Arta muzicală în cadrul Școlii muzicale ruse – VOCEA RUSIEI [602556]

Arta muzicală în cadrul Școlii muzicale ruse – VOCEA RUSIEI

Imperiul din Nord- estul Europei a intrat mai târziu în cercul muzicii
națiunilor, mai precis în 1836, odată cu prima audiție a operei lui Glinka:
„Das leben für din Zaren ” sau „Ivan Su sanin” (titlu s chimbat la dorința
Curții). Acest fapt nu înseamnă că până atunci Rusia nu fusese o țară
interesată de cultura muzicală. Condițiile sociale au făcut , însă, ca între
folclorul tradițional și arta muzicală cultivată să existe o prăpastie de s ecole.
Cultura aparținea curții și orașelor. Până în secolul al 19 -lea, î n palate se
practica o muzică în manier ă italiană, franceză și germană, spectacolele de
operă, preferate la curtea imperială, fiind susținute de trupe străine – italiene
sau ger mane. Au existat barzi, la curtea lui Ivan cel Groaznic chiar în timpul
dinastiei Romanovilor; spre sfârșitul secolului 17 au venit în Rusia primii
muzicieni vest -europeni, germani și olandezi, interpreți – cântăreți din Italia
și Germania contribuind, pri n repertoriul lor, la cunoașterea valorilor
muzic ale din creația unor compozitori consacrați. Muzica autohtonă,
țărănească, nu intra în atenția celor care aveau acces la instruire.
În secolul 19, un curent al muzicii populare naive rusești păstra t, din
timpuri străvechi , folclor vechi, profund și larg răspândit , supraviețuiește în
aceeași manieră muzicală. Folclorul muzical transmis din generație în
generație prin viu grai constituie un adevărat patrimoniu, bogat și original. Arta muzicală profesionis tă a rămas în continuare la curtea principiilor.

MIHAIL GLINKA (1804- 1857)
În acest climat s -a format, a apărut Glinka. Poporul l -a numit „părinte al
muzicii ruse ” ceea ce nu trebuie luat strict ca cinstire pentru faptele sale
creatoare care au constat în faptul că el a fost primul care a scris „muzică
națională”.
În jurul lui 1830 s -au epuizat tendințele cosmopolite.
În Europa se ridicau voci care pun în evidență valorile muzicii populare, naționale.
Încă și Haydn, Mozart au adus melodii de manieră populară în creația lor. Romanției germani, ///// dragostea lor pentru vremurile „vechi și frumoase”
și strădaniile lor (antirațional) au descoperit folclorul, iar revoluția franceză, marea Revoluție, a trezit conștiința națională. Intelectualii popoarelor care
nu se impuseseră încă în domeniul artei, al muzicii, al culturii, stând în
umbra marilor culturi au preluat ideile transpunându- le în propria cultură.

Creând din propriile izvoare, însemna să fii patriot, iar Glinka a fost un
patriot autentic, aducând în atenție, în atmosfera muzicii italiene aflată în
retragere, valorile ignorate ale Rusiei vechi.
În vârstă de 11 ani, având la îndemână, în domeniul de la Smolensk practica muzicii de familie a părinților săi, crescând în această atmosferă.
A fost îns cris la Institutul nobiliar din St. Petersburg – ajungând în slujba
cancelariei țarului dar luându -și prin surprindere tatăl cu hotărârea lui de a
studia muzica și de a- și alege meseria de muzician ceea ce însemna o proprie
răspundere. Muzica profesională se făcea pe propria răspundere.
Glinka a studiat la Berlin (profesorul de teorie Siegfsied Dehn, cu care a fost prieten o viață). L-a admirat pe Weber – și opera lui „Freischütz”, pe Bellini iar la
întoarcerea în țară a compus opera „Ivan Susanin”. Prima audiție a operei Ivan Susanin a avut loc în anul 1836, și a trezit
admirația tuturor. Pentru prima dată era adusă în operă o temă rusească –
patriotică – un țăran ademenește, cu sacrificii de sine, un intrus polonez, de
asemenea limba rusă și idiomul muzi cal rusesc. Libretismul a fost un
german (baltic), stilul operei păstrându- se în maniera operei tradiționale, un
amestec între opera germană și cea italică. Ceea ce nu a scăzut din admirație.
A doua operă a lui Glinka a fost „Ruslan și Ludmila”, care e, de fapt, mai
rusească. Subiectul pornește de la povestea pusă pe versuri de Pușkin, o poveste din timpurile mitologice rusești.
Muzica se află încă pe linia coloraturii italiene, a strălucirii bel -canto -ului, și
în spiritul romantismului german.
Glinka aduce, prin corul fetelor (persane) pentru prima dată elemente
orientale în muzică, care vor fi, decenii la rând, un mijloc de atracție și efect pentru muzica rusă. Curtea, orientată spre muzica, cultura vest -europeană, a
făcut ca opera să cadă de pe afiș.
Glinka a fost atât de dezamăgit încât a părăsit țara. A călătorit până în
Andaluzia, pe atunci o adevărată aventură, aducând acasă „Jota Aragonese” și „Amintiri dintr -o noapte de vară la Madrid” – ca impresii exotice.
Cea mai cunoscută lucrare orchestrală a sa va fi „Kamarinskaja”, totuși.
După întoarcerea în țară, s -a simțit din nou jignit de indiferența cu care
burghezii întâmpinau operele sale.
În Berlin, unde se duce încă odată să studieze cu Dehn, își grăbi moartea. Abia mai târziu i -a fost recunoscut ă importanța ca pionier al muzicii
naționale rusești.
Alexander Dargomîjski (1813- 1869) a reprezentat, pentru dezvoltarea unei
școli naționale rusești un adevărat promotor. Fiu al unui om cu „stare” a fost și el un diletant, era bine văzut în St. Petersbur g ca personalitate care a

