Armonizarea Impozitelor Indirecte din Romania la Conditiile Fiscalitatii din Ue

Economie

Armonizarea Impozitelor Indirecte din Romania la Conditiile Fiscalitatii din Ue

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins :

Introducere

Capitolul 1. Sistemul fiscal din România

1.1. Noțiuni generale

1.2. Structura sistemului fiscal

1.2.1. Impozitele directe

1.2.2. Impozitele indirecte

Capitolul 2. Preluarea acquis-ului comunitar în materie de impozitare

2.1. Contextul apariției UE

2.2. Istoricul și evoluția UE

2.3. Situația relațiilor dintre Uniunea Europeană și România

2.3.1. Desfășurarea negocierilor de aderare

2.3.2. Evoluții recente în relațiile bilaterale

2.3.2.1. Dialogul politic

2.3.2.2. Aplicarea Acordului European

2.3.3. Acquis-ul comunitar – Capitolul 10 “Impozitarea”

2.3.3.1. Prezentarea acquis-ului

2.3.3.2. Poziția României față de acquis

2.4. Principalele angajamente asumate în negocieri

2.5. Armonizarea fiscală

2.5.1. Alinierea politicii fiscale din România la condițiile UE

Capitolul 3. Armonizarea accizelor din România la condițiile UE

3.1. Cadrul general

3.2. Accizele în contextul Uniunii Europene

3.2.1. Accizele la alcool și băuturi alcoolice

3.2.2. Accizele la tutun

3.3. Accizele în România și armonizarea cu prevederile UE

3.3.1. Studiu de caz: Accizele la produsele din tutun

3.3.1.1. Modul de calcul al accizei pentru țigarete

3.3.1.2. Aplicație practică de calculare a accizei pentu țigarete

3.3.2. Norme juridice privind accizele la tutun

Capitolul 4. Armonizarea TVA în România la condițiile UE

4.1. Cadrul general al TVA

4.1.1. Sfera de aplicare a TVA

4.1.2. Operațiuni scutite privind plata TVA

4.1.3. Baza de impozitare a TVA

4.2. Armonizarea TVA-ului la condițiile fiscalității din UE

4.2.1. Transpunerea acquis-ului comunitar privind TVA în România

4.2.2. Importanța armonizării TVA

4.2.2.1. Marile momente ale armonizării TVA în UE

4.2.2.2. Cooperarea administrativă între statele membre

Capitolul 5. Impactul armonizării fiscale europene asupra economiei și competiției fiscale

5.1. Impactul armonizării fiscale asupra economiei

5.2. Impactul armonizării fiscale asupra competiției fiscale

Bibliografie

Anexe

Bibliografie:

1. Barysh, Katynka – Centre for European Reform – Is tax competition bad?, 2004

2. Delsol, Jean-Philippe, Institut de reserches economiques et fiscales (IREF) – The advantages of tax competition in Europe – The argument for tax equity and efficiency, 2004

3. Mitchell, Daniel J – The Economics of Tax Competition: Harmonization vs. Liberalization

4. Moșteanu, Tatiana; Cataramă, Delia; Țâțu, Lucian; Câmpeanu,Emilia – Politici fiscale și bugetare în Uniunea Europeană, Editura Universitaria, 2005

5. Stolojan, Theodor; Tatarcan, Raluca – Integrarea și politica fiscală europeană, Editura Infomarket, 2002

6.Stroe, Radu; Focșeneanu, Grigore; Brașoveanu, Iulian – Modelarea financiară, Editura ASE, 2004

7.Țâțu, Lucian; Șerbănescu, Cosmin; Ștefan, D.; Cataramă, Delia; Nica, A.- Fiscalitate de la lege la practică, Ediția a II-a, Editura All Beck, 2005

8. Văcărel, Iulian – Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, 2000

9. Vintilă, Georgeta – Fiscalitate, Editura Economică, 2003

Constituția Europeană, Partea a III-a

Impozitare, broșură publicată de Uniunea Europeană prin programul Phare, 2002

OECD, Raportul intitulat “Competiție fiscală dăunătoare”, 1998

Directiva 92/12/CEE privind regimul general, al deținerii, circulației și controlului produselor supuse accizelor

Directiva 92/83/CEE privind armonizarea structurii accizelor asupra alcoolului și băuturilor alcoolice

Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar al taxării produselor energetice și electricității

European Commission, Directorate General Taxation and Custom Union Tax Policy, Excise Duty Tables, REF 1020, ianuarie 2005

Directiva 77/388/CEE din 17 mai 1977 în materie de armonizare a statelor membre în ceea ce privește taxele asupra cifrei de afaceri.

Directiva 91/680/CEE din 16 decembrie 1991 ce privește completările legislative privind sistemul comun al TVA

Directiva 92/111/CEE din 14 decembrie 1992 ce privește măsuri de simplificare a legislației în domeniul TVA

COM (2000)348 vizând ameliorarea funcționării sistemului taxei pe valoarera adăugată în Uniunea Europeană

COM(2003)614 vizând bilanțul realizărilor în domeniul TVA în perioada 2000 – 2003

Direcția generală fiscalitate și uniune vamală, DOC/2008/2004 – Cotele TVA aplicate în statele membre – 1 septembrie 2004

Legea 345/2002 privind TVA

O.G. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

www.mfinante.ro

www.europa.eu.int

www.ier.ro

www.mie.ro

www.dsclex.ro

www.imf.org

www.pwc.com

www.ey.ro

=== Anexa 9 ===

Anexa 9

=== Anexa _4 ===

Anexa 4

La 1 septembrie 2004, cotele de impozitare a TVA în Uniunea Europeană sunt următoarele:

Tabelul 1. Cotele TVA în statele membre UE la 01 Septembrie 2004

Sursa: DGTAXUD, DOC/2008/2004 – Cotele TVA aplicate în statele membre – 1 septembrie 2004.

=== Anexa_2 ===

Anexa 2

Definirea produselor: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri din legislația din România

=== Anexa_5 ===

Anexa 5

Structura bugetului general consolidat conform legii bugetului de stat pe 2005

– miliarde lei –

=== Anexa_6 ===

Anexa 6

=== Anexa_7 ===

Anexa 7

=== Capitolul I ===

Sistemul fiscal din România

Sistemul fiscal în perioada post-decembristă a fost marcat de schimbări majore aduse inevitabil de mecanismele trecerii la economia de piață, cât și de necesitatea de armonizare a sistemului fiscal românesc cu abordarea și experiența fiscală a țărilor dezvoltate, cu tradiția de economie de piață. Reforma fiscală ce se manifestă în această perioada a fost necesară datorită trecerii de la fiscalitatea planificată la o fiscalitate adecvată economiei de piață.

Practica fiscală internațională permite evidențierea următoarelor situații:

În unele țări, cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de proprietarul capitalului social, de condiția sa socială (Bulgaria).

In alte țări, nivelul cotelor de impunere este stabilit în funcție de nivelul cifrei de afaceri

In alte țări, cotele de impunere sunt diferențiate în funcție de natura activității (Franța, Germania, Ucraina)

In alte țări, se utilizează cote de impunere diferite, după cum impozitul este venit la bugetul de stat sau venit la bugetul local (Rusia, Canada, Portugalia, Finlanda, Norvegia)

Utilizarea unei cote unice de impozitare (Franța – 34%, Polonia și Ungaria – 40%)

În cadrul reformei financiare și fiscale ce se desfășoară în perioada tranziției spre economia de piață în România, s-au emis noi reglementări fiscale care să stimuleze sectorul privat.

Astfel, prin legea 133/1999 și prin modificările ulterioare s-au pus bazele stimulării întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mjlocii. Stimulările au constat în facilități fiscale, cum ar fi:

– scutiri de la plata taxelor vamale pentru importul de mașini, instalații echipamente etc. achiziționate în vederea dezvoltării activităților proprii de producție si servicii;

– scutiri de la plata taxelor vamale pentru importul unor materii prime deficitare sau care nu se produc în țară, necesare activităților proprii de producție și/sau prestare de servicii;

– scutiri de impozitul pe profitul brut realizat în anul fiscal curent pentru investiții în active corporale și necorporale amortizabile;

– reducerea impozitului pe profit în proporție cu 20% în cazul în care creează noi locuri de munca, daca se asigură creșterea numărului mediu scriptic anual cu cel puțin 10% față de anul fiscal precedent;

Incepând cu 01.09.2001, s-a introdus impozitul pe veniturile microîntreprinderilor (noțiune ca va dispărea începând cu 01.01.2007) introdusă prin O.G. 24/2001. Aceasta presupune plata unui impozit de 1.5% ce se aplică asupra tuturor veniturilor trimestriale realizate de către societatea care îndeplinește anumite condiții prevăzute de legislație. Facilitățile fiscale prevăzute la IMM – uri referitoare la diminuarea impozitului datorat cu valoarea investițiilor corporale și necorporale și cea referitoare la reducerea impozitului în proporție de 20% în cazul în care microîntreprinderea creează noi locuri de muncă se regăsesc și la microîntreprinderi. Inceapând cu 01.01.2005, cota de impozit pe venit este în sumă de 3%.

Noțiuni generale

Impozitele sunt instituite din necesitatea statului de a-și asigura resursele pentru acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat acesta în vederea exercitării rolului său economico-social.

„Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se va face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.”

Având ca punct de pornire această definiție a impozitelor, fiscalitatea reprezintă legătura între stat și persoanele fizice și juridice. În lipsa impozitelor statul ar fi pus în imposibilitatea exercitării activităților ( prin intermediul instituțiilor publice ) cu care este mandatat și drept urmare ele sunt percepute ca „ un rău necesar”.

În elaborarea impozitelor în România se ține seama de o serie de principii:

neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, astfel asigurându-se condiții egale investitorilor de capital fie român, fie el străin. Scopul acestui principiu este de a asigura același regim fiscal contribuabilor aflați în situații similare.

certitudinea impunerii urmărește eliminarea interpretărilor arbitrare prin elaborarea de norme juridice clare, precum și stabilirea cu precizie pentru fiecare plătitor a termenelor, a modalității și a sumelor de plată.

echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora. în același timp se are în vedere scutirea de la plată a impozitului de către persoanele cu venituri mici, stabilindu-se în acest sens un minim neimpozabil. De altfel, în vederea respectării echității fiscale, este necesar a se respecta cumulativ mai multe condiții, cum ar fi:

Stabilirea minimului neimpozabil – legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită satisfacerea unor nevoi de trai strict necesare.

Sarcina fiscală – trebuie sa fie stabilită în strictă legătură cu puterea contributivă a fiecărui plătitor, mai precis cu mărimea averii sau venitului care face obiectul impunerii, precum și cu situația personală a acestuia ( singur, căsătorit, numărul persoanelor aflate în întreținerea sa etc.). Aici este vorba de respectarea cerințelor echității pe verticală.

La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a altei

categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială. Aici este vorba de respectarea cerințelor echității pe orizontală.

Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepția persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel ( minimul neimpozabil).

4. eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore. Merită să reținem faptul că în Codul fiscal se prevede că orice modificare sau completare la reglementările fiscale existente la un moment dat intră în vigoare începând cu prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Elementele ce operează cu impozitele pot fi prezentate pe scurt în rândurile de mai jos, astfel ușurându-se procesul de înțelegere a modalității de aplicare a impozitelor, a procedurii determinării și plății lor:

Subiectul impozitului (contribuabilul) reprezintă persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului.

Suportatorul impozitului este persoana fizică ce suportă impozitul.

Obiectul impunerii reprezintă materia supusă impozitării. În funcție de impozit putem întâlni ca obiect al impunerii:

Venitul sau profitul;

Averea (activul);

Producerea de bunuri, prestarea de servicii, efectuarea de lucrări, importul.

Cota sau impozitul unitar reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere și poate îmbrăca următoarele forme: cote procentuale unice (impozitul pe profit), cote procentuale progresive pe tranșe (impozitul pe salarii) sau simple, cote procentuale regresive pe tranșe (taxa de timbru pentru moșteniri) sau simple, sumă pe unitatea de măsură a cantității (accizele) sau formă mixtă (impozit ad valorem (sub formă de cotă procentuală ) + impozit specific (valoare pe unitatea de măsură a cantității) (acciza la țigarete).

Asieta (modul de așezare al impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau în vederea identificării obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului de plată.

Termenul de plată (scadența) reprezintă data până la care impozitul trebuie achitat statului, nerespectarea acestuia fiind însoțită de unele plăți suplimentare de impozit; moneda în care se realizează plata este leul.

Structura sistemului fiscal

Pentru analiza structurii impozitelor și taxelor pot fi utilizate o serie de criterii de structurare și clasificare, accentul fiind pus pe clasificația bugetară și anume pe structura impozitelor și taxelor așa cum este prevăzută în bugetul public național.

1. Din punctul de vedere al clasificației bugetare, impozitele și taxele sau veniturile bugetare se împart în :

Venituri curente

Venituri fiscale : 1.impozite directe

2. impozite indirecte

Venituri nefiscale: vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

venituri procurate de la instituțiile publice și altele

Venituri de capital : venituri din vânzarea unor bunuri ale statului sau aparținând

rezervei de stat și din vânzarea activelor imobiliare în cadrul

procesului de restructurare economică

Incasări din rambursarea împrumurilor acordate

Din punctul de vedere al Fondului Monetar Internațional, clasificarea avansată are în vedere caracteristicile impozitelor stabilite prin legi, evidențiindu-se activitățile economice ce stau la baza fiecărui impozit; această clasificare împarte impozitele în următoarele grupe:

Impozitul pe venit, beneficii și câștiguri din capital:

Persoane fizice : impozitul pe venitul net sau efectiv al persoanelor fizice;

Impozitul pe venitul societăților sau pe beneficiile efective realizate de ele;

Alte impozite pe venit, beneficii și câștiguri din capital : impozitul pe vânzarea de terenuri, valori mobiliare, alte active, impozitul pe chirii, dobânzi, dividende etc.

Impozitul pe salarii și mâna de lucru : impozitul plătit de salariați, patroni, liber profesioniști, indiferent dacă sunt stabilite procentual din salarii sau forfetar pe o persoană.

Impozitul asupra patrimoniului:

Impozitul pe valoarea patrimoniului net

Impozitul pe proprietatea mobiliară

Impozitul pe tranzacții mobiliare și imobiliare

Impozitul pe succesiuni, donații între vii și testamente

Alte impozite periodice pe patrimoniu.

Impozite interioare pe bunuri și servicii : impozitul pe cifra de afaceri, pe vânzări sau valoarea adăugată în care se includ:

Impozite percepute în stadiul producției sau al comercializării

Impozite cumulative în cascadă

Impozite aferente vânzărilor cu ridicata sau cu amănuntul

TVA și accizele

Taxe pentru exercitarea anumitor activități

Taxe pentru utilizarea vehiculelor cu motor

Impozite asupra extracției sau prelucrării produselor extractive

Impozitul pe comerțul exterior și tranzacții internaționale

Taxe de import ( taxe vamale de import sau suprataxe)

Taxe de export

Beneficii din monopoluri de import sau export

Beneficii din schimb

Taxe pe operații de schimb

Alte impozite pe comerțul exterior și tranzacții internaționale

Alte încasări fiscale

Impozite tip capitație

Taxe de timbru

Alte impozite

Legea bugetului de stat pe anul 2005 are prevăzute venituri în sumă de 357.244,1 miliarde lei, ce se prezintă astfel:

– miliarde lei –

Se poate considera după unii autori că în structura sistemului fiscal sunt incluse următoarele trei componente

1.totalitatea impozitelor, taxelor și altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza unor reglementări legislative; tot aici se consideră că toate reglementările de natură fiscală trebuie considerate ca părți ale sistemului fiscal;

2. mecanismul fiscal, de care celelalte componente ale sistemului sunt strâns legate;

3. aparatul fiscal, considerat „motorul” sistemului fiscal ce reunește celelalte două elemente, are în vedere evaluarea, încasarea și vărsarea veniturilor fiscale în conturile bugetare.

Pentru a fi rațional, sistemul fiscal trebuie să urmărească îndeplinirea următoarelor funcții :

Funcția de mobilizare a resurselor bugetare la dispoziția statului, necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Prelevarea aceasta de resurse este nerambursabilă și nu presupune nici o contraprestație directă din partea statului, caracterul obligatoriu fiind impus de actul normativ ce instituie impozitul.

Funcția economică stimulativă are în vedere facilitățile fiscale ce pot fi acordate în scopul dezvoltării activităților economice, sporirii volumului veniturilor, creării de noi locuri de muncă, sporirii exportului. Aceste facilități fiscale pot fi întâlnite sub diverse forme : scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări la plata unor obligații fiscale.

Funcția socială ce are în vedere, pe de o parte asigurarea unei anumite protecții sociale unor categorii de contribuabili persoane fizice ce realizează venituri mici și întâmpină greutăți materiale mai mari ( copii sau alte persoane aflate în întreținere ), iar pe de altă parte, stimularea agenților economici ce utilizează forța de muncă cu randament redus (handicapați, nevăzători ).

Funcția de control asupra economiei exercitată de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale teritoriale, prin aportul fiscal și organele de control financiar abilitate prin lege.

1.2.1. Impozitele directe

Impozitele directe constituie forma cea mai veche de impunere, fiind individualizate și stabilindu-se fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activități, fie pe venit sau pe avere.

În secolul al XX-lea, locul impozitelor stabilite pe anumite obiecte materiale sau pe diferite activități (comerciale, industriale ) ce formează grupa impozitelor reale, a fost preluat de către impozitele stabilite pe diferite venituri ( salarii, profit, rentă ) sau pe avere ( mobiliară sau imobiliară ), ce formează grupa impozitelor de tip personal și au avut ca efect extinderea impunerii prin aducerea printre plătitorii de impozite și a marii

mase a muncitorilor și funcționarilor. Începând cu ultimele decade ale secolului al XIX-lea se poate vorbi de o extindere a impunerii indirecte, deși impozitele directe sunt mai echitabile decât cele indirecte, fiind nominative și având un cuantum și termene de plată precis stabilite, iar plătitorii sunt înștiințați la timp.

Impozitele reale au cunoscut un avânt semnificativ în epoca modernă. Inițial a fost introdus impozitul funciar, pământul constituind forma de bază a bogăției și principalul mijloc de producție. Odată cu apariția cadastrului, impozitul funciar a cunoscut o etapă de „înflorire”, putând fi stabilit cu mai multă ușurință.

Dezvoltarea manufacturilor, a fabricilor, a comerțului și desfășurarea altor activități libere au condus la creșterea numărului meșteșugarilor, fabricanților, comercianților și a liber-profesioniștilor. Pentru impunerea acestora a fost necesară intoducerea impozitului pe activitățile industriale, comerciale și profesiile libere. Impozitele reale sunt practicate și în ziua de azi, la impunere neluându-se în considerare produsul net (venitul) real al obiectelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu. Drept urmare, acestea îi dezavantajează pe micii producători și îi avantajează pe cei mari, aceștia având condiții pentru a realiza un venit mai mare decât cel mediu. Merită să reținem că impozitele reale au un caracter regresiv.

Trecerea de la impozitele reale la cele personale s-a realizat treptat. Impunerea impozitelor personale a apărut ca urmarea faptului că deși muncitorii erau lipsiți de proprietăți funciare suportau greul impozitelor, greul impozitelor indirecte, iar pe de altă parte, impozitele indirecte erau tot mai apăsătoare pentru cei cu venituri mici, impozitele reale prezentând o serie de carențe.

Impozitele personale se întâlnesc sub forma:

Impozite pe venit

Impozite pe profit

In domeniul impozitului pe profit s-au înregistrat următoarele evoluții:

– utilizarea, cu unele excepții, a cotei de 38% până la 31.12.1999 și 25% de la 01.01.2000 pentru colectarea impozitului, indiferent de forma de proprietate a capitalului, indiferent de naționalitatea firmei, de sursa de formare a profitului sau de data înregistrării firmei. Incepand cu 01.01.2005, cota unică de impozit pe profit este de 16% (O.U.G. 138/2004), abrogând cota de 19% stabilită prin O.G. 38/2004.

– impozitarea profitului obținut din agricultură (în perioada în care cota unică de impozitare era de 38%) se realizează prin cota de 25%, dacă cel puțin 80% din profitul societății provine din acest domeniu.

– impozitarea profitului realizat de BNR cu 80%, după deducerea cheltuielilor deductibile și a fondurilor de rezervă.

– impozitarea profitului aferent ponderii venitului realizat din jocuri de noroc, baruri, cluburi de noapte cu o cotă adițională de 22% (în perioada aplicării cotei de 38%) și 25% în perioada aplicaăii cotei de 25%. Incepând cu 01.07.2002, impozitul pe profit datorat , aferent acestor activități, nu poate fi mai mic de 5% din veniturile realizate din aceste activități. În situația în care impozitul pe profit este mai mic de 5% din veniturile acestor activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate.

– impozitul aferent profitului impozabil obținut din exportul bunurilor realizate și prestarea serviciilor internaționale a beneficiat o perioadă de o reducere cu 50% . Incepând cu 01.07.2002, cota a fost de 6%. Din 01.01.2003, cota de impozit aferentă exporturilor s-a modificat la 12.5%, iar cu 01.01.2004 cota este de 25%.

Noua cotă de impozit pe profit începând cu 01.01.2005 este de 16%.

1.2.2. Impozitele indirecte

Practica fiscală a dovedit insuficiența resurselor financiare provenite din impozitele directe, atât de necesare acoperirii cheltuielilor publice. Acesta a fost și cauza ce a generat perceperea impozitelor indirecte.

