Arhitectura Pentru Autism Iulia Nita V5 [306430]
Facultatea de Arhitectură
ARHITECTURĂ PENTRU AUTISM
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Autor: Iulia-Maria NIȚĂ
Îndumător: Lect.Dr.Arh Codruța IANA
2017 –
„[anonimizat] a fi supuși riscului de a anula individualitatea pe care o iubim.”
[anonimizat]: A Resource Book for Creating Meaning through Colour at Home and School
CUPRINS
CUPRINS 3
1. METODE DE CERCETARE 5
2. [anonimizat] 7
3. CE ESTE TULBURAREA DE SPECTRU AUTIST? 9
3.1. Definiție 9
3.2. Cauzele autismului 10
3.3. Istoria diagnosticului 11
3.4. Forme de manifestare 13
3.5. Grade de afectare 16
4. TULBURAREA DE SPECTRU AUTIST ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN LUME 18
4.1. Date statistice 18
4.2. [anonimizat] 21
4.3. Metode de intervenție și terapii existente 23
4.4. Care este situația în lume și cum poate evolua sistemul de terapie pentru tulburarea de spectru autist în România. Ce pot face arhitecții? 27
5. DESIGN ADAPTAT PENTRU PERSOANELE CU TULBURĂRI DE SPECTRU AUTIST 29
5.1. Importanța arhitecturii în terapia pentru sindrom autist 29
5.2. Cercetări, experimente 29
5.3. Funcțiuni specifice terapiei de tulburare de spectru autist 31
6. PSIHO-ARHITECTURA ÎN DOMENIUL TULBURĂRILOR DE SPECTRU AUTIST 32
6.1 Utilizarea stimulilor naturali în designul pentru tulburarea de spectru autist 32
6.2 Concepte arhitecturale care răspund nevoilor persoanelor cu tulburare de spectru autist 34
6.3 Zonificarea funcțională în proiectarea unui centru de terapie pentru persoane cu tulburări de spectru autist 38
6.4 Organizarea spațiilor 39
7. [anonimizat] 41
7.1 [anonimizat], Australia 42
7.2 [anonimizat], Scoția 44
7.3 [anonimizat], Marea Britanie 46
Tabel nr.1. [anonimizat] a 3 centre de terapie pentru persoane cu tulburare de spectru autist 49
8. CONCLUZII 50
8.1 Concluzii generale 50
8.2 Relația cu proiectul de diplomă 51
9. BIBLIOGRAFIE 53
10. ANEXE 55
ANEXA 1 55
ANEXA 2 58
ANEXA 3 60
METODE DE CERCETARE
Pentru redactarea prezentei lucrări au fost utilizate metode de cercetare precum analiza literaturii de specialitate și a studiilor științifice efectuate în domeniul tulburării de spectru autist atât din punct de vedere psihologic cât și din punct de vedere arhitectural. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], website-uri specializate care tratează tema tulburării de sindrom autist.
Primele date necesare acestui studiu au fost obținute urmare a [anonimizat], [anonimizat]. Aceasta a [anonimizat], prin răspunderea la setul de întrebări pus la dispoziție. Interviul cu domnișoara psiholog Velea este prezentat în Anexa 1.
De asemenea, pentru o perspectivă asupra modalității în care se desfășoară terapia pentru autism în afara României, au avut loc discuții similare, personale și prin e-mail, cu domnișoara psiholog Andreea Istrate, specializată în terapia copiilor cu tulburări de autism, fost terapeut în cadrul Rainbow School (parte a Beyond Autism Charity), din Londra, Marea Britanie, în perioada septembrie 2015 – februarie 2017 . În prezent domnișoara psiholog Istrate lucrează în regim propriu, fiind contactată permanent de multe familii din Londra pentru ședințe de terapie la domiciliu. Discuțiile au fost completate și în acest caz de răspunsurile în scris la același set de întrebări pus la dispoziție în cadrul unui interviu, ca și în cazul anterior. Interviul este prezentat în Anexa 2.
Pentru a colecta opinii din surse cât mai diverse, dar interesate în mod direct de subiect, a fost consultată și comunitatea online pentru autism de pe forumul internațional Reddit, unde părinți ai copiilor cu această tulburare sau chiar persoane adulte care suferă de sindrom autist și-au exprimat și justificat nevoile. Discuțiile de pe forum sunt prezentate în Anexa 3.
Scopul acestui studiu este de a dezvolta un instrument și o tehnică de modelare a spațiilor pentru copiii cu tulburare de spectru autist pe parcursul a patru faze principale. Lucrarea de cercetare realizează, în primele trei faze, colectarea, analizarea și sintetizarea informațiilor într-un format narativ și oferă instrumente și tehnici de incorporare a concluziilor în propuneri de spații și construcții pentru facilități educaționale pentru persoane cu autism. Astfel sunt trasate liniile de bază și cele mai importante norme pentru cea de-a patra fază, elaborarea proiectului de diplomă în domeniul arhitecturii: Centru de intervenții și terapii integrate pentru copiii cu tulburare de spectru autist.
Modul în care a fost documentată și realizată această lucrare este prezentat succint dar sugestiv în schema grafică de mai jos.
Fig. 1. Schemă privind metodele de cercetare utilizate
NOTE INTRODUCTIVE – PLAN DE IDEI
Conform statisticilor realizate în ultimii ani, la nivel mondial, ”tulburările din spectrul autist”, prescurtarea populară fiind, autismul, reprezintă o afecțiune mai frecvent întâlnită decât cancerul, diabetul sau Sindromul Down. În urma studiilor realizate de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor din Atlanta, S.U.A., una din 68 de persoane suferea de autism în 2014. Practic aproximativ 1% din populația globului suferă de o tulburare din spectrul autist.
În România, în anul 2012, conform Ministerului Sănătății, erau înregistrate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism, însă, din păcate, puține persoane figurează în evidența oficială. O statistică a persoanelor cu tulburări din spectrul autist în România nu există, însă se speculează că ar exista cam 30.000 de persoane cu autism. Această statistică este dificil de realizat, pe de o parte pentru că instituțiile statului nu funcționează coerent și în strânsă legătură cu ONG-urile și serviciile private din acest domeniu, iar pe de altă parte pentru că mulți dintre părinți nu declară acest lucru legat de copilul lor autorităților din motive de mentalitate și lipsă de cunoștințe și instruire privind acest sindrom. Autismul reprezintă o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică și este considerată una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sunt încă necunoscute. Autismul se poate depista începând cu vârsta de 18 luni. Cu cât este depistat mai devreme cu atât este mai bine pentru începerea terapiei și integrarea cât mai bună și mai rapidă în societate.
Terapia care se adresează tulburării de spectru autist constă în participarea la activități specifice, desfășurate de centre specializate. Aceste centre se află undeva la limita fină dintre instituțiile de învățământ și centrele medicale. Educația este cea mai importantă pentru dezvoltarea unui copil, pentru dobândirea independenței și a responsabilității, iar acest fapt nu este valabil doar pentru copiii neurotipici, dar și pentru cei cu sindrom autist. Mediul de învățare poate avea un efect profund asupra studiului și a performanțelor. În ultimii ani au fost găsite multe soluții de design pentru spațiile destinate copiilor cu sindrom autist, însă puține dintre acestea au fost testate cu ajutorul cercetărilor și studiilor. Dacă spațiile acestea nu sunt pe deplin adaptate pentru a acomoda elevi cu deficiențe comportamentale și de dezvoltare, se poate afirma faptul că ei nu vor avea cum să dobândească abilitățile necesare vieții în societate.
Tulburarea de sindrom autist este poate cea mai provocatoare deficiență de dezvoltare pentru arhitecți, ea influențând foarte mult procesul arhitectural. Aceasta, deoarece spațiul înconjurător are o foarte mare importanță în terapia, educația și modul de viață al persoanelor cu tulburare de spectru autist și implicit, proiectarea și construirea spațiului trebuie să răspundă nevoilor persoanelor respective.
Această lucrare își propune să analizeze proiectarea unui centru de terapie în contextul tulburării de spectru autist. Va fi accentuată nevoia de a avea o abordare proaspătă și modernă în proiectarea spațiilor de învățământ și de recuperare pentru copiii cu sindrom autist.
În prima parte a disertației se vor prezenta definiții ale autismului și unele considerații despre tulburările din spectru, cum este menționat sindromul în istorie, care sunt cauzele, manifestările, statistici privind incidența la nivel mondial și național, metode de intervenție și terapie. Va fi relevat modul în care arhitectura poate ajuta procesul terapeutic prin prezentarea rezultatelor diferitelor studii efectuate în domeniu și a conceptelor care stau la baza design-ului pentru tulburarea de spectru autist. Vor fi prezentate succint, comparativ, în special din punct de vedere al planificării urbanistice și proiectării specifice, ca exemple de bună practică, câteva centre de terapie care funcționează în lume.
Lucrarea își propune să definească și să descrie impactul elementelor și conceptelor arhitecturale – secvențialitate spațială, materiale adecvate, acustică, texturi și culori, căi de circulație, lumină și ventilație – asupra dezvoltării comportamentale. Această cercetare are ca scop înțelegerea cât mai profundă a psihologiei copiilor cu tulburare de spectru autist și a modului în care arhitectura poate oferi soluții pentru aceștia.
Pornind de la analiza efectuată în această lucrare și de la informațiile prezentate în ultima parte a lucrării se determină condițiile minime și se propun soluții privind proiectarea unui centru de terapie pentru copiii cu tulburare de spectru autist în România, respectând atât legislația și normativele în vigoare, cât și necesitățile date de sindrom.
CE ESTE TULBURAREA DE SPECTRU AUTIST?
Definiție
Termenul de “autism” este folosit în sensul larg de “tulburări din spectrul autismului”. “Autismul clasic” sau “tipic” este una dintre tulburările specifice din cadrul spectrului. Tulburarea de spectru autist este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică complexă. Aceasta este considerată una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei.
Autismul este o tulburare de spectru pentru că fiecare persoană care suferă de această tulburare este diferită. Nu sunt simptome sau comportamente identice ci manifestări asemănătoare într-un spectru larg.
Tulburările din spectru autist au forme comune de manifestare care afectează unele persoane iar pe altele nu, sau le afectează în grade diferite în ceea ce privește: percepțiile senzoriale, dificultățile de atenție, problemele de comportament, dificultăți perceptuale, anxietatea și depresia, dizabilitatea cognitivă. Pot apărea în paralel și alte probleme medicale: epilepsie, paralizie cerebrală, etc.
Autismul este tulburarea „centrală” în cadrul acestui întreg spectru de tulburări de dezvoltare. În totalitatea lor, acestea poartă denumirea de tulburări din spectrul autismului-TSA („autism spectrum disorders”) și cuprind, pe lângă autismul clasic, sindromul Asperger, sindromul Rett, tulburarea dezintegrativă a copilăriei, tulburările pervazive de dezvoltare – nespecificate altfel, denumite și autism atipic. Ele sunt definite astfel în sistemele internaționale de clasificare (Diagnostic and Statistic Manual, DSM IV; International Classification of Diseases-ICD 10).
În legislația din România autismul are următoarele definiții:
a) autismul infantil sau tulburarea autistă este o tulburare pervazivă de dezvoltare ce se caracterizează printr-o afectare permanentă a capacității de relaționare socială, printr-o deviere a comunicării și patternuri comportamentale restrictive, stereotipe. Are debut precoce (înainte de vârsta de 3 ani), prin manifestarea unor tulburări sau devieri care interesează cel puțin trei arii de dezvoltare:
1. deficit în inițierea și dezvoltarea relațiilor sociale, exprimarea interesului și a emoțiilor;
2. incapacitatea de a folosi limbajul și comunicarea;
3. prezența unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv și repetitiv;
b) tulburare de spectru autist (TSA) sau autismul atipic reprezintă o tulburare pervazivă de dezvoltare cu aceleași caracteristici ca ale tulburării autiste, care determină deteriorări sau deficite ale relaționării, ale comunicării și comportamentale, dar care nu întrunesc toate criteriile necesare formulării diagnosticului de tulburare autistă sau autism infantil. Diagnosticul de PDD-NOS (Pervasive Developmental Disorder Not Otherwise Specified) se utilizează atunci când există o deteriorare pervazivă și severă în dezvoltarea interacțiunii sociale reciproce sau a aptitudinilor de comunicare nonverbală sau verbală ori când sunt prezente comportamente, interese și activități stereotipe, dar nu sunt întâlnite criteriile pentru o tulburare pervazivă de dezvoltare specifică, pentru schizofrenie, pentru tulburare de personalitate schizotipală ori pentru tulburarea de personalitate evitantă.
Tulburările nu afectează persoanele doar în etapa copilăriei ci de-a lungul întregii lor vieți, creând dificultăți majore în trei arii principale: interacțiunea socială și înțelegerea convențiilor sociale, comunicarea cu ceilalți și comportamentul.
Cauzele autismului
Cauzele specifice ale tulburărilor de spectru autist nu au fost stabilite până în prezent. Studiile și cercetările în domeniu au adus însă tot mai multe dovezi științifice clare ale faptului că simptomele autismului sunt de natură neurobiologică, ca urmare a unor tulburări globale de dezvoltare, a unor disfuncții ale diferitelor sisteme și ale sistemului nervos central. Deși au fost evidențiate anomalii la nivelul creierului în autism, cercetătorii nu au ajuns la o concluzie unitară privind zona (zonele) care ar fi afectată. Au fost efectuate investigații neurochimice, autopsii sau scanări ale creierului, s-a sugerat că diverse regiuni ale creierului sunt locurile afectate, responsabile de apariția autismului. Cu toate acestea, în creierul persoanelor cu autism au fost descoperite puține diferențe specifice comparativ cu persoanele care nu suferă de aceste tulburări.
Pe de altă parte, s-a ajuns la concluzia că factorii genetici sunt responsabili pentru majoritatea cazurilor de autism, fiind implicate 15 sau chiar mai multe gene (dar nu a putut fi confirmată o anumită genă sau un grup de gene specifice).
Au mai fost luați în considerare și factori negenetici care ar putea fi cauze ale autismului: anumite anomalii cromozomiale și boli genetice (X fragil, scleroza tuberoasã, neurofibromatoza, fenilcetonuria), infecții pre- sau perinatale (rubeola, tusea convulsivă), intoxicații timpurii, tulburări metabolice.
O concluzie clară este aceea că principalele responsabile de apariția autismului sunt cauzele biologice, organice și nu părinții, mediul familial nefericit, stresul mamei în timpul sarcinii, vreo traumă emoțională a mamei sau a copilului sau vreun alt factor psihologic, cum se credea în primele stadii de cercetare ale tulburării, de la mijlocul secolului trecut.
Astfel studiile au relevat faptul că ereditatea are o pondere de maxim 50%, ceea ce reprezintă mult mai puțin decât estimările precedente de 80-90%. Aceste rezultate provin din analiza datelor medicale colectate de la peste 2 milioane de persoane în cadrul celui mai amplu studiu din lume, desfășurat în Suedia între 1982 și 2006, de către cercetători de la King's College din Londra și de la Institutul Karolinska din Stockholm. Studiul a analizat originile genetice ale autismului.
Istoria diagnosticului
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „autism” vine de la grecescul „autos”, care înseamnă „sine”. Termenul descrie condiția în care o persoană se izolează de interacțiunile sociale.