cunoscut lumea muzicală vest -europeană. El a promovat un stil de operă
aflat la confluența dintre muzica europeană și cea rusă.
Abia după 42 de ani – a trăit momentul de a -și vedea opera Rusalka pusă în
scenă. Rusalka pusă în scen ă. Rusalka – o nimfă a apei provenită din
undinele și melusinele europene. După o jumătate de secol Dvořak a compus
și el o operă pe același subiect.
„Rusalka” a avut la început eșec, dar compozitorul a supraviețuit reînvierii operei sale. Acest succes târ ziu, trăit doi ani înainte de moarte, i- a dat
imbold în compunerea unei lucrări foarte interesante pentru istoria muzicii: „Oaspetele de piatră”, după piesa „Don Juan” de Pușkin – este o lucrare
anticipativă, o muzică de teatru pentru o piesă, manieră care se va extinde în
secolul 20 și va domina. Pentru prima dată o piesă dedicată scenei de teatru a fost pusă pe sunete, cuvânt cu cuvânt, fără a modifica înainte libretul. Acest fapt era de negândit atunci în țările cu tradiție de operă, clasică tradițională. Numai un diletant îndrăzneț a putut să -și permită așa ceva. Alături de
Dargomîjski și Musorgski, a lucrat, cam în aceeași perioadă, la o astfel de operă în manieră nouă („Căsătoria” după comedia lui Gogol). Amândouă au rămas neterminate, vor fi terminate de prieteni și vor fi aduse
pe scenă ca lucrări din afara tradiției dar cu „rădăcinile” în viitor.
„Das Mächtige Häuflein” – „Grpul celor 5”.
Chiar dacă creația lui Dargomîjski a rămas în mod fragmentar, ideile și personalitatea sa au păstrat o influență puternică asupra tinerilor. În seratele
sale muzicale de la St. Petersburg se întâlneau patrioții ruși tineri, astfel formându- se cercul novatorilor, grupul numit „Mogucikai cucika”. Geniul
lor era Musorgski iar promotorul literar și spiritual – Vf. Stasov – care a dat
și denumirea Grupului celor 5. Tot de la el datează și programul grupării, bazat pe câtecul poporului ///, câtec înțelept și foarte răspândit. Moștenitorii lui Glinka și Dargomîjski nu- și
vor pleca genunchii față de curentele muzicale străine .
Asta însemnând, de fapt:
– redescoperirea folclorului, a cântecelor și dansurilor
– ignorarea a tot ce venea din vest și în special a lui Richard Wagner dar și a compozitorului rus de orientare vest -europeană, Ceaikovski
– dominația Conservatorului în frunte cu maestrul Anton Rubinstein.
Grupul celor 5 s -a dovedit a fi foarte productiv, iar sentințele judecățile,
părerile lor ca fanatice, xenofobe și grotești. Acest grup numără cinci personalități muzicale foarte diferite: M.
Balakirev, C. Cui, A. Borodin, M. Musorgski și M. Rinski -Korsakov.
Toți au fost (pe jumătate) (semi) diletanți care s -au format, mai mult sau mai
puțin ca autodidacți. Chiar promotorul Balakirev, care stăpânea mijloacele

