Arhitectura Totalitară ÎN București

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET", FACULTATEA DE ARHITECTURĂ BUCUREȘTI

ARHITECTURA TOTALITARĂ ÎN BUCUREȘTI

– Lucrare de licență –

Stud. Arh: Ababei Romina Narcisa

Îndrumător: Conf. Dr. Arh. Sandu Anca

CUPRINS

1. Introducere pag. 2

2. Arhitectura totalitară în Europa și Asia pag.5

3. Arhitectura totalitară în România

Indicii despre trecut

3.1. Realismul sovietic al anilor’50

Dictatura lui Ceaușescu 1965- 1977

3.3. Dictatura lui Ceaușescu ’77-’89

3.3.1. Casa Poporului

Ideologia in arhitectura totalitară

4. Concluzii

1. INTRODUCERE

Pentru România, care se confruntă cu consecințele persistente produse de dictatură, textul prezent are rolul de a face cunoscută o istorie recentă, ce a culminat cu perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

Pentru a înțelege ce s-a întamplat în acea epocă în domeniul arhitecturii si urbanismului va trebui să analizăm exemplele arhitecturale ale acelor vremuri,ce sunt prezente în mod curent în orașele țării. Aceste exemple pun în evidență neglijența pe care sistemul a generat-o și promovat-o în mod constant, dar si succesele, atâtea câte au fost.

În societatea comunistă exista o legatură foarte puternică între arhitectură și politic, de aceea arhitectura trebuie analizată în paralel cu evenimentele politice pentru a putea fi înțeleasă și probabil este greu de clarificat și de produs o relatare cu sens a perioadei dacă lucrurile nu sunt văzute din acest punct de vedere.

O mare parte a elitelor românești a fost exterminată în închisorile comuniste. Probabil că urmarea cea mai importantă a trecerii comunismului peste țara noastră este starea deplorabilă a societății noastre, astazi, ce se datorează în principal acestui genocid, căci fară elite orice națiune este destinată dispariției. Față de celelalte dictaturi, cea comunistă se deosebește prin lipsa de cultura a celor ce au impus-o. Pentru arhitectură și urbanism acest fapt este foarte vizibil, groteasca dictatură ceușistă din România producând arhitectura, și mai ales urbanismul, cele mai slabe. Punând alături produse din perioade diverse, din arhitectura regală, antonesciană, comunistă, acest aspect iese în evidență.

Desigur, s-au făcut și construcții de o calitate incontestabilă în această perioadă, dar ele sunt operele unor profesionaliști, care ori nu au acceptat amestecul puterii în domeniul lor de activitate, ori au avut șansa de a nu fi supuși acestei dileme.

Trebuie să lămurim prin discuții, să argumentăm actualitatea și să ne asumam în aceiași manieră o istorie recentă, încă nescrisă, ce a lăsat în urmă multe semne de întrebare și să nu facem imposibilă în viitor ingerența puterii în treburile artei, teritoriu în care se includ arhitectura și urbanismul.

2. ARHITECTURA TOTALITARĂ ÎN EUROPA ȘI ASIA

Arhitectura totalitară tinde spre înscrierea într-o ordine anterioară a modelelor capabile să transfere calitațile lor de prestigiu puterii și spre dorința de înscriere într-o descendență justificatorie, într-o înscriere în etern. Scopul arhitecturii de curte, oficiale, fiind descris de către V. Gozman: "Regimul se simte stăpîn absolut asupra timpului. Timpul pare iluzoriu, trenant, reversibil și ciclic. Totul se repetă, toate își au prototipul. E bun ceea ce a fost bun. Stalin este Leninul de azi". Adaptarea formelor se produce predominant de la cei puternici către cei care se doresc astfel. Arhitectura Puterii a privit totdeauna înapoi, iar pentru supraviețuire a adoptat formule care au supraviețuit deja.

Pentru ca arhitectura să reprezinte un simbol al Puterii nu este exclus nici procedeul de mimesys. Se copiază edificii din trecut neținându-se cont de caracteristicile și tradiția locului în care urmează a fi construite.

Golomstock considera că în căutarea grandiosului, arhitectura totalitară a împrumutat din epocile și din culturile cele mai variate, tot ceea ce parea să-i convină, "inspirându-se din monumentalitatea piramidelor egiptene, din fantezia ziquratelor babiloniene, din splendoarea barocului european, precum și din sinteza eclectică a tuturor acestor elemente ce o formează arhitectura sec. al XIX-lea ".

Arhitectura oficială tinde să se autopastișeze de-a lungul secolelor. Este cazul arhitecturii egiptene și a celor asiatice, unde arhitectura instituie un metalimbaj al propriilor forme, în limitele unei evoluții izolate de alte influențe și unde întreruperile sunt datorate apariției unor noi religii (budism, islamism) și sunt, oricum, foarte rare.

În timp ce în spațiul european unde o arhitectură imperială nu s-a constituit decât la Roma, la rândul său inspirată de clasicismul grec și implicit de elenism, orice încercare de a formula o arhitectură oficială va face apel la aceste formulări date de romani si anterior de greci.

