Arta este modalitatea care arată talentul artistului. Modul în care el își exprimă sentimentele pe [607008]

Introducere
„Arta este modalitatea care arată talentul artistului. Modul în care el își exprimă sentimentele pe
hârtie. Eu fac „artă” aproape din orice lucru pe care îl ating. Când am pensula în mână parcă
încep să „patinez” pe foaie creând forme extraordinare șocându-mă și pe mine. Bravo mie! ”
Acesta este răspunsul dat de către un elev la o întrebare legată de definirea artei în
viziunea sa. Pe lângă rolul estetic purtat de artă în viața noastră, aceasta are un rol foarte
important și ca document istoric. Istoria ar fi fost cu mult mai săracă dacă arta n-ar fi existat.
Încă din cele mai vechi timpuri arta nu a purtat doar rol estetic ci și unul religios, pictura
transforma locul într-un sanctuar. Scenele reprezentate de aceștia aveau ca temă războiul sau
ritualul de vânătoare.
Ceramica carea apare mai târziu, era folosită pe lângă rolul său casnic și în scop
religios – la capul sau la picioarele mortului se așeza un vas cu cereale, unelte și chiar bani mai
târziu. Pereții pictați reprezentau educarea publicului de orice gen, să nu uitam ca cei mai mulți
dintre ei erau analfabeți. Astfel, la vederea unei reprezentări a Iadului aceștia știau la ce să se
aștepte.
Tablourile epocilor mai moderne fac parte cu adevărat din categoria documentelor
istorice.
4

PARTEA I
ESEU
5

CAPITOLUL I
PSIHOLOGIA ȘCOLARĂ
Psihologia școlară este o ramură aplicativă a psihologiei generale, știință, care, așa
cum desprindem din analiza etimologică a cuvântului psihologie (psyche = psihic, suflet, spirit și
logo = cuvânt, cunoaștere), este centrată pe studierea activității psihice (regăsită în procese,
însușind mecanisme și capacități) în scopul explicării și optimizării existenței umane. Psihologia
școlară studiază legile apariției și dezvoltării proceselor și însușirilor psihice ale personalității
umane aflate în interacțiune activă cu sistemul cerințelor externe și în condițiile exercitării
influențelor instructiv – educative. Psihologia școlară studiază procesul instructiv-educativ din
punct de vedere psihologic, din perspectiva îmbunătățirii activității profesionale a cadrului
didactic și a favorizării autorealizării personalității elevului.1
Principalele probleme care configurează obiectul psihologiei școlare sunt:
– legile activității psihice și psihosociale ale elevilor, caracteristicile dezvoltării acestor de-a-
lungul vârstelor școlare;
– formele specifice de manifestare a proceselor, funcțiilor, însușirilor, trăirilor psihice, în raport
cu conținuturile învățării și cu particularitățile influențelor educaționale;
– fundamentarea teoretico-aplicativă a metodelor de studiere a fenomenelor psiho-pedagogice, a
personalității elevilor, precum și valorificarea generalizărilor validate de activitatea didactică;
– analiza psihologică a metodelor de predare-învățare și de educație;
– evoluția comportamentelor și a variabilelor educaționale în relația profesor-elev, în grupul
școlar și la nivelul activităților cu caracter integrativ (sociale, cultural-artistic, profesionale);
– dinamica și importanța conduitei didactice ca modalitate specifică de autoprezentare și totodată,
de influențare a altora în raport cu competența profesională
I.1.1. Caracteristici generale – preadolescent și adolescent
La ieșirea din copilărie și începutul adolescenței, ca și în tot decursul acestei
perioade, avem în fața noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalități cu trăsături în plină
formare. La preadolescent, aspectul exterior se caracterizează prin lipsă de armonie, mâinile fiind
mai lungi decât trunchiul, nasul disproporționat raport cu fața, întreaga conformație lăsând
impresia unei ființe deșirate. Se constată schimbări evidente la nivelul vieții psihice. Actele de
1. Psihologia educației, Note de curs, Capitolul I, pag.1
6

autoritate ale părinților sunt, cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernământ critic dacă
nu sunt întemeiate și necesare. Se manifestă o schimbare în comportamentul copilului ce ar avea
următoarea explicație: până în această perioadă cunoștințele părinților, în majoritatea cazurilor,
au fost suficiente pentru lămurirea diferitelor probleme din viața copilului iar capacitatea
intelectuală a acestuia era incă puțin dezvoltată spre a-și da seama de unele insuficiențe ale
părinților. Acum însă, venind în contact cu cunoștințe variate și profunde iar gândirea
dezvoltându-se la capacitatea realului, :insuficiențele părintești nu mai trec neobservate.2
La această vârstă se dezvoltă conștiința de sine, preadolescentul fiind animat de
dorința de a-și cunoaște propriile sale posibilități, pentru a-și da seama în ce măsură poate fi util
celor din jur.
Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societății, cu o înaltă conștiința
a datoriei, în orice domeniu ar activa (literar, artistic, tehnic, etc).
Adolescența se anunță a fi o etapă mai calmă, mai liniștită decât perioada anterioară,
tânărul adoptând acum o poziție mai conștientă față de mediul social și de problemele complexe
ale acestuia. Copilul se orientează mai mult către lumea externă, în aspectele multiple dar își
îndreaptă atenția și către propria-i viață psihică, în cunoașterea căreia tinde să, se adâncească tot
mai profund. După Șt. Zisulescu caracteristicile cele mai importante sunt dezvoltarea conștiinței
de sine, afirmarea propriei personalități și integrarea treptată în valorile vieții.
Adolescența este o perioadă importantă a dezvoltării umane, perioadă de numeroase
profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioade a dezvoltării, în care dispar
trăsăturile copilăriei, cedând locul unor particularități complexe și foarte bogate, unor manifestări
psihice individuale specifice.
Adolescența cuprinde două faze :
– una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioadă a transformărilor profunde fizice și a unor
conturări complicate a intereselor, aptitudinilor și concepției morale a copilului; această perioadă
se numește preadolescență sau pubertate.
– a doua perioadă 13-14/17-18 ani este cea a adolescenței propriu-zise ce se caracterizează printr-
o echilibrare puternică, intimă a concepției despre lume și viață, prin clarificarea și intensificarea
elaborării idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective și voliționale a
personalității.
2. www.scritub.com/sociologie/psihologie
7

I.1.2. Viața psihică – dezvoltare
Sensibilitatea: Activitatea senzorială crește, ceea ce determină modificări ale
pragurilor minimal, maximal și diferențial ale analizatorilor, făcându-se posibilă reflectarea mai
fină și mai analitică a obiectelor și fenomenelor realității.
Senzațiile vizuale: În perioada pubertății acuitatea vizuală crește simțitor,
convergența ochilor are o mare capacitate de acomodare. Distinge cu mai multă precizie
obiectele la distanță. Se constată o creștere a sensibilității și fineții cromatice. Se câștigă
experiența denumirii tuturor culorilor și a nuanțelor acestora. Adolescentul operează într-un
sistem comparativ bogat și cu capacitate de verbalizare relativ mare și variată („culoarea deltei",
„culoarea lunii", „culoarea eclipsei").
Senzațiile auditive: Se dezvoltă în direcția capacității de diferențiere și reproducere
sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic-pe linia înțelegerii celor mai subtile nuanțe și
semnificați din vorbire, ca și pe linia identificării obiectelor, ființelor, după anumite însușiri
perceptive și auditive.
Senzațiile gustative și olfactive: Capacitatea de a diferenția, clasifica și denumi
substanțele după miros crește foarte mult. Fetele au o mare sensibilitate pentru parfumuri, la
băieți, din dorința de a imita gusturile adulților (fumat, băuturi, mâncăruri picante) își modifică
treptat, chiar dacă la început nu face plăcere, gusturile. Datorită creșterii experienței generale de
viață, ca și datorită maturizării, în adolescența are loc procesul de erotizare a sensibilității.
Percepțiile și spiritul de observație: Devin foarte vii, capătă o mare adâncime. Pe
adolescent îl atrag unele aspecte specifice ale fenomenelor-ceea este original și tipic. La
preadolescent vor interveni treptat elemente importante de ordine, evidentă modificare a
tonalității afective. Preadolescența și adolescența sunt perioade a observației analitice. La
preadolescenți și adolescenți percepțiile sunt incluse într-o problematică mai largă, sunt supuse
sarcinilor gândirii. Preadolescenții și adolescenții observă pentru a verifica, pentru a înțelege,
pentru a surprinde ceea ce-i interesează.
Atenția: Se dezvoltă evident atenția voluntară. Chiar atenția involuntară și cea
postvoluntară își modifică aspectul, devin mai eficiente. Funcțiile intensive ale atenției sunt
departe dezvoltate, crește capacitatea de concentrare: la preadolescenți – două ore, la adolescenți
– 4 ore. Acumularea cunoștințelor diverse, multiple ale preadolescentului și adolescentului,
dezvoltă spiritul de observație și a diferitelor interese gnosice, organizează noi particularități ale
atenției, natura începe să fie privită cu ochi de „naturalist ", cu ochi de "fizician”, etc.
8

Memoria: Între 13-17 ani capacitatea de memorare ajunge la foarte mari
performanțe. Memoria, fiind o activitate complexă, implicit în organizarea și reacționarea
numeroaselor legături asociative disponibile, este una din laturile cele moi solicitate ale
activității intelectuale. În această perioadă crește mult caracterul activ și voluntar al memoriei;
memoria foarte exactă a școlarului mic începe să fie tot mai mult înlocuită cu memoria logică
care păstrează ceea ce este esențial, operând cu scheme logice.
Memoria operează cu reprezentări și noțiuni care devin mai bogate, mai complexe,
mai organizate. O serie de reprezentări se raționalizează treptat, altele capăta un caracter tipizat,
având un potențial sugestiv deosebit de marcant. La preadolescent, fixarea se face încă sub forma
unei reflectări relativ fidele a materialului ce urmează a fi memorat. Păstrarea ierarhizează, insă,
o anumită ordine și primordialitate a ceea ce trebuie să se păstreze în funcție de criterii logice.
Recunoașterea operează mult cu asociații și cu structuri de reprezentări. Cele mai evidente
prefaceri apar în reproduceri: preadolescentul structurează reproducerea verbală în stil propriu,
se străduiește să depășească stilul nivelului verbal, scris sau oral; la adolescent, prelucrarea apare
în însuși procesul fixării, când se procedează la restructurări care să facă mai sistematic și mai
inteligibil materialul de memorat. Păstrarea se sistematizează mult. Recunoașterea reconstituie
materialul în aspecte detaliate analitice, prin coordonatele lui logice.În reproducere, adolescentul
include, în relatările sale verbale, numeroase elemente de explicație (personale), sublinieri,
asociații, comparații, ceea ce dă originalitate reproducerii.3
Gândirea: Structură generală a solicitărilor intelectuale tot mai largi, mai complexe
și multilaterale duce la modificări profunde ale gândirii și la dezvoltarea mare a cunoștințelor
care conduce la dezvoltarea gândirii diferențiate: gândire matematică, gândire fizică, gândire
gramaticală, etc. Studiul diferitelor obiecte de învățământ îl apropie tot mai mult pe
preadolescent și adolescent de însușirea unei concepții proprii despre lume și viață, înțelege
legăturile obiective ale dezvoltării naturii și societății, stabilește relația cauzală și de finalitate a
producerii diferitelor fenomene.
În procesul însușirii cunoștințelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se
întăresc sisteme de a observa, se dezvoltă, deci, capacități operative, intelectuale. Se
generalizează algoritmi în cadrul aceleiași discipline, treptat apar transferări de operații între
discipline. Pe această bază se dezvoltă formele operaționale abstracte ale gândirii, se dezvoltă
posibilitățile determinării logice a relațiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv și
inductiv, se dezvoltă posibilitatea urmăririi logice a trăsăturilor și diferențieri între clase și
3. www.scrigoup.com/educație/psihologie-psihiatrie
9

fenomene, se determină criterille logice ale clasificării. Judecățile devin mai complexe
disjunctive, ipotetice, apodictice. Se dezvoltă spiritul critic al gândirii – ca urmare a logicii și
adâncirii acesteia, a dezvoltării posibilității de a analiza determinarea inclusă în fenomene,
precizia gândirii.
În perioada preadolescenței și adolescenței trecerea către formele extensive, verbale
ale gândirii logice face necesară preluarea în termeni personali a cunoștințelor. Stilul muncii
intelectuale constituie o aderare conștientă, logică la cerințele sistematizării, că și ale lărgirii
intereselor teoretice și practice și este dictat de volumul și calitatea cerințelor activității școlare.
Pe măsură ce se dezvoltă sistemul informativ de cunoștințe ale preadolescentului și
adolescentului se petrece o ierarhizare latentă a valorii celor cunoscute dar se manifestă (mai ales
spre sfârșitul perioadei) și preferințe, urgențe, etc., ceea ce oglindește aspectele caracteristice
individuale ale felului cum conștiința umană primește ceea ce-i vine din afară. Reflectarea se
petrece în mod activ și selective.
Limbajul: Se deosebește la preadolescent și adolescent de perioadele anterioare prin
bogăția și varietatea lexicului, precum și prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor.
Începând cu adolescența crește grija pentru exprimarea corectă a ideilor, precum și interesul
pentru utilizarea figurilor de stil în limbajul scris: epitete, comparații, personificări, metafore.
Datorită lecturii diversificate, preadolescenții și adolescenții reușesc să-și formeze un stil propriu
de vorbire orală și scrisă, afirmându-se din ce în ce mai pregnant ca individualități distincte.
Lexicul preadolescentului conține numeroase cuvinte legate de factorul senzorial dar este sărac și
imprecis în analiza proceselor interioare. La sfârșitul adolescenței, datorită unei experiențe de
viață mai ample și datorită îmbogățirii vocabularului, încep să înțeleagă și să redea mai adecvat
și cu mai multă siguranță procese psihice complexe.
Imaginația: O caracteristică a preadolescenței și adolescenței este dezvoltarea mare a
forței de creație, a capacităților ideative și a capacităților creatoare practice. În afară de
imaginația reproductivă care ajută în însușirea sistemului de cunoștințe transmise în procesul
instructiv, se dezvoltă tot mai sensibil imaginația creatoare, a cărei material ce o alimentează
preadolescența și adolescența îl găsește în realitatea în care trăiește, trecutul istoric, diverse
amintiri în legătură cu propria persoană, anumite acțiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele
profesiei, sentimentul de dragoste care începe să se manifeste. Prin creațiile lor, preadolescenții
și adolescenții își exprimă propriile judecăți și atitudini în legătură cu problemele ce-i frământa.
În repertoriul creației artistice se exprimă bucuria, dragostea de viață, sentimentul de iubire.
10

