Arhitectura Vs. Context Intre Producere Si Reproducere

ARHITECTURA VS CONTEXT INTRE PRODUCERE SI REPRODUCERE

CUPRINS

I. ELEMENTE INTRODUCTIVE

1.1. Argument

1.2. Terminologie, definitii, generalitati

1.3. Impactul contextului in arhitectura

II. ABORDARE DIACRONICA A

CONTEXTULUI IN ARHITECTURA

2.1.Problematizarea contextului in

teoriile de arhitectura

2.2. Prezenta contextului in modelarea

stilurilor de arhitectura

2.3. Categorii ale contextului in arhitectura

III. PRODUCEREA vs. REDUCEREA

CONTEXTULUI

3.1. Atitudini fata de context in perioadele

post-moderne

3.2. Contextualismul si critica modernitatii

3.3. Arhitecti si arhitecturi contextualiste

IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1.1. ARGUMENT

Lucrarea de fata incearca sa prezinte modalitatile prin care contextul, ca mediu natural sau antropic, poate influenta solutia de arhitectura a unui proiect, in masura in care aceasta ar corespunde sau ar raspunde intr-un mod cat mai adecvat conditiilor de amplasament. Totodata, exceptand solutiile de provizorat, un proiect de arhitectura determina marca/amprenta locului/teritoriului sau, conlucrand sau generand noi straturi de intelegere simbolica a contextului existent, printr-o atitudine de producere sau reducere a semnificatiilor lui initiale.

Asadar in urma căror raționamente alegem soluția adecvata? Exista arhitecturi sau atitudini arhitecturale pentru fiecare context in parte, contextul fiind un cumul de diversitati si posibilitati de a genera solutii cat mai diferite? Dupa ce argument ne ghidam cand alegem solutia optima? Putem intelege contextul ca pe un cadru limitativ sau permisiv al solutiilor de arhitectura?

Lucrarea incearca sa parcurga si sa raspunda acestor intrebari, pornind de la ordonarea cronologica a problematicilor pe care contextul le dezvolta teoretic si practic in arhitectura. Mai mult decat atat este necesar sa definim contextul ca instrument de lucru al arhitectului, caci fara context arhitectura nu poate fi decat o stare de fapt, un scop in sine, un simplu decor intr-un cadru indiferent.

Un bun exemplu in accest sens este capitolul „Impactul contextului in arhitectura” unde se subliniaza prezenta contextului in executarea constructiilor inca din primele forme de asezamant, urmat de o abordare diacronica a contextului in arhitectura, unde problematicile teoretice si practice ale contextului sunt expuse in capitole precum „Problematizarea contextului in teoriile de arhitectura”, „Prezenta contextului in modelarea stilurilor de arhitectura”, iar atitudini fata de context in proiectarea de arhitectura incearca sa fie cuprinse in „ Categorii ale contextului in arhitectura”.

Este foarte important sa fii constient de scara in interiorul careia lucrezi. Problema contextului trebuie sa faca parte din preocuparile arhitectilor chiar si atunci cand proiecteaza numai un singur edificiu izolat: “arhitectii trebuie sa stie ca exista un context in interiorul caruia acesta joaca un rol si cu care are deci niste relatii.”1

Tocmai aceasta importanta a contextului pentru arhitectura trebuie inteleasa. In practica de arhitectura avem de-aface fie cu un tesut construit, fie cu un cadru natural si suntem in permanenta sub presiunea unei alegeri cu privire la solutia corespunzatoare amplasamentului respectiv.

Exista si cealalta optiune, de a ignora complet contextul si de a construi un obiect independent, care nu reuseste sa raspunda tuturor acestor intrebari, pentru ca alegerea solutiei arhitecturale nu vine in urma studiului datelor gasite, ci e o solutie rupta de orice justificare, fiind redusa doar la notinuni de forma- in principal, functiune, si in ultimul caz utilitate, dar fara sa tina cont de imprejurimi.

Este necesara cautarea unei modalitati de a stabili legatura dintre arhitectura si mediul in care va fi inserata, intre arhitectura si contextul ei. Importanta pe care acesta o reprezinta in secolul XXI este de asemenea interesant de luat in calcul. Desi nu e deloc usor sa ajungi la unele concluzii, functioneaza si este foarte importanta proiectarea instinctuala. Instinctul are o legatura metafizica cu locul in care construim. Fie ca acesta functioneaza mai mult sau mai putin, putem verifica integrarea in sit prin a vedea daca cladirea nu deranjeaza (asta nu inseamna ca trebuie sa fie cat mai modesta).

Nu trebuie sa ignoram nici perceptia pe care o produce arhitectura asupra omului (despre care voi vorbi si in lucrare)- pentru ca omul este publicul caruia i se adreseaza arhitectura- in primul rand- spun asta pentru ca in unele cazuri se reuseste si crearea unei legaturi transcedentale. Aici totodata vorbim de metode si tactici la care recurge arhitectul pentru a regiza cadrul dorit. Putem spune ca a te raporta la context este si o dovada de consideratie si de intelegere a factorilor sai determinanti.

1 Vittorio Gregotti

1.2. TERMINOLOGIE, DEFINITII, GENERALITATI

In teoria contemporană, arhitectura se definește –in sens larg- ca activitate umană permanentă, de edificare, de modelare si remodelare a cadrului de viață (mediu construit in interacțiune cu cel natural), in conformitate cu modul de viață specific al indivizilor si grupurilor umane. Modul de viață in acest caz, reprezintă totalitatea aspectelor culturale, materiale, spirituale, sociale care caracterizează un grup uman inchegat (societare, grup etnic, socio-profesional, popor, etc.)

Calitatea principală a acestei definiții largi este aceea că respinge orice ințelegere a arhitecturii ca ocupandu-se numai de edificarea de cladiri văzute ca obiecte independente, ințelegere care in practică s-a dovedit pagubitoare pentru oraș si pe care discursul contemporan o considera depașită. In marea diversitate expresivă a arhitecturii contemporane există un loc al convergenței, care este generic denumit prin termenul de abordare contextuală-contextualism, față de care există un anumit consens in momentul actual.

CONTEXTUL

Am putea vorbi despre context ca despre o abordare complexă in conceperea unei lucrări de arhitectură, abordare care poartă grija pentru vecinătatea imediata. Astfel, orașul, mediul natural, poate fi echivalat cu contextul.

Initial utilizat in domeniul literaturii, al logicii sifilozofiei, termenul a fost recent introdus si in teoria si critica de arhitectura. Pornind de la etimologia cuvantului „context”, in limba latina “contextus” inseamna a asambla, “contextere”- a tese2.

In termeni de dictionar, il mai gasim definit sub diverse forme:

– ansamblu al textului care inconjoara o unitate a limbajului (cuvant, fraza, fragment de enunt) si care ii lamureste/ selectioneaza sensul, valoarea, efectele (trimite la concordanta)3;

– ansamblu de imprejurari care insotesc un fapt, un eneviment4 ;

2 – in Webster’s New World College Dictionary on Power cd, 1994-96 :

contextus= asamblaj; Contextere= a tese;

– in Oxford Latin Dictionary ,1982:

latinescul contextus- inseamna o structura, o tesatura, complex de parti (contextere- a tese).

3 Dictionar explicativ al Limbii Romane, editura Academiei, 1984

4 Noul dictionar universal al limbii romane, editia a 3-a- ed litera international, 2009

– fragment dintr-o scriere in cadrul careia se gaseste un cuvant sau o expresie, un peisaj, care intereseaza dintr-un anumit punct de vedere; text, cuprins, conjunctura, situatie specifica, stare de lucruri intr-un anumit moment. (DEX)

In logică si filozofie definiția contextuală reprezintă definirea unui cuvânt sau a unui simbol explicitindu-l prin semnificația frazei sau a textului in care este cuprins3. Se manifesta o dependenta contextuala stricta fata de un anumit sistem teoretic bine precizat si delimitat. Este opusul unui alt tip de definitie, si anume aceea explicita, care se construieste indiferent de context, poate fi considerata ca atare in mod izolat, cu un inteles clar si univoc.

Așa cum o frază extrasă din context iși pierde pe deplin ințelesul, la fel și soluția arhitecturală poate sa devină superficială dacă nu ține cont de context.

In arhitectura, termenul se refera la un ansamblu rezultat in urma activitatii de edificare, ca mod de construire a unui mediu artificial, in conformitate cu un anumit tip de cultura/civilizatie si traditie; este un concept teoretic si in acelasi timp o realitate evidenta.

Collin Rowe, defineste contextul in arhitectura ca atitudine care permite un punct de vedere asupra orasului, prin recunoasterea/ acceptarea ideii conform careia orasul are nevoie, in acelasi timp si de ideal si de circumstantele prezentului (situatii ad-hoc). (Collin Rowe, Collage Citty, 1973)

CONTEXTUALISM

Aparitia explicita a termenului in arhitectura, ca reactie critica la practica modernista, este urmarea degradarilor pe care aceasta le-a produs mediului construit si natural, prin atitudinea axata pe imagine, obiect automom/autosuficient. Teoriile urbane moderne de urbanism si aplicatiile acestora au incercat sa devalorizeze orasul traditional. Dar oferta contextualista consta in propunerea unui proiect de reinnoire, aclamand reconcilierea cu trecutul. Astfel, in urma unor publicatii manifest5 si al constientizarii importantei contextului in arhitectura, se naste in cele din urma termenul ”contextualism”.

Contextualismul reprezintă o permanentă legatură de continuitate a contemporanității cu ceea ce există deja: natural, construit, simbolic, uman, totul este o acumulare in timp, ale cărei rezultate sunt deopotrivă ceea ce există acum in materie de construit si omul actual- două dintre

5 se face referire in special la: Il territorio dell’archittetura de Vittorio Gregotti- la care se adauga si La citta visible, 1966; si la Archittetura della cita de Aldo Rossi.

coordonatele principale față de care se definește proiectul contemporan. Proiectul se naște astfel din ceea ce există deja. Singura condiție a acestei “nașteri” este citirea, ințelegerea contextului.

Termenul contextualism apare prima dată in 1970 la Thomas L. Schumacher si studenții lui Colin Rowe de la Cornell University, in “Contextualism, Urban Ideal and Deformations”6 si in 1973, cand Colin Rowe publica , alaturi de Fred Koetter, “Collage City”7 care este o critica la adresa urbanismului modern si propune tehnica colajului pentru a rezolva problema noului, pastrand posibilitatea unui pluralism.

Thomas Schumacher spune intr-un articol ca acl are nevoie, in acelasi timp si de ideal si de circumstantele prezentului (situatii ad-hoc). (Collin Rowe, Collage Citty, 1973)

CONTEXTUALISM

Aparitia explicita a termenului in arhitectura, ca reactie critica la practica modernista, este urmarea degradarilor pe care aceasta le-a produs mediului construit si natural, prin atitudinea axata pe imagine, obiect automom/autosuficient. Teoriile urbane moderne de urbanism si aplicatiile acestora au incercat sa devalorizeze orasul traditional. Dar oferta contextualista consta in propunerea unui proiect de reinnoire, aclamand reconcilierea cu trecutul. Astfel, in urma unor publicatii manifest5 si al constientizarii importantei contextului in arhitectura, se naste in cele din urma termenul ”contextualism”.

Contextualismul reprezintă o permanentă legatură de continuitate a contemporanității cu ceea ce există deja: natural, construit, simbolic, uman, totul este o acumulare in timp, ale cărei rezultate sunt deopotrivă ceea ce există acum in materie de construit si omul actual- două dintre

5 se face referire in special la: Il territorio dell’archittetura de Vittorio Gregotti- la care se adauga si La citta visible, 1966; si la Archittetura della cita de Aldo Rossi.

coordonatele principale față de care se definește proiectul contemporan. Proiectul se naște astfel din ceea ce există deja. Singura condiție a acestei “nașteri” este citirea, ințelegerea contextului.

Termenul contextualism apare prima dată in 1970 la Thomas L. Schumacher si studenții lui Colin Rowe de la Cornell University, in “Contextualism, Urban Ideal and Deformations”6 si in 1973, cand Colin Rowe publica , alaturi de Fred Koetter, “Collage City”7 care este o critica la adresa urbanismului modern si propune tehnica colajului pentru a rezolva problema noului, pastrand posibilitatea unui pluralism.

Thomas Schumacher spune intr-un articol ca acest termen provine de la “contexturalism”, termen initial folosit de Steven Hurlt si Stuart Cohen8 si care reprezinta o imbinare intre context si textura: contextualism = context + textura (urban texture+urban form; urban texture= tessuto urbano(it.), urban fabric (engl.))

Dintre operele cunoscute in arhitectura, am putea enumera cateva de exemple de contextualism:

-Casa de cultură din Helsinki, arh. Alvar Aalto (părintele unui contextualism avant la lettre- daca judecam prin prisma operelor care exprimă într-o manieră subtilă valorile scandinave) – [imagine 1]

-Sverre Fehn, Muzeul Gheții, Fjoerland, Norvegia [imagine 2]

– Ieoh Ming Pei, piramida muzeului Luvru din Paris [imagine 3]

Importanta contextului in comunicare s-ar putea intelege mai bine prin analiza unor exemple de decontextualizare. In arhitectura (si nu numai) au fost preluate anumite formulari care au devenit ulterior celebre, fiind insa gresit intelese si interpretate, ca urmare a scoaterii lor din context.

Un exemplu elocvent in acest sens, este expresia lui Rem Koolhaas, “fuck context”, folosita intr-unul din textele sale, “Bigness” 9, insa, paradoxal, mereu scoasa din context. Cu nenumarate ocazii, acesta explica ca este vorba despre o greseala de interpretare si ca pusa in contextul original, expresia facea referire la anumite situatii in care contextul nu are o calitate particulara,

6 Thomas L. Schumacher si studenții lui Colin Rowe de la Cornell University, in “Contextualism, Urban Ideal and Deformations”, 1970 -Aici spun ei, inadecvările si problemele arhitecturii moderne sunt urbane, nu stilistice.

7 Colin Rowe si Fred Koetter, “Collage City”, 1973

8 Steven Hurt, Stuart Cohen in Thomas L. Schumacher, Contextualism, Urban ideals and Deformations. -prin intermediul caruia incerca sa se probeze ca se poate face un oras bun folosind arhitectura moderna

9 Rem Koolhaas, Bigness: or Problem of Large, 1994, in Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture, Charles Jencks, Karl Kroph, pp. 308

asa incat el pote fi ignorant; acesta vorbeste mai degraba despre libertatea unei atitudini flexibile in abordarea problemei contextului10.

Un alt exemplu elocvent este Le Corbusier cu “masina de locuit”.

In ciuda creantelor sale initiale pentru un nou universal, masina ca inspiratie pentru arhitectura, un numar de eseuri din “L’Esprit nouveau” (urmand mai tarziu a fi incluse in “Vers une architecture”) comunica interesul adanc a lui Le Corbusier pentru specificul peisajelor precum Acropolele Atenei sau orasul Romei. Le Corbusier considera Acropolele Atenei a fi un dispozitiv arhitectural care genereaza cheia in interpretarea intregului peisaj.

Convins, Colin Rowe sustine ca manastirea La Tourette actioneaza cu respect in privinta contexului sau. La o alta scara, putem considera o serie de proiecte variind de la Plan Obus la schitele pentru orasele Sud-Americane ca facand parte din aceiasi categorie.

Fiecare amplasament al unui proiect poate reprezenta un context? Contextul este un concept holistic sau poate fi particularizat in functie de anumite situatii?

“Arhitectura este o activitate sintetica care trebuie sa se adapteze intregului formelor de

viata. Aceasta adaptare nu pretinde ca fiecare lucrare trebuie sa se afle in legatura cu tot

intregul, lucrarile individuale, secundar, concretizeaza intregul, dar pentru ca apartin

unui sistem arhitectural, participa la o concretizare completa.” (The context for

practice –William Alsop, Alsop & Stormer, Architectural Design-9/10, sept –oct 1996)

Pentru a intelege toate formele in care contextul exista si poate fi inteles ca atare este necesar sa definim si conceptele de loc, teritoriu, sit, amplasament, peisaj.

LOCUL

Thomas Schumacher defineste „Contextualismul” ca manieră de a privi proiectul arhitectural/urban sub forma unei medieri între existent și nou11. Christian Norberg-Schulz aprofundează și dezvoltă. El scrie, în 1976, privind „locul”:

10 de exemplu in interviul pe care I l-a luat Francois Chaslin, unde precizeaza: “ Nu despre asta e vorba. Am folosit aceasta formula intr-un articol anume, despre “bigness”(cladirile mari). Ceea ce e bizar si paradoxal e faptul ca acest slogan a fost mereu scos din contextul in care a fost scris. El poate fi inteles numai raportat la acst context. Spuneam ca- in anumite cazuri- pur si simplu nu poate exista o relatie posibila intre ceea ce e nou si ceea ce exista. Si ca, mai mult, uneori nu exista o calitate particulara a contextului si ca trebuie sa ne rezervam libertatea de a avea o atitudine flexibila. Exista situatii in care se poate lua in seama contextul si chiar poate fi omagiat. Si altele in care ar trebui ignorat. El nu este decat un element intr-un ansamblude relfectii mai larg […]”

11 Thomas L. Schumacher, Contextualism urban ideals and deformations.

„Noi înțelegem o totalitate de lucruri concrete având substanță materială, formă, textură și culoare. În același timp, aceste lucruri determină un «caracter environmental» care este esența legăturii. În general, un loc este resimțit ca un caracter sau o «atmosferă».

Un loc este, deci, un fenomen calitativ «total» pe care nu putem să-l reducem la fiecare dintre proprietățile sale, precum relațiile spațiale, fără a pierde din vedere natura sa concretă”12.

Locul este identificarea unei situatii, configurare spatiala generala, totalitatea caracteristicilor procesului de articulare formala si spatiala13.

Contextualismul, centrat pe noțiunea de „loc”, se constituie (în numeroasele sale variante) ca o tendință teoretico-practică majoră în arhitectura ultimelor decenii. Christian Norberg Schulz a fost și cel care a dat o nouă autoritate sintagmei "genius loci".

In proiectare, atitudinea contextuala situeaza “locul” (cea ce inconjoara viitoarea interventie), cu tot cea ce il caracterizeaza in mod semnificativ – ca fundament al proiectului de arhitectura.

A locui este legat de „loc”: “Numai in masura in care stim sa locuim, suntem in masura sa construim […] A locui este proprietatea fundamentala a existentei.” (M. Heidegger)

Pentru a da măsura exactă a acestei intime legături, Heidegger alege ca exemplu un pod. El unește malurile unui fluviu reunind în jurul lui pământurile ca regiune, dar mai ales: „… nu este podul care ocupă locul pentru a exista, ci numai începând cu podul se naște locul”. 14

O alta posibila definitie data locului arhitecturii:

“[…] orice ar insemna spatiul si timpul, locul inseamna mai mult […] Spatiul si timpul nu au loc pentru om in cadrul lor […] Faceti din orice lucru un loc, din fiecare casa, din fiecare oras[…]”.15

Putem afirma deci, ca locul in arhitectura reprezinta situl ca potential loc prin probabilitatea /posibilitatea definirii sale prin intermediul actiunii omului/ locuitorului; ca o consecinta a existentei umanului in cadrul sau, este incarcat cu semnificatii diferite pentru fiecare persoana care intra in contact cu aceasta stare a sitului, deci existenta sa are o “istorie”; este definit si in

12 Christian Norberg-Schultz, Genius loci, pag. 7

13 Christian Norberg-Schultz, Genius loci, pag. 179

14 Martin Heidegger /BÂTIR, HABITER, PENSER în: „Essais et conférences”/ Gallimard/ Paris/1958

Martin Heidegger / L’ORIGINE DE L’OEUVRE DE L’ART în:„Chemins qui ne mènent nulle part”/ Gallimard/ Paris/ 1962

Cu o altă ocazie, Heidegger se referă la relațiile contextuale care leagă în lume ființele, lucrurile, natura.

15 A. van Eyck, in Pierre von Meiss, Elements of architecture- from form to space, p. 135

stare naturala (locuri in cadrul unui peisaj) si in stare artificiala (“acasa”), dar intotdeauna omul il defineste; limitele sale sunt clare in teritoriu.