Puterea vede arhitectura ca pe un creator divin ce mediază între divinitate si mase, viziune împărtășită de Aton, Hitler și Stalin. Prin contaminare,arhitectul de curte, de la Imhotep la Speer, face un soi de pact cu Puterea, pe care Speer îl considera un târg: " flatarea gusturilor pe care le au (sau nu…) cei puternici, contra comenzi cât mai consistente din parte-le."

Identificarea arhitecturii ca artă-martor are pe de o parte caracter istoric, iar pe de alta se concentrează doar pe anumite programe, socotite reprezentative: edificiile și monumentele și le ocolește pe cele sociale, în special locuința.

Comparând locuința grecului de rând cu monumentele grandioase de pe Acropole, locuințele Romei antice în raport cu forurile, construcțiile în stil "volkisch" față de stilul oficial al Germaniei naziste, cvartalurile municitorești față de Palatul Sovietelor, noile cartiere bucureștene în raport cu Casa Poporului se obervă atâtea contraste din care reiese că în epocile cu amprentă totalitară arhitectura este împarțită astfel: stilul oficial și programele sociale.

De-a lungul istoriei se observă că monumentele erau utilizate pentru a comemora marile evenimente istorice și pentru a justifica puterea asupra indivizilor sau a elitei, iar componenta ideologică a arhitecturii de prestigiu predomină absolut asupra funcțiunii sale: "Un monument arhitectural durabil tinde să sublinieze ideologiile perisabile, dându-le o formă permanentă. Monumentele au funcție de propagandă, autentificând noul pe criterii vechi și propunînd politica actuală ca linie inevitabilă de evoluție a națiunii" și ca final al acestei evoluții. (William J.R. Curtis, "Grands Projects", Architectural Record, martie 1990, pag. 76)

Nu putem înțelege arhitectura oficială dacă nu îi înțelegem pe comandatari, dacă nu înțelegem procesele prin care "cultul puterii constituie esența stalinismului, ca de altfel și a altor versiuni de autor ale sistemului totalitar".".(V.Gozman, A Etkind, De la cultul puterii la puterea oamenilor, Ed. Anima 1990, pag.76)

Caracteristica regimurilor totalitare din Germania,Italia și Uniunea Sovietică a fost impunerea unui nou tip de artă cu implicații profunde în viața socială.

Arhitectura de reprezentare își conservă dintotdeauna justificările, principiile compoziționale și proporțiile ample, chiar dacă mersul stilurilor își modifică din timp în timp înfățișarea.

Analizând , lucrurile se prezintă diferit între Hitler, care a studiat Inn Arhitektur la Viena , avea cunoștințe de proiectare și lăsa mînă liberă unui profesionist precum Speer și ceilalți conducători ai dictaturilor comuniste, care aveau cunoștințe superficiale legate de arhitectură. Arhitectura oficială nu îi reprezenta pe conducatori, ci puterea lor.

Cei aflați la putere considerau că arta este mult prea importantă pentru a fi lăsată exclusiv pe seama artiștilor. Academiile erau mijlocul prin care se puteau transmite ideile absolutiste din sfera esteticului, iar conducatorii erau dictatori absoluți în aceste domenii, fapt comun tuturor regimurilor totalitare. Artiștii avangardei sunt doar " simpli tovarăși de drum", după formula lui Lenin, iar constructorul trebuia să se identifice cu "conducătorul.

Atît regimurile politice, cît și avangarda artistică promovează o cultură a rupturii cu trecutul pe care îl neagă în totalitate, cultură promovată și de "Manifestul realismului", elaborat de Naum Gabo și Antoine Pevsner în 1920, la Moscova.

În URSS și în țările- satelit arta oficială înlocuiește orice altă orientare stilistică, orientările moderne fiind suprimate. Arta modernă era considerată decadentă, constructivistă lipsită de originalitate creatoare și în totală contradicție cu arta socialistă.

Germania abordează o situație intermediară. Bauhaus-ul este eliminat, fapt ce dovedește clara agresiune împotriva avangardei, care și-a continuat însă activitatea în SUA, prin Gropius, Breuer, Van der Rohe. Una dintre ideile inovatoare ale mișcării a supraviețuit, aceasta referindu-se la tipizarea locuințelor în masă, idee adaptată idelogiei naziste. Arhitectura oficială apela la un neoclasic supradimensionat și ideologizat. Zvastica devine element decorativ și la fel se va întâmpla și cu steaua, secera și ciocanul sovietice. Stilul oficial va coexista însă cu stilul "volkisch" și cu stilul rațional , deși aceste programe sunt considerate neinteresante pentru Putere.

Arhitectura germană sub nazism este incomparabil mai diversă ca imagine în comparație cu URSS. O aparentă diversitate stilistică a fost realizată în întregime sub umbra Puterii, de la locuințe de masă, preconizate de Hitler și puse în operă de Speer și până la planul director al Marelui Berlin și Cancelaria Reich-ului.

