Arhitectura Interbelica In Bucuresti

CUPRINS

1.INTRODUCERE

2.CONTEXTUL ISTORIC

3.DEVOLTAREA URBANĂ.CRIZA DE LOCUINȚE

4.MODERNISMUL ȘI ARHITECTURA INTERBELICĂ ÎN BUCUREȘTI

5.PROMOTORII ARHITECTURII MODERNE IN PERIOADA INTERBELICĂ

5.1.MARCEL IANCU-INIȚIATORUL MODERNISMULUI ÎN BUCUREȘTI

5.2.HORIA CREANGĂ-UN ARISTOCRAT AL FORMELOR SIMPLE

6.ELEMENTE DISTINCTIVE ALE ARHITECTURII

MODERNE INTERBELICE ÎN BUCUREȘTI

7.TIPURI DE LOCUINȚE REPREZENTATIVE

7.1.LOCUINȚA INDIVIDUALĂ-VILLA

7.2.LOCUINȚE COLECTIVE-DE TIP ”BLOCKHAUS

7.3LOCUINȚE IEFTINE

8.CONCLUZII

1.INTRODUCERE

După primul razboi mondial, arhitectura Bucureșteană a fost supusă unor mari modificări datorită dezvoltării economice a țării, urmată de expansiune si diversificarea spațiilor industriale.Acestea au dus la necesitatea apariției unei noi structurări a spațiului industrial și mai ales a unei sincronizări cu tehnologia și știința modernă. Efectul a fost apariția unei estetici noi, capabilă să răspundă cerințelor funcționale diverse.

Odată cu această perioadă se întoarce de la studii generația de arhitecți români care studiază la Beaux Arts, bastionul academismului francez, dar care sunt puternic influențați de avargarda occidentală.

Dorința investitorilor de a pătrunde în conștiința publicului cu o imagine de factură modernă se conjugă cu intenția tinerilor arhitecți de a lansa prin lucrările lor noul curent al epocii.

Modernitatea, în accepția societății interbelice, cuprindea în domeniul clădirilor social-culturale și abordarea unor tematici noi, iar programele deja cosacrate vor fi privite de pe poziții diferite față de arhitectura secolului trecut.

Concursurile de idei organizate pentru investițiile importante sau probleme de sistematizare ale orașelor, au selectat proiecte îndraznețe, cu propuneri ce demonstrează o gândire modernă pe toate treptele de concepție a soluțiilor.

Circumstanțele introducerii modernismului, precum si dezvoltarea particulară a acestui curent în arhitectura românească, sunt strâns legate de contextul istoric al României interbelice.

Studierea acestui context poate contribui la explicarea unor particularități esențiale ale arhitecturii moderne românești. Se poate remarca faptul că, spre deosebire de Occident, unde arhitectura modernista a reprezentat o soluție a problemelor locuințelor muncitorești și a fost susținută de idei socialiste, în România modernismul va fi adoptat și susținut de starturile sociale avute, pentru care acest cuvânt devine o expresie a europenizării țării.

Pornind de la cele enunțate mai sus, această lucrare își propune să analizeze dezvoltarea arhitecturii locuințelor moderne din București cu ajutorul lucrărilor consacrate ale lui Marcel Iancu si Horia Creangă, din perioada interbelică. În urma examinării contextului socio-politic și a problemelor asupra dezvoltării urbane se vor evidenția deciziile care sunt luate în acea perioadă, pentru a putea soluționa aceste chestiuni.

Se va analiza arhitectura locuirii în București din perioada interbelică pentru a evidenția particularitățile, caracteristicile și adoptările pe care le-a suferit orașul în raport cu principiile modernismului din Europa. Din această generație am putut face o clasificare și am ales să vorbesc despre Marcel Iancu și Horia Creangă deoarece cei doi au contribuit la arhitectura de locuit bucureșteană.

Analiza se va face în baza unor exemple concrete a spațiilor de locuit, susținută și de fotografii ale operelor arhitecturale. Scopul reprezintă înțelegerea elementelor de factură socială, funcțională și stilistică ce au generat contextul existent.

2.CONTEXTUL ISTORIC

În jurul anului 1930, concomitent cu răspândirea și implementarea lor în toate țările europene, în arhitectura românească au pătruns ideile și programul estetic al Mișccării Moderne, care au cunoscut atât un mare succes în rândul tinerei generații de arhitecți, cât și o neașteptată popularitate în rândul burgheziei progresite care și-a găsit în noua arhitectură propriul mod de expresie.

Noua arhitectură a fost utilizată mult în zonele centrale reprezentative în aceeași perioadă în care se executau lucrări intense de modernizare a Bucureștiului și astfel s-a oferit o imagine generală modernistă, aspect rar întâlnit în capitalele europene.

Fundamentarea teoretică ce însoțește noua linie stilistică este publicată în revistele de avangardă Contimporanul și Simetria.

Ideoligia specifică mișcării a fost însă adaptată la circumstanțele locale, astfel apărând nuanțele specifice ale modernismului românesc: chestiunea locuinței ieftine, a orașului funcțional, vocația socială și orientarea de stânga.

Modernismul românesc a încercat să sintetizeze, sub semnul pragmatic al aplicabilității imediate, diverse tendințe ale Mișcării Moderne într-o arhitectură elegantă, fără carcacter experimental.

Pe plan politic, economic, social și cultural, perioada interbelică este martora confruntării între curente de idei diferite privind condiția României și căii optime ce trebuie urmată pentru dezvoltarea țării. Ecourile acestei căutari se vor resimți și în arhitectura interbelică.

La sfârșitul primului război mondial vechea îintrebare, “pe ce cale evoluăm?” , se reactualizează fiind naunțată de noua situație a țării. Integrarea statului roman de la Versailles, aduce cu sine schimbări fundamentale. Cu teritoriul și populația dublate, precum și cu potențialul economic substanțial mărit, “România Mare” , devine o țară important în Europa Centrală și de Est. Cei 18 ani ce urmează, până la instaurarea dictaturii regale în 1938, formează o perioadă special în istoria României Moderne, în care se înfăptuiesc reforme sociale și politice pentru care s-a luptat începând cu revoluția din 1848.

Prima lege de încurajare a construcțiilor , datând din 23 iulie 1921, este cunoscută sub numele Ministerului Muncii care a elaborat-o, Tirancu-Iași. Dintre dispozițiile acestei legi s-au aplicat doar înlesnirile fiscale: scutirea de impozite directe pe timp de 10 ani a imobilelor construite între 1921-1925 și libera exploatare a acestor imobile. Legea din 1927 conține măsuri asemănătoare din care, ca și în 1921 se realizează doar înlesnirile fisacale.

În ciuda imperfecțiunii aplicării acestor legi, ele au fost primate cu un sentiment de entuziasm și au adus la stimularea activității de construcții, producția de clădiri la municipii crescând de la 2 520 în 1921, la 8 064 în 1928.

