“ARMONIZARE SI COMPETITIE FISCALA LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE ” MASTERANDĂ: Manoilă ( căs.Ursu) Radiana -Lavinia Prof.dr.Bostan Ionel 2017 2… [626522]

1
CENTRUL DE STUDII EUROPENE
SPECIALIZAREA STUDII EUROPENE
ANUL II

“ARMONIZARE SI COMPETITIE FISCALA LA
NIVELUL UNIUNII EUROPENE ”

MASTERANDĂ: Manoilă ( căs.Ursu) Radiana -Lavinia
Prof.dr.Bostan Ionel

2017

2 1.Introducere

În contextul p oliticii generale a UE, politica fiscală este considerată a fi esențială, pentru
toate statele Uniunii Europene. Cu toate acestea, independența lor fiscală este constrânsă atât de
obligația nedistorsionarii concurenței în interiorul Pieței Unice, cât și de necesitatea încadrării în
criteriile de conv ergență stabilite la Maastricht (1993), încorporate și în “Pactul de Stabilitate și
Creștere (2008)” și mai recent în ,,Pactul Fiscal’’ (2013), urmărind coordonarea politicilor fiscale
naționale pentru asigurarea unui climat de stabilitate și de prudență b ugetară.
Pentru a realiza obiectivele preconizate, prin proiectele de stabilitate și convergență,
statele membre și -au exprimat intenția de a acceptă modificarea sistemelor lor fiscale, că urmare
a unui proces de coordonare reglementativa, care să aibă că finalitate armonizarea fiscală în
condițiile respectării celor două principii ale integrării europene: principiul acceptării politicilor
fiscale ale tuturor țărilor, cu anumite condiții, și principiul subsidiarității, că relații verticale între
instituții le europen e și guvernele naționale, iar ca obiectiv, garantarea libertăților comunitare, și
protejarea pieței unice. 1
Întinderea și limitele procesului de armonizare fiscală, au făcut obiectul unor opinii și
dezbateri de cele mai multe ori divergente, astfel încât rezultatele acestui proces, în mare parte,
întârzie să apară în special în zona fiscalității indirecte. În pr ezent, la nivelul Uniunii Europene,
nu există un sistem fiscal european integrat, ci o joncțiune de sisteme fiscale naționale diferite.2
O atare diversitate a făcut că sistemele fiscale naționale să devină, uneori, generatoare de
concurență fiscală. În co ntextul diferențelor între regimurile de impozitare și nivelul cotelor de
impunere, obiectivul principal al politicii fiscale în cadrul UE, a fost acela de a evita
distorsionarea concurenței pe piață unică europeană. Pe fondul proceselor de regionalizare, și
armonizare a sistemelor economice și politice, și a manifestării crizei financiare din ultimii ani la
nivelul Statelor Membre, s -au resimțit o serie de dezechilibre financiare care au afectat în mod
direct bazele de impunere în special în zona impozite lor directe, cu efecte negative în realizarea
veniturilor fiscale publice.
Aceste împrejurări, au readus în discuție lipsa unei politici fiscale comune și a unei
coordonări fiscale eficiente la nivelul Uniunii Europene. Dezbaterile și opiniile cu privire la
armonizarea și concurență fiscală la nivelul Uniunii Europene, au fost vizibile și în literatură de
specialitate, în special începând cu anii ’90, când numeroși specialiști, politicieni și autori, s -au
pronunțat în mod diferit cu privire la arhitectură unei politicii fiscale comune, pendulând între o
politică fiscală centralizată că rezultat al unei uniformizări fiscale, inclusiv a ratelor de
impozitare (o armonizare totală) sau a unei compatibilizări a diversității, că rezultat al unei
simple coordonări a sistemelor fiscale naționale.3
Potrivit unor autori, Uniunea ar trebui să aibă puterea de a institui și percepe impozite și
nu doar să formuleze recomandări Statelor Membre cu privire la măsurile de politică fiscală .

