Armele DE Foc
Plan
Capitolul 1 Noțiuni introductive
Secțiunea I Considerații preliminare
1. Sediul materiei.
2. Aspecte generale privind regimul armelor.
Secțiunea 2 Aspecte de drept penal privind infracțiunile săvârșite la
Regimul armelor și munițiilor
Capitolul 2 Noțiuni tehnice despre armele de foc și muniția
folosită
Secțiunea 1 Considerații preliminare
Secțiunea 2 Alcătuirea armelor de foc și a munițiilor. Funcționarea
armelor de foc
1. Alcătuirea armelor de foc.
A. Țeava.
B. Mecanismul de darea focului.
C. Închizătorul.
D. Cartușul.
E. Substanțe explozive.
2. Funcționarea armelor de foc.
Secțiunea 3 Clasificarea armelor de foc
1. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinației .
2. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv.
Capitolul 3 Desfășurarea cercetării la fața locului în cazul infracțiunilor săvârșite cu arme de foc
Secțiunea 1 Căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea armei de foc,
tuburilor trase și proiectilelor
Secțiunea 2 Căutarea, descoperirea și cercetarea celorlalte urme
principale ale împușcăturii
Secțiunea 3 Căutarea, descoperirea și examinarea celorlalte categorii de
urme secundare ale împușcăturii
1. Urmele rezultate din acțiunea gazelor.
2. Urmele de funingine.
Secțiunea 4 Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului
Capitolul 4 Examenul de laborator al urmelor armelor de foc
Secțiunea 1 Noțiuni generale despre expertiza balistico-judiciară
1. Identificarea urmelor create de armele de foc.
2. Identificarea armei cu care s-a tras.
3. Examinarea comparativă a proiectilelor.
4. Măsurarea elementelor caracteristice de pe proiectile.
5. Examinarea proiectilelor după imaginea secundară.
6. Ridicarea mulajelor pe peliculă Roentgen.
7. Ridicarea mulajelor cu materiale termoplastice.
8. Mulajele transparente
9. Mulaje metalice obținute prin băi electrolitice.
10. Condiții speciale de formare a urmelor pe proiectil.
11. Examinarea comparativii a tuburilor.
Secțiunea 2 Identificarea de gen și individuală a armelor cu țeavă
ghintuită
1. Identificarea pe baza gloanțelor.
2. Identificarea pe baza tuburilor arse.
Secțiunea 3 Identificarea de gen și individuală a armelor cu țeavă lisă
Secțiunea 4 Examenul tehnic al armei de foc și muniției
1. Stabilirea modelului și a tipului armei.
2. Verificarea stării de funcționare a armei.
3. Citirea seriilor pilite sau deteriorate.
Secțiunea 5 Stabilirea distanței, direcției și a unghiului subiectiv din care
s-a efectuat tragerea
Capitolul 5 Concluzii
=== ARMELE DE FOC 2 ===
Plan
Capitolul 1 Noțiuni introductive
Secțiunea I Considerații preliminare
1. Sediul materiei.
2. Aspecte generale privind regimul armelor.
Secțiunea 2 Aspecte de drept penal privind infracțiunile săvârșite la
Regimul armelor și munițiilor
Capitolul 2 Noțiuni tehnice despre armele de foc și muniția
folosită
Secțiunea 1 Considerații preliminare
Secțiunea 2 Alcătuirea armelor de foc și a munițiilor. Funcționarea
armelor de foc
1. Alcătuirea armelor de foc.
A. Țeava.
B. Mecanismul de darea focului.
C. Închizătorul.
D. Cartușul.
E. Substanțe explozive.
2. Funcționarea armelor de foc.
Secțiunea 3 Clasificarea armelor de foc
1. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinației .
2. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv.
Capitolul 3 Desfășurarea cercetării la fața locului în cazul infracțiunilor săvârșite cu arme de foc
Secțiunea 1 Căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea armei de foc,
tuburilor trase și proiectilelor
Secțiunea 2 Căutarea, descoperirea și cercetarea celorlalte urme
principale ale împușcăturii
Secțiunea 3 Căutarea, descoperirea și examinarea celorlalte categorii de
urme secundare ale împușcăturii
1. Urmele rezultate din acțiunea gazelor.
2. Urmele de funingine.
Secțiunea 4 Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului
Capitolul 4 Examenul de laborator al urmelor armelor de foc
Secțiunea 1 Noțiuni generale despre expertiza balistico-judiciară
1. Identificarea urmelor create de armele de foc.
2. Identificarea armei cu care s-a tras.
3. Examinarea comparativă a proiectilelor.
4. Măsurarea elementelor caracteristice de pe proiectile.
5. Examinarea proiectilelor după imaginea secundară.
6. Ridicarea mulajelor pe peliculă Roentgen.
7. Ridicarea mulajelor cu materiale termoplastice.
8. Mulajele transparente
9. Mulaje metalice obținute prin băi electrolitice.
10. Condiții speciale de formare a urmelor pe proiectil.
11. Examinarea comparativii a tuburilor.
Secțiunea 2 Identificarea de gen și individuală a armelor cu țeavă
ghintuită
1. Identificarea pe baza gloanțelor.
2. Identificarea pe baza tuburilor arse.
Secțiunea 3 Identificarea de gen și individuală a armelor cu țeavă lisă
Secțiunea 4 Examenul tehnic al armei de foc și muniției
1. Stabilirea modelului și a tipului armei.
2. Verificarea stării de funcționare a armei.
3. Citirea seriilor pilite sau deteriorate.
Secțiunea 5 Stabilirea distanței, direcției și a unghiului subiectiv din care
s-a efectuat tragerea
Capitolul 5 Concluzii
Capitolul 1
Noțiuni introductive
Secțiunea I
Considerații preliminare
1. Sediul materiei.
Regimul juridic al armelor și munițiilor este reglementat de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 583 din 30 iunie 2004) și de H.G. nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 241 din 23 martie 2005).
Noile reglementări legale privind regimul armelor și munițiilor au fost adoptate în contextul armonizării cadrului legislativ național cu reglementările internaționale în acest domeniu. Implementarea acquis-ului comunitar pe această linie are ca obiectiv central implementarea prevederilor Directivei nr. 477/1991 a Consiliului Comunității Europene, cu privire la controlul achiziționării și deținerii de arme.
Se impune a fi evidențiată introducerea unor instituții de noutate absolută pentru țara noastră:
înființarea Registrului Național al Armelor, instituție aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, având drept principală atribuțiune gestionarea evidențelor armelor, a deținătorilor de arme, precum și a operațiunilor cu arme și muniții;
înființarea Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului;
adoptarea unei noi clasificări a armelor, strict armonizată cu acquis-ul comunitar (conform anexei la Legea nr. 295/2004);
reglementarea distinctă a regimului deținerii și respectiv portului și folosirii armelor;
reglementarea distinctă a regimului deținerii, portului și folosirii armelor în funcție de clasificarea acestora în arme letale sau neletale, precum și în funcție de destinația lor legală;
emiterea documentelor: „cartea de identitate a armei”, „certificatul de deținător” (pentru armele neletale) și „pașaportul european pentru arme de foc”.
În conformitate cu art. 3 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor Inspectoratul General al Poliției Române este autoritatea competentă care exercită controlul privind deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor, precum și cu privire la operațiunile cu arme și muniții.
2. Aspecte generale privind regimul armelor.
Armele militare pot fi deținute și folosite numai de către structurile specializate care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Armele letale pot fi deținute sau, după caz, purtate și folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deținute și folosite numai în baza autorizației eliberate în condițiile legii 295/2004. Armele neletale pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția înregistrării acestora la autoritățile competente.
Condiții de acordare a autorizației de procurare a armelor letale (Art. 15, Legea nr. 295/2004 ):
Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 14 alin. (2)- (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
au împlinit vârsta de 18 ani;
dovedesc necesitatea procurării armelor, în funcție de destinația acestora, prin documente justificative stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, pentru infracțiuni comise cu intenție;
nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de 1 an;
sunt apte din punct de vedere psihologic și medical și nu suferă de alte afecțiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătății, care ar putea pune în pericol propria viață sau a altora, dacă ar deține sau ar folosi arme și muniții;
nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente;
au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
nu au săvârșit vreuna dintre contravențiile pentru care legea prevede revocarea dreptului de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor;
nu au pierdut, anterior, arme letale, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.
Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul și se soluționează în termen de 45 de zile de la data primirii acesteia.
Dacă autoritatea competentă cu soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale, solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei și i se comunică, în scris, soluția adoptată, precum și motivele care au stat la baza acesteia. Soluția este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, și poate fi atacată în termen de 15 zile de la data la care a fost adusă la cunoștința solicitantului.
Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:
demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii;
persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate;
persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate.
Armele de vânătoare pot fi procurate de către vânători și colecționarii de arme.
Armele de tir pot fi procurate de către sportivii și antrenorii de tir, precum și de către vânătorii și colecționarii de arme. Vânătorii pot procura numai arme de tir din categoria armelor lungi.
Armele de colecție letale, aflate în stare de funcționare, pot fi procurate numai de către colecționarii de arme.
Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donație, moștenire, închiriere sau comodat, după caz.
Persoanele care dețin arme letale procurate în condițiile prezentei legi le pot înstrăina numai prin intermediul armurierilor din România, autorizați să comercializeze astfel de arme.
Vizarea permisului de armă. Permisele de armă trebuie vizate o dată la 5 ani de către organul de poliție competent teritorial, în perioada stabilită prin ordin al inspectorului general al Poliției Române. Titularii permiselor de arme sunt obligați să se prezinte în locurile stabilite de către inspectoratele județene de poliție și de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de Inspectoratul General al Poliției Române, cu armele înscrise în permise, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a legii.
Orice persoană fizică sau juridică care îndeplinește condițiile prevăzute de lege are dreptul să dețină la domiciliul, reședința sau sediul său arme și muniții. Persoanele fizice și juridice care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească, să comercializeze sau, după caz, să repare arme sunt obligate să asigure securitatea acestora. Condițiile de asigurare a securității acestor arme sunt stabilite prin normele metodologice.
Deținătorii armelor letale sunt obligați să anunțe de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliție despre dispariția, pierderea sau furtul acestor arme.
Persoana care ia la cunoștință despre existența unei arme militare sau a unei arme letale ori a munițiilor deținute ilegal, pierdute sau abandonate, este obligată să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție.
Persoana care găsește o armă militară sau o armă letală ori muniții este obligată să le predea sau să anunțe la cel mai apropiat organ de poliție, de îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 24 de ore.
Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deține în mod legal arme sau muniții au obligația ca, în cazul în care deținătorul decedează sau este declarat dispărut, să depună armele și munițiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a dispariției.
Autorizarea călătoriilor în străinătate cu armele letale și muniția corespunzătoare. Persoana care deține, în condițiile legii, arme letale și care dorește să călătorească în străinătate cu acestea poate solicita organului de poliție care i-a acordat permisul de armă eliberarea unei autorizații în baza căreia organele poliției de frontieră permit ieșirea de pe teritoriul României cu armele și muniția înscrise în autorizație, făcând mențiune despre acestea în documentul de călătorie al titularului.
Procurarea armelor letale de către străinii cu domiciliul sau reședința în România. Străinii care au reședința sau domiciliul în România pot fi autorizați să procure numai arme de vânătoare, de tir sau de colecție. În sensul legii, sunt considerați că au reședința sau domiciliul în România străinii titulari ai unui permis de ședere temporară sau, după caz, permanentă, acordat în condițiile legii privind regimul străinilor în România, precum și străinii care au dobândit o formă de protecție în România în condițiile legii privind statutul și regimul refugiaților.
Introducerea, deținerea, portul și folosirea armelor letale, pe teritoriul României de către cetățenii străini. Străinii care călătoresc în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, în condițiile legii, pe baza unei vize de scurtă ședere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, pot fi autorizați să dețină și, după caz, să poarte și să folosească armele de vânătoare sau de tir pe care le dețin, dacă armele și muniția sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei.
Avizul de introducere a armelor în țară se poate acorda străinilor de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în următoarele condiții:
fac dovada deținerii legale a armelor, în statul de unde provin;
arma să îndeplinească condițiile impuse de normele de omologare;
în cazul armelor de vânătoare, prezintă o invitație nominală de la o asociație de vânătoare din România, legal constituită, ce își desfășoară activitatea conform Legii nr. 103/1996, republicată, cu modificările ulterioare, sau de la Regia Națională a Pădurilor- Romsilva, pentru a participa la o vânătoare organizată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, ori, după caz, prezintă invitația unui colecționar de arme român;
în cazul armelor de tir, fac dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociație sau un club de tir sportiv dintre cele recunoscute de Federația Română de Tir Sportiv sau de Federația Română de Schi și Biatlon, ori, după caz, prezintă invitația unui colecționar de arme român.
Procurarea și înstrăinarea armelor neletale. Cetățenii români și străinii cu ședere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale, precum și muniția aferentă, de la orice armurier autorizat să comercializeze astfel de arme, în condițiile notificării prealabile a organelor de poliție. Armele neletale nu pot fi înstrăinate sau împrumutate de către posesorii acestora, cu excepția cazului în care acestea sunt depuse la organul de poliție competent, la personalul abilitat prin lege să păstreze și să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituțiile publice, în mijloacele de transport naval ori aerian, precum și în alte locuri stabilite prin lege sau la armurieri, în vederea depozitării sau înstrăinării.
Certificatul de deținător. Persoanele care au procurat arme neletale au obligația ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la organele de poliție componente, în vederea eliberării certificatului de deținător. Certificatul de deținător conferă titularului dreptul de deținere, port și folosire a armelor înscrise în acest document.
Portul armelor neletale destinate pentru autoapărare. Persoanele autorizate au dreptul să poarte asupra lor doar o singură armă neletală destinată pentru autoapărare. Este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoapărare, în următoarele condiții:
în locuri aglomerate, stadioane, săli de spectacol și adunări publice, precum și în alte locuri în care folosirea acestor arme este interzisă prin lege;
dacă deținătorul se află sub influența băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau suferă de afecțiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol în condițiile în care poartă arma asupra sa.
Uzul de armă neletală destinată pentru autoapărare. Titularii dreptului de a purta și folosi arme neletale, destinate pentru autoapărare, pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate în condițiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate. Folosirea armelor în poligoanele autorizate se poate face numai în condițiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.
Categoriile de persoane juridice care pot procura, deține și folosi arme și muniții:
instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale;
persoanele juridice de drept public, altele decât cele menționate mai sus, precum și persoanele juridice și unitățile subordonate sau aflate în coordonarea acestora;
persoanele juridice de drept privat.
persoanele juridice de drept privat pot fi autorizate în condițiile legii, în funcție de obiectul lor de activitate, să procure, să dețină și să folosească arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare, pentru:
înarmarea personalului abilitat să desfășoare activități de pază, dacă aceasta se justifică pentru asigurarea pazei sediilor, imobilelor sau obiectivelor care le aparțin sau cărora le asigură protecție, precum și a pazei persoanelor, bunurilor, valorilor sau transportului ori depozitării de valori importante, în cazul societăților al căror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul pazei ori al celor care își pot asigura paza proprie, în condițiile legii;
desfășurarea activităților de executare a tragerilor cu arme în poligoane special amenajate, pentru antrenament sau divertisment, precum și organizarea și desfășurarea cursurilor;
desfășurarea activităților artistice, în centrele de producție cinematografică și televiziune, precum și în cadrul spectacolelor de circ și teatru.
muzeele pot fi autorizate, în condițiile prezentei legi, să procure și să dețină arme de colecție, precum și arme neletale, după caz.
Persoanele juridice străine nu pot fi autorizate să dețină sau să folosească, pe teritoriul României, arme militare și arme letale, precum și muniția corespunzătoare acestora.
Pe teritoriul României, operațiunile cu arme și muniții (producerea, confecționarea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea și distrugerea armelor de foc și munițiilor) pot fi efectuate numai de către sau prin intermediul armurierilor autorizați în acest sens.
Secțiunea 2
Aspecte de drept penal privind infracțiunile săvârșite la regimul
armelor și munițiilor
În România, regimul armelor și al munițiilor este reglementat de Legea nr. 295/2004.
Aceasta este o lege specială, care incriminează ca fiind infracțiuni anumite fapte, în plus față de cele prevăzute de Codul penal.
Astfel, sunt infracțiuni, potrivit Legii nr. 295/2004 următoarele fapte:
Art. 136 – Uzul de arma letala, fara drept. Uzul de arma letală,
fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 137 – Ștergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale. Ștergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Art. 138 – Efectuarea, fără drept, a operațiunilor cu arme sau muniții. Efectuarea oricăror operațiuni cu arme sau muniții, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit art. 279 alin. (1) din Codul penal.
Potrivit art. 151 alin. (1) C. pen., „arme” sunt instrumentele, piesele sau dispozivele astfel declarate prin dispoziții legale.
În conformitate cu art. 3 din Legea nr. 295/2004, prezentăm următoarele definiții:
arma – orice dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăsește în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
arma de foc – arma al cărei principiu de funcționare are la bază forța de expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc și ansamblurile, subansamblurile și dispozitivele care se pot constitui și pot funcționa ca arme de foc;
muniție – ansamblu format din proiectil și, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum și celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcționarea și realizarea scopului urmărit;
operațiuni cu arme și muniții – producerea, confecționarea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea și distrugerea armelor de foc și munițiilor;
uz de armă – executarea tragerii cu o armă.
Sunt considerate arme de foc, din punct de vedere legal:
armele militare, confecționate pentru dotarea forțelor armate, folosite în acțiuni de neutralizare, sau nimicire a personalului și tehnicii de luptă ale inamicului, precum și orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a răni, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare;
armele de tir, cu glonț sau cu alice, special fabricate sau confecționate pentru practicarea tirului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de către Federația Română de Tir;
armele de vânătoare cu glonț, cu alice sau mixte, destinate practicării vânătorii;
armele confecționate special pentru ă împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;
armele ascunse, astfel fabricate sau confecționate încât existența lor să nu fie vizibilă ori bănuită;
armele de panoplie, care sunt arme de foc făcute inofensive, dacă prin valoarea lor istorică, documentară, științifică, artistică sau care constituie daruri, recompense ori amintiri sunt destinate a fi păstrate în instituții de cultură, artă sau în panoplii personale. În această" categorie se includ și acele arme de foc, în stare de funcționare, care constituie rarități sau prezintă valoare istorică, documentară, științifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituții de specialitate;
armele de recuzită, făcute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea artistică sau de producție cinematografică, a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori altor asemenea instituții cultural artistice.
Sunt arme de foc și ansamblurile, subansamblurile și dispozitivele care pot funcționa ca arme de foc.
Nu constitui obiect material al infracțiunii armele asimilate prevăzute în alin. (2) al 151 C.pen. deoarece acestea nu sunt arme propriu-zise. Nu constituie obiect material al infracțiunii nici piesele sau părțile dintr-o armă și nici armele care nu sunt stare de funcționare.
Capitolul 2
Noțiuni tehnice despre armele de foc
și muniția folosită
Secțiunea 1
Considerații preliminare
În accepțiune criminalistica, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, puse in mișcare de energia gazelor formate ca urmare a exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia.
Astfel definita arma de foc se distinge prin doua caracteristici de baza:
destinația ei de a nimici sisteme vii;
cea privind realizarea împușcăturii prin tragere de foc;
Nu consideram arme de foc dispozitivele de tras ale căror proiectile sunt puse în mișcare de aerul comprimat, ca în cazul armelor pneumatice sau de o prujina în baza cărora funcționează dispozitivele (armelor)de vânătoare subacvatica și arcul sportiv.