TERITORIU – Întindere de pământ (limitată de hotare) care aparține unui stat, unei entități geografice, unei unități administrative (provincii, oraș, autoritate etc.) (Dictionar de neologisme, 1986 )

– loc; cuprins; pământ, regiune, ținut; teritoriu extravilan; teritoriu intravilan. (Dictionar de neologisme, 2002) 

SIT SI AMPLASAMENT

In general, forma cea mai evidenta a contextului arhitecturii estea cea fizica, de obicei circumscrisa de termenul de sit, care desemneaza in mod uzual locul unde urmeaza sa fie construit un edificiu. Pana acum jumatate de secol se folosea in acest sens termenul de “amplasament”. Inlocuirea lui cu alt termen ne poate sugera o schimbare de atitudine.16

“In timp ce amplasamentul are un sens tehnic precis (situare, suprafata, eventuale servituti etc.), situl este este mai imprecis, dar mai stimulator pentru proiectare, invita la intelegerea mai larga a locului in care urmeaza sa se intervina prin proiect. Poate include tot ceea ce poate

deveni semnificativ pentru proiect: limitele (spatiale si temporale), elemente vizuale, alti factori care intra in relatie cu viitoarea interventie etc. se stabilesc in masura in care sint semnificativi/e pentru viitoarea interventie; sunt o chestiune de interpretare constienta, in sensul proiectului. 16

In constitutia lui intra si alte aspecte decit cele care tin strict de contextul fizic: o acumulare a memoriei locului in starturi succesive, uneori vizibile, alteori ascunse, pe care arhitectul le descopera si care ii pot fundamenta proiectul.

Factorii de sit in proiectarea de arhitectură sunt constrangerea și stimularea creativității.”16

Termenul de sit provine din latinescul situs= loc, pozitie, dar poate lua si semnificatia de peisaj; configuratie a locului, a terenului unde se edifica; maniera de a se situa -(prin extensie) configurarea unui loc (in raport cu destinația lui); totalitatea ementelor de mediu (natural sau artificial) care se impun perceptiei referitor la un anumit loc, ceea ce inseamna ca asa cum am definit anterior,ca dimensional, nu se poate stabili o delimitare precisa in teritoriu.

Dupa dictionarele mai vechi, termenul de sit era o specie din clasa peisajelor, in timp ce azi vorbim de situl ce subsumeaza peisajul.

16 Ana Maria Zaharide, Arhitectura-context –peisaj, Note de curs 2006-2007.

Notiunea de sit joaca un rol important in protectia patrimoniului.

Pierre von Meiss definea situl ca loc “adapostit”, loc “aparat”/ loc exaltat prin constructie si ansamblu de trasaturi fizice si culturale, geografice si istorice, totdeauna incomplet si adesea fragil, care va fi transformat prin proiect. 17

“Semnificatia mai generala a termenului face din el un simptom al locului (…), cu conotatii foarte diverse in limbajul curent si cu acceptiuni mai precise in diferite discipline.”18

Situl in arhitectura este o situatie, o atitudine in cadrul unui context natural sau artificial; se poate defini numai in cadrul arhitecturii si al urbanismului. Este o realitate care nu implica neaparat locuirea sa; limitele sale nu pot fi identificate cu certitudine, pentru ca nu sunt definite clar in cadrul unui context.

Sit și context: extinderea ințelegerii sitului ca sit = context. Situl devine un palimpsest, o acumulare a memoriei in straturi succesive, uneori vizibile, alteori ascunse, dar care pot fi descoperite de arhitect si ii pot fundamenta proiectul.

  PEISAJUL

Peisaj- Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este prinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om; gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; tablou, fotografie care reprezintă un peisaj. (DEX)

Notiunea de peisaj a fost mereu perceputa ca fiind intr-o stransa legatura cu notiunea de natura. Peisajul este un spatiu limitat, insa deschis.    

In lucrarea sa, “Peisajul si estetica”, Rosario Assunto dezbate problema trairii peisajului ca spatiu, si anume faptul ca peisajul nu reprezinta o parte componenta a spatiului, ci este spatiul insusi, constituindu-se “drept o experienta estetica, subiect de judecata estetica”. 19

Noul concept de peisaj ca abordare care duce mai departe, depășește abordarea contextuală, ca alternativă critică a experienței urbanistice curente. Ecologia, conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă un context flexibil in evoluție.

 17 Pierre von Meiss, Elements of Architecture- From Form to Space, pag. 145

Acesta este sensul pe care I l-a dat si Vittorio Gregotti, sens ce caracterizeaza atitudinea in proiectare a foarte

multor arhitecti – de exemplu Alvaro Siza

18 Dupa MERLIN,Pierre; CHOAY, Francoise Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement, PUF, 2000

19 Assunto Rosario, Peisajul si estetica, natura si istorie, vol 1, Bucuresti, ed. Meridiane, 1986, pag 52

In contextul vremurilor prezente, marcate de multiple crize (economică, identitară, ecologică…) e bine-venită o amprentă antropologică, determinată de interesul pentru „relația românului cu natura, a cetățeanului mediu, a omului obișnuit”. [imagine 4]

In revista Arhitext design, un articol scria:”inevitabil, contextualismul conduce la peisaj, nu în terminologia clasică, ci în cel de imaginarea/perceperea globală a unui spațiu, a unui sit”. 20

Intr-un alt număr, al revistei AD se reia tema în cadrul de acum tradițional al relației citadinului de azi cu natura, așa cum e mediată de arhitecturile ultrasofisticate tehnologic și conceptual, adesea marcate de ideologie ecologistă. 21

Putem așdar sesiza strânsa legatură cu peisajul si importanța lui in context.          

[imagine 4]-Omul natural: din Le corbusier, Oeuvre Complete, 1910- 1929.

Fotografie preluata din Colin Rowe si Fred Koetter, “Orasul colaj – editura Universitara Ion Mincu,

2013- trad. Conf. univ. dr. Magda Teodorescu, unde se spune despre omul obismuit al modernismului:

“Exista deci, omul obisnuit, un obiect demn de apreciere responsabila,

dar aceasta era un personaj neglijat, anodin, anonim si profund lipsit de eroism.”

20 ALEXANDRU, Sandu, „Peisajul – dincolo de modă”, interviu realizat de Arpad Zachi, Arhitext Design, p. 25.

21 REVISTA AD, volumul 83, nr. 3, mai 2013

1.3. IMPACTUL CONTEXTULUI IN ARHITECTURA

Fundamentarea proiectului prin contextul său apare astăzi ca singurul consens in lumea foarte diversă, chiar divergentă, a modurilor de a face arhitectura si a mijloacelor de expresie22. Dar lucrurile nu au stat dintotdeauna așa.

Desi contextul si mai precis aspectele contextului de care tine seama arhitectura, au existat dintotdeauna, iar cladiri care s-au raportat la context au existat inca din antichitate, preluarea termenului in arhitectura insa nu a fost constientizat si conceptualizat de la inceput, iar temenul de contextualism incepe sa capete forma in perioada post-moderna, incepand cu anul 1970.

Daca ne gandim la cladiri ce tin cont de contextul lor, arhitectura a tinut cont de mediul in care a fost creata inca din Antichitate. In acest sens stau dovada constructiile egiptene, cele din Mesopotamia, Grecia si Roma antica- in toate vom gasi dovezi ale contextului.

Dintre cele mai cunoscute si evidente constructii in acest sens merita amintite: piramidele din Gizeh si templul funerar a lui Hatshepsut din Deir-el-Bahri, Egipt [imgine 5]; edificiile sapate in stanca din Petra, Ioardania [imgine 6], monumente in trepte, faimosele templele de pe Acropolele grecesti [imgine 7], amfiteatrul din Delphi [imgine 8], asezarea romana Pompei, Italia [imgine 9], etc.

Dar exempele sunt nenumarate, fie ca vorbim de locuinte modeste la sacara umana sau de cladiri de dimensiuni impresionante, indiferent de monumentalitatea si caracterul somptuos, ele par sa se integreze perfect in mediul natural sau artificial in care sunt construite. Acest lucru se datoreaza unor factori ce au determinat fara indoiala raportarea lor la contextul in care au fost inserate.

De exempu materialele locale folosite- pe de o parte naturale, care le faceau sa apartina terenului, pe de alta parte aceleasi pentru toata regiunea- dadeau unitate intregului tesut construit. Fie ca vorbin de piatra [imgine 10], caramida arsa (pamant) [imgine 11], lemn sau stuc [imgine 12], cladirile par a se integra perfect in mediul natural.

22 Francoise Chaslin, Face a la rupture: “atitudinea contextuala apare astazi ca singurul (relativ) consens in lumea foarte diversa, chiar divergenta, a modurilor de a face arhitectura si a varietatii mijloacelor de expresie”.

Apoi faptul ca ei construiau intotdeauna tinand cont de nevoi, arhitectura raspundea asadar nevoilor umane din perioada respectiva, de traditiile si practicile vremii.

Alt argument (cele mai sugestive sunt palatele din Creta- cum e Cnossos [imgine 13] si locuintele sapate in stanca din Mesopotamia [imgine 14]- constructiile erau adaptate la teren, respectau natura inconjuratoare.

Un alt aspect este ca ei construiau tinand cont de conditiile climatice, astfel intalnim diverse tipologii. Abundenta ploilor si prezenta zapezilor determina acoperisurile ascutite, garguiele, stresinile instalate pe exteriorul cladirilor. O clima uscata permite inlocuirea acoperisurilor cu terase. Un cer intunecat isi va gasi replica in arhitectura prin intrebuintarea din abundenta a golurilor. Un cer care se scalda in permanenta in soare impune solutii care sa atraga umbra. Deschideri tip atrium si legaturi interi-or exterior prin portice generoase sau dimensiunile reduse ale ferestrelor si orientarea camerelor in functie de punctele cardinale sunt si ele consecinta caracteristicilor climatice respective.

Apoi mai e si unitatea data de modul de construire- faptul ca mestesugul era transmis in cerc inchis, erau ptini cei care faceau asta, lucrau dupa reguli si canoane bine stabilite, ceea ce dadea de asemenea unitate asezamantului.

Daca tinem cont de toti acesti factori, putem conchide ca inca de la inceputuri, constructorul a tinut cont de context, instinctual si din practici, ceea ce dovedeste ca aspectele contextului sunt perfect justificate de nevoile umane si nu sunt simple conditionari ale unui anumit stil dintr-o anumita perioada.

Radacinile constientizarii contextului, incep asadar cu organizarea spatiului arhitectural (de la organizarea spatiului locuintei pana la organizarea asezarilor umane si a oraselor, ca forme complexe de asezare) prin transpunerea in spatiul construit al imperativelor legate de context: de la simbolistica sa, la conditiile fizice ale terenului, la conditiile climatice ale zonei, la functionalizarea contextului prin raportarea necesitatilor imediate ale omului la resursele mediului, pana la crearea identitatii „locului”, ca decupaj al contextului.

Sedimentarea simbolica a unui context prin formele de organizare si reprezentare a mediului construit ii determina in timp arhiva sa patrimoniala, ca resursa permanenta de continuitate, ca marca culturala. Intelegerea acestui continuum sta in relatia arhitecturii cu ea insasi, in relatia cu spatiile deja existente care si-au dobandit in timp statutul de patrimoniu cultural, determinand memoria locului.

Aparitia notiunii de protectie, protejare, monument a fost de asemenea un pas determinant in perceperea importantei tesutului construit existent, si al valorilor istorice, ce stau la baza contextului istoric. Pentru a justifica acest lucru, e necesar sa amintim etapele evolutiei monumentului istoric si evolutia notiunii de restaurare.23

1) IN EVOLUTIA NOTIUNII DE MONUMENT ISTORIC, amintim ca etape importante:

· In Renastere a aparut interesul pentru monumentele din antichitate.

· in 1789- datorita Revolutiei franceze apare ideea pastrarii monumentelor,insa numai cele din antichitate, evul mediu fiind ignorat.

· Orientarea romanica a prezentat interes pentru monumentele din Evul Mediu

· in cazul obiectelor cu caracter de unicat, se înlatura ambianta lor, stricarea texturii rasului

· de la notiunea de monument istoric izolat s-a extins la : zona istorica- zona construita

protejata- centru istoric- oras istoric

· in 1964 – Carta internationala a restaurarilor, adoptata la Venetia – o notiune noua – locurile istorice. Din categoria locurilor istorice, cele mai imporatnte: centru istoric, zona istorica- zona construita protejata, si zona de protectie

· Lista Monumentelor UNESCO

2) NOTIUNEA DE RESTAURARE SI EVOLUTIA EI

Si in cazul evolutiei notiunii de restaurare avem de-aface cu o evolutie istorica, ca si in cazul notiunea de monument, modificându-se în functie de istoria si teoria arhitecturii, privind modalitatile de pastrare a monumentelor exprimate într-o metodologie specifica.

– In 1790 – printr-un decret al Conventiei Nationale franceze, încep de fapt, preocuparile pentru restaurare.

I) ETAPA EMPIRICA – prima etapa a evolutiei conceptiilor, cuprinde primele 4 decenii ale sec.XIX, nu avea la baza o doctrina si este caracterizata de restaurari sporadice la monumente din Roma Antica

II) ETAPA DOCTRINARA:

– 1840-1880 : cultura franceza a formulat notiunea de restaurare, notiunea de stil este vazuta ca o realitate estetico-temporala, concluzionand cu privire la readucerea monumentelor istorice la o unitate stilistica proprie etapei initiale a existentei lor, anulând suprapunerea unor

momente succesive ale realizarii imobilului în timp.

23 informatii preluate din notitele de curs universitar “Restaurarea monumentelor istorice”- Conf. dr. arh. Ruxandra NEMȚEANU

“Doctrina unitatii de stil” este promovata de scoala arhitectului francez Eugène Emmanuel Viollet-Le- Duc, în antagonism cu „Doctrina antiinterventionista” din 1814-1879 –orientarea criticului de arta John Ruskin – o atitudine pasiva, fatalista.

III) ETAPA RESTAURARILOR ISTORICE SI STIINTIFICE

· Restaurarea istorica -2 elemente fundamentale: stilul aprofundat al istoriei monumentului care sa permita reconstituirea elementelor disparute pe baza unei documentatii certe si pastrarea tuturor elementelor valoroase ale existentei unui monument.

– teoreticienii : Luca Beltrami si Camillo Boito

-documentele fundamentale apartin Congresului inginerilor si arhitectilor italieni de la Roma din 1883

– Conferinta internationala de la Atena din 1931 a elaborat Carta de la Atena

Gustavo Giovannoni – fundamenteaza restaurarea stiintifica

-dupa cel de-al doilea Razboi mondial, din cauza distrugerilor, reconstituirea unor monumente – lucru respins pâna acum – Reconstituirisau reîntregiri pe documentatie certa.

In cazul monumentelor istorice si a contextului creat de tesuturile traditionale ale oraselor, contextul este mai determinant si impune de la sine raportarea sau reluarea regulilor deja instituite in teren.

Dupa o perioada de asezare a reglementarilor restaurarii, a urmat perioada de modernitate, care a intors cu totul spatele existentului si a ras in masa – vezi Haussman si renovarea Parisului [imgine 15] prin taierea bulevardelor si flancarea lor cu imense blocuri de locuinte colective, elanul masinist si fabricare in masa, sufocantele unitati de locuit [imgine 16]- strategii radicale de urbanism- vezi congresul CIAM si celebrul plan Voisin al lui Le Corbusier [imgine 17] cu ale sale “ville radieuse”, si perioadele comuniste [imgine 18] care au continuat si amplificat fenomenul.

Desi erau nascute din intentii cat se poate de binevoitoare, se pare ca aceste convingeri si viziuni strategice ale arhitectilor (cel mai evident exemplu e Le Corbusier) nu au functionat asa cum sperau si in viata reala. Imbunatatirea nivelului de trai si viziunile care trebuiau sa contribuie la minunata viata a locuitorilor nu numai ca nu au functionat, dar au dus la infern.

Acela a fost momentul in care in arhitectura s-au implicat umanistii, sociologii, psihologii, reprosand arhitectilor lipsa de interes la nivel social. Deci atunci a fost momentul in care a fost constientizata si o alta latura a complexitatii arhitecturale cu o importanta majora, care trebuia luata in calcul si facea asadar parte din contextul arhitectural. Dupa toate aceste evenimente, apare in sfarsit momentul constientizarii contextului arhitecturii si preluarea termenului in domeniu, fiind numit pentru prima oara contextualism.

In perioada anilor ‘70-80, ca oricărei mișcari de stil de până atunci si modernismului i s-au adus critici si reproșuri. Contextuatualismul, acuza incapacitatea modernismului de a intelege si lipsa de reacție față de contextul fizic al unei clădiri. Ca urmare, acesta propunea deplasarea atenției de la obiectul architectural propriu-zis, la situl său, denumit “context”.

Daca ar fi sa sintetizam, inca de la inceputuri, omul a luat contact treptat cu formele contextului arhitecturii asa cum le constientizam astazi: initial a avut de-aface cu construirea intr-un context natural, apoi pe masura aparitiei asezarilor umane si a evolutiei ei, au intalnit contextul constrtuit, cu un tesut din ce in ce mai dens, urmand apoi sa se confrunte cu importanta cladirilor istorice care incepeau sa capete valoare, si totodata cu fenomenele prin care au trecut de-a lungul timpului, rezultand odata cu progresul si contextele politice, economice, tehnologice, sociale.

Asadar contextul a fost acolo dintotdeauna, modul de construire a tinut cont de el inca din cele mai vechi timpuri, si totusi termenului i-a luat destul de mult pana sa apara.

2.1. PROBLEMATIZAREA CONTEXTULUI

IN TEORIILE DE ARHITECTURA

Teoretizarea de baza a arhitecturii este data de Vitruviu in antichitate, si tot ea sta si la baza teoretizarii contextului in arhitectura. Alte teorii la fel de importante, care au la baza scrierile lui Vitruviu, sunt date de Leon Batista Albertti si Palladio.

Pe vremea lui Vitruviu, arhitectura era considerată un meșteșug, iar despre mestesug se spunea că “meseria se fură“. Se pare însă că Vitruviu a simtit nevoia să-i transmită învătăturile printr-un text. Tratatul de arhitectura al lui Vitruviu „Despre arhitectura” este primul tratat de acest fel pastrat pana astazi iar teoria lui a stat la baza tuturor dezbaterilor despre arhitectură de la Renaștere încoace. Ele cuprindeau atât latura estetică, cât și determinantii anestetici ai arhitecturii. La baza acestui tratat a stat experienta practică a lui Vitruviu, pe care apoi a problematizat-o.

Care este deci relatia dintre teorie și practică? Răspuns: ele se interrelationează, se fecundează reciproc.

„Daca astfel stau lucrurile, precum dupa inclinarile cerului regiunile pamantului au fost

facute cu deosebiri, in diverse feluri; precum de asemenea firile locuitorilor se nasc cu

deosebiri in suflete si in infatisarile si insusirile trupurilor lor, asemenea si noi sa nu

sovaim a orandui alcatuirea cladirilor dupa particularitatile neamurilor si popoarelor,

deoarece noi gasim chiar in natura lucrurilor un invatamant iscusit si la indemana

noastra” 24 (Vitruviu, Despre arhitectura, cartea a VI-a, capitolul I )

Atitudinea lui fata de natura este sinteza tuturor observatiilor facute asupra conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca un sit pentru a fi potrivit unei constructii, asupra felului in care trebuie realizata o constructie in concordanta cu natura sitului si a functiunii sale, a materialelor utilizate si asupra distributiei functiunilor intr-o cladire.

El considera ca arhitectura este o imitație a naturii. Așa cum păsările și albinele își construiesc spațiul locuibil, astfel și oamenii trebuie să folosească elemente naturale și mai ales edificiile arhitectonice să se integreze mediului, peisajului înconjurător, concept de o puternică actualitate.24

24 Vitruviu- Despre arhitectura – trad. G.M.Cantacuzino, Grigore Ionescu,Traian Costa, editura Academiei Aepublcii Pulare Romane, 1964

Recomandarile sale se nasc din ncesitatile umane, din conditiile fizice si climatice ale sitului iar nerespectarea lor ar afecta gradul de confort al locuirii. Aceste recomandari sunt valabile atat in cazul construirii unui nou oras cat si in cazul ridicarii unei case.

