Arhitectura Religioasă din Oltenia Sec.xvii

Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Lucrare de licență

Coordonator științific: Candidat:

Lector Univ. Dr.Vlăsceanu Mihaela Oprescu-Negoițescu Maria

Timișoara,

2015

Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Secția Istorie

Arhitectura religioasă din Oltenia sec.XVII-XVIII. Monografia artistică a mănăstirii Strehaia

Coordonator științific: Candidat:

Lector Univ. Dr.Vlăsceanu Mihaela Oprescu-Negoițescu Maria

Timișoara,

2015

Introducere

Alegerea acestei teme a fost strâns legată de dorința mea de a scrie despre mănăstirea Strehaia pe care am vizitat-o personal și de care am rămas impresionată atât din punct de vedere istoric cât și arhitectural și artistic. Coordonatorul meu mi-a oferit această șansă dându-mi un subiect pe care l-am acceptat imediat datorită complexității și abordării unei paginii importante din istoria României, dar mai ales din cea a Olteniei.

La fel ca în orice domeniu înainte de a te apuca de cercetarea unui subiect , mai întâi te gândești dacă subiectul respectiv prezintă o importanță sau nu.

După cum vom vedea în capitolele ce urmează acest subiect prezintă o importanță din mai multe puncte de vedere.

În ceea ce privește mănăstirea Strehaia, se înlătura unele ipoteze care au fost consemnate și în scris, în legătură cu ctitorul, data înființării și și orientarea ei, pe baza informațiilor celor mai noi. Mănăstirea așa cum am menționat mai sus e importantă și din punct de vedere arhitectural, sculptural, decorativ.

Mănăstirea Strehaia a fost construită de domnitorul Țării Românești, Matei Basarab și de soția sa doamna Elena în 1645, de date dispunem atât din documente dar și din pisania de la intrarea în biserica care se poate observa mai jos la lista cu ilustrații.

De asemenea mănăstirea Strehaia a avut parte parte de-a lungul timpului atât de perioade de glorie cât și de decădere, dar în ciuda oricăror dificultăti a reușit să supraviețuiască până astăzi cu numeroasele refaceri și modificări. Oltenia aflându-se și sub stăpânire austriacă între 1718-1739 în urma războiului austro-turc și a păcii de la Passarowitz.

Contribuția personală constă în diferite lămuriri, făcute pe baza faptelor istorice certe, dar mai ales prin aducerea la zi a informațiilor istorice pe baza ultimelor studii publicate și numeroase fotografii și informații de la fața locului.

Ca metodă de lucru și mai ales de expunere am folosit criteriul cronologico-logic, deoarece l-am considerat adecvat lucrării mele.

Cap. I. Istoriografia

Până în 1931, întreg subiect l-a tratat doar P.Cernăianu, în lucrarea sa de licență cu titlul Mănăstirea și Episcopia Strehaia. Acest elaborat constituie un progres față de lucrările scrise până atunci, el aduce informații necunosute până atunci. A tratat și capitole noi precum: slujitorii de mir, personalul mănăstirii de la 1863. Printre greșelile acestei lucrări le menționăm : nu a consultat tot materialul publicat până la acea vreme și materialul nu a fost aranjat în mod logic. A tratat mai întâi mănăstirea, apoi despre episcopie și a revenit din nou la mănăstire.

În 1890, C.Bilciurescu scrie în lucrarea sa Mănăstirile și Bisericile din România și despre Mănăstirea Strehaia. Dar subiectul fiind înfățișat în linii generale, luând ca adevărate și unele tradiții, dovendindu-se ulterior nejuste.

În 1933, M.Popescu publică un articol intitulat Mănăstirea Strehaia, expune pe bază de legende.

N.Ghika-Budești tratează și el despre mănăstirea Strehaia în anii 1933 și 1936, în studiul „Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia”, dar doar din punct de vedere arhitectonic. El oferă informații cele mai complete în privința descrierii arhitecturale a mănăstirii până în acea vreme.

M.Davidescu publică în 1964 în lucrarea „Monumente istorice din Oltenia” și despre mănăstirea Strehaia., aducând noi precizări pe baza materialelor publicate până în 1964.

Doamna Arh. Voica Pușcașu a făcut săpături arheologice între 1963-1964 la Mănăstirea Strehaia. Aduce informații importante care se găsesc litografiate în „Raport de cercetare, Complex fortificat Strehaia 1963-1964”.

Altă lucrare de o mare importanță este cea a lui Dimitrie Coravu, Mănăstirea și Episcopia Strehaia, este o teză de licentă scrisă în 1965 dar publicată în 2007. În această lucrăre am găsit foarte multe informații care m-au ajutat începând cu descrierea georgrafică, dar și date despre înființarea mănăstirii Strehaia, date referitoare la arhitectură, pictură, sculptură și terminând cu date referitoare la mănăstire sub ocupația austriacă.

Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii în Țara Românească,, tratează și despre subiectul în cauză, oferind date din punct de vedere architectural și nu numai.

Date despre Matei Basarab și ctitoriile sale am găsit la Nicolae Stoicescu în lucrarea sa: Matei Basarab, dar și la alții precum Cristian Moisescu cu lucrarea Arhitectura epocii lui Matei Basarab , acesta din urmă pe lângă datele referitoare la Matei Basarab oferă valoroase informații referitoare la arhitectura din timpul acestui domnitor, în cadrul acesteia un loc important ocupându-l mănăstirea Strehaia.

Detalii referitoare la stăpânirea austriacă asupra Olteniei și cum s-a manifestat aceasta și asupra mănăstirii am găsit la Șerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă(1718-1739) dar și la . N.Dobrescu, Istoria Bis. Române din Oltenia în timpul ocupației austiece 1716-1739.

Tereza Sinigalia în Repertoriul arhitecturii de zid din Țara Românească 1600-1680, vol.I și II, tratează și ea despre acest subiect oferind informații despre istoricul mănăstirii și arhitectură.

Cu tratarea acestui subiect s-a ocupat și C.A. Protopopescu în cele două lucrări ale sale Studii și articole din istoria județelor Mehedinți și Gorj, vol I, II aducând informații referitoare la ctitor, timpul înființării, arhitecturii, dar cel mai important aduce informații referitoare la orientarea bisericii Strehaia, toate tezele și argumentele până în acel moment care considerau că orientarea era considerată greșită, contrar celorlalte bisercii, acesta având altarul orientat cu 42° spre sud și nu spre est, au căzut.

Marilena Croitoru, în Strehaia și împrejurimi, oferă informații referitoare la descrierea geografică și istorică a Strehaiei.

Informații referitoare la poziția geografică găsim și la Corina Popa cu lucrarea sa Monumente medievale din Oltenia, dar și informații din punct de vedere istoric și arhitectural.

Cap.II.Descrierea geografico-istorică a locului unde se află mănăstirea

Orașul Strehaia este așezat în partea de est a județului Mehedinți la interferența meridianului de 25°15’ longitudine estică cu paralela de 44°13’ latitudine nordică. Ocupă o bună parte din Platforma Strehaiei care prezintă un aspect deluros și este mărginit de două compartimente.

Un compartiment mai înalt deluros în nord, format din dealur consecvente și subsecvente cu interfluvii ce depășesc 250-350m; la sud zona este delimitată de un compartiment format din dealuri scunde ce nu depășesc 300m, cunoscută sub numele de Platforma Bălăciței sau Piemontul Bălăciței.

Orașul Strehaia este strebătut de două drumuri: drumul european E70 ce leagă localitatea cu reședința de județ Drobeta Turnu Severin, cu Craiova și cu București ; iar DN 64 leagă orașul cu județul Gorj.

La o atitudine de 140 m deasupra nivelului mării, pe șoseaua ce duce de la Turnu Severin, se află orașul Strehaia, odată în vechie fiind capitala Olteniei.

Orașul Strehaia e înconjurat de Dealurile Strehaiei, Slătinicului, Cotoroii, Cerânganului și Hușniței,iar prin apropierea orașului trece râul Motru.

Popularea acestor meleaguri s-a făcut din cele mai vechi timpuri. Afirmăm acestea sprijinindu-ne pe materiale existente în colecția Muzeului din Strehaia și anume „unelte și ceramică neolitice, descoperiri întâmplătoare din imediata vecinătate a actualului oraș”.

Strehaia este pomenintă sub acest nume prin documentul indirect din 17 mai 1589 prin are satul și moșia Strehaia sunt enumerate ca proprietate a Craioveștilor din secolul XV și dată de Neagoe Ban Strehăian fiului său Radu Postelnic.

Alt document din 23 aprilie 1486 confirmă existența în părțile Mehedinților a doi bani de Mehedinți. Din afirmațiile lui C.C.Giurescu și Șt. Ștefănescu reiese că Strehaia era un loc de refugiu pentru Bănia Severinului încă din 1241. Reședința Băniei de Mehedinți era la Strehaia pentru că atunci când Banatul de Severin era ocupat temporar de maghiari, banul de Severin se mutase la Strehaia.

În perioada 1491-1679 Strehaia era și un centru militar important menționat în documentele vremii.aici avea reședința Mihai Viteazu care înainte de a deveni domn a fost bănișor de Mehedinți.

Strehaia mai apare în documentele din timpul domniei lui Matei Basarab, care în 1645 începe construcția mănăstirii.

Între secolele XVII-XVIII Strehaia este reședința unor căpitani de dorobanți. Nu apare pe harta rusă din 1835, probabil că a fost distrusă de jafurile turcești dintre anii 1800-1821.

Atacurile și jafurile turcești dar si a altor bande obligă oamenii la sfârșitul scolului XVIII și începutul secolului XIX să-și ute locuințele în cea mai mare parte în pădurile vecine.

Între secolele XVIII-XIX Strehaia a fost reședință de plasă.

Organizarea teritoriului țării în comune de către Al.I:Cuza, a dus la transformarea Strehaiei în reședință de comună. Comuna Strehaia împreună cu satele componente a fost declarată comună urbană-oraș la 15 aprilie 1921.

La prima împărțire administrativ teritoarială Strehaia a fost reședința Plății Motru de Jos care devine apoi Plasa Strehaia, această funcție administrativă a avut-o până în septembrie 1950 când a devenit reședința Raionului Strehaia până în 1 martie 1968. Prin noua împărțire administrativ teritorială a țării din 1968 Strehaia a rămas ca oraș principal al județului Mehedinți.

Se mai adaugă rezultatele importante ale descoperirilor arheologice din anul 1963 și anume: „descoperirea așezării din epoca bronzului din incinta mănăstirii”, precum și urmele de viețuire din epoca dacică și romană, printre care se numără și „denumirea antică a Motrului-Mutrium”.

De pe vremea migrării popoarelor, cea mai prețioasă urmă este chiar denumirea orașului Strehaia, care vine de la ”cmpax=teamă”, pentru că era înconjurată de păduri seculare, iar înainte posibil că se numea „Strugal”.

Numărul de locuitori ai așezărilor din zona orașului Strehaia, de-a lungul timpului s-a aflat fie în perioade de creștere, descreștere sau stagnare, aceste oscilații au fost datorate condițiilor istorice, sociale sau economice.

Populația orașului Strehaia a fost în 1912 de 3600 locuitori; în 1930 -8995 locuitori; în 1956 -9606; în 1977-11271, în 1992 de 123034 locuitori ; iar la ultimul recensământ din martie 2002 de 11846 locuitori.

Din punct de vedere etnic în Strehaia predomină românii în proporție de 92,2 % din totalul populației, urmată de rromi cu 7,73% și alte naționalități: germani-0,02 %, italieni-0,01 % la fel și maghiari.

În ceea ce privește religia, populația de religie ortodoxă deține 99,3%, urmată de populația penticostală cu o pondere de 0,37 % și celelalte religii în proporții foarte mici: baptistă-0,15%, romano-catolică-0,06%, greco catolică și reformată-0,01 %

În concluzie, orașul Strehaia este așezat în partea de est a județului Mehedinți la interferența meridianului de 25°15’ longitudine estică cu paralela de 44°13’ latitudine nordică. Ocupă o bună parte din Platforma Strehaiei care prezintă un aspect deluros și este mărginit de două compartimente.

Popularea acestor meleaguri s-a făcut din cele mai vechi timpuri. Afirmăm acestea sprijinindu-ne pe materiale existente în colecția Muzeului din Strehaia și anume „unelte și ceramică neolitice, descoperiri întâmplătoare din imediata vecinătate a actualului oraș.

Strehaia sub acest nume apare prin documentul indirect din 17 mai 1589 prin are satul și moșia Strehaia sunt enumerate ca proprietate a Craioveștilor din secolul XV și dată de Neagoe Ban Strehăian fiului său Radu Postelnic

Cap.III.Arta secolelor XVII-XVIII

Arta secolelor XVII-XVIII în Europa

Barocul este un adjectiv a cărui etimologic a rămas incertă: probabil este un derivat al lui barrueco din spaniolă, în portugheză barroco care denumește o perlă cu forme neregulate. Apare consemnat sub această formă la sfârșitul secolului al XVII-lea, în dicționarul Academiei franceze, iar un veac mai târziu, în Dictionnaire de Trevoux, denumește o nuanță negativă, nu numai formă imperfectă, ci tot ce esteneregulat, această conotație negativă va pătrunde și în domeniul artei.

Țara care a creat sistemul de valori formale specfice barocului este Italia.Barocul a apărut ca o reflectare în artă a principiilor Bisericii Catolice, consolidate în urma Conciliului de la Trento. Sunt realizate compoziții ample cu multe personaje și sunt valorificate situațiile dramatice.

Secolul al XVII-lea cunoaște în Italia tendințe diverse, astfel în același timp cu reforma picturală în spirit clasicizat promovată la Bologna pin Academia Carracci, prin Caravaggio se impune un curent naturalist revoluționar și anume barocul. Acest stil spectaculos numără în rândurile sale arhitecți, sculptori, pictori ca Borromini, Bernini și Pietro da Cortona.

Începuturile barocului se găsește pe plan central-european înainte de anul 1600, de exemplu în Italia, țara care în secolele XVII și XVIII va fii cea mai exploatatoare de artiști, începutul noii arte se găsește în compoziția artitică a lui Michelangelo

Răspândirea artei în Europa centrală(Austria, Germania) un rol semnificativ l-au avut artisștii italieni care la sfârșitul veacului XVII merg ăn alte regiuni unde își exercită meșteșugul.