De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice improvizate care fie datorita construcției primitive, fie din alte motive, nu asigura proiectilului energia și forța necesara pentru a distinge sisteme vii și, în special, pentru a provoca leziuni corporale.
Principalele elemente ale unei arme d foc sunt: țeava, mecanismul de închidere și de tragere, patul sau mânerul care, in majoritatea cazurilor servește la ținerea armei în mâini, dar si ca suport de asamblare a altor mecanisme componente ale ei.
Potrivit Legii nr. 295/2004, în România există următoarele categorii
de arme:
1. arme și muniții interzise – arme și muniții a căror procurare, deținere, port si folosire sunt interzise persoanelor fizice si juridice, cu excepția instituțiilor care au competente in domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale și care sunt prevăzute în categoria A din anexă;
2. arme și muniții letale – arme și muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea grava a persoanelor si care sunt prevăzute în categoriile B – D din anexă;
3. arme și muniții neletale – arme și muniții destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, sa nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii și armele vechi.
Secțiunea 2
Alcătuirea armelor de foc și a munițiilor.
Funcționarea armelor de foc
1. Alcătuirea armelor de foc.
Armele de foc portative au, în general, următoarele părți componente:
țeava și anexele ei;
mecanismul de darea focului;
închizătorul;
mecanismul de alimentare;
patul sau partea de asamblare;
accesorii.
Varietatea cazurilor cercetate de balistica judiciară nu permite să se afirme care dintre părțile unei arme ar prezenta interes pentru criminalistică și care nu. Analizându-se cazurile cele mai frecvente, rezultă că examinarea țevii, a mecanismului de închidere, de percuție, de aruncare a tuburilor și de alimentare cu cartușe, trebuie să constituie obiectul unor preocupări speciale pentru criminalistică, în funcție de fiecare caz concret în parte.
A. Țeava.
Țeava servește pentru a dirija mișcarea glonțului, pentru a imprima acestuia o mișcare de rotație în jurul axului; țeava constituie în același timp camera în care are loc arderea încărcăturii explozive. Țeava armamentului de foc este în fond un tub de oțel. Partea interioară a țevii se numește canalul țevii. Linia dreaptă închipuită care trece pin mijlocul canalului se numește axul canalului țevii. Partea dinainte a țevii se termină cu retezătura dinainte, partea dinapoia țevii se numește culată și se termină cu retezătura culatei.
La țeava armei se disting următoarele elemente: camera cartușului, conul de racordare (locașul de intrare a glonțului) și partea ghintuită.
La țeava armamentului automat, bazat pe principiul folosirii unei părți din gazele rezultate din arderea pulberii, mai există și un orificiu de trecere a gazelor.
Camera cartușului servește pentru introducerea cartușului. Conul de racordare (locașul de intrare al glonțului) este destinat pentru a asigura angajarea progresivă a glonțului în ghinturi; în acest scop partea ghintuită a conului de racordare (locașul de intrare a glonțului) are marginile teșite.
Ghinturile canalului țevii servesc pentru a da glonțului o mișcare de rotație. Ghintul este jgheabul care se înfășoară în canalul țevii în spirală. Intervalele între ghinturi se numesc plinuri, pereții laterali ai ghinturilor se numesc flancuri. Flancul ghintului care obligă glonțul să se rotească se numește flanc de atac, flancul opus acestuia se numește flanc liber. În cazul ghinturilor cu sens stânga jos, dreapta sus, flancul din dreapta este flanc de atac.
Diametrul canalului țevii se numește calibru. La țevile ghintuite, calibrul țevii se determină prin distanța între două plinuri opuse, iar la țevile lise prin diametrul nominalizat măsurat între pereții țevii.
Țevile armelor de foc se deosebesc între ele după următoarele criterii ce constituie elemente de identificare generală sau ajută la eliminare: a) calibru; b) numărul ghinturilor; c) sensul ghinturilor; d) flancurile ghinturilor; e) lățimea ghinturilor și a plinurilor; f) pasul ghinturilor.
Cele mai des întâlnite arme de foc au următoarele calibre:
pentru revolvere: 7,62 mm; 9 mm; 11,18 mm; 11,43 mm.
pentru pistoale: 4,5 mm; 6,35 mm; 7 mm; 7,62 mm; 7,65 mm;
9 mm; 11,5 mm.
Ghinturile revolverelor și pistoalelor până la calibrul de 9 mm, de regulă, sunt în număr de 4 sau 6, mai rar 3 sau 5.
În majoritatea cazurilor sensul ghinturilor este spre dreapta și mai rar spre stânga (doar la unele arme vechi).
Dintre flancurile ghintului, șocul cel mai puternic îl primește flancul de atac, pentru că acesta obligă glonțul să se rotească într-un anumit sens dictat de sensul ghintului. De aceea flancurile de atac ale ghinturilor lasă urme mult mai vizibile pe glonț decât flancurile libere.
De regulă, ghinturile sunt mai largi decât plinurile, lățimea ghintului fiind de două ori mai mare decât a plinului.
Profunzimea ghintului sau, mai bine zis, înălțimea flancului este de 1/50, 1/70 din lățimea ghintului.
B. Mecanismul de darea focului.
Ansamblul mecanismului de percuție poate lăsa urme deosebite pentru identificarea generală și individuală a armei. El poate fi analizat prin demontarea armei și compararea cu al unei arme de același tip. Când demontarea armei nu este posibilă, cercetarea va fi realizată pe baza radiografiilor prin raze gama sau Roentgen.
Mecanismul de darea focului este caracterizat prin locul de amplasare, sistemul de construcție și forma arcului declanșator, componentele transmisiei declanșării dintre trăgaci și percutor, sistemul de montare și locașul percutorului, forma și dimensiunea percutorului, știftul arcului.
C. Închizătorul.
Sistemul de montare a închizătorului poate fi împărțit în două grupuri de mecanisme:
mecanismul de blocare – deblocarea întregului ansamblu, montat
pe corpul armei;
sistemul de ghidare și fixare a închizătorului în timpul folosirii
și demontării armei.
Aceste sisteme, datorită soluțiilor tehnice constructive permit identificarea generală și individuală a armei. Sistemul de alunecare a închizătorului pe două jgheaburi ale armei se găsește la multe tipuri de arme, însă lungimea, grosimea, înălțimea, forma și plasamentul diferă mult între modelele diferitelor arme. Sistemul de montare al întregului complex variază de Ia un model la altul.
D. Cartușul.
Elementele componente ale cartușului sunt:
tubul;
glonțul;
capsa;
încărcătura de asvârlire (pulberea).
a) Tubul. Servește pentru asamblarea tuturor părților cartușului. în afară de aceasta, tubul ferește încărcătura de acțiunile agenților exteriori, iar pe timpul tragerii oprește dirijarea gazelor înspre închizător. Tubul cuprinde: gâtul pentru sertizarea glonțului, partea conică (o porțiune de trecere de la gât la corpul tubului), corpul tubului pentru înmagazinarea încărcăturii și rozeta tubului. Rozeta tubului poate avea un rebord – adică marginile rozetei depășesc diametrul tubului – sau poate avea un șanț inelar, care servește la prinderea tubului de către ghiara extractoare atunci când este scos din camera cartușului. În fundul tubului se găsește locașul capsei, nicovala și orificiile de aprindere. Percutorul lovește capsa care se sparge pe nicovală, după care flăcările de la capsă pătrund prin orificiile de aprindere și aprind pulberea din interiorul tubului cartușului.
Capsa, conținând exploziv de inițiere, servește pentru aprinderea pulberii. Capsa este formată dintr-un căpăcel de alamă pe fundul căreia este presată substanța percutantă, de obicei fulminatul de mercur, acoperită cu o placă de staniol.
Cartușele armelor de vânătoare se deosebesc de cele ale altor arme. Tuburile unor astfel de cartușe pot fi metalice sau de carton. Baza tuburilor de carton este metalică. Ele n-au gât, deoarece proiectilele (alice, mitralii poșe etc) sunt introduse direct în tub și acoperite cu o rondelă.
b) Proiectilele pot fi: gloanțe, alice, mitralii sau poșe. Armele cu țeava lisă folosesc cartușe care au alice, mitralii sau poșe. Mitraliile sunt alice mai mari care depășesc 5,5 mm. în diametru. Poșele sunt alicele confecționate propriu din diferite materiale.
Armele cu țeava ghintuită folosesc cartușe cu glonț. în funcție de destinația pe care o au, gloanțele pot fi: obișnuite și speciale. Glonțul obișnuit se compune din cămașă și miez. La gloanțele care au miezul de oțel, între cămașă și miez există un strat de plumb. Gloanțele obișnuite cu miez de plumb, nu au nici un semn distinctiv, vârful glonțului obișnuit cu miez de oțel este de culoare argintie.
Gloanțele pot fi fabricate și din metal masiv, ca de exemplu plumb. Acesta fiind suficient de moale, permite înscrierea etanșă a glonțului în canalul țevii. Asemenea gloanțe se folosesc pentru armele de vânătoare și cele de tir și deloc pentru cele militare.
Glonțul destinat pentru țeava cu ghinturi, este prin construcție astfel calculat încât să aibă un diametru mai mare decât calibrul canalului țevii. Aderând aproape perfect la pereții canalului țevii, glonțul împiedică expansiunea gazelor provenite din explozie și prin urmare șocul pe care-l primește, ca urmare a exploziei nu slăbește deloc. Cu toate acestea, glonțul nu reușește să înlăture perfect pierderea de gaze rezultate din combustia pulberii, ci o parte din ele scapă și împing în afara aerul existent în fața glonțului, așa, încât, la retezătura țevii se formează o sferă de aer, înaintea, ieșirii glonțului (a se vedea efectele tragerii cu țeava lipită). Mării ea diametrului glonțului urmărește printre altele, să înlăture și unele deficiențe provenite din uzura canalului țevii, constituind o adevărată rezervă pentru o asemenea eventualitate. De exemplu: diametrul glonțului pentru revolverul Nagan cal. 7,62 mm, este de o grosime = 7,82 mm; pentru pistoletul Model 1933 de calibru 7,62 mm. glonțul are o grosime de 7,85 mm; pentru pistoletul Browning model 1930 calibru 9,0 mm glonțul are un calibru de 9,35 mm etc.
Prin urmare, diametrul fiecărui glonț, până la tragere, este mai mare decât calibrul canalului țevii, cu mențiunea speciala că diferența între ele crește pe măsura măririi calibrului armei.
Nici forma vârfului gloanțelor nu este aceeași. Geometria glonțului este în funcție de viteza și distanța de zbor preconizată de constructor. În practica de expertiză criminalistică se întâlnesc gloanțe de forme diferite, ca: gloanțe cu vârful alungit și ascuțit, gloanțe cu vârful rotunjit, gloanțe cu vârful retezat (cele de construcție proprie sau folosite de vânători – breneke). Gloanțele folosite la carabina semiautomată au vârful ascuțit, cele pentru pistolul T.T. au vârful rotunjit, ca de altfel și cele pentru pistolul Parabellum.
Fundul glonțului este de asemenea diferit, însă se tinde spre un model apropiat, scobit, care să preia mai bine șocul exploziei și care permite în același timp o oarecare dilatare, ceea ce determină presarea cămășii glonțului în canalul țevii.
Pentru a scădea efectul vârtejului de aer care se formează în urma fundului glonțului, se fabrică gloanțe cu partea dinapoi alungită și teșită.
La examinarea unui glonț, după ce a străbătut canalul țevii se descoperă pe el o serie de striații dispuse într-o anumită ordine. Mecanismul formării striațiilor pe glonț poate fi explicat astfel: în momentul exploziei pulberii, sub presiunea gazelor, glonțul se angajează complet între ghinturile canalului țevii. Datorită faptului că are diametrul mai mare, întâmpină o puternică rezistență; glonțul fiind dintr-un metal mai moale decât țeava armei, se va deforma, micșorându-și diametrul, comprimându-se. Cămașa glonțului care se freacă de ghinturi și plinuri va fi sensibil zgâriată în punctele de contact. Luând forma canalului țevii, cu ghinturi și plinuri, glonțul va păstra această formă și după părăsirea țevii. Striațiile de pe cămașa glonțului, reflectă construcția pereților canalului țevii și de aceea, aceste zgârieturi sunt urmele pereților imprimate pe glonț. Acestea sunt urme de adâncime, dinamice, de proveniență mecanică.
Urma tipică de pe glonț (mai precis cămașa glonțului) constă într-o dungă adâncită plină de striații, creată de plinurile din canalul țevii. Între marginile acestei dungi se găsește o masă de micro-urme, de striații. Numărul dungilor corespunde numărului plinurilor din canalul țevii. Lățimea dungilor corespunde lățimii plinurilor. Între dungi se găsește un spațiu, uneori mai puțin deformat, care corespunde ghinturilor. Dacă glonțul s-a înscris etanș în canalul țevii, atunci este posibil să se găsească și urmele ghinturilor imprimate pe cămașa glonțului. Urmele ghinturilor se imprimă pe cămașa glonțului mai ales atunci când este vorba de o țeava nouă. Când țeava este uzată, de regulă nu apar urmele ghinturilor. Este însă posibil ca urmele ghinturilor să nu apară nici în cazul în care s-a folosit un glonț cu un, diametru mai mic decât cel indicat pentru arma respectivă.
La armele amintite până acum, închiderea canalului țevii, pe timpul dării focului, se realizează cu ajutorul închizătorului.
Principiile de funcționare ale mecanismelor de închiderea țevii sunt diferite. Așa de exemplu, la carabina semiautomată închiderea se face prin căderea închizătorului; la pistolul model 1933 prin îmbinarea închizătorului cu țeava datorită mișcării acesteia în plan vertical.
Urmele acțiunii pieselor închizătorului pe fundul tubului cartușului pot fi descoperite la o examinare atentă. închizătorul preia cartușul din încărcător și-l introduce în cameră apoi asigură închiderea canalului țevii la darea focului. Având în vedere însă, că aceste acțiuni nu se desfășoară lin, că în timpul exploziei cartușul este presat foarte puternic înapoi spre peretele frontal al închizătorului de care se sprijină fundul cartușului, acesta din urmă va prelua toate striațiile și va reflecta, asemănător unui negativ fotografic, întregul microrelief al acestei piese.
Urma percutorului, imprimată pe capsă, reprezintă un alt element important care ajută în identificarea armei. Percutorul face parte din mecanismul de percuție și servește pentru lovirea (aprinderea) capsei cartușului la darea focului. Percutorul poate fi acționat fie printr-un arc, fie de o piesă numită cocoș. Lovind capsa cartușului, percutorul creează pe fundul capsei o adâncitură, în care, cu ajutorul unui stereomicroscop sau microscop comparator se pot distinge toate trăsăturile caracteristice ale vârfului acestuia – la măriri nu prea mari, 15-30x, pe fundul urmei percutorului, cât și pe margini, se pot găsi uneori striații caracteristice. De asemenea poziția urmei percutorului pe capsă poate ajuta uneori la stabilirea tipului urmei. Așa de exemplu, urma vârfului percutorului pistolului Model 1933 apare pe capsă ca un fel de virgulă îngroșată. La pistolul Parabellum urma rotundă și ascuțită. La pistolul Beretta, dimpotrivă, urma percutorului este mare, cu fundul neted.
Un alt element a cărui urma este totdeauna prezentă pe tub, este gheara extractoare. Gheara extractoare este un element al piesei extractorului, al cărei rol este de a apuca gulerul tubului, de a-l extrage din camera cartușului în timpul mișcării înapoi a închizătorului și împreună cu pragul aruncător (pragul de izbire al tuburilor) de a arunca tubul afară.
E. Substanțe explozive.
Prin explozivi se înțeleg grupe speciale de substanțe care, sub influența unor acțiuni exterioare relativ slabe (percuție, împingere, încălzire) pot suferi transformări chimice rapide, însoțite de o degajare tot atât de rapidă de căldură și de formarea unor gaze puternic încălzite, care să poată executa un lucru mecanic de azvârlire sau de distrugere.
Istoria dezvoltării armelor de foc și a muniției este strâns legată de istoria dezvoltării chimiei, a descoperirilor în domeniul chimiei.
Explozivii se utilizează atât în domeniul militar cât și în diferite ramuri ale economiei naționale.
Explozia este una din formele de transformare fizică sau chimică a materiei. În sensul larg al cuvântului, ea reprezintă o modificare fizică sau chimică extrem de rapidă a materiei, însoțită de o transformare tot atât de rapidă a energiei potențiale a materiei, în lucru mecanic de mișcare sau de distrugere a mediului înconjurător.
Explozia, în sensul mai restrâns al cuvântului, reprezintă un proces de transformare chimică a materiei, extrem de rapidă (fracțiuni de secundă) însoțită de o degajare tot atât de rapidă a căldurii și de formarea unor gaze sau vapori puternic încălziți, care produc un lucru mecanic de distrugere sau de deplasare.
Explozia se caracterizează prin trei factori fundamentali:
viteza mare a transformării;
caracterul exoterm al transformării;
formarea produșilor gazoși.
2. Funcționarea armelor de foc.
Arma de foc este un mecanism, un instrument, care servește la atac sau la apărare și folosește pulbere explozivă. Prin arderea pulberii explozive se creează, datorită gazelor, o presiune care aruncă glonțul sau alicele din țeava armei, cu o forță vie inițială mai mare de un kilogram-forță-metru.
Prin urmare, în afara cazurilor de folosire a unor dispozitive mecanice speciale sau a aerului comprimat care servesc la expulzarea glonțului, armele de foc se bazează în principiu pe forța de expansiune a gazelor rezultate din arderea pulberii explozive (a prafului de pușcă).
Pulberea care se găsește în tubul cartușului se aprinde de la flacăra materialului exploziv aflat în capsă. Materialul exploziv din capsă se aprinde și el în urma loviturii puternice a percutorului pe capsă.
Presiunea puternică a gazelor se exercită în toate sensurile. Această presiune trebuie, în primul rând, să învingă rezistența întâmpinată de glonț la trecerea prin țeava armei, iar ulterior să imprime acestuia viteza necesară ca să poată ajunge la țintă. Aprinderea pulberii se face instantaneu, iar spațiul pentru expansiunea gazelor este relativ mic.
La începutul mișcării glonțului presiunea este foarte mare, 3500 atmosfere și se micșorează pe măsură ce glonțul ajunge către gura țevii armei. Tocmai această presiune imprimă glonțului viteza de mișcare care constituie elementul principal al împușcăturii.
La unele tipuri de arme acțiunea gazelor se mai folosește prin presiunea exercitată și înapoi, pentru punerea în mișcare a unor anumite piese ale armei. Construcția multor arme de foc moderne depinde de folosirea acestei acțiuni a gazelor.
În ceea ce privește procesul de ardere al încărcăturii de pulberi, timpul în care aceasta se consumă, diferă de la un tip de armă la altul, în funcție de calibru, de cantitatea pulberii din cartuș, de felul, forma și mărimea granulelor de pulbere, de gradul de alterare, de lungimea țevii etc. În realitate nu arde toată încărcătura de pulbere, unele particule nearse ajungând chiar pe țintă.
