Arhitectura spaţiilor universitare. Sustenabilitate prin integrare comunitara [303650]

ARHITECTURA SPAȚIILOR UNIVERSITARE

SUSTENABILITATE PRIN INTEGRARE COMUNITARĂ

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ ION MINCU” BUCUREȘTI

LUCRARE DE DOCTORAT:

ARHITECTURA SPAȚIILOR UNIVERSITARE

SUSTENABILITATE PRIN INTEGRARE COMUNITARĂ

Conducător științific:

Prof.dr.arh. Daniela RĂDULESCU ANDRONIC

Specialitatea: arhitectură

Autor: drd. arh. Cătălin Mihai Caragea

BUCUREȘTI – 2018

CUPRINS

INTRODUCERE 3

i.1 Conținutul și structura lucrării 3

i.2 Scopul și importanța studiului 3

i.3 Ipoteza cercetării 4

i.4 Obiectivele cercetării 4

i.5 Metode de cercetare 4

i.6 Definirea termenilor 5

1. ABORDAREA FENOMENOLOGICĂ APLICATĂ SPAȚIULUI UNIVERSITAR 12

1.1 Aspecte ale viziunii fenomenologice 12

1.2 [anonimizat] 14

1.3 [anonimizat] 17

1.4 Perceptia multisenzoriala in arhitectura spațiilor universitare 19

2. EVOLUTIA SPATIILOR UNIVERSITARE. TIPOLOGII 23

2.1 Tip si tipologie in arhitectura 23

2.2 Tipologia spatiilor universitare 30

3. PROIECTAREA INTEGRATĂ A SPAȚIILOR UNIVERSITARE 50

3.1 [anonimizat] 50

3.1.1 Modalitati de acumulare a informatiei 50

3.1.2 Notiuni ale teoriei si practicii predarii contemporane 51

3.2 Concepte esentiale in proiectarea integrata a spatiilor universitare 54

3.2.1 Conectivitate, participare, comunicare 54

3.2.2 Flexibilitate 55

3.2.3 Transparență 56

3.2.4 Accesibilitate 58

3.2.5 Spatii pentru experimente participative 58

3.2.6 Tehnologie si comunitate in procesul educațional 62

3.2.7 Spațiile pentru interacțiune și comunicare 63

3.2.8 [anonimizat] 65

4. SUSTENABILITATEA SPAȚIULUI UNIVERSITAR PRIN INTEGRARE COMUNITARĂ 66

4.1 Public vs. Commons 66

4.2 [anonimizat] 67

4.3 Universitate si comunitate 73

5. EXPERIENȚE SPAȚIALE UNIVERSITARE ACTUALE 83

5.1 Arhitectura spatiilor universitare contemporane 83

5.2 Evolutia conceptului și a programului 90

5.3 Ipostaze ale spațiului universitar interactiv 100

5.4 Sustenabilitate și integrare urbană 109

5.5 Modele de regenerare a patrimoniului industrial 117

5.6 Tehnologia – motor al procesului educational 121

6. CONCLUZII 124

Bibliografie 133

Cărți 133

Articole 135

Reviste 135

Webografie 136

Lista ilustrațiilor 138

Anexa 1 146

Anexa 2 158

Anexa 3 161

Anexa 4 162

Anexa 5 163

Anexa 6 165

INTRODUCERE

i.1 Conținutul și structura lucrării

Lucrarea mea de doctorat are ca obiectiv principal studiul arhitecturii spatiilor universitare contemporane si evoluatia sustenabila a acestora prin integrarea comunitara.

[anonimizat]-o [anonimizat], simtita, prin spatialitatea orientata catre utilizator.

Integrarea arhitecturii cu funcțiune educațională la nivelul orașului este un criteriu important deoarece de cele mai multe ori setează standarde noi pentru zona respectivă. [anonimizat]. Mediul în care acest proces continuu se desfășoară ocupă o poziție prioritară.

[anonimizat]acitatea de a înmagazina istoria. Din acest motiv spațiile comunitare, inserându-se într-un sistem de relații sociale, culturale și politice existent, îi sunt tributare acestuia, iar proiectul de arhitectură se orientează a priori către utilizator, prin spațialitate și referințe culturale.

Abordarea fenomenologică în procesul de creatie arhitecturala, in modelarea unor spații destinate învățării poate să ofere cel mai bun răspuns pentru o arhitectură care să se adreseze fiecărei persoane în mod individual, oferind un impuls în realizarea scopului comun de integrare a cunoașterii, pentru utilizarea creativă a acesteia.

Folosirea noilor tehnologii în procesul acumulării de informații, în desfășurarea activităților din spațiile universitare contemporane, este foarte importantă pentru că în ultimii ani tehnologia a revoluționat modul cum trăim, comunicăm sau învățăm însă trebuie conștientizată și valorizată deasemenea latura socială a arhitecturii universitare.

Cosider ca aportul pe care o abordare integrata universitate – spatiu public este de actualitate si poate conduce catre sustenabilitatea programului universitar data fiind o permanenta relatie cu orasul.

i.2 Scopul și importanța studiului

Scopul cercetării este analiza modului în care spațiile de învățământ sunt adecvate exigențelor educaționale actuale și cum, prin conformare arhitecturală, procesul de învățare poate să fie potențat. Un alt aspect important este analiza modului in care arhitectura spatiilor universitare se poate dezvolata intr-o maniera sustenabila, adecvata exigentelor actuale in functie de aportul prin care spatiile publice reusesc sa sustina o permanenta relatie universitate – oras.

Arhitectura spațiilor educaționale contemporane trebuie să materializeze și să ilustreze valorile societății actuale: deschidere, libertate, conectivitate, creativitate etc. De asemenea, arhitectura trebuie să aibă capacitatea de a conferi încredere și de a responsabiliza și încuraja explorarea, experimentul și inovația atât în rândul elevilor, profesorilor cât și în cadrul comunității. Spatiile universitare contemporane sunt spatii de formare si ar trebui sa evolueze continuu in ideea deschiderii acestora pentru comunitate prin interactiune, incluziune, integrare.

i.3 Ipoteza cercetării

Pentru un proces educațional eficient, spațialitatea construcției trebuie să fie generată și să reflecte paradigma învățării care se desfașoară programa universitară. Valorile democratice ale societății actuale – libertate, independență, deschidere, conectivitate – trebuie să se materializeze deasemenea în spațiile arhitecturale.

Invatamantul poate fi mai eficient daca intre spatiile arhitecturale si comunitate exista o constanta si permanenta legatura. Privite ca spatii comunitare, spatiile universitare vor functiona in paradigma conectivismului si vor evolua catre internationalizarea sistemului educational, fiind totodata pioni importanti pentru incluziune sociala. Spatiile universitare trebuie sa evolueze in sensul integrarii principiilor unui system universitar deschis, mentinand o constanta relatie universitate-comunitate diminuand in felul acesta riscul ca spatiile universitare sa devina niste enclave.

i.4 Obiectivele cercetării

*Evidențierea relațiilor spațiale și funcționale dintre componente: învățare-cercetare-circulație-recreere-cazare-cultură-alimentație publică-spațiu comunitar.

*Decelarea conceptelor cheie folosite de arhitectura contemporană în vederea adecvării la paradigma de educație aplicată

*Utilizarea unor exemple comentate pentru sustinerea notiunilor teoretice enuntate;

i.5 Metode de cercetare

*Studiul bibliografic

Am cercetat în cărți și publicații de specialitate exemple de program și am analizat modele de arhitectură educațională concepută pe baza unor direcții noi, pe care le voi menționa și explica pe parcursul lucrării.

*Cercetare empirică: vizite în universități europene construite după anul 2000

Studiul va fi completat de asemenea cu propriile concluzii, pe care le-am tras în urma experimentării diferitelor spații universitare din țară și străinătate.

*Analiza comparată a modelelor

Vor fi comparate exemple diferite, evidențiind relația dintre paradigma de învățare și spațialitate, pe de o parte sau între funcțiune și comunitate, pe de alta.

i.6 Definirea termenilor

tipologie

studiu științific al trăsăturilor tipice ori al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramură a pshihologiei care studiază trăsăturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu științific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri în raport cu un tip determinat printr-o analiză unitară. (< fr. typologie)

intr-o maniera simplificata se poate spune ca un tip / o tipologie descrie un grup de obiecte caracterizate de aceeasi forma structurala, avand astfel posibilitatea gruparii obiectelor dupa anumite similaritati.

universitate

institutie de invatamant superior cu mai multe facultati si sectii, care pregateste specialisti pentru diferite domenii.

campus

Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc.

compozitie

totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanță, un corp etc.; structură. ◊ compus; amestec.

Geneza formei arhitecturale nu poate fi deplin explicată și nu ar trebui să fie justificată în vreun fel. Totuși, este clar că arhitecții trebuie să fie preocupați de semnificație și trebuie să fim conștienți că, prin lucrările noastre, contribuim la ideea unei culturi colective” (David Chipperfield, Form Matters, trad. dr.arh. Lorin Niculae)

comunitate

ceea ce este în comun mai multor ființe sau lucruri; posesiune în comun; grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; (sinonime: colectivitate, comuniune, congregație, obște); obștime; totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei localități etc; bunurile pe care soții le administrează în comun; comună; comunitatea EuropeanăUniune de state europene cu economie, instituții, monedă și armată unice.

universitate

institutie de invatamant superior cu mai multe facultati si sectii, care pregateste specialisti pentru diferite domenii. Locul in care isi desfasoara activitatea aceste institutii.

spatiu public

spatiul public se refera la un loc deschis si accesibil oricarui individ, indiferent de sex,rasa, etnie, varsta sau nivel socio-economic. Este un spatiu al socializarii, schimburilor culturale, al responsabilitatii permanente, sau poate reprezenta chiar imaginea unei comunitati sau societati.

spatiul public se structureaza prin lege sociala.

fenomenologie

Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifestă ele în timp și spațiu. Termen în filozofia lui Hegel care denumește teoria despre dezvoltarea conștiinței umane, înțeleasă ca formă a autodezvoltării „spiritului absolut”. Curent filozofic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială.

Curent în filosofie care își propune să studieze fenomenele conștiinței prin prisma orientării și a conținutului lor, făcând abstracție de omul real, de activitatea lui psihică concretă și de mediul social. 2. (La Hegel) Teorie filosofică în care se afirmă primatul conștiinței asupra existenței și se încearcă în mod rațional descrierea procesului dezvoltării conștiinței. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu.

Fenomenologia este definita uneori ca fiind un fenomen ce face referire la experientele senzoriale multiple- o juxtapunere de senzatii- mai complexe decat senzatiile comune: vaz, auz, gust, atingere, miros.

Fenomenologia este perceputa fie ca o ramura a filozofiei fie ca o teorie filozofica care studiaza experiente constiente traite de un anumit subiect.

sustenabil/ sustenabilitate

Calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atenție deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative. Când se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabilă.

In concordanta cu „Agenda pentru o dezvoltare sustenabila 2030” unul dintre obiectivele principale mentioneaza necesitatea asigurarii unei educatii de calitate, incluziva si echitabila cat si promovarea oportunitatilor de invatare. Un pion important in atingerea acestui obiectiv in are arhitectura.

chinestezie

Capacitatea organismului uman și animal de a percepe și localiza mișcarea imprimată diferitelor părți ale corpului numai pe baza sensibilității profunde, fără participarea văzului.

sinestezie

Percepere simultană pe cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; corespondență (II). 2. principiu potrivit căruia senzațiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive etc.) își corespund în plan afectiv. ◊ tehnică literară în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț.

haptic

referitor la simțul tactil, la palpație

conectivism

Utilizarea tehnologiei și realizării de conexiuni între activități didactice împinge teoriile didactice într-o eră digitală. Experiența noastră personală în era digitală nu mai poate fi una de dobândire a învățăturii lipsită de acțiunea noastră. Ne extragem competențele din capacitatea de a realiza conexiuni.

„Conectivismul este teza conform căreia cunoștiințele sunt distribuite printr-o rețea de conexiuni și prin urmare învățarea constă în abilitatea de a alcătui și traversa acele rețele.”

Conectivismul este un mod de a învăța care pune accent pe rolul social și cultural, recunoscut și acceptat ca fiind foarte eficient această perioadă în care word wide web-ul se află într-o poziție importantă.

Principii ale conectivismului:

învățarea este un proces de conectare a mai multor surse de informare;

este foarte importantă capacitatea de a știi mai mult;

alimentarea și menținerea conexiunilor este necesară pentru a facilita învățarea continuă;

capacitatea de a vedea în permanență conexiuni între idei și concepte este o abilitate de bază.

comunicare

COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1.Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2.Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică.

Comunicarea este strict legată de existența noastră ca persoane sau ca societate. Comunicarea de cea mai bună calitate se face direct, interpersonal, prin limbaj, excluzând terții și instrumentele de comunicare în masă. Ea se desfășoară ca un act de participare a membrilor societatii. Un concept relativ nou este comunicarea în masă, o parte integrantă a mass mediei, care s-a dezvoltat în special în perioada post-belica, ca o consecință a aparitiei noilor forme de transmitere a informațiilor.

În funcție de numărul participanților și tipul de relație dintre ei, se pot enunța cinci tipuri de comunicare:

comunicare intrapersonală, reprezintă dialogul interior purtat cu sinele.

comunicarea interpersonală, reprezintă dialogul purtat de două persoane

comunicarea de grup, este o ipostază a comunicării interpersonale care presupune mai mult de doi participanți.

comunicarea publică, presupune un singur emițător și un număr mare de receptori.

comunicarea de masă, se realizează prin prezența uneia din instituțiile comunicării de masă ( presă scrisă, radiodifuziune sau teledifuziune).

Arhitectura trebuie astfel conformată astfel încât să încurajeze comunicarea, pentru un proces educațional eficient.

hibridizare

HIBRIDIZÁRE (‹ engl. hybridization {i}) s. f. (CHIM.) Fenomen prin care, dintr-un număr de orbitali atomici de energie și geometrie diferită, se obține, prin contopire, același număr de orbitali cu energie și geometrie identică, numiți orbitali degenrați sau hibridizați.

Din necesitatea de a avansa și de a produce schimbare, în ultima perioadă, au apărut multiple exemple de hibrizi, atât în arhitectură cât și în multe alte domenii ( muzică, arte vizuale, cinematografie etc.). Hibridizarea se produce fără îndoială datorită faptului că trăim într-o eră informațională, în care noile media și cultura digitală capătă o din ce în ce mai mare amploare.

Figură 1 – Yas Hotel, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, arhitecti: Asymptote Architecture, 2009; sursa preluare imagine: www.designboom.com;

Arhitectura normală și firească ce s-a realizat după anumite principii bine stabilite, începe să interacționeze la nivel urban cu hibrizi fără noimă pe care nu putem decât să îi acceptam și să-i integrăm. Provocarea actuală este să folosim hibridizarea dintre arhitectură și tehnologie ca un atu pentru a proiecta și realiza arhitectura de calitate. Un exemplu bun în acest sens este hotelul Yas din Abu Dhabi, la care tehnologia are un impact puternic asupra imaginii de arhitectură. Sistemul de acoperire conține un număr impresionant de LED uri, controlate prin protocoale RDM ( Remote Device Management ). Coaja este formată din 5300 de romburi din hotel, cu sistem de monitorizare și reglare a intensității luminoase pentru a preveni supraîncălzirea.

educație non-formală

Educația este un proces de durată care presupune continua dezvoltare a capacităților indivizilor ca membrii ai societății, și poate lua trei forme:

1. Educația formală – sistem educațional structurat subvenționat de stat sau privat, gradat cronologic începând de la ciclul primar și finalizându-se cu cel universitar.

2. Educația informală – educația care se capătă din experiențele vieții cotidiene. Este educația căpătată din interacțiunea cu familia, prietenii, grupurile sau mediul în care activezi și prin influența media.

3. Educația non-formală – activitate educațională care nu este structurată și care se desfășoară în afara sistemului educațional formal.

Folosirea tipului clasic de educație ( educația formală ) nu mai este suficient pentru a face față provocărilor societății contemporane și de aceea în sprijinul acestuia vin practicile educației non – formale. Educația non-formală este recomandată și ar trebui să fie accesibilă tuturor instituțiilor de învățământ pentru că fără această practică, răspunsul la schimbările tehnologice, sociale și economice rapide și constante, nu ar fi posibil.

Educația non – formală este parte integrantă a unui concept ( proces ) educațional de durată, prin care se asigură că oamenii, fie că sunt tineri sau adulți, își îmbunătățesc sau dobândesc aptitudini care să le permită o ușoară adaptare la un mediu în continuă schimbare. Acest lucru este posibil prin inițiativa fiecăruia de a desfășura activități extrașcolare sau prin participarea la diferite programe educaționale care implică muncă și intergrarea în comunitate. Avantajele educației non-formale sunt nenumărate însă pentru ca aceasta să se poată folosi, este nevoie de profesori instruiți în acest sens și de un cadru arhitectural corespunzător.

design universal

Designul universal este un obiectiv și un proces care poate fi aplicat pe orice produs sau mediu. Proiectarea oricărui produs sau mediu implică luarea în considerare a mai multor factori, inclusiv estetică, opțiunile tehnice, probleme de mediu, probleme de siguranță, standardele industriale și standardele de cost. De multe ori, designerii iau în calcul o medie referitoare la utilizatori. Corect ar fi însă ca designul universal să se adreseze tuturor.

Designul universal, potrivit Centrului pentru Design Universal este proiectarea de produse și medii care să fie accesibile tuturor : „ is the design of products and environments to be usable by all people, to the greatest extent possible, without the need for adaptation or specialized design”.

„ este designul produselor si mediilor care pot fi utilizate de toti oamenii, in cea mai mare masura posibila, fara a fi nevoie de adaptare sau design specializat”

În proiectarea spațiilor universitare trebuie să se țină cont de faptul că pot exista persoane cu dizabilități de oricare tip și accesul la toate nivelurile de informare și educare este la fel de important ca pentru oricare altă persoană. Spre exemplu unii oameni care accesează spațiul universitar respectiv pot avea probleme motorii și prin urmare rampele de acces la oricare din nivelurile clădirii sunt extrem de importante iar pentru alții care spre exemplu sunt cititori desăvârșiți însă au probleme de auz sunt foarte importante mediile de învățare bazate pe lectură sau expunere video. Ghișeele care separă două persoane interesate să interacționeze una cu cealaltă trebuie să fie dimensionate și pentru persoane în scaun cu rotile, persoane de înălțime mică sau persoane care nu pot să stea în picioare decât pentru o perioadă foarte scurtă. Exemple de acest gen sunt foarte multe și evidențiază necesitatea gândirii clădirilor ținând cont de toate aceste aspecte. Un fapt remarcabil este însă acela că de multe ori, proiectând pentru persoane cu dizabilități beneficiază și mulți alții. Ușile cu deschidere automată pot fi folosite cu ușurință de persoanele cu probleme de mobilitate dar ușurează accesul mamelor cu cărucioare sau persoanelor în vârstă.

Designul universal este unul din obiectivele principale în cazul proiectării spațiilor universitare contemporane pentru că pune accent atât pe diversitate cât și pe incluziune. Arhitectura educațională poate fi privită ca model pentru schimbarea societății prin integrare.

ABORDAREA FENOMENOLOGICĂ APLICATĂ SPAȚIULUI UNIVERSITAR

Aspecte ale viziunii fenomenologice

Fenomenologia este o mișcare care apare în prima jumătate a secolului al XX lea, având ca promotori filosofii Edmund Husserl, Martin Heidegger, Maurice Merleau-Ponty, Jan Patocka ș.a.

În filosofia recentă, fenomenologia face referire adesea la simțuri și respectiv la calitățile senzoriale de a vedea, a auzi, a mirosi etc., însă experiența omului este mult mai bogată în conținut decât simplul fapt de a beneficia de rezultatul calităților senzoriale primare. Fenomenologia abordează percepția umană la o scară mult mai amplă, apeland în același timp la efectele experiențelor trăite raportate la simțuri, semnificația obiectelor, a lucrurilor, a evenimentelor, a scurgerii timpului, a eului personal și a prezenței noastre în lume.

Se poate spune că fenomenologia conduce către o percepție bazată pe experiența noastră culturală, trăită sau simțită, mai mult decât înspre un substrat neuronal al experienței, fundamentată de activitatea cerebrală.

Husserl, fondatorul fenomenologiei descriptive, vorbește despre emoțiile și trăirile pure, plasându-le într-o zonă eidetică, interpretarea realității făcându-se în legătură cu aceste trăiri, mereu actuale, născute din conștientizarea de moment a sinelui în raport cu spațiul înconjurător, pe când Heidegger privește experiențele strâns legate de context, în special de cel social.

Majoritatea fenomenologilor clasici pun accentul pe analiza sau interpretarea experienței.

Ulterior, apare și noțiunea de neurofenomenologie, o cercetare care încearcă să răspundă pragmatic, amestecând fenomelologia pură cu noțiuni ale științelor exacte, postulând că experiența își are rădăcinile în activitatea neuronală ce rezidă în acțiuni și contexte asemănătoare.

Perspectiva fenomenologică asupra arhitecturii este particularizată în studiul meu prin însuși scopul cercetării, fiind vorba despre analiza modului în care spațiile de învățământ sunt adecvate exigențelor educaționale actuale și cum, prin conformare arhitecturală, procesul de învățare poate să fie potențat. Fenomenologia exprimă actul cunoașterii ca fiind subiectiv, inductiv și dinamic. Arhitectura – cea a spatiilor universitare in mod particular – trebuie să aibă capacitatea de a conferi încredere, de a responsabiliza și de a încuraja explorarea, experimentul și inovația atât în rândul studentilor, profesorilor cât și în cadrul comunității. Rolul arhitecturii este acela de a imbunătăți calitatea vieții oamenilor, de a crea atmosfera și cadrul în care să ne regăsim, poate chiar să dea sens existentei noastre cotidiene. Spațiile universitare contemporane sunt spații de formare și ar trebui să evolueze continuu în ideea deschiderii acestora către comunitate prin interacțiune, incluziune și integrare, devenind astfel spații calitative ale experientelor trăite împreună cu comunitatea și de către comunitate.

Spațiul arhitectural, privit dintr-o perspectivă fenomenologică, este înainte de toate trăit, locuit, folosit (exista o strânsă legătură între spațiu, om, obiecte folosite de acesta și practici umane). Ne petrecem o mare parte din viață în spații închise, fie ele locuințe, spații de învățământ sau birouri și trebuie să interacționăm cu acestea constant. Din acest punct de vedere, spațiul trebuie conformat astfel încât să fie centrat pe subiect, să răspundă nevoilor acestuia, atât fizice, prin facilitarea utilizării, cât și spirituale, ajutând individul să trăiască experiențe calitative care să îl ajute să evolueze. În mod particular, spațiile universitare ar trebui să fie conformate în ideea promovării experiențelor dar în același timp să gazduiască experimente.

Din păcate, o mare parte din arhitectura zilelor noastre ne face conștienți de singurătatea și de limitarea cu care ne confruntăm, sau chiar ne-o impune printr-un design generic și niște spații rigide concepute pentru un individ generic, care seamană mai mult cu o mașinărie repetitivă și nu este văzut ca o ființă imaginativă, capricioasă și unică. Odată întrevăzut acest eșec al arhitecturii și al urbanismului funcționalist ce avea ca unic centru mașina și individul generic, abordarea fenomenologică începe să aibă o influență pozitivă asupra gândirii arhitecturale conform căreia realitatea este subiectivă și diferită pentru fiecare individ în parte.

La inceputul anilor 1970 conceptele fenomenologice incep sa isi aduca aportul la teoretizarea arhitecturii astfel ca au fost introduse in scolile de arhitectura cursuri cu scopul de a expune studentilor notiuni despre fenomenologie si abordarea fenomenologica in arhitectura. Acest tip de abordare a reprezentat in acel moment una dintre directiile noi de gandire care sa ofere un raspuns alternativ la arhitectura functionalista care oferea raspunsuri indiferente fata de nevoile oamenilor.

Din acest motiv, voi vorbi despre un mod de a realiza arhitectura spațiilor universitare, centrat pe individ și pe experiențele pe care acesta trebuie să le trăiască într-un astfel de spațiu, cu scopul însușirii de cunoștiințe, al producerii cunoașterii originale și nu în ultimul rând, al evoluției personale. În prezent, arhitectura educațională poate fi privită ca model pentru schimbarea societății prin integrare, unul dintre conceptele esențiale în acest sens fiind designul universal, expresie a importanței pe care o capată fiecare utilizator al spațiului arhitectural.

Este necesar de menționat în acest moment viziunea despre fenomenologie a profesorului Juhani Pallasmaa, care propune ca filtru de analiză al arhitecturii și al mediului înconjurător cele cinci simțuri primare prin care individul testează lumea. Arhitectura nu trebuie să fie doar un cadru vizual, ci ea trebuie să aibă gust, miros, sunet, pe langă posibilitatea de a fi văzută sau percepută prin intermediul simțului tactil prin textură, temperatură, etc.

M. Ponty susține ideea menționată mai sus respingând existența unei senzații pure, ca o experiență unică și considerând că senzația face parte dintr-o înlănțuire de experiențe. Percepția reprezintă o suprapunerea de experiențe, impresii, influențe externe legate de mediul spațial, emoțional și memorie. Spațiul universitar, în particular, poate trăi doar prin suprapunerea unor serii de senzații.

Spatiul arhitectural universitar– perspectiva fenomenologica

Paralela spatiu arhitectural – fenomenologie a fost abordata de multe ori sub diferite aspecte datorita faptului ca fenomenologia abordează omul si percepția umană la o scară amplă, apeland la efecte ale experiențelor trăite raportate la simțuri, semnificația obiectelor, a lucrurilor, a evenimentelor, a scurgerii timpului, a eului personal și a prezenței noastre în lume. Toate aceste experienta sunt direct relationate cu arhitectura. Arhitectura contemporana de buna calitate realizeaza un schimb echitabil cu mediul inconjurator si respectiv cu utilizatorii sai. Se realizeaza astfel un schimb in care arhitectura preia anumite elemente specifice ale zonei in care este inserata, se adreseaza unor nevoi specifice ale utilizatorilor contribuind astfel la imbogatirea mediului construit prin asocierea cu elemente precum: perspective, deschideri, spatii pentru utilizare publica etc.

La Steven Holl, perceptia este foarte importanta in conceptia arhitecturala. Acesta considera ca miscarea omului in spatiul arhitectural este esentiala pentru perceptia perspectivelor care sunt intr-o continua schimbare si care deschid intotdeauna imagini noi. Este subliniata astfel importanta chinesteziei.

Peter Zumthor apeleaza la experientele traite pentru a sublinia importanta conectarii simturilor(sinestezie) in perceptia arhitecturii. Astfel se pot obtine atmosfere care sa ramana scrise in substratul memoriei umane.

Un exemplu de rezolvarea a arhitecturii având ca substrat o perspectivă fenomenologică este proiectul Universității pentru femei Ewha din Seoul. In parcurgerea spatiului arhitectural se apeleaza la stimularea simturilor pentru a intelege cladirea treptat, prin interactiune cu aceasta. Spațiul care reprezintă „inima” proiectului este numită de către ei „vale” ( „the valley” ), o străpungere a clădirii sub nivelul solului cu o deschidere amplă în care se regăsesc gradene și scări ce compun un amfiteatru în aer liber și fac posibil accesul în incinta universității la niveluri diferite. Traseul este mărginit pe ambele părți de pereți de sticlă pe mai multe niveluri prin care se luminează natural spații adiacente diverse cum ar fi librării, amfiteatre, săli de cursuri și seminarii. Clădirea se dezvoltă în totalitate sub nivelul solului astfel că inserarea la nivelul orașului este foarte discretă, acoperișul terasă al acesteia fiind amenajat sub forma unui parc verde pentru promenadă și relaxare. Prin multiplele valente pe care „Valea” le aduce (o curte de intrare la diferitele departamente ale universității,un forum pentru schimb de idei și un loc în care studenții să își petreacă pauzele dintre cursuri, o piața în care cafeneaua este un loc în care te poți opri și relaxa, un teatru în aer liber atâta timp cât treptele sunt folosite ca gradene, o gradină cu sculpturi atunci când expoziția interioară migrează la exterior) se poate vorbi de o percepție compusă dintr-o suprapunere de experiențe spațiale, senzoriale și nu în ultimul rând emoționale.

Figură 2- Gradene. Ewha Womans University, arhitecti: Dominique Perrault Architecture, sursa: www.archdaily.com

Acesta este unul din exemplele în care se regasesc mai multe concepte ale fenomenologiei și care accentuează faptul că prin propunerea unor spații publice pentru universitate și prin folosirea unor materiale de calitate și a unei abordări sustenabile a proiectului, este posibilă evoluția tradiției învățământului superior pentru secolul 21.

Intr-o perioada a vitezei, in care arhitectura pare a fi realizata doar pentru perceptia din interiorul unui autovehicul in miscare, Dominique Perrault, propune aceasta solutie de rezolvarea Universitatii Ewha, astfel incat sa poata fi traversata si perceputa intr-o maniera haptica.

Juhani Pallasmaa propune intr-o maniera generica doua tipuri de oras: „orasul ochiului” – „the city of the eye” si „orasul haptic”- „the haptic city”. Primul tip este caracteristic orasului contemporan, fiind cel al distantelor semnificative si al exterioritatii. Arhitectura este „fotografiata” in graba, perceputa de la mare distanta, fiind o arhitectura in care impactul vizual primeaza in defavoarea rezolvarii unor detalii atent studiate. Cel de-al doilea tip este caracteristic orasului istoric ( „old town”). Acesta este caracterizat prin distante mici, usor de parcurs ca pieton, in care arhitectura este una a detaliilor, putandu-se experimenta indeaproape.

Ruptura care s-a produs intre trecut si prezent este foarte bine surprinsa de Pallasmaa in lucrarea „The Eye of the Skin– Architecture and the Senses” :

„instead of being a situational bodily encounter, architecture has become an art of the printed image fixed by the hurried eye of the camera”

„in loc să fie o întâlnire situațional corporală, arhitectura a devenit o artă a imaginii fixată in graba de obiectivul camerei de fotografiat”

Abordarea fenomenologica ne propune sa acordam timp arhitecturii pentru a fi perceputa prin prisma tuturor simturilor, pentru o intelegere de substrat a acesteia.

Din punctul meu de vedere, arhitectura universitara ar trebui sa promoveze interactiunea cu cladirea, cu spatiile interioare si exterioare ale acesteia. Pentru utilizatori aceasta se poate asocia cu incredrea care va conduce catre un proces educational performant.

Figură 3 -Economics and Business Faculty, Diego Portales University, Chile, Duque Motta&Rafael Hevia; sursa: www.archdaily.com

Arhitectura universitara – rezultat al suprapunerii de senzatii

De foarte multe ori, pentru construirea unui concept de arhitectura, punctul de plecare, esential pentru un bun start, este observarea amplasamentului viitorului proiect. In momentul acela din evolutia proiectului, arhitectul se conecteaza la cat mai multe elemente, facand conexiuni si apeland la referinte multiple: priveste miscarea frunzelor, asculta sunetul locului, observa lumina care incalzeste locul. Totul este despre o suprapunere de senzatii care vor avea o contributie semnificativa in conceptia arhitecturala.

Arhitectul american Michael Gabellini surprinde aceasta idee a arhitecturii ca rezultat al suprapunerii de senzatii: „Light, air, sound. In every space, it’s how you embrace those things”.

Fiecare dintre noi detine o memorie a senzatiilor si indiferent de natura lor, acestea pot fi placute sau neplacute. In arhitectura vorbim despre „senzatii spatiale” care au un rol extrem de important cand vine vorba de generarea unor „concepte spatiale”. Spre exemplu, arhitectul japonez Tadao Ando, cauta in mod deliberat senzatii spatiale diverse, foarte clar exprimate prin gesturile arhitecturale caracteristice arhitecturii sale. In proiectul „Church on the water”, Hokkaido, utilizeaza betonul aparent-material rece, greu- pentru a obtine un contrast puternic cu lumina-calda, simbol al sperantei si divinitatii-, care sa transmita senzatia de intimitate si liniste necesare in procesul apropierii de divinitate.

Figură 4- Capela. Church of Light, arhitect: Tadao Ando; sursa: www.archdaily.com

Arhitectul austriac Franz Lowitsch a scris la inceputul secolului al XX lea lucrarea „ Sensations of Space and Modern Architecture” in care vorbeste despre arhitectura ca rezultat al unor senzatii spatiale.

Senzatiile spatiale, in conceptia lui Lowitsch, produc concepte spatiale. El presupune ca formele si volumele dominante in arhitectura, trecute prin filtrul personalitatii si culturii oamenilor reflecta o anumita senzatie spatiala.

Experientele spatiale sunt distincte de fiecare data si infinite ca numar si in consecinta, senzatiile spatiale sunt direct dependente de generatie, cultura, de fiecare persoana in parte si respectiv varsta acesteia.

„Because it [the sensation of space] is dependant on the spatial experiences, whose engrams were phylogenetically inherited, and reacquired in the prenatal and infantile phase, dependent on the destinies, wich they [the spatial experiences] have undergone during the development of the individual, the race, and dependant on the new experiences, witch were appended during this time”

In exemplele de rezolvare a programelor arhitecturale universitare, fie ca sunt campusuri, universitati, facultati, centre educationale, scoli, etc., am constatat o maniera de rezolvare a spatiilor orientata catre acest tip de abordare bazat pe conceptul de senzatie spatiala.

Figură 5 – St. Edward’s University, Texas, Elemental Chile; arhitecți: Alejandro Aravena, Ricardo Torrejon; sursa: www.archdaily.com

Un exemplu care se cladeste dintr-o succesiune de senzatii spatiale, o arhitectura de buna calitate care este distinct perceputa in functie de perspectiva din care este privita sunt caminele Universitatii St. Edward’s, Austin, Texas, 2008, Elemental Chile. Din exterior este aparent o constructie protectoare, greu de accesat. In realitate piatra buciardata de pe fatada exterioara si golurile mici reprezinta un mecanism de protectie pentru un mediu inconjurator dur. Concomitent cu apropierea de cladire se vor deschide studentului zone de acces intr-o curte interioara primitoare, dinamica prin jocul de umbra si lumina. Sunt experimentate astfel spatii si volume ca rezultante ale unor suprapuneri de senzatii(elemente care produc senzatii vizuale diferite): protectie- volume masive cu goluri mici si greutatea pietrei rugoase, deschidere, transparenta- curte interioara armonizata de jocul de umbra si lumina, fatade permeabile din sticla.

Christian Norberg-Schultz, teoretician de arhitectura care sustine ideile fenomenologiei heideggeriene, enunta importanta jocului de lumina si umbra in plastica arhitecturala:

„Lumina, în cele din urmă, este folosită pentru a accentua prezența plastică a părților și a întregului prin intermediul unui joc de lumină și umbră care "modelează" forma.”

„Light, finally, is used to give emphasis to the plastic presence of the parts and the whole by means of a play of light and shadow which „models” the form.”

Figură 6 – St. Edward’s University, Texas, Elemental, arhitecți: Alejandro Aravena, Ricardo Torrejon; sursa: www.archdaily.com

Perceptia multisenzoriala in arhitectura spațiilor universitare

Experiențele trăite se pot asocia cu emoția, imaginația, dorința, acțiunea, percepția, fiecare dintre acestea fiind parte integrantă a abordării fenomenologice, putându-se asocia cu calitatea unui spațiu arhitectural. Un spațiu arhitectural poate transmite emoție prin lumină, culoare, materialitate, deschidere, temperatură (aici nu ma refer doar la temperatura masurată în grade a unui spațiu, cât mai degrabă la calitatea spațiului de a fi percept ca un spațiu cald, primitor sau rece-respingator).

Educatia non-formala a capatat o pozitie importanta in dezvoltarea personala iar aceasta este de foarte multe ori asociata cu experimentul. Conceptia arhitecturala a spatiilor educationale care sa permita o perceptie multisenzoriala are un rol important. Pallasmaa surprinde foarte bine acest aspect:

„ Architecture strenghtenes the existential experience, one’s sense of being in the world, and this is esentially a strengthened experience of self. Instead of mere vision, or the five clasical sense, architecture involves several realms of sensory experience which interact and fuse into each other.”

„Arhitectura intareste experienta existentiala, simtul individului de a se afla in lume, iar asta este in fond, o experienta puternica a sinelui. In locul vazului sau a celor cinci simturi clasice, arhitectura implica mai multe campuri ale experientei senzoriale ce interactioneaza si se contopesc unele cu altele.”

Ideea de a experimenta spațiul arhitectural prin emoția pe care acesta o transmite este exprimată cu claritate și de către arhitectul contemporan Kate Goodwin într-un interviu acordat BBC Culture: “Trebuie să experimentăm arhitectura prin modul în care simțim spațiile ei, când le ascultăm, când le atingem sau chiar atunci când stăm în tăcere cu ochii închiși în interiorul clădirilor, privind prin ochii minții.”

Considerand ca arhitectura este conceputa ca rezultat al intelegerii esentei locului, grupul de arhitecti Mecanoo, a proiectat corpul cel mai recent al Universitatii din Manchester astfel incat sa fie cadrul optim care sa faciliteze si sa incurajeze cercetarea si activitatile de invatare intr-un mediu flexibil, deschis nevoilor actuale si viitoare ale utilizatorilor. Calitatile proiectului sunt direct relationate cu ideea experimentarii spatiilor printr-un mod de perceptie multisenzoriala. Aceasta este si o consecinta a faptului ca designul a avut ca scop transmiterea unui sentiment de permeabilitate pentru public si cei care folosesc cladirea, actionand ca o poarta intre campus si oras. Intentia de a atrage comunitatea urbana in interiorul campusului a generat si necesitatea de a oferi utilizatorilor experiente diverse sustinute prin jocul cu materialitatea, lumina, spatiul si timpul. Se poate face analogia intre cladire si un motor alimentat de energia activitatilor umane.

Figură 7 – University of Manchester’s Engineering Campus Eyes of the Future, Mecanoo Architects, 2016; sursa: www.archdaily.com

Figură 8 – Perspectiva interioara, Abedian School of Architecture, CRAB Studio, 2013; sursa: www.archdaily.com

Intr-adevar, arhitectura este o forma de arta, cu mentiunea ca in majoritatea cazurilor, utilizatorii au ultimul cuvant de spus. Schita de mai jos a fost realizata cel mai probabil in procesul de conceptie al proiectului pentru actuala Scoala de Arhitectura Abedian din Queensland, Australia semnat CRAB Studio.

Figură 9 – Schite conceptuale, Abedian School of Architecture, CRAB Studio, 2013; sursa: www.archdaily.com

Se poate observa in mod clar intentia arhitectilor de a opera cu elemente care duc catre o perceptie multisenzoriala: alveole din beton aparent cu inaltime mare in care ideile studentilor spuse cu voce tare sa produca ecou, spatii de lucru in care predomina lemnul in care sesiunile de lucru sa nu para lungi si obositoare, spatii pe doua niveluri cu supante pentru o permanenta conexiune a studentilor, etc.

Spatiul interior poate fi in mod metaforic relationat cu scena unui teatru in care modelul educational informal, liber, bazat pe creativitate, se „joaca” cu flexibilitate, mizand pe entuziasmul studentilor. Rezultatul este un obiect arhitectural care transmite emotie prin geometrie, culoare si materialitate, sustinut de o buna intelegere a materialului.