tehnice ale pianului și dirijatului, îndemânarea a fost orientată prin mijloace
destul de aventuroase.
Milij Balakirev (1837- 1910) – născut pe domeniul de la Nișni -Novgorod,
a studiat științele naturii. Impresionându -l biblioteca muzicală a unui magnat
îndrăgostit de muzică și un mare admirator al lui Mozart, încât se îndreptă
spre profesia muzicală. În Petersburg înființă un grup puternic ca influență –
un „partid” al ideilor sale și studia asiduu operele lui Glinka.
Personalitatea sa artistică (strălucea) se impuse cu autoritate și stârnea, admirația. Abia odată cu v ârsta el pierdu în strălucire când, pe neașteptate,
deveni reacționar.
Cele două simfonii și faimoasa fantezie pentru pian: „Jolamei” sunt lucrări cu o funcție istorică pentru muzica rusă. César Cui (sau Cesar Kui) (1835 -1918) avea, după Balakiev, al doi lea
cuvântul în grup. Ca compozitor s -a îndepărtat treptat și hotărât de
preceptele revoluționare ale grupului și se afirmă ca critic muzical – rupând
totodată legătura cu grupul, odată cu critica operei Boris Godunov. El a trăit din profesiunea sa de ingi ner constructor. A compus într -un stil mai mult
orientat către cel vest -european.
Alexander Borodin (1833- 1887) – mai în vârstă al grupului a fost mai ales
om de știință și pe urmă muzician. Ca fiu din afara căsătoriei, al unui prinț, Borodin a studiat la Heidelberg și a devenit un profesor de chimie apreciat la St. Petersburg. (Ret//// și elevii îl interesau mai mult decât obositoarea scriere a notelor).
Dar, în ciuda acestui fapt, el a fost un talentat creator, un melodist.
Primul său Cvartet de coarde: „ Schițele din Asia centrală”, demonstrează
acest fapt.
Cele trei Simfonii ale lui Borodin sunt considerate, pentru muzica rusă, drept clasice.
Opera sa capitală „Cneazul Igor” este cea mai populară și face apel la valorile folclorului rus. O poveste naivă d in istoria Rusiei, cu intrigă complicată, pune în evidență
cântăreții apoi orchestra (după cum spune însuși Borodin. Dansurile (Polonecer) și corurile aduc o atmosferă tipic rusească, iar temele solistice, ariile sunt compuse era maniera cantilenei pline d e simțire.
După estetica Dargomîjski – Stasov Borodin folosește recitativul cântat.
Șapte ani a lucrat la opera sa pe care nu a îmlinit -o. Prietenii săi Korsakov
și Glazunov au instrumentat opera, după moartea sa.
Dardomîjski extinsese aria ajungând la un recitativ construit pe specificul limbii ruse.
Această manieră va fi folosită de creatorii grupului celor 5 în opere.

Compozitorii școlilor naționale vor adopta formele calsico- romantice și
modelele de exprimare instituite în apusul Europei.
Adaptarea formelor se va face ținându -se cont de specificul muzicii
naționale, cu unele libertăți chiar negări aparente ale unor compozitori tineri. Compozitorii vor introduce în discursul muzical numeroase elemente ritmico -melodice, modal -armonice care sunt specifice folclorului.
Genul care va ușura contactul creatorului cu publicul va fi cel al operei, preluat și dezvoltat conform ideilor proprii. Subiectele preferate vor fi cele preluate din basme, legende populare și cele istorice.
Modast Musorgski (1839- 1881)
Mai consecvent în lipsa de compromisuri decât camarazii săi din „grup”, Musorgski și -a urmat propriul drum spre țărmuri noi”.
Ca și celălalți, a început ca diletant în muzică – având o altă meserie, în
Petersburg (Gardefähnrich). Ofițer în garda rega lă.
Pentru mijlocul secolului 19 era standardul pentru cariera unui fiu al unui proprietar de bunuri. S-a născut în părțile nordice ale Rusiei – pe domeniul Karevo. În casă a
învățat să cânte și să cunoască bogăția folclorului rus, apoi a mai////// la Școala de cadeți din Petersburg și ajunge, ca tânăr ofițer, în cercul kui
Balakirev care deveni severul său profesor și zeu.
Seratele grupului celor 5 – ca niște Schubertiade – Musorgski strălucea ca
pianist talentat.
După o călătorie la Moscova unde a trăit experiența patriotică a glorificării
simbolului Kremlinului și a istoriei Rusești a Moscovei, dar și din cauza unei
grave îmbolnăviri, Musorgski va trebui să renunțe la cariera militară și să trăiască numai din muzică. Musorgski trebui să -și câștige singu r pâinea,
moștenirea tatălui său trecând prin dificultăți economice, acțiunile scăzând. El se angajă ca funcționar subaltern în ministerul imperial, 17 ani, până aproape de moarte a străbătut Musorgski cancelaria. El a dus o viață dublă. Libertatea totală a artistului, viața bogată pe trăirea în stil boem a geniului
său care era și un geniu al prieteniei – împreună cu Korskov și poetul
Golenicev -Kutusov – trăind ani de legătură strânsă prietenească, anii
tinereții – felul său propriu de a fi. June – burlac a rămas până la sfârșitul
vieții.
Iubirile s -au risipit toate. Față de căsătorie, avea oroare (după mărturia
surorii lui Glinka, prietena sa maternă), viața sa s -a scurs fără glorie. În afară
de premiera operei „Boris Godunov”, nu a existat vreo altă premieră iar în afară de o călătorie de concert ca pianist acompaniator al cântăreței Leonova, până în Ucraina nu au existat succese interpretative.

