Arta Traditionala Decorativa Mijloc de Sensibilizare Estetica a Elevilor
« ARTA TRADIȚIONALĂ DECORATIVĂ – MIJLOC DE SENSIBILIZARE ESTETICĂ A ELEVILOR »
Planul lucrării
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. VALORI AXIOLOGICE ALE ARTEI POPULARE MATERIALE ÎN DEZVOLTAREA SENSIBILITĂȚII ESTETICE A ELEVILOR
I.1. Conceptele de etnopedagogie și etnografie
I.2. Domeniile artelor decorative tradiționale
I.3. Meșteșuguri tradiționale
I.3.1. Țesutul
I.3.2. Împletitul
I.3.3. Prelucrarea artistică a pietrei
I.3.4. Prelucrarea artistică a pielii
I.3.5. Croșetare/Împletitul cu cârligul
I.3.6. Olăritul
I.3.7. Pictura icoanelor pe sticlă
I.3.8. Încondeiatul ouălelor
I.3.9. Prelucrarea artistică a lemnului
I.4. Ornamente populare tradiționale
I.5. Obiectivele educației estetice
I.6. Educația estetică și importanța ei în dezvoltarea creativității
I.7. Dezvoltarea personalității creative a elevilor prin intermediul artei populare
CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA PEDAGOGICĂ ȘI ETNOGRAFICĂ A DEZVOLTĂRII SENSIBILITĂȚII ESTETICE A ELEVILOR
II.1. Repere pedagogice de proiectare a CDȘ pe tema artei populare
II.2. Modelul de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului Artă populară
CAPITOLUL III. ETAPA CONSTATATIVĂ A INVESTIGAȚIEI
III.1. Delimitarea temei de cercetare
III.2 Obiectivele cercetării constatative
III.3. Descrierea grupului de subiecți
III.4. Metodologia de cercetare utilizată pentru colectarea datelor inițiale
III.4.1. Eșantionul investigației constatative
III.4.2. Metodele și instrumentele cercetării constatative
III.5. Rezultate ale investigației constatative
CAPITOLUL IV. INFLUENȚA ARTELOR POPULARE MATERIALE ASUPRA CREATIVITĂȚII ELEVILOR
IV.1. Cercetarea propriu-zisă
IV.1.1. Scopul și obiectivele cercetării
IV.1.2. Ipoteza cercetării
IV.1.3. Variabila independentă și variabilele dependente
IV.2. Rezultatele cercetării
IV.3. Modalități de valorificare a rezultatelor cercetării. Curriculum complementar
IV.4. Dezvoltarea cercetării
IV.4.1 Post-testul
IV.5. Analiza lucrărilor practice
IV.6. Evaluarea la distanță (Re-testarea)
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ANEXA NR. 1.
ANEXA NR. 2
ANEXA NR. 3
ANEXA NR. 4
ANEXA NR. 5
ANEXA NR. 6
ANEXA NR. 7
INTRODUCERE
Motivația alegerii acestei teme se regăsește în pasiunea autorului pentru arta populară, pasiune care se reflectă și în activitatea desfășurată în cadrul școlii și este concretizată prin înființarea și conducerea unui cerc de macrameuri. Cercul poartă numele de „Flori peste timpuri”, în amintirea distinsei profesor Gabriela Moga Lazăr care a sădit în sufletul autorului pasiunea pentru arta populară decorativă încă din 1987, când participa sub îndrumarea acesteia la dezvoltarea colecției „pomi ai vieții” (colecție de tapiserii binecunoscute și valoroase).
Lucrarea de față își dorește să stabilească și să valorifice potențialul artei populare materiale în educația artistică și mai ales în formarea și dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor.
Lucrarea identifică fundamentele etnografice care pot contribui la dezvoltarea sensibilității estetice a elevilor din învățământul preuniversitar și propune soluții prin care aceste fundamente pot fi introduse în curicula școlară.
Partea teoretică a lucrării este focalizată pe cunoașterea și conștientizarea de către elevi a creației populare materiale: port popular, arhitectură, meșteșuguri (țesătoria, broderia, olăritul, prelucrarea artistică a lemnului, prelucrarea artistică a pielii, prelucrarea artistică a metalelor, împletirea din papură, nuiele etc.) și valorificarea lor în arta înnodării manuale a firelor, numită arta macraméului.
În partea practică se dorește determinarea modului în care familiarizarea elevilor cu arii ale creației populare materiale și însușirea de către aceștia a unor noțiuni etnografice conduce la dezvoltarea capacităților lor creative. Rezultatele cercetării demonstrează faptul că arta decorativă aplicată în școală este favorabilă și eficientă în formarea sensibilității estetice la nivel de cunoaștere/receptare, producere/creare și de practică educațională, precum: flexibilitatea și fluiditatea compozițională, cromatică și ideatică, originalitatea plastică, complexitatea tehnicilor de lucru, varietatea ritmului dintre gol și plin, aplicarea creativă a motivelor și formelor de artă populară materială în lucrările proprii.
Deoarece s-a constatat insuficienta valorificare a potențialului creației populare materiale în curicula preuniversitară, lucrarea de față vine cu propuneri în scopul eliminării acestor neajunsuri.
Noutatea științifică a lucrării constă în stabilirea unei legături clare între studiul artelor populare materiale și dezvoltarea creativității elevilor.
Pentru prima dată în această lucrare:
– A fost determinată existența legăturii dintre studiul artelor populare și dezvoltarea creativității;
– A fost identificată interacțiunea dintre aptitudinile pentru arta populară materială și aptitudinile generale – inteligența și creativitatea;
– A fost creat un curriculum complementar, si au fost puse la punct schițe de proiect și proiecte didactice în scopul introducerii studiului artelor populare în curricula elevilor din clasele primare.
Lucrarea este constituită din patru capitole, concluzii generale, bibliografie și anexe. Primul capitol este unul teoretic, celelalte trei fiind parte integrantă a demersului investigativ. La finalul lucrării sunt formulate recomandări practice, adresate direct practicienilor în învățământ, care pot contribui la dezvoltarea creativității elevilor prin studiul artelor populare materiale.
CAPITOLUL I. VALORI AXIOLOGICE ALE ARTEI POPULARE MATERIALE ÎN DEZVOLTAREA SENSIBILITĂȚII ESTETICE A ELEVILOR
I.1. Conceptele de etnopedagogie și etnografie
Paradigma educatie si artă este unul dintre factorii fundamentali care modelează Omul, personalitatea. Carmen Cozma o caracterizează din perspectivă filosofică si psihopedagogică drept două manifestări fundamentale ale omului: „Educatia si arta sunt forme ale vietii spiritului născute din nevoi interioare profunde si care probează un rost hotărâtor în devenirea fiintei umane. Sunt două coordonate de bază pentru om, pentru capacitatea acestuia de a constientiza propriile trebuinte si aspiratii; ele tin de nevoia sinceră si permanentă a omului” În contextul principiului integralizării educatia si arta se identifică în relatia reciprocă de sustinere, îmbogătire si aprofundare.
Relatia dintre educatie si artă asigură umanizarea si culturalizarea continuă a personalitătii. „Educatia asigură deschiderea fiintei umane către tărâmul artei, către cunoastere si recunoastere, pretuire si cultivare a valorilor artistice; respectiv, formarea unei mentalităti si atitudini fată de fenomenul artistic, dezvoltarea capacitătilor de receptare si de creatie artistică. Arta înlesneste procesul educational, conferă spor de valoare si de eficacitate educatiei.”
Finalitatea realizată de această paradigmă este sintetizată de educația artistică, care devine o dimensiune esențială în teoria și practica educațională contemporană. Educația artistică este parte componentă a unui concept integrator și dinamic al educației care nu are limite de vârstă, în virtutea funcțiilor artei de a dezvolta gustul, dorința, nevoia de valoare, de frumos, dar și de a forma atitudini, capacități, abilități.
Contribuția educației artistice la dezvoltarea personalității după C. Cozma constă în:
Dezvoltarea sensibilității, a simțului estetic și etic;
Stimularea și exersarea imaginației, gândirii și limbajului, a intereselor, a motivației;
Cultivarea atenției și a curiozității, a memoriei, a spiritului de evaluare, de judecată și de înțelegere, a discernământului, a capacităților creative;
Formarea unei atitudini-dispoziții pozitive și active față de cultură civilizație și valori, de promovare a bunului gust și de combatere a alterării acestuia.
Virtuțile educative ale artei rezidă în misiunea ei formativă de educare a omului prin punerea în act a valorilor cu un înalt grad de umanism, a unor adevărate modele umane. Prin educație, valorile artistice și cele estetice printr-un proces formativ, se transformă în deprinderi, în modele de conduită, în fapte de civilizație.
Învățământul artistic, în particular, și instituțiile cultural-artistice, în general, contribuie nu numai la educația artistică propriu-zisă ca finalitate educațională specifică, ci și la valorificarea continuă a tradițiilor culturale, a patrimoniului artei naționale și universale, la stabilirea contactelor și legăturilor interculturale.
În acest context, arta populară, ca parte a culturii naționale, este un domeniu fundamental pentru educația estetică și artistică, poate deveni un model valoric și iconic în completarea și aprofundarea unei culturi generale și de specialitate.
Valorile artei populare se înscriu într-un concept mai larg al pedagogiei populare. În pedagogia modernă, tradițiile pedagogiei populare reprezintă obiectul de studiu al unei ramuri aparte a științei pedagogice – etnopedagogia.
Ideea adaptării învățământului la condițiile, particularitățile istorice și culturale ale fiecărui popor a căpătat amploare încă din sec. al XVII-lea. Marele pedagog J. A. Comenius considera că „școala este laboratorul umanității” unde se modelează omul din punct de vedere rațional și spiritual. Factorii determinanți în realizarea instrucției și educației, după Comenius, sunt: părinții, comunitatea copiilor, școala, factorii culturali. Învățământul, ca formă principală de realizare a educației, constă în familiarizarea după anumite metode, sisteme, principii, a tinerilor cu tainele cunoașterii, științei, bunelor moravuri și pietății. Marele pedagog a intuit și principiul interdisciplinarității, aplicat în realizarea educației religioase. Astfel, stimularea sentimentului religios trebuia realizată ori de câte ori era posibil, indiferent că se preda istoria, literatura sau alte științe.
Marele pedagog elvețian J. H. Pestalozzi, care a elaborat și fundamentat teoria învățământului elementar acorda o mare atenție educației în familie. Dezvoltarea omului este privită de pedagog într-o perspectivă de evoluție ascendentă, concentrică, având ca punct de pornire familia, după care urmează poporul, statul, umanitatea. Pestalozzi considera casa părintească a fi o școală a moralității și a statului, pleda pentru dezvoltarea multilaterală și armonioasă a personalității prin trecerea de la cercul familiei la mediul social apropiat, prin luarea în considerare a valorilor întregii omeniri.
În favoarea caracterului popular și național al educației s-a pronunțat și K. D. Ușinski. Pedagogul rus considera că limba și cultura unui popor trebui să se reflecte în conținutul și modalitățile de a face educație.
În arealul românesc ideea despre caracterul național al educației a căpătat o largă circulație. Una dintre primele contribuții în acest sens este activitatea iluministă a lui Gh. Asachi, care a înființat primele instituții de învățare cu predare în limba română. Educația, în concepția lui, constituie principala necesitate a oricărui popor.
O serie de pedagogi români care au activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precum Gh. Barițiu, Ion Popescu, Ioan Slavici, Petru Pipoș ș.a., au făcut din această idee un principiu pedagogic, în conformitate cu educația tinerei generații trebuie să se realizeze în spiritul tradițiilor și particularităților naționale ale poporului. Educația națională trebuie să se întemeieze pe studiul limbii materne și al istoriei naționale, dar și pe cultivarea dragostei față de umanitate.
Cel mai strălucit exemplu de valorificare a înțelepciunii, creației populare prezintă activitatea pedagogică și literară a lui Ion Creangă. „Sistemul său pedagogic, luat în ansamblu, afirmă T. Cibotaru, se bazează pe concepția și înțelepciunea milenară a poporului nostru. Ideile noi ale pedagogiei științifice i-au servit mai mult ca imbold în creația didactică, care, în fond, se prezintă ca o sinteză a pedagogiei populare.”
Creangă acorda o mare importanță aborat și fundamentat teoria învățământului elementar acorda o mare atenție educației în familie. Dezvoltarea omului este privită de pedagog într-o perspectivă de evoluție ascendentă, concentrică, având ca punct de pornire familia, după care urmează poporul, statul, umanitatea. Pestalozzi considera casa părintească a fi o școală a moralității și a statului, pleda pentru dezvoltarea multilaterală și armonioasă a personalității prin trecerea de la cercul familiei la mediul social apropiat, prin luarea în considerare a valorilor întregii omeniri.
În favoarea caracterului popular și național al educației s-a pronunțat și K. D. Ușinski. Pedagogul rus considera că limba și cultura unui popor trebui să se reflecte în conținutul și modalitățile de a face educație.
În arealul românesc ideea despre caracterul național al educației a căpătat o largă circulație. Una dintre primele contribuții în acest sens este activitatea iluministă a lui Gh. Asachi, care a înființat primele instituții de învățare cu predare în limba română. Educația, în concepția lui, constituie principala necesitate a oricărui popor.
O serie de pedagogi români care au activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precum Gh. Barițiu, Ion Popescu, Ioan Slavici, Petru Pipoș ș.a., au făcut din această idee un principiu pedagogic, în conformitate cu educația tinerei generații trebuie să se realizeze în spiritul tradițiilor și particularităților naționale ale poporului. Educația națională trebuie să se întemeieze pe studiul limbii materne și al istoriei naționale, dar și pe cultivarea dragostei față de umanitate.
Cel mai strălucit exemplu de valorificare a înțelepciunii, creației populare prezintă activitatea pedagogică și literară a lui Ion Creangă. „Sistemul său pedagogic, luat în ansamblu, afirmă T. Cibotaru, se bazează pe concepția și înțelepciunea milenară a poporului nostru. Ideile noi ale pedagogiei științifice i-au servit mai mult ca imbold în creația didactică, care, în fond, se prezintă ca o sinteză a pedagogiei populare.”
Creangă acorda o mare importanță educației în familie, care avea un rol deosebit în constituirea personalității omului și cetățeanului. Creația populară, cunoscută foarte bine de Creangă, a fost valorificată strălucit în opera sa literară și pedagogică. Astfel, în manualul Învățătorul copiilor, au apărut pentru prima dată textele sale literare Păcală, Acul și barosul, Inul și cămeșa ș.a., care, în afară de experiența de citire, ofereau copiilor și exemple de educație. Școala lui Creangă seamănă mai mult cu o bună familie țărănească din Moldova, în care părinții chibzuiți își educă copiii după tradițiile pedagogice stabilite de veacuri, unde domnește munca, ordinea, sinceritatea, respectul, buna dispoziție.
Unul dintre cei mai înflăcărați susținători ai ideii naționale și învățământului național a fost Onisifor Ghibu. Concepția sa pedagogică se bazează pe conceptul de școală națională. Conform acestei concepții, școala trebuie să educe elevii prin valorile fundamentale ale culturii naționale și în special prin:
Limba maternă, „care este cel mai firesc și mai primordial mijloc al culturii: ea e partea constitutivă a sufletului nostru pe care îl exprimă”
Istoria națională
Patriotismul spiritual local, care cuprinde istoria și geografia ținutului, folclorul și tradițiile locale.
O. Ghibu acordă o mare atenție educației estetice sau, mai bine zis, lipsei acesteia: „Lipsa unei educații estetice în școală a atras după sine o neglijare a limbii noastre materne, care s-a învățat mai mult din punct de vedere al folosului, iar nu al frumuseții, ea a adus cu sine o părăsire a portului popular atât de bogat în combinații artistice și atât de pitoresc, și înlocuirea lui cu fabricate străine, ieftine și slabe, și mai ales urâte, care au dat un puternic avânt și lenei în a lucra și a cugeta; ea a adus cu sine mai departe o părăsire a felului nostru de trai, de clădire și de petrecere, și a fost înlocuit cu un fel mai „practic”, în realitate însă foarte puțin estetic”.
În opinia lui O. Ghibu, educația estetică, ca și educația morală și intelectuală, trebuie să se bazeze pe intuiție: „copiii trebuie să vadă cu ochii lor lucrurile frumoase și să le analizeze. Cu cât vor observa mai amănunțit un obiect de natură, sau operă de artă sau un fenomen, cu atât li se va dezvolta mai mult gustul estetic și cu atât se vor învăța mai mult să iubească natura și arta.”
Ca mijloace ale educației estetice, de care dispune școala primară, O.Ghibu evidențiază scrisul caligrafic, desenul, lucrul manual, cântările și gimnastica. Autorul recomandă: „să se deseneze nu numai obiecte din natură, ci și porturi țărănești, case și curți țărănești, străzi și biserici de ale noastre, prin ceea ce educația estetică e pusă pe cele mai intuitive baze. La lucrul de mână vor trebui cultivate ramurile industriei casnice, așa cum le cultivă sau cum ar trebui să le cultive populația.”
Din perspectiva cercetărilor pedagogice actuale etnopedagogia studiază experiența pedagogică a poporului, elucidează posibilitățile și căile de realizare a valorilor pedagogiei populare în practica științifico-pedagogică, analizează unele fenomene ale vieții populare și determină corelația acestora cu/sau aportul lor în problemele contemporane ale educației. În cadrul fiecărei culturi naționale se realizează dezvoltarea spirituală a întregii comunități etnice; educația tinerei generații se produce și se desfășoară în baza tradițiilor cultural-istorice ale neamului, în spiritul național și universal. Printr-un astfel de demers se procesează umanizarea vieții tinerei generații. Instruirea și educația continuă realizarea acestor deziderate naționale prin care se asigură și minimumul de bază al culturii generale.
Pedagogia s-a format și s-a dezvoltat pe moștenirea culturală a popoarelor și națiunilor, originea experienței pedagogice colective a poporului fiind mereu un subiect actual în științele educației.
Toate manifestările vieții populare au fost și rămân hotărâtoare în educarea și formarea tinerelor generații. Legile nescrise ale poporului pătrund adânc întreaga viață spirituală și materială, reglează relațiile și comportamentul oamenilor, au o puternică influență asupra generațiilor tinere.
Arta populară, într-un concept mai larg, cuprinde întreaga creație artistică populară, care se manifestă prin muzică, dans, folclor literar, folclor plastic, arhitectură tradițională, olărit, țesut, port tradițional etc. Într-o definiție mai precisă, conform Dicționarului de artă populară, arta populară este creația unei comunități întemeiată pe o lungă tradiție, în care, în opere de artă se împletesc funcționalul cu esteticul, în care forma și decorul trebuie să răspundă trebuințelor materiale și spirituale ale indivizilor și colectivităților în materiale de arhitectură, organizarea interiorului, mobilier, țesături, ceramică, unelte, costum, prelucrarea metalelor, pictura pe sticlă etc.
Domeniul creației populare prezintă obiectul de studiu al mai multor discipline de bază, cât și a unora de frontieră, cum ar fi etnologia, antropologia socială și culturală, sociologia rurală, istoria și filosofia culturii, etnoestetica.
Pentru noțiunea artă populară am utilizat în cercetarea noastră termenul creație populară materială, care se referă nemijlocit la cultura materială, spre deosebire de creația populară muzicală, creația populară literară, care se referă la cultura spirituală.
Tradițiile în totalitatea și diversitatea lor reprezintă un fenomen istoric și social ce afectează toate sferele vieții: artă, cultură, psihologie socială, morală, artizanat, producție materială etc.
Întrucât calea de acces la esențele etnografiei noi o conștientizăm și în cadrul evidențelor descriptibile, demersul teoretic și experimental al cercetării descrise în teză este pe deplin fundamentat; fără descrierea etnografică am fi putut luneca în speculații fără suport. Acești tip de epistemologie îi aplicăm în lucrare o aplicare normativă și finalistă, deoarece explică esența valorilor așa cum sunt ele, pentru a cunoaște socio-umanul, profunzimea creației populare, viața materială și spirituală a poporului.
Astfel, descrierea etnografică o realizăm pluridimensional, în profunzimea ei, urmărind dezvoltarea personalității creative a elevului.
În acest context, am realizat studiul etnopedagogiei și etnografiei ca o porțiune restrânsă și unitară din viața materială și spirituală a poporului care potențează dezvoltarea capacităților creative și a personalității creative a elevilor. Explicația/înțelegerea vieții materiale și spirituale este relevată cu/prin inteligibilitatea valorilor populare, fiindcă descrierea se poate substitui explicației, întrucât poate juca o funcție cognitivă similară prin evantaiul de modele practice populare. Viața materială și spirituală, creațiile populare ale unei etnii nu pot fi cercetate în mod șablonard: calitativul, singularitatea, istorismul, indexicalitatea (caracterul local, contextual) nu pot fi surprinse altfel. Am relevat în textul lucrării cultura și exercițiul practic al reflexivității și interogației surprinse în valorile populare.
Tradițiile naționale reflectă valorile esențiale umane, mediul social al națiunii, specificul existenței ei, particularitățile culturii spirituale și ale celei materiale, mediul geografic și cel ambiental.
În studierea tradițiilor relevăm potențialul lor moral și psihologic, valorile lor educative. Anume în tradiții și obiceiuri se cristalizează conștiința națională, se acumulează experiența socială cu un caracter pozitiv, aici se toarce firul care asigură continuitatea generațiilor.
În mediul rural tradițiile au îndeplinit și continuă, parțial, să îndeplinească (să realizeze) o serie de funcții importante cu caracter general-uman și social. Ele sunt un mijloc de reglare a relațiilor dintre oameni, păstrează și transmit experiența socială acumulată de secole.
Un rol deosebit îl are funcția educativă a tradițiilor naționale. Începând cu frageda copilărie și pe tot parcursul vieții, individul educat în spiritul valorilor umane esențiale devine o personalitate atașată de mediul în care a crescut, de comunitatea națională. Astfel, în conștiința lui se cristalizează anumite idealuri morale, convingeri și aspirații naționale patriotice.
Elementele general-umane din pedagogia populară educă tânăra generație în spiritul bunăvoinței, prieteniei, ajutorului reciproc, dragostei și respectului pentru muncă, stimei pentru cei mai în vârstă.
Cultura spirituală a societății se produce în mare măsură prin cultura materială. Astfel, sfera funcționării și vitalității tradițiilor naționale cuprinde și sfera vieții materiale, ramurile tradiționale de producție, meșteșugurile populare, ocupațiile tradiționale.
Potențialul educativ al etnopedagogiei și etnografiei îl reprezintă principiile integralității și independenței, democratismului și umanismului, diferențierii, dezvoltării istorice.
În cadrul CDȘ-ului și la cursurile cercului de artă populară, elevii sunt inițiați în cunoașterea și valorificarea tradițiilor naționale din sfera materială: arhitectura populară, portul tradițional, țesutul, olăritul, alte meșteșuguri. Ei își formează cunoștințe pentru înțelegerea și însușirea valorilor artei populare.
Elevii nu pot înțelege mesajul semantic și artistic al ornamentelor dacă nu cunosc istoria lor, proveniența motivelor și aplicarea lor în diverse domenii ale artei populare, în diferite materiale și tehnici de executare. Corespondențele între folclorul plastic și cel oral, de exemplu, sunt un prilej de interpretare istorico-culturală, deoarece primul este o oglindire, o întruchipare în forme, linii, culori a credințelor, miturilor, legendelor, obiceiurilor, ritualurilor populare. Astfel, climatul social, religios, moral, psihologic al satului tradițional era susținut și reflectat de mediul ambiental.
Aspectul artistic al ornamenticii elucidează particularitățile morfologice, structurale și semantice ale ornamentelor.
Cultura materială națională include locuința, vestimentația, țesutul, olăritul, prelucrarea artistică a lemnului și alte meșteșuguri din industria casnică țărănească.
I.2. Domeniile artelor decorative tradiționale
Obiectele făurite de diferiți creatori și meșteri populari din popor, care păstrează caracterul autentic și specificul etnic al zonei, sunt de folos omului dar sunt și frumoase. Ele se numesc obiecte de artă populară decorativă aplicată deoarece pe ele au fost aplicate ornamente care le-au făcut decorative (frumoase). Astfel, această muncă s-a transformat într-o artă care a apărut și se dezvoltă în popor, fiind practicată din generație în generație și de aceea se numește populară. Natura specială a produselor populare derivă din trăsăturile lor distinctive, care pot fi utilitare, estetice, artistice, creative, culturale, decorative, funcționale, tradiționale, simbolice și semnificative social și religios.
Fiecare popor își are meșterii săi în domeniul artei decorative aplicate.
Toate obiectele confecționate de ei pot fi grupate astfel:
1. După materialul din care sunt confecționate
Astfel, există obiecte din:
Ceramică
Lemn
Textile
Piele
Răchită, papură
Metale, mortar, piatră sau din diferite combinări ale acestor materiale.
2. După modalitatea de confecționare
După felul cum se lucrează cunoaștem:
Broderii
Modelări
Țesături
Crestări, gravări (în lemn, metal)
Împletituri
După sfera de întrebuințare
Se confecționează:
Mobilă
Veselă
Unelte
Prosoape
Costume naționale
Covoare
Jucării
„Meșteșugurile artistice tradiționale includ o mare varietate de produse și de combinații ale acestor tipuri de produse, după cum urmează:
Costume populare și piese de costum (ii, fote, catrințe, cojoace, brâie, bete, marame, traiste, pălării, etc.);
Piese de îmbrăcăminte de factură artizanală, inspirate din costume populare ;
Țesături manuale;
Covoare țesute de mână și tapiserii;
Cusături și broderii;
Împletituri, dantele, macrameuri;
Olărit, ceramică;
Produse din lemn, os și corn (cioplite, crestate, sculptate, incizate, pirogravate);
Mobilier tradițional, sculptat sau pictat (scaune, lavițe, dulăpioare, cuiere, lăzi);
Împletituri din fibre vegetale (papură, pai, răchită, alun, foi de porumb, etc.);
Produse din metal (fier forjat, aramă, alamă, cositor, argint, etc.);
Produse din piatră și marmură;
Icoane pictate pe lemn și pe sticlă;
Ouă încondeiate;
Păpuși – figurine în costume populare;
Bijuterii inspirate din elemente tradiționale și alte podoabe populare;
Instrumente muzicale;
Jucării din lemn, ceramică, fibre vegetale.”
La baza confecționării obiectelor de artă populară se află materialul din care se produc ele. Aflând calitățile diferitelor materiale, oamenii încă din cele mai vechi timpuri s-au gândit cum să le folosească la crearea uneltelor și altor obiecte necesare. De exemplu, observând că o bucata de lut nimerită în foc se întărește ca piatra, că din lutul moale se pot modela diferite forme, ei și-au făcut din ele veselă, iar din piatră, lemn, metale – unelte și alte obiecte necesar. Cu timpul le-au perfecționat forma, făcând-o mai comodă, mai plăcută la vedere. Oamenii admirau frumusețea naturii și au încercat să o reproducă, când ornamentau obiectele apropiate și dragi. Însă atât forma obiectului, destinația lui, cât și modul de ornamentare (ornamente crestate, țesute ș.a.) depind de calitățile materialului.
Forma fiecărui obiect este condiționată de destinația lui. De exemplu, la vasele de ceramică:
– cana are gura largă, ca lichidul să o umple ușor și repede, tortița e într-o parte, pentru ca mâna să nu se ude din găleată sau să nimerească sub jetul de apă;
– ulciorul are gâtul îngust, ca apa să se păstreze în el rece și să fie ușor de astupat, toarta lui e mare și aplicată într-o parte pentru a fi îndemână de dus;
– plosca este plată, ca să nu încurce când e purtată la brâu;
– oalele au gura largă, pentru a fi ușor de pus și luat mâncarea din ele, au câte două torți în părți, deoarece sunt grele și trebuie ridicate cu ambele mâini;
– farfuriile sunt adânci (străchini) sau plate, după cum e și consistența mâncării ce urmează a fi pusă în ele;
– vazele sunt înalte ori joase, largi ori înguste la gură, după cum sunt diferite și buchetele de flori.
Astfel, forma tuturor obiectelor depinde, în primul rând, de destinația lor.
Ornamentul, compoziția ornamentală a fiecărui obiect depinde de forma suprafeței acestuia și de materialul din care e confecționat.
Astfel, ornamentul poate fi plasat pe marginea formelor dreptunghiulare și rotunde, la capete sau de jur împrejurul vaselor. Motivele ornamentale pot prezenta împletituri, broderii, croșetări, modelări,în funcție de materialul pe care se execută.
Meșterii din popor, alegându-și materialul cu care vor lucra, recurg la diferite procedee artistice de lucru: țesut, cusut, modelare, crestare, decupare, împletire, croșetare ș.a. La fel ei aplică și diverse procedee tehnice: frământarea lutului, albitul pânzelor, curățitul răchitei, prelucrarea pieilor (cojoace, pieptare, chimire brodate, încrustate, presate), prelucrarea metalelor (plumb, zinc, alamă, aramă, argint, aur), confecționarea pălăriilor din pâslă, sumănării ș.a.m.d. Corespunzător se folosesc și de uneltele necesare.
Astfel au apărut diferite meșteșuguri: țesătoria, broderia, olăritul, prelucrarea artistică a lemnului, împletitul, prelucrarea artistică a pielii, împletirea din răchită, papură, pănuși, prelucrarea artistică a metalelor ș.a.
În arta decorativă aplicată materialul servește drept mijloc artistic. Frumusețea, finețea și alte calități ale materialului folosit de meșter imprimă obiectelor de artă aplicată acel farmec care bucură privirea. De exemplu, firele de lână cu puf gingaș, lutul poros de culori mate, nuielele de răchită de aceeași lățime, ce asigură frumusețea împletiturii, luciul lemnului, culoarea mată sau lucitoare a metalelor – toate acestea sunt izvoare de frumusețe în mâinile iscusite ale meșterilor, care știu a le alege și evidenția.
Un important rol în arta populară îi revine coloritului (culorile și îmbinările de culori folosite de meșterii populari la înfrumusețarea obiectelor). Și în colorit se observă anumite îmbinări tradiționale specifice unui popor. Coloritul în arta fiecărui popor depinde în mare măsură de natura înconjurătoare.
La popoarele din țările baltice predomină culorile albastru, cafeniu, îmbinări de culori apropiate: galben cu cafeniu, roșu cu vișiniu. La popoarele asiatice culorile sunt mai deschise, frecvente fiind albastrul deschis, galbenul, oranjul după cum sunt și cerul asiatic, nisipurile, vegetația.
Natura plaiului nostru este bogată în culori aprinse, contraste, această realitate condiționând și coloritul tradițional moldovenesc. Meșterii populari caută cele mai frumoase îmbinări de culori pentru a obține un efect artistic cât mai înalt. Iar cele mai îndrăgite sunt culorile din natura înconjurătoare, pe care ochiul s-a deprins să le admire în permanență.
Obiecte ale artei populare decorative aplicate întâlnim atât în sălile muzeelor, cât și în localitățile unde trăim. Copiii trebuie educați să nu treacă nepăsători pe lângă ele, să le observe pe cele mai frumoase, să le pătrundă sensul, să profite de ocazia de a însuși metodele și procedeele artistice și tehnice ale meșterilor, să încerce să creeze și ei asemenea valori, ba chiar și mai frumoase, spre prosperarea artei poporului.
I.3. Meșteșuguri tradiționale
Motto:
„Arta populară este o artă primitivă.
De aici rezultă farmecul ei, de aici și pericolul,
din ce în ce mai amenințător, al cotropirii
și nimicirii sale în fața presiunii vieții moderne”
(G. M. Cantacuzino, Frumosul românesc în concepția și viziunea poporului)
Arta populară se afirmă la intersecția dintre magic și estetic și este o componentă tulburătoare a sufletului românesc. Obiceiurile și credințele străvechi oferă date concludente asupra îndelungatelor tradiții de viață sedentară a populațiilor care s-au succedat în cuprinsul spațiului carpato-danubian-pontic.
I.3.1. Țesutul
Domeniul țesăturilor este alcătuit din cel mai mare număr de piese și de cunoștințele celui ce practică acest meșteșug. Au fost descoperite fragmente de țesături datând încă din epoca bronzului pe teritoriul țării noastre, mai precis amprente ale acestora au fost găsite pe fundul unor vase din perioada respectivă. Acest meșteșug a fost practicat de femei. Ele erau cele care cultivau, pe suprafețe mici de pământ, inul și cânepa. De la semănat și până la recoltat, țărăncile erau cele care îngrijeau aceste culturi. Culesul plantelor nu însemna numai aprovizionarea cu leacuri naturale, ci și o importantă sursă de inspirație cromatică. Se știe că alegerea și combinarea culorilor presupuneau nu numai pricepere, ci și simț artistic și temeinice cunoștințe.
Pentru colorarea țesăturilor se foloseau: mentă, anin, urzică pentru culoarea neagră; coji de zarzăr și nuc pentru maron; vine de salcie pentru vișiniu închis; coji de vișin și de dud pentru vernil; rădăcină de păducel pentru albastru închis; nalbă pentru gri deschis; foi de ceapă pentru galben și crem; crin pentru violet; sunătoare pentru culoarea nisipului. Femeile se adunau și lucrau în clacă, fie muncind pentru ele, fie pentru cea în casa căreia se adunaseră.
Țesăturile erau realizate la războiul manual având ornamente fiziomorfe: cosmomorfe, fitomorfe, zoomorfe și antropomorfe. Am identificat chenare ce subliniau, completau și scoteau în evidență compoziția câmpului central. Coloritul era dat de albastru, verde, roșu, vișiniu ce reprezintă fondul și determină cromatica ornamentelor. Uneori, elementele modelelor se realizau prin tehnica alesului în relief, băteala fiind trecută de mai multe ori printre firele de urzeală.
Operațiile premergătoare țesutului erau urzitul și năvăditul, adică firele de urzeală se așezau în stative sau în războiul de țesut, trecând prin spată și înfășurând pe suluri, apoi se stabilea numărului de ițe și ordinea în care acestea urmau a fi ridicate sau coborâte.
După terminarea țesutului, se tăiau firele de urzeală și se trecea la finisarea țesăturii: se legau nodurile firelor de urzeală, se curăța țesătura de impuritățile ascunse ale lânii și se calca țesătura.
Din punct de vedere al materialului din care sunt confecționate țesăturile se clasifică în două grupe: țesături din fibre de origine animală – lână, păr de capră, borangic și țesături din fibre de origine vegetală – in, cânepă, bumbac. După funcția pe care o îndeplinesc și locul pe care îl ocupă țesăturile în cadrul interiorului locuinței, sunt:
1. țesături de uz gospodăresc – ștergare simple de cânepă, cearșafuri de câlți sau de cânepă, fețe de masă.;
2. țesături funcționale decorative sau strict decorative – lăicere, scoarțe, chilimuri, fețe de pernă, perdele;
3. țesături de caracter ceremonial – ștergare și prosoape de nuntă, șervete pentru înmormântare, perne, scoarțe, foarte importante din punct de vedere artistic.
