Arii Umede Protejate din Judetul Bihor

Gestionarea,managementul și monitorizarea ariilor protejate în scopul diminuarii sau eliminarii extinctiei plantelor.

Studiu de caz: Arii umede protejate din jud.Bihor.

Introducere

1.Rolul omului si al activiatii lui in vulnerabilizarea și extintia plantelor.

Mediul inconjurator reprezinta mediul natural care a fost transformat de oameni. El cuprinde

relieful,apa,aerul,vegetatia si solul. Acestea sunt elementele mediului natural asupra carora a intervenit omulprin activitatile sale. Fiecare element reprezinta un rol deosebit in crearea mediului natural.

In acelasi timp,toate sunt in legatura unele cu altele.Astfel,relieful influenteaza clima.La randul

ei,clima impreuna cu relieful,determina raspandirea vegetatiei,iar aceasta din urma,a faunei pentru a pastra acea unitate numita mediu natural.

Pentru a trai mai bine,oamenii au creat asezari,au cultivat terenuri,au construit drumuri si uzine,adicaau transformat treptat mediul natural. Mediul natural poate fi folosit in sprijinul omului,dar cu conditia sa nu fie distrus. Din pacate exista numeroase exemple de distrugere a plantelor si animalelor,de poluare a aerului,a apei si a solului.

De cele mai multe ori,vorbind despre impactul omului asupra mediului inconjurator se fac referiri la poluare. In realitate,actiunea omului depaseste mult sfera poluarii si de accea este mai corect sa vorbim de cai diferite de deterirorare a mediului.

Exista o serie de surse majore de deteriorare ca urmare al activitatii omului. Aceste cat de deteriorare nu actioneaza separat in timp si spatiu, ci de cele mai multe ori agresiunea se exercita simultan asupra diferitelor componente ale mediului.

Poluarea este una din aceste cai. Poluarea reprezinta patrunderea in mediul natural a unor poluanti naturali,dar mai ales artificiali rezultati din activitatea umana,indeosebi din industrie,agricultura,transporturi,care reprezinta deseuri ale activitatii umane.

Exemple de poluare:

– administrarea ingrasamintelor chimice poate avea urmari nedorite pentru mediul inconjurator;

substantele chimice patrund in panza de apa freatica si de aici in fantani sau izvoare,amenintand sanatatea

oamenilor si a animalelor

– marile si oceanele sunt afectate de petrolul care se varsa in urma diferitelor accidente; petrolul este

rezistent la actiunea bacteriilor,de aceea persista mult timp;astfel se formeaza o pelicula la suprafata

apei,care impiedica difuzarea oxigenului in apa.

– transportul energiei poate avea deasemenea efecte de poluare; retelele electrice de inalta si joasa

tensiune produc:

a) poluare vizuala – firele si statiile de transformare

b) poluare sonora – genereaza seniment de frica,duc la pierderea partiala sau totala a auzului

c) poluare electromagnetica – perturba emisiile de radio si televiziune

d) poluare psihica – generata de teama de pericole de accidentare

– industrializarea,urbanizarea cu intensificarea accentuata a circulatiei rutiere,aeriene,a constructiilor de drumuri,raspandirea fara precedent a aparatelor audio-vizuale au dus la cresterea semnificativa a poluarii sonore; un alt efect negativ al industrializarii masive este poluarea prin deversarea reziduurilor si gazelor toxice rezultate in urma proceselor tehnologice.

Poluarea este doar una dintre caile majore de deteriorare a mediului,dar exista si alte surse majore de degradare,ca rezultat al activitatii umane.

Supraexploatarea bogatiilor subsolului,a padurilor,a pasunilor,a solului,a speciilor de plante si

animale are efecte negative. Drept urmare s-a ajuns la reducerea bogatiilor subsolului si a suprafetelor impadurite,la distrugerea pasunilor si a solului,la disparitia a numeroase specii,la degradarea mediului natural prin surpari si alunecari de teren.

Realizarea de mari amenajari de teritorii cum ar fi: lucarri miniere de suprafata,lucrari hidrotehnice (baraje de acumulare,canale,sisteme de irigatii), duce la distrugerea mediilor naturale si artificial.

Specii pe cale de dispariție:

Peste 19.000 de specii de plante și 5.000 de specii de animale de pe Glob sunt clasificate ca fiind pe cale de dispariție. Alte câteva mii de speciii ajung în pragul dispariției în fiecare an înainte ca biologii să le poată identifica.

Principalele cauze ale dispariției speciilor de plante și animale sunt: distrugerea habitatelor,

exploatarea comercială (colectarea de plante, vânatul irațional și braconajul), distrugerile produse de către speciile aclimatizate și poluarea. Dintre aceste cauze, distrugerea habitatelor reprezintă cea mai mare amenințare pentru aceste specii.

De-a lungul erelor geologice, diferitele specii de plante și animale au evoluat încet și au dispărut din cauza schimbărilor climatice radicale și a imposibilității de a se adapta competiției pentru supraviețuire.

Totuși, din anii 1600, rata de dispariție a crescut progresiv, odată cu creșterea populației umane și consumarea resurselor naturale.

Mulți oameni de știință consideră că de la dispariția dinozaurilor, în urmă cu 65 de milioane de ani, astăzi ne aflăm în mijlocul celei mai mari perioade critice, de distrugere ireversibilă a numeroase specii de plante și animale.

Menținerea ecosistemelor actuale, precum pădurile, recifurile de corali sau mlaștinile, depinde în mare măsură de biodiversitatea lor. Dispariția uneia dintre speciile care alcătuiesc un astfel de lanț trofic poate duce la declinul ecosistemului respectiv.

Scăderea ireversibilă a biodiversității are un impact serios asupra nivelului de trai al oamenilor.

Ecosistemele sănătoase asigură hrană, aer curat, apă și soluri fertile pentru agricultură. De asemenea, 40%din medicamentele moderne provin de la plante și animale.

Extinctia plantelor si cauzele fenomenului

Valoarea mediului înconjurator este dată de starea de sănătate a lui și a componentelor care îl alcatuiesc,cum ar fi speciile,variabilitatea ecosistemului și cea genetic,componentecare în urma acțiunii unei presiuni negative pot afecta ăn cel mai scurt timp întreg mediu.

Activitatea antropica a contribuit la extincția unui număr mare de specii,actual rata a extincției a crescut,iar în continuare se așteaptă o crestere cu peste 99% a speciilor amenințate cu extincția,care se datoreaza activitații omului.

Dacă o specie devine extinsă, informația genetic și combinațiile caracteristice sunt pierdute pentru totdeauna, populațiile de plante nu mai pot fi salvate și omeniarea nu va mai putea beneficia de existența lor,deoarece specialiștii nu pot evalua importanta acestor specii pentru societate. O specia de plante este considerată dispărută atunci când nici un reprezentat al ei nu mai poate fi localizat niciunde pe glob, cu exceptia, celor eventual extinse în sălbăticie, indivizi rămași în viată doar în captivitate sau alte locuri controlate, sau a celor specii cultivate.

Unii cercetatorii consider extincția ca fiind un process natural, totuși numarul mare de specii dispărute în ultimii ani, este real și se datorează în mare parte presiunii antropice.

Cele mai afectate sunt din grupa gimnospermelor care sunt conifer, ginkoale, cicadale sunt amenințate serios, urmate apoi de speciile vasculare cu flori sau de angyosperme, din numarul mare de grupe gestionate și monitorizate s-a constat că palmierii sunt cele mai amenințate.

