Arhitectura si Dansul [302105]

[anonimizat] G.M. Cantacuzino

Arhitectura si Dansul

Lucrare de disertație

Student: [anonimizat],

Enuta Fasola Alexandra Dr. Arh. Mihai Codreanu

CUPRINS

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

CAPITOLUL 2 – NOȚIUNI TEORETICE

2.1. Apartenenta Arhitecturii si Dansului in cadrul artei

2.2. Arhitectură și Dansul ca instrumente de comunicare

2.3. Scurt istoric

CAPITOLUL 3 – RELAȚIA DINTRE ARHITECTURĂ ȘI DANS

3.1. Simetria si asimetria sunt forme ale frumusetii

3.2. Ritmul guverneaza armonia mediului inconjurator

3.3. Arhitectură, Dansul si traseele geometrice

3.4. Importanta pauzei in dans si arhitectura

3.5. Dansul, inspiratie pentru forma arhitecturala

CAPITOLUL 4 – SPAȚII PENTRU DANS

4.1. Dansatorii și spațiile pentru dans

4.2. Procesul de proiectare a spațiilor de spectacol

4.3. Scena în cadrul spațiilor de spectacol

4.4. Spații pentru public

4.5. Spațiile din spatele scenei destinate dansatorilor

CAPITOLUL 5- STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL 6 – CONCLUZIE

CAPITOLUL 7- BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

Arhitectura și Dansul sunt la prima vedere subiecte total diferite. [anonimizat], [anonimizat]. Acestea sunt prezentate în contemporaneitate ca având multiple relații comune. Această lucrare se referă la modul în care arhitectura și dansul se întrepătrund și despre cum dansul este inspirație pentru forma arhitecturală.

[anonimizat]-o clădire, pe care oamenii o utilizează în cadrul unor diferite evenimente. [anonimizat]-se la intersecția dintre spațiu și eveniment. Astfel, aceasta deține o [anonimizat], pentru a se putea desfășura evenimentele.

Arhitectura și dansul se ocupă de spațiu și de eveniment. Arhitecții își imaginează spațiile pe care dansatorii le utilizează pentru a exprima actul artistic. Astfel, [anonimizat] o continuă interdependență între cele două domenii.

CAPITOLUL 2 – NOȚIUNI TEORETICE

2.1. [anonimizat] „arta” a fost puternic dezbătut de-a lungul timpului. [anonimizat]. [anonimizat]: „ [anonimizat].”, ce se referă la faptul ca arta este comunicarea dintre artist și observator.

Apartenența arhitecturii în cadrul artelor a fost profund dezbătută de-a [anonimizat], [anonimizat]. Arhitectura ar trebui să fie percepută ca o [anonimizat], cu toate că este puternic influențată de știință și reguli stricte. După cum spunea și Le Corbusier „ Arhitectura este o artă, [anonimizat].” Scopul arhitecturii este de a crea ordine și o anumită estetică a mediului înconjurător cu ajutorul unei mase organizate.

În ceea ce privește dansul, situarea sa printre ramurile artei este una clară. După cum menționează și Claudia Bianca Roselli: „ Dansul este o artă, prin dans poți împărtăși celorlați ceea ce simți. ” Dansul reprezintă o formă prin care este prezentată o manifestare artistică și constă în mișcarea armonioasă a trupului, de asemenea este studiat ca fiind o formă de comunicare deoarece întregul act al dansului dorește să transmită anumite mesaje.

Arta reprezintă un mijloc de manifestare ce produce valori estetice și are la bază creatvitatea și reprezentarea. Un rol fundamental în schimbarea societății îl are activitatea creativă. Creativitatea în arhitectură reprezintă aparitia unor lucruri noi, cum ar fi: clădiri, spații, locuri, pe când dansul crează noi mișcări ce poartă noi mesaje adaptate perioadei în care trăim.