1 http://www.uvvg.ro/studia/economice/index
2 Radu Buziernescu –“ Fiscalitate”, Ed. Universitară Craiova, Craiova, 2009 ;
3 C. Corduneanu – “Sistemul fiscal în știința finanțelor”, Ed. Codecs, București, 1998;

3
Într-o economie de piață, sistemu l de impozitare reprezintă unul dintre cele mai
importante instrumente de politică fiscală pe care statul le folosește în activitățile sociale și
economice .Potrivit altor au tori, temerile privind jurisdic țiile cu fiscalitate redusă și eventualele
efecte c olaterale, nu -și au obiectul.
Dimpotrivă, aceste jurisdicții, încearcă să -și găsească locul pe piață internă.În cazul în
care procesul ar fi oprit de armonizarea fiscală, Uniunea Europeană ar fi mai puțin convergență
decât oricând înainte . Concurență fis cală generează politici fiscale responsabile, care pot
contribui la creșterea mobilității capitalurilor și a liberalizării economiilor .
De asemenea, există mai multe puncte de vedere bazate pe studii empirice, cu privire la
efectele concurenței fiscale a supra mobilității capitalurilor și a forței de muncă la nivel
internațional în corelație cu volumul veniturilor fiscale în plan regional și național . Metodologia
utilizată în acest studiu se bazează pe evaluări ale teoriei, studiilor și interpretărilor di n literatură
de specialitate și analizele din activitatea practică specifică domeniului fiscal la nivel național,
european și internațional, în funcție de care s -au fundamentat și formulat unele opinii și
propuneri proprii.4
2. Armonizarea fiscală, realiz ări și limite
Reformele fiscale în majoritatea statelor membre, au diferit că întindere și profunzime,
oscilând între implementarea politicilor fiscale proprii prin majorarea sau reducerea sarcinilor
fiscale și procesul de implementare a unor elemente de politică fiscală europeană, în acord cu
impunerile sau recomandările UE.5, cu implicații multiple atât la nivelul contribuabililor cât și a l
decidenților publici. Practica a demonstrat că procesele de integrare economică europeană, au
determinat externaliz area în interiorul uniunii, a unor probleme specifice fiecărui stat, inclusiv a
celor de natură fiscală, al căror impact poate avea efecte și asupra altor țări membre, sau pot să
aducă atingere celor doi factori decisivi: garantarea libertăților comunitare , și protejarea pieței
unice.6
Pentru atenuarea acestor efecte, odată cu lansarea “proiectului Pieței Unice Europene”, s –
a pus în mod explicit accentul pe armonizarea fiscală care să se bazeze pe regulă prevalenței
normelor comunitare în raport cu cele na ționale, astfel încât reglementările fiscale naționale să
fie restructurate și adaptate pe cât posibil în mod unitar, iar relațiile fiscale între țările membre
ale Uniunii să se bazeze pe neutralitatea fiscală. În acest sens, la inițiativa Comisiei Europen e, au
fost întreprinse în diferite etape, mai multe măsuri menite să promoveze o mai bună coordonare a
sistemelor fiscale naționale ale statelor membre, pentru a le face compatibile cu dreptul
comunitar și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Euro pene, urmărind în principal
eliminarea discriminării și dublei impuneri, prevenirea cazurilor involuntare de neimpozitare și a
96 evaziunii și reducerea costurilor de conformitate pe care le presupune încadrarea
nerezidenților sub incidența dispozițiilor m ai multor sisteme fiscale.

4 Minica Boaja, Sorin Claudiu Radu, “Relații financiar monetare internaționale”, Ed. Universitară, București, 2007
5 Radu Buziernescu –“ Fiscalitate”, Ed. Universitară Craiova, Craiova, 2009 ;
6 http://www.uvvg.ro/studia/economice/index