Din acest punct de vedere, situația Italiei fasciste rămâne aparte. Aici arhitectura oficială "stile littorio" va coexista cu raționalismul, ca alternativă. Unele capodopere ale arhitecturii moderne se nasc în Italia fascistă, țară în care Puterea tinde să protejeze tradiția arhitecturală și să educe masele în acest scop mai degrabă decât să fie ideolog-șef în raport cu aceasta. În arhitectura Italiei mussoliene nu s-au impus dogme ideologice artistice.

"În anul 1934 când antimodernismul atingea în Germania și Rusia forme paroxistice, Mussolini se exprima clar ca un apărător al arhitecturii moderne, considerând că este absurd, în epoca noastră, să denigrezi arhitectura funcțională și rațională".(Sabourdia, Citta nuova fascista, Londra–Sorin Vasilescu, Arhitectura totalitară)

Diferențele produse în spațiul arhitecturii oficiale a regimurilor totalitare europene reflectă în fond natura raporturilor dintre arhitecți și Putere și diferitele moșteniri culturale. Excesele par a fi astfel direct proporționale cu gradul de absență a unei tradiții de valoare în domeniul arhitecturii edificiilor. URSS-ul produce edificii fară repere, inspirate din modelele occidentale: eclectism și neoclasic. O tradiție a pastișei așadar, ca manifestare a Puterii, ce are ca rezultat o arhitectură masivă și vulgarizantă. Acesta pare a fi procesul apariției arhitecturilor-kitch în sfera artei oficiale din zona comunistă, în special în URSS și România.

Artiștii se supun necondiționat gusturilor îndoielnice ale celor la putere. Stilurile oficiale ale celor trei dictaturi au triumfat prin arhitecții sovietici, Sindicatul Național al Arhitecților și Regruparea Arhitecților Moderni Italieni, W. Kreis, P. Schnitther, H. Tessenow ( arhitecți istoriciști) și Kampfbund Deutscher Architekten. Ei au fost artiștii de curte care au transformat arhitectura într-o artă – mijloc- de transmitere în masă a mesajului triumfal al respectivelor dictaturi.

Arhitectura celor trei dictaturi analizată din punctul de vedere al esteticii a produs obiecte caracterizate de kitch. Există și câteva excepții, printre care nu se numără și arhitectura stalinistă, dar meritul revine calităților individuale ale unor arhitecți.

În plan urbanistic, arhitecturile dictatoriale își situează masivele construite în imense spații goale, ignorând orice proporții, orice compoziție urbană. Esplanada Zeppelin de la Nunberg, compoziția planului director al Marelui Berlin, elaborat de Speer și Hitler, implantul clădirilor înalte moscovite în situl orașului, ansamblul centrelor civice din românia, culminând cu "noul centru civic" al Bucureștilor , toate sunt exemple de alternanță necontrolată a gigantescului construit cu uriașe zone vidate. Augustin ioan

"Într-un sistem totalitar arta și mai ales arhitectura au funcția principală de a crea o bibliotecă de imagini care pot genera societății mituri conform cu ideologiile promovate de putere" – Sorin Vasilescu 1995.

IDEOLOGIA ÎN ARHITECTURA TOTALITARĂ

CARACTERISTICI IDEOLOGICE:

– Compoziția volumetrică a obiectelor de arhitectură este rudimentară augustin ioan

– Gigantomania acestei arhitecturi depășește orice înțeles. Proporțiile generatoare de monumentalitate sunt cu mult depășite. Clădirea devine obiect ce întrupează ideologia tutelatoare a dictaturii. Corpurile simple, puțin perforate în raport cu masa construcției, scara colosală a yidirii fac din arhitectura Puterii fortărețe implantate cel mai adesea în inima orașelor.

– Aceasta se explică prin atitudinea antiurbană a arhitecturii Puterii. O arhitectură care nu este concepută să participe la viața orașului, ci să îl domine.

– Arhitectura Puterii se ridică împotriva naturii, prin impunerea artificialului. Folosirea simetriei riguroase, a frontalității, alungarea vegetației din piețele dominate exclusiv de construcții și vid.

– Arhitectura oficială este o artă ideologizată. Ea transmite nu un mesaj estetic, ci unul politic. Redusă la statutul de valoare- mijloc, arhitectura oficială decade sub dictaturi și ține loc de Minister al Propagandei.

Alte caracteristici ale arhitecturii din regimurile totalitare:

– referiri la lumea greacă-romană;

– tentativa de a face din arta de a construi un instrument de putere și de propagandă; sv

– ura împotriva societății burgheze;

– disprețul pentru arhitectura modernă (în Uniunea Sovietică, de exemplu, se spunea că aceasta este individualistă, contrarevoluționară și saracă în expresie);

– prezența unui caracter violent;

– constructorul / arhitectul se identifică cu cel ce reprezenta cea mai mare putere de stat – partid;

– monumentalitate;

– utilizarea unei scări de reprezentare de proporții uriașe și megalomane;

Arhitectura totalitară este caracterizată în principal prin aplicarea ideologiei promovate de putere și mai puțin de stilistica specifică formală arhitecturală.

Puterea folosește clădirea ca pe un instrument pentru a se defini și a se justifică în istorie, utilizând orice mijloc util de concretizare în maniera expresivă și semnificativă a ideologiei care intenționează să se impună societății.