Continuând să ardă și după ce glonțul s-a desprins de tub, astfel că la o anumită distanță de camera de explozie se creează o presiune maximă, distanță care variază de la o armă la alta. Acest lucru este posibil datorită faptului că volumul de oxigen aflat în tubul cartușului nu este suficient pentru arderea întregii cantități de pulbere, cât și pentru faptul că desprinderea glonțului de tub nu necesită arderea întregii cantității de pulbere. Având în vedere multitudinea modelelor și tipurilor de arme (Charles E. Waite avea în colecția sa, în anul 1923, un număr de 1500 modele de arme de foc) a fost necesară o clasificare a acestora pe baza diferitelor criterii.
Secțiunea 3
Clasificarea armelor de foc
În criminalistica armele de foc sunt clasificate in mai multe categorii după următoarele criterii: modul de fabricare, destinație, lungime, construcția canalului și calibrul țevii.
În continuare ne vom limita să prezentăm doar clasificarea făcută de Legea nr. 295/2004
1. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinației .
arme militare – arme destinate uzului militar;
arme de apărare și paza – arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în condițiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieții, integrității și libertății persoanelor fizice, precum și bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice;
arme de autoapărare – arme neletale scurte, special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante, de neutralizare și proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare;
arme de tir – arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau recunoscute în condițiile prevăzute de lege;
arme de vânătoare – arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe țevi, care folosesc muniție cu glonț sau/și cu alice, omologate sau recunoscute în condițiile prevăzute de lege;
arme utilitare – arme destinate sa asigure desfășurarea corespunzătoare a unor activități din domeniile industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecției mediului și protecției împotriva dăunătorilor, precum și desfășurarea de către societățile specializate de paza a activităților de paza a obiectivelor, bunurilor si valorilor sau a transporturilor unor valori importante;
arme de asomare – arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la un soc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
arme cu destinație industrială – arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de uz civil și care au aparența unei arme de foc automate;
arme cu tranchilizante – arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanțe tranchilizante;
arme de panoplie – arme de foc devenite nefuncționale ca urmare a transformării lor de către un armurier autorizat;
arme de colecție – armele destinate a fi piese de muzeu, precum și armele aflate sau nu în stare de funcționare, care constituie rarități sau care au valoare istorică, artistică, științifică, documentară sau sentimentală deosebită;
arme vechi – arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecții;
arme de recuzita – arme special confecționate, fabricate sau devenite inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare activității instituțiilor specializate în domeniul artistic.
2. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv.
arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune – arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate intr-o butelie recipient;
arme de foc scurte – arme de foc a căror țeava nu depășește 30 cm sau a căror lungime totala nu depășește 60 cm;
arme de foc lungi – arme de foc a căror lungime a țevii sau lungime totala depășesc dimensiunile armelor de foc scurte;
arme de foc automate – arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat si trag o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continua pe trăgaci;
arme de foc semiautomate – arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continua pe trăgaci;
arme de foc cu repetiție – arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin introducerea pe țeava a unui cartuș preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;
arme de foc cu o singura lovitura – arma de foc fără încărcător, care este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartușului în camera de încărcare sau într-un lăcaș special prevăzut la intrarea în țeavă.
Capitolul 3
Desfășurarea cercetării la fața locului în cazul
infracțiunilor săvârșite cu arme de foc
Secțiunea 1
Căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea armei de foc,
tuburilor trase și proiectilelor
Când se presupune că la săvârșirea unei infracțiuni s-a folosit o armă de foc, sau când actul de sinucidere sau accidentul s-a produs cu o asemenea armă, cercetarea locului faptei se va face insistându-se, în special, asupra metodelor de descoperire a armei de foc și a urmelor lăsate de folosirea ei.
Problemele ce trebuie lămurite în asemenea cazuri sunt: descoperirea armei de foc folosite, a proiectilelor și a tuburilor trase, a urmelor principale și suplimentare ale tragerii, a direcției și a distanței de la care s-a tras, a împrejurărilor care au determinat sau au înlesnit folosirea armei de foc etc.
Armele de foc la locul faptei le putem găsi în două variante, și anume ori lăsate la vedere de către agresor sau victimă, ori ascunse de infractor după folosirea lor.
Armele ascunse, la locul faptei sau la domiciliul infractorului, pot fi aruncate în fântâni, latrine, ape curgătoare, sub stratul de gunoaie, sub stratul de grădină, căpițe de fin, în scorburi de copaci, în lanul de grâu etc.
Pentru descoperirea armelor de foc ascunse trebuie urmărit drumul infractorului, atât la locul faptei cât și la îndepărtarea de la acesta, folosind „căutătorul de metale”, sonda electromagnetică etc.
Arma de foc descoperită va fi fotografiată împreună cu resturile de muniții, atât la locul unde a fost găsită cât și în condițiile de laborator pentru a-i fixa detaliile caracteristice.
De asemenea, în cadrul desenului-schiță al locului faptei se vor indica: locul precis unde a fost descoperită arma de foc, distanța dintre armă și victimă, dintre armă și alte urme ale tragerii, tuburile arse etc.
Mijlocul principal de fixare a armei de foc este procesul-verbal do cercetare, în care se va trece:
locul precis în care a fost descoperită arma de foc, poziția și raporturile de distanță față de cadavru și de alte obiecte;
felul armei de foc (revolver, pistolet, pistol mitralieră, carabină, arme de fabricație proprie etc.), modelul și calibrul, direcția țevii armei de foc față de cadavru sau obiectul în care s-a tras, pe ce parte este culcată arma;
ce urme s-au descoperit pe arma de foc: urme digitale, resturi organice (păr, sânge, creier), alte resturi de materiale;
dacă arma prezintă lipsa unor piese sau dacă are piese deteriorate;
dacă arma este încărcată sau nu, dacă are pusă piedica de siguranță, care este poziția cocoșului, câte cartușe netrase are în magazie;
ce număr de serie poartă și ce alte inscripții de fabricație, sau inscripții ulterioare are;
câte ghinturi are arma de foc și care este sensul lor de rotire;
ce se află pe canalul țevii: unsoare de armă veche sau proaspătă, praf și gradul aproximativ de depunere a acestuia, reziduuri de tragere, gradul lor de oxidate, dacă se simte mirosul specific al unei trageri foarte recente;
indicarea precisă a obiectelor, a locurilor și a distanțelor unde s-au descoperit urmele de pătrundere, ieșire sau ricoșare a proiectilelor trase, în raport de poziția unde s-a găsit arma de foc sau cadavrul victimei;
ridicarea armei de foc de la locul unde a fost descoperită se face cu un clește cu buzele late sau, în lipsa acestuia, cu o batistă, pentru a nu distruge urmele existente pe armă sau a crea urme noi.
În nici un caz armele de foc de format mic să nu se ridice prin introducerea unui creion sau a unui alt obiect subțire pe gura țevii, pentru că riscăm să distrugem diferitele depozitări de substanțe, ca: zgură, praf etc, a căror formă și cantitate servesc la lămurirea împrejurărilor folosirii armei. Arma de foc, înainte de a fi împachetată și trimisă unui laborator de criminalistică, se descarcă, scoțându-se cartușele de pe țeava și din încărcător; gura țevii se leagă cu o bucată de pânză, pentru a nu pătrunde nimic în timpul transportului și a nu se pierde nimic din conținutul țevii.
Diferite substanțe depuse pe armă, ca fire de păr, creier, sânge se strâng și se introduc în eprubete, indicându-se locul de unde au fost ridicate.
Arma se acoperă cu hârtie curată și se împachetează într-o cutie. Încărcătorul și cartușele descoperite în armă sau in jurul ei, precum și tuburile și proiectilele trase se împachetează separat, indicându-se locul unde au fost descoperite, data când au fost ridicate și persoana care le-a ridicat și împachetat, care de altfel semnează pe bilețelul atașat la armă sau la coletul cu piesele accesorii, alături de sigiliul în ceară roșie sau de impresiunea de ștampilă aplicată [ie două bucăți de hârtie lipite intre ele și între cart: se găsește nodul sforii cu care este legat obiectul.
Același procedeu do împachetare, indicarea datelor și sigilarea coletelor se aplică și în cazul armelor ridicate do la persoanele bănuite, în vederea examinării lor.
Căutarea proiectilelor trase și a tuburilor se face în mod sistematic, pornind do la poziția trăgătorului sau a victimei. Proiectilele trase se caută: sub cadavru, pe dușumea, pe obiectele sau în obiectele de uz casnic, pe pământ, în zăpadă, în vegetație, în trunchiul copacilor, în ziduri etc.
Se cunosc cazuri când proiectilul tras a fost găsit în sertarul mesei, care s-a închis prin prăbușirea victimei, sau într-o cizmă unde a ajuns în urma ricoșării din perete.
Proiectilele trase se caută direct sau cu căutătorul de metale. Porțiunile de teren unde se presupune că au pătruns se sapă și se cern cu grijă, zăpada se topește. Proiectilele descoperite se împachetează în vată și hârtie pe care se indică locul unde au fost descoperite.
Proiectilele care au pătruns într-un cadavru sau au rămas în corpul unei persoane se extrag cu un clește special, iar dacă nu pot fi extrase din corpul unei persoane se execută o roentghenografie pentru a stabili forma și volumul lor.
Dacă proiectilul a pătruns într-un obiect mic, ușor de transportat, nu se mai scoate din acesta, ci se trimite întreg obiectul unui laborator de criminalistică, unde proiectilul va fi extras.
Pentru extragerea proiectilelor din obstacole mai mari procedeul este următorul:
prin centrul orificiului de pătrundere se trag două drepte perpendiculare, ale căror capete se unesc în forma unui pătrat, formând diagonalele acestuia, cu ajutorul cărora vom putea stabili oricând poziția exactă a orificiului de intrare;
în jurul proiectilului pătruns în lemn sau în zid se sapă cu o daltă, jur împrejur la 2-3 cm de orificiul format de proiectil pentru a nu-l zgâria;
proiectilul este extras cu ajutorul unui patent sau cu cleștele pentru extras proiectile (elefant), cu buzele acoperite în cauciuc pentru a nu produce zgârieturi.
Proiectilele sunt descrise in procesul-verbal, ca: formă, calibru, număr și sens de rotație ale urmelor de ghinturi, deformări suferite, substanțe aderate etc.
Obiectele de îmbrăcăminte perforate de proiectile se împachetează astfel ca orificiile create prin împușcare să nu fie în regiunile îndoite, pentru a nu se destrăma. Dacă proiectilul a traversat o tăblie de sticlă, aceasta se lipește cu o coală de hârtie, pentru a ca să nu se desfacă în cioburi și apoi sticla se scoate din ramă, în întregime, sau numai partea care interesează urma lăsată de proiectil.
Urma de ricoșare se cercetează pentru a ridica eventuale rosturi metalice, iar forma urmei se ridică prin mulaj de ghips.
Tuburile arse, descoperite la locul faptei, sunt fotografiate împreună cu un obiect fix din apropiere, menținându-se poziția lor și în procesul verbal.
Ridicarea tuburilor se face prin apucarea extremităților cu două degete și astuparea orificiului cu vată. Tuburile se împachetează în vată și în hârtie, indicându-se locul și data când au fost găsite.
Dacă tuburile sunt scoase din butoiașul unui revolver se indică poziția ocupată de fiecare tub în raport de poziția percutorului (cocoșului).
Dăm un exemplu din practica de urmărire penală, din care reiese necesitatea colaborării între munca de teren și activitatea de expertiză în domeniul balisticii judiciare ca, de altfel, în toate domeniile urmăririi penale.
Numitul B.G.H. a fost găsit mort la domiciliul părinților săi. Era prăbușit cu fața în jos, iar, deși rana mortală a fost cauzată prin împușcare, Ia locul faptei s-a găsit numai proiectilul oprit după traversarea corpului în haina victimei.
Medicul legist a concluzionat că împușcarea a fost executată de la mare distanță, iar organele de urmărire penală socotind că este vorba de un omor, l-au arestat ca bănuit pe tatăl victimei.
Ridicându-se îmbrăcămintea victimei și fiind trimisă unui laborator de criminalistică, s-a stabilit că poartă urme suplimentare de împușcătură, indicând o tragere cu țeava armei lipită de îmbrăcăminte. Pe reverul pardesiului s-au găsit urme de arsuri, precum și celelalte urme suplimentare care atestă o tragere apropiată.
După aceste constatări s-a ordonat o nouă cercetare a locului faptei, în cadrul căreia, cuprinzând și podul casei ale cărei scări erau în fața camerei în care s-a găsit cadavrul victimei, s-a descoperit un pistolet Walter, cal. 9, și, la o distanță de 1 m, un tub gol.
Expertiza balistică a stabilit că proiectilul descoperit în cadrul primei cercetări a fost tras cu acest pistolet.
Pentru confirmarea ipotezei sinuciderii s-au cercetat mâinile victimei, stabilindu-se urmele de afumare pe degetul mare și pe arătătorul mâinii drepte.
Secțiunea 2
Căutarea, descoperirea și cercetarea celorlalte urme
principale ale împușcăturii
O tragere efectuată cu arma de foc lasă urme care se datorează factorilor primari și factorilor suplimentari ai împușcăturii.
Factorii primari sunt determinați de acțiunea directa a proiectilului, spre deosebire de factorii suplimentari care sunt determinați de acțiunea pulberii, a compoziției capsei și a reziduurilor de pe țeava.
Urmele formate de proiectil pe obiectele cu care a venit în contact depind de forța cinetică a proiectilului, de unghiul de lovire, de densitatea obiectului atins etc.
Aceste urme se pot prezenta ca urme de perforare formând un canal cu orificiu de intrare și ieșire, sau numai o înfundătură având un orificiu de intrare, și în sfârșit o lovitură în tangentă, creând urma de ricoșare.
Orice deteriorare reprezintă un rezultat al acțiunii reciproce a factorului deteriorant și a mediului deteriorat. Factorii deterioranți, în cazul vătămărilor cauzate de armele de foc, în funcție de distanța de la care a fost tras focul, pot fi datorați atât acțiunii glonțului, acțiunii gazelor produse de pulberea ce se formează în timpul focului, precum și a gazelor produse de încărcătura explozibilă a unor gloanțe cu destinație specială. Caracterul deteriorărilor poate suferi modificări esențiale în raport cu distanța de la care s-a tras. Din acest punct de vedere constatarea balistico-judiciară trebuie să elucideze unele probleme ce se pot ivi într-o cauză penală, astfel:
dacă deteriorarea este cauzată de o armă de foc, iar dacă nu este provocată de o armă de foc, atunci deteriorarea poate proveni de la schija unui explozibil?
de la ce distanță a fost tras focul în obiectivul care a fost dat pentru cercetare?
care este direcția canalului glonțului în obstacolul respectiv?
stabilirea felului și modelului armei din care s-a tras glonțul care a cauzat deteriorarea respectivă și care a fost prezentat pentru cercetare;
stabilirea numărului de gloanțe care au lovit obstacolul respectiv;
ordinea deteriorărilor ce au fost produse și care dintre orificiile de
intrare s-a format primul;
stabilirea poziției pe care a avut-o arma și obstacolul, în momentul
producerii focului;
stabilirea capacității de perforație a glonțului tras din arma încriminată ca model de comparație și care poate ajuta la clarificarea unor probleme puse constatării balistico-judiciare.
Modificările apărute ca rezultat al fenomenelor dinamice, se datorează puterii de izbire a glonțului, alicei, aruncate afară din țeava de presiunea gazelor. Prin atingerea obstacolului, glonțul creează urme pe acesta. Asemenea urme pot fi: perforările, canalele oarbe și urmele de suprafață ale ricoșeurilor.
Perforările se formează, de regulă, atunci când glonțul, alica, au o mare viteză și, ca urmare, o mare putere de pătrundere. Mecanismul de formare a perforărilor în obiectele tari este următorul: sub acțiunea izbirii glonțului, obiectul este supus unei mari apăsări și ca atare se îndoaie în direcția de zbor a glonțului. Din cauza acestei izbiri obstacolul se distruge (în întregime dacă nu este elastic, sau parțial), în sensul că particulele de material din obstacol sunt aruncate în afară sau rupte în direcția de zbor a glonțului. Procesul acesta de rupere a materialului obiectului, de către glonț, este-asemănător acțiunii unui dorn, a unui perforator.
Dacă glonțul perforează un obiect de o grosime mai mare se disting următoarele elemente ale urmei: orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire. În cazul obiectelor subțiri se disting doar cele două părți (limite) ale perforării, orificiul de intrare și orificiul de ieșire. Aceste urme ajută pe expertul balistic în determinarea direcției și a unghiului de tragere. La orice armă, glonțul sau alicele au puterea maximă de pătrundere, imediat ce au părăsit țeava armei. Pe măsură ce străbat aerul parcurgând o distanță mai mare, energia lor scade, producând un efect diferit față de cazul tragerilor de la mică distanță.
Totdeauna se va căuta să se stabilească, prin ce fel de materiale au trecut gloanțele sau alicele, adâncimea până la care au pătruns, starea în care se găsește, materialul din care sunt confecționate etc.
De exemplu, în cazul când glonțul în drumul său către victimă a străbătut un geam pe care l-a spart, pe baza acestei spărturi se va putea aprecia, cu aproximație, distanța de tragere. Dacă spărtura în geam este foarte mare, distrugându-se în întregime ochiul de geam, rămânând numai unele cioburi prinse în rama geamului, înseamnă că glonțul nu mai avea o forță vie prea mare și expertul balistic va aprecia distanța de tragere, la câteva zeci sau sute de metri, în funcție de celelalte elemente determinante: calibrul și felul armei, greutatea glonțului etc.
În cazul când, deși spărtura este foarte mare și se constată pe geam, pe rama acesteia sau pe alte obiecte vecine existența urmelor suplimentare ale împușcăturii, înseamnă că s-a tras de la mică distanță (câteva zeci de centimetri), iar geamul s-a spart, nu din cauza izbirii lui de către glonț, ci din cauza presiunii gazelor. Dacă spărtura în geam este relativ mică, însă, în orice caz, ceva mai mare decât calibrul glonțului se poate deduce că s-a tras de la o distanță de câțiva metri sau zeci de metri, glonțul având o energie mare, a spart geamul numai pe o mică porțiune.
Toate aceste concluzii vor trebui însă confirmate și de rezultatele la care ajunge expertul balistic prin examinarea tuturor celorlalte urme balistico-judiciare (adâncimea la care a pătruns glonțul în obiectul lovit, urme de ricoșare etc), cât și prin confirmarea lor de către experimentul personal.
În cazul că s-a tras cu o armă de foc cu alice, în afara acțiunii mecanice produsă de către ele din cauza energiei pe care o posedă, un element și mai valoros pentru determinarea distanței de tragere, este gradul de împrăștiere a alicelor. După ce ies din țeava armei, alicele zboară un timp grupate și apoi încep să se împrăștie, formând un con cu baza către corpul lovit. Această împrăștiere depinde de mai mulți factori și anume: felul încărcăturii, numărul, dimensiunea și greutatea alicelor, calibrul și lungimea țevii, bătaia vântului etc. Este bine de reținut indicația valabilă în mod aproximativ, că pentru o armă de vânătoare bine reglată, de calibru mijlociu, cu alice nu prea mari, la distanța de cca. 50 m. împrăștierea alicelor se face pe o suprafață de un metru pătrat.