EVOLUTIA SPATIILOR UNIVERSITARE. TIPOLOGII

Tip si tipologie in arhitectura

A vorbi despre tipologie este echivalent cu a vorbi despre arhitectura in general. O discutie despre tip si tipologie poate promova un mod de abordare a arhitecturii, pentru recunoasterea si descoperirea tipurilor sale specifice. In plus serveste drept suport in dezvoltarea abilitatilor de a vedea diferentele si similitudinile din substratul obiectelor de arhitectura prin recunoasterea legaturilor dintre acestea.

Un obiect de arhitectura poate fi unul singular, unic prin caracteristicile sale sau poate sa aiba apartenenta la un grup de obiecte similare. Daca facem o incursiune in trecut se poate constata ca in general, arhitectura vernaculara avea un anume grad de repetabilitate si similitudine cu elemente ale naturii.

Procesul prin care este creata arhitectura, este o forma de a pune impreuna elemente grupate tipologic, gandind initial intr-o maniera globala, pana la detalii care sa transforme lucrarea intr-una particulara. Arhitectii clasifica tipologic constructiile utilizand principiile de design prin care se justifica forma propusa. De cele mai multe ori o noua forma este generata, folosindu-se in procesul de gandire incursiuni in trecut si respectiv tipologii consacrate din arhitectura istorica.

Un exemplu in acest sens poate fi modelul constructiilor circulare, pornind de la colibele primitive pana la cupolele renascentiste sau domurile geodezice din secolul XX. Desi au functiuni diferite, scari si proportii diferite, in esenta, au fost generate avand in minte aceeasi tipologie.

O abordare arhitecturala care tine seama de exemple consacrate din trecut, cercetarile si raspunsurile obtinute de predecesorii nostrii, nu are suficient de multa deschidere catre noile posibilitati ale viitorului. Aceasta teorie este valabila intr-un numar limitat de cazuri, pentru ca in cele mai multe situatii, arhitectii celebrii au reusit sa creeze o arhitectura care sa ramana in istorie cu o abordare care nu ignora valorile trecutului ci incearca sa avanseze pornind de la mostenirea culturala avuta. Pentru a putea valorifica aceasta mostenire culturala, cunostintele trebuie structurate in forma unor tipologii.

Felul in care este clasificata si inteleasa realitatea se poate face prin intermediul tipologiei. In functie de specificul activitatii fiecarui specialist, acest instrument important poate fi folosit in scopuri cu orientare diversa. Spre exemplu, un constructor clasifica cladirile dupa gabarit, numar de niveluri, tipul structurii, pozitia in cadrul orasului pentru a-si putea face o strategie cat mai buna de executie. Pentru acesta tipologia este un instrument care il ajuta sa isi organizeze mai bine activitatea. Pentru un designer sau arhitect care sunt implicati in procesul de conceptie a cladirii, o abordare tipologica il ajuta in procesul de creatie. Un om de stiinta utilizeaza tipologiile pentru a intelege si clasifica mai bine realitatea.

In numeroase cazuri un arhitect aflat in procesul de creatie isi ia ca punct de pornire un tip de cladire construita, experimentata, care exista in memoria colectiva pentru ca astfel se poate familiariza cu problemele existente si constientizeaza de la bun inceput cateva tipuri de rezolvare a designului. Desi de cele mai multe ori, sursele de inspiratie ale arhitectilor nu sunt dezvaluite pe deplin, acestia au multiple exemple ale aceluiasi tip de cladire din fazele incipiente ale procesului de gandire arhitecturala.

In acest proces continuu, arhitectul poate extrapola pornind de la notiunea de tip, schimbandu-i utilizarea. El poate astfel sa obtina diferite schimbari de nuanta ale acestuia prin intermediul unor modificari de scara, poate suprapune mai multe tipuri pentru a produce altele noi, poate utiliza suprapuneri, sau sa schimbe inr-o maniera radicala tehnicile folosite generand rezultate diferite. Diferitele mecanisme pot face parte dintr-o lista extinsa in functie de creativitatea arhitectilor. Unul dintre eforturile semnificative ale arhitectilor este acela de a da nastere unor noi tipuri care sa reflecte valorile societatii intr-o continua schimbare.

Notiunea de „tip” a capatat semnificatie pentru prima data in istorie, in secolul al XVIII lea in Epoca Luminilor. In aceasta perioada, ganditorii epocii, inspirati de revolutionarul fizician Isaac Newton, erau de parere ca o gandire sistematica poate fi aplicata oricarei forme de activitate.

Prin scrierile lui Quatremere de Quincy, ideea de tip a fost pentru prima data in istoria arhitecturii teoretizata explicit si sistematic.

Idei valoroase despre tipologie au fost lansate de teoreticianul de arhitectura francez Antoine Chrysostome Quatremere de Quincy(1755-1849), Jean Nicolas Louis Durand (1760-1834) si de catre istoricul de arhitectura italian Giulio Carlo Argan(1909-1992).

Premergator unei discutii despre tip / tipologie in arhitectura, trebuie analizata originea etimologica a termenului „tip”. Acesta isi are originea in grecescul ”typos” cu semnificatii precum: model, mulaj sau tipar. In numismatica termenul facea referire la gravarile de pe fetele monedelor.

Carl Linnaeus a folosit termenul inca din secolul al – XVIII – lea ca instrument in clasificarea plantelor.

De cele mai multe ori „typos” era asociat cuvantului model. Astfel conceptul intra in discursul arhitectural cu aceasta semnificatie. Ulterior Quatremere de Quincy face clarificari pentru a elimina intelegerea eronata a teremenului ”tip” in lucrarea ”Encyclopedie methodique, Architecture(1788)”: cuvantul „tip” exprima ideea unui element care serveste drept regula pentru model.

Conceptul de ”tip”, conform scrierilor lui Quatremere, a favorizat reconstituirea legaturilor arhitecturii cu trecutul, creandu-se un fel de legatura metaforica cu momentul in care arhitectura s-a identificat prin forma obiectului. Prin notiunea de ”tip” se identifica motivul din substratul arhitecturii, care a ramas o constanta de-a lungul istoriei, consolidand astfel prin continuitatea sa permanenta momentului originar in care a fost inteleasa relatia dintre natura obiectului, moment in care a fost formulat si conceptul de”tip”.

” The type was thus intimately related with ”needs and nature”.”

” Notiunea de ”tip” a fost astfel strâns legata de nevoi și natură.”

S-a putut astfel identifica o logica a formei obiectului de arhitectura relationata cu ratiunea de a-l utiliza. Ori de cate ori s-a descoperit o forma pentru un anume obiect de arhitectura, aceasta a putut fi asociata cu ratiuni ce tin de referinte ale trecutului. Existand o legatura vizibila cu istoria, natura si logica utilizarii, notiunea de ”tip” s-a remarcat ca fiind o notiune diferita de cea de model – o reproducere fidela, aproape mecanica, a unui obiect. Un anume tip de obiect isi trage seva din valori ale trecutului ce pot fi recunoscute, insa aduce de fiecare data prospetime si valoare adaugata obiectului nou creat de arhitect.

Noua societate ofera odata cu ea necesitatea aparitiei unor programe de arhitectura variate, in teoria de arhitectura mutandu-se astfel accentul pe termenul de ”compozitie”. Un instrument prin care se puteau realiza variatii ale aceluiasi program era necesar pentru ca nu se mai putea reduce totul la putinele tipuri cunoscute. Aceasta ideea a realizarii unor compozitii este direct relationata cu nevoia si cerintele socio-culturale si econimice ale perioadei. Durand era de parere ca atat pentru arhitect, cat si pentru societate, provocarea era aceea de a genera entitati complexe, prin intermediul compozitiei, in cadrul aceleiasi constructii. O eliberare de rigiditatea ordinelor clasice trebuia sa se produca. Pentru obtinerea unitatii compozitiei, Durand propune a se respecta doua reguli importante: utilizarea axei de compozitie si a unui grid cu rolul de a uniformiza compozitia.

Pentru Durand ordinele nu sunt esenta arhitecturii fiind de parere ca arhitectura de buna calitate trebuie sa respecte principii percum: confortul si economia. Pentru aceasta se tine cont de forma, materialitate, proportie pentru a da nastere elementelor de arhitectura cu ajutorul carora se va crea o compozitie, constituind astfel unitatea (intregul).

Figură 10 – Jean Nicolas Louis Durand, retea modulara pentru definirea peretilor, coloanelor si compozitia intregii cladiri cu axe de simetrie si gravura. Preluare din JNL Durand, ”Partie graphique des cours d architecture faits a l Ecole Royale Polytechnique depuis sa reorganisation” (sursa imagine: google.ro)

Acesta nu agreeaza ideea de ”tip” utilizand termenul de ”gen” pentru a clasifica variate tipuri de cladiri in functie de program.

Se poarta o lupta referitoare la stiluri in acea perioada pentru ca existau convingeri conform carora structura cladirii rezultata in urma unui studiu compozitional care sa reflecte programul era mult mai importanta. Decoratiile care imbracau elementele constitutive ale cladirii puteau fi adaugate ulterior.

Propunand o lista de modele si definind apoi regulile si principiile dupa care se realizeaza compozitia de arhitectura, Durand a izbutit sa anticipeze abordarea teoretica a arhitecturii secolului al XIX lea, o cunoastere bazata pe mostenirea istorica sustinuta de principiile sale compozitionale, duse mai departe de scoala Beaux Arts in ultimii ani ai secolului.

Figură 11 – architect Henri Labrouste, Saint Genevieve Library (1844-1850) (sursa imagine: google.ro)

Teoreticienii miscarii moderne au respins ideea de ”tip” conform acceptiunii din secolul al XIX lea pentru ca pentru ei insemna lipsa flexibilitatii, un set de restrictii impuse unui creator care ar fi trebuit sa aiba libertate totala de actiune.

Aceasta schimbare de atitudine s-a reflectat si in proiectele lui Mies van der Rohe astfel ca munca sa era caracterizata de efortul realizarii unor spatii generice. In acceptiunea arhitectului, un spatiu dimensionat ca atare putea sa adaposteasca o scoala, un spital, o institutie, o biserica in egala masura.

Spre exemplu, I.I.T. Campus poate fi inteles mai degraba ca un spatiu generic, materializarea unui spatiu conceptual, nu ca un ansamblu de corpuri care formeza o compozitie specifica unui campus universitar. Masterplanul campusului a fost conceput pornind de la un modul structural care formeaza un grid care sa ordoneze intreaga compozitie. Dimensiunea modulului a fost reprezentat de marimea salilor de curs, de prelegeri si laboratoarelor. Marimea salilor a fost dimensionata in functie de cea a elementelor de mobilier specifice. Gandirea arhitecturala nu se produce de la scara mare la scara mica, procesul fiind inversat. Structura este libera, vizibila, lasand loc unui spatiu fluid care sa reflecte convingerile sale si respectiv ale epocii conform carora spatiul care rezolva problemele functionale trebuie sa fie unul universal. Functiunea sau materialele nu au avut nici o influenta asupra arhitectului, el cosiderandu-se un creator de spatiu.

Figură 12 – Illinois Institute of Technology, Chicago, IL, SUA,1940-1970, architect Ludwig Mies van der Rohe

Felul in care adeptii miscarii moderne de la inceputul secolului al – XX – lea vedeau arhitectura este clar exprimat de Rafael Moneo in lucrarea sa.

”The space is simply made available, it could be a church as well as a school.”

”Spatiul este pur si simplu pus la dispozitie, putand fi o biserica sau la fel de bine o scoala”

Tot in perioada modernista, data fiind dorinta arhitectilor de a oferi o noua imagine arhitecturii unei societati care este responsabila de aparitia sa, notiunea de tip isi modifica semnificatia bazandu-se pe structurile sociale in schimbare si necesitatea unor productii in masa imperios necesare momentului care a urmat razboiului mondial.

Accentul este pus de aceasta data pe ideea de productie (ca proces) in incercarea de a gasi modele arhitecturale de urmat si respectiv multiplicat. Reconstructia necesara dupa razboi, ideile moderniste de actualitate in acea perioada, au impus o directie de evolutie a arhitecturii in sensul standardizarii si tipizarii. Se considera in acel moment ca se confrunta cu o datorie sociala pentru care se cerea o rezolvare rapida. Raspunsul arhitectilor epocii a fost acela de a promova noua arhitectura a omului generic, a spatiilor curate, luminoase care sa satisfaca nevoile diferitelor clase socio-econimice.

Acesta fiind contextul istoric in fata caruia au fost pusi arhitectii, procesul de design al formei a fost rapid inlocuit cu acela al productiei in masa. ”Tipul” a capatat un nou inteles: ”standardizare„. In procesul de productie in masa, care cere inevitabil repetitie, termenul de tip devine prototip. Programele de arhitectura sunt orientate spre productie, modelele pretind a fi antiparticulare, universal aplicabile si dezvoltate pe fundament stiintific.

Este evidenta aceasta contradicitie in abordarea arhitecturii de catre adepti ai miscarii moderne. Aceasta realitate a contradictiei dintre arhitectura creatoare a unui obiect unic, singular si cea a procesului de elaborare a unor prototipuri identice este clar vizibila in activitatea lui Le Corbusier.

Acesta isi dedica parte din viata cercetarii si proiectarii unor prototipuri arhitecturale care sa poata fi multiplicate si amplasate indiferent de loc: cladirile identice din utopiile Plan Voisin (proiectat intre 1922-1925) sau Ville Radieuse (1930).

Figură 13 – Proiecte utopice, Le Corbusier: Plan Voisin (stanga)/ Ville Radieuse (dreapta); Sursa imagini: fondationlecorbusier.fr

Un alt exemplu al potentei constructive industrializate bazata pe repetabilitate care putea fi amplasat indiferent de pozitia geografica, este proiectul Unite D Habitation – asa cum ii spune si numele, este o unitate de locuit gandita pentru a putea fi amplasata oriunde.

Notiunea de prototip este suma unor caracteristici precum: rationalitate, functionalitate, design controlat, toate acestea fiind elemente care guverneaza arhitectura de secol XX.

Anthony Vidler exprima intr-o maniera foarte clara cele mentionate mai sus:

” The link established between the column, the house-type and the city was seen as analogous to the pyramid of production from the smallest tool to the most complex machine, and the primary geometrical forms of the new architecture were seen as the most appropriate for machine tooling.”

Legătura stabilită între coloană, tipul casei și oraș a fost văzută ca fiind analogă piramidei de producție de la cea mai mică unealtă la cea mai complexă mașină, iar formele geometrice primare ale arhitecturii noi au fost văzute ca fiind cele mai potrivite pentru producția în serie.

A existat si cel de-al treilea argument impotriva conceptului de tipologie formulat in secolul al XIX lea apartinanad functionalismului.

Functionalismul caracteristic acestei perioade, considerand de mare importanta relatia dintre forma si functiune, respinge ideea de a prelua resursele trecutului. Astfel, cel mai important factor in procesul de creare a formelor arhitecturale devine contextul socio-economic si cultural al prezentului.

In timp ce in cele doua cazuri mentionate anterior se punea problema crearii spatiului si respectiv a productiei de serie, functionalistii sunt mai degraba preocupati de metoda. Arhitectura functionalista nu face trimitere la tipuri predefinite/predeterminate ci gaseste solutii unicat pentru fiecare context particular, respingand cu vehementa ideea de arhitectura tip.

Tipologia spatiilor universitare

Cand vorbim despre orase in dezvoltare, inevitabil apar in discutie si universitatile pentru ca de multe ori, un oras aflat in proces de extindere si dezvoltare mizeaza pe evolutia unei componente importante, parte a acestui proces: universitatea.

Universitatea are o importanta majora in cadrul unui oras devenind un pol al dezvoltarii urbane prin relatiile si schimbul permanent cu vecinatatile imediate. Atunci cand se ia decizia infiintarii unei universitati noi si respectiv a unei zone universitare noi, la initiativa administratiilor publice sau investitorilor privati, o dezbatere importanta are loc pe tema alegerii unui amplasament potrivit pentru program. Aparitia unui astfel de pol in cadrul tesutului sau in relatie cu tesutul unui oras, va determina conexiuni puternice si ulterior aparitia unor axe de evolutie urbana. Procesul este fara indoiala unul participativ fiind implicati specialisti din domenii diverse (arhitecti, urbanisti, peisagisti, cadre academice, membrii ai comunitatii, studenti, investitori privati direct interesati de o dezvoltare a zonei in aceasta directie) fiind vorba de o dezvoltare integrata a zonelor de servicii, comert, a retelelor de transport, zonelor de locuit, zonelor educationale adiacente, zone administrative etc.

Evolutia fireasca a arhitecturii orasului face ca majoritatea universitatilor istorice sa fie amplasate in interiorul orasului (Oxford(1214), Cambridge(1229)). Urmand cursul istoriei, orasele au evoluat, noi structuri universitare au inceput sa isi faca loc in zonele periferice ale oraselor, care usor usor au fost integrate in tesutul urban intr-o continua dezvoltare.

Acesta a fost si cazul Institutului de Tehnologie din Zurich care in momentul in care a luat fiinta la comanda lui Gustav Zeuner in 1858, arhitectul neoclasic Gottfried Semper a propus construirea corpului principal al universitatii (1858-1864) la limita de est a orasului. In prezent, prin evolutia continua a tesutului urban, aceasta este situata in inima orasului.

Figură 14 – ETH Zurich (Swiss Federal Institute of Technology in Zurich)(imagine actuala-stanga; imagine istorica – dreapta)); Sursa imagini: google.ro

Reconstructia arhitecturii impusa de perioada postbelica a facut loc unui tip de abordare care miza pe faptul ca arhitectura universitara nou creata trebuie sa beneficieze de spatiu amplu orientat catre natura, ferit de agitatia orasului, insa introvertit prin conformare si fara mijloace facile de interactionare cu structurile mixte ale orasului.

Campusul EPFL (Ecole Polytechnique Federale de Lausanne) a functionat separat de Universitatea din Laussane incepand cu anul 1969, moment din care functioneaza sub denumirea actuala. Acesta este un exemplu de campus construit in exteriorul limitelor orasului, intr-o zona periferica, intr-un cadru natural cu deschidere catre lacul Geneva, un aparent loc ideal pentru desfasurarea procesului educational. De-a lungul timpului, prin feedback-ul utilizatorilor, s-a constatat ca izolarea de mixitatea structurilor urbane sunt un minus pentru activitatile socio-culturale necesare pentru buna functionare a acestuia.

Dat fiind acest motiv, multe dintre interventiile arhitecturale asupra campusului au avut ca scop imbunatatirea accesibilitatii spre si dinspre campus si introducerea componentei publice deschisa zonelor adiacente.

Cateva exemple in acest sens sunt urmatoarele:

Rolex Learning Center, construit in 2010, cu rol de liant comunitar

House 1, proiect dezvoltat in 2016 de ALICE, o instalatie arhitecturala a carei constructie s-a bazat pe un format experimental de proiectare si constructie colaborativa.

New Mechanics Hall – ME Building, 2016, Dominique Perrault Architecture

Figură 15 – Rolex Learning Center (stanga sus); proiect House 1 (dreapta sus); ME Building, New Mechanics Hall, arh. Dominique Perault ( jos); Sursa imagini: archdaily.com

Tinand cont de relatia pe care o au cu orasul, campusurile universitare contemporane pot fi impartite in patru categorii (conform prof. arh. Kerstin Hoger):

Campusuri in interiorul orasului / Campusuri urbane / Inner – City Campuses

Campusuri verzi periferice / Campusuri satelit / Greenfield Campuses

Campusuri de cercetare tehnologica avansata / Campusuri high-tech / High-tech Campuses

Campusuri corporatiste / Corporate Campuses

Campusuri in interiorul orasului / Campusuri urbane / Inner – City Campus

Sunt dezvoltate in interiorul limitelor unui oras, in cadrul tesutului urban, fie din fazele incipiente ale dezvoltarii orasului(de regula este vorba despre universitati cu istorie, prestigioase cum este cazul Universitatii Cambridge, Anglia), fie prin reconversii ale unor functiuni la un moment dat in procesul evolutiei orasului. Acestea din urma au de cele mai multe ori un rol important in dezvoltarea zonelor in care sunt inserate, un exemplu important in acest caz fiind Universitatea Bilgi, Istanbul, Turcia.

In cazul campusurilor urbane, exista inevitabil o intrepatrundere intre functiunile universitare si cele urbane uneori insesizabila astfel incat orasul si campusul sa functioneze impreuna pentru o zona academica cu valoare crescuta prin prezenta functiunilor urbane comerciale, rezidentiale si a serviciilor.

Figură 16 – Cambridge University, Cambridge, Anglia; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea

Cateva exemple de campusuri urbane sunt urmatoarele:

Massachusetts Institute of Technology, oras Cambridge, Statele Unite ale Americii – acronim MIT

Illinois Institute of Technology, oras Chicago, Statele Unite ale Americii – acronim IIT Chicago

Universitatea din Karlsruhe, oras Karlsruhe, Germania – acronim KIT ( Karlsruhe Institut fur Technologie)

Universitatea Harvard, oras Cambridge, Statele Unite ale Americii

Universitatea Cambridge, oras Cambridge, Anglia, Regatul Unit

Universitatea Bilgi, oras Istanbul, Turcia

Campusul Massachusetts Institute of Technology (MIT) acopera o suprafata de teren de 168 hectare, amplasamentul actual fiind in Cambridge din anul 1916 cand a fost mutat peste raul Charles din Boston. Cladirile din care este compus au fost proiectate de-a lungul timpului de arhitecti celebrii avand diverse stiluri arhitecturale: neoclasic, modernism, brutalism, deconstructivism. Nucleul campusului este format dintr-un grup de clădiri conectate, proiectate de arhitectul W. Welles Bosworth (1889), care favorizează interacțiunea și comunicarea între școlile și departamentele MIT.

În campusul inițial, clădirea centrală, a marelui Dom a fost proiectată pentru intrarea principală ceremonială, având o fațadă retrasă și un portic cu coloane. Celelalte clădiri ale campusului inițial sunt dispuse simetric față de clădirea cu dom și sunt conectate între ele, formând o întinsă curte interioară, în formă de ”U”, curtea Killianului. Acestea sunt denumite clădirile Maclaurin, și au fost proiectate de William Welles Bosworth, în anul 1916, având o arhitectură neoclasică.

Figură 17 – Imagine de ansamblu asupra Campusului MIT; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea

Figură 18 – Perspectivă aeriană a Campusului MIT,cladirea centrala, arhitect: W. Welles Bosworth; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea (stanga)

Figură 19 – Fațada clădirii centrale cu dom, arhitect: W. Welles Bosworth; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea (dreapta)

Pentru studenți, campusul are optsprezece clădiri de reședință, fiind un campus urban în plină activitate, practicile sustenabile sunt încurajate în multe feluri, oferind grădini și spații verzi de tranzit, parcuri și piste de biciclete.

Cartierele periferice campusului au cunoscut o dezvoltare accelerata datorita relatiilor stranse cu acesta.

Centrul Ray și Maria Stata terminat în anul 2004 poartă semnătura arhitectului Frank Gehry. Datorită formei sculpturale neobișnuite, a devenit un icon pentru campus, identificandu-se cu ușurință elemntele caracteristice utilizate de Frank Gehry precum goluri proeminente, linii frânte, pereți înclinați, fațade de metal strălucitor în contrast cu fațade de cărămidă roșie. Complexul deține spații destinate cercetării, săli de clasă, auditoriu, sală de fitness și un centru de zi pentru copii.

Figură 20 – Centrul Ray și Maria Stata, arhitect:Frank Gehry, sursa foto: google.com

Campusul MIT este unul dintre cele mai cunoscute campusuri de cercetare și învățare, la nivel mondial. Acesta se află în continuă dezvoltare, menținând o activitate permanetă ce devine motorul orașului Cambridge. Datorită diversității facilităților campusului spiritul comunitar este încurajat și orientat către inovare tehnlogică, culturală și civică devenind astfel un liant al societății din Cambridge.

Campusul Universitatii Bilgi, Istanbul, Turcia

Este un exemplu de campus dezvoltat prin integrarea tesutului urban existent si reconversia unor functiuni existente pentru crearea unui precedent in dezvoltarea sustenabila a orasului prin integrarea comunitatii si evolutia zonelor urbane invecinate.

Campusul Universitatii Bilgi este alcatuit din 4 alte campusuri dezvoltate pe principiul sustinerii evolutiei si dezvoltarii orasului:

Campusul Santral este un complex artistic și cultural situat de-a lungul Cornului de Aur, care include Muzeul Energiei. Acesta a fost realizat prin transformarea unei zone industriale abandonata intr-un parc academic care are in componenta sa: spatii universitare, galerii de arta, cafenele, spatii administrative.

Campusul Dolapdere, un campus premiat, este la doar zece minute distanță de Taksim, inima vieții sociale și culturale din Istanbul, dispunand de sala pentru dans, spatii pentru fitness, sala de basket si bazin de inot acoperit.

Campusul Kuștepe este situat în Șișli, centrul de afaceri al orașului, avand o sala pentru activitati sportive in interioara.

Campusul Kozyatağı este situat în partea asiatică a orașului İstanbul.

Este un exemplu de interventie contemporana de calitate a carui miza a fost crearea unui campus universitar care sa functioneze ca un impuls pentru evolutia zonelor slab dezvoltate adiacente si in acelasi timp sa ofere studentilor si cadrelor didactice un acces facil la viata urbana si viceversa.

Figură 21 – Perspectivă cu studiourile de arhitectură din Universitatea Bilgi, arhitect: Nevzat Sayı, sursa foto: google.com (stanga)

Figură 22 – Perspectivă de ansamblu a muzeului de artă contemporană, arhitect: Emre Arolat, sursa foto: google.com (dreapta)

Campusul urban al universității Bilgi repezintă un exemplu de revitalizare a patrimonului industrial. Impactul pe care l-a adus revitalizarea a fost nu doar cel al restructurării unei zone urbane abandonate dar și cel al restabilirii unei legături importante cu tradiția și aducerea publicului mai aproape de viața socio-culturală a campusului, având în fiecare an mai multe activități. Se poate observa intentia de a crea o retea universitara care sa antreneze viata urbana prin intermediul studentilor.

Campusuri verzi periferice / Campusuri satelit / Greenfield Campuses

Au aparut din necesitatea de spatiu si pentru o dezvoltare care sa nu fie ingradita de limitele rigide ale unui fond construit existent dar si din convingerea ca mediul natural ofera cea mai buna alternativa pentru desfasurarea procesului educational.

Campusul Universitatii ETH Zurich a fost construit in perioada 1964-1976 la periferia orasului, in zona nordica Hönggerberg, din dorinta de a favoriza dezvoltarea ETH intr-o zona libera, fara restrictii urbanistice. Campusul are o geometrie clara, este compact, in zona centrala, adiacent axei principale de compozitie exista o zona publica care relationeaza usor cu toate celelalte zone ale campusului. Este compus prin alaturarea de volume simple, clare, majoritatea de tip bara, pentru a permite exitinderi facile ale compozitiei ansamblului intr-o viitoare dezvoltare necesara.

Figură 23 – Perspectivă de ansamblu a campusului Hönggerberg, ETH Zurich; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Dupa aproximativ 150 ani de la inaugurarea campusului, a fost demarat proiectul „Science City”, o viziune pentru dezvoltarea ansamblului universitar astfel incat sa raspunda cerintelor secolului XXI.

Pentru multa vreme, cea mai vizibila relatie pe care campusul o putea stabili cu orasul era una vizuala astfel ca s-a dorit o conexiune mai puternica intre viata orasului si acest univers studentesc.

Prin dezvoltarea „Science City”, arhitectii de la KCAP isi doresc sa realizarea unui campus care sa actioneze ca o interfata intre viata studenteasca si societate, oferind un mediu propice pentru activitatilor ambelor tipuri de utilizatori: studenti si cetateni ai orasului in cautare de activitati socio-culturale. Noul proiect va fi un suport pentru activitati diverse prin facilitatile care le vor completa pe cele existente: noi functiuni de cercetare, predare, locuinte pentru studenti, facilitati sportive, pentru ingrijirea copiilor, zone comerciale. Planul include, de asemenea, un nou centru de conferinte, o biblioteca si spatii pentru intalniri si conferinte. Toate aceste functiui sunt destinate unui public mai larg decat insasi comunitatea universitara. Campusul va oferi de asemenea spatii pentru start-up antreprenorilor tineri.

Figură 24 – Perspectivă de ansamblu a campusului Hönggerberg, ETH Zurich, sursa preluare foto: www.kcap.eu (stanga)

Figură 25 – Perspectivă de ansamblu a campusului Hönggerberg, ETH Zurich,viziune pentru dezvoltare a arhitectilor KCAP, sursa preluare foto: www.kcap.eu (dreapta)

Într-un sistem labirintic de clădiri care ghidează spațiul exterior se află o țesătură de căi, piete, grădini de iarnă și camere verzi. Acest țesut leagă spațiile interioare și exterioare, creând o serie nesfârșită de opțiuni de comunicare și discuție, formând astfel un țesut pentru mișcare și comunicare în Science City.

Figură 26 –Schema de principiu: dezvoltarea retelelor de comunicare a campusului Hönggerberg, ETH Zurich, sursa preluare foto: „Campus and the City”, Kerstin Hoger, 2007

Se intentioneaza dezvoltarea acestei rețele si la nivelul orașului prin optimizarea cailor de transport către orașul Zurich și către alte școli și instituții universitare. Ca atare, rețeaua se extinde de la „Science City” la „City of Science”.

Toate aceste facilitati deschise publicului au intentia de a face campusul un loc atractiv pentru invatat, pentru trait si lucrat.

Cateva exemple de campusuri verzi periferice sunt urmatoarele:

Orasul Stiintei, Universitatea Tehnica Federala, din Zurich, Elvetia – acronim ETH Zurich, Science City

Universitatea Tehnica din Delft, Delft, Olanda – acronim TU Delft

Universitatea Libera din Berlin, Berlin, Germania

Universitatea din Konstanz, Konstanz, Germania

Uithof Campus, Utrecht University, Utrecht, Olanda

Campusuri de cercetare tehnologica avansata / Campusuri high-tech / High-tech Campuses

In majoritatea cazurilor sunt asociate universitatilor tehnice cu o componenta de cercetare stiintifica foarte bine dezvoltata. Campusurile high-tech sunt direct conectate cu mediile industriale si cele pentru dezvoltare si cercetare stiintifica.

Universitatea si Centrul de Cercetare Tehnica din Helsinki, Espoo, Finlanda

Evoluția rapidă a științelor tehnice după cel de-al doilea război mondial și dorința de a ține pasul cu progresul postbelic, au determinat nevoia unor noi laboratoare pentru Universitatea și Centrul de Cercetare Tehnică din Finlanda și necesitatea unor suprafete importante de teren pentru a le putea construi. Deoarece clădirile existente ale orașului erau mult prea mici, a fost luată decizia de a scoate universitatea din oraș, în anul 1948, fiind amplasata in orasul Espoo.

Figură 27 – Centrul de Studii Avansate, arhitect: Alvar Alto; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Dezvoltarea campusului a inceput prin construirea primei zone, a satului studentesc Teekkarikylä si ulterior a zonei a doua prin edificarea cladirii principale a universitatii. In aceasta zona exista spatii administrative, biblioteca, spatiul pentru spectacole si spatiile comerciale. Cladirea Dipoli care este amplasata in prezent in cel mai cunoscut loc pentru congrese si formare profesionala din Finlanda, reprtezinta „inima” zonei de sud. Aici campusul universității s-a dezvoltat treptat pentru a include incubatoare de afaceri și un parc tehnologic.

În anii 1950 și 1960, Otaniemi a devenit unul dintre cele mai interesante situri ale arhitecturii finlandeze. Planul general al campusului a fost făcut de arhitectul Alvar Aalto. Biroul său a fost responsabil de clădirea principală, Centrul de studii universitare Aalto University, Otakaari, de clădirea bibliotecii, Centrul de învățare Harald Herlin, de sala de sport Otahalli, construită pentru Jocurile Olimpice, precum și de alte clădiri. Cele mai vechi cămine, restaurantul Servin Mökki și capela Otaniemi au fost proiectate de biroul lui Heikkiand Kaija Siren, iar Dipoli a fost proiectat de Reima Pietilä și Raili Paatelainen.

Arhitectura campusului este discretă, cu linii clare și compoziții de volume simple. Capela Otaniemi a fost construită în principal într-o epocă în care a dominat stilul funcționalist. Cea mai veche clădire a campusului trimite un mesaj clar cu privire la alegerea materialului, cărămizile roșii fiind o referință la vechea arhitectură industrială finlandeză.

Alvar Aalto a utilizat efectul luminii indirecte pentru a crea la interior spații ample, permisive, scăldate de o lumină discretă.

Figură 28 – Sala Aalto a Centrului de Studii Avansate- fostul auditoriu principal, arhitect: Alvar Alto; sursa preluare foto: aalto.fi

Campusul este un exemplu de succes care functioneaza pe premisa ca arhitectura care serveste drept suport pentru multidisciplinaritate va fi un stimulent puternic al evolutiei prin inovatie.

Calitatile dinamice și moderne ale campusului oferă suport pentru învățarea, cercetarea și munca. Accesul in campus este facil fiind sustinut de de retele transport adaptate necesitatilor de comunicare cu orasul. Dezvoltarea campusului a generat transformarea unei întregi zone a orașului, funcționând ca un motor al activității urbane.

Cateva exemple de campusuri de cercetare tehnologica avansata sunt urmatoarele:

Universitatea si Centrul de Cercetare Tehnica din Helsinki, Espoo, Finlanda

Universitatea Stanford, Peninsula San Francisco – Silicon Valley, California, S.U.A.

Universitatea din Bremen, Bremen, Germania

Universitatea din Amsterdam, Amsterdam, Olanda

Mobile Life Campus, VW AutoUni, Wolfsburg, Germania

Universitatea din Groningen, Zernike Campus, Groningen, Olanda

Campusuri corporatiste / Corporate Campuses

Sunt derivate din campusurile universitare avand o componenta de cercetare si productie foarte bine dezvoltata. Data fiind prezenta componentei de cercetare, in cele mai multe cazuri exista si o latura educationala dar nu cu foarte mare amploare. Principalele functiuni care alcatuiesc aceste campusuri sunt cele administrative si comerciale dar si locuinte necesare angajatilor. Sunt genul de campusuri care incurajeaza consumerismul si ca atare relatiile stabilite cu orasul sunt foarte importante pentru a promova si dezvolta produsele si serviciile care iau fiinta in cadrul acestora.

Majoritatea campusurilor corporatiste sunt dezvoltate pentru a promova imaginea si potenta economica a unor branduri renumite.

Un astfel de exemplu, Campusul „Fabrica” dezvoltat de catre omul de afaceri italian Luciano Benetton, co-fondatorul „Benetton Group”, in apropierea orasului Treviso, Italia, se remarca printr-o arhitectura discreta specifica arhitectului japonez Tadao Ando.

Proiectul a luat fiinta ca urmare a ideii lui Luciano Benetton de a oferi oportunitatea studiului si experimentelor intr-un loc cu specific italian tinerilor creativi.

Infiintata in 1994, Fabrica ofera tinerilor din intreaga lume posibilitatea obtinerii unei burse de un an, cazare si bilet de avion in Italia care sa ii puna in contact cu un grup foarte divers de cercetarori si un program de studiu si munca din care sa aiba de castigat ambele parti. Gama de discipline este foarte variata: design, fotografie, film, muzica, arte vizuale etc.

Figură 29 – perspectiva asupra Villei Pastega Manera, Campus Fabrica Benetton, Treviso, Italia, arhitect: Tadao Ando; sursa preluare foto: fabrica.it

Dezvoltarea campusului a avut ca punct de plecare restaurarea Villei Pastega Manera construita in secolul al XVII lea si ulterior extinderea realizata de arhitectul Tadao Ando. Pentru a valorifica memoria locului si a permite corpurilor istorice sa isi pastreze prestanta, arhitectul a luat decizia de a construi in mare parte in subteran lasand loc unor perspective frumoase asupra peisajului. A restaurat arhitectura veche prin respectarea caracterului originar pentru a putea oferi generatiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de ea. Arhitectura nou creata se raporteaza la cea istorica si ofera un raspuns unic si particular sitului.

Rolul noii arhitecturi este acela de a scoate in evidenta farmecul si calitatea vechii arhitecturi si de a da nastere unei relatii de armonie dincolo de limitele specifice perioadei in care arhitectura a fost construita. Spatiile de tranzit reprezentate de porticele vechi sau cele nou create sunt locuri de comuniune cu natura, locuri in care arhitectura, natura si istoria se intalnesc si incurajeaza comunicarea intre oameni din medii diferite.

Figură 30 – perspectiva din atriumul cladirii noi, Campus Fabrica Benetton, Treviso, Italia, arhitect: Tadao Ando; sursa preluare foto: fabrica.it

Ideea a fost aceea de a face posibila intalnirea a doua lumi, pe de o parte o lume a tinerilor entuziasti dornici de invatare prin experimente si prin schimburi culturale iar pe de alta parte o lume dirijata de experiment, de cercetare si de productie care sa favorizeze o dezvoltare economica durabila. Poate ca intr-o maniera metaforica, cele doua lumi arhitecturale care se intrepatrund, cea istorica si cea contemporana fac o trimitere subtila la genul de activitati pe care campusul le sustine.

Cateva exemple de campusuri corporatiste sunt urmatoarele:

Campusul Vitra, Weil am Rhein, Germania

Campusul Novartis, Basel, Elvetia

Campusul Microsoft, Seattle, Washington, S.U.A.

Campusul „Fabrica” al Grupului Benetton, Treviso, Italia

Am parcurs in paginile anterioare o clasificare a campusurilor in functie de relatia cu orasul sau felul in care sunt privite raportat la conexiunile si schimburile pe care le au in mod permanent cu mediul urban.

Din punct de vedere morfologic, sau al modului in care volumele principale sunt compuse pentru a forma o compozitie unitara, ansamblurile universitare pot fi impartite in cateva categorii, dupa cum urmeaza:

Tip molecular

Este o compozitie care a luat nastere in momentul in care o universitate a avut o nevoie acuta de extindere a spatiului cu perspective viitoare pentru cresteri succesive. Se distinge de regula o zona centrala mai densa academica care incepe sa se rarefieze pe masura ce se indeparteaza. Aici apar volume destinate cazarii, spatii pentru petrecerea timpului liber si spatii verzi. Orice necesitate de extindere in viitor va fi usor de acomodat putand fi integrata facil in compozitia ansamblului.

Figură 31 – Campusul Universitatii Surrey, Guildford, Surrey, England, UK a carui constructie a inceput in 1965; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Tip monovolum sau monobloc

Restrictiile de spatiu cu care se confrunta arhitectii in cazul insertiilor in situri urbane au facut posibila aparitia universitatilor de tip monovolum. Pentru a rupe din masivitatea volumului si pentru satisfacerea cerintelor legate de ventilare si lumina naturala, acesta este de multe ori decupat de terase, curti, logii s.a.

Figură 32 – Universitatea Luigi Bocconi, Milano, Italia, Grafton Architects, anul 2008; sursa preluare imagine: google.ro; schita de stud. arh. Diana Laura Rizea (stanga sus);

Tip bara (compozitii cu bare) sau tip panglica

Acest tip de raspuns pentru realizarea unei universitati vine din motive similare cu cele enuntate anterior la tipul monovolum. Elementul principal de compozitie este de tip liniar ca in cazul proiectului realizat de Steven Hall pentru cladirea Simmons Hall, parte a Campusului MIT.

Pornind de la volum simplu dezvoltat pe lungime, arhitectul a vrut sa creeze un spatiu care sa animeze o comunitate de studenti prin arhitectura. A creat astfel un mic oras intr-o cladire in a carei conceptie jocul de plin gol, pozitiv negativ a avut un rol important in aducerea luminii in interior si in crearea unei relatii vizibile interior-exterior.

