Arta Și Civilizaţia Romei Antice 2014 15 [626781]

I. ART A ȘI CIVILIZAȚIA ROMEI ANTICE
Civilizația Etruscă
ARTA ETRUSCĂ, cu apogeul la mijlocul mileniului I î.Chr., s -a dezvoltat pe teritoriul
Toscanei (orașe: Cerveteri, Veii, Tarquinia, Capua, Perugia, Falerii, Arezzo ș. a). Originea
etruscilor este încă nedeterminată, presupunându -se că ar veni din Orient (obiceiurile, formele
artistice – conțin multe influențe orientale). A fost o populație lipsită de interesul de a -și consemna
istoria, ceea ce se știe despre ei se datorează mențiunilor grecești și roman e și cercetărilor
arheologice. Picturile păstrate în morminte îi indică a fi un popor dornic de distracții (banchete,
spectacole, întreceri sportive) dar, în lipsa documentelor scrise, sunt dificile aprecierile globale.
Influența lor asupra civilizației ro mane timpurii a fost suficient de mare pentru a genera
comentarii conform cărora fără etrusci, Roma nu ar fi existat, sau ar fi apărut mult mai târziu . Erau
buni ingineri. Se pare că apeductele constituie o contribuție etruscă la civilizația romană.
Erau buni ceramiști , vasele lor făcând concurență produselor grecești.

Fig. Sarcofag etrusc, cca 510 îCr, Muzeul Luvru, Paris
Performant era și felul cum foloseau ceramica pentru sculpturi: sarcofage, portrete, statuete.
Stăpâneau foarte bine și tehnica bron zului , ei fiind, de fapt, cei care au realizat statuia devenită
emblemă a Romei și romanității: Lupoaica capitolină1.

Fig. Lupoaica ”Capitolină”, cca. 480 -470 î.Cr., Roma (Romulus și Remus adăugați în sec. XV).

1 Deși având datarea controversată, statuia este menționată în numeroase texte antice și medievale. Există în întreaga
lume nenumărate copii ale statuii. În spațiul românesc este prezentă în aproape 30 de orașe, ca simbol al descendenței
poporu lui român din cel roman.

Arta romană
Arta romană s -a format în p aralel cu expansiunea Romei, având la bază arta etruscă și pe cea
greacă. Orașul Roma a fost întemeiat de etrusci în sec. VIII î.Chr. El a ajuns să cucerească o lume
datorită minuțiozității în organizare , disciplinei (administrativă, juridică, militară) și gândirii
riguroase, bazate pe logică și matematică. Acestea au fost și determinantele majore ale evoluției
artistice, căreia i s -a imprimat un caracter preponderent realist: „La Roma, adevăratul artist e
inginerul, după cum adevăratul poet este istoricul și adevăratul filozof este juristul ”2 Viziunea
fundamental realistă a romanilor este perfect confirmată și ilustrată în sculptură, dar și în pictură,
inclusiv în mozaic. Ei nu apreciau și nu năzuiau nici la subtilitate, nici la fantezie sau rafinament și
nici la temele pur abstracte.
Arta a recăpătat la romani un rol social -politic precis, ca în Egipt și în despoțiile orientale. Ea
trebuia să ilustreze bogăția și puterea, să impresioneze pe omul de rând până la a -l copleși, să
trimită un mesaj precis popula țiilor pe care Roma voia să le domine și să le țină sub puterea ei,
uimindu -le așa cum ea era uimită de arta Greciei. Ideea de a atribui artei un asemenea rol a fost de
asemenea transmisă lumii bizantine.
Arhitectura
Pragmatismul structural al lumii roman e a determinat dezvoltarea și îmbogățirea în mod
special a arhitecturii.

Fig. Apeductele romane de la Pont du Gard (Franța) și Segovia (Spania)
Pe apeducte se aducea apa proaspătă de la distante de zeci de km, în orașele importante ale imperiului. Fir ul apei era
dirijat pe un canal deschis aflat le partea superioară a construcției ridicate pe unul doua sau mai multe nivele de arce
libere, în funcție de denivelările terenului străbătut, astfel încât apei sa i se asigure o înclinație continuă pentru a se
putea scurge pe făgaș.
Spiritul ingineresc și simțul organizatoric al romanilor au determinat crearea unei imense
rețele de drumuri , poduri și apeducte și performanțe în domeniul urbanismului (zonare, pavare,
conducte, spații și dotări publice – în orașel e nou construite) și al organizării castrelor3. Ele sunt
legate prin drumuri utilizate și în prezent precum Via Appia , iar atât de solidele poduri romane,
indispensabile imensei rețele de drumuri, erau perfect calculate ca să reziste la presiunea apei.
Ei utilizau din cele mai vechi timpuri arcul liber ca element de rezistență a construcțiilor.
Ponte Milvio din Roma, de pildă, avea arcele cu deschiderea de 18 m. Iar podul lui Traian de la
Drobeta avea o lungime de aprox. 900 m, cu piloni de piatră la o dis tanță de 51 m unul de altul.
Apeductele romane, opere impresionante de inginerie, aduceau în orașe apa de la mari distante prin
tuburi sau canale susținute de arcuri uriașe. Inginerul roman Frontinus, expert în construcția de