Pentru a determina cât mai precis distanța de tragere se vor efectua trageri experimentale în panouri mari de hârtie, folosind o armă și alice de același gen cu cele întrebuințate de infractor, iar dacă este posibil chiar cu arma corp delict, comparându-se gradul de împrăștiere a alicelor la experimentare cu împrăștierea acestora, constatată la locul comiterii infracțiunii. Canalele oarbe (înfundate) reprezintă perforări înfundate fără ieșire. Ele se formează atunci când glonțul a pierdut o mare parte din viteza inițială, în aer, când glonțul a trecut prin câteva obstacole intermediare până a ajuns la țintă, iar ținta este foarte groasă și glonțul nu poate învinge rezistența acesteia.
Elementele componente ale canalelor oarbe sunt orificiul de intrare și canalul; canalele oarbe, așa cum le arată și denumirea, nu au orificiu de ieșire, iar din această cauză glonțul poate fi găsit undeva în grosimea materialului.
Urmele de suprafață ale ricoșeurilor reprezintă zgârieturi și uneori crăpături puțin adânci, create de lovirea glonțului în zbor. Trăsătura caracteristică a urmelor de ricoșare constă în aceea că glonțul atunci când ricoșează, se îndreaptă de obiectivul lovit, pierde în același timp din viteză și își schimbă direcția inițială de zbor.
Condițiile care favorizează formarea urmelor de ricoșare sunt următoarele:
viteza de zbor scăzută a glonțului, care are loc în cazul împușcăturii de la mare distanță sau când acesta străbate pe parcurs obstacole, ori în cazul când cartușul n-a fost încărcat cu suficientă pulbere;
când unghiul format între suprafața obiectului întâlnit și direcția
de zbor a glonțului (unghiul de incidență) este mic;
duritatea sau densitatea mare a obiectului întâlnit de glonț în drumul său.
Foarte apropiate de urmele de ricoșare pot să apară și urmele schijelor provenite din glonț, schije care fiind proiectate cu putere se pot izbi de diferite obiecte și provoacă urme de suprafață.
În aceste urme pot rămâne particule metalice de pe glonț cât și particule din obiectele prin care glonțul a pătruns anterior.
Secțiunea 3
Căutarea, descoperirea și examinarea celorlalte categorii de urme
secundare ale împușcăturii
S-a arătat că din categoria urmelor secundare fac parte:
urmele rezultate din acțiunea flăcării;
urmele rezultate din acțiunea gazelor;
urmele de funingine;
particulele de pulbere arsă și nearsă;
inelele de metalizare;
particulele de unsoare;
În literatura de specialitate se folosește, cu același înțeles, și expresia de arme suplimentare sau, chiar impropriu, „factorii suplimentari” ai împușcăturii care sunt de fapt cauza iar ultimele sunt efectul.
Factorii suplimentari ai împușcăturii sunt flacăra, gazele și pulberea arsă și nearsă.
Urmele secundare ale împușcăturii, ca rezultat al acțiunii factorilor suplimentari, se formează concomitent cu producerea focului. După ce percutorul a lovit capsa, materialul inflamabil din aceasta se aprinde, iar încărcătura din tubul cartușului ia foc. Gazele rezultate din arderea pulberii exercită o presiune asupra glonțului.
Atunci când se formează o presiune suficientă, glonțul învinge forța care îl fixează în gâtul tubului cartușului și începe – natural brusc – mișcarea sa înspre canalul țevii prevăzute cu ghinturi.
În același timp pulberea mai continuă să ardă mărind în felul acesta presiunea gazelor, insă, odată cu acest proces se mărește și distanța pe care o parcurge glonțul datorită mișcării sale, fapt ce face ca presiunea să scadă treptat astfel că atunci când glonțul a ajuns la gura țevii presiunea gazelor este mult mai mică decât cea inițială. Natural că aceste fenomene se produc foarte repede, timpul de mișcare al glonțului în canalul țevii armei fiind de ordinul miimilor de secundă.
Concomitent cu începutul mișcării glonțului se deplasează și coloana de aer care se află în canalul țevii – în fața glonțului – și care datorită vitezei mari a acestuia se comprimă și astfel la gura țevii armei se formează la început o sferă de aer, creată prin ieșirea aerului comprimat și care are o viteză egală cu cea a glonțului.
În urma sferei de aer, apare o cantitate mică de gaze ce a luat naștere prin arderea pulberii și care a trecut deja în fața glonțului încă din momentul când acesta s-a desprins din gâtul tubului și înainte de a trece în partea ghintuită a canalului țevii. Volumul acestei cantități mici de gaze crește, treptat datorită gazelor care țâșnesc printre glonț și pereții canalului țevii armei, în momentul când glonțul a părăsit complet gura țevii apare și restul gazelor. Moleculele acestor gaze având o masă mult mai mică decât cea a glonțului, au și o viteză mai mare ca acesta și ajungându-l, îl înconjoară asemănător unui nor. Datorită însă rezistenței opusă de aer viteza lor scade brusc și se împrăștie, fiind depășite de glonț. Gazele de pulbere mai acționează asupra glonțului după ieșirea acestuia din țeava, dar viteza care o mai adaugă este minimă.
Din canalul țevii armei, odată cu coloana de aer, flacăra, gazele și glonțul sunt scoase și particule de funingine, pulbere arsă și nearsă, unsoare de armă (dacă aceasta a fost unsă), particulele de metal desprinse din canalul țevii armei sau din cartuș, precum și praf sau alte impurități, dacă arma nu a fost curățată înainte de tragere.
Schematic, acțiunea factorilor suplimentari ai împușcăturii are aspectul unui con cu vârful la gura țevii. Urmele acestora apar în următoarea ordine: flacăra, gazele, funinginea, particulele de pulbere arse sau nearse.
Urmele secundare ale împușcăturii, ca rezultat al acțiunii factorilor suplimentari, se formează concomitent cu producerea focului. După ce percutorul a lovit capsa, materialul inflamabil din aceasta se aprinde, iar încărcătura din tubul cartușului ia foc. Gazele rezultate din arderea pulberii exercită o presiune asupra glonțului.
Atunci când se formează o presiune suficientă, glonțul învinge forța care îl fixează în gâtul tubului cartușului și începe – natural brusc – mișcarea sa înspre canalul țevii prevăzute cu ghinturi.
În același timp pulberea mai continuă să ardă mărind în felul acesta presiunea gazelor, însă, odată cu acest proces se mărește și distanța pe care o parcurge glonțul datorită mișcării sale, fapt ce face ca presiunea să scadă treptat astfel că atunci când glonțul a ajuns la gura țevii presiunea gazelor este mult mai mică decât cea inițială. Natural că aceste fenomene se produc foarte repede, timpul de mișcare al glonțului în canalul țevii armei fiind de ordinul miimilor de secundă.
Concomitent cu începutul mișcării glonțului se deplasează și coloana de aer care se află în canalul țevii – în fața glonțului – și care datorită vitezei mari a acestuia se comprimă și astfel la gura țevii armei se formează la început o sferă de aer, creată prin ieșirea aerului comprimat și care are o viteză egală cu cea a glonțului.
În urma sferei de aer, apare o cantitate mică de gaze ce a luat naștere prin arderea pulberii și care a trecut deja în fața glonțului încă din momentul când acesta s-a desprins din gâtul tubului și înainte de a trece în partea ghintuită a canalului țevii. Volumul acestei cantități mici de gaze crește, treptat datorită gazelor care țâșnesc printre glonț și pereții canalului țevii armei, în momentul când glonțul a părăsit complet gura țevii apare și restul gazelor. Moleculele acestor gaze având o masă mult mai mică decât cea a glonțului, au și o viteză mai mare ca acesta și ajungându-l, îl înconjoară asemănător unui nor. Datorită însă rezistenței opusă de aer viteza lor scade brusc și se împrăștie, fiind depășite de glonț. Gazele de pulbere mai acționează asupra glonțului după ieșirea acestuia din țeava, dar viteza care o mai adaugă este minimă.
Din canalul țevii armei, odată cu coloana de aer, flacăra, gazele și glonțul sunt scoase și particule de funingine, pulbere arsă și nearsă, unsoare de armă (dacă aceasta a fost unsă), particulele de metal desprinse din canalul țevii armei sau din cartuș, precum și praf sau alte impurități, dacă arma nu a fost curățată înainte de tragere.
Schematic, acțiunea factorilor suplimentari ai împușcăturii are aspectul unui con cu vârful la gura țevii. Urmele acestora apar în următoarea ordine: flacăra, gazele, funinginea, particulele de pulbere arse sau nearse.
În urma arderii pulberii, rezultă o mare cantitate de gaze puternic încălzite datorită presiunii ridicate a gazelor (3000 kgf/cm2). În canalul țevii, temperatura atinge valori până la2500°C. Flacăra care ia naștere după ieșirea glonțului din canalul țevii se datorează unirii cu oxigenul (arderii în oxigen) a gazelor ieșite în atmosferă. O dată cu gazele, din canalul țevii sunt aruncate afară și numeroase particule de pulbere, produse ale arderii, ce au de asemenea o mare temperatură. Observațiile medicilor legiști arată că arsurile provocate la împușcăturile din apropiere se datorează atât flăcărilor, cât și particulelor arzânde de pulbere aruncate din canalul țevii.
Acțiunea flăcării se manifestă sub forma unei arsuri împrejurul orificiu-lui de intrare (în cazul în care țeava este suficient de aproape de piele sau îmbrăcăminte). În rănirile produse cu arme moderne, de obicei nu se observă arsuri, uneori, doar arsuri superficiale, deoarece pulberea fără fum arde aproape complet in canalul țevii.
Armele de vânătoare ce folosesc pulbere cu fum, armele de construcție proprie și armele cu țeava retezată, încărcate cu pulbere neagră, dau o flacără de 30-50 mm., iar cu cât încărcătura lor de pulbere și calibrul armelor sunt mai mari, cu atât mai mare va fi și flacăra respectivă.
Îmbrăcămintea de bumbac fumegă și uneori se aprinde din care cauză înlocui unui orificiu de intrare mic se formează un orificiu de formă neregulată și cu marginile arse.
Caracterul urmelor flăcării depinde de o serie de factori:
calitatea pulberii folosită; pentru încărcarea cartușului; urmele flăcării în cazul folosirii pulberii cu fum vor fi mai întinse decât la pulberea fără fum;
materialul țintei; se cunoaște, de exemplu, de la tragerile cu arme de vânătoare, cu cartușe încărcate cu pulbere cu fum, de la distanțe până la 1 m., fibrele țesăturilor de culoare deschisă își schimbă culoarea (devin închise), iar uneori se carbonizează. În cazul când se folosesc arme cu țeava scurtă, asemenea fenomene se întâlnesc numai până la 5 – 10 cm. Dacă se folosește pulbere fără fum, urmele flăcării sunt neînsemnate și nu se văd decât până la o distanță de 3 cm. La tragerile cu țeava lipită, sau de la mică distanță, cu cartușe încărcate cu pulbere fără fum, pe țesături, pot apare microincendii, ale căror urme se pot evidenția numai la microscop.
1. Urmele rezultate din acțiunea gazelor.
Acțiunea mecanică a gazelor de ardere se datorează presiunii gazelor provenite din arderea pulberii în interiorul țevii armei. Această presiune este foarte ridicată (până la 3500 atmosfere), în special în detunător, iar pe măsură ce glonțul se deplasează către gura țevii, ea scade treptat, până la valori de 1200 – 700 atmosfere.
O dată cu ieșirea glonțului din armă, presiunea gazelor scade aproape brusc, însă din cauza vitezei mari de deplasare a glonțului, deci și a frontului de presiune, ea mai continuă să acționeze o mică distanță. Practic, urmele acțiunii mecanice a gazelor, apar de la distanța nulă, până la 5 – 10 cm., de la gura țevii armei.
Foarte bine pronunțată este această acțiune a gazelor în tragerile cu țeava lipită, deci la distanță nulă. În acest caz, canalul format de glonț se prezintă ca o prelungire a canalului țevii și primește pe pereți, presiunea unei cantități mari de gaze. Țesăturile corpului omenesc nu suportă această presiune și se rup, din care cauză canalul format se dilată, iar orificiul de intrare se desface și ia o formă neregulată. Pe pereții canalului se pot găsi particule de îmbrăcăminte, fibre etc, Uneori pielea nu se rupe, ci numai se umflă și se presează puternic pe țeava armei, din care cauză forma țevii se reproduce pe piele, servind ca un element suplimentar pentru identificarea armei în împușcăturile cu țeava lipită sau de la distanțe foarte mici (1-3 cm) gazele, prin presiunea lor, rup ușor pielea și formează un orificiu lărgit de intrare și distrugeri întinse în interiorul corpului. Dacă împușcătura s-a făcut pe o parte păroasă a corpului, mai ales sub un unghi ascuțit, presiunea gazelor rupe uneori părul, ceea ce face ca periferia rănii să pară tunsă sau dacă împușcătura s-a făcut de la o distanță mică pe o regiune a corpului acoperită de îmbrăcăminte, atunci gazele pătrunzând sub haine, le ridică și le rup, formând pe țesături rupturi de dimensiuni și forme variate (ruptura în formă de cruce, de unghi etc).
2. Urmele de funingine.
Arderea încărcăturii de pulbere din cartuș duce la formarea unor micro-particule de funingine, care se găsesc în stare de suspensie în gaze. Purtată de gaze, funinginea se depune pe țintă, atunci când aceasta este situată prea departe, formând un strat fin. Depunerea intensă a funinginei pe țintă, va arăta totdeauna că împușcătura a avut loc din apropiere (50-60 cm). În compoziția sa, funinginea cuprinde în cantități microscopice, particule de metal, din canalul țevii, cămașa glonțului, pereții cartușului și capsei.
În cazul tragerii cu pistolul sau cu revolverul încărcat cu cartușe cu pulbere fără fum, urmele de funingine se pot găsi în țintele aflate la distanță de 20-25 cm.
La tragerile executate cu arme de vânătoare, în aceleași condiții, urme de funingine se pot găsi în țintele aflate la distanța de 0,5-1,0 m.
Funinginea pulberei fără fum are culoare cenușie fiind greu solubilă cu apa.
Dacă cartușele sunt încărcate cu pulbere cu fum, distanța până la care putem găsi urme de funingine crește. Așa de exemplu, folosind arma de vânătoare, urme de funingine putem găsi pe ținte aflate la o distanță de până la 2 m.
Funinginea pulberei cu fum este de culoare neagră, fiind ușor solubilă cu apa.
Funinginea se depune pe țintă, radial, în jurul orificiului de intrare a glonțului – la împușcăturile efectuate cu majoritatea armelor. Cantitatea
de funingine scade pe măsura îndepărtării de orificiul de intrare al glonțului.
Deși funinginea este o materie amorfă (carbon) care nu participă în reacții, totuși uneori, atunci când poartă și microparticule din canalul țevii, prezența acestora se poate descoperi pe calea analizei spectrale. Faptul prezintă importanță mai ales atunci când glonțul a străbătut ținta și nu mai poate-fi găsit pentru a fi supus examinării.
Pe obiectul lovit, depunerea de funingine se descoperă de obicei sub forma unei pete ce înconjoară orificiul de intrare al glonțului, având raza și conturul variabil (de formă ovală, în evantai, alungită etc). Dacă raza petei de funingine este foarte mică, sau lipsește complet funinginea din jurul orificiului de intrare, în schimb există în mare cantitate în interiorul canalului format de glonț în obiectul lovit, înseamnă că s-a tras cu țeava lipită, deci de la distanță nulă.
În toate cazurile, se va măsura raza petei de funingine, se va descrie aspectul ei (dacă este o pată uniformă din punct de vedere al densității particulelor, precum și forma petei (poate fi rotundă, ovală sau neregulată). De asemenea, se va face și o fotografie de măsurare. Toate aceste date vor ajuta ulterior pe expertul criminalist să stabilească genul armei de foc folosite la comiterea infracțiunii, genul muniției întrebuințate și distanța de la care s-a tras.
Secțiunea 4
Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului
După descoperirea gloanțelor se va face fixarea lor prin fotografiere, proces verbal și schițe și apoi se vor ridica cu ajutorul unei batiste sau cu mâna. Înmănușată, se vor înfășură, fiecare separat, în hârtie curată sau vată și se vor introduce în cutii mici care se sigilează în cazul folosirii armelor de vânătoare, la locul săvârșirii faptei se vor găsi și alicele. Acestea, datorită posibilităților lor slabe de penetrare, rămân, de regulă, înfipte în obiectul lovit, ele putând fi găsite, în fundul canalelor pe care le au creat. Atunci când alicele nimeresc într-un perete de cărămidă, în fier, în sticlă groasă etc, ele nu pătrund ci cad la pământ. În funcție de distanța de la care s-a tras (care condiționează viteza de zbor a alicelor), cât și de duritatea materialului din care este confecționat obiectul țintă, alicele pot să se deformeze într-o măsură mai mare sau mai mică.
Practic, distanța la care se împrăștie alicele după ce s-au izbit de obstacol poate fi destul de mare, iar datorită dimensiunilor reduse, căutarea lor trebuie făcută cu multă atenție.
Ca urmare a faptului că în zbor alicele se împrăștie pe o suprafață destul de mare, urmează ca obiectul țintă cât și toate obiectele aflate în apropierea țintei să fie examinate. Dimensiunile suprafeței de împrăștiere a alicelor vor permite să se rezolve problema distanței de la care s-a tras și să se stabilească locul unde se afla trăgătorul.
Rezultatele tuturor examinărilor sunt fotografiate pentru a fixa imaginea detaliilor descoperite și pentru a da posibilitatea continuării examinărilor pe fotograme. În cazul ridicării urmelor prin mulaje, întreaga examinare decurge pe fotografii, dar în toate aceste cazuri fotografia constituie totuși numai un mijloc secundar de analiză.
Sunt unele cazuri când însăși ridicarea armelor se face prin fotografie, și anume prin fotografia panoramică a proiectilului cu mijloacele obișnuite și în fotografia cu conversograful Fotografia panoramică se realizează prin secțiuni longitudinale ale suprafeței proiectilului pe întreaga suprafață de 360°, care apoi se asamblează tăindu-se părțile care se repetă.
Folosirea conversografului permite reproducerea pe peliculă a întregii suprafețe a proiectilului, datorită mișcării sincronizate a platanului care susține proiectilul și peliculei din aparatul fotografic (mișcarea platanului și a peliculei se face în sens invers). În fața obiectivului fotografic sunt montate niște plăcuțe de oțel cu interstiții verticale. Pelicula este impresionată de lumină prin interstițiile situate în față, și datorită distanței constante și rotației centrale a proiectilului, sincronizată cu rotația peliculei, se obține o imagine continuă.
Analiza comparativă în cazul folosirii conversografului se face prin suprapunerea imaginilor proiectilelor ce se compară, folosind metoda virării fotografice pentru unul din diapozitive.
Capitolul 4
Examenul de laborator al urmelor
armelor de foc
Secțiunea 1
Noțiuni generale despre expertiza balistico-judiciară
Pentru lămurirea problemelor complexe ridicate de urmele create prin folosirea armelor de foc, pe lângă metodele folosite Ia cercetarea locului faptei, au fost elaborate o serie de metode folosite în rezolvarea problemelor ce se pun balisticii de laborator. Aceste probleme sunt următoarele:
stabilirea faptului dacă urmele create se datorează unei arme de foc;
identificarea armei cu care s-a tras;
stabilirea datei când s-a tras ultima oară cu o anumită armă de foc;
dacă cu arma de foc descoperită s-au putut efectua trageri în condițiile date, dacă arma este în stare de funcționare și dacă are piese modificate sau lipsă;
dacă arma de foc putea să se descarce fură apăsarea trăgaciului;
refacerea seriei armei și a inscripțiilor stanțate înlăturate, prin răzuire etc.
