Arme Biologice, Bioterorism Si Structurile de Aplicare a Legii
TEZĂ DE DOCTORAT
Arme Biologice, Bioterorism
și Structurile de Aplicare a Legii
CUPRINS:
Lista abrevierilor
Introducere
CAPITOLUL 1 CONSIDERENTE GENERALE
1.1 Definirea terorismului
1.2 Considerente Naționale
1.3 Considerente Regionale
1.4 Considerente Internaționale
1.4.1 Convenția pentru arme biologice
1.4.2 Rezoluția 1540 a Consiliului de Securitate ONU
a. Elemente cheie ale rezoluției
b. Geneza rezoluției
c. Cooperarea Polițienească
d. Evoluția textului rezoluției
e. Consiliul de Securitate și abilitățile de aplicarea a rezoluției
f. Probleme de definire
g. Materiale conexe armelor NBC
h. Metode de livrare a ADM
i. Actori non-statali
j. Mecanismul de monitorizare al rezoluției CNSU 1540
k. Implementarea rezoluției CNSU 1540
l. Reacția internațională
m. Concluziile rezoluției 1540
CAPITOLUL. 2 ATACUL BIOTERORIST și BIO-INFRACȚIUNILE
2.1 Psihologia teroristă și armele biologice
2.2 Conflictul biologic și actorii non-statali
2.2.1 Motive Științifice (tehnice)
2.2.2 Motive Psihologice (non-tehnice)
2.2.3 Factori Motivaționali
2.3 Atacul Bioterorist
2.3.1 Contaminarea deliberată a persoanelor
2.3.2 Contaminarea deliberată a apei sau hranei
2.3.3 Dispozitive de dispersie biologică
2.3.4 Contaminarea deliberată a mediului
2.3.5 Sabotajul unui obiectiv biologic
2.4 Reacția la amenințarea cu un atac terorist biologic
2.5 Reacția la un act atac terorist biologic
2.6 Aspecte de securitate a reacției la un incident bioterorist
2.7 Aspecte de investigație epidemiologică-polițienească
2.8 Arborele de sabotaj și protecția fízică
2.9 Răspunsul poliției
CAPITOLUL 3 ARMELE BIOLOGICE
3.1 Caracteristicile Agenților Biologici
3.1.1 Caracteristici intrinseci
3.1.2 Factori adiționali
3.2 Gestiunea tehnologiei armelor biologice
3.3 Armele biologice, definire, clasificare
3.3.1 Clasificare taxonomică
3.3.2 Clasificare funcțională
3.3.3 Clasificare comprehensivă
3.4 Criterii de selecție a patogenilor
3.4.1 Patogeni umani
3.4.2 Patogeni animali
3.4.3 Patogeni vegetali
3.5 Clasificarea Centrului de Control și Prevenire a Bolilor
3.6 Clasificarea militară
3.7 Avantajele și dezavantajele armelor biologice
3.7.1 Avantajele armelor biologice
3.7.2 Dezavantajele armelor biologice
3.8 Toxinele ca arme biologice
3.8.1 Terminologia toxinelor
3.8.2 Toxine vs agenți chimici
3.9 Producția armelor biologice
3.10 Diseminarea agenților biologici
3.11 Căi de expunere la agenți biologici și toxine
3.11.1 Expunerea sistemul respirator
3.11.2 Expunerea pielii
3.12.3 Expunerea mucoaselor nazale și conjunctive
3.11.4 Contaminarea sistemului digestiv
3.12 Consecințele atacului cu arme biologice
3.12.1 Consecințe pe termen scurt
3.12.2 Consecințe pe termen lung
CAPITOLUL 4 SISTEMELE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI INCIDENTELE BIOLOGICE
4.1 Aspecte generale
4.2 Tehnologia și evoluțiile acesteia
4.3 Evoluțiile științei în domeniul biologic
4.4 Evaluarea preliminară a amenințării
CAPITOLUL 5 SISTEMELE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ
5.1 Planificarea și principiile acesteia
5.2 Pregătirea pentru un incident biologic
5.2.1 Pregătirea generală
5.2.2 Pregătirea în vederea reacției/răspunsului
5.2.3 Informarea cetățenilor
5.2.4 Raționalizarea riscului
5.2.5 Răspunsul la incident
5.3 Indicatorii unui atac biologic terorist
5.4 Discuții de caz
CAPITOLUL 6 INTERPOL VS PREVENIREA BIOTERORISMULUI
6.1 Există amenințări bioteroriste?
6.2 Forțele de aplicare a legii nu sunt pregătite
6.3 Programele de arme biologice
6.4 Pregătirea comunității polițienești
6.4.1 Informațiile
6.4.2 Analiza riscului biologic
6.4.3 Efectuarea investigațiilor
6.4.4 Identificarea și securizarea țintelor
6.4.5 Supraveghere și atenție publică
6.4.6 Răspunsul instituțional și gestionarea crizei
6.4.7 Contrabanda biologică
6.5 INTERPOL – Unitatea de Prevenire a Bioterorismului
CAPITOLUL 7 CONSIDERENTE INFORMATIV-OPERATIVE
7.1 Indicii informativ-operative
7.2 Indicatori pentru culegerea informațiilor
7.3 Perfecționarea prevenirii și răspunsului la bioterorism
în România
CONCLUZII GENERALE ȘI PROPUNERI
Bibliografie
Lista abrevierilor:
ADM – Arme de Distrugere în Masă
AEIA – Agenția Internațională pentru Energie Atomică
BTWC – Convenția pentru Arme Biologice și Toxine
BW – Arme Biologice
CAC – Convenția pentru Arme Chimice
CATB – Convenția asupra Armelor Toxice și Biologice
CBRN – Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear
CCT – Comitetul Contra Terorismului
CDPC – Consiliul European pentru Probleme Criminale
CIA – Agenția Centrală de Informații
CIG – Conferință Inter-Guvernamentală
CMEA – Consiliului pentru Asistență Economică Mutuală
CODEXTER – Comitetul de Experți asupra Terorismului
COOA – Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă
COSTER – Conferința Statelor Părți împotriva Terorismului
CSAT – Consiliul Suprem de Apărare a Țării
CSNU – Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite
CTED – Directoratul Executiv Contra Terorismului
CTG – Grupul Contra Terorism
EUROPOL – Oficiul European de Poliție
FBI – Biroul Federal de Investigații
GMT – Grupul Multidisciplinar de Acțiune Împotriva Terorismului
GPC – Criteriul Obiectivului General
IGRIS – Spectroscopie Gamma Inelastică
IPCT – Inspectoratul pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului
MANPAD – Sistem portabil de apărare anti-aeriană
NBC – Nuclear, Biologic, Chimic
OIAC – Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice
ONG – Organizație Non-Guvernamentală
ONU – Organizația Națiunilor Unite
PBX – Exploziv plastic
PETN – Exploziv plastic cu tetranitrat de pentaerirtriol
PO – Paragraf Operativ
PSI – Inițiativa de Securitate a Proliferării
SIS – Sistemul de Informații Schenghen
SITCEN – Centrul pentru Situații
SNPCT – Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului
SRI – Serviciul Român de Informații
SUA – Statele Unite ale Americii
TEU – Tratatul Uniunii Europene
TNAN – Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare
UE – Uniunea Europeană
UNAMA – Misiunea de Asistență ONU în Afghanistan
VIS – Sistemul de Informații a Vizelor
INTRODUCERE
Tragicele evenimente din 11 Septembrie 2001 au relevat dimensiunea planetară dobândită la începutul secolului XXI de terorism, un fenomen cu origini în antichitate.
Conform Uniunii Europene, terorismul constituie una din cele mai serioase amenințări la adresa democrației, a exercitării libere a drepturilor omului și a dezvoltării economice și sociale. Terorismul nu poate fi niciodată justificat, oricare ar fi ținta sau oriunde ar fi locul unde se pregătește sau se comite infracțiunea.
Terorismul modern este periculos prin potențialul de impact al atacurilor sale armate, crescut în efectele distructiv și letal. Acest potențial rezultă din creșterea ambițiilor sofisticate și fără milă ale teroriștilor înșiși, mergând până la sinucidere, lucru demonstrat aproape cotidian, și din dezvoltarea tehnologică (sau accesul ușor la informații despre aceste dezvoltări) în domeniul armelor și explozivilor tradiționali sau în cel al terifiantelor arme chimice, biologice și nucleare. În plus, noi forme de terorism au apărut. De exemplu, terorismul informatic. Au fost situații când tensiuni în relațiile internaționale au condus la un val de atacuri împotriva sistemelor informatice. Divizia de securitate a companiei românești Softwin a anunțat că diverse indicii descoperite în codul virusului informatic Atak.B conduc la ipoteza că acesta ar fi putut fi creat de către Melhacker (alias Vladimirov Chamlkovic), un cunoscut simpatizant al rețelei teroriste Al-Qaeda. Chamlkovic a declarat public în toamna anului 2000 că va crea un super-vierme, pe nume Scezda, dacă Statele Unite vor ataca din nou Irakul.
Teama de proliferare a armelor chimice și biologice a crescut constant de la confirmarea faptului că Irakul a folosit arme chimice împotriva populației sale kurde în anii 1980. Descoperirea, în 1989, a unei rețele de înșelătorii create de Libia împreună cu o companie vest-germană în scopul de a construi o mare fabrică de arme chimice la Rabta, a ilustrat complexitatea aranjamentelor de afaceri care se făceau pentru a obține capacități de producție pentru arme chimice sau biologice. De la încheierea CWC, armele biologice au fost prezentate ca o amenințare mai presantă, percepție întărită și de eșecul de a echipa BTWC cu mecanisme de verificare și impunere similare cu cele ale CWC. Preocupările legate de armele biologice au de-a face cu faptul că noi state achiziționează astfel de arme, pe de o parte, și cu faptul că teroriștii și organizațiile criminale recurg la patogeni pentru a provoca decese în masă sau pentru a provoca dezordine economică și panică socială, pe de altă parte. În plus, există o difuzare firească a biologiei și biotehnologiei pe întreaga planetă, ceea ce oferă multor țări în curs de dezvoltare speranța de a îmbunătăți starea de sănătate și securitatea alimentară a societăților lor, precum și promisiunea progresului economic și tehnologic. Această disponibilitate crescândă a cunoștințelor, experienței, informațiilor, echipamentelor și produselor ar putea oferi mai multor state și indivizi capacitatea de a iniția viitoare programe de înarmare cu arme biologice. În lumina slăbiciunilor intrinseci ale BTWC și a încetinelii negocierilor CWC, la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 a avut loc o schimbare semnificativă de paradigmă de la dezarmare la neproliferare. Crearea aranjamentelor de neproliferare – Grupul Australia (1985) și efemerul aranjament de la Leipzig (1987), care întrunea membri ai Consiliului pentru Asistență Economică Mutuală (CMEA sau Comecon) – a fost răspunsul la implicarea mai multor state industrializate în programul de arme neconvenționale al Irakului. La vremea aceea, erau privite ca măsuri temporare de încetinire a procesului de proliferare, câștigându-se astfel timp pentru o încheiere cu succes a negocierilor de dezarmare. Progresul lent al Conferinței de Dezarmare a intensificat apelurile pentru crearea unui regim interimar de neproliferare a armelor chimice, însă acestor propuneri li s-a rezistat cu succes la Conferința Guvern-Industrie împotriva Armelor Chimice, ținută la Canberra în septembrie 1989. Între timp, lista de produse chimice controlate a Grupului Australia a crescut treptat, și a fost extinsă pentru a include și materiale relevante pentru armele biologice. Până în 1992, când negocierile pentru CWC se apropiau de sfârșit, aranjamentul a devenit din ce în ce mai greu de dizolvat, și participanții la el s-au angajat să își revizuiască reglementările privind controlul exporturilor în lumina obligațiilor asumate conform CWC. Ei au semnalat că atât BTWC cât și CWC necesitau noi îmbunătățiri înainte ca măsurile de licențiere a exporturilor acceptate în Grupul Australia să poată fi reconsiderate.
De ce Bioterorismul reprezintă o amenințare?
Posibilitatea ca teroriștii să utilizeze agenți patogeni naturali sau sintetici, produși pentru scopuri pașnice, este îngrijorătoare. O asemenea utilizare criminală nu ar pune în pericol numai viața și sănătatea oamenilor, dar, pe termen mediu și lung, ar putea produce distrugeri la nivelul resurselor naturale, în special resursele de apă, agricultura și rezervele de hrană.
În comparație cu agenții chimici, unele toxine naturale sunt mult mai stabile, unele dintre ele fiind relativ simplu de produs și foarte toxice, fără antidot. Sporii deemonstrat aproape cotidian, și din dezvoltarea tehnologică (sau accesul ușor la informații despre aceste dezvoltări) în domeniul armelor și explozivilor tradiționali sau în cel al terifiantelor arme chimice, biologice și nucleare. În plus, noi forme de terorism au apărut. De exemplu, terorismul informatic. Au fost situații când tensiuni în relațiile internaționale au condus la un val de atacuri împotriva sistemelor informatice. Divizia de securitate a companiei românești Softwin a anunțat că diverse indicii descoperite în codul virusului informatic Atak.B conduc la ipoteza că acesta ar fi putut fi creat de către Melhacker (alias Vladimirov Chamlkovic), un cunoscut simpatizant al rețelei teroriste Al-Qaeda. Chamlkovic a declarat public în toamna anului 2000 că va crea un super-vierme, pe nume Scezda, dacă Statele Unite vor ataca din nou Irakul.
Teama de proliferare a armelor chimice și biologice a crescut constant de la confirmarea faptului că Irakul a folosit arme chimice împotriva populației sale kurde în anii 1980. Descoperirea, în 1989, a unei rețele de înșelătorii create de Libia împreună cu o companie vest-germană în scopul de a construi o mare fabrică de arme chimice la Rabta, a ilustrat complexitatea aranjamentelor de afaceri care se făceau pentru a obține capacități de producție pentru arme chimice sau biologice. De la încheierea CWC, armele biologice au fost prezentate ca o amenințare mai presantă, percepție întărită și de eșecul de a echipa BTWC cu mecanisme de verificare și impunere similare cu cele ale CWC. Preocupările legate de armele biologice au de-a face cu faptul că noi state achiziționează astfel de arme, pe de o parte, și cu faptul că teroriștii și organizațiile criminale recurg la patogeni pentru a provoca decese în masă sau pentru a provoca dezordine economică și panică socială, pe de altă parte. În plus, există o difuzare firească a biologiei și biotehnologiei pe întreaga planetă, ceea ce oferă multor țări în curs de dezvoltare speranța de a îmbunătăți starea de sănătate și securitatea alimentară a societăților lor, precum și promisiunea progresului economic și tehnologic. Această disponibilitate crescândă a cunoștințelor, experienței, informațiilor, echipamentelor și produselor ar putea oferi mai multor state și indivizi capacitatea de a iniția viitoare programe de înarmare cu arme biologice. În lumina slăbiciunilor intrinseci ale BTWC și a încetinelii negocierilor CWC, la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 a avut loc o schimbare semnificativă de paradigmă de la dezarmare la neproliferare. Crearea aranjamentelor de neproliferare – Grupul Australia (1985) și efemerul aranjament de la Leipzig (1987), care întrunea membri ai Consiliului pentru Asistență Economică Mutuală (CMEA sau Comecon) – a fost răspunsul la implicarea mai multor state industrializate în programul de arme neconvenționale al Irakului. La vremea aceea, erau privite ca măsuri temporare de încetinire a procesului de proliferare, câștigându-se astfel timp pentru o încheiere cu succes a negocierilor de dezarmare. Progresul lent al Conferinței de Dezarmare a intensificat apelurile pentru crearea unui regim interimar de neproliferare a armelor chimice, însă acestor propuneri li s-a rezistat cu succes la Conferința Guvern-Industrie împotriva Armelor Chimice, ținută la Canberra în septembrie 1989. Între timp, lista de produse chimice controlate a Grupului Australia a crescut treptat, și a fost extinsă pentru a include și materiale relevante pentru armele biologice. Până în 1992, când negocierile pentru CWC se apropiau de sfârșit, aranjamentul a devenit din ce în ce mai greu de dizolvat, și participanții la el s-au angajat să își revizuiască reglementările privind controlul exporturilor în lumina obligațiilor asumate conform CWC. Ei au semnalat că atât BTWC cât și CWC necesitau noi îmbunătățiri înainte ca măsurile de licențiere a exporturilor acceptate în Grupul Australia să poată fi reconsiderate.
De ce Bioterorismul reprezintă o amenințare?
Posibilitatea ca teroriștii să utilizeze agenți patogeni naturali sau sintetici, produși pentru scopuri pașnice, este îngrijorătoare. O asemenea utilizare criminală nu ar pune în pericol numai viața și sănătatea oamenilor, dar, pe termen mediu și lung, ar putea produce distrugeri la nivelul resurselor naturale, în special resursele de apă, agricultura și rezervele de hrană.
În comparație cu agenții chimici, unele toxine naturale sunt mult mai stabile, unele dintre ele fiind relativ simplu de produs și foarte toxice, fără antidot. Sporii de antrax sunt foarte rezistenți la condițiile de mediu, chiar și extreme, și pot supraviețui chiar și zeci de ani. În acest sens, merită menționat experimentul produs în insula scoțiană Gruinard, pe timpul celui de-al doilea Război Mondial, insula fiind declarată curată abia la 24 aprilie 1990, la 48 de ani după experiment.
Amenințarea terorismului biologic crește odată cu dezvoltarea științei și tehnologiei în domeniile microbiologiei, biotehnologiei, biologiei moleculare și ingineriei genetice. Rezultatele cercetărilor în aceste domenii pot conduce la organisme modificate genetic sau microorganisme cu caracteristici predeterminate, care pot fi periculoase pentru om sau mediul înconjurător. În consecință, dezvoltarea acestor ramuri ale științei ar trebui condiționată de obligația statelor de a se asigura că asemenea microorganisme nu vor putea fi utilizate în scopuri teroriste.
Se impune a se face o distincție între bioterorism și agenții biologici de luptă. Chiar dacă arma biologică în sine sau mijloacele de a o obține pot fi aceleași, obiectivele și modul de operare sunt diferite. În timp ce bioteroriștii urmăresc crearea panicii, destabilizarea vieții economice, motive politice în țara sau grupul-țintă, utilizarea agenților biologici de luptă are ca scop obiective militare, de incapacitare sau distrugere a forței militare inamice.
În comparație cu agenții chimici, radiologici sau nucleari, agenții biologici sunt mai atractivi pentru teroriști din mai multe motive. Agenții biologici sunt organisme vii, care se reproduc în corpul-gazdă și în consecință sunt mult mai eficienți raportat la numărul/greutatea lor. Pentru tularemie, de exemplu, este suficient un număr de până la 50 de organisme pentru a produce boala. Deși nu este transmisibilă de la om la om, tularemia este o boală extrem de contagioasă și datorită numărului foarte redus de organisme necesar îmbolnăvirii. Perioada de incubație – destul de lungă pentru unii agenți – este un factor de handicap în situația utilizării militare pe câmpul de luptă a agenților biologici. Poate fi însă un mare avantaj pentru terorism. Teroriștii pot dispersa în liniște agentul biologic, nedetectați și pot părăsi fără probleme zona-țintă. În unele situații, dacă atacul nu este revendicat, rezultatele lui pot fi confundate cu o epidemie naturală. Datorită efectului întârziat, un atac terorist utilizând agenți biologici poate fi eficient în agricultură, împotriva plantelor și animalelor.
Cu excepția unei cantități foarte reduse de agent biologic, nici un fel de alte materiale sofisticate nu sunt necesare pentru a începe pregătirea unui atac biologic. Medii nutritive cum ar fi glucoza, fosfații, alte surse de proteine, sunt disponibile pe scară largă în comerț și sunt importate în mod curent în toate țările care au industrie alimentară ce folosește procese de fermentare. O fiolă cu o cultură de agenți uscați/liofilizați, introdusă într-un dispozitiv de fermentare, cu nutrienți suficienți și o temperatură constantă, poate produce chiar și un kilogram de agent biologic (antrax) în mai puțin de 96 de ore. Cu toate acestea, un aspect deloc de neglijat este acela al protecției personale și al lucrului în siguranță cu agenți biologici. Dacă, într-un laborator, regulile de siguranță și securitate pot fi aplicate și urmate cu ușurință, nu același lucru se poate spune despre un laborator improvizat. Operatorii implicați direct în contactul și manipularea agenților biologici vor fi primii expuși și vor risca îmbolnăvirea, dacă măsurile de protecție personală nu sunt corespunzătoare. Acest aspect ușurează mult detectarea unei activități ilicite de către forțele de aplicare a legii sau structurile de securitate.
În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, capacitățile de detecție în timp real a prezenței unor agenți biologici sunt foarte reduse și nu există deocamdată detectoare portabile comparabile ca performanțe cu cele din domeniul chimic sau radiologic. Ca urmare, fie există informații cu privire la eliberarea unor agenți biologici, iar forțele de răspuns vor trebui să preleveze probe și să aștepte testele de confirmare de la laborator, fie nu există nici un fel de informații de acest gen și atunci este rolul structurilor de sănătate să evalueze situația în care primii pacienți cu simptome neobișnuite solicită tratament medical.
Să înțelegem pregătirea unui atac bioterorist.
Cât de dificil este să produci o armă biologică și care este nivelul de sofisticare cerut, sunt chestiuni aprig disputate în mediile științifice. După unii experți, un student la medicină sau microbiologie ar putea să prepare un agent biologic, fără a se pune în pericol. Alți experți sunt de părere că tocmai dificultățile tehnice sunt cele care au împiedicat până acum producerea unui atac biologic pe scară largă. Indivizi cu capacități intelectuale și cunoștințe științifice deosebite ar putea surmonta lipsa echipamentelor sofisticate, dar ar lipsi corelația negativă dintre capacitatea de producere/utilizare a agentului și motivația de a produce un număr mare de victime.
Procesul obținerii unei arme biologice nu este complicat. În principiu, sunt necesare trei componente: o cultură din agentul vizat, echipamentul corespunzător pentru creșterea agentului, personalul pregătit corespunzător pentru a produce, testa și evalua rezultatele procesului.
Odată obținut, agentul trebuie cultivat/multiplicat. Dificultatea de a produce suficient agent patogen pentru a dezvolta un atac constituie un factor limitativ pentru teroriști. Agenții biologici sunt fragili și necesită condiții favorabile, constante în timp, pentru a se multiplica. Bacteriile se pot reproduce fără a avea nevoie de o celulă-gazdă. Prin contrast, virușii au nevoie de amino-acizi, enzime sau glucoză pentru a se înmulți, și în consecință necesită un organism viu. Ca atare, procesele de producere a bacteriilor, sunt sensibil diferite de cele de producere a virușilor, fiind bazate pe diferențele lor fiziologice.
Diferite caracteristici ale unui agent patogen trebuie luate în considerare în selecționarea acestuia pentru un atac. Opțiunea va depinde de intențiile atacatorului – incapacitare, crimă, obiective politice – de nivelul experienței științifice din cadrul grupului terorist, de disponibilitatea diferiților agenți patogeni. Nu există varianta unui singur agent ideal. Următoarele aspecte trebuie luate în considerație:
patogenicitatea agentului și cât de posibil este ca acesta să omoare victima;
cât de contagios sau infecțios este agentul vizat;
rezistența la măsuri protective și de tratament;
nivelul de letalitate, sau câți oameni este posibil să fie uciși;
modalitatea în care agentul poate infecta gazda. Agenții biologici pot intra în corpul uman prin ingestie, injecție, expunere a pielii la contactul cu aceștia și inhalare. Cea mai eficientă cale de infectare a unui corp cu un agent biologic este inhalarea, motiv pentru care dispersia acestuia necesita includerea sa în aerosoli. Dimensiunea ideala a unui agent biologic pentru a fi inhalat până la nivelul alveolelor pulmonare, unde produce efectul maxim, este de 5 μm. O dimensiune mai mare ar reduce nivelul până la care agentul ar fi inhalat, o dimensiune mai mică ar face agentul prea ușor, fiind în pericol de a fi împrăștiat prea repede de mișcarea naturală a aerului.
riscul potențial pentru teroriști.
Structurile de aplicare a legii trebuie să culeagă informații pentru a fi în măsură să evalueze amenințările/riscurile și să răspundă în mod corespunzător. Trebuie luate în calcul două aspecte importante: diferitele elemente prezentate nu acționează independent; ele sunt corelate unele cu celelalte și sunt interdependente. Spre exemplu, reducând potențialul periculos al unui agent prin vaccinarea la scară largă a populației, putem reduce interesul grupării teroriste pentru utilizarea acelui agent. În al doilea rând, intenția atacatorilor este dependentă nu neapărat de vulnerabilitatea unei ținte sau de vătămarea produsă, ci mai mult de percepția subiectivă a atacatorului în legătură cu aceste elemente. Spre exemplu, este aproape imposibil să reducem vulnerabilitatea reală a populației civile față de un anumit agent, dar poate fi eficient să încercăm să schimbăm percepția pe care o au teroriștii față de eficacitatea acestui agent. Dacă teroriștii percep o țintă ca nefiind vulnerabilă, vor ezita să o atace, indiferent de nivelul ei real de vulnerabilitate.
CAPITOLUL 1
CONSIDERENTE GENERALE
Definirea Terorismului
Deși de-a lungul timpului au fost elaborate foarte multe studii despre fenomenul terorismului, nu s-a reușit o definiție a terorismului unanim acceptată. Și aceasta pentru că sunt dificultăți enorme în definirea lui. Pentru varii motive, unele subiective, altele obiective (cum ar fi delimitarea terorismului de alte crime), toate încercările de a ajunge la o definiție a terorismului s-au dovedit insurmontabile. Dificultăți filozofice, politice, ideologice și de natură legală au făcut imposibil acest lucru.
Principalii factori care îngreunează definirea terorismului sunt: diferența de opinii și abordări în ce privește lupta de eliberare a popoarelor de sub dominația colonială și străină, mișcările de eliberare națională, războaiele civile și alte conflicte interne, analogia și similaritatea cu alte concepte, cum ar fi violența, asasinatele politice, războiul de gherilă, anarhismul.
Actul de terorism se caracterizează în principal prin intenția de a teroriza, înfricoșa populația, prin lovirea prin surprindere și fără nici un fel de discriminare a victimelor, prin folosirea de mijloace capabile să producă o stare de pericol general (care afectează cât mai multe persoane) și prin folosirea unor persoane nevinovate ca ținte.
Într-un studiu al terorismului, Alex Schmid analizează conținutul a 109 definiții ale terorismului găsind următoarea frecvență a conceptelor folosite:
„Violență” și „forță” apar în 83.5% dintre definiții,
„Motivații politice” în 65%,
„Frică”, cu accent pe „teroare” în 51%,
„Amenințare” în 47%,
„Efecte psihologice” și „reacții anticipate” în 41.5%,
„Discrepanță între obiective și victime” în 37.5%,
„Acțiuni intenționate”, „planificate”, „organizate” și „sistematice” în 32%,
„Metodă de luptă”, „strategie” și „tactică” în 30.5%,
„Victimizarea civililor, a noncombatanților și elementelor neutre” în 17.5%.
Trei elemente dintre cele enumerate depășesc procentul de 50%: violența și forța, motivația politică și intenția de a produce frică, teroare, ceea ce denotă că este pe cale să se înfiripe un consens în definirea terorismului, dar s-ar putea ca aceasta să fie un consens numai în Occident, nu și în celorlalte țări de pe glob.
Confruntarea dintre țările afectate de terorism și grupările teroriste este considerată a fi de fapt un conflict asimetric, în care forța „militară” inferioară, a grupărilor teroriste, caută să obțină avantaje în fața unui adversar mai puternic, puterea de stat, prin folosirea de mijloace de luptă neconvenționale (actele teroriste) ca mijloc de compensare a considerabilei disproporții în raportul de forțe. Ca diferențe esențiale între războiul convențional și terorism pot fi subliniate:
Mărimea unității de luptă – mare în războiul convențional (armată, corp, divizie, batalion); mică la teroriști (de obicei sunt 10 persoane).
Armamentul – întreg arsenalul militar în războiul convențional; arme de foc, grenade, dispozitive explozive, arme albe în acțiunile teroriste; în cazuri izolate s-a folosit de către teroriști arma chimică (gaze toxice), arma biologică (antrax) și rachete sol-aer.
Tactici – operații comune ale categoriilor de forțe armate, conform manualelor militare, în războiul convențional; răpiri, asasinate, atentate cu bombă, deturnări, luări de ostatici în acțiunile teroriste.
Ținte – în războiul convențional, de regulă unități militare, infrastructură industrială și de transport; pentru teroriști, simboluri de stat, opozanți politici și publicul larg.
Obiectivul urmărit – nimicirea inamicului în războiul convențional; în actul terorist intimidarea, inducerea fricii, a terorii în rândul maselor și guvernanților.
Ocuparea unor teritorii – da în războiul convențional, nu pentru teroriști.
Portul uniformei – da în războiul convențional, nu pentru teroriști.
Delimitarea teatrelor de operații – da în războiul convențional, nu pentru teroriști.
Legalitate internațională – da în războiul convențional, (cu respectarea dreptului internațional), nu pentru terorism.
Legalitate internă – da pentru războiul convențional, nu pentru terorism.
Principalele elemente de definire a terorismului sunt:
Mijloacele – acțiuni violente,
Metoda – inducerea fricii, a terorii
Ținta – civilii,
Scop – producerea unei schimbări politice majore,
Actori – indivizi sau grupuri nonstatale.
În momentul în care se va reuși, pe baza acordurilor internaționale, definirea terorismului, va fi posibilă o campanie internațională împotriva terorismului și a organizațiilor teroriste, chiar dacă unele state ar fi de acord cu revendicările acestora. Prin urmare, faptul că, în ciuda numărului tot mai mare de instrumente internaționale care incriminează terorismul, o definiție general acceptată încă nu a fost găsită nu este accidental. Recunoașterea din anul 1994 a Comisiei ONU de Drept Internațional reflectă corect realitatea: „Până acum comunitatea internațională nu a elaborat o definiție unică a terorismului.”
Sub raport juridic, primele tentative de definire a terorismului au apărut în timpul „Conferințelor Internaționale pentru Unificarea Legii Penale”, cu ajutorul lui Quintilliano Saladana, care a introdus în cadrul Academiei de la Haga în 1925 conceptul de „crimă internațională”, cuprinzând în sfera sa de definiție crimele împotriva drepturilor omului și crimele împotriva șefilor de stat sau reprezentanților diplomatici.
Conferința de la Haga din 1933 a definit terorismul ca pe „un act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății oficialităților; orice act care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorității publice sau împiedicarea acțiunilor acesteia, sau care urmărește conturbarea relațiilor internaționale.”
De asemenea, în cadrul conferinței de la Copenhaga din anul 1935 s-a definit juridic terorismul ca „act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății oficialităților; orice act care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorității publice sau împiedicării acțiunilor acesteia, sau care urmărește destabilizarea relațiilor internaționale.”
Prima definiție a terorismului în cadrul dreptului penal internațional a fost formulată în Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului, deschisă spre semnare în 1937. Conform acesteia, erau considerate acte de terorism „toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat și destinate sau calculate să creeze o stare de teroare în mintea persoanelor particulare, sau unui grup de persoane, sau marelui public.”
În articolul 1 al acestei Convenții, actele de terorism erau enumerate ca fiind: orice act premeditat cauzând moartea sau vătămarea corporală gravă sau pierderea libertății a șefului statului, succesorilor ereditari sau desemnați, soțiilor lor, precum și persoanelor însărcinate cu funcții publice, când actul este îndreptat împotriva lor în calitatea lor publică; distrugerea premeditată sau deteriorarea proprietății publice sau proprietății destinate unui scop public; orice act premeditat calculat să pună în pericol viața membrilor comunității; orice încercare de a comite o infracțiune din cele enumerate mai sus; prelucrarea, obținerea, posesia sau furnizarea de arme, muniții, explozivi sau substanțe nocive în vederea comiterii de astfel de infracțiuni în orice țară.
În anul 1945 s-a încercat din nou să se definească terorismul, când Comisia de Drept Internațional a Națiunilor Unite a schițat Codul Infracțiunilor împotriva Păcii și Securității Omenirii. Acest Cod limita terorismul la „inițierea sau încurajarea de către autoritățile unui stat a activităților teroriste în alt stat sau tolerarea de către autoritățile unui stat a activităților organizate, planificate pentru a îndeplini acte teroriste în alte state.” Eșuarea definirii agresiunii a stopat totuși progresele Comisiei.
În anul 1972, impulsionat de răpirea atleților israelieni la Olimpiada de la Munchen, de către gruparea teroristă Septembrie Negru, Secretarul General al Națiunilor Unite, Kurt Waldheim, a încercat să introducă pe agenda Națiunilor Unite „măsuri pentru prevenirea terorismului și altor forme de violență care primejduiesc sau iau vieți nevinovate sau pun în pericol libertățile fundamentale”.
Conform Rezoluției 51/210 a Adunării Generale ONU din 17 decembrie 1996, atentatele teroriste sunt: „Actele criminale înfăptuite în scopuri politice, cu intenția de a provoca populației sau unui grup de persoane o stare de teroare și care nu pot fi justificate în nici o circumstanță, indiferent de motivațiile politice, filozofice, ideologice, rasiale, etnice, religioase sau de orice altă natură care le-ar putea justifica.”
Rezoluția 54/164, intitulată „Drepturile Omului și terorismul”, adoptată de Adunarea Generală a ONU pe 17 decembrie 1999, definește actele teroriste ca fiind „activități urmărind distrugerea drepturilor omului, libertăților fundamentale și democrației, amenințând integritatea teritorială și securitatea statelor, destabilizând guvernele constituite legitim, subminând societatea civilă pluralistă și având consecințe adverse pentru dezvoltarea economică și socială a statelor.”
Recomandarea 1426 a Adunării Parlamentare Europene consideră act terorist „orice infracțiune comisă de indivizi sau grupuri recurgând la violență sau la amenințarea cu folosirea violenței împotriva unei țări, instituțiilor ei, populației în general sau în particular împotriva unor indivizi, fiind motivată de aspirații separatiste, concepții ideologice extremiste, fanatism sau factori subiectivi sau iraționali, și care intenționează să creeze un climat de teroare printre autoritățile oficiale, anumite persoane sau grupuri din societate, sau marele public.”
Decizia Cadru asupra Combaterii Terorismului, adoptată de Consiliul Europei la 13 iunie 2002, stipulează la art. 1 că actele teroriste pot fi definite ca „infracțiuni comise cu intenție de un individ sau un grup împotriva uneia sau mai multor țări, instituțiilor sau populației, cu scopul intimidării lor și alterării serioase sau distrugerii structurilor sociale, economice sau politice ale unei țări.” Același articol enumeră acțiuni care pot fi considerate infracțiuni teroriste: crima, vătămarea corporală; răpirea; luarea de ostateci; amenințările; șantajul; furtul; jaful; fabricarea, posesia, achiziționarea, transportul sau furnizarea de explozivi, arme sau arme nucleare, chimice sau biologice; capturarea de aeronave, nave sau alte mijloace de transport bunuri sau persoane; eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, inundații sau explozii al căror efect este punerea în pericol a vieții; perturbarea sau întreruperea alimentării cu apă, energie sau alte resurse naturale al căror efect este punerea în pericol a vieții umane; amenințarea cu comiterea oricărui act enumerat mai sus.
În anul 2003, la propunerea Secretarului General al ONU, a fost constituită o comisie specială, formată din 16 istorici, sociologi, diplomați, militari și filozofi, destinată să studieze istoria terorismului și să dea o definiție exactă a termenului de „terorism” tocmai din cauza subiectivității care există în folosirea noțiunii de terorism, același activist fiind denumit de o parte „terorist”, iar de cealaltă parte „luptător pentru libertate”. La 2 decembrie 2004 comisia a publicat concluziile în Raportul intitulat „O lume mai sigură: răspunderea noastră comună”, care conține 101 recomandări menite să permită Națiunilor Unite să gestioneze în mai bune condiții crize de felul celei irakiene. În acest document terorismul este definit drept „o acțiune destinată să provoace morți sau răniți în rândurile cetățenilor sau necombatanților, în scopul amenințării populației sau al șantajării guvernelor sau organizațiilor internaționale pentru a face sau a nu face ceva anume”. Comisia ONU nu se opune ideii că, în anumite situații, Consiliul de Securitate ar avea legitimitatea de a declanșa un război preventiv împotriva unei țări sau a unei organizații internaționale teroriste, în mod special dacă este vorba de o amenințare teroristă atomică. De aceea, Consiliul de Securitate trebuie să analizeze cu responsabilitate toate alternativele, declanșarea războiului antiterorist fiind ultima dintre ele.
Statele Unite definesc, începând din anul 1983, „terorismul”, „terorismul internațional” și „gruparea teroristă” (Titlu 22 al Codului SUA, art. 2656f(d)) astfel: termenul „terorism” înseamnă violență premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ținte necombatante, făptuită de grupuri aparținând unor națiuni sau de agenți clandestini, de regulă menită să influențeze un public; termenul „terorism internațional” înseamnă terorism ce implică cetățeni sau teritorii ce aparțin mai multor state; termenul „gruparea teroristă” înseamnă orice grup ce practică, sau care cuprinde sub-grupuri semnificative ce practică terorismul internațional. În sensul acestei definiții termenul „necombatant” cuprinde, pe lângă civili, personal militar care în momentul producerii incidentului este neînarmat și/sau nu este de serviciu. Sunt considerate drept acte teroriste atacurile asupra instalațiilor militare sau personalului militar înarmat atunci când nu există o stare de ostilități militare la locul respectiv.
Pentru prima dată terorismul este definit de legislația română în Legea nr. 535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. În capitolul I, la art.1, se precizează că „terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici: sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive; au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică, vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora; produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite”.
În art. 2 se încearcă o definire a actelor teroriste, enumerându-se însă doar condițiile pentru care fapta săvârșită de o entitate devine act terorist și este sancționată potrivit legii, iar art. 32, litera „b”, prevede că „preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra acesteia se pedepsesc cu detențiune severă de la 15 la 30 de ani și interzicerea unor drepturi”.
1.2 Considerente Naționale
Ca factor cumulativ și de convergență transpartinică, securitatea națională urmărește să asigure starea de normalitate democratică la care aspiră societatea – cetățenii, comunitățile și statul – pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a legalității, făurirea prosperității economice, echilibrul social și stabilitatea politică. Securitatea națională se realizează în cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplină a drepturilor și libertăților cetățenești; asumarea conștientă a responsabilităților; perfecționarea capacității de decizie și de acțiune a statului; afirmarea României ca membru activ al comunității internaționale.
Ca instrument național ce dă forță și valoare practică acestor cerințe, strategia de securitate națională reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se operaționalizează printr-un ansamblu de decizii, planuri, măsuri și acțiuni menite să prevină și să contracareze eficient riscurile și amenințările ce pun în pericol valorile și interesele naționale, precum și valorile care dau identitate și unitate construcției europene.
Strategia are ca scop atât prevenirea și contracararea pericolelor generate de mediul internațional, cât și garantarea stării de securitate internă, în ansamblul său, a siguranței personale și securității comunităților. Strategia vizează, totodată, securitatea energetică și alimentară, securitatea transporturilor și a infrastructurii, securitatea sănătății publice, sanitară, ecologică și culturală, securitatea financiară, informatică și informațională. Ca urmare, strategia de securitate națională integrează atât activitatea de politică externă, diplomatică și de colaborare internațională, cât și pe cea a instituției militare și a forțelor de ordine publică, activitatea structurilor de informații, precum și pe cea a altor agenții guvernamentale cu responsabilități în domeniu. Integrarea și armonizarea eforturilor vizează atât cadrul național, cât și dinamica relațiilor în spațiul comun de securitate și apărare european, precum și în spațiul euroatlantic.
România are nevoie de o nouă strategie de securitate națională, capabilă să asigure diminuarea substanțială a decalajelor față de statele dezvoltate din spațiul comunitar – îndeosebi a celor referitoare la standardele de calitate a vieții – să preîntâmpine și să contracareze amenințările la adresa cetățenilor, comunităților, națiunii și statului român, să gestioneze operativ și eficient situațiile de criză și să participe activ la procesele de integrare și cooperare. Prezenta strategie de securitate, prima după aderarea României la NATO și cea care gestionează, în esență, procesul de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană, reflectă modificările care au avut loc în mediul de securitate intern și internațional, realitățile și tendințele globale. Ea este parte integrantă a securității europene și euroatlantice și constituie un tot unitar fundamentat pe efort național, pe acțiune comună, cooperare și parteneriat.
Securitatea națională se asigură prin eforturi proprii și prin cooperare cu aliații și partenerii, în conformitate cu prevederile programelor naționale, ale strategiei de securitate a Uniunii Europene și ale conceptelor strategice ale Alianței. Ea vizează armonizarea eforturilor naționale cu angajamentele internaționale și identificarea modalităților de lucru apte să prevină și să contracareze oportun amenințările. Eforturile vizează, totodată, promovarea democrației, păcii și stabilității în vecinătate și în alte zone de interes strategic, reducerea vulnerabilităților, dezvoltarea capabilităților naționale și transformarea profundă a instituțiilor de securitate.
Strategia de securitate națională răspunde nevoii și obligației de protecție legitimă împotriva riscurilor și amenințărilor ce pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valorile și interesele naționale vitale, bazele existenței statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii: starea de legalitate; siguranța cetățeanului; securitatea publică; prevenirea și contracararea terorismului și a altor amenințări asimetrice; capacitatea de apărare; protecția împotriva dezastrelor naturale, degradării condițiilor de viață și accidentelor industriale. Securitatea națională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă și militară, prin activitatea de informații, contrainformații și securitate, precum și prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunității europene și euroatlantice și prevederile dreptului internațional.
Mediul de securitate este caracterizat, în principal, de următoarele tendințe majore: accelerarea proceselor de globalizare și de integrare regională, concomitent cu persistența unor acțiuni având ca finalitate fragmentarea statală; convergența rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile și predictibile, însoțită de accentuarea tendințelor anarhice în unele regiuni; revigorarea eforturilor statelor vizând păstrarea influenței lor în dinamica relațiilor internaționale, în paralel cu multiplicarea formelor și creșterea ponderii intervenției actorilor nestatali în evoluția acestor relații.
În acest context, riscurile și amenințările la adresa securității naționale a României sunt percepute, în primul rând, din perspectiva posturii de țară membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene. În aceste condiții, deși pericolul unui război clasic, al unor agresiuni militare convenționale este foarte puțin probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilități majore la adresa securității naționale și a capacității de acțiune pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate. Se înscriu, de asemenea, în această categorie, riscurile și amenințările ce privesc securitatea și apărarea frontierelor, în condițiile în care segmente importante ale granițelor României constituie o parte importantă a frontierei terestre estice a celor două organizații. În același timp, însă, o serie de amenințări noi, asimetrice, de natură militară și non-militară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor psihologice, informaționale sau informatice, tind să sporească sub raportul gradului de pericol și al probabilității de producere și pot afecta grav starea de securitate a cetățenilor români, a statului român sau a organizațiilor din care România face parte. Ele sunt generate preponderent de mediul internațional, dar și – într-o anumită măsură – de cel intern. Pericolul creat de astfel de evoluții negative poate fi substanțial potențat în cazul asocierii lor, îndeosebi în condițiile în care granițele dintre amenințările globale și cele regionale, precum și între cele externe sau interne, tind să devină tot mai difuze.
Existența și proliferarea armelor nucleare, chimice, biologice și radiologice constituie o amenințare deosebit de gravă sub raportul potențialului de distrugere, în condițiile în care accesul la astfel de mijloace devine tot mai ușor, iar tentația dobândirii lor sporește amenințător; unele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, în timp ce se amplifică preocupările pentru perfecționarea mijloacelor de transport la țintă; evoluțiile doctrinare acreditează tot mai frecvent ideea posibilității folosirii unor astfel de mijloace în cadrul operațiilor militare; eficiența controlului unor guverne asupra mijloacelor de luptă existente, componentelor în curs de realizare și tehnologiilor de fabricație scade alarmant. Concomitent, scad garanțiile de comportament responsabil al autorităților ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste. Riscul de prăbușire sau de evoluție anarhică a unor state posesoare de astfel de arme, autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra structurilor militare, precum și existența unor regiuni aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea pieței negre pentru astfel de mijloace.
În mod corespunzător vor trebui abordate și măsurile de natura contraproliferării. Acestea vizează atât perfecționarea cadrului legislativ și organizatoric, cât și activitatea desfășurată la nivelul comunității de informații, poliției de frontieră, a instituțiilor de ordine publică și a altor agenții guvernamentale, pentru a preveni procurarea, transportul sau transferul către grupări teroriste, ori către alte organizații criminale sau state ostile, a componentelor, substanțelor, cunoștințelor sau tehnologiilor specifice producerii, stocării și utilizării armelor de distrugere în masă, mijloacelor de transport la țintă, materialelor radioactive sau cu dublă utilizare.
Pentru asigurarea capacității de acțiune în orice situație, este necesară implementarea unui sistem național integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o rețea modernă și funcțională, toate structurile – civile și militare, din administrația centrală și locală – cu atribuții în acest domeniu și va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul și înlăturarea manifestărilor negative, lichidarea consecințelor și restabilirea sau reconstrucția stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire și planificare operațională și funcțională a tuturor structurilor cu responsabilități în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securității.
În același timp, prin orientarea spre misiuni, sistemul va putea să răspundă adecvat situațiilor de criză, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată deveni operaționale și să reacționeze în funcție de natura și amploarea crizei. La nivel național, va fi realizată armonizarea legislativă și procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate și a urgențelor civile din NATO și UE. Pentru a acționa eficient la nivelul celor două organizații, România își va spori substanțial contribuția la implementarea sistemului NATO de răspuns la crize, precum și a reglementărilor Uniunii Europene privind cadrul de participare la operațiuni de gestionare a crizelor.
Perfecționarea mecanismelor, normelor și procedurilor, ca și dezvoltarea structurilor, forțelor și mijloacelor specifice acestui domeniu vor viza cu prioritate: prevenirea, rezolvarea stărilor de criză și gestiunea consecințelor crizelor provocate de acțiuni teroriste; limitarea efectelor, înlăturarea consecințelor și restabilirea activității normale în caz de atac cu arme de distrugere în masă sau de accidente implicând substanțe radioactive, chimice sau biologice; prevenirea și înlăturarea efectelor inundațiilor și a altor consecințe provocate de schimbările climatice majore; prevenirea, înlăturarea efectelor și restabilirea funcționării sistemelor economico-sociale în caz de cutremur major; restabilirea activității normale în caz de întrerupere a fluxurilor vitale – energetice, alimentare, medicale, de comunicații etc.; înlăturarea urmărilor accidentelor industriale; prevenirea și contracararea efectelor pandemiilor.
1.3 Considerente Regionale
La nivelul Uniunii Europene, art. 29 al Tratatului Uniunii Europene (TEU) se referă la terorism ca la una din cele mai grave forme de crimă, care trebuie prevenită și combătută prin dezvoltarea unei acțiuni comune pe trei direcții principale: strânsa cooperare între forțele de poliție, autoritățile vamale și celelalte autorități competente, inclusiv Europolul; strânsa cooperare între autoritățile judiciare și celelalte autorități competente ale Statelor Membre; armonizarea, unde este necesar, a reglementărilor în materie penală.
În ceea ce privește cooperarea polițienească în scopul prevenirii și combaterii terorismului (art. 30 al TEU), Consiliul Uniunii Europene a adoptat la 26 iulie 1995 Convenția de Înființare a Oficiului European de Poliție (Europol), terorismul fiind inclus în domeniul ei de competență (art. 2 (2) al Convenției) și Decizia din 3 decembrie 1998, care dă dispoziție Europolului, în baza competenței conferite de art. 2 al Convenției, să se ocupe de crimele comise, sau probabil comise, în cursul activităților teroriste. În plus, Council Joint Action (Acțiunea Comună a Consiliului) UE din 15 octombrie a decis crearea și întreținerea unui Ghid al competențelor, tehnicilor și expertizelor contrateroriste, în scopul facilitării cooperării contrateroriste din Statele Membre ale UE.
La 29 iunie 1998, Council Joint Action a decis crearea Rețelei Judiciare Europene (European Judicial Network). Membrii acesteia sunt reprezentanți ai autorităților centrale din fiecare Stat Membru, responsabile pentru cooperarea judiciară internațională. European Judicial Network încurajează asistența mutuală în interiorul Uniunii Europene, punând în contact direct profesioniștii din justiție responsabili cu cooperarea judiciară în materie criminală. Tot Council Joint Action, pe 21 decembrie 1998, decide că este o infracțiune participarea la crima organizată în Statele Membre ale Uniunii Europene.
La 26 iunie 2001, Consiliul European a adoptat Decizia Cadru privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, capturarea și confiscarea mijloacelor și veniturilor unei crime, considerând că spălarea banilor este o infractiune din sfera crimei organizate și de aceea trebuie stârpită din rădăcini oriunde este întâlnită.
La 25 mai 2005, Parlamentul European a aprobat cea de-a Treia Directivă privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. Directiva se aplică sectorului financiar și altor servicii cheie și de asemenea acoperă toți furnizorii de bunuri atunci când plățile sunt făcute în bani lichizi depășind 15.000 de euro. Subiecții Directivei trebuie să coopereze în lupta spălării banilor luând măsuri variate pentru stabilirea identității clienților, raportarea suspiciunilor și implementarea de sisteme preventive în interiorul organizațiilor lor.
La 7 iunie 2005, și Consiliul European a adoptat la rândul său cea de-a Treia Directivă, privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.
În octombrie 1999, Consiliul European, la Summit-ul de la Tampere, a hotărât că trebuie inițiată o cooperare judiciară comună, numită Eurojust. La 14 decembrie 2000, Consiliul European a stabilit provizoriu crearea cooperării judiciare comune sub denumirea de Eurojust. Activitatea Eurojust a început pe 1 martie 2001. Pe 15 decembrie 2001, declarația Consiliului European de la Laeken a indicat că Eurojust va avea sediul în Haga, iar pe 28 februarie 2002, prin Decizia aceluiași Consiliu European, Eurojust-ul a fost oficial înființat.
Eurojust este un organ al Uniunii Europene, compus din magistrați, procurori și ofițeri de poliție din fiecare Stat Membru al UE. O descriere a scopului Eurojust este conținută în Decizia Consiliului European din 28 februarie 2002, care afirmă: „Decizia Consiliului din 28 februarie 2002, înființează Eurojust cu scopul de a consolida lupta împotriva crimei grave” . Prin crimă organizată se consideră: terorismul, traficul de droguri, traficul de ființe umane, crima cibernetică, corupția, frauda, spălarea de bani și furtul grav.
Obiectivele Eurojust-ului sunt stimularea coordonării judiciare europene, îmbunătățirea cooperării juridice europene și furnizarea sprijinului pentru autoritățile competente. Articolul 4 din Decizia Consiliului indică infracțiunile care sunt în competența Eurojust: crimele enumerate în art. 2 al Convenției Europol și crima cibernetică, frauda și corupția care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, participarea la crima organizată, alte infracțiuni comise în legătură cu infracțiunile enumerate. Eurojust poate ajuta la investigarea și acuzarea pentru alte infracțiuni, la cererea autorităților competente din Statele Membre. Art. 5 din Decizia Consiliului stipulează că Eurojust își va îndeplini sarcinile prin unul sau mai multe State Membre sau prin Colegiu, care este compus din membrii cu drept de vot. Conform art. 28, Colegiul este responsabil pentru organizarea și funcționarea Eurojust.
Art. 6 din Decizia Consiliului enumeră sarcinile Eurojust în mai multe domenii. În primul rând, în ceea ce privește coordonarea și cooperarea în investigații și punere sub acuzare, Eurojust este însărcinat cu: solicitarea autorităților competente ale Statelor Membre să ia în considerare o cerere de punere sub acuzare, sau de preluare a anchetei într-un anumit caz; coordonarea între autoritățile competente; stabilirea echipelor de investigații comune; furnizarea de informații; să se asigure că autoritățile competente se informează unele pe altele și că există cea mai bună coordonare în investigații și puneri sub acuzare. În al doilea rând, Eurojust este însărcinat să coopereze și să se consulte cu Rețeaua Judiciară Europeană și este mandatat să faciliteze cooperarea și coordonarea între Statele Membre ale UE în scopul combaterii crimei organizate. În al treilea rând Eurojust prin membrii ei poate, cu ajutorul Colegiului, ajuta investigațiile și punerile sub acuzare dintr-un Stat Membru.
La 13 iunie 2002 este adoptată de Consiliul European Decizia Cadru privind Combaterea Terorismului. Aceasta definește actul terorist ca fiind un act intenționat care prin natura și contextul lui, poate produce daune serioase unei țări sau unei organizații internaționale și este comis în scopul intimidării grave a populației, obligării unui guvern sau organizații internaționale să îndeplinească sau să se abțină de la a îndeplini un anumit act, sau destabilizării grave sau distrugerii structurilor sociale, economice, constituționale sau politice fundamentale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale. Următoarele infracțiuni vor fi considerate infracțiuni teroriste dacă vor fi comise în scopul enumerat mai înainte:
atacul la viața unei persoane, care poate cauza moartea;
atacul asupra integrității fizice a unei persoane;
răpirea sau luarea de ostatici;
cauzarea de distrugeri masive unui obiectiv guvernamental sau public, unui sistem de transport, unui obiectiv de infrastructură, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe localizate pe platforma continentală, unui loc public sau proprietăți private, de natură să primejduiască viața umană sau să provoace pierderi economice majore;
capturarea unei aeronave, nave sau alt mijloc de transport de public sau de bunuri;
fabricarea, posesia, achiziția, transportul, aprovizionarea sau folosirea de arme, de explozivi sau de arme nucleare, biologice sau chimice, precum și cercetarea și producerea de arme biologice sau chimice;
eliberarea de substanțe periculoase sau cauzarea de incendii, inundații sau explozii, ale căror efecte primejduiesc viața umană;
intervenția în, sau întreruperea alimentării cu apă, energie electrică sau alte resurse naturale fundamentale al căror efect este primejduirea vieții umane;
amenințarea cu comiterea unuia din actele enumerate.
De asemenea, sunt definite grupul terorist și infracțiunile în legătură cu un grup terorist. Astfel, grup terorist înseamnă un grup structurat, format din mai mult de două persoane, înființat pentru o perioadă de timp, acționând de comun acord pentru comiterea delictelor teroriste. Grupul structurat este definit ca un grup care nu este întâmplător format pentru comiterea urgentă a unei infracțiuni și care nu are nevoie să aibă o definire formală a rolurilor membrilor lui, continuitate în compunere sau o structură dezvoltată. Fiecare Stat Membru va lua măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele acte intenționate sunt pedepsite: conducerea unui grup terorist și participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau resurse materiale, sau prin finanțarea activităților acestuia în orice mod, cunoscând că o astfel de participare va contribui la realizarea activităților criminale ale grupului terorist.
Sunt stabilite și infracțiunile în conexiune cu activitățile teroriste: furtul în scopul comiterii unuia din actele enumerate în art. 1; șantajul în scopul săvârșirii unuia din actele enumerate în art. 1; întocmirea de documente administrative false în scopul comiterii unuia din actele enumerate în art. 1 și 2. În art. 4 sunt incriminate incitarea, ajutorarea, încurajarea și tentativa la comiterea infracțiunilor menționate la art. 1, 2 și 3. Art. 7 stabilește responsabilitatea persoanelor juridice care comit infracțiunile menționate la art. 1-4, iar art. 8 enumeră pedepsele ce se pot aplica persoanelor juridice. Art. 9 enumeră criteriile pe baza cărora se stabilește jurisdicția unui Stat Membru asupra infracțiunilor menționate la art. 1-4: infracțiunea este comisă total sau în parte pe teritoriul lui; infracțiunea este comisă la bordul unui vas arborând drapelul lui, sau la bordul unei aeronave înregistrate în acel stat; infracțiunea este săvârșită de un cetățean sau rezident al statului respectiv; infracțiunea este comisă în folosul unei persoane juridice înființate pe teritoriul lui; infracțiunea este comisă împotriva instituțiilor sau populației Statului Membru în chestiune.
Când o infracțiune intră sub jurisdicția mai multor State Membre, acestea vor coopera cu scopul de a stabili care din ele va iniția procedura de punere sub acuzare. Fiecare Stat Membru va lua măsurile necesare pentru stabilirea jurisdicției asupra infracțiunilor menționate în art. 1-4, în cazurile în care acestea refuză extrădarea persoanelor suspecte sau condamnarea acestora. Statele Membre vor lua măsurile necesare pentru a se conforma Deciziei Cadru până la 31 decembrie 2002.
La 13 iunie 2002 este adoptată Decizia Cadru a Consiliului European privind echipele de anchetă comune. Aceasta vine ca un răspuns la cererea Consiliului European care a avut loc la Tampere, Finlanda, pe 15-16 octombrie 1999, de creare a echipelor de anchetă comune ca un prim pas în combaterea traficului de droguri, traficului de ființe umane, precum și terorismului. Decizia prevede că, prin acord mutual, autoritățile competente din două sau mai multe State Membre pot înființa o echipă de anchetă comună pentru un anume scop și pentru o perioadă limitată, care poate fi extinsă prin consens mutual, pentru a desfășura anchete penale în unul sau mai multe din Statele Membre care au înființat Comisia. Compoziția Comisiei va fi stabilită prin acordul de înființare. O echipă de anchetă comună va opera pe teritoriul unui Stat Membru, parte la acordul de înființare al acesteia, cu respectarea anumitor condiții generale. Astfel, liderul echipei va fi un reprezentant al autorității competente a Statului în care echipa operează și va acționa în limitele competenței conferite de legislația națională. Echipa își va îndeplini atribuțiile conform cu legislația Statului Membru în care operează. Membrii echipei își vor îndeplini sarcinile sub conducerea liderului, ținând cont de competența conferită prin acordul de înființare al echipei. Statul membru pe teritoriul căruia echipa de anchetă comună operează va lua măsurile organizatorice necesare pentru buna desfășurare a activității acesteia.
Tot la 13 iunie 2002, a fost adoptată Decizia Cadru a Consiliului European asupra mandatului de arestare European și procedurii predării între Statele Membre. Acesta urmărește simplificarea și celeritatea procedurilor de reținere și transfer a persoanelor suspecte pentru un număr de 32 infracțiuni, enumerate în art. 2, printre care figurează terorismul și capturarea ilicită de aeronave.
La 12 decembrie 2003, a fost adoptată de Consiliul European Strategia de Securitate Europeană. În viziunea Consiliului European, elaborarea strategiei a apărut ca o necesitate din mai multe motive. Cu toate că sfârșitul războiului „rece” a permis SUA să rămână puterea dominantă în lume pe plan militar, totuși nici o țară nu poate să se confrunte de una singură cu problemele complexe ale zilelor noastre; Europa încă face față unor amenințări la adresa securității, iar o uniune de 25 de state pe teritoriul căreia trăiesc peste 450 de milioane de oameni și care produce un sfert din produsul național brut mondial, este inevitabil un actor global; securitatea este o precondiție a dezvoltării.
Printre amenințările cheie la adresa securității europene este menționat și terorismul. Strategia de securitate europeană apreciază că în prezent mișcările teroriste sunt bine finanțate, interconectate prin rețele electronice și urmăresc folosirea nelimitată a violenței pentru a produce pierderi masive de vieți omenești. De asemenea, se scoate în evidență că actualul val de terorism este global și este legat de extremismul religios violent, având cauze complexe, cum ar fi: presiunile modernizării, crizele culturale, sociale și politice, alienarea tineretului care trăiește în străinătate.
Strategia recunoaște faptul că Europa este atât țintă, cât și bază pentru un astfel de terorism, existând baze logistice pentru celulele Al-Qaeda în Marea Britanie, Italia, Germania, Spania și Belgia. Pe lângă terorism, mai sunt considerate amenințări cheie la adresa securității europene și: proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele religioase, colapsul unor state și crima organizată. Obiectivele strategice stabilite de Uniunea Europeană sunt: răspunsurile la amenințările cheie, edificarea securității în regiune și o ordine internațională bazată pe multilateralism efectiv.
La 19 decembrie 2002 Consiliul European a adoptat Decizia privind implementarea de măsuri specifice cooperării polițienești și judiciare pentru combaterea terorismului. Urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Statele Membre au fost de acord cu întărirea cooperării între organizațiile responsabile pentru combaterea terorismului, precum Europol, Eurojust și Poliție. Decizia cere fiecărui stat membru să desemneze un departament special al poliției naționale care va avea acces la informații referitoare la anchetele penale efectuate de structurile de aplicare a legii ale statului respectiv, implicând orice persoane, grupuri sau entități listate în Anexa Poziției Comune 2001/931/CFSP, precum și un corespondent național Eurojust pentru problemele terorismului, o autoritate judiciară corespunzătoare sau o altă autoritate competentă, care va avea acces la informații referitoare la procedurile penale conduse de autoritățile judiciare ale statului respectiv, implicând persoane, grupuri sau entități listate în Anexa Poziției Comune 2001/931/CFSP. Informații referitoare la anchete penale și proceduri judiciare implicând persoane, grupuri sau entități listate în Poziția Comună 2001/931/CFSP, în anexă, vor fi comunicate către Europol și Eurojust. Lista conținută în anexa Poziția Comună 2001/931/CFSP, a fost actualizată prin Poziția Comună 2005/427/CFSP din 6 iunie 2005.
Pe 25 martie 2004, la două săptămâni după atacurile teroriste de la Madrid, Consiliul European adoptă „Declarația asupra combaterii terorismului”, structurată pe 15 secțiuni plus o anexă. Declarația exprimă simpatia și solidaritatea Consiliului European față de victimele atentatului, de familiile lor și de poporul spaniol, și își însușește propunerea Parlamentului European de a declara 11 martie ca Ziua Europeană de comemorare a victimelor terorismului. De asemenea, Declarația solicită Președinției și Secretarului General al Consiliului European, în coordonare cu Comisia, să prezinte propuneri concrete pentru implementarea Strategiei de Securitate Europeană, menționată mai înainte, inclusiv recomandări pentru combaterea amenințării pe care o reprezintă terorismul și pentru a se acționa la rădăcinile acestuia. Aceasta deoarece Consiliul European consideră că deplina implementare a măsurilor pentru combaterea terorismului constituie, după atentatele de la Madrid, o chestiune urgentă.
Consiliul European face apel la Statele Membre pentru a acționa împreună împotriva actelor teroriste, în spiritul Clauzei de Solidaritate conținute în art. 42 al proiectului de Constituție Europeană. În scopul ajutorării victimelor actelor teroriste, Consiliul European invită la adoptarea unei Directive privind compensarea victimelor crimelor. De asemenea, invită Comisia să asigure alocarea, în regim de urgență, a fondurilor disponibile din bugetul pe 2004 pentru sprijinirea victimelor terorismului.
Declarația reamintește că pentru a combate eficient terorismul, este necesar ca măsurile adoptate de Consiliu să fie eficace și comprehensiv implementate de Statele Membre în domeniile legislației privind combaterea terorismului și îmbunătățirii cooperării judiciare, consolidării cooperării operaționale și maximizării eficienței sistemelor informaționale. De asemenea, se recomandă adoptarea măsurilor necesare pentru introducerea de noi funcțiuni Sistemului de Informații Schengen (SIS), astfel încât acesta să poată fi folosit și în lupta contrateroristă. Un rol important se acordă întăririi controlului la frontieră și documentelor de securitate, urmărindu-se crearea Agenției Europene a Frontierelor, înglobarea caracteristicilor biometrice în pașapoarte și vize și crearea unui sistem integrat care să permită schimbul de informații despre pașapoartele pierdute sau furate.