Termenul „autism” poate părea unul nou apărut, o invenție a secolului al XXI-lea, deoarece abia în ultimii ani această tulburare a început să fie luată cu adevărat în considerare. De fapt, primele noțiuni au apărut de la începutul secolului al XX-lea, tulburarea de spectru autist fiind atestată de mai mult de 70 de ani. Percepția oamenilor asupra acesteia s-a schimbat considerabil de-a lungul timpului.
În 1887, Dr. John Langdon Down, prima persoană care a descris sindromul Down, în urma cercetărilor sale asupra retardării mintale, a inclus în descrierea sa privind retardul indivizi care astăzi ar fi clasificați ca având de fapt autism.
În 1908 cuvântul “autism” a fost utilizat pentru prima dată de către psihiatrul elvețian Eugen Bleuer pentru a descrie o grupare de simptome ale schizofreniei, prezente la unii oameni care prezentau și alte caracteristici: izolare și cufundare în propriile gânduri. Mai târziu el a numit condiția acestor copii “autism infantil”. În anul 1943, psihiatrul american Leo Kanner publica o lucrare în care descria caracterele retrase a 11 copii, foarte inteligenți, dar care prezentau „dorință profundă de singurătate” și „insistență obsesivă pentru repetitivitate”. În aceeași perioadă, în Germania, omul de știință Hans Asperger a identificat o tulburare similară, dar într-o formă mai atenuată, tulburare care astăzi îi poartă numele de Sindromul Asperger. Cazurile raportate de el erau toate ale unor băieți cu o inteligență foarte ridicată dar cu probleme de interacțiune socială și interese specifice obiective.
Pentru o lungă perioadă, autismul a fost considerat o formă de schizofrenie infantilă. Începând cu anii ’60, specialiștii au început să perceapă autismul ca pe o tulburare separată de schizofrenie și să caute cauze și soluții. O primă teorie popularizată a fost cea a „mamelor – frigider”, psihologul Bruno Bettleheim afirmând în 1967 că acei copii ai căror mame nu îi iubesc destul vor dezvolta tulburarea de autism, teorie care între timp s-a dovedit a fi falsă.
Fred Volkmar, M.D., director al Centrului de Studiu al Copilului de la Universitatea Yale, Școala de Medicină, afirma că după al II-lea Război Mondial, s-a desfășurat foarte multă muncă de cercetare asupra autismului, dar cercetătorii au urmărit doar impactul experiențelor de viață asupra persoanelor cu această tulburare. La momentul respectiv nu lua nimeni în considerare varianta că poate exista o cauză strict biologică sau genetică pentru autism.
În 1980 autismul infantil este recunoscut și inclus în Manualul Statistic și de Diagnostic al Tulburărilor Mentale și tulburarea este oficial separată de schizofrenia infantilă. Tot în perioada anilor ‘80 apar lucrări care studiază posibile terapii cum ar fi cea comportamentală intensivă iar în 1987, în Manualul Statistic și de Diagnostic al Tulburărilor Mentale, terminologia „autismul infantil” este înlocuită cu „tulburare de autism” și însoțită de o listă de criterii de diagnostic. În același an, doctorul psiholog Ivar Lovaas publică primul studiu care demonstrează modul în care terapia comportamentală intensivă poate ajuta copiii cu autism, acest lucru dând speranțe părinților.
În 1988 are loc o primă recunoaștere publică importantă a tulburării de spectru autist, prin lansarea filmului de succes Rain Man, în care actorul Dustin Hoffman joacă rolul unui savant autist care are memorie fotografică și poate face mental calcule complicate cu numere foarte mari. Totuși Dr. Volkmar sesizează că nu orice copil cu autism poate avea genul acesta de calități.
Începând cu 1990, apare o ramură a educației specială pentru copiii cu tulburare de spectru autist și se dezvoltă diverse terapii care ajută la îmbunătățirea calității vieții acestora.
În 1994 sindromul Asperger este inclus separat în Manualul Statistic și de Diagnostic al Tulburărilor Mentale pentru a include cazurile celor care au forme mai ușoare ale tulburărilor.
Din punct de vedere al cauzelor, s-a tot speculat în ultimii ani teoria cum că diverse vaccinuri obligatorii după naștere pot provoca această tulburare, un studiu publicat în 1988 afirmând prima dată acest lucru. Această teorie nu a putut fi dovedită ca fiind adevărată de nici un studiu sau cercetare științifică. Totuși în 2000 fabricanții de vaccinuri au eliminat thimerosal–ul (un conservant bazat pe mercur) din rețetele vaccinurilor, datorită temerilor publice privind legătura cu autismul, deși acest lucru nu a fost dovedit științific.
În 2009, Centrul de Control și Prevenție a Bolilor din SUA estima că 1 din 110 copii au tulburări din spectrul autist, o creștere importantă comparativ cu 1 din 150 în 2007. Totuși, trebuie luat în considerare că această creștere se datorează, cel puțin în parte, îmbunătățirii tehnicilor de diagnosticare.
Forme de manifestare
Tulburarea de spectru autist poate fi detectată, în general, începând cu vârsta de 18 luni, dar se poate observa și în primul an în unele cazuri. Totuși copilul este aparent normal la naștere, fără anomalii fizice sau neurologice. Primul semnalment care poate trimite la existența tulburării de autism este lipsa zâmbetului bebelușului ca reacție la fețele părinților. Acesta este primul mijloc de comunicare dintre copil și părinți, iar lipsa lui poate determina lipsa comunicării. Persoanele care suferă de tulburare de spectru autist, nu percep figurile umane ca și caracteristici individuale si unice ale persoanelor din jurul lor, ei mai degrabă, disting obiectele ca fiind diferite. Spre exemplu, un bebeluș nu va face diferența dintre figura mamei lui și o oarecare figura feminină. Astfel, el nu își poate orienta atenția către stimuli sociali și nu este capabil să comunice cu ceilalți.
La fel cum sesizase psihiatrul Leo Kanner în anul 1943- având o „dorință profundă de singurătate”- copiii cu tulburare de spectru autist au tendința de a se retrage în lumea lor, de a fi singuri în colțul lor fără a dori sa comunice cu cineva. Tot din aria comunicării, sau mai bine zis, a lipsei comunicării, fac parte și atitudini ca lipsa dorinței de a fi luat in brațe, repulsie la atingere de orice fel, neutilizarea gesticii pentru a exprima dorințe, sentimente, lipsa contactului vizual, indiferența.
Copiii cu tulburare de spectru autist, fie încep târziu să vorbească (în jurul vârstei de 3-4 ani), fie nu reușesc deloc. Ei nu sesizează sensul cuvintelor, astfel că și dacă pot pronunța mai multe cuvinte, ele nu sunt utilizate corect. De asemenea, atunci când un astfel de copil vorbește despre sine, nu își pronunță numele.
O altă caracteristică generală a sindromului autist, remarcată de Leo Kanner este „insistența obsesivă pentru repetitivitate”. Acești copii au nevoie de rutină în viața de zi cu zi, în ordinea lucrurilor din jurul lor. Așa se simt în siguranță, așa au parte de stabilitate. Orice modificare în mediul lor înconjurător le poate declanșa stare de panică. Activitățile repetitive sunt liniștitoare: aceeași mișcare a mâinilor, mersul pe vârfuri, deschiderea și închiderea sertarelor și a ușilor, lovirea unui obiect, crearea unei rutine pentru masă, îmbrăcat, spălat. Orice tip de joc este repetitiv, obiectele sunt cât mai simple.
Din punct de vedere al percepției, copiii cu tulburare de spectru autist înțeleg diferit stimulii de orice fel din jurul lor. Zgomotul unei simple bătăi de palme li se poate părea ca o decolare a unei rachete, și zgomotul declanșării unei bombe poate fi identic cu fluturarea aripilor unei păsări. Atingerile pot fi deranjante, iar culorile puternice pot induce stări de panică. Vizual, se pot fixa cu privirea pentru ore în șir pe un obiect strălucitor sau care se învârte.
Din punct de vedere al comportamentului, copilul cu sindrom autist poate fi autoagresiv – se va lovi singur, se va da cu capul de diverse obiecte, în mod repetitiv. Autostimularea, în schimb, o practica încă discutată, constă în legănarea înainte și înapoi, lovirea piciorului cu palma, mișcări repetate din mâini. Această activitate are rol de autocalmare, dar uneori, este percepută ca un tic nefavorabil și copilul este forțat să nu o mai continue, lucru care poate duce la stresarea suplimentară a acestuia.
Copiii cu tulburare de spectru autist au o memorie vizuală foarte bună pot avea abilități manuale foarte bune. Sunt mulți care gândesc și percep lucruri prin intermediul imaginilor. Există cazuri în care au o reținere uimitoare pentru niște informații pe care un adult sănătos și școlit le poate învăța cu dificultate. Spre exemplu, în cadrul unui centru de terapie pentru copii cu tulburare de spectru autist din București, este pacient un băiat în vârstă de 6 ani care știe la perfecție Tabelul lui Mendeleev și poate scrie mai bine de o pagină din zecimalele binecunoscutului π. Însă are dificultăți de comunicare și de învățare a lucrurilor elementare. Desigur, că aceste cazuri sunt rare, la fel cum există si celebrul caz al lui Temple Grandin, profesor de știința animalelor la Universitatea de Stat din Colorado, purtător de cuvânt pe subiectul autismului de renume mondial și consultant pentru industria creșterii animalelor și asupra comportamentului animalelor. Aceasta este prima femeie cu sindrom autist care a putut să exprime la nivel mondial cum și ce gândește și simte o persoană cu această tulburare.
Temple Grandin este cea care a inventat „mașina de îmbrățișat” , inspirată fiind de aparatele din fermele de vite care țin vacile pe loc în timpul examinărilor medicale. Ea a descoperit că, deși nu suporta îmbrățișările date de oameni, ea avea nevoie de acea „strângere”. Și-a confecționat din lemn și carton o astfel de mașinărie care avea rolul de a o liniști în momentele de anxietate sau chiar de panică. Mașina este formată din două plăci laterale cu balamale, cu umplutură moale și o cutie de control care acționează un compresor de aer.
Utilizatorul se așează culcat cu fața în jos între cele două plăci și are controlul cutiei de comandă. Cu ajutorul presiunii exercitate de compresorul de aer, panourile laterale se apropie de utilizator, exercitând o presiune uniformă pe corpul persoanei, lăsând impresia de îmbrățișare. „Mașina de îmbrățișat” este produsă, vândută și utilizată și în ziua de astăzi de către persoanele cu tulburare de spectru autist.
Grade de afectare
Din punct de vedere al gravității tulburării, autismul variază de la ușor la sever. De asemenea, nivelul de inteligență variază de la dificultăți profunde de învățare, până la nivele normale de inteligență sau, în cazuri mai rare, la inteligență superioară, chiar aproape de genialitate (așa numiții „savanți autiști”). Cei clasificați ca savanți autiști au un talent special, aproape de genialitate, în anumite domenii: de exemplu, fac calcule matematice cu o viteză incredibilă, sau calcule calendaristice (ex. Kim Peek, o enciclopedie – a memorat peste 7,600 cărți – și un geniu în calcule calendaristice; el este cel care a inspirat personajul Raymond Babbitt din filmul “Rain Man”), muzică (ex. cazul lui Leslie Lemke, adult cu tulburare de dezvoltare și cu paralizie cerebrală, care, deși nu a studiat pianul, compune muzică și poate cânta sute de piese după ce le-a auzit o singură dată), artă – desen, pictură, grafică, etc. (ex. Richard Wawro, adult cu autism din Scoția, pictor recunoscut la nivel internațional), tehnologia informației, domenii în care nu sunt necesare comunicarea sau alte abilități sociale. Cu toate acestea, marea majoritate a persoanelor cu tulburări din spectrul autist, aproximativ 70-75%, au un nivel scăzut de inteligență și adaptabilitate (fiind încadrați în diverse grade de retardare intelectuală, de la ușor la sever).
Autismul mai poate fi asociat cu alte probleme de ordin neuro-psihic cum ar fi: epilepsie (25-30% dintre persoanele cu autism) , anxietate, hiperactivitate, dislexie, paralizie cerebrală etc.
De asemenea copiii cu tulburare de spectru autist sunt mai predispuși spre diverse probleme medicale de ordin fizic decât copiii neurotipici: astm (de 1.8 ori mai mulți), eczeme și alergii ale pielii (de 1,6 ori), alergii la mâncare (de 1,8 ori), dureri de cap cronice severe (de 2,2 ori), colite și alte probleme digestive (de 3,5 ori).
Diagrama de mai jos prezintă sugestiv asocierea dintre simptomele de bază ale autismului și diverse alte probleme medicale de natură neurologică, psihică sau sistemică la care copiii cu tulburare din spectru sunt mai predispuți decât cei neurotipici.
Fig. 5. Asocierea dintre simptomele de bază ale autismului și alte probleme medicale de natură neuro-psihică
https://www.autismspeaks.org/sites/default/files/docs/associated_conditions_diagram.jpg/ 22.02.2017
TULBURAREA DE SPECTRU AUTIST ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN LUME
Date statistice
Începând cu primele studii și analize epidemiologice desfășurate în anii 1960, tot mai multe date au devenit disponibile, indicând o prevalență mai mare a acestui tip de tulburare decât se credea anterior. S-a evidențiat faptul că unele persoane diagnosticate cu autism pot duce o viață independentă și împlinită, în timp ce alții pot avea forme severe care afectează semnificativ calitatea vieții.
Recunoașterea sporită, înțelegerea și conștientizarea tulburării de autism din ultimele câteva decenii au fost, în parte, determinate de creșterea semnificativă a dovezilor de cercetare. Multe aspecte ale autismului rămân în continuare mai puțin înțelese, însă s-au făcut progrese majore cu privire la cauzele acestei condiții din punct de vedere genetic și biologic. Studii epidemiologice ale tulburărilor de autism s-au desfășurat în ultimii ani din ce în ce mai mult, în întreaga lume, luându-se în considerare nu doar factorii determinanți menționați mai sus ci și posibilul impact geografic, cultural/etnic și socio-economic. Totuși posibilitatea de determinare a impactului acestor factori este serios limitată de seturile de date existente, în special în țările mai slab dezvoltate din punct de vedere economic.
Pe baza probelor analizate, s-a estimat că media la nivel mondial a prevalenței tulburărilor din spectrul autismului este de 62/10000. Conform statisticilor realizate în ultimii ani, tulburările de spectru autist reprezintă o afecțiune mai frecvent întâlnită decât cancerul, diabetul sau Sindromul Down.
Studiile și cercetările făcute la nivel internațional, în state cu o preocupare de câteva decenii asupra domeniului, au relevat că:
– incidența tulburărilor din spectrul autist la copii are o rată de creștere foarte rapidă, astfel că de la 1 la 5000 în 1975 s-a ajuns la 1 la 250 copii în 2001 și 1 la 44 în 2016
– incidența tulburărilor din spectrul autist la copii a crescut cu 6-15% în fiecare an, doar din 2001 în 2016. Aceste tulburări reprezintă dizabilitatea cu cea mai mare rată de creștere la nivel mondial. Incidența acestora este mult mai mare decât a altor tipuri de dizabilități grave la copii.