Figură 33 – Simmons Hall at MIT, Cambridge, Massachusetts, Steven Hall Architects, anul 1999; sursa preluare imagine: google.ro

Tip reticular/retea/web

Reteaua / „web” ul este un instrument prin care arhitectul poate crea ordine intr-o compozitie. Distribuita uniform, reteaua, poate avea o expresie destul de rigida chiar daca aspectele functionale sunt rezolvate eficient. Un avantaj al acestui mod de rezolvare sunt capacitatile multiple de relationare intre spatii, intre interior si exterior dar si modul facil de aditionare a unor spatii noi in scenariul necesitatii unei extinderi.

Universitatea Libera din Berlin, un proiect ambitios pentru perioada anilor 1960, realizat ca urmare a castigarii unui concurs de catre arhitectii Candilis, Josic, Woods si Schiedhelm este construita pe principiul realizarii unui campus compus dintr-o retea extinsa avand la baza o schema modulara.

Figură 34 – Universitatea Libera, Berlin,Germania,arhitectii: Candilis, Josic, Woods, Schiedhelm, anul 1963; Se poate observa si interventia Foster and Partners din anul 2005 reprezentata de o cupola din sticla (biblioteca); sursa preluare imagine: google.ro

Imaginea unui web si conceptul inca se citesc foarte clar la Universitatea din Berlin, spre deosebire de cazul universitatilor Loughborough si Lancaster din Anglia construite in anii ’60 pe principiul gridului geometric, la care interventiile ulterioare au alterat imaginea initiala.

Tip liber

Acest mod de realizare a compozitiei campusului universitar se intalneste de obicei atunci cand arhitectura trebuie sa ia nastere intr-un mediu natural cu personalitate. Volumele de arhitectura sunt pozitionate aparent aleator unele fata de altele din considerente ce tin in principal de loc insa nu sunt indiferente fata de mediul in care sunt inserate. Fiecare se raporteaza diferit la mediul natural rezultand astfel volumetrii unice care se impun prin propriul concept volumetric.

Atat dispunerea volumelor care compun campusul cat si strazile care le conecteaza se aseaza intr-o maniera libera care tine cont de teren si de perspectivele diverse asupra mediului natural.

Campusul de Vest al Universitatii din York este construit dupa principiile enuntate mai sus in zona Heslington a orasului York incepand din anul 1964. S-a utilizat acest tip de compozitie planimetrica deoarece arhitectii ( Sir Andrew Derbyshire si Stirrat Johnson-Marshall) au avut provocarea abordarii unui teren mlastinos situat pe malurile unui lac care acum domina campusul.

Figură 35 – Campusul de Vest al Universitatii York, Heslington, York, England, UK a carui constructie a inceput in 1964; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Tip cu incinte

Compozitia ansamblului este alcatuita cu elemente liniare de tip bara care prin dispunere creeaza incinte/curti inchise si/sau deschise. Prin articularea elementelor liniare de compozitie se pot da nastere unor ansambluri cu „U” uri articulate sau in forma de zig zag.

In cazul acestor compozitii poate exista o intrepatrundere intre spatiile universitare si cele de cazare pentru studenti sau o alaturare de alte volume care sa completeze functional ansamblului principal.

Campusul Universitatii din Essex construit incepand cu anul 1965 a fost proiectat in ideea obtinerii unei compozitii in forma de zig zag cu incinte deschise pe cele doua laturi longitudinale.

Figură 36 – Campusul Universitatii Essex, Essex, England, UK ,construit incepand cu anul 1964; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Tip pieptene

Acest tip de compozitie a fost folosit in principal din considerente legate de orientarea fata de punctele cardinale in raport cu necesitatile functionale. Exista un volum dominant de tip bara care gazduieste in majoritatea cazurilor spatiile comune principale si „aripile” care se prind de acesta ce sunt reprezentate de laboratoare, sali de cursuri, seminarii s.a.

Un exemplu in acest sens este Cladirea Panum din Copenhaga, Danemarca care este parte a Campusului Nordic al Universitatii din Copenhaga si gazduieste in principal Facultatea de Stiinte Medicale. Cladirea a fost construita intre anii 1971-1986 de arhitectii Eva Koppel, Nils Koppel, Gert Edstrand si Poul Erik Thyrrin avand caracteristici ale stilului brutalist.

Figură 37 – Cladirea Panum din Copenhaga, Danemarca,construita incepand cu anul 1971; sursa preluare imagine: google.ro/maps(stanga); Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea(dreapta);

PROIECTAREA INTEGRATĂ A SPAȚIILOR UNIVERSITARE

Relația dintre paradigma de învățare, comunitate și spațialitate

Modalitati de acumulare a informatiei

Fiecare student este diferit, pentru că receptează sau acumulează cunoștiințe in mod diferit, motiv pentru care trebuie să aibă multiple posibilități de a învăța. Unii acumulează foarte ușor citind, alții ascultând, alții făcând lucruri cu mâna lor iar unii învață pur și simplu interacționând cu ceilalți. Pentru că modalitățile de învățare sunt diferite, atunci și posibilitățile de a oferi feedback referitor la ceea ce au învățat sunt diferite (spre exemplu, se poate oferi feedback în scris, pe hârtie, prin intermediul unei prezentări digitale, unei scenete, sau benzi desenate care să ilustreze ideea respectivă).
Pe lângă faptul că trebuie oferite condiții optime pentru ca procesul educațional să se realizeze în cele mai bune condiții, ținând cont de cele 4 modalități de acumulare, trebuie să existe spații de interacțiune, comunicare, socializare, expunere, care să permită schimburile. Învățatul în grup poate fi mult mai eficient decât cel individual pentru că există interacțiune continuă ceea ce te obligă să fii creativ pentru a ține pasul.

*Învațare „clasică”: citit și/sau scris

*Învățare vizuală

*Învățare auditivă

*Învățare chinestezică

In esenta, conceptul unei universitati moderne trebuie sa propuna cate un spațiu dedicat fiecăruia dintre aceste patru moduri de acumulare a informației și un volum central care să permită interacțiunea, comunicarea, socializarea, expunerea si vizualizarea lor.
Folosind în cadrul procesului educațional toate aceste modalități de învățare (concomitent, individual sau grupate într-un anume mod) în paralel cu capacitatea de a realiza conexiuni cu alte surse sau practici ( formale, informale sau non – formale ), va rezulta un spațiu suport care capătă valențe interesante.

Paradigma de învățare actuală implică dobândirea cunoștiințelor prin realizarea de conexiuni ce presupun implicarea continuă, competențele fiecăruia dintre noi fiind direct infulențate de această abilitate. Instituția de învățământ superior transmite fondul cognitiv specific societății în care trăim și definește model axiologic ce influențează spațiul printr-un anumit sistem de valori.

Conceptele contemporane ale arhitecturii educaționale, urmăresc realizarea unei acomodări a modelului spațial la paradigmele de învățare specifice momentului. Nu este necesară adopatarea unor noi forme de organizare ci îmbunătățirea și completarea celor consacrate pentru a promova paradigma conectivistă, cercetarea, aplicabilitatea, experimentul, informatizarea. Arhiectura specifică programului de învățământ superior implică conștientizarea existenței unei diversități de tipuri umane în viața universitară, ceea ce presupune existența unui cadru flexibil care să permită schimbare. De asemenea procesul de formare guvernat de aplicarea paradigmei conectiviste presupune comunicarea continuă, interacțiunea cu mediul exterior, pentru cristalizarea unui sistem de valori propriu. Deoarece procesul educațional este complex și impune preluarea unei anumite activități de la alte instituții specializate, interconectarea este foarte importantă. Pentru a accentua relația dintre paradigma de învățare și spațialitate, este foarte importantă includerea în configurația volumetrică a unor spații cu valențe socio-culturale. Pentru eficiența, de multe ori, spațiile de circulație și spațiile deschise spre cele de circulație preiau funcții foarte importante pentru interacțiune și schimb: spații de expunere, proiecție, de împrumut cărti, mediatecă, spații pentru activități practice deschise. Ceea ce ne caracterizează și ne definește cel mai bine ca societate contemporană este comunicarea, dialogul și prin urmare contactul social în cadrul spațiilor universitare, la nivelul ansamblului și la nivelul orașului este un punct forte.

Arhitectura, în funcție de profilul activității educaționale pe care o adăpostește poate exprima diferite calități direct relaționate cu o anumită trăire interioară: jovialitate, meditare, neliniște, relaxare, concentrare. Fiecare spațiu care se alătură altora și compun împreună un suport pentru desfășurarea unui proces educțtional, poate avea capacitatea să exprime o anumită calitate: intimitate, continuitate (în conexiune cu conceptul de transparență), dinamism (legat de concepte precum conectivism, participare, comunicare), accesibilitate, flexibilitate, deschidere.

Acționând în cadrul paradigmei conectiviste în care fiecare nod, este important pentru realizarea unei legături care să contribuie la formarea totului, culoarea, materialitatea și microclimatul sunt aspecte care contribuie la realizarea echilibrului și a confrtului necesar spațiilor de învățământ superior.

Notiuni ale teoriei si practicii predarii contemporane

Relația intre invatare, predare si evaluare trebuie sa se reflecte in arhitectura spatiului in care aceste activitati se desfasoara. Metode noi de invatare vor dicta conformarea spatiului in care se va desfasura procesul educational. Si reciproca este este valabila astfel ca spatiile arhitecturale sunt insasi motoare ale schimbarii. Odata ce acestea se schimba, pot avea loc schimbari ale modului in care procesul educational are loc.

Uneori invatarea se poate efectua in sali de clasa fiind vorba despre asa numita invarare formala iar alteori invatarea se produce din interactiunea studentilor prin serendipitate. Aceasta din urma poate fi numita invatare informala. Spatiul, fie ca este fizic sau virtual, poate avea un impact major asupra calitatii educatiei datorita capacitatii de a aduce oamenii impreuna si a-i incuraja sa colaboreze, sa dezbata si sa experimenteze impreuna. Incepe sa fie frecvent intalnita abordarea conform careia spatiul intareste calitatea actului pedagogic (abilitatea de a defini modul de invatare ca urmare a conformarii spatiale).

Am observat, in scurta mea activitate ca indrumator al studentilor de anul IV, ca in prezent, studentii au asteptari noi si o atitudine diferita de cea pe care o aveam eu si colegii mei cu 6 -7 ani in urma. Cu atat mai mult, spatiile de invatamant proiectate in urma cu cateva zeci de ani nu mai sunt perfect adaptate nevoilor studentilor de astazi. Numarul profesorilor care prefera un stil de predare mai liber, a carui miza este participarea activa a studentilor este in crestere. Cel mai probabil, un astfel de profesor, va avea dificultati in a-si desfasura activitatea avand la dispozitie o sala cu scaune ancorate in podea a caror orientare converge intr-un punct, undeva in partea din fata a salii.

In acord cu ipoteza cercetarii, ideea este ca prin intermediul acestei lucrari sa fie punctate aspecte ce tin de reconceptualizarea invatarii experientiale, prin exemplificarea conceptelor cheie in proiectarea spatiilor universitare contemporane, prin referinte, exemple comentate, concluzii etc.

O alta caracteristica a lumii contemporane si a studentilor in particular, este lipsa de timp. Multiplele surse de comunicare, mediile virtuale, naveta, dar si faptul ca majoritatea studentilor lucreaza din timpul anilor de studentie influenteaza actul educational. In acest scenariu in care atentia studentilor este captata de diverse alte elemente de interes, arhitectura spatiilor universitare trebuie sa asigure un mediu atractiv cu menirea de a promova si nu de a constrange activitatile educationale. Realitatea este ca tehnologia informatiei a produs multe schimbari fiind dificil de reperat un domeniu in care IT-ul nu este o necesitate. Pentru studenti, internetul a devenit un univers al informatiei. Tehnologia dezvaluie noi orizonturi pentru educatie si impplicit produce schimbari ale mediului educational.

Spre exemplu, in scenariul in care o intreaga universitate este interconectata prin intermediul tehnologiei, idei noi si creative pot lua nastere prin integrarea activitatilor multiple (scris, citit, browsing, computing) in cadrul unui proiect. Evolutia presupune schimbari generand necesitatea unui nou cadru arhitectural adaptat in consecinta.

Modul divers in care studentii invata este usor de reperat (relaxat in gradina facultatii cu un laptop, pe unul dintre coridoare cu un caiet de notite, pe bancuta din zona accesului, retras intr-o alveola cu o tableta in mana etc.) si se va petrece indiferent daca spatiul este adaptat sau a fost gandit in consecinta. Oamenii invata in oricare loc intr-un campus universitar. De fapt, invata in oricare loc: in oras, in cafenele, in spatii publice, in librarii, aeroporturi etc., pentru simplul fapt ca sunt inzestrati cu capacitatea de a invata prin experienta si reflectie.

Constientizand aspectele contemporane direct relationate invatarii, se pot proiecta spatii care sa faciliteze o educatie „sanatoasa”. Spatiul poate avea un impact semnificativ asupra invatarii. Mai jos am exemplificat doua situatii care pot sugera acest aspect: intr-o clasa traditionala cu randuri de mese orientate catre catedra si tabla de scris, profesorul vorbeste si studentii asculta; intr-o clasa remodelata, cu mese si scaune dispuse pe echipe de lucru, se puncteaza importanta lucrului in echipa si a invatarii prin interactiune.

Figură 38 – clasa traditionala – clasa remodelata; sursa preluare imagine: www.google.ro;

Aspecte care poate par nesemnificative ( alegerea mobilierului, spre exemplu) pot fi extrem de importante deoarece sunt elemente pe care se bazeaza sistemul educational.

In prezent sunt promovate concepte educationale care se bazeaza pe elemente care pot fi obtinute prin intermediul arhitecturii: flexibilitate, stimulare senzoriala, confort, suport tehnologic, colaborare etc.

Sunt oare spatiile educationale conventionale perfect adaptabile viitoarelor necesitati?

Raportat la inevitabila mostenire culturala asociata cu bine cunoscutele coridoare lungi din care se acceseaza sali de clasa identice repetate pe mai multe niveluri succesive, adaptarea spatiilor conventionale pare sa fie o problema greu de gestionat.

Concepte esentiale in proiectarea integrata a spatiilor universitare

Figură 39- concepte esentiale in proiectarea integrata a spatiilor universitare contemporane; schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Conectivitate, participare, comunicare

Având în vedere grade diferite de transparență, este important ca spațiile de învățare, circulațiile și spațiile de loisir să se conecteze. Astfel, sunt create premisele învățării în paradigma conectivismului, prin realizarea unei rețele deschise de conexiuni între discipline diferite, la care studenții participă activ (la cursuri/ dezbateri) sau pasiv, din exterior, culegând informații relevante și integrându-le în sistemul propriu de utilizare și organizare a acestora.

Circulațiile au rolul de a facilita întâlnirile, comunicarea și schimburile, devenind spații de socializare. Totodată, prin deschiderea circulațiilor către lumină, acestea devin spații sociopetale, îmbogățite cu amenitate. Circulațiile nu mai pot fi gândite ca simple coridoare, de cele mai multe ori, fiind integrate unor spații de lucru, de expunere sau dotate cu facilități multimedia.

Thom Mayne afirma de asemenea că „arhitectura este o activitate socială care are de-a face cu un fel de comunicare, sau spații de legătură, și că, schimbând mediul, se schimbă și comportamentele.” Acesta vorbește de asemenea despre “estetica arhitecturii care trebuie să se întemeieze pe o idee mai largă asupra activităților umane ca mersul, relaxarea și comunicarea. Arhitectura gândește cum acestor activități li se poate aduce valoare adăugată.” Ambele definiții sugerează că arhitectura este o activitate socială și care gândită de așa natură încât să permită conectarea, participarea și comunicarea, aceasta aduce valoare adăugată simplei utilizări. Un rezultat pozitiv pe care comunicarea și participarea il aduce este acela că acestea îmbunătățesc relațiile dintre oameni iar arhitectura este direct responsabilă a acestui fapt. Acest lucru este susținut și de Ralph Erskine, autorul proiectului de arhitectură Byker Wall: “menirea construcțiilor este să îmbunătățească relațiile interumane: arhitectura trebuie să le ușureze, nu să le îngreuneze.”

Faptul că mediile de comunicare virtuale au evoluat mult, aceasta nu exclude favorizarea comunicării directe, interpersonale, prin limbaj, excluzând terții.

Flexibilitate

Este un concept foarte important iar necesitatea flexibilității spațiilor este esențială pentru că acesta le face mult mai atractive. Flexibilitatea va asigura posibilitatea de adaptare la evoluția nevoilor.

Proiectele au o viață lungă în general iar dată fiind viteza cu care totul avansează, nu putem certifica faptul că ceea ce se proiectează în prezent, va fi la fel de eficient și în următorii zeci de ani, fapt pentru care proiectarea care asigură flexibilitate va face față cu bine schimbărilor sociale, tehnologice sau climatice, care vor surveni. Un design flexibil poate să răspundă anumitor cerințe chiar dacă acestea apar într-un mod cât se poate de neașteptat. Flexibilitatea în modul de conformare a arhitecturii, nu face munca arhitectului mai ușoară ci dimpotrivă. Acestui concept i se asociază inevitabil propunerea soluțiilor multiple de amenajare prin simularea diferitelor situații ce pot apărea în decursul vieții unei construcții. Astfel de simulări pot oferi informații referitoare și la costuri pentru că modurile flexibile de abordare pot fi mai costisitoare în cazul în care pe durata de funcționare a clădirii nu este nevoie ca schimbările pentru care a fost gândită să se producă. Un exemplu simplu în acest sens este următorul : dacă achiziționăm un perete ușor demontabil pentru o încăpere, costul acestuia este mai mare decât al unui perete fix însă dacă este nevoie ca acesta să fie demontat și montat de mai multe ori, este mult mai rentabil decât dacă un perete fix ar fi demolat și zidit de același număr de ori .

O altă situație în care flexibilitatea unui proiect este de dorit este datorată faptului că rata și severitatea viitoarelor schimbări climatice este imprevizibilă. O construcție gândită să facă față acestor schimbări va putea fi adaptată fără costuri mari bineînțeles, atâta timp cât scenariul luat în calcul inițial se va dovedi a fi unul plauzibil. Spre exemplu, panourile parasolare realizate cu folosirea unor piese mobile, reglabile în funcție de necesități sunt mai costisitoare inițial însă odată ce schimbările climatice survin acestea se pot regla cu ușurință fără costuri suplimentare de achiziție. În cazul folosirii unor sisteme de panouri fixe, înlocuirea ulterioară a acestora va costa mult peste prețul necesar reglării unora mobile, chiar dacă prețul inițial al panourilor fixe este inferior.

„Creșterea și flexibilitatea unui obiect de arhitectură pot fi atinse numai dacă logica obiectului le permite. Calitatea obiectului de arhitectură constă tocmai în capacitatea de a integra “dezordinea” inerentă unui proces deschis și democratic într-o matrice deschisă și capabilă de regenerare. Acest proces antrenează găsirea unor noi seturi de valori și teorii ale practicii de arhitectură, odată cu ancorarea în repere ideologice și politice diferite”

De cele mai multe ori, construcțiile sunt gândite în așa fel încât orice schimbare ulterioară le diminuează calitatea și coerența. Avantajul pe care flexibilitatea îl conferă arhitecturii este evident însa gândirea unui obiect de arhitectură care să permită integrarea modificarilor ulterioare este mult mai dificilă și presupune găsirea unor noi teorii ale practicii de arhitectură.

Transparență

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române sunt oferite următoarele definiții:

Transparent,-ă, transparenți, -te, adj., s.n. I. adj. 1. Care poate fi străbătut de radiații electromagnetice (mai ales de lumină), fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasă să vadă limpede conturul și detaliile obiectelor aflate de partea opusă; străveziu. Fig. Diafan, subțire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi ușor înțeles sau ghicit; limpede, clar.

Transparență, transparențe, s.f. (adesea fig.) Proprietate a unor corpuri sau aunor medii de a fi transparente. – Din fr. transparence.

“Transparența ține în mod fundamental de intermediere.” Acest sens negociat este, asemenea celorlalte sensuri conotative, strâns legat de caracteristica fizica a materialului. Transparența face trecerea de la ceva la altceva, permițându-le amândurora să fie parte a aceleiași percepții. Totul a început cu era Victoriană a industrializării, cu ample structuri din metal și sticlă. Sere, gări și palate erau expresii ale capacității deosebite ale noului material și concepeau o lume fără a o izola. Înlocuirea limitei opace cu o suprafață transparentă și asocierea cu lumina, permiteau nu numai comunicarea dintre interior și exterior dar creau și senzația de dilatare a spațiului. Transparența nu se obține însă doar datorită proprietății materialului – sticla -, ci și prin întrepătrunderea spațiilor, amovibilitatea deschiderilor, amplifică efectul de continuitate spațială asociat cu transparența. Un exemplu celebru de transparență și continuitate spațială este pavilionul de la Barcelona al lui Mies van der Rohe.

Figură 40- IT University of Copenhagen, Copenhaga, Danemarca, arhitecți: Henning Larsen Architects; sursa preluare imagini: google.ro

În perioada modernistă, arhitecții sunt fascinați de percepția pe care o face posibilă transparența. Prin practica și prin teoriile lansate de ei, dar și datorită teoreticienilor și criticilor momentului, noțiunea de transparență se îmbogățește.

Un exemplu remarcabil pentru a ilustra conceptul de transparență este Universitatea de IT din Copenhaga. Conceptul universității este acela de rețea spațială în care fiecare funcțiune este poziționată în funcție de cele trei coordonate în jurul unui spațiu central. Din zona de acces se oferă o vedere de ansamblu asupra întregii universități.

Una dintre trăsăturile definitorii ale noilor spații universitare trebuie să fie transparența. Comunicarea cu exteriorul este esențială, astfel încât activitățile de învățare / cercetare, precum și cadrul arhitectural al desfășurării acestora trebuie să fie vizibile din exterior, creând astfel un model de urmat.

Accesibilitate

Utilizarea conceptului de design universal pentru a asigura accesul și utilizarea clădirii de către persoanele cu dizabilități. Accesibilitatea este un principiu care susține faptul că tot ceea ce este proiectat trebuie să fie ușor de utilizat de oameni cu abilități diverse fără să fie nevoie de adaptări speciale. Dacă privim puțin în trecut, accesibilitatea în design a fost introdusă pentru a ușura accesul persoanelor cu dizabilități. Pe măsura ce s-a câștigat experiență și cunoștiințe în ceea ce privește accesiblitatea, s-a ajuns la concluzia că mijloacele propuse pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilitați sunt folosite de oricine și asigură accesul facil mai multor oameni. Există patru elemente cheie ale accesibilitații în design: percepție, operabilitate, simplitate și iertare.

Percepția este atinsă atunci când toată lumea poate percepe designul, indiferent de abilitățile sale senzoriale.

Operabilitatea este atinsă atunci când toată lumea poate accesa designul indiferent de abilitățile sale fizice.

Simplitatea designului este obținută atunci cand oricine îl poate înțelege și utiliza indiferent de experiența, alfabetizare și nivelul de concentrare.

Iertarea este atinsă atunci când un design reduce la minimum apariția și consecințele erorilor.

Spatii pentru experimente participative

Designul inovativ(sau arhitectura inovativă) este văzută total separat de nevoile societății și educație reprezetând de cele mai multe ori interesul unui grup restrâns de oameni. Exemplul cel mai bun de arhitectură este acela care odată ce își deschide porțile, se adresează, evident, unei categorii largi de nevoi, unui grup mare de oameni, nicidecum unui grup restrâns. Accesul la educație și la cultură este necesar pentru fiecare iar atunci când acesta este facil, câștigul este mult mai mare pentru ambele părți: pentru proiectant / designer și pentru utilizatori.

Nu se poate discuta în cadrul acestui program de rezolvări care se adresează unui cerc restrâns de persoane și le oferă condiții privilegiate în timp ce se restul comunitîții trece pe lângă fără a avea posibilitatea de interacțiune. Ceea ce am observat că funcționează cel mai bine, analizând unele exemple și vizitând sau experimentând anumite spații educaționale construite în ultimul deceniu, sunt construcții care țin cont de aspectul social, cultural sau de comunitate și care oferă un procent din construcție orașului. Este evidențiat conceptul de accesibilitate nu numai în cadrul restrâns al construcției ci și la scară mai mare: accesibilitate facilă pentru comunitate dar și în cadrul orașului.

Arhitectura este de foarte multe ori cea în jurul căreia se modelează societatea la ale cărei nevoi trebuie să răspundă cu promptitudine.

„Design-ul este rareori privit ca o forță esențială în facerea și refacerea societății, și prea adesea, nevoile sociale, educația și design-ul inovativ sunt percepute ca entități separate, fără posibile legături.”

Răspunsul la multe întrebări legate de necesitatea unui program sau unor funcțiuni într-o anumită zonă este comunitatea iar atunci când este vorba despre o intervenție într-o zonă periferică a orașului, comunitatea își exprimă de fiecare dată dorința că, indiferent de funcțiunea care se dorește a fi construită, să existe și o zonă prin care să se revitalizeze partea respectivă de oraș. În particular, o universitate în interiorul unui campus neutru, într-o zonă periferică a orașului, trebuie să devină un pol de interes, un nou centru al zonei respective. Un exemplu în acest sens este Muzeul Guggenheim din Bilbao, Basque, Spania care a fost construit pentru a încerca revitalizarea orașului Bilbao. În scurt timp de la deschidere, acesta a devenit foarte atractiv pentru turiștii din întreaga lume. Banii care au fost atrași ca urmare a succesului pe care l-a avut construcția muzeului au avut ca finalitate revitalizarea orașului. Se poate spune că muzeul a transformat orașul.

Figură 41- Guggenheim Museum, Bilbao, Basque, Spain, arhitecți: Frank O. Gehry Architects, 1997; sursa preluare imagini: www.google.ro

Un proiect universitar contemporan este necesar să aiba un efect benefic multiplu în sensul de a facilita conexiunile cu celelalte universități, cu celelalte zone urbane importante și cu locuitorii din zonele proxime. Pentru conformarea unui spațiu universitar, colaborarea cu un număr cât mai mare de părți posibil afectate de realizarea proiectului, va conduce la o soluție care să se poată dezvolta armonios în viitor. Un proiect educațional, un pol de interes pentru oraș și comunitate presupune efortul de a integra cât mai multe aspecte solicitate de un număr cât mai amplu de beneficiari, pentru obținerea unui impact important pe plan economic, social și politic.

”…inovațiile în proiectare sunt inseparabile de implicarea socială, și astfel inseparabile de serviciile publice. Profesioniștii în materie de design – de la designerii de grafică până la urbaniști, arhitecți și designeri de produs – ocupă o poziție unică și strategică în materializarea creației de imaginii, obiecte și medii cu care ne înconjurăm. Această poziție unică aduce cu sine responsabilitatea de a înțelege și a răspunde pentru binele unui public mai larg.”

Deși Jason Pearson vorbește în mare parte despre parteneriatul universitate – comunitate, în sensul de a construi cu ajutorul studenților pentru comunitate, este posibil și cazul în care prin construirea unei universități și revitalizarea campusului acesteia, în cadrul unei zone periferice a orașului, comunitatea este integrată și modificată devenind un spațiu important pentru oraș. Zonele periferice, de cele mai multe ori, dacă nu au un spațiu, un obiect, o construcție, „magnet”, prin care să se individualizeze ( să se remarce), sunt marginalizate. Potențialul acestora este însă foarte mare datorită libertății cu care se pot aborda soluții diverse ce integrează concepte actuale importante prin care se sparge limita devin atractive pentru oraș. Deschiderea arhitecturii spre comunitate este importantă și pentru că, în acest fel resursele sale sunt puse la dispoziția comunității.

„Este această nouă îmbinare de teorie și practică – a abilităților și talentelor academice și de practician – care dețin cel mai mare potențial în instruirea și dezvoltarea profesioniștilor pe viitor.”

În prezent universitățile își dezvoltă prin programele lor educaționale latura practico – aplicativă pentru a spori activitatea și relevanța studiilor. Conceptele importante, oferite drept suport noilor spații educaționale pentru a aplica noțiunile teoretice însușite sunt acelea de flexibilitate și interacțiune. Flexibilitatea este o caracteristică a spațiilor care trebuie să fie posibil de conformat pentru activități diverse pentru că practica înseamnă diversitate de abordare. Interacțiunea trebuie să aibă un suport care să o susțină și să o încurajeze pentru că punerea în practică înseamnă lucru în echipă de cele mai multe ori și deci interacțiune.

Figură 42- concepte esentiale; colaj de imagini realizat de autor; sursa preluare imagini: google.ro

Transpunerea teoriei în practică este un aspect important deoarece „neverificând teoria prin practică, studenții nu au cum să știe dacă aceasta este bună sau rea, utilă sau inutilă” și în plus, satisfacția cea mai mare este aceea când studiul pentru care lucrezi cu interes se concretizează în ceva palpabil.

„Trebuie să mergem dincolo de o ‚cercetare critică’, ‚reducționistă’ către metode care promovează o diversitate de facilități conectate de învățare și predare prin care se vor putea explora idei și dezvolta noi practici”

„Trebuie să confruntăm dilema educației, în care avem de a face cu cerința de a ne lărgi bazele cunoașterii pentru a înțelege sisteme complexe, dinamice ale arhitecturii și de a ne specializa în aplicarea acestei cunoașteri.”

Nabeel Hamdi susține un concept important pentru zilele noastre, conform căruia experimentarea noilor metode de acumulare a cunoștiințelor trebuie verificată și îmbogățită prin practică. Practica realizată pe un fundament teoretic solid nu este mai prejos și trebuie valorificată la maxim.

Tehnologie si comunitate in procesul educațional

Încă de la începutul civilizației, ne-am făurit rețele de infrastructură care au avut o contribuție importantă în evoluția noastră. Este bine cunoscută eficiența rețelelor de apeducte și drumuri romane construite cu piatră care le-a ușurat progresul. Deși construite inițial pentru scopuri militare, politice și economice, acestea au ajuns să influențeze dezvoltarea unor reguni întregi din Europa și din zona Mediterană, pentru că facilitau relațiile culturale și circulația bunurilor. O altă etapă importantă în evoluția civilizației a fost Revoluția Industrială în urma căreia populația a crescut foarte mult și în urma căreia s-a conștientizat nevoia acută de schimbare. Au evoluat astfel rețelele de comunicare, au apărut altele noi și s-au constituit orașe în proximitatea acestora. De la apariția primelor rețele de comunicare și până în prezent suntem într-o continuă și rapidă transformare iar viteza noastră de a reacționa la schimbările care apar ne va face să evoluam într-un ritm alert sau mai lent. Grosso modo, evoluția instituțiilor de învățământ a evoluat pe o traiectorie paralelă cu cea a rețelelor de comunicare și pentru că studiul universitar presupune conexiune permanentă cu orice sursă sau tip de informație, tehnologia și noile media sunt foarte importante. Facultățile trebuie să se structureze pe un cadru cât se poate de actualizat, un cadru care să profite la maxim efectul combinat al expansiunii rețelelor de telecomunicații și al creșterii puterii de calcul. Unul dintre beneficiile noilor media este că aparțin „logicii globalizării sau a erei postindustriale în care fiecare își poate alege ( și alcătui) propriul mod de viață sau propria ideologie dintr-un mare număr de opțiuni”. Cu asumarea riscurilor existente, aceasta este o manieră democratică de a privi lucrurile și trebuie să o acceptam și să o folosim la adevărata ei capacitate.

În continuare voi prezenta cele mai actuale noțiuni legate de evoluția procesului educațional care sunt integrate și iși pun amprenta asupra conformării spațiilor universitare:

– folosirea de către universități a diferitelor metode de învățare care să implice utilizarea internetului și a mijloacelor digitale;

– deschidere către experimentarea unor metode inovative și deschise de învățare;

– sălile de studiu trebuie să fie conectate pentru a face posibilă cercetarea digitală în timp real;

– înțelegerea importanței tehnologiilor digitale și utilizarea corectă și benefică a acestora în cadrul instituțiilor de învățământ.

Tehnologiile digitale fac parte din modul de viață al oamenilor. Aceștia interacționează folosind tehnologia, face parte din activitățile zilnice la locul de muncă, sau le servește pentru realizarea cumpărăturilor etc. Tehnologiile digitale nu sunt însă exploatate pe deplin în sistemele de educație și formare profesională din Europa. Acest lucru nu se întâmplă încă pentru că majoritatea școlilor nu sunt echipate corespunzător și din acest motiv nici profesorii nu folosesc tehnologia informatică decât pentru pregătirea materialului didactic, nu și în timpul cursurilor, în lucrul efectiv cu studenții.

Tehnologia oferă posibilitatea creșterii eficienței și calitații proceselor educaționale. Se impune utilizarea ei, prin competență și cu responsabilitate.

Spațiile pentru interacțiune și comunicare

Deși tehnologia este foarte importantă și trebuie folosită la adevarata ei capacitate, conectivismul presupune folosirea tuturor mijloacelor posibile ale minții noastre. În acest sens, intersectarea învățatului cu ajutorul tehnologiei sau „e-learning” cu învățarea prin interacțiune activă sau pasivă, vizuală, auditivă sau chinestezică poate avea un maxim de eficiență în cadrul procesului educațional. În acest sens, spațiile universitare contemporane trebuie proiectate în așa fel încât să facă posibil acest lucru. Învățământul superior este de asemenea opțional și asta are o influență majoră asupra arhitecturii. Tema de proiectare trebuie să fie dictată de nevoile studenților dar în același timp trebuie să fie un cadru propice pentru ca aceștia să fie mulțumiți în permanență de calitatea spațiului educațional.

Majoritatea proiectelor de arhitecură realizate după anul 2000 au cel puțin un punct forte, reprezentat de un spațiu ce le conferă studenților încredere, libertate, le sporește puterea/capacitatea de creativitate și încurajează o atitudine democratică prin interacțiune și comunicare. Astfel de spații care se regăsesc în arhitectura educațional – culturală sunt materializate prin curți interioare, terase verzi, spații de tip atrium, stoa sau agora, gradene deschise sau acoperite, grădini etc. Arhitectura universităților este diferită și exprimă de cele mai multe ori structura funcțională și curricula acestora, însă ideile și conceptele care generează proiectele instituțiilor de învățământ superior sunt convergente către un anumit mod de rezolvare care are în componența sa cel puțin unul din spațiile importante enunțate anterior. În proiectul Universității pentru femei Ewha din Seoul, spațiul care reprezintă „inima” proiectului este numită de către ei „vale” ( „the valley” ), o străpungere a clădirii sub nivelul solului cu o deschidere amplă în care se regăsesc gradene și scări ce compun un amfiteatru în aer liber și fac posibil accesul în incinta universității la niveluri diferite. Traseul este mărginit pe ambele părți de pereți de sticlă pe mai multe niveluri prin care se luminează natural spații adiacente diverse cum ar fi librării, amfiteatre, săli de cursuri și seminarii. Clădirea se dezvoltă în totalitate sub nivelul solului astfel că inserarea la nivelul orașului este foarte discretă, acoperișul terasă al acesteia fiind amenajat sub forma unui parc verde pentru promenadă și relaxare. Acesta este unul din exemplele care accentuează faptul că prin propunerea unor spații publice pentru universitate și prin folosirea unor materiale de calitate și a unei abordări sustenabile a proiectului, este posibilă evoluția tradiției învățământului superior pentru secolul 21.

Figură 43- Ewha Womans University în Seoul, Korea, arhitecți: Dominique Perrault Architecture

Spațiile pentru învățare – biblioteca deschisa

Biblioteca este sufletul oricărui spațiu educațional pentru că prin intermediul acesteia se pot realiza conexiuni cu cele mai vaste domenii prin intermediul accesului la lectură, respectiv cunoaștere.

Biblioteca este foarte elegant definită ca fiind un concept ceea ce presupune că orice formă ar lua, atâta timp cât este mereu creatoare de activitate și animează un spațiu educațional înseamnă că și-a atins scopul pentru care a fost integrată și își merită pe deplin poziția privilegiată în cadrul arhitecturii educaționale: biblioteca "reprezintă un concept, nu un loc fizic, o activitate și nu o clădire".

Indiferent că este vorba de o bibliotecă în sensul clasic sau o bibliotecă de natură contemporană, un hibrid de informație tipărită sau stocată și prezentată cu ajutorul diferitelor mijloace, aceasta constituie o funcțiune importantă pentru o lume în care este important conceptul de participare, de comunicare și interacțiune și se poate integra foarte bine unor structuri flexibile, deschise, în relație armonioasă cu spații diverse. Este de așteptat ca societatea informației să își definească și alte paradigme specifice, modelele ei de stabilitate relativă pot deveni vulnerabile într-o nouă eră a progresului. Spațiile destinate unor funcțiuni cu o asemenea istorie în spate și de o astfel de importanță își pot fără îndoială pune amprenta în orice arhitectură cu funcțiune educațional – culturală.

Amintesc un argument al lui Richard Daugherty care nu își confirmă valabilitatea atunci când se analizează asta din perspectiva arhitecturală, a necesității de construire a spațiilor pentru cărti: „În general, ultimii 50 de ani au constituit o perioadă remarcabilă pentru biblioteci. Eu cred, totuși, că noi suntem la sfârșitul acestei ere de creștere”. Ceea ce am observat din studiul programelor educaționale construite în ultimii câțiva ani este că deși importanța pe care o capătă rețelele online este foarte mare, materialele printate, nu își pierd din valoare. Pe lângă faptul că publicații pe suport fizic apar cu regularitate, în perioada recentă, numărul lucrărilor de dizertații, temelor de specializare sau tezelor de doctorat a crescut și sunt de asemenea printate și păstrate pe suport fizic în biblioteci spre a fi studiate. Acestora li se adaugă cărțile digitale, filmele și cărtile audio care sunt acum tot parte a bibliotecilor. În esență, capacitatea bibliotecilor vechi nu mai este suficientă pentru abundența de informație nouă iar rezultatul este apariția unor noi biblioteci care să preia această necesitate.

SUSTENABILITATEA SPAȚIULUI UNIVERSITAR PRIN INTEGRARE COMUNITARĂ

Public vs. Commons

Spatiu public

Spatiul public se refera la un loc deschis si accesibil oricarui individ, indiferent de sex, rasa, etnie, varsta sau nivel socio-economic. Strazile, trotuarele, pietele, parcurile, plajele sunt considerate spatii publice. Unele cladiri pot fi si ele considerate pana la un anumit punct spatii publice.

Unele dintre primele exemple de spatiu public sunt centrele oraselor, pietele, pietele bisericilor, aproape intotdeauna situate in jurul unui monument care dicta programul spatialui adiacent. Aceste spatii actionau ca “commons” pentru indivizi – spatii de dezbatere politica, sociala si culturala.

Spatiu comun – “commons”

“Commons” – termen generic ce reprezinta totalitatea creatiilor naturii si societatii de care ne folosim in comun in mod liber, si care sunt menite sa fie transmise generatiilor viitoare. Nu este vorba doar despre bunurile materiale, ca pamantul, apa, aerul s.a. dar si despre lucrurile imateriale precum povestile, invatamintele si aptitudinile, ce apropie indivizii prin cooperare sociala si interdependenta.

Acest termen si concept apare de-a lungul timpului in toate marile civilizatii. Spre exemplu, romanii faceau distinctie intre doua tipuri de propriatate: res privatae, res publicae si res communes (omnium), unde primul termen se refera la lucrurile aflate in posesia unui individ, al doua se refera la lucrurile ce fac obiectul folosirii publice de catre stat – cum ar fi cladiri publice si strazi. Al treilea termen se referea la lucrurile naturale folosite de catre toata lumea – ca exemplu apa, aerul si animalele salbatice.