Pentru o mai bună coordonare a răspunsului la amenințarea terorismului, s-a înființat funcția de Coordonator Contraterorism, în interiorul Secretariatului Consiliului. Acesta este numit de Secretarul General al Consiliului European, iar sarcinile acestuia sunt să coordoneze activitățile Consiliului în combaterea terorismului, să-și formeze o imagine de ansamblu asupra tuturor mijloacelor pe care Uniunea le are la dispoziție în scopul prezentării unui raport periodic Consiliului, și să urmărească aplicarea eficientă a deciziilor Consiliului.
Consiliul European subliniază rolul Forței de Reacție a Șefilor Polițiilor (Police Chiefs' Task Force) în coordonarea măsurilor operaționale de răspuns la actele teroriste și de prevenire a acestora.
Cele șapte obiective strategice stabilite de UE pentru combaterea terorismului, obiective ce vor fi conținute de Planul de Acțiune pentru Combaterea Terorismului actualizat sunt:
adâncirea consensului internațional și amplificarea eforturilor internaționale pentru combaterea terorismului;
reducerea accesului teroriștilor la resursele financiare și economice;
maximizarea, în interiorul organelor UE și Statelor Membre, a capacităților de detectare, investigare și punere sub acuzare a teroriștilor și prevenirea actelor teroriste;
protejarea securității și asigurarea unui sistem eficient de control la frontieră;
sporirea capacității UE și a Statelor Membre de a face față consecințelor atacurilor teroriste;
abordarea tuturor factorilor care contribuie la sprijinirea terorismului și la recrutarea pentru terorism;
îndreptarea acțiunilor externe ale UE cu prioritate spre terțe țări, unde capacitatea contrateroristă sau angajarea pentru combaterea terorismului au nevoie să fie amplificate.
La 8 iunie 2004, cu ocazia prezentării raportului asupra terorismului și cooperării informaționale miniștrilor de interne din țările UE, Javier Solana, Secretarul General al Consiliului European, Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate Comună, a prezentat o propunere vizând îmbunătățirea cooperării informaționale la nivelul UE. În opinia lui Javier Solana, punctul focal al propunerii constă în însărcinarea UE Joint Situation Center (SITCEN) cu elaborarea de analize informaționale în scopul sprijinirii deciziilor politice ale UE. SITCEN operează încă din 2002 în cadrul Secretariatului Consiliului European, activitatea lui fiind rezultatul cooperării serviciilor de informații externe ale Statelor Membre ale UE.
Propunerea conține următoarele idei: întâlnirea periodică, la nivel de grup, a șefilor serviciilor secrete din țările UE, în cadrul deja existent al Grupului Contraterorist (CTG); activitatea din CTG trebuie să permită strânsa cooperare în domeniul schimbului analitic între serviciile secrete și să amplifice cooperarea operațională; reactivarea Forței de Reacție Contrateroriste din cadrul Europol; depunerea de eforturi pentru îmbunătățirea fluxului informațional spre Europol.
Transpunerea în practică a acestora va avea următoarele consecințe:
factorii de decizie vor fi mai bine informați, printre altele, despre amenințările și metodele teroriștilor, grupările și organizațiile teroriste, fiind astfel mai bine pregătiți să conceapă politici contrateroriste europene eficiente;
Statele Membre vor primi un sprijin mai mare din partea organelor europene; ele vor obține materiale de evaluare de la SITCEN, iar serviciile lor de poliție vor primi un sprijin mai mare de la EUROPOL;
Statele Membre vor avea conducerea în domeniul operațional, dar vor conlucra strâns prin CTG, EUROPOL, precum și prin acordurile bilaterale existente, pentru a consolida schimbul de informații și cooperarea.
Propunerea a fost aprobată la întâlnirea Consiliului European din 17-18 iunie 2004.
Într-o notă prezentată Consiliului European din 16-17 iunie 2005 de către Președintele și Coordonatorul contraterorismului în UE, se subliniază că în prima jumătate a lui 2005 Consiliul (Justice and Home Affairs) a adoptat mai multe instrumente importante pentru lupta împotriva terorismului:
Decizia Cadru privind atacurile împotriva sistemelor informaționale,
Decizia privind introducerea de noi funcții pentru Sistemul de Informații Schengen, inclusiv pentru lupta împotriva terorismului,
Poziția Comună a Consiliului privind schimbul de date cu Interpol.
Decizia Cadru privind atacurile împotriva sistemelor informaționale armonizează legislația în UE privind orice infracțiune comisă împotriva unei infrastructuri de calculator cu intenția de a distruge, modifica sau altera informațiile stocate pe calculator sau rețele de calculatoare. Cele două definiții cheie din decizie sunt accesul ilegal la sistemele de informații și interferența ilegală cu sistemul informațional. În ambele cazuri, intenția trebuie dovedită, pentru a exclude neglijența sau nechibzuința. Decizia acoperă nu numai infracțiunile afectând Statele Membre, ci și infracțiunile comise pe teritoriul lor împotriva sistemelor localizate pe teritoriul unor terțe țări. Statele Membre au doi ani la dispoziție pentru a implementa decizia în legislația lor națională.
Decizia privind introducerea de noi funcții pentru Sistemul de Informații Schengen, inclusiv pentru lupta împotriva terorismului, urmărește implementarea de două baze de date puse la dispoziția agențiilor de aplicare a legii: a doua generație SIS (Schengen Information System) și Visa Information System (VIS). SIS II și VIS vor deveni, în realitate, un singur sistem care se preconizează să funcționeze în 2007. SIS a fost lansat în martie 1995 și până în prezent au fost create peste 15 milioane de înregistrări. SIS conține în prezent șase categorii de alertă (înregistrări): persoană urmărită pentru arestare și extrădare, persoană căreia îi este interzis accesul în spațiul Schengen, persoane dispărute și periculoase, persoane urmărite pentru a fi trimise în judecată, persoane care trebuie puse sub supraveghere, obiecte pierdute și furate.
Pentru SIS II vor fi create cinci noi funcții: adăugarea de noi categorii de alertă, adăugarea de noi categorii de date, inclusiv date biometrice, interconexiuni între alerte, accesul extins la SIS și o platformă tehnică comună cu VIS.
Noile categorii de alertă vor fi: copiii, pentru a se preveni ieșirea acestora din spațiul Schengen în cazul răpirilor sau separației părinților, scandalagii violenți, persoanele suspectate de terorism, posesorii de vize care depășesc termenul de valabilitate. Noile categorii de date vor fi datele biometrice și datele celor pentru care s-a emis mandat de arestare european.
La 18 iulie 2003, la Roma, președintele Convenției Europene, Valery Giscard D'Estaing, a înmânat în mod oficial Președinției italiene a UE proiectul complet al viitorului Tratat al UE. Italia a organizat o Conferință Interguvernamentală (CIG) în cadrul căreia trebuia să se adopte textul constituțional european. CIG nu a reușit să-și încheie lucrările până la data stabilită inițial, decembrie 2003, de aceea lucrările au continuat și sub președinția irlandeză a Uniunii. La summit-ul UE din iunie 2004, s-a ajuns la un acord cu privire la textul final al Tratatului instituind o Constituție pentru Europa, acesta urmând acum să fie ratificat de fiecare Stat Membru al Uniunii.
Articolul I-42 al Constituției Europene, intitulat „Clauza de solidaritate”, prevede la paragraful 1(a) că Uniunea și Statele Membre vor acționa în comun, în spiritul solidarității, dacă un Stat Membru este victima unui atac terorist sau a unui dezastru, natural sau provocat de mâna omului. Uniunea va mobiliza toate mijloacele de care dispune, inclusiv resursele militare ale Statelor Membre, pentru a preveni amenințarea teroristă pe teritoriul Statelor Membre.
Consiliul European din 4-5 noiembrie 2004 a aprobat Programul Multianual Haga pentru întărirea ariei de libertate, securitate și justiție în Statele Membre UE. Programul Haga este succesorul Programului Tampere, adoptat de Consiliul European din 15-16 octombrie 1999. Acesta a fost primul program multianual care a fixat priorități pentru o arie de libertate, securitate și justiție. Comisia a evaluat rezultatele ultimilor cinci ani în Comunicatul din 2 iunie 2004. Programul Haga marchează sfârșitul unui ciclu și începutul unuia nou, fiind construit pe experiența pozitivă acumulată în cei cinci ani, 1999-2004. În scopul îndeplinirii Programului Haga, Consiliul European a invitat Comisia să-i prezinte un Plan de Acțiune în care țintele și prioritățile Programului să fie traduse în acțiuni concrete, incluzând termene pentru adoptarea și implementarea acestora. Planul de Acțiune elaborat de Comisie este compus din două părți: prima parte face o trecere în revistă a celor mai importante aspecte ale Programului și identifică 10 priorități specifice asupra cărora Comisia crede că trebuie să fie concentrate eforturile în următorii cinci ani. A doua parte constă dintr-o anexă care enumeră măsurile și acțiunile concrete ce trebuie întreprinse în următorii cinci ani. Programul Haga a stabilit o revizuire pe termen mediu a Planului de Acțiune la 1 noiembrie 2006.
Cele zece priorități pentru următorii cinci ani sunt:
Consolidarea drepturilor fundamentale și cetățeniei;
Lupta împotriva terorismului;
Definirea unei abordări echilibrate a migrației;
Stabilirea unei proceduri comune a azilului;
Maximizarea impactului pozitiv al imigrației;
Dezvoltarea unui management integrat al granițelor externe ale Uniunii Europene;
Crearea unui echilibru corect între intimitate și securitate în ce privește diseminarea informațiilor;
Dezvoltarea unui concept strategic referitor la abordarea crimei organizate;
O autentică arie europeană de justiție;
Distribuirea responsabilității și solidarității.
Conform Programului Haga, lupta împotriva terorismului presupune o reacție globală. Atenția trebuie focalizată pe diferitele aspecte ale prevenirii și contracarării actelor teroriste, pe amplificarea și, acolo unde este cazul, pe completarea capabilității Statelor Membre de a lupta împotriva terorismului. Lupta împotriva terorismului necesită o abordare integrată și corectă, care să acopere o gamă largă de probleme în litigiu identificate de Programul Haga. Un domeniu important ce necesită atenția Statelor Membre este cooperarea dintre diferitele autorități competente, în mod special în schimbul de informații relevante pentru investigarea activităților teroriste. Este de asemenea de maximă importanță înțelegerea complexului fenomen care este terorismul în Europa: procesul de îndoctrinare și de recrutare și tipul de mediu care permite ideilor și mișcărilor teroriste să prindă rădăcini. De asemenea, eforturile împotriva finanțării terorismului trebuie susținute pe mai departe.
Consiliul Europei este o organizație interguvernamentală ale cărei obiective sunt: protejarea drepturilor omului, democrației pluraliste și supremației legii, favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și diversității culturale ale Europei, căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană (discriminarea minorităților, xenofobia, intoleranța, protecția mediului, clonarea umană, SIDA, drogurile, terorismul, crima organizată, etc.), dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, legislative și constituționale.
Creat la 5 mai 1949 de 10 state (Belgia, Danemarca, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda și Suedia) urmate de Grecia și Turcia în august 1949, Consiliul Europei are astăzi 46 de state membre: Islanda, Germania, (1950), Austria (1956), Cipru (1961), Elveția (1963), Malta (1965), Portugalia (1976), Spania (1977), Liechtenstein (1978), San Marino (1988), Polonia (1991), Bulgaria (1992), Estonia, Lituania, Slovenia, Republică Cehă, Slovacia, România (1993), Andora (1994), Letonia, Albania, Moldova, Ucraina, „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” (1995), Federația Rusă, Croația (1996), Georgia (1999), Armenia, Azerbaidjan (2001), Bosnia și Herțegovina (2002), Serbia și Muntenegru (2003), Monaco (2004).
Consiliul Europei nu trebuie confundat cu Consiliul European, organism al Uniunii Europene. Cele două organizații sunt distincte. Oricum, cele 15 state membre ale Uniunii Europene sunt toate membre ale Consiliului Europei. Canada, Vatican, Japonia, SUA și Mexic se bucură de statutul de observator pe lângă organismele interguvernamentale ale Consiliul Europei. Sediul Consiliul Europei este Palatul Europei din Strasbourg.
Consiliul Europei tratează toate chestiunile majore cu care se confruntă societatea europeană, în afară de problema apărării. Programul lui cuprinde următoarele domenii de activitate: drepturile omului, media, cooperarea juridică, coeziunea socială, educația, cultura, patrimoniul, sportul, tineretul, democrația locală și cooperarea transfrontalieră, protecția mediului și amenajarea teritorială. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul decizional al Consiliului Europei și este compus din miniștrii afacerilor externe ai tuturor țărilor membre (sau reprezentanții lor permanenți). Adunarea Parlamentară reprezintă organul deliberativ al Organizației, ai cărui membri sunt desemnați de parlamentele naționale. Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa constituie un organ consultativ care reprezintă autoritățile locale și regionale.
Guvernele, parlamentele naționale și autoritățile locale și regionale sunt astfel reprezentate separat. Secretarul General este ales de către Adunarea Parlamentară pentru o perioadă de 5 ani. El îndrumă și coordonează activitățile organizației.
Consiliul Europei organizează periodic conferințe ale miniștrilor specializați (ai justiției, educației, familiei, sănătății, mediului, autorităților locale, migrației, egalității între femei și bărbați, muncii, mass-media, culturii, sportului, tineretului, etc.). Conferințele analizează problemele sectoriale majore și facilitează contractele permanente între ministerele de profil din Statele Membre. Acestea elaborează Proiecte de cooperare și propun activități pentru programul de lucru al Consiliului Europei.
Activitatea Consiliul Europei conduce la elaborarea convențiilor și acordurilor europene, care constituie apoi baza modificărilor și armonizării legislative în cadrul diferitelor State Membre. Anumite acorduri pot fi, de asemenea, adoptate și de state nemembre. Rezultatele studiilor și activităților sunt transmise guvernelor pentru ca, pe baza acestora, să se consolideze cooperarea și progresul social în Europa. Consiliul Europei adoptă și acorduri parțiale, o formă de cooperare cu „geometrie variabilă”, care permit unui anumit număr de state să organizeze activități specifice, de interes comun, cu acordul celorlalți membri.
Dintre instrumentele juridice adoptate de Consiliul Europei cele mai importante sunt: „Convenția Europeană asupra Suprimării Terorismului”, adoptată la Strasbourg pe 27 ianuarie 1977, „Protocolul de Amendare a Convenției Europene asupra Suprimării Terorismului”, adoptat la Strasbourg pe 15 mai 2003 și „Convenția Consiliului Europei asupra Prevenirii Terorismului”, adoptată la Varșovia pe 16 mai 2005.
Convenția Europeană asupra Suprimării Terorismului, adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg pe 27 ianuarie 1977, este, în opinia noastră, prima Convenție Internațională în care terorismul este tratat ca un întreg, cel puțin în sensul că oferă o listă a actelor teroriste. Pentru a putea fi aplicate prevederile convențiilor asupra extrădării, la art. 1 al Convenției se specifică faptul că actele teroriste nu vor fi considerate infracțiuni politice sau având conexiuni cu infracțiuni politice sau cu infracțiuni inspirate de motive politice.
Convenția Europeană asupra Suprimării Terorismului, la art. 1, consideră a fi acte teroriste:
o infracțiune care intră sub incidența Convenției pentru Reprimarea actelor de capturare ilicită a unei aeronave, semnată la Haga pe 16 decembrie 1970;
o infracțiune care intră sub incidența Convenției pentru Reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971;
o infracțiune implicând un atac împotriva vieții, integrității fizice sau libertății persoanelor protejate internațional, inclusiv agenți diplomatici;
o infracțiune implicând răpirea, luarea de ostatici sau detenția ilicită severă;
o infracțiune implicând folosirea de bombe, grenade, rachete, pistoale automate, scrisori sau pachete bombă, dacă folosirea acestora pune în pericol persoane;
orice încercare de a comite oricare dintre infracțiunile menționate mai sus sau participarea în calitate de complice a unei persoane care comite sau încearcă să comită o astfel de infracțiune.
Trebuie subliniat faptul că atunci, în anul 1977, nu se făcea vorbire despre motivația sau scopul unui act terorist. Art. 2 extinde conceptul de act terorist la alte infracțiuni decât cele menționate la art. 1; paragraful 1 se referă la acte de violență împotriva vieții, integrității fizice sau libertății persoanei, iar paragraful 2, la acte împotriva proprietății, dacă prin aceasta s-a creat un pericol colectiv pentru persoane. Articolele următoare tratează problema extrădării, jurisdicției, arbitrajului, ratificării, intrării în vigoare și denunțării Convenției. Trebuie menționat și art. 9, care prevede că se va informa Comitetul European pentru Probleme Criminale în ceea ce privește aplicarea Convenției. Tot Comitetul European pentru Probleme Criminale este cel care va răspunde de înlăturarea dificultăților ce ar putea apărea în aplicarea Convenției. Înființat în anul 1958, Comitetului European pentru Probleme Criminale i s-a încredințat de către Comitetul de Miniștri responsabilitatea pentru supravegherea și coordonarea activităților Consiliului Europei în domeniul prevenirii și controlului criminalității.
La 15 mai 2003 este adoptat la Strasbourg Protocolul de Amendare a Convenției Europene asupra Suprimării Terorismului, avându-se în vedere:
Declarația din 12 septembrie 2001 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei;
Declarația de la Vilnius asupra cooperării regionale și consolidării stabilității în Europa, adoptată de Comitetul de Miniștri pe 3 mai 2002;
Recomandarea 1550/2002 a Consiliului Europei asupra combaterii terorismului și respectării drepturilor omului.
Modificări esențiale sunt aduse prin Protocolul de Amendare articolului 1 al Convenției Europene asupra Suprimării Terorismului. Astfel, sunt introduse, pe lângă Convenția de la Haga din anul 1970 și Convenția de la Montreal din anul 1971 și celelalte Convenții și Protocoale, respectiv:
Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate internațional, inclusiv agenților diplomatici (Rezoluția 3166, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 14 decembrie 1973),
Convenția Internațională împotriva luării de ostatici (Rezoluția 31/146 adoptată de Adunarea Generală ONU pe 17 decembrie 1979),
Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (Viena și New York, 3 martie 1980),
Protocolul pentru suprimarea actelor ilicite de violență pe aeroporturile care deservesc aviația civilă internațională, suplimentar la Convenția pentru Suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței aviației civile, Montreal, 1988;
Convenția pentru suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime, Roma, 1988;
Protocolul pentru suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe, localizate pe platforma continentală, Roma, 1988;
Convenția internațională pentru suprimarea atentatelor teroriste cu bombă (Rezoluția 52/164 adoptată de Adunarea Generală ONU pe 15 decembrie 1997);
Convenția internațională pentru suprimarea finanțării terorismului (Rezoluția 54/109 adoptată de Adunarea Generală ONU pe 9 decembrie 1999).
De asemenea, sunt considerate infracțiuni și tentativă de comitere a infracțiunilor, participarea în calitate de complice la infracțiunile incriminate de Convenție sau la tentativa de comitere a unei astfel de infracțiuni, organizarea, săvârșirea sau îndrumarea altora pentru a comite sau a încerca să comită orice infracțiune incriminată de Convenție.
Referitor la extrădare, Protocolul prevede că statele semnatare între care există tratate de extrădare pot considera astfel de infracțiuni ca infracțiuni ce pot atrage extrădarea. Statele între care nu sunt încheiate tratate de extrădare pot considera această Convenție drept baza legală pentru extrădare în legătură cu infracțiunile la Convenție, menționate la art. 1 și 2. Prezenta Convenție nu obligă la extrădare dacă persoana ce face obiectul extrădării riscă să fie supusă torturii, pedepsei cu moartea sau închisorii cu viața fără posibilitatea eliberării condiționate.
Art. 9, referitor la Comitetul European pentru probleme criminale, devine art. 10 și stabilește responsabilitatea Comitetului European pentru probleme criminale (CDPC) în ceea ce privește urmărirea aplicării Convenției Europene asupra Suprimării Terorismului.
CDPC va fi informat în ce privește aplicarea Convenției și va face propuneri în scopul de a facilita sau îmbunătăți aplicarea Convenției. De asemenea, va face recomandări Comitetului de Miniștri despre propunerile pentru Amendarea Convenției și își va exprima opinia asupra oricărui amendament propus Convenției de un stat semnatar, conform cu art. 12 și 13. La solicitarea oricărui stat semnatar, CDPC își va exprima opinia asupra oricărei probleme despre aplicarea Convenției și va face orice este necesar pentru înlăturarea dificultăților ce ar putea apărea în aplicarea ei.
CDPC este abilitat să informeze Comitetul de Miniștri despre statele nemembre ale Consiliului Europei invitate să intre în Convenție și va trimite în fiecare an un raport de activitate Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Art. 17 prevede că, fără a se prejudicia aplicarea art. 10, se va organiza o Conferință a Statelor Părți împotriva Terorismului (COSTER), responsabilă printre altele, pentru asigurarea: a) folosirii și funcționării eficace a Convenției, inclusiv identificarea problemelor care apar în această privință, în strâns contact cu CDPC; b) schimbului de informații asupra realizărilor legislative și politice semnificative privind lupta împotriva terorismului; c) examinării, la cererea Comitetului de Miniștri, a măsurilor adoptate în interiorul Consiliului Europei în domeniul luptei împotriva terorismului și, acolo unde este cazul, elaborarea de propuneri pentru adoptarea de măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea cooperării internaționale în aria luptei împotriva terorismului, în consultare cu CDPC.
COSTER va fi compusă din câte un expert desemnat de fiecare stat contractant, se va întruni de regulă o dată pe an și, în mod extraordinar, la cererea Secretarului General al Consiliului Europei sau a cel puțin o treime din numărul statelor semnatare. COSTER își va adopta propriile reguli de procedură, iar Secretarului Consiliului Europei va ajuta COSTER în îndeplinirea funcțiilor derivând din acest articol. CDPC va fi periodic informat despre activitatea COSTER.
La 8 noiembrie 2001, scurt timp după atacurile din 11 septembrie, Comitetul de Miniștri a înființat Grupul Multidisciplinar de Acțiune Internațională împotriva Terorismului (GMT). Ca rezultat al activității acestuia, Comitetul de Miniștri a aprobat Protocolul de Amendare a Convenției Europene pentru Suprimarea Terorismului din 1977. În cursul discuțiilor privind pregătirea protocolului, problema redactării în Consiliul Europei a unui proiect de Convenție Europeană cuprinzător asupra terorismului a fost ridicată de câteva ori în cadrul GMT, dar fără să se ia vreo decizie.
Chestiunea a fost relansată de Adunarea Parlamentară în Recomandarea 1550/2002 asupra Combaterii Terorismului și respectării drepturilor omului și, mai târziu, în Opinia nr. 242/2003, referitoare la Protocolul menționat mai sus, în care Adunarea exprima convingerea ei că, în viitorul apropiat, la timpul potrivit, se va elabora o Convenție comprehensivă a Consiliului Europei privind terorismul, ținând cont și de activitatea ONU. Mai mult, în ianuarie 2004, Adunarea Parlamentară a adoptat Recomandarea 1644 asupra terorismului: „O amenințare asupra democrației”, prin care a invitat Comitetul de Miniștri să înceapă fără întârziere elaborarea unei Convenții comprehensive a Consiliului Europei privind terorismul, bazată pe instrumentele juridice și pe alte texte ale Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Uniunii Europene.
În mai 2003, Comitetul de Miniștri a subliniat necesitatea consolidării cooperării internaționale în lupta împotriva terorismului și sprijinirea eforturilor Organizației Națiunilor Unite în acest domeniu. În acest context, Comitetul de Miniștri a luat act cu interes de propunerea Adunării Parlamentare de redactare a unei Convenții comprehensive privind terorismul, sub egida Consiliului Europei.
În iunie 2003, Comitetul de Miniștri a acceptat să reînceapă discuțiile asupra propunerii inițiale de pregătire a unei Convenții comprehensive privind terorismul, sub egida Consiliului Europei, pe bazele concluziilor celei de-a douăzecișicincea Conferințe a miniștrilor de justiție ce urma să se desfășoare la Sofia între 9 și 10 octombrie 2003, pe tema luptei împotriva terorismului, și a propunerilor Comitetului de Experți asupra terorismului (CODEXTER), un nou Comitet Interguvernamental de Experți înființat după expirarea mandatului GTM.
CODEXTER a fost înființat pe baza propunerii făcute de GTM în raportul final de activitate, prezentat Comitetului de Miniștri în noiembrie 2002. La 13 februarie 2003, Comitetul de Miniștri a aprobat înființarea CODEXTER. CODEXTER era invitat să facă propuneri corespunzătoare pentru implementarea măsurilor conținute în Raportul final de activitate al GTM și pentru intensificarea acțiunii Consiliului Europei în domeniul luptei împotriva terorismului, inclusiv măsuri de prevenire, cu respectarea în același timp a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prima întâlnire de lucru a CODEXTER a avut loc între 27-30 octombrie 2003 la Strasbourg.
La cea de-a douăzecișicincea Conferință a miniștrilor de justiție, CODEXTER a fost solicitat să prezinte Comitetului de Miniștri o opinie cu privire la o posibilă redactare a unei Convenții a Consiliului Europei asupra terorismului. La prima întâlnire de lucru a CODEXTER, s-a prezentat un raport ale cărui concluzii generale subliniau că redactarea unei Convenții complete a Consiliului Europei asupra terorismului ar furniza o considerabilă „valoare adăugată” în ce privește instrumentele contrateroriste universale și europene existente.
La 11 iunie 2004, Comitetul de Miniștri mandatează CODEXTER să elaboreze propuneri pentru unul sau mai multe instrumente juridice, în scopul acoperirii lacunelor existente în legislația internațională asupra terorismului. Între iulie 2004 și februarie 2005, CODEXTER a avut opt întâlniri de lucru în ceea ce privește pregătirea unui proiect de Convenție asupra prevenirii terorismului. La cea de-a opta întâlnire de lucru CODEXTER finalizează proiectul Convenției pe care îl trimite Comitetului de Miniștri.
La 16 mai 2005, Comitetul de Miniștri a adoptat Convenția Consiliului Europei referitoare la prevenirea terorismului și a decis să o deschidă spre semnare către Statele Membre ale Consiliului Europei și către statele nemembre care au participat la elaborarea ei. Scopul Convenției este să intensifice eforturile părților în direcția prevenirii terorismului și efectelor lui negative, cu respectarea deplină în același timp a drepturilor omului, în special a dreptului la viață, prin măsuri luate la nivel național și prin cooperare internațională, cu respectarea tratatelor multilaterale sau bilaterale existente sau aranjamentelor dintre părți.
Convenția dorește să realizeze aceste obiective, pe de o parte, prin incriminarea ca infracțiuni a acelor acte ce pot duce la comiterea de infracțiuni teroriste, respectiv provocarea publică de a comite infracțiuni teroriste, recrutarea și antrenarea pentru terorism, și pe de altă parte prin consolidarea cooperării asupra prevenirii, atât pe plan intern, prin politicile naționale de prevenire, cât și pe plan internațional, prin luarea unor măsuri diverse. Printre acestea ar fi: suplimentarea și (unde este necesar) modificarea acordurilor de extrădare și de asistență mutuală încheiate între părți, furnizarea de mijloace suplimentare, cum ar fi informațiile spontane, împreună cu respectarea obligațiilor referitoare la sancțiuni și măsuri, îmbunătățirea protecției fizice a persoanelor și sediilor, intensificarea pregătirii pentru urgențe civile, răspunderea entităților legale pe lângă răspunderea persoanelor, obligația de punere sub acuzare acolo unde extrădarea este refuzată.
În preambul se definește actul terorist ca fiind actul care are drept scop, prin natura lui sau prin context, să intimideze grav populația sau să forțeze un guvern sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui anume act, să destabilizeze grav sau să distrugă structurile politice, constituționale, economice sau sociale fundamentale ale unei țări sau unei organizații internaționale. Prin aceasta se aduce o corecție definiției actului terorist din Convenția Europeană asupra suprimării terorismului adoptată în anul 1977.
Art. 3 se referă la politicile naționale de prevenire a terorismului, politici naționale care vizează următoarele aspecte: pregătirea autorităților responsabile cu aplicarea legii pentru prevenirea actelor teroriste și efectelor lor negative; educația, cultura, informarea și conștientizarea populației în ceea ce privește prevenirea delictelor teroriste și efectelor lor; cooperarea între autoritățile naționale; promovarea toleranței prin promovarea dialogului interreligios și a celui cultural, în scopul prevenirii apariției tensiunilor ce ar putea contribui la comiterea de acte teroriste; încurajarea cooperării cetățenilor cu autoritățile publice pentru prevenirea delictelor teroriste și a delictelor stipulate în această convenție.
Acest articol a fost astfel conceput încât să nu lase impresia că a enumerat o listă completă a măsurilor posibile de a fi luat în scopul prevenirii pe plan național a terorismului și că a impus o anumită manieră de implementare.
La recomandarea Comitetului de Miniștri s-a introdus un articol despre declarațiile sau rezervele părților referitoare la anumite prevederi ale Convenției (art. 20, paragrafele 2-6), Comitetul de Miniștri considerând că este mai bine să rezolve această problemă prin aplicarea legislației internaționale existente, respectiv a prevederilor Convenției de la Viena din 1969, referitoare la legea tratatelor (art. 19-23). Astfel, orice stat poate, în momentul semnării sau atunci când își depune instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau acces a Convenției, să declare că își rezervă dreptul de a nu mai aplica paragraful 1 al art. 20, referitor la nerecunoașterea infracțiunilor la prezenta Convenție de drept infracțiuni politice și implicit, de a recuza extrădarea pentru o infracțiune menționată în prezenta Convenție. Statele vor aplica această rezervă de la caz la caz printr-o decizie motivată corespunzător. Paragraful 7 al art. 20 prevede că, în caz de refuz al unei extrădări, statul care a refuzat extrădarea va înainta imediat cazul pentru punere sub acuzare autorităților competente. Autoritățile competente vor lua o decizie în aceeași manieră ca și în cazul unei infracțiuni grave. Statul respectiv va comunica statului care a solicitat extrădarea și Secretarului General al Consiliului Europei rezultatele procedurii judiciare. Convenția, începând cu preambulul, conține câteva prevederi referitoare la protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Acesta este un aspect crucial al Convenției, conferit de faptul că tratează probleme care sunt la granița dintre exercitarea legitimă a libertăților, ca de exemplu, libertatea de expresie, asociere sau religie, și comportamentul criminal. Astfel, art. 2 care definește scopul Convenției, prevede că țelul acesteia este prevenirea terorismului și efectelor lui negative la adresa exercitării depline a drepturilor omului, în special la dreptul la viață; art. 3 stipulează că măsurile care se vor lua pentru prevenirea terorismului vor respecta drepturile omului, așa cum sunt statuate în legislația internațională; art. 12 prevede că statele părți vor stabili, implementa și aplica incriminarea infracțiunilor aflate sub incidența art. 5-7 și 9 din Convenție, cu respectarea drepturilor și libertăților omului, în special a libertății de exprimare, libertății de asociere și libertății de religie stipulate în legislația internațională.
Importantă este de asemenea prevederea (art. 13), referitoare la protecția și despăgubirea victimelor terorismului, care accentuează că drepturile omului ce trebuie respectate nu sunt numai drepturile celor acuzați sau deținuți pentru acțiuni teroriste, ci și drepturile victimelor infracțiunilor teroriste. Convenția nu definește noi infracțiuni teroriste în plus față de cele incluse în Convențiile împotriva terorismului deja existente. În această privință, ea face trimitere la tratatele listate în Anexe. Trebuie menționat că Anexa conține aceeași listă de tratate ca art. 1, paragraful 1, al Convenției Europene asupra Suprimării Terorismului, revizuită prin Protocolul de amendare. Totuși, ea stabilește trei infracțiuni la Convenție: provocarea publică pentru a comite infracțiuni teroriste (art. 5), recrutarea pentru terorism (art. 6) și antrenarea pentru terorism. Ele sunt cuplate cu o prevedere asupra infracțiunilor auxiliare (art. 9), putând fi incriminate complicitatea (precum ajutorarea și încurajarea) la comiterea celor trei infracțiuni menționate mai înainte, și tentativa de comitere a unei infracțiuni incriminate de art. 6 și 7 (recrutarea și pregătirea).
Aceste infracțiuni menționate nu vor fi considerate infracțiuni teroriste în sensul art. 1, dar sunt infracțiuni penale de natură gravă, asociate cu infracțiuni teroriste, care au potențialul de a conduce la comiterea de infracțiuni stipulate de art. 1. Art. 1 prevede că, în spiritul prezentei Convenții, vor fi considerate infracțiuni teroriste acele infracțiuni care intră sub incidența și sunt definite într-unul din tratatele listate în Anexă. Conform art. 8, pentru incriminarea infracțiunilor prevăzute la art. 5-7 și 9, nu este necesar ca una din infracțiunile teroriste stipulate la art. 1 să fi fost într-adevăr săvârșită. De asemenea, locul unde o astfel de infracțiune este comisă este irelevant pentru stabilirea săvârșirii uneia din infracțiunile specificate în art. 5-7 și 9. Ca o caracteristică comună, aceste infracțiuni trebuie comise ilicit și intenționat.
În ceea ce privește extrădarea și asistența mutuală, Convenția modifică acordurile încheiate între Statele Membre ale Consiliului Europei, inclusiv Convenția Europeană asupra Extrădării din 13 decembrie 1957 și Protocoalele ei adiționale din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978, Convenția Europeană asupra Asistenței Mutuale în Materie Criminală din 20 aprilie 1959 și Protocoalele ei adiționale din 17 martie 1978 și 8 noiembrie 2001, Convenția Europeană asupra Suprimării Terorismului, adoptată la Strasbourg pe 27 ianuarie 1977 și Protocolul de Amendare al acesteia adoptat la Strasbourg pe 1 mai 2003, făcând infracțiunile menționate în Convenție extrădabile și impunând obligația furnizării asistenței legale mutuale în ceea ce le privește.
În același timp, în art. 21 sunt stipulate garanții în ce privește extrădarea și asistența mutuală, fiind clar că această Convenție nu se abate de la motivațiile tradiționale importante pentru refuzarea extrădării, cum ar fi refuzul extrădării dacă persoana va fi supusă torturii, sau tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante, sau pedepsei cu moartea; și refuzul extrădării sau asistenței mutuale dacă persoana va fi persecutată din motive politice. Când persoana nu este extrădată pentru aceste motive sau altele, Statul parte în care el sau ea se află, are obligația de a supune cazul judecății interne, conform art. 18 din Convenție.
Art. 10 se referă la răspunderea entităților legale sau persoanelor și este bazat pe o prevedere similară din art. 10 al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate. Răspunderea entităților va fi stabilită conform legislației fiecărui stat parte și poate fi penală, civilă sau administrativă. Răspunderea entităților nu va exclude răspunderea penală individuală.
Pedepsirea infracțiunilor incriminate în Convenție este în concordanță cu tendințele generale din dreptul penal internațional. Astfel, prevederi similare există în Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate în (art. 10) și Convenția Internațională pentru Suprimarea finanțării Terorismului (art. 4). Paragraful 1 solicită ca pedepsele să fie eficiente, proporționale și preventive. Paragraful 2 invită Statele să ia în considerare condamnări definitive anterioare din alte state pentru constatarea recidivei, iar paragraful 3 se referă la sancțiunile care se pot aplica entităților legale, respectiv sancțiuni penale eficiente, proporționale și preventive, sau sancțiuni nepenale, inclusiv sancțiuni financiare.
Art. 14 enumeră criteriile pe baza cărora statele pot să-și stabilească jurisdicția asupra infracțiunilor incriminate de Convenție:
principiul teritorialității, aplicabil inclusiv la bordul navelor sau aeronavelor;
principiul naționalității;
dacă infracțiunea a fost comisă în vederea săvârșirii unei infracțiuni incriminate de art. 1 pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al statului;
dacă infracțiunea a fost comisă în vederea săvârșirii unei infracțiuni incriminate de art. 1 împotriva incintelor guvernamentale din străinătate ale Statului, inclusiv consulate și ambasade;
dacă infracțiunea a fost comisă în vederea săvârșirii unei infracțiuni incriminate de art. 1, cu scopul de a obliga acea Parte să facă sau să se abțină de la a face un anumit act;
dacă infracțiunea a fost comisă de o persoană rezidentă în acel stat;
dacă infracțiunea a fost comisă la bordul unei nave sau aeronave operate de Guvernul acelui stat.
Conflictul de jurisdicții asupra infracțiunii stipulate în Convenție se rezolvă prin invitarea statelor la consultări pentru determinarea jurisdicției corespunzătoare pentru acuzare. Art. 15, „Obligația de a investiga”, este bazat pe prevederi similare existente în majoritatea tratatelor împotriva terorismului, inclusiv Convenția Internațională pentru Suprimarea Finanțării Terorismului (art. 9) și Convenția Internațională pentru Suprimarea Atentatelor Teroriste cu bombă (art. 7).
Paragraful 1 prevede că un stat parte, după primirea informațiilor despre o persoană care a comis, sau este acuzată că a comis, o infracțiune stipulată în prezenta Convenție și se află pe teritoriul lui, va lua măsurile necesare prevăzute de legislația internă, pentru a cerceta faptele prevăzute în acea informație. După finalizarea cercetărilor, statul parte pe teritoriul căruia este prezent infractorul va lua măsurile corespunzătoare pentru extrădare sau punere sub acuzare. Convenția se va aplica (art. 16) acolo unde infracțiunile stabilite conform art. 5-7 și 9 sunt comise pe teritoriul unui singur stat, infractorul acuzat este cetățean al unui singur stat și este prezent pe teritoriul acelui stat și nici un alt stat nu pretinde a exercita jurisdicție.
Fără a prejudicia investigațiile sau procedurile proprii, un stat parte poate, fără o solicitare prealabilă, să furnizeze autorităților competente ale altui stat parte, informații obținute în cursul unor anchete proprii, dacă consideră că acestea pot duce la inițierea sau finalizarea unor investigații în respectivul stat parte (art. 22).
Convenția va fi deschisă spre semnare Statelor Membre ale Consiliului Europei, ale Comunității Europene și statelor nemembre care au participat la elaborarea ei (art. 23). Convenția va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de 3 luni de la data semnării de către al șaselea stat, incluzând cel puțin 4 state membre ale Consiliului Europei. După intrarea în vigoare a Convenției, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, după consultarea și obținerea consensului părților la Convenție, poate invita orice stat care nu este membru al Consiliului Europei și care nu a participat la elaborarea acesteia, să acceadă la această Convenție.
Amendamentele la această convenție pot fi propuse de orice parte, de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și de consultarea părților („Consultation of the Parties”). Consultarea părților este un organism creat de această Convenție. Părțile vor delibera periodic cu scopul de a face propuneri pentru a facilita sau îmbunătăți implementarea și folosirea efectivă a acestei Convenții, de a-și exprima opinia asupra refuzului unei cereri de extrădare, de a face propuneri pentru amendarea Convenției și de a-și exprima opinia asupra oricărei propuneri de amendament. Deliberarea părților poate fi convocată de Secretarul General al Consiliului Europei ori de câte ori consideră necesar și în orice caz când majoritatea părților sau Comitetul de Miniștri solicită această convocare.
1.4 Considerente Internaționale
Terorismul a fost în atenția comunității internaționale începând din anul 1937, când Liga Națiunilor a elaborat Convenția pentru Prevenirea și Pedepsirea Terorismului. Ulterior, Națiunile Unite și organizațiile regionale interguvernamentale au tratat terorismul nu numai din perspectivă juridică, ci și politică.
După anul 1963, comunitatea internațională a elaborat 13 instrumente juridice universale în legătură cu prevenirea și suprimarea terorismului internațional. Dar multe state nu sunt încă părți la aceste instrumente juridice sau încă nu le-au implementat. În Uniunea Europeană, Convenția Internațională pentru suprimarea finanțării terorismului (Rezoluția 54/109, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 9 decembrie 1999) a fost semnată de toate statele membre dar nu a fost încă ratificată în Belgia și Irlanda. Iar acesta nu este singurul exemplu.
Pe lângă aceste tratate, alte instrumente pot fi relevante în circumstanțe particulare, cum ar fi tratatele de extrădare bilaterală, Convenția de la Viena din anul 1961 privind relațiile diplomatice, și Convenția de la Viena din anul 1963 privind relațiile consulare.
Convenția referitoare la infracțiuni și la alte acte ilicite comise la bordul aeronavei (Convenția de la Tokyo, 1963) se aplică actelor care, indiferent dacă sunt sau nu considerate infracțiuni, afectează siguranța zborului, a persoanelor sau bunurilor de la bord. Comandantul aeronavei este autorizat să impună măsurile pe care le consideră adecvate, inclusiv reținerea, asupra oricărei persoane despre care are motive să creadă că a comis (sau este pe cale să comită) un act care a afectat (sau ar afecta) siguranța zborului, când consideră că aceasta este necesară pentru protecția siguranței aeronavei. Convenția solicită statelor semnatare să îi preia în custodie pe infractori și să redea controlul aeronavei comandantului legal.
Convenția pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Convenția de la Haga, 1970) consideră infracțiune fapta oricărei persoane de la bordul unei aeronave aflate în zbor, care în mod ilicit și prin violență sau amenințare cu violența, pune stăpânire pe acea aeronavă sau exercită controlul asupra ei, ori încearcă să comită una din aceste fapte, sau este complice unei persoane care comite sau încearcă să comită una dintre aceste fapte. Statele părți vor lua măsurile necesare pentru pedepsirea severă a celor care deturnează aeronave, iar cele care au în custodie astfel de infractori fie îi vor extrăda, fie îi vor pune sub acuzare. Dacă un stat semnatar, care condiționează extrădarea de existența unui tratat de extrădare, primește o cerere de extrădare de la un alt stat semnatar cu care nu are tratat de extrădare, poate considera această Convenție ca bază legală pentru extrădare pentru infracțiunea respectivă. Convenția cere părților să se asiste reciproc în dezbaterile penale purtate în lumina prevederilor sale.
Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței aviației civile (Montreal 1971) consideră infracțiune orice act al unei persoane care, ilicit și intenționat: exercită violență asupra unei persoane de la bordul unei aeronave în zbor, dacă acel act este posibil să primejduiască siguranța aeronavei; plasează un dispozitiv exploziv la bord; încearcă să execute astfel de acte sau este complicele unei persoane care execută sau încearcă să execute astfel de acte. Statele părți la Convenție vor lua măsurile necesare pentru pedepsirea severă a autorilor deturnărilor, iar cele care au în custodie astfel de infractori fie îi vor extrăda, fie îi vor pune sub acuzare.
Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate internațional, inclusiv agenților diplomatici (Rezoluția 3166, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 14 decembrie 1973), definește persoanele protejate internațional, precum șeful statului, ministrul afacerilor externe, reprezentantul sau oficialul unui stat sau al unei organizații internaționale, care au dreptul la protecția specială a legii internaționale.
Convenția cere părților să incrimineze și să sancționeze prin pedepse corespunzătoare care să ia în considerare natura lor gravă: crima internațională, răpirea sau alte atacuri asupra unei persoane sau libertății unei persoane protejate internațional, atacul violent asupra reședinței oficiale, reședinței private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate internațional, amenințarea sau încercarea de a comite astfel de atacuri, participarea sau complicitatea la un asemenea atac.
Convenția internațională împotriva luării de ostateci (Rezoluția 31/146, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 17 decembrie 1979), prevede că orice persoană care capturează sau reține altă persoană și care amenință cu uciderea sau rănirea ei, sau continuă să rețină altă persoană în dorința de a forța o a treia parte, și anume un stat, o organizație guvernamentală, o persoană juridică sau fizică, sau un grup de persoane, să facă sau să se abțină de la a face un act, ca o condiție explicită sau implicită pentru eliberarea ostaticilor, comite infracțiunea de luare de ostatici, în înțelesul acestei Convenții.
Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (Viena, 3 martie 1980) incriminează posesia, folosirea și transferul ilicit al materialelor nucleare în scopul de a cauza moartea sau răni grave unei persoane, sau distrugeri substanțiale proprietății.
Protocolul pentru suprimarea actelor ilicite de violență pe aeroporturile care deservesc aviația civilă internațională, suplimentar la Convenția pentru suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței aviației civile (Montreal, 1988), extinde prevederile Convenției de la Montreal din anul 1971 pentru a cuprinde actele teroriste comise la aeroporturile care deservesc aviația civilă internațională.
Convenția pentru suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime (Roma, 1988) stabilește regimul legal aplicabil actelor împotriva navigației maritime internaționale, similar cu regimul aplicabil actelor împotriva aviației internaționale.
De asemenea, consideră infracțiune fapta ilicită și intenționată a unei persoane de a captura sau exercita controlul asupra unei nave prin forță, amenințare sau intimidare, sau de a înfăptui un act de violență asupra unei persoane de la bord, dacă acel act este de natură să primejduiască securitatea navigației navei, de a plasa dispozitive sau substanțe distructive la bordul navei, și alte acte împotriva siguranței navelor.
Protocolul pentru suprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe de pe platforma continentală (Roma, 1988) stabilește regimul legal aplicabil actelor împotriva platformelor fixe localizate pe platforma continentală, care este similar cu cel stabilit actelor împotriva aviației civile internaționale.
Convenția pentru marcarea explozivilor din plastic în scopul identificării (Montreal, 1991), urmărește să controleze și să limiteze folosirea explozivilor plastici nedetectabili (consecință a exploziei din 1988 a zborului PanAm 103). Statele părți sunt obligate să exercite controlul eficient asupra explozivilor plastici nemarcați, respectiv a acelora ce nu conțin unul dintre agenții de marcare descriși în Anexa tehnică la tratat. Fiecare stat parte trebuie: să ia măsurile efective și necesare pentru a interzice și preveni producerea de explozivi plastici nemarcați; să prevină ieșirea sau intrarea pe teritoriul lor a explozivilor plastici nemarcați; exercitarea unui control strict și efectiv asupra posesiei și transferului explozivilor nemarcați fabricați sau importați înainte de intrarea în vigoare a prezentei Convenții. Toate stocurile de explozivi nemarcați, nedeținuți de poliție sau armată, vor fi consumate, marcate sau distruse în termen de trei ani. Toate stocurile de explozivi nemarcați, deținute poliție sau armată, vor fi consumate, marcate sau distruse în termen de cincisprezece ani. Orice exploziv nemarcat, produs după intrarea în vigoare a prezentei Convenții, va fi distrus cât de curând posibil.
Convenția internațională pentru suprimarea atentatelor teroriste cu bombă (Rezoluția 52/164 adoptată de Adunarea Generală ONU pe 17 decembrie 1979), creează un regim jurisdicțional universal asupra folosirii ilicite și intenționate a explozivilor și altor dispozitive letale înăuntrul sau împotriva diverselor locuri publice, cu intenția de a ucide sau de a provoca serioase vătămări corporale, sau cu intenția de a cauza distrugeri masive locului public.
Convenția internațională pentru suprimarea finanțării terorismului (Rezoluția 54/109, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 9 decembrie 1999) cere statelor părți să ia măsuri pentru prevenirea și contracararea finanțării teroriștilor, directă sau indirectă, prin grupuri care pretind că au scopuri caritabile, sociale și culturale, sau care sunt angajate în activități ilicite, precum traficul de droguri sau contrabanda cu arme. Convenția obligă statele să rețină pe cei care finanțează terorismul, civili sau funcționari responsabili de astfel de acte, susține identificarea, înghețarea și sechestrarea fondurilor alocate pentru activități teroriste, precum și pentru participarea împreună cu alte state la confiscarea fondurilor, de la caz la caz.
Convenția speră că secretul bancar nu va mai fi mult timp o justificare pentru refuzul băncilor de a coopera.
Convenția internațională pentru suprimarea actelor de terorism nuclear (Rezoluția 59/290 adoptată de Adunarea Generală ONU pe 13 aprilie 2005) are drept obiect posesia sau folosirea ilegală de materiale sau dispozitive nucleare de către orice persoană fizică ori juridică, excluzând statul. Convenția definește materialul radioactiv, materialul nuclear, facilitatea nucleară, dispozitivul nuclear. De asemenea, Convenția definește drept infracțiune: a) posesia de material radioactiv, fabricarea sau posesia unui dispozitiv nuclear, cu intenția de a cauza moartea sau grave vătămări corporale, sau cu intenția de a cauza distrugeri importante proprietății sau mediului, sau cu intenția de a forța o persoană juridică sau fizică, sau o organizație internațională, sau un stat, să facă sau să nu facă un anume act, b) folosirea în orice mod a materialului radioactiv sau a unui dispozitiv nuclear, folosirea sau avarierea unei facilități nucleare care are drept consecință scurgeri de material radioactiv, sau riscă să producă scurgeri de material radioactiv, cu intenția de a cauza moartea sau grave vătămări corporale, sau cu intenția de a cauza distrugeri importante proprietății sau mediului, sau cu intenția de a forța o persoană juridică sau fizică, sau o organizație internațională, sau un stat, să facă sau să nu facă un anume act.
Convenția consideră că săvârșește o infracțiune orice persoană care amenință, cu argumente credibile, că va comite una din faptele de mai sus, sau solicită ilicit și intenționat material radioactiv, un dispozitiv sau o facilitate nucleară, prin amenințare, în circumstanțe care indică credibilitatea amenințării, sau prin folosirea forței, care încearcă să comită una din faptele de mai sus și care participă în calitate de complice sau care contribuie cu intenție la comiterea unuia din delictele la prezenta Convenție.
Statele părți sunt chemate să introducă în legislația națională infracțiunile prevăzute de Convenție și să ia măsurile necesare pentru ca acestea să fie pedepsite cu pedepse care să ia în calcul natura gravă a unor astfel de delicte. Statele părți trebuie să dezvolte cadrul legal pentru incriminarea delictelor nuclearo-teroriste, investigarea acuzațiilor, arestarea, acuzarea și extrădarea, acolo unde este cazul. Convenția cheamă statele părți la cooperare internațională în investigarea și punerea sub acuzare a terorismului nuclear, prin schimb de informații, extrădare și transfer de deținuți pentru a ajuta investigațiile și acuzările din străinătate. Convenția s-a deschis pentru semnare pe 14 septembrie 2005 și va intra în vigoare treizeci de zile după semnarea și ratificarea de cel puțin 22 de state, fiind prima convenție antiterorism adoptată după atacurile din 11 septembrie 2001.
În cea mai mare parte, aceste treisprezece convenții și protocoale în legătură cu prevenirea și suprimarea terorismului internațional sunt de natură penală, cu un format comun. Ceea ce caracterizează, în opinia noastră, aceste instrumente juridice, sunt următoarele:
– definesc un tip particular de violență teroristă ca infracțiune, de exemplu, capturarea unei aeronave în zbor prin amenințare sau violență;
– cer statelor părți să pedepsească activitatea teroristă prin legislația internă;
– identifică fundamente sigure, precum înregistrarea, teritorialitatea sau naționalitatea, pe baza cărora statele părți sunt chemate să stabilească jurisdicții asupra delictului definit;
– creează statului în care este găsit un suspect obligația să stabilească jurisdicția asupra delictului și să înainteze delictul spre judecare, dacă respectivul suspect nu este extrădat; aceasta este cunoscută ca principiul „nici un loc sigur pentru teroriști” („no safe haven for terrorists”), care a fost statuat de Consiliul de Securitate în Rezoluția 1373 din 28 septembrie 2001 ca o obligație antiteroristă esențială a statelor membre.
Carta ONU instituie un sistem de rezolvare pașnică a diferendelor internaționale care prezintă o anumită gravitate și a căror prelungire în timp pune în pericol pacea și securitatea internațională. Organele principale ale ONU competente să acționeze pentru soluționarea pașnică a diferendelor internaționale sunt: Consiliul de Securitate, Adunarea Generală și, în anumite condiții, Secretariatul General al organizației.
Adunarea Generală ONU poate discuta orice problemă relativă la Carta ONU sau la funcțiunile oricărui organism ONU și poate face recomandări Statelor Membre ONU și Consiliul de Securitate în orice chestiune, cu excepția celor aflate în dezbaterea Consiliul de Securitate al ONU. Adunarea Generală primește și analizează rapoarte din partea altor organe și organisme ONU și a Secretariatului General al organizației mondiale. De asemenea, alege cei 10 membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate, dar votând independent, alege membrii Curții Internaționale de Justiție. La recomandarea Consiliului de Securitate, numește Secretariatul General al ONU și aprobă bugetul organizației mondiale.
Adunarea Generală își desfășoară activitatea în cadrul sesiunilor plenare anuale, care se deschid formal în prima marți a lunii septembrie a fiecărui an, precum și în cadrul celor șase comisii. Dezbaterile generale se desfășoară de-a lungul unei perioade de două săptămâni, începând cu a treia săptămână din luna septembrie. Sesiunile se organizează la sediul ONU din New York. Sesiuni speciale pot fi organizate la cererea Secretariatului General sau la cererea majorității statelor membre. Sesiuni de urgență pot fi organizate în 24 de ore, în baza unei cereri primite de Secretariatul General din partea Consiliului de Securitate (potrivit unei decizii adoptate cu 9 voturi „pentru”) sau a unei decizii adoptate de Adunarea Generală (majoritate simplă).
Adunarea Generală a ONU este competentă doar să pună în discuție și să facă recomandări cu privire la soluționarea unui diferend internațional, și numai cu privire la procedurile de aplanare pașnică a diferendului. Deciziile (rezoluțiile) în probleme privind pacea și securitatea internațională sunt adoptate cu 2/3 din votul statelor membre, iar în alte probleme cu majoritate simplă.
La 18 decembrie 1972, Adunarea Generală ONU a adoptat Rezoluția 3034/27, intitulată „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”. Prin aceasta, comunitatea internațională a luat cunoștință de creșterea actelor de violență care pun în pericol vieți inocente și amenință libertățile și drepturilor omului și a chemat la cooperare internațională pentru a se identifica soluții de rapidă și totală eradicare a terorismului internațional.
În fapt, această rezoluție:
– abordează, în opinia noastră, pentru prima dată, problematica terorismului internațional;
– invită statele să considere urgent subiectul terorismului și să trimită observațiile lor Secretariatului General până pe 10 aprilie 1973, inclusiv cu propuneri concrete pentru găsirea unor soluții eficiente de rezolvare a problemei terorismului;
– înființează Comitetul Ad Hoc asupra terorismului internațional, constând din 35 de membri desemnați de Președintele Adunării Generale, pe principiul reprezentării geografice echitabile;
– solicită Secretariatului General să transmită un studiu analitic al observațiilor Statelor Comitetului Ad Hoc;
– cere Comitetului Ad Hoc să ia în considerare observațiile statelor și să prezinte Adunării Generale ONU, la cea de-a douăzeci și opta sesiune, un raport cu recomandări pentru posibila cooperare în vederea eliminării rapide a problemei terorismului internațional.
Rezoluția 31/102, adoptată la 15 decembrie 1976 de Adunarea Generală ONU, este intitulată tot „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”;
– ia cunoștință că, după crearea la 18 decembrie 1972 prin Rezoluția 3034/27, Comitetul Ad Hoc asupra terorismului internațional a fost obligat să-și suspende lucrările;
– invită Comitetul Ad Hoc asupra terorismului internațional să-și reia activitatea conform mandatului încredințat de Rezoluția 3034/27;
– invită statele care nu au trimis observațiile și propunerile lor să o facă cât mai curând posibil;
– solicită Secretariatului General să transmită Comitetului Ad Hoc un studiu analitic al observațiilor statelor;
– cere Comitetului Ad Hoc să ia în considerare observațiile statelor și să prezinte Adunării Generale ONU la cea de-a treizeci și doua sesiune un raport cu recomandări pentru posibila cooperare în vederea eliminării rapide a problemei terorismului internațional.
În Rezoluția Adunării Generale ONU 32/147, adoptată pe 16 decembrie 1977, intitulată ca și cele dinainte „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”, în plus față de conținutul rezoluțiilor menționate mai înainte, apare sarcina pe care o primește Comitetul Ad Hoc asupra terorismului internațional, de a identifica cauzele terorismului și de a propune apoi măsuri practice pentru combaterea acestuia.
A patra rezoluție a Adunării Generale ONU având drept subiect terorismul, Rezoluția 34/145 din 17 decembrie 1979, are drept titlu „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”. Această rezoluție:
– salută realizările Comitetului Ad Hoc asupra terorismului internațional;
– ia notă de studiul asupra cauzelor terorismului internațional, conținute în raportul Comitetului Ad Hoc asupra terorismului internațional;
– îndeamnă statele ca, unilateral sau în cooperare cu alte state și cu organe ale ONU, să contribuie la progresiva eliminare a cauzelor terorismului internațional;
– apelează la statele care încă nu au făcut-o, să semneze și să ratifice convențiile internaționale în legătură cu variatele aspecte ale terorismului internațional;
– invită toate statele să ia măsuri corespunzătoare pentru armonizarea legislației interne cu prevederile convențiilor internaționale;
– invită toate statele la o cooperare mai strânsă, în special prin schimbul de informații referitoare la prevenirea și combaterea terorismului internațional;
Rezoluțiile 36/109, adoptată pe 10 decembrie 1981, și 38/130, adoptată pe 19 decembrie 1983, ce au drept titlu „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”, nu aduc elemente noi.
Următoarea rezoluție referitoare la terorism, 39/159, adoptată pe 17 decembrie 1984, este intitulată „inadmisibilitatea terorismului de stat și a oricărei acțiuni a vreunui stat având drept scop subminarea sistemului politic în alte state suverane”. Această rezoluție condamnă politicile și practicile teroriste în relațiile dintre state, ca metodă de afaceri în relațiile cu alte state sau popoare.
Rezoluția Adunării Generale ONU 45/159 din 7 decembrie 1987, intitulată ca și cele dinainte „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”, solicită Uniunii Poștale Universale, Organizației Turismului Mondial și Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, să ia în considerare viitoare măsuri ce pot fi luate pentru combaterea și eliminarea terorismului în sfera lor de competență.
Rezoluțiile Adunării Generale ONU 44/29 din 4 decembrie 1989, 46/51 din 9 decembrie 1991, intitulate „Măsuri pentru prevenirea terorismului internațional”, nu vin cu elemente noi față de rezoluțiile anterioare.
Rezoluția 48/122 din 20 decembrie 1993, intitulată „Drepturile omului și terorismul”, consideră că actele teroriste țintesc distrugerea drepturilor omului, libertăților fundamentale și democrației, amenințând integritatea teritorială și securitatea statelor, destabilizarea guvernelor constituite legitim, subminând societățile civile pluraliste și având consecințe adverse asupra dezvoltării economico-sociale a statelor.
Rezoluția 49/60 din 9 decembrie 1994 a adoptat „Declarația asupra măsurilor pentru eliminarea terorismului internațional”. Această declarație prevede, printre altele:
– statele membre ONU reafirmă în mod solemn condamnarea fără echivoc a tuturor actelor, metodelor și practicilor teroriste, oriunde și indiferent de cine ar fi comise;
– actele, metodele și practicile teroriste constituie o gravă violare a scopurilor și principiilor ONU;
– actele criminale care provoacă o stare de teroare în public, într-un grup de persoane sau în rândul unor persoane, pentru scopuri politice, sunt în orice circumstanță nejustificabile, indiferent de ce considerații politice, filozofice, ideologice, rasiale, etnice, religioase sau de oricare altă natură ar fi invocate;
– statele trebuie să se abțină de la organizarea, instigarea, asistarea sau participarea la acte teroriste pe teritoriul altor state;
– crearea la ONU a unei baze de date asupra stadiului și implementării acordurilor bilaterale, regionale și multilaterale în legătură cu terorismul;
– crearea, sub coordonarea ONU, a unui compendium de legi și reglementări naționale privind prevenirea și suprimarea terorismului internațional în toate formele sale;
– trecerea în revistă a posibilităților sistemului ONU de a ajuta statele prin organizarea de ateliere de lucru sau cursuri de pregătire pentru combaterea terorismului internațional.
Rezoluția 51/210 din 17 decembrie 1996 adoptă o Declarație suplimentară la Declarația din anul 1994 asupra măsurilor pentru eliminarea terorismului internațional. De asemenea, stabilește un Comitet Ad Hoc, deschis tuturor statelor membre, cu sarcina de a elabora o convenție internațională pentru suprimarea atentatelor teroriste cu bombă și, ulterior, a unei convenții internaționale pentru suprimarea actelor de terorism nuclear, pentru a completa instrumentele internaționale deja existente.
Rezoluția 57/27 din 19 noiembrie 2002 salută eforturile de implicare în lupta contra terorismului ale Departamentului pentru Prevenirea Terorismului (Terrorism Prevention Branch) din cadrul Centrului pentru Prevenirea Crimei Internaționale și ale Biroului pentru Controlul Drogurilor și Prevenirii Crimei din Secretariatul ONU. Este apreciată publicarea de către Secretariatul ONU a volumului intitulat „Legi și reglementări naționale asupra prevenirii și suprimării terorismului internațional.
La 13 aprilie 2005, Adunarea Generală, prin Rezoluția 59/290, a adoptat Convenția Internațională pentru Suprimarea Actelor de Terorism Nuclear. Convenția definește termenii „material radioactiv”, „material nuclear”, „facilități nucleare”, „dispozitive nucleare”, „facilități nucleare guvernamentale sau de stat”, „forțele militare ale unui stat”, enumeră infracțiunile incriminate de această Convenție și cheamă statele să coopereze pentru luarea tuturor măsurilor posibile, modificând, dacă este nevoie, legislația națională în domeniu, pentru a preveni și contracara pe teritoriul național pregătirile în vederea comiterii de infracțiuni la Convenție în interiorul sau în afara teritoriului lor. Convenția stabilește modul în care Statele vor face schimburi de informații referitoare la măsurile luate pentru detectarea, prevenirea, suprimarea și anchetarea infracțiunilor la această convenție, precum și în legătură cu comiterea unor astfel de infracțiuni sau pregătirea în vederea comiterii.
Fiecare stat parte va lua măsurile adecvate pentru stabilirea jurisdicției asupra infracțiunilor la această convenție și pentru extrădarea sau punerea sub acuzare.
Convenția Internațională pentru Suprimarea Actelor de Terorism Nuclear este deschisă pentru semnare de la 14 septembrie 2005 până la 31 decembrie 2006 la sediul Națiunilor Unite de la New York și este subiectul ratificării, acceptării sau aprobării de către orice stat. Instrumentele ratificării, acceptării sau aprobării vor fi înmânate Secretariatului General ONU. Convenția va intra în vigoare în a treizecea zi de la data înmânării celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare sau aprobare. Convenția va fi deschisă în continuare oricărui stat pentru care va intra în vigoare în a treizecea zi de la data înmânării instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare.
În cea de-a 60-a sesiune, Adunarea Generală ONU a adoptat la 8 decembrie 2005, trei rezoluții referitoare la terorism: 60/43, 60/77 și 60/78. rezoluția 60/43, reînnoiește chemarea adresată statelor de a adopta măsuri în concordanță cu Carta ONU și prevederile relevante din legile internaționale pentru a preveni terorismul și pentru a întări cooperarea internațională în combaterea terorismului. De asemenea, cheamă statele să intensifice schimbul de informații despre actele teroriste și să evite diseminarea de informații neverificate sau eronate, să se abțină de la finanțarea, încurajarea sau orice alt sprijin pentru activitățile teroriste.
Rezoluția 60/43 decide: Comitetul Ad Hoc va continua să elaboreze proiectul unei convenții comprehensive despre terorismul internațional și, în acest scop, Comitetul se va întruni în sesiune de lucru între 27 februarie și 3 martie 2006.
Rezoluția 60/77 are drept titlu „Prevenirea transferului ilicit și accesului neautorizat la sistemele de apărare aeriană portabile” (MANPAD). Rezoluția scoate în evidență importanța deplinei implementări a Programului de Acțiune pentru Prevenirea, Combaterea și Eradicarea Comerțului Ilicit de Arme Mici și Ușoare sub Toate Aspectele, adoptat de Conferința Națiunilor Unite pentru Eradicarea Comerțului Ilicit de Arme Mici și Ușoare sub Toate Aspectele în iulie 2001. De asemenea, cheamă toate statele membre să sprijine eforturile naționale, regionale și internaționale de combatere și prevenire a transferului ilicit și autorizării neautorizate a sistemelor de apărare aeriană portabile, să adopte sau să îmbunătățească legislația referitoare la interzicerea transferului de sisteme de apărare aeriană portabile la utilizatorii nestabili și să se asigure că astfel de arme sunt exportate numai către guverne sau agenți autorizați de către guverne.