1. Identificarea urmelor create de armele de foc.
Sunt cazuri când arma de foc creează urme în formă de tăiere sau împungere, fără uime suplimentare evidente și fără a rămâne la locul faptei, nici arma folosită și nici proiectilele și tuburile trase. În cazurile acestea se pune problema dacă urma respectivă este produsă de o armă de foc sau nu.
Resturi de urme suplimentare, ca afumări, tatuaje, care nu se văd cu ochiul liber, se ridică cu o hârtie fotografică fixată și umezită, cu un strat de parafină, cu hârtie de filtru sau cu o pânză de in.
Pentru identificarea resturilor de pulbere sau de metale se pot folosi mai multe metode:
particulele recoltate se pun pe o lamă de sticlă care se ține deasupra lămpii cu spirt. Dacă particulele sunt de pulbere se va forma o masă de spumă caracteristică pentru fie care fel de pulbere în parte;
particulele de pulbere se pun pe o placă de porțelan (metoda V.I. Lobanov), peste care se toarnă o soluție de ulfanaftol 1% în acid sulfuric concentrat. Dacă este o particulă de pulbere fără fum, apare o concentrație verde strălucitoare;
evidențierea difenilaminei existente în unele pulberi fără fum se face turnând o picătură de anhidridă acetică și apoi o picătură de acid sulfuric concentrat, granula se va colora în albastru cu firicele albastru-violet, în cazul reacției pozitive;
pentru depistarea resturilor metalice de plumb sau cupru se folosesc hârtii de filtru sau fotografice cu reactivi specifici. Pentru determinarea plumbului se îmbibă o hârtie de filtru cu o soluție hidrică de iodură de potasiu 2%, iar pentru determinarea cuprului, o bucată de hârtie fotografică fixată se ține 24 de ore într-un amestec de apă și glicerina, apoi 24 de ore în glicerina pură și apoi, presată între două hârtii de filtru, se trece într-o
soluție saturată de acid rubinhidrogenat în acetonă.
Înainte de presarea acestor hârtii preparate, pe orificiul ce trebuie identificat, acesta este acoperit cu ajutorul unei pensule cu o soluție de: glicerina (15 ml), apă distilată (15 ml)și acid acetic (5 ml).
Resturile de plumb vor da o culoare galben strălucitoare, iar resturile de cupru se evidențiază într-un verde cenușiu.
Pentru determinarea resturilor metalice din inelul de frecare se pot folosi radiații Roentgen de 25-30 kW. Durata expunerii este de 1,5 minute, iar materialul purtând urma suspectată se așează direct peste materialul fotografic Roentgen.
Resturile de funingine pot fi evidențiate prin fotografia sub radiații infraroșii, folosind materiale fotografice și filtre pentru lungimile de undă de 860 mų. În lipsa materialului fotografic special sensibilizat se poate folosi material pancromatic, care înainte de întrebuințare se super-sensibilizează, introducându-l într-o soluție de: azotat de argint (1,5 ml, la o diluție de 1%), amoniac 25% (0,75 ml), apă distilată (100 ml), apoi se spală rapid în alcool diluat cu apă (1:1) și se usucă la 15 – 30°C.
2. Identificarea armei cu care s-a tras.
Identificarea armei de foc folosite în cadrul săvârșirii unei infracțiuni se face după urmele lăsate de armă pe diferite obiecte, după proiectilele și tuburile trase, descoperite la locul faptei și după urmele formate de armă, prin tragere, pe elementele cartușului.
Procesul de identificare a unei arme de foc parcurge două etape: una prin care se urmărește identificarea de grup a armei respective și a doua care urmărește identificarea ei individuală.
Identificarea de grup se referă la stabilirea modelului de armă, a calibrului și a altor caracteristici de categorie.
Pentru această identificare se va ține seama de: calibrul, lungimea și forma proiectilelor, urmele tragerii pe aceste proiectile prin care se indică numărul, sensul de rotație și mărimea ghinturilor; forma tuburilor și direcția lor de aruncare; poziția percuției pe capsă, a urmei formate de gheara extractoare și a pragului aruncător; de urmele principale și suplimentare create de arma de foc etc.
Să nu uităm însă că uneori se pot trage cu arme de foc cartușe de fabricație proprie sau care au fost adaptate de la o altă armă.
După identificarea cu anumită aproximație a tipului și modelului armei de foc, se vor căuta asemenea arme în vederea pregătirii examenului comparativ, ridicându-se armele de la persoanele bănuite.
Identificarea individuală pornește de la urmele formate de armă, în timpul tragerii, pe proiectile și pe tuburile arse.
Sunt cazuri când arma folosită de infractor va fi descoperită la locul faptei. Arma va fi fotografiată ca obiect al infracțiunii și ridicată în vederea examinării ei și a executării tragerilor experimentale.
Identificarea individuală se face după două criterii: prin cercetarea urmelor formate pe proiectil și prin cercetarea urmelor formate pe tuburile arse.
a) Proiectilul sub acțiunea presiunii gazelor se înșurubează pe canalul țevii, luând forma acesteia, reproducând construcția interioară a țevii sub forma unor striații longitudinale și paralele orientate in direcția de mișcare a proiectilului, indicând numărul ghinturilor, lățimea lor, pasul lor și unghiul de înclinare, precum și unele neregularități de relief, provenite din fabricație sau uzură. Aceste elemente analizate în interdependența lor constituie caracteristicile strict individuale ale unei arme de foc, la un anumit moment al folosirii ei.
Pentru a stabili legătura cauzală între urmele descoperite pe proiectilul ridicat la locul faptei și una din armele presupuse că a fost folosită se vor face trageri experimentale.
Proiectilele descoperite la locul săvârșirii faptei se sortează după calibrul și modelul armei cu care puteau fi trase, alegându-se dintre armele celor bănuiți numai cele corespunzătoare.
Înainte de a trece la tragerile experimentale, canalul țevii armei se curăță de rugină, de reziduurile tragerilor anterioare și de resturile de unsoare de armă. Dacă arma este într-un stadiu avansat de rugină se va executa mai întâi o gammagrafie și numai după aceasta se va trece la curățarea ei.
Fiecare cartuș folosit la tragerile experimentale se însemnează, atât pe proiectil cât și pe tub, pentru a-l situa în aceeași poziție față de interiorul țevii armei.
Înainte de tragerile experimentale cu o armă se ridică mulajul interior al țevii cu un poanson de cositor (în forma unui proiectil) sau din material plastic.
Armele defecte sunt prinse într-un dispozitiv care asigură acționarea de la distanță a trăgaciului și se acoperă cu un blindaj pentru a nu pune în pericol viața expertului.
Tragerile experimentale se vor efectua în încăperi situate la subsol, cu pereții căptușiți cu scândură și cu rumeguș de lemn.
Pentru ca proiectilele trase să nu se deformeze, se folosesc diferite prinzătoare de proiectile, începând cu cele mai vechi dispozitive, ca: scânduri de brad (dr. Balthazard, 1912); saci cu rumeguș de lemn (I. Bischoff, 1931); cârpe de lână (Restrup); trageri în apă (Soderman, Derecter); în ceară (K.ral'1) etc.
În prezent se folosesc trei categorii de prinzătoare de proiectile: în vată, în apă și in materiale plastice.
Prinzătorul de proiectile din vată este format dintr-o cutie de lemn lungă do 2 m și lată de 0,5 m, acoperită cu plăci de metal și montată pe rotile pentru a amortiza o parte a șocului. Cutia are în interiorul ei montate 10 sertărașe îndesate cu vată, având ramele exterioare din lemn, iar porcii laterali din hârtie.
Dispozitivul poate servi la captarea proiectilelor trase din pistolete și revolvere, deci numai pentru proiectile cu forță cinetică mijlocie, căci înșurubarea în vată la o viteză prea mare ar determina ștergerea urmelor lăsate de armă pe suprafața proiectilului. Captarea proiectilelor în vată se face cu ajutorul mișcării lor giratorii; în prima etapă proiectilul perforează stratul de vată, iar în măsura în care îi scade forța cinetică se înfășoară într-un ghemotoc de vată care crește pe măsura înaintării proiectilului, sfârșind prin a-l opri.
Pentru scoaterea rapidă a proiectilului tras se controlează sertărașele cu vată și pereții laterali de hârtie, iar sertărașul care va avea unul din pereții de hârtie perforat și celălalt în sensul de înaintare a proiectilului, întreg va indica reținerea proiectilului. Sertărașele pline de vată au fiecare o grosime de 25 cm.
Dispozitivele de captare a proiectilelor pe baza tragerilor in apă sunt de două feluri ca formă de construcție, dar se bazează pe același principiu. Aceste dispozitive pot avea forma unor tuburi metalice verticale, înalte de 2 m și late de 0,5 m, sau forma unor tuburi sau vase așezate orizontal, de aceleași dimensiuni ca cele dinții.
Tuburile verticale au un dispozitiv de pâslă subțire prin care se trage pentru ca apa împrăștiată de proiectil să nu ude arma, iar pe fundul tubului este coborâtă o plasă de sârmă, menită să ajute la scoaterea fiecărui proiectil tras.
Dispozitivele cu apă, așezate orizontal, sunt mai practice atât în ce privește tragerea cât și pentru scoaterea proiectilului tras. Pe una din laturile înguste ale vanei sau tubului este tăiată o fereastră unde se introduce o ramă cu suprafața de cauciuc prin care proiectilele trase trec în bazinul de apă, iar cauciucul, datorită marii sale elasticități, primește o perforație atât de mică și care se strânge, încât apa nu trece prin aceasta. în fiecare peliculă de cauciuc se pot face câte 50 de trageri, fără ca să se piardă apa din bazin.
În fața ferestruicii de tragere există un dispozitiv de susținere a armelor și de declanșare de la distanță, în cazul unor arme defecte. Tot în partea din față, unde se montează arma de foc, există un coș pentru prinderea tuburilor arse. Acest coș poate fi construit suficient de mare ca arma să intre în întregime in el.
Dispozitivele de captare a proiectilelor cu ferestruica de tragere formată dintr-un perete de cauciuc nu se pot folosi pentru proiectilele din plumb ne-cămășuit, căci acestea se deformează.
Alte dispozitive de tragere se bazează pe proprietățile materiilor vâscoase, ea: glucoza, diferite materii plastice, petrolatumul etc.
Dispozitivul de captare cu petrolatum este construit din casele do cauciuc umplute cu petrolatum, continuate cu foi de cauciuc care sunt prinse numai în partea superioară. În partea inferioară a dispozitivului există un sertar de lemn în care cad proiectilele trase. Casetele cu petrolatum au grosimi diferite, cele mai groase fiind așezate în partea din față. Numărul acestor casete variază, în raport do forța cinetică a proiectilului, puțind fi introduse, sau scoase, după dorință, în dispozitivul de captare.
Proiectilele trase în acest dispozitiv își pierd din forța lor cinetică în măsura traversării casetelor cu petrolatum, iar în partea finală se lovesc de perdelele numeroase de foi de cauciuc, pe care în parte le
traversează, iar apoi sunt oprite, rostogolindu-se în sertarul de jos al dispozitivului. Tragerile în glucoza și în diferite materiale plastice prezintă avantajul de a se obține o dată cu captarea proiectilului și mulajul acestuia, dar scoaterea proiectilului se face mai greu decât din celelalte dispozitive de captare.
Tragerile experimentale este bine să fie limitate la trei cu fiecare armă, pentru a nu crea urme noi de uzură la armele vechi la care în construcția interioară a țevii, ce se oglindește pe proiectilul tras, intră în joc și resturile metalice de pe țeava.
Cartușele folosite în tragerile experimentale trebuie să fie construite din același metal și în același an de fabricație ca și cartușul descoperit la locul faptei. Dacă aceste cartușe nu pot fi obținute se vor căuta modele cât mai apropiate și din materiale cât mai plastice.
Înainte de fiecare tragere experimentală proiectilul și tubul sunt examinate pentru a nu avea zgârieturi sau urme de lovire, iar dacă acestea există, vor fi descrise sau fotografiate, înainte de a le folosi la tragere.
Fiecare cartuș tras experimental se notează prin numerotare atât pe fundul proiectilului cât și pe peretele lateral al tubului.
Înainte de a trece la examinarea comparativă a caracteristicilor proiectilelor și tuburilor trase experimental și a caracteristicilor proiectilelor și tuburilor descoperite la locul faptei, se va face analiza separată a tuturor acestora, pentru a le releva particularitățile lor proprii, în vederea stabilirii gradului de stabilitate și a originii lor.
Apoi se va trece la analiza comparativă a acestor caracteristici, care se face cu diferite mijloace, fie direct pe proiectile și pe tuburi, fie pe mulajele și fotografiile ridicate de pe acestea.
Pentru a compara urmele de pe proiectile cu construcția țevii care le-a creat, se vor scoate mulaje de pe suprafața interioară a țevii cu: un cilindru de cositor, mai mare cu un mm decât diametrul țevii, cu sulf topit sau cu o masă de celuloid.
Mulajul cu celuloid este recomandat de N.M. Ziusckin și constă din: acetonă (10 ml), amilacetat (3 ml) și celuloid (2,5 g).
Se toarnă pentru câteva secunde în țeava armei, care se învârtește pentru repartizare uniformă, apoi se pune puțină apă între celuloid și țeava și mulajul poate fi scos. Se secționează și se pune între două plăci de sticlă.
La examinarea separată a proiectilelor și tuburilor corp delict se va ține scama de urmele formate prin deformările provocate de lovirea unui obstacol sau de căderea tuburilor Ia aruncarea din armă, precum și dacă aceste deformări au produs modificări asupra urmelor care oglindesc construcția canalului țevii. De obicei însă urmele provocate de întâlnirea cu obstacolul se formează pe partea anterioară a proiectilului și nu pe partea lui cilindrică unde sunt situate urmele lăsate de arma cu care s-a tras.
3. Examinarea comparativă a proiectilelor.
După examinarea separată a proiectilelor se trece la examinarea lor, comparativă, prin metode directe cu ajutorul microscopiei sau prin examinarea imaginii secundare obținute prin ridicarea de mulaje. În amândouă cazurile se recurge la procedeul secundar al comparării fotografiilor executate.
Analiza comparativă va urmări dacă urmele câmpurilor dintre ghinturi coincid sau nu ca dimensiune, configurație, intensitatea marginilor, de asemenea, felul de amplasare a urmelor primare, formate înainte de angajarea proiectilului între ghinturi. Urmele caracteristice se vor compara prin metoda suprapunerii în transparență și prin stabilirea eventualei continuități liniare a striaților.
Examenul microscopic va fi completat prin metoda palpării urmelor formate pe proiectile cu ajutorul unui striagraf.
Elementele caracteristice ale fiecărui proiectil sunt apreciate ca un tot unitar, toate urmele de pe un anumit proiectil fiind socotite ca o urmă unică.
Elementele caracteristice ale urmelor vor fi interpretate în raport de cauza care le-a determinat, pentru a putea aprecia individualitatea urmei și constanța apariției ei.
Identificarea armei de foc după proiectilele descoperite la locul faptei se va putea face numai în urma stabilirii coincidențelor generale și particulare între elementele caracteristice oglindite în urmele proiectilelor corp delict și urmele proiectilelor trase experimental. Totalitatea acestor caracteristici coincidente trebuie să se prezinte ca o unitate în fiecare categorie de proiectile. Aceste caracteristici să se repete ca o constantă pe majoritatea proiectilelor examinate și să nu fie contrabalansate de elemente ce se diferențiază.
Dintre metodele folosite la stabilirea acestor elemente caracteristice menționăm pe cele mai uzitate.
4. Măsurarea elementelor caracteristice de pe proiectile.
Orice examinare comparativă a unor caracteristici presupune în primul rând compararea dimensiunilor lor. Această comparare dimensională presupune o măsurare cât mai exactă, atât a elementelor de volum a obiectului purtător de urmă, cât și a detaliilor din urma cercetată.
Lungimea și diametrul proiectilului, suprafețele dintre ghinturi, lățimea urmelor ghinturilor se măsoară în milimetri, cu o exactitate de 0,05; unghiul de înclinare a ghinturilor se măsoară în grade, cu o exactitate de 0,5, greutatea proiectilului se măsoară în grame cu o exactitate de 0,05, măsurarea striațiilor fine formate în lățimea urmei ghinturilor se face cu micrometrul optic al microscoapelor. Măsurarea urmelor se face în adâncimea lor și nu pe laturile de sus. Fiecare măsurare se repetă de 5-6 ori, stabilindu-se apoi media aritmetică. Adâncimea urmei ghinturilor nu se poale măsura exact, pentru că proiectilul la trecerea prin țeava, nu are un contact uniform cu fundul de ghint.
Microscopul comparator dispune de două obiective și de un singur ocular, în câmpul căruia vor fi reunite, în perfectă continuitate, cele două imagini ale obiectivelor.
Proiectilele se vor așeza în suporturi de susținere, astfel că același fel de urme să se prezinte de fiecare dată în fața obiectivului microscopului. Intensitatea de lumină va fi egală pentru fiecare proiectil și va cădea sub același unghi de incidență, exceptând cazurile când unul din proiectile are urmele mai slab imprimate și este necesară o mai pronunțata accentuare a umbrelor.
Susținătoarele de proiectil vor fi mișcate sincronizat pentru ca proiectilele să prezinte, în succesiune, aceleași fațete.
Această metodă este mai puțin folosită astăzi și constă în scoaterea cămășii proiectilului, care se netezește cu un clește cu buze late între două plăci de scândură. Pentru scoaterea cămășii proiectilului se poate folosi metoda topirii plumbului sau a tăierii cu o pilă subțire a cămășii.
În caz că se aplică metoda topirii miezului de plumb, baza proiectilului se răzuiește la un polizor sau cu pila, iar după scurgerea plumbului topit cămașa proiectilului se taie longitudinal într-un loc unde nu sunt formate urme de ghinturi. Tot cu foarfecele se taie și partea ogivală. Cămășile netezite pot fi comparate și fotografiate alăturat.
Pe lingă avantajul realizării unei forme plane a suprafeței proiectilului, metoda prezintă dezavantajul distrugerii probei și adeseori a unei neteziri incomplete.
Metoda își găsește aplicație și astăzi în cazul proiectilelor deformate sau ridicate numai sub formă de fragmente.
5. Examinarea proiectilelor după imaginea secundară.
Metodele grupate la această categorie prezintă avantajul păstrării intacte a proiectilelor corpuri delicte, pentru reluarea ulterioara a examinărilor, a transpunerii în suprafață plană a urmelor și deci a asigurării unei mai bune examinări comparative dar, în același timp, prezintă in numeroase detaliilor mici.
Ridicarea urmelor de pe proiectil se poate face prin rostogolirea proiectilului pe materialul plastic sau prin acoperirea proiectilului cu materialul care servește ca mulaj.
Ca materiale plastice pentru ridicarea mulajului prin rostogolirea proiectilului se folosesc: ceara de albine, materiale dentare, pelicula fotografică, materiale termoplastice, metale ușor fuzibile etc.
Procedeul Kestrup. La 100 părți ceară albă topită se adaugă 75 părți alb de zinc. Se formează un strat de ceară netezită pe sticlă, pe care proiectilul acoperit cu un amestec de glicerina și alcool (1 : 1) și ținut la gheață, se rostogolește cu ajutorul unui dispozitiv do prindere a proiectilului. Masa de ceară este puțin încălzită.