Pomul vieții e întâlnit pe toate categoriile de țesut din lână și bumbac.
Covoarele moldovenești, confecționate în gospodărie sau în atelierele de la mănăstiri, au un specific aparte datorită, pe de o parte fondului străvechi caracteristic românilor, iar pe de altă parte condițiilor social istorice în care au evoluat.
Portul popular românesc
Costumul popular este unitar și diferit de la o zonă la alta. Sunt 2 tipuri de costum popular femeiesc: cu catrințe pereche și cel cu zavelcă sau vâlnic.
Costumul cu catrințe se compune din cârpă albă de in sau bumbac, cămașă lungă până la glezne, catrințoi în spate și fâstâc în față, brâu lat și brăciri înguste, vestă și haină lungă cu brânaș negru ori albastru, pieptar, opinci sau iminei.
Costumul cu zavelcă cuprinde cârpă albă de bumbac, cămașă lungă compusă din ciupag și poale cusute împreună cu zavelca încrețită sau vâlnic încrețit.
Costumul popular din zona Suceava. „se remarcă printr-o croială mai simplă, care dă corpului o linie zveltă. Cămașa sau ia este din bumbac, in sau cânepă și se croiește din două foi, care se strâng în jurul gâtului prin creți. Ea este ornamentată cu broderii în mai multe culori, îmbogățite cu fire de aur și argint și cu mărgele.
Motivele de broderie care împodobesc altițele, mânecile și piepții au diverse forme geometrice, motive florale și imagini de păsări și animale, în cele mai variate culori.
Pe mâneci motivele sunt înguste și așezate mai întotdeauna în linii diagonale, spre deosebire de celelalte regiuni unde motivele urmăresc liniile verticale și câteodată și liniile orizontale. Mânecile acestor forme de ii fiind foarte bogat împodobite, se termină în partea de jos pe o manșetă formată dintr-un galon foarte îngust.
Partea de jos a iei, care are croială tot în clini, este conturată pe margine cu același motiv îngust de broderie de pe mânecă.
Fotele sunt dintr-o bucată în formă dreptunghiulară, care înconjoară corpul și se petrece în partea stângă. Ele sunt țesute din lână în culori închise, mai mult pe negru și conturate pe margine la fel și pe linia de lungime printr-un chenar mai lat, sau mai îngust în mai multe culori, unde însă predomină roșul.
În această regiune fotele sunt și în dungi înguste verticale în diferite culori, pe un fond închis. Fota se înfășoară strâns în jurul corpului și se poartă cu un colț suflecat și prins în talie sub brâu. Pe linia de talie fotele se fixează cu brâu sau cu bete, care înconjoară corpul de câteva ori. Costumul popular din județul Suceava se completează pe cap cu o basma de culoare închisă, terminată de jur împrejur cu franjuri de mătase.
Peste costum se poartă un suman din postav de culoare închisă, cu ornamente bogate din șnururi de lână neagră sau cu o bundiță împodobită cu blană de jder.”
Costumul popular bărbătesc cuprinde cămăși lungi, cu guler și pumnari brodați. La mijloc se încingeau cu o curea lată din piele. Iarna se purtau cioareci strâmți, iar vara izmene mai largi, legate sub genunchi. Peste cămașă se purta un laibăr fără mâneci, din pănură albă ori neagră, cu aplicații decorative.
Sumanul este o piesă de port popular având o tradiție foarte veche în îmbrăcămintea autohtonă care se purta obișnuit în sezonul friguros de iarnă, atât de către femei, cât și de bărbați. Era o haină țărănească lungă, confecționată din pănură sau din țesătură cu același nume. Sumanul tradițional se croia în clini, ca să fie larg. Acești clini se mai numeau și falduri. Croiul unui suman depindea de mărimea persoanei ce urma să-l poarte, din 5,5m până la 6-7 m de țesătură. Părțile componente ale unui suman erau: stanii, dinainții, faldurile, pavele, mânecile și ciupagul sau gulerul mai lat.
Sumanele de sărbătoare erau bogat ornamentate și erau purtate, în special în zilele Crăciunului. În ornamentica sumanelor predomina monocromia, culoarea cea mai frecventă fiind negrul cu care se vopseau șnururile numite șaraduri. De cele mai multe ori, lâna pentru sumane se vopsea cu substanțe vegetale, în culoare neagră, dintr-un amestec de scoarță de arin, sovârf, iar pentru fixarea culorii se folosea calacanul (piatra vânătă).
I.3.2. Împletitul
Meșteșugul împletitului, în special din paie, ca și toate meșteșugurile din fibre naturale, este cunoscut încă din Antichitate.
Împletitul din nuiele de răchită era cunoscut din cele mai vechi timpuri. Dacă cele mai groase nuiele erau folosite pentru coșuri de porumb sau garduri în jurul curților, din nuielele mai subțiri se făceau coșuri pentru căratul fructelor sau a strugurilor. De împletitul coșurilor se ocupau mai mult femeile deoarece se cere migală iar întreaga operațiune necesită parcurgerea mai multor etape.
Procedeul de împletire a pănușei se aseamănă cu cel de împletire al papurei. Împletit propriu-zis este firul rezultat prin răsucirea foilor de porumb. Acestea se alipesc, apoi se introduce foaia următoare cu fața subțire înainte, după care se continuă răsucirea. Răsucirea se face spre partea stânga, iar împletirea spre dreapta. Produsul final poate fi ornamentat după cum dorește fiecare meșter. Elementele decorative sunt lucrate separat și aplicate la final pe coșuri, poșete sau genți.
Folosită la obiecte a căror uzură și umiditate este mare, papura a fost din cele mai vechi timpuri considerată un material solid și ușor de găsit în apropierea așezărilor omenești cum ar fi bălți sau iazuri. Ea poate fi utilizată atât la confecționarea de obiecte de gospodărie cât și pentru realizarea de decorațiuni.
În prezent se utilizează 3 metode de împletire a obiectelor din papură:
– împletitul după calapod (tăvițe, pălării, coșuri sau coșulețe și „țesături” pentru îmbrăcarea buteliilor de sticlă sau a damingenelor);
– împletitul papurei prin utilizarea războiului vertical de țesut (rogojine);
– confecționarea articolelor folosind o bandă împletită din 3 fire de papură (ștergători, diverse suporturi de formă ovală, rotundă sau pătrată).
Împletitul din paie: paiele, fragile pe de o parte dar și extrem de rigide, împletite respectând anumite reguli, sunt recoltate în lunile iulie – august când cerealele ajung la maturitate și la nuanța de un alb – gălbui.
Se spune că meșteșugul este realizat de femeile pricepute deoarece presupune îndemânare, migală și un dezvoltat simț al esteticului. Însă în casa unui meșter am descoperit că toți membrii familiei se îndeletniceau cu împletitul pălăriilor din paie pentru a fi vândute turiștilor.
I.3.3. Prelucrarea artistică a pietrei
Acest domeniu al manifestărilor culturii populare românești, întemeiat pe o tradiție străveche, cuprinde construcțiile și sculpturile eline, daco-romane și medievale românești .
De-a lungul istoriei în aceste centre de prelucrare artistică a pietrei meșterii au produs obiecte de cele mai diferite întrebuințări, cioplind și înfrumusețând materialul potrivit unor tehnici și reguli transmise din generație în generație.
În domeniul pietrei cioplite se constată, ca și în alte meșteșuguri, o specializare pe faze de lucru, o anumită tehnică și anumite unelte care sunt folosite la extragerea pietrei din cariere și altele la cizelarea sau ornamentarea ei. Aceste unelte sunt: răngile, ciocane mari, târnăcoape de diverse feluri, uneltele cu cioc ascuțit, dălți mari.
I.3.4. Prelucrarea artistică a pielii
Cojocăritul este unul din meșteșugurile de foarte veche tradiție în zonele locuite de români. Portul popular românesc cuprinde un număr mare de piese ce prezintă însușiri estetice remarcabile lucrate din piele cum ar fi: cojoace scurte sau lungi, confecționate din piele de oaie, pieptare, chimire, bondițe, confecționate din blană de miel și capră, curele late sau înguste și cizme din piele de bovine, opinci din piele de porc, traiste sau podoabe, dar și căciuli de diferite tipuri: căciulă țuguiată mai veche, căciuli cu două ,,etaje'' ambele confecționate din piele de cârlan. Unele obiecte de îmbrăcăminte erau făcute în gospodăriile țărănești (opinci, căciuli), altele erau lucrate în ateliere specializate. Pregătirea pieilor se făcea prin tăbăcire sau dubire, se argăseau, se uscau, se lustruiau, se vopseau, se croiau și se coseau.
Un aspect important al cojocăritului era decorarea sau împodobirea obiectelor prin broderii cu lâna, mătase, fir de aur sau argint, cu mărgele, paiete, sticlă, cu aplicații din piele, împletiri din fâșii subțiri de piele sau ștanțare cu diferite ponsoane. De obicei, la un cojoc se întâlnesc trei sau patru tehnici combinate. Cea mai importantă tehnică și cea mai pretențioasă o constituie broderia. Cromatica poate fi vie sau discretă, în funcție de zona etnografică. Datorită valorii sale estetice, cojocul lucrat din blană de miel se îmbrăca la ocazii festive sau la târg indiferent de anotimp.
I.3.5. Croșetare/Împletitul cu cârligul
Împletitul cu cârligul /croșeta / era cunoscută încă din vechime. În timpul săpăturilor arheologice au fost găsite vase tripoliene cu imprimări de pânză împletită astfel, cele mai vechi pânze fiind probabil plasele de prins pește. În portul popular împletitura numită ,,dantelă'' o găsim la marginea basmalelor, la cămașile femeiești și bărbătești.
Tehnica împletitului cu croșeta este simplă. Elementul principal este lănțișorul. În structura horboțelelor ele formează ochiuri și stâlpușori (piciorușe). Varietatea punctului de pornire a stâlpișorilor împletiți duce la constituirea mai multor tipuri de rețele de horboțică, cele mai răspândite având la bază pătrățelele. Ornamentele acestor piese sunt organizate în jurul unui motiv central sau se repetă pe rețeaua împletiturii într-o succesiune ritmică.
În multe cazuri, în scop decorativ la dantelă, compoziția ornamentală se mărește spre capetele ei pe baza adăugării ochiurilor, formând valurile, aceste horboțele numindu-se farborate. În partea de jos se execută și zimți sau colțurele, care marchează capătul horboțelei. Uneori horboțelele se termină cu clopoței (motocei). Astfel de motocei se întâlnesc la perdelele mici de la ferestre. Cele mai răspândite motive ornamentale sunt: șuvoiurile, coarnele berbecului, prescura. Bogat este și ornamentul vegetal tipologic-pomul vieții, strugurele, frunza viței- de- vie, dar și motivele zoomorfe – cucii, curcanul, ochiul boului, urechea porcului. Motivele ornamentale: hulubul și bradul, cerbii și copacul, cucoșii și copacul se înscriu în grupul motivelor arhaice cu semnificație mitologică.
I.3.6. Olăritul
Producerea ceramicii populare parcurge mai multe etape, fiecare din acestea grupând o serie de operații:
a. După extragerea lutului din anumite ,,vine'' ale solului local se face dospirea și frământarea argilei înmuiate cu apă, operație foarte importantă, deși relativ simplă ca tehnică, de buna ei împlinire depinde plasticitatea pastei. Lutul se bate cu maiul de lemn, se frământă cu mâinile.
b. Curățirea pastei de impurități asigură o coacere uniformă a vaselor. După refacerea bulgărilor urmează a doua batere și frământare și o scurtă perioadă de dospire.
c. Formarea vasului este cea care dă măsura măiestriei meșterului olar. Dintr-un bulgăre de lut înmuiat pe care îl așează pe roata de lemn ce o acționează cu piciorul, olarul modelează strachina, ulciorul sau orice altă formă dorită, firește în acord cu tradiția formelor locale. Modelarea vasului parcurge mai multe faze care se succed cu repeziciune, trecând de la sferă, la trunchi de con și cilindru, fiind anevoie de urmărit căci pare o singură și continuă operație de formare a vasului.
d. După ce este modelat vasul se pune la uscat, la umbră, timp de câteva zile.
e. Angobarea vaselor constă în acoperirea lor cu substanță colorată, albă sau roșie, făcută din humă diluată în apă pentru a astupa eventuala porozitate a vasului.
f. Împodobirea vaselor se realizează prin diferite procedee specifice fiecărui centru.
g. Arderea vaselor se face într-un cuptor anume construit.
h. După primul ars vasele se scot și se acoperă cu glazuri.
i. Se face a doua ardere în decursul căreia sunt pietrificate smalțurile.
Formele pe care le produc olarii români trebuie să corespundă diverselor cerințe. Pot fi grupate în trei categorii:
a. Forme întinse: străchini, blide, farfurii.
b. Forme înalte: ulcioare pentru apă de diferite mărimi, cu gât înalt sau scund, oale pentru lapte, oale pentru gătit ale căror dimensiuni variază. Oalele sunt diferite ca siluetă, ca poziție a mânerelor, ca deschidere a gurii.
c. Forme compuse: vase pentru flori, ploști, figurine de tot felul, ocarine, sfeșnice. Diversitatea aceasta de forme nu este făcută însă la întâmplare. Fiecare centru de olari lucrează un anumit tip de vase care este atât de bine cristalizat încât centrul poate fi cu ușurință recunoscut după tehnică, formă sau decor.
Un criteriu fundamental după care poate fi împărțită ceramica populară în categorii mari este felul de ardere a vaselor în cuptor. Acest criteriu împarte ceramica românească în două mari familii: olăria roșie și olăria neagră, dar delimitează și două mari arii și două mari tradiții ale ceramicii românești:
1. Ceramica neagră- de tradiție dacică, care se regăsește în Bucovina (Marginea);
2. Ceramica roșie- de tradiție romană (smălțuită și nesmălțuită).
Ceramica neagră se obține din aceeași pastă ca și ceramica roșie deosebirea constând doar în arderea specială cu fum a ceramicii negre. Trebuie amintită și tehnica specifică de ornamentare a ceramicii negre, care se face prin lustruirea cu o piatră specială și cu o bucată de piele. Efectul decorativ obținut este remarcabil: urmele cenușii lăsate de piatră se armonizează într-un fel inedit cu negrul metalic al vasului.
Cel de-al treilea criteriu de împărțire a ceramicii populare îl constituie sistemul de ornamentare:
a. Ceramica ornamentată prin desenare sau pictare.
b. Ceramica decorată cu elemente în relief.
Cea mai răspândită tehnică de decorație folosește un corn de vită având în vârf o pană de gâscă. Din corn se scurge culoarea prin pana de gâscă.
Toate culorile folosite sunt naturale. Roșul se obține dintr-un pământ bogat în oxid de fier (numit rușeală). Negrul provine dintr-un pământ special, găsit în eroziunile de pământ după ploi. Verdele se obține din zgura produsă prin arderea în cuptor a sârmei de cupru. Albul e preparat din var amestecat cu piatră albă de munte, arsă și pisată. Galbenul este obținut din huma de Medgidia (motiv pentru care se găsește mai rar), amestecată cu rușeală.
I.3.7. Pictura icoanelor pe sticlă
Despre icoana pe sticlă se spune că aceasta se lucrează după model (izvod, izvor). Izvodul era scos periodic de vechi meșteșugari români pentru a se executa câteva lucrări și după aceea era iar pus la păstrare.
Există câteva elemente tipice unei icoane pe sticlă: se desenează un personaj sau mai multe, restul spațiului se umple cu chenare de flori, chenare de sfoară răsucită (Nicula), steluța de Făgăraș (Țara Oltului). În Moldova icoanele sunt împodobite cu flori mai mari decât oamenii.
Culorile se folosesc aproape necombinate, poate doar mai stinse sau mai luminate. Poate fi un personaj central ca Maica Domnului ce apare în trei ipostaze: veselă cu Sfântul Prunc, îndurerata cu Iisus pe cruce sau la Nașterea Domnului.
Rama se freacă cu lumânare și cu peria pentru a se obține un luciu de icoană veche. Un detaliu interesant este faptul că icoanele pe sticlă au un chenar pentru a se ști până unde se întinde icoana (pentru a nu se crede că a fost acoperită de ramă).
I.3.8. Încondeiatul ouălelor
Motivele ornamentației ouălelor încondeiate sunt numeroase și fiecare motiv se prezintă în mai multe variante, care se diferențiază în funcție de localitate. Variază chiar și în același sat și variat iese același motiv din mâna aceleiași persoane care încondeiază.
Motivele decorative cele mai des utilizate sunt:
zoomorfe: albina, broasca, șarpele, melcul; fitomorfe: frunza bradului, garoafa, spicul grâului; skeomorfe: grebla, lopata, fierul plugului, clinul ce se formează la croirea cămășilor și mânecile, desagii și brâul popii; diverse: calea rătăcită, crucea Paștelui.
I.3.9. Prelucrarea artistică a lemnului
Prelucrarea lemnului este un alt meșteșug care reprezintă o constantă în arta tradițională românească. Lemnul a fost întotdeauna un material sensibil în care meșterul popular a pus atât îndemnare cât și simț artistic. Din punct de vedere ornamental, obiectele de lemn suplinesc lipsa culorii prin evidențierea însușirilor naturale ale esenței lemnului.
Pe obiectele tradiționale din lemn, ca motive ornamentale se remarcă: dintele de lup, zimții, spirala și cercul incizat sau decupat prin care se face trecerea spre cosmomorf, realizându-se decorații de mare vechime ca roza vânturilor, sau motivul solar în toate variantele lui. Se constată, de asemenea, pătratul, rombul, sau arcul de cerc și funia sau torsada prin care se realizează zoomorful reprezentării șarpelui, iar ornamentele vegetale, de obicei reprezentate în manieră naturalistă și uneori stilizat – crenguța de brad, frunza, conul, floarea – recurg la rezolvarea motivului în funcție de tehnica folosită tot prin tușa dreaptă sau curbă derivată din arc de cerc.
Blidarul este o piesă de mobilier fixată pe perete, cu 2 – 3 rafturi, prevăzute cu stinghii la capete, în care se așează vasele. Rafturile sunt pictate sau crestate la capete cu diferite modele geometrice. În trecut această piesă de mobilier destinată uzului în bucătărie era mândria norei în fața soacrei sau vecinelor cârcotașe, pentru ca acolo se puneau farfuriile cele mai frumos pictate și nici urmă de praf nu era.
Tezaurul elementelor stilistice, ca și a compozițiilor florale pictate pe mobilier a fost preluat de pe casetele tavanelor bisericești. Toate materialele pentru prepararea vopselelor erau de natură animală, vegetală și minerală și erau pregătite după rețetarele secrete ale meșterilor.
Lada este o piesă de mobilier țărănesc în care se păstrau diferite obiecte sau produse. Sunt de 2 tipuri: lăzi de cereale și lăzi de zestre. Lăzile de zestre se folosesc pentru haine si lenjerie. Ele se așează la capătul patului, și sunt realizate din lemn de fag, stejar sau frasin. Capacele lăzilor pot fi plate sau bombate. Decorarea lăzilor de zestre se realizează prin crestare și pictură. Fiecare zonă folosește motivele geometrice specifice.
Porțile construite din lemn (Gorj, Ciuc, Maramureș, Făgăraș, Târgu-Jiu) sunt monumentale și bogat ornamentate prin cioplire, sculptare. Stâlpii ciopliți ai porților au adesea siluete umane, care apără simbolic precum o oaste, având un caracter protector. Pe toată suprafața stâlpilor apar motive vegetale și geometrice.
Din punct de vedere constructiv bisericile de lemn se pot împărți în câteva grupe principale: cu structură în cheotori, în căței, pe stâlpi, din nuiele împletite și bordeie.
Bisericile de lemn sunt interesante din punct de vedere constructiv. În ele se conservă o adevărată colecție de rezolvări tehnice cu rădăcini din epoci preistorice și îmbunătățiri de-a lungul timpului, constituind adevărate izvoare de cercetare ale evoluției adăposturilor umane. Tălpile masive de lemn care sprijină pereții și ultima cunună de bârne, au uneori capetele cioplite în forma capului de cal, împodobite cu simboluri creștine.
Case tradiționale
Arhitectura țărănească, cea mai completă, cea mai expresivă creație a vechilor societăți rurale, exprimă modul de viață, comportamentele tehnice, sociale și spirituale ale acestora. Constituindu-se ca semn al prezenței omenești în natură, ca expresie a universului interior al omului, arhitectura caracterizează individualitatea comunității, ilustrându-i simultan comanda socială, posibilitățile materiale și tehnice și, nu în ultimul rând, gradul de sensibilitate artistică.
Prezentând indicii semnificative pentru conturarea cadrului vieții cotidiene, pentru modul de asigurare al adăpostului permanent și durabil, caracteristic populațiilor sedentare, locuințele țărănești constituie un material de cercetare deosebit de interesant și util pentru arheologi, istorici, etnografi, arhitecți.
Caracteristicile fundamentale ale arhitecturii populare românești – funcționalitatea, adecvarea scopului și a mijloacelor de realizare, măsura și armonia în stabilirea proporțiilor și a decorului, expresivitatea, integrarea în peisaj dau unitate, personalizând, în același timp, realizările arhitecturii noastre țărănești.
Casele țărănești au dimensiuni relativ reduse, 4-8m pe latura scurtă și 7-15m pe latura lungă, cu 1-4 camere. Casa avea o prispă plasată pe 1, 2, 3 sau 4 laturi, un fel de terasă scundă, înaltă de 30-60cm, lată de 40-160cm, construită din piatră si pământ bătut. Ea are un rol foarte important în estetica locuinței, fiind frumos împodobită.
În zonele de câmpie, erau răspândite casele construite integral din pământ, iar în zonele de pădure, pe lângă casele din bârne, s-au construit case cu pereți din nuiele împletite pe stâlpi, lipiți cu un strat gros de lut; apar pereții din ceamur (pământ înmuiat cu apă, amestecat cu paie), chirpici, materialul de construcție diferind de la o zonă la alta.
Tipuri de locuință:
Bordeiul este cea mai veche formă de locuință, rămasă din vremuri preistorice și cunoscută în majoritatea țărilor europene. În regiunea de câmpie bordeiul era o prezență obișnuită, fiind întâlnit atât la țărănimea înstărită, cât și la conacele boierești sau chiar la biserici. În sudul Olteniei, unde bordeiul se construia în întregime din lemn de stejar, prețul său era mai mare decât al unei case aflate la suprafața solului. Bordeiele se întâlneau în special în Câmpia Dunării. Cu timpul, ele au început sa fie folosite doar de oamenii săraci, care scobeau pământul fără a mai așeza scheletul de lemn, care era înlocuit cu un perete de nuiele. La intrare se afla o primă cameră (gârlici), în pantă, care ducea până la nivelul încăperilor. În camera următoare se afla vatra. Acoperișul bordeiului era făcut din paie și pământ.
Casa construită la suprafața solului, are particularități diferite de la o zonă la alta, amintind uneori de antichitate, alteori de popoarele cu care românii au intrat în contact de-a lungul istoriei. Încăperile obișnuite ale casei țărănești erau tinda, camera de locuit, cămara, camera curată, podul și pivnița. Fiecare încăpere avea de obicei mai multe funcții. Viața de familie se concentra de regula în jurul încăperii în care se afla focul, care dădea căldura, cu ajutorul căruia se preparau alimentele și care asigura lumină în timpul nopții. La casele vechi în încăperea cu vatra locuia întreaga familie.
Casa țărănească se dezvoltă de obicei pe orizontala. De aceea, locuința cu un singur nivel este întâlnită fără excepție în toate satele României, indiferent de vechime, plan sau arhitectură. Casa cu etaj se găsește în proporție de 40%, apărând la sate începând cu secolul al XVIII-lea. La parter erau situate pivnițele, cămările și mai târziu bucătăriile de vară și chiar odăile de locuit. La etaj se găseau camerele de locuit și cele cu caracter sărbătoresc. În Moldova se diferențiază două tipuri de case: casa întărită la care scara de acces era apărată de un zid și o ușă puternică și casa cu foișor, la care în dreptul etajului se află un spațiu larg cu funcție practică, numit și cerdac. Casa cu foișor, întâlnită la sud și est de Carpați, este unul din cele mai valoroase tipuri ale arhitecturii românești. Foișorul este de fapt o lărgire a prispei în dreptul intrării în locuință, casa fiind construită pe o temelie înaltă de piatră, intrarea în pivniță fiind situată sub foișor.
Acoperișul caselor este de obicei în patru ape, excepțiile fiind datorate contactului cu populațiile străine. Pe coama acoperișului se așezau rânduri de șindrile tăiate în forme diferite, iar la capete se puneau țepi, adică bucăți de lemn sculptat sau ceramică smălțuită, viu colorată, reprezentând de obicei păsări.
Amenajarea interioară a caselor este dependentă de funcționalitatea camerelor, de poziția vetrei, a peretelui cu ușa sau cu fereastra. În casa românească nu există loc, piesă de mobilier, fără să fie însoțite de un obicei, credință, semnificație spirituală.
Interiorul se caracterizează prin patru puncte de greutate, repartizate simetric unul față de celălalt: colțul cu sistemul de încălzit sau preparat hrana; colțul cu patul; colțul cu lavițele (așezate în unghi) și masa; colțul cu dulapul de vase. Centrul încăperii rămâne liber. Tot acest aranjament este dovada unei atente economii de spațiu, piesele de mobilier fiind de multe ori incastrate în pereți sau fixate în pământ, formând un schelet fixat pe două sau trei dintre laturile încăperii.
Caracteristice sunt țesăturile ce acoperă unul sau mai mulți pereți din odaia curată sau puse pe pereți ca decor la oglindă, așezate pe pat, sau pe lada de zestre având funcție estetică.
De-a lungul timpului, creativitatea umană a luat diverse forme, redând aspecte de natură tradițională.
Nu putem încheia fără a menționa și folclorul oral în care casa este menționată des în cântece, urături și chiar bocete:
„Căsuța nu ți-a plăcut
Ș-alta mata ți-ai făcut.
Căsuța asta-i luminoasă,
Ți-ai făcut alta-ntunecoasă,
Fără laiță de șezut
Și fereastră de văzut,
Fără ușă și lăcată
Și de nimeni nu-i umblată.”
I.4. Ornamente populare tradiționale
Ornamentica constituie câmpul comun ce leagă toate domeniile artei populare fiind în corelație cu creația orală – folclorul muzical, literar, mitologia populară, credințe, superstiții.
Construirea alfabetului decorativ și simbolic se polarizează în jurul a două principii: fabulativ și practic. Reprezentarea motivelor ornamentale, în orice domeniu practic de realizare a lor, poartă amprenta unor procedee tehnologice, care în dependență de posibilitățile și particularitățile materialului sau tehnicii de lucru, dictează anumite condiții de simplificare și structurare.
„Să amintim, scrie P. Petrescu, și cazurile de „frontieră”, când aceeași imagine poate deveni și din tehnica geometrizantă a țesutului și din stilizarea unui obiect existent în natură: linia frântă în zigzag este ea rezultatul simplu al întreținerii sau este ea imaginea redusă la esență a șarpelui sau, și mai mult, când linia frântă este umplută pe o parte, reprezintă ea imaginea „dinților de ferestrău”, obiect pătruns mai târziu în viața țărănească sau a „dinților de lup”, imagine fixată probabil de o spaimă ancestrală?”
Clasificarea structurală a ornamentației oferă o subliniere mai lejeră a unor particularități specifice a decorului în lemn sau în piatră în dependență de modalitățile compoziționale aplicate. Cele mai frecvente metode de structurare a ornamentelor pot fi polarizate în jurul următoarelor principii compoziționale: omogen – eterogen, unilateral – bilateral, dens – dispersat, simetric – asimetric, centric – acentric, principal – periferic – secundar – complementar.
Seriile de semne pe care le înregistrăm în arta populară și care alcătuiesc decorul, fie în arhitectură, fie în ceramică, tapiserie sau alte domenii ale creației populare, sunt în legătură foarte strânsă cu natura, cu mediul ambiant în care a trăit și activat creatorul ei. Dar transmiterea naturii în arta populară nu se face pe cale directă model – copie, ci într-un fel specific, mai frecvent printr-un cod de semne sau simboluri.
În transcrierea realității poporul a dat dovadă de o mare putere de abstractizare și generalizare. Unele din imaginile prezente în viața omului, care i-au influențat direct soarta și i-au impresionat imaginația, cum ar fi soarele, lumina, copacul, calul etc., au fost transformate în cursul unui lung proces de stilizare și sintetizare în semne și simboluri care exprimă esența lor spirituală, materială, artistică și, în multe cazuri – magică. Astfel, majoritatea acestor semne, de-a lungul multor secole, chiar milenii, din preistorie până chiar în pragul secolului al XX-lea, aveau mai mult o importanță simbolică decât estetică și decorativă.
Unele dintre ele – de proveniență păgână, mitică, altele – adoptate ca simboluri creștine, purtau în sine un înțeles anumit, iar fiind combinate în compoziții aveau un mesaj, un subtext cu menirea de proslăvire, de apărare, de invocare a forțelor benefice, a ploii a soarelui, de evidențiere sau de hotar.
În prezent aceste motive și-au pierdut importanța și conținutul semantic, devenind doar mijloace de înfrumusețare a obiectelor de artă populară. după cum menționează R. Vulcănescu, „în atmosfera secolelor XIX – XX s-au polarizat cu timpul tot mai puține și mai destrămate idei mitologice în opoziție cu tot mai multe și mai organizate idei estetice și de creație artistică.”
Unele motive au fost caracteristice unui areal geografic anumit altele au avut o răspândire răspândire teritorială ce se apropie de universalitate, conducând la ideea de unitate globală a felului de a gândi al omului, încă de la începutul existenței sale conștiente. În acest sens, putem vorbi despre un arhetip al formei și ornamentului, cu un potențial conservator imens, care a asigurat existența formei și ornamentului de-a lungul istoriei. C. Prut clasifică arhetipul ca rod al unor procese primordiale. „Cu cât ne îndepărtăm mai mult de prezent, lunecând în trecut, devine tot mai evidentă importanța arhetipului… Comportamentul inițial al primitivului răspunde în esență, aceleași stări de comunicare cu o natură ale cărei legi, de evidentă generalitate, se impun în orizontul subiectiv al acestuia, în sistemul de referințe și de construcție al limbajului său pe măsură ce se lărgește câmpul cunoașterii. Fenomenele cosmice, cu împletirea dintre ordine și haos, lumină și întuneric, viață și moarte, se oferă ca modele ale un ei reprezentări în care polaritățile imediat sesizabile în realitatea tangibilă se traduc prin tensiunea dintre simetrie și asimetrie, cromatică dominantă de alb sau negru, de tonuri deschise sau închise, forme finite sau non-finite. Încă la acest nivel…omul începe să opereze cu elemente de limbaj categorical, suficient unei nevoi de a controla cu mijloace raționale, întregul material livrat de experiență. ..Tot în acea clipă, el transferă din spațiul mintal într-o expresie concretă diverse semen și reprezentări,, față de care începe să păstreze o distanță rituală, necesară unei speciale lecture colective, cu un ecou în ambianța astfel umanizată.”
Treptat, anumite ornamente, simboluri geometrice, abstracte sau fiziomorfe sunt reținute în centrul de interes al practicilor magice, al gândirii fabulative, combinatorii. Astfel, s-a produs o acumulare lentă a unui inventar, simbolic, care cu timpul s-a transformat într-un alfabet aplicat tuturor genurilor de creație populară. „Arta populară, scria Al. Dima, se caracterizează într-adevăr nu printr-o intenție naturalistă, ci mai ales printr-una simbolică, motivele naturale acoperind sensuri către a căror exprimare artistul popular tinde in primul rând. Reprezentarea elementelor naturii e deci numai un mijloc spre scopul final, care e indicarea unor relațiuni între om și puterile misterioase ce-l înconjoară.”
Ornamentica populară nu se supune în totalitate unei funcții simbolice ci are și una decorativă, iar o linie clară între acestea nu poate fi trasă, deoarece drumul de la decorativ spre simbolic și, invers, de la simbolic la decorativ a fost străbătut de mai multe motive, de-a lungul vremii.
Din punct de vedere al conținutului reprezentativ sau simbolic, ornamentele se împart în trei categorii:
abstracte sau abstractizate;
concrete sau realiste;
simbolice.
În arhitectura populară, decorul cuprinde toate cele trei categorii de ornamente, dar în proporții diferite.
Dintre ornamentele abstracte sau abstractizate, cea mai frecventă în decorul arhitectural este linia, atât în lemn cât și în piatră. De regulă, este folosirea ca mijloc de marcare a unor spații sau ancadrament pentru compozițiile ornamentale. În afară de linia simplă, dreaptă, se întâlnesc și linii oblice, paralele, în zigzag – caracteristice pentru decorul în piatră, și linii curbe sau sinusoidale caracteristice decorului în lemn, în special cel traforat. Alte elemente decorative abstracte sunt triunghiul, pătratul, rombul, care de regulă se desfășoară în frize și au poziții periferice ceea ce ne permite să credem că au mai mult o funcție decorativă și mai puțin una simbolică.
Categoria ornamentelor concrete sau realiste se bazează pe realitatea înconjurătoare, înglobând reprezentări din natură, din lumea animală și vegetală cât și din viața socială, și se împarte în câteva subgrupe:
ornamente cosmomorfe care cuprind reprezentări ale corpurilor cerești și ale
succesiunii anotimpurilor;
ornamente geomorfe sau toponimice, care constituie reprezentări ale formelor de relief – râuri poteci unda apei;
ornamente fitomorfe – reprezentări ale lumii vegetale;
ornamente zoomorfe – reprezentări ale lumii animale;
ornamente antropomorfe – reprezentări ale omului;
Dintre aceste ornamente, mai frecvent, în decorul în lemn și piatră se întâlnesc cele cosmomorfe, fitomorfe, zoomorfe și mai puțin geomorfe și antropomorfe. Chiar dacă aceste ornamente au ca surse directe de inspirație lumea tangibilă, reală, majoritatea dintre ele, precum soarele, pomul, vieții, calul, omul, oscilează între simbolic și decorativ.
P. Petrescu a calificat aceste ornamente ca motive decorative celebre, menționând că decorul arhitectural, de altfel, ca și cel ce ține de ceramică, tapiserie și alte genuri de artă populară, are un număr foarte mare de ornamente, forme, dar ele se grupează în câteva familii mari de motive ornamentale.