Rezoluția 60/78 are drept titlu „Măsuri pentru a împiedica teroriștii să achiziționeze arme de distrugere în masă”. Rezoluția cheamă toate statele membre să sprijine eforturile internaționale pentru a împiedica teroriștii să achiziționeze arme de distrugere în masă, invită toate statele membre să aibă în vedere semnarea Convenției Internaționale pentru Suprimarea Actelor de Terorism Nuclear și solicită Secretariatului General să întocmească un raport despre măsurile luate de organizațiile internaționale și despre posibilele măsuri adiționale pe această temă.
Menționăm că, din cele treisprezece convenții și protocoale referitoare la terorism adoptate până în prezent de comunitatea internațională, cinci au fost adoptate prin rezoluții ale Adunării Generale ONU:
– Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate internațional (Rezoluția 3166, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 14 decembrie 1973);
– Convenția internațională împotriva luării de ostatici (Rezoluția 31/146, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 17 decembrie 1979);
– Convenția internațională pentru suprimarea atentatelor teroriste cu bombă (Rezoluția 52/164, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 15 decembrie 1997);
– Convenția internațională pentru suprimarea finanțării terorismului (Rezoluția 54/109, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 9 decembrie 1999);
– Convenția internațională pentru suprimarea actelor de terorism nuclear (Rezoluția 59/290, adoptată de Adunarea Generală ONU pe 13 aprilie 2005).
Consiliul de securitate este compus din 5 membri permanenți (SUA, Rusia, Marea Britanie, China și Franța) și 10 membri nepermanenți, dintre care 5 sunt aleși în fiecare an de Adunarea Generală. Cei 10 membri nepermanenți sunt aleși conform unei distribuții geografice echitabile: 5 din Grupurile regionale African și Asiatic, unul din Grupul regional est-european, doi din Grupul regional latino-american și caraibian și doi din Grupul regional vest-european. Deciziile pe teme procedurale sunt luate cu votul afirmativ a cel puțin 9 membri ai Consiliului de Securitate, incluzând și cele cinci voturi ale membrilor permanenți.
Consiliul de Securitate ONU poate acționa pentru soluționarea unui diferend internațional care amenință pacea și securitatea internațională, din proprie inițiativă sau la cererea oricărui stat membru al organizației. Consiliul de Securitate este principalul organ al ONU răspunzător pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Carta ONU prevede obligația părților ca într-un diferend, în situația în care nu reușesc să îl soluționeze, să îl supună Consiliului de Securitate, care, fie le recomandă să recurgă la un anumit mijloc pașnic de soluționare, fie propune o soluție de fond în vederea soluționării diferendului. Consiliul de Securitate, are dreptul, potrivit Cartei ONU, să adopte decizii (rezoluții) privind măsurile aplicabile statului vinovat. Aceste măsuri pot să nu implice folosirea forței (întreruperea totală sau parțială a relațiilor economice ale statelor membre cu statul vinovat, ruperea relațiilor diplomatice cu statul vinovat, etc.) sau, în cazurile excepționale, pot fi aplicate măsuri de constrângere, bazate pe forță.
Pe data de 6 septembrie 1970, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, a deturnat 4 aeronave. Prima, un PanAm 747 a fost direcționat spre Cairo și aruncat în aer la doar câteva secunde după ce ultimii pasageri au părăsit nava. Al doilea zbor, un El-Al, a reușit sa aterizeze cu bine în Marea Britanie. Celelalte două zboruri însă, un TWA și un Swissair au fost direcționate în deșert, la 35 de mile de Amman, Iordania și calvarul de 25 de zile a început pentru ostateci. Un alt zbor British Airlines a fost deturnat, numărul ostatecilor trecând de 450.
Consiliul de Securitate, în urma acestor deturnări multiple, a adoptat la 9 septembrie 1970 Rezoluția 286. În aceasta, Consiliul de Securitate: își exprimă grava îngrijorare cu privire la amenințarea vieților civililor inocenți prin deturnarea unei aeronave sau prin orice acțiune ilicită de la bord; face un apel către părțile implicate pentru imediata eliberare a tuturor pasagerilor și membrilor echipajelor, reținuți în urma deturnărilor; cheamă statele să ia toate măsurile legale posibile pentru a preveni pe viitor deturnările sau acțiunile ilicite îndreptate împotriva aviației civile internaționale. Putem afirma că această rezoluție reprezintă în premieră o implicare a Consiliului de Securitate în negocierile cu teroriști, ceea ce considerăm că pentru ei că a reprezentat un succes deosebit de important.
Rezoluția 337 a Consiliului de Securitate ONU din 15 august 1973 condamnă deturnarea de către forțe aeriene israeliene a unui avion civil libanez închiriat companiei Iraqi Airways.
Pe 14 iunie 1989 este adoptată Rezoluția 635, referitoare la marcarea explozivilor din plastic și a explozivilor „țesătură” (sheet explozive). Explozivul „țesătură”, denumit Plastic Bonded Explosives (PBX), exploziv plastic compozit, constă dintr-un amestec de PETN (tetranitrat de pentaeritritol) și polimeri plastici, precum polistirenul sau poliesterul. Acest exploziv aer proprietăți explozive excelente, fiind extrem de stabil la șocuri. El este, în mod normal, depozitat sub forma unor role (ca niște cupoane de țesături), straturile de PBX fiind separate între ele cu hârtie, pentru a nu se lipi. PBX-ul constituie una din cele mai mari amenințări pentru aviația comercială, deoarece nu este detectat de detectorul de metale, de scanerul cu raze X și de detectorul de vapori de exploziv, și poate fi ușor disimulat în bagajul de mână. Este explozibilul din care se confecționează scrisorile „bombă”, putând fi disimulat ușor sub forma unei coli de hârtie A4. Mișcarea „Septembrie Negru” a folosit din plin astfel de scrisori „bombă” între anii 1972-1973, acestea fiind trimise cu predilecție diplomaților israelieni. Singura problemă la „montaj” o constituia mascarea detonatorului, care, la o cercetare atentă a scrisorii, putea fi observat. Pentru teroriști rezolvarea problemei miniaturizării detonatorului a venit odată cu inventarea felicitărilor muzicale. Curând după apariția acestora, experții teroriști le-au modificat, adăugând o coală PBX și un detonator miniaturizat electronic, care declanșa explozibilul la activarea melodiei.
În anul 2004, firma American Engineering Testing Inc., cu sediul în Minnesota, a anunțat crearea unui echipament, Inelastic-Gamma Ray & Spectroscopy (IGRIS), care permite detectarea PBX-ului. IGRIS este un sistem prin care un generator de neutroni bombardează cu aproximativ 1 milion de neutroni pe secundă nucleele atomilor elementelor. Au loc câteva reacții nucleare, printre care împrăștierea inelastică de neutroni, cu pierderea ulterioară de energie și producerea de raze gamma. Spectrul energetic al razelor gamma emise, precum o „amprentă” energetică, permite identificarea elementelor de la care au fost emise.
Rezoluția 635/1989 a Consiliului de Securitate condamnă actele de intervenție ilicită împotriva aviației civile și cheamă toate statele la cooperare în adoptarea și implementarea măsurilor de prevenire a tuturor actelor teroriste. Sunt salutate realizările Organizației Aviației Civile Internaționale și ale altor organizații internaționale, în prevenirea și eliminarea tuturor actelor de terorism, în special în domeniul aviației civile și în special pentru crearea unui regim juridic internațional pentru marcarea explozibililor plastici și „țesătură” în scopul detecției. De asemenea, rezoluția îndeamnă toate statele și, în special, producătorii de explozivi plastici și „țesătură”, să intensifice cercetarea pentru a face acești explozivi mult mai ușor de detectat și să coopereze în acest sens. Statele părți sunt chemate să împărtășească rezultatele unor astfel de cercetări și să coopereze pentru crearea, în cadrul Organizației Aviației Civile Internaționale și în alte organizații internaționale competente, a unui regim juridic internațional pentru marcarea explozibililor plastici și „țesătură” în scopul detecției.
Rezoluția 731/1992 a Consiliului de Securitate ONU condamnă distrugerea zborurilor PanAm 103 și UTA 772 și cere guvernului Libiei să răspundă cererii de cooperare în vederea identificării, reținerii și judecării autorilor actelor teroriste, și acordării de despăgubiri familiilor victimelor. Aeronava PanAm 103 a explodat în aer deasupra localității Lockerbie, Scoția, pe 21 decembrie 1988, omorând 270 de oameni din 21 de țări. După trei ani de cercetări, comisia de investigații a pus sub acuzare pentru crimă, pe 13 noiembrie 1991, pe Abdel Basset Ali al-Megrahi, ofițer libian de informații și șef al securității al Libian Arab Airlines și pe Lamin Khalifah Fhimah, managerul stației LAA pe aeroportul Luqa, Malta.
Rezoluțiile Consiliului de Securitate 748/1992, 883/1993 și 1192/1998 au impus sancțiuni Libiei, pentru a o determina să coopereze cu anchetatorii pentru identificarea, reținerea și judecarea teroriștilor implicați în atentatele cu bombă de la bordul zborurilor PanAm 103 și UTA 772. În urma sancțiunilor impuse de ONU și negocierilor cu conducătorul libian, colonelul Muammar el Gaddafi, pe 5 aprilie 1999 cei doi libanezi acuzați pentru distrugerea lui PanAm 103 au fost predați poliției scoțiene în Olanda, țară neutră. La 31 ianuarie 2001 un complet format din trei judecători scoțieni l-a condamnat pe Megrahi la 27 de ani de închisoare pentru crimă, Fhimah fiind achitat. Apelul lui Megrahi împotriva condamnării a fost refuzat pe 14 martie 2002, iar un apel ulterior către Curtea Europeană a Dreptului Omului a fost declarat inadmisibil în iulie 2003.
Zborul UTA 772 era un zbor al companiei franceze UTA (Union des Transports Aeriens) de la Congo Brazzaville la Paris, cu escală la N'Djamena, Ciad. Avionul DC-10-30 era în zbor deasupra deșertului Sahara, când o bombă a explodat în partea din față a compartimentului de bagaje. 156 de pasageri și 15 membri ai echipajului au murit, neexistând supraviețuitori. Un tribunal francez i-a condamnat pe cumnatul lui Muammar el Gaddafi, șeful serviciului de informații externe, și pe alți cinci libieni au fost condamnați, în absentia, la închisoare pe viață pentru explozia zborului UTA 772. În anul 2003, Libia și-a asumat responsabilitatea pentru explozia zborului UTA 772 și a fost de acord să despăgubească familiile victimelor. Un spion libian a dezvăluit că cele două atentate, asupra PanAm 103 și UTA 772, au fost ordonate personal de Muammar el Gaddafi.
Rezoluțiile Consiliului de Securitate 1044/1996, 1054/1996 și 1070/1996, condamnă încercarea de asasinat comisă împotriva lui Hosni Mubarak, Președintele Republicii Arabe Egipt, pe 26 iulie 1995 la Addis Abeba, Etiopia, și cer Sudanului să-i extrădeze Etiopiei pe cei trei suspecți. Coloana oficială a Președintelui Mubarak a fost ținta unei ambuscade organizate de opt teroriști în timpul vizitei oficiale din Etiopia. În urma schimbului de focuri ce a urmat între forțele de securitate și teroriști, cinci atentatori au fost uciși, iar alți trei au scăpat, fugind în Sudan.
Rezoluția Consiliului de Securitate 1189/1998 condamnă atacurile cu bombă comise asupra ambasadelor SUA din Nairobi, Kenya și Dar-es-Salaam, Tanzania, din 7 august 1998. Atacurile, soldate cu 224 de morți și peste 5000 de răniți, au fost comise cu mașini-capcană și au fost revendicate de celulele Al-Qaeda, aducând pentru prima dată în atenția lumii pe Bin Laden și Al-Qaeda. În urma acestor atacuri, Osama Bin Laden a fost inclus de FBI pe lista celor mai căutați zece oameni din lume, iar Bill Clinton, președintele de atunci al SUA, a ordonat operațiunea „Infinite Reach”, drept răspuns la atacurile teroriste. Operațiunea „Infinite Reach” a constat în lansarea de rachete de croazieră de pe nave americane din Marea Roșie asupra bazelor teroriste din Sudan și Afganistan, pe 22 august 1998.
Rezoluțiile Consiliului de Securitate 1193/1998, 1214/1998, 1267/1999 și 1333/2000 au drept obiect situația din Afganistan și impunerea de sancțiuni economice regimului taliban. Dintre cele mai semnificative sancțiuni pot fi menționate cele prevăzute de paragraful 4 al Rezoluției 1267/1999. Astfel, este interzisă decolarea/aterizarea de pe/pe teritoriul tuturor statelor a oricărui avion care aparține, este închiriat sau operat de talibani; orice aprobare în acest sens va fi dată de Comitetul prevăzut a fi înființat la paragraful 6. Toate statele sunt obligate să înghețe fondurile și alte resurse financiare, inclusiv fondurile derivate sau generate din proprietăți deținute sau controlate direct sau indirect de talibani, și să ia toate măsurile pentru ca nici un fond sau resursă financiară să nu fie folosită, direct sau indirect, de talibani.
Rezoluția 1267/1999, la paragraful 6 prevede înființarea unui Comitet al Consiliului de Securitate, format din toți membrii Consiliului de Securitate, cu următoarele sarcini:
să solicite tuturor statelor informații referitoare la acțiunile luate pentru implementarea măsurilor impuse de paragraful 4 al Rezoluției 1267/1999;
dacă se constată violări ale măsurilor impuse, să recomande măsuri de reacție corespunzătoare;
să prezinte periodic rapoarte Consiliului de Securitate asupra impactului, inclusiv implicațiile umanitare, aplicării măsurilor impuse de paragraful 4 al Rezoluției 1267/1999, identificând, acolo unde este posibil, persoanele sau entitățile raportate a fi angajate în astfel de violări.
Rezoluția Consiliului de Securitate 1363/2001 stabilește un mecanism de monitorizare a implementării măsurilor impuse de Rezoluțiile 1267/1999 și 333/2000, format din cinci experți și o echipă de sprijinire a aplicării sancțiunilor, sub coordonarea Grupului de monitorizare, de până la cincisprezece membrii.
După atacurile din 11 septembrie 2001, Consiliul de Securitate a adoptat la 28 septembrie 2001 Rezoluția 1373, o rezoluție ce marchează, în opinia noastră, o cotitură în abordarea de către comunitatea internațională a problematicii terorismului.
Prin această rezoluție, Consiliul de Securitate decide că toate statele membre:
vor preveni și suprima finanțarea actelor teroriste;
vor incrimina furnizarea sau colectarea, prin orice mijloace, direct sau indirect, de fonduri de către cetățenii lor sau pe teritoriul lor, cu intenția ca aceste fonduri să fie folosite, sau cunoscând că aceste fonduri vor fi folosite, pentru îndeplinirea de acte teroriste;
vor îngheța fără întârziere fondurile, celelalte resurse financiare și resursele economice ale persoanelor care comit, sau încearcă să comită acte teroriste, participă sau facilitează comiterea de acte teroriste;
vor interzice cetățenilor săi sau altor persoane sau entități, pe teritoriul lor, să creeze fonduri, bunuri financiare sau resurse economice, direct sau indirect, în beneficiul persoanelor care comit, sau care încearcă să comită, facilitează sau participă la comiterea de acte teroriste, entităților proprii sau controlate, direct sau indirect de astfel de persoane și entităților acționând în folosul unor astfel de persoane:
se vor abține de la furnizarea oricărei forme de sprijin, activ sau pasiv, entităților sau persoanelor implicate în acte teroriste, inclusiv suprimarea recrutării de membri de către grupările teroriste și eliminarea furnizării de arme grupărilor teroriste;
vor lua măsurile necesare pentru prevenirea comiterii de acte teroriste, inclusiv emiterea de avertizări timpurii altor state membre prin schimbul de informații;
vor refuza să acorde azil acelora ce finanțează, planifică, sprijină sau comit acte teroriste, sau oferă adăpost acestora;
se vor asigura că orice persoană care participă la finanțarea, planificarea, pregătirea sau săvârșirea de acte teroriste sau la sprijinirea actelor teroriste, este adusă în fața justiției, și că, în plus față de orice alte măsuri luate împotriva lor, astfel de acte teroriste sunt considerate delicte criminale serioase în legislațiile și reglementările interne, și că pedeapsa reflectă în mod corespunzător gravitatea unor astfel de acte teroriste;
își vor oferi unele altora maximum de asistență în legătură cu anchetele penale sau procedurile penale, referitoare la finanțarea sau sprijinirea actelor teroriste, incluzând ajutor în obținerea probelor aflate în posesie, necesare pentru dezbateri;
vor preveni deplasarea teroriștilor sau grupurilor teroriste printr-un control eficient al frontierei și prin controlul asupra eliberării actelor de identitate și documentelor de călătorie, precum și prin măsuri pentru prevenirea contrafacerii, plastografierii sau folosirii frauduloase a acestora.
De asemenea, Consiliul de Securitate invită statele membre să găsească modalități de intensificare și accelerare a schimbului de informații operaționale, în special cu privire la:
acțiunile sau mișcările persoanelor sau rețelelor teroriste;
plastografierea sau falsificarea documentelor de călătorie;
traficul de arme, explozivi sau materiale sensibile;
folosirea de tehnologii de comunicații de grupurile teroriste
deținerea de către teroriști a armelor de distrugere în masă.
schimbul de informații conform cu legislația internațională și internă, și cooperarea în problemele administrative și judiciare pentru a preveni comiterea de acte teroriste;
cooperarea în special prin acorduri și înțelegeri bilaterale și multilaterale, pentru a preveni și suprima atacurile teroriste și pentru a acționa împotriva celor ce comit astfel de acte;
aderarea, cât mai curând posibil, la convențiile și protocoalele internaționale referitoare la terorism, inclusiv la Convenția pentru suprimarea finanțării terorismului din 9 decembrie 1999;
intensificarea cooperării și deplina implementare a convențiilor și protocoalele internaționale referitoare la terorism și a rezoluțiilor Consiliului de Securitate 1369/1999 și 1368/2001;
luarea tuturor măsurilor corespunzătoare conform cu prevederile din legislația națională și internațională, inclusiv cu standardele internaționale ale drepturile omului, înaintea acordării statutului de refugiat, pentru a se asigura că solicitanții de azil nu au planificat, facilitat sau participat la comiterea actelor teroriste;
asigurarea, conform cu legea internațională, că invocarea motivației politice de către autorii, organizatorii sau favorizatorii actelor teroriste nu este recunoscută ca motiv pentru refuzarea cererii de extrădare a teroriștilor acuzați.
Consiliul de Securitate, la paragraful 6 al Rezoluției 1373, decide să înființeze un Comitet al Consiliului de Securitate, compus din membri ai Consiliului, pentru a monitoriza implementarea acestei rezoluții, și cheamă toate statele să raporteze Comitetului, nu mai târziu de 90 de zile de la data adoptării acestei rezoluții, iar după aceea conform unui calendar ce va fi propus de Comitet, asupra primelor măsuri pe care le-au luat pentru a implementa această rezoluție.
Rezoluția 1377/2001 a Consiliului de Securitate oficializează denumirea dată Comitetului înființat pentru monitorizarea implementării Rezoluției 1373: Comitetul Contraterorist (Counter-Terrorism Committee). Rezoluția 1377 invită Comitetul Contraterorist să exploreze modurile în care statele membre pot fi ajutate, și în particular să exploreze cu organizațiile subregionale, regionale și internaționale: promovarea celor mai bune practici în domeniile acoperite de Rezoluția 1377/2001, inclusiv de elaborarea de legislație corespunzătoare; valabilitatea actualelor programe de asistență legislativă, financiară, tehnică și altele, care ar putea facilita implementarea Rezoluției 1377/2001; promovarea posibilelor sinergii între aceste programe de asistență. Următoarele rezoluții referitoare la terorism sunt dedicate situației din Afganistan și măsurilor luate împotriva talibanilor, respectiv rezoluțiile 1378/2001, 1383/2001, 1386/2001, 1388/2002, 1390/2002, 1401/2002, 1413/2002, 1444/2002.
În esență, aceste rezoluții afirmă că ONU va juca un rol central în sprijinirea eforturilor poporului afgan pentru formarea unui nou guvern și noii administrații afgane; solicită sprijinul statelor pentru furnizarea de ajutor umanitar de urgență și asistență pe termen lung pentru reconstrucția socială și economică; autorizează înființarea Forței Internaționale pentru Asistență de Securitate, așa cum este prevăzut în Anexa 1 a Acordului de la Bonn, șeful Forței Internaționale pentru Asistență de Securitate va trimite rapoarte lunar Secretariatului General al ONU; autorizează statele membre participante la Forța Internațională pentru Asistență de Securitate să ia toate măsurile necesare pentru îndeplinirea mandatului; aprobă înființarea Misiunii de Asistență a ONU în Afganistan (UNAMA).
Rezoluția 1526/2004 a Consiliului de Securitate înființează, pentru o perioadă de 18 luni, Echipa de Monitorizare a Sancțiunilor și Sprijin Analitic, denumită „Echipa de Monitorizare pentru ajutarea Comitetului înființat prin rezoluția 1267/1999”, sub conducerea respectivului Comitet. De asemenea, solicită Comitetului să raporteze, la cel puțin 120 de zile, Consiliului de Securitate despre activitatea Echipei de Monitorizare și reiterează nevoia pentru o strânsă coordonare și un schimb concret de informații între Comitet și Comitetului Contraterorist, înființat prin Rezoluția 1373.
Rezoluția 1535/2004 a Consiliului de Securitate marchează un important pas înainte, deoarece ia act despre raportul Comitetului Contraterorismului referitor la revitalizarea lui și decide ca reorganizatul Comitet Contraterorist va consta din Plen, format din statele membre ale Consiliului de Securitate, și din Birou, asistat de Directoratul executiv al Comitetului Contraterorist. Biroul este compus dintr-un președinte și vicepreședinți. Directoratul executiv (CTED) a fost înființat ca o misiune politică specială, pentru o perioadă inițială, până la sfârșitul lui 2007. Totodată, decide că CTED va fi responsabil de: sprijinirea și consilierea Plenului și Președintelui, asigurarea îndeplinirii până la capăt a deciziilor Comitetului, facilitarea furnizării de asistență a statelor pentru implementarea Rezoluției 1373 și supervizarea culegerii de informații relevante în procesul de urmărire a implementării.
Rezoluția 1617, adoptată la 29 iulie 2005, decide ca toate statele vor lua măsurile impuse de către rezoluțiile 1267/1999, 1333/2000 și 1390/2002 în legătură cu Al-Qaeda, Osama Bin Laden, talibani și alte persoane, grupuri, firme sau entități asociate lor, aflate pe „Lista consolidată”, vor îngheța fără întârziere fondurile sau alte bunuri financiare ale acestora și ale acelor persoane, firme sau entități asociate lor, vor interzice intrarea sau tranzitul pe teritoriul lor a persoanelor asociate cu Al-Qaeda, Osama Bin Laden, talibani și alte persoane, grupuri, firme sau entități asociate acestora. Rezoluția solicită Secretarului General să ia măsurile necesare pentru sporirea cooperării dintre Națiunile Unite și Interpol și decide să extindă atribuțiile Echipei de Monitorizare și să prelungească activitatea acesteia cu încă 17 luni. Printre noile responsabilități ale echipei de monitorizare se numără:
– să colecteze, evalueze monitorizeze, raporteze și să facă recomandări referitoare la implementarea măsurilor și să efectueze studii de caz, unde este cazul;
să prezinte în scris trei rapoarte Comitetului stabilit prin 1267/1999, pe 31 ianuarie 2006, 21 iulie 2006 și 10 decembrie 2006, referitor la implementarea de către state a măsurilor prevăzute de par. 1 al acestei rezoluții;
să colaboreze și să împartă informații cu CTED;
Rezoluțiile 1611/2005 și 1618/2005 condamnă actele teroriste din Londra, Marea Britanie, din 7 iulie 2005, respectiv Irak.
1.4.1 Convenția pentru Arme Biologice
Convenția pentru Arme Toxice și Biologice a Națiunilor Unite (BTWC) deschisă spre semnare simultan la Moscova, Washington și Londra la 10 aprilie 1972 și intrată în vigoare la 26 martie 1975, este la ora actuală principalul instrument împotriva războiului biologic. În decembrie 2000, 153 de state ratificaseră sau aderaseră la convenție, și încă 16 semnaseră, dar nu o ratificaseră, iar în 2008, 159 de state ratificaseră sau aderaseră la convenție. Aceasta stipulează o interzicere totală a pregătirii pentru războiul biologic. La baza BTWC se află Articolul I, care specifică faptul că statele membre nu pot achiziționa sau deține arme biologice (BW) sub nici o formă. Această interdicție este întărită în Articolul II, care cere să se distrugă sau să se convertească în scopuri pașnice toate armele biologice, și în Articolul III, cu prevederea sa de neproliferare. După standardele actuale, BTWC este însă un tratat slab, pentru că îi lipsesc mecanismele de verificare și aplicare.
Programele naționale de arme biologice, accidentele și cazurile criminale care au implicat agenți biologici sau toxine, au făcut să crească cererea ca BTWC să fie echipată cu instrumente de verificare și de aplicare. Până acum, eforturile de întărire a BTWC prin intermediul unui protocol suplimentar cu implicații legale au eșuat, iar speranțele ca negocierea să se reia curând sunt slabe.
Progresele rapide în biotehnologie și ingineria genetică sunt de asemenea o provocare la adresa vitalității și relevanței viitoare a convenției. Participanții la BTWC reafirmă periodic, la conferințe de revizuire, interdicția de bază în lumina dezvoltărilor tehnologice.
Cu toate acestea, eșecul celei de-a cincea conferințe de revizuire din 2001, și al sesiunii reluate în 2002, înseamnă că raza de acțiune a normei nu a mai fost adusă la zi de la cea de-a patra Conferință de revizuire, din 1996. În vreme ce biotehnologia actuală poate fi aplicată pentru a îmbunătăți eficiența agenților și a proceselor lor de producție, îngrijorătoare sunt tipurile de arme pe care ele le fac posibile. În această privință, eșecul celei de-a șasea conferințe ar dăuna major relevanței convenției.
Progresul în domeniul biologiei și biotehnologiei alimentează de asemenea și vechea controversă privind dreptul statelor, conform Articolului X al BTWC, de a avea acces la tehnologiile relevante și de a participa la schimburile de informații. Noile tehnologii oferă numeroase posibilități de îmbunătățire a bunăstării omenirii. Mai ales țările în curs de dezvoltare nu le privesc doar ca pe mijloace de a îmbunătăți siguranța alimentară și sanitară a societăților lor; ele urmăresc în mod activ și crearea unei baze interne de cercetare biotehnologică, cu scopul de a sări una sau mai multe etape de dezvoltare. În același timp, dispersia naturală a tehnologiei alimentează temerile cu privire la proliferare ale mai multor țări dezvoltate, care consideră că disponibilitatea crescută a cunoștințelor, capacităților și materialelor sporește probabilitatea aplicării lor în programe de arme biologice. Ele se referă la obligația de neproliferare din Articolul III, pentru a justifica implementarea de controale asupra tehnologiei și crearea unei game de refuzuri de tehnologie și strategii de interzicere ca parte a politicilor lor de contra-proliferare. Diferitele tipuri de preocupări – civil versus militar – creează orizonturi de așteptare divergente din partea BTWC.
Controversa este exacerbată de incapacitatea convenției de a verifica respectarea interdicțiilor dictate. Acest lucru se aplică în special utilizării de către primitor a bunurilor transferate. În special transferurile de biotehnologie sunt dificil de monitorizat. Pe de o parte, unele substanțe – agenții microbieni sau componenții lor – pot fi transferați în cantități atât de mici, încât pot trece nedetectați și nemonitorizați. Pe de altă parte, tehnologiile relevante sunt de multe ori intangibile, întrucât includ date, procese și experiență, transferul acestora pe cale electronică, înregistrate pe un suport fizic, prin telefon sau în scris fiind foarte greu de controlat. În plus, mare parte din echipamentele și procesele utilizate pentru studiul și producerea agenților microbieni au caracteristici de dublă utilizare: deși conțin promisiunea de îmbunătățire a vieții, pot fi la fel de ușor aplicați în scopuri răuvoitoare, de exemplu pentru a îmbunătăți stabilitatea și virulența agenților de luptă, sau pentru a crea noi agenți, pe baza unor anume componente ale unui organism. Prin contrast cu alte arme, faza finală în care asemenea tehnologii cu potențial de dublă utilizare sunt aplicate fără echivoc în scopul creării de arme biologice este practic inexistentă. Prin urmare, conștientizarea faptului că o tranzacție are loc, și stabilirea faptului că tehnologia nu este deturnată pentru scopuri prohibite de BTWC devin probleme de securitate deosebit de complexe.
O parte importantă a viitorului proces de verificare va trebui deci să se concentreze asupra menținerii transparenței transferurilor de tehnologie (contribuind astfel la crearea încrederii). În plus, devine din ce în ce mai clar că securitatea și conceptul de securitate nu se mai pot limita la „securitatea militară”. Securitatea implică mai multe niveluri, cum ar fi securitatea personală, securitatea economică (pentru companii, state, etc.), securitatea societății (inclusiv problemele de sănătate și de siguranță a apei și alimentelor), securitatea politică (supraviețuirea regimurilor), securitatea mediului, și așa mai departe. Dezastrul SIDA din mai multe țări africane ilustrează felul în care aceste niveluri se întrepătrund. Un viitor regim de control al transferurilor de tehnologie, în sprijinul prevenirii transformării bolilor în arme, va trebui gândit în asemenea fel încât să nu provoace îngrijorări de natură etică sau privind bunăstarea omenirii.
Dinamica armamentului poate oferi idei despre modul în care entitățile politice – actorii statali și non-statali, cum ar fi organizațiile teroriste sau criminale – își pot structura programele pentru a achiziționa arme biologice. Modelul de asimilare identifică, pe de o parte, un set de factori favorizanți care au un rol major, iar în unele cazuri chiar critic, asupra felului în care se structurează programul de arme biologice, și, pe de altă parte, un set de factori contextuali, care determină dacă există sau nu motivație politică pentru a începe sau a continua programul. În eventualitatea că un asemenea program este demarat, rămân încă multe dificultăți de depășit înainte ca arma să fie asimilată în doctrina militară de bază.
Modelul de asimilare studiază aspectul de cerere al procesului de achiziționare a armelor. În special analiza bazei materiale dă la iveală ingrediente care ar putea lipsi din sistemul de sprijin al dinamicii armamentului, creând astfel dependența de import a unei entități politice.
Astfel, devine posibil să studiem procesul transferului de tehnologie (cel mai vizibil aspect al așa-numitului proces de proliferare) din perspectiva cererii. Această dinamică este analizată atât pentru actorii statali, cât și pentru cei non-statali. Analizele dovedesc complexitățile programelor de arme chimice, și scot în evidență diversele niveluri la care conceptul de transfer de tehnologie ar putea fi relevant pentru detectarea timpurie și prevenirea unui program de arme biologice.
În lumina provocărilor specifice pe care natura biologiei și biotehnologiei le prezintă pentru monitorizarea și verificarea activităților în sprijinul normelor de prevenire a transformării bolilor în arme, se impune și analizarea conceptului de „tehnologie cu dublă utilizare”.
Cu toate acestea, înțelegerea conceptului trebuie dusă mai departe de tradiționala paradigmă civil-militară deoarece BTWC, în virtutea criteriului scopului general (GPC), distinge între scopurile permise și cele interzise. Operaționalizarea GPC este cheia transformării modelului propus într-unul aplicabil la fluxurile de tehnologie permise de convenție.
Baza înțelegerii aspectului de cerere al unui potențial program de arme biologice, pleacă de la interacțiunea dintre diferitele tipuri de unități economice. Această interacțiune, în combinație cu rolul de supraveghere al autorităților naționale și cu un organism internațional care să le cuprindă pe toate, și care să fie răspunzător și de crearea unor standarde comune pentru transferurile de tehnologie, va permite transparența în ceea ce privește aplicarea tehnologiei după transfer.
Factorii favorizanți și contextuali determină alocarea priorităților de către guvern. Astfel, resursele pot fi investite în proiecte legitime din domeniul biologiei și biotehnologiei, sau în sprijinul unor programe ofensive (nelegitime) de arme biologice. În acest stadiu, natura guvernării joacă cel mai important rol în structurarea dinamicii înarmării. Se observa mai devreme că dovezile istorice nu oferă nici un sprijin pentru afirmația că anumite tipuri de guvernări (de exemplu, așa numitele state-teroriste) vor fi cele care să urmărească dezvoltarea armelor chimice sau biologice.
Nevoia de a achiziționa arme biologice derivă din zona de tensiune dintre percepția amenințării și normele internaționale. În vreme ce sursele de nesiguranță pot diferi în funcție de tipul de organizație politică, punctul cheie este că, dacă liderii politici decid să ia măsuri pentru împlinirea acestei nevoi, vor structura dinamica înarmării în așa fel încât să maximizeze șansele încheierii ei cu succes. Într-o democrație, liderii politici trebuie să facă față opiniei publice, și vor dezvolta un discurs corespunzător (de la invocarea amenințărilor existențiale externe, până la necesitatea secretului) pentru a învinge opoziția parlamentară sau extraparlamentară sau, cel puțin, pentru a convinge suporterii-cheie (de exemplu oamenii de știință, militarii, etc.) de nevoia copleșitoare de a avea asemenea arme. Prin contrast, o dictatură va fi mult mai puțin preocupată de opinia publică. Suporterii-cheie s-ar putea simți obligați să participe la programele de înarmare de teamă pentru siguranța personală, sau să contribuie în mod voluntar datorită afinităților ideologice cu liderii politici, pentru șansa dezvoltării carierei, sau pentru finanțări generoase oferite altor tipuri (legitime) de cercetări. S-ar putea de asemenea întâmpla să investească mai multe resurse pentru a depăși, de exemplu, deficiențele științifice sau tehnologice ale bazei materiale.
Sunt puține țările despre care se crede că au programe ofensive complete de arme biologice, deși există unele îngrijorări că anumite state întrețin capacități de producție a agenților biologici care ar putea fi rapid activate, sau că inserează cercetarea și dezvoltarea ofensive în programe (altfel legitime) de arme biologice defensive. Prin contrast, biologia și biotehnologia progresează într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În unele cazuri, cercetarea și dezvoltarea sunt generos susținute din fonduri publice. În ciuda dinamicii clar non-militare, multe din descoperirile, tehnologiile și procesele rezultate pot contribui semnificativ la viitoarele programe de arme biologice. Există două moduri în care s-ar putea întâmpla așa ceva. Mai întâi, tehnologiile dezvoltate pentru uzul civil sunt instantaneu aplicate în scopul obținerii de arme biologice. Un transfer masiv de tehnologie din zona civilă către cea militară se poate întâmpla în cazul unei crize majore: trecerea la producția de agenți biologici militari în instalațiile industriale nu durează mai mult de câteva zile. Deși fezabilă din punct de vedere tehnic, realitatea poate fi mult mai puțin dramatică, pentru că nu s-ar produce nici un proces de asimilare, și prin urmare trupele nu ar fi pregătite pentru războiul biologic ofensiv.
Biotehnologia produce tehnologii de facilitare pentru numeroase aplicații civile, care contribuie la viitoarele acumulări de informații și la îmbunătățirea produselor și proceselor. Aceste dezvoltări transformă treptat baza materială prin îmbunătățirea fundamentelor educaționale, științifice și tehnologice ale societății în care au loc. Cu alte cuvinte, ele permit societății să demareze un program avansat de arme biologice. Împreună cu convingerea crescândă că tehnologiile viitoare ar putea transforma patogenii în arme controlabile, reducând în același timp riscul pentru propriile trupe și pentru populația civilă, ele ar putea face să scadă prețul unui program de înarmare. Această dezvoltare treptată este mai probabil să fie însoțită de investigații despre felul în care noile arme biologice ar putea fi încorporate în doctrina militară, pregătind astfel terenul pentru procesul dual de luare a deciziilor.
Unul din efectele directe al tratatelor de dezarmare este că elimină necesitatea ghidajului operațional pentru arma interzisă. Lipsa de pregătire operațională la diversele niveluri ale organizației militare transformă rapid arma respectivă într-un obiect inutil din arsenalul militar. Eliminarea unei categorii de arme din doctrina militară este, împreună cu eliminarea fizică a arsenalelor existente, un impediment crucial în calea reînarmării viitoare. Însă eficiența tratatelor de dezarmare în această privință este direct legată de dimensiunile și claritatea prohibiției. Amenințarea către BTWC și CWC din partea așa-zișilor agenți neletali (inclusiv agenții pentru controlul mulțimilor) nu derivă atât din proprietățile intrinseci ale agenților biochimici, cât din faptul că unitățile militare păstrează cunoștințe operaționale despre utilizarea lor în luptă. După cum dovedește și dezbaterea actuală pe tema așa-numiților agenți chimici și biologici incapacitanți în SUA, se pot găsi argumente în sprijinul asimilării lor cu armele militare (de exemplu, lupte în mediul urban, unde civilii se amestecă cu militarii, prezența mass-media, etc.), și deja se fac presiuni pentru a reformula convențiile și a exclude așa-numiții agenți biochimici incapacitanți din definiția armelor chimice și biologice. Existența cunoștințelor și experienței tehnice de acest tip reduce dimensiunile anumitor praguri din dinamica înarmării. De asemenea, redefinește circumstanțele în care transferul masiv de tehnologie din zona civilă în cea militară ar fi mai puțin problematic în mobilizarea pentru războiul biologic.
Terorismul și agenții patogeni au devenit un motiv serios de îngrijorare în anii 1990, după ce s-a aflat că secta japoneză Aum Shinrikyo – răspunzătoare pentru două atacuri mortale cu agent neurotoxic sarin, în 1994 și 1995 – a încercat, fără succes însă, să elibereze agenți biologici. Deși o altă sectă religioasă, Rajneesh, infectase aproximativ 750 de persoane cu salmonella într-o încercare de a influența alegerile locale din Oregon în 1984, amenințarea a devenit mai stringentă în 2001, când un necunoscut a ucis 5 persoane și a infectat 17 cu spori de antrax livrați prin scrisori. Faptul că atacurile cu antrax au avut loc după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 a avut ca rezultat un grad sporit de conștientizare în lumea întreagă. Evenimentele au provocat un val de analize ale terorismului catastrofal cu agenți chimici și biologici. Scenariile tindeau să se concentreze asupra limitelor a ceea ce este tehnologic fezabil, și să detalieze toate vulnerabilitățile posibile în societățile democratice industrializate.
Modelul asimilării poate fi de asemenea aplicat proliferării armelor chimice sau biologice către actorii sub-statali, deși analiza operațională este limitată de sărăcia datelor empirice. Analiza comparativă a programelor de arme chimice și biologice ale Aum Shinrikyo cu al sectei Rajneesh dezvăluie informații despre influența structurii organizaționale asupra dinamicii înarmării și asupra legăturii scop-instrument. Comparația programului de arme chimice și biologice ale Aum Shinrikyo cu cele ale unor țări ca Irak și Libia scoate în evidență praguri semnificative în baza materială și impactul dependenței de importuri asupra dinamicii înarmării într-o organizație teroristă. Această abordare este posibilă deoarece, așa cum s-a observat mai devreme cu privire la studiile despre proliferare, identitatea pragurilor poate fi bănuită a fi egală pentru toate entitățile politice. Înălțimea relativă a acestor praguri va varia însă de la o entitate la alta.
Anumite praguri identificate pentru state vor juca prin urmare numai un rol minim, sau nici un rol, într-o organizație teroristă, pe când altele vor avea un impact relativ mult mai mare. În fine, modelul analitic de bază creat pentru studiul dinamicii înarmării în state despre care există numai informații limitate legate de procesele de luare a deciziilor poate fi aplicat cu unele modificări. Folosind așa-numita „abordare a cutiei negre”, variațiile parametrilor cum ar fi structura organizațională și ambițiile scot la iveală posibile rezultate care, deși rămân motive serioase de îngrijorare, sunt foarte departe de cele din scenariile catastrofale. Concluziile cheie sunt:
relația scop-instrument: armele biologice nu au sens decât dacă sunt aplicate pentru a atinge scopuri specifice. Aceste scopuri ajută la determinarea selecției de agenți și a modurilor în care ei vor fi aplicați (de exemplu asasinare, incapacitare temporară, ucidere nediscriminată, etc.). Cu cât sunt mai mari ambițiile organizației teroriste, cu atât mai probabil va fi ca aceasta să includă agenții biologici printre instrumentele sale. În încercarea de a obține majoritatea în alegerile din noiembrie 1984, secta Rajneesh a atras în așezarea sa, Rajneeshpuram, persoane fără adăpost, și le-a înregistrat ca votanți. De asemenea, a diseminat Salmonella typhimurium, sursă de toxiinfecție alimentară, pentru a-i împiedica pe localnici să voteze. Atacul din luna septembrie 1984 a îmbolnăvit 750 de persoane. În luna următoare însă, secta și-a dat seama că încercarea sa de a cuceri comitatul dă greș, și nu a mai întreprins și alte atacuri. Este notabil faptul că liderii au ales un agent incapacitant în favoarea unuia letal, și că nu au continuat atacurile biologice, odată ce scopul primar s-a dovedit de neatins. Pentru Aum Shinrikyo, armele biologice reprezentau una din posibilele metode de a destabiliza Japonia și de a prelua puterea. Armele au fost folosite în corelație cu alte arme exotice sau devastatoare, ca și cu arme de foc convenționale. (Argumente cum ar fi ușurința producerii sau costul redus au o oarecare influență asupra felului în care sunt depășite anumite praguri în procesul de atingere a scopului. În cazul Aum Shinrikyo acești factori au avut importanță limitată, având în vedere investițiile masive în alte programe de înarmare. Au jucat poate un rol în stabilirea ordinii în care au fost întreprinse diversele programe de înarmare.) Dacă secta s-ar fi concentrat exclusiv pe armele biologice, ar fi rezolvat poate problemele viabilității patogenilor aleși, ale producției pe scară largă și ale diseminării eficiente. Însă o asemenea concentrare exclusivă nu ar fi servit totalității scopurilor finale.
baza materială: baza materială este un factor cheie. O organizație teroristă nu ocupă un teritoriu, ca un stat, așa că trebuie să „importe” toate tehnologiile. Cu toate acestea, societatea în care este inserată poate avea o influență semnificativă asupra oportunităților și alegerilor. În funcție de ambițiile sale, organizația teroristă va întreprinde, în faza inițială, o gamă de activități pentru a-și extinde și întări baza materială. Protejarea libertății religioase și scutirile de impozite, de exemplu, facilitează recrutarea și începerea de activități comerciale. O țară cu baze științifice, tehnologice și industriale solide nu numai că va influența gândirea din interiorul organizației teroriste, ci va oferi și posibilități extinse de recrutare din rândul unor persoane cu talentele necesare pentru crearea unor proiecte de arme complexe. Un al doilea grup de factori facilitanți din cadrul bazei materiale constă în caracteristicile organizaționale interne, pe care grupul terorist le poate exploata, manipula sau dezvolta în funcție de scopurile sale. Aum Shinrikyo, de exemplu, a creat de-a lungul unei perioade de aproximativ cinci ani un complex de fabrici chimice și laboratoare biologice. Aceste eforturi scot în evidență nevoia de a dezvolta suficient baza științifică și tehnologică, precum și nivelul de educație și instruire în interiorul organizației. Secta a făcut repetate tentative de recrutare pentru a atrage savanți tineri și promițători și persoane cu capabilitățile dorite din principalele institute de cercetări ale Japoniei. Acești oameni au fost capabili să demareze programele și să construiască instalațiile necesare. Însă studiul detaliat al bazei materiale a sectei a scos la iveală un defect semnificativ, care ar putea fi factorul determinant în eșecul programelor de arme biologice ale sectei: cunoștințele nu erau uniform distribuite în organizație. Secta se baza pe membri relativ neinstruiți pentru a opera și întreține instalațiile. Pentru a păstra secretul intern, aceștia erau selecționați în principal pe baza dedicației lor dovedite față de cauza Aum Shinrikyo. Multe accidente, inclusiv contaminări ale culturilor de patogeni și scurgeri de la instalații, au fost consecința directă a acestui fapt. Deși din asemenea accidente puteau totuși rezulta agenți toxici, chiar și impuri, greșelile făcute în culturi produceau agenți biologici neviabili. În mod similar, specializarea funcțională limitată a personalului a contribuit și ea la eșecuri. Persoanele însărcinate cu crearea agenților erau responsabile și cu crearea infrastructurii pentru producerea agenților, și cu dispozitivele de diseminare. În ciuda lipsei lor de experiență în planificarea operațională, ei sunt și cei care au pregătit și executat atacurile. Prin contrast, proiectul de arme biologice al Rajneesh a fost mult mai redus ca dimensiuni și ca perioadă de timp. Secta a reacționat la o criză cu evoluție rapidă, care îi amenința existența, și nu a avut timp să creeze o bază materială pentru dezvoltarea armelor. Persoana responsabilă cu programul de arme biologice era o asistentă medicală cu suficientă pregătire pentru a cultiva un patogen, dar nu și pentru a orchestra o operațiune sofisticată. Pentru a influența rezultatul alegerilor locale, secta a putut opta pentru un incapacitant în locul unui agent letal, reducând astfel cerințele tehnice ale laboratorului. Alegerea soluției lichide cu Salmonella care să fie dispersata pe mâncare, în locuri publice, a simplificat cerințele tehnologice pentru diseminare, și a redus nevoia de specializare funcțională complexă.
coridorul militar: Se poate spune că, pentru organizațiile teroriste, porțiunea prin care o entitate politică își formulează doctrina militară în procesul dual de luare a deciziilor este inexistentă. Cu toate acestea, relația scop-instrument sugerează că ne putem aștepta ca un astfel de grup să aibă idee, oricât de vagă, de ce caută agenți biologici. Conform modelului asimilării, formularea incompletă sau imprecisă a acestor scopuri sporește probabilitatea unei alegeri greșite a agenților, a dispozitivelor și procedurilor de dispersie, sau a unor rezultate mult sub așteptările teoretice (deși o combinație aleatorie de factori nu poate fi niciodată exclusă).
Percepția amenințărilor: un grup terorist apare ca o consecință a nemulțumirii fundamentale a membrilor săi față de unele (sau toate) aspecte ale organizării societății. Inevitabil, acea societate va reprezenta o amenințare față de însăși existența grupului terorist. Cu cât este mai mare amenințarea existențială față de organizație, cu atât sunt mai mari șansele ca ea să recurgă la măsuri extreme. De fapt, aceasta este trăsătura comună între Rajneesh și Aum Shinrikyo: ambele secte au recurs la utilizarea nediscriminată a mijloacelor neconvenționale atunci când autoritățile publice au amenințat funcționarea sectei. Izolarea față de societatea largă a fost pentru Aum Shinrikyo o cale eficientă de a-și ascunde activitățile legate de armele biologice, dar în egală măsură a alimentat și proiecții paranoide despre amenințarea pe care o reprezentau pentru sectă autoritățile japoneze și puteri externe, cum ar fi SUA. Riscul ca prezicerile apocaliptice ale liderului sectei, Shoko Asahara, să nu se adeverească a oferit încă un stimulent pentru a „ajuta” evenimentele prin intermediul armelor chimice sau biologice. Secretul este de asemenea o consecință a faptului că, spre deosebire de un stat care începe un program ilegal de înarmare, o organizație teroristă nu se bucură de imunitate penală. Prin urmare, secta se teme permanent de raiduri din partea autorităților polițienești. Cât despre norme, ar fi o greșeală să ne imaginăm că o organizație teroristă operează într-un vid moral. Ca urmare însă a izolării față de societate, valorile morale vor devia din ce în ce mai mult, și treptat vor ajunge să permită anumite direcții de acțiune pe care un membru poate că nu le-a considerat posibile atunci când s-a alăturat grupului. Viziunile apocaliptice ale lui Asahara, de exemplu, au furnizat discursul social corespunzător pentru noua tehnologie din interiorul comunității religioase, iar noua tehnologie la rândul ei a ajutat la determinarea genezei apocalipsei. Trebuie pusă întrebarea dacă o amenințare existențială, mai ales una care se acumulează treptat și pe care grupul simte că nu o poate gestiona, contribuie la erodarea normelor pe baza cărora funcționează grupul. Secta Rajneesh a luat decizia diseminării de salmonella în restaurante tocmai pentru a evita o astfel de situație. Aum Shinrikyo a executat atacurile cu sarin din metroul din Tokyo pentru a distrage atenția poliției, care se pregătea de un raid al cartierului general al sectei. În ceea ce privește structura organizației, dovezile existente sugerează că cele mai avansate programe de diseminare pe scară largă a agenților biologici necesită un grup vertical, perfect integrat și uniform din punct de vedere ideologic. Sectele religioase, ca Aum Shinrikyo sau Rajneesh, sunt cei mai probabili candidați. Prin contrast, o grupare cu structură laxă, amorfă, cu prea puțină conducere centrală (de exemplu grupările de extremă dreaptă din Europa și SUA, inclusiv grupurile care atacă clinicile unde se fac avorturi și teroriștii din Oklahoma City), sau organizații structurate în celule mici, pentru securitate maximă, vor avea dificultăți mult mai mari în a iniția un program indigen de înarmare biologică. Astfel de grupuri sau chiar indivizi izolați pot produce cantități mici de agenți, chiar și de foarte bună calitate. Deși acest lucru sporește posibilitatea ca agenții să fie folosiți în atacuri teroriste, probabilitatea și proiecțiile consecințelor trebuie totuși conectate la relația scop-instrument întreținută de grupare.
Alocarea prioritară a resurselor: dacă o organizație teroristă are planuri ambițioase, va trebui să ia unele hotărâri cheie cu privire la alocarea resurselor disponibile. Problema a fost deosebit de semnificativă pentru secta Rajneesh. Aum Shinrikyo în schimb, încerca să destabilizeze Japonia și în cele din urmă să preia toate funcțiunile guvernamentale. În acest scop, secta a cultivat o gamă largă de instrumente, inclusiv arme convenționale, o instalație de produs cutremure, un tun cu laser, un dispozitiv nuclear, precum și arme chimice și biologice. Și-a împărțit uriașele resurse financiare între mai multe programe de înarmare, în încercarea de a deveni auto-suficientă în acest domeniu. (Multe studii leagă averea sectei exclusiv de proiectele ei chimice și biologice.) Fiecare proiect își crea propriile imperative de urmat, cerând din ce în ce mai multe resurse umane, capacitatea birourilor din afara Japoniei de a achiziționa tehnologiile necesare, și așa mai departe. Cum s-a menționat mai înainte, dacă Aum Shinrikyo și-ar fi concentrat resursele asupra programelor chimice și biologice, poate ar fi avut mai mult succes în crearea unor agenți biologici viabili, sau în obținerea unor producții mai consistente de agenți chimici de luptă de calitate mai bună. S-a dovedit însă că secta a avut oarecare succes în câteva din programele sale de înarmare, dar ambițiile au dictat urmărirea prea multor piste simultan.
Modelul asimilării dezvăluie procese complexe care se desfășoară în interiorul unor organizații teroriste care încearcă să obțină capacități biologice. Imaginea este numai parțial liniștitoare, pentru că eșecurile și succesele parțiale pot totuși să provoace daune considerabile societăților, chiar dacă nu conforme cu unele previziuni catastrofale. Amenințarea este mai pronunțată în ceea ce privește chimicalele toxice, pentru că până și un agent cu concentrație mică poate ucide sau răni multe persoane. Prin contrast, deficiențele în dezvoltarea și producerea de patogeni și toxine pot duce împiedica apariția agenților biologici activi.
Cel mai interesant fenomen care reiese din analiză este faptul că elementele cheie care promovează dinamica înarmărilor pot fi și cele care contribuie la eșecul ei. Proiecția unor amenințări existențiale extreme în interiorul sectei Aum a justificat producerea de arme biologice în fața unor membri cheie ai grupului, dar paranoia a generat și presiunea de a folosi agenții înainte de a fi complet dezvoltați. Consecința a fost că ei au retrogradat de la utilizarea strategică în sprijinul răsturnării guvernului Japoniei, la atingerea unor scopuri tactice presante. Asemănător, sentimentul puterii pe care armele biologice îl creau membrilor sectei și liderului ei a făcut să crească insistențele ca aceste arme, insuficient dezvoltate, să fie folosite pentru a demonstra această putere, atât pe plan intern, cât și societății din afară. Viziunile apocaliptice și necesitatea ca previziunile destul de precise să se adeverească creau presiuni deosebit de puternice în această direcție. În fine, competiția internă (consecință a alocării prioritare a resurselor) făcea să crească presiunea ca indivizii responsabili pentru un anume program de înarmare să producă rezultate rapide. În cazul sectei Aum, aceste presiuni erau sporite de politica de favoritism a lui Asahara. Primele atacuri cu agenți biologici și gaz (mai ales în Matsumoto, împotriva judecătorilor care se pregăteau să dea verdictul împotriva sectei) au fost o consecință directă a acestor tipuri de presiune, și au fost esențiale în transformarea lor din arme strategice în instrumente tactice. Presiunile au contribuit și la exagerările tehnologice, cum ar fi folosirea agentului neurotoxic VX în asasinate.
Ca și în cazul statelor, este posibil ca mult mai multe entități teroriste sau criminale să fi încercat să obțină capacități chimice sau biologice, dar să își fi abandonat eforturile în fața obstacolelor uriașe și a împuținării motivelor de a le folosi.
Natura de dublă utilizare a multor tehnologii relevante pentru cercetarea, dezvoltarea și producerea de arme biologice ocupă un loc central în literatura despre posibilele metode de verificare ale BTWC. În înțelesul său cel mai comun, în studiile despre controlul armamentului și dezarmare, „dubla utilizare” înseamnă că tehnologia creată pentru aplicații civile poate fi folosită și pentru scopuri militare (spin-on) sau viceversa (spin-off). Însă crearea unui regim de control pentru tehnologiile cu dublă utilizare necesită o mai completă înțelegere a conceptului și a termenilor săi componenți. Cum cea mai mare parte a tehnologiei necesare în cercetarea, dezvoltarea și producerea de arme biologice are largi aplicații civile, sarcina de a asigura faptul că aceste activități se supun normelor care interzic transformarea bolilor în arme este una complexă.
Două caracteristici unice armelor biologice fac acest țel și mai greu de atins:
– ingredientul activ al armei (agentul biologic) este esențial atât în crearea armei ofensive, precum și în dezvoltarea unor mijloace cheie de protecție sau de gestionare a consecințelor expunerii la agentul biologic (cum ar fi vaccinurile și medicamentația); și
– stadiul final al dinamicii înarmării, în care tehnologiile aplicate nu au alt scop decât militarizarea, poate să nu devină vizibil decât când agentul biologic este anexat unui sistem de livrare.
În cadrul unui viitor regim de transparență, merită păstrat conceptul criteriului scopului general din Articolul I al BTWC. Microbii, alte substanțe infectante sau toxine nu sunt considerate agenți biologici de luptă dacă sunt folosiți pentru alte trei scopuri permise, cum ar fi profilaxia, protecția și alte scopuri pașnice.
GPC tratează nu numai agenții din trecut și din prezent, ci și pe cei viitori, fie ei de origine naturală sau sintetică. Convenția mai stipulează și că acești agenți infectanți și toxine nu pot fi stocați în cantități care nu au justificare pentru scopuri profilactice, de protecție sau alte scopuri pașnice. Însă comunitatea internațională nu a stabilit niciodată asemenea praguri cantitative. Așa cum a observat un autor, „cantitățile pentru scopuri pașnice nu pot fi definite independent de circumstanțele precise ale utilizării lor”. În lumina GPC, scopul central al regimului de transparență este de a genera un context pentru activitățile care au loc în laboratoare de cercetare, instalații de producție, etc., astfel încât comunitatea internațională să fie convinsă că nu se petrece nimic care să încalce normele împotriva transformării bolilor în arme. Generarea unui asemenea context implică monitorizarea scopului. Pentru a crea mecanismele necesare, este important să fie înțeles clar conceptul de „tehnologie”, și felul în care conceptul de „dublă utilizare” se leagă de „tehnologie”.
1.4.2 Rezoluția 1540 a Consiliului de Securitate ONU
Pe 18 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (CSNU) a adoptat rezoluția 1540 privind neproliferarea armelor de distrugere în masă. Textul rezoluției 1540 nu utilizează expresia „arme de distrugere în masă” (ADM) în nici un sens operațional. Nu se bazează nici pe vreo definiție a „terorismului” în scopul implementării. Însă rezoluția a fost concepută și percepută ca o lege internațională aplicabilă, menită să contracareze amenințarea achiziționării de către teroriști a ADM. Rezoluția a evoluat de la o inițiativă de contra-proliferare către un cod de conduită mai intens focalizat, asupra căruia cei cinci membri permanenți (P-5) ai Consiliului de Securitate să poată cădea de acord, și apoi, printr-un proces care să implice și celelalte state și societatea civilă, către un instrument legal care să poată fi caracterizat ca întărind nu numai normele de neproliferare, ci și pe cele de dezarmare în ceea ce privește armele nucleare, biologice și chimice (NBC).
Prin includerea normelor bazate pe regimuri, și fiindcă cele mai multe state privesc accesul teroriștilor la ADM ca pe o preocupare globală importantă și presantă, Rezoluția CSNU 1540 a fost în general bine primită. Participarea la procesul universal de raportare a fost predominant pozitivă, în ciuda noutății și complexității sale. Implementarea acestei rezoluții – care include votarea unei legislații naționale aplicabile, precum și raportarea națională – va necesita un proces de cooperare interactiv între state și comitetul creat de către rezoluție (numit „Comitetul 1540”). Primele semne ale progresului calitativ în această direcție sunt deja vizibile. Statele cer în mod activ consultații în privința implementării și a cerințelor de raportare. Nivelul de cooperare între state și Comitetul 1540 este ridicat, iar statele care nu făcuseră acest lucru mai înainte au început să-și reconsidere propriile legi de control al exporturilor și modurile în care acestea pot fi îmbunătățite. Aceste situații pot constitui primii pași către o abordare multilaterală eficientă a căilor de a împiedica entitățile nestatale să acceadă la arme NBC.
Primirea și implementarea rezoluției nu s-au petrecut însă fără complicații. Natura intens politică a problemelor legate de ADM și de terorism – separat și împreună – combinate cu istoria negocierilor pentru rezoluția 1540 au provocat controverse, și au dus la suspiciuni asupra căilor de aplicare, chiar și acolo unde exista consens asupra scopurilor rezoluției. Chiar și înainte de dezbaterea publică a Consiliului de Securitate din 22 aprilie 2004, statele și ONG-urile au avut ocazia de a-și spune părerea printr-un proces de negociere, închis în mod oficial, dar transparent în mod neoficial. Pe perioada negocierilor de la sfârșitul lui 2003 și începutul lui 2004, statele și observatorii și-au exprimat îngrijorarea asupra unor aspecte, cum ar fi posibilitatea asumării unui rol legislativ de către Consiliul de Securitate, sau dacă rezoluția ar legitima posesia selectivă (numai de către anumite state) a ADM, și de ce nu se menționează obligațiile multilaterale de dezarmare.
Multe dintre preocupările exprimate în această perioadă au fost clarificate în versiunea finală a rezoluției, dar o oarecare lipsă de încredere a persistat. Această lipsă de încredere ar putea reflecta nemulțumirea față de proces, nu se rezultatul lui – ceea ce sugerează că, atunci când acest lucru este posibil, transparența și construirea încrederii vor fi esențiale pentru implementarea pe scară largă, angajată și eficientă a rezoluției 1540.
a. Elemente cheie ale Rezoluției
Puterile de aplicare a legii ale Consiliului de Securitate, așa cum sunt ele menționate în Capitolul VII al Cartei ONU, sunt invocate oficial și aplicate în toate paragrafele operative ale Rezoluției. Primele trei paragrafe operative ale Rezoluției 1540 folosesc expresia „toate statele vor…”, prin care se creează astfel obligații legale pentru toate statele. Restul elementelor Rezoluției conțin obligații politice, prin aceea că susțin principii și stabilesc mecanisme pentru implementarea în cooperare. Elementele cheie ale Rezoluției sunt:
Nici un fel de sprijin din partea statelor pentru eforturile actorilor non-statali de a obține arme NBC
Legislația națională trebuie să împiedice accesul la arme NBC pentru actorii non-statali
Adoptarea și aplicarea unor măsuri eficiente de control intern pentru a preveni proliferarea armelor NBC
Crearea unui comitet de implementare, și obligația ca statele să raporteze în interval de 6 luni asupra pașilor și planurilor de implementare
Păstrarea obligațiilor asumate prin tratatele existente
Obligativitatea listelor naționale de control
Asistență în implementarea rezoluției
Apel la adoptarea universală și implementarea și întărirea tratatelor cu privire la NBC
Promovarea dialogului și cooperării în privința neproliferării
Acțiuni în cooperare pentru prevenirea traficului ilicit cu materiale NBC și cu mijloace de livrare a acestora
b. Geneza Rezoluției
Istoria negocierii Rezoluției 1540 este complicată, nu numai din cauza senzitivității politice a problemelor tratate, ci și din cauza naturii oficial închise, dar neoficial și intențional permisive, a negocierilor. Deși versiunile inițiale au fost circulate numai în perimetrul P-5, alți membri ai Consiliului de Securitate, state din afara acestuia, presa și ONG-urile au avut ocazia de a urmări deliberările și de a-și spune părerea. Această formă de democrație practică (deși relativă) nu a fost rezultatul unor „scurgeri de informații”, ci al înțelegerii faptului că natura delicată a problemelor cere atâtea comentarii/sugestii din partea societății civile, cât poate tolera procesul de negociere din Consiliul de Securitate.
Versiunile inițiale ale proiectului de rezoluție cere tuturor statelor „să coopereze pentru a preveni, și dacă este necesar pentru a interzice, transporturile care ar putea contribui la” proliferarea armelor NBC. Din motive ca acesta, procesul dinaintea adoptării rezoluției CSNU 1540 a provocat întrebări cu privire la motivațiile din spatele rezoluției și la relația ei cu Inițiativa de Securitate a Proliferării (PSI), un „efort global de stopare a transporturilor de arme de distrugere în masă, de sisteme de livrare a acestora, și de materiale conexe, peste tot în lume”. PSI a fost prezentată pentru prima oară de Președintele Bush în mai 2003, și urmată în septembrie 2003 de publicarea de către 11 țări a unei „Declarații de principii pentru interdicții”. De atunci, la inițiativă s-au mai raliat și alte state.
Lipsa unui instrument legal, combinată cu îngrijorarea față de abordarea inegală de tipul „club al doritorilor” față de PSI sugerează că ideea acțiunii Consiliului în această privință a apărut simultan în mai multe contexte diferite. Având în vedere că negocierile pe marginea unui proiect de tratat asupra terorismului nuclear în Comitetul nr. 6 (Legal) al Adunării Generale a ONU fuseseră întrerupte încă dinainte de ridicarea nivelului de conștientizare de după 11 septembrie 2001, iar eforturile de a reglementa materialele fisionabile în cadrul Conferinței pentru Dezarmare fuseseră întrerupte de ani de zile, până și statele îngrijorate de adoptarea unui rol din ce în ce mai „legislativ” de către Consiliu au acceptat necesitatea ca acesta să ia atitudine în privința accesului teroriștilor la materiale NBC.