Poluarea atmosferei

Creșterea productiei de energie, industria chimică, metalurgică, de ciment, circulația rutieră și aeriana, arderea gunoielor, etc., sunt tot atatea cauze care fac ca în ultimul timp să devină tot mai acută poluarea atmosferei. Aceasta poate să apară fie datorita creșterii concentratiei în aer a unor constituenti normali ai atmosferei (biozid de carbon, peroxid de azot, ozon etc.), fie pătrunderii în atmosfera a unor compusi straini acestui mediu (elemente radioactive, substanțe organice de sinteza etc.). Poluarea atmosferei are urmari neplacute, adesea grave, asupra omului și mediului sau inconjurator, sub diferite forme: murdareste locuintele, împiedică creșterea plantelor, diminuează valoarea produselor agricole, reduce vizibilitatea și adauga mirosuri neplacute mediului ambiant și cel mai important afecteaza sănatatea omului.

Principalii poluanti ai atmosferei, sunt:

1. Bioxidul de carbon, un constituent normal al atmosferei, in medie 325 ppm (parti per milion-1 mg/kg), care, ca urmare a consumului tot mai mare de conbustibili fosili, a inregistrat in ultimul secol o foarte mare crestere.

Cresterea procentului de bioxid de carbon din atmosfera poate sa ducă, dupa cum se stie, la intensificarea "efectului de sera", adică la ridicarea temperaturii la suprafata solului, fenomen contrabalansat într-o anumită masură de fenomenul de răcire prin reflectarea în spatiu a razelor solare de catre praful din atmosfera.

2. Oxidul de carbon care, fața de concentrația medie de 0,12 ppm în ansamblul atmosferei poate atinge în atmosfera marilor orase, la nivelul solului, circa 20 ppm și uneori cu mult peste 100 ppm In punctele de trafic urban aglomerat.

3. Anhidrida sulfuroasa (SO2), deși se găseste în cantitati foarte mici în atmosfera nepoluata (0,2 ppm, in medie, in troposfera), este generată în cantitati tot mai mari, de la an la an, ca urmare a folosirii combustibililor fosili, ceea ce face ca anual sa se evacueze în atmosfera o cantitate etimata la 145×1000000 tone. Depășirea a 2 ppm este critica pentru om, dar și expunerea la mai mult de 0,10 ppm este daunatoare sanatații acestuia.

4. Hidrogenul sulfurat (SH2) cu o concentratie normala de 0,2 ppb (parti per miliard-1 mg/tona) în atmosfera este um compus foarte toxic, concentrația maxima in atmosfera fiind de 0,15 ppm.

5. Derivati/halogeni-clor, acid clorhidric, brom, fluor si acid fluorhidric, sunt emiși aproape in totalitate în industrie, cu aceleasi consecinte de temut pentru vegetatie, soluri, animale domestice, ca și pentru oameni. Arderea materialelor plastice este o sursa tot mai importantă de poluare atmoferica cu derivate halogene, mai ales acid clorhidric.

6. Derivati ai azotului, de care este legata, in principal asa-zisa poluare fotochimica a aerului prin reactia produșilor rezultați din descompunerea la lumina a bioxidului de azot cu alti compusi continuti in aerul poluat (anhidrida sulfuroasa, hidrocarburi), formand o serie de substanțe dintre care unele, ca PAN (peroxy-acil-nitrati), sunt fitotoxice și foarte iritante pentru tesutul conjunctiv.

7. Hidrocarburi, mai ales hidrocarburile policiclice cancerigene, care apar in cursul arderilor incomplete.

8. Metale grele. Dintre acestea se menționează în special plumbul care se adauga în carburanti ca antidetonant (tetraetil sau tetrametil de plumb), de unde, în urma combustiei este eliminat ca aerosol sub forma de saruri sau oxizi de plumb. Se consideră ca excesive sau g/100g chiar în absența oricarui simptom.anormale continuturile de 40 Cadmiul, ale carui concentrații medii in atmosfera sunt de ordinul a 0,02 g/m3, prezinta unele efecte toxice. Beriliul, azbestul si mercurul sunt considerati de asemenea, contaminanti periculosi. O serie de activitati siderurgice, chimice etc., sunt, de asemenea, surse de poluare cu mangan, al g/m3, media situandu-se la circacarui continut maxim poate atinge 10 g/m3.0,1

9. Particulele solide evacuate in atmosfera reprezinta, de asemenea, un aspect important al poluarii aerului de catre om. Pe cât sunt de diferite sursele acestora, pe atât sunt de numeroase si variate aceste substanțe poluante.

10. Poluarea atmosferei datorita avioanelor supersonice de transport (SST) este o problemă înca controversată. Unele studii lasa să se înteleaga că poate avea loc o perturbare a ozonosferei în culoarele de circulatie intensa, intre 17 si 20 km, mai ales cand cantitatile de ozon sunt minime si vanturile slabe.

Efectele poluarii atmosferei

Efectele poluarii atmosferei asupra ecosistemelor sunt puse în evidenta printr-o serie de consecințe climaterice-efect de sera determinat de creșterea continutului de bioxid de carbon, racire ca urmare a creșterii concentratiei particulelor in aer, modificarea ozonosferei.

De asemenea, pot avea loc perturbari în ciclul carbonului, oxigenului, sulfului, acesta din urma fiind deja bine sesizat, prin ploile ce devin tot mai acide de la an la an, in Suedia si in Europa Occidentala. Efecte daunatoare sunt întalnite frecvent la speciile vegetale si la animale. Dar principala victima a poluarii atmosferei este insusi omul, mai ales populatia urbana. Cunoscutul smog poate duce la moarte și tot ca o consecinta, bronșita cronica, emfizemul pulmonar, diversele forme de alergie, astmul, cancerul se numara se numara printre actiunile tot mai frecvente in centrele urbane. Exista de asemenea, unele substanțe mutagene puternice printre diferitii poluanți, ca: benzipirenul, alte hidrocarburi policiclice, derivati organici ai azotului, care, mult timp neobservate, sunt considerate ca o amenintare grava, de ordin genetic asupra populatiei urbane.

Poluarea apei

Un semnal de alarma de-a dreptul ingrijorator este cel al poluarii resurselor de apa, imprimand protectia calitatii acestora. Datorită cantitatilor tot mai mari de ape uzate, evacuate prin epurare, multe lacuri si rauri sunt complet poluate sau calitatea apei lor este departe de a întruni în totalitate conditiile de calitate, necesitând tratamente costisitoare pentru a deveni potabile. Întrucat nevoia de consum depașeste cu mult sursele existente, cu toate tratamentele care se fac pentru epurarea apelor uzate, pe zone intinse sunt folosite ape contaminate, care afecteaza sanatatea omului. În ansamblu, poluarea apelor este determinată de trei mari grupe de agenti-biologici, chimici si fizici.

Principalii poluanți ai apei

Poluarea apei datorita agenților biologici (microorganisme si materii organice fermentescibile) duce la o contaminare puternica, bacteorologica, a apei, care are drept urmare raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele virale, febra tifoida, dizenteria etc. La aceasta categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile alimentare, industria hartiei etc. Nu mai putin periculoase, potential, sunt apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe agroindustriale.

Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca: nitrati, fosfati si alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din activitati care contin: plumb, cupru, zinc, crom, nichel, cadmiu, mercur etc. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Consumul de apa cu concentratie mare de nitrati poate duce la "boala albastra" a copiilor – methemoglobinemie. De prezenta fosfatilor din apele uzate, unde prin epurare nu se reduce mai mult de 80%, este legata aparitia eutrofizarii lacurilor.