În secolul al XVII-lea și Spania cunoaște o epocă de mare înflorire culturală, în timpul căreia artiștii înnoiesc artele principale. Tablourile și sculpturile împodobesc arhitecturi fastuoase, legate fie de biserică, fie de clientela burgheză sau nobilă. Tot acum se manifestă și alte tendințe picturale, reprezentate de artiști de valoare ca Velasquez, Murillo și alții , pe lângă subiecte religioase sau regale pictura acestora abordează și teme ale omului de fiecare zi.

Și în Țările de Jos dar și în Flandra, arta barocă atinge culmi înalte în pictură datorită lui Rubens sau Van Dyck cât și datorită tonalității mai rezervate ale lui Vermeer, Hals sau Rembrandt. Germania în pofida Reformei și a Războiului de Treizeci de ani, s-a bucurat de existența unor artiști importanți pecum Elsheimer și Liss care au realizat opere atât în cultura locală dar și cea internațională.

,, Marele secol francez” se individualizează în artă prin operele arhitecturale ca cele de la Versailles; în pictură prin peisajele, portretele, subiectele sacre dar și profane ale lui Le Brun, Vouet, Poussin. În Anglia barocul este reflectat în arhitectură de către Jones sau Wren, în pictură de Wright, care împreună cu artistul flamand Van Dyck crează o diversă galerie de portrete marcând totodată începutul unei școli de pictură.

Pictorii care au excelat în folosirea elementelor stilului baroc în pictură au folosit în mod accentuat figuri umane surprinse în decursul mișcării, puternice contraste de lumină și întuneric (acea tehnică cunoscută sub numele generic de clarobscur), culori puternice, saturate și un echilibru compozițional mai degrabă dinamic decât static, considerat de multe ori chiar dezechilibru compozițional. De asemenea, folosirea liniilor de compoziție de forme curbate, asemănătoare unor litere S multiple, a diagonalelor repetate de tip ascendent și descendent comparativ cu liniile drepte, orizontale și/sau verticale, folosite preponderent anterior, sunt alte elemente tipice ale barocului de tip vizual.

Tintoretto (pe numele său real Jacopo Robusti) a fost unul dintre cei mai mari pictori ai școlii venețiene, probabil ultimul mare pictor al Renașterii italiene și fără îndoială unul din primii pictori folosind o manieră baroc în pictură. În Cina cea de taină, folosirea accentuată a clar-obscurului, a diagonalei ascendente în jurul căreia gravitează întrega compoziție, a dramatismului momentului surprins în punctul său critic și redat ne-echivoc cu măiestrie, precum și a culorilor saturate, ce umplu cadrul picturii, reprezintă tot atâtea elemente baroc.

Deși este considerat, de către cei mai mulți, un pictor reprezentativ al școlii spaniole, de către alții un pictor manierist, El Greco, pictor care a excelat în a prezenta în pictura sa scene biblice și, mai ales, mistice, a pictat și sub influența barocului. Mai exact, tehnica sa de a picta are multiple elemente baroc, și, aidoma lui Rubens, artistul spaniol de origine greacă folosește culori saturate aplicate cu tușă groasă, de multe ori delimitând clar, dar alteori nedelimitând limpede, aidoma artiștilor ce foloseau tehnica numită sfumato, liniile de contur dintre personaje sau dintre personaje și fondul picturii.

Pictorii francezi ai genului baroc, precum Nicolas Poussin și Claude Lorrain, nu au făcut altceva decât să continue tradiția clasică a personajelor ce umplu cadrul picturii având atitudini fie statuare, fie dinamice, dar întotdeauna dramatice, și găsindu-se în mijlocul unor peisaje ușor ireale ce amintesc mai degrabă de parcuri (desigur, baroc) decât de un peisaj real.

Sculptura barocă este caracterizată printr-o dorință irezistibilă a artistului de a sugera mișcarea prin surprinderea unei acțiuni în timpul execuției sale, preferabil în momentul său cel mai important, relevant și/sau critic.

Ca atare, există întotdeauna în aceste sculpturi un dinamism și o concentrare de energii ale formelor umane prezente. Ca elemente determinante ale sculpturilor baroce se pot distinge omniprezenta spirală ce creează un fel "zid" în jurul unui gol central (un vortex) din care pare a emana acțiunea, folosirea, pentru prima dată, a unor unghiuri multiple de prezentare a personajelor implicate și prezența, tot pentru prima dată, a elementelor extra-sculpturale, cum ar fi, de pildă, apa (în fântâni).

Clasicismul este un curent literar-artistic – având centrul de iradiere în Franța, ale cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.La baza clasicismului din veacul al XVII-lea, stă ideea de frumos, din dorința de a lua ca exemplu Antichitate. Artistul era învestit cu o capacitate selectivă ce îi dă autoritatea de a reda realul prelucrat. Se inspiră din antichitate și Renaștere și respectă cu strictețe tratatele de artă și canoanele de reprezentare estetică. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale.

Arta rococo a rezultat din baroc, ca expresie a vieții de Curte și a saloanelor, a sărbătorilor foarte galante , ea apare în Franța în secolul al XVIII-leade unde se răspândește în restul Europei în diferite variante tematice și stilistice, marcate de culori delicate și forme vaporoase. De la pictură la sculptură și de la arhitectură la decorațiile interioare, arta rococo este răspândită de reprezentanți ca Watteau, Zimmermann, Serpotta, Juvarra, Bellotto și Canaletto.

2)Arta secolelor XVII-XVIII în România

În ceea ce privește arta veche românească se poate vorbi de perioade importante de realizări ctitorești datorate inițiativei unor personalități politice și culturale, prin înfăptuirile sale extraordinare se poate arăta existența unei epoci cu trăsături stilistice diferite întinsă de-a lungul primelor trei sferturi ale secolului al-XVII-lea. Momentul culminant al acestei perioade a fost marcat de lunga domnie a lui Matei Basarab.

Arta și știința de a construi alături de alte genuri artistice s-au bucurat în timpul epocii lui Matei Basarab nu doar de o importantă activitate ctitorească, dar și de o îmbogățire a vocabularului structural și decorativ.

În sec.XVII, bisericile dar mai ales mănăstirile erau împânzite de greci, bunurile rezultate din exploatarea domeniilor acestora fiind transformate în bani și exportate în afara Principatelor.la început veniturile trimise de la Locurile Sfinte au fost acelea care prisoseau, câștigurie fiind destinate cheltuielilor de întreținere, opereor de binefacere dar apoi situația s+a schimbat egumenii greci dispunea apoi după placul lor de întregul venit.

Prin hrisovul din 1639 emis de cancelaria lui Matei Basarab, a oprit parțial abuzurile, prin care erau reluate de sub administrația grecească 21 de mănăstiri ;; care le-au închinat acei domni și vladici străini pentru mită și fără voia nimănui: Tismana, Cozia, Ageșul, Bistrița, Govora, Dealul, Glavaciocul, Snagovul, Cotmeana, Valea Râncăciovl, Mislea, Bolintinul, Câmpulung, Căldărușani, Sadova, Arnota, Gura Motrului, Polocul, Nucetul și Tingarul .

Arhitectura religioasă din secolul.al XVII-lea prezintă concurență între formele inovatoare și cele tradiționale, iar aparatul ornamental oferă o gamă largă de combinații cu îmbinări între elementele de origine occidentală(gotice, ranascentiste dar și baroce) dar și orientale(persane și otomane). Când e vorba de fortificații este comună Țării Românești și Moldovei preocuparea pt. amenajarea defensivă a bisericilor, amenajările defensive oferind acestora mai ales în Moldova o expresie robustă(Bârnova, Barnovschi, Sf.Ioan Botezătorul dn Iași). Altă trăsătură comună este integrarea turnului clopotniță în compoziția bisericii, în Moldova situat peste tindă iar în Țara Românească peste pronaos.

Epoca mateiana se caracterizează print-un pregnant tradiționalism. Ea a fost considerată ca o „perioadă de tranziție”, făcând legătura între vechiul stil muntenesc al secolului al XVI-lea și noul stil cum era numită –epoca brâncovenească.

Importanta fază care caracterizează arhitectura din Țara Românească în secolul.XVII și primul sfert al sec.XVIII începe în deceniul IV al sec.XVII. vremea frământărillor politice și a scurtelor domnii din primii 30 de ani ai secolulu, nu a constituit o etapă favorabilă dezvoltării arhitecturii.

În deceniul IV al secolului XVII, ramura arhitecturii care a beneficiat mai ales de pe urma înfloririi vieții politice și economice a fost aceea a clădirilor de caracter religios. Numărul bisericilor ridicate în aceasta perioadă este foarte mare, având la bază același sistem și cuprinzând același număr de încăperi: pronaos, naos, o absidă pentru altar, la care se adaugă în fața pronaosului un pridvor cu arcade și stâlpi de zidărie.

Atât arhitectura epocii lui cât și întreaga creație cultural-artistică a acestei perioade, se deosebește prin varietatea orientărilor, în concordanță cu schimbările mari care se produseseră în mentalitatea societății autohtone.

Numărul mare de monumente ridicate dar și problemele tenice și plastice cu care meșterii constructori au avut de-a face și pe care le-au rezolvat , fac din epoca lui Matei Basarab nu doar a desăvârșirii noului stil muntenesc ci ș epoca construirii unui stil propriu, cu trăsături distincte.

Școala bizantină constantinopolitană și-a menținut prestigiul până la mijlocul secolului al XVII-lea, când urmele ei dispar. Tipul bizantin se împreună cu cel sârbo-armenesc, aceste două tipuri inspiră arhitectura Munteniei și Olteniei până în secolul XVIII. La mijlocul secolului XVII apare un tip nou, acela al bisericilor cu un turn clopotniță ridicat deasupra pronaosului. Acest tip este utilizat mai rar la bisericile cu plan treflat și mai des la cele fără abside laterale(Golești), la cele cu turlă pe naos(Cornet) și la cele fără turlă pe naos(Strehaia); se mai găsește atât la bisericile fără pridvor, ca mai apoi la cele cu pridvor când acesta se răspândește mai mult.

Scara care duce la clopotniță este la început așezată în interiorul zidului dinspre nord sau est al pronaosului, iar mai târziu într-un turnuleț poligonal alipit în exterior la perete dinspre Nord.

Forma turlei clopotelor este la început de proporții mari, în constrast cu turla pantocratorului care este mai înaltă și mai subțire. Forma clopotniței are diferite forme: pătrată-la Jitianu, dreptunghiulară la Strehaia, cu colțurile teșite ca la Cornet sau octogonală cu laturile egale la Bărbulești și Vlădești.

Ansamblurile mănăstirești din Țara Românească au în interior o înfățișare deosebită atât datorită calității arhitecturii clădirilor componente cât și mobilării adecvate a curții. Astfel în mijlocul incintei se află biserica, apoi adosate zidurilor înconjurătoare ce determină incinta sunt dispuse celelalte clădirii mănăstirești dintre care amintim: casa egumenică ridicată pe beciuri spațioase, apoi chiliile unde locuiau viețuitorii mănăstirii; bucătăria(cuhnia) și brutăria, precum și paraclisu. În incinta mănăstirilor era nelipsită fântâna.

În secolul XVIII ferestrele clopotniței devin mai înalte și înguste la fel ca cele ale turlelor de pe naos. La unele biserici clopotnița este așezată pe pridvorul din fața bisericii și are forma unui foișor poligonal pe stâlpi.

Pridvorul –deschis, cu arcade pe stâlpi, era așezat înaintea bisercii. Din secolul XVII arcadele pridvoarelor au formă de semicer, de proporții înalte și înguste, iar stâlpii pe care se sprijină sunt octogonali și zidiție din cărămidă,iar în secolul XVIII arcadele sunt mai largi fie în formă de trilob, fie acoladă sau festoane.

În timpul domniei lui Matei Basarab, zidul care despărțea naosul de pronaos este înlocuit de trei deschideri de arcade sprijinte pe stâlpi.

Din secolul XVII se păstrează unele clădiri mănăstirești cu clopotnițe de dimensiuni colosale, de exemplu: cea de la Brâncoveni, Câmpulung, Brebu sau Strehaia.

Materiale și procedee de construcție

Materialul principal este cărămida, aceata este de mai multe calități: fie de bună calitate, presată, cu fața lustruită, cu muchii regulate fiind lăsată aparentă, cu rosturile frumos lucrate; fie de calitate slabă și rău lucrată, în acest caz fiind acoperită cu o tencuială groasă de mortar de var.

Piatra este folosită rar în prima parte a secolului, doar la chenarele ferestrelor și ale ușilor, fără sculptură.

În timpul domniei lui Matei Basarab se folosește piatra de talie, cu puțină sculptură, de asemenea se folosește olăria, teracota smălțuită colorată ăm formă de butoni, discuri, plăci sau alte forme.

În vremea lui Șerban Cantacuzino, transformarea cea mai reprezentativă se observă în tratarea pridvoarelor: masive și greoaie la monumentele anterioare, se înlocuiesc coloanele și stâlpii de cărămidă cu zvelte coloane de piatră. Astfel apar primele pridvoare pe stâlpi de piatră dintr-o singură bucată, cu capitele și baze profilate și console mici atât în formă de stalactite cât și forme geometrice rectiliniare de origine arabă.

Bisericile de plan dreptunghiular alungit, încheiate spre răsărit cu o absidă și încoronate cu un turn clopotniță ridicat deasupra pronaosului

Acest tip are două variante în ceea ce privește rezolvarea problemei accesului la turnu-clopotniță.

Prima variantă-scara care duce la turn este dreaptă, tăiată și ascunsă în grosimea zidurilor pronaosului; iar cea de a doua- accesul la turn este posibil cu ajutorul unei scări construită sub formă de melc într-un turnuleț special alipit uneia din fațadele laterale.

Acest tip structural a fost folosit la biserica din orașul Gherghița zidită în 1641. Naosul-de formă dreptunghiulară era acoperit cu o cupolă, dar astăzi este căzută, care se sprijinea pe patru pandantivi pe patru arce semicilindrice.

Pronaosul era prevăzut în colțuri cu patru pinteni masivi de zidărie pe care se sprijină patru arce formând sistemul de susținere și al cupolei și a turnului-clopotniță care se ca o turlă. Scara de acces la turn era săpată în grosimea zidului dinspre miazănoapte.

Aceast plan și structura caracteristice tipului Gherghița se întâlnesc și la alte biserici printre care amintim: capela de la curtea Goleștilor în regiunea Argeș-zidită în 1646, biserica din Coeni-Mironești din jurul Bucureștiului din 1671 și biserica Doamnei din București-zidită în anul 1683.