În țările dezvoltate, spre deosebire de aportul impozitelor directe la formarea veniturilor fiscale, cel al impozitelor indirecte este mai mic.

În țările în tranziție, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe aceea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului

Opțiunea pentru impozitele indirecte poate fi pusă și pe seama comodității și a costului relativ redus al perceperii taxelor de consumație și al altor impozite indirecte.

Potrivit academicianului I. Văcărel, preferința pentru impozitele indirecte se poate explica prin aceea că:

Necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitelor ( majorare a cotei ) printr-un act normativ și pănă devin operaționale;

Reclamă cheltuieli modice de așezare, percepere și urmărire;

Sunt mai voalate – fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor ( tarifele prestărilor de servicii), iar nemulțumirea cumpărătorilor ( beneficiarilor ) se îndreaptă împotriva agenților economici care practică prețuri ( tarife ) majorate, iar nu a statului, care a ordonat sporirea impozitelor, ce a dus la scumpirea acestora : cumpărătorul ( beneficiarul ) nu cunoaște cât din prețul plătit pentru produs (serviciu ) revine agentului economic și cât ajunge în tezaurul public.

Impozitele indirecte sunt următoarele:

Taxele de consumație – accize

– taxe generale pe vânzări ( TVA )

Impozitele indirecte realizate prin monopolurile fiscale

Taxele vamale – taxe vamale de export

– taxe vamale de tranzit

– taxe vamale de import

Taxe – taxe judecătorești

– taxe consulare

– taxe de notariat

– taxe de administrație

– taxe de timbru

– taxe de înregistrare

– contribuții

In țările dezvoltate, cel mai important impozit indirect îl constituie taxele de consumație. De asemenea, în țările în țările în tranziție, taxele de consumație dețin o pondere apreciabilă în totalul încasărilor provenite din impozitele indirecte

Caracterul regresiv al impozitelor indirecte este deseori recunoscut, economistul A. Eichner afirmând în acest sens: „…. este îndeobște cunoscut caracterul regresiv al taxelor de consumație…, ori o politică optimă a veniturilor nu poate să nu ia în seamă necesitatea unei reduceri a acestora.”

Impozitele indirecte sunt vărsate la buget, de regulă, de către industriași, comercianți, etc., dar sunt suportate de către consumatori, pentru că acestea sunt incluse în prețul de vânzare al mărfurilor. Impozitele indirecte afectează doar veniturile reale, micșorând astfel puterea de cumpărare.

In cazul impozitelor indirecte se poate vorbi de o constrângere de ordin economic, și nu de una de ordin politic, așa cum este în cazul impozitelor directe.

In ceea ce privește impozitele asupra consumului, acestea nu țin seama de principiul echității fiscale, împovărând contribuabilii cu capacitate redusă de plată și favorizându-i pe cei aflați la polul opus.

In anul 2005, legea bugetului de stat a prevăzut un nivel al impozitelor indirecte de 260.734,3 miliarde lei, reprezentând 77.6% din totalul veniturilor fiscale , 73.23% din totalul veniturilor curente și respectiv 72.98% din totalul veniturilor bugetului de stat.

=== Capitolul II ===

2. Preluarea acquis-ului comunitar în materie de impozitare

2.1. Contextul apariției UE

Uniunea Europeană este rezultatul unui process de dezvoltare a integrării europene de peste 50 de ani, idea de bază ce a stat la baza integrării europene fiind aceea că pacea, stabilitatea și prosperitatea europenă pot fi obținute si consolidate prin interdependența economică ascendentă a statelor europene și cooperarea acestora la realizarea unui proiect politic comun de anvergură representând UE.

Dezvoltarea integrării europene a cunoscut un aspect tridimensional : în profunzime (creșterea gradului de integrare ); prin extindere ( aderarea de noi state membre) ; instituțional (pentru a răspunde noilor obiective determinate de progresul continuu al integrării europene).

Dintotdeauna, motorul integrării europene a fost integrarea economică, și anume înlăturarea barierelor din comerț și introducerea liberei circulații a celor doi factori de producție – capitalul și forța de muncă.

2.2. Istoricul și evoluția UE

Extinderea spre Est pe Agenda Consiliului European

Europa a constituit scena unor evenimente majore în ultimii câțiva ani. Destrămarea Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece au modificat profund ordinea politică existentă, marcând prăbușirea vechilor modele ale echilibrului de putere la nivel mondial. In acest nou context, procesul extinderii spre est reprezintă un demers istoric al Uniunii Europene.

Etapele importante ale acestui proces sunt sintetizate în rândurile de mai jos:

Copenhaga, iunie 1993 – criteriile de aderare

Consiliul European de la Copenhaga nu numai că a aprobat principiul extinderii Uniunii Europene spre țările asociate din Europa Centrală si de Est, dar a și definit criteriile pe care țările candidate vor trebui să le îndeplinească pentru a deveni membri ai Comunității.

Aceste criterii se referă la:

Stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, respectul pentru minorități și protecția acestora (criteriul politic);

Existența unei economii de piață funcționale, precum și capacitatea de a face față presiunii concurenței și forțelor pieței din Uniunea Europeană

( criteriul economic );

Capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru al Uniunii, incluzând adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare ( criteriul privind adoptarea acquis-ului comunitar ).

Essen, decembrie 1994 – strategia de pre-aderare

Consiliul European de la Essen a adoptat strategia de pre-aderare menită să pregatească țările care semnaseră acorduri de asociere cu Uniunea Europeană în vederea dobândirii statutului de membru.

Strategia se axeaza pe:

Acordurile Europene ( sau Acordurile de Asociere );

Pregătirea țărilor candidate pentru integrarea în Piața internă a Uniunii;

Dialogul instituțional structurat;

Programul Phare, care constituie instrumentul financiar central al strategiei de pre-aderare.

Consiliul European a solicitat Comisiei să pregătească o Carte Albă privind pregătirea țărilor asociate din Europa Centrală și de Est pentru integrarea în piața internă a Uniunii și să raporteze anual Consiliului de Afaceri Generale asupra progresului înregistrat în implementarea strategiei de pregătire pentru aderare.

Cannes, iunie 1995 – Cartea Albă

Consiliul European de la Cannes a aprobat Cartea Albă privind pregătirea țărilor asociate din Europa Centrală și de Est pentru integrarea în Piața internă a Uniunii, dată publicității de Comisia Europeană în luna mai 1995. Anexa acestui document politic cuprinde un program de îndeplinire a cerințelor pieței unice, program recomandat statelor candidate.

Madrid, decembrie 1995 – criteriul capacității administrative

Consiliul European de la Madrid a subliniat necesitatea adaptării structurilor administrative și juridice ale țărilor candidate, astfel încât să se creeze condițiile pentru integrarea armonioasă a acestor state, și a semnalat că negocierile de aderare vor fi lansate la șase luni după Conferința Interguvernamentală din 1996.

Florența, iunie 1996 – calendarul negocierilor

Consiliul European de la Florența a adoptat un calendar detaliat în ceea ce privește negocierile cu țările Europei Centrale și de Est. Luând act de concluziile Consiliului de la Madrid, a reiterat necesitatea ca opiniile și rapoartele Comisiei pentru fiecare țară candidată să fie puse la dispoziție la șase luni după încheierea Conferinței Interguvernamentale, astfel încât faza inițială a negocierilor cu țarile Europei Centrale si de Est să poată coincide cu începerea negocierilor cu Cipru și Malta.

Dublin, decembrie 1996 – strategia de pre-aderare consolidată

O nouă strategie de pre-aderare, îmbunătățită, a fost adoptată de Consiliul European de la Dublin, în decembrie 1996. Aceasta se adresează tuturor țărilor candidate din Europa Centrală și de Est și valorifică atât instrumentele existente ( Acordurile Europene, Cartea Albă asupra pieței interne, dialogul structurat și programul Phare ), cât și un nou instrument reprezentând piatra de temelie a strategiei – parteneriatele de aderare.

Amsterdam, iunie 1997 – analiza detaliată a opiniei Comisiei

Consiliul European de la Amsterdam a marcat încheierea cu succes a Conferinței Interguvernamentale prin adoptarea Tratatului de la Amsterdam. Consiliul de Afaceri Generale a fost însărcinat să analizeze detaliat opiniile Comisiei cu privire la extindere și la gradul de pregătire a fiecărei țări candidate, opinii ce urmau a fi finalizate în iulie. Pe baza acestei analize, Consiliul urma să prezinte un raport amănunțit Consiliului European de la Luxemburg in decembrie, același an.

Luxemburg, decembrie 1997 – „undă verde” pentru primele negocieri

Consiliul European de la Luxemburg a trasat ca sarcină pentru anii următori pregătirea țărilor candidate pentru aderarea la Uniune și a Uniunii pentru extindere. A fost aprobată analiza Comisiei încorporată în Agenda 2000 și s-a stabilit că îndeplinirea criteriului politic definit la Copenhaga este o condiție esențială pentru deschiderea negocierilor de aderare.

Consiliul a hotărât ca negocierile să înceapă cu cinci țari din Europa Centrală și de Est ( Cehia, Estonia, Polonia, Slovenia și Ungaria ) plus Cipru, urmând ca negocierile cu celelalte cinci țări ale Europei Centrale și de Est să înceapă după ce acestea vor fi înregistrat un progres suficient, în baza parteneriatelor de aderare. Această abordare a luat în considerare două direcții principale: negocierile se vor derula pe principiul conform căruia acquis-ul comunitar se va aplica începând cu data aderării; va fi elaborată o strategie de pre-aderare consolidată pentru a ajuta țările candidate să își alinieze legislația la acquis-ul comunitar în cel mai scurt timp posibil, preferabil înainte de aderare. Procesul de aderare a început efectiv la data de 30 martie 1998, odată cu întrunirea de la Londra a miniștrilor de externe ai Statelor Membre, ai țărilor din europa Centrală și din Est și din Cipru.

Cardiff, iunie 1998 – rapoartele de evaluare inițială

În urma negocierilor de aderare cu Cipru, Cehia, Estonia, Polonia, Slovenia și Ungaria, Consiliul European a luat notă de finalizarea exercițiului de examinare analitică (screening) pentru șapte capitole ale acquis-ului comunitar. De asemenea, s-a trecut la examinarea analitică a acquis-ului pentru Bulgaria, Letonia, Lituania, România și Slovacia.

Comisia a confirmat că, la sfârșitul anului 1998 , va prezenta rapoartele de evaluare inițială a progresului făcut de fiecare țară candidată în îndeplinirea criteriilor de aderare. La solicitarea Consiliului European, rapoartele urmau să includă Cipru și Malta.

În elaborarea rapoartelor referitoare la țările candidate din Europa Centrală și de Est, Comisia și-a propus să analizeze dacă, în lumina criteriilor de la Copenhaga, reformele anunțate au fost transpuse în realitate. De asemenea, Comisia a analizat progresul făcut de fiecare țară candidată în ce privește implementarea acquis-ului și adaptarea structurilor administrative aferente.

Berlin, martie 1999 – cadrul financiar

Consiliul European de la Berlin a ajuns la un acord unanim cu privire la Agenda 2000. Referitor la extindere, acordul a inclus crearea a două instrumente de pre-aderare : un instrument structural ( Ispa ) și un instrument pentru agricultură ( Sapard ). Consiliul European a mai stabilit un cadru financiar pentru aceste instrumente și a decis să dubleze sprijinul financiar pentru pre-aderare începând cu anul 2000.

Consiliul a confirmat programul Phare revizuit ca fiind principalul instrument de intervenție, cuplat la cele două priorități legate de adoptarea acquis-ului, cu 30% din bugetul programului alocat pentru construcția capacității instituționale ( consolidarea structurilor administrative și instituționale ale țărilor candidate ) și 70% pentru finanțarea investițiilor. Instrumentele de pre-aderare structural și agricol urmau să furnizeze finanțare pentru alte proiecte de investiții.

Helsinki, decembrie 1999 – confirmarea importanței procesului de extindere

Consiliul European de la Helsinki a confirmat importanța procesului de extindere, mai ales pentru asigurarea stabilității și a prosperității în Europa. De asemenea, a reafirmat natura inclusivă a procesului, la care 13 țări candidate participă în condiții egale.

Consiliul European de la Helsinki a reiterat faptul că îndeplinirea criteriului politic stabilit la Copenhaga reprezintă o precondiție pentru deschiderea negocierilor de aderare.

Consiliul European a decis să convoace conferințe interguvernamentale bilaterale

( între Uniunea Europeană și fiecare stat candidat ) în luna februarie 2000 în vederea deschiderii negocierilor cu România , Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria și Malta cu privire la criteriile de aderare la Uniunea Europeană și la schimbările care vor trebui aduse tratatelor. Consiliul a luat notă de recenta evaluare de către Comisie a progresului înregistrat de țările candidate ( rapoartele din 13 octombrie 1999 ) . Deși s-au făcut progrese, evaluarea a arătat că unele țări candidate nu vor putea îndeplini criteriile de la Copenhaga într-un orizont mediu de timp.

Nisa, decembrie 2000 – o nouă strategie de extindere

Consiliul European de la Nisa a evidențiat că, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa și cu schimbările instituționale aferente, Uniunea Europeană va putea primi ca noi membri acele țări care vor fi pregătite la sfârșitul anului 2002.

Statele Membre au adoptat o poziție comună, care se va menține în cadrul conferințelor de aderare, referitor la alocarea locurilor în Parlamentul European, la ponderarea voturilor în Consiliu și la structura Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor într-o Uniune cu 27 de membri.

Consiliul European a salutat noua strategie de extindere adoptată de Comisie în luna noiembrie 2000 și a stabilit ca progresul înregistrat în aplicarea acestei strategii să fie evaluat în iunie 2001 la Göteborg. În viziunea Consiliului, „foaia de parcurs”, parte componentă a acestei strategii, cuprinde un cadru indicativ flexibil, care va fi adaptat conform progresului înregistrat de fiecare țară candidată, astfel încât negocierile cu țările cel mai bine pregătite să avanseze mai rapid.

Göteborg, iunie 2001 – progrese în negocieri

Consiliul European de la Göteborg a subliniat importanța crucială a capacității țărilor candidate de a implementa și aplica acquis-ul și a adăugat că țările candidate trebuie să depună eforturi substanțiale pentru consolidarea și reformarea structurilor lor administrative si juridice.

Pe baza progresului înregistrat până la acea dată, Consiliul European a reafirmat rolul „foii de parcurs” ca un cadru de lucru pentru finalizarea cu succes a negocierilor de extindere.

Începând cu primăvara anului 2003, Comisia va include țările candidate și politicile lor naționale în raportul său anual de sinteză.

Laeken, decembrie 2001 – noi membri în 2004

Consiliul European de la Laeken a subliniat hotărârea Uniunii Europene de a finaliza în 2002 negocierile de aderare cu țările candidate care sunt pregătite, astfel încât aceste țări să poată lua parte, ca membri, la alegerile din 2004 pentru Parlamentul European.

A fost adoptată o Declarație și s-a hotărât convocarea unei Convenții privind viitorul Uniunii Europene, la care toate statele candidate vor lua parte, alături de Statele Membre.

Sevilla, iunie 2002 – negocierile intră în faza finală

Consiliul European a apreciat că s-au înregistrat progrese decisive în cadrul negocierilor de aderare derulate în primul semestru al anului, dar a subliniat importanța continuării progreselor în implementarea și aplicarea efectivă a acquis-ului comunitar și a salutat raportul Comisiei referitor la planurile de acțiune vizând îmbunătățirea capacității administrative și juridice a țărilor candidate.

S-a reafirmat că, dacă ritmul actual de progres al negocierilor și al reformelor se va menține, Uniunea Europeană este hotărâtă să încheie negocierile cu Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Cehia și Slovenia până la sfârșitul anului 2002, în ipoteza că aceste țări sunt pregătite pentru a deveni membri ai Uniunii.

În ce privește Bulgaria și România, Consiliul a apreciat progresul realizat de către aceste două țări în ultimele luni, le-a încurajat să continue eforturile de pregătire și a reiterat angajamentul Uniunii de a sprijini pe deplin pregătirea lor pentru aderare, cu posibilitatea sporirii asistenței financiare și a stabilirii unui calendar mai precis pentru aderarea acestor țări, până la sfârșitul anului.

Copenhaga, decembrie 2002 – primele 10 state

S-a decis integrarea în Uniunea Europeană, la 1 mai 2004, a următoarelor state candidate: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Pentru asigurarea unei bune funcționări a Pieței interne, precum și a politicilor Uniunii, statele ce vor adera în 2004 vor beneficiade perioade de tranziție pentru a integra toate mecanismele Uniunii Europene.

Statele Membre și statele ce vor adera în 2004 au stabilit nivelul creditelor pentru agricultură, acțiuni structurale, politici interne și administrație.

În ceea ce privește Cipru, Consiliul european ar prefera reunificarea acesteia înaintea aderării la Uniunea Europeană și încurajează autoritățile cipriote să continue negocierile pe baza propunerilor Secretarului General al ONU. În cazul în care negocierile vor eșua, principiile și regulile comunitare nu se vor aplica părții de nord a insulei.

Șefii de state sau de guverne doresc ca Bulgaria și România să se integreze în Uniunea Europeană în 2007. Pentru aceasta, cele două țări trebuie să-și axeze eforturile pe reforme administrative și judiciare.

Pentru ca Turcia să poată deschide negocierile de aderare, este necesar ca, până în decembrie 2004, guvernul turc să aplice o reformă a legislației, precum și a implementării acesteia, pentru a putea îndeplini criteriile politice de aderare: respectul libertății, democrația, drepturile omului, libertățile fundamentale, statul de drept și stabilitatea instituțiilor.

Atena, aprilie 2003 – Semnarea Tratatului de aderare

Pe 16 aprilie 2003, la Atena, cei 25 de șefi de state sau de guverne ale Statelor Membre și ale statelor în curs de aderare ( Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria ) au semnat Tratatul de Aderare.

Prin Tratatul de Aderare este garantată deplina participare a noilor state membre în cadrul instituțional al Uniunii Europene. Până la 1 mai 2004, la dezbaterile din Parlamentul european, la reuniunile ministeriale și la consiliile europene vor participa observatori din partea noilor state membre, fără drept de vot.

La Tratat a fost anexată o declarație comună a Statelor Membre actuale și viitoare, „O singură Europa”, care definește extinderea ca un proces „continuu, inclusiv și ireversibil”.

Salonic, iunie 2003 – După Europa Centrală, Balcanii

Cele 10 state care vor adera în 2004 sunt încurajate să continue eforturile pentru a fi deplin pregătite să-și asume obligațiile ce decurg din statutul de stat membru. Aceasta presupune și traducerea acquis-ului comunitar.

Consiliul European salută angajamentul asumat de guvernul Turciei de a continua procesul de reformă, în special încheierea lucrărilor legislative restante până la sfârșitul anului 2003 și sprijină eforturile întreprinse pentru a îndeplini criteriile politice de la Copenhaga, pentru a putea deschide negocierile cu Uniunea Europeană.

Consiliul European a confirmat rezoluția Uniunii Europene de a susține pe deplin perspectiva integrării europene a Balcanilor Occidentali, care vor face parte din Uniune de îndată ce vor îndeplini criteriile stabilite la Copenhaga.

S-a decis ca Bulgaria, România și Turcia să participe în calitate de observatori la Conferința interguvernamentală pentru aprobarea tratatului constituțional.

Bruxelles, octombrie 2003 – Noua Politică de Vecinătate

Consiliul European salută progresele înregistrate de inițiativa Noua Politică de Vecinătate, lansată de către Comisia Europeană. Consiliul subliniază în același timp necesitatea de a asigura o abordare cuprinzătoare, echilibrată și proporționată în implementarea acestei inițiative, care să cuprindă și un instrument financiar, spre a răspunde nevoilor de promovare a cooperării trans-frontaliere și regionale/transnaționale la granițele externe ale Uniunii extinse.

Bruxelles, decembrie 2003 – Extinderea în linie dreaptă

Consiliul European remarcă stadiul avansat de ratificare a Tratatului de Aderare cu Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia și Ungaria.

Este subliniată continuitatea și ireversibilitatea procesului de extindere, din care România și Bulgaria fac parte integrantă. În același timp Consiliul European evidențiază progresele înregistrate de-a lungul ultimilor ani, subliniind necesitatea accelerării reformelor menite să compatibilizeze sistemul administrativ și juridic cu cel comunitar. Consiliul încurajează România și Bulgaria să continue pe calea reformelor economice și structurale. Comisia Europeană este invitată să înainteze spre aprobare cadrul financiar pentru România și Bulgaria.

Eforturile Turciei spre accelerarea reformelor necesare începerii negocierilor cu Uniunea Europeană sunt apreciate pozitiv de către Consiliul European. Este însă subliniată necesitatea continuării reformelor, în special în sensul îndeplinirii criteriilor politice stabilite la Copenhaga.

Este reiterată de către Consiliul European dorința de a primi în Uniunea Europeană un Cipru unificat pe cale pașnică până la 1 mai 2004, subliniind rolul important pe care îl are de jucat Turcia în acest proces.

Balcanii de Vest reprezintă o zonă de maxim interes pentru viitorul Uniunii Europene, o serie de Acorduri de Stabilizare și Asociere (ASA) fiind în curs de elaborare sau negociere cu Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru, Albania, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia și Croația.

Bruxelles, martie 2004 – Ultimele pregătiri pentru extindere

Consiliul European accentuează sprijinul pentru acțiunile întreprinse de către Organizația Națiunilor Unite, în sensul unificării pașnice a Ciprului. Consiliul european consideră că o înțelegere viabilă poate fi aplicată până la 1 mai 2004, cerând tuturor părților implicate în procesul de negociere o continuare fermă a discuțiilor. Aderarea unui Cipru unificat la Uniunea Europeană reprezintă dorința reiterată a Consiliului European.

