se practică cu apă simplă la diferite temperaturi sau cu apă la care se adaugă diferite ingrediente.

Baia la temperatura de indiferență

Se pregătește apa la temperatura de 34-35C și bolnavul este invitat să se așeze în baie.

Durata băilor este de 10-15 minute cu acțiune de înviorare și tonifiere, iar cele de 35-60 de minute, au efect calmant.

Baia caldă simplă

Această procedură se execută intr-o cadă obișnuită, la temperatura de 36-37C și cu o durată totală de 15-30-60 de minute. Are o acțiune antispastică și sedativă generală.

-Baia kinetoterapeutica

Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la temperatura de 36-370 C si mai rar 380 .

Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5minute, este lasat linistit. Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5minute. Dupa aceea bolnavul sta in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.

Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii lui Arhimede.

Baia cu iod

Se face cu apă la temperatura de 35-37C și are durata de 10-20 de minute. Se adaugă la o baie 250 gr. (baie parțială) până la 1 kg (baie generală), amestecată în părți egale cu sarea de bucătărie.

Mod de acțiune: iodul micșorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilatație și scăzând tensiunea arterială, mărește puterea de apărare a organismului, determină reacții locale la nivelul țesuturilor și organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

-Dusul-masaj

Acesta consta in aplicarea mat multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400 ,concomitent aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4-6dusuri verticale, in rozeta, situate unul langa altul, care se pun simultan sau separat un functie. In lipsa unei instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.

Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid dusurile si in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii cunoscute.

Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in regiunea tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.

Termoterapie

Unele proceduri termice, cum sunt aerul cald, lumina, nămolul, parafina, etc, a cărur tehnică de aplicare este în strânsă legătură cu procedurile hidrice, intră de asemenea în cadrul hidroterapiei, care, în felul acesta își lărgește și mai mult sfera, căpătând denumirea corectă de hidrotermoterapie.

Tratamentul fizic constituie încă un mijloc de tratament al artrozelor, producând ameliorări ce permit bolnavilor să-și continuie activitatea.

Împachetările sunt proceduri de hidroterapie care constau din învelirea unei părți sau în întregime a corpului conform unei anumite tehnici.

-Împachetarea cu parafină

Constă în aplicarea, conform unei anumite tehnici pe o regiune limitată de corp, a parafinei topite.

Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) și se topeste intr-un vas la temperatura de 65-70°; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in scopul evitarii supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de patafina se aplica bucati de vata sau flanela și apoi se acopera regiunea cu patura.

Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se termina cu o spalare la temperatura de 20-22°.

Modul de actiune: are o actiune locala și provoaca o incalzire profunda și uniforma a tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40°. La locul de aplicare se produce o hiperemie puternica și transpiratie abundenta.

-Împachetarea cu nămol

Constă în aplicarea pe o regiune limitată sau pe întreg corpul a nămolului, încălzit la o anumită temperatură.

Temperatura la care se poate aplica nămolul oscilează între 38 – 44 C. Durata împachetării este între 20 – 40 minute. După terminarea procedurii, bolnavului i se aprică duș cald.

Nămolul are mai multe efecte:

efect mecanic, producând excitația pielii datorită micilor particule componente;

efect fizic, temperatura corpului crește cu 2 – 3 C;

efect chimic prin rezorbția unor substanțe biologic active prin piele din nămol.

În timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se intensificarea circulației în anumite teritorii.

-Ungerile cu namol

Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste pielea, apoi se unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou timp de 20-60 minute, pana cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de timp va purta o compresa rece la frunte iar capull ii va fi aparat de soare cu o palarie sau umbrela.

Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca și se va odihni la umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.

Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic alternant, rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare și din nou rece, datorita baii din lac și reactiei vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de actiunea specifica a substantelor resorbite in organism.

-Compresele cu aburi

Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop, o panza inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70°.

Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata de panza sau prosopul muiat in apa fierbinte și bine stors, iar peste aceasta se aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un termofor.

Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute și de maximum 60 de minute.

Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.

3. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnica, efect)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

A.Curentii de joase frecventa

Curentii diadinamici

Curentii diadinamici utilizand aplicatia tranzversala a electrozilor (articulatia intre cei doi poli) preferand formula:

difazat fix, care rezulta din suprapunerea a doi curenti monofazati cu un decalaj de ½ perioada. Varfurile impulsurilor sunt asemanatoare insa ramanand la un anumit nivel, de unde rezulta o curba asemanatoare cu aceea a unui curent continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri, de forma ½ sinusoidala.

perioada scurta, in care, la intervale regulate de 1 secunde, se alterneaza brusc monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secunda, cu difazatul fix de 100 impulsuri pe secunda. Durata este de un minut.

perioada lunga este o forma speciala de suprapunere a doi curenti de 50 impulsuri. Alternanta dintre monofazat și difazat, in cazul perioadei lungi, se face intre 3 și 10 secunde. Durata este de 2minute.

Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicatii pe zii.

Curentii Trabert

Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu crestere treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.

Atat curentul diadinamic, cat și curentul Trabert determina o puternica senzatie, cu aspect vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub electrozi. Efectele antalgice se explica tocmai prin aceasta senzatie.

Curentul galvanic

Prin actiunea hiperemianta pe care o are este utilizat in fenomenele inflamatorii articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi poli, fiind prezent și la catod și la anod. Se utilizeaza intensitati mici, la pragul de sensibilitate. Asocierea unor substante cu efecut antiinflamator, sub forma ionoforezei, este obisnuita, dar fara a se putea face vreo apreciere asupra substantei și mai ales a cantitatii acesteia.

La anod, se aseaza solutia de Cl2Ca, SO4Mg; de hidrocortizon etc.; la catod, salicilatul de sodiu; la ambii poli Fenilbutazona. Se utilizeaza durate mari, 20-30 minute pentru o sedinta.

B.Curentii de medie frecventa

Efectul analgetic al curentilor de medie frecventa se obtine utilizand mai ales frecventele de 10000 Hz și forma modulata de scurta perioada la 200 modulatii pe secunda, pe care eventual le reduce pe parcursul sedintei.

Ca forma particulara de aplicare a curentiilor de medie frecventa este interferenta in profunzimea tesuturilor a doi curenti sinusoidali de medie frecventa care realizeaza prin interferenta un curent de joasa frecventa. Se inconjoara articulatia cu patru electrozi ai aparatului utilizandu-se in general, ca formula antalgica: manual 100/ps –5 minute, spectru 0-100/ps –10minute, manual 100/ps –5 minute.

Utilizarea curentilor de medie frecventa ca procrdura antalgica apare mai ales in cazurile in care pielea prezinta o sensibilitate deosebita nu ar suporta aplicarea curentilor de joasa frecventa.

C. Curentii de inalta frecventa

Curentii de inalta frecventa sunt curenti alternativi, a caror frecventa este in medie mai mare de 500000 oscilatii pe secunda, a caror limita inferioara este de 100000 Hz, iar limita superioara de 300000000 Hz.

Se utilizeaza in practica:

a) Undele scurte

Cu electrozi de sticla sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un electrod (monod), dozand dupa dorinta intensitatea efectului caloric, de la senzatia de caldura puternica (doza IV) la subsenzatia termica (doza I sau dozele reci), in functie de starea locala articulara. Cu cat procesul inflamator articular este mai intens, cu atat doza de ultrascurte va fi mai redusa (dozele I-II). Durata tratamentului este variabila pana la 15-20 minute.

b) Undele decimetrice și microundele

Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la radar) directionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem incalzi tesuturile pe profunzimi variabile in functie de tipul emitatorului, de distanta acesruia de tegument, de dozaj, de durata tratamentului.

