Arieseni. Potential Turistic Si Posibilitati de Amenajare

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL 1. Generalități…………………………………………………………………………………….5

1.1. Așezare, limite, vecini ………………………………………………………………………5

1.2. Căi de acces …………………………………………………………………………………….7

CAPITOLUL 2. Elemente de potențial turistic………………………………………………………….7

Potențialul turistic al geologiei și reliefului………………………………………….7

Potențialul turistic al climei și hidrografiei…………………………………………10

Potențialul turistic al vegetației și faunei……………………………………………12

CAPITOLUL 3. Elemente de potențial turistic antropic……………………………………………13

3.1. Obiective turistice antropice ……………………………………………………………13

3.2. Populația, meșteșuguri, obiceiuri……………………………………………………..15

CAPITOLUL 4. Posibilități de amenajare turistică ……………………………………………..21

4.1. Prezentarea pieței turismului montan……….…….………………………21

4.2. Elaborarea conceptului de amenajare……………….…..…………………23

4.3. Amenajarea punctelor de atracție și agrement …………..……………….26

4.3.1. Drumeția …………………………………………………………………………….27

4.3.2. Cicloturism și mountain-bike………………………………………………..27

4.3.3. Echitația……………………………………………………………………………..27

4.3.4. Pescuitul …………………………………………………………………………….28

4.3.5. Amenajarea satelor turistice ………………………………………..28

4.3.6. Model de amenajare turistică a satului Casa de Piatră ……………29

4.3.7. Amenajarea turistică a traseelor și punctelor de belvedere ……..31

4.4. Analiza SWOT ………………………………………………………………33

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………36

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………………………………………………….………37

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune studierea evoluției modului de amenajare turistică existent în zona cercetată, dar în același timp se impune ca un plan de propuneri de amenajare a zonei turistice Arieșeni.

Zona dispune de un mare potențial turistic atât natural, cât și antropic, însă resursele turistice nu sunt îndeajuns valorificate, iar turismul rural și cel montan sunt slab dezvoltate. De aceea se urmărește extinderea facilităților de acces înspre această zonă de interes turistic și diversificarea ofertei turistice.

Turismul montan din România are un potențial ridicat, acesta dispunând de o mare și importantă resursă turistică și anume Carpații. Carpații românești sunt un perimetru montan sălbatic și un mare masiv muntos, cu o mare varietate a cadrului natural și o consistentă zestre turistică antropică ce denotă un mare potențial turistic. Astfel, interesul crescând al turiștilor străini pentru componenta montană românească, este dat de valențele ridicate ale factorilor nealterați de mediu, din munții României, fapt favorizant pentru deplasarea turistică spre arealul carpatic național. Acest cumul de factori favorizanți menționați anterior, în contextul pieței turistice libere, globale și al unui cadru managerial și legislativ bine pus la punct poate duce la o dezvoltare socio-economică și de mediu mai mult decât armonioasă a spațiului montan național.

Pentru o țară cum este România, în care turismul montan la nivel de masă nu a experimentat multe decenii în evoluție, este obligatorie cunoașterea practicilor de “timp liber” și a categoriilor sociale cu un orizont deschis spre practicarea turismului montan, scopul fiind determinarea grupurilor țintă de turiști români (dar și străini) care să accepte ofertele destinațiilor românești și formulele de vacanță de care vor putea beneficia la aceste destinații.

În ceea ce privește domeniul schiabil, ca principală componentă a turismului montan în sezonul alb, deși suprafața eligibilă pentru practicarea sporturilor de iarnă a crescut simțitor în ultimii 10 ani, ea rămâne la o valoare de 300 de ori mai mică în comparație cu Franța, sau de 100 ori mai mică în comparație cu Germania, adăugând și faptul că majoritatea pârtiilor au lungimea sub 1 km, multe dintre ele aflându-se la altitudini joase (unde omatul nu rezistă mult timp), iar infrastructura care susține sporturile de iarnă este depășită sau insuficient dezvoltată.

România dispune de o multitudine de stațiuni turistice montane, însă majoritatea se confruntă cu aceeași problemă și anume insuficiența resurselor economice și infrastructura slab dezvoltată.

1. GENERALITĂȚI

1.1 Așezare, limite, vecini

Comuna Arieșeni este situată în extremitatea nord-estică a județului Alba, pe granița cu județul Bihor (Fig. 1), la o altitudine medie de circa 840 m, între Munții Bihor-Vlădeasa, munți ce constituie unitatea cu cele mai mari altitudini din Munții Apuseni (Vârful Curcubăta Mare – 1849 m), între Masivele Bătrâna și Biharia, legate prin șaua Vârtop la altitudinea de 1180 m, pentru ca apoi râul Arieșul Mare să despartă cele două unități montane. Este alcătuită din 18 sate,răsfirate pe pantele Munților Bihor: Arieșeni (reședința de comună), Avrămești, Bubești, Casa de Piatră, Cobleș, Dealu Bajului, Fața Cristesei, Fața Lăpușului, Galbena, Hodobana, Izlaz, Păntești, Pătrăhăițești, Poienița, Ravicești, Ștei-Arieșeni, Sturu și Vanvucești (Fig. 2).

Fig. 1: Comuna Arieșeni – Localizare

Fig. 2: Satele componente ale comunei Arieșeni

Zona reprezintă centrul unui cerc ce cuprinde la extremități orașe mari precum Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, fiind astfel o atracție pentru turiștii din aceste zone și un important punct de traversare a Munților Apuseni.

Limita administrativă a comunei este dată de comunele: Gârda de Sus și Avram Iancu (județul Alba) și Budureasa, Câmpani, Criștioru de Jos, Nucet (județul Bihor) (Fig. 3).

Comuna Arieșeni are ca vecini comuna Budureasa (în nord), comuna Gârda de Sus (în est), comuna Avram Iancu (în sud) și comunele Câmpani,Criștioru de Jos și orașul Nucet (în vest).

Fig. 3: Limita administrativ-teritorială a comunei Arieșeni

1.2 Căi de acces

Infrastructura rutieră existentă este reprezentată de o cale de comunicație majoră, ce străbate zona studiată, DN 75, care face conexiunea cu E 79 (în localitatea Lunca) E 60 (în localitatea Turda) DN 74 (în localitatea Câmpeni), acesta făcând legătura cu orașele importante din centrul și vestul țării: Cluj – Napoca (130 km), Turda (121 km), Alba Iulia (120 km), Deva (140 km), Sibiu (190 km), Oradea (121 km), Arad (190 km), Timișoara (251 km). În interiorul comunei, din DN 75 se ramifică numeroase drumuri sătești și forestiere spre toate satele și crângurile comunei.

2. ELEMENTE DE POTENȚIAL TURISTIC

2.1 Potențialul turistic al geologiei și reliefului

Munții Bihor sunt munți formați în orogeneza alpino-carpato-himalayană. Subsolul acestora este format din roci de toate tipurile și de toate vârstele, ele întinzându-se de-a lungul întregii scări a timpului geologic, de la proterozoic la cuaternar. Astfel, aici găsim, predominant, roci carstificabile (calcare și dolomite), dar și roci sedimentare impermeabile noi, roci sedimentare impermeabile vechi, roci metamorfice și roci eruptive.

Relieful Munților Apuseni, datorită specificității și diversității sale, se înscrie între premisele de prin ordin ce pot genera apariția și evoluția turismului. În general, pitorescul unei regiuni datorează mult reliefului, celui montan în special, dar în cazul Apusenilor acest fapt general implică numeroase ipostaze inconfundabile prin originalitatea și modul de asociere sub aspect spațial și funcțional. Particularitățile reliefului prezent aici (predominanța altitudinilor mijlocii și mici, suprafețele de nivelare extinse, numeroasele depresiuni, culoare, trecători, pasuri) favorizează un turism montan legat mai mult de odihnă și de staționare și mai puțin de alpinism.

Prezența numeroaselor geosituri cu valențe turistice excepționale amplifică gradul de atracție al regiunii, edificatoare pentru acest efect de polarizare fiind: Ghețarul de la Scărișoara, Ghețarul de la Vârtop, Groapa Ruginoasa (Fig. 4), Peștera Urșilor, Valea Sighiștelului, Padiș – Cetățile Ponorului etc.

Fig. 4: Groapa Ruginoasa

Relieful este dependent de alcătuirea geologică, aici întâlnindu-se cele mai mari înălțimi din toți Apusenii (Vf. Cucurbăta Mare – 1849 m, format din șisturi cristaline) (Fig. 5). Datorită înălțimii acestuia, în timpul cuaternarului, s-au instalat aici mici ghețari ce au lăsat ca urme caracteristice mici căldări, situate în versantul nord-estic al vârfului Cucurbăta.

Fig. 5: Vârful Cucurbăta Mare

Partea nordică, constituită predominant din calcare, prezintă un remarcabil relief carstic, situând Munții Bihor pe primul loc în țară cu privire la dezvoltarea formelor carstice, ceea ce le-a adus și celebritatea turistică. În mare, nordul Munților Bihor, se prezintă ca o platformă ridicată la o altitudine de 1000-1200 m, întâlnind aici tot felul de formațiuni precum doline, lapiezuri, polii, hoance și nenumărate peșteri (avene). Din punct de vedere turistic, cele din urmă sunt cele mai interesante, căci în ele apa de picurare a creat splendide podoabe ale lumii subterane: stalactite, stalagmite, coloane, draperii, baldachine, perle de peșteră etc.

O particularitate a carstului în Munții Bihor o constituie prezența peșterilor de gheață, unicele de acest fel în țară. Și aici apa de picurare a format stalactite, stalagmite și draperii, însă din gheață. Există 5 peșteri de gheață cunoscute și anume Ghețarul de la Scărișoara, Avenul din Borțig, Ghețarul Focul Viu, Ghețarul de la Vârtop și Ghețarul de la Barsa.