Motivul solar este cel mai răspândit atât în decorul în lemn, cât și în piatră, ocupând încă din cele mai vechi timpuri un loc privilegiat în credința omenirii. Semnele solare, în cadrul arhitecturii tradiționale, se întâlnesc în compoziția ornamentală a fațadei casei, pe acoperiș,, pe porți și beciuri.
Atât în decorul arhitectural, motivele solare sunt repartizate pe liniile de hotar între spațiul intern, cunoscut, real, și cel din afară, necunoscut, ostil, în scopuri apotropaice.
Un alt motiv foarte răspândit în decorul arhitectural este pomul vieții. Făcând parte din triada pomul cosmic, pomul ceresc și pomul vieții, acesta a ajuns până la noi cel mai bine păstrat și frecvent folosit. Ca și motivul precedent își are rădăcini adânci și puternice în mitologia străveche.
Sesizăm astăzi urme puternice ale dendrolatriei care se manifestă imaginativ în arhitectură, tapiserie, ceramică, sculptură dar și în obiceiuri și tradiții cum ar fi pomul de nuntă, pom de înmormântare, plantarea unui arbore la naștere sau deasupra mormântului.
O altă prezență simbolică în decorul arhitectural este imaginea calului. Funcția lui apotropaică este susținută și de obiceiul de a așeza cranii de cal pe stâlpii gardurilor casei, pa îngrăditurile pășunilor sau pe tulpini uscate de arbori. Acest obicei este menționat de către C. Prut: „Vechimea acestei practici este, evident, considerabilă, dacă ținem seama că se recurge la însăși substanța animalului-totem, la o identitate care are prestigiul naturalului…Culegând craniul din locuri izolate, întâmplătoare,…sau din anume părți de teren, rezervate depozitării cadavrelor de cai, omul îl așează în vârf de par, în punctele de tangență ale gândirii sau ogorului cu spațiul înconjurător, cu acea zonă neajunsă sub controlul său și supusă imprevizibilului, circulației forțelor și ființelor malefice.”
În prezent, imaginea calului se întâlnește doar sub formă de artefact, fiind instalată în vârful frontoanelor acoperișului casei sau porții, al fântânii sau la streașina casei, la capătul grinzilor ori la capitelul stâlpilor.
Motivele avimorfe au o prezență modestă în decorul arhitectural, dar destul de semnificativă. Pasărea se întâlnește în motivul pomul vieții, dar apare și în afara lui, având o semnificație independentă și apărând sub formă de cocoș pe creasta acoperișului, sau alte păsări traforate, din compoziția frontonului sau pe ancadramentul ferestrei.
Șarpele este un alt motiv răspândit în arta populară și în decorul arhitectural, dar cu prezențe rarisime, cu precădere în decorul traforat al frontonului. Putem intui două funcții ale motivului serpentiform din compoziția frontonului: ca un mijloc de invocare a ploii, a fertilității dar și ca un simbol, un protector al existenței și stabilității căminului familial, adică șarpele casei.
Astfel, putem concluziona că decorul arhitectural, atât în lemn cât și în piatră, este purtătorul unor însușiri simbolice și decorative caracteristice, de o valoare culturală imensă. Motivele ornamentale fac parte din acel alfabet decorativ și simbolic, caracteristic pentru întreaga artă populară, polarizându-se în jurul unor motive decorative celebre, universale ca soarele, pomul vieții, calul, pasărea, șarpele. Chiar dacă sătenii interpretează aceste ornamente ca simple „flori” sau „păsări”, nu putem tăgădui încărcătura lor semantică, potențele lor magice sensurile lor inițiale.
Pe oricare dintre căi s-ar produce descărcarea sarcinii simbolice și punerea inventarului de motive sub patronajul decorativului, este de reținut și de menționat mecanismul conservator al culturii populare, care a asigurat persistența în timp și spațiu a acestor motive.
I.5. Obiectivele educației estetice
Educarea atitudinii estetice. Atitudinea estetică se exprimă printr-un ansamblu de reacții spirituale ale ființei umane față de valorile estetice (ale naturii, societății și artei). Spre deosebire de alte atitudini specific umane determinate de interesul practic, utilitar, cognitiv, economic etc., în cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii unor trebuințe spirituale, al unor aspirații si nevoi umane. La baza atitudinii estetice se află un interes specific și anume interesul estetic. Efectele acestui interes vizează subiectivitatea ființei umane, sensibilizând-o prin manifestări, cum sunt cele de plăcere, desfătare, dăruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale atitudinii estetice sunt gustul estetic, judecata estetică, idealul estetic, sentimentele și convingerile estetice.
Gustul estetic reprezintă capacitatea de a reacționa spontan printr-un sentiment de satisfacție sau insatisfacție față de obiectele si procesele naturale, de actele și realizările umane sau de operele de artă, privite toate ca obiecte ale însușirii estetice a realității de către om. Reacția de gust estetic se declanșează în momentul contactului cu valorile estetice și se manifestă sub forma unei dispoziții sau trăiri subiective. Prezența gustului se exprimă prin sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de orientare și alegere în concordanță cu legile frumosului. Gustul estetic aparține prin excelență sensibilității și imaginației, fapt pentru care nu poate fi întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, deși se bazează pe anumite criterii uneori imposibil de exprimat pe plan logic. De aceea gusturile sunt diferite de la un individ la altul, fiind dependente de structura personalității, condițiile de viață, experiența acumulată și mai ales de rezultatul educației și al climatului cultural în care trăiește omul. Trăsăturile de personalitate, înnăscute sau dobândite, reprezintă doar premisa apariției, evoluției și diversificării gusturilor. Acțiunea educațională nu-și propune să uniformizeze gusturile, dimpotrivă, luând în considerație spontaneitatea și individualitatea ce le caracterizează să urmărească dezvoltarea și formarea lor în conformitate cu structura și experiența personalității fiecărui elev.
Judecata estetică reprezintă un aspect psihic de natură intelectuală care constă în capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Ea se exprimă sub forma unor propoziții ce condensează impresii argumentate și întemeiate pe criterii de apreciere a frumosului. Dacă la nivelul gustului estetic se consemnează prezența sau absența plăcerii, la nivelul judecății intervine argumentarea și motivarea acelei reacții, se realizează o intelectualizare a gustului estetic. Criteriile folosite în vederea argumentării și motivării pot fi estetice și extraestetice, acestea din urmă putând fi de natură filozofică, sociologică, politică, ideologică, pe prim plan situându-se bine înțeles, cele estetice, celelalte fiind implicate și subsumate acestora.
Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii și norme teoretice care imprimă o anumită direcție atitudinii estetice a oamenilor aparținând unei epoci, națiuni sau categorii sociale. Idealul reprezintă ceea ce este specific, dominant în diversitatea gusturilor estetice și se exprimă prin principii care se impun și acționează la nivelul unei epoci istorice. Fiind specific unei întregi epoci istorice, idealul înglobează o imensă experiență socială și are o relativă stabilitate..
Sentimentele estetice însumează o configurație de emoții, rezultat al unor trăiri mai profunde și de durată a frumosului din natură, societate si artă. Sentimentele estetice reprezintă cea mai înaltă formă de trăire a frumosului. Ele își pun amprenta asupra întregii personalități. Profunzimea și durata trăirii diferă de la un individ la altul, fiind determinată de categoria (tipul) valorii estetice și de structura personalității. Se disting emoții simple, înnăscute, cu rezonanță biologică (bucurie, tristețe, durere) și emoții complexe, specific umane (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.), toate fiind provocate de receptarea valorilor estetice. Convingerile estetice sunt idei despre frumos care au devenit mobiluri interne, orientând și călăuzind preocuparea omului în vederea asimilării și introducerii frumosului în modul său de viață, în relațiile sale cu lumea și semenii săi. Se poate spune că atitudinea estetică reprezintă rezultatul fuziunii componentelor amintite. Ea se manifestă în mod specific de la un individ la altul.
I.6. Educația estetică și importanța ei în dezvoltarea creativității
Educația estetică reprezintă “activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane prin intermediul frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat și cultivat la nivelul sensibilității, al raționalității și al creativității umane”.
Ca latură a educației, educația estetică îndeplinește mai multe funcții educative, exercitând o acțiune polivalentă asupra dezvoltării personalității. Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică dintre om și realitate, constând într-o sesizare a generalului în particular.
Arta exprimă întotdeauna ceva, poartă un mesaj, comunicând sentimentele și ideile creatorului pe care “beneficiarul” de artă le receptează și le asimilează într-un mod propriu.
Educația asigură condiții propice pentru stimularea și promovarea creativității în toate domeniile de activitate, inclusiv în activitățile de învățare.
Literatura și arta întregesc imaginea despre lumea înconjurătoare, redând concretul și îndrumând la pătrunderea acestuia, ajutându-l pe micul școlar să înțeleagă, să simtă aspectele realității studiate din unghi artistic.
Educația estetică urmărește pregătirea copilului pentru actul de valorizare- recuperare- asimilare care precede crearea valorilor estetice.
Arta are forță educativă, oferind nu numai o cunoaștere plastică (prin imagini concrete) ci și emotivă (afectivă). A înțelege o operă de artă înseamnă înainte de toate, a o “simți”, a o trăi și abia pe această bază a cugeta asupra ei.
Arta posedă multiple valențe educative și cognitive, adresându-se atât afectivității și imaginației, cât și gândirii și voinței. Primim “cheia” înțelegerii multiplelor forme ale vieții, iar întrepătrunderea obiectivelor educației estetice cu obiectivele celorlalte laturi ale educației capătă sens.
Implicată în întreg proces de formare și autoformare a personalității, educația estetică urmărește în esență:
Dezvoltarea capacității de percepție și înțelegerea corectă a frumosului din realitate;
Formarea conștiinței estetice, a gustului și a simțului estetic;
Formarea necesității și a posibilității de a participa la crearea frumosului în artă și în viața de zi cu zi.
În funcție de valorile estetice utilizate cu precădere în dezvoltarea armonioasă a personalității, se face distincție între educația estetică și educația plastică.
Deosebirea dintre ele privește nu numai conținutul, ci și modalitățile de realizare. Educația estetică are o sferă mai largă, se referă la toate cele trei valori estetice ale naturii, ale societății, ale artei vizând educația pentru frumos prin frumosul din natură, din societate, din artă. Educația artistică este o parte componentă a educației estetice, operează cu valorile artei și utilizează o metodică adecvată fiecărui gen al acesteia.
Sarcinile educației estetice sunt:
1. Formarea atitudinii estetice a școlarului mic față de valorile estetice ale naturii, societății, artei;
Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei.
Prin excelență, arta este creație.
Artele plastice contribuie în mod deosebit la educația estetică a școlarilor, formând și dezvoltând spiritul de observație, atenția, reprezentările spațiale, imaginația creatoare, interesul și plăcerea de a desena și colora, de a modela.
Ca forme și mijloace de educație estetică prin artele plastice, sunt lecțiile de educație artistico-plastică, cercurile de arta plastică, vizita la muzee și/sau expoziții, manifestările speciale (cum ar fi “desenele pe asfalt”).
Copilul are nevoie de libertate de exprimare și se hrănește cu încrederea pe care cadrul didactic i-o insuflă; sprijinindu-l cu materiale, tehnici și modalități de exprimare; îndrumarea nu are voie sa înăbușe creația personală. Conținutul trebuie să rămână la dispoziția și originalitatea copilului.
O pajiște verde presărată cu flori, un parc cu arbuști și arbori falnici, un apus de soare sau un răsărit de lună, reprezintă ocazii întâmplătoare și situații speciale organizate pentru a-i sensibiliza pe copii cu frumosul mediului ambiant. Se vor obișnui nu numai să admire frumosul, ci să-l introducă în viața și munca lor. În om totul trebuie să fie frumos: sufletul, comportamentul și înfãțișarea exterioară.
Școala este locul unde copilul de 6- 7 ani intră cu sufletul curat pentru a primi hrană pentru minte și inima. Procesul educațional are înscrise ca obiective principale:
1. Dezvoltarea la elevi a gândirii artistico-plastice, calitate specifică a gândirii lor creatoare;
2. Dezvoltarea sensibilității, a gustului lor artistic și estetic.
Acțiunile de realizare a obiectivelor sunt direcționate în trei mari categorii:
familiarizarea elevilor din clasele primare cu “gramatica” unor elemente de limbaj plastic;
inițierea lor în problemele actului de creație;
contactul cu frumusețile mediului înconjurător (natura, construcțiile, creațiile folclorice) precum și alte produse artistice.
Cerințele conturate în cadrul amplei orientări amintite sunt:
– elevii să gândească si să se exprime artistic, îmbogățindu-și vocabularul plastic;
– să fie pregătiți pentru a putea descifra și înțelege anumite aspecte din operele de
artă, potrivit vizunii plastice contemporane;
– să organizeze în diferite modalități un spațiu plastic unitar și expresiv;
– să cunoască și să prețuiască bogăția și frumusețea artei populare românești;
– să-și dezvolte capacitatea de a se emoționa și de a aprecia aspectele estetice ale realității înconjurătoare;
– să aprecieze obiecte de autentică valoare artistică și să combată kitsch-ul, dovedind sensibilitate și gust artistic, contribuind la ameliorarea artistică a mediului ambient.
Realizarea cerințelor determină acțiuni care urmăresc:
-familiarizarea elevilor din ciclul primar cu expresivitatea unor elemente de limbaj plastic;
-elevii să cunoască cum să organizeze o suprafață transfigurând-o într-un spațiu plastic, în raport cu structurile compoziționale studiate, pe baza unor opere de artă, a unor creații folclorice;
-să obțină practic, prin îmbinarea unor elemente de limbaj plastic, expresivități cromatice sau acromatice noi, urmărind exprimarea unor sentimente și idei personale;
-să poată descompune, secționa și recompensa în forme plastice structurile studiate din natură, obținând noi expresivități;
-să formuleze judecăți cu gust și valoare artistică privind expresivitatea unor opere de artă, pătrunzând mesajul lor și determinând stilul plastic căruia îi aparțin;
-să iubească arta populară și să aplice în lucrările lor unele rezolvări plastice ale acesteia;
-să manifeste interes pentru arta plastica și să găsească satisfacție în decodificarea mesajelor operelor din expozițiile și muzeele de artă;
-să contribuie afectiv la îmbunătățirea ambianței estetice a mediului lor de viață și de muncă.
Astfel spus, procesul educațional și îndeplinirea cerințelor potențează psihicul copiilor cu noi valori artistice care au rolul de îmbogăți spiritul și a dezvolta entuziasmul pentru cultura artistică.
Totodată orientează întreaga activitate cognitivă și creativă a elevilor către autoformarea unui sistem coerent de noțiuni și a unor modalități proprii de exprimare artistico-plastică.
Pe calea treptei familiarizării cu elementele de limbaj plastic, elevii dobândesc și experiențe specifice printr-o muncă conștientă și productivă.
I.7. Dezvoltarea personalității creative a elevilor prin intermediul artei populare
Idealurile morale, eticheta populară, cultul strămoșilor, dragostea față de muncă, meseriile artistice, munca colectivă în familie, sunt surse ale axiologiei populare și pot avea un caracter integralist în formarea personalității creative a elevilor, în schimbarea pozitivă a acestora, răspunzând oportun tendinței lor creative de a se actualiza, de a se forma ca potențial creativ, căci atunci când studiază, cercetează, descrie valorile artei populare, elevul are tendința de autoactualizare a sinelui, aceste acțiuni reprezentând condiții optime pentru eliberarea și exprimarea sinelui. Tendința pentru autoactualizare este motivația primă a creativității, tendința organismului de a forma noi relații cu mediu, în strădania acestuia de a fi mai plenar „sie însuși”. Creativitatea este manifestarea fundamentală a omului, consideră Rollo May și prin creativitate omul își împlinește ființa în lume. Primul lucru care se poate observa într-un act creator este că el reprezintă o întâlnire. Elevii întâlnesc diferite obiecte ale artei populare, le privesc, le descriu din unghiuri diferite, sunt pasionați de ele. Întâlnirea creatoare a elevilor poate să implice efort voluntar „puterea voinței”, însă definitoriu pentru elevi este gradul de absorbție, gradul de intensitate sau de implicare în activitatea creatoare
R. May diferențiază creativitatea reală sau autentică de pseudocreativitate sau creativitatea escapistă. În primul tip de creativitate persoana își găsește recompensa în realizarea și finalizarea unei anumite activități creatoare; este vorba de o puternică și autentică motivație intrinsecă.
În istorismul lor, valorile populare poartă un caracter „închis” în sensul că, odată create, ele „au închis” actul creației lor. La orele de Opțional și Educație plastică, elevii simt nevoia pentru găsirea unei modalități noi de a vedea lumea, de a crea ceva nou prin nevoia de restructurare, de „stricare” a unui echilibru pentru a ajunge la altul nou. G. T. Land identifică un proces de „deschidere la închidere”, necesar și comun tuturor sistemelor. Denumind creativ acest proces, Land îi descoperă șase funcții: absorbirea informației, defalcarea ei, rearanjarea ei într-un mod diferit, evaluarea utilității acesteia noi configurații, acționarea și furnizarea de răspunsuri la reacțiile din partea mediului. Același autor consideră că procesul creativ se desfășoară în patru stadii: formativ, normativ, integrativ, transformațional. El demonstrează că orice persoană parcurge în decursul vieții mai multe cicluri de creștere și dezvoltare, a căror durată depinde de experiența persoanei, de nivelul ei intelectual, creativ și cultural.
Dezvoltarea personalității creative a elevilor se desfășoară în contextul celor patru stadii precizate de Land, și anume:
– stadiul formativ sau de creștere aditivă se definește prin formarea identității self-ului într-o situație nouă, într-un mediu nou. De acest mediu depinde elevul respectiv, în acest stadiu predomină egocentrismul, elevul învățând regulile mediului nou, fapt care îi asigură treptat siguranța;
– la stadiul normativ sau de creștere replicativă, elevul, după ce și-a stabilit orientarea self-ului într-o anumită situație sau în grup, încearcă să se identifice în cel mai înalt grad cu mediul respectiv și să semene cât mai mult cu membrii grupului. Îi face plăcere și îi dă siguranță faptul că e socotit unul de-ai lor, de-al grupului;
– stadiul integrativ, sau de creștere acomodată, se definește prin dorința elevului de a fi el însuși. De aceea el înlocuiește comportamentele de apropiere și asemănare cu ceilalți membri ai grupului, cu cele de diferențiere și distanțare de aceștia, dându-și seama că prin delimitarea de alții se poate regăsi pe sine, își poate cunoaște unicitatea self-ului.
– stadiul transformațional, sau de creștere creativă, reprezintă momentul în care un elev întrerupe totul, în mod radical legăturile lui cu trecutul, deoarece își dă seama că acesta îl împiedică să se regăsească și să se dezvolte pe sine. El conștientizează că pentru a îndrăzni să facă ceva are nevoie de o schimbare majoră, de renunțarea la confortul și siguranța pe care le oferă stadiul normativ.
Trebuie să remarcăm că aceste stadii reprezintă și anumite forțe de rezistență la schimbarea creativă a elevului. Astfel, stadiile formativ și normativ au anumite particularități de tipul convergenței, conformismului, certitudinii că sunt favorabile doar pentru unele momente ale creativității (definirea unei probleme, dobândirea de cunoștințe noi, verificarea soluțiilor), dar care sunt total contraindicate, devenind chiar frâne pentru creativitatea în situația în care elevul nu poate renunța la lucruri, metode, soluții care de obicei au dus la reușită.
Pentru creație sunt specifice stadiile de creștere (integrativ și transformațional) care presupun divergență, nonconformism, incertitudine și în general, renunțarea la ceea ce este tradițional în vederea conceperii unui mod de abordare a problemelor.
Stadiile menționate relevă abilitățile creative ale elevilor care depind și de unele trăsături de personalitate ale lor, cum ar fi independența, autodisciplina, toleranța la ambiguitate sau la frustrare, orientarea spre risc, relativ dezinteres pentru abordarea socială și altele, puse în evidență de cercetările privind personalitatea creativă.
M. Cristea generalizează o definiție a creativității pornind de la cerințele înțelegerii complexe a personalității creatoare. După autor, creativitatea este acea aptitudine, capacitate esențială și integrală a persoanei, rezultată din activitatea conjugată a tuturor funcțiilor sale psihice (intelectuale, afective, volitive), conștiente și inconștiente, native și dobândite, de ordin biologic, psihofiziologic și social, implicată în producerea ideilor noi, originale și de valoare. Tot aici sunt determinate deosebirile între creație și creativitate: în timp ce conceptul de creativitate se referă la producerea de idei, conceptul de creație are în vedere finalizarea ideii, transpunerea ei în opere sau obiecte științifice, artistice sau tehnice. Creația și creativitatea sunt fenomene ce interferează și se intercondiționează, sunt două verigi sau momente ale procesului dialectic prin care personalitatea este capabilă să afirme, să realizeze performanțe creative înalte. Cu alte cuvinte, creativitatea își găsește împlinire în creație.
Dezvoltarea capacităților creative este în strânsă colaborare cu educația estetică și educația artistică. Astfel, capacitățile creative pot fi dezvoltate și consolidate prin cultivarea sensibilității estetice și artistice, prin formarea gustului estetic/artistic, judecății estetice cât și a atitudinilor estetice. M. Cristea menționează că permeabilitatea valorilor spirituale între membrii comunității a întreținut un „dialog” cu structurile personalității, asigurând schimbul de valori de la colectivitatea la individ și invers. Astfel, creșterea sensibilității estetice/și artistice devine dependentă nu numai de factorii raționali și afectivi cât și de valorile culturale asimilate.
Sensibilitatea, gustul, idealul și judecata estetică vizează cu precădere, sfera valorilor estetice de realitatea naturală, mediul social, relații interumane sau din artă. Astfel, educația estetică cuprinde și educația artistică care antrenează nemijlocit și artele plastice. Educația artistică implică două direcții de bază: receptarea și creația artistică.
Receptarea presupune următoarele activități:
– pregătirea senzorial-receptivă prin contactul nemijlocit cu opera de artă, cu fenomenul artistic;
– pregătirea cognitivă prin:
a) un set de informații despre operă și creatorul său, necesitatea integrării acestora în contexte mai largi;
b) formarea capacităților intelectuale de operare cu codurile specifice limbajului artei, de decodificare și traducere a semnificației operei de artă.
Considerăm aceste aspecte ca fundamentale în demersul pedagogic de cunoaștere, studiere, receptare și valorificare a creației populare materiale. Prin aceste acțiuni se realizează fondul aperceptiv care îi va permite elevului să-și elaboreze propriile criterii de apreciere a artei populare, ornamenticii tradiționale.
Creația artistică, ca parte componentă a educației artistice, necesită activitatea tuturor resorturilor intelectuale, afective, motivaționale ale elevilor pentru crearea de schițe, lucrări, compoziții, obiecte în orice domeniu sau tehnică de lucru.
Trăsăturile de personalitate creativă a elevilor se pot determina în conformitate cu următoarele niveluri, bazându-ne pe conturarea de H. Gardner a unui cadru teoretic al acestor niveluri. Astfel, personalitatea creativă a elevului se profilează la:
nivelul subpersonal ce urmărește studiul privind:
– dimensiunea genetică a elevilor înzestrați cu abilități neobișnuite din punct de vedere creativ;
– particularitățile dezvoltării sistemului nervos și ale modului său de organizare la persoanele normale comparativ cu cele excepționale;
– cunoașterea precocității și a creativității;
nivelul personal ce grupează factori individuali ai personalității creatoare. Gardner deosebește factori cognitivi și factori ce țin de personalitate și motivație. Este foarte importantă interacțiunea lor. La acest nivel se evidențiază prezența unui nivel înalt de inteligență generală, inteligență socială;
nivelul intrapersonal ce se referă la studiul domeniului în care este încadrat elevul, la caracteristicile sale, la analiza domeniului;
nivelul multipersonal ce se referă la contextul social în care trăiește elevul (modul în care familia, școala influențează viața și creativitatea lui).
Creativitatea nu înseamnă doar receptarea și consumul de nou, ci în primul rând crearea noului. După C. Rogers, adaptarea creativă pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ține pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condițiile ratei actuale a progresului, menționează același autor, un popor cu nivel scăzut al creativității, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor realiza idei noi și originale în adaptarea lor la mediu, atunci popoarele nu ar mai fi competitive în toate planurile.
Orice om poate fi creativ, dar pentru a se împlini în această direcție sunt necesare o serie de condiții.
J.P.Guilford arată că, în sens larg, creativitatea are în vedere abilitățile pe care le au majoritatea oamenilor, fiindcă aceasta se referă la modul sui-generis în care se reunesc însușirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Pattern-ul trăsăturilor de personalitate este propriu și este specific fiecăruia dintre noi.
Creativitatea reprezintă o nevoie socială care asigură supraviețuirea unui popor. În acest context, în învățământul preuniversitar sunt multe carențe și probleme încă nerezolvate, prin care menționăm:
– în educație se tinde mai mult spre formarea unor elevi cu stereotipii numeroase și marcante, considerându-se că este de preferat să asiguri o educație cât mai completă decât să dezvolți o gândire originală și creativă;
– timpul liber are un caracter pasiv, ei sunt noncreativi, iar activitățile în afară de curs nu sunt trasate în planurile de învățământ;
– nu sunt marcate suficient eforturile de originalitate și de creativitate ale elevilor;
– capacitățile creative reduse ale elevilor își au handicapul în familie și în viața personală fiind remarcate tendințe spre conformitate și stereotipie.
Pentru flexibilitatea plastică am determinat următoarele componente:
– flexibilitatea compozițională bazată pe imaginație: compunerea, descompunerea, recompunerea elementelor și compozițiilor plastice;
– flexibilitatea cromatică: culori inspirate din cromatica populară;
– flexibilitatea ideatică: modelarea și remodelarea mesajului ideatic al lucrării.
Pentru fluiditatea plastică am determinat următoarele componente:
-fluiditate compozițională: varietatea asociațiilor cu principiile, legitățile compoziționale caracteristice artei populare;
– fluiditate ideatică: bogăția, varietatea, multitudinea mesajelor ideatice și semantice ale lucrărilor.
Originalitatea plastică constă în:
– soluții noi, individuale, originale (unice) care nu imită, nu copiază modele, exemple concrete din arta populară, ci sunt inspirate după ele;
– originalitatea în selectarea și interpretarea ideilor, sarcinilor didactice.
CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA PEDAGOGICĂ ȘI ETNOGRAFICĂ A DEZVOLTĂRII SENSIBILITĂȚII ESTETICE A ELEVILOR
II.1. Repere pedagogice de proiectare a CDȘ pe tema artei populare
Obiectivul propus pentru activitatea desfășurată cu elevii îl constituie dezvoltarea sensibilității artistice, dezvoltarea gustului estetic. Urmărirea acestui obiectiv implică o inițiere în procesul de creație, familiarizarea cu limbajul specific, cu materialele și instrumentele de lucru necesare, precum și cu tehnicile de lucru elementare.
În proiectarea psihopedagogică a Curriculumului de Artă populară am pornit de la faptul că orice proces de învățare, indiferent de mecanismul său, constă în interiorizarea rațiunii unei serii de fapte concrete, a principiului de organizare a acestei serii ce va funcționa ulterior ca principiu de organizare a practicilor sau a „pieselor curriculare”. Am fost conștienți că orice societate prevede unele exerciții structurale prin care transmit acest principiu. Toate acțiunile înfăptuite într-un spațiu și structurate într-un timp sunt evaluate simbolic și funcționează ca exerciții structurale prin care societatea construiește în indivizi capacitatea de operare cu scheme fundamentale ale practicii. În acest fel, acțiunea pedagogică se dovedește a fi constitutivă oricărei structuri sociale.
În acest context, proiectarea Curriculumului de Artă populară vizează acțiunea pedagogică drept un proces educațional ce constă nu în transmiterea neutră a unei culturi neutre (modele de comportament împărtășite de membrii comunității) de la o generație la alta, ci într-un proces de „impunere și inculcare a unui arbitrar cultural după un arbitrar de impunere și inculcare (educație).” Cultura etnografică ce face obiectul acțiunii pedagogice este necesară în sensul că este inextricabil legată de un anumit tip de condiții sociale, fiind inteligibilă prin coerența și funcționalitatea structurilor de semnificații ce o alcătuiesc. Dar este arbitrară, întrucât nu decurge din nici un principiu universal (fizic, biologic etc.), nu face parte din „natura lucrurilor” și nici nu este expresia unei naturi umane universale, ci decurge dintr-un raport obiectiv de forță. Ceea ce este transmis în calitate de cultură legitimă nu este decât arbitrarul cultural ce exprimă interesele obiective (materiale și simbolice) ale clasei respective. Acțiunea pedagogică legitimează acest arbitrar prin însuși faptul că, selectând și transmițând un model cultural ca pe singurul demn de a fi transmis, îl aduce în opoziție cu celelalte, ascunzând adevărul despre caracterul său arbitrar. La fel de arbitrar este și modul de impunere a culturii „legitime” (metode și mijloace de inculcare, determinate istoric).
Reperele pedagogice de proiectare a Curriculumului de Artă populară fac un consens între munca pedagogică primară și munca pedagogică secundară. În contextul acesta, punctăm că școala reprezintă instanța acțiunii pedagogice dominante și instrumentul de reproducție a structurii de clasă. În contextul reperelor pedagogice de proiectare a Curriculumului de Artă populară menționăm următoarele:
– durabilitatea dimensiunii etnografice privind capacitățile creative ale elevilor (faptul e a persista după încetarea muncii școlare);
– transpozabilitatea dimensiunii etnografice (faptul de a putea fi reproduse anumite valori etnografice în orice alt câmp decât cel pedagogic);
– exhaustivitatea dimensiunii etnografice (faptul de a vedea, de a înțelege și de a reproduce complet fenomenele culturii spirituale și materiale).
Astfel, aceste repere ale curriculumului vizează productivitatea acțiunii pedagogice care este diferențială în raport cu grupurile sau clasele sociale: ea este dependentă de ethosul pedagogic (sistemul de dispoziții cu privire la acțiunea pedagogică însăși) și de capitalul cultural (ansamblul „bunurilor” culturale ce sunt transmise prin diferite acțiuni pedagogice). Reușita acestor repere pedagogice este condiționată de dimensiunea etnografică a capacităților creative ale elevilor privind conștientizarea culturii materiale legitime și a culturii incorporate anterior, cu alte cuvinte, de gradul în care educația (reperele pedagogice) confirmă și întărește capacitățile creative ale elevilor sau vizează dimpotrivă, conversia, substituirea lor cu altele.
În confirmarea celor menționate, reperele pedagogice trebuie să satisfacă următoarele condiții în proiectarea Curriculumului de Artă populară:
– să fie o problemă importantă din punct de vedere educațional;
– să fie accesibil;
– să ofere variante de dezvoltare a capacităților creative ale elevilor.
II.2. Modelul de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului Artă populară
Statutul epistemologic al modelelor a fost amplu elucidat de către C. Bârzea în contextul artei și științei educației, cu o amănunțită descifrare istorică și teoretică prin diverse definiții epistemologice cum ar fi definițiile lui Snow (1973), Granger (1973). În concluzie, C. Bârzea definește modelul ca o „reprezentare analogică a unor structuri prin altele, reduse sau schematizate. Această construcție figurativă facilitează cunoașterea și acțiunea: prin varianta sa redusă și simulată (modelul), obiectul de referință este mai accesibil măsurătorilor, manipulărilor empirice sau conceptuale. Modelele au consecințe pragmatice: ele servesc la ceva, fie că stimulează o nouă cunoaștere, fie că inspiră o anumită acțiune.”
Polisemantismul modelului în pedagogie indică necesitatea unor clasificări care ar facilita înțelegerea și aplicarea noțiunii în sens practic. Astfel, autorul distinge trei direcții de utilizare a termenului: sensul normativ, sensul artistic și sensul științific.
În cercetarea noastră vom apela la sensul normativ și artistic al modelului cursului Artă populară. Esența modelului propus este cunoașterea prin analogie care presupune un proces dinamic, polivalent și uzual. Analogia permite compararea unor domenii și contexte diferite; face posibil accesul la experiențe și exemple specifice și în final permite reinterpretarea aceluiași fapt prin jocuri semantice inepuizabile – ceea ce este o cale deschisă spre sensibilitate estetică și creativitate artistică.
Modelul pe care îl propunem are un caracter descriptiv și explicativ, arătând cum evoluează, cum funcționează fenomenele din arta populară, selecționând caracteristicile de bază ale acestor fenomene în conformitate cu valoarea lor educativă și artistică.
Caracterul dinamic al cunoașterii prin analogie rezidă în structura modulară a conținutului disciplinei, care presupune o creștere de la simplu la compus, de la general la particular a modelelor.
Caracterul polivalent rezidă în multidirecționalitatea temelor și subiectelor la fiecare verigă a modulului; în caracter interdisciplinar care asigură o relaționare a disciplinei cu alte discipline de specialitate (Educație plastică și Educație tehnologică).
Caracterul uzual rezidă în posibilitatea aplicării cunoștințelor căpătate în creația artistică prin realizarea unor lucrări practice de atelier.
C. Cucoș atribuie modelelor două funcții de bază: ilustrativă și cognitivă. În cazul nostru putem consemna o cooperare a acestor două funcții datorită diversificării activităților didactice, aplicării unor tehnologii de instruire. Astfel, elevii au posibilitatea să cunoască specificul și valorile artei populare atât din surse indirecte – albume, filme, desene, fotografii – cât și direct, pe teren: vizitând localități cu o arhitectură tradițională inedită, ateliere ale meșterilor populari, expoziții în muzeele de profil, expoziții, târguri de artizanat (ex. Micii meșteri populari, Cucuteni 5000, Târgul meșteșugarilor) etc.
Relațiile de interdisciplinaritate concordă cu revalorificarea potențialului educațional, cu deschiderea spre diferite alternative operaționale. În baza activităților și acțiunii pedagogice am elaborat Modelul pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului Artă populară.
Modelul vizează:
unitatea și conexiunea școlii cu toate aspectele înțelepciunii poporului;
empirismul și practicismul creației populare;
valoarea de culturalizare a elevului;
relevarea trăsăturilor din sfera spiritual- morală a creației populare;
cunoașterea socio-umanului în baza valorilor materiale ale poporului;
armonizarea relațiilor dintre elevi;
studiu formativ într-o situație nouă;
studiu normativ de dezvoltare replicativă;
studiu integrativ acomodat;
studiu transformațional creativ;
nivelul sub-personal;
nivelul personal;
nivelul interpersonal;
nivelul multipersonal;
tipul aparențelor exterioare;
tipul concretului senzorial;
tipul fragmentarului;
tipul multiplului;
tipul particularului;
tipul suprafețelor;
tipul prezentului;
tipul practicii/cunoașterii ostensive
tipul limbajului;
repere etnografice;
domenii ale creației populare materiale: arhitectura populară, portul tradițional, arta țesutului, ceramica tradițională, ornamentica tradițională;
valori artistice ale artei populare: principii compoziționale (ritmul, proporția, simetria, dinamica, echilibrul), mijloace artistice (compunerea, proporționarea, modelarea, contrastul, armonia).