Contexul climatic genereaza practici de proiectare in raport cu acesta: „ Pentru zidirea oraselor, lucrurile de prima importanta vor fi urmatoarele: in primul rand alegerea unui loc foarte salubru. Acest loc va fi ridicat, ferit de ceata, de inghet, orientat spre acele puncte ale cerrului care nu sunt nici calduroase, nici friguroase, ci temperate. Apoi sa se evite vecinatatea mlastinilor […] Asemenea daca orasele sunt dispuse de-a lungul marii, daca privesc spre miazazi sau apus ele nu vor fi salubre, pentru ca in timpul verii partea de miazazi a cerului se incalzeste la rasaritul soarelui si arde in miezul zilei ; cea dinspre apus se incalzeste dupa rasaritul soarelui, se incinge in miezul zilei si arde seara. Astfel, prin alternarea incalzirii si a racirii, corpurile din aceste locuri au de suferit.” 24

Pornind de la caracteristicile fiecarei tipologii umane, Virtuviu ajunge la concluzia ca fiecarei civilizatii ii corespunde o anumita atitudine in activitate de construire, pentru ca regiunea pe care o locuieste isi are propriile caracteristici in functie de pozitia geografica pe care o detine:

„Orice edificiu va fi bine oranduit daca, inainte de toate, se va tine seama de orientare sau de inclinatia pamantului (raportata la locul) pe care urmeaza sa fie ridicat. Caci altfel vor trebui hotarate cladirile pentru Egipt, altfel pentru Spania, nu in acelasi fel pentru Pont, in mod deosebit pentru Roma si pentru particularitatile altor pamanturi si regiuni, pentru ca o anume regiune se gaseste sub povara cursului neintrerupt al soarelui, alta e la mare distanta de el, alta la o departare mijlocie, e temperata.” 24

Constient de valoarea unui sit, este de parere ca natura lui poate fi corectata prin arta si cu arta. Maiestria alegerii unui sit potrivit si indemanarea cu care se insereaza constructia in peisaj sunt esentiale pentru a nu oblitera valoarea intrinseca a locului ales. „A corecta natura sitului” nu inseamna a-l anula, ci a-i spori frumusetea prin ceea ce se construieste. Proprietatile locurilor rezulta din natura insasi, la fel, proprietatile cladirilor trebuie sa rezulte din locul insusi, cu tot ceea ce presupune el: „mersul soarelui, inclinarile cerului, caracterul locuitorilor” si calitatile fizice ale solului si pozitia sitului in cadrul contextului natural si artificial.

24 Vitruviu- Despre arhitectura – trad. G.M.Cantacuzino, Grigore Ionescu,Traian Costa, editura Academiei Aepublcii Pulare Romane, 1964

Vitruviu este perfect constient ca proprietatile sitului ales sunt determinante de prim rang in realizarea unui proiect de arhitectura. Concluzionand, acesta considera ca „dupa ce se va fi hotarat raportul simetriilor si corelatiilor dintre parti vor fi deduse din calcul, ramane o sarcina a

agerimii mintii ca, tinand seama de natura locului sau de menirea cladirii sau de infatisarea ei, prin reduceri sau adaosuri sa se creeze unele compensatii si sa se ajunga ca, desi simetrica, prin reduceri sau adaosuri, ar putea sa fie modificata, lucrarea sa para totusi corect alcatuita si sa nu lase nimic de dorit in ce priveste infatisarea”. 24

Renașterea a reevaluat și valorificat tratatul lui Vitruviu, mediatizându-l, apoi rescriin-du-l în acord cu noile timpuri.

Caracterul primordial al renasterii a tinut de plastica arhitecturala. Mai tarziu, organizarea spatiala, relatia constructiei cu mediul, adoptarea noilor principii teoretice au capatat un rol preponderent. Aici doi arhitecti isi fac simtite teoretizarile la nivel de context: Leon Batista Alberti si Paladio.

Leon Battista Alberti fundamentează teoretic noua tendintă a arhitecturii europene prin ”De re aedificatoria” (Florenta, 1486) și-i consolidează astfel victoria. Alberti a fost primul care a folosit in mod direct lucrara lui Vitruviu. Dupa ce a anuntat intentia sa de a aborda principiile fundamentale ale arhitecturii in spiritul lui Vitruviu, pe care-l utilizeaza ca sursa de inspiratie fara sa-l copieze, dezvolta temele majore ale umanismului: cultul individualitatii, al universalitatii si al binelui public, intr-un cuvant conceptia „romana” asupra individului, care caracterizeaza inceputul secolului al XV-lea.

Cu tratatele lui Alberti se pun bazele urbanismului renasterii, in care orasul trebuie sa aiba strazi drepte, cu cladiri aliniate la cornisa, in afara cazurilor particulare date de caracteristicile unui sit anume. La mijlocul sec al XV-lea, Alberti a fost primul care a facut distinctia intre vila agricola si „villa suburbana” care, in apropierea imediata a orasului, nu folosea decat ca agrement proprietarului ei in cateva zile de „vacanta”.

22 Vitruviu- Despre arhitectura – trad. G.M.Cantacuzino, Grigore Ionescu,Traian Costa, editura Academiei Aepublcii Pulare Romane, 1964;

Alberti a revoluionat conceptia despre arhitectură, a scos-o din rândul meșteșugurilor și a inclus-o în rândul artelor. De-acum încolo, cel putin arhitectura publică și orice arhitectură cu aspiratii de reprezentare, se înscria în rândul disciplinelor intelectuale.

Astfel, se vede că arhitectura Renașterii, spre deosebire de cea medievală, nu s-a dezvoltat din practica curentă, ci din cărti. Această natură intelectuală se va manifesta, în mod firesc, mai mult în latura estetică a arhitecturii, decât în dimensiunea ei pragmatică. Și atunci, deși prin

intelectualizarea arhitecturii Renașterea a însemnat un uriaș salt în evolutie, același lucru

a condus în timp și la artificializarea arhitecturii, la îndepărtarea ei de dimensiunea

umană senzorială, pragmatică.

Unele reactii romantice și începuturile Mișcării Moderne au vizat tocmai formalizarea arhitecturii clasiciste și îndepărtarea ei de realitate – natură, climă, om, functiune, logică statică, întelegerea comună etc. Spiritul romantic a urmărit, în acest sens, întoarcerea la organicitate.

Avand la baza acelasi tratat al lui Vitruviu, Palladio nu are o teorie proprie originala si nici un stil propriu absolut nou sau revolutionar, el se conformeaza tuturor principiilor timpului sau, in cadrul acestor legi bine stabilite dand frau liber imaginatiei si talentului sau unic.

„Palladio accepta canoanele si elementele antice dupa cum un muzician admite notele, gamele si contrapunctul, simtind ca imaginatia sa isi va gasi drum liber atat in conceperea planurilor si maselor, cat si in sensibilitatea profilurilor. De aici marea sa dezinvoltura.” (G.M Cantacuzino)

O inovatie palladiana ce va constitui un model atat pentru arhitectura italiana, cat si pentru arhitectura din restul lumii este facinatia pentru contrastul dintre masa compacta a cladirii si cadrul arhitectural al colonadei exterioare, aproape impalpabil, ce creeaza legatura dintre natura inconjuratoare, anexe gospodaresti si constructie.

Despre cea mai celebra dintre vilele sale, Villa Rotonda [imaginea 19], afirma: „Asezarea, una dintre cele mai placute si pline de desfatare din cate poti gasi, se afla pe un muncel foarte usor accesibil, apele fluviului navigabil Bocchiglione marginindu-l de o parte, iar de cealalta parte fiind inconjurat de coline incantatoare, care dau infatisarea unui imens teatru […]”25. Este de remarcat aici relationarea interior- exterior, care este facuta dupa principiul palladian care presupune a lega cladirile intre ele si cu natura prin intermediul poricelor.

Daca in prima carte Palladio stabileste regulile pentru constructia oraselor, in cartea a doua el se refera la „locul care trebuie ales pentru cladirile de la tara si considera ca inainte de a realiza proiectul trebuie stabilite caracteristicile locului ales pentru casa: „Dar inainte de a ajunge la planurile acestora (caselor), consider binevenit sa chibzuim asupra asezarii sau locului care trebuie ales pentru acele cladiri […]”si prezinta cateva proprietati pe care ar trebui sa le aiba

acest loc: sa fie usor accesibil, sa prezinte caracteristici care sa favorizeze destinderea proprietarului, sa fie salubru si bine pozitionat fata de traseul soarelui si sa favorizeze perceptia cladirii in cadrul natural. 25

Asadar, e foarte importanta studierea contextului (fie el natural sau construit) neaparat inainte de a emite solutia de arhitectura. Stabilirea limitelor pe care le impune situl ales este o conditie esentiala pentru stabilirea limitelor proprii ale arhitectului, in vederea adaptarii solutiei propuse la conditiile terenului.

Alberti si Palladio, folosesc in teoriile lor criteriul igienist, criteriul climatic si criteriul functional.

Aceste criterii nu si-au pierdut inca valabilitatea, ci doar s-au adaptat noilor vremuri si evolutii pe care omenirea le-a traversat. Nevoile de confort s-au schimbat, insa nevoile biologice umane au ramas aceleasi.

Observam in aceste teoretizari, pe langa importanta contextuala, importanta construirii in raport cu specificul local al fiecarui loc, lucru care anticipeaza cu mult atat caracterul locului- acel genius loci in arhitectura, cat si regionalismul critic sau problema globalizarii.

25 Palladio- Patru carti de arhitectura,versiunea romaneasca publicata sub ingrijirea prof. Arh. R. Bordenache, editura Tehnica Bucuresti

2.2. PREZENTA CONTEXTULUI IN MODELAREA

STILURILOR DE ARHITECTURA

„Nu exista genuri diferite de arhitectura, ci doar situatii diferite care cer solutii

diferite pentru a satisface necesitatile fizice si psihice ale omului” 26

(Christian Norberg- Schultz)

Cat despre partea aplicata a contextului in arhitectura, contextul devine arhitectura in sine sau este preluat si dus la rangul de stil?

Nici contextul si nici macar terminologia de contextualism nu prezinta in sine un stil arhitectural. Contextul este un cumul de factori existenti ce dau caracterul sitului in care vom alege sa inseram constructia. A alege sau nu sa tinem cont de acesti factori sta la alegerea fiecarui arhitect si abia in functie de aceasta atitudine ca proces premergator, se emit solutii si se alege stilul in care se va construi.

Arhitectura contextuala sau contextualismul, este arhitectura care raspunde caracteristicilor specifice ale sitului sau. Spre deosebire de stilul arhitectural, contextualismul poate fi vazut ca un set de valori care ajuta la distingerea lucrarii arhitecturale. A incerca sa-i atribui contextului arhitectural anumite stiluri arhitecturale precise este imposibil. Dificultatea incadrarii stilurilor in atitudinea contextuala vine de la atitudinea flexibila si multitudinea de posibilitati pe care aceasta le poate genera.

Exista doua atitudini posibile in practica arhitecturala: a tine cont de datele contextului sau a le ignora complet.

Contextul este preluat in arhitectura atunci cand se tine cont de el, si se realizeaza numai inainte de a emite solutia arh, studiind toate aspectele sub care acesta exista si stabilind in urma lor atitudinea pe care o adoptam.

Analiza sitului se imparte intre constrangerile sitului si creativitatea artistului. In cazul in care se tine cont de context, putem observa ca pe de-o parte contextul este limitativ, trasand niste directii asemeni unui cadru etalon care ajuta la eliminarea unor posibile atitudini prin argumentari precise, pe de alta parte este generator de idei tocmai datorita acestor indicii care se ofera, a lecturii care dezvaluie, sugereaza, si genereaza idei. Asadar contextul este resptictiv si stimulator in acelasi timp.

26 Christian Norberg- Schultz, genius loci

A ignora contextul inseamna a emite o solutie arhitecturala inainte de a analiza contextul, putand fi emisa fara a cunoaste nici o data despre situl respectiv. De exemplu in cazul conceptualismului sau al utopiilor, cand arhitectul are imaginea obiectului arhitectural la care vrea sa ajunga inca inainte de a cunoaste orice data concreta.

Putem asadar alege un limbaj contemporan sau acelasi cu cel existent in imprejurimi, insa nu sunt indicate extremele, contextul fiind o cale de mijloc, ce incearca gasirea echilibrului.

Fie că vorbim de vernacular, regionalism, sau pe alocuri chiar atitudinea ecologică si a sa dezvoltare durabila, deși prezintă diferențe, toate au la bază atenția pentru mediu natural și cultural al contextualismului.

Arhitectura organica, minimalista, brutalista sau orice alt limbaj arhitectural pot fi foarte bine adaptate la contextul in care sunt inserate.

Dintre cele mai evidente ca apartinand unui contextualism sunt cele trei aspecte distincte ale acestuia:. vernacularism si regionalismul critic.

Voi incerca in continuare sa ilustrez diferentele dintre vernacularism si regionalism critic. Pentru a elimina neintelegerile si ambiguitatile diferentelor dintre aceste aspecte, vernacularul este arhitectura care a fost creata folosind materiale locale si construita de proprii ei locatari fara ajutorul arhitectilor.

Arhitectura Regionala este abordarea arhitectururii regionale construita de arhitecti, integrand resursele locale disponibile cu cele moderne, cautand universalitatea.

ARHITECTURA VERNACULARA

Termenul vernacular deriva din latinescul “vernaculus”27 insemnand domestic, nativ, indigen.

In acest sens, vernacularul se refera la cladiri si asezari ce au fost construite imbinand construirea de catre proprii locatari cu ajurorul materialelor locale existente si al tehnicilor locale de constructie. De asemenea evolueaza in timp spre a reflecta mediul inconjurator, cultura si contextul istoric. Sunt cativa factori esentiali ce afecteaza formele si fetele arhitecturii vernaculare incluzandu-I pe cei demografici, climatici, socio- economici, culturali si materiale locale. [imagine 20 ]

27 conform Dictionar de neologisme, Florin Marcu si Constant Maneca, editura Academiei, 1986

REGIONALISMUL CRITIC. Contextualism vs globalizare

Regionalismul critic, ca expresie a înțelegerii locale a spațiului construit vs “supermodernism”/”terminal architecture”.
Regionalism critic este arhitectura ce se opune tendintei de ignorare, de aplatizare a diferentelor culturale si care afirma particularitatile locale. E o combinatie fecunda intre nou si traditie si se opune modelelor de a construi preindustriale, globalizarii. [imagine 21 ]

Este o formula propusa de Keneth Frampton in cartea sa, "Towards a Critical Regionalism: Six points of an architecture of resistance"28,, prin care incearca sa se opuna globalizarii culturale, aplatizarii diferentelor culturale printr-un nou stil international”. Ea provine din atentia acordata contextului si cea acordata istoriei. Vocabularul modern ramas valabil, nu trebuie sa fie insensibil la particularitatile geografiei locului dar nici la istorie si traditii acceptabile. Formula sa nu presupune o simpla revenire nostalgica la modelele depasite, preindustrializate, ci investigheaza sinteze ale traditiei si contemporaneitatii, prelucrate in maniere originale si exprimate in limbaj contemporan.

Frampton evoca intrebarea lui Paul Ricouer: "how to become modern and to return to sources; how to revive an old, dormant civilization and take part in universal civilization".28

Orice habitat are o identitate ce deriva din amprenta locala si cadrul istoric, identitate ce trebuie sa ramana in peisaj ca o unitate de sine statoare

Regionalismului critic refuza modelul abstract, generalizator, prin soluții particulare date situațiilor si problemelor particulare, precum reconcilierea arhitecturii cu orașul si proiectarea de obiect bazată pe: mecanica sistemului tipologic; lectura sitului ca abordare deschisă; respectarea unor reguli (prin forța lucrurilor restrictive), de compatibilitate cu contextul urban.

 A existat intotdeauna o tensiune intre cultura locala si trendul de internationalizare si nu e capabil sa se rezolve in avantajul uneia sau a celeilalte. Tendinta stilulu si a formei de a se imprastia repede de la o regiune la alta este in crestere, iar cultura regionala trebuie sa se adapteze constiincioasa noii culturi.

Chiar si asa, arhitectii regionalisti se zbat sa combine integrarea stilului international cu reinterpretarea stilurilor locale. Este foarte dificil si s-au inregistrat destul de putine succese. Au reusit sa se impuna cateva talente locale de talie universala, cum ar fi Alvaro Siza pentru Portugalia, Sverre Fehn pentru Norvegia, Tadao Ando pentru Japonia, Barragan pentru Mexic…

28 Keneth Frampton in cartea sa, "Towards a Critical Regionalism: Six points of an architecture of resistance

ARHITECTURA ECOLOGICA

Noul concept de peisaj ca abordare duce mai departe, depaseste abordarea contextuala, ca alternativa critica a experientei urbanistice curente generand atitudinea ecologica. [imagine 22 ]

Abordarea ecologica in atitudinea fata de sit este una din consecintele noii atitudini contextuale provocata de „criza energetica” ce readuce in discutie echilibrul actiune umana –natura, ca reactie la starea de degradare a mediului. dezvoltare durabila, sustenabilitate, etc

Conceptele ecologice derivate precum arhitectura organică, camuflata, verde, sustenabilă, conceptul de dezvoltare durabila (context flexibil in evolutie) sau in diversele forme sub care o mai găsim, au in comun cu contextualismul grija pentu mediu, eficienta energetica, armonizarea cu elementele inconjuratoare, compoziția volumetrică, care imită natura, contopindu-se in peisaj, astfel incat obiectul arhitectral devine parte integrată locului fără a strica nimic din atmosfera si trăirile originale transmise de locul respectiv.

CONTEXT VERSUS CONCEPT.

O sa zabovesc mai mult asupra subiectului deoarece antiteza prezinta o problema frecvent intalnita, iar contrastul generat ajuta la o mai bine intelegere a ambilor termeni.

Conceptualismul este definita ca artă care intenționează să comunice privitorului o idee sau un concept, fără a implica elemente de artă tradițională, cum ar fi pictura sau sculptura". Estetica tradițională este evitată, grija tradițională față de materiale de asemenea. . [imagine 23 ]

În arta conceptuală, cel mai important aspect al operei este ideea sau conceptul. Când un artist utlizează o formă de artă conceptuală, contează proiectul care a fost dinainte sintetic imaginat, și astfel execuția devine o simplă chestiune frivolă (în arhitectură, datorită specificului ei, chestiunea execuției nu poate fi eludată ca minoră în raport cu conținutul ideatic). Ideea este motorul care a înfăptuit opera de artă.

La originea fiecărui proiect de arhitectură stă un concept de bază, o idee esențială, o

”filozofie”. Ea este apoi urmărită de către toate componentele și detaliile de arhitectură.

Dacă în arhitectura de până la modernism, ideea dominantă era una colectivă,

azi obsesia arhitectului e aceea de a-și exprima originalitatea prin Idee. Fie că

manifestarea este high tech, deconstructivistă, regionalistă sau minimalistă, nici

un arhitect autentic nu se poate sustrage exigenței de a avea la baza demersului său

un concept consistent.

Legatura contextualismului cu conceptualismul se intelege mult mai bine daca le comparam: contextulalismul admite si lucreaza cu conceptul, in schimb conceptulalismul nu tine seama de context.

Despre contrastul dintre contex si concept vorbeste si Bernard Tschumi, , care afirma:

“nu e nci o arhitectura fara un concept- o idee generala, o diagrama sau parti care dau coerenta si identitate unei cladiri. Conceptul, nu forma, este ceea ce distinge arhitectura de o simpla cladire. De asemenea, nu exista arhitectura fara context (exceptand utopia). O lucrare de arhitectura este totdeauna in situ, sau in “situatie”, localizata intr-un sit si intr-un cadru. Contextul poate fi istoric, geografic, cultural, politic, sau economic. Nu e niciodata doar chestiune de dimensiune vizuala, sau ceea ce in anii 1980 si 1990 a fost numit “contextualism”, cu un conservatorism estetic implicit.”29

In “Event- Cities 3: Concept vs. Context vs. Content”, acesta afirma ca in cadrul arhitecturii, conceptul si contextul sunt inseparabile . Frecvent, ele sunt de asemenea in conflict. Conceptul poate nega sau ignora circumstantele care il inconjoara, in timp ce contextul poate estompa precizia ideii arhitecturale. Ar trebui unul din acesti doi termeni sa devina prioritar in fata celuilalt?