Munții Bihor prezintă un potențial turistic complex, aici îndeplinindu-se toate condițiile necesare dezvoltării turismului: un ansamblu natural atrăgător prin peisaje cu valențe estetice excepționale și resurse turistice naturale și antropice numeroase și variate, fiind deja o zonă turistică consacrată și accesibilă. Relieful carstic foarte bine dezvoltat atrage numeroși turiști anual, curioși să vadă frumusețea naturală a acestor munți. Astfel, cele mai impresionante obiective turistice naturale sunt Groapa Ruginoasa, Cascada Vârciorog, Peștera Coiba Mare, Cascada Pătrăhăițești, Pietrele Negre (aici este amenajat și un traseu via ferrata pentru iubitorii de adrenalină și priveliști spectaculoase) etc.

2.2 Potențialul turistic al climei și hidrografiei

Clima este una tipică de munte, în general umedă și rece pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre regiunile joase, etajarea pe verticală manifestându-se în toți factorii determinanți ai climei. Particularitățile climatului reprezintă un element de atracție turistică, deoarece favorizează desfășurarea unor activități turistice variate, pe parcursul întregului an și creează ambianța pentru activitatea de turism, constituind, în același timp, un factor natural important de cură (climato-terapie).

Temperatura medie anuală este de 2°C în masivul Biharia, 4°C în zona platformei calcaroase și ajunge la 10°C în Depresiunea Beiuș. Vântul dominant este cel de vest, aducând multe precipitații și determinând un mare număr de zile noroase. Astfel, Munții Bihor sunt cei care primesc din plin acest vânt, fiind un ecran pentru restul țării, o consecință directă a acestui fapt fiind cantitatea ridicată de precipitații căzută aici. Media anuală în zonele înalte depășește 1400 mm, cantitate maximă pentru țara noastră, care se găsește doar în munții mult mai înalți, însă se explică aici tocmai prin poziția vestică a munților, aici descărcându-se cea mai mare parte din umezeala adusă de vânturile umede de vest. (Bleahu & Bordea, 1981)

Climatul de munte are durata sezonului estival sub 200 de zile în munții joși și sub 120 de zile în munții înalți, unde compensarea este dată de zăpada ce devine un factor indispensabil practicării turismului pentru sporturile de iarnă. La peste 1500 m altitudine stratul de zăpadă durează peste 200 de zile, zonele cele mai favorabile practicării sporturilor de iarnă fiind cele situate la peste 900 m altitudine, unde grosimea medie a stratului de zăpadă depășește 30 cm, iar în munții înalți depășește 80 cm.

Deși au un climat aspru și capricios, Munții Bihor oferă turiștilor perioade favorabile pentru vizitare. Luna mai este deosebit de frumoasă prin claritatea atmosferei, deși există riscul furtunilor bruște de primăvară; iunie este în general ploioasă, ce îngreunează mai ales vizitarea peșterilor; în iulie timpul se îndreaptă, de obicei în a doua jumătate a lunii; în august și prima jumătate din septembrie este, de obicei, vreme bună, însă și în această perioadă există intervale ploioase, ce țin vreo 3-5 zile. Toamna oferă zile mai frumoase ca vara, iar iarna vremea este frumoasă, zăpada căzând în noiembrie și persistând până în aprilie, oferind posibilitatea de practicare a turismului de iarnă și a schiului.

În ceea ce privește hidrografia, Munții Bihor sunt tributari unor mari râuri din vestul țării și anume Crișul Negru, Arieșul Mare și Someșul Cald, comuna Arieșeni fiind situată în bazinul Arieșului Mare.

Sudul Munților Bihor aparține bazinului Arieșului Mare (Fig. 6), acesta creând o asimetrie în drenajul Munților Apuseni, deoarece pătrunde cu izvoarele până aproape de marginea lor vestică, astfel traversând tot ansamblul montan. El separă Masivul Biharia de grupul munților ce constituie Bihorul nordic. Are ca afluenți Galbena, Șteule, Bucinișu, Iarba Rea, Ponorul, Gârdișoara, Albacul, Gârda Seacă și Ordâncușa (Fig. 7).

Râurile, în marea majoritate a cazurilor, se pretează la practicarea pescuitului, înființarea bazinelor piscicole, amenajarea ștrandurilor, iar în cazul celor cu debite mai mari, la promovarea activităților nautice, problema competiției între diversele tipuri de activități fiind mult diminuată. Turismul de scurtă durată este orientat, frecvent, spre malurile apelor curgătoare pentru a exploata "efectul de margine".

Fig. 6: Arieșul Mare-afluenți ( Bleahu, Bordea, 1981, cu modificări)

Apele subterane cuprind mai multe forme de organizare hidrografică implicate în turism: cursuri de apă și lacuri din peșterile accesibile, ape minerale de diverse tipuri și acvifere termale de mare profunzime. Apele din cavitățile carstice pot fi exploatate prin navigația de agrement în contextul unor amenajări adecvate, precum dotări interioare, surmontarea îngustărilor morfologice etc.

Fig. 7: Arieșul Mare și afluenții ce drenează comuna Arieșeni

2.3 Potențialul turistic al vegetației și faunei

Vegetația este etajată pe verticală (specific Carpaților) prezentând o succesiune de sus în jos: goluri subalpine, păduri de molid, păduri de fag și păduri de amestec de fag cu stejar (Fig. 8). O caracteristică a Munților Apuseni, dată de condițiile locale de subsol, climă și topografie și cadrul general prezintă modificări, perturbații și inversiuni. O altă caracteristică este marea varietate a componentelor florei, aici îmbinându-se elemente nordice, sudic mediteraneene, sudic balcanice, central europene și orientale. Unele din aceste elemente sunt relicte ale unor climate de mult dispărute (fie calde din terțiar, fie reci din epocile glaciare) ceea ce reflectă o complicată istorie a vegetației.

Pădurea deține numeroase funcții, precum protecția echilibrelor naturale exercitate prin protecția solului împotriva eroziunii, regularizarea echilibrului oxigen-dioxid de Carbon în atmosferă, regularizarea regimului hidrologic, refugiu pentru animalele sălbatice, conservarea florei etc. Pentru turism se detașează funcția recreativă, pădurile de stat fiind împărțite, sub aspectul caracterului recreativ, în trei categorii: păduri normale, păduri de promenadă și parcuri forestiere. Simbioza peisagistică dintre pădurea de conifere, cu numeroase tăieturi și poieniri, și fânețe, în condițiile unei bune accesibilități, este, fără îndoială, un element de atracție pentru turiști, de natură stimulatoare în dezvoltarea turismului. O dovadă este mutația recentă survenită pe fondul îmbătrânirii populației și a depopulării satelor de munte, achiziționarea a numeroase gospodării rurale de către citadinii proveniți, mai ales, din orașe mari, limitrofe Apusenilor, pe care le exploatează în calitate de reședințe secundare.

Fig. 8: Vegetația Munților Apuseni

Pădurile întinse din Munții Bihor adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice astfel: urși în versantul vestic (Groapa de la Barsa, Izvoarele Crișului Pietros și Aleului), lupi pe platourile calcaroase și în zonele dinspre Depresiunea Beiuș și Huedin, mistreți întâlnim în aproape toate poienile, râși în pădurile din Bazinele Aleului și Crișului Pietros, cocoși de munte și veverițe în pădurile de altitudine, căprioare în mai toate pădurile, capra neagră în zona de izvoare a văii Boga (recent introdusă), șerpi în bazinul superior al Someșului Cald și păstrăvi în pâraie. Principala specie de interes cinegetic este cerbul carpatin, precum și specii de pasaj: mistrețul și căpriorul, însă dotările existente sunt insuficiente și modeste, în ciuda încasărilor valutare mari provenite din vânătoare.

Peșterile sunt cele ce păstrează resturi interesante ale unor animale ce au trăit cândva aici. Astfel, întâlnim resturi de Ursus spelaeus, oase de bizon, elan și capră neagră.

Intensa transformare a peisajului de către om cunoaște o evoluție continuă, dispariția unor specii floristice și faunistice impunând măsuri de ocrotire. Dintre elementele floristice rare, se remarcă pădurile de zadă, liliacul românesc, poienile de narcise, laurul etc.

3. ELEMENTE DE POTENȚIAL TURISTIC ANTROPIC

3.1 Obiective turistice antropice

Țara Moților, pe lângă potențialul turistic natural de excepție, dispune și de un potențial turistic antropic ridicat, având o populație străveche cu o istorie foarte bogată (Fig. 9).

Fig. 9: Obiective turistice antropice din proximitățile comunei Arieșeni

1. Biserica de lemn Înălțarea Domnului este situată în centrul comunei Arieșeni. A fost ridicată în anul 1792 și pictată în anul 1829 de maestrul Mihai din Abrud, fiind un monument istoric și de arhitectură populară, înscris pe lista monumentelor istorice din județul Alba. Este așezată într-o poziție dominantă, deținând o importantă colecție de icoane pe lemn și sticlă.

2. Biserica veche din Gârda de Sus, este situată în centrul comunei cu același nume, lângă biserica nouă. A fost înălțată în anul 1792 și poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. În anul 1804 a fost pictată de Simion Silaghi și Gabril Silaghi din Abrud, având și câteva icoane datate din 1798-1808, pictate tot de Simion Silaghi. Biserica este un monument de arhitectură,momentan, în stadiu de renovare.

3. Biserica Sfinții Trei Ierarhi este situată în comuna Vidra, fiind construită în secolul al XVIII-lea. Este o construcție tradițională din piatră și lemn, cu naosul și pronaosul dreptunghiulare și o absidă poligonală, acoperite acoperite cu o boltă semicirculară. Pictura din interior a fost realizată în anul 1791, de Simion Silaghi, același care a pictat și Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Gârda de Sus.

4. Mănăstirea Lupșa este situată în comuna Lupșa și datează din anul 1421, fiind ctitorită de boierul Stanislav. Este una dintre cele mai vechi mănăstiri de pe Valea Arieșului, purtând hramul "Sfântul Mare Ierarh Nicolae".

