Arhitectura spațiului interior în Baroc, în stransă comparație cu arhitectura Renașterii studiu de caz San Carlo alle Quattro Fontane [306958]

[anonimizat] – studiu de caz San Carlo alle Quattro Fontane

și

Sant’[anonimizat] a bunăstării marilor puteri din orice timpuri în artă și arhitectură a existat încă din antichitate și se află în strânsă legătură cu o căutare acerbă a exprimării monumentalității. Astfel, [anonimizat], ajungându-se la o abordare diferită de cea de până atunci. Principala tendință a [anonimizat], [anonimizat]-se obținerea unei constante emoționale prin transparența obiectului de arhitectură(arhitectura este coerentă și oferă lectorului avantajul de a [anonimizat] a-i întelege logica structurală și astfel de a se simți mai aproape de acesta). [anonimizat], opulență, elementele decorative fiind folosite “până la refuz”, [anonimizat] o permanentă pendulare ([anonimizat]). Această căutare permanentă este transpusă de asemenea și în spațiul arhitectural interior al edificiilor ce iau naștere în această perioadă.

[anonimizat], în momentul în care structura ierarhică rigidă a [anonimizat] a [anonimizat], ca urmare trecerii instituțiilor sub control guvernamental. Această schimbare are loc în jumătetea nordică a Italiei, o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], precum pregătirea forței de muncă pentru comerț.

[anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] a stabili și a menține ordinea în societate. [anonimizat], pe care o [anonimizat] o căutare și o preluare a [anonimizat] a mai exista tendința de a se identifica cu trecutul. Prezentul reprezintă momentul în care ei încearcă să aprofundeze aceste valori și să le reinterpreteze într-o maniera corespunzătoare prezentului.

[anonimizat], aflându-se într-o perioadă de intensă gândire și explorare. [anonimizat]. [anonimizat]ectură cât și la scara orașului. Arhitectura este caracterizată de simetrie, proporționalitate, urmărindu-se obținerea unor spații coerente, cu o geometrie simplă, ce nu lasă loc interpretării și tind spre echilibru. Logica structurală este lizibilă, fiind susținută de elemente atât în arhitectura anvelopantei edificiilor cât și în arhitectura interioară a acestora. Un exemplu este profilul orizontal ce da seama de punctul de plecare al cupolei. Designul interior se schimbă, făcând loc tapițeriilor, sculpturilor, picturilor și frescelor, dar si obiectelor de mobilier somptuoase.

Așa cum am precizat mai devreme, arhitectura barocă se află la polul opus. Trecerea de la Renaștere la Baroc se realizează la sfarșitul secolului al XVI-lea, vocabularul arhitectural al Renașterii fiind folosit într-un mod dramatic, cu un alt scop, și anume de a da o nouă dimensiune monumentalității. Sunt explorate atât noi forme, cât și jocul între lumină și umbră. Apare de asemenea o folosire excesivă a culorilor și ornamentelor, apar frescele la scară largă la nivelul tavanelor, interiorul devenind o coajă pentru pictură, sculptură și decorații din stuc.

Un reprezentant de seamă a arhitecturii baroce este Francesco Borromini. Acesta „are o abordare mult mai îndrăzneață[…], crează din elemente preluate de la predecesorii săi un nou si complet design baroc”[1].

“A doua influență la care Borromini apelează este arhitectura Antichității.[…] (acesta) spune că a imitat mai degrabă antichitatea decât modernitatea, iar în descrierea proiectelor din “Opus architectonicum” se referă constant la clădirile antice pe care le-a folosit ca modele”[1].

Spre deosebire de interioarele renascentiste, ce aveau ca element central decorațiile și obiectele de mobilier, veritabile opere de artă ale Renașterii, în Baroc, acestea sunt susținute și de particularități ale arhitecturii spațiului interior.

[1] Blunt, Anthony (1979). Borromini. Cambridge: Harvard University Press

Astfel, configurația planimetrică se

naște dintr-o contopire de forme simple în plan (cercuri, elipse, dar și triunghiuri), perimetrul interiorului fiind susținut de curbe și contracurbe, de suprafețe convexe și concave ce crează

o vibrație inedită. Spațiul interior pare că pulsează pe măsură ce este parcurs, aparând senzația de vertij, senzație puternic studiată și folosită în Baroc.

Un exemplu este biserica San Carlo alle

Quattro Fontane a lui Francesco Borromini. Se

observă geometria complexă în plan, născută din contopirea mai multor elipse. Nișele dintre stâlpi sunt tratate diferit, sporindu-se astfel senzația de vibrație a întregului spațiu interior.

De asemenea, planimetria bisericii

Sant’Ivo della Sapienza se înscrie în aceleași

tendințe, fiind aici vorba de o abordare inedită, și anume contopirea cercurilor cu un triunghi în plan.

Folosirea elipsei, caracteristică importantă a barocului, se întâlnește la tratarea cupolei. Cupola este ovoidală, având baza elipsă. Domul este casetat, însă casetele nu mai sunt regulate ca în renaștere ci iau forme inedite (cruci, hexagoane, ce se micșoreaza în sens ascendent), iar această casetare este supradimensionată. Se renunță astfel la exprimarea clară a logicii structurale din Renaștere, urmărindu-se mai degrabă obținerea unui efect artistic puternic. Casetarea devine un element de decorație, în detrimentul rolului său strict structural.

De asemenea, Barocul este dominat de o mișcare ascendentă a spațiului arhitectural, ce simbolizează transcenderea spre planul celest, subliniindu-se importanța componentei divine. Această mișcare ascendentă este vizibilă în primul rând prin intermediul lanternoului răsucit, ce dă senzația de vertij, dar este realizată și într-un mod mai subtil, cu ajutorul luminii. Astfel, lanternoul este complet iluminat zenital, iar iluminarea scade treptat spre partea inferioară a încăperii.

În cazul reședințelor nobiliare, un element important ce își face apariția în Baroc și devine element definitor al acestuia este scara, arhitectura barocă utilizând o scară monumentală. Astfel, aparatul de acces devine un subiect studiat în detaliu, devenind punctul în jurul căruia întreaga organizare a clădirii gravitează.

În opinia mea, spațiul interior baroc este potențat și susținut de elementele arhitecturale proaspăt introduse, precum cupola ovoidală cu bază elipsă sau scara monumental, dar si de tratarea inedită a planimetriei, susținută în premieră de suprafețe convexe și concave, și mai ales de sensibilitatea cu care lumina este folosită pentru a potența mișcarea ascendentă și pulsația întregului spațiu arhitectural.

Spațiul arhitectural baroc devine scena marilor opera de artă ale vremii, monumentalitatea barocă fiind exprimată prin lux și grandoare.

Barocul este considerat momentul în care un stil își atinge apogeul și apoi „dă pe afară”, interioarele baroce dând seama de acest lucru.

Bibliografie

Dicționar enciclopedic, vol.VI, București, Editura Enciclopedică, 2006

[1] Blunt, Anthony (1979). Borromini. Cambridge: Harvard University Press

Steinberg, Leo (1977). Borromini's San Carlo Alle Quattro Fontane. New York: Garland Pub

prof. dr. habil. arh. Hanna Derer, Continuitate și discontinuitate în evoluția istorică a fenomenului arhitectural (2) – de la renaștere la romantism ,
Curs Facultatea de Arhitectură – Anul I, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

Website-ul Wikipedia, https://ro.wikipedia.org, https://en.wikipedia.org

Sursă fotografii

Website-ul Wikipedia, https://ro.wikipedia.org, https://en.wikipedia.org

Motorul de căutare Google, https://www.google.ro/search