In Evul Mediu, in Anglia “commons” reprezenta pamatul folosit la comun de catre sateni pentru vanat, plantat si strans lemn. In 1215 Magna Carta stabileste ca res communes padurile si locurile de pescuit – resurse la care toata lumea are acces.

In ziua de astazi termenul “commons” este folosit cu semnificatii diferite in mai multe arii de interes: economie, stinte sociale, teorii politice, industrii creative s.a.

Commons nu se limitează la resursele naturale, ci se referă și la acele resurse pentru care comunitatea ca întreg are un interes. Acestea cuprind străzi, trotuare, facilități publice destinate comunității – locuri de interes comun pentru mediul urban. Se poate spune că commons este ceea ce dă unei comunități identitate și ceea ce o leagă. Pentru ca o resursă să fie parte din commons, nu e neapărat necesar ca ea să fie proprietate publică.

Din punct de vedere urbanistic și arhitectural, cea mai prezentă manifestare se întâlnește în spațiile publice – străzi, piețe, parcuri, cuți, biblioteci, școli – dar și în unele private, dar care au însemnătate publică, precum funcțiunile de cultură, cele sportive, dar și campusurile universitare.

Multe din aceste spații suferă de subapreciere sau neglijență. Consider că universitățile au potențialul de a deveni astfel de spații îmbunătățind sau completând funcțiunile existente pentru ca ele să răspundă nevoilor actuale și să devină importante pentru comunitate.

Transformarile urbane contemporane ne ajuta sa intelegem orasul si spatiile publice ca locuri in care initiativele private si domeniile publice se suprapun. Pietele, strazile si galeriile devin in mare parte privatizate, iar participarea cetateneasca scade.

Spatiul public are un proprietar privat, si investitia pentru realizarea acestuia se realizeaza din fonduri private, dar este deschis publicului fie liber, fie pentru o anumita taxa ( parcuri, malluri, etc). Spatiile publice produse sunt in principal spatii tranzactionale. Ele nu sunt menite sa sprijine interactiunea umana la nivelul comunitatii, dar pe cea intre consumator si comunitate.

La nivelul spatiului public oamenii se comporta ca cetateni. La nivelul pietei – consumatori. In spatiul comun – oamenii exista ca indivizi.

Relatia universitate – spatiu public

Principalele probleme in fata carora sunt pusi astăzi arhitectii să răspundă, majoritatea cazurilor care presupun intervenții acute asupra spatiilor publice sunt: calitate scazuta a spatiilor publice, estetica, scara umana, s.a.

Pentru a-mi explica viziunea referitoare la necesitatea coexistentei spatiilor universitare si a celor publice o sa fac apel la profesorul arh. Jan Gehl, Scoala de Arhitectura de la Academia Regala Daneza de Arte Frumoase, Copenhaga, referitoare la viata publica in cadrul oraselor:

„Am descoperit ca, daca faci mai mult loc pe drumuri, vei avea mai multe masini. Daca faci mai multe piste de bicicleta, ai mai multi biciclisti. Daca faci mai mult spatiu pentru oameni, ai mai multi oameni si, bineinteles, asa apare viata publica”.

Orasele contemporane, preponderenta mediilor solciale virtuale, au impins oamenii sa isi satisfaca aproape toate nevoile din fata unui calculator sau telefon mobil, fara sa fie nevoie sa se adune intr-un spatiu public. Inaintasii nostrii nu aveau alternativa, intalnindu-se zilnic pentru a interactiona, a face schimburi sau a invata.

Cu toate acestea, spatiile publice de calitate au inca puterea de a aduce oamenii laolalta. Un factor important este conformarea urbanistica si arhitecturala care trebuie sa fie gandita astfel incat sa favorizeze acest lucru. Calatorind mult si analizand comportamentul oamenilor in spatiile publice, am observat ca oamenii aleg de cele mai multe ori sa petreaca timpul impreuna.

In momentul in care oamenii au de-a face cu spatii neprietenoase, amenajari precare, sunt predispusi sa nu isi ridice ochii o perioada lunga de timp din device-uri cu ecrane care se maresc de la un an la altul din dorinta de a inrobi un numar din ce in ce mai amplu de utilizatori.

Spatiile ample din orasele sobre moderniste caracterizate printr-o evidenta gandire obsedata de forma, spatii vaste, care sa poata acomoda un numar in crestere de autovehicule, au fost populate de oameni doar in machetele de studiu, realizate in procesul de proiectare.

La polul opus, spatiile publice in orasele mici din Italia, pulseaza de viata. ( spre exemplu, curtea interioara a „Universita IUAV di Venetia” era plina oameni care socializau, lucrau, se opreau la cafea pe intreaga durata a zilei).

Calitatea spatiilor in care invatam pot influenta nu doar felul in care ne simtim experimentandu-le ci si modul in care ne comportam in relatia cu ceilalti.

Interactiunile pozitive care au loc intr-un cadru academic adecvat duc la o mai buna implicaree a studentilor, acestia contribuie la construirea comunitatii iar comunitatile vibrante in relatie cu mediile universitare contribuie la succesul academic.

Fiind membru fondator al Asociatiei Arhipera din Bucuresti, Romania, am participat atat activ, cat si la organizarea mai multor workshopuri de arhitectura cu studenti (in general acestia studiau domenii conexe arhitecturii: constructii, pshilologie, filologie, filozifie, arte), rolul secund celui educational fiind si acela de a observa si explora rolul spatiului fizic asupra implicarii studentilor si comunitatii.

Studentii participanti au confirmat ca au dezvoltat legaturi durabile cu colegii lor prin interactiunile din spatiile de lucru in echipa, spatii cu facilitati educationale, zone de agrement, spatii exterioare. Spatiile amenajate pentru experiment si inovare in domeniul arhitecturii participative au avut un rol benefic pentru a incuraja interactiunea si au contribuit la facilitarea implicarii studentilor.

Rezultatele bune ale workshopurilor indica faptul ca mediile naturale si construite in care are loc procesul educational, au influentat modul in care studentii au descoperit, construit si sustinut comunitatea.

In acceptiunea profesorilor David J. Wright si Deborah J. Bickford (University of Dayton) comunitatea are un rol catalizator asupra invatarii.

Importanta comunitatii pentru invatare este implicata in invatamantul superior insa, de cele mai multe ori, nu este efectiv planificata. Desi in general invatarea se refera la schimbari individuale comportamentale si cognitive, contextul invatarii este unul social. Literatura confera dovezi clare conform carora oamenii invata cel mai bine in comunitate cu ceilalti, motiv pentru care spatiile arhitecturale ale universitatilor ar trebui sa ofere oportunitati puternice pentru comunitate si invatare fiind nevoie de mai multa intentionalitate pentru a atinge acest obiectiv.

Prin comunitate studentii aplica ceea ce au invatat la cursuri experimentand, purtand dezbateri, aprofundand intelegerea sinelui si a celor alaturati. Astfel se creaza grupuri inchegate cu membrii responsabili civic, universitatea fiind un pion important in dezvoltarea unei societati cu substrat democratic puternic.

Majoritatea institutiilor de invatamant superior au evoluat catre un sistem birocratizat care pune mai presus de alte aspecte eficienta si productivitatea, indepartand scolile de importanta experientei studentilor.

Pentru a indeplini cele mai bune obiective educationale sustin integrarea rolului comunitatii ca mijloc de imbunatatire a invatarii si implicarii cat si necesitatea planificarii si proiectarii spatiilor universitare in acest scop.

Un exemplu graitor in acest sens, de succes as putea spune, este transformarea spatiului liber din si de langa porticul de acces in Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu” Bucuresti cat si implementarea ulterioara a proiectului ”Printre Linii”. Scopul principal a fost acela de a realiza un proiect cu rol de activator comunitar, intarind legatura spatiului public de la intrarea in universitate cu strada, curtea deschisa a universitatii, accesul principal si spatiul expozitional accesibil din Strada Academiei. Corpurile de mobilier au fost concepute si asamblate cu implicarea studentilor UAUIM in cadrul workshopului organizat de: Justin Baroncea, Ioana Trusca, Alexandru Ivanof, Ioana Nanis, Andra Mindru, Cristina Ginara, Sarah Stoenescu.

Figură 44- Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”, procesul de asamblare a corpurilor de mobilier urban in cadrul proiectului ”Printre Linii”. Sursa preluare foto: e-zeppelin.ro

Arhitectura spațiilor universitare contemporane trebuie să răspundă unor cerințe generate de impactul tehnologiei și informației, amplificării procesului de globalizare, evoluarea rapidă a rețelelor de comunicare și necesitatea integrării urbane. Integrarea la nivelul orașului este un criteriu important deoarece de cele mai multe ori setează standarde noi pentru zona respectivă și exigențele sunt mari.

Trăind într-o țară care aparține Uniunii Europene care promovează corectitudinea ( justiția ) socială ( prin coeziune și conectivitate ), integrarea în comunitatea de care aparținem este esențială. La fel de importantă este și integrarea zonei sau comunității la nivelul orașului. O astfel de integrare a arhitecturii educaționale în oraș se face prin existența unui spațiu intermediar care să fie în același timp al orașului dar și al obiectului de arhitectură.

Oferind comunității învecinate dar și orașului un spațiu public accesibil, integrarea se face firesc pentru că ambele părți au de câștigat. Universitatea câștigă popularizare și interacțiune iar orașul câștigă un reper, un punct de atracție pentru locuitori. Un aspect important al integrării este nevoia de a exista un echilibru între interesul societății ca întreg și interesul individual ( interesul fiecărui cetățean în parte ).

Pentru a evita inegalitățile de drepturi ale oamenilor este importantă apariția unor centre educațional – culturale în zonele periferice ale orașelor. În acest fel, nu doar cei care locuiesc în zonele centrale pot avea acces facil la funcțiuni culturale și sociale.

În plus, crearea unui pol important într-o zonă îndepărtată de centrul orașului va aduce după sine și o îmbunătățire a conexiunilor cu celelalte zone prin dezvoltarea rețelei de transport public și creșterea numărului de utilizatori.

Noile conexiuni create vor spori mobilitatea și potențialul de integrare. Aceste legături noi create nu trebuie să afecteze însă identitatea socio-culturală a comunității. Deciziile luate în sensul integrării anumitor influențe externe trebuie luate cu maturitate astfel încât evoluția să se realizeze concomitent cu păstrarea valorilor consacrate.

Intervenția prin construirea unui pion important în domeniul social, educațional și cultural va avea repercusiuni pozitive asupra calității orașului, cartierului, spațiului public, a vieții locuitorilor, studenților și elevilor din campus.

În cazul particular al studiului realizat pentru proiectul meu de diploma, in anul 2014, in conformarea facultății de jurnalism și științele comunicării, există trei intermediari în relația cu orașul sau comunitatea: spațiul public amenajat, amfiteatrul semi-închis pentru activități și parterul ale cărui funcțiuni sunt majoritar publice.

Figură 45- Schite proiect de diploma, Facultate de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Catalin Caragea, 2014. Sursa preluare foto: proiect de diploma FJSC 2014

„Spațiul universitar devine astfel un spațiu condensator pentru activitățile din zonă, cu rol important atât în agregarea locală, cât și în integrarea periferiei apropiate.”

Figură 46- Capital City Academy, London, UK, arhitecți: Norman Foster & Partners, 2003. Sursa preluare foto: google.ro

Un exemplu notabil de arhitectură educațională deschisă comunității este Capital City Academy, Anglia. Construcția este deschisă noaptea și la sfârșitul săptămânii astfel încât biblioteca, auditorium-ul, sala de sport și restaurantul să poată fi folosite de comunitate.

Universitate si comunitate

Arhitectura are puterea de a modela nu doar mediul fizic ce ne înconjoară, ci de asemenea, poate influența mediul social, economic, spiritual sau psihologic. Arhitectura nu înseamnă doar produsul rezultat în urma procesului de creație, ci și modul în care se pune în folosul oamenilor, interacțiunile pe care le naște. Tot acest proces trebuie înțeles ca un efort comun, comunitar. Comunitatea reprezintă un grup de oameni care au un scop comun, care împărtășesc valori, obiective sau principii. “Comunitatea este un grup uman coagulat împrejurul unui set de valori împărtășite.”
Se poate vorbi despre comunități atât la nivelul orașelor, dar și la nivel mai mic, în asociații, școli sau universități. Însă ceea ce definește comunitatea nu este nici spațiul, nici clădirea, nici utilizatorii, ci relațiile care au loc intre acestea.

“Spațiul comunitar este un spațiu urban ocupat de către o comunitate, la un moment dat, ca urmare a unei nevoi sau ca urmare a necesității exercitării unei funcțiuni specifice, rezultând o activitate în care se pune în valoare producția și reproducția relațiilor sociale tipic comunitare sau mediate de către comunitate.“

Deși învățarea implică procese individuale, mediul în care au loc acestea este un unul alcătuit din multe persoane. Interacțiunile sociale joacă un rol extrem de important în procesul de învățare în contextul învățământului superior, iar o comunitate reală există doar atunci când membrii ei interacționează, furnizează un sprijin reciproc, se dezvoltă pozitiv.
Studiile arată că, deși oamenii au moduri diferite de a învăța, detaliate de-a lungul multor teorii, toate cad de acord asupra importanței interacțiunii. Pregătirea studenților trebuie să depășească granițele sălilor de clasă tradiționale. Aceștia trebuie să poată face față vieții de după facultate, mediilor profesionale în care colaborarea cu alte persoane sau alte departamente este crucială.

Deși din punct de vedere istoric învățământul superior a avut la bază comunitatea, pe măsură ce instituțiile au crescut, s-au orientat spre a fi mai eficiente – extinderi, săli de clasă mai mari, mai puține costuri, mai mulți absolvenți – ajungându-se doar la un transfer de informații și un nivel de interacțiune redus.
Crearea unui mediu de studiu productiv și funcțional este o provocare care impune un dialog între toți actorii implicați în acest proces – studenți, profesori, persoane din conducere, reprezentanți ai administrației locale, sociologi, psihologi, tehnologi, arhitecți și membri ai comunității locale. Arhitectul este în poziția de mediator, iar împreună trebuie să descopere și să înțeleagă nevoile universităților de astăzi și pe cele ale comunității. Dezvoltarea tinerilor este una sănătoasă atunci când li se oferă un mediu în care interacționează cu o varietate cât mai mare de sisteme și de oameni.

Este nevoie ca universitățile să reevalueze importanța comunității în formarea studenților printr-o bună proiectare a spațiilor. Arhitectura poate fi un mijloc de formare a oamenilor și a comunităților.
Universitățile nu reprezintă doar studenții și profesorii, nu înseamnă doar cursurile puse la dispoziție, nici sălile de cursuri sau laboratoarele. Modul în care oamenii pot experimenta spațiul este cel care contează; poate crește sau scade interesul studenților și reprezintă oglinda instituției.
Un studiu realizat în 2005 arată că facilitățile de care dispun campusurile și atractivitatea lor reprezintă un element cheie în alegerea unei universități. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, noțiunile de spațiu, loc sau timp au căpătat al sens. Dacă înainte locul în care studenții luau contact cu universitatea era tradiționala sală de clasă, astăzi internetul, dispozitivele smart, platformele virtuale și resursele digitale au devenit parte a mediului universitar. Noțiunea de sală de clasă a evoluat. Spațiul de studiu nu mai trebuie definit astfel, nu mai trebuie îngrădit. Întregul campus devine spațiu de învățare. Oamenii învață unii de la alții. Dacă spațiul nu facilitează întâlnirea, nu încurajează conversația și cooperarea și nu oferă locuri de stat, pierde potențialul de a deveni un spațiu sănătos de învățare. Spațiile de relaxare, cafenelele, atriumurile pot fi un catalizator social.

Un exemplu elocvent îl reprezintă Universitatea MIT care a întemeiat Steam Café printr-un parteneriat cu Școala de Arhitectură. Cafeneaua a devenit pol de atracție pentru întreaga comunitate. Sub pretextul mâncării și a cafelei, se generează un spațiu de educație informală și un dialog continuu, fiind deschisă non-stop pentru studenți, profesori, personal administrativ sau vizitatori. Proiectul a fost elaborat printr-o proiectare participativă, ceea ce a creat un puternic sentiment de apartenență. Locul este utilizat atât pentru relaxare, dar și pentru întâlniri, discuții, lucru în echipă sau mici evenimente. Steam Café a depășit cu mult așteptările inițiale, fiind o locație de interes crescut nu doar în timpul programului universitar, ci și seara sau în weekend-uri. Amenajarea a fost gândită în așa fel încât să dea naștere la interacțiune, prin mese apropiate, la care oamenii pot cu ușurință să socializeze cu “vecinii”. De asemenea, spațiul este unul flexibil, ce poate suporta diferite configurații ale mobilierului în funcție de evenimentul găzduit. Succesul acestui proiect a determinat o creștere a interesului pentru alte spații asemănătoare, care să promoveze schimbul de informații – o sală de proiecții, o cameră pentru odihnă și un centru pentru vizitatori.

Figură 47- MIT Steam Café; sursă preluare foto: http://pilot-projects.org/projects/story/steam-cafe

Indiana University-Purdue University Indianapolis (IUPUI) a găsit modalități prin care să creeze spațiu de socializare în holuri. Zone echipate cu mese și scaune au devenit spații de învățare informală pentru studenți, care fac posibilă interacțiunea, în care grupurile pot lucra sau se pot relaxa. Câteva dintre sălile de clasă se deschid către acest spațiu și găzduiesc uneori anumite evenimente.
Din lipsa fondurilor, alte câteva spații au luat naștere în urma unui concurs, ocupând și reanimând spații goale: o platformă de stat, un mini-bar, o zonă liniștită pentru studiu, o zonă pentru proiecții și discuții de grup, o zonă construită în jurul unui blat de bucătărie pentru gustări și conversații.

Figură 48- Indiana University-Purdue University Indianapolis (IUPUI), sursă preluare foto: https://www.educause.edu

Spațiul public este un element fundamental pentru conviețuirea și integrarea locuitorilor unui oraș, adresându-se tuturor membrilor unei comunități și oferind cadrul creării de legături între oameni.

Este spațiul care dă identitate și caracter unui loc și care poate deveni element conector al zonelor dintr-un oraș sau dintr-o anumită zonă, având calități sociale și culturale semnificative.

Spațiul public se prezintă într-o mare diversitate de forme. Încă din antichitate spațiul public a fost spațiul de întâlnire și de schimb. Era perceput ca un gol generat de clădirile ce îl mărginesc și încuraja participarea cetățenilor în problemele comunității. Unele dintre primele exemple de spațiu public sunt centrele orașelor, piețele, piețele bisericilor, aproape întotdeauna situate în jurul unui monument care dicta programul spațiului adiacent. Conceptul de spațiu public se schimbă în timp – de la piețe la spații verzi – parcuri sau zone plantate ce înconjoară școli, spitale sau alte zone importante din oraș și care, pe lângă funcția socială mai au rolul de a crea un mediu sănătos pentru cetățeni.

Mai apoi conceptul de spațiul public s-a extins către ideea de spațiu liber. Acest spațiu liber poate fi înțeles ca spațiu pietonal, de plimbare, recreere, divertisment sau sport în aer liber; practic un loc de întâlnire și interacțiune, de dezbatere politică, socială și culturală.

“Ceea ce definește spațiul public este utilizarea sa socială. Este un loc de relație, de manifestări colective, de comunicare între oameni diferiți, uneori, expresia comunității.”

Universitățile joacă un rol important în dezvoltarea culturală, socială și economică a unui oraș. Scopul acestora nu este doar acela de a educa, ci poate fi un motor de dezvoltare al orașelor.
Poate că exemplele cele mai potrivite sunt Universitățile Oxford și Cambridge, care au reprezentat o oportunitate de dezvoltare a acestor orașe. De multe ori însă, fiind programe de dimensiuni mari, care se dezvoltă de-a lungul timpului, amplasarea universităților s-a făcut în afara orașului. Universitățile monofuncționale ale anilor 1960 și 1970 erau cel mai adesea situate la periferia orașelor sau separate de oraș, în mijlocul naturii, oferind liniște și încercând să încurajeze studiul. Această izolare, deși era privită ca un avantaj, a dus crearea unor rupturi între campusurile universitare și celelalte funcțiuni existente în oraș, tot ce înseamnă viață socială, evenimente, interacțiune. În timp, deși orașele au crescut iar universitățile au ajuns parte din ele, multe dintre acestea continuă să aibă mare nevoie de o reorganizare. Există universități care au conștientizat problema și au încercat să caute calitățile arhitecturale necesare pentru a le (re)integra în comunitate, găsind răspuns într-o serie de funcțiuni noi de care să beneficieze întreg orașul – funcțiuni comerciale, facilități pentru comunitate precum teatru, biblioteci. Totodată., găzduirea de activități diverse le face mai atractive și mai pline de viață, estompând din separarea de oraș.

Universitatea din Alicante, spre exemplu, are spațiile și dotările gândite în așa fel încât să fie nu doar în folosul studenților, ci și a comunității din cartierele învecinate. Stanford University din California, deși situată într-o zonă periferică, s-a transformat într-un pol de atracție pentru multe firme, start-up-uri, parcuri tehnologice, jucând un rol important în crearea Sillicon Valley și în dezvoltarea economiei.

City of Science, Technology and Media (WISTA) din Adlershof, dezvoltat în cadrul Universității Humboldt din Berlin a devenit, de asemenea, un catalizator pentru zonă. Acesta cuprinde, pe lângă parcul tehnologic, zone de agrement, rezidențiale, diverse funcțiuni media – practic “un oraș în interiorul unui alt oraș”. WISTA a ajuns să fie astăzi sinonim pentru localitatea Adlershof.
Putem observa că universitățile amplasate în afara orașelor sau la periferie au potențialul de a tranforma radical zona în care se află sau pot deveni niște mici orașe. Pe de altă parte, universitățile amplasate în centrul orașelor au avantajul de a fi conectate cu restul funcțiunilor din oraș. Totuși, barierele dintre oraș și campus trebuie reconsiderate în așa fel încât porțile universităților să nu rămână deschise doar pentru studenți.

Universitatea Harvard are campusul în strânsă legătură cu orașul. Clădirile de învățământ și restul funcțiunilor sunt împreună și creează locuri de întâlnire, socializare și interacțiune la tot pasul. Se intenționează extinderea campusului într-o zonă fost-industrială pentru a crea un mix între universități, facilități publice, comerț, cultură, locuire și zone de relaxare de care să se bucure întreaga comunitate de acolo. Deschiderea universităților către comunitate nu se restrânge așadar la amplasare sau la modul de organizare.

Universitatea Lancaster și-a gândit locurile de întâlnire pe modelul hub-urilor urbane. Acestea se prezintă ca niște arene în care se întâlnesc studenți, profesori, cercetători sau simpli vizitatori.

Un studiu realizat de Frost Architects din Copenhaga și inițiat de The Danish University and Property Agency arată că tendințele în ceea ce privește proiectarea campusurilor universitare în viitor sunt de a integra orașul în campus și viceversa – spațiul universitar să fie plin de viață și în afara programului studențesc, să fie deschis către exterior prin spații și funcțiuni publice care să le facă vizibile și atractive pentru cetățeni. De asemenea, tendința este ca spațiul campusului să devină simbol al întâlnirii. A studia în cadrul unei universități nu înseamnă doar a acumula cunoștințe, ci a fi pregătit din punct de vedere social pentru viitor – lucru care nu prea se întâmplă în cadrul formal al orelor de curs, ci în locurile în care lumea se adună, se cunoaște și interacționează.

Figură 49- schema relatiei campus-oras; schița de stud. arh. Diana Laura Rizea;

Desigur că beneficiul nu este doar de partea studenților. Contopirea funcțiunilor standard cu facilitățile adresate tuturor cetățenilor face ca universitatea să coexiste cu orașul.

Studiul se bazează pe analiza comparativă a câtorva universități. ETH Zurich (Eidgenössische Technische Hochschule) a realizat “Treffpunkt Science City” – un program de știință cu evenimente dedicate întregului oraș, de la copii la adulți. Acestea au loc săptămânal și reprezintă locul de întâlnire al orașului Zurich cu universitatea.

Activitățile sunt atractive și se prezintă sub diferite forme – expoziții, cursuri de știință pe diferite teme, prelegeri, tururi ghidate ale laboratoarelor, demonstrații. Pentru copii există “Science City Kids”, iar pentru adolescenți programul “Think 360!”. Restaurantul campusului este, de asemenea, deschis pentru toata lumea.

Figură 50- ETH Zurich, spatiu public, sursă foto: https://www.ethz.ch

Universitatea din Copenhaga intenționează să facă dintr-o fostă bibliotecă un “social wellness” – termeni care se referă la abilitatea oamenilor de a interacționa, la construirea de relații sănătoase cu cei din jur. Acest spațiu va include zone de studiu, cafenea, cantină, zone de relaxare, creând un pol de atracție și un loc de întâlnire pentru cei din zonă.

IT University din Copenhaga dezvolta cu succes un program numit „Innovation Lab”, prin care oamenii interactioneaza si fac descoperiri stiintifice intr-un mediu care le permite construirea unor relatii colegiale durabile. Programul se desfasoara intr-o clasa inovatoare, numita „Design Lab” care contine trei ateliere, un mezanin cu o biblioteca si un lounge pentru inspiratie, un studio pentru documentarte si pentru organizarea prototipurilor dezvoltate de studenti si un spatiu cu mobilier flexibil care creeaza diverse posibilitati educationale. In plus, spatiul are o capacitate integrata de expunere in sistemul de rafturi amplasate pe zona fatadei de sticla dinspre atrium. Cei din exterior pot vedea ce ofera programul si care este modul de lucru. „Design Lab” ofera universitatii un spatiu multifunctional unic pentru dezvoltarea programului educational.

Figură 51- University of Copenhagen, sursă foto: http://ubst-ro.dav.rackhosting.com (stanga)

Figură 52- Design Lab, IT University of Copenhagen, RosanBosch architects, sursă preluare foto: http://www.rosanbosch.com/en/project/designlab (dreapta)

Pentru ca spațiul universitar să fie spațiu public, este importantă poziția acestor locuri de întâlnire pentru a da naștere la diferite moduri de interacționare și a încuraja utilizarea spațiilor. Acestea pot fi situate fie chiar în cadrul campusului sau între campus și oraș. Pot funcționa atât ca mediator între cele două parți dar mai ales ca magnet pentru cetățeni. Crearea unor cadre potrivite generează spații de educație informală, favorizează reuniunea și crearea de legături între oameni. Acestea se pot prezenta sub diverse forme: cantină, restaurant, cafena, bibliotecă, mediatecă, terenuri sau săli de sport, spațiu expozițional, muzeu.

Proiectul realizat de SANAA (Sejima & Nishizawa and Associates) pentru Bezalel Arts and Design Campus, Ierusalim va prinde viata din convingerea ca locul universitatii trebuie sa fie in centrul orasului si nu izolat de acesta. Dupa o perioada in care Academia Bezalel de Arta si Design a functionat pe un amplasament departat de oras, pe Muntele Scopus, s-a luat decizia mutarii acesteia in centrul istoric al Ierusalimului. In timp, a fost constientizat faptul ca legatura care se va putea crea intre universitate si oras are multiple avantaje printre care: integrarea comunitatii urbane in activitatile universitare si implicit revitalizarea zonei respective. Cladirea proiectata de SANAA intr-un amplasamnet cu puternice valente culturale are rolul de a incuraja interactiunea dintre universitate si varietatea serviciilor urbane din centrul orasului, urmarind sa devina parte a unei structuri socio-urbane a vitalitatii reinnoite. Terasele ample care articuleaza fatada reprezinta o extensie a spatiului public, incurajand permeabilitatea dintre universitate si tesutul urban. Spatiile nou create se deschid catre public prin expozitii si evenimente care sa stimuleze interactiunea dintre studenti si comunitatea urbana. Functiunile sunt astfel conformate incat sustin o puternica legatura universitate-oras. Cladirea gazduieste spatii variate incluzand o biblioteca, galerii de arta, spatii pentru workshopuri, sali de lectura, birouri, auditoriu, cafenele si spatii comerciale.

Figură 53- Campus for Bezalel Academy of Arts & Desing,Ierusalim, arhitecti: SANAA, anul 2017; sursă preluare foto: http://www.archdaily.com

Multe dintre scolile municipale construite in Danemarca dupa cel de-al doilea razboi mondial seamana cu baraci sau cladiri de fabrici. Concepute cu coridoare functionale si sali de curs ce au alocat spatiu pentru calcule matematice. Curtile scolii ce inca nu au fost renovate arata precum spatii de antrenamnet sau parcari, imprejmuite si finisate cu asfalt. Acestea sunt o marturie a viziunii societatii despre copilaria in care invatamantul era o modalitate de a institui disciplina.

La polul opus, in prezent, educatia in masa este vazuta ca fiind un mod pentru democratizare a cunostintei, dar de asemenea reflecta o dorinta de a oferi statului social o trasatura mai competitiva. Acest lucru se intampla atat in context global cat si in competitiile interne dintre orasele daneze. Mediile educationale au un impact urias asupra vietii in orase, si universitatile au inceput acum sa se mute din nou in centrul orasului din exilul periferic al anilor 1970.

Cladirea noului campus al Universitatii Southern Denmark din Kolding, proiectata de Henning Larsen Architects, exemplifica noul rol vital al sectorului educational in dezvoltarea mediilor urbane atractive si competitive. Cladirea imbratiseaza imprejurimile sale, iar interiorul este ca un singur spatiu urban interconectat.

Figură 54- SDU Campus,Kolding, arhitecti: Henning Larsen, anul 2014; sursă preluare foto: http://www.archdaily.com

Un aspect interesant este provocarea de a muta zona de invatare in partea centrala a cladirii, respingand ideea coridoarelor lungi si a salilor de clasa inchise, specifice institutiilor de invatamant traditionale. Atriumul, in relatie cu spatiul public exterior, dinamic, le ofera studentilor o varietate de posibilitati de a-si alege mediul de studiu.

EXPERIENȚE SPAȚIALE UNIVERSITARE ACTUALE

5.1 Arhitectura spatiilor universitare contemporane

Pentru evidențierea programului spațiilor universitare proiectate după anul 2000, voi face referire la un articol în care se discută modul de rezolvare a spațiilor universitare care se va regăsi în oricare din universitățile de bună calitate arhitecturală construite în contemporaneitate. Astfel Louis Kahn în Silence and light-1969, vorbește despre biblioteca și despre spațiile de tip agora, pentru interacțiune între oameni ca fiind esențial de luat în considerare.

„Așadar să discutăm puțin despre o problemă cu care se confruntă arhitecții. Să presupunem că ești desemnat să spui – și ce comandă minunată ar fi – ce este o universitate. Și în loc să-ți fie dat un program, să gândești o universitate ca și cum nu ar fi existat niciodată, ca și cum nu se află aici, pentru a nu avea posibilitatea de a face referire la una, ci doar ideea unui loc pentru învățare, această nevoie de netăgăduit: o dorință indispensabilă din partea noastră a tuturor de a avea un loc destinat învățării… Am ridicat această problemă studenților mei… și unul dintre ei consideră că inima universității este biblioteca… ca Acropola. Este o dăruire a minții… Are pe de-o parte legătură cu latura umanistă, dar și cu profesiile…

Și astfel universitatea este o sancțiune. Biblioteca locului de sancțiune, atunci, locurile profesiilor, biblioteca acestor profesii sunt acolo, într-o legătură datorată dăruirii minții, care este oarecum legată la unitate, cu o mai obiectivă dăruire a minții, care este ofranda sanctuarului Acropolelor… Acum, luând acestea în considerare observăm niște diferențieri minunate. Astfel se diferențiază, de exemplu, grădina, curtea și piața. Deoarece conexiunile tale nu vor fi doar colonade și genul acela de lucruri, trebuie să se realizeze mental conexiunea. O vei simți într-un anume fel… Și atunci conexiunea devine realizarea a ceea ce este o grădină, o curte, un bulevard, o piazza…

Jucându-ne cu așa-zisa arhitectură a conexiunii, care se întâmplă să nu aibă nicio regulă, este o conștientizare a implicării dintre pământ și clădire și asocierea lor cu biblioteca. Acum lipsesc multe lucruri… trebuie să existe un loc al ”happening-ului” (întâmplării, manifestărilor)… Agora, de exemplu, era un astfel de loc… Agora, Stoa. Stoa a fost incredibilă… Fără compartimentări, doar coloane, doar protecție. Obiecte creșteau în ea. Magazine deveneau. Oameni se întâlneau, se întâlnesc acolo.”

Figură 55 – School of Journalism & Mass Communication, Arizona, USA, arhitecți: Ehrlich Architects; sursa preluare imagine:www.archdaily.com (stanga si dreapta)

Viteza cu care se desfășoară totul în prezent a făcut ca mediile în care activăm (studiem sau lucrăm) să se schimbe din multe puncte de vedere însă sunt multe aspecte care în esență rămân aceleași și se poate face trimitere la tipuri de spațialitate mai vechi, deja consacrate pentru buna lor funcționare. Trimiterea la spațiile de întâlnire, de interacțiune și schimburi, asemenea agorei menționată de Kahn în articol ca element de inspirație pentru spațiile comune universitare, este în mod clar exprimată și atunci când privim sălile de cursuri deschise, care permit participarea tuturor celor care trec în proximitatea acestora, de la Walter Cronkite – School of journalism and mass comunication – Arizona State University.

Figură 56 – National Tecnical Library, Praga, Republica Cehă, arhitecți: Projektil Architekti; sursa preluare imagine: archdaily.com

Atunci cand miza arhitectilor este aceea de a da campusului un loc de intalnire, un spatiu public, accesibil 24 din 24 si ideea aceasta este bine primita cu succes de utilizatori, ia nastere un proiect de succes precum Biblioteca NTK din Praga. Este un exemplu de arhitectură în care spațiul central joacă un rol important iar spațiul interior exprimă deschidere si incredere comunitatii studentesti. Ministerul educatiei, prin Biblioteca Tehnica de Stat, a realizat un concurs de arhitectura in anul 2000, care a fost castigat de echipa de arhitecti Projektil Architekti (Roman Brychta, Adam Halíř, Ondřej Hofmeister, Petr Lešek). Proiectul a avut calitati deosebite, astfel ca a primit premiul intai din cele 50 de proiecte incrise. Constructia a inceput 4 ani mai tarziu iar in 2009, a fost inaugurata Biblioteca Tehnica Nationala. Ideea educatiei deschise este data de prezeta unui spatiu de studiu, la parterul cladirii, care este deschis 24 din 24. Elementul compozitional prin care este exprimata in mod evident flexibilitatea, transparenta si deschiderea actului educational, este atriumul amplasat central. Acesta are rolul de a conecta toate spatiile cladirii si de a aduce in mod narural lumina zonelor de lectura care il iconjoara. Principiile dupa care a fost gandit interiorul au fost de natura sa sprijine colaborarea si lucrul in echipa astfel ca elementele de mobilier pot fi repozitionate in functie de necesitatile fiecarui grup. Peretii interiori pe care sunt ilustrate schitele artistului Dan Perjovschi si planseele colorate confera dinamica spatiului si sunt de natura sa incurajeze creativitatea.

Cativa ani mai tarziu, folosind concepte similare, specifice arhitecturii educationale contemporane, este construit Sediul pentru Arte Liberale si Stiinte al Colegiului Universitar Amsterdam realizat de grupul de arhitecti Mecanoo. Universitatea din Amsterdam mizeaza pe o conectare a lumii studentesti cu cea de cercetare si munca tehnologica pentru posibilitatea unor oportunitati de ambele parti prin crearea unei familii universitar-tehnologica in „Science Park Amsterdam”. Parcul stiintific este situat in partea estica a orasului, in apropierea centrului istoric de secol XVII, oferind oportunitati pentru schimburi culturale si educationale. Se intinde pe o suprafata de 50 ha incluzand institutii educationale, sali de conferinte, programe sportive si culturale, spatii comerciale si restaurante dar si cladiri de birouri si locuinte. Sediul pentru Arte Liberale si Stiinte al Colegiului Universitar Amsterdam a fost gandit pentru a putea fi un element arhitectural care te primeste in interiorul campusului. Ideea a fost aceea de a crea o cladire primitoare care sa trimita catre imaginea unei locuinte, un loc pe care studentii sa si-l aproprie pentru a fi mai creativi. Deschiderea catre comunitatea (studenti, cetateni ai orasului, oameni care lucreaza in campus, profesori s.a.) este marcata de existenta unui foayer amplu cu inaltime pe mai multe niveluri in zona accesului principal. Zona centrala catre care se dechid mai multe supante ale etajelor etajele superioare reprezinta inima cladirii, creand o relatie vizuala intre diferitele etaje ale cladirii.

Figură 57 – Perspective interioare, macheta si schite concept, Amsterdam University College, Amsterdam, Olanda, arhitecți:Mecanoo;anul 2012; sursa preluare imagine: archdaily.com; mecanoo.nl

O scară dreapta, sculpturala, se strecoară printre decupajele planseelor, inspirand un sentiment de apartenenta la comunitate utilizatorilor săi. Spatiile comune, restaurantul si sala de studiu beneficiaza de spatiu pe dubla inaltime. Prin conformarea unui spatiu comun de dimensiuni generoase, se accentueaza importanta existentei unei relatii stranse intre public si arhitectura educationala.

Golurile au fost decupate astfel incat sa ofere perspective catre privelistile frumoase ale imprejurimilor. Prin realizarea fatadei din corten s-a intentionat o integrare care sa rezoneze cu arhitectura campusului stiintific si o prezenta care sa transmita cladura in sensul exprimarii ideii de apartenenta la comunitatea studenteasca.

Figură 58 – Fatada, Amsterdam University College, Amsterdam, Olanda, arhitecți:Mecanoo; anul 2012; sursa preluare imagine: archdaily.com; mecanoo.nl

Elementele de sustenabilitate ale arhitecturii sunt obtinute prin optimizarea raportului intre plin si gol la fatada pentru eficienta energetica, stocarea energiei termice, acoperis verde (sedum) care asigura o buna izolare termica si captarea apelor pluviale. Interiorul placat cu rigle de lemn are un impact pozitiv asupra perceptiei utilizatorilor si in acelasi timp integreaza un sistem de control al acusticii.

Din punctul meu de vedere este un exemplu de arhitectura ce raspunde atat nevoilor personale cat si colective prin concepte precum: dechidere catre comunitate, transparenta, integrare, sustenabilitate.

Prin democratizarea accesului la cunoastere s-a asigurat ca educatia nu este un privilegiu exclusiv pentru elita. Educatia a devenit o datorie civica de-a lungul vietii. Invățarea pe tot parcursul vieții și dorința de schimbare sunt pentru societatea cunoașterii ceea ce a fost mobilitatea liberă a forței de muncă pentru societatea industrială. Arhitectura educațională devine un element din ce în ce mai proeminent în urbanism și a făcut necesară găsirea unor alternative la arhitectura clasică a campusului. In arhitectura universitara contemporana apare un numar semnificativ de incercari de extindere a unor universitati existente sau conversii ale unor cladiri dezafectate in spatii universitare.

Extinderea Cladirii Panum care adaposteste Facultatea de Stiinte Medicale a Universitatii din Copenhaga realizata de biroul de arhitectura C.F. Moller vizeaza integrarea cladirii existente in oras si accesibilitate oferita publicului catre campus. Dezvoltarea conceptului porneste de la ideea ca arhitectura educationala trebuie aiba rolul unui forum urban si sa ofere utilizatorilor experiente spatiale care sa reflecte principiile societatii contemporane.

