Articol Stiintific

=== 86ddcffe289a994875e290ad84d4fd384fe5764d_425067_1 ===

Metode de abordare creativă în predare și învățare

Comunicarea didactică, condiție a activizării elevilor în actul predării și învățării

Activizarea elevilor în activitatea la clasă diferă de la o etapă la alta, în funcție de atitudinea elevului față de îndatoririle școlare, de gradul conștientizării scopurilor ce urmează a fi realizate, de nivelul de dezvoltare a proceselor psihice. În activitatea la clasă activizarea elevilor se face diferit pe parcursul treptelor de școlarizare și a momentelor lecției, impunându-se respecrarea unor exigențe ale activizării. În acest sens, deosebit de important este procesul comunicării didactice pe care fiecare profesor îl abordează în activitatea didactică.

Deosebit de importantă este etapa de pregătire psihologică pentru învățare. Pentru a-i face pe elevi participanți activi în cadrul lecțiilor, fiecare cadru didactic trebuie să găsescă baza motivațională adecvată, dar și mijlacele cele mai eficiente de comunicare. Forța dinamizatoare a motivației determină calitatea învățării. Motivația prin tensiunea intreioară dirijată spre scopul propus are funcții de activizare, de dirijare a conduitei elevului în vederea realizării scopului pentru care s-a optat. Conform cercetătorilor în domeniu,  „Comunicarea didactică este o formă specifică a comunicarii umane. Poate fi definită ca o comunicare instrumentală, direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare” ( Radu, N.,Dirijarea comportamentului uman, Ed. Albatros, Bucuresti, 1991, pag. 234).

Motivația nu este suficientă pentru a le capta atenția elevilor pe parcursul activității. Este necesară sensibilizarea, orientarea interesului, a atenției, spre ceea ce urmează să fie învățat. Sensibilizarea presupune crearea surprizei, a suprapunerii ineditului situației prezentate peste așteptările elevilor. Aceste aspecte se realizează printr-o bună comunicare între profesori și elevi, știut fiind faptul că: „…unul din principiile fundamentale ale comunicării umane trebuie să fie acela că schimbul de mesaje apare mai frecvent între un emițător și un receptor care sunt asemanatori” (  Păun, E., Socio-pedagogie școlară, Editura Polirom, Iași, 2002, pag. 123).

Folosirea creativă a noilor tehnologii didactice, crearea și menținerea unui climat de încredere, asigurarea unei atmosfere de lucru stimulatoare sunt condiții indispensabile în vederea asigurării unei participări active a elevilor la lecție.

Activizarea elevilor trebuie înțeleasă ca o acțiune de instruire (respectiv autoinstruire, de dezvoltare a personalității prin stimularea și dirijarea metodică a activității lor. Activizarea presupune înfăptuirea unei suite de acțiuni cum ar fi: trezirea și cultivarea interesului pentru cunoaștere, punerea în valoare a inteligenței în mod individual prin efort personal, exercitarea capacității de însușire a cunoștințelor, orientarea cunoștințelor teoretice spre problemele ridicate de practică, cultivarea spiritului de investigare, prin antrenarea elevilor la organizarea, conducerea, evaluarea activității desfășurate.

Activizarea implică utilizarea unui ansamblu de mijloace psiho-pedagogice care duc la implicarea fiecărui elev, constant și continuu, în cadrul activității clasei, în condițiile unei comunicări eficiente. Abordând mijloace de comunicare în concordanță cu vârsta elevilor și folosind metodele active, se asigură structurarea proceselor gândirii, precum și o motivație adecvată pentru învățare și acțiune.

Metode de abordare creativă în predare și învățare

Comunicarea dintre cadrul didactic și elevi constituie elementul esențial al realizării unei instruiri active, participative. Comunicarea stă la baza transmiterii informațiilor, regulilor, problemelor, înțelesurilor de către profesor elevilor. Realizarea optimă a comunicării, a modalităților de a prezenta mesajele pe înțelesul elevilor, intră în competența cadrelor didactice.

În proiectarea activității cadrele didactice vizează probleme legate de cantitatea de informație ce poate fi transmisă în funcție de criteriile de accesibilitate, dar și de direcțiile de acțiune. Relația profesor- elev este corespunzătoare numai dacă este instalat climatul de învățare participativă, stilul de cooperare, fără abatere însă de la exigență. Făcând apel la conexiunea inversă cadrul didactic își adaptează activitatea printr-o comunicare eficientă.

Având în vedere faptul că în clasă elevii sunt la niveluri diferite de instruire, cadrele didactice au în atenție fiecare nivel.

Elevul este solicitat în mod activ pentru propria dezvoltare, pentru a-i cultiva încrederea în propriile forțe. Este important să i se atribuie fiecăruia sarcini în funcție de abilitățile formate. Cadrul didactic este cel care influențează comportamentul unei clase, al unui elev, prin tactul și talentul didactic, folosind în toate momentele lecției o comunicare corespunzătoare.