O formă specială a imaginației, strâns legată de vârsta adolescenței, este visarea – ca
proiectare mentală a personalității în situații viitoare. Visarea este un proces strâns legat de
realitate, raportându-se la dorințele lui legate de planurile de viitor, de profesie, de poziție socială
generate de interesele, aptitudinile, și sistemul de cunoștinte ale adolescentului.
Afectivitatea: Maturizarea organismului se manifestă, de obicei, cu o evidentă
maturizare intelectuală și afectivă a copilului. Viața afectivă se complică și se diversifică,
preadolescentul. și mai ales, adolescentul admiră, iubește, simte, visează, aspiră, știe să dorească,
are idealuri afective, îi înțelege pe cei din jur cu intențiile, reacțiile acestora. Intensitatea,
amploarea și valoarea emoțiilor sunt dependente de însemnătatea pe care o au pentru adolescent
diverse fenomene, obiecte, persoane. Două direcții apar mai importante în dezvoltarea generală a
vieții afective:
– creșterea autonomiei morale și a concepției morale a adolescentului;
– erotizarea vieții afective.4
Primul aspect este legat de viața și relațiile sociale, cel de-al doilea se referă la
aspectele individuale ale dezvoltării afectivității. Se dezvoltă sentimente superioare — morale,
estetice, intelectuale — baza lor reprezentând-o lărgirea cunoașterii.
Voința: Este perioada în care se modifică, devenind deosebit de bogat momentul
deliberativ al actului volitiv, când între motivele acțiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este în
strânsă legătură cu experiența în domeniul în care urmează să se acționeze. În luarea hotărârii,
preadolescentul este prompt dar la adolescent, timpul este mai îndelungat, deoarece el reflectă
mai temeinic asupra mijloacelor realizării acțiunii precum și a consecințelor ce decurg din
aceasta.
În execuția hotărârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la execuția ei ci
adesea amână îndeplinirea celor propuse. Adolescentul dă dovadă de mai multă perseverentă,
scopurile acțiunilor sale având o motivație mai puternică. Pe această perseverentă se dezvoltă
calitățile voinței: inițiativa, perseverența, principialitatea scopului, etc.
Interesele: Sfera intereselor se lărgește ca urmare a creșterii orizontului cultural și a
îmbogățirii experienței de viață. Interesele preadolescentului nu gravitează doar în jurul
activității școlare ci se extind și la alte domenii ale științei, tehnicii, artei. Interesele devin mai
stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute sau spre care se manifestă aptitudini evidente.
Interesele devin mai conștiente, ele fiind urmărite cu tenacitate în vederea unui scop anumit;
4. . www.scrigoup.com/educație/psihologie-psihiatrie
11

capăta caracter selectiv și de eficiență iar sub aspectul conținutului este de remarcat marea
diversitate: cognitive, pentru tehnică, pentru lectură, politico-sociale, pentru sport, pentru muncă
etc.
Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescenței, legate de idealul profesional,
generând motivele care-i determină pe adolescenți să se orienteze și să-și aleagă o anumită
profesiune: aptitudinile pentru profesia respectivă, șansele de reușită în învățământului
superior,posibilități de câștig, de condiții de muncă avantajoase, de afirmare, dorința de a fi util
societății și a răspunde unei comenzi sociale.5
5. www.scrigroup.com/educație/psihologie-psihiatrie
12

CAPITOLUL II
CREATIVITATEA
II.1.1. Noțiunea de creativitate
Deși nu există până în prezent o unanimitate de păreri în privința definirii creativității
considerăm că aceasta poate fi circumscrisă, referindu-ne atât la produsul procesului, cât și Ia
procesul însuși.
Irwing Taylor (1959), cercetător în domeniul psihologiei sociale, a analizat peste o
sută de definiții ale creativității și a pus în evidență cinci nivele de creativitate. El a sugerat că
variația creativității se produce în adâncime și amploare mai degrabă decât ca tip. Astfel, ar fi
eronat să facem deosebiri (desigur din punct de vedere psihologic) între creația științifică și cea
artistică deoarece creativitatea implică o abordare a problemei sub aspect mai mult fundamental
decât cel accidental.6
II.1.2. Nivele de creativitate
Primul nivel îl constituie creația expresivă, ce poate fi exemplificată și de desenele
spontane ale copiilor. Este vorba de forma fundamentală a creativității, necesară pentru apariția
mai târziu a unor nivele superioare. Ea implică o expresie independentă, în care îndemânarea,
originalitatea și calitatea produsului nu sunt importante.
La nivelul următor, al creației productive, există o tendință de a restrânge și a
controla jocul liber al imaginației și de a îmbunătăți tehnica de execuție; produsele obținute pot
să nu fie cu totul diferite de acelea ale celorlalți oameni.
La nivelul creației inventive – invenția și descoperirea sunt caracteristicile cele mai
importante care implică flexibilitatea în perceperea unor relații noi și neobișnuite între părțile
care înainte erau separate.
Creația inovatoare este cel de-al patrulea nivel, care se Întâlnește la puțini subiecți.
Ea înseamnă o modificare semnificativă a fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui
întreg domeniu de artă sau știință.
Forma cea mai înaltă a puterii creatoare este creativitatea emergentivă în care un
principiu total nou sau o ipoteză nouă apare (emerge) la nivelul cel mai profund și mai abstract.
6. www.răsfoiesc.com/educație/psihologie/creativitatea
13

II.1.3.Metode și condiții de cultivare a creativității elevilor
Climatul de creativitate este mult mai dificil de realizat decât climatul obișnuit de
studiu și transmitere a informației din învățământul tradițional, ceea ce presupune prevederea de
situații apte să stimuleze curiozitatea, confruntările, spiritul de investigație și de căutare a unor
soluții originale.
Psihologii formulează observații convergente către ideea că dezvoltarea creativității
presupune stimularea la elevi a curajului de a emite ipoteze, chiar hazardate (evident nu
absurde), capacitatea de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anume ipoteză, de a elabora o
strategie de lucru și nu de a aștepta de-a gata o soluție.
A dezvolta capacitățile creative ale gândirii, înseamnă a cultiva flexibilitatea,
abilitatea de a gândi abstract, originalitatea, fluiditatea expunerii ideilor, capacitatea de a stabili
asemănări și deosebiri, de elaborare, organizare, reordonare.
A.Roșca consideră că, în acest lanț, veriga centrală este flexibilitatea gândirii, calitate
care depinde de modul în care inteligența a fost solicitată și cultivată în direcția rezolvării
problemelor prin dezvoltarea inițiativei, independenței, originalității, capacității de investigație.
O metodă bine structurată pentru antrenarea indivizilor sau a grupurilor în vederea
unei rezolvări creatoare a problemelor a fost dezvoltată în lucrarea „Synectica" de W.J.J.Gordon
(1961). Cuvântul synectica are originea în limba greacă și înseamnă strângerea laolaltă a unor
elemente diverse. Metoda synectică folosește două operații de bază:
– să facă ca un lucru „ciudat" să-ți devină familiar,
– să facă ca obișnuitul să devină „ciudat".
Prima operație implică înțelegerea problemei, în esență este o fază analitică. Cea de-a
doua înseamnă o orientare complet nouă în care acționează trei mecanisme, cu caracter analog:
analogia personală, analogie directă, analogia simbolică.
Analogia personală constă în capacitatea elevului de a se transpune în situația și
elementele problemei, de a personifica termenul problemei, modalitate pe care indivizii, de
obicei, nu o fac datorită unui control foarte rigid, ca unui comportament rațional excesiv.
Analogia directă se referă la comparația faptelor, ideilor, a descoperirilor științifice,
aparținând a două domenii diferite dar în același timp foarte asemănătoare. Spre exemplu,
asemănarea unei orgi cu o mașină de scris, sau expresia lui Shiller care afirmă „pentru mine
14

concepția la început nu are un obiect clar și definit, aceasta apare mai târziu, la început este o
stare muzicală, apoi urmează o idee poetică".
Analogia simbolică impune subiectului renunțarea la simbolurile obișnuite și crearea
de noi simboluri prin care să se reprezinte elementele unei situații-problemă. Putem exemplifica:
pentru „tintă" se folosește simbolul „dorința concentrată"; pentru „roată" se folosește simbolul
„intermitentă controlată", etc.. Fantezia este încurajată.
Pornind de la aceste indicații ale synecticii, precizăm că învățarea creativă presupune
de asemenea ghidare a elevului, încât el să ajungă să caute și să rezolve deliberat situații
problematice, să manifeste activ acea tendință de a explica situațiile necunoscute, să le abordeze
din unghiuri diferite, multiple.
Ca cerință ale unei învățări de tip creativ, este problematizarea intensivă și
sistematică în crearea unei motivații superioare care să propulseze activitatea intelectuală a
elevului, să-i anime curiozitatea, să caute situații pline de tensiune intelectuală. Elevul fiind
stimulat și dirijat în așa fel încât efortul său intelectual, în procesul învățării, să depășească un
anumit set format, întrevadă posibilitatea de rezolvare mai interesantă, mai atractivă, mai
elegantă și mai eficientă, va ajunge la eliberarea de stilul habitual, la abordările specifice stilului
creator în învățare.7
Având în vedere că abilitățile creative pot fi influențate, antrenate, cultivate, ni se
pare oportun a menționa anumite premise ce pot fi considerate drept cerințe specifice învățării
creative. Astfel:
– profesorii să insufle elevilor prin modul de prezentare a informațiilor, prin stilul său de gândire,
prin specificul solicitărilor formulate pentru elevi – o atitudine și un stil de gândire creator, liber,
independent;
– a stimula, a orienta și a incita gândirea elevilor spre nou, spre neexplorat;
– asigurarea unei atmosfere permisive care să ofere elevilor acel climat optim pentru
manifestarea liberă, spontană, fără frica de a greși, de a primi sancțiunea, aprecierea critică
imediată, crearea unei atmosfere de explorare independentă, încrezătoare, și netulburată;
– direcționarea potențialului creativ al elevilor spre acele zone în care ei au șansele cele mai mari
de manifestare eficientă, de realizare efectivă;
– cultivarea încrederii în sine, încurajarea efortului creator al elevilor încă de la primele lor
7. Psihologia educației, Note de curs
15

manifestări;
– activismul permanent al gândirii care nu poate fi un stil obositor ci un efort intelectual ce
produce satisfacție, contribuie la cultivarea spiritului de inițiativă, la formarea abilității de a
aborda problemele întreprinzător și dinamic;
– cultivarea unei atitudini specifice față de risc: oamenii obișnuiți devin anxioși și nesiguri în fața
noului, în timp ce în creație, riscul temporar, crează tensiuni intelectuale.
16

CAPITOLUL III
METODE DE ÎNVĂȚARE. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Metodologia organizării și desfășurării activităților artistice-plastice la școlari se
referă la metodele de predare-invățare prin care se urmărește exersarea funcțiilor intelectuale în
raport cu informațiile transmise și modul în care acestea sunt transferate (cadru didactic-
școlar/preșcolar).
În practica didactică, metoda cuprinde procedeele utilizate în vederea atingerii
obiectivelor instructive-educative propuse de programele școlare (obiectivele cadru și cele de
referință), precum și scopurile sau obiectivele operaționale urmărite în cadrul fiecărei activități.
Obișnuim să le numim metode și procedee deoarece în structura fiecărei metode sunt
incluse mai multe procedee care fac ca metoda să fie eficientă și interesantă. Procedeele sunt
ordonate, ierarhizate și subordonate metodei. Acestea sunt cele care asigură varietate, mobilitate
și echilibru activității, înlătură monotonia, oboseala și blocajele în creație. În actul didactic,
importanța dominantă constă în modul cum se întrepătrund obiectivele, conținuturile, metodele și
procedeele, caracteristicile domeniului plastic și ale vârstei copiilor. Numai cunoașterea
raporturilor dintre acești factori îi permit cadrului didactic să utilizeze o metodologie adecvată
vârstei.8
Metodologia procesului de învățământ (ansamblul metodelor) trebuie să aibă un
caracter dinamic, flexibil și să ducă la creativitate didactică. Metodele au funcții în sine, adică
sunt bine individualizate, au funcții generale sau sunt poli-funcționale.
Funcțiile cu caracter general sunt:
– funcția cognitivă – organizarea și dirijarea cunoașterii teoriei elementelor de limbaj, dar și a
tehnicilor de lucru sau a modalităților de organizare compozițională;
– funcția motivațională – de trezire a interesului pentru creația plastică, pentru transformarea
formei, pentru descoperirea armoniilor cromatice, pentru domeniului plastic în general;
– funcția operațională – element de legătură între elev și conținuturile specifice disciplinei
plastice, între obiectivele operaționale propuse și temele plastic propuse;
– funcția formativ-educativă – de modelare a atitudinilor, convingerilor și sentimentelor față de
frumosul din natură, artă și societate, de exersare și dezvoltare a proceselor psihice și motrice,
paralel cu însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor specifice activităților plastice.
8. POPOVICI, M., CHICIOREANU D., Proiectarea didactică ,Ed. Printech, București, 2009
17

Metodele didactice folosite trebuie să asigure realizarea sarcinilor specifice,
instructiv-formative, ale educației artistice-plastice la elevi; acestea fiind legate de dezvoltarea
sensibilității, imaginației; gândirii artistice. Se vor urmării câteva obiective:
– dezvoltarea acuității vizuale prin exerciții-joc de observare a unor obiecte diferite ca mărime,
grosime, formă, culoare (grade de intensitate ale aceleiași culori) sau exerciții-joc de asociere a
culorilor prezentate cu cele specifice elementelor din natură (verde ca iarba, galben ca lămâia,
albastru ca cerul etc.).
– dezvoltarea gândirii creatoare (artistice) prin descrierea unor fenomene ale naturii: ploaie,
tunet, fulger, înserare, pentru ca elevul să fie capabil să realizeze asocieri între obiecte,
fenomene, forme, culori, să transforme noțiunile abstracte în noțiuni metaforice, cu caractere
individuale și semnificative (răcoarea pădurii și verdele frunzișului, căldura verii și portocaliul
soarelui).
În didactica modernă sunt promovate metodele activ-participative, punându-se accent
pe atitudinea actIvă, participarea personală a copilului. Motivațiile: curiozitatea de a cunoaște, de
a investiga și a descoperi, de a observa, aplica și reda, de a inventa, sunt prezente în viața
elevului, iar cadrul didactic trebuie să se bizuie pe acestea și să le dezvolte.
Participarea la actul învățării este o problemă esențială a dezvoltării și se referă Ia
talentul cadrului didactic de a stimula participarea activă și deplină, psihică și fizică, individuală
și colectIvă a preșcolarului și școlarului mic.
Cadrele didactice care demonstrează mobilitate intelectuală, flexibilitate pot utiliza și
dezvolta metode activ-participative care au un caracter formativ-educativ, dezvoltă gândirea,
memoria, imaginația, voința, potențialul de cunoaștere și creație al elevilor.
Metodele didactice nu trebuie să ducă la un dirijism excesiv, deoarece dirijarea
învățării și a executării unei lucrări plastice trebuie să fie îmbinată cu munca independentă a
elevului pentru ca acesta să-și poată afirma spontaneitatea specifică vârstei, gândirea și
imaginația.
În cadrul disciplinei educație plastică putem vorbi de metode de educare estetică a
copiilor, prin care se realizează treptat, unele obiective ale educației estetice, cum ar fi formarea
priceperilor și deprinderilor necesare înțelegerii sau creării artei, dezvoltarea dragostei pentru
frumos, cunoașterea principalelor capodopere ale artei plastice etc. 9
9. Psihopedagogie.blogspot.ro
18

III.1.1.Metoda conversației
Conversația este o metodă didactică ce include dialogul cadru didactic-copil, copil-
cadru didactic, copil-copil. În cadrul metodei conversației, distingem:
– conversația euristică (însușirea de noi cunoștințe);
– conversația de reactualizare (reactualizarea și introducerea cunoștințelor în noua temă plastică);
– conversația de fixare (fixarea și sistematizarea cunoștințelor primite);
– conversația de verificare (verificarea cunoștințelor teoretice legate de tema plastică);
– conversația de evaluare a lucrărilor (evaluarea lucrărilor realizate de elevi după criterii de
evaluare stabilite).
Este important modul în care sunt formulate întrebările. Acestea trebuie să fie clare,
concise, într-o terminologie adecvată vârstei copilului. Să se evite cele cu răspuns indus, cele
stufoase, imprecise sau cele care presupun răspunsuri monosilabice („da-nu").
Pentru a oferi valoare acestei metode, conversația euristică trebuie să fie minuțios
pregătită, întrebările să fie formulate cu precizie, să solicite gândirea, iar răspunsurile să fie
corecte și personale. Există o gamă largă de tipuri de întrebări care să antreneze elevii la dialog și
la participarea lor active și afectivă în demersul didactic. Succesul conversației depinde, în mare
măsură, atât de formularea întrebărilor, cât și de organizarea lor într-o succesiune logică pentru a
incita gândirea în raport cu efortul intelectual al elevului.10
Alegerea tipurilor de întrebări depinde de situațiile de învățare și de obiectivele
urmărite. În funcție de caracteristicile lor, întrebările sunt de diferite tipuri:
– reproductive, care se adresează memoriei;
– reproductiv-cognitive, care sunt cu preponderență descriptive, vizează capacitatea elevului de a
reține și reda unele informații;
– productiv-cognitive, bazate pe explicații, argument, comparații;
– anticipative, care solicită imaginația, ajută creativitatea;
– sugestive, care sugerează aspectul urmărit, tipul de obiecte sau gama cromatică;
– convergente-închise, care direcționează răspunsurile, canalizează efortul intelectual;
– divergente-deschise, care solicită creativitatea prin varietatea răspunsurilor;
10. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
19

