Arhitectura Iptv

Cuprins

Capitolul 1. IPTV……………………………………………………………………………….…2

1.1. Generalități….……………………………………………………………………2

1.2. Facilități..…………………………………………………………………………4

Capitolul 2. Arhitectura IPTV………………………………………………………………………6

Capitolul 3. Tehnologii de distribuție……………………………………………………………..8

3.1. Tipuri de rețele………….………………………………………………………..8

3.1.1. Rețele construite cu fibră optică…..………………………………………8

3.1.2. Rețele de tip DSL……..…………………………………………………10

3.1.2.1. Rețele ADSL…………………………………………………….10

3.1.2.2. Rețele ADSL 2…………………………………………………..12

3.1.2.3. Rețele VDSL…………………………………………………….12

3.1.3. Rețele care folosesc cablu TV……………..…………………………….13

3.1.3.1. Furnizarea serviciilor …………………………………………………………14

3.1.4. IPTV prin rețele wireless……………..………………………………….15

3.1.4.1. Wimax fix……………………………………………………….15

3.1.4.2. Wimax mobil……………………………………………………17

3.2. Protocoalele folosite……………………………………………………………18

3.2.1. IP………………………………………………………………………….18

3.2.2. RTP………………………………………………………………………20

3.2.3. RTCP……………………………………………………………………20

3.3. Standardele de compresie folosite……….……………………………………22

3.3.1. MPEG-2…..………………………….…………………………………22

3.3.2. MPEG-4………..……………………….………………………………23

3.3.3. H.264………………..…………………….…………………………….23

Capitolul 4. Servicii IPTV……………………………………………………………………….24

4.1. Servicii Pay-per-View…………………………………………………………24

4.2. Servicii Video on Demand…………………………………………………….25

4.3. Aplicații IPTV interactive……………………………………………………..27

4.3.1. IPTV EPG………………………………………………………………27

4.3.1.1. MPEG-7……………………………………………………….30

4.3.1.2. M7QF………………………………………………………….35

4.3.2. Alte aplicații interactive………………………………………………..37

Capitolul 5. Contribuții…………………………………………………………………………..39

Capitolul 6. Concluzii……………………………………………………………………………40

Bibliografie………………………………………………………………………………………41

CAPITOLUL 1

IPTV

1.1. GENERALITĂȚI

IPTV este o metodă folosită pentru livrarea conținutului TV tradițional către telespectatorii aflați într-o rețea IP privată. Ea poate fi considerată un substitut direct pentru sistemele de difuzare prin satelit sau sistemele de tip CATV (cablu TV), deoarece îndeplinește același scop: furnizarea continuă de sute de canale care sunt vizualizate pe un televizor.

Numele IPTV are în esență două componente:

Internet Protocol (IP): specifică forma pachetelor și modul de adresare. Cele mai multe rețele combină IP cu un protocol de nivel superior. În funcție de soluția furnizorului cel mai înalt protocol este de regulă UDP (user datagram protocol). IP stabilește un mecanism prin care direcționează pachetele de informație între dispozitivele conectate la o rețea. IP-ul este o metodă standard de formatare și adresare a pachetelor într-o rețea mare și multifuncțională precum internetul. Un pachet este o unitate informațională (o

colecție de biți) de lungime variabilă, cu un format bine definit care poate fi transmis într- o rețea IP. De obicei un mesaj ca un e-mail sau un video clip este împărțit în mai multe pachete IP. IP-ul poate fi folosit în multe tipuri de rețele precum: Ethernet LAN,

conexiuni prin fibră optică, rețele wireless Wi-Fi etc.

Televiziune (TV): TV specifică modul de comunicare care operează prin transmisiuni de imagini și sunet. TV este un termen bine cunoscut, dar in cazul de față se face referire la serviciile care sunt oferite pentru televizor precum transmisiuni normale și video la cerere

[1].

Televiziunea IP permite vizualizarea unui număr mai mare de canale TV decât cele recepționate prin cablu TV (CATV) sau antene satelit (DTH), o calitate a imaginii și a sunetului superioare și accesarea unor funcții precum vizualizarea în reluare a programelor TV din

ultimele 24 de ore, ghid electronic al programelor, posibilitatea de a accesa jocuri online sau de a comanda vizualizarea unor anumite filme sau emisiuni TV contra unei taxe (Video on Demand).

Calitatea audio-video a serviciilor IPTV este dependentă de viteza de transfer a datelor, un program cu sunet de înaltă definiție și sunet Dolby Digital neputând fi accesat, spre exemplu, printr-o conexiune prin telefonul fix, ci printr-o conexiune prin fibră optică sau alte tehnologii broadband[1].

IPTV este în primul rând folosit pentru a oferi servicii duplicat sau care depășesc caracteristicile și funcționalitatea servicilor CATV sau transmiterea directă prin sateliți geostaționari, realizându-se prin intermediul unei rețele IP. Furnizorii de serviciu doresc să livreze servicii multiple peste o singură rețea și adesea aleg tehnologia IP deoarece ea poate să furnizeze în plus la IPTV VoIP și o mare viteză de acces web pe o singură platformă. Un astfel

de triplet adică televiziune, internet și telefonie se numește Triple-Play, iar dacă se mai adaugă și

mobilitate, se ajunge la Quadruple-Play.

Într-un sistem tipic, particular, de mare viteză, rețeaua IP este obișnuită să livreze continuu programe video la sute sau mii de telespectatori simultan. În mod specific, televiziunea nu este transmisă prin internet. Utilizatorii nu se vor loga pe pagina Web preferată pentru a accesa programele de televiziune, deși "IP" este acronim pentru Internet Protocol. IP-ul se referă doar la metoda de transmitere a informației printr-o rețea riguros coordonată și securizată, având ca rezultat un divertisment de calitate superioară. IPTV utilizează tehnici de flux video pentru a furniza programe de televiziune programate sau video la cerere (VOD). Spre deosebire de transmisia pe cale aeriană sau prin cablu către un televizor, IPTV folosește protocolul IP ca mijloc de transport și are nevoie de un set-top box IPTV pentru a decoda imaginile în timp real. Când un utilizator schimbă canalul sau selectează un program, un nou flux de conținut este transmis de la serverul operatorului direct către set-top box-ul utilizatorului. IPTV folosește în primul rând transmiterea simultană pe baza protocolului de management al grupului de internet (IGMP) versiunea 2 pentru transmisii TV în direct și protocolul de streaming în timp real pentru serviciile la cerere[1].

Standardele compatibile de compresie video sunt H.264, Windows Media Video 9 și VC 1, DivX, XviD, Ogg Theora și MPEG-2 și -4. Televiziunea Digitală se bazează pe o schemă de compresie și codare cunoscută ca MPEG-2. În fiecare imagine, standardul MPEG-2 înregistrează imaginea fără să arate că ar lipsi ceva. În frame-ul ulterior, software-ul înregistrează doar schimbări ale imaginii și lasă restul imaginii așa cum este în frame-ul anterior. MPEG-2 reduce cantitatea de date aproximativ de la 55 la 1. MPEG-2 este deja standard industrial pentru video DVD și o parte pentru sistemele de broadcast pentru sateliții de televiziune. Procedeul de compresie reduce calitatea imaginii de la ce vede camera digitală din studio. În orice caz,

MPEG-2 este foarte bun la eliminarea oricărui detaliu de imagine pe care oricum ochiul uman îl ignoră. Calitatea imaginii este foarte bună și mult mai bună decât cea a televiziunii analogice. IPTV-ul se poate transmite la fel ca și serviciu de acces web prin mai multe tehnologii ca de exemplu: cabluri coaxiale, DSL, fibră optică, wireless, sau chiar până și prin liniile de tensiune. Indiferent de modul de transmisie a IPTV-ului, caracteristicile sale sunt similare. IPTV-ul de regulă operează într-o rețea privată și nu pe Internet. Într-o rețea privată proiectată pentru IPTV furnizorul poate garanta calitatea serviciului. O astfel de rețea are o viteză de trafic mai mare decât o rețea IP normală. Într-o rețea IPTV, semnalul pentru TV are o prioritate mai mare decât restul servicilor, astfel serviciul TV este instantaneu, nemaifiind implicat niciun timp de așteptare pentru download. Rețele IPTV pot fi construite pentru a servi milionane de utilizatori sau doar câteva sute. Rețelele pot fi naționale și pot transmise sute de canale TV pe suprafețe de mii de kilometri. Rețelele mici pot servi doar o comunitate locală și să transmită doar câteva zeci de canale. În ambele cazuri, costurile echipamentului central și al rețelei de transmisie sunt esențiale pentru o afacere profitabilă[1].

1.2. FACILITĂȚI

Există mai multe caracteristici cheie care diferențiază IPTV de alte aplicații video care utilizează rețele IP. Dintre acestea se pot aminti:

Fluxuri continue de conținut: IPTV este proiectat pentru a trimite fluxuri de

conținut video la fiecare utilizator. Aceste fluxuri sunt continue. Fiecare telespectator

poate selecta fluxul pe care dorește să îl vizioneze, cu condiția să o facă atunci când fluxul este în desfășurare. Acest proces este identic cu cele furnizate de către difuzorii locali, companiile CATV, furnizorii prin satelit, acolo unde utilizatorii serviciilor pot schimba canalul pe care îl privesc, dar nu pot schimba conținutul canalelor. Desigur, mai mulți furnizori de IPTV oferă sevicii VOD (Video on Demand) și alte servicii interactive folosindu-și retelele IP, în acelasi timp acestea putând fi furnizate și în alte scopuri[2].

