Articol publicat în Buletinul Informativ al Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea [606124]

Articol publicat în Buletinul Informativ al Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea
Culturii Tradiționale ( Anul XX, nr. 5 și 6, 2011 )

APA ȘI FOCUL ÎN CULTURA POPULARĂ – Obiceiuri de primăvară

Chiselev Alexandru – Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea
[anonimizat]

1. Aspecte privind problematica expozițională

A realiza o expoziție presupune în primul rând a crede în ceva, iar în al doilea rând de a vedea acel
ceva într-alt mod, dintr -o altă perspectivă decât au făcut -o ceilalți, deci original.
În societatea contemporană expoziții se organizează cu diverse ocazii, în diverse spații, mai mult sau
mai puțin convenționale (de la vitrinele magazinelor până în sălile muzeelor și dincolo de ele ).
Fiecare dintre expozanți crede în acel ceva ce devine mobilul expoziției: comercianții cred în atragerea
cumpărătorilor și creșterea vânzărilor (expoziții cu vânzare, show – room -uri etc.), artiștii cred în catharsis și
afirmare artistică (expoziții de autor), nonconformiștii cred în șocarea publicului (aplicând tehnici
neconvenționale).
La nivel muzeal situația este și mai complexă, tocmai pe fondul existenței unei diversități de profiluri
(de la cele clasice până la cele ultramoderne ), de strategii e xpoziționale (modelul acțiunii prin mandat;
modelul orientat spre piață; abordarea tranzacțională1) și nu în cele din urmă de mentalități (conservatoare
sau inovatoare).
Așadar expoziția reprezintă materializarea unei idei și expresia unei credințe în ace l ceva (tangibil sau
nu). Se poate spune că expoziția este un mix între artă și tehnică, pornind de la o idee și finalizând cu
imaginea vizuală a ideii transfazate într -un cadru dat. Din acest motiv persoana care realizează un act cultural
expozițional va fi denumită în continuare expo – creator .
În altă ordine de idei, î n perioada contemporană, institu țiile muzeale se confruntă cu o serie de
probleme generate, în principal, de două a specte: pe de o parte, concuren ța din ce în ce mai acerbă cu alte
modalit ăți de informare – petrecere a timpului liber (expansiunea internetului și mijloacelor alternative de
informare), în detrimentul unui act cultural la fa ța locului , iar pe de altă parte insuficien ța resurselor
financiare și materiale care de multe ori degra dează calitatea actului cultural.
Se pot remarca schimbări în psihologia publicului consumator, caracterizat de o iner ție din ce în ce mai
mare, bineîn țeles și pe fondul reducerii timpului liber alocat unor activită ți culturale. De exemplu, apar
întrebări de genul : De ce să vizitez un muzeu când pot face un tur virtual on – line al acestuia?
În asemenea situa ții, institu ția muzeală este nevoită să con știentizeze faptul că actul cultural nu mai
poate fi oricum, numai să fie. Pentru a atrage publicul consuma tor este nevoie de calitate în primul rând care
poate fi corelată cu resursele (umane, financiare, materiale), iar în al doilea rând este nevoie de diversitate și
de conformare la necesită țile publicului.

1 Bem Neagu, Raluca; Cunoașterea publicului muzeului din „Agenda M uzeu Focus – Investigarea publicului muzeului”;
Tulcea; 2008

Din această mică disertație se pot desprinde două c oncluzii esențiale:
 Nu e de ajuns să crezi în ceva, trebuie să ai și posibilitatea de a -l realiza.
 Nu e de ajuns să -l poți realiza, trebuie să și corespundă nevoilor publicului.
Trinomul idee – posibilitate de realizare – necesitate este esențial în conc eperea și realizarea
expozițională, reglând și adaptând totdeauna ideea la posibilitățile materiale sau tehnice și la public (în
general heterogen).
2. Motivația alegerii tematicii