C ) Ultrasunetul

Aplicarea indirecta a curentul de inalta frecventa prin transformarea acestuia in oscilatii mecanice prin vibratiile unui ctistal piezoelectric. Ultrasunetul determina efect caloric dar și o excitatie vibratorie, care actioneaza asupra proprioreceptotilor și curentii de joasa frecventa. Utilizam dozaje reduse (0,4-0,8W/cm patrati), in functie de zona tratata, asociind și efectul de sonoforeza (unguent cu Hidrocortizon și eventual și alte antiinflamatorii). Durata este intre 3-10 minute.

D. Radiatia infrarosie

In afara de lumina solara, care este deosebit de bogata in radiatii inflarosii și care este utilizata in terapeutica sub forma asa –numitei helioterapii.

Aplicatiile de radiatii inflarosii in terapeutica se pot face in doua moduri: in spatiul inchis, sub forma asa-numitelor bai de lumina proceduri intense termoterapice sau in spatiu deschis, in aer liber, sub forma asa-nummitelor aplicatii de sollux.

In baile de lumina se realizeaza o incalzire a aerului pana la temperaturi ridicate (60-70-80°).

In functie de scopul urmarit, bolnavul va sta in baia de lumina intre 5-20 minute. Dupa expirarea timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire partiala.

Efectul radiatiilor infrarosii :

Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din derm provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre celulele de cresterea fenomenelor osmotice și cresterea debitului sangvin.

4. TRATAMENTUL PRIN MASAJ

Prin notiunea de masaj se intelege o serie de manipulatii manuale variate, aplicate la suprafata organismul in scop terapeutic.

Este important ca, inainte de a incepe masajul, sa se controleze starea tegumentului bolnavului urmarindu-se in special , eventuale infectii ale pielii care contraindica masajul, precum și eventualele echimoze.

Acțiunea fiziologică a acestor manevre constă în aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminațiile nervoase profunde cutanate. Acestea măresc excitabilitatea și întăresc starea funcțională a scoarței cerebrale.

Efectele fiziologice ale masajului

Sunt multiple. Sistematizându-le, ele se pot clasifica în acțiuni locale și acțiuni generale.

Acțiuni locale:

actiune sedativa asupra durerilor de tip nevralgic, musculare sau articulare;

actiune hiperemiantă locala, de inbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin încălzirea și inrosirea tegumentului asupra cărora sev exercită masajul;

inlaturarea lichidelor interstițiale de staza, cu accelerarea proceselor de resorbție în regiunea masată.

Acțiuni generale:

stimularea functiilor aparatului circulator și respirator;

efecte favorabile asupra starii generale a bolnavului, cu inbunatatirea somnului, indepartarea oboselii musculare;

cresterea metabolismului bazal;

Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat de mecanismul reflex.

Un alt mecanism este reprezentat de apariția în urma compresiunilor, ciupiturilor, frământărilor sau baterii a unor reacții întinse în piele, cu formarea în cadrul metabolismului ei a unor produse metabolice care trec în circulația generală.

Un alt mod de acțiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidului interstițial. Când acest lichid este în exces, masajul poate să intervină favorabil ajutând la resorbția în sânge, pentru a fi astfel eliminat.

Toate aceste acțiuni ale masajului explică indicațiile largi într-o serie de afecțiuni precum și utilizarea lui în scop igienic, ca și în viața sportivă (masajul sportiv).

Descrierea anatomica a pumnului și a mâinii propriu-zise:

Scheletul miini:

Este format din 27 de oase dispuse in trei grupe:

Primul grup, carpul este alcatuit din 8 oase mici de forma cuboida. Aceste oase sunt dispuse in doua rinduri ( cite doua pe rind):

in rindul proximal, care se articuleaza cu oasele antebratului, din afara inauntru gasim oasele: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform.

In rindul distal, al II-lea din afara inauntru gasim oasele: trapez, trapezoidal, osul mare, osul cu cirlig.

Aceste oase se articuleaza prin epifiza distala, cu cele cinci oase metacarpiene.