5. Casa Iancului și Muzeul Memorial din comuna Avram Iancu, județul Alba, unde s-a născut și a copilărit Avram Iancu. Construită în anul 1800, este un monument de arhitectură populară, fiind o construcție specifică zonei, pe o temelie de piatră cu pereți de lemn, bătuți cu șipci, tencuiți și văruiți. Interiorul păstrează o parte din mobilierul și decorația originale: masă, lavițe, scaune, icoane etc. precum și obiecte personale ale Iancului: leagănul, fluierul, sabia și briciul. Prin grija Societății "Astra" casa a devenit un mic edificiu muzeal, încă din anul 1880.

6. Bustul lui Avram Iancu situat în comuna Avram Iancu, realizat în anul 1968, în bronz, de sculptorul Romul Ladea, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu România. Eroul este reprezentat monumental, în atitudine de vizionar, cu mâna dreaptă pe piept, cu stânga pe mânerul sabiei și cu privirea cutezătoare înainte.

7. Bustul lui Horea ridicat în anul 1967, este situat în centrul comunei Albac, fiind opera sculptorului Romul Ladea. Bustul din bronz redă figura demnă a primului căpitan al răscoalei, în manieră realistă, fiind tratată în planuri ample sugerând mișcarea.

8. Statuia lui Avram Iancu numită statuia "Craiul munților", este situată în centrul orașului Câmpeni, în Piața Avram Iancu. Operă a sculptorului C. Dimitriu-Bârlad, a fost executată și ridicată în anul 1930 la Târgu Mureș,în 1940 fiind mutată la Câmpeni, străjuind și azi amintirea locurilor pe care "craiul munților" le-a apărat în anii grei ai revoluției. Statuia din bronz îl înfățișează pe Avram Iancu călare, cu mâna dreaptă ridicată, mergând în fruntea moților la adunările de la Blaj și spre câmpul marilor bătălii de la 1848 – 1849.

9. Cetățuia Abrudului situată între valea Abrudului și valea Cerniței, în vestul orașului Abrud, este o fortificație din epoca romană. Săpăturile arheologice au stabilit că această mică fortificație de tip burg de formă dreptunghiulară, a fost ridicată, probabil, imediat după cucerirea Daciei, pentru supravegherea zonei aurifere din jur. A avut un caracter temporar de apărare, la începutul veacului II e.n., peste care s-a ridicat, în secolele XIV – XV, o construcție de lemn, așezată pe fundația de piatră nezidită, probabil tot cu scopuri defensive.

10. Bustul lui Ion Buteanu situat pe strada Parcului din Abrud, a fost ridicat în 1973, în semn de cinstire față de prefectul martir. Turnat din bronz, operă a lui Horea Flămându, bustul redă figura lui Ion Buteanu, așa cum era cunoscută din pictura lui Barbu Iscovescu, în chip monumental, realist, cu modelare îngrijită.

11. Bustul lui Horea așezat la intrarea în parcul liceului "Horea, Cloșca și Crișan", redă realist trăsăturile viguroase și energice ale conducătorului răscoalei de la 1784, ținând pumnii strânși, înclinat ușor înainte și îmbrăcat cu cămașa moțească tradițională, deschisă la gât. Este opera sculptorului V. Fulicea, turnat din ciment mozaicat și înalt de 1,30 m.

12. Biserica de lemn din Fânațe este situată în spatele Bisericii Ortodoxe din localitatea Fânațe. Este un monument istoric, făcând parte din patrimoniul cultural național, fiind construită în anul 1796. Aceasta reprezintă un adevărat tezaur de artă veche pentru arhitectura românească, tehnica de construcție fiind în stilul de "blockbau", adică sistemul de construcție din cununi de bârne de lemn dispuse în cununi orizontale care se prind la capete în coadă de rândunică, căței și cheotori (Baias, 2012).

13. Mănăstirea Izbuc se află în comuna Cărpinet din județul Bihor. A fost construită între anii 1928-1930, fiind o mănăstire de călugări. Numele îi provine de la un izvor ce se află lângă mănăstire și care izbucnește la anumite intervale, fiind un izbuc intermitent. Fenomenul este considerat factor de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Există și o legendă care spune că un copil orb ce se afla într-o zi în preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe ochi a început să vadă din nou.

3.2 Populația, meșteșuguri, obiceiuri

Bazinul Arieșului, în sectorul său muntos, cuprinde cea mai întinsă și caracteristică zonă de așezări risipite din Carpații Românești. Cursul superior, de la Bistra în amonte, cu toată rețeaua de sate "pulverizate" pe văi și pe plaiuri, este cunoscut sub numele de "ținutul moților arieșeni" sau "Țara Moților", cu o populație străveche.  Moții sau Țopii sunt urmașii direcți ai dacilor și ai coloniilor romane, aduse de împăratul Traian în urma ocupării Daciei în anul 105 după Christos, în scopul de a o coloniza și de a putea munci și exploata cu brațele lor minele de aur din fosta țară a lui Decebal. Numirea de "moți" vine de la chica antică, moțul de păr, pe care îl purtau bărbații și care era un obicei dac, uzitat până în a doua jumătate a secolului trecut în Țara Moților. De altfel și denumirea de țop derivă de la cuvântul german Zopf, care pe românește înseamnă chică și cum funcționarii nemți de pe vremuri, îi disprețuiau pe moți, îi numeau Zopfiger Walach (valah cu chică), s-a perpetuat astfel porecla de Țop. Mai demult, moții purtau peste tot numele de țopi, după teritoriul pe care îl locuiau – dintre Mureș și Muntele Bihariei – și care se numea Terra Tzopus. În fruntea acestui teritoriu, adică ținutul Munților Apuseni ai Transilvaniei, se afla un voievod român, care numai pe la începutul veacului XV și-a pierdut neatârnarea față de regii Ungariei.

Există diferite teorii asupra originii moților, unii susținând că moții au origine alană, unii susțin originea celtică, iar alții originea slavă. Pentru regiunea Moților par a fi surprinzătoare până la un punct numai unele apariții în nomenclatura toponimică curentă de sate ca Certege, Gârda, Poieni, Ponorel, Sohodol, Vidra etc., toate cuvinte de origină slavă. Dar din nomenclatura toponimică nu se pot trage totdeauna concluzii definitive și indiscutabile, fiindcă denumiri de sate și văi cu cuvinte de origină slavă există pe tot întinsul ținuturilor locuite de români, nu numai în țara Moților – și apoi nu este nimic de mirare în această privință câtă vreme se cunoaște marea influență pe care a jucat-o, prin biserică, limba slavă veche în formarea limbii noastre. O altă explicație a acestui fenomen se poate găsi și în faptul că regii Ungariei, printre care Geza II, prin secolul XII, au adus în Munții Abrudului coloniști și din nordul Ungariei și anume din comitatul Zips (Ceho-Slovacia de azi). Descendenți ai acestora există și azi, mai ales în comuna Bucium, cu numele de familie Țipțer, Fister, Cainap, Cladnic, Seica, toți însă complet românizați de sute de ani. Dar în afară de aceasta, nu trebuie să se scape din vedere că administrația romană din Dacia, pentru colonizarea ținutului aurifer și pentru intensificarea producției în minele de aur din Munții Abrudului, a adus și elemente barbare din diferite părți și lucrători speciali de pe malurile orientale ale Dalmației, cum dovedesc tablele cerate. Descoperite de un secol și mai bine în Munții Abrudului, la Roșia Montană, și care constituie cele mai prețioase monumente istorice și de un imens interes național pentru noi. "În sprijinul acestei teze avem următoarea serioasă afirmație a neobositului folclorist d. profesor Tache Papahagi, care în interesantul său studiu, intitulat "Cercetări în Munții Apuseni", spune la pagina 42 că: "raportând această frântură etnică daco-romană, adică Moții, la întregul românism, prima și cea mai importantă constatare, pe care o putem face, este că atât psichologicește, dar mai ales din punctul de vedere al fizicului și al geografiei umane în general, Moțul reprezintă o entitate aparte, caracteristică și care nu prezintă asemănare frapantă cu nici o altă ramură românească decât numai cu Istro-Românii. Chiar din prima călătorie făcută în Munții Apuseni, tipul Moțului mi-a reamintit pe cel al Istro-Românilor, pe cari i-am vizitat în 1919. La această asemănare vine să coroboreze și laturea linguistică și anume rotacismul"". Într-adevăr, singurele populații de origine romană cu această particularitate lingvistică a rotacismului, care consistă între multe alte schimbări și reguli fonetice în înlocuirea consoanei n prin r, sunt Moții și Românii istrieni de pe coasta Dalmației, dintre Fiume și Gara Sf. Peter (câteva sate de la poalele Muntelui Magiore). Această particularitate lingvistică se întâlnește, la Moți, numai în comunele situate pe văile Râului mare și Râului mic (sau Arieșul mare și Arieșul mic), din sus de Câmpeni. Această asemănare frapantă între graiul Moților și al puținilor Români ce mai trăiesc în Istria, dovedește că la resturile de populație daco-romană s-au adăugat în cursul vremii și elemente nord-ilirice, dinspre coasta adriatică, care vor fi venit fie în calitate de coloni, fie pentru lucrarea minelor de aur, acest prețios metal, care din timpurile cele mai vechi a zgândărit lăcomia lumii.