Bruxelles, iunie 2004 – Un nou stat candidat

A fost reiterat obiectivul ca Bulgaria și România să devină membre ale Uniunii Europene în 2007, urmărindu-se încheierea negocierilor până la sfârșitul anului 2004 și semnarea Tratatului de Aderare în 2005. Pentru aceasta, este necesar ca elaborarea textului Tratatului să înceapă în 2004. S-a precizat că Bulgaria a închis toate toate capitolele de negociere restante, iar România a înregistrat progrese în acest sens și s-a subliniat că cele două țări trebuie să acorde o atenție specială îmbunătățirii capacităților administrative și judiciare, continuării reformelor economice și structurale, precum și aplicării complete și conform calendarului convenit a angajamentelor asumate în timpul negocierilor.

Cu privire la Turcia, Consiliul European a evidențiat progresele înregistrate în procesul de reformă, între care amendamentele la Constituție, adoptate în mai 2004 si a declarat că negocierile cu Turcia vor fi deschise în cazul în care Consiliul european din decembrie 2004 va considera că Turcia îndeplinește criteriile politice de aderare.

La reuniunea de la Bruxelles a fost desemnat un nou stat candidat : Croația, hotarându-se organizarea unei Conferințe Interguvernamentale pentru deschiderea negocierilor la începutul anului 2005. Consiliul european a cerut Comisiei Europene elaborarea unei strategii de pre-aderare care să includă și prevederi financiare.

2.3. Situația relațiilor dintre Uniunea Europeană și România

2.3.1. Desfășurarea negocierilor de aderare

In contextul dialogului permanent cu Președinția în exercițiu a Consiliului UE și cu serviciile Comisiei Europene, au fost înregistrate progrese considerabile în procesul de negociere. Eforturile de accelerare a pregătirilor interne au fost continuate în vederea închiderii provizorii a capitolelor deschise, acordându-se atenție specială îndeplinirii angajamentelor asumate în timpul negocierilor.

Astfel, în cadrul Conferinței de Aderare România-UE din 30 iunie 2004, a fost închis provizoriu cap. 14 – Energie. De asemenea, negocierile pentru o parte a cap. 31 – Diverse au fost finalizate cu ocazia Conferinței de Aderare România – UE din data de 15 iunie 2004.

Angajamentele din documentele de poziție pe baza cărora s-a închis provizoriu cap. 14 – Energie au o contribuție deosebită datorită implicațiilor asupra dezvoltării economice, prin reducerea arieratelor, privatizarea în sectorul energetic, creșterea ratei de încasare a facturilor și a disciplinei financiare și acordarea ajutoarelor de stat în conformitate cu criteriile stabilite de acquis, liberalizarea completă a sectorului energetic până la data aderării și crearea condițiilor de acces la rețea care să permită schimburile transfrontaliere cu statele membre ale Uniunii Europene.

In ceea ce privește cap. 31 – Diverse, au fost finalizate negocierile privind participarea României la Banca Centrală Europeană (BCE), Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel (FCCO), Fondul European de Dezvoltare (FDE), Banca Europeană de Investiții (BEI), precum și Facilitatea de Tranziție pentru construcție instituțională (FCTI). Celelalte aspecte privind acest capitol vor fi negociate în faza finală a procesului de negociere.

Astfel au fost închise provizoriu de către România 25 capitole de negociere.

De asemenea, au fost transmise oficial Conferinței de Aderare România – UE următoarele documente: cap. 3 – Libera circulație a serviciilor – Document de informații suplimentare; cap. 6 – Concurența – Document de informații suplimentare; cap. 21 – Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale – Documentul de poziție complementar; cap. 22 – Protecția mediului înconjurător – Documentul de poziție complementar, însoțit de 7 Planuri de Implementare și un Document de informații suplimentare; cap. 24 – Justiție și Afaceri Interne – Documentul de poziție complementar II; cap. 31 – Diverse – Document de informații suplimentare privind acordarea facilităților Cash Flow și Schengen.

Cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles din iunie 2004 a fost reafirmată decizia semnării Tratatului de Aderare cât mai devreme posibil în anul 2005. In acest scop, a fost creat un grup de lucru și a fost inițiat procesul de elaborare a Proiectului Tratatului de Aderare, începând colaborarea cu Comisia Europeană pentru pregătirea textelor ce vor fi prezentate Consiliului European.

2.3.2. Evoluții recente în relațiile bilaterale

2.3.2.1. Dialogul politic

Dialogul politic România – UE și-a menținut caracterul intensiv, el derulându-se atât la nivel guvernamental, cât și pe dimensiunea parlamentară. Dialogul a vizat continuarea consultărilor pentru finalizarea negocierilor de aderare și prezentarea progreselor în pregătirea pentru aderare, dar a reprezentat și un exercițiu de inițiere a trasării profilului României într-o Europă extinsă.

In contextul accelerării eforturilor autorităților române în vederea finalizării negocierilor de aderare cu UE, au fost organizate noi reuniuni ale Conferinței de aderare, atât la nivel de Negociator Șef (4 și 30 iunie 2004), cât și ministerial (15 iunie 2004). Evoluția negocierilor de aderare a ocupat o poziție principală pe agenda Reuniunii trilaterale România – Președinția olandeză a Consiliului UE – Comisia Europeană (Bruxelles, 12 iulie 2004).

La 15 iunie 2004, s-a desfășurat la Luxemburg Consiliul de Asociere UE -România, prezidat, conform principiului rotației, de ministrul afacerilor externe al României, în cadrul căruia a avut loc un dialog de substanță privind stadiul pregătirii pentru aderare, cu participarea președinției irlandeze, a comisarului european pentru extindere, Gunter Verheugen și a reprezentanților statelor membre.

In perioada 21-23 iunie 2004, Comisarul European pentru extindere, Günter Verheugen s-a aflat în vizita în România, unde a avut întrevederi cu înalți oficiali români, reiterând sprijinul UE pentru calendarul de aderare a României. De asemenea, premierul român a efectuat o vizită oficială în Olanda (23-24 iulie 2004), examinând împreună cu omologul său olandez principalele repere ale procesului de aderare al României la UE pe parcursul Președinției olandeze.

Noi contacte la nivel sectorial au fost ocazionate de vizita în România a comisarilor europeni pentru politica regională, Jacques Barrot și Peter Balasz (5 iulie), precum și de participarea României la Reuniunea informală a miniștrilor UE pentru dezvoltare (31 mai – 1 iunie 2004, Dublin) și la Consiliul informal al miniștrilor UE pentru afaceri sociale (8-9 iulie 2004).

Pe linie parlamentară, în perioada 2 – 3 iulie 2004, la Haga, România a participat la Conferința președinților de parlamente din UE cu statele candidate. In calitate de viitor membru UE, delegația României a participat la reuniunea CIG (17 iunie 2004), desfășurată în marja Consiliului European de vară (16-17 iunie 2004) și a salutat adoptarea noului Tratat Constituțional al UE, la elaborarea căruia a participat activ pe parcursul întregului proces.

România a continuat să-și coordoneze acțiunile pe plan extern cu cele ale UE. Astfel, la 6 iulie 2004., România a luat parte la reuniunea Comitetului Consultativ Informal Comisia Europeană – Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, în calitatea sa de Președinte în Exercițiu al Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.

In ceea ce privește măsurile rezultate din angajamentele României în procesul de aderare ce trebuie îndeplinite în cursul anului 2005, acestea vizează:

Reducerea evaziunii fiscale în domeniul accizelor în cazul produselor alcoolice, prin întărirea mecanismelor și structurilor de control : (RCE)

Întărirea funcției de control fiscal în Ministerul Finanțelor Publice, prin derularea proiectului de twinning Phare 2002

Elaborarea de noi metodologii de inspecție fiscală în diferite domenii de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală

Organizarea și desfășurarea pregătirii profesionale pentru un număr de 300 de inspectori fiscali pe baza a două module, în cadrul proiectului de twinning Phare 2002 ( aceste măsuri trebuie îndeplinite până în noiembrie 2005)

Întărirea capacității administrative în domeniul colectării veniturilor, a funcțiilor de control și de audit:

Implementarea noului sistem de administrare a creanțelor fiscale (până în decembrie 2005)

Definitivarea propunerilor legislative privind măsurile speciale pentru întărirea capacității de colectare a veniturilor bugetare pe calea executării silite (până în martie 2005)

Implementarea indicatorilor de performanță în domeniul recuperării arieratelor prin executare silită (până în martie 2005)

Urmărirea în execuție a indicatorilor de performanță privind executarea silită prin raportări periodice :

la data de 31.03.2005 (până în mai 2005)

la data de 30.06.2005 (până în august 2005)

la data de 30.09.2005 (până în noiembrie 2005)

Urmărirea operativă, pe baza cererilor înaintate de către organele fiscale, a declanșării procedurilor de reorganizare și faliment în cazul contribuabililor asupra cărora măsurile de executare silită nu mai dau rezultate:

la data de 31.03.2005 (până în aprilie 2005)

la data de 30.06.2005 (până în iulie 2005)

la data de 30.09.2005 (până în octombrie 2005)

Monitorizarea reducerii arieratelor la marii contribuabili (452) stabiliți de comun acord cu FMI:

la data de 31.12.2004 (pănă în februarie 2005)

la data de 31.03.2005 (până în mai 2005)

la data de 30.06.2005 (până în august 2005)

la data de 30.09.2005 (până în noiembrie 2005)

Reorganizarea administrării marilor contribuabili în cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (până în iunie 2005)

Stabilirea cadrului procedural și a indicatorilor de performanță pentru marii contribuabili administrați de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (până în iunie 2005)

Monitorizarea arieratelor bugetare la nivelul ANAF în concordanță cu raportările trimestriale privind contabilitatea creanțelor bugetare:

la data de 31.12.2004 (până în februarie 2005)

la data de 31.03.2005 (până în mai 2005)

la data de 30.06.2005 (până în august 2005)

la data de 30.09.2005 (până în noiembrie 2005)

Monitorizarea lunară a realizării veniturilor bugetare administrate de ANAF din veniturile bugetare stabilite în legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat:

pentru luna ianuarie 2005 (până în februarie 2005)

pentru luna februarie 2005 (până în martie 2005)

pentru luna martie 2005 (până în aprilie 2005)

pentru luna aprilie 2005 (până în mai 2005)

pentru luna mai 2005 (până în iunie 2005)

pentru luna iunie 2005 (până în iulie 2005)

pentru luna iulie 2005 (până în august 2005)

pentru luna august 2005 (până în septembrie 2005)

pentru luna septembrie 2005 (până în octombrie 2005)

pentru luna octombrie 2005 (până în noiembrie 2005)

pentru luna noiembrie 2005 (până în decembrie 2005)

In ceea ce privește cooperarea administrativă și asistența reciprocă, este necesară creșterea eforturilor în domeniul IT pentru asigurarea înterconectivității (RCE)

Elaborarea cadrului legal pentru sistemele VIES și SEED (până în noiembrie 2005)

Desfășurarea de seminarii informatice legate de problemele ridicate de procesul de implementare a sistemelor VIES și SEED și cu drepturile și obligațiile administrației fiscale române ca parte implicată în schimbul de informații în domeniul TVA și accizelor (în special pentru personalul din teritoriu) (până în noiembrie 2005)

Determinarea gradului de descentralizare funcțională și teritorială a Biroului Central de Legături, incluzând maniera de dependență (ierarhică sau nu) a serviciilor teritoriale (până în noiembrie 2005)

2.3.2.2. Aplicarea Acordului European

Relațiile comerciale ale României cu UE și-au menținut trendul ascendent în primele 6 luni ale anului 2004. Exportul a crescut cu 20,7% (situându-se la un nivel de 9014,07 milioane euro), iar importul cu 22,01% (fiind în valoare de 11974,26 milioane euro) comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2003. Balanța comercială a României în relația cu UE-25 în semestrul I 2004 a înregistrat un sold negativ de 1149,82 milioane euro.

2.3.3. Acquis-ul comunitar – Capitolul 10 „Impozitarea”

Negocierile cu privire la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinței de aderare România – UE din 26 octombrie 2001 și au fost închise provizoriu în timpul Conferinței de aderare din 2 iunie 2003.

În data de 26 noiembrie 2004 România a redeschis și închis provizoriu Capitolul 10 – Impozitarea prin formularea poziției față de acquis-ul adoptat ulterior închiderii capitolului, respectiv în anul 2003.

Pe parcursul negocierilor au fost transmise următoarele documente:

Documentul de Poziție CONF – RO 29/01

Documentul de Poziție Complementar CONF RO 42/02

Documentul de Poziție Complementar II CONF – RO 06/03, ce înlocuiește Documentul de poziție complementar CONF – RO 42/02.

Uniunea Europeană a prezentat la 2 iunie 2003, ca răspuns la Documentul de poziție complementar II, Documentul de poziție comună CONF-RO 13/03 prin care se propune închiderea provizorie a capitolului.

Documentul de Poziție Complementar III CONF – RO 41/04.

La 26 noiembrie 2004 Uniunea Europeană a prezentat Documentul de Poziție Comună CONF – RO 46/04.

În ceea ce privește instituțiile membre ale delegației sectoriale, acestea erau compuse din:

Ministerul Finanțelor Publice ( integrator de capitol)

Direcția Generală a Vămilor

Consiliul Concurenței

2.3.3.1. Prezentarea acquis-ului

Obiectivul principal al tratatului CEE îl constituie crearea pieței comune bazate pe concurența loială cu caracteristici similare unei piețe naționale. Procesul armonizării impozitelor indirecte în cadrul Comunității, potrivit art. 93 al Tratatului, are în vedere acele măsuri care sunt necesare în vederea garantării funcționării Pieței Interne, prin prevenirea distorsionării concurenței și desființării obstacolelor din calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor.

În ceea ce privește legislația secundară, acquis-ul în acest domeniu este împărțit în următoarele domenii:

Impozitarea indirectă – ea presupune în primul rând armonizarea legislației în ceea ce privește TVA-ul și accizele.

Primul pas a fost inițiat în 1967, prin înlocuirea impozitelor cumulative în cascadă aplicate până atunci de Statele Membre cu o taxă pe valoarea adăugată, necumulativă, care se aplică în toate stadiile producției și comercializării. Drept urmare, a fost introdusă o taxă generală de consumație în toate Statele Membre, care s-a bazat pe principiul că taxa pentru bunuri și servicii este direct proporțională cu prețul, indiferent de numărul tranzacțiilor desfășurate în cadrul procesului de producție și de distribuire înainte de faza în care taxa a fost percepută.

Rezultatul acestui proces inițial a fost adoptarea și implementarea Directivei a șasea, referitoare la TVA 77/388 CEE, care stabilește definițiile majore și principiile impozitării cu TVA.

Al doilea pas a constat în abolirea controlului fiscal la frontierele interne ale Comunității. Astfel, au fost eliminate taxele la import și ameliorate cele la export în comerțul din cadrul Comunității. Regimul TVA astfel rezultat este cel care se aplică în Uniune începând cu 1 ianuarie 1993.

În ceea ce privește acquis-ul referitor la accize, acesta cuprinde reglementări privind produsele din tutun, băuturi alcoolice și produse energetice și electricitate.

Legislația în vigoare prevede nivelul minim al accizelor care trebuie percepute pentru aceste produse. În conformitate cu legislația comunitară, aceste produse sunt supuse accizelor indiferent dacă provin dintr-un alt stat membru sau țări terțe, iar accizele sunt percepute în statul în care sunt consumate, la nivelul ratei aplicate în statul respectiv.

În ceea ce privește circulația bunurilor supuse accizelor, piatra de temelie o constituie sistemul de antrepozitare, conform căruia, bunurile supuse accizarii pot fi produse și stocate în regim de suspendare.

Cooperarea administrativă și asistența reciprocă reprezintă o trăsătură importantă a cooperării în ceea ce privește piața internă. Legislația comunitară în acest domeniu furnizează instrumente pentru evitarea evaziunii fiscale, permițând statelor membre să obțină informații despre agenții economici din alte state membre atât automat, cât și la cerere. Tocmai în vederea realizării acestui scop se derulează o serie de programe menite să întărească eforturile statelor membre pentru evitarea evaziunii fiscale în ceea ce privește TVA-ul și accizele.

Impozitarea directă – acquis-ul în acest domeniu are în vedere aspectele legate de impozitarea corporațiilor și a impozitelor de capital. Măsurile din acest domeniu țintesc facilitarea cooperării administrative între autoritățile naționale și înlăturarea obstacolelor întâmpinate de firmele cu activitate transfrontalieră.

Codul de conduită pentru impozitarea afacerilor constituie un angajament politic al Statelor Membre privind stoparea eventualelor măsuri fiscale dăunătoare. Statele Membre se angajează să nu introducă măsuri contrare Codului de conduită și să examineze propria legislație în concordanță cu prevederile acestuia și, respectiv, amendarea acesteia dacă este cazul.

2.3.3.2. Poziția României față de acquis

România acceptă integral acquis-ul comunitar privind capitolul 10 – Impozitarea, în vigoare la data de 31 decembrie 2002 și se angajează să ia măsurile necesare în vederea implementării efective a acestuia până la data aderării.

România a obținut următoarele derogări/perioade de tranziție:

O derogare de la aplicarea art. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce privește aplicarea pragului de impozitare de 35.000 EURO cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA.

O derogare – potrivit art. 28 alin. 3 (b) și Anexei F pct. 17 – pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internațional de persoane.

O perioadă de tranziție de 3 ani, până la 31 decembrie 2009, în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la țigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind țigaretele.

O derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe, obținute de fermieri și destinate autoconsumului, echivalent a 50 litri băuturi spirtoase/gospodărie/an, cu concentrație de 40% în volum, prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România.

În Documentul de poziție complementar III, România prezintă poziția față de acquis-ul adoptat în cursul anului 2003. De asemenea prin acest document de poziție România solicită perioade de tranziție pentru transpunerea acquis-ului 2003, după cum urmează:

Pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziție de 4 ani de la data aderării, respectiv până la data de 01.01.2011, de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce privește aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I – Tabelul A din directivă;

Pentru motorină utilizată drept carburant pentru mașini: o perioadă de tranziție de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 01.01.2013, de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce privește aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I – Tabelul A din directivă;

Pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziție de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 01.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce privește aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I – Tabelul C din directivă;

Pentru păcură: o perioadă de tranziție de 3 ani de la data derării, respectiv până la data de 01.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce privește aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I – Tabelul C din directivă pentru păcura utilizată în sistemul de termoficare;

Pentru păcură: o perioadă de tranziție de 2 ani de la data aderării, respectiv până la data de 01.01.2009, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce privește aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I – Tabelul C din directivă pentru păcură, cu excepția celei utilizate în sistemul de termoficare;

Pentru electricitate folosită în scopuri comerciale și necomerciale: o perioadă de tranziție de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 01.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce privește aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I – Tabelul C din directivă;

Pentru eliminarea impunerii redevențelor și a dobânzilor plătite între societățile cu sediul într-un stat membru, o perioadă de tranziție de 4 ani, respectiv până la data de 31.12.2010, de la aplicarea art. 1 din directiva nr.49/2003/CE, privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăților de dobândă și de redevențe efectuate între companii asociate din diferite State Membre.

2.4. Principalele angajamente asumate în negocieri

Inchiderea provizorie a capitolului 10 – Impozitarea a fost posibilă datorită progreselor obținute de România în cursul anului 2002 în domeniu, progrese înregistrate în cele trei domenii de bază ale acestui capitol: taxa pe valoarea adăugată, accize și impozitul pe profit.

România și-a asumat angajamentul referitor la Codul de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor, respectiv a faptului că România va introduce numai măsuri fiscale noi în conformitate cu principiile acestuia și că le va elimina pe cele existente până la data aderării.

Până în prezent, România și-a îndeplinit angajamentele asumate pe parcursul negocierilor la acest capitol.

Armonizarea legislației naționale cu prevederile comunitare va continua, în acest sens România prezentând calendare detaliate cuprinzând termenele de preluare a acquis-ului.

Astfel, în domeniul TVA, măsurile vizează armonizarea completă, până la data aderării a scutirilor de TVA, precum și introducerea în legislația națională a unor regimuri speciale de TVA aplicabile producătorilor agricoli, obiectelor de artă, etc.

În ceea ce privește accizele, calendarele elaborate prezintă etapele creșterii nivelurilor accizelor în vederea atingerii minimelor impuse de legislația europeană la cele trei categorii de produse accizabile, respectiv: alcool, țigări și produse energetice și electricitate.

Un pas decisiv în procesul de aliniere a legislației românești cu prevederile comunitare l-a constituit adoptarea Codului Fiscal și a Codului de Proceduri Fiscale ce au contribuit la îmbunătățirea transparenței și a coerenței mediului legislativ, precum și la continuarea procesului de transpunere a legislației comunitare prin definirea persoanei impozabile, eliminarea, respectiv introducerea anumitor scutiri de TVA în concordanță cu acquis-ul, introducerea sistemului de antrepozitare fiscală și utilizarea principiilor Codului de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor în ceea ce privește legislația referitoare la impozitele directe, etc.