Fig. 6. Creșterea prevalenței autismului în ultimii 40 de ani la nivel mondial
https://neurologicalhealth.org/wp-content/uploads/2015/01/autismchart1.gif/ 20.01.2017
Fig. 7. Incidența tulburărilor din spectrul autist la copii
prin comparație cu incidența unor boli pediatrice grave
– tulburările din spectrul autist la copii pot apărea indiferent de rasă, etnie, stare socio-economică;
– frecvența apariției este diferită în funcție de rasă, etnie;
Fig. 8. Incidența tulburărilor din spectrul autist la copii în funcție de rasă, etnie
https://lawrencebroxmeyermd.files.wordpress.com/2015/01/nexus-pie-chart.png?w=300&h=234/ 20.01.2017
– sunt mai frecvente de 4,5 ori la băieți (1 din 42) decât la fete (1 din 89);
– tind să apară mai frecvent la persoane cu o anumită condiție genetică sau cromozomială. Aproximativ 10% dintre copiii cu autism au fost identificați cu sindrom Down sau alte tulburări genetice sau cromozomiale;
– apar împreună cu alte diagnostice de ordin psihiatric, neurologic, cromozomial, genetic, de dezvoltare, în până la 83% din cazuri.
De asemenea s-au mai evidențiat următoarele:
– în cazul gemenilor, dacă unul are sindrom de autism, celălalt este afectat de asemenea în 36-95% din cazuri;
– părinții care au un copil cu tulburări de spectru autist au 2-18% posibilitatea ca al doilea copil să fie de asemenea afectat;
– aproximativ 44% din copiii identificați cu tulburări din spectrul autist au abilități intelectuale medii sau peste medie.
În România, în anul 2012, conform Ministerului Sănătății, erau înregistrate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism, însă, din păcate, puține persoane figurează în evidențele oficiale, drept pentru care există doar o estimare de cca. 30.000 de persoane care suferă de această tulburare, estimare bazată mai mult pe algoritmii de calcul utilizați în estimări internaționale. Luând în considerare statisticile la nivel mondial, este posibil ca numărul acestora să fie mult mai mare.
Școlarizarea acestor copii și posibilitățile oferite pentru terapie în România sunt foarte limitate, ceea ce constituie o problemă pentru copiii care suferă de această dizabilitate și pentru părinții acestora. Numărul persoanelor cu tulburare de autism înscrise în sistemul de învățământ este foarte mic. În anul școlar 2012-2013, conform datelor de la Ministerul Educației, erau înscriși în sistemul de învățământ doar 1560 de copii cu sindrom autist.
La Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București (sector 4), Bacău, Botoșani, Brăila, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea sunt înregistrați 485 de copii cu tulburare de spectru autist, însă numai 15% dintre aceștia (73 copii) sunt înscriși în cadrul unor instituții de învățământ.
Accesul copiilor cu tulburare de spectru autist din România la servicii specializate de sănătate, educație și sociale
Dacă în alte state europene, în Statele Unite ale Americii și Australia autismul și tulburările asociate sunt studiate de foarte mulți ani, iar rezultatele studiilor și cercetărilor precum și preocuparea pentru acest domeniu au condus la dezvoltarea și diversificarea serviciilor de specialitate pentru persoanele cu tulburare de spectru autist, pentru educarea acestora și integrarea în societate, în România, la nivelul anului 2010 se remarcau: lipsa instrumentelor de screening validate la nivel național, costul ridicat al instrumentelor licențiate pentru evaluare psihologică, lipsa cadrului legal specific pentru diagnosticarea, educarea și asigurarea serviciilor sociale și de sănătate pentru persoanele cu tulburări de spectru autist. Erau prezente în schimb prejudecățile, lipsa de informare a părinților sau aparținătorilor, lipsa sau insuficienta pregătire a terapeuților și a profesorilor.
În România nu au existat până în prezent programe coerente la nivel național pentru instruirea părinților care au copii cu autism sau a persoanelor care doresc să devină terapeuți pentru persoane cu autism sau să se perfecționeze în acest domeniu. În ultimii ani au apărut cursuri și programe oferite de unele organizații private, eventual în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Cursurile și programele disponibile pentru instruirea persoanelor pentru a deveni terapeuți pentru persoane cu autism nu sunt însă suficiente și destul de cuprinzătoare.
O cauză pentru lipsa înscrierii copiilor cu sindrom autist în sistemul de învățământ este atitudinea părinților. De cele mai multe ori, aceștia nu știu cum trebuie să se comporte cu copilul lor și cum îl pot ajuta cu adevărat. De aceea intervine reticența de a include copilul în societate având teama că poate acesta se va răni sau va reacționa necorespunzător față de profesori sau colegi La acestea se adaugă și reticența și prejudecățile celor din jur, profesori, colegi și părinții acestora.
Iar cauza principală, care determină celelalte cauze deja prezentate, o reprezintă legislația în domeniu. Până în luna octombrie a anului 2016, acest domeniu era reglementat doar de Legea nr. 151 din 12 iulie 2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, un act normativ cu caracter oarecum general și insuficient pentru necesitățile celor pe care legea îi afectează, fără norme metodologice de aplicare, completat și modificat, nu suficient însă, în 2015. Abia în data de 25.08.2016 actul normativ a devenit aplicabil, odată cu publicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 (în vigoare de la 13.10.2016). Acestea trasează linii directoare în procesele terapeutice și educaționale ale copiilor cu tulburare de spectru autist și de instruire a terapeuților și a părinților.
Serviciile la care au acces copiii cu tulburări de spectru autist se regăsesc în cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecție a copilului, în cadrul inspectoratelor școlare, în rare cazuri în subordinea spitalelor care au și psihologi în schema de personal. Cele mai multe dintre aceste servicii sunt adresate copiilor cu dizabilități în general și nu specifice tulburărilor din spectrul autist. Există și serviciile oferite de mediul neguvernamental sau de cel privat, reprezentat de practicieni individuali.
În 2013, din cele 41 de direcții generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui județ, doar 2 aveau servicii specializate pentru copiii cu autism (ambele fiind în București), în 15 direcții erau oferite servicii copiilor cu tulburări de spectru autist în cadrul complexelor de servicii pentru copii cu dizabilități sau în cadrul complexelor de servicii sociale, iar în 24 de direcții nu erau oferite servicii de recuperare, acestea având doar posibilitatea de a evalua în vederea încadrării într-un grad de handicap.
Serviciile private sunt oferite de organizații neguvernamentale sau de practicieni individuali (psihologi, logopezi, psihopedagogi, kinetoterapeuți). Multe dintre inițiativele organizațiilor neguvernamentale au pornit de la părinți ai copiilor cu tulburări de spectru autist care nu au găsit în sistemul public serviciile necesare copiilor cu astfel de tulburări. Bazându-se pe experiența profesioniștilor din alte țări, aceste organizații neguvernamentale au format primii specialiști în terapii pentru tulburările de spectru autist . Nu există o bază de date unitară sau un studiu cu privire la specialiștii formați în domeniul terapiilor pentru tulburările de spectru autist sau cu serviciile private existente la nivel național. Multe dintre serviciile private sunt oferite contra-cost (din relatările specialiștilor, investițiile lunare suportate de părinți pot să ajungă la 2000 lei) fapt ce limitează accesul persoanelor cu tulburare de spectru autist din familii vulnerabile, la intervenții specializate. Pentru persoanele cu autism ajunse la vârstă adultă, serviciile existente sunt și mai puține la număr, nu au o acoperire geografică satisfăcătoare și sunt insuficient adaptate la nevoile adulților.
Metode de intervenție și terapii existente
Terapiile și alte tipuri de intervenție sunt benefice pentru recuperarea întârzierilor în dezvoltare, reducerea problemelor în comportament, pentru accelerarea dezvoltării generale și pentru integrarea persoanelor cu tulburare de spectru autist în societate. Cu cât procesul terapeutic este început mai devreme, cu atât copilul are mai multe șanse de recuperare. Orele de terapie includ elemente de limbaj și comunicare, joc, artă, interacțiune cu alte persoane.
La copiii cu tulburări din spectrul autist, aceste tulburări se manifestă foarte divers, în funcție de diferite grade de severitate a autismului, diverse nivele ale abilităților intelectuale, personalitate diferită, prezența sau nu a diferitelor dificultăți suplimentare (ex. probleme senzoriale, epilepsia, etc.). Ca urmare și răspunsul la terapii, progresul urmare a aplicării acestora poate fi foarte diferit, chiar și în cazul aplicării unui singur tip de intervenție. În orice caz, de cele mai multe ori este nevoie de mai multe tipuri de intervenții pentru a răspunde tuturor nevoilor pe care le poate avea un copil/adult cu tulburări din spectru.
Există mai multe tipuri de terapie utilizate în cabinetele de psihologie și în centrele de recuperare, care urmăresc ameliorarea/rezolvarea dificultăților sociale, de limbaj și comunicare, senzoriale și comportamentale:
Terapia ABA – Applied Behavior Analysis – Analiza comportamentală aplicată
Terapia ABA observă faptul că anumite comportamente ale copiilor cu sindrom autist sunt dependente de mediul înconjurător. Schimbarea unui singur element poate determina o reacție. Acest program dorește să modifice comportamentul copiilor pas cu pas. Obiectivele sunt clare, împărțite în etape mici, iar fiecare reușită este aplaudată cu o recompensă materială sau socială. Recompensele se dau pentru a determina copilul să repete activitatea la care a fost felicitat.
Fig. 9. Sesiune terapie ABA
http://www.prabatherapy.com/images/aba-therapy-session.jpg/03.03.2017
Terapia TEACCH – Treatment and Education of Autistic and Related Communication – Handicapped Children
Terapia TEACCH constă în adaptarea mediului înconjurător după caracteristicile copilului cu tulburare de spectru autist. Sălile de terapie sunt amenajate astfel încât să determine copilul să fie independent. Se pune mare bază pe vizual, având în vedere faptul că persoanele cu autism percep mult mai bine imaginile. Există planșe cu poze și cuvintele aferente în toată sala.
Fig. 10. Instrumente folosite în terapia TEACCH
http://www.autismadventures.com/2013/04/teacch-task-boxes.html /03.03.2017
Logopedia
Unii copii cu tulburare de spectru autist pot vorbi însă au diverse probleme de pronunție, de utilizare a mușchilor vorbirii, etc. Astfel este necesară terapia tulburărilor de limbaj care îi va învăța noțiuni de respirație în timpul vorbirii, mobilitatea mușchilor, poziția limbii și pronunția.
Kinetoterapia
Copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist pot avea probleme de mobilitate, de coordonare, de echilibru. Kinetoterapia îi poate ajuta să își cunoască mai bine corpul, să se miște mai bine pentru a-și recăpăta funcțiile motrice.
Sunt utilizate terapii complementare: terapia prin muzică și artă, terapia de integrare auditivă, terapia cu animale (ex. hipoterapia), terapia ocupațională, terapia de limbaj și comunicare.
Sunt incluse de asemenea tratamente alternative ce propun folosirea de medicamente, vitamine, diete speciale care țintesc atenuarea problemelor/diferențelor neurologice sau psihologice în funcționarea creierului persoanelor cu autism: diete cu vitamine, cu serotonină, fără gluten, homeopatia etc.
Există o serie întreagă de intervenții terapeutice și tratamente alternative, din păcate nu și în România. Alegerea intervențiilor pentru copiii cu autism trebuia să ia în considerare cel puțin dacă există dovezi științifice ale faptului că intervenția este eficientă și dacă este neprimejdioasă.
Intervențiile educațional-comportamentale prin combinarea terapiilor cu procesul educațional, în cadrul unor programe specifice sunt cele care și-au demonstrat cea mai mare eficacitate în tratarea copiilor și adulților cu tulburări din spectrul autist.
Factori importanți în asigurarea eficienței programelor educațional-comportamentale sunt:
comunicarea cât mai bună între părinți, profesori și terapeuți
coordonarea între programul educațional aplicat la școală și cel de acasă
cunoașterea și înțelegerea, de către terapeuții și profesorii implicați, a problematicii autismului și a persoanei cu autism cu care lucrează
adaptarea programelor la nevoile individuale ale persoanei
Pentru îndeplinirea acestor condiții de eficiență a programelor sunt necesare, pe de o parte, formarea inițială a terapeuților dar și posibilități de dezvoltare profesională continuă în problematica autismului și pe de altă parte, suportul acordat familiei pentru a avea acces la informații de bază despre autism și despre metode de intervenție, pentru a înțelege mai bine comportamentul copilului și a putea să continue acasă terapiile adecvate, pentru a putea face față impactului emoțional pe care îl are existența unui copil sau adult cu autism în familie.
Care este situația în lume și cum poate evolua sistemul de terapie pentru tulburarea de spectru autist în România. Ce pot face arhitecții?
În Europa și în Statele Unite ale Americii au fost create multe facilități pentru tratarea și educarea persoanelor cu tulburare de spectru autist, indiferent de vârstă. Managementul soluțiilor și terapiilor pentru ameliorarea efectelor tulburărilor de spectru autist și reintegrării în societate reprezintă un domeniu important și tratat cu atenția cuvenită de factorii de decizie de la nivelul statului. Educația este definită ca principalul factor pentru a dobândi abilități și cunoștințe spre a ajuta un copil să își capete propria independență și responsabilitate personală și de a-i asigura integrarea cât mai bună în societate. În ultimele două decenii, la nivel mondial, în urma diferitelor studii realizate pe tulburarea de spectru autist, au fost dezvoltate diverse programe bazate pe intervenția prin educație, programe care au rolul de a ajuta persoana cu sindrom autist să își recapete, cel puțin parțial, abilitățile. Există diferite centre care au programe, de la terapii săptămânale, la sesiuni de până la 6 luni, în care sunt incluși și părinții și care cuprind atât unități de cazare cât și facilități de educație. Copiii sunt incluși în activități diverse, însumând în jur de 25 de ore pe săptămână, lună de lună, atât în terapii individuale cât și în activități de grup, având astfel oportunitatea de interacțiune. Acest lucru se face din considerentul că este un pas natural acela de a introduce copilul de la o vârstă cât mai fragedă într-un mediu de învățare mai formal. Școala este locul unde copiii dobândesc abilități academice, sociale, de limbaj și de joacă. Ea reprezintă un alt tip de mediu față de cel al casei, unde sunt create oportunități suplimentare. Este dificil pentru un copil cu tulburare de spectru autist să învețe eficient într-o sală de clasă tipică însă repetiția sistematică a acestui program de studiu și condițiile propice îi vor insufla copilului abilitățile necesare pentru ca, mai târziu, acest mediu să fie perceput ca mediul natural pentru învățare.
Aceste direcții de gândire aplicate cu succes dovedit în alte țări pot deveni un exemplu pentru România și o sursă de inspirație pentru a crea și aici astfel de programe de asistență și terapie pentru cei cu sindrom autist. Momentan, în România, lipsesc dotările necesare pentru o educație potrivită a copiilor cu tulburare de spectru autist. Legislația este încă mult prea recentă, nu există suficientă practică și experiență și nu s-au dezvoltat suficiente centre de terapie adecvate acestui sindrom, atât din punct de vedere al numărului cât și al serviciilor oferite. În prezent, există mici cabinete de terapie și asociații non-guvernamentale care oferă o instruire nu neapărat la calitatea dorită la niște costuri foarte mari. De asemenea, conștientizarea tulburării, precum și cunoașterea și promovarea metodelor de terapie este deficitară, astfel că majoritatea părinților nu realizează existența acestor căi de ajutor sau nu au acces la ele din cauza costurilor ridicate.