Figură 59 – Perspectiva exterioara, Cladirea Maersk, extindere a cladirii Panum a Universitatii din Copenhaga, Danemarca, arhitecți:C.F. Moller;anul 2017; sursa preluare imagine: archdaily.com;

Scopul acestei interventii este acela de a seta un reper urban si de a contribui pozitiv pentru conectarea universitatii cu zonele inconjuratoare si respectiv intregul oras. Noua extindere conține atât facilități de cercetare și de predare, precum și un centru de conferințe săli de întâlnire, conectate la cele mai noi tehnologii.

Turnul Maersk este o clădire de cercetare de ultimă generație, a cărei arhitectură inovatoare creează cadrul optim pentru cercetarea medicală de nivel mondial, făcându-l un punct de reper în Copenhaga. Scopul său este de a contribui pozitiv prin conectarea Universității din Copenhaga cu cartierele înconjurătoare și orașul mai larg. Turnul este o extensie a cladirii Panum, Universitatea din Copenhaga a Facultății de Sănătate și Științe Medicale, și conține atât facilități de cercetare și de predare, precum și un centru de conferințe cu saloane și săli de întâlnire, conectate la cele mai noi tehnologii. Spatiile au fost proiectate astfel incat sa incurajeze reuniunile atat ale publicului larg cat si ale comunitatilor de studenti si cercetatori. Acest lucru ajuta la o mai buna comunicare catre public a activitatilor de cercetare aflate in desfasurare, conducand la schimbul de cunostinte care poate genera noi surse de inspiratie pentru viitoare proiecte. Pozitionarea elementului principal de compozitie a fost realizata astfel incat sa lase loc unei suprafete mai mari de spatiu public deschis orasului care sa devina un pol pentru dezvoltarea cartierelor adiacente. A fost creat si un traseu pietonal care poate conduce pietonii din spatiul public spre cladire la un etaj superior sustinand conceptul deschiderii catre public.

Figură 60 – Perspective interioare, Cladirea Maersk, extindere a cladirii Panum a Universitatii din Copenhaga, Danemarca, arhitecți:C.F. Moller;anul 2017; sursa preluare imagine: archdaily.com;

Ambitia ca educatia si accesul la cunoastere sa fie la indemana tuturor de-a lungul vietii este o piatra de temelie a statului democrat. In Danemarca, statul ofera finantare pentru actul de educatie non-formala oferind cursuri suplimentare la care are accesul oricine. Se promoveaza astfel notiunea de „ The People’s University” (o universitate pentru oameni). Aceasta traditie dateaza inca din perioada profesorului Grundtvig, care a avut un rol important in conturarea natiunii daneze si a crezut cu ardoare ca exista o stransa legatura intre democratie si educatie. Ambitia lui a fost astazi indeplinita pentru ca educatia nu mai este un privilegiul pentru o masa mica de oameni. Guvernul danez are obiectivul ca 25% din locuitorii tarii sa aiba educatie universitara si sa sustina in continuare ideea unor universitati deschise pentru accesul tuturor: „people’s university”. lui catre campus.

5.2 Evolutia conceptului și a programului

Materializarea conceptelor epocii, conform carora un spatiu amplu, fluid, poate sa fie perfect adaptabil oricarei necesitati functionale, a dat nastere, unui exemplu reper in arhitectura moderna: proiectul pentru Illinois Institute of Technology, realizat de arhitectul Ludwig Mies van der Rohe. De-a lungul timpului, arhitecti celebri precum: Alfred Caldwell, Rem Koolhaas, Helmut Jahn, Walter Netsch, Myron Goldsmith, si-au adus contributia la dezvoltarea IIT, Chicago, Illinois, S.U.A. prin lucrarile lor. Procesul dezvoltarii campusului a inceput in anii 1940, mentinand un ritm constant pana in contemporaneitate.

Figură 61 – Crown Hall, arhitect:Mies van der Rohe, sursa foto: google.com

După închiderea școlii Bauhaus în anul 1933, arhitectul Ludwig Mies van der Rohe s-a alăturat institutului de Tehnologie din Illinois pentru a conduce departamentul de arhitectură al universității. Influența sa este vizibilă în conformarea campusului, care arată o sinteză a esteticii și tehnologiei, bazată pe o metodă disciplinată de rezolvări funcționale.

Institutul Armor și Institutul Lewis s-au alăturat în anul 1940 formând Institutul de Tehnologie din Illinois. Drept urmare Mies van der Rohe a primit sarcina de a proiecta campusul principal al universității și a fost încurajat să elaboreze planuri extinse care să permită dezvoltarea ulterioară a campusului.

Clădirile proiectate au propus metode și materiale ale secolului al XX-lea, precum oțel, beton, pereți cortină din sticlă. O posibila sursa de inspiratie s-ar fi putut regasi in arhitectura fabricilor și depozitelor din Chicago. Acestea au reprezentat un nou standard estetic pentru arhitectura modernă. Amenajarea urbană elegantă a campusului, a sugerat încă de la început interesul tehnologic al universității. Arhitectul peisagist Alfred Caldwell a reușit prin propunerile sale de amenajare să evidențieze și să completeze armonios clădirile proiectate de Mies van der Rohe.

Munca lui Mies van der Rohe a fost continuată de arhitectul Walter Netsch. Printre clădirile proiectate se numără și o nouă bibliotecă. Toate construcțiile proiectate de Walter Netsch au respectat stilul și compoziția lui Mies van der Rohe.

La finalul anilor 1960, alte proiecte de extindere ale campusului i-au revenit arhitectului Myron Goldsmith, căruia Mies van der Rohe i-a fost profesor în timpul anilor săi de studiu din cadrul universității. Astfel, acesta a reuțit să proiecteze clădiri noi care să se integreze armonios cu campusul inițial.

Figură 62 – McCormick Tribune, arhitect:Rem Koolhaas, sursa foto: google.com (stanga)

Figură 63 – Unitate de cazare pentru studenți, arhitect:Helmut Jahn, sursa foto: google.com (dreapta)

Universitatea a beneficiat de o sponsorizare generoasă de la doi dintre absolvenți Robert Pritzker și Robert Galvin. Astfel a început un proiect de revitalizare a campusului, iar în anul 2003 au fost terminate construcțiile unei noi unități de cazare pentru studenți, proiectată de Helmut Jahn și a clădirii McCormick Tribune, proiectată de Rem Koolhaas.

Designul propus de Koolhaas, pentru McCormick Tribune, a pornit de la întrebarea: „cum se poate activa un campus care în anul 1940 avea de două ori mai multă populație, iar în prezent cuprinde o suprafață de două ori mai mare?” Răspunsul a constat în reurbanizarea unei zone mari de teren, utilizând o suprafață construită mică. Pentru a densifica o nouă zonă a campusului, clădirea a fost amplasată în centrul acestuia pe artera care face legătura cu orașul Chicago.

În interiorul clădirii, se prelungesc și se intersectează diverse trasee frecventate de studenți. Astfel apar mici piațete, insule urbane, cartiere cu diverse funcțiuni precum: librărie, cafenea, auditoriu, spații comerciale, centru de studiu, spații de întâlnire și diverse activități academice, de divertisment, relaxare.

Microcosmosul urban al clădirii este unificat de acoperișul înclinat de beton care atenuează zgomotul provocat de linia ferată. Deasupra acesteia un tub de oțel inoxidabil acoperă o porțune din linia ferată, protejând în același timp împotriva zgomotului și devenind simbol al legăturii dintre oraș și campus.

Arhitecții Murphy și Jahn proiectează, la sud de centrul campusului, prima unitate de cazare pentru studenți construită în ultimii 40 de ani. Clădirea cu o capacitate de 367 de locuri de cazare, se compune din trei volume separate, având cinci etaje. Adiacent celor trei volume se înalță ziduri exterioare de sticlă, cu rolul de barieră fonică împotriva zgomotului trenurilor.

Figură 64 – Perspectivă aeriană a camusului Institutului de Tehnologie Illinois, arhitecți:Mies van der Rohe, Rem Koolhaas, Helmut Jahn, sursa foto: google.com

Campusul Institutului de Thnologie Illinois devine campus urban prin legătura pe care o stabilește cu orașul, având un centru deschis publicului, care oferă cadrul unor activități diverse și aduce împreună viața academică și cea urbană. Construit in partea de sud a orasului, initial departe de acesta, a evoluat constant in ideea integrarii vietii urbane prin facilitati publice si deschiderea spatiilor universitare catre mediul exterior.

O alta universitate de renume din Statele Unite ale Americii, care a evoluat in sensul sustinerii educatiei contemporane la un nivel ridicat este Universitatea Stanford. Aceasta a fost înființată de fostul guvernator al Californiei și soția sa în memoria fiului lor Leland Stanford Junior. Campusul Universității Stanford cuprinde mai multe clădiri conectate în jurul unui nucleu central, reprezentând cea mai veche parte a universitații. Campusul s-a dezvoltat de-a lungul timpului pe măsură ce au fost înființate noi școli, institute și laboratoare, devenind unul dintre cele mai mari campusuri ale Statelor Unite.

Campusul principal Universității Stanford a fost construit între anii 1887 și 1906, universitatea fiind deschisă în anul 1891. În prezent, există în campus șapte școli și optsprezece institute interdisciplinare.

Viziunea care a stat la baza proiectării campusului a fost de a crea pe câmpurile de stejar ale Peninsulei San Francisco un grid de arcade și curți rectangulare conectate și înconjurate de clădiri care dizolvă barierele între oameni, discipline și idei.

Figură 65 – Perspectivă de ansamblu a campusului principal Stanford, arhitect: Henry Hobson Richardso; sursa foto: en.wikipedia.org

Figură 66 – Perspectivă aeriană a campusului principal Stanford, arhitect: Henry Hobson Richardso; sursa foto: google.com

Campusul principal este organizat simetric față de axa care leagă intrarea și biserica. Curtea principală, interioară, de formă dreptunghiulară, în jurul căreia sunt amplasate doisprezece clădiri articulate, este precedată de curtea intrării – “Curtea Memorială” și de peluza ovală, unde strada care duce către universitate formează o buclă.

Arhitectura cladirilor vechi este inspirată din stilul romanic, având pereți masivi din argilă galbenă, material local, și învelitori din țiglă roșie. Pe măsură ce s-a dezvoltat, campusul a păstrat gridul de curți și clădiri conectate.

Pe parcursul a 125 de ani campusul a avut numeroase intervenții și dezvoltări de noi departamente, școli și locuințe studențești.

În anul 1951, universitatea a dezvoltat parcul de cercetare Stanford, pentru a găzdui firme inovatoare în domeniul high-tech. În perioada războiului rece a fost amplasat un telescop radio, la poalele munților din spatele campusului, devenind o zonă de conservare deschisă publicului spre vizitare.

În anul 1973 a fost deschisă o rezervație biologică pentru a mări suprafața verde a peninsulei și pentru a facilita cercetări în domeniul geneticii. În anul 1985 a fost inaugurată, grădina de sculptură B. Gerald Cantor Rodin, fiind cea mai mare colecție de bronz Rodin din afara Parisului. Astăzi, grădina face parte dintr-un complex artistic din Stanford, deschis publicului, care include Sala de Concerte Bing, Clădirea McMurtry pentru arte experimentale și istoria artei și renumita colecție Anderson a picturii americane din secolul al XX-lea.

Figură 67 – Clădirea McMurtry- departamentul de arte și istoria artei, arh.: Diller Scofidio + Renfro Architects, sursa foto: dezeen.com (stanga)

Figură 68 – Clădirea William H. Neukom- Stanford School of Law, arh.: Ennead Architects, sursa foto: e-architect.co.uk (dreapta)

Printre clădirile noi construite în campus se numară: ”Stanford Graduate School of Business”, proiectată de Arup Group, Peter Walker Partners, Bohlin Cywinski Jackson, William Rawn Architects, “Stanford School of Law”, finalizată în anul 2011 și proiectată de Ennead Architects, “McMurtry Building” pentru departamentul de artă și istoria artei, proiectat de Diller Scofidio + Renfro Architects.

Beneficiind de o finanțare generoasă universitatea a susținut și dezvoltat educația experimentală, cercetarea și proiectele de servicii publice, aducând mereu noi oportunități de studio și practică pentru studenți. Modul în care a fost gândit campusul și apoi dezvoltat de-a lungul anilor a facilitat comunicarea și conectivitatea între diversele domenii și departamente ale universității, rezultând inovații și descoperiri cu impact semnificativ la scară mondială.

Deschiderea către public prin gradini expoziționale, rezervații, muzee dedicate artei, săli de concert și conferințe, dar și prin stadioane, bazine de înot și săli de sport încurajează un mod de viață activ, ancorat în present și conectat la viața socio-culturală.

Arhitectura sa favorabilă colaborării, urmărind interdisciplinaritatea și construcția sensibilă la mediul înconjurător îndeplinește durabilitatea în cercetare, predare și practică instituțională și atrage studenții dincolo de limitele disciplinei academice, oferindu-le încredere creativă.

Campusul MIT (Campus of the Massachusetts Institute of Technology) este unul dintre cele mai cunoscute campusuri de cercetare și învățare, la nivel mondial. Acesta se află în continuă dezvoltare, menținând o activitate permanetă ce devine motorul orașului. Situat în Cambridge, peste râul Charles din Boston, campusul MIT a fost deschis în 1916, fiind mutat de la Boston la Cambridge și acoperă o parcelă de teren de 168 de hectare. Acesta cuprinde în afara clădirilor destinate învățării și cercetării, douăzeci de gradini și spații verzi, optsprezece clădiri de reședință pentru studenți, cincizeci de lucrări de artă expuse public. Cei mai cunoscuți arhitecți din lume au contribuit, proiectând clădiri pe întregul sit, având diverse stiluri arhitecturale precum: neoclasic, modernism, brutalism și deconstructivism.

Figură 69 – Perspectivă aeriană a Campusului MIT, arhitect: W. Welles Bosworth (stanga); Fațada clădirii centrale cu dom, arhitect: W. Welles Bosworth (dreapta); sursa preluare foto: dezeen.com

Nucleul campusului este format dintr-un grup de clădiri conectate, proiectate de arhitectul W. Welles Bosworth (1889), care favorizează interacțiunea și comunicarea între școlile și departamentele MIT. Printre reperele de arhitectura ale campusului se numără clădirile proiectate de arhitecți consacrati, precum: Alvar Aalto, Frank Gehry, Steven Holl, I.M. Pei și Eero Saarinen. În interior, clădirile beneficiează de cele mai noi dotări care sprijină eforturile de cercetare în diverse domenii. Acestea cuprind de la spatii pentru experimente, până la tuneluri aerodinamice și laboratoare de testare a roboților, cea mai nouă dotare fiind, un centru avansat de imagistică.

Pentru studenți, campusul are optsprezece clădiri de reședință, fiind un campus urban în plină activitate, practicile sustenabile sunt încurajate în multe feluri, oferind grădini și spații verzi de tranzit, parcuri și piste de biciclete. La periferie, campusul se învecinează cu diferite cartiere din Cambridge, în special Kendall Square – unde competitia stransa din industrie și expertiza în cercetare au contribuit la progresarea semnificativă, la nivel mondial în domeniul inovației.

În campusul inițial, clădirea centrală, a marelui Dom a fost proiectată pentru intrarea principală ceremonială, având o fațadă retrasă și un portic cu coloane. Celelalte clădiri ale campusului inițial sunt dispuse simetric față de clădirea cu dom și sunt conectate între ele, formând o întinsă curte interioară, în formă de ”U”, curtea Killianului. Acestea sunt denumite clădirile Maclaurin, și au fost proiectate de William Welles Bosworth, în anul 1916, având o arhitectură neoclasică.

Figură 70 – Clădirea Baker House, arhitect: Alvar Aalto (stanga); Capela MIT, arhitect: Eero Saarinen (dreapta); sursa preluare foto: dezeen.com

Cladirea Baker House proiectată de Alvar Aalto, în 1949, pentru camerele studențești, propune un plan de formă șerpuită, cu simplu tract, având fațadele curbe din cărămidă, și camerele cu deschideri către râul Charles. Datorită formei au rezultat diverse geometrii ale camerelor, pentru care Alvar Alto a proiectat mobier special.

Capela MIT și Kresge Auditorium proiectate de către arhitectul finlandez Eero Saarinen, au fost finalizate în anul 1955. Capela are forma unui cilindru de zece metri înălțime, iar clopotul este turnat din aluminiu, opera ce aparține artistului Theodore Roszak. Cilindrul fără goluri este înconjurat de o oglindă de apă, iar la interior o fantă circulară în plafon luminează, printr-o raza difuza.

Kresge Auditorium este definit de acoperișul arcuit ce sugerează o frunză și fațadele cortină care îl înconjoară. La interior acesta cuprinde un teatru de dimensiuni reduse și un auditoriu.

Absolvent al MIT, arhitectul Ieoh Ming Pei a proiectat mai multe clădiri pentru universitate, precum și un masterplan pentru partea de sud-est a campusului. Dintre toate clădirile proiectate, clădirea verde cu douăzeci și unu de etaje este cea care se remarcă în mod special, fiind singura clădire înaltă dedicată educației din campus.

Figură 71 – Clădirea Verde, arhitect: IM Pei (stanga); sursa foto:google.com; Clădirea Stratton Student Center, arhitect: Eduardo Catalano (dreapta); sursa foto: dezeen.com

Clădirile Hermann și Stratton Student Center finalizate în anul 1965 și respecctiv 1968, proiectate de arhitectul argentinian Eduardo Catalano adoptă un stil brutalist, monumental. Ambele au deschideri mari la parter și deschideri înguste și lungi sau fante orizontale la etaj, sugerând greutate în partea superioară și tranparență în partea inferioară. Media Lab Complex finalizat în 2009 și proiectat de Fumihiko Maki & Associates, formază un complex care se compune din laboratoare, birouri și spații de întâlnire, precum și o cafenea cu vedere spre Boston, la ultimul etaj. Clădirea apare ca un mesh împreună cu cu alte clădiri proiectate de IM Pei.

Figură 72 – Centrul Ray și Maria Stata, arhitect:Frank Gehry, sursa foto: dezeen.com (stanga) ; Clădirea Simmons Hall, arhitect:Steven Holl, sursa foto:pinterest.com (dreapta)

Centrul Ray și Maria Stata terminat în anul 2004 poartă semnătura arhitectului Frank Gehry. Datorită formei sculpturale neobișnuite, a devenit un icon pentru campus, identificandu-se cu ușurință elemntele caracteristice utilizate de Frank Gehry precum goluri proeminente, linii frânte, pereți înclinați, fațade de metal strălucitor în contrast cu fațade de cărămidă roșie. Complexul deține spații destinate cercetării, săli de clasă, auditoriu, sală de fitness și un centru de zi pentru copii.

Simmons Hall a fost terminată în anul 2002 fiind proiectată de arhitectul Steven Holl. Cladirea are o formă de bară cu goluri cubice decupate ce formează terase interioare. Aceasta este destinată cazării studenților din primii ani de studiu, având trei sute cincizeci de camere dispuse pe zece etaje. Cladirea este construită din beton armat, iar fațadele sunt placate cu panouri prefabricate perforate.

Datorită diversității facilităților campusului spiritul comunitar este încurajat și orientat către inovare tehnlogică, culturală și civică devenind astfel un liant al societății din Cambridge.

Universitatea și Centrul de Cercetare Tehnică din Finlanda a fost pusa in fata situatiei de a muta o mare parte din activitati in afara orasului, intr-un campus gandit special pentru noile activitati, dupa al doilea razboi mondial, moment in care cercetarea stiintifica a luat o amploare semnificativa.

Statul a cumpărat terenurile din Otaniemi Manor în partea de est a municipiului Espoo, pentru a deveni campus al Universității și al Centrului de Cercetăre Tehnică.

La vremea respectivă zona era cultivată și urma să fie încorporată în orașul Helsinki, dar în cele din urmă zona a rămas parte din Espoo, iar Universitatea este astăzi situată în orașul Espoo.

Figură 73 – Centrul de Studii Avansate, arhitect: Alvar Alto; sursa foto: google.com

Figură 74 – Campusul Universității și al Centrului de Cercetăre Tehnică, arhitect: Alvar Alto; sursa foto: aalto.fi; Centrul de Studii Avansate, arhitect: Alvar Alto; sursa foto: aalto.fi

Dezvoltarea a început în Otaniemi cu locuințe pentru studenți, și a fost numită Teekkarikylä sau satul studențesc. Primele departamente ale Universității s-au mutat în Espoo în 1955. Partea principală a clădirii a fost finalizată în 1964. Între timp, clădirea uniunii studențești, Dipoli, a fost terminata, iar în anii 1970, a devenit cel mai cunoscut loc pentru congrese și cursuri de formare în Finlanda. Succesul este datorat in mare parte si creativitatii arhitectilor Reima Pietilä și Raili Paatelainen.

Primele camine studentesti, restaurantul si capela campusului Otaniemi au fost proiectate de biroul arhitectului Heikkiand Kaija Siren. Cea mai mare parte a arhitecturii de calitate cat si proiectul urbanistic al campusului au fost rezultatul muncii echipei arhitectului Alvar Aalto. Printre proiectele notabile sunt: Centrul de Studii Avansate, Biblioteca, Centrul de Invatare Harald Herlin, Sala de Sport Olimpica Otahalli si cladirea principala a campusului. Campusul Teekkarikylä și Universitatea de Tehnologie au fost construite în pădure, în Espoo. Datorită noii dezvoltări, Espoo a câștigat statutul de oraș în 1972 și de atunci a crescut pentru a deveni al doilea oraș ca mărime din Finlanda.

5.3 Ipostaze ale spațiului universitar interactiv

Conceptul de spatiu universitar interactiv a inceput sa fie prezent in articolele de specialitate si arhitectura universitatilor contemporane, in mod curent, in ultimii 20 ani. Printre primele, cele mai reusite obiecte de arhitectura, in care se regaseste conceptul mentionat este IT University of Copenhagen, realizata de biroul de arhitectura Henning Larsen. Proiectul a fost unul de pionerat pentru designul contemporan de calitate al spatiilor de invatamant, castigator a numeroase premii internationale de specialitate. Constructia a fost realizata in anul 2004, are o suprafata de 19000 mp si este amplasata in partea de sud a orasului Copenhaga, Danemarca, intr-o zona preponderent universitara, in zona campusului de sud al Universitatii din Copenhaga.

Figură 75 – Perspectiva exterioara, IT University of Copenhagen, arhitecti: Henning Larsen Architects; (stanga); Atrium. IT University of Copenhagen, arhitecti: Henning Larsen Architects; (dreapta) ; sursa preluare foto: google.com

Universitatea de IT se compune în jurul unui atrium central public. Atriumul de cinci etaje, ocupa toata zona centrala a cladirii, pe intreaga lungime. În interiorul atriumului, este realizată o compoziție dinamică de volume albe care adăpostesc diferite funcțiuni. Parterul adapostește toate funcțiunile publice, comune ( Săli de curs, cafenea, cantină, bibliotecă), în tip ce funcțiunile de învățare și cercetare sunt situate la nivelurile superioare. O instalație de artă digitală realizată de artistul american John Maeda crează o compoziție vizuală dinamică și interactivă în atrium prin proiecția de cuvinte și imagini pe volumele albe iesite in consola ale salilor de studiu.

Ipostaze ale spatiului universitar interactiv sunt prezente in proiectul „Atrium – Jussieu University” al grupului de arhitecti Peripheriques realizat in anul 2006 pentru Universitatea Jussieu din Paris, Franta. Proiectul in suprafata de 16895 mp reprezinta o extindere a spatiilor universitare existente, bazata pe integrarea conceptelor: flexibilitate, deschidere si interactiune.

Figură 76 – Fatada. Atrium Jussieu University, arhitecti: Peripheriques Architects; (stanga); Curte. Atrium Jussieu University by Peripheriques Architects; (dreapta) ; sursa preluare foto: google.com

Proiectul „Atrium” din campusul universitar Jussieu, situat în apropierea centrului istoric al Parisului, extinde și completeaza gridul pe care arhitectul Edouard Albert l-a proiectat în anii 60 pentru 45.000 de studenți și cercetători. Solutia oferita de grupul de arhitecti Peripheriques, pentru extinderea cladirii, se bazează pe sistemul deja existent, în care construcțiile au configurația unei coroane. Sistemul existent nu este limitativ pentru arhitecti propunand si modificari ale acestuia: acolo unde Edouard Albert a plasat un singur patio, Peripheriques proiectează doua.

Unul dintre ele este acoperit de construcții-pod ridicate pe piloni pentru a crea scurtături în circulația inelară, și formează un corp vertical care grupează toate sensurile de mișcare ale clădirii. Acest spațiu din beton se opune prin masivitatea lui anvelopantei de metal exterioare.

Figură 77 – Perspectiva interioara din atrium. Atrium Jussieu University, arhitecti: Peripheriques Architects ; sursa preluare foto: google.com

La parter, baza solida existentă pe care se ridică toate clădirile universitătii se deschide ca o rampă, oferind dinamism fatadei, creând o mișcare fluidă – un ecou al celebrului proiect pentru biblioteca Jussieu, opera lui Rem Koolhaas proiectata cu câțiva ani inainte. Gridului ortogonal al planului existent, Peripheriques îi opune o geometrie ușor deviantă ce tinde să dea noii clădiri un aspect de bloc solid, cu patio-ul decupat. Proiectul se prezintă ca o formă care este în aceeași măsură independentă și în continuitatea logicii pre-existente.  Planul și natura spațiilor permit o asemenea polivalență și mențin o prezență neutră; fațadele sunt vitrate, la fel ca și clădirea proiectată de Albert. Aceasta membrană de sticlă și metal, compusă din zece tipuri de panouri perforate cu găuri circulare de diverse dimensiuni conferă fațadelor adâncimi complexe și variabile. Perforatiile filtrează lumina zilei și reflecțiile de pe sticlă și creează efecte de luminozitate, o imagine mereu schimbătoare.

Din necesitatea de a transmite un semnal referitor la statutul universitatii in spatiul public, in anul 2008, Arizona State University Walter Cronkite – School of Journalism & Mass Communication, din Phoenix, primeste un corp nou de cladire, proiectat de biroul de arhitectura Ehrlich Architects. Principiul interactionarii continue intre studenti, intre studenti si comunitatea urbana sau intre studenti si profesori este unul dintre elemntele conceptuale definitorii ale proiectului de arhitectura. Acest aspect este evidentiat in mod particular in configuratia interioara a spatiilor de invatare.

Figură 78 – Perspectiva. Arizona State University Walter Cronkite – School of Journalism & Mass Communication, Ehrlich Architects; sursa foto: google.com

Proiectul Universității Walter Cronkite reprezintă un reper pentru oraș prin impactul vizual pe care îl crează. Deoarece adevărul și onestia sunt principii ale jurnalismului, arhitectura edificiului exprimă funcțiunea prin materialitate și formă. La etajele superioare există terase prin intermediul cărora, studenții școlii de jurnalism pot avea o vedere de ansamblu asupra orașului și pot face parte în permanență din viața agitată a acestuia. Structura construcției este constituită de un grid din beton armat, cu placi din beton post-tensionat, îmbrăcată în sticlă, zidărie și panouri metalice multi colore ale căror textură este inspirată de spectrumul radio. Dinamica este o caracteristică a jurnalismului în societate și astfel se regăsește și în compoziția volumetrică. Sufletul școlii de jurnalism este un amfiteatru mare în care studenții își petrec pauzele dintre cursuri pe timpul zilei și în care se discută cele mai de actualitate probleme media, în fiecare seară.

Figură 79 – Imagini din amfiteatrul polivalent la școala de jurnalism Walter Cronkite, ASU, Arizona, USA, sursa foto: google.com

Amplasat intr-un sit cu referinte istorice importante, Centrul Ewha Womans University, din Seoul, Corea, realizat in anul 2008 dupa proiectul arhitectului Dominique Perrault, se desfasoara pe o suprafata de 70000 mp insa cu un impact minor asupra mediului arhitectural si urban proxim. Ca un semnal la adresa constructiilor de turnuri inalte, specifice dezvoltarilor urbane asiatice, arhitectura propusa de Perrault mizeaza pe respectul fata de mediul inconjurator, urban si totodata fata de istorie. Caracterul interactiv al spatiului universitar creat este dat de insasi conceptul generator al formei cladirii, prin faptul ca fanta longitudinala „sapata” in teren aduce oamenii impreuna pentru a interactiona in mijlocul mediului universitar dar si prin posibilitatile pe care suprafata mare de spatiu verde public le ofera utilizatorilor.

Figură 80 – Perspectiva aeriana. Ewha Womans University, arhitecti:Dominique Perrault Architecture; sursa foto: google.com (stanga); Ewha Womans University ,schita de mana, stud. arh. Alexandru Bratescu (dreapta)

Punctul forte al proiectului este „valea” creată ce reprezintă o poarta de intrare în campusul universitar. Aceasta este de asemenea un loc pentru activitățile sportive zilnice, suport pentru festivaluri și evenimente și nu în ultimul rand, un loc în care universitatea și orașul se întâlnesc. Ceea ce este foarte important este că acest spațiu public creat este animat pe tot parcursul anului. Prin faptul că universitatea este îngropată, deasupra, de o parte și de alta a străpungerii, lasă loc unui spațiu verde public. Astfel impactul conctrucției asupa mediului arhitectural este minim. Traseul creat este asemenea unui bulevard cu o pantă lină care conduce către o scară monumentală pentru accesul în campus. Se face referire la Champs Elysee și la Campidoglio din Roma. „Valea” area mai multe valențe și anume: o curte de intrare la diferitele departamente ale universității, un forum pentru schimb de idei și un loc în care studenții să își petreacă pauzele dintre cursuri, o piața în care cafeneaua este un loc în care te poți opri și relaxa, un teatru în aer liber atâta timp cât treptele sunt folosite ca gradene, o gradină cu sculpturi atunci când expoziția interioară migrează la exterior. Flexibilitatea noului centru universitar Ewha, este trasătura care face posibilă inserarea lui la nivelul orașului ca o clădire, un peisaj sau o sculptură.

Figură 81 – Gradene acces. Ewha Womans University, arhitecti: Dominique Perrault Architecture; sursa foto: archdaily.com;

Prin realizarea unui spatiu interior amplu, pentru socializare, intersactiune, lucru in echipa sau schimb de idei, conceptele materializate ale arhitectilor de la CRAB Studio, au avut o contributie importanta la succesul Scolii de Arhitectura Abedian din Queensland, Australia. Aceasta a fost realizată in anul 2013 la cererea Universității Bond. Intentia a fost aceea de a crea un nou spațiu pentru Facultatea de Arhitectură și Design Durabil, realizată in anii 1980 de arhitectul japonez Arata Isozaki. Arhitecții au proiectat spațiile în așa fel încât să genereze un mediu cât mai bogat de învățare. Astfel, spațiul găzduiește o varietate mare de spații diferite, dar legate între ele, private și publice.

Figură 82 – Perspective: exterioară și interioară – Abedian School of Architecture – CRAB Studio; sursa foto: www.designboom.com

Figură 83 – Perspective. Strada interioară – Abedian School of Architecture – CRAB Studio; sursa foto: www.designboom.com

O stradă interioară străpunge spațiul pe axa est-vest și este locul care generează interacțiune. De-a lungul coridorului, pe latura de nord sunt dispuse spații de serviciu, băi, zone de depozitare, iar spre sud se găsesc laboratoarele, birourile, atelierele.

Această dispunere se citește și prin intermediul fațadelor, către nord fiind solidă, protejată, iar către sud liberă. transparentă, cu vitraje ample, care extind activitățile către exterior și fac vizibile activitățile desfășurate la interior prin intermediul unei terase ample acoperite.

Spre strada interioară, pereții curbați creează zone liniștite, camere izolate asemănate cu niște peșteri – în care tinerii pot studia, lucra în echipă – care sunt interconectate cu zonele publice, cu studio-urile deschise și cu scările curbate ce conduc la bibliotecă, săli de lectură și sala de evenimente.

“Pe lângă învățătură, experiența unei școli bune este formată din prietenie, atmosferă, intrigă și inspirație. Așadar, vom concepe o serie de etape în care se pot întâmpla toate acestea – care au ca rezultat platforme, buzunare, colțuri, locuri izolate, locuri de evadare – elemente și teritorii construite care strigă să fie însușite.” Clădirea creează spații de educare informale, locuri de adunare, de socializare, de întâlniri ocazionale, de prelegeri și experiment, deschise către întreaga comunitate. Spațiile interioare sunt flexibile, cu mobilier ce poate fi aranjat în diferite configurații și adaptat la diverse activități. Moblierul vesel și colorat completează cu succes spațiile.

Figură 84–Perspectivă interioară–zonă liniștită-Abedian School of Architecture–CRAB Studio; sursa foto: www.archdaily.com
Figură 85–Perspectivă interioară–zonă studio deschis-Abedian School of Architecture–CRAB Studio; sursa foto: www.archdaily.com

Prin crearea a cât mai mult spațiu comun și prin încercarea de a nu avea spații închise, Abedian School of Architecture reușește să fie folosită de utilizatori diverși și în moduri imprevizibile. Spațiul este deschis, gândit ca o scenă de teatru care promovează interacțiunea în mijlocul diverselor activități universitare.

Ideeea principală de la baza proiectului Universidad de Piura (University of Piura) realizat de Barclay & Crousse Architecture in anul 2018, in Piura, Peru, a fost învățarea informală: întâlnirile ocazionale pentru schimbul de idei între studenți sau între studenți și profesori într-un mediu plăcut.

Figură 86 – Perspectivă aeriană a clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: dezeen.com (stanga)

Figură 87 – Perspectivă din cutea interioară a clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: urbannext.net (dreapta)

Cladirea universitatii este situata în aria urbană a orașului Piura, și păstrează caracterul Pădurii Ecuatoriale Uscate, alcătuită din copacii de Carob, având un sol nisipos. Recent, universitatea a adoptat un grant pentru admiterea studenților cu venituri mici din mediul rural, un nou corp de clădire fiind necesar pentru a se adapta creșterii numărului de studenți.

Clădirea reprezintă o zonă de confort în climatul arid, însorit, cald și uscat al deșertului nordic peruvian. Spațiile individuale, în aer liber, cuprinse într-un perimetru de 70 x 70 m formează clădirea în interiorul căreia se desfășoară viața academică. Principul funcționării acesteia este inspirat din modul în care pădurea uscată îmbunătățește condițiile de mediu din zonă: prin crearea umbrelor și a unei ventilații încrucișate.

Clădirea pare un monolit din exterior, însă, în interior se află un grup de unsprezece clădiri individuale cu două și trei etaje. Acestea cuprind săli de cursuri, săli de clasă, săli de studiu de grup, birouri de facultate, birouri administrative, cantină și sală de recepție, într-o serie de volume independente legate de circulația în aer liber.

Acoperișurile largi care ies în consolă asigură umbra și climatul necesar circulației între pavilioane, și formează în acelasi timp goluri între ele, pentru asigurarea ventilației încrucișate naturale.

Figură 88 – Perspectivă interioară cu lobby-ul clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: urbannext.net (stanga)

Figură 89 – Perspectivă din cutea interioară a clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: urbannext.net (dreapta)

Cele unsprezece clădiri formează o compoziție în jurul unei zone dreptunghiulare. Grădinile cu banci din beton turnat și spațiile labirintice create între acestea conduc la diverse posibilități pentru adunări spontane, discuții, relaxare sau plimbare, încurajând interacțiunea între utilizatori. Există puncte multiple de acces în pavilioane pentru a stimula traversarea acestora în deplasarea dintr-un loc în altul al campusului. Fațadele sunt echipate cuferestre mari, jaluzele verticale și cu trafoare, în funcție de orientarea față de punctele cardinale pentru a aduce mai multă lumină la interior sau din contră pentru a o filtra.

5.4 Sustenabilitate și integrare urbană

Proiectul pentru Economics and Business Faculty, Diego Portales University, Santa Clara, Huechuraba, Santiago Metropolitan Region, Chile, a luat nastere in 2013, ca urmare a participarii arhitectilor Rafael Hevia, Rodrigo Duque Motta, Gabriela Manzi la un concurs de arhitectura pentru realizarea Campusului Huechuraba.

Figură 90 – Economics and Business Faculty, Diego Portales University; arhitecti: Rafael Hevia, Rodrigo Duque Motta, Gabriela Manzi; sursa foto: archdaily.com;

Situl este amplasat foarte aproape de zona dealului San Cristobal, cu o dechidere ampla care valea Huechuraba. Volumul principal, greu, din beton transmite ideea de permanenta si stabilitate caracteristica uneia dintre cele mai renumite universitati de profil.

Impozanta volumelor, betonul care exprima durabilitate, zidurile acoperite cu viță de vie arătând trecerea anotimpurilor, un parc care se maturizează în ani și curțile de piatră, sunt aduse impreuna pentru a construi un ansamblu universitar sustenabil. Proiectul urmărește să construiască o conexiune cu mediul inconjurator prin perspective amplu deschise catre peisajul urban din vale.

Proiectul este realizat cu o atentie deosebita si subtil integrat in sit punand in valoare terasele de la diferitele inaltimi si grădina de pe acoperiș care conectează viața de zi cu zi a proiectului cu geografia îndepărtată, dealul San Cristobal și valea Huechuraba. Acestea sunt locuri care fac ca timpul liber al studentilor sa fie o intensa experienta multisenzoriala, in relatie cu peisajul înconjurător.

Maersk Tower -University of Copenhagen realizat de biroul de arhitectura C.F. Moller Architects, mizeaza pe conceptul de integrare urbana si sustenabilitate prin spatiile propuse si prin relatia pe care o stabileste cu orasul prin conformarea urbanistica a ansamblului. Constructia cladirii universitare a fost finalizata in 2017 si este un raspuns la necesitatea Universitatii Panum de a se extinde in imediata vecinatate a vechilor corpuri ale acesteia din Copenhaga, Danemarca.

Figură 91 – Relatie universitate-oras – Maersk Tower of Copenhagen – C.F. Moller Architects; sursa foto: www.google.ro

Figură 92 – Relatie universitate-oras – Maersk Tower of Copenhagen – C.F. Moller Architects; sursa foto: www.google.ro

Extinderea Cladirii Panum care adaposteste Facultatea de Stiinte Medicale a Universitatii din Copenhaga realizata de biroul de arhitectura C.F. Moller vizeaza integrarea cladirii existente in oras si accesibilitate oferita publicului catre campus. Dezvoltarea conceptului porneste de la ideea ca arhitectura educationala trebuie aiba rolul unui forum urban si sa ofere utilizatorilor experiente spatiale care sa reflecte principiile societatii contemporane. Scopul acestei interventii este acela de a seta un reper urban si de a contribui pozitiv pentru conectarea universitatii cu zonele inconjuratoare si respectiv intregul oras. Noua extindere conține atât facilități de cercetare și de predare, precum și un centru de conferințe săli de întâlnire, conectate la cele mai noi tehnologii. Turnul Maersk este o clădire de cercetare de ultimă generație, a cărei arhitectură inovatoare creează cadrul optim pentru cercetarea medicală de nivel mondial, făcându-l un punct de reper în Copenhaga. Scopul său este de a contribui pozitiv prin conectarea Universității din Copenhaga cu cartierele înconjurătoare și orașul mai larg. Turnul este o extensie a Panum, Universitatea din Copenhaga a Facultății de Sănătate și Științe Medicale, și conține atât facilități de cercetare și de predare, precum și un centru de conferințe cu saloane și săli de întâlnire, conectate la cele mai noi tehnologii. Spatiile au fost proiectate astfel incat sa incurajeze reuniunile atat ale publicului larg cat si ale comunitatilor de studenti si cercetatori. Acest lucru ajuta la o mai buna comunicare catre public a activitatilor de cercetare aflate in desfasurare, conducand la schimbul de cunostinte care poate genera noi surse de inspiratie pentru viitoare proiecte. Pozitionarea elementului principal de compozitie a fost realizata astfel incat sa lase loc unei suprafete mai mari de spatiu public deschis orasului care sa devina un pol pentru dezvoltarea cartierelor adiacente. A fost creat si un traseu pietonal care poate conduce pietonii din spatiul public spre cladire la un etaj superior sustinand conceptul deschiderii catre public.