Tematica acest ei expoziți i este rezultanta următoarelor aspecte :
Necesita tea valorificării cercetării etnografice de teren, dar și a celei a bibliografiei de specialitate , ce
surprinde și aspecte legate de mentalitățile populare și dinamica acestora, transpuse în anumite practici și
acte magico – rituale. Complementaritatea din tre elementul sacru și profan, cel pur și impur sau fast și nefast
a fost observată în urma cercetărilor realizate în satele spațiului nord – dobrogean (Delta Dunării și Lunca
Dunării, Microzona Lacului Razim, Podișul Babadag și Dealurile Niculițelului). Î n practicile performate la
începutul fiecărei activități esențiale (viticultură, agricultură, pescuit, albinărit, creșterea animalelor) se
întrezăresc reminiscențe ale unor mentalități arhaice, ce definesc comportamente, acțiuni, gesturi etc.
Necesitate a valorificării patrimoniului Muzeului de Etnografie și Artă Populară (atât cel etnografic, cât
și cel fotografic – de arhivă), complexitatea acestuia nepermițând o expunere constantă a anumitor piese. Alt
aspect este legat de expunerea în premieră a bunur ilor culturale clasate în Patrimoniul național, categoriile
Tezaur și Fond (teascul din lemn, năsâlca, stupul primitiv, cosorul, plugul din lemn etc.).
Necesitatea abordării unor aspecte diverse complementare oarecum expoziției de bază ( Multietnicitatea
dobrogeană ), care surprind elemente legate de mentalități, de viață socială și religioasă.
Necesitatea oferirii pentru publicul țintă a unei alternative de învățare (prin descoperire) sau de
petrecere a timpului liber.

3. Obiectivele expoziției

Organizarea acestei expoziții temporare comportă îndeplinirea următoarelor obiective generale și
specifice:
3.1. Obiective generale
1. Valorificarea patrimoniului muzeal (piese din colecția Textile și Lemn – Metal ).
2. Valorificarea arhivei de fotografii a Muzeului d e Etnografie și Artă Populară (pe suport clasic și
digital).
3. Valorificarea activității de cercetare a colectivului .
4. Transmiterea către public (structurat pe diferite categorii de vârstă și socio – culturale) a valorilor
morale, estetice decodificabil e în gesturile și alte ritualuri reprezentate.
5. Expoziția se prezintă ca factor de informare și difuzare; instruiește și delectează; se constituie într -o
alternativă pe de o parte la programa curriculară școlară, pe de altă parte ca o ipostază de loisir.
6. Expoziția se prezintă ca rezultantă a raportului dintre cercetare și activitatea muzeală.

3. 2. Obiective specifice
1. Prezentarea semnificației și tiparului cultural al sărbătorilor de tip An Nou, raportate la anumite
coordonate ale calendarului.
2. Prezentarea gesturilor și practicilor de Anul Nou Viticol (sacrificii, regresiuni simbolice într -o stare
sălbatică, petreceri bahice etc.) și a finalității acestora (o cronologie a obținerii vinului). Evidențierea
personajului – cheie al acestei secvențe te mporale: Regele Viilor
3. Prezentarea pregătirilor pentru începutul sezonului agrar, în timpul lui Făurar. Evidențierea
personajului – cheie al acestei perioade temporale: Fierarul
4. Prezentarea gesturilor și practicilor de Anul Nou Agricol (sacrificiul p âinii, sfințirea plugului, boilor
și plugarului, practici de asigurare a fertilității ogoarelor etc.) și a finalității acestora (o cronologie a drumului
pâinii). Evidențierea personajului – cheie al secvenței temporale: Femeia care plămăde ște pâinea
5. Pre zentarea gesturilor și practicilor de Anul Nou Piscicol (sacrificiul peștelui, sfințirea uneltelor și a
bărcilor etc.) și a finalității acestora (prinderea și prepararea peștelui). Evidențierea personajului – cheie al
acestei secvențe temporale: Starostele Pescarilor .
6. Prezentarea gesturilor și practicilor de Anul Nou Apicol (afumarea/tămâierea stupilor) și a finalității
acestora (obținerea mierii prin centrifugarea fagurilor).
7. Prezentarea gesturilor și practicilor de Anul Nou Pastoral (sacrificiul mi elului, formarea turmelor
etc.) și a finalității acestora (obținerea laptelui și a altor produse lactate). Evidențierea personajului – cheie al
acestei secvențe temporale : Ciobanul.