Canale multiple: conținutul principal livrat prin rețelele IP este produs de o serie de rețele de transmisie și livrat către un număr extins de utilizatori. Telespectatorii aleg de obicei canalul pe care doresc să se uite interacționand cu un IPTV STB (IPTV Set-top box). Acest lucru poate fi făcut pur și simplu prin introducerea numărului canalului dorit cu ajutorul unei telecomande, sau făcând o selecție dintr-un EPG (Electronic Program Guide)[2].

Formatul de conținut uniform: cele mai multe sisteme IPTV folosesc doar un singur format de compresie video (sau, eventual, două) pentru fiecare tip de conținut. Alegerile de obicei variază de la MPEG-2 sau MPEG-4 la H.264. Furnizorii IPTV

vor alege, de obicei, un format de compresie și o rată de bit pentru toate semnalele video SD și o altă combinație pentru cele HD. Acest lucru simplifică mult managementul de ansamblu al sistemelor de tip IPTV, permițând existența unei structuri uniforme a acestora și reducând povara care cade pe umerii tehnicienilor ce se ocupă de mentenanță. De asemenea se simplifică stuctura STB eliminând necesitatea de a suporta motoare de decompresie multiple. Desigur că aceasta abordare impune faptul că orice conținut care nu se află într-un format corespunzător să fie convertit când ajunge la sistemul IPTV[2].

Rețea de livrare privată: În scopul de a transmite canale cu continut video continuu către mii de telespectatori în mod repetitiv, rețelele IPTV trebuie prevăzute si controlate cu atenție. Această sarcină este foarte descurajatoare pe o rețea privată, unde tot conținutul video sau alt trafic de rețea poate fi controlat. Această sarcină ar fi imposibilă pe Internet.

Vizualizarea cu ajutorul dispozitivelor set-top box: rolul unui STB este extrem de important pentru o rețea IPTV. La un nivel minim, acesta trebuie să primească un flux video IP, sa reasambleze pachetele de date în ordinea corectă, să decodeze semnalul video, și să producă o ieșire care poate fi vizualizată la un televizor (sau proiector). STB,

primească comenzi de la telecomanda utilizatorului și să le trimită în rețea pentru acțiune. Poate fi nevoie, de asemenea, de un fel de inteligență artificială care să genereze texte sau alte elemente grafice pentru a comunica cu telespectatorul[2].

CAPITOLUL 2

ARHITECTURA IPTV

Fig. 2.1. Arhitectura unui sistem IPTV[3]

Rețelele IPTV sunt construite, în principal, din servere, gateway-uri, conexiuni de acces și dispozitive de afișare a conținutului TV[8]. Serverele controlează accesul la sistemul global și procesarea cererilor de conectare la diverse canale, în timp ce gateway-urile convertesc datele din rețeaua IPTV în semnale care pot fi folosite de către telespectatori.

Agregarea de conținut – este procesul de combinare a mai multor surse de conținut pentru

prin linii de comunicație (linii închiriate), sisteme de radio (prin satelit), sau prin intermediul

DVD-urilor sau casetelor VHS (Video Home System)[3].

Headend-ul – noțiunea de headend semnifică partea unui sistem de televiziune care selectează și procesează semnalele video pentru distribuție într-o rețea de televiziune corespunzătoare. La headend sunt folosite o mare varietate de echipamente, inclusiv antene si antene de satelit pentru a primi semnale, preamplificatori, convertoare de frecvență, modulatoare și demodulatoare, procesoare, sau dispozitive de codare și decodare. Un sistem poate interconecta headend-uri în diferite regiuni geografice.

Rețeaua de bază – este partea centrală a unei rețele dintr-un sistem de comunicare. Ea asigură, în primă instanță, interconectarea și transferul de date între rețelele periferice. Rețelele de bază pentru sistemele de IPTV pot fi inele de fibră optică, care pot distribui în același timp semnale de televiziune transmise simultan într-o arie georgrafică de mare întindere, oferind, pe de altă parte, și conexiuni la alte surse de media (cum ar fi conectarea la un studio de televiziune). Rețeaua de bază mai poate fi folosită și pentru conectarea individuală la programe care fac parte din aplicații la cerere (Video on Demand)[3].

Rețeaua de acces – este o parte a unei rețele de comunicații (cum ar fi rețeaua publică de telefonie), care permite abonaților individuali sau dispozitivelor să se conecteze la rețeaua de bază. Rețelele de acces din sistemele IPTV pot utiliza DSL, cable modem (un tip de modem care oferă comunicare bidirecțională de date), linii optice etc.

PDN (Premises Distribution Network) – o rețea de tip PDN este formată din echipamente și elemente software, care sunt utilizate pentru a transfera date acasă la abonat. PDN este utilizată pentru a conecta terminale (computere) și dispozitive media (cum ar fi set-top box) între ele și la conexiunile de rețea pe arii largi. Pot folosi cablu Ethernet, LAN-uri wireless, sau linii telefonice pentru transferul de date.

Dispozitivele de vizualizare – sunt o combinație de hardware și software care pot converti imaginile, sau semnalele video și audio într-o formă care să poată fi experimentată de către oameni. Aceste dispozitive pot fi prevăzute cu suport pentru diferite formate media și formate de

compresie, putând fi capabile să comunice folosind mai multe tipuri de rețele de acces și de

protocoale de streaming[3].

CAPITOLUL 3

TEHNOLOGII DE DISTRIBUȚIE

3.1. TIPURI DE REȚELE

Una dintre problemele principale cu care se confruntă furnizorii de servicii IPTV este oferirea unei lațimi de bandă suficient de mare în segmentul de rețea care se află între rețeaua de bază si casa utilizatorului care privește. Există mai multe tipuri diferite de rețele de acces în bandă largă, care sunt suficient de scalabile pentru a satisface cerințele de lățime de bandă ale sistemelor IPTV: rețele construite cu fibră optică, rețele de tip DSL (Digital Subscriber Line), rețea pe baza de cablu coaxial, rețele bazate pe satelit, rețele în care e folosită o conexiune wireless în bandă largă, rețele via Internet. Acestea sunt folosite în funcție de alegerea fiecărui furnizor.

3.1.1. REȚELELE CONSTRUITE CU FIBRĂ OPTICĂ

Rețelele care utilizează fibră optica au fost folosite de mulți furnizori de servicii de-a lungul ultimelor decade. Având în vedere o scădere a costurilor materialelor în ultimii ani, interesul în utilizarea rețelelor pe bază de fibră optică a crescut semnificativ. Aducerea tehnologiilor ce folosesc fibre și a posibilităților unor benzi de lățimi mai mari mai aproape de utilizator poate fi realizată folosind una dintre următoarele arhitecturi de rețea:

FTTRO (Fiber to the regional office) – se referă la instalarea de fibră de la centrul de date IPTV până la cel mai apropiat sediu regional deținut de o companie de telecomunicații sau cablu. Cablurile de cupru existente sunt apoi utilizate pentru a transporta semnale de la sediul regional

la utilizatorul IPTV[4].

FTTN (Fiber to the neighbourhood) – presupune instalarea de fibră de la centrul de date IPTV la un nod de cartier. Acest nod este situat, în general, mai puțin de 1,5 kilometri distanță de abonat. Un alt mecanism, cum ar fi Digital Subscriber Line (DSL) realizat din sârmă de cupru este apoi utilizat pentru a face conexiunea finală către client. FTTN permite utilizatorilor să primească un pachet complet de servicii plătibile, inclusiv pe bază de IPTV, televiziunea de

înaltă definiție și video la cerere (VoD).

FTTC (Fiber to the curb) – implică instalarea de fibră optică pe o arie de maxim 300 de metri în jurul unei case sau clădiri. Este folosit un cablu coaxial sau un cablu de cupru pentru a stabili o conexiune de la cablul optic a cărui terminație este într-o carcasa situată pe marginea trotuarului la poarta de acces rezidențială localizata în clădirile abonților IPTV[4].

FTTH (Fiber to the home ) – în acest fel întregul traseu de la centrul de date IPTV până la domiciliul utilizatorului este conectat cu fibră optică. Rețelele optice de tip FTTH sunt capabile să ofere volumuri mari de date la telespectatori. Arhitectura de acest gen este de asemenea destul populară datorită costului relativ egal cu cel al rețelelor cu cablu de cupru si sprijină natura interactivă a serviciilor IPTV.

FTTA (Fiber to the apartment) – rețeaua de tip FTTA presupune instalarea unui număr de cabluri de fibră optică între un hub central situat, de obicei, în subsolul unui bloc, și fiecare apartament

în parte.

Furnizarea arhitecturilor enumerate se face în general prin două variante: rețele optice pasive

(PON) și rețele optice active (AON)[4].

Rețelele de tip PON utilizează la scară largă cabluri de fibră optică și componente optice. Se folosesc unde luminoase de culori diferite pentru a transmite datele de-a lungul rețelei si nu necesită componente electrice între centrul de date IPTV și punctul destinație. O astfel de rețea este formată dintr-o terminație de linie optică, OLT, localizată în centrul de date IPTV și terminale de rețea optica, ONT, care sunt amplasate în cladirile utilizatorilor. OLT-urile utilizează la rândul lor cabluri de fibră optică și splittere care sunt niște componente pasive. Această folosire a elementelor pasive pentru ghidarea undelor de lumină prin rețea elimină necesitatea de alimentare de la distanță, reducând astfel costurile operaționale și de mentenanță.

Rețelele de tip AON fac uz de componente electrice între utilizatorii IPTV și centrul de date. În particular, rețeaua AON utilizează switch-uri Ethernet care se află între centrul de date IPTV si punctul terminus al unei rețele de fibră optică.