Dacă negocierea și adoptarea rezoluției 1540 au avut numeroase posibile origini, motivația esențială a variat și ea de la un stat la altul, cum ar fi informațiile despre eforturile Al-Qaeda de a obține ADM, descrise ca o „datorie religioasă” în comentariile atribuite lui bin Laden.
La începutul anului 2003, în Regatul Unit al Marii Britanii a circulat în cadrul Uniunii Europene un document în care se trăgeau învățăminte din Comitetul Contraterorist (CCT) ca inițiativă generatoare de consens. Ideea Comitetului Contraterorist a fost înaintată spre discutare și a fost bine primită în UE, fiind considerată în acord cu strategia UE în privința ADM.
Regatul Unit al Marii Britanii a ridicat problema acțiunii de neproliferare a Consiliului de Securitate în cadrul dezbaterii Adunării Generale a ONU din 2003, spunând că „Știm cu toții că proliferarea este una din cele mai mari amenințări cu care avem de-a face. Agențiile ONU fac multe lucruri bune… Dar Consiliul de Securitate nu a luat în dezbatere această problemă de 10 ani. Este timpul să o facă.”
În același timp, declarația Președintelui Bush în fața Adunării Generale a ONU în septembrie 2003 a descris în linii mari abordarea inițială a SUA față de o rezoluție pe probleme de neproliferare a ADM a Consiliului de Securitate:
„Cum proliferatorii vor folosi orice rută sau canal pe care îl găsesc deschis, avem nevoie de cea mai largă cooperare posibilă pentru a-i opri. Astăzi, cer Consiliului de Securitate al ONU să adopte o nouă rezoluție anti-proliferare. Această rezoluție trebuie să ceară tuturor membrilor ONU să declare criminală proliferarea armelor – a armelor de distrugere în masă – să aplice sisteme de control al exporturilor compatibile cu standardele internaționale, și să pună la adăpost toate materialele sensibile pe care le dețin în interiorul propriilor frontiere. Statele Unite sunt pregătite să ajute orice națiune să conceapă aceste noi legi, și să acorde asistență în aplicarea lor.”
Contextul mai larg în care SUA privește aceste eforturi este reflectat în „Noile măsuri de contracarare a amenințării ADM” anunțate de Bush în februarie 2004. În acest document, el discută întâi despre Irak, Iran și Coreea în contextul ADM, apoi descrie descoperirea și distrugerea rețelei AQ Khan și interceptarea transportului german, cu destinația Libia, conținând piese produse într-o fabrică malaieziană, urmărite pe filiera Khan. Relatând distrugerea acestei rețele datorită eforturilor PSI, Bush a declarat:
„Distrugerea acestei rețele este un succes major în cuprinzătorul nostru efort de a opri extinderea acestor arme cumplite. Ne ajustăm strategiile la amenințările unei noi epoci. America și națiunile din Australia, Franța și Germania, Italia și Japonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania și regatul Unit al Marii Britanii au lansat PSI pentru a opri materialele letale în tranzit. Națiunile noastre fac schimb de informații, urmăresc transporturile internaționale suspecte, fac exerciții militare comune. Suntem pregătiți să inspectăm avioane și nave, să confiscăm arme, rachete și echipamente care prezintă risc de proliferare, așa cum am oprit încărcătura periculoasă de pe BBC China înainte de a ajunge în Libia. Alte trei guverne – Canada, Singapore și Norvegia – vor participa la această inițiativă. Vom continua să extindem nucleul țărilor PSI. Și, pe măsură ce PSI crește, va deveni din ce în ce mai greu să se facă trafic ilicit cu arme.”
Apoi, președintele a repetat apelul pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate prin care să se pronunțe drept criminală proliferarea, și a schițat șapte propuneri pentru a întări eforturile de neproliferare a ADM, începând cu extinderea razei de acțiune și a atribuțiilor de aplicare a legii ale PSI:
„Mai întâi, propun ca raza de acțiune a PSI să fie extinsă pentru a cuprinde mai mult decât transporturi și transferuri. Crescând de la instrumentele pe care le-am creat pentru a lupta cu teroriștii, putem acționa direct împotriva rețelelor de proliferare. Avem nevoie de cooperare sporită, nu numai între serviciile militare și de informații, ci și în domeniul polițienesc. Participanții la PSI și alte națiuni interesate ar trebui să folosească Interpolul și toate celelalte modalități de a-i aduce în fața justiției pe cei care fac trafic cu arme, de a le închide laboratoarele, de a le confisca materialele, de a le îngheța conturile bancare. Trebuie să acționăm pe baza fiecărei informații. Trebuie să identificăm mijlocitorii, furnizorii și cumpărătorii. Mesajul nostru către cei care întrețin proliferarea trebuie să fie: „Vă vom găsi, și nu ne vom odihni până nu vă oprim.”
În al doilea rând, fac apel la toate națiunile să-și întărească la nivel național legile și metodele de control asupra proliferării. La ONU, toamna trecută, am propus o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate prin care să se ceară tuturor statelor să declare proliferarea un act criminal, să pună în practică legi stricte pentru controlul exporturilor și să securizeze toate materialele strategice din interiorul frontierelor lor. Consiliul de Securitate ar trebui să voteze rapid această propunere. Iar atunci când o va face, America este pregătită să ajute alte guverne să conceapă și să aplice noile legi care să ne ajute să ne ocupăm de proliferare.”
c. Cooperarea polițienească
PSI, anunțată de Președintele Bush în luna mai 2003, se axează în prezent pe măsurile practice de interzicere a proliferării transporturilor de ADM, a sistemelor lor de livrare, și a materialelor conexe pe mare, prin aer sau pe uscat.
Președintele propune ca participanții la PSI și celelalte națiuni interesate să-și extindă aria de interes și să folosească Interpolul și celelalte mecanisme de cooperare pentru aplicarea legii în scopul de a întreprinde acțiuni suplimentare de urmărire a proliferatorilor și de stopare a operațiunilor lor.
Președintele cere votarea de urgență a rezoluției pe care a propus-o în septembrie 2003, cerând tuturor statelor să declare proliferarea un act criminal, să aplice reguli stricte de control a exporturilor, și să-și securizeze materialele strategice aflate în interiorul frontierelor lor.
d. Evoluția textului Rezoluției
O primă versiune de proiect a rezoluției a fost circulată în cadrul P-5 în octombrie 2003. După discuții neoficiale între unii din membrii-cheie ai Consiliului de Securitate, acest proiect a fost urmat de două versiuni succesive la jumătatea lunii decembrie, cu mici dar semnificative schimbări care indicau faptul că rezoluția se bucura de atenție sporită în această perioadă. De fapt, textul proiectului de rezoluție se schimba continuu, vorbindu-se despre texte americane, rusești, sau comune, și un nou proiect apărea chiar și la 3-4 zile. Unele din schimbări reprezentau poziții politice semnificative, altele reflectau politicianisme sau afectări. Până în martie 2004, negocierile au avut loc în mod oficial numai între membrii P-5, dar versiuni timpurii ale rezoluției fuseseră deja puse în circulație pe scară mai largă, și se găseau „peste tot”, conform opiniei unui observator neguvernamental.
Versiunile timpurii includeau obligatoriile referiri preambulare la tratatele multilaterale NBC (nuclear, biologic, chimic), mai precis la Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (TNAN), Convenția asupra Armelor Toxice și Biologice (CATB), și Convenția asupra Armelor Chimice (CAC). La început, aceste tratate erau menționate după nume, dar în versiunile mai târzii acest lucru a făcut loc unor referiri mai generale la „tratate multilaterale al căror scop este de a elimina și preveni proliferarea [sau achiziționarea ilicită] a armelor nucleare, chimice sau biologice”, cu referire la importanța unei implementări totale. Expresia „achiziționare ilicită” a apărut în textele proiectelor de după ianuarie 2004, dar a fost scoasă după 15 aprilie, și nu figurează în Rezoluția CSNU 1540. Referirea la „achiziționarea ilicită” ar sugera posibilitatea unei „achiziționări licite” a armelor NBC, noțiune care intră în conflict cu scopurile dezarmării menționate în TNAN, CATB și CAC.
În ciuda acestei atenții pentru detalii în normele NBC, în versiunile timpurii nu au existat referiri la dezarmare. La ceva vreme după ce proiectul de rezoluție a depășit cadrul P-5, în martie 2004, dar înainte de versiunea din 15 aprilie care a servit ca bază pentru dezbaterea publică, s-a adăugat o referire la dezarmare, după toate probabilitățile în contextul Declarației Președintelui la întrunirea Consiliului la nivel de Șefi de Stat și de Guvern, pe 31 ianuarie 1992. Această declarație a fost dată în numele Consiliului de Securitate, recunoscându-se „noile circumstanțe internaționale favorabile” apărute odată cu sfârșitul Războiului Rece, pentru îndeplinirea cu eficiență de către Consiliu a „responsabilității sale principale” de a menține pacea și securitatea internaționale. Declarația sublinia (cum avea să reafirme mai târziu și Rezoluția CSNU 1540) „necesitatea ca toate statele membre să își îndeplinească obligațiile legate de controlul armelor și dezarmare, și să prevină proliferarea tuturor armelor de distrugere în masă, în toate aspectele sale”. Referirea la declarația Președintelui Consiliului a rămas constantă de-a lungul evoluției proiectului de rezoluție, deși elementele sale au fost lărgite succesiv în versiunile ulterioare.
O a doua referire la dezarmare a apărut după versiunea din 15 aprilie și dezbaterea deschisă din 22 aprilie, în plus față de un nou paragraf preambular: „Încurajând toate statele membre să implementeze deplin tratatele și acordurile de dezarmare la care sunt semnatare”. Având în vedere că includerea referirilor la dezarmare este relativ standard în contextul inițiativelor de neproliferare a ADM, absența oricărei mențiuni despre dezarmare din versiunile inițiale ale Rezoluției CSNU 1540 sugerează fie faptul că inițiatorii SUA-Marea Britanie le-au considerat nerelevante, fie că, mai probabil, au anticipat cererile statelor ne-nucleare de a afirma legătura dintre dezarmare și neproliferare, așa că au păstrat-o ca tactică de negociere.
Prin acest proces cu multiple versiuni, ceea ce începuse ca o inițiativă de contra-proliferare și de tip PSI, îndreptată împotriva actorilor ne-statali, s-a transformat într-un efort cooperativ, iterativ și interactiv de a aborda accesul actorilor ne-statali la armele NBC și de a afirma obligațiile de neproliferare și dezarmare ale statelor. De exemplu, a se vedea referirea inițială la PSI, așa cum a apărut în paragraful operativ PO6 din versiunea din decembrie:
„Face apel la toate statele, în măsura în care acest lucru este compatibil cu autoritățile naționale și cu legile internaționale, să coopereze pentru prevenirea, și dacă este necesar pentru interzicerea, transporturilor care ar putea contribui la proliferarea armelor nucleare, chimice sau biologice, și a metodelor lor de livrare…”
Prin contrast, Rezoluția CSNU 1540 are ca PO9 și PO10:
„Face apel la toate statele să promoveze dialogul și cooperarea în privința ne-proliferării, astfel încât să abordeze amenințarea proliferării armelor nucleare, chimice și biologice, și a metodelor lor de livrare;
Pentru a contracara și mai mult această amenințare, face apel la toate Statele, în concordanță cu autoritățile lor naționale și cu legislația lor națională, să întreprindă în cooperare acțiuni de prevenire a traficului ilicit cu arme nucleare, chimice și biologice, cu metodele lor de livrare, și cu materiale conexe…”
Textul de bază care a devenit apoi PO9 a apărut abia după versiunile din decembrie, și inițial a făcut apel la state să „contracareze amenințarea”, nu să „abordeze amenințarea”. Modificarea de la „contracarare” la „abordare” a avut loc abia după martie 2004, când proiectul rezoluției a fost circulat în afara P-5. Această exprimare era menită să sugereze posibilitatea acțiunilor de prevenire și de cooperare, mai degrabă decât mult mai restrictiva contra-proliferare.
Textul de bază care a devenit apoi OP10 a trecut și el prin transformări semnificative. Versiunile din decembrie, ianuarie și februarie au păstrat cu toatele cuvântul „interzicere”. Versiunea din 24 martie 2004 a introdus expresia „să întreprindă în cooperare acțiuni de prevenire a traficului ilicit” în locul lui. Acest lucru este compatibil cu abordările Marii Britanii și ale Franței, care consideră legea internațională ca prescriptivă: legea tinde să fie încadrată în negativ din cauza prezumției de permisibilitate (adică, ceea ce nu este interzis în mod explicit, este permis). Trebuie menționat că ultimul membru al P-5 care a fost de acord cu evoluția proiectului de rezoluție a fost China, și numai după ce cuvântul „interzicere” a fost eliminat.
e. Consiliul de Securitate și Abilitățile de Aplicare a Rezoluției
Așa cum s-a menționat mai sus, două versiuni foarte asemănătoare ale rezoluției au fost circulate pe 16, respectiv 19, decembrie 2003. Diferențele dintre ele sunt mici, dar semnificative. Viteza cu care s-au făcut corecturile reflectă probabil caracterul delicat al problemelor și dinamica dintre state. De marți, 16 decembrie, și până vineri, 19 decembrie, o referire la abilitățile de aplicare a legii ale Consiliului de Securitate („Acțiunea conform Capitolului VII”) a fost adăugată la începutul a doua paragrafe operative care aveau de-a face cu legislația națională de prevenire a accesului actorilor ne-statali la arme NBC, și respectiv cu controlul intern. Până în ianuarie 2004, formula „Acțiunea conform Capitolului VII” s-a modificat pentru a acoperi toate paragrafele operative, și în decursul lunilor care au urmat statele au modificat puțin formularea pentru a face referire la puterile de aplicare ale Cartei ONU în mod mai direct și prin urmare cu mai multă autoritate.
La nivel național, statelor li se cere să adopte și să aplice legi eficiente care să împiedice accesul actorilor ne-statali la armele NBC, și să ia măsuri eficiente de stabilire a unor metode interne de control. Aceste prevederi apar printre obligațiile legale conținute în primele trei paragrafe operative ale Rezoluției CSNU 1540.
Cuvântul „aplicare” nu apărea în versiunea din 16 decembrie cu privire la metodele interne de control, dar a fost adăugat până pe 19 decembrie. Paragraful operativ 3 din versiunea 16 decembrie – cu adăugirea „și vor aplica” – a devenit PO3 din rezoluția CSNU 1540. Prin această prevedere, Consiliul de Securitate cere măsuri interne de control eficiente. Mai exact: „Decide de asemenea că toate statele vor lua și vor aplica măsuri eficiente de stabilire a unor metode interne de control prin care să prevină proliferarea armelor nucleare, chimice și biologice și a metodelor lor de livrare, inclusiv prin crearea de metode de control asupra materialelor conexe, și în acest scop…”
În continuare, rezoluția cere ca statele să dezvolte și să mențină măsuri eficiente de inventariere, securizare și protecție fizică a acestor obiecte, precum și controale eficiente și eforturi de aplicare a legii la frontiere, și metode de control eficiente pentru exporturile și tranzitele naționale. Aplicarea legii, atât la nivel internațional cât și național, părea a fi un considerent cheie în formularea acestei prevederi încă de la bun început.
Potențialele implicații ale aplicării internaționale a măsurilor naționale – inclusiv cele polițienești – au dat naștere la îngrijorări, mai ales în lumina planurilor anunțate, de a extinde PSI și de a construi pe baza Rezoluției CSNU 1540 în contextul eforturilor de contra-proliferare. PO3 al Rezoluției CSNU 1540 nu face referire la „traficul ilicit” în prevederile sale generale, dar îl menționează specific cu referire la polițiile de frontieră. Acest lucru sugerează că celelalte prevederi din PO3 pot fi interpretate ca aplicându-se la traficul care nu este considerat „ilicit”. Dacă o asemenea interpretare poate fi considerată corectă sau incorectă într-o situație anume este o chestiune de fezabilitate politică, nu de interpretare juridică. Trebuie recunoscut faptul că există motive raționale de îngrijorare în privința posibilităților de interpretare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate care autorizează folosirea forței, mai ales prin perspectiva interpretării SUA și Marii Britanii cum că Rezoluția CSNU 1441 (noiembrie 2001) oferă o bază suficientă pentru intervenția lor militară în Irak, în ciuda interpretărilor opuse ale membrilor Consiliului și ale experților juriști.
f. Probleme de definire
Se pare că încă de la începutul procesului de negociere au fost identificate probleme complexe și sensibile legate de definiții, care au fost încorporate într-o notă de subsol numită „Definiții valabile numai în prezenta rezoluție”. Acestea acoperă materialele conexe armelor NBC (inclusiv echipamente și tehnologii), metodele de livrare și actorii ne-statali.
g. Materialele conexe armelor NBC
Complexitatea definirii materialelor conexe armelor NBC este reflectată de schimbarea din PO3 dintre 16 și 19 decembrie, moment în care s-a adăugat expresia „echipamente și tehnologii”. Această clauză a fost mai târziu încorporată în versiunea finală a Rezoluției CSNU 1540, inclusiv „materiale conexe”. Adăugarea echipamentelor și tehnologiilor lărgește aria măsurilor interne de control cerute, pentru că gama de echipamente și tehnologii legate de armele nucleare, chimice și biologice și de sistemele de livrare este vastă, și mare parte a ei are o diversitate de aplicații. Considerațiile legate de dubla utilizare – scopuri militare sau civil/comerciale – poate eventual lărgi aplicabilitatea rezoluției și poate complica semnificativ implementarea ei, fiindcă gama potențialelor utilizări ale echipamentelor și tehnologiilor din industria cu conexiuni NBC este extrem de largă. Implicațiile par să fi fost înțelese rapid, și aceste potențiale complicații au fost ocolite prin lărgirea definiției „materialelor conexe”, simultan cu limitarea aplicării ei la scopurile rezoluției.
h. Metode de livrare a ADM
Referirea la „metodele de livrare” a apărut în proiectul de rezoluție în ianuarie, și a fost lărgită și ajustată în textul versiunilor următoare. Cu toate acestea, s-a luat decizia de a nu oferi definiția decât ca notă de subsol, desemnată special în scopurile rezoluției: „rachete și alte sisteme fără operator uman capabile să livreze arme nucleare, chimice și biologice, care au fost proiectate special pentru această utilizare”. Schimbările reflectă preocuparea față de consfințirea unei definiții care este fie prea cuprinzătoare, cu implicații în alte contexte, fie prea restrictivă pentru a fi eficientă. Circumscrierea aplicării definiției la scopurile rezoluției pare să rezolve aceste preocupări. Statutul autorității rezoluțiilor Consiliului de Securitate poate însemna însă că această definiție va fi totuși citată în scopuri de ghidare în alte contexte.
i. Actori non-statali
Rezoluția CSNU 1540 ocolește chestiunea responsabilității față de proliferarea de ADM, concentrându-se pe accesul actorilor ne-statali la arme NBC și definind actorii ne-statali, pentru scopurile rezoluției, ca: „indivizi sau entități care nu acționează sub autoritatea legală a unui stat atunci când întreprind activități care intră sub incidența prezentei rezoluții”. Devine astfel neclar dacă această prevedere ar fi putut fi folosită în legătură cu piața neagră nucleară a lui AQ Khan, care pare să fi fost strâns legată de statul Pakistan, unde liniile autorității statale au fost în mod deliberat ascunse, pentru a oferi posibilitatea de a nega în mod plauzibil.
j. Mecanismul de monitorizare al Rezoluției CSNU 1540
Un mecanism de monitorizare sub forma unui comitet al Consiliului de Securitate (care inițial urma să funcționeze pentru maximum șase luni) apare între versiunile din februarie și martie ale rezoluției. Până la versiunea din 24 martie 2004, statelor membre li se cerea să raporteze măsurile de implementare către Președintele Consiliului sau Secretarul General. Versiunea de la sfârșitul lui martie invoca regula 28 din regulile de procedură ale Consiliului, care cerea crearea unui comitet pentru raportarea implementării. De asemenea, comitetul putea face uz de „alți experți, după necesitate”.
Mandatul propus al comitetului a fost extins de la șase luni la doi ani, între versiunea din 15 aprilie și cea finală (28 aprilie). Statele Unite au respins inițial ideea unui mecanism de monitorizare, și abia cu două săptămâni înainte de adoptarea Rezoluției CSNU 1540 au fost de acord cu comitetul de implementare, așa cum era el mandatat în versiunea finală a rezoluției.
k. Implementarea Rezoluției CSNU 1540
Comitetul creat ca urmare a PO4 din Rezoluția CSNU 1540 constă în toți membrii Consiliului. Având posibilitatea de a „solicita, după nevoie, opinii experte”, Comitetul este mandatat să „raporteze Consiliului de Securitate asupra implementării prezentei rezoluții”, scop în care Consiliul „cere statelor să prezinte mai întâi un raport, la maximum șase luni de la adoptarea prezentei rezoluții, asupra pașilor pe care i-au făcut sau intenționează să-i facă pentru implementarea prezentei rezoluții”.
Comitetul 1540 a adoptat termenii de referință la 13 august 2004. Aceștia detaliază procedurile pentru desfășurarea lucrărilor Comitetului și indică faptul că acesta poate decide să facă aranjamente de cooperare, după nevoi, cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), sau, dacă este necesar, cu alte organizații internaționale, regionale sau sub-regionale, inclusiv cu comitete ale Consiliului de Securitate. Termenii de referință recunosc de asemenea și faptul că unele state au nevoie de asistență în implementarea Rezoluției CSNU 1540, și invită statele aflate în situația să o ofere să facă acest lucru. De asemenea, Comitetul trebuie să „își îndeplinească sarcinile cu maximum de transparență”.
În privința inputului din partea experților, menționat în OP4 al Rezoluției CSNU 1540 și reiterat în Termenii de Referință, la momentul elaborării, Comitetul a angajat patru experți și se așteaptă să mai angajeze încă patru, sporind numărul anticipat de experți de la șase la opt, în condițiile în care se va aproba proiectul de decizie aflat actualmente în analiză. Acești experți vor avea sarcina de a citi și analiza rapoartele statelor, precum și de a sprijini statele în schimbul de informații.
l. Reacția internațională
Declarația comună USA-UE asupra neproliferării ADM, anunțată la două luni de la adoptarea Rezoluției CSNU 1540, menționa că „riscul ca teroriștii să achiziționeze asemenea arme adaugă o nouă dimensiune acestei amenințări [a proliferării ADM]”. Rezoluția CSNU 1540 a fost lăudată ca fiind prima dintre acțiunile comune de „prevenire, control și anulare a proliferării”: „Aplaudăm adoptarea Rezoluției 1540 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, și încurajăm toate statele să implementeze pe deplin toate prevederile ei. Rezoluția afirmă că proliferarea armelor nucleare, chimice și biologice, precum și a mijloacelor lor de livrare, constituie o amenințare la adresa păcii și securității internaționale. Terorismul și traficul ilicit adaugă noi dimensiuni acestei amenințări. Rezoluția identifică măsuri suplimentare pe care statele trebuie să le ia pentru a contracara aceste amenințări. Ne vom îndeplini obligațiile asumate prin această rezoluție și suntem pregătiți să sprijinim statele care vor face același lucru. Vom adopta, acolo unde este necesar, și vom aplica legi eficiente pentru a împiedica fabricarea, achiziționarea, deținerea, dezvoltarea, transportul sau transferul de arme de distrugere în masă de către actorii ne-statali. Vom adopta, acolo unde este necesar, și vom aplica metode de control intern pentru a preveni proliferarea, inclusiv protecția fizică și controalele la frontieră, la export și la tranzitare.”
În mod similar, liderii G8 au căzut de acord la 9 iunie 2004 asupra unui „Plan de Acțiune pentru Neproliferare”, care sprijină în mod consistent Rezoluția CSNU 1540.
Statele Unite privesc Rezoluția CSNU 1540 în contextul eforturilor de neproliferare a ADM, care include PSI. De exemplu, un raport al Casei Albe asupra progreselor înregistrate în „războiul contra terorii” caracterizează adoptarea Rezoluției CSNU 1540 după cum urmează: „Președintele a propus, iar Statele Unite au promovat eforturile de a adopta Rezoluția 1540 a Consiliului de Securitate al ONU, care cere statelor să declare drept un act criminal proliferarea armelor de distrugere în masă și a metodelor lor de livrare de către actorii ne-statali, să adopte și să aplice metode eficiente de control al exporturilor, și să securizeze materialele sensibile la proliferare.”
Rezoluția CSNU 1540 a primit sprijin și în numeroase declarații în fața Adunării Generale ONU și a Primului Comitet în 2004, și a fost menționată în mod pozitiv și în mai multe rezoluții, în mod notabil în „Legislația națională privind transferul de arme, echipamente militare și bunuri și tehnologii cu dublă utilizare” susținută de Olanda în numele UE, care a fost adoptată fără vot. Această versiune adusă la zi a unor rezoluții mai vechi a adăugat formularea „fără a prejudicia prevederile conținute în Rezoluția CSNU 1540” în primul său paragraf operativ, care invită statele „care sunt în poziția de a face acest lucru, să adopte sau să îmbunătățească legislația națională, reglementările și procedurile, pentru a exercita un control eficient asupra transferurilor de arme, echipamente militare și bunuri și tehnologii cu dublă utilizare…” În plus, un proiect de rezoluție sprijinit de Afganistan, Bhutan, Columbia, Fidji, Franța, India, Mauritius, Myanmar, Nepal și Sri Lanka asupra „Măsurilor pentru a împiedica teroriștii să achiziționeze arme de distrugere în masă” conține în preambul o referire la CSNU 1540, și a fost de asemenea adoptat fără vot.
În același timp, în cursul sesiunilor Dezbaterii Generale a Adunării Generale și a Primului Comitet, multe state și-au exprimat convingerea că eliminarea completă a armelor nucleare, chimice și biologice este singura garanție împotriva amenințării cu utilizarea acestor arme, inclusiv împotriva potențialei lor utilizări de către teroriști. Mai mult, nu toate referirile la Rezoluția CSNU 1540 au fost de natură pozitivă. De exemplu, Brazilia, care în decursul dezbaterii deschise a Consiliului de Securitate din 22 aprilie 2003 ceruse ca rezoluția să reflecte „echilibrul delicat existent între instrumentele internaționale existent în acest domeniu, în privința obligațiilor statelor legate de neproliferare, dezarmare și cooperare internațională în scopuri pașnice”, a remarcat în sesiunea Primului Comitet că Rezoluția CSNU 1540 nu a reușit să facă acest lucru.
Cu toate acestea, sprijinul internațional pentru Rezoluția CSNU 1540 poate fi măsurat prin nivelul relativ ridicat de transmitere a rapoartelor naționale privind măsurile și planurile de implementare. Pentru a încuraja statele, Marea Britanie a dat spre circulație propriul său proiect de raport, comprehensiv și detaliat, ca model. Raportul descrie acțiunile legislative, executive și de aplicare a legii ale Marii Britanii, precum și inițiativele regionale și internaționale în care Marea Britanie este implicată, și include comentarii specifice asupra paragrafelor operative ale rezoluției. Deși multe rapoarte au sosit după termenul limită de 28 octombrie 2004, Comitetul 1540 a primit 112 rapoarte naționale, precum și un raport al UE.
m. Concluziile Rezoluției 1540
Geneza Rezoluției CSNU 1540 și istoria negocierii sale scot în evidență tensiunile anterioare existente între abordarea de tip neproliferare și cea de tip dezarmare în ceea ce privește securitatea internațională. Deși această rezoluție se intenționa să privească numai neproliferarea armelor NBC de către actorii ne-statali, îngrijorarea față de proliferarea verticală (între statele care dețin arme nucleare) a ieșit la iveală în cursul evoluției Rezoluției CSNU 1540 și a necesitat atenție. Exprimate cu pregnanță de către statele ne-nucleare și de către societatea civilă, aceste preocupări au fost tratate cu suficientă atenție pentru a se putea adopta rezoluția. Cu toate acestea, implementarea cu succes, care să blocheze accesul la armele NBC, are nevoie de o focalizare neîntreruptă asupra responsabilităților statelor în ceea ce privește materialele conexe armelor NBC, și asupra obligațiilor de dezarmare.
Dezvăluirea rețelei AQ Khan și adoptarea Rezoluției CSNU 1540 doresc să transmită un mesaj clar către comunitatea internațională: accesul actorilor ne-statali la armele NBC nu poate fi tolerat. Problema a fost considerată urgentă, și s-a acceptat necesitatea acțiunii Consiliului de securitate. Dar acceptarea și implementarea Rezoluției CSNU 1540 nu se petrec fără complicații și oarecare reținere.
O serie de îngrijorări au de-a face cu implicațiile legale ale rezoluției. Sprijinitorii rezoluției argumentează că prin intermediul Rezoluției CSNU 1540 statelor li se cere să adopte măsuri juste, care, la rândul lor, vor varia de la un stat la altul. Cu toate acestea, îngrijorarea față de capacitățile „legislative” ale Consiliului se întemeiază pe observații asupra recentei practici a Consiliului de Securitate de a invoca puterile sale pentru a crea obligații pentru toate statele în materie de securitate globală.
În 2001, Rezoluția CSNU 1373 asupra „Amenințărilor la adresa păcii și securității internaționale provocate de actele teroriste” s-a bazat pe textul unui recent încheiat tratat privind stoparea finanțării terorismului pentru a crea legi internaționale care cer cooperarea activă a statelor și a creat un comitet de implementare. Implementarea Rezoluției CSNU 1540 va fi și mai dificilă pentru state, atât calitativ cât și cantitativ, însă îi lipsește legitimitatea politică pe care Rezoluția CSNU 1373 o avea în mod automat prin aceea că se baza pe un instrument negociat multilateral.
În același timp, este recunoscut pe scară largă faptul că procesul de negociere multilateral, cu dependența sa față de consens, este prea încet pentru a rezolva necesitatea acțiunii urgente împotriva proliferării. În plus, procesul de negociere al Rezoluției CSNU 1540 a fost mult mai participativ decât sugerează în general regulile de procedură și structura Consiliului de Securitate, deși a avut loc în afara procesului de negociere multilaterală și a procesului universal al Adunării Generale (fie prin intermediul Comitetului al Șaselea, fie al Comitetului Întâi). Transparența neoficială și democrația de culise a procesului de negociere indică însă nevoia de reformă și de mecanisme îmbunătățite pentru angajarea societății civile și a ne-membrilor Consiliului de Securitate în probleme de securitate globală.
Alte implicații legale potențial îngrijorătoare au de-a face cu posibilele interpretări ale puterilor de aplicare a legii ale Consiliului de Securitate, în lumina exprimării din Rezoluția CSNU 1540. O interpretare extremă a potențialelor puteri ale Consiliului s-ar putea baza pe exprimarea din Rezoluția CSNU 1540 care citează Capitolul VII în contextul acțiunilor de aplicare a legii ale statului solicitant, împreună cu interpretarea Rezoluției CSNU 1373 de către Marea Britanie și SUA (care pretind că li s-a delegat dreptul de a face uz de forță în Irak pe baza rezoluțiilor preexistente), pentru a sugera că membri individuali ai Consiliului ar putea avea autoritatea de a efectua activități de aplicare a legii la nivel intern. O asemenea interpretare pare improbabilă din punct de vedere politic acum, dar posibilitatea teoretică a unei situații specifice care să dea naștere unor asemenea pretenții sugerează că realitățile politice, și nu argumentele legale, oferă cele mai bune garanții împotriva unui asemenea scenariu.
Provocările politice majore în implementarea Rezoluției CSNU 1540 va implica foarte probabil crearea elementului de încredere necesar pentru eficiență, și construirea unui climat de acceptare și consens. O asemenea abordare este necesară pentru a crea percepția unei participări mai profunde la rezoluție, dincolo de Consiliul de Securitate. Cooperarea, interacțiunea, asistența, educația și pregătirea sunt necesare pentru a face a rezoluția să funcționeze așa cum s-a dorit, și toate acestea vor cere timp. Vor avea de asemenea și efectul potențial de a îmbunătăți capabilitățile tehnologice și de verificare ale regimurilor NBC în general.
Valoarea normativă a Rezoluției CSNU 1504 este în relație directă cu valoarea pe care statele o acordă armelor NBC. Este adevărat că teroriștii nu caută arme NBC doar pentru că statele le dețin, ci pentru propriile lor motive politice. Astfel, dilemele proliferare verticală versus proliferare orizontală existente la nivel de stat nu se traduc în mod direct în probleme de proliferare ADM ne-statală. Riscul accesului actorilor ne-statali la arme NBC a convins cele mai multe state să accepte Rezoluția CSNU 1540 ca o măsură menită să prevină aceste riscuri în mod specific, în ciuda priorității pe care ele o acordă obligațiilor de dezarmare la nivel statal. Dar percepțiile despre valoarea politică și utilitatea armelor NBC va continua să existe și să intre în conflict cu alte considerații politice, precum și morale, religioase sau legale, atâta timp cât aceste arme sunt acceptate de către unele state ca simboluri ale statutului sau securității.
Pentru că implementarea Rezoluției CSNU 1540 necesită participarea activă și cooperarea pe scară largă între și în interiorul statelor, eficacitatea ei va depinde în parte de măsura în care aceste preocupări vor continua să fie auzite și abordate atât în procesul implementării Rezoluției CSNU 1540, cât și în alte forumuri.
CAPITOLUL II
ATACUL BIOTERORIST și BIO-INFRACȚIUNILE
2.1 Psihologie teroristă și arme biologice
Terorismul s-a schimbat mult de-a lungul timpului. Tacticile teroriste sunt cunoscute și aplicate de omenire de foarte mult timp, la fel ca delincvenții și incidentele obișnuite din istorie. Deși terorismul în sine este o infracțiune, exista diferențe între un terorist și un infractor. Infractorii se folosesc de tactici teroriste pentru a obține un câștig personal. Teroriștii săvârșesc acte criminale pentru a atinge obiectivul pe care și l-au propus. Teroriștii acționează pe baza unor anumite ideologii, care le sunt aproape de suflet, văzându-le ca pe niște principii fundamentale de viață, încercând apoi să-și justifice actele prin prisma unor obiective, care în ochii altora sunt greșite. În schimb, infractorii lucrează pentru câștiguri pur materiale. Singura zonă de mijloc ar fi cea a infractorilor care îmbracă veșmântul ideologiei doar pentru a-și justifica acțiunile prin motivații socio-religioase (militanții Punjab, de exemplu). Acesta este unicul factor ce diferențiază aceste două categorii; de pildă, un terorist, în special un fundamentalist religios, nu ar viola niciodată, nu ar comite acte de răzbunare și nici nu ar permite astfel de acte, întrucât credința și idealurile lui interzic asta. Infractorii lucrează de obicei individual sau în grupuri mici, dar nu se pot încadra în sistemul și infrastructura unei organizații teroriste globale. În cazul infractorilor există doi actanți: infractorul și victima; în cazul terorismului, numărul actanților este de trei: teroristul, victima și statul căruia îi este adresat actul, victima fiind un intermediar ghinionist între stat și terorist.
Teroriștii, și deci terorismul au evoluat peste ani, exact cum organismele evoluează biologic, îmbătrânesc și își reînnoiesc veșmintele pentru a se adapta timpului și realității.
In secolul al XIX-lea, teroriștii credeau în „propaganda prin fapte” când aveau ca ținte simboluri de puteri statale. Atacurile nu erau văzute ca infracțiuni, iar terorismul era considerat o formă de exprimare umană, nouă pentru umanitate, cu rezultate importante pentru istorie. Theodore Roosevelt fusese ales ca președinte al SUA după ce, în 1901, un anarhist (Leon Czolgosz) l-a omorât pe președintele William McKinley în Buffalo, New York. Un terorist siberian (Garvillo Princip) l-a omorât pe arhiducele austriac Franz Ferdinand la Sarajevo în 1914, lucru care a declanșat primul război mondial.
Curentul s-a schimbat în anii 1960 și 1970, când organizațiile au început să acționeze pe criterii etnice și ale sentimentelor subnaționale, ca Armata Republicană Irlandeză, care s-a ridicat împotriva unei întregi națiuni, contestându-i morala și autoritățile politice.
Anii ’70 și ’80 au fost martorii unei schimbări: obiectivele naționaliste au scos în evidență obiectivele separatiste și răzbunarea și au format o parte din strategiile teroriștilor. Au urmat anii ’90, când aceste organizații au fost susținute de state cunoscute pentru susținerea lor față de cauze similare (ex: Libia, Iran, Irak, Pakistan, Siria, etc.). Începutul anilor ’90 a constituit începutul globalizării terorismului. Anumite țări au fost atacate de carteluri teroriste pentru presupuse crime (percepute ca atare de către teroriști, care se consideră „puri”), SUA, Marea Britanie, Israel și India devenind astfel ținte principale ale teroriștilor.
Pentru a înțelege modelul psihologic după care au loc interacțiunile triunghiului terorist-victimă–stat, trebuie să privim în mintea teroristului și a părților afectate (statul și cetățenii acestuia).
Cu timpul, s-a acceptat concluzia că un terorist nu este un individ cu tulburări de personalitate. Este foarte dificil să descifrăm direct sau prin metode științifice mintea unui terorist, pentru simplul motiv că teroriștii nu se oferă voluntari pentru studii psihologice. Se poate deduce din trecutul acestuia, din comportamentul, acțiunile și motivele lui, care pot fi atribuite unei acțiuni teroriste pe care o pune la cale.
Întorcându-ne la psihologie, se știe că moralitatea și codul moral s-au dezvoltat în trei stadii. Primul stadiu (copilăria) este acela în care acțiunile sunt conduse de ideea de recompensă sau pedeapsă. Al doilea stadiu de dezvoltare se produce când o persoana acționează în funcție de normele sociale dintr-o societate: va purta haine chiar dacă nu vrea, se va căsători la un moment dat, etc. Stadiul final al dezvoltării morale este acela în care o persoană judecă actele sale după propriile noțiuni de bine și rău. Astfel, teroriștii își continuă actele de teroare fiindcă au convingerea că este o metodă corectă de a-și atinge obiectivele. În termeni de psihologie freudiană, se poate spune că superego-ul a renunțat la ego-ul care raționalizează fiecare acțiune îndeplinită de terorist.
În termenii victimei, este ușor de înțeles folosind sistemul de ierarhizare al lui Maslow unde nevoile individuale sunt aranjate ierarhic, iar cele de la bază trebuiesc îndeplinite înainte celor din vârf.
Baza triunghiului se referă la nevoile fizice de bază (hrană, adăpost, sex, etc.) urmate de siguranță, dragoste, știință și realizare personală, în această ordine. Din acest triunghi reiese clar faptul că teroristul tulbură a doua fază a triunghiului, având în societate ramificații ce conduc la haos și dezastre. Astfel, dacă într-o țară terorismul prinde rădăcini adânci, oamenii nu se vor simți în siguranță și vor fi ocupați să caute protecție, astfel renunțând la simpatia pentru alte etnii sau religii pentru a se ralia terorismului.
Rona Fields este psiholog în Washington DC, cu o experiență de 30 de ani, care testează psihologic teroriști din Israel, Liban și alte zone, făcând și studii speciale pe teroriști sinucigași. Studiile confirmă faptul că teroriștii au definiții stricte ale răului și binelui, fiind în percepția lor alb sau negru, fără zone gri sau spații. Au fost recrutați la o vârsta fragedă, când conceptul de bine și rău de abia se forma, îndoctrinarea în grup fiind atât de intensă încât recursul la rațiune era imposibil, iar dezvoltarea facultăților morale a fost întreruptă. Teroriștii nu sunt de acord cu Mahatma Gandhi, care spune că, dacă „ochi pentru ochi” ar fi o teorie validă, pământul ar fi populat numai cu oameni orbi. Sunt agitați și hărțuiți, dar nu au sentimente de vinovăție. Cei mai mulți dintre teroriști și-au creat propriul cod moral pentru a-și atinge obiectivele și țintele. Astfel, se poate vedea că majoritatea nu sunt nebuni, cum se credea înainte, ci dimpotrivă, sunt foarte raționali. Motivul pentru care au făcut obiectul studiilor psihologice nu este mintea lor, ci daunele pe care acțiunile lor le provoacă societății: moarte și distrugere.
S-au discutat pe scurt câteva concepte psihologice legate de terorism. Se va vedea mai departe o schimbare recentă în tendințele terorismului și modul în care armele biologice sau bioterorismul pot deveni o posibilitate în viitorul apropiat.
În ziua de astăzi, teroriștii sunt mai inteligenți, mai calificați și mai profesioniști decât tovarășii lor din trecut. Ei exploatează foarte înțelept circumstanțele și împrejurările.
Acesta a fost probabil motivul pentru care toată presiunea făcută de israelieni asupra dușmanilor nu a fost suficientă pentru a rezolva problemele statului. Cu cât proiectilele lovesc mai des țintele civile, cu atât mai mult este afectată baza de sprijin, forțând recruții să urce în cadrul triunghiului nevoilor pentru a deveni teroriști. Același lucru poate fi spus despre metodele folosite pentru a crea teroare. Cu mai puțină răzbunare la bază există o posibilitate mică pentru ca teroriștii să utilizeze arme neconvenționale, pentru că vor declanșa oroare și repulsie, nu aprobare în rândurile bazei de sprijin.
Acceptarea subconștientă a armelor neconvenționale pentru atingerea obiectivului, din care cele mai devastatoare sunt cele biologice. (Sindromul triunghiului inversat):
Sindromul triunghiului inversat
Este general știut că atunci când populația locală vede guvernul ca ocupaționist, sau percepe o anumită etnie ca dăunătoare intereselor statului, atunci utilizarea forței de către stat împotriva acestei etnii ușurează acțiunea organizațiilor teroriste de a recruta mai mulți membri activi, prin inducerea sentimentelor locale pentru „cauza” lor. Acesta este primul triunghi din figură. Al doilea fapt, ce urmează primului, este acela că etnia justifică utilizarea forței de către organizațiile teroriste împotriva statului și teroriștii sunt văzuți ca eliberatori, deci utilizarea armelor neconvenționale (ca cele biologice) va cauza mai puțină oroare și va fi mai legitimă. Acesta este triunghiul inversat.
Psihologii recunosc două tipuri de agresiune teroristă. Agresiunea emoțională, care este mai mult carnală și asociată cu furia teroristă tradițională, fiind instantanee și nesfârșită în consecințe, daunele aduse publicului în urma agresiunii teroriste (ca sinuciderea) constituind recompense în sine. Cele mai multe evenimente teroriste din trecut se aflau sub această categorie de agresiune teroristă. Agresiunea instrumentală este o agresiune de tip calculativ, unde energia se canalizează ca mijloc de obținere a actului final. Aceste acte teroriste sunt planificate. Ele urmăresc să obțină costuri negative pe termen lung pentru dușmanul lor și avantaje pe termen lung pentru ei înșiși. Daunele imediate sunt cauzate prin pierderea vieților și proprietăților, deși teroriștii speră la costuri și mai mari. Vor să genereze frică și nesiguranță, în mai mare măsură decât generează actul în sine. Ei vor să forțeze dușmanul să petreacă mai mult timp și să cheltuie mai mulți bani pe siguranță și securitate și cu toate acestea să continue să trăiască în nesiguranță. A se lua în considerare acest fapt: 11 septembrie a redus dramatic puterea SUA pentru o zi, pe când un caz de antrax a oprit lucrul în Congres pentru aproape o săptămână. Astfel, psihologia bioterorismului este calibrată nu ca o criza militară, efectele ei nu sunt măsurate de impactul biologic sau numărul morților, ci de inducerea nemiloasă a fricii. Astfel, chiar și cruzimea și lipsa specificității țintei unei arme biologice primitive este mai mult decât compensată prin panică și dezordine în masă. Astfel, dacă sunt utilizate între două atacuri majore (ex. 11 septembrie), armele biologice pot induce permanent în psihologia gazdei frica.
O alta paradigmă din strategia teroristă este de a crea metode noi de teroare, de distrugere în masă, cum după o anumită perioadă oamenii devin imuni până și la cele mai urâte forme de moarte și distrugere cum sunt bombele sau atacurile sinucigașe. Acest lucru se reflectă în terminologia utilizată de Al-Qaeda când a utilizat o metodă de atac total nouă pe 11 septembrie. Bioterorismul poate deschide noi orizonturi pentru atingerea scopului. Un alt motiv pentru care aceste acte își ating obiectivele este acela că, în timp ce alte forme de terorism provoacă nesiguranță în mediu, evenimentul bioterorist provoacă nesiguranță în corpul unei persoane din cauza perioadei de incubație și a diferențelor individuale. Frica de infectarea cu antrax nu ne poate opri să respiram aerul. Nu se poate ști când ești expus la boală.
Neajutorarea în cazul bioterorismului este un avantaj, pentru că nimeni nu are controlul asupra unui astfel de atac. S-a încercat depistarea unui atac prin instalarea unor senzori în orașe, dar aceștia nu sunt suficient perfecționați, iar cum microbii sunt în mod normal prezenți în atmosfera, toți acești senzori vor continua să avertizeze declanșând alarme false. Într-adevăr, aceasta este singura formă de terorism în care răspunsul statului nu face decât să contribuie la confuzie, panică și haos, ajutând practic teroristul, în mod indirect.
O altă schimbare în psihologia teroriștilor este aceea că, deși teroristul este un actor ce joacă pe o scenă într-un teatru, publicul s-a schimbat. Publicul anterior era victima îngrozită și statul perturbat, care acum este atotputernic, în fața căruia se petrece totul, pentru satisfacerea lui. Acest lucru a eliminat virtual rolul mass-mediei și publicității. Acum teroristul nu mai este preocupat de publicitate sau de dezvăluirea numelui său (Nathuram Godse, ucigașul lui Mahatma Gandhi) și este nerăzbunător, lucrând mereu pentru atotputernicul sau pentru cauza lui. Este doar o întâmplare că numele lui Mohammed Atta (11 septembrie) sau Thenmuli Rajaratnam (ucigașa lui Rajeev Gandhi) sunt identificate de autoritățile de stat prin investigații complicate. Scopul teroristului și mijloacele de teroare în masă sunt mai importante.
Teroristul poate să se fi oprit asupra armei supreme, care nu respectă nici o graniță și se potrivește în mod natural cu omenirea. Extrapolând gândurile președintelui Nixon „omenirea și omul și-au găsit în sfârșit rădăcina finală a propriei distrugeri”.
2.2 Conflictul biologic și actorii non-statali
In general, orice formă de conflict, fie ea deschisă sau acoperită, implică fie actorii statali (război total) fie organizații teroriste (operațiuni acoperite), gata să folosească orice mijloace care pot duce la îndeplinirea scopurilor propuse. Distincția dintre cele două forme de conflict s-a estompat o dată cu evoluțiile complexe intervenite în societate, datorită schimbărilor socio-economico-religioase și a intoleranței rezultate în urma acestor schimbări. Unii dintre acești actori sunt extremiști fundamentaliști, grupuri de gherilă sau chiar state degenerate sau dezintegrate care nu-și pot justifica existența fără ajutorul religiei. Acești actori s-au angajat în luptă acum câteva decenii, în afară de organizațiile teroriste familiare. O dată cu apariția acestor jucători, scena a devenit mai congestionată ca niciodată și mai dificil de monitorizat pentru o gamă deja complicată de conflicte biologice.
Dacă este teoretic posibil ca actorii non-statali să se implice în conflictele biologice, atunci de ce utilizarea de către aceștia a fost întârziată până la limită? Răspunsurile la acestea pot fi grupate în două secțiuni de bază, din care una este științifică și cealaltă psihologică.
2.2.1 Motive științifice (tehnice)
Cel mai important motiv este acela că, deși i s-a acordat multa atenție, este o zonă care cere experiență tehnică și muncă, ceea ce este mai ușor pentru actorii statali decât pentru cei non-statali.
Armele biologice produse de actori non-statali sunt mai puțin eficiente și, combinate cu faptul că livrarea lor este mai lipsită de precizie pentru un actor non-statal, nu creează impactul dorit.
Este dificil de obținut de pe piață stocul de agenți patogeni și echipamentul protectiv asociat.
Echipamentul pentru producție la scară largă este dificil de obținut.
Obținerea/producerea și testarea dispozitivului de dispersie pot fi foarte dificile.
Pentru o răspândire eficientă, tehnicile de aerosolizare sunt dificil de stăpânit și, în plus, se cer date meteorologice.
Se cere un efort susținut și concentrat pentru o perioadă extinsă și este riscant, pentru că poate conduce la dezvăluirea activității.
În ciuda acestor considerente, tot ce îi trebuie unui terorist este experiență în microbiologie și fizică (pentru aerosol și livrare) și surse financiare pentru producerea armelor biologice, care nu au neapărat efect mortal, dar au propriul impact psihologic
2.2.2 Motive psihologice (non-tehnice)
Uciderea teoretică a unui număr foarte mare de oameni poate crea repulsie împotriva teroristului și poate înfrânge cauza lor și poate chiar provoca rupturi printre aceștia.
Cum pentru o armă eficientă este nevoie de efort intens și dedicat, cât și de infrastructură, va crește posibilitatea de detectare de către serviciile de securitate.
Sentimentele de vinovăție pot prima asupra motivației teroristului (de exemplu: atacul Aum, când un sentiment de vină de ultim moment a făcut ca operatorul însărcinat cu eliberarea agenților biologici să umple rezervorul dispozitivului de dispersie cu apă și nu cu toxina botulinică, pentru atacul subteran din Tokio).
Logica spune că orice actor non-statal va folosi mijloace simple, necostisitoare, de încredere și rapide pentru a-și ataca oponentul.
Cei mai mulți teroriști încalcă procedurile, folosind metode de teroare deja utilizate, certificate și caracterizate, de către adversarii lor (arme de teroare standardizate).
Ar fi pertinent să notăm aici că cele mai multe dintre motivele tehnice și non-tehnice încetează cu timpul să mai constituie limitări. Bioreactorii au devenit mai sofisticați și mai mici, controlați de computere, putând fi și mobili. Marile companii producătoare de medicamente sau industria chimică dețin deja laboratoare mobile, iar legătura dintre teroriști și contrabandiști a dus la schimbul liber de rute de tranzit, bani și materiale și, bineînțeles, a creat un nou termen: „narco-terorismul”. Fundamentalismul religios a eliminat motivele psihologice, ca orice lucru care trebuie făcut pentru cel Atotputernic și slava sa.
2.2.3 Factori motivaționali
Jonathan B. Tucker a identificat unii din factorii motivaționali pentru persoanele care utilizează armele biologice. Motivele sunt listate mai jos:
Conducere/ lider charismatic;
Lipsa constituenților externi;
Ideologie apocaliptică;
Indivizi sau grupuri;
Paranoia și grandoare;
Apărarea prin agresiune
Captarea atenției mass-media internațională;
Provocarea de daune economice;
Milenarismul, curent care sugerează că totul în epoca contemporană este corupt și va apune numai după apocalipsă, când totul se va purifica și vor supraviețui puțini, care vor gusta din Rai. Cultul Aum aparține acestei ideologii. De asemenea, în același grup există și ideea de |”supraviețuire prin creștini”, care cred în Armageddonul iminent.
Răzbunarea împotriva unui anumit element de societate sau unei țări;
Complexul superiorității, imitarea lui Dumnezeu.
Aura științei;
Fenomenul plagiator, imitarea celorlalți.
Astfel o gamă largă de actori non-statali, de la fundamentaliști religioși la ecologi, la naționaliști, națiuni divizate ca sârbii, palestinienii, pot fi atrași către conflicte biologice în viitorul apropiat. Câteva transformări în cadrul societății au făcut posibil ca actorii non-statali să utilizeze armele biologice. Aceste transformări sunt:
Profilul educațional al organizației teroriste a suferit o mare schimbare când membrii au devenit profesioniști în câteva domenii, fiind motivați de cauza lor.
Oamenii au devenit imuni la violența care implică moartea, care este văzută ca o chestiune de rutină. Efectul „Omoară 10 și sperie 1000” s-a pierdut. Teroristul poate alege să ucidă mult mai mult folosind armele biologice.
Efectul incapacitant al acestor arme le face și mai folositoare pentru organizațiile teroriste. De fapt, simpla amenințare cu scrisorile cu antrax din SUA poate crea agitație și alte nervozitate în guvern.
Unele clase de actori non-statali au sprijin tactic de la guvernul statal, cum este cel pakistanez ce sprijină organizația Kashmiri. Acest lucru poate asigura accesul la infrastructura statului și astfel face posibilă utilizarea armelor biologice în viitor.
Flexibilitatea utilizării armelor biologice le face ideale pentru utilizare. Iată câteva exemple:
Contaminarea mâncării: Lucru foarte ușor de obținut pentru o țintă selectată, ce poate provoca panică și anxietate.
Asasinate: Pot fi stimulate de faptul că atacul ar fi întârziat, are o abordare simplă și moartea pare naturală.
Contaminarea resurselor de apă: Aceasta pare a fi cea mai simplă cale pentru o operație sub acoperire, dar oamenii de știință spun că diluarea și purificarea apei fac aceasta posibilitate neglijabilă. Acest lucru este valabil pentru orașele mari. Ce se întâmplă însă cu orașele mici, unde apa nu este tratată cu sisteme sofisticate? Sau ce se întâmplă când o conductă contaminată duce la o localitate de tratament? Cu siguranță nici o localitate nu are propriul echipament de detecție.
Atacuri cu aerosoli: Aceasta este ultima metodă de diseminare a armelor biologice. Atacurile sunt clasificate în liniare sau fixate pe sursă. Atacul pe sursă se efectuează în clădiri sau alte spații închise. Atacul linear poate fi mai dificil de stăpânit, pentru că depinde de condiții meteorologice.
Posibilitățile de planificare și efectuare a unui atac biologic se pot reduce la trei tipuri de scenarii, funcție de actorii implicați:
Actorii non-statali (risc de securitate scăzut): Acest scenariu este acela în care actorii non-statali, în general teroriștii, indivizii și cultele (religioase și altele) pot folosi dispozitive biologice. Scopul de bază este de a crea panica și de a folosi arme biologice, ca armele de disrupție în masă, și nu de distrugere. Spray-uri, canistre sau pur și simplu dispozitive de eliberare a insecticidelor ar fi unele dintre nenumăratele căi de a obține efectul dorit. Scrisorile antrax primite prin poștă în diverse locuri din SUA s-ar încadra în aceste categorii. Ulterior s-au înregistrat un număr imens de alarme false peste tot în lume.
Actori statali (risc de securitate înalt): SUA și Uniunea Sovietică au fost principalii actori (după al doilea război mondial) care au dezvoltat programe pentru arme biologice. Irakul a progresat folosind arme biologice pentru arsenal. Coreea de Nord, Laos, Bulgaria, China, Cuba, Egipt, India, Israel, Libia și multe altele state sunt încă bănuite că ar dezvolta programe de arme biologice. Dacă un stat alege să dezvolte un program activ pentru arme biologice poate atinge nivele mortale, cum gama de produse este alcătuită din dispozitive sofisticate, spray-uri, muniții, rachete, proiectile, care pot cauza pierderi de vieți omenești. În timp ce actorii statali prezintă un risc înalt, probabilitatea unui astfel de eveniment este mică.
Spectrul de mijloc: Deși din punctul de vedere al riscului de securitate sau potențialului de distrugere acest grup ar fi moderat, un atac biologic ar putea fi condus de grupuri ca: Al’Qaeda, Abu Nidal, care sunt asistate activ (tehnologic, financiar) de către stat, care preferă să ocupe postul de spectator și să privească îndeplinirea intențiilor acestor grupuri fără să introducă sancțiuni. Pot fi reprimate, dar acțiunea directă nu poate fi inițiată pentru că astfel de legături sunt dificil de dovedit. Acest scenariu ar cauza distrugere moderată, din cauza faptului că actorii statali nu ar lucra la potențial maxim pentru a oferi ajutor teroriștilor, pentru a evita să fie detectați. Nu trebuie uitat că autorii atacului de pe 11 septembrie au planificat de asemenea și atacul cu ajutorul unui avion cu substanțe chimice. Acest scenariu este cel mai probabil scenariu din contextul prezent, dacă un atac biologic va avea loc.
2.3 Atacul Bioterorist
Studiile efectuate după Septembrie 2001 au arătat faptul că organizațiile de teroriști sunt apte de a planifica, pregăti și executa activități complexe care includ metode neobișnuite și sofisticate. Acest fapt a indus un nivel ridicat de vigilență în eventualitatea unor noi atacuri și a generat îngrijorări din cauza grupărilor teroriste care pot opta pentru scopurile malefice de folosire a materialelor biologice. De asemenea, această idee a determinat SUA să ia în calcul posibilitatea unor sabotaje asupra instalațiilor biologice, în care ținta teroristă ar putea fi o eliberare necontrolată de materiale biologice, în plus față de strategia convențională de sabotaj, implicând imposibilitatea utilizării instalației care ar deveni contaminată.
Este recunoscut faptul că planurile speciale de răspuns existente pentru urgențele biologice sunt în principal axate pe scenariile epidemiilor accidentale/naturale. Aceste planuri sunt detaliate și cuprinzătoare, întrucât furnizează strategii pentru starea de urgență și mecanisme de răspuns care să facă față urgențelor biologice. Oricum însă, nu iau în calcul în mod expres multe din problemele care pot surveni în cazul unei urgențe biologice rezultate dintr-un atac terorist sau activitate criminală.
Deja există aranjamente pentru avertizările și reacțiile la accidente care implică materiale biologice, la evenimentele biologice și incidentele de trafic ilicit cu materiale biologice. Multe din concepte și principii sunt aplicabile incidentelor în care un act rău intenționat a fost comis de către teroriști sau criminali. Multe state au deja un plan de răspuns care să facă față urgențelor biologice și au implementat strategii cu privire la precauțiile de urgență și alte asemenea activități, cum ar fi implementarea măsurilor de securitate fizică pentru protejarea materialelor biologice și laboratoarelor. În anumite circumstanțe, teroriștii sau criminalii pot indica intențiile lor de a comite un act răuvoitor, folosind materiale biologice și pot relaționa asemenea amenințări cu solicitări prin mijloace ilegale. Astfel, statele pot afla că teroriștii sau criminalii intenționează să comită acte rău intenționate prin activitatea informativ-operative sau activitatea investigative. Aceste tipuri de amenințări sunt relativ diferite de amenințările obișnuite, identificate în procesele de administrare a riscului, prin faptul ca prezintă o serie de dileme. Aceste dileme necesită decizii dificile ale autorităților. Dilemele oferă opțiuni între seturi de alternative neașteptate sau de neacceptat. O situație de criză care implică o amenințare este cea mai profundă dilemă, din moment ce amenințarea poate să nu se transpună în plan real și poate să nu fie cunoscută de public. Pe de-o parte, statele pot dori să demonstreze o grijă deosebită în confruntarea cu o amenințare, în timp ce pe de cealaltă parte, pot experimenta dificultăți considerabile în aplicarea resurselor la îndemână pentru combaterea unei amenințări care poate nu se va înfăptui niciodată. Cu toate aceste dileme, nu este nici o soluție generală clară care să se aplice în fiecare situație. Statele trebuie privească fiecare problemă în contextul unor circumstanțe unice ale fiecărui act rău intenționat, însoțit de condițiile sociale, politice și financiare curente.
Putem discuta diversele problemele cu care se pot confrunta statele când reacționează la amenințările reale și iminente de această natură și presupune că asemenea amenințări, dacă se finalizează, pot naște urgențe biologice. Printr-o logică paralelă cu cea utilizată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, am putea încerca să explicăm situații și să definim temeni, prin similitudine.
Am putea grupa actele sau amenințările biologice criminale deliberate în cinci categorii, după cum urmează:
act criminal deliberat care contaminează persoanele;
act criminal deliberat care contaminează resursele de hrană sau apă cu agenți biologici;
utilizarea unui dispozitiv de dispersie biologică (DDB);
act intenționat care contaminează o zonă sau mediul cu materiale biologice prin alte mijloace decât DDB; și
un act de sabotaj asupra unei facilități biologice cu scopul de a cauza o dispersie necontrolată de materiale biologice.
Termenul „act criminal deliberat” poate fi folosit pentru a exprima intenția criminală, malefică sau imorală. Un act criminal deliberat poate fi definit ca: orice activitate sau acțiune ilicită, desfășurată cu intenția de a cauza o vătămare persoanelor, de a produce distrugeri unei proprietăți sau de a avea un impact dăunător asupra mediului, prin expunerea la agenți biologici sau toxine.
Termenul de „sabotaj” se poate referi la oricare act deliberat de distrugere, sau compromitere a integrității clădirilor sau altor zone ce conțin materiale biologice, efectuat cu intenția de a cauza o vătămare persoanelor, de produce distrugeri unei proprietăți sau de a avea un impact dăunător asupra mediului, prin expunerea la agenți biologici sau toxine.
Actele de sabotaj pot avea două scopuri principale:
restricționarea utilizării clădirilor, facilităților sau resurselor;
– crearea unei situații de criză care atrage atenția, prin amenințarea sănătății publice sau amenințarea percepției publice cu privire la securitate și siguranță.
Este foarte posibil ca activitățile informativ-operative să conducă la concluzia că teroriștii intenționează să:
– producă, folosească, transporte, elibereze materiale biologice;
– comită un act intenționat pentru a contamina una sau mai multe persoane;
– comită un act intenționat pentru a contamina resursele de hrană sau apă cu materiale biologice;
– creeze și activeze un dispozitiv de dispersie biologică (DDB);
– comită un act deliberat pentru contaminarea unei zone sau mediului cu agenți biologici sau toxine; sau
– să pregătească un act de sabotaj împotriva unei facilități biologice, cu scopul de a cauza o epidemie necontrolată.
În această situație, scopurile reacției de urgență pot fi:
– recâștigarea controlul asupra situației și asupra agentului biologic;
– prevenirea sau diminuarea consecințelor;
– acordarea primului ajutor și aplicarea tratamentului corespunzător agentului folosit;
– prevenirea, atât cât este posibil, a apariției efectelor adverse non-biologice asupra indivizilor și în rândul populației – în general panică, stres, situații conflictuale;
– protejarea, atât cât este posibil, a mediului și proprietății; și
– pregătirea, atât cât este posibil, pentru continuarea activității sociale și economice normale.
Planul de urgență poate conține următoarele elemente:
– activități în desfășurare pentru a răspunde unei amenințări credibile și iminente;
– acțiunea, la momentul amenințării, de a minimiza consecințele potențiale a unei asemenea amenințări în cazul în care aceasta se înfăptuiește; și
– activități în desfășurare care să corespundă unei urgențe biologice rezultată dintr-un incident;
Când se presupune că există o amenințare iminentă și credibilă, scopul principal al reacției de răspuns este de a neutraliza amenințarea, prin:
arestarea și acuzarea vinovatului;
împiedicarea făptuitorului de a finaliza amenințarea;
înlăturarea motivului amenințării;
punerea sub control a agentului biologic / recuperarea acestuia;
În cadrul activității de planificare, ar putea fi urmărite următoarele obiective:
introducerea măsurilor de securitate pentru protejarea facilităților sau resurselor care pot fi subiect de atac al teroriștilor și, în mod particular, protejarea ariilor vitale din cadrul facilității sau resursei, în care un atac ar avea efect maxim;
stabilirea mijloacelor de identificare timpurie pentru orice risc biologic;
introducerea mecanismelor de protecție a personalului expus profesional și a publicului, prin prevenirea sau minimizarea expunerii potențiale la agenți biologici;
introducerea de mecanisme care să inactiveze imediat resursele de hrană și apă, care sunt sau ar putea fi contaminate cu material biologic;
identificarea de surse alternative de energie, mijloace de comunicare, rezervă de apă și mijloace de transport, dacă zona țintă este inoperabilă;
stabilirea de mijloace de alertare rapidă a spitalelor și clinicilor în cazul în care atacul biologic este confirmat;
pregătirea unor comunicate de presă care fie să avertizeze publicul, fie să-l informeze, dacă detaliile amenințării devin publice;
Scopurile măsurilor de urgență trebuie de asemenea să urmărească elementele cheie ale mecanismului de aplicare a legii:
investigarea circumstanțelor actului criminal;
strângerea de dovezi, care pot conduce la identificarea teroriștilor sau pot susține un proces judiciar;
arestarea și acuzarea criminalilor;
dacă situația o cere, eliminarea teroriștilor și punerea sub control a tuturor materialelor biologice
Amenințarea de a comite un act criminal deliberat diferă de alte urgențe descrise mai jos, în care nu există încă vreun impact biologic. Oricum, dacă amenințarea este considerată destul de serioasă, această situație este ea însăși o urgență, solicitând activități specifice care să planifice reacția pentru prevenirea/minimizarea impactului potențial al actului criminal.