Actele normative pentru implementarea angajamentelor României în procesul de aderare urmăreau:

Îmbunătățirea sistemului de rambursare a TVA, în scopul reducerii întârzierilor de plată și pentru combaterea fraudelor: (RCE)

Adoptarea Ordinului Ministrului Finanțelor Publice privind îmbunătățirea sistemului de indicatori pentru stabilirea gradului de risc fiscal (până în decembrie 2005)

Adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea unor măsuri speciale pentru reducerea evaziunii fiscale în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă și băuturilor spirtoase, al produselor din tutun și al uleiurilor minerale (până în iulie 2005)

Stabilirea regimurilor speciale de TVA pentru producătorii agricoli, concomitent cu eliminarea scutirii de TVA pentru producătorii agricoli individuali, a regimurilor speciale pentru micii întreprinzători și obiectele de artă, de colecție sau antichități (până în decembrie 2005)

Introducerea în legislația națională a unor noi prevederi cu privire la rambursarea TVA în vederea armonizării cu Directiva 79/1072/CEE, cu aplicabilitate la data aderării (până în decembrie 2005)

Introducerea în legislația națională a prevederilor referitoare la livrările intracomunitare, cu aplicabilitate la data aderării (până în decembrie 2005)

Eliminarea scutirii de TVA pentru vânzarea de licențe de filme sau de programe, drepturi de difuzare similare, destinate activității de radio și televiziune (până în decembrie 2005)

Majorarea accizelor la produsele accizabile conform calendarelor stabilite în documentele de negociere

Introducerea în Codul Fiscal a prevederilor necesare pentru aplicarea Directivei nr.48/2003/CE privind impunerea venitului din economii sub forma plăților de dobândă (până în decembrie 2005)

Elaborarea legislației secundare (prevederi de reglementare și administrative necesară punerii în aplicare a Directivei nr. 48/2003/CE privind impunerea venitului din economii sub forma plăților de dobândă (până în decembrie 2005).

2.5. Armonizarea fiscală

În general, armonizarea fiscală are în vedere situația în care contribuabilii suportă cote de impunere similare sau identice, indiferent de locul în care muncesc, economisesc, investesc sau își desfășoară activitatea.

La nivel european, armonizarea reprezintă o modalitate de realizare a coordonării fiscale în cadrul UE, respectiv de adoptare de către statele membre sau a celor ce urmează să devină membre a unor poziții comune în raport cu anumite politici fiscale.

Sunt cunoscute două căi de realizare a armonizării:

Armonizarea fiscală explicită – întâlnită atunci când statele stabilesc, de comun acord, cote minime de impunere sau hotărăsc aplicarea unei cote unice. De exemplu, UE a propus statelor membre să impună o cotă minimă de TVA de 15% (maxim 25%).

Armonizarea fiscală implicită – constă în impunerea cetățenilor care realizează venituri în alte jurisdicții fiscale. Această politică de „impunere globală” presupune ca fiecare guvern să colecteze informații financiare despre nerezidenți și să ofere aceste informații autorităților străine.

Pe plan internațional există două inițiative importante de armonizare fiscală:

Inițiativa OCDE cunoscută și sub numele de „Competiție fiscală dăunătoare”, prin intermediul căreia sunt analizate consecințele „dăunătoare” ale competiției fiscale și sunt propuse câteva soluții pentru eliminarea acestora. Prin această inițiativă, OCDE identifică peste 40 de paradisuri fiscale (caracterizate prin reguli stricte de confidențialitate, lipsa unui schimb de informații eficient etc.) și recomandă relaxarea regulilor de confidențialitate și îmbunătățirea schimbului de informații pentru ca țările cu un grad ridicat de fiscalitate să poată „urmări” și impune capitalurile volatile, îndreptate către aceste zone.

Inițiativa UE cuprinde o serie de directive referitoare atât la coordonarea impozitelor directe, cât și la armonizarea celor indirecte. De exemplu, Directiva Economiilor, ce intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2005, face referire la armonizarea impunerii veniturilor din economii (depozite bancare sau alte investiții asemănătoare). Astfel, tuturor statelor membre, la care se adaugă încă șase state ce nu aparțin UE, li se cere fie să adopte stopajul la sursă pentru veniturile nerezidenților, fie să adune informații despre acestea, pe care să le înainteze apoi statelor interesate în vederea impunerii.

Alinierea politicii fiscale din România la condițiile UE

Aderarea României la Uniunea Europeană în calitate de membru cu drepturi depline a impus printre altele, reforma finanțelor publice. În aceste condiții este necesară restructurarea și reorganizarea acestora în scopul sporirii structurilor existente, precum și crearea unui nou cadru legislativ, aliniat la cerințele Uniunii Europene.

După cum se afirmă în Raportul de Țară al Comisiei Europene 2003, „un progres legislativ limitat a fost înregistrat în privința TVA”. Alinierea rămâne incompletă într-o serie de domenii, cum ar fi cel al scutirilor, persoane impozitabile, exigibilitatea TVA, locul impozitării, importuri, plata TVA, precum și introducerea tuturor schemelor speciale de TVA prevăzute în acquis.

Deși legislația recentă referitoare la accize reprezintă un progres, este nevoie de sporirea eforturilor în acest sens ( în special adoptarea de legislație în domeniul scutirilor, a cotelor accizelor și structura de produse accizabile armonizate ). Incompatibilități cu acquis-ul privesc, de asemenea, regulile pentru exigibilitatea accizelor, a pierderilor și a neregularităților. Sunt în curs de adoptare legislația referitoare la circulația în regim suspensiv a produselor purtătoare de accize, și în particular, prevederile legate de antrepozitarea fiscală”.

România trebuie să continue alinierea legislației referitoare la impozitarea directă la acquis-ul comunitar. Revizuirea legislației fiscale trebuie continuată, în vederea eliminării eventualelor măsuri de impozitare dăunătoare, astfel încât să corespundă principiilor din Codul de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor, după aderare, în aceeași manieră ca și actualele state membre.

Deși au fost depuse eforturi anterior publicării Raportului de Țară din 2003, capacitatea administrativă a autorităților române cu competențe în domeniul impozitării rămâne slabă, în vreme ce fraudele legate de rambursările de TVA sunt semnificative. Colectarea veniturilor și sistemul de rambursare necesită îmbunătățiri majore; este necesară și dezvoltarea unui sistem de audit eficient, bazat pe analize de risc.

O prioritate sporită trebuie acordată și elaborării și aplicării Codului de Etică, cod care să trateze problemele legate de corupție și îmbunătățirea practicilor administrative.

În privința interconectivității, deși au fost puse bazele pentru elaborarea Sistemului de Schimb de Informații referitor la TVA, România trebuie să facă eforturi suplimentare pentru finalizarea acestei sarcini și îndeplinirea obligațiilor stabilite de acquis.

Raportul de Țară (2004) elaborat de Fondul Monetar Internațional are prevăzut un capitol de politică fiscală ce are în vedere alinierea politicii fiscale din țara noastră la condițiile UE. Astfel, sunt prevăzute următoarele (paragrafele 10- 14 din capitolul Politica fiscală):

(10). Autoritățile au convenit asupra necesității întăririi măsurilor fiscale în amintirea anului 2004, pentru a încetini cererea internă. In lumina supraperformanței venitului previzionat la cca 1% din PIB, Comisia a aminitit autorităților despre angajamentele referitoare la economisirea tuturor veniturilor care sunt peste cele previzionate în bugetul suplimentar. Autoritățile au fost inițial reticente în ceea ce privește acceptarea unui deficit mai mic pe baza faptului că deficitul de cont curent era conform programului. De asemenea au confirmat că aprobarea în iulie a unui buget suplimentar care reduce deficitul previzionat pentru 2004 de la 3% din PIB la 2,1% din PIB, ar face foarte dificilă reducerea ulterioară a deficitului previzionat la 1,1% din PIB.

Acceptând presiunea generată de cererea internă și nevoia de a susține obiectivul de dezinflație, autoritățile au propus să economisească aproape jumătate din excesul de venit. In acest context, ele au cerut acoperirea deficitului guvernamental de 1,6% din PIB. Aceasta ar duce la o creștere a cheltuielilor guvernamentale cu 0,.3% din PIB în raport cu primul buget suplimentar, descris în paragraful 13. Autoritățile locale, care de asemenea beneficiază de venituri mai mari, și peste care guvernul central are control limitat, sunt așteptate să își mărească cheltuielile cu aproape 0,2% din PIB în comparație cu bugetul suplimentar. Autoritățile s-au angajat să economisească orice excedent de venit și să ia în considerare eventualele diminuări ale cheltuielilor în contul anului 2004 dacă balanța contului curent s-ar deteriora.

(11). Autoritățile au convenit asupra necesității consolidării sectorului public în 2005. Pentru a obține un deficit al balanței de plăți externe aproape neschimbat, datorită investitților în sectorul privat care cresc și ratei economiilor care scade în timp ce veniturile cresc în continuu, deficitul sectorului public larg (incluzând societățile cu capital de stat – SCS) se preconizează că se va reduce relativ la PIB cu aproape 0.7 % în 2005. Majoritatea modificărilor vor veni din balanța economii-investitții a SCS – urilor, în primul rând prin creșterea prețurilor la energie electrică și prin implementarea unei politici salariale stricte, ambele măsuri urmând să ducă la reducerea gradului de îndatorare netă a SCS-urilor. Deficitul guvernamental general este stabilit la 1,5% din PIB, sau cu 0,1% mai mic decât în 2004. Autoritățile consideră că modificările minore din 2005 sunt corespunzătoare având în vedere creșterea previzionată mai mică în 2005 și limitele impuse de deja anunțatele reforme fiscale. Mai mult, acestea au avut în vedere ca performanța fiscală a țării este mai bună comparabil cu cea a țărilor din regiune care au acces la UE recent.

(12). Autoritățile au subliniat importanța scăderii impozitelor. Acestea au afirmat că această scădere se aliniază ultimelor tendințe din regiune și reduc presiunile în ceea ce privește scutirea impozitării profitului reinvestit. Reducerea impozitării veniturilor, respectiv a profiturilor la cel mai mic procent de până acum a fost planificată pentru a intensifica distribuția echitabilă a profiturilor rezultate în urma recentei creșteri, în timp ce contribuțiile sociale sunt încă la niveluri înalte. Autoritațile au văzut aceste măsuri ca fiind necesare pentru a îmbunătăți climatul de afaceri și a întări poziția competitivă a României. O parte din pierderile veniturilor la buget rezultate în urma scăderii acestor impozite va fi suportată din o creștere substanțială a accizelor și de introducerea unui impozit pe teren. Mai mult, bugetul anului 2005 va beneficia de o creștere substanțială și datorită eliminării impozitului pe profiturile rezultate din activitațile de export începând cu anul 2004. Membrii Comisiei susțin reducerea contribuțiilor sociale, sugerând o reducere graduală în impozitul pe venit și profit și se opune scutirii impozitării profiturilor reinvestite. Autoritățile s-au împotrivit diminuării impozitului pe venitul persoanelor fizice în mod gradual în mare parte datorită faptului că și-au luat deja un angajament public, dar au fost de acord să amâne o creștere referitoare la excepțiile create pana in 2006. In ceea ce priveste impozitul pe profit, autoritățile au agreat să introducă nici o excepție pentru profitul reinvestit. Membrii Comisiei au reafirmat importanța abținerii de la introducerea unui TVA redus. Pentru a reduce riscurile în ceea ce privește bugetul pe 2005, autoritățile au agreat să monitorizeze performanța venitului îndeaproape în lunile următoare și s-au angajat să mute termenul pentru modificările accizelor de la 1 Iulie 2005 la 1 Martie 2005 dacă este necesar.

(13). Bugetul anului 2005 prevede o reducere a cheltuielilor principale referitoare la PIB cu 0.3%, susținută de o serie de reforme fiscale. Acest fapt se datorează reducerii subvenționării sectoarelor miniere și feroviare, datorate efectelor pozitive ale procesului de restructurare efectuat cu forțe proprii de către acestea. In ceea ce privește politica salariala, bazata pe sugestiile Bancii Mondiale, structura salariala va fi intocmita cu obiectivul clar de stimulare a a celor mai bine pregatiti lucratori din sectorul public. Bugetul prevede o creștere medie nominală salarială de 12%, ceea ce implică aproape aceleași cheltuieli salariale raportate la PIB în comparație cu anul 2004. Vor fi implementate o serie de măsuri cu privire la reforma socială în ceea ce-i privește pe pensionari, ceea ce nu va duce le economisiri imediate, ci vor concura la asigurarea sistemului de pensii. Principalele cheltuieli vor avea o pondere neschimbată în PIB comparativ cu anul 2004, în timp ce se vor face eforturi pentru a reduce restanțele din sectorul sanitar și a iniția o reformă în acest sector.

(14). Membrii comisiei au câteva îngrijorări referitoare la planul de cheltuieli, în special în ceea ce privește fezabilitatea și realismul lor pe termen mediu. De asemenea, planurile pentru cheltuielile principale nu sunt încă finalizate, deoarece s-ar putea ca sursele de acoperire a acestora să nu fie suficiente pentru nevoile infrastructurii . Cheltuielile trebuie să fie bine planificate pentru a pregăti investitțile majore legate de aderarea la UE. Mai mult, subvențiile pentru căldură pentru producători și pentru familiile cu venituri mici ar putea fi reduse. Autoritățile au confirmat că planul de cheltuieli li se pare realist și dacă presiunea cheltuielilor se va materializa, aceasta va fi rezolvată prin planul actual de cheltuieli.

=== Capitolul III ===

3. Armonizarea accizelor din România la condițiile UE

3.1. Cadrul general

O mare parte a veniturilor bugetului de stat sunt prelevate din accize. Alături de accizele provenite de la produsele petroliere, un loc însemnat este ocupat de către accizele pe produsele din tutun.

Alături de taxele generale pe vânzări, accizele sau taxele speciale de consumație sunt taxe de consumație.

Accizele sunt așezate asupra unor produse ce se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de către cumpărători cu altele, pentru ca astfel impozitul să aibă în mod constant un randament fiscal cât mai ridicat. De aceea accizele sunt instituite asupra unor produse cu cerere inelastică.

In România intâlnim accizele pe produse precum: produse petroliere, produse din tutun, cafea, confecții din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur și/sau platină, autoturisme, parfumuri, ape de colonie și ape de toaletă, aparate video de înregistrat sau de reprodus, camere video, cuptoare cu microunde, telefoane mobile, aparate pentru conditionat aer.

Pentru a contracara extinderea evaziunii fiscale frauduloase (fapt dovedit prin scăderea alarmantă a veniturilor bugetare provenite din accize), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/1998 prevede ca de la 1 ianuarie 1999 să se treacă la:

Stabilirea de accize în lei/U.M.;

Actualizarea trimestrială (prin ordin al ministrului finanțelor) a nivelului accizelor stabilite în lei, în functțe de evoluția ratei inflației și a cursului de schimb valutar .

Pentru a se alinia la prevederile comunitare privind accizele, România trebuie să ia măsuri pentru încadrarea nivelului accizelor în limitele minime comunitare pentru produsele armonizate.

3.2. Accizele în contextul Uniunii Europene

În ceea ce privește accizele, reglementările comunitare instaurează un regim definitiv și general asupra deținerii, circulației și controlului produselor supuse accizelor. Accizele nu se determină în mod aleator, ci se ține seama de principiul destinației (al țării în care sunt consumate produsele).

Merită reținut faptul că în cadrul Uniunii Europene reglementările comunitare prezintă valabilitate pentru o serie de produse supuse accizelor printr-un regim comun (produse supuse accizelor armonizate), dar există și o serie de produse supuse accizelor pe baza dorințelor fiecărui stat membru.

Produsele supuse reglementările comunitare în ceea ce privește accizele se încadreaza în trei mari grupe:

uleiuri minerale;

alcool și produse alcoolice;

tutun și produse din tutun.

Regimul aplicabil acestor produse “accizabile” a intrat în vigoare după 1 ianuarie 1993, el încadrându-se în strategia globală de armonizare a impozitelor indirecte. Produsele supuse reglementărilor comunitare pot circula într-un regim accizabil suspensiv și fără control între statele comunitare, urmând ca ele să fie impozitate în statul în care ele sunt consumate. Această circulație a produselor accizabile în regim suspensiv se realizează prin intermediul antrepozitelor fiscale, fiind necesară și însoțirea acesteia de documente fiscale.

Printre obiectivele urmărite de reglementările comune cu privire la accize se numără:

instituirea unei asiete comune în ceea ce privește impozitarea;

stabilirea unui prag minim al accizării pentru fiecare categorie de produse (acciza minimă a intrat în vigoare pentru prima oară în anul 1992 la alcool, băuturi alcoolice, țigarete și tutun).

Exigibilitatea la nivel comunitar asupra produselor supuse accizelor nu se realizează în mod aleator, ci se au în vedere o serie de reguli:

produsele lansate în consum într-un stat membru și deținute de ultimul comerciant într-un alt stat membru sunt supuse accizelor în statul în care ele sunt deținute (principiul originii);

produsele achiziționate de persoanele fizice în vederea satisfacerii nevoilor proprii și transportate în alte state membre sunt supuse accizelor în statul în care ele sunt deținute;

produsele achiziționate de persoane ce nu dețin calitatea de antrepozitar agreat și care sunt transportate pentru vânzare sau pentru consumul propriu sunt supuse accizelor în statul membru de destinație.

Fiecare stat membru al uniunii are obligația de stabili cadrul legislativ în ceea ce privește producerea, transformarea sau deținerea de produse aflate în sfera de cuprindere a accizelor armonizate, fără a se neglija însă dispozițiile prevederilor comunitare.

Accizele la alcool și băuturi alcoolice

Din această categorie fac parte :

berea;

vinul;

produsele intermediare;

alcoolul și băuturile alcoolice, altele decât berea și vinul.

În cazul berii, acciza corespunzătoare poate fi stabilită de statele mebre ale Uniunii Europene sub formă de acciză specifică exprimată fie în euro/hectolitru grad Plato, fie în euro/hectolitru grad alcoolic. Acciza minimă corespunzătoare directivelor comunitare este 0,748 euro/hectolitru grad Plato sau 1,87 euro/hectolitru grad alcoolic de produs finit.

Există și excepții, abateri de la acciza minimă standard. Astfel, în ceea ce privește micii producători independenți ce au o capacitate de producție mai mică de 200.000 hectolitri annual, statele membre pot decide asupra unei accize diminuate față de acciza standard, respectând însă condiția de a nu fi mai mici de 50% din aceasta (din acciza standard).

În categoria micilor producători se include acei agenți economici ce îndeplinesc cumulat următoarele condiții:

sunt agenți economici producători de bere care din punct de vedere juridic și economic sunt independenți față de orice alt agent economic producător de bere;

folosesc instalații fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere;

utilizează spații de producție diferite de cele ale oricărui alt agent economic producător de bere;

nu funcționează sub licența de produs a altui agent economic producător de bere.

În ceea ce privește vinul, băuturile fermentate și produsele intermediare, acciza este stabilită în euro/hectolitru de produs finit.

În cazul vinului și a produselor fermentate acciza minimă stabilită este 0, iar in cazul produselor intermediare acciza minimă este 45 euro/hectolitru de produs.

În cazul produselor intermediare care nu depășesc 15 grade alcoolice, statele membre pot stabili o acciză redusă cu condiția ca aceasta să nu fie mai mică de 40% din acciza normală.

În cazul alcoolului și băuturilor alcoolice cu o concentrație alcoolică mai mare de 22 în volum, acciza este stabilită în euro/hectolitru alcool pur. Acciza minimă stabilită de normele comunitare este stabilită la 550 euro/hectolitru alcool pur.

În cazul alcoolului etilic produs în micile distilerii se poate stabili o acciză redusă cu condiția ca aceasta să nu se situeze sub 50% din taxa normală. Micile distilerii trebuie să producă annual o cantitate mai mică de 10 hectolitri. Pentru ca taxa redusă să aibă aplicabilitate, statele membre trebuie să aibă în vedere stabilirea accizei minime normale peste pragul de 1.000 euro/hectolitru alcool pur.

Accizele la tutun

Produsele din această categorie cuprind:

țigaretele;

țigările și țigările din foi;

tutunul pentru fumat: tutunul fin destinat rulării în țigarete și alte categorii de tutun destinat fumatului.

În cazul țigaretelor, acciza se va calcula prin însumarea celor două componente ale sale:

acciza specifică, stabilită pe unitatea de țigarete;

acciza ad valorem, determinată prin aplicarea unei cote procentuale asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul.

Suma fixă pe unitatea de țigarete, precum și cota procentuală este aceeași, indiferent de marca de țigarete.

Un regim aparte îl au țigările, țigările din foi și tutun, acciza putând fi stabilită astfel:

ad valorem, calculată prin aplicarea unei cote de impozitare asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul al fiecărui produs;

specifică, exprimată în euro pe unitatea de măsură;

mixtă, printr-o acciză specifică și o acciză ad valorem.

Accizele în România și armonizarea cu prevederile UE

Sistemul accizării din țara noastră se aseamănă foarte mult de cerin aseamănă foarte mult de cerințele prevăzute în cadrul reglementărilor comunitare. Ultimul pas important ce apropie sistemul din țara noastră de cel existent în statele comunitare a fost făcut prin modificările de la 1 aprilie 2005, atunci când energia electrică a devenit și ea produs supus accizelor.

Pentru a se alinia la normele comunitare țara noastră va avea de majorat treptat nivelul accizelor în anii ce urmează.

Totodată sunt luate măsuri în ceea ce privește nivelul accizelor, la unele produse accizele situându-se sub limitele comunitare.Pentru o mai bună analiză comparativă a situației existente în România versus cea din UE, se pot urmări datele din tabelele de mai jos, “etalonul” cu care se compară fiind acciza minimă din Uniunea Europeană la alcool și băuturile alcoolice, respectiv la produsele energetice și electricitate:

Concluzia pe care o putem trage la prima vedere este că în cazul alcoolului și al băuturilor alcoolice nivelul accizelor se apropie de nivelul prevăzut în normele comunitare, singurele ajustări ce mai trebuie făcute fiind la bere și la alcoolul etilic.