O cauza principală a poluarii apelor o constituie hidrocarburile. Unele dintre produsele petroliere, ca de pildă, benzina, se infiltreaza în sol cu o viteza de sapte ori mai mare decat apa, dand un gust neplacut apei la concentratii de chiar 1 ppb (parte de miliard). Aceasta forma de poluare poate face ca rezerve considerabile de ape subterane să devină improprii pentru baut.

Contaminarea apelor se mai poate face si cu insecticide sau cu PCB (policlorobifenili), care se utilizeaza foarte mult in industria materialelor plastice. Pe langa aceste substante, mai participa nenumarate alte substante organice de sinteza, cum sunt fenolii in apele continentale.

Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materiilor solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in in cursurile de apa a reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. În aceasta categorie întra și poluarea termica a apei. Construirea de centrale electrice se face în general aproape de lacuri, rauri si langa mari sau oceane in scopul asigurarii racirii, însa ridicarea temperaturii apei poate duce la modificari intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale si vegetale din zona respectiva. Continutul de oxigen dizolvat scade si ca atare si puterea de autoepurare. De asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriana, animalele acvatice sufera pentru ca temperaturile superioare maresc întensitatea metabolismului. Toate acestea determina așa numita "poluare termica".

O problema specială o prezintă poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in urma unor caderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajari a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomica sau de la cercetarile nucleare.

Efectele poluarii apei

Un efect al poluarii apelor deoebit de grav este eutrofizarea lacurilor, numita si "moartea lacurilor", ca urmare a cresterii fertilitatii acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales fosfati si nitrati, care favorizeaza proliferarea fitplanctonului si a plantelor acvatice. Putin cate putin, lacul se colmateaza, se ingusteaza si dispare. Poluarea chimica a apelor afecteaza fitoplanctonul si macofitele in mod diferit, dupa natura agentului contaminant. Astfel, sarurile de cupru si cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, erbicidele din grupa ureelor blocheaza cresterea fitoflagelatelor la concentratii de 1 ppb (parti per miliard). Insecticidele inhiba fotosinteza la organismele fitoplanctonice. Detergentii sintetici, pe de alta parte sunt foarte toxici pentru flora microbiana a apelor. Pestii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat in apa si datorita pesticidelor.

Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lantul trofic. In ceea ce priveste efectele asupra omului , s-au pus in evidenta alterari cromozomice in limfocitele persoanelor care se hranesc cu pesti contaminati cu metilmercur. Observam astfel ca nocivitatea poluarii apei se rasfrange direct sau indirect asupra omului si de aceea este necesar sa se cunoasca mai bine aceste pericole inclusiv efectele pe care le pot avea asupra omului chiar cantitatile mici de substante chimice din sursele de apa.

Poluarea solului – resursa naturala limitata, usor degradabila

Una dintre componentele deosebit de importante ale biosferei este solul- corp natural tridimenional situat la suprafata uscatului, cu proprietati si functii specifice. Prin natura lui, solul prezinta particularitati pe cat de deosebite de ale celorlalti factori ai mediului inconjurator, pe atat de importante pentru biosfera, pentru om. Ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare, solul, mai ales orizontul sau cu humus, este unul dintre principalii depozitari ai substantei vii a uscatului si ai energiei potentiale biotice captate prin fotosinteza ca si al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf).

Multitudinea ierburilor si a florilor din pajisti, padurile, campurile de plante cultivate, toata aceasta vegetatie diversa depinde de energia solara si de fertilitatea solului. Datorita fertilitatii, respectiv capacitatii de a intretine viata plantelor, solul constituie principalul mijloc de productie in agricultura. De aceea este foarte important ca terenurilor agricole sa nu li se diminueze suprafetele. Lumea crede ca "pamantul suporta multe", dar nu si atunci cand o mare parte din solurile bune pentru cultura, deseori chiar cele mai fertile, sunt pierdute definitiv prin extinderea oraselor, cailor de comunicatie, a platformelor industriale, deponiilor (materiale rezultatedin sapaturi) si haldelor (depozite de steril provenit din lucrarile miniere), precum si prin eroziunea solului, prin salinizarea si mlastinarea secundara, datorate aplicarii nerationale a irigatiei, contaminarea si intoxicarea solului cu agenti patogeni, metale grele, reziduuri de pesticide si alte substante chimice utilizate in agricultura si silvicultura, ca si prin diverse emisii provenite de la industrie.

Si daca apa si aerul in general, dilueaza toate aceste substante toxice pe masura ce se amesteca, in sol poate avea loc concentrarea lor, datorate faptului ca aici circulatia este foarte lenta. O data distrus, el nu se mai reface asa cum a fost, deoarece nu se pot reproduce conditiile si istoria formarii lui.

Asadar, poluarea solului inseamna orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a solului ca mediu de viata, in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, dereglare manifestata prin degradarea fizica, chimica, biologica si chiar radioactiva a solului, care afecteaza negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bioproductiva, din punct de vedere calitativ sau cantitativ.

Modalitati de poluare a solului

Cu toate functiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente, cu toate ca este o resursa limitata, nerecuperabila, solul a fost si este supus tot mai multor solicitari ale altor sectoare din afara agriculturii si silviculturii, ceea ce face ca anual sa fie dezafectate suprafete insemnate. Se apreciaza ca in decursul istoriei au fost asfel irosite circa 2 miliarde ha de teren cultivabil, fata de cele aproximativ 1,5 miliarde de ha folosite in prezent, in lume, ca arabil ceea ce reprezinta o pierdere foarte mare.

O foarte mare pierdere este datorata eroziunii, care a distrus circa 430 milioane ha de soluri in diferite tari din lume. Anual, se pierd prin eroziune peste 3,5 miliarde tone de sol, in timp ce oceanele primesc de pe uscat 10-16 km3 de material pamantos care contine 1-3% materie organica. In afara pierderii unor insemnate suprafete de sol, eroziunea constituie si cauza directa a poluarii apelor cu sedimente, a degradarii unor soluri de lunca prin colmatare, a scoaterii din functiune prematura a bazinelor de acumulare si rezervoarelor de apa etc.

Din cauza folosirii ineficiente a apei de irigatie, a lipsei de drenaj adecvat ori calitatii necorespunzatoarea apei, in prezent sunt afectate de slinizare sau de inmlastinire secundarasuprafete intinse de soluri. In urma aplicarii irigatiei cu ape alcaline continand silice, a drenarii sau suprapasunarii in savane, stepe, antestepe apare adesea compactarea solului (tasarea puternica a acestuia). Astfel, solul capata o structura masiva, compacta, care se desface in blocuri la uscare si devine impermeabila pentru apa si aer la umezire, a carei ameliorare este foarte dificila. Drenarea si compactarea solului poate duce la deshidratarea hidoxizilor de fier si aluminiu (in zona tropicala) sau la degradarea acida sulfurica a acestuia (in zonele tropicale umede si zonele temperate), facandu-le total neproductive.

Pe masura extinderii dezvoltarii urbane, constructiile, strazile si pavajele acopera terenuri (unde mai inainte apa patrundea in sol si se scurgea apoi lent), care devin tot mai impermeabile la precipitatii. Ca urmare, scurgerile de apa devin mai rapide si mai mari, favorizand eroziunea solului si producerea de inundatii. Are loc totodata si o reducere a rezervei de apa urbana subterana prin decresterea infiltrarii apei de precipitatii catre stratele acvifere naturale si poate fi afectata calitatea apei prin cresterea cantitatii de apa descarcata intr-un emisar, direct, fara tratare.