3.1.2. REȚELELE DE TIP DSL

Lățimea de bandă este o problemă-cheie în furnizarea de servicii IPTV de ultimă generație.

Acest lucur este valabil mai ales pentru bucla locală DSL. Multe dintre rețelele de bandă largă de tip DSL sunt construite în jurul standardelor DSL tipice, care pur si simplu nu sunt capabile să răspundă cererii în continuă creștere pentru servicii video de mare viteză. Creșterea de performanță necesară pentru IPTV poate fi obținută prin dezvoltarea de noi tehnologii de tip

DSL precum ADSL, ADSL2+ sau VDSL.

3.1.2.1. ADSL

Asymmetric Digital Subscriber Line (ADSL) este cel mai popular tip de tehnologie DSL folosit în rețelele de telecomunicații pe glob. ADSL este o tehnologie de conexiune punct-la- punct. Această caracteristică permite furnizorilor din domeniul telecomunicațiilor să livreze servicii de bandă largă cum ar fi video IP prin linii telefonice de cupru deja existente. Se numește

„asimetric” deoarece transmisia informațiilor de la un centru de date sau de la un sediu regional la dispozitivul utilizatorului se face mai rapid decât transmisia în sens invers[4].

Prin utilizarea tehnicilor de specialitate, ADSL permite, de obicei, o rată de 8 Mbps pe downstream și o rată de 1,5 Mbps pe upstream. Prin urmare, o singură conexiune ADSL este suficientă pentru a suporta simultan două canale TV transmise în format standard MPEG-2 și o conexiune la internet de mare viteză. Dezavantajul major al ADSL este faptul că este o tehnologie sensibilă la distanță, astfel că abonații din apropierea centrului de date primesc un serviciu de calitate mai mare decât cei aflati la distanță mai mare. Un serviciu ADSL tipic este limitat pentru casele aflate la maxim 4 km distanță de cel mai apropiat sediu regional.

Din punct de vedere tehnic, liniile telefonice au fost inițial concepute pentru a suporta transmiterea traficului de voce de frecvență redusă. Traficul care este trimis într-o linie telefonică la frecvențe înalte este expus, în mod normal, distorsiunilor și interferențelor. Atribuirea corectă

a lățimii de bandă a unei linii telefonice ajută la minimizarea interferențelor și creșterea ratelor de date. Alocarea frecvențelor într-un circuit ADSL rezervă până în 4KHz pentru serviciul telefonic existent, în timp ce canalele de date pe downstream și upstream ocupă gama de frecvențe 26KHz-1,1 MHz.

Un echipament folosit într-o rețea ADSL constă din urmatoarele:

Un modem ADSL – care de obicei se conectează prin USB sau printru cablu Ethernet de la rețeaua sau PC-ul de acasă la linia DSL.

Un separator POTS (Plain Old Telephone Service) – folosit pentru separarea semnalelor de date de semnalele de voce. Frecvențele joase sunt transmise la telefon, iar cele înalte la rețeaua de acasă.

Un DSLAM (Digital Subscriber Line Access Multiplexer) – primește conexiunile

abonaților prin cablu de cupru, acestea devin agregate, iar apoi se conectează inapoi la centrul de date IPTV printr-o rețea de mare viteză pe bază de fibră optică[4].

Fig. 3.1. IPTV printr-o retea de tip ADSL[4]

Tehnologia ADSL este ideală pentru o gamă largă de servicii interactive, însă cu toate acestea

nu este și soluția optima pentru furnizarea conținutului IPTV din următoarele motive:

Rata de date – ADSL permite o rată de 8 Mbps, suportând 2 canale în format standard și ceva trafic pe Internet. Nu va fi în stare să îndeplineasca nevoile furnizorilor de a oferi canale în format HD utilizatorilor.

Interactivitatea – Din cauza caracteristicii asimetrice, rata de upload e mai mică decat rata de download.

3.1.2.2. ADSL2

Familia de standarde ADSL2 a fost creată pentru a răspunde cererii crescute pentru capacitatea de a suporta aplicații precum IPTV care necesită lățimi de bandă largi. Există 3 membri diferiți ai familiei ADSL2: ADSL2, ADSL2+ si ADSL-Reach Extended.

ADSL2 – a inclus unele îmbunătățiri la standardul ADSL inițial, și anume, rate de date mai mari pe downstream.

ADSL2+ – permite furnizorilor de servicii de rețea să ofere viteze de până la 20 Mbps pentru abonații care trăiesc la o distanță de aproximativ 1,5 kilometri de sediul central al providerului. Funcționează în banda de frecvențe 138 KHz – 2,208 MHZ.

ADSL-Reach Extended – mărește distanța maximă posibilă dintre abonați și sediul furnizorului la 6 kilometri[4].

3.1.2.3. VDSL

VDSL (Very high speed Digital Subscriber Lines) – este cea mai nouă și sofisticată tehnologie DSL și a fost dezvoltată pentru a reduce pe cât se poate lipsurile celorlalte variante de ADSL. Suportă rate de date uriașe care permit furnizorilor să ofere în mod lejer abonaților IPTV o gamă variată de servicii, inclusiv Video on Demand, sau transmisia unei multitudini de canale în format HD.

Principalul avantaj al sistemelor de DSL pentru IPTV este faptul că se utilizează fire existente,

care funcționează deja în cele mai multe case în jurul lumii. Pe de altă parte, toate sistemele DSL

trebuie să facă un compromis între distanță si lărgimea de bandă. Cu alte cuvinte, viteza de acces

la DSL se reduce odată cu creșterea distanței dintre abonatul IPTV și sediul furnizorului[4].

Fig. 3.2. Comparatie intre tipurile de DSL[4]

3.1.3. REȚELELE CARE FOLOSESC CABLU TV

Dacă într-o anumită regiune este disponibilă o rețea de televiziune prin cablu, atunci utilizatorii au acces la IPTV dintr-o rețea bazată pe o tehnologie hibrid fibră optica/cablu coaxial (HFC). Rețelele care folosesc tehnologia HFC au mai multe caracteristici care le fac ideale pentru abordarea noii generații de servicii de comunicare:

Rețelele HFC sunt capabile de transmisie simultană a serviciilor analogice si digitale.

Este un atribut esențial pentru operatorii rețelelor care furnizează servicii digitale și IPTV

abonaților în mod progresiv.

Tehnologia HFC îndeplinește cerințele de capacitate extinsă și fiabilitate a unui sistem IPTV. Caracteristica de capacitate crescută a sistemelor HFC permite operatorilor de rețea să adauge în mod treptat servicii fără a realiza mari modificari în arhitectura rețelei.

Caracteristicile fizice ale cablurilor coaxiale și ale fibrelor optice sprijină o rețea care

funcționează la rate de mai mulți gigabiți pe secundă[4].

3.1.3.1. FURNIZAREA SERVICIILOR IPTV PRINTR-O REȚEA PE BAZĂ DE CABLU TV

Dezbaterea în legătură cu industria de cablu TV pentru a începe efectuarea de trafic video pe o arhitectură bazată pe IP continuă.

Trecerea de la o rețea bazata pe radiofrecvență la un mediu SDV (switched digital video) bazat pe IP necesită instalarea unei seriii de noi echipamente variind de la rutere până la set-top box-uri IP și switch-uri de mare viteză. Unele din avantajele implementării unui mediu SDV

includ:

O cantitate mare de lățime de bandă de rețea este eliberată ca urmare a faptului că operatorul trebuie să transmită un singur canal TV la un set-top box al abonaților. Acest lucru contrastează destul de puternic cu sistemele tradiționale unde toate

canale din gama operatorului sunt difuzate în întreaga rețea, iar canalele neutilizate ocupă încă de lățime de bandă.

Lățimea de bandă liberă permite operatorilor de cablu să furnizeze conținut și servicii

IPTV către abonații lor.

Operatorii de cablu pot monitoriza și măsura cu precizie ce conținut video este urmărit de

către fiecare dintre abonații săi. Aceasta este o caracteristică importantă pentru operatorii care doresc să genereze venituri prin publicitate[4].

Din punct de vedere tehnic un sistem IPTV tipic prin cablu reprezintă un amestec dispozitivele hardware IP si RF, care sunt folosite pentru a transporta semnalul video de-a lungul rețelei. În figura următoare se poate observa o astfel de arhitectură:

Fig. 3.3. Arhitectura IPTV care foloseste tehnologii IP si RF[4]

3.1.4. IPTV PRIN REȚELE WIRELESS

3.1.4.1. WIMAX FIX

Wimax este o tehnologie de transmisie fără fir de mare capacitate care este considerată o

„rudă” apropiată a familiei Wi-Fi a standardelor wireless. Definește un număr de servicii care sunt conforme cu standardul IEEE 802.16. Forumul WiMAX, o asociație industrială, este responsabilă cu elaborarea specificațiilor WiMAX, promovarea tehnologiei și gestionarea certificării globale de produse WiMAX. Figura 3.4 arată o diagramă simplificată a două celule de difuzare WiMAX conectate care furnizează conținut video la un număr de utilizatori IPTV[4].

Fig. 3.4. Diagrama bloc simplificata a unui sitem WIMAX care faciliteaza traficul IPTV[4]

WIMAX-ul fix are următoarele caracteristici tehnice:

Frecventele de functionare: WIMAX va funcționa în cadrul benzilor de frecvență autorizate sau nautorizate. Aceste benzi au fost alocate de către diferite organisme de reglementare în comunicații din întreaga lume. Benzile autorizate sunt opțiunea preferată a frecvenței de operare pentru aplicațiile în timp real, cum ar fi IPTV, deoarece există mai puține șanse de interferență. WIMAX-ul fix operează între frecvențele 3400-3600 MHz[4].