4 Deși armonizarea fiscală la nivel comunitar a fost prevăzută de Tratatele UE și se dorea
inițial a fi un obiectiv imediat, atât pentru impozitele indirecte cât și pentru cele directe, acest
proces s -a impus cu dificultate, întâm pinând o serie de obstacole determinate și de faptul că
obiectivele politici fiscale ale Comunității Europene și cele ale statelor membre, au fost și sunt
diferite.
Comunitatea are că obiectiv realizarea uniunii economice și monetare, în timp ce statele
membre au că obiectiv imediat asigurarea resurselor fiscale necesare îndeplinirii responsabilității
lor naționale și acoperirii cheltuielilor publice, animate de dorința de a utili za în continuare
fiscalitatea ca pârghie financiară, economică și socială. În timp, procesul armonizării fiscale a
creat o serie de controverse asupra limitelor intervențiilor reglementatoare între care să se
acționeze de la nivelul organismelor UE, având în vedere abordările de conținut ale sensului dat
armonizării.
Dacă se are în v edere conceptul de armonizare ca termen generic , acesta poate fi înțeles
fie ca o compatibilizare a diferențelor, fie ca o eliminare a diferențelor.
Situată între aceste posibilități, armonizarea poate fi re zultatul evoluț iei unor acțiuni care
să aibă ca finalitate, de la ,, o unificare fiscală’’ în sens de egalizare a ratelor și a bazelor de
impunere, precum și a regulilor și procedurilor fiscale, până la ,,o coordonare fiscală”, prin care
să se asigure coex istența regimurilor fiscale din statele membre, astfel încât decidenții public i să
coopereze pentru a evita ca eventuale acțiuni cu caracter fiscal, să conducă la ,,externalități
negative’’ asupra altor state membre, iar sistemele fiscale proprii, să urmăr ească aceleași
obiective.
Potrivit unor opinii, niciuna din aceste soluții -limita nu convine stadiului atins de
integrarea economică în UE. “unificarea fiscală” nu are nici baza legală7 (date fiind nu doar
prevederile limitativ circumscrise ale Tratatului CE în materie fiscală, ci și existența principiului
subsidiarității), nici suport politic (atâta vreme cât structura instituțională a UE nu este de tip
federal) și nici raționalitate economică (în absența unificării politicilor economice la nivel
comunita r).8
Pe de altă parte, simpla “coordonare fiscală” corespunde unui nivel de integrare
economică și politică mult mai puțin avansată decât cea realizată până în prezent în cadrul UE și
este incapabilă să asigure realizarea dezideratului “neutralității fiscale” 9Cu toate acestea,
proces ul armonizării fiscale a determinat din partea UE., atât intervenții reglementatoare
mergând de la acțiuni de coordonarea fiscală, până la acțiuni de egalizare fiscală, respectiv a
ratelor și bazelor de impunere, sau a regulilor și procedurilor de colectar e a impozitelor, sau prin
acțiuni combinate, astfel încât sistemele fiscale să urmărească aceleași obiective și finalități, care
să nu aducă atingere pieței unice europene.
Dacă primele inițiative de armonizare nu au fost bine primite de statele membre de oarece
se doreau a fi foarte radicale, fiind îndreptate către egalizarea tuturor ratelor și bazelor de

7 Radu Buziernescu –“ Fiscalitate”, Ed. Universitară Craiova, Craiova, 2009 ;
8 http://www.curierulnational.ro
9 C. Corduneanu – “Sistemul fiscal în știința finanțelor”, Ed. Codecs, București, 1998;

5 impunere, începând din anii ’90 ele au devenit mai ponderate, însă efectul lor a permis în
continuare că sistemele fiscale naționale să difere cu mult, î n special în cazul impozitelor directe,
dacă avem în vedere: tipul impozitelor, baza de impunere, cotele de impunere, dar și procedurile
administrative și de colectare.
În mod argumentat, pentru a există o comparabilitate a datelor privind clasificarea
conturilor naționale, și în cadrul lor, a impozitelor și taxelor utilizate de fiecare stat membru, în
anul 1995 a fost crea t Sistemul European de Conturi .
Primele eforturi de armonizare, s -au îndreptat în special spre domeniul impozitelor
indirecte, în sco pul eliminării obstacolelor în calea exercitării libertăților de stabilire și de
circulație a bunurilor, serviciilor și capitalurilor, dar și pentru a elimina controlul la frontiere și a
limita concurență fiscală neloială între state.10
În acest sens, stra tegia fiscală a Comunității, a fost axată în principal pe taxele vamale,
taxa pe valoarea adăugată și accize, fiind instituite și implementate în ti mp un număr mare de
directive ca baza juridică, pentru fiecare domeniu în parte, având loc o cedare de compe tențe în
favoarea Comunității, sau o limitare a competenței statelor membre , astfel încât asistăm în
prezent la : – o competență exclusivă în materie de taxe vamale, acolo unde statele membre nu au
dreptul de a taxa atât comerțul intră -comunitar, cât și c omerțul internațional, Comunitatea având
competență să adopte legislație sau să încheie tratate internaționale; – o competență partajată
între Comunitate și statele membre, așa cum este în domeniul TVA, unde legislația comunitară
nu permite statelor membre menținerea sau instituirea unei alte taxe asupra cifrei de afaceri, însă
lasă la alegerea fiecărui stat membru să stabilească un nivel al cotelor de impunere care trebuie
să se încadreze într -un interval situat între 15% și 25% și cel mult două cote redus e până la cel
puțin 5%), sau, așa cum este în cazul accizelor armonizate, a căror mărime trebuie stabilită cu
respectarea unui nivel prevăzut de directivele comunitare în materie.
Chiar dacă prin reglementări comunitare succesive s -a conturat un regim com unitar
aplicabil impozitelor indirecte, cu toate acestea, în cazul TVA, ca principal impozit indirect, la
nivelul Statelor Membre, există diferențieri semnifi cative ale cotelor de impunere ceea ce ne face
să afirmăm că situația este departe de realizarea d ezideratului unei armonizări fiscale până la
nivelul apropierii, sau unificării cotelor de impunere. 11
În domeniul impozitelor directe, armonizarea fiscală a fost cu mult mai restrânsă,
urmărindu -se în principal neafectarea liberei concurente pe piață, min imizarea posibilităților de
evaziune și evitarea dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale între statele membre și nu în
ultimul rând, evitarea efectelor negative ale concurenței între statele membre, în special evitarea
transferului bazei fiscale pr in fenomenul de migrație a afacerilor aflate în căutarea regimului
fiscal cel mai favorabil.
Ultimul obiectiv ar putea fi considerat pe deplin justificat, dacă avem în vedere că în
ultimul timp, s -a rem arcat tot mai mult o tendința identificabilă atât pe plan mondial dar și în