Un alt factor ar fi cresterea populatiei globului, care are drept urmare pierderi suplimentare de teren folosit initial pentru productia vegetala. Efecte nedorite asupra calitatii solului il au deseurile si reziduurile menajere din industrie, comert si agricultura. De fapt, degajarea acestora, pe langa substantele chimice folosite in agricultura, prezinta cea mai importanta sursa de poluare a solului. Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, nichel, arsen, seleniu etc.) provenite din diferite surse si ajunse in sol, pe diferite cai, se pot acumula, de unde trec in plante cu efecte daunatoare. Odata ajunsi in sol sau in mal, majoritatea compusilor de mercur pot fi convertiti in forma cea mai toxica dintre toate-metilmercur, care este foarte toxica pentru plante de porumb. Nu este exclusa primjdia de poluare a solului cu cupru ca urmare a tratarii vitei de vie cu saruri cuprice. Unele probleme de poluare a solului sunt legate si de folosirea in cantitati mari, an de an, a pesticidelor si a ingrasamintelor chimice. Astfel, superfosfatii contin o serie de impuritati (metale si metaloizi toxici) care, in ansamblu, constituie un risc potential foarte serios de poluare a solului. De asemenea, abuzul de ingrasaminte cu azot la culturile de legume, cum este spanacul, provoaca aparitia unor concentratii excesive de azot nitric in aceasta planta, care pare sa aiba o tendinta speciala de a acumula nitrati in tesuturi. Un pericol potential important si generalizat poate fi legat de nitriti, substante foarte toxice dintre care multe, in concentratii foarte mici, sunt cancerigene.

O alta forma de poluare a solului, tot mai importanta in zonele aglomerate o constituie poluarea solului de catre agentii biologici daunatori, reprezentati prin microorganismele patogene eliminate de om si transmise acestuia in urma contactului direct cu solul contaminat ori a consumului de alimente obtinute pe solul contaminat.

Solul mai poate fi poluat cu materiale radioactive cazute din atmosfera, ori in urma evacuarii reziduurilor radioactive, lichide sau solide, din industrie sau din cercetarile nucleare. Degajarea reziduurilor radioactive de la instalatiile de producere a energiei atomice poate duce la poluarea solului in anumite zone, periclitand starea de sanatate a oamenilor daca nu se iau masuri atente de supraveghere si combatere.

In concluzie, prevenirea unor asemenea situatii, care au ca efect degradarea solului, necesita, in primul rand, o fundamentare stiintifica, bine realizata, pe baza de cercetari interdisciplinare cuprinzand pedologi, hidrologi, biologi, agronomi, silvicultori, arhitecti, sociologi, economisti etc., care sa studieze, pe variante, efectele folosintelor de teren alternative si multiple in relatia sol-protectia mediului inconjurator-bunastarea populatiei, precum si masurile si metodele de protectie a terenurilor agricole.

Combaterea integrala a daunatorilor plantelor, ca masura de prevenire a poluarii solului cu pesticide

Pesticidele ca si alti poluanti, prin efectele directe si indirecte, au o actiune daunatoare asupra ecosistemelor, provocand schimbari in compozitia speciilor si numarul populatiilor care constituie sistemul viu.

Efectul daunator al reziduurilor de pesticide se manifesta prin modificari aduse numarului de specii si populatiilor acestora dintr-un sistem viu dat, fiind afectate insesi functiunile acestuia de a mentine elementele biogenetice care se recicleaza in mediul inconjurator. Dar folosirea pesticidelor ridica si alte probleme deosebit de importante. Exista unele pesticide care sunt considerate cancerigene, din punct de vedere chimic, sau producatoare de mutatii sau malformatii nou-nascutilor.

Pentru protectia mediului inconjurator este necesar ca in actiunea de combatere a daunatorilor sa se foloseasca, in principal, fortele naturale si numai ca un ajutor suplimentar, substantele chimice. Prin sistemul de combatere integrata a daunatorilor nu se urmareste eradicarea totala, ci mentinerea populatiei de daunatori intr-un numar destul de redus, corespunzator cerintelor omului si cu deranjarea cat mai putin posibila a echilibrelor naturale. Combaterea integrata mentine daunatorii in cadrul limitelor necesare printr-o serie de masuri, cum sunt: carantina la intrarea in porturi, producerea de seminte fara buruieni, ameliorarea unor plante rezistente la boli, lucrari de intretinere corespunzatoare, combateri biologice, inclusiv folosirea inamicilor naturali ai daunatorilor. Combaterea integrata a daunatorilor este mai eficace, mai ieftina, si ridica mai putine probleme in privinta mediului inconjurator decat folosirea in exclusivitate a produselor chimice.

Putem aminti foarte multe masuri minime de protectie a calitatii solului, care ar putea fi intreprinse. Astfel pentru cunoasterea tendintei de evolutie a calitatii solului de catre factorii de decizie la diferite niveluri, este recomandata intocmirea periodica a evidentei starii de calitate a solurilor, cu efectuarea de prognoze si avertizari asupra eventualelor fenomene sau pericole de degradare a solurilor.

Dar pe langa toate aceste masuri pe care deseori le cunosc doar specialistii, exista o serie de alte masuri pe care, fiecare cetatean, constient de necesitatea participarii lui la protectia mediului inconjurator ar trebui sa le cunoasca. Iata cateva dintre ele:

1. Construirea unor cosuri cat mai inalte in fabricile in care se produc gaze nocive, pentru a elimina gazele cat mai sus in atmosfera; unele gaze sunt arse la inaltimi, in atmosfera.

2. Fixarea de filtre moderne in fabricile de negru fum, ciment, var etc, care sa retina particulele solide.

3. Imbunatatirea calitatii carburantilor, care sa reduca procentul de oxid de carbon din gazele arse.

4. Fixarea de filtre catalitice la motoarele autovehiculelor, care sa retina oxidul de carbon.

5. Folosirea pentru uzul casnic numai a acelor detergenti care nu sunt toxici pentru organismul uman, sau care se distrug pe cale naturala (biodegradabili).

6. Purificarea apelor prin procedee de separare sau distrugere a substantelor nocive.

7. Reducerea spatiului ocupat cu resturi menajere si resturi de ambalaje, care polueaza mediul si care ocupa spatiul terestru de cultura al omului.

8. Impadurirea coastelor golase.

9. Amenajarea de cat mai multe spatii verzi, perdele de arbori care reprezinta adevarate filtre pentru aerul poluat.

10. Obligativitatea reglarii corespunzatoare a combustiei motoarelor, astfel incat gazele evacuate sa aiba un continut cat mai redus de componente poluante.

Vulnerabilitatea la extincție a speciilor de plante

Oamenii de știință consider că nu toate speciile sunt vulnerabile la extincție în aceiași măsură, sunt specii mai putin vulnerabile și specii foarte vulnerabile, aceastea din urmă trebuiesc observate și administrate atent. Predispoziția la extincție a speciilor, se datorează activitații antropice, dar și a activităților din industrie, agricultură și silvicultură.Datorită pierderii numărului de specii, comunitățile de plante sunt distruse gradual.Poluarea, fragmentarea habitatelor sunt adevărate bariere pe care, de cele mai multe ori speciile nu le pot depăși într-un timp util.

Globalizarea economiei, supraexplotarea irațională, transportul a mii de specii din alte areale, au dus multe specii în pragul extincției, fapt pentru care măsurile de prezervare și de conservare a speciilor trebuiesc aplicate atent și la timp.

Factorul antropic si raporturile sale cu organismele vii

Impactul antropic asupra invelisului biotic se manifesta multilateral : prin activitatile sale, constient sau inconstient, omul isi pune amprenta asupra raspandirii organismelor vii pe suprafata terestra, asupra dinamicii in timp și spatiu a arealelor biogeografice, ajungandu-se uneori pana la extinctii locale, regionale, continentale sau planetare ale anumitor specii.