Toți oamenii sunt afectați într-un fel sau altul de mediul fizic în care trăiesc, lucrează, își desfășoară activitățile. După cum am arătat mai sus, persoanele cu tulburare de spectru autist sunt mult mai sensibile la factorii externi și de aceea spațiul lor înconjurător poate fi pe cât de benefic, pe atât de dăunător. Arhitecții au un rol foarte important în crearea acestor medii pentru că ei pot, prin intermediul designului, să structureze și să amenajeze spațiile astfel încât să fie benefice pentru procesul terapeutic. În primul rând, arhitectul trebuie să înțeleagă modul în care gândesc, percep și reacționează persoanele cu tulburare de spectru autist, pentru ca mai apoi să poată pună în practică elemente de arhitectură și design care să le dea senzația de siguranță și stabilitate. Arhitectura este descrisă ca „arta de a crea clădiri pentru a fi utilizate de om, luând în considerare atât factorii estetici cât și cei practici”. Arhitectul englez Simon Humphreys, specializat pe arhitectura pentru autism, descrie câteva principii esențiale care trebuie luate în considerare în construcția unui centru de terapie pentru persoane cu tulburare de spectru autist. Aceste principii vor fi detaliate în capitolele următoare:
Stare de calm și ordine într-o clădire;
Nivele adecvate de lumină naturală și ventilație;
Reducerea detaliilor;
Proporții adecvate ale spațiilor;
Vecinătăți;
Izolare;
Utilizarea materialelor durabile și ușor de întreținut;
Posibilitate de observație;
Acustica adecvată.
DESIGN ADAPTAT PENTRU PERSOANELE CU TULBURĂRI DE SPECTRU AUTIST
Importanța arhitecturii în terapia pentru sindrom autist
Este bine știut faptul că există o strânsă legătură între oameni și spațiul în care trăiesc și își desfășoară activitățile. Modul în care acesta se conformează nevoilor persoanelor influențează starea și implicit munca acestora. Având în vedere sensibilitatea senzorială a copiilor cu tulburare de spectru autist, necesitatea designului potrivit este cu atât mai mare în spațiile lor de terapie. Susan Kent spunea în cartea „Arhitectura domestică și utilizarea spațiului – studiu multicultural interdisciplinar” că arhitectura reprezintă o reflexie a conduitei și a utilizării spațiului.
Istoricul de artă german August Schmarsow declara că spațiul este o creație a percepției. În lucrările lui, a dezvoltat o caracterizare psihologică a spațiului bazată pe conceptul de „formă intuită” de experiențele senzoriale la care „senzațiile musculare ale corpului, sensibilitatea pielii și structura corpului nostru, toate contribuie”.
Deoarece discuția este despre persoane pentru care senzațiile, stimulii și experiențele senzoriale sunt extrem de importante și având în vedere cele deja menționate în paragrafele anterioare, se poate afirma că arhitectura si designul devin elemente esențiale în procesul terapeutic.
Cercetări, experimente
De multe ori, arhitecții realizează ceea ce se numesc – studii observaționale – studii care au rolul de a arăta modul în care un spațiu sau un design are efect asupra utilizatorilor săi. Deși nu este un domeniu studiat de foarte multă vreme, totuși și în domeniul arhitecturii pentru autism au fost făcute astfel de studii, cel mai cunoscut fiind cel al profesorului Magda Mostafa de la Departamentul de Arhitectură de la Universitatea Americană din Cairo.
Magda Mostafa este autorul primului set de reguli de design pentru autism, reguli care reies din studii și dovezi. Studiul s-a desfășurat în două faze. Într-o primă fază aparținătorii și profesorii copiilor cu tulburare de spectru de autist trebuiau să ierarhizeze impactul anumitor factori arhitecturali sau caracteristici spațiale – acustice, vizuale, lumină, textură, miros. Rezultatele au indicat cei mai influenți factori asupra comportamentului copilului cu tulburare de spectru autist, factori care au fost utilizați apoi ca variabile în cea de-a doua fază: acustica și organizarea spațială. Cea de-a doua fază a constat în două intervenții. Prima intervenție s-a făcut asupra acusticii: pereții spațiului destinat terapiei pentru limbaj au fost fonoizolați, a fost eliminat ecoul si reverberația. A doua intervenție a constat în reorganizarea claselor în ideea de a promova rutina, în zone speciale pentru anume activități. Toate acestea au fost făcute pentru a da senzația de încredere și stabilitate copiilor cu sindrom autist. Timp de un an de zile, au fost studiate reacțiile și comportamentele în aceste spații și s-a constatat faptul că rutina, sentimentul de stabilitate și încrederea oferă îmbunătățiri procesului terapeutic. Acest studiu reprezintă o primă etapă în studiul efectului arhitecturii asupra acestui sindrom.
Fig.12. Organizarea claselor pentru promovarea rutinei
https://archnet.org/system/publications/contents/5107/original/DPC1837.pdf?1384788342/ 07.03.2017
De asemenea, s-a constatat faptul că stimularea senzorială este benefică asupra terapiei pentru tulburarea de spectru autist. Terapia multisenzorială are loc într-o cameră specială, numită camera Snoezelen, unde pacienții pot experimenta o gamă largă de stimuli vizuali, auditivi, olfactivi și tactili. Această cameră este creată astfel încât să dea senzația de confort și siguranță. Camerele Snoezelen sunt, în general, pictate în alb sau culori pastel, lumina exterioară este inexistentă. Locurile de șezut și pereții vor fi capitonați. Echipamentele cele mai întâlnite în astfel de camere sunt: mingii de diferite culori, mărimi și texturi, proiector de imagini și lumini, perdele de fibră optică, tuburi cu bule, muzică, diverse alte obiecte care pot oferi senzații tactile prin textură și vibrații, piscină cu bile și altele. În urma studiilor s-a constatat că beneficiile acestui tip de terapie pentru persoanele cu probleme mintale sunt creșterea nivelului de fericire și relaxare, reducerea stresului și a fricii, îmbunătățirea capacității de atenție la mediul înconjurător, îmbunătățirea comunicării.
Fig.13. Cameră senzorială interactivă
http://www.totalsensory.co.uk/shop/content/18-interactive-sensory-rooms / 07.03.2017
Funcțiuni specifice terapiei de tulburare de spectru autist
Pe lângă diverse tipuri de terapii și programe de instruire, adaptarea mediului la limitările persoanelor cu tulburare de spectru autist reprezintă un plus important pentru creșterea calității vieții și îmbunătățirea rezultatelor terapiei aplicate în mediul respectiv.
În procesul terapeutic, care include și arhitectura ca modelatoare de spații, nu trebuie luați în considerare numai pacienții – persoanele cu sindrom autist, ci și rudele, părinții, aparținătorii, terapeuții, medicii și prietenii. Toate aceste persoane conlucrează continuu pentru a crea mediul care să satisfacă nevoile persoanelor din spectru.
Din punct de vedere al conformării spațiilor, acestea trebuie să fie clare și ușor de intuit, holurile să fie mai largi, funcțiunile să fie foarte clar stabilite și ușor de perceput. Spațiile de retragere, de calmare sunt esențiale. Stimulii auditivi, lumina și temperatura trebuie să fie moderate.
O funcțiune specifică acestei terapii este camera Snoezelen, descrisă în capitolul anterior.
Față de școlile normale, sălile de clasă pentru un eventual centru de terapie trebuie să aibă câte un spațiu adiacent, mic, unde, în cazul în care copilul care suferă de sindrom autist dorește să se calmeze în izolare, să aibă un loc în care să se simtă în siguranță. Acolo pot evita interacțiunea cu alte persoane sau obiecte, luând în considerare dorința de fi singuri pe care copiii cu acest sindrom o manifestă uneori. De asemenea, acest spațiu poate avea legătură cu o gradină exterioară, devenind astfel un spațiu de tranziție între cel interior, protejat, controlat și lumea exterioară.
Este important ca persoanele cu tulburări de spectru autist să învețe abilități pentru a se putea integra mai ușor în societate. Aceste abilități pot consta în activități exercitate la bucătărie (servire, gătit, spălat vase), în grădină, sau pur și simplu exerciții efectuate în sălile de clasă cu privire la îmbrăcat, încălțat, legat șireturi ș.a.m.d.
Într-un astfel de centru de terapie este important ca mediul să fie controlat din punct de vedere al luminii, al sunetelor și al temperaturii. Lumina artificială, fiind mult mai ușor de controlat trebuie să domine, cea naturală putând avea acces prin goluri mici, dispuse echilibrat. Pentru a evita sunetele nedorite, spațiile pot fi fonoizolate. Atenuarea reverberațiilor se poate face prin utilizarea mochetei în locul lemnului, prin capitonarea spațiilor de șezut și a camerelor unde acest lucru este necesar (camera Snoezelen).
Părinții și rudele persoanelor cu tulburări de spectru autist au nevoie și ei la rândul lor de psiho-terapie și de ședințe speciale unde vor fi instruiți în legătură cu atitudinea față de copil, cum să amenajeze mediul acestora, exercițiile necesare în afara programului terapeutic.
Sunt necesare spații speciale pentru terapeuți, atât spații administrative și de masă, cât și spații de relaxare și de deconectare. De asemenea, sunt necesare cabinete medicale pentru controale minime și tratament în cazul unor eventuale incidente.
PSIHO-ARHITECTURA ÎN DOMENIUL TULBURĂRILOR DE SPECTRU AUTIST
Utilizarea stimulilor naturali în designul pentru tulburarea de spectru autist
Dintotdeauna omul a fost în strânsă legătură cu natura. Deși zonele urbane s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, oamenii s-au mutat în număr tot mai mare în orașe, în fapt, aceștia aparțin tot regnului animal și și-au început existența într-un ecosistem natural.
Studiile efectuate de-a lungul timpului de către psihologi arată faptul că oamenii încă sunt legați de natură și răspund pozitiv la stimulii acesteia. Acestea duc la concluzia că persoanele internate în spital se vor vindeca mai repede dacă se vor uita la copaci, la un spațiu verde, decât dacă vor vedea un zid de cărămidă. Efectele pozitive ale naturii sunt reducerea stresului, îmbunătățirea stării de spirit și a performanțelor cognitive.
Există două teorii ale psihologiei care explică beneficiile naturii asupra omului. O primă teorie este cea a lui Robert Plutchik care susține că reacțiile pozitive experimentate de om în natură sunt programate evoluționar. Astfel, el a identificat opt emoții de bază, bine înrădăcinate în instinctele primare ale omului evoluat în natură: bucurie, încredere, frică, surpriză, tristețe, dezgust, mânie și anticipație. Cea de-a doua explicație este teoria restaurării atenției. Aceasta susține că mediul natural creează un spațiu unde atenția directă, fixată pe elementele cotidiene, poate fi „restaurată”. Atenția directă reprezintă atenția conștientă necesară pentru acțiunile cognitive, atenție care poate duce la oboseală mentală. Natura rupe această agitație și creează un spațiu calm, unde creierul se poate odihni și poate fi distras de la haosul urban. Relaxarea datorată naturii duce la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit.
Elementele naturii sunt deosebit de benefice pentru persoanele din spectrul autist, care nu percep stimulii exteriori în același mod. În general, procesul terapeutic se desfășoară în spații interioare, o parte a terapiei alocată spațiului exterior.
În crearea unui spațiu exterior pentru persoanele cu tulburare de spectru autist, este important să fie luată în considerare trecerea treptată de la spațiul interior la cel exterior – liber. Trebuie sa existe un spațiu – tampon care să introducă ușor elemente exterioare pentru a nu dezechilibra senzația de stabilitate creată de spațiul interior. Este dificil pentru persoanele din spectrul autist să filtreze cantitatea enormă de informații care vine dintr-o dată în momentul în care ies din spațiul interior în care se simt în siguranță, direct într-un spațiu public. Astfel, aceste medii trebuie să fie confortabile pentru că ele au rolul de a veni în ajutorul activităților desfășurate în sălile de clasă ca niște în care pot fi exersate abilitățile dobândite.
Pentru crearea unui spațiu exterior potrivit pentru terapia persoanelor cu tulburare de spectru autist, trebuie luate în considerare câteva direcții:
Alegerea amplasamentului – este important ca amplasamentul să fie unul liniștit, cu un număr cât mai mic de posibile surse de distragere a atenției, zgomote stradale. Orice sunet mai puternic poate afecta pentru că nu este perceput la intensitatea sa normală.
Îngrădirea spațiului cu un gard potrivit astfel încât să nu poată fi sărit de copii și în același timp, cu rol de asigurare a securității și a stabilității.
Crearea unor alei largi și netede pentru a elimina senzația de aglomerare. Finisajul acestora trebuie să fie mat și neted pentru acei pacienți cu probleme locomotorii, dar și pentru cei sensibili la texturi și la lumină puternică.
Evitarea plantelor și materialelor toxice – în general copiii explorează lumea cu ajutorul gustului.
Amplasarea unor hărți de orientare pentru a ilustra limitele și elementele parcului, pentru ca utilizatorii să știe la ce să se aștepte. Persoanele cu tulburare de spectru autist gândesc de cele mai multe ori cu ajutorul imaginilor și de asemenea, surprizele le pot da anxietate.
Existența umbrei, atât cu ajutorul copacilor cât și prin construirea unor structuri de umbrire – persoanele cu sindrom autist sunt fotosensibile.
Existența spațiilor de tranziție între activități pentru a ajuta persoanele să se orienteze și să se obișnuiască treptat cu un nou stimul. Oamenii cu tulburare de spectru autist nu se simt confortabil cu schimbarea și au nevoie de elemente anticipative.
Amplasarea elementelor fixe și mobile – elementele mobile și imprevizibile pot fi dăunătoare pentru persoanele cu sindrom autist. Se pot crea scene în care, într-o primă fază vor apărea elementele fixe cu rol de stabilitate, după care se vor amplasa cele mobile care vor crea provocări.
Crearea oportunităților de socializare prin amenajarea spațiilor pentru diverse activități cum ar fi grădinăritul. De asemenea, grădinăritul ajută și la experimentarea senzorială, pentru că acesta constă într-o multitudine de texturi și mirosuri.
Amenajarea de spații sportive de fitness – pentru exersarea și îmbunătățirea funcțiilor motorii.
Concepte arhitecturale care răspund nevoilor persoanelor cu tulburare de spectru autist
Proiectarea spațiilor medicale a pus întotdeauna probleme în ceea ce privește păstrarea echilibrului dintre eficiența funcțională, costuri, crearea unor platforme eficiente pentru tratamente și modul în care pacientul relaționează cu spațiul în care este tratat. Trebuie acordată prioritate creării spațiilor care îmbunătățesc starea de spirit a pacienților și le dă o senzație de siguranță și de calm.
Proiectarea bazată pe dovezi (Evidence Based Design – EBD) are scopul de a îmbunătăți mediul și de a aduce buna dispoziție pacienților și persoanelor care lucrează în centre medicale și de tratament, de a reduce stresul și de a mări gradul de siguranță. Bazele acestei idei sunt formate din elemente preluate atât din arhitectură cât și din psihologie, neuroștiință și economie. Studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat faptul că mediul înconjurător influențează procesele terapeutice.