Aceste caracteristici ale modelului constituie fundamentele etnopedagogice și etnografice ale dezvoltării sensibilității estetice a elevilor și pot fi structurate în următoarele componente de bază ale Modelul pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului Artă populară: principii, modele, artă populară, ornamentică și valori artistice.
Contextul pedagogic a impus determinarea și definirea anumitor factori ai capacităților creatoare ale elevilor, adică a unor condiții ce pot fi atât interne, cât și externe. Datorită acestora se impune conceptualizarea și elaborarea pieselor curriculare necesare desfășurării CDȘ în învățământul primar.
În proiectarea CDȘ de Artă populară s-a pus accentul pe interiorizarea rațiunii cu privire la o serie de fapte concrete, a principiului de organizare a acestei serii. În acest context, proiectarea Curriculumului de Artă populară a vizat procesul educațional ca structură internă primară și educațională.
Reperele pedagogice de proiectare a Curriculumului de Artă populară au pornit de la principiul consensului între activitatea pedagogică din clasele din primare și activitatea pedagogică din ciclurile următoare.
CAPITOLUL III. ETAPA CONSTATATIVĂ A INVESTIGAȚIEI
„Cercetătorul trebuie să cuprindă în câmpul lui de observațiune
și actualitatea, și trecutul…
pentru că nimic nu poate fi pătruns în toate tainele lui
dacă e izolat în timp, ca și în spațiu”.
(Densusianu, O., Istoria folcloristicii românești, Ed. Enciclopedică, București, 1974, p. 317)
III.1. Delimitarea temei de cercetare
Tema de cercetare este: determinarea modului în care familiarizarea elevilor cu arii ale creației populare materiale și însușirea de către aceștia a unor noțiuni etnografice conduce la dezvoltarea capacităților lor creative. Cercetarea s-a desfășurat etapizat astfel:
într-o primă etapă a fost stabilit cadrul teoretic al cercetării, metodologia, au fost formulate obiectivele și ipotezele și s-au stabilit eșantioanele;
scopul celei de-a doua etape a fost determinarea nivelului de pregătire specific temei de cercetare pentru fiecare individ. Au fost măsurate, folosind teste specifice, atât cunoștințele legate de arta populară și etnografie cât și capacitatea creativă a fiecărui elev (folosindu-se testul de gândire creativă figurală Torrance);
a treia etapă s-a desfășurat în urma familiarizării elevilor cu creația populară materială, însușirea de către aceștia a unor noțiuni etnografice de bază. S-a administrat din nou testul de gândire creativă figurală pentru a determina variații între scorul obținut inițial și cel obținut după inițierea în artele populare materiale.
III.2 Obiectivele cercetării constatative
În proiectarea demersului investigativ al etapei constatative, au fost vizate următoarele obiective:
– determinarea nivelului cunoștințelor elevilor legate de arta populară creativă;
– depistarea surselor din care provin aceste cunoștințe;
– stabilirea nivelului capacității creative a elevilor;
III.3. Descrierea grupului de subiecți
Descrierea lotului experimental
În etapa constatativă au fost implicați 30 de elevi cărora nu li s-a predat cursul de Artă populară.
Cercetarea prezentată în teza de față a fost aplicată asupra a două clase paralele de la două școli diferite, ambele alcătuite din câte 15 elevi (10 fete și 5 băieți/8 fete și 7 băieți). Elevii au aproximativ vârsta de 10 ani. Sunt clase eterogene, copiii neprezentând diferențe mari în ceea ce privește nivelul de dezvoltare a capacităților intelectuale.
Sunt dezvoltați normal din punct de vedere fizic și prezintă trăsături psihice și acționale caracteristice vârstei lor. În procesul de gândire începe să se manifeste independența, suplețea și devine mai evident spiritul critic, întemeiat logic. Atenția trece spre forma voluntară, stabilă. Elevii manifestă o imaginație vie, fantastică.
Studiind etapele de dezvoltare a imaginației creatoare a elevilor, constatat că ei pot reprezenta nu numai imaginea artistică pe care și-au format-o asupra lumii reale, dar și a unei lumi posibile, care ar putea exista.
Acum acționează mai mult motivația extrinsecă cum sunt calificativele, recompensele materiale și morale. De aceea, este necesar să se dezvolte și să se conștientizeze motivele interioare, cum ar fi setea de cunoaștere, dragostea și pasiunea pentru învățătură, conferind astfel valențe superioare evoluției psihice a elevului.
Referitor la procesele afective, putem spune că acestea sunt vii și puternice. Pe unii dintre ei totul îi impresionează, îi entuziasmează, îi bucură sau îi întristează.
III.4. Metodologia de cercetare utilizată pentru colectarea datelor inițiale
III.4.1. Eșantionul investigației constatative
În încercarea de a respecta etapele cercetării pedagogice, am parcurs, în acest moment investigativ, o secvență de evaluare a elevilor din grupurile de cercetare, din perspectiva volumului și a calității cunoștințelor referitoare la arta populară. Totodată, am sondat opiniile elevilor din grupul experimental în legătură cu introducerea elementelor de artă tradițională în activitatea didactică, gradul în care ei ar adera la o astfel de abordare a instruirii și am aplicat testul inițial de cunoștințe (Pre-testul).
De asemenea, elevilor le-a fost aplicat un test TORRANCE pentru stabilirea capacității creative a fiecăruia.
Menționăm că aceste două teste au fost un instrument important al cercetării, deoarece s-a stabilit nivelul de start al grupului de subiecți, la care am raportat apoi rezultatele post-testului și ale re-testului.
Pentru a stabili relațiile de interdisciplinaritate în vederea proiectării CDȘ, am solicitat opinia elevilor vizavi de cursurile teoretice și practice, la care li se solicită cunoștințe din domeniul artei populare. În rezultat am obținut o listă impunătoare, care cuprinde: Bazele artelor decorative, Tapiserie, Broderie, Ceramică, Ornamentică, Tehnica Macramé, Grafica, Pictura.
Am observat că elevii au indicat în primul rând activitățile ce țin de Arta decorativă aplicată, unde trebuie să prezinte schițe, proiecte noi, elaborate de ei, să realizeze lucrări de creație în materiale și tehnici specifice fiecărui domeniu.
Au fost indicate și Pictura, din afara CDȘ, în cadrul căruia elevii apelează la imagini din arhitectura populară (case tradiționale, coloane, stâlpi, porți de lemn, porți de piatră, anexe gospodărești, îngrădituri), pentru realizarea unor peisaje rurale sau compoziții tematice.
III.4.2. Metodele și instrumentele cercetării constatative
Sensibilitatea estetică și creativitatea elevilor este solicitată la orele de Educație plastică, Educație tehnologică și CDȘ pe tema artei populare prin sarcinile practice de realizare a unor lucrări de pictură, desen, bazele artelor decorative, ornamentică, tapiserie, macramé, împletituri, broderie ș.a. Astfel, pentru cercetarea nivelului de dezvoltare a creativității a fost necesar aplicarea unui test specific – testul TORRANCE.
III.5. Rezultate ale investigației constatative
Valorificarea creației populare materiale în creația artistică determină cunoașterea de către elevi a unor noțiuni etnografice, care le vor facilita dezvoltarea capacităților creative. Pentru a determina nivelurile de cunoaștere, de interpretare și aplicare (utilizare) a cunoștințelor despre arta populară am folosit un chestionar cuprinzând o serie de itemi, prin care s-au solicitat răspunsuri textuale. Pentru a determina nivelul creativității s-a folosit testul TORRANCE.
Utilizarea testului TORRANCE permite măsurarea nivelului performanței creative prin intermediul a șase variabile operaționale și se definesc în sfera proceselor cognitive. Fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și elaborarea sunt variabile care se definesc în sfera gândirii pe axa convergent- divergent și sunt denumite de Guilford ,,factori intelectuali”. Ultimii doi factori sunt: rezistența la închidere prematură, care este definită la nivelul percepției: capacitatea de abstractizare semantică, ce se definește la nivelul originalității verbale.
În cadrul aplicării testului Torrance de gândire creativă au fost desfășurate trei activități:
Activitatea 1: Construcția unui tablou;
Activitatea 2: Completarea de desene;
Activitatea 3: Linii paralele.
Timp de lucru pentru fiecare activitate în parte: 10 minute.
Construcția unui tablou
Elevii au primit o pagină cu o formă rotunjită. Cerința a fost să se gândească la un desen sau la un tablou ori la un obiect pe care să îl deseneze incluzând acea figură ca o parte integrantă. După ce tabloul a fost completat, solicitarea a fost să se gândească la un nume sau la un titlu pentru el, pe care să-l scrie în partea de jos a paginii, în spațiul prevăzut pentru aceasta.
La fel s-a procedat și cu celelalte teste, iar pentru sortare și notare s-a folosit Ghidul de scorare/ notare și instrucțiuni, astfel:
Pentru Activitățile 1, 2 și 3 am determinat prezența trăsăturilor creative și am acordat bonificații.
Pentru originalitate scorarea a fost făcută pe o scară cuprinsă între 0-5 puncte, corespunzătoare etapelor din eșantionul studiat. Elevii au obținut punctajele astfel:
5 puncte: 6 elevi;
4 puncte: 6 elevi;
3 puncte: 9 elevi,
2 puncte: 5 elevi
1 punct: 4 elevi.
La abstractizarea semantică sau originalitatea titlului (0-3punte):
3 puncte: 8 elevi (titluri abstracte, dar adecvate care merg dincolo de ceea ce se poate vedea și care spun o poveste precum ,,Ciclul înțelepciunii”);
2 puncte: 9 elevi (titluri descriptive, dar imaginative, în care modificarea merge dincolo de concret sau de descrierea fizică, precum: Universul lui Azor, De vorbă cu un fulg de nea);
1 puncte: 8 elevi (titluri descriptive, concrete, implicând o raportare la o altă clasă, de titlul: Cățelușul meu, Iarna);
0 puncte: 5 elevi (titluri banale, care repetă desenul de tipul: ,,om”, ,,ou”, ,,iepuri” etc).
Elaborarea – au fost 5 elevi, care au obținut maximum de puncte (6 puncte), desenând peste 34 de elemente, 8 elevi între 27-33 de elemente obținând 5 puncte, 10 elevi între 13 și 19 elemente obținând 4 puncte, 6 elevi au obținut 3 puncte desenând între 6-12 elemente iar 1 elev a obținut 2 puncte desenând între 6 și 12 elemente.
Flexibilitatea a fost cotată în funcție de numărul total de categorii diferite în care se pot încadra răspunsurile la un item.
Flexibilitatea adaptativă a fost apreciată cu ajutorul Testului de îmbunătățirii sau al soluțiilor, din bateria de teste Minnnesota (E.P. Torrance). Li s-a prezentat elevilor o pisicuță de jucărie și li s-a cerut să sugereze ce îmbunătățiri i s-ar putea aduce pentru a o face mai agreabilă lor (să meargă, să vorbească, să dea din urechi și din coadă, să se spele singură, să plângă dacă i se vorbește urât…).
Acum timpul a fost nelimitat. Răspunsurile elevilor au fost apreciate folosind ghidul pus la dispoziție de bateria Minnesota, cu cele 20 de categorii diferite în care pot fi încadrate toate genurile de propuneri posibile.
Fluiditatea Punctajul la fluiditate a fost dat de numărul total de răspunsuri la o probă. 5 elevi din casă au obținut un scor maxim de 10 puncte, 8 au obținut între 7-9, 9 între 5 și 7 iar 8 au obținut sub 5 puncte.
Testul pentru determinarea nivelului de cunoștințe referitoare la artele populare materiale, au fost alcătuit din 12 întrebări. Răspunsurile detaliate se găsesc în Anexa nr. 4. Se observă că există câte trei variante de răspuns pentru fiecare întrebare și acestea pot fi interpretate ca fiind corecte, parțiale sau incorecte. Variantelor incorecte de răspuns li s-a atribuit valoare 1, celor parțiale, valoarea 2, iar variantelor corecte, valoare 2. Punctajul total realizat de elev a fost calculat prin media aritmetică a sumei punctelor obținute la cele patru întrebări. Astfel, valoarea mediei punctajului final obținut de fiecare elev a fost cuprinsă între 1 și 3. O medie a punctajului final de la 1 până la 1,67 indică un nivel de cunoștințe minim, o medie de la 1,75 până la 2,42 arată un nivel de cunoștințe mediu, iar o medie de la 2,5 până la 2,72 arată un nivel de cunoștințe crescut, avansat.
În urma aplicării Pre-testului, 60% din elevi (9 elevi) din GE au obținut medii minime ale punctajelor (de la 1,17 la 1,67 puncte), 20% din elevi (3 elevi) au obținut medii intermediare ale punctajelor (de la 2,08 la 2,25 puncte), 20% (3 elevi) au obținut medii avansate ale punctajelor (de la 2,5 la 2,58 puncte), iar medii maxime, de 3 puncte, 0% din elevi.
47% din elevi (7 elevi) din GC au obținut medii minime ale punctajelor (de la 1,17 la 1,67 puncte), 47% din elevi ( 7elevi) au obținut medii intermediare ale punctajelor (de la 2,08 la 2,25 puncte), 6% (1 elev) au obținut medii avansate ale punctajelor (de la 2,5 la 2,58 puncte), iar medii maxime, de 3 puncte, 0% din elevi.
Procentajele subliniază volumul scăzut al cunoștințelor elevilor referitoare la tradiția populară românească, precum și lipsa calității noțiunilor specifice acestui domeniu.
O analiză a rezultatelor chestionarului de cunoștințe relevă faptul că la chestionarul inițial grupul experimental a înregistrat un punctaj mediu de 1,76 iar grupul de control a înregistrat un punctaj mediu de 1,83 puncte, cu doar 7 sutimi diferență în favoarea grupului de control, demonstrând din start egalitatea grupurilor utilizate în cercetare. Punctajele demonstrează că s-a pornit de la limita dintre cunoștințe minime și cunoștințe de nivel mediu.
Punctaje per item. Etapa constatativă
3 pct. = Răspuns complet
2 pct. = Răspuns parțial
1 pct. = Răspuns nul
Tabelul nr. 3.1. Grupul experimental – Pre-testul
Tabelul nr 3.2. Grup de control – Pre-testul
Tabelul nr 3.3. Etapa constatativă – Pre-testul – Grupul experimental
Punctaje obținute per item
Tabelul nr. 3.4. Etapa constatativă – Pre-testul – Grupul de control
Punctaje obținute per item
Tabelul nr 3.5. Total puncte pe itemi
Itemul 1 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării Post-testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 34 puncte, adică 76%, iar cei din G.C. 27 puncte, deci 60% , cu o diferență de 16% în favoarea G.E.
Itemul 2 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 28 puncte, adică 62%, iar cei din G.C. 31 puncte, deci 69%, cu o diferență de 7% în favoarea G.C.
Itemul 3 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 26 puncte, adică 58%, iar cei din G.C. 33 puncte, deci 73%, cu o diferență de 15% în favoarea G.C.
Itemul 4 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 20 puncte, adică 44%, iar cei din G.C. 28 puncte, deci 62%, cu o diferență de 18% în favoarea G.C.
Itemul 5 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 24 puncte, adică 53%, iar cei din G.C. 25 puncte, deci 56%, cu o diferență de 3% în favoarea G.C.
Itemul 6 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 27 puncte, adică 60%, iar cei din G.C. 31 puncte, deci 69%, cu o diferență de 9% în favoarea G.C.
Itemul 7 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 30 puncte, adică 67%, iar cei din G.C. 28 puncte, deci 62% , cu o diferență de 5% în favoarea G.E.
Itemul 8 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 31 puncte, adică 69%, iar cei din G.C. 31 puncte, deci 69% , fără nicio diferență.
Itemul 9 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 21 puncte, adică 47%, iar cei din G.C. 23 puncte, deci 51%, cu o diferență de 4% în favoarea G.C.
Itemul 10 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 26 puncte, adică 58%, iar cei din G.C. 29 puncte, deci 64%, cu o diferență de 6% în favoarea G.C.
Itemul 11 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 27 puncte, adică 60%, iar cei din G.C. 23 puncte, deci 51% , cu o diferență de 9% în favoarea G.E.
Itemul 12 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 22 puncte, adică 49%, iar cei din G.C. 20 puncte, deci 44% , cu o diferență de 5% în favoarea G.E.
Traduse in grafice, în finalul analizei rezultatelor la Pre-test, pe itemi identici, rezultă un tabel comparativ concretizat în :
Grafic nr. 3.1. Diferența procentelor pe itemi la Pre-test
CAPITOLUL IV. INFLUENȚA ARTELOR POPULARE MATERIALE ASUPRA CREATIVITĂȚII ELEVILOR
IV.1. Cercetarea propriu-zisă
După aplicarea testelor inițiale descrise în capitolul anterior, cele două eșantioane au participat la un cerc de arte populare materiale. În cadrul cercului, s-au desfășurat atât activități teoretice cât și practice. În urma participării la aceste activități, elevii vor fi evaluați din nou din punct de vedere al creativității, folosindu-se aceiași baterie de teste TORRANCE.
Pe timpul desfășurării cercului au fost folosite mai multe metode didactice interactive:
Jocul didactic
Respectând principiile accesibilității și însușirii conștiente și active a cunoștințelor, jocurile didactice urmăresc mersul tuturor activităților, situându-se fie înaintea lor pentru a le pregăti, fie în urma lor pentru a verifica, sistematiza, integra cunoștințele. Copiii așteaptă cu multă bucurie momentul de joc, iar evaluarea devine un moment palpitant, cu evidente valențe formative.
În acest sens Jean Chateau specifică: “Cine spune joc spune totodată efort și libertate, o educație prin joc trebuie să fie o sursă atât de efort fizic cât și de bucurie morală. Tocmai această plăcere morală trebuie s-o transpunem în educația noastră dacă vrem ca ea să completeze activitatea spontană a jocului. În acest scop, trebuie să-i propunem copilului obstacole pe care să vrea să le învingă. În lipsa unor asemenea obstacole educația își va pierde întreaga savoare și nu va fi decât o hrană searbădă și indigestă.”
Am constatat că fiecare elev lucrează eficient în grup dacă are un rol bine determinat (numărul rolurilor este egal cu numărul membrilor grupului) altfel există riscul ca unii să asiste doar la activitate. Roluri centrate pe sarcina grupului sunt:: controlorul (verifică materialele înainte de distribuire), furnizorul (distribuie materialele), lectorul (citește grupului materialele scrise), cercetașul (cere informații de la alte grupuri, de la profesor), căutătorul de dovezi (caută informații când apar neclarități), ascultătorul activ (repetă, reformulează), interogatorul (solicită idei membrilor grupului), raportorul (relatează deciziile și ideile grupului), rezumatorul (trage concluziile), cronometrorul (asigură respectarea timpului).
a) Te-am prins
Un jucător povestește despre obiectele de artă decorativă aplicată: modul de confecționare, materialele din care sunt confecționate, domeniul de întrebuințare a lor, legându-le cu viața. El se străduiește să introducă pe neobservate cât mai multe imprecizii. Ceilalți jucători ascultă cu atenție povestirea și se străduiesc să memorizeze toate greșelile comise. Conținutul povestirii trebuie să fie cât mai variat și interesant.
De exemplu: „Ieri, când am ajuns acasă, am luat o farfurie mare cu două torți plină cu apă și mi-am spălat mâinile, apoi le-am șters de un covor frumos. El are formă rotundă și dantelă pe la capete. La bucătărie am așezat pe masă un cojocel croșetat, mi-am turnat din ulcior borș într-o oală. Pâinea am scos-o dintr-o covată frumos lucrată din lână subțire. Cu o cană am mâncat borșul. El era tare gustos. Acum, spuneți, am mâncat frumos?”
b) Clasament
Fiecare jucător își alege câte un meșteșug și numește cât mai multe obiecte ce sunt confecționate de către meșterii populari din domeniul ales. Jucătorul care a numit corect cel puțin 4 obiecte, se plasează pe locul III, 6 obiecte – pe locul II, iar cel care a numit nu mai puțin de 8 obiecte – pe locul I.
c) Găsește la fel
Fiecare jucător își alege câte un element decorativ, apoi caută unde se mai repetă acest element. Cine îl găsește de mai multe ori este biruitor.
d) Spune invers
Pentru joc este necesară o minge. Jucătorii se aranjează în cerc. Unul dintre ei este ales conducător și trece cu mingea în centru. El aruncă mingea unui jucător și numește un obiect de artă populară decorativă aplicată. Jucătorul prinde mingea și, aruncând-o înapoi, spune denumirea materialului din care se confecționează obiectul numit ș.a.m.d.
Jocuri cu elemente decorative decupate
e) Cine împerechează mai repede?
Copiii au în plic elemente decorative decupate. Fiecare jucător trebuie să găsească cât mai repede perechi de elemente care au aceeași culoare și mărime.
f) Cele mai frumoase ornamente
Din timp, fiecare jucător își decupează câte un pătrat, un triunghi, un oval, un cerc cu dimensiuni mari (în limitele unei coli A4). Pe suprafețele decupate, fiecare jucător își alcătuiește compoziții ornamentale, respectând regulile de ornamentare învățate. La sfârșit se apreciază figurile cele mei frumoase.
g) Profesor pentru cinci minute – este un joc pe care l-am organizat ca secvență de problematizare, de verificare sau de fixare. Un elev desemnat a luat locul profesorului și a adresat tuturor întrebări (chiar și cadrului didactic) sau a dat explicații, a completat sau a răspuns întrebărilor clasei.
Metoda R.A.I. –răspunde, aruncă, investighează. Jocul constă în aruncarea unei mingi ușoare de la unul la altul. Cel care aruncă pune o întrebare din lecția predată, iar cel care prinde trebuie să răspundă și arunce mingea mai departe, adresând o nouă întrebare (trebuie să știe răspunsul). Elevul care nu știe răspunsul iese din joc, iar răspunsul îl dă cel care a aruncat mingea și pune o nouă întrebare. La sfârșitul jocului rămâne un grup de elevi care au fost atenți la predare. Învățătorul supraveghează și lămurește neînțelegerile.
La finalul temei Arhitectura populară, astfel de întrebări au fost:
Din ce sunt construite casele tradiționale? (lemn și piatră)
În câte zone se împarte interiorul camerei de locuit? (patru zone: ungherul cu sistemul de încălzire/preparat hrană, ungherul cu patul, ungherul cu laițele și ungherul cu dulapul de vase).
Cu ce erau acoperiți pereții? (cu păretare, covoare sau scoarțe)
Ce se așterneau pe lavițe? (lăicere)
Cum se numeau prosoapele de pe pereți? (ștergare sau șervete)
Unde se puneau ștergarele pe pereți? ( încadrau icoane sau alte obiecte mici atârnate: oglinda, fotografii, portrete ceramica)
Cu ce se parfuma casa? (busuioc ce se găseau lângă icoane, pe grindă sau pe ferestre, și de fructe aromate)
Câte tipuri de porți distingem? (3 tipuri)
Care este cel mai răspândit motiv atât în decorul în lemn, cât și în piatră? (motivul solar)
Ce alte motive celebre sunt răspândite în decorul arhitectural? (pomul vieții, calul, păsări, șarpele)
Ce rituri și obiceiuri se foloseau pentru alungarea supranaturalului malefic la punerea temeliei unei case? (prin așezarea în temelie a unor elemente cu potențe magice protectoare)
Cine dormea prima noapte în casă nouă? (se arunca pe fereastră o vietate: broască, pisică, arici, cocoș, șoarece câine ca să se lege relele numai de el)
Ce obicei este răspândit până azi la sfârșitul construirii casei? (sfințitul de către preot)
R.A.F.T. (Rol / Auditoriu / Formă / Temă). Am aplicat metoda redactării unui text care solicită elevilor formularea, în scris, a unui punct de vedere personal. Etapele parcurse au fost: după prezentarea orală a sarcinii de lucru: “Vom încerca împreună să luăm legătura, în scris, cu Muzeul Viei și Vinului Hârlău pentru a organiza o vizită de documentare”, elevii și-au asumat rolul de cercetător, de profesor etc. și au întocmit în scris demersurile necesare sub forma unei cereri, a unei scrisori. Fiecare grup a citit apoi scrisoarea în fața auditoriului, învățând astfel să observe, să analizeze realitatea, să solicite în scris o aprobare de a vizita un muzeu, să informeze despre realizarea cerinței.
Cubul
Am folosit această metodă deoarece presupune analiza unui subiect din mai multe perspective, permite diferențierea sarcinilor de învățare, stimulează gândirea logică, sporește eficiența învățării(elevii învață unii de la alții).
Pentru implicarea directă a elevilor în înțelegerea unui conținut informațional, le-am cerut să răspundă la cele șase verbe “de comandă” înscrise pe fețele unui cub de hârtie.
De exemplu, la orele de ceramică, elevii au avut ca sarcini de lucru:
Descrie: un ulcior (este un vas din lut ars, are gâtul îngust, ca apa să se păstreze în el rece și să fie ușor de astupat, toarta lui e mare și aplicată într-o parte pentru a fi îndemână de dus; este ornamentat diferit în funcție de specificul centrului ecografic);
Compară: culoarea ceramicii de Marginea cu cea de tip Cucuteni (Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roșul, albul și negrul iar ceramica de Marginea are culoarea neagră sau cenușie, rezultată în urma arderii fără oxigen).
Asociază: la ce te gândești când auzi cuvântul
Analizează: ornamentale aplicate pe ceramica Cucuteni (predomină decorul în spirală, cu numeroase variante și combinații); pe ceramica de Marginea (spirale, linii frânte, ramuri de brad);
Aplică: la ce poate fi folosit un urcior, o oală înaltă, o strachină;
Argumentează: ceramica de Marginea are origine dacică (meșterul frământă lutul cu mâinile goale, formele vaselor sunt și ele din vremuri străvechi: oala înalta, oala mare cu doua toarte, străchini de diferite dimensiuni, oale cu mânuși; tehnica de decorare este cea tradițională: vasele se lustruiesc cu o piatră specială, urmele cenușii rămase pe pereții vasului încă nears amestecându-se cu negrul metalic al acestora).
La orele de arta țesutului elevii au avut ca sarcini de lucru:
Descrie: un ștergar național;
Compară: ștergarul de uz casnic cu cel de împodobit interiorul (Ștergarul de uz casnic este mult mai mic și foarte puțin sau deloc ornamentat, în comparație cu un ștergar destinat împodobirii interiorului);
Asociază: tipul de ștergar decorativ și locul unde îl ocupă pe perete (sunt expuse de obicei în colțul cu patul, dar și pe perete, încadrând ferestrele,ceramica sau icoanele, destinate apărării împotriva duhurilor rele);
Analizează: metodele de înfrumusețare a textilelor de interior (puncte de cusut/brodat, împletirea franjurilor);
Aplică: evidențiază importanța țesăturilor de lână (folosite inițial numai pentru nevoi practice, țesăturile de lână au depășit cu timpul rolul lor utilitar, devenind elementul cel mai important în arhitectura interiorului, conferindu-i acestuia un plus de frumusețe)
Argumentează: necesitatea decorării textilelor de interior (semnificația ornamentului, înfrumusețarea obiectului).
IV.1.1. Scopul și obiectivele cercetării
– Determinarea modului în care familiarizarea elevilor cu artele populare materiale influențează capacitatea creativă a acestora.
Obiective generale ale cercetării:
Determinarea modului în care artele populare materiale influențează creativitatea elevilor.
Stabilirea potențialului educativ al creației populare materiale: arhitecturii populare, portului tradițional, țesăturilor, artei olăritului, prelucrării artistice a lemnului etc.
Stabilirea fenomenelor interacțiunii ramurilor artei populare și ale interdisciplinarității la elaborarea CDȘ pe tema artei populare.
Elaborarea CDȘ prin corelarea acestuia cu curricula școlară Arta plastică și Educație tehnologică.
Elaborarea Modelului pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor de la Școala Conțești.
IV.1.2. Ipoteza cercetării
Ipoteza cercetării derivă din scopul acestuia și constă în afirmația că studierea artelor populare materiale contribuie la dezvoltarea capacității creative a elevilor implicați.
IV.1.3. Variabila independentă și variabilele dependente
Într-un sens larg dezbătut, variabilele constituie aspecte ale vieții, manifestări ale materialului și mentalului care pot suferi modificări. În orice cercetare experimentală este esențială existența a două tipuri de variabile, și anume: variabila independentă și variabila dependentă, deoarece sunt necesare „pentru a descrie modul cum este manipulat mediul și cum este observat comportamentul” subiecților.
Variabilele experimentale trebuie să poată fi controlate riguros de către experimentatori pentru a asigura replicabilitatea experimentului efectuat.
Variabila dependentă este o măsură a comportamentului subiectului. În limbajul modelului stimul-reacție este chiar reacția și se numește astfel pentru că depinde de valoarea variabilei independente. Variabila independentă este cea care cauzează o schimbare în valoarea variabilei dependente.
De asemenea, este posibil ca, pe lângă aceste două variabile, să mai acționeze și o a treia variabilă, cea intermediară.
Variabila independentă
Pentru o bună desfășurare a experimentului și o mai bună determinare a calității și cantității rezultatelor obținute este necesar un control riguros și o selecție corespunzătoare a variabilei independente. În cazul acestui experiment se creează două situații la nivelul celor două clase de elevi participanți la cercetare. Pentru grupul de control s-a aplicat o variabilă independentă constituită dintr-un test menit să stabilească nivelul de cunoștințe al elevilor legat de artele populare. Pentru grupul experimental variabila independentă a fost modificată prin adăugarea unui element motivațional – promisiunea de a participa la o vizită de studiu la diverse muzee din regiune (vezi Anexa nr. 6), cu condiția rezolvării problemelor date în limita de timp stabilită. Aceasta promisiune a reprezentat pentru subiecți o motivație extrinsecă.
S-a luat în considerare, pentru o desfășurare optimă a experimentului, posibilitatea de a manipula mai mulți factori: temporali (același moment al zilei, ales așa încât tonusul subiecților sa se afle pe cât posibil la un nivel optim), iluminare adecvată și de aceeași intensitate, și colaborarea cu învățătorul ca și complice pentru a controla și deci diminua nivelul de stres al subiecților.
Variabila dependentă
Variabila dependentă reprezintă răspunsul comportamental al subiecților la acțiunea variabilei independente. Comportamentul așteptat în urma acțiunii variabilei independente asupra grupului experimental este unul prompt, entuziast – datorită motivației, adecvat sarcinii – rezolvare rapidă a problemelor, spre deosebire de comportamentul grupului de control care poate fi descris ca fiind mai puțin entuziast, lipsit de un element motivațional puternic, subiectele abordate fiind tratate cu mai puțină seriozitate, iar rata răspunsurilor corecte fiind sensibil mai mică.
Variabila intermediară
Variabila intermediară este cea care se interpune între variabila independentă și cea dependentă. În general, se consideră că variabila intermediară este reprezentată de factorul personalitate (motivații intrinsece, atitudini, emoții, sentimente, oboseala subiecților în momentul desfășurării experimentului etc.) Oricât de amplă ar fi variabila dependentă, în momentul în care o integrăm într-un experiment, vorbim de o situație experimentală. Deci, chiar și în această situație, subiectul se implică, participă și se manifestă, deoarece el este o ființă vie, care dispune de idei, teorii, atitudini proprii.
La întrebarea: „Ce ar putea interveni între variabila independentă și cea dependentă?”, în cazul de față, putem răspunde: nivelul de pregătire școlară, nivelul de inteligență și capacitatea de abstractizare, starea de oboseală. S-a observat că, în cadrul ambelor grupe, unii subiecții au efectuat un număr mai scăzut de operații corect efectuate din cauză că interpretarea sarcinii le crea dificultăți.
IV.2. Rezultatele cercetării
Ce-a de-a doua fază a cercetării a avut loc la un interval de 6 luni de la aplicarea testelor inițiale. S-a considerat că în acest interval de timp, elevii au avut timp să se familiarizeze cu artele populare materiale. Scopul principal în această etapă nu a fost de a stabili nivelul acestora de cunoștințe ci de a determina variații ale scorurilor obținute la testul de creativitate TORRANCE.
Rezultatele obținute au fost surprinzătoare. În ciuda variațiilor mici, acestea au fost în favoarea creativității. A fost aplicat același test ca și în etapa constatativă. De asemenea, s-a încercat reproducerea cât mai fidelă a condițiilor de la primul test (aceeași zi a săptămânii, aceeași oră, aceeași poziționare în bănci, etc)
Rezultatele au fost următoarele:
Pentru originalitate scorarea a fost făcută pe o scară cuprinsă între 0-5 puncte, corespunzătoare etapelor din eșantionul studiat. Elevii au obținut punctajele astfel:
5 puncte: 9 elevi;
4 puncte: 8 elevi;
3 puncte: 10 elevi,
2 puncte: 2 elevi
1 punct: 1 elevi.
Grafic nr. 4.1. Comparație a scorurilor obținute în etapa constatativă și cele obținute la finalul cercetării
Se poate observa o migrare clară a subiecților către notele mai mari.
La abstractizarea semantică sau originalitatea titlului (0-3punte):
3 puncte: 7 elevi;
2 puncte: 13 elevi;
1 puncte: 9 elevi;
0 puncte: 1 elevi.
Grafic nr. 4.2. Comparație a scorurilor obținute în etapa constatativă și cele obținute la finalul cercetării
Si aici se poate aprecia o evoluție a notelor în sensul pozitiv.
Elaborarea
6 puncte: – 10 elevi
5 puncte – 11 elevi
4 puncte – 7 elevi
3 puncte – 2 elevi
Grafic nr. 4.3. Comparație a scorurilor obținute în etapa constatativă și cele obținute la finalul cercetării
Poate este cea mai concludentă variație a răspunsurilor de la al doilea test față de primul.
Flexibilitatea – nu s-au înregistrat variații semnificative
Fluiditatea
10 puncte: 5 elevi
7-9 puncte: 14
5-7 puncte: 8
Sub 5: 3
Grafic nr. 4.4. Comparație a scorurilor obținute în etapa constatativă și cele obținute la finalul cercetării
După cum se poate observa din graficele prezentate se poate formula o concluzie conform căreia, capacitatea creativă a elevilor s-a îmbunătățit față de momentul primului test. Având în vedere că nu au fost alte variații semnificative în curicula acestora exceptând cercul de arte populare materiale se poate afirma că există o legătură clară între familiarizarea școlarilor cu artele populare și dezvoltarea capacității creative a acestora. Astfel putem afirma că ipotezele cercetării au fost confirmate iar scopul acesteia, atins.