Atât biserica Gherghița cât și toate celelalte amintite mai sus au rămas în timp fără turnul-clopotniță care le încorona pronaosul.

Varianta cu scară construită într-un turn special se regăsește la următoarele: biserica fostei mănăstiri Strehaia ctitorită în anul 1645, biserica Sfinții Împărați din Târgoviște-1650, bisericile din satele Vlădești- Muscel și Bărbuleț-Pucioasa –ambele din a doua jumătate a secolului XVII, capela palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia construită în 168 și biserica brâncovenești Sf. Niculae din orașul Făgăra zidită în 1698 și Nașterea Maicii Domnului din Doicești care a fost începută în 1704 și terminată în 1707.

Din punct de vedere al plasticii decorative la zidul exterior al bisericilor amintite mai sus se folosete principiul împărțirii fațadelor în două registre separate printr-un brâu median. Acest principiu datează din a doua jumătate a secolului XVI care se extinde ca regulă generală la toate tipurile de monumente religioase întinzându-se până în a doua jumătate a secolului XIX.

Uneori cele două registre sunt lăsate netede, dar alteori fața zidului esteritmată cu succesiuni de panouri dreptunghiulare sau cu partea superioară arcuită, polilobată sau chiar fasonată, mărginite fie de pilaștri de secțiue dreptunghiulară, puțin ieșiți din linia zidului, fie de ciubuce semicirculare. Ramele de uși și ferestre sunt realizate aproape peste tot din piatră.

Biserici de plan trilobat

Biserici de plan trilobat cu una sau două turle

Meșterii secolului XVII au utilizat acest tip având la bază imaginea plastică consacrată de biserica mănăstirii Cozia: naosul în formă de trilobat cu turlă deasupra, iar pronaosul dreptunghiular sau pătrat cu bolțile- o cupolă, două cupole sau un siplusemicilindru-ascunse sub acoperiș.

Alte exemple care au naosul structurat după modelul de la Cozia sunt: bisericile mănăstirilor Arnota construită în anul 1637, Flămânda Argeș-prima jumătate a seolului XVII, Jitianu lângă Craiova probabil ctitorie a lui Constantin Șerban Vodă(1654-1658) și biserica schitului Clocociov lângă Slatina zidită în 1645.

Majoritatea bisericilor de plan trilobat care aparțin acestei variante au turla noasului care nu depășește dimensiunea de 4.00m și se sprijină direct pe zidurile încăperii cu ajutorul a patru pandantivi și patru arce semicilindrice.

Mai amintim și bisericile mănăstirilor: Plătărești în regiunea București construită în 1646, Plumbuita lângă București zidită în anul 1647; Dintr-un lemn în Oltenia, datată din prima jumătate a secolului XVII dar restaurată în 1715- atunci i s-au adăugat pridvorul cu stâlpi de piatră și posibil și turla de pe pronaos; Sf. Ion din Râmnicu Sărat, construită între 1691-1697 și Govora-în anul 1711.

Cea de a doua variantă a acestui tip constă în existența deasupra pronaosului a unei sau a două turle care înfrumusețează edificiul. Cel ma bun exemplu de acest gen îl constituie biserica Stelea din Târgoviște ridicată pe locul unui așezământ religios mai vechi,ctitorie a unui spătar Stelea, noua clădire și-a păstrat numele cel vechi ,dar a fost zidită în 1645 din ordinul domnitorului Vasile Lupu-ca simbol al împăcări între el și Matei Basarab.

Biserici de plan trilobat cu trei turle: biserica Brebu și Gura Motrului.

Biserici de plan trilobat cu pronaosul supralărgit și fragmentat, cu puncte de sprijin izolate pentru susținerea bolților

Sculptura în piatră a fost principala decorație monumentală. În Moldova, ancadramentele îm stil gotic-portaluri și ferestre în arc frânt sau cu baghete încrucișate se regăsesc la majoritatea monumentelor de secol XVII, uneori însoțite cu banchine renascentiste.

Ancadramentele de stil gotic moldovenesc s-au răspândit și în Țara Românească, sub autoritatea ctitoriei lui Vasile Lupu, de la Stela cu participarea unor meșteri pietrari veniți din Moldova.

Conviețuirea de elemente gotice dar și orientale este ușor de explicat atât în Moldova cât și în Țara Românească din prima jumătate a secolului al XVII-lea, astfel la Trei Ierarhi fațadele erau împodobite cu reliefuri pe teme vegetale, într-o interpretare de tip oriental, la fel orientală fiind și compoziția decorativă a portalurilor bisericii Golia.

Aceeași sensibilitate pentru abundența decorativă poate fi recunoascută și în Transilvania, ca în cazul unor ancadramente renascentiste de la castelul Criș.

Noua viziune decorativă apare în Țara Românească la biserica mănăstirii Cotroceni, unde ancadramentele erau de tip moldovenesc, iar coloanele de la pronaos și pridvor aveau forme decorative de expresie otomană, portalul se caracteriza printr-o combinație de elemente din ambianța Renașterii târzii, reprezentativă fiind apariția capetelor de îngeri-manifestare a unor sculpturi antropomorfe.

De o mare importanță arhitecturală și decorativă este pietrăria mănăstirii Hurez, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu fiind executată de Vucașin Caragea al cărui portert apare alături de al altor meșteri în pictura pridvorului. Coloanele pridvorului bisericii mari de la Hurez sunt decorate cu motive vegetale de inspirație barocă, recompuse și interpretate în spiritul unei viziuni decorative orientalizate. De o mare importanță este portalul vesti, părțile laterale ale acestuia fiind împodobite cu vrejuri meandrice a căror unduire este scoasă în evidență de mișcarea variată a frunzelor și florilor.

Intervenția vrejurilor meandrice ca element decorativ caracteristic al portalurilor brâncovenești se datorează contextului unei reprelucrări a aparatului ornamental sculptat în piatră, sugestiile primite din partea tipăriturilor baroce putând avea doar un carater ocazițional.

De constatat ar mai fi faptul că în secolul XVII însemnele heraldice au prilejuit realizarea de opere reprentative pentru sculptura în piatră.

De asemenea sculptura lespezilor funerare a evoluat către forme mai împodobite cu absolbirea progresivă a limbajului decorativ baroc.

Către sfârșitul secolului, în Țara Românească în decorația lespezilor funerare se insinuează un repertoriu ornamental asemănător cu cel al portalurilor-cu vrejuri vegetale, capete de îngeri și însemne heraldice.

Cea mai bogată operă de sculptură a secolului, de inspirație barocă, este altarul bisericii din Sighișoara, executat de meșterul slovac Johann Vest, în 1680. Altarul prezintă un decor sculptat cu motive vegetale și capete de îngeri. Pe coronament se găsesc o statuie cu Iisus în momentul învierii și două statui de îngeri cu însemnele Patimilor, iar în două nișe sunt statuile apostolilor Petru și Pavel.

În ceea ce privește pictura secolului XVII în Transilvania, vârfurile nobliare și patriciatul săsesc îmbrățișând reforma care a declarat război imaginilor religioase, nu au încurajat realizarea de picturi în biserici, principala grijă fiind îndreptată spre împodobirea castelelor și reședințelor de tot felul.

În Moldova pictura din primele decenii ale secolului al XVII-lea s-a aflat sub semnul dorinței de mărire a domnitorilor din familia Movileștilor. Se executau atât picturi cu caracter laic, dar și picturi murale și icoane pt împodobirea lăcașurilor de cult. Din primii ai sec. datează câteva icoane(Maica Domnului cu Pruncul, Sf.Gheorghe) de l mănăstirea Pângărați, atribuite zugravilor Ioan și Sofronie., meșterii ansamblului de la Sucevița.

Desre existența unor importante centre de iconari ai Moldovei avem dovezi care pot fi atribuite primei jumătăți ai sec.XVII și sunt păstrate și azi la Muzeul Naționla de Artă din București(Iisus Pantocrator, Sf.Paraschiva, Sf.Gheorghe, Înălțarea), la mănăstirea Bistrița Neamț(Punerea în Mormânt), la Mitropolia Moldovei(Maica Domnului cu Pruncul , Iisus Pantocrator ).

Alături de ansamblurile de frescă ce decorează principalele ctitorii domnești pt cunoasțerea picturii din epoca lui Vasile Lupu este necesară și considerarea icoanelor. Un mare pictor iconar al epocii a fost Grigorie din Bierilești, autorul icoanelor împărătești ce se păstrează în biserica Sfinții Teodori din Iași. Frumoasă este icoana Pantocratorului, cu motive florale incizate și în întregime poleite.

Ultima realizare importantă a picturii moldovenești din secolul al XVII-lea este ansamblul mural ce decorează interiorul bisericii mânăstirii Cetățuia, ctitoria domnului Gheorghe Duca. În naos este neobișnuită reprezentare a Imnului acatist ca și compoziția Iisus dezlegător de păcate.

În Țara Românească, la biserica Schitului Brădetu(Argeș) se păstrează 2 icoane Înălțarea și Iisus Pantocrator pictate în 1622 de Stoica de Târgoviște. Aceste icoane se caracterizează prin armonie modelând desenul și nuanțând culorile.

În timpul lui Matei Basarab la biserica.Arnota-paleta coloristică caldă și luminoasă cu accente de roșu, desenele preferă trasee rotunjite și modulate, iar compozițiile sunt clare. Dintre ansamblurile de pictură din timpul lui Matei Basarab care se mai păstrează fragmentar importante sunt picturile de la Clocociov- Slatina-1645 cu Judecata de Apoi în structura căreia se recunosc ecouri ale modelelor din Moldova.

Intervalul dintre 1678-1730, epoca domniei lui Șerban Cantacuzino(1678-1688), a lui Constantin Brâncoveanu(1688-1714), a lui Ștefan Cantacuzino(1714-1715), apoi a celor lui Nicolae Mavrocordat(1715-1716, 1719-1730) reprezintă o epoca culturală și artistică importantă, caracterizată prin diversitatea programelor de arhitectură laică, printr-o renaștere bizantină în domeniul picturii murale și de icoane, ca și în domeniul literaturii religioase de limbă greacă prin intermediul meșterilor și cărturarilor greci.

Arta brâncovenească reprezintă un stil important pentru arta Țării Românești la sfârșitul Evului Mediu fiind la granița dintre civilizația medievală și cea modernă.

Epoca brâncovenească reprezintăuna din ultimele perioade de înflorire și afirmare a artei de tradiție bizantină în Balcani, în condițiile în care cea mai mare arte a Orientului ortodox se afla sub turci.

Cronologic arta brâncovenească este contemporană cu pătrunderea artei baroce în Transilvania. Stilul brâncovenesc reprezintă modul particular în care lumea valahă se integra și participa la realitatea spirituală și artistică a secolului XVII european. Țara Românească este o lume deschisă spre Europa Centrală, dar mai ales spre lumea ortodoxă și conservatoare la nivelul artei și culturii religioase.

Spre deosebire de mănăstirile zidite în perioadele anterioare, cele construite în perioada lui Constantin Brâncoveanu se individualizează prin compoziția planimetrică, aceasta se caracterizează prin repartizarea echlibrată a maselor arhitectonice atât de-o parte cât și de alta a axei est-vest, în mijlocul căruia se află biserica. Acest gen de compoziție este reprezentat la mănăstirea Hurezu avându-și originea în arhitectura Renașterii, cu care arhitectura brâncovenească are multe corespondențe. Utilizând de obicei tipurile de plan tradiționale: planul triconc sau dreptunghiular, cu o singură turlă pe naos, eventual cu turn clopotniță pe pronaos, totodată fără turlă arhitectura brâncovenească excelează în interpretarea volumelor conferindu-le o expresie nouă.

La fel ca și anterior, biserica de epocă brâncovenească are fațadele împărțite în două registre de un brâu median format dintr-un ciubuc puternic rotunjit încadrat între cele două rânduri de cărămidă așezată pe colț, asemenea dinților de ferestrau. Cele două registre sunt decorate cu arcaturi din ciubuce de cărămidă sau panouri dreptunghiulare. Aspectul original al decorației monumentale brâncovenești se evidențiază mai ales prin folosirea sculpturii în piatră și a ștucaturii orientale.

Cel mai reprezentativ pentru sculptura brâncovenească în piatră este portalul. Organizarea de ansamblu a portalurilor brâncovenești este de regulă următoarea: deasupra ușii de la intrare în biserică se află pisania subliniată de un bogat aparat ornamental, la loc de cinste fiind stema Țării Românești însoțită câteodată de un vultur bicefal al Cantacuzinilor. Și pisania și golul ușii sunt încadrate într-un chenar decorativ, de obicei compus din vrejuri vegetale. O altă zonă în care sculptura decorativă a găsit un loc de manifestare sunt balustrade, traforurile decorative ale răsuflătorilor.

Astfel, sculptura secolului al XVIII-lea a fost reprezentată mai ales prin realizarea decorațiilor monumentale precum: coloane, balusrade, ancadramente de ferestre, portaluri dar și lespezi funerare. Arta pietrelor de mormânt este reprezentată în Țara Românească în veacul al XVIII-lea de lucrări care se găsesc în legătură cu ancadramentele monumentelor de epocă. Compoziția de regulă este simplă: un chenar lat, format dintr-un vrej meandric, cu variate tipuri de flori, iar în centru sunt inscripționate uneori semne heraldice sau de reprezentare(piatra de mormânt a lui Constantin Brâncoveanu care se găsește la biserica Sf.Gheorghe Nou din București). În Moldova lespezile funerare sunt decorate cu cartușe ornamentale de tip baroc oriental, în câmpul cărora se află incripția. În majoritatea cazurilor elementele ornamentale tratate în relief plat sunt de influență orientală, cu chiparoși și vase cu flori(exemplu piatra de mormânt a Smarandeoi Grigore Ghica-1737, păstrată la muzeul mănăstirii din Golia din Iași). În Transilvania, epitafurile funerare reprezintă uneori o decorație complicată, în consens cu retorismul caracteristic stilului baroc. Reprezentativ în acest caz este monumentul funerar al lui Samuel Dobosi, aflat în nava bisericii evanghelice din Sibiu. Realizat pe verticală, monumentul funerar este împodobit cu însemne heraldice, îngerași, iar în centru se află portretul în relief al defunctului în atitudine de ceremonial, cu perucă și veșminte somptuoase.