Componenta ideologică domină în mod absolut arhitectura (funcționalitatea clădirii trece în plan secund), arhitectura reflectă personalitatea liderului, de fapt, poate fi considerată o biografie a acestuia.

ARHITECTURA TOTALITARĂ ÎN ROMĂNIA

INDICII DESPRE TRECUT

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat și pentru a evita repetarea catastrofei trebuie analizat trecutul , arhitectura românească fiind una dintre cheile înțelegerii acestuia.

Înainte ca România să se afle sub influența comunistă (din secolul al XIX-lea până în anii '30) era în fază de dezvoltare arhitectura modernistă. Din cauza legăturilor cu Occidentul și în special cu Franța, stilul Art Nouveau a inspirat ceea ce mai târziu a fost numit stilul "neoromânesc".

Bucureștiul era deseori numit "Micul Paris" datorită arhitecturii similare cu orașul francez, oraș unde mulți arhitecți români au studiat și s-au format.

În acest caz se observă asemănarea dintre accesul Palatului Cantacuzino din București si accesul către metrou din Paris.

Palatului Cantacuzino, 1898-1900 Acces către metrou în Paris

Acest Palat a fost construit în stilul barocului francez cu trimiteri la Art Nouveau-ul arhitectului Ion Berindey pentru familia Cantacuzino, una dintre cele mai bogate familii din țară.

De la sfârșitul anilor 30 'au apărut în paralel cu construcțiile în stil național "Neoromânesc", construcții în stilurile Art Deco și modernism, clădiri noi de caracter clasic / monumental, inspirate de fascismul italian.

Începe astfel tendința spre totalitarism.

Clădirea de mai sus este Academia Militară din București. Construită între anii 1937 și 1939 ,ca urmare a proiectului arhitectului Duiliu Marcu, clădirea amintește de noul sediu al rectorului Universității "La Sapienza" din Roma, proiectată în anii '30 de M. Piacentini, arhitectul fascismului.

Universitatea "La Sapienza", Roma Palatul "UGIR"

În partea dreaptă este un alt exemplu de arhitectură ce aparține acestei perioade, "Palatul UGIR". Acesta a fost construit în anul 1938 în București și proiectat de arhitectul Constantin Mosinschi pentru a fi sediul Uniunii Generale Industriale a românilor.

În anul 1937 regele Mihai a inițiat o dictatură inspirată de fascismul lui Mussolini. În 1941 România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice alaturi de Germania și Mareșalul Antonescu a atacat pentru a încerca să recâștige teritoriile ocupate de bolșevici. Războiul a contribuit la distrugerea capitalei, ce era deja afectată de cutremurul din 1940, care a distrus multe cladiri de o importantă valoare istorică – artistică.

Tot în anul 1944 Armata Roșie a intrat în Bucureștiul devastat și România a trecut sub influența sovietică.

În primii ani ce au urmat după razboi, 1945- 1948, în București se construiește foarte puțin, eforturile concentrându-se mai ales pe ștergerea distrugerilor produse de război.

Regimul autoritar al Regelui Carol al II-lea și a dictaturii mareșalului Antonescu , mai ales, în arhitectura clădirilor publice au fost preferate cu precădere abordările monumental clasicizante sau cu tentă națională în detrimentul celor moderne.

Până în '49 semnalele privind ingerențele politice în modul de abordare a arhitecturii sunt nesemnificative, lăsând impresia că tendințele modern- funcționaliste nu contravin ideologiei comuniste aflată în curs de afirmare. Fapt care părea confirmat de sediul Comitetului Central al Partidul Comunit, construit în '46, a cărui arhitectură cu intenții monumentale a fost rezolvată cu forme modernizate.

G. M. Cantacuzino formulează câteva principii privind dezvoltarea urbană postbelică, adaptată specificului și tradiției socialității românești, în special pentru rezolvarea nevoilor de locuire prin promovarea cu precâdere a locuinței individuale. Ideile sale trec neobservate, chiar dacă astazi ele ne par vizionare.

Starea confuză din acel moment este dovedită și de faptul că, în 1948, primele studii pentru un obiectiv prioritar al regimului comunist, cum era Casa Scânteii, propuneau soluții moderne de arhitectură, la care se va renunța sub presiunea sovietică. Refacerea proiectului în '49, după modelul construcșiilor înalte care se realizau atunci la Moscova, a marcat momentul începerii impunerii brutale a dogmelor realismului socialist și în arhitectură.

Totuși, la sfârșitul anilor '40 mai sunt concepute în București construcții la care s-a folosit o expresie arhitecturală care se înscria celei moderne, specifică perioadei interbelice. Foarte repede ele se vor dovedi a fi ultimele manifestări de acest gen.

În 1947- 1948 începe în București construirea primelor mici ansambluri de locuințe sociale având apartamente cu suprafețe minimale, cuprinse în imobile de locuit colectiv, cu regim de înălțime redus. Au fost considerate ca fiind prime răspunsuri la acuta criză de locuințe din perioada postbelică.