Figură 93 – Relatie universitate-oras -Maersk Tower of Copenhagen – C.F. Moller Architects; sursa foto: www.google.ro

SDU Campus Kolding, Danemarca realizat in anul 2014 dupa proiectul grupului Henning Larsen Architects reprezintă un punct de reper la nivelul orașului. Având planul de formă triunghiulară, adaptat la forma sitului, conceptul a fost acela de a orienta clădirea către trei repere cheie la nivel local: portul Kolding, râul și gara. Universitatea va crea o piață către râu, determinând astfel o interacțiune și cu alte două universități, precum și cu restul comunității. Clădirea se remarcă prin intermediul fațadei realizate din obloane triunghiulare perforate din oțel, ce ajustează cantitatea de lumină la interior. Aceasta creează un efect dinamic și expresiv la exterior, se schimbă pe tot parcursul anului, dar ceea ce este cu adevărat special se desfășoară la interior – un joc de lumină și diferite perspective asupra împrejurimilor. Totodată, transparența fațadei permite ca oamenii să vadă și să ia parte la activitățile desfășurate în interiorul universității.

Figură 94 – Perspectivă exterioară – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: https://henninglarsen.com

Figură 95 – Obloane – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: www.plataformaarquitectura.cl
Figură 96 – Perspectiva interioara – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: https://henninglarsen.com

Figură 97 – Perspective spații comune – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: www.plataformaarquitectura.cl

Clădirea promovează diferite moduri de învățare, noi metode de predare oferind o mare varietate de spații cu caracter diferit și cu un grad de flexibilitate crescut. Proiectarea spațiilor s-a făcut în așa fel încât învățarea să se mute din sălile tradiționale de clasă închise despărțite de coridoare lungi către inima campusului.

Prin transparență și deschidere, atriumul oferă un spectacol vizual și devine un spațiu dinamic ce permite studenților să aleagă locuri de studiu variate. Acesta se desfășoară pe cinci niveluri și prin intermediul decupajelor triunghiulare realizate în plăci dau naștere la diverse spații folosite ca zone de studiu sau de educație informală.

Figură 98 – Perspectivă atrium – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: www.plataformaarquitectura.cl

Fiecare spațiu este gândit să promoveze interacțiunea între studenți, profesori, cercetători, vizitatori, asigurând în același timp și zone liniștite pentru studiu. Prin modul de amplasare al funcțiunilor, clădirea oferă utilizatorilor motive să viziteze întreaga clădire. La parter se găsesc cafeneaua și amfiteatrul, iar la etaje sălile de clasă și birourile. Activitățile ce se desfășoară în clădire se deschid către oraș, astfel încât spațiul interior, campusul, parcul și locurile comune de relaxare să fie interconectate și dedicate întregii comunități.

Apartinand Universității de Medicină Columbia, Centrul de Educație Roy și Diana Vagelos, construit in anul 2016 in New York, SUA, proiectat de arhitectii Ricardo Scofidio, Charles Renfro, Elizabeth Diller si Anthony Saby, conectează studenți din toate cele patru școli de medicină ale Universității Columbia: medicină generală, chirurgie, medicină stomatologică, Școala Mailman de Sănătate Publică, și departamentele biomedicale ale Școlii Universitare de Arte și Științe.

Figură 99 – Perspectivă a cladirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: archdaily.com- Iwan Baan (stanga)

Figură 100 – Randare in faza de concept a cladirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: google.ro (dreapta)

Clădirea reprezintă un cadou primit de universitate cu ocazia împlinirii a 250 de ani de activitate, din partea lui Roy Vagelos, un distins absolvent al Colegiului Medicilor și Chirurgilor din Columbia, a soției sale, Diana Vagelos, absolventă a Colegiului Barnard și a altor prieteni, donatori și absolvenți. Construcția centrului a început în septembrie, anul 2013.

Centrul de Educație Roy și Diana Vagelos este o clădire de învățământ medical universitar și postuniversitar, care sugerează modul în care medicina este predată, învățată și practicată în secolul XXI. Clădirea are în centrul abordării sale arhitecturale spațiul informal care, în prezent, stă la baza procesului învățării fie că este vorba de învațământ primar, gimnazial, universitar sau postuniversitar.

De la începutul proiectării, beneficiarii împreună cu arhitecții, constructorii, profesorii și studenții au colaborat pentru a găsi o expresie spațială care să corespundă tuturor nevoilor și noilor metode de predare, devenind astfel un proces participativ. Viziunea lor s-a concentrat supra expresiei clădirii. Colaborarea, conexiunile interumane și interdisciplinare, generozitatea metodelor de învățare și cercetare au stat la baza devenirii spațiului, oferindu-i identitate.

Figură 101 – Perspectivă interioară din lobby-ul clădirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: archdaily.com- Iwan Baan (stanga)

Figură 102 – Perspectivă interioară cu scara continuă a clădirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: archdaily.com- Iwan Baan (dreapta)

O provocare a spațiilor de învățământ din New york este dată de lipsa spațiului comun de socializare. Astfel, interiorul clădirii devine o rețea de spații de socializare și studiu, care deschide calea catre viitor și inovație.

În interiorul turnului, o structură din beton și oțel închisă cu sticlă, această rețea este distribuită de-a lungul unei scări deschise pe paisprezece etaje – un spațiu vertical continuu care extinde pe toată înălțimea clădirii. Se formează astfel o „cascadă de studiu”, cu spații interconectate pentru învățare și predare în colaborare, care susține lucrul în echipă.

La fiecare nivel, capetele scărilor se extind în spații de diferite dimensiuni, configurații sau ambianțe: cu deschideri mari pentru socializare, închise și private, mici și compacte sau deschise către un spațiu comun.

Designul interior oferă spații care facilitează dezvoltarea abilităților esențiale pentru practica medicală modernă, reflectă schimbările recente în educația medicală, care se bazează pe observare și experiență practică.

Spațiile principale ale proiectului cuprind la parter zona de lobby și cafenea, care se învecinează cu o zonă de studiu comună tip cafenea cu computere și centrul de simulare clinică avansată, un spațiu specializat pentru sălile de examinare, clinici și camere de operații. Etajul unu cuprinde un auditoriu multifuncțional, cu un spațiu flexibil de 275 locuri, utilizat pentru evenimentele organizate în campus: prelegeri, proiecții și concerte. La etajele superioare se află grupuri de săli de clasă care pot fi configurate în funcție de necesități, care cuprind spații în aer liber cu specii de plante locale, spații flexibile pentru clasele de învățare activă, amfiteatre pentru studii formale și informale, o zonă dedicată grupurilor de studiu informale, birouri administrative.

Din punct de vedere urban, Centrul de Educație Roy și Diana Vagelos este un reper vizual de referință la limita nordică a campusului universității. Datorită închiderilor cu sticlă, acesta oferă către exterior, un spectacol al circulațiilor interioare ca parte a unui spațiu plin de viață, animat de diverse activități și evenimente.

Rampele scărilor ce se desfășoară continuu, pe întreaga înălțime a clădirii poartă sugestia unei străzi, formând o interpretare verticală a campusului urban.

Centrul de educație Vagelos face parte dintr-un program complex de revitalizare a campusului Colubia, definind partea de nord a acestuia. Clădirea funcționează ca o punte de legătură cu comunitatea Washington Heights, dar și ca o punte ce antrezează medici, profesori, studenți, cercetători din diverse părți ale lumii, pentru a beneficia de cele mai recente tehnici în domeniul medicine.

Centrul Vagelos a primit premiul LEED Gold pentru construcții durabile, datorită caracteristiclor sustenabile pe care le include precum: umbrele fixe care optimizează reglarea luminii de zi și încălzirea solară pentru diferitele funcțiuni ale clădirii, un sistem mecanic inovator care crește confortul utilizatorului și scade consumul de energie și apă din clădire, acoperișul verde care reduce căldura generată de asfalt și beton, consumul de energie al clădirii și reciclează scurgerea apelor pluviale.

5.5 Modele de regenerare a patrimoniului industrial

In evolutia de neoprit a oraselor contemporane, descoperim uneori zone dezafectate a ceea ce candva a fost o industrie de succes, spatii si cladiri intinse pe suprafete foarte mari de teren. In perioada de apogeu, erau cel mai probabil asezate la periferia inca nedezvoltata a orasului, din motive legate de spatiu si de facilitatea realizarii conexiunilor cu alte orase. Odata cu trecerea timpului, acestea au inceput sa isi restranga activitatea, orasul le-a inconjurat, astfel ca desfasurarea activitatilor industriale a devenit greu de realizat si prin urmare au ajuns in pregul falimentului. Aceste situatii sunt cu atat mai mult intalnite in fostele tari socialiste in care arhitectii si urbanistii sunt provocati sa gaseasca solutii sustenabile de reconversie si integrarea la nivelul orasului.

Universitatea Nicosia din Egkomi, Cipru, a observat beneficiul pe care il aveau fiind in vecinatatea unei foste zone industriale, astfel ca exitinderea Departamentului de Arhitectura al universitatii cu un nou Centru de Cercetare de Arhitectura, s-a realizat prin integrarea unei foste fabrici de incaltaminte din imediata vecinatate. Aceasta extindere a fost parte a unei strategii care a vizat doua obiective: dezvoltarea campusului prin aditia unei suprafate semnificative si regenerarea urbana a zonei.

Figură 103 – Architecture Research Center, University of Nicosia, Egkomi, Cyprus, arhitecti: Petros Konstantinou si Yiorgos Hadjichristou; sursa preluare foto: www.archdaily.com

Proiectul Centrului de Cercetare de Arhitectura al Universitatii Nicosia, Egkomi, Cipru, realizat in anul 2011 de arhitectii Petros Konstantinou si Yiorgos Hadjichristou, este considerat de utilizatori ca fiind un spatiu care incurajeaza progresul, experimentul prin flexibilitatea spatiilor interioare. Bugetul redus si obligativitatea pastrarii structurii de beton existente, au fost una din provocarile majore ale proiectului. Cu aceste date de tema, pentru realizarea fatadelor, s-au utilizat panouri din policarbonat colorate, care filtreaza si controleaza lumina.

Figură 104 – Perspectivă aeriană a Campusului Universitar Bilgi, Istanbul, arhitecți: Emre Arolat, Han Tümertekin, Nevzat Sayın, sursa foto: google.com

Universitatea Istanbul Bilgi este o institutie de invatamant superior de elita in Turcia. Pentru a-si mentine pozitia si a evolua in acest sens, a investit timp si resurse pentru revitalizarea patrimoniului industrial si conversia acestuia in spatii educationale universitare. De-a lungul timpului Universitatea Istanbul Bilgi s-a dezvoltat cuprinzând 4 campusuri (Santralistanbul, Dolapdere, Kuștepe, Kozyatağı) de aproape 206.000 de metri pătrați, unde sunt găzduite, în fiecare an, peste 1.000 de evenimente.

Campusul Santralistanbul se dezvolta in zona Cornului de Aur pe suprafata fostei zone industriale a centralei electrice Silahtarağa. Aceasta a fost prima centrală de energie electrică a Imperiului Otoman. A furnizat energie electrică în Istanbul de la 1913 până în 1983. Este situată în zona Cornului de Aur între Alibeyköy și Kağıthane, două puncte focale importante în trecut. În anul 2004, Universitatea Istanbul Bilgi a închiriat situl centralei electrice, conservând clădirile ca patrimoniu industrial. Arhitectii Nevzat Sayin, Emre Arolat si Han Tümertekin au avut un aport important in dezvoltarea sustenabila a campusului prin aportul cultural si proiectele de reconversie a fostelor cladiri industriele.

Pentru realizarea Muzeul de Artă Contemporană, Emre Arolat a folosit urmele structurilor demolate astfel încât, deși sunt clădiri complet noi, nu se manifestă prea mult lângă vechile structuri existente, lăsând o apariție discretă. Structura are un interior dens și un mesh exterior, ușor și semi-transparent. Acestea au o bază masivă, din beton, iar la nivelurile superioare un mesh care acoperă structura. Cele două clădiri alăturate apar ca două structuri separate, completând armonios compoziția de volume.

Figură 105 – Perspectivă interioară a muzeului energiei, arhitect: Han Tümertekin, sursa foto: google.com (stanga)

Figură 106 – Perspectivă de ansamblu a muzeului de artă contemporană, arhitect: Emre Arolat, sursa foto: google.com (dreapta)

Han Tümertekin a folosit principiul interventiei minime pentru a conserva si valorifica mostenirea industriala cu care a fost provocat sa opereze. Astfel, in Muzeul Energiei, mașinile și structura sunt conservate așa cum a fost inițial. Vechile echipamente mecanice au fost transformate într-un peisaj artificial, iar liniile de asamblare au fost transformate în podiumuri pentru circulație, oferind scară umană muzeului.

Figură 107 – Perspectivă cu studiourile de arhitectură din Universitatea Bilgi , arhitect: Nevzat Sayı, sursa foto: google.com

Studiourile de arhitectură din Universitatea Bilgi sunt considerate spectaculoase de catre utilizatori prin insasi intrepatrunderea noului cu existentul care generat spatii arhitecturale de calitate.

În interpretarea lui Nevzat Sayıns, încăperile cazanelor sunt conservate așa cum erau, cu echipamentele mecanice din interiorul lor, cu structura și amplasarea originală. A fost proiectată o nouă coajă în interiorul învelișului exterior existent. Noua structură din oțel a oferit o construcție spațială deschisă studiourilor de arhitectură, care au o galerie deschisă în mijloc, toate elementele structurale și de infrastructură fiind la vedere. Scopul a fost acela de a respecta destinația inițială, și de a-și face simțită prezența ca intervenție nouă.

5.6 Tehnologia – motor al procesului educational

Constructia Campusului Vitra din Weil am Rhein, Germania, a inceput in anul 1981 prin contributia unora din cei mai cunoscuti arhitecti ai lumii: Herzog & de Meuron, Nicholas Grimshaw, Claes Oldenburg& Coosje van Bruggen, Frank Gehry, Tadao Ando, Zaha Hadid, Alvaro Siza, Richard Buckminster Fuller, Jean Prouve, Jasper Morrison, SANAA, Renzo Piano, Carsten Holler, Tobias Rehberger, Thomas Schutte, Ronan & Erwan Bouroullec. Evolutia acestuia este si astazi un proces deschis.

Campusul Vitra s-a dezvoltat ca un parc de arhitectură contemporană începând cu anul 1981, când, mare parte din clădirile fabricii elvețiene de mobilier Vitra au fost distruse în urma unui incendiu. Clădirile campusului au fost proiectate în funcție de peisajul natural și zonele cartierelor de locuit, rezultând o arhitectură de bună calitate care a atras vizitatori din toată lumea.

Figură 108 – Muzeul de design Vitra și fabrica de mobilier, arhitect: Frank Gehry, sursa foto: google.com (stanga) ; Perspectiva campusului Vitra, Weil am Rhein, Germania, sursa foto: google.com (dreapta)

Prima clădire publică din campus este muzeul de design Vitra, proiectat de Frank Gehry. Acecesta se află la intrarea în cmpus, și apare ca un semnal al fabricii de mobilier. Având o formă sculpturală, compusă din planuri înclinate și curbe, muzeul găzduiește spații destinate atât cercetării, cât și expunerii designului din trecut și prezent, stabilind legături cu arta, cultura și arhitectura contemporană. Până în anul 2010, muzeul cuprindea și o zonă de magazin a fabricii.

O altă clădire reprezentativă a campusului este stația de pompieri proiectată de Zaha Hadid, în anul 1993. Designul sculptural al acesteia sugerează imortalizarea unei explozii. Clădirea este turnată în întregime din beton, contrastând cu restul clădirilor albe, și cu formele paralelipipedice ale fabricilor cu care se învecinează. Stația se compune din camera motoarelor pentru stingerea incendiului, vestiare pentru pompieri, o bucătărie și o sală de conferințe. În prezent stația a devenit un spațiu expozițional.

Figură 109 – Stația de pompieri Vitra, arhitect: Zaha Hadid, sursa foto:google.com (stanga); Pavilionul de conferințe Vitra, arhitect: Tadao Ando, sursa foto:google.com (dreapta)

Tot în anul 1993, a fost construit un pavilion de conferințe semnat de aarhitectul japonez Tadao Ando. Acesta propune o arhitectură, cu volume simple, articulate, care se inserează în peisaj. Pavilionul cuprinde la interior o serie de săli de conferințe, drumul pană la acestea inducând o stare meditativă asemeni gradinilor japoneze. Pavilionul este în același timp într-o relație de dialog cu muzeul de design prin prezența discretă și compoziția formelor drepte.

O structură geodezică ușoară proiectată de Richard Buckminster Fuller, a fost construită în anul 2000, contribuind la dezvoltarea campusului Vitra ca spațiu destinat evenimentelor.

Principalul magazin din campus, VitraHaus, deschis în 2010 și proiectat de arhitecții Jacques Herzog și Pierre de Meuron, pentru a expune mobilierul din colecția Home, a devenit un icon pentru Vitra. Designul clădirii este inspirat de forma arhetipală a casei, fiind o compoziție de volume suprapuse și intersectate. Clădirea, oferă atât cadre ce inspiră ambianța unei locuințe pentru expunerea mobilierului, cât și perspective diverse, apropiate sau de ansamblu, asupra împrejurimilor. Aflată la intrarea în campus, în apropierea muzeului de design, aceasta apare asemeni unor vitrine care se pierd în peisaj.

Deschiderea campusului Vitra către public a avut un impact semnificativ atât asupra popularității brandului Vitra cât și asupra popularității designului și arhitecturii în sine, ca domenii prezente în viața de zi ci zi a oamenilor. Posibilitatea observării arhitecturii împreună cu obiecte de design și mobilier concepute special pentru un anumit spațiu, oferă o înțelegere completă asupra influenței pe care o are mediul în care trăim.

Un exemplu in care accentul este pus pe tehnologie in conformarea arhitecturala a universitatii este HafenCity University din Hamburg, Germania, realizata in 2014 dupa proiectul biroului de arhitectura Code Unique Architects. Proiectul este alcătuit din două volume unite prin intermediul unui alt volum central vitrat care le conectează. În legătură cu acest spațiu central se găsesc cantina, cafeteria, biblioteca. Cele doua puncte forte ale proiectului sunt existența acestui spațiu de întalnire și interacțiune dar și accentul pus pe sustenabilitate și eficiență energetică a construcției.

Figură 110 – Perspectivă exterioara. HafenCity University; arhitecti: Code Unique Architects; sursa foto: google.com

CONCLUZII

Inovarea procesului educational este intotdeauna strans legata de calitatea arhitecturii din mediul universitar si a spatiilor adiacente. Arhitectura, amenajarile exterioare, operele de arta, constructiile conexe care alcatuiesc un mediu universitar trebuie proiectate astfel incat sa sustina paradigma educationala contemporana deoarece ele au potentialul de a imbogati procesele de predare si invatare. Arhitectul are un rol foarte important si trebuie sa fie constient de transcendenta unei asemenea misiuni. Misiunea universitatii este aceea de a forma si pregati viitori cetateni asumati iar designul oricarui spatiu universitar trebuie sa aiba ca scop excelenta.

Organismul universitar este compus din numeroase structuri cum ar fi : misiune, viziune, valori, management, model educational, conexiuni cu contextul social, urban si arhitectural. Arhitectura joaca un rol extrem de important in sensul ca este componenta care faciliteaza in primul rand contactul uman, indispensabil mediului universitar, care favorizeaza formarea viitorilor profesionisti. Ideea platonica conform careia educatia este un mijloc de transformare a cetatenilor de astazi in cetatenii de maine, ramane o viziune de actualitate.

Universitati din intreaga lume au ajuns in momentul in care simt necesitatea schimbarii si nevoia de a crea un angajament in fata comunitatii. Deschiderea catre comunitate, facilitatea legaturilor cu spatiul public sunt componente ale gandirii pe termen lung, necesare dezvoltarii sustenabile ale mediului universitar. Rolul arhitecturii este evident, educatia fiind un eveniment spatial, deoarece aceasta forma de interactiune umana se petrece intr-un spatiu fizic.

„Spațiul universitar devine astfel un spațiu condensator pentru activitățile din zonă, cu rol important atât în agregarea locală, cât și în integrarea periferiei apropiate.”

Universitatea trebuie sa reflecte tendintele artistice si intelectuale de avangarda ale perioadei sale. Astfel arhitectura universitara trebuie modelata cu sensibilitate, specifica modelului educational si cu aspiratii pentru consolidarea comunitatilor studentesti de cercetare si invatare.

Intre universitate si oras exista o relatie evidenta, astfel ca prin aceasta conexiune importanta se schimba realitati urbane in directia dezvoltarii unor orase universitare, puternic influentate de prezenta factorului cultural-educational.

Universitatile din interiorul orasului, evolueaza permanent in ideea realizarii unui schimb continuu cu orasul iar campusurile din suburbii isi propun sa fie generatoare ale dezvoltarii urbane in jurul acestora. Am identificat numeroase exemple de campusuri universitare construite in prezent ca motor de inovatie in afara unui context academic, in relatie cu centre de tehnologie corporatiste. Desi construite in zone periferice, promoveaza interactiunea, viata urbana, integrarea dinamica, cu un context existent, in ideea dezvoltarii sustenabile a periferiilor. Sunt propuse fara indoiala medii bune pentru dezvoltarea unor sinergii dinamice, esentiale in crearea unor centre sustenabile care pot raspunde flexibil nevoilor aflate intr-o continua si accelerata schimbare a societatii cunoasterii.

Sunt foarte multe aspecte conceptuale care, in procesul de design, pot influenta pozitiv sau negativ calitatea rezultatului. Arhitectura de buna calitate are capacitatea de a ramane reper in istorie, constituind o resursa valoroasa pentru generatiile viitoare de arhitecti.

Privind arhitectura universitatilor contemporane prin prisma abordarii tipologice a unor exemple din trecut dar si actuale, se creeaza connexiuni semnificative pentru concretizarea studiului. Am observat ca exista universitati / campusuri universitare care au avut o evolutie arhitecturala permanenta, determinata de constientizarea faptului ca procesele de predare sunt strans corelate de calitatea spatiilor unde ele se desfasoara.

Structurile contemporane ale scolilor universitare trebuie sa lase loc unora noi care sa fie gandite pentru un orizont mai larg de utilizatori, acorate in realitatea prezentului si cu orientare catre viitor. Perspectiva intrevede o dezvoltare accelerata a tehnologiei si concomitant aparitia unei cantitati uriase de informatie. Metodele clasice de invatare nu vor mai fi eficiente in fata acestei paradigme, fapt pentru care sistemul educational va avea o nevoie acuta de restructurare. Acesta fireasca evolutie viitoare a sistemului educational va atrage dupa sine necesitatea unor spatii arhitecturale noi, conformate in consecinta.

Arhitectura spațiilor universitare trebuie să se adreseze oricărui individ. Ea trebuie să răspundă în primul rând principiilor unui design universal, accesibil tuturor, punând toți indivizii pe o poziție de egalitate, oferind șanse egale accesului la cunoaștere. Odată facilitat, accesul la cunoaștere trebuie potențat; astfel arhitectura universitară trebuie să fie un mediu care facilitează comunicarea prin conformarea unor spații sociopetale, îmbogățite cu amenitate, care să invite la discuții libere, la schimburi de idei și dezbateri, intr-un cuvant, la faptul de a fi oameni: „ fenomenologia începe prin însăși existența umană fiind întărită de ideea că ea este deja acolo înainte ca cineva să reflecteze asupra ei.”

Heidegger a scris mult despre arhitectură observând tendința de a judeca arhitectura ca operă de artă prin prisma unor rațiuni estetice și conștientizează că nu este suficient. Arhitectura este creată pentru oameni și are menirea să fie locuită de aceștia. Spațiile educaționale contemporane trebuie să fie materializate astfel încât să ilustreze valorile societății actuale: deschidere, libertate, conectivitate, creativitate, etc., pentru ca individul să poată să relaționeze și să rezoneze cu ele. Acestea trebuie să incite la depășirea condiției curente, să determine nevoia de autoactualizare și să determine o gândire creativă. De asemenea, arhitectura trebuie să aibă capacitatea de a conferi încredere sau de a responsabiliza și încuraja explorarea, experimentul și inovația, atât în rândul elevilor, profesorilor cât și în cadrul comunității.

Consider că într-un spațiu destinat educației trebuie să existe și o anumită latură ludică sugerată prin arhitectură. Prin „joacă”, se descoperă lumea. În același fel, prin „joacă”, care poate fi generată doar la nivelul imaginației, studentul poate să găsească noi modalități de a aborda și de a rezolva o problemă, gândind în afara cutiei.

Figură 111 – Via University, Aarhus, Denmark, Arkitema Architects

De asemenea, o gamă variată de spații și de medii simulate pot incita dorința de cunoaștere și pot deschide perspective și în afara zonei de studiu, întrucât un mare accent se pune la momentul actual pe legăturile care se pot forma între diferite domenii.

Fenomenologic vorbind, este esențial ca arhitectura să țină cont de faptul că omul este o ființă socială depandenta de locuri în care să se simtă confortabil ( mă gândesc la noțiunea de familiar), să i se ofere posibilitatea de a simți spațiul prin prisma percepției subiectiv-personală, de a experimenta spațiul pentru a percepe spiritul locului și nu în ultimul rând de a-i permite să interacționeze cu alți oameni.

Abordarea fenomenologică în modelarea unor spații destinate învățării ar putea oferi cel mai bun răspuns pentru un spațiu care să se adreseze fiecărei persoane în mod individual, oferind insă un impuls în realizarea scopului comun: integrarea cunoașterii, în sensul utilizării creative a acesteia, la viața de zi cu zi.

Scopul final al arhitecturii este acela de a concretiza existența omului în lume. Ea este dovada evoluției noastre, a modului în care trăim și gândim și a atitudinii pe care o cultivăm față de ceilalți. Spațiul trebuie redat omului și conformat propriilor lui măsuri și interese pentru ca acesta să se identifice cu ambientul, pentru ca spațiul să devină o componentă activă în viața noastră cotidiană, susținând atât dezvoltarea personală cât și la nivelul comunității.

„Universitatea nu poate și nu trebuie să fie închisă în propriul interior. Ea este afectată și schimbă limita imposibilului, a lui «poate» și a lui «dacă». Limita între interior și exterior este locul unde universitatea se expune realității, forțelor exterioare (culturale, ideologice, politice, economice sau de altă natură). Acolo se unește universitatea cu lumea pe care încearcă să o gândească.” (Jacques Derrida – „L’Université sans condition”)

Rezolvarea sistemului de relații pe care universitatea îl leagă cu ceea ce se întâmplă în exteriorul ei este o provocare la fel de mare ca aceea a rezolvării spațialității în propriul interior.

Concepte noi precum accesibilitate, conectivism, flexibilitate, integrare, transparență, influețează în mod vizibil arhitectura spațiilor universitare contemporane, rezultatul fiind un câștig multiplu, atât pentru oraș, pentru sistemul educațional cât și pentru comunitate. Sunt astfel asigurate condiții optime studiului și îmbunătățirii calității procesului educativ. Dincolo de aceasta, prin existența unor spații educațional – cultural – recreative pentru accesul pubic este setat un nou standard al zonei la nivelul orașului.

Viața studențească, grosso modo, este asociată cu socializarea și un permanent proces de culturalizare. Spațiul universitar contemporan, prin asociere cu viața studențească, presupune mixitate de funcțiuni majoritar publice și permeabilitate ( transparență) vizuală și fizică dar și o imperioasa conexiune cu viața urbană. Acest fapt reprezintă fără îndoială o deschidere a locuitorilor din proximitate către cultura studențească dar și o invitație la observare și participare. Existența unor astfel de relații duce la schimbarea de paradigmă a procesului educațional contemporan și lasă cale deschisă inovației și experimentului.

“Este nevoie de un loc pentru a crea o comunitate și de o comunitate pentru a crea un loc.”

Deși universitatea este o intituție autonomă, este legată de structura și caracteristicile societății în care se dezvoltă. Universitatea nu poate să urmărească doar dezvoltarea activităților
Societatea de astăzi are nevoie de universități dedicate comunității, care să înțeleagă necesitățile cetățenilor ce locuiesc în comunitate și rolul social pe care îl are în procesul de dezvoltare a comunității.
Universitățile de astăzi se îndepărtează de rigiditatea arhitecturală caracteristică celor din trecut și se bazează pe scheme de configurare complexe, dar eficiente, care includ zone de recepție deschise, cantine, biblioteca, săli de odihnă, săli multifuncționale, săli de curs deschise publicului, terase. Evoluția metodelor de predare face ca sălile de curs să sufere transformări, iar funcțiunile conexe trebuie să acopere diferite tipuri de interacțiuni cu spațiul.

Figură 112- Ryerson University Student Learning Centre / Zeidler Partnership Architects + Snøhetta, sursă preluare foto: https://www.archdaily.com

Lucrarea abordează tema relației dintre universitate și comunitate ca spațiu al publicului, explicând conceptele de spațiu public, comunitate, universitate, pentru a putea avansa la relațiile posibile dintre ele.
Schimbările secolului XXI în legătură cu reconfigurarea spațiului public ne arată că acesta este un loc pentru interacțiunea cetățenilor, un loc al comunității.

Încurajarea studenților pentru a se simți legați de universități și îmbunătățirea mediul în care învață sunt elemente importante ale educației contemporane. Studiile arată că universitatea reprezintă un mediu prielnic în care tinerii să deprindă aptitudini de comunicare și curajul de a lua decizii. Climatul pozitiv are, de asemenea, efecte asupra stimei de sine, a bunăstării psihologice și asupra realizărilor academice, fructificând relațiile interumane și formându-i ca buni cetățeni ai societății.

Intersecția dintre studiu, relaxare, interacțiune socială stimulează simțul comunității și pot produce spre o schimbare socială.

"I never teach my pupils; I only attempt to provide the conditions in which they can learn". (Albert Einstein).

Evoluția tehnologică va avea o contribuție importantă astfel că, elemente de compartimentare, acoperișuri parțiale sau totale retractabile, gradene amovibile, ecrane media pentru fațade, tratamente acustice (fonoabsorbante și/sau reflectante) de ultimă generație, iluminat artificial ultraperformant sunt doar câteva din componentele care – bine integrate în proiectul general – conduc la succesul de utilizare și la o bună desfășurare a procesului educațional. O astfel de școală, printr-o permanentă relație între componentele spațiale și funcționale: învățare-cercetare-circulație-recreere-cazare-cultură-alimentație publică, creează spații sociopetale, pentru activități precum: spectacole, conferințe, expoziții, ateliere de creație, teatru, teledifuziune sau radiodifuziune etc. care, în plus față de procesul de învățare efectiv, conferă identitate edificiului. Multifuncționalitatea și flexibilitatea spațiilor care compun edificiul au rolul de a potența plăcerea și atractivitatea acestei școli și, nu în ultimul rând, ansamblul creat va deveni reprezentativ pentru zona respectivă. Se conturează astfel un nou centru de cartier favorabil incluziunii sociale, care propune o vocație nouă a spațiilor educaționale și anume accesibilitatea locuitorilor spre activitățile universitare.

Campusurile urbane s-au aflat in centrul proceselor de transformare ale societatii, economiei si a modului in care o universitate isi face treaba. Astazi ele trebuie sa fie capabile sa se dezvolte pentru a-si duce la indeplinire rolul.

Ideea de a pozitiona campusul universitar departe de oras a aparut din conceptia ca predarea si cercetarea trebuie sa fie separate de pulsul metropolei, pentru a obtine nivele inalte de calitate trebuind sa fie departe, intr-un loc linistit, unde gandul si cunoasterea sunt impartasite doar intre membrii unei comunitati izolate, aflate in parc, acesta putand spune ca este un campus. Un alt motiv pentru localizarea campusurilor in afara orasului a mai fost: nu demult pana acum cativa ani, universitatea a fost considerata o prezenta incomoda de urbanisti, fiind privita drept o scoala mare ale carei interactiuni cu contextul urban au fost limitate la nevoia de a administra fluxul de studenti si personal in drumul lor catre si din universitate. Construindu-le in afara orasului a avut de asemenea avantajul de a elimina factorii ce-ar fi putut contribui la congestionarea traficului si a functiilor ce ar fi putut utiliza mijloace de transport in directia opusa fata de fluxul principal. Chiar si campusurile urbane au fost tratate in acest fel, adesea localizate la marginea orasului (ca in cazul campusului Citta Studi din Milano sau a Universitatii Politehnice din Madrid), avand ca principal scop limitarea interferarii si congestiei.

Este un punct de vedere inca valid in anumite parti ale lumii, dar ce a fost progresiv contrazis de realitate. Orasul a fost invadat gradual de campusuri faimoase precum cele din Berkeley, Harvard sau MIT, construite initial in afara limitelor orasului dar care acum sunt parte din asezarea urbana ce s-a dezvoltate in jurul lor. Acest lucru este cu atat mai adevarat cand vine vorba de campusurile urbane, acelea ce au ramas in afara orasului, cum ar fi Otaniemi la periferia Helsinki-ului, proiectat de Alvar Aalto, sau Universitatea din Brasilia, proiectata de Oscar Niemeyer, si care incearca sa se reconecteze cu orasul, construind sisteme rapide de transport pentru a reduce distanta de care era nevoie in trecut.

Motivul pentru aceasta schimbare de perespectiva are la baza atat dezvoltarea sistemelor universitare cat si transformarea oraselor. Odata centrele erau devotate exclusiv predarii, acum universitatile si-au dezvoltat progresiv noi functii, in special in domeniul cercetarii, ce au nevoie nu de izolare, ci de socializare: cu domeniul afacerilor, cu institutiile si cu alte universitati din acelasi oras sau din alt colt de lume. Cu siguranta aceste relatii nu se pot dezvolta decat in context urban.

Dar orasele s-au schimbat profund. Dupa criza din 1970 au devenit inca o data motoarele cresterii, concentrandu-se asupra populatiei si activitatilor, transformandu-se in regiuni urbane veritabile. Orasele care furnizeaza energie din vastele regiuni urbane ce le inconjoara sunt ca o poarta catre lumea exterioara, prin intermediul accesului catre multiple retele de comunicare, transport, informatii si relatii economice, lucruri ce permit spatiului sa fie un mediu complex si dens unde inovatia poate lua nastere.

In cadrul acestei transformari universitatile joaca un rol central. Orasele, si mai mult, marile orase, unde universitatile se construiesc rar, sunt in curs de transformare, dar au dificultati in a recunoaste acest lucru.

Pe parcurs, efectele congestiei pe care construirea campusurilor in afara orasului a urmarit sa le evite s-au dovedit a fi chiar si din punctul de vedere al urbanistilor, cel mai interesant mod de a aduce la viata cladirile complexelor si districtelor de unde disparusera.

Asadar, putem observa o coevolutie in relatia dintre oras si universitate: pe de-o parte universitatea se dezvolta pentru a intampina nevoile orasului, si pe de alta parte orasul are din ce in ce mai multa nevoie de universitate, care a vazut o crestere in functiile sale orientate in aceasta directie.

Este institutia devotata crearii de cunostiinte, intr-o etapa in care cunostiintele sunt fundamentul dezvoltarii urbane; Este locul destinat formarii capitalului uman si atragerii talentelor ce pot contribui la inovare; Este un jucator activ in procesul transferului de tehnologie, o functie ce capata si mai multa semnificatie in politicile universitatii si ce sustine competitivitatea economiei locale; Este un punct de intalnire al retelelor globale de cercetare si inovare, si prin urmare un vehicul pentru internationalizarea orasului; Se poate implica in transformarea urbana, deoarece are resurse pentru a investi in reinnoirea propriei infrastructuri si aduce beneficii zonelor in care este localizata.

Asadar, daca acestea sunt axele care leaga orasul si universitatea mai mult ca niciodata si submineaza

relevanta campusurilor ce sunt izolate sau in afara oraselor, trebuie sa ne intrebam nu doar in ce masura orasele sunt constiente de aceasta putere propulsiva, ci de asemenea si de masura in care campusul urban a evoluat in ceea ce priveste modelele traditionale de pozitionare.

Privind la universitatile mai vechi integrate in tesut urban se poate observa ca sunt multe initiative de transformare a situatiei originale, dar ca in acelasi timp este un drum lung pentru a atinge standardele de calitate ce se doresc a fi intalnite in campusurile externe: modalitati de cercetare moderne si flexibile, centre pentru experimentarea aboradrilor multidisciplinare, spatii pentru muzee, spatii rezidentiale pentru studenti, cafeterii, cluburi univeristare, facilitati sportive, spatii pentru studenti si asa mai departe.

Campusurilor urbane create cu scopul didactic le lipseste adaptabilitatea necesara si s-au bazat pe orasul din jurul sa furnizeze o gama larga de servicii, dar astazi sunt nevoite sa prinda din urma abilitatea de flexibiliate si locuibilitate.

Campusurile urbane s-au aflat in mijlocul proceselor de transformare a societatii, a economiei si a modului in care universitatea isi indeplineste rolul. Astazi trebuie sa fie capabile sa se dezvolte pentru a ajunge sa isi indeplineasca pe deplin rolul. Este o problema ce vizeaza la fel de mult si orasele, ce trebuie sa gaseasca strategii pentru a face fata sistemului, dar si universitatile, ce trebuie sa gaseasca o modalitate de a raspunde cererilor multiple pentru calitate.

Arhitectura universitara tinde sa includa identitatea utilizatorilor, a comunitatii, in toate nivelurile sale fiind direct relationata cu acestia/aceasta prin spatiul public.

Intrebari precum: „Ce este insa spatiul public?; Ce face un spatiu care sa fie considerat public?; Care sunt spatiile publice favorite ale oamenilor?” sunt inevitabile. Atunci cand vorbim despre deschidere, apartenenta, respect, impartasite cu reciprocitate, atunci cand interactiunea, comunicarea, contemplarea sunt posibile fara limite si se creeaza o experienta colectiva memorabila prin obtinerea sentimentului de libertate, atunci cred ca se poate experimenta intr-o maniera sustenabila ceea ce inseamna un spatiu public.

Parcurgand un demers tipologic, pana la analiza si comentarea unor exemple contemporane relevante, am putut observa ca universitatile evolueaza in directia sustinuta prin insasi tema lucrarii.

Comunitatea se identifica prin spatiul public asa cum un spatiu public se identifica prin libertate, incluziune si accesibilitate pentru individ si societate.

Data fiind componenta publica evidenta a universitatilor contemporane dar si a functiunilor conexe (biblioteci, mediateci, centre educationale, spatii muzeale etc.), acestea se plaseaza pe scara preferintelor utilizatorilor in proximitatea spatiilor urbane de calitate, a parcurilor si spatiilor publice naturale. Internetul si mediile virtuale nu sunt o componenta de neglijat in acest context.

In momentul intrepatrunderii functiunilor educationale, a celor publice si a tehnologiei, pot lua nastere spatii universitare contemporane sustenabile prin integrare comunitara.