– evaluative, care implică analiza proprie, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de cadrul
didactic.
Tipurile de întrebări prezentate mai sus au menirea să activeze gândirea, să pună
elevii în situația de a avea inițiative, de a descoperi, de a se exprima plastic în lucrările lor.
Metoda dialogului dirijat este o metodă didactică ce aparține conversației și se
adresează cu precădere vârstelor mici. Este o cale prin care se înlătură învățarea mecanică de
către elevi a unor conținuturi teoretice sau a unor procedee practice.
Întrebarea „Ce se întâmplă dacă…", în cazul combinării unei culori cu alb sau negru
în cantități diferite, îi ajută pe elevi să observe că acestea se deschid sau se închid progresiv.
Metoda dialogului dirijat include mai multe procedee prin care se deplasează centrul de greutate
de la întrebările de orientare profesor-elev la cele de investigare elev-profesor. Aceasta conferă o
anumită autonomie în abordarea problemelor plastIce. Eforturile intelectuale ale elevilor sunt
îndrumate în direcții divergente, ceea ce face ca problema plastică să poată fi rezolvată prin mai
multe procedee. Astfel se dezvoltă imaginația, priceperea de a culege informații și implicit
gândirea creatoare. 11
III.1.2.Metoda demonstrației
Demonstrația este metoda didactică prin care profesorul dovedește, pe bază de
material didactic sau exercițiu practic, cele explicate. A demonstra cu ajutorul materialelor
intuitive (imagini artistice, planșe, materiale din natură) înseamnă a asigura un suport concret
activității de învățare. Elevul trebuie să vizualizeze formele din natură și cele artistice, culorile
din natură și cele obținute prin diferite tehnici de marii pictori etc.. Demonstrația practică, la
tablă sau pe un suport de lucru, privind utilizarea elementelor de limbaj plastic ori modul în care
se fluidizează sau se combină culorile reprezintă o secvență importantă în desfășurarea
demersului didactic.
Prin această metodă didactică, informațiile se primesc atât prin văz, cât și prin auz,
procentul lor de asimilare crește și astfel se evită înțelegerea greșită a problemelor plastice. A
demonstra înseamnă:
– a arăta copiilor elemente din natură sau substitutele lor pentru ca aceștia să observe forme,
colori, dimensiuni;
– a prezenta efecte plastice de fuzionare, nuanțare, spontaneitate;
11. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar, București, Corint, 2009
20

– a arăta tehnici de lucru și modalități de utilizare a instrumentelor și materialelor;
– a expune exemple din creația copiilor sau a artiștilor plastici.
În activitățile de educație plastică există mai multe tipuri de demonstrație:
– cu ajutorul materialelor concrete;
– cu ajutorul reprezentărilor vizuale: reproduceri după lucrările de artă, lucrări ale copiilor, planșe
demonstrative;
– la tablă sau pe un suport de hârtie sau cu alte materiale;
– cu ajutorul mijloacelor tehnice: calculator, proiecții etc.;
– cu ajutorul limbajului nonverbal: mimică, gestică.
Demonstrația dezvoltă spiritul de observație, capacitatea de a compara și analiza, de
a descoperi și a investiga, dă elevilor siguranță și curaj, asigură înțelegerea tehnicii și sarcinii de
lucru. Pentru a nu îngrădi imaginația și creativitatea, cadrul didactic va realiza o demonstrație
parțial a sarcinii de lucru cu mijloace și material bine alese, adecvate temei plastic, îmbinând
demonstrația cu alte procedee didactice: explicația, dialogul etc. 12
III.1.3.Metoda explicației
Este o metodă de expunere orală în care predomină argumentele; aceasta trebuie să
aibă o pondere mai mică în desfășurarea activităților plastice, deoarece capacitatea de
concentrare este mai mică la această vârstă. Dacă explicația este prelungită, apare fenomenul de
oboseală. De aceea, cadrul didactic trebuie să utilizeze, alături de limbajul verbal, limbajul
nonverbal (gestica, expresia feței) modularea vocii pentru ca fraza să fie mai expresivă.
Explicația va fi însoțită întotdeauna de planșe demonstrative adecvate și de
demonstrații practice pentru a câștiga în claritate și pentru a economisi timpul. Pentru a fi mai
eficientă, această metodă se îmbină cu demonstrația și conversația.
III.1.4.Metoda exercițiului
Aceasta este principala metodă în desfășurarea activităților artistico-plastice și se
utilizează în scopul:
– formării de priceperi și deprinderi practice;
– dezvoltării unor capacități și aptitudini;
12. LUPU, C., Didactica jocului și activităților instructiv-educative
21

– stimulării potențialului creativ.
În arta plastică exercițiul se referă la executarea repetată și conștientă a unor
elemente de limbaj, forme plastice, compoziții sau tehnici de lucru, care solicită inițiativa și
gândirea creatoare în vederea formării unor priceperi și deprinderi. Cu elevii se vor realiza
exerciții prin care se vor urmări:
– familiarizarea cu instrumentele și materialele de lucru;
– combinarea culorilor, pentru a diversifica și îmbogăți paleta cromatică;
– prelucrarea, transformarea formei spontane;
– transfigurarea formelor inspirate din natură pentru a obține forme noi, expresive, sugestive;
– structurarea suprafeței de lucru după scheme compoziționale adecvate temei plastice și
subiectului;
– aplicarea principiilor artei decorative în compoziții divers structurate (friză, chenar, joc de
fond).
Această metodă poate adaptată ușor unor sarcini de învățare, asigură constituirea
automatismelor de bază și formarea priceperilor și deprinderilor. În realizarea unui exercițiu cu
caracter creativ cu elevii, cadrul didactic trebuie să urmărească etapele de lucru, structura, scopul
și limitele exercițiului. Exercițiul trebuie explicat demonstrat, diversificat și gradat ca dificultate
pentru a asigura tuturor copiilor posibilitatea de a-l executa.
S-a constatat că utilizând această metodă, elevii capătă o siguranța în realizarea
lucrărilor și astfel se exprimă plastic cu ușurință și satisfacție.
III.1.5.Alte metode didactice
În activitatea plastică, alături de metodele specifice prezentate, mai pot fi utilizate și
altele cum ar fi:
– metoda brainstorming (asaltul de idei), care permite elevilor să propună mai multe idei de
rezolvare a unei probleme plastice;
– metoda sinectică vizează, de asemenea, dezvoltarea gândirii divergente și constă în apropierea
prin analogii și metafore de problema plastică;
– problematizarea, prin care se stârnește curiozitatea, dorința de rezolvare pe baza experienței
anterioare și a elementului nou care apare în rezolvarea unei teme plastice sau a unei tehnici de
22

lucru. Cadrul didactic are sarcina de a comunica „situația-problemă" și de a îndruma căutările,
iar elevii, pe baza experienței și a efortului personal, rezolvă problema plastică;
– învățarea prin descoperire, care presupune un grad mare de implicare a elevilor în
descoperirea unor noi nuanțe, forme spontane, tehnici, de la vârste foarte mici. Cadrele didactice
concep și organizează situația de învățare, îndrumă și dirijează activitatea copilului astfel încât
descoperirea să se realizeze prin efort propriu. Este o metodă didactică cu valențe formative,
dezvoltă personalitatea copilului, gândirea, imaginația, creativitatea, voința, curajul, potențialul
intelectual etc.
Eficiența acestor metode depinde de competența psihopedagogică a cadrului didactic
și de caracterul individualizat al activității elevului. Metodele didactice se aleg în funcție de
specificul disciplinei și de vârsta elevilor.
Utilizarea metodelor adecvate conținuturilor, obiectivelor propuse, temelor plastice,
tehnicilor de lucru, particularităților de vârstă, tipului de activitate facilitează desfășurarea unui
demers didactic eficient și modern.
III.2.1.Mijloace de învățământ
Alături de metode, materialele didactice și mijloacele de învățământ ajută la
atingerea obiectivelor propuse în cadrul unei activități și la constituirea strategiei didactice a
activității.
Prin mijloace de învățământ înțelegem un ansamblu de instrumente materiale și
tehnice care sunt folosite în procesul de predare-invățare.
Mijloacele de învățământ sunt instrumente de acțiune purtătoare de informație care
intervin în procesul de instruire, sprijinind profesorul în activitatea de predare și elevul în efortul
de învățare.
Mijloacele de învățământ pot fi grupate astfel:
– mijloace informativ-demonstrative (materiale intuitiv-naturale, obiecte confecționate, ilustrații,
albume de artă, tablouri, desene la tablă, planșe demonstrative);
– mijloace de exersare a deprinderilor;
– mijloace de evaluare a rezultatelor.
Fiecare mijloc de învățământ are funcții bine determinate, care trebuie cunoscute
pentru a fi folosite corect și să fie eficiente. Acestea sunt:
23

– funcția de comunicare reprezintă proprietatea mijloacelor de învățământ de a transmite
informații;
– funcția formativ-educativă contribuie la dezvoltarea gândirii, la formarea de priceperi și
deprinderi, facilitează activitatea independentă a elevului;
– funcția ilustrativ-demonstrativă la comunicarea informației, la dezvoltarea imaginației și la
susținerea explicației;
– funcția stimulativă influențează starea afectivă a elevului și implicit emoția în fața frumosului
din natură și artă;
– funcția de evaluare ajută în special elevii în a face comparații, interpretări sau identificări pe
anumite probleme plastice.
În concluzie putem spune că metodologia utilizării mijloacelor de învățământ face
parte din organizarea fiecărei activității, iar eficiența lor depinde de măiestria cu care cadrul
didactic integrează aceste instrumente în demersul lecției. Eficiența mai depinde și de calitatea și
cantitatea acestor materiale prezentate în timpul unei activități. Prezentarea unor materiale
inaccesibile vârstei; puterii lor de înțelegere sau prea multe ca număr duce la inhibare, la
oboseală și înlătură dorința de lucru Demonstrația verbală cu ajutorul imaginilor din albume de
artă, de pe calculator sau cu alte mijloace adecvate diferitelor situații de învățare provoacă și
dezvoltă motivația exprimării plastice.
În activitatea plastică sunt utilizate mai mult materiale și mijloace informativ-
demonstrative care reprezintă surse de informație, ajută la transmiterea noilor cunoștințe și la
exemplificarea unor noțiuni plastice. Este necesar ca în desfășurarea activităților plastice ce
aparțin domeniului vizual să se utilizeze o gamă cât mai largă de mijloace vizuale, care să
faciliteze elevii înțelegerea temelor plastice referitoare la amestecuri cromatice, nuanțare,
fuzionare de culori, vibrarea petei cromatice, organizarea suprafeței de lucru sau utilizarea unor
tehnici. 13
Exemple:
Cercul cromatic al lui Johannes Itten sau cercul celor 12 culori – permite explicarea
unor legi ale culorii necesare incă de la clasele mici. Noțiunile teoretice se vor prezenta treptat,
în funcție de particularitățile de vârstă și într-o terminologie adecvată. Pe baza cercului cromatic,
vor observa raporturile de:
13. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
24

– cald-rece;
– culoare primară și culoare obținută prin amestec fizic;
– culori opuse sau diametral opuse;
– culori vecine (înrudite, semene).
Jetoanele colorate — se pot confecționa din cartoane de diferite forme (cerc, pătrat,
dreptunghi etc.). Cu aceste jetoane se pot demonstra:
– tipurile de culori (culori primare, binare, calde, reci etc.);
– degradeurile (tonuri închise și deschise);
– monocromia (tonurile închise și deschise ale unei culori);
– nuanțele (amestecul dintre două culori vecine);
– pata de culoare (picturală și plată).
Jetoanele colorate se pot utiliza atât la elevii din clasele mici. Aceștia vor fi puși în
situația de a denumi sau a recunoaște, cu ajutorul jetoanelor, diferite culori.
Materialele din natură – Frunze, flori, insecte, crengi desfrunzite, vase, legume,
fructe. Elevii vor observa culorile și formele naturale, vor denumi culorile și formele observate și
vor face comparații de mărime, formă, culoare, pentru ca pe baza acestora să se poată exprima
plastic într-un mod cât mai personal. 14
Lucrările elevilor realizate de-a lungul anilor și păstrate în mapa cadrului didactic. La
o activitate se pot prezenta puține lucrări când se urmărește rezolvarea unei probleme plastice și
multe lucrări când se urmărește modul de realizare a unui subiect. Elevul trebuie să
conștientizeze că același subiect se poate realiza în mai multe feluri, într-un mod cât mai
personal.
Albumele de artă ajută elevii să pătrundă în lumea muzeelor, a creației plastice a
marilor pictori. Utilizarea albumelor are și un scop educativ prin faptul că elevii vor învăța să
iubească, să prețuiască opera de artă și cartea. Cu ajutorul albumelor de artă, aceștia pot cunoaște
reprezentanții de seamă al artei plastice românești (Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae
Tonitza, Corneliu Baba etc).
Mijloacele audiovizuale care imprimă procesului de învățământ un caracter modern,
14. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
25

racordat la evoluția tehnică contemporană.
III.3.1. Evaluare-paticularități
Evaluarea este o componentă importantă a demersului didactic, care furnizează
informații cu privire la desfășurarea procesului de predare-invățare. Aceasta vizează atât modul
de organizare a activității de către cadrul didactic, cât și a performanțelor obținute de elevi.
Astfel se creează o relație funcțională între constatarea și aprecierea rezultatelor produse și
cunoașterea factorilor, a situațiilor care au condus la obținerea acelor rezultate. Această relație
cadru didactic-elev duce la diagnosticarea procesului didactic, la stabilirea interdependenței
dintre strategii, conținuturi, evaluare și obiective. Prin evaluare putem clasifica elevii în funcție
de performanțele proprii, putem descoperi stilul de învățare (vizual sau practic) și aptitudinile
artistice, iar pentru îmbunătățirea acestor performanțe se pot stabili punctele tari și punctele slabe
ale activității de predare-invățare. Diagnoza realizată prin evaluare va ajuta cadrul didactic să-și
adapteze strategia la diferite situații de învățare. Lecțiile următoare pot fi etape cu obiective și
sarcini de rezolvare, stabilite în urma celor constatate, pentru a obține noi performanțe. Deciziile
ameliorative trebuie să fie raportate în permanență la vârsta elevilor, la specificul activității de
creație plastică și la obiectivele prevăzute de curriculum.15
Evaluarea trebuie racordată la situațiile de învățare, la structura fiecărui elev, la
aptitudinile lui artistice, dar și la atitudinea lui față de învățare. Elevul nu trebuie raportat la un
etalon, ci la obiectivele propuse pentru o temă plastic. Evaluarea va fi justă numai dacă va
măsura competența vizată de cadrul didactic. Aceasta trebuie să fie stimulatoare, să nu inhibe și
să nu demobilizeze elevul.
La educație plastică, evaluarea va fi subiectivă dacă nu se va face după criterii care
să măsoare obiectivele propuse și dacă nu se va urmări raportul dintre aspectele informative și
cele formative. Prin analiza lucrărilor realizate nu se emit judecați de valoare artistică, ci se
măsoară capacitatea elevilor de a se exprima cu ajutorul elementelor de limbaj, de a comunica
idei, sentimente în fața lucrărilor expuse. Elevii trebuie să fie deschiși și receptivi la noutate și la
creativitate. Prin stimularea evaluării și autoevaluării lucrărilor cu ajutorul criteriilor, elevii
dobândesc încredere în propriile capacități de gândire critică și argumentare. Aducând argumente
pro și contra în decodarea unei compoziții plastice, elevii își formează deprinderi de exprimare
orală, își îmbogățesc vocabularul cu o terminologie specifică domeniului plastic și fac cu
ușurință analogii cu elementele sau fenomenele din natură.
15. www.slideshare.net/evaluarea-școlară
26