10 Minica Boaja, Sorin Claudiu Radu, “Relații financiar monetare internaționale”, Ed. Universitară, București, 2007
11 Silviu Cerna, Liliana Donath, Victoria Seulean, Diana Bărglăzan, Bogdan Boldea, “Economie monetară și financiară
internațională”, Ed. Universității de Vest, Cluj;

6 interiorul UE ca o parte a bazei de impunere să fie din ce în ce mai elastică în funcție de ratele de
impunere, migrând spre zone fiscale cât mai favorabile.
Realizarea obiectivelor propuse în sfera armonizării impozitelor directe, a fost stânjenită
de două obstacole care s -au amplificat reciproc: pe de o parte regulă unanimității, care presupune
că toate statele membre ale UE trebuie să fie de acord cu o decizie 98 comunitară în materie de
impozitare (baze sau cote de impozitare), ș i pe de altă parte datorită absenței unei convergente de
vederi asupra limitelor acestui demers (structura bazei de impozitare sau limite maxime sau
minime ale cotelor de impozitare).
Primele propuneri referitoare la armonizarea ratelor de impunere au fos t formulate în
rapoartele comitetelor “Neumark” (1963) și “Van den Tempel” (1971), însă nu s -au finalizat.
Un exemplu al evoluției cu pași mărunți a procesului de armonizare fiscală, în domeniul
impozitării directe, îl reprezintă impozitarea companiilor, deoarece se consideră că există riscul
că ratele de impozitare foarte scăzute dintr -o țară, sau diversele reduceri fiscale să atragă, în mod
neloial, firme din țări concurente cu efecte în erodarea bazelor de impozitare din țările lor de
origine.12
În acest sens, sunt de menționat eforturile de realizarea a unei apropieri a dispozițiilor
reglementare sau administrative din statele membre pentru stabilirea unei baze de impozitare
consolidată comună (CCCTB) care să se aplice întregii activității a une i companii indiferent
unde își desfășoară activitatea în cadrul Uniunii Europene13. Complexitatea problemelor și
extremă diversitate a recomandărilor și implicațiilor abordate cu privire la acest aspect de diferite
comitete de experți și specialiști la care s-a apelat în decursul timpului, fac că perspectiva
finalizării acestor eforturi să fie incertă .
Dacă în domeniul impozitării companiilor preocupările pentru armonizare au fost mai
intense, în domeniul impozitării veniturilor realizate de persoanele fiz ice astfel de preocupări s –
au limitat la câteva măsuri referitoare la venituri realizate din circulația capitalurilor(dobânzi,
redevențe) pentru a se evita dublă impunere internațională. O analiză comparativă a ratelor de
impozitare a profiturilor realizat e de companii dar și a veniturilor realizate de persoanele fizice,
scoate în evidență diferențe mari la nivelul statelor membre UE .
Deși cotele de impunere ca elemente de comparație pot fi discutate prin prisma structurii
bazelor impozabile la care se apl ică (în cazul impozitării companiilor) și a metodelor de
impozitare (separată sau globală în cazul impozitării persoanelor fizice), constatăm că există
diferențe semnificative, chiar și între state în care metodele de stabilire a bazelor de impunere
sunt a semănătoare14.
Asistăm astfel la diferențe de cote de la 10 % cum este cazul în Bulgaria, până la cote de
35% în Malta sau 34 % în Belgia și Franța.15 Se observă că în general, țările UE 15 de până la
extinderile din anii 2000, înregistrează cote mari de im pozitare: Germania (29,55%),
Franța(33,33), Belgia (34%), Italia (31,4%), Luxemburg (29,22%) etc. 99 Diferențe mari există