Fig.14. Proiectarea bazată pe dovezi (EBD)
http://www.opti55.com/newWP/wp/wp-content/uploads/2013/01/design-evoV5.1-01.png / 10.03.2017
Proiectarea bazată pe design va fi utilă pentru un centru de terapie pentru copii cu tulburare de spectru autist în contextul în care aceasta va putea aduce beneficii privind controlul, accesul la intimitate, suportul social și accesul la natură și la elemente pozitive.
Conform studiilor efectuate de Evans și Cohen (1987) și Ulrich (1999), persoanele care simt că dețin controlul asupra situațiilor, reacționează mai bine la stres. Pierderea controlului duce la consecințe negative. Persoanele cu tulburare de spectru autist trebuie mai întâi învățate să dețină controlul și abia apoi să îl păstreze și să îl gestioneze. Tocmai de aceea, pot fi implementate diverse metode de design cum ar fi: spații individuale pentru crearea intimității, dispozitive de control al luminii sau al diferitelor obiecte electronice de către pacienți, diferite semnale luminoase sau colorate care pot arăta diverse căi de acces, spații de relaxare.
Pentru proiectarea bazată pe design este necesar să se țină cont de câteva elemente:
Muzica
Studiile au arătat că muzica plăcută în surdină poate reduce stresul și anxietatea având astfel un efect benefic asupra persoanelor cu tulburări de spectru autist. Se pot propune atât sisteme de sunet pentru căile de acces cât și camere speciale unde se poate asculta muzică și unde pacienții pot avea controlul asupra stilului și a volumului.
Suprafețe vitrate
În mod obișnuit, suprafețele vitrate mari sunt benefice pentru orice fel de centru de terapie pentru că permite atât luminarea naturală cât și transparență față de exterior. Pentru persoanele cu tulburare de spectru autist, situația poate sta ușor diferit. De multe ori, acestea simt nevoia să stea în spații închise, care să le dea siguranță, cu cât mai puțină lumină și vedere către exterior. Tocmai de aceea, este recomandat să existe spații de ambele tipuri, unde cei cu sindrom autist se pot retrage în funcție de ce își doresc.
De asemenea, este important și ce se poate vedea prin aceste suprafețe vitrate. Sunt recomandate peisajele naturale, păduri, lacuri, peisaje liniștite și luminoase.
În privința luminării, este de preferat ca aceasta să se facă indirect și să existe jaluzele sau materiale care pot acoperi suprafețele vitrate.
Materiale utilizate
După cum a fost prezentat mai sus, este important ca persoanele cu tulburare de spectru autist să aibă parte de fel de fel de experiențe, inclusiv tactile, ei fiind foarte sensibili la anumite texturi. De aceea, finisajele pot fi din diverse materiale care pot fi atinse, cum ar fi suprafețe de lemn, mochetă, pardoseli din piatră, lemn, linoleum, etc.
Amplasarea mobilei
Ținând cont de faptul că persoanelor cu tulburare de spectru autist le place stabilitatea, iar schimbările din mediul lor îi determină să fie anxioși, este indicat ca amplasarea mobilei să fie fixă pentru perioade lungi de timp. Acesta trebuie așezat astfel încât să antreneze socializarea și interacțiunea între persoanele din spectru, dar și între acestea și terapeuți.
Controlul sunetului
Persoanele cu sindrom autist sunt foarte sensibile la zgomot. Într-o școală, elevii sunt afectați de trei tipuri de zgomote: cele exterioare, cele provenite de la sisteme de instalații și dispozitive și cele provenite de la copii și profesori. De foarte multe ori, aceste zgomote pot deveni insuportabile, mai ales pentru persoanele aflate în spectrul autist și pot cauza stres atât lor cât și terapeuților. Soluțiile pentru zgomotul puternic pot fi: lucrul cu grupuri mici de copii (cu cât vor fi mai mulți copii într-un spațiu, cu atât zgomotul va fi mai puternic), realizarea unei bune acustici a spațiilor, eliminarea reverberației prin utilizare diverselor materiale de izolare fonică, crearea posibilităților de a scăpa de sunetele insuportabile (spații separate foarte bine izolate fonic), dispunerea de dispozitive individuale pentru controlul sunetului (căști individuale).
Utilizarea culorilor
Persoanele cu tulburare de spectru autist percep culorile și texturile diferit față de persoanele neurotipice. Majoritatea vede culorile la o intensitate mult mai mare decât le văd copiii neurotipici. Spre exemplu, pentru copiii cu sindrom autist, culoarea roșie pare aproape fluorescentă. Un foarte mic procent dintre acești copii vede culorile normal, în timp ce 5% dintre aceștia percep doar tonuri de gri. Utilizarea culorilor puternice ca paletă principală nu va face altceva decât să le distragă atenția. Se pot alege culorile și după proprietățile lor terapeutice, după cum urmează:
– Roșu – utilizat pentru stimularea trupului și a minții. Este de evitat deoarece copiii c sindrom autist percep această culoare la o intensitate mult prea mare și le poate afecta vederea.
– Galben – ajută la stimularea nervilor și la purificarea trupului. Este riscantă utilizarea acesteia deoarece poate cauza anxietate.
– Portocaliu – ajută la vindecarea plămânilor și a inimii și mărește nivelele de energie. Este o culoare benefică pentru calitatea energetică.
– Albastru – despre această culoare se crede că vindecă boli și tratează durerea. De asemenea, crește productivitatea. Tonurile închise pot fi foarte deprimante, în timp ce tonurile deschise pot fi calmante.
– Verde – ajută în menținerea unei bune sănătăți. Este considerată una dintre cele mai sigure culori pentru că ea menținea liniștea. Psihologii susțin că tonurile deschise de verde sunt cele mai potrivite culori pentru persoanele cu tulburare de sindrom autist.
– Negru – foarte deprimant și ar trebui evitată. Poate crea sentimente de opresiune și pierzanie.
– Alb – are efecte similare cu albastru. Poate fi fie calmant, fie poate da stări de anxietate, în funcție de sensibilitatea copilului.
În ceea ce privește spațialitatea și forma, clădirea ar trebui să aibă un plan simplu, cât mai ușor de citit, pentru a putea da senzația de ordine, calm și claritate. Este recomandat ca structura spațială să fie cât mai ordonată și mai inteligibilă. Coridoarele vor fi largi și vor avea rolul de a ajuta circulația atât prin forma și direcția lor, cât și prin cromatica și lumina utilizată. Ele vor susține ierarhia spațială și vor crea, pentru persoanele cu tulburare de spectru autist, posibilitatea de a se descurca singure. Accesele pentru aceste coridoare vor fi largi, preferabil cu uși duble, pentru a da senzația de spațiu și siguranță.
Dimensiunea spațiilor va oscila în funcție de nevoi. După cum a fost prezentat pe parcursul acestei lucrări, copiii cu tulburare de spectru autist sunt sensibili la spațiu: unii pot fi speriați de spații mari, deschise și vor dori să se retragă în camere mici, pe când altora poate nu le vor plăcea spațiile mici. Este recomandată punerea la dispoziție a ambelor tipuri de spații pentru a satisface nevoile oricărui elev al unui centru de terapie. Însă dimensiunea spațiilor va fi, bineînțeles, aleasă și în funcție de activitatea care se va petrece acolo și în funcție de cum aceasta poate fi ajutată de dimensiune. Astfel, este recomandat ca o cameră pentru terapia individuală pacient-terapeut să aibă dimensiuni mici și să fie amenajată cât mai cald și mai familiar. Spațiile de retragere vor fi legate de spațiile comune, dar, prin ambianță și prin dimensiunea redusă, vor avea calități terapeutice de relaxare și de calmare pentru copiii din spectrul autist.
Crearea securității concomitent cu permiterea independenței persoanelor cu tulburare de spectru autist este benefică pentru dezvoltarea lor. Copiii cu sindrom autist nu sunt conștienți de pericolele lumii din afara limitelor lor. Este important ca acestora să li se acorde libertate treptat, cu o monitorizare din ce în ce mai redusă, în spații exterioare controlate. Securitatea în interior poate fi creată prin lărgirea și direcționarea adecvată a coridoarelor, utilizarea materialelor moi pentru finisaje, rotunjirea colțurilor obiectelor de mobilier. De asemenea, pentru cazurile în care un copil intră într-o criză puternică de anxietate, în care nu se poate controla și unde există riscul de autoagresivitate, se poate crea o cameră de calmare cu pereți acoperiți cu finisaje moi, unde acesta nu se poate răni.
Un alt element important de luat în considerare în proiectarea pentru autism este integrarea diverselor tipuri specifice de terapie. Majoritatea persoanelor cu tulburare de spectru autist învață cu ajutorul imaginilor și de aceea este utilă amplasarea diverselor planșe cu poze care pot ușura comunicarea și direcționarea.
Zonificarea funcțională în proiectarea unui centru de terapie pentru persoane cu tulburări de spectru autist
Mediul fizic înconjurător poate pune fel de fel de probleme persoanelor cu tulburări de spectru autist datorate dificultăților senzoriale și problemelor de înțelegere. Prin proiectarea si amplasarea elementelor unei săli de clasă în poziții adecvate se pot compensa anumite tulburări de natură senzorială sau mintală.
Este important să ținem cont de locul unde se va așeza un copil, pentru că în funcție de poziționare, el poate fi distras de diverși factori cum ar fi o ușă sau un geam, poate fi deranjat dacă are un calorifer în imediata apropiere. De asemenea, poate fi problematic dacă sunt situații unde ajunge în centrul atenției, acest lucru producându-i stări de anxietate. În urma studiilor efectuate de către Magda Mostafa, s-a descoperit că terapia pentru tulburarea de spectru autist poate fi și mai benefică în cazul secvențializării spațiale. Aceasta constă în reorganizarea planului unui centru de terapie sau a sălii de clasă în așa fel încât să promoveze rutina prin împărțirea spațiului în zone funcționale separate fixe. Activitățile pot fi organizate astfel încât să formeze un traseu logic și intuitiv, într-o singură direcție, în funcție de anumite momente ale zilei. Zonele funcționale sunt bine delimitate din punct de vedere vizual și spațial. Tipul de plan liber, deschis nu este potrivit pentru că acesta încurajează confuzia senzorială. Coerența senzorială ajută la dezvoltarea temperamentului copilului, la îmbunătățirea performanțelor acestuia și la economisirea timpului care ar fi fost folosit pentru calmarea atacurilor de panică datorate stimulilor proveniți din mediul înconjurător. Gruparea spațială poate fi efectuată în funcție de logica tulburării de spectru autist și poate cuprinde funcțiuni senzoriale compatibile. Spre exemplu se pot grupa în aceeași zonă funcțiunile care constă în stimuli senzoriali puternici (muzică, artă, terapie psihomotorie). Funcțiunile care necesită o putere mare de concentrare ( logopedie, clase de terapie individuală și cele de terapie de grup) pot fi grupate împreună. Serviciile, spațiile administrative, băi, bucătărie, sala de mese, toate acestea ar trebui să fie separate pentru că ele reprezintă spații cu stimuli foarte puternici și aici trebuie să existe un control mai mare în ceea ce privește accesul copiilor cu tulburare de spectru autist.
Aplicarea conceptului de zonificare funcțională poate reduce problemele de neatenție și de confuzie. Este importantă menținerea fiecărui spațiu cât mai coerent și mai ușor de citit posibil pentru crearea unei circulații continue și în siguranță între zonele funcționale. La trecerea spre un spațiu cu un grad foarte mare de stimuli, sunt recomandate spațiile de tranziție care constau în zone verzi sau zone foarte liniștite, care dau senzația de siguranță și ajută la calibrarea senzorială. Punerea în practică a zonificării funcționale poate fi întărită și îmbunătățită utilizând indicații vizuale. Utilizarea diverselor tipuri de texturi și culori pot semnala direcții de mers, caracterul zonei în care vor intra cu scopul de a crea siguranță și confort și pot asigura dezvoltarea capacității copiilor cu tulburare de spectru autist de a circula independent.
Organizarea spațiilor
Terapie și studiu
Studiile Magdei Mostafa sunt cele mai detaliate și mai explicite privind modul în care ar trebui proiectat un centru de terapie pentru persoane cu tulburare de spectru autist astfel încât spațiul să devină o continuare a procesului terapeutic. În cercetările și în propunerile sale de astfel de proiecte, ea arată cum trebuie proiectate și organizate diversele spații.
Săli de clasă – organizarea sălilor de clasă trebuie să fie una de tip introvertit care creează un spațiu în care pot fi conținute mici compartimente cu utilizări diferite. Fiecare tip de activitate corespunde unei „stații”, acestea fiind separate vizual și/sau fizic prin utilizarea diferitelor tipuri de texturi și culori, poziționarea obiectelor de mobilier sau mici elemente de compartimentare. Acest spațiu trebuie să fie perceput ca fiind intim pentru persoanele cu sindrom autist. Atașate la aceste clase pot fi mici curți exterioare, utilizate ca spații de tranziție ori de calmare în cazul unor atacuri de panică sau a dorinței de izolare. În cazul unor situații de panică, această zonă de izolare poate exista și în interiorul sălii de clasă, un colț amenajat ca o cameră senzorială de dimensiuni reduse cu perne de diferite texturi, lumini, surse de muzică, uleiuri cu arome plăcute, etc. Acest colț trebuie să fie cât mai izolat și tratat ca un spațiu neutru din punct de vedere senzorial. Existența unei zone de pardoseală liberă pentru joacă este esențială, împreună cu o zonă specială de depozitare la care se poate ajunge cu ușurință pentru a avea cât la mai îndemână obiecte ajutătoare terapiei.
Spații pentru terapii specializate (muzică, desen, kinetoterapie, etc.) – aceste spații sunt considerate ca având stimuli puternici și de aceea trebuie grupate împreună și izolate foarte bine din punct de vedere acustic. Lumina naturală trebuie să fie cât mai puțină și cât mai controlată, de preferat să fie indirectă. În cazul sălii de kinetoterapie, ea trebuie organizată liniar, facilitând mișcarea direcțională pe lungimea acesteia. Sala pentru kinetoterapie trebuie să conțină o cameră mai mică de depozitare pentru diverse obiecte ajutătoare terapiei, unde elevii nu pot avea acces. Spațiul destinat artelor conține diverse activități cum ar fi pictură, sculptură, ceramică, gravură. Ca și în sălile normale de studiu, activitățile vor fi separate vizual și fizic în stații. Sala pentru logopedie necesită un mediu cu cât mai puțini stimuli. Această sală trebuie controlată din punct de vedere acustic, izolată fonic. Pot fi create mai multe săli cu diverse grade de izolare fonică pentru a ajuta persoana cu sindrom autist să treacă gradual de la un mediu controlat, la unul normal.
Spații exterioare – ele joacă un rol esențial în educare. În cazul persoanelor cu tulburare de spectru autist este important să se ia în considerare fiecare oportunitate de învățare și spațiile exterioare pot fi un instrument foarte util. Au fost menționate mai devreme, micile grădini aferente sălilor de clasă, bune atât ca spații de tranziție între interiorul închis și exteriorul deschis, dar și ca spații de evadare. Un spațiu exterior lărgit este util pentru a facilita interacțiunile dintre mai mulți copii, pentru integrare. Spațiile exterioare pot fi amenajate cu diverse elemente de joacă, texturi, culori diferite, un perete de tablă de scris pentru ca persoanele cu sindrom autist să se manifeste artistic, etc. O activitate exterioară de studiu foarte benefică o reprezintă grădinăritul. Elevii pot dezvolta diverse abilități prin crearea unor proiecte ce țin de plantat, cules, aranjamente florale. Zonificarea funcțională dată de existența mai multor activități este valabilă și în proiectarea spațiilor exterioare.