La elevi, evaluarea se va rezuma la aprecieri verbale caresă urmărească:
recunoașterea și denumirea culorilor, a diferitelor tipuri de linii, a formelor plastice, a
elementelor de spațiu (sus-jos, dreapta-stânga), de mărime (mare-mic) etc. Se urmărește, în
principal, progresul copilului în raport cu particularitățile lui la diferite niveluri de vârstă.
Evaluarea trebuie să cuprindă: măsurarea, predicția și diagnoza pentru a putea elabora
obiectivele următoare și pentru a stabili „pașii" în parcurgerea curriculumului.
În practica didactică distingem trei tipuri de evaluare: inițiala, sumativă (cumulativă)
și formativă (continuă).
Evaluarea inițială: Acest tip de evaluare se realizează pentru a stabili nivelul de
pregătire al elevilor. În funcție de aceasta, cadrul didactic își stabilește obiectivele și își
structurează conținuturile.
La educația plastică se va stabili la început dacă elevii au un minim vocabular
specific artelor plastice, dacă au deprinderi de a utiliza materialele și instrumentele de lucru.
Dacă la alte discipline școlare evaluarea inițială se realizează prin teste cu itemi și
răspunsuri stabilite, la educație plastică, elevii vor fi puși în situația de a recunoaște și denumi
culori, forme din mediul înconjurător sau din planșe didactice și de a realiza practic o lucrare cu
un subiect ușor și atractiv. Lucrările vor fi apreciate pozitiv de către învățător, în fața clasei
printr-o expoziție, iar în afara orei se vor evalua după criterii de evaluare descriptori de
performanță. Prin acest tip de evaluare, profesorul va stabili dacă elevii stăpânesc acele
cunoștințe și abilități necesare înțelegerii conținuturilor prevăzute de programa școlară.16
Acest tip de evaluare ajută cadrul didactic să cunoască bine școlarii, capacitatea lor
de înțelegere, necesare redării formelor plastice pe baza celor din natură sau pe baza propriei
imaginații. Prin această evaluare, se obțin date care ajută la desfășurarea activităților următoare
care vizează:
– modalitatea de a alege metodele didactice și mijloacele de învățământ cele mai adecvate în
predarea noii teme plastice;
– oportunitatea organizăni unor activități de creație plastică, cercuri de artă în vederea dezvoltării
aptitudinilor artistice.
Evaluarea inițială se realizează la începutul unui ciclu și constituie o condiție
hotărâtoare pentru a ști dacă elevii au acele cunoștințe și abilități necesare înțelegerii
16. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
27

conținuturilor propuse de programa școlară.
Evaluarea formativă: Evaluarea formativă (continuă) presupune verificarea
rezultatelor pe conținuturi sau teme simple și permite identificarea unor neînțelegeri ivite în
rezolvarea unor probleme plastice. Îndrumarea și evaluarea individuală a tuturor elevilor îi
permit profesorului să înlăture situațiile de eșec sau blocajele în exprimarea plastică.
Rolul evaluării formative este de a motiva școlarul în exprimarea plastică, de a
urmări „pașii" în obținerea performanței și de a stabili obiective concrete operaționale de către
profesor în vederea dezvoltării imaginației creatoare și a capacității de a analiza și autoanaliza o
lucrare. Pentru a înțelege mai bine rolul și funcțiile evaluării formative în cadrul activității
plastice, trebuie să subliniem laturile specifice acestei activități:17
– latura teoretică vizează conținuturile prevăzute de programele școlare prin intermediul cărora
școlarul își însușește unele noțiuni din domeniul artistic-plastic legate de terminologie, de
înțelegerea unor efecte cromatice de de organizare a suprafeței de lucru;
– latura practică propriu-zisă presupune exprimarea cu ajutorul elementelor de limbaj plastic în
lucrări, pe teme plastice și subiecte diferite.
Evaluarea formativă permite cunoașterea, identificarea punctelor „tari" și a punctelor
„slabe" pentru fiecare temă plastică sau tehnică de lucru și adoptarea unor noi strategii în
demersul didactic, în vederea ameliorării procesului de învățare. Aceasta generează relații de
cooperare cadru didactic-copil și dezvoltă capacitatea de autoevaluare.18
În activitatea plastică (fiind o activitate cu caracter practic), se poate realiza
evaluarea după fiecare temă plastic. Evaluarea continuă presupune verificarea tuturor elevilor.
Un învățământ modern presupune realizarea unei îmbinări între tipurile de evaluare.
Realizarea funcțiilor esențiale ale evaluării în procesul didactic oferă datele necesare pentru
îmbunătățirea sistematică a demersului didactic.
Caracteristicile evaluării formative:
– are ca scop îndrumarea în sfera creației plastice;
– ajută copilul să descopere, la un moment dat, modalitățile care permit să progreseze;
– ajută cadrul didactic să aibă informații utile în scopul verificării calității învățării;
17.CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
18. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
28

– așază copilul în centrul activității de învățare.
Evaluarea sumativă: Evaluarea sumativă (cumulativă) sau finală furnizează
informații despre nivelul pregătirii elevilor la sfârșitul unei etape de instruire. Chiar dacă această
evaluare se realizează la sfârșit de semestru sau de an școlar, se poate avea în vedere o verificare
parțială a unei teme plastice, a elementelor esențiale, relevante, care să îl ajute pe școlar să
utilizeze elementele limbajului plastic în compoziții.
Evaluarea lucrărilor trebuie să se realizeze prin criterii de evaluare stabilite de cadrul
didactic, care să fie în concordanță cu particularitățile de vârsta și să măsoare obiectivele
operaționale propuse.
Evaluarea sumativă fiind o estimare a rezultatelor pe perioade mai lungi timp, se
poate face prin realizarea de către elevi a unei compoziții cu temă plastică mai complexă propusă
de profesor, iar subiectul și tehnica de lucru să fie alese de elevi. Este de înțeles că acest tip de
evaluare nu poate oferi informații complete cu privire la modul în care elevii și-au însușit
noțiunile despre celelalte teme plastic. Este suficient dacă aceștia se exprimă plastic cu ușurință,
dacă aduc elemente noi cu o gândire personală și dacă reușesc să aleagă subiecte adecvate temei
plastice. În domeniul plastic, acest tip de evaluare poate scoate în evidență aptitudini, talent, spre
creația plastic.19
La elevi este indicat să se determine, prin evaluare, simțul pentru culoare și armonie
cromatică și cantitatea de informații din sfera conținuturilor teoretice specifice domeniului
plastic.
Criterii și itemi de evaluar e: Caracterul practic al activităților de educație plastică
impune cadrului didactic să pună accent în evaluare pe rezultatul practic al activității.
Caracteristicile desenului infantil, spontaneitatea, imaginația, creativitatea,
expresivitatea formelor obținute sunt criterii de bază în aprecierea lucrărilor realizate.
Activitatea de creație plastică trebuie privită ca o activitate complementară celorlalte
activități de învățare urmărește atât dezvoltarea capacităților intelectuale, cât și capacitatea de a
aplica cunoștințele însușite din domeniul plastic.
În scopul emiterii unei judecăți obiective asupra unei a rezultatelor obținute și
adoptării unei decizii juste, axată pe concluziile desprinse din interpretarea și aprecierea
rezultatelor, evaluarea trebuie să aibă la bază criterii specifice fiecărei discipline de studiu.
19. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
29

Descriptorii de performanță sunt acele criterii unitare, elaborate la nivel național,
care pot asigura celor interesați informații relevante despre nivelul de pregătire al elevilor din
ciclul primar.
Alături de criteriile unitare, numite descriptori de performanță, în activitatea plastică,
profesorul apreciază performanțele individuale prin criterii de evaluare specifice creației plastice.
Aceste criterii sunt elaborate de profesor și urmăresc măsurarea obiectivelor operaționale
propuse a se realiza în spațiul unei lecții.
Utilizarea criteriilor de evaluare în analiza și aprecierea lucrărilor realizate de elevi
ajută la dezvoltarea gândirii critice, la democratizarea procesului didactic, deoarece elevii sunt
stimulați să gândească, iar personalitatea și contribuția fiecăruia la lecție sunt recunoscute.
Criteriile de evaluare se referă la realizarea temei plastice și a subiectului,
diversitatea și expresivitatea elementelor de limbaj plastic, semnificația culorilor sau a gamei
cromatice, organizarea unitară și echilibrată a spațiului plastic, creativitate-originalitate,
finalizarea lucrărilor (aprecieri cantitative) etc. Criteriile de evaluare se propun în funcție de
tema plastică și de particularitățile de vârstă și individuale; acestea îi ajută pe școlari în analiza și
autoanaliza lucrărilor. Învățarea eficientă și de durată realizată prin evaluare și autoevaluare
presupune înțelegerea semnificațiilor culorilor și a celorlalte elemente de limbaj plastic, dacă
elevii participă activ la această secvență didactică numită evaluare.20
Cum se elaborează întrebările?
– să vizeze problema plastică pusă în discuție;
– să fie clare;
– să cuprindă o terminologie pe înțelesul elevilor;
– să se evite întrebările care presupun răspunsuri de tipul „da-nu", „corect-greșit”, deoarece există
șansa ca elevul să răspundă din pură întâmplare sau să fie subiectiv;
– să se evite întrebările care includ sau induc răspunsurile sau de tipul: ..Care planșă vă place mai
mult?"; „Ghiciți la ce mă gândesc eu?";
– să solicite procesele cognitive de niveluri diferite, să fie adresate individual sau frontal, să
presupună analiză, aplicare, evaluare;
– să vizeze diferite tipuri de comportament (școlari care de obicei nu răspund sau par
20. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
30

nedumeriți);
– să facă apel la experiența proprie a școlarului;
– să aibă răspunsuri libere.
Cum se tratează răspunsurile mai puțin corecte?
– se accentuează, în mod pozitiv, acea parte din răspuns care este corectă;
– se solicită și alte răspunsuri la aceeași întrebare;
– se reformulează întrebarea dacă răspunsurile nu sunt cele așteptate;
– se ajută elevii cu unele indicii;
– se utilizează materialul didactic, demonstrația și comparația pentru lămurirea problemei
plastice.
Cadrele didactice trebuie să încurajeze participarea elevilor la evaluarea și
autoevaluarea lucrărilor și să nu reproșeze agresiv răspunsurile greșite. Acest lucru poate genera
la elevi sentimente de jenă, de insatisfacție și duce la demotivarea lor.
Câteva greșeli în ceea ce privește modul de a pune întrebări:
– întrebări prea multe puse în același timp;
– întrebări de același tip;
– întrebări adresate doar celor buni;
– adresarea întrebării și oferirea imediată a răspunsului de către cadrul didactic;
– ignorarea unor răspunsuri;
– nu se corectează răspunsurile greșite;
– nu se dezvoltă unele răspunsuri;
– folosirea ton neadecvat unei activități de creație plastică.
Elaborarea itemilor de evaluare diferiți ajută la realizarea unui dialog, care ajută la
analizarea lucrărilor cu scopul de a sensibiliza elevii și a descifra mesajele din lucrările lor.
Itemii cuprind criteriile de evaluare propuse pentru fiecare temă plastică și subiect și au ca scop
realizarea suportului după care școlarii pot analiza și autoanaliza lucrările. Itemii de evaluare
trebuie să fie elaborați într-o terminologie adecvată artei plastice și în concordanță cu
31

particularitățile de vârstă.
Principalele tipuri de itemi:
– itemi obiectivi — itemi cu alegere dublă, multiplă sau de tip pereche etc.
– itemi semiobiectivi — itemi cu răspuns scurt, de completare și întrebări etc.
– itemi subiectivi — itemi cu răspuns deschis, analiză de imagine etc.
Caracterul practic al educației plastice nu permite utilizarea multor tipuri de itemi în
evaluarea elevilor. Rezultatul învățării este de fapt lucrarea realizată, care, pentru a fi evaluată,
trebuie analizată după criteriile propuse. Se vor evita reproșurile și aprecierile descurajatoare.
Atmosfera lecției va fi de încurajare și cooperare, pentru ca elevul să-și pună în valoare
potențialul lui imaginativ-creativ. 21
Câteva exemple de itemi ce se pot utiliza în activitatea de educație plastică:
1. Itemi semiobiectivi cu răspuns scurt:
Care sunt culorile calde?
Denumiți culorile reci utilizate în planșele voastre.
Ce se obține din amestecul unei culori cu alb?
Rezultatul combinării dintre o culoare și alb se numește …..
2. Itemi obiectivi cu alegere duală (adevărat-fals, da-nu, corect-greșit etc.)
3. Itemi obiectivi cu răspuns pereche (solicită din partea elevilor stabilirea unor corespondențe
între conținuturile a două coloane) înscrieți în spațiul din stânga numerelor de ordine din prima
coloană litera corespunzătoare grupei de culori.
4. Itemi obiectivi cu alegere multiplă (alegerea unui răspuns din mai multe alternative oferite)
5. Itemi subiectivi
Creativitatea didactică, flexibilitatea, prezența de spirit, empatia, tactul pedagogic
sunt caracteristici ce conturează profilul unui profesor de artă, care trebuie să fie conștient că,
printr-o evaluare obiectivă a realizărilor plastice, va dezvolta la elev gândirea creatoare, precum
și capacitatea de evaluare sau de autoevaluare.
21. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
32