Bibliografie

Cărți

Bachelard, Gaston, Poetica spațiului, Paralela 45, Pitești, 2003

Bernard Leupen, Harald Mooij, Housing Design. A Manual, Nai Publishers, Rotterdam, 2011

Bollier, David, and Silke Helfrich. The Wealth of the Commons: A World Beyond Market and State, Amherst (Mass.): Levellers Press, 2012

Boris Brorman Jensen & Kristoffer Lindhardt Weiss, Art of many – The right to space, Danish Architecture Centre, 2016

Boscán, Beatriz Ramírez, El espacio publico entre la universidad y la ciudad, Merida, Publicaciones Vicerrectorado Academico, 2011

Brook Sheldon, Manager sau lider. Noi atribuții ale specialiștilor în știința informării, în vol.: Tendințe contemporane în biblioteconomie și știința informării. Iași, Editura Shakti, 1996

Downes, Stephen, Connectivism and Connective Knowledge, 2012

Fusero, Paolo, E – City. Digital Networks and cities of the future, Barcelona, Spain, List, 2009

Ghenciulescu, Ștefan, Orașul transparent – limite și locuire în București, Editura Universitară “IonMincu”, București, 2008

Gijbels, David (editor) – Learning Patterns in Heigher Education, Dimensions and Research Perspectives, Routledge, New York, 2014

Hamdi, Nabeel, Educating for Real, Londra, Intermediate Technology Publications, 1996

Heidegger, Martin, Originea operei de artă, Humanitas, București, 1995

Herz, Michael, Campus Landscape, Planning&Design, Design Media Publishing Limited, Hong Kong, 2014

Hoeger, Kerstin, Bindels, Edzo, Campus and the city, Zurich, Ed. Gta Verlag, 2007

Holl, Steven; Pallasmaa, Juhani; Perez-Gomez, Alberto, Question of perception – Phenomenology of architecture, William Stout Publishers, San Francisco, 2006

Husserl, Edmund, Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filozofie fenomenologică, Humanitas, Bucuresti, 2011

Jonassen, David (editor) – Theoretical Foundations of Learning Environments, Routledge, New York, 2012

Jones Peter Blundell, Doina Petrescu, Jeremy Till, Architecture and Participation, Abingdon, UK, Taylor & Francis, 2005

Juul, Helle, Frost Architects, The Future Campus – a world of meeting places, http://byensrum.dk, consultat la 16.06.2018

Kramer, Sibylle, Colleges & Universities – Educational Spaces, Salenstein, Switzerland, Braun Publishing, 2010

Landry, Charles, The Creative City. A Toolkit for Urban Innovators, Londra, Earthscan, 2008

LECKIE, G. ȘI BUSCHMAN, J., Space, place and libraries: an introduction, în Buschman, J. & Leckie, G.J., The library as place: history, community, and culture, Westport, Conn: Libraries Unlimited, 2007

LeGates, Richard, Stout, Frederic, editori, The City Reader, ediția 6, New York, The Routledge Urban Reader Series, 2016 (1996)

MICHELLE L. KAARST-BROWN, SCOTT NICHOLSON, GISELA M.VON DRAN ȘI JEFFREY M. STANTON, Organizational Cultures of Libraries as a Strategic Resource, Library Trends, 2004

Mongold, Neal, Community architecture: myth and reality, Massachusetts, 1980

Niculae Lorin Constantin, Arhipera_Arhitectura Socială Participativă, teza de doctorat, București, 2013

Norberg Schulz, Christian, Genius Loci. Towards a phaenomenology of architecture, Rizzoli, New York, 1980

Oana Andreea Căplescu, Implicațiile noilor media în arhitectură , teza de doctorat, București, 2011

Oblinger, Diana, Learning Spaces, Educause, 2006

Ostrom, Elinor. Governing the Commons: The Evolution of Institutions for Collective Action, Cambridge: Cambridge University Press, 1990

Pallasmaa, Juhani, The Eye of the Skin – Architecture and the Senses, John Wiley&Sons Ltd., Great Britain, 2005

Pearson, Jason; Mark Robbins, University- Community Design Partnerships, New York, Princeton Architectural Press, 2002

Perahia, Raquel, “Las ciudades y su espacio publico”, în Los problemas del mundo actual, soluciones y alternativas desde la geografia y las ciencias sociales, Porto Alegre, 2007

Ponty, Merleau, Phenomenology of perception, Routledge, New York, 2012

Rafael Moneo, On typology, Oppositions 13, The MIT Press, 1978

Rawn, William, Campus and the city, 2002, http://rawnarch.com

Rădulescu, Daniela, Arhitectura Centrelor Culturale moderne, Editura Tehnică, București, 1996

Richard Daugherty, Nudging a dinosaur in order to avoid library extinction, în vol.: Libraries and electronic publishing, 1992

Sennett, Richard, The Conscience of the Eye, The design and Social life of Cities, New York, Norton, 1990

Sharr, Adam, Heidegger for arhitects, Routledge, New York, 2007

Siestrzewitowska, Marzena, Public spaces for the 21st century youth – needs and expectations, Lublin, 2003

The Charter of European Planning-approved by the General assembly of Barcelona the 22th april 2013- The Vision for Cities and Regions – Territoires of Europe in the 21st Century, ECTP-CEU,2013

William Lidwell, Kritina Holden, Jill Butler, Universal Principles of Design, Beverly, Massachusetts, Rockport Publishers 2010

Zumthor, Peter, Athmospheres, Birkhauser, Boston, 1998

Zumthor, Peter, Thinking Architecture, Second expanded edition, Birkhauser-Publishers for architects, Basel-Boston-Berlin, 1998

Articole

Campos Calvo-Sotelo, Pablo, dr., arch., Univ. San Pablo CEU, “Innovative educational spaces: architecture, art and nature for university excellence”, 2014

David Cain and Gary L. Reynolds, "The Impact of Facilities on Recruitment and Retention of Students" în Facilities Manager, vol. 22, nr. 2 (Martie/Aprilie 2006)

Klaske Havik, Tom Avermaete, Jorge Mejía Hernández, Accomodating the Commons: Social-Spatial Practices in Bogota, articol, 2018

Pallasmaa, Juhani – An architecture of the seven senses

Phenomenology, Stanford Encyclopedia of Philosophy, 2013

Poppelreuter, Tanja, School of Architecture and Design, University of Ulster, Belfast, Northern Ireland, UK, „Sensation of Space and Modern Architecture: a psychology of architecture by Franz Lowitsch”

Shirazi, M. Reza – On Phenomenological Discourse in Architecture

Transforming our world: the 2030 Agenda for sustainable Development, 2015, ONU

Reviste

AMC, februarie 1996, nr. 68

Arhitext, august-septembrie 2008, nr. 8-9 (186-187)

Arhitext, august-septembrie 2010, nr. 8-9 (210-211)

Arhitext, ianuarie-februarie 2008, nr. 1-2 (179-180)

Arhitext, ianuarie-februarie 2010, nr. 1-2 (203-204)

Arhitext, iulie 2008, nr. 7 (185)

Arhitext, iulie 2010, nr. 7 (209)

Arhitext, iunie 2009, nr. 6 (196)

Arhitext, mai 2010, nr. 5 (207)

Arhitext, martie 2008, nr. 3 (181)

Arhitext, octombrie 2008, nr. 10 (188)

Arhitext, octombrie 2010, nr. 10 (212)

El Croquis, 2000, nr.100-101

El Croquis, 2003, nr. 109-110

El Croquis, 2003, nr. 112-113

Igloo, iunie 2008, nr. 78-79-80

Lotus, nr. 165, aprilie 2018, Politics of the Campus

Techniques&Architecture, nr. 411, decembre-janvier 94, Universites

Time,Space,Existence, edited by GAA Foundation -European Cultural Centre, 2018

Urbanismul Serie Noua, 2011, nr. 9

Arhitectura, mai 2007, nr. 54

Webografie

http://annenberg.usc.edu/

http://annenberg.usc.edu/

http://arhitectura-1906.ro/2011/10/jocul-cu-foile-de-sticla/

http://arhitectura-1906.ro/2011/10/jocul-cu-foile-de-sticla/

http://assembly.coe.int/ASP/Doc/XrefViewHTML.asp?FileID=8807&Language=en

http://assembly.coe.int/ASP/Doc/XrefViewHTML.asp?FileID=8807&Language=en

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteCOM/bibliologie/cuprins.htm

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteCOM/bibliologie/cuprins.htm

http://journalism.uoregon.edu/

http://journalism.uoregon.edu/

http://mdusdataac.weebly.com/universal-design-in-learning.html

http://mdusdataac.weebly.com/universal-design-in-learning.html

http://oma.eu/projects/iit-mccormick-tribune-campus-center

http://plato.stanford.edu/entries/phenomenology/

http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2007/08/7-predarea-orientari-contemporane-in.html

http://towcenter.org/research/post-industrial-journalism/

http://towcenter.org/research/post-industrial-journalism/

http://uonews.uoregon.edu/archive/news-release/2013/2/allen-hall-exceeds-expectations-new-home-university-oregon-school-journa

http://uonews.uoregon.edu/archive/news-release/2013/2/allen-hall-exceeds-expectations-new-home-university-oregon-school-journa

http://www.amereida.cl/acerca-de-la-corporacion/#

http://www.arch.ksu.edu/seamon/shirazi_phenomenological_discourse.htm

http://www.archdaily.com/115170/arizona-state-university-walter-cronkite-school-of-journalism-mass-communication-ehrlich-architects/

http://www.archdaily.com/115170/arizona-state-university-walter-cronkite-school-of-journalism-mass-communication-ehrlich-architects/

santralistanbul

http://www.arthitectural.com/ehrlich-architects-arizona-state-university-walter-cronkite-school-of-journalism-mass-communication/

http://www.arthitectural.com/ehrlich-architects-arizona-state-university-walter-cronkite-school-of-journalism-mass-communication/

http://www.carltd.com/services/Design-for-flexibility-and-adaptation

http://www.carltd.com/services/Design-for-flexibility-and-adaptation

Sou Fujimoto envisions trees and balconies for Université Paris-Saclay building

http://www.downes.ca/files/Connective_Knowledge-19May2012.pdf

http://www.downes.ca/files/Connective_Knowledge-19May2012.pdf

http://www.ead.pucv.cl/amereida/ciudad-abierta/

http://www.igloo.ro/articole/spatiul-universitar-i/

http://www.igloo.ro/articole/spatiul-universitar-i/

http://www.igloo.ro/articole/spatiul-universitar-ii/

http://www.igloo.ro/articole/spatiul-universitar-ii/

http://www.panelite.us/projects/exterior-projects-gallery/mccormick-iit/

http://www.unr.edu/reynolds-school-of-journalism

http://www.unr.edu/reynolds-school-of-journalism

http://www.washington.edu/

http://www.washington.edu/

http://www.wu.ac.at/campus/en/overview/architecture

http://www.wu.ac.at/campus/en/overview/architecture

http://www.york.ac.uk/tftv/facilities-hire/tv-studios/

http://www.york.ac.uk/tftv/facilities-hire/tv-studios/

http://www3.niu.edu/~c90mdk1/learn.htm

http://www3.niu.edu/~c90mdk1/learn.htm

https://elibrary.utas.edu.au/utas/file/8bdb7f82-f20c-4ac1-b80d-8df79e07e889/1/an%20architecture%20of%20the%20seven%20senses.pdf

https://elifgkose.wordpress.com/tag/bilgi-university/

https://en.wikipedia.org/wiki/Illinois_Institute_of_Technology

https://en.wikipedia.org/wiki/Panum_Building

https://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Essex

https://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Surrey

https://henninglarsen.com

https://web.iit.edu/about/history/historic-architecture

https://www.archdaily.com/276548/amsterdam-university-college-mecanoo?ad_medium=gallery

https://www.archdaily.com/590576/sdu-campus-kolding-henning-larsen-architects

https://www.archdaily.com/771491/ryerson-university-student-learning-centre-zeidler-partnership-architects-plus-snohetta

https://www.bilgi.edu.tr/en/

https://www.dezeen.com

https://www.kcap.eu/en/projects/v/science_city_eth/

https://www.archdaily.com/195083/architecture-research-center-petros-konstantinou-yiorgos-hadjichristou

Lista ilustrațiilor

Copertă – Perete din argila cu sticla la expozitia Bienalei de la Venetia, 2016; fotografie realizată de autorul lucrarii;

Figură 1 – Yas Hotel, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, arhitecti: Asymptote Architecture, 2009; sursa preluare imagine: www.designboom.com; 9

Figură 2- Gradene. Ewha Womans University, arhitecti: Dominique Perrault Architecture, sursa: www.archdaily.com 15

Figură 3 -Economics and Business Faculty, Diego Portales University, Chile, Duque Motta&Rafael Hevia; sursa: www.archdaily.com 16

Figură 4- Capela. Church of Light, arhitect: Tadao Ando; sursa: www.archdaily.com 17

Figură 5 – St. Edward’s University, Texas, Elemental Chile; arhitecți: Alejandro Aravena, Ricardo Torrejon; sursa: www.archdaily.com 18

Figură 6 – St. Edward’s University, Texas, Elemental, arhitecți: Alejandro Aravena, Ricardo Torrejon; sursa: www.archdaily.com 19

Figură 7 – University of Manchester’s Engineering Campus Eyes of the Future, Mecanoo Architects, 2016; sursa: www.archdaily.com 21

Figură 8 – Perspectiva interioara, Abedian School of Architecture, CRAB Studio, 2013; sursa: www.archdaily.com 21

Figură 9 – Schite conceptuale, Abedian School of Architecture, CRAB Studio, 2013; sursa: www.archdaily.com 22

Figură 10 – Jean Nicolas Louis Durand, retea modulara pentru definirea peretilor, coloanelor si compozitia intregii cladiri cu axe de simetrie si gravura. Preluare din JNL Durand, ”Partie graphique des cours d architecture faits a l Ecole Royale Polytechnique depuis sa reorganisation” (sursa imagine: google.ro) 26

Figură 11 – architect Henri Labrouste, Saint Genevieve Library (1844-1850) (sursa imagine: google.ro) 27

Figură 12 – Illinois Institute of Technology, Chicago, IL, SUA,1940-1970, architect Ludwig Mies van der Rohe 28

Figură 13 – Proiecte utopice, Le Corbusier: Plan Voisin (stanga)/ Ville Radieuse (dreapta); Sursa imagini: fondationlecorbusier.fr 29

Figură 14 – ETH Zurich (Swiss Federal Institute of Technology in Zurich)(imagine actuala-stanga; imagine istorica – dreapta)); Sursa imagini: google.ro 31

Figură 15 – Rolex Learning Center (stanga sus); proiect House 1 (dreapta sus); ME Building, New Mechanics Hall, arh. Dominique Perault ( jos); Sursa imagini: archdaily.com 32

Figură 16 – Cambridge University, Cambridge, Anglia; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea 33

Figură 17 – Imagine de ansamblu asupra Campusului MIT; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea 34

Figură 18 – Perspectivă aeriană a Campusului MIT,cladirea centrala, arhitect: W. Welles Bosworth; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea (stanga) 35

Figură 19 – Fațada clădirii centrale cu dom, arhitect: W. Welles Bosworth; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea (dreapta) 35

Figură 20 – Centrul Ray și Maria Stata, arhitect:Frank Gehry, sursa foto: google.com 35

Figură 21 – Perspectivă cu studiourile de arhitectură din Universitatea Bilgi, arhitect: Nevzat Sayı, sursa foto: google.com (stanga) 36

Figură 22 – Perspectivă de ansamblu a muzeului de artă contemporană, arhitect: Emre Arolat, sursa foto: google.com (dreapta) 36

Figură 23 – Perspectivă de ansamblu a campusului Hönggerberg, ETH Zurich; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 37

Figură 24 – Perspectivă de ansamblu a campusului Hönggerberg, ETH Zurich, sursa preluare foto: www.kcap.eu (stanga) 38

Figură 25 – Perspectivă de ansamblu a campusului Hönggerberg, ETH Zurich,viziune pentru dezvoltare a arhitectilor KCAP, sursa preluare foto: www.kcap.eu (dreapta) 38

Figură 26 –Schema de principiu: dezvoltarea retelelor de comunicare a campusului Hönggerberg, ETH Zurich, sursa preluare foto: „Campus and the City”, Kerstin Hoger, 2007 38

Figură 27 – Centrul de Studii Avansate, arhitect: Alvar Alto; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 40

Figură 28 – Sala Aalto a Centrului de Studii Avansate- fostul auditoriu principal, arhitect: Alvar Alto; sursa preluare foto: aalto.fi 41

Figură 29 – perspectiva asupra Villei Pastega Manera, Campus Fabrica Benetton, Treviso, Italia, arhitect: Tadao Ando; sursa preluare foto: fabrica.it 42

Figură 30 – perspectiva din atriumul cladirii noi, Campus Fabrica Benetton, Treviso, Italia, arhitect: Tadao Ando; sursa preluare foto: fabrica.it 43

Figură 31 – Campusul Universitatii Surrey, Guildford, Surrey, England, UK a carui constructie a inceput in 1965; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 44

Figură 32 – Universitatea Luigi Bocconi, Milano, Italia, Grafton Architects, anul 2008; sursa preluare imagine: google.ro; schita de stud. arh. Diana Laura Rizea (stanga sus); 45

Figură 33 – Simmons Hall at MIT, Cambridge, Massachusetts, Steven Hall Architects, anul 1999; sursa preluare imagine: google.ro 46

Figură 34 – Universitatea Libera, Berlin,Germania,arhitectii: Candilis, Josic, Woods, Schiedhelm, anul 1963; Se poate observa si interventia Foster and Partners din anul 2005 reprezentata de o cupola din sticla (biblioteca); sursa preluare imagine: google.ro 47

Figură 35 – Campusul de Vest al Universitatii York, Heslington, York, England, UK a carui constructie a inceput in 1964; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 48

Figură 36 – Campusul Universitatii Essex, Essex, England, UK ,construit incepand cu anul 1964; Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 48

Figură 37 – Cladirea Panum din Copenhaga, Danemarca,construita incepand cu anul 1971; sursa preluare imagine: google.ro/maps(stanga); Schița de stud. arh. Diana Laura Rizea(dreapta); 49

Figură 38 – clasa traditionala – clasa remodelata; sursa preluare imagine: www.google.ro; 53

Figură 39- concepte esentiale in proiectarea integrata a spatiilor universitare contemporane; schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 54

Figură 40- IT University of Copenhagen, Copenhaga, Danemarca, arhitecți: Henning Larsen Architects; sursa preluare imagini: google.ro 57

Figură 41- Guggenheim Museum, Bilbao, Basque, Spain, arhitecți: Frank O. Gehry Architects, 1997; sursa preluare imagini: www.google.ro 59

Figură 42- concepte esentiale; colaj de imagini realizat de autor; sursa preluare imagini: google.ro 61

Figură 43- Ewha Womans University în Seoul, Korea, arhitecți: Dominique Perrault Architecture 64

Figură 44- Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”, procesul de asamblare a corpurilor de mobilier urban in cadrul proiectului ”Printre Linii”. Sursa preluare foto: e-zeppelin.ro 70

Figură 45- Schite proiect de diploma, Facultate de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Catalin Caragea, 2014. Sursa preluare foto: proiect de diploma FJSC 2014 72

Figură 46- Capital City Academy, London, UK, arhitecți: Norman Foster & Partners, 2003. Sursa preluare foto: google.ro 73

Figură 47- MIT Steam Café; sursă preluare foto: http://pilot-projects.org/projects/story/steam-cafe 75

Figură 48- Indiana University-Purdue University Indianapolis (IUPUI), sursă preluare foto: https://www.educause.edu 76

Figură 49- schema relatiei campus-oras; schița de stud. arh. Diana Laura Rizea; 78

Figură 50- ETH Zurich, spatiu public, sursă foto: https://www.ethz.ch 79

Figură 51- University of Copenhagen, sursă foto: http://ubst-ro.dav.rackhosting.com (stanga) 80

Figură 52- Design Lab, IT University of Copenhagen, RosanBosch architects, sursă preluare foto: http://www.rosanbosch.com/en/project/designlab (dreapta) 80

Figură 53- Campus for Bezalel Academy of Arts & Desing,Ierusalim, arhitecti: SANAA, anul 2017; sursă preluare foto: http://www.archdaily.com 81

Figură 54- SDU Campus,Kolding, arhitecti: Henning Larsen, anul 2014; sursă preluare foto: http://www.archdaily.com 82

Figură 55 – School of Journalism & Mass Communication, Arizona, USA, arhitecți: Ehrlich Architects; sursa preluare imagine:www.archdaily.com (stanga si dreapta) 84

Figură 56 – National Tecnical Library, Praga, Republica Cehă, arhitecți: Projektil Architekti; sursa preluare imagine: archdaily.com 84

Figură 57 – Perspective interioare, macheta si schite concept, Amsterdam University College, Amsterdam, Olanda, arhitecți:Mecanoo;anul 2012; sursa preluare imagine: archdaily.com; mecanoo.nl 86

Figură 58 – Fatada, Amsterdam University College, Amsterdam, Olanda, arhitecți:Mecanoo; anul 2012; sursa preluare imagine: archdaily.com; mecanoo.nl 87

Figură 59 – Perspectiva exterioara, Cladirea Maersk, extindere a cladirii Panum a Universitatii din Copenhaga, Danemarca, arhitecți:C.F. Moller;anul 2017; sursa preluare imagine: archdaily.com; 88

Figură 60 – Perspective interioare, Cladirea Maersk, extindere a cladirii Panum a Universitatii din Copenhaga, Danemarca, arhitecți:C.F. Moller;anul 2017; sursa preluare imagine: archdaily.com; 89

Figură 61 – Crown Hall, arhitect:Mies van der Rohe, sursa foto: google.com 90

Figură 62 – McCormick Tribune, arhitect:Rem Koolhaas, sursa foto: google.com (stanga) 91

Figură 63 – Unitate de cazare pentru studenți, arhitect:Helmut Jahn, sursa foto: google.com (dreapta) 91

Figură 64 – Perspectivă aeriană a camusului Institutului de Tehnologie Illinois, arhitecți:Mies van der Rohe, Rem Koolhaas, Helmut Jahn, sursa foto: google.com 92

Figură 65 – Perspectivă de ansamblu a campusului principal Stanford, arhitect: Henry Hobson Richardso; sursa foto: en.wikipedia.org 93

Figură 66 – Perspectivă aeriană a campusului principal Stanford, arhitect: Henry Hobson Richardso; sursa foto: google.com 93

Figură 67 – Clădirea McMurtry- departamentul de arte și istoria artei, arh.: Diller Scofidio + Renfro Architects, sursa foto: dezeen.com (stanga) 94

Figură 68 – Clădirea William H. Neukom- Stanford School of Law, arh.: Ennead Architects, sursa foto: e-architect.co.uk (dreapta) 94

Figură 69 – Perspectivă aeriană a Campusului MIT, arhitect: W. Welles Bosworth (stanga); Fațada clădirii centrale cu dom, arhitect: W. Welles Bosworth (dreapta); sursa preluare foto: dezeen.com 95

Figură 70 – Clădirea Baker House, arhitect: Alvar Aalto (stanga); Capela MIT, arhitect: Eero Saarinen (dreapta); sursa preluare foto: dezeen.com 96

Figură 71 – Clădirea Verde, arhitect: IM Pei (stanga); sursa foto:google.com; Clădirea Stratton Student Center, arhitect: Eduardo Catalano (dreapta); sursa foto: dezeen.com 97

Figură 72 – Centrul Ray și Maria Stata, arhitect:Frank Gehry, sursa foto: dezeen.com (stanga) ; Clădirea Simmons Hall, arhitect:Steven Holl, sursa foto:pinterest.com (dreapta) 97

Figură 73 – Centrul de Studii Avansate, arhitect: Alvar Alto; sursa foto: google.com 98

Figură 74 – Campusul Universității și al Centrului de Cercetăre Tehnică, arhitect: Alvar Alto; sursa foto: aalto.fi; Centrul de Studii Avansate, arhitect: Alvar Alto; sursa foto: aalto.fi 99

Figură 75 – Perspectiva exterioara, IT University of Copenhagen, arhitecti: Henning Larsen Architects; (stanga); Atrium. IT University of Copenhagen, arhitecti: Henning Larsen Architects; (dreapta) ; sursa preluare foto: google.com 100

Figură 76 – Fatada. Atrium Jussieu University, arhitecti: Peripheriques Architects; (stanga); Curte. Atrium Jussieu University by Peripheriques Architects; (dreapta) ; sursa preluare foto: google.com 101

Figură 77 – Perspectiva interioara din atrium. Atrium Jussieu University, arhitecti: Peripheriques Architects ; sursa preluare foto: google.com 101

Figură 78 – Perspectiva. Arizona State University Walter Cronkite – School of Journalism & Mass Communication, Ehrlich Architects; sursa foto: google.com 102

Figură 79 – Imagini din amfiteatrul polivalent la școala de jurnalism Walter Cronkite, ASU, Arizona, USA, sursa foto: google.com 103

Figură 80 – Perspectiva aeriana. Ewha Womans University, arhitecti:Dominique Perrault Architecture; sursa foto: google.com (stanga); Ewha Womans University ,schita de mana, stud. arh. Alexandru Bratescu (dreapta) 104

Figură 81 – Gradene acces. Ewha Womans University, arhitecti: Dominique Perrault Architecture; sursa foto: archdaily.com; 105

Figură 82 – Perspective: exterioară și interioară – Abedian School of Architecture – CRAB Studio; sursa foto: www.designboom.com 105

Figură 83 – Perspective. Strada interioară – Abedian School of Architecture – CRAB Studio; sursa foto: www.designboom.com 106

Figură 84–Perspectivă interioară–zonă liniștită-Abedian School of Architecture–CRAB Studio; sursa foto: www.archdaily.com Figură 85–Perspectivă interioară–zonă studio deschis-Abedian School of Architecture–CRAB Studio; sursa foto: www.archdaily.com 107

Figură 86 – Perspectivă aeriană a clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: dezeen.com (stanga) 107

Figură 87 – Perspectivă din cutea interioară a clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: urbannext.net (dreapta) 107

Figură 88 – Perspectivă interioară cu lobby-ul clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: urbannext.net (stanga) 108

Figură 89 – Perspectivă din cutea interioară a clădirii Universității din Piura, arhitecți: Barclay & Crousse Architecture, sursa foto: urbannext.net (dreapta) 108

Figură 90 – Economics and Business Faculty, Diego Portales University; arhitecti: Rafael Hevia, Rodrigo Duque Motta, Gabriela Manzi; sursa foto: archdaily.com; 109

Figură 91 – Relatie universitate-oras – Maersk Tower of Copenhagen – C.F. Moller Architects; sursa foto: www.google.ro 110

Figură 92 – Relatie universitate-oras – Maersk Tower of Copenhagen – C.F. Moller Architects; sursa foto: www.google.ro 110

Figură 93 – Relatie universitate-oras -Maersk Tower of Copenhagen – C.F. Moller Architects; sursa foto: www.google.ro 111

Figură 94 – Perspectivă exterioară – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: https://henninglarsen.com 112

Figură 95 – Obloane – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: www.plataformaarquitectura.cl Figură 96 – Perspectiva interioara – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: https://henninglarsen.com 112

Figură 97 – Perspective spații comune – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: www.plataformaarquitectura.cl 112

Figură 98 – Perspectivă atrium – SDU Campus Kolding – Henning Larsen Architects; sursa foto: www.plataformaarquitectura.cl 113

Figură 99 – Perspectivă a cladirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: archdaily.com- Iwan Baan (stanga) 114

Figură 100 – Randare in faza de concept a cladirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: google.ro (dreapta) 114

Figură 101 – Perspectivă interioară din lobby-ul clădirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: archdaily.com- Iwan Baan (stanga) 115

Figură 102 – Perspectivă interioară cu scara continuă a clădirii Roy and Diana Vagelos Education Center, arhitecți:Ricardo Scofidio-AIA, Charles Renfro-AIA, sursa foto: archdaily.com- Iwan Baan (dreapta) 115

Figură 103 – Architecture Research Center, University of Nicosia, Egkomi, Cyprus, arhitecti: Petros Konstantinou si Yiorgos Hadjichristou; sursa preluare foto: www.archdaily.com 117

Figură 104 – Perspectivă aeriană a Campusului Universitar Bilgi, Istanbul, arhitecți: Emre Arolat, Han Tümertekin, Nevzat Sayın, sursa foto: google.com 118

Figură 105 – Perspectivă interioară a muzeului energiei, arhitect: Han Tümertekin, sursa foto: google.com (stanga) 119

Figură 106 – Perspectivă de ansamblu a muzeului de artă contemporană, arhitect: Emre Arolat, sursa foto: google.com (dreapta) 119

Figură 107 – Perspectivă cu studiourile de arhitectură din Universitatea Bilgi , arhitect: Nevzat Sayı, sursa foto: google.com 119

Figură 108 – Muzeul de design Vitra și fabrica de mobilier, arhitect: Frank Gehry, sursa foto: google.com (stanga) ; Perspectiva campusului Vitra, Weil am Rhein, Germania, sursa foto: google.com (dreapta) 121

Figură 109 – Stația de pompieri Vitra, arhitect: Zaha Hadid, sursa foto:google.com (stanga); Pavilionul de conferințe Vitra, arhitect: Tadao Ando, sursa foto:google.com (dreapta) 122

Figură 110 – Perspectivă exterioara. HafenCity University; arhitecti: Code Unique Architects; sursa foto: google.com 123

Figură 111 – Via University, Aarhus, Denmark, Arkitema Architects 126

Figură 112- Ryerson University Student Learning Centre / Zeidler Partnership Architects + Snøhetta, sursă preluare foto: https://www.archdaily.com 128

Anexa 1

Extras din articolul „Spatii educationale educative”, prof. dr. arh. Pablo Campos Calvo-Sotelo:

„

Introducere: Universitate, Arhitectura si relatii sociale

In primul rand trebuie spus ca misiunea finala a universitatii este formarea integrala a fiintelor umane, cu obiectivul general de a pregati viitori cetateni asumati (Nussbaum, 1998). Avand aceasta filosofie globala in minte, este fezabil sa dezvoltam o abordare potrivita pentru conceperea numeroaselor structuri din care organismul universitar este compus: misiune, viziune, valori, management, model educational, conexiuni cu contextul social si urban si dimensiunea arhitecturala si urbana. Ultima componenta, arhitectura, devine in final o garantie a virtutii critice care trebuie sa fie prezenta in orice universitate: contactul uman care permite o formare auditiva. Ideea platonica cum ca educatia este un mijloc de transformare a cetatenilor de astazi in cetatenii de maine, este chiar si acum o viziune de actualitate. Universitatiile din intreaga lume sunt in mijlocul schimbarii, si este o perceptibila nevoie de a crea un nou angajament in fata comunitatii. Educatia este un eveniment spatial, deoarece aceasta forma de interactiune umana se petrece intr-un spatiu fizic.

Importanta unui cadru educational fizic nu poate fi indeajuns scoasa in evidenta, caci este spatiul inclus in care este pus in practica contactul necesar ce sta la baza formarii exhaustive a fiintei umane intelectuale si sociale: aceasta este misiunea ei. Antonio Pulido, profesor la Universitatea Autonoma din Madrid (UAM), defineste astfel:

“Misiunea” reprezinta functia esentiala sic el putin relativa permanent a institutiei; scopul ei final si motivul de a fi (Pulido, 2009).

Ca un ingredient de neinlocuit al acelui motiv de a fi, arhitectura joaca un rol in educarea umana; devine impregnata pentru o secunda, componenta emotionala dupa care orice proces al dezvoltarii umane trebuie ghidat. Momentul present, in care preocuparea este armonizarea invatamantului superior la contextul mai vast, este un exemplu actual a legaturii istorice de lunga durata intre universitate si societate. Arhitectura joaca un rol vital, cristalizand un cadru global educational in care aceste 2 entitati se pot conecta. Universitatea moderna este nivelul in care forma finite umane este adoptata, si in acest proces legaturi stranse trebuie cultivate in contextul social si urban; de fapt, separandu-le pe cele doua ar fi auto-contradictoriu. Indivizii intensifica integrarea lor social ape masura ce ei sunt capabili sa isi optimizeze completarea valorilor; in schimb, societatea isi programeaza cunostintele colective prin intermediul procesului educational. Cu alte cuvinte: Educa pentru a locui in comunitate; locuieste in comunitate pentru a preda si a invata.

Dupa cum deja am spus, educatia este un act spatial. Dar in plus, este necesar sa posede o semnificatie emotionala (acti afectiv), precum si un act colectiv. Aceasta calitatea suplimentara este de asemenea conectata cu arhitectura, dupa cum afirma Aldo Rossi:

Utilizez termenul arhitectura intr-un sens pragmatic si pozitiv, ca o creatie inseparabila de viata civilizata si de societatea in care se manifesta. Prin natura ei este colectiva (Rossi, 1980).

Arhitectura si motivare: locuri vs spatii

Acea educatie ar trebui sa fie un act spatial, emotional si colectiv ce are consectinte pozitive pentru universitati. Relatiile directe create intre membrii unei comunitatii a invatarii si cercetarii depasesc doar circumstantele contextuale. Proximitatea intre actorii implicati in procesul invatarii nu este prin niciun mijloc un incident neutru al formarii unui individ: devine un factor decisiv in dezvoltarea cunostintelor si valorilor lui/ei. Setul de cunostinte pe care un grup este capabil sa le dobandeasca depaseste invariabil rezervele private ale fiecarui individ. Reala coexistenta stimuleaza cresterea educationala. Aceasta a fost notiunea cu care Jaime Castrejon si-a incurajat cititorii sa se delecteze:

Spatiul locativ constrans din timpurile noastre ne obliga sa locuim intr-un contact mai apropiat cu ceilalti si acest fapt cantareste in ideea promovarii convietuirii comune ca parte a educatiei.

Uitandu-ne la evolutia istorica a universitatilor englezesti si spaniole, trebuie sa remarcam faptul ca orasul, orasul ideal ca paradigma, nu a fost niciodata izolat de institutiile de invatamant. Universitatea s-a luptat sa obtina un oras al cunoasterii cu rezultate deosebite. De aproape 10 secole, inovarea in educatie a suferit pentru a fi incorporata intr-un spatiu inovarii analogice si al excelentei. De-a lungul istoriei, principalele tipuri de universitati au fost acompaniate de propriul ideal format arhitectural. (…)

2.1 Cultura

Trebuie perceputa ca o componenta necesara in universitati, deoarece implica nevoia rationala de adaptare la circumstantele sociale, naturale, urbane si arhitecturale, si a mostenirii, privite ca un cadru global. Pentru a intelege activitatea specifica a acestei relatii, putem incepe de la definitia mostenirii, asa cum este descrisa de Marina Waisman :

Trasatura particulara a mostenirii este chiar relatia dintre obiectul istoric si mediul sau (…), acest intreg prezinta noi intelesuri care nu pot fi oferite de elemntul insusi (Waisman, 1995).

Ca prim argument, cultura vine sa intareasca afirmatia principala cum ca un bun cadru arhitectural este necesar pentru procesele calificate de predare si invatare. Si este direct adresat inimii Institutiei : in virtutea vocatiei sale culturale pre-eminente, universitatea trebuie sa fie leaganul tendintelor artistice si intelectuale avangardiste ale perioadei sale. Ca un rezultat si marturie a acestei provocari, arhitectura este invitata sa devina vitrina si laboratorul dinamic al artei contemporane, un exponent sublim al preocuparilor umaniste a fiecarei perioade istorice. Astfel, corpul fizic al universitatii, trebuie sa fie modelat cu sensibilitate extrema catre intregul model educational, aspirand la consolidarea comuniatilor umane de invatare si cercetare.

2.2 Caracterul

Ca o abordare preliminara a acestui argument relevant, caracterul unui proiect poate fi inteles ca forta si originalitatea sa, diferentiandu-l de lucrari prozaice sau conventionale. Cand ne gandim la o serie de raspunsuri formale ale aceluiasi program, caracterul particular al fiecaruia dintre acestea ar fi criteriul pentru a le diferentia, expresia artistica a personalitatii lor interne. Atunci cand fragmente inteligente si consemnate ale arhitecturii si spatii deschise detin un asemenea caracter, vor fi toate fapte spatiale semnificante, cu o identitate particulara, fiecare dintre ele reprezentand o versiune individuala nascuta din mintea creatorului. In caz contrariu, ele vor fi doar transcrieri fara sens ale programului functional. Deoarece facem referire la o institutie exceptionala cum este universitatea, acest al doilea argument – caracterul – ar trebui sa fie adanc contemplat. Dinadins conceput sub scopul inovarii, arhitectura este capabila de transmiterea mesajelor subliminale, evocand dimensiuni poetice si furnizand noi semnificatii complete ; dupa cum afirma Paul Venable Turner :

Campusul are rolul nu doar de satisface nevoile fizice ale institutiei, ci de a exprima si consolida aceste idealuri sau obiective (Turner, 1984).

In consecinta, trebuie sa fie un fel de atitudine creativa, pentru a produce o impresie solida utilizatorilor, o « gravare » (semnificatia greceasca a cuvantului caracter) a continuturilor pe care le-ar pastra in ei. Prin urmare arhitectura trebuie sa devina o sfera autonoma de exprimare. Daca aceste argumente se aplica universitatilor, este de nechestionat rolul cheie pe care arhitectura trebuie sa il joace in relatie cu imaginea si personalitatea sa externa. Filozoful spaniol José Ortega y Gasset a definit universitatea ca “proiectarea institutionala a studentilor” (Ortega y Gasset, 1930). Inteleasa de-a lungul unei astfel de interpretari, arhitectura devine manifestarea sa fizica, corpul material al esentei sale. Printre nenumaratele exemple pe care le putem gasi de-a lungul istoriei, este splendida fatada plateresque a universitatii Salamanca, una dintre paradigmele primordiale ale simbolismului. Construita in timpul secolului 16, este in timpurile noastre un timbre arhitectural emblematic, o marturisire a entuziasmului regelui spaniol Fernando si a reginei Isabel, ca un tribut onorific catre maretia Almei Mater, care a avut o influenta asa uimitoare asupra universitatilor latin americane, dupa cum a fost exprimat de istoricul spaniol Águeda Rodríguez Cruz (Rodríguez, 1989).

Intr-o citire metaforica, acest front vertical constituie o forma de zid de piatra, care anunta cu solemnitate prezenta universitatii in contextul sau social si urban. Orasul, constient de acest lucru, a favorizat deschiderea unei mici piete chiar in fata superbei operei de arta, numita Patio de Escuela. In acest fel, un spatiu clar cu atmosfera specifica a unui claustru, a fost compus, favorizand perspectiva catre incomparabila cladire. Isi are originea o semnificativa camera in inima orasului sau Agora, un fel de curte rectangulara in care tesutul urban este extins pentru a face mai vizibila fatada plateresca (care este probabil cea mai prezentata opera de arta a universitatilor spaniole).

Ceva asemanator poate fi identificat in evolutia universitatilor franceze. Atunci cand in secolul XVII cardinalul Richelieu a construit noua biserica, fatada de vest a avut rolul unui impresionant simbol institutional, iesind in evidenta in fata cladirilor vecine ale Parisului, ce o inconjurau. Cu intentia de a o scoate in prim plan, cateva case chiar din fata fatadei de urgenta au fost demolate, creandu-se o mica piata unde biserica universitatii putea “respira” corespunzator.

Dupa cum a fost explicat, prin intermediul diferitelor strategii spatiale, in Paris si Salamanca, atat orasul cat si universitatea au contribuit la dezvoltarea reciproca, avand avantajul impulsului crucial transmis in forma si spiritul caracterului lor arhitectural.