2.3.1 Contaminarea deliberată a persoanelor
Acest tip de atac se poate axa pe un singur individ, un grup țintă sau poate fi destinat atacului unor indivizi aleși aleatoriu. Aceste variante pot include, de exemplu:
ascunderea/eliberarea de agenți biologici neprotejați în haine, bagaj, acasă, la locul de muncă sau mașina celor vizați; sau
ascunderea/eliberarea de agenți biologici într-un loc frecventat de public sau transport public.
Principalele consecințe biologice ale unui asemenea act ostil pot fi:
decese sau victime ale expunerii la agenți biologici sau toxine;
contaminare biologică a locației în care materialele biologice au fost ascunse/eliberate; și
panica publică, care duce la perturbare economică, a transporturilor, infrastructurilor medicale, vieții sociale;
2.3.2 Contaminarea deliberată a apei sau hranei
Acest tip de atac se bazează pe ideea care are la bază ingestia agentului biologic sau toxinei, în care obiectivele ar putea fi:
uciderea sau incapacitarea persoanelor care consumă apă sau hrană contaminată;
refuzarea de către populație a alimentării cu hrană și apă;
cauzarea de panică și alarmarea publicului.
Consecințele biologice pot fi:
contaminarea biologică a instalațiilor de tratare a apei, rezervoarelor de serviciu, rezervele strategice și sistemele de furnizare a apei;
contaminarea biologică a hranei, piețelor en-gros de alimente, supermarketuri sau facilități de procesare a hranei; și
pierderea sau perturbarea sistemului de resurse de hrană și apă.
Apariția deceselor sau victimelor care suferă de la efectele contaminării cu agenți biologici prin ingerare este mai puțin probabilă, din cauza cantităților mari de material biologic care ar fi necesare pentru a obține concentrații suficient de mari după diluare. Oricum, nu este total imposibil.
2.3.3 Dispozitive de dispersie biologică (BDD)
Dacă se folosește un dispozitiv exploziv, actul terorist va deveni evident după detonarea dispozitivului. Oricum, la început poate să nu fie cert dacă materialele biologice au fost combinate cu material exploziv, cu atât mai mult cu cât personalul care a reacționat la atac nu este echipat cu echipament/dispozitive de detecție. în această situație, este obligatoriu ca scena unui atac terorist cu bombă să fie monitorizată cu privire la existența materialelor CBRN, aceasta fiind una dintre prioritățile mecanismului de reacție.
Dacă personalul care asigură răspunsul imediat la incident nu este echipat cu echipament/ dispozitive de detecție, zona trebuie obligatoriu încercuită, iar accesul restricționat, până la sosirea specialiștilor CBRN.
Dacă personalul care acționează ESTE echipat cu echipament/ dispozitive de detecție, riscul inițial de la evaluarea locului faptei ar fi detectarea prezenței unor materiale CRN, care ar necesita un alt tip de echipament și cercetare a locului faptei.
Acest tip de act implică combinarea dintre materialele biologice și modalități de dispersie, pentru crearea unei „bombe bio-murdare”.
Consecințele biologice principale cărora trebuie să li se facă față ar fi:
– contaminarea biologică din cadrul zonelor apropiate incidentului;
– contaminarea biologică pe direcția vântului de la incident;
– persoanele și vehiculele din imediata vecinătate care s-au contaminat cu materiale biologice și posibilitatea epidemiei în zona apropiată.
2.3.4 Contaminarea deliberată a mediului
Obiectivul acestui tip de acțiune este interzicerea accesului pe timp îndelungat într-o zonă, cum ar fi o gară, un aeroport, o clădire sau alte obiective cheie din infrastructură. Teroriștii pot utiliza materiale biologice astfel încât să devină imposibilă utilizarea zonei. Metodele posibile includ:
introducerea de materiale biologice în sistemele de aer condiționat sau sistemele de ventilație;
utilizarea unui vehicul pentru a transporta un container care curge, lăsând materiale biologice în urma lui;
utilizarea unei clădiri înalte pentru a împrăștia materiale biologice în aer, folosind curenți de aer obișnuiți.
O cantitate mică de material biologic poate duce la un semnificativ impact biologic de mediu. Principalele consecințe biologice pot include:
contaminare biologică extinsă a zonei;
decese sau victime care suferă în urma expunerii la agenți biologici;
deplasarea persoanelor, bagajelor sau vehiculelor contaminate cu materiale biologice, cauzând astfel o răspândire pe arii largi a contaminării.
Alte consecințe majore cărora trebuie să li se facă față, ar fi:
pierderea pe termen lung a zonei sau a unor obiective/instalații;
perturbarea infrastructurii într-o zonă sau la obiective/instalații;
2.3.5 Sabotajul unui obiectiv biologic
Acest tip de eveniment este poate cel mai serios, întrucât un atac care are succes împotriva unui obiectiv biologic poate avea consecințe masive, nu numai în termeni de urgență biologică, ci și în termeni de impact economic și perturbare a vieții sociale normale.
Deși obiectivele biologice au bariere multiple de siguranță, un dispozitiv exploziv care ar conduce la expunerea incintelor de lucru, împreună cu eliminarea normelor de securitate și siguranță, ar putea cauza o eliberare necontrolată de produse biologice.
Consecințele biologice ale unui asemenea atac pot fi:
pierderi de vieți omenești sau victime ale efectelor expunerii la agenți biologici sau toxine;
acțiuni de protecție și/sau tratament la scară mare pentru populația care locuiește lângă instalațiile biologice, astfel cauzând atât perturbări infrastructurilor sociale și economice, cât și panică publică;
contaminare biologică extinsă a zonei și mediului în direcția vântului;
contaminarea persoanelor și vehiculelor din vecinătatea imediată a zonei, și posibilitatea împrăștierii contaminării în imediata apropiere.
decese sau victime cauzate de efectele exploziei, prăbușirea sau incendierea unei clădiri;
pierderea pe termen lung a instalațiilor;
Dintr-o perspectivă legislativ/operativă, utilizarea materialelor biologice sau prezența materialelor CBRN diferențiază actele de terorism neconvențional de alte acte teroriste sau activități criminale.
Personalul de aplicare a legii, care poate fi compus din experți în anchetă penală sau luptători antiterorism, poate să nu înțeleagă riscurile pe care le implică răspunsul la un atac biologic sau să nu aibă nici o noțiune referitoare la protecția personală împotriva unor asemenea materiale sau substanțe periculoase.
Starea de alertă și reacțiile de răspuns trebuie astfel concepute încât să permită interacțiunea dintre personalul de răspuns, investigatori, anchetatorii penali, experții științifici și medicali, interacțiune în care fiecare disciplină trebuie să ia în calcul nu numai capacitatea celuilalt, dar și lipsa cunoștințelor care pot exista în relație cu problemele din afara ariei concrete de expertiză a fiecărui grup.
În acest sens, planificarea răspunsului la evenimentele teroriste ce implică material biologic necesită stabilirea unui sistem sau program la nivel național, care să asigure că:
echipele de răspuns imediat sunt antrenate, echipate și au instrumente corespunzătoare pentru a identifica prezența pericolelor CBRN în contextul unui presupus act terorist;
specialiștii în biologie sunt identificați și disponibili pentru a reacționa prompt în contextul unui presupus act bioterorist, pentru a consilia echipele de răspuns;
echipamentele, personalul și procedurile trebuie să fie funcționale, calibrate și autorizate;
În contextul actual, în funcție de nivelul amenințării, întotdeauna trebuie luată în calcul prezumția că un atac terorist poate include amenințări biologice, chimice și/sau radiologice, până la proba contrarie. Această abordare reclamă adoptarea unei gestionări a crizei din perspectiva unui risc/amenințări combinate, bazată pe necesitatea de identificare imediată a prezenței potențiale de materiale CBRN.
Planificarea unei reacții la un atac terorist implică trei faze distincte care sunt cunoscute ca „cei trei R”: salvare (rescue), recuperare (recovery), restabilire (restoration).
În faza 1 (salvare), planificarea activităților trebuie să țină cont de faptul că repercusiunile imediate ale unui incident terorist pot fi haotice, iar eforturile inițiale ale serviciilor de urgență trebuie să se axeze pe aducerea situației sub control, fapt care va permite eforturilor de salvare să se realizeze într-o manieră ordonată. Acțiunile prioritare sunt cele de salvare a vieții și evacuare a persoanelor rănite, eforturi ce pot avea loc în condiții de mare risc.
În faza a doua (recuperarea), planificarea activităților este îndreptată către stabilizarea situației și asigurarea că toate riscurile sunt reduse la un nivel minim, sau înlăturate. În această fază, anchetatorii vor efectua o examinare a locului crimei și vor aduna toate materialele relevante care pot fi utilizate ca probe.
În faza a treia (restabilirea), planificarea activităților este focalizată pe readucerea la parametrii normali a zonei afectate și activităților legate de aceasta.
Într-un atac terorist care implică utilizarea materialelor biologice, pot exista riscuri adiționale în toate cele trei faze ale procesului de reacție. Planul de urgență trebuie astfel să prevadă un mecanism apt să identifice rapid orice risc biologic de la începutul incidentului terorist și să se asigure că personalul care reacționează este familiarizat pe deplin cu asemenea riscuri.
2.4 Reacția la amenințarea cu un atac terorist biologic
Reacția la amenințarea cu un atac terorist diferă de mecanismele de răspuns care fac față consecințelor, în momentul în care s-a înfăptuit un act criminal deliberat. Din multe puncte de vedere, este mai ușor să se facă față impactului real, decât să se facă față amenințării. Odată ce un atac terorist s-a produs, există procese bine stabilite pentru aducerea situației sub control și controlul consecințelor. Deși la început situația poate fi haotică, parametrii și scopul evenimentului devin repede cunoscuți, fapt care permite factorilor de decizie să gestioneze reacția într-o manieră logică și eficientă.
Într-o situație de amenințare, pot fi mulți factori necunoscuți și autoritățile de resort trebuie să ia decizii bazate pe informații incomplete. Amenințarea poate fi acompaniată de șantaj, ceea ce poate îngusta opțiunile disponibile pentru personalul care trebuie să reacționeze. Elementele componente ale reacției la amenințarea cu un act terorist de natură biologică sunt:
Primirea amenințării;
Notificarea autorității competente;
Evaluarea riscului și a informației inițiale pentru a răspunde la întrebările:
Este credibilă amenințarea?
Este amenințarea specifică pentru o locație particulară a unei instalații biologice?
Există vreo informație care să sugereze că teroristul are cunoștințe științifice sau tehnice despre instalațiile biologice sau materialele biologice?
Este specificată în amenințare natura materialelor biologice?
Sunt specificate în amenințare metodele de folosit?
Există informații care să sugereze că teroristul are mijloace de finalizare a amenințării?
Activitatea de prevenire a îndeplinirii amenințării trebuie sa ia în considerare mai multe elemente, printre care pot fi menționate: evaluarea ocaziilor de a finaliza amenințarea, evaluarea impactului potențial dacă se finalizează amenințarea, direcționarea măsurilor defensive către identificarea, arestarea și acuzarea teroristului, diminuarea șansei teroristului de a finaliza amenințarea, îndepărtarea motivului amenințării.
Este folositor la acest nivel să considerăm că există în general trei tipuri de indivizi care ar putea amenința cu un act de terorism biologic:
cei profesioniști: teroriști sau criminali cu cunoștințe științifice sau tehnice despre instalații biologice sau materiale biologice, având resursele necesare pentru finalizarea amenințării.
cei amatori: persoane care nu au cunoștințe științifice sau tehnice și fără resurse de finalizare a amenințării.
cei instabili mental: persoane care sunt tulburate mental și care operează într-un mod personal, care nu are logică sau motiv.
De asemenea, merită să se ia în calcul motivele posibile pentru asemenea amenințări și acestea pot fi delimitate astfel:
șantaj criminal pentru câștig financiar;
șantaj terorist pentru motive politice, religioase sau ideologice;
sabotaj din partea unui grup terorist, concretizat într-un atac împotriva infrastructurii naționale;
atac de răzbunare al indivizilor cu nemulțumiri reale sau închipuite, împotriva guvernului sau unei instalații biologice;
indignare morală a celor care se opun conceptului BIO (biotehnologie, bioapărare, bioagenți, etc.) sau utilizării de materiale biologice în activitățile comerciale, industriale sau medicale;
motive stranii ale persoanelor tulburate mintal.
2.5 Reacția la un atac terorist biologic
Reacția la un atac terorist care se finalizează cu o urgență biologică, va fi similară cu mecanismul de răspuns care face față unei urgențe biologice rezultând dintr-o apariție accidentală/naturală, dar va fi adăugată dimensiunea necesară executării unei investigații judiciare. Mecanismul de răspuns va include foarte probabil un răspuns multi-agenție, dar se anticipează că agenția lider va fi una de aplicare a legii.
Structura de comandă poate varia în diferite momente în timpul reacției. De exemplu, dacă este vreun incendiu, prăbușire de clădiri, sau oameni blocați în urma unui act terorist, serviciile de urgență vor prelua conducerea și vor conduce operațiunile de stingere a incendiilor, împreună cu procedurile de salvare și căutare. Odată ce situația a fost adusă sub control, autoritățile de la fața locului pot transfera activitatea poliției, care va controla locul infracțiunii și va iniția o anchetă penală. Odată ce situația a fost clarificată de poliție, controlul zonei poate fi transferat operatorului instalației biologice sau autorităților de mediu pentru decontaminare. Principalul punct de accentuat este că structura răspunsului planificat trebuie să fie suficient de flexibilă pentru a se adapta unei largi varietăți de situații. Ghidul INTERPOL recomandă adoptarea unui sistem similar cu cel al sistemului autorităților de la locul incidentului, în care structurile și rolurile sunt stabilite conform unui standard, care permite niveluri mai mari de interoperabilitate și integrare în context, la niveluri regionale și naționale.
O situație particulară constă în acele cazuri în care structurile de aplicare a legii desfășoară activități informativ-operative despre cazurile de trafic ilicit cu materiale biologice sau toxine și reacția este bazată pe operațiuni sub acoperire. Pentru asemenea situații se vor aplica proceduri speciale autorizate în prealabil de autoritățile judiciare competente.
2.6 Aspecte de securitate a reacției la un incident bioterorist
Reacția la un act terorist care implică utilizarea de materiale biologice și consecințele care rezultă dintr-un asemenea act vor varia în funcție de natura acțiunii. Deși circumstanțele fiecărui incident vor fi unice, este posibil să se realizeze un plan pentru un set de consecințe comune care vor rezulta fără îndoială din fiecare tip de acțiune. Aspectele de securitate ale reacției trebuie să ia în calcul nu numai riscurile convenționale care pot apărea în urma unui atac terorist cu agenți biologici sau toxine, dar și riscurile reale și potențiale care rezultă din consecințele biologice. Problemele de securitate vor fi o parte intrinsecă a tuturor operațiunilor de urgență, de la reacția inițială până la măsurile post-incident. Tot personalul care va răspunde urgenței biologice va trebui să acționeze cu responsabilitate pentru a se proteja pe ei înșiși împotriva riscului unor evenimentelor paralele sau secondare (ex. al doilea atac) precum și pentru conservarea probelor. Prioritatea normală în recuperarea agenților biologici sau toxinelor sau/și contaminare poate fi înlocuită de prioritatea anchetei de la fața locului. Întregul personal care răspunde urgenței va trebui să lucreze în cooperare cu, și în unele cazuri sub coordonarea, forțelor de securitate. Acestea vor trebui să fie însoțite de specialiști în biologie, pentru propria lor protecție, și vor trebui să se asigure că toate riscurile biologice, sursele sau dispozitivele sunt identificate în mod corect, pentru continuarea anchetei, în special dacă evenimentul implică materiale biologice ce pot fi încă ascunse.
Poliția trebuie implicată în toate aspectele reacției:
în situația dată, să conducă, să cerceteze, să gestioneze locul faptei și să conserve probele;
în spitale, să identifice și să discute cu martorii sau să protejeze personalul medical de urgență, dacă teroriștii fac parte din victime;
la nivel de coordonare regional și național, să gestioneze anchetă penală sub coordonarea procurorului;
să ia sub protecție fizică materialele/dispozitivele recuperate.
O asemenea cooperare apropiată cu forțele de ordine și nevoia de conservare a probelor pot constitui dificultăți pentru personalul care trebuie să reacționeze prompt, în special pentru specialiștii în medicină și în biologie, care sunt obișnuiți să reacționeze la urgențele în care prioritatea este aspectul biologic sau de sănătate. Oricum, aceasta nu trebuie să fie o piedică semnificativă în aplicarea procedurilor normale pentru serviciile medicale de urgență și pentru cele pentru stingerea incendiilor, care pot acționa în comun și interdependent la fața locului.
Când se consideră că o amenințare cu un atac biologic deliberat este credibilă, structurile de aplicare a legii vor trebui să conducă o anchetă, în care prioritatea va fi de a identifica teroriștii sau criminalii. Odată ce se cunoaște identitatea lor, investigatorii pot solicita arestarea suspecților și să recupereze orice materiale biologice. Dacă investigatorii planifică un raid sau arestarea unor suspecți ca răspuns la o amenințare cu un atac biologic deliberat, implicând în mod cert existența materialelor biologice, în mod obligatoriu se va avea în vedere participarea ofițerilor CBRN, echipați și dotați corespunzător, precum și a unor experți în evaluare biologică. Accentuăm din nou faptul că singura cale de a controla într-un mod sigur situația în care sunt prezente, sau se crede că sunt prezente, materiale CBRN, este utilizarea unor echipamente de detecție. Fără un asemenea echipament, personalul care trebuie să reacționeze este „orb” la potențialele riscuri. O posibilă tactică a teroristului ar putea fi de a ascunde materiale biologice în diferite locații, iar apoi să direcționeze autoritățile către o locație unde s-a ascuns o mică mostră de materiale biologice, pentru a demonstra că au într-adevăr acces la materiale și au abilitatea de a le folosi în scopuri criminale.
Un asemenea exemplu – ce implică însă materiale radioactive – a fost situația apărută pe 23 noiembrie 1995, când un reporter de la Canalul de Televiziune Independentă din Rusia a primit o avertizare de la liderul rebel Shamil Basayev, cum că materialele nucleare au fost ascunse într-un parc public. După primirea informației, reporterul a găsit un pachet ascuns, conținând cesiu-137 radioactiv, îngropat sub niște frunze în parcul Izmailovsky, un loc public localizat în regiunea de nord-est a Moscovei. Pachetul cântărea 32 kg, dar era evident că înăuntru era doar o cantitate mică de cesiu-137.
Răspunsul la incidentul biologic va trebui să țină seama de următoarele aspecte:
agenții biologici sau toxinele pot să nu fie recuperați imediat. În acest caz, specialiștii în biologie vor trebui să stabilească și să mențină un perimetru, proceduri de intrare/ieșire, monitorizarea contaminării;
poate fi nevoie de lucru în ture;
materialele biologice vor fi considerate material probator;
colectarea materialelor biologice trebuie făcută astfel încât să se mențină lanțul custodiei (ex. la un moment dat, poate fi necesar să se demonstreze în instanță că elementele prezentate de autorități sunt cele ridicate de la locul faptei).
anchetatorii vor trebui să conducă o investigație criminalistică a materialelor și elementelor suspecte, iar specialiștii în biologie vor trebui să rămână disponibili pentru a-i sprijini pe investigatori.
toată activitatea efectuată, inclusiv notările de la momentul respectiv, scrise de personalul care a reacționat în timpul procesului de evaluare, poate fi privită ca probă materială și mai târziu poate fi cerută în instanță.
toate persoanele implicate în evaluarea consecințelor biologice pot fi ele însele privite ca martori și pot fi nevoite să răspundă pentru acțiunile lor în orice proces penal ulterior.
2.7 Aspecte de investigație epidemiologică-polițienească
Prioritatea imediată a răspunsului va fi salvarea și evacuarea persoanelor rănite de la locul faptei. Aceasta va fi făcută chiar și în condiții de risc biologic, ex. acțiunile de salvare de vieți vor avea prioritate în fața aspectelor biologice sau investigative ale incidentului. Odată ce s-a terminat operațiunea de salvare, prioritățile se vor schimba și se vor axa pe izolarea zonei pentru a asigura securitatea personalului și populației.
Este probabil, deși nu este sigur, ca riscurile convenționale să fie mai mari decât cele biologice. Poate exista un incendiu sau o prăbușire de clădiri, iar zona exploziei poate fi instabilă și nesigură. Astfel, este normal răspunsul de urgență care să implementeze o zonă de control la un stadiu incipient al răspunsului, în scopul de a asigura securizarea populației, iar această acțiune va trebui să includă efectele imediate ale unei potențiale contaminării biologice.
În paralel cu acțiunile inițiale de răspuns, structurile de aplicare a legii vor începe o anchetă penală a incidentului.
Obiectivele principale ale anchetei vor fi identificarea persoanei/persoanelor responsabile, reținerea/arestarea lor și punerea sub acuzare.
Un al doilea obiectiv va fi identificarea sursei materialelor biologice utilizate, localizarea și ridicarea probelor materiale. Anchetatorii vor căuta să audieze toate victimele pentru a identifica orice persoană care a fost martoră la folosirea dispozitivului de dispersie biologică; stabilirea motivului de atac; obținerea informației care poate duce la identificarea teroriștilor.
Cum victimele pot fi sub îngrijire medicală, expertul în biologie/medicină trebuie inclus în echipa care efectuează audierile, trebuie să poată facilita accesul la victime, și trebuie să asiste anchetatorii în executarea sarcinilor specifice. Din această perspectivă, elementul de noutate în investigarea incidentelor biologice îl constituie formarea acestor echipe mixte de investigare epidemiologică și polițienească.
Este posibil ca persoana/persoanele care au utilizat dispozitivul să sufere ele însele de la expunerea la materialele biologice. În acest sens, anchetatorii trebuie să fie alertați cu privire la faptul că există posibilitatea ca teroriștii să fie printre victimele aflate de sub îngrijire medicală.
Dacă rezultatele anchetei indică existența în alte locații a unor materiale biologice sau toxine, ofițerii anchetatori nu trebuie să efectueze o percheziție sau să localizeze materialele biologice decât dacă sunt echipați și dotați corespunzător și sunt însoțiți de un expert în biologie.
2.8 Arborele de sabotaj și protecția fizică
O instalație biologică este o țintă atractivă pentru un atac terorist. Un atac de succes împotriva unei instalații biologice, în particular un laborator biologic de nivel 3 sau 4, ar îmbina știri bombă în mass-media, panică printre oameni din cauza potențialei eliberări de agenți biologici sau toxine și demonstrarea de către atacatori a ineficacității dispozitivelor de securitate, care arată că până și instalațiile bine păzite sunt vulnerabile în fața unui grup terorist. Oricum, cauzarea unei eliberări de material biologic dintr-o stație biologică nu este un act simplu. Acest act necesită cunoștințe detaliate despre planurile și modul de operare al instalației, materialele existente, produse și stocate, și probabil ar necesita un atac coordonat și simultan asupra mai multor sisteme și/sau sub-sisteme din cadrul instalației.
Un sabotor cu cunoștințe din interiorul instalației poate dezactiva în secret sistemele de siguranță, apoi poate cauza un eveniment nesemnificativ care în mod normal ar putea fi gestionat de sistemele de securitate. Eșecul sistemelor de securitate pot cauza apoi o agravare a evenimentului, până atinge proporții de dezastru. Sabotorul va acționa nu numai în sensul indisponibilizării instalației, dar va încerca și să șteargă toate urmele acțiunilor sale. Amenințarea principală a sabotajului va veni, în acest caz, din atacul din interior, de exemplu de la cineva care are acces total la instalație, este familiarizat cu sistemele de apărare și de asemenea cu diversele puncte slabe care oferă oportunitatea unui atac. Conceptul de bază al operațiilor este identic cu cel al reacției la un accident biologic, după cum este descris de procedurile OMS.
Analiza arborelui de sabotaj este un instrument grafic eficient care permite evaluatorului ca, pornind de la un eveniment primar, urmărind o succesiune prestabilită de pași, să ajungă prin operatori logici de genul „și” „sau” la evenimente secundare care, grupate, pot conduce la deznodământul final al actului ostil.
Analiza sistemului de protecție fizică este un instrument grafic ce permite evaluatorului să introducă în schemă toți pașii pe care un terorist trebuie să-i facă pentru a penetra sistemul de pază al obiectivului, începând cu gardul de protecție și terminând cu atingerea obiectivului, respectiv accesul la materialul biologic. În acest context, evaluatorul poate identifica zonele slabe ale sistemului, punctele de detecție a intrușilor și momentul potrivit pentru intervenția forței de răspuns, fie pentru stoparea și neutralizarea intrușilor, fie pentru restricționarea accesului. Cu cât detecția are loc mai rapid, cu atât șansele de reușită ale teroriștilor sunt mai mici, și invers.
2.9 Răspunsul Poliției
Răspunsul poliției devine un aspect principal al răspunsului la urgența biologică, în cazul unui act bioterorist. Poliția poate avea următoarele roluri:
restricționarea accesului în zonă;
gestionarea traficului;
cercetarea la fața locului – numai de către echipe special pregătite CBRN;
identificarea și audierea martorilor;
asigurarea lațului custodiei probelor ridicate;
transportul probelor în condiții de siguranță și securitate la laboratorul destinat efectuării analizelor;
decontaminarea personalului propriu și a echipamentelor folosite;
gestionarea deșeurilor biologice și a materialelor contaminate;
reținerea suspecților;
recuperarea materialului biologic/toxinelor, dacă mai este cazul;
recuperarea și investigarea dispozitivului de dispersie;
eliminarea posibilității unui al doilea atac;
Pentru efectuarea activităților de planificare a răspunsului precum și a cercetării la fața locului este indicată folosirea Ghidului INTERPOL de planificare și răspuns la un incident bioterorist.
CAPITOLUL III
ARMELE BIOLOGICE
3.1 Caracteristicile Agenților Biologici
Caracteristica principală a agenților biologici, definită în paginile ce urmează, constituie abilitatea lor de a se înmulți într-o gazdă. Acest lucru le oferă potențialul lor agresiv și periculos. Boala care poate fi cauzată rezultă din interacțiunea multifactorială între agentul biologic, gazdă (inclusiv imunitatea gazdei) și mediu (de exemplu: starea de sănătate, temperatură, calitatea apei, densitatea populației). Consecințele folosirii agenților biologici pentru a cauza o boală vor reflecta aceste interacții complexe.
Agenții biologici sunt clasificați în funcție de taxonomie, cele mai importante clase fiind ciupercile, bacteriile și virușii. O astfel de clasificare este importantă pentru serviciile medicale, datorită implicării acestora în detectare, identificare, profilaxie și tratament. Agenții biologici pot fi, de asemenea, clasificați în funcție de proprietățile ce pot determina utilizarea lor în scopuri ostile, cum este ușurința cu care pot fi produși sau rezistența la măsuri profilaxice sau terapeutice.
3.1.1Caracteristicile intrinseci.
Caracteristicile intrinseci ale agenților biologici ce influențează potențialul lor de utilizare ca arme includ: infectivitatea, virulența, toxicitatea, patogenicitatea, perioada de incubație, transmisibilitatea, letalitatea, stabilitatea în mediu. Unică pentru mulți dintre acești agenți și distinctivă față de agenții chimici, este abilitatea de multiplicare în timp în interiorul corpului și incrementarea efectelor.
Infectivitate: infectivitatea unui agent reflectă ușurința cu care microorganismele se stabilesc într-o gazdă. Patogenii cu infectivitate ridicată necesită un număr relativ mic de organisme pentru a cauza o boală, în timp ce cele cu infectivitate joasă necesită un număr mare de microorganisme. Infectivitatea ridicată nu semnifică neapărat apariția mai rapidă a simptomelor și a semnelor clinice, și nici gravitatea bolii.
Virulența: virulența unui agent reflectă severitatea relativă a bolii produsă de acel agent. Diferite microorganisme și diferite evoluții ale acelorași microorganisme pot cauza boli de severitate diferită.
Toxicitatea: toxicitatea unui agent reflectă severitatea relativă a intoxicării și nivelul de incapacitare produs de o toxină.
Patogenitatea: reflectă capacitatea unui agent infecțios de a cauza boala într-o gazdă susceptibilă.
Perioada de incubație: un număr suficient de microorganisme sau o cantitate suficientă de toxine trebuie să penetreze corpul pentru a putea iniția infecția (doza de infecție), sau intoxicarea (doza de intoxicare). Agenții infecțioși trebuie să se multiplice pentru a produce boala. Timpul trecut între expunere și apariția simptomelor este cunoscut sub numele de perioadă de incubație.
Transmisibilitate: capacitatea unui agent biologic de a fi transmis de la o persoană la alta. Anumiți agenți biologici pot fi transmiși de la persoană la persoană, alții nu. Transmiterea indirectă (ex: având ca purtători artropode) poate constitui un mod semnificativ de răspândire.
Letalitate: reflectă ușurința relativă cu care un agent cauzează moartea în cadrul unei populații susceptibile de îmbolnăvire.
Stabilitate: reflectă capacitatea unui agent de a rămâne viu și stabil în relație cu factorii de mediu (temperatura, umiditatea relativa, lumina soarelui, etc.). O valoare cantitativă a stabilității este dată de rata de descompunere a agentului.
3.1.2 Factori adiționali
Factorii adiționali ce pot influența selecționarea unui microorganism sau a unei toxine pentru producerea unei arme biologice includ și următoarele aspecte:
Agentul trebuie să producă în mod constant un rezultat (îmbolnăvirea).
Trebuie să fie capabil să producă infecția, utilizând doze mici.
Trebuie să aibă o perioadă de incubație potrivită (pentru atacul tactic, perioadă mică, pentru atacul strategic, perioadă mare).
Trebuie să fie foarte virulent.
Trebuie să fie stabil în timpul producției și dozajului.
Trebuie să rămână stabil după diseminare.
Utilizatorul să se poată proteja anterior diseminării.
Populația țintă nu trebuie sa aibă imunitate dezvoltată față de agenți.
Posibilitatea de a fi produs economic la scară mare.
Trebuie să fie rezistent la influența mediului.
Trebuie să aibă o persistență predictibilă.
Trebuie să fie capabil de o diseminare variabilă, multiplă (căi de răspândire).
Trebuie să aibă un impact psihologic bun (teroarea, cum au fost recentele atacuri cauzate de antrax).
Trebuie să fie dificil de diagnosticat și tratat.
Trebuie să aibă un nivel corespunzător de răspândire prin contaminare secundară.
Trebuie să fie capabil să infecteze mai multe ținte (ex: oameni și animale)
3.2 Gestiunea tehnologiei armelor biologice
Înainte ca o națiune sau un grup să dobândească capabilități pentru dezvoltarea de arme biologice, trebuiesc parcurși un număr de pași:
Dorința: primul și cel mai important pas îl constituie dorința de a produce/achiziționa aceste arme, dorința fiind alimentată de diversele avantaje pe care aceste arme le oferă.
Cercetare: următorul pas ar fi de a organiza un sistem pentru a executa pasul 1. Existența unui personal calificat devine astfel imperios necesară. Un ingredient important este elementul de încredere în acest personal.
Cercetarea microbilor și toxinelor: ingineria genetică oferă în zilele noastre nenumărate căi de cercetare, dar necesită echipamente sofisticate.
Producția pilot: primul pas spre înarmare este dezvoltarea de proiecte pilot și testarea producției.
Caracterizarea agentului: următorul pas ar fi începerea caracterizărilor agenților biologici, din punct de vedere medical și din punct de vedere militar: stabilitate, rata de infecție, dozaj, aerosolizare, etc.
Caracterizarea tehnologiei de livrare: următorul pas sunt metodele prin care acești agenți pot fi utilizați ca arme de distrugere. Acestea sunt bazate pe tipul atacatorului (statal sau non-statal) și nivelul de sofisticare pe care acesta l-a atins, de la spray-uri la bombe sau proiectile, în această ordine.
Testarea pe teren: următorul pas este testarea acestor echipamente, fie în laboratoare, fie pe teren deschis, pentru a observa efectele și a remedia eventualele lipsuri.
Producția în masă: producerea de agenți în cantități mari, în stadii diferite de dezvoltare a agentului.
Stabilizarea agentului: este nevoie de metode variate de stabilizare a agenților, în funcție de metoda de livrare, de la micro-encapsulare la inginerie genetică.
Stocare/Mobilizare: următorul pas este producția și stocarea agenților, pentru a fi gata de utilizare în orice moment.
Integrarea unor noi arme biologice în forțele/ organizațiile existente: pasul final al programului este integrarea lui în alte modalități de atac. Iată câteva zone care necesită cercetare independentă și programe de dezvoltare:
Dezvoltarea apărării biologice: aceasta este importantă pentru protejarea forțelor proprii, utilizând vaccine, echipamente de protecție individuale și colective, având echipamente de decontaminare;
Sistem de suport logistic pentru sistemele de operare ale armelor biologice;
Doctrina armelor biologice este necesară mai ales pentru a cunoaște nivelul de aplicare: tactică sau strategică;
Antrenarea: antrenarea personalului referitor la utilizare și apărare;
Comandă și control, pentru accesul imediat și direct la aceste capacități ofensive;
3.3 Armele biologice. Definire, clasificare
Organisme naturale: Bacteriile, virușii, ciupercile, clamidia, micoplasma, protozoarele, insectele și orice alt fel de organisme vii care, datorită caracteristicilor lor și în funcție de criteriul de selecție, pot fi utilizate ca arme biologice.
Noi organisme rezultate prin manipulare genetică: organisme al căror material genetic a fost alterat prin folosirea tehnicilor de manipulare genetică includ următoarele:
Organisme modificate genetic, ce conțin secvențe de acid nucleic asociate cu patogenitatea derivată din agenții listați.
Organisme modificate genetic, ce conțin secvențe de acid nucleic codând pentru oricare din agenții moleculari listați.
Organisme modificate genetic, ce conțin secvențe de acid nucleic asociate cu patogenitatea agenților clasificați în grupurile de risc 3 și 4.
Organisme modificate genetic care, datorită noilor caracteristici, se încadrează în grupurile de risc 3 și 4.
Agenți moleculari: toxine, bioregulatoare sau substanțe chimice de origine biologică.
Alți agenți: proteinele și orice alți agenți nou incluși în grupurile de mai sus.
3.3.1 Clasificare taxonomică
Aceasta ar trebui să fie cea mai apropiată de clasificarea științifică, din biologia clasică, unde agenții sunt clasificați în:
Viruși ca: variolă, Marburg, encefalită, etc.
Bacterii ca: antrax, ciumă, tularemia.
Ciuperci ca cele care afectează culturile.
Riccketsia și Clamidia.
Alte toxine.
Această clasificare poate să nu aibă nici o semnificație pentru cei implicați în domeniul armelor biologice sau în răspuns.
3.3.2 Clasificare funcțională
Clasificarea funcțională se bazează pe efectul real și pe amenințările pe care acești agenți le prezintă ca arme biologice, dar și pe capacitatea de a dezvolta metode de răspuns/apărare împotriva lor.
3.3.3 Clasificare comprehensivă
Acest tip de clasificare se bazează pe efectul produs asupra diferitelor ținte:
Acțiunea asupra oamenilor
Acțiunea asupra animalelor
Acțiunea asupra culturilor
Acțiunea asupra materialelor
3.4 Criterii de Selecție a patogenilor
Pentru ca un agent biologic să producă efectul dorit, acesta trebuie selecționat în funcție de scopul urmărit. Din acest punct de vedere, enumerăm mai jos câteva criterii de selecție:
3.4.1 Criterii de selecție pentru patogeni umani
Purtători sau agenți cunoscuți, produși, dezvoltați și depozitați ca arme biologice;
Doze infecțioase mici sau toxicitate înaltă;
Nivel înalt de morbiditate;
Nivel înalt de contagiozitate în cadrul populației;
Infecția sau intoxicarea pe căi respiratorii, prin aerosoli;
Nivel înalt de incapacitare sau mortalitate;
Nici un fel de profilaxie eficientă sau terapie deja utilizată;
Stabilitate în mediu;
Dificultatea detectării sau identificării într-un stagiu primar;
Ușurința producției, transportului și diseminării;
3.4.2 Criterii de selecție pentru patogeni animali
Purtători sau agenți cunoscuți produși, dezvoltați și depozitați ca arme biologice;
Agenți cu impact sever asupra sănătății animale, evaluați în funcție de criteriile:
Morbiditate înaltă și rată de mortalitate;
Perioade de incubație scurte și dificil de diagnosticat încă din stagiul inițial;
Transmisibilitate și contagiozitate;
Lipsa protecției eficiente și a tratamentului;
Doze infecțioase mici sau toxicitate înaltă;
Stabilitatea în mediu;
Ușurința producerii și diseminării;
3.4.3 Criterii de selecție pentru patogeni vegetali
Dăunători sau agenți cunoscuți produși, dezvoltați și utilizați ca arme biologice;
Agenți cu impact sever asupra spectrului vegetal, datorită efectului lor asupra culturilor, evaluați în funcție de criteriile:
Ușurința diseminării (vânt, insecte, apă, etc.);
Perioade de incubație scurte și dificil de diagnosticat încă din stagiul inițial;
Ușurința producerii;
Stabilitatea în mediu;
Lipsa valabilității protecției eficiente și a tratamentului;
Doze infecțioase mici;
Infectivitate ridicată;
Ciclu de viață scurt;
După cum observăm din descrierile de mai sus, agenții biologici sau toxinele utilizate pentru executarea unui atac biologic au aproape aceleași criterii de selecție. Singura diferență este cea legată de mediul asupra căruia vor trebui să producă efectele distrugătoare. Cu toate acestea, planificarea apărării împotriva unui astfel de atac este mult diferită pentru spectrul uman, în comparație cu cel animal sau vegetal.
3.5 Clasificarea Centrului de Control și Prevenire a Bolilor
În conformitate cu evaluările Centrului de Control al Bolilor din Atlanta, Statele Unite ale Americii, agenții biologici sunt împărțiți în următoarele categorii:
Categoria A:
Antrax (Bacillus Anthracis);
Botulism (Clostridium Botulinum Toxin);
Pesta (Yersinia Pestis);
Variola (Variola Major)
Tularemia (Francisella Tularensis)
Febre Hemoragice Virale (Ebola, Marburg, Lassa, Machupo)
Acești agenți sunt considerați „de risc național” și pot fi diseminați ușor sau transmiși de la om la om, au o rată mare a mortalității și potențial pentru un impact major asupra publicului, pot produce dezorganizare socială și un nivel crescut de panică, necesită programe speciale de pregătire pentru răspuns din partea structurilor de sănătate publică.
Categoria B:
Bruceloza (Brucella Species);
Epsilotoxina (Clostridium Perfringens);
Salmonella, E-Coli, Shigella;
Morva (Burkholderia Mallei);
Melioidoza (Burkholderia Pseudomallei)
Psitacoza (Chlamidia Psittaci)
Febra Q (Coxiella Burnetti)
Ricin (Ricinus Communis)
Enterotoxina Stafilococica B
Tifos exantematic (Rickettsia Prowazekii)
Encefalita Virală
Vibrio Cholerae, Criptosporidium Parvum
Acești agenți sunt moderat până la ușor de răspândit, produc mortalitate scăzută și au morbiditate moderată, necesită sporirea capacității de diagnostic și intensificarea supravegherii medicale.
Categoria C
Cuprinde bolile infecțioase emergente – de exemplu virusurile Nipah sau Hantana și este formată din agenți patogeni emergenți, care ar putea fi manipulați prin inginerie genetică pentru răspândirea în masă, pentru că sunt disponibili, sunt ușor de produs și de diseminat, dețin potențial mare de morbiditate, mortalitate și impact major asupra sănătății publice.
3.6 Clasificarea Militară
Această clasificare s-a bazat în principiu pe gândirea științifică a programului de arme biologice sovietice, care nu numai că a cercetat și manipulat agenți biologici, dar a dezvoltat și o doctrină comprehensivă în care acești agenți urmau să fie încorporați în doctrina militară sovietică. Această clasificare este utilă din punct de vedere istoric, și ajută la conștientizarea faptului că atacatorul a estimat ca viabilă utilizarea agenților patogeni ca arme. Din această perspectivă, armele biologice pot fi clasificate în:
Arme tactice: aceste arme sunt folosite pe linia frontului. Important este ca arma să fie mortală și foarte rapidă.
Arme strategice: Acestea sunt arme folosite ca parte din strategie, pentru a crea confuzie și haos în teritoriul inamic. Utilizarea teroristă a acestor arme constituie o parte din categoria strategică. Timpul de acțiune nu contează. Poate fi letal, sau rapid, sau cu acțiune întârziată. Important este ca teroristul să fie capabil să o disemineze ușor, fără a fi observat, și să cauzeze distrugere în masă sau haos.
Arme operaționale: Acestea constituie o inovație sovietică în care agenții se situează între categoria tactică și cea strategică. Agenții folosiți sunt practic agent incapacitanți, urmând a fi folosiți în zone de luptă îndepărtate. Se bazează pe faptul că, prin utilizarea acestor arme incapacitante, întregul suport sau întreaga zonă operațională a dușmanului va fi paralizată.
3.7 Avantajele și dezavantajele armelor biologice
Există numeroase avantaje pe care o armă biologică le poate oferi utilizatorului. Variatele avantaje enumerate mai jos reprezintă avantajele generale și nu înseamnă neapărat că toți agenții vor oferi aceste avantaje.
3.7.1 Avantajele armelor biologice:
Armele biologice sunt arme invizibile, fără o metodologie de detecție avansată, sunt arme silențioase, inodore, incolore, insipide etc.
Sunt mai dificil de urmărit și identificat.
Armele biologice sunt cele mai puțin costisitoare arme de distrugere în masă.
Producerea acestor arme este ușor de realizat, întrucât majoritatea microbiologilor pot face strictul necesar. Materialele originale pot fi găsite în natură.
Metodele de livrare nu sunt foarte ușor de dezvoltat dacă se cer sisteme sofisticate, dar metodele de bază sunt valabile, chiar dacă nu duc în totalitate la atingerea țelului propus.
Armele biologice sunt ușor camuflabile.
Agenții sub formă bacterială sunt foarte ieftini, armele biologice fiind armele de distrugere în masă cu cel mai bun raport preț-calitate.
Aceste arme pot fi utilizate exclusiv ca arme de război economic, atunci când sunt folosite pe culturi, de exemplu.
Momentul în timp când a fost executat atacul biologic nu poate fi identificat decât de către unitățile epidemiologice, dar nu imediat după expunere.
Informațiile sunt disponibile pe internet, sau în bibliotecile colegiilor medicale.
Teoretic, se cer cantități foarte mici de agent biologic, și sunt foarte ușor de transportat, ușurând execuția atacului.
Există măsuri preventive pe care structurile de aplicare a legii nu le pot lua, de exemplu ele nu pot vaccina toți polițiștii împotriva tuturor agenților biologici.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale armelor biologice este acela că sunt arme de disrupție în masă, mai mult decât de distrugere. Creează un efect psihologic pe care nici o altă armă nu îl poate obține. Câteva cazuri de antrax au cauzat atâta panică și anxietate în SUA, efecte imposibil de obținut cu alte forme de arme de disrupție în masă. Panica și confuzia create sunt fără seamăn.
Dacă agentul biologic este genetic modificat, atunci toți parametrii de răspuns (diagnosticul, detectarea și tratamentul) devin confuze și dificile. Chiar și bolile exotice simple, ca boala Nilului de Vest, au fost diagnosticate greșit în New York în 1999, pentru același motiv.
Este foarte ușor de operat un laborator clandestin de arme biologice, lucru imposibil pentru o unitate de arme chimice sau nucleare. Acesta poate fi motivul pentru care aceste entități sunt detectate mult mai rar decât celelalte. Demontarea unui laborator biologic este mult mai ușoara decât cea a laboratoarelor chimice sau nucleare, iar o echipă de monitorizare găsește dificilă identificarea unei astfel de facilități.
Unul din avantajele strategice ale armelor biologice este acela că afectează numai oamenii aleși ca populație țintă, lăsând infrastructura neafectată. Alte forme de conflict fac acest lucru mai dificil.
Agenții biologici pot fi modificați pentru a genera o mare varietate de efecte, datorită progresului din biotehnologie și inginerie genetică. Acest lucru nu este posibil cu alți agenți.
Flexibilitatea utilizării armelor biologice pentru actori statali și non-statali este incredibilă. Ea poate fi utilizată pentru o varietate de efecte. Poate fi utilizată pentru efecte individuale, la fel cum poate fi utilizată pentru efecte de masă. Poate fi utilizată ca armă strategică și tactică. Poate fi utilizată în hrană, aer, apă, etc.
Metodologia utilizării armelor biologice poate extinde utilizarea altor arme. Ne putem oare imagina orice altă armă de distrugere în masă trimisă prin poștă?
Dovezile și urmele armelor biologice în fiecare stadiu de producție, armare și depozitare fac detectarea foarte dificilă.
Sunt singurele arme care se multiplică singure, atunci când sunt eliberate.
3.7.2 Dezavantajele armelor biologice
Dezavantajele armelor biologice sunt, în mod ironic, egale în număr cu avantajele acestora, cu extindere chiar și la armele de distrugere în masă, depinzând de scopul avut în vedere și de tehnică. Câteva din dezavantajele relevante ale armelor biologice sunt:
Deși s-a specificat la categoria avantaje simplitatea acestor arme, pentru a-și atinge potențialul maxim ele au nevoie de know-how tehnic și alte condiții de genul: meteorologie, metrologie, chimie, fizică, biotehnologie etc.
Există șanse de contaminare individuală, ceea ce poate afecta făptașul în oricare din stadii, expunându-l la același pericol.
Durata de viață a armelor biologice la potențial maxim este mai scurtă decât durata de viață a armelor de distrugere în masă diferite ca structură și proprietăți, ceea ce le limitează utilizarea.
Un număr de variabile controlează eficacitatea lor, deci sunt nesigure, depinzând de „condiții perfecte”, iar schimbări mici (ca direcția vântului), le pot micșora eficiența.
Controlul de calitate al agenților biologici este dificil, comparativ cu controlul armelor de distrugere în masă, pentru că acesta trebuie efectuat clandestin.
Sunt armele cele mai dependente de mediu, fiind chiar susceptibile la lumina normală, raze ultraviolete, alte condiții de mediu, etc.
Diseminarea nu este ușoară când trebuie făcută pentru producerea contaminării în masă.
Dimensiunea particulelor în aerosol este foarte importantă și trebuie menținută pentru toți agenții biologici cu dimensiunea de 5 microni. Particulele de dimensiune mai mică pătrund ușor în plămâni și sunt apoi expulzate sau sunt rapid dispersate de mișcarea aerului. Particulele de dimensiuni mai mari se adună și sunt stabilizate sau îndepărtate de mecanismul defensiv al organismului, și fiind grele nu vor putea rămâne în suspensie.
Controlul inițiat după eliberarea agentului este practic nul. De fapt, agentul o dată eliberat, acționează „pe cont propriu”, poate ataca populația civila sau îi poate ataca chiar pe făptași. Acest lucru nu se aplică în cazul munițiilor sofisticate sau al munițiilor convenționale.
Armele biologice sunt arme dificile în condițiile actuale de luptă. Efectele sunt independente și se pot întoarce împotriva trupelor proprii. Chiar și dispozitivele aerosol simple pot da greș (ca în cazul sectei Aum).
Dacă se cunoaște faptul că s-a declanșat un atac, precauțiile simple ca spălatul mâinilor sau purtarea unei măști pot fi eficiente împotriva agenților simpli.
3.8 Toxinele ca Arme Biologice
Toxinele sunt produse dăunătoare, dezvoltate de organismele vii, bacterii, plante sau animale. Ele nu sunt bacterii sau viruși ce se reproduc, și nici agenți chimici, cu care se aseamănă. Cu toate acestea, acțiunea lor este similară cu cea a agenților chimici, iar cum biotehnologia oferă loc de sinteză agenților chimici, diferențele dintre acestea două se estompează. Acest lucru este evident deoarece convenția armelor chimice include în listele sale ricinul și saxitoxina. Ambiguitatea este intensificată când convenția armelor biologice descrie întreaga gamă de arme biologice ca „microbi sau alți agenți biologici sau toxine”.
3.8.1 Terminologia toxinelor
Toxinele pot fi diferențiate de armele chimice prin caracteristicile fizice și cele legate de sursă. Utilizarea lor ca arme biologice reiese din caracteristicile lor fizice și nu din sursa lor, care nu este relevantă. Toxicitatea, ușurința producerii și stabilitatea sunt toate interconectate. Astfel, mai importante ar fi toxinele care pot fi ușor produse, stabile ca aerosoli, chiar dacă sunt mai puțin toxice ca alte toxine, dificil de produs în cantități mari și mai puțin stabile.
3.8.2 Toxine VS agenți chimici
*Excepții sunt micotoxinele tricotecene, lingbiatoxina, și unele din algele albastre-verzi. Ultimele două cauzează vătămări dermale înotătorilor în apele contaminate, dar în general nu sunt valabile în cantități mari și au toxicitate mică. Corpul uman le recunoaște ca materiale străine și produce anticorpi.
Toxinele pot fi clasificate în funcție de acest mecanism de acțiune sau în funcție de sursa de origine.
În funcție de mecanismul de acțiune, toxinele sunt împărțite în două grupe mari:
Neurotoxine: cele care afectează sistemul nervos; deseori cel periferic (măduva spinării, membrele, mâinile) și efectele lor sunt de obicei reversibile. Exemple: botulinul, saxotoxina.
Toxine dăunătoare membranelor: dăunează membranelor organelor și țesuturilor, direct sau indirect, prin eliberarea mediatorilor. Daunele provocate membranelor sunt mai puțin reversibile decât efectele neurotoxinelor. Exemple: ricinul, abrinul microcistina, tricotecena, micotoxina.
În funcție de sursă, toxinele se clasifică în:
Produse de bacterii: acestea sunt toxina botulinică, enterotoxinele stafilococe.
Produse de viețuitoare marine: saxitoxina de la scoicile de mare, midii, tetrodotoxina.
Produse de ciuperci: micotoxinele tricotecene.
Produse de plante: ricinul sau abrinul. Aceste toxine sunt periculoase din punct de vedere militar, pentru ca sunt ușor de produs în cantități mari într-un mediu tehnologic slab.
Veninuri: sunt abundente în șerpi, scorpioni sau melci.
Din punctul de vedere al apărării, trebuie evidențiat faptul că toxinele sunt dificil de detectat în aer, pentru că se transportă în cantități mici. Este nevoie de o gamă largă de anticorpi, chiar și pentru o singură toxină, ca toxina botulinică (care are mai multe forme). Acest lucru face problema mai dificilă din punct de vedere economic și logistic.
3.9 Producția Armelor Biologice
Scopul acestui subcapitol este de a oferi o descriere generală a modului în care sunt produse armele biologice, doar ca un rezumat și nu ca o carte de rețete pentru prepararea acestor agenți. Trebuie înțeles cât de dificilă este producerea acestor arme și tehnologia utilizată. Progresul în știința și tehnologie a ajutat medicina și apărarea biologică, dar a și ușurat în mod indirect producția armelor biologice.
Primul pas pentru achiziționarea unei arme biologice este obținerea unei culturi cu agenții doriți. În 2008 erau oficial înregistrate 534 de culturi de colecție în 67 de țări. Cele mai multe oferă culturi pentru scopuri de cercetare și aplicații civile, dar pot fi transformate pentru scopuri ofensive.
Pe de altă parte, natura este un mare rezervor de material patogen. Ca potențiale surse de agenți biologici, putem menționa:
Animale sălbatice infectate – ciuma rozătoarelor;
Animale domestice infectate – febra Q la oi, antraxul la vaci;
Pământul – urme de clostridium sau antrax;
Mâncare contaminată – majoritatea toxinelor se pot obține din mâncarea stricată;
Furt: furturile pot avea loc din orice laborator de cercetare, din spitale, laboratoare de sănătate publică, universități medicale, companii farmaceutice.
State: multe state, sponsori ai terorismului, pot fi surse. Există în continuare suspiciuni cu privire la unele state cum că ar continua să dezvolte programe de arme biologice.
Oameni de știință șomeri/neplătiți/nemulțumiți: aceasta categorie de personal este una dintre cele mai periculoase surse de procurare de agenți. În ciuda tuturor eforturilor depuse de țările vestice pentru a-i ține pe mulți ocupați, nu poate fi sigur că unii dintre ei nu au renunțat deja la activitățile licite, reorientându-și interesul spre zone infracționale, mult mai bine plătite.
Patogeni cu dublă utilizare: Nu numai tehnologia armelor biologice are dublă utilizare, ci și patogenii în sine pot fi utilizați pentru producerea vaccinurilor, pentru scopuri de cercetare sau acte criminale. Toxine ca ricinul, care este folosit în tratamentul cancerului, toxina botulinică folosită pentru a trata bolile de ochi și în cosmetică (riduri), sunt numai două dintre exemple.
3.10 Diseminarea agenților biologici și a toxinelor
În orice situație de eliberare a unor agenți biologici, natura și gradul pericolului depind de o multitudine de factori, inclusiv agentul și cantitatea eliberată, metoda prin care agentul se înmulțește, factorii care îi influențează toxicitatea, infectivitatea sau virulența în timpul și după eliberarea lui, mișcarea și diluarea în atmosferă, gradul de protecție și susceptibilitate al populației expuse. Distingem două tipuri de pericol general, și anume cel de inhalare și cel de contact, cu implicații caracteristice diferite pentru protecție. În continuare, prezentăm un rezumat de metode de diseminare în aer a agenților biologici care pot crea un pericol de inhalare sau de contact pentru persoanele neprotejate. Alte metode de contaminare se referă la diseminarea prin apa potabilă și mâncare, deci prin ingestie. Pentru agenți biologici mai există, de asemenea, și posibilitatea folosirii artropodelor ca agenți transmițători.
Metodele de diseminare aeriană care pot fi folosite depind de proprietățile fizice și chimice ale materialului dispersat, inclusiv acelea care pot cauza descompunerea sau inactivarea toxinelor sau, pentru agenți infecțioși, pierderea viabilității, sau alte schimbări subtile care afectează în primul rând virulența.
Referitor la agenții biologici, pericolul de inhalare poate fi produs de diseminarea unui agent în vapori, particule solide sau lichide suficient de mici pentru a putea fi inhalate, într-un pulverizator ce formează vapori, sau în substanțe depozitate pe suprafețe, care se vor evapora și vor forma vapori. La anumiți agenți biologici, vaporii sau particulele inhalabile pot reprezenta un pericol pentru membranele mucoase sensibile, mai ales cele conjunctive. Pentru agenți biologici sau toxine care acționează percutanat, se poate produce un pericol de contact prin pulverizarea sau răspândirea unor agenți mai puțin volatili, depozitați direct pe oameni sau pe suprafețe cu care oamenii intră în contact. Un agent biologic poate fi diseminat mecanic, prin pulverizarea sau spargerea unui container, folosind explozive, sau prin procese termice în care este folosită ca sursă de căldură o compoziție pirotehnică. Diseminarea pirotehnică trebuie însă privită cu rezerve, deoarece este eficientă numai pentru agenții care nu sunt combustibili, sunt rezistenți la căldură și se pot evapora inițial, pentru ca apoi să se condenseze ca suspensie de particule inhalabile în aer, producând, în principal, pericole respiratorii sau conjunctive.
Pentru agenții infecțioși, principalul pericol ce amenință oamenii provine de la inhalare. Acest lucru poate avea loc și în cazul unor agenți pentru care calea respiratorie nu este calea naturală de infecție. Pentru mulți agenți infecțioși, riscul este mai mare dacă agentul ajunge la populația țintă sub formă de particule de dimensiune potrivită pentru a penetra alveolele din adâncul plămânilor, dar nu atât de mici încât să nu se poată depozita și deci să fie expulzate. Un alt risc îl constituie contactul agentului infecțios cu o leziune sau cu membrană mucoasă, deși aici riscul este în general mai mic decât cel de inhalare. Agenții infecțioși pot fi diseminați ca particule inhalabile prin dispersia unei pudre, prin explozivi, pulverizatori sau alți generatori special făcuți pentru a produce particule aflate ca dimensiune în intervalul celor inhalabile.
Particulele mici pot avea viteze gravitaționale atât de mici încât mișcarea în atmosferă a unui nor încărcat cu astfel de particule să se producă ca un nor de vapori. Un nor particular de acest tip este suspensia coloidală a materiei în aer, cunoscută sub numele de aerosol. Atât pentru vapori cât și pentru aerosoli, rata de depozitare depinde de gravitație și de forțele chimice și fizice ce pot lega moleculele sau particulele de suprafețele specifice cu care vin în contact, astfel îndepărtându-se din nor la o rată ce depinde de suprafața de frecare și de factorii meteorologici. Vântul și alte intervenții mecanice pot să re-suspende particulele depozitate, dar cantitatea resuspendată va fi mică, și chiar și aceasta se poate depune pe pământ sau pe alte particule de diametru mult mai mare. În consecință, expunerea la particulele inhalabile rezultate din re-suspendarea particulelor depozitate dintr-un aerosol va fi, în general, mult mai mică decât expunerea cauzată de norul inițial. Când un nor de vapori este purtat de vânt, curenții turbionari din atmosferă provoacă răspândirea atât pe orizontală cât și pe verticală la o rată care depinde foarte mult de gradul de turbulență atmosferică, rezultând doze mai mici la distanțe mai mari (în sensul și contrar vântului) de sursă. De asemenea, dacă atmosfera este relativ stabilă, în funcție de natura și cantitatea de agent, dozele pot atinge nivele catastrofale chiar și la distanțe de mulți kilometri (în sensul vântului) de sursă.
3.11 Căi de expunere la agenți biologici și toxine
3.11.1 Expunerea sistemului respirator
Principalul pericol pentru persoanele expuse unui nor de aerosol biologic aflat în trecere este respirator. Aceasta deoarece cea mai mare cantitate de aerosol se depozitează în sistemul respirator și nu în alte părți ale corpului, și pentru că sistemul respirator, deși prevăzut cu mecanisme naturale de apărare, este cel mai vulnerabil în fața infecțiilor provocate de agenții enumerați anterior. Acest lucru are loc și pentru că infecțiile produse prin inhalare conduc de multe ori la boli mult mai severe decât cele produse de infecțiile cutanate. Totodată, dacă un agent vine în contact cu o leziune, infecția cutanată apare în urma depozitării de particule de aerosol pe această zonă.
Regiunea sistemului respirator unde particulele inhalate sunt depozitate depinde de diametrul aerodinamic. Ca aproximare, particulele unui aerosol de agent biologic au densitate unitară și formă sferică. Astfel de particule, cu diametrul în jur de 10 µm sau mai mari, se depun aproape în întregime, din inerție în fibrele nazale, în cavitățile nazale și în căile respiratorii superioare toracelui. După depunere, ele sunt transportate către nas, sau în gât, prin acțiuni mucociliare, pentru a fi expulzate apoi în secrețiile nazale, sau înghițite și expulzate prin tuse, ori eliminate prin salivă sau strănut. Astfel de procese protejează plămânii de agenții infecțioși intrați în căile respiratorii. Protecția adițională împotriva agenților infecțioși este oferită de acțiunea antimicrobială din mucus și de acțiunea celulelor fagocite. Există însă agenți infecțioși, cum sunt virușii gripei și variolei, care au caracteristici speciale ce le permit infectarea mucoaselor faringeale și respiratorii. Infecția provocată de astfel de agenți poate rezulta nu numai din inhalarea particulelor contaminate, dar și prin transferul mână-gură și mână-nas, de la suprafețe și materiale contaminate.
Particulele mai mici, în jur 1-5 µm în diametru, pot rămâne în pasajele nazale, dar un procent substanțial de particule va scăpa datorită inerției și vor trece în căile respiratorii, pentru a ajunge la alveole, unde se pot depune prin sedimentare gravitațională. Aici, în cele aproximativ 300 de milioane de alveole cu o suprafață totală de 140 m², inițiază infecția cei mai mulți agenți biologici. Din cauza vitezelor gravitaționale mici, particulele cu diametre sub 1 µm inhalate nu se depun prin sedimentare, dar dacă nu sunt expulzate, se pot depune pe suprafețele alveolare, datorită mișcării browniene.
Înzestrate cu funcții de inspirație, expirație (schimburi de gaze), alveolele nu au epitelii ciliate și nu sunt aflate sub suprafața mucociliară a căilor respiratorii. Curățirea alveolară a particulelor insolubile este obținută, în principal, prin activitatea celulelor fagocite mobile, a macrofagilor (macrofag=globulă albă) alveolari, sau prin leucocite polimorfonucleare, care sunt înghițite de macrofagii alveolari. Macrofagii care au înghițit particulele depozitate pot să rămână pentru totdeauna în țesutul conectiv alveolar sau, prin procese mai puțin înțelese deocamdată, pot să ajungă în căile respiratorii și sa fie îndepărtate de plămâni prin transport mucociliar. Particulele pot fi transportate de macrofagi, sau pot să pătrundă ca particule libere în ganglionii limfatici regionali, pentru a fi reținuți aici sau pentru a intra în drenaj limfatic, ajungând astfel în circulația sângelui, unde vor produce infecția.
Curățirea alveolară variază de la câteva ore la zile întregi sau mai mult, în funcție de natura particulelor. Cele mai multe microorganisme și cei mai mulți viruși înghițiți de macrofagi sunt inactivați și distruși. Unele microorganisme sunt însă înzestrate cu proprietăți care le permit să reziste fagocitozei sau le permit să supraviețuiască, chiar să se înmulțească în interiorul macrofagilor. Sporii bacilului B. anthracis, de exemplu, sunt capabili să germineze în macrofagi, lucru care ar putea ajuta la transportarea bacteriei către ganglionii limfatici regionali, unde proliferarea și trecerea bacteriei în circulația sângelui pot iniția infecția organismului.
3.11.2 Expunerea pielii
Unele toxine sau bacterii sunt capabile să penetreze pielea și să provoace efecte la nivelul întregului organism. Altele, cum este agentul caustic „gazul muștar”, fie lichid, fie sub formă de vapori, provoacă mai mult efecte locale și deci pot face țesuturile din profunzime vulnerabile la infecție. Ca regula generală, cu cât pielea este mai bine vascularizată și mai hidratată, cu atât este mai vulnerabilă la atac și la penetrare din partea unor astfel de agenți. Umiditatea relativ ridicată favorizează penetrarea. Cum penetrarea pielii nu este imediată, îndepărtarea prin apă, ștergere sau decontaminare, dacă este făcută în câteva minute după expunere, poate să reducă semnificativ efectele toxice ale acestor agenți.
Deși particulele de aerosoli nu au tendința să se stabilizeze pe suprafețe și pot trece pe deasupra pielii fără să se depună, cu excepția suprafețelor mai păroase, particulele mai mari, cum sunt cele pulverizate, se depun mult mai repede.
3.11.3 Expunerea mucoaselor nazale și conjunctive
Țesuturile nazale ale conjunctivei și pasajele nazale sunt sensibile în particular la atacul cu agenți iritanți, iar conjunctiva este în mod special sensibilă la agenți caustici. De asemenea, anumiți agenți infecțioși, cum sunt variola, gripa și alți viruși de genul acesta, pot pătrunde în organism prin mucoasa nazală și, probabil, prin cea conjunctivă.