2.3. Arhitectura și Dansul, instrumente de comunicare

Omul înțelege mediul înconjurător și acționează asupra lui cu ajutorul perceptiei spontane. Acesta trebuie să își folosească simțurile ca mijloace de percepție pentru a putea trăi ca membru al mediului social. Artiștii au găsit metode de transmitere a informațiile prin semne ce pot fi înțelese la nivel universal, prin recunoașterea cu ajutorul simțurilor.

Arhitectura reprezintă o formă de comunicare. Comunicarea influențează sentimentele oamenilor și nu poate fi restrânsă doar la un mijloc de transmitere, cum ar fi vorbirea. Arhitectura este mult mai complexă de atât, ea vorbește prin imagini, ne impresionează prin forme și dă personalitate locurilor. Bruno Zevi afirmă: „ Fiecare fereastră este un cuvânt care se referă la sine, ce înseamnă și ce face . Nu este ceva ce trebuie aliniat sau proporționat. Poate avea orice formă: dreptunghiulară, pătrată rotundă, eliptică, tringhiulară, compusă sau profil liber.” Acesta dorește să ne comunice faptul că ferestrele ne pot vorbi despre perioadă în care a fost realizată clădirea. Dispunerea lor în compoziția fațadei ne poate transmite informații referitoare la simetrie în cazul clădirile ce aparțin perioadei clasice sau la asimetrie ce ne vorbeste despre perioadă modernă.

Mihail Fokin spunea că: „Dansul și gesturile în balet nu au sens decât dacă slujesc exprimării unui act dramatic.”, prin urmare, putem afirma că dansul este un instrument de comunicare, care poate permite privitorilor să experimenteze stări și pasiuni necunoscute până atunci.

Din moment ce arta este văzută ca instrument de comunicare, oamenii prin simțurile lor ar trebui să fie capabili să înțeleagă și să analizeze mesajele pe care arta le transmite. Pentru a percepe arta, trebuie să utilizăm un sistem de simboluri. Aici ne poate ajuta semiotica care după cum notează Maria Barbu în cartea sa „teoria semiotică dezvăluie valoarea semnului ori a simbolului și a semnificațiilor acestuia în cadrul unui limbaj, fie el lingvistic sau artistic. Relația directă și esențială dintre semnificat și semnificant este cea care dă dovadă valorii expresiei și comunicării. Semnificantul este semnul/simbolul însușim, iar semnificatul este sensul, semnificația acestui semn/simbol.”, astfel putem afirma că aceasta știință poate decodifica semnificațiile limbajului artistic.

Arta este menită să transmită anumite informații. Privitorul trebuie să participe la interpretarea operei, acesta trebuie să decodifice semnele, atât pe cele evidente, dar și pe cele ascunse, prin utilizarea propriilor cunoștințe, prin crearea de analogii și cu ajutorul trecerii prin propriul filtru.

2.4. Scurt istoric

Studierea istoriei dansului și a spațiului de spactacole este importantă pentru înțelegerea fiecăreia dintre aceste componente și modul în care acestea sunt legate reciproc și interrelationeaza cu alte arte. Dansul a fost numit adeseori oglindă a societății, precum și un răspuns la mișcările politice, economice, chiar și religioase și este cu siguranță o declaratie socială. În unele perioade istorice, dansurile sociale de la curte din timpul lui Louis XIV din Franța erau asemănătoare cu cele prezentate în sălile de spectacol. În alte perioade s-au creat discrepant între dansurile de la curte și cele de pe scenă, cum ar fi spectacolele de balet din secolul XIX-lea, astfel în funcție de aspectele sociale și culturale trebuiau adaptate și sălile pentru spectacol.

Teatrele grecesti:

In timpul perioadei renascentiste, spațiul de spectacol împrumută zidul scenic din antichitate, acesta prezintă o legătură interesantă între fronturile scenei clasice și noile cerințe ale spațiului de spectacol „Teatrul este o dezvoltare a idiomului clasic într-un spațiu închis.” Peretele din spatele scenei prezintă deschideri permanente în locul ușilor, iar prin goluri se pot observa scene tridimensionale. Artiștii renascentiști erau preocupați de crearea adâncimii scenei, dar au pierdut din vedere scara umană. În ceea ce privește planul, formele acestuia au variat de la forma U, potcoava, oval sau elipsă, dintre toate acestea potcoava a fost favorita.