După 1928, conjunctura economică joacă de asemenea un rol important alături de avantajele fiscale oferite de legislație. Criza economica determină investirea capitalurilor în imobile care, în perioada de instabilitate financiară a anilor 1929-1933, reprezintă un plasament sigur. Campania de construcții se intensifică și ajunge la apogee în deceniul următor, manifestându-se în toată țara, dar mai ales în capitală.

Între anii 1934-1936 s-au investit în construcții de imobile în capitală suma de aproape 3 miliarde de lei.

Repartizarea pe sectoare a construcțiilor este semnificativă, cele mai multe construcții se înalță în centrul capitalei și în cartierele luxoase de vile din nordul orașului, ce aparțin de sectorul 1 și în cartierele din sectorul 2 și 4. Sectorul 1 detine cel mai mare număr de imobile , peste 5 etaje.

Ca urmare a inițiativei private, se ridică întregi cartiere de vile, iar de-a lungul bulevardelor se înalță mari imobile de apartamente, arhitectura ocupând un loc important, caracterizându-se prin cantitate și calitate. Locuințele sunt adesea luxoase, condiția socială și economică a beneficiarilor explicând, în bună măsură, calitatea acestei arhitecturi, finisajele scumpe și detaliile îngrijite. Ca spațiu și împărțire, ele răspund cerințelor unui confort burghez, oscilând între planul tradițional, în care fiecare spațiu are o funcțiune specifică, și planul liber cu spații flexibile.

3.DEZVOLTAREA URBANĂ-CRIZĂ DE LOCUINȚE

Pe lângă politica economică a partidelor ce succed la guvernământ și conjunctura economică ce se crează datorită crizei din 1923, un factor important care influențează sectorul construcțiilor este noua situație a Bucureștiului în urma reîntregirii țării.

Imediat după război, edilii Bucureștiului sunt confruntați cu două probleme: soluționarea crizei de locuințe si dezvoltarea urbanistică, și arhitectura acestui oraș a cărui sărăcie în monumente și a cărui imagine patriarhală de oraș grădină nu se potrivește cu noua poziție de mare capitală. În presa de specialitate a vremii au loc nesfârșite discuții pentru găsirea unei soluții. Sociologii, urbaniștii și arhitecții care se preocupă de rezolvarea ambelor probleme demonstrează necesitatea investiției și sprijinul statului. Marile așteptări deșteptate de euforia generală de după război nu vor fi decât parțial împlinite.

Pentru categoriile sociale cu venituri mijlocii și mici, criza de locuințe se retolvă prin investiții proprii, stimulate de legislația și de momentul economic, investiții care s-au concretizat în ridicarea unor întregi cartiere.

În 1930, Ministerul Muncii scoate o nouă lege de înlesnire a construcțiilor în favoarea funcționarilor publici și particulari, meseriașilor și muncitorilor. Cea mai importantă prevedere a acestei legi este înființarea Casei Autonome a Construcțiilor, ce va încuraja construirea de locuințe modeste, de tip popular, cu maximum 3 camere și dependințe de tip economic cu maximum 6 camere și dependințe. Costurile acestor lonuințe se dovedesc a fi peste posibilitățile de plată ale categoriilor numite de lege beneficiari.

În perioada interbelică, municipalitatea Bucureștiului realizează importante lucrări ediliatare: deschideri și prelungiri de bulevarde, asanarea blocurilor din nordul orașului, acoperirea unei porțiuni din Dâmbovița cu planșeu de beton, extinderea pavajului și a iluminatului.

În privința modului în care trebuie să evolueze Bucureștiul, din punct de vedere urbanistic, părerile sunt împărțite, atat în rândul specialiștilor cât și a publicului. Urbaniștii și edilii considerau de bun augur diverse alternative pentru dezvoltarea orașului: oprirea extinderii capitalei și crearea de orașe grădină în jurul Bucureștiului, creșterea densității construcțiilor în orașul deja existent prin dezvoltarea pe înălțime. În 1929, Cincinat Sfințescu, directorul Casei Lucrărilor Orașului și profesor la Școala de Arhitectură propune separarea zonelor pe funcții: o zonă centrală, de muncă, cu clădiri de maximum 5-6 etaje, acceptând doar în mod excepțional “zgârie-norii” și atunci exclusive pentru birouri; o zonă periferică, de odihnă cu locuințe familial de maximum 2 etaje și curte individual. Industria trebuie eliminată din metropola si orașul înconjurat de o centură de plantații. Parțial această viziune este realizată prin ridicarea cartierelor rezidențiale din nordul orașului și amenajarea lacurilor și parcurilor în aceeași zonă. Capitala însă crește mult mai mult în înălțime și densitatea locuințelor în central orașului este mult mai mare decât în propunerea lui Cincinati Sfințescu.

Exista o manifestare timidă între anii 1930-1940, când se construiesc locuințe ieftine pe credit, pentru salariații unor societăți cum ar fi cartierul UCB Herăstrău-arh.Octav Doicescu, parcelarea Vatra Luminoasă-arh.Hânciu și altele.

În România preocuparea pentru rezolvarea crizei de locuințe nu devine o politică guvernamentală.

Horia Creangă își aduce contribuția în problema locuințelor economice prin realizarea ansamblului din strada Victor Manu cu o suită de duplexuri remarcabile prin volumetria simplă și rezolvarea funcțională. Din păcate elementele representative ale lui Horia Creangă nu se mai regăsesc în acele immobile, fiind desfigurate de unele intervenții ale diverșilor proprietary împreună cu autoritățile administrative ale sectorului 3.

În afara țării, în Europa Occidentală, criza, locuirii este abordată cu avergura tot în perioaernamentală.

Horia Creangă își aduce contribuția în problema locuințelor economice prin realizarea ansamblului din strada Victor Manu cu o suită de duplexuri remarcabile prin volumetria simplă și rezolvarea funcțională. Din păcate elementele representative ale lui Horia Creangă nu se mai regăsesc în acele immobile, fiind desfigurate de unele intervenții ale diverșilor proprietary împreună cu autoritățile administrative ale sectorului 3.

În afara țării, în Europa Occidentală, criza, locuirii este abordată cu avergura tot în perioada interbelică. În Stuttgart se prezintă propuneri de locuire în vederea standardizării și producției de serie.

Cea mai important manifestare de acest gen din perioada interbelică este expoziția de la Weissenhof în anul 1927 unde se remarcă arhitecți ca Mies vad der Rohe și Le Courbusier.

4. MODERNISMUL ȘI ARHITECTURA INTERBELICĂ ÎN BUCUREȘTI

În cazul arhitecturii nu se poate vorbi de o avangardă propriu-zisă așa cum s-a întâmplat în literatură și artele plastic. Față de răspândirea ideilor avangardei occidentale și începerea procesului de asimilație și dezvoltare a modernismului în arhitectura romînească există un decalaj de câțiva ani, primele clădiri moderniste construindu-se în a doua jumătate a anilor 20.