Nivelul fizic al WIMAX: manufacturierii de echipamente trebuie sa aleagă o opțiune atunci când realizează produse:

Opțiunea Single Carrier

Opțiunea OFDM (Orthogonal Frequency Division Multiplexing) este cea mai populară

alegere a nivelului fizic pentru cei mai mulți manufacturieri de echipamente WIMAX

datorită abilității sale de a trata problema propagării pe mai multe căi. Asta înseamnă că

tehnologiile WIMAX bazate pe OFDM sunt potrivite pentru furnizarea de servicii IPTV.

Opțiunea OFDMA (Orthogonal Frequency Division Multiple Access)

Nivelul MAC al WIMAX: nivelul MAC este divizat în 3 subnivele:

Convergence Sublayer (CS) – Scopul principal al acestui substrat este de a interfața cu straturile superioare în modelul WiMAX

MAC Common Part Sublayer (MAC CPS) – Acest subnivel are grija de funcționalitățile principale ale MAC precum securitatea, gestiunea conexiunilor, accesul la rețeaua fizică

Privacy Sublayer (PS) – Dupa cum o sugerează și numele, gestionează autenticitatea abonaților IPTV și criptarea conținutului video[4].

Nivelul transport al WIMAX: este folosit TCP/IP standard pentru asigurarea furnizării serviciilor IPTV.

Intervalele de transmisie: WiMAX are o viteză maximă teoretică de aproximativ 60 Mbps

într-o zonă de acoperire de 6-10 km. Aceasta variază în funcție de implementări și furnizorii de echipamente. Presupunând că ratele susținute sunt corect prevăzute, aceste valori vor permite abonaților din zona de acoperire WIMAX să acceseze serviciile IPTV cu ușurință.

3.1.4.2. WIMAX MOBIL

În timp ce WIMAX-ul fix nu poate fi folosit pentru serviciile de transmisie într-un mediu mobil, WIMAX-ul mobil înlătură acest neajuns. Funcționează în mai multe benzi autorizate, 2,5-3,8

GHZ, 3,3-3,8 GHz, 3,4-3,8 GHz și prezintă câteva atribute cheie pentru transport în aplicațiile și serviciile IPTV[4].

Această tehnologie suportă viteze de vârf în trasmiterea datelor de aproximativ 32-46

Mbps. Acest lucru permite livrarea de conținut de înaltă definiție către receptoarele mobile.

Se utilizează tehnologii de genul OFDMA pentru a permite telespectatorilor IPTV să acceseze o transmisie multicast de canale TV în zonele geografice care sunt sensibile la difuzarea pe căi multiple.

Se integrează cu subsistemul multimedia (IMS), care simplifică interoperarea

între aplicațiile IPTV și alte servicii bazate pe IP, cum ar fi accesul la Internet de mare

viteză și VoIP.

Mobile WiMAX oferă sprijinul pentru o calitate avansată a mecanismelor serviciilor

(QoS), lucru care este benefic pentru aplicațiile în timp real, cum ar fi IPTV[4].

3.2. PROTOCOALELE FOLOSITE

În sistemele IPTV standard, protocoalele care stau la bază sunt: IP (Internet Protocol), Real Time Streaming Protocol (RTSP), Real-Time Transport Control Protocol (RTCP), Real-time Transport Protocol (RTP), Internet Group Management Protocol (IGMP), Protocol Independent Multicast (PIM), User Datagram Protocol (UDP).

RTSP e utilizat pentru a controla sesiunea dintre client și server. De exemplu, include comenzi pauză și pornire a fluxului video. Acesta acționează ca aparatul de la distanță și e folosit exclusiv pentru a emite comenzi, fluxul nu va fi niciodată transportat prin intermediul RTSP. A fost conceput pentru a lucra cu orice protocol de transport și, prin urmare, nu este legat de niciun astfel de protocol special[5].

3.2.1. IP

Internet Protocol (IP) este o metodă sau un protocol prin care datele sunt trimise de la un

calculator la altul prin intermediu Internetului. Fiecare calculator (cunoscut sub denumirea de

„gazdă”), are pe Internet cel puțin o adresă IP unică, care îl identifică între toate computerele din rețea. Când cineva trimite sau primește informații (de ex.: poștă electronică, pagini web) mesajul este împărțit în blocuri de mici dimensiuni denumite pachete. Fiecare pachet cuprinde adresa expeditorului și pe cea a destinatarului. Fiecare pachet este trimis, prima dată la un calculator- pasarelă, care înțelege o mică parte din internet.

Calculatorul pasarelă citește destinația pachetelor și trimite pachetele către o altă pasarelă, și așa mai departe, până ce pachetul ajunge la pasarela vecină cu computerul destinatar.

Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în rețea. În schimb, la nivelul utilizatorilor cu acces la Internet, identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de gazdă gestionat de sistemul DNS[6].

Funcționare

Comunicația în Internet funcționează după cum urmează: nivelul transport preia șiruri de date și le divide în datagrame. Teoretic, datagramele pot avea fiecare până la 64 KO, dar în practică ele nu depășesc 1500 de octeți (pentru a intra într-un cadru Ethernet). Fiecare datagramă este transmisă prin Internet, fiind eventual fragmentată în unități mai mici pe parcurs. Când toate aceste „fragmente” ajung la mașina destinație ele sunt reasamblate de nivelul rețea în datagrama originală. Datagrama este transparentă nivelului transport, care o inserează în șirul de intrare al procesului receptor. Cea mai mică adresă este 0.0.0.0, iar cea mai mare 255.255.255.255. Adresa IP 0.0.0.0 este folosită de gazde atunci când sunt pornite. Adresele IP cu 0 ca număr de rețea se referă la rețeaua curentă. Aceste adrese permit ca mașinile să acceseze propria rețea fără a cunoaște numărul de rețea (dar trebuie cunoscută clasa rețelei pentru a ști câte zerouri trebuie introduse). Adresele care constau numai din 1-uri permit difuzarea în rețeaua curentă, în mod uzual o rețea locală. Toate adresele de forma 127.xx.yy.zz sunt rezervate pentru testări în buclă locală. Pachetele trimise către această adresă nu sunt trimise prin cablu ele sunt prelucrate local

și tratate ca pachete sosite.

O datagramă IP (un pachet) constă dintr-o parte de antet și o parte de text. Antetul are o parte fixă de 20 octeți și o parte opțională de lungime variabilă.

Fiecare gazdă și ruter din internet are o adresă IP, care codifică adresa sa de rețea și de gazdă. Combinația este unică: în principiu nu există două mașini cu aceeași adresă IP. Toate adresele IP sunt de 32 biți și sunt folosite în câmpurile „Adresă sursă” și „Adresă destinație” a pachetelor IP. Este important de observat că o adresă IP nu se referă la o gazdă. Se referă, de fapt, la o interfață de rețea. Cu alte cuvinte, dacă o gazdă este în două rețele, trebuie să folosească două adrese IP .

Rețelele sunt dinamice și este posibil ca 2 pachete IP de la aceeași sursă să plece pe căi diferite (BGP – protocolul porților de graniță) și să ajungă la aceeași destinație. Pachetele IP (dupa cum s-a mai spus) nu au garanția că vor ajunge la destinație, acest lucru fiind lăsat în seama protocoalelor adiacente (TCP UDP etc)[6].

3.2.2. RTP

Real-time Transport Protocol (RTP) definește un format de de pachete standardizat pentru furnizarea de audio și video în rețele IP. RTP este folosit pe scară largă în sistemele de comunicare și de divertisment, care implică streaming-ul media, precum telefonie, videoconferințe, servicii de televiziune sau aplicații de tipul apasă-și-vorbește prin intermediul web.

RTP este utilizat în conjuncție cu RTCP. În timp ce RTP transportă fluxurile media (de exemplu, audio și video), RTCP este folosit pentru a monitoriza statisticile de transport și de calitate a serviciilor (QoS).

RTP stă la baza VoIP (Voice over IP) și, în acest context, este adesea utilizat în conjuncție cu un protocol de semnalizare, care ajută la crearea de conexiuni în rețea.

Aplicațiile de streaming multimedia în timp real necesită livrarea în timp util de informații și pot tolera o oarecare pierdere de pachete pentru a atinge acest obiectiv. De exemplu, pierderea unui pachet într-o aplicație audio poate duce la pierderea unei fracțiuni de secundă de date audio, care poate fi insesizabilă cu ajutorul unor algoritmi de ascundere adecvați.Majoritatea implementărilor RTP sunt construite pe User Datagram Protocol (UDP)[7].

RTP include 2 părți strâns legate: o parte de date și una de control. Prima este un protocol

mărunt care menține proprietățile în timp real precum: timpul, reconstrucția, monitorizarea livrării, securitate, indentificarea conținutului și detectarea pierderilor.

O sesiune RTP se stabilește pentru fiecare flux multimedia. O sesiune constă dintr-o adresă IP cu o pereche de porturi pentru RTP și RTCP. De exemplu, fluxurile audio și video vor avea sesiuni RTP separate, permițând unui receptor să deselecteze un flux special [8]. Porturile care formează o sesiune sunt negociate cu alte protocoale precum RTSP (cu ajutorul SDP – Session Description Protocol în metoda de configurare) și SIP (Session Initiation Protocol).

3.2.3. RTCP

Real-Time Transport Control Protocol (RTCP) este un protocol înfrățit cu RTP si oferă statistici și informații de control pentru un flux RTP. Însoțește RTP în livrarea și ambalarea de date multimedia, dar nu are rol în transportul fluxurilor media. Funcția primară a RTCP este de a

oferi feedback cu privire la calitatea serviciilor (QoS) în distribuția de date multimedia, periodic, prin trimiterea de informații statistice participanților la o astfel sesiune. RTCP adună statistici pentru o conexiune și informații precum numărul de pachete si octeți transmiși, numărul de pachete pierdute sau timpii de întârziere. O aplicație poate folosi aceste informații pentru a controla parametrii de calitate a serviciilor, prin limitarea fluxului sau prin folosirea unui codec diferit.