CAPITOLUL IV
CONTRASTELE COMPLEMENTARE
IV .1.1. Contrastul culorilor în sine
Se obține prin juxtapunerea tentelor de culori pure, strălucitoare, primare și binare.
Puterea acestui contrast scade cu cât culorile folosite se îndepărtează de culorile
primare. Prezența albului și negrului amplifică expresivitatea acestui contrast deoarece intervin
efectele caracteristice de creștere a luminozității și strălucirii culorilor.
Acest contrast creează suprafețe vii, multicolore, tonice, uneori stridente și transmite
un sentiment de optimism, de bucurie. Îl întâlnim în arta populară, în vitralii, în arta modernă și
contemporană etc.
IV .1.2. Contrastul închis – deschis sau clarobscur
Este contrastul dintre deschis și închis, dintre lumină și umbră; se obține prin
alăturarea unei culori cu valori tonale diferite.
Lumina și umbra, închisul și deschisul sunt contraste puternice, numite si contraste
polare. În arta plastică, întâlnim contrast acromatic pe bază de alb, negru, griuri neutre și contrast
cromatic pe bază de culori închise și deschise. Este cunoscut ca un procedeu de distribuire a
luminii și a umbrelor în vederea obținerii unor treceri gradate de la lumină spre umbră, fiind
numit clarobscur. Contrastul închis – deschis se realizează prin utilizarea albului, negrului,
griurilor neutre, precum și a culorilor luminoase, întunecate și a griurilor colorate. Se știe că griul
neutru este lipsit de expresivitate, primind doar prin intermediul celorlalte culori viață,
însuflețire. O suprafață gri ce pare tristă, neexpresivă poate fi schimbată și prin modularea griului
respectiv cu alte tonalități de griuri. Celelalte culori se pot închide sau deschide cu alb sau negru
și juxtapuse, formează contrastul închis – deschis.
În cercul cromatic, cea mai luminoasă culoare (cea mai deschisă) este galbenul și cea
mai întunecată (cea mai închisă) este violetul. Acest contrast generează unele efecte de : ușor –
greu și aproape – departe.
IV .1.3.Contrastul cald – rece
Se realizează prin alăturarea culorilor calde și reci. Pentru a obține efectul maxim de
cald – rece, se juxtapune culoarea cea mai rece, albastrul, cu cea mai caldă, oranjul. Într-o
compoziție, culorile calde dau impresia de aproape, iar cele reci impresia de departe. În pictură,
33

aplicând aceste efect termodinamic se obține spațialitatea, adică efectul apropiat – îndepărtat prin
care culorile calde creează impresia de aproape, iar cele reci de departe.22
Pentru a realiza cel mai expresiv contrast cald – rece, trebuie să se cunoască
caracteristicile și efectele culorilor calde și reci. Astfel, într-o lucrare, culorile vor fi la fel de
deschise sau închise pentru a atenua pe cât posibil alt fel de contrast cromatic. De asemenea, se
cunoaște proprietatea unei culori de a se încălzi sau răci atunci când este juxtapusă cu o altă
culoare, de aceea contextul în care este așezată o culoare pentru a produce contrastul cald – rece
este justificat și în raport de calitatea culorilor.
IV .1.4. Contrastul complementar
Se obține prin alăturarea culorilor complementare. Într-o compoziție plastică se pot
dezvolta două sau trei perechi de complementare care, prin juxtapunere, își măresc strălucirea,
căpătând cel mai înalt grad de luminozitate. Culorile complementare realizează echilibrul într-o
lucrare prin puterea lor de a crea armonia cromatică. Sunt situații în pictură când, pentru
intensificarea unei culori, pictorii recurg la ajutorul complementarelor care au proprietatea, ca
prin juxtapunere, se exaltă reciproc.23 Contrastul complementar implică și un contrast deschis –
închis sau cald – rece:
– roșul este deschis și cald față de verde;
– galbenul este deschis și cald față de violet;
– oranjul este deschis și cald față de albastru.
Se observă că atunci când într-o lucrare sunt juxtapuse complementarele, se produce
un contrast violent, nearmonic, iar pentru a crea armonia cromatică se folosesc pasaje de tonuri
rupte.
IV .1.5. Contrastul de calitate
Rezultă din alăturarea culorilor strălucitoare cu cele stinse, amestecate, tulburate.
Prin calitatea unei culori se înțelege gradul ei de puritate. Atunci când unei culori pure i se
juxtapun griuri colorate, griuri neutre, tonuri deschise sau închise și chiar nuanțe, calitatea,
puritatea, culorii respective crește și astfel se obține un contrast de calitate.
O culoare este mai pură cu cât se apropie mai mult de cea din spectrul solar,
22. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , Editura Corint,
București, 2009, pag. 38
23. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint,
2009, pag. 40
34

considerată cea de referință. Cu cât o culoare este mai pură, în componența ei neexistând o altă
culoare și nici alb sau negru, cu atât are un grad mai mare de strălucire.
Contrastul de calitate este un contrast subtil, ce creează o armonie cromatică deosebit
de rafinată.
IV .1.6. Contrastul de cantitate
Se referă la raportul de întindere dintre două sau mai multe suprafețe colorate. Este
contrastul mult – puțin sau de proporție. De multe ori, într-o lucrare, intensitatea culorii este cea
care hotărăște puterea ei (o suprafață mică de culoare luminoasă este mai puternică decât o
suprafață mai mare de culoare mai puțin luminoasă).24 O culoare deschisă poate intra în contrast
de cantitate cu alta de aceeași intensitate dacă domină ca întindere.
În concluzie, în acest contrast, pentru a se obține lucrări echilibrate și armonizate
cromatic, se va lua în considerare atât întinderea, cât și luminozitatea petelor de culoare.
IV .1.7. Contrastul simultan
Are la bază legea complementarelor, proprie fiziologiei ochiului, și se produce atunci
când o culoare pură solicită complementara ei. Ochiul este cel care generează acest fenomen prin
care, atunci când privește o culoare, nu numai că el cere complementara ei, ci și o produce.
Putem defini contrast simultan ca fiind contrastul dintre două pete de culoare
juxtapuse produs de efectul complementarelor. Este un efect optic simultan. Alăturate, culorile se
modifică într-un mod specific:
– tind spre propriile complementare;
– se luminează sau se întuneca;
– se încălzesc sau se răcesc;
– se exaltă sau se neutralizează din punct de vedere cromatic.
Nu se poate vorbi de armonizare cromatică fără să te raportezi la contraste cromatice
pentru că armonia nu înseamnă anihilarea contrastelor, ci acordarea lor. Pentru a crea acel
echilibru armonic pe care îl presupune orice lucrare de artă, este necesară stăpânirea cu pricepere
tehnica a contrastelor cromatice.
24. Argintescu, A., Expresivitate, valoare și mesaj plastic , Editura Meridiane, București, 1973, pag. 43
35

Capitolul V
ELEMENTELE LIMBAJULUI PLASTIC
Limbajul artistic-plastic este cel care provoacă stări empatice, atitudini estetice, fiind
cel care povestește, semnifică sau redă forme, acțiuni, fenomene și trăiri. Calitatea comunicării
prin elementele de limbaj determină la anumiți elevi comportamente estetice.
Principalele elementele ale limbajului plastic: punctual, linia, forma, culoarea, pot
deveni semen plastic când sunt expresive și au o semnificație. În cadrul unei compoziții plastic,
între elementele de limbaj se creează relații de armonie, formă, proporție, mișcare în spațiu,
dinamism etc. Elementele pe care le utilizează pictorul sunt ca și cuvintele utilizate de scriitor;
exprimă liniște, putere, agitație, lumină, mister, tristețe, bucurie etc. Familiarizarea cu
principalele elemente ale limbajului plastic, cu tehnicile de lucru specific și cu modalitățile de
organizare a suprafeței se face treptat.
Capacitatea elevilor de a comunica cu ajutorul elementelor de limbaj plastic, de a da
formelor însușiri expresive cu ajutorul liniilor și culorilor se dezvoltă prin lărgirea orizontului de
informații, în cadrul orelor de educație plastică. Limbajul artistic-plastic, fiind un limbaj
metaforic, induce asociații, provoacă stări afective și implicit atitudini estetice.
V .1.1. Punctul plastic
Punctul plastic este o formă plană sau spațială ale cărei dimensiuni sunt reduse în
raport cu suprafața sau spațiul în care se află. Pentru ca să devină “plastic”, punctul trebuie
transfigurat, așezat în diferite contexte pentru a transmite idei și sentimente. Acesta poate fi
element în sine, poate lua forme figurative (flori, fructe, păsări, insecte, stele, fulgi de nea),
forme geometrice (triunghi, romb, cerc) sau forme abstracte.25
În desen și pictură, punctul se obține prin diferite procedee tehnice:
– atingerea suprafeței cu un instrument de lucru (pensule, creion, cariocă);
– stropirea suprafeței cu diferite instrumente de lucru (stilou, pensulă);
– pulverizarea culorii fluide, cu ajutorul pulverizatorului;
– dactilopictura, realizarea punctului cu ajutorul degetului;
– amprentarea cu diferite obiecte (bețișor, coada pensulei, baghetă de plastic);
25. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint,
2009
36

– colajul, obținut prin lipirea unor bucăți mici de hârtie pe o suprafață.
După scopul în care este utilizat, punctul poate avea rolul:
– de a construi formele plastice sau de a acoperi suprafața așa cum procedau pointiliștii;
– de a sugera florile de pe câmp, stelele de pe cer, spectatorii, stolurile de păsări, roiul de insecte,
fructele sau florile din coroana unui pom etc.;
– de a decora, ornamenta, înfrumuseța diferite obiecte.
Într-o compoziție plastică, cu ajutorul punctului se pot obține unele efecte cu caracter
expresiv, determinate de mărime, culoare, poziție astfel:
– punctele de mărimi diferite care pot da impresia de spațiu (mare-aproape, mic-departe);
– punctele realizate în culori calde sau reci produc efectul termodinamic (culorile calde se
apropie, culorile reci se depărtează);
– punctele realizate în culori deschise sau închise care dau impresia de ușor sau greu (deschis-
usor, închis-greu).
Punctul se poate integra suprafeței în mod armonios sau contrastant. Mărimea
punctului este corelată implicit și cu efectul de distanță. Efectul de spațialitate al punctului poate
fi mărit prin realizarea contrastului cald-rece. Pentru a obține acest efect, se pot asocial punctele
mici în culori reci și punctele mari în culori calde. În artele decorative, punctul se folosit cu
scopul de a ornamenta înfrumuseța în funcție de materialele utilizate, tehnicile de aplicare sunt
variate. Astfel, punctual se pictează, se imprimă, se aplică, se incrustează, se brodează etc.26
Pentru obținerea unor efecte decorative, punctele se pot organiza în mai multe feluri:
– șiruri orizontale, vertical, oblice, radiale cu puncte de aceeași mărime și culoare;
– șiruri de puncte de culori diferite;
– șiruri de puncte ordonate prin alternanța de poziție, formă, culoare, mărime;
– șiruri de puncte în formă de linie ondulată sau frântă.
Punctul așezat după anumite structuri și îmbinat cu alte elemente (linii, forme
geometrice) poate construi o diversitate de motive decorative.
26. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
37

V .1.2. Linia
Alături de punct, culoare, formă, linia este un element al limbajului plastic care prin
potențialitatea ei poate comunica trăirile și ideile artistului și totodată ajută la conturarea
mesajului unei lucrări.
În artele plastice și decorative, linia constituie unul din cele mai importante elemente
ale limbajului plastic. Practic, linia este creată prin deplasarea unui instrument de lucru (creion,
pix, peniță, cărbune, pensulă) pe o suprafață.
În funcție de formă, aspect, poziție și scop, linia construiește forma plastică, exprimă
sentimente, mișcare și decorează unele suprafețe.
După formă, aspect și lungime, liniile pot fi: drepte, frânte, întrerupte, curbe, scurte,
lungi, șerpuite, spiralate, în duct continuu, subțiri, groase, modulate etc.
După poziția pe o suprafata, liniile pot fi: orizontale, verticale și oblice.
După scopul în care sunt utilizate, liniile pot fi:
– cu rol de construcție (conturează sau acoperă suprafața formei, construiește volumul
obiectelor);
– cu rol de semn plastic (sugerează elemente din natură, mișcare, exprimă o stare sufletească
etc.);
– cu rol decorativ (decorează, înfrumusețează spațiile cu caracter decorativ).
Cu ajutorul liniilor se pot realiza motive decorative care ornamentează diferite
suprafețe sau obiecte. Alături de punct, linia decorează frize, chenare sau jocuri de fond după
principiile artei decorative: alternanța, simetria, repetiția etc. Prin multiplicarea și gruparea
liniilor de grosimi diferite și în poziții diferite, se obțin motive decorative de factură geometrică,
florală, animalieră etc.27
La fel ca în arta plastică și în arta decorativă linia are valențele ei expresive. Astfel,
liniile pot sugera: mișcare, liniște, echilibru, exuberant, gingășie, armonie, forță, calm, tensiune
etc.
Liniile pot avea expresivități și semnificații diferite:
– spațialitate, când se utilizează linii subțiri și groase (groase-aproape, subțiri-departe);
27. CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar , București, Corint, 2009
38

– echilibru, măreție, monumentalitate prin linii vertical;
– monotonie, calm, stabilitate, când orizontalele se succed într-un ritm lent, odihnitor;
– dezordine, când sunt utilizate liniile oblice întretăiate sau grupate diferit;
– entuziasm și exuberant prin linii spiralate;
– ritm accentuat prin linii frânte;
– mișcare, dinamism prin oblice și curbe ferme;
– moliciune prin linii ușor curbe.
Semnificația și expresivitatea liniilor rezultă și din modul în care sunt grupate,
combinate și susținute de culoare.
Compoziția și formă plastică sunt mai expresive dacă linia utilizată este modulate în
ductul ei. În acest mod, poate căpăta expresivitate în sine, poate sugera lumină-umbră sau poate
avea efect de spațialitate (aproape-departe).
Expresivitatea liniei mai poate fi determinate de traiectorie, structură, lungime,
grosime, poziție, valoare, culoare și ritm. Aceasta poate fi subordonată suprafeței, poate contura
o formă și poate crea un spațiu sugestiv, încărcat de semnificații, prin puterea ei de expresie.
V .1.3. Forma
Forma este aspectul exterior, înfățișarea sub care apare orice element din natură (limita
obiectelor în raport cu spațiul). Forma întâlnită în natură este denumită formă naturală, iar forma
create de artist în procesul creației prin diferite procedee, în diferite tehnici de lucru, cu ajutorul
liniei, punctului și culorii, este denumită formă plastică. Aceasta se constituie ca o configurație
de elemente organizate, în funcție de temperamental artistului, de stilul personal sau al epocii în
care a fost create. De-a lungul creației plastice universale, a existat o evoluție a formei în funcție
de stilul epocii artistice respective. În acest sens, putem spune că și forma plastică ne ajută să
identificăm un stil, un curent sau o personalitate artistică. În artă, întâlnim forma plastică în două
ipostaze:28
– formă plană;
– formă spațial.
Forma plană are două dimensiuni, lungime și lățime, este denumită formă
28. www.scritub.com/profesor-școală
39

bidimensională și este specifică picturii și graficii.
Forma spațială are trei dimensiuni, lungime, lățime și înălțime, este denumită formă
tridimensională și este specifică sculpturii, modelajului, ceramicii, tehnicii origami (forme
obținute prin plierea hârtiei).
Forma elaborată este obținută în actul creației, pe baza sugestiilor din natură. Atât în
sine, cât și în spațiul unei compoziții, aceasta are puterea de a comunica idei, sentimente, trăiri,
fenomene ale naturii etc.
Expresivitatea formei elaborate nu exclude spontaneitatea și poate fi obținută prin
transfigurarea, metamorfozarea formei observate în natură.
În cadrul activităților de educație plastică, școlarii și preșcolarii pot obține, prelucra
și elabora forme plastice pe care să le integreze în compoziții expresive și originale. În felul
acesta se dezvoltă capacitatea imaginației creatoare, necesară în artă.
V .1.4.Culoarea
“Lumea este colorată! O lume fără culori n-ar fi numai tristă, ci ar părea moartă.
Gândiți-vă doar la marea deosebire dintre o zi de vară însorită, scăldată de cerul albastru, de
flori, frunze și de o zi de toamnă târzie, ploioasă, mohorâtă, când totul este dominat de cenușiu
sau la trista înfățișare a naturii ce se pregătește de iarnă, există culori, chiar dacă reduse la o
gamă. Total lipsit de culoare este numai întunericul absolute. O cât de slabă rază de lumină naște
culori. De lumină depinde existent culorilor, lumină este chiar izvorul lor.” 29
Însemnătatea culorii este dovedită prin dominația ei în ansamblul percepțiilor
vizuale. Semnificativ în acest sens este faptul că omul primește aproximativ 90% din totalul
informațiilor despre mediul înconjurător prin vedere și numai 10% prin simțuri. Culoarea este
deci principalul element prin care aparatul senzorial receptează semnalele emise de lumea
exterioară.
Culoarea este realitatea subiectivă generate de interacțiunea a trei factori: ochiul,
lumina și obiectele. Culoarea este percepută numai în prezența luminii naturale (soare) sau a
celei artificiale. Tot ce ne înconjoară este colorat. Putem spune că trăim într-o lume a culorilor,
iar cromoterapia demonstrează cum culorile pot influența viața afectivă a omului. Un ambient
cromatic trist, rece, monoton influențează negative starea psihică, în timp ce o cromatică
armonioasă echilibrează și optimeazv psihicul. În practica didactică, pe lângă influența asupra
29. CONSTANTIN, Paul, Să vorbim despre culori, p.21
40