3.11.4 Contaminarea sistemului digestiv
Agenții biologici pot să pătrundă în sistemul digestiv prin mâncare contaminată sau apă potabilă, prin contactul mână-gură după atingerea unor suprafețe contaminate, sau prin înghițirea secrețiilor nazale după acumularea particulelor de aerosoli în nas, gât și în căile respiratorii superioare. Dintre toate căile de expunere, aceasta este cel mai ușor de controlat, cu condiția ca sursele contaminate să fie cunoscute (sau cel puțin suspectate). Măsurile igienice simple și controlul hranei și a apei potabile pot reduce semnificativ riscul expunerii. Dacă agenții biologici sau toxinele sunt înghițite, declanșarea tardivă a simptomelor (comparativ cu expunerea respiratorie) și prevalența crescută a efectelor asupra întregului organism în comparație cu efectele localizate pot conduce la concluzia că persoanele afectate suferă de o boală sau de o intoxicație generală.
3.12 Consecințele atacului cu arme biologice
3.12.1 Consecințe pe termen scurt
Cel mai proeminent efect pe termen scurt al armelor biologice este numărul mare de victime pe care acestea îl poate face, și această caracteristică este cea care determină cele mai multe strategii de pregătire. Potențialul de răspuns pentru resursele medicale poate fi copleșit de numărul mare de cazuri la care trebuie să facă față, iar infrastructura poate fi cu mult depășită de nevoile de urgență. În plus, reacția psihologică, inclusiv teroarea și panica populației civile în fața atacului biologic, poate fi mai gravă decât cea provocată de un atac cu arme convenționale. Strategiile de suport psihologic, combinate cu comunicarea riscului, fac parte integrantă din strategiile necesare pentru a administra cazurile afectate (expuse sau neexpuse) care se prezintă la unitățile medicale. O ilustrare a naturii consecințelor pe termen scurt este dată de atacurile teroriste din perioada 1994-1995 din Japonia, în care a fost folosit gazul sarin (vezi 1.4.1, pagina 66). Episodul „Scrisorile cu antrax” din Statele Unite la sfârșitul anului 2001, în care vinovatul și motivul atacului rămân nedescoperite, oferă de asemenea o viziune asupra consecințelor pe termen scurt a dispersării deliberate a agenților biologici.
3.12.2 Consecințe pe termen lung
Posibilele consecințe pe termen lung ale folosirii armelor biologice, inclusiv efectele întârziate, prelungite sau modificate asupra sănătății sunt în relație directă cu timpul și locul unde armele au fost folosite, și sunt mai nesigure și mai puțin înțelese. Aceasta datorită faptului că acest tip de atacuri este rar, iar agenții folosiți până în prezent au permis gestionarea în timp scurt a urmărilor atacului. Cu toate acestea, este demn de menționat faptul că, deși atacul cu antrax a avut loc în SUA în 2001, oficiul poștal contaminat este închis și în prezent.
Anumiți agenți biologici sau toxine au potențialul de a provoca boli care fie rămân, fie doar devin evidente, la perioade lungi de timp după ce armele au fost folosite. Aceste atacuri pot extinde potențialul dăunător al armelor biologice în timp și spațiu peste ținta lor imediată. În cazul multor agenți, se cunosc prea puține dintre efectele pe termen lung pentru a putea face predicții sigure. Într-un exercițiu efectuat în decembrie 2007, INTERPOL a încercat să discute potențialele efecte pe termen lung ale unui atac concertat în mai multe țări de pe glob, folosind ciuma. Dintre concluziile trase, cea mai relevantă este cea referitoare la efectele psihologice, economice și de liberă circulație a persoanelor și mărfurilor, toate fiind drastic afectate.
Astfel de incertitudini au un efect direct în planificarea măsurilor medicale, și se pot face prea puține pentru a evidenția posibilitățile ce necesită studiu în avans. Experiențele non-militare, de cercetare civilă sau medicală cu organisme cauzatoare de boli, pot oferi o imagine limitată a efectelor acelorași agenți eliberați în mediu, în condiții diferite de cele de laborator, în care sunt implicate cantități mult mai mari.
Consecințele de sănătate pe termen lung ale eliberării de agenți biologici pot include bolile cronice, efectele întârziate, noile boli infecțioase care devin endemice, apariția unor tulpini rezistente la antibiotice și efectele mediate de schimbări ecologice.
Daca ar fi să comparăm efectele pe termen lung ale utilizării armelor chimice cu cele biologice, atunci concluziile sunt mult mai evidente.
Potențialul pentru bolile cronice după expunerea la anumite substanțe toxice și agenți infecțioși este bine cunoscut. Apariția bolilor cronice de debilitare pulmonară la victimele expuse „gazului muștar” a fost raportată după primul război mondial. Același efect secundar a fost descris și în rapoartele asupra statutului utilizării aceluiași agent de luptă în timpul războiului dintre Irak și Iran din 1980. Supravegherea victimelor iraniene a scos la iveală boli debilitare de lungă durată ale plămânilor (bronșită cronică, astm bronșic, degenerarea fibroasă pulmonară, obstrucția căilor respiratorii), ochilor (cheratită întârziată cu orbire), și pielii (uscăciune și mâncărime, cu complicații secundare multiple, nereguli de pigmentare și anormalități structurale variind de la hipertrofie la atrofie). Decesele provocate de complicații pulmonare apăreau încă după 12 ani de la expunere. Agenții biologici pot, de asemenea, să cauzeze boli de lungă durată. Infecțiile provocate de bacteria Brucella melitensis, care sunt mai severe decât bruceloza, afectează în special oasele, articulațiile și inima (endocardită). Îmbolnăvirile succesive, oboseala, pierderea în greutate, maladia generală și depresia sunt specifice. Infecțiile cu Francisella tularensis duc la maladii prelungite și slăbirea organismului, care poate dura mai multe luni. Encefalitele virale pot avea efecte permanente asupra sistemului nervos central și periferic.
Efectele întârziate la persoanele expuse la anumiți agenți biologici și chimici, în funcție de doza primită, pot include cancerul benign, teratogeneza și geneza mutațiilor. Anumiți agenți biologici și chimici au fost puternic implicați în provocarea cancerului la oameni, dar nu se cunoaște încă dacă infecția produsă de microorganisme utilizate ca arme biologice poate fi cancerigenă pentru oameni. Experimentele cu animale și datele epidemiologice de la populații umane arată că incidența cancerului provocat de chimicale este în relație cu durata de expunere. Expunerile singulare sunt deci mai puțin cancerigene decât expunerile de luni sau ani de zile la aceeași doză totală. Anumite chimicale și agenți infecțioși pot cauza daune severe fetusului uman aflat în dezvoltare, un exemplu cunoscut fiind virusul rubeolei. Nu se cunoaște dacă agenții specifici biologici sau chimici luați în discuție aici au efecte teratogene la dozele ce pot fi primite de femeile însărcinate din populațiile civile care sunt expuse.
Dacă agenții biologici sunt folosiți pentru a provoca boli care nu sunt endemice în țara atacată, aceasta poate rezulta în transformarea bolii în boală endemică, în populații umane, sau în purtătorii potriviți, cum sunt artropodele sau alte gazde animale ca rozătoarele, păsările sau vacile. Sporii bacilului anthracis sunt rezistenți la degradarea mediului, și pot rezista, în particular în pământ, perioade lungi de timp. Prin infectarea și reproducerea în cadrul animalelor, ei pot stabili noi focare (foci). Microbii ce cauzează infecții gastrointestinale la oameni, cum sunt Salmonella și Shigella, pot stabili rezerve foarte mari. Speciile Salmonella pot să producă același efect și la animale. Un caz particular ar fi declanșarea deliberată a variolei în scopuri ostile, ceea ce ar provoca renașterea variolei, care a fost definitiv eradicată din natură în 1970. Un singur caz de variolă ar constitui o situație de urgență internațională și ar trebui tratat ca un atac bioterorist.
În fine, există posibilitatea efectelor mediate de schimbările ecologice. Noile focare de boli s-au stabilizat ca rezultat al schimbărilor ecologice provocate de folosirea agenților biologici infecțioși la oameni și animale, sau ca rezultat al folosirii agenților anti-plante. Acestea pot sa inducă efecte pe termen lung asupra sănătății umane prin reducerea calității și cantității hranei derivate din plante sau animale. Pot sa aibă, de asemenea, un impact economic major, fie prin efecte directe asupra agriculturii, fie prin efecte indirecte, prin comerț și turism.
CAPITOLUL IV
SISTEMELE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI
INCIDENTELE BIOLOGICE
Printre multele urgențe sau dezastre la care sistemele de sănătate publică pot fi chemate să răspundă, se află și folosirea deliberată a agenților biologici cu scopul de a provoca victime, decese sau contaminări ale mediului. Pentru autoritățile de sănătate publică, problema pe care aceasta o ridică este una prioritară. Ce grad de prioritate trebuie atribuit pregătirii pentru astfel de situații în comparație cu alte urgențe sau dezastre și nevoile cotidiene ale sănătății publice?
4.1 Aspecte generale
Toxinele și microorganismele patogene sunt unele dintre pericolele naturale cu care ființele umane sunt obligate să coexiste. Dificil de perceput și mai ales de evitat, acestea reprezintă o amenințare care poate fi înșelătoare, dăunătoare, sau chiar mortală. Oamenii au supraviețuit prin adaptare, parțial fizică, (dezvoltarea sistemului imunitar în evoluția vertebratelor), și parțial socială, prin limitarea expunerii la amenințările biologice sau prin combaterea bolilor pe care le provoacă aceste amenințări.
Din punct de vedere istoric, codurile de comportament profesional adoptate de militari, care interzic folosirea toxinelor și implicit a agenților biologici ca arme, pot fi privite ca parte din același sistem de adaptare socială. De la Legile Manu din India la, de exemplu, codul de război sarazin bazat pe Coran, codul Lieber din 1863 în Statele Unite și Protocolul din Geneva 1925, acest tabu pare să fie foarte răspândit.
Pe glob, infrastructura sănătății publice este solicitată până la limită de încercarea de a rezolva epidemiile naturale. În 1998, un sfert din cei 53.9 milioane de morți din lume s-au datorat bolilor infecțioase, și în țările mai puțin dezvoltate astfel de boli au fost cauza a 50% din decese. Acest fapt este o amenințare majoră pentru dezvoltarea economică și pentru eradicarea sărăciei. Pe acest fundal, amenințarea suplimentară la adresa sănătății publice dintr-o țară, adusă de conflictele biologice sau chimice, reprezintă o povară în plus. Poate fi, de asemenea, pe o scara atât de mare sau de o natură atât de specifică, încât rezolvarea ei depășește capacitatea sistemului de sănătate. Pentru folosirea deliberată a agenților chimici sau biologici, poate fi estimat un spectru de amenințare care variază între două extreme: la un capăt insignifianța relativă, iar la celalalt distrugere în masă a vieților sau accidente grave la scară largă. Pe acest spectru se situează o amenințare biologică, ce va fi determinată în funcție de caracteristicile agentului și modul de folosire, dar și de vulnerabilitatea populației amenințate, ce reflectă factori ca starea de sănătate și gradul de pregătire ale acelei populații. În particular, amenințarea este reflectată de posibilitatea apariției unui pandemii (boala epidemică) ce rezultă din declanșarea intenționată sau inadvertentă a agenților infecțioși ce provoacă boli contagioase, pentru care măsurile igienice, profilaxia (tratament pentru bolile contagioase) sau terapia obișnuită pot să nu fie valabile.
Există câteva modalități pentru prevenirea unor astfel de catastrofe. Armele biologice sau chimice au fost folosite rareori de către forțele militare. Au existat acuzații nedemonstrate de utilizare, iar acest fapt reflectă dificultatea dovedirii adevărului, din cauza lipsei de informare în privința unor astfel de episoade neverificate, fără a avea legătură cu gazul toxic sau utilizarea germenilor, conducând la dezinformare. Starea de război biologic sau chimic a devenit pe atât de sporadică pe cât de proscrisă. Otrava nu este o armă nouă, iar poluarea deliberată este o soluție practică pe care forțele militare în retragere au găsit-o de multe ori atrăgătoare. Abia în ultimul timp, datorită progresului tehnologic, armele chimice și biologice s-au mutat de la „nesemnificativ” la „distrugere în masă” în spectrul de utilizare.
4.2 Tehnologia și evoluțiile acesteia
Evenimentul care a marcat cât se poate de clar urgența acestei forme de război încă din preistorie a avut loc lângă Ypres, în Belgia, pe data de 22 aprilie 1915, cu opt luni înainte a ceea ce avea să devină primul război mondial. Numai germanii posedau capacitatea industrială necesară pentru lichefierea gazului cloros și, pe măsură ce războiul avansa, acest lucru s-a transformat într-o cale de ieșire din starea de conflict. 180 de tone de gaz cloros conținut în 5730 de cilindri sub presiune a fost eliberat în atmosferă, permițând ca norul de gaze asfixiante să fie transportat către liniile inamice. Înregistrările oficiale sunt greu de găsit, dar se spune ca din 15.000 de soldați francezi, algerieni și canadieni implicați în acest atac, o treime au murit. Numerele reale pot fi diferite dar, fie că sunt sau nu corecte, aceasta a fost prima experiență a lumii în folosirea unei arme de distrugere în masă.
Până în 1917, eficiența crescândă a măștilor de gaz a stimulat dezvoltarea chimicalelor care puteau ataca prin piele, exemplul cel mai bun fiind arma chimică cunoscută sub denumirea de „gaz muștar” sau „iperită”. Astfel, deși plămânii sunt protejați și rămân mobili și activi, pielea devine mai greu de protejat. Atacul eficient asupra pielii cere cantități mult mai mari de agenți decât cere atacul prin inhalare și astfel, armele sunt eficace într-o zona substanțial mai mică. „Gazul muștar” folosit în anotimpurile calde este o excepție de la aceasta regulă generală, pentru că până și vaporii acestuia atacă pielea. Acesta este unul din multele motive pentru care acest agent particular rămâne atât de amenințător chiar și acum. O alta cale pentru cei care folosesc astfel de arme este folosirea unor metode speciale de diseminare a agentului ales, capabil de a surprinde populația țintă înainte ca oamenii să se poată proteja cu măști. Un astfel de rezultat poate fi obținut prin concentrații mari de substanțe purtate de aer, eliberate de artileria grea sau, mai târziu, prin bombardament aerian. Același rezultat poate fi obținut cu doze aeriene imperceptibile care ar putea, cu ajutorul agentului potrivit, să fie răspândite prin generatori de aerosoli sau sisteme de pulverizare. De asemenea, măsurile de protecție sunt valabile și aici, unele mai eficiente decât altele, dar folosite împreună sunt capabile să diminueze capacitatea ofensivă a armelor de distrugere în masă, măcar atunci când sunt folosite împotriva forțelor militare. Protecția populației civile, mai numeroasă și mai puțin disciplinată decât forțele militare, ar fi mai greu de asigurat, dar nu imposibil. Măsurile de protecție pot fi de următoarele tipuri:
medicale (terapie și, pentru anumiți agenți, profilaxie);
tehnice (protecție respiratorie, care poate fi purtată mai multe ore, echipament de detectare automată a agenților capabil să sesizeze din vreme necesitatea măștilor de protecție sau necesitatea unui adăpost);
organizaționale (sistemele inteligente, procedurile standard de operare și antrenamentul);
Vulnerabilitățile se mențin, bineînțeles, în țările unde bazele economice și tehnologice nu sunt capabile să ofere nici măcar o protecție rudimentară. De aceea, de fiecare dată când a apărut starea de conflict chimic, după primul război mondial, a avut loc invariabil în cele mai puțin industrializate regiuni din lume, ex.: Maroc (1923-1926), Tripolitania (1930), Sinkiang (1934), Abisinia (1935-1940), Manciuria (1937-1942), Vietnam (1961-1975), Yemen (1963-1967) și Irak, Republica Iran (1982-1988). În alte conflicte, mai ales în cel de-al doilea război mondial, răspândirea largă a protecției antichimice a servit la reducerea atractivității relative a armelor chimice comparativ cu acelea împotriva cărora protecția a fost mai puțin eficientă.
Vulnerabilitățile există chiar și în situațiile în care cele mai bune măsuri de protecție sunt prevăzute și aplicate. Lupta pentru supremație între ofensivă și defensivă ce a caracterizat dezvoltarea conflictelor chimice în timpul primului război mondial, a continuat și după război, iar căutarea unor agenți neobișnuiți și noi a fost una din formele de luptă pentru supremație militară. Acești noi agenți au fost capabili să inducă noi tipuri de efecte psihologice, de pe urma cărora se câștigau avantaje militare, ca de exemplu agenți de fatalitate mică, ce promiteau să reducă costurile resurselor forțelor armate, sau agenți cauzatori de efecte subcutanate, astfel că armele chimice puteau fi folosite ca mine terestre. Mai mult ca orice, s-au căutat agenți cu potențial distructiv ridicat, care să permită ca sistemele de livrare să fie folosite mai economic și mai eficient. Chimicalele toxice având dozele eficiente măsurabile în zeci de miligrame/persoană, (de exemplu fosgenul și cianura de hidrogen), au fost înlocuite în 1940 și în 1950 de inhibitori cu fosfați organici și acetilcolinesterază („gaze cu efect asupra sistemului nervos”) care erau activi în cantități de miligrame sau submiligrame, astfel încât cantitățile de muniție necesare pentru a ataca o țintă dată erau substanțial diminuate, conferind astfel un avantaj logistic.
Deasupra acestor gaze pe scara toxicității se află anumite toxine, iar deasupra lor, în gama substanțelor în cantități de nanograme și în gama dozelor eficiente mici, sunt bacteriile patogene și virusurile. Cum înțelegerea microbiologiei și răspândirii prin aer a bolilor infecțioase s-a dezvoltat rapid între anii 1920 și 1930, la fel s-a întâmplat și cu ideea folosirii microbilor patogeni ca arme. Până la cel de-al doilea război mondial, armele biologice de acest tip erau studiate ca o evoluție naturală a armelor chimice, exploatând aceeași tehnologie și același nivel de înțelegere a fizicii, meteorologiei și dispersiei prin aer.
Alte concepte de conflicte biologice au fost luate în considerare. Vulnerabilitatea animalelor de tracțiune la infectarea deliberată cu boli cum sunt antraxul sau răpciuga au fost exploatate de sabotori în timpul primului război mondial în atacuri acoperite asupra sistemelor de transportare a materialelor de război. În perioada interbelică, când a devenit evidentă vulnerabilitatea infrastructurilor municipale la raidurile aeriene, a apărut ideea răspândirii bolilor contagioase prin bombardarea structurilor medicale. În schimb, acest lucru a dat naștere unor investigații asupra altor posibile căi de răspândire deliberată a bolilor infecțioase. Una din măsuri a fost stabilirea focarului unor boli contagioase care s-ar putea răspândi nu numai în zona populației țintă ci și în jurul ei, unde populația a fost inițial neexpusă la agentul biologic considerat. Din cauza înțelegerii reduse a răspândirii epidemice a bolilor, o astfel de abordare nu ar fi deloc potrivită pentru doctrina militară, ci doar în contextul anumitor tipuri de operațiuni strategice. În selectarea agenților biologici împotriva cărora trebuiesc luate măsuri de precauție, personalul militar pune accent pe bolile necontagioase, și nu pe cele contagioase, întrucât se dorește incapacitarea forțelor inamice și nu neapărat uciderea acestora. În contextul terorismului, obiectivul și ulterioara alegere a agentului sunt diferite.
În prima jumătate a războiului rece, arsenale de arme biologice au fost acumulate împreună cu „gazele cu efect asupra sistemului nervos” și alte arme chimice, în ambele tabere. După 1970, pregătirile pentru producerea armelor biologice par să fi continuat numai de o parte. Principalii agenți biologici despre care se știe că au fost vizați în procesul de înarmare sunt aceiași care ne îngrijorează și astăzi. Armele biologice s-au dezvoltat diferit, de la dispozitive pentru uz clandestin folosite de forțele speciale, la proiectile teleghidate sau avioane de bombardament capabile de a genera nori mari de aerosoli, în care se găsesc agenți cauzatori de boli contagioase, pentru ținte aflate la distanțe mari, sau boli necontagioase pentru ținte mai apropiate.
Ca urmare a cercetărilor intense, apar arme capabile de producerea unor efecte comparabile chiar și cu armele nucleare. În perioada 1964-1968 au fost testate pe mare, în aer liber, arme capabile să elibereze agenți patogeni dintr-un rezervor sursă, pe o lungime de câțiva kilometri. Spre surprinderea tuturor, animalele-cobai aflate la sol, la distanțe de kilometri față de punctul de dispersie, au fost contaminate datorită împrăștierii agentului în direcția vântului. Concluzia este că oamenii din zone de ordinul miilor, poate chiar zecilor de mii de kilometri pătrați, pot fi contaminați prin eliberarea unui agent patogen de către un singur avion.
În ciuda varietății acestor diferite concepte de arme, scopul acestei lecții de istorie îl constituie faptul că aceste conflicte biologice și chimice fac parte dintr-un proiect ce rareori este pus în aplicație, în ciuda pregătirilor elaborate făcute în timpul războiului rece.
Armele făcute pentru exploatarea potențialului dăunător al agenților chimici sau biologici au creat noi categorii de ținte, cum sunt terenurile agricole și fermele, vulnerabile în fața unui atac. În timpul celui de-al doilea război mondial, s-a descoperit că substanțele chimice sunt toxice pentru plante, tot așa cum erau gazele care afectează sistemul nervos pentru oameni. Aceste erbicide, în special derivatele 2,4 ale acidului diclorofenoacetic(diclorfenoxiacetic) și derivatele 2,4,5 ale acidului triclorofenoxiacetic în formule ca acidul triclorofenoxiacetic și agentul orange au fost folosite ca arme biologice în câteva zone de conflict din Africa și Asia de Sud-Est în perioada 1950-1975, folosind ca ținte terenurile agricole și vegetația sau pădurea care puteau oferi refugiu inamicului. Anumiți patogeni vegetali sau animali au fost de asemenea folosiți ca arme. Primele arme biologice derivate din toxine erau bazate pe sisteme de livrare și agenți dezvoltați inițial pentru atacuri asupra obiectivelor agricole.
4.3 Evoluțiile științei în domeniul biologic
Schimbările tehnologice în conflictele biologice și chimice au fost determinate nu numai de factori cum e competiția între diferite sisteme de arme și protecția împotriva acestora, dar și de noile cerințe rezultate din schimbările doctrinei militare. Mai profund, schimbarea tehnologică a fost determinată de progresul în științele de bază în care tehnologia își are rădăcinile. Noile cunoștințe se acumulează atât de rapid, încât accesibilitatea și eficacitatea armelor biologice și chimice sunt deja posibile. O altă preocupare o constituie tehnologiile nemilitare care apar din dezvoltarea noilor ramuri ale științei – biotehnologia, nano-tehnologia, ingineria ADN – care pot fi utilizate atât în scopuri pașnice, folositoare umanității, cât și împotriva acesteia.
Ingineria genetică oferă oportunități – de neimaginat cu ceva timp în urmă – de îmbunătățire a sănătății umane și a nutriției, însă poate fi folosită și pentru a produce noi agenți biologici mai agresivi și toxine cum sunt cele folosite în recente programe de înarmare. Abilitatea de a modifica mai mult sau mai puțin proprietățile genetice ale organismelor ar putea permite inserarea unor noi caracteristici transmisibile (prin moștenire) microorganismelor, caracteristici ce le vor face mai rezistente la medicamente, mai virulente sau patogenice, fiind capabile de a rezista unui mediu nenatural, fiind mai dificil de detectat prin metode obișnuite. Astfel, experiența arată că alte caracteristici istorice ale unor microorganisme au fost pierdute sau modificate în evoluția lor naturală.
Ingineria genetică oferă accesul la substanțele toxice care au fost disponibile până acum în cantități mult prea mici pentru uz ostil. De exemplu, faptul că tehnologia de recombinare a fost folosită pentru inserarea genelor unui număr de toxine fără microbi în microorganisme, a permis producerea acestor toxine pe o scară mai mare.
Există însă și alte posibilități agresive, de exemplu armele pot fi dezvoltate astfel încât să poată dăuna populației umane prin întreruperea căilor de comunicare la nivel celular, sau prin modificarea acțiunilor unor gene.
Date fiind dimensiunile și varietatea patogenilor prezenți în natură, este ușor de înțeles de ce programele de înarmare se bazează pe organisme modificate. Din nou, nu este întotdeauna adevărat faptul că biotehnologia favorizează ofensiva în defavoarea apărării. Vulnerabilitatea la agenții biologici există din cauza actualei incapacități de a detecta prezența acestora din timp, pentru protejarea sau adăpostirea personalului. Metodele rapide de detectare, bazate pe tehnici moleculare moderne, sunt acum aduse în uz, deși măsura în care aceste metode au sensibilitatea și generalitatea necesară, și dacă pot produce rezultate destul de rapid, dacă pot exclude caracteristicile false, nu este clar. Mai mult, nevoia de a detecta anumiți agenți în concentrații foarte mici continuă să impună cerințe de testare a unor mari volume de aer, chiar și atunci când se folosește reacția în lanț a polimerilor (PCR) sau alte metode de amplificare. Unele biotehnologii noi transformă dezvoltarea vaccinurilor și a terapiilor, în timp ce altele promit alternative nespecifice pentru vaccinuri. Un bun exemplu este preocuparea recentă de a bloca căile patogenezei comune pentru mulți agenți de infecție, cum este procesul de citocineză desfășurat în exces. Astfel de măsuri pot deveni mai importante împotriva infecțiilor cauzate natural și deliberat, pentru că ele sunt mai mult generice decât specifice pentru un anumit patogen și pentru că patogenii sunt mai puțin capabili să se sustragă unor astfel de măsuri prin mutații naturale sau artificiale.
Totodată, nu există îndoieli cu privire la răspândirea și utilizarea pe scară largă a biotehnologiei avansate, iar accesibilitatea informației despre ea oferă noi instrumente oricărei țări sau grup ostil ce intenționează să dezvolte o armă biologică.
4.4 Evaluarea preliminară a amenințării
Evaluările amenințărilor și prioritățile vor diferi cu siguranță de la țară la țară. Este adevărat că existența vulnerabilității nu înseamnă implicit existența amenințării. O lecție din episodul încă nerezolvat „scrisorile cu antrax” din Statele Unite este dezastrul ce poate fi provocat de eliberări pe o scară mult mai mică și mai puțin tehnică a unor agenți biologici. O altă lecție similară este cea legată de agenții chimici folosiți în unele incidente, unde acidul butiric, o substanță cu miros urât a fost mult mai des întâlnit decât agenții neuroparalizanți. Ca atare, autoritățile de sănătate publică nu vor greși considerând că amenințările legate de eliberări de agenți biologici sau toxine, altfel decât pe scară largă, sunt cele care pun cele mai multe probleme.
Un factor important este existența demonstrată a creșterii severe a constrângerii tehnologice: cu cât eficacitatea armei este mai mare și zona de dispersie mai vastă, cu atât de mari sunt dificultățile practice în a o obține. Există limitări tehnologice care trebuiesc luate în considerație în evaluarea amenințării, și acestea sunt valabile atât din punct de vedere al adversarului, care trebuie să le soluționeze, cât și pentru structurile de aplicare a legii, pentru care acestea constituie un avantaj și un punct de detecție a activității infracționale.
Dacă ar fi să considerăm, spre exemplu, problemele de transport și diseminare a agentului către ținta propusă, atunci ne putem gândi la răspândirea agenților sau toxinelor prin mâncare sau apă. Însă, fie ar fi nevoie de cantități foarte mari de material, pentru a putea menține concentrația la nivel suficient pentru a produce maladia sau intoxicația, fie s-ar limita la un atac concentrat în spațiu astfel încât să se atingă obiectivul propus. Excepție face situația în care agentul a produs deja infectarea unor persoane și acestea, la rândul lor, vor disemina infecția, dacă boala este contagioasă. Efectele pe scară largă sunt posibile dacă materialele pot fi dispersate sub forma vaporilor sau norilor de aerosoli, picături lichide sau particule solide ce pot fi inhalate. Acest mod de atac este un subiect permanent de îngrijorare. Mișcarea agenților vaporizați sau a aerosolilor în zona țintă se face prin transport atmosferic, astfel încât agentul este mișcat și vertical și orizontal, pierzându-se însă o fracțiune din el, fracțiune ce nu-și va atinge ținta. Rata acestei dispersii variază în funcție de stabilitatea atmosferică în acel moment, și direcția dispersiei va depinde de condițiile meteorologice locale și de topografia locală. Dacă aerosolii sau vaporii sunt eliberați în spații închise, rezultatul va fi mai sigur, în sensul că astfel de atacuri (la scară mică), sunt mai puțin supuse constrângerii tehnologice. O altă considerație majoră este că mulți agenți pot fi instabili în atmosferă și pot să se altereze în timp prin diseminarea lor în formă aeriană, proces ce poate duce la degradare substanțială sau dezactivare completă a agentului. Mai mult, pentru ca agentul să fie reținut după inhalare și pentru a-și exercita efectele patologice, trebuiesc satisfăcute alte cerințe tehnice. În cazul unor anumite materiale, de exemplu, particulele mari nu pot penetra îndeajuns traiectul respiratoriu. Dimensiunea optimă este una mică, iar producerea și menținerea distribuției mărimii optime într-un nor aerosol creează o mulțime de dificultăți, mai ales în ceea ce privește procesele de evaporare și condensare care au loc în timp ce norul circulă și chiar în timp ce particulele pătrund în traiectul respiratoriu. Aceste considerații se aplică diseminării prin aerosoli a agenților bolilor contagioase și a celor necontagioase, chiar dacă un atacator se bazează pe răspândirea epidemică pentru a compensa reprezentarea săracă în aerosoli. Oricum ar fi, răspândirea epidemică este și ea imprevizibilă, și deci incontrolabilă. În plus, dacă acest tip de răspândire este detectată din timp, ea poate fi limitată prin măsuri igienice și prin tratament.
Acești factori tehnici influențează formele de atac la scară largă, care cer mai multe în materie de materiale și cunoștințe tehnice și științifice decât de obicei. În particular, pentru agenți necontagioși sau toxine, cantități mari de agent vor fi diseminate pentru a asigura o cantitate suficientă, care să ajungă la populația țintă pentru o perioadă de timp suficientă, astfel încât să aibă efectul așteptat. Sunt câteva considerații care pot afecta rezultatul. Variațiile micrometeorologice din atmosferă pot afecta agentul diluându-l sau făcându-l inofensiv, sau pot face ca norul să nu ajungă la țintă din cauza schimbării direcției vântului. Astfel de atacuri sunt nediscriminate, cu atât mai mult atunci când sunt folosiți agenți biologici ai unor boli infecțioase.
Aceste dificultăți de transport nu sunt nici singurele și nici cele mai mari probleme tehnice. În cazul agenților biologici, există dificultăți în a selecta tipul de boală potrivit, în testarea acestei boli și apoi în menținerea virulenței pe tot parcursul cultivării, însămânțării, procesării, depozitării, transportului și diseminării ca aerosol.
Putem deci concluziona că probabilitatea unui atac biologic/chimic la scară largă la nivel înalt tehnologic este mică. În considerarea strategiilor de apărare națională împotriva unor astfel de atacuri, probabilitatea mică a unui rezultat catastrofal trebuie pusă în balanță cu pericolele biologice de probabilitate mai mare, dar de magnitudine mai mică. Ar fi, bineînțeles, iresponsabil să nu se ia în considerare posibilele efecte ale unei eliberări deliberate de agenți biologici sau toxine, dar ar fi prudent să nu fie supraestimate. Dat fiind șocul emoțional al unei amenințări biologice sau toxice, este înțelept pentru orice stat măcar să ia în considerație cum să se raporteze la astfel de pericole, care apar ca o parte integrantă a reacției naționale la problemele de sănătate publică.
Factorii tehnici nu constituie singura preocupare. La scară globală, constrângerile sociale și legislative, inclusiv prevederile legii naționale și internaționale, vor spori problemele practice în achiziționarea și utilizarea cu succes a acestor arme. Mai mult, ar exista justificări pentru acțiunile conjugate împotriva programelor de înarmare. Lunga perioadă de timp în care nu a avut loc nici un atac biologic sugerează că numărul grupurilor sau statelor capabile, care intenționează să folosească arme biologice este mic.
Episodul „scrisorile cu antrax” din SUA atrage atenția în mod serios asupra autoliniștirii în această direcție, mai ales când se întreabă ce consecințe au avut miile de plicuri cu antrax trimise. Istoria nu este întotdeauna cel mai bun ghid pentru viitor. De aceea, pregătirea unei strategii de răspuns și a unui plan pentru eventualele forme de eliberări deliberate de agenți, va fi cu siguranță de ajutor.
Fie că sunt în relație cu dezastrele naturale cum sunt cutremurele, fie că sunt accidente la scară largă în producția industrială, facilități de depozitare sau transport, multe țări au deja pregătite un plan și o strategie de răspuns, pe care le țin la zi și le îmbunătățesc pe măsură ce capătă experiență și circumstanțele se schimbă. Principiile administrării riscului legat de atacurile biologice sau toxice se suprapun cu cele pentru gestionarea dezastrelor naturale sau provocate de om. Dacă eliberările deliberate de agenți biologici sau toxici ridică probleme în plus în managementul de risc, adăugarea aspectului biologic și toxic în dezvoltarea planului și strategiei de urgență va fi suficientă, în cele mai multe cazuri, pentru pregătirea civilă.
CAPITOLUL V
SISTEMELE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATEA PUBLICĂ
Rolul sistemelor de sănătate publică într-o situație de reacție biologică este de o importanță crucială. În ciuda studiilor, și cercetărilor efectuate de guverne și instituții de cercetare, prima victima a unui atac biologic apare înainte ca autoritățile locale de sănătate să determine cursul potențial al evenimentelor, impactul și gravitatea unui astfel de eveniment biologic.
Principiile administrării structurilor de sănătate locală rămân mai mult sau mai puțin identice în orice situație de criză (relație cauză-efect). Doar gravitatea și impactul asupra societății diferă. Nu încape îndoială că cele mai multe organizații militare de pe glob sunt foarte bine antrenate în apărarea biologică și sunt capabile să ajute agențiile locale, dar ce se întâmplă dacă un atac terorist intervine când forțele armate sunt ocupate la frontieră? De asemenea, alarmele false apar tot timpul și trebuiesc urmărite și rezolvate de către autoritățile locale.
5.1 Planificarea și principiile acesteia: în executarea planificării împotriva unei forme anume de pericol, în speță cel biologic, este esențial ca cele mai proeminente implicații și urmări ale pericolului să fie cunoscute. Diverse implicații ale atacurilor biologice pot fi:
Spre deosebire de atacurile convenționale și chimice, când poliția și pompierii sunt primii chemați, nimeni nu este alarmat în cazul unui atac biologic, mai ales dacă este un atac acoperit. De fapt, victimele singure se prezintă la autoritățile de sănătate publică cu simptome de boală.
În timp ce pentru alte atacuri sunt responsabile/învinuite autoritățile și personalul de siguranță publică, în cazul atacurilor biologice autoritățile de sănătate sunt cele ce apar ca responsabile în viziunea opiniei publice.
Nu există o „zonă fierbinte” într-un atac biologic (cu excepția unui atac bine individualizat, într-o zonă delimitată fizic). Perioada de incubație împreună cu simptomele de boală ale oamenilor transformă chiar și un punct de atac într-o vastă zonă de unde oamenii încep să prezinte simptome. („zona fierbinte” este zona în care agentul este eliberat/ declanșat, provoacă cele mai mari daune și prezintă pericol ridicat de contaminare). Grupuri secundare pot, de asemenea, să fie prezente.
Atacul biologic poate fi însoțit de alte forme de atac, cum ar fi prin utilizarea munițiilor convenționale sau agenților chimici, pentru a face mult mai dificilă, dacă nu imposibilă, activitatea de răspuns a structurilor abilitate (urgență, pompieri, poliție, protecție civilă).
În cazul unui atac biologic, se pot aplica următoarele principii:
Nu este nevoie de o altă organizare/sistematizare a sănătății publice decât cea existentă la nivel local, dacă specialiștii de la nivel local, alerți și conștienți de responsabilitățile lor, pot urmări și rezolva adecvat evenimentele. Sistemul de sănătate trebuie doar să fie conștient și să intuiască posibilitatea unui atac biologic.
Sistemul de supraveghere a comunității trebuie sa fie într-un stadiu ridicat de alertă pentru a putea detecta un eveniment biologic. Experții din sănătatea publică trebuie să fie familiarizați cu diverșii indicatori ai unui posibil atac biologic. Cooperarea trebuie să funcționeze foarte bine atât între stat și organismele locale, cât și între stat și comunitatea internațională.
Rolul generalistului și al specialistului trebuie să fie clar definite și diferențiate. Există o probabilitate mai mare de a ne baza pe structuri specializate, care au fost instituite de diferite state. În mod normal, acestea vor gestiona mai întâi zona afectată. Cu toate acestea, se poate ajunge la situația în care un eveniment secundar să aibă loc într-o altă locație, iar forțele și mijloacele să devină insuficiente și supraîncărcate.
Sistemul poate funcționa la 3 niveluri distincte: local, zonal și național. Nici o agenție nu se poate substitui autorităților locale de sănătate, care sunt operaționale 24 de ore din 24. Autoritățile de nivel superior vor acționa în situații complicate, în care au un rol predominant de gestiune și responsabilitate. Pentru aceasta:
Autoritățile locale de sănătate dau primul răspuns, iau prima decizie.
Agențiile specializate sau cele naționale își intră în roluri mai târziu, când/dacă situația se complică.
Foarte important este ca populația locală să fie informată asupra aspectelor de bază ce privesc anumite evenimente, pentru evitarea panicii și obținerea cooperării.
Capacitatea de a răspunde oricărui incident depinde de două aspecte importante:
Pregătirea: referitor la ce trebuie să facem înainte ca un incident să aibă loc.
Răspunsul/reacția: ce facem ca să obținem informația necesară referitoare la un incident în desfășurare, sau după ce acesta a avut loc, și cum gestionăm criza.
5.2 Pregătirea pentru un incident biologic
5.2.1 Pregătirea generală
Pregătirea pentru un eveniment biologic este absolut esențială. Nu vor exista explozii, nici foc sau scene de crimă. În schimb, vom vedea medici de urgență, farmacii supraaglomerate, autorități publice de sănătate care vor detecta o infracțiune ce nu implică o armă în înțelesul comun al cuvântului. Elementele pregătirii constituie de fapt strategia de management al riscului. Pregătirea pentru un atac biologic poate fi văzută ca un proces făcut pas cu pas, un proces de reducere a riscului. Cum pregătirea și planificarea sunt executate înainte ca un atac să aibă loc, ele pot fi abordate pe îndelete, fiecare detaliu fiind important, și pot fie să asigure succesul, fie să conducă la dezastru. Pentru a fi siguri că am luat în considerare elementele importante, este bine să procedăm sistematic.
Pasul 1: identificarea pericolului. Primul pas poate fi numit și „analiza amenințării”, fiind o activitate care implică mai multe discipline și instituții, cum ar fi cele responsabile de culegerea de informații (natura, detaliile scopului adversarilor), cele pentru aplicarea legii, comunitățile medicale și științifice. Pentru ca acest pas să aibă succes, este imperios necesar ca aceste structuri să schimbe date și informații între ele. În acest fel, fiecare este la curent cu ceea ce știe celălalt și, în plus, vor putea fi evaluate corespunzător capacitățile locale de management și răspuns la o potențială criză. Chiar dacă aceste amenințări și pericole nu se pot identifica, o îmbunătățire generală a procedurilor și pe linie de echipamente disponibile ne va ajuta să gestionăm cu succes un atac biologic.
Pasul 2: evaluarea sistematică a amenințării, odată ce aceasta a fost identificată (exemplu: antraxul este unul dintre agenții la care am fi probabil cel mai expuși). Diferite modalități de a rezolva aceste amenințări pot fi marcate ca rezolvate, pentru că soluțiile sunt deja cunoscute. Următorul aspect de discutat este analiza capabilității de a face față acestei amenințări la nivel local. Diferența dintre modul în care amenințarea trebuie gestionată și capabilitățile locale o reprezintă lipsurile și neajunsurile. Ca atare, măsuri de eliminare a acestora trebuiesc puse în aplicare. În caz contrar, este posibil să înregistrăm un eșec încercând să gestionăm un caz real fără resursele necesare.
Pasul 3: dezvoltarea unor strategii pentru reducerea riscului amenințării. Acest pas constă în luarea măsurilor de reducere a riscurilor înainte ca o amenințare să apară. Pentru aceasta, trebuie avut în vedere procesul de preempțiune a atacului. Faptul că sistemele care funcționează foarte bine există pentru a gestiona un atac biologic, constituie o strategie preemtiva de reducere a riscului. Acest lucru ar putea contrabalansa eventuala psihoză, frica și panica din rândul cetățenilor, în situația unui mesaj direct, deschis, produs de factorul de decizie politică sau tehnică. Importantă este dezvoltarea legilor foarte stricte și a protocolurilor internaționale, sau întărirea celor existente, pentru a putea opri un atac; identificarea din timp a elementelor de avertizare care pot duce la preîntâmpinarea unui atac și la atenționare preventivă; identificarea aspectelor de atac biologic. Este important de menționat faptul că, fără o cooperare continuă între structurile de sănătate publică și cele informativ-operative, va fi mult mai dificil să înțelegem dacă suntem în situația unui atac biologic sau al unei epidemii naturale. Aceasta a fost greșeala esențială comisă de poliția japoneză în privința supravegherii sectei Aum. Deși aveau informații despre intenția lor de a folosi arme chimice sau biologice pentru un eventual atac, nu le-au pus la dispoziția sistemului medical. Pe de altă parte, medicii nu au informat poliția cu privire la faptul că au pacienți care prezintă simptomele unei intoxicări cu sarin. Astfel, la numai două săptămâni de la acest incident, a avut loc atacul cu sarin la metroul din Tokyo. Oare dacă cele două structuri ar fi schimbat informații mai devreme, acest atac ar fi putut fi împiedicat?
5.2.2 Pregătirea în vederea reacției/răspunsului
Primul pas referitor la pregătirea pentru răspuns ar fi să analizăm lipsurile și să urmăm pașii necesari spre eliminarea acestor lipsuri, pași care ar putea cere achiziționarea de echipamente, vaccinuri, medicamente, dezvoltarea și revizuirea procedurilor. Variatele scheme de alertare a tuturor structurilor, ca poliția, pompierii, laboratoarele, spitalele și personalul de urgență trebuie să fie aduse și ținute la zi, astfel încât toți să fie la curent cu analiza amenințării. Educația și specializarea acestora include și caracteristicile de bază ale bolilor și detecția lor, făcută din timp, dar și metode de comunicare rapidă și canale suplimentare de comunicație. Foarte importantă este folosirea unui limbaj care să aibă același înțeles pentru ofițerul de poliție ca și pentru expertul bacteriolog. Antrenarea angajaților dintr-o unitate de sănătate publică este de asemenea foarte importantă, pentru că aceștia ar putea răspunde anxios unui atac biologic, întrucât se tem pentru propria sănătate.
Datele locale ar trebui să fie întotdeauna viabile, pentru a se putea crea un profil al bolii, astfel încât orice schimbări să poată fi rapid identificate și gestionate. Contactul cu laboratoarele disponibile pentru analiza judiciară a agentului detectat trebuie să existe și să fie stabilit anterior crizei. Nu trebuie uitat că, în situația probabilă a comiterii unei infracțiuni, în care se pune problema reținerii suspecților, termenul de analiză a probelor poate cu ușurință depăși termenul legal de reținere. Locația și modalitatea de acces la antidoturi, anticorpi, vaccinuri, medicamente trebuie cunoscută anterior și exersată în mod corespunzător.
Este la fel de important ca în zonele vulnerabile, unde poate exista o astfel de amenințare, cetățenii să fie instruiți și să primească echipamentul necesar. În realitate însă, aceste echipamente sunt costisitoare și, chiar dacă sunt procurate, singurii care le pot folosi sunt cei din personalul de apărare sau echipele speciale de intervenție.
5.2.3 Informarea cetățenilor
Dreptul publicului de a ști unde există o amenințare biologică ar trebuie să fie gestionat cu multă răspundere și sensibilitate. Pe de o parte, pentru a obține cooperarea acestor cetățeni în cazul unui atac, de pe alta pentru prevenirea izbucnirii isteriei în masă.
Publicul trebuie să știe ce să facă în cazul în care intervine un atac. De asemenea, ar trebui pregătit înainte ca atacul să apară. Diferitele canale de comunicație publică, precum televiziunea, radioul, broșurile, ziarele, întrunirile cu subiect de apărare, seminariile, pot fi folosite pentru a atinge aceste obiective.
Un aspect foarte important îl reprezintă necesitatea profesionalizării mass-media. Sursele de informare pentru media sunt mult mai numeroase și nu neapărat mai calificate decât cele pentru autoritățile publice. Indiferent cum ar încerca factorul de decizie să gestioneze o situație sau să transmită un mesaj, presa va prezenta situația așa cum va considera de cuviință. Din acest punct de vedere, considerăm că presa trebuie educată pentru a cunoaște ce riscuri și reacții implică un mesaj greșit, care sunt amenințările reale produse de anumiți agenți biologici sau toxine, care sunt capacitățile de reacție și gestiune ce urmează a fi folosite. Întotdeauna într-o situație de criză se vor găsi „experți” a căror părere transmisă prin media nu numai că nu va limpezi incertitudinea, dar va genera întrebări și comentarii suplimentare care vor mări panica și starea de confuzie generală.
5.2.4 Raționalizarea riscului
Costurile și limitele impuse de analiza amenințării sau de situația din teren pot încetini un plan perfect. Un plan revizuit, cu parametri mai simpli, poate fi pregătit după ce s-a făcut o evaluare rațională și s-a acceptat un risc rezidual. Diversele decizii operaționale trebuiesc luate în avans, înainte ca o criză să se instaleze și să apară confuzii. Conform concluziilor exercițiului „Dark Winter” („Iarna întunecată”) efectuat de mai multe instituții americane, acestea pot fi:
Liderii politici nu sunt familiarizați cu caracteristicile unui atac bioterorist, opțiunile decizionale și consecințele acestora;
După ce s-a petrecut un atac bioterorist, deciziile liderilor sunt direct dependente de sfaturile primite de la structurile medicale și de aplicare a legii;
Cantitatea limitată/insuficientă de vaccin sau medicamente limitează drastic opțiunile decizionale;
Sistemul de sănătate al Statelor Unite nu poate face față unui atac ce are ca rezultat un număr mare de pacienți;
Răspunsul/comportamentul individual al fiecărui cetățean este critic pentru stoparea și eradicarea epidemiei; de aceea liderii politici trebuie să câștige încrederea și cooperarea populației;
Nu a fost foarte clar cine ar trebui să ia alte decizii importante, statul sau autoritățile locale?
Monitorizarea continuă și repetarea exercițiului: situația generală se va schimba continuu. O analiză eficientă a amenințării și gestionarea consecințelor sunt factori de prevenire a pericolului. Însă statul poate fi luat pe nepregătite atunci când autorul unui atac își schimbă planurile și renunță la atacul biologic, efectuând un alt act. Aceasta demonstrează că analiza amenințării ar trebui să fie un proces continuu, ca și analiza lipsurilor și răspunsul/reacția. Această practică oferă timp pentru exerciții, pentru identificarea căilor și metodelor de cooperare internațională și pentru îmbunătățirea proceselor de planificare și răspuns.
5.2.5 Răspunsul la incident
Faza de răspuns ar trebui să înceapă în momentul în care informația despre un atac iminent sau suspect a fost primită, sau când atacul a fost deja detectat.
Secvența de răspuns ce trebuie inițiată în cazul unui atac biologic
Răspunsul/reacția înaintea unui atac deschis: cum armele biologice au o perioadă de incubație, este posibil ca, deși nu au fost identificate victime, un atac să fi avut loc deja (secret, acoperit). Acest lucru devine posibil când, deși agenții nu au fost încă declanșați, se primește o scrisoare suspectă sau un dispozitiv neobișnuit. O activitate neobișnuită de pulverizare fără nici o justificare cu particule asemănătoare norilor s-ar încadra în aceste categorii. În aceste cazuri există un număr de pași ce trebuiesc inițiați.
Analiza informației: grupul de analiză sau grupurile alcătuite din ofițeri de informații, poliția, responsabilii din sănătate și alte structuri specializate se ocupă cu răspunsul, în cooperare cu experții tehnici care analizează informația și planifică viitorul curs de acțiune.
Operațiunea de căutare: o operațiune de căutare trebuie să fie declanșată mai ales când apelul primit se referă la o alarmă falsă, cei care au sunat trebuiesc identificați și trebuie căutați potențialii martori.
Securizarea zonei: zona în care s-a produs evenimentul trebuie să fie securizată și trebuie stabilit perimetrul, pentru ca o posibilă evacuare să poate fi făcută (în cazul dispozitivelor suspecte și a bolilor infecțioase, când sursa infecției este cunoscută).
Neutralizarea pericolului: dispozitivul, instrumentul sau pachetul trebuie să fie neutralizat de experți tehnici (prin manevrarea cu grijă pentru evitarea contaminării etc.). Acest lucru este posibil numai când pericolul a fost bine analizat. Este posibil ca dispozitivul să conțină arme chimice. Distingerea și neutralizarea necesită sfaturile unor experți.
Răspunsul/reacția la incidente biologice: acesta poate fi cel mai serios și dificil exercițiu pentru orice structură locală. Este un exercițiu foarte complicat, ce necesită experiență în mai multe discipline și este punctul culminant al unor eforturi mari, analize de date circulate între diverși experți, dezvoltare, antrenare, planificare și pregătire.
Primul pas într-un proces de răspuns este distincția dintre un eveniment biologic și un eveniment chimic, radiologic, nuclear.
În general, odată inițiate, atacurile biologice teroriste trec prin următoarele faze:
Faza incipientă (6-12 ore): aici primii pacienți se prezintă cu simptome nespecifice ca febră, răceli etc.
Faza prematur suspicioasă (12-24 ore): în această fază, diagnosticul preliminar al unei boli este dat de un laborator clinic, agentul patogen fie a fost găsit și identificat, fie un grup terorist și-a asumat public responsabilitatea;
Faza de confirmare (24-48 ore): testele făcute de laboratoare confirmă pericolul/atacul și este inițiată procedura de răspuns, planurile devin operaționale.
Faza de management în masă a accidentelor și daunelor (48-72 ore): planurile de urgență intră în aplicare, sistemele de comandă sunt setate, se demarează tratamente în masă, măsurile ce țin de controlul securității sunt puse în aplicare și sunt activate serviciile de sprijin.
Faza de administrare a consecințelor (72-96 ore): planurile de bază includ și ajutor militar, carantină, servicii mortuare, investigații criminalistice și restaurarea serviciilor publice.
Este prudent să notăm că toate bolile au diferite moduri de răspândire, pot fi folosiți agenți multipli, iar aceste faze distinctive pot fi obscure. De aceea, multe acțiuni enumerate aici pot interveni simultan. Pentru același motiv, perioada de timp a acestor faze diferă.
Ce poate fi făcut, de fapt, când un atac biologic are loc, a fost ilustrat în tabelul OMS anterior. Deși răspunsul biologic, ca și orice alt răspuns, se constituie într-un proces ce se desfășoară pas cu pas, în realitate se întâmplă întotdeauna ca elemente umane, cum ar fi psihozele ce apar în masă, haosul și dificultățile în coordonare, să facă să se sară peste anumiți pași sau să se execute simultan mai mulți pași.
Identificarea/confirmarea epidemiei.
Pentru aplicarea măsurilor de răspuns, trebuie confirmat că a avut loc un atac biologic. Există diferiți indicatori ce ajută la depistarea acestora. Analiza ratei de răspândire a bolii și analiza ratei de supraviețuire trebuiesc luate în considerare. Dovezi precum canistre, pulverizatoare, muniție, activități aeriene suspecte, sunt toate indicii importante. Chiar dacă o epidemie este greșit atribuită unui atac biologic, când este de fapt o epidemie naturală, nu este o greșeală să fie gestionată ca atare, pentru că vieți omenești pot fi salvate, deci rezultatul este bun.
Următorii indicatori vin în ajutorul depistării unui atac biologic terorist, îndepărtând confuziile între un atac biologic terorist și o epidemie naturală:
5.3 Indicatorii unui atac biologic terorist
Boală care nu e endemică (prezentă local; ex: boli care nu sunt prevalente într-o zonă în care a intervenit un astfel de atac).
Formă de rezistență neobișnuită la antibioticele utilizate;
Prezentare clinică atipică; aici diagnosticul sero-patologic sugerează o anumită boală, dar caracteristicile clinice sunt diferite. Aceasta se poate întâmpla când boala este exotică (ex: luată din altă zonă, sau modificată genetic).
Distribuția inconsecventă a cazurilor, geografic și temporal, poate rezulta din faptul că agentul a fost declanșat deliberat în locuri multiple în același oraș sau în diferite orașe simultan.
Alte elemente inconsecvente (numărul de cazuri, mortalitatea, rata de morbiditate ce sugerează boli mai contagioase și mai puternice) sau o deviație de la forma de bază a apariției bolii.
Bolile neobișnuite sau cele care în mod normal nu apar natural într-o anumită zonă, sau combinațiile de boli la populație sunt neobișnuite. Aceasta poate indica expunerea deliberată.
Multiple entități de boli la același pacient (agenți multipli). Acest lucru poate apărea în urma utilizării agenților multipli, prin care autorul provoacă panică și confuzie.
Număr mare de accidente militare și civile în zonă. Cum bărbații care lucrează pentru forțele militare sunt imunizați, acest tip de prezență indică faptul că germenii eliberați sunt exotici sau genetic modificați, astfel că armata nu poate fi protejată.
În urma analizei datelor, se descoperă o sursă de criză masivă. Aceasta indică faptul că o doză masivă de agenți patogeni a fost eliberată la un anumit punct care nu poate fi în nici un fel explicat printr-o incidență naturală a bolii.
Aparent, infectare prin aerosoli. Cum toate bolile se răspândesc de obicei prin ciclurile lor normale (ex: gripa se răspândește ca o viroza prin țânțari, antrax-ul prin mediu cutanat – pielea sau prin mâncare), calea aerosolului aerian ar trebui să atragă atenția pentru că poate fi o încercare deliberată a unui terorist de a provoca boli pe o cale care operațional este ușoară, dar mult mai periculoasă.
Mortalitatea ridicată, rata de morbiditate relativă la persoanele cu risc. Aici boala poate afecta serios oamenii (ex: tinerii adulți) care altfel sunt mai puțin expuși.
Boala localizată sau circumscrisă unei anumite zone geografice.
Rata de atac scăzută la oamenii din aceeași zonă care lucrează/ trăiesc în sisteme filtrate sau închis ventilate. În astfel de condiții de viață, factorii patogeni sunt ținuți în afară și neutralizați de aceste sisteme filtrate/ închise.
Animale din specii multiple moarte. Mulți astfel de agenți patogeni provoacă apariția bolilor în rândul animalelor.
Absența unui purtător natural al unei maladii în zona unei crize (pentru o boală transmisibilă pe cale aeriană sau prin apă). Răspândirea bolii în zone fără purici sau țânțari sau a bolilor ce se răspândesc pe cale aeriană/prin țânțari, când aceștia lipsesc.
Curba epidemică atinge foarte rapid cel mai înalt nivel pentru că microorganismele copleșesc zona, pe când răspândirea naturală are curba epidemica graduală (extensie a punctului 4).
Ritmul de înmulțire a pacienților este brusc și constant, spre deosebire de un atac natural, pentru că eliberările deliberate se fac în doze masive și provoacă bolile simultan; majoritatea elementelor patogene identificate pentru uz terorist nu se răspândesc de la persoană la persoană, ca atacurile naturale.
Exemplu pentru punctul 6: Encefalita de Venezuela în Europa. Ciuma în SUA, virusul de la Vest de Nil în India etc. Exemplu pentru punctul 15: Encefalita de Venezuela în absența țânțarilor, sau ciuma în zona diplomatică din New Delhi.
Distribuția incidentelor este aliniată în direcția vântului
Martorii oculari ce au văzut anumite semne de sabotaj cum ar fi activitățile de pulverizare etc.
Obiecte suspecte ca bombițe, spray-uri, echipamente de pulverizat etc.
Informația obținută indică faptul că ar putea fi un act de sabotaj.
Zone contagioase de cuiburi de aceeași boala, inexplicabile epidemiologic (indică eliberări multiple de germeni făcute de teroriști).
Numeroase ocurențe ale bolilor, care nu pot fi explicate (dacă germenul folosit este modificat genetic).
Chiar și un singur caz de boala rară (chiar dispărută) sau neobișnuită (ex: variola sau paralizia infantilă).
5.4 Discuții de Caz
Iată un studiu de caz adresat celor ce au îndoieli în privința eficacității agenților biologici, în special varietății de aerosoli. În 1970, un electrician german întors din Pakistan se plângea de diaree și febră. Pe baza suspiciunii de febră tiroidă i s-a oferit pacientului o cameră separată, și astfel a fost izolat. Aceasta se întâmpla pe 11 ianuarie. Două asistente l-au avut în îngrijire timp de 3 zile. Pe data de 14 ianuarie, pacientul prezenta iritații, iar pe 16 ianuarie s-a dat diagnosticul de variolă. Pacientul a fost imediat internat și izolat într-un spital și s-au vaccinat 10.000 de oameni. Personalul spitalului a fost vaccinat și introdus în carantină pentru 4 săptămâni. Acest pacient avea simptome de variolă rare: tuse, producerea particulelor aerosolizate de dimensiune mare, foarte similare celor pe care teroriștii le folosesc. Au apărut încă 19 cazuri, din care numai 2 au fost cazuri de contact. Unul dintre ele a fost un vizitator care a pătruns pe ușa de la coridor, la 30 m depărtare de camera pacientului, aflându-se acolo pentru a cere îndrumare.
Pe data de 23 septembrie, 3 oameni ce păreau a fi din Orientul Mijlociu au venit la aeroportul municipal Belle Glade din SUA pentru a se interesa despre disponibilitatea închirierii unor avioane care împrăștie îngrășământ. Câte galoane de ulei se pot încărca? Câte chimicale? Cât de rapid este? Cât de dificil sunt de pilotat? Apoi au revenit pentru a pune și mai multe întrebări, dotați cu camere și aparate video.
Angajații aeroportului au identificat una dintre persoane ca fiind Mohammed Atta, liderul operațional al atacurilor teroriste de la 11 Septembrie.
Oare plănuiau un atac bio-chimic?
Există multe scenarii în care sunt folosite armele biologice sau chimice, iar consecințele rămân imprevizibile și necuantificabile. Ele își pot găsi noi gazde în ecosistem, se pot modifica și dezvolta în corpul uman. Într-o clădire din localitatea rusă Omutninsk s-a observat faptul că rozătoarele din zona clădirii au răspândit tularemia. Aceasta provoacă un tip grav de pneumonie la oameni, dar se stabilise în rozătoare. Ulterior a fost identificat faptul că una din țevile de evacuare de la subsol a provocat acest eveniment. Este imposibil a eradica toți șobolanii. Nu a fost posibilă estimarea nivelului la care ecosistemul a fost invadat de agentul patogen.
Un alt caz este al doctorului Ustinov, de la un centru de cercetare virusologic situat lângă Novosibirsk, Siberia. Doctorul Ustinov era un om de știință ce lucra pentru dezvoltarea de arme virale. Într-o zi de la începutul lunii aprilie 1988, când lucra cu virusul Marburg, s-a înțepat accidental cu un ac. A fost transportat la un spital de decontaminare. După câteva zile, pacientul prezenta dureri de cap și numeroase hemoragii. Chiar și atunci când i-a sosit sfârșitul, pacientul continua să-și înregistreze descoperirea despre cum se simte o persoana care moare infectată cu virusul Marburg. Prin toate orificiile se prelingea sânge, pacientul transpira sânge. Colegii săi au învățat efectele temutului virus chiar de la propriul coleg. Dr. Ustinov a murit pe data de 30 aprilie. Acest virus este atât de temut încât 1-5 particule pot omorî o persoană, comparativ cu miile de spori antrax necesari pentru același rezultat. Imaginați-vă un scenariu. Un grup de oameni, aparținând unei celule teroriste, se infectează cu variolă. Sau alții, purtând spori mortali de antrax pe mâini, în buzunare, pe uniformă, umblând liberi în public, pe străzi, în localuri, în locuri interzise, trecând de detectoarele de metale, și de gadget-uri sofisticate. Tușind și expectorând, ei infestează alte sute. Nimeni nu este conștient, nu există imunitate. Mii de oameni mor, iar unul din cadavre aparține unui terorist, nedetectat.
CAPITOLUL VI
INTERPOL ȘI PREVENIREA BIOTERORISMULUI.
La începutul secolului XXI, agențiile de aplicare a legii, naționale și internaționale, trebuie să facă față unei noi provocări. Ca rezultat al schimbărilor majore în situația internațională de după sfârșitul Războiului Rece, natura și sursele amenințărilor la adresa securității internaționale s-au schimbat de asemenea. În primul rând, Războiul din Golf a dat motive de îngrijorare cu privire la potențiala utilizare a armelor chimice sau biologice de către Irak împotriva forțelor Coaliției. Apoi, în 2001, tragicele evenimente din 11 septembrie, legate de atacurile și alarmele false cu antrax au sporit considerabil îngrijorarea cu privire la riscul potențial al unui atac cu arme biologice și în special cu privire la terorismul biologic. În fine, suspiciunile guvernului Bush în 2003 au condus la un al doilea război în Irak și, cu toate că nu au fost găsite probe materiale care să dovedească fără dubiu posesia sau producția de arme biologice, arestările unor membri marcanți ai guvernului irakian și din rândul teroriștilor în legătură cu Al-Qaeda au condus la concluzia că amenințarea biologică există. Ca urmare, atenția comunității internaționale a fost atrasă de acest subiect.
La acest moment, trebuie precizat faptul că, în ciuda inexistenței unei definiții global acceptate pentru terorism sau bioterorism, trebuie făcută distincția între terorismul biologic și act criminal, precum și între arme biologice și transformarea unui agent biologic în armă.
În conformitate cu definiția propusă de INTERPOL în Ghidul de Planificare și Răspuns la Incidente Bioteroriste, atacul bioterorist nu face distincție între calitatea agentului utilizat (dezvoltat special pentru a fi o armă sau nu) ci cu privire la motivele și obiectivele atacului. Pe de altă parte, utilizarea unui agent biologic sau o toxină pentru a vătăma sau ucide o persoană sau grup de persoane, fără altă intenție, trebuie considerată doar o infracțiune împotriva vieții și persoanei. Este foarte adevărat că fiecare stat poate defini și utiliza propria definiție, în mod independent de cea menționată, dar acest act este direct legat de legislația acelui stat. În ceea ce privește utilizarea ca armă a unui agent biologic și dezvoltarea unui agent biologic pentru a fi o armă, distincția se referă la calitățile agentului respectiv. În primul caz, agentul poate fi chiar unul existent în mod liber în natură, care este crescut în condiții mai mult sau mai puțin profesionale, fără a-i fi modificate în vreun fel caracteristicile, în timp ce pentru a doua situație, un anume agent este selecționat, izolat în condiții de laborator, eventual modificat genetic pentru a-i schimba caracteristicile – virulența, transmisibilitatea, rezistența la factorii de mediu sau medicamente, etc.
Originea și motivația potențialilor teroriști biologici este dificil de determinat, precum și metodele sau căile ce ar putea fi folosite pentru executarea unui atac biologic. Cu toate acestea, este sigur că prin natura sa acest tip de amenințare este un nou instrument de teroare publică, confirmat de câteva situații recente.
6.1 Există Amenințări Bioteroriste?
În conformitate cu câteva surse de informare, Al-Qaeda a susținut public că are dreptul de a ucide 4 milioane de oameni folosind arme chimice sau biologice și a afișat instrucțiuni pentru producerea lor pe propriul website.