Procedeul Kubițki. Se folosește un amestec de stearină, ceară și alte câteva substanțe care după topire se toarnă într-o cutie de metal, iar peste masa de ceară răcită se rostogolește proiectilul încălzit la 60 -70°C. Se obțin mulaje foarte line și rezistente.
Mulajul prin metalele ușor fuzibile. Procedeul se poate aplica numai la proiectilele cu cămașă, iar aliajele de metal folosite sunt: bismut (52%), plumb (32%) și cositor (16%), care se topesc la 80-90°C într-un creuzet de porțelan și turnat apoi într-un strat de câțiva milimetri pe o placă de sticlă. După răcire partea care a fost în contact cu sticla se lustruiește cu o piele de căprioară, iar proiectilul încălzit la 60-80°C se rulează cu ajutorul unui dispozitiv de prindere și de ghidare a proiectilului.
Mulajul luat cu metale ușor fuzibile prezintă avantajul că nu se produc vălurele în timpul rulării proiectilului, ca în cazul maselor ceroase.
6. Ridicarea mulajelor pe peliculă Roentgen.
Pelicula fotografică Roentgen se fixează, se spală și se usucă. Proiectilul este încălzit într-un termostat până la 150°C, timp de 5 minute. Proiectilul se rostogolește apăsându-l pe peliculă. Mulajul se poate obține și pe pelicula obișnuită, apăsând proiectilul pe partea opusă emulsiei.
7. Ridicarea mulajelor cu materiale termoplastice.
Se folosesc materii termoplastice în stare vâscoasă, cum sunt plastisolii vinilici. Proiectilul este prins printr-un șurub cu o sârmă de partea de jos și se introduce în baie de plastisol, care trebuie să fie suficient de fluidă. Proiectilul se încălzește la 60-70°C și se ține în baie până grosimea mulajului ajunge la un milimetru. Pentru mărirea rezistenței mulajului acesta se încălzește la becuri de infraroșii iar apoi se răcește brusc cu apă. Mulajul se taie de pe proiectil în sens longitudinal, apoi i se taie baza și partea ogivală și se lipește pe o placă de sticlă.
8. Mulajele transparente.
Procedeul Bonnet. Într-un amestec egal de alcool etilic și acid eteric se dizolvă 5% coloxilenă, iar la 20 ml soluție se adaugă 10 ml lac țaponic.
A doua soluție sa compune din trei părți triacetat, 5 părți eter dimetilic și două părți ei de ricin. În 30 ml din prima soluție se pun 8 picături din a doua soluție, obținându-se astfel masa plastică necesară. Proiectilul se introduce de 4 – 5 ori, cu pauze de 15 minute în materialul plastic, se usucă o oră și jumătate, se taie longitudinal și se pune între două â plăci de sticlă. Mulajul fiind transparent prezintă avantajul de a putea fi fotografiat cu lumină transmisă, fără să producă dezavantajele iluminării incidente.
Procedeul Ziușkin. Preia procedeul lui Bonnet căruia îi aduce unele îmbunătățiri. După spălarea proiectilului cu apă cu săpun și cu amoniac, prins printr-un șurub fixat la bază, se introduce într-o primă soluție formată din: acetonă (100 ml), acetat de amil (30 ml), celuloid (2g) și fuxină bazică cu rol de colorant (0,4g). După 3-4 imersii în această soluție, cu pauze de uscare între fiecare, se trece într-o a doua soluție pentru întărirea mulajului. Soluția a doua este formată din: plexiglas (2,5 g) și dicloretan (40 g).
După uscare, învelișul se taie de-a lungul proiectilului și se lipește între două plăci de sticlă cu balsam de Canada.
Pelicula obținută redă în foarte bune condiții diferențele microreliefu-lui urmei, iar prin îngroșarea stratului de peliculă în dreptul adânciturilor se mărește intensitatea colorării mulajului, indicând cu mai mare precizie diferențele de relief. Acest mulaj, pe lângă o redare exactă a detaliilor, prezintă și avantajul de a putea fi folosit direct la scoaterea pozitivelor fotografice.
9. Mulaje metalice obținute prin băi electrolitice.
Se pot folosi băi de: nichel, cupru sau argint. Proiectilul se curăță cu apă, săpun și amoniac, apoi se oxidează ținându-l 2 secunde într-o soluție de bieromat de potasiu, baza proiectilului și pârlea ogivală se acoperă cu un strat de celuloid și se introduce la catod. Anodul este format dintr-o piară de nichel, cupru sau argint, iar băile electrolitice au compoziții diferite, dup; natura anodului folosit. Aceste metode de mulare prezintă dezavantajul de a nu reda întotdeauna detaliile mici ale urmelor.
Această metodă constă în imprimarea urmelor de pe proiectil prin metoda rulării acestuia.
Proiectilul după degresare se rulează pe o tușieră cu cerneală tipografică și apoi pe o bucată de hârtie albă sau pe o peliculă fotografică fixată în prealabil.
Folosirea peliculelor transparente prezintă avantajul posibilității de proiectare a imaginii obținute și a examinării comparative în suprapunere. În cazul din urmă se folosesc cerneluri de culori diferite, pentru ca diferențierile să se poată observa mai ușor.
Această metodă, prezintă simplitate și ușurință în aplicare, dar are dezavantajul neimprimării complete a detaliilor fine.
10. Condiții speciale de formare a urmelor pe proiectil.
În legătură cu procesul de identificare a armelor de foc după urmele lăsate pe proiectilele trase, trebuie să menționăm unele neregularități în formarea acestor urme, și anume în cazul folosirii unor arme excesiv de ruginite și în cazul folosirii unor cartușe de calibre diferite de cele ale armei cu care au fost trase. Astfel, primele trageri cu o armă foarte ruginită formează o serie de striații pe suprafața proiectilelor, care nu fac parte din caracteristicile constante ale armei respective și care dispar o dată cu înlăturarea stratului do rugină format. în cazurile acestea este vorba de stratul de rugină formal prin condițiile de păstrare a urmei, între momentul folosirii ci în cadrul infracțiunii și examinarea în laborator.
Al doilea caz de formare neregulată a urmelor pe proiectile îl întâlnim în folosirea unor cartușe mai mici sau mai mari decât calibrul armei cu care s-a tras.
Când calibrul cartușului a fost mai mic decât al armei cu care a fost tras, urmele ghiolurilor se formează pe partea ogivală o proiectilului, alternând cu ștersături și întreruperi, datorită jocului proiectilului pe canalul țevii, iar când cu o armă s-au tras cartușe de un calibru mai mare, proiectilele voi fi alungite cu urmele ghinturilor formate pe întreaga suprafață, producând, uneori ruperea cămășii proiectilului. Identificarea armei cu care s-a tras după cartușele de calibru mai mare se poate face cu ușurință.
Sunt cazuri când întâlnim cartușe confecționate din elemente diferite aparținând altor cartușe, ca tuburi arse cărora li s-a aplicat o capsă nouă, bile de rulmenți în loc de proiectil, cartușe netrase la care s-a tăiat o parte din tub, sau proiectilul s-a introdus mai adânc în tubul cartușului.
11. Examinarea comparativii a tuburilor.
Pentru identificarea unei arme de foc, o importanță deosebită este acordată urmelor formate pe tuburile arse. Aceste urme se formează în trei etape distincte: în timpul încărcării armei, în timpul tragerii și în timpul extragerii tubului ars.
La împingerea cartușului în camera de detonare se formează striații longitudinale, tot în faza aceasta, gheara extractoare presează asupra marginii rozetei, încalecă proeminența acesteia și se așează în rigola din partea de jos a tubului.
A doua categorie de urme sunt cele formate în timpul tragerii, și anume: urma percutorului, urmele peretelui frontal al închizătorului și urmele camerei de detonare.
Urma percutorului prezintă o serie de elemente caracteristice: după poziția și forma acestuia – situându-se când central, când cu o anumită deviere laterală. Forma și mărimea urmei vor depinde de forma vârfului percutorului, care poate fi: conic, oval, dreptunghiular, rotund, cu cavitate centrală etc; de materialul capsei, cele din tombac reținând în mai bune condiții forma percutorului decât cele din alamă; de presiunea în recul a gazelor, precum și de unele impurități care se pot găsi pe suprafața capsei.
Urma percutorului va fi influențată și de gradul de uzură a acestuia, sau de așezarea lui intenționată într-o poziție descentrată. La unele arme semiautomate se formează o urmă de alunecare a percutorului, datorită neretragerii la timp a acestuia. Un arc puternic retrăgându-l mai repede urma nu se formează, pe când la arcuri mai slabe, percutorul retrăgându-se mai încet lasă o urmă de alunecare. Peretele frontal al închizătorului lasă urme pe rozeta tubului, și în mod deosebit pe capsă, datorită asperităților formate în timpul fabricației și al uzurii și datorită presiunii exercitate în recul. Aceste urme au forma unor striații concentrice sau liniare.
Urmele formate în camera de explozie reproduc asperitățile pereților interiori ai acesteia, datorită presării pereților tubului sub acțiunea gazelor. Aceste urme câteodată au forma unor umflături, datorită porozității pereți lor acestor camere.
Urmele formate pe tuburile arse sunt examinate fie direct, fie pe fotografii sau pe mulajele ridicate. Ca metode pentru ridicarea mulajelor se folosesc urmele celei de-a treia etape sunt cele formate de
pragul aruncător (ejectorul) și, în unele cazuri, urmele ferestruicii și ale vârfului percutorului.
Aceste urme se formează cu ocazia scoaterii tubului din camera de detonare și aruncarea lui. Gheara extractoare va lăsa urme în rigola de la baza tubului, pragul aruncător la marginea exterioară a rozetei prezentând urme de forme diferite după construcția acestuia.
In unele cazuri tubul ars In timpul aruncării poate fi prins de ferestruica închizătorului formându-se urme de strivire, iar la unele arme semiautomate percutorul servește la aruncarea tuburilor formând urma în consecință.
La armele de vânătoare, tuburile folosindu-se de mai multe ori, se iau în considerare numai urmele de pe capsă.
Urmele formate pe tuburile arse sânt examinate, mai întâi pe fiecare tub în parte și apoi prin comparare, între tuburile găsite la locul faptei și tuburile trase experimental.
Se va insista atât asupra formei lor cit și asupra raporturilor de poziție. Se va calcula deschiderea unghiurilor formate de diferitele urme față de poziția urmei percutorului. Pentru aprecierea exactă a unghiurilor formate se folosesc discuri transparente, gradate în cercurconcentrice și linii perpendiculare care le întretaie, numite discurile lui Metzger.
Urmele formate pe tuburile arse sunt examinate fie direct, fie pe fotografii sau pe mulaje ridicate. Ca metode pentru ridicarea mulajelor se folosesc aceleași metode și materiale care au fost menționate și la cercetarea proiectilelor.
Pentru fotografierea rapidă a rozetei tuburilor s-a creat un dispozitiv special care reproduce pe un clișeu câte 12 rozete de tuburi introduse într-un suport special. Cu același aparat, care este bifocal, se pot reproduce în mod desfășurat și proiectilele trase. Sursa de lumină este o lampă de cuarț cu iod de 12 v/100 W.
Secțiunea 2
Identificarea de gen și individuală a armelor cu țeavă ghintuită
Necesitatea de a stabili tipul și sistemul unei arme de foc pe baza unui glonț tras, a unui tub ars sau a altor urme balistice se impune în cazul comiterii unei infracțiuni la care infractorul a folosit o armă de foc. Aceasta este cu atât mai important cu cit anumite concluzii referitoare la tipul și la sistemul armei pot constitui un indiciu deosebit de valoros pentru formarea cercului de bănuiți.
Printr-o orientare justă la fața locului, se poate stabili, pe baza urmelor balistice, dacă infractorul a folosit o armă cu țeava ghintuită sau o armă cu țeava lisă. Dacă infracțiunea a fost comisă cu o armă cu țeava ghintuită, elementele de identificare generale se bazează în principal pe studierea macroscopică a glonțului și a tuburilor arse.
Descoperind, după cercetări minuțioase la fața locului, un glonț înfipt într-un pom, în tocul ușii sau în salteaua unui pat, studierea acestuia indică tipul și sistemul armei din care a fost tras, ținând cont de:
forma, dimensiunea și greutatea glonțului care pot indica felul armei: pușcă, pistol sau revolver.
Diametrul (calibrul) glonțului măsurat cu micrometrul în partea cea mai groasă indică, in general, calibrul armei. Glonțul destinat pentru o anumită armă nu poate fi însă introdus nici înainte nici după tragere în armă prin gura țevii, deoarece, în primul caz, calibrul propriu-zis al glonțului este cu 0,2-0,5 mm mai mare decât calibrul țevii, iar după tragere părăsind țeava, revine la dimensiunile inițiale sau capătă unele deformații longitudinale.
Urmele ghinturilor și ale plinurilor pe glonțul tras indică cu precizie construcția interioară a țevii armei cu care a fost tras. Glonțul trecând prin țeava este supus acțiunii acesteia și reprezintă negativul suprafeței interioare a țevii. Suprafețele proeminente dintre ghinturile țevii apar pe cămașa glonțului sub formă de șanțuri, iar ghinturile sub formă de proeminențe.
La armele de foc numărul ghinturilor este de 4 (la pușca Z.B. și pistolul T.T.) sau de 6. Cele mai multe pistoale au 4 sau 6 ghinturi, dar la diferite sisteme sunt 5,7 și chiar 8 ghinturi. Sensul ghinturilor este de obicei dextro-gir (spre dreapta, în sensul acelor de ceasornic) Z.B., T.T. mod. 1933, iar unele arme au ghinturi sinistrogire (spre stânga), de exemplu pistolul Walther.
Lățimea urmelor câmpurilor de pe glonț este egală cu lățimea câmpurilor din țeava armei cu care s-a tras. Lățimea câmpului se măsoară de obicei, între marginile de jos ale acestuia.
Lungimea pasului care este unghiul de răsucire a ghinturilor în
raport cu axa longitudinală, indică tipul armei.
La pușca militară Z.B., de exemplu, lungimea pasului este de 240 mm., particularitate care diferă de la un tip de armă la altul.
Când nu se găsesc pe glonț striațiunile oblice produse de plinurile dintre ghinturi, toată cămașa fiind acoperită cu striații longitudinale, criminalistul trebuie să se gândească la următoarele două posibilități:
a) glonțul a fost tras dintr-o armă a cărei țeava a fost puternic atacată de oxizi, datorită cărui fapt aceasta nu i-a putut imprima mișcarea helicoidală, caracteristică armelor cu țeava ghintuită, glonțul trecând prin ea fără a mai fi înșurubat între ghinturi.
b) la comiterea infracțiunii autorul s-a folosit de cartușe care nu au fost destinate pentru sistemul sau chiar tipul de armă respectiv. În unele situații, la locul comiterii infracțiunii se găsesc gloanțe deformate, chiar sfărâmate sau extrase de medicul legist cu ocazia autopsiei din cadavrul victimei.
Ce denotă aceste deformări sau sfărâmări a gloanțelor? Unii infractori în scopul ascunderii armei și pentru a-și ușura portul acesteia sub haină, scurtează țeava acesteia prin tăiere. Datorită condițiunilor balistice necorespunzătoare, create, glonțul se poate deforma sau chiar sfărâma în momentul ieșirii din țeava, atingând în această formă ținta. Deci, în cazul găsirii unor asemenea gloanțe la locul infracțiunii trebuie să se pună ipoteza unei arme cu țeava retezată.
De menționat însă că nu în toate cazurile un glonț deformat sau chiar sfărâmat provine dintr-o armă cu țeava retezată. Uneori, un glonț tras cu o armă fără defecte, având țeava normală (lungă sau scurtă) poate să se lovească de un obstacol, poate ricoșa sau ajungând în corpul victimei se deformează atunci când străbate un țesut dur (de exemplu ficatul) sau se lovește de oasele scheletului.
Tubul cartușului tras, descoperit la locul infracțiunii, în anumite situații poate avea o importanță mai mare la identificarea armei cu care s-a tras decât glonțul. Această importanță crește atunci când glonțul nu a putut fi găsit nici la locul infracțiunii, nici în cadavrul victimei.
Tubul ars, găsit la cercetarea locului infracțiunii va fi studiat din următoarele puncte de vedere:
a) Mărimea, forma și greutatea lui, care indică tipul armei cu care s-a tras: pușcă, pistol sau revolver. Forma tubului și particularitățile formei lui, limitează mult posibilitățile de a se folosi un cartuș de un anumit calibru la diferite alte sisteme de arme, care au același calibru și aceasta datorită construcției camerei de explozie a armelor.
b) Modul de sertizare: glonțul este fixat în partea de sus, îngustată a tubului, numită gâtul tubului.
Fixarea glonțului în gâtul tubului se face de obicei printr-o presare mecanică puternică, iar câteodată prin imprimarea suplimentară a unor chenare care apar sub forma de trei adâncituri semisferice pe gâtul tubului și pe partea inferioară a glonțului. În afară de faptul că modul de sertizare poate indica locul de fabricație a muniției, el poate fi un indiciu prețios în vederea identificării infractorului, dacă la percheziția domiciliară efectuată la învinuit se descoperă cartușe sertizate la fel și de același calibru.
Tubul, gâtul tubului și, în special, diametrul interior al acestuia indică întotdeauna calibrul armei. Trebuie ținut cont, însă, de faptul că în momentul tragerii, in urma presiunii gazelor atât gâtul cât și întregul tub se dilată puțin, fapt ce determină mărimea diametrului.
Cu cât dilatarea, este mai pronunțată sau gâtul tubului este mai mult sau mai puțin crăpat, se poate deduce că la o armă de un calibru anumit s-a folosit un cartuș de un calibru mai mic.
1. Identificarea pe baza gloanțelor.
Canalul țevii armei de foc, cu țeava ghintuită, poartă întotdeauna urmele uneltei cu care a fost lucrată, urme ce apar sub formă de striații fine microscopice, caracteristice pentru fiecare lot de fabricație și care se reproduc cu fidelitate pe cămașa glonțului tras. Aceste striații, la început sunt asemănătoare la lotul de arme fabricate într-un anumit timp, dar cu cât arma este folosită mai mult, fiind supusă și agenților atmosferici și acțiunilor gloanțelor, canalul țevii se individualizează, fapt ce determină crearea de către plinurile dintre ghinturi a unor striații caracteristice ce nu se găsesc la altă armă. Identificarea individuală a armei după glonț se face pe baza acestor striații create de canalul țevii și reproduse perfect pe cămașa glonțului.
Operațiunea de identificare se realizează de către criminalist atunci când i se pune la dispoziție glonțul corp delict, arma sau armele ridicate de la persoanele bănuite de comiterea infracțiunii pentru a fi examinate și pentru a executa tragerile experimentale în scopul obținerii gloanțelor model tip de comparație.
Prin compararea striațiunilor de pe glonțul corp delict și a celor două gloanțe model tip de comparație, expertul poate demonstra identitatea armei cu care s-a tras prin suprapunerea și coincidența striațiunilor produse de plinurile dintre ghinturi, iar uneori chiar de ghinturi.