Au existat diferențe de atitudine între artiștii plastici și arhitecți, din cauza faptului că în anii ’20 artiștii plastici au militat activ pentru răspândirea avangardei, prin publicații, expoziții, dar și prin întreținerea legăturii cu avangarda occidentală, iar în arhitectură nu sunt cunoscute astfel de grupări (în București).

Pe fundalul contextului economic și politic creat în România interbelică, ideile moderniste aduse de tinerii arhitecți întorși de la studii au fost adoptate de grupări sociale progresiste, atât de intelectuali și artiști interesați de teoriile avangardei, cât și de profesioniștii și întreprinzătorii care prin activitatea lor participă la modernizarea Bucureștiului, și a întregii țări.

Au existat anumiți factori care au contribuit în mod special la crearea unor condiții prielnice introducerii și dezvoltării modernismului, și anume: campania de construcții datorată atât nevoii de dezvoltare a Bucureștiului devenită marea capital a României reîntregite, cât și conjuncturii economice care a determinat investiții massive în construcția de immobile, întoarcerea tinerilor arhitecți din străinătate, aducând cu venituri mijlocii și mari, de intelectuali, profesioniști și oameni de afaceri, cu spirit progresist care au adoptat și susținut modernismul, optând astfel pentru modernizarea și europenizarea României.

Prin conștientizarea acestori factori găsim o explicație a faptului că modernizarea interbelică din țara noastră n-a fost, ca în cazul Europei de Vest, legată de idei socialiste și soluționarea problemei locuințelor “sociale”.

Arhitectura modernă din București nu tinde la crearea de tipare, deci să uniformizeze, căci ea nu caută sa realizeze formele prăfuite alea planșetelor și nu vrea să creeze silit nici o idée estetică abstractă. Moderniștii vor, dimpotrivă, să întemeieze o arhitectură nouă, vie, care clădește în spiritul materialelor constructive, conform cerințelor geografice, economice și sociale. lemne de

5.PROMOTORII ARHITECTURII MODERNE IN PERIOADA INTERBELICĂ

Pionierii arhitecturii moderne românești, Marcel Iancu și Horia Creangă ,proiectează unele din primele locuințe individuale ce se vor înscrie ca infuzie de noutate în acest domeniu. Marcel Iancu rămâne pentru istoria arhitecturii românești primul architect care a conceput începând cu mijlocul anilor ’20 locuințe cu un voit caracter narator, ca mărturie a intensului efort teoretic, militant, de răspândire și dezvoltare a ideilor Mișcării Moderne în artă și arhitectură. Construcțiile cu care și-a început Horia Creangă cariera, demonstrează și ele o logică nouă de creație cu păstrarea unor elemente decorative simplificate sau cu o volumetrie ce aduce în prim plan expresia plastică a suprafeței mai vitrate.

Se spune despre Marcel Iancu și Horia Creangă că ar fi fost arhitecți mai talentați decât o întreagă academie ți mai curajoși în apărarea artei lor decât toate asociațiile de breaslă. Au căutat în exprimările făcute auditorului sub auspiciile Asociației pentru Urbanistica Bucuteștilor sa accentueze posibilitatea evoluției Capitalei noastre, cu condiția unei redeșteptări naționale și mai ales civile.

Cei doi aveau în comun pasiunea pentru volumul simplu sincer, nedecorat de profile gratuite, opțiunea pentru o estetică funcțională conformă cu civilizația mașinistă, combaterea anarhiei de forme, curajul de a înfrunta elita cultural baricadată în spatele meterezelor unui specific național paseist, credința în educarea maselor pentru formarea gustului noilor idelauri estetice. Cei doi considerau că nu se pot găsi lucruri noi utilizându-se mijloace vechi și erau convinși că trebuie să existe un acord între arhitectura nouă a construcțiilor și urbanismul care trebuie să le genereze și să le înglobeze.

Marcel Iancu a profetizat un București 1985 ca un mare oraș grădină alcătuit din ansambluri de unități colective armonios dispuse în parcuri de talia Cițmigiului, iar în linii mari Horia Creangă s-a preocupat de Bucureștii anilor ’30, acel mozaic de forme și culori.

5.1.MARCEL IANCU-INIȚIATORUL MODERNISMULUI ÎN BUCUREȘTI

La începutul carierei sale, anii 1922, la câteva luni după întoarcerea sa de la studii, Marcel Iancu realizează un ansamblu de 7 locuințe pe o proprietate a tatălui său în strada Trinității. Stilul în care construiește Iancu atunci aparține arhitecturii tradiționale cu o extremă simplitate a fațadelor și utilizarea geometrică a elementelor preluate din limbajul clasic. Chiar dacă elementele folosite anunță déjà preocupările ulterioare, Marcel Iancu nu se întoarce niciodata mai departe în timp în anii construirii primelor case moderniste, respective anii 1926-1927.

Primele manifestări ale mișcării moderne în arhitectură se vor datora lui și vor fi realizate la câțiva ani după întoarcerea sa în București. Eforturile sale isolate deschid drumul modernismului, ce va avea loc la începutul anilor ’30, după întoarcerea de la studii din străinătate a unor întregi generații de tineri arhitecți, moment ce coincide cu procesul general de modernizare rapidă a Bucureștiului.

Se dovedește a fi imaginea omului modern, foarte bine informat de tot ce se petrecea în domeniul artei în Occident, prin intermediul unei rețele de relații internaționale prin care el primea o cantitate impresionantă de reviste de avangardă din toată Europa. Cu ajutorul acestora Iancu este la curent cu tot ce se întâmplă în posturile de avangardă ale arhitecturii moderne, în special în Olanda, Germania și Franța.

În scrierile lui Iancu este evident influența celor două tendințe majore ale avangardei constructiviste, neoplasticismului și purismului, reprezentate în revistele De Stijl și L’Espirit.

Afinitatea cu grupul De Stijl și Le Courbusier este explicată de interesul lui Iancu pentru cubism și abstractționism, ca și de idei formulate de el la Zurich, precum: respingerea individualismului, idea arhitecturii moderne ca efort colectiv și încadrarea în rolul social al arhitectului.

Este primul și unul dintre puținii arhitecți români adepți ai modernismului, pe care îl preocupa și aspectele teoretice ale mișcării.

În 1925, Iancu începe să predea cursuri de arhitectură de interior și de proiectare de mobilier modern la Academia Artelor Decorative din București. Academia a fost gândită după modelul Școlii Bauhaus, însă bazată pe inițiativa particulară, are o viață destul de scurtă, negăsind interes la vremea respectivă.

La sfârșitul anului 1925, Iancu merge într-o călătorie în Occident, trecând prin Germania, Elveția și Franța. Nu sunt cunoscute detalii despre ce s-a întâmplat în această călătorie, dar puteam considera semnificativ faptul că în Germania se poate să fi văzut realizările Școlii Bauhaus, deoarece imediat după întoarcerea din această călătorie proiectează și construiește 3 clădiri cu un evident caracter modernist : doua imobile de locuințe și un pavilion pentru fabrica de ciocolată Suchard, la târgul Moșilor.