Moțul îți atrage atenția prin tipul lui caracteristic într-un fel, care îl scoate din cadrul general al tipului românesc: este de statură mijlocie, costeliv și iute, cu o oarecare lipsă de simetrie în regularitatea trăsăturilor feței, nasul fiind mai mult neregulat, adică de obicei cam cârn. Fruntea lui e lată, ochii albaștri-căprui, iar mersul încet și legănat, înfățișând pe omul de munte. Dacă e costeliv și iute la fire, aceasta se explică prin istovitoarea muncă, pe care o depune moțul pentru mizerabila lui existență, prin urcarea și coborârea dealurilor și a munților, ca și prin clima rece din partea locului. Mai arătoși, mai impunători și mai frumoși dintre toți locuitorii din Țara Moților sunt cei din marea comună Bucium, de lângă Abrud, și apoi cei din Bistra, de lângă Câmpeni. Moțul, fiind de natură bănuitor, el nu este comunicativ, nedeschizându-și sufletul la oricine, mai ales față de un necunoscut. Rezerva, pe care și-o impune în asemenea împrejurări, egalează muțenia. Din cauza

acestei neîncrederi, pe care și-o manifestă față de orice străin, este firesc ca moțul să apară uneori neospitalier, asta însă și din cauza sărăciei, care din vremuri uitate se răsfață încă în casa lui, ca o confirmare a trecutului său plin de suferințe și de lipsuri de tot felul. Nu tot astfel sunt cărturarii moților, preoții și învățătorii, care desmint această imputare, datorită mai mult sărăciei, iar nu caracterului lor.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Arieșeni se ridică la 1765 de locuitori, în scădere față de recensămîntul din anul 2002, când s-au înregistrat 1921 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (Fig. 10), din punct de vedere confesional majoritari fiind ortodocșii, cu o minoritate de penticostali (Fig. 11).

Fig. 10: Componența etnică a comunei Arieșeni (www.insse.ro)

În Apuseni, așezările omenești permanente urcă până la altitudinea de 1200 m. Moții sunt strâns legați de locurile lor natale, astfel că nu pleacă, deși "țara" lor le oferă puține posibilități de trai. Conformându-se, utilizează din plin puținul dat de natură și practică agricultura pe ici, pe colo, din această cauză satele moțești fiind foarte răsfirate. Regiunea se prezintă ca o intensă zonă depresionară, care se prelungește pe toată Valea Arieșului, până în avale de Sălciua, aceasta constituind singura cale de pătrundere a drumului până la Abrud. Șoseaua se continuă, în sus, pe Arieșul Mare, traversând muntele prin trecătoarea Vârtop (1199 m) spre Beiuș. Poarta moțimii este, desigur, Valea Arieșului care îi deschide drum și spre câmpie, în jos spre Turda.

Pe întinsul "Țării Moților" gospodăriile sunt împrăștiate într-o tipică risipire areală, aceasta ocupând vaste întinderi ce acoperă aproape peste tot teritoriul satelor, vatra fiind confundată cu însăși hotarul lor. În puzderia aceasta de așezări apar unele aglomerări pe văile principale, reprezentând reședințe comunale, unde se poate distinge chiar și un centru civic al satului (Fig. 12), crângurile componente risipindu-se pe înălțimi și fiind grupate în pâlcuri când mai dese, când mai rare (Fig. 13).

Fig. 11: Componența confesională a comunei Arieșeni (www.insse.ro)

Astfel, traiul moțului este cu totul simplu și rudimentar, și aceasta din cauza condițiilor geografice, a pământului neproductiv și a regimului politic introdus de dominația ungurească. Cele mai multe case din satele moțești sunt așezate și răspândite pe dealuri și pe munți, ceea ce probează că Țara Moților, încercuită de un lanț de munți înalți, aici păduroși, aici prăpăstioși, a servit din vremea întunecoaselor frământări, provocate de năvălirea diferitelor popoare barbare, ca un refugiu prielnic elementului autohton al rasei daco-romane. Pe lângă aceste condiții geografice nefavorabile, stăpânirea maghiară a făcut și ea tot posibilul ca sărăcia să se răsfețe din plin, Țara Moților lipsită fiind de comunicații și supusă unui regim silvic inchizitorial. Rar poți întâlni o gospodărie frumoasă. Viața păstorească nu există aproape deloc, existând numeroase case, care n-au nici vită, nici cal de povară. 

Agricultura se practică până la altitudinea de 1200 m, însă climatul rece permite doar cultivarea cartofului, orzul și grâul riscând să nu se coacă până la căderea brumei. Pe culmile înalte există pășuni întinse ce permit creșterea oilor și a vitelor. Moții, după ocupațiile lor principale, se împart în două categorii: moții propriu ziși, care se ocupă mai mult cu industria lemnului, și moții minieri sau băieșii din împrejurimile Abrudului. Ocupația de predilecție a moților propriu ziși, acei

Fig. 12: Centrul civic al satului Arieșeni

care locuiesc prin satele de-a lungul Râului Mare, care izvorăște din spatele Muntelui Călineasa și a Râului Mic, care își trage cursul din Muntele Biharia – două ape cristaline, care la 3 kilometri mai în sus de Câmpeni se împreunează și formează Valea Arieșului -, este industria lemnului sub aproape toate formele ei. Moțul este fabricant de donițe, ciubere, șindrile și cercuri de legat vasele. El este în același timp un priceput dulgher și constructor de poduri, mai ales cei din comuna Sohodol. Cu facerea de ciubere și donițe, ca și cu cercuitul, se îndeletnicesc mai cu seamă locuitorii satelor Vidra (de Sus, de Mijloc și de Jos), Neagra, Ponorel, Albac, Scărișoara și Secătura. Cei din Albac mai fac și scânduri, grinzi și lațuri, iar Bistrenii și Certejenii șindrile. Locuitorii din Albac-Arada, azi numită Horia, sunt iscusiți constructori de joaghere sau ferăstraie. Mulți dintre acești locuitori se mai ocupă și cu facerea de pieptare și cojoace. Ei se numesc cojocari sau suci (de la cuvântul unguresc szocs). 

Zonele etnografice cuprinse pe teritoriul județului Alba au cunoscut și cunosc și în prezent o bogată tradiție în meșteșugurile populare, în special în ceea ce privește prelucrarea lemnului, a textilelor și într-o mai mică măsură olăritul, prelucrarea metalelor și pictura pe sticlă. Meșteșugurile populare au o tradiție veche și valoroasă, în special prelucrarea lemnului, favorizată de existența pădurilor întinse, regiunea Munților Bihor fiind renumită pentru "civilizația lemnului", exprimată atât în arhitectura locuințelor cât și prin confecționarea diverselor obiecte din lemn dulgheritul, șindrilitul, dogăritul, confecționarea uneltelor, mobilierului și instrumentelor muzicale. Toate obiectele erau vândute la bâlciuri, mai ales în câmpie, astfel procurându-și hrana. Industria casnică (țesăturile de interior, covoarele, piesele de port popular, broderiile etc) se menține încă pe un loc important între meșteșuguri. Meșteșugul țesutului se practică în sate, în special în sezonul rece, portul și țesăturile ocupând un loc însemnat în creația populară. Țesăturilor de lână și cânepă în

Fig. 13: Pâlcuri de așezări din Țara Moților

patru ițe ce reprezintă fondul arhaic, li s-au alăturat treptat și cele confecționate din in, borangic și bumbac, ajungându-se la o mare diversitate de textile frumos ornamentate. Portul popular, considerat una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, prezintă unele elemente ce definesc tipul zonal, astfel că, la costumul femeiesc, catrința (piesă de forma șorțului, purtată atât în față, cât și în spate) este neagră în Țara Moților și cu câmp în portocaliu și albastru pe Valea Arieșului. Portul vechi din Bihor era format dintr-o cămașă lungă, pieptar, zadie și suman, iar cel bărbătesc era alb, cu cămașă și cioareci cu numeroase variante.

Arhitectura tradițională din Țara Moților este simplă, sobră, din lemn de brad cu soclu înalt (60-80 cm de la sol), din pietre sau pari rotunzi, în porțiunile denivelate acesta fiind atât de amplu încât devine parter casa având, astfel, două nivele. Acoperișul este înalt, în patru ape înclinate puternic, din șindrilă mică, deseori acesta prelungindu-se în jos, acoperind și adăpostind pereții expuși nordului. Planul este arhaic românesc, alcătuit din "casă" cu "cămară" și "târnaț", din târnaț pătrunzându-se separat în cele două încăperi. Decorul este redus (Fig. 14).

Aplicarea criteriului etnografic poate fi foarte utilă în procesul de reliefare a ofertei turistice, date fiind bogăția, originalitatea, diversitatea și autenticitatea culturii materiale și spirituale populare, gradul ei remarcabil de conservare și poziția ei unică în contextul cultural european.

Obiceiurile reprezintă ansamblul de practici sociale specifice fiecărei etape din viața omului, în lumea satului românesc fiind foarte bine conservate aceste ritualuri. Prin faptul că unele dintre ele au reușit să se păstreze până azi se observă atașamentul generațiilor față de cultura românească tradițională. După cum bine știm, astăzi, cu ocazia venirii pe lume a unui copil, se face doar botezul în Biserică și o masă festivă în cinstea evenimentului, însă în trecut existau numeroase cântece și obiceiuri.

Fig. 14: Locuință tradițională din Țara Moților

O etapă deosebit de importantă în viața omului este nunta, încă și astăzi prilej de ilustrare a vechilor obiceiuri: prezența vornicului (guda ospățului) care întreține cu snoave, bancuri și glume buna dispoziție, domnișoarele de onoare, numite și misorlene, mireasa mică, aruncatul grâului și apei peste miri și nuntași (ce înseamnă sănătate și belșug), jocul miresei, furatul pantofului miresei

și chiar al miresei, ducerea găinii la naș și calea întoarsă etc. Deși mai există urme ale obiceiurilor străbune legate de nuntă în satele Apusenilor, acestea încep să dispară, preferându-se mondenitățile.

La înmormântare obiceiurile păstrate sunt spovedirea și cuminecarea bolnavului, spălatul mortului, priveghiul ce durează trei zile, pusul banilor pe icoană ca mortul să plătească vămile, aruncatul pământului și a banilor în groapă, parastasul la șase săptămâni, șase luni și un an.

Pițăratul constă în colindarea pe la casele oamenilor și primirea dulciurilor și banilor (în schimb) de cete de pițărăi (copii până la șase ani) în dimineața de ajun.

La colindatul cu steaua se merge seara, în grup de 3-4 băieți, în ajunul Crăciunului, și se continuă toată noaptea.