stării afective a copilului, armonia culorilor poate duce la sporirea randamentului școlar, poate
influența memoria, percepția și poate dezvolta imaginația și inteligența. Datorită complexității
legilor fundamentale ale culorii, metodele și procedeele utilizate în lecțiile de educație plastică
sunt în raport cu particularitățile de vârstă ale copiilor.
“Emoția pe care culoarea o exercită asupra sufletului este cu atât mai puternică cu cât
mai cultivat este spiritual omului asupra căruia se exercită culoarea”, afirma Vassili Kandinsky în
lucrarea Despre spiritualitate în artă și mai ales în pictură.
Cel care a demonstrat pentru prima dată ca lumina este culoarea și că lumina solară
se descompune în șapte culori atunci când este trecută printr-o prismă de cristal triunghiulară a
fost fizicianul englez Isaac Newton (1642-1727).
Culorile spectrale sunt: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet –
ROGV AIV. Curcubeul este un fenomen natural în care se poate observa descompunerea luminii
solare în cele șapte culori.
Culorile pigmentare (vopsele) sunt obținute pe cale chimică din pulberi colorate
combinate cu diferiți lianți. În funcție de liantul folosit, sunt vopsele pe bază de apă (acuarele,
tempera, guașe) și vopsele pe bază de ulei. Culorile pigmentare se definesc prin luminozitate sau
valoare și puritate sau saturație. Luminozitatea reprezintă intensitatea culorii (culori deschise:
galben, oranj și culori închise: albastru, violet). Puritatea exprimă gradul de strălucire cromatică
în raport cu strălucirea culorilor pure. Cu cât o culoare este mai pură în componența ei,
neexistând o altă culoare și nici alb sau negru, ea are un grad mare de strălucire.
Printre teoreticienii și pictorii care s-au ocupat cu studiul culorilor s-au numărat Otto
Runge (1777-1810), Paul Klee (1879-1940) și Johannes Itten (1888-1967).
Un moment de referință în dezvoltarea teoriei culorilor îl constituie opera lui
Johannes Itten Arta culorii, în care analizează fenomenul coloristic de la percepția subiectivă
până la legile lui obiective fundamentale. În cercul cromatic, el stabilește cele 12 culori: primare,
binare de gradul I, binare de gradul al II-lea.
Culori primare: R – roșu, G – galben, A – albastru, numite fundamentale sau de bază.
Acestea au un grad mare de strălucire și nu se pot obține din combinarea altor culori pigment, ci
numai pe cale chimică.
Culori binare de gradul I: O – oranj, Ve – verde, Vi – violet. Acestea se obțin din
amestecul fizic a două culori primare: O=R+G; Ve=A+G; Vi=R+A.
41

Culori binare de gradul al II-lea se obțin din amestecul fizic dintre o culoare primară
și o culoare binară de gradul I:
G + O = galben-oranj (G-O)
R + O = roșu-oranj (R-O)
R + Vi = roșu-violet (R-Vi)
A + Vi = albastru-violet (A-Vi)
A + Ve = albastru-verde (A-Ve)
G + Ve = galben-verde (G-Ve)
Culori calde: R – roșu, G – galben, O – oranj.
– ne dau senzația de căldură;
– ne duc cu gândul la soare, foc, vară etc.;
– ne ajută să colorăm soarele, focul, vara etc.;
– sugerează bucuria, sărbătoarea, exuberant etc.;
– ne dau impresia de apropiere în spațiu.
Culori reci: A – albastru, Ve – verde, Vi – violet.
– ne dau senzația de rece;
– ne duc cu gândul la răcoarea pădurilor, a apelor, la iarnă;
– ne ajută să colorăm iarna, ploaia, înserarea etc.;
– sugerează tristețea, dar și calmul, liniștea;
– ne dau impresia de depărtare în spațiu.
Privind cercul cromatic al lui Johannes Itten, observăm că seria culorilor calde se
apropie de oranj-roșu, iar cea a culorilor reci de albastru-verde, respective în partea dreaptă
culorilor calde (G, G.o, O, O.r, R) și în partea stângă culorilor reci (Vi, Vi.a, A, A.ve, Ve, Ve.g).
Culorile sunt denumite în mod convențional calde și reci. Dând senzația de cald sau
de rece, aproape sau departe, acestea au un rol important atât în pictură, cât și în viața cotidiană.
Cercetătorii au demonstrate influența culorilor asupra omului în plan psihic, dar și fizic. Acestea
sunt stimulative, tonice, vesele, triste, deprimante, dau senzația de ușor, greu, dulce, amar, acru,
42

sugerează depărtarea sau apropierea etc. Culorile situate în cercul cromatic în jurul galbenului
sugerează încredere și optimism, iar cele situate în jurul violetului sugerează tristețe, nesiguranță.
Oranjul este culoarea cea mai caldă, deoarece rezultă din amestecul fizic dintre două culori calde
(R +G). Albastrul pur este culoarea cea mai rece, deoarece celelalte culori reci conțin și culori
calde (Ve = A+ G; Vi = A +R).30
Culori complementare
Culorile diametral opuse în cercul cromatic se numesc culori complementare. Perechile de culori
complementare sunt: roșu cu verde; galben cu violet; albastru cu oranj. Caracteristici:
– una este primară, iar cealaltă binară;
– una este caldă, iar cealaltă este rece;
– din amestecul fizic a două complementare se obține griul;
– alăturate se exaltă reciproc, producând un contrast puternic.
Pentru formarea echilibrului fiziologic de care are nevoie ochiul, complementarele se
cer un ape alta. Dacă culoarea primară este privită mai mult timp, ochiul obosește și formează
complementara ei și invers. Pentru intensificarea unei culori, pictorii recurg la ajutorul
complementarelor, care au proprietatea ca, prin juxtapunere se exaltă reciproc. Putem spune
astfel că legea complementarelor este o stare psihofizică a echilibrului, iar în plastică este legea
realizării armoniei unei lucrări.
Pentru pictor, culoarea și legile utilizării ei reprezintă baza experimentării plastice a
unor idei și sentimente în funcție de personalitatea lui.
V .1.4. Nonculoarea
Întrucât albul și negrul nu conțin pigmenți cromatici și nu apar în spectrul culorilor,
sunt considerate nonculori (neculori).
Albul reprezintă lumina, iar negrul reprezintă întunericul. Amestecând fizic alb și
negru în proporții diferite, se obțin griurile acromatice sau neutre. Când amestecul este progresiv,
se obține scara valorică a griului neutru. Ca pigmenți acromatici, albul și negrul au un rol
important în deschiderea sau închiderea culorii.
Albul ajută la obținerea tonurilor deschise ale culorii – degradeuri deschise. Negrul
ajută la obținerea tonurilor închise ale unei culori – degradeuri închise.
30. scribd.com/doc/CULOAREA
43

Dacă într-o lucrare se utilizează o singură culoare amestecată fizic cu alb și negru în
cantități diferite, tema plastică este “monocromia”. În prezența albului și negrului în aceeași
compoziție face să sporească efectul de luminozitate a culorilor.
V .1.5. Pata de culoare
Pata de culoare este element al limbajului plastic și reprezintă urma de culoare
așezată pe un suport de lucru cu instrumente specifice domeniului plastic. Aceasta poate fi
obținută prin diferite procedee: cu pensula, prin presare, stropire, fuzionare, imprimare etc. După
modul în care este obținută, poate fi:
– spontană (obținută întâmplător);
– dirijată (așezată pe suprafață cu pensulă);
– elaborată (redarea unei idei prin formă).
Pata poate fi cromatică atunci când este realizată în culorile spectrului, precum și în
nuanțele sau tonurile provenite din acestea și acromatică atunci când este realizată în alb, negru
sau griuri neutre.
Petele de culoare se deosebesc unele de altele după mărime, formă, culoare, valoare,
intensitate. Pata cromatică poate fi:
– pată plată sau decorativă;
– pată picturală sau vibrată.
Pata plată sau decorative se obține prin întinderea uniformă a unei culori pe suprafața
de lucru, fără urme vizibile de pensulă, fuzionare sau suprapuneri transparente. Astfel, aspectul ei
uniform poate sugera liniște, calm, stabilitate, precum și spațiu sau volum. În pictură se mai
numește tentă plată și imprimă lucrărilor un caracter decorative.
Pata picturală se obține vibrând culoarea prin diferite procedee sau tehnici de lucru.
Tratarea picturală vizează redarea efectelor de lumină-umbră, aproape-departe și de materialitate
a obiectelor, cu ajutorul culorilor. Pata picturală poate sugera dinamism, mișcare, tensiune sau
poate reda volumul și spațiul. Prin utilizarea petei picturale în realizarea compozițiilor plastice,
se obțin armonii cromatice rafinate și expresive.
Pentru a obține diferite expresivități plastic, pata picturală poate fi realizată pe
suprafața uscată sau umedă. Pe suport uscat, contururile sunt precise, pe suport umed, contururile
fuzionează și pata are un aspect difuz.
44

PARTEA A II A
PRACTICA
PEDAGOGICĂ
45

CAPITOLUL VI
PRACTICA PEDAGOGICĂ
VI.1.1. Programa școlară – educație plastică – clasa a VI-a
Competențe generale:
1. Dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici variate
2. Dezvoltarea sensibilității, a imaginației și a creativității artistice
3. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic
4. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului vizual-artistic
Valori și atitudini:
1. Manifestarea interesului pentru cunoașterea și interpretarea operelor de artă plastică și
decorativă.
2. Manifestarea inițiativei în aprecierea critică a operei de artă, compararea propriului punct de
vedere cu păreri celorlalți. Evaluare și autoevaluare.
3. Motivația pentru ocrotirea și punerea în valoare a patrimoniului artistic național și universal.
4. Disponibilitatea pentru cultivarea capacităților estetice ca fundament pentru participarea la
viața culturală.
5. Înțelegerea și aprecierea diverselor forme de expresii din patrimoniul artelor plastice
universale.
CLASA A VI-A
COMPETENȚE SPECIFICE ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI/CONȚINUTURI
1. Dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și
tehnici variate
Competențe specifice
1.1 obținerea unei suprafațe picturale prin suprapunere grafică
1.2 realizarea unei dominante de culoare într- o compoziție, folosind game cromatice
Exemple de activități/conținuturi
– exerciții de observare, pe reproduceri de artă, a modalităților de tratare prin suprapunere
46

grafică;
– compoziție plastică realizată prin suprapunere grafică;
– exerciții de obținere a unor game cromatice;
– exerciții de identificare a dominantei cromatice pe reproduceri de artă;
– compoziții aplicative, plastice și decorative, folosind dominanta de culoare (caldă și rece).
2. Dezvoltarea sensibilității, a imaginației și a creativității artistice
2.1. identificarea ritmului plastic prin elementele
2.2. folosirea ritmului, atât în compozițiile
2.3. valorificarea în alcătuirea unor compoziții
2.4. realizarea centrului/centrelor de interes
*2.5. folosirea principiilor artei în compoziții decorative
Exemple de activități/conținuturi : exerciții de identificare a ritmului pe de limbaj
care-l formează reproduceri de artă:
– exerciții de exprimare a ritmului în plastice, cât și în cele decorative compoziție;
– compoziția aplicativă plastică și decorativă folosind ritmul plastic;
– exerciții de recunoaștere a închise sau deschise a elementelor de limbaj semnificațiilor
elementelor de limbaj plastic, a semnificațiilor și raporturilor dintre plastic, pe reproduceri de
artă;
– observarea caracteristicilor unor compoziții plastice deschise sau închise pe re-produceri;
– compoziții plastice deschise și închise;
– exerciții de cunoaștere a prin elemente de limbaj plastic și centrului/centrelor de interes precum
și a expresivitățile lor mijloacelor de expresie pe reproduceri de artă;
– compoziții plastice cu unul sau mai multe centre de interes, folosind diferite elemente de limbaj
plastic;
– exerciții de observare și recunoaștere a repetiției, alternanței și a simetriei pe obiecte (imagini)
de artă populară autentică;
– exerciții de obținere a unor motive decorative;
47

– compoziții decorative realizate cu ajutorul repetiției, al alternanței și al simetriei motivului ales
(tehnici diferite).
3. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj plastic
3.1 separarea între punct și linie a elementelor decorative de construcție, cât și ca semnificați
3.2 reprezentarea grafică a unor forme din natură
*3.3 crearea unor structuri plastice prin extragerea elemntelor specifice formelor studiate
3.4 utilizarea culorilor complementare în obținerea griurilor colorate
Exemple de activități/conținuturi
– exerciții de observare dirijată a rolului constructiv și decorativ al punctului și al liniei (pe
imagini de artă)
– exerciții de identificare a semnificațiilor punctului și ale liniei într-o compoziție (pe imagini de
artă)
– compoziții plastice și decorative, folosind rolul decorativ și constructiv al punctului și al liniei,
cât și rolul lor de semnificanți
– exerciții de observare și de reprezentare grafică a formelor naturale
– exerciții de selectare prin stilizare a trăsăturilor specifice formelor
– compoziții decorative cu forme elaborate (structuri plastice)
– exerciții de amestec al perechilor de culori complementare, variind cantitățile, pentru obținerea
unor griuri colorate spre una dintre cele două culori (adăugând alb sau negru);
– compoziții plastice și decorative, folosind griurile rezultate din cele trei perechi de culori
complementare și griurile valorice.
4. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului vizual-artistic
4.1 compararea trăsăturillor specifice artei gotice cu cele ale artei romanice și ale artei bizantine
4.2 recunoașterea trăsăturilor definitorii ale artei Renașterii pe reproduceri după operele unor
artiști reprezentativi
Exemple de activități /conținuturi
– exerciții de observare pe imagini a caracteristicilor operelor de artă bizantină, romanică și
48

gotică;
– identificarea unor elemente specifice stilurilor studiate (bizantin – cupolă, pandantiv, mozaic
etc.; romanic – arc în plin centru, donjon etc.; gotic – rozetă, vitraliu etc.;
– exerciții de observare pe imagini a elementelor tipice ale Renașterii
– analiza operelor unor reprezentați ai Renașterii, pe baza cunoștințelor despre aceștia, prin
dialog cu colegii și cu profesorul
Conținuturi
1. Contraste cromatice (după Johanes Itten – Școala de la Bauhaus, teoria constructivă de
culoare)
2. Acorduri cromatice
3. Dominanta de culoare – game cromatice
4. *Compoziția plastică ( continuare); despre *ritm în compoziția plastică
5. Noțiuni generale ale istoriei artelor: stilul bizantin, romanic, gotic și renascentist31
31. www.edu.ro
49

VI.1.2. Notițe
miercuri-14.octombrie.2015
ora 15:20
clasa a VI a B
– mai multe puncte al ăturate formează linia plastică.
– linia plastică:
– dreaptă:
– orizontală
– verticală
– înclinată
– curbă.
– punctul plastic + linia plastică = FORME PLASTICE.
– forma plastică:
– nedeterminată(accidentală)
– determinată
– alcătuite din linii plastice drepte + puncte plastice
– alcătuite din linii plastice curbe + puncte plastice
– alcătuite din linii plastice drepte, linii plastice curbe și puncte plastice
– să se realizeze o compoziție, plecând din mijloc, folosindu-se toate cele trei tipuri de forme
plastice.
– profesorul desenează pe tablă
– elevii încep să execute tema dată.
50

Joi – 15.noiembrie.2015
ora 15:20
clasa a VI a A
Valori naturale
ALB – NEGRU
– este greșit să fie numite NON-CULORI !
– din amestecul diferențiat rezultă GRIURI VALORICE.
– se pune apă curată și cinci suprafețe cu un mic spațiu intre ele + un strop de Ne + o cantitate
mare de Alb.
– 2 stropi Ne+Alb
– 3 stropi Ne+Alb etc.
– dacă rămâne cantitate de apă pe foaie, se mișcă ușor foaia pentru a se deplasa apa.
– cu cea mai subțire pensulă se trasează structuri, structuri închise pe suprafață deschisă și
structuri deschise pe suprafață închisă.
– cinci griuri diferite = cinci forme diferite.
– profesorul pune apa în pahare iar elevii încep să deseneze.
51