Istoria arhitecturii abunda in dezbateri intre partizanii „tabula rasa” (conceptului) si aceia ai „genius loci” (context), sau intre concepte generale si contexte specifice. Raspunsul nu consta in triumful unuia fata de altul ci in explorarea relatiilor intre concept si context.

Ca un punct de plecare, este folositor sa ne uitam la clasificarea facuta de Tschumi a trei moduri de baza in care conceptul si contextul pot relationa:

Indiferenta- prin care ideea si si amplasamentul ei se ignora una pe cealalta- un tip de colaj accidental in care ambele coexista dar nu interactioneaza. Pot rezulta juxtapuneri poetice sau impuneri iresponsabile.

Reciprocitatea- prin care conceptul arhitectural si contextul sau interactioneaza aptopiat una cu cealalta, intr-un mod complementar, asa incat par sa se imbine perfect intr-o singura, continua entitate.

Conflictul- prin care conceptul arhitectural este strategic facut sa se ciocneasca cu contextul sau, intr-o batalie a contrariilor in care ambii protagonisti ar putea avea nevoie sa-si negocieze propria supravietuire.

29 Bernard Tschumi, Event- Cities 3: Concept vs. Context vs. Content, 2004

Aceste trei strategii –indiferenta, reciprocitatea si conflictul- sunt toate abordari arhitecturale valide. Selectandu-si strategia potrivita pentru a avea in vedere proiectul este parte din concept. Daca admitem ca ambele concept si context sunt invariabil angajate intr-un fel de relatie, intrebarea care se ridica este: Poate un concept fi contextualizat,sau un context conceptualizat? Tot Tschumi da un raspus si acestei intrebari:

„A contextualiza un concept inseamna a-l adapta circumstantelor unui sit particular

nu unei situatii politice. A conceptualiza contextul inseamna a transforma in

idiosincrasii si constrangeri ale contextului in forta conducatoare din spatele

dezvoltarii unei idei arhitecturale sau concept, nu spre deosebire de tactica unui

jucator de judo care foloseste puterea oponentului sau in avantajul sau.”

“Exista complexitate in context. Orasele si teritoriile sunt aici si e posibil sa le intelegem!

Nimic altceva nu este necesar. Doar sa acorzi atentie; doar sa ai incredere in tacere si imobilitate. In final, a concepe inseamna a defini contexte, a re-modela ceea ce deja exista, sa formalizeze ceea ce este dat. Conceptele nu sunt necesare si nici mesajele literare. Relatia dintre oameni si cladiri este spatiala, fiind pur si simplu bazata pe faptul ca amandoua ocupa portii in spatiu, dar cu diferenta: spre deosebire de oameni, cladirile supravietuiesc perioade lungi de timp si nu se misca.” (San Rocco magazine, nr 4: Fuck concepts! Context!, pag. 170)

2.3. FACTORI DETERMINANTI SI CATEGORII ALE

CONTEXTULUI IN ARHITECTURA

ATITUDINI CONTEXTUALE IN PROIECTARE

FACTORI DETERMINANTI AI CONSTRUITRII SI LOCUIRII

Intre ahitectura si mediul inconjurator exista un continuu raport de dependenta reciproca, raport ce se precizeaza si se contureaza pe tot parcursul proiectarii.

Reducînd chestiunea la caracterul ei caricatural, este ceea ce exprima Adolf Loos în acest mult uzitat exemplu: "Vreti sa va lasati condusi pe malul unui lac în Alpi? Cerul este albastru, apa verde, totul se odihneste într-o pace profunda. Muntii si norii se reflecta în apa, la fel si casele, fermele si capelele, care nu par iesite din mîna omului, ci din acelasi atelier divin care a faurit si muntii si arborii, si norii si cerul. Dar ce este aceasta? O nota falsa tulbura acordul. Printre casele taranilor, o vila lanseaza un strigat dezagreabil si inutil. Este opera unui arhitect. A unui arhitect bun sau a unuia prost? Nu stiu. stiu numai ca nu mai e nici pace, nici tihna, nici frumusete. Cum se face ca opera unui arhitect, bun sau prost, murdareste lacul?"30. Acesta este un înca un important argument în favoarea cercetarii surselor teoretice ale edificarii, cautîndu-le pe cele care au regizat si marturisesc despre ampriza umana asupra naturii/sitului/teritoriului.

Factorii determinanti ce interactioneaza si genereaza o constructie s-ar putea imparti in factori ce nu depind de deciziile si actiunile umane – clima; si factori ce depind de aceasta dar pe mai multe planuri: -la nivelul individului( ca unicitate ce genereaza diversitate) si la nivelul uni grup de indivizi (intre care pot exista neintelegeri, care se comporta mai mult sau mai putin autoritar) –factorii climatici, nevoile umane, materiale si tehnologia, motivatiile economice, cat si normele si reglementarile in vigoare.

30 Adolf Loos,  Architecture , în Paroles dans le vide, Editions Champ Libre, Paris, 1979, p.218. (T.N.)

Desi felul în care Loos pune mai departe problema este discutabil, acest citat a fost ales pentru hazul sau polemic.

Exemplu de atitudine contextualista la Loos sta Haus am Michaelerplatz, Vienna, Austria [imagine 24]

CLIMA

Clima- se traduce in arh ca nevoia de adapost contra interperiilor. Asa cum vom vedea, aceasta are un rol determinant in practica de proiectare, diferind in functie zona climatica.

O clima calduroasa corespunde in arhitectura cu folosirea materialelor cu inertie termica ridicata, densitate ridicata a cladirilor, plinul predomina in raport cu golul, utilizarea vopsitoriilor de culoare deschisa, deschiderea catre exterior, etc.

Clima rece in schimb, determina prezenta elementelor de incalzire generoase-cu rol important in designul arhitectural, grupari compacte, utilizarea culorilor inchise, deseori apelandu-se la solutia cladirilor ingropate sau semi-ingropate.

NEVOILE UMANE

Nevoile sau trebuințele sunt motorul oricărei activități umane. Astfel oamenii produc bunuri și servicii pentru că au nevoie să le consume. Dupa natura lor nevoile pot fi naturale, biologice, fiziologice, sociale, spirituale sau psihologice, acestea putand fi manifestate la nivel individual sau de grup. De asemenea, ele pot fi sau nu permanente.

Modelul numit„Ierarhia nevoilor” creat de Abraham Maslow postulează că oamenii au nevoi care trebuiesc satisfăcute. În urma cercetărilor efectuate, Maslow a ajuns la concluzia că există nevoi stringente ce pot fi clasificate în funcție de importanța lor pentru ființa umană, ele reprezentând totodată, anumite nivele. Odată atins un anumit nivel de satisfacere ale nevoilor noastre, trecem la altul… și tot așa până spre perfecțiune. In ordinea importantei lor, acestea sunt: Fiziologice- Securitate- Apartenenta-Stima- Autoimplinire.

Cel mai important nivel, nevoile fiziologice, are o importanta majora si in proiectarea de arhitectura. Nevoile fiziologice cuprind nevoile biologice cum ar fi nevoia de aer, mancare, apa, somn, iubire si o temperatura relativ constanta a corpului.

MATERIALE SI TEHNOLOGIE

Evolitua activitatii de construire este de multe ori privita ca evolutia materialelor si tehnicilor de constructie. Daca in preistorie si antichitate in general materialele folosite sunt cele locale, la indemana si sunt naturale, incepand cu secolul XX ele revolutioneaza arhitectura si viata in general. Nu o sa discut despre importanta lor in proiectarea de arhitectura pentru ca e evidenta. Mai mult decat atat, ele sunt instrumente de lucru in sine, sunt determinante ale stilurilor si fenomenelor arhitecturale. Aparitia noilor materiale artificiale cat si a sistemelor cu ajutorul carora se pun in lucru este indispensabila practicii arhitecturale.

ECONOMIA

Este bine cunoscut faptul ca solutia arhitecturala are de suferit din rationamente economice. Slaba putere economica determina handicapul arhitecturii, dar, cunoscuta dinainte, aceasta poate genera prin compromis si cai de mijloc, o arhitectura de calitate.

Ea are o importanta majora asupra arhitecturii, fiind un aspect de care aceasta depinde in mod direct.

Pe de alta parte, putem vorbi despre economia resurselor, care se traduce prin ecologie, iar arhitectura ecologica este o tendinta bine intentionata (daca se foloseste corespunzator) ce are ca scop imbunatatirea vietii si grija pentru mediul inconjurator. De asemenea e un principiu care a deschis calea mai multor atitudini arhitecturale precum dezvoltarea durabila, sustenabilitatea, ecoturismul, arhitectura solara, etc.

NORME SI REGLEMENTARI

Acesta au o legatura majora cu politicul (de catre care sunt emise) si au ca scop imbunatatirea practicii constructive si a confortului locatarilor. Fie ca vorbim de reglementari urbanistice, cu privire la monumente istorice, patrimoniu, sau norme si legiferari constructive, fie ca vorbin de strategii de dezvoltare si viziuni generale, si acestea au implicatii direcre in practica proiectarii si pot fi benefice sau nocive, in functie de diverse cazuri.

Toti acesti determinanti au contribuit la formarea unui context general in arhitectura, dupa cum o sa vedem in subcapitolele ce urmeaza.

CATEGORII ALE CONTEXTULUI

„Contextul unui proiect – locul, mediul lui inconjurator – este mult mai cuprinzator

decit orasul sau bucata de pamint pe care va sta. Este mai mult decit disciplina

istorica, mai larg decit metodologia compozitiei traditionale. Pentru noi, contextul

este un concept amplificat, deoarece intelegem ca o lucrare de arhitectura nu rezida

numai in constructia operei. Un text, un articol critic, o revista sint obiecte solide,

tangibile; fiecare reprezinta un “proiect” analizat in atelier ca

si cum ar fi un alt program real.

Incepem, ca editori, sa “calatorim” peste granite”, peste limitele arhitecturii.

Granita ne retine sa depasim disciplina academica si face ca lecturile si interfetele sa

para ca apartin unor domenii straine. N-are nici un rost sa continuam lectura in

aceasta traditie. Istoria, formele comune si asumate, si distributiile – care nu se pot

regenera prin ele insele – renasc astfel si se anima.“ 31 (Federico Soriano)

31 Federico Soriano, The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, Actar, Barcelona, 2003

Dintr-o perspectiva etica, Vittorio Gregotti recunoaste urgenta de a dezvolta metode de lectura atat a sitului si a orasului, cat si a intregului teritoriu, si a formelor naturale si construite, in vederea transformarilor lor. Metodele de lectura merg de la identificarea caracteristicilor formale structurale ale grupurilor si subgrupurilor, la analiza procesului istoric ce a influentat crearea lor, si de la inventarea materialelor, la caracteristicile lor de forma, textura si culoare.

Robert Irwin, artistul american, a identificat mai multe aspecte la care se refera contextul pentru practica artei. Inlocuind termenul de arta cu cel de arhitectura, William Alsop32 aplica aceste contexte arhitecturii:

Arhitectura este o pozitivare a investigatiei estetice, a recunoasterii perceptuale/conceptuale a realitatii individuale, o constructie si o ordonare a acestei realitati individuale. Arhitetura ca arhitectura

Arhitectura este un proces de inovatie culturala, o articulatie interdisciplinara si o argumentatie prin intelesuri care dezvaluie idei si forme dobandite de valabilitatea culturala. Arhitectura Arhitecturii.

Arhitectura este o interactiune comunicativa cu nevoile sociale, o cultivare a acelor lipsuri ale formei pentru practica sociala si functiune. Arhitectura Preocuparilor Sociale.

Arhitectura este o componenta a dezvoltarii istorice. Acest aspect istoric reprezinta baza/ suportul pentru arta in general ca disciplina culturala sofisticata. Arhitectura Civilizatiei.

In toate aceste patru contexte se pun bazele pentru practica si critica de arhitectura”.

Contextul este mai mult decat un concept; este o realitate evidenta, fizica-naturala sau artificiala, si mai mult – o dimensiune asscunsa in cultura, traditii, istorie si psihic.

Orice obiect are un context. A intelege contextul in arhitectura presupune multe directii de interpretare, conform parerii lui Charles Jencks, „ urbanism ad-hoc”32:

-context fizic: natural si artificial;

-contextul cultural: traditia si actualitatea;

-context social-politic: comanda sociala si decizia politica;

-contextul tehnico-economic: aspectul economic si potentialul lui tehnic

– contextul existential – genius loci

 32   William Alsop in revista AD 1996-despre contextul exterior profesiunii

33 Charles Jencks,Nathan Silver, Adhocism: The Case for Improvisation, editura MIT Press Cambridge,2003

CONTEXTUL FIZIC

Elementul cu care contextul fizic opereaza este peisajul. Prezentat succint si intr-un capitol anterior, de aceasta data o sa fac referire stricta la categoriile sale ce influenteaza mediul fizic. Si anume peisajul natural si peisajul artificial (construit , antropizat).

1) CONTEXTUL FIZIC- NATURAL

Mediul natural joaca un rol important in conturarea spiritului locului. Deseori abordata in diverse studii de filozofie, dar si in cele de teorie a arhitecturii, putem spune despre mediul natural ca el constituie unul dintre determinanatii importanti ai arhitecturii.

Implicatiile multiple pe care geografia locului si clima acestuia o impun practicii de arhitectura ar trebui intelese in toata complexitatea lor.Contextul fizic natural este analizat din punctul de vedere al elementelor ce il compun. Mai precis topografia , clima si lumina. O constructie trebuie sa creeze confort fizic, sa raspunda corect determinantilor precum aspectele climatice (umiditate, vant , temperatura), statice (zone seismice, sol nesigur, teren in panta), acusticii, protectia la foc, controlul luminii adecvarea materialelor si tehnicii.

TOPOGRAFIA

Transformarea totala a unui teren cu neregularitati intr-unul plat este evident un apanaj al tehnicii sub pretext economic. Metodele transformarii topografiei au dat nastere astazi aparitiei „peisajelor facute cu buldozerul”, in care iregularitatile unui sit sunt sterse:

„trasatura ce mai semnificativa a proiectarii noastre moderne este dispretul nostru total fata de natura ca si dispretul nostru deghizat fata de topografie, sol, curenti aerieni..Omul modern gandeste cu buldozerul ”34 -Pierre von Meiss

Tot el spune si ca „liniile de proprietate si ratiunea procesului de construire sunt uneori argumente prea slabe in favoarea transformarilor radicale ale topografiei”.

Modelarea gresita a terenului poate produce un efect negativ asupra mediului in care e efectuata, iar prin manevrarea abila a caracteristicilor fizice existente, poate deveni un exempu pozitiv.

34 Pierre von Meiss , Elements of architecture, From form to space, Van. Nostrand Reinhold (International), 1986.

Kevin Lynch ne atrage atentia asupra topografiei sitului natural, si ne incurajeaza sa il modificam: “Este important sa intelegem situl ca morfologie si ca istorie, rezultand o arhitectura care, in loc sa ascunda sau sa ignore, exalteaza caracteristicile fundamentale ale sitului.” “Structurile formale ale peisajului consista in relatiile topografice”.35

Cel mai mare pericol al arhitecturii moderne a fost ideea considerarii spatiului, simplist, in termenii exigentelor economice si tehnice, indiferent de potentialul sitului. Tabula rasa a modernizarii a favorizat folosirea tehnologiilor de ultima ora in preschimbarea radicala a siturilor. Asa incat situri totalmente plate au fost privite ca fiind „cea mai economica matrice pe baza careia putem predica rationalizarea constructiei, ducand astfel la o negare totala a specificului unui loc”.

Regionalismul critic in schimb, a implicat o relatie dialectica cu natura, dezvoltand notiunea de „cultivare”36 a sitului. Frampton considera ca transformarea radicala a unui sit cu neregularitati intr-un sit plat este in mod evident un gest tehnocratic care aspira la conditia de lipsa absoluta a locului, in timp ce terasarea aceluiasi sit pentru a primi in final o cladire in trepte este o angajare in actul de cultivare a sitului”. Tot Frampton spunea ca aceeasi tendinta de actionare asupra sitului o adopta si Mario Botta in practica sa de arhitectura, metoda pe care o numeste „construirea sitului”.

Experientele oferite de natura sunt diverse asa cum sunt diverse peisajele naturale insele. Fie ca vorbim de un peisaj montan, maritim, sau de campii si ele la randul lor difera in functie de geografia locului. Insa diferentele in cadrul aceluiasi tip de peisaj sunt mai mici decat contrastele dintre formele majore de peisaj: „natura, nefiind opera umanitatii, ne tine la o oarecare distanta si ne ofera experienta grandioase, dar, relativ putin diferentiate.37 Atitudinea arhitecturala ar trebui sa variaze de la un caz la altul.

Limitele fizice, cicatrici ale terenului, cote de nivel, rauri, vai, oceane, lacuri, piscuri, stanci, flora, fauna – contribuie si ele la emiterea solutiei arhitecturale.

Sensul acestei “puneri in context” a arhitecturii (ca proces si ca produs) este acela de a intelege mai cuprinzator proiectarea de arhitectura si felul in care poate lua nastere un proiect.

35 Kevin Lynch- image of the city

36 Heiddeger BÂTIR, HABITER, PENSER / Gallimard/ Paris/1958

37 Christian Norberg Schultz –La signification de l’architecture occidentale

Asezarile omenesti nu au fost create la intamplare, ci intotdeauna nevoile umane si-au gasit un corespondent in particularitatile terenului. Daca era vorba de aparare- se cauta un teren accidentat cu o ccesibilitate redusa, daca era vorba de comert se asezau la o intersectie de drumuri, daca vroiau sa faca agricultura se asezau pe teren plat cu un sol bun.

Plantatiile ajuta la integrarea unei constructii in mediul sau si estompeaza duritatea unei structuri.

CLIMA SI LUMINA

Orice climat este complex si de obicei variabil. Influenta mediului natural asupra omului din punct de vedere igienc, fiziologic si psihologic este examinata ca o actiune simultana a temperaturii, umiditatii, vanturilor, caldurii radiante.

Conditiile climatice difera in functie de regiunea in care se afla situl, iar diferitele caracteristici climatice determina moduri diferite de construire pentru fiecare zona in parte.

“Asemenea conditii garanteaza aparitia unei poetici a locului- o forma de filtrare compusa din interactiunea intre cultura si natura, intre arta si lumina”.38 (Keneth Frampton)

Unul din cele mai importante elemente arhitecturale ce are legatura implicita cu conditiile climatice este fereastra/golul. Cea mai sugestiva definitie a ferestrei este data de Keneth Frampton, care defineste fereastra ca “cel mai delicat punct in care cele doua forte naturale –clima si lumina , strapung membrana exterioara a cladirii”. Pe langa rolul functional (lumina, ventilatie) pe care Pierre von Meiss il atribuie golului/ ferestrei, acesta ii da si atributul de “loc” intre doua locuri –interior si exterior; “punct de plecare” prin care” lumea se revarsa” dinspre interior spre exterior sau invers.

Pe de alta parte, arhitectura orientala conserva plinul ca modalitate de expresie conforma spiritului locului.

In practica de arhitectura este indicata folosirea luminii naturale in vederea iluminarii spatiilor, dar care contribuie si la jocul de lumini-umbre ce redau ambientul si maiestria unei cladiri arhitecturale. Dintre toate artele vizuale, arhitectura este cea mai tributara luminii. Manevrata abil de catre arhitect, ea poate crea efecte estetice si stari psihologice de mare intensitate.

Le Corbusier spunea despre lumina: “Arhitectura este jocul savant, corect si magnific al formelor reunite sub lumina.” 39

38 Keneth Frampton Towards a Critical Regionalism: Six points of an architecture of resistanc

39 Le corbusier, Towards a New Architecture. Dover Publications, 1985.

Titlul original in fr:“Vers une architecture”. 

Sunt si situatii insa, in care este necesara folosirea exclusiva a luminii artificiale, in functiuni ce necesita un control al luminii in climatul interor. Spre exemplu in muzee, in spatii expozitionale,

sali de proiectii, etc. Atunci se pot gasi solutii in functie de efectul scontat: se poate opta pentru utilizarea iluminarii zenitale prin intermediul luminatoarelor sau se poate opta pentru sisteme de reglare a cantitatii de lumina patrunsa in functie de ora, anotimp sau de necesarul de iluminare in functie de activitate.

In practica de arhitectura, pe langa ferestre si goluri elemente la fel de importante la care se apaeleaza in acest sens sunt si atriumurile, porticele, relatia plin-gol si culoarea (negrul atrage atat caldura cat si lumina, albul respinge), folosirea acccesoriilor precum: parasolare, gargui,etc. La baza tuturor eforturilor sta confortul uman si nevoia psihologica de protectie. Progresele tehnologice ajuta prin materiale si sisteme de reglare a confortului in funtie de clima, iar folosirea lor corecta sau eficienta lor determina economia resurselor in vederea unei atitudini prietenoase cu mediul.

Un exemplu de raspuns la determinarile strict geoclimatice ale locului in arhitectura paote fi Bisericii Bagno din Elvetia [imagine 25 ], a arhitectului Mario Botta care isi argumenteaza forma si materialele utilizate ca produse ale contextului geoclimatic respectiv.

Din punct de vedere acustic, poluarea fonica a determinat solutia protectiei fonice a cladirilor.

In acest sens e relevanta afirmatia lui Blaga: “intr-un spatiu in care sunetele au ecouri te simti mai putin singur decat intr-un spatiu unde sunetele se pierd fara intoarcere.”

2) MEDIU CONSTRUIT

Interventia omului in natura s-a facut prin constructie, pornind de la necesitati fizice, biologice si psihologice. Mai departe, fiecare necesitate individuala s-a grupat formand asezari umane. Nevoia omului de a socializa, de a nu fi singur, nevoia de apartenenta, a determinat acest cumul. In functie de densitatea locuitorilor, crestea densitatea locuintelor, evoluind de la constructii razlete pana la densitatea urbana a cladirilor turn. Acestea sunt si tipologiile peisajelor construite cu care avem de-aface. Fie ca e un mediu rural, mai mic sau mai dezvoltat, fie ca e un mediu urban- la randul lui mai avansat sau nu, acestea sunt peisajele construite cadru la care ne raportam si evident ca ele au fiecare caracteristici distincte.

Deci, la nivel urban, structurile sunt determinate in special de interventiile omului, iar forma de baza consta in ceea ce am putea numi “locul nostru”.

De-a lungul istoriei orasul a fost o lume cunoscuta si sigura, care oferea omului o asezare sigura printre elementele necunoscute care il inconjoara. Calitatea primordiala a imaginii urbane este tocmai aceea de a fi identificabila la nivel individual.

“O imagine clara asupra mediului inconjurator reprezinta un punct de plecare foarte important pentru dezvoltarea individuala. Cunoasterea temeinica propriului mediu (percepere ,organizarea experientei) serveste ca baza de comparatie pentru recunoasterea si apoi pentru structurarea oricarei informatii spatiale ulterioare”40- Kevin Lynch

Dupa Lynch, omul are nevoie de un mediu urban care sa faciliteze inventia imaginilor: el are nevoie de cartiere care au un caracter particular, de trasee care conduc undeva, si de noduri care sunt “locuri distincte si de neuitat”. Acesta distinge 5 tipuri de elemente, reprezentand formele fizice ce alcatuiesc imaginea unui oras: traiectorii, limite, zone, noduri si puncte de cotitura, elemente cu care observatorul interactioneaza in cadrul orasului. Felul in care acesta percepe spatiul este influentat de calitatea, diversitatea si cantitatea experientei sale.

In cazul mediului artificial/antropic una din problemele esentiale ale arhitecturii este raportarea la existentul deja construit, la relationarea cu elementele existente ale orasului.

“In intreaga Europa exista problema preexistentei unui patrimoniu istoric, construit sau natural.”39 –Viitorio Gregotti

40- Kevin Lynch –The image of the city ,MIT press,1960

41 Viitorio Gregotti- interviu pt revista Cassabella.

In lectura unui tesut construit se ia in calcul relatia obiect-tesut, tipologia invelitorii, modul de construire, stiluri, accese, balcoane, ferestre, cornise si regim de inaltime, imprejmuiri, starea de degradare, materiale utilizate, regimuri juridice, istoric… etc

A construi intr-un tesut istoric construit existent nu inseamna a construi prin mimesis in aceiasi maniera si stil; si nici a construi in maniera contemporana nu inseamana ca nu ne putem raporta principii generale de compunere, rapor plin-gol, aliniamente, regimuri de inaltime, proportii, etc. A te raporta la context inseamna a gasi calea de mijloc perfecta care se preteaza la situl respectiv. Din fericire se acorda un interes din ce in ce mai mare cladirilor istorice si asistam la o tendinta a insertiilor, a restaurarilor, extinderilor, conversiilor, etc.

“este de cea mai mare importanta sa realizam ca sunt foarte multe se invatat din modul in care oamenii care ocupa un spatiu raspund fiecare la sugestiile inglobate in designul spatiului respectiv”- Herman Hertzberger42

“Fiind un compromis intre ideal si real, situl nu poate fi perfect[…] daca descoperi ca situl perfect exista, atunci lasa-l neatins”.43 (Kevin Lynch si G. Hack)

Nu intotdeauna avem insa de-aface cu un sit facil si curat, ci de foarte multe ori ne lovim de “locuri intoxicate”, asa cum le numea Augustin Ioan44: “intr-un loc intoxicat co-exista, incomadandu-se reciproc, semne disparate ale diferitelor stadii prin care a trecut acel loc, stadii care s-au inlocuit unul pe celalat […]Daca, asa cum credea Christian Norbeg Schultz, “orice loc ar trebui sa aiba capacitatea de a primi diferite continuturi, ” 45, in cazul unui loc intoxicat el plateste realitatea dea fi suportat violenta inlocuirii reciproce a atator proiecte divergente prin incapacitatea de a mai spune ceva celui ce ar veni sa-l asculte in vederea inaugurarii, in fine, a unui caracter stabil.”

Un bun exemplu pentru interventia intr-un context construit si regenerarea/ recuperarea unor locuri pierdute este arhitectul Alvaro Siza cu interventia de la Caxinas [imaginea 26 ]- un sat de pescari de pe tarmul Atlanticului aflat la 30 km fata de Porto. Dezvoltarea unei activitati turistice pe timpul verii a dus la aparitia catorva case construite ilegal. Municipalitate i-a cerut acestuia sa regleze dezvoltarea zonei. Proiectul a inceput cu un studiu al caracterului cladirilor existente deja: Siza s-a incumetat la imaginarea unei intregi viziuni morfologice plecand numai

42 Herman Hertzberger Lessons for Students in Architecturepublished in 1991. El credea ca rolul arhitectului nu

este acela de a reda solutii complete, ci un cadru spatial care eventual sa fie umplut cu utilizatorii sai.

43 Lynch, Kevin, si Hack, Gary, Site Planning, MIT Press, Cambridge MA and London; 3rd edition 1984

44 Augustin Ioan , Spatiul sacru, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.

45 Christian Norbeg Schultz, Genius Loci – Towards a Phenomenology of Architecture, New York: Rizzoli, 1979

de la modeste semne pe care saracia le lasase sub forma de constructii: culori, materiale, dimensiuni si ritmuri.Pe aceasta baza a propus un proiect de dezvoltare liniara ce a inglobat literalmente existentul.

PERCEPTIA

Tot in acest capitol se cuvine sa discutam si chestiunea perceptiei in raport cu contextul.

Arhitectura nu este o imagine precum un desen ori o fotografie. De îndată ce a fost construită, ea devine scenă și cel mai adesea scenariu de parcurs și gest, văzută ca pe o succesiune de senzații. Perceptia e de natura vizuala; senzatiile sunt subordonate perceptiei si au o natura emotionala. Perceptia reprezinta identificarea imaginii prin comparatie cu reprezentari mentale ale experientelor spatiale trecute.

Percepția spațiului architectural poate fi și ea modificată prin intervenția arhitecturală. Fie că se apelează sau nu la diverse trucuri optice pentru a corecta sau pentru a creea o anumita intentie arhitecturala, ambientul unui mediu este dat de insăși intervențiile asupra locului. Arhitectura poate domoli, media, sau amplifica atmosfera unui loc. Dupa orice intervenție, locul se schimbă.

Există 5 tipuri de percepție 46: percepția kinestezică, percepția olfactivă, percepția tactilă, percepția auditivă și percepția vizuală. Dupa Pierre von Meiss47, percepția arhitecturii este în principal vizuală și kinestezică. Experiența estetică a ambientului este totuși o problemă a tuturor simțurilor noastre. Sunt situații când auzul, mirosul și simțul tactil sunt mai importante decât văzul.

46 Juhani Pallasmaa, The Eyes of the Skin.Architecture and the Senses. John Wiley: New York, 2005.

47 Pierre von Meiss, Elements of Architecture – from form to place, Van. Nostrand Reinhold (International), 1986.

Mișcarea corpului în spațiu, deși nu este unul din cele cinci simțuri ale noastre, ne oferă adesea

măsura lucrurilor și a spațiului. Parcurs, vizită, dans, gest, … permit aprecierea grandorii și explorarea ascunsului: apropierea, depărtarea, conturarea, ascendența, descendența, intrarea,

ieșirea …, sunt toate semnale care ne invită la autocontrol, a ceea ce dorim să vedem, să ascultăm, să simțim sau să gustăm, să atingem într-un mediu dat.

In legatura cu mecanismele perceptiei, Kevin Lynch48 distinge doua notiuni: orientare si lizibilitate. Organizarea reprez utilizarea si organizarea logica a indicatiilor senzoriale oferite de mediul incojurator, aceste fiind un proces caracteristic oricarei vietuitaore, fundamental pt eficacitate si supravietuire. Ea se bazeaza atat pe senzatiile imediate cat si pe amintirile experientelor trecute. Iar gradul de lizibilitate al unui sistem spatial este masurat cu usurinta cu care putem recunoaste elementele si organizarea intr-o schema coerenta.

CONTEXTUL CULTURAL

Contextul cultural se refera atit la cultura in sens larg (antropologic), cit si la sensul restrins / clasic, dar si la cultura de specialitate.Este vorba despre cultura privita ca acumularea in timp a unor valori dar si ca civilizatie.

“legaturile intre arhitectura si cultura nu sunt de natura celor care stabilesc intre doua obiecte distincte: arhitectura nu are functiune si nu functioneaza decat in interiorul unui sistem cultural” –Carlo Giulio Argan – despre arhitectura si cultura49.

Contextul cultural cuprinde valorile comune, ideile filozofice, codurile morale, credintele religioase, convingerile, aspiratiile , dorintele. Cultura se transmite indiferent de contextul social. (schultz) Aceasta poate influenta si caracteriza un anumit mod de a face arhitectura, atit prin ceea ce vine din spate (traditia, mostenirea, culturala etc.), cit si prin cultura momentului, spiritul timpului (zeitgeist50).

Arhitectura, spre deosebire de opera de arta, solicita consintamantul publicului pentru a exista.51 Aprobarea arhitecturii de catre societate, prezinta si riscul de a fi etichetate sau ignorate cu prea mare usurinta.

48 Kevin Lynch.-Image of the city- MIT press, 1959

49 Carlo Giulio Argan –in, L’Arte Barocca, Skira, Geneva, 1989. Giulio Carlo Argan a fost un critic de

artă , politician și profesor italian si primul docent nedemocrat al Romei republicane de la 1976 la1979 .

50 Zeitgeist -Termen care, în limba germană, înseamnă „spiritul timpului” (germ. Zeit: „timp” + Geist: „spirit”).

Zeit fiind înțeles în sensul de epocă. Definește direcția, moda sau gustul, climatul intelectual, cultural,

etic și politic al unei perioade specifice (K. Löwith).

51 William Aslop in revista AD 1996-despre contextul exterior profesiunii

PERSPECTIVA ANTROPOLOGICA

“Noi dam forma constructiilor, si la randul lor ele ne formeaza”- (Winston Churchill)

In lucrarea sa, ”Dimensiunea ascunsa”(1966), Edward T. Hall52 propune un mod de abordare al relatiei dintre spatiu si modelele comportamentale din perspectiva antropologica. El analizeaza un model de organizare a spatiului si a relatiilor acestuia cu modelele comportamentale.

In acest sens, proxemia defineste ansamblul observatiilor si teoriilor care privesc utilizarea spatiului de catre om. Sistemul de clasificare proxemic cuprinde trei niveluri:

-Nivelul infracultural- are ca obiect comportamentul caracteristic nivelelor de organizare subiacente culturii- si se inradacineaza in trecutul biologic al omului.

-Nivelul Precultural- este filozofic si apartine mai ales prezentului

-Nivelul microcultural-este cel care cuprinde majoritatea observatiilor proxemice. Aici se pot distinge trei aspecte ale spatiului, in functie de organirarea acestuia: rigida, semi-rigida sau informala.

Comportamentul teritorial, teritoriul, cladirile sunt origanizari fixe, rigide.

Modul in care cladirile sunt grupate precum si modul de impartire interioara corespund si ele unor structuri caracteristice determinate de cultura.

Spatiile sociofuge mentin separarea in divizilor ; spatiile sociopete provoaca contactele. Spatiul sociopet nu este neaparat bun, asa cum spatiul sociofug nu este neaparat rau. In plus, un element sociofug dintr-o cultura poate fi sociopet intr-o alta cultura.

Spatiul informal- adica cel ce scapa formularii- cuprinde distantele pe care le observam in contactele noastre cu ceilalti. Modelele spatiului informal au o configuratie precisa si o semnificatie profunda, intrucat joaca un rol fundamental in definirea culturilor.

Modul de manipulare si structurare a timpului determina la randul lor structurarea spatiului. Putem clasifica acestea in doua categorii: monocronia si policronia.

Monocronii- cu contacte la distanta care compartimenteaza timpul, il divid in functie de varietatea scopurilor de indeplinit si sunt dezorientati daca trebuie sa efectueze prea multe operatii simultane.

52 Edward Twitchell Hall (nascut in anul 1914 si decedat in 2009) a fost un antropolog american și cercetător trans-cultural. El este amintit pentru dezvoltarea conceptului de proxemica, o descriere a modului încare oamenii se comportǎ și reacționeazǎ în diferite tipuri de culturi definite de spațiul personal. Considerat părintele proxemicii, a propus conștientizarea jocului distanțelor interpersonale prin patru zone și distanțe interpersonale cu semnificații cvasiuniversale pentru ființa umană: zona intimă, zona personală, zona socială și zona publică.

Indivizii policroni, din cauza intimitatii contactelor pe care le intretin, au , dimpotriva, tendinta sa efectueze mai multe operatii in acelasi timp.

Din acest motiv, primilor le este mai usor sa separe activitatile lor in spatiu, iar celorlalti sa le concentreze intr-un singur loc. Asadar, pentru doua tipuri umane corespund doua tipuri de spatii pertinente.

MEMORIE SI ATENTIE COLECTIVA

Memoria colectiva detine un rol foarte important in procesele de instruire si evolutie a unui loc. Locul creat prin proiectare trebuie sa se potriveasca nu numai cu structura corpurilor noastre ci si cu modul in care mintile noastre lucreaza, cum percep, cum imagineaza, cum simt. Dupa Kevin Lynch, acesta este “sensul locului” care variaza in functie de cultura, temperament personal, experienta.

Casa, satul si orasul traduc faptul ca anumite grupuri de oameni impartasesc obiective si valori comune. Chiar si alegerile pe care trebuie sa le facem cu privire la edificare implica raportarea la valori culturale, sub influenta unui mediu cultural specific (organizarea satelor si oraselor este rezultatul unui plan deliberat care variaza in functie de istorie si cultura)

ORASELE SI CULTURA

In cazul in care densitatea demografica a unui oras este in crestere- datorata imigrantilor din mediul rural, avem de-aface cu doua fenomene:expansiunea teritoriala sau suprapopularea.

Suprapopularea dezvolta o “cloaca comportamentala”, un comportament de jungla ce scapa oricaror reglementari. Cloaca comportamentala a unor cartiere ale marilor orase cu densitate demografica ridicata, datorata diferentelor culturale ale indivizilor ce o compun, poate duce la distrugerea orasului. O posibila solutie consta in folosirea artificiilor arhitectonice pentru a contracara efectele dezastruase ale acestui fenomen, fara a distruge insa enclava propriu-zisa.

Situatia ideala este o densitate demografica satisfacatoare care asigura locuitorilor un procent de contacte si un nivel de participare convenabil, precum si asigurarea sentimentului permanent al identitatii lor (etnice);

Raportul cauza- efect dintre ingramadirea urbana si patologia umana este o realitate, de care boala, criminalitatea si suprapopularea sunt strans legate.

GLOBALIZARE/INTERNATIONALIZARE VS SPECIFIC LOCAL/ NATIONALISM

In timpul in care tendinta de globalizare conecteaza electronic toate locurile si culturile intr-o fuziune continua a spatiului si a timpului, reflexul opus coexista si se concretizeaza in ascendenta culturilor si expresiilor locale.

“ fenomenul de universalizare considerat ca progres al omenirii se constituie in

acelsi timp intr-un fel de distrugere subtila nu numai a culturilor traditionale, ceea

ce nu este neaparat un rau ireparabil, ci si ceea ce eu voi numi pentru moment

nucleu creativ al marilor culturi, acel nucleu pe baza caruia interpretam viata. Ca

atare, il voi numi nucleul etic si mitic al omenirii […] Pare ca oamenii, adoptand

in masa o cultura de baza, s-au oprit in masa la un nivel subcultural”

(Paul Ricoeur53, Istorie si adevar, 1996).

CONTEXTUL SOCIAL-POLITIC

COMANDA SOCIALA

Comanda sociala trebuie potentata si filtrata prin competentele arhitectului. Critica e facuta de utilizatori din punct de vedere social si difera in functie utilizatori. Utilizatorii pot fi clienti individuali –ce critica in interese personale sau scocietati si autoritati-care atrag atentia asupra necesitatilor comune.

Cand arhitectura nu participa natural intr-un mediu organizat acest lucru se simte ce l mai bine din perspectiva utilizatorului, iar remarcile sale desi imprecise si subiective, denunta o probelema a operei arhitecturale. Arhitectul trebuie sa-si asume o anumita responsabilitate, deoarece actiunile sale sunt publice si implica un raport cu societatea. Arhitectura are un rol clar stabilit in societate, iar orasul si spatiile publice sunt destinate socializarii si activitatilor publice.

Spatiul bine cunoscut dar mai ales asumat, serveste drept materie prima pentru simboluri si memoria colectiva, are deci un profund rol social. Memoria colectiva devine un actor activ in procesele de instruire si evolutie ale unui loc. Atunci cand un grup este introdus intr-un spatiu, il transforma dupa imaginea sa, dar in acelasi timp grupul se adapteaza el insusi la unele elmente materiale ca ii rezista. Grupul devine parte din cadrul construit, iar imaginea mediului exterior si

relatiile stabile pe care acesta le are se transforma in suma ideilor pe care grupul le are despre sine.

53Paul Ricoeur (1913-2005), renumit filosof al fenomenologiei. Este cel care a facut celebru conceptul de hermeneutica.

Diversele aspecte ce tin de organizarea societatii si de forma politica pe care diversele societati o imbraca influenteaza productia de arhitectura in diverse moduri. Nevoile sociale se transpun automat – prin jocul pietei – sau dirijat prin decizii publice, in anumite tipuri de cladiri; chestiunile legate de reprezentativitatea pozitiei sociale pot cere o anumita arhitectura.

DECIZIA POLITICA

Alaturi de societate, politicul este unul dintre elementele determinante pentru practica de arhitectura. Contextul social politic poate deveni chiar dominant in raport cu celelalte si poate influenta puternic solutia de arhitectura prin reglemenrari si legiferari ce au ca scop atat imbunatatirea traiului societatii, cat si de a da dovada de puterea detinuta, de a coplesi. Constrangerea legislativa este prezenta in planurile urbanistice si legiferarile cu privire la constructii.

De-a lungul timpului s-au inregistrat mari influente ale puterii politice asupra arhitecturii. Industrializarea si schimbarile sociale aduse de revolutia franceza au creat un numar mare de programe noi; orasele s-au dezvoltat rapid, modelul demografic s-a schimbat, iar arhitectii pregatiti in proiectarea palatelor si bisericilor nu puteau face fata si tine pasul cu proiectarea pentru masele societatii industrializate. Societatea la randul ei isi schimba gustul in functie de moda vremii. In revolutia industriala, pe langa societate intervine si politicul care da primele legi normative privitoare la conditiile minime de salubritate pentru locuinte, transformandu-se intr-o problema politica electorala. Acum apare locuinta sociala, subventionata in diferite feluri. In acest fel ia nastere “politica de locuire”, ca ansamblu de dispozitii legislative si financiare.

Puterea a gasit intotdeauna o cale de a se reflecta in arhitectura, insa cel mai evident exemplu de impunere a puterii politice sunt in tarile cu regin politic totalitar, nedemocratic, in care arhitectura a devenit unul din instrumentele la indemana puterii si propagandei in scopul de a transmite mesajele ce au stat la baza regimului. Cel mai bun exemplu sunt cele trei tari : Germania fascista, Italia lui Mussolini si Rusia stalinista. Aceste trei tari atat de diferite prin traditiile lor culturale, artistice si sociale, dar care aveau aspiratii si finalitati politice similare, au incercat sa creeze “omul nou” caruia sa ii ofere nu doar un cadru arhitectural care sa reflecte nevoile materiale si spiritual, dar si nevoile sale ideologice si adesea utopice.54

Stilul arhitectural a devenit stilul oficial. Arhitectura oficiala, ca arta ideologizata, nu transmite un mesaj estetic ,ci unul politic. La nivel volumetric acestea sunt rudimentare si sobre,

54 Sorin Vasilescu – arhitectura totalitara : Arhitectura Germaniei Naziste, Arhitectura Italiei Fasciste

caracterizate de gigantomanie, iar scopul ei este de a coplesi, de a oferi certitudini actionand prin simetrii riguroase, frontalitate, anihilarea vegetatiei, impunand artificialul.

In Romania [imagine 27]acelasi regim a distrus mare parte a patrimoniului cultural si istoric cu scopul de a distruge identitatea nationala. Aceiasi atitudine arhitecturala ca si in tarile de mai sus a dus la nivelarea Dealului Mitropoliei si construirea casei poporului, taierea orasului prin imense bulevarde rezervate propagandei, aceleasi ecrane de blocuri imense si aspecte greoaie si sobre. S-a diferentiat in schimb de celelalte prin atitudinea de anihilare a religiei- care s-a tradus in arhitectura prin daramarea bisericilor existente si stoparea edificarii de locasuri noi. Singurul lucru pe care societatea a putut sa-l faca a fost sa intervina in cateva cazuri, salvand un numar de biserci prin mutatea lor.

Dintotdeauna imaginea orasului a generat jocuri politice de maxima importanta, indiferent de epoca, zona, cultura sau economie.

CONTEXTUL TEHNICO-ECONOMIC

Arhitectura ultimelor decenii a fost patronata de avantul tehnologic iar modalitatile de interpretare ale acesteia au dat nastere curentelor diverse.

Epoca post-industriala a formulat cu claritate statutul de mijlocitor al tehnologiei –in raport cu necesitatile functionale si prelucrarea spatiului. Pentru fiecare dintre aceste curente, una dintre probleme a fost finalitatea utilizarii posibilitatilor tehnologice puse la dispozitia arhitectilor si constructorilor. Altfel spus, tehnologiile sunt determinante pentru arhitectura in sensul limitativ al performantelor lor.

Incepand cu secolul XIX, individul este privit in mod curent ca fiinta economica. Omul mediu ideal este un permanent producator, cumparator si consumator. Societatea industriala este cea in care viata omului este dominata de constiinta pietei si a mecanisemlor profitului.

In sistemul de valori capitalist, obiectul trece in prim plan ca bun economic. Inventiile si productivitatea sunt private din punctul de vedere al succesului lor comercial.

Masura in care factorul economic influenteaza imaginea de arhitectura este data in conceptia moderna a modului de utilizare a obiectului de arhitectura. Exista conceptii conform carora arhitectura devine “obiect de consum ”, iar valoarea de investitie nu are relevanta in sine ci in eficienta exploatarii acesteia si ,implicit, a perioadei de amortizare. Acest punct de vedere scoate arhitectura in afara spatiului culturalului ,trimitand-o in cea a utilitarului. De aceea vom considera ca efectul de determinare al factorului economic se manifesta ca unul din parametrii obiectivi ai creatiei de arhitectura. Argumentele sunt creatiile arhitecturale de valoare realizate cu mijloace modeste si cladiri fara valoare arhitecturala realizate cu investitii uriase.

Societatea industriala se constituie pe baza unor resurse materiale, tehnologice si umane pe care le valorifica. Procesul de productie este un mod de organizare al carui scop este eficienta, randamentul.

TEHNOLOGIA

Tehnologia este un instrument al eficientizarii, iar High-Tech este in plus, o cale de construire rapida. Ideea de eficienta este inglobata si in conceptul cladirii ca uzina. Multiplicarea in serii infinite este apanajul productiei industriale . In aceasta epoca se naste designul industrial, vazut ca motor al comertului, ca factor al intensificarii vanzarilor. [imagine 28]

Dezvoltarea economica si odata cu ea schimbarea modului de viata si a cerintelor functionale a facut ca factorii obiectivi ai arhitecturii sa-si piarda statutul de determinanti sis a se transforme in parti ale sistemului, conceptie si creatie de arhitectura.

Odata cu revolutia tehnologica de la sfarsitul secolului al XIX-lea, materialele devin mijloc de exprimare a unor concept arhitecturale si isi pierd calitatea de determinare tehnologice raportate la conditiile de mediu pentru realizarea spatiului arhitectural. Utilizarea materialelor locale nu mai are un substrat economic ci unul plastic.

Tehnologia, ca parte esentiala a arhitecturii, se manifesta la extreme, pe de-o parte prin exprimarea propriilor performante, in sine sub forma unor manifeste (High Tech), pe de alta parte, pentru conservarea imaginilor caracteristice unor epoci de mult depasite tehnologic (restaurari,consolidari) fara sa se exprime pe sine.

O datorie a arhitectului, in orice regiune s-ar afla el, este sa studieze materialele locale. Daca in trecut natura constituia singura sursa din care erau extrase materialele de constructive, piatra, lemnul, caramida, astazi, odata cu aparitia noilor tehnici si material de constructive (otel, aluminiu, pereti de sticla, plastic), gama posibilitatilor structurale s-a extins considerabil. Caracteristicile fizice ale acestor material pot fi usor controlate si imbunatatite pe masura ce tehnica avanseaza. Aceste materiale, pot lua forme dintre cele mai variate, totodata oferind posibilitatea unui control exact inainte de a fi puse in opera si in conformitate cu cerintele utilizatorului. Tehnicile asemanatoare in diverse locuri pe glob si aplicarea lor similara nu poate conduce decat la uniformizare si internationalizare.

CONTEXTUL EXISTENTIAL

“În experiența arhitecturii se produce un schimb de substanță particular: dai

spațiului din emoțiile și gândurile tale, iar spațiul îți dă din aura sa, ademenindu-ți

simțurile și eliberându-ți mintea.”55 (Juhani Pallasamaa)

Pe langa partea materiala, fizica, tangibila a arhitecturii, mai intervine o parte intangibila, metafizica, care are legatura directa cu viata si cu referire la modul de locuire. Aceasta are legatura emotionala, si se traduce in arhitectura prin spiritul locului (”genius loci”) -insemnand caracterul unui loc si ambianta pe care acesta o transmite mai departe, esenta a locului.

În acest sens, teoretizarile cele mai importante vin din partea lui Heidegger-din Originea operei de artă56  și a lui Christian Norberg-Schulz57, mai cu seamă de Genius Loci.

SPAȚIUL EXISTENȚIAL

Spațiul în care locuim este pe de o parte spațiul propriu zis (la Schultz, spațiul este "organizarea tri-dimensională a elementelor care compun un loc") iar pe de altă parte, vorbim despre caracterul, sau geniul acelui spațiu al existenței. Christian Norberg-Schulz preia acest termen latin spre a ne avertiza că orice loc are geniul său, îngerul său păzitor. Caracterul este definit de acesta, ca fiind "atmosfera generală", care este proprietatea cea mai comprehensivă a oricărui spațiu trăit. Dar, din aceleași motive, crede că lumina este aceea care condiționează caracterul și, în raport cu materialele și forma sub care se prezintă locul (sau casele de pe el), dimensiunea verticală a spațiului (axa lui calitativă) răspunde următoarelor întrebări:

1) cum stă clădirea pe pământ și 2) cum se înalță ea către cer?

Caracterul este un atribut al zidirii, întrucât depinde de modul în care lucrurile sunt făcute și, de aceea "este determinat de realizarea tehnică ("zidirea").

Aici ne aflăm cu argumentația în punctul în care trebuie să observăm că locurile naturale nu pot avea caracter, ceea ce leagă din nou demonstrația lui Christian Norberg-Schulz de observațiile lui Hedegger (din "Originea operei de artă") privitoare la caracterul de artefact al acesteia, în opoziție așadar cu frumosul natural.

55 Juhani Pallasmaa, The Eyes of the Skin.Architecture and the Senses. John Wiley: New York, 2005.

56 Heidegger-din Originea operei de artă56  – trad. Gabriel Liiceanu și Tomas Kleininger, Humanitas, 1995

57 Christian Norberg-Schulz, Genius Loci– Towards a Phenomenology of Architecture , New York: Rizzoli, 1979

Spațiului îi este proprie orientarea, […] În schimb caracterului îi este proprie identificarea. Arhitectura concretizează, densifică datele spațiului existențial, este cea care amplifică atributele potențiale ale acestui "dintotdeauna/deja" (Heidegger) care este pământul amplasării sale . În acest fel, ea face vizibil geniul locului. Mai mult, arhitectura poate cuantifica și, apoi, transmite altundeva respectivul caracter. O face prin intermediul motivelor (motifs sau patterns); ele sunt întrucâtva algoritmarea caracterului unei "familii" de clădiri ce alcătuiesc un loc și, mai mult decât atât, "servesc la transpunerea unui caracter de la un loc la altul".Opera de arhitectură "explică mediul și îi fac caracterul manifest". Cu alte cuvinte, caracterul poate fi:

– dat – îl găsim deja înfiripat într-un loc unde urmează să construim;

-sau propus de noi acolo unde el nu există încă. 
O trăsătură esențială a lui genius loci este stabilitas loci, crede Schulz: dacă geniul e prezent, el este totodată și stabil, în sensul în care el are capacitatea de a absorbi schimbarea înlăuntrul limitei. Cu siguranță că una dintre ele este uni-funcționalitatea: "un loc care este potrivit doar pentru o anumită, unică destinație va deveni curând inutil". Diversitatea "funcțională" a unui loc este așadar condiția esențială a supraviețuirii sale ca loc. Altfel, el va dispărea deodată cu spiritul său. Este nevoie de un anumit grad de invarianță a proprietăților unui loc pentru ca el să își poată păstra geniul. O devenire înlăuntrul limitelor, așadar o devenire controlată: ceea ce unește locul este mult mai consistent și mai amplu decât cele ce îl dezbină. 

ETAPELE ABORDARII PROIECTARII

Contextul este tot ceea ce ne inconjoara, insoteste , influenteaza si se lasa influentat la randul lui de obiectul de arhitectura. Contextul, convertit in date, trebuie sa stea la baza alegerii solutiei optime pentru un proiect.

O lucrare de arhitectura presupune o importanta munca facuta in amontele proiectului propriu-zis, presupune un demers, care ar trebui sa aiba drept finalitate intre altele, gasirea “spiritului locului”. Acest demers presupune studierea istoriei locului, a evolutiei urbanistice si culturale a acestuia, a calitatii arhitecturale a constructiilor invecinate, situatia cadastrala, toate acestea insemnand o lectura a locului respectiv. Acestea trebuie sa fie puse intr-un perpetuu dialog cu tema proiectului, uneori tema putand fi chiar respinsa de cadrul existent.

INTELEGEREA SI INTERPRETAREA SITULUI: (clasificare dupa Ana Maria Zaharide)

– ANALIZA sitului -procedeu cu rigori si tehnici specifice- care poate oferi multe detalii semnificative pentru proiect : aspecte obiective tehnice, istorice, morfologice, urbanistice, sociale etc. Problema analizei, care este o metoda stiintifica de descompunere sistematica in elemente componente, este ca se refera mai ales la aspecte obiective, cuantificabile. Ea este cu atat mai utila cu cat este mai nuantata. Dar oricat de nuantata ar fi, ea nu poate cuprinde si alte aspecte ale sitului care pot fi definitorii pentru proiect, cum ar fi aspectele culturale, experimentarea sensibila a locului, modul in care a intrat in memoria comunitatii, etc.

– LECTURA sitului- procedeu mai artistic- care poate lasa mai mult loc acestor interpretari si poate exclude partile analitice care nu sunt neaparat semnificative. Astfel, ea devine interpretare a sitului. Nu neaga importanta analizelor, ci le include selectiv.

Pierre von Meiss58 propune urmatoarele niveluri de lectura:

– Sensibila – bazata pe observatie proprie si pusa in evidenta si reprezentata prin orice mijloace capabile sa o exprime: grafice, cinematografice, literare …)

– Morfologica – bazata pe analize (cea tipo-morfologica este foarte uzitata);

-Socio-psihologica-bazata pe anchete proprii sau cu specialisti in domeniu-antropologi,psihologi

– Istorico-geografica – bazata pe planurile istorice si/sau pe documente, care atesta transformarile in timp ale sitului respectiv: ceea ce constituie “memoria locului”.

Aceste modalitati de intelegere a sitului sint folosite in proiectarea de arhitectura pentru a fundamenta interventia intr-un loc dat. In termeni metaforici, dar foarte sugestivi, se vorbeste chiar de faptul ca arhitectul “intreaba” situl despre ce ar avea nevoie (deci ce program functional s-ar potrivi) si cum (adica despre forma care i-ar fi cea mai potrivita). Ele sunt un mod de a cauta legaturile curente si fertile dintre ceea ce exista si ceea ce va exista.

Lectura sitului poate ajuta astfel si la definirea temei de proiectare si chiar a strategiei in timp.

PROCESUL DE PROIECTARE trebuie sa urmareasca anumiti pasi:

Intelegerea contextului care primeste o constructie: lectura sitului;

Identificarea tuturor datelor relevante: oportunitati/constrangeri: analiza multicriteriala, analiza swot, concluzii;

Recunoasterea celor mai potrivite posibilitati de folosire ale sitului si ambiantei inconjuratoare: alegere atitudinilor cele mai potrivite fata de sit;

58 Pierre von Meiss – Elements of Architecture- From Form to Space/ Van. Nostrand Reinhold (International) 1986.

Pregatirea de strategii care sa evite constrangerile, sa minimalizeze impactul si care sa profite de avantajele care apar: emiterea strategiilor ce sustin atitudinile alese;

Alegerea celei mai adecvate optiuni -cu cea mai mica reactie adversa asupra mediului: corolarea datelor cu atitudinile cele mai potrivite si stabilirea solutiei finale;

Proiectarea propriu-zisa.

Atitudinea contextuala in proiectare-un joc fin intre caracteristicile semnificative (si constringerile) locului si creativitatea arhitectului, face necesara inteligenta si sensibilitatea definirii si intelegerii acestui “context restrins”, cu caracterul, exigentele si potentialul lui poetic; capacitatea arhitectului de a transforma exigentele si poezia acestuia in idei ale proiectului (scheme conceptuale, schite de proiect etc.) si abilitatea arhitectului de a da forma acestor idei (prin diverse mijloace exprsive).

“… Trebuie sa devina clar ca ideea de mediu inconjurator nu este un sistem in care este izolvata arhitectura, ci – din contra – el este un material purtator de incarcatura pentru proiect, ce ne da posibilitatea de a gasi noi principii de proiectare si noi metode de a ne acomoda cu spiritul unui teren specific. In spatele acestor noi metode sta modificarea. Modificarea inseamna o constiinta a faptului ca suntem parte a unui tot preexistent si ca schimbind o parte a acestui intreg inseamna a il transforma.”, Vittorio Gregotti59

POSIBILE ATITUDINI DE AMPLASARE/CONSTRUIRE INTR-UN CONTEXT

Din punct de vedere contextual, Vittorio Gregotti distinge doua modalitati de raportare a arhitecturii la mediul sau. Prima este imitarea mimetica prin oglindirea realitatii, in sensul unei asimilari organice, iar ce-a da doua utilizeaza distanta, definitia, rasturnarea in cadrul complexitatii, in stabilirea unei dubluri. 59

In cazul unei arhitecturi noi amplasate într-un context istoric, sunt posibile 4 atitudini: trei dintre ele sunt admise, cea de-a patra este inadmisibilă. Ele sunt:

A. Apariție discretă a noului obiect arhitectural poate fi, la rândul ei:

a1. o discretă injecție cu actualitate a unui mediu istoric (de exemplu amenajarea curții de

la Somerset House, Londra).[imagine 29]

a2. subordonare urbanistică prin control volumetric, de aliniament, de integrare în țesut,etc

a3. prezența unei clădiri contemporane, escamotată însă de vegetație pentru a-i micșora

59 Gregotti, Vittorio,Territory and Architecture, articol publicat in AD Profiles 5-6, 1985

impactul într-un sit care nu mai suportă noul.

B. Dialog de la egal la egal cu istoria, dar de loc lipsit de respect. (Este cazul piramidei

Louvrului sau a Maison Carrée a lui Foster la Nîmes) [imagine 29]

C. Dominarea sitului istoric sau chiar contrazicerea lui, dacă situația o permite. (Mario Botta) im

D. Ignorarea mediului existent este o atitudine inadmisibilă. (păcatul major al modernismului)

Generalizand, putem stabili ca posibile, urmatoarele atitudini de construire in raport cu contextul:

constructie “vizibilă”

a) prin dominarea sitului sau chiar contrazicerea lui: prin stridență/contrast

b) dialog de la egal la egal- cu posibilitatea unor accente locale

c) subordonare- prin atitudine discretă caracterizată de bunul simț in arhitectură 2. construcție “invizibilă/camuflată”- când expresia volumetrică preia/imită caracteristicile mediului inconjurător, se folosește de aceleași materiale (sau foarte similare) cu vecinătățile. De exemplu arhitectura organică. In general e vorba despre cadrlu mediului natural.

ATITUDINI FATA DE CONTEXT IN PERIOADELE

POST- MODERNE

CRIZA MODERNISMULUI/ atitudinea fata de context a modernismului

In acceptiunea arhitecturii moderne considerentele de ordin economic si tehnologic au primat in fata celor estetice si morale. Pierderile ireparabile ale acestei perioade reprezinta respingerea trecutului in constructia oraselor, demolarea constructiilor cu valoare istorica, distrugerea dimensiunilor si raporturilor firesti existente in mediul ambiant, ignorarea continuitatii caracteristice culturii urbane.

Situl in arhitectura a fost abordat din doua puncte de vedere fundamental diferite. Primul priveste obiectul de arhitectura ca obiect unic, prin care creatorul/ arhitectul isi afirma statutul de arh demiurg-( modernism). A doua tendinta de abordare a sitului provine din conceptia contextualista care incearca sa gaseasca un echilibru intre obiectul de arhitectura si mediul construit sau natural.

Miscarea moderna acorda importanta deosebita contextului politic si social, ca urmare a Primului Razboi Mondial, al Revolutiei Ruse, dar si al avansului tehnologic si dezvoltarea industriilor. Avangardele vremii au ca trasaturi comune- respingerea vehementa a traditiei in general, cautarea unui nou limbaj plastic, noi motivatii si teoretizari ale arhitecturii si cel mai important, credinta in valabilitatea universala a acelor idei.

Aceasta atitudine exclusivista a arhitectilor moderni, face inevitabil esecul, atat pentru practica de arhitectura, cat si pentru mediu, dar mai ales pentru om, care a fost complet neglijat, desi paradoxal, tot ceea ce s-a facut a fost pentru ca acesta sa traiasca intr-o lume “imbunatatita”.

A crede in universalitatea solutiei, inseamna a nega cultura si traditia unei societati, adica cel mai familiar mediu locuit al omului. Are loc negarea orasului traditionalist caracterizat de un sistem ierarhizat cu spatii urbane bine definite formal (strada, piata) si decupate in fondul construit-cu locuinta ca fond al orasului din care se decupeaza spatiile neconstruite. Acesta este inlocuit de segregare functionala, astfel incat fiecare functie a orasului este rezolvata separat, spatiul urban este explodat, locuinta devine forma orasului, monument. In acest fel, ruperea continuitatii spatiale a orasului si a relatiei locuinta –oras, neglijarea pietonului in favoarea masinii, generalizarea excesiva in defavoarea caracterului specific, rezolvarea cantitativa si nu calitativa. Tot atunci ia nastere conceptul obiectului “autosuficient” care isi pierde substanta si poezia ce o umanizau, devenind obositoare, monotona, simplista : “Arhitectura moderna ilustreaza apogeul si estetica tehnicitatii, dar a pierdut armoniile si poezia geometriei”60 (Constantin Joja)

Modernistii insa, au declarat pierderea unui limbaj comun arhitecturii inaintea postmodernistilor. In arhitectura fenomenul post-modern este parte a interpretarii unei revolutii ce pare, acum la fel de mult ca acum treizeci de ani, inca prea timpurie pentru a fi inteleasa in intregime. In 1910, inainte de identificarea Miscarii Moderne, idea constituirii in relatie cu situl era, totusi, dominanta in designul urban. Este adevarat ca traditia urbana clasica a Renasterii a fost erodata de impactul revolutiei industriale, de blocuri si de idea “orasului gradina”. Totusi,la conferinta Royal Institute of British Architects ,avand ca subiect planificarea urbana,in acel an,arhitecti americani ,francezi si britanici au fost preocupati de construirea tipurilor colturilor, formei strazilor, bulevardelor si chiar de construirea monumentala a orasului (RIBA,1911).

TEORIILE POST-MODERNISTE

In 1970, Thomas L. Schumacher 61este cel care alaturi de alti studenti ai lui Colin Rowe, prezinta ideile privitoare la construirea in contextul unui oras. Reevaluarea urbanismului modern propunane o strategie alternativa numita “contextualism”. Acesta este un termen inventat de studenti pentru a descrie teoriile lui Rowe. Ei isi afirma interesul pt forma urbana si nu pt stil, proiectele lor incercand sa impace urbanismul modern cu orasul traditional, pt ca, spun ei, “inadecvarile si problemele arhitecturii moderne sunt urbanistice, nu stilistice”.

Thomas L. Schumacher vorbeste in ceea ce priveste problema urbana, despre concilierea unor atitudini extreme: ancorarea in trecut prin valorificarea sarmului si pitorescului oraselor medievale apropiate de o scara umana, iar pe de alta parte, distrugerea formelor de tesut traditional si restructurarea inovativa a acestuia, conform cu noile nevoi ale societatii dar si urmare a evolutiei tehnologice.

Una din ideile principale este faptul ca atat “solidele urbane” (intelegand masele construite) cat si golurile (piete, strazi, alte spatii libere) sunt forme figurale. Forma spatiului public in creearea caracterului unui oras este extrem de importanta. Se poate observa in diferenta dintre orasele europene, caracterizate de spatii publice figurale bine definite, inclusiv de strazi si piete, si orasele americane care par sa aiba planuri nemarginite si deschise. In urma comparatiei rezulta ca atat spatiul construit cat si spatiul interstitial pot fi figurale.

60 Constantin Joja, Arhitectura romaneasca in context european, Editura Tehnica, 1989

61 Thomas L. Schumacher contextualism- Urban Ideas Deformations in Theorizing a new agenda for Architecture.,

1971

Un al doilea element al teoriei contextualismului este ideea preluata in “Complexity and Contradiction” a lui Robert Venturi61 si anume cea a “constructiei diferentiate”, care inseamna ca o cladire trebuie sa se adapteze conditiilor dificile fara a ascunde aceasta adaptare si fara a-si pierda acea “imageability” (vizibilitatea,lizibilitatea, capacitatea de a lasa imagini in memoria oamenilor, cf. Kevin Lynch) ca forma in urma presiunilor impuse de sit. “Imageability” este forma, culoarea sau ordinea care face mai usoara construirea de imagini mentale ale locului, pentru a putea fi bine identificate, structurate si utilizate.

“To retreat to a hopelessly artificial past is unrealistic, but to allow a brutalizing system to dominate and destroy traditional urbanism is irresponsable.” – Thomas L. Schumacher, contextualism- Urban Ideas Deformations

Orasul traditional este usor de citit, atitudinea in care el este abordat este una usor de interpretat, clara, concisa, pe cand orasul modern este anihilat de modele, utopii multiple, fiecare incercand gasirea unei solutii globale pentru noua situatie sociala, economica, demografica, tehnologica. Cele mai multe dintre acestea raman teoretice, iar cele aplicate, isi dovedesc in timp slabiciunile, prin incapacitatea de a raspunde situatiilor specifice fiecarui loc.

Asadar, contextualismul ofera o cale de mijloc intre 2 pozitii extreme: inghetarea nerealista in trecut, fara dezvoltare viitoare si renovarea urbana care duce la distrugerea tesutului urban traditional.

In 1973, Colin Rowe publica , alaturi de Fred Koetter, “Collage City” 62 care este si ea o critica la adresa urbanismului modern si propune tehnica colajului pentru a rezolva problema noului, pastrand posibilitatea unui pluralism. Ei identifica problemele urbanismului modern asa cum rezulta din atitudinea arhitectilor: fixatia asupra obiectului, idolatria zeitgeist-ului, pseudostiintificul, stradafobia si utilizeaza istoria ca panaceu pt bolile urbanismului secolului XX, oferind ideea orasului colaj, ca tehnica si ca stare de spirit, nu lipsita de o anume ironie fata de omogenizarea modernista si ca alternativa la schemele urbane utopice. In acest context, Roma este vazuta ca o paradigma psihica si politica pt un nou urbanism; ca model in care diferite elemente arhitecturale coexista intr-un raport de interdependenta si independenta, intr-o fuziune rezultata din suprapuneri si acomodare.

61 Robert Venturi “Complexity and Contradiction”,1966

62 Colin Rowe si Fred Koetter, Orasul colaj/ed. Universitara Ion Mincu/ 2013

Orasul secolului XX este rezultatul combinatiei psihice a doua componente: orasul traditional si orasul parc. Primul este experienta in urma careia spatiul a fost decupat din masele solide, iar cel de-al doilea este realitatea lui radieuse: volume care plutesc in spatiu. Se remarca o abordare diferita a cladirii prin faptul ca nu se mai vorbeste despre o singura arhitectura a cladirii, ci despre o “juxtapunere” de arhitecturi, care insa nu neglijeaza faptul ca joaca un rol in ansamblul intregului.

3.2 CONTEXTUALISMUL SI CRITICA MODERNITATII

“A fost o lumina care a generat energie si care, asa cum s-a combinat cu fortele mai

blinde ale traditiei liberale si ale directivelor romantice ale unui avangardism

inaripat, au conferit arhitecturii moderne viteza unui proiectil, permitindu-i sa inceapa

secolul 20 ca o descarcare apocaliptica a unei noi arme de foc; si chiar cind s-a mai

stins, aceasta continua sa fie lumina care conditioneaza orice incercare ‘serioasa’

legata de ‘structura’ sau de bunastarea societatii.

Dar oricit de luminoasa ar fi fost, trebuie recunoscut ca aceasta lumina permite doar o

viziune restrictiva si monoculara; deci, privind-o printr-o optica normala putem

recunoaste si vorbi despre declinul si caderea utopiei.” (Collage City/ pag 31)

Asa cum am vazut, curentul contextualist isi face aparitia in perioada post-moderna. Tot atunci se inregistreaza o serie de reactii ale arhitectilor fata de curentul modernist reprezentat de dogmele CIAM (Congres internationaux d’architecture moderne), cel mai relevant fiind CIAM 1943 prin elaborarea Cartei de la Atena.

Primul grup de arhitecti care au adus solide critici recomandarilor initiale,a provenit chiar din cadrul CIAM, intitulandu-se “Team Ten”63. Tonul este adesea pompos, dar se poate detecta mania cauzata de viziunea reductivista si mecanicista a inaintasilor, precum si acceptarea faptului ca cele “patru functii” identificate de CIAM (locuirea, transportul, munca si timpul liber) cu scopul de a fi “solutionate” ca probleme separate in orasele viitorului, cu greu puteau produce un climat locuibil.

Critica “Team Ten” nu are prea mult de-a face cu obstructia formala, ci se concentreaza asupra reductionalismului alienat in ceea ce priveste interpretarea prin folosinta.

63 Constituit in anul 1953 si care a produs propriul manifest in 1962 (“The Team Ten Primer”), editat de catre

arhitectii britanici Alison si Peter Smithson.

Dacă această primă reacție s-a consumat în interiorul breslei arhitecților, mai vocală, mai răspândită și cu mai mare influență s-a dovedit a fi critica neprofesioniștilor arhitecturii, care sesizaseră și ei situația dramatică a marilor orașe și a rupturii dintre arhitectură și publicul ei. Primii care au semnalat acest fenomen al alienării socio-urbane au fost sociologii. Apoi au apărut scrierile epocale, în urma cărora s-a produs marele moment de inflexiune din interiorul Mișcării Moderne: Postmodernitatea. Câteva dintre aceste texte de mare influență sunt:

– The Death and Life of Great American Cities, o faimoasă carte scrisă în 1961 de o economistă-

Jane Jacobs (1916-2006).

– The Image of the City (1960), de Kevin Lynch (1918-1984)

– The City in History (1961), de Lewis Mumford (1895 –1990)

– Complexity and Contradiction in Architecture (1966), de Robert Venturi (1925)

– Learning from Las Vegas (1972 apoi 1977), tot Robert Venturi

– Colin Rowe (1920-1999), Collage City (1978)

– The Language of Post-Modern Architecture (1977), Charles Jencks (1939).

Ei au demascat urbanismul modernist ca ruinător pentru coagularea spirituală a

comunităților, prin neutralitatea peisajului urban și au afirmat puterea ideilor, a creativității

și a cuvântului în arhitectură.

In cadrul vastei dispute post-moderniste, contextualismul este de asemenea o idee amplu aclamata si de multa vreme asteptata, constientizata teoretic tocmai in aceasta perioada. El dovedeste, in sfarsit, intelegerea faptului ca istoria si mediul ambient sunt doua aspecte inseparabile ale arhitectului. Proslavirea edificiului singular ca momument este detestata. Foarte multa atentie este acordata acelor elemente de stil care transmit anumite semnificatii si valori principale celor ce contempla sau folosesc cladirile. Asemenea idei si intentii au fost excluse din doctrina modernista, nimicind vitalitatea arhitecturii ca arta.

Eclectismul este notiunea care creeaza cea mai mare repulsie modernistilor.

In 1966, Robert Venturi a scris volumul “Complexity and Contradiction in Architecture”,un manifest, care a deschis drumul spre noul eclectism practicat si astazi. El trateaza un mediu ambiant “inclusiv” mai degraba decat “exclusiv”, complexitatea si contradictia fiind privite drept attribute deziderabile din punct de vedere estetic si urbanistic. Acuza modernistii ca in incercarea lor de a se rupe de traditie si a o lua de la capat, au idealizat elementarul si primitivul in detrimentul diversului si sofisticatului. Inversand declaratia lui Miess von der Rohe, „less is more”, Robert Venturi face o impresie puternica asupra gandirii arhitecturale.

Acesta critica de asemenea cladirile inalte si propunea refacerea precedentului istoric. In opinia sa, problema modernismului consta in faptul ca este prea reductiva, creind solutii ce nu pot rezolva decat un numar limitat de probleme.

Tot in 1966, “Il territorio dell’architettura” de Vittorio Gregotti,64 -lucrare considerata de Keneth Frampton ca unul din textele fundamentale ale miscarii post-moderne, spune ca spatiul fizic al istoriei este mediul inconjurator construit care ne inconjiara. Subliniaza importanta mediului inconjurator si face referire la complexitatea urbana si la nevoia unei noi intelegeri a acesteia si la gasirea de noi metode de planificare si proiectare, metode care vor tine seama de caracterul complex al orasului, in defavoarea teoriilor globale care privesc orasul ca un organism unitar si global ( asa cum era cazul modernismului).

La care se adauga si “La citta visible”65,. – Acum incepe sa se evidentieze si sa capete importanta fluxul de reflexii asupra complexitatii urbane, asupra scarii de interventie si asupra raportului cu peisajul ca geografie si ca istorie deasemeni, asupra relatiei dintre tipologia cladirilor si morfologia urbana.

Gregotti incearca sa fundamenteze teoretic aceste trei directii de cercetare, directii ‘recuperatoare’, menite sa inlocuiasca utopia urbana globala si ideea orasului conceput ca organism unitar, legate de traditia functionalista si structuralista, deci fundamenteaza acele directii care vor depasi modelele abstracte si isi vor dovedi perenitatea.

“ Architettura della citta”(1966) de Aldo Rossi66, propune studiul urban ca practica a proiectarii. Deci introduce cumva in abordare, specificitatea locului . Rossi studiaza orasul ca arhitectura, evidentiaza anumite elemente primare, fapte urbane si monumentale si dezvolta in sens arhitectural conceptul de “locus” –caracterul unic al locului, propunand dezvoltarea studiilor urbane ca baza a proiectarii.

In aceiasi carte ridica problema cladirilor noi in centre istorice, a relatiilor dintre ahitectura veche si cea noua. Aceasta relatie se poate exprima prin atenta utilizare de materiale si forme constante si nu prin adaptare si imitatie.

64- Vittorio Gregotti , “Il territorio dell’architettura” , 1966

65 Vittorio Gregotti , “La citta visible” , 1966

Ca redactor timp de 14 ani al revistei “de tendinta”-Casabella, ideile lui Gregotti vor avea un mare impact asupra generatiilor mai tinere.

66- Aldo Rossi, Archittetura della citta, 1966

Criticul si istoricul american stabilit la Londra, Charles Jencks, editeaza in 1969 o colectie de eseuri intitulata “Meaning in Architecture”, in care cartografiaza “spatiul schematic” al arhitecturii moderne. In lucrarea sa din anul 1977 “The Language of Post-Modern Architecture”, Jencks defineste cladirea moderna ca pe una “ce vorbeste la cel putin doua niveluri odata”: altor arhitecti si unei minoritati preocupate careia ii pasa de sensuri specific arhitectonice. El descrie trasaturile particulare ale modernismului pe care postmodernismul le critica: “modernismul este exclusiv, in timp ce postmodernismul este total incluzator”.

Kenneth Frampton67, figura remarcanta in critica secolului XX, vorbeste despre miscarea moderna ca fiind iresponsabila fata de mediul inconjurator, dand nastere unor „spatii de productie” in loc sa produca spatii. Pune in discutie opera arhitectului Japonez Tadao Ando care in opinia sa raspunde „mecanicului, letargicului si mediocrului modern”.

El se opune tendintei de ignorare si aplatizare a diferentelor culturale ale modernismului, sustinand un „regionalism critic” ce venea in sprijinul particularitatilor locale. Frampton subliniaza distinctia dintre o astfel de arhitectura si simpla intoarecere la modelele de constructie preindustriale. Acest regionalism este numit „critic”- tocmai pentrru combinatia fecunda dintre nou si traditie.

Raimund Abraham, arhitect austriac, vede perioada modernista ca pe o perioada de transformare a sitului in sensul distrugerii si exploatarii sale, in timp ce procesul proiectarii ar trebui sa fie un act de reconciliere cu locul, sa atenueze consecintele interventiei68.

„La inceputul anilor 1970, nimeni nu mai putea pune la indoiala falimentul urbanismului modernist; aceasta nu s-a intamplat fiindca ideal erau irealizabile, ci tocmai fiindca ele fusesera puse in practica. Dorinta modernismului de a universaliza orasul a dus la un oras masina „fara logica – fara echivoc matematic”. Astfel incat aura cladirii ca obiect individualizat cat si strada, piata, curtea sau insula urbana, ca locuri particularizate, au fost eradicate cu dispret.”69 (Rodrigo Perez de Arce)

Astazi se confrunta cu acuzatii din partea adeptilor miscarii ecologice. Incepand cu mijlocul sec XX, problemele privind mediul inconjurator au inceput sa capete o importanta din ce in ce mai mare. Pe fondul unei explozii demografice, si tehnologico-industriala, omenirea este pusa in fata pericolului pe care il reprezinta dezvoltarea necontrolata.

67 Kenneth Frampton, On reading Heidegger, in Cosmin Caciuc, Supra-teoretizarea arhitecturii, 1974

68 Raimund Abraham, Negociation and reconciliation, in Cosmin Caciuc, Supra-teoretizarea arhitecturii, 1982

69 Rodrigo Perez de Arce, Re-urbanizarea orasului functionalist, 1980

3.3 ARHITECTI SI ARHITECTURI CONTEXTUALISTE

1) VIDAGO PALACE & SPA / ALVARO SIZA

Conform clientului insusi, “in stark contrast to the main building’s Belle Epoque opulence, The Spa is a minimalist oasis of clean lines and white marble. Designed by acclaimed architect Alvero Siza-Vieira, the modern, zen-like space has a distinctly calming quality which promotes an immediate sense of well-being – even before a single treatment has been enjoyed.”

Sursa: www.archdaily.com

Desi foloseste un limbaj contemporan, Siza nu ignora intru totul cladirea existenta. Se raporteaza atat la ea cat si la terenul inconjurator, in care se integreaza, ca o impaciuitoare punte de legatura dintre cele doua.

In “Essay Thoughts on the Works of Alvaro Siza”  de Vittorio Gregotti, acesta spunea despre opera lui alvaro Siza ca este lenta si intensa. Este facuta din discrete, daca nu de-a dreptul secrete, semne ale unei incercari de reincepe, bazate pe stabilirea unei creative si aparent simple si explicite semne ale unui design universal.kjl

Opera lui Siza este caracterizata de simtul arhitecturii ca ascultare a realitatii, în care se ascunde cel puțin la fel de mult pe cat se arată.

Arhitectura lui Siza face sa se vada/se face vazuta, si arata mai degraba decat interpreteaza adevarul contextului. Tot ce nu e esential a fost indepartat, dar chiar si asa, in schimb, si-a lasat amprenta, ca si cand urmele creionului sunt sterse si refacute intr-un desen. Forma colturilor si curbele vanjoase, se intrepatrund pentru un motiv aparent misterios, ceea ce are de-aface cu istoria designului. Gandurile, ghinioanele si schimbarile sale nu sunt intru totul uitate, dar sunt transformate in construirea unui sit mental, al unui context la fel de real ca imprejurarile psihice.

2) BORNEO SPORENBURG, AMSTERDAM, WEST 8

In ultimul deceniu al secolului XX, Eastern Docklands, fostul port cartier a devenit disponibil pentru locuinte.Arhitecti nationali si internationali au fost mobilizati pentru a crea un waterfront aproape fara egal. West 8 a proiectat repartizarea a 2500 de locuinte in insulele Borneo si Sporenburg, in doua moduri diferite: locuinte de inaltimi reduse si densitate mare si case cu patio, intrerupte de 3 mari repere: The Whale, IJTower si Fountainhead.

Municipalitatea a vandut 60 de parcele prin tragere la sorti. Acest experimet ce a inceput in 1995 rezulta intr-un contemporan calal de tipologii de locuinte.

RAPHAEL MONEO – MURCIA CITY HALL, 1998 (in context).Princeton, Spania

Moneo, care este cunoscut pentru integrarea arhitecturii contemporane in contexte fizice bogate, who is known for integrating contemporary architecture into rich physical contexts, spunea: caut sa proiectez cladiri care sa se imbine cu cerintele stricte ale cercetarii cu complexitatile cerute de sit.