Decorația în ștuc a fost folosită la împodobirea unei singure biserici și anume la biserica Fundenii Doamnei, ctitoria marelui spătar Mihail Cantacuzino are fațadele integral acoperite sub horbota fină a ștucurilor orientale

Pe lângă sculptura în piatră, în epoca brâncovenească, sculptura în lemn a participat în mod substanțial la decorarea monumentelor brâncovenești, printre capodoperele sale numărându-se uși, piese de mobilier dar mai ales tâmple. Folosind un larg repertoriu ornamental, în primul rând de natură vegetală, meșterii au preferat relieful plat și compozițiile bazate pe repetiție. În timpul lui Brâncoveanu au fost împodobite cu tâmple monumentale din lemn sculptat, ștucat și poleit cu aur, numeroase ctitorii vechi și noi, insistența solicitare a meșterilor favorizând înflorirea și diversificarea meșteșugului. Organizarea generală a tâmplelor brâncovenești este cea tradițională, astfel în partea superioară se află icoana crucifix încadrată de icoanele libere ale Maicii Domnului și ale Sfântului Ion, urmând apoi registrul icoanelor de sărbători, registrul inferior fiind împodobit de icoanele împărătești.

Pictura epocii brâncovenești s-a inspirat din deceniile anterioare.

În secolul XVIII, apare interesul pentru înfățișarea chipului omenesc, arta portreistică fiind favorizată de marile tablouri colective. Portreistica secolului al XVIII-lea poate constitui prologul picturii din secolul următor când procesul de laicizare a artelor se desăvârșește în legătură directă cu mutațiile revoluționare apărute în viața socială și spirituală a țării.

Temele iconografice sunt legate de tradiția bizantină ori orientală a Italiei din basilicate. Apar simbolurile Treimii și figuri ale jertfei. Ordonarea temelor preced din cugetarea și logica grecească. Absida derăsărit cuprinde altarul și e rezervată preoșilor și slujitorilor. Pictura pereților din naos e formată prin suprapunerea unor teme inspirate din manuscrise ilustrate din stampe, reproducând uneori icoane importante din lumea bizantină sau balcanică. De regulă picctura murală se urmează la Bizanț și în Orient, în Balcani și în Țările Române de la miazăzi la apus și miazănoapte, în sensul mersului acelor de ceasornic.

Temele bizantine sunt influențate din apus acum cum le găsim în arta Egeei, Athosului și Serbiei vechi. Fizionomiile sunt reprezentate cu ochii mari în cadre ovale cu pleoape proeminente, mâini desenate cu simț anatomic.compozițiile sunt de ordin monumental, figurile sunt înalte, draperiile stilizate; culorile care predomină sunt auriu și roșu.

De asemenea icoanele pe sticlă au apărut în țările noastre târziu.cela mai vechi sunt de sfârșit de secol XVII , majoritatea fiind de secolul XVIII. Temele iconografice fiind Treimea compusă din chipurile lui Dumnezeu-Tatăl, Hristos și simbolul Sf.Duh; încoronarea Fecioarei Maria de Treime, Fecioara Maria în mantie ornată cu spice de grâu, Iisus în picioare în sarcofag și cu trupul pătat de sânge.

Icoanele pe sticlă sunt pictate cu ajutorul unor pulberi de oxozi metalici diluate în lichide care cuprind și substanțe adezive(albuș de ou, rășinuri, cleiuri de pom). Meșterii lucrează astfel: au în față o oglindă, așezată la spatele plăcii de sticlă, deseneză conturul, formează cu pete uniforme de culoare figurile, arhitecturile și urmărește rezultatul privind în oglindă. Artiștii folosesc mai ales pete de culoare verzi, galben auriu, roșu de sânge, albastre și albe.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea icoanele pe sticlă reprezintă chipurile lui Hristos, îngerilor, Fecioarei Maria, Sfinților Nicolae, Gheorghe, Dimitrie; teme din acatistul Buneivestiri.meșterii sunt de obieci călugări.

Receptarea unor elemente ornamentale de influență barocă înregistrată ca fenomen în legătură cu picturile murale este evidentă în cazul icoanelor.

În epoca brâncovenească și postbrâncovenească se construiesc multe biserici de sat și schituri înălțate pe cheltuiala unor comunități libere, a unor mici boieri, călugări și preoți, căpitani de plai.

Odată cu epoca fanariotă, inițiativa domnească și cea boierească scade. Păturile mici și mijloci ale societății bucureștene și ale tâtgurilorsau cle aparținând lumii satelorsunt cele care înalță acum numeroase biserici ale artei postbrâncovenești

Cap. IV.Date despre perioade de edificare a mănăstirii și despre ctitor

Matei Basarab din Bâncoveni este descendent din Craiovești, pe linie feminină prin Marga, fiica lui Pârvu, fiul lui Neagoe de la Craiova ban Strehăianu, tatăl celor 4 frați Craiovești(Barbu, Pârvu, Danciu și Radu). Printre proprietățile lui Neagoe Strehăianul se număra și moșia Strehaia.

Matei Basarab a fost domnitor între 1632-1654, a refăcut și ctitorit 26 de mănăstiri, alte 20 fiind ridicate de boieri. El este considerat drept unul din cei mai importanți ctitori din istoria Țării Românești. La o parte a mănăstirilor ridicate de el sau la cele refăcute după 1628 s-au făcut amenajări defensive.

În programul de arhitectură religioasă, cu funcție militară suplimentară se înscriu: Arnota, Polovragi, Tismana, Strehaia, Sadova, Brâncoveni, Topolnița.

De asemenea, în Letopisețul Cantacuzinesc Matei Basarab este caracterizat ca drept un domn bun care a guvenat țara ,, foarte bine și cu dreptate”.

Miron Costin îi face o altă caracterizare punând în lumină altă latură a personalității domnului și anume vitejia. După părerea sa Matei voievod a fost ,,un om fericit peste toate domeniile acei țări, blând, om de țară, harnic în războaie”.

Meritele lui Matei Basarab au fost foarte apreciate și în literatura occidentală, astfel un complator francez din 1689 pe nume Vanel, considera că Matei era ,,un prinț zelos pentru religia creștină și foarte iubit de supușii săi”.

Nicolae Iorga afirma că opera constructivă a epocii lui Matei Basarab nu s-a limitat doar la zidirea unor monumente noi, laice sau religioase; „mănăstirile acestea eliberate sunt îngrijite, împodobite și unde este nevoie și reparate până la refacere”.

De asemenea tot după opinia lui Iorga se afima că această grijă a lui Matei Basarab pentru monumente erau și un răspuns la eforturile asemănătoare ale lui Vasile Lupu domnitorul Moldovei.

Țara Românească aflată sub dominație otomană după ce a pierdut cetățile de la Dunăre , nu mai avea voie să construiască cetăți de apărare pentru a nu se opune trupelor otomane. Matei Basarab a găsit o soluție în acest sens, zidind mănăstiri fortificate. Astfel numeroase ctitorii ale lui Matei Basarab au fost întărite cu ziduri înalte și prevăzute cu turnuri de colț și cu metereze, arătând rolul de apărare mai ales în părțile amenințate în acea perioadă, spre Dunăre: Slobozia, Căldărușani, Sadova, Negoești, Brâncoveni, Strehia sau spre Moldova(Brebu, Măxineni).

Grație întăriturilor, unele din aceste mănăstiri erau văzute de stăini ca niște cetăți de apărare. Paul de Alep după ce a vizitat mănăstirea Strehaia în 1654 afirma: „seamănă cu o cetate mare și are ziduri puternice de incintă cu multe creneluri”.

Istoricii de artă erau de părere că în domeniul arhitecturi religioase, perioada lui Matei Basarab se caracteriza prin: folosirea planurilor dreptunghiular și trilobat; turnul-clopotniță pe pronaos; despărțirea naosului de pronaos printr-un zid cu deschidere, fațadele erau împărțite în două registre de un brâu, iar registrele erau decorate cu panouri și arcaturi realizate din ciubuce.

Mănăstirea Strehaia se află în centrul orașului, în trecut frumoasă, iar astăzi mohorâtă.

De-a lungul timpul s-au emis mai multe ipoteze și păreri referitoare la ctitorul acestei mănăstiri. Prin urmare:

Unii bazându-se pe anumite tradiții „au afirmat că prima mănăstire a fost zidită de Petrașcu Vodă, tatăl lui Mihai Viteazu.

Alții au susținut zidirea mănăstirii Strehaia lui Mihai Viteazu. Aceștia se bazau pe legenda unde se spunea: Mihai Viteazu înainte de a fi domn a purtat o luptă cu turcii aproape de Craiova și învins se retrage cu trupele la Strehaia, unde se găsea castelul părintesc în care se și născuse. A așezat tunurile pe dealurile Streaja și Comanda și fiind apărat, ca semn de mulțumire lui Dumnezeu că a scăpat cu viață, a început să construiască o mănăstire. Așadar „datorită grabei și întunericului s-a greșit orientarea mănăstirii, altarul fiind spre sud.

Ambele ipoteze de mai sus cad deoarece nu au nici un suport științific.

Actuala mănăstire a fost construită de Matei Basarab și soția sa Doamna Elena, în anul 1645, după cum se vede și pe pisania de la intrarea în biserică. Din pisania originală a bisericii se arată :"Această sfântă biserică, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, ziditu-s-au din temei cu pofta si cheltuiala prea luminatului și milostivului domn Io Matei Basarab, voievod a toată Țara Românească, împreună cu doamna sa, gospoda Ileana, întru preaînalțatul si de tot închinatul nume al Preasfintei și de viață Făcătoare Troițe, întru al XIII-lea an de domnie a lor, veleatul Bastia Mira 7153 ispenia 1645”.

Mănăstirea Strehaia era în anul 1510 proprietatea boierilor Craiovești care au construit în incintă un palat, ale cărui beciuri sunt astăzi restaurate și pot fi vizitate ca obietiv arheologic.

Ea a fost zidită pe ruinele vechii ctitorii a boierilor Craiovești care se pare că a fost reparată de Pătrașcu Vodă, apoi de Mihai Viteazu, atunci când și-a avut reședința aici ca bănișor al județului Mehedinți.

Dna. Voica Pușcașu, în urma săpăturilor arheologice efectuate la mănăstirea Strehaia afirma că pe locul actualei mănăstiri nu se observă urmele altei biserici.

Noi credem că actuala mănăstire a fost zidită pe locul alteia mai vechi, deoarece practica bisericească a fost și este în general de a zidi noua biserică cu altarul exact în locul în care biserica anteriaoră și l-a așezat.

Cred că nu s-au găsit urme pentru că biserica anterioară a fost din lemn așa cum se știe că bisericile la începuturi au fost construite din lemn, iar meșteri când au zidit actuala mănăstire au înlăturat temeliile celeilalte.

Matei Basarab a intrat în posesia Strehaiei pe care a cumpărat-o de la descendenții lui Radu Șerban, mai precis de la fiica acestuia Elina și de la soțul său Constantin Cantacuzino.

În zidirea ansamblului de la Strehaia sunt stabilite două etape de construcție. Prima fiind datată în anul 1645 a constat din ridicare bisericii, a unei părții a zidurilor de incintă și în refacerea casei domnești peste vechile beciuri. Cea de-a doua fază anul 1646 și a durat încă patru ani cuprinde turnu clopotniță, anexele mănăstirești și o fortificație exterioară de pământ. Cele două faze de construcție sunt confirmate pe de-o parte de pisania bisericii în care se precizează că lăcașul a fost terminat la 1 august 1645-pe care am amintit-o mai sus, iar pe cealaltă parte de cea dintâi mențiune documentară cunoscută în care se precizează că ansamblul mănăstiresc de la Strehaia era în funcțiune la 25 august 1650.

În 1672, Grigore Ghica a întemeiat la Strehaia cea de a treia Episcopie a Țării Românești, cu jurisdicție asupra Mehedinților și a încredințat-o lui Daniil. Mărturia care atestă existența unei Episcopii aici și datează până astăzi este sintronon-ul din absida altarului.

Concluzie: Matei Basarab din Bâncoveni este descendent din Craiovești, pe linie feminină prin Marga, fiica lui Pârvu, fiul lui Neagoe de la Craiova ban Strehăianu. Matei Basarab a fost domnitorul Țării Românești între 1632-1654 Actuala mănăstire Strehaia a fost construită de Matei Basarab și soția sa Doamna Elena, în anul 1645, după cum se vede și pe pisania de la intrarea în biserică

Cap.V. Descrierea mănăstirii

În continuare am introdus un citat referitor la descrierea pe care o face Paul de Alep ansamblului de la Strehaia: ,, această mănăstire este cu adevărat măreață. Seamănă cu o cetate mare și are ziduri puternice de incintă, cu multe metereze. Înlăuntru are o fântână frumoasă cu apă curgătoare deasupra căreia s-a ridicat un turn puternic și înalt. Deasupra porții mănăstirii se află clopotnița, foarte înaltă. Porțile sunt de fier și noi; chiliile sunt foarte clădite, iar bucătăria și grajdurile sunt toate boltite cu piatră. În central curții este așezată pivnița sau încăperile boltite, iar deasupra sunt camera mărețe și un divan, cu un pridvor în jur, folosit ca loc de ospăț. În partea de răsărit a mănăstirii nu sunt chili pentru călugări, cid oar ziduri puternice de incintă, deasupra cărora se află o clădire mândră, care cuprinde o sală frumoasă și o sală de mâncare. De jur împrejur sunt grădini și o apă curgătoare care curge dintr-un izvor și se varsă într-un heleșteu din apropiere…într-un cuvânt este o mănăstire domnească și este foarte prețuită în această țară pentru frumusețea sa și pentru întăriturile sale”.

Orientarea ei

După cum mărturisesc scrierile și documentele bisericești cele mai vechi și potrivit Tradiției, bisericile creștine se construiesc, de regulă, pe locuri mai înalte și cu altarul spre răsărit. Așezarea acestora la înălțime este simbol al Bisericii spirituale, al "cetății care stă deasupra muntelui", la care vor merge popoarele, cum spune prorocul Maleahi sau Mântuitorul Hristos însuși. În același timp, această așezare este simbol si icoană a "cetatii celei sfinte, Ierusalimul ceresc care se coboara la noi". În ceea ce privește orientarea cu altarul spre răsărit, spre lumina sau izvorul luminii, aceasta este strâns legată de ființa crestinismului și de rostul lui in lume, al cărui Întemeietor este Hristos "lumina lumii" și "răsăritul cel de sus", cum îl numesc cântările bisericești, către care trebuie să ne îndreptăm în timpul rugăciunii sau al slujbelor săvârșite în sfântul lăcaș. Așa cum este statornicit în credința creștină ortodoxă, la a doua venire, Mântuitorul Hristos se va arăta tot de la răsărit. lată de ce orice rugăciune, fie particulară, fie publică și cu atât mai mult slujbele oficiate în biserica nu pot fi concepute decât într-un lăcaș orientat cu altarul spre răsărit.