S-au obținut probe cu privire la planuri teroriste de a utiliza ricinul ca arma biologică. Pe data de 30 martie 2004, poliția antiteroristă britanică a arestat 8 cetățeni britanici de origine pakistaneză, care ar fi fost implicați în plănuirea unui atac. În săptămâna imediat următoare, informații suplimentare au semnalat că acești suspecți, printre care se aflau un canadian și un britanic-algerian, lucrau la un proiect prin care ar fi trebuit să detoneze o bombă chimică într-o locație civilă aglomerată din Londra. Autoritățile au executat raiduri în 24 de locații din Londra după ce au obținut informații de la serviciile de informații britanice despre faptul ca aceiași suspecți au discutat telefonic despre utilizarea tetraoxidului de osmiu. Toți cei implicați sunt presupuși simpatizanți ai Al-Qaeda și aveau ca ținte aeroportul Gatwick, Metroul sau zone aglomerate din vecinătatea acestora.
Al-Qaeda a produs deja manuale de instruire ce conțin planuri detaliate pentru utilizarea de agenți chimici, dar aceasta este prima situație când tetraoxidul de osmiu este menționat ca potențial agent de atac.Cu toate că acest plan nu a mers mai departe de stadiile inițiale de pregătire, potențiala utilizare a unui agent chimic sporește și mai mult teama de teroriștii care utilizează chimicale cu dublă utilizare. Cât despre domeniul biologic, mesajele de amenințare sunt exprimate public:
"Oh, voi cei de pretutindeni, strângeti legăturile în jurul națiilor lor, rupeți-i în bucăți, distrugeți-le economia, instigați corporațiile una împotriva celeilalte, distrugeți-le ambasadele, atacați-le interesele, scufundați-le navele și distrugeți-le avioanele. Omorâți-i pe pământ, pe mare și în aer, ucideți-i oriunde îi găsiți.”
În decembrie 2001, Yazid Sufaat a fost arestat în Malaezia pentru activități teroriste ca membru al Jemaah Islamiyah. În conformitate cu interogatoriile ulterioare a altor doi teroriști, Khalid Shaykh Muhammad, membru al-Qa'ida și Hambali, membru Jamaah Islamiyah, Sufaat a făcut parte dintr-un plan menit să obțină agenți biologici și să-i transforme în arme.
Odată cu capturarea lui Khalid Shaykh Muhammad, investigatorii au obținut informații detaliate despre planurile de producere a unor arme chimice și biologice. În conformitate cu documentele confiscate, anumiți membri ai Al-Qaeda plănuiau și obținuseră deja materialele necesare pentru producerea a doua toxine biologice și erau foarte aproape de a produce și antrax.
Locuința din Kabul a doctorului Ayman Zawahiri's a dat rezultat pozitiv pentru testele de antrax, iar în birourile a doi cercetători pakistanezi au fost descoperite documente indicând un interes deosebit pentru antrax, inclusiv calcule legate de dispersia aeriană a bacteriei cu ajutorul baloanelor.
Volumul 11 din Enciclopedia Jihadului de 5000 de pagini, produsă de Al-Qaeda, este dedicat construirii armelor chimice și biologice.
O publicație afișată pe internet de membri ai Al-Qaeda include un articol scris de 'Abd al-'Aziz al-Muqrin (Abu Hajir), unul dintre liderii teroriștilor fugiți în Arabia Saudită, prin care sunt chemați adepții să utilizeze arme biologice și nucleare în atacurile viitoare împotriva guvernului saudit.
John Walker Lindh, americanul convertit la religia islamică, antrenat de Al-Qaeda și ulterior arestat de forțele Coaliției, ar fi mărturisit investigatorilor faptul că zvonuri din teren sugerează că un atac biologic ar fi „al doilea val” al atacurilor Al-Qaeda.
În 2005, ministrul francez de interne, Dominique de Villepin a afirmat ca afiliați ai Al-Qaeda au produs arme chimice și biologice în zona Pankisi din Georgia. De Villepin a spus participanților la Conferința internațională pe probleme de prevenire a bioterorismului organizată de INTERPOL la Lyon că, după căderea talibanilor, celule ale Al-Qaeda s-au mutat în Pankisi pentru a continua eforturile de producere a antraxului, ricinului și toxinei botulinice.
Dar poate cea mai îngrijorătoare situație este cea generată de rezultatul unei acțiuni antiteroriste efectuate de poliția canadiană, în urma căreia au fost descoperite documente extrem de concludente referitoare la activitățile operative ale celulei teroriste. În conformitate cu acestea, celula teroristă a declanșat mai multe alarme false la Montreal, numai cu scopul de a analiza modalitățile și capacitățile de reacție ale forțelor de ordine la amenințări chimice sau biologice. Teroriști specializați în analizarea forțelor de ordine, dotați cu camere video și aparate de fotografiat, au fost amplasați în puncte cheie ale zonelor presupus atacate, de unde au filmat și fotografiat toate activitățile de răspuns. Ulterior, acestea au fost minuțios analizate, iar concluzia a fost că, la fel ca și CIA, poliția și forțele speciale canadiene nu au capacitatea și nu sunt echipate să răspundă la agenți chimici sau biologici ce ar putea fi dispersați ca urmare a unei explozii. În consecință, poliția canadiană nu poate opune nici un fel de rezistență unor activități teroriste ulterioare, pe această linie.
În încheiere, este suficient să menționăm scrisoarea din 1 decembrie 2003 a președintelui Comitetului Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, întrunit ca urmare a rezoluției 1267 din 1999 cu privire la Al-Qaeda, talibani și entități asociate acestora, adresată Președintelui Consiliului de Securitate, care, în articolul 150 menționează:
„Fără nici un dubiu, Al-Qaeda continuă să ia în considerație utilizarea de arme chimice sau biologice în atacurile lor viitoare. Când vor avea loc? Nimeni nu știe. Este doar o chestiune de timp până când teroriștii vor crede că sunt pregătiți. Ei au luat deja decizia de a utiliza asemenea arme chimice sau biologice în atacurile lor viitoare. Singura problemă căreia trebuie să-i facă față este complexitatea tehnică de a manipula acești agenți în mod sigur și eficient.”
6.2 Forțele de aplicare a legii nu sunt pregătite
„ Imaginați-vă inimaginabilul” devine o necesitate atunci când ne confruntăm cu amintirea tragediei de la 11 septembrie 2001, ca de altfel și cu alte atentate mai recente. În societatea modernă, când acoperirea mediatică este globală, aceste tipuri de atacuri ar reprezenta o importantă valoare adăugată pentru grupuri teroriste care caută notorietatea. Mai mult, natura internațională a rețelelor teroriste și de comunicație le dă posibilitatea acumulării de experiență necesară dezvoltării de noi tipuri de arme biologice. În cele din urmă, caracterul de dublă-utilizare a agenților biologici, pentru scopuri științifice dar și destructive, face mult mai dificil controlul acestora.
În contextul prevederilor legale actuale, la nivel național și internațional, lipsurile legislative oferă oportunități neașteptate pentru o paletă variată de trafic, utilizare, producție și dezvoltare a agenților biologici. Pentru a rezolva lipsa de transparență și conștientizare cu privire la amenințările biologice, INTERPOL a organizat prima conferință internațională privind bioterorismul în martie 2005. La eveniment au participat 512 delegați din 156 de țări, fiind prima reuniune științifică din istoria INTERPOL care aduce la un loc acest număr record de experți. Pe timpul conferinței, au fost analizate câteva cazuri, printre care cele legate de organizația teroristă japoneză Aum Shinrikio și atacurile cu scrisori conținând antrax din Statele Unite. Observația generală a fost aceea că în acest domeniu, forțele de aplicare a legii nu sunt pregătite să prevină, să răspundă sau să gestioneze un atac biologic, fie din cauza experienței limitate sau inexistente, fie din cauza înțelegerii limitate a subiectului de către guvernanți, șefi de poliție sau politicieni, care, de cele mai multe ori consideră că o asemenea situație poate fi gestionată ca oricare altă urgență polițienească.
În mod tradițional, agențiile de aplicare a legii sunt obișnuite să gestioneze probleme de securitate publică legate de infracțiuni împotriva vieții, integrității personale sau proprietății. În cazul unui atac biologic, ele sunt nepregătite din mai multe motive.
În primul rând, pentru că măsurile de apărare și răspuns la un atac biologic nu sunt nici bine cunoscute, nici ușor de implementat, iar pregătirea pentru acest tip de situații este trecută pe o linie secundară sau terțiară, pentru motivul că sunt alte probleme mult mai stringente care trebuiesc tratate. În același timp, susținerea politică și fondurile pentru implementarea unor programe de securitate publică tind a fi orientate către zone „tradiționale” de infracționalitate care afectează viața de zi cu zi a cetățenilor, decât în direcția prevenirii incidentelor biologice, în care nu există încă experiența necesară.
În al doilea rând, prezumția că armele biologice nu vor fi folosite în viitor, pentru că nu au fost folosite nici în trecut, sau cu alte cuvinte „la noi nu s-a întâmplat niciodată și nici nu se va întâmpla…”. Acest mod de gândire este defectuos și este bazat pe o eroare de fapt. În Evul Mediu, „cadavre infectate au fost catapultate peste zidurile orașelor europene sau cetăților aflate sub asediu; în războiul franco-indian, britanicii au donat indienilor pături infectate cu variolă; în timpul primului război mondial, unitatea 731 a armatei japoneze a experimentat armele biologice pe prizonieri de război în Manciuria, având ca rezultat peste 1000 de morți.”
Evenimente recente aduc amenințarea și mai aproape de noi.
În 1998, în Texas, membri ai mișcării de secesiune texane au fost arestați pentru încălcarea titlului 18, secțiunea 2332 a Codului Penal al Statelor Unite pentru „amenințări cu utilizarea de arme de distrugere în masă” exprimate în mesaje e-mail adresate Președintelui de atunci al SUA, Bill Clinton, unor agenți federali și familiilor lor precum și unor judecători locali. Suspecții plănuiau să producă un sistem de dispersie prin modificarea unor brichete cu gaz care să permită aruncarea de spini de cactus impregnați cu agenți biologici. Ei au afirmat că dețin sânge contaminat cu HIV și rabie. Totodată au mai afirmat că pot obține antrax de la o națiune străină. Doi din cei trei arestați au fost judecați și condamnați la 24 de ani de închisoare.
În 2001, o serie de scrisori conținând spori de antrax de o calitate excelentă au fost trimise unor politicieni și personalități media. Nici una dintre ținte nu pare a fi fost atinsă de atac, în schimb angajați ai Serviciului Poștal SUA au fost grav îmbolnăviți sau uciși.
În 2003, forțele speciale antiteroriste britanice ale MI5 și ale poliției au arestat 6 algerieni bănuiți că ar plănui un atac cu agenți biologici, chimici sau radiologici. După efectuarea analizelor probelor ridicate la una dintre percheziții, a rezultat că ricinul este unul dintre agenții toxici vizați.
În 2003-2004, un individ care protesta împotriva modificărilor de regulament referitoare la camionagii a trimis ricin în forma brută, în scrisori, către diferite birouri din Washington și de la Casa Albă.
Cel mai recent caz este cel instrumentat de FBI în Las Vegas, în februarie 2008. Roger Von Bergendorff a fost spitalizat de urgență după ce a fost descoperit inconștient în camera sa la hotelul Extended Stay America, intoxicat cu ricin. La percheziție au fost descoperite fiole, un manual cu texte anarhiste și un container cu ricin.
În al treilea rând, eforturile de a dezvolta căi de cooperare între diferitele servicii sau instituții care ar trebui să lucreze împreună înainte, pe timpul și după un atac, se lovesc în mod constant de birocrație, proceduri standard care nu se aplică la urgențe biologice, o competiție prost înțeleasă între structuri sau ego-uri personale, peste care cei implicați nu vor să treacă.
Trebuie înțeles de către toți cei responsabili că un atac bioterorist nu este răspunderea, responsabilitatea sau monopolul unei singure instituții – de cele mai multe ori un serviciu de informații. Un asemenea raționament este periculos și va conduce inevitabil la eșec, care, după depășirea situației de criză va fi aruncat în spatele „acarului Păun”, iar ceea ce este și mai grav este faptul că lecțiile învățate în situații similare sau în alte state nu sunt aplicate pentru îmbunătățirea pregătirii și răspunsului.
Un alt aspect negativ al activității structurilor de aplicare a legii este cel legat de cererea constantă formulată de unii factori de comandă de a avea cazuri identificate și investigate. Din experiența personală acumulată pe parcursul a 4 ani de activități legate de prevenirea terorismului biologic și de discuții purtate cu reprezentanți ai poliției din mai mult de 130 de state, rezultă că nici un comandant de poliție nu-și dorește un incident biologic și nici un responsabil pe linie de investigații nu-și forțează personalul din subordine să găsească situații de încălcare a prevederilor în domeniul biologic pentru a-și justifica existența. Fiecare dintre statele care au structuri CBRN acordă importanță prevenirii incidentelor biologice, instruirii și dotării structurilor, analizelor de risc și amenințărilor.
Una dintre căile confirmate de preîntâmpinare/rezolvare cu succes a unui incident biologic este dezvoltarea de relații de încredere și cooperare între formațiunile de aplicare a legii și serviciile medicale, de supraveghere a epidemiilor, laboratoare, protecție civilă. Cu toate acestea, dacă în poliție nu se iau măsuri de instruire și exersare prealabilă a unei structuri bine definite, răspunsul poate deveni haotic, polițiștii preocupați mai mult de propria protecție decât de răspunsul la situație și confuzie în comunicare și interpretarea datelor din teren. Iar pe de altă parte, activitatea poliției trebuie să se supună numai prevederilor legale, iar în cazul în care acestea lipsesc se impune luarea de măsuri pentru completarea cadrului legislativ înainte ca un incident să aibă loc.
6.3 Programele de Arme Biologice
Unul dintre paradoxurile care pot fi identificate din aceasta perspectivă este legat de faptul că, deși armele biologice, producția, stocarea, utilizarea acestora au fost prohibite începând cu anii 1970, preocuparea față de acestea a început să crească după anii 1990. Motivul poate fi găsit în lipsa sau ineficiența instrumentelor naționale și internaționale de aplicare.
Experiența a arătat că implementarea la nivel național a măsurilor prevăzute de Convenția pentru Arme Biologice se lovește de bariere serioase în aproape fiecare țară. La mai bine de șapte ani de la intrarea în vigoare a Convenției, numai 97 de state membre din totalul de 167 au informat despre existența unor prevederi legale naționale, conforme cu cerințele Convenției. Natura, relevanța și eficacitatea prevederilor legislative este cunoscută doar de 31% dintre statele membre, cele care au putut să răspundă întrebărilor detaliate din chestionarul întocmit cu aceasta ocazie. Mai mult, la nivel internațional nu s-a putut ajunge la un consens în ceea ce privește măsurile și căile de verificare a implementării măsurilor legislative corespunzătoare cerințelor Convenției.
Inițiativele legale ale ofițerilor însărcinați cu aplicarea legii referitoare la prevenirea unui atac biologic sunt guvernate de acte normative corespunzătoare. Pregătirea unui atac biologic trebuie să fie explicit menționată ca o infracțiune pentru ca aceștia să acționeze în consecință. Din acest punct de vedere, legislația națională ar trebui să ia în calcul următoarele aspecte de prevenire/pedepsire:
posesia, dezvoltarea, stocarea, transferul, transportul, utilizarea ilegală a agenților biologici sau toxinelor;
restricționarea accesului la agenți patogeni și echipamentul aferent;
prevenirea contrabandei prin întărirea controlului la frontieră;
prevenirea și răspunsul la un atac biologic prin instruirea și echiparea corespunzătoare a unor unități specializate ale poliției.
Din nefericire, așa cum observa și profesorul Barry Kellman de la universitatea De Paul din SUA, numai un număr limitat de țări posedă un sistem legislativ suficient de performant pentru a permite forțelor de poliție să opereze cu ușurință și în deplină siguranță. Câteodată, statele ratifică normele internaționale și le includ fie în Codurile penale, fie în legi speciale, dar aplicarea practică lasă de dorit din cauza indiferenței, ignoranței, a lipsei sprijinului financiar, a infrastructurii.
Există însă și aspecte pozitive ale subiectului de mai sus. În urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA și 11 martie 2004 din Spania, hotărârea de lupta împotriva terorismului guvernează strategiile de securitate, chiar și în lipsa unei amenințări riguros identificate, printre care și terorismul biologic. Ca urmare, unele sisteme legislative antiteroriste naționale au început să includă măsuri de prevenire și combatere a acestui tip de infracțiune. De exemplu, legea din 2001 din Marea Britanie referitoare la securitate și antiterorism autorizează accesul agențiilor de aplicare a legii în laboratoarele biologice pentru a obține informații cu privire la persoanele care au avut acces la agenți patogeni sau toxine.
6.4 Pregătirea Comunității Polițienești
Mesajul rezultat din diferitele luări de poziție în timpul conferinței INTERPOL din martie 2005 a fost acela că, pentru a îmbunătăți pregătirea și răspunsul poliției la atacuri biologice, instruirea, exercițiul și dezvoltarea capacităților naționale sunt esențiale.
Cel puțin opt stadii de pregătire pot fi identificate pentru a preîntâmpina victime în masă în situația unui atac biologic:
6.4.1 Informații – de la statele membre, agenții de informații, experți militari în apărare biologică.
Serviciile de informații și apărarea militară trebuie să-și dezvolte capacități de colectare a informațiilor și metode de muncă adaptate noului mediu de securitate rezultat din creșterea amenințării teroriste și potențiala utilizare a armelor biologice. Conform opiniei doctorului Ben Steyn din Africa de Sud, activitățile ce trebuiesc luate în considerație includ identificarea profilului unui potențial utilizator de arme biologice, fie el individ, grup sau organizație, identificarea efectelor scontate de teroriști prin utilizarea de arme biologice, posibilele metode de diseminare a agenților biologici sau toxinelor. În acest domeniu, subestimarea inteligenței și inventivității teroriștilor ar fi o greșeală fatală. Mai presus de orice – așa cum s-a observat de către analiștii de informații pe linie de terorism după 2001 – principala greutate în analizare este evaluarea puterii și capacităților celulelor ad-hoc ale grupurilor radicale, de exemplu cele care sunt constituie pentru a planifica și conduce un singur atac. În relația cu armele biologice, un raționament logic ar fi înțelegerea motivelor pentru care un terorist ar pendula între terorismul clasic, și măsurile de protecție fizică menite să prevină un atac. În plus, filozofiile fanatice și motivațiile megalomanice specifice anumitor lideri teroriști ar trebui mai atent observate pentru a putea preveni un potențial atac biologic. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, computerizarea arhivelor manuale ale institutelor naționale de epidemiologie conținând date referitoare la epidemiile gestionate în trecut pentru operaționalizarea lor în baze de date cu motoare automate de căutare s-ar putea constitui în instrumente importante generatoare de informații referitoare la natura agenților patogeni, caracteristicile acestora și modul de reacție, căile de împrăștiere, victime și tratamente aplicate, carantina și decontaminare.
6.4.2 Analiza riscului biologic.
Atât capacitatea naturală de modificare a agenților biologici, cât și evoluția ingineriei genetice depășesc capacitatea noastră de a detecta agenții biologici, de a analiza datele rezultate din modificarea acestora și de a răspunde în mod corespunzător. În consecință, riscăm expunerea la agenți biologici existenți, în curs de dezvoltare sau manipulați genetic. Discuția referitoare la riscurile biologice este dominată de două aspecte importante: pe de o parte, caracterul dual al tehnologiei utilizate în domeniul biologic (orice tehnologie utilă poate fi folosită și pentru scopuri destructive); pe de altă parte, incapacitatea de a controla în mod eficient distribuția tehnologiilor și a know-how-ului necesare manipulării genetice, precum și restanțele în alte zone (detecție, analiză și răspuns) vor deschide noi oportunități vulnerabilităților date de amenințările biologice manipulate genetic.Analiștii vor trebui să ia în considerare orice potențială structură teroristă, mediul în care operează și se pregătesc, precum și capacitățile lor materiale, tehnice și științifice. Motivația teroriștilor biologici este de asemenea foarte importantă: urmăresc să ucidă cât mai mulți oameni sau doar să creeze panică și să bulverseze sau întrerupă activitatea normală a cetățenilor și statului? Alarmele false, ca și amenințările reale sunt la fel de eficiente, întrucât creează un val imens de panică, iar până la punctul în care o alarmă se dovedește a fi falsă, răspunsul forțelor specializate este același în materie de resurse umane implicate, echipamente, proceduri, vizibilitate în teren. Pe de altă parte, dezvoltarea fără precedent a tehnologiei și lipsa oricăror bariere în materia schimbului de experiență face posibil ca un student în domeniu să poată crea sau dezvolta patogeni chiar în laboratoarele universitare. Cu toate acestea, deși informațiile referitoare la arme biologice sunt ușor de accesat prin internet sau în mediile științifice, iar echipamentele necesare nu sunt foarte sofisticate și pot fi procurate cu ușurință, comercializându-se liber datorita caracterului de dublă-utilizare, a crea o arma biologică este mult mai dificil decât de a desfășura un act terorist utilizând explozivi. În anul 2002, o echipă de experți în armament biologic a concluzionat într-un raport publicat de către Universitatea Națională de Apărare că, deși un grup terorist cu resurse suficiente ar putea dezvolta un atac biologic la scară redusă, un atac masiv i-ar pune în fața unor dificultăți tehnice pe care nu le-ar putea surmonta cu ușurință. În orice caz, acestea ar putea fi unele din criteriile necesare evaluării unei amenințări sau riscurilor prezentate de agenții biologici care să conducă la experiența necesară și cunoștințele ce trebuiesc încă acumulate.
6.4.3 Efectuarea investigațiilor
În vederea îmbunătățirii resurselor în domeniul criminalisticii biologice, o strânsă cooperare cu comunitatea științifică este imperios necesară. Un expert criminalist și un microbiolog conlucrând este obiectivul pe care ar trebui să-l atingă orice structură de poliție. Împletirea metodelor criminalistice clasice cu prelevarea, securizarea și analiza calificată a probelor biologice poate conduce la succesul unei investigații. Și să nu uităm ca în anumite sisteme legislative, prelevarea de probe de la locul unei infracțiuni este necesar a fi făcută de polițiști calificați, certificați, pentru a putea fi folosite în instanță. Pe de altă parte, orice investigație a locului infracțiunii în domeniul biologic se desfășoară într-un mediu potențial contaminat, unde trebuiesc luate măsuri speciale de protecție individuală. Cum vor fi aceste măsuri aplicate în situația în care, la o percheziție domiciliară, legea prevede existența a doi martori asistenți care să urmeze echipele de percheziție în toate încăperile și incintele? Martorii nu sunt instruiți și nici echipați corespunzător, pot distruge probele sau se pot îmbolnăvi. În acest caz, deși legea e respectată prin prezența martorilor, culegerea de probe este compromisă, iar în cazul îmbolnăvirii acestora, cine poartă răspunderea pentru sănătatea sau chiar decesul acestora?
6.4.4 Identificarea și securizarea țintelor.
Întărirea securității și siguranței laboratoarelor de cercetare și a colecțiilor de agenți patogeni ar reduce în mod considerabil riscul unor infectări accidentale, al unor furturi sau pierderi de agenți biologici. Aceasta în contextul în care în majoritatea țărilor securitatea laboratoarelor este departe de a fi garantată. Spre exemplu, trei cercetători de la Centrul Medical al Universității din Boston s-au îmbolnăvit după ce au fost expuși la o bacterie cu potențial letal într-un laborator de nivel 2. Acest incident a fost ținut secret de către oficialii universității până când fondurile cerute pentru construirea unui laborator de nivel 4 au fost aprobate de municipalitate, în ianuarie 2005. Un alt exemplu este al unui cercetător de la Centrul de Cercetări Fiocruz care a fost victima unui jaf armat în Rio de Janeiro în 2003, pe când se deplasa spre o conferință, în propria mașină. Atacatorii au luat mașina în care se aflau și probe de holeră și febră tifoidă. Ulterior, autovehiculul a fost găsit abandonat, dar nu există nici un fel de mențiuni oficiale cu privire la probele biologice periculoase. Poliția a afirmat atunci că în mod evident atacatorii nu erau la curent cu existența materialului biologic în mijlocul de transport, dar agenții biologici nu au fost recuperați.Asemenea incidente ridică serioase semne de întrebare cu privire la laboratoarele și agenții biologici periculoși, permeabilitatea sistemelor de securitate sau chiar inexistența acestora și, ca urmare, nevoia imperioasă de protocoale de securitate internaționale pentru activitățile de cercetare în laboratoare biologice. Identificarea țintelor unui atac biologic trebuie să ia în considerare mediul înconjurător al locației ce ar putea fi potențial infectată, cum ar fi de exemplu locurile puternic aglomerate sau serviciile de utilitate publică (apă, alimentație, aer condiționat).
6.4.5 Supraveghere și atenție publică.
Întărirea sistemelor de supraveghere epidemiologică cu privire la bolile umane și veterinare și stabilirea unor niveluri corespunzătoare de atenție publică în situația unui atac biologic sunt alte probleme cărora trebuie să li facă față în ideea prevenirii unui atac sau limitării efectelor acestuia. În primul rând, o asemenea analiză ar trebui să ia în considerare integrarea națională a diferitelor sisteme de supraveghere ce operează într-o țară, de multe ori disparat, necoordonat sau total lipsite de sprijin și infrastructură; în unele țări sistemele militare sunt operate independent de cele civile și nu fac în nici un fel schimb de informații sau date. În domeniul supravegherii, știința face eforturi deosebite pentru a produce soluții viabile în domeniul detectării timpurii a unui atac sau prezenței unei arme biologice în mediu. Cea mai mare dificultate rămâne incapacitatea de detecție în timp real a agenților patogeni on-site sau a persoanelor bolnave pe stradă. Echipamentele dezvoltate până în prezent au scăzut considerabil timpul în care este făcută analiza materialului biologic, cu toate acestea ele sunt tehnologii post-factum și nu de predicție. Cel ce operează sistemul de detecție/analiză poate avea un răspuns abia atunci când colegul său este deja inconștient sau contaminat. Sau, dimpotrivă, echipamentul reacționează negativ, deși zona este plină de persoane bolnave. De aceea, avertizarea eficientă rămâne încă o problemă nerezolvată. În final, pentru a asigura un sistem public de alarmare eficient, trebuie să explorăm modalitățile de utilizare a mass-media, acordând o foarte mare atenție considerațiilor psihologice, existând riscul potențial de a provoca o reacție de panică în masă în loc să avertizăm și să mobilizăm populația. Care este cea mai bună metodă de a informa publicul cu privire la un risc potențial? Va avea mass-media profesionalismul de a prelua mesajul și a-l difuza fără a-i altera conținutul sau fără a difuza informații neconfirmate? Două întrebări direct legate de profesionalizarea și specializarea jurnaliștilor în anumite domenii, precum și câștigarea încrederii reciproce. Deseori, jurnaliștii fac aprecieri cu privire la activitatea și competențele poliției, deși în majoritatea cazurilor nu au cunoștințele sau competențele necesare pentru a face aceste comentarii, dar nu am văzut niciodată un polițist să vorbească despre calitatea, acuratețea, gramatica, limbajul folosit de un ziarist.
6.4.6 Răspunsul instituțional și gestionarea crizei.
Riscul unui atac terorist cu arme biologice pune noi probleme agențiilor guvernamentale responsabile de răspunsul la acest tip de amenințări. Pentru a evalua răspunsul instituțional la o amenințare biologică, trebuiesc luate în considerare două dimensiuni diferite. Pe de o parte, implementarea cu prioritate a acestui tip de management va necesita un mare volum de învățare și specializare, precum și modificări structurale în poliție și agențiile naționale de securitate. Organizarea tradițională nu este capabilă să se adapteze rapid și eficient amenințării biologice. Așa cum se arată în diferite studii legate de sociologia organizațiilor, agențiile au adânc înrădăcinate cutume și obiceiuri, norme profesionale și se opun schimbării, chiar și pe timpul unei crize. A aplica în continuare conceptul „merge și așa…” înseamnă a se îndrepta spre eșec. Fiecare agenție va răspunde cu rutina sa zilnică și cu perspectiva proprie de interpretare a amenințării, ceea ce va aduce grave prejudicii cooperării. Spre exemplu, cooperarea între agențiile de aplicare a legii și sistemul medical poate fi dificilă în gestionarea crizei sau în atingerea compromisului în care protecția vieții private a pacienților intră în conflict cu munca operativă de poliție și nevoia stringentă de a obține date operative. Ca atare, orice activitate de cunoaștere reciprocă și conlucrare preliminară unei crize va fi mai mult decât benefică atunci când momentul va cere o cooperare instituțională. Pe de altă parte, așa cum sublinia Richard Monk, continua lipsă de „memorie organizațională colectivă„ referitoare la incidente ieșite din rutină este foarte periculoasă pentru comunitatea de aplicare a legii. Orice structură de poliție ar trebui să aibă o bază de date care să cuprindă studii de caz, modalități anterioare de răspuns și gestiune a crizelor. Din păcate, lipsa cercetării în acest domeniu ca și frecventa schimbare sau rotație a cadrelor conduce la pierderea unor aspecte extrem de importante, în special prin prisma greșelilor făcute și a lecțiilor învățate din crize similare. O amenințare majoră la adresa securității publice poate fi și o epidemie naturală, iar modul în care aceasta a fost gestionată din punct de vedere al panicii, problemelor de frontieră, distribuirii medicamentelor, apei și hranei, reacției politice a țărilor vecine, etc. poate constitui un punct de referință în construirea unui plan de răspuns la un atac biologic. În eventualitatea unui asemenea incident care să afecteze mai multe țări, o bulversare majoră a serviciilor publice, transporturilor, economiei este de așteptat. Acest șoc va fi cu atât mai mare cu cât țara este mai puțin pregătită, fără resurse materiale sau infrastructură. În acest context, gestionarea și abilitatea de a lua decizii va fi strâns legată de capacitatea psihologică de a manageria reacții iraționale de panică globalizată. Percepția cu acuratețe a mesajelor transmise prin mass-media către public este esențială în reinstaurarea calmului. În acest sens, un rol important îl poate juca Echipa de Sprijin într-un Eveniment Biologic. Concept propus de INTERPOL, această echipă este formată din experți în diferite domenii care își desfășoară activitățile zilnice în instituțiile din care fac parte, iar în situații de criză se constituie în această formațiune menită să consilieze pe cei care iau decizii. Esențială pentru eficiența echipei este exersarea continuă a capacității de analiză a datelor, evaluare a opțiunilor, cunoașterea cu exactitate a disponibilităților și oferirea unei păreri avizate. Pentru acest motiv, echipa trebuie să fie înființată și antrenată înainte ca un eveniment să aibă loc, și nu pe timpul desfășurării acestuia.
6.4.7 Contrabanda biologică.
Pregătirea și desfășurarea unui atac biologic vor include fără îndoială obținerea agentului biologic și transportul acestuia. Pentru a micșora șansele de reușită ale teroriștilor, și a restricționa accesul la agenți patogeni periculoși, toate transferurile licite de agenți biologici ar trebui raportate și urmărite. Pentru moment nu există nici o instituție internațională care să autorizeze, gestioneze și controleze transferurile de agenți biologici periculoși și, dată fiind reticența anumitor state cu privire la orice formă de control în domeniul biologic, nici nu este de așteptat înființarea vreuneia într-un viitor prea apropiat. Cu toate acestea, există norme internaționale de transport referitoare la materiale periculoase, modul de împachetare și marcare a acestora, etc. Problema în cazul contrabandei este că un terorist nu va lua niciodată în considerare aceste cerințe internaționale, materialul biologic este ușor de ascuns, nu poate fi detectat la trecerea frontierei și este în cantități extrem de reduse. Pentru aceste motive, este esențială cooperarea dintre mediul științific – laboratoare, institute de cercetare, producători de vaccinuri – și agențiile de informații și structurile de poliție. Cu cât un incident, accident, pierdere, furt sunt detectate mai rapid, cu atât răspunsul și recuperarea agenților va fi mai eficientă, fără riscuri și cu îmbolnăviri minime.
6.5 INTERPOL – Unitatea de Prevenire a Bioterorismului
Date fiind aspectele discutate mai sus, problematica complexă și resursele limitate pentru instruire și pregătire, INTERPOL a luat decizia de a construi un program mondial care să încerce să umple unele dintre golurile existente. Astfel, în 2004, cu sprijinul financiar al unui ONG american (SLOAN) INTERPOL înființează o unitate specializată la nivelul Secretariatului General, căreia i-au fost stabilite următoarele obiective inițiale:
Avertizarea cu privire la amenințări biologice;
Dezvoltarea de programe de instruire pentru poliție;
Întărirea eforturilor de aplicare a legislației existente;
Promovarea dezvoltării de noi măsuri legislative;
Încurajarea cooperării inter-agenții în domeniul prevenirii bioterorismului.
Primul pas în această direcție a fost organizarea la Lyon a primei conferințe mondiale pe probleme de bioterorism, ale cărei discuții esențiale au fost prezentate anterior. Concluziile generale ale conferinței au definit următoarele priorități:
Stabilirea unui program de training global și a unui centru de resurse la nivelul Secretariatului General, la dispoziția comunității de aplicare a legii, având INTERPOL ca agenție conducătoare;
Pregătirea de manuale de instruire și ghiduri de investigație, distribuite global sau puse la dispoziție pe website-ul organizației, pentru descărcare on-line;
Întărirea cooperării dintre lucrătorii din domeniul sănătății publice, vamă și agențiile de aplicare a legii, precum și între organizațiile internaționale;
Furnizarea de instruire regională pentru țările care au nevoie de a-și construi capacități de răspuns la un incident bioterorist (în acest sens, trei grupuri de lucru sunt prevăzute pentru polițiile din Africa, cele două Americi și Asia);
Crearea unui Ghid de Răspuns la Incident cu instrucțiuni specifice pe linie de bioterorism;
Punerea la dispoziție pe site-ul securizat al organizației a informațiilor legate de bioterorism precum și a legăturilor către alte site-uri.
Această primă fază a programului global al INTERPOL a fost încheiată în 2006, cu rezultate spectaculoase: 240 ofițeri instruiți din 94 țări – în comparație cu 120 planificați la începutul programului; chestionarele completate de participanți au arătat că 70% dintre aceștia nu au mai participat anterior la vreun program de instruire, mai mult de 90% au considerat conținutul instruirii ca foarte folositor; mai puțin de 20% au considerat țările din care proveneau destul de bine pregătite pentru incidente biologice; absența legislației cu relevanță în domeniul prevenirii, investigării și combaterii bioterorismului a fost identificată ca un impediment serios în exercitarea atribuțiunilor de poliție în acest domeniu. Ghidul de Răspuns la Incidente Bioteroriste a fost tradus în cele patru limbi oficiale ale INTERPOL și publicat pe site. Ca o recunoaștere a calității datelor conținute și utilității lui practice, ghidul a fost tradus de specialiști chinezi în chineză iar de ofițeri italieni în italiană. Totodată, Biroul Federal de Investigații a solicitat autorizație pentru tipărirea a 20.000 de exemplare pentru difuzarea acestuia în toate birourile regionale ale FBI, Agenția pentru Protecția Mediului a solicitat 700 de exemplare, poliția austriacă a solicitat 75 de exemplare și lista poate continua. În același registru, pagina de web a bioterorismului a crescut ca număr de vizite de la 700 la 25.000 pe zi în doi ani de zile.
CAPITOLUL VII
CONSIDERENTE INFORMATIV–OPERATIVE PE LINIA BIOTERORISMULUI
Evaluarea amenințării bioteroriste se bazează pe două componente: consecințele unui atac și probabilitatea unui atac. Din diagrama de mai sus rezultă că fiecare din cele două componente trebuiesc evaluate cu privire la resursele existente, agentul biologic potențial, precum și vulnerabilitățile acestora. Numai prin coroborarea acestor evaluări se poate trage o concluzie potențială cu privire la un posibil atac terorist biologic. Trebuie de reținut faptul ca evaluarea resurselor, capabilităților și vulnerabilităților este valabilă atât pentru structura teroristă, cât și pentru structurile guvernamentale și de aplicare a legii. Evaluarea amenințării reprezintă înțelegerea identității și magnitudinii acesteia. Probabilitatea unui atac se bazează pe motivația și capabilitățile atacatorului.
Ceea ce încercăm, de fapt să facem, prin evaluarea amenințării este să ne punem în locul atacatorului și să gândim ca acesta, cu mijloacele și resursele de care poate dispune, cu capacități de mișcare și financiare aproape nelimitate și fără constrângerea factorului timp. Însă, așa cum spunea Niels Bohr, „ Prezicerea este foarte dificilă, în special cu privire la viitor.”
7.1 Indicii informativ-operative
În cele ce urmează voi încerca să expun câteva considerente legate de indiciile informativ-operative necesar a fi exploatate pe parcursul procesului de culegere a informațiilor.
Indicii Motivaționale
Fanatismul Religios
Grupările Supremasiste
Ideologia Anti-guvernamentală
Paranoia, Conspirația Mondială
Indicii Organizatorice
Numai o structură teroristă disciplinată, cu obiective foarte bine stabilite, care este „organizată pe verticală, bine integrată și cu o ideologie uniformă” va avea capacitatea de a iniția și menține în secret o linie de producție a agenților biologici pe scară largă.
Indicii Financiare
Acestea sunt legate în special de obținerea echipamentului și materialelor necesare, dezvoltarea unui laborator ilegal, identificarea și recompensarea personalului implicat în activitățile practice, identificarea și recompensarea surselor de suport științific.
Indicii Logistice
Este destul de simplu de dezvoltat și menținut secret un laborator de mici dimensiuni sau cel puțin o locație sigură în care procesul de dezvoltare a agenților biologici în vederea executării uni atac să aibă șanse aproape inexistente de detecție. Din păcate, este foarte posibilă securizarea unui laborator clandestin într-un apartament, există rețele internaționale de procurare a materialelor și echipamentelor, chiar aflate sub control la export/import, iar dispozitivele de dispersie ce conțin agentul biologic pot fi ușor disimulate și transportate oriunde în lume.
Problema materialelor și tehnologiilor cu dublă-utilizare complică și mai mult probabilitatea detecției unui atac biologic în curs de pregătire. Agențiile vamale, politia și cele de control al exporturilor nu pot restricționa accesul și comerțul cu materiale și tehnologii cu dublă-utilizare, dar este indicată supravegherea entităților, persoanelor și zonelor care nu justifică accesul la astfel de materiale.
Surse pentru agenții biologici
Mediul Natural
Cumpărarea agentului de la un laborator de colecție de culturi biologice
Furtul agentului dintr-un spital, universitate sau un laborator biologic comercial
Transferul unui agent modificat în cadrul unui program național de arme biologice
Crearea unui patogen prin inginerie genetică
Surse pentru suportul științific
Există două surse pentru suportul științific: sursa indigenă, existentă deja în cadrul grupului terorist sau utilizarea unor experți din afara grupului. Pentru cea de-a doua variantă, riscul de detecție de către structurile de aplicare a legii creste, întrucât loialitatea și determinarea expertului extern nu sunt la același nivel cu cele ale membrilor grupului, în unele situații cooperarea expertului cu entitatea teroristă având la bază considerente pur financiare.
Semnătura Dispozitivului de Dispersie
Așa cum am arătat anterior, cel mai eficient mod de dispersie pentru agenții biologici este în aerosoli, o suspensie de particule microscopice sau picături, în aer. În plus, efectul agentului biologic depinde de dimensiunea acestuia precum și de cât de bine a fost transformat pentru a deveni o armă. Un spray, un stingător pentru incendii, un dispozitiv de aer condiționat, un dispozitiv de produs fum într-o discotecă sunt numai câteva din exemplele de dispozitive de dispersie a aerosolilor. Momentul ales pentru dispersie este foarte important, întrucât lumina solară, poluarea, umiditatea, căldura sau frigul excesive pot distruge sau diminua considerabil proprietățile unui agent biologic înainte ca acesta să-si atingă ținta.
7.2 Indicatori pentru culegerea informațiilor
În continuare vom prezenta elemente ce trebuie să atragă atenția structurilor de aplicare a legii, atât în culegerea directă de informații cât și prin intermediul surselor de informații, umane sau artificiale.Este de interes faptul că, din motive de confidențialitate, nu vom discuta în detaliu toate aspectele muncii de culegere a informațiilor în acest domeniu, acest subiect fiind rezervat instrucțiunilor interne ale structurilor abilitate.
INDICATORI PRIMARI
activitatea care demonstrează interesul în achiziționarea, utilizarea, transportul, depozitarea agenților biologici sau toxinelor. Grupurile care evidențiază asemenea zone de interes trebuie supravegheate cu prioritate.
purtarea unor discuții legate de terorismul biologic în orice context
devoalarea unor cunoștințe aprofundate în domeniul medicinii, biologiei, sănătății publice, de către membrii presupuși sau confirmați ai organizației supravegheate
încercări selective de recrutare a unor experți în domenii legate de biologie sau medicină sau încurajarea unora de a se alătura grupului terorist
recrutarea de membrii sau simpatizanți din rândul personalului care lucrează sau a fost instruit în domeniul aviației utilitare
infiltrarea de membrii sau simpatizanți în instituții medicale, laboratoare de cercetare, obiective farmaceutice, laboratoare universitare
evidențierea unui interes deosebit în supravegherea sau obținerea de informații referitoare la obiective de interes biologic, inclusiv obținerea de hărți, fotografierea/filmarea acestora, date meteorologice ale zonei, contacte cu personalul angajat
evidențierea unui interes deosebit pentru potențiale tinte-metrou, supermarketuri, gări, aeroporturi, clădiri guvernamentale, complexe militare, etc.
INDICATORI SECUNDARI
intenția de a achiziționa echipament specific, animale, etc. plătind cu sume mari în cash pentru a evita identificarea prin cardurile de credit
dezvoltarea unor activităti de securizare pentru mascarea interesului în activităti biologice
obținerea unor materiale sau dispozitive care nu corespund scopului declarat
furtul unor materiale biologice
obținerea unor echipamente de protecție și măsuri de tratament sau vaccinare
spălarea neprogramată sau neobișnuită a unor zone sau geamurilor clădirilor, în special în situația unor manifestații
prezenta neplanificată a unor indivizi în costume de protecție sau cu măști de gaze
INDICATORI EPIDEMIOLOGICI
1. un caz de boală produsă de un agent biologic neobișnuit, fără o explicație epidemiologică adecvată (febră hemoragică, antrax inhalat sau cutanat, etc.)
2. rezistență neobișnuită la antibiotice, agenți atipici, agenți modificați genetic
3. mortalitate și morbiditate crescute în relație cu o boală comună sau eșecul repetat al tratamentului cunoscut, tradițional
4. boli cu repartizare geografică sau de sezon neobișnuite (tularemie în zone non-endemice sau gripă în sezonul de vară)
5. transmitere atipică a bolii, într-un mod care sugerează sabotajul unor surse de apă sau hrană
6. simptome care sugerează multiplii patogeni la același pacient
7. îmbolnăviri neașteptate și în număr mare a animalelor
Din analiza elementelor de mai sus, rezultă că activitatea informativ-operativă în domeniul prevenirii, întreruperii, combaterii și gestionării unui incident terorist biologic presupune:
existența unui suport legislativ adecvat;
existența unui corp de ofițeri specializați în domeniu;
existența unor proceduri investigativ-operative specifice;
lucrul cu surse de informații care au un bagaj de cunoștințe științifico-tehnice foarte dezvoltat;
necesitatea supravegherii operative a numeroase locuri și medii relaționate cu domeniul biologic;
dezvoltarea, verificarea și aducerea la zi a unor planuri naționale de răspuns adecvate;
efectuarea unor exerciții naționale, apropiate de o situație reală, în vederea identificării punctelor slabe și eliminării acestora;
7.3 Perfecționarea prevenirii și răspunsului la bioterorism în România
Trebuie menționat de la început faptul că în România nu există un act normativ care să facă referire numai la terorismul biologic sau, prin extensie, la cel chimic, radiologic sau nuclear.
Baza legală pentru prevenirea și combaterea terorismului în România este data de Legea 535 / 25.11.2004.
În articolul 1, terorismul este definit după cum urmează:
„– Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări, care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau a oricărui alt segment aparținând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.”
În cele ce urmează, vom face referire la unele aspecte pozitive ale acestei legi precum și la unele puncte slabe, care merită a fi considerate.
În analiză, vom pleca de la considerentele explicate anterior în cuprinsul acestui capitol. După cum am menționat, pentru a ajunge la situația unui atac biologic, o entitate teroristă sau un individ trebuie să identifice ținta și agentul biologic dorit scopului vizat, să obțină materialul biologic, să-l multiplice, să dezvolte un mijloc de dispersie eficient, să transporte dispozitivul de dispersie la țintă și să execute atacul. Reamintim că atacul biologic poate fi descoperit, atunci când individul sau grupul face o amenințare directă sau este explicit în intenții, sau acoperit, atunci când atacul este executat fără nici o avertizare prealabilă sau ulterioară atacului, agentul biologic este eliberat iar atacatorii dispar. În conformitate cu articolul 4, punctul 20, intervenția antiteroristã reprezintă ansamblul măsurilor defensive, realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici și a factorilor materiali. Articolul, în esență, cuprinde elementele importante dorite de legiuitor, dar se referă la atacurile iminente. Consideram că situația atacurilor biologice acoperite nu este cuprinsă de această definiție si, pe cale de consecință, nici măsurile corespunzătoare nu sunt prevăzute. Articolul 4, punctul 21 definește intervenția contrateroristă ca fiind ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării ori producerii unui atac terorist. În același spirit de interpretare, în situația unui atac biologic acoperit, la momentul în care atacul este identificat ca atare, teroriștii sunt în siguranță, nu există necesitatea capturării sau anihilării lor, nu există ostateci, iar ordinea legală este restabilită, eventual, de forțele specializate ale Ministerului de Interne și Reformei Administrative.
În relație cu activitatea de prevenire a terorismului, aceeași lege menționează în Capitolul 2, articolul 10 o varietate de atribuții specifice, dar nici una dintre ele direct legată de amenințările/riscurile biologice.
În articolul 12, punctele 1 la 4, se face vorbire despre intervenția contrateroristă și antiteroristă, care se realizează de către unitatea specializată a Serviciului Român de Informații, în cooperare cu alte forte specializate, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul anihilării sau capturării acestora, eliberării ostatecilor și restabilirii ordinii legale. Prevederile de mai sus nu acoperă situația atacurilor biologice, când e posibil să nu existe o zonă bine identificată unde a avut loc atacul, teroriștii nu sunt prezenți și nu există ostateci. În plus, intervenția se realizează numai pentru anihilarea sau capturarea teroriștilor și eliberarea ostatecilor. Cine are însă responsabilitatea recuperării materialului biologic, a dispozitivului de dispersie, identificarea unui potențial al doilea punct de dispersie, limitarea consecințelor, cercetarea la fata locului, ridicarea de probe în relație directă cu acea acțiune teroristă, decontaminarea zonei? Este unitatea specializată a Serviciului Român de Informații dotată, echipată și antrenată să opereze într-un mediu contaminat biologic? Are această unitate echipamentele și experții necesari pentru a elimina pericolul chimic, radioactiv sau nuclear înainte de a aplica procedurile pentru pericol biologic? În situația în care teroriștii sunt identificați într-o locație determinată, dar mediul este contaminat biologic, chimic sau radioactiv, cum se aplică prevederile articolului 12 și cine este responsabil de eventuala îmbolnăvire a membrilor echipelor de intervenție sau pentru decontaminarea necorespunzătoare a unei zone/spațiu?
Un alt element care nu este coroborat cu unele aspecte practice ale operațiunilor structurilor de ordine executate în condiții de materiale periculoase este cel referitor la prezenta martorilor asistenți în cercetarea la fata locului și a procurorului, la percheziția domiciliară. După cum am văzut pe parcursul întregii lucrări, modul de lucru al structurilor de aplicare a legii în situații care implică agenți biologici este aparte și direct legat de o instruire corespunzătoare, utilizarea unor echipamente de protecție individuală, aplicarea unor proceduri specifice, folosirea unor echipamente de detecție pentru identificarea eventualelor pericole. În plus, o cercetare la fata locului sau o percheziție domiciliară care implică existenta unor agenți biologici se poate întinde pe câteva zeci de ore. Toate acestea necesită multă instruire și experiență. Cum sunt aplicate aceste considerații la martorii asistenți, care sunt persoane civile, fără nici un fel de instruire în domeniul biologic, care nu înțeleg ansamblul de măsuri și proceduri aplicate, care nu știu cum să utilizeze un costum de protecție, etc. sau care se pot îmbolnăvi ca urmare a prezentei lor la fata locului. Același raționament se aplică și procurorului, a cărui prezență este cerută pentru efectuarea percheziției domiciliare. În plus, dacă probele de la fata locului sau percheziția domiciliară nu sunt ridicate în mod corespunzător și de personal calificat și autorizat, acestea pot fi contestate în instanță pe motiv de contaminare ulterioară sau datorită procedurilor, echipamentelor și materialelor necorespunzătoare utilizate. O altă situație delicată este aceea în care structura de răspuns nu deține echipamente de detecție radioactivă sau nucleară, ridică probe pe considerente informative ca fiind biologice, le transmite la laborator pentru analiză și contaminează radioactiv laboratorul și personalul acestuia pentru că pulberea ridicată este de fapt un compus radioactiv și nu spori de antrax.
În capitolul IV, infracțiuni și contravenții, la articolul 32 se face vorbire despre actele de terorism, fiind definite anumite infracțiuni, dar numai dacă sunt săvârșite în condițiile prevederilor articolului 2, adică:
„a) sunt săvârșite, de regulă, cu violență și produc stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației;
b) atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, a factorilor materiali;
c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste.”
În aceste limite, prevederile literei e), din articolul 32 se referă la acțiuni care implică „arme biologice sau chimice”. Considerăm această prevedere ca fiind limitativă, întrucât se referă doar la acei agenți chimici sau biologici dezvoltați pentru a fi arme, nu și la utilizarea de agenți chimici sau biologici ca arme. În acest sens menționam faptul că accepțiunea generală pentru arme chimice este aceea de produse utilizate pentru a scoate din luptă soldații inamici, cu scopul de intoxicare sau chiar ucidere a lor sau produse utilizate contra demonstrațiilor cu scopul împrăștierii demonstranților. Parte din acestea sunt cu acțiune asupra sistemului nervos, asfixiante, vezicante, lacrimogene, toxice celulare. Bineînțeles ca o entitate teroristă va încerca să obțină asemenea produse, pentru că sunt eficiente, testate, cu rezultate certe. Cum se aplică însă prevederile legii la situațiile în care o entitate teroristă utilizează agenți chimici din cei mai comuni, care nu sunt arme chimice? Sau la situația biologică în care o entitate, folosește agenți ca salmonela sau E-coli pentru a incapacita populația civilă? Ambele bacterii pot fi ușor izolate din mediu și crescute în condiții ilegale, fără a avea însă caracteristicile unei arme biologice ci doar pentru a fi folosite ca arme. Punctul f) vine cu unele precizări în această privință, dar am considerat important să facem distincția între arme biologice și utilizarea agenților biologici sau toxinelor ca arme.
Deși articolul 47 din cuprinsul aceleiași legi menționează:
„ (1) La intrarea în vigoare a Legii nr. 301/28.06.2004 – Codul penal – art. 37 și art. 38 din prezenta lege se abrogă.
(2) La aceeași dată art. 32, art. 35 alin. (2) și art. 36 se modifică și vor avea următorul cuprins:
„Art. 32. – Constituie acte de terorism următoarele infracțiuni săvârșite în condițiile prevederilor art. 2:
a) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, fără drept, direct sau indirect, de arme chimice sau biologice, precum și cercetarea în domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme, fără drept, se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi;”, lipsește definiția armelor chimice sau biologice. În acest context, considerăm utilă elaborarea unor definiții care să completeze intenția legiuitorului de a pune sub control agenții chimici sau biologici și activitățile teroriste legate de aceștia. Pe cale de consecință, considerăm de asemenea utilă elaborarea unei liste de agenți biologici ce pot fi utilizați în cadrul unor atacuri teroriste. În plus, nu ar fi lipsită de importanță elaborarea unei metodologii de acces, lucru, posesie, transport, transfer, depozitare a acestora.
Același comentariu ne îngăduim să-l facem și cu privire la prevederile articolului 33, litera b). Conform acestora, sunt considerate acte de terorism recrutarea, instruirea sau pregătirea entităților teroriste în vederea folosirii armelor de foc, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice sau nucleare, precum și în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism, dar nu și efectuarea acelorași activitati în vederea folosirii agenților biologici sau toxinelor, materialelor radioactive sau agenților chimici ci doar a armelor cu aceste caracteristici.
Cu toate aceste mici neajunsuri, Legea 535 se dovedește a fi un instrument legal modern, destul de flexibil, dar limitativ în aplicare.
Pentru a explicita unele aspecte operative ale preveniri și combaterii terorismului în România, reproducem mai jos o parte a introducerii cărții „Securitatea Comunitară și Terorismul” din 2006, a profesorului universitar doctor Florin Scalețchi, pe care o găsim foarte coerentă și bine articulată, de pe site-ul Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului.
„Ca parte integrantă a strategiei mondiale în domeniul combaterii terorismului și din dorința integrării României în eforturile lumii civilizate de combatere a acestui flagel, după ce în prealabil, prin Hotărârea C.S.A.T. din noiembrie 2001, Serviciul Român de Informații a fost desemnat Autoritate națională în materie antiteroristă, prin contribuția specialiștilor din domeniu, a fost elaborată „Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului” aprobată prin Hotărârea C.S.A.T. nr. 36 din 5 aprilie 2002. Aprobarea acestui document a semnificat momentul operaționalizării Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T.).
Obiectivele majore ale acestuia, prevăzute de Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului sunt:
identificarea, monitorizarea și evaluarea constantă a tuturor riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților de natură teroristă;
protejarea teritoriului național (a populației și obiectivelor autohtone, a rezidenților și obiectivelor străine) de activitățile subsumate/asociate terorismului;
protejarea cetățenilor și obiectivelor românești din exterior de activități subsumate/asociate terorismului, indiferent de sorgintea și formele de manifestare a acestuia;
prevenirea implicării cetățenilor români și a rezidenților străini din România în activități subsumate ori asociate terorismului internațional, indiferent de aria de derulare, de obiectivele ori de țintele acestora;
participarea la eforturile internaționale de prevenire și combatere a fenomenului terorist.
Coordonarea strategică a S.N.P.C.T. este asigurată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării iar coordonatorul tehnic este reprezentat de Serviciul Român de Informații, în componența sa intrând nu mai puțin de 20 de instituții printre care: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, etc.
Odată cu intrarea în vigoare, în ianuarie 2002, a noului Regulament de funcționare a S.R.I., prin care sunt operate modificări structural-organizatorice pentru eficientizarea activităților specifice pe profil antiterorist și adiacente acestuia, se constituie ca element de coordonare a structurilor specializate preexistente, Inspectoratul pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului (I.P.C.T.). Totodată, au fost înființate ori consolidate structurile însărcinate cu prevenirea și contracararea riscurilor la adresa securității naționale generate de manifestările circumscrise:
amenințărilor transfrontaliere asociate, direct sau indirect, terorismului (migrația ilegală, criminalitatea organizată, traficul cu produse, materiale și tehnologii supuse controlului destinației finale);
criminalității economico-financiare de amploare (inclusiv spălarea de bani și transferul ilegal de fonduri).
Potrivit atribuțiilor, I.P.C.T. desfășoară două tipuri de activități:
în plan informativ are activități informativ-operative pentru protejarea eficientă a teritoriului României față de manifestările fenomenului terorist internațional, prevenirea producerii de acte teroriste pe teritoriul național și a constituirii de baze logistice sau filiale ale unor grupări extremist-teroriste străine;
în plan operativ, Brigada Antiteroristă, componentă a I.P.C.T., are misiuni de protecție antiteroristă la obiective diplomatice și reprezentanțe străine, potențial sau efectiv amenințate de acțiuni teroriste; gardare și protecție antiteroristă a unor demnitari; protecție antiteroristă și control antiterorist-antideturnare pe aeroporturile aviației civile din România; controale și intervenții pirotehnice; intervenție antiteroristă/contrateroristă în scopul prevenirii, neutralizării și anihilării acțiunilor teroriste pe teritoriul țării.
La începutul anului 2004, în infrastructura I.P.C.T. a început să funcționeze Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (COOA) prin care se realizează coordonarea activităților de prevenire și combatere a terorismului în cadrul S.N.P.C.T. Astfel, pentru a asigura funcționarea eficientă a sistemului, autoritățile și instituțiile publice componente:
desemnează reprezentanți, la nivelul de secretari de stat sau de subsecretari de stat, care se întrunesc în ședință plenară, cel puțin o dată pe an, la care participă și prim-adjunctul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
desemnează experți permanenți, care constituie un grup de lucru ce se întrunește o dată la 6 luni, sau ori de câte ori este nevoie. În cadrul reuniunilor sale, grupul de lucru evaluează modul de îndeplinire a prevederilor Protocolului general de organizare și funcționare a S.N.P.C.T. și prezintă C.S.A.T. rapoarte în consecință.
Din luna aprilie 2004, prin Hotărâre a C.S.A.T., a fost instituit Sistemul Național de Alertă Antiteroristă, mecanism care prevede stabilirea, pe baza unor indicatori adecvați, a unor trepte de alertă antiteroristă, cu evidențierea măsurilor graduale ce se impun pentru fiecare situație în parte. Sistemul național de alertă teroristă include cinci niveluri de alertă:
1. Alertă „VERDE” (nivel scăzut) – un atac terorist este imposibil.
2. Alertă „ALBASTRĂ” (nivel precaut) – risc scăzut de producere a unui atac terorist.
3. Alertă „GALBENĂ” (nivel moderat) – este posibil un atac terorist.
4. Alertă „PORTOCALIE” (nivel ridicat) – există o probabilitate mare de producere a unui atac terorist.
5. Alertă „ROȘIE” (nivel critic) – un atac terorist este iminent.
În completarea reglementărilor din domeniu, în martie 2005, Consiliul Suprem de Apărare a Țării aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA) care: funcționează în cadrul S.R.I. – Inspectoratul pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului; are în compunere cadre S.R.I. și reprezentanți permanenți ai M.I.R.A., S.P.P., S.I.E. și M.Ap.N.; asigură legătura cu compartimente/persoane anume desemnate din cadrul celorlalte instituții și organisme din S.N.P.C.T. și, cu aprobarea C.S.A.T., poate include, pentru perioade determinate, reprezentanți ai unor servicii partenere (inclusiv ofițeri de legătură aflați la București).
Obiectivele C.C.O.A. cuprind:
asigurarea coerenței și continuității funcționării sistemului de legătură al componentelor S.N.P.C.T.;
valorificarea datelor și informațiilor obținute în scopul identificării, prevenirii, respectiv combaterii tuturor categoriilor de manifestări specific teroriste și activităților de natură să le genereze, să le alimenteze ori să le favorizeze în orice mod;
asigurarea unui cadru permanent de discuții, la nivel de experți, privind căile de optimizare a activității Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului;
susținerea, în caz de nevoie (criză teroristă sau care subsumează activități teroriste), a intervenției anti/contra-teroriste, prin furnizarea suportului logistic și operațional pentru Centrul Național de Acțiune Antiteroristă.
România gestionează, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al O.N.U. și de Vicepreședinte al Comitetului 1287 (Al Qaeda și Talibanii), care funcționează sub egida acestui organism, multiple acțiuni cu relevanță în materia prevenirii și combaterii terorismului internațional. Totodată, țara noastră acționează cu consecvență pentru valorificarea superioară a inițiativelor și formelor de cooperare internațională la care România este parte, care au relevanță în materie teroristă.”
Un alt aspect ce merită menționat este cel legat de înființarea în România a Centrului Zonal de Înalte Studii pentru Prevenirea Bioterorismului, în cadrul Universității BIOTERA, sub conducerea academicianului Nicolae Manolescu. Potrivit responsabililor proiectului, acțiunile sunt axate pe trei coordonate principale:
– o amplă recunoaștere internațională valabilă atât pentru Centru cât și pentru România;
– organizarea unui subprogram național de cercetare științifică alături de programul de combatere a terorismului nuclear și IT;
– crearea unei strategii naționale primare de apărare în condițiile unui eventual atac bioterorist.
În plus, acesta ar urma să fie un organism de coordonare în zona Europei de Est și în bazinul Mării Negre a acțiunilor de combatere a bioterorismului. Activitatea centrului se bazează pe colaborarea internațională de specialitate, învățământ postuniversitar specific domeniului, cercetare științifică, organizare teritorială pentru a face față oricăror situații speciale de criză. Pentru îndeplinirea obiectivelor, centrul își propune organizarea unor cursuri de învățământ postuniversitar și eventual academic internațional. Una dintre acțiunile desfășurate de centru a fost organizarea la București a Seminarului Internațional privind abordările regionale și dezvoltarea cooperării pentru pregătirea și apărarea împotriva bioterorismului. Manifestarea a fost organizată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Centrul Regional pentru Înalte Studii de Prevenire a Bioterorismului, cu sprijinul Serviciului Român de Informații și Ministerului Afacerilor Externe și sub egida Centrului NATO pentru Armele de Distrugere în Masă. Seminarul a adus în prim plan abordarea multiplelor aspecte de interes ce derivă din spectrul amenințărilor asimetrice la adresa securității, cum ar fi: măsurile luate în plan internațional și regional împotriva traficului ilicit de materiale biologice, strategiile dezvoltate în mediul medical pentru a răspunde la amenințările bolilor extrem de infecțioase, inițiative regionale pentru combaterea bioterorismului, precum și măsurile întreprinse în plan național pentru combaterea acestor amenințări.
CONCLUZII GENERALE ȘI PROPUNERI
Aceasta lucrare nu se dorește a fi un ghid exhaustiv în materia prevenirii și combaterii bioterorismului și armelor biologice. Dimpotrivă, încearcă să identifice unele probleme și neajunsuri în materie legislativă, operativă și tehnică și să pună întrebări, la care nu găsește întotdeauna răspunsul.
În orice caz, sunt câteva lucruri certe, asupra cărora merită să ne oprim:
– terorismul internațional este un fapt ce nu poate fi negat;
– capacitatea teroriștilor de a plănui, pregăti și executa atacuri surprinzătoare care necesită chiar ani de pregătire a fost demonstrată fără tăgadă;
– inventivitatea și accesul la resurse tehnologice și informații este de asemenea un fapt;
– teroriștii sunt răbdători și acționează atunci când au șanse de succes; în comparație cu forțele de aplicare a legii, ei trebuie să fie eficienți doar o dată;
– prevenirea bioterorismului si, în caz de eșec, gestionarea consecințelor unui atac bioterorist este o activitate multi-agenție, multidisciplinară; ar fi total greșit ca acest aspect să fie considerat monopolul unei singure agenții, fie ea de informații sau de sănătate publică sau polițienească; fiecare are rolul și importanta sa și de felul cum reușesc să lucreze împreună depinde succesul;
– un stat care nu este suficient pregătit să gestioneze epidemii naturale, va eșua în situația în care va fi nevoit să gestioneze un atac bioterorist;
– legislatia este extrem de importantă pentru că asigură suportul legal pentru efectuarea activităților de prevenire sau răspuns;
– ratificarea unui acord sau normă internațională nu înseamnă neapărat și asigurarea eficientei; lipsa interesului, a infrastructurii, a tehnicii și instruirii unităților specializate sunt factori determinanți care fac corp comun cu legea;
– în ciuda rarelor evenimente legate de utilizarea în scopuri criminale a agentilor biologici, o singură situație de acest gen poate avea consecințe catastrofice; să nu subestimăm capacitatea naturii de a produce cele mai neașteptate modificări genetice;
Din 2001, o dată cu creșterea preocupărilor pentru amenințările biologice, multe guverne, organizații non-guvernamentale și organizații profesionale au avansat noțiunea de cod de conduită introdusă în conjuncție cu alte inițiative care ar putea fi folositoare. Mai mult decât atât, adoptarea unui cod a intrat pe agenda de lucru a multor instituții cheie. Comisia Națională Științifică pentru Biosecuritate a SUA are ca unul din scopurile sale principale dezvoltarea unui „Cod profesional de conduită a oamenilor de știință și a muncitorilor din laboratoare care să poată fi adoptat de organizațiile profesionale și instituțiile angajate în cercetarea științifică”. Urmând deciziile Adunării Generale a Consiliului de Securitate al ONU, Adunarea InterAcademy și Centrul Internațional pentru Inginerie Genetică și Biotehnologie sunt în curs de formulare a unui cod de conduită pentru științele vieții.