Al II-lea grup, metacarpul este alcatuit din cinci oase metacarpice care formeaza de fapt scheletul palmei.

Cele cinci oase sunt numerotate de la 1 la 5 incepind cu degetul mare (policele) degetul 1, pana la degetul mic (auricular), degetul 5.

Epifiza distala a oaselor metacarpiene se articuleaza cu primele falange numite falange proximale.

Al III-lea grup, falangele formeaza de fapt scheletul degetelor. Fiecare deget este format, din trei falange, cu exceptia policelui care are doua falange.

Prima falanga care se articuleaza cu oasele metacarpice se numeste falanga proximala, a doua se cheama falanga medie, iar a treia se cheama falanga distala.

Denumirea degetelor:

degetul 1 – deget mare – police;

degetul 2 – deget aratator – deget index;

degetul 3 – deget medius;

degetul 4 – deget inelar;

degetul cinci – deget mic – deget auricular.

Muschii miinii

Se impart in:

muschii eminentei tenere;

muschii eminentei hipotenere;

a) muschii eminentei tenere:

muschiul scurt abductor al policelui;

muschiul opozant al policelui;

muschiul scurt flexor al policelui;

muschiul abductor al policelui.

muschii regiunii hipotenare:

muschiul palmar scurt;

muschiul flexor al degetului mic;

muschiul abductor al degetului mic;

muschiul opozant al degetului mic.

Tehnica masajului

Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple aplicate sistematic asupra organismului, manual sau cu aparate speciale, in scopuri terapeutice sau igienice.

Masajul cu ajutorul miinilor consta dintr-o serie de manevre de masaj ca:

netezire sau eflueraj, framintare sau petrisaj, geluire, frictiune sau frecare, stoarcerea, baterea sau tapotametul, scuturarea sau lovirea usoara, vibratea sau trepidatia.

Masajul pumnului. Articulatia radiocarpiana este o articulatie condiliana, care uneste radiusul cu primul rind al pumnului. Capsula articulara este un manson fibros care se creeaza imprejurul suprafetei articulare a radiusului. Imprejurul condilului carpian. Partea anterioara a pumnului prezinta o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. Aceste reliefuri tendinoase delimiteaza doua santuri longitudinale, sub care se gasesc doua conducte osteofibroase, formate de ligamentul inelar anterior al carpului: unul extern, prin care trece tendonul marelui palmar, altul intern mai mare, prin care trec nervul median și toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.

Masajul regiuni anterioare a pumnului se face in general cu ajutorul policelui, care urmeaza relieful tendoanelor de jos in sus. Dinafara – inauntru, pe fata anterioara a pumnului, masorul intilneste urmatoarele formatiuni: tendonul lungului supinator, artera și venele radiale, tendoanele marelui și micului palmar, nervul madian, tendoanele flexorilor superficial și profund, artera și vena cubitale, insotite de nervul cubital, apoi tendonul cubitalului anterior.

Regiunea posterioara a pumnului este ridicata inauntru de capul cubitatului, care are o apofiza descendenta ( apofiza stiloida cubitala) iar inafara de extremitatea inferioara a radiusului, terminata și ea prin apofiza stiloida a radiusului care se palpeaza in partea superioara a tabacherei anatomice.

Pumnul este deseori supus unor traumatisme, in urma carora masajul intervine cu bune rezultate. Masajul regiuni posterioare se incepe cu netezirea ( masaj de introducere) cu degetul mare, urmat de frictiunea articulatiei radio-carpiana.

Masajul degetelor și miini.

Masajul degetrlor se face incepind cu netezirea cu doua degete, intre police și indexul masorului, apoi continuind presiuni, framintare, eventual sub forma de mingaluire, frictiuni pe articulatiile metacarpofalangiene și interfalangiene. Todeauna masajul se executa de la virful degetelor catre radacina lor.