12 Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sorin Celea, “Fiscalitate Europeană”, Ed. Economică, București 2005;
13 Sorin Burnete,” Elemente de economie mondială”, Ed. Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2010 ;
14 Sorin Burnete,” Elemente de economie mondială”, Ed. Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2010 ;
15 Mircea Boulescu, “Regimul fiscal intracomunitar și internațional”, Ed. Tribuna Economică;

7 și între țările devenite membre UE după extinderile din anii 2000 : Bulgaria (10%), Cipru
(12,5%) față de Estonia (21%), sau Slovacia (23%).
Aceleași diferențe semnificative se înregistrează și în domeniul impozitării veniturilor
realizate de persoanele fizice, unde întâlnim cote marginale de la un nivel minim de 10% în
Bulgaria, până la 56.6 % în Suedia sau 55,56 % în Danemarca, fără să mai luăm în calcul că în
cazul Bulgariei că și în cazul României și altor state discutăm de o cota unică de impozitare, spre
deosebire de impozitarea progresivă care este cu mult mai agresivă.16
Astfel, în ceea ce privește armonizarea cotelor de impozit are, toate eforturile s -au soldat
cu eșecuri, astfel încât astăzi asistăm la un nivel al cotelor de impozitare din Statele Membre care
diferă puternic într -un interval destul de larg.
În absența unor decizii comunitare cu privire la bazele sau cotele de i mpunere, în acord
cu evoluțiile care au urmat, dreptul comunitar s -a impus și în domeniul impozitelor directe, prin
instituirea de directive orientate către o armonizare structurală care să reglementeze unele
domenii, cum ar fii: impunerea veniturilor sucu rsalelor, filialelor situate în mai multe state
membre și eliminarea dublei impuneri, realizarea unui regim fiscal comun aplicabil fuziunilor,
divizărilor și aporturilor la constituirea unei societăți, impozitarea economiilor și redevențelor,
s.a.).
Trebu ie precizat, că în interiorul Uniunii Europene, există diferențe semnificative de
filozofie fiscală și în ceea ce privește structura impozitelor în total venituri fiscale17. De altfel,
este cunoscut că în timp ce statele dezvoltate au sisteme fiscale axate pe impozitele directe,
statele mai puțin dezvoltate, îndeosebi cele nou devenite membre, aplică sisteme fiscale axate pe
impozite indirecte și contribuții sociale mari. Ratele mici de impozitare a companiilor și a
venitului personal aplicate Statelor Membr e care au aderat după anul 2000, reprezintă o parte
semnificativă din motivele pentru care veniturile lor fiscale încasate, sunt reduse ca pondere în
totalul veniturilor fiscale.18

Silviu Cerna, Liliana Donath, Victoria Seulean, Diana Bărglăzan, Bogdan Boldea, “Economie mone tară și financiară
internațională”, Ed. Universității de Vest, Cluj;16
17 Mircea Boulescu, “Regimul fiscal intracomunitar și internațional”, Ed. Tribuna Economică;
18 Sorin Burnete,” Elemente de economie mondială”, Ed. Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2 010 ;