În activitate, pentru realizarea unei comunicări eficiente, profesorii pornesc întotdeauna de la ceea ce știu elevii, ce pot să facă, spre ce înclinații au aceștia. Pentru ca elevii să fie participanți activi la lecții este necesară o bună cunoaștere a lor. În condițiile actuale, desfășurarea eficientă a activității în școală nu este posibilă fără participarea deliberată a elevilor. Inovarea și desfășurarea procesului didactic cuprinde atât formele în care se desfășoară actul didactic, cât și participanții la acest proces, elevi, cadre didactice, părinți și actuala societate. Elevii zilelor noastre se confruntă cu o serie de dificultăți unele dintre ele diminuându-le sau blocându-le informarea. Depășirea lor este direct legată de nivelul de educație, indiferent de vârsta elevilor. Cunoașterea competențelor, operarea cu acestea în condiții variate sau nou create, duc la acțiuni concrete în sfera aplicării practice a cunoștințelor. Astfel, este evident rolul cadrelor didactice „… în a creea situații pozitive și de a valoriza pozitiv acțiunile copiilor. Psihologia ne învață că încrederea în forțele proprii aduce jumătate din energia necesară rezolvării sarcinilor” (Branden, N. Cei șase stâlpi ai respectului de sine, Editura Collosseum, 1996, pag. 87).

Folosirea metodelor interactive presupune ca elevii să fie obișnuiți de timpuriu să întrețină o conversație cu colegii, profesorul sau adulții, pentru a li se dezvolta aptitudinea de a comunica. Folosirea corectă a metodelor activ-participative presupune dirijarea activității mentale a elevilor. Combinarea metodelor tradiționale cu cele moderne duce la obținerea unor rezultate foarte bune în ceea ce privește realizarea comunicării și participarea la lecții a tuturor elevilor. Dintre metodele folosite cu succes sunt: metoda proiectului, jocul de rol, problematizarea, învățarea prin descoperire și metoda portofoliului. Profesorul este cel care observă și cunoaște cel mai bine cadrul de manifestare al elevilor, care sugerează și urmărește comportarea acestora, în așa fel încât să răspundă la pretențiile zilelor noastre la nivel școlar. Elevii fiind mult mai bine informați au nevoie de cunoașterea directă, nemijlocită a tot ce se poate. Lucrările de specialitate evidențiază faptul că formele variate de exersare a comunicării îi atrag pe elevi mai mult, îi determină să se pregătească în mod constant, cu conștiinciozitate, îi fac mai receptivi și astfel cunoștințele însușite sunt durabile și pot fi aplicate în situații variate. Aplicarea practică a cunoștințelor acumulate pe parcursul anului școlar se îmbogățește, elevii reușind să-și formeze și consolideze deprinderile de exprimare și comunicare corecte. În acest sens, deosebit de importantă se dovedește a fi comunicarea. Limbajul cοnѕtituiе „…(ο) activitatе dе cοmunicarе intеrumană, carе ѕе rеalizеază рrin intеrmеdiul limbii și al tuturοr rеѕurѕеlοr еi” (Crețu, Tinca,  Psihologia educației, Editura Credis, București, 2004, pag. 109).

Concluzii

Este bine știut că revoluția științei și tehnicii specifică epocii postindustriale presupune multă inovație, dar nu numai atât. Atingerea unui nou nivel motivațional este însă o sarcină dificilă, deoarece, de la „motivația foamei” la „motivarea prin speranță” și prin creativitate, distanța este foarte mare. În cadrul școlii se impune crearea unui mediu spiritual nou, care să se caracterizeze prin depășirea motivației elementare a învățării. În cazul educației a sosit momentul să fie depășită motivația de a câștiga cât să se poată trăi, frica de viitor și să fie înlocuite cu idealul profesional, cu plăcerea de a munci și crea.

Așa zisă „perioada de tranziție” în activitatea școlii înseamnă de fapt depășirea modului în care a fost proiectat învățământul vechiul regim. Trecerea de la motivația specifică bazei piramidale motivaționale a lui Maslow la una mai înaltă este pe cât de dificilă pe atât de obligatorie. Școala trebuie să pregătească oameni capabili să se mobilizeze nu pentru a supraviețui, ci pentru a excela în anumite domenii și sarcina aceasta este în primul rând educativă. Pregătirea cadrelor didactice, conceperea manualelor trebuie să ducă la trecerea de la educațe la autoeducație, în conformitate cu maxima plină de adevăr potrivit căreia „Analfabetul zilelor noastre nu mai este cel ce nu știe să citească și să scrie, ci cel ce nu știe să învețe singur”( Alvin Toffler). Manualul modern, „cheile” de deschidere al acestuia, se regăsesc în cominicarea didactică, modalitate care ajută elevii să se autoinstruiască punînd bazele unui stil individual de muncă, pregătindu-i pentru educația permanentă.

BIBLIOGRAFIE

Branden, N. Cei șase stâlpi ai respectului de sine, Editura Collosseum, 1996

Crețu, Tinca,  Psihologia educației, Editura Credis, București, 2004

Neacșu, Ioan, Metode și tehnici de învățare eficientă, Editura Polirom, Iași, 2015

Păun, E., Socio-pedagogie școlară, Editura Polirom, Iași, 2002

Radu, N., Dirijarea comportamentului uman, Editura Albatros, Bucuresti, 1991

Tudoran, Dimitrie, Individualitate și educație, Editura Tritonic, București, 2004