5.2.HORIA CREANGĂ-UN ARISTOCRAT AL FORMELOR SIMPLE

Horia Creangă, prin aspirația sa nativă către puritate și simplitate este aproape de crezul lui Mies van der Rohe, exprimat în maxima devenită celebră “Less is more”, exprimate concise a economiei de mijloace ce stau la baza creației celor văzute si nevăzute. Folosea chiar și o replică împinsă la absurd, “Rien fait toujours bien”.

Opera lui Creangă poate fi considerată ca reprezentativă pentru introducerea și evoluția arhitecturii moderne în România. Ca pionier al modernismului, Horia Creangă face carieră în timpul campaniei de construcții în anii ’30, ocupând posturi oficiale la municipalitate și dezvoltându-și o clientelă particulară numeroasă și statornică. Nu puține sunt cazurile când execută mai multe proiecte pentru același comanditar. Lucrările sale cuprind diferite tipuri de construcții, cea mai mare parte a operei sale formând-o vilele si imobilele de apartamente, adică tipul cel mai reprezentativ pentru perioada interbelică. Creangă construiește mai mult în București, dar și în câteva stațiuni de la munte și de la mare.

Scara mare de comanditari care îi încredințează proiectele lui Horia Creangă variază de la liberi profesioniști, la mari societăți private, ca de exemplu ARO și industriașii de talia lui Malaxa. Pe lângă proiectele datorate inițiative particulare, Creangă lucrează și pentru Municipalitate. Este de menționat faptul că în aceste proiecte, Expoziția Luna Bucureștilor și Halele Obor, va ține cont de cerința de monumentalitate. Creangă nu a avut însă comenzi de la stat.

Horia Creangă a creat în România stilul arhitecturii industrial pe temeiul marelui și triumfătorului principiu de omenie. Pentru prima dată se trata muncitorul cu altceva decât cu fraze.

Horia Creangă avea să se ocupe un răstimp de 11 ani cu aceste lucrări, care alături de Uzina de avioane Brașov, fostele uzine Ford, abatorul din Constanța și Fabrica de cauciucuri din Florești, constituie cele mai importante realizări moderne ale industriei românești din anii ’30. În ceea ce privește locuirea în București, putem vedea cum, între cele două războaie mondiale, s-a dezvoltat cu precădere imobilul de raport. Casele de raport nu erau menite ca prin ele să se afirme personalitatea proprietarilor lor, ci numai să le aducă beneficii cât mai mari posibile.

Creangă a fost foarte limpede în această privință – “Arhitectura noua casă în confortul bazat pe datele perfecționate ale tehnicii. Aer, lumina și căldura egală în orice colț al locuinței, în orice colț al globului, împărțirea rațională pe apartamente, fiecare piesă la locul ei și pentru funcția ei. Astăzi progresele tehnice suprimă influența de altădată a condițiilor climaterice asupra construcției. Tehnica modernă ne procură aer mereu curat, lumina bună și căldura sănătoasă, sub orice grad de latitudine. O exprimare sinceră și simplă a nevoilor moderne, iată arhitectura noastră. Ea exprimă frumosul prin simplicitate și utilul prin confort. Arta aceasta nu este un capriciu actual, utilul și plăcutul sunt adevăruri vechi. ”

6.ELEMENTE DISTINCTIVE ALE ARHITECTURII MODERNE INTERBELICE ÎN BUCUREȘTI

Locuințele realizate în perioada 1920-1940 în spațiul românesc se ancorează în arhitectura română modern prin câteva elemente distinctive:

Amploarea și diversitatea construcțiilor de locuințe amplasate în mediul urban sau în cadrul natural.

Ponderea deosebit de însemnată pe care această temă o are în activitatea majorității arhitecților epocii.

Unitatea aconceptuală regăsită în lucrările unui mare număr de arhitecți.

Impactul social direct al programului.

Realizările de mare valoare din acest domeniu.

Pe plan internațional, acest subiect a construit o preocupare de bază în demersul de transformare formală și funcțională a operelor de arhitectură, ea reflectându-se și în poziția arhitecților români.

Caracterul specific al soluționărilor în raport cu ceea ce lansase Mișcarea Modernă internațional.

Influența acestor asupra orașului prin modelarea cadrului urban.

Caracterul de pionierat pe care l-au avut locuințele în debutul curentului modernist în România.

Modul de soluționare a problemelor legate de locuire în România interbelică se apropie prea puțin de ideologia socialistă, experimentată la nivel european, în sensul direcționării spre soluții care să satisfacă un minim de confort. Se constata tendința răspândirii pe scara largă a locuințelor confosrtabile, vile sau locuințe colective cu apartamente generoase, ilustrând prin prezența lor capacitatea economică a societății romînești, dar și spiritul deschis, receptiv la civilizație și emancipare. Acest lucru a fost surprins și consemnat de străini care au punctat direcțiile tendințelor ce se manifestau la nivelul psihologiei societății românești, relativ la gradul de confort, sistem de locuire, sau capacitate de adaptare la pulsul vieții moderne.

Un exemplu relevant în acest sens este bulevardul Magheru, care își schimbă aspectul într-un stil asemănător cu cel din Occident. Fațadele blocurilor sunt totuși diferite între ele, în ciuda unui aer de familie general, comun cu modernismul și subordonat noilor regulamente de construcție. De fapt, fiecare fațadă ilustrează nu numai temperamentul profesional al fiecărui arhitect, dar și maniera lui de a interpreta noul curent.

Unele din ele înfățișează un aer modernist mai radical, altele au prizat mai mult cu Art Deco, iar multe sunt încă legate de un anume eceltism, fie cel cosmopolit, fie cel neoromânesc. Totuși împreună ele au creat un ansamblu coerent, de mare calitate urbanistică.

7.TIPURI DE LOCUINȚE REPREZENTATIVE

Arhitectura locuinței cunoaște în România, în perioada dintre cele două războaie mondiale trei mari categorii de programe: Locuința individual, Locuința colectivă, Locuința ieftină.

Între aceste trei tipuri representative de locuire în perioada interbelică, în București, întâlnim și Imobilul de raport, care poate fi integrat la Locuința colectivă sau Locuința ieftină.

Imobilul de raport este o entitate arhitecturală ce se raportează societății în mod continuu prin contracte de închiriere și servicii de comerț.

Pe fundalul conturării unei societăți deschise spre viața socială, emancipare, se poate deduce ca proprietarul imobilului avea o gândire progresită și dispunea de un capital, pe care l-a investit într-un imobil pentru a se feri de devalorizarea monedei.

7.1 LOCUINȚA INDIVIDUALĂ – VILLA

În perioada interbelică se observă prioritatea pe care o dețin casele unifamiliale și vilele pentru una sau două familii.