Rapoartele RTCP se așteaptă să fie trimise de către toți participanții, chiar și într-o sesiune multicast, care poate implica mii de destinatari. Un astfel de trafic va crește proporțional cu numărul de participanți. Astfel, pentru a evita congestionarea rețelei, protocolul trebuie să

includă posibilitatea gestionării lățimii de bandă. Acest lucru se realizează prin controlul dinamic al frecvenței transmisiilor de raport. RTCP nu trebuie să depășească, în general, 5% din lățimea de bandă totală. Mai mult, 25% din lățimea de bandă RTCP ar trebui să fie rezervată pentru sursele media în orice moment[9].

Tipuri de mesaje

RTCP distinge mai multe tipuri de pachete: raportul expeditorului, raportul receptorului, descrierea sursei etc. În plus, protocolul este extensibil și permite pachete RTCP specifice aplicației.

Sender report (SR)

Raportul expeditorului este trimis periodic de către expeditorii activ într-o conferință pentru a raporta statisticile de transport și de recepție pentru toate pachetele RTP trimise într-un anumit interval. Raportul include un „timestamp” absolut, reprezentat de numarul de secunde scurse de la miezul nopții din 1 ianuarie 1900. Acest „timestamp” absolut permite receptorului să sincronizeze mesajele RTP. Este deosebit de important ca atât conținutul audio cât și cel video să fie transmise simultan, deoarece fluxurile audio și video utilizează „timestamp”-uri independente.

Receiver report (RR)

Raportul receptorului este pentru participanții pasivi, cei care nu trimit pachete RTP.Raportul informează expeditorul și alți receptori cu privire la calitatea serviciului.

Source description (SDES)

Mesajul de descriere a sursei este folosit pentru a trimite elementul CNAME participanților la sesiune. Acesta poate fi de asemenea utilizat pentru a furniza informații suplimentare, cum ar fi numele, adresa de e-mail, numărul de telefon și adresa proprietarului sau a operatorului de sursă.

End of participation (BYE)

O sursă trimite un astfel de mesaj pentru a opri un flux. Acesta permite unui punct final să anunțe că părăsește conferința.

Application-specific message (APP)

Acest tip de mesaj furnizează un mecanism pentru proiectarea extensiilor specifice aplicațiilor

pentru protocolul RTCP[9].

3.3. STANDARDELE DE COMPRESIE FOLOSITE

3.3.1. MPEG-2

Se bazează pe MPEG-1, dar cu mai multe modificări semnificative pentru a sprijini aplicația țintă, inclusiv suport pentru codare eficienta a video-urilor întrețesute (ca și progresive), o sintaxă mai flexibilă, unele îmbunătățiri ale eficienței de codificare și de o parte „sistem” a standardului semnificativ mai flexibilă si mai puternica. MPEG-2 a fost primul standard care a introdus conceptele de profil și nivel, ca o modalitate de încurajare a interoperabilității, fără a restrânge flexibilitatea standardului.

MPEG-2 a fost (și încă este) un mare succes, odată cu adoptarea la nivel mondial a transmisiilor TV digitale prin canale prin cablu, satelit sau terestre. Acesta oferă elementul de codare video al DVD-Video, care, în final, înlocuiește cu succes caseta video VHS (unde

MPEG-1 și CD-ul video au eșuat). În 2003, mai mulți dezvoltatori ai MPEG-1 și MPEG-2 erau

în căutarea unui standard de codificare pentru următoarea generație de produse, oferind în mod

ideal, o mai bună performanță de compresie și de adaptare pentru transmiterea în rețea decât standardele anterioare[10].

Fișierele codate cu standardul MPEG-2 au o rata de bit de 4-9 MBps în timp ce lățimea de banda este de până la 40 MB. MPEG-2 încă este folosit în codarea DVD și în transmisia TV[8].

3.3.2. MPEG-4

Formatul MPEG-4 a fost dezvoltat pentru aplicațiile multimedia de streaming de pe Internet. Un video codat în format MPEG-4 va avea o bună calitate video sau audio atunci când este difuzat online, fiind conceput exact în acest scop. Cu formatul MPEG-4, este posibilă si video-conferinta.

Comparativ cu fișierele MPEG-2, MPEG-4 sunt mai mici din punctul de vedere al memoriei ocupate. Acest lucru se datorează faptului că algoritmul de compresie al MPEG-4 este conceput pentru a crea fișiere, care pot fi transportate pe Internet și transmise pe mai multe platforme de rețea.

Compresia MPEG-4 este destul de complicată în comparație cu compresia MPEG-2, deoarece este concepută pentru a realiza clipuri video de înaltă calitate pentru aplicații multimedia, la o rată de biți relativ scăzută. Compresia MPEG-4 elimină biții redundanți prin compararea a mai multe cadre în același timp. Este un format de compresie mai versatil în comparație cu MPEG-2.

Fișierele MPEG-4 au o rată de biți mică (câțiva Kbites pe secundă) și o lățime de bandă de aproximativ 64 kbps. Acest lucru se datorează faptului că formatul este proiectat pentru aplicații de rețea[8].

3.3.3. H.264

Are un conținut tehnic asemănător cu cel al MPEG-4 și este pe unul dintre cele mai importante formate în industria video digitală, indiferent de platforma de redare. Este folosit și susținut de playere binecunoscute precum Youtube, Adobe, Apple iTunes.

Intenția din spatele proiectului H.264 a fost de a oferi o calitate video bună, la rate de biți în mod

substanțial mai mici decât în cazul standardelor anterioare. Un obiectiv suplimentar a fost de a

oferi o flexibilitate suficientă pentru a permite standardului să fie aplicat la o varietate largă de aplicații pe o mare varietate de rețele și sisteme.

H.264 oferă predicție „multi-picture inter-picture”, inclusiv caracteristici cum ar fi utilizarea imaginilor anterior codate ca referințe într-un mod mai flexibil decât în ultimele standarde,

permițând până la 32 de imagini de referință care urmează să fie utilizate. În plus, oferă precizie

„quarter-pixel” pentru compensarea mișcării.

Este o variantă atractivă pentru livrarea de conținut HD și este disponibil pentru oricine dorește să îl implementeze.

CAPITOLUL 4

SERVICII IPTV

4.1. SERVICII PAY-PER-VIEW

Un sistem Pay-Per-View (PPV) permite doar utilizatorilor autorizați să urmărească un anumit eveniment (de exemplu, un film sau un meci de fotbal). Comandarea unui eveniment PPV poate avea loc doar dupa un program desemnat. Programul desfășurat de cei mai mulți operatori se deschide cu aproximativ 2 săptămâni înainte de începerea evenimentului și se închide la 10 minute după ce evenimentul începe. Plasarea unei comenzi în afara acestui

program va rămâne fără rezultat sau va duce la comandarea unui eveniment diferit de cel dorit. O

anumită aplicație TV este de obicei folosită pentru a comanda un eveniment PPv. Aceasta este

ori stocată local de set-up box, ori descărcată de pe rețea în memorie. Aplicația conține de obicei diferite meniuri care permit abonatului să caute evenimentele din ziua respectivă, de săptămâna următoare sau cele care apar în curând. Aspectul amplasării meniului poate fi personalizat și este unic la fiecare furnizor. Ca să comande, abonatul selectează evenimentul utilizând o telecomandă și introducând un cod secret. Odată ce un cod valabil a fost introdus, comanda are loc și

drepturile de a urmări un eveniment revin telespectatorului. Canalul PPV este decodat și abonatul poate urmări evenimentul. Utilizarea unei aplicații TV interactive automatizează procesul de comandare a evenimentelor PPV[4].

4.2. SERVICII VIDEO ON DEMAND

Un sistem VoD (Video on Demand – Video la cerere) permite abonaților situați in diferite locații geografice să comande un program sau un film când și unde dorește. Acest lucru contrastează cu vizionarea tradițională, în care programele și show-urile sunt transmise după un orar predefinit[4]. Printre beneficiile cheie ale unui utilizator al sistemului VoD se numără:

Urmărirea oricărui program la o oră convenabilă pentru el și înlăturarea nevoii de a mai face un drum până la un centru de închiriere.

El controlează ce urmărește, când dorește. În plus, VoD permite telespectatorilor să oprescă, pornească sau să deruleze înainte și înapoi conținutul video.

Oferă acces instantaneu la o largă varietate de conținut convingător și de înaltă calitate.

VoD oferă utilizatorilor IPTV o gamă largă de aplicații la cerere[4].

Push VoD

Push VoD se bazează pe faptul că conținutul video este împins de pe un server VoD pe un hard disk al unui dispozitiv IPTV al abonatului. Acest transfer de conținut are loc in mod normal în afara orelor de vârf, spre exemplu noaptea târziu sau în week-end. În spatele acestui model se află dorința de a reduce blocajele lățimilor de bandă care pot apărea când un număr de clienți VoD IPTV urmăresc în același timp conținutul fluxurilor. Cantitatea de conținut VoD stocată pe set-top box depinde de formatul compresiei folosite și de dimensiunea har-disk-ului. Tipul conținutului VoD și rata de reîmprospătare se bazează pe preferințele personale definite de abonat în timpul înregistrării pentru acest serviciu.