În ceea ce privește produsele energetice și electricitatea, situația se mai schimbă, astfel că România fiind nevoită să mai ridice nivelul accizelor pentru produsele energetice și electricitate pentru a se situa peste limitele minime stabilite la nivel comunitar.

3.3.1. Studiu de caz: accizele la produsele din tutun

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse provenite din producția internă sau din import, printre acestea numărându-se și produsele din tutun.

Clasificarea produselor din tutun

In categoria produselor din tutun se includ:

țigaretele;

țigările si țigarile de foi;

tutunul de fumat:

c.1) tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în țigarete;

c.2) alte tutunuri de fumat.

2.1 Se considera țigarete:

rulourile de tutun destinate fumatului ca atare și care nu sunt țigari sau țigări de foi;

b) rulourile de tutun care se pot introduce într-un tub de hârtie de țigarete, prin simpla mânuire neindustrială;

c) rulourile de tutun care se pot înfășura în hârtie de țigarete, prin simpla mânuire neindustrială;

d) orice produs care conține parțial alte substante decât tutunul, dar care respectă criteriile prevăzute la a), b) sau c).

2.2 Se consideră țigări sau țigări de foi, dacă se pot fuma ca atare, după cum urmează:

rulourile de tutun care conțin tutun natural;

rulourile de tutun care au un înveliș exterior din tutun natural;

c) rulourile de tutun care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliș exterior de culoarea normală a unei țigări, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muștiucul, dacă este cazul, și un liant, cu condiția ca:

c1) învelișul și liantul să fie din tutun reconstituit;

c2) masa unitară a rolei de tutun, excluzând filtrul sau muștiucul, să nu fie sub 1,2 grame; și

c3) învelișul să fie fixat în formă de spirală, cu un unghi ascuțit de minimum 30 grade față de axa longitudinală a țigării.

d) rulourile de tutun , care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliș exterior de culoare normală a unei țigări, din tutun reconstituit, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muștiucul, dacă este cazul, cu condiția ca:

d1) masa unitară a ruloului, excluzând filtrul și muștiucul, să fie egală sau mai mare de 2,3 grame; și

d2) circumferința ruloului de tutun de minimum o treime din lungimea țigării să nu fie sub 34 mm.

e) orice produs care conține parțial alte substanțe decât tutunul, dar care respectă criteriile de la a), b), c) sau d) și are învelișul din tutun natural, învelișul și liantul din tutun reconstituit sau învelișul din tutun reconstituit.

2.3 Se consideră tutun de fumat :

a) tutunul tăiat sau fărâmițat într-un alt mod, răsucit sau presat în bucăți, și care poate fi fumat fără prelucrare industrială;

deșeurile de tutun prelucrate pentru vânzarea cu amănuntul;

orice produs care conține parțial alte substanțe decât tutunul, dacă produsul respectă criteriile a) sau b).

2.4 Se consideră tutun de fumat fin tăiat destinat rulării în tigarete:

a) tutunul de fumat, așa cum este definit la 3. , pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun care au o lățime sub 1 mm;

b) tutunul de fumat pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lățime mai mare de 1 mm, dacă tutunul de fumat este vândut sau destinat vânzării pentru rularea țigaretelor.

2.5 Se consideră alt tutun de fumat orice tutun de fumat care nu este tutun de fumat tăiat fin.

3.3.1.1. Modul de calcul al accizei pentru țigarete

Primul pas ce trebuie făcut este familiarizarea cu nivelurile accizelor practicate în țara noastră la produsele din tutun:

(*) Nivelul accizelor armonizate va fi majorat anual începând cu 1 iulie 2004, prin hotărârea Guvernului, în conformitate cu angajamentele asumate de România în procesul de negociere cu Uniunea Europeană, la Capitolul 10 – Impozitarea.

Pentru țigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică si acciza ad valorem.

Acciza specifică se calculează în echivalent euro pe 1.000 de țigarete.

Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal stabilit, asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul.

Prețul maxim de vânzare cu amănuntul este prețul la care produsul este vândut altor persoane decât comercianți și care include toate taxele și impozitele.

Prețul maxim de vânzare cu amănuntul pentru orice marca de țigarete se stabilește de către persoana care produce țigaretele în România sau care importă țigaretele și este adus la cunoștința publică în conformitate cu cerințele prevăzute de norme.

Este interzisă vânzarea, de către orice persoană, a țigaretelor pentru care nu s-au stabilit și declarat prețuri maxime de vânzare cu amănuntul.

Este interzisă vânzarea de țigarete, de către orice persoană, la un preț ce depășește prețul maxim de vânzare cu amănuntul, declarat.

3.3.1.2. Aplicație practică de calculare a accizei la țigarete:

Un agent economic produce 10.000 pachete țigarete a 20 țigarete fiecare. Prețul maxim cu amănuntul declarat de agentul economic este 30.000 lei/pachet. Acciza reprezintă 5,73 Euro/1.000 țigarete + 31%. Cursul de schimb este 1 Euro=40.000 lei.

Să se determine acciza pe care trebuie să o achite agentul economic.

Rezolvare:

Acciza (de plată) = Acciza specifică + Acciza ad valorem

Acciza specifică = Acciza unitară (Euro) x Curs de schimb valutar (lei/Euro) x Cantitatea exprimată în unități de 1.000 de țigarete

Acciza ad valorem = Cota procentuală de acciză(%) x Prețul de vânzare cu amănuntul maxim declarat x Numărul de pachete de țigări

Acciza specifică = 5,73 Euro x40.000 lei/Euro x (10.000/1.000) = 2.292.000 lei

Acciza ad valorem = 31% x 30.000 lei/pachet x 10.000 pachete = 9.300.000 lei

Acciza (de plată) = 2.292.000 lei + 9.300.000 lei = 11.592.000 lei

3.3.2. Norme juridice privind accizele la tutun

Scutiri generale la plata accizelor (valabile și pentru produsele din tutun) :

1.Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor, atunci când sunt destinate pentru:

livrarea în contextul relațiilor consulare sau diplomatice;

b) organizațiile internaționale recunoscute ca atare de către autoritățile publice ale României, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile internaționale, care pun bazele acestor organizații sau prin acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental;

c) forțele armate aparținând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepția Forțelor Armate ale României;

rezerva de stat și rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.

2.Modalitatea și condițiile de acordare a scutirilor prevăzute la 1. vor fi reglementate prin norme.

3.Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate in bagajul călătorilor și al altor persoane fizice, cu domiciliul în România sau în străinătate, în limitele și în conformitate cu cerințele prevăzute de legislația vamală în vigoare.

Marcarea produselor din tutun

In ceea ce privește marcarea produselor, aceasta se efectuează prin timbre, banderole sau etichete, dimensiunea și elementele ce sunt inscripționate pe acestea fiind stabilite prin norme. Marcajele sunt aplicate pe pachetele de țigări în locuri vizibile astfel încât la deschiderea acestora, etichetele se vor deteriora.

Eliberarea marcajelor la produsele din tutun

Marcajele sunt eliberate importatorilor de produse din tutun și antrepozitarilor autorizați care produc tutun de către autoritățile fiscale competente. Marcajele se eliberează în urma depunerii unei cereri de către unitatea specializată, autorizată de autoritatea fiscală competentă pentru tipărirea acestora. Cheltuielile necesare timbrelor sunt suportate de către bugetul de stat, din valoarea aferentă accizelor corespunzătoare acestor produse.

Confiscarea produselor din tutun

Produsele din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, se predau in scopul distrugerii acestora importatorilor de produse din tutun sau antrepozitarilor autorizați în fabricarea acestor produse. Sortimentele ce se regăsesc în totalitate în nomenclatorul importatorilor sau al antrepozitarilor autorizați se predau integral acestora; în cazul în care sortimentele nu se regăsesc în totalitate în nomenclator, acestea se predau în custodie de către autoritățile ce au dispus confiscarea numai antrepozitarilor autorizați pentru producția din tutun ce dețin o cotă de piață mai mare de 5%. Cheltuielile prilejuite de confiscare sunt suportate de către antrepozitarul autorizat și importator.

Concluzii:

Armonizarea cotelor de accize la produsele din tutun a avut în vedere două obiective:

introducerea a două tipuri de cote, una proporțională (sub formă de procent)-acciza ad valorem (se aplică la prețul de vânzare cu amănuntul) și una specifică (stabilită ca o sumă fixă pe unitatea de produs). In stabilirea mărimii cotei specifice se au în vedere țigările cu cel mai mare consum pe piață. UE urmărește ca în faza finală a armonizării, raportul dintre elementul specific și elementul proporțional (inclusiv TVA care se așază peste accize) să fie același în toate statele membre;

aplicarea unor cote unice la nivelul UE.

Se poate spune că cele două obiective au fost atinse ca “tendința”, în toate statele UE fiind însă obligatorii numai nivelurile relative minime ale accizelor. La țigarete, de exemplu, accizele trebuie să reprezinte cel puțin 57% din prețul cu amănuntul (inclusiv TVA); acciza specifică nu poate fi mai mică de 5% și mai mare de 55% din totalul impozitelor cuprinse în preț (accize și TVA). La celelalte produse din tutun alegerea tipului de acciză este “preferențială”(specifică, ad valorem sau o combinație a acestora). Drept urmare, limita minimă este exprimată ca o cotă procentuală sau ca o mărime fixă pe unitatea de produs (exemplu: tutun pentru răsucit țigarete-> limita minimă: 30% din prețul cu amănuntul sau 25 euro pe kilogram). Astfel se pot explica diferențele semnificative și distorsionante ale pieței unice ce există atât în mărime relativă, cât și absolută ale accizelor la produsele din tutun.

Diferențele mari în mărimi absolute provin din raporturile diferite între acciza specifica și acciza ad valorem. De exemplu, prețul țigaretelor din Marea Britanie este de aproximativ patru ori mai mare decât în Spania (Marea Britanie:210 euro/1000 țigarete; Spania: 48,44 euro/1000 țigarete).

Mărimea accizelor la țigarete, în statele membre,

la 1 decembrie 2000

Notă: Suedia a avut o derogare de la regula celor 57% până la sfârșitul anului 2002.

Sursa (datele numerice): Comisia Europeană, (2001), “Report on the Structure and Rates of Excise Duty Applied on Cigarettes and other Manufactured Tobacco Products”, document COM(2001)133, Brussels, 2001, pag. 5

Poate că de multe ori ne-am pus întrbarea “De ce preferă unele state membre (de exemplu: Franța, Italia, Grecia, Spania) să practice accize specifice mai mici în raport cu prețul cu amănuntul și accize ad valorem mai mari ?”.Iată și răspunsul:

Se pare ca accizele specifice îi avantajează pe producătorii de țigarete mai scumpe, permițându-le să reducă diferențele între prețurile cu amănuntul ale țigaretelor, dat fiind faptul că această acciză este o sumă fixă la 1000 de țigarete, indiferent de prețul acestora, iar prețul de referință la care se fixează suma este cel corespunzător țigărilor cu desfacerea cea mai mare. Accizele ad valorem, combinate și cu TVA (ambele sunt cote procentuale), conduc la mărirea diferențelor între prețurile cu amănuntul ale țigaretelor; aceste accize multiplică diferențele între prețurile țigaretelor de la poarta fabricilor.

Aplicarea în România a unei accize specifice de 4,47EURO la 1000 țigarete și a unei accize ad valorem de 32%, are ca rezultat mărimi ale accizelor mult mai mici decât cele din statele membre , de aceea România este nevoită să crească continuu mărimea accizelor la țigarete.

In afară de regula celor 57%, Comisia Europeană a propus să fie obligatorie și o limită minimă pentru acciza specifică, stabilită sub forma unei sume fixe în euro la 1000 de țigarete, respectiv 70 de euro. Drept urmare, statele membre ce au acum un nivel al accizelor mai mic vor trebui să îl crească.

Alinierea accizelor la standardele Uniunii Europene, respectiv la cotele minime practicate în Uniune, condiționează încheierea negocierilor de aderare.

Pentru a veni în întâmpinarea scumpirilor ce se revarsă asupra românilor, Ministerul Finanțelor Publice apelează la reducerile de impozite. Ministerul consideră că România nu se poate abate de la drumul urmat de celelalte state candidate care au aliniat accizele la nivelul minim practicat în Uniunea Europeană. In ciuda acestui fapt, negociatorii români au obținut acordul pentru o creștere graduală a accizelor (nu liniară cum s-a întâmplat în cazul celorlalte state candidate). O creștere liniară a accizelor ar fi fost însoțită de scăderea puterii de cumpărare a românilor, precum și de scăderea competitivității industriei. Țigările fabricate în România trebuie să atingă o cotă minimă de 64 euro/1.000 țigarete. Sunt de recuperat 52,13 euro/1000 de țigări, calendarul agreat cu Uniunea Europeană prevăzând ca vârf de sarcină fiscală anii 2008 și 2009.

Care este scopul acestor măriri graduale? Ministerul are în vedere o creștere a veniturilor populației, ceea ce ar crește gradul de suportabilitate al scumpirilor. Se prevede o creștere a prețului la pachetul de țigări de 4.000-5.000 lei. Astfel, sortimentele foarte ieftine și cele de contrabandă vor fi preferate de fumători, în urma acestei situații pierzând toate părțile implicate.

Cele trei mari companii multinaționale producătoare de țigarete din România: Philip Morris (PM), British American Tobacco (BAT) și Japan Tobacco International (JTI) au reușit să ajungă la un acord de principiu cu Ministerul Finanțelor Publice, în urma căruia în creșterea accizelor urmau a fi incluse prețul timbrelor și contribuțiile la fondurile speciale. Astfel, statul își poate urma programarea alinierii accizelor, producătorii nefiind nevoiți să scumpească semnificativ țigările. Se pare însă că Ministerul Finanțelor nu și-a respectat promisiunea, ceea ce a condus la nemulțumirea producătorilor de țigarete.

In contradicție cu efectele provocate de creșterea accizelor asupra mediului de afaceri sunt cele resimțite de partea oficială. Evaziunea nu crește, ci se diminuează. Veniturile ce se acumulează la buget sunt însemnate, economia cunoaște un proces de creștere, iar “bogăția monetară” servește la scăderea impunerii veniturilor populației.

In ciuda accizelor pe care le suporta în final consumatorul, cele trei mari companii transnaționale producătoare de țigări au înregistrat la finele anului 2003 următoarele cifre de afaceri,ce nu sunt deloc de neglijat:

=== Capitolul IV ===

Armonizarea TVA în România la condițiile UE

Cadrul general al TVA

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă principalul impozit indirect întâlnit în România , volumul încasărilor la bugetul statului și sfera de aplicarea a acesteia vin să întărească această afirmație.

Pentru o mai bună familiarizare cu acest termen – “TVA”, este recomandat a se cunoaște conceptele cu care se află în strănsă concordanță.

Caracteristici specifice TVA:

Este un impozit general ce se aplică de regulă, tuturor tranzacțiilor comerciale cu privire la producția și distribuția bunurilor și serviciilor;

Reprezintă un impozit pe consum, deoarece nu este suportat de către firmele producătoare sau distribuitoare, ci de către consumatorii finali;

Este datorat sub forma unei cote procentuale din preț, fiind astfel vizibil în fiecare stadiu al producției și distribuției unde se întâlnesc tranzacții comerciale;

Prezintă neutralitate în raport cu numărul de tranzacții comerciale care intervin pe lanțul de la producător la consumatorul final. Neutralitatea este observabilă printr-un sistem al deducerilor, respectiv firmele plătitoare de TVA pot deduce din țpe care îl au de plătit, pentru produsele și serviciile vândute, a TVA aferent cumpărăturilor efectuate în vederea realizării serviciilor și produselor respective;

În toate statele membre UE este aplicat principiul destinației în materie de TVA pentru tranzacțiile dintre acestea. Conform acestui principiu, toate livrările de produse și prestările de servicii dintr-un stat membru către un alt stat membru sunt exceptate de TVA în țara de origine și sunt supuse obligației de plată a TVA în țara de destinație ( unde produsele și serviciile se consumă ). Venitul rezultat în urma prelevărilor de TVA este vărsat la bugetul din țara de destinație. Eficiența mai ridicată a administrării TVA în acest sistem este dovedită în momentul în care există controale fizice la frontieră și documentații corespunzătoare.

Sfera de aplicare a TVA

Pentru ca o operațiune desfășurată de către un agent economic să intre sub incidența TVA trebuie îndeplinite condiții precum:

Să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată în schimbul unei plăți sau o operațiune asimilată acestora;

Să fie realizată de către personae impozabile și anume, de către acele persoane, care indiferent de statutul juridic deținut, realizează în mod independent activități economice;

Să fie rezultatul unei activități economice de tipul activităților întreprinse de către producători, comercianți, prestatori de servicii, precum și activități de tip extractiv, agricol și cel al profesiunilor libere sau assimilate acestora. Intră tot în categoria activităților de tip economic exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri.

Sfera de aplicare a TVA cuprinde:

Livrarea de bunuri;

Prestarea de servicii;

Activitațile de import.

Livrarea de bunuri reprezintă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute de proprietar către beneficiar, direct sau prin intermediul persoanelor ce acționează în numele acestora.

Sunt cunoscute următoarele categorii de bunuri ce pot constitui obiectul unei livrări:

Bunurile mobile corporale (materiile prime, materialele, obiectele de inventar, mijloacele fixe ce pot fi detașate);

Bunurile imobile (locuințele, construcțiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate altor activități, terenurile agricole, terenurile pentru construcții și cele adiacente construcțiilor, inclusiv cele aferente localităților urbane sau rurale pe care sunt amplasate construcții sau alte amenajări);

Bunurile de natură mobilă ce nu pot fi detașate fără a fi deteriorate sau fără a conduce la deteriorarea imobilelor înseși sau care devin bunuri imobiliare prin destinație;

Energia electrică și termică, gazele, agentul frigorific.

Prestarea de servicii reprezintă orice activitate care nu constituie livrare de bunuri în următoarele domenii:

Lucrări de construcții-montaj;

Transport marfar și de persoane;

Servicii de poștă și telecomunicații, de transmisiuni radio și TV;

Închirierea, arendarea și concesionarea de bunuri mobile sau immobile;

Operațiuni de intermediere sau de comision;

Reparații de orice natură;

Cesiuni și concesiuni ale drepturilor de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și de comerț, titluri de participare și alte drepturi similare;

Servicii de publicitate;

Operațiuni bancare, financiare, de asigurare și/sau reasigurare;

Punerea la dispoziție de personal;

Mandatarea;

Asigurarea sau cedarea unei clientele, exclusivitatea asupra unei vânzări, respective cumpărări.

Importul de bunuri reprezintă introducerea în țară de bunuri ce provin din strainătate de către orice persoană, indifferent de statutul său juridic, direct sau prin intermediari, plasate în regim vamal de import sau în regimuri vamale suspensive.

Teritorialitatea taxei pe valoarea adăugată

Condiția ce trebuie îndeplinită pentru ca livrările de bunuri, prestările de servicii sau importul să fie supuse regimului fiscal aferent TVA existent în țara noastră trebuie considerate a fi realizate în România.

Situații în care locul livrării bunurilor se consideră a fi în România:

Locul de începere al expediției bunurilor sau transportul către beneficiar, indiferent dacă bunurile sunt expediate sau transportate de către furnizor, de către beneficiar sau de către terțise află pe teritoriul României.

Locul unde se găsesc bunurile în momentul când are loc livrarea, în cazul în care acestea nu sunt expediate sau transportate, se află pe teritoriul României.

Locul livrării bunurilor în cazul importului se consideră a fi situate în România în situația în care locul de unde a pornit expediția sau transportul se află în afara României, însă destinația finală se află în România.

Regimuri de impozitare privind TVA

In ceea ce privește regimurile de impozitare se cunosc următoarele situații:

Operațiuni taxabile, la care se aplică cota standard a TVA;

Operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere, pentru care furnizorii și/sau prestatorii au dreptul de deducere a TVA aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate desfășurării operațiunilor respective.

Operațiuni scutite de TVA fără drept de deducere, pentru care furnizorii/prestatorii nu dețin dreptul asupra deducerii de TVA aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor respective;

Operațiuni de import scutite de TVA.

4.1.2. Operațiuni scutite privind plata TVA

Operațiunile ce sunt scutite de TVA sunt reglementate prin lege și nu se admite extinderea acestora prin analogie.

Se întâlnesc următoarele situații:

Scutiri în interiorul țării;

Scutiri la import;

Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare și pentru transportul internațional;

Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri.

Operațiunile ce sunt scutite de la plata TVA prin alte acte normative decât legea privind TVA intră în categoria operațiunilor scutite de TVA fără drept de deducere în situația în care actele normative respective nu prevăd în mod expres posibilitatea furnizorilor/prestatorilor de a exercita dreptul de deducere.

Dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată ia naștere în situația în care taxa deductibilă devine exigibilă. În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în cadrul unor operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată, contribuabilii sunt autorizași să deducă taxa din suma ce le rezultă ca taxă pe valoarea adăugată colectată rezultată din livrările de bunuri sau prestările de servicii.

Statele membre al Uniunii Europene acordă în egală măsură tuturor contribuabililor posibilitatea deducerii sau rambursării taxei pe valoarea adăugată în măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate pentru:

operațiunile lor economice, efectuare de schimburi, care dau naștere dreptului de deducere;

operațiunile scutite de taxă pe valoarea adăugată, dar care dau drept de deducere;

operațiuni în care beneficiarul serviciilor este situat în afara Uniunii Europene sau în care bunurile sunt destinate exportului în afara Uniunii.