In perioada baroc, forma planului a fost destul de importanta, iar Sanderm susține că scena ar trebui sa fie un segment de cerc. Acest fapt este argumentat de Teatrul din Bordeaux, 1780: ” toate persoanele familiarizate cu acest teatru sunt unanime în favoarea sa. Toți sunt de acord că vocea actorului se răspândește mai bine decât la orice teatru. ”

La inceputul secolului 20, dansul a fost recunoscut drept o nouă formă de artă și a adoptat noi tehnici, tematici și stiluri coregrafice. Spectacolele de dans simple au ajuns într-o formă clasică, fiind produse cu costume și muzică și decorațiuni nepotrivite noilor perioade moderniste.

Gropius, care este fondatorul și directorul școlii de arhitectură Bauhaus, a simțit nevoia unui spațiu adaptat nevoilor artiștilor din acea perioadă. Acesta a propus trei conformații distincte ale scenei.

CAPITOLUL 3 – RELAȚIA DINTRE ARHITECTURĂ ȘI DANS

3.1. Arhitectura, Dans, design

Doris Humphrey (1895-1958) este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai mari coregrafi ai dansului American modern din secolul al XX-lea. Designul mișcării este un factor principal în teroria lui Doris Humphrey. Acesta constituie unul din factorii definitorii ai dansului, din acest motiv este important să ne concentrăm asupra studierii termenului de design din cercetarea ei. Astfel, ea a bifurcat noțiunea de design în două ramuri principale și anume: designul în spațiu și designul în timp.

Designul în spațiu poate fi descris drept o linie statică – ne putem imagina această ramură a designului asemenea unei fotografii sau al unui desen.

Designul în timp este definit prin orice secvența care se află în mișcare și anume tranziția simplă de la un moment la altul care este formată în relație cu timpul.

În cazul designului în spațiu, Doris Humphrey separă mișcările în două categorii principale: simetrice și asimetrice.

Simetria reprezintă un mod de așezare a părților unei figuri, astfel încât fiecărui punct al unei părți de figură sa îi corespundă alt punct, așezat la aceeași distanță de o linie mediană.

Simetria în cazul dansului sugerează stabilitate, echilibru și securitate. Același principiu se aplică și în cazul arhitecturii, în special în arhitectura monumental, care reprezintă stabilitate și control. De asemnea, elementele arhitecturale creează armonie și ordine în spațiu, un exemplu în acest sens poate fi monumentul Taj Mahal.

„Simetria are o calitate a echilibru perfect, dar provoacă adesea o neliniște ciudată, chiar și în lucrările marilor maestri”, deci transmițând astfel de sentimente, atât în cazul dansului, cât și în cazul arhitecturii, putem trage concluzia că este nevoie de un principiu care să anuleze aceste efecte ale simetriei, răspunsul este asimetria.

Putem spune că asimetria creează dinamică, fiind o importantă resursă a dansului și a arhitecturii.

Secvențe ce prezintă simetrie cu secvențe ce prezintă asimetrie ar trebui echilibrate pentru a putea crea suspans și pentru a antrena compoziția.

3.2. Arhitectura, Dansul, ritmul

Ritmul este procedeul compozițional care este comun celor două domenii artistice. Acesta este factorul unificator al elementelor alternante ale compoziției și este definit de periodicitatea, succesiunea, alternanța unor elemente identice sau contrastante.

În architectura, inducerea mișcării se realizează prin modul de distribuție al elementelor arhitecturale, a suprafețelor și al volumelor, prin organizarea și armonizarea spațiilor într-o anumită succesiune. Astfel există următoarele tipuri de ritm:

Ritm regulat – repetitii ale formei Ritm structural

– repetitii ale elementelor structurale

Church of the Plains by Aalto, 1951–1960 Riola Church interior, Aalto, 1966-80

Ritm spatial – Repetitii ale luminii

Wolfsburg Cultural Center Seinajoki Town Hall

Ritm creat din elemente ce difera, Ritm progresiv

dar care formeaza un rezultat armonios.