Craii sau Irozii constă în prezentarea unei scenete cu tematică religioasă cu Irod, Valtezar, Melfior, Îngerul, Gașpar, Popa, Ciobanul și Cătana ca personaje, interpretată de 4-8 persoane.

Colindătorii sunt numiți grupurile de persoane care încep colindatul în Ajun și sunt, uneori, însoțiți și de muzicanți. Ca răsplată, sunt ospătați pe la casele gazdelor cu colaci, friptură, prăjituri și țuică fiartă.

De Anul Nou obiceiurile sunt Plugușorul, Sorcova și Mersul cu capra (Turca).

La Bobotează, care este un obicei cu semnificație religioasă, părintele, însoțit de câțiva enoriași, merge cu Crucea pe la fiecare gospodărie, cântând Iordanul. Un obicei distinct care se mai păstrează doar în Avram Iancu și Vidra este Kiralesa (lauda pomului).

Obiceiurile de primăvară întâlnite astăzi în Țara Moților sunt Bobătaia (9 martie – 40 de sfinți), Pușcăturile cu carbid (de Paște), Păzitul Toacii, Prăcșorul (prilej de bucurie a tineretului).

Astăzi unele obiceiuri nu mai există, ele rămânând doar în amintirea generațiilor vârstnice, și anume șezătorile, clăcile, jocurile, torcăriile etc.

Pe de altă parte, manifestările folclorice reprezintă un mijloc amplu de păstrare, conservare și perpetuare a spiritualității și autenticității românești. Manifestările care au loc în fiecare an în mijlocul Apusenilor sunt Târgul de fete de pe Muntele Găina, o manifestare folclorică tradițională din Țara Moților, ce se organizează în fiecare an în jurul datei de 20 Iulie (Sf. Ilie), fiind o sărbătoare câmpenească deosebită, cu focuri de artificii, soliști și formații de muzică populară ce arată bogăția și varietatea cântecului și jocului popular, cât și frumusețea portului tradițional fiecărei zone. Următoarele, Festivalul "Sus, sus, sus la moți în munte", de la Câmpeni, organizat cu o săptămână înainte de Târgul de la Găina și Festivalul "Inimi fierbinți în țara de piatră", de la Abrud, ce are loc în luna August a fiecărui an.

Semnificația manifestărilor este reprezentată de perpetuarea tradițiilor populare autentice atât din zona Apusenilor, cât și din alte zone folclorice.

4. POSIBILITĂȚI DE AMENAJARE TURISTICĂ

4.1 Prezentarea pieței turismului montan

Localitatea Arieșeni este cunoscută pentru practicarea diferitelor tipuri și forme de turism, datorită potențialului turistic complex și variat de care dispune, însă, turismul montan ocupă primul loc în practicarea numeroaselor forme de turism, datorită potențialului atractiv de care dispune această zonă. Acesta se practică la altitudini de peste 1000 m, stațiunea fiind un punct de plecare în traseele de escaladă și drumeție din Munții Apuseni, iar zona este deosebit de atrăgătoare, numeroasele obiective turistice interesante așteptându-și vizitatorii.

Turismul montan reprezintă o formă de turism derivată din turismul de iarnă, turismul de agrement, turismul de odihnă, turismul sportiv și turismul de sejur. Acesta cuprinde o serie de activități de recreere,spirituale și economice ce se desfășoară în diverse regiuni montane, fiind o sursă economică importantă a multor comunități montane.

"Datorită diferitelor variante de practicare ale activităților turistice în zona montană, turismul montan se împarte în: turism pentru sporturi de iarnă, turism itinerant montan, turism de drumeție montană, turism-alpinism și turism climateric montan pentru odihnă și agrement".

Primele locuri, pe piața turismului montan european, sunt ocupate de țările situate în jurul Munților Alpi, datorită elementelor potențialului natural și cultural-istoric, gradului de dezvoltare al organizării tehnico-materiale a turismului montan, facilităților existente și investițiilor ridicate. Astfel, cele mai reprezentative țări sunt Franța, Italia, Elveția, Austria, Suedia etc.

România are un potențial turistic extrem de ridicat, datorită reliefului variat și formelor de relief impresionante, condițiile naturale deosebite împreună cu alți factori determinând dezvoltarea a trei mari stațiuni (Poiana Brașov, Sinaia, Predeal) ce concentrează, pe un areal de circa 150 km², 63% din capacitățile de cazare existente în stațiunile montane românești, 70% din totalul pârtiilor amenajate și a instalațiilor mecanice de urcat, 40% din circulația turistică din zona montană și 52% din sosirile de turiști străini, acestea oferind o ofertă satisfăcătoare cerințelor turismului internațional pentru practicarea sporturilor de iarnă (Erdeli, 2006).

Există și alte stațiuni montane, în România, unde este amenajată o bază materială adecvată, dar de mai mică amploare (recomandate pentru turismul intern), precum Păltiniș, Borșa, Semenic, Vatra Dornei, Bușteni, Azuga, Bâlea ș.a.

În condițiile Carpaților românești, domeniul schiabil are o răspândire relativ restrânsă, raportată la suprafața convențională totală de circa 70000 km², dar importantă ca potențial turistic în perspectiva unei valorificări adecvate. În Carpații Orientali și Meridionali se consideră optime, pentru practicarea sporturilor de iarnă, altitudinile cuprinse între 1500-1800 m, în Munții Apuseni altitudinile cuprinse între 1000-1600 m, iar în Munții Banatului altitudinile cuprinse între 1300-1400 m, datorită poziției lor în calea maselor de aer umed, care generează căderi mai abundente de zăpadă. Domeniul schiabil amenajat se desfășoară, în principal, în masivele Postăvaru, Bucegi și Gârbova, având echiparea tehnică cea mai complexă și deținând circa 80% din capacitatea de cazare și circa 90% din totalul mijloacelor de transport cu cablu și pârtii amenajate, restul domeniului aflându-se în masivele Semenic, Cindrel, Parâng, Rodnei, Gutâi, Ceahlău, Bihor etc. (reprezintă o mică parte din potențialul real al acestor masive muntoase) (Cândea, Melinda, Bran, Florina, 2001).

Din păcate, România nu are nicio stațiune montană care să se mândrească cu zeci de kilometri de pârtii de schi, ca Franța, Austria sau Italia, astfel că, calitatea scăzută a ofertei montane din țară este dependentă și de întreținerea insuficientă a pârtiilor existente (nivelarea și înierbarea acestora, organizarea scurgerii apei, corectarea defecțiunilor de traseu etc.), de lipsa de interes pentru întreținerea stratului de zăpadă existent și de lipsa efortului uman și tehnic necesar. Prin aceasta se explică faptul că unele pârtii nu asigură condiții normale practicării schiului, deși condițiile climatice sunt favorabile și este zăpadă. De aceea, în funcție de tradițiile existente și ținând seama de dezvoltarea turismului montan, de potențialul turistic al Carpaților românești, de utilizarea resurselor materiale și umane în profil teritorial, se pot desprinde principalele obiective ale strategiei dezvoltării turismului montan în România:

-valorificarea potențialului turistic al întregului lanț carpatic

-dezvoltarea stațiunilor existente și crearea altora noi, echiparea lor cu dotări de bază materială de cazare, de alimentație publică și agrement

-diversificarea ofertei de programe turistice

-atenuarea sezonalității activității de turism

-sporirea eficienței economice a turismului montan

De mai bine de 15 ani pârtia de la Arieșeni a fost locul de întâlnire al iubitorilor sporturilor de iarnă din Alba, Bihor, Cluj și județele învecinate. Din 2013, la Vârtop-Arieșeni, se găsesc 2 pârtii de ski, iar la 100 de metri de acestea, la Vârtop-Nucet, se mai găsește încă o pârtie nouă și modernă, dotată cu telescaun, astfel încât cei care vin la Arieșeni au mai multe posibilități din care să aleagă. De la stânga la dreapta, în imaginea de mai jos sunt : Pârtia Vârtop II, Pârtia Vârtop I și Telescaunul Piatra Grăitoare, cu cele 2 variante de coborâre: Pârtia Neagră și Pârtia Roșie (Fig. 15).

Fig. 15: Pârtia Vârtop I și Pârtia Piatra Grăitoare din Arieșeni (www.Arieseni.pro)

Pârtia Vârtop I este cea mai veche pârtie de ski din Arieșeni. Aceasta are o lungime de 800 de metri, o diferență de nivel de 220 de metri, fiind dotată cu teleschi și nocturnă cu lumini portocalii. La baza acesteia găsiți numeroase locuri de unde puteți închiria echipament  pentru sporturile de iarnă. În cadrul Serbărilor Zăpezii de la Arieșeni pe aceasta coboară salvamontiștii cu făclii.

Pârtia de sănii Vârtop este situată chiar pe granița dintre județele Alba și Bihor, în imediata apropiere a pârtiei Vârtop I, având o lungime de aproximativ 400 de metri. Sănii găsiți de închiriat în apropiere.

Pârtia Vârtop II este prima pârtie din Arieșeni dotată cu tunuri de zăpadă, astfel că, atâta timp cât este frig, vă veți putea bucura de o pârtie excelentă. Pentru cei care sunt începători în ale schiatului, la baza acestei pârtii găsiți o școală de schi cu numeroși monitori de schi și instructori care vă pot iniția în tainele schiatului, printre aceștia numărându-se și câțiva campioni naționali la schi. Are o lungime de 430 de metri, diferența de nivel fiind de 105 metri și are nocturnă cu lumină albă.

Pârtia Piatra Grăitoare este dotată cu un telescaun modern debraiabil, astfel că, în stația de îmbarcare și cea de coborâre viteza scaunelor este mai mică pentru ca schiorii să poată urca și coborî mai comod. Fiecare scaun poate transporta câte 4 persoane, în total fiind 46 de scaune, iar viteza maximă cu care funcționează este de 5 metri pe secundă, astfel încât se pot transporta 1400 de persoane pe oră. Telescaunul are o lungime de 1095 metri și are 2 variante de coborâre: pârtia roșie cu grad mediu de dificultate și pârtia neagră pentru schiorii avansați. Pârtia este dotată cu un ratrac modern și cu nocturnă de culoare albă. La baza acestei pârtii au loc, în fiecare an, Serbările Zăpezii de la Vârtop-Nucet.