2 Elie Faure, Istoria artei. Antichitatea, Editura Meridiane, București, 1970 atț
3 Castrele, model de eficiență a organizării și construirii așezărilor fortificate, erau construite ca sediu al unităților
militare, dispunând de spa ții pentru cazare, provizii, pentru instrucție și manevre militare, de baie publică ș. a. m. d.

apeducte, spunea că acestea su nt "principalul semn al măreției Imperiului roman". Fragmente de
apeducte se păstrează lângă Avignon ( Pont du Gard), la Segovia și în alte părți ale fostului imperiu.
Au mai fost cercetate și forurile imperiale, modul de organizare a castrelor, piețele comerciale
construite de Traian (98 – 117) în Forul ridicat de el etc. Termele erau construite nu numai pentru
igiena publică, dar și ca locuri de întrunire, unde se desfășurau activități sportive și culturale. În
imediata apropiere a Forului Roman se află T ermele lui Caracalla (188 –217).

Fig. Termele lui Caracalla, reconstituire grafică.
Forurile erau locuri de întrunire, de tranzacții comerciale, ceremonii și spectacole publice.
Față de Forum Boarium și Forum Romanum, primele construite ca centre religioa se și
administrative ale orașului, forurile imperiale ulterioare (ale lui Augustus, Cezar, Vespasian,
Traian) au căpătat un caracter preponderent reprezentativ pentru împărații care le -au construit.
Fig. Forul roman

Fig. Plan general cu forurile imper iale.
Forul lui Traian a fost proiectat în anii 112-113, cu ocazia cuceririi Daciei , de arhitectul
Apolodor din Damasc. El celebra victoriile mi litare ale împăratului. Lucrările de pregătire au fost
foarte complicate, fiind nivelată o șa muntoasă care lega colina Quirinal de colina Capitoliului ,
pentru a avea spațiul necesar noului complex. Era format dintr -o piață/for dreptunghiulară
înconjurată de coloane cu statuia ecvestră a l ui Traian în centru și având pe laterale piețe comerciale
acoperite. Din acest spațiu se intra în Basilica Ulpia, în spatele ei se aflau două construcții cu etaj

3 adăpostind biblioteci, între ele fiind amplasată Columna lui Traian. În spatele bibliotecilor a fost
construit, după moartea împăratului, un templu dedicat lui Traian – devenit zeu.

Fig. Imagine generală a ruinelor forului lui Traian
Ingropată, ca întreaga platformă a forului, cu cca. 3 m sub nivelul străzii, Columna se conservă integral (se vede în
stânga imaginii). În dreapta imaginii este exedra pieței comerciale de pe latura de nord a ansamblului antic.

Fig. Forul lui Traian.
1. Intrare: Arcul de triumf al lui
Traian (dispărut)
2. Forul (curtea interioară)
3. Statuia ecvestră a împăratului
Traian (dispărută)
4. Piețe comerciale
5. Bazilica Ulpia
6. Bibliotecile
7 Columna lui Traian
8. Templul lui Traian
Basilica romană,
construită și ea în for sau
în vecinătatea lui, era loc
de judecată, de tranzacții,
bursă de mărfuri. Cea
mai mare și mai
cunoscută este Bazilica Ulpia, din Forul lui Traian. Pornind de la planul bazilicilor din forurile
romane, având specifică împărțirea spațiului interior în mai multe nave prin șiruri de coloane, s -a
ajuns la tipul planului bazilical fol osit în arta bizantină, în stilul romanic și în cel gotic.
O realizare de excepție a arhitecturii romane este amfiteatrul , construcție uriașă în care zeci
de mii de spectatori asistau la lupte sângeroase sau la sacrificiul creștinilor. Erau construcții ovale
realizate din inele concentrice din ce în ce mai mici ca înălțime, legate prin galerii radiale, care
permiteau și evacuarea în câteva minute a oamenilor în caz de panică. Sub arenă, de regulă, erau
spații pentru cuștile animalelor, pentru închisorile gladiatorilor, pentru antrenamente.
Cel mai mare amfiteatru este ”Colosseum” din Roma, („Amfiteatrul Flavilor”) început de
Vespasian (17 noiembrie 9 – 23 iunie 79 î.Chr.) și terminat de Titus Flavius (69 – 81 d.Chr.) în anul
80 î. Chr. La exterior, amfit eatrul avea 4 etaje decorate cu statui în arcele deschise și sprijinite pe
coloane suprapuse, la parter de ordin doric, la etaj ionic și deasupra corintic. La ultimul nivel erau
pilaștri angajați având capitel compozit.
Romanii organizându -și orașele nou construite în teritoriile cucerite după modelul Romei, s -au
păstrat multe amfiteatre printre care cele din Verona, Arles, Nimmes ș. a. Arhitectura amfiteatrelor
romane a exercitat o influență considerabilă în arhitectura Renașterii.
2
4
4
5 6
6 7
8 7 4
2 1
2
1 4