Acest tip de locuințe constituie tema dezvoltată cu predilecție de arhitecți, la cererea explicit a investitorilor particulari. Ele au beneficiat de context urban favorabil în cartierele rezidențiale ale marilor orașe, ce dispuneau între cele două războaie mondiale de importante suprafețe libere de teren, care odata completate cu construcții, încheiau cadrul urban construit.

Anii ’20 au cunoscut doar câteva încercări ce au prelucrat premisele estetice ale arhitecturii moderne. O parte din proiectele îndrăznețe, concepute de tinerii arhitecți au rămas nerealizate. Ele au fost prezentate în publicitățiile vremii alături de noile formulări teoretice.

Pionierii arhitecturii moderne românești, Marcel Iancu și Horia Creangă, proiectează unele din primele locuințe individuale ce se vor înscrie ca infuzie de noutate în acest domeniu. Marcel Iancu rămâne pentru istoria arhitecturii românești primul arhitect ce a conceput începând cu mijlocul anilor ’20 locuințe cu vadit caracter novator, ca mărturie a interesului efort teoretic, militant, de răspândire și dezvoltare a ideilor Mișcării Moderne în artă și arhitectură.

Construcțiile de început ale lui Horia Creangă demonstrează și ele o logică nouă de creație cu păstrarea unor elemente decorative simplificate sau cu o volumetrie ce aduce în prim plan expresia plastică a suprafețelor mari vitrate.

Dintre locuințele individuale reprezentative ale acestei perioade putem vedea cum Marcel Iancu lucrează la aceste obiecte de arhitectură:

DESCRIERE LOCUINTE INDIVIDUALE – MARCEL IANCU

Fotografie de epoca (Sursa:CENTENA MARCEL IANCU, Fotografie acutuală (Sursa:http://ler.is.edu.ro)

1895-1995,Ed.Simetria, p.68

Vila Jean Fuchs-1926-Strada Negustori, nr.33, Bucuresti

Este prima casă modernistă din România și este construită într-o zonă negustorească ân centrul vechi al orașului, pentru un bogat comerciant de vinuri care îi cere lui Marcel Iancu să-i proiecteze o casă modernă. Ea inițiază linia “cutiilor albe”, o evidentă căutare plastică de factură Bauhaus, care se va regăsi în multe proiecte ulterioare, uneori în combinație cu elemente de inspirație expresionistă.

Spațialitatea interioară mai liberă și mai căutată, ca și noul vocabular formal folosit, vin în sprijinul afirmației că “Vila Fuchs este cu adevărat prima clădire cu adevărat modern din București” .

În acest proiect, Marcel Iancu renunță la cromatica fațadelor în favoarea unei sculpturalități obținute prin decroșuri îndrăznețe de suprafețe mari, retrageri ale planurilor de fațade, frânturi de linii prin care creează un puternic efect sculptural de lumină și umbră. Aici apare pentru prima dată elementul vertical in porte-a-faux din care pornesc orizontalele pline ale balcoanelor, element care devine carcateristic pentru arhitectura lui Marcel Iancu. Un alt aspect în premieră pentru arhitectura românească este apariția terasei amenajate de la ultimul nivel, interpretare a principiului toit-jardin, definitoriu pentru Mișcarea Modernă.

Fotografie de epoca Fotografie actuala

( Sursa: CENTENAR MARCEL IANCU, (SursaFotografii personale)

1895-1995,Ed.Simetria)

Vila Maria Lambru-1929-Strada Popa Savu,nr.5,Bucuresti

Este prima vilă de Iancu în noul cartier rezidențial din nordul Bucureștiului. Repartiția interioară, foarte rațională, tradează o anumită economicitate, nu lipsită însă de elegant si claritate spațial.

Linia plastică inițială de Vila Fuchs, se poate vedea și la această construcție, de data această însă fiind mai modestă și mai puțin imaginativă. Pe lângă toate aceste observații putem descoperi o compoziție a fațadei principale cu o bogăție discretă, obținută prin descoperirea plinurilor albe de zidărie, dar și prin desenul profilelor de culoare închisă care creează zone de o anumită intensitate grafică. Plastica lui Marcel Iancu suferă de o anumită notă de clasicism, iar la această construcție se întărește în desenul de profile.

Fotografie de epoca(Sursa:CENTENAR Fotografie actuala

MARCEL IANCU,1895-1955,Ed.Simetria) (Sursa:google maps-street view)

Vila Poldi Chapier – 1929 – Intrarea General Ipătescu, nr. 4, București.

Casa Chapier este o locuință luxoasă, cu 3 niveluri, parterul fiind ocupat de garaje și servicii. Ea se află într-o zonă centrală a Bucureștiului pe o parcelă adâncă cu un front îngust la stradă.

Forma parcelei și regimul de aliniere la stradă și de alipire la clădirea alăturată, influențează organizarea generală a casei.

Casa este compusă astfel: spre stradă, se află biroul avocatului cu sala de așteptare și bilbioteca, iar zona de odihnă este orientată spre curte. La primul nivel se află dormitoarele, casa încheindu-se la ultimul nivel cu un spectaculos luminator.

Arhitectul a căutat o anumită fluiditate a întregului spațiu al parterului, separația dintre diferitele zone funcționale făcându-se prin mici denivelări și panouri glisante. La execuția casei, peretele despărțitor dintre bibliotecă și birou a fost înlăturat, astfel încat continuitatea spațială devine si mai evidentă.

Casa nu mai există, în locul ei construindu-se o locuință individuală.(fotografie actuală)

Fotografie epoca(Sursa:CENTENAR MARCERL IANCU, Fotografie actuala

1895-1995,Ed.Simetria) (Sursa:Fotografii personale)

Vila Bordeanu-1930-Strada Labirint,nr.118,București

Vilele timpurii ale lui Marcel Iancu sunt evidențiate printr-o simplitate extremă a fațadelor, unde arhitectul renunță la modelarea sculpturală a zidului, fațada fiind complet plană. Pentru a echilibra suprafața mare a ferestrei decupate, se folosește un element ieșit în relief care adăpostește intrarea.

Vila a fost proiectată inițial ca două apartamente identice, dar mai târziu a fost făcută această modificare, ea fiind împărțită astfel: un apartament la parter și zonă de serviciu la etaj, fiind exprimată în fațadă într-un mod neuzual.

Aspectul de cutie simplă este contrazis de linia zig-zag a fațadelor laterale și de fragmentarea volumului dinspre curte.

S-a constatat dispariția casei, ea fiind înlocuită cu o locuință cu parter ( fotografie actuală).

Fotografie de epoca(Sursa:CENTENAR MARCEL IANCU, Fotografie actuală

1895-1995,Ed.Simetria,p.90) (Sursa:Fotografii personale)

Vila Paul Wexler-1931-Strada Grigore Mora,nr.36,București

A fost construită pentru o familie foarte avută în cartierul rezidențial de vile din nordul capitalei și prezintă o distribuție interioară foarte funcțională cu spații diurne comunicante și cu o mare terasă grădină la ultimul nivel. Volumul este foarte simplu, aproape un cub, cu suprafețe mari de zidărie care dau senzație de masivitate. Pe fațada principală se poate vedea destul de clar distribuția interioară. Este o articulație prin contrast a două zone: pe de o parte suprafața dominantă în care se decupează ferestrele camerelor și golul scării, pe de altă parte, registrul vertical ce se desfășoară peste intrare cu retrageri succesive, al cărui colț se dematerializează treptat până la loggia ferestrei.