Încă din anii ’70 Grupul celor 5 s -a destrămat.
În preajma lui Musorgski era tot mai multă singurătate. În ultim ii ani decăzu
din cauza băuturii. După o criză epileptică, el fu internat într -un spital în
Petersburg.
Toate lucrările sale majore:
opera „Boris Godunov”
opera Hovanscina
opera Târgul din Sorocinzk Prima Simfonie – O noapte pe muntele pleșuv, le -a lăsat n eterminate. Un
geniu care nu a dus totul la capăt.
Boris Godunov aparține operelor secolului (ca Otello Tristan).
Din 1868- 1874 – a lucrat Musorgski la opera sa.
Tot idealul său despre operă (încercat în Torso – după Salammb//// de
Flaubert să „în căsători a după Gogol) a transpus, aici, în drama inspirată de
Pușkin:
– o operă dialogată, în care vocea să nu intoneze arii în alternanță cu
ansamblurile ci melosul, „unduirile intonaționale” ale cuvântului poetic. Istoria veche, tradiția veche rusească la fel ca b ogăția folclorului muzical l –
au inspirat și au ////
Ca orice lucrare de măiestrie – capodoperă – apărută dintr -o „suflare” „Boris
Godunov” a suferit mai multe versiuni. Abia a treia versiune, în 1874 a trăit triumful în Marientheater din Petresburg, dar ac est succes a fost anihilat de
partida conservatorilor. Mult după moartea lui Musorgski, 1896 Rinski Korsakov încercă o prelucrare a operei. El devenise, între timp, un virtuoz al orchestrei, și experiențe ale muzicii lui Wagner, un academician, găsind
armo nia și instrumentația lui Musorgski ca voință proprie, neadunate astfel
schimbând 85% din text (din 4245 de măsuri schimbă 3580). El prescurtă și desființă anumite scene.
Dar el însuși se gândea să se întoarcă la Original odată ce va veni vremea pentru acest lucru. Șostakovici a prelucrat cu grijă, după versiunea originală, instrumentația după schițele lui Musorgski la Boris Godunov.
Cu siguranță Musorgski nu a fost un maestru al orchestrației (urechile noastre sunt mai obișnuite acum, decât la: Fin de si ècle), cu diletantismul
transpus, în sonorități crude, al lui Musoargski).
Ieșirile lui din armonia tradițională – care nu puteau să reușească decât
unuia aflat în afara tradiției. De aceea secolului XX apreciază anti –
academismul lui Musorgski. Unii dint re contemporani au intuit valoarea
acestei opere – pe care însuși Musorgski a denumit -o „Boris” – o dramă

muzicală populară – (cântecul revoluționar al ultimei scene originale cu care
pleacă pe baza studenței în Petersburg).
Se remarcă
– patosul interpretă rii țarului Boris, în stilul cântării sale (preluat direct de
către Musorgski, din fragmentul – Salammbo);
– înclinația spre muzica religioasă în spiritul tradițional ortodox rus: în
scenele lui Pimen, în venerația călugărilor
– în variantele folclorice or iginale cu care presară opera
– bogăția corurilor (dezvoltată de la scenele de masă imnul oratoric al
finalului operei lui Glinka – Ivan Susa///)
– o melodie populară – ca material brut pentru imnul care încoronează opera.
În dispoziția entuziastă în car e se află după Boris, Musorgski continuă să
compună următoarea sa dramă muzicală: Hovanscina: un episod barbar din
istoria Rusiei, secolul 17 – pe care nu o împlini în partitura pianistică. Tot Korsakov a instrumentat -o și a finisat -o și o pregăti pentru s cenă.
În ultimii ani ai vieții a lucrat și la o operă comunică populară „Târgul Sorocinzi” – și aceasta rămâne fragmentată.
Nu s-a păstrat nici scenariul după comedia lui Gogol.
Torso, o încercare simfonică a lui Musorgski rămasă ca „O noapte pe muntele pl eșuv” pe care munca lui Rimski -Korsakov a adus -o pe scenă.
Destinul lui Musorgski pare a fi acela de apărea prelucrat pentru urmași. Liedurile (ciclul) „cântecele și Dansurile morții” și „Camera copiilor” o lume nouă, psigologică, după Schubert, poezii p roprii concepute ca miniaturi
vocale cu pian, cu sonorități și culori plasrice, sugestive autentice (Goethe = „Puricele” – Saliapin).
Ciclul „Tablouri dintr -o expoziție” – în versiunea pianistică (orchestrate de
Ravel) dovedește deschiderea firească a lui Musorgski dincolo de clapele instrumentului, gândirea sa retrospectivă în muzica me//// orchestrală intuiția talentului său (după tablourile lui Viktor Hartmann). Sonoritățile finalulu i
premerg impresionismul. Nu întâmplător renumele său va înflori sub admirația lui Debussy și Ravel.
Nikolai Rinski -Korsakov
Mai puțin strălucitoare în apus, arta lui. Nikolai Rimski- Korsakov a avut
prin muzica sa o influență deloc neglijabilă pentru muzica rusă.
A fost profesorul unei generații care a funcționat în secolul XX (Stravinski, Prokofiev), un adevărat maestru în disciplinele muzicale coplete, de la teorie la instrumentație și un susținător plin de râvnă a prietenilor săi din cadrul
Grupului celor 5.
Operele lor lui îi datorează punerea în scenă.