Movie-on-Demand (MoD)

MoD (Film-la-cerere) este cel mai întâlnit tip de aplicație VoD și se definește ca fiind

livrarea la cerere a video-urilor cu calitate de DVD pe o rețea digitală. Lista filmelor descărcabile

și perioada lor de valabilitate sunt determinate de furnizor.

Subscriber VoD (SVoD)

SVoD folosește aceeași infrastructură de distribuție ca și MoD. Precum sugerează și numele, acesta este un serviciu bazat pe abonare, unde abonații sunt taxați printr-o chitanță lunară fixă. Această taxă oferă abonaților posibilitatea să urmarească un pachet de filme la cerere după propriul lor program. De exemplu, întregul program al unui canal național dintr-o țară oarecare,

poate fi înregistrat și stocat pe un server VoD pentru o anumită perioadă de timp. Abonatului serviciului SVoD i s-ar permite atunci să privească conținutul canalului după propria preferință.

Television-on-Demand (ToD)

ToD este simplu o noua metodă de a privi la TV. ToD este implementată înregistrând programe TV televizate în timp real. Aceste programe înregistrate sunt codate și stocate pe un grup de servere video. Odată stocate pe server, canalele Tv pot fi urmarite în orice moment. Din perspectiva unui furnizor de servicii, implementarea acestei aplicații necesita spațiu de

depozitare în plus pe disc și hardware pentru a coda semnalele digitale de la diferite surse in timp real.

High Definition VoD (HDVoD)

Precum sugerează și numele, HDVoD permite abonaților să descarce o varietate de video-uri

HD pentru a le urmări la ecran plat HD sau la televizor.

Internet VoD (IVoD)

Odată cu creșterea popularitatii benzii largi din ultimii ani, uzul Internetului public ca formă de acces la conținutul la comanda (on demand) a crescut. Depozitul de conținut folosit de sistemele IVoD este dezvoltat prin parteneriate cu producători și distribuitori de filme.

Conținutul este de obicei oferit către consumatori pe baza de PPV și este accesat printr-un PC

standard sau un set-top box IPTV.

Free on Demand (FoD)

FoD oferă consumatorilor acces gratuit la un depozit care poate include programe, filme sau videoclipuri muzicale.

4.3. APLICAȚII IPTV INTERACTIVE

Pe lângă serviciile standard de oferire a conținutului TV tradițional către telespectatorii aflați într-o rețea IP privată, IPTV aduce în plus și interactivitatea. Aceasta permite furnizorilor de servicii să iși diferențieze ofertele către abonați. Consumatorii beneficiază astfel de sute de canale și au acces la o gamă largă de servicii interactive de televiziune[4].

4.3.1. IPTV EPG (ELECTRONIC PROGRAMMING GUIDE)

Un IPTV EPG afișează orarul și informațiile legate atât de programul în curs cât și de alegerile viitoare ale programelor care vor fi difuzate. Se afișează conținutul canalului curent într-o fereastră și permite abonaților de IPTV să selecteze un alt canal. Abonații utilizează tastele săgeată de pe telecomandă pentru a evidenția și a selecta diferite opțiuni. Funcțiile unui IPTV EPG standard pot include următoarele:

• Afișarea orarelor săptămânale ale canalelor IPTV.

• Înregistrare video automată

• Alertarea abonaților cu privire la sosirea unor noi e-mailuri.

• Reamintirea telespectatorilor atunci când un program selectat este pe cale sa fie afișat.

• Restricționarea accesului la canalele de televiziune care sunt considerate inadecvate.

• Permite abonaților sa găsească programe, cu o anumită temă, la o anumită oră sau dată.

• Controlul dispozitivelor de stocare pe disc, în set-top box-urile IP.

• Previzualizarea anumitor programe și personalizarea vizionării TV.

În arhitectura unui IPTV EPG există 3 componente majore, și anume: un generator de metadate, un server de aplicație EPG situat in centrul de date IPTV, precum și o aplicație EPG client localizată în dispozitivul IPTV al abonatului[4].

Fig. 4.1. Un sistem IPTV EPG[4]

Generatorul de metadate

EPG-ul necesită date de planificare pentru a permite privitorului să primească informații referitoare transmisiunea IPTV și la serviciile la cerere.Termenul tehnic pentru aceste date este de metadate. Generatorul de metadate este centrul unui sistem IPTV EPG, iar IPTV permite furnizorilor de servicii să obțină, editeze, genereze și să ofere această planificare în întreaga rețea. Metadatele IPTV sunt de obicei formatate în XML[4]. Se combină informațiile legate de conținutul video atât de la furnizorul de servicii cât și de la operatorul de rețea. Tipurile de metadatele furnizate de un sistem IPTV pot include unele dintre următoarele elemente:

• numele canalului IPTV

• descrierea canalului IPTV

• logo-ul canalului IPTV

•furnizorul canalului IPTV

• site-ul Web al furnizorului canalului IPTV

• titlul programului in curs

• orele de începere și terminare ale programului

• opțiunile de limbă ale programului

• descrierea detaliată a conținutului programului

• standardele de rating

• indicatori de aspect ai conținutului

• un indicator al disponibilității capturilor

• o descriere a oricăror anunțuri încorporate

• tehnici de compresie utilizate atât la conținutul audio cât și la cel video

• prețurile și condițiile de acces pentru diferite elemente de conținut IPTV

• timpul de distribuție rezervat livrării în întreaga rețea IP

• descrierea protocoalelor și a mecanismului utilizat pentru livrarea conținutului

• durata Preview pentru IP-VoD activelor

• drepturile de înregistrare

• aplicabilitatea de conținut la anumite tipuri de dispozitive IPTV ale utilizatorilor

• vizualizarea profilurilor utilizatorilor IPTV

Ca și în multe dintre tehnologiile utilizate de sistemele IPTV, în ultimii ani au apărut o serie de standarde.

MPEG-7 este un standard de metadate numit oficial ISO/IEC 15938. Cunoscut și ca “Multimedia Content Description Interface”, MPEG-7 definește un set de tehnologii de bază, folosite pentru a descrie atât conținutul AV în timp real, cât și pe cel care nu este în timp real. La nivelul său cel mai înalt, MPEG-7 este împărțit în 11 părți[4].

În contextul unui mediu de rețea IPTV, tipurile de informație de metadate MPEG-7 folosite să

descrie un ansamblu video pot include următoarele:

-O descriere la nivel înalt a ceea ce este descris în ansamblul video;

-Detaliile schemei de colorare;

-Codarea și forma de stocare a ansamblului;

-Contextul în care conținutul a fost produs.

MPEG-7 codează aceste informații într-un mod care permite uneltelor de căutare să indentifice eficient piesele cerute din conținut. Deși MPEG-7 se poate aplica la o largă varietate de tipuri media, este potrivit în special pentru conținutul codat folosing MPEG-4, din cauza faptului că

MPEG-4 codează o scenă TV ca pe un obiect și MPEG-7 permite furnizorilor de servicii IPTV

să atașeze meta-descrieri la fiecare obiect[4].

TV-ANYTIME este o asociație elaborată de mai multe sectoare industriale și a fost inițiată în

1999. Și-a atins obiectivele propuse, și anume de a publica un anumit număr de specificații până la mijlocul lui 2005. Specificațiile au acoperit 4 arii-cheie: modele “Business”, interfețe de transport și referințe de conținut, metadate, protecția și managementul drepturilor.

Similar lui MPEG-7,TV-Anytime a decis să folosească XML pentru a formata și reprezenta metadatele. Pe lângă folosirea XML, specificațiile TV-Anytime au un număr de atribute ce pot fi folosite într-un mediu IPTV de rețea ca să descrie următoarele 4 componente multimedia: Audio, Video, Imagini, Jocuri.

În plus, pe lângă definirea mai multor tipuri de atribute, specificațiile TV-Anytime permit furnizorilor de servicii să direcționeze conținutul video bazându-se pe diferite tipuri de dispozitive ale abonaților IPTV și pe caracteristicile de rețea[4].

4.3.1.1. MPEG-7

MPEG-7 este denumit formal „Multimedia Content Description Interface” și are ca scop descrierea conținutului de date multimedia prin atașarea de metadate. MPEG-7 specifică un set standard de instrumente de descriere, care pot fi utilizate pentru a descrie diferite tipuri de informații multimedia. MPEG-7 nu înlocuiește standardele MPEG anterioare, având ca obiectiv oferirea de funcționalități suplimentare acestora. Standardele MPEG precedente făceau

conținutul disponibil, în timp ce MPEG-7 permite găsirea conținutului necesar utilizatorului[11].

Caracteristici

MPEG-7 se concentrează pe partea de descriere. Nu se standardizează extragerea de caracteristici audiovizuale și nici nu se specifică motorul de căutare sau de alte aplicații care pot face uz de descriere. Este la latitudinea furnizorilor de software sa adune conținutul MPEG7 descris în indexurile de căutare, care poate fi utilizat de către produsele lor. Exemple tipice de interogare pe care MPEG-7 le poate permite includ:

Audio: Căutarea de melodii prin fredonare sau fluierat, prin folosirea unui fragment de muzică de la un artist, printr-o listă de înregistrări a artistului și de clipuri video în care artistul cântă sau pur și simplu apare.

Grafică: Desenarea câtorva linii pe un ecran și găsirea unui set de imagini care au particularități similare, logo-uri și ideograme.

Imagine: Definirea obiectelor, inclusiv pete de culori sau texturi și regăsirea exemplelor, dintre care utilizatorul poate selecta ceea ce îl interesează pentru a compune design-ul.