Această casă a fost aleasă de Iancu pentru a fi publicată intr-o lucrare de anvergură europenă, dedicată arhitecturii moderne.

Clădirea a fost în curs de restaurare, acum aflându-se într-o stare finală a renovării, unde se poate vedea păstrarea unor elemente ale clădirii inițiale (fotografie actuală).

Fotografie de epoca(Sursa:CENTENAR MARCEL Fotografie actuală

IANCU,1895-1995,Ed.Simetria,p.92 (Sursa:Fotografii personale)

Vila Jean Juster-1931-Strada Silvestru,nr.71,București

Construită pentru bancherul Juster, într-o zonă centrală, este o locuință foarte luxoasă, desfășurată în principal pe nivelurile 1 și 2, parterul fiind ocupat de garaje și anexe de serviciu, iar ultimul nivel, de camere de serviciu și de un solariu cu dotările lui. Cele două niveluri principale comunică printr-un gol peste zona de acces a holului. Marcel Iancu a proiectat pentru interior vitralii cubiste, lămpi pentru mobilier și a aplicat scheme de culoare, așa cum o dovedesc fotografiile de epocă găsite. Este remarcată latura dinspre stradă, care prezintă o compoziție complexă de mare sculpturalitate.

Articularea dintre aceste elemente majore se face și prin planurile balcoanelor, dar mai ales prin copertina solariului. Acesta este elementul cel mai abil și mai spectaculos al compoziției, pentru că, deși este foarte delicat în raport cu celelalte elemente și detașat de volumul scării, este –paradoxal- elementul unificator. În plus, schimbă centrul de greutate al compoziției, dematerializează cumva zona de articulație, imprimând astfel fațadei o anumită suplețe. Fără această copertină, volumul clădirii ar apărea greoi, ceea ce, din nefericire, s-a și dovedit prin demolarea copertinei după cutremurul din 1977.

Clădirea a fost restaurată, păstrând cu strictețe elementele originale ale proiectului (fotografie actuală).

Fotografie de epoca(Sursa:www.jewish-romania.ro)

Vila Florica Reich-1936-Strada Grigore Mara,nr.39,București)

Este amplasată în cartierul rezidențial din nord fiind o locuiță foarte luxoasă a familiei blănarului Reich. Parterul se face prezent printr-un mare spațiu deschis, subîmpărțit în diferite zone funcționale cu ajutorul unor pereți și prin unele denivelări.Datorită mărturiilor urmașilor familiei Reich, este singura casă la care s-au putut reconstitui schemele de culoare propuse de arhitect, care se integrau cromativ, și elemente de mobilier.

Mergând pe linia ideii sale de încorporare a artelor aplicate în arhitectură, Marcel Iancu proiectează spațiul interior. Vitraliul alb, reprezentant zodiacal, proiectat tot de Iancu, luminează difuz scara interioară.

Chiar dacă au existat unele modificări față de proiectul de autorizație, plastica exterioară a clădirii continuă într-o oarecare măsură linia compozițională a vilei Wexler.

DESCRIERE LOCUINTE INDIVIDUALE-HORIA CREANGĂ

Fotografie de epoca(Sursa:CREZUL SIMPLITATII ,

Ed.Simetria,p. )

Fotografie actuala

(Sursa:Fotografii personale)

Vila Medrea-1929-Strada Andrei Muresanu,nr.2,București

Este un proiect de locuință cu atelier pentru artistul Cornel Medrea. Pentru Horia Creangă, acest subiect a stârnit un mare interes. Rezolvarea suprafeței vitrate, orientate spre nord este remarcabilă și încă funcțională.

Clădirea a fost restaurată, păstrându-se toate elementele originale ale operei (figură actuală).

Fotografie de epocă (Sursa: CREZUL SIMPLITĂȚII,

Ed. ,p.)

Fotografie actuală (Sursa:Google maps-street view)

Vila Constantinescu

Modificările aduse acestui proiect față de cel inițial a avut idea de a simplifica elementele folosite. Retragerile parterului și evidențierea stâlpilor spre stradă oferă un volum modelat deosebit. Elemente ale modernității prezente în momentul construcției clădirii au fost parapeții plini din tablă groasă vopsită-

La interior întâlnim un spațiu continuu care este compus din 3 încăperi și este luminat printr-o friză de ferestre cu parapet neobișnuit de înalt. Acesta este un detaliu particular ce creează senzația de concentrare spre interior, iar suprafețele disponibile de pereți primesc posibilitatea de a fi mobilați.

Vila Ion Miclescu-1930-Strada Paris, nr. 56, București

Vila Ion Miclescu este prima lucrare de tip locuință unifamilială, program în care Creangă excelează. Arhitectura minimalistă este reprezentată în acest caz prin compunerea celor 3 goluri total diferite pe fațada principală și racordarea la cea laterală prin intermediul tâmplăriei de colț.

Vila este considerată un exemplu important de valoare estetică în arhitectura interbelică din București.

Fotografie de epoca(Sursa:CREZUL SIMPLITAȚII

Ed. ,p. )

Vila Dulfu-1933

Este un duplex care a fost constuit pentru familia scriitorului Petre Dulfu, cu o nota elegantă și o interesantă metodă de rezolvare a volumetriei pe colț. Din păcate în 1980 a avut loc o acțiune care a dus la distrugerea unei bune părți din centrul istoric, iar printre clădirile ce au fost demolate se enumeră și această vilă, în locul căreia a fost construit noul centru civic.

Fotografie de epocă

(Sursa:CREZUL SIMPLITĂȚII,

Ed. ,p.)

Vila Bunescu-1932-Aleea Alexandru,nr.12,Bucrești

Vila Bunescu se remarcă prin calitățile spațiului interior, relația Între funcțiunile aflate la niveluri diferite, legătura cu zona serviciilor, rezolvată prin articularea celor două volume, la a caror interferență se află accesul în clădire.

Se poate distinge aceeași preocupare de a contrasta suprafețele vitrate cu mari suprafețe pline prin concentrarea golurilor pe fațade diferite. Fotografie actuală

(Sursa:Fotografii personale)

Fațada principală este prezentată ca un plin imens, corespunzător etajului și aticului înalt al terasei cu piscină, deasupra frizei de ferestre continue a parterului, întorsă pe colțurile clădirii.