4. Planificarea temporală a expoziției

O planificare pe etape a activitățilo r ce se subsumează organizării unei expoziții este necesară pentru o
gestionare corectă a resurselor materiale și umane, pentru eliminarea unor perioade de timp mort sau a unor
întârzieri din diverse cauze.
Principalele etape ale punerii în scenă a unei e xpoziții, de la faza de concepere și până la secvența
demontării ar fi următoarele:
 Documentarea de cabinet și cercetarea de teren – etapă care începe cu mult înainte de pregătirea
tematicii și se continuă pe tot parcursul organizării expoziționale, chiar și după demontarea expoziției.
 Alegerea temei – momentul în care se naște ideea generatoare a produsului muzeal
 Elaborarea tematicii – reprezintă etapa în care ideea prinde contur. Expo – creator ul își pune acum
amprenta, expoziția fiind astfel de fapt o e xperiență personală, unică și irepetabilă.
 Pregătirea muzeotehnică a spa țiului expozi țional – este secvența în care se creează suportul fizic al
viitoare expoziții (panouri, vitrine, sisteme de iluminare)
 Selectarea și pregătirea pieselor pentru expozi ție – etapă în care se duce o luptă acerbă între
instinctul de conservare și cel de valorificare a patrimoniului. Selecția pieselor se face pe bază
științifică, estetică și etică. Este necesară verificarea din timp a pieselor pentru o eventuală restaurare
a acelor afectate.

 Pregătirea materialelor auxiliare și complementare – etapa întregirii corpusului expozițional, cu
elemente care explică sau dau semnificații noi obiectelor de patrimoniu. Aceste materiale au un rol
mult mai important decât poate părea la pri ma vedere, deoarece ele se pot combina în infinite moduri,
cu infinite valențe, în funcție de imaginația creatorului .
 Montarea pieselor (autentice, auxiliare sau complementare) – reprezintă contextualizarea pieselor pe
panouri sau în vitrine. Acum se poat e spune că expoziția prinde practic viață.
 Realizarea afi șului, invita țiilor, comunicatului de presă – etapă de promovare, acum expoziția devine
vizibilă și interesantă pentru potențialii vizitatori. Tehnicile de promovare variază în funcție de
preferințel e publicului țintă, de politicile instituționale sau de capacitatea de suport a muzeului.
 Vernisajul expozi ției – momentul de împărtășire a experienței personale
 Vizitarea expozi ției de către publicul larg – în această perioadă se poate vedea dacă demersul
expoziției și tehnicile de promovare au avut efect.
 Închiderea și demontarea expozi ției – Acum se încheie o experiență muzeografică…și începe alta.

5. Proiectul tematic

Despre primăvară s -a vorbit întotdeauna ca despre un anotimp al reînvierii naturii și reluării unor
activită ți esen țiale (precum viticultura, agricultura, cre șterea animalelor).
Această expozi ție încearcă să prezinte un aspect mai pu țin cunoscut al primăverii: sacrificiul. Pentru ca
noul an să renască era necesară o moarte mai mult sau mai puțin simbolică: a porcului și viței de vie pe 1
februarie (Anul Nou Viticol), a mucenicului/pâinii pe 9 martie (Anul Nou Agrar), a pe ștelui pe 17 sau 25
martie (Anul Nou Piscicol), a mielului pe 23 aprilie (Anul Nou Pastoral).
Aceste sacrificii se realiz au în prezen ța focului și a apei (acestea fie purifică, fie ucid elementul
sacrificat). De aceea în acest demers expozi țional prezentăm vizitatorilor și reflexii ale miturilor apei și
focului din ceremonialul obiceiurilor de primăvară , grupate în următoare le secvențe expoziționale (Anul nou
viticol, agrar, piscicol, apicol și pastoral )