Luni – 19.octombrie.2015
ora 14:20
clasa a V a C
LINIA PLASTICĂ DREAPTĂ ÎN POZIȚIE ÎNCLINATĂ
– aranjarea clasei
– ora începe
– profesorul desenează pe tablă
– profesorul pune întrebări din lecția anterioară iar elevii răspund
Î: Ce senzație dau liniile plastice drepte orizontale?
R: De calm, liniște, siguranță . Rezultă compoziție statică.
Î: Ce senzație dau liniile plastice drepte în poziție înclinată?
R: De mișcare. Rezultă compoziție dinamică.
Î: Avem în natură linii plastice drepte în pozișie înclinată?
R: Copacii în mișcare, stuful/trestia bătut/ă de vânt, lanul de porumb, macarale în port.
– liniile plastice cele mai apropiate care au lungimea cea mai mare, sunt intense și nu depășesc
vârful degetului arătător, cu cât se micșorează linia plastică devine mai subțire
– NU se unesc liniile
– NU se folosesc alte intrumente pentru trasat
– liniile NU trebuie să fie paralele cu marginile foii de lucru
– liniile foarte mici NU se fac deoarece simbolizează punctul plastic
– se începe compoziția cu liniile plastice subțiri și mici pentru a li se putea regla intensitatea
– atenție la lungime și intensitate !
– nu trasăm o linie din mai multe linii
– elevii încep să lucreze
52

Luni – 19.octombrie.2015
ora 15:20
clasa a VIII a A
– Alb+Negru= Gri Valoric
– valori naturale
Î: care sunt culorile primare ?
R: Roșu Galben Albastru
– azi se prepar minim opt griuri valorice plecând de la albul hârtiei
– la final se pune un strop de galben pur în structuri gri închis și pe suprapuneri gri deschis
– doua-trei suprafețe + centre de interes
– profesorul pune apa în pahare
– elevii pun câteva întrebări după care se apucă de lucru
53

Luni – 19.octombrie.2015
ora 16:20
clasa a VI a A
COMPOZIȚIE CU ANIMAL FANTASTIC
Î: din câte culori este alcătuită o rază de lumină?
R: din șapte culori ( curcubeul)
– din cele șapte culori, trei sunt culori de sine stătătoare
– culori primare:
galben- culoare cald ă
roșu- culoare caldă
albastru- culoare rece
– fiecare culoare are o proprietate
– G = cea mia apropiat ă culoare de valoarea lumini i
– R = cea mai grea culoare
– Al. = cea mai îndepărtată culoare de valoarea luminii
* fiecare culoare rece are în componența sa albastru
– tema: o formă determinată(nu accidentală)
– NU se amestecă culori
– în final doua-trei griuri valorice în raport cu un gri
– spațiul plastic rămas-gri-cu pensula mare
– pe G – structuri cu pensula subțire cu gri valoric închis
– pe R – gri valoric deschis
– pe Al. – gri valoric deschis
– așezați cum doriți spațiul plastic orizontal sau vertical
54

Miercuri – 21.octombrie.2015
ora 14:20
clasa a VI a C
ANIMALUL FA VORIT
– elevii răspund în legătură cu lecția anterioară
– obținerea a minim trei griuri valorice
– Alb+Ne pe suprafețele animalului cu pensulă subțire
– elevii realizează planșele
– R-G-Al.+griurile valorice
55

Marți – 27.octombrie.2015
ora 15:20
clasa a VI a B
FURTUNĂ DE FRUNZE USCATE
– tonuri închise de G = Ne+G+Alb = tonuri deschise de G
– tonuri închise de R = Ne+R+Alb = tonuri deschise de R
– tonuri închise de O = Ne+O+Alb = tonuri deschise de O
– amestecul unei culori pure cu o valoare naturală în cantități diferite
– toate cele trei culori sunt culori dinamice
– realizarea a minim trei tonuri deschide la fiecare culoare
– realizarea a minim doua tonuri închise la fiecare culoare
56

Miercuri – 28.octombrie.2015
ora 14:20
clasa a VI a C
COMPOZIȚIE
– elevii au de executat o compoziție plastică formată din forme plastice
– se pornește din centru cu forme plastice mici iar spre margine să fie formele plastice din ce în
ce mai mari
– un rând O
– un rând Ve
– un rând Vi
– apoi se repetă
– se folosesc culorile binare de gradul I
– Vi se folosește pentru umplerea spațiului plastic rămas gol
– elevii termină de lucrat
– profesorul adună lucrările și le expune pe tablă pentru a le analiza
57

VI.1.3. Susținerea lecției finale
PROIECT DE TEHNOLOGIE DIDACTICĂ
Unitate de învățământ: Școala gimnaziala Nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu
Metodician: Conf. Univ. Dr. Daniela Țurcanu Caruțiu
Mentor: Profesor Adrian Drăguț
Studentă: CRISTINA ALINA COSTEA , Anul III, Facultatea de Arte, Pedagogia Artelor Plastice
și Decorative
Aria curriculară: Educație artistică plastică
Clasa: a VI – a C
Tema plastică: Tonurile culorilor calde
Subiectul: Peisaj
Durata: 50 minute
Tipul lecției: mixt
Data: 28.11.2015
Competențe generale:
– dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici de lucru
variate;
Competențe de referință:
– familiarizarea elevilor cu problematica actului de creație artistică și stimularea spiritului de
observație, creativitate și originalitate;
Competențe vizuale:
C1 – să recunoască și să numească culorile pe cercul cromatic;
C2 – să înțeleagă noțiunea de “culoare primară” și “culoare binară”;
C3 – să înțeleagă calitățile culorilor primare și a celor binare;
58

C4 – să realizeze o compoziție folosind culorile primare;
C5 – să recunoască în operele de artă culorile primare și cele binare.
Competențe afective:
– cultivarea imaginației și a sensibilității artistice a copiilor.
Materiale specifice de lucru:
– hârtie, pensule, acuarele, recipiente pentru apă.
Metode și procedee folosite:
M1 – conversația;
M2 – dialogul;
M3 – explicația;
M4 – demonstrația;
M5 – observația;
M6 – exercițiul.
Mijloace de învățământ:
– manual de Educație plastică pentru clasa a VI – a , planșa cu cercul cromatic,
reproduceri după opere de arta.
59

Nr.
crt.Secvență
didacticăT
i
m
p Unități esențiale de
conținutMeto
de și
proce
dee
folosi
teActivitatea elevului Com
peten
țeMijloace și
materiale
1Moment
organizatoric1
m
i
nAsigurarea
condițiilor optime
desfășurării orei.
Pregătirea
materialelor
didactice
necesare orei.Pregătirea
materialelor necesare
oreiHârtie A3,
pensule,
acuarele,
recipient
pentru apă
2Prezentarea
temei2
m
i
nPrezentarea
imaginilor din
manual.M1
M3Observarea
imaginilorC1
C2Imagini din
manual de
desen, planșe
demonstrative,
cercul
cromatic,
reproduceri
de artă
3Recapitularea
cunoștințelor.
Captarea
atenției2
m
i
nSe reamintește cu
ajutorul elevilor
tema anterioară și se
realizează
legătura cu tema
nouă.
Se reamintesc
grupele
complementare.M1
M2Observarea
subiectului propusC1
C2
4Anunțarea
temei ți a
subiectului 1
m
i
nSe scriu pe tablă
tema plastică :
Tonurile culorilor
calde și subiectul
lecției:
Peisaj M2Copii urmăresc
explicațiile date de
profesor în legătură
cu subiectulC2
5Desfășurarea
lecției40
m
i
nElevii realizează
tema dată.M3
M4
M6Punerea în practică a
cunoștințelorC1
C2
C3Imagini din
manual,
planșe
demonstrative,
cercul cromatic,
reproduceri de
artă
6Evaluarea
lucrărilor,
analiză și
apreciere3
m
i
nLucrările se expun
pe tablă. Se
analizează în funcție
de
expresivitate,
originalitate și
respectarea
subiectului lecției.M5Expunere Lucrările se
expun pe
tablă.
7Feed-back1m M1Conversație
60

VI.1.4. Evaluarea lucrărilor
ALEXANDRU Duțu
Nota 10 (zece)
61

LISA Dulamă
Nota 10 (zece)
62

CATERINA Beica
Nota 10 (zece)
63

IULIANA Zelca
Nota 10 (zece)
64

MARIA Vasiliu
Nota 10 (zece)
65

ELENA Groia
Nota 10 (zece)
66

DANA Marin
Nota 10 (zece)
67

RĂZVAN Geambașu
Nota 8 (opt)
68

ALEXANDRA Șerban
Nota 9 (nouă)
69

ALEXANDRA Ioniță
Nota 10 (zece)
70

ANDREEA Grumeza
Nota 9 (nouă)
71

BOGDAN Aftinici
Nota 9 (nouă)
72

NARCISA Ifrim
Nota 10 (zece)
73

MARA Neacșu
Nota 8 (opt)
74

CRISTIANA MACHIDON
Nota 9 (nouă)
75

VI.1.5. Proiecte de tehnologie didactică
PROIECT DIDACTIC I
Unitate de învățământ: Școala gimnazială Nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu
Metodician: Conf. Univ. Dr. Daniela Țurcanu Caruțiu
Mentor: Profesor Adrian Drăguț
Studentă: CRISTINA ALINA COSTEA , Anul III, Facultatea de Arte, Pedagogia Artelor Plastice
și Decorative
Aria curriculară: Educație artistică plastică
Clasa: a VI – a A
Tema plastică: Fuzionarea culorilor în masă
Subiectul: Flori de câmp
Durata: 50 minute
Tipul lecției: mixt
Competențe generale:
– dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
de lucru variate;
Competențe de referință:
– familiarizarea elevilor cu problematica actului de creație artistică și stimularea spiritului
de observație, creativitate și originalitate;
Competențe vizuale:
C1 – să recunoască și să numească culorile pe cercul cromatic;
C2 – să înțeleagă noțiunea de “culoare primară” și “culoare binară”;
C3 – să înțeleagă calitățile culorilor primare și a celor binare;
C4 – să realizeze o compoziție folosind culorile primare;
C5 – să recunoască în operele de artă culorile primare și cele binare.
76

Competențe afective:
– cultivarea imaginației și a sensibilității artistice a copiilor.
Materiale specifice de lucru:
– hârtie, pensule, acuarele, recipiente pentru apă.
Metode și procedee folosite:
M1 – conversația;
M2 – dialogul;
M3 – explicația;
M4 – demonstrația;
M5 – observația;
M6 – exercițiul.
Mijloace de învățământ:
– manual de Educație plastică pentru clasa a VI – a, planșă cu cercul cromatic,
reproduceri după opere de artă.
77

Nr.
crt.Secvență
didacticăT
i
m
p Unități esențiale de
conținutMeto
de și
proce
dee
folosi
teActivitatea elevului Com
peten
țeMijloace și
materiale
1Moment
organizatoric1
m
i
nAsigurarea
condițiilor optime
desfășurării orei.
Pregătirea
materialelor
didactice
necesare orei.Pregătirea
materialelor necesare
oreiHârtie A3,
pensule,
acuarele,
recipient
pentru apă
2Prezentarea
temei2
m
i
nPrezentarea
imaginilor din
manual.M1
M3Observarea
imaginilorC1
C2Imagini din
manual de
desen, planșe
demonstrative,
cercul
cromatic,
reproduceri
de artă
3Recapitularea
cunoștințelor.
Captarea
atenției2
m
i
nSe reamintește cu
ajutorul elevilor
tema anterioară și se
realizează
legătura cu tema
nouă.
Se reamintesc
grupele
complementare.M1
M2Observarea
subiectului propusC1
C2
4Anunțarea
temei ți a
subiectului 1
m
i
nSe scriu pe tablă
tema plastică :
Fuziunea culorilor
în masă și
subiectul lecției:
Flori de câmpM2Copii urmăresc
explicațiile date de
profesor în legătură
cu subiectulC2
5Desfășurarea
lecției40
m
i
nElevii realizează
tema dată.M3
M4
M6Punerea în practică a
cunoștințelorC1
C2
C3Imagini din
manual,
planșe
demonstrative,
cercul cromatic,
reproduceri de
artă
6Evaluarea
lucrărilor,
analiză și
apreciere3
m
i
nLucrările se expun
pe tablă. Se
analizează în funcție
de
expresivitate,
originalitate și
respectarea
subiectului lecției.M5Expunere Lucrările se
expun pe
tablă.
7Feed-back1m M1Conversație
78

PROIECT DIDACTIC II
Unitate de învățământ : Școala gimnazială Nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu
Metodician: Conf. Univ. Dr. Daniela Țurcanu Caruțiu
Mentor: Profesor Adrian Drăguț
Studentă: CRISTINA ALINA COSTEA , Anul III, Facultatea de Arte, Pedagogia Artelor Plastice
și Decorative
Aria curriculară: Educație artistică plastică
Clasa: a V-a C
Tema plastică: Linia plastică dreaptă în poziție înclinată
Subiectul: Macarale în port , Tehnică: Colaj
Durata: 50 minute
Tipul lecției: mixt
Competențe generale:
– dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
de lucru variate;
Competențe de referință:
– familiarizarea elevilor cu problematica actului de creație artistică și stimularea spiritului
de observație, creativitate și originalitate;
Competențe vizuale:
C1 – să recunoască și să numească culorile pe cercul cromatic;
C2 – să înțeleagă noțiunea de “culoare primară” și “culoare binară”;
C3 – să înțeleagă calitățile culorilor primare și a celor binare;
C4 – să realizeze o compoziție folosind culorile primare;
C5 – să recunoască în operele de artă culorile primare și cele binare.
Competențe afective:
– cultivarea imaginației și a sensibilității artistice a copiilor.
79

Materiale specifice de lucru:
– hârtie, pensule, acuarele, recipiente pentru apă.
Metode și procedee folosite:
M1 – conversația;
M2 – dialogul;
M3 – explicația;
M4 – demonstrația;
M5 – observația;
M6 – exercițiul.
Mijloace de învățământ:
– manual de Educație plastică pentru clasa a V – a, planșă cu cercul cromatic, reproduceri
după opere de artă.
80

Nr.
crt.Secvență
didacticăT
i
m
p Unități esențiale de
conținutMeto
de și
proce
dee
folosi
teActivitatea elevului Com
peten
țeMijloace și
materiale
1Moment
organizatoric1
m
i
nAsigurarea
condițiilor optime
desfășurării orei.
Pregătirea
materialelor
didactice
necesare orei.Pregătirea
materialelor necesare
oreiHârtie A3,
pensule,
acuarele,
recipient
pentru apă
2Prezentarea
temei2
m
i
nPrezentarea
imaginilor din
manual.M1
M3Observarea
imaginilorC1
C2Imagini din
manual de
desen, planșe
demonstrative,
cercul
cromatic,
reproduceri
de artă
3Recapitularea
cunoștințelor.
Captarea
atenției2
m
i
nSe reamintește cu
ajutorul elevilor
tema anterioară și se
realizează
legătura cu tema
nouă.
Se reamintesc
grupele
complementare.M1
M2Observarea
subiectului propusC1
C2
4Anunțarea
temei ți a
subiectului 1
m
i
nSe scriu pe tablă
tema plastică :
Fuziunea culorilor
în masă și
subiectul lecției:
Macarale în portM2Copii urmăresc
explicațiile date de
profesor în legătură
cu subiectulC2
5Desfășurarea
lecției40
m
i
nElevii realizează
tema dată.M3
M4
M6Punerea în practică a
cunoștințelorC1
C2
C3Imagini din
manual,
planșe
demonstrative,
cercul cromatic,
reproduceri de
artă
6Evaluarea
lucrărilor,
analiză și
apreciere3
m
i
nLucrările se expun
pe tablă. Se
analizează în funcție
de
expresivitate,
originalitate și
respectarea
subiectului lecției.M5Expunere Lucrările se
expun pe
tablă.
7Feed-back1m M1Conversație
81