Impactul antropic asupra raspandirii (diseminarii) speciilor

Plantele care însotesc omul și activitatile sale, localizandu-se în apropierea așezarilor umane, poartă numele de sinantrope(syn=impreuna, anthropos=om) sau antropofile.În functie de epoca în care au fost raspandite, acestea seimpart in douacategorii : arheofite și neofite.

Arheofitele(comuna primitiva)

– neghina, traista ciobanului, macul, brusturele, albastrita, cunoscute in tara noastra inca din epoca pietrei (I. Pop, 1977).

Neofitele

Raspandite în ultimele doua secole: ciuma balților( Elodea Canadensis), planta originară din America de Nord și semnalată în Anglia în anul 1836. Batranisul (Erigeron Canadensis), aparut în Europa în sec. al XVIII-lea; brahiactis (Brachyactis ciliate), cunoscută în America de Nord și în Asia, a fost semnalată pentru prima data în Romania în anul 1967, în arealul municipiuluiu Iași(I. Pop, 1977).

Dupa habitat antropofilele pot fi:

segetale(segetes = semanatura, ogor) – buruieni care populeaza culturile de camp;

ruderale (rudera = ruine, moloz) – buruieni intalnite in gradini, pe marginea

drumurilor, in curtile caselor, printre ruine.

Ca si plantele, animalele pot fi raspandite de om dintr-o regiune in alta:

Voluntar:aclimatizarea unor specii in medii noi, diferite din punct de vedere istorico-natural de cele originare (introducerea iepurelui comun Oryctolagus cuniculus in Australia, aclimatizarea cainelui enot in Delta Dunarii, introducerea crapului chinezesc in ecosistemele acvatice din Europa etc.;

Involuntar: prin intermediul mijloacelor de transport (soarecii, gandacii de bucatarie, plosnitele etc., specii care in prezent sunt cosmopolite).

Ca si plantele, animalele pot fi raspandite de om dintr-o regiune in alta:

Speciile care apar in afara arealului natural, in medii mai putin favorabile dezvoltarii lor, ca urmare a interventiei antropice, poarta denumirea de specii exotice; in timp, unele dintre acestea pot devein specii invadatoare, cu impact negativ asupra biodiversitatii teritoriilor in care au fost introduse

Cai de introduce a unor specii noi

-Colonizare europeana

-Horticultura și agricultura

-Transportul

Tipuri de extincții

Extincția naturală -Existenta temporala a speciilor nu este infinita

Extincție in masă – In timp geologic, au existat cel putin 5 astfel de disparitii in masa, in timpul carora mai mult de jumatate (chiar pana la 90%)din totalul speciilor existente a disparut intr-un interval de timp relativ scurt. Pe termen scurt, disparitiile in masa au un impact catastrofal asupra biodiversitatii. Impactul pe termen lung este insa limitat, deoarece disparitia in masa a unor specii a fost de obicei urmata de faze de diversificare rapida a lumii vii.

Extincția cultural

Chiar daca disparitia speciilor este un proces natural care s-a desfasurat de-a lungul erelor geologice, disparitiile recente ale unor specii au drept cauza omul si activitatile sale. Activitatile umane care cauzeaza sau accelereaza disparitia speciilor in timp istoric, determinand reducerea biodiversitatii terestre.

Gestionarea și utilizarea durabilă a biodiversitații

La baza gestionarii biodiversitații stă monitorizarea care pentru a fi eficientă trebuie să utilizeze un sistem unitar de metode și tehnici de măsurare și control a biodiversitații, precum și corelarea metodelor cu parametrii fizico-chimici, dinamici sau genetici.Monitorizarea permite evidențierea schimbarilor din sistemele biologice, înțelegerea proceselor biologice și ecologice care au loc în anumite condiții climatice și precizează gradul impactului uman și influența acestuia urmărind menținerea capacitații de adaptare a biodiversitații la schimbarile climatice.

Pierderea biodiversitații la nivel mondial a devenit una dintre cele mai mari provocari de mediu ale secolului 21.Preocuparea pentru biodiversitate este parte integrată a dezvoltării durabile, a competivitații, creșterii economice și ocupării forței de muncă, precum și îmbunătățirea mijloacelor existente.Printre aceste servicii se numără producția de cherestea, alimentarea cu apă, tratarea deșeurilor, protejarea fața de fenomele naturale, controlarea calității aerului, controlarea climei regionale și locale, controlarea eroziunii.Pe termen lung, pierderea serviciilor ecosistemice amenință deopotrivă oportunități de afaceri.

Într-o releție reciproc avantajoasă între populațțile locale și resursele din ariile protejate sau biodiversitate, localnicii acționează în calitate de administratori ai resurselor naturale, și în scimb beneficiază de arii protejate prin recultă durabilă, zone intengre și multifuncționale, precum și protecția resurselor importante, cum ar fi bazinele hidrografice de apă.

Adesea, relația dintre comunitațile locale și ulitizarea resurselor, în special în locațiile periferice cu multe site-uri de ecoturism, este una în care crește dependența de exploatare a resurselor și prin urmare, încercarile de reglementare sau interzicerea a utilizărea și monitorizareaarearii resurselor pot fi irealiste și antagonice printe localnici.

Prin utilizarea durabilă a biodiversitații se poate asigura dezvoltarea unei economii realiste, menținerea unui mediu înconjurator echilibrat pe termen lung și o durabilitate a diversității biologice pentr omenire.Gestionarea și utilizarea durabilă a biodiversitații poate fi realizată prin:

Elaborarea unor politici specifice problemelor de conservare a diversitații biologice: crearea de rețele integrate de ecosisteme naturale, atenție specială acordând ariilor protejate și zonleor de tampon.

Realizarea unui inventar complet și exhaustiv prin cuantificarea și cartarea datelor pentru analiza viitoare.

Realizarea unui management pe termen lung în cateva etape: organiarea și evaluarea națională a diversității, elaborarea de strategii și planuri de acțiune națională, implementarea și monitorizarea planului și un raport final.

Realizarea unei monitorizări corespunzătoare, prin metode și tehnici de măsură și control,corelate și cu alți parametri fizico-chimici,climatici sau genetici.Pentru evidențierea schimburilor care au loc în sistemele biologic, este necesară precizarea impactului uman, care influentiază biodiversitatea și întelegerea proceselor biologice și ecologice care au loc în condițiile date.

Gestionarea biodiversității urmărește câteva trăsături: conservarea biodiversității trebuie stipulată în tratatele internaționale dintre state, iar accentul se pune pe protecția genofondului loca, a ecosistemelor naturale.Se acordă atenției zonelor protejate, a zonelor tampon, și a celor utilizate în scop economic, antropizate,gestionate unitar.Atenție specială se acordă reintroducerii speciilor naturale,native, provenite din alte zone climatice,inventarierea și găsirea formelor adecvate de valorificare durabilă a unor zone de interes deosebit, stimularea mijloacelor și promovarea specificului populațiilor indigene.

Inventarierea tuturor formelor biodiversității înseamnaă catalogarea,cuantificarea și cartarea componentelor ei individ,populații,specii,habitat,biocenoze,ecosistem) sintetizând datele obținute pentru a analiza stării biodiversității.A se face inventarierea înseamnă a avea cunoștiințe,expertiză internațională, aparatură adecvată care să urmarească anumite scopuri: să dea informații utile conservării biodiversității, informații pentru gestionarea durabilă a resurselor naturale, să identifice zonele naturale cu valoare productivă pentru economia agriculturii, silvilculturii și de aseamenea soiuri de plante agricole autohtone valoroase.