Secvența Anului nou viticol
Sunt prezentate următoarele aspecte : Sfântul Trif (alegerea
Regelui Viilor, stropirea cu agheazmă, tăierea coardelor cu cosorul);
drumul vinului (culesul, tescuitul).
Anul Nou Viticol prezintă în structura sa reminiscențe ale
ritului dionisiac, cu cele două ipostaze ale acestuia: inițierea
(culminând cu alegerea celui mai bun viticultor – Regele Viilor ) și
sacrificiul (al porcului, al viței de vie și al vinului de anul trecut). 2
Ambele aspecte presupun ieșirea din spațiul cotidian (se petrece pe
podgorie, în afara satului) și ieșirea din timpul real (participanții

2 Kernbach, Victor, Mitologie generală , Editura Limes, Cluj -Napoca, 2004, p. 159 – 161 Sfințirea viței de vie

regresează simbolic într -o stare “sălbatică” prin legarea cu vrejuri de viță).
În sp ațiul românesc se pare că s -a păstrat o singură zi de celebrare (1 sau 2 februarie – Trifănitul ,
Zarezanul Viilor ), deși în alte regiuni ale Peninsulei Balcanice, întocmai după tiparul sărbătorilor dionisiace
se petrece timp de trei zile (1, 2 și 3 februar ie sau corespondentele pe stil vechi).
Apa apare în ceremonialul sărbătorii într -o dublă ipostază: ea este elementul purificator (sub forma
aghiezmei ), dar și elementul sacrificat (metamorfozată în vin).

De fapt în acest context se substituie sacrificiul divinității protectoare a viței de vie cu cel al produsului
final – vinul. Și cum viticultura este o activitate predominant solară, jert fa – ofrandă putea fi legată numai de
foc. Similare par a fi și ofrandele legate de începerea activităților în agricul tură și apicultură.
Vinul de anul trecut este stropit peste focul în care ard coardele de viță
tăiate anul acesta. Dublul sacrificiu al viei (vinul vechi și vița nouă) trebuie
corelat cu dubla naștere a zeului Dionysos (din pântecul Semelei și apoi din
coapsa lui Zeus, ambele în prezența focului).
Vinul de anul acesta este finalitatea complexului de obiceiuri și gesturi
ritualice practicate în ziua de 1 februarie, precum: regresiunile simbolice,
libațiile în cinstea divinității viței, sacrificiile, reie rarhizarea castei viticultorilor,
petrecerile bahice pe podgorie și apoi în intimitatea căminului.
Vinul de anul acesta devine sacrificiu pentru vinul de anul viitor , dar și
băutură rituală pentru o serie de alte sărbători calendaristice (Paște, Crăciun, M ucenici etc.) sau din viața
omului (naștere, aniversări, plecarea în armată, căsătorie, moarte).
De la cosorul ce taie prima coardă de viță și până la teascul ce zdrobește strugurii, drumul vinului este
marcat de credințe arhaice, practici magice dar și de aspectele economice intrinseci vieții tradiționale.