Video: Permite accesul pe telefonul mobil la clipuri video cu goluri marcate într-un joc de fotbal, de exemplu, sau în mod automat căutarea și observarea oricaror mișcări

neobișnuite de la un video de supraveghere

Descrierea MPEG-7 poate fi localizată fizic odată cu materialul audiovizual asociat, fie în acelasi flux de date fie în același sistem de stocare, sau poate fi localizată în altă parte în rețea. Atunci când conținutul și descrierile sale nu sunt în aceeași locație, este nevoie de un mecanism care să le lege[11].

MPEG-7 privire de ansamblu din punct de vedere tehnic

Principalele instrumente utilizate pentru implementarea descrierilor MPEG-7 sunt descriptorii (D), schemele de descriere (DS) și limbajul de definitie a descrierii(DDL). Standardul definește, de asemenea, o reprezentare binară (BIM), pentru transportul eficient al descrierilor, și implementarea unui software de referință.

DDL permite definirea de D-uri și DS-uri, oferind mijloace pentru structurarea D-urilor în DS-uri. DDL permite, de asemenea, extinderea de DS-uri speciale pentru anumite aplicații. D- rile și DS-urile sunt instanțiate ca descrieri în formatul XML. Un format binar poate fi utilizat pentru descriere pentru o furnizare și o depozitare eficientă[11].

Fig. 4.2. MPEG-7 – elemente principale[4]

Aplicații MPEG-7

Practic, toate domeniile de aplicații multimedia pot beneficia de la MPEG-7. Lista de mai jos prezintă unele domenii de aplicații și exemple pe care MPEG-7 este capabil să le stimuleze:

Selecția conținutului media difuzat: selecția conținutului media pentru radio si canalele

TV

Bibliotecile digitale: Catalog de imagine, dicționar muzical, arhive video și radio

E-commerce: publicitate personalizată, cataloage on-line

„Home entertainment”: sistemele de gestionare a colecțiilor multimedia personale

Jurnalism: căutarea discursurilor unei anumite persoane

Editare multimedia: servicii electronice de știri personalizate

Shopping: căutarea de haine

Supraveghere: controlul traficului

Instrumentul de adnotare MPEG-7

Instrumentul de adnotare este o aplicație Windows stand-alone și permite adnotarea secvențelor video MPEG-1 cu metadate MPEG-7. Unele cadre (shot-uri) din secvența video pot fi adnotate cu descrieri de scene statice, descrieri de obiecte cheie, descrieri de evenimente etc. Descrierile adnotate sunt asociate cu fiecare cadru video și stocate ca descrieri MPEG-7 într-un fișier XML.

Aplicația a fost testată cu un clip publicitar MPEG. Cinci stomatologi stau într-o sala de ședințe și un intervievator le solicită informații cu privire la produsul promovat. Software-ul a realizat în primul rând detectarea cadrelor în mod automat și divizarea clipului în 7 cadre. A fost adnotat un cadru prin selectarea unui eveniment, scene și obiect cheie corespunzător dintr-o listă și prin introducerea cuvintelor cheie „cinci stomatologi”[11]. Un fragment din descrierea MPEG-

7 creat de aplicație este prezentat în imaginea de mai jos.

Fig. 4.3. Un exemplu de descriere creat de un instrument de adnotare MPEG-7[11]

MPEG-7 MovieTool

MovieTool este o altă aplicație Windows pentru descrierea de conținut video. Descrierea este salvată ca un fișier MPEG-7. Printre alte lucruri, MovieTool realizează următoarele:

• Oferă indicii vizuale pentru a ajuta utilizatorul la crearea structurii unui videoclip.

• Vizual arată relațiile dintre structura și descrierea MPEG-7.

• Ajută utilizatorul la alegerea etichetelor MPEG-7 adecvate.

• Verifică validitatea descrierilor MPEG-7, în conformitate cu schema MPEG-7.

Documentația oferă o listă de limitări pentru MovieTool precum acceptarea numai a MPEG-1 și respingerea formatului BIM(binar). În plus, MovieTool nu oferă funcții de căutare video bazate pe fișiere MPEG-7[11].

Serviciul de transcriere al conținutului vorbit MPEG-7 („Spoken Content Transcription

Service”)

Aplicația este utilizată prin intermediul unei interfețe web. Utilizatorul poate încărca un fișier audio, iar aplicația creează și returnează un fișier XML în conformitate cu schema de descriere MPEG-7 „SpokenContent”. În prezent, se pot recunoaște numai fonemele (fără cuvinte) și se pot procesa numai fișiere WAV de dimensiuni limitate.

Atunci când serviciul a fost testat pe un eșantion audio de 20 kB unde un bărbat (vorbitor nativ) vorbește limba engleză, aplicația a produs o descriere care oferea o listă cu toate fonemele din eșantion și, de asemenea, un tabel care descrie ordinea fonemelor[11].

Motorul de căutare a melodiilor

Permite găsirea melodiilor prin fredonare. Motorul de căutare este utilizat prin intermediul unui microfon atașat la computer. El extrage melodia fredonată de utilizator sau provenită de la instrumentul cu care cântă utilizatorul și compară rezultatul cu o bază de date. Melodia care prezintă cele mai multe similitudini este prezentată pe primul loc într-un clasament al răspunsurilor returnate utilizatorului. În prezent, baza de date conține 3000 de melodii. Sistemul nu funcționează cu fluierături și nu recunoaște cuvinte sau versuri.

Fostele standardele MPEG (MPEG-1, MPEG-2, MPEG-4) se axează pe compresia și transportul conținutului audiovizual. MPEG-7 este primul standard MPEG care nu se

concentrează pe compresie, ci mai degrabă pe metadate sau descrieri. MPEG-7 se bazează pe metadatele XML și definește un set de descriptori (D) pentru audio, video și grafică cu ajutorul limbajului de definiție a descrierii (DDL), sprijinit de un grup de scheme de descriere (DS). MPEG-7 a fost conceput pentru a descrie conținutul media, inclusiv conținut codat MPEG. Cu ajutorul MPEG-7, utilizatorii pot căuta, naviga, și prelua conținutul media eficient[11].

4.3.1.2. MP7QF

Standardul MPEG-7 definește un mod de a descrie conținutul multimedia (de exemplu: audio, video și imagini) folosind descriptori subiectivi și obiectivi (metadate) care au la bază XML-ul. Cu toate acestea, în timp ce mulți descriptori folositori au fost standardizați, ceea ce lipsea era o modalitate standardizată de căutare multimedia folosind acești descriptori. Pentru a modifica acest neajuns în formatul MPEG-7, a fost dezvoltat MPEG-7 Query Format (M7QF)[12].

Standardul MPEG-7 Query Format(M7QF) rezultat cuprinde următoarele trei componente principale:

Interogarea de intrare

Interogarea de ieșire

Excepții și mesaje ale serverului

A. Interogarea de intrare

Scopul interogării de intrare este de a comunica interogarea clienților în mod fiabil și fără

ambiguități serverului. MPEG a definit cinci tipuri de interogare în acest scop:

1. Interogarea după descrierea MPEG-7: Deoarece M7QF este o parte din standardul MPEG-7, obiectivul principal este de a oferi un sistem de căutare dupa descriptorii MPEG-7.

2. Interogarea după exemplu: Serverul are rolul de a returna un set de rezultate bazate pe date multimedia oferite de utilizator ca un exemplu.

3. Interogarea după descriere textuală: M7QF-ul a fost creat pentru a oferi utilizatorului facilitatea de a căuta elemente multimedia dupa o descriere textuala, care nu este neapărat o parte dintr-o descriere MPEG-7

4. Interogarea după XQuery: M7QF oferă utilizatorului facilitatea de a căuta folosind

XQuery.

5. Interogarea după feedback-ul de relevanță: O extensie a conceptului interogării după exemplu, acest tip de interogare oferă serverului un feedback astfel încât cât mai multe elemente se potrivesc îndeaproape cu cerința utilizatorului bazându-se pe setul de rezultate anterioare al serverului[12].

B. Interogarea de ieșire

Ca și în cazul interogării de intrare, interogarea de ieșire a fost, de asemenea, concepută folosind formatul de ieșire propus de fiecare adept, unde cele mai bune aspece ale fiecărei propuneri au fost combinate pentru a alcătui versiunea curentă. Interogarea de ieșire M7QF a fost creată să fie flexibilă, cu atribute precum:

1. Abilitatea de paginare: Formatul de ieșire este capabil să separe rezultatele unei interogari în pagini pentru o mai bună vizualizare și gestionare.

2. Folosirea adnotărilor textuale în răspunsuri: Serverul este capabil să trimită câteva adnotări textuale în răspuns.

3. Includerea datei de expirare în setul de rezultate: Serverul este capabil să informeze clientul când rezultatul unei interogări nu mai este considerat relevant.

4. Flexibilitatea și compatibilitatea cu alte standarde multimedia de metadate.

C.Excepții si mesaje ale serverului

M7QF oferă serverului facilitatea de a comunica orice eroare sau mesaj informațional oricărui client încapsulat în elementul SystemMessage. Elementul SystemMessage poate conține orice mesaj status, mesaje de avertisment sau mesaje excepție în orice combinație. Șablonul general al formatului mesajului este codul numeric al mesajului împreună cu o scurtă descriere textuală a mesajului[12].

4.3.2. ALTE APLICAȚII INTERACTIVE

IPTV Browsing

Navigarea pe Web este o componentă cheie a unui sistem de IPTV. Deoarece multe pagini web nu sunt adaptate pentru vizualizarea pe televizor, unii operatori de rețea oferă un browser încorporat în set-top box-ul IP . Astfel de software pot fi furnizate ca parte a unei platforme middleware.