Pentru exercitarea dreptului de deducere, contribuabilii trebuie să dovedească realizarea operațiunilor cu documente cum ar fi: facturi sau documente care să constate importul (si care să cuprindă informații care să arate că taxa a fost calculată).

In categoria operațiunilor scutite de la plata TVA în interiorul țării merită să amintim unele activități de interes general, cum ar fi:

spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusive veterinare și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate în acest sens, indifferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate;

prestările de servicii effectuate în cadrul profesiunii lor de către tehnicienii dentari, precum și livrarea de proteze dentare realizată de către stomatologi și de către tehnicienii dentari, indifferent de forma de organizare și de titularul dreptului de proprietate.

prestările de îngrijire și supraveghere la domiciliu a persoanelor, effectuate de către un personal specializat în acest sens, cu exercitarea profesiunilor medicale și paramedicale;

livrările de organe, de sânge și de lapte uman;

activitatea de învățământ, desfășurată de unitățile autorizate de M.E.C. și care sunt cuprinse în sistemul național de învățământ;

prestările de servicii și livrările de bunuri strict legate de asistența și de protecția socială, effectuate de instituțiile publice, instituțiile de interes public sau de alte organisme ce prezintă un character social;

activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor, proiectelor și temelor componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică;

activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate în parteneriat internațional, regional și bilateral;

livrările de bunuri și/sau prestările de servicii realizate de producătorii agricoli individuali;

anumite activități bancare și financiare;

valorificarea obiectelor și veșmintelor de cult, tipărirea cărților de cult, teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului, precum și a celor assimilate obiectelor de cult;

transferal dreptului de proprietate al bunurilor către Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, ca rezultat al dării în plată pentru stingerea obligației de plată a debitorului, total sau parțial..

Sunt scutite de TVA activitățile persoanelor impozabile cu venituri din operațiuni taxabile declarate sau, după caz, realizate anual , de până la 2 miliarde lei inclusiv.

În cazul realizării unor venituri ce depășesc plafonul de impozitare de 2 miliarde lei în cursul unui an fiscal, persoanelor impozabile le revine obligația de a solicita înregistrarea ca plătitori de TVA, în conformitate cu prevederile legate aflate în vigoare. Ulterior înscrierii ca plătitori de TVA, persoanele impozabile respective nu mai beneficiază de scutire chiar dacă la un moment dat (ulterior înscrierii) realizează venituri ce nu depășesc plafonul de 2 miliarde lei.

Sunt cunoscute o serie de scutiri speciale de TVA aferente operațiunilor în traffic internațional, aceste operațiuni având de respectat condiția ca acestea să nu ducă la utilizarea și/sau consumarea finală;

operațiunile de perfecționare activă după cum sunt descries acestea în Codul vamal al României și prestările de servicii legate direct de astfel de operațiuni;

bunurile realizate în regim de pefecționare activă, de persoane impozabile ce-și au sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate și care din dispoziția acestora sunt livrate în antrepozite vamale situate pe teritoriul României;

introducerea în țară de bunuri plasate în regim vamal suspensiv cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import, potrivit prevederilor Codului vamal al României;

introducerea de bunuri în zonele libere direct din străinătate, în vederea simplei depozitri a acestora, fără întocmirea de formalități vamale;

introducerea de mărfuri în zonele libere direct din străinătate, precum și operațiunile comerciale de vănzare-cumpărare a acestora între diverși operatori în perimetrul zonelor libere și care ulterior acestor operațiuni părăsesc în aceeași stare teritoriul zonelor libere cu destinație externă, fără întocmirea de declarații vamale.

4.1.3. Baza de impozitare a TVA

După cum prevede Codul fiscal, baza de impozitare a TVA pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii este alcătuită din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului,

beneficiarului sau a unui terț, inclusive subvențiile legate direct de prețul acestor bunuri, exclusive TVA.

De asemenea, în baza de impozitare a TVA sunt cuprinse și impozitele, taxele (dacă legea nu prevede contrariul), precum și cheltuielile accesorii (comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clentului).

In baza de impozitare nu se cuprind:

rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor;

penalizările, precum și sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitive, solicitată în cazul neîndeplinirii totale sau parțiale a obligațiilor fiscale;

dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operațiuni de leasing;

sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia;

ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare;

taxa de reclamă și de publicitate, precum și taxa hotelieră ce sunt percepute de către autoritățile publice locale prin intermediul prestatorilor.

In ceea ce privește importul de mărfuri baza de impozitare este constituită din valoarea în vamă (se determină în concordanță cu prevederile legale), la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate potrivit legii.

Cotele de impozitare

In România cota standard este de 19% și ea este aplicabilă operațiunilor impozabile, excepție făcând cele scutite de TVA.

Începând cu anul 2004, Codul fiscal prevede introducerea unei cote reduse de 9%, aplicabilă bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:

dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri și expoziții;

livrarea de manuale școlare, cărți, ziare, reviste, cu excepția celor destinate exclusive publicității;

livrările de proteze de orice natură și accesoriile aferente acestora, cu excepția protezelor dentare;

livrările de produse ortopedice;

medicamente de uz uman și veterinar;

cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, precum și închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

TVA se calculează prin aplicarea cotei standard sau a celei reduse asupra bazei de impozitare.

Prin derogare de la prevederile mai sus enunțate, TVA se calculează prin aplicarea cotei recalculate asupra :

sumelor obținute din vânzarea bunurilor comercializate prin comerțul cu amănuntul – magazine comerciale, consignații, unități de alimentație publică sau alte unități care au relații directe cu populația, ale căror prețuri cuprind și tax ape valoarea adăugată;

sumelor obținute din unele prestări de servicii – transport, poștă, telefon, telegraf și altele de aceeași natură, – ale căror tarife practicate cuprind și taxa pe valoarea adăugată;

sumelor obținute din vânzarea de bunuri pe bază de licitație, pe bază de evaluare sau de expertiză, precum și pentru alte situații similare;

compensației, pentru transferal dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimonial persoanelor impozabile în domeniul public, așa cum prevede legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Cota recalculată se determină astfel:

Cota recalculată = [cota TVA/(100+cota TVA)] x 100

Armonizarea TVA-ului la condițiile fiscalității din UE

Incepând cu 1992, prin eliminarea taxelor de frontieră și a formalităților vamale de la granițele dintre statele membre, impozitarea indirectă a suferit schimbări decisive, introducându-se noi reguli privind accizele și prin reglementări intra-comunitare privind taxa pe valoarea adăugată.

Legislația referitoare la TVA este destul de complexă. Principalul izvor de drept îl reprezintă Directiva 77/388/CEE privind sistemul comun de aplicare a acestei taxe, denumită și « Directiva a Sasea referitoare la TVA ». Directiva are aplicabilitate pe teritoriul țărilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialității) și cuprinde reglementări privind : persoanele impozabile , tranzacțiile impozabile, ca și excepțiile și scutirile (atât pentru mărfuri, cât și pentru servicii), locul operațiunilor impozabile, cotele standard de impozitare (care sunt aceleași, atât pentru mărfuri, cât și pentru servicii, deducerile și modul de calculare a acestora, persoanele responsabile de plata TVA (inclusiv obligațiile persoanelor impozabile și reglementările aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau agențiile de turism).

Directiva s-a aplicat gradual, fiecare stat membru cunoscând etape tranzitorii și a condus la simplificarea sistemului de aplicare al TVA, fâcând distincție între vânzările între persoane supuse impozitării, vânzări către persoane fizice sau vânzări către comercianții scutiți de TVA.

4.2.1. Transpunerea acquis-ului comunitar privind TVA în România

Taxa pe valoarea adăugată se aplică în România începând cu anul 1993, când impozitul cumulativ (impozit pe circulația mărfurilor) a fost înlocuit cu un impozit ce se aplică asupra tranzacțiilor fiecărui stadiu al circuitului economic.

Armonizarea legislației privind TVA cu reglementările UE In domeniu s-a facut prin adoptarea Legii 54/2001, ce a preluat prevederile Ordonanței de Urgență nr. 17/2000.

Merită reținute cele mai importante modificări aduse prin adoptarea de acte normative :

Sfera de aplicabilitate

Persoane impozabile

Introducerea noțiunii de persoană impozabilă, care nu era prevăzută în legislația română privind TVA (conform Art. 4 din Directiva 77/388/CEE) ;

Introducerea unei noi entități în cadrul « persoanelor impozabile » cum ar fi : organizații sindicale, organizații non-guvernamentale, politice, religioase sau civice, profesiuni liberale sau persoane ce desfășoară activități independente pe baza liberei inițiative ;

Activități impozabile

Includerea unor noi activități care înainte erau scutite de plata TVA :

Activități întreprinse de agenți economici autorizați în zonele libere ;

Furnizarea de uniforme școlare și preșcolare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii în vârstă de până la 1 an ;

Importul de bunuri efectuat de instituțiile publice, direct sau prin intermediul comisionarilor, finanțate din împrumuturi contractate de pe piața externă cu garanție de stat ;

Anularea unor facilități acordate pentru :

Intreprinderile mici și mijlocii ;

Agenții economici din zonele defavorizate ;

Activități generatoare de venit întreprinse de către partidele politice ;

Diverse achiziții efectuate de către instituțiile de educație, cum ar fi : materiale de construcții, echipamente , cărți ;

Diverse achiziții realizate de către Comitetul Olimpic și federațiile de sport.

Locul operațiunilor impozabile :

Pentru mărfuri : la locul livrării, dacă mărfurile nu sunt expediate sau transportate de către furnizor sau dacă sunt expediate sau transportate de acesta, în locul de începere al transportului ;

Pentru servicii : locul livrării este considerat sediul activității economice, adică sediul stabil unde sunt prestate serviciile sau reședința prestatorului.

3. Cota de impozitare

Cota de impozitare este de 19%, iar modul de calcul a TVA se efectuează prin aplicarea cotei standard de impozitare la baza de impozitare. In cazul vânzării bunurilor comercializate prin comerțul cu amănuntul sau al unor servicii cum ar fi poșta, telefon, transport, se aplică cote recalculate.

4. Baza de impozitare

Legea prevede trei moduri de stabilire a bazei de impozitare. Acesta poate fi constituită fie din contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, fie din prețurile de achiziție ( sau prețul de cost ), fie din compensația pentru anumite activități.

5.Deduceri

Legea prevede posibilitatea rambursării TVA într-o perioadă de 30 de zile de la efectuarea cererii prin verificarea documentelor justificative. Cota zero de TVA a fost înlocuită cu posibilitatea dreptului de deducere a TVA.

6. Plata TVA

Amânarea plății TVA se poate realize pentru două categorii de importuri:

Mașini industriale, echipamente, instalații și mașini agricole importate pentru uz personal;

Anumite materii prime importate.

Amânarea se poate efectua pentru o perioadă de 120 de zile pentru prima categorie, respective 60 de zile pentru materii prime importate.

Pentru IMM-uri , cât și pentru întreprinderile aflate în zone defavorizate care efectuează importuri de mașini, echipamente sau mijloace de transport, legea prevede posibilitatea amânării plății TVA pe perioada investiției, cu condiția de a nu depăși un an. O perioadă de 30 de luni de amânare la plată se aplică întreprinderilor ce promovează investiții cu impact semnificativ asupra economiei. O amânare temporară la plata TVA se aplică furnizorilor de mărfuri necesare producției agricole (pesticide, fertilizatori, semințe). Plata TVA datorate se face în momentul în care acești furnizori sunt plătiți de către clienți, darn u mai târziu de data de 1 noiembrie 2002.

Importanța armonizării TVA

Marile momente ale armonizării TVA în UE

Importantul proces de armonizare a taxei pe valoarea adăugată la nivelul UE a cunoscut patru mari etape, și anume:

Introducerea TVA în toate statele membre ( până în anul 1970 );

Uniformizarea bazei de impozitare pentru TVA ( începând cu anul 1977) și cotele de TVA ( procentuale );

Trecerea la un sistem tranzitoriu pentru TVA, odată cu realizarea pieței unice și desființarea frontierelor vamale ( 1 ianuarie 1993);

Simplificarea sistemului TVA și cooperarea statelor membre pentru reducerea fraudei fiscale.

Până la începutul anului 1970, toate statele membre au fost obligate să înlocuiască impozitele indirecte generale cu un sistem comun al TVA ( așa cum arată Prima Directivă a UE), în luarea acestei decizii avându-se în vedere două argumente forte:

avantajele TVA față de alte forme de impozite indirecte generale, în special față de impozitul pe circulația mărfurilor aplicat în cascadă;

transparența operațiunilor de impozitare a importurilor și de exceptare de la impozitare a exporturilor effectuate în comerțul dintre statele membre.

În iulie 1996 Comisia a prezentat un program de accelerare a trecerii de la regimul tranzitoriu de TVA la regimul comun definitiv. S-a stabilit o serie de măsuri cu privire la sfera de aplicare a TVA, baza de impozitare, exonerările, teritorialitatea etc..

În anul 2000 s-a decis stabilirea unei strategii pe termen lung care să vizeze ameliorarea funcționării sistemului TVA în cadrul pieței comune. Această strategie în materie de TVA vizează simplificarea, modernizarea, aplicarea mai uniformă a regulilor existente și o mai bună cooperare administrativă. În anul 2003 s-a realizat un bilanț al realizărilor programului de acțiune propus în 2000. Între realizările programului au fost amintite:

anularea, după 1 ianuarie 2003, a posibilității statelor membre de a impune operatorilor intra-comunitari obligația desemnării unui reprezentant fiscal pentru operațiunile efectuate în alte state membre decât cele în care sunt stabiliți;

după 1 ianuarie 2003 toți contribuabilii (atât rezidenți, cât și nerezidenți) au dreptul de a depune declarațiile de TVA sub formă electronică;

s-a stabilit cadrul legal pentru facturarea electronică și stocarea electronică a facturilor;

realizarea unei propuneri cu privire la uniformizarea cotei reduse de TVA și a sferei sale de acțiune, etc.;

Cel mai ridicat nivel al cotei TVAse înregistrează în Suedia și în Danemarca (25%), în timp ce cel mai scăzut nivel se înregistrează în Cipru, respective în Luxemburg (15%) (a se vedea Anexa).

Principiul ce se are în vedere în aplicarea cotei de TVA aferente este cel al destinației.

In cazul persoanelor fizice ce se deplasează dintr-un stat membru în alt stat membru și efectuează cumpărături pentru uz personal, se aplică principiul originii la plata TVA (începând cu anul 1993); la întoarcerea în țară, persoanele fizice nu mai sunt supuse impozitării.

Comisia Europeană a arătat necesitatea utilizării a două categorii de cote: una standard (situată între 15 și 25%) și una redusă. Consiliul miniștrilor finanțelor și economiei a fost de accord pentru menținerea minimului cotei standard de TVA la 15, iar statele membre să facă toate eforturile atunci când își stabilesc propriile cote standard de TVA pentru a nu depăși nivelul minim cu mai mult de 10 puncte procentuale.

Cooperarea administrativă între statele membre

Pentru o bună funcționare a sistemului TVA a fost necesară crearea unui sistem comun de schimb al informațiilor între statele membre. Acest sistem a fost necesar în special pentru cazul în care furnizorul bunurilor se află într-un alt stat decât consumatorul bunurilor. Conform acestui sistem fiecare stat membru trebuie să înființeze un departament central al cărui unic obiectiv să fie contactul cu celelalte state membre și schimbul de informații cu acestea.

Acest departament dintr-un stat membru poate cere oricărui departament similar al unui alt stat membru informații necesare pentru o evaluare corectă a TVA-ului. În cazul în care autoritatea căreia i s-au cerut informațiile consideră necesar efectuarea unor investigații în domeniul TVA, reprezentanții autorității care a cerut informațiile pot participa la aceste investigații.

De asemenea, reprezentanții departamentelor din statele implicate pot participa la controale efectuate în comun, atunci când se consideră mai eficient ca acestea să fie efectuate de reprezentanții autorităților din ambele țări, decât de reprezentanții unui singur stat membru.

Pentru ca schimbul de informații să fie eficient fiecare stat membru trebuie să aibă o bază de date electronică ce va cuprinde informații păstrate pe o perioadă de cel puțin cinci ani de la data încheierii anului financiar în care evenimentele au avut loc.

Pe baza datelor păstrate în această bază de date, autoritatea competentă a oricărui stat membru trebuie să aibă acces direct la:

numerele de identificare TVA emise de statele membre interogate;

valoarea totală a livrărilor de bunuri intracomunitare realizate către orice persoană impozabilă deținătoare de un număr de identificare TVA în statul membru a cărei bază de date este interogată;

De asemenea, autoritatea competentă a unui stat membru trebuie să aibă acces direct la:

numerele de identificare TVA ale persoanelor care au efectuat livrări intra-comunitare către acest stat;

valoarea totală a acestor livrări către persoane caracterizate printr-un număr de identificare TVA.

Pentru a se putea îndeplini toate aceste obiective a fost introdus sistemul VIES = VAT INFORMATION EXCHANGE SYSTEM = Sistemul de schimb al informațiilor în domeniul TVA. Acest sistem permite verificarea rapidă a numărului de identificare TVA, atât de către societățile comerciale, cât și de către autoritățile fiscale.

Sistemul curent de administrare a TVA este încă considerat complicat, întrucât o societate ce desfășoară activități în mai multe state membre este obligată să îndeplinească toate obligațiile de înregistrare, declarare și plată a TVA în toate aceste state membre. Cum modul concret de realizarea a acestora diferă destul de mult în statele membre, persoanele impozabile se confruntă cu reale probleme administrative. Ca urmare la 29 Octombrie 2004 s-a propus introducerea unui nou sistem denumit „Ghișeul Unic”. Această propunere va semnifica înlocuirea sistemului declarativ actual cu un sistem unic,

o societate putând să depună o singură declarație pentru toate operațiunile impozabile realizabile, indiferent de statul în care au fost realizate.

Concluzii

Specialiștii din domeniul fiscal sunt de părere că o cotă ridicată de TVA ar avea un impact negative asupra consumatorului. Menținerea cotei de TVA urmărește liniile directoare ale strategiei de menținere a unui m ediu inflaționist scăzut, pe care se pare că Ministerul Finanțelor o susține.

Codului Fiscal aferent anului în curs i-au fost aduse modificări în două etape și anume:

-> Incepând cu 1 ianuarie 2005

Operațiunile de vânzare-cumpărare de terenuri, clădiri, deșeuri, resturi de metale feroase și neferoase – nu se mai plătește TVA.

Factura fiscală aferentă prestării de servicii trebuie emisă cel târziu până la sfârșitul lunii în care prestarea a fost efectuată.

-> Incepând cu data de 1 iunie 2005 se abrogă scutirea de TVA pentru:

Operațiunile incluse în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole, cu excepția serviciilor culturale prestate de instituții publice și organizații nonprofit.

Activitățile posturilor private de radio și televiziune, inclusiv ale societăților care difuzează programe audiovizuale prin cablu.

Vânzarea de licențe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agețiile internaționale de știri și alte drepturi de difuzare similare, destinate activității de radio și televiziune.

Importul de suporturi materiale (ex. pelicule, benzi magnetice, discuri) pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activității de radio și televiziune.

Legea bugetului de stat pe anul 2005 are prevăzut un nivel al veniturilor fiscale de 335.997,1 miliarde lei, din care cele rezultate din prelevările de TVA sunt în sumă de 126.545,3 miliarde lei, mai précis 37,66% în totalul acestora.

Necesitatea întocmirii facturilor

Pentru a putea avea un sistem armonizat de TVA a fost necesară crearea unui sistem comun de facturare pentru evidențierea în același mod a TVA-ului în diferitele state membre.

Directiva precizează următoarele elemente:

principalele situații în care este necesară emiterea de factură:

furnizările „B2B” (de la persoană juridică la persoană juridică) atunci când bunurile și serviciile sunt furnizate către: o altă persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă;

în anumite cazuri și pentru furnizările „B2C” (de la persoană juridică la persoană fizică), cum ar fi vânzările la distanță, transportul ș.a.

informațiile ce trebuie să existe în mod obligatoriu într-o factură:

data de emitere;

un număr unic de identificare a facturii;

numărul de identificare TVA al furnizorului;

numărul de identificare TVA al clientului;

numele și adresa complete ale furnizorului;

numele și adresa complete ale clientului;

descrierea cantității și tipului de bunuri furnizate sau servicii prestate;

data furnizării sau plății (în cazul în care aceasta diferă de data furnizării);

cota de TVA aplicabilă;

suma TVA ce trebuie plătită;

detalierea TVA ce trebuie plătite pe cotele aplicabile;

prețul unitar fără TVA al bunurilor sau serviciilor, discout-urile, rabaturile sau alte reduceri comerciale.

Posibilitatea statelor membre de a adăuga și alte elemente obligatorii la cele enunțate de directivă, precum și de a permite întocmirea de facturi simplificate în anumite domenii (ex: taxi)

=== Capitolul V ===

5. Impactul armonizării fiscale europene asupra economiei și competiției fiscale

5.1. Impactul armonizării fiscale asupra economiei

În analiza impactului armonizării fiscale asupra agenților economiei se are în vedere aplicabilitatea Modelului Laffer.

În situația introducerii impozitelor indirecte (de exemplu: accize, TVA), parametrii echilibrului pieței suferă modificări. Ipoteza existenței impozitelor indirecte exprimă de fapt intervenția statului pe piață, având drept instrument „pârghia fiscalității”.