Apă și foc de Sf. Trif

Drumul vinului
Urcior de nuntă

Secvența Anului nou agrar
Februarie – Făurar
În această secvență expozițională a fost reprezentat personajul –
cheie al lunii pregătirii celor necesare pentru începerea sezonului agrar și
anume FIERARUL , precum și câteva dintre instrumentele uzuale ale
acestuia (nicovala, cleștii de fierărie, ciocanul etc.).
În mentalitatea tradițională luna februarie era dedicată pregătirii
uneltelor ne cesare începutului anului agrar (în special componentele
plugului). Denumirea de Făurar este deci legată de activitatea meșterilor
fierari sau făurari, adevărați descendenți ai zeilor ancestrali ai focului și
implicit ai metalurgiei (Hefaistos la greci, Vulcan la romani etc.).
Acești meșteri îmblânzesc fierul prin foc și-l fac durabil prin apă. Semnificația acestei luni în economia
agrară este însă mai profundă, deoarece acum se îngrijesc și animalele pentru muncă, se pregătește grâul
pentru semănat, într -un cuvânt se asigură toate condițiile necesare începerii sezonului agrar.

Pornirea Plugurilor
Această secvență expozițională prezin tă perioada vegetativă a grâului, de la pornirea plugului și trasul
primei brazde, până la seceriș și obținerea făinii. La pornirea plugului s -au reprezentat gesturi de asigurare a
fertilității și durabilității fierului plugului (prin trecerea acestuia pes te topor).
Anul Nou Agrar (9 Martie – Mucenici ;
Pornirea Plugului ) coincidea cu echinocțiul de
primăvară din calendarul iulian3. Este normal să
decodificăm în structura sa elemente ale arhaicelor
celebrări echinocțiale (de exemplu aprinderea
focurilor sac re și săritul peste acestea).
Practicile din ziua de Mucenici sunt prefațate
simbolic de cele din ziua de 1 ianuarie
(Plugușorul, Semănatul), acestea migrând odată cu
schimbarea Anului Calendaristic de la 1 sau 9 Martie la 1 ianuarie.
În cadrul sărbătoril or din preajma echinocțiilor (ziua este egală cu noaptea) predominante sunt aspectele
purificatoare, fără a le exclude pe cele defensive (fumigații, tripla înconjurare a spațiului casnic etc .).
Sacrificiul este și el prezent: mucenicul – coptură antropomor fă, reminiscență a vechilor jertfiri umane
pentru fertilizarea ogoarelor.
În acest context al sărbătorii, focul curăță, apără, ucide pentru renașterea vegetației și finalizează lungul
drum al pâinii.
Ambivalența focului este evidentă: pe de o parte el es te agent purificator și defensiv (curăță spațiul de
excedentul vegetal adunat în sezonul rece; apără gospodăria de șerpii și insectele ce revin la viață), dar în

3 MacDermott, Mercia, Bulgarian Folk Customs , Athenaeum Press, London, 1998, p. 187
Fierarul
Pornirea plugurilor

același timp este și element funerar (în coacerea mucenicului se pot decodifica incinerarea gr âului și poate
mai vechile sacrificii umane).
Prezența apei în practicile din ziua de Mucenici este complementară focului doar în momentul coacerii
mucenicului (apa modelează aluatul, focul finalizează coptura). În rest apa apare ca element singular fie sub
forma aghiezmei, purificând și binecuvântând prima brazdă, fie
sub forma vinului (cele 40 de pahare – reminiscențe bahice).
Drumul pâinii este poate cel mai complex scenariu ritual
din cadrul calendarului popular. Acesta începe cu un sacrificiu
violen t, cel al grâului de anul trecut (de Mucenici), continuă cu
practici de asigurare a belșugului și îndepărtare a pericolelor din
ogoare (dintre care vom aminti doar legarea magică a ciocului
păsărilor și ritualurile de tipul Caloianului sau Paparudei) și se termină aparent printr -o moarte simbolică, cea
a spicelor (în timpul secerișului). Acesta este însă numai ciclul vegetativ. Urmează etapele treieratului,
măcinatului și în cele din urmă realizarea aluatului și coacerea p âinii, în multiplele sale forme.
Grâul și implicit pâinea constituie un produs ce caracterizează spațiul cultural alimentar al Europei.