IPTV E-mail

Odată cu apariția de IPTV,serviciul de e-mail este acum gata pentru sa intre în sufrageria oricui. Componentele majore ale unui sistem IPTV e-mail complet includ software-ul rezident în dispozitivul IPTV al abonatului, o serie de protocoale de comunicație, servere, precum și un firewall situat în centrul de date IPTV[4].

Digital Video Recording (DVR)

Trebuie incorporate un hard-disk în set-top box-ul IP pentru a permite funcționalitatea DVR. În acest fel IPTV oferă posibilitatea selectării programelor și înregistrării unui conținut TV live pe un hard disk local care ulterior poate fi vizionat de către abonat în orice moment dorește.

Instant Messaging IPTV

Această aplicație utilizează tehnologia „prezence” pentru a permite abonaților să iși utilizeze televizoarele pentru a participa la diverse forumuri de chat. Furnizorul de servicii de rețea decide cu privire la tipurile de forumuri care sunt disponibile la baza lor de clienți. Din punct de vedere tehnic operatorul de IPTV trebuie sa instaleze un server de chat în headend. Serverele de chat

sunt ușor de personalizat și se integrează perfect cu bannerele de publicitate.Aplicația IPTV are o memorie foarte scăzută și cerințe de procesor reduse ceea ce o face foarte potrivită pentru utilizarea în dispozitivele IPTV ale abonaților. Cele mai multe programe de chat IPTV oferă canale de comunicare unu-la-unu și unu-la-mai mulți. Noile versiuni ale aplicațiilor software de mesagerie IPTV permit designerilor de televiziune interactivă să împartă ecranul televizorului în două cadre. Primul cadru include forumul, în timp ce al doilea cadru afișează programul TV aferent[4].

IPTV Social Networking

IPTV facilitează extinderea fenomenului rețelelor sociale pe televizor. Implementarea unui mediu adecvat rețelelor sociale pe un televizor, necesită software-ul specializat pe ambele dispozitive IPTV ale utilizatorilor și pe serverele corespunzătoare. Caracteristicile tipice acceptate de acest tip de aplicație IPTV interactivă variază de la liste de prieteni, care permit abonaților IPTV să vadă ceea ce vizoneaza aceștia la televizor la discuții în timp real în timp ce se uită la același program.

IPTV-Commerce

IPTV-commerce sprijină activitățile de afaceri și permite telespectatorilor să achiziționeze bunuri prin intermediul unui televizor folosind o telecomadă în loc de o tastatură. Termenul IPTV-commerce se poate referi la cumpărături online, cumpărături instant, pariuri online sau la Home Banking. În cazul cumpărăturilor instant, utilizatorii finali pot achiziționa un produs care apare într-o reclamă, fără a fi nevoie să plece de pe canalul pe care îl vizionează. Capacitatea de a facilita furnizarea de e-commerce prin intermediul unei platforme IPTV ajută la îmbunătățirea fluxului de venituri globale ale furnizorilor de servicii. Măsurile de securitate care se aplică la e-

commerce-ul pe calculator se aplică, de asemenea, și la IPTV-commerce. Aceasta este o aplicație ideală pentru persoanele care nu se simt confortabil cu utilizarea PC-ului lor pentru a face cumpărături online.

Walled Garden Portal (WGP)

Un WGP este cel mai bine definit ca un portal Web sau mediu special creat pentru TV. Într- un spațiu îngrădit, un privitor are acces la un conținut variat, cum ar fi horoscoape, știri, rețete, sport, vreme și aplicații de internet cum ar fi e-mail și chat. În plus, se oferă și următoarele funcționalități:

• servicii de înregistrare pentru diverse tipuri de servicii de conținut IPTV.

• permite utilizatorilor finali să achiziționeze servicii de conținut IPTV.

• permite furnizorilor de servicii să ruleze campanii de promovare.

Întrucât conținutul este deținut și controlat de către furnizorul de platformă, doar abonații IPTV au acces la un astfel de spațiu „împrejmuit” la televizorul lor. Utilizatorii de internet nu au acces[4].

CAPITOLUL 5

CONTRIBUȚII

DESCRIEREA UNEI REȚELE LA NIVELUL UNUI ORAȘ

Din punct de vedere al tehnologiei de distribuție, cred că o rețea IPTV la nivelul unui oraș trebuie, în primul rând, să fie construită din fibră optică. Mai exact FTTH. O conexiune FTTH este o cale de comunicație pe cablu optic care pornește de la echipamentul de comutație al operatorului intrând în limita reședinței sau a spațiului de birou al abonatului. Prin FTTH se furnizează servicii broadband cu viteze de la zeci la sute de ori mai mari față de alternativele clasice, cablu și DSL. Acest tip de conexiune exclude acele arhitecturi unde fibra optică se termină înainte de reședința abonatului și unde rețeaua de acces continuă prin intermediul altui mediu fizic, diferit de fibra optică(FTTB, FTTC, FTTN). Debitul permis de FTTH nu poate fi egalat de nicio altă conexiune. Conexiunile existente de cablu și DSL nu permit bandă simetrică, ele pot downloada mult mai mult decât uploada. VDSL2, de exemplu, poate transporta teoretic mai mult de 200 Mbps, dar pe distanțe de cca 250m. La o distanță dublă poate duce 100 Mbps, în timp ce pe distanța de o milă poate transporta doar 30 Mbps. În practică, banda reală este mult mai mică.

Standardul de compresie utilizat ar trebui să fie MPEG-4. Un video codat în format MPEG-4 va avea o bună calitate video sau audio atunci când este difuzat online. Inițial dezvoltat ca un standard pentru codarea audio-video de complexitate redusă la rate de bit foarte mici, MPEG-4 a fost extins pentru a include funcționalități nesuportate de alte standarde (interactivitate bazată pe conținut, acces universal, compresie mare), codarea la o gamă mare a ratei de bit, flexibilitate și extensibilitate. MPEG-4 asigură un mecanism flexibil care permite standardului să fie utilizat pentru o gamă largă de aplicații) și de a funcționa bine cu o plajă cât mai largă de rețele și sisteme.

Pentru interogarea conținutului TV în rețeaua IPTV, cea mai bună soluție o reprezintă MPEG-7. MPEG-7 se adresează unui număr mare de aplicații diferite din medii diferite, ceea ce înseamnă că trebuie să asigure un cadru de lucru flexibil pentru descrierea datelor AV. De aceea, MPEG-7 nu definește un sistem monolitic pentru descrierea conținutului, ci un set de metode și mecanisme pentru diferite cadre ale descrierii conținutului AV.

Chiar dacă descrierea MPEG-7 nu depinde de reprezentarea (codată) a materialului, MPEG-7 se

poate folosi de avantajele asigurate de conținutul codat al MPEG-4. De exemplu, dacă materialul este codat folosind MPEG-4, care asigură modalități de codare a materialului AV ca obiecte având anumite relații în timp (sincronizare) și spațiu, ar fi posibil să se atașeze descrieri ale elementelor (obiectelor) în cadrul unui spațiu.

Căteva dintre facilitatile care vor fi oferite abonaților la rețeaua respectivă sunt “timeshifting” (libertatea de a urmări programele preferate după propriul orar. Se poate urmări orice program transmis de un canal TV care are opțiunea Timeshifting activă cu până la 48 ore în urmă), control parental (cu ajutorul unei parole se va putea restricționa accesul la TV între anumite ore sau se va putea stabili un orar de vizionare pe parcursul întregii săptămâni), sau EPG (serviciu prezentat anterior).

CAPITOLUL 6

CONCLUZII

Televiziunea este una dintre cele mai importante invenții ale secolului 20 care au schimbat lumea și care, odată cu trecerea anilor, a devenit o parte esențială din viața oamenilor, fiind principala sursă de informare și de divertisment. La momentul actual, în ciuda schimbărilor legate de popularitatea internetului și a instrumentelor de social networking, importanța televiziunii nu a scăzut, ci s-au modificat doar modurile prin care utilizatorii au acces la ea. Datorită noilor tehnologii de imagine, abundenței și varietății de conținut, dar și datorită creșterii popularității instrumentelor de social media, experiența TV la care avem acces astăzi este din ce în ce mai bogată.

Televizunea prin tehnologia IPTV oferă abonaților posibilitatea să interacționeze mai mult cu televizorul, în așa fel încât să aibă un mai mare control asupra programelor TV. Astfel, un utilizator de servicii IPTV poate pune pauză la un meci sau un talk-show în direct, poate înregistra o emisiune la o oră din zi la care nu este disponibil, pentru a o vedea ulterior seara sau în altă zi și poate proteja copiii de programele nepotrivite pentru vârsta lor.

BIBLIOGRAFIE

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/IPTV

[2] Wes Simpson, Vido over IP, Focal Press, USA, 2008.

[3] http://www.althos.com/tutorial/IPTV-Testing-tutorial-system-architecture.html

[4] Gerard O’Driscoll, Next Generation IPTV Services and Technologies, John Wiley & sons, New

Jersey, USA, 2008.

[5] K. Jeffay, Advanced distributed systems: Multimedia networking, 1992. [6] http://ro.wikipedia.org/wiki/Protocol_pentru_Internet

[7] http://en.wikipedia.org/wiki/Real-time_Transport_Protocol

[8] http://www.buzzle.com/articles/mpeg2-vs-mpeg4.html

[9] http://en.wikipedia.org/wiki/RTP_Control_Protocol

[10] Iain E.G. Richardson, H.264 and MPEG-4 Video Compression, John Wiley & sons, Chicester, England, 2003.

[11] MPEG-7 White Paper, Sonera Medialab, Finland, 2003

[12] K. Adistambha ș.a.,The MPEG-7 Query Format: A New Standard in Progress for Multimedia Query by Content, University of Wollongong, Australia, 2007.