Din punctul de vedere al producătorului, impozitul indirect nu reprezintă altceva decât o cheltuială și obiectivul său este acela de a-l recupera prin preț. Majorarea prețului poate avea drept efect o reducere a cererii și astfel recuperarea impozitului nu se mai poate realiza integral. Pe o piață cu un dezechilibru de tip absorbție este însă posibil acest transfer de sarcină fiscală pe seama consumatorului, datorită excesului de cerere.

Impozitele indirecte se reflectă asupra consumului (rezultă chiar din definiția lor), astfel încât conduc la creșterea prețului, modificând raportul cerere-ofertă, implicit capacitatea de absorbție a pieței și prin aceasta oferta însăși.

În lipsa fiscalității, cererea D1 și oferta O1 generează un preț de echilibru p1* și un volum de echilibru corespunzător tranzacțiilor D1*=O1*. Prin introducerea impozitului, prețul de vânzare se majorează, iar punctul de echilibru se modifică: noul preț de echilibru va fi p2*>p1*, iar noul volum al tranzacțiilor va fi D2*=O2*<D1* =O1*.

Cererea s-a redus în urma aplicării unui preț de vânzare mai mare pe care cumpărătorul trebuie să-l achite în momentul achiziționării bunului. Oferta nu se majorează deoarece surplusul de preț este încasat la bugetul statului, nerevenind ofertantului. În cazul lipsei fiscalității, prețul corespunzător acestei oferte (O2*) ar fi fost diferit de p2*. Diferența de preț față de situația în care există fiscalitate reprezintă tocmai impozitul aferent unei unități fizice de ofertă (T).

Se poate observa că în cazul existenței fiscalității producătorul lucrează de fapt cu două prețuri:

prețul de vânzare achitat de către cumpărător (pc);

cuantumul din prețul de vânzare ce-i rămâne vânzătorului după achitarea impozitului către stat (pg), care nu reprezintă altceva decât un preț de gestiune aferent producătorului, și anume prețul la care el se referă atunci când îsi calculează eficiența (profitul, rata câștigului, sursa de acoperire a cheltuielilor de producție, sursa de dividende, sursa de investiții etc.)

În ipotezele anunțate anterior vom avea următoarea relație:

pc = pg + T (1)

Modificarea condițiilor de echilibru a pieței în cazul existenței fiscalității determină necesitatea calculării și exprimării impozitului pe unitatea de ofertă. Considerându-se că T este mărimea acestui impozit, atunci cuantumul impozitului mobilizat la buget va fi TxQ, unde Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor.

Din perspectiva bugetară acest cuantum ar trebui să cunoască un nivel cât mai ridicat, fapt realizabil fie prin creșterea lui T, fie prin creșterea lui Q. Prima modalitate poate să nu conducă la rezultate, căci majorarea impozitului este urmată de mărirea prețului și diminuarea volumului vânzărilor. A doua modalitate este independentă de autoritatea publică, ea fiind un rezultat al echilibrului pieței. În aceste condiții se pune problema determinării acelui nivel al impunerii, care în condițiile de piață date, poate asigura maximizarea încasărilor la buget. Tocmai această problemă constituie subiectul abordat de către economistul de origine americană A. Laffer.

Modelul Laffer – de echilibru în condițiile existenței fiscalității pornește de la modelul Cobweb:

D(p) = a – b x p (2.1)

O(p) =-c + d x p (2.2),

unde în funcția cererii se introduce pc, iar în cea de ofertă pg:

D = a – b x pc (3.1)

O =-c + d x pg (3.2)

Ținându-se seama de relația (1), funcția de ofertă devine:

O = -c + d x (pc – T) (3.3)

Maximizarea încasării bugetare (IB) va avea forma:

max IB = max A x Qa*, unde Qa* este volumul de echilibru al tranzacțiilor în condițiile introducerii accizei și se realizează atunci când ∂IB/∂A = 0, ceea ce conduce la o valoare a accizei pe unitatea fizică de tranzacție, fie A* cu care se poate determina volumul de echilibru al tranzacțiilor în condițiile existenței accizei Qa* și maximul posibil al încasărilor bugetare în conditți de piață date IBmax. De asemenea se mai pot determina prețurile de echilibru ale celor doi agenți economici: pc* și pg*.

Contribuția consumatorului la plata accizei A reprezintă surplusul de preț pe care îl plătește în condițiile pieței cu fiscalitate (în cazul de față: fiscalitatea e reprezentată de existența accizei), față de cel plătit în condițiile pieței fără fiscalitate. In termeni procentuali (în raport cu întregul impozit încasat de stat), acest indicator se numește incidența impozitului asupra consumatorului :

iD = (pc* – p*) / A* x 100 , a cărui valoare este evident subunitară.

Restul impozitului (accizei) de plată revine producătorului, astfel încât incidența impozitului asupra ofertantului este :

iO = (p* – pg )/ A x 100

Incidența, în această exprimare, este determinată de sensitivitățile funcțiilor de cerere și ofertă. Mărimea ei este dată, pentru fiecare agent participant la schimb, de ponderea pe care o are sensitivitatea la preț a respectivului agent în sensitivitatea totală a cererii și ofertei:

In ceea ce privește efectele concrete ce se revarsă asupra agenților economici, se poate spune că acestea sunt diferite. Astfel, în ceea ce-l privește pe consumator, taxa accizei este efectivă, iar în ceea ce-l privește pe producător efectul este de pierdere prin neîncasare.

Graficul, cunoscut sub numele de Curba Laffer arată relația ce există între veniturile din fiscalitate și rata fiscalității (în cazul nostru, fiscalitatea este reprezentată de accize).

Curba sugerează faptul că veniturile fiscale colectate de către stat urmează modelul de creștere al fiscalității, pornind ca și aceasta de la niveluri scăzute. Creșterea ratei fiscalității după nivelul T* nu-i va stimula pe oameni să muncească la fel de mult, ceea ce va conduce la scăderea veniturilor fiscale. Este foarte probabil ca în cazul în care rata fiscalității depășește nivelul de 100% (partea dreaptă a curbei) oamenii să nu mai dorească să muncească, căci tot ceea ce ar căștiga în urma muncii prestate, ar intra în bugetul statului.

5.2. Impactul armonizării fiscale asupra competiției fiscale

Economistul francez, Allain Barrere, consideră că principalele obiective urmărite de stat în materie economică și financiară sunt “asigurarea bunăstării generale, a securității și justiției sociale, și satisfacerea maximă a nevoilor sociale”

Toate acestea au în vedere un echilibru între oferta de servicii publice și nivelul presiunii fiscale suportate de contribuabili, în vederea finanțării lor. În acest sens, competiția fiscală dintre țări prezintă numeroase avantaje întrucât poate determina un echilibru între politicile fiscale practicate.

Competiția, în general, determină creșterea performanțelor economice, încurajând totodată alocarea mai bună a resurselor. Efecte asemănătoare poate avea și competiția fiscală. Astfel, la fel cum competiția dintre firme favorizează dezvoltarea produselor și serviciilor de calitate la cele mai “bune” prețuri, competiția fiscală poate încuraja guvernele să ofere serviciile publice necesare cetățenilor la cele mai mici costuri (impozite și contribuții, cele indirecte jucând un rol decisiv).

În Raportul OECD privind competiția fiscală, Comisia recunoaște că politicile fiscale reprezintă o componentă a suveranității statelor membre astfel încât nivelul cotelor de impunere și structura bazei impozabile pot varia. “Faptul că o țară a modernizat infrastructura fiscală mai devreme decât alte state, de exemplu prin diminuarea cotelor și lărgirea bazei, reprezintă o prerogativă a politicii interne”.

De asemenea, OECD recunoaște că efectele competiției fiscale “pot fi privite de anumite țări, ca fiind pozitive”. Conform Raportului, acesta este punctul de vedere al țărilor cu dezavantaje structurale, cum ar fi lipsa resurselor naturale, o poziție geografică dezavantajoasă etc. care consideră stimulentele fiscale sau regimurile fiscale speciale necesare pentru a compensa dezavantajele non-fiscale (incluzându-se aici orice cost suplimentar generat de stabilirea în astfel de zone). În mod similar, în interiorul țărilor regiunile periferice ce întâmpină dificultăți în dezvoltare, pot beneficia, în anumite momente, de regimuri fiscale atractive sau de stimulente fiscale pentru anumite activități.

Având în vedere cele menționate anterior, anumite țări s-au declarat împotriva Raportului întocmit de OECD și a măsurilor propuse pentru combaterea competiției fiscale.

Declarația Luxemburg-ului

Consiliul OECD, care s-a reunit la nivel ministerial în mai 1996, a emis un mandat pentru dezvoltarea unor măsuri de combatere a efectelor dăunătoare generate de competiția fiscală asupra deciziilor de investiții și finanțare, și a consecințelor asupra bazelor impozabile naționale. Luxemburg a agreat mandatul OECD și a participat la proiectele inițiate în această direcție. În paralel, a cooperat la abordarea competiției fiscale în cadrul UE, unde s-a încheiat un acord (pe 1 decembrie 1997) referitor la impunerea economiilor, în sensul garantării unui nivel minim de impunere.

Conform declarației statului Luxemburg, acordul UE a reflectat o viziune echilibrată bazată pe:

recunoașterea existenței unor diferențe legitime între cadrele fiscale și cele legale naționale;

recunoașterea faptului că aceste diferențe nu ar trebui să reprezinte originea competiției fiscale dăunătoare;

recunoașterea faptului că această competiție fiscală dăunătoare nu este cauzată de un singur stat, într-un singur sector de activitate, și ca urmare, toate statele suntr “invitate” să combată acest fenomen în toate domeniile.

Prin stricta limitare la activitățile financiare, excluzându-le pe cele industriale și comerciale, Raportul OECD reflectă o atitudine dezechilibrată I o viziune unilaterală, nerespectând mandatul din 1996. Prin adoptarea unei astfel de poziții, Rapotul dă impresia că scopul său nu este atât să combată efectele dăunațoare ale competiției fiscale, cât să elimine confidențialitatea bancară.

Luxemburg nu împărtășește opinia OECD conținută în Raport, conform căreia confidențialitatea bancară este o cauză a competiției fiscale dăunătoare, și ca urmare, Luxemburg nu poate accepta politica adoptată în Raport, referitor la impunerea economiilor și la modalitățile de a împiedica fluxurile internaționale de dobândă (schimbul de informații).

Luxemburg este convins că îmbunătățirea cooperării internaționale în combaterea competiției fiscale dăunătoare presupune legături strânse între statele membre OECD, cât și dialog cu cele non-membre. În acest context, este esențial ca dominioanele să contribuie activ, pentru ca aceste teritorii să nu fie excluse din lupta împotriva competiției fiscale dăunătoare. De asemenea, efectele dăunătoare generate de relațiile unor state cu paradisurile fiscale nu pot fi trecute cu vederea. Totuși, aceste probleme nu sunt menționate suficient în Raport.

Având în vedere cele precizate anterior, Luxemburg își exprimă dezacordul (sub forma abținerii totale) cu Raportul referitor la competiția fiscală dăunătoare.

Declarația Elveției

Elveția consideră că un anumit grad de competiție fiscală are efecte pozitive. Astfel, descurajează guvernele în adoptarea unor regimuri fiscale care afectează spiritul antreprenorial și starea economică, și împiedică stabilirea unui nivel foarte ridicat al cotelor de impunere. Cu toate acestea, pe lângă efectele benefice, competiția fiscală în exces poate avea consecințe dăunătoare, și ca orice altă țară, nici Elveția nu este imună la acestea. Ca urmare, guvernul elvețian este hotărât să combată competiția fiscală dăunătoare și este convins că o cooperare internațională în domeniul fiscal reprezintă cea mai bună modalitate de a obține rezultatele dorite. De aceea, Elveția a subscris, în mai 1996, mandatul propus de OECD și a participat la toate proiectele aferente, ce au culminat într-un Raport despre competiția fiscală dăunătoare. Totuși, autoritățile elvețiene au concluzionat că, în ciuda eforturilor OECD, Raportul este subiectiv și neechilibrat. Poziția adoptată de acestea are la bază următoarele:

Incă de la început, Elveția a evidențiat importanța unei abordări cuprinzătoare a competiției fiscale și a eliminării aspectelor negative. Cu toate acestea, analiza Raportului s-a concentrat asupra capitalurilor mobile, cum ar fi cele financiare sau alte servicii.

“Din punctul nostru de vedere, intervenția statului care deformează competiția fiscală trebuie luată în considerare la nivelul tuturor sectoarelor și al economiei ca întreg. De asemenea, deciziile financiare și de investiții depind de o multitudine de factori economici, politici și sociali”.

Cu toatte că Raportul recunoaște existența unor factori non-fiscali ce joacă un rol important în concurența economică, nu îi ia în considerare. “In acest context, nu se pot realiza decât evaluări parțiale și greșite ale realității.

Raportul recunoaște suveranitatea fiecărui stat în domeniul fiscal astfel încât nivelul de impunere poate fi diferit de la un stat la altul. Cu toate acestea, același Raport prezintă diferențele dintre cotele de impunere drept un criteriu în identificarea regimurilor fiscale preferențiale dăunătoare. Ca urmare, sunt protejate țările care practică cote ridicate de impunere, contrar politicii economice adoptate de OECD.

Raportul ignoră diversitatea structurală a regimurilor fiscale existente. O soluție adoptată ia forma schimbului de informații (deși acesta prezintă anumite limite), fără a lua în considerare existența stopajului la sursă, care presupune costuri administrative mai mici.

Elveția consideră că protejarea confidențialității datelor personale este necesară. Din acest punct de vedere, Raportul intră în conflict cu prevederile legale din Elveția.

In cele din urmă, abordarea selectivă și recomandările prevăzute în Raport nu vor combate eficient efectele dăunătoare ale competiției fiscale, ci dimpotrivă, ar putea spori atractivitatea centrelor offshore, cu toate consecințele implicate.

Având în vedere toate cele menționate anterior, Elveția se declară împotriva Raportului și a prevederilor acestuia.

Avantajele competiției fiscale pot fi apreciate în urma unei analize a reformelor fiscale ce au fost adoptate în ultimii 25 de ani. Desigur, aceasta nu a fost unicul factor ce a condus la rezultatele obținute, dar totuși a încurajat adoptarea unei politici fiscale care a stimulat creșterea economică.

Reducerile fiscale Thatcher – Reagan

Margaret Thatcher a devenit prim-ministru al Marii Britanii în 1979 iar Ronald Reagan președinte al SUA în 1981, amândoi preluând controlul asupra unor economii slăbite. Printre reformele comune se numără reducerea cotei de impozitare a veniturilor, aceasta scăzând de la 83% la 40% în Marea Britanie, iar în SUA de la 70% la 28%. Beneficiile acestei reduceri impresionante nu s-au simțit exclusiv în Marea Britanie și SUA, ci de asemenea și în alte țări datorită principiului concurenței fiscale. Competiția fiscală a avut cu siguranță un rol important în adoptarea globală a unor cote de impozitare mai mici, iar această reducere a contribuit la creșterea mai energică a economiei mondiale.

Vechea Europă vs. Noua Europă

Un aspect destul de controversat al extinderii Uniunii Europene este cel legat de politica fiscală. Țările din Vestul Europei se tem că prin cotele de impozitare reduse ce se practică în noile țări membre, acestea vor atrage capitalul și investițiile spre Est. Țările dezvoltate ale Uniunii Europene afirmă chiar că prin contribuțiile lor la bugetul Uniunii ajung să plătească pentru impozitele reduse din noile țări membre.

Cancelarul german Gerhard Schröder declara în aprilie 2004 că este inacceptabil ca “Germania, în rolul său de principal contribuabil al Uniunii Europene, să finanțeze politica de competiție fiscală nedreaptă împotriva sa”. Germania a amenințat că va reduce ajutoarele regionale pentru Uniune în cazul în care noile state membre nu-și reformulează politicile fiscale.

Germania și Franța militează pentru introducerea unei cote minime de impozitare a profitului în țările Uniunii Europene, reformă nu tocmai nouă în istorie. Întrebarea care apare este bineînțeles dacă cele două țări au dreptul de a promova atât de agresiv armonizarea fiscală.

Aderarea celor 10 țări la 1 mai 2004 a accentuat diferența dintre regimurile fiscale practicate în cadrul UE. Astfel, taxa corporatistă în Franța, Italia, Germania se situează în intervalul de 35% – 38%, în timp ce în Ungaria, Polonia și Slovenia este de 16% – 19%, în Letonia și Lituania de 15%, iar Estonia nu colectează impozite pe profitul reinvestit.

Totuși, aceste marje ale cotelor de impunere nu evidențiază sarcina fiscală, întrucât baza de impozitare este la fel de importantă în determinarea acesteia. Datorită unei companii sau deprecierea unuia dintre utilajele sale sunt calculate în diferite moduri de către autoritățile fiscale ale fiecărei țări. În plus, majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană acordă diverse deduceri fiscale, de exemplu pentru activitățile de cercetare și dezvoltare sau investiții în zone defavorizate. Astfel, adevărata sarcină fiscală sau ceea ce economiștii numesc cota efectivă a impunerii este de cele mai multe ori diferită de cotele nominale amintite mai sus. De exemplu, în Germania, cota efectivă este doar jumătate din valoarea inițiala de 38%; câteva din cele mai mari companii din Germania beneficiază de numeroase reduceri fiscale, astfel încât cota efectivă de impunere ajunge în anumite cazuri chiar la 0%.

Așadar, cum cotele nominale nu pot prezenta în mod just regimul fiscal al unei țări, adoptarea unei cote minime de impozitare a profitului, așa cum doresc Franța și Germania, nu-și are rostul, cel puțin până nu este armonizată întâi baza de impozitare. Comisia Europeană a propus de mult o asemenea măsură, cel mai recent în iulie 2004, când șase state membre și-au dat acordul.

Din 1990, țările nou intrate în Uniunea Europeană au atras mai mult de 140 miliarde euro în investiții străine directe, dar majoritatea acestora nu au înlocuit investițiile din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Guvernele din toată lumea pot și folosesc politicile fiscale pentru atragerea de investitori străini. Companii multinaționale au preferat un stat al Uniunii în detrimentul altuia în încercarea de a găsi regimul fiscal favorabil, de exemplu producătorii de mașini din Europa de Vest care au construit fabrici în Slovacia, Polonia și Republica Cehă au avut parte de lungi “vacanțe fiscale” în care impozitele erau foarte mici sau chiar inexistente.

Totuși, cotele de impunere nu reprezintă singurul factor decisiv în plasarea unei investiții; în cazul Europei de Est, ceea ce atrage atenția sunt ratele de creștere economică foarte ridicate, îmbunătățirea mediului de afaceri, existența forței de muncă bine pregătită.

Conform unei ipoteze false, Uniunea Europeană finanțează cotele de impunere reduse din Europa de Est. Este adevărat că Uniunea a alocat lărgirii din 2004-2005 un buget de aproximativ 10 miliarde euro, însă noile state membre și-au adus contribuția la bugetul Uniunii, contribuție ce atinge 25 miliarde euro.

Uniunea Europeană nu are dreptul de a le cere statelor membre să stabilească un anumit regim fiscal, ea poate stabili doar anumite reguli pentru acele taxe care amenință buna funcționare a pieței, precum taxa pe valoarea adăugată și accizele.

“Inaintea aderării, UE a cerut noilor veniți din Europa Centrală și de Est să renunțe la toate stimulentele discriminatorii din domeniul taxelor, în special cele pentru investitorii străini”, scrie Katinka Barysch de la Centrul pentru Reforma Europeană. “Pentru a-și păstra economiile atractive, multe dintre noile membre au răspuns prin reducerea generală a taxelor, atât pentru investitorii locali cât și pentru cei străini. Din moment ce aceste reduceri nu sunt discriminatorii, UE nu poate și nu ar trebui să facă nimic în acest sens. Așadar de ce sunt unii dintre vechii membri ai UE atât de supărați din cauza taxelor din Estul Europei? Poate că unele guverne doresc să distragă atenția de la nevoia imperioasă de a-și curăța propriile sisteme fiscale”.

Acquis-ul comunitar referitor la practicile fiscale se aplică și în cazul țărilor în curs de aderare, printre care și România. Concretizată legislativ prin O.U.G. nr. 138/30 decembrie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, refo0rma fiscală a fost prezentată inițial ca relaxare fiscală ce are în vedere susținerea întreprinzătorilor privați, atragerea investițiilor străine și stimularea liberei inițiative, ceea ce ar trebui să conducă la consolidarea și dezvoltarea economiei de piață în România, una dintre principalele cerințe impuse României în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Astfel, modificările aduse Codului Fiscal se concretizează în adoptarea cotei unice de 16% pentru impunerea veniturilor și profiturilor, introducerea unui impozit de 10% asupra veniturilor din dobânzi, precum și alinierea nivelurilor accizelor la standardele UE.

In concluzie se poate spune că prin termenul de “competiție fiscală” se înțelege practicarea de către fiecare stat în parte, a unor cote diferite de impunere. Ea poate determina o țară să adopte cote de impunere mai mici și/sau stimulente fiscale generoase pentru a atrage învestiții străine și pentru a capta bazele de impozitare cu o mare mobilitate (veniturile din dobânzi, dividende etc.)

In cadrul UE, regimurile fiscale diferite reprezintă premisa competiției fiscale între statele membre. Aceasta poate încuraja guvernele în a oferi serviciile publice necesare cetățenilor la cele mai mici costuri (impozite și contribuții) suportate de aceștia.