Această operă a fost singura care a primit șansa de firenovată de un proprietar care a conștientizat valoarea sa. Destinația încăperilor și compartimentarea interioară a spațiului s-a respectat cu strictețe.Pentru viitor va trebuie găsită o soluție pentru izolare și finisare, care să nu afecteze imaginea inițială a clădirii restaurate.(fotografiea actuală)

Spațiile inmterioare comunică generos cu exteriorul, terasele, grădina și terasa cu piscină peste ultimul nivel. Schema funțională asigură comunicarea spțiilor de primire de la parter cu încăperile de locuit de la etaj, printr-o scară interioară plasată intr-un hol pe două niveluri, exprimat printr-o mare suprafață vitrată, orientată către grădina din spatele clădirii.

7.2.LOCUINȚE COLECTIVE-DE TIP „BLOCKHAUS”

Locuințele colective erau amplasate în peisajul urban oferit de marile bulevarde ale capitalei, sau alte artere importante, cu un regim de înălțime care variază între două și unsprezece etaje și constituie o expresie a unei secțiuni importante a arhitecturii locuințelor din București după Primul Război Mondial.

Elementele de concepție comune a acestor locuințe se pot remarca astfel:

-Planul apartamentelor se dezvoltă în jurul unui nucleu central generos dimensionat, constituit din camera de zi în relație directă cu una din celelalte încăperi de locuit, această legătură fiind elementul de flexibilitate al locuinței.

-Apare adesea utilizat principiul zonificării funcțiunilor de noapte și de zi.

-Retragerile succesive de la ultimele etaje, prezente în special la clădirile înalte, au ca motiv principal reglementări de ordin urbanistic, dar au și un rol important în compunerea volumului clădirilor.

-Flexibilitatea apartamentelor este dată de structura de rezistență realizată din cadre de beton armat.

-Comunicarea spațiului interior cu cel exterior este realizată prin balcoanele, loggiile și retragerile de la ultimul nivel.

-Evidențierea elementelor de compoziție a fațadelor.

DESCRIERE IMOBILE – MARCEL IANCU

Fotografie de epocă (Sursa:CENTENAR Fotografie actuală (Sursa:Google maps-street view)

MARCEL IANCU, 1895-1955, Ed.Simetria,p.93)

Imobilul Herman Iancu-1926-Strada Trinității,nr.33, București (actuală Dr.Maximilian Popper, nr. 55)

Marcel Iancu, exprimă prin acest imobil latura sa plastică și nu cea de arhitect, deoarece exprimarea nu este deloc tipică pentru ceea ce va deveni modernismul bucureștean.

Imobilul este construit pe terenul tatălui său, din Strada Trinității, actuală Dr.Maximilian Popper, iar forma ciudată este modivată parțial de alinierea decretată de primărie pentru deschiderea unei viitoare străzi și de adosare la o construcție parter existent.

Clădirea este împărțită în trei apartamente, fiecare ocupând câte un nivel, unul dintre apartamente fiind ocupat chiar de Marcel Iancu până în 1931.

Valoarea remarcabilă a acestui imobil rezidă în exercițiul plastic pe care îl propune și îl impune chiar cu anumită intenție de a șoca. Imobilul păstrează și astăzi aerul expresionist și funcțiunea de locuință colectivă pe care i-a dat-o arhitectul Marcel Iancu.(fotografie actuală)

Fotografie de epocă (Sursa:CENTENAR MARCEL IANCU, 1895-1995,

Ed.Simetria,p.97)

Fotografie actuală (Sursa:Google maps-street view)

Imobilul Alexandrescu- 1935- Strada Traian, nr. 179, București.

Imobilul de raport cu câte un apartament luxos pe nivel, este construit într-o zonă centrală veche a orașului. Ca perioadă se înscrie în a doua jumătate a anilor ’30, pe linia micilor imobile cu fațadă îngustă spre stradă, foarte simplă și la o scară domestică. Există un singur accent, aflat pe fațada principală, format din balcoanele de la etajul 1 și 2, care ies în consolă la extremitatea stângă a clădirii și care constituie elemente de articulare cu fațada laterală.

Fotografie de epocă (Sursa:CENTENAR Fotografie actuală (Sursa:Google maps-street view)

MARCEL IANCU, 1895-1995, Ed.Simetria,p.102)

Imobilul Clara Iancu –1931 – Strada Caimatei, nr. 20, București – Monument istoric.

Imobilul se află într-o zonă centrală a Bucureștiului și a fost finanțat de familia Iancu. Fiind construit pe o singură parcelă îngustă și alipit la o construcție existentă, accesul se face prin fațada principală și din acest motiv parterul este tratat ca un soclu, în care accesul principal se detașează discret.

Aparenta rigiditate dată de elementele ortogonale și plane, este contrazisă de dinamismul și sculpturalilatea compoziției. Aceasta este obținută prin degradarea pe adâncime a diferitelor suprafețe decroșate din planul fațadei.

Elementele tâmplăriei au fost înlocuite, dar imaginea de astăzi este foarte aproape de cea din 1931, imobilul fiind pe lista monumentelor istorice din București.

.

Fotografie de epocă

(Sursa:CENTENAR MARCEL IANCU,

1895-1995,Ed.Simetria,p. )

Fotografie actuală

(Sursa: Google maps-street view)

Imobilul David Haimovici și Sigmund Vătărescu – 1937 – Strada Olteni, nr.12, București.

Clădirea se află la intersecția a doua străzi, pe o parcelă neregulată și prezintă două fațade tratate diferit compozițional, legate prin curba lină care preia colțul.

Este compus din câte un apartament pe fiecare nivel, iar la etajul 1 și 2 există câte o garsonieră. Apartamentul de la ultimul nivel are o mare terasă cu pergolă.

În prezent, apartamentul de la etajul 1, mai păstrează încă o parte din vitraliile cubiste originale.

Imobilil Jaques Costin-1933-Strada Paleologu, nr.5, București

Imobilul aparține lui J.Costin, fratele soției lui Marcel Iancu, si se află în zona veche a din centrul orașului. Datorită faptului că Macel Iancu a construit mult în acea zonă, se presupune că cele 2 clădiri alipite acestui imobil ar aparține tot artistului, dar nu există dovezi clare în acest sens.

Apartamentele din acest imobil au fost locuite înmare parte de componenți ai familiei Iancu, iar elementele caracteristice, ca mobilierul fix și pereții acoperiți de fresce, sunt regăsite în aceste locuințe.

Fațada de o mare complexitate, prezintă o compoziție foarte simplă cu o alternare de plin-gol, incadrată în două registre verticale inegale.

Fotografie de epocă

(Sursa:CENTENAR MARCEL IANCU,

1895-1995,Ed.Simetria, p. )

Imobiul Sally Gold-Bulevardul Domniței,nr.34(actual Bulevarul Hristov Botev,Nr.38,București)

Imobilul este așezat în centrul negistoresc al Bucureștiului, având trei laturi aliniate la stradă și o formă neregulată în plan.

Simbolul modernității întâlnit la interiorul imobilului este reprezentat într-un apartament de la nivelul 2, unde Iancu crează o cameră de zi cu supantă. Forma apartamentelor este neconvențională, ele fiind rezultatul obligațiilor exterioare.