În arhitectura bisericească găsim totuși și unele biserici orientate spre alte puncte cardinale decât răsăritul, dar aceasta nu constituie decât o excepție care întărește o regulă stabilită de scrieri care datează chiar din primele secole creștine.

Una din particularitățiile mănăstirii Strehaia este orientarea ei. Contrar regulei generale, anume ca bisericile să fie îndreptate cu altarul spre est, această biserică este orientată cu 42° spre sud.

Explicarea acestui fenomen, unic la noi, a făcut să se emită mai multe ipoteze. Acestea sunt următoarele:

Una dintre ele este expusă în legenda conform căreia temeliile ei au fost puse noaptea de Mihai Viteazu și de aceea s-a gresit orientarea.

Că orientarea nu s-a putut face cu exactitate, fiindcă locul era împrejmuit cu păduri seculare. Acestea cad ca neavând suport științific.

O altă părere a a emis-o Al.Răsmeriță și anume că e îndreptată cu altarul spre Constantinopole.., probând conștiința despre creștinarea oficială a imperiului roman.

Altă ipoteză reiese dintr- o tradiție care afirmă că domnitorul ctitor a construit aici mai întâi o cetate cu un palat domnesc. Iar pașa Vidinului Dii, când l-a întrebat „ pentru ce a construit această cetate, ar fi răspuns că nu-i cetate, ci o mănăstire”. Atunci domnitorul a dat ordin să clădească aici o mănăstire pentru a confirma încredințarea făcută pașei.

Că biserica a început să fie construită în timp de iarnă, când răsăritul soarelui se aproprie de orientarea altarului bisericii. Aceasta cade, deoarece construcțiile se începeau de obicei primăvara sau în cel mai rău caz vara, ritmul de lucru fiind foarte susținut.

O altă părere este că în locul actualei mănăstiri era o capelă domnească, orientată bine, dar odată cu zidirea actualei biserici, schimbându-se proporțiile celei dinainte, nu s-a putut face orienatrea corectă, datorită casei domnești din apropiere și celorlate dependințe domnești.

Ultima ipoteză , adică aceea că orientarea corectă nu s-a putut face datorită casei domnești și a celorlate dependințe domnești din imediată apropiere a bisericii, pare să dețină o parte de adevăr. La acestea se mai adaugă părerea dnei. arheolog Voica Pușcașu, anume că principala cauză a orientări bisericii cu altarul spre sud se datorează situației tipografice a locului ales pentru construirea mănăstirii și anume a unei surse abundente de apă care se află în partea estică, unde ar fi trebuit să se construiască altarul.

Așadar, orientarea corectă a bisericii nu s-a putut face datorită unui concurs de împrejurări și anume:a casei și a dependințelor domnești ce se aflau în imediata apropiere a actualei biserici; a situației topografice a locului care era în mare pantă și a prezenței de apă în partea estică. Toate acestea ar fi contribuit la slăbirea rezistenței monumentului.

În 1988, arhitecta Silvia Păun din București a dezlegat,,taina orientării pornind de la constatarea că în arhitectura arhaică intră și unele monumente ale evului mediu care de multe ori sunt așezate peste altele vechi”. Cercetătoarea Silvia Păun scrie următoarele:,, Biserica mănăstirii Strehaia la fel ca și cea a Bunei Vestiri din Curtea Veche-București și altele mai vechi din toată țara se înscriu în această categorie. Verificați răsăritul soarelui chiar pe această biserică, în ziua solstițiului de iarnă, în jur de ora 8 a zilei de 22 decembrie, care ar trebui să fie la aproximativ 125° față de nord”.

Astfel în ziua de 22 decembrie 1988, o zi cu răsărit de soare, C.A.Protopopescu împreună cu profesorul Constantin Gavrilescu a realizat verificarea solicitată de arhiecta Silvia Păun. Datele verificate în teren au corespund într-adevăr celor admise de Silvia Păun. Astefl în jurul orei 8 și 12 minute răsăritul soarelui a pătruns pe fereastra de la altar, a trecut prin ușile împărătești, ieșind pe ușa de la intrare la circa 125° față de nord. În 1990 Silvia Păun a venit la Strehaia unde a verificat personal coordonatele bisericii față de nord, communicate de C.A.Protopopescu împreună cu profesorul Constantin Gavrilescu.

Arhitectura mânăstirii

Biserica face parte din ultimele creații artistice originale ale școlii muntenești din secolul XVII, având clopotnița pe pronaos. Secolul XVII reprezinta o epocă de înflorire a arhitecturii noastre bisericesti, mai ales sub domnia lui Matei Basarab (1632-1653). Constructiile noi reprezinta planuri foarte variate, creînd însa un tip nou de biserici, specific acestei epoci : plan simplu, dreptunghiular (mai rar trilobat), format din naos cu o singura absida poligonala, o singură turla-clopotnita pe bolta pronaosului și pridvor deschis, susținut pe coloane octogonale sau circulare.

a.Arhitectura interioară

Planul bisericii este dreptunghiular cu o absidă cu cinci laturi inegale, inițial ea a fost zidită fără pridvor. Lungimea ei este de 19 m fără pridvor și 8 m. și jumătate lungime în exterior.

Altarul este de proporții mici, absida interioară fiind rotundă. Drept proscomidiar are o firidă mare, iar în zidul din catapeteasmă are două firide mici. Lumina pătrunde în altar printr-o singură fereastră, așezată în centrul absidei. Catapeteasma este făcută din zid, însă are o temelie mult mai la suprafață decât cea a zidurilor exterioare ale bisericilor. Atât ușile împărătești cât și cele laterale sunt de proporții reduse.

Naosul nu are turlă, este boltit printr-o calotă sferică pe pandantivi, stând pe patru arcuri largi, care se reazămă pe patru picioare masive de zidărie, însă două masive au fost retezate la partea inferioară pentru a mări spațiul naosului. Compartimentul vestic al naosului prezintă o particulariate rară în arhitectura din Țara Românească: tribuna ieșită din consolă din peretele de NV care face legătura datorită unui culoar boltit și al unei pasarele de lemn cu palatul. Spre naos, tribuna fiind deschisă printr-un arc în semicerc.

Pronaosul –are formă dreptunghiulară, iar ca o caracteristică a arhitecturii Țării Românești din secolul XVII este turnul masiv al clopotniței, înălțat pe pronaos și nu pe naos cum se obișnuia.

Forma turnului clopotniță care se găsește deasupra naosului,e dreptunghiulară. Pronaosul sau nartexul este închis, fiind despărțit de naos printr-un zid de cărămidă. Lumina pătrunde în pronaos prin două ferestre laterale.

Pridvorul este o creație mai târzie. El datează din timpul lui Constantin Brâncoveanu și anume din 1693, în timpul reparațiilor efectuate aici de egumenul mânăstirii, Silvestru. El este susținut de stâlpi octogonali și nu pentagonali. Are două uși, una pe centru, care corespunde cu cea de la intrarea în pronaos și alta pe partea nord-estică a bisericii.

Pardoseaua bisericii a fost făcută din cărămidă și a fost reparată de mai multe ori. În forma sa inițială pardoseaua s-a păstrat numai în naos.

b. Arhitectura exterioară

Fațada bisericii este împărțită în două registre de panouri. Iar ca o particularitate puțin obișnuită în secolul XVII este aceea că cele două registre de panouri sunt inegale ca înălțime.

Registrul inferior are ocnițele sau panourile de formă dreptunghiulară, iar la registrul superior ocnițele se termină în formă de semicerc.

Ciubucele ce încadrează ocnițele sunt rotungite. Ele sunt construite din cărămizi de format special, care au fost acoperite cu un strat de zugraveală în alb, după care au fost vopsite în roșu.

Brâul desparte cele două registre de ocnițe; este lat iar la mijloc se află un tor, încadrat de câte un friș de cărămizi în dinți deasupra și dedesubt.

Torul cum am spus desparte frișele de cărămizi fiind ornamentat cu motive geometrice derivate din cerc.

Soclul este realizat dintr-un tip special de cărămidă printr-o ușoară evazare.

Cornișa are trei rânduri de zimți fiind făcută tot din cărămidă dar de format special cu colți. Mai sunt vizibile doar două dintre ele, pentru că cel de-al treilea a fost astupat la reparațiile posterioare.

Turnulețul din partea de miazăzi a bisericii are forma pentagonală, fără ocnițe sau alte ornamente, doar în partea superioară cornișa este realizată ca și restul bisericii din trei rânduri de zimți. Deasupra turnulețului se află o cruce cu patru brațe.

Turla este la fel împărțită în două rânduri, de ocnițe cu un brâu ce le desparte și cornișa.

O deosebire este că la rândul superior de ocnițe al turlei, până la cornișe este o porțiune mare de spațiu neted, în care se încadrează pe fiecare latură câte două ferăstruici lunguiețe, exceptând latura dinspre altar.

Tencuiala in inițială a bisericii a fost în alb.

Acoperișul. Cel inițial a fost făcut din șiță, iar acoperișul turlei deasupra pronausului avea formă de piramidă, având în vârf o cruce cu patru brațe. Acestea se pot observa doar din tabloul votiv din interiorul bisericii și de pe schița inginerului austriac I.C.Weiss.

De-a lungul timpului acoperișul a fost modificat. În 1896 a fost reînnoit de un meșter sas, înălțându-l de la forma inițială, făcând alt turnuleț deasupra turnului la fel de formă dreptunghiulară, realizat din lemn și acoperit cu tinichea. Ea a fost acoperită cu tablă.

În anii viitori, prin renovarea bisericii, ea va fi redusă la formele ei inițiale. Din punct de vedere al arhitecturii mănăstirii Strehaia aceasta face parte din creațiile originale ale arhitecturii din secolul XVII din Muntenia cu trăsături specifice: turla de formă dreptunghiulară pe pronaos, singura cunoscută de acest gen; turnulețul de acces la turlă situat pe partea de sud-vest; cafasul domnesc ce face legătură cu casa domnească; contrafortul în formă de pinten de pe absida altarului și altele de mai mică importanță.

Materialele de construcție folosite în această perioadă sunt de slabă calitate, iar scăderea calității cărămizii a generat sistemul acoperirii fațadelor cu tencuială. Construirea în Țara Românească a numeroaselor edificii a sus la trecerea cantității în fața calității, deoarece se contruiau 6-7 edificii pe an, iar echipele de meșteri trebuiau să lucreze repede. Alături de acești meșteri în marea lor majoritate români, la numeroasele construcții au participat și rumânii sau vecinii. Într-un document din 1650-1651 se spunea că rumânii din Strehaia, lucraseră și ei la zidirea mănăstirii.

3.Pictura mănăstirii

În privința picturii este foare dificil, pentru că mai ales în interiorul bisericii, nu s-au decupat straturile de pictură adăugate ulterior pe stratul inițial. Această decupare s-a făcut doar în exteriorul bisericii.

Pictura interioară a bisericii

În interior sunt două straturi de pictură în frescă. Primul este executat foarte îngrijit, iar cel de-al doilea imită vechea iconografie cu mici diferențe, cel de-al doile strat a suferit mici retușuri care provin de la reparațiile din 1826.

În primul strat predomină culori mai deschise, iar în cel de al doilea „cenușiu, negru și roșu închis”.

Pictura altarului .

La proscomidie Mântuitorul este înfățișat cu un copil în potir, pictura bolții înfățișează pe Fecioara Maria, Atotțiitorul și Fiul Său.

Pe tâmpla altarului, din partea dinspre naos, deasupra ușilor pictura este reprezentată din trei rânduri de icoane: cele din primul rând sunt pătrate, cele de la mijloc cu partea superioară rotunjită, iar cele de sus sunt în formă de medalioane.

Pictura naosului. Pe cupola naosului este pictat Pantocratorul, liturghia îngerească și cei patru evangheliști cu simbolurile lor.

În dreptul ușii de la intrare sunt înfățișați drepții Vechiului Testament în medalioane, printre care se vede o coardă de viță de vie cu struguri, iar în partea de jos este tabloul Adormirii Maicii Domnului.

În stânga sunt portretele murale ale: lui Matei, Doamna Elena, Matei Beizadea. Matei Basarab și doamna Elena poarta pe mâini mănăstirea înfățișată fără pridvor.

În dreapta ușii sunt înfățișați: „Jupan Barbu Craiovescu, biv Vel Ban, Jupan Pîrvu biv Vel Vornic”. Toți au bărbi albe.Barbu are dulamă roșie cu blană la gât, iar Pîrvu are haină lungă verde, o pelerină de blană cu marginile de blană cenușie.

Pictura pronaosului. Deasupra ușii de la intrare în pronaos, pe partea interioară este o inscripție; apoi este pictată răstignirea și scene cu Sf. Apostoli, iar pe calota bolții sunt reprezentați proorocii și evangheliștii.

Pereții sunt împărțiți în zone în care sunt pictate episoade din Vechiul și Noul Testament.

În dreapta ușii de la intrare sunt pictați:„ Axintie, Neofit de Râmnic, Nicolae eromonah, iegumen, Jupân Danciu Logofăt, jupân Preda Căpitanu; iar în stânga: „Jupanița Negoslava, Marga, Călina, Barbu Stănescu, protopopul Dumitrașco și alții”. Jupânițele sunt înfățișate cu dulame roșii, doar Marga are dulamă cenușie, au gulere de blană, iar sub dulămi rochii strânse în brâușoare cu paftale aurite.

Pictura pridvorului. La fel ca la restul bisericii se observă două straturi de pictură; primul- în dreptul ușii de la intrare se găsește o mică inscripție cu litere chirilice, datată în 1693; iar cel de-al doilea din 1826 de la reparațiile egumenului Axintie.

Deasupra ușii de la intrare este inscripția comemorativă zidirii mănăstirii.

I.B.Georgescu scria referindu-se la pictura bisericii ca ,, pictura e afumată, iar pe unele locuri cojită”.