Examinarea striațiilor de pe glonț se face folosind Ia început gloanțele trase experimental. După descoperirea unor particularități repetate pe gloanțele experimentale, se înlocuiește unul din gloanțele experimentale, cu glonțul corp delict și se face comparația detaliilor persistente ale urmelor descoperite pe glonțul tras experimental. Striațiile care coincid atât pe glonțul trimis pentru expertiză cât și pe cel tras experimental, se fotografiază cu ajutorul unei microfotocamere sau cu ajutorul unei camere de fotografiat montată pe microscopul comparator.
Comparația si fotografierea se efectuează în mod treptat, urmărind toate urmele plinurilor și ghinturilor.
Pentru examinarea microscopică comparativă a urmelor de pe gloanțe se folosește microscopul comparator care este alcătuit din două microscoape montate în așa fel încât sistemul prismelor unește imaginile a doua obiecte examinate într-un singur câmp de vedere al ocularului.
Microscopul comparator are două măsuțe pentru obiectele de examinat.
În afară de acestea, mai are o serie de accesorii care permit întrebuințarea lui în condiții cât mai bune. Printre aceste accesorii se numără un purtător de preparate, instalație care permite în mod lent și fără întrerupere mișcarea gloanțelor comparate pe suprafața măsuței pentru obiect în două direcții reciproce, perpendiculare. Acest lucru permite expertului a introducă în câmpul de vedere al microscopului diferite părți ale gloanțelor comparate. Pe purtătoarele de preparate se fixează susținătoarele de gIoanțe unde fiecare glonț se fixează între două șaibe. Prin rotirea unui mâner special șaibele în care este fixat glonțul se rotesc sincron și astfel se realizează rotirea glonțului examinat, în jurul axei sale.
Pentru comparații se pot folosi cu mult succes și camerele extensibile de microfotografiat cu casetă pentru negativ din sticlă sau celuloid de mărimea 6,5 > 9 cm. Examinarea gloanțelor și tuburilor se poate face și la stereo-microscop atunci când nu există alt utilaj mai perfecționat, ceea ce implica însă un volum mai mare de muncă, examinări vizuale, microfotografii, comparații.
Iluminarea striațiilor de pe glonț se realizează prin instalația microscopului sau lumina zilei.
2. Identificarea pe baza tuburilor arse.
Tubul cartușului prezintă mai multe variațiuni ale urmelor cauzate de piesele armei cu care s-a tras, determinate de tipul și sistemul acesteia. Elementele individuale de identificare ce se disting pe tubul ars, sunt cauzate de:
percutor;
peretele frontal al închizătorului;
camera de explozie;
gheara extractoare;
dintele opritor (pragul aruncător).
a) Urmele percutorului
În momentul declanșării focului, percutorul lovește capsa tubului imprimând o adâncitură mai mult sau mai puțin pronunțată și caracteristică Peretele frontal al închizătorului care în mod normal poartă urme de freză și unele urme produse de uzură apasă cu forță tubul, iar cu ocazia reculului ce se produce în momentul exploziei încărcăturii, aceste neiegularități se imprimă mai mult pe capsă și pe fundul tubului.
b) Urmele camerei de explozie
Camera de explozie, în cele mai multe cazuri, prezintă pe perete neregularități sau proeminențe care se imprimă longitudinal pe latura tubului cartușului la introducerea acestuia cât și datorită dilatării lui în momentul exploziei și a extragerii tubului din camera de explozie.
c) Urmele ghearei extractoare
Gheara extractoare produce o serie de striații pe gulerul tubului în momentul când tubul se lovește de pragul aruncător și este aruncat afară. Aceste urme sunt unice în felul lor și redau conturul muchiei ghearei extractoare.
Întrucât ele sunt produse întotdeauna în același fel, valoarea lor de identificare este deosebită.
e) Urmele pragului aruncător (dintelui opritor)
La extragerea tubului ars, în momentul când închizătorul ajunge la capătul camerei de explozie, bara cartușului se lovește de pragul aruncător care face ca tubul să fie aruncat în afară. Datorită acestei lovituri pe gulerul tubului se creează urma pragului, care apare pe partea opusă striat iilor produse de gheara extractoare.
Toate aceste urme create pe tubul ars, duc în mod cert la identificarea armei cu care s-a tras, dacă sunt examinate și interpretate în mod just de expert în raport cu urmele găsite pe tubul model tip de comparație. O importanță deosebită o au însă urmele lăsate pe percutor, deoarece în unele cazuri acestea pot duce singure la identificarea armei.
Secțiunea 3
Identificarea de gen și individuală a armelor cu țeavă lisă
Focul tras dintr-o armă cu țeava lisă, de vânătoare, pornește din gura țevii ca o masă compactă cu rondelă și bură.
Rondela este confecționată din carton și este așezată la gura cartușului pentru fixarea alicelor. Bura este făcută din pâslă, din carton sau foi de hârtie și este îmbibată cu grăsime sau ceruită și se pune între praful de pușcă și alice. Bura, datorită rezistenței aerului cade la pământ după câțiva metri, iar rondela, de cele mai multe ori este distrusă. Rondela și bura pot fi descoperite la locul faptei. Elementele generale de identificare pe baza bure-lor sunt următoarele:
diametrul burelor indică cu aproximație calibrul armei. O concluzie asupra calibrului armei se poate trage de expert, numai după ce s-a consultat cu un specialist în această materie;
materialul din care sunt confecționate burele arată dacă cartușul a fost procurat din comerț sau infractorul s-a folosit de un tub vechi pe care l-a încărcat singur. La cartușele încărcate de infractori, se întâlnesc foarte des rondele și bure confecționate grosolan din cocoloașe de hârtie, pânză, câlți sau lină.
Dacă un glonț contribuie la identificarea armei cu țeava ghintuită din care acesta a fost tras, alicele care au fost trase cu o armă cu țeava lisă, au o valoare de identificare mult mai redusă.
Prima concluzie justă, care se poate trage asupra folosirii unei arme cu țeava lisă, indică alicele care pot fi descoperite înfipte în diferite obiecte sau corpul victimei.
Numărul și greutatea alicelor permit stabilirea calibrului armei numai în cazul când acestea au fost găsite grupate; acest lucru însă se întâmplă rar, deoarece încărcătura armei cu țeava lisă se răspândește într-un con ce se mărește uniform, în raport cu distanța la care s-a tras. Un număr redus de alice nu pot indica calibrul armei, întrucât dimensiunile și greutatea acestora sunt în raport cu destinația muniției (pentru păsări, iepuri, animale mari de pradă.) La o armă cu calibru anumit pot fi folosite alice de diferite dimensiuni.
Modul de confecționare și felul materialului indică dacă alicele provin din cartușe cumpărate din comerț sau sunt de construcție proprie. în practica muncii de miliție s-au întâlnit alice făcute din sârmă, cuie, bucăți neregulate de plumb și chiar pietricele.
O particularitate a armelor cu țeava lisă, spre deosebire de armele cu țeava ghintuită, este faptul că acestea nu aruncă tuburile arse, ci după fiecare tragere tuburile se extrag manual din camera de ardere. Din această cauză la locul comiterii infracțiunii extrem de rar se găsesc tuburi arse. Cunoscând importanța ce o prezintă un tub ars în identificarea armei cu care s-a tras și, implicit, a infractorului, acesta va fi căutat cu multă perseverență cu ocazia cercetării, întrucât se poate presupune că infractorul l-a pierdut sau aruncat.
Tubul ars, folosit la o armă cu țeava lisă, prezintă următoarele elemente de identificare generală:
dimensiunea care indică calibrul armei, este stabilită convențional
și se exprimă prin cifre (12, 16, 20, 24). Spre orientare se precizează că la armele cu alice, calibrul 12 spre exemplu, este mai mare decât calibrul 20 sau 24.
inscripțiile imprimate pe corpul tubului care este confecționat din
carton presat și pe rozeta lui indică proveniența și locul de fabricație;
gradul de uzură indică dacă cartușul este nou sau a mai fost folosit și reîncărcat. Acest lucru permite să se tragă anumite concluzii privind chiar cercul de bănuiți în care trebuie căutat infractorul, deoarece în general în toate cazurile tuburile sunt arse.
Din cele tratate până acum rezultă clar că identificarea generală a armelor de foc se face cu ajutorul gloanțelor, alicelor, a tuburilor arse și a burelor și este realizată atunci când s-a stabilit:
tipul sau felul armei întrebuințate;
sistemul armei;
calibrul și eventual lungimea țevii;
numărul, sensul ghinturilor și lățimea lor.
Datorită principiilor balistice în baza cărora este construită o armă cu țeava lisă și a muniției folosite, identificarea individuală cu ajutorul alicelor se poate face numai în mod indirect și numai în cazul când alicele au fost confecționate de infractor cu mijloace proprii.
Din practică rezultă că, de obicei, cei ce își confecționează singuri alicele sunt deținători clandestini de arme de vânătoare.
Descoperind la locul comiterii infracțiunii alice din a căror formă și material rezultă că nu sunt cumpărate din comerț, expertul va căuta să stabilească cu ce instrumente au fost confecționate. Astfel, va putea deduce dacă alicele au fost confecționate cu o daltă sau clește din sârmă, cuie sau plumb. Fiind în posesia acestor date și prin alte metode speciale el va stabili cercul de bănuiți, la care se vor căuta arme, cartușe încărcate similar, precum și instrumentele de care infractorul s-a folosit la confecționarea alicelor.
Prin analize de laborator, difracția și fluorescenta în raze X, prin analiza spectrală se pot stabili unele elemente constituente ale aliajelor materialelor din care s-au confecționat alicele comparativ cu materialele ridicate de la bănuiți.
Tuburile trase cu o armă cu țeava lisă nu prezintă urmele ghearei extractoare, a dintelui opritor și fiind din carton, nici a camerei de explozie (elemente sigure de identificare individuala în cazul armelor cu țeava ghintuită).
Singura urmă a mecanismului armei cu țeava lisă ce rămâne pe tub este cea lăsată de percutor pe capsă, care permite stabilirea în mod sigur, pe baza caracteristicilor armei cu care s-a tras. Cu toate că tubul poate fi folosit de mai multe ori, capsa trebuie schimbată după fiecare tragere și în acest fel, urma percutorului pe capsă reprezintă întotdeauna rezultatul ultimei trageri. În asemenea cazuri, elementele de identificare individuală sunt: forma, profunzimea și plasamentul percuției precum și unele caracteristici microscopice ale vârfului percutorului.
În procesul de identificare individuală a armei de foc cu țeava lisă, burele joacă un rol mai secundar față de celelalte elemente discutate până în prezent și au valoare numai atunci când au fost confecționate de deținătorul armei din hârtie, pânză, câlți sau lână. În asemenea situații burele descoperite la locul infracțiunii vor fi trimise expertului și vor putea fi folosite ca material comparativ în cazul când la domiciliul învinuitului se descoperă materiale similare. Burele confecționate de infractori trebuie cercetate foarte atent, întrucât hârtia, în special, poate purta diferite inscripții, texte, pe baza cărora în cazul când la percheziția domiciliară se găsesc hârtii și texte similare, se va efectua o expertiză grafică, care poate duce la identificarea infractorului.
Secțiunea 4
Examenul tehnic al armei de foc și muniției
1. Stabilirea modelului și a tipului armei.
La stabilirea modelului și tipului armei se ivesc de obicei greutăți atunci când pentru expertiză a fost prezentată o armă de foc al cărui model este puțin cunoscut. Necesitatea de a stabili tipul și modelul armei de foc pe baza unui glonț sau unui tub ars apare atunci când la locul infracțiunii se găsesc gloanțe sau tuburi de cartușe trase. Concluziile referitoare la tipul și modelul armei de foc sunt un indiciu prețios pentru reducerea cercului de bănuiți. În cazul când pentru expertiză a fost înaintată o armă al cărui model este puțin cunoscut, este necesar să se cerceteze marcajul de pe piesele armei și anume: inscripțiile de pe armă, marca fabricii, semnele firmei care a confecționat arma și alte semne. De pildă, pistoalele de fabricație străină mai au în afară de cifrele ce compun seria armei, diferite inscripții care indică, de obicei, firma și calibrul canalului țevii, precum și denumirea pistolului.
În lipsă de asemenea indicații directe, se procedează la stabilirea datelor tehnice și particularităților de construcție ale armei cercetate, iar apoi cu ajutorul tabelelor din manuale sau instrucțiuni, se stabilește modelul armei. Datele tehnice ale unei arme de foc sunt:
lungimea totală a armei;
greutatea armei fără cartușe;
greutatea armei cu cartușe;
calibrul;
lungimea canalului țevii;
grosimea peretelui și calibrului țevii armei;
numărul și direcția ghinturilor;
lățimea ghinturilor;
Particularitățile de construcție ale unei arme sunt:
construcția țevii;
sistemul de funcționare (de darea focului);
schema de montare a țevii armei;
schema de montare a închizătorului;
felul piedicii de siguranță ;
direcția de aruncare a tuburilor arse etc.
Toate datele tehnice și particularitățile de construcție ale armelor de foc reprezintă elemente pentru identificarea generală, elemente care se stabilesc prin examinarea atentă a armelor, prin comparare cu alte arme asemănătoare sau cu datele cuprinse în tabele, prin măsurători fizice sau consultarea unor specialiști militari. Stabilirea modelului și tipului armei se poate face și după gloanțele sau tuburile arse, descoperite la locul infracțiunii studiind felul percuției pe capsă, lățimea ghinturilor, unghiul de răsucire, direcția de aruncare a tuburilor arse, plasamentul ghearei extractoare, a dintelui opritor etc. Ținând seama de caracteristicile specifice de construcție ale cartușelor de la diferite tipuri de arme de foc lungi (puști mitraliere, puști militare) nu există nici o greutate în a deosebi cartușele folosite de ele, față de gloanțele întrebuințate la armele de foc scurte și pistoalele automate.
Există sute de modele de pistoale care diferă între ele prin calibru, numărul și lățimea ghinturilor, gradul de răsucire al ghinturilor etc.
Așa de exemplu, la pistolul mod 1933, datele care permit stabilirea provenienței glonțului tras cu această armă sunt următoarele: calibrul 7,62 mm., suprafețele dintre ghinturi sunt în număr de 4, lățimea ghinturilor este cuprinsă între 1,91 -1,98, unghiul de răsucire dextrogir este de 6° 14', glonțul cântărește 5,5 g.
În afară de urmele lăsate de țeava armei pe glonț, pe tubul de cartuș se imprimă urmele diferitelor piese ale armei. Aceste urme provin de la piesele de oțel ale armei, care acționează cu multă putere. Fiecare tip de armă lasă pe tubul cartușului urme caracteristice specifice. Caracteristicile specifice ale tubului de cartuș (de exemplu, prezența sau absența marginii ieșite din afară de pe fundul tubului sau șanțul din jurul fundului tubului, prezența sau absența urmelor lăsate pe tub de diferite piese ale armei cum sunt gheara extractoare, dintele opritor, capul închizătorului sau furca închizătorului, constituie o bază suficientă pentru stabilirea tipului de armă.
Piesele pistolului care lasă urme pe tubul cartușului, în timpul tragerii unui foc, sunt:
încărcătorul;
planul înclinat de alunecare în camera de explozie;
marginea de la intrare în camera de explozie;
gheara extractoare;
dintele opritor;
vârful percutorului;
capul închizătorului;
Construcția diferitelor piese ale armei, enumerate aici, dimensiunile lor de așezare, constituie o caracteristică, care determină, în majoritatea cazurilor cu precizie, modelul armei respective.
Sunt cazuri când examinarea stării tehnice a armei se realizează asupra armelor ce au fost găsite și scoase din fântâni, râuri, W.C.-uri unde au stat un timp mai mult sau mai puțin îndelungat. Dacă arma nu poate fi demontată se va proceda la fotografierea ei cu raze gamma, ceea ce permite să se stabilească particularitățile de construcție ale armei respective.
2. Verificarea stării de funcționare a armei.
Stabilirea stării de funcționare a unei arme este una din sarcinile obișnuite ale criminalistului, mai ales atunci când se invocă împușcătura din lipsă de prevedere, motivându-se că arma ar fi fost defectă. Este adevărat că asemenea cazuri sunt rare, dar constituie și cele mai dificile expertize sau constatări tehnico-științifice.
Operațiunile de examinare se fac într-o anumită ordine. Pentru cercetarea armelor, se recomandă folosirea instrucțiunilor acelei arme de foc. De aceea, una din sarcinile de bază ale expertului balistic este tocmai completarea unei colecții bogate de asemenea instrucțiuni, precum și a unor tabele comparative, eventual cu fotografii.
Verificarea armei, se face în primul rând, în stare montată și apoi în stare demontată.
a) Verificarea armei montată.
Verificarea armei montată se face cu scopul de a stabili starea de păstrare a pieselor și modul lor de funcționare.
Se recomandă ca, înainte de a se demonta arma, să se facă roentgenografia sau gammagrafia acesteia pentru evitarea unor accidente în cazul când este blocată sau încărcată. Fotografia obținută indică în mod evident starea sau modul în care se îmbină piesele armei. Este necesar să se stabilească gradul de efort ce se cere a fi aplicat pe trăgaci, pentru a determina declanșarea închizătorului. Efortul necesar pentru efectuarea unei împușcături se stabilește cu dinamometrul cu arc. Pentru obținerea rezultatelor precise se fac cel puțin zece măsurători. În lipsa unui dinamometru, gradul de efort se stabilește cu ajutorul unei greutăți atârnate de trăgaciul armei.
Gradul de efort cel mai mic obținut de la o armă în stare de funcționare trebuie să nu fie sub valoarea minimală arătată în tabele sau indicată de constructor.
Pentru stabilirea stării de funcționare armele se verifică, în primul rând, în stare montată, pentru a se observa dacă:
pe suprafața pistolului există rugină, zgârieturi și dacă piesele pistolului au crăpături;
splintul extractorului și capul percutorului sunt deplasate.
arcul dispozitivului de oprire al închizătorului se menține pe poziția montat;
închizătorul în stare deschisă la introducerea încărcătorului fără cartușe (pentru verificare se introduce în mâner încărcătorul fără cartușe, se trage închizătorul înapoi și imediat se dă drumul închizătorului);
clama de susținere a încărcătorului ține în mânerul pistolului încărcătorul și dacă sub presiunea arcului depresantului (servantului) și prin greutatea sa la apăsare pe butonul clamei de susținere a încărcătorului, acesta iese ușor din mâner;
cartușul este împins din încărcător în camera cartușului. Pentru
aceasta se încarcă încărcătorul cu cartușe de exerciții, se introduce încărcătorul în mânerul pistolului, se trage închizătorul înapoi, după care se dă drumul închizătorului. Apoi se verifică dacă închizătorul a revenit în poziția anterioară și dacă cartușul a fost împins în camera cartușului.
De asemenea se verifică dacă mecanismul de siguranță funcționează la blocarea cocoșului cu piedica de siguranță dacă închizătorul și trăgaciul sunt blocate. Când cocoșul este blocat cu piedica de siguranță și se apasă pe trăgaci, trebuie ca trăgaciul să nu se miște înapoi și nici închizătorul să nu se deplaseze.
Se verifică dacă cocoșul pus în poziția „armat” este ținut bine în această poziție. La pistolul în stare de funcționare, cocoșul pus în poziția „armat” nu se va declanșa la o ușoară apăsare din spate. La apăsarea pe trăgaci, cocoșul va scăpa brusc de pe poziția „armat” și va lovi percutorul.
Ultima verificare se face asupra mecanismelor de tragere dacă ele funcționează bine. În acest scop se va verifica dacă la apăsare pe trăgaci cocoșul scapă ușor de pe poziția „armat”. La încetarea apăsării pe trăgaci, mecanismul de tragere va reveni în poziția anterioară.
b) Verificarea armei demontată.