Volum oferă un spectacol arhietctural cubist, rectangular, având ca element major de articulație fațada din colț.

Elementele expresioniste, combinate cu elementele de factură cubistă, fac acest imobil una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale lui Marcel Iancu.

DESCRIERE IMOBILE – HORIA CREANGĂ

Fotografie actuală

(Sursa:www.punctdefuga.ro)

Fotografie de epocă

(Sursa:CREZUL SIMPLITĂȚII,Ed. ,p. )

Imobilul ARO 1929-1931 Bulevardul Magheru, București.

Proiectul câștigător al lui Creangă se distinge de celelalte printr-o mare simplitate și prin tratarea unitară a fațadelor. Fațadele sunt ritmate de marcarea intrărilor la strada interioară.

Imobilul ARO conține 73 de apartamente de diferite tipuri și mărimi, de la garsoniere până la apartamente de 4 camere. Confortul burghez este mult simplificat în concordanță cu cerințele vieții moderne, dar totuși apartamentele sunt destinate oamenilor cu dare de mână. Modul de compartimentare se apropie mai mult de cel tradițional, unde fiecare cameră are o funcțiune bine insușită, decât de planul liber unde spațiile sunt flexibile.

Fotografie de epocă

(Sursa:CREZUL SIMPLITĂȚII,

Ed. , p. )

Fotografie actuală(Sursa:

Imobilul Ottulescu – 1935-1936 – Strada General Gheorghe Manu, nr. 12, București.

Volumul simplu este modelat cu abilitate prin tratarea în registre orizontale retrase. Astfel se obține un efect de diminuare a masei construite, care este favorabil pentru integrarea vecinătăților.

Imobilul cu apartamente de lux, se remarcă prin compunerea echilibrată, subtil asimetrică a spațiilor în jurul nodului de circulație.

Fotografie

de epocă

(Sursa:CREZUL SIMPLITĂȚII,

Ed. ,p. )

Imobilul Malaxa – Burileanu – 1935-1937 – București.

Creangă, ajuns la o deplină maturitate își exprimă prin acest proiect principalele trăsături ale stilului său. Zona de locuire este dispusă pe lungimea fațadei și este exprimată la exterior printr-o friză de ferestre continue. Există o exprimare echilibrată a funcțiunii și o compunere echilibrată a spațiilor din jurul nodurilor de circulație. Se poate vedea o grafică specială a fațadelor, datorită tinereții aproape imaterială a profilaturilor, contrastate cu elementele pe care le marginesc.

7.3. LOCUINȚE IEFTINE

În București, ca și în toată țara, această categorie de locuințe cunoaște doar soluționări izolate, care sunt prea puțin semnificative ca inovație sau ca amploare. Acest tip de locuire a fost introdusă în România ca o rezolvare a problemelor de locuire, dar ecoul lor în producția de arhitectură a fost destul de slab, înregistrându-se rar câteva exemple de lotizări făcute în acest sens. Ele se găsesc amplasate pe terenuri libere, special sistematizate, cu locuințe cuplate, gândite să dispună de un confort minimal, în care funcțiuniile sunt eficient distribuite.

LOCUINȚE ECONOMICE ÎN ȘOSEAUA IANCULUI – HORIA CREANGĂ – 1937

Aceste locuințe sunt de tip unifamilial cuplate, organizate pe două niveluri, concepute într-o logică funcționalistă și constructivă impecabile și cu o geometrie foarte simplă. Ele se remarcă prin simplitatea și eficacitatea concepției și prin folosirea unor material de bună calitate, dar care sunt mai puțin prețioase și mai calde.

Proiectul a fost executat sub îndrumarea lui Creangă, ca director la Lucrări Noi, pentru parcelarea Iancului.

Parcelarea terenului de pe partea dreaptă a șoselei Iancului a început de la sfârșitul anilor ’20. Conform lui Sfințescu, imobilele aveau o fațadă medie de 8 metri, o adâncime de 20 metri, iar costurile erau foarte mici, unul dintre cele mai mici prețuri comparativ cu celelalte parcelări.

Ritmul construcțiilor este destul de lent: 194 locuințe în 5 ani (1933-1938), perioadă în care sunt incluse și imobilele proiectate de Horia Creangă.

Acesta a fost primul proiect de o asemenea amploare și reprezintă o adoptare a stilului modernist în construcția locuințelor sociale din București și care a rămas până în zilele noastre un reper al locuirii în capitală.

8. CONCLUZII

Prezentarea, deși sumară, a proiectelor de locuințe ale lui Horia Creangă și Marcel Iancu, ne permite să tragem anumite concluzii, cu ajutorul cărora, raportându-ne atât la contextul general al Mișcării Moderne, cât și la momentul specific al civilizației românești, să putem încerca o definire a arhitecților din această perspectivă.

Imobilele construite în această perioadă se supuneau unor anumite caracteristici de inserție în contextul urban. O caracteristică definitorie pentru acest curent arhitectural este ocuparea intensivă a terenului disponibil, dar există deasemenea, o preocupare constantă de a asigura un minim de curte (spațiu semiprivat).

Proiectele sunt puse într-o relație bine determinată cu vecinătățile, existând restricții clare în acest domeniu. Zonele în care sunt amplasate, majoritatea construcțiilor fiind aproape de centrul orașului sau spre nord unde se dezvoltă locuințele burghezilor, constituie nuclee de coagulare urbană. Acestea, prin modul de integrare în contextul urban au determinat o parte din varietatea structurilor morfologice ale Bucureștiului.

În cazul arhitecților ce lucrează în spiritul stilului modernist întâlnim aspecte distincte ale structurilor și ale detaliilor constructive. Ei sunt promotorii progresului tehnic din punct de vedere structural, și utilizează cu precădere betonul armat (cadre, stâlpi liberi la parter și console), acest lucru ajutându-i să ofere elemente caracteristice de limbaj arhitectural și expresivitate volumetrică. Volumetriile sunt, de obicei, caracterizate prin simplitate și acuratețe dar care sunt totuși dinamice prin utilizarea unor accente verticale într-o structură plastică dominant orizontală.

Daca volumetriile sunt susținute de o gândire progresista venită și din partea beneficiarilor, la nivelul zonificării funcționale, locuințele moderne încercau să dezvolte modeul de locuire care mergea încă pe sistemul tradițional. Astfel încât în București nu găsim exemple clare de “plan liber ” în sensul în care Le Corbusier îl imprimă acestei noțiuni, ce avem de a face cu anumită libertate a ordinii spațiale.

Arhitectura locuinței moderne bucureștene se înscrie într-o etapă dintr-un șir de evoluții istorice distincte. Acest fapt imprimă caracteristicile specifice, care particularizează locuința din București, de alte construcții moderne.În București se poate vorbi mai puțin despre modernism și mai mult despre modernitate, deoarece aceasta a fost înțeleasă ca o evoluție sincronizată cu tendințele moderne din această epocă.