IV.3. Modalități de valorificare a rezultatelor cercetării. Curriculum complementar
Motto:
„Am o anumită sfială, un gen de sfială și de evlavie față de lumea aceasta. Până nu încerci să vezi în trecutul tău, să faci câțiva pași către proprii strămoși, nu vei putea să-i înțelegi.
Trebuie să păstrăm reperele, măcar să știm ce-a fost.”
(Eva Giosanu – muzeograf Complexul Național Muzeal Moldova din Iași)
Curriculum complementar: Modelul pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului Artă populară: principii, modele, artă populară, ornamentică și valori artistice, clasa a IV-a, grup experimental
Cu ocazia decorării clubului de teatru educațional cu măști, tapiserii și panouri decorative realizate cu foștii mei elevi pe parcursul a doi ani, actualii elevii au fost uimiți de frumusețea acestora și m-au rugat să-i învăț confecționarea unor asemenea produse. Am constatat că mulți elevi prezintă interes pentru această temă în care arta veche își face simțită prezența prin motivele populare folosite. La propunerea lor și din dorința lor de cunoaștere a luat naștere curriculum-ul de Artă populară decorativă.
Scopul acestui curs opțional a fost dezvoltarea interesului elevilor pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea valorilor culturii tradiționale și artei populare românești, cultivarea spiritului de respect față de aceste valori, valorificarea potențialului artistic al elevilor.
Acest curriculum cuprinde cunoașterea și conștientizarea creației populare materiale: port popular, arhitectură, meșteșuguri (țesătoria, broderia, olăritul, prelucrarea artistică a lemnului, prelucrarea artistică a pielii, prelucrarea artistică a metalelor, împletirea din papură, nuiele etc.) și valorificarea lor în arta înnodării manuale a firelor, numită arta macramé-ului.
Pentru eficientizarea înțelegerii, aprecierii și valorificării artei populare în școală și în afara ei, am încercat și vom demonstra că am și reușit:
– să oferim elevilor oportunități și prilejuri corespunzătoare cunoașterii artei populare (ocazionarea învățării);
– să descoperim motive (necesități, interese, aspirații) pentru a învăța din și despre arta populară (provocarea învățării);
– să stabilim scopuri și obiective clare (direcționarea învățării);
– să găsim resursele necesare (sprijinirea învățării);
– să realizăm achiziții valoroase și utile (valorificarea învățării).
A-ți forma capacitatea de a aprecia și valorifica arta tradițională într-o perioadă când multe, considerate “demodate”, dispar, este un act cultural cu atât mai important, căci tradiție nu înseamnă mers înapoi, învechit, ci valoros și validat
Tehnica „Macramé” are la bază înnodarea manuală a mai multor fire, într-o anumită ordine pentru a forma un model, numai cu ajutorul degetelor, fără ac, degetar, croșetă sau alt instrument de lucru.
Materialele folosite constă din fire și accesorii. Gama firelor folosite este diversă: fibre de origine vegetală (bumbac, in, cânepă, iută, manila, sisalul, rafia), fibre artificiale (celofibra, vâscoza, mătasea acetat), fibre de origine animală (lâna și mătasea naturală) și fibre sintetice. Accesoriile (bile, mărgele, nasturi, catarame, inele și cercuri din diferite materiale) cât și ustensilele (suportul de lucru, ace de cusut, ace cu gămălie, clești de rufe, clame pentru păr sau pentru hârtie, etc.) sunt accesibile.
Un alt fragment care pledează pentru acest opțional îl constituie multitudinea de priceperi și deprinderi pe care le formează, odată cu dezvoltarea creativității, a simțului estetic, a plăcerii de a lucra independent, cunoștințele care sunt puse în valoare, ușurința cu care poate fi abordat de fiecare copil, fiind un mijloc agreabil și util de petrecere a timpului liber. Astfel, copiilor li se dezvoltă creativitatea în realizarea, pe baza tehnicilor învățate, a unor produse noi, obiectele realizate captează atenția copiilor cu posibilități intelectuale mai reduse și le oferă un mijloc de afirmare. Stimulează lucrul în grup iar copiii dobândesc respect pentru munca lor, dar și pentru munca altora. Este exersată atenția, capacitatea de concentrare, dezvoltă și stimulează imaginația și creativitatea. Dezvoltă spiritul de competiție și este un mijloc de stimulare a frecvenței la școală. Formează dragostea pentru frumos, stimulează interesul pentru artă populară și tradiții, împărtășește spiritul nealterat al identității tradiționale populare a românilor și creează un mediu de valorificare sau o cale de aducere la lumină a unor iscusințe care, în contextul educațional actual, tind să fie refuzate copilului.
Produsele realizate sunt de utilitate practică și pot deveni prin comercializare o sursă de venituri care să contribuie la rezolvarea problemelor financiare ale familiei Se confecționează obiecte estetice pentru decorarea interioarelor/exterioarelor, accesorii vestimentare, ce-și găsesc locul în interioarele moderne, fiind foarte apreciate în țara noastră, dar mai ales peste hotare.
Propunerea de curriculum se regăsește în Anexa nr 5. De asemenea, pe parcursul fazei experimentale a cercetării au fost întocmite lecții, și proiecte didactice, acestea fiind prezentate în cadrul Anexelor nr. 2 și 3.
IV.4. Dezvoltarea cercetării
IV.4.1 Post-testul
La sfârșitul anului de studii (2008-2009) a fost testat cu aceleași probe întregul grup (grupa experimentală și grupa de control). Metodele de cercetare au fost asemănătoare celor din etapa de constatare, adică metoda anchetei și metoda analizei comparative a lucrărilor. După ce s-a testat nivelul cunoștințelor elevilor din domeniul artelor populare, a fost din nou aplicată bateria de teste TORRANCE pentru a identifica eventuale fluctuații în scoruri.
Prin metoda anchetei am urmărit nivelul de cunoaștere, conștientizare și aplicare a tradițiilor artei populare și ornamenticii tradiționale în activitatea artistică a elevilor.
Pentru analiza comparativă a lucrărilor am aplicat criteriile:
prezenței elementelor, motivelor inspirate din arta populară și ornamentica tradițională;
respectării morfologiei și stilului de reprezentare caracteristice artei populare pentru fiecare gen, material și tehnică de lucru;
luării în considerație a metodelor de structurare și compunere a elementelor, motivelor și compozițiilor ornamentale din arta populară;
respectării gamei cromatice specifice fiecărui gen de artă populară;
utilizării creative a folclorului plastic în crearea unor compoziții noi, originale.
Aceste criterii sunt o variantă a metodicii de măsurare aproximativă a sensibilității estetice a elevilor din perspectiva interdisciplinarității cursului Etnografie. De asemenea, drept instrumente de măsurare a sensibilității ne-au servit obiectivele operaționale și de referință ale Modelului pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului Etnografie.
Faza formativă ne-a demonstrat că elevii pot opera cu noțiuni etnografice, pot valorifica în mod conștient, teoretic și creativ creația populară materială.
Elevii din ambele grupe au demonstrat în egală măsură cunoștințe generale despre arta populară, despre ornamentica tradițională.
La întrebarea Ce genuri de artă populară cunoașteți? (Item 1) majoritatea elevilor au indicat următoarele genuri: țesutul covoarelor, încondeierea ouălor, broderie, croșetare, ceramică, împletitul din salcie, arhitectura, fierăritul, vestimentație, sculptura în lemn, în piatră.
Elevii n-au confundat genurile de artă populară cu arta plastică sau cu muzica populară, dansul popular, folclorul literar, fapt atestat la etapa de constatare.
Un alt subiect, care reiese din întrebarea precedentă și care solicită cunoștințe din cultura tradițională, este folosirea diferitelor obiecte de artă populară în ritualuri, obiceiuri. Răspunsurile la întrebarea Cunoașteți obiecte de artă populară folosite în ritualuri, obiceiuri? (Item 3) au constituit următoarea grilă:
Cunoașterea obiectelor de artă populară în ritualuri, obiceiuri
Observăm că elevii au cunoștințe despre ritualurile și obiceiurile tradiționale indicând mai multe exemple: prosopul de înmormântare și de nuntă, covorul de nuntă, zestrea de nuntă, pomul vieții, steaua etc.
Rezultatele etapei formative au demonstrat că elevii din ambele grupe au cunoștințe din domenii concrete ale artei populare – țesăturile tradiționale de interior, portul tradițional femeiesc și bărbătesc.
La întrebarea Care sunt țesăturile tradiționale de interior? (Item 6) au răspuns aproximativ 87% de elevi din ambele grupe. Au fost menționate mai multe tipuri de țesături din lână: covorul tradițional sau scoarța, lăicerul, păretare, dar și prosopul, fețe de pernă, fețe de masă, broderii, perdele croșetate etc.
Observăm că elevii posedă terminologia specifică și realizează clasificarea textilelor de interior.
La întrebarea Care sunt piesele costumului tradițional? (Item 8) au răspuns 100% din elevii ambelor grupuri. Majoritatea răspunsurilor au fost complete, respectiv au fost nominalizate piesele tradiționale ale costumului popular, fără a fi confundate cu elemente ale vestimentației moderne.
Un alt compartiment important din arta populară este ornamentica tradițională. Am solicitat cunoștințe generale despre ornamente și cunoștințe despre ornamente specifice unor domenii concrete, cum ar fi covorul tradițional, decorul arhitectural.
La întrebarea Ce motive decorative din ornamentica tradițională cunoașteți? (Item 2) majoritatea au menționat: figuri geometrice, pomul vieții, soarele, spirala, omul, zig-zagul, cocoșul, coarnele berbecului, călița ocolită cu sori, sfăditele, șarpele. Majoritatea răspunsurilor s-au referit la motive caracteristice artei populare. Constatăm că elevii nu confundă ornamentele tradiționale cu o bogată încărcătură semantică cu ornamente moderne, cum s-a întâmplat în etapa de constatare.
La fel au fost date răspunsuri cuprinzătoare și referitoare la ornamentele predominante în covorul tradițional, în decorul arhitectural, ceea ce vorbește despre cunoașterea profundă a domeniilor artei populare, a ornamenticii tradiționale, a terminologiei de specialitate.
Clasificarea semantică a ornamentelor a demonstrat capacitățile de sinteză ale elevilor. Ei au organizat, au clasificat ornamentele în grupe tematice: cosmomorfe, fitomorfe, antropomorfe, geomorfe, zoomorfe, skeomorfe.
Flexibilitatea, ca una din capacitățile creative, presupune, în cazul nostru, capacitatea de a utiliza cunoștințele despre ritualuri, obiceiuri, arta populară, ornamentica tradițională, în situații noi; de a le modifica și adapta la specificul abilităților practice.
Itemul Apelați la ornamentica tradițională în cadrul cadrul lucrărilor practice? arată gradul de utilizare de către elevi a ornamentelor din arta populară.
Grafic nr. 4.5. Gradul de utilizare a ornamentelor tradiționale în cadrul disciplinelor practice
Observăm că la etapa inițială elevii apelau rar sau niciodată la ornamentica tradițională în procesul de realizare a lucrărilor practice.
La etapa finală a cercetării ambele grupuri utilizează frecvent în activitatea lor elemente ale artei populare, dar gradul de utilizare este 100% la grupul experimental față de grupul de control.
Un alt aspect care favorizează sensibilitatea estetică a elevilor este aplicarea ritualurilor, obiceiurilor, tradițiilor populare. La întrebarea: Ce ritualuri, obiceiuri tradiționale cunoașteți, pe care le-ați putea folosi în practică? (Item 4) au răspuns 100% (15 elevi) din grupul experimental și 73% (11 elevi) din grupul de control . Au fost indicate: șezătoarea, jocuri distractive vechi, claca, sărbătorile de iarnă, colinda, uratul, semănatul, Caloianul, Hora, Malanca, Drăgaica, croșetarea, împletitul, încondeierea ouălor, țesutul, obiceiurile de nuntă, Sfintele Paști, Floriile, Sfântul Andrei, descântece, obiceiurile de înmormântare.
Elevii din grupul experimental au demonstrat o atitudine mai creativă față de acest subiect, aprecierile lor fiind sintetizate de mențiunea că orice ritual, obicei din cultura populară poate fi ca un imbold, ca un punct de pornire pentru organizarea și desfășurarea unei activități, a unei lecții în școală.
Ei au propus și exemple concrete de aplicare a tradițiilor în activitatea școlară: prosopul de nuntă, ca subiect pentru o lecție de educație tehnologică la unitatea de învățare Cusături decorative; o lecție de educație artistico-plastică la unitatea de învățare Linia și punctul – elemente de limbaj plastic.
Următorul indice al sensibilității estetice este fluiditatea gândirii, ce presupune capacitatea, abilitatea de a opera cu idei, simboluri, imagini, de a face diverse asocieri, de reordonări a ideilor, imaginilor, elementelor în compoziții. La itemul Ce motive decorative inspirate din arta populară ați aplicat în activitatea practică? (Item 5) au răspuns 100% (15 elevi) din grupul experimental și 53% (8 elevi) din grupul de control.
Elevii din grupul experimental au reprezentat ornamente ce corespund specificului morfologic, structural și tematic al ornamentației tradiționale, au fost reprezentate în special motive solare, antropomorfe, geometrice, motive fitomorfe geometrizate, pomul vieții. În grupa de control s-a observat o ușoară abatere de la specificul ornamenticii tradiționale și un număr mai redus de ornamente.
Următorul item solicită atât fluiditatea cât și flexibilitatea gândirii, capacitatea de redefinire și de sinteză. Elevii trebuie să indice pentru fiecare unitate de învățare o posibilă sursă de inspirație din arta populară, găsind corespondențe între tehnicile de executare, repertoriul motivelor ornamentale, cromatică, morfologie, semantică, structuri compoziționale.
La întrebarea: Care domenii ale artei populare ar servi ca sursă de inspirație pentru realizarea unor compoziții cu elemente ornamentale? (Item 11) elevii au indicat:
tapiserie: covoarele naționale, prosoape, costumul național, broderie, croșetare;
macrame: covoarele naționale, prosoape, costumul național, croșetare,
ceramică: arta olăritului;
pictură: arhitectura populară, mediu înconjurător, costumul național, prelucrarea lemnului, tapiserie, peisaje rurale.
Observăm că, în comparație cu etapa de constatare, în urma etapei formative, elevii înțeleg și utilizează adecvat și creativ domeniile artei populare ca sursă de inspirație, ca model în realizarea lucrărilor practice.
Frecvența răspunsurilor afirmative sau corecte la itemii propuși pentru etapa de constatare și etapa de formare arată dinamica procesului de implementare a Modelului pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului de Artă populară (Tabelul 9).
Tabelul 4.1. Dinamica procesului de implementare a Curriculumului de Artă populară (%) Post-test
Tabelul nr. 4.2. Rezultatele Post-testului
Post-testul – Grupul experimental
Punctaje obținute per item
Tabelul nr. 4.3. Post-testul – Grupul de control
Punctaje obținute per item
Tabelul nr. 4.4. Frecvența punctajelor per item
Post-testul – grupul experimental
Grupul de control
Post-test
Itemul 1 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării Post-testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 43 puncte, adică 96%, iar cei din G.C. 31 puncte, deci 69% , cu o diferență de 27% în favoarea G.E.
Itemul 2 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 40 puncte, adică 89%, iar cei din G.C. 33 puncte, deci 73%, cu o diferență de 16% în favoarea G.E.
Itemul 3 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 41 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 31 puncte, deci 69%, cu o diferență de 15% în favoarea G.E.
Itemul 4 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 36 puncte, adică 80%, iar cei din G.C. 28 puncte, deci 62%, cu o diferență de 18% în favoarea G.E.
Itemul 5 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 42 puncte, adică 93%, iar cei din G.C. 26 puncte, deci 58%, cu o diferență de 35% în favoarea G.E.
Itemul 6 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 45 puncte, adică 100%, iar cei din G.C. 30 puncte, deci 67%, cu o diferență de 33% în favoarea G.E.
Itemul 7 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 45 puncte, adică 100%, iar cei din G.C. 29 puncte, deci 64% , cu o diferență de 36% în favoarea G.E.
Itemul 8 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 45 puncte, adică 100%, iar cei din G.C. 38 puncte, deci 84% , cu o diferență de 16% în favoarea G.E..
Itemul 9 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 41 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 23 puncte, deci 51%, cu o diferență de 40% în favoarea G.E.
Itemul 10 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 41 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 30 puncte, deci 67%, cu o diferență de 24% în favoarea G.E.
Itemul 11 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 41 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 24 puncte, deci 53% , cu o diferență de 38% în favoarea G.E.
Itemul 12 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 45 puncte, adică 100%, iar cei din G.C. 28 puncte, deci 62% , cu o diferență de 38% în favoarea G.E.
Traduse in grafice, în finalul analizei rezultatelor la Post-test, pe itemi identici, rezultă un tabel comparativ concretizat în :
Grafic nr 4.6. Diferența procentelor pe itemi – Post-test
Grafic nr 4.7 Diferența procentelor pe itemi – GE/GC – Pre-test/Post-test
Tabel nr. 4.5. – Frecvența mediilor
Grup de control
Diagramă de comparație nr.2
Grup de control
Grafic nr. 4.8. Coeficientul de corelație, în acest caz, calculat după formula menționată anterior, este 1.
Tabel nr. 4.6. – Frecvența mediilor și diagramă de comparație nr.1 –
Grup experimental
Diagramă de comparație nr.1
Grup experimental
Coeficientul de corelație, în acest caz, este 0,034 ceea ce înseamnă că, din punct de vedere statistic, evoluția distribuțiilor notelor în momentul posttestului raportată la distribuția din momentul pretestului este de sens invers, lucru previzibil, deoarece în procesul învățării se acumulează cunoștințe, fapt ce conduce la obținerea unor rezultate diferite față de cele din momentul pretestului.
Ceea ce este de remarcat în acest moment este diferența evidentă dintre valorile calculate pentru coeficienții de corelație în cazul celor două colective. Dacă în cazul grupului experimental distribuția este clar de sens invers în momentul Post-testului față de momentul Pre-testului – lucru indicat prin valoarea negativă, în cazul colectivului martor, această valoare este constantă –ce ar conduce la ideea că între cele două distribuții (Pre-test și Post-test) procesul învățării nu ar fi avut efecte vizibile. Cu toate acestea, discrepanța între cele două valori este evidentă – reflectând efectele diferite ale metodelor aplicate.
Evaluarea sumativă (Post-testarea, ultima lună a anului școlar 2008-209), ne-a dat posibilitatea să comparăm rezultatele înregistrate în post-test cu cele de la testul inițial/pre-test. Menționăm că itemii formulați în post-test au fost simetric construiți cu cei din pre-test, deoarece evaluarea a urmărit să-i determine pe elevi să revizuiască parțial cunoștințele asimilate și să le fixeze, pentru a putea fi reactivate în anumite contexte. Mediile obținute la nivelul grupului experimental la Pre-test (1,76), respectiv Post-test (2,80) semnalează un progres evident al nivelului de cunoștințe al elevilor, foarte aproape de maximum, la sfârșit de an școlar, respectiv la finalul intervenției formative. Însă, la grupul de control, nu se remarcă schimbări în evoluția rezultatelor elevilor, nici la teste și nici în lucrările practice.
Grafic nr 4.9. Diferența procentelor pe itemi – GE/GC – Pre-test/Post-test
După stabilirea nivelului de cunoștințe al subiecților au fost aplicate din nou testele Torrance. Rezultatele nu au înregistrat variații mari față de precedentul test.
Pentru originalitate scorarea a fost făcută pe o scară cuprinsă între 0-5 puncte, corespunzătoare etapelor din eșantionul studiat. Elevii au obținut punctajele astfel:
5 puncte: 10 elevi;
4 puncte: 7 elevi;
3 puncte: 11 elevi,
2 puncte: 1 elevi
1 punct: 1 elevi.
Grafic nr 4.10. Rezultatele obținute la post test
Evoluția este discretă dar prezentă după cum se poate observa din graficul de mai sus.
La abstractizarea semantică sau originalitatea titlului (0-3punte):
3 puncte: 9 elevi;
2 puncte: 13 elevi;
1 puncte: 7 elevi;
0 puncte: 1 elevi.
Grafic nr 4.11. Rezultatele obținute la post test
Aici a fost sesizată cea mai mare fluctuație a notelor în sensul pozitiv. Doar 8 subiecți au obținut 1 sau nici un punct.
Elaborarea:
6 puncte: – 10 elevi
5 puncte – 12 elevi
4 puncte – 7 elevi
3 puncte – 1 elevi
Grafic nr 4.12. Rezultatele obținute la post test
La această categorie, variația este nesemnificativă.
Fluiditatea
10 puncte: 8 elevi
7-9 puncte: 16
5-7 puncte: 5
Sub 5: 1
Grafic nr 4.13. Rezultatele obținute la post test
Si aici se observă o migrare a scorurilor către cele mai mari. Analizând datele culese putem afirma că post-testul confirmă rezultatele cercetării, susținând ipoteza acesteia conform căreia studiul artelor populare materiale contribuie la dezvoltarea creativității elevilor.
IV.5. Analiza lucrărilor practice
Pentru analiza comparativă a lucrărilor practice am aplicat criteriile:
prezenței elementelor, motivelor inspirate din arta populară și ornamentica tradițională;
respectării morfologiei și stilului de reprezentare caracteristice artei populare pentru fiecare gen, material și tehnică de lucru;
luării în considerație a metodelor de structurare și compunere a elementelor, motivelor și compozițiilor ornamentale din arta populară;
respectării gamei cromatice specifice fiecărui gen de artă populară;
utilizării creative a folclorului plastic în crearea unor compoziții noi, originale.
Aceste criterii sunt o variantă a metodicii de măsurare aproximativă a sensibilității estetice a elevilor din perspectiva interdisciplinarității cursului de Artă populară. De asemenea, drept instrumente de măsurare a sensibilității ne-au servit obiectivele operaționale și de referință ale Modelului pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului de Artă populară.
Prin analiza lucrărilor practice de Macramé am determinat gradul și nivelul de aplicare creativă de către elevi, în cadrul activităților practice, a cunoștințelor formate la cursul Arta populară. Pentru analiza și aprecierea lucrărilor am utilizat indicatorii de sensibilitate estetică stabiliți: flexibilitatea plastică (flexibilitatea compozițională, flexibilitatea cromatică, flexibilitatea ideatică), fluiditatea plastică (fluiditatea compozițională, fluiditatea cromatică, fluiditatea ideatică), originalitatea plastică .
Lucrarea nr.1
Prezintă o compoziție închisă, cu o schemă compozițională sub formă de spirală, care îi conferă un caracter pronunțat dinamic. Motivele ornamentale prezintă ornamente antropomorfe, aviamorfe, fitomorfe, cu o morfologie mixtă. Schema compozițională, repartizarea motivelor, fâșiile ornamentale demonstrează flexibilitate și fluiditate compozițională. Motivul Hora este compus din figuri feminine stilizate, care amintesc de covorul tradițional. În arta populară acest motiv are funcție apotropaică și este repartizat în special pe perimetrul compoziției. În lucrare, Hora este repartizată la fel pe perimetrul zonei centrale, ceea ce sugerează semnificația ei apotropaică. Aceste două motive, Hora și Pasărea, împreună cu elemente ce amintesc tiparul traco-dacic al Pomului vieții (ramură de brad) formează o compoziție complexă a motivului Pomul vieții, care se întâlnește pe covoarele tradiționale, combinând tiparele elenistic, iranian și traco-dacic ale acestui motiv celebru. Gama cromatică este combinată, însă predomină culorile calde: roșu, brun, galben, ocru, care sunt inspirate din cromatica tradițională și dau dovadă de flexibilitate și fluiditate cromatică.
În concluzie, putem afirma că autorul s-a inspirat din arta populară, din ornamentica și cromatica tradițională, găsind o soluție, o formulă plastică proprie, ceea ce atestă sensibilitate estetică și originalitate artistică.
Lucrarea nr. 2
Este realizată în schemă tradițională de scoarță. Compoziția are o structură deschisă, iar motivele ornamentale sunt inspirate din covorul tradițional, în special Pomul vieții. Motivul este descompus din formula lui tradițională și recompus de autor într-o formulă nouă din punct de vedere plastic. Autorul a combinat ornamentele cu fâșii de culoare, care amintesc de țesăturile tradiționale, demonstrând astfel flexibilitate și fluiditate compozițională. Culorile respectă cromatica tradițională fiind asociate într-o gamă ușor contrastantă, datorită nuanțelor de galben, ocru, verde, în opoziție cu nuanța rece de gri-albăstrui. La fel este utilizat și contrastul de ton (deschis-închis) care dinamizează compoziția și subliniază centrul ei, ceea ce dovedește flexibilitate și fluiditate cromatică.
Lucrarea nr. 3
Prezintă o compoziție închisă, cu o schemă compozițională sub formă de spirală. Motivele populare sunt inspirate la fel din ornamentica tradițională, prezentând motive solare, antropomorfe, aviamorfe, fitomorfe, cu o morfologie geometrică. Compoziția este dinamică, cu o mișcare circulară spre centru, prin pași circulari, susținuți de ritmurile lineare în semicerc ce se repetă ca un ecou. Această structură compozițională este mai puțin caracteristică artei populare, deci autorul a dat dovadă de flexibilitate și fluiditate compozițională prin recompunerea elementelor inspirate din ornamentica tradițională, ceea ce a asigurat originalitatea lucrării. Gama cromatică este mai puțin contrastantă, culorile de bază fiind galben, verde pal, roșu brun. Aceste culori sunt inspirate din cromatica populară și determină flexibilitatea și fluiditatea cromatică a lucrării. Încărcătura semantică a lucrării este determinată de utilizarea unor motive simbolice precum Soarele, Pomul vieții, Omul, Pasărea, repartizate în friză, într-o mișcare plastică spre centrul compozițional. Astfel, ca și în arta populară, motivele menționate au o poziție centrală, principală, subliniind importanța lor semantică. Observăm o remodelare a mesajului ideatic al lucrării, fapt care vorbește despre flexibilitate și fluiditate ideatică, de care a dat dovadă autorul.
Lucrarea nr. 4
Este compusă din părți asimetrice, având o compoziție deschisă, cu o schemă verticală. Ornamentul de bază este Pomul vieții, într-o variantă puternic stilizată, simplificată până la simbol. Elementele compoziției au o structură rarefiată, sunt rectilinii, ceea ce corespunde specificului ornamenticii tradiționale. În partea de sus și jos sunt utilizate două baghete de lemn, cu un aspect nefinisat, de care, prin fire colorate, se fixează lucrarea. Pomul geometrizat și barele de lemn sugerează un caracter arhaic al lucrării. Gama cromatică este aprinsă, contrastantă, cu culori apropiate de cromatica tradițională: portocaliu, galben, roșu, alb, verde. Autorul dă dovadă de sensibilitate estetică și creativitate prin flexibilitate compozițională, cromatică, ideatică, care în ansamblu asigură o originalitate artistică.
Lucrarea nr.5
Prezintă o compoziție inspirată din covorul tradițional, având o structură din două elemente asimetrice unite între ele. Motivul Pomul vieții este puternic geometrizat, la fel ca și petele de culoare, utilizate ca fundal. Perimetrul lucrării prezintă un ancadrament din fire întinse pe o ramă care fixează lucrarea și îi conferă un aspect integru, asamblat. Gama cromatică este redusă, axată pe contrastul cromatic între galben și albastru, fiind completată de nuanțe neutre de verde. Aceste caracteristici ale lucrării atestă că autorul s-a inspirat din covorul tradițional, dar a recompus compoziția, structura, dând dovadă de flexibilitate și fluiditate compozițională, cromatică, ideatică.
Lucrarea nr. 6
Prezintă o compoziție deschisă, orientată pe verticală. Are un aspect dinamic datorită liniilor frânte, ritmul activ al petelor, formelor. Compoziția conține elemente inspirate din ornamentica tradițională, care sugerează în special elemente fitomorfe și antropomorfe. Acestea au o morfologie geometrică și o repartizare rarefiată în structura compoziției, ceea ce corespunde specificului ornamenticii tradiționale. Aceste caracteristici ale lucrării demonstrează flexibilitatea plastică și în special flexibilitatea compozițională de care dă dovadă autorul. Caracteristicile morfologice, structurale ale compoziției determină și semantica lucrării. Structura compozițională în registre verticale amintește de lăicerele tradiționale în dungi. Repartizarea Pomului vieții pe aceste registre sugerează o continuitate, o creștere, ceea ce corespunde semnificației Pomului vieții în arta populară. elementele din registrul central amintesc figuri umane care la fel ca în arta populară păzesc Pomul vieții. La fel putem aprecia și gama cromatică a lucrării, care este dominată de culori, nuanțe calde de galben, ocru, roșu, verde, inspirate din cromatica populară, ceea ce demonstrează flexibilitatea și fluiditatea cromatică. Autorul a utilizat ornamentele tradiționale într-un context nou, într-o formulă ideatică modificată, într-o structură ce tinde spre abstractizare, dând dovadă astfel de originalitate plastică.
Lucrarea nr. 7
Este un diptic realizat în tehnică tradițională. Motivele ornamentale sunt repartizate în frize orizontale și diagonale, ceea ce conferă lucrării un aspect original. Repartizarea în fâșii ornamentale este inspirată din lăicerele tradiționale, dar dispunerea oblică a acestora este o dovadă a flexibilității compoziționale a autorului. Ornamentele sunt geometrice, prezentând romburi, linii în zigzag. Romburile, de diferite structuri, culori, sugerează simbolurile solare de pe țesăturile tradiționale. Liniile în zigzag amintesc de crestăturile în lemn, ceea ce atestă flexibilitate în combinarea ornamentelor din diferite domenii ale artei populare.
Constatăm că elevii din grupul experimental, în lucrările lor, utilizează ornamente, motive inspirate din arta populară; ei respectă morfologia, metodele de structurare și compunere a ornamentelor tradiționale, gama cromatică specifică artei populare. Astfel, lucrările lor nu sunt niște imitații ale unor modele concrete din arta populară, ci prezintă elaborări noi, individuale, conform concepției viziunii autorului. Putem afirma că arta tradițională decorativă este un mijloc de dezvoltare a sensibilității artistice, a gustului estetic. Elevii s-au inițiat în procesul de creație, s-au familiarizat cu limbajul, cu materialele și instrumentele de lucru necesare, precum și cu tehnicile de lucru elementare specifice, au perceput, au sesizat și au gustat aspectele estetice ale artei tradiționale decorative, au devenit mai creativi, și-au dezvoltat imaginația, flexibilitatea și fluiditatea plastică, originalitatea.
Lucrările elevilor din grupul de control au fost realizate în Școala Podișu, sub conducerea domnișoarei Gabriela Rangu.
Lucrarea nr. 1
Prezintă o compoziție figurativă, dinamică, un portret alegoric, cu tendință spre geometrizare. Gama cromatică este contrastantă, bazată pe culorile complementare galben – albastru. În compoziția lucrării sunt câteva elemente ornamentale: spirala rectilinie, linii în zigzag, linii șerpuite. Putem presupune o ușoară asemănare cu ornamentele tradiționale, de aceeași formă, structură, dar complexul plastic, compozițional semantic al lucrării este diferit de specificul artei populare.
Lucrarea nr. 2
Prezintă o compoziție foarte bine structurată, geometrizată, echilibrată. Elementul principal pare a fi un copac cu crengi viguroase. Restul elementelor compoziționale sunt linii, forme abstracte. Flexibilitatea și fluiditatea plastică în această lucrare este la un nivel relativ mai scăzut în comparație cu lucrările grupului experimental, nu are elemente plastice care ar atrage intens atenția privitorului, deci este lipsită de originalitate.
Lucrarea nr. 3
Prezintă o compoziție cu o schemă mixtă în care ornamentele sunt organizate în frize care se intersectează, se întrerup, creând astfel o dinamică. Unele ornamente par a fi inspirate din arta populară, dar majoritatea reprezintă forme abstractizate. Gama cromatică este rece, conținând nuanțe de verde, roz, violet. Autorul dă dovadă de flexibilitate compozițională generală, bazându-se mai puțin pe specificul artei populare, pe principiile și legitățile compoziționale, stilistice ale artei populare. Gama cromatică a lucrării este echilibrată, plăcută, dar nu este specifică cromaticii tradiționale.
Lucrarea nr. 4
Prezintă un păretar modular, din două elemente separate. Compoziția este abstractă, gama cromatică este contrastantă. Lucrarea este interesantă datorită combinării tehnicilor de împletit și a diferitelor materiale: lână, mărgele. Astfel, putem constata că autorul prezintă flexibilitate plastică, dar lucrarea nu are tangențe cu arta populară.
Lucrarea nr. 5
Are o structură originală, compusă din două module, unite prin fâșii de împletitură. Elementele de bază ale compoziției prezintă stilizări florale, care păstrează caracterul sursei reale de inspirație. Culorile sunt aprinse, în special roșu și galben. Nu sunt utilizate elemente inspirate din arta populară.
Lucrarea nr. 6
Prezintă o compoziție abstractă, realizată în culori aprinse, contrastante. Autorul dă dovadă de flexibilitate compozițională, cromatică dar lucrarea nu are tangențe cu arta populară.
Lucrarea nr. 7
Prezintă ornamente și forme cu o siluetă geometrizată. Gama cromatică pestriță ce conține culorile alb, roz, violet, creează un dezechilibru vizual.
Constatăm astfel că lucrările elevilor din grupul de control sunt la fel interesante, individuale, dar tind mai mult spre compoziții abstracte, formate din pete, linii și forme care nu sunt inspirate din lumea reală, concretă, nu sugerează nimic din realitatea înconjurătoare, cu o gamă cromatică contrastantă, aprinsă, în care predomină culori reci. Elevii din grupul de control posedă capacități creative, manifestate prin flexibilitate compozițională, cromatică, originalitate, dar ei nu se inspiră din arta populară, nu utilizează elemente, motive, legități specifice artei populare.
IV.6. Evaluarea la distanță (Re-testarea)
Evaluarea la distanță. Re-testarea (luna decembrie a anului școlar 2009-2010), subliniază stabilitatea achizițiilor cognitive, atitudinale și comportamentale acumulate în etapa postexperimentală. Prin rezultatele înregistrate, prin diferențele mici dintre mediile punctajelor obținute în această etapă (2,57) și ale celor din Post-test (2,80), Re-testarea a reconfirmat ipoteza cercetării, întărind ideea că rezultatele s-au datorat experimentului realizat și nu altor cauze.
Graficul din figura nr……… ilustrează evoluția punctajului mediu a grupului experimental în urma aplicării chestionarelor:
Grafic nr. 4.14. Evoluția punctajului mediu al grupului experimental în urma aplicării chestionarelor
Re-testul
Itemul 1 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
În urma aplicării Re-testului, cei 15 de elevi ai G.E. au obținut 41 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 30 puncte, deci 67% , cu o diferență de 24% în favoarea G.E.