Până spre mijlocul anilor '50 numărul de locuințe construite în București din fondurile statului a fost foarte mic, cu toate că după 1949- 1950 a început să se desfășoare o activitate constantă de studiere a locuințelor colective.

REALISMUL SOCIALIST

În scurt timp s-a impus realismul-socialist, care trebuia să reflecteze în conformitate cu noua ideologie impusă: viață fericită pentru clasa muncitoare dominantă și aderarea deplină la comunismului sovietic.

Acest nou climat de opresiune a făcut mai mulți intelectuali să emigraze, în timp ce alții au trebuit să se supună noului regim pentru a evita să fie uciși. Același lucru este valabil și pentru arhitecții. George Cantacuzino, arhitect care s-a opus noului climat politic, a fost condamnat la muncă silnică timp de zece ani și a murit la scurt timp după ce a fost eliberat. Pe de altă parte nume precum Duiliu Marcu, Octav Doicescu s-au supus noii ideolegii și au fost primiți în Academia Comunistă.

În anul 1947 regele Mihai I a fost încurajat să abdice și a fost proclamată Republica Populară Românească, statul satelit comunist al Rusiei Sovietice. Sub o astfel de influență arhitectura românească a devenit copia celei existente în URSS.

După instaurarea statutului totalitar comunist, mai ales din 1949, odată cu adoptarea primelor programe de dezvoltare economică de tip socialist , va începe și transformarea profundă a activităților de arhitectură și urbanism.

(Conform Alexandru Budișteanu, op. cit. pp. 144-145)

După modelul sovietic, acestea vor fi subordonate scopurilor politice și economice ale noii puteri, care se vor materializa printr.o serie complexă de acțiuni aplicate cu brutalitate și consecvență, constând în linii mari din:

– ideologizarea creației și a învățământului de arhitectură prin impunerea realismului socialist;

– suprimarea statutului de liber- profesionalist al arhitecților și înregimentarea lor în marile institute de proiectare, pierzându-se independența profesiei de arhitect;

– instituirea unui cadru strict centralizat de organizare și dirijare a practicii de arhitectură și urbanism, care va fi definitivat de CC al PMR din noiembrie 1952;

– impunerea de directive, norme și a unei legislații, din ce în ce mai rigide, care vor tinde să fie temele unice pentru conceperea construcțiilor, reflectând exclusiv prioritățile economice și sociale ale statului comunist.

De la sfârșitul anului 1947, preluarea deplină a puterii de către partidul comunist a bulversat întreaga societate românească, de la nivelul politic și economic, la cel social și cultural. Furia demolatoare a noului regim se răsfrânge inclusiv asupra monumentelor și statuilor sau asupra denumirilor de străzi care aminteau de perioadele anterioare. (Conform Alexandr u Budișteanu , op.cit. p. 145 și Gheorghe Leahu, Bucureștiul dispărut, Editura Arta Grafică, București, 1995, p.94)

În viața culturală românească, impunerea realismului socialist, urmărea ruperea ei de rădăcinile tradiționale și schimbarea radicală a orientărilor culturale consacrate până atunci. Realismul socialist a constat în acțiunile politico- ideologice ale regimului comunist de subordonare și de control total ale oricărei forme de manifestare culturală.

În România, preluarea strictă a perceptelor realismului socialist și imitarea modelelor sovietice … s-a completat în chip suspect deseori cu defăimarea și falsificarea istoriei și culturii noastre…" 20 S-a impus formalismul pseudoclasicizant al arhitecturii staliniste, care se va aplica la construcțiile reprezentative și la cele de locuit.

Au fost reproduse unele clădiri publice existente în Rusia stalinistă, dar la o scară mai mică, deoarece nu se puteau păstra aceleași proporții. În România elementele decorative, manifestare a regimului, erau inspirate în aceste cladiri de arhitectura locală, excesivă și kitsch.

În anii '50 au fost lansate planurile guvernamentale propuse de Stalin. Temele principale ce au fost propuse erau:

– trasformarea statului într-un șantier de construcții imens prin care trebuiau să fie anulate urmele vechii societăți;

– industrializarea majoră a fabricilor existente și investițiilor pentru construirea de noi industrii;

– sistematizarea teritorială, tema societății socialiste, care a constat în eliminarea

diferențelor dintre centru și periferie, dintre oraș și sat.

Construcția acestei replici românești a arhitecturii staliniste se petrece concomitent cu lansarea de către esteticienii regimului a unei noi teorii comuniste. Ea trebuie să fie națională în formă, dar socialistă în conținut. Ideologia străină este aceea care pătrunde astfel în textul arhitectural. Un kitch absolut menit să ducă în uitare adevărata tradiție locală.

Din fericire pentru București, edificiile staliniste nu au modificat radical scara orașului și nu au lăsat în urmă dovezi consistente, cel puțin nu de dimensiunile din celelalte state europene. Totuși a reprezentat o perioadă unicul model acceptat oficial în teoria și proiectul de urbanism și arhitectură românească.

Pânp la mijlocul anilor '60 realismul socialist a rămas oficial singura așa zisă doctrină culturală a regimului comunist, care după '55 se încercă a fi disociată de excesele din perioada stalinistă.