Spații de suport
În terapia pentru autism nu trebuie să luăm în calcul doar persoanele cu tulburare de spectru autist. În spatele acestora există o întreagă „armată” de medici, terapeuți, consilieri, părinți, rude, prieteni, toți unindu-și forțele pentru ajutorarea persoanelor dragi aflate în spectru. Și ei, la rândul lor, au nevoie de spații administrative, de relaxare, pentru ședințe și conferințe.
Terapeuți – În munca lor, psihologii, consilierii, terapeuții pot întâmpina diverse probleme emoționale cauzate de stres și de locul de muncă. Este importantă asigurarea unor condiții bune de muncă, pentru ca angajații să fie satisfăcuți și astfel și dedicarea și calitatea terapiei va fi mai benefică. Sunt recomandate spații de relaxare, acces la sala de sport, sală de mese. De asemenea, trebuie încurajat studiul permanent asupra noilor tehnologii și metode de terapie nou apărute prin acordarea accesului la o bibliotecă cu materiale de profil, dar și prin existența unei săli unde se pot organiza conferințe.
Părinți – Părinții reprezintă un factor foarte important în terapia copiilor cu tulburare de spectru autist. Ei sunt cei care continuă procesul terapeutic început de consilierii specializați, în perioadele în care aceștia nu sunt la centru. Pentru ca acest lucru să fie benefic, ei trebuie învățați cum să se comporte cu copiii, cum să îi învețe diverse lucruri prin ședințe speciale. De asemenea, ei pot avea nevoie de ședințe de psihoterapie pentru a putea gestiona emoțional greutățile prin care trec. Într-un centru de terapie pentru persoane cu sindrom autist, este recomandat să existe spații destinate acestor tipuri de discuții și consiliere pentru părinți.
Camera de diagnostic – Camera de diagnostic este necesară la înscrierea unui copil cu tulburare de spectru autist pentru a se putea evalua gravitatea sindromului și modul în care acesta reacționează la diverși stimuli. În urma unor teste, un specialist va crea programul de terapie specific pentru acel copil. Aceasta cameră este amenajată ca o sală normală de terapie, cu stații compartimentate pentru diverse activități.
Locuire
Spațiile pentru locuire pot fi acordate pacienților din provincie și însoțitorilor acestora, ca să nu fie nevoiți să facă naveta din localitatea natală. De asemenea, acestea sunt benefice și în cazul terapiilor aflate în ultima etapă, unde persoanele cu tulburări de spectru autist sunt învățate cum să locuiască și să se descurce singure, dar într-un mediu încă controlat.
Spațiile de locuire pot fi structurate sub forma mai multor apartamente sau pe principiul camerelor de cămin, cu o bucătărie comună cu toate utilitățile și doar un oficiu pentru fiecare cameră, pentru pregătirea unei mese reci.
CENTRE DE TERAPIE PENTRU PERSOANE CU TULBURARE DE SPECTRU AUTIST – EXEMPLE DE BUNE PRACTICI
Așa cum a fost prezentat în primele capitole ale studiului, în România nu există centre de terapie pentru persoane cu tulburări de spectru autist de mare anvergură. Însă există astfel de proiecte puse în practică în alte state din Europa și în Statele Unite ale Americii și Australia, proiecte care pot deveni exemple de bune practici pentru eventuala construcție a unui asemenea centru în România.
Centrele de terapie construite în străinătate sunt gândite și structurate, ținând cont de cât mai multe dintre necesitățile persoanelor cu sindrom autist. În continuare sunt descrise succint, în special din punct de vedere al planificării urbanistice și proiectării specifice, câteva dintre aceste proiecte.
Centrul medical Edgecliff – Sydney, Australia
Centrul medical Edgecliff este situat în Sydney, Australia, la o distanță de aproximativ 4,5 km de centrul orașului. Zona în care este amplasat acest centru este una rezidențială, o zonă liniștită, cu multe parcuri și spații verzi.
Accesibilitate. Accesul se face foarte ușor, atât cu mașina personală, cât și cu ajutorul mijloacelor de transport în comun.
Orientare. Clădirea are deschidere la Bulevardul New South Road, bulevard cu un trafic foarte intens, responsabil de nivele mari de zgomot. De asemenea, centrul de tratament pentru tulburarea de spectru autist face parte dintr-un întreg complex, cu multe funcțiuni: comerciale, medicale, restaurante și baruri. De aceea, clădirea este introvertită, fără spații exterioare proprii.
Funcțiuni. Suprafața la sol a acestei construcții este de numai 150 m2 și se desfășoară în înălțime pe două nivele. La primul nivel sunt amplasate o zonă centrală de recepție, sala de așteptare, toaletele și cele trei săli speciale de terapie, iar la nivelul superior sunt amenajate spații de joacă. Întregul centru medical Edgecliff este destinat terapiei pentru copii.
Forma în plan. Proiectarea centrului de tratament este bazată pe teoria design-ului senzorial. Deoarece spațiul principal al recepției și al sălii de așteptare este circular, accesele către sălile de terapie se pot face foarte ușor și previzibil. Forma planului creează acces direct la recepție, fără alte spații de tranziție.
Lumină și ventilație. Spațiul are un puternic potențial de vindecare/recuperare prin crearea unui mediu controlat din punct de vedere al stimulilor. Lumina naturală este prezentă în toate spațiile de terapie, cât și în cele de joacă, în timp ce recepția și sala de așteptare au lumina artificială indirectă cu o temperatură caldă constantă. Lumina artificială indirectă are rolul de a da o senzație de siguranță și calm.
Fig.15-18. Centrul medical Edgecliff – Sydney, Australia
http://www.archdaily.com/278890/edgecliff-medical-centre-enter-architecture/ 10.03.2017
Culoare și textură. Culorile joacă un rol important în crearea emoțiilor și de aceea a fost utilizată o paletă de culori calmă și neutră, cu mici accente de culoare. Camera recepției are un perete de accent portocaliu, culoare despre care se știe că are proprietăți terapeutice. Restul spațiilor sunt vopsite în alb mai puțin toaletele, care sunt vopsite cu culoarea galben pentru a putea fi ușor de identificat și localizat.
Locuri de joacă. Nu există locuri de joacă exterioare, însă tot nivelul superior al acestui centru este destinat acestei funcțiuni. Spațiul este gândit să fie flexibil în funcție de câte spații de joacă sunt necesare la un anumit moment.
Centrul pentru autism New Struan – Alloa, Scoția
Centrul pentru autism New Struan din Alloa, Scoția este situat la periferia localității, beneficiind de un spațiu foarte deschis în jur. Este o școală independentă condusă de Societatea Scoțiană pentru Autism (SSA). Aceste centru nu are doar rol de terapie pentru persoanele cu tulburări de spectru autist, ci oferă și servicii de consultare pentru probleme de sindrom autist, un centru de educație și instrucție pentru terapeuți, un centru de cercetare, diagnostic și evaluare.
Accesibilitate. Clădirea se poate accesa direct de la șosea doar la intrarea principală, în atrium, unde părinții își pot lăsa copiii la intrare.
Orientare. Clădirea în formă de T este orientată pe direcția nord-sud, beneficiind astfel de un bun control al luminii în funcție de necesități.
Funcțiuni. Funcțiunile existente în centrul pentru autism New Struan sunt: recepție, cafenea și camere de instrucție pentru terapeuți, centru de diagnostic și evaluare, săli de clasă, toalete și spații exterioare de joacă.
Forma în plan. Clădirea are formă de „T”, întors invers. Partea orizontală este amplasată pe direcția est-vest și include spații ca recepția, cafeneaua și camerele de instrucție pentru terapeuți. Spațiile de diagnostic și evaluare sunt situate în „coloana” T-ului, după un set de uși securizate. „Coloana” este amplasată pe direcția nord-sud și conține un atrium pe un singur nivel cu clasele așezate pe partea stângă și pe partea dreaptă, toate cu acces în zona de joacă exterioară. Atriumul reprezintă inima întregului centru și reprezintă un reper bun de orientare în spațiu.
Sala de clasă. Sălile de clasă sunt integrate în spațiul atriumului prin niște spații de tranziție (nișe, antecamere). Sălile pot primi până la 6 copii. Spațiul individual din interiorul clasei este separat printr-o suprafață transparentă pentru a exista totuși legătură vizuală. Clasa conține spații de lucru individuale, tablă de scris, zonă circulară pentru terapia de grup.
Lumină și ventilație. Sălile de clasă au ferestre de tip lucarnă cu fante care difuzează lumina soarelui și o direcționează pe tavan. Ferestrele de acoperiș asigură o bună luminare și ventilație naturală a sălilor de clasă și a atriumului. Lumina artificială poate fi controlată din punct de vedere al intensității.
Fig.19-22. Centrul pentru autism New Struan – Alloa, Scoția http://www.archdaily.com/177293/designing-for-autism-lighting / 10.03.2017
Culoare și textură. Sălile sunt gândite cât mai neutru pentru a da posibilitatea profesorilor să aplice ce stimuli consideră necesar pentru terapia copiilor. Pereții atriumului sunt neutri permițând picturilor copiilor să personalizeze spațiul. Finisajele precum covoarele și culorile pereților sunt alese pentru a asigura ierarhia spațiilor și pentru a ajuta orientarea în spațiu și localizarea punctelor principale ale centrului.
Locuri de joacă. Clădirea este înconjurată de locuri de joacă exterioare, sigure. Acestea sunt conectate vizual de sălile de clasă ale centrului.
Școala pentru autism Netley – Londra, Marea Britanie
Unitatea de terapie pentru tulburările de autism Netley a fost construită în interiorul școlii primare deja existente. Este situată în centrul Londrei, înconjurată de clădiri înalte și străzi aglomerate.
Accesibilitate. Accesul în clădire se face foarte controlat cu ajutorul unui sistem cu o poartă controlată electronic din strada Netley. Accesul controlat împiedică accesul persoanelor nedorite precum și ieșirea copiilor.
Orientare. Clădirea are formă de „L” și este orientată pe direcția nord-sud.
Forma în plan. Clădirea are un singur etaj desfășurat pe o suprafață de aproximativ 400 m2, în formă de „L”, forma fiind constrânsă de imobilele alăturate.
Funcțiuni. Unitatea de terapie Netley conține două spații de educație și o cameră de terapie. De asemenea, clădirea conține și o unitate de educare a adultului . Alte spații existente sunt cele destinate terapeuților, toalete și spații de depozitare.
Sala de clasă. Cele două săli de clasă sunt proiectate astfel încât să existe diferite zone cu caracteristici diferite, pentru a crea diversitate în cadrul aceluiași spațiu. Ambele săli de clasă conțin un spațiu individual de retragere și de calmare.
Fig.23-26. Școala pentru autism Netley – Londra, Marea Britanie http://www.archdaily.com/177293/designing-for-autism-lighting / 10.03.2017
Lumină și ventilație. Ambele săli de clasă au ferestre care se întind de la pardoseală până la tavan, asigurând o bună luminare și priveliște către exterior. Luminile din tavan asigură luminare suplimentară și ventilație în timpul zilei. Numărul mare de goluri poate avea atât un impact pozitiv cât și unul negativ asupra terapiei pentru autism. Factorul pozitiv este lipsa dependenței de luminarea și ventilarea artificială, însă o lumină naturală atât de puternică poate distrage atenția copiilor și poate crea haos și confuzie în clasă. Utilizarea jaluzelelor și a hârtiei opace sunt soluții utilizate de terapeuți pentru a evita distragerea.
Confort vizual. Tavanele înalte oferă o senzație de aerisire spațiilor, iar lumina artificială a fost amplasată astfel încât să vină din aceeași direcție ca lumina naturală. Suprafețele simple și curate fără detalii au rolul de a reduce distragerea atenției. Indicațiile vizuale sunt puse pentru a face copiii cu tulburare de spectru autist să înțeleagă spațiul și obiectele.
Culoare și textură. Spațiile de circulație și de tranziție sunt vopsite într-o nuanță de violet deschis plăcut ochiului, iar clasele sunt vopsite în alb. În clădire există o paletă neutră de culori, cu excepția holului de acces, unde există un perete curb verde pentru a crea o atmosferă calmă și primitoare.
Tabelul prezentat în continuare permite o vizualizare comparativă a caracteristicilor celor 3 centre exemplificate, din punct de vedere constructiv, urbanistic și al funcțiunilor.
Tabel nr.1. Tabel comparativ din punct de vedere al caracteristicilor constructive, urbanistice și al funcțiunilor a 3 centre de terapie pentru persoane cu tulburare de spectru autist
CONCLUZII
Concluzii generale
Tulburarea de spectru autist este recunoscută ca fiind o tulburare de învățare și de educație care afectează un procent mare al populației lumii. Până în ultimul deceniu, studiile asupra acestui sindrom au fost efectuate din punct de vedere al medicinii, psihologiei și al psihiatriei. Persoanele cu această tulburare erau internate în facilități medicale închise, unde nu se puteau face înțelese și nu își puteau comunica dorințele și nemulțumirile.
Cu trecerea timpului, studiile au evoluat și s-a luat în considerare faptul că mediul înconjurător are un impact indiscutabil asupra psihologiei umane. Fiecare persoană resimte impactul mediului și se va comporta în consecință. Pe neurotipici, un restaurant aglomerat îi va determina să țipe pentru a se putea face auziți, un spațiu cu holuri lungi, labirintice va cauza frustrare și exemplele sunt nenumărate. Având în vedere acestea, cu atât mai mult, persoanele cu tulburare de spectru autist se vor simți și mai dezorientate și nesigure în astfel de spații. În cazul în care caracteristicile spațiilor pot fi modelate, acest lucru ar trebui să aibă ca efect psihologic diminuarea nivelului de frustrare și anxietate a acestor persoane.
Orice arhitect, în momentul în care este pus în situația de a proiecta o funcțiune destinată unei anumite categorii de persoane, trebuie să se documenteze în detaliu în privința necesităților acestora, necesități care derivă din manifestările sindromului autist. În această lucrare sunt prezentate atât istoricul și modul în care a fost percepută apariția tulburării de spectru autist, cât și formele sale de manifestare. Cunoașterea acestora determină arhitecții să caute și să studieze soluții de modelare ale spațiilor astfel încât să fie benefice pentru procesul terapeutic și educațional al persoanelor cu tulburări din spectru.
Proiectarea pentru autism în cazul copiilor cu tulburări din spectru trebuie să fie bazată pe modul în care aceștia interpretează spațiul și compartimentarea trebuie făcută în funcție de gradul de predictibilitate al acestuia. Ținând cont de aceste elemente, următorii parametri sunt esențiali în proiectarea pentru autism:
Flexibilitate și adaptabilitate – motivează copiii să găsească soluții noi, adaptându-se la spațiu
Soluții predictibile – asigură un plus de confort persoanelor cu tulburare de spectru autist deoarece știu deja drumul de parcurs
Integrare senzorială – ajută la corectarea disfuncțiilor senzoriale.