Itemul 2 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 39 puncte, adică 87%, iar cei din G.C. 32 puncte, deci 71%, cu o diferență de 16% în favoarea G.E.
Itemul 3 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 38 puncte, adică 84%, iar cei din G.C. 30 puncte, deci 67%, cu o diferență de 17% în favoarea G.E.
Itemul 4 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 35 puncte, adică 78%, iar cei din G.C. 28 puncte, deci 62%, cu o diferență de 16% în favoarea G.E.
Itemul 5 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 42 puncte, adică 93%, iar cei din G.C. 25 puncte, deci 56%, cu o diferență de 37% în favoarea G.E.
Itemul 6 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 44 puncte, adică 98%, iar cei din G.C. 30 puncte, deci 67%, cu o diferență de 31% în favoarea G.E.
Itemul 7 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 44 puncte, adică 98%, iar cei din G.C. 29 puncte, deci 64% , cu o diferență de 34% în favoarea G.E.
Itemul 8 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 44 puncte, adică 98%, iar cei din G.C. 37 puncte, deci 82% , cu o diferență de 16% în favoarea G.E..
Itemul 9 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 40 puncte, adică 89%, iar cei din G.C. 23 puncte, deci 51%, cu o diferență de 37% în favoarea G.E.
Itemul 10 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 41 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 30 puncte, deci 67%, cu o diferență de 24% în favoarea G.E.
Itemul 11 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 40 puncte, adică 91%, iar cei din G.C. 24 puncte, deci 53% , cu o diferență de 38% în favoarea G.E.
Itemul 12 3 puncte x 15 elevi = 45 puncte
– elevii G.E. au obținut 45 puncte, adică 100%, iar cei din G.C. 28 puncte, deci 62% , cu o diferență de 38% în favoarea G.E.
Grafic nr. 4.15. Grafic comparativ al evoluției punctajului mediu a grupurilor de subiecți în urma aplicării chestionarelor
Rezultatele cercetării demonstrează că elevii:
pot opera cu noțiuni de etnografie, cu terminologia specifică etnografiei și artelor plastice;
cunosc specificul artei populare și al domeniilor concrete, al ornamentației tradiționale;
apelează creativ la valorile artistice ale artei populare în procesul de realizare a lucrărilor practice;
au atitudine creativă față de aplicarea în practică a potențialului educativ al creației populare materiale;
înțeleg și utilizează adecvat și creativ domeniile artei populare ca sursă de inspirație, ca model în realizarea lucrărilor, conștientizează relații de interdisciplinaritate;
dau dovadă de flexibilitate și fluiditate compozițională, cromatică, ideatică, de originalitate plastică.
Modelul pedagogic de dezvoltare a sensibilității estetice a elevilor în baza cursului de Artă populară, elaborat și implementat de noi, potențează creșterea sensibilității estetice devenind dependentă de valorile culturale asimilate. „Cultivarea sensibilității estetice reprezintă, așadar, unul dintre imperativele devenirii estetice a ființei umane.”
Finalizarea cercetării se realizează prin:
analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale;
compararea rezultatelor obținute cu clasa de control;
verificarea ipotezei generale și a ipotezelor parțiale;
confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultate din ipoteza generală;
implementarea cercetării și evaluarea rezultatelor. Prelucrarea statistică a datelor
Rezultatele obținute în activitatea de cercetare. Analiza și interpretarea cantitativă și calitativă a acestora – prezintă, prin analiza comparativă a datelor înregistrate în principalele etape ale cercetării, reușita intervenției formative, progresul înregistrat de elevi și numește câteva dintre aspectele care punctează afirmațiile noastre:
– compararea mediilor obținute de subiecți la testele de cunoștințe aplicate pe parcursul cercetării;
– evidențierea progresului cognitiv, aptitudinal și atitudinal al elevilor, în Post-test și Re-test.
Acest progres poate fi evidențiat de rezultatele obținute în Post-test, respectiv Re-test, prin compararea acestora cu rezultatele proprii din diferite etape ale cercetării: Pre-test – Post-test, Pre-test – Re-test, Post-test – Re-test. Comparațiile realizate vizează atât criteriul intersubiecți cât și criteriul intrasubiecți.
Toate rezultatele prezentate și analizate fac trimitere la eșantionul de conținut vehiculat în cadrul intervenției formative și prezintă modificări evolutive evidente ale nivelului cognitiv al subiecților.
Dacă la Pre-test grupul experimental a înregistrat un punctaj mediu de 1,76 puncte, în urma reaplicării chestionarului de cunoștințe (Post-test), la sfârșitul anului școlar, aceasta a obținut un punctaj mediu de 2,80 puncte, ajungând să dobândească un nivel de cunoștințe crescut, avansat, foarte aproape de maxim. Aceasta demonstrează că, în etapa intervenției formative, la nivelul clasei s-a înregistrat o evoluție a volumului și a calității cunoștințelor referitoare la valorile naționale, lucru previzibil, deoarece în procesul învățării se acumulează cunoștințe, fapt ce conduce la obținerea unor rezultate diferite față de cele din momentul Pre-testului.
Nu ne surprinde această evoluție deoarece, în intervalul de timp Pre-test – Post-test, subiecții au venit în contact nemijlocit cu arta populară, datorită CDȘ și a excursiilor de studii la care au participat. Rezultatele înregistrate la Re-test (2,57) conduc la concluzia că elevii din grupul experimental își păstrează nivelul de cunoștințe (referitor la valorile artei populare) crescut, avansat, foarte aproape de maxim, realizat în Post-test, ceea ce înseamnă că evoluția realizată de elevi în etapa experimentală se datorează intervenției formative, retenției și nu altor factori.
Menționăm că progresul este vizibil atât la nivelul elevului cât și la nivelul clasei. Ni se pare edificator faptul că, pentru a rezolva corect testele, elevul trebuia să facă apel la cunoștințele acumulate anterior. Această raportare demonstrează faptul că mărirea mediei, la nivelul fiecărui subiect și la nivel de clasă se datorează intervenției, subiecții reușind să își consolideze și să își fixeze cunoștințele acumulate, să le interiorizeze, după care să le poată operaționaliza, într-un proces continuu.
CONCLUZII
Principala concluzie care poate fi emisă în urma cercetării vine să confirme faptul că activitățile desfășurate în cadrul CDȘ pe tema artei tradiționale decorative contribuie într-un mod rapid și atractiv la formarea și educarea școlarului din ciclul primar prin dezvoltarea creativității acestora. În acest sens, cadrele didactice au datoria de a căuta și selecta noi căi și mijloace, precum și metode moderne și atractive de a elabora activitățile în vederea transformării învățământul tradițional de formare pasivă într-un învățământ modern, în care elevul să participe activ, direct, cointeresat la realizarea propriei autoeducări și autoformări.
Cercetările efectuate permit formularea unor recomandări adresate în primul rând învățătorilor. Rezultatele obținute demonstrează că studiul artelor populare contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea aptitudinilor atât generale, cât și speciale, motiv pentru care este necesară:
– implementarea la nivelul unor școli din mediul rural pentru început a unor cursuri de artă populară materială;
– utilizarea de către învățători a elementelor de artă populară în cadrul procesului de dezvoltare a aptitudinilor;
– aplicarea formelor variate de instruire și promovarea frecventă a activităților conexate artelor populare materiale;
– crearea condițiilor de studiu artelor populare studiu care ar stimula creativitatea și aptitudinile speciale;
În cadrul cercetării noastre a fost elaborat un set de teste pentru cercetarea aptitudinilor pentru artele populare materiale. Am realizat în cadrul activităților faptul că pe măsură ce avansează în studiul artelor populare, elevii își dezvoltă limbajul și se pot exprima liber, dau frâu liber imaginației, fanteziei, etc. Cu cât materialele sunt mai atractive, tehnicile mai diversificate, cu atât elevul lucrează cu o plăcere mai mare, își satisface curiozitatea și setea de cunoaștere, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
Am observat pe parcursul anilor de activitate că rezultatele obținute cu copiii sunt net superioare efortului depus pentru a desfășura aceste activități. Bucuria citită pe chipul copilului care a realizat o lucrare frumoasă, care a reușit să-și facă frumoasă camera de acasă ori sala de clasă folosind și lucrările executate de el însuși, te face să uiți că la matematică nu ai terminat de rezolvat o problemă sau că azi nu ai avut o lecție prea reușită la o altă disciplină. Arta tradițională decorativă este locul ideal unde copilul, într-un mod deosebit de plăcut, primește o educație estetică și își dezvoltă gustul estetic. Acest lucru poate fi observat imediat prin modul în care își creează ambientul, prin modul în care se îmbracă, prin modul în care se comportă în relațiile interumane. În acest timp nu avem voie să uităm nici o clipă că elevii care azi se uită curioși la noi, pe care îi ajutăm să parcurgă o perioadă instructiv-educativă sunt viitorul nostru. Dacă va fi un viitor sau nu, depinde și de cum îi învățam să și-l facă.
Pentru ca acest lucru să fie realizabil trebuie găsite soluții care să aducă ceva nou, mai aproape de interesele elevilor. Anatole France afirmă: “Dibăcia învățătorului nu este decât aceea de a trezi curiozitatea minților tinere ca să le potolească apoi această curiozitate pe care numai ființele fericite o au vie și sănătoasă. Cunoștințele vârâte cu de-a sila în minte o astupă și o înăbușă. Ca să mistui știința trebuie să o fi înghițit cu poftă”. Cu alte cuvinte, reușita obiectivelor propuse stă în libertatea de exprimare a școlarului; el trebuie doar îndrumat, sprijinit cu materiale, tehnici și modalități de exprimare plastică, el trebuie să își conceapă lucrarea după starea interioară.
Deprinderile formate în cadrul orelor de CDȘ (și nu numai) sunt cu impact pe termen lung și vor însoți viitorul adult toată viața, pentru că manierele elegante debutează cu banalul mod de pregătire a materialelor de lucru, cu mânuirea acestora, organizarea unor expoziții cu lucrările realizate demonstrând capacitate de analiză, evaluare și autoevaluare, păstrarea ordinii și a curățeniei. Atenția cu care combină culorile într-o lucrare poate contura viitorul arhitect, decorator sau creator de modă.
Rezultatele testelor psihologice aplicate confirmă fără echivoc faptul că studiul artelor populare contribuie la îmbunătățirea creativității elevilor. Aceste rezultate coroborate cu ideea conform căreia copilul trebuie pregătit pentru actul de valorizare – recuperare – asimilare, dar și pentru cel de creare a noilor valori, conduc la concluzia că studiul artelor populare ar trebui introdus in curriculum a cât mai multor școli.
Lumina și culoarea trebuie să-și croiască drum spre sufletele copiilor, iar noi, cei mari să încercăm perceperea realității prin ochii copiilor noștri. Dacă adulții ar reuși să intre în „lumea copiilor”, ar afla lucruri la care nici nu s-au gândit vreodată.
Să ne amintim măcar uneori că frumusețea este în ochii celui care privește, iar sensibilitatea și dragostea față de frumos se dezvoltă și prin orele de CDȘ pe tema artei tradiționale decorative.
BIBLIOGRAFIE
Anitei, Mihai, Introducere în psihologia experimentală, Ed. LivPress, București, 2003
Bîrzea, C., Arta și știința educației – București, Ed. Didactică și Pedagogică 1995
Bocoș, M., Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de știință, Cluj-Napoca, 2007
Butură,Valer – Etnografia poporului român, Ed. Dacia, Cluj Napoca,1978
Calistru, Rodica – Abecedarul artei plastice, Ed. Știința, 1991
Ciubotaru, S.; Ciubotaru, I.H., Ornamente populare tradiționale din Moldova, Caietele arhivei de folclor, VIII, Iași, 1998
Cozma, C., Studii de filosofie a educației umanității – Iași. Ed. Junimea, 1997
Cristea, M., Sistemul educațional și personalitatea. Dimensiunea estetică – București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1994
Cristea M., Omul ființă estetică, Revista de pedagogie, 1990, Nr. 8
Cucoș, C., Istoria pedagogiei – Iași, Ed. Polirom, 2001
Cucoș, C., Pedagogie – Iași, Ed. Polirom, 2000
Geruad, M.-O., et. Al, Noțiunile-cheie ale etnologiei- Iași, Ed. Polirom, 2001
Gheorghiță, C. – Fundamente etnopedagogice și etnografice ale dezvoltării capacităților creative la studenți, Autoreferat, Chișinău, 2006
Ghibu, O., Despre educație – București, Ed. Marin Preda, 1995
Ghinoiu, Ion – Atlasul etnografic român, vol. II – Ocupațiile, Editura Ed. Academiei române
Manolescu. M. – Ghid de practică pedagogică, Unitatea de management a PIR, București, 2006
M.E.C., C.N.C. – Ghid metodologic de aplicare a programelor de Abilități practice și Educație tehnologică, primar – gimnaziu, Ed. Aramis, București, 2001
Mîndru, E.; Borbeli, L., „Strategii didactice interactive”, exemple din practica didactică, Ed. Didactică Publishing House, 2010
Nicola, I., Pedagogie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1994
Oprea, C.L., „Strategii didactice interactive”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2006
Orghidan, Maria-Mihaela, Macrameuri, Ed. Ceres, București, 1998
Pascadi, I., – Idealul si valoarea estetică, Ed. Științifică, Bucuresti, 1966
Popa, M., Statistică psihologică cu aplicații SPSS, Ed. Universității, București, 2004
Petrescu, P., Motive decorative celebre – București, Ed. Meridiane, 1971
Prut, C., Calea rătăcită – București, Ed. Meridiane, 1991
Revista de educație tehnologică nr. 1, Ed. Performantica, Iași, 2003
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională – Iași, Ed. Polirom, 2001
Singer, M., Voica, C – Didactica ariilor curriculare Matematică și științe ale naturii și Tehnologii, Unitatea de management a PIR, București, 2005
Stănculescu, E., Teorii sociologice ale educației – Iași, Ed. Polirom, 1996
Stoica, G., Petrescu, P., Dicționar de artă populară – București, Ed. Enciclopedică, 1997
Tonida, Ecaterina, D., Cusăturile și broderiile costumului popular din România, Ed. Tehnică, București
Ursache, P., Etnoestetica – Iași, Ed. Institutul European, 1998
Vlăduțiu, I., Etnografia românească – București, Ed. Științifică, 1973
Vulcănescu, R., Coloana cerului – București, Ed. Meridiane, 1972
WEBOGRAFIE
www.didactic.ro
www.granturi.ro
http://forum.ioanistrate.ro
www.mdl.net – Universul educației, 2004
www.mesteri-populari.ro
www.scribd.com
ANEXE
ANEXA NR. 1.
Testul de cunoștințe aplicat la elevi
Disciplina Arta populară
ANEXA NR. 2
Proiect didactic
Obiectul: Opțional – Arta populară
Subiectul: Covorul național (Clasificare, ornamente)
Tipul lecției: Lecție de consolidare și sistematizare
Scopul lecției: Cunoașterea clasificării covoarelor, a policromiei și a motivelor ornamentale folosite
Obiective:
a) Verbal – lingvistice:
O1: să descrie pe scurt un covor;
O2: să pună întrebări;
O3: să corecteze exprimări incorecte;
O4: să listeze cuvinte după cerințe date;
b) Logic – matematice:
O5: să clasifice covoare după tehnica confecționării, menire și ornamentație;
O6: să colecționeze imagini reprezentând covoare tradiționale;
O7: să identifice motivele ornamentale folosite în arta covorului tradițional;
O8: să analizeze culorile specifice covorului tradițional
c) Vizual – spațiale:
O9: să creeze covorașe la gherghef;
O10: să transpună în desene imagini cu ornamente specifice covorului tradițional;
O11: să realizeze un portofoliu cu imagini reprezentând covoare tradiționale și ornamente specifice covorului tradițional;
d) Corporal – kinestezice:
O12: să traducă o idee în limbaj corporal;
e) Muzical – ritmice:
O13: să audieze un cântec popular moldovenesc;
f) Social – interpersonale:
O14: să-și organizeze grupul pentru interviu sau reportaj;
O15: să colaboreze în rezolvarea anumitor sarcini;
O16: să pună întrebări colegilor;
g) Intrapersonale:
O17: să valorizeze experiența lor de viață;
O18: să-și dezvolte simțul critic;
O19: să conștientizeze covorul tradițional ca parte a culturii naționale;
O20: să-și exprime impresiile și trăirile proprii despre arta populară prin educație plastică, tehnologică, muzicală și lingvistică;
O21: să concluzioneze care este felul în care le-a plăcut sau nu să participe la activitate;
h) Naturaliste:
O22: să folosească materiale naturale (lână, bumbac, cânepă) în realizarea lucrărilor practice.
Metode și tehnici interactive:
Brainstorming-ul
Cubul
Floarea pasiunii
Diagrama Wenn – Euler
Explozia stelară (Starbursting)
Cadranele
Turul galeriei
Săculețul cu surprize
Scaunul intervievatului
Blazonul
Licoarea magică
Jocul „Găsește la fel”
R.A.F.T.S.
Metode alternative de evaluare:
Portofoliul
3-2-1
autoevaluare prin metoda Cadranele
R.A.I.
Resurse:
a) materiale:
Film: Muzeul Etnografic Rădăuți
covor (Țesătură groasă, confecționată din fibre naturale sau sintetice, cu desene multicolore, cu care se împodobesc încăperile sau care se așterne pe podea)
lăicer (Covor țărănesc de lână, lung și îngust, țesut, în dungi, care se așterne pe jos sau se pune pe pereți)
fotografii cu diverse covoare tradiționale din diferite zone ale Moldovei
cărți, reviste
fișe de autoevaluare
cub
săculeț cu cuvinte
minge (pentru R.A.I.)
b) de conținut:
programa pentru opțional
Ciubotaru, S.; Ciubotaru, I.H., Ornamente populare tradiționale din Moldova, Caietele arhivei de folclor, VIII, Iași, 1998
c) bibliografice:
Oprea, C.L., „Strategii didactice interactive”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006
Mîndru, E.; Borbeli, L., „Strategii didactice interactive”, exemple din practica didactică, Editura Didactică Publishing House, 2010
Forme de organizare a activității: individual, frontal, perechi
ANEXA NR. 3
Plan de lecție
Aria curriculară: CDȘ
Disciplina: Artă populară
Tema: Modalități de investigare a artei populare – Vizita la Muzeul Viei și Vinului Hârlău
Tipul: recapitulare și sistematizare
Clasa: a IV-a
Obiective de referință:
– să descopere elemente specifice culturii materiale și spirituale a comunității locale (obiecte vestimentare, casnice, unele produse realizate pe plan local);
– să identifice și să folosească informații provenite din surse istorice;
Obiective operaționale:
O1 : să observe materiale folosite, tehnicile de lucru, modul de expunere și etichetarea lucrărilor;
O2 : să identifice materialele;
O3: să completeze fișele de lucru cu informații obținute în urma interviului luat muzeografului;
O4: să completeze tabelul dat cu cel puțin 3 exponate observate, precizând: denumirea, materialul din care e confecționat și locul unde au fost descoperite;
O5: să realizeze un portofoliu cu pasaje reprezentative pentru fiecare domeniu;
O6: să vizioneze scurt-metrajul „Costume populare din zona Moldovei”;
O7: să identifice ceea ce este tradițional, de valoare, autentic în artizanatul contemporan;
Resurse: a) umane: elevi, cadre didactice, părinți, muzeograful de serviciu;
b) materiale: fișe de lucru (pe echipe, independent), exponate ale muzeului, portofolii;
c) procedurale: expunerea, explicația, conversația, interviul, observarea,
lucrul pe echipe, munca independentă, Știu/Vreau să știu/Am învățat, Explozia stelară, Brainstorming-ul, Joc de rol, Portofoliul
Pregătirea vizitei:
Anunțarea vizitei – Se realizează cu două săptămâni înainte de efectuarea ei.
Pregătirea elevilor – Se face într-o ședință specială de instructaj, în care elevilor li se comunică scopul vizitei, obiectivele ce vor fi urmărite, tipul acestei lecții.
Elevii vor primi sarcini pe care le vor rezolva anterior, fie independent, fie în echipă, vor fi informați asupra materialelor pe care le vor avea cu ei în acea zi: stilouri, fișe de lucru, portofolii –Vor fi împărțiți în 4 echipe, fiecăreia repartizându-i-se să observe și să noteze informații referitoare la:
1. istoricul muzeului;
2. numărul de exponate existente referitor la tema urmărită;
3. condițiile păstrării exponatelor și vechimea lor în muzeu;
4. obiecte descoperite în zonă și perioada de când datează.
Se discută probleme de organizare: asigurarea mijlocului de transport, prețul biletelor de intrare la muzeu, bani de buzunar pentru micile cheltuieli de la muzeu (pliante, vederi).
Elevilor li se vor comunica reguli pe care vor trebui să le respecte pe parcursul vizitei.
Se trezește curiozitatea elevilor prin prezentarea de vederi, pliante aparținând Muzeului Viei și Vinului Hârlău, amintindu-se că la sfârșitul lecției-vizită vor avea de completat o fișă de lucru pe baza exponatelor văzute, a explicațiilor și a informațiilor primite în sălile muzeului.
Desfășurarea vizitei:
În ziua și la ora fixată, elevii, alături de învățătorul clasei, de celelalte cadre didactice ale ciclului primar și de părinți se deplasează, după pregătirea stabilită anterior, la Muzeul Viei și Vinului Hârlău. Având cu ei toate cele necesare, coordonați de muzeograful de serviciu și de învățătorul clasei, desfășoară lecția conform scenariului următor:
Elevilor li s-a dat un tabel cadru cu trei coloane: Știu/ Vreau să știu/ Am învățat. Ei au format perechi și au scris în prima coloană tot ce știu despre această temă.
Li s-a cerut câtorva perechi să spună celorlalți ce au scris pe listele lor, iar în tabelul învățătorului s-au notat lucrurile cu care toți au fost de acord. După completarea primei coloane a tabelului li s-a cerut elevilor să formuleze întrebări prin Starbursting despre lucrurile despre care nu sunt siguri sau unele curiozități ale lor . Ele au fost trecute în coloana din mijloc, însă au fost scrise și câte două pe câte un bilețel, constituind întrebările pentru interviul ce l-au luat muzeografului la finalul vizitei prin jocul de rol.
– Vizitarea tuturor secțiunilor muzeului, sub îndrumarea muzeografului de serviciu;
– Vizitarea în amănunt a secțiunii vizate;
– Interviuri luate de elevi muzeografului (pe echipe);
Echipa I
Când a fost deschis muzeul?
Cine a avut o contribuție mai deosebită?
Echipa II
Câte exponate are muzeul? Care sunt acestea?
Unde au fost ele descoperite sau realizate?
Echipa III
Cum sunt păstrate și conservate exponatele?
Care e cea mai veche piesă din muzeu?
Echipa IV
Ce piese existente în acest muzeu sunt descoperite la Hârlău?
De când datează ele?
După explicațiile muzeografului s-a revenit la întrebările pe care le-au formulat înainte de vizită și pe care le-au trecut în coloana „Vreau să știu”. S-a verificat la care întrebări s-au găsit răspunsuri și s-au trecut aceste răspunsuri în coloana „Am învățat”. În continuare, elevii au verificat ce alte informații au aflat și care nu au avut legătură cu nici una din întrebările puse la început și le-au trecut și pe acestea în coloana „Am învățat”.
– Prezentarea portofoliilor;
Valorificarea vizitei:
– Elevii completează independent o fișă de lucru
Tema pentru acasă:
– Realizează o comunicare de maxim 10 rânduri despre vizita de astăzi, în care să precizezi ce lucruri (vechi, noi sau deosebite) te-au impresionat, ce mesaj au transmis acestea și ce impresie ți-a lăsat vizitarea muzeului.
Portofoliul – criterii de apreciere si indici
Fișă de feed-back a portofoliului
ANEXA NR. 4
Schițe de proiect
CLASA: a IV-a
TEMA: Motive ornamentale populare
SUBIECTUL: Ornamentăm ulcica
SCOPUL: Identificarea și clasificarea ornamentelor decorative
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să identifice motive decorative celebre: soarele, pomul vieții, calul, pasărea, șarpele pe obiecte naturale sau fotografii;
2. Să clasifice ornamentele decorative: cosmomorfe, fitomorfe zoomorfe, antropomorfe, geomorfe și skeomorfe;
3. Să schițeze motive decorative pe coli cu pătrățele;
4. Să orneze un obiect de artă populară cu motive decorative;
METODE ȘI PROCEDEE: Brainstorming-ul, Exercițiul, Turul galeriei, Mozaicul, Portofoliul
MATERIALE: ulcele de lut, uleiuri, pensule, coli cu pătrățele.
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-au intuit obiecte naturale și fotografii cu ornamente decorative. Prin metoda mozaicului s-au transmis cunoștințele despre clasificarea ornamentelor.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au decorat o ulcică de lut cu ornamente decorative, după un moment de brainstorming.
CONSTATĂRI:
Folosind alternanța și repetiția elementelor învățate, elevii au obținut motive decorative deosebite. Unii au folosit punctul ca element semnificant împreună cu linia, alții au folosit pata de culoare. La sfârșitul orei a fost posibilă realizarea unei mini-expoziții cu ulcele de lut frumos decorate de micii artiști.
CLASA: a IV-a
TEMA: Arhitectura populară
SUBIECTUL: Case tradițională
SCOPUL: Desenarea unei case tradiționale decorată cu poartă și alte anexe gospodărești
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să cunoască tradițiile arhitecturii populare;
2. Să utilizeze motive decorative pentru decorarea unei case cu poartă tradițională;
METODE ȘI PROCEDEE: Brainstorming, Turul galeriei, Pălăriile gânditoare, Portofoliul;
MATERIALE: Film cu case și porți tradiționale, imagini cu case, coli de desen
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-au intuit case tradiționale. Li s-a comunicat din ce materiale sunt construite casele tradiționale (lemn și piatră), zone din interiorul camerei de locuit, acoperirea și decorarea pereților, motivele celebre răspândite în decorul arhitectural, rituri și obiceiuri.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au desenat o casă tradițională cu ornamente decorative, după jocurile: „Ghici ce a dispărut?” și „Cele mai frumoase ornamente”.
Lecția s-a finalizat cu jocul R.A.I.
CONSTATĂRI:
Analizând lucrările elevilor, am constatat că au redat prin linii și puncte motive decorative celebre pentru a ornamenta casele tradiționale desenate de ei. Au folosit motivul solar, pomul vieții, calul, păsări, șarpele dând dovadă de sensibilitate estetică și creativitate prin flexibilitate compozițională, cromatică și ideatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Portul popular din Moldova
SUBIECTUL: Costumul popular
SCOPUL: formarea priceperilor și deprinderilor de cusut punct în cruciuliță
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să distingă specificul portului popular;
2. Să identifice specificul portului femeiesc și bărbătesc;
3. Să caracterizeze elementele și metodele de înfrumusețare a portului tradițional;
4. Să descopere ornamentele populare tradiționale de pe costume.
METODE ȘI PROCEDEE: Ciorchinele, Brainstorming, lucrul în echipă, Turul galeriei, Portofoliul
MATERIALE: – costum tradițional; film Muzeul Etnografic din Rădăuți, pliante și cărți poștale; păpuși pentru îmbrăcat, pânză albă, stofă neagră, etamină, fire roșii, negre, ac, modele schițate pe coli cu pătrățele;
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Rădăuți, au observat costumul popular prezentat în clasă, descoperind ornamentele populare tradiționale, iar prin metoda „Ciorchinele” s-a evidențiat legăturile dintre idei.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au lucrat în echipe. Unii au confecționat un costum popular pentru păpușă prin punct înaintea acului (pentru costum de fete: ie, catrință, brâu, broboadă, opinci; pentru costum de băieți: căciulă, cămașa, ițarii, brâul, opinci), alții au cusut pe etamină „Costum de țărăncuță” și „Costum de țăran” prin punct de cruciuliță (oblic spre stânga și spre dreapta). Băieții au fost îndemânatici la confecționarea brâielor, căciulilor și opincilor.
CONSTATĂRI:
Lucrând pe grupe, elevii au realizat costume frumoase care s-au dovedit a fi atractive pentru vizitatori. În timpul realizării costumelor, elevii GE au dovedit o bună cunoaștere a regulilor brainstormingului de grup, nu au criticat ideile celorlalți, au preluat idei pe care le-au îmbunătățit și au colaborat foarte bine unii cu alții, ceea ce demonstrează sensibilitate estetică și creativitate prin flexibilitate compozițională, cromatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Arta țesutului și a broderiei
SUBIECTUL: Batistuța
SCOPUL: cunoașterea particularităților textilelor de interior
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să identifice textilele de uz casnic și ritual.
2. Să observe metodele de înfrumusețare: tehnici de cusut și brodat.
3. Să cunoască materialele și ustensilele.
4. Să brodeze o batistuță folosind punctul înaintea acului.
METODE ȘI PROCEDEE: Turul galeriei, Lotus, Diagrama Venn – Euler, Brainstorming-ul, Metoda Cadranele, Portofoliul
MATERIALE: pânză din fire textile naturale de in, cânepă, bumbac, borangic, lână, amestec de in și bumbac, cânepă cu bumbac etc.; fire colorate de cusut (muline, mătase, bumbăcel etc.), fir metalic, paiete, mărgeluțe, ac;
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Bicaz; s-au identificat textilele de uz casnic și ritual, metoda cusutului și a brodatului, materialele și uneltele folosite.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au brodat o batistuță tradițională cu ornamente decorative folosind punctul înaintea acului, după jocul „Găsește la fel”.
CONSTATĂRI:
Folosind alternanța și repetiția elementelor învățate, elevii au obținut batistuțe cu motive decorative deosebite. Unii au folosit punctul înaintea acului brodând chenare, alții au brodat flori la un colț.
În lucrările lor se remarcă prezența elementelor inspirate din ornamentica tradițională, morfologia și stilul de reprezentare caracteristic și gama cromatică specifică, elevii dând dovadă de flexibilitate și fluiditate compozițională și cromatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Covorul național
SUBIECTUL: Țesem un covoraș
SCOPUL: Cunoașterea clasificării covoarelor după tehnica confecționării, menire, ornamentație și identificarea motivelor ornamentale folosite în arta covorului tradițional;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să clasifice covoarele;
2. Să descopere ornamentele populare tradiționale de pe covoare;
3. Să găsească elementele comune ale covoarelor cu alte obiecte populare;
4. Să lucreze un covoraș la gherghef
METODE ȘI PROCEDEE: Brainstorming-ul, Diagrama Venn – Euler, Explozia stelară, Portofoliul;
MATERIALE: fire, gherghef, film, covor
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Rădăuți, au observat covorul prezentat în clasă, descoperind ornamentele populare tradiționale, iar prin metoda Diagrama Venn – Euler au găsit elementele comune ale covoarelor cu alte obiecte populare.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au lucrat în echipe. Unii au proiectat modelul, alții au urzit și restul au țesut. Ei au învățat să țină corect acul de sârmă cu mâna dreaptă, să lucreze de la dreapta la stânga, apoi invers ținând acul cu mâna stângă să lucreze de la stânga la dreapta.
S-a insistat acolo unde s-au sesizat greșeli (la alesul firelor cu acul și la bătutul lor cu furculița). S-a urmărit îndeaproape modul în care au lucrat copiii, intervenind cu explicații suplimentare, individuale sau generale unde a fost cazul.
CONSTATĂRI:
Evaluând covorașele după cerințele date (să fie lucrat corect, curat, firele de prisos tăiate, bătut bine cu furculița să nu se vadă firele de urzeală, culorile corect alternate), am apreciat gama cromatică a lucrărilor, în care domină culori, nuanțe calde de galben, ocru, roșu, verde, inspirate din cromatica populară, ceea ce demonstrează flexibilitatea și fluiditatea cromatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Ceramica populară
SUBIECT: Ornamentarea ceramicii
SCOPUL: cunoașterea diversității formelor tradiționale ale ceramicii;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să identifice formele tradiționale ale ceramicii moldovenești;
2. Să identifice rolul vaselor de lut în gospodăria moldovenilor;
3. Să identifice motivele ornamentale specifice;
4. Să clasifice ceramica moldovenească;
METODE ȘI PROCEDEE: Cubul, Diagrama Venn – Euler, Turul galeriei, Brainstorming-ul, Portofoliul;
MATERIALE: Farfurii sau căni realizate de elevi după șablon de plastic, uleiuri, pensule
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Câmpulung. S-au observat obiecte de ceramică populară: ulciorul de Oboga” reprezentând un cocoș, „cocoșul de Horezu” pe o farfurie decorativă, „oala de Săcel” cu linii orizontale și vălurite, cana cu flori și frunze „de Corund”, vaza de flori, neagră și lucioasă „de Marginea” și vasul de ceramică ce prezintă decorațiuni solare „de Harghita”. S-au identificat forme, motive decorative.
Dorind explorarea subiectului din mai multe perspective, am utilizat metoda Cubului. Descrie: un urcior; Compară: culoarea ceramicii de Marginea cu cea de tip Cucuteni; Asociază: la ce te gândești când auzi cuvântul…; Analizează: ornamentale aplicate pe ceramică; Aplică: la ce poate fi folosit un urcior, o oală înaltă, o strachină; Argumentează: ceramica de Marginea are origine dacică.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au decorat un vas din lut cu ornamente decorative, după jocurile: „Ghici ce a dispărut?” și „Cele mai frumoase ornamente”.
Prin metoda Turul galeriei a existat avantajul că elevii au oferit/primit feed-back referitor la munca lor, șansa de a compara produsul muncii cu al altor echipe și de a lucra în mod organizat și productiv.
CONSTATĂRI:
Elevii au cunoștințe despre tehnici simple de modelare și construire, confecționare și decorare; au realizat ceramică ornamentată prin desenare sau pictare, dar și ceramică decorată cu elemente în relief. Au dovedit flexibilitate compozițională, fluiditate cromatică și originalitate plastică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Prelucrarea artistică a lemnului
SUBIECT: Măscuța decorativă
SCOPUL: cunoașterea diversităților obiectelor de lemn din arta populară și a repertoriului motivelor decorative din lemn
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să cunoască procedee și instrumente de lucru;
2. Să cunoască tehnici de ornamentare a lemnului și motive decorative;
3. Să clasifice obiectele din lemn;
4. Să cunoască centre și meșteri renumiți în prelucrarea lemnului;
5. Să realizeze obiecte prin lipirea bucăților de lemn tăiate/finisate de adulți;
6. Să decoreze cu fire sau cu ornamente desenate cu culori.
METODE ȘI PROCEDEE: Inteligențe multiple, Diagrama Venn – Euler, Brainstorming-ul, Portofoliul
MATERIALE: bucăți de lemn tăiate, vopsele, lipici, fire, blăniță;
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Târgu Neamț. S-au observat obiecte din lemn realizate de meșteri populari: vaze sculptate sau colorate cu baiț, farfurii/platouri/tăvi, linguri, furculițe, lopățele, fus, casete, măști sculptate, obiecte pentru bucătărie. S-au intuit obiecte din lemn din fotografii.