Datorită distanței mici dintre aceste pârtii, schiorii au de unde alege mai multe variante de coborâre, putând trece foarte ușor de pe o pârtie pe alta, pârtiile Vârtop I și Vârtop II fiind separate doar de o plasă de protecție, trecerea de pe una pe cealaltă făcându-se pe la baza acestora. Pentru a trece de pe pârtia Vârtop I pe pârtia nouă "Piatra Grăitoare" salvamontiștii au marcat un traseu ce pleacă din vârful pârtiei Vârtop I și ajunge pe pârtia "Piatra Grăitoare" în apropierea ramificației dintre pârtia roșie și pârtia neagră (Fig. 16). Pe întreaga durată a sezonului de ski, salvamontiștii din județele Alba și Bihor sunt prezenți, pentru a asigura asistență medicală în caz de nevoie și pentru a preveni accidentele. Baza salvamontiștilor bihoreni este situată între pârtiile Vârtop I și  Piatra Grăitoare, iar a celor din județul Alba în satul Bubești-Arieșeni, la 2 kilometri de pârtii. Acestea își deschid porțile imediat ce stratul de zăpadă este suficient de mare pentru a se putea schia, de obicei teleschiurile și telescaunul funcționând de pe la jumătatea lunii decembrie până prin 8-15 martie.

Nu în ultimul rând, serviciile de cazare turistică fac parte din serviciile turistice de bază, ce nu pot lipsi din componența oricărui produs turistic. Infrastructura turistică de cazare este o componentă importantă a amenajării turistice a spațiului montan și reprezintă un prim factor în consumul produsului turistic. Unitățile de cazare existente în teritoriul analizat se întâlnesc într-o mare varietate de forme, precum hoteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni etc., pensiunile rămânând principala categorie de cazare (Fig. 17).

4.2 Elaborarea conceptului de amenajare

Turismul, ca sector de activitate ce oferă o gamă largă de servicii și produse, participă activ la creșterea și dezvoltarea economică, indispensabil apărând o serie de cerințe ce trebuie respectate, în funcție de factorii participanți la derularea fenomenului turistic. Având în vedere actuala situație a societății noastre și extinderea în ritm alert a spațiului urban, omul începe să piardă contactul cu cadrul natural, ceea ce îl determină să manifeste dorința de relaxare și de petrecere a timpului liber într-un spațiu diferit de cel de zi cu zi. Acest lucru presupune existența unor măsuri de amenajare turistică, dat fiind faptul că este implicată valoarea cadrului natural al unui spațiu geografic (Mojolic, Diana, 2013).

Fig. 16: Legătura dintre Pârtia Vârtop I și Pârtia Piatra Grăitoare (www.Arieseni.pro)

Fig. 17: Unități de cazare în comuna Arieșeni (www.insse.ro)

"Amenajarea complexă a teritoriului constituie un instrument important pentru modelarea spațiului geografic, conform valențelor sale economice, particularităților sociale și specificului natural și reprezintă, la rândul ei, totalitatea măsurilor tehnice și a lucrărilor întreprinse într-un ansamblu de acțiuni coordonate, în scopul organizării armonioase a spațiului și componentelor lui: teritoriul, unitățile administrativ-teritoriale (sat, oraș, comună, județ), prin amplasarea de obiective economice, sociale, tehnice – în vederea valorificării superioare a resurselor naturale și umane -, echipării teritoriului, fonizării terenurilor agricole etc".

Activitatea turistică este un sistem dinamic ce se bazează și se dezvoltă prin valorificarea unor resurse, fie de proveniență naturală (relief, climă, hidrografie etc.), fie antropice (totalitatea atracțiilor de origine umană), necesitând o bază materială complexă menită să satisfacă cererea turistică. Astfel, amenajarea turistică este un proces continuu de proiectare a noilor dotări turistice, de recondiționare a celor existente, de redimensionare a acestora în funcție de oscilațiile cererii și ofertei turistice, de rentabilizare economică a activității turistice. F. Prikvil consideră că "amenajarea teritoriului reprezintă un efort de dezvoltare planificată aplicată la diferite sectoare ale economiei naționale, în vederea realizării unei soluții optime pentru dezvoltarea coordonată a unei zone, într-un ansamblu complet", după spusele lui G. Erdeli și A. Gheorghilaș în lucrarea lor. I. Berbecaru și M. Botez spun că "într-o viziune de marketing turistic, amenajarea unei zone sau stațiuni turistice, ca produse turistice, sunt de o importanță capitală, deoarece utilizarea celorlalte instrumente de marketing (politica de preț, de distribuție, de promovare) este condiționată de fundamentarea științifică a acestora".

În funcție de trăsăturile caracteristice ale unei zone, precum și de corelațiile posibile între acestea, există mai multe tipologii de amenajare turistică:

-amenajarea bazată pe unicitatea prestației

-localizarea la "sursă" (amenajarea se realizează în ambientul unor resurse turistice naturale sau antropice)

-amenajarea complexă

-amenajarea polivalentă

-amenajarea structurată

Principalele obiective ale strategiei de amenajare turistică sunt:

-valorificarea superioară a potențialului turistic

-diminuarea sezonalității

-atragerea unui număr sporit de turiști

-sporirea eficienței economice și sociale a activității de turism

-lărgirea ariei geografice de proveniență a turiștilor străini

Amenajarea turistică a unui teritoriu este o acțiune interdisciplinară la care contribuie economia, ecologia, geografia, arhitectura, științele naturii, geologia ș.a, ce pornește de la studii și se încheie cu retroacțiunea exploatării turistice.

Amenajarea turistică a zonei montane a început în secolul trecut. Toate grupările, asociațiile și societățile turistice care au funcționat până în 1936 (anul înființării Oficiului Național de Turism) au avut contribuții remarcabile la echiparea turistică a Carpaților românești. De activitatea acestor societăți se leagă propagarea și dezvoltarea turismului de munte, primele acțiuni concrete de creare a obiectivelor de bază materială (case de adăpost, cabane, refugii, drumuri, șosele, marcaje etc.) și a posturilor de prim-ajutor.

4.3 Amenajarea punctelor de atracție și agrement

Turismul, legat de practicarea acestuia în spațiul montan, necesită implicarea unui complex de factori, pornind de la condițiile naturale existente în specificul montan și prelucrarea acestora în produs prin dotări, amenajări și servicii. Condițiile naturale au importanța cea mai mare, asigurând calitatea de integrare a amplasamentului în cadrul montan și oferind condiții prielnice pentru practicarea turismului. Astfel, produsul turistic se obține prin prelucrarea condițiilor naturale prin efort de dotare, amenajare și servicii, urmărindu-se cu strictețe protecția mediului înconjurător.

Punctele de atracție și agrement reprezintă anumite locuri din teren, de proveniență naturală, antropică sau mixtă, supuse sau nu amenajării turistice, cu ajutorul cărora se poate desfășura o animație turistică în bune condiții. Datorită faptului că acestea sunt cele care atrag turiștii într-un anumit areal, sunt de o importanță majoră în turism, fără ele nefiind posibilă desfășurarea acestui fenomen.

Ținând cont de situația lor actuală atât la nivel național, cât și la nivel local – în arealul studiat – sunt necesare câteva soluții pentru a le pune în valoare și pentru o bună și eficientă desfășurare a fenomenului turistic în spațiul montan. O primă soluție ar consta în identificarea tuturor punctelor de atracție și agrement din comuna Arieșeni și realizarea unui proiect de reabilitare a acestora, pentru a avea o stare cât mai favorabilă desfășurării actului turistic. De asemenea, este necesară înființarea unui centru de informare și coordonare turistică ce ar avea rolul de a primi și a caza turiștii și de a le pune la dispoziție acestora toate informațiile legate de starea punctelor de atracție și agrement, de cea a obiectivelor turistice și diverse materiale: pliante, broșuri cărți, fotografii ce tratează obiectivele turistice, traseele marcate și punctele de agrement. Amplasarea acestui centru în localitatea Arieșeni ar constitui o premisă de dezvoltare turistică și economică pentru acest areal, contribuind, totodată, și la crearea locurilor de muncă pentru localnici.

Un alt aspect important reprezintă realizarea și amplasarea panourilor informative cu privire la repartizarea în teritoriu a punctelor de atracție și agrement și a obiectivelor turistice existente, dar și a unor panouri cu harta traseelor turistice amenajate în zonă, pentru o mai bună orientare în teren a turiștilor.

Alte soluții ar fi îmbunătățirea infrastructurii generale și turistice, prin asfaltarea căilor de acces (reabilitarea drumului național DN 75 Lunca-Turda) și amenajarea unor locuri de popas (băncuțe, mese, foișoare) prin toată stațiunea.

4.3.1 Drumeția

Drumeția este o activitate în aer liber ce constă în mersul pe jos, în medii naturale, precum zonele montane sau pitorești, specifică celor ce iubesc natura și aerul curat. Aceasta are beneficii multiple, o mică plimbare în natură, prin pădure sau în jurul unui lac, contribuind la îmbunătățirea sănătății mentale și emoționale, mișcările de flexie și extensie prezente la urcare și coborâre ajutând la arderea grăsimilor și scăderea concentrației de zahăr din sânge, dezvoltând toleranța la glucoză. Astfel, drumeția este recomandată, în special, persoanelor ce suferă de diabet sau celor ce nu pot face o activitate fizică intensă. Se poate desfășura și în grup organizat și individual, putând fi practicată oriunde și de toate tipurile de turiști, deoarece se desfășoară într-un mod lent și datorită lor turiștii pot explora din plin minunățiile naturii.