Pâinea noastră cea de toate zilele
Din multitudinea de forme ale pâinii, utilizată în diferite contexte culturale, am ales să reprezentăm
două tipuri: muc enicii – coptură ofrandă de la începutul anului agrar și pâinea rotundă împletită, utilizată mai
ales în momente de sărbătoare.
Etape din prepararea aluatului sunt evocate prin folosirea unor piese din colecția muzeului (covățica,
ciurul, lichierul, lopata de pâine).
Pentru crearea unui punct de contra -pondere la teasc (element spectaculos, greu), s -au folosit ca
elemente de muzeotehnică cuptorul de pâine + focul din interiorul acestuia și pseudo -construcția cu fronton,
amenajată ca un interior țărănesc.

Etapă din drumul pâinii

Cuptorul de pâ ine Mucenici
Pâine rituală

Utilizată în context profan, cotidian, dar și ritual, se poate spune că există două forme ale pâinii: cea
care râde (pâinea de sărbătoare, colacul pentru ursitoare și cel de nuntă etc.) și pâinea care plânge (colacii
de înmormântare sau pomană, pâinea de înstrăinare, pâinea de război). Pe de altă parte există și pâinea
cultică, utilizată în cadrul ceremoniilor religioase.
Creștinismul recunoaște două forme de pâine rituală: sfânta euharistie și pâinea binecuvântată s au așa –
numita pâine sfințită .
Pornind de la acest simbol alimentar major în cadrul creștinismului are loc și separarea dintre cato –
licism, care are la bază pâinea nefermentată sau azima , și orto doxism, unde în cadrul euharistiei este folosită
pâinea do spită sau pâinea crescută .4
Pâinea a devenit simbol al creștinismului, alături de vin și untdelemn. Identitatea simbolică între
facerea pâinii și formarea noului creștin este exprimată de Sfântul Augustin într -o predică a sa:
Pâinea aceasta povestește ist oria voastră. A încolțit ca grâul pe câmpii. Pământul i -a dat naștere, ploaia l -a
hrănit și l -a copt în spic. Truda omului l -a adus pe arie, l -a zdrobit, l -a vânturat, pus în hambar și purtat la
moară. L -a măcinat, l -a frământat și copt în vatră. Amintiți -vă că aceasta este și istoria voastră. Voi nu
existați și ați fost creați, v -au adus în aria Domnului, (…) în timp ce așteptați condiția de catehumen, erați
precum grâul păstrat în hambar! Apoi v -ați așezat în șir pentru botez. Ați fost supuși pietrei de moară a
ajunatului și exorcismelor. Ați venit la cristelniță. Ați fost frământați și ați devenit un singur aluat. Ați fost
copți în vatra Sfântului Spirit și cu adevărat ați devenit pâinea lui Dumnezeu…5

Secvența Anului nou piscicol

Pentru reprezentare a muzeistică a mediului tipic pescăresc s -au folosit plase, coșul de pește din nuiele,
vintirul. Aspecte legate de spațiile de pescuit, mijloacele de transport folosite, metode de preparare a peștelui
au fost evocate cu ajutorul element elor complementare: fotografii , un mănunchi de papură , doi pești puși la
sărat .
Personajul – cheie al acestei etape temporale este pescarul , îmbrăcat în haine vechi, pentru a sugera
condițiile grele ale practicării acestei ocupații
tradiționale.
Anul Nou Piscicol este sărbăto rit fie de
Alexii (17 martie – Ziua Peștelui ), fie de Sfântul
Andrei Mrejarul la Blagoveștenie (25/26 martie).6
Perioada precedentă acestei zile (de obicei
toată luna februarie) era dedicată pregătirii sculelor
de pescuit (mrejele, pripoanele, cârligele p entru
crap, vârșele pentru somn, carmacele, setcile etc.).