Acesta este asemanator cu miscarile de dans din balet, tango, salsa.

In dans exista experimentul lui Doris Humphrey ce utilizeaza modele asimetrice pentru inceput, apoi modele simetrice la mijlocul dansului, iar apoi modele asimetrice . Astfel, este creat ritmul dansului.

3.3. Arhitectura, Dansul, trasee geometrice

Traseele geometrice sunt scheme geometrice pe baza cărora se realizează compoziția și armonia acesteia. În arhitectură, se poate pune întrebarea dacă acestea pot fi apreciate ca factor de creativitate în activitatea de proiectare. Studiile făcute asupra operelor de arhitectură din toate timpurile au relevant exitenta unor trăsături comune rezultate din acțiunea rapoartelor geometrice dintre componente și întreg, generatoare de armonie, prin studierea formei geometrice ce se găsește atât în întreg, cât și în părțile componente.

Doris Humphrey, personalitate a dansului modern american, fără a avea cunoștințe deosebite în domeniul arhitecturii, observă dinamica spațiului creat de geometria scenei de fundal. Doris consideră cele patru colțuri ale scenei puncte foarte puternice la nivel de semnificație și acorda o importantă deosebita colțurilor din spatele scenei. Există trasee care se intreaptă spre aceste puncte și care formează unghiuri drepte, care sunt producătoare de putere.

Mișcarea scenică ce urmează traseul diagonalei poartă o semnificație eroică. Pe măsură ce dansatorul se apropie pe acest traseu de public, actul devine mai puternic.

În arhitectură, inducerea mișcării se relizează prin modul de distribuție a elementelor arhitecturale, a suprafețelor, a volumelor și prin organizarea și armonizarea spațiilor într-o anumită succesiune.

Traseele arhitecturale sunt puternic influențate de mișcare. În timp ce ne mutăm dintr-un loc în altul, corpul percepe spațiul. Această experiență este necesară pentru analizarea mediului înconjurător. Există patru factori decisivi în acest proces:

1. Accesul – este important pentru stabilirea unei legături între individ și obiectul architectural;

2. Parcursul – îndruma individual spre mișcare;

3. Bariere, limite- acestea sporesc experiența prin definirea spațiului;

4. Distanța – este necesară în cazul funcțiunilor importante ale clădirilor publice – cum ar fi galeria unui muzeu.

Experiența mișcării este compusă din tranziții variate prin spațiu și modul în care traseele sunt concepute pentru a conecta spațiile între ele.

3.4. Arhitectura, Dansul, pauza

Introducerea momentelor de odihnă și repaus în coregrafia unui dans utilizarea momentelor de simetrie oferă odihnă corpului dansatorului, dar și ochilor și minții publicului. Aceste moment de odihnă ajută publicul să înțeleagă mai bine dansul.

Acest lucru este valabil și în arhitectură, unde arhitectul trebuie să gândească momente de pauză, nu doar pentru a face utilizatorul să se odihnească, ci să îl determine să înțeleagă spațiul.

CAPITOLUL 4 – SPAȚII PENTRU DANS

Experiența vizionării unui spectacol coregrafic, începe odată cu angajamentul primei imagini din acel spectacol – un afiș, un reclamă sau o fotografie. Experiența vizionării poate începe, de asemenea, prin contactul cu locația fizică a spectacolului – spațiul arhitectural în care se desfăsoară. Drumul parcurs și contextul general al amplasamentului clădirii, contribuie de asemenea la introducerea spectatorului în actul teatral propriu-zis.