Fig. Amfiteatrul ” Colosseum”, Roma.
Fig. Colosseum, Roma. Vedere aeriană.
Arcurile de triumf , ridicate în onoarea generalilor sau împăraților romani, constituie un alt
program menit a glorifica puterea Romei. Erau mari edificii cu una sau trei deschideri largi, arcuite
pentru ca armatele să defileze pe sub ele la întoarcerea triumfală din campaniile militare. Golurile
erau flancate de coloane, tot arcul era acoperit cu basoreliefuri ilustrând, de regulă, episoade din
campanii. În Forul Roman se conservă încă arcurile lui Tit us, Vespasian, Septimius Severus, iar
lângă Colosseum se afla Arcul lui Constantin, construit de împăratul Constantin cel Mare (307 –
337), pentru decorarea căruia s -au folosit statui și reliefuri aduse din Forul lui Traian.

Fig. Arcul lui Titus.

Fig. Arcul împăratului Constantin
cel Mare, decorat cu statui de daci
aduse din ruinele Forului lui Traian.

Religia romană a reunit o mulțime de zei greci și divinități asiatice. Corpul de preoți era
riguros organizat, practică ce o vor transmite și Bizanțul ui. Și arhitectura templelor romane era
inspirată din aceea a templelor grecești și etrusce.
În general de dimensiuni mici, templul roman avea forma dreptunghiulară. Avea în față un
rând sau două de coloane și putea fi pseudoperipter, adică având coloanel e de pe fațadele laterale
încorporate pe jumătate în zidărie. Exemple tipice sunt templul dedicat Fortunei Virilis din Roma și
templul cunoscut sub numele de „Maison Carée” din Nimes (Franța). La romani apar însă și temple
rotunde, cu peristil, cum este te mplul circular închinat Vestei, aflat în Tivoli.

Fig. Templul roman numit ”Maison Carée”, Nimes, Franța.

Fig. Panteonul lui Agripa, Roma. Vedere exterioară și interioară.
Una din capodoperele arhitecturii romane este Panteonul din Roma, "templul tuturor zeilor"
cel mai bine conservat edificiu roman. Construit în anul 27 î. Hr. de Agrippa (c. 63 î. Hr –12 î. Hr),
distrus de un incendiu, reconstruit de împăratul Domițian, apoi de Hadrian (117 – 138) după un alt
incendiu, templul a fost a fost „restau rat” ultima dată de Septimius Severus (193 – 211 r.) și
Caracalla . Templul are forma unui edificiu circular, precedat de un vestibul susținut de 16 coloane.
Interiorul este de o absolută armonie și simplitate. Pereții îmbrăcați în marmură, au 7 nișe. Cupo la
este „ușurată” prin casetoane și are o deschidere centrală care luminează interiorul. Arhitectura
Panteonului este deja înțeleasă ca organizare a spațiului, nu doar ca o simplă compunere a unor
mase de zidărie.
Sculptura
Romanii au manifestat o preferin ță specială pentru arta portretului . Ea își avea, probabil,
originea în obiceiul etrusc, transmis patricienilor romani, de a -și expune în casă în timpul
funeraliilor unui membru al familiei, măștile strămoșilor, executate cu un puternic realism.
Cererea d in ce în ce mai mare de portrete sculptate cât mai realist se datora și cultului
personalităților, practicat intens în politica romană.
Artistul roman este mai atent la exprimarea adevărului fizionomiei la liniile expresive ale
modelului care în cele din u rmă recompun un adevărat portret psihologic și moral al personajului. Și
portretele de femei, extrem de rare în Grecia dar foarte numeroase la Roma, aduc o notă de