Conversație: procedee și instrumente de lucru, tehnici de ornamentare a lemnului și motive decorative.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au lucrat măscuțe din bucățele rotunde de lemn, le-au decorat: căciula, mustața și barba din blăniță de miel, pletele din blană de oaie sau fire textile, ochii din trei cercuri concentrice de lemn, lipite și/sau prinse cu ținte, nasul din băț, gura din semilună de lemn.
La finalul activității s-a făcut Turul galeriei și jocul „Spune invers”.
CONSTATĂRI:
Am observat că brainstormingul de grup stimulează creativitatea copiilor, spiritul competitiv și are efecte psihologice benefice, crește încrederea în sine și în alții și spiritul de inițiativă. S-au obținut măști originale, expresive, elevii dând dovadă deflexibilitate compozițională și ideatică, fluiditate compozițională și ideatică și originalitatea plastică. Unele măști au participat la concursuri, restul au decorat holul școlii.
ANEXA NR. 5
Răspunsurile detaliate la testul de evaluare a cunoștințelor din etapa constatativă
Primul aspect care ne-a interesat a fost sursa cunoștințelor despre arta populară. La întrebarea De unde aveți cunoștințe despre arta populară? au răspuns 27 copii (90% din elevi).
Sursa cunoștințelor despre arta populară
Constatăm, după datele obținute, că școala a fost principala sursă de obținere a cunoștințelor despre creația populară, după care urmează în ordine degresivă bunicii, mediul social și părinții.
La întrebarea Ce genuri de artă populară cunoașteți? (Item 1) au răspuns 22 elevi (73% din total). Majoritatea au indicat următoarele genuri: broderie, croșetare, țesutul covoarelor, ceramică, vestimentație, arhitectură, prelucrarea lemnului, a pietrei. Respondenții din Școala Conțești (13 elevi) au dat răspunsuri mai ample decât cei din Școala Podișu (9 elevi).
Dar, 27% dintre elevi au confundat genurile de artă populară cu arta plastică sau cu muzica populară, dansul popular, folclorul literar, indicând ca gen de artă populară – pictura, dansul popular, cântecul, urăturile, poveștile.
Un alt subiect care reiese din întrebarea precedentă și care solicită cunoștințe din cultura tradițională, este folosirea obiectelor de artă populară în ritualuri, obiceiuri. Răspunsurile la întrebarea Cunoașteți obiecte de artă populară folosite în ritualuri, obiceiuri? (Item 3) au constituit următoarea grilă:
Cunoștințe despre arta populară utilizate în obiceiuri (%)
Observăm că aproximativ 40% dintre elevi au cunoștințe parțiale despre acest subiect. Elevii din Școala Podișu cunosc mai bine (33%) ritualurile și obiceiurile decât cei din Școala Conțești (20%).
Elevii care au răspuns afirmativ au indicat unele exemple, mai des fiind menționate: covorul de nuntă, prosopul.
Alți itemi au solicitat cunoștințe din domenii mai concrete ale artei populare – țesăturile și portul tradițional. La întrebarea Care sunt țesăturile tradiționale de interior? (Item 6) au răspuns 67% din elevi. Cel mai des au fost menționate covorul tradițional și prosopul, dar au fost nominalizate și altele: țoluri, păretare, fețe de masă, fețe de pernă, lăicere, broderii.
La întrebarea Care sunt piesele costumului tradițional? (Item 8) au răspuns 77% din elevi. Majoritatea răspunsurilor au fost complete, indicând pentru costumul femeiesc: ie, catrință, bundiță, brâu, opinci, basma. Au fost însă și răspunsuri mai sumare (ie, opinci) și chiar confuze, indicând piese din vestimentația modernă: bluză, fustă, rochie. Pentru costumul bărbătesc la fel au fost răspunsuri complete, dar multe se reduceau la două piese de bază: cămașă și ițari.
Un alt compartiment important din arta populară este ornamentica tradițională, care constituie câmpul comun ce leagă toate domeniile creației tradiționale. Am inclus în chestionar itemi referitori la acest compartiment. Am solicitat cunoștințe generale despre ornamente și cunoștințe despre ornamente specifice unor domenii concrete, cum ar fi: covorul tradițional, decorul arhitectural.
La întrebarea Ce motive decorative din ornamentica tradițională cunoașteți? (Item 2) au răspuns 73% din elevi. Răspunsurile au fost diverse ca volum și conținut. Majoritatea au menționat: trandafirul, pomul vieții, figuri geometrice. Puțini respondenți au indicat motive tradiționale ca: soarele, spirala, omul, zig-zagul, cocoșul. Multe răspunsuri s-au referit la motive mai puțin caracteristice artei populare, cum ar fi: laleaua, vulturul, strugurele. Aceste imagini, inspirate din natură, au pătruns în mediul rural datorită influenței culturii urbane, în special în a doua jumătate a secolului XX, dar ele sunt străine ornamenticii tradiționale.
Constatăm că elevii confundă ornamentele tradiționale, cu o bună încărcătură semantică, cu ornamente moderne, lipsite de orice mesaj ideatic, care doar reproduc modelele reale din mediul înconjurător.
O altă întrebare (Item 7) se referă la ornamentele predominante în covorul tradițional. La acest item au răspuns 77% din elevi. Mulți au indicat ornamente tradiționale: pomul vieții, flori stilizate, omul, animale stilizate, păsări, rombul și alte figuri geometrice. Dar au fost nominalizate și motive precum: trandafirul, buchete de flori, ghirlande, ciobănașul, fructe, coșuri cu flori – imagini străine covorului tradițional.
Un alt domeniu de manifestare a ornamenticii este decorul arhitectural (Item 9). Doar 47% (12 elevi) au răspuns la acest item, ceea ce vorbește despre cunoașterea insuficientă a arhitecturii populare. Majoritatea răspunsurilor confirmă acest lucru. Astfel mulți elevi confundă motivele ornamentale cu elementele arhitecturale, cu tehnicile de decorare sau cu mijloacele plastice, menționând: coloana, mozaicul, sculptura, linia, punctul, forme reci, forme calde, culori reci, culori calde. La fel, au fost nominalizate motive străine decorului arhitectural: vița de vie, ciobănașul. Doar în câteva răspunsuri am întâlnit pomul vieții, cocoșul, soarele.
Clasificarea semantică a ornamentelor este o probă a capacității de sinteză a elevilor. Astfel, li se solicită să organizeze, să clasifice ornamentele deja cunoscute, în câteva grupe tematice (Item 10). Au răspuns în total 67% (20 elevi).
Ei au indicat pentru fiecare grupă tematică câteva exemple de ornamente:
cosmomorfe: steaua, soarele, luna, cerul, forme cosmice, sateliți, ploaie;
fitomorfe: trandafirul, laleaua, floare, frunză,liliacul, pomul vieții, iarbă, vița de vie, fotografii, plante;
antropomorfe: figura omului, ciobani, țărani, domnitori, ostași, femei, dar și balauri, zmei, șerpi, capricorni, plante, trandafir, pom;
geomorfe: pământul, cerc, pătrat, figuri geometrice, plante, copacul, dealul, cetăți, case, munți, poduri, râuri, ovalul, clepsidra, figuri stilizate geometric;
zoomorfe: bizoni, cerbi, cai, oi, păsări, cocoșul, capra, pisica, peștele, câinele, calul, șarpele, vaca, oaia, mielul, lupoaica, rața, porumbelul, lebăda, zimbrul, taurul, vulturul.
Observăm că elevii au dat dovadă de o bogată fantezie, menționând aproape toată flora și fauna, mediul ambiant și cel social. Dar numeroasele exemple corespund în mică măsură tematicii anunțate sau nu corespund deloc. Doar ornamentele cosmomorfe și cele fitomorfe au fost exemplificate relativ adecvat. În rest, ornamentele antropomorfe au fost confundate cu cele fitomorfe și zoomorfe, iar ornamentele geomorfe – cu cele geometrice. La fel au fost aduse exemple care nu sunt caracteristice artei populare, ornamenticii tradiționale.
Flexibilitatea, ca una dintre capacitățile creative, presupune, în cazul nostru, capacitatea de a utiliza cunoștințele despre ritualuri, obiceiuri, arta populară, ornamentica tradițională, în situații noi; de a le modifica și adapta la noi cerințe.
Itemul Apelați la ornamentica tradițională în cadrul lucrărilor practice? (Item 12) a arătat gradul de utilizare de către elevi a ornamentelor din arta populară
Utilizarea ornamenticii tradiționale în cadrul disciplinelor practice (%)
Observând că 63% din elevi nu apelează la acest domeniu, care ar putea servi drept o sursă foarte bogată de inspirație pentru realizarea unor compoziții în diverse tehnici și materiale.
Un alt aspect care ne interesează este posibilitatea de aplicare a tradițiilor populare în practică, ceea ce ar favoriza creativitatea elevilor. La întrebarea: Ce ritualuri, obiceiuri tradiționale cunoașteți, pe care le-ați putea folosi în practică? (Item 4) au răspuns 53% (16 elevi), indicând: Caloianul, Malanca, Drăgaica, Sfintele Paști, Floriile, Sfântul Andrei, Hora, șezătoarea, jocuri distractive vechi, colinda, uratul, semănatul, croșetarea, împletitul, țesutul, descântece, medicina tradițională. Majoritatea elevilor de la Școala Conțești au răspuns nu știu, sau au indicat 1-2 exemple. Elevii de la Școala Podișu au dat răspunsuri mai multe și mai ample.
Fluiditatea gândirii este un indice al creativității, care presupune abilitatea de a opera cu idei, simboluri, imagini, de a face asocieri, reordonări ale ideilor, imaginilor, elementelor în compoziții. La itemul Ce motive decorative ați aplicat în activitatea practică? au răspuns 40 % (10 elevi), indicând în special motive solare, linii zimțate, motive fitomorfe geometrizate. Dar au fost reprezentate și imagini naturaliste – struguri, trandafiri, flori.
Următorul item solicită atât fluiditatea cât și flexibilitatea gândirii, capacitatea de redefinire și de sinteză. Elevii trebuie să indice pentru fiecare unitate de învățare o posibilă sursă de inspirație din arta populară, găsind corespondențe între tehnicile de executare, repertoriul motivelor ornamentale, cromatică, morfologie, semantică, structuri compoziționale.
La întrebarea: Care domenii ale artei populare ar servi ca sursă de inspirație pentru realizarea unor compoziții cu elemente ornamentale? (Item 11) elevii au indicat:
tapiserie: covoarele naționale, prosoape, costumul național, broderie, croșetare, prelucrarea lemnului;
macrame: covoarele naționale, prosoape, costumul național, broderie, croșetare,
ceramică: arta olăritului, prelucrarea pietrei, covorul național, ulcioare cu struguri, prelucrarea lemnului;
pictură: arhitectura populară, mediu înconjurător, sculptura, prelucrarea pietrei, costumul național, prelucrarea lemnului, tapiserie, muzică populară, balade, doine, peisaje rurale;
La acest item au răspuns 53% din elevi. Mulți au indicat în total 1-2 surse de inspirație – covorul tradițional, costumul tradițional, ceramica populară, ceea ce reprezintă un nivel relativ scăzut al flexibilității, fluidității, re-elaborării, sintezei. Dar au fost și 6 răspunsuri mai ample, cu 2-3 surse pentru fiecare domeniu specificat.
ANEXA NR. 6
Curriculum complementar
Obiective cadru:
stimularea curiozității pentru ceea ce înseamnă tradiții și obiceiuri românești;
promovarea, descoperirea culturii tradiționale și artei populare românești ca mijloc de cunoaștere, păstrare, prețuire a valorilor tradiționale autentice prin intermediul creației artistice;
dezvoltarea imaginației și a creativității, cultivarea sensibilității estetice, stimularea exprimării personalității la elevi;
promovarea patrimoniului cultural – popular în rândul elevilor.
Obiective generale
La nivel de cunoștințe:
să cunoască clasificarea ornamentelor din arta populară;
să conștientizeze familiile mari de motive ornamentale și semantica lor;
să recunoască și să descrie domeniile artei populare;
să identifice ceea ce este tradițional, de valoare, autentic în artizanatul contemporan și ceea ce este fals, împrumutat, pseudo-tradițional, kitsch;
să posede terminologia specifică.
La nivel de aplicare:
să utilizeze cunoștințele însușite în cadrul cursului de Artă populară decorativă la alte cursuri teoretice și practice;
să compare tradițiile artei populare naționale cu cele ale altor naționalități conviețuitoare;
să utilizeze termenii etnografiei în activitatea artistică;
să aplice cunoștințele teoretice și aptitudinile practice în realizarea obiectivelor curriculumului școlar Educație plastică și Educație tehnologică.
La nivel de integrare:
să utilizeze creativ cunoștințele din domeniul Artei populare în activitatea artistică;
să promoveze dragostea, respectul pentru tradițiile naționale;
să aprecieze adecvat valorile artei populare;
să-și dezvolte sensibilitatea estetică prin perceperea, sesizarea și gustarea aspectelor estetice ale obiectelor confecționate în tehnica macrame;
I. Obiective de referință/Activități de învățare
I1. Cunoștințe teoretice
Evaluarea se va desfășura la sfârșitul semestrului I .
să-și însușească tehnici de lucru cu fire textile, cât și deprinderi de mânuire a ustensilelor corespunzătoare;
să creeze lucrări artistice pentru decorarea interioarelor, exterioarelor și de uz personal care să cuprindă elemente de artă populară;
să-și educe spiritul de echipă și de colaborare în procesul de elaborare – confecționare de produse;
să valorifice produsele obținute, priceperile și deprinderile dobândite;
I2. Abilități practice
Conținuturi:
1. Ornamentele populare
2. Arhitectura populară
3. Portul popular din Moldova
Vizionarea scurt-metrajului “Muzica firelor”
http://www.youtube.com/watch?v=iJ9Txn1PgRU și „Costume populare din zona Moldovei” http://www.youtube.com/watch?v=RxkfyhyQz9M producător Fundația EuroEd Iași
4. Arta țesutului și a broderiei
5. Covorul național
6. Modalități de investigare a artei populare (activitate practică la Muzeul Viei și Vinului Hârlău)
7. Ceramica populară
8. Prelucrarea artistică a lemnului
9. Meșteșuguri populare (vizite la tăbăcarul din sat, la meșterul împletitor de nuiele din satul alăturat – Heci, la cioplitorii în piatră și iconarul pe sticlă din Pașcani și excursia de sfârșit de an școlar la Târgul de oale Cucuteni 5000 din Iași)
10. Tehnica macramé
11. Tipuri de noduri: simple, fundamentale, ornamentale, de legătură
12. Modele realizate din noduri: picouri, baghete, bare, spirale, lanțuri, benzi, structuri.
13. Realizarea obiectelor în tehnica macramé: întocmirea proiectului, pregătirea și croirea firelor, executarea obiectelor
Modalități de evaluare:
probe practice:
flexibilitatea plastică (flexibilitatea compozițională, flexibilitatea cromatică, flexibilitatea ideatică)
fluiditatea plastică (fluiditatea compozițională, fluiditatea cromatică, fluiditatea ideatică)
originalitatea plastică
expoziții;
activități de înfrumusețare a clasei, a școlii, a locuinței personale;
– portofoliul;
– fișa de autoevaluare;
– observare sistematică;
Bibliografie:
Manolescu. M. – Ghid de practică pedagogică, Unitatea de management a PIR, București, 2006;
M.E.C., C.N.C. – Ghid metodologic de aplicare a programelor de Abilități practice și Educație tehnologică, primar – gimnaziu, Editura Aramis, București, 2001;
Orghidan, Maria-Mihaela, Macrameuri, Ed. Ceres, București, 1998;
Singer, M., Voica, C – Didactica ariilor curriculare Matematică și științe ale naturii și Tehnologii, Unitatea de management a PIR, București, 2005;
* * * – Revista de educație tehnologică nr. 1, Editura Performantica, Iași, 2003
Cursul s-a desfășurat cu succes în anul școlar 2008-2009. Ne propunem să-l reluăm la nivel de clasa a III-a.
Din punct de vedere axiologic dar și pentru fundamentarea științifică și perfecționarea unei strategii didactice, am considerat că este esențială, detalierea si structurarea obiectivelor unui proiect de programă. Dacă ne-am oprit doar asupra valorificării meșteșugurilor în tehnica macramé, am făcut-o pentru că ni s-a părut mai accesibil pentru clasele primare.
Obiectivele de referință pentru un opțional de o oră pe săptămână nu sunt simple reluări ale celor din programa națională de Abilități practice, sunt doar câteva “ținte” pe care elevii urmează să le atingă până la sfârșitul anului: “să descopere, să identifice, să înțeleagă, să cunoască, să distingă și să conștientizeze arta tradițională decorativă”.
Activitățile de învățare pe care le-am realizat corespund fiecărui obiectiv de referință și descriu modul în care elevul va dobândi abilitățile vizate în urma unui demers de învățare. Am conceput exerciții de colectare, studiere, clasificare a obiectelor de artă populară.
Lista de conținuturi a inclus informațiile pe care opționalul le-a utilizat ca bază de operare în formarea capacităților vizate de obiective, adică o listă a noilor informații care au fost vehiculate în cadrul opționalului: ornamentele populare, arhitectura populară, portul popular din Moldova, arta țesutului și a broderiei, covorul național, ceramica populară, prelucrarea artistică a lemnului, meșteșuguri populare, tehnica macramé și vizite/excursii tematice în împrejurimi pentru unele meșteșuguri.
Modalitățile de evaluare includ tipurile de probe adecvate opționalului propus (scrise, orale, practice, expoziții, portofoliul etc).
Planificarea anuală
a unităților de învățare
Nr.total ore: SEMESTRUL I – 18 1 oră săptămână
SEMESTRUL al II lea – 18
Planificarea detaliată pe unități de învățare
Semestrul I
Unitatea: Obiecte de artă populară decorativă
Nr. ore alocate: 18 Perioada: septembrie – februarie
Semestrul al II-lea
Unitatea: Tehnica macramé
Nr. ore alocate: 18 Perioada: februarie – iunie
ANEXA NR. 7
Excursia de documentare
În cadrul excursiilor de documentare, elevilor li s-au arătat obiectele păstrate de generații, au cunoscut direct la ce se folosesc și astăzi multe dintre ele, ce valoare au aceste obiecte de artă populară și cum ar trebui stopată degradarea și distrugerea lor ca șansă pentru relansarea meșteșugurilor tradiționale, ca alternativă rafinată în fața invaziei kitsch-ului.
De mare interes s-au bucurat, pentru învățarea prin cercetare istorică, excursiile de documentare organizate în zona Neamț.
În Muzeul de Etnografie de la Târgu Neamț am întâlnit o bogată colecție de obiecte țărănești din Moldova: colecția de ceramică, de port popular, țesături pentru interior, mobilier din lemn și feronerie, colecția de obiecte religioase.
Am vizionat obiectele gospodăriei țărănești confecționate de adevărați artiști. Celebrul Nicolae Popa din Târpești – Neamț, cu care elevii au discutat în casa pe care și-a transformat-o în muzeu, pare coborât dintr-un basm popular. El își găsește un continuator în conceperea și realizarea măștilor în artistul humuleștean Constantin Lungu. Țesăturile lui Iulian Mihalache din Bălțătești – Neamț se disting atât prin calitatea execuției cât și prin coloritul excepțional al ornamentelor, pentru care este folosită lâna vopsită în culori vegetale. Meșterul popular Vasile Neamțu din Nemțișor – Vânători, se distinge prin creația originală ce constă în folosirea crengilor cu forme curioase în sculptură, tâmplărie și dulgherie.
După vizitarea școlii “Ion Creangă” din Humulești, am avut în atenție vizitarea Târgului de oale și câțiva meșteșugari din Iași.
Am cunoscut pe meșterul popular Ana Grunzu din Iași, care creează din pănușile de la porumb personaje de poveste, cărora le pune furci, traiste, coșulețe, coase sau măturoaie și le îmbracă în costume populare.
Obiectele utilitare și impresionantele decorațiuni de interior, ce poartă pecetea creatoarei populare Silvia Cozmîncă din Iași, vădesc o grijă deosebita pentru păstrarea echilibrului între tradiție și inovație.
Ieșeanul Ioan Laza și-a amenajat în propriul apartament un adevărat muzeu. El le-a explicat elevilor ce simbolizează fiecare motiv cioplit în lemn.
La Ionela Sandrina Mihuleac am descoperit decorul spiralo-meandric specific ceramicii cucuteniene.
Pictorul naiv Lucica Ciobanu din Bălțați descrie lumea satului în culori vesele și spune că vrea să scoată la lumină doar frumusețea.
Pe costumele naționale ale Iuliei Goran din Ruginoasa regăsim atât modele tradiționale, cât și creații proprii, însă tot în cheie arhaică.
La Pașcani am vizitat un atelier în care execută orice tip de monument funerar atât din marmură cât și din granit. O femeie cioplea cu dăltițe scrisul în marmură. Ne-a mărturisit că i se pare o muncă migăloasă, dificilă, ținând cont de duritatea pietrei, ce necesită o deosebită atenție, căci aici nu se permit greșeli.
Deosebit de eficientă prin ceea ce s-a văzut și s-a valorificat ulterior a fost zestrea folclorică acumulată la Hârlău. Sobrietatea portului țărănesc este remarcată în colecția Muzeului Viei și Vinului.
Excursia în satele limitrofe a fost, pentru elevi, un bun prilej de cunoaștere. Ne bazăm, în această afirmație, pe sistemul de valori autentice general-umane și religioase, promovate de mentalitatea satului. Lecțiile din Școala satului sensibilizează copiii față de adevăratele valori țărănești.
În satul vecin Heci am vizitat câțiva ciobani ce lucrează timpul iernii cojoace cu ornamente preluate în mare parte de pe vechile vase ceramice din cultura Cucuteni ce mărturisesc o impresionantă continuitate și unitate a civilizației și culturii pe aceste meleaguri.
Meșteșugul împletitului din nuiele este folosit și în prezent în Heci. Toderașcu Lilian este meșter recunoscut ce face parte din Asociația Meșterilor Populari din Moldova. El realizează coșuri, cutii și mobilier din nuiele de răchită culese de pe malul Siretului.
Un alt aspect observat de elevi în excursii și vizite la țară este arhitectura tradițională, care se distinge prin echilibrul proporțiilor tuturor dimensiunilor, rezultatul unor îndelungi căutări și al găsirii soluțiilor optime.
BIBLIOGRAFIE
Anitei, Mihai, Introducere în psihologia experimentală, Ed. LivPress, București, 2003
Bîrzea, C., Arta și știința educației – București, Ed. Didactică și Pedagogică 1995
Bocoș, M., Teoria și practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărții de știință, Cluj-Napoca, 2007
Butură,Valer – Etnografia poporului român, Ed. Dacia, Cluj Napoca,1978
Calistru, Rodica – Abecedarul artei plastice, Ed. Știința, 1991
Ciubotaru, S.; Ciubotaru, I.H., Ornamente populare tradiționale din Moldova, Caietele arhivei de folclor, VIII, Iași, 1998
Cozma, C., Studii de filosofie a educației umanității – Iași. Ed. Junimea, 1997
Cristea, M., Sistemul educațional și personalitatea. Dimensiunea estetică – București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1994
Cristea M., Omul ființă estetică, Revista de pedagogie, 1990, Nr. 8
Cucoș, C., Istoria pedagogiei – Iași, Ed. Polirom, 2001
Cucoș, C., Pedagogie – Iași, Ed. Polirom, 2000
Geruad, M.-O., et. Al, Noțiunile-cheie ale etnologiei- Iași, Ed. Polirom, 2001
Gheorghiță, C. – Fundamente etnopedagogice și etnografice ale dezvoltării capacităților creative la studenți, Autoreferat, Chișinău, 2006
Ghibu, O., Despre educație – București, Ed. Marin Preda, 1995
Ghinoiu, Ion – Atlasul etnografic român, vol. II – Ocupațiile, Editura Ed. Academiei române
Manolescu. M. – Ghid de practică pedagogică, Unitatea de management a PIR, București, 2006
M.E.C., C.N.C. – Ghid metodologic de aplicare a programelor de Abilități practice și Educație tehnologică, primar – gimnaziu, Ed. Aramis, București, 2001
Mîndru, E.; Borbeli, L., „Strategii didactice interactive”, exemple din practica didactică, Ed. Didactică Publishing House, 2010
Nicola, I., Pedagogie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1994
Oprea, C.L., „Strategii didactice interactive”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2006
Orghidan, Maria-Mihaela, Macrameuri, Ed. Ceres, București, 1998
Pascadi, I., – Idealul si valoarea estetică, Ed. Științifică, Bucuresti, 1966
Popa, M., Statistică psihologică cu aplicații SPSS, Ed. Universității, București, 2004
Petrescu, P., Motive decorative celebre – București, Ed. Meridiane, 1971
Prut, C., Calea rătăcită – București, Ed. Meridiane, 1991
Revista de educație tehnologică nr. 1, Ed. Performantica, Iași, 2003
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională – Iași, Ed. Polirom, 2001
Singer, M., Voica, C – Didactica ariilor curriculare Matematică și științe ale naturii și Tehnologii, Unitatea de management a PIR, București, 2005
Stănculescu, E., Teorii sociologice ale educației – Iași, Ed. Polirom, 1996
Stoica, G., Petrescu, P., Dicționar de artă populară – București, Ed. Enciclopedică, 1997
Tonida, Ecaterina, D., Cusăturile și broderiile costumului popular din România, Ed. Tehnică, București
Ursache, P., Etnoestetica – Iași, Ed. Institutul European, 1998
Vlăduțiu, I., Etnografia românească – București, Ed. Științifică, 1973
Vulcănescu, R., Coloana cerului – București, Ed. Meridiane, 1972
WEBOGRAFIE
www.didactic.ro
www.granturi.ro
http://forum.ioanistrate.ro
www.mdl.net – Universul educației, 2004
www.mesteri-populari.ro
www.scribd.com
ANEXE
ANEXA NR. 1.
Testul de cunoștințe aplicat la elevi
Disciplina Arta populară
ANEXA NR. 2
Proiect didactic
Obiectul: Opțional – Arta populară
Subiectul: Covorul național (Clasificare, ornamente)
Tipul lecției: Lecție de consolidare și sistematizare
Scopul lecției: Cunoașterea clasificării covoarelor, a policromiei și a motivelor ornamentale folosite
Obiective:
a) Verbal – lingvistice:
O1: să descrie pe scurt un covor;
O2: să pună întrebări;
O3: să corecteze exprimări incorecte;
O4: să listeze cuvinte după cerințe date;
b) Logic – matematice:
O5: să clasifice covoare după tehnica confecționării, menire și ornamentație;
O6: să colecționeze imagini reprezentând covoare tradiționale;
O7: să identifice motivele ornamentale folosite în arta covorului tradițional;
O8: să analizeze culorile specifice covorului tradițional
c) Vizual – spațiale:
O9: să creeze covorașe la gherghef;
O10: să transpună în desene imagini cu ornamente specifice covorului tradițional;
O11: să realizeze un portofoliu cu imagini reprezentând covoare tradiționale și ornamente specifice covorului tradițional;
d) Corporal – kinestezice:
O12: să traducă o idee în limbaj corporal;
e) Muzical – ritmice:
O13: să audieze un cântec popular moldovenesc;
f) Social – interpersonale:
O14: să-și organizeze grupul pentru interviu sau reportaj;
O15: să colaboreze în rezolvarea anumitor sarcini;
O16: să pună întrebări colegilor;
g) Intrapersonale:
O17: să valorizeze experiența lor de viață;
O18: să-și dezvolte simțul critic;
O19: să conștientizeze covorul tradițional ca parte a culturii naționale;
O20: să-și exprime impresiile și trăirile proprii despre arta populară prin educație plastică, tehnologică, muzicală și lingvistică;
O21: să concluzioneze care este felul în care le-a plăcut sau nu să participe la activitate;
h) Naturaliste:
O22: să folosească materiale naturale (lână, bumbac, cânepă) în realizarea lucrărilor practice.
Metode și tehnici interactive:
Brainstorming-ul
Cubul
Floarea pasiunii
Diagrama Wenn – Euler
Explozia stelară (Starbursting)
Cadranele
Turul galeriei
Săculețul cu surprize
Scaunul intervievatului
Blazonul
Licoarea magică
Jocul „Găsește la fel”
R.A.F.T.S.
Metode alternative de evaluare:
Portofoliul
3-2-1
autoevaluare prin metoda Cadranele
R.A.I.
Resurse:
a) materiale:
Film: Muzeul Etnografic Rădăuți
covor (Țesătură groasă, confecționată din fibre naturale sau sintetice, cu desene multicolore, cu care se împodobesc încăperile sau care se așterne pe podea)
lăicer (Covor țărănesc de lână, lung și îngust, țesut, în dungi, care se așterne pe jos sau se pune pe pereți)
fotografii cu diverse covoare tradiționale din diferite zone ale Moldovei
cărți, reviste
fișe de autoevaluare
cub
săculeț cu cuvinte
minge (pentru R.A.I.)
b) de conținut:
programa pentru opțional
Ciubotaru, S.; Ciubotaru, I.H., Ornamente populare tradiționale din Moldova, Caietele arhivei de folclor, VIII, Iași, 1998
c) bibliografice:
Oprea, C.L., „Strategii didactice interactive”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006
Mîndru, E.; Borbeli, L., „Strategii didactice interactive”, exemple din practica didactică, Editura Didactică Publishing House, 2010
Forme de organizare a activității: individual, frontal, perechi
ANEXA NR. 3
Plan de lecție
Aria curriculară: CDȘ
Disciplina: Artă populară
Tema: Modalități de investigare a artei populare – Vizita la Muzeul Viei și Vinului Hârlău
Tipul: recapitulare și sistematizare
Clasa: a IV-a
Obiective de referință:
– să descopere elemente specifice culturii materiale și spirituale a comunității locale (obiecte vestimentare, casnice, unele produse realizate pe plan local);
– să identifice și să folosească informații provenite din surse istorice;
Obiective operaționale:
O1 : să observe materiale folosite, tehnicile de lucru, modul de expunere și etichetarea lucrărilor;
O2 : să identifice materialele;
O3: să completeze fișele de lucru cu informații obținute în urma interviului luat muzeografului;
O4: să completeze tabelul dat cu cel puțin 3 exponate observate, precizând: denumirea, materialul din care e confecționat și locul unde au fost descoperite;
O5: să realizeze un portofoliu cu pasaje reprezentative pentru fiecare domeniu;
O6: să vizioneze scurt-metrajul „Costume populare din zona Moldovei”;
O7: să identifice ceea ce este tradițional, de valoare, autentic în artizanatul contemporan;
Resurse: a) umane: elevi, cadre didactice, părinți, muzeograful de serviciu;
b) materiale: fișe de lucru (pe echipe, independent), exponate ale muzeului, portofolii;
c) procedurale: expunerea, explicația, conversația, interviul, observarea,
lucrul pe echipe, munca independentă, Știu/Vreau să știu/Am învățat, Explozia stelară, Brainstorming-ul, Joc de rol, Portofoliul
Pregătirea vizitei:
Anunțarea vizitei – Se realizează cu două săptămâni înainte de efectuarea ei.
Pregătirea elevilor – Se face într-o ședință specială de instructaj, în care elevilor li se comunică scopul vizitei, obiectivele ce vor fi urmărite, tipul acestei lecții.
Elevii vor primi sarcini pe care le vor rezolva anterior, fie independent, fie în echipă, vor fi informați asupra materialelor pe care le vor avea cu ei în acea zi: stilouri, fișe de lucru, portofolii –Vor fi împărțiți în 4 echipe, fiecăreia repartizându-i-se să observe și să noteze informații referitoare la:
1. istoricul muzeului;
2. numărul de exponate existente referitor la tema urmărită;
3. condițiile păstrării exponatelor și vechimea lor în muzeu;
4. obiecte descoperite în zonă și perioada de când datează.
Se discută probleme de organizare: asigurarea mijlocului de transport, prețul biletelor de intrare la muzeu, bani de buzunar pentru micile cheltuieli de la muzeu (pliante, vederi).
Elevilor li se vor comunica reguli pe care vor trebui să le respecte pe parcursul vizitei.
Se trezește curiozitatea elevilor prin prezentarea de vederi, pliante aparținând Muzeului Viei și Vinului Hârlău, amintindu-se că la sfârșitul lecției-vizită vor avea de completat o fișă de lucru pe baza exponatelor văzute, a explicațiilor și a informațiilor primite în sălile muzeului.
Desfășurarea vizitei:
În ziua și la ora fixată, elevii, alături de învățătorul clasei, de celelalte cadre didactice ale ciclului primar și de părinți se deplasează, după pregătirea stabilită anterior, la Muzeul Viei și Vinului Hârlău. Având cu ei toate cele necesare, coordonați de muzeograful de serviciu și de învățătorul clasei, desfășoară lecția conform scenariului următor:
Elevilor li s-a dat un tabel cadru cu trei coloane: Știu/ Vreau să știu/ Am învățat. Ei au format perechi și au scris în prima coloană tot ce știu despre această temă.
Li s-a cerut câtorva perechi să spună celorlalți ce au scris pe listele lor, iar în tabelul învățătorului s-au notat lucrurile cu care toți au fost de acord. După completarea primei coloane a tabelului li s-a cerut elevilor să formuleze întrebări prin Starbursting despre lucrurile despre care nu sunt siguri sau unele curiozități ale lor . Ele au fost trecute în coloana din mijloc, însă au fost scrise și câte două pe câte un bilețel, constituind întrebările pentru interviul ce l-au luat muzeografului la finalul vizitei prin jocul de rol.
– Vizitarea tuturor secțiunilor muzeului, sub îndrumarea muzeografului de serviciu;
– Vizitarea în amănunt a secțiunii vizate;
– Interviuri luate de elevi muzeografului (pe echipe);
Echipa I
Când a fost deschis muzeul?
Cine a avut o contribuție mai deosebită?
Echipa II
Câte exponate are muzeul? Care sunt acestea?
Unde au fost ele descoperite sau realizate?
Echipa III
Cum sunt păstrate și conservate exponatele?
Care e cea mai veche piesă din muzeu?
Echipa IV
Ce piese existente în acest muzeu sunt descoperite la Hârlău?
De când datează ele?