4.3.2 Cicloturism și mountain-bike

Cicloturismul și mountain-bike-ul oferă posibilitatea de a petrece o vacanță într-un mod plăcut și, în același timp, sănătos. Acestea au apărut în țara noastră de mai bine de zece ani, fiind, în același timp, o activitate turistică, un mod de recreere, dar și un sport off-road și de agrement. Printre beneficiile acestor sporturi se numără stilul de viață sănătos, costurile reduse de expediție, perspectivele admirabile asupra peisajului, combinarea perfectă dintre sport și relaxare, grija față de

mediul înconjurător etc. Traseele de cicloturism și mountain-bike pot fi considerate toate drumurile de munte, potecile, drumurile forestiere, dar și traseele special amenajate, cu un grad de dificultate mai ridicat, oportune pentru practicanții avansați si sportivii de performanță. Deoarece Munții Apuseni sunt simpli, frumoși, bogați în peisaje extraordinare și nu au altitudini relativ mari, Arieșeni poate deveni o destinație majoră pentru amatorii de cicloturism, având foarte multe de oferit.

4.3.3 Echitația

Echitația este una dintre cele mai nobile forme de sport, pe care puțin au ocazia să o practice. Se diferențiază de alte sporturi, în principal, prin echipamentul și stilul pe care le implică, dar și prin legătura puternică ce se stabilește între om și animal. Bineînțeles că este nevoie de multă stăpânire de sine, de o doză de curaj și de multe ore de practică până ce o persoană poate spune că stăpânește echitația foarte bine. Pe lângă beneficiile deja menționate, echitația mai are o sumedenie de beneficii, ca de exemplu relaxarea după o zi de muncă, ridicarea moralului, dezvoltarea musculaturii, în special cea a picioarelor, abdomenului, spatelui, dar și a brațelor. Persoanele care practică acest sport sunt predispuse să aibă un corp dezvoltat armonios și o postură de invidiat, în cadrul unei ședințe pierzându-se până la 600 de calorii, sau mai puțin, în funcție de intensitatea antrenamentelor, iar durerile de spate ar trebui să dispară până la sfârșitul ședinței. Aceasta poate fi practicată de turiști în locuri special amenajate, unde există cai de călărie dresați, echipament necesar și persoane autorizate ce supraveghează desfășurarea ședinței.

4.3.4 Pescuitul

Pescuitul este activitatea de a prinde, cu ajutorul unor instrumente, diverse varietăți de pește sau alte animale acvatice. Acesta mai poate fi considerat ca o extracție a organismelor acvatice, din mediul natal, în diverse scopuri, precum alimentare, de recreere (pescuit sportiv), ornamentare sau alte țeluri industriale. Pescuitul recreativ (sportiv) este una dintre cele mai răspândite pasiuni ale românilor, fiind un sport al răbdării și al îndemânării, dar și un mod de viață și un mod extrem de eficient de relaxare, ce se poate desfășura în mai multe feluri: la plută, cu lanseta, la crap, la muscă etc. Turiștii pot practica acest sport pe orice râu care găzduiește pești și este amplasat într-un loc liniștit și tăcut.

4.3.5 Amenajarea satelor turistice

Amenajarea unui sat turistic din România are ca țintă două categorii de beneficiari: direcți (Autoritățile publice locale, prestatorii de servicii turistice, populația locală etc.) și indirecți (Autoritatea Națională pentru Turism, touroperatorii, Consiliul Județean).

Acest proces de amenajare turistică susține creșterea calității serviciilor turistice, sprijinindu-se pe existența unor condiții și dotări de bază, indispensabile dezvoltării fenomenului turistic: căile de acces, rețelele de asigurare a utilităților (energie electrică, apă, canalizare, telefonie fixă sau mobilă, televiziune prin cablu sau satelit) și servicii publice locale. Deoarece turiștii din ziua de azi sunt foarte comozi, amenajarea trebuie să înceapă întotdeauna cu drumul și parcarea și trebuie realizată în strânsă legătură și concomitent cu sistemele de promovare și de management.

"Efectuarea operației de identificare a "pieselor" potențiale ce compun sistemul turistic al unui sat dă posibilitatea elaborării unui proiect viabil, deoarece prin cunoașterea acestora fiecare componentă poate fi analizată atât individual cât și în relație cu celelalte" (Ilieș, M., 2007). Astfel, procesul de amenajare se sprijină pe următoarele piese:

-structuri de primire turistice cu funcție de cazare și alimentație

-centru de coordonare și informare turistică

-echipa operativă, formată dintr-un leader și echipa sa

-ateliere meșteșugărești și meșteri

-atracții turistice naturale și antropice

-sistem de orientare și semnalizare

-trasee turistice marcate și omologate oficial

-itinerarii turistice recomandate pentru plimbări

-servicii de transport turistic

-spații pentru agrement

-spații pentru odihnă și tratament

-spații pentru animație turistică și divertisment

-puncte și trasee de belvedere

4.3.6 Model de amenajare turistică a satului Casa de Piatră

Satul Casa de Piatră este obiectul unui studiu de caz, fiind situat pe Valea Gârda Seacă, la o altitudine de 1000 m, și aparținând de comuna Arieșeni, județul Alba. Acesta este un mic sat din inima Munților Apuseni, beneficiind de un cadru natural deosebit de pitoresc, cu câteva puncte de interes turistic precum Peșterile Coiba Mare și Coiba Mică, Peștera Huda Orbului, Peștera Gura Apei etc., dar lipsește amenajarea turistică a infrastructurii și a structurilor de cazare și alimentație, astfel lipsind fenomenul turistic.

Luând în vedere situația actuală a satului și potențialul turistic de care dispune sunt necesare câteva soluții pentru a îl pune în valoare și pentru o bună și eficientă desfășurare a fenomenului turistic. O primă soluție ar fi îmbunătățirea infrastructurii generale, prin asfaltarea căilor de acces (DJ 750 și alte drumuri comunale), pentru a fi cât mai accesibil turiștilor. A doua soluție constă în amenajarea unor structuri de primire turistice cu funcție de cazare și alimentație, cum ar fi pensiuni, cabane, restaurant cu specific local etc, care să ajute la consumarea produsului turistic și să satisfacă toate nevoile turiștilor. Extrem de necesară este amenajarea unui centru de coordonare și informare turistică, amplasat în zonă centrală, ușor vizibil și aflat în permanentă legătură cu pensiunile și piața turistică, având rolul de a caza turiștii, de a-i îndruma și de a le oferi informațiile necesare legate de obiectivele turistice, de traseele turistice și de spațiile de agrement existente, dar acesta va fi amenajat în centrul satului Arieșeni, deoarece se consideră a fi un punct central, fiind situat la șosea (de-a lungul drumului DN 75, cel care străbate Munții Bihor și leagă Turda de Lunca). Importantă este și realizarea unor produse turistice, precum cărți, broșuri și pliante, răspândite în centrul de informare turistică și în toată zona, care oferă informații și fotografii referitoare la toate atracțiile zonei și posibilități de deplasare la acestea.

Pasul următor este de a amenaja toate obiectivele turistice naturale și antropice existente, traseele turistice marcate și omologate oficial, itinerariile turistice pentru drumeții și cicloturism, spațiile pentru agrement (călărie, pescuit, schi, cățărări etc.) și punctele și traseele de belvedere, pentru a fi ușor accesibile și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști.

Este indispensabilă existența unor servicii de transport turistic tradiționale, precum cai, căruțe, măgari, auto etc. pentru a promova valorile tradiționale ale moților, pentru a le inspira turiștilor o idee despre viața la munte și pentru a le ușura deplasarea spre sau de la obiectivele turistice și în satele vecine. Astfel, satul nu va mai fi uitat de lume și va fi pregătit să primească și să găzduiască turiști (Fig. 18).

Fig. 18: Model de amenajare a satului Casa de Piatră

Desfășurarea optimă a fenomenului turistic depinde de realizarea acestor soluții, dar, în același timp, conservând și promovând autenticul și specificul local. Pentru o bună înțelegere cu turiștii, pentru ca aceștia să se simte bine și să revină și pentru o bună publicitate este importantă existența unor servicii profesioniste, dedicate 100% turismului.

4.3.7 Amenajarea turistică a traseelor și punctelor de belvedere

"Punctul de belvedere, echivalentul punctului cu vedere panoramică, reprezintă un loc din teren, de proveniență naturală, antropică sau mixtă, supus sau nu amenajării turistice, cu poziție altimetrică superioară arealului din care face parte, de unde este posibilă observarea sau contemplarea în condiții de vizibilitate a teritoriului înconjurător. De regulă, traseele de belvedere sunt de proveniență naturală, putând fi reprezentate de o creastă montană sau de deal, de marginea unui abrupt, de o potecă amplasată pe curba de nivel, de o faleză etc." (Ilieș, M., 2007)

Amenajarea turistică a punctelor și traseelor de belvedere constă în efectuarea unor lucrări de echipare și valorificare a unor locații cu poziție avantajoasă, sub aspectul accesului, siguranței, panoramei etc., în scopul valorificării turistice. Astfel, orice destinație turistică trebuie să dispună de cel puțin un punct de belvedere, deoarece acestea sporesc valoarea produsului turistic. Acolo unde condițiile naturale nu oferă locuri pretabile amenajării, se realizează construcții speciale (turnuri, transport pe cablu) sau se pune accent pe valorificarea obiectivelor de ordin antropic (castele, biserici, turnuri de apărare etc.).

În funcție de amplasamentul în teritoriu, de altitudinea relativă, de imaginea oferită de panoramă, de unghiul de deschidere și distanțele până la care se poate vedea, punctele de belvedere se împart în:

-puncte de importanță majoră ce oferă o panoramă cu deschidere foarte mare, frecvent de 360 grade, cu posibilitatea observării unor elemente în teritoriu până la distanțe de sute de km

-puncte de importanță regională, la care panorama depășește limitele unei singure localități, iar vizibilitatea este de sub 100 de km

-puncte de importanță locală ce oferă panoramă asupra unei singure localități, însă diferă foarte mult în funcție de rangul așezării umane.

