Arta Militara

Argument

În abordarea tradițională a studiilor de profil, securitatea a fost înțeleasă ca putere militară (Sebe, 2013). Arta militară, ca domeniu ce integra pregătirea și administrarea chestiunilor legate de război, era necesară deoarece securitatea statului nu putea fi obținută decât printr-o permanentă pregătire de război (Lăcătuș, 2013). În contextul în care Haftendorn (1991) susține că termenul „securitate” este ambiguu atât în formă, cât și conținut, întrebându-se dacă securitatea este un scop, un domeniu tematic, un program de cercetare sau o disciplină, conceptul a devenit unul tot mai cuprinzător, devenind un obiectiv al politicilor publice, respectiv starea de încredere a cetățenilor că riscurile la adresa vieții de zi cu zi, fie de amenințări provocate de om fie naturale, sunt gestionate adecvat în măsura în care există încrederea că viața normală poate continua (Omand, 2010).

Impactul semnificativ asupra conceptului securitate este evident. Potrivit Strategiei de Securitate Națională a României (2007), „securitatea națională se realizeza prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, adminsitrativa și militară, prin activitatea de informații, contrainformații și securitate, precum și prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunității europene și euroatlantice și prevederile dreptului internațional”. Considerând acestea, în acord cu teza noastră, trebuie reținut conceptul de securitate națională se realizeza și prin intemediul activității de informații, contrainformații și securitate (Sebe, 2013).

Pentru obținerea unei imagini clare și comprehensive a relației existente între conceptul securitate națională și conceptul intelligence, demersul lui Wheaton (2006) este pragmatic, reușind poate cea mai potrivită definiție intelligence: un proces orientat spre exterior care utilizează informații din toate sursele disponibile pentru a reduce nivelul de incertitudine al unui decident.

Complexitatea riscurilor a generat un număr foarte mare de variabile care trebuie luate în considerare în elaborarea analizei de intelligence și a prognozelor asupra unor evoluții de securitate (Matei, 2013). În acest context, lupta împotriva terorismului internațional nu mai este însă numai o problemă de securitate interioară, care afectează anumite țări, ci constituie o veritabilă provocare strategică lansată împotriva democrațiilor și valorilor noastre (Delange, 2001). Terorismul este considerat nu un risc, ci o amenințare fundamentală (Maior, 2013). Lupta dintre teroriști și forțele antiteroriste sau contrateroriste este una continuă, dusă pe toate planurile — informativ, tactic, psihologic, de acțiune – pentru realizarea surprinderii sau pentru evitarea acesteia (Gogoașă, 2007). De cele mai multe ori însă forțele teroriste reușesc să surprindă, asigurându-și îndeplinirea scopului propus. Cu toate acestea, terorismul nu poate fi asociat în mod exclusiv cu religia unui popor.

În acest cadru, nu se poate spune însă că islamul este cel care legitimează jocul la scena deschisă practicat de terorism. Însuși Muftiul Muurat Yusuf (2008) aprecia că “Islamul este religia păcii și nu a violenței”. Potrivit lui Șeptar (2006), “nu există nici o poruncă divină în Islam care să oblige musulmanii să comită acte de terrorism”. Comiterea unor astfel de acte reprezintă opresiune și un păcat săvârșit împotriva omului în general. Religia islamică poruncește tot ceea ce este sănătos și benefic pentru umanitate. Coranul și Tradiția Profetului Muhammed nu oferă nici o dovadă care să susțină ideea conform căreia ar exista porunci divine adresate musulmanilor pentru a săvârși acte de violență și terorism.

Departe de tabloul zugrăvit în poveștile celor 1001 de nopți, lumea arabă este de ceva vreme teatrul unor manifestări de o violență ieșită din comun (Istrate, 2007). Știrile internaționale nu mai vorbesc decât despre 11 septembrie, Osama bin Laden, războiul din Golf, terorism, atentate, luări de ostateci, talibani, mașini capcană, mujahedini, Saddam Hussein, lupte de stradă, suniți și șiiți, wahabi, Al Qaeda, bursa petrolului etc. Concentrați fiind în a da un sens lumii convulsionate de astăzi (Fuller, 2003), dar și terorismului, războiului și antimericanismului generalizat, nu putem să nu ne punem și noi întrebările : este Islamul adevărată sursă a problemei sau trebuie el apreciat alături de alți factori, mai puțini evidenți și de mai mare profunzime ? Occident și lumea arabă, ciocnire sau înțelegere? Care este adevăratul motiv pentru care se întâmplă toate aceste lucruri ?

Perceput drept totalitatea actelor de violența comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat (“Dicționarul Explicativ al Limbii române”, 1996, a se vedea și “Dictionnaire de la Langue francaise”, 1998) fenomenul terorist reprezintă mai mult decât efortul individual al unui kamikaze. Și în acest caz, se poate considera că actele teroriste reprezintă chiar rodul unor organizații în spatele cărora s-ar putea afla anumite state (Iova, 2006). Conținutul terorismului este dat și de manifestările violente, precis orientate și foarte bine organizate, care oferă o imagine apocaliptică și tinde să creeze o psihoză paralizantă a terorii chiar și în timp de pace, cu diversificări multiple în situații de criză sau în caz de război.

În urma unui studiu inițiat, în 1983, de cercetarorii Schmid și Jonginan, de la Universitatea Laiden din Olanda, s-a ajuns la concluzia că elementul de violență era prezent în 83,5% dintre ele, țelurile politice în 65%, în vreme ce 51% puneau accentul pe elementul inducerii sentimentelor de frică și teroare. Cu toate acestea, se poate aprecia că terorismul nu este, așa cum se spune adesea, "violența stupidă", ci, indiferent de cât de în afara legii ar fi sau ar părea, el nu este irațional sau lipsit de scop. La o simplă vedere, se poate spune că el îmbrățișează o anumită cauză, de regulă politică, are o anumită organizare și structurare și o anumită specializare profesională a celor care participă la acțiuni cu un asemenea caracter. Ce este terorismul ? Definitiile sunt multiple!

Terorismul este, în esență, o piesă de teatru jucată (Dragomir, 2008) în fața unei audiențe, menită să atragă atenția a milioane de spectatori asupra unei situații—de obicei, fără legătură directă cu actul de violență — mizându-se pe șocul produs respectivei audiențe (starea de groază și oroare în fața provocării inimaginabilului fără nici o scuză sau remușcare). Terorismul, îndreptat împotriva inimii și lumii civilizate (George W., Bush, 2001), a căpătat la acest început de mileniu, un caracter complex, lovind prezentul, propagând răul și pretinzând că asigură un viitor mai bun (Marret, 2002). Nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decât imaginile de la 11 septembrie 2001: pietoni ce fug din calea prăbușirii primului turn de la WTC; un lucrător din serviciile de urgență care ajuta o femeie rănită; o persoană care se prăbușește în gol, după ce a sărit din infernul de la etajul 83 etc.

Considerând toate acestea, nu trebuie să neglijăm realitatea terorii. Terorismul este departe de a fi încheiat, dimensiunile sale fiind comparabile, din ce în ce mai mult, cu cele ale unui război al viitorului. Mitul Osama Bin Laden a încetat și totuși Al Qaida încă mai există. Să fie doar o simplă întâmplare ? Care este miza și ce interese sunt amestecate în acest sinistru joc ? Să fie vorba doar de un conflict între civilizații ?