După 1958, odată cu destalinizarea și derusificarea începute de primul lider comunist Gheorghe Ghiorghiu Dej, arhitectura începe să urmeze modernismului auster al Bauhaus-ului pentru conceperea locuințelor și dotărilor social- culturale.

Mai târziu, pentru a marca mai mult separarea de URSS, comunismul românesc a pus în aplicare schimbări în domeniul arhitecturii și urbanismului. Inspirația a fost dată de clădirile făcute în România înainte de al doilea război mondial, cladiri ce erau inspirate de fascism.

Arhitectura trebuia să fie clasică, dar mai ales monumentală, chiar și în cazul în care consumarea resurselor materiale ale unei țări bogate și civile transformau țara într-una cu resurse modeste, aducand-o în proces de "sub – dezvoltare" . Aceasta se întampla din cauza procesului socio-politic care a distrus material și moral tot.

Se realizează locuințe colective pentru muncitori în toată țara, după modelul preluat de la sistemului sovietic, denumit "cvartal". Aceste locuințe erau adevărate cazarme, realizate din beton și carămidă, ce mimau la exterior monumentalitatea, în timp ce spațiile interioare erau meschine și strict utilitare.

Tipizarea construcțiilor și standardizarea expresiei au făcut ca deosebirea între cartiere și orașe să fie imposibil de realizat. A existat totuși o evoluție între cvartarurile staliniste și ansamblurile funcționaliste ale anilor ' 60. A urmat apoi funcționalismul liric de inspirație Corbuseriană, punctat de moda străzilor coridor a anilor '70.

DICTATURA LUI CEAUȘESCU 1965- 1977

Odată cu creșterea la putere a lui Ceaușescu, care în 1965 a devenit noul Secretar al Partidul Comunist, iar în 1974 Președintele Republicii,a fost și separarea finală de Moscova.

Lui Ceaușescu îi plăcea foarte mult să pozeze în lider constructor, prim arhitect al noii Românii, ctitor și ziditor de țară, încât în România, din considerentele populiste ale noului lider se inițiază o perioadă de fibrilitate în construții.

A început construirea a mai multor cartiere și orașe întregi, ignorând complet tradițiile locale și distrugând zone cu valoare istorică de neprețuit pentru a face loc lucrărilor reprezentative regimului socialist . Aceeași soartă au avut-o aproape toate marile orașe ale țarii, acestea fiind private astfel de propria identitate.

Ceaușescu impune ridicarea centrelor civice în toate centrele de județ. Noile piețe trebuiau să fie de mari dimensiuni pentru a găzdui masele în timpul întâlnirilor dintre dictator și populație.Scopul unor astfel de proporții a fost de a reuni într-un singur loc o comunitate care în acest fel ar putea fi înconjurată și dominată de putere.

"Piața Revoluției" din Baia Mare în timpul unei întâlniri a lui Ceaușescu cu poporul.

Se pune accent pe construirea funcțiunilor de reprezentare, printre care se numară : primăriile, alte dotări social- culturale, ori comerciale, locuințele colective de standard mai ridicat destinate elitelor locale de mai mică importanță și statuile persoajelor din istoria țării, chemate să participe la legitimarea regimului actual.

La început arhitectura centrelor orașelor tindea spre funcționalismul liric, atent studiat și fără excese. Cu timpul, odată cu accentuarea naționalismului oficial, încep să apară clădiri cu specific național.

Pe planimentriile riguros standardizate, funcționaliste și pe volumetriile tipic moderne încep să apară tot mai des ornamentații arhaice, folclorice. Totul era realizat la o scară monumentală, impropie modelelor folosite ca sursă. Rezultatul este un kitch agresiv, care a umplut țara cu construcții aberante.

Obsesia evocării arhitecturale a trecutului devine din ce în ce mai prezentă, deși în același timp în țară se distrugeau zeci de biserici, capodopere ale vechii arhitecturi românești, cu valoare istorică și de patrimoniu, care astăzi este imposibil de recuperat.

România se află în tranziție între două stiluri: stilul vechi și noul stil oficial, cel din urmă fiind impus de Puterea autoritară. În viziunea lui Ceaușescu, arhitectura românească trebuia să îmbine modernismul cu tradițiile și specificul arhitectural al țării. Facând jocul puterii, conștient sau nu, arhitecții au produs manifestări evidente ale acestei ideologii, printre care se numără blocurile de locuințe de secțiuni tip, dar pe care este placată o decorațiune ce amintește de tradiția românească.

Chiar și după destalinizarea din anii '60 sunt totuși puține cartiere care sa aibă calitați incontestabile în plan urbanistic și arhitectural. Chiar și acestea au fost desfigurate ulterior prin îndesirea blocurilor și distrugerea spațiilor comunitare.

Programul de locuire unifamilială a dispărut aproape cu desăvîrșire din România în anii de dictatură, el fiind rezervat în totalitate clasei nomenclaturiste.