El a fost entuziasmat, împreună cu prietenii săi de spiritul rus, dar s -a
îndepărtat din ce în ce mai mult de maniera lor artistică.
A fost un om foarte muncitor care a încercat să înlăture o rice urmă de
diletantism în formarea sa. Când, la vârsta de 27 de ani, devine profesor la Conservator se apucă din nou cu tenacitate să studieze și studie încă odată contrapunctul și armonia. Când îl ascultă, pe Wagner dirijându- și operele, el
a fost cel m ai fascinat de maestrul de la Bayrenth.
L-a fascinat orchestra. El a fost un compozitor al sintezelor, o punte către
nozu, către novatori, o punte muzicală de la novatori la școala lui Ceaikovski, un perfecționist al muzicii ruse naționale. Nikolai Rimsk i-Korsakov (1844- 1908) a fost fiul unui guvernator imperial
rus – în Civin din nordul Rusiei, unde s -a născut.
De timpuriu a fost îndrumat să facă muzică dar pregătit pentru cariera militară, ca ofițer.
Ca soldat al marinei (cadet), făcu o călătorie în jur ul lumii, iar după
reîntoarcerea acasă a început efectiv să compună, în grupul lui Balakirev. Devenind profesor, se dedică total muncii – de zi cu zi.
Productivitatea sa părea să nu aibă granițe. 11 Opere
Lucrări orchestrale (Șeherezada) Capriciul spaniol s unt lucrări centrale.
A găsit timp de a scrie și o Artă tratate armonici și a Instrumentației, să reformeze fanfara marinei și să culeagă o mențiune de cântece populare („Cronica vieții mele”).
Simfonia a 2 -a – „Antar” – a 4 părți
Concert pentru pian în do diez minor
Serenada pentru „cello” și pian
Cvintet pentru pian (si bemol minor)
65 Lieduri
Coruri a capella (30)
Puterea sa de invenție melodică se baza pe maniera cântecului popular
La 24 de ani compune: Pskovitianka (Fata din Pleskan)
o poveste istorică
„Noapte de Mai” „Fulgul de zăpadă” Crăiasa Zăpezii („Snegocikaia”)
„Sadko”
„Povestea Țarului Saltan” sunt opere tipice rusești, care au avut un mare succes (nu sunt concepute după modelul apusean al tensiunilor interioare).
– Sadko – o operă tipic, adevăr at rusă – după cantabilitatea melodiilor,
rafinamentul orchestrației

– asimetriile, măsurile compuse, perioadele neregulate, face legătura cu
novatorii. Din punct de vedere al armoniei – e mai apropiat regulilor.
Măsura artei sale a dat -o în ultimele creații – două opere: (pe subiecte opuse)
„Legenda orașului invizibil Kicieș” (1907)
(se întoarce la misticismul rus)
– motive muzicale rafinate în raport unul cu altul, legate între ele cu
interludii orchestrale.
– „Cocoșul de Aur” vizionată și audiată după moarte a sa (postum), abia
în 1909 – opera care înfățișează un nou Rimski – Korsakov, de data aceasta
un satiric.
Folosindu- se de o poveste a Zarului Dodon și a curții sale de intriganți,
autorul a atins unele puncte sensibile, fierbinți ale realității, (cu ochi critic)
contemporane.
Dealtfel curtea de la Petersburg a marginalizat premiera; deja la Revoluția
din 1905, ideile lui Rinski – Korsakov au apărut cam prea liberale. În „Cocoșul de aur” el folosește „leit -motive” pentru caracterizarea
figurilor centrale, și întărește armonia prin acorduri.
Stravinski însuși a învățat multe din această operă, pentru „Pasărea de foc” și opera sa „Dragostea celor 3 portocale”. Ca maestru matur, Korsakov a devenit el însuși, punctul central al unui cerc muzical din Petres burg, creând o școală.
Negustorul Beliaev a fost mecena, înlesnind după -amiezile muzicale de
vinerea, în palatul său orășenesc, care erau adevărate evenimente pentru Petersburg. Elevii săi au fost:
Anatol Liadov (1855- 1914) 7 simfonii contrapunct
Anton A renski (1861- 1906) – specializat pentru compoziții pentru 2 piane
Alexander Grecianinov (1864- 1956)
Mihail Ipolitov – Ivanov (1859- 1935)
(Schițe din Caucaz)
Serghei Rachmaninov (1873- 1943) (legat de cercul lui Rinski) – care în
1918 – pleacă în USA.
Alexan der Glazunov (1865- 1936) – asupra căruia s -au răsfrânt influențele
lui Korsakov, un copil minune al Petersburgului. La 16 ani compune prima Simfonie, a învățat totul aproape din joacă zicând, cântați și dezvoltându/////”de la o oră la alta”. Poate prea rep ede, prea fără efort. Cele
8 Simfonii și Poemele sale simfonice au fost întâmpinate cu entuziasm în
străinătate dar mai târziu au apărut ca puțin prea formale.