Codul de conduită legat de armele biologice ar putea include:
„Standarde de securitate generală și etică precum conflictele potențiale de interese, plagiatura și interpretarea eronată sau acționarea părtinitoare în înregistrarea și publicarea stării de siguranță și securitate precum manevrarea materialelor potențial periculoase… Buna practică trebuie să includă responsabilitatea oamenilor de știință de a fi conștienți și de a se conforma cu cerințele convențiilor și tratatelor internaționale din domeniul lor de cercetare. Aceasta necesită ca instituțiile de educație și cele de cercetare să ia măsurile potrivite pentru a permite conformarea la aceste cerințe”.
„Scopul de a împiedica implicarea oamenilor de știință și a experților tehnici din domeniul apărării în activității teroriste și restricționarea accesului publicului la cunoștințele și expertiza pentru dezvoltarea, producerea, depozitarea și utilizarea armelor de distrugere în masă și a tehnologiilor înrudite”.
Să fie aplicată pentru „aceia care muncesc în laboratoare cu organisme patogene și să fie subliniată pentru oamenii de știință, clinicienii și lucrătorii din laboratoare care au responsabilități personale pentru a preveni eliberarea în mediu, accidentală sau deliberată a astfel de organisme. Un astfel de cod ar putea fi un element în abordarea sub mai multe aspecte a promovării manipulării și utilizări responsabile a microorganismelor patogene”.
Să fie stabilite „mijloace de autocontrol pentru oamenii de știință care lucrează cu patogeni sau toxine periculoase”.
„Să fie dezvoltate de organisme academice sau profesionale pentru a stabili standarde internaționale pentru activitățile cu relevanță pentru Conventia de interzicere. Astfel de coduri ar putea include, printre altele, o declarație precum că oamenii de știință vor utiliza cunoștințele și abilitățile pentru progresul bunăstării oamenilor, a animalelor și plantelor și nu vor acționa direct pentru utilizarea microorganismelor sau a toxinelor sau a altor agenți biologici pentru scopuri ostile sau în conflicte armate.”
Revenind acum asupra armelor biologice, Convenția pentru Arme Biologice stipulează în art. I că fiecare stat parte la această Convenție se angajează ca niciodată în nici o circumstanță să nu dezvolte, producă, să depoziteze sau să țină sau să achiziționeze:
agenți microbieni, biologici sau toxine, oricare ar fi originea lor sau metoda de producere de tipul sau în cantitățile care nu au nici o justificare pentru profilaxie, protecție sau alte scopuri pașnice.
Ca si în cazul Convenției pentru Arme Chimice criteriul scopului general nu numai că clarifică faptul că utilizările pașnice a bioștiințelor sunt obligații legitime ale statelor parte la Convenția pentru Arme Biologice, dar de asemenea permit utilizarea organismelor patogene sau a toxinelor în cantități și pentru scopuri altele decât armele.
Totuși spre deosebire de regimul de control al Armelor Chimice nu este prevăzută nici o verificare în Convenția pentru Arme Biologice și nici o organizație internațională nu a fost înființată pentru a supraveghea implementarea prevederilor. Datorită colapsului din 2001 a eforturilor grupului Ad Hoc de a negocia un protocol referitor la obligația legală de verificare a Convenției pentru Arme Biologice care ar fi prevăzut mecanisme și structuri corespunzătoare, statele parte s-au lăsat pe seama progreselor științei și tehnicii să includă la conferințele de revizie ale Convenției pentru Arme Biologice, evaluările lor pe baza progreselor științifice relevante și a impactului lor asupra regimului de control al Armelor Biologice în cadrul documentelor finale de la aceste conferințe.
Este în mod curent acceptat că revoluția biotehnologică și utilizarea crescută a ingineriei genetice va avea un impact numai asupra regimului de controlul al Armelor Biologice și nu (sau cel mult marginal) asupra regimului de controlul al Armelor Chimice. Totuși ceea ce s-a neglijat adesea este faptul că multe produse ce decurg din revoluția biotehnologică, care pot avea un impact asupra procesului vieții la diferite nivele sunt în principiu produse chimice.
Toate substanțele chimice care au proprietăți toxice cad sub interdicția Convenției pentru Arme Chimice. Mai exact pericolele ce derivă din biologia secolului 21 sunt duble: mai întâi compușii biochimici toxici care sunt foarte eficienți în doze mici ar putea fi dezvoltați și utilizați ca Arme Biologice. Aceasta ar putea submina norma prohibitivă asupra Armelor Biologice. Al doilea mare pericol constă în strategiile posibile de circumscriere pentru producerea agenților biologici noi sau cunoscuți pe care aceste noi tehnologii ar putea să le ofere ca proliferatori hotărâți. Este posibil ca progresele în aceste două domenii să schimbe înțelegerea noastră curentă a ceea ce este o armă biologică. În mod deosebit în domeniul dezvoltării medicamentelor, progresele științifice și tehnologice din biotehnologie și genomică, robotică, tehnologia informației și nanotehnologii acționează ca agenți favorizanți pentru biochimia combinatorică și explorarea rezultatelor posibile care în schimb au devenit forțele motrice în cercetarea și dezvoltarea farmaceuticii.
Revoluția genomică, în particular progresele din genomica funcțională (aptitudinea de a atribui anumite funcții unei anumite gene), depășește înțelegerea noastră asupra proceselor fundamentale ale vieții la nivel molecular. Pentru a menționa numai câteva exemple, astfel de cercetări sunt legate de alergii și imunologie, respirație, somn și depresie. În mod clar toate aceste cercetări sunt legate de mai buna înțelegere a originii bolilor la nivel genetic pentru a trata mai bine sau vindeca aceste boli. Totuși utilizarea „gazului incapacitant” în criza de la teatrul din Moscova servește ca un puternic factor de amintire a faptului că aplicații medicale perfect legitime pot fi transformate pentru alte utilizări. Deși în cazul rus această utilizare s-a făcut de către autoritatea de stat, răspândirea tehnologiei și a cunoștințelor pot permite utilizarea în astfel de scopuri de structuri substatale precum organizațiile teroriste.
Revoluția biotehnologică produce cantități vaste de noi date atât în legătură cu genomul care este secvențiat cât și cu noi compuși chimici care sunt produși prin mijloace combinatorice și care au fost cercetați pentru proprietățile lor ca noi posibile medicamente.
Revoluția tehnologică în cadrul științelor vieții nu va afecta numai dezvoltarea medicamentelor dar și livrarea lor. Așa cum un studiu recent a arătat „în prezent cel mai mare potențial este oferit de livrarea pe cale pulmonară, adică inhalarea în plămâni a medicamentelor. Pentru ca aceasta să fie eficientă este necesară realizarea de particule sau picături de medicament de dimensiunea de 1-5 microni. Aceasta este exact dimensiunea unei particule necesară pentru transformarea în arme a agenților biologici relevând aspectul dual al noilor descoperiri. Potențialul de folosire în sens negativ este amplificat de utilizarea nanoparticulelor care ar putea fi folosite fie pentru creșterea susceptibilității țesutului pulmonar la agenții biologici fie pentru dirijarea către un anumit țesut țintă din corpul uman, de exemplu pentru blocarea mecanismului de apărare.
Similar, în raport de regimul de control al Armelor Biologice, progresele științei și tehnicii precum acelea din domeniul neurologiei și imunologiei, înaintează.
Neexistând nici un mecanism de control, prăpastia dintre tehnologiile actual agreate, care ar trebui monitorizate și controlate, se lărgește.
Dacă această situație va persista este îndoielnic dacă voința politică poate fi mustrată pentru înființarea unui sistem multilateral de control care să asigure avertizările asupra utilizării negative a cercetărilor științifice avansate.
Îngrijorările cu privire la aceste experimente în comunitățile de presă și politice au determinat Academia de Științe a SUA să înființeze un comitet pentru a investiga căile de a împiedica progresele științei și tehnicii să fie folosite în sens negativ sau în scopuri ostile. Așa numitul comitet FInk a emis un set de recomandări referitoare la noul mediu în care operează științele vieții pentru a împiedica utilizarea în sens negativ a realizărilor științifice de către state sau grupări teroriste în cadrul programelor Arme Biologice și în același timp pentru „a permite folosirea legitimă a cercetărilor”
Recomandările Comitetului FInk, printre altele, a inclus „auto-controlul oamenilor de știință și a publicațiilor științifice de a verifica publicarea informațiilor cu potențial de risc pentru securitatea națională” și înființarea Consiliului Național pentru Bioapărare (CNBA) „în scopul de a furniza sfaturi, ghiduri și conducerea sistemului de verificare și supraveghere…”
PROPUNERE: având în vedere aspectele mai sus menționate, propunem înființarea unei structuri specializate pe linie de terorism în cadrul Inspectoratului General al Politiei Române. Înființarea unei asemenea structuri nu intra în contradicție cu prevederile legii 535 și este în conformitate cu recomandările din Decizia Consiliului Uniunii Europene 2002/475/JHA din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, Poziția Comună a Consiliului Uniunii Europene 2001/930/CFSP din 27 decembrie 2001 privind combaterea terorismului și în special Decizia Consiliului Uniunii Europene 2003/48/JHA din 19 decembrie 2002, care, în articolul 2 punctul 1, cere fiecărui stat membru să desemneze un serviciu specializat în cadrul structurilor sale de politie, care, în concordantă cu prevederile legilor naționale să aibă acces la si să colecteze toate informațiile relevante referitoare la, sau rezultate din investigații judiciare conduse de către autoritățile de aplicare a legii cu privire la infracțiuni de natură teroristă ce implică oricare dintre persoanele, grupurile sau entitățile aflate în evidentă/listate.
Un alt aspect care nu este considerat în suficientă profunzime este cel al asigurării siguranței și securității laboratoarelor biologice, zonelor de stocare, procedurilor de transfer, autorizării deținerii, procurării, transportului, producerii de agenți biologici și toxine, nu neapărat arme biologice și în relație cu aceste aspecte, problema delicată a „insiderilor” persoane care lucrează în obiectivele vizate de teroriști și care, pentru motive financiare, de ideologie, răzbunare, pot furniza informații extrem de importante legate de sistemul de protecție și alarmare, zone vulnerabile, căi de acces, etc., toate menționate într-o accepțiune largă în cuprinsul literei d) din articolul 33. Cunoaște oare fiecare director de laborator cu exactitate care sunt agenții biologici stocați, cine și cum are acces la aceștia, care este starea de siguranță/securitate și care este pericolul potențial al fiecărui angajat?
PROPUNERE: Ministerul Sănătății Publice, prin structurile sale specializate, în cooperare cu Inspectoratul General al Politiei Române să demareze o acțiune națională de identificare a tuturor laboratoarelor biologice din România și să le evidențieze într-o bază de date cu acces comun, precum și evaluarea măsurilor de securitate și siguranță la fiecare laborator, în conformitate cu nivelul de protecție cerut pentru agenții biologici manipulați în fiecare dintre acestea.
FRONTIERA, prima „linie defensivă”
Un aspect important al prevenirii incidentelor ce implică agenți biologici este cel al responsabilităților și obligațiilor pe care le are structura vamală. Frontiera reprezintă prima „linie defensivă” pentru că, într-o manieră sau alta, agenți, toxine, echipamente, materiale, vor fi introduse la un moment dat în tară. Pe cale de consecință, un agent vamal instruit, cu cunoștințe de bază în domeniu, care are la dispoziție proceduri standard de aplicat, o rețea de experți în stand-by pe care-i poate consulta, o structură de politie care poate efectua o evaluare inițială, va fi mult mai eficient decât în lipsa acestora. Ca atare, considerăm imperios necesară elaborarea unei strategii naționale de instruire a tuturor agenților vamali, pe linia materialelor CBRN-chimice, biologice, radiologice, nucleare. Acest efort nu va fi însă suficient. Detectarea agenților chimici, radiologici, nucleari este posibilă în timp real, la fata locului, dacă există echipamentele mobile necesare. Detecția agenților biologici este foarte dificilă dată fiind cantitatea redusă și modalitățile de transport – de obicei în fiole de sticlă, pungi de plastic, tuburi de plastic, medii de cultură, toate ușor de disimulat și imposibil de depistat fără un control direct al bagajelor sau suspectului. În aceste condiții, pregătirea de specialitate a unui agent vamal poate fi esențială în prevenirea pregătirii unui atac biologic.
PROPUNERE: Inițierea unui program național de instruire a agenților vamali pe linia materialelor CBRN-chimice, biologice, radiologice și nucleare. În lipsa unei unități de învățământ destinată instruirii personalului vamal, se poate apela la Centrul de Instruire al Ministerului de Interne și Reformei Administrative. La nivelul acestuia și prin atragerea unor specialiști deja formați în Poliția Română, Serviciile de Sănătate Publică, Serviciul Român de Informații, etc., se pot dezvolta module de instruire de 3-5 zile care să cuprindă lecții teoretice și practice referitoare la agenți biologici, caracteristici și proprietăți, echipamente de protecție individuală, aspecte informativ-operative, elemente legislative, norme de transport și depozitare.
Analiză ipotetică de caz
Să considerăm ipoteza primirii unui telefon la numărul de urgentă 112 prin care dispecerul este informat de o persoană necunoscută, despre amplasarea unui dispozitiv de dispersie a unui agent biologic într-o locație neprecizată din București. Care este procedura standard pe care o urmează dispecerul? Este el instruit să solicite mai multe date de la apelant, sau să mentină comunicația deschisă cât mai mult timp posibil pentru a obține mai multe date? Are la dispoziție o listă de experți pe care să-i contacteze pentru a-i pune, eventual, în legătură cu atacatorul? Transferă apelul către Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă ? Cine este responsabil pentru efectuarea analizei de risc/amenințare și cui se înaintează această analiză pentru luarea unei decizii? Este implicat și sectorul de sănătate publică în această evaluare? Poliția, prin structura specializată, este implicată?
Există și alte situații care ne permit să ne întrebăm dacă forțele de ordine au pusă la punct și aplică o metodologie specifică pentru alarmele cu bombă. Pe data de 14 februarie 2006, magazinul Unirea din București a fost ținta unei alarme false cu bombă. Modul în care a fost anunțată amplasarea unui dispozitiv exploziv în incinta centrului comercial iese însă din "tiparele" consacrate. si asta pentru ca "teroristul" nu a mai recurs la obișnuitul telefon anonim, ci a ales să trimită unui post de televiziune o scrisoare în care preciza că o bombă urma să explodeze în magazin. Redactorii postului TV au alertat imediat politia. Magazinul a fost evacuat de forțele de ordine si, preț de câteva ore, pirotehnicienii au scotocit întreaga clădire fără a găsi însă un dispozitiv exploziv. Scrisoarea menționa însă faptul că un agent biologic ar putea fi folosit. Din cunoștințele noastre, nici un fel de verificare pe linie CBRN nu a fost efectuată anterior sau pe timpul intervenției formațiunii pirotehnice. Ce s-ar fi putut întâmpla în situația în care un agent biologic ar fi fost eliberat? Primii contaminați ar fi fost cetățenii aflați în zonă, urmați de pirotehniști și ceilalți lucrători de poliție trimiși la fața locului. Dar dacă un agent chimic ar fi fost eliberat și pista biologică ar fi fost doar un subterfugiu? Sau dacă un material radioactiv ar fi fost dispersat?
Întrebări legitime, întrucât în conformitate cu legea 535, amenințări ca cele de mai sus sunt considerate acte teroriste, care trebuiesc investigate, probate și soluționate legal.
PROPUNERE: Considerăm că este necesară elaborarea unui regulament de aplicare a legii 535 care să corecteze și să includă comentariile făcute mai sus. În acest sens, se impune definirea structurii autorizate și specializate care să acționeze pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism chimic, biologic, radiologic sau nuclear, ținând cont nu numai de momentul punctual al răspunsului, dar și de capacitățile procedurale pe care trebuie să le aibă aceasta structură, dotarea, instruirea și menținerea capacitații de reacție la valori optimale.
Nu este lipsit de importantă să rediscutăm acțiunea antiteroristă efectuată de Politia Regală Canadiană la Montreal. Pe parcursul unor percheziții domiciliare la unii dintre suspecți au fost descoperite documente care arătau faptul că membrii grupului terorist au plasat mai multe apeluri telefonice către structurile de ordine prin care amenințau cu diseminarea unor agenți chimici sau biologici. Pe parcursul măsurilor de răspuns, aceștia au amplasat în puncte strategice diverși observatori care au luat notițe, au fotografiat și au filmat modalitatea de răspuns a forțelor de ordine. Concluzia trasă de analiștii grupului terorist era: „ …forțele de securitate prezente nu pot periclita în nici un fel operațiunile lor viitoare.” și „ Am reținut că Politia pentru Comunitatea Urbană din Montreal și Politia Regală Canadiană, ca și CIA american, nu sunt echipați pentru a face fată produselor chimice sau biologice care ar fi dispersate printr-o explozie.
Există o bază de date care să cuprindă toate aceste amenințări, fie ele reale sau nu, care să ajute analiștii la efectuarea unor analize mai detaliate? Există o bază de date care să cuprindă toate incidentele în care sunt implicați agenți biologici sau toxine – furturi, pierderi, accidente, contaminări involuntare, laboratoare și personal, proceduri utilizate pentru diferite Cercetări la fata locului, etc.?
PROPUNERE: Înființarea unei baze de date care să cuprindă toate situațiile în care agenți biologici sau toxine au fost implicate, inclusiv amenințările cu bombă la care activități de identificare a pericolelor CBRN au fost desfășurate anterior intervenției la dispozitivul exploziv.
Instruirea cadrelor de poliție pe linia amenințărilor CBRN este un aspect important al instruirii generale polițienești. Cu cât un lucrător cunoaște mai bine situații potențiale de pericol, cu atât este mai eficient în propria protecție și în prezervarea siguranței cetățenilor. Același lucru este valabil și pentru relația poliție-sănătate. Cu cât un medic va ști mai bine ce date sunt necesare poliției pentru a preveni sau combate un atac biologic, cu atât poliția va fi mai în măsură să răspundă eficient și sigur.
PROPUNERE: dezvoltarea unui curs specializat CBRN pentru studenții Academiei de Poliție și pentru cadrele convocate pentru reciclare precum și a unor cursuri și exerciții comune pentru comunitatea medicală.
După cum am văzut pe parcursul lucrării, mesajul transmis de media este important și uneori vital, atât pentru factorul de decizie, cât și pentru cetățean. Acest mesaj trebuie transmis de jurnaliști specializați sau măcar având cunoștințe de bază pe linia materialelor CBRN. Pentru aceasta, este nevoie educarea segmentului media acreditat în relația cu Ministerul de Interne și Reformei Administrative.
PROPUNERE: inițierea unor cursuri cu noțiuni de bază pe linia amenințărilor CBRN de către Poliția Română, prin structura specializată.
Comentariile și propunerile de mai sus nu-și doresc să arate decât faptul că, dacă există voință din partea factorilor de decizie, cu cheltuieli minime, se pot realiza activități care-și pot demonstra utilitatea într-o situație de atac bioterorist și nu numai. Nu afirm că terorismul biologic este prioritatea numărul 1 a României, dar nici nu împărtășesc ideea conform căreia la noi nu s-a întâmplat niciodată și, pe cale de consecință nici nu se va întâmpla vreodată. Urgența radiologică dată de contaminarea cu Poloniu 210 a cetățeanului rus Alexander Litvinenko în Marea Britanie a pus pe picior de alertă o națiune întreagă și a declanșat o vie dispută internațională. O singură victimă, dar foarte multe zone contaminate, echipe specializate care au trebuit să acționeze pentru identificarea, izolarea și decontaminarea acestora, un proces criminalistic complex privind prelevarea probelor într-un mediu contaminat, etc.
Structuri de securitate publică avizate, instruite și dotate vor avea șanse mult mai mari de succes decât cele care vor încerca să identifice experții necesari, să cârpească planuri, proceduri, echipamente și structuri de răspuns în timpul unei crize.
Eșuarea în pregătire nu înseamnă, de fapt, decât pregătirea eșuării.
BIBLIOGRAFIE:
Site-uri Internet.
http://911review.org/JohnDoe2/Atta3.html
http://academic.udayton.edu/health/syllabi/bioterrorism/1Introduction/bioterror02.htm
http://archive.bitdefender.com/bd/site/presscenter.php?menu_id=24; http://www.zona.ro/index.php/articles/Reteaua_AlQaeda_pregăteste_atacuri_informatice?theme=print
http://cns.miis.edu/pubs/npr/vol06/63/alibek63.pdf
http://cns.miis.edu/research/cbw/toxch.htm
http://conventions.coe.ilt.
http://cryptome.org/bioweap.htm
http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2003/action2/docs/2003_2_03_report.pdf; Biological Incident Response, Assessment of Airborne Dispersion, 2007
http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/doc/hague_programme_en.pdf
http://en.wikipedia.org/wiki/Eurjust.
http://en.wikipedia.org/wiki/Gruinard_Island
http://en.wikipedia.org/wiki/Leon_Czolgosz
http://en.wikipedia.org/wiki/Mohammed_Atta
http://en.wikipedia.org/wiki/Nathuram_Godse
http://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Infinite_Reach
http://en.wikipedia.org/wiki/Pan_Am_Flight_103
http://en.wikipedia.org/wiki/Thenmuli_Rajaratnam
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32003D0048:EN:NOT
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/133195.htm
http://hem.passagen.se/jan.olofsson/biowarfare/history/dr_ustinov.html
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap.6.html
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap.6.html
http://michellemalkin.com/2008/03/01/the-las-vegas-ricin-case-man-in-coma-idd-as-roger-von-bergendorff/
http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/3163621.stm
http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6181688.stm
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/1608377.stm; http://www.stratfor.com/psychosomatic_responses_fear_terrorists_force_multiplier
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/2636099.stm
http://risk.lanl.gov/site2k7/Breakout10/Ackerman%20Determining_Terrorist_Threat.pdf
http://wdcm.nig.ac.jp/hpcc.html
http://whqlibdoc.who.int/publications/2004/9241546158_chap2.pdf,
http://whqlibdoc.who.int/publications/2004/9241546158_chap3.pdf,
http://whyfiles.org/140terror_psych/
http://www.borrull.org/e/noticia.php?id=24079&id2=1954&PHPSESSID=f4ad38814f51185c483887c14d3fdfaa
http://www.brad.ac.uk/acad/sbtwc/other/disease.htm
http://www.bt.cdc.gov/agent/agentlist-category.asp
http://www.bt.cdc.gov/agent/tularemia/facts.asp
http://www.bwpp.org/BWnorm/BWNorm.html
http://www.carnegieendowment.org/static/npp/Khan_Chronology.pdf
http://www.cbwinfo.com/History/Incidents.html
http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm4838a1.htm
http://www.cdc.gov/ncidod/EID/vol5no4/kortepeter.htm
http://www.coe.int./T/E/Legal_Affairs/Legal_co-operation/Steering_Committees/Cdpc/
http://www.columbia.edu/cu/biology/courses/g4158/presentations/2004/BacillusAnthracis.ppt#323,1,Bacillus anthracis
http://www.defense-update.com/2004_04_01_defense-update_archive.html
http://www.ejn-crim-just.eu.int/faq_page.aspx?cat=2&id=1
http://www.europa.eu.int
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/company/financialcrime/index_en.htm#moneylaundering
http://www.fas.org/irp/crs/RL32391-062304.pdf
http://www.fas.org/irp/threat/wmd_state.htm
http://www.garynull.com/Documents/Continuum/SeriouslySeekingSulphur.htm
http://www.geocities.com/Athens/Atlantis/8449/wwi_cause.htm
http://www.globalsecurity.org/military/world/war/iran-iraq.htm
http://www.guv.ro/presa/afis doc.php?idpresa=57678&idrubricapresa=1&idrubricaprimm=&idtema=&tip=1&pag=&d
http://www.historylearningsite.co.uk/poison_gas_and_world_war_one.htm
http://www.iapl.nl.com./Eurojust.html
http://www.iapl.nl.com./Eurojust.html
http://www.icisf.org/Acrobat%20Documents/TerrorismIncident/terror1.pdf; http://www.hhs.gov/asl/testify/2006/02/t20060228a.html; http://govinfo.library.unt.edu/911/report/911Report.pdf, p398
http://www.interpol.int/Public/BioTerrorism/BioterrorismGuide.pdf
http://www.interpol.int/Public/BioTerrorism/default.asp
http://www.interpol.int/Public/News/2007/bioT20071203.asp
http://www.ipcs.org/printArticle.jsp?kValue=1745
http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/biography/Mubarak.html
http://www.maxwell.af.mil/au/awc/awcgate/medaspec/Ch-20electrv699.pdf; http://www.mindcontrolforums.com/biological-warfare.htm
http://www.maxwell.af.mil/au/awc/awcgate/medaspec/Ch-20electrv699.pdf; http://www.mindcontrolforums.com/biological-warfare.htm
http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=10827
http://www.oado.ro/index.php?unde=editoriale&id=40
http://www.opcw.org/resp/html/japan.html
http://www.ornl.gov/info/ornlreview/rev29_3/text/biosens.htm
http://www.osti.gov/bridge/servlets/purl/10178100-2HegXd/10178100.PDF
http://www.palgrave-usa.com/catalog/product.aspx?isbn=1403984204
http://www.phac-aspc.gc.ca/ep-mu/bioem-eng.php
http://www.reachingcriticalwill.org/political/SC/TOR.pdf
http://www.rickross.com/reference/alqaeda/alqaeda25.html
http://www.sipri.org/contents/expcon/seaisl2004_nonprolif.html
http://www.state.gov/s/ct/index.cfm?docid=5108
http://www.stimson.org/cbw/pdf/atxchapter7.pdf, p 281
http://www.sunshine-project.org/publications/pr/pr080503.html
http://www.terrorisminfo.mipt.org/darkwintergovkeating.asp; http://www.journals.uchicago.edu/doi/pdf/10.1086/339909
http://www.un.org./Docs/sc/committees/1373/useful_links.html
http://www.un.org/News/Press/docs/2004/sc8041.doc.htm
http://www.upmc-biosecurity.org/website/resources/publications/1998_orig-articles/1998-08-01-bioterrorpublichealththreat.html
http://www.upmc-biosecurity.org/website/resources/publications/2005_orig-articles/2005-10-15-newroleforscientistsinbwc.html
http://www.wiu.edu/users/cam117/hostile.html,
http://www.wmdcommission.org/files/No22.pdf
http://www.ziua.ro/display.php?id=180007&data=2005-07-06
http://www-pub.iaea.org/MTCD/publications/PDF/CSP-12-P_web.pdf
http://www.state.gov/t/np/rls/other/34726.htm#statement.
http://www.state.gov/t/np/rls/other/34726.htm.
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2004/02/20040211-4.html
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2004/09/20040911.html
http://www.foxnews.com/story/0,2933,54868,00.html.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/SC/Brazil_SC_WMD.pdf
http://www.un.int/ireland/eupres42.htm.
http://www.un.org/webcast/ga/58/statements/ukeng030925.htm.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/statements/statements.html.
http://www.acronym.org.uk/docs/0409/doc22.htm
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/disarmindex.html.
http://www.acronym.org.uk/docs/0409/doc22.htm
http://cns/miis.edu_ Jane's
http://www.globalpolicy.org/empire/un/2003/1029charlesworth.pdf
http://cns.miis.edu/pubs/reports/binladen.htm.
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2004/02/20040211-5.html.
http/www.state.gov/s/cts/rls
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/res/L31.doc.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/res/L5.doc.
http://www.ukun.org/articles_showasp?SarticleType=17&Article_ID=771.http://daccessods.un.org/access.nsf/Get?Open&DS=S/RES/1373%20(2001)&Lang=E&Area=UNDOC.
http://www.wmdcommission.org/files/No22.pdf
http://www.un.org/Docs/sc/scrules.htm.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/FCM/2004wk4.html#prolif.
http://www.acronym.org.uk/un/2004FC01.htm
http://europa.eu.int/comm/external_relations/us/sum06_04/fact/wmd.pdf.
www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7285–54k
www.washingtonpost.com
www.cns.miis.edu
www4.od.nih.gov/nsabb/
www.un.dk/doc/A.57.0273_S.2002.875.pdf
www.mcgeorge.edu:resolution_1540
www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7285–54k
www.wikipedia.org/wiji/terrorism
web.mit.edu/endy/www/scraps/ talks/04.11.05.MIT/BioRisk.Endy.pdf
Publicații și documente:
Adunarea Generală OMS 22, motiunea WHA22.58, 25 iulie 1969.
Adunarea Generală OMS 54, motiunea WHA54.14, 21 mai 2001.
Adunarea Generală OMS 55, motiunea WHA55.16, 18 mai 2002.
Alex Schmid, Albert Jongman, Political Terrorism, North Holland Publishing Company, Amsterdam, 1988.
Anthony, I și Zanders, J.P., „Controlul multilateral al exporturilor, din perspectiva securității” SIPRI Yearbook 1998: Armaments, Disarmament and International Security (Oxford University Press: Oxford, 1998)
Aronson, E. (1999). The Social Animal. New York: Worth Publishers
Asociatia Medicală Britanică. Biotehnologie, arme și umanitate. Londra, Editura Harwood Academic, 1999.
Bartfai, T., Lundin, S. J. și Rybeck, B., „Beneficiile și pericolele progresului în biotehnologie și ingineria genetică” SIPRI Yearbook 1993: World Armaments and Disarmament (Oxford University Press: Oxford, 1993)
Barton Gellman, "al-Qaida Near Biological, Chemical Arms Production," Washington Post, 23 March 2003.
Biroul de evidență publică, Marea Britanie, document WO195/16864.
British Royal Society, 2004, The Individual and Collective Roles Scientists Can Play in Strengthening International Treaties
BWC/CONF.IV/9, 6 decembrie 1996
Carta ONU
Carus, W.S., „Bioterorismul și biocrimele: utilizarea ilicită a agenților biologici în secolul XX”, Referat, Centrul pentru Cercetări în Domeniul Neproliferării, Universitatea de Apărare Națională, Washington, DC, August 1998 (revizuită în martie 1999 Revision)
Carter, L. F., Carismă și control în Rajneeshpuram: rolul valorilor comune în crearea unei comunități (Cambridge University Press: Cambridge, 1990)
Chalk, „Dinamica terorismului în anii 1990”, Australian Journal of International Affairs, vol. 53, no. 2 (1999)
Child terror victims and adult terrorists. Rona M. Fields. Journal of Psychohistory. 1979. Vol 7(1).
Commission of the European Comunities, Proposal for a Council Framework Decision on combating terrorism, Burxelles, 19.09.2001.
Conferința Guvern-Industrie împotriva armelor chimice, „Cuvânt de deschidere al Președintelui, senatorul Gareth Evans, QC, Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului din Australia” (Secretariatul GICCW, Departamentul Afacerilor Externe și Comerțului: Canberra, 22 septembrie 1989)
Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite S/C.3/SC.3/7/Rev.1, 8 septembrie 1947.
Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite S/23500, 31 ianuarie 1992.
Convenția Consiliului Europei referitoare la prevenirea Terorismului.
Convenția ONU împotriva Criminalității Transnaționale Organizate 15 noiembrie 2000
"Counter-Insurgency in the Middle East," Middle East Newsline Morning Report, 19 January 2004, Vol.6, No. 23. al-Qa'ida manifesto entitled "The Base of the Vanguard"
CSNU Rezoluția 1540
Dando, M., „Beneficiile și pericolele progresului în biotehnologie și ingineria genetică”,
SIPRI Yearbook 1999: Armaments, Disarmament and International Security (Oxford University Press: Oxford, 1993)
Dando M. Beneficii și amenințări de dezvoltare în biotehnologie și inginerie genetică. SIPRI Stockholm Yearbook 1999
David Leppard, Gareth Walsh and Jon Swain, „Terror on the doorstep.” Sunday Times (London) January 12, 2003.
Decizia Cadru din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, Official Journal of the European Communities 22.06.2002
Declarația Grupului Australia, 4 iunie 1992.
Declarația SUA-UE privind Neproliferarea Armelor de Distrugere în Masă, Shannon, Irlanda (26 iunie 2004).
Dr.Gabriel Naghi, Dr.Gheorghe Toma, Ora care a schimbat lumea. Asimetria începutului de secol, București, Presa Națională, 2004.
Dr. Ion Diaconu, International Criminal Court-A New Stage, Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”, București – 2002.
Dubuis B. ADN recombinat și conflictul biologic. Zurich, Eidgenossische Technische Hochschule, Institutul Militarische Sicherheitstechnik, raport IMS 94-10, 1994.
Ferchedău Magda, Terorismul, București, Omega, 2003
Gij de Vries, Discursul la conferința comună a UE și Consiliul de Cooperare al Golfului privind combaterea finanțării terorismului, Abu Dhabi, 5-6 martie 2005.
Grossman, R.J. (2002); Bulletproof Practices. Human Resource Magazine
Harris SH. Fabrici ale mortii: Conflictul biologic japonez 1932-1945 și acoperirea americană. Londra, Routledge, 1994.
Interpol Bioterrorism Prevention Training Kit, 2007
Interpol, Ghidul de Planificare și Răspuns la Incidente Bioteroriste
Jackson RJ. Jurnal de virologie, 2001.
Jeff Hecht, Debora MacKenzie, ''Safety fears raised over biosecurity lapse'', New Scientist. Com, news services, 20 January 2005,
John Eldridge, Jane’s, 4 Aprilie 2005
Judith Miller, "U.S. Has New Concerns About Anthrax Readiness," New York Times, 28 December 2003;
Kathy Gannon, "Taliban Showed Interest In Anthrax Research Lab. Scientists Say An Official Paid Frequent Visits" in The Boston Globe, November 22, 2001
Kadlec RP, Zelicoff AP. Implicatiile revoluției biotehnologice pentru dezvoltarea și controlul armelor. Zilinskas R, Conflicte biologice: ofensiva și defensiva modernă. Boulder and London, Lynne Rienner, 2000
Kaplan, D.E. și Marshall, A. Secta de la capătul lumii (Arrow Books: London, 1996).
Legea nr.535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial nr.1161, Partea I, din 08.12.2004.
Letter dated 1 December 2003 from the Chairman of the Security Council Committee established pursuant to resolution 1267 (1999) concerning Al-Qaida and the Taliban and associated individuals and entities addressed to the President of the Security Council
Lygia Negrie-Dormont, Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Ioaneta Vintileanu, Alexandru Boroi: Introducere în criminologia aplicată, Universul Juridic, București, 2004.
Margaret E. Kosal, The basics of chemical and biological weapons detectors, Monterey Institute of International Studies, 24 November 2003
Maria Ressa, "Reports: Al Qaeda [sic] Operative Sought Anthrax," CNN, 10 October 2003;
Marin MA. Evoluția și statutul actual al Legilor Războiului. Academie de Droit International: Receuil des Cours, 1957
Mark Celmer, „Terrorism, U.S. Strategy and Reagan Policies”, New York, Greenwood Press, 1987.
Martin Williams, ''Terrorism plot chemical is for sale on the internet'', The Herald, 7 April 2004.
Michel Crozier, Erhard Friedberg, L'acteur et le système: Les contraintes de l'action collective, Editions du Seuil, 1981 (First Edition in 1979).
Nicolae Ecobescu, Nicolae Micu, Ioan Voicu, Fighting terrorism, Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”, București – 2003
Official Journal of the European Communities 22.06.2002
Official Journal of the European Communities, 06.03.2002
Official Journal of the European Communities, C 316, 27.11.1995
Official Journal of the European Union 08.06.2005
OJL 27, 29.01.2005
OJL 68, 15.03.2005
OJL 69, 16.03.2005
Organizatia mondială a sănătătii (WHO), 1999 (document WHO/CDS/99.1).
Paul Marshall, „Four Million: The number to keep in mind this November.” Național Review Online.
Paul R. Pillar, Counterterrorism after Al Qaeda, The Washington Quarterly, vol. 27, No.3, Summer 2004.
Perry Robinson JP. Proliferarea armelor chimice în Estul Mijlociu. Karsh E, Navias MS, Sabin P. Proliferarea armelor neconvenționale în Estul Mijlociu. Oxford, editura Clarendon
Perry Robinson JP. Impactul Pugwash asupra dezbaterilor pe tema armelor chimice și biologice. Membri: De Cerreno ALC, Keynan A., editura Cooperarea Științifică, conflictul de stat: rolul oamenilor de știința de a reduce disensiunea internațională. Cronica Academiei de Științe din New York, 1998
Presedintele României, Strategia de Securitate Națională, 2006
Propunere de proiect pentru Rezoluția de Neproliferare CSNU, 16 decembrie 2003
Proiectul de Prevenire a Armelor Biologice, BioWeapons Report 2004 (BioWeapons Prevention Project: Geneva, 2004)
Răspunsul/ reactia sănătătii publice la armele biologice și chimice. Ghidurile și instructiunile OMS, 2004
Rezoluția 51/210 a Adunării Generale ONU din 17 decembrie 1996
Rezoluția ONU 54/164, „Drepturile Omului și terorismul”
Robert Kupperman and Darell Trent, Terrorism: Threat, Reality, Response., Stanford, California, Hoover Institution Press, 1979.
Rofrey, R., „Armele biologice și potențialii indicatori ai acțiunilor ofensive cu arme biologice”, SIPRI Yearbook 2004: Armaments, Disarmament and International Security (Oxford University Press: Oxford, 2004).
Sandia National Laboratories, The International Training Course: Physical Protection of Nuclear Facilities and Materials, Vol. III. Evaluating the Physical Protection System Design, Albuquerque,NM, March 1998.
Scrisoarea Presedintelui Bush către Saddam Hussein, 5 ianuarie 1991
Sharad S Chauhan, „Biological Weapons”, ISBN 8176487325, 2004
SIPRI, Stockholm. Problema conflictelor cu arme biologice și chimice. Volume 1-6. Stockholm, Almqvist & Wicksell
Steffen R. Pregătirea pentru ajutorul de urgentă acordat după conflictul biologic. Journal de infectii, 1997
Strategia Natională de Securitate a României, Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006
The Mind of the Political Terrorist, Richard Pearlstein, Wilmington, Del., Scholarly Resources, Inc., 1991.
The Psychology of Terrorism: An Agenda for the 21st Century, Martha Crenshaw, Political Psychology, V: 21, # 2, 2000,
The Anatomy of Terrorism, David E. Long, Free Press, 1990.
Török, T. J., Tauxe, R. V., Wise, R. P., et al, „Epidemie de salmoneloză într-o comunitate extinsă, provocată de contaminarea intenționată a salatelor dintr-un restaurant”, Journal of the American Medical Association, vol. 278, no. 5 (Aug. 1997)
Toxic Terror: Assessing Terrorist Use of Chemical and Biological Weapons, Jonathan B. Tucker
UK Foreign Office, 2002, Strengthening the Biological and Toxin Weapons Convention, April one, 2005 Biotechnology Research in an Age of Terrorism
"US biological attack imminent – Taliban, 12 December 2001;
UN Doc S/23500 (31 ianuarie 1992).
United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland. New scientific and technological developments relevant to the Biological and Toxin WeaponsConvention, BWC/CONF.IV/4, 30 October 1996.
US Department of State, 2001, New Ways to Strengthen the International Regime Against Biological Weapons, October
Zanders, J.P., „Proliferarea armelor biologice: o evaluare a amenințărilor”, Disarmament Forum, no. 4 (2000)
Zanders,J.P., „Proliferarea armelor chimice: mecanismele din spatele afacerii Imhausen/Rabta”, Vredesonderzoek, no. 4 (Interfacultair Overlegorgaan voor Vredesonderzoek, Vrije Universiteit Brussel: Brussels, March 1990)
Zanders, J.P. „Armele chimice între dezarmare și neproliferare”, The Monitor, vol. 3, no. 3, 1997
Zilinskas R, ed. Biological warfare: modern offense and defense. Boulder and London,
Lynne Rienner,2000;
"Walker Lindh: Al Qaeda Planned More Attacks," CNN, 3 October 2002."Al-Qaeda: Anthrax Found in Al-Qaeda home," Global Security Newswire, December 10, 2001.
Wellcome Trust, 2003, Position Statement on Bioterrorism and Biomedical Research
Williams P, Wallace D. Unitatea 731: Secretul de secrete al armatei japoneze. Londra, Hodder & Stoughton, 1989.
WuDunn, S., Miller, J. și Broad, W. J., „Cum lumea a fost alertată de teroarea germenilor din Japonia”, New York Times, 26 May 1998.
"Yazid Sufaat," The Open Source Threat Network Database, 26 January 2004
Experți citați:
Dr. Lisa Rotz, CDC, Interpol Train the Trainer session on Bioterrorism Prevention, Kenya, 2007
Dr. May Chu WHO, Train the Trainer Session on preventing bioterrorism, Kenya, 2007
Dr. Michael Allswede, Interpol Bioterrorism Prevention Workshop, Muscat, Oman, 2007
Guy Collyer, National Counter Terrorism Security Office, United Kingdom, 1st Interpol Global Conference on Preventing Bioterrorism, 1-2 March 2005.
John Bureaux, RCMP, Interpol Bioterrorism Prevention Workshop, Muscat, Oman, 2007
Javier Solana, EU High Reprezentative for the CFSP, on Terrorism and Intelligence Co-operation, Justice and Home Affairs Council meeting, Luxembourg, 8 June 2004.
Office of the Surgeon General, South Africa,1st Interpol Global Conference on Preventing Bioterrorism, 1-2 March 2005.
Troy Morgan, FBI, Train the Trainers Session on Bioterrorism Prevention, Lima, Peru 2008.
Sheikh Abdel Rahman from a US prison
BIBLIOGRAFIE:
Site-uri Internet.
http://911review.org/JohnDoe2/Atta3.html
http://academic.udayton.edu/health/syllabi/bioterrorism/1Introduction/bioterror02.htm
http://archive.bitdefender.com/bd/site/presscenter.php?menu_id=24; http://www.zona.ro/index.php/articles/Reteaua_AlQaeda_pregăteste_atacuri_informatice?theme=print
http://cns.miis.edu/pubs/npr/vol06/63/alibek63.pdf
http://cns.miis.edu/research/cbw/toxch.htm
http://conventions.coe.ilt.
http://cryptome.org/bioweap.htm
http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2003/action2/docs/2003_2_03_report.pdf; Biological Incident Response, Assessment of Airborne Dispersion, 2007
http://ec.europa.eu/justice_home/doc_centre/doc/hague_programme_en.pdf
http://en.wikipedia.org/wiki/Eurjust.
http://en.wikipedia.org/wiki/Gruinard_Island
http://en.wikipedia.org/wiki/Leon_Czolgosz
http://en.wikipedia.org/wiki/Mohammed_Atta
http://en.wikipedia.org/wiki/Nathuram_Godse
http://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Infinite_Reach
http://en.wikipedia.org/wiki/Pan_Am_Flight_103
http://en.wikipedia.org/wiki/Thenmuli_Rajaratnam
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32003D0048:EN:NOT
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/133195.htm
http://hem.passagen.se/jan.olofsson/biowarfare/history/dr_ustinov.html
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap.6.html
http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/MarcelaRad/cap.6.html
http://michellemalkin.com/2008/03/01/the-las-vegas-ricin-case-man-in-coma-idd-as-roger-von-bergendorff/
http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/3163621.stm
http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/6181688.stm
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/1608377.stm; http://www.stratfor.com/psychosomatic_responses_fear_terrorists_force_multiplier
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/2636099.stm
http://risk.lanl.gov/site2k7/Breakout10/Ackerman%20Determining_Terrorist_Threat.pdf
http://wdcm.nig.ac.jp/hpcc.html
http://whqlibdoc.who.int/publications/2004/9241546158_chap2.pdf,
http://whqlibdoc.who.int/publications/2004/9241546158_chap3.pdf,
http://whyfiles.org/140terror_psych/
http://www.borrull.org/e/noticia.php?id=24079&id2=1954&PHPSESSID=f4ad38814f51185c483887c14d3fdfaa
http://www.brad.ac.uk/acad/sbtwc/other/disease.htm
http://www.bt.cdc.gov/agent/agentlist-category.asp
http://www.bt.cdc.gov/agent/tularemia/facts.asp
http://www.bwpp.org/BWnorm/BWNorm.html
http://www.carnegieendowment.org/static/npp/Khan_Chronology.pdf
http://www.cbwinfo.com/History/Incidents.html
http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm4838a1.htm
http://www.cdc.gov/ncidod/EID/vol5no4/kortepeter.htm
http://www.coe.int./T/E/Legal_Affairs/Legal_co-operation/Steering_Committees/Cdpc/
http://www.columbia.edu/cu/biology/courses/g4158/presentations/2004/BacillusAnthracis.ppt#323,1,Bacillus anthracis
http://www.defense-update.com/2004_04_01_defense-update_archive.html
http://www.ejn-crim-just.eu.int/faq_page.aspx?cat=2&id=1
http://www.europa.eu.int
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/company/financialcrime/index_en.htm#moneylaundering
http://www.fas.org/irp/crs/RL32391-062304.pdf
http://www.fas.org/irp/threat/wmd_state.htm
http://www.garynull.com/Documents/Continuum/SeriouslySeekingSulphur.htm
http://www.geocities.com/Athens/Atlantis/8449/wwi_cause.htm
http://www.globalsecurity.org/military/world/war/iran-iraq.htm
http://www.guv.ro/presa/afis doc.php?idpresa=57678&idrubricapresa=1&idrubricaprimm=&idtema=&tip=1&pag=&d
http://www.historylearningsite.co.uk/poison_gas_and_world_war_one.htm
http://www.iapl.nl.com./Eurojust.html
http://www.iapl.nl.com./Eurojust.html
http://www.icisf.org/Acrobat%20Documents/TerrorismIncident/terror1.pdf; http://www.hhs.gov/asl/testify/2006/02/t20060228a.html; http://govinfo.library.unt.edu/911/report/911Report.pdf, p398
http://www.interpol.int/Public/BioTerrorism/BioterrorismGuide.pdf
http://www.interpol.int/Public/BioTerrorism/default.asp
http://www.interpol.int/Public/News/2007/bioT20071203.asp
http://www.ipcs.org/printArticle.jsp?kValue=1745
http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/biography/Mubarak.html
http://www.maxwell.af.mil/au/awc/awcgate/medaspec/Ch-20electrv699.pdf; http://www.mindcontrolforums.com/biological-warfare.htm
http://www.maxwell.af.mil/au/awc/awcgate/medaspec/Ch-20electrv699.pdf; http://www.mindcontrolforums.com/biological-warfare.htm
http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=10827
http://www.oado.ro/index.php?unde=editoriale&id=40
http://www.opcw.org/resp/html/japan.html
http://www.ornl.gov/info/ornlreview/rev29_3/text/biosens.htm
http://www.osti.gov/bridge/servlets/purl/10178100-2HegXd/10178100.PDF
http://www.palgrave-usa.com/catalog/product.aspx?isbn=1403984204
http://www.phac-aspc.gc.ca/ep-mu/bioem-eng.php
http://www.reachingcriticalwill.org/political/SC/TOR.pdf
http://www.rickross.com/reference/alqaeda/alqaeda25.html
http://www.sipri.org/contents/expcon/seaisl2004_nonprolif.html
http://www.state.gov/s/ct/index.cfm?docid=5108
http://www.stimson.org/cbw/pdf/atxchapter7.pdf, p 281
http://www.sunshine-project.org/publications/pr/pr080503.html
http://www.terrorisminfo.mipt.org/darkwintergovkeating.asp; http://www.journals.uchicago.edu/doi/pdf/10.1086/339909
http://www.un.org./Docs/sc/committees/1373/useful_links.html
http://www.un.org/News/Press/docs/2004/sc8041.doc.htm
http://www.upmc-biosecurity.org/website/resources/publications/1998_orig-articles/1998-08-01-bioterrorpublichealththreat.html
http://www.upmc-biosecurity.org/website/resources/publications/2005_orig-articles/2005-10-15-newroleforscientistsinbwc.html
http://www.wiu.edu/users/cam117/hostile.html,
http://www.wmdcommission.org/files/No22.pdf
http://www.ziua.ro/display.php?id=180007&data=2005-07-06
http://www-pub.iaea.org/MTCD/publications/PDF/CSP-12-P_web.pdf
http://www.state.gov/t/np/rls/other/34726.htm#statement.
http://www.state.gov/t/np/rls/other/34726.htm.
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2004/02/20040211-4.html
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2004/09/20040911.html
http://www.foxnews.com/story/0,2933,54868,00.html.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/SC/Brazil_SC_WMD.pdf
http://www.un.int/ireland/eupres42.htm.
http://www.un.org/webcast/ga/58/statements/ukeng030925.htm.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/statements/statements.html.
http://www.acronym.org.uk/docs/0409/doc22.htm
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/disarmindex.html.
http://www.acronym.org.uk/docs/0409/doc22.htm
http://cns/miis.edu_ Jane's
http://www.globalpolicy.org/empire/un/2003/1029charlesworth.pdf
http://cns.miis.edu/pubs/reports/binladen.htm.
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2004/02/20040211-5.html.
http/www.state.gov/s/cts/rls
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/res/L31.doc.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/1com04/res/L5.doc.
http://www.ukun.org/articles_showasp?SarticleType=17&Article_ID=771.http://daccessods.un.org/access.nsf/Get?Open&DS=S/RES/1373%20(2001)&Lang=E&Area=UNDOC.
http://www.wmdcommission.org/files/No22.pdf
http://www.un.org/Docs/sc/scrules.htm.
http://www.reachingcriticalwill.org/political/1com/FCM/2004wk4.html#prolif.
http://www.acronym.org.uk/un/2004FC01.htm
http://europa.eu.int/comm/external_relations/us/sum06_04/fact/wmd.pdf.
www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7285–54k
www.washingtonpost.com
www.cns.miis.edu
www4.od.nih.gov/nsabb/
www.un.dk/doc/A.57.0273_S.2002.875.pdf
www.mcgeorge.edu:resolution_1540
www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7285–54k
www.wikipedia.org/wiji/terrorism
web.mit.edu/endy/www/scraps/ talks/04.11.05.MIT/BioRisk.Endy.pdf
Publicații și documente:
Adunarea Generală OMS 22, motiunea WHA22.58, 25 iulie 1969.
Adunarea Generală OMS 54, motiunea WHA54.14, 21 mai 2001.
Adunarea Generală OMS 55, motiunea WHA55.16, 18 mai 2002.
Alex Schmid, Albert Jongman, Political Terrorism, North Holland Publishing Company, Amsterdam, 1988.
Anthony, I și Zanders, J.P., „Controlul multilateral al exporturilor, din perspectiva securității” SIPRI Yearbook 1998: Armaments, Disarmament and International Security (Oxford University Press: Oxford, 1998)
Aronson, E. (1999). The Social Animal. New York: Worth Publishers
Asociatia Medicală Britanică. Biotehnologie, arme și umanitate. Londra, Editura Harwood Academic, 1999.
Bartfai, T., Lundin, S. J. și Rybeck, B., „Beneficiile și pericolele progresului în biotehnologie și ingineria genetică” SIPRI Yearbook 1993: World Armaments and Disarmament (Oxford University Press: Oxford, 1993)
Barton Gellman, "al-Qaida Near Biological, Chemical Arms Production," Washington Post, 23 March 2003.
Biroul de evidență publică, Marea Britanie, document WO195/16864.
British Royal Society, 2004, The Individual and Collective Roles Scientists Can Play in Strengthening International Treaties
BWC/CONF.IV/9, 6 decembrie 1996
Carta ONU
Carus, W.S., „Bioterorismul și biocrimele: utilizarea ilicită a agenților biologici în secolul XX”, Referat, Centrul pentru Cercetări în Domeniul Neproliferării, Universitatea de Apărare Națională, Washington, DC, August 1998 (revizuită în martie 1999 Revision)
Carter, L. F., Carismă și control în Rajneeshpuram: rolul valorilor comune în crearea unei comunități (Cambridge University Press: Cambridge, 1990)
Chalk, „Dinamica terorismului în anii 1990”, Australian Journal of International Affairs, vol. 53, no. 2 (1999)
Child terror victims and adult terrorists. Rona M. Fields. Journal of Psychohistory. 1979. Vol 7(1).
Commission of the European Comunities, Proposal for a Council Framework Decision on combating terrorism, Burxelles, 19.09.2001.
Conferința Guvern-Industrie împotriva armelor chimice, „Cuvânt de deschidere al Președintelui, senatorul Gareth Evans, QC, Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului din Australia” (Secretariatul GICCW, Departamentul Afacerilor Externe și Comerțului: Canberra, 22 septembrie 1989)
Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite S/C.3/SC.3/7/Rev.1, 8 septembrie 1947.
Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite S/23500, 31 ianuarie 1992.
Convenția Consiliului Europei referitoare la prevenirea Terorismului.
Convenția ONU împotriva Criminalității Transnaționale Organizate 15 noiembrie 2000
"Counter-Insurgency in the Middle East," Middle East Newsline Morning Report, 19 January 2004, Vol.6, No. 23. al-Qa'ida manifesto entitled "The Base of the Vanguard"
CSNU Rezoluția 1540
Dando, M., „Beneficiile și pericolele progresului în biotehnologie și ingineria genetică”,
SIPRI Yearbook 1999: Armaments, Disarmament and International Security (Oxford University Press: Oxford, 1993)
Dando M. Beneficii și amenințări de dezvoltare în biotehnologie și inginerie genetică. SIPRI Stockholm Yearbook 1999
David Leppard, Gareth Walsh and Jon Swain, „Terror on the doorstep.” Sunday Times (London) January 12, 2003.
Decizia Cadru din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, Official Journal of the European Communities 22.06.2002
Declarația Grupului Australia, 4 iunie 1992.
Declarația SUA-UE privind Neproliferarea Armelor de Distrugere în Masă, Shannon, Irlanda (26 iunie 2004).
Dr.Gabriel Naghi, Dr.Gheorghe Toma, Ora care a schimbat lumea. Asimetria începutului de secol, București, Presa Națională, 2004.
Dr. Ion Diaconu, International Criminal Court-A New Stage, Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”, București – 2002.
Dubuis B. ADN recombinat și conflictul biologic. Zurich, Eidgenossische Technische Hochschule, Institutul Militarische Sicherheitstechnik, raport IMS 94-10, 1994.
Ferchedău Magda, Terorismul, București, Omega, 2003
Gij de Vries, Discursul la conferința comună a UE și Consiliul de Cooperare al Golfului privind combaterea finanțării terorismului, Abu Dhabi, 5-6 martie 2005.
Grossman, R.J. (2002); Bulletproof Practices. Human Resource Magazine
Harris SH. Fabrici ale mortii: Conflictul biologic japonez 1932-1945 și acoperirea americană. Londra, Routledge, 1994.
Interpol Bioterrorism Prevention Training Kit, 2007
Interpol, Ghidul de Planificare și Răspuns la Incidente Bioteroriste
Jackson RJ. Jurnal de virologie, 2001.
Jeff Hecht, Debora MacKenzie, ''Safety fears raised over biosecurity lapse'', New Scientist. Com, news services, 20 January 2005,
John Eldridge, Jane’s, 4 Aprilie 2005
Judith Miller, "U.S. Has New Concerns About Anthrax Readiness," New York Times, 28 December 2003;
Kathy Gannon, "Taliban Showed Interest In Anthrax Research Lab. Scientists Say An Official Paid Frequent Visits" in The Boston Globe, November 22, 2001
Kadlec RP, Zelicoff AP. Implicatiile revoluției biotehnologice pentru dezvoltarea și controlul armelor. Zilinskas R, Conflicte biologice: ofensiva și defensiva modernă. Boulder and London, Lynne Rienner, 2000
Kaplan, D.E. și Marshall, A. Secta de la capătul lumii (Arrow Books: London, 1996).
Legea nr.535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial nr.1161, Partea I, din 08.12.2004.
Letter dated 1 December 2003 from the Chairman of the Security Council Committee established pursuant to resolution 1267 (1999) concerning Al-Qaida and the Taliban and associated individuals and entities addressed to the President of the Security Council
Lygia Negrie-Dormont, Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Ioaneta Vintileanu, Alexandru Boroi: Introducere în criminologia aplicată, Universul Juridic, București, 2004.
Margaret E. Kosal, The basics of chemical and biological weapons detectors, Monterey Institute of International Studies, 24 November 2003
Maria Ressa, "Reports: Al Qaeda [sic] Operative Sought Anthrax," CNN, 10 October 2003;
Marin MA. Evoluția și statutul actual al Legilor Războiului. Academie de Droit International: Receuil des Cours, 1957
Mark Celmer, „Terrorism, U.S. Strategy and Reagan Policies”, New York, Greenwood Press, 1987.
Martin Williams, ''Terrorism plot chemical is for sale on the internet'', The Herald, 7 April 2004.
Michel Crozier, Erhard Friedberg, L'acteur et le système: Les contraintes de l'action collective, Editions du Seuil, 1981 (First Edition in 1979).
Nicolae Ecobescu, Nicolae Micu, Ioan Voicu, Fighting terrorism, Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”, București – 2003
Official Journal of the European Communities 22.06.2002
Official Journal of the European Communities, 06.03.2002
Official Journal of the European Communities, C 316, 27.11.1995
Official Journal of the European Union 08.06.2005
OJL 27, 29.01.2005
OJL 68, 15.03.2005
OJL 69, 16.03.2005
Organizatia mondială a sănătătii (WHO), 1999 (document WHO/CDS/99.1).
Paul Marshall, „Four Million: The number to keep in mind this November.” Național Review Online.
Paul R. Pillar, Counterterrorism after Al Qaeda, The Washington Quarterly, vol. 27, No.3, Summer 2004.
Perry Robinson JP. Proliferarea armelor chimice în Estul Mijlociu. Karsh E, Navias MS, Sabin P. Proliferarea armelor neconvenționale în Estul Mijlociu. Oxford, editura Clarendon
Perry Robinson JP. Impactul Pugwash asupra dezbaterilor pe tema armelor chimice și biologice. Membri: De Cerreno ALC, Keynan A., editura Cooperarea Științifică, conflictul de stat: rolul oamenilor de știința de a reduce disensiunea internațională. Cronica Academiei de Științe din New York, 1998
Presedintele României, Strategia de Securitate Națională, 2006
Propunere de proiect pentru Rezoluția de Neproliferare CSNU, 16 decembrie 2003
Proiectul de Prevenire a Armelor Biologice, BioWeapons Report 2004 (BioWeapons Prevention Project: Geneva, 2004)
Răspunsul/ reactia sănătătii publice la armele biologice și chimice. Ghidurile și instructiunile OMS, 2004
Rezoluția 51/210 a Adunării Generale ONU din 17 decembrie 1996
Rezoluția ONU 54/164, „Drepturile Omului și terorismul”
Robert Kupperman and Darell Trent, Terrorism: Threat, Reality, Response., Stanford, California, Hoover Institution Press, 1979.
Rofrey, R., „Armele biologice și potențialii indicatori ai acțiunilor ofensive cu arme biologice”, SIPRI Yearbook 2004: Armaments, Disarmament and International Security (Oxford University Press: Oxford, 2004).
Sandia National Laboratories, The International Training Course: Physical Protection of Nuclear Facilities and Materials, Vol. III. Evaluating the Physical Protection System Design, Albuquerque,NM, March 1998.
Scrisoarea Presedintelui Bush către Saddam Hussein, 5 ianuarie 1991
Sharad S Chauhan, „Biological Weapons”, ISBN 8176487325, 2004
SIPRI, Stockholm. Problema conflictelor cu arme biologice și chimice. Volume 1-6. Stockholm, Almqvist & Wicksell
Steffen R. Pregătirea pentru ajutorul de urgentă acordat după conflictul biologic. Journal de infectii, 1997
Strategia Natională de Securitate a României, Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006
The Mind of the Political Terrorist, Richard Pearlstein, Wilmington, Del., Scholarly Resources, Inc., 1991.
The Psychology of Terrorism: An Agenda for the 21st Century, Martha Crenshaw, Political Psychology, V: 21, # 2, 2000,
The Anatomy of Terrorism, David E. Long, Free Press, 1990.
Török, T. J., Tauxe, R. V., Wise, R. P., et al, „Epidemie de salmoneloză într-o comunitate extinsă, provocată de contaminarea intenționată a salatelor dintr-un restaurant”, Journal of the American Medical Association, vol. 278, no. 5 (Aug. 1997)
Toxic Terror: Assessing Terrorist Use of Chemical and Biological Weapons, Jonathan B. Tucker
UK Foreign Office, 2002, Strengthening the Biological and Toxin Weapons Convention, April one, 2005 Biotechnology Research in an Age of Terrorism
"US biological attack imminent – Taliban, 12 December 2001;
UN Doc S/23500 (31 ianuarie 1992).
United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland. New scientific and technological developments relevant to the Biological and Toxin WeaponsConvention, BWC/CONF.IV/4, 30 October 1996.
US Department of State, 2001, New Ways to Strengthen the International Regime Against Biological Weapons, October
Zanders, J.P., „Proliferarea armelor biologice: o evaluare a amenințărilor”, Disarmament Forum, no. 4 (2000)
Zanders,J.P., „Proliferarea armelor chimice: mecanismele din spatele afacerii Imhausen/Rabta”, Vredesonderzoek, no. 4 (Interfacultair Overlegorgaan voor Vredesonderzoek, Vrije Universiteit Brussel: Brussels, March 1990)
Zanders, J.P. „Armele chimice între dezarmare și neproliferare”, The Monitor, vol. 3, no. 3, 1997
Zilinskas R, ed. Biological warfare: modern offense and defense. Boulder and London,
Lynne Rienner,2000;
"Walker Lindh: Al Qaeda Planned More Attacks," CNN, 3 October 2002."Al-Qaeda: Anthrax Found in Al-Qaeda home," Global Security Newswire, December 10, 2001.
Wellcome Trust, 2003, Position Statement on Bioterrorism and Biomedical Research
Williams P, Wallace D. Unitatea 731: Secretul de secrete al armatei japoneze. Londra, Hodder & Stoughton, 1989.
WuDunn, S., Miller, J. și Broad, W. J., „Cum lumea a fost alertată de teroarea germenilor din Japonia”, New York Times, 26 May 1998.
"Yazid Sufaat," The Open Source Threat Network Database, 26 January 2004
Experți citați:
Dr. Lisa Rotz, CDC, Interpol Train the Trainer session on Bioterrorism Prevention, Kenya, 2007
Dr. May Chu WHO, Train the Trainer Session on preventing bioterrorism, Kenya, 2007
Dr. Michael Allswede, Interpol Bioterrorism Prevention Workshop, Muscat, Oman, 2007
Guy Collyer, National Counter Terrorism Security Office, United Kingdom, 1st Interpol Global Conference on Preventing Bioterrorism, 1-2 March 2005.
John Bureaux, RCMP, Interpol Bioterrorism Prevention Workshop, Muscat, Oman, 2007
Javier Solana, EU High Reprezentative for the CFSP, on Terrorism and Intelligence Co-operation, Justice and Home Affairs Council meeting, Luxembourg, 8 June 2004.
Office of the Surgeon General, South Africa,1st Interpol Global Conference on Preventing Bioterrorism, 1-2 March 2005.
Troy Morgan, FBI, Train the Trainers Session on Bioterrorism Prevention, Lima, Peru 2008.
Sheikh Abdel Rahman from a US prison
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Arme Biologice, Bioterorism Si Structurile de Aplicare a Legii (ID: 110136)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.