Locațiile valorificate ca puncte de belvedere sunt de două tipuri: naturale (vârfuri de munte sau de deal, creste montane sau deluroase, abrupturi montane interioare, faleze litorale, terase fluviale, măguri sau conuri vulcanice etc.- Fig. 19, Fig. 20, Fig. 21) și antropice (turnuri de televiziune, turnuri ale clădirilor, cetăți, castele, terase ale clădirilor, linii de transport pe cablu în zone montane etc. – Fig. 22, Fig. 23).

Elementele de amenajare turistică a punctelor și traseelor de belvedere sunt reprezentate de: elementele de acces (poteci amenajate, lifturi, căi ferate, drumuri etc.), elementele poziționale (supraînălțarea terenului, structuri metalice, cosmetizarea vegetației forestiere), elementele de siguranță (balustrade, plase, grilaje), elementele de orientare (plachete de orientare, hărți panoramice, lunete, busole, indicatoare etc.) și prestările de servicii (alimentație, agrement, terase, internet).

Fig. 21: Platoul Bucegi-punct de belvedere

4.4 Analiza SWOT

SWOT este o metodă de analiză multiplă a factorilor interni și externi ai unui teritoriu, produs turistic etc., ce constă în sesizarea principalelor puncte forte, puncte slabe, oportunități și amenințări, valorificabile în procesul strategic. În conformitate cu obiectivul stabilit, vor fi identificate patru tipuri de elemente deosebit de importante în cadrul procesului de enunțare și elaborare a strategiilor de amenajare. Două dintre acestea (punctele tari și punctele slabe) sunt elemente de ordin intern, iar celelalte două sunt elemente aparținătoare mediului extern. În același timp, două dintre ele sunt de ordin pozitiv (puncte tari și oportunități), iar celelalte două de ordin negativ (puncte slabe și amenințări). Cele patru tipuri de elemente sunt identificate și valorificate în procesul decizional prin raportare directă doar la obiectivul stabilit anterior.

Puncte tari

-important punct de traversare a Munților Apuseni

-localizată în centrul Munților Bihor

-reprezintă centrul unui cerc cu orașe mari la extremități (Oradea, Alba-Iulia, Cluj-Napoca)

-cadru natural favorabil dezvoltării activității turistice

-condiții bune pentru practicarea diverselor tipuri și forme de turism

-prezența numeroaselor geosituri cu valențe turistice deosebite

-relief carstic extrem de dezvoltat (peșteri, cascade, chei)

-prezența peșterilor cu gheață (unice în România)

-resurse turistice accesibile datorită altitudinilor relativ medii

-climă favorabilă fenomenului turistic

-preponderența structurilor de cazare sub forma pensiunilor turistice

-resursă umană calificată în domeniul turismului

-populație străveche cu o istorie bogată

-tradiție în prelucrarea lemnului și meșteșugurilor populare

-fabricarea produselor turistice tradiționale

-atașamentul localnicilor față de cultura românească tradițională

Puncte slabe

-lipsa viziunii în dezvoltarea turistică și în amenajarea turistică

-lipsa de organizații turistice locale

-facilități de acces slab dezvoltate

-tendința de reducere numerică și îmbătrânire a populației

-tendința de migrare internă și externă a populației

-slabă mediatizare a patrimoniului cultural

-domeniu schiabil redus, în comparație cu alte țări

-infrastructura ce susține sporturile de iarnă este insuficient dezvoltată

-turism rural și montan slab dezvoltate

Oportunități

-înființarea unor centre de informare turistică

-realizarea unor produse turistice (cărți, broșuri, pliante)

-amenajarea unor spații de agrement

-sprijin financiar pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural

-realizarea unor construcții tradiționale cu funcție de cazare

-amplasarea unor panouri informative cu privire la obiectivele turistice, spațiile de agrement, traseele turistice etc.

-amenajarea unor trasee pentru drumeții, cicloturism și mountain-bike

Amenințări

-resurse financiare reduse

-infrastructură rutieră slab dezvoltată

-construcții ilegale și neinventariate în sistemul turistic general

-degradarea continuă a componentelor patrimoniului cultural

În urma analizei SWOT procesul decizional ar trebui să includă următoarele elemente prioritare: construiește pe punctele tari, elimină punctele slabe, exploatează oportunitățile și îndepărtează amenințările. Însă, analiza SWOT are și limitări, deoarece unele circumstanțe pot fi văzute ca fiind simple și se pot trece cu vederea unele contacte strategice fundamentale, ce ar putea apărea. Mai mult decât atât, categorizarea aspectelor ca puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări poate fi un lucru subiectiv, datorită gradului mare de incertitudine existent pe piață.

CONCLUZII

Comuna Arieșeni dispune de o sumedenie de resurse naturale care pot fi apreciate doar făcându-le cunoscute. Aceasta este localizată într-un spațiu geografic divers, marcat de prezența unui cadru natural complex și variat, dar și de unul antropic ce încă păstrează autenticul și tradiția, meșteșugul și mânuirea uneltelor. Componentele sale se regăsesc într-o continuă interacțiune, multitudinea aspectelor peisagistice, estetice și recreative conferindu-i valoarea de areal turistic.

Pe de o parte, cadrul natural oferă largi deschideri de înălțimi, numeroase adaptări ale reliefului la litologie (în special carstul), diverse forme de relief, de la pereți stâncoși, peșteri, chei la cascade și lacuri, altfel spus, o lume atractivă de invidiat. Pe cealaltă parte, patrimoniul cultural excepțional este rezultatul istoriei foarte încărcate, plină de fapte și edificii importante pentru poporul român. Alături de aceste mărturii de istorie stau și meșteșugurile legate de prelucrarea lemnului și a țesăturilor, ce redau specificitatea peisajului local-cultural. Analiza patrimoniului cultural depinde și de modul de dezvoltare al turismului care se construiește pe acest potențial, constatându-se, însă, că acestea au fost prea puțin promovate. Din păcate, lipsa acestor condiții esențiale pentru satisfacerea nevoilor consumatorului de servicii turistice și, astfel, desfășurarea nu tocmai bună a fenomenului turistic, împiedică circulația turistică în zonă.

Infrastructura turistică este reprezentată de o serie de drumuri europene, județene, naționale, comunale și, nu în ultimul rând, forestiere. Acestea asigură legătura între orașele importante din proximități și anume: E 79 și DN 75 Oradea-Arieșeni-Turda, DN 75 și DN 1 Arieșeni-Cluj-Napoca, DN 74 și DN 75 Arieșeni-Alba-Iulia, însă, în lipsa unor proiecte de reabilitare a drumurilor din județ, care asigură accesul spre obiectivele turistice, valorificarea optimă a potențialului turistic este imposibil de realizat.

În ceea ce privește bazele de cazare și de alimentație publică, acestea sunt într-o continuă dezvoltare, cazarea realizându-se în diverse structuri de cazare, precum pensiuni agroturistice, pensiuni turistice, cabane turistice, vile turistice, hoteluri etc., însoțite, în general, de structurile de alimentație publică, ca restaurante, cofetării, baruri. Totuși, dezinteresul proprietarilor și amplasarea haotică a structurilor reduc circulația turistică și veniturile încasate din activitatea de turism desfășurată.

De aceea, printr-o amenajare turistică adecvată, în colaborare cu componenta umană, punând în valoare această regiune de tradiție și facilitând formele de acces, se poate promova un turism ce aduce cu sine și o dezvoltare economică. Pornind de la conceptele de planificare și analiza din punct de vedere turistic a teritoriului, ținând cont și de principiile dezvoltării durabile, elaborarea modelului de amenajare turistică are menirea de a aduce soluții de dezvoltare a teritoriului analizat.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cărți

1. Anghel, Gh., Măhăra, Gh., Anghel, Emilia, (1982), Ghid turistic al județului Alba, Editura Sport – Turism, București;

2. Baiaș, Ș., (2013), Amenajare turistică și turism balnear în arealul resurselor geotermale din partea de vest a României, Teză de doctorat;

3. Bădulescu, Alina, Bâc, D., (2006), Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea din Oradea;

4. Berbecaru, I., Botez, M., (1977), Teoria și practica amenajării turistice, Editura Sport-Turism, București;

5. Bleahu, M., Bordea, S., (1981), Munții Bihor – Vlădeasa, Editura Sport – Turism, București;

6. Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001), Spațiul geografic românesc: Organizare, amenajare, dezvoltare durabilă, Editura Economică, București;

7. Ciangă, N., (2001), România. Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

8. Erdeli, G., Gheorghilaș, A. (2006), Amenajări turistice, Editura Universitară, București;

9. Erdeli, G., Istrati, I., (1996), Amenajări turistice, Editura Universitară, București;

10. Giurcăneanu, C., (1988), Populația și așezările din Carpații românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

11. Glăvan, V., (1996), Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Eden, București;

12. Gozner, Maria, (2011), Studiu de amenajare turistică a sistemului teritorial Albac-Arieșeni, Teză de doctorat;

13. Ilieș, M., (2007), Amenajare turistică, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca;

14. Minciu, Rodica, (1995), Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, București;

15. Mocan, Mirela, (2011), Țara Moților – Elemente de monografie, Editura eVertical, Alba Iulia;

16. Mojolic, Diana, (2013), Areale protejate în județul Maramureș și valorificarea turistică a lor, Teză de doctorat;

17. Țigu, Gabriela, (2002), Turism montan, Editura Uranus, București;

18. Petrea, Rodica, (2004), Turism rural în Munții Apuseni, Editura Universității din Oradea;

19. *** (1983), Geografia României, Volumul III, Editura Academiei Române, București;

Pagini web

20. http://www.arieseni.pro;

21. http://www.arieseni-apuseni.ro;

22. http://www.primariaarieseni.ro/;

23. http://www.turismulresponsabil.ro;

24. http://www.taramotilor.ro;

25. ro.wikipedia.org