ALEXANDER PORFIRIEVICI BORODIN
11.XI.1833 – 27.II.1887
St. Petersburg
O schiță din Asia Centra lă
(Franz Liszt)
Durata 7 minute
Dintre compozițiile lui Borodin, au fost validate: Simfoniile (Mi bemol major și si minor) și opera „Cneazul Igor”.
Dar și cele două cvartete de coarde dar mai ales lucrarea prețioasă deși scurtă „O schiță din Asia Centrală ”, care și -a aflat și ea succesul.
Cu ocazia unei călătorii de serviciu la Universitatea din Jena (1877), Borodin s -a întâlnit cu Franz Liszt când a ajuns și la Weiner și îi arătă
compozițiile sale care obținură aprobarea maestrului.
Sub comanda lui Liszt, simfoniile lui Borodin avut o serie de succese în
Germania cu ocazia mai multor concerte.
În 1880 Borodin îi mulțumi cu poemul său simfonic „Schiță din Asia Centrală”, singura lucrare programatică pe care o compune după modelul lui Liszt și pe care i -o închină cu omagii.
Data primei interpretări nu este cunoscută.
A apărut mai întâi la o editură din Leipzig – D. Rahter – în 1882. Conținutul programatic al poemului simfonic se bazează pe un prolog simplu – trecerea unei caravane /// de soliști //// prin ste pele Asiei centrale în
fața ochiului spiritual al ascultătorilor. Introducerea părții construită în formă de lied – bipartit – redă liniștea și
nesfârșita îndepărtare a deșertului de viori (min). Din depărtare sună mai
întâi încet o melodie rusească, la cl arinet în La – corn în Do.
Violele (violonceii) se interoghează în bas, pizzicato o linie cromatică, caracterizând pașii cailor și cămilelor. În final se aud sunetele străine ale unei melodii orientale, la corn englez – iar linia cromatică a bașilor în
pizzicato evoluează pe pedală de orgă.
Aici Borodin dezvăluie, ca în Simfonia I (partea a III -a) și mai cu seamă în
opera „Cneazul Igor” un gust fin pentru muzica orientală, melodia orientală, moștenit din partea tatălui, originar din Caucaz, cu toate că Boro nin nu a
întreprins, niciodată vreo călătorie în provincia (gub///) sud- estică a patriei
sale.
Odată cu revenirea temei rusești începe repriza, caravana se apropie și trece în sunetele strălucitoare ale tutti -ului orchestrei în ff (tutti).
Melodia oriental ă, se îndreaptă, la reluarea ei, către La major și răsună într -o
expunere scurtă, deodată cu melodia rusă.

După lămuririle lui Borodin la programul poemului se explică se subliniază
faptul că în drumul ei prin deșert, caravana se încrede nemărginit în ap ărarea
armelor rusești.
Coda – plină de atmosferă evocă povestește – în sunetele temei melodiei
ruse, dispariția caravanei în îndeplinirea stepei. După încă cinci ani – 1872 – lucrarea a apărut în opera- balet – „Mlada” la
care fiecare din compozitorii gru pului celor 5 a compus câte un act; Cui a
compus primul act. Rimski -Korsakov – al doilea
Musorgski – al patrulea act. Pentru această operă past/// neterminată,
compozitorul a prelucrat la se/// fantastică: „Slăvirea zeului negru”.
În jurul anului 1880 a apărut o a patra versiune pe care Musorgski o folosește ca interludiu și pantomimă în opera sa comică „Târgul din Sorocinzi”.
De aici s -a păstrat manuscrisul pentru două piane și cor, la biblioteaca
Conservatorului din St. Petersburg.
După moartea lui Musorg ski, Rimski – Korsakov a realizat o a cincea
versiune (1885- 1886) din materialul lucrat, pe care a numit -o „O noapte pe
muntele pleșuv” – fantezia orchestrală și care s -a împământenit în sălile de
concert.
Prima audiție aproximativ 1886- 1887 o dată precisă nu se cunoaște.
Prelucrarea lui Rimski -Korsakov care se întinde în principal, pe
instrumentație și finalul lucrării, urmărește cea de -a doua versiune –
„Noaptea de Sânziene”.
Modest Petrovici Musorgski
21.III.1839 – 28.III.1881 – St. Petersburg
Karevo
(Gab. Pskov)
O noapte pe muntele pleșuv
Fantezie – concert pentru orchestră – opus ////
(Wladimir Stasov)
Durata – 12 minute
Orchestra: 1 Fl. picc, 2 Fl. mari, 2 Ob, 2 Cl, 2 Fag, 4 Corni, 2 Trompete, 3 Tromboni, 1 Tubă bas, Timpani, tobă mare, Talgere, Tam -tam, Glockenspiel
– Re, Harpă, Corzi.
Faptul că creația componistică a lui Musorgski este mai puțin bogată și
cuprinzătoare, are mai multe motive.