Masajul regiuni dorsale a miini se incepe cu netejirea, incqapind de la articulatii metacarpofalangiene și continuind in sus, spre pumn și chiar antebrat. Continuam apoi cu framintarea musculaturii tenare și hipotenare, prin stoarcere intre policele și indexul masorului. Se trece apoi la masarea spatiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni in ambele directii.

Masajul palmei se adreseaza celor trei regiuni ale ei: eminenta tenara, eminenta hipotenara și bureletul digitopalmar. Masajul eminentei tenare, formata din muschii care se insereaza pe prima falanga a policelui, se face de masor prin presiuni cu degetul mare. Eminenta hipotenara, formata din patru muschi ( palmarul cutanat, adductorul degetului mic, scurtul flexor și opozantul), se maseaza ca și eminenta tenara. Se poate aplica și petrisajul prin cipire. Regiunea mijlocie a miini, datorita aponevrozei puternice a palmei face dificil masajul. Se aplica aici netezirii mai energice și framintare prin apasarii puternice și mobilizarii ale tendoanelor.

Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

Programul de recuperare în artroza pumnului și a mâinii propriu-zise este dominat de kinetoterapie.

Kinetoterapia reprezintă principala formă de refacere a funcțiilor diminuate în bolile reumatice. Ea include diferite forme de utilizare a energiei mecanice:

-activitatea motorie voluntară bolnavului;

-forța mecanică și mișcările imprimate de kinetoterapeut;

-forța gravitațională;

-forța hidrostatică a apei;

-forțe mecanice ajutătoare.

Pentru kinetoterapeut, orientarea programului se face în funcție de stadiul clinico-anatomo-funcțional al bolii.

Se deosebesc trei stadii:

-stadiul inițial: oboseală musculoarticulară locală, reducerea amplitudinilor maximale;

-stadiul evoluat: redoare articulară în zona amplitudinilor de utilizare curentă, atitudini vicioase corectabile pasiv, sau chiar activ;

-stadiul final: dureri intense, limitare marcată a mobilității până la anchiloză, atitudini vicioase ireductibile.

Mișcările în articulația pumnului

Mișcările pumnului sunt de flexie-extensie, înclinare cubitală-radială, prin asociere de circumducție. Mișcările au loc în radiocarpiană și mediocarpiană, existând participări diferite.

Refacerea mobilității

Reeducarea flexiei

prin adoptarea unor posturi:

Exercițiul 1: poziția mâinii este menținută de înclinarea antebrațului și prin fixarea cu mâna contralaterală se aplică dosul mâinii pe un perete, exercitându-se o presiune în axul membrului superior;

Exercițiul 2: pacientul în șezând, mâna se introduce sub coapsă, cu palma încontact cu aceasta; extensia cotului apropie antebrațul de corp accentuând flexia cotului.

Prin mobilizări pasive:

Excercițiul 1: antebrațul supinat, în sprijin pe masă: cu o mână, asistentul face priză pe antebraț (un police pe radius), menținând poziția de supinație, și cu cealaltă pe palma pacientului (police pe fața dorsală a mâini); se execută flexia pumnului cu o ușoară înclinare cubitală – degetele pacientului trebuie să fie libere;

Exercițiul 2: mobilizarea prin priză bimanuală lângă pumn.

Prin mobilizări autopasive

Exercițiul 1: în șezând, cu cotul pe masă, antebrațul vertical în supinație, cu cealaltă mână, care face priză pe mâna afectată (police în palmă), se execută flexia pumnului;

Exercițiul 2: cotul flectat mult, brațul dus în adducție, mâna atinge umărul: mâna opusă face priză pe mâna afectată, forțând flexia.

Prin mișcări active:

Exercițiul 1: mobilizarea spre flexie a pumnului din poziții variate (supinație, pronație sau neutră) ale antebrațului, cu degetele flectate, semiflectate sau întinse.