Durabilitatea ecologică și cea a diversității biologice,sub toate formele ei sunt esențiale pentru omenire.Aspectele caracteristice numai omului care sunt limba și cultura, sunt datorate faptului că la nivel global el este cel care ocupă cel mai mare areal, cele mai multe variate nișe ecologice din toate ecosistemele, pe care, pentru a trăi, daca a fost nevoie le-a modificat.Monitorizarea face posibilă evidențiera schimbarilor care au loc în sisteme biologice analizate, precizează gradul în care impactul uman influențează biodiversitatea, precum și întelegerea proceselor biologice, și ecologice, care au loc în condițiile date.

Dezvoltarea durabilă poate constitui un concept de orientare a activității umane spre realizarea echilibrului în natură, a protecției diversității biologice, și a modului, de utilizare a resurselor naturale.Țara noastră trebuie să își asume răspunderea pentru introducerea unor legi și regulamente juridice, a unor instrumente economice-financiare de control și a unor acțiuni de protecția mediului înconjurător.Strategia națională de dezvolatare, trebuie să îndeplinească obiectivele legale,regulamente, cadru instituțional privind măsurile de constrângere, cu eleborarea de programe, și strategii economice și ecologice, pe termen scurt, mediu, și lung pentru obiectivele stabilite.Instrumentele administrative și economice în politicele de mediu înseamnă transfer financiar către colectivitate sau autoritatea publică a impozitelor, taxelor, servicii necesare și crearea de noi piețe.

Avantajele aplicării acestor instrumente duc la libertatea alegerii instrumentului, cel mai potrivit, scopului urmărit și permite transmiterea instrumentelor de conservare, a tehnologiilor noi, curate și antipoluante, generațiilor viitoare.

Generalități privind formarea biodiversității plantelor

Diversitatea biologică sau biodiversitatea este termenul dat la varietatea de viață de pe Pământ și a modelelor naturale pe care le formează. Biodiversitatea de astăzi este rezultatul a miliarde de ani de evoluție, modelate prin procese naturale și, din ce în ce mai mult, prin influența oamenilor.

Această diversitate este înțeleasă în ceea ce privește diversitatea speciilor – varietatea de plante, animale și microorganisme. Până în prezent, aproximativ 1.75 milioane de specii au fost identificate, mai ales creaturi mici, cum ar fi insectele. Oamenii de știință cred ca există de fapt, circa 13 milioane de specii, deși estimările variază de la 3 la 100 milioane.

Biodiversitatea include, de asemenea diferențe genetice în cadrul fiecărei specii – de exemplu, între soiurile de culturi și rase de animale. Cromozomi, gene, precum și structura ADN-ului determină unicitatea fiecărui individ și fiecărei specii.

Un alt aspect al biodiversității este diversitatea ecosistemelor, cum ar fi cele care apar în deșerturi, păduri, zone umede, munți, lacuri, râuri, precum și a peisajelor agricole. În fiecare ecosistem, creaturi vii, inclusiv oameni, formează comunități, care interacționează între ele și cu aerul, apa, solul din jurul lor. Aceasta este o combinație de forme de viață, iar interacțiunile dintre ele și cu restul mediului, au făcut Pământul un loc unic de locuit pentru om. Biodiversitate oferă un număr mare de bunuri și servicii care susține viața noastră.

Încă nu se cunoaște felul cum au apărut spontan primele organisme,din cosmos, dar se știe că viața a apărut acum 4 miliarde de ani, că primele forme au fost unicelulare, simple, lipsite de membrană și nucleu, și cu metabolism propriu. Organismele primare erau heterotrof-osmotrofe, utilizau substanțele organice dizolvate în oceanul planetar, procesele metabolice se desfășurau anaerob adică în lipsa oxigenului molecular, făcând posibilă eficintizarea biosintezei materiei organice.Oceanul planetar aflat în proces de răcire lentă, determină scăderea cantității de substanțe necesare metabolismului organismelor primare, reducându-se cantitatea de hrană, ceea ce a dus la mecanisme metabolice noi care asigurau și fixarea azotului molecular.

Fixarea azotului molecular a dus la dezvoltarea viețuitoarelor apărând primele organisme simbionte, formate prin unirea bacteriilor fixatoare de azot cu organismele heterotrofe mai mari.

Heterotrofele preiau compușii care conțin azotul molecular și le asigură în schimb alte substanțe necesare vieții, având loc simbioză care creează mecanisme noi performante de metabolizare a proceselor.

Simbioza a eficintizat și stimulat dezvoltarea comună a unor organisme, apariția unor linii evolutive noi, coevoluția unor organisme, coevoluții multiple, un transfer de gene care a dus la apariția de noi linii evolutive, cum ar fi ar viruși și plasmide.Apar proce metabolice proprii care duc la apariția primelor organisme capabile să sintetizeze substanțe organice prin reacții fotosintetice oxigenice.Energia folosită în reacțiile fotosintetice de viețuitoare, este energia cosmică solară, obținută prin reacții fotochimice, apărând deci fotosinteza.

Procesul fotosintezei este important pentru evoluția diversității biologice a lumii vii, iar consecințele ei asupra evoluției viului sunt considerate urmatoarele:

Fotosinteza a devenit o sursă continuă, disponibilă și inepuizabilă de enegie.

Procesul fotosintezei, a determinat creșterea cantității de oxigen molecular, gazos din apă și atmosferă, aducând după sine importante beneficii.

Procesele metabolice au devenit de 18 ori mai intense, ducând la creșterea explozivă a diversității procariotelor.

Fotosinteza a determinat modificarea proceselor respiratorii, din punct de vedere energetic s-a ajuns la o eficiență de 26% la 38%. Modificarea procelor respiratorii a facut posibilă sinteza unor substanțe noi, iar prin procesele de fermentație și respirație s-a realizat un echilibru între cantitatea de CO2.

Fotosinteza realizată un echilibru între cantitatea de apă descompusă prin fotoliză prin respirație și apariția ciclului biogeochimic al apei.

Organismele fotosintetizatoare elimină în mediu substanțe organice numite ectorine, atât timp cât au lumină.

Producția de substanțe organice era foarte mare, ajungându-se la acumularea lor in sedimente.

Creșterea cantității de O2 liber în apă, a dus la elaborarea unor mecanisme de protejare sau neutralizare a toxicității oxigenului liber.

Protejarea și conservarea resurselor vegetale

Protejarea și consevarea ’’in situ’’este definită ca și o activitate de conservare a ecosistemelor și a habitatelor naturale cu menținerea și refacerea variabilității populațiilor adică a speciilor în mediul lor natural,trebuie să se asigure, în cazul domesticirii sau cultivării speciilor respective, în acelasi condiții de mediu, posibilitatea dezvoltarii particularităților lor specifice, aceasta a primit conotații tot mai importante în toata lumea, realizarea acestui deziderat fiind însă, legat în mod direct de cunoașterea germoplasmei specifice dintr-o anumită zonă sau țară referinduse în principal la conservarea pădurilor și a siturilor valoroase prin ampla variabilitate pe care o dețin, potențialului lor în specii sălbatice, sau a unor ecosisteme valoroase din punct de vedere socio-economic.

Prezintă marele avantaj că asigură menținerea populațiilor (speciilor) de plante și animale în habitatul lor natural sau agricol, astfel încât acestea își pot continua procesele de evoluție prin mecanismele lor specifice de diversitate genetic și adaptabilitate.