originalitate. Lipsite de aspectele convenționale ale unei zeițe, portretele feminine romane prezintă
figuri tipice de adevărate mame și soții, pline de demnitate, având ca elemente caracterizante și
accesoriile și coafura. Spre sfârșitul secolului III sculptorii urmăresc o simplificare a modeleului iar
în secolul următor dau formelor proporții c olosale. Aceasta însă se întâmplă în jurul anului 400 e.n.,
când arta romană începe să apună. Deși nu are prospețimea vivacitatea și fantezia portretului
grecesc, portretul roman rămâne cea mai importantă contribuție a romanilor în domeniul artei.
Fig. Iu lius Cezar

Fig. Vibia Matidia
Fig. Octavian Augustus – pontifex maximus
Romanii nu au avut un gust spontan autentic și profund
pentru artă. Apreciau arhitectura, dar nu ca artă, ci mai mult
ca tehnică. Arta o vedeau utilă doar ca un mijloc d e educație
civică și ca instrument politic. Ca un mijloc de propagandă,
adică glorificând evenimentele militare sau politice, Imperiul
s-a servit de artă pentru a celebra victoriile și persoana
împăratului.
Statuile romane ale divinităților sunt mult mai p uțin
frecvente decât cele ale unor personaje contemporane.
Octavian Augustus, de pildă, a fost reprezentat în peste 140
de busturi și statui în cele mai diverse ipostaze: nud, asemeni
unei divinități, sau în somptuos costum de general.
Din numeroasele por trete ale împăratului -filosof Marc
Aureliu, statuia sa ecvestră, turnată în bronz, păstrată la
Roma, a marcat arta Renașterii.
Fig. Statuia ecvestră a lui Marc Aureliu, Roma.
După portret, basorelieful este genul în măsură să
dezvăluie alte aspecte esenția le ale spiritului roman. Tematica abordată îl împarte în: basorelief
istoric și basorelief simbolic.
Basorelieful istoric exprima tocmai interesul romanilor pentru consemnarea orgolioasă a
evenimentelor istorice precum și gustul lor particular pentru stilu l narativ. Numeroase basoreliefuri
ornamentează fiecare arc de triumf, temple, altare și sarcofage.
Din epoca lui Augustus se păstrează Ara Pacis Augustae (Altarul Păcii lui Augustus) construit
la Roma, pe a cărui friză împăratul este reprezentat în timpul ceremoniilor religioase. Ca tematică
este un basorelief simbolic .

Fig. Ara pacis Augustae
fragment din relief: suita împăratului Octavian Augustus în timpul unei ceremonii religioase).

Fig. Columna lui Traian. Roma, Forul lui Traian.
Basorelief repr ezentând asedierea unei cetăți a dacilor
Din anul 116 e.n. datează basoreliefurile istorice de pe Columna lui Traian . Glorificând
victoria împăratului în cele două războaie dacice, scenele narează numeroase episoade din
campanii, reprezentând o mare divers itate de figuri, scene, monumente, aspecte din natură sau din
viața de tabără, inclusiv din lumea dacilor totul reprezentat pe o friză continuă în spirală. Ele
constituie documente istorice autentice, s emnificațiile lor pentru istoria românilor și din punc t de
vedere etnografic fiind de excepție. Apar aici chipurile și portul, construcțiile și ocupațiile dacilor
prezentați ca războinici, ca prizonieri, ca oameni curajoși și demni.
Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masi ve de marmură
de Carrara , fiecare cântărind 40 de tone. La baza ei a trebuia să fie mormântul împăratului, iar
înălțimea ei echivala înălțimea pământului înlăturat pentru construirea forului . Inițial în vârful
columnei se afla un vultur, apoi o statuie a lui Traian, înlocuită în secolul XVI cu o statuie a
Sfântului Petru .