Astăzi tencuiala cu pictură se găsește într-un grad avansat de desprindere de pe pereții pronaosului, naosului și altarului. Datorită acestei desprinderi de tencuială a ieșit la suprafață al doilea strat de tencuială cu pictura lui.

Pictura exterioară

În ceea ce privește decorul exterior cred că este o influență a artei moldovenești, de a zugrăvi bisericile atât în interior cât și în exterior. Această înfluență probabil a venit prin meșterii moldoveni ai lui Vasile Lupu, care în 1645 zidesc biserica Stelea din Târgoviște.

Ocnițele din registrul inferior au fost umplute cu reprezentării de Sfinți și motive biblice, dar nu mai sunt vizibile astăzi.

Ocnițele din registrul superior sunt rotunjite, iar în urma decapării straturilor adăugate ulterior, a ieșit la iveală ornamentația inițială care este foarte bogată.

Între marginile fiecărei ocnițe este zugrăvit un cerc sau mai multe, umplute cu motive geometrice, liniare sau jocuri de compas-rozete. Unele panouri sunt lucrate cu mâna liberă, această motivistică fiind frecventă în epoca lui Constantin Brâncoveanu, iar altele prezintă o influență a artei populare contemporane cu monumentul.

Partea superioară a unei ocnițe din registrul superior unde este zugrăvită o vază de flori, iar deasupra sunt zugrăvite două păunițe. În stânga se pot observa două triunghiuri suprapuse care formează o stea cu șase colțuri.

Exteriorul turnului de acces spre turlă, prezintă sub cornișă, în latura de nord-vest niște rozete.

4.Sculptura

Singura mărturie de sculptură care a rezistat de-a lungul timpului este ușa de la intrarea în biserică.

Ea a fost sculptată de meșterul Ghiura în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ușa e lucrată în lemn de stejar și împărțită în 12 canaturi, cu decor floral realizată într-un nivel înalt. Spre deosebire de ușile brâncovenești de la târziu, aceasta are o eleganța unei compoziții clasice, casetajul duce cu gândul la realizările Renașterii.

Așadar acest monument face parte dintre cele mai originale creații ale școlii muntenești din secolul XVII. În ceea ce privește orientarea bisericii este diferită față de alte biserici, aici altarul fiind îndreptat spre sud cu 125°.

În privința arhitecturii monumentul apare ca o unitate distinctă prin turla dreptunghiulară așezată pe pronaos. Din punct de vedere decorativ, mai ales în ceea ce privește decorul exterior, biserica prezintă interes abundând în rozete, ciubuce și diferite ornamente. Sculptural biserica este reprezentativă prin ușa de la intrare sculptată de meșterul Ghiura.

Cap.VI.Mănăstirea Strehaia sub austrieci (1718-1739)

Între anii 1716-1718 a avut loc războiul austro-turc. Înfrangerea turcilor la Belgrad din 1717, dar și afirmarea la Constantinopol a unei importante grupări favorabile păcii, sprijinită de ambasadorii Angliei și ai Olandei s-au aflat în vederea negocierilor de pace. La Passarowitz, la vărsarea Moravei în Dunăre au avut loc timp de trei luni, din mai până în iulie 1718, negocierile dintre turci, austrieci și venețieni, cu participarea mediatorilor numiți de Anglia și Olanda. Prin pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718 Oltenia a fost anexată Imperiului austriac.

Pentru a rupe legăturile dintre biserica olteană cu biserica ortodoxă se sub dominație otomană și a evita orice influență politică prin filieră bisericească, austriecii au sustras Episcopia Râmnicului dependenței Mitropoliei Țării Românești și au întrerupt legăturile tradiționale ale mănăstirilor cu patriarhiile și mănăstirile răsăritene. Sub raport bisericesc, biserica olteană a fost trecută de sub jurisdicția mitropoliei Țării Românești sub dependența mitropoliei sârbești de la Belgrad și aceasta fiind sub controlul politic al Vienei.

De asemenea Episcopia Râmnicului nu a avut de suportat doar dependența spiritual față de Mitropolia din Belgrad ci și dependența politică față de conducerea Imperiului. Viena avea dreptul de a-l desemna pe episcope, dintr-o listă de trei candidați propuși de adunări elective alcătuite din reprezentanții ai boierimii oltene și ai clerului. Diploma imperială de confirmare și hirotonisire de către mitropolit ofereau candidatului atât puterea laică cât și cea spiritual pentru a putea intra legal în funcțiune.

Stăpânirea austriacă și-a dat seama că mănăstirile constituiau un mijloc de profit, poruncind să se facă catagrafiile lor. Consilierul cameral din Ardeal Ignațiu Haam a fost însărcinat să cerceteze situația economică a Olteniei, prin anexele unui raport, adică sunt catagrafiile mănăstirilor făcute de episcopul Râmnicului Damaschin, astfel mânăstirile din Oltenia sunt grupate în trei secțuini: 18 erau mânăstiri de călugări, 5 de călugărițe și 17 schituri. Între cele călugărești se găsește și Strehaia, fiind neînchinată.

Tot din acele catagrafii aflăm informații și despre un extract al actelor de donații, cumpărături și cnfirmări a privilegiilor, posesiilor și veniturilor mănăstirilor din Oltenia din 10 iunie 1731.

Partenie, egumenul mânăstirii Strehaia a fot ales la 8 martie egumen al mânăstirii Brâncoveni, pe care îl întâlnim că semnează la 20 iunie 1731 împreună cu alții memoriul către Oberdirectorul Wallis ca să stabilască ,,ritul orthodox din Oltenia egal cu cel din Transilvania, iar birurile să le dea episcopului Râmnicului și nu persoanelor străine de biserică”.

Austriecii și-au dat seama că turcii mai devreme sau mai târziu vor reîncepe războiul de revanșă și astfel mănăstirile puteau fi folosite ca puncte strategice. Pentru aceasta maiorului inginer I.C.Weiss i-a revenit sarcina ca să cerceteze locurile strategice ce trebuiau întărite.

I.C. Weiss a cercetat între 1728-1731 mânăstirile din Oltenia și a trimis la Viena un raport ce conținea planuri și schițe ale mânăstirilor ce trebuiau să fie întărite, printre ele se găsește și Strehaia.

În ceea ce privește mânăstirea Strehaia avem următoarele informații: mânăstirea era înconjurată de fortificație veche de pământ putând fi transformată în bastioane, acolo putându-se retrage husarii și cavaleria pe timp de război.

Planul mânăstirii avea formă de pentagon neregulat și avea la fiecare cap câte o rondelă cu o suprafață de 6.219 stânjeni dar mânăstirea ocupa 2.100 stânjeni.

De jur împrejurul mănăstirii se afla un șanț care putea fi umplut cu apă cu o lățime de 41 de stânjeni sus și 2 stânjeni adâncime, acestea au fost confirmate și de săpăturile arheologice.

Zidul dispre apus avea două foișoare, iar în zid se observă și meterezele ce aveau formă de ferestre. Turnul clopotniță de la intrare avea trei nivele. La ultimul nivel se vedea o balustradă de jur împrejur, pe care se ieșea pe ușile din cele patru laturi.

Acoperișul era formă de piramidă, realizat din șiță la fel ca și cel al bisericii, având în vârf o cruce cu patru brațe.

În curte se putea observa casa domnească care era alcătuită dintr-u etaj și balcon. Balconul avea și el cinci ferestre în față și două laterale. La bisrică se observă pridvorul, iar turla avea și ea două etaje.

De asemenea în partea de nord și apus a zidului erau situate chiliile.

Fiind îndeplinite planurile lui Weiss, mănăstirea ar fi constituit o fortăreață, fiind secondată de cea de la Orșova.

Mânăstirea în timpul războiului austro.turc dintre anii 1716-1718 a fost jefuită și arsă de tătari, astfel pentru a fi pusă în funcțiune în timpul stăpânirii austriece, această mânăstire a suferi mici reparații.

Din relatările din acest capitol reiese că mănăstirea Strehaia făcea parte din cele 18 mânăstiri de călugări din Oltenia, fiind neînchinată. A fost arsă de tătari în timpul războiului austro-turc.

Din raportul întreprins de I.C.Weiss, mănăstirea avea pridvorul pe care l-a avut inițial, avea acoperișul inițial în formă de piramidă pe cele două turle, a bisericii și cea de la intrare. Acoperișul era din șiță.

Cap.VII.Starea de conservare

Grija conducătorilor pentru ctitoriile înaintașilor ia sfârșit în veacul al XVIII-lea, odată cu instalarea domniilor fanariote la conducerea Țării Românești. Veacul XVIII din cauza războielor dintre austrieci și turci a fost nefavorabil pentru viața mănăstirilor oltene și din Țara Românească în general, iar domnii fanarioți nu s-au interesat de vechile ctitorii domnești. În acestă perioadă doar stareții și episcopii realizează reparații de mici proporții, iar de abia după 1821 odată cu instalarea domniilor pământene, domnitorii își asumă responsabilități față de vechiile ctitorii

Prin legea din 1864 de secularizare a averilor mănăstirești s-a realizat declinul multor mănăstiri. O mare parte dintre bisericile de mănăstire devin biserici de mir, astfel clădirile mănăstirești, lipsite de utilitate s-au degradat. Exemplele sunt numeroase în acest sens: Căluiu, Strehaia, Sadova, Cotmeana, Brebu, Radu Vodă, Plumbuita și altele.

Între 1960-1970 s-au restaurat integral mănăstirea Hurezi, Tismana, Strehaia, Cozia, Govora, Brâncoveni, schitul Ostrov ș.a.

Restaurările anilor 1970 au scos la suprafață o decorație sgrafiată pe fațadele tencuite ce imită apareiajul cărămidă/piatră. Picturile originale au fost acoperite de fresce noi în secolul XIX.

De la întemeierea mănăstirii de către Matei Basarab în 1645 și până azi , mănăstirea Strehaia a avut parte atât de epoci glorioase cât și de decădere.

Prima etapă este cea de construcție în 1645 când a fost zidit complexul mănăstiresc Strehaia.

În 1673 zugrăveala bisericii este reîntregită de zugravul Dima.

În timpul lui Constantin Brâncoveanu în 1693 s-a adăugat pridvorul și ușa de la intrare.

Mici reparații au loc în timpul ocupației austriece 1718-1739, după ce mănăstirea a fost jefuită și arsă de tătari.

O importantă reparație a fost făcută în 1826 pe când era egumen Axintie Stănescu care a acoperit biserica, casele, chiliile, zidul îmrejmuitor, fântâna. S-a adăugat un alt strat de pictură, tot în frescă, și care copiază în cea mai mare parte aceleași scene originale, zugrăveala fiind realizată de zugravul Barbu.

Alte reparații au avut loc între 1850-1860. Biserica în 1842 era acoperită cu șindrilă veche, iar în 1850 cu tablă.

Reparația din 1880 a fost relaizată cu ajutorul credincioșilor și a statului, dar acoperirea turnului clopotniță s-a făcut pe cheltuiala generalului Zevcari.

Între 1897-1898 s-a reparat biserica și turnul clopotniță a fost învelit cu tablă. Tot acum, s-au înălțat acoperișurile, mai ales la turla de pe biserică și de pe turnul clopotniță. Alte atanase s-au dărâmat precum: chiliile, clădirile gospodărești, casa domnească, zidul îmrejmuitpr fiind micșorat cu un metru. Din acestă cărămidă au fost construite spitalul comunal și banca din localitate, iar restul de cărămidă a fost vândută.

Mănăstirea a mai fost reparată între 1929-1930 când s-a vopsit învelitoarea bisericii, a turnului clopotniță și a foișorului de la fântână.

Între anii 1962-1969, acest locaș a fost renovat de Direcția Monumentelor Istorice din București.

Conform informațiilor s-au realizat lucrări la:

Zidul împrejmuitor

Turnul de clopotniță

Acoperișul turlei de la fântână

S-a revenit la forma inițială a acoperișului înlocuindu-se tabla cu șiță

Decaparea straturilor mai vechi de tencuială și revenindu-se la cel vechi pictat

Zidurile noi de la palat și anexele se vor consolida și completa

Se va introduce și lumina electrică atât în biserică cât și în turnul clopotniță și incintă.

De la întemeiere și până în 1864 mănăstirea Strehaia era văzută ca o cetate ca se putea apăra în fața turcilor.

La începutul anului 1672, Grigore Ghica întemeiază aici cea de-a treia Episcopie a Țării Românești.

În timpul lui Constantin Brâncoveanu i s-a adăugat pridvorul și ușa de la intrare.

O perioadă de decădere a fost în timpul războiului austro-turc când e arsă și jefuită de tătari și în timpul stăpânirii Olteniei de către austrieci între anii 1718-1739.

În timpul răscoalei din 1821, după proclamația de la Padeș, Tudor Vladimirescu a cantonat la mănăstirea Strehaia. Plecând de aici, Tudor a lăsat o garnizoană de 200 panduro sub conducerea fratelui său Papa Vladimirescu. Trupele au provocat și unele stricăciuni.

Alte informații datează din epoca refaceri casei, devenită egumenească, de către egumenul Axinte, în 1826.

Din timpul secularizării din 1864, mănăstirea a devenit biserică de mir și a funcționat așa până în 1957, iar clădirile monahale se ruinează.

În 1925 a fost jefuită de hoți care i-au luat preșurile, perdelele de la icoane ș.a. și a fost resfințită în noiembrie același an.

După evenimentele din 1989, biserica de mir Strehaia a fost redeschisă, ca mănăstire de călugări. Astfel, la propunerea Arhiepiscopiei Craiovei, în urma aprobaării Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane și a recunoașterii de către Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, s-a reînființat Mănăstirea Strehaia, aceasta reluandu-și viața monahala după o întrerupere de 127 de ani.

În ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 07 august 2007 s-a aprobat schimbarea destinației mănăstirii ,,Sf. Treime” Strehaia din mănăstire de monahi (călugări) în mănăstire de monahii (călugărițe). Azi își desfășoară aici activitatea 4 viețuitoare cu tot cu Stareța Teofana Archiudean. În present au loc lucrări de construcție privind chiliile, într-un timp apropiat conform datelor oferite de una dintre maicuțe, atunci când sunt terminate chiliile sunt așteptate multe maicuțe între 30 și 40.

În concluzie, din acest capitol reiese că până acum mănăstirea Strehaia a avut parte până în present de multe reparații și modificări. Modificări au avut loc atât în ceea ce privește arhitectura dar și destinația.