4 Dunca, Petru, Reper e în antropologia cultural ă a alimenta ției, Editura Fundației AXIS, Iași, 2004, p. 122
5 Dunca, Petru, op.cit. , p. 118
6 Mihalcea, Gheorghe C., Calendarul etnofolcloric al pescarilor români din Dobrogea în Sinteze 1994 – 2008, CNCPCT
București, 2009, p. 15 3 – 155
Pescarul

Cei care sărbătoreau începutul sezonului piscicol de Alexii erau marcați de interdicții alimentare (post negru
toată ziua), urmând secvența sacrificiului – ingerarea unui pește viu.
În cazul celeb rării Anului Nou Piscicol pe 25/26 martie, ceremonialul era mai complex: la biserică se
sfințeau alimente pe bază de pește și apoi se împărțeau, după care avea loc sfințirea sculelor și a bărcilor și în
cele din urmă o masă rituală la casa Starostelui Pesc arilor (aceeași ierarhizare ca și în cazul Regelui Viilor și
Primului Plugar ).

Peștele este singurul aliment ce poate fi mâncat în anumite zile de dezlegare din timpul postului.
Poate că acest fapt se datorează valorilor simbolice ale peștelui și pescui tului în cadrul creștinismului (în
special al celui timpuriu). Termenul gre cesc ce indică peștele ( ICTYS ) este acrostihul nu melui lui Hristos
(mai precis, al expresiei grece ști Iesous Christos Theou Yios Soter – Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu,
Mântuito rul), iar discipolii lui Iisus din Evanghelii sunt pescari ce devin la chemarea sa pescuitori de suflete .
Pescuitul este o ocupație care implică nesiguranță, hazardul jucând un rol important în viața cotidiană a
pescarului.
Acest aspect incontrolabil al c ondițiilor de existență stă fără îndoială la originea importanței acordate
practicilor simbolice și comportamentelor rituale în majoritatea comunităților de pescari, unele dintre ele
urmărind controlarea forțelor stihiale, iar altele vizând atragerea prăzi i.
Într-o lume mereu periclitată de zâne, iele ale apelor sau faraoane7 și într -un context temporal mai ales
nocturn, bunul mers al lucrurilor în noul an piscicol se putea realiza doar printr -un sacrificiu extrem. Poate că
este vorba despre cel mai violen t sacrificiu din cadrul calendarului popular: peștele prins este mâncat de viu.
Dacă în cazul viticultorului, agricultorului, apicultorului sau crescătorului de animale neperformarea
sacrificiului ar determina foame, în cazul pescarului totul s -ar reduce la moarte.

Secvența Anului nou apicol
Pentru a observa în mod clar rezultatul practicilor de la începutul anului apicol, au fost expuși ca
elemente complementare doi faguri.
Fotografiile expuse prezintă aspecte legate de albinărit (flora
meliferă, stupi i primitivi).
De Anul Nou Apicol (celebrat pe 9, 17 sau 25 martie, în funcție de
etajul climatic) se pregătesc stupii pentru vărat. Această zi se mai
numește în calendarul popular Retezatul Stupilor .
O veche practică echinocțială, practicată până în zilel e noastre constă în
aprinderea focului viu , cu scop purificator și defensiv.
Purificarea stupilor se mai poate realiza prin stropirea cu apă
sfințită (agheazmă) sau prin afumarea cu tămâie încinsă (un substitut
al focului).

7 Mihalcea, Gheorghe C., op.cit. , p. 154
Albinărit

De asemenea se poate observa efectuarea unor practici pentru fertilitatea stupilor (împodobirea stupilor
cu vegetație) și ferirea lor de luarea manei.
Importanța albinei, dar mai ales a mierii, poate fi decodificată din revelația lui Allah înscrisă în Coran
(Surat An -Nahl – în tradu cere Albinele ).