PROIECT DIDACTIC III
Unitate de învățământ : Scoala gimnaziala Nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu
Metodician: Conf. Univ. Dr. Daniela Țurcanu Caruțiu
Mentor: Profesor Adrian Drăguț
Studentă: CRISTINA ALINA COSTEA , Anul III, Facultatea de Arte, Pedagogia Artelor Plastice
și Decorative
Aria curriculară: Educație artistică plastică
Clasa: a VIII – a B
Tema plastică: Nuanțele culorilor calde
Subiectul: Hora românească
Durată: 50 minute
Tipul lecției: mixt
Competențe generale:
– dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
de lucru variate;
Competențe de referință:
– familiarizarea elevilor cu problematica actului de creație artistică și stimularea spiritului
de observație, creativitate și originalitate;
Competențe vizuale:
C1 – să recunoască și să numească culorile pe cercul cromatic;
C2 – să înțeleagă noțiunea de “culoare primară” și “culoare binară”;
C3 – să înțeleagă calitățile culorilor primare și a celor binare;
C4 – să realizeze o compoziție folosind culorile primare;
C5 – să recunoască în operele de artă culorile primare și cele binare.
Competente afective:
– cultivarea imaginației și a sensibilității artistice a copiilor.
82

Materiale specifice de lucru:
– hârtie, pensule, acuarele, recipiente pentru apă.
Metode și procedee folosite:
M1 – conversația;
M2 – dialogul;
M3 – explicația;
M4 – demonstrația;
M5 – observația;
M6 – exercițiul.
Mijloace de învățământ:
– manual de Educație plastică pentru clasa a VIII – a, planșa cu cercul cromatic,
reproduceri după opere de artă.
83

Nr.
crt.Secvență
didacticăT
i
m
p Unități esențiale de
conținutMeto
de și
proce
dee
folosi
teActivitatea elevului Com
peten
țeMijloace și
materiale
1Moment
organizatoric1
m
i
nAsigurarea
condițiilor optime
desfășurării orei.
Pregătirea
materialelor
didactice
necesare orei.Pregătirea
materialelor necesare
oreiHârtie A3,
pensule,
acuarele,
recipient
pentru apă
2Prezentarea
temei2
m
i
nPrezentarea
imaginilor din
manual.M1
M3Observarea
imaginilorC1
C2Imagini din
manual de
desen, planșe
demonstrative,
cercul
cromatic,
reproduceri
de artă
3Recapitularea
cunoștințelor.
Captarea
atenției2
m
i
nSe reamintește cu
ajutorul elevilor
tema anterioară și se
realizează
legătura cu tema
nouă.
Se reamintesc
grupele
complementare.M1
M2Observarea
subiectului propusC1
C2
4Anunțarea
temei ți a
subiectului 1
m
i
nSe scriu pe tablă
tema plastică :
Fuziunea culorilor
în masă și
subiectul lecției:
Hora româneascăM2Copii urmăresc
explicațiile date de
profesor în legătură
cu subiectulC2
5Desfășurarea
lecției40
m
i
nElevii realizează
tema dată.M3
M4
M6Punerea în practică a
cunoștințelorC1
C2
C3Imagini din
manual,
planșe
demonstrative,
cercul cromatic,
reproduceri de
artă
6Evaluarea
lucrărilor,
analiză și
apreciere3
m
i
nLucrările se expun
pe tablă. Se
analizează în funcție
de
expresivitate,
originalitate și
respectarea
subiectului lecției.M5Expunere Lucrările se
expun pe
tablă.
7Feed-back1m M1Conversație
84

PROIECT DIDACTIC IV
Unitate de învățământ: Școala gimnaziala Nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu
Metodician: Conf. Univ. Dr. Daniela Țurcanu Caruțiu
Mentor: Profesor Adrian Drăguț
Studentă: CRISTINA ALINA COSTEA , Anul III, Facultatea de Arte, Pedagogia Artelor Plastice
și Decorative
Aria curriculară: Educație artistică plastică
Clasa: a VI – a B
Tema plastică: Tonurile culorilor binare
Subiectul: Furtună de frunze uscate
Durata: 50 minute
Tipul lecției: mixt
Competențe generale:
– dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
de lucru variate;
Competente de referință:
– familiarizarea elevilor cu problematica actului de creație artistica și stimularea spiritului
de observație, creativitate si originalitate;
Competențe vizuale:
C1 – să recunoască și să numească culorile pe cercul cromatic;
C2 – să înțeleagă noțiunea de “culoare primară” și “culoare binară”;
C3 – să înțeleagă calitățile culorilor primare și a celor binare;
C4 – să realizeze o compoziție folosind culorile primare;
C5 – să recunoască în operele de artă culorile primare și cele binare.
Competente afective:
– cultivarea imaginației și a sensibilității artistice a copiilor.
85

Materiale specifice de lucru:
– hârtie, pensule, acuarele, recipiente pentru apa.
Metode și procedee folosite:
M1 – conversația;
M2 – dialogul;
M3 – explicația;
M4 – demonstrația;
M5 – observația;
M6 – exercițiul.
Mijloace de învățământ:
– manual de Educație plastică pentru clasa a VI – a, planșa cu cercul cromatic,
reproduceri după opere de arta.
86

Nr.
crt.Secvență
didacticăT
i
m
p Unități esențiale de
conținutMeto
de și
proce
dee
folosi
teActivitatea elevului Com
peten
țeMijloace și
materiale
1Moment
organizatoric1
m
i
nAsigurarea
condițiilor optime
desfășurării orei.
Pregătirea
materialelor
didactice
necesare orei.Pregătirea
materialelor necesare
oreiHârtie A3,
pensule,
acuarele,
recipient
pentru apă
2Prezentarea
temei2
m
i
nPrezentarea
imaginilor din
manual.M1
M3Observarea
imaginilorC1
C2Imagini din
manual de
desen, planșe
demonstrative,
cercul
cromatic,
reproduceri
de artă
3Recapitularea
cunoștințelor.
Captarea
atenției2
m
i
nSe reamintește cu
ajutorul elevilor
tema anterioară și se
realizează
legătura cu tema
nouă. Se reamintesc
grupele
complementare.M1
M2Observarea
subiectului propusC1
C2
4Anunțarea
temei ți a
subiectului 1
m
i
nSe scriu pe tablă
tema plastică :
Fuziunea culorilor
în masă și
subiectul lecției:
Furtună de frunze
uscateM2Copii urmăresc
explicațiile date de
profesor în legătură
cu subiectulC2
5Desfășurarea
lecției40
m
i
nElevii realizează
tema dată.M3
M4
M6Punerea în practică a
cunoștințelorC1
C2
C3Imagini din
manual,
planșe
demonstrative,
cercul cromatic,
reproduceri de
artă
6Evaluarea
lucrărilor,
analiză și
apreciere3
m
i
nLucrările se expun
pe tablă. Se
analizează în funcție
de
expresivitate,
originalitate și
respectarea
subiectului lecției.M5Expunere Lucrările se
expun pe
tablă.
7Feed-back1m M1Conversație
87

PROIECT DIDACTIC V
Unitate de învățământ: Școala gimnaziala Nr. 16 Marin Ionescu Dobrogianu
Metodician: Conf. Univ. Dr. Daniela Țurcanu Caruțiu
Mentor: Profesor Adrian Drăguț
Studentă: CRISTINA ALINA COSTEA , Anul III, Facultatea de Arte, Pedagogia Artelor Plastice
și Decorative
Aria curriculară: Educație artistică plastică
Clasa: a VII – a C
Tema plastică: Tonurile culorilor binare
Subiectul: Animal fantastic
Durata: 50 minute
Tipul lecției: mixt
Competențe generale:
– dezvoltarea capacității de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente și tehnici
de lucru variate;
Competențe de referință:
– familiarizarea elevilor cu problematica actului de creație artistica și stimularea spiritului
de observație, creativitate si originalitate;
Competențe vizuale:
C1 – să recunoască și să numească culorile pe cercul cromatic;
C2 – să înțeleagă noțiunea de “culoare primară” și “culoare binară”;
C3 – să înțeleagă calitățile culorilor primare și a celor binare;
C4 – să realizeze o compoziție folosind culorile primare;
C5 – să recunoască în operele de artă culorile primare și cele binare.
Competențe afective:
– cultivarea imaginației și a sensibilității artistice a copiilor.
88

Materiale specifice de lucru:
– hârtie, pensule, acuarele, recipiente pentru apa.
Metode și procedee folosite:
M1 – conversația;
M2 – dialogul;
M3 – explicația;
M4 – demonstrația;
M5 – observația;
M6 – exercițiul.
Mijloace de învățământ:
– manual de Educație plastică pentru clasa a VI – a, planșa cu cercul cromatic,
reproduceri după opere de artă.
89

Nr.
crt.Secvență
didacticăT
i
m
p Unități esențiale de
conținutMeto
de și
proce
dee
folosi
teActivitatea elevului Com
peten
țeMijloace și
materiale
1Moment
organizatoric1
m
i
nAsigurarea
condițiilor optime
desfășurării orei.
Pregătirea
materialelor
didactice
necesare orei.Pregătirea
materialelor necesare
oreiHârtie A3,
pensule,
acuarele,
recipient
pentru apă
2Prezentarea
temei2
m
i
nPrezentarea
imaginilor din
manual.M1
M3Observarea
imaginilorC1
C2Imagini din
manual de
desen, planșe
demonstrative,
cercul
cromatic,
reproduceri
de artă
3Recapitularea
cunoștințelor.
Captarea
atenției2
m
i
nSe reamintește cu
ajutorul elevilor
tema anterioară și se
realizează
legătura cu tema
nouă.
Se reamintesc
grupele
complementare.M1
M2Observarea
subiectului propusC1
C2
4Anunțarea
temei ți a
subiectului 1
m
i
nSe scriu pe tablă
tema plastică :
Fuziunea culorilor
în masă și
subiectul lecției:
Animal fantasticM2Copii urmăresc
explicațiile date de
profesor în legătură
cu subiectulC2
5Desfășurarea
lecției40
m
i
nElevii realizează
tema dată.M3
M4
M6Punerea în practică a
cunoștințelorC1
C2
C3Imagini din
manual,
planșe
demonstrative,
cercul cromatic,
reproduceri de
artă
6Evaluarea
lucrărilor,
analiză și
apreciere3
m
i
nLucrările se expun
pe tablă. Se
analizează în funcție
de
expresivitate,
originalitate și
respectarea
subiectului lecției.M5Expunere Lucrările se
expun pe
tablă.
7Feed-back1m M1Conversație
90

CONCLUZII
În toată perioada mea de practică pedagogică realizată la Școala Generală Nr. 16
Marin Ionescu Dobrogianu din Constanța, am încercat să le arăt elevilor mei că arta este un mod
de viață. În primul rând cu ajutorul artei își pot pune pe foaie viața, sentimentele, trăirile reușind
să creeze adevărate opere de artă. Eu cred că arta nu poate fi descrisă, ci aplicată. Este o înșiruire
de lucruri care îți vin în acel moment în minte. Arta este ceea ce vrei tu să fie. Este cea mai
profundă expresie a creativității și imaginației umane. Unii caută în artă armonia culorilor și a
formelor, alții un sentiment sau o stare de spirit, o impresie sau un punct de vedere. Pentru mine
arta este importantă, fiindcă mă face să mă simt mai bine.
În al doilea rând copiii trebuie să își cunoască trecutul. Educarea nu constă doar în a
ști să scrii, să citești, ci și în a-ți cunoaște trecutul și marii reprezentanți ai țării. De exemplu, o
persoană ce nu a vizitat niciodată un muzeu, nu a ascultat niciodată muzică clasică sau nu a citit
niciodată creații ale marilor poeți și scriitori nu are același nivel de educație cu o persoană care a
făcut aceste lucruri.
Experiența trăită a fost una plăcută, reprezentând primul pas spre frumoasa cariera de
profesoară. Am avut parte de copii talentați, cuminți și creativi.
În concluzie, arta are un rol important în educarea tinerilor, motivele fiind explicate
mai sus. A exclude arta din educația unui copil este sinonim cu a exclude educația din creșterea
unui copil. Operele de artă le vedem pentru a ne vedea sufletul.

91

BIBLIOGRAFIE
BÎRZEA, C., Arta și știința educației , Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1995
CERGHIT, I., Metode de învățământ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
CONSTANTIN, P., Să vorbim despre culori
CONSTANTIN, P., Culoare, artă, ambient , Editura Meridiane, București, 1979
CRISTEA, M., Metodica predării educației plastice în învățământul primar și preșcolar ,
București, Corint, 2009
DEMETRESCU, C., Culoare, suflet și retină , Editura Meridiane, București, 1979
LEONARDO da VINCI, Dicționar de artă
MIHĂILESCU , D., Limbajul culorilor și formelor , Editura Științifică, București, 1980
MUNTEANU, A., Psihologia copilului și a adolescentului , Editura Augusta, Timișoara, 2003
POPOVICI, M., CHICIOREANU D., Proiectarea didactică ,Ed. Printech, București, 2009
YVONNE, Hassan, Paul Klee și pictura modernă , Editura Meridiane, București, 1999
CRISTEA, Sorin, DRAGU, Anca, Psihologia învățării, online, http://documents.tips
CRISTEA, Sorin, Dragu, Anca, Psihologie educațională , online, http://www.slideshare.net
http://www.artmark.ro
http://brainly.ro
http://monalisaadisparut.blogspot.ro
http://revistaderecenzii.ro
http://scoaladeblog.ro
https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_dezvolțării
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arta_preistorică
Cursuri

CURRICULUM VITAE
Date personale
Nume-prenume: CRISTINA-ALINA COSTEA
Adresa: Constanța,Str.Oborului,nr.22,ap.12
Telefon: 0723.831.794
E-mail : ch_art_x@yahoo.com
Locul și data nașterii: Constanța – 21.februarie.1995
Stare civila: Necăsătorită
Studii
– Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Arte Specializare Pedagogia Artelor Plastice și
Decorative – PREZENT
– Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța – secția design – 2009-2012
– Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța 2005-2009
Activități expoziționale
– 2016 – mai : Vapor Gara CFR Constanța, lucrare : „Geometric sea ”– Policolor – Culorile
României
– 2016 – aprilie : Expoziție de grup – Primăvara artelor „ Lumină” – Gravură, pictură și pictură pe
sticlă
– 2016 – martie : Uși pictate – Pensiunea Cuibul de la Mare – Corbu
– 2015 – august : Premiul anual pentru cel mai bun proiect muzeal al anului 2015 – “Collage
Art…Under Construction”
– 2015 – martie : Costumele piesei de teatru : “O soacră de poveste”
– 2014 – decembrie : Expoziția “Culoare și lumină”
– 2013 – decembrie : Expozitia Fețe-Fețe
– 2012 – decembrie : Mențiune – Artă decorativă – Concursul Național ,,Gheorghe Naum” Brăila
– 2012 – iulie : Voluntar al ASOCIAȚIEI DIN POD , PROIECT ,,Aventurile lui MR.Urban la
Mare ”
– 2011 – aprilie : Concursul Național de Arte Plastice „Apă, Aer, Pământ”

– 2008 – aprilie : Diplome DESSIN OLYMPIADES de la FRANCOPHONIE,des ARTS et de la
CULTURE
– februarie : Mențiune III – Clubul Artelor lui Eminescu
– ianuarie : Expoziția Națională de Grafică a copiilor și elevilor SALONUL DE IARNĂ.Ed. A
VII-a
– 2007 – aprilie : Expozitia Națională de Grafică „SA VE THE EARTH”
– mai : Mențiune I – 5TH INTERNATIONAL CHILDREN'S DRAWING CONTEST
MAYSEPTEMBER
– iunie – Premio ,,LiberArte” – ,,Poesia studenti “
– Certificate of Recongnition – INTERNATIONAL YOUTH ART EXCHANGE