2.3 Functiunea

In general, activitatile umane trebuie sa se desfasoare in interiorul unor spatii adecvate, care sunt create corespunzator cu utilizarea lor. Din Roma clasica provine enumerarea vitruviana a tripticii “utilitate, stabilitate, estetica” pentru a scoate in evidenta cele trei virtuti care trebuie sa fie prezente in orice arhitectura de calitate. Universitatile nu pot ignora deloc aceasta obligatie; mai mult, ele trebuie sa devina exemple de functionalitate corecta, incluzand o sensibila relatie cu contextele urbane inconjuratore. Campusurile sunt menite sa ofere a gama larga de activitati academice, precum si sa ofere varietatea necesara celorlalti care face utilizatorii sa se simta indeajuns de comfortabili. Suntem déjà in secolul XX ; intr-un asemena context cronologic, universitatea nu ar trebui sa puna accent doar pe aspectele ce tin de predare si invatare : ea trebuie sa acorde o atentie adecvata activitatilor extracuriculare. Dar ar fi cu siguranta pentru noi o mostenire slaba ramasa din partea arhitecturii educationale daca universitatea ar indeplini doar aceste cerinte pragmatice, acelea legate de rolul functional al campusului. Dupa cum am explicat mai devreme, universitatile inovative trebuie sa fie exemplare ca marturisiri ale culturii si caracterului, «imbracandu-se » cu cladiri inovative si spatii unde sa gazduiasca arhitectura de calitate, natura si arta drept componente active ale misiunii globale ale universitatii : formarea integrala a fiintei umane ca viitor cetatean etic.

3. Politicile invatamantului superior in Europa si Spania : oportunitati pentru modernizare

De la lansarea din 2010 a zonei europene a invatamantului superior, se genereaza schimbari majore in sistemul universitar, atat in Spania cat si in tarile vechiului continent. Aceasta politica internationala ofera o oportunitate extraordinara pentru inovare pe mai multe directii : modalitati de predare si invatare, guvernare, si amplasarea arhitecturii urbane.

Data fiind schimbarea majora a introducerii declaratiei Bologna in sistemul universitar spaniol, in Februarie 2003 Ministerul Educatiei, Culturii si Sportului din Spania a realizat o lucrare intitulata Integrarea sistemului universitar spaniol in zona invatamantului superior European. Lucrarea a fost conceputa ca:

… o serie de propuneri concepute cu scopul de a fi un punct de inceput pentru regandirea exercitiului care trebuie sa aiba loc in autoritatile universitare si educationale, si sa facilitieze acordurile necesare problemelor fundamentale in ceea ce priveste procesul de integrare, care trebuie sa ghideze orice masuri reglementare care pot fi introduse ( Ministerul Educatiei, Culturii si Sportului, 2003).

Confruntate cu perspectiva EHEA, universitatile au avut de asemenea responsabilitatea sa contureze modalitati inovative de predare si invatare in care studentii joaca rolul principal, mai degraba decat lectorul : o adevarata schimbare de paradigma. Consecinta acestei prioritati este ca modul in care cunoasterea este transmisa si distribuita trebuie sa fie modificat. Universitatile empatizeaza trendurilor internationale, si sunt detinatoare ale informatiei si cunostintelor corelate cu acele trenduri (Navarro & Gallardo, 2003). Mai putem concluziona in urma acestui aspect, ca spatiile inovative trebuie sa fie definite in paralel. Mediul fizic joaca un rol important in promovarea abordarilor inovative de invatare care sunt superioare modelului traditional , atat in universitati cat si in scoli (Boyd & Hord, 1994). Prin urmare, prima etapa catre o schimbare majora a strategiei de predare si a tehnicii este sa definim noi modalitati de predare si invatare.

EHEA provoaca intr-adevar o schimbare majora in sistemul universitar. Conform ideilor exprimate mai devreme, cum ca schimbarea trebuie in mod necesar sa implice dimensiunile spatiale ale universitatilor, incluzand arhitectura, natura si arta, deoarece cladirea universiatatilor este critica pentru asigurarea generala a dezvoltarii calitative oricarui student. Intorcandu-ne la conceptual spaniol, din octombrie 2008 Ministerul Educatiei a pus in practica un program de modernizare a universitatilor intitulat: Estrategia Universidad 2015 (EU 2015), cu scopul de a stimula competitivitatea universitatilor international spaniole, pastrand in acelasi timp conceptul lor de membri ai cadrului European:

Ei sunt in centrul triunghiului cunoasterii (educatie, cercetare, inovare) si la interfata dintre zona invatamantului superior European si zona de cercetare europeana, avand astfel capacitatea de a se forma in zona europeana de cunoastere (Ministerul Educatiei, 2010).

Prin ajutorul acordat in scopul obtinerii « schimbarilor culturale si structurale in universitatile spaniole pe termen mediu si lung », strategia universitara din 2015 a devenit o veritabila traiectorie institutionala pentru sistemul universitar spaniol, mai tarziu consolidat de stimulii oferiti de programul : Campusul International de Excelenta (CEI). In paralel, anumite tari europene dezvolta programe nationale pentru a furniza aceleasi tipuri de modernizare : Regatul Unit, Franta si Germania.

Aceasta politica inovativa de modernizare (programul Excelenta Campusului International a inceput in Spania in 2009, coordonat initial de Ministerul Educatiei si de Ministerul Stiintei si Inovarii, incluzand un interes extrem in inovarea amplasarilor fizice ale universitatilor (Ministerul Educatiei, 2010). Scopul fundamental al initiativei a fost sa promoveze transformarile spre excelenta si internationalizare. Printr-o politica de agregare intre institutiile invatamantului superior, programul a inspirat noi viziuni ale campusului care pot fi utilizate de universitati pentru schimbare inovativa. Adaptarea spatiilor fizice la modalitatile de predare si invatare promovate de EHEA necesita o rflexie auditiva despre natura a tuturor acelor spatii.

Ca o consecinta, atat atat EHEA cat si pogramul spaniol : Campus International de Excelenta constituie oportunitati extraordinare de a dezvolta o inovare profunda a modelelor spatiale, prin care universitatile pot dobandi excelenta in spatiile lor fizice si in conexiunile lor cu contextele urbane si sociale inconjuratoare.

4. O propunere globala pentru inovarea universitatilor : « Campusul educational »

Universitatile europene se adapteaza academic la EHEA, dar in continuare trebuie sa dobandeasca un salt calitativ in arhitectura de predare a premiselor si in integrarea lor cu orasul mama.

Invatamantul superior in forma sa construita nu a prezentat in ultimele decade destula energie si calitate, asa cum se afirma in cazul Spaniei de catre profesori ca Antinio Jose Campesino (Campesino, 1995), sau Josefina Gomez-Mendoza (Gomez-Mendoza si altii, 1987). Asa cum a fost prezentat mai devreme in prezenta lucrare, calitatea proceslui formarii studentului este corelata cu disponibilitatea spatiilor de calitate. Prin urmare, spatiile ce gazduiesc activitati de invatare trebuie sa fie concepute atat cu rigoare cat si cu o anumita pasiune.

In urma intentiei de sugerare a unei schimbari auditive a situatiei lipsei de energie mentionate anterior, si ca un raspuns global la nevoia descrisa de furnizare a activitatilor de formare cu un cadru de constructie adecvat, conceptul de « Campus educational » a fost enuntat de autorul prezentei lucrari in 2005, impreuna cu designul noului campus universitar al Salamanca, in Spania. Acest concept a fost ulterior publicat in evaluarile programului : Schimbari educationale in constructii de OECD, Centrul pentru schimbarea efectiva a mediilor de invatare (Campos, 2010), precum si in cartile Spania-Campus al excelentei internationale (Campos, 2010), si Identitate, Inovare si Mediu la universitatile spaniole (Campos, 2011), ambele publicate de Ministerul de Educatie spaniol.

Obiectivul principal al campusurilor educationale este de a dobandi excelenta. Ca un principiu global, campusul educational incearca sa lege formarea integrala, arhitectura, natura si arta. Misiunea sa principala este de a intelege operele de arta, spatiile deschise, natura, peisajul si vegetatiile indigene ca si componente de invatare culturala active. Spatiile fizice concepute sa gazduiasca activitati educationale si de cercetare trebuie sa incerce sa treaca dincolo de a actiona drept simple constructii. Ele trebuie sa isi indeplineasca obiectivul de a deveni « lectii » in sine ; printre alte valori, designul lor ar trebui sa caute transmiterea virtutilor.

Definitia unui campus educational, care a fost de asemenea publicata in detaliu in evaluarea Aula de la Universitatea din Salamanca (Campos, 2010) este enuntata pe baza intelegerii ca spatiul universitar poate si ar trebui sa treaca dincolo de rolul sau strict material de incapere. Cand este proiectat cu o anumita destinatie, un campus educational dobandeste abilitatea de a trasnmite valori in functie de specificul activitatii.

Educarea fiintei umane trebuie sa aiba loc intr-un spatiu proiectat conform scopului caruia i se adreseaza. Universitatea poate prin urmare sa priveasca spre viitor cu intentia de a prelua schimbarile fundamentale in dimensiunea sa arhitecturala. Fondata pe valorile intrinseci ale relatiilor umane, arhitectura poate furniza medii de invatare active.

Dezvoltarea sistemului universitar international de-a lungul ultimelor decade prezinta o absenta ingrijoratoare a paradigmelor in acest camp. Totusi, conjunctura prezenta, caracterizata de strategie si politica guvernamentale viguroase (precum programul : Campus International de Excelenta, promovat de Secretariatul General al universitatilor Spaniei, o divizie a Ministerului Educatiei), emerge catre un cadru favorabil pentru propunerea noilor formule. Etapa este stabilita pentru introducerea conceptelor inovative, precum campusul educational : o filosofie universitara-spatiala capabila sa structureze transformarea premiselor universitatii spre excelenta completa.

Aspectul educational vocational si intrinsec al spatiilor fizice universitare este in concordanta cu arhitrectura in general. Un obiect arhitectural de buna calitate are capacitatea de a isi exprima nevoile in comunitate si in orasul inconjurator, si astfel sa aduca schimbare in concordanta cu nevoile mediului. Aceste aspecte au fost adresate de autori ca italienii Franco Purini (Purini, 1980) si Galvano Della Volpe :

Ideile sau valorile sunt exprimate in arhitectura prin mijloace ale unui sistem geometric, tridimensional, semne vizuale. Acestea fiind spuse, arhitectura utilizeaza un limbaj alcatuit din masuri corespunzatoare crearii unei ordini vizibile prin repetarea maselor similare… (Della Volpe, 1964).

4.1 Utopia si planificarea integrata

Inspirate de energia viziunilor utopiene, universitatile trebui sa creeze un « sens de spatiu » pentru utilizatorii campusului, spre performanta « comunitatilor de invatare » (Gabelnick, 1990). Sentimentul identitatii cu « locul »si sensul « de apartinere », sustine atat studiul cat si cercetarea. Planificarea este de o importanta majora pentru a crea radacini unui campus in cultura, asa cum este cazul orasului universitar din Madrid, si de a evolua intr-o maniera coerenta. Ca un cpncept global, planificarea inseamna viziune, schimbare anticipata si flexibilitate incorporata (Daigneau, 2005). Este un instrument indispensabil pentru intarirea fezabilitatii si sustenabilitatii unui campus, si pentru a realiza ca lumea de astazi este complet diferita de cea de ieri in invatamantul superior (Keller, 1983).

4.2 Comunitatea invatarii si cercetarii

Stimularea contactului personal si integrarea multiplelor functiuni, prin urmare incurajarea formarii unei comunitati cu drepturi depline de invatare si cercetare unde scala umana predomina prin diverse locuri, promovand « un sentiment de apartinere » studentului universitar. Prin studierea atenta a designului, amplasarea fizica trebuie sa creeze legaturi de empatie cu fiintele umane gazduite, asa cum planificarea urbana si arhitectura actioneaza ca un impuls spre angajamemntul cu stidiul si cercetarea, cu studenti si mentori si cu experienta academica ca un intreg.

4.3 Armonia spatiului

Cristalizarea unei estetici globale in configurarea arhitecturii sale siplanificarea urbana, fiind destinate sa formeze o parte a memoriei colective a societatii gazde. Transpunerea fizica a institutiilor de invatare trebuie sa fie ceva mai mult decat un « echipament » de suprafete construite ; trebuie sa se preocupe cu educatia vizuala prin modele care adopta comenzi spatiale coerente in care este acordata cat mai multa atentie volumelor construite drept spatii deschise. Campusul, ca realitate materiala si fizica a universitatii, este lectia ca prima data intalneste privirea studentului ; este un « manual tridimensional » in forma tectonica corporala.

4.4 O imbratisare emotionala, intelectuala si spatiala

Intruchiparea unei metafore spatiale a « imbratisarii emotionale si intelectuale » a universitatii prin semnificatii de ordonare a incintei deliberat preocupata cu imapctul sau asupra comunitatii si empatia cu comunitatea. Planul, volumul, forma si textura numerosilor constituenti arhitecturali ai unii campus trebuie sa fie directionati spre promovarea starii psihologice de bine a celor care fac parte din centrul cunoasterii.

4.5 Natura si arta

Incorporarea naturii ca un activ cultural, prin integrarea intr-un intreg general guvernat de o regula a « unitatii in diversitate ». Elementele diferite – cladiri si spatii deschise – ar trebui sa alcatuiasca un spatiu fizic care sa exprime vocatia unui campus ca artefact cultural inzestrat cu continut curricular pentru cercetare si studiu. La aceasta pot fi adaugate zone exterioare si interioare pentru expozitia operei de arta, oferind o experienta educationala suplimentara. Impreuna cu aceste argumente, trebuie remarcat ca arta poate fi introdusa in designul campusului educational ca un criteriu pentru excelenta, asa cum este explicat in lucrarea Campus de Excelenta International – Arta ca si criteriu de excelenta (Ministerul Educatiei, 2010).

4.6 Imaginea si accesibilitatea

O proiectie sensibila a universitatii implica acordarea atentiei catre cultura locala si traditii. Mies Van der Rohe considera :

Arhitectura este dorinta unei epoci translatata in spatiu (Mies Van der Rohe, 1923).

4.7 Adaptarea la mediu si sustenabilitate

Adaptarea la mediul local, promovarea valorilor si tehnicilor sustenabile. Un mediu construit trebuie neaparat sa ia in considerare conditiile prezente la un sit particular. Daca constructiile sunt in mod adecvat adaptate contextului, avantajele in ceea ce priveste sustenabilitatea care rezulta, sunt considerabile. Arhitectura poate promova utilizarea resurselor regenerabile, prin intermediul proceselor de reciclare, economisirea energiei si eficientei sale. Admitand aceasta prioritate include strategii in zone ca gestionarea deseurilor, transport sustenabil si arhitectura bio-climatica, asa cum este ilustrat prin intermediul unor studii de caz ale campusului de catre autorul prezentei lucrari, si publicate in revista Educatie si Sustenabilitate.

4.8 Memorie si avant-garde

Recunoasterea paradigmelor educationale urbane si arhitecturale din trecut, armonizate cu un angajament spre ideile spatiale avant-garde. Aceasta constientizare a memoriei arhitecturale descopera minunate exemple in istorie.

In plus, impartasind cunostinte cu alte culturi (construind legaturi intre arhitecturile educationale) poate fi un extraordinal instrument pentru a planifica schimbari inovative in universitatile unei anumite tari.

4.9 Relatia universitate – oras

Generarea stranselor legaturi intre universitate si oras. Pe masura ce trece, universitatile se doresc a fi inovative atat in stabilirea noilor cai de transformare cat si in definirea noilor proceduri pentru cresterea sinergiei cu societatea, fie prin solutii spatiale, facilitand o interactiune vibranta a campusului cu imprejurarile sale sociale si economice, prin cresterea rezultatului stiintific, ori prin stimularea cresterii economice (Clark, 1998, 2005). In consecinta, nicio institutie de invatamant superior nu poate fi luata in serios daca ramane intr-o izolare glorioasa de contextul social general al natiunii sale.

4.10 Predarea inovativa si modalitati de invatare

Designul spatiilor care inspira si promoveaza formele innovative de predare si invatare ca facand parte dintr-un proect educational holistic, astfel incat alternativele fizice la sala de lectura conventionala sa lase in urma rourile inerte, invechite si sa devina locatii inteligente care stimuleaza creatia si transferul de cunostinte si o binevenita schimbare a opiniilor in relatia profesor – student.

Ca prima abordare, cateva modalitati de predare si invatare sunt mentionate, incepand de le cele mai traditionale si incluzand cateva propuneri recente inovative :

Lectura artistica conventionala

Lectura interactiva

Lectura conventionala utilizand mijloace vizuale

Lector – seminar focusat / tutorial de grup

Sesiune de impartasire a ideii

Gruprui impartite in fucntie de idee – seminarii de impartasire / tutoriale partiale

Multiplii lectori – seminarii focusate

Sesiune interactiva utilizand multiple mijloace vizuael

Locuri comode de conversatie / sesiuni

Calculatoare

Simularea activitatii reale

Studiu individual

Tutorial individual

Educatia la distanta

Prezentari ale studentilor

Punerea in scena alte activitati artistice

Experienta la fata locului sau tur ghidat

Invatare reflectiva individuala

Tehnologia mobila – bazata pe invatare

Invatarea sociala/ocazionala

Experienta de munca/internship-uri

Serviciu in comunitate

Panorama de astazi a universitatii spaniole si europene este invitatie auditiva spre inovare. Campusul educational a fost conceput ca o paradigma pentru transformarea oricarei implantari a invatamantului superior. In general, promoveaza ideea devenirii cladirii universitatii a unei lectii in sine si prin sine. Prin urmare, planificarea unei incinte a universitatii ia in considerare un angajament special in ceea ce rpiveste mediul urban, cultural. Economic si social. Universitatile au obligatia sa fie inovative in toate manifestatiile lor fizice, incluzand in primul rand arhitectura, natura si arta

5. Inovarea transversala : cele 4 scale ale modernizarii spatiilor universitare

Cel mai bun mod de a proiecta o universitate cu calitatea necesara este de a o concepe sub diferite scale, toate fiind coerente cu ideea globala de campus educational ; prin urmare, inovarea transversala va fi generata in designul si construirea spatiilor dedicate sa gazduiasca activitati din invatamantul superior.

Prima scala este relatia « universitate – oras », conceputa sub conceptul de a fi educationala. Acest lucru inseamna ca atunci cand un campus este localizat intr-un cadru urban, trebuie sa fie exemplar in ceea ce priveste modul in care conexiunile functionale si spatiale sunt prezentate. In felul acesta, constructia unei universitati va fi capabila sa transmita o valoare importanta : o interactiune corecta intre ambele entitati. Universitatile au promovat dintotdeauna inovarea. Un campus proiectat, ajuta la cresterea centrifugala a reinnoirii dinamismului social, cultural, economic si urban. Schimbarile in tiparele de invatare sunt decisive daca ne dorim ca progresul major spre cultura de calitate sa aiba loc. Inovarea, ceruta de EHEA, trebuie sa fie aplicata atat la granita spatiilor fizice ale cunoasterii cat si a gamei si variabilitatii modalitatilor moderne de invatare. Aceasta relatie universitate – oras este in mod particular critica in scenariul european si paniol, deoarece istoria prezinta lunga traditie a conexiunii intre ambele entitati, impreuna cu faptul ca zona EHEA promoveaza a treia misiune a universitatii.

A doua scala este « campusul » : o incinta globala unificata compusa din volume si spatii deschise (unde natura si arta trebuie sa joace un rol cheie). Ambele zone complementare inerte si … pot fi activate a noi spatii de invatare, unde educatia ar putea fi practicata. Campusul, prin urmare, ii va schimba esenta, lasand in spate un simplu rol de « context » jucand functia inovativa de « tema ».

A treia scala este cladirea. Spatiile dedicate practicarii activitatilor educationale trebuie sa fie concepute astfel incat sa devina situri active pentru modalitatile alternative de invatare. O multime de spatii inovative pot fi activate ca spatii de formare, gazduind, spre exemplu, opere de arta sau elemente culturale care imbogatesc capacitatea cladirii de a-si spori cunoasterea.

A patra si ultima scala este sala de cursuri. Pe langa sala tpica de curs, sunt alte multe tipuri diferite de « incaperi de predare » care poti fi proiectate si implementate, pentru a imbogati varietatea metodologiilor de predare. Este nevoie sa se reflecteze asupra configurarii spatiului salilor de curs alternative, si asupra modului in care mobilierul din interiorul lor poate fi aranjat. Consecinta va fi necesitatea imediata a multiplelor spatii de invatare care sunt inovative, in contrast cu cele traditionale.

Concluzii

Asa cum am prezentat mai devreme, educatia este un act spatial, afectiv si colectiv.

Prin urmare, universitatile trebuie sa acorde o atentie critica designului cladirilor lor. Orice campus proiectat trebuie sa fie dezvoltat astfel incat sa constientizeze cele afirmate ; in plus, calitatea proceselor de predare si invatare sunt strans corelate cu calitatea spatiilor unde ele se desfasoara. Ca si componente esentiale ale acelor spatii, trei elemente trebuie intelep combinate : arhitectura, natura si arta. Acesti trei factori au scopul esential si capacitatea de a modifica in mod pozitiv comportamentul uman, promovand comfortul vizual si starea psihologica de bine. Asa cum sugereaza profesorul german Rudolph Arnheim :

Cladirile modeleaza comportamentul uman (Arnheim, 1977).

Daca sunt proiectate tinandu-se cont de principiul agregarii culturale dintre arhitectura, natura si arta, care corespunde filosofiei globale ale paradigmei campusului educational, universitatile vor fi capabile sa isi transforme toate resedintele in spatii cu adevarat inovative care promoveaza motivarea studentului catre dobandirea cunoasterii, prin consolidarea comunitatilor de invatare si cercetare. Intorcandu-ne la conceptul descris de campus educational, trebuie subliniat ca acesta consta in strategia universitate-spatiu capabila sa structureze transformarea premiselor universitatii in excelenta completa.

Toate autoritatile, manageri si profesionisti implicate in planificarea resedintelor universitatii trebuie sa lucreze atat cu ambitie si sensibilitate rolul extrem de relevant pe care arhitectura, natura si arta il joaca in practicarea eduatiei. Aceasta cerinta a rigorii profesionale este in special critica atunci cand este proiectat orice spatiu al cunoasterii, dar in mod particular in cazul dezvoltarii campusului. Urmand convingerea ca educatia de calitatea trebuie sa se desfasoare intr-un spatiu fizic adecvat, procesele de predare si invatare nu pot fi separate de contactul uman direct ; formele moderne de telecomunicare nu trebuie niciodata sa urmareasca inlocuirea acelui contact strans intre oameni, care este adevaratul stimul de invatare.

Proiectand spatii urbane si arhitecturale este o activitate fascinanta, din doua motive principale : primul, acele spatii pot promova valori ca estetica si sustenabilitate ; al doilea, ele vor gazdui contacte umane, ceea ce este o valoare ce nu trebuie ratata, pe care universitatea se bazeaza.

Arhitectura de calitate promoveaza universitatile bune…si contrariu. Instruirea capacitatii de a face arhitectura, o idee implicata in conceptul de campus educational – asa cum David Orr a remarcat in Designul naturii :

Curriculumul continut de fiecare cladire instruieste la fel de complet si de puternic precum orice alt curs predat in el. (Orr, 2002).

Fateta intrinseca a campusului educational universitar este coerenta in ceea ce priveste arhitectura in general, impreuna cu natura si arta, privite ca valori culturale exceptionale catre inovare si excelenta. ”

Anexa 2

Extrase traduse de autor din Pallasmaa, Juhani, The Eye of the Skin – Architecture and the Senses, John Wiley&Sons Ltd., Great Britain, 2005:

Multi-Sensory Experience

„ Every touching experience of architecture is multi-sensory; qualities of space,matter and scale are measured equally by the eye, ear, nose, skin, tongue, skeleton and muscle. Architecture strenghtenes the existential experience, one’s sense of being in the world, and this is esentially a strengthened experience of self. Instead of mere vision, or the five clasical sense, architecture involves several realms of sensory experience which interact and fuse into each other. „

Experienta Multi-senzoriala

„ Orice experienta sensibila a arhitecturii este multisenzoriala; calitatile spatiului, materiei si scarii sunt masurate in aceeasi masura de ochi, ureche, nas, piele, limba, schelet si muschi. Arhitectura intareste experienta existentiala, simtul individului de a se afla in lume, iar asta este in fond, o experienta puternica a sinelui. In locul vazului sau a celor cinci simturi clasice, arhitectura implica mai multe campuri ale experientei senzoriale ce interactioneaza si se contopesc unele cu altele. ”

The Significance of the Shadow

„ The eye is the organ of distance and separation, whereas touch is the sense of nearness, intimacy and affection. „

Semnificatia Umbrei

„ Ochiul este organul distantei si al separarii, in timp ce atingerea este simtul apropierii, intimitatii si afectiunii. „

Spaces of Scent

„ We need only eight molecules of substance to trigger an impulse of smell in a nerve ending, and we can detect more than 10000 different odours. The most persistent memory of any space is often its smell. I cannot remember the appearance of the door to my grandfather’s farmhouse in my early childhood, but I do remember the resistance of its weight and the patina of its wood surface scarred by decades of use, and I recall especially vividly the scent of home that hit my face as an invisible wall behind the door. Every dwelling has its individual smell of home. ”

Spatiile mirosului

„ Avem nevoie de doar opt molecule de substanta pentru a declansa impulsul olfactiv intr-o terminatie nervoasa si putem detecta mai mult de 10000 de mirosuri diferite. Ceea ce ne aduce ce mai persistent aminte de un spatiu este mirosul sau. Nu imi pot aminti cum arata usa fermei bunicului meu in copilaria mea, dar chiar imi amintesc rezistenta data de greutatea sa si infatisarea suprafetei sale de lemn ce scartaia din cauza decenilor de utilizare, si in mod deosebit imi amintesc mirosul de acasa ce m-a lovit ca un perete transparent din spatele usii. Fiecare locuinta are mirosul sau specific. „

Bodily Identification

„ We are in constant dialogue and interaction with the environment, to the degree that it is impossible to detach the image of the Self from its spatial and situational existence. ”

Descoperirea corpului

„ Suntem in dialog si interactiune constante cu mediul, astfel ca este imposibil sa separam imaginea sinelui de existenta sa spatiala si situationala. ”

Mimesis of the body

„ … architecture is communication from the body of the architect directly to the body of the person who encounters the work, perhaps centuries later. ”

Mimetismul corpului

„ … arhitectura este comunicarea directa a corpului arhitectului cu cel al persoanei ce ii descopera lucrarea, poate secole mai tarziu. „

Spaces of Memory and Imagination

„ There are cities that remain mere distant visual images when remembered, and cities that are remembered in all their vivacity. The memory re-evokes the delightful city with all its sounds and smells and variations of light and shade. I can even choose whether to walk on the sunny side or the shaded side of the street in the pleasurable city of my remembrance. The real measure of the qualities of a city is wheter one can imagine falling in love in it. ”

Spatii ale Memoriei si Imaginatiei

„ Sunt orase care raman in amintire doar ca imagini vizuale distante, si orase pe care ti le amintesti cu toata vivacitatea lor. Iti reamintesti orasul incantator cu toate suntele si miresmele sale precum si variatiile de lumina si umbra. Pot chiar alege intre a ma plimba pe partea insorita sau pe cea cu umbra a strazii placutului oras din aminitirea mea. Adevarata maretie a unui oras este acea de a-si imagina cineva ca se poate indragosti in el. „

Anexa 3

„Connectivism is the thesis that knowledge is distributed across a network of connections, and therefore that learning consists of the ability to construct and traverse those networks”

„So let’s talk a little bit about a problem that comes to a man as an architect. Suppose you were assigned to say – and what a wonderful commission it would be – what is a university. And instead of being given a program… think in terms of university as though it never happened, as though it isn’t here, so you have nothing to refer to, just the sense of a place of learning, an undeniable need: an undeniable desire on the part of all of us that a place be for learning… I gave this problem to my students… and one student said he believes the core of the university is the library… like the Acropolis. It is the offering of the mind… It was something about the humanities…another part of it was that of the professions…

And so the university is a sanction. The library of the sanction place, then, the places of the professions, the library of these professions are there, hooked up because there is also an offering of the mind, and this is somehow connected with the unit, with the more objective offering of the mind, which is the offering of the sanctuary of the Acropolis…Now, if you consider this it must be put in mind differentiations of a wonderful kind. It brings in mind the difference betwen the garden, the court and a piazza. Because your connections are not going to be just colonnades and that sort of thing, it’s going to be mental, the connection. You’re going to feel it in some way… So the connection, then, is the realization of what is a garden, what is a court, what is an avenue, what is a piazza…

Playing with this so-called architecture of connection, which happens to have no rules, is a consciousness of the involvement of the land and the buildings, their association with the library. Now there are many things absent… there must be a place of happening… The Agora, for instance, was a place of happening… the Agora, the Stoa. The Stoa was made most marvellously… No partitions, just columns, just protection. Things grew in it. Shops became. People met, meet there.”

Anexa 4

„Design is rarely viewed as an essential force in making and remaking our society, and too often, social needs, education, and innovative design are perceived as separated by unbridgeable gulfs”

„…design innovation is inseparable from social engagement, and thus inseparable from public service. Design professionals – from graphic designers to planners, architects to product designers – are in a unique and strategic position to influence the ongoing creation of the images, objects, and environments with which we surround ourselves. With that unique position comes a responsibility to understand and respond to a larger public good”

„It is these new combinations of theory with practice – of the skills and abilities of the academic with those of the practitioner – that hold out the greatest promise for the training of developement professionals in the future”

„ We need to move on from ‚reductionist’ or ‚critical research’ toward methods which promote a variety of connected learning and teaching settings in which to explore ideas and devise new practices”

„We must face the dilemma in education, where we confront a demand to broaden our base of knowledge in order to understand complex, dynamic systems of settlements and yet to be more ably specialised in applying that knowledge”

Anexa 5

„…Even though college and university architecture also often connotes the structure of the various degree programs and curricula, this selection of international projects shows that the concepts and ideas of higher education institutions are converging and similar architectural concepts have become apparent within the past few years. While the term college is still traditionally dominated by British elite institutions such as Oxford and Cambridge, the concept of educational institutions and their architctural requirements has long since been adjusted to the needs of modern education. In terms of content, in Europe, for example, the Bologna process has advanced the creation of a European higher education area, which intends to make academic degree and quality assurance standards more comparable and compatible troughout Europe. The expectations of students towards their educational institutions are evolving according, especially given the increasing number of semesters abroad. In some locations, entire campuses are being restructurated while in others only individual buildings are added that have become necessary duet o the creation of new academic departments or simply to provide space for modern research institutions. Despite the increasing importance of electronic networking within colleges and among universities, printed materials are not losing any of their significance. Not only Master’s and PhD theses, but also professional dissertations and other publications have to be collected and made accessible. The capacities of the old libraries are not sufficient for the flood of new information, which is why an increasing number of new libraries have emerged over the past few years.

High – quality materials and sustainable construction styles are a particular area of concern to allow future generations of students to carry on the educational tradition to the 21st century. The Alma Mater, the nourishing mother who satisfies the hunger for knowledge of students from around the world, is posing new challenges for architects. Numerous departments have long since been added to the original seven liberal arts. Increasingly, specialized knowledge requires specialized buildings to convey it. Thus even highly specialized institutes such as the cloud research laboratry, are housed in appropriate architectural structures. While the purpose of the building is not immediately apparent, its outward appearance immediately reveals to the observer that this is a special type of institution. In addition to multimedia requirements of educational buildings, networking and sustainability of the campus grounds are another focus. Since networking also advances research and teaching, it is very legitimate to reflect this tight network in the facade of buildings, such as the university building in Jussieu.

At the same time, the new architectural projects of universities, colleges and academies enables global storage and access to the continuously growing wealth of information in the form of theses, dissertations, books, and other documents. They offer room and work stations for individual study, as well as seminar buildings and even sports and leisure facilities. Cafeterias with the associated food supply facilities are also included and constitute an additional challenge for architects. Although degree ptograms are politically matched, the curricula are getting increasingly varied every semester and the variation of educational buildings increases accordingly. Education is the most important issue of the future and architecture provides it with a solid sustainable basis for the next century, as can be vividly seen by the following pages that feature projects from every continent.”

Anexa 6

Extras din Charta Urbaniștilor Europeni, capitolul despre coeziune socială și conectivitate

Echilibru și echitate socială

18. Viziunea noastră este cea a unei Europe care promovează justiția socială prin coeziune și conectivitate. Bunăstarea viitoare a umanității necesită ca oamenii să fie priviți ca oameni, ale căror drepturi trebuie să fie protejate, dar și ca membri în cadrul comunităților din care fac parte. Acesta este un aspect important al integrării orașelor și teritoriilor în Europa, care trebuie să echilibreze interesele societății ca un întreg cu nevoile și drepturile minorităților și cetățenilor individuali.

19. Inegalitățile sociale se află într-o continuă creștere, fiind exacerbate de piețele neregulate și de globalizare. O mai mare coeziune socială este indispensabilă dobândirii unui nivel ridicat de siguranță pentru orașe, teritorii și alte zone. Aceasta trebuie să depășească facilitarea exprimării și schimburilor la nivel multi-cultural. De exemplu, o conectivitate sporită va conferi o gamă mai largă din punct de vedere economic și al oportunităților de angajare pentru toată lumea. În același timp, va asigura acces echitabil spre educație, sistem sanitar și alte facilități sociale. Pentru a soluționa aceste probleme de ordin social este necesară dezvoltarea de noi abordări de guvernare și implicare comunitară pentru toți cei implicați. Fără aceasta, problemele sociale precum șomajul, sărăcia, excluziunea și infracționalitatea nu vor fi soluționate în totalitate.

Diversitate culturală

20. Cu tendința crescândă de integrare în continentul european, orașele și teritoriile au nevoie să redevină cu adevărat multi-culturale și, de asemenea, să capete o diversitate lingvistică. Noile conexiuni vor spori nivelul de mobilitate și potențialul de integrare. Această conectivitate trebuie să fie gestionată cu o sensibilitate culturală pentru a capacita oamenii să își păstreze caracterul și moștenirea socială, culturală și istorică, și să dețină un deplin rol decizional în ceea ce privește mediul lor fizic și social. Fără această sensibilitate nu vom obține modelul de integrare culturală și socială care poate echilibra nevoia de a menține diversitatea cu încurajarea integrării și valorile și viziunea comune pentru locurile și peisajele comunităților.

Implicare și consolidare comunitară

21. Sistemele actuale de guvernare urbană sunt deseori limitate de opiniile și voturile rezidenților permanenți, mai influenți, sau de interese private (business). Rezultatul este că prioritatea aparține grupurilor de lobby. Orașele și regiunile (teritoriile) europene, în viitor, vor trebui să aibă mai multă considerație pentru nevoile și bunul trai al tuturor grupurilor sociale. Aceasta depășește opiniile actualilor rezidenți locali sau interesele garantate. Nevoile grupurilor marginalizate sau aflate în excluziune (muncitori necalificați străini) trebuie să fie recunoscute alături de cele ale profesioniștilor de înaltă mobilitate (rezidenți de lungă sau scurtă durată). Acestea trebuie, însă, să fie sensibile la reacțiile comunităților endogene și stabilite local cu privire la

impactul asupra calității vieții lor.

22. Noi sisteme de reprezentare și participare sunt necesare:

– pentru a oferi noi forme de acces la informație;

– pentru a promova o implicare sporită a rețelelor de „cetățeni activi”;

– pentru sprijinirea democrației locale și consolidarea drepturilor comunităților.

Asemenea acțiuni vor ajuta toți rezidenții și actanții să își facă vocea auzită și să se implice într-o reală și semnificativă particpare în modelarea propriului lor viitor. Este nevoie de suficient timp pentru a fi dedicat proceselor de Planificare Spațială pentru înfăptuirea rețelelor sociale și pentru facilitarea unei implicări autentice.

23. Toate grupurile trebuie să primească oportunitatea de a-și demonstra contribuția la dezvoltarea întregii comunități și sporirea valorii datorate propriilor abilități și cunoașteri. Aceasta este o constantă a Chartei de la Leipzig (2007) și a Declarației de la Toledo (2010) care accentuează importanța implicării urbaniștilor și rolul esențial al acestora, printre alți actori (proprietari, acționari, rezidenți, autorități publice locale) ca o componentă a ‚alianței urbane’ necesare pentru a reinventa orașul existent.

Conexiuni între generații

24. Dinamica echilibrului dintre diferitele grupuri de vârste a unei populații europene care îmbătrânește aduce cu sine noi și sporite provocări sociale. Acestea trebuie să fie abordate nu doar în termeni sociali și economici, dar și prin stabilirea unui sprijin comunitar la nivel de rețele și infrastructură. Aceasta include proiectarea pentru pensionari și vârstnici, în vederea facilitării accesului și gestiunii de spații publice.

Identitate socială

25. Identitatea individuală este puternic legată de apartenența indivizilor la orașe sau regiunile (teritoriile) lor. Acestea sunt caracterizate printr-o amplă diversitate în diferite zone ale

Europei. Fiecare oraș și regiune (teritoriu) posedă propria sa diversitate culturală și socială, care este îmbogățită de introducerea unor noi identități prin imigrare.

26. În Orașul și Regiunea (Teritoriul) Integrate, schimburile interculturale din mediul urban prin intermediul comunicării și fuziunii treptată oferă vieții urbane o mult sporită bogăție și diversitate. Aceasta la rândul ei adaugă atractivității generale ca mediu rezidențial și ca loc pentru muncă, educație, business și recreere.

Călătorii, Transport, Mobilitate și Accesibilitate

27. Planificarea spațială a Orașului și Regiunii (Teritoriului) Integrate presupune o integrare completă a politicilor de transport și utilizare a terenurilor. Acestea trebuie să fie completate de urbanism creativ și acces facil la informație. Mobilitatea și accesibilitatea vor fi elemente critice în locuirea urbană, împreună cu o libertate sporită în alegerea mijlocului de transport, de exemplu, printr-o mai bună informare sau un acces vitual permis de noile tehnologii.

28. Există, de asemenea, și o necesitate de a minimiza distanțele de parcurs pentru bunuri de bază și servicii prin conexiuni eficiente, plăcute, sustenabile și economice între locuri. Aceasta solicită implementarea unei diversități în sistemele de transport pentru oameni, bunuri și informații. Astfel capătă prioritate sistemele care nu risipesc energia (energy-saving) de extragere locală a bunurilor și serviciilor, dovedind respect în raport cu problemele mediului. La scară locală, tehnologia și gestiunea traficului necesită o organizare și o desfacere pentru a reduce dependența de utilizare a automobilelor private. La nivel strategic, legăturile dintre cartiere și îmbunătățirea schimbului inter-modal dintre orașe și regiuni (teritorii) vor permite dezvoltarea rețelei europene de transport.

Locuire, Facilități și Servicii

29. Pentru a corespunde nevoilor cetățenilor actuali și viitori, locuirea și serviciile vor trebui să își sporească accesibilitatea – vor fi ajustate în mod flexibil la noi și emergente tipare de nevoi. Mai multe locuințe vor putea fi dobândite la prețuri accesibile, adăugând aici și facilități și servicii educaționale, comerciale, culturale și recreative. Acestea trebuie să fie întreținute cu costuri pe care cetățenii să și le poată permite și coroborate cu un puternic simț de identitate comunitară, proprietate și siguranță.