Însă atunci când discutăm despre proiectarea pentru autism nu ne referim doar la arhitectura spațiilor adresate terapiei sau educației copiilor cu tulburare de spectru autist. Trebuie luate în considerare toate aspectele care rezultă atât din complexitatea nevoilor copiilor din spectru cât și din nevoile tuturor persoanelor implicate direct sau indirect în terapia și educarea acestora. Trebuie asigurată o paletă largă de servicii sociale, educaționale și medicale care să acționeze în mod convergent pentru:
– terapia și educarea copiilor, facilitarea integrării școlare și sociale a acestora
– consilierea, informarea părinților cu privire la diagnostic și implicațiile sale, instruire pentru continuarea terapiei acasă și dezvoltarea unor servicii care să permită aparținătorului să ajungă la un echilibru sănătos între satisfacerea propriilor nevoi și necesitatea asistării permanente a persoanei cu tulburare din spectru
– formarea specialiștilor (terapeuți, medici, educatori) și asigurarea în egală măsură a propriilor nevoi, având în vedere impactul psihologic pe care lucrul cu acești copii îl presupune.
Relația cu proiectul de diplomă
Pornind de la faptul că în România intervențiile în sprijinul copiilor cu tulburare de spectru autist sunt la început, punctuale și insuficiente iar legislația în domeniu este relativ nouă și prea puțin aplicată, această lucrare a avut ca obiectiv final trasarea unor direcții și necesități pentru proiectarea unui centru de terapie pentru persoane cu tulburări de spectru autist în România.
A fost explicată nevoia unui astfel de centru în România în contextul existenței, pe de o parte, a unui număr mare de persoane cu tulburare de spectru autist, iar pe de altă parte a unor facilități de terapie insuficiente și care nu dețin fonduri și resurse pentru toate echipamentele și funcțiunile necesare și nu dispun de terapeuți suficienți și suficient instruiți.
Localizarea centrului propus, în comuna Tunari, lângă București a fost aleasă din considerente de liniște, în afara aglomerării urbane, dar totuși și pentru a fi ușor accesibil. Alegerea locației a luat în considerare:
– efectul benefic al stimulilor naturali ( pădure, apă, spații verzi etc.), astfel cum a fost prezentat în lucrare, asupra psihicului uman în general , dar mai ales asupra copiilor cu sindrom autist
– rezultatele analizei comparative, capitolul 7 al lucrării , asupra a trei exemple de centre de terapie din lume. Ele au fost alese pentru această comparație din punct de vedere al localizării: unul este situat în centrul orașului, în zonă aglomerată, un al doilea este situat tot în oraș, însă într-o zonă mai periferică, rezidențială, mai ferită de zgomote, iar cel de-al treilea centru este situat în afara orașului, cu întinderi de spații verzi. Desigur că toate cele trei variante de amplasare sunt perfect valabile, însă, pentru acest proiect – proiectul de diplomă, a fost aleasă tratarea subiectului în afara aglomerării urbane pentru că acest lucru permite atât un spațiu mai mare de desfășurare a tuturor funcțiunilor necesare unui centru de terapie cu toate condițiile, dar și posibilitatea de utilizare a zonei verzi și naturale pentru introducerea și utilizarea factorului natural.
Volumetria și forma centrului în ansamblu dar și a spațiilor interioare este determinată de necesitățile persoanelor cu tulburare de spectru autist. Este de dorit o separare spațială între zona publică (unde au acces părinți, rude, prieteni, persoane din exterior) și zona unde își petrec majoritatea timpului copiii cu autism. Cea din urmă trebuie să reprezinte un mediu cât mai controlat din punct de vedere al stimulilor: formă, lumină, umbră, culoare, zgomot, ventilație. Coridoarele de circulație vor fi cât mai largi, pentru a lăsa copiilor senzația de spațiu, pentru a nu se crea aglomerație. De asemenea, acestea nu vor fi foarte lungi și cu multe colțuri pentru a da siguranță și predictibilitate.
Din punct de vedere funcțional, spațiile strict necesare copiilor cu tulburare de spectru autist sunt cele de terapie. Ele sunt amenajate pe zone compartimentate în funcție de activitățile desfășurate. Dincolo de alte aspecte educative, este important ca persoanele cu tulburări de spectru autist să învețe abilități pentru a se putea integra mai ușor în societate. Aceste abilități pot consta în activități exercitate la bucătărie (servire, gătit, spălat vase), în grădină, sau pur și simplu exerciții efectuate în sălile de clasă cu privire la îmbrăcat, încălțat, legat șireturi, ș.a.m.d.
Părinții și rudele persoanelor cu tulburări de spectru autist au nevoie și ei la rândul lor de psiho-terapie și de ședințe speciale unde vor fi instruiți în legătură cu atitudinea față de copil, cum să amenajeze mediul acestora, pentru asigurarea continuității programului terapeutic și în particular, în afara centrului. Având în vedere durata programelor de terapie (care pot fi de până la un semestru școlar) și faptul că pacienții pot veni și din alte zone ale țării, însoțiți fiind de un părinte, este necesară și funcțiunea de locuire, de tip cămin. De asemenea funcțiunea de locuire poate fi utilizată în programul de terapie pentru pregătirea copiilor mai mari, adolescenți, ca viitori adulți independenți.
Trebuie asigurate spații speciale pentru terapeuți, atât spații administrative și de masă, cât și spații de relaxare și de deconectare. De asemenea, sunt necesare cabinete medicale pentru acordarea primului ajutor, controale minime și tratament în cazul unor eventuale incidente care pot afecta orice persoană în spațiul centrului.
Astfel, funcțiunile propuse pentru Centrul de intervenții și terapii integrate pentru copiii cu tulburare de spectru autist sunt:
Locuire
Cameră de terapie prin joacă
Cameră pentru muzică
Cameră pentru arte vizuale
Cameră senzorială
Spații pentru terapie individuală cu spații de joacă exterioare
Spații pentru terapie de grup
Bucătărie + Sală de mese
Bibliotecă
Spații multifuncționale/ Amfiteatru
Sală de gimnastică
Spații de grădinărit
Spații tehnice, spatii depozitare
Spații administrative
Un aspect important care trebuie avut în vedere în realizarea unui astfel de centru terapeutic se referă la potențialii investitori: cine poate face o astfel de investiție în România?. Variante de răspuns sunt mai multe posibile. Statul prin intermediul Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației Naționale, ar putea realiza o astfel de investiție, poate chiar cu atragere de fonduri europene nerambursabile, în cadrul unor eventuale programe naționale care s-ar putea crea pentru a îmbunătăți nu doar legislația în domeniu ci și facilitățile oferite pentru copiii din spectrul autist, în încercarea de integrare a acestora în societate. De asemenea, având în vedere existența diferitelor organizații neguvernamentale și asociații care au ca scop terapia și reintegrarea persoanelor cu tulburare de spectru autist, ele pot colabora pentru a crea un astfel de centru. Investiția ar putea fi realizată și de către un investitor privat care și-ar recupera costurile din servicii oferite în cadrul centrului. Ultima situație ar fi bineînțeles cea mai costisitoare pentru familiile pacienților care ar beneficia de servicii de terapie în cadrul acestui centru.
Această lucrare a argumentat necesitatea creării unor spații potrivite pentru terapia și educarea copiilor cu tulburare de spectru autist și în același timp pentru instruirea și asigurarea suportului și logisticii necesare terapeuților și aparținătorilor acestor copii.. Creșterea continuă a gradului de incidență a autismului și tulburărilor asociate în rândul copiilor din societatea noastră trebuie să fie permanent în atenția specialiștilor, iar aceștia să ia măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor.
Copiii din spectru trăiesc constant într-o lume pe care o percep ca plină de nesiguranță și la care nu se pot adapta. Arhitectura trebuie să aibă capacitatea de a se adapta la cei care sunt incapabili să o facă. Prin luarea în considerare a procedurilor de tratament pentru copiii având această dizabilitate, arhitectura ar putea fi inclusă ca parte a acestui tratament. Și tocmai de aceea, crearea de spații care pot concentra energia în mod specific pentru nevoile acestor copii, ar putea îmbunătăți capacitatea lor de a se adapta mai bine la mediul lor și implicit la societatea în care trăiesc.
Luând în considerare interacțiunea complexă și echilibrul sensibil dintre factorii de mediu și cei umani, arhitectura trebuie să creeze spații unde acești copii pot fi copii – nu doar copii cu dizabilități.
BIBLIOGRAFIE
I. Cărți, studii și alte lucrări de specialitate
CUCURUZ, Daniela, Autism – Cartea pentru părinți, Editura „Licenția Publishing”, București, 2004
Community‐University Partnership for the Study of Children, Youth, and Families, Review of the Behavior Assessment System for Children –Second Edition (BASC2). Edmonton, Alberta, Canada, 2011.
ELSABBAGH, M. et al Global prevalence of autism and other pervasive developmental disorders, 2012, Autism Research, 5 (3), pp.160-179
MOSTAFA, Magda, An Architecture for Autism: Concepts of Design Intervention for the Autistic User, Archnet-IJAR, International Journal of Architectural Research, Volume 2 – Issue 1 – March 2008 – (189-211)
SCOTT, Iain, Designing learning spaces for children on the autism spectrum, 2009, GAP
II. Articole
1. BOZIKOVIC, Alex, ”Design empathy’ builds inclusive spaces for people with autism”, 15 aprilie 2015, The Globe and Mail, Disponibil pe Internet la adresa:
http://www.theglobeandmail.com/life/home-and-garden/design/design-empathy-builds-inclusive-spaces-for-people-with-autism/article23966012/
2. HARRIS, Sandra Lee, HANDLEMAN, Jan S., ”Preschool education programs for children with autism”
Ianuarie 1994, Disponibil pe Internet la adresa: https://www.researchgate.net/publication/232560943_Preschool_education_programs_for_children_with_autism
3. HENRY, Christopher N., ”Architecture for Autism: Architects moving in the right direction”, 5 ianuarie 2012, ArchDaily. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.archdaily.com/197788/architecture-for-autism-architects-moving-in-the-right-direction/
4. HENRY, Christopher N., "Designing for Autism: Lighting" 19 octombrie 2011. ArchDaily. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.archdaily.com/177293/designing-for-autism-lighting/
III. Acte normative
Legea nr. 151 din 12 iulie 2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate (publicată în M. Of. Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014 nr. 483/14.07.2010)
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate din 25.08.2016 (în vigoare de la 13.10.2016)
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare (republicată în M. Of. nr. 1/ 03.01.2008)
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare (republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159/05.03.2014)
Legea nr.487/11.07.2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare (republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 652/ 13.09 2012)
Ordinul nr. 372/ 10.04.2006 privind Normele de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002
IV. Surse Internet
http://www.archdaily.com/>
https://www.autism.com/>
http://www.autism-aita.ro/>
http://www.autismeurope.org/>
http://www.autism.org.uk/>
http://www.autismromania.ro/>
http://www.parents.com/health/autism/history-of-autism/
http://www.webmd.com/brain/autism/history-of-autism#1-3
ANEXE
Anexa 1 – Interviu cu psiholog Paula Velea, coordonator și terapeut ABA, Hope Center Autism, București
Anexa 2 – Interviu cu psiholog Andreea Istrate, specializată în terapia copiilor cu tulburări de autism, fost terapeut în cadrul Rainbow School (parte a Beyond Autism Charity), terapeut la domiciliu, Londra, Marea Britanie
Anexa 3 – Discuții pe forumul internațional Reddit, cu părinți ai unor copii cu tulburare de spectru autist și cu persoane adulte care suferă de sindrom autist
ANEXA 1
Interviu cu psiholog Paula Velea – coordonator și terapeut ABA,
Hope Center Autism, București
Numărul persoanelor cu sindrom autist a crescut permanent din anii 80, devenind din ce în ce mai importantă necesitatea schimbării modului de diagnosticare și îmbunătățirii educației și conștientizării existenței acestui sindrom. S-a făcut de asemenea din ce în ce mai remarcată necesitatea ca arhitecții să adapteze designul pentru a răspunde nevoilor speciale ale acestor persoane. Întrebările următoare se referă în special la nevoile copiilor cu sindrom autist în relația cu mediul înconjurător și din punct de vedere al modului în care designul de arhitectură poate contribui la soluționarea acestora.
Ce este autismul și ce puteți spune despre el în contextul experienței în domeniul terapiei pentru copii cu tulburări de spectru autist?
Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare, o tulburare neurobiologică ce implică existența unor anomalii și disfuncționalități în diverse regiuni ale creierului, conform cercetărilor din ultimii ani. Deși criteriile de diagnostic sunt prestabilite și bine cunoscute de către specialiști, merită menționat faptul că această tulburare se manifestă unic de la un caz la altul și, implicit, abordarea terapeutică este individualizată.
Cât de important este spațiul înconjurător pentru copiii cu sindrom autist? Există diferențe de percepție a spațiului înconjurător, prin comparație cu copiii fără acest sindrom?
Copiii cu autism au o percepție diferită a mediului înconjurător în funcție de preferințele senzoriale. Stimulii vizuali, olfactivi, proprioceptivi, auditivi pot fi percepuți mult mai intens sau mai slab față de copiii neurotipici. Prin urmare, din punct de vedere arhitectural există un număr aproape nelimitat de posibilități de amenajare a spațiului astfel încât să satisfacă nevoile copiilor, atât pe cei cu un prag senzorial ridicat cât și pe cei cu un prag senzorial sub limitele normalului.
Ce stimuli din mediul înconjurător au efecte asupra copiilor cu autism? În ce măsură? Care este gradul de pericol sau din contră, care stimul este mai benefic? Cum pot fi controlați și utilizați acești stimuli în perioada de terapie?
Orice stimul din mediul înconjurător poate fi benefic pentru cei mici cât timp nu se simt amenințați de prezența acelui stimul. Fiecare reacționează diferit la intensitatea sau frecvența stimulului. În aceste condiții, un spațiu amenajat pentru testarea răspunsurilor pe care le pot avea la diferiți stimuli ar fi foarte benefic în alcătuirea unui plan de intervenție individualizat și structurat pe nevoile exacte ale celui mic. Stimulii pot fi auditivi, vizuali, olfactivi, proprioceptivi iar controlul asupra lor se poate face prin amenajarea unui spațiu care să permită terapeutului să seteze intensitatea, durata, frecvența stimulilor.
Cum trebuie amenajată o sală de terapie? Care sunt funcțiunile principale necesare pentru procesul terapeutic?
O sală de terapie trebuie să conțină elementele de bază pentru desfășurarea procesului de învățare precum masa și scaunele, dulapuri pentru a depozita jucăriile la îndemâna terapeutului fără ca acestea să devină distractori pentru copil. De asemenea, camera poate fi împărțită astfel încât copilul să asocieze diferite zone ale camerei cu diferite activități. De exemplu, o zonă din cameră poate fi folosită numai pentru exersarea abilităților practice, o altă zonă poate fi amenajată pentru exersarea limbajului expresiv, o altă porțiune poate avea funcția de facilitare în dobândirea limbajului receptiv.
Există diferențe între copiii cu sindrom autist și copiii sănătoși din punct de vedere al organizării unei săli de curs? Care sunt acestea și care credeți că sunt facilitățile pe care designul le poate oferi?
Există diferențe între copiii cu tulburare de spectru autist și cei neurotipici pornind de la deficitul de atenție care necesită automat o reorganizare a încăperii pentru a reduce posibilii distractori. O altă facilitate pe care o poate oferi designul constă în organizarea camerei astfel încât să îl ajute pe cel mic să își exprime nevoile și dorințele în funcție de locul din cameră pe care îl alege spontan pentru a-și petrece timpul.