Mai întâi, compozitorul a lucrat la compozițiile sale în scurte perioade de
timp, când se simțea în dispoziție creatoare.
Pe de altă parte nu -i mai rămânea prea mult la dispoziție, după împlinirea
obligațiilor sale de (serviciu) funcționar. În primul rând, lipsa experienței practice în abordarea orchestrei, îl făcea, în ciuda originalității, inventivității sale mu zicale, să întâmpine greutăți în
construcția marilor lucrări.
Așa se face că a lăsat ceva terminat numai în creația pianistică și în cele mai originale lieduri și creații pianistice.
În timp ce operele sale și lucrările orchestrale ajung, de cele mai mul te ori
numai la studiul de schițe și este îndrumat aici de ajutor străin. Și lucrarea sa „magistrală” – poemul simfonic „O noapte pe muntele pleșuv”
are o poveste lungă a devenirii sale.
Lucrarea a fost, între 1860- 1862 aruncată și apoi aranjată pentru orc hestră.
El dă mai întâi titlul de „Vrăjitoarea” pentru că următoarea, în conținut, Doamna cu același nume a baronului Mengden și era condusă de patru secțiuni:
– Sabatul – Vrăjitoarelor,
– Episoade singulare de vrăji
– Marș de triumf
– Final: „închinarea către Sat an”
Cinci ani mai târziu, Musorgski realizează o a doua versiune, sub influența lucrării „Dans macabru” de Liszt.
Pe aceasta o intitulează: „Noaptea sânzieneleor”, fantezie pentru pian și orchestră”, pentru că a terminat -o cu o zi înainte de Ziua Sf. Ioan
Botezătorul, a Sânzienelor – la 23 iunie, 1867. Conținutul programului celei de -a doua versiuni este:
– Adunarea vrăjitoarelor, vorbăria lor, bârfele lor
– Convoiul lui Satan
– preamărire păgână a lui Satan
– Sabbat.
Manuscrisul celei de- a doua versiune se află la biblioteca Conservatorului
din St. Petersburg. Tabloul creației lui Musorgski
Opere: 1874 „Boris Godunov” – text după Pușkin și Karamsin, de
compozitor lucrat.
Boris Godunov a furat tronul, lăsând să fie omorât pe moștenitorul legitim al țaruuli, Dimitri, – acesta fiind copil, Boris murind el însuși, nebun, când

conflictele politice cele de conștiință devin de nesuportat prin apariția unui
fals Dimitri.
Poporul rus e adus prin cântece populare autentice. Dans național polonez
Lucrarea a fost revăzută și p relucrată de mai multe ori (Rimski -Korsakov,
Șostakovici). „Hovanscina” – 1886 – text de Musorgski
operă terminată și instrumentată de Rimski- Korsakov, apoi de Șostakovici
(1952)
„Târgul din Sorocikin” (1923 – versiunea terminată de Cerepnin. 1916– ca versiune a lui Kui – Operă Țărănească – „Căsătoria” (1937 text
după Gogol; 2 acte, de Cerepnin). Lieduri – cântări bisericești
Cele mai reușite lieduri – 60, parțial grupate în culegeri „Scene din camera
copiilor” (1862- 1872) – pe texte scrise de compozitor
– realis te, ritmice -metrice originale.
„Cântece și dansuri ale morții” (1874 – texte de Golenișcov Kutuzov
– construite scenic
„Fără soare” (1874) texte Golenișcev -Kutuzov
6 cântece: „În den viez Wänden”
„Nicht nahmst du mich wahr”
„Zu Ende ging der lange Tag”
„Uns onst”
„Elegie”
„Auf den Flusse”
Lieduri separate: „Puricele” (A fost odată un rege) (Goethe)
→ scenic -dramatic
Muzică pentru pian: „Tablouri dintr -o expoziție”
moartea prietenului, pictorul Victor Hartmann (1874)
Promenada – Leitmotiv
Gnom
Castelul vechi
Grădinile Tuilleries
Copii jucându- se, certându -se
Bydlo (Carul cu boi)
Baletul puișorilor în coaja de om
Samuel Goldenberg și Schmnyle
Piața Limoges
Catacombe
Coliba lui Baba – Yaga