Reeducarea extensiei

Prin adoptarea unor posturi:

Exercițiul 1: din ortostatism, cu palma în srpijin pe masă, degetele acroșează marginea mesei – cotul extins: se realizează verticalitatea membrului superior în contrast cu orizontalitatea mâinii;antebrațul, ca un levier, forțează extensia pumnului eventual, mâna opusă presează pe fața dorsală mâinii în sprijin;

Exercițiul 2: din șezând , cu mâna sub coapsăși palma, pe scaun se forțează extensia.

Prin mobilizări pasive:

Exercițiul 1: pacientul cu antebrațul pronat: asistentul aplică o priză pe treimea distală a antebrațului și o alta pe mână (cu policele în palmă): se execută extensia punmului, degetele se flexează concomitent;

Exercițiul 2: prin aceleași tehnici descrise la flexia pumnului se pot obține extensii diferențiate în articulația radiocarpiană și mediocarpiană.

Prin mobilizări autopasive:

Există câteva variante în funcție de poziția antebrațului ca și de priza mâinii sănătoase, care face abord pe marginea cubitală sau pe cea radială.

Prin mobilizări active:

Exercițiul 1: extensia activă se realizează din toate cele trei poziții de bază ale antebrațului, degetele fiind flectate pentru a relaxa tendoanele flexorilor și a permite astfel o amplitudine mai mare extensiei pumnului.

Refacerea forți musculare

Exercițiul 1: pacientul în șezând, cu brațul de-a lungul corpului, antebrațul supinat, cotul întins și pumnul în extensie: asistentul aplică rezistențe pe palmă și pe treimea distală a feței anterioare a brațului; subiectul execută o flexie din scapulohumerală, o flexie a cotului și o flexie a pumnului, degetele rămânând libere.

Exercițiul 2: cu cotul sprijinit pe masă extins, antebrațul supinat: priză pe palmă și antebraț; subiectul realizează o flexie a cotului și o flexie a pumnului contra rezistențelor;

Exercițiul 3: cotul pe masă și antebrațul supinat, așezat tot pe masă: prizele se aplică pe fața palmară a degetelor și pe palmă, asistentul opunându-se prin ele flexie degetelor și apoi a pumnului;

Exercițiul 4: dacă antebrațul este pronat, este stimulat deltoidul anterior care va declanșa solicitarea extensorilor pumnului.

Mișcările în articulația mâinii

Refacerea mobilității

Prin adoptarea unor posturi:

Exercițiul 1: șezând pe un scaun tapițat: mâna se introduce sub tuberozitaea ischiatică; înclinarea trunchiului determină intensitatea presiunii;

Exercițiul 2: antebrațul pe masă, cotul opus flectat și așexat peste mâna afectată; între cot și articulația de postură se interpune o gumă;

Exercițiul 3: utilizarea unor benzi elastice adezive;

Exercițiul 4: marea majoritate a posturilor pentru mână sunt realizate prin orteze dinamice de toate tipurile și confecționat din cele mai diverse materiale; se mai folosesc și atelele fixe seriate;

Prin mobilizări pasive se fac următoarele exerciții

Exerciții de tracțiune în ax sau de decompresiune articulară; exerciții de alunecare latero-laterală sau de abducție-adducție; exerciții de alunecare antero-posterioară sau de flexie-extensie; exerciții de rotație axială sau torsiune; exerciții combinate

Prin mișcări autopasive:

Exercițiul 1: mobilizări cu mâna sănătoasă în diverse prize, din care exemplificăm prin exerciții de automobilizare în flexie a metacerpofalangienelor și prin cel de automobilizare în flexie a interfalangienelor.

Exercițiul 2: automobilizarea în abducție – extensie a policelui.

Prin mișcări active: l

La degete se fac mișcări de flexie, extensie, abducție, adducție. Pentru police se vor executa abducția palmară și radială, extensia și flexia, adducția, opozabilitatea față de fiecare deget în parte.

Refacerea forței musculare

Refacerea forței musculare a policelui:

Exercițiul 1: un exercițiu cu solicitare disto-proximală în care subiectul execută deschiderea mâinii prin extensia degetelor și flexia policelui contra rezistenței opuse de kinetoterapeut;

Exercițiul 2: cotul pe masă, antebrațul supinat și flectat, pumnul flectat, policele în opozabilitate: asistentul fixează fața posterioară a treimii distale a antebrațului și aplică o rezistență pe fața unghială a policelui; subiectul execută concomitent o extensie a cotului și a policelui, contrată de prizele asistentului.

Refacerea forței musculare a celorlalte degete:

Exercițiul 1: asistentul aplică prize, opunându-se astfel flexiei pumnului, cu înclinarea cubitală a mâinii, și flexia degetelor.;

Exercițiul 2: antebrațul în supinație, asistentul exercitând o presiune în jos pe treimea distală a acestuia: extensorii degetelor mențim puncul fix al mâini prin contracție izometrică;

Exercițiul 3: se introduc între două degete o fâșie de postav gros și se încearcă tracționarea ei, subiectul opunându-se prin strângerea degetelor.

Gimnastica medicala

Mâna s-a adaptat la funcția de prehensiune, respectiv de a se modela pe un obiect, de a apuca, de a forma pense.

-Mișcarea în articulațiile carpometacarpiene

Această depresiune, se datorează opozabilității primului și celui de-al 5-lea metacarpian în articulația carpometacarpiană. Metacarpienele 4 și 3 se flectează și ele ușor, în timp ce metacarpianul 2 rămâne aproape imobil. Această mișcare nu poate fi măsurată.

-Mișcările în articulațiile metacarpofalangiene

1. Flexia-extensia degetelor. Poziția zero este cu pumnul și degetele întinse. Flexia activă măsoară 90, crescând de la degetul 2 spre 5, unde poate ajunge la 100. Extensia este foarte variabilă, pornind de la 0 și ajungând până la 90.

Măsurarea amplitudinii mișcării se face dificil cu goniometrul obișnuit. Există un goniometru special pentru degete.

2 Lateralitatea (abducția-adducția) este o mișcare de îndepărtare-apropiere a celor 4 degete față de axa mediană a mâinii. Aceste mișcări nu se pot executa decât cu degetele în poziția de zero sau extinse. Amplitudinea acestei mișcări este variabilă de la subiect la subiect și de la deget la deget – în medie, este de cca 15-20. Măsurarea cu goniometrul este dificilă.

3. Circumducția este posibilă datorită combinării mișcărilor de flexie-extensie și lateralitate.

4. Rotația axială este o mișcare care nu poate fi făcută decât pasiv.

-Mișcările în articulațiile interfalangiene

Aceste articulații permit doar flexia-extensia pe un ax transversal.

Flexia în interfalangiana proximală poate ajunge la 100, iar în interfalangiana distală nu depășește 90.

Extensia plecând de la poziția zero este posibilă doar în interfalangienele distale. Amplitudinea variază de la 0 la 20. În interfalangienele proximale în mod normal nu există extensie peste poziția neutră, nici chiar pasivă.

-Mișcările în articulațiile policelui

În articulația scafotrapezoidală, mișcarea este foarte limitată și nu poate fi apreciată.

În articulația trapezoidometacarpiană se realizează mișcări ample de:

-abducție, cu amplitudinea de 60-70;

-adducție;

-flexie, amplitudinea ei nu depășește 10-15;

-extensie, cu amplitudinea de 25-30;

-rotație axială;

-circumducție.

În articulația metacarpofalangiană se realizează:

– flexia de 70-75;

– o extensie propriu-zisă de fapt nu există;

– rotațoa axială.

Articulația interfalangiană permite:

– flexii de 80-90;

– extensii de 10 (active) până la 20-25 (pasive).

Mișcarea specifică policelui este mișcarea de opozabilitate, care se realizează printr-o combinare a mișcărilor de abducție, flexie și rotație axială.