Ce elemente comune spațiilor publice, în special din punct de vedere al design-ului, sunt inconfortabile și creează probleme persoanelor cu sindrom autist. Ce ar trebui să conțină un spațiu public pentru a deveni confortabil pentru aceste persoane?
Nu sunt prestabilite elementele spațiilor publice care pot crea un disconfort copiilor cu autism și, de asemenea, nu sunt universal valabile. Acestea diferă de la caz la caz. Este de preferat ca un spațiu public special amenajat să nu fie foarte diferit de alte spații publice pentru a deservi scopului pe care îl are (socializare, interacțiune, integrare în normalitate).
Care este rolul naturii în terapia pentru copiii cu sindrom autist? Spațiile deschise sunt o problemă?
Spațiile deschise pot fi o problemă pentru unii dintre cei diagnosticați cu autism dar expunerea la astfel de spații rămâne imperios necesară pentru desensibilizare. În același timp, natura poate fi foarte benefică atât prin efectul calmant pe care îl poate avea cât și printr-un efect stimulant, terapeutul putându-se folosi de elemente din natură pentru a lucra într-un mediu concret, relevant și pentru a promova, astfel, învățarea incidentală.
Există nevoi specifice ale copiilor cu sindrom autist legate de locurile de joacă pentru copii? Ce ar trebui avut în vedere în acest sens?
Copiii cu autism au nevoie de mai mult suport din partea terapeuților, părinților, aparținătorilor pentru a merge și pentru a rămâne mai mult timp la locul de joacă. La fel cum procesul de învățare este structurat prin împărțirea unei noțiuni de bază în elemente mai mici care apoi sunt predate treptat, în acest mod poate fi structurat și locul de joacă pentru ca nivelul de dificultate să crească treptat și, în același timp, să fie accesibil tuturor care pot avea deficiențe de diferite grade.
În cadrul unui centru de terapie pentru copiii cu sindrom autist sunt necesare spații cu funcțiuni speciale pentru părinții acestor copii? Dar pentru terapeuți?
Sunt recomandate spațiile cu funcțiuni speciale pentru părinți și terapeuți. Părinții au nevoie, la rândul lor, de consiliere, dobândire și dezvoltare a unor mecanisme de coping și de învățare a tehnicilor de abordare a copilului cu nevoi speciale. Terapeuții au nevoie de implementarea unui program, unele facilități care să permită evitarea surmenajului precum și o informare continuă sub aspectul noilor descoperiri în domeniu, abordări terapeutice, cauze, simptome.
Credeți că arhitectura, modul în care se proiectează construiesc spațiile specifice sunt importante pentru succesul terapiei și îmbunătățirea modului de viață al copiilor cu sindrom autist? Puteți justifica pe scurt răspunsul dvs.?
Orice încercare de control al stimulilor posibili intruzivi poate avea efecte benefice asupra celor mici. În același timp, stimularea adecvată în cadrul terapiei poate duce la o evoluție a copilului până la dobândirea unei funcționalități în limitele normalului. Toate acestea se desfășoară în diferite spații care au efectul lor concret asupra celor mici. Prin urmare, este de dorit ca spațiile să fie amenajate astfel încât să favorizeze obținerea unor rezultate optime în lucrul cu cei mici.
Vă mulțumesc pentru răspunsuri și timpul acordat.
ANEXA 2
Interviu cu psiholog Andreea Istrate, specializată în terapia copiilor cu tulburări de autism, fost terapeut în cadrul Rainbow School (parte a Beyond Autism Charity),
terapeut la domiciliu, Londra, Marea Britanie
Numărul persoanelor cu sindrom autist a crescut permanent din anii 80 și s-a făcut din ce în ce mai remarcată necesitatea schimbării modului de diagnosticare și îmbunătățirii educației și conștientizării existenței acestui sindrom. S-a făcut de asemenea din ce în ce mai remarcată necesitatea ca arhitecții să adapteze designul pentru a răspunde nevoilor speciale ale acestor persoane. Întrebările următoare se referă în special la nevoile copiilor cu sindrom autist în relația cu mediul înconjurător și din punct de vedere al modului în care designul de arhitectură poate contribui la soluționarea acestora.
Ce este autismul și ce puteți spune despre el în contextul experienței în domeniul terapiei pentru copii cu tulburări de spectru autist?
Autismul este o boală mentală caracterizată prin întârzierea dezvoltării normale a copilului (din punct de vedere motor, lingvistic și emoțional). Oferindu-le terapie, copiii din spectrul autist pot învăța să folosească diferite moduri de exprimare (vocal, limbajul semnelor, PECS – Picture Exchange System, sau sisteme alternative – aplicații pentru telefon și alte gadget-uri). Astfel, ei își pot recupera diverse îndemânări. Marea majoritate nu va ajunge la nivelul unui copil neurotipici, însă terapia le dă o șansă pentru a deveni independenți.
Cât de important este spațiul înconjurător pentru copiii cu sindrom autist? Există diferențe de percepție a spațiului înconjurător, prin comparație cu copiii fără acest sindrom?
Un spațiu înconjurător foarte bogat în stimuli este esențial pentru copii, atât cei neurotipici, cât și cei din spectrul autist. Copiii din spectru se axează de obicei pe stimuli senzoriali, dar nu știu întotdeauna să îi folosească la adevărata capacitate. De aceea, terapeutul poate folosi stimulii din jurul copilului pentru a modifica acest comportament și a îl învăța îndemânări esențiale.
Temple Grandin spunea într-un TED Talk cum că ea vede lumea în cadre statice. Este un citat celebru cum că noi, cei neurotipici vedem o pădure, dar cei de pe spectru văd copaci. Nu știu dacă aceste diferențe de percepție sunt întâlnite la toți cei cu diagnostic de autism, dar cu siguranță toți percep mediul înconjurător diferit.
Ce stimuli din mediul înconjurător au efecte asupra copiilor cu autism? În ce măsură? Care este gradul de pericol sau din contră, care stimul este mai benefic? Cum pot fi controlați și utilizați acești stimuli în perioada de terapie?
Așa cum am menționat și mai sus, ei sunt atrași de stimuli senzoriali (textură, lumină, sunet, miros). De obicei își creează o obsesie pe câte un anumit stimul. Spre exemplu, pe stimulii vizuali care trec rapid prin fața ochilor în mișcări repetitive. Sau se fixează pe anumite fragmente de melodii sau episoade din desene animate și ascultă sau urmăresc obsesiv aceleași bucăți.
Nu există un anume stimul mai benefic decât altul. Eu cred ca toate sunt importante în felul lor. De asemenea, nu aș denumi aceste obsesii – pericole – pentru că un terapeut bun știe să se folosească de ele în beneficiul copilului. În momentul în care copilul se dezvoltă, ajunge să întâlnească și alți stimuli care să îi ofere plăcere, înlocuind practic acești stimuli senzoriali.
Cum trebuie amenajată o sală de terapie? Care sunt funcțiunile principale necesare pentru procesul terapeutic?
Există diferențe între copiii cu sindrom autist și copiii sănătoși din punct de vedere al organizării unei săli de curs? Care sunt acestea și care credeți că sunt facilitățile pe care designul le poate oferi?
Un copil cu tulburare de spectru autist nu va putea învăța nimic într-o sală cu alți 30 de copii. Modul în care școlile sunt organizate aici (Londra, Marea Britanie) arată mai mult a săli de grădiniță particulară din România, cu mese rotunde unde nu stau mai mult de 5 copii. Ei sunt așezați în funcție de vârstă și au la îndemână jucării și cărți. O clasă normală nu ar stimula deloc un copil din spectru așa cum nu stimulează nici copiii neurotipici.
Sălile de curs ar trebui să aibă pereții acoperiți de pancarte tematice, mese la nivelul și dimensiunile copiilor, tablă interactivă, dulapuri cu cărți și jucării. Este foarte important ca o sală de curs să fie aerisită și piesele de mobilier să nu fie aglomerate.
Ce elemente comune spațiilor publice, în special din punct de vedere al design-ului, sunt inconfortabile și creează probleme persoanelor cu sindrom autist. Ce ar trebui să conțină un spațiu public pentru a deveni confortabil pentru aceste persoane?
Spațiile publice nu au creat probleme niciunui copil cu care am lucrat până acum. Ideea de bază a terapiei este oricum de a integra copilul în societate, nu de a schimba societatea după el.
Care este rolul naturii în terapia pentru copiii cu sindrom autist? Spațiile deschise sunt o problemă?
Copiii din spectrul autist sunt exact ca cei neurotipici în ceea ce privește activitățile în aer liber. Se poate să le placă mult sau deloc. Natura este un loc bun pentru a generaliza abilități noi învățate pe care este greu să le faci la masă în sala de clasă – așa pot înțelege cum arată o floare, un copac, pot vedea animalele despre care au învățat.
Spațiile deschise pot fi sau nu pot fi o problemă , în funcție de copil. În cazul celor la care există riscul de a fugi, nu este o idee bună să îi duci într-o pădure.
Există nevoi specifice ale copiilor cu sindrom autist legate de locurile de joacă pentru copii? Ce ar trebui avut în vedere în acest sens?
Chiar deloc. Îl folosesc exact la fel.
În cadrul unui centru de terapie pentru copiii cu sindrom autist sunt necesare spații cu funcțiuni speciale pentru părinții acestor copii? Dar pentru terapeuți?
Sunt necesare mai multe săli de întâlniri unde coordonatorii și terapeuții copilului se pot întâlni cu părinții. Cât despre terapeuți, este esențială o sală unde se poate lua masa dotată cu tot ce este necesar și un cabinet medical. Din păcate, există și comportamente violente care pot răni terapeutul.
Credeți că arhitectura, modul în care se proiectează construiesc spațiile specifice sunt importante pentru succesul terapiei și îmbunătățirea modului de viață al copiilor cu sindrom autist? Puteți justifica pe scurt răspunsul dvs.?
Absolut. Ca terapia să aibă succes, ai nevoie de spații extrem de simulante și care să ofere oportunități multiple. Nu ai cum să îmbunătățești abilități motorii dacă tot ce ai la dispoziție este o sală de clasă. O piscină, un loc de joacă sau o sală capitonată cu saltele poate ajuta atât copilul cât și terapeutul.
Nu ai cum să pregătești un copil pentru societate dacă nu îl înveți și îndemânări pe care sa le va folosi ulterior la un loc de muncă. Așa că o bucătărie unde să învețe să gătească, deși poate va fi costisitoare, poate va face diferența dintre un adult care susține societatea și un asistat social.
Vă mulțumesc pentru răspunsuri și timpul acordat.
ANEXA 3
Discuții pe forumul internațional Reddit, cu părinți ai unor copii cu tulburare de spectru autist și cu persoane adulte care suferă de sindrom autist
Reddit r/autism https://redd.it/5e3zn3
Traducere conversație Reddit:
Am nevoie de sfaturi pentru proiectul de disertație – Centru de terapie pentru copii cu autism
Sunt în ultimul an la Facultatea de Arhitectură și pentru proiectul de disertație îmi doresc să fac un centru de terapie pentru copii cu autism (care să includă facilități de terapie, educație, locuire și activități exterioare). Motivul pentru care am ales acest subiect este faptul că în țara mea, astfel de facilități pentru autism sunt reduse ca număr. Nu există un centru de terapie cuprinzător, ci doar cabinete individuale de dimensiuni mici. Momentan mă documentez pentru partea scrisă a lucrării și aș avea nevoie de sfaturi privind tipurile de spații, culori, activități potrivite pentru persoanele cu autism. Aș fi foarte fericită dacă ați putea recomanda cărți, articole sau dacă îmi puteți spune opiniile și experiențele voastre. Mulțumesc!
Jaderica – 2 puncte acum 3 luni*
Pentru început, ai nevoie de o varietate de spații. Spații largi pentru activitățile fizice și de grup. Fiecare spațiu de dimensiuni mari trebuie să aibă zone de refugiu mai mici unde copiii supra stimulați pot evada pentru a preveni o criză. Spațiile de refugiu trebuie luminate slab, să aibă un număr mic de stimuli și pot fi ca o mică debara mobilată cu un scaun comod și lumină indirectă. Spațiile mari pot varia în funcție de scopul acestora, dar ar trebui să folosească cât mai multă lumină naturală indirectă având în vedere că nu prea cunosc oameni din interiorul spectrului care să nu fie deranjați de luminile fluorescente – fie din cauza culorii luminii, fie din cauza sunetelor.
Culorile sunt subiective, dar aș recomanda să nu existe pattern-uri de culori puternice și încearcă să menții paleta de culori variată, dar simplă.
Activitățile ar trebui să varieze în funcție de copil, dar pot include activități fizice, ținând cont de faptul că hiperactivitatea este un simptom comun al autismului, precum tulburările obsesiv – compulsive de care te poți folosi pentru a organiza activități de organizare și sortare. Leagăne de terapie, carpete de wrestling/ tumbe, trambuline, mingi de yoga – toate sunt potrivite pentru a ajuta la consumul de energie excesivă. De fapt, te poți gândi la mingile de yoga în rolul locurilor de șezut având în vedere că anumiți copii au nevoie de acest tip de echilibru pentru a-și ține corpul ocupat să se poată concentra pe învățat.
MissBee123- Educator – 2 puncte acum 3 luni
Este o facilitate cu locuire, dar trebuie neapărat să o studiezi – The Center for Discovery. Este fix ce ai nevoie pentru tipurile de facilități pe care le dorești. Poate poți face un tur virtual sau îi poți contacta pentru mai multe informații.
(…) Ar trebui să studiezi camera Snoezelen, o unealtă incredibilă pentru studenți, însă foarte rară datorită costurilor.
Gshhpy – 2 puncte acum 3 luni
Unul din cele mai importante subiecte de studiat este disfuncția legată de integrarea senzorială și hipersensibilitatea la stimulii senzoriali. Pentru a crea o facilitate care să îi ajute pe acești copii, trebuie să eviți anumite lucruri, dacă este posibil. Dacă există o zonă exterioară, aceasta trebuie să fie depărtată de trafic și situată într-o zonă liniștită. Mașinile în mișcare pot cauza multă anxietate. Oamenii cu hipersensibilitate la stimuli senzoriali tind să nu suporte spații largi și multe ferestre și lumină.
Nu utiliza scări unde poți vedea în jos datorită hipersensibilității la echilibru și înălțime. Când eram copil, aceste tipuri de scări m-au traumatizat. Și acum, ca adult cu autism, acestea mă afectează. Lifturile pot ajuta puțin, însă nu toți le suportă.
Subsolurile sunt relaxante pentru persoanele cu autism. Iubesc subsolurile mult mai multe decât clădirile înalte. Chiar și în propria casă!
Mulțumesc foarte mult! Am ales un teren situat lângă lac și pădure, un loc liniștit, lângă un oraș mare. Zona nu este foarte aglomerată. Am citit că stimulii naturali sunt foarte importanți. Cât despre înălțimea clădirilor, nu vreau să fac oricum mai mult de două nivele. Ce spui despre subsoluri este foarte interesant și voi ține cont de asta în proiectul meu.
1001001101100013- 1 punct acum 3 luni
Și eu am avut astfel de probleme în copilărie, deci nu cred ca este strict o problemă legată de autism. Scările pot fi înfricoșătoare pentru orice copil.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Arhitectura Pentru Autism Iulia Nita V5 [306430] (ID: 306430)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.