Marea poartă a Kievului
Piese mici: „În sat”
„Gopak”
„Intermezzo”
Piese pentru orchestră (alese)
Târgul din Sorocikin „O noapte pe muntele pleșuv”, lăsată neterminată, prel
→ Fantezie orchestrală despre spirite, diavol, iad, biserica din sat și clopotul
acesteia.
A.P. Bosodin (chimist) Profesor de chimie la Academia de medicină –
chirurgie din Petersburg 1862 – învață armonia b Balakirov 1877 – încheie prietenie cu Liszt, la Weimar
– călători cu Kui – în Europa de vest – unde a avut succes cu cele Două
simfonii și Schițe din Stepele Asiei centrale
Opera „Cneazul Igor” (neterminată) – terminată de Rimski -Korsakov și
Glozunov (1890) prima audiție
Opera – Balet: „Mlada” (fragment)
În „Grupul celor cinci” – conservator, castil.
„Dansurile polovțiene” (din opera Greazul Igor)
(4 Volume cu Scrisorile lui Borodin)
Mili a. Balakirev – promo torul grupării romantice naționale a tinerilor ruși
folclorist, colorist.
Poeme simfonice: „Rusia”, 1862 – la Sărbătoarea a 1000 de ani de la
creștinare Suite pentru orchestră: „Chopin”
Fantezii pentru pian, ca: „Islamay” Nikolai Rimski -Korsakov
Opere: „Fetița din Pskov” – 1873, prelucrată, text, după compozitor,
cunoscută și sub numele: „Ivan cel groaznic”
„Noapte de mai” – 1880 – după Gogol, text de compozitor
„Fulgul de nea” 1882 – după Ostrovski, de compozitor
2 acte și un preludiu – denumită de compozitor ca „Basm de primăvară”
„Mlada” 1892 – după Guedonov, de compozitor –
Balet operă, inițial ca munca de echipă cu Borodin, Kui, Musorgski gândită:
– cu leit -motive. Versiunea finală: Korsakov
„Crăciunul” 1895 – text, după Gogol, de compozitor
„Sadko” 1898 – text de compozitor, → legendă lirică în 7 tablouri; inițial un
poem simfonic prelucrat în mai multe maniere
„Mozart și Salieri” 1898 – text după Pușkin
– un act

– recitative deosebite
– orchestră mică
„Boieroaica Vera Șeloga” 1898 – supraprelucrare a preludiul ui opera „Fata
din Pskov”
„Logodnica Țarului” 1899 (text – C. Mei) – 4 acte numere închise, lângă
recitative dramatice
„Povestea Țarului Saltan” 1900 – text – W. Y. Bjelski
– grupare muzicală: personajelor întruchipând roluri umane – le este
încredințat rol ul vocal solistic.
– personajele de basm – sunt tratate de orchestră
→ cunoscut de aici „Zborul cărăbușului” (Hummel = cărăbuș)
„Sevilla” – 1902 (text după C. Mei – de compozitor)
„Cașcai, nemuritorul” 1902 – text de compozitor
– cromatizare
– după maniera muzicală dramatică
– tematic – va avea influență asupra lui Stravinski
→ spiritul iadului în „Pasărea de foc”
„Voievodul” (1904) text J. F. Tumenev „Legenda orașului invizibil Kiteș” – 1907, text W. J. Bjelski
→ încă de la prima audiție desemnată de unii critici ca Operă- mister
„Cocoșul de aur” 1909, text de W. J. Bjelski după Pușkin
2 Acte
Operă – basm, satirică, cu un substrat mistic (Imnul către soare)
Lucrări pentru orchestră
Trei Simfonii:
– în mi bemol minor 1865 (1864 – transpusă în mi minor)
prima simfonie cu adevărat rusă.
Suite după propriile opere
„Sadko” op.5 (terminat 1891) – Poem simfonic după tematica operei.
„Antar” op.9 1897 – inițial – ca Simfonia a II -a
→ Suită simfonică: Antar salvează o zână și are dreptul să spună trei dorințe 1 Parte. Împlinite v or fi:
„Răzbunarea” (partea a 2 -a)
„Puterea” (partea a 3 -a)
„Iubirea cea mare”, după care moare (partea a 4 -a)
„Sheherazade” op.35 (1888) suită simfonică după 1001 de Nopți
1. Sinbad – marinarul
2. Comicul prinț Calender
3. Prințul copilăros și prințesa copilăroasă

4. Sărbătoare în Bagdad. Vaporul se lovește de un munte și se zdrobește.
Epilog.
Instrumentația „orientală”
„Paștele rusesc” op. 36 (1888) → pe baza manierei de cânt a bisericii slave ruse – cu o jubilație crescândă a Clopotelor
„Uvertura pe teme rusești” op.28 (1866; prelucrată, 1880)
„Suită de Povești” op.29 (1888)
Concerte
Concert pentru pian în do diez minor op.30 (1883)
„Capriciu spaniol” op.34 (1887) – 5 Dansuri
Muzică de cameră: Cvintet cu pian în si bemol minor
Cvartet de coarde – fa major op.12 (1875)
Serenadă pentru violoncel și pian op.37 (1903)
Lucrări vocale: 65 câtece cu pian
3 duete
140 de cântece populare rusești prelucrate
– peste 30 de coruri à capella (pentru voci de fu/// și voci de bărbați)
→ Variațiuni și Fughetta, à capella
Cantate
Lucrări pentru Cor și orchestră
Tratat de
„Fundamentele instrumentației” 1913 „Cronica vieții mele muzicale” (din 1928).