După o perioadă de criză a domeniului imobiliar au apărut și tentative de modificare a arhitecturii locuinței, cel mai adesea doar la nivelul decorației. Mărirea suprafețelor unor locuințe colective nu se făcea decât prin decret, orice abatere fiind pedepsită prin lege. Analizînd conformația planimetrică a curților interioare ale acestor ansambluri se deduce că ele erau, în fond, forme de manifestare ale închisorii.

Din realitate, imaginea obsedantelor blocuri a pătruns până și în pictura cu care Ceaușescu a ordonat să se decoreze interiorul fostului palat regal.

DICTATURA LUI CEAUȘESCU 1977- 1989

După cutremurul din 1977, ce a cauzat leziuni severe în capitală, Ceaușescu a găsit pretextul pentru a reconstrui orașul conform proporțiilor dorite de el, folosind o scară megalomană și monumentală a modelului fascist și stalinist. Asemenea lui Hitler și a lui Stalin, el are viziunea unui nou București.

Ruinele îl inspiră, precum și capitala Coreei de Nord, bastion al dictaturii comuniste, de al cărui lider era foarte atașat. Circulația modelelor arhitecturale între statele totalitariste rămâne una din axiomele arhitecturii oficiale din toate rimpurile. Arhitectura fascistă și stalinistă la București, de aici la Moscova și de la Phenian, înapoi la București. Aceste trasee își au justificarea în spațiul politicului, nu în cel al artisticului.

Phenian devine idealul în viziunea lui Ceaușescu, după ce a rămas foarte impresionat de vizita acestuia. Alături de consilieri întru arhitectura, viziunea dictatorului capătă contur . El propune un nou centru civic, unde să fie grupate însemnele arhitecturale ale puterii.

Sarcina proiectării îi revine, într-un mod necunoscut, unei arhitecte care nu mai proiectase înainte absolut nimic, Anca Petrescu. Ea face un pact cu puterea, așa cum v-a declara ulterior, încercând să se compare cu Speer. Dar ea nu este Speer și nici Ceaușescu, Hitler.

Gestul cuplului dictatorial de a semna manuscrise care să fie îngropate la temelia noilor edificii este un semn al intenției lor de a supraviețui prin intermediul acestei arhitecturi.

Ceaușescu nu înțelegea nimic din planurile prezentate de arhitecți, nici chiar din machete, precum nici consecințele pe care le puteau avea deciziile sale de a înlocui clădiri sau de a le înlătura total din machetă. Astfel se hotăra soarta unor construcții sau chiar a întregi cartiere din București. Bucureștiul a suferit în acest mod o transformare totală.

Ca și ritm de construcție, România a devenit a doua țară din Europa. În spatele clădirilor de o monumentalitate solidă, dar excesivă, se ascundeau locuințele, ce erau similare cu niște penitenciare: aspectul era sărac și neglijent, iar multe dintre acestea, în București, de exemplu, au fost demolate pentru a se realiza Bulevardul "Victoria Socialismului".

Aspectul orașului, odată cu sosirea comunismului, a suferit schimbări drastice. Cartiere întregi și clădiri importante construite înaintea acestei perioade au fost distruse.

Planul lui Ceaușescu pentru reconstrucția orașelor implica:

– o mare densitate de cartiere rezidențiale;

– urbanizarea noilor zone rezidențiale;

– demolarea de cartiere întregi pentru construirea centrului civic,

– căutarea unui stil național

Imaginea din partea stângă înfățișează un cartier vechi din București demolat în anul 1984 .

Pentru reconstrucția Bucureștiului au fost demolate aproape toate bisericile, ideologia comunistă de fapt a respins religia.Unele dintre acestea au fost salvate după ce au fost mutate în așa fel încât să nu împiedice lucrarile de reînnoire ale orașului. În imaginea din partea dreaptă se poate observa una dintre bisericile bucureștene pe situl pe care a fost construită inițial.

Ceaușescu, după ce a perturbat arhitectura celor mai importante orașe, s-a ocupat și de orașele mici ale țări. După ce le-a sustras locuitorilor pamânturile, le-a distrus casele, înlocuindu-le cu clădiri de mici dimensiuni, fără apă curentă, electricitate și încălzire. Acesta era o modalitate de a controla întreaga populație, transformând-o din proprietar al unei locuințe în chiriaș. . Locuințele tradiționale românești au supraviețuit doar în Muzeul Satului din capitală. Tentativa de manipulare a populației a avut în mare parte succes.

Ceea ce în trecut era numit "Micul Paris" din est, nu mai exista, procesul de distrugere a fost mai rapid decât cel de construcție.

În imaginea din dreapta se observă pe fundal clădiri de 2-3 etaje, care au înlocuit casele mici țărănești. Cum arătau locuințe pe drumul principal în anul 1921 se remarcă în imaginea alăturată.

CASA POPORULUI

Exemplul cel mai frapant de arhitectură construit în spiritul comunist este "Casa Poporului" din București, realizat în funcție de exigențele impuse de soții Ceaușescu. Construcție ce trebuia să îndeplinească scopul pentru care a fost construită, și anume un loc creat pentru cetățeni, Casa Poporului a devenit de fapt casa dictatorului, inaccesibilă maselor, nefiind un loc de confort pentru interesul public ci numai un enorm palat capabil să impună teroare și dominație peste tot și toate. "Casa Poporului"este cea mai amplă construcțit după Pentagon.