Arhitectura interioară stabilește cadrul vizual al spectacolului și poziția spectatorului în raport cu spațiul scenei. Intrarea în clădire este în sine o experientă vizuală și fizică ce contribuie la anticiparea trăirilor din spațiul propriu-zis al spectacolului. Acesta din urmă, este delimitat de elemente arhitecturale și de limbajul materialelor, al formei structurale și caracterizat în același timp de elemente de arhitectură secundare ce asigură acustică, iluminarea artificială sau naturală, elemente ce formează în ansamblu un spațiu unitar al întâlnirii dintre dansator și spectator. Locurile în sală stabilesc vizibilitatea și uneori ierarhizarea socială și politică a audienței.

4.1. Dansatorii și spațiile pentru dans

Indiferent de felul spectalolelor de dans, mici sau mari, modern sau clasice, toate cer aceleași lucruri în spațiile de spectacol :

1. Dansatorii au nevoie de o zonă de desfășurare mare, deschisă, dincolo de scenă privită de public. Aceștia necesită spațiu pentru a intră, a ieși și a circulă.

2. Podeaua este unul din elementele importante și este necesară pentru a evita accidentele;

3. Echipamantul tehnic trebuie sa corespundă cerințelor spectacolului;

4. Spațiile din spatele scenei sunt importante în proiectare deoarece dansatorii petrec mai mult timp aici decât actorii, muzicienii sau cântăreții.

Sala de spectacol este unitatea funcțională de bază a programului, iar modul în care este rezolvată se reflectă asupra spațiilor anexe. Capacitatetea ei este determinate de necesități și de formă în plan.

Forma in plan a salilor de spectacol este foarte variata, acoperind aproape intreaga gama a figurilor geometrice.

Sali de forma rotunda Sali de forma semirotunda

Sali cu varianta de potcoava Sali de forma trapezoidala

cu varietati eliptice sau ovale

Sali dreptunghiulare Sali circulare

4.2. Procesul de proiectare a spațiilor de spectacol

Procesul acestui act de creație are la baza interesul beneficiarului pentru concretizarea acestui tip de program și discuția sa cu arhitectul. După această discuție urmează un studiu de fezabilitate.

Arhitectul trebuie să înțeleagă cerințele fizice și tehnice ale dansului, precum și costul de întreținere și costurile de producție. În urma acestora vor fi dezvoltate planurile arhitectului ce vor ține cont de nevoile artistului și ale audienței , rezultând o declaratie coerentă a spațiului, texturii și luminii.

Proiectul trebuie să conțină programul detaliat cu funcțiunile specifice, dimensionarea și relaționarea acestora. În general, spațiile caracteristice acestui program sunt:

-scena

-spații auxiliare pentru dansatori

-spații pentru public

-spații pentru tehnicieni, administrație, etc.

4.3. Scena în cadrul spațiilor de spectacol

Scena este zona destinată pregătirii și producerii spectacolului. Aceasta este în varianta tradițională zona situată dincolo de portalul scenei, iar în varianta modernă este zona juxtapusa cu sala de spectacole, ca urmare a dorinței de a realiza comuniunea dintre spectator și spectacol.

Avanscena este partea anterioară scenei, dintre rampă și cortină .

Spațiile din spatele scenei pot fi: destinate personalului artistic, destinate producției sau spațiile pentru depozitare.

4.4. Spatii pentru public

Zona de primire a publicului este dezvoltata in jurul salii de spectacole, avand rolul de primire si repartizare a publicului inainte de inceperea spectacolului, in timpul pauzelor si dupa terminarea spectacolelor.

Holul – vestibul are rol de repartizare a circulatiei catre garderobe si foaiere. Aici se gasesc, de obicei casele de bilete. Alte spatii destinate publicului sunt : garderoba, foaierele si culoarele si cafeneaua .

Spatiul cel mai important pentru public este cel din care ei privesc spectacolul si este foarte importanta studierea vizibilitatii.

4.5. Spatiile din spatele scenei destinate dansatorilor

Spatiiile destinate personalului artistic sunt destinate dansatorilor, coregrafilor si pregatirii lor pentru spectacol: dressing room, sali de repetitii, sali de gimnastica, cafenea, etc.