La pistolul demontat se va examina fiecare piesă în parte pentru a se stabili dacă piesele pistolului poartă serie identică (pe închizător, pe țeava, pe partea stingă a cadrului, pe cutia mecanismului de tragere și pe capul încărcătorului).
Defectele canalului țevii vor fi constatate după ce seva șterge țeava cu câlți sau cârpe uscate. [Printre defectele canalului se pot enumera următoarele:
pete mici -formarea de oxizi ferici pe canalul țevii, pete care au
aspectul unor puncte mici situate ici-colo pe tot canalul țevii;
urme de oxizi ferici -pete de culoare închisă, superficiale, rămase,
după scoaterea ruginii;
zgârieturi care au aspectul unor liniuțe având câteodată metalul atacat pe margini;
știrbituri, pori, ciocănituri mai mari sau mai mici, coroziunea metalului, rotunjirea colțurilor câmpurilor ghinturilor, în special vizibile pe muchiile acestora;
dilatare transversală de culoare închisă, observată sub forma unui inel continuu sau cu întreruperi.
La verificarea închizătorului se va constata dacă șplinturile închizătorului și ale capului percutorului sunt sau nu mișcate din loc; uzura dispozitivului de blocare a închizătorului; ușurința cu care percutorul se mișcă în canalul închizătorului; uzura vârfului percutorului și proeminența lui din canalul de ghidaj (vârful percutorului va ieși din canal cu 1,3 – 1,7 mm) dacă vârful percutorului este împins de către arc spre înapoi și intră după peretele anterior al închizătorului, dacă capătul anterior al extiactorului este împins de către arc spre centru.
La verificarea blocului armei și a mecanismului de percuție se va constata existența unor posibile crăpături, ruperea arcurilor, dacă proeminența ejectorului nu este uzată, uzarea orificiilor pentru axul cocoșului și pentru pintenul opritor, precum și uzură splintului de sprijin al arcului pragului de armare.
La verificarea cocoșului se va constata eventuala turtire a metalului și rotunjirea crestăturilor piedicii de siguranță, uzura orificiului pentru axul cocoșului.
La verificarea dintelui opritor se va constata uzura vârfului și arcului dintelui opritor, dacă arcul se menține strâns în golul dintelui opritor, uzura mușchilor proeminenței dintelui opritor.
O problemă care trebuie să stea în atenția criminalistului este și aceea referitoare la studierea diferitelor dispozitive speciale anexate armelor de foc. Un asemenea dispozitiv este cel pentru schimbarea calibrului armei. Există mai multe procedee de schimbarea calibrului armei, cum ar fi lărgirea canalului țevii sau a detunătorului, pentru a le putea adapta la o muniție de alt calibru sau dispozitivele de schimbarea calibrului printr-un reductor de calibru fabricat special de fabrica constructoare sau improvizat. Asemenea reductoare se găsesc, de exemplu, la pistoalele „Parabellum" și„T.T. model 1933".
Referitor la unele dispozitive suplimentare care, de altfel, se aplică de cele mai multe ori la pistoale, trebuie amintit și dispozitivul care servește pentru amortizarea zgomotului împușcăturii. Acesta constă dintr-o țeava scurtă, care se montează la țeava armei, având în interior niște discuri mobile îndoite elicoidal. Glonțul iese prin deschizătura discurilor în timp ce gazele sunt reținute. Presiunea gazelor determină rotirea discurilor. În aceste condiții gazele amortizează zgomotul. Asemenea amortizoare se pot executa și manual, din lemn sau carton.
3. Citirea seriilor pilite sau deteriorate.
Atunci când la examinare este prezentată o armă veche, ruginită, căreia îi lipsesc anumite piese, (de exemplu plăselele minerului etc), descifrarea inscripțiilor este foarte importantă. La o astfel de armă nu se vor putea stabili o parte din datele tehnice, ceea ce constituie o dificultate la identificarea, modelului armei. Greutatea armei respective va fi diferită față de datele din tabele. În asemenea cazuri, textul imprimat pe suprafața pieselor de oțel ale armei, chiar dacă nu poate fi citit din cauza coroziunii mari a metalului, va putea fi reconstituit și citit cu ajutorul aplicării metodelor chimice. Alteori, seriile armelor se distrug în mod intenționat sau chiar se imprimă numere noi, bineînțeles, toate modificările făcându-se cu scopuri infracționiste.
Acțiunea de restabilire a textului cu ajutorul metodelor chimice sau electrochimice este posibilă datorită faptului că părțile metalului pe care au fost imprimate cifrele și literele au densitatea mai mare decât restul materialului.
Introducerea reactivilor în soluție se va face numai în ordinea indicată în rețete.
După turnarea soluției reactiv peste locul unde s-a stanțat seria sau alte inscripții, se pregătește aparatul de fotografiat pentru fixarea rapidă a imaginii textului, întrucât aceasta este instabilă și dispare repede.
Procesul de formare al imaginii va fi urmărit îndeaproape pentru a sesiza apariția acesteia. După circa 60 minute, reactivul este scos cu o pipetă și hârtie de filtru sau sugativă și înlocuit cu altul proaspăt.
O metodă electrochimică, eficace, sigură și rapidă constă în folosirea unui dispozitiv denumit „Electronoserpil".
Secțiunea 5
Stabilirea distanței, direcției și a unghiului subiectiv
din care s-a efectuat tragerea
Prin noțiunea de distanță de tragere înțelegem intervalul spațial parcurs de proiectil de la gura țevii până la obstacol.
Pe baza urmelor principale ale împușcăturii se pot determina direcția și unghiul de tragere.
În general, pentru stabilirea direcției din care glonțul a venit în momentul lovirii țintei, se procedează astfel: la început este necesar să se constate din ce parte a venit glonțul, iar apoi și b ce unghi a Iovit ținta.
În cazul canalelor oarbe, direcția din care a venit glonțul se determină ușor, dacă se cunoaște precis poziția pe care a avut-o obiectul în momentul când a fost lovit. Partea obiectului unde se găsește orificiul de intrare a glonțului, indică direcția din care s-a tras.
Dacă glonțul străpunge complet un corp, obiect etc, se formează un orificiu de intrare, un canal și un orificiu de ieșire. Orificiul de intrare se deosebește, în general, de cel de ieșire, pentru că în majoritatea cazurilor este mai mic, are marginile regulate și uneori circulare, în timp ce orificiul de ieșire este mai mare, prezentând rupturi de material, o zdrențuire foarte pronunțată și de cele mai multe ori de o formă neregulată. În plus, în cazul când s-a tras de la mică distanță, se vor mai descoperi în jurul orificiului de intrare, urmele secundare ale împușcăturii. La nivelul orificiului de intrare se formează urma caracteristică, denumită inelul de metalizare. Descoperirea inelului de metalizare dovedește că deteriorarea de pe țintă a fost creată de un glonț tras cu arma de foc, chiar si atunci când tragerea a fost efectuată de la distanță mare.
În continuare vor fi arătate aspecte ale urmelor create de glonț, în diferite materiale, precum și modul cum trebuie interpretate acestea pentru a determina just direcția din care s-a tras.
Dacă un glonț a perforat sticla unui geam sau o oglindă, spărtura va prezenta o anumită dimensiune, având în jurul ei o serie de crăpături radiale (ce pleacă dinspre centru ca niște raze), precum și crăpături concentrice care înconjoară spărtura la diverse distanțe, unind între ele crăpăturile radiale nu este mare, se observă că într-o parte a geamului orificiul este mai mic, iar în cealaltă parte este mult mai mare, canalul fiind în formă conică.
După plasamentul conului, se stabilește direcția din care a venit glonțul și anume din partea mai îngustă a acestuia. În cazul când zona din jurul orificiului de intrare nu mai există, se poate determina direcția de tragere după orientarea și profilul crăpăturilor radiale și a celor concentrice la care există tendința formării unei spărturi conice. În plus, în astfel de cazuri, prezența cioburilor de sticlă într-o anumită parte a geamului indică direcția în care se deplasa glonțul ce a spart geamul și a antrenat cu el aceste bucăți de sticlă. Forma spărturii în sticlă depinde de următorii factori: calitate, grosime, modul cum este prins geamul, unghiul sub care lovește glonțul și mărimea glonțului.
În lemn, orificiul de intrare se prezintă sub formă aproape circulară, având uneori, inelul de metalizare foarte pronunțat, pe partea de început a canalului, în timp ce orificiul de ieșire prezintă un aspect zdrențuit, eu așchii îndreptate și aruncate în sensul de deplasare a glonțului.
În tablă, orificiul de intrare are forma mai rotundă decât cel de ieșire, este în general ceva mai mic, dacă tabla este dintr-un metal moale, cum este fierul, cuprul, alama etc, iar marginile orificiului vor fi îndoite și întoarse către partea în care se deplasa glonțul.
Determinarea direcției de tragere se poate face astfel:
în cazul când glonțul în drumul său, lovește două obiecte diferite, perforându-le, direcția de tragere va putea fi determinată destul de precis, considerând o linie dreaptă ce unește urmele lăsate de el, linie prelungită în partea din care a venit. Această linie imaginară corespunde cu traiectoria glonțului, când s-a tras de la o distanță nu foarte mare.
Capitolul 5
Concluzii
Evoluția fantastică tehnicii și a științelor exacte a făcut ca știința criminalisticii, fiind o știință exactă, să capete o importanță deosebită în rândul științelor juridice.
Simplul fapt că în prezent pe baza amprentelor digitale poate fi identificată nu numai persoana, dar și caracterul acesteia, starea sa de sănătate, gradul de intoxicație cu anumite substanțe ne duce cu gândul la ideea că a săvârși o crimă perfectă este nu greu, ci imposibil.
Dezvoltare atehnicii s-a făcut simțită și în cadrul activității de balistică judiciară, activitate în care în prezent totul este informatizat, posibilitatea unei erori fiind infirmă.
Tocmai aspectul inovator și totodată deosebit de interesant m-a determinat să-mi aleg ca temă de licență această temă. Cu această ocazie am încercat să realizez un studiu complet și complex privitor la cercetarea armelor de foc și a urmelor lăsate de acestea.
Am început studiul cu un capitol introductiv în care am studiat cadrul legal care reglementează activitățile în care este necesară folosirea armelor de foc.
Am făcut referire, cu această ocazie, și la implicațiile penale existente în cazul nerespectării regimului juridic al armelor de foc.
În cadrul capitolului 2 am făcut un studiu tehnic al armelor de foc și a muniției folosite. Tot cu această ocazie am clasificat armele de foc în funcție de mai multe criterii.
În capitolul 3 am analizat activitatea de căutare, cercetare și ridicare a urmelor lăsate de armele de foc. În acest sens am acordat o atenție deosebită activității de cercetare la fața locului efectuată în cazul infracțiunilor săvârșite prin folosirea armelor de foc.
Capitolul 4 a fost dedicat analizei efectuate în laborator a armelor și munițiilor folosite. Am analizat cu această ocazie rolul și importanța expertizei balistico-judiciare în activitatea de descoperire și studiere a urmelor lăsate de armele de foc.
De asemenea, am analizat modalitățile de identificare a diferitelor categorii de arme.
Ca o ultimă problemă am analizat modalitățile de stabilire a distanței și direcției din care s-a efectuat tragerea.
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR Neclasificat
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA Ex. Nr.
SERVICIUL CRIMINALISTIC
RAPORT
DE EXPERTIZĂ
Nr. din 02.03.2005
Dosar nr. /P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Experți criminaliști: cms.șefl. N. șiag. șef adj. G. I., ambii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea – Biroul Criminalistic.
OBIECTUL EXPERTIZEI
Prin ordonanța nr.l20/P/2005, dl. procuror criminalist P. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea ,dispune efectuarea unei expertize balistice , solicitând răspuns la următoarele întrebări:
Dacă arma de vânătoare marca „IJ", seria E 16194 cal. 12 se află în stare de funcționare și prezintă urme ale tragerii recente?
Dacă arma supusă examinării prezintă defecțiuni ale sistemului de siguranță sau ale sistemului de dare a focului?
Dacă arma de vânătoare marca IJ seria E. 16194, cal. 12 poate declanșa foc accidental, fiind supusă la șocuri?
Dacă tubul cartuș marca NOBEL SPORT, cal. 12, cu înveliș de culoare albastră, ambalat în plicul nr. 2, ridicat de la numitul D.I., a fost tras cu arma de vânătoare marca IJ seria E. 16194, cal. 12?
OBIECTELE SUPUSE EXAMINĂRII
Una armă de vânătoare marca „IJ" , " seria E 16194 cal. 12, în litigiu;
Plicul nr. 2 conținând tubul cartuș marca NOBEL SPORT cal. 12 în litigiu;
Plicul nr. 1 conținând două tuburi cartuș puse la dispoziție.
Având în vedere dispozițiile art.116,119 din Codul de Procedură Penală, art.259,260 Codul Penal al României și art.26, pct.15 din Lg. 218/2002 ,am procedat la întocmirea prezentei lucrări în cadrul Laboratorului de criminalistică al I.P.J.TULCEA, în perioada 18.01/02.03.2005.
EXPERȚI CRIMINALIȘTI OFICIALI
1. 2
Neclasificat
DESCRIEREA MATERIALELOR SUPUSE EXAMINĂRII:
• Arma de vânătoare, marca ..IJ" , are cal. 12, seria E 16194 , prezintă pat din lemn lăcuit, două țevi lise plasate orizontal, (foto 1,2 ,3 și 4)
FOTO 1,2 și 3 – Reprezintă imaginea armei în litigiu și a seriei poansonată pe piesa a III-A
• Tubul cartuș de vânătoare în litigiu, este de calibru 12, rozeta din metal galben, capsă
din metal alb, percutată, având corpul din material plastic, culoare albastră. Pe suprafața rozetei sunt poansonate cuvintele „NOBEL" „SPORT" și cifra 12 de două ori.
FOTO 4 ,5 și 6- Reprezintă imaginea cartușului în litigiu.
EXPERȚI CRIMINALIȘTI OFICIALI
1. 2.
Neclasificat
Cele două cartușe de vânătoare puse la dispoziție, sunt de calibru 12, rozetele din metal galben, capse din metal alb, nepercutate, având corpurile din material plastic, culoare albastră, sertizate prin pliere. Pe suprafața rozetelor sunt poansonate cuvintele „NOBEL" „SPORT" și cifra 12 de două ori.
FOTO 7,8 și 9- Reprezintă imaginea celor două cartușe puse la dispoziție. Toate categoriile de materiale sunt clar reprezentate și sunt apte pentru examinări criminalistice balistice.
EXAMINĂRI – CONSTATĂRI
Pentru a se stabili dacă cu arma în litigiu s-au efectuat trageri recente am procedat la verificarea țevilor armei prin introducerea unor tampoane din vată constatând că pe ambele țevi sunt prezente urme de pulbere arsă sau funingine. Nu se poate stabili însă cu certitudine data când au fost efectuate trageri cu arma supusă examinării.
Foto 10-11 – Reprezintă tampoane din vată ce au fost folosite la verificarea interioară a țevilor.
în vederea stabilirii stării de funcționare a armei de vânătoare marca „IJ", cal. 12, seria E 16194, am procedat la efectuarea de trageri experimentale în poligonul „CATALOI" din apropierea municipiului Tulcea, folosind cele două cartușe cal. 12 puse la dispoziție.
EXPERȚI CRIMINALIȘTI OFICIALI
1. 2.
Neclasificat
Pe parcursul efectuării tragerilor experimentale am constatat că arma în litigiu nu prezintă defecțiuni la sistemul de armare, nu prezintă asigurare automată, aceasta se poate realiza manual. Sub acțiunea cuiului percutor se produce amorsarea încărcăturii și detonarea prin explozie, operațiuni efectuate normal, apăsarea trăgaciului , percuția, explozia din camera încărcăturii, emisia flăcării, fum, gaze, particule, detunătura și recuperarea tubului, au decurs normal, fără incidente.
FOTO 12,13 și 14 – Reprezintă imaginea celor două tuburi după tragere.
în vederea stabilirii dacă tubul cartuș marca "NOBEL SPORT", cal. 12 a fost tras cu arma supusă examinării marca IJ seria E 16194, cal. 12, am procedat la efectuarea de trageri experimentale în vederea abținerii cartușelor model de comparație.în urma efectuării comparațiilor între microrelieful creat de cuiul percutor pe suprafața capsei detonante a tubului în litigiu, cu microrelieful celor două tuburi create ca model de comparație, am constatat diferențe de microrelief între cele două categorii de tuburi( litigiu și model de comparație).
FOTO 15 -Reprezintă microrelieful creat de cuiul percutor pe suprafața capsei detonante a tubului în litigiu.
EXPERȚI CRIMINALIȘTI OFICIALI
1. 2.
Neclasificat
FOTO 16,17-Reprezintă microrelieM creat de cuiul percutor pe suprafața capselor detonante a celor două tuburi cartuș puse la dispoziție
La împușcare se observă discontinuitatea lineară a reliefului celor două categorii de tuburi(capsele detonante).
În urma celor constatate și ilustrate în cuprinsul prezentului raport de constatare tehnico-științifică balistic, am ajuns la următoarele:
CONCLUZII:
l.Arma de vânătoare marca „IJ", cal. 12, seria El6194 ridicată de la numitul D. I. prezintă urme de tragere și este în stare de funcționare.
2.Arma în litigiu nu prezintă defecțiuni la sistemul de siguranță și nici la sistemul de dare a focului. Arma nu se asigură automat ci numai manual.
2.Arma de vânătoare supusă examinării nu poate declanșa foc accidental fiind supusă la șocuri.
3.Tubul cartuș marca "NOBEL SPORT" de cal. 12, în litigiu, nu a fost tras cu arma de vânătoare marca „IJ" seria E 16194.
Prezentul raport conține 5(cinci) pagini.
Odată cu lucrarea se restituie întregul material supus examinării.
EXPERȚI CRIMINALIȘTI OFICIALI
1. 2.
Neclasificat
Bibliografie
Aionițoaie Constantin, Tudorel Butoi, Pălăceanu Eugen, Stancu Emilian, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpați, București, 1992 ;
Argeșanu I., Criminalistica și Criminologia în acțiune, Ed. Lumina Lex, București, 2001;
Basarab M., Criminalistică, Ed. Univ. Babeș Bolyai, Cluj-Napoca, 1968;
Ciopraga A., Iacobuță I., Criminalistica, Ed. Junimea, Iași, 2001;
Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roșca V., Explicații teoretice ale Codului penal român, Ed. Academiei Române, București, 1971;
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, București, 2002;
K.P.O'Brien, R.C. Sullivan, Criminalistics – Theory and Practics, London, 1976;
Măcelaru Vasile, Balistica judiciară, București, 1972 ;
Mircea Ion, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, București, 1999;
Mihuleac E., Expertiza judiciară, Ed. Științifică, București, 1971;
Neagu Ion, Drept procesual penal. Parte generală, Ed. Global Lex, București, 2004;
Suciu C., Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972;
Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, ed. a III-a rev. și ad., Ed. Universul Juridic, București, 2004;
Țurai Constantin, Elemente de criminalistică și tehnică criminală – poliție științifică, Ed. Ministerului Justiției, București, 1947;
Volonciu Nicolae, Drept procesual penal, Ed. Paidea, București, 1998;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Armele DE Foc (ID: 125893)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.