La construcția Casei Poporului s-au folosit cele mai valoroase materiale: marmură, cristal, aur. Au fost realizate detalii excesive și s-au construit mai mult de 40 de camere cu suprafața cuprinsă între 400 și 600 de metri patrați.

În imaginea din partea stângă se observă decoratiunile vopsite cu aur dintr-una din camerele “Casei Poporului” , iar în imaginea alăturată o altă cameră, ce este acoperită în întregime cu marmură .

Fiecare vizită pe șantierul de construcții făcută de Ceaușescu servește la îmbogățirea opulenței prin cerințele sale tot mai mari. Kitsch-ul devine extrem. A fost o copie fără succes a fuziunii dintre elementele clasice și cele ale arhitecturii tradiționale românești. În conformitate cu ideologia dictatorului nu putea exista nici o clădire mai mare decât aceasta, în caz contrar acesta ar trebui să fie demolată. Trebuia să fie un spațiu izolat de restul și doar câteva biserici au supraviețuit distrugerii, dar au rămas ascunse de clădirile ce le înconjurau.

Ceaușescu în timpul unei vizite pe șantierele “Casei Poporului”

În plan urbanisic, construcția este un insert total străin de corpul orașului, fapt ce introduce disfuncții majore asupra sit-ului din dealul Arsenalului, spațiu conservat încă din anii '30, drept cel mai plauzibil pentru amplasarea unor edificii reprezentative. Dealul avea o înfățișare patriarhală, aici se afla Mănăstirea Mihai Vodă, una din capodoperele arhitecturii tradiționale românești și loc cu semnificație istorică deosebită pentru comunitate. A mai supraviețuit demolării doar biserica, dar aceasta a fost mutată în spatele unor blocuri oarecare.

Limbajul formal mixează elemente preluate din arhitectura românească interbelică, cu influențe din arhitectura stalinistă și în mod special cu hiperdecorativismul pe care îl au cladirile din Phenian-ul bătrânului lider comunist, Kim Ir Sen.

Structura din beton armat cu armătură rigidă era concepută astfel încât să rezoste celui mai puternic cutremur și chiar bombardamentelor antiatomice. În subteran se află un adăpost anti-atomic pentru 3000 de persoane, precum și un tren subteran care făcea legatura până cu aeroportul. Kitch-ul este manifestat prin elemente de arhitectură clasică neasimilate și incorect folosite, prin aluziile la arhitectura tradițional românească sau prin propiile creații ale arhitecților.

Dorința puterii este ca arhitectura purtătoare de ideologie să exprime trăsăturile pe care dictatorul își închipuie despre sine și despre regimul său că le-ar poseda.

CONCLUZII

Intervențiile urbanistice aleatorii nu au ținut cont de vechea rețea stradală. O logică internă de dezvoltare a acesteia dispare împreună cu populația și cu modul de viață al orașului patriarhal.

Orașul avea un aspect triumfal și luxos doar în aparență, în realitate ceea ce îl caracteriza era abandonul complet, nu numai al clădirilor, ci și a populației. Atenția acordată maselor se transformă în atenție concentrată pe o singură o persoană, cea a dictatorului, ce era la comanda unei populații reduse la sclavie.

Acest studiu reflectă și fractura sociala. Pe de o parte luxul flamboaiant al Casei Poporului pentru elita conducătoare, pe de altă parte, locuințele de confort patru pentru populație.

Și astfel arhitectura și-a pierdut valoarea, devenind exclusiv doar reprezentarea unei ideologii. Consecințele sunt triste, dar obiectivitatea trebuie să primeze. Aceasta este realitatea în interiorul căreia se caută soluții pentru a mima normalitatea. În aceste cuști de beton umilitoare oamenii încearcă încă să supraviețuiască.

Istoria nu mai poate reveni însă pe locul de unde a fost alungată cu buldozere. Edificiile au rămas mărturia orbirii unui regim aberant.

Pentru încheierea lucrării poate fi utilă rememorarea cuvintelor lui Karl Jaspers: "Ceea ce s-a întâmplat constituie un avertisment. A uita înseamnă a deveni culpabil. Trebuie constant să ne amintim". (citat preluat de la sorin Vasilescu)

BIBLIOGRAFIE

Teză de doctorat “Arhitectura Totalitară, arhitectură fascistă, nazistă și stalinistă”, Sorin Vasilescu, București, 1993

“București: În căutarea Micului Paris”, Ion Narcis Dorin, București, 2003

“Arhitectura și Puterea”, Augustin Ioan, Agerfilm, 1992

Film documentar “Arhitectura și Puterea”. 1992

Video de la conferința “Arhitectură și Urbanism sub comunism în România”, 28 martie, 2013, organizată de ATRIUM

https://www.youtube.com/watch?v=RDUI2Qyb5zk

https://www.youtube.com/watch?v=YOmapQ–‐rbD0

https://www.youtube.com/watch?v=_0RU8lnJuLI