5. TERAPIA OCUPATIONALA

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosească mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se ficsează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

– mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;

– dezvoltarea forței musculare;

– restabilirea echilibrului psihic.

Pentru recuperarea abilităților mâinii terapia ocupațională are trei mari grupe de exerciții, în funcție de scopurile urmărite:

recuperarea activităților zilnice, de la posibilitatea deschiderii unei uși sau a unei ferestre, până la capacitatea de a utiliza furculița și cuțitul sau de a scrie;

refacerea gesticii necesitate de munca și profesiunea pacientului sau câștigarea unei noi abilități pentru îndrumarea către o altă activitate profesională;

învățarea unei abilități incomplete sau trucate, dar care să permită utilizarea obiectelor sau sculelor de muncă.

Printre ocupațiile cele mai utilizate în recuperarea funcțională a mâinii, se înscriu: țesutul la rozboi, tors, răsucit, periat; împachetatul-ambalatul; lucru de mână: tricotat, brodat, cusut; olăritul, cu toate activitățile conexe; grădinăritul; tâmplăria-dulgheria; scrisul, dactilografierea, desenul.

Dintre jocurile sportive și distractive amintim: tenisul de masă, biliardul, șahul, aruncarea săgeților la țintă, oina etc.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC ( ape minerale, namoluri)

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

încetinirea procesului degenerativ;

combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza;

îmbunătățirea circulației locale și generale;

ameliorarea sau menținerea mobilității articulare și a forței musculare periarticulare.

Prin noțiunea de ape minerale se înțeleg acele ape naturale care, administrate pe cale internă în cură de băut sau pe cale externă sub formă de băi, inhalații sau irigații, au acțiuni terapeutice asupra organismului.

Tipuri de ape minerale:

apele sărate: sunt ape minerale în care se găsește cel puțin un gram de sare la litru.

Băile sărate acționează asupra organizmului prin factorii termic, mecanic și chimic. Ele provoacă o hiperemie cutanată și declanșarea unor reflexe prin excitarea terminaților nervoase din piele, care au ca rezultat o modificare a reactivității generale.

Se folosesc apele lacurilor sărate de litoral (Techirghiol), apele lacurilor sărate continentale (Amara, Lacul Sărat), apa de mare, apele sărate iodurate de la Olănești, Govora, Bazna, apele sărate iodurate și sulfuroase de la Călimănești, Olănești, Govora, precum și apele sărate concentrate din saline (Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Sovata).

apele sulfuroase conțin cel puțin un miligram de sulf la litru. Acțiunea apelor sulfuroase se bazează pe faptul că sulful pătruns în organism participă la numeroase procese metabolice tisulare, el făcând parte din compoziția unor proteine, aminoacizi, catalizator, hormoni etc.

Ape sulfuroase se găsesc în stațiunile Herculane, Călimănești, Olănești, Govora.

Ape sulfuroase termale: Herculane.

apele radioactive: determină o vasoconstricție periferică și au un efect sedativ asupra durerilor articulare și musculare din reumatism.

Ape radioactive sunt cele de la Herculane,Sângeorz.

Nămolurile sau peloidele sunt substanțe naturale formate din particule fine, insolubile în apă, care formează cu apa o masă cu caracter plastic.

În țara noastră se găsesc numeroase nămoluri terapeutice:

nămoluri sapropelice de liman la Techirghiol, Eforie, precum și în lacurile de litoral;

nămoluri sapropelice de lacuri sărate continentale la Amara, Lacul Sărat, Sovata, Bazna, Telega, Slănic Prahova;

nămoluri sapropelice fosile de la Ocna Sibiului, Ocnele Mari, 1 Mai;

nămoluri de turbă la Vatra Dornei, Borsec, Someșeni, Victoria, 1 Mai.

mai există și nămoluri cu anumite caractere:

nămol silicios, iodat la Govora;

nămoluri feruginoase la Oglinzi și Gioagiu.