Și iată ce le -a relevat Domnul tău albinelor: „Faceți -vă case în munți, în pomi și în ceea ce ei
(oamenii) făuresc! Apoi mâncați din toate roadele și urmați căile ușoare ale Domnului vostru!”
Din burțile lor iese o băutură cu felurite culori ( mierea ), în care este leac pentru oameni . În aceasta este cu
adevărat un semn pentru un neam (de oameni) care chibzuiesc!
În mitologia clasică, mierea repre zenta adesea simbolul hranei superioare, rezervate înțelepților,
inițiați lor și zeilor. Mi erea era considerată un aliment mai ales spiritual, dar și un simbol al purificării, al
revelației și al începutului unei noi existențe. Din acest motiv, în unele ritualuri mierea era folosită pentru
spălat și purificare.8
Poate din aceste motive în prima scaldă a nou -născutului, pe lângă alte elemente cu valo are simbolică se
pune și un strop de miere.

Secvența Anului nou pastoral

În această secvență expozițională sunt schematizate câteva elemente legate de mediul pastoral
(instrumente pentru realizarea un tului și a brânzei; clopoței cu rol apotropaic; ciobanul etc.).
În structura Anului Nou Pastoral (23 aprilie pe stil nou sau 6 mai pe stil vechi) se poate decodifica
sacrificiul în trei ipostaze: cea fitomorfă (Ramura Verde), cea
zoomorfă (mielul sau iedul ) și cea antropomorfă (Sângiorzul).
Ultima ipostază este bineînțeles simbolică.
Focul deține un rol esențial în purificarea oamenilor și
animalelor, în prepararea alimentelor rituale ( colacii de Sângiorz ).
Apa apare ca agent de purificare (practica udării sau stropirii),
iar metamorfozată în vin roșu amestecat cu pelin devine băutură
rituală.
Alte gesturi ritualice constă în alungarea spiritelor malefice
(moroi și strigoi) prin strigăte și sunete de trâmbițe, tulnice și
buciume; sorcovitul oamenilor și vit elor cu urzică, leuștean sau
pelin; slobozirea vitelor, în special a vacilor cu lapte, să pască pe
unde doresc, inclusiv prin lanurile de grâu.
Există credința că în noaptea de Sângiorz ard comorile, se deschid

8 Ferrari, Anna, Dicționar de mitologie greacă și romană , Editura Polirom, București, 2003, p.487
La stână

porțile cerului, vorbesc animalele, etc.9
Activitățile practice și economice ale sărbătorii sunt: alesul oilor și formarea turmelor pentru vărat,
înțărcatul mieilor, angajarea ciobanilor și văcarilor, însemnatul oilor, prepararea Unsorii Oilor, medicament
obținut din plante și grăsimi animale pent ru vindecarea vitelor pe timpul verii, tunsul și urcarea oilor la
munte.

Laptele a devenit în mitologie simbol al hranei și al vieții, ofrandă a zeilor în timpul sacrificiilor
nesângeroase și al libațiilor.
Se pare că arta mulgerii a fost practicată p entru prima dată de nimfe. Ele i -au ar ătat secretele acestei tehnici
lui Aristeu, care, la rândul său, le -a transmis oamenilor. Aristeu ( zeul optim ) a păzit turmele ce aparțineau
nimfelor, devenind astfel păstor prin excelență și ocrotitor al turmelor și p ăstorilor. Tot lui îi este atribuită și
producerea brânzei (conform lui Diodor din Sicilia).10
Laptele și produsele lactate joacă rol ritual în cadrul obiceiurilor calendaristice (pentru prepararea
alimentelor, în combinație cu alte elemente) și în cele din ciclul vieții (de exemplu: prima scaldă a nou –
născutului și izvorul de lapte11 – pomană de tipul slobozitul apelor , ce constă într -o oală cu lapte, brânză,
șase colaci etc.)

9 Ghinoiu, Ion, Vârstele timpului , Editura Meridiane, București, 1988, p. 229 – 252
10 Ferrari, Anna, op. cit ., p.102
11 ***, Ezeriș – trecut și prezent, Studiu monografic, 2006

Obținerea brânzei Păstorul