Concluzii

După ce am terminat de expus subiectul, este cazul ca în încheiere să scot în evidență câteva idei ce merită a fi reținute.

Așadar, popularea Strehaiei de astăzi s-a făcut din cele mai vechi timpuri.

După ce s-a desființat Bănia de Severin pentru Oltenia, prin cîderea acestei părți sub stăpânirea ungurilor, care a avut loc în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, sediul reședinței banilor Olteniei s-a mutat la Strehaia.

Această organizare administrativă a Olteniei care și-a avut sediul la Strehaia având bani pe boierii Craiovești și a durat până s-a transferat la Craiova în veacul al XVI-lea.

După cădereea Băniei de Severin sub autoritatea ungurilor și după ce s-a desființat Mitropolia Severinului, la Strehaia conform datelor și-a avut sediul o episcopie pentru Oltenia.

De asemenea boierii Craiovești au construit la Strehaia un castel(palatal domnesc/casa domnească) și o biserică.

Din construcțiile boierilor Craiovești la Strehaia n-au mai rămas până azi decât partea inferioară a zidurilor, beciurilor casei domnești care datează din jumătatea veacului al XVI-lea, păstrate prin restaurări.

În ceea ce privește actuala mănăstire s-au formulat diferite ipoteze referitoare la ctitorul acesteia, dar adevăratul ctitor este domnitorul Țării Românești Matei Basarab și soția sa Elena care construiesc mănăstirea Strehaia în 1645. Dovezile de la fața locului sunt tabloul votiv din naos în care apare Matei Basarab și doamna Elena, dar și pisania de la intrare.

Mănăstirea Strehaia datorită aspectului architectural și pictural se încadrează în arhitectura veacului al XVII-lea, ca un stadiu precursor al cristalizării stilului muntenesc sau mai este cunoscut și ca stil brâncovenesc.

Biserica mănăstirii se individualizează de celelalte monumente din acea perioadă prin următoarele:

Orientarea altarului bisericii cu 42° spre Sud, acest caz nu-l mai întalnim la nicio altă biserică

Turla de formă dreptunghiulară de pe pronaos-la fel singura cunoscută

Cafasul domnesc care făcea legătura cu casa domnească printr-un corridor suspendat. Acest element mai este întâlnit doar la Biserica Domnească din Târgoviște.

Decorația exterioară a bisericii, fiind decorată în întregime

Sculptural se mai păstrează doar ușa de la intrare sculptată de meșterul Ghiura

În decursul războiului austro-turc din 1716-1718, mănăstirea a fost arsă de tătari.

Între anii 1718-1739 Oltenia a fost sub ocupație austriacă, în această perioadă mănăstirea a avut parte de stricăciuni.

În decursul răscoalei lui Pasvan Oglu mănăstirea a fost prădată de două ori.

În timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din 1821, mănăstirea Strehaia a constituit un punct strategic, fiind cantonați numeroși panduri, dar și în aceast timp a avut de suferit.

Biserica mănăstirii de-a lungul timpului, de la înființare și până astăzi a avut parte de numeroase reparații și modificări. Astfel în 1693 în timpul lui Constantin Brâncoveanu bisericii I s-a adăugat pridvorul dar și ușa de la intrare. În ceea ce privește acoperișul acesta până în 1840 a fost din șiță, apoi avem dovezi că din 1850 biserica a fost acoperită cu tablă, dar astăzi biserica este iarăși acoperită cu șiță.

Această mănăstire de la înființare și până în 1864 când s-a dat legea referitoare la secularizarea averilor mănăstirești, a adăpostit călugări.

Din 1864 și până în 1957, a fost folosită ca biserică de mir.

În timpul regimului comunist a fost închisă și a fost redeschisă după 1989, ca mănăstire de călugări.

Din 2007 i s-a schimbat destinația fiind transformată din mănăstire de călugări în mănăstire de călugărițe. Astăzi locuiesc acolo 4 măicuțe cu tot cu Stareța, dar după terminarea chiliilor sunt așteptate multe măicuțe.

Bibliografie generală

Bazin, Germain, Clasic, baroc și rococo, Ed.Meridiane, București, 1970.

Birciulescu, Constantin, Mănăstiri și biserici din România, București, 1890.

Cernăianu P., Mănăstirea și episcopia Strehaia, Teză de licență, Buc., 1931.

Coravu, Dimitrie, Mănăstirea și Episcopia Strehaia, Ed. Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2007.

Croitoru, Marilena, Strehaia și împrejurimi, Ed.Ecko Print, Prunișor, 2008.

Dobrescu, N., Istoria Bis. Române din Oltenia în timpul ocupației austiece 1716-1739, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1906.

Drăguț, Vasile, Arta brâncovenească, Ed. Meridiane, București, 1971.

Drăguț, Vasile , Arta românească, Ed. Vremea, Buc, 2000,

Dumitrache, Vasile, Mănăstirile și schiturile României, vol.I-Mitropolia Olteniei, Ed.Nemira, București, 2001.

Episcopia Severinului și Strehaiei, Mehedinți, istorie, cultură și spiritualitate, Ed.Didahia Severin, Drobeta Turnu Severin, 2008.

Ghika-Budești, Nicolae, Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia, partea 3, Ed.Marvan, București, 1932.

Giurescu, Constantin, Material pentru istoria Olteniei supt austrieci, Tipografia "Gutenberg", Joseph Gobl, Bucuresti, 1913.

Giorgi, Rosa, Secole de artă, Secolul al XVII-lea, Ed.RAO, București, 2010.

Ionescu, Grigore , Istoria arhitecturii în Țara Românească,, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1965.

Moise, Luciana, Arta barocă, Ed.Scala Group, București, 2009.

Moisescu, Cristian , Arhitectura epocii lui Matei Basarab, Ed. Meridiane, Buc., 2002.

Moldovan, Horia, Dezvoltare urbană și arhitectură în Transilvania și Țara Românească, Ed. Universitară Ion Mincu, București, 2012.

Papacostea, Șerban, Oltenia sub stăpânirea austriacă(1718-1739), Ed. Enciclopedică, București, 1998.

Popa, Corina, Monumente medievale din Oltenia, Ed. ACS, București, 2001.

Popa, Corina, Costea, Constanța.., Stavropoleos. Ortodoxie, artă, comunitate, Ed.Meridiane, Buc., 2002.

Popescu Pr.Segiu-Grigore , Mehedinți, vatră de istorie și spiritualitate ortodoxă românească, Ed.Didahia Severin și Ed.Universitaria, Drobeta Turnu Severin, 2008.

.Protopopescu, C.A., Studii și articole din istoria județelor Mehedinți și Gorj, vol.I, Ed. Mirador, Arad, 2008.1

Protopopescu C.A., Studii și articole din istoria județelor Mehedinți și Gorj, volI, Ed. Mirador, Arad, 2009.

Pușcașu Viorica, Complex fortificat Strehaia, 1963-1964.

Sinigalia, Tereza , Repertoriul arhitecturii de zid din Țara Românească 1600-1680, vol.I, Ed.Vremea, București, 2002.

Sinigalia, Tereza , Repertoriul arhitecturii de zid din Țara Românească 1600-1680, vol.II, Ed.Vremea, București, 2004.

Stoicescu, Nicolae , Matei Basarab, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988.

Vasilescu, Al. , Descrierea și proiectele de fortificație a mănăstirilor mai însemnate și a locurilor strategice din Oltenia, întocmite în 1731 de ing.maior I.C.Weiss, în ,, Arh. Olt.” VII pe 1928

Vlăsceanu, Mihaela , Sculptura barocă din Banat, Ed.Excelsior Art, Timișoara, 2005.

Vebografie

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-strehaia-68218.html, accesat la 20.05.2015.

www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/…/manastirea-strehaia-68218.ht, accesat la 4.04.2015

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5604, accesat la 2.04.2015.

REPERTORIUL

Studiu de caz

Denumire: Mănăstirea Antim

Localizare: orașul București

Datare: 1713-1715

Autor: ctitor Antim Ivireanul

Descriere:

Mănăstirea Antim, ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus.

Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț.

Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh.

Biserica este singura ridicată în sec. al XVIII-lea cu planul în formă treflată; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt frumos ornamentate cu motive florale, aparține stilului brâncovenes . Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime și 10 metri lățime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă amintind de structura vechilor biserici sârbești .

Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie, se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național.

Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia.

Tradiția menționează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.

Mănăstirea Antim este reședință a episcopilor vicari patriarhali.

Pictura neobizantina din pridvorul si de pe interiorul turlelor bisericii mari a fost realizat de pictorul Costin Petrescu, iar monumentalul mozaic de pe frontispiciul bisericii, ca si pictura salilor mari ale palatului sinodal, au fost executate de Olga Greceanu.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive. La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele.

Bibliografie :

Dinescu Dan, Savu Ioan, Petrescu Mircea., Ștefan. Gheorghiu, Mihai Cimpoeru, Valeriu, Mănăstiri și biserici din România, Ed.NOI Media print, 2005, p.11.

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-antim-124171.html.

Fig. 1.Biserica mânăstirii Antim, apud http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-antim-124171.html

Fig. 2.Mănăstirea Antim, vedere panoramică, apud http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-antim-124171.html

Studiu de caz

Denumire: Mănăstirea Arnota

Localizare: satul Bistrița, comuna Costești , județul Vâlcea

Datare: 1633-1635

Autor: Matei Basarab

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan cruce greacă înscrisă se individualizează prin proporțiile sale impozante(înălțimea de 23 m) și prin armonia severă a maseler construite. Basilică cu pronaos îngust, boltit în semicilindru transerval având în centru o cupolă mică elipsoidală și un naos spațios de paln pătrat, în mijlocul căruia se află patru stâlpi de secțiune pătrată care susțin sistemul de boltire caracterizat prin crucea cu brațe egale „grecească”, formată de semicilindri axiali, în centrul căreia se înalță o turlă monumentală. Construcția se .termină cu trei abside.

Ușa de la intrare este din lemn de castan, sculptată.

Plastica decorativă : frescă, pictura originală aparține lui Stroe ot Târgoviște.

Mănăstirea Arnota a fost fondată de Matei Basarab pentru a-i servi de necropolă lui și familiei lui. Paul de Alep, secretarul patriarhului de Antiochia aflat în vizită în Țara Românească la jumătatea secolului XVII spunea că domnul Matei Basarab a cumpărat moaște de la Athos cu care a înzestrat mănăstirea. Moaștele era ale sfinților Mihail-episcopal Sinadelor, apostolul Filip, mucenița Marina, Ioan Gură de Aur, Chiril, episcopul Alexandriei.

În pronaos se află mormântul domneasc și cel al tatălui său Danciu, mort la Alba Iulia și adus aici în 1646

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie :

Corina Popa, Monumente medievale din Oltenia, Ed. ACS, București, 2001,pp.117-121.

DINESCU, Dan Ioan. SAVU, Mircea. PETRESCU, Ștefan. GHEORGHIU, Mihai (coment.). CIMPOERU, Valeriu (coment.)Mănăstiri și biserici din România, Ed.NOI Media print, 2005, pp.13-14.

Vasile Dumitrache, Mănăstirile și schiturile României, vol.I-Mitropolia Olteniei, Ed.Nemira, București, 2001, pp.111-112.

Fig. 3 Mănăstirea Arnota apud http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-arnota-68215.html

Studiu de caz

Denumire: Biserica Mănăstirii Cădărușani

Localizare: satul , județ Ilfov

Datare: 1638

Autor: ctitor Matei Basarab

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan treflat, cu trei turle. Pronaosul se formează în ax o navă longitudinală fără turlă, boltită printr-un cilindru așezat pe arcuri care se sprijină pe doi stâlpi octogonali aflați în centrul pronaosului.

Naosul este format dintr-un pătrat central, cu tula pantocratului sprijinită pe patru arcur largi și de proporții reduse. Altarul , cu niște nișe mari servesc drept proscomidie și veșmântar.

Decorul exterior este alcătuit din doup registre de firide despărțite de un brâu orizontal.

Ușa este decorată printr-o inscripție în litere săpate în piatră , care se întinde și pe stâlpii verticali.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie : N.Ghika Budești, evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia , partea 3, Ed.Marvan, București, 1932, p.63.

Fig. 4.Biserica Căldărușani, apud http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-caldarusani-68165.html.

Studiu de caz

Denumire: Schitul Crasna

Localizare: satul Crasna, județ Gorj

Datare: 1639

Autor: ctitor marele pitar Dumitru Filișanu

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan triconc, cu altar adânc prevăzut cu nișe pentru proscomodie și diaconicon, biserica are naosul ușor dreptunghiular, deasupra căruia se află o turlă octogonală, iar la interior se sprijină pe patru arce mari. Un zid plin desparte naosul de pronaos, ultimul fiind boltit cu o calotă sferică având doar o fereastră pe latura de sud.

Pridvorul adăugat mai târziu este tot de plan dreptunghiular având în partea vestică două perechi de arcade deschise, cu arc în segment de cerc, spre nord existau trei firide, spre sud tot trei, dar cea extremă avea tăiată o intrare suplimentară.

Exteriorul bisericii are aspect arhaic. Soclul înalt este din piatră de carieră și cărămidă, netencuit. Brâul împarte fațadele în două registre inegale: cel inferior are firide înalte și late, adâncite față de suprafața zidului, cu arce semicirculare. Registrul superior este compus din ocnițe de cărămidă.

Turla avea o bază pătrată , cu ornamentație ce cuprinde panouri dreptunghiulare orizontale, cu un dublu tor din cărămidă specială care le delimitează.

Pictura interioară a fost realizată în mai multe etape. Tabloul votiv principal, din naos și parte din restul picturilor datează din sec.XVII, dar sigur au fost retușate în cel următor. Macheta bisericii ținută de Dumitru Filițanu și doția sa Maria apare fără pridvor.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie :

Terezia Sinigalia, Repertoriul arhitecturii în Țara Românească, vol.I, Ed. Vremea, București, 2002, pp.342-345.

Vasile Dumitrache, Mănăstirile și schiturile României, vol.I-Mitropolia Olteniei, Ed.Nemira, București, 2001, pp.42-44.