Fig. Columna lui Traian. Roma, Forul lui Traian.
Pictura romană
La mijlocul secolului al II -lea pereții unor case din Pompei și din Herculanum, aproape
singurele localități în ale căror ruine se găsesc imagini din p ictura romană, erau decorate cu panouri
de stuc în așa fel colorate încât să imite marmura. Abia un secol mai târziu apar adevărate picturi. În
interioarele caselor din Pompei și Herculanum s -au găsit copii după modelele grecești și executate
de pictori gr eci: scene din natura sau din interior, peisaje convenționale, arhitecturi fantastice,
subiecte mitologice sau legendare, pictură de gen, naturi moarte, precum și o delicată ornamentație
cu motive florale. Pictura de aici oferă singura imagine posibilă asu pra a ceea ce va fi fost pictura
greacă despre care nu se cunoaște nimic în afara unor nume de artiști. Pe de altă parte este dificil de
acceptat că picturii romane i -ar lipsi elementele de originalitate.
În pictura romană se notează o preferință insistent ă pentru pictura "de gen" și pentru peisaj.
Picturii de gen îi aparțin scenele de viața cotidiană, narate cu un gust viu pentru anecdotic și pentru
detalii, spirit ce se manifestă chiar și în frescele mitologice din Pompei. Foarte frecventă este și
natura moartă4. O tehnică a picturii preferată în mod deosebit de romani și foarte răspândită în
întregul imperiu a fost mozaicul . Până în sec II d. C. mozaicurile romane erau lucrate aproape
exclusiv în alb – negru; dar din secolul următor mozaicurile policrome î ncep să acopere pavimentul,
pereții și plafonul vilelor. Capodopera genului este marele mozaic pavimentar5 reprezentând bătălia
de la Issus, dintre Alexandru Macedon și Darius al III -lea, operă elenistică din sec II, probabil copie

4 Compozitiile cu animale sau cu plante
5 Mozaicul pavimenter decorează pardoselile, iar mozaicul parietal decorează pereții.

după o pictură grecească din anul 300 î. Cr. Găsit într -o vilă din Pompei, el este pă strat acum la
Muzeului Național din Napoli.
Fig. Bătălia de la Isssus (333 îCr.), între Alexandru cel Mare și Darius al III -lea
Mozaic pavimentar descoperit la Pompei în Casa Faunului, păstrat la Muzeu l National de arheologie din Napoli.

Fig. Scenă de gen și natură statică descoperite la Pompei. Muzeul Național de arheologie, Napoli.

Peisajul își face apariția între anii 50 -40 î. Cr. în decorațiunile murale sau în mozaicurile unor
vile din Roma, P ompei etc. Adeseori pictura romană de peisaj include și false elemente
arhitectonice, conform frescelor și mozaicurilor descoperite în zona acoperită la erupția Vezuviului.

Fig. Portul Stabiae (lângă Pompei), probabil sec I î .Cr.
frescă, 24×26 cm, M uzeul Național de Arheologie din Napoli.

Fig. Frescă din Boscoreale (lângă Pompei) Reconstituire .
sugerând elemente și scenografii care creează spații arhitecturale iluzorii..

Bibliografie, referate, autoevaluare
Mihail ALPATOV , Istoria artei , vol. I , Editura Meridiane, București, 1962.
R.. BRILLIANT, Arta romană de la Republică la împăratul Constantin , Editura Meridiane, 1979
Adriana BOTEZ -CRAINIC, Istoria artelor plastice , vol. I, Editura Didactică, București, 1994
Virgil VĂTĂȘIANU, Istoria artei eu ropene , vol. I, Editura Didactică, București, 1967
Sugestii pentru temele de referat
Pictura etruscă;
Ceramica etruscă.
Mărturii artistice revelate de săpăturile
arheologice de la Pompei -Herculanum. Mozaicul roman
Pictura romană
Columna lui Traian
Teste de autoevaluare
1. Printre centrele importante ale civilizației etrusce se află:
Cerveteri
Phaestos Cnossos
Veii
Tarquinia Hagia Triada
Gurnia
Arezzo
2. Domeniile/tehnicile artistice în care etruscii au excelat sunt:
3. Evidențiați principalele tehnici ale scu lpturii etrusce:
4. Determinantele majore ale expansiunii Romei antice și ale evoluției vieții artistice romane au fost:
5. Explicați care a fost rolul atribuit artei în lumea romană antică:
6. Caracterizați (cu exemple) bazilicile romane:
7. Caracterizați (cu exempl e) portretul roman:
8. Caracterizați (cu exemple) amfiteatrele romane:
9. Caracterizați (cu exemple) apeductele romane:
10. Descrieți Forul lui Traian realizat de arhitectul……………………… :
11. Completați cuvintele ce lipsesc din următorul citat:
„La Roma, adevăratul ……….. e inginerul, după cum adevăratul ……… este istoricul și adevăratul ……………
este juristul”
12. Caracterizați (cu exemple) templele romane:
13. Caracterizați (cu exemple) basorelieful roman:
14. Evidențiați importanța și semnificațiile Columnei lui Traian:
15. Caracterizați pict ura romană: