Arhitectura vernaculară maramureșeană în contextul globalizării [308546]

Arhitectura vernaculară maramureșeană în contextul globalizării

Globalizarea și tehnologia au rolul de a [anonimizat] a [anonimizat], materiale și de alege ceea ce ne place. [anonimizat], imagini, broșuri online care ne oferă o gamă largă de inspirație. [anonimizat].

România este o [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat]. Arhitecții trebuie să răspundă acestor cereri cât mai bine cu putință.

Una dintre provocările arhitectului roman este: Ce fac în momentul în care sunt rugat să realizez o [anonimizat]?

Se poate observa o [anonimizat] a lua decizii privind aspectul estetic al unei clădiri. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] (beton, inox, pvc, tablă, etc), fapt care duce la dispariția magiei satului românesc.

[anonimizat], [anonimizat]: [anonimizat], tehnici locale de prelucrare a lemnului și de construire.

[anonimizat], [anonimizat] o atmosferă care merită păstrată fără prea multe intervenții moderne.

Probabil cel mai important pas în a [anonimizat] a elaborate mai multe ghiduri de bune practici cu un concept comun: de o [anonimizat].

”Obiectivul esențial al acestui ghid este păstrarea nealterată a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat].”

Lucrarea de față are ca scop identificarea mijloacelor prin care se poate păstra specificul local rural în județul Maramureș și realizarea unei analize din care să rezulte motivele care stau la baza alegerii unei construcții atipice în defavoarea construcțiilor care promovează păstrarea specificului local.

De asemenea are rolul de a [anonimizat], [anonimizat], astfel încât să se ajungă la un mod de construire compatibil cu dezvoltarea durabilă și care să promoveze un stil de viață rațional .[ fig. 1]

Un aspect foarte important se referă la calitatea peisajului natural, peisaj care reprezintă pentru locuitorii din mediul urban, dar și pentru turiști, o oază de liniște, de aer curat, de culori mirifice și vegetație sălbatică, motiv pentru care peisajul ar trebui să fie poluat cu clădiri greoaie de beton, zugrăvite in culori stridente, cu materiale tipice mediului urban.

Viața la sat trebuie să le reamintească omenilor din mediul urban că în alte locuri timpul trece altfel, viața se desfășoară mai calm, iar presiunea imobiliară nu-și face simțită prezența atât de acut.[ fig.2]

Prin programele guvernamentale care vizează creșterea economică a zonelor rurale, tot mai mulți oameni încep să investească în agricultură, în producția de produse locale, în readucerea la viață a meșteșugurilor, iar arhitecții sunt datori să le ofere acestoa cele mai bune sfaturi în ceea ce privește modul de organizare a gospodăriei, modelul locuinței potrivite, precum și consiliere în ceea ce privește tehnicile de realizarea a acestora și materialele utilizate.

De asemenea, administrațiile locale au scopul de a elabora regulamente clare care să fie în folosul comunității și care să interzică distrugerea peisajului natural precum și specificul local arhitectural. În momentul în care anumite materiale ar fi interzize sau anumite tipologii de case ar dispărea s-ar putea păstra atmosfera atât de căutată de turiștii străini cât și români care locuiesc în mediul urban. [fig.3]

Programul de arhitectură ales la Proiectul de Diplomă, este un Centru de Meșteșuguri, însă ca pentru un astfel de centru să supraviețuiască este nevoie să apreciem noi, în primul rând, munca meșteșugarilor români. În momentul de față produsele tradițonale românești rezultat al cioplitului în lemn, sunt produse cu un preț inaccesibil pentru marea majoritate a oamenilor, motiv pentru care beneficiarii optează pentru variante mai ieftine. Prețul este influențat de numărul mic al meșteșugarilor, precum și de faptul că aceste produse au mai mult succes în străinătate. Dacă ar exista un centru, în care aceste meșteșuguri să se învețe, să fie promovate și prezentate la scară largă, România ar rezolva trei probleme esențiale: s-ar păstra specificul local; s-ar face cunoscută la nivel mondial și ar promova parte din istoria și tradițiile naționale; ar putea folosi lemnul pentru producerea de produse finite, limitându-se exportul lui sub formă brută de buștean. Prin realizarea de produse finite din lemn, ar crește gradul de conștientizare al importanței pădurilor precum și a importanței replantării.

Maramureșul încă poate fi salvat și merită să avem în vedere unicitatea acestei zone, precum și interesul crescut al unor personalități pentru ceea ce însemană arhitectură tradițională românească, meșteșuguri de lemn, organizare spațială a gospodăriei, organizare spațială a satului, folosirea materialelor locale, minimizarea produselor necesare unei vieți liniștite, promovarea istoriei și utilizare simbolurilor care protejează casa, familia, gospodăria, etc.

Într-o lume în care presiunea globalizării se simte tot mai acut, trebuie să avem în vedere păstrarea specificului local, promovarea și conservarea arhitecturii tradiționale românești, dezvoltarea durabilă și sustenabilă a acestor meleaguri și unicitatea modului de exprimare artistică și arhitecturală.

Globalizarea în arhitectură

Istoria arhitecturii arată că arhitecții, inginerii, meșterii, au fost întotdeauna capabili să adapteze o clădire din punct de vedere al structurilor de locuințe printr-o utilizare eficientă a resurselor disponibile la nivel local, atât din considerente materiale cât și din considerente de proximitate, pentru a le satisface nevoile beneficiarilor, ținând cont de constrângerile economice, sociale și climatice locale.

Societățile din întreaga lume au dat neștere unor culturi de construcție care au ca rezultat o arhitectură "contextuală", care corespunde metodelor unice de construcție și modurilor specifice de viață.

Cu toate acestea, culturile locale de construcție nu sunt statice. Ele evoluează în calitate de societăți, mai ales atunci când au loc schimburi cu alte țări și culturi, introducând noi cunoștințe, materiale de construcție și tehnici.

Modurile locale de construcție au fost adesea legate în societățile tradiționale de un principiu simplu: echilibrul dintre om și natură, concept cunoscut în lumea de azi sub formă de dezvoltare durabilă. Dezvoltarea durabilă presupune o folosire rațională a terenului, a matrialelor, o contextualizare a obiectului de arhitectură. În cadrul conferinței Bienalei de Arhitectura Bucuresti, Per Olaf Fjeld, președinte al Asociației Europene pentru Educație în Arhitectură, spunea: “In prezent, orice idee poate deveni realitate in arhitectură. Combinația de polimeri sintetici și proiectarea pe computer face ca orice formă să devină posibil de realizat. Pericolul este însă acela ca obiectul de arhitectură să devină impersonal, forma conducând astfel conținutul. Arhitectura ar trebui să fie percepută mai degrabă ca un câmp activ de energie, decât ca o inlănțuire de spații izolate, activate de o compoziție formală. Arhitectura devine o matrice care transformă, modelează, mediază conexiunile între spațiu si utilizatorul acestuia.”

De-a lungul timpului, comunitățile au dat cele mai bune exemple de moduri de locuire. Din păcate, datorită globalizării, această modalitate de locuire locală a fost din ce în ce mai discreditată drept urmare, terenul a fost utilizat in mod irațional, suprafețele de pădure și teren agricol s-au micșorat, drept urmare multe specii de animale și plante au dispărut.

Conform definiției data de UNESCO, globalizarea este un process multidimensional, de creare a unui mediu liber pe tot globul, în care există mișcări libere și frecvente de bunuri și servicii dincolo de granițele națiunilor.

Termenul de globalizare a fost folosit cel mai adesea din cauza mediului economic care și-a extins granițele peste oceane, dând naștere unor organizații economice cu legături strânse, însă termenul existat de multă vreme în istoria omenirii, însă nu la fel de proeminent. Libera circulație și efectuarea unor călătorii în țări Portugalia, Spania, Franța, Regatul Unit și alte țări europene, legăturile dintre regiunile geografice au devenit mai bine definite și funcționale..

Globalizarea a dat naștere unor noi forme și stiluri de arhitectură, cum ar fi neo-clasic, modernism, postmodernism, arhitectura minimalistă etc., promovate atât de către constructori cât și de către industria tehnologică pentru a se obține un câștig mai mare din punct de vedere financiar.

Pe de altă parte, stilurile de arhitectură religioasă, cum ar fi Islamicul și Mughalul, care au elemente de proiectare elaborate cum ar fi cupolele, coloanele ornamentale, ferestrele etc, au fost copiate și inserate în clădiri de locuit, deoarece oamenii tind să reproducă același tip de clădire, indiferent de situarea geografică, fenomen care a creat monotonie în arhitectură și a dus la pierderea unicității unui loc iconic pentru un anumit stil de arhitectură [Fig.4].

Probabil unul dintre cele mai cunoscute exemple, ar fi cel al orașului Dubai, care deși din punct de vedere geografic este caracterizat de nisip și împrejurimi stâncoase, a optat pentru clădiri moderne de înălțime similare clădirilor din SUA, Clădirile au ventilație artificială și au consumat o cantitate imensă de energie în timpul construcției, precum și sub formă de materiale care au o energie mare încorporată [Fig.5].

Toate aceste schimbări, precum și dorința beneficiarilor de avea o casă care să le reflecte statul social și preferințele sau deschiderea spre alte culturi, au dus la o pierdere a identității locale. Cumva s-a pierdut baza pentru o dezvoltare locală a arhitecurii.

În arhitectură, evoluția istorică a globalizării este în strânsă legătură cu ascendența modernismului. Ideile fondatoare ale curentului modernist au fost corelate cu o ambiție mondială, globală, ideile trebuie să fie implementate la scară cât mai largă.

În 1919, Walter Gropius a spus că nici o clădire modernă nu are nimic in comun cu Angkor Wat, Alhambra sau Dresden Zwinger, De asemenea insista asupra faptului că arhitectții nu pot fi creatori ai acelor timpuri, arhitecții sunt doar căutători a ceva ce se va cristaliza abia în viitor, doar aceia pot descoperi ceva și pot rămâne în istorie, cei care aleg calea grea a căutării. ”Într-o zi va exista o viziune mondială asupra lumii, iar simbolul acesteia, cristalul – arhitectura."

Până în 1932 a fost identificat ca "stilul internațional" și, deși acest lucru promova dezvoltarea de "experimente paralele" între națiuni, a fost prezentat ca un "stil contemporan, care există în întreaga lume, unificat și incluziv".

În 1948, când bazele globalizării au fost stabilite, precum și bazele curentului modernist din arhitectură și renunțarea la tradițional, curentul a primit numele simplu de ”modern”

Modernismul se baza pe aceleași idealuri, și în Europa în America de Nord, baza pe idealurile aceluiași: raționalitate, inovație științifică, progres și sfârșitul tradiției.

Odată cu dezvoltarea globalizării curentul Modernist a cucerit lumea. Pentru țările dezvoltate din punct de vedere economic asocierea modernismului cu raționalitate, progres și succes a fost de neignorat. În plus, asocierea modernistă cu clădiri- tip, a reprezentat una dintre cheile de success ale globalizării, un aspect a proape uniform la nivel mondial al birourilor, al aeroporturilor, al mall-urilor, al hotelurilor, era clar în strânsă legătură cu expansiunea globală.

În scurt timp s-a ajuns la o omogenizarea centrelor de afaceri urbane, iar Henry Russell Hitchcock, spunea încă din 1951 că imobilul de birouri cu pereți de sticlă a devenit Coca- Cola în arhitectură, deoarece fără a vedea plăcuțe de înmatriculare, devenise aproape imposibil să știi dacă te afli în Osaka, Sao Paolo, San Francisco, Berlin sau Shanghai.[fig. 6]

Partea cealaltă o globalizării este localizarea. Localizarea este în strânsă legătură politica locală a păstrarea identității. Identitatea unei comunități, individualismul acesteia, specificul locului, subminează omogenizarea globală. Dacă nu ar fi apărut globalizarea, nu ar fi fost atât de importantă localizarea. Însă migrația, posibilitatea de comunicare instantanee, călătoriile sporite, accesul la internet, accesul la materiale de construcție și transportul facil al acestora, toate amenință și dislocă identitatea comunității. În același timp membrii comunităților pot crea legături strânse cu alte comunități similare, pentru a găsi soluții și strategii de a promova acest tip de comunități, pentru a-și păstra identitatea și pentru găsi variante de a-și conserva patrimoniul.

Există doi factori care încearcă să modeleze rezultatul globalizării asupra arhitecturii – Unul, care promovează și sprijină conservarea și promovarea tradiției, utilizarea formelor vernaculare, a materialelor, a tehnicilor și un altul care încurajează inovația și flexibilitatea pe baza nevoilor și sistemului actual.

Globalizarea duce la introducerea de noi cunoștințe în contextul local și tinde să modifice caracteristicile acestuia. Globalizarea creează noi oportunități, noi locuri de muncă prin diversificarea serviciilor, dar promovează și migrația din zonele rurale spre zonele urbane. Astfel, se pare că tradiția și cultura unui loc se diluează și se estompează treptat.

Administrația locală are responsabilitatea de a oferi noi oportunități de dezvoltare și în mediul rural, de a promova și conserva patrimoniul și tradițiile, de a crea strategii de dezvoltare pentru ca locuitorii din mediul rural să aibă parte de confort, de a investi în infrastructură, de a dezvolta un circuit turistic, astfel încât meșteșugurile și produsele locale să fie văzute și achiziționate de un număr cât mai mare de turiști. Pentru a se evita demolarea și distrugerea unor ansambluri rurale, uneori este nevoie ca acestea să devină zone protejate, astfel devin eligible pentru finanțări, ceea ce duce la o reactivare a zonei prin folosirea de materiale locale, implicarea meșteșugarilor în procedeul de restaurare, crerea unei comunități care apără patrimoniul local, promovarea proiectului prin diverse mijloce media, ceea ce duce la creșterea numărului de vizitatori.

Arhitectura tradițională și arhitectura vernaculară

La MOMA, în cadrul Conferinței Arhitectură fără arhitecți, din 1964, curatorul Bernard Rudoksky a folosit termenul "vernacular" în context arhitectural ca anonim, spontan, indigen, rural. În introducere el a scris "Arhitectura fără arhitecți încearcă să desființeze conceptul îngust al artei de a construi prin introducerea într-o lume nefamiliară a arhitecturii fără pedigree. ”Este atât de puțin cunoscută încât deocamdată nici măcar nu avem un nume pentru ea."

Tradiționalul ține de arhitectura vernaculară, arhitectură specifică locului, dezvoltată și păstrată din generație în generație, cu o evoluție constantă. În limbajul curent, cele două noțiuni sunt considerate adesea sinonime, însă există diferențe între ele.

În limba latină "vernaculus" desemna locul în care locuiau sclavii; "vernculum" ceea ce era făcut în casă. În domeniul arhitecturii, atunci când folosim termenul vernacular ne referim la un specific local, la un mod de construire supus erorilor, încercărilor, pe care oamenii l-au îmbunătățit de-a lungul timpului. Pe de altă parte, arhitectura tradițională, se referă la construcțiile care au fost ridicate de oameni specializați, breslari, meșteri, care știau anumite tehnici transmise pe cale orală, în mare parte printr-o ucenie, dar care nu locuiau în clădirile pe care le făceau și cuprinde și programe de arhitectură cu caracter public (biserici, instituții, etc.).

Atunci când vorbim despre arhitectura din Maramureș, pentru care zona asta atrage atâția turiști, trebuie să înțelegem că acest tip de arhitectură s-a născut ca arhitectură vernaculară. Oamenii își construiau case în care locuiau, folosind materiale locale și transmițând modul de construire prin viu grai. Odată cu evoluția tehnologică, expansiunea urbană și dezvoltarea satelor, arhitectura maramureșeană a devenit tradițională, deoarece a rămas un număr mic de meșteșugari, care ridică case, prin intermediul tehnicilor dobândite de la strămoși. Arhitectura vernaculară reprezintă mediul construit dintr-un anumit loc.

Firește, nu se mai poate construi ca înainte, societatea a evoluat, nevoile s-au schimbat, tehnologia oferă noi posibilități de utilizarea a materialelor. “…Cu toate că arhitectura populară reprezintă pentru noi singurul model istoric încă viu și relativ apropiat în timp, ea nu poate fi nici construită deliberat pentru că instantaneu devine cultă, nici conservată consecvent pentru că în lipsa funcțiunii sale tradiționale încremenește, schimbându-se pe loc în curiozitate culturală.”

Deci, conform citatului de mai sus, rolul arhitectului este de a crea o legătură între casa contemporană și mediul construit, de a ii da construcției apartenență culturală.

Arhitectura vernaculară este condiționată de factori externi, climă, materiale locale, mod de dezvoltare al localității, funcționalitate, obiceiuri și tradiții. Există multe obiceiuri vechi românești pe baza cărora se stabilea poziția casei, poziția patului, etc. De exemplu, pentru stabilirea fațadei principale, soția trebuia să taie o pâine în două, să o arunce în sus, iar unde cădea fața tăiată a pâinii, se așeza fațada principală, deci nu se ținea cont de vânturile dominante, de orientarea cardinală. Pentru așezarea patului în camera, se lăsa o pisică în încăpere, iar patul se punea în colțul opus față de locul în care își făcea pisica culcușul, deoarece conform tradiției, pisicile stau în locul cel mai încărcat de energii negative.

Toate aceste tradiții și obiceiuri reprezentau un considerent mai puternic pentru construcția casei decât alte reguli, pentru că fereau casa de rele și aduceau bucurie și prosperitate.

Specificul local

Arhitectura contemporană este conectată la trend-ul globalizării, la strategii de marketing, afaceri guvernamentale și industria materialelor de construcție, fenomen care schimbă modul în care se construiește și se proiectează.

O problemă esențială, constă în faptul că s-a adaptat și procesul de creație; globalizarea și tendințele nu ar trebui să conducă la crearea unei arhitecturi omogene și sterile, însă în prezent arhitectura are scopul de a-și mulțumii utilizatorii și mai puțin de a crea atracții turistice.

Arhitectura contemporană a uitat importanța identității istorico-cultural-artistice, precum și de relevanța specificului local. Cunoștințele tradiționale ale artelor și meseriilor, prin utilizarea materialelor și tehnicilor locale, dispar.

În acest context este tot mai important să ne reîntorcem la specificul local (spiritual locului) pentru a conserva și promova identitatea patrimoniului arhitectural din întreaga lume.

Fiecare organizare umană are un "spirit al locului" unic sau o atmosferă distinctă care depășește mediul construit. Contextul în care o așezare umană se dezvoltă poartă numele de "genius loci" sau de amprentă genetică a unui loc. Expresia "genius loci", provine de la romani care o foloseau pentru a desemna spiritual protector al unui loc. În utilizarea contemporană, genius loci se referă, de obicei, la atmosfera distinctivă a unei locații și nu mai are legătură cu ființe spirituale.

Conceptul de genius loci se încadrează în ramura filosofică a "fenomenologiei arhitecturale". Acest câmp al discursului arhitectural este explorat în special de teoreticianul Christian Norberg-Schulz în cartea sa, Genius Loci: Către o fenomenologie a arhitecturii.

În cartea sa, Schulz, susține că fiecare spațiu construit are un specific local, un spirit al locului. Își justifică teoria, stabilind că fiecare spațiu este realizat de realismul concret, de aspecte ale mediului înconjurător în care spațiu este situat. Intenția lui Schulz pentru această carte este să înceapă să stabilească modalități prin care spiritual locului trebuie să se reflecte în proiectarea generală a acestuia.

Piramida valorilor a lui Maslow, pune pe primul loc, nevoia de adăpost a omului, lucru ușor de observat și în configurația caselor. În piramida valorilor, sunt ierarhizate 5 categorii de nevoi: fiziologice, de siguranță, de apartenență, de autorespect și autorealizare (fig. 7). Deci, nevoia de a avea un adăpost reprezintă o nevoie primordială a omului, bază a dezvoltării celorlalte nevoi.

Configurația caselor s-a adaptat mereu condițiilor din mediul înconjurător. O climă umedă, a atras după sine folosirea de pereți subțiri cu deschideri care permit aerisirea, o climă călduroasă a dictat folosirea de culori deschise și materiale capabile să ofere răcoare, iar într-un climat rece s-au folosesc materiale cu proprietăți mari de izolare termică, sisteme de încălzire localizate central- vatra, etc.

Casa tradițională cu gospodăria aferentă, au reflectat dintotdeauna sursa principală de trai, statutul economic și modul de viață al locuitorilor. În zonele montane, acoperișurile înalte aveau un rol dublu, de a nu ține zăpada pe acoperiș și de a depozita hrană.

La casele din Maramureș, acoperișul poate fi și de trei ori mai înalt decât pereții casei, iar casa nu e, neapărat, cea mai înaltă clădire din gospodărie. Acolo unde oamenii se ocupau preponderent cu creșterea animalelor, ca în Maramureș, șura era mai mare decât casa. În podul șurii se țineau mari cantități de furaje necesare iernării animalelor. Modul de dispunere a șurii și a anexelor gospodărești pare rezultatul unei intenții compozițional plastice, dar e, de fapt, dictată de necesitățile funcționale ale gospodăriei.

Firește, specificul local nu este dat doar de climă, ci este rezultatul unei asocieri de factori, lucru ușor de observat în arhitectura tradițională românească. Maramureșul încă se poate lăuda cu un număr mare de locuințe tradiționale și cu un specific local mai puți alterat decât în alte zone etnografice.

Chiar dacă configurația gospodăriei, forma casei, materialele utilizate, tehnicile de lucru, etc, se pot identifica câteva elemente comune: număr redus de încăperi (1-2); o prispă, de regulă elementul cel mai bogat în elemente stilistice; tinda – spațiu de depozitare a uneltelor și spațiu de trecere; o cameră în care exista vatra, unde se gătea și se dormea. Pentru depozitare se foloseau podul (carne afumată, păstrare de cereale- exista ventilație naturală) și pivnița (băuturi spirtoase, vinuri, fructe, legume). Mobilierul utilizat era simplu, realizat din lemn, bănci de lemn de-a lungul peretelui, scaune, masa și ladă de depozitare. [fig.8]

Arhitectura vernaculară este definită de câteva trăsături generale: utilizarea de materiale locale, adaptare la mediu și integrare în peisaj. La început s-a construit sustenabil și ecologic pentru că nu existau alte variante, dar și din respect față de mediul înconjurător, care furniza toate elementele necesare existenței umane. Astăzi, arhitectura vernaculară oferă cel mai bun exemplu de dezvoltare durabilă, printr-un impact minim asupra mediului și prin utilizarea resurselor locale, inclusiv resursa umană, prin reactivarea meșteșugurilor, a producției de elemente de construcție, etc. Toate aceste elemente întăresc relațiile dintre membrii comunității, sporesc specificul local, asigură conservarea, păstrarea și promovarea tehnicilor de construcție, fiindcă angrenează economia locală în procesul de construire și susține turismul.

Turiștii aleg să vadă Maramureșul pentru peisajul rural specific, cu case mici din lemn, mobilier minimal, ferestre mici, interioare simple cu țesături puternic colorate, cu motive populare. Civilizația românească este o civilizație a lemnului și nu a pietrei. Piatra era folosită în mod obișnuit doar pentru temelii.

Rolul arhitecturii tradiționale în arhitectura modern

Progresele tehnologice au dus la circularea și răspândirea cunoștințelor locale într-o zonă vastă, indiferent de limitele terenurilor, deci globalizarea contribuie la promovarea, cultivarea și hrănirea tradiției. Odată cu accesul la o piață mai largă, cunoașterea găsește o șansă mai mare de supraviețuire decât doar practicarea în anumite regiuni, anumite practice sau tehnici locale pot fi folosite în alte locuri pe glob.

Odată cu trecerea timpului, societatea se redefinește, ființele umane își schimbă nevoile și dorințele, sunt reformulate și redefinite alte standarde.

Deci, globalizarea nu a influențat numai aspectul cantitativ al arhitecturii tradiționale și vernaculare, ci și calitatea și metodele acesteia pentru a se potrivi cerințelor contextului actual.

Încurajarea modelului jaali și chajjas în clădirile moderne este un exemplu excelent al acestui fenomen. Acestea au fost folosite în clădiri vechi tradiționale, dar sunt foarte utilizate astăzi în multe clădiri moderne, nu numai pentru iluminat și ventilație, ci și pentru nevoile estetice. [fig.9]

Jaali este termenul pentru o piatră perforată sau un ecran de obicei cu un model ornamental construit prin utilizarea caligrafiei și a geometriei. Această formă de decor arhitectural este obișnuită în arhitectura hindusă a templelor, în arhitectura indo-islamică și, în general, în arhitectura islamică. [fig.9]

Chajjas reprezintă o proiecție sau pazie foarte mare unui acoperiș, care se sprijină de obicei pe coloane mari sculptate. Face parte din arhitectura Rajasthan, Gujarat, Punjab și Uttar Pradesh. În Rajasthan ele sunt deosebit de mari.[fig. 10]

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare, este dificil să se atingă integritatea unui obiect. Formele convenționale creează falsitate din cauza discrepanțelor dintre tehnica materialului și cea a construcției unui produs.

Produsul poate să semene vizual cu originalul, dar este destul de diferit de cel original în construcția sa. În acest caz, conservarea patrimoniului cultural câștigă importanță pentru a evita construirea de clădiri care sunt ca cele originale. [fig.11]

Noile zone construite vor fi create din locații istorice, iar punțile spre trecut nu vor fi rupte ". Relevanța cunoștințelor tradiționale în ceea ce privește durabilitatea nu poate fi contestată: "Cu alte cuvinte, nu există baze fiabile pentru a judeca o viziune asupra lumii ca fiind un punct de referință superior pentru realitate decât celălalt. Putem, desigur, să alegem arbitrar. Având în vedere puterea instituțională a științei în societatea acturală nu este surprinzător faptul că metoda științifică "obiectivă și rațională" este chemată în mod repetat să judece alte sisteme de cunoaștere "

Odată cu creșterea consumului de energie și cu schimbarea dinamică a funcționării lumii moderne, a apărut nevoia de a conserva resursele. Globalizarea a ignorat complet nevoia de durabilitate și pare să se concentreze mai mult pe termenii economici. Arhitectura tradițională în majoritatea locurilor a avut în vedere mediul înconjurător și serviciile mai puțin mecanice.

În organizarea satului se ținea cont de posibilele hazarduri, de riscurile naturale, iar satul era organizat în așa fel încât să aibă o zonă de protecție. În zonele fragile sau cu grad ridicat de risc, soluțiile tehnice tradiționale s-au dovedit foarte eficiente.

În cadrul unei conferințe a organizației Traditonal Britain Group, Address to the Traditional Britain Group Day Conference at the Landsdowne Club October 24th 2015, Quinlan Terry, arhitect englez, a avut un discurs despre ce înseamnă, din punctul lui de vedere, a învăța din arhitectura tradițională și mai ales la ce merită să fie atenți arhitecții.

”Nu voi pierde timpul să descriu toate diferențele dintre arhitectura tradițională și cea modernă, cu o singură excepție, vreau să subliniez că diferența majoră este longevitatea. Materialele tradiționale – zidăria din piatră, cărămidă și mortarul reprezintă structura tuturor marilor clădiri istorice care datează de secole – chiar milenii; întrucât materialele moderne – oțelul, betonul armat, foile mari de sticlă și materiale plastice produc o clădire care are tot felul de avantaje – (în special costuri), dar acestea vor dura doar câteva decenii. Acest lucru se datorează faptului că toate materialele moderne au un coeficient atât de mare de expansiune termică (se extind atunci când soarele iese și se micsorează când îngheață) încât trebuie să introducă articulații de dilatare la intervale regulate – la fiecare 15 picioare sau cam asa ceva – pentru a fi acoperită cu o garnitură flexibilă din plastic, care se descompune sub lumina soarelui și astfel permite pătrunderea apei în articulațiice, deci durata de viață a clădirii poate fi numărată în decenii. Un raport american recent despre viața clădirilor din oțel și de sticlă de spune că o clădire de acest tip are în medie o perioadă utilă de utilizare de 25 de ani. Acestea pot rezista puțin mai mult, dar după aproape 40 de ani, acestea sunt adesea demolate, materialele nu pot fi reciclate, astfel încât acestea sunt aruncate într-un depozit de deșeuri, iar procesul laborios de reconstrucție începe din nou cu costuri fenomenale financiare și de mediu. Deci construcția modernă ca mijloc de a oferi o locuință sau un loc de muncă permanent a fost un eșec de la concepție la mormânt și, mai grav, ea exprimă o cultură care nu are istorie și nici viitor.”

Deci, pe lângă calitățile deja subliniate până acum în text, se poate adăuga și longevitatea, calitate foarte importantă în arhitectură. Construcțiile tradiționale, precum și cele vernaculare permiteau aerului să circule, iar clădirea lucra în timp, se așeza.

Începând din 1970, a început să se dezvolte o nouă conștiință, puternic inspirată de lucrarea arhitectului egiptean Hassan Fathy, care a promovat construirea tradițională, utilizarea meșteșugurilor, adapatarea la condițiile climatice și la mediul înconjurător, precum și masivitatea structurilor antice, în modul modern de construire. Din păcate, în epoca modernă, costurile pentru o construcție modernă pe baza principiilor arhitecturii tradiționale, eficiente din punct de vedere al ventilației, confortului termic, dar și al structurii și a modului de construire erau foarte mari, iar abordarea a rămas tehnică pentru o lungă perioadă de timp.

Odată cu promovarea acestor principii, a început să existe un interes tot mai mare față de arhitectura vernaculară, de modul de construire al strămoșilor, de a idea de construi din nou sustenabil și eficient.

Deși există tot mai multe variante de case pasive, ecologice, verzi, etc, tot mai multe dezastre naturale, pe piață există tot mai multe programele de locuințe care favorizează cantitatea față de calitate. În foarte multe cazuri se caută variante rapide de implmentare a unui proiect, ceea ce duce la apariția de soluții "universale" și "gata de utilizare". Deși astfel de soluții pot răspunde nevoilor pe termen scurt, ele se dovedesc adesea mai puțin eficiente sau chiar contraproductive pe termen mediu și lung, deoarece generează standarde și așteptări inadecvate care sunt imposibil de îndeplinit la scară mai largă.

În ultimii 30 de ani, CRAterre-ENSAG, în colaborare cu mai mulți parteneri, a realizat cercetări legate de programele actuale în domeniu, având ca scop să țină seama mai bine de potențialul remarcabil al culturilor locale și a modului acestora de construcție. S-a lucrat pentru a defini mai bine conceptele, a găsi oportunități de a pune în aplicare soluții pe teren și apoi a dezvolta metode și strategii adecvate. Ideea este de a identifica sistemele locale de construcție, precum și cunoștințele legate de clădiri, know-how-ul și metodele de organizare cu eficacitate dovedită, integrate apoi in proiecte.

CRATerre, datează din 1979, ca laborator de cercetare și echipă didactică a Facultății de Arhitectură din Grenoble, autorizată în 1986 de către Departamentul de Arhitectură și Patrimoniu al Ministerului Culturii și Comunicațiilor . Acesta operează în principal în următoarele domenii: conservarea și gestionarea patrimoniului arhitectural de pământ, concentrându-se pe consolidarea diversității culturale; mediul înconjurător, care vizează o mai bună utilizare a resurselor materiale și umane; așezările umane, prin facilitarea accesului la locuințe pentru populația cu venituri mici.

Activitățile în ansamblu se desfășoară în parteneriat cu organizațiile internaționale și locale. Ele duc la favorizarea îmbunătățirii mediilor și a dinamicii dezvoltării durabile, în cadrul proiectelor pe termen lung.

La începutul anilor 1980, a fost lansat un program de locuințe în Mayotte, o insulă din Arhipelagul din Comoros. Programul, realizat de Société Immobilière de Mayotte (SIM), a fost precedat de un studiu etnologic al așezării locale, care a permis definirea unor modele simple și bine adaptate. Au fost acordate ajutoare pentru construirea structurilor de bază, care apoi au fost finalizate de familiile beneficiare cu resurse proprii. Astfel de lucrări au inclus construirea zidurilor de incintă, instalarea toaletelor și stabilirea zonelor de agricultură de subzistență. În ultimii 30 de ani, peste 20.000 de unități de locuit sociale au fost construite pe acest model.[fig.12]

Unul din cele mai bune exemple, este cel din Ghana, Navrongo, realizat pe parcursul a 52 de luni, unde, s-a dorit realizaea unei strategii, pentru locuitorii din nordul Ghanei, care să ofere soluții constructive accesibile din punct de vedere economic și tehnic, sănătoase, durabile, să creeze locuri de muncă, dar să și respecte mediul înconjurător. [fig.13]

Deci, arhitectura vernaculară este un bun material de studiu și de cercetare prin intermediul căreia arhietctura modernă poate găsi soluții durabile de construire, soluții tehnice de punere în operă, soluții care să țină cont de climă, mediu natural, precum și soluții ieftine, pentru categorii defavorizate de oameni, și creșterea de locuri de muncă, prin readucerea în prim plan a meșteșugurilor și a tehnicilor tradiționale de construire.

Este tot mai important ca instituțiile naționale și internaționale să devină conștiente de problemele legate de arhitectură locală. Există state care s-au alăturat eforturilor Institutului de Cercetare CRAterre de a lansa un manifest privind "Promovarea culturilor locale de construcție pentru a îmbunătăți eficiența programelor de locuințe". Această inițiativă este sprijinită, de asemenea, de Programul Organizațiilor Națiunilor Unite pentru Reglementările Umane (UN-Habitat), ca parte a rețelei sale globale de locuințe durabile, în cadrul unora dintre proiectele deja în derulare din Pakistan, Republica Democrată Congo și Somalia. Conceptul este promovat de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), iar Banca Mondială a integrat recent o abordare mai culturală în Cadru de Mediu și Social.

Acest sprijin ar trebui să faciliteze adoptarea conceptului de către alte organizații, ceea ce ar conduce la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populațiilor din întreaga lume, păstrând în același timp diversitatea culturală.

capitolul II.

Arhitectura vernaculară

românească din Maramureș

Date generale despre arhitectura vernaculară românească din județul Maramureș

Nevoia vitală a omului pentru adăpost datează din cele mai îndepărtate timpuri, ceea ce a făcut ca omul să caute mereu soluții pentru a fi mulțumit de locul în care stă, cu materialele avute la îndemână. Dorința constantă a omului de căutare, a dat naștere, în Maramureș, uneia dintre cele mai apreciate și originale moduri de expresie a arhitecturii tradiționale. Măiestria de a ridica construcții din lemn și din pământ s-a transmis din generație în generație, iar arhitectura vernaculară s-a transformat constat și a evoluat, ajutând la creșterea numărului de meșteri populari și la perpetuarea renumelui zonei.

Maramureșul este considerat sufletul vieții rurale a României. Atrage turiști din întrega lume pentru că le oferă acestora ocazia unică de a fi martorii unor timpuri mai simple și vieți mai simple. Lucrurile în zona rurală a Maramureșului nu s-au schimbat foarte mult din secolele trecute, până în urmă cu 10 ani. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, românii au primit dreptul la liberă circulație, ceea ce a făcut ca mulți oameni din zona rurală să plece pe un nou drum, spre o nouă viață, lăsând în urmă satul românesc. Datorită exodului de oameni, au rămas tot mai puțin tineri în sat, tot mai puțini oameni care să deprindă arta meșteșugurilor românești.

Istoria Maramureșului este pusă în strânsă legătura cu iubirea față de lemn, fiind considerat ”Ținutul Bisericilor din Lemn”, dat fiind faptul că la ora actuală, în Maramureș sunt înregistrate peste 101 de astfel de edificii, din care 8, sunt înregistrate în patrimoniul Unesco, iar în lista Monumentelor Istorice, figurează cu 582 de obiective. Dintre acestea, 127 sunt situri arheologice (22 de situri sunt de categoria A; 416 clădiri, din care 145 de clasă A, 13 monumente de for public; 26 de monumente funerare și memoriale.

În județul Maramureș, lemnul a fost material de temelie pentru toate clădirile edificate: biserici, case, acareturi, etc, spiritul locului este dominat de lemn, de unde rezultă și armonia cu mediul înconjurător.

Totuși, în funcție de zonă se observă o anumită preferință pentru anumite esențe lemnoase: lemnul de brad este utilizat preponderant în zona Vișeului și pe Valea Izei; stejarul s-a folosit mai ales în zona Șugatag și Țara Oașului; iar în Chioar si Lăpuș s-au folosit și strejarul și bradul.

Atunci când vorbim despre arhitectura vernaculară, vorbim de contemporaneitate, dar și de o arhitectură care există dincolo de timp, e mărturie a ceea ce a fost societatea îniante de noi, o expresie culturală a unei așezări umane. Construirea vernaculară este modalitatea prin care casele comunică între ele. Este un proces continuu care include schimbările necesare și continuă adaptarea ca un răspuns la contextul și constrângerile mediului înconjurător.

Maramureșul, enclavă imperială unică, a fost locul de viață a unor țărani de viță nobilă, lucru care se observă de la intrarea pe proprietate, poarta maramureșeană fiind un simbol al statului social și a organizării comunitare care a funcționat până în secolul al XX-lea. În perioada feudală în această zonă s-au ridicat din rândul obștilor sătești unele familii mai înstărite, care aveau o serie de privilegii. Aceștia se numeau nemeși din rândul cărora se alegea voievodul.

Arhitectura tradițională din Maramureș este legată de puternica sa unitate, pe baza unor tradiții strămoșești dezvoltate de-a lungul mai multor secole, protejată de valurile de popoare migratoare prin configurația geografică, însă perfect reprezentativă pentru poporul român.

Există două aspecte foarte importante care trebuie luate în calcul atunci când vorbim despre arhitectura maramureșeană: s-a născut din nevoie, în sărăcie, lucru vizbil din configurația planimetrică (număr redus de încăperi- 2 camere, o tindă și o prispă); al doilea aspect se referă la context și la relația cu mediul înconjurător, arhitectura maramureșeană s-a născut în natură, casa face parte din natură. [fig. 14]

Având în vedere toate modificările sociale care au avut timp în ultimii ani, arhitectura maramureșeană vernaculară, nu poate fi decât un punct de referință pentru clădirile noi. Spațiul, dispunerea funcțiunilor, materiale utilizate, modul de utilizare a terenului, nivelul de confort, dimensiunea ferestrelor, toate trebuie adaptate cerințelor din prezent, pentru a convinge beneficiarii că merită să folosească arhitectura vernaculară ca sursă de inspirație pentru viitoarea lor casă.

Cum s-a construit în Maramureș

În nordul țării se disting 4 zone diferite din punct de vedere al arhitecturii vernaculare, patru zone care atrag atenția asupra unității în diversitate, deoarece pe lângă principille generale, fiecare din aceste zone, are câteva caracteristici distince, care le fac unice și le confer un specific local: Țara Maramureșului, Țara Oașului, Țara Chioarului și Țara Lăpușului. Modul de construire a caselor țărănești este o dovadă vie a căutării maramureșenilor pentru frumos, pentru armonie, pentru identitate locală.

După cum spuneam și mai sus, lemnul este materialul folosit în acestă zonă, indiferent de natura edificului construit: locuințe individuale, acareturi, biserici, mănăstiri, garduri, porți de acces, etc. Totuși, în funcție de zonă se observă o anumită preferință pentru anumite esențe lemnoase: lemnul de brad este utilizat preponderant în zona Vișeului și pe Valea Izei; stejarul s-a folosit mai ales în zona Șugatag și Țara Oașului; iar în Chioar si Lăpuș s-au folosit și strejarul și bradul.

Astfel, tăierea stejarului trebuia trebuia să se facă doar în nopțile cu lună plină, luna plină având simbolistica spirituală de purificare, pentru a îndepărta spiritele rele și ceasurile rele din gopodărie, de recomandat în luna februarie, când arborele avea cea mai mica cantitate de sevă.

Se recomanda aducerea lui pe râu, pentru a curăța sărurile și a-l pregăti pentru uscat.

Lemnul trebuia adus spre casă doar în zilele de marți, joi sau sâmbătă, restul zilellor săptămânii fiind zile de post, în care dacă lucrai aduceai ghinionul în casă.

La construcția casei, se puneau obiecte aducătoare de noroc: agheasmă, bani, tămâie, pentru a nu se apropia boala, iar pe stâlpii casei erau sculptate figure umane care să apere Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani, agheasmă și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii și a casei, pe stâlpi se incizau figuri fantastice, protectoare a casei.

Piatra s-a folosit în aceste zone doar pentru fundații, dat fiind faptul că este un material durabil, ridicând casa deasupra solului, pentru a proteja casa de frigul pământului iarna și pentru a menține răcoare vara. Piatra așezată sub casă, ieșea din contur în zona prispei, formând o pardoseală rezistenă și utilă pentru depozitarea uneltelor. Peste piatră erau așezate tălpile casei, apoi pereții, din bârne de lemn, lemn rotund. Din secolul a XVIII-lea, meșterii se specializează, și apar grinzile fasonate, de lungime mare, 3-4 m, înalte de 20 de cm și late de 80-100 de cm.

Odată cu trecerea timpului, se alege varianta de bârnă pătrată, fasonată prin cioplire, cu dimensiunile secțiunii de 10-25 cm, iar îmbinările se aleg în funcție de forma bârnei, putând fi rotunjite sau drepte, adesea ieșind din planul casei pentru a proteja casa de vânturi puternice și viscol.

Uneori, peste capetele în consolă ale pereților laterali se punea o scândură lată, care să fie folosită pe post de bancă (laiță).

Atunci când se folosesc stâlpi în jurul prispei, denumirea se schimbă în târnaț, dar acest lucru este specific în Țara Oașului și Țara Maramureșului,în celelalte două zone, rămând o prispă deschisă.

„Meșter grinda”, este cea mai valoroasă grindă din casă, pe care se notează evenimentele notabile din viața omului, dar și numele meșterului, numele beneficiarului, un arbore genealogic, o zicală, sau data nașterii unui copil.

După ce se ridicau pereții, se introducea între bârne, mușchi, cu rol de izolant, iar în Țara Maramureșului și a Oașului pereții rămân simpli, pe când în Chioar se folosea variant văruită și lipită, iar în Țara Lăpusului spațiul dintre bârne se văruia cu un albastru deschis, pastelat.

Pereții masivi, sunt armonizați de golurile necesare iluminării naturale, goluri bordate de rame din lemn, pe care sunt sculptate simboluri mitologice. Motivele sculptate aveau rol de protecție, având o simbolistică mitolgică: funia- simbol al infinitul, conexiunea dintre cer și pământ, binele și răul care sunt în strânsă legătură [fig.15]; soarele – simbol al vieții reprezentat sub mai multe forme: cerc, stea, chip rotund; [fig. 16]; colacul – simbol care atrage belșugul [fig.17]; arborele vieții – semn al corectitudinii și al existenței veșnice; șarpele – simbol care păzește gopodăria [fig. 18]; dintele de lup – apărător împotriva vrăjilor; bradul – simbol al vieții; cocoșul – simbol al hărniciei și al mândriei [fig. 19]; etc. De asemenea, în zona intrării prinicpale, locul cheii este marcat de o poliță, decorate cu romburi și rozete.

O caracteristică incontestabilă a caselor maramureșene este acoperișul înalt, în patru ape, iar la începuturi se mergea pe o formă circulară, acoperită cu paie, acoperiș predominant în Țara Lăpușului., însă în perioada mai recentă se optează pentru șindrilă (draniță), mai ales în Țara Maramureșului și a Chioarului. Coama se lăsa de multe ori cu rol decorative, fiind sculptată în forme geometrice, repetitive, iar pentru eliminarea fumului se lăsau 2-3 goluri pentru a elimina fumul sobei.

Din punct de vedere planimetric, în general prispa dădea lungimea casei, pe care se aliniau 2 sau 3 încăperi, evoluând de la varinata cu o singură camera. Se întâlnesc mai multe tipologii planimetrice, după cum urmează:

Tindă și camera de locuit

Tindă, cămară și camera de locuit

Tindă, cămară și două camera de locuit

În Țara Maramureșului și Lăpușului cămara era integrate în construcție, pe când în Oaș și Țara Chioarului, se pot identifica încăperi de cămara construite separate, în afara casei. Un tip de prispă atipic, întâlnit doar în Țara Maramureșului, cu o prispă dublată în fața tindei, cămara în fundul tindei, iar prispa normal care merge în continuare casei.

Intrarea se făcea întodeauna prin tinda pusă în lateral, iar camera de locuit era cea mai lungă și mare, ceea ce făcea ca planurile să fie asimetrice. Dorința pentru simetrie s-a concretizat abia la sfârșitul secolului XX, când vechea tindă devine camera pe uz zilnic, iar odaia mare se ține pentru zile de sărbătoare sau pentru depozitarea zestrei/bunurilor familiei, însă încet încet cele două încăperi ajung să fie aproape egale, iar zona intrării se schimbă, plasându-se central, iar prispa ajunge să se extindă pe doi pereți exteriori. Începând cu anii 30, apare și o odaie specializată, cu rol de bucătărie.

Stâlpul era cel mai decorat element al casei și se împățeau în două sau trei registre. Stâlpii care aveau două registre erau cu o secțiune simplă, păstrată, până la mijloc, iar în partea superioară aveau formă de fus sau de 2-3 volume, care erau ciolplite pe o singură latură sau pe trei, înspre exterior. Acest tip de stâlp este specific pentru Oaș, Chioar și Lăpuș.

În Țara Maramureșului, erau predominant folosiți stâlpii cu trei registre, după cum urmează: în prima treime, stâlpul rămâne cu secțiune pătrată, care folosește ca support pentru închiderea cu scânduri traforate a prispei; a doua treime este sculptată cu volume mari, simple, iar a trei parte are chituși, sub forma unor arce de cerc, prinse între stâlpi și fruntar.[fig. 20]

În perioada recenta, partea de arce se realizează printr-un model plan traforat, care să semene cu modelul tradițional.

Motivul pentru care aceste case din lemn stârnesc atâta admirație se datorează proporțiilor casei și sensibilității cu care este decorat lemnul, creându-se o legătură puternică între funcțiune și estetică. De asemenea, atenția cu care sunt scoase în relief golurile de dimensiuni mici, prin încadrarea acestora în rame de lemn sculptate cu elemente mitologice de protecție, oferă privitorului senzația de siguranță și căldură.

.

Meșteșuguri din județul Maramureș

Probabil ce mai valoaroasă resursă a Maramureșului este reprezenată de către meșteșugarii populari, ambasadori ai tradițiilor, ai patrimoniului cultural construit din această regiune. Îndeletnicirile sunt variate, sculptură în lemn, țesături, ceramică dacică, modelarea fierului, împodobirea de ouă, artizanat, iar păstrarea acestora se asigură prin transmiterea meșteșugului. Meșterii populari le oferă turiștilor o lume fabuloasă, a creației, a simplității, a universului vieții de la țară. Pe site-ul http://discover-maramures.com/ro/mesteri-populari/baia-sprie, există un index al tuturor meșteșugarilor din județul Maramureș, astfel devine destul de facil să găsești ajutor când vine vorba de restaurare sau conservare a patrimoniului local. De asemenea, în ghidul elaborat prin fonduri POSDRU de către Direcția de Dezvoltare Nord Vest, Dezvoltare Rurală durabilă prin revitalizarea meșteșugurilor, aflăm că în județul Maramureș mai sunt înregistrați aproximativ 70 de meșteșugari, de 3 ori mai puțini decât în urmă cu 30 de ani.

Maramureșul a avut dintodeauna un număr mare de meșteșugari, din domenii diferite care au lucrat cot la cot pentru a înfrumuseța casele mici de lemn. Deși numărul acestora a scăzut, în ultimii ani, s-a observat un interes crescut pentru salvarea și conservarea patrimoniului local, precum și pentru promovarea meșteșugurilor tradiționale. Pe site-ul oficial al Consiliului Județean Maramureș găsim la capitolul Meșteșugari, patru persoane iconice pentru Maramureș: Alexandru Perța Cuza, făuritor de porți marmureșe și realizator a peste 3000 de troițe din lemn- realizatorul Bisericii Aviației din București [fig. 21]; Pătru Gojda, făuritor de porți care s-au răpsândit în întrega lume și care conform spuselor sale, lucrează aproximativ 3 luni la un ansamblu de poartă „Nu m-o ajutat Dumnezeu, că niște oameni s-or pus de-a curmezișul și n-am reușit să-l ridic. Îmi pare rău, pentru că am apucat să promit și lumea aștepta. Ar fi fost o altă coloană a infinitului. Că după fusul cu zurgalău, și după căpriorii casei, și după Cheia Dracului, Brâncuși o făcut Coloana Infinitului. Că fusul cu zurgalău și aieste îs mai nainte de Brâncuși. Asta trebuie să se știe”; ceramistul Daniel Leș; olarul Tănase Bucur, care are vase cermice în întrega lume și care lustruiște vasele roșii ceramice neșmălțuite cu piatra.

De asemenea, în mass media, Maramureșul mai are prezenți câțiva meșteșugari de renume: Teodor Bârsan, meșteșugar în lemn care realizează porți și troițe, alăturii de fii săi, cu care a pus bazele unui muzeu allemnului cioplit, Gavrilă-Hotico Herenta și Vasile Pop, care ridică biserici, Mihai Bledea, relizatorului unui fus de 10 metri din lemn, iar lista poate continua.

Numele meșteșugarului Hotico Vasile, este legat mai ales de exodul bisericilor de lemn, începând cu 1999, când a avut loc la Washington, o Expoziție de Arta și Tradiții Populare, unde meșterul, alături de oamenii lui, în decursul a 9 zile, au ridicat o biserică maramureșeană., apoi a urmat ridicarea unei biserici în Venezeuela, iar în prezent lucrează în proporție de 60% doar pentru export, în special în Elveția, Franța, Austria și Italia, fiind lideri naționali în domeniul construcției de biserici din lemn [fig.22].

Un alt nume important este cel al lui Cornel Cușner, deținătorul holdingului Rustic, care a ridicat 40 de biserici și a restaurat 44. Una din cele mai mari biserici ale meșterului se află la Geneva și a fost plătită de către diaspora românească din Elveția. Tot lui i se atribuie și restaurarea bisericii lui Bucur din București, construirea Catedralei Ortodoxe din Baia Mare și de asemenea realizarea de case tradiționale personalizate, care se realizează undeva la 300 de euro/mp [fig.23].

Meșteri încă sunt, iar prețurile practicate pentru munca lor sunt suficiente pentru a le asigura un trai decent; o poartă sculptată, cu deschidere de 4 metri costă aproximativ 5.000 de euro, iar la 8-10 metri prețul poate ajunge până la 16.000 de euro. Pentru ca meșteșugurile să își continue tradiția este nevoie de mai mulți factori: investirea în proiecte de restaurare a caselor și clădirilor tradiționale; crearea unor centre de meșteșuguri cu departamente de cercetare; promovarea specificului local și a tehnicilor de construire tradiționale; atragerea tinerilor înspre tradiții; crearea unor programe guvernamentale de susținere a economiilor locale, precum și realizarea unor regulemente de urbanism care să împiedice expnsiunea vilelor stridente în zone protejate.

O mare influență în conservarea și păstrarea patrimoniul este activitatea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, administrație subordonată Consiliului Județean Maramureș, care dispune de fonduri în valoare de peste 3mil/lei/an și care are ca obiective principale:

Activități de cercetare a tradiției și creației populare

Protejarea mediul înconjurător și a mediului construit

Conservarea și promovarea tradițiilor

Continuitatea tradiției în contempraneitate

Promovarea și stimuarea creației în rândul tinerilor

Pentru a se reactiva meșteșugurile, s-a concretizat un proiect important și anume cartografierea meșteșugarilor din județ; prin proiectul Memoria Gestului- Element Patrimonial între Uitare, Salvare și Devenire s-a realizat Calendarul Maramureșului, care conține o suită de informații utile în vederea salvării patrimoniului ccultural construit și a obiectelor decorative și funcționale. De asemenea există fundația IUGA, care are ca rol identificarea și indexarea tuturor echipamentelor tehnice folosite pentru prelucrarea lemnului de pe Valea Cosăului.

CAPITOLUL 3. Inițiative pentru promovarea și conservarea specificului local din maramureș

3.1. Inițiative pentru conservarea specificului local

Arhitectura nu mai este considerată o artă, iar arhitecții sunt considerați în mare parte a timpului prestatori de servicii, lucru care poate crea tensiuni sociale dacă situația scapă de sub control. Există o criză a identității culturale, simțită din greu și în mediul rural, deoarece situația expansiunii mediului construit este tot mai greu de supravegheat, arhitectura populară nu poate evolua dacă nu este adaptată, iar de la arhitecți se așteaptă soluții pentru a insera principiile arhitecturii tradiționale în arhitectura contemporană și totodată metode de protejare a mediului înconjurător și variante pentru a construi durabil și sustenabil.

Primăriile rurale nu au un control la fel de ridicat asupra dezvoltării spațiale a zonei, precum primăriile din mediul urban, motiv pentru care au apăut multe construcții care nu țin cont de reguli și ghiduri de elaborare. Satul încă se dezvoltă organic în forme multe zone din România, iar construcțiile noi sunt un amalgam de elemente modern cu influențe din diverse zone. Expansiunea populației, avântul tehnologic, infrastructura și materialele din ce în ce mai performante au permis construirea pe orice fel de sit, precum și transportarea materialelor la distanțe din ce în ce mai mari.

Pentru a veni în sprijinul păstrării specificului local și a conservării patrimoniului există mai multe inițiative națioanle, după cum urmează:

Ghiduri de bune practici

Ghidurile O.A.R. sunt elaborate de către un grup de arhitecți și se găsesc în format digital, ca open source, sub denumirea de Ghiduri de Arhietcură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Aceste broșuri au rolul de a oferi soluții practice pentru păstrarea specificului local, dând date despre structurarea funcțiunilor, material utilizate, tehnici de lucru indiferent dacă e vorba de o construcție investiție privată sau investiție publică. Acest ghid vine în ajutorul tuturor: administrații locale, guvern, arhitecți, investitori privați, activiști pentru mediu, constructori, studenții, cercetători, etc.

Pentru ca un om să ia decizia corectă, trebuie să fie informat, iar informația o pot oferi cel ami correct oamenii pregătiți din domeniu. Dacă până acum se spunea că nu s-a găsit informația pentru a se construe corect, acum nu mai există scuze. Ghidul oferă informații pe înțelesul tuturor, stabilește rolul arhitectului în societate, promovează specificul local, identifică elementele valoroase din teritoriu, oferă modalități de închegare a societății, promovează transmiterea meșteșugurilor și renașterea acestora pentru ca noile construcții să poată fi ridicate cu ajutorul materialelor de construcție produse local.

Ghidul, oferă o gamă largă de ilustrații, care arată foarte clar și simplist care e modul propice de construire, ce anume trebuie acceptat și ce anume, cum se poate păstra specificul local și ce anume trebuie să împumutăm de la arhitectura tradițională. [fig. 24]

De asemenea, atrage atenția administrațiilor locale despre moduri în care acestea își pot conserva și restaura arhitectura tradițională și vernaculară, despre cum pot institui o zonă protejată, despre cum pot apăra ansamblurile din patrimoniu UNESCO, despre cum pot crește numărul de locuri de muncă, numărul de turiști, numărul de case recuperate, numărul de case strămutate- de câți ani încoace a existat o adevărată modă în a desface case vechi de lemn și a le transporta în alte țări, pentru a fi reasamblate sau pentru a folosi bârnele în construcții ca elemente constructive în construcții noi.

Inițiative ale ahitectților și a ong-urilor

Pe lângă ghidurile elaborate, arhitecții din România s-au implicat în salvarea patrimoniului local prin inițiative care vizează organizarea de concursuri care au ca scop elaborarea unor construcții contemporane, de inspirație populară. Consiliul județean Maramureș a elaborate un concurs de arhitectură, alături de OAR, în urma căruia s-au ales 5 proiecte de casă, care vor putea fi cumpărate de la administrațiile locale. De asemenea, există diverse forme de acțiune în ceea ce privește conservarea patrimoniului: grupuri de acțiune locală, asociații de artiști populari, asociații de activiști pentru mediu, asociații de istorici, etc.

Există mai multe organizații care au ca rol promovarea și consevarea patrimoniului: Asociația Transsylvania Nostra – care are ca scop crearea de conferințe și simpozioane pentru ca infomațiile să circule; de asemenea asociația are și o revistă publicată care datează din 1977 ” Fiecare apariție însumează câte o colecție de materiale științifice, rezultatele muncii de cercetare, conservare și reabilitare depusă de specialiștii în domeniu, axate pe una dintre laturile cele mai importante ale moștenirii culturale a tuturor, ce poartă în sine inestimabile valori materiale, estetice și spirituale: ansamblul culturii construite.”; Asociația Restauratorilor de Monumente Istorice din Transilvania; Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, Fundația Social-Culturală pentru Democrație "identitate, unitate, generozitate, acțiune" – IUGA, Academia de Arte și Meserii, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Asociația Grupul de Acțiune Locală Mara – Gutîi, Asociația Microregională Mara – Natur, Asociația GAL Munții Maramureșului, Asociația Grupul de Acțiune Locală Maramureș Vest GALMMV etc.

Alte organizații de la nivel județean cu activități relevante în domeniul culturii sunt Filiala Maramureș a Ordinului Arhitecților din România, cu peste 100 de membri și un buget de circa 100.000 Euro. Acesta a organizat, în perioada 2010-2014 peste 15 proiecte culturale și 30 de seminarii și colocvii. Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Baia Mare – cu peste 100 de membri și un buget de sub 100.000 Euro/an, a organizat, în același interval de timp, peste 50 de expoziții colective și de grup, precum și 28 de expoziții individuale, cu un număr de circa 15.000 de participanți

Acțiuni locale

Un exemplu demn de urmat este cel al primarului din comuna Budești, care a cerut Parlamentului să elaboreze un cadru legal pentru a opri exodul caselor maramureșene în străinătate și pentru a se evita vinderea acestora la preț de chilip. A reușit să salveze 30% din casele tradiționale din coumnă, prin achiziționarea acestora și le-a strămutat pe malul râului Cosau, cu planul de a le transforma în pensiuni agroturistice, însă s-a lovit din nou de legislația românească cae impune folosire de gresie și fainață în cadrul unor funcțiuni de cazare și alimentație publică.

Târgul Meșterilor, este un alt proiect care are ca scop promovarea meșteșugurilor tradiționale cu produse artizanale, cu lucrări practice, destinat și specialiștilor, dar și celor interesați. De asemenea s-a derulat și programul "Euro-Act", prin intermediul căruia s-a creat marca "Autentic Art Maramures". O altă inițiativă a statului roman constă în oferirea de cursuri de formare profesională în domeniul meșteșugurilor, având ca sursă de finanțare Fondul Social European.

S-au creat proiecte prin care orice persoană interesată care poate oferi perspective privind utilitatea produselor tradiționale, dar și informații privind valoarea estetică a acestora, iar pregătirea persoanelor interesate poate fi diversă: angajați ai muzeelor, studenți ai facultăților de profil, arhitecți, artiști plastici.

Printr-o colaborare de acest tip se asigură transmiterea și promovarea meșteșugurilor, continuitatea, dar și schimburi de experiență între meșteșugari din Romînia, dar și din alte culturi. Experiența învățărării unui meșteșug adduce beneficii atât pentru meșteșugar, cât și pentru ucenic, tehnicile, simbolurile, reprezentarea putând fi readaptate și inserate în alte tipuri de lucrări.

Din păcate, sistemul legislativ românesc nu este actualizat la capitolul acesta, iar construirea unei case fără autorizație de construire este ilegală, ceea ce face ca mulți arhitecți să facă compromisuri și să ii ofere clientului case similar cu cele din mediul urban, case modern franțuzești sau italienești, după cum a văzut benficiarul în călătoriile sale în strănătate.

Totuși nu putem învinovăți doar legea, deoarece problema se împarte pe mai multe paliere:

Numărul de meșteri populari este tot mai redus

Materialul lemnos brut a devnit tot mai scump și mai greu de achiziționat

Beneficiarul trebuie să aibă o casă care îl satisface din punct de vedere estetic și funcțional

Arhitectul trebuie să facă față problemelor de construire din mediul rural, în lipsa unei documntații clare și stricte nu poți să convingi clientul că nu are voie să își construiască o casă ca în reviste

Lipsa infrastructurii în mediul rural

În lipsa unui cadru legislative și a unor documentații aprobate, autoritățile locale devin foarte permisive, iar din dorința de a reprimi tineri în țară sunt dispuși să aprobe orice

3.2. DE CE NU SE MAI CONSTRUIEȘTE TRADIȚIONAL ?

Trăim într-o epocă de consum, unde mass-media oferă informații din orice domeniu, iar oamenii își doresc un trai confortabil și un statut social care să fie reflectat și printr-o casă mare, luxoasă, modern. Momentul în care în Maramureș a început distrugerea caselor de lemn poate fi identificat undeva la sfârșitul anilor 70, însă declinul real a început abia la sfârșitul anilor 90, când industria mineritului a luat sfârșit, iar localnicii și-au căutat un rost în țările vestice.

Multe sate din Marmureș și-au pierdut farmecul, odată cu dorința beneficiarilor de avea case ca în vest, case care se înalță maiestous și acoperă casa de de lemn din curte. Se construiesc case fără legătură cu contextul, în culori stridente, cu forme atipice, cu materiale specifice zonelor urbane, din materiale prefabricate, tâmplării de PVC, acoperișuri cu pantă lină din țiglă metalică, toate aceste elemente fiind ascociate cu statul de om bogat și harnic, deoarece, după cum spuneam și mai sus arhitectura maramureșeană s-a născut din sărăcie, din mâinile unor oameni simpli, care au construit cu ce aveau la îndemână, deci nu mai corespunde cu statul unui om care și-a creat un statut social și a agonisit averi.

Totuși, este ineteresant că în cadrul unui chestionar creat de către Atelierul de Urbanism, s-au aflat informații prețioase pentru arhitecți și administrație:

Casele de lemn sunt mai durabile

Casele din lemn sunt mai bune din punct de vedere termic

Sunt mai calde

Sunt ecologice

Sunt sănătoase

Sunt cochete,etc.

La polul opus se află părerile negative despre casele tradiționale, iar motivele invocate sunt foarte pertinente: dimensiunea redusă a caselor – numpr mic de încăperi, regim redus de înălțime; lipsa unor funcțiuni necesare asigurării confortului- baie, bucătărie; lipsa utilităților – lipsa apă curentă, gaz; folosirea podelelor de lemn care se întrețin greu, se murdăresc ușor, lasă aerul să circule; nu asigură confort termic; dorința de modernitate, etc; costuri ridicate la construcție – dacă o casă modern, simplă costă undeva la 250 de euro, atunci când vorbim despre o casă construită cu materiale tradiționale costă undeva la 350-400 de euro; lipsa meșteșugarilor de pe piața românească- dat fiind faptul că numărul acestora este limitat, produsele tradiționale au prețuri ridicate, adesea adresându-se doar oamenilor cu un statut social peste cel mediu; un alt aspect important este legat de prețul ridicat al lemnului. Lemnul este utilizat în mod obișnuit ca material de construcție datorită proprietăților sale (cost rezonabil, ușor de folosit, aspect plăcut). Lemnul pentru construcție provine din mai multe specii de arbori, având caracteristici foarte diferite. Astfel,producția materialelor de construcție din lemn a devenit un domeniu important si profitabil al industrie lemnului, materia prima fiind prelucrată pentru a fi folosită în diverse stadii ale realizării construcțiilor, de la structuri de rezistență sau elemente de finisaj la construcția integrala din lemn a caselor sau clădirilor.

În prezent, sunt foarte multe proiecte private și rezidențiale ce implică folosirea materialului lemnos. Piața internă își va reveni și pentru că exista posibilitatea de achiziție a materialelor pentru acest tip de construcții, chiar dacă, în acest moment, exporturile determina majorarea prețurilor. Un alt aspect pozitiv este reprezentat și de tendința folosirii de produse și sisteme constructive noi. Dintre avantajele utilizării acestei soluții constructive, indicate de reprezentanții firmelor de profil, se disting și: economia de material față de sistemele tradiționale, izolarea termica foarte bună, timpul redus de execuție, faptul ca sunt clădiri ecologice, avantajul prețului, cel al costurilor de întreținere, performanțe în timp, comparabile cu cele clasice, crearea unui ambient deosebit, rezistența la seisme. Dezavantajele folosirii lemnului se datorează păstrării în timp sub aceeași formă a materialului, caracterului inflamabil, atacului insectelor, modificărilor datorate de modul în care lucrează materialul în timp, precum și prețului ridicat al materialului.

Industria prelucrării lemnului are un bilanț pozitiv în ceea ce privește durabilitatea, el se află în avangarda dezvoltării unei economii verzi, direcție înspre care se îndreaptă Uniunea Europeană.

Deci, alături de inițiativele specialiștilor, cot la cot cu industria lemnului, și cu crearea de cursuri de formare profesională în domeniul meșteșugurilor se pot crea case că respecte specificul local, case mai spațioase, cu tot confortul necesar secolului XXI, care să se integreze armonios în natură, care să rescpecte mediul înconjurător, care să le ofere beneficiarilor sentimentul de apartenență la țintul strămoșesc, care să le ofere sentimentul de mândrie și să păstreze imaginea ținutul de basm descris în broșurile turistice.

CAPITOLUL 4. Studii de caz

Studiile de caz prezentate mai jos au rolul de a identifica exemplele de bună practică, dar și situațiile reale, negative, care sporesc importanța implicării societății în toate formele ei: specialiști, administrație publică, artiști, meșteșugari, în vederea păstrării istoriei, dar și a fondului cultural construit.

Studiu de caz 1. Huis Ten Bosch Dutch Village In Japan

Primul studiu de caz este ales atipic și are ca scop atragerea atenției asupra importanței specificului local. Este un exemplu clasic din care trebuie să înțelegem că o construcție strămutată într-un alt mediu decât cel în care s-a născut își pierde farmecul și valoarea.

HTB este un parc tematic situat pe insula Hario, partea de sud a orașului Sasebo, deschis din 1992, ca semn de respect al relației istorice dintre Țările de Jos și Japonia, care a început în 1609, când un post comercial a fost deschis de către olandezii din Hirado, nu departe de Sasebo. Parcul este foarte mare, cu numeroase râuri, canale și poduri. Clădirile sunt în stil georgian, iar angajații parcului sunt îmbrăcați în costume venețiene cu măști.

Deși este un parc tematic care încearcă să redea un peisaj din altă parte a lumii, este o dovadă vie a faptului că nu o arhitectură scoasă din specificul local, nu are aceeași valoare ca arhitectura de bază. Parcul este recomandat vizitatorilor și este elogiat, deoarece creează o atmosferă artificială, europeană, într-un mediu asiatic, domniat de alt mod de construire și relaționare cu mediul înconjurător. Firește, din diferite reportaje din mediul online putem extrage câteva păreri [fig.25].

Olandezii care au vizitat parcul au experimentat un amestec ciudat de recunoaștere și înstrăinare, deoarece deși clădirile și străzile olandeze sunt realizate la scara 1:1, cât se poate de autentic, dar lipsesc munții din fundal, aerul olandez, iar dotările sunt japozene- vasele de WC sunt japoneze, încălzite, în jur plutește prea multă curățenie și calm și nu există nici un olandez în jur, iar limba auzită este cea locală.

Într-un review de pe tripadvisor, respondeții s spun că deși s-au simțit bine în parc, ceva pare greșit, satul promovează stereotipuri despre Olanda și că replicarea unui oraș nu este o variantă optimă pentru îmbogățire culturală sau o modalitate de a descoperi arhitectura unui oraș.

Acesta este un exemplu din care trebuie învățat, case tradiționale maramureșene nu au aceeași valoare dacă sunt strămutate, la fel cum trebuie înțeles că este mai important să se conserve și restaureze ceea ce avem și abia apoi să se înceapă un process amplu de construire.

Despre o anumită cultură se poate învăța doar dacă se studiază în mediul în care a luat naștere, dovezile palpabile ale istoriei sunt singurele care pot confirma modul de existență și evoluție a unei culturi.

Studiu de caz 2. Preluca Nouă

Satul Preluca Noua a fost ales cel mai frumos sat din România de către Asociația Savați Satul Românesc. Satul a fost luat în studiu de caz deoarece face parte dintr-un proiect PNDR, care vizează salvarea caselor tradiționale românești. “Și vreau să transmitem acest lucru mai departe. Să punem piciorul în prag! Nu este vorba de a bloca maramureșenii să aibă tot ce înseamnă confort si modernism în case. Nici vorbă! Ci de a opri kitsch-ul să acopere tot ce este brand si tradiție în Maramureș si de a le introduce si a le folosi azi ca elemente și ca materiale de construcție”

„Este pentru prima oară cand, după mulți ani, avem sprijin din partea autorităților județului. Este imperios necesar să păstrăm aceasta valoare arhitecturală ca acest sat să aiba o comunicare și o deschidere înspre minunea pe care natura a creat-o aici, la Preluca! Trebuie să ne străduim mai mult să ne construim casele integrate în natură, dupa modelul strămoșilor noștri. Noi suntem aici pentru a salva aceasta podoabă a Maramureșului, fondul construit valoros” .Casele din Preluca Nouă, sunt singurele din zona Maramureșului care se acopereau cu paie și nu draniță.

Printre puțini meșteșugari care poate realiza acoperișuri cu paie dse numără și Vincențiu Florian, care după ce a trait câțiva ani în străinătate s-a reîntors în România și a început să realizeze acoperișuri din paie, meșteșug preluat de la tatăl lui, deoarece există un interes din ce în ce mai mare, din partea unor personae cunoscute, care pot promova cu ușurință specificul local; Grigore Leșe a i-a cerut restaurarea caselor părințești."Cerințele au fost puține mai demult, dar în ultimul timp sună din ce în ce mai mulți pentru că vor să își acopere casele cu paie". În sat nu mai sunt oameni care acoperă acum așa, pot spune că sunt singurul, dar mai sunt câțiva băieți cu care lucrez, care știu și care cu siguranță vor continua această tradiție". Thnica acoperirii cu paie este una riscantă, deoarece nu se poate pune nici scară și nu frânghie; panta optimă pentru un acoperiș cu paie trebuie să fie peste 60˚; paiele, în general de grâu sau secară, proaspăt tăiate, iar structura acoperișului trebuie realizată din lemn de stejar cu îmbinări din cuie de lemn. Varianta folosirii paielor a venit ca o soluție ieftină și rapidă de a proteja casa. [fig. 26]

"În trend sau nu, idealizantă sau pragmatică, soluția din fibre vegetale pentru acoperire într-o manieră consistentă cu specificul local poate întregi oricare concept ecologic de construire. Paiele sus pe casă sunt sustenabile. Ca produs secundar din agricultură, împrăștiate, călcate și pieptănate își găsesc folosința de la șapte la 70 de ani, după cum le tai, alegi și întreții. Residuul,"gozul", devine resursă pentru construire. Degradată deja, materia primă din desfacerea unui acoperiș de paie se întoarce "frumos" în pământ. Folosind paie, tehnic și lucrativ, ne integrăm într-o economie agricolă așezată și circulară. Chiar și uneltele cu care se lucrează sunt cvasi-agricole. Meșterii sunt de cele mai multe ori și cei care își cultivă câmpurile pentru cele șase care de paie necesare la o gospodărie".

Satul Preluca Noua este o sursă de inspirație pentru arhitectura modernă și pentru inserarea de clădiri noi în mediul rural, învățând cum de la ceea ce stă mărturie. În present se pot găsi soluții de a conserva și restaura acoperișurile vechi de paie, iar pentru clădirile noi se pot identifica variante de optimizare a mediului locuit: protecție împotriva incendiilor, utilizarea de materiale naturale hidroizolante, încetinirea procesului de ardere la soare prin variante naturale de umbrire, iar pentru termoizolare și fonoizolare paiele sunte materiale mai mult decât potrivite.

Studiu de caz 3 Comuna Ocna Șugatag – Satul Breb

Breb, sat maramureșan din nordul Transilvaniei, a devenit o zonă de interes și pentru români, abia după ce mai mulți englezi i-au traversat meleagurile. Trustul Mihai Eminescu, reprezentat de către Wiliam Blaker, a dat startul restaurărilor în comuna Breb, finanțând prin acest fond de investiții restaurarea a 3 case tradiționale maramureșene, în anul 2004. Scriitor de profesie, Wiliam Blaker, a scris o carte pentru copii [fig. 27] despre viața fascinantă de la țară, din România, unde a descris peisajul și atmosfera mai bine decât oricare alt scriitor român. Pentru asta s-a mutat in România și a locuit aici 4 ani, timp în care a învățat limba română și a promovat arhitectura vernaculară a locului.

Interesul crescut pentru restaurarea caselor din această zonă a început odată cu achiziționarea a trei case tradiționale de către Prințul Charles, invitat al lui Wiliam Blaker. Prințul Charles este un mare promotor al păstrării specificului local, investind prin intermediul ong-urilor pe care le reprezintă, în proiecte de restaurare. Din cele 3 case achiziționate, au fost reasamblate două [fig.28], iar prin prezența regalității engleze în România, au apărut și alți străini dornici să viziteze sau să dețină o casă tradițională în Maramureș. Românii au nevoie întotdeauna de un imbold, de un trend-seter, astfel încât să observe lucrurile valoroase din jur.

Un alt englez care s-a îndrăgostit de arhietctura maramureșeană este fotograful Duncan Ridgley, care odată ajuns aici a decis să rămână. A cumpărat o casă tradițională maramureșeană pe care a tranformat-o în hostel. [fig.29]

Toate aceste inițiative ale strănilor ar trebui să ne ajute să înțelegem că suntem înconjurați de lucruri valoroase, simple, de un mod de viață sănătos, compatibil cu tendințele actuale ale dezvoltării suntenabile și durabile.

Materialele de construcție poluante, incompatible cu specificul local, casele de factură ”modernă” nu au ce căuta în acest mediu pur, simplu și curat. Toate aceste case vechi pot fi restaurate, adaptate nevoilor actuale ale oamenilor, iar cele noi trebuie create pe baza învățării din tradiția strămoșească. [fig.30]

Imaginile cu case noi nu trebuie să ne zgârie privire, nu trebuie să ne facă să simțim că ceva nu este în regulă. Trebuie promovate intens meșteșugurile locale, tehnicile de construire și importanța valorică a arhitecturii maramureșene tradiționale.

LEGĂTURA DINTRE PROIECTUL DE STUDIU CU PROGRAMUL DE ARHITECTURĂ „CENTRU de artă și meșteșuguri”

La proiectul de diplomă, am propus un Centru de Artă și Meșteșuguri, absolut necesar în contextul actual al promovării, conservării și inserării construcțiilor noi în mediul rural în vederea păstrării specificului local.

Maramureșul are nevoie de un centru specializat, capabil să găzuiască expoziții, cursuri de formare, conferințe și dezbateri privind importanța meșteșugurilor tradiționale și a tehnicilor de construire. Pentru ca mediul rural să fie reactivat este necesar ca oamenii să aibă locuri de muncă, iar prin intermediul meșteșugurilor își pot asigura un trai decent, ducând mai departe moștenirea lăsată de strămoși. Proiectul de diplomă speculează locul ideal pentru un astfel de centru, precum și numărul mare de turiști care vin în zonă, orașul Sighet fiind vizitat mai ales pentru Memorialul Durerii. Astfel turiștii ar avea mai multe obiective de vizitat, iar un muzeu al meșteșugurilor le-ar atrage atenția asupra specificului local din zonă, precum și asupra conservării mediului construit și a celui înconjurător.

Interesul crescut al autorităților, precum și a breslei arhitectților, punctează încă odată importanță existenței unui centru de formare profesională și promovare. Dacă OAR-ul vine în întâmpinarea autoritățiilor și a beneficiarilor cu soluții pentru conservare și soluții de inserare a clădirilor contemporane în peisajul natural al Maramureșului, acest centru are rolul de a oferi forța de muncă, talentul și dăruirea meșteșugarilor (posibilitatea acestora de a se reuni în bresle și de a colabora, astfel încât să vină cu soluții viabile în fața clienților), precum și siguranța ca o casă din lemn va fi realizată cum trebuie. Este vital să existe o colaborare între meșteșugari, precum și o colaborare între aceștia și breasla arhitecțiilor astfel încât soluțiile propuse să satisfacă nevoia de confort, siguranță și estetică a beneficiarilor.

Concluzii

Prin lucrarea de față am încercat să arăt valoarea incontestabilă a specificului local din județul Maramureș, să identific posbilitățile de informare pe care un beneficiar le are atunci când ia decizia de a-și construi o casă, importanță restaurării și conservării specificului local și mai ales importanța cercetării în domeniul construcțiilor vernaculare și tradiționale.

Ne aflăm într-un punct de cumpănă, un punct al identificării de soluții pentru dezvoltarea durabilă și sustenabilă. Strămoșii noștrii au trăit în armonie cu natura și au învățat de la ea cum să construiască și ce anume să folosească pentru a avea un trai confortabil și de lungă durată. Casele vernaculare au niște calități pe care trebuie să le inserăm în arhitectura contemporană: sunt mai sănătoase, mai durabile, mai călduroase, mai protejate de vânt, de zăpadă, au goluri mici care protejează casa de pierderea de căldură, sunt mai intime, însă le lipsește confortul dat de utilități, tehnlogie, dimensiunile sunt prea mici, materiale folosite se găsesc greu pe piață, au devenit tot mai scumpe orice elemente constructive sau piesă de mobilier din lemn masiv, nu se mai găsesc meșteri, iar numărul mic al acestora a dus la creșterea prețului. Arhitectura maramureșeană s-a născut din sărăcie, iar în contextul actual, piese tradiționale promovate sunt piese de lux, care costă sume amețioare, aceste soluții nevenind în apărarea celor care au o casă veche dar nu se pot apăra.

Pentru potejarea specificului local ar trebui instaurată o zonă de protecție, iar în acel perimetru să fie interzisă construirea de case care nu respectă tipologia locală. Pentru a putea construi din nou sustenabil este nevoie să ne întorcem câțiva pași în spate, să respectăm din nou lemnul, să oprim defrișarea lemnului pentru export, să producem produse finite, nu buștean rotund, să ne readucem tinerii în mediul rural, unde să le putem oferi niște soluții viabile de supraviețuire.

Există foarte multe variante prin care o casă veche se poate restaura, diverse programe de finanțare, diverse surse de informare, deci trebuie doar începute intervențiile practice.

În cazul construcțiilor noi este nevoie ca primărăriile să aibă un regulament local, care să protejeze specificul local și să ofere loturi la schimb în alte părți pentru case contemporane de inspirație din reviste diverse.

Nu putem să ii spunem unui om ce să îi placă, dar putem să ii ategem atenția asupra valorilor de care este înconjurat, să fim dipsuși să ii restaurăm casa pe care o cedează , primind la schimb un teren în altă parte, să ii arătăm ce însemnă mândria locală și de ce este important să păstreze intactă munca strămoșilor săi. Întorcerea la origini nu este un lucru grav, adesea fiind momentul în care omul se reinventează și caută soluții noi pentru a se adapta.

Bibliografie

Cărți:

Adam, R,  ,  The Globalisation of Modern Architecture, “The Impact of Politics, Economics and Social Change on Architecture and Urban Design since 1990”, Cambridge Scholars Publishing, Cambridge, 2012

Corniță, Constantin, Zona Maramureș. Matricea etnologică și paradigmele folclorului maramureșean, Editura Umbria, Baia Mare, 2001

Dăncuș, Mihai, Zona etnografică Maramureș, Edit. SportTurism, București, 1986

Dăncuș, Mihai, Zona etnografică Maramureș, Edit. SportTurism, București, 1986

Dorin Ștef, Maramureș brand cultural, Editura Cornelius / Asociația Glasul Culturii Baia Mare, 2008.

Florescu, Paul, Florea, Bobu, Petrescu, Paul, (red. responsabili) et. al., Arta populară românească, București, Editura Acadamiei Republicii Socialiste România, 1969;

Henry-Russell Hitchcock, ‘The International Style Twenty Years After’, Architectural Record, August 1951 14 Survey by author of architectural firms with

Kovacs, K., Timpul Monumentului Istoric, Ed. Paideia, 2003

Lewis R,  2002, Will Forces of Globalization Overwhelm Traditional Local Architecture a,  “Architecture and the global city”, Washington Post, USA

Maslow, A., Toward a Psychology of Being, 3rd Edition, ed. John Wiley and Sons, New Jersey, 1998

Pănoiu, Andrei, Din arhitectura lemnului, Ed. Tehnică, București, 1977

Petrescu, Paul, Arhitectura taraneasca de lemn din Romania, București, Meridiane, 1974

Rudofsky, B., Archietcture without architects, A short introduction to non-pedigree archietecture, Double day and company, Inc, Garden City, New York, 1964

Ulrich, C., Programs and Manifestos of the 20th Arhietcture- Walter Gropius in Programme of the Staatliches Bauhaus in Weinmar, The MIT Press, Cambridge, 1971,

Vogler, A., dipl. Arch ETH, Genius Loci in the Space-Age, 1st Infra-Free Life Symposium Istanbul, December 11-15, 2006

Articole online

Buongiomo, J., Gilless, J. K., Forest Management and Economics. A Primer in Quantitative Methods. Macmillan Publishing Company, New York, 1987:

https://www1.agerpres.ro/social/2016/01/16/reportaj-acoperisurile-cu-paie-traditii-ancestrale-ce-revin-in-actualitate-11-58-07

Flaminiu Taloș, http://arhitectura-1906.ro/2016/08/interviu-cu-mesterul-de-acoperisuri-din-paie-vicentiu-florian/

Refugiul celebrităților britanice din inima Maramureșului

OVIDIU MORTAN /http://transilvaniareporter.ro/esential/refugiul-ardelean-al-celebritatilor-britanice/

Broșuri, ghiduri,

Ghid de arhitectruă pentru încadrarea în specificul local din mediul rural, coord. Arh Laura Zaharia, OAR, martie 2017

Bhattacharyya, R, “Traditional Knowledge and Environment in a Globalised World: A Study a, “Journal for Studies in Management and Planning”, Volume 01 Issue 02, e-ISSN: 2395-0463, 2015

Site-uri web fără autor

http://peasantartcraft.com/traditional-costumes-maramures/)

http://www.100construct.ro

http://peasantartcraft.com/traditional-costumes-maramures/

Business şi spiritualitate: exportul de biserici maramureşene

https://ro.wikipedia.org/wiki/Poart%C4%83_maramure%C8%99ean%C4%83

http://discover-maramures.com/ro/mesteri-populari/baia-sprie/

Lista site-uri web

Flaminiu Taloș, http://arhitectura-1906.ro/2016/08/interviu-cu-mesterul-de-acoperisuri-din-paie-vicentiu-florian/

http:// http://oar.archi

http://jpninfo.com/8265)

http://peasantartcraft.com/traditional-costumes-maramures/

http://www.100construct.ro http://www.amusingplanet.com

http://www.architectureandvision.com/av/download/vision/061123_PP_GeniusLociintheSpace-Age.pdf

http://www.cjmaramures.ro/mesteri-populari

http://www.cooperativatraditionala.ro/cel-mai-frumos-sat-din-maramures/

http://www.transsylvanianostra.eu/tnjournal/ro

https://mitchellk.photoshelter.com

https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-MM.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Poart%C4%83_maramure%C8%99ean%C4%83

Reabilitarea caselor tradiţionale din Maramureş

http://oar.archi/, Publicații și documente OAR

Home Page

Home Page

Maramuresul istoric – Casa de lemn din Ieud

Maramuresul istoric – Casa de lemn din Ieud

https://www1.agerpres.ro/social/2016/01/16/reportaj-acoperisurile-cu-paie-traditii-ancestrale-ce-revin-in-actualitate-11-58-07

Lista ilustrații:

Fig 1. Cioplitul în lemn

(sursa:https://clubuldepresatransatlantic.wordpress.com)

Fig 2 . Viața la sat

(sursa: https://mitchellk.photoshelter.com)

Fig 3 Aspecte ale vieții rurale

(sursa: http://peasantartcraft.com/traditional-costumes-maramures/)

FIG. 4. Las Vegas

(https://www.curbed.com/)

FIG. 5

(https://prestigedubai.com/)

FIG. 6 Globalizare în arhitectură

(https://google.com/)

FIG. 7 Piramida nevoilor, Abraham Maslow

(Sursa : https://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow)

FIG. 8. Casa maramureșană

: https://identitatea.ro)

FIG. 9 Jaali

(https://google.com/)

FIG. 10 Chhajjas

(https://wikipedia.com

FIG. 11 Utilizarea jaali în arhitectura modernă

(https://dezeen.com)

FIG. 12 Programul de locuințe din Insula Mayote

(https:// http://craterre.org)

FIG. 13 Programul de locuințe din Navrongo

(https:// http://craterre.org)

FIG. 14 Peisaj tipic din Marmureș

(https:// www.visitmaramure.ro)

FIG. 15 Funia

(https:// www.visitmaramures.ro)

FIG. 16 Soarele

(https:// www.visitmaramures.ro)

FIG. 17 Colacul

(https:// www.visitmaramures.ro)

FIG. 18 Arborle vieții

(https:// www.visitmaramures.ro)

FIG. 19 Cocoșul

(https:// www.visitmaramures.ro)

FIG. 20. Registre de stâlpi

(https:// www.visitmaramures.ro)

FIG. 21. Biserica Aviației din București

(http://www.fotostefan.ro)

FIG. 22.. Casa realizată de Hotico Vasile

(http://www.fotostefan.ro)

FIG. 23. Portofoliul firei rustic

(https:// rustic.ro)

Imagini de pe site-ul firmei Rustic, care au avut ca tema restaurarea unor monumente istorice.

FIG. 24.. Imagini din ghidul O.A.R.

(http://www.oar.ro)

FIG. 25. Huis Ten Bosch Dutch Village In Japan

(http://www.iamexpat.com

fig. 26

www.i-tour.ro

FIG. 27. Cartea lui Wiliam Blaker

(http://www.transilvaniareporter.ro)

FIG. 28. Casele Trustului Mihai Eminescu

(http://www.transilvaniareporter.ro)

FIG. 29. Hostel Village

(http://www.transilvaniareporter.ro)

FIG. 30. Casă nouă- Breb

(http://www.google.ro)