Fig. 5.Schitul Crasna, apud http://ro.wikipedia.org/wiki/Schitul_Crasna#/media/File:SchitulCrasnaGJ_%2866%29.JPG

Studiu de caz

Denumire: Biserica din Gherghița

Localizare: satul Gherghița, județul Prahova

Datare: 1641

Autor: ctitor Matei Basarab

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan dreptunghiular, naosul este aproape pătrat, boltit, cu o calotă sferică fără turlă. Spre răsărit la altar se găsesc două firide mici, joase; spre pronaos aceste arcaturi lipsesc iar bolta cilindrică se sprijină pe pereții laterali.

Pronaosul este la fel ca și naosul aproape pătrat, boltit cu o calotă sferică stând pe patru arce.

Biserica din Gherghița nu are pridvor.

Decorul exterior este format din două registre de forme dreptunghiulare, despartite de un brâu,încadrate cu ciubuce rotunde în relief. Ușa este de piatră.

Plastica decorativă : frescă

Arhitectura bisericii de la Gherghița face parte din curentul noii arhitecturii românești, care începe o dată cu domnia lui Matei Basarab.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie :

N.Ghika Budești, evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia , partea 3, Ed.Marvan, București, 1932, p.42.

http://www.fotonud.ro/forum/showthread.php?tid=724, accesat la 10.04.2015

Fig. 6.Biserica din Gherghița, apud http://www.fotonud.ro/forum/showthread.php?tid=724

Studiu de caz

Denumire: Mănăstirea Gura Motrului

Localizare: satul Gura Motrului, comuna Butoiești, din județul Mehedinți

Datare: 1646-1647

Autor: ctitor Matei Basarab

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan trilobat, la care pronaosul se aseamănă cu cel al mănăstirii Dealu, acoperit cu două turle. Naosul este treflat și are un altar cu nișe speciale și este supraînălțat de o turlă cu diametrul mare, ridicată pe arcuri în plin centru. Ea are un pridvor deschis în față, ridicat pe stâlpi de secțiune octogonală fiind acoperit de două calote sferice.

Decorul exterior este format din două registre de arcade oarbe dreptunghiulare, pe registrul de jos, terminate în arc pe cel de sus.

Plastica decorativă : frescă

Interiorul a fost zugrăvit cu cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu între anii 1702-04. Acest moment precum și reconstrucția bisericii au fost surprinse într-o pisanie sculptată în piatră peste intrarea în pronaosul bisericii. „Acistă Sfântă și Dumnezăiască Mănăstire de la Motru al căria hramul să prăznuiașce probedeba Paraschevei : den temelia ei iaste zidită de Jupân Preda Brăncoveanul : Vel:vornic : la anul de la zidirea lumii : 7161 [1653]: carea de la aceea vreame pănă acum au stătut nezugrăvită: iară după aceia: luminatul și înălțatul Io Constantin Brăncoveanul Basarab Voevod: nepotul lui de fecior: întral șaptesprăzeacelea an al Domniei Sale o au zugrăvit și o au și mai înfrumusețat, cum să veade la leat : 7213 [1705]: săvârșinduo · în bună pomenirei · și slavă veacinică. Measeța [luna] septembrie v : 20 : dni [zile]."

Arhitectura bisericii de la mănăstirea Gura Motrului face parte din curentul noii arhitecturii românești, care începe o dată cu domnia lui Matei Basarab.

Mănăstirea Gura Motrului face parte din categoria mănăstirilor fortificate, find prevăzută cu ziduri de apărare, sprijinite de contraforți și ferestre de tragere.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie :

M.Davidescu, Monumente istorice din Oltenia, Ed. Meridiane, București, 1964, pp.41-43.

Pr.Sergiu-Grigore Popescu, , Mehedinți, vatră de istorie și spiritualitate ortodoxă românească, Ed. Didahia Severin și Ed. Universitaria, Drobeta-Turnu Severin, 2008, p.128.

Corina Popa, Monumente medievale din Oltenia, Ed. ACS, București, 2001, p.203-204.

Fig 7..Biserica Mănăstirii Gura Motrului apud Corina Popa, Monumente medievale din Oltenia, Ed. ACS, București, 2001, p.204.

Studiu de caz

Denumire: Mănăstirea Hurez

Localizare: orașul Horezu,județul Vâlcea

Datare: 1690-1693

Autor: ctitor Constantin Brâncoveanu

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan trilobat, cu pridvor specific stilului brâncovenesc, cu câte o turlă poligonală pe naos și pronaos; susținut de coloane din piatră sculptate.Ușa de la intrare are ancadramente în marmură, deasupra ei fiind așezată pisania cu stema Țării Românesti și a Cantacuzinilor.

Biserica cea mare de la Hurezi a fost zugravită în frescă de către zugravii Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe pereții acesteia, începând încă din pridvor, se află așezați nenumărați sfinți, cât și scene biblice si istorice, precum Sinoadele Ecumenice.

Catapeteasma este sculptată din lemn de tei și suflată cu aur.

Mănăstirea Hurez mai cuprinde: biserica bolniței fiind ctitorită de Maria Brâncoveanu în 1696-1699, biserica paraclis-ctitorită de Constantin Brâncoveanu, schiturile Sfântul Ștefan, Sfinții Apostoli și Sfântul Ioan. Mănăstirea prezintă o colecție de obiecte de cult, unele datând de la întemeiere și o importantă bibliotecă.

Constructorii bisercirii au fost Manea-vătaful de zidari, Vucasin Caragea-pietrar și Istrate-lemnarul.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie :

Dinescu Dan, Savu Ioan, Petrescu Mircea., Ștefan. Gheorghiu, Mihai Cimpoeru, Valeriu, Mănăstiri și biserici din România, Ed.NOI Media print, 2005, pp.61-63.

Vasile Dumitrache, Mănăstirile și schiturile României, vol.I-Mitropolia Olteniei, Ed.Nemira, București, 2001, pp.138-140.

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-hurezi-68220.html, accesat la 20.05.2015

Fig. 8. Mănăstirea Hurez, incinta mănăstirii și biserica mare văzute dinspre sud-vest, apud http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-hurezi-68220.html,

Studiu de caz

Denumire: Mănăstirea Polovragi

Localizare: satul Polovragi, județul Gorj

Datare: 1643

Autor: ctitor Danciu Părăianu din Milești

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan triconc, cu turlă pe naos, cu abside puțin adâncite, fiecare cu câte două ferestre. Pronaosul este dreptunghiular boltit în semicilindru longitudinal, cu ziduri groase. Ulterior se adaugă un pridvor deschis pe latura de vest în timpul lui Constantin Brâncoveanu.

Până la nivelul brâului-alcătuit dintr-un tor profilat situat între două șiruri de zimți, monumentul este acoperit cu un parament casetat, cu cărămidă și panouri de mortar mascând bolovanii utilizați parțial la construcție. De la acest nivel până sub streașină totul este tencuit, ca și registrul inferior.

Pictura datează din timpul lui Constantin Brâncoveanu, pisania menționând anul 1703. În schimb pe icoana de hram cu scena „Acoperământul Maicii Domnului” este consemnat anul 1711/1712 și semnătura pictorului Constantin.

Pictura de tradiție bizantină, executată în frescă de primii meșteri ieșiți din școala brâncovenească de la Hurez ca: Andrei,

Constantinos, Gheorghe Istrate si Ranite. Meșterii au introdus în programul iconografic scene rare în picture Țării Românești: tema Acoperămâtul și cea care decorează peretele estic al pridvorului, reprezentând Muntele Athos cu toate mănăstirile sale.

În pridvor este piatra funerara a surorii ctitorului.

În al 16-lea an al domniei lui Matei Basarab, Danciu a fost capuchehaia acestuia la Constantinopol, cu acestă ocazie a închinat mănăstirea Sfantului Mormant de la Ierusalim. mănăstirea este răscumpărataă de domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, în anul 1693 și făcută metoc al mănăstirii Hurez

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Bibliografie :

Tereza Sinigalia, Repertoriul artitecturii în Țara Românească, vol.I, Ed. Vremea, București, 2002, pp.358-360.

Vasile Dumitrache, Mănăstirile și schiturile României, vol.I-Mitropolia Olteniei, Ed.Nemira, București, 2001, pp.70-72.

http://www.moaraviselor.ro/obiective/110/M%C4%83n%C4%83stirea-Polovragi

Fig. 9. Biserica Polovragi, apud http://www.moaraviselor.ro/obiective/110/M%C4%83n%C4%83stirea-Polovragi

Fig.10 Plan de situație apud Cristian Moisescu, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, Ed.Meridiane, Buc., 2002,p.103 .

Studiu de caz

Denumire: Biserica Stavropoleos

Localizare: orașul București

Datare: 1724

Autor: ctitor Ioanichie Stratonikeas

Descriere:

Biserica inițială, terminată în 1724 avea plan dreptunghiular. În 1730 episcopul Ioanichie a transformat biserica din plan dreptunghiular în plan treflat, lungind absida altarului și adaugă absidelor laterale un pridvor deschis pe coloane din piatră scultată- trăsături specifice stilului brâncovenesc. Deși de dimensiuni reduse biserica are monumentalitate, fiind un spațiu arhitectural specific tradiției bizantine. Prin decorația sculptata și prin motivele ornamentale exprimă deopotrivă o sensibilitate barocă și un gust oriental.

Spațiu interior este egal cu altarul și cu pridvorul și se regăsește de două ori în lungimea naoasului.

Pictura exterioară și turla, au fost refăcute la începutul secolului al XX-lea și se armonizează cu decorația în piatră. Nu se cunosc numele zugravilor și ale pietrarilor, ci doar al lui Iordan stucatorul.

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive

Biserica Stavropoleos a fost construită în 1724, iar în 1730 a fost mărită, lungindu-i-se absidele laterale și pridvorul. Turla de pe naos, deteriorată a fost îndepărtată în 1841, va fi refăcută mai scundă abia după 1904, de arh. Ion Mincu odată cu restaurările întreprinse la comanda Comisiei Monumentelor Istorice.

Bibliografie :

Dinescu Dan, Savu Ioan, Petrescu Mircea., Ștefan. Gheorghiu, Mihai Cimpoeru, Valeriu, Mănăstiri și biserici din România, Ed.NOI Media print, 2005, pp.77-78.

Popa Corina, Costea Constanța.., Stavropoleos. Ortodoxie, artă, comunitate, Ed.Meridiane, Buc., 2002, pp.11-12.

http://www.stavropoleos.ro/manastirea/biserica-manastirii/ accesat la 20.04.2015.

Fig. 11 Biserica Stavropoleos – vedere exterioară, apud http://www.stavropoleos.ro/manastirea/biserica-manastirii/ accesat la 20.04.2015.

Fig. 12 Biserica Stavropoleos – vedere de ansamblu, apud http://www.stavropoleos.ro/manastirea/biserica-manastirii/ accesat la 20.04.2015.

Studiu de caz

Denumire: Mănăstirea Strehaia

Localizare: orașul Strehaia, județul Mehedinți

Datare: 1645

Autor: ctitor Matei Basarab și soția sa doamna Elena

Descriere:

Planimetrie: tipul arhitectonic de plan dreptunghiular, terminat cu o absidă spre sud.

Biserica este zidită din cărămidă și are fațada tencuită, împărțită în două registre de un brâu median și decorată cu arcade oarbe dreptunghiulare, la fel din cărămidă. iar singura turlă este asezată pe pronaos. Pridvorul deschis al bisericii, adăugat acesteia de Sfântul Martir Contantin Brâncoveanu, se sprijină pe zece coloane de zid. Deasupra bolții pronaosului se află clopotnița înaltă la care se ajunge pe o scară construită într-un turnuleț special, lipit pe fațada lateral de vest.

Biserica prezintă o particularitate față de celelalte bisericii fiind orientată cu 42-45°C spre sud-est, iar fațada spre nord-vest. În naos se observă un cafas(balcon) destinat domnitorului și familiei.

Acoperișul a fost la început din șiță.

În exterior, biserica este decorată simplu, zidurile acesteia având, la mijloc, câte doua brâie din cărămidă aparentă, așezată sub forma unor "dinti de fierastrau". Interiorul bisericii este împărțit canonic, în altar, naos, pronaos și pridvor. Naosul, lipsit de abside laterale, este despărțit de pronaos printr-un zid gros, având la mijloc o ușă mică.

Plastica decorativă : frescă

Stare de conservare : bună, păstrată prin refaceri succesive. În anul 1826, în urma unor reparații majore în incinta mănăstirii, biserica este zugravită în frescă, de Barbu Zugravul; reparațiile au fost efectuate pe cheltuiala starețului mănăstirii, protosinghelul Axinte. În urma reparațiilor s-a reparat zidul împrejmuitor, acesta fiind înalțat și mai mult, iar fântana din curte a fost acoperită cu un foișor. Acoperișul din șiță a fost înlocuit în 1850 cu tablă și apoi s-a revenit iar la șiță-

Bibliografie : M.Davidescu, Monumente istorice din Oltenia, Ed. Meridiane, București, 1964, pp.43-45.

Fig. 13. Biserica mănăstirii Strehaia-arhivă personală

Listă ilustrații

Fig.1. Strehaia și împrejurimi, apud http://pescarul.powweb.com/judete/harta_judetului_mehedinti.htm

. Fig. 2..Pisania de la intrarea în biserica mănăstirii Strehaia, arhivă personală

Fig. 3..Pisania de la intrarea în biserica mănăstirii Strehaia, arhivă personală

Fig.4..sintronon-ul din abdida altarului, apud Tereza Sinigalia, Repertoriul artitecturii de zid în Țara Românească 1600-1680, vol.II, Ed. Vremea, București, 2004

Fig. 5.Mănăstirea Strehaia-vedere exterioară, arhivă personală

Fig.6 Catapeteasma apud http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-strehaia-68218.html

Fig.7. Vedere din naos. Chipul ctitorilor mănăstirii Strehaia -arhivă personală

Fig.8. Vedere pronaos de la mănăstirea Strehaia- arhivă personală

Fig.9. Pridvor- de la mănăstirea Strehaia- arhivă personală

Fig.10 Vedere exterioară, cu exemplificări pt. register-arhivă personală

Fig.11. Pantocratorul, de pe bolta cafasului domnesc de la mănăstirea Strehaia- arhivă personală

Fig.13. Planul ansamblului de I.C. Weiss de la mănăstirea Strehaia- arhivă personală

Fig.15. Turnul de la intare de la mănăstirea Strehaia- arhivă personală

Fig.16. Vedere din naos. Chipul Boierilor Craiovești de la mănăstirea Strehaia- arhivă personală