Împreună cu conservarea "ex situ", conservarea "in situ" este complementară strategiei de conservare a biodiversității. În cadrul UNCED (United Nations Conference on Environment and Development), s-a propus (1992) să se sporească interesul și alocațiile destinate creșterii activității de conservare "in situ", în special în țările în curs de dezvoltare.

Eficiența și utilitatea activităților de conservare "in situ" depind de:

asigurarea unor măsuri specifice de conservare, în ariile protejate, pentru speciile sălbatice înrudite cu cele de cultură, sau pentru plantele sălbatice care se pot utiliza în scopuri alimentare sau medicinale (cum sunt în țara noastră afinul, cornul, socul negru etc.)

asigurarea unui management adecvat pentru zonele cu păduri întinse și pentru ecosistemele locuite de oameni.

conservarea și folosirea susținută a soiurilor locale, respectiv a culturilor tradiționale din fermele autohtone (on-farm) sau din grădinile familiale.

Se consideră că se impune ca toate țările să-și evalueze propria biodiversitate și să-și determine cât mai rapid densitatea genetic a speciilor autohtone. Identificarea unor specii este dificilă, uneori riscantă(când se pune problema capturării sau sacrificării unor indivizi pentru evaluare), deoarece multe plante și animale sunt în pericol de extincție (dispariție).

În România există condițiile pentru evaluarea întregului potențial de diversitate, dar activitățile începute trebuie continuate prin inventarierea,evaluarea și apoi conservarea speciilor, în funcție de priorități bine stabilite.

Speciile aflate în pericol trebuie înscrise în "lista roșie" (Red List), document general recunoscut și utilizat de toate țările, iar apoi luate urgent măsurile de protecție necesare, atât pentru indivizii speciilor respective, cât și pentru habitatele acestora. Acțiunile deosebite întreprinse în acest scop în țări precum Elveția, Israel, Portugalia, Turcia, Moldova etc. constituie modele care pot fi urmate și de țara noastră.

Inventarierea diversității existente în ariile protejate și în colecții necesită o evaluare completă, exhaustivă, de multe ori dificil de efectuat. La astfel de acțiuni trebuie să ia parte specialiști de nivel înalt, cu competențe în câteva domenii conexe, pentru a stabili cu precizie diversitatea totală, dar și diversitatea specifică, existentăla nivelul unei zone, țări sau continent. În funcție de datele și informațiile obținute, se stabilesc prioritățile de conservare, numărul exemplarelor care există sau ar trebui conservate pe specie și chiar al eventualei redundanțe din colecții. Pe baza inventarelor se poate asigura o diseminare eficientăa informațiilor și eventuala indivizilor în exces, și se pot alcătui cataloage.

Activitatea diversificată a omului și atacul nesăbuit a lui în exploatarea mediului a dus la declinul unui număr mare de specii.Alte activități și alte cause ale declinului biodiversității au dus la erodarea suprafeței active a solului, provocând în acelasi timp perturbarea ciclurilor biochimice și hidrologice naturale.Poluarea atmosferei combinată cu defrișarea pădurilor au afectat climatul Terrei, pericol care amenință azi, mai mult ca oricând biodiversitatea,intensitatea și de demografie, care arată o creștere mare a numărului de oameni de pe glob și implicit a nevoilor acestora, pentru hrană și alte bunuri de consum.Termenul de biodiversitatea a fost utilizat în special în biologie și biogeografie pentru a arăta diversitatea de forme biologice sunb care se prezintă viața.Preocupările legate de diversitatea biologic sunt de mii de ani, la început s-au făcut doar cercetari taxonomice și apoi alcătuirea listelor cu specii periciclate, endemic sau rare și a listelor de specii dispărute descrise de paleontologi.În ultimele 6-7 decenii s-au pus bazele studiului ecosistemului ca întreg, cercetările sunt legate de diversitatea ecologică și aplicațiile ei, precum și de utilități noi ale ecosistemului.

Conservarea diversității este o problemă de mare actualitate pe plan internațional, un subiect fierbinte, a zilelor noastre, un domeniu multidisciplinar născut în urma crizelor cu care se confruntă azi mediul, acestea sunt crize din care se desprind scopurile biodiversității, aceastea fiind legate de investigarea și descrierea diversității lumii vii, de înțelegerea efectelor activităților umane asupra ecosistemelor și de găsirea unor metode interdisciplinare pentru protejarea și restaurarea diversității biologice.

Procesul conservării întâmpină și unele dificultăți, datorate faptului că între viețuitoarele ce trebuie conservate există diferențe mari legate de cerințele acestora fața de mediu.Dificultățile sunt legate de complexitatea biodiversității a structurilor care o alcătuiesc, a cerințelor specifice de conservare, a necesității unor măsuri speciale de organizare și de management și a unor investiți specifice de infrastructură.

Biodiversitatea plantelor s-a datorat trecerii lor la mediului terestru urmată apoi de mărirea capacității de adaptare, perfecționarea structurii și funcțiilor plantelor.Vegetația terestră ocupă circa 29% din vegetația planetei și asigură mai bine de jumatate de circa 56% din producția brută de substață organică.După ieșirea din mediu acvatic a plantelor au urmat animalele,diferite clase semi-acvatice care au evoluat treptat.

Forme sau tipuri de biodiversitate

În biosferă există următoarele tipuri sau categorii de diversitate: genetică, antropică anatomo-fiziologică, lingvistică culturală a plantelor de cultură și a animalelor domestice, pe care le prezentăm sumar, ținand cont de cauzalitatea formei de biodiversitate, mecanismul și evoluția tipurilor.

La început s-a crezut că formele biodiversității există doar la nivelul organismelor plante, animale, bacterii dar ele sunt foarte diferite.Genetica a demonstrat că există o biodiversitate la nivel de gene și de cromozomi, iar biogeografia și ecologia au evidențiat o mai mare varietate de forme după care funcționează biomii.

Diversitatea de la nivelul individului este baza structurii materiei vii, dar este mai puțin cunoscută sub aspectul relațiilor simbiotice, morfologice, fiziologice, etc.Prezint mai jos formele biodiversității de la nivel individual cu caracteriisticile aferente.

1.Forma moleculară care caracterizează capacitatea unor organisme de a produce și biocumula unele substanțe din mediu.Bacteriile, algele, plantele, și chiar animalele, acumulează elemente cum ar fi iod, fier, cupru, mangan și substanțe radioactive care produc fenoli, cianuri, substanțe toxice,otrăvuri, toate pur chimice și specifice organismelor amintite.

2.Forma biochimică care asigură informații privind un număr de substanțe și modul lor de producere și utilizare, sunt forme foarte variate sub care se prezintă diferiții compuși organici sintetizați de organisme fie pentru aparare, atac, avertizare, fie substanțe de cicatrizare, stocare, de liză, a substanțelor utilizate de om sau viețuitoare în scop terapeutic sau ca otrăvuri.

3.Forma genetică care se prezintă atât la nivelul individul cât și la nivelul populațional.

4.Forma celulară și histologică care este legată de citologie, care a aparut cu 200 de ani în urmă și s-au pus evidența la o varietate mare de celule și organisme celulare.Procesele fiziologice la nivel celular pot fi diferite ca și procesele de membrană, la fel ca diviziunea nucleului și a celulelor.Histologic s-a pus în evidență diferite tipuri de țesuturi, mai simple, sau mai complexe în care pot coexista anumite structuri celulare.

5.Forma fiziologică prin care mecanismele fiziologice se manifestă la nivel celular, tisular, și la nivel de invidid.Biodiversitatea fiziologică diferențiază varietate de forme și procese metabolice, de la cele de sinteză a substanțelor organice, până la procesele de excreție, respirație, circulație.