OECD, prin Raportul “Competiție fiscală dăunătoare” identifică principalele dezavantaje ale competiției fiscale, în special ale adoptării unor politici fiscale bazate pe cote de impunere atrăgătoare. Astfel, concurența fiscală poate “eroda baza națională de impunere a altor țări, poate altera structura impunerii (prin trecerea poverii fiscale de la factori mobili la cei relativi imobili și de la venituri la consum) și poate împiedica aplicarea impunerii progresive și atingerea scopurilor redistributive.

Conform OECD, paradisurile fiscale și regimurile preferențiale sunt dăunătoare deoarece:

Distorsionează fluxurile financiare și reale de investiții;

Afectează integritatea și corectitudinea structurilor fiscale;

Descurajează participarea tuturor contribuabililor;

Modifică nivelul și structura dorite a impozitelor și a cheltuielilor publice;

Cauzează “mutarea” poverii fiscale asupra materiei impozabile mai puțin mobile, cum ar fi munca, proprietatea și consumul;

Determină creșterea costurilor administrative.

=== Concluzii ===

Impozitele indirecte reprezintă o componentă a sferei generale bugetare, aplicarea lor influențând direct și imediat:

Crearea unei economii de piață concurențială și funcțională;

Atragerea de investiții;

Crearea unui mediu favorabil pentru o creștere economică rapidă și sustenabilă;

Politica socială în termeni de educație, sănătate, precum și diminuare a sărăciei.

În timp ce realizarea armonizării la condițiile necesare integrării în UE reprezintă preocuparea principală, nu trebuie însă uitat faptul că politica fiscală a României trebuie să cunoască ameliorări tocmai pentru ca aspirațiile esențiale ale românilor să se realizeze, independent de aderarea deplină a României la UE.

Deși evoluția PIB, cât și cea a cadrului legislativ au cunoscut evoluții pozitive, se pare ca România nu își poate asigura deocamdată suficiente venituri bugetare; se pare că sursa neajunsurilor o constituie combinarea unei administrări slabe cu lipsa respectării legii de către contribuabili, la care se adaugă corupția endemică. De aceea se recomandă ca orice nouă legislație să nu reprezinte doar un simplu exercițiu de cosmetizare.

Creșterea gradului de colectare a veniturilor reprezintă singura bază pe care se poate ulterior construi o structură a legislației compatibilă cu cerințele impuse de aderarea la UE.

Privitor la TVA, obiectivul general al modificării sistemului TVA actual din România îl reprezintă creșterea eficienței lui și atingerea standardului UE referitor la TVA. Pornind de la caracteristicile actuale ale sistemului TVA se pot distinge trei direcții generale de acțiune:

ușurarea colectării TVA;

îmbunătățirea administrării TVA;

realizarea caracterului nediscriminatoriu al TVA.

Avându-se în vedere aceste trei direcții de acțiune, se pot identifica două seturi de obiective:

obiective pe termen scurt;

obiective pe termen mediu și lung.

Atingerea obiectivelor pe termen scurt nu ar trebui să genereze consecințe negative importante asupra mediului economic (bugetul de stat, agenții economici și consumatorii. Aceste obiective ar trebui să se materializeze prin armonizarea definirii conceptelor și termenilor din legislația românească cu Directiva a VI-a.

Obiectivele pe termen mediu și lung au în vedere implementarea unor noi instrumente, practici și instituții prin care mediul de afaceri să fie influențat mai puternic, iar efectele negative să fie diminuate substanțial prin anunțarea din timp a întreprinzătorilor asupra secvențialității schimbărilor. În același timp, efectele negative ale unor măsuri precum eliminarea scutirii de la plata TVA pentru anumite produse și servicii asupra consumatorilor finali ar putea fi compensate prin alte măsuri fiscale, cum ar fi diminuarea impozitului pe venitul global sau prin îmbunătățiri semnificative ale conițiilor economice generale, care ar permite creșterea în termeni reali a veniturilor consumatorilor pe măsura diminuării inflației.

Pentru o mai bună înțelegere a direcțiilor de acțiune trebuie cunoscute obiectivele atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, precum și măsurile ce trebuie întreprinse în acest scop.

Ușurarea colectării TVA

Pe termen scurt, strategia în această direcție ar trebui să aibă în vedere ușurarea respectării de către mediul de afaceri a legislației și crearea unui climat favorabil colectării TVA și verificării gradului de respectare a legii. Sistemul TVA trebuie să cunoască un grad mai accentuat de automatism, apropiindu-se astfel mai mult de spiritul Directivei a VI-a.

Măsurile ce trebuie adoptate pentru atingerea acestui obiective pe termen scurt sunt sintetizate în tabelul următor:

Pe termen mediu și lung, strategia pe această direcție ar trebui să țintească realizarea unui control eficace al veniturilor întreprinzătorilor și formarea responsabilității individuale față de performanța în cadrul administrației. Măsurile ce trebuie adoptate în acest sens sunt următoarele:

În ceea ce privește formarea responsabilității individuale față de performanța în cadrul administrației, măsurile ce trebuie adoptate pe termen lung sunt enumerate în tabelul de mai jos:

Îmbunătățirea administrării TVA

Pe termen scurt, strategia ce trebuie adoptată în acest sens trebuie să urmărească două obiective refacerea integrității TVA prin proiectarea unui flux clar la nivelul întregului proces economic ( începând cu importul și procesul de producție și încheind cu vânzarea finală) și asigurarea stabilității legislației prin evitarea așa-numitelor “legi speciale” utilizate frecvent în perioada trecută. În acest scop efortul ar trebui îndreptat spre eliminarea deficiențelor din administrarea TVA.

În vederea refacerii integrității TVA sunt necesare a fi adoptate următoarele măsuri:

Pentru menținerea unui echilibru pe plan legislativ ar trebui elaborat un program strategic. Acest program ar trebui să evidențieze cele mai noi evoluții din cadrul sistemelor fiscale. Un program clar are în vedere un set comprehensiv de obiective ale administrației pentru viitorul previzibil și comunică aceste obiective tuturor celor interesați în acest caz – decidenții politici (diferite ministere), personalul din administrație (reprezentat de sindicate) și clienților relevanți. Astfel, cei interesați vor găsi răspunsuri la întrebările legate de evoluția viitoare a administrației fiscale și de modul în care acest program va deveni un cadru pentru dialogul continuu între nivelul politic, personalul din administrație și întreprinzători, precum și răspunsuri la întrebări legate de modul în care administrația fiscală intenționează să efectueze în viitor anumite schimbări.

Pe termen mediu și lung, în vederea îmbunătățirii administrării TVA ar trebui să urmărească alinierea majorității afacerilor informale la cele ce respectă legea.

Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar să fie adoptate următoarele măsuri:

Realizarea caracterului nediscriminatoriu al TVA

Principalul obiectiv al stategiei ce trebuie avută în vedere în acest sens atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung este vitarea discriminării între investitori ( investitori mari sau investitori mici, investitori străini sau investitori autohtoni, etc.). Tocmai de aceea tratamentul discriminatoriu utilizat în trecut între investitori a îndepărtat sistemul românesc al TVA de standardul UE, a erodat baza de impozitare, a afectat negativ colectarea veniturilor, a îngreunat administrarea sistemului TVA și a erodat încrederea publicului în sistemul TVA.

Măsurile ce trebuie adoptate în vederea atingerii acestui obiectiv sunt redate în tabelul de mai jos:

În privința accizelor sunt avute în vedere mai multe direcții de acțiune:

armonizarea structurii și a nivelului accizelor cu normele UE;

creșterea eficienței accizelor nearmonizate;

îmbunătățirea reglementărilor generale și a colectării accizelor;

îmbunătățirea procedurii de apel împotriva deciziilor privind accizele.

Armonizarea structurii și a nivelului accizelor cu normele UE

Măsurile ce trebuie adoptate în acest sens, precum și posibilele efecte bugetare și economice ce ar putea fi generate sunt sintetizate în tabelul de mai jos:

Creșterea eficienței accizelor nearmonizate

În acest sens trebuie avute în vedere următoarele măsuri, precum și posibilele efecte bugetare și economice ce ar putea să le însoțească:

Îmbunătățirea reglementărilor generale și a colectării accizelor

Îmbunătățirea procedurii de apel împotriva deciziilor privind accizele:

Per ansamblul impozitelor indirecte tendințele Comisiei Europene sunt de armonizare a acestora, obiectivul pe termen lung fiind în majoritatea categoriilor de impozit cotă unică de impozitare la nivelul UE. Argumentul principal adus de Comisia Europeană în favoarea armonizării este că aceasta ar sprijini concurența loială la nivelul Pieței Unice, descurajându-i astfel pe speculanți. Diferențele considerabile existente între anumite cote aplicate de SM sunt considerate distorsionante pentru funcționarea în bune condiții a Pieței Unice Europene deoarece anumite țări ar fi favorizate doar pe baza unor considerente fiscale. În ciuda acestui fapt, Comisia Europeană nu a întrunit consensul țărilor membre care doresc să se bucure în continuare de autonomie fiscală.

In ceea ce privește progresele efectuate de țara noastră în materie de fiscalitate, Fondul Monetar Internațional a remarcat faptul că România a consolidat legislația fiscală prin coroborarea legilor în cadrul legilor în cadrul Codului Fiscal unic, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004 și care prevede continuarea alinierii la standardele comunitare. Tot la 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare și Codul de procedură fiscală.

In ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată merită reținute următoarele progrese:

Introducerea cotei reduse de 9% care a înlocuit exonerările anterioare contrare regulilor comunitare la anumite bunuri și servicii;

Introducerea de exonerări pentru: – furnizarea de mărfuri în cadrul relațiilor diplomatice și consulare;

– importurile efectuate de organizațiile internaționale;

– mărfurile plasate în regimuri suspensive;

Referitor la accize, progrese marcante se observă în ceea ce privește:

Introducerea regimurilor suspensive;

Definirea antrepozitelor fiscale;

Alinierea exonerărilor obligatorii la cele comunitare;

Alinierea exonerărilor asupra produselor alcoolice;

Structura drepturilor asupra vinului, produselor fermentate și produselor intermediare aliniată la acquis;

Alinierea la nivelul minim fixat prin acquis a accizelor asupra produselor intermediare;

Unificarea și alinierea accizelor asupra berii realizate de micii întreprinzători.

Motto:

“Armonizarea nu înseamnă ameliorarea a ceea

ce a fost ci mersul înainte către ceea ce va fi”.

( A. Gide)

Odată cu conturarea Constituției Europene este pusă și problema armonizării politicilor statelor membre, în principal în domeniul fiscal. Constituția Europeană propusă spre ratificare păstrează regula unanimității în adoptarea deciziilor în privința fiscalității, pentru a mulțumi “mari puteri” precum Marea Britanie și Irlanda. În ciuda acestui fapt, state membre ca Franța și Germania militează pentru modificarea acestor reguli, în vederea realizării uniformizării sistemelor fiscale la nivel european.

Drept urmare, de-a lungul vremiii, Comisia Europeană alături de OECD a propus diverse măsuriîn vederea combaterii efectelor dăunătoare ale competiției fiscale. Astfel, s-a ajuns la stabilirea unor niveluri minime pentru impozitele indirecte, existând o tendință de coordonare și a impozitelor.

Aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă pentru societatea românească un moment de importanță majoră.

Opțiunea României pentru aderare derivă din necesitatea realizării simultane a unei duble tranziții: la economia de piață și la societatea informaționalizată, urmărindu-se astfel stoparea adâncirii decalajului de productivitate față de țările avansate.

România a încheiat Acordul European de Asociere la Uniunea Europeană intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Se întreprind în acest sens eforturi susținute, România urmând să devină membră UE în cel de-al treilea val, și anume din 2007.

În vederea pregătirii aderării României la UE a fost necesară elaborarea unei strategii naționale ce cuprindea problemele de ansamblu ale economiei românești referitoare la promovarea reformei,modificări în dinamica privatizării, transformările socio-economice macrostructurale, organizarea și generalizarea piețelor.

În ceea ce privește politicile sectoriale, strategia cuprindea:

Strategia dezvoltării industriei în vederea pregătirii aderării României la UE;

Politici în domeniul dezvoltării ramurii energiei electrice și termice;

Politica agricolă;

Strategia dezvoltării zonei montane;

Probleme privitoare la transporturi;

Strategia în domeniul sectorului de poștă și telecomunicații;

Strategia sectorului de construcții;

Strategia activității de cercetare științifică și de dezvoltare tehnologică din România;

Strategia în domeniul comerțului;

Finanțele publice și fiscalitatea.

O parte importantă a strategiei făcea referire la standardele sociale și protecția mediului: munca și protecția socială, protecția consumatorilor, cultele din România,

dezvoltarea sporturilor și activității de tineret, drepturile omului, ale minorităților naționale, strategia protecției mediului.

Celelalte părți componente ale strategiei făceau referire la politicile în domeniul activității de standardizare (referiri privitoare la industria ambalajelor), la politicile de amenajare a teritoriului, urbanism, lucrări publice și la programele de armonizare legislativă, în cadrul secțiunii referitoare la afaceri interne, justiție și apărare.

În ceea ce privește dezvoltarea economiei românești pe termen mediu a fost elaborată o strategie prezentată în cadrul Raportului Snagov 2000. Obiectivele urmărite

prin integrarea României în Uniunea Europeană erau depășirea cât mai rapidă a crizei existente și relansarea economiei naționale (scenariul restructurant). Premisa fundamentală a strategiei o constituie finalizarea și consolidarea construcției instituționale a economiei de piață prin:

Clarificarea durabilă a drepturilor de proprietate, continuarea privatizării;

Asigurarea coerenței funcționale și a stabilității cadrului legislativ;

Încheierea reformei sistemului bancar;

Reglementarea precisă a regimului monopolurilor naturale și combaterea eficace a monopolurilor economice;

Dezvoltarea concurenței prin simplificarea procedurilor de intrare pe piață și reducerea drastică a duratei de operaționalizare a falimentului;

Îmbunătățirea radicală a mediului de afaceri.

Potrivit estimărilor PIB urma să ajungă în anul 2004 la 106%, iar produsul intern brut pe locuitor, evaluat la paritatea puterii de cumpărare (PPP/locuitor) urma să ajungă conform estimărilor la circa 7.250 EURO în anul 2004, în timp ce în anul 1999 înregistra valoarea de 5.970 USD (aproximativ 6.000 EURO) .

Rata inflației prognozată de scenariu se preconiza că se va situa la 10,1% la finele intervalului analizat.

În cazul șomajului se poate observa aceeași schimbare a tendinței scenariului restructurant, începând din anul 2001, când se constată restrângerea acestuia.

Ponderea serviciului datoriei externe în exporturile de mărfuri și servicii urma să reprezinte 21,5 în anul 2000 și circa 16% în anul 2004, fapt datorat în mare măsură

scăderii dobânzii și lărgirii termenelor de rambursare (raportul dintre datoria externă și exporturi – de 90% – 95 – se înscrie în limite acceptabile).

Raportul Snagov 2000

În cadrul politicilor macroeconomice, strategia se referă la:

Politica financiară:

Controlul deficitului bugetar prin dimensionarea cheltuielilor bugetare în raport cu sursele de venituri, prin întrebuințarea veniturilor din privatizare pentru modernizare și dezvoltare, în special pentru cofinanțarea proiectelor realizate cu asistența Uniunii Europene, Băncii Mondiale, etc;

Consolidarea reformei sistemului de impozite prin crearea unui sistem modern de impozite, menit să stimuleze munca, economisirea și investițiile și să asigure totodată un regim de echitate general;

Creșterea eficienței operaționale și alocative a cheltuielilor bugetare.

Politica monetară și a cursului de schimb:

Politica monetară -> are în vedere reducerea treptată a ratei dobânzii și recâștigarea unei poziții de creditor net de către Banca Națională;

Politica cursului de schimb;

Probleme ale balanței de plăți.

Politica comercială -> se are în vedere abandonarea politicilor de acordare, pe durata anului de scutiri și reduceri ale nivelului taxelor vamale de import, negociindu-se un proces gradual de reducere a taxelor vamale industriale în regimul CNF (aplicabile importurilor provenite din alte surse), urmărindu-se astfel șocul rezultat din preluarea “dintr-o dată” a tarifului vamal comun al UE, etc.

Politicile de ajustare structurală și dezvoltare a economiei au în vedere finalizarea procesului de privatizare a societăților comerciale din industrie, restructurarea sectoarelor energo și material intensive, precum și reforma din domeniul agricol cu accent pe consolidarea exploatațiilor agricole, prin promovarea unor forme asociative sau de parteneriat. Un rol important în cadrul politicii din sectorul agrar îl deține dezvoltarea rurală, axată în principal pe susținerea financiară din cadrul Programului SAPARD al Uniunii Europene.

De asemenea sectorul IMM-urilor joacă un rol important în ceea ce privește creșterea economică, prin potențialul lor economic și crearea locurilor de muncă. Astfel, se are în vedere sprijinirea participării acestora la proiecte bazate pe investiții publice sau realizate cu finanțare externă, acordarea de facilități stimulative ( garanții pentru credite, subvenționarea de dobândă, granturi ).

Politicile privind resursele umane și politicile sociale vor fi elaborate în baza prevederilor Cartei Sociale Europene revizuite și a Codului Social European și au drept scop reflectarea practicilor instituite de Uniunea Europeană și dezvoltarea în cadrul Modelului Social European. Tot aici sunt incluse reformele de învățământ, sănătate, armonizarea legislației muncii cu normele din Uniunea Europeană.

Partea finală a strategiei se referă la protecția mediului, la amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională. În urma evaluărilor efectuate de către Comisia Europeană s-a ajuns la concluzia că României i-ar fi necesare cheltuieli anuale pentru protecția mediului de aproximativ 60-77 USD/locuitor.

Având în vedere studiile efectuate de către Comisia de fundamentare a Strategiei se pare că obiectivele acesteia sunt nu numai dezirabile, ci și realiste.

Impozitarea reprezintă un instrument important al suveranității naționale, deoarece în lipsa veniturilor, guvernele s-ar afla în impasul aplicării politicilor în anumite domenii. Totodată, ca instrument de reglare economică, impozitarea poate fi utilizată la influențarea consumului, la încurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare a societăților comerciale.

Politica în domeniul impozitării este esențială pentru toate statele membre, iar acțiunile unei țări pot avea ecou nu numai în acea țară, ci și în țările învecinate. Din

acest motiv, în piața unică a Uniunii Europene, statele membre trebuie să coopereze și nu să întreprindă acțiuni în diferite direcții.

În vederea stabilirii pieței interne, sistemul taxelor de consum trebuie să fie cât mai neutru posibil. Acolo unde rambursările de impozite asupra bunurilor de consum dintr-un stat în altul au fost mai mari decât cele plătite în mod obișnuit, acestea au acționat ca subvenții pentru export, motiv pentru care Comunitatea a considerat ca fiind necesară adoptarea taxei pe valoarea adăugată ( TVA ). La momentul introducerii taxei pe valoarea adăugată statele membre puteau să-și fixeze propriile taxe.

Prin introducerea pieței comune, consumatorilor li se oferă posibilitatea procurării bunurilor din unul sau mai multe state membre și să le aducă în propria țară fără a mai plăti taxele vamale. Diferențele între ratele de impozitare ale diferitelor mărfuri între țări diferite tindeau să influențeze activitățile comerciale, producând distorsiuni între producția și distribuirea mărfurilor, având repercursiuni de ordin social. Mai mult, pentru a reduce povara fiscală, unii cetățeni, ca și unele companii își mutau reședința într-un alt stat membru, în care regimul fiscal era mai tolerant. Diferențele dintre ratele de impozitare ca și “migrarea” făcută în funcție de regimul fiscal au avut drept consecință o concurență între statele membre în ceea ce privește impozitarea. Acest lucru a trebuit analizat din punct de vedere legislativ și economic, în statele membre și în Uniunea Europeană, prin examinarea politicilor naționale și comunitare și a tipurilor și sistemelor de impozitare.

Integrarea în Uniunea Europeană, introducerea monedei unice, ca și interacțiunile și influențele celor 25 sisteme de impozitare din statele membre necesită o analiză amănunțită a acestor sisteme și, pe cât posibil, o administrare comună.

Nevoile sociale în continuă schimbare, precum și creșterea mediei de viață a populației din Uniunea Europeană, reprezintă provocări ce depășesc granițele naționale. Statele membre ca și UE trebuie să le facă față prin luarea unor decizii comune, în care sistemele de impozitare proprii fiecărui stat să fie armonizate cu aceste decizii, având drept obiective:

Asigurarea faptului că politica impozitării dintr-un stat membru nu are un impact nedorit asupra altui stat membru;

Asigurarea unei suveranități reale cetățenilor Uniunii Europene și reprezentanților acestora, suveranitate manifestată prin acțiuni comune ale statelor membre.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Armonizarea Impozitelor Indirecte din Romania la Conditiile Fiscalitatii din Ue (ID: 130471)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Armonizarea Impozitelor Indirecte din Romania la Conditiile Fiscalitatii din Ue

Copyright Notice

Elaborarea Si Analiza Situatiilor Financiare la S.c. Orient Hyper Construct S.r.l

Cercetarea Preferintelor Consumatorilor de Serivicii Turistice Pentru Destinatia X

Managementul Endoscopic al Varicelor Esofagiene la Pacientii Cirotici cu Hipertensiune Portala

. Studiu Privind Elaborarea Si Analiza Bilantului Contabil LA Societatea Comerciala ” Munca Colect

Gestiunea Si Contabilitatea Insitutiilor de Credit

Proiect Analiza Mediului Concurential

Copyright Notice

Similar Posts