“He’s an architect whose strength is in understanding the context of a site and designing structures to be successful within that context.” (Josep Lluis Sert)

In 1966 castiga si International Union of Architects Gold Medal si Pritzker Architecture Prize cu specificarea rescunoasterii marelui sau succes in “crearea echilibtului intre traditie si inovatie”.

Murcia Town Hall, a reprezentat o provocare contextuala pentru Moneo. Cel mai cunoscut spatiu public al orasului,Piata Cardenal Belluga, era definita de o importanta catedrala de secol XVI si palatul cardinaluilui datand din 1768. Marea provocare era de a confrunta o cladire institutionala modernain opozitie cu doua cladiri religioase cu o puternica traditie istorica. Solutia lui Moneo a fost sa creeze o cladire “constand in rolul spectatorului, fara sa caute statutul de protagonist without seeking the status of protagonist” detinut de catedrala si palat.

Materialul folosit pentru exteriorul cladirii este caramida si piatra nisipie tipica regiunii Murcia. Fatada este cel mai important elemant al cladirii. Moneo isi canalizeaza eforturile pentru a o compune si pentru ca aceasta sa creeze un dialog cu mediul inconjurator. Moneo s-a gandit la un rezultat muzical pentru ordinea coloanelor, si la un balcon de sticla pentru a sparge simetria, si de la care primarul ar urma sa se arate orasului. Sursa: Revista El Croquis- Rafaelo Moneo 1967-2004

4) HIGH LINE MEATPACKING DISTRICT, NYC:"Unexpected Program" Context

Proiectata de urbanistii de la James Corner Field Operations, in colaborare cu arhitectii Diller Scofidio si Renfro si pesisagistul  Piet Oudolf, High Line parc merge prin cartierul Chelsea din New York  de-a lungul partii inferioare de vest a Manhattan-ului pe 1,5 mile de cale ferata reciclata. De decenii, High Line a fost o cale ferata prea mare, ramasa dintr-o era cand trenurile la inaltime rulau in Manhatten, astazi fiind un parc de milioane de dolari care intampina sute de mii de vizitatori pe zi.

Parcul a fost terminat in 2009, iar proiectul a reprezentat catalizatorul pentru regenerarea zonei Chelsea si a Meatpacking District-ului de langa aceasta. High Line leaga in mod real punctele celei mai bune arhitecturi viitoare ale orasului, precum: blocul de apartamente a lui Jean Nouvel si  Shigeru Ban Casa de expozitie metalica, Frank Gehry -cladire de birouri, HL23, o noua cladire de apartamente de Niel Denari, Hôtel Americano, proiectat de arhitectul mexican  Enrique Norten de la  TEN Arquitectos, care dispune de un nou bar in subsol de artistul  german  Tobias Rehberger, noua cladirea lui Renzo Piano pentru The Whitney Museum of American Art, care se muta din alta parte a orasului, aici. Toate aceste proiecte contemporane probabil ca nu ar fi avut loc daca nu era proiectul High Line.

Ceea ce place la High Line integrarea elementelor de design cu natura si cu elmente care par ca sunt intamplatoare, nu create intentionat. Suprafata pavata se contopeste cu suprafata inierbata prin fasii ce se dizolva.

IV. CONCLUZII

Am aratat cum este influentata arhitectura de setul de circumstante geografice, politice, istorice, economice si cum este ea determinata de factorii care o inconjoara. A construi netinand cont de datele existente, genereaza o arhitectura superficiala, lipsita de seva existentiala, ce isi cauta justificarea abia dupa ce a fost conceputa, cel mai adesea recurgandu-de la producerea unor concepte ce se reduc la forma cladirii. Cu toate astea, exista situatii, in care contextul nu prezinta o relevanta atat de ridicata, si prin urmare poate fi ignorat.

Despre importanta actului creational, se poate spune ca fiecare interventie umana asupra mediului inconjurator produce la randul ei context. Acest lucru este valabil chiar si daca in concepereea solutiei respective nu s-a tinut cont de context. Asa cum crede si Tschumi, construim in context indiferent daca vrem sau nu sa tinem cont de el. Si indiferent de intentie, rezultatul poate sa reuseasca sau sa dea gres. Acesta a fost si cazul modernsmului, care cu toata critica asupra lui, a construit raportandu-se totusi la un context politic si social al vremii, insa afectand enorm contextul existential. Ea e deopotriva limitativa si generativa, un pat al lui Procust ce germineaza soluti, nu le anihileaza intru totul.

Asa cum am aratat, doua tipuri de atitudini sunt posibile in raport cu contextul: a tine cont de el, sau a-l ignora complet. Am vazut si in ce conditii, de-a lungul timpului s-a intamplat acest lucru si inca se mai intampla; si totodata care au fost teoriile care l-au insotit in acest proces. Aici discutia se situeaza, in esenta, intre mostenirea modernista si mostenirea traditionala si atitudinea postmodernistilor fata de acestea, fiind mai mult decat relevanta in demersul nostru.

Odata stabilita importanta contextului pentru arhitectura, am vazut cum acesta se produce si cum la fel de usor se reduce la simplu cadru real, ca simplu pretext pentru realizarea obiectelor arhitecturale preimaginate sau a celor mai utopice fantezii.

Deformarea apare ca fenomen atunci cand se manifesta o contradictie, un obstacol in calea procesului de “producere ”sau evolutie a formelor arhitecturale si urbane.

Fenomenul universalizarii este pe de o parte un proges si un beneficiu, pe de alta reprezinta distrugerea latenta a culturilor si traditiilor si tocmai de aceea este atat de important de a te raporta la specificul local al fiecarui sit, pentru ca fiecare loc isi are propriul sau geniu loci, unic si imposibil de reprodus.

Intr-un anume fel, asistăm la cea mai puternică și subtilă legatură cu istoria pe care a cunoscut-o proiectul de arhitectură.

O problema esentiala a arhitecturii de azi tine de capacitatea de a construi in interiorul unui cadru existent vechi, intr-o maniera noua, adecvata timpului nostru, neplafonata si necomplexata la un nivel de suficienta a realizarilor trecutului. Construcții istorice semnificative sau doar simple contexte vechi cu valoare ambientală nu s-au dovedit agresate de noile vecinătăți, dimpotrivă, au fost puse în valoare. Acesta este de altfel si caracteristica construirii in context- a construi in maniera contemporana, raportandu-te si tinand cont de stilul cu care acesta interactioneaza, fara insa a-l reproduce prin mimesis. Astfel, contextul este echidistant fata de ambele extreme, alegand calea impaciuitoare si a da dreptate si unuia si altuia dandu-le posibilitatea sa se manifeste in felul lor. Arhitectura e nostalgica fata de trecutul ei, astazi avand parte de atentia arhitectilor si a specialistilor, aceasta traducandu-se in practica arhitecturala ca restaurare, extinderea, conversii.

Colaborare dintre spatiu si timp, atitudinea contextuala actioneaza cu respect si nostalgie fata de valorile traditionale, practicand justapunearea si diversitatea in detrimentul unitatii formale.

In cautarea raspunsurilor, intrebarile se inmultesc. Dar putem noi oare afirma ca in momentul de fata detinem raspunsurile? Ca am gasit solutii si ca acestea sunt cele mai potrivite? Suntem convinsi ca aceasta e calea si adevarul, insa nu cumva asa au crezut toti cei dinaintea nosastra?

Nu, nu s-au gasit, ele se cauta atat prin intermediul teoriei dar si al practicii, incercand tot feleul de strategii in care politicul si economicul se imbina cu conceptiile arhitectural- urbane.

Din cauza caracterului antitetic cu care s-au tratat cele doua concepte in scopul unei mai bune clarificari, modernismul pare sa fie tot timpul oaia neagra a conflictului. Insa aceasta a avut si meritele lui, care datotira subiectului tratat nu au fost necesare spre exemplificare. Am pastrat insa pentru final aceasta mentiune, si am s-o redau prin insasi vorbele lui Joja70 , care a surprins mai bine ca oricine acest lucru:

“Ce a adus arhitectura moderna in plan uman si social?

A adus lumina in spatiul interior orin fatadele de sticla[…] Nea adus natura in interior, nu mai traim despartiti de ea, sintem oameni solari. […] A adus spatiul interior, marit, continuu[…] Ne-a readus spatiul la inaltimea lui umana taraneasca[…] Ne-a redat acuratetea interioarelor teatrelor si cinematografelor, a salilor de concert prin lipsa de incarcatura cu ornamente, dar nea-a lipsit de scriitura aceasta ornamentala, care facea explicita natura spiritualitatii care ne caracteriza[…] Ne-a adus la inaltimea colorata a turnurilor de locuinte si birouri, care aminteste incontinuu cat suntem de mici[…] Ne-a adus micsorarea sau disparitia poeziei spatiului interior si exterior[…] Ne-a adus libertatea de a construi fara ajutorul coloanelor grecesti, […] ne-a readus libertatea de a construi pe principiile arhitecturii de lemn pe stalpi si grinzi, chiar daca sunt din beton sau fier[…] Ne-a adus unitatea volumetrica, ritmica si de elemente constructive[…] ne-a adus in locul albului de var si griului de beton, culoarea aurie a sticlei si a bronzului de corten,inlaturand patina trista a vremii care mohora orasele.

Arhitectura moderna nu este vinovata de greselile urbanistice moderne, nu ea a distrus orasul ca organism viu, facandu-i intersectii de autostrazi largi de peste o suta de metri, in loc de comunitate urbana.

Arhitectura moderna a adus cu ea si o monotonie omoratoare, acolo unde spiritul arhitecturii nu a domnit cu adevarat; cu toate eforturile ei, a gonit pictura si sculptura din strada, din oras, fintanile monumentale si arcurile de triumf, a gonit pomii umbrosi de pe strazi, strada insasi nu mai e strada, a adus insa spitale sterile, scoli incantatoare in diversitatea lor, administratii primitoare si laboratoare si fabrici care incita la lucru si creatie.

A facut munca mai demna, comertul mai organizat, universitatile locuri de studiu captivant si de creatie. Si a deschis calea spre adevarata arhitectura a secolului XXI”.

70 Constantin Joja, Arhitectura romaneasca in context european, Editura Tehnica, 1989

exemple pentru ignorarea contextului

BIBLIOGRAFIE

6 Schumacher, L.,Thomas / “Contextualism, Urban Ideal and Deformations in Theorizing a new agenda for Architecture/ 1971

7 Rowe, Colin si Koetter, Fred / Orasul colaj/editura Universitara Ion Mincu/ 2013- trad. Conf. univ. dr. Magda Teodorescu

14 Heidegger, Martin /BÂTIR, HABITER, PENSER / Gallimard/ Paris/1958

56 Heidegger, Martin /  Originea operei de artă/ ed. Humanitas/ 1995 trad. Gabriel Liiceanu și Tomas Kleininger

17 Pierre von Meis/ Elements of Architecture- From Form to Space/ Van. Nostrand Reinhold (International)/ 1986.

18 CHOAY, Francoise/ Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement/ PUF/ 2000

19 Assunto Rosario/ Peisajul si estetica, natura si istorie, vol 1/ ed. Meridiane/ 1986

22 Chaslin Francoise / Face a la rupture:

24 Vitruviu/ Despre arhitectura / editura Academiei Republcii Pulare Romane/ 1964 trad. G.M.Cantacuzino, Grigore Ionescu,Traian Costa,

25 Palladio/ Patru carti de arhitectura/versiunea romaneasca publicata sub ingrijirea prof. Arh. R. Bordenache, editura Tehnica Bucuresti

29 Tschumi, Bernard/ Event- Cities 3: Concept vs. Context vs. Content/ 2004

30 Loos, Adolf / Architecture , în Paroles dans le vide/ Editions Champ Libre/ Paris/1979

31 Soriano, Federico / The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture/ Actar, Barcelona/ 2003

37 Christian Norberg Schultz / La signification de l’architecture occidentale

57 Christian Norberg-Schul/, Genius Loci– Towards a Phenomenology of Architecture/ ed.New York: Rizzoli/ 1979

39 Le Corbusier/ Towards a New Architecture/ Dover Publications/ 1985.

40 Lynch ,Kevin /The image of the city/MIT press/ 1960

43 Lynch, Kevin, si Hack, Gary/ Site Planning/ MIT Press, Cambridge MA and London; 3rd edition / 1984

42 Hertzberger ,Herman / Lessons for Students in Architecture/ 1991

44 Ioan , Augustin / Spatiul sacru/ Ed. Dacia / 2001

49 Carlo Giulio Argan / L’Arte Barocca/ Skira, Geneva, 1989 .

52 Hall ,Edward Twitchell / Dimensiunea ascunsa /1966

53 Ricoeur , Paul /Istorie si adevar/1996

54 Vasilescu, Sorin / arhitectura totalitara : Arhitectura Germaniei Naziste, Arhitectura Italiei Fasciste

55 Pallasmaa, Juhani / The Eyes of the Skin.Architecture and the Senses/ John Wiley: New York/ 2005.

60 Joja, Constantin / Arhitectura romaneasca in context european/ Editura Tehnica/ 1989

61 Robert Venturi /Complexity and Contradiction/ 1966

64- Vittorio Gregotti / Il territorio dell’architettura/ 1966

65 Vittorio Gregotti / La citta visible/ 1966

66- Aldo Rossi/ Archittetura della citta/ 1966

67 Kenneth Frampton, On reading Heidegger, in Cosmin Caciuc, Supra-teoretizarea arhitecturii, 1974

28 Keneth Frampton/ Towards a Critical Regionalism: Six points of an architecture of resistance

68 Raimund Abraham/ Negociation and reconciliation/ in Cosmin Caciuc/ Supra-teoretizarea arhitecturii, 1982

69 Rodrigo Perez de Arce, Re-urbanizarea orasului functionalist, 1980

33 Charles Jencks, Nathan Silver/ Adhocism: The Case for Improvisation/ editura MIT Press Cambridge/ 2003

Charles Jencks/ The Language of Post-Modern Architecture/ 1977

9 Rem Koolhaas, Bigness: or Problem of Large/ in Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture/ 1994, Charles Jencks, Karl Kroph,

2 Webster’s New World College Dictionary on Power cd, 1994-96 :

Oxford Latin Dictionary ,1982:

3 Dictionar explicativ al Limbii Romane, editura Academiei, 1984

27 Dictionar de neologisme, Florin Marcu si Constant Maneca, editura Academiei, 1986

4 Noul dictionar universal al limbii romane, editia a 3-a- ed litera international, 2009

San Rocco magazine, nr 4: Fuck concepts! Context!, pag. 17

41 revista Cassabella interviu Viitorio Gregotti-

59 , articol publicat in AD Profiles 5-6, 1985 Gregotti, Vittorio,Territory and Architecture

 32   William Alsop in revista AD 1996-despre contextul exterior profesiunii

20 ALEXANDRU, Sandu/ Peisajul – dincolo de modă”, interviu realizat de Arpad Zachi, Arhitext Design,  p. 25.

21 REVISTA AD, volumul 83, nr. 3, mai 2013

23 Ruxandra NEMȚEANU/ notite de curs universitar “Restaurarea monumentelor istorice”-

16 Ana Maria Zaharide/ Note de curs- Arhitectura-context –peisaj/ 2006-2007.

BIBLIOGRAFIE

6 Schumacher, L.,Thomas / “Contextualism, Urban Ideal and Deformations in Theorizing a new agenda for Architecture/ 1971

7 Rowe, Colin si Koetter, Fred / Orasul colaj/editura Universitara Ion Mincu/ 2013- trad. Conf. univ. dr. Magda Teodorescu

14 Heidegger, Martin /BÂTIR, HABITER, PENSER / Gallimard/ Paris/1958

56 Heidegger, Martin /  Originea operei de artă/ ed. Humanitas/ 1995 trad. Gabriel Liiceanu și Tomas Kleininger

17 Pierre von Meis/ Elements of Architecture- From Form to Space/ Van. Nostrand Reinhold (International)/ 1986.

18 CHOAY, Francoise/ Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement/ PUF/ 2000

19 Assunto Rosario/ Peisajul si estetica, natura si istorie, vol 1/ ed. Meridiane/ 1986

22 Chaslin Francoise / Face a la rupture:

24 Vitruviu/ Despre arhitectura / editura Academiei Republcii Pulare Romane/ 1964 trad. G.M.Cantacuzino, Grigore Ionescu,Traian Costa,

25 Palladio/ Patru carti de arhitectura/versiunea romaneasca publicata sub ingrijirea prof. Arh. R. Bordenache, editura Tehnica Bucuresti

29 Tschumi, Bernard/ Event- Cities 3: Concept vs. Context vs. Content/ 2004

30 Loos, Adolf / Architecture , în Paroles dans le vide/ Editions Champ Libre/ Paris/1979

31 Soriano, Federico / The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture/ Actar, Barcelona/ 2003

37 Christian Norberg Schultz / La signification de l’architecture occidentale

57 Christian Norberg-Schul/, Genius Loci– Towards a Phenomenology of Architecture/ ed.New York: Rizzoli/ 1979

39 Le Corbusier/ Towards a New Architecture/ Dover Publications/ 1985.

40 Lynch ,Kevin /The image of the city/MIT press/ 1960

43 Lynch, Kevin, si Hack, Gary/ Site Planning/ MIT Press, Cambridge MA and London; 3rd edition / 1984

42 Hertzberger ,Herman / Lessons for Students in Architecture/ 1991

44 Ioan , Augustin / Spatiul sacru/ Ed. Dacia / 2001

49 Carlo Giulio Argan / L’Arte Barocca/ Skira, Geneva, 1989 .

52 Hall ,Edward Twitchell / Dimensiunea ascunsa /1966

53 Ricoeur , Paul /Istorie si adevar/1996

54 Vasilescu, Sorin / arhitectura totalitara : Arhitectura Germaniei Naziste, Arhitectura Italiei Fasciste

55 Pallasmaa, Juhani / The Eyes of the Skin.Architecture and the Senses/ John Wiley: New York/ 2005.

60 Joja, Constantin / Arhitectura romaneasca in context european/ Editura Tehnica/ 1989

61 Robert Venturi /Complexity and Contradiction/ 1966

64- Vittorio Gregotti / Il territorio dell’architettura/ 1966

65 Vittorio Gregotti / La citta visible/ 1966

66- Aldo Rossi/ Archittetura della citta/ 1966

67 Kenneth Frampton, On reading Heidegger, in Cosmin Caciuc, Supra-teoretizarea arhitecturii, 1974

28 Keneth Frampton/ Towards a Critical Regionalism: Six points of an architecture of resistance

68 Raimund Abraham/ Negociation and reconciliation/ in Cosmin Caciuc/ Supra-teoretizarea arhitecturii, 1982

69 Rodrigo Perez de Arce, Re-urbanizarea orasului functionalist, 1980

33 Charles Jencks, Nathan Silver/ Adhocism: The Case for Improvisation/ editura MIT Press Cambridge/ 2003

Charles Jencks/ The Language of Post-Modern Architecture/ 1977

9 Rem Koolhaas, Bigness: or Problem of Large/ in Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture/ 1994, Charles Jencks, Karl Kroph,

2 Webster’s New World College Dictionary on Power cd, 1994-96 :

Oxford Latin Dictionary ,1982:

3 Dictionar explicativ al Limbii Romane, editura Academiei, 1984

27 Dictionar de neologisme, Florin Marcu si Constant Maneca, editura Academiei, 1986

4 Noul dictionar universal al limbii romane, editia a 3-a- ed litera international, 2009

San Rocco magazine, nr 4: Fuck concepts! Context!, pag. 17

41 revista Cassabella interviu Viitorio Gregotti-

59 , articol publicat in AD Profiles 5-6, 1985 Gregotti, Vittorio,Territory and Architecture

 32   William Alsop in revista AD 1996-despre contextul exterior profesiunii

20 ALEXANDRU, Sandu/ Peisajul – dincolo de modă”, interviu realizat de Arpad Zachi, Arhitext Design,  p. 25.

21 REVISTA AD, volumul 83, nr. 3, mai 2013

23 Ruxandra NEMȚEANU/ notite de curs universitar “Restaurarea monumentelor istorice”-

16 Ana Maria Zaharide/ Note de curs- Arhitectura-context –peisaj/ 2006-2007.