6.Forma etologică se pune accentul pe aspectele de comportament și pe activitatea care controlează procesle de agregare, de migrațiune, formarea familiilor, luptele dintre indivizii masculi în timpul reproducerii, fiind întalnită la unele nevertebrate și vertebrate.

7.Forma simbiotică determină coevoluția a două specii care au dus la apariția de specii noi.Simbioza determină la parteneri modificări biochimice, fiziologice, citologice, care dispar la separarea celor doi parteneri.

8.Forma rezultată din reacția organismului cu factorul antropic, bazată pe diferite reacții ale organismelor la acțiunea omului.Au apărut speciile antropofile care și-au găsit condiții favorabile de dezvoltare și răspândire, altele și-au schimbat modul de hrănire sau de construire a adăposturilor.Sunt organismele patogene la om și animal,rezistente față de acțiunea substanțelor antibiotice și a pesticidelor, specii care metabolic și fiziologic, s-au îndepărtat de speciile originale.În medicină, fitapatologicie, medicină veterinară se cunosc cazuri de adaptări determinate de om.Este cunoscută și capacitatea unor organisme de rezistență la poluanți dar și reacții de dependență a plantelor cultivate și animalelor domestice la acțiunea omului.

Organismul depinde de modul de funcșionare a sistemelor din care face parte,valoarea biodiversității depinde de nivelul spațial la care aceasta este analizată pe anumite nivele cum ar fi cel local, regional,ecosistemic, global, și de funcțiile care stau la baza biodiverstății, care sunt în numar de cinci: informativă, antientropică, interactivă, reglatoare, si productivă.

Monitorizarea ariilor protejate

Pe glob există circa 1,7 milioane de specii de plante și animale, dar unii ecologi susțin că numărul lor este mult mai mare, acesta fiind aproape de 10 milionare.Cu tot acest număr mare de specii, biodiversitatea lor este în pericol, numai dacă amintim că prin activitatea omului în fiecare zi dispare o specie de plante și anual una de animale.

Monitorizarea și conservarea diversității este o problemă de mare actualitate pe plan internațional, fiind o componentă importantă a sistemului de gestionare a biodiversității.Pentru eficientizarea monitorizării este necesar utilizarea unui sistem unitar de metode și tehnici de măsură și control, precum și corelarea acțiunii de monitorizare cu parametrii fizico-chimici, climatici, și genetici.Se evidențiază schimbarile care au loc în sistemele biologice urmărite, si care au loc în condițiile climatice date, și gradele în care impactul antropic influențiază tipurile de biodiversitate.Monitorizarea este considerată un sistem de alarmă care semnalează modificările sau schimbărle survenite în mediu de viață a unor organisme și cum trebuie intervenit în managementul biodiversității în care a survenit schimbarea.Sistemele de monitorizare a mediului se referă și la monotorizarea componentelor biosferei, cum ar fi compoziția apei, a aerului, și a solului.

Eficiența ariilor protejate, condiționeză reușita conservării prin stabilirea unei mărimi corespunzătoare a zonei, protejate și a unui model de management adecvat.Metoda de management aleasă, contribuie la menținerea ariei protejate în starea ei naturală fără intervenția omului.Alte probleme care se ridică însă sunt legate de resursele financiare alocate conservării și protecției ariei, care întotdeauna sunt insuficiente, pentru aplicarea unui management adecvat și eficient.Părerea specialiștilor privind eficiența ariilor și protecția lor nu este legată de existența unor habitate cât mai întinse, ci de cuprinderea în suprafața ariei a tuturor tipurilor de habitate, demonstrându-se că eficiența în protecția unei arii sunt suprafețele reduse, dacă aceastea reusșesc să cuprindă majoritatea speciilor din zona pe care dorim să o protejam.Potențialul unei arii puse sub ocrotire este dat de numărul de specii din arie, iar valoarea ei de capacitatea a ariei de a menține într-un termen cât mai lung speciile care o populează.În general peisajul conține habitate comune, pe suprafețe întinse, și habitate rare pe arii sau zone reduse, protecția incluzând tipurile de arii protejate într-un sistem de arii cu întindere limitată.

Definiția ariei protejate: Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (The International Union for the Conservation of Nature – IUCN) formulează cea mai larg folosită definiție a unei arii protejate.

Definiția IUCN: a unei Arii Protejate O arie (zonă) terestră și/sau marină special dedicată protecției și menținerii diversității biologice, a resurselor naturale și a celor culturale asociate, având un management bazat pe instrumente legale sau alte mijloace efective.

Categoriile IUCN de arii protejate Există multe denumiri pentru ariile protejate din toată lumea. De exemplu, Parcuri Naționale, Rezervații Naturale, Parcuri Forestiere, Sanctuare Marine, dar aceste titluri pot avea semnificații diverse în diferite țări. Pentru a se evita confuzia, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a definit șase categorii principale de arii protejate în funcție de obiectivele principale de management. Orice arie protejată ar trebui să poată fi încadrată, indiferent de titlul ei local, într-una (sau mai multe) din aceste categorii:

Rezervații Naturale Stricte: arii protejate administrate în special pentru interes științific O zonă terestră și/sau marină ce posedă ecosisteme, caracteristici geologice și geomorfologice și/sau specii reprezentative sau cu o valoare remarcabilă, destinate în principal pentru cercetare științifică și/sau monitorizare de mediu.

Zonă de sălbăticie : arie protejată administrată în special pentru protecția zonelor naturale sălbatice O suprafață mare terestră și/sau marină nemodificată sau puțin modificată, ce își menține caracterul ei natural, fără a avea așezări permanente sau semnificative, care este protejată și administrată pentru menținerea caracteristicilor naturale.

Parc Național: arie protejată administrată în special pentru protejarea ecosistemelor și recreere O zonă terestră și/sau marină desemnată (a) să protejeze integritatea ecologică a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generațiile prezente și viitoare, (b) să excludă exploatarea sau ocupațiile contrare scopului pentru care a fost desemnată aria și (c) să furnizeze o bază pentru oportunități spirituale, științifice, de educație, de recreere și vizitare, toate acestea trebuind să fie compatibile ecologic și cultural.

Monument al Naturii: arie protejată administrată în special pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice O zonă ce conține una sau mai multe caracteristici naturale sau natural/culturale care au o valoare remarcabilă sau unică din cauza rarității înăscute, reprezentativității, calităților estetice sau importanței culturale.

Arie de Management pentru Habitat/Specie: arie protejată administrată în special pentru conservarea naturii prin intervenții manageriale O zonă terestră și/sau marină supusă unei intervenții active de management pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau îndeplinirea necesităților unor specii particulare.

Peisaj Terestru/Marin Protejat: arie protejată administrată în special pentru conservarea peisajului terestru/marin și recreere O zonă terestră, după caz având și zonă costieră sau marină, unde interacțiunea dintre oameni și natură pe parcursul timpului a produs o zonă cu un caracter distinctiv, cu o semnificativă valoare estetică, ecologică și/sau culturală și deseori cu o înaltă valoare a diversității biologice. Apărarea integrității acestei interacțiuni tradiționale este vitală pentru protecția, menținerea și evoluția unei astfel de zone.

Arie Protejată pentru Managementul Resurselor: arie protejată administrată în special pentru folosirea durabilă a ecosistemelor naturale O zonă ce conține predominant sisteme naturale nemodificate, administrate spre a asigura protecția și menținerea pe lungă durată a diversității biologice, furnizând concomitent un flux continuu de produse naturale și servicii pentru satisfacerea nevoilor comunităților