După explicațiile muzeografului s-a revenit la întrebările pe care le-au formulat înainte de vizită și pe care le-au trecut în coloana „Vreau să știu”. S-a verificat la care întrebări s-au găsit răspunsuri și s-au trecut aceste răspunsuri în coloana „Am învățat”. În continuare, elevii au verificat ce alte informații au aflat și care nu au avut legătură cu nici una din întrebările puse la început și le-au trecut și pe acestea în coloana „Am învățat”.
– Prezentarea portofoliilor;
Valorificarea vizitei:
– Elevii completează independent o fișă de lucru
Tema pentru acasă:
– Realizează o comunicare de maxim 10 rânduri despre vizita de astăzi, în care să precizezi ce lucruri (vechi, noi sau deosebite) te-au impresionat, ce mesaj au transmis acestea și ce impresie ți-a lăsat vizitarea muzeului.
Portofoliul – criterii de apreciere si indici
Fișă de feed-back a portofoliului
ANEXA NR. 4
Schițe de proiect
CLASA: a IV-a
TEMA: Motive ornamentale populare
SUBIECTUL: Ornamentăm ulcica
SCOPUL: Identificarea și clasificarea ornamentelor decorative
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să identifice motive decorative celebre: soarele, pomul vieții, calul, pasărea, șarpele pe obiecte naturale sau fotografii;
2. Să clasifice ornamentele decorative: cosmomorfe, fitomorfe zoomorfe, antropomorfe, geomorfe și skeomorfe;
3. Să schițeze motive decorative pe coli cu pătrățele;
4. Să orneze un obiect de artă populară cu motive decorative;
METODE ȘI PROCEDEE: Brainstorming-ul, Exercițiul, Turul galeriei, Mozaicul, Portofoliul
MATERIALE: ulcele de lut, uleiuri, pensule, coli cu pătrățele.
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-au intuit obiecte naturale și fotografii cu ornamente decorative. Prin metoda mozaicului s-au transmis cunoștințele despre clasificarea ornamentelor.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au decorat o ulcică de lut cu ornamente decorative, după un moment de brainstorming.
CONSTATĂRI:
Folosind alternanța și repetiția elementelor învățate, elevii au obținut motive decorative deosebite. Unii au folosit punctul ca element semnificant împreună cu linia, alții au folosit pata de culoare. La sfârșitul orei a fost posibilă realizarea unei mini-expoziții cu ulcele de lut frumos decorate de micii artiști.
CLASA: a IV-a
TEMA: Arhitectura populară
SUBIECTUL: Case tradițională
SCOPUL: Desenarea unei case tradiționale decorată cu poartă și alte anexe gospodărești
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să cunoască tradițiile arhitecturii populare;
2. Să utilizeze motive decorative pentru decorarea unei case cu poartă tradițională;
METODE ȘI PROCEDEE: Brainstorming, Turul galeriei, Pălăriile gânditoare, Portofoliul;
MATERIALE: Film cu case și porți tradiționale, imagini cu case, coli de desen
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-au intuit case tradiționale. Li s-a comunicat din ce materiale sunt construite casele tradiționale (lemn și piatră), zone din interiorul camerei de locuit, acoperirea și decorarea pereților, motivele celebre răspândite în decorul arhitectural, rituri și obiceiuri.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au desenat o casă tradițională cu ornamente decorative, după jocurile: „Ghici ce a dispărut?” și „Cele mai frumoase ornamente”.
Lecția s-a finalizat cu jocul R.A.I.
CONSTATĂRI:
Analizând lucrările elevilor, am constatat că au redat prin linii și puncte motive decorative celebre pentru a ornamenta casele tradiționale desenate de ei. Au folosit motivul solar, pomul vieții, calul, păsări, șarpele dând dovadă de sensibilitate estetică și creativitate prin flexibilitate compozițională, cromatică și ideatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Portul popular din Moldova
SUBIECTUL: Costumul popular
SCOPUL: formarea priceperilor și deprinderilor de cusut punct în cruciuliță
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să distingă specificul portului popular;
2. Să identifice specificul portului femeiesc și bărbătesc;
3. Să caracterizeze elementele și metodele de înfrumusețare a portului tradițional;
4. Să descopere ornamentele populare tradiționale de pe costume.
METODE ȘI PROCEDEE: Ciorchinele, Brainstorming, lucrul în echipă, Turul galeriei, Portofoliul
MATERIALE: – costum tradițional; film Muzeul Etnografic din Rădăuți, pliante și cărți poștale; păpuși pentru îmbrăcat, pânză albă, stofă neagră, etamină, fire roșii, negre, ac, modele schițate pe coli cu pătrățele;
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Rădăuți, au observat costumul popular prezentat în clasă, descoperind ornamentele populare tradiționale, iar prin metoda „Ciorchinele” s-a evidențiat legăturile dintre idei.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au lucrat în echipe. Unii au confecționat un costum popular pentru păpușă prin punct înaintea acului (pentru costum de fete: ie, catrință, brâu, broboadă, opinci; pentru costum de băieți: căciulă, cămașa, ițarii, brâul, opinci), alții au cusut pe etamină „Costum de țărăncuță” și „Costum de țăran” prin punct de cruciuliță (oblic spre stânga și spre dreapta). Băieții au fost îndemânatici la confecționarea brâielor, căciulilor și opincilor.
CONSTATĂRI:
Lucrând pe grupe, elevii au realizat costume frumoase care s-au dovedit a fi atractive pentru vizitatori. În timpul realizării costumelor, elevii GE au dovedit o bună cunoaștere a regulilor brainstormingului de grup, nu au criticat ideile celorlalți, au preluat idei pe care le-au îmbunătățit și au colaborat foarte bine unii cu alții, ceea ce demonstrează sensibilitate estetică și creativitate prin flexibilitate compozițională, cromatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Arta țesutului și a broderiei
SUBIECTUL: Batistuța
SCOPUL: cunoașterea particularităților textilelor de interior
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să identifice textilele de uz casnic și ritual.
2. Să observe metodele de înfrumusețare: tehnici de cusut și brodat.
3. Să cunoască materialele și ustensilele.
4. Să brodeze o batistuță folosind punctul înaintea acului.
METODE ȘI PROCEDEE: Turul galeriei, Lotus, Diagrama Venn – Euler, Brainstorming-ul, Metoda Cadranele, Portofoliul
MATERIALE: pânză din fire textile naturale de in, cânepă, bumbac, borangic, lână, amestec de in și bumbac, cânepă cu bumbac etc.; fire colorate de cusut (muline, mătase, bumbăcel etc.), fir metalic, paiete, mărgeluțe, ac;
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Bicaz; s-au identificat textilele de uz casnic și ritual, metoda cusutului și a brodatului, materialele și uneltele folosite.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au brodat o batistuță tradițională cu ornamente decorative folosind punctul înaintea acului, după jocul „Găsește la fel”.
CONSTATĂRI:
Folosind alternanța și repetiția elementelor învățate, elevii au obținut batistuțe cu motive decorative deosebite. Unii au folosit punctul înaintea acului brodând chenare, alții au brodat flori la un colț.
În lucrările lor se remarcă prezența elementelor inspirate din ornamentica tradițională, morfologia și stilul de reprezentare caracteristic și gama cromatică specifică, elevii dând dovadă de flexibilitate și fluiditate compozițională și cromatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Covorul național
SUBIECTUL: Țesem un covoraș
SCOPUL: Cunoașterea clasificării covoarelor după tehnica confecționării, menire, ornamentație și identificarea motivelor ornamentale folosite în arta covorului tradițional;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să clasifice covoarele;
2. Să descopere ornamentele populare tradiționale de pe covoare;
3. Să găsească elementele comune ale covoarelor cu alte obiecte populare;
4. Să lucreze un covoraș la gherghef
METODE ȘI PROCEDEE: Brainstorming-ul, Diagrama Venn – Euler, Explozia stelară, Portofoliul;
MATERIALE: fire, gherghef, film, covor
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Rădăuți, au observat covorul prezentat în clasă, descoperind ornamentele populare tradiționale, iar prin metoda Diagrama Venn – Euler au găsit elementele comune ale covoarelor cu alte obiecte populare.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au lucrat în echipe. Unii au proiectat modelul, alții au urzit și restul au țesut. Ei au învățat să țină corect acul de sârmă cu mâna dreaptă, să lucreze de la dreapta la stânga, apoi invers ținând acul cu mâna stângă să lucreze de la stânga la dreapta.
S-a insistat acolo unde s-au sesizat greșeli (la alesul firelor cu acul și la bătutul lor cu furculița). S-a urmărit îndeaproape modul în care au lucrat copiii, intervenind cu explicații suplimentare, individuale sau generale unde a fost cazul.
CONSTATĂRI:
Evaluând covorașele după cerințele date (să fie lucrat corect, curat, firele de prisos tăiate, bătut bine cu furculița să nu se vadă firele de urzeală, culorile corect alternate), am apreciat gama cromatică a lucrărilor, în care domină culori, nuanțe calde de galben, ocru, roșu, verde, inspirate din cromatica populară, ceea ce demonstrează flexibilitatea și fluiditatea cromatică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Ceramica populară
SUBIECT: Ornamentarea ceramicii
SCOPUL: cunoașterea diversității formelor tradiționale ale ceramicii;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să identifice formele tradiționale ale ceramicii moldovenești;
2. Să identifice rolul vaselor de lut în gospodăria moldovenilor;
3. Să identifice motivele ornamentale specifice;
4. Să clasifice ceramica moldovenească;
METODE ȘI PROCEDEE: Cubul, Diagrama Venn – Euler, Turul galeriei, Brainstorming-ul, Portofoliul;
MATERIALE: Farfurii sau căni realizate de elevi după șablon de plastic, uleiuri, pensule
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Câmpulung. S-au observat obiecte de ceramică populară: ulciorul de Oboga” reprezentând un cocoș, „cocoșul de Horezu” pe o farfurie decorativă, „oala de Săcel” cu linii orizontale și vălurite, cana cu flori și frunze „de Corund”, vaza de flori, neagră și lucioasă „de Marginea” și vasul de ceramică ce prezintă decorațiuni solare „de Harghita”. S-au identificat forme, motive decorative.
Dorind explorarea subiectului din mai multe perspective, am utilizat metoda Cubului. Descrie: un urcior; Compară: culoarea ceramicii de Marginea cu cea de tip Cucuteni; Asociază: la ce te gândești când auzi cuvântul…; Analizează: ornamentale aplicate pe ceramică; Aplică: la ce poate fi folosit un urcior, o oală înaltă, o strachină; Argumentează: ceramica de Marginea are origine dacică.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au decorat un vas din lut cu ornamente decorative, după jocurile: „Ghici ce a dispărut?” și „Cele mai frumoase ornamente”.
Prin metoda Turul galeriei a existat avantajul că elevii au oferit/primit feed-back referitor la munca lor, șansa de a compara produsul muncii cu al altor echipe și de a lucra în mod organizat și productiv.
CONSTATĂRI:
Elevii au cunoștințe despre tehnici simple de modelare și construire, confecționare și decorare; au realizat ceramică ornamentată prin desenare sau pictare, dar și ceramică decorată cu elemente în relief. Au dovedit flexibilitate compozițională, fluiditate cromatică și originalitate plastică.
CLASA: a IV-a
TEMA: Prelucrarea artistică a lemnului
SUBIECT: Măscuța decorativă
SCOPUL: cunoașterea diversităților obiectelor de lemn din arta populară și a repertoriului motivelor decorative din lemn
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
1. Să cunoască procedee și instrumente de lucru;
2. Să cunoască tehnici de ornamentare a lemnului și motive decorative;
3. Să clasifice obiectele din lemn;
4. Să cunoască centre și meșteri renumiți în prelucrarea lemnului;
5. Să realizeze obiecte prin lipirea bucăților de lemn tăiate/finisate de adulți;
6. Să decoreze cu fire sau cu ornamente desenate cu culori.
METODE ȘI PROCEDEE: Inteligențe multiple, Diagrama Venn – Euler, Brainstorming-ul, Portofoliul
MATERIALE: bucăți de lemn tăiate, vopsele, lipici, fire, blăniță;
DESFĂȘURARE:
În etapa de comunicare a noțiunilor s-a vizionat filmul de la Muzeul de Etnografie Târgu Neamț. S-au observat obiecte din lemn realizate de meșteri populari: vaze sculptate sau colorate cu baiț, farfurii/platouri/tăvi, linguri, furculițe, lopățele, fus, casete, măști sculptate, obiecte pentru bucătărie. S-au intuit obiecte din lemn din fotografii.
Conversație: procedee și instrumente de lucru, tehnici de ornamentare a lemnului și motive decorative.
În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor, elevii au lucrat măscuțe din bucățele rotunde de lemn, le-au decorat: căciula, mustața și barba din blăniță de miel, pletele din blană de oaie sau fire textile, ochii din trei cercuri concentrice de lemn, lipite și/sau prinse cu ținte, nasul din băț, gura din semilună de lemn.
La finalul activității s-a făcut Turul galeriei și jocul „Spune invers”.
CONSTATĂRI:
Am observat că brainstormingul de grup stimulează creativitatea copiilor, spiritul competitiv și are efecte psihologice benefice, crește încrederea în sine și în alții și spiritul de inițiativă. S-au obținut măști originale, expresive, elevii dând dovadă deflexibilitate compozițională și ideatică, fluiditate compozițională și ideatică și originalitatea plastică. Unele măști au participat la concursuri, restul au decorat holul școlii.
ANEXA NR. 5
Răspunsurile detaliate la testul de evaluare a cunoștințelor din etapa constatativă
Primul aspect care ne-a interesat a fost sursa cunoștințelor despre arta populară. La întrebarea De unde aveți cunoștințe despre arta populară? au răspuns 27 copii (90% din elevi).
Sursa cunoștințelor despre arta populară
Constatăm, după datele obținute, că școala a fost principala sursă de obținere a cunoștințelor despre creația populară, după care urmează în ordine degresivă bunicii, mediul social și părinții.
La întrebarea Ce genuri de artă populară cunoașteți? (Item 1) au răspuns 22 elevi (73% din total). Majoritatea au indicat următoarele genuri: broderie, croșetare, țesutul covoarelor, ceramică, vestimentație, arhitectură, prelucrarea lemnului, a pietrei. Respondenții din Școala Conțești (13 elevi) au dat răspunsuri mai ample decât cei din Școala Podișu (9 elevi).
Dar, 27% dintre elevi au confundat genurile de artă populară cu arta plastică sau cu muzica populară, dansul popular, folclorul literar, indicând ca gen de artă populară – pictura, dansul popular, cântecul, urăturile, poveștile.
Un alt subiect care reiese din întrebarea precedentă și care solicită cunoștințe din cultura tradițională, este folosirea obiectelor de artă populară în ritualuri, obiceiuri. Răspunsurile la întrebarea Cunoașteți obiecte de artă populară folosite în ritualuri, obiceiuri? (Item 3) au constituit următoarea grilă:
Cunoștințe despre arta populară utilizate în obiceiuri (%)
Observăm că aproximativ 40% dintre elevi au cunoștințe parțiale despre acest subiect. Elevii din Școala Podișu cunosc mai bine (33%) ritualurile și obiceiurile decât cei din Școala Conțești (20%).
Elevii care au răspuns afirmativ au indicat unele exemple, mai des fiind menționate: covorul de nuntă, prosopul.
Alți itemi au solicitat cunoștințe din domenii mai concrete ale artei populare – țesăturile și portul tradițional. La întrebarea Care sunt țesăturile tradiționale de interior? (Item 6) au răspuns 67% din elevi. Cel mai des au fost menționate covorul tradițional și prosopul, dar au fost nominalizate și altele: țoluri, păretare, fețe de masă, fețe de pernă, lăicere, broderii.
La întrebarea Care sunt piesele costumului tradițional? (Item 8) au răspuns 77% din elevi. Majoritatea răspunsurilor au fost complete, indicând pentru costumul femeiesc: ie, catrință, bundiță, brâu, opinci, basma. Au fost însă și răspunsuri mai sumare (ie, opinci) și chiar confuze, indicând piese din vestimentația modernă: bluză, fustă, rochie. Pentru costumul bărbătesc la fel au fost răspunsuri complete, dar multe se reduceau la două piese de bază: cămașă și ițari.
Un alt compartiment important din arta populară este ornamentica tradițională, care constituie câmpul comun ce leagă toate domeniile creației tradiționale. Am inclus în chestionar itemi referitori la acest compartiment. Am solicitat cunoștințe generale despre ornamente și cunoștințe despre ornamente specifice unor domenii concrete, cum ar fi: covorul tradițional, decorul arhitectural.
La întrebarea Ce motive decorative din ornamentica tradițională cunoașteți? (Item 2) au răspuns 73% din elevi. Răspunsurile au fost diverse ca volum și conținut. Majoritatea au menționat: trandafirul, pomul vieții, figuri geometrice. Puțini respondenți au indicat motive tradiționale ca: soarele, spirala, omul, zig-zagul, cocoșul. Multe răspunsuri s-au referit la motive mai puțin caracteristice artei populare, cum ar fi: laleaua, vulturul, strugurele. Aceste imagini, inspirate din natură, au pătruns în mediul rural datorită influenței culturii urbane, în special în a doua jumătate a secolului XX, dar ele sunt străine ornamenticii tradiționale.
Constatăm că elevii confundă ornamentele tradiționale, cu o bună încărcătură semantică, cu ornamente moderne, lipsite de orice mesaj ideatic, care doar reproduc modelele reale din mediul înconjurător.
O altă întrebare (Item 7) se referă la ornamentele predominante în covorul tradițional. La acest item au răspuns 77% din elevi. Mulți au indicat ornamente tradiționale: pomul vieții, flori stilizate, omul, animale stilizate, păsări, rombul și alte figuri geometrice. Dar au fost nominalizate și motive precum: trandafirul, buchete de flori, ghirlande, ciobănașul, fructe, coșuri cu flori – imagini străine covorului tradițional.
Un alt domeniu de manifestare a ornamenticii este decorul arhitectural (Item 9). Doar 47% (12 elevi) au răspuns la acest item, ceea ce vorbește despre cunoașterea insuficientă a arhitecturii populare. Majoritatea răspunsurilor confirmă acest lucru. Astfel mulți elevi confundă motivele ornamentale cu elementele arhitecturale, cu tehnicile de decorare sau cu mijloacele plastice, menționând: coloana, mozaicul, sculptura, linia, punctul, forme reci, forme calde, culori reci, culori calde. La fel, au fost nominalizate motive străine decorului arhitectural: vița de vie, ciobănașul. Doar în câteva răspunsuri am întâlnit pomul vieții, cocoșul, soarele.
Clasificarea semantică a ornamentelor este o probă a capacității de sinteză a elevilor. Astfel, li se solicită să organizeze, să clasifice ornamentele deja cunoscute, în câteva grupe tematice (Item 10). Au răspuns în total 67% (20 elevi).
Ei au indicat pentru fiecare grupă tematică câteva exemple de ornamente:
cosmomorfe: steaua, soarele, luna, cerul, forme cosmice, sateliți, ploaie;
fitomorfe: trandafirul, laleaua, floare, frunză,liliacul, pomul vieții, iarbă, vița de vie, fotografii, plante;
antropomorfe: figura omului, ciobani, țărani, domnitori, ostași, femei, dar și balauri, zmei, șerpi, capricorni, plante, trandafir, pom;
geomorfe: pământul, cerc, pătrat, figuri geometrice, plante, copacul, dealul, cetăți, case, munți, poduri, râuri, ovalul, clepsidra, figuri stilizate geometric;
zoomorfe: bizoni, cerbi, cai, oi, păsări, cocoșul, capra, pisica, peștele, câinele, calul, șarpele, vaca, oaia, mielul, lupoaica, rața, porumbelul, lebăda, zimbrul, taurul, vulturul.
Observăm că elevii au dat dovadă de o bogată fantezie, menționând aproape toată flora și fauna, mediul ambiant și cel social. Dar numeroasele exemple corespund în mică măsură tematicii anunțate sau nu corespund deloc. Doar ornamentele cosmomorfe și cele fitomorfe au fost exemplificate relativ adecvat. În rest, ornamentele antropomorfe au fost confundate cu cele fitomorfe și zoomorfe, iar ornamentele geomorfe – cu cele geometrice. La fel au fost aduse exemple care nu sunt caracteristice artei populare, ornamenticii tradiționale.
Flexibilitatea, ca una dintre capacitățile creative, presupune, în cazul nostru, capacitatea de a utiliza cunoștințele despre ritualuri, obiceiuri, arta populară, ornamentica tradițională, în situații noi; de a le modifica și adapta la noi cerințe.
Itemul Apelați la ornamentica tradițională în cadrul lucrărilor practice? (Item 12) a arătat gradul de utilizare de către elevi a ornamentelor din arta populară
Utilizarea ornamenticii tradiționale în cadrul disciplinelor practice (%)
Observând că 63% din elevi nu apelează la acest domeniu, care ar putea servi drept o sursă foarte bogată de inspirație pentru realizarea unor compoziții în diverse tehnici și materiale.
Un alt aspect care ne interesează este posibilitatea de aplicare a tradițiilor populare în practică, ceea ce ar favoriza creativitatea elevilor. La întrebarea: Ce ritualuri, obiceiuri tradiționale cunoașteți, pe care le-ați putea folosi în practică? (Item 4) au răspuns 53% (16 elevi), indicând: Caloianul, Malanca, Drăgaica, Sfintele Paști, Floriile, Sfântul Andrei, Hora, șezătoarea, jocuri distractive vechi, colinda, uratul, semănatul, croșetarea, împletitul, țesutul, descântece, medicina tradițională. Majoritatea elevilor de la Școala Conțești au răspuns nu știu, sau au indicat 1-2 exemple. Elevii de la Școala Podișu au dat răspunsuri mai multe și mai ample.
Fluiditatea gândirii este un indice al creativității, care presupune abilitatea de a opera cu idei, simboluri, imagini, de a face asocieri, reordonări ale ideilor, imaginilor, elementelor în compoziții. La itemul Ce motive decorative ați aplicat în activitatea practică? au răspuns 40 % (10 elevi), indicând în special motive solare, linii zimțate, motive fitomorfe geometrizate. Dar au fost reprezentate și imagini naturaliste – struguri, trandafiri, flori.
Următorul item solicită atât fluiditatea cât și flexibilitatea gândirii, capacitatea de redefinire și de sinteză. Elevii trebuie să indice pentru fiecare unitate de învățare o posibilă sursă de inspirație din arta populară, găsind corespondențe între tehnicile de executare, repertoriul motivelor ornamentale, cromatică, morfologie, semantică, structuri compoziționale.
La întrebarea: Care domenii ale artei populare ar servi ca sursă de inspirație pentru realizarea unor compoziții cu elemente ornamentale? (Item 11) elevii au indicat:
tapiserie: covoarele naționale, prosoape, costumul național, broderie, croșetare, prelucrarea lemnului;
macrame: covoarele naționale, prosoape, costumul național, broderie, croșetare,
ceramică: arta olăritului, prelucrarea pietrei, covorul național, ulcioare cu struguri, prelucrarea lemnului;
pictură: arhitectura populară, mediu înconjurător, sculptura, prelucrarea pietrei, costumul național, prelucrarea lemnului, tapiserie, muzică populară, balade, doine, peisaje rurale;
La acest item au răspuns 53% din elevi. Mulți au indicat în total 1-2 surse de inspirație – covorul tradițional, costumul tradițional, ceramica populară, ceea ce reprezintă un nivel relativ scăzut al flexibilității, fluidității, re-elaborării, sintezei. Dar au fost și 6 răspunsuri mai ample, cu 2-3 surse pentru fiecare domeniu specificat.
ANEXA NR. 6
Curriculum complementar
Obiective cadru:
stimularea curiozității pentru ceea ce înseamnă tradiții și obiceiuri românești;
promovarea, descoperirea culturii tradiționale și artei populare românești ca mijloc de cunoaștere, păstrare, prețuire a valorilor tradiționale autentice prin intermediul creației artistice;
dezvoltarea imaginației și a creativității, cultivarea sensibilității estetice, stimularea exprimării personalității la elevi;
promovarea patrimoniului cultural – popular în rândul elevilor.
Obiective generale
La nivel de cunoștințe:
să cunoască clasificarea ornamentelor din arta populară;
să conștientizeze familiile mari de motive ornamentale și semantica lor;
să recunoască și să descrie domeniile artei populare;
să identifice ceea ce este tradițional, de valoare, autentic în artizanatul contemporan și ceea ce este fals, împrumutat, pseudo-tradițional, kitsch;
să posede terminologia specifică.
La nivel de aplicare:
să utilizeze cunoștințele însușite în cadrul cursului de Artă populară decorativă la alte cursuri teoretice și practice;
să compare tradițiile artei populare naționale cu cele ale altor naționalități conviețuitoare;
să utilizeze termenii etnografiei în activitatea artistică;
să aplice cunoștințele teoretice și aptitudinile practice în realizarea obiectivelor curriculumului școlar Educație plastică și Educație tehnologică.
La nivel de integrare:
să utilizeze creativ cunoștințele din domeniul Artei populare în activitatea artistică;
să promoveze dragostea, respectul pentru tradițiile naționale;
să aprecieze adecvat valorile artei populare;
să-și dezvolte sensibilitatea estetică prin perceperea, sesizarea și gustarea aspectelor estetice ale obiectelor confecționate în tehnica macrame;
I. Obiective de referință/Activități de învățare
I1. Cunoștințe teoretice
Evaluarea se va desfășura la sfârșitul semestrului I .
să-și însușească tehnici de lucru cu fire textile, cât și deprinderi de mânuire a ustensilelor corespunzătoare;
să creeze lucrări artistice pentru decorarea interioarelor, exterioarelor și de uz personal care să cuprindă elemente de artă populară;
să-și educe spiritul de echipă și de colaborare în procesul de elaborare – confecționare de produse;
să valorifice produsele obținute, priceperile și deprinderile dobândite;
I2. Abilități practice
Conținuturi:
1. Ornamentele populare
2. Arhitectura populară
3. Portul popular din Moldova
Vizionarea scurt-metrajului “Muzica firelor”
http://www.youtube.com/watch?v=iJ9Txn1PgRU și „Costume populare din zona Moldovei” http://www.youtube.com/watch?v=RxkfyhyQz9M producător Fundația EuroEd Iași
4. Arta țesutului și a broderiei
5. Covorul național
6. Modalități de investigare a artei populare (activitate practică la Muzeul Viei și Vinului Hârlău)
7. Ceramica populară
8. Prelucrarea artistică a lemnului
9. Meșteșuguri populare (vizite la tăbăcarul din sat, la meșterul împletitor de nuiele din satul alăturat – Heci, la cioplitorii în piatră și iconarul pe sticlă din Pașcani și excursia de sfârșit de an școlar la Târgul de oale Cucuteni 5000 din Iași)
10. Tehnica macramé
11. Tipuri de noduri: simple, fundamentale, ornamentale, de legătură
12. Modele realizate din noduri: picouri, baghete, bare, spirale, lanțuri, benzi, structuri.
13. Realizarea obiectelor în tehnica macramé: întocmirea proiectului, pregătirea și croirea firelor, executarea obiectelor
Modalități de evaluare:
probe practice:
flexibilitatea plastică (flexibilitatea compozițională, flexibilitatea cromatică, flexibilitatea ideatică)
fluiditatea plastică (fluiditatea compozițională, fluiditatea cromatică, fluiditatea ideatică)
originalitatea plastică
expoziții;
activități de înfrumusețare a clasei, a școlii, a locuinței personale;
– portofoliul;
– fișa de autoevaluare;
– observare sistematică;
Bibliografie:
Manolescu. M. – Ghid de practică pedagogică, Unitatea de management a PIR, București, 2006;
M.E.C., C.N.C. – Ghid metodologic de aplicare a programelor de Abilități practice și Educație tehnologică, primar – gimnaziu, Editura Aramis, București, 2001;
Orghidan, Maria-Mihaela, Macrameuri, Ed. Ceres, București, 1998;
Singer, M., Voica, C – Didactica ariilor curriculare Matematică și științe ale naturii și Tehnologii, Unitatea de management a PIR, București, 2005;
* * * – Revista de educație tehnologică nr. 1, Editura Performantica, Iași, 2003
Cursul s-a desfășurat cu succes în anul școlar 2008-2009. Ne propunem să-l reluăm la nivel de clasa a III-a.
Din punct de vedere axiologic dar și pentru fundamentarea științifică și perfecționarea unei strategii didactice, am considerat că este esențială, detalierea si structurarea obiectivelor unui proiect de programă. Dacă ne-am oprit doar asupra valorificării meșteșugurilor în tehnica macramé, am făcut-o pentru că ni s-a părut mai accesibil pentru clasele primare.
Obiectivele de referință pentru un opțional de o oră pe săptămână nu sunt simple reluări ale celor din programa națională de Abilități practice, sunt doar câteva “ținte” pe care elevii urmează să le atingă până la sfârșitul anului: “să descopere, să identifice, să înțeleagă, să cunoască, să distingă și să conștientizeze arta tradițională decorativă”.
Activitățile de învățare pe care le-am realizat corespund fiecărui obiectiv de referință și descriu modul în care elevul va dobândi abilitățile vizate în urma unui demers de învățare. Am conceput exerciții de colectare, studiere, clasificare a obiectelor de artă populară.
Lista de conținuturi a inclus informațiile pe care opționalul le-a utilizat ca bază de operare în formarea capacităților vizate de obiective, adică o listă a noilor informații care au fost vehiculate în cadrul opționalului: ornamentele populare, arhitectura populară, portul popular din Moldova, arta țesutului și a broderiei, covorul național, ceramica populară, prelucrarea artistică a lemnului, meșteșuguri populare, tehnica macramé și vizite/excursii tematice în împrejurimi pentru unele meșteșuguri.
Modalitățile de evaluare includ tipurile de probe adecvate opționalului propus (scrise, orale, practice, expoziții, portofoliul etc).
Planificarea anuală
a unităților de învățare
Nr.total ore: SEMESTRUL I – 18 1 oră săptămână
SEMESTRUL al II lea – 18
Planificarea detaliată pe unități de învățare
Semestrul I
Unitatea: Obiecte de artă populară decorativă
Nr. ore alocate: 18 Perioada: septembrie – februarie
Semestrul al II-lea
Unitatea: Tehnica macramé
Nr. ore alocate: 18 Perioada: februarie – iunie
ANEXA NR. 7
Excursia de documentare
În cadrul excursiilor de documentare, elevilor li s-au arătat obiectele păstrate de generații, au cunoscut direct la ce se folosesc și astăzi multe dintre ele, ce valoare au aceste obiecte de artă populară și cum ar trebui stopată degradarea și distrugerea lor ca șansă pentru relansarea meșteșugurilor tradiționale, ca alternativă rafinată în fața invaziei kitsch-ului.
De mare interes s-au bucurat, pentru învățarea prin cercetare istorică, excursiile de documentare organizate în zona Neamț.
În Muzeul de Etnografie de la Târgu Neamț am întâlnit o bogată colecție de obiecte țărănești din Moldova: colecția de ceramică, de port popular, țesături pentru interior, mobilier din lemn și feronerie, colecția de obiecte religioase.
Am vizionat obiectele gospodăriei țărănești confecționate de adevărați artiști. Celebrul Nicolae Popa din Târpești – Neamț, cu care elevii au discutat în casa pe care și-a transformat-o în muzeu, pare coborât dintr-un basm popular. El își găsește un continuator în conceperea și realizarea măștilor în artistul humuleștean Constantin Lungu. Țesăturile lui Iulian Mihalache din Bălțătești – Neamț se disting atât prin calitatea execuției cât și prin coloritul excepțional al ornamentelor, pentru care este folosită lâna vopsită în culori vegetale. Meșterul popular Vasile Neamțu din Nemțișor – Vânători, se distinge prin creația originală ce constă în folosirea crengilor cu forme curioase în sculptură, tâmplărie și dulgherie.
După vizitarea școlii “Ion Creangă” din Humulești, am avut în atenție vizitarea Târgului de oale și câțiva meșteșugari din Iași.
Am cunoscut pe meșterul popular Ana Grunzu din Iași, care creează din pănușile de la porumb personaje de poveste, cărora le pune furci, traiste, coșulețe, coase sau măturoaie și le îmbracă în costume populare.
Obiectele utilitare și impresionantele decorațiuni de interior, ce poartă pecetea creatoarei populare Silvia Cozmîncă din Iași, vădesc o grijă deosebita pentru păstrarea echilibrului între tradiție și inovație.
Ieșeanul Ioan Laza și-a amenajat în propriul apartament un adevărat muzeu. El le-a explicat elevilor ce simbolizează fiecare motiv cioplit în lemn.
La Ionela Sandrina Mihuleac am descoperit decorul spiralo-meandric specific ceramicii cucuteniene.
Pictorul naiv Lucica Ciobanu din Bălțați descrie lumea satului în culori vesele și spune că vrea să scoată la lumină doar frumusețea.
Pe costumele naționale ale Iuliei Goran din Ruginoasa regăsim atât modele tradiționale, cât și creații proprii, însă tot în cheie arhaică.
La Pașcani am vizitat un atelier în care execută orice tip de monument funerar atât din marmură cât și din granit. O femeie cioplea cu dăltițe scrisul în marmură. Ne-a mărturisit că i se pare o muncă migăloasă, dificilă, ținând cont de duritatea pietrei, ce necesită o deosebită atenție, căci aici nu se permit greșeli.
Deosebit de eficientă prin ceea ce s-a văzut și s-a valorificat ulterior a fost zestrea folclorică acumulată la Hârlău. Sobrietatea portului țărănesc este remarcată în colecția Muzeului Viei și Vinului.
Excursia în satele limitrofe a fost, pentru elevi, un bun prilej de cunoaștere. Ne bazăm, în această afirmație, pe sistemul de valori autentice general-umane și religioase, promovate de mentalitatea satului. Lecțiile din Școala satului sensibilizează copiii față de adevăratele valori țărănești.
În satul vecin Heci am vizitat câțiva ciobani ce lucrează timpul iernii cojoace cu ornamente preluate în mare parte de pe vechile vase ceramice din cultura Cucuteni ce mărturisesc o impresionantă continuitate și unitate a civilizației și culturii pe aceste meleaguri.
Meșteșugul împletitului din nuiele este folosit și în prezent în Heci. Toderașcu Lilian este meșter recunoscut ce face parte din Asociația Meșterilor Populari din Moldova. El realizează coșuri, cutii și mobilier din nuiele de răchită culese de pe malul Siretului.
Un alt aspect observat de elevi în excursii și vizite la țară este arhitectura tradițională, care se distinge prin echilibrul proporțiilor tuturor dimensiunilor, rezultatul unor îndelungi căutări și al găsirii soluțiilor optime.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Arta Traditionala Decorativa Mijloc de Sensibilizare Estetica a Elevilor (ID: 110164)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.