8 Concluzii
Deși armonizarea politicilor fiscale reprezintă un obiectiv important care privește
sistemul finanțelor publice europene acceptat de Statele Membre prin Tratatele de aderare, cu
toate eforturile întreprinse, prioritatea acordată acestui proces, a cunoscut în timp etape de ezitare
și de interes oscilante că intensitate, astfel încât gradul de armonizare realizat până în prezent să
fie contrar așteptărilor, fără a se putea vorbi încă despre o politică fiscală unitară.
Rezultatele actuale ale procesului de a rmonizare fiscală la nivelul UE, relevă faptul că
deși există o strategie fiscală cu obiective comune, realizarea acestora este diferită, statele
membre uzitând în continuare de prerogativele lor de suveranitate fiscală, în timp ce Comisia
Europeană pare c ă a abandonat eforturile sale anterioare orientate spre armonizare, fără să existe
o strategie de urmat în acest sens.
De asemenea, faptul că măsurile de armonizare ale Comisiei Europene trebuie să fie
introduse respectând regulă unanimității, se întâmplă foarte des că unele inițiative reglementare
să fie blocate de unul sau două state membre, împiedicând astfel aplicarea lor.
Reținerile Statelor Membre față de inițiativele de armonizare a impozitelor directe, în
raport cu cele indirecte, nu sunt doar rez ultatul gradului diferit de exigență cu care cele două
tipuri de armonizări sunt prevăzute în Tratatele UE, ci și al faptului că, prin armonizarea
impozitelor indirecte, marja de manevră a autorităților naționale în materia impozitării s -a
restrâns conside rabil.
Chiar și în cazurile în care s -a reușit adoptarea de acte legislative comunitare în acest
domeniu, s -au folosit de regulă că mijloace de armonizare Directivele și mai puțin
Regulamentele. Este cunoscut, că Directivele conțin doar obligații de rezul tat, trebuie transpuse
în legislația națională și nu aplicate direct cum este cazul Regulamentelor, ceea ce lasă o mai
mare marja de alegere din partea autorităților naționale, care au tendința de conservare a
suveranității lor fiscale, confirmând suplimen tar reticență statelor membre de a se supune în
această materie unor reglementări supranaționale.
Pe fondul întârzierii r ezultatelor așteptate inițial ca urmare a procesului armonizării
fiscale, Statele Membre cu o economie dezvoltată și o fiscalitate acc entuată, continuă să fie
îngrijorate de posibilitatea reducerii surselor lor de venituri bugetare prin migrarea investitorilor
potențiali sau relocarea celor existenți către jurisdicții fiscale care utilizează cote de impozitare
reduse că principale argume nte de atragere a investițiilor străine, motiv pentru 104 care
promovează și susțin o armonizare totală, inclusiv în cazul impozitului pe venitul persoanelor
fizice, condamnând concurență fiscală pe care o doresc redusă sau eliminată.
Eventualele efecte n egative sau pozitive atribuite concurenței fiscale la nivelul UE, sunt
susținute în rândul statelor în mod diferit, deoarece fiecare se află oarecum pe poziții de interes
divergente.

9 Pe de o parte statele cu economii dezvoltate și capacitate de a rezistă șocurilor pieței sunt
împotriva concurenței fiscale,19 în timp ce statele mai puțin dezvoltate nu sunt pe deplin dispuse
să renunțe în totalitate la dreptul de a încasa impozite și taxe în modul în care le dictează
interesele propriei politici fiscale, deoa rece această rămâne printre puținele instrumente de
acțiune la dispoziția guvernelor naționale, prin care să suplinească neajunsurile create în
economie de eventuale crize și a șocurilor propagate în piață.
În față unor astfel de provocări, pentru Statele Membre, politică fiscală regională se
situează pe un plan secund, în timp ce interesul pentru avantajele oferite de concurență fiscală
devine o opțiune viabilă20. Pentru organismele UE, una dintre marile provocări a fost și rămâne
găsirea unor soluții la p roblemele privind necesitatea compatibilității diferitelor sisteme și relații
ale statelor membre, printre care sistemul fiscal ocupă o poziție semnificativă.

19 C. Corduneanu – “Sistemul fiscal în știința finanțelor”, Ed. Codecs, București, 1998;
20 Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sorin Celea, “Fiscalitate Europeană”, Ed. Economică, București 2005;

10 BIBLIOGRAFIE
C. Corduneanu – “Sistemul fiscal în știința finanțelor”, Ed. Codecs, București, 1998;
Mircea Boulescu, “Regimul fiscal intracomunitar și internațional”, Ed. Tribuna
Economică;
Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sori n Celea , “Fiscalitate Europeană” , Ed. Economică,
București 2005;
Radu Buziernescu –“ Fiscalitate”, Ed. Universitară Craiova, Craiova, 2009 ;
Sorin Burnete ,” Elemente de economie mondială ”, Ed. Universității Lucian Blaga din
Sibiu, 2010 ;
Minica Boaja, Sorin Claudiu Radu, “Relații financiar monetare internaționale ”, Ed.
Universitară, București, 2007
Cosmin Flavius Costat , “Legislație comunitară fiscala “ , Ed. Hamangiu, București, 2008
;
Silviu Cerna, Liliana Donath, Victoria Seulean, Diana Bărglăzan, Bogdan Boldea,
“Economie monetară și financiară internațională ”, Ed. Universității de Vest, Cluj;

Time Home 2

http://www.uvvg.ro/studia/economice