Arhitectura ÎN Mișcare Spațiul Sportului

CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………………………………………… 5

PLAN DE IDEI ……………………………………………………………………….. 6

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE

1.1 Considerații generale.Semnificația sportului ……………… 11

1.2 Scopul lucrării ……………………………………………………… 12

1.3 Definirea termenilor ………………………………………………. 12

CAPITOLUL 2: EVOLUȚIE – PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

2.1 Sportul și construcții sportive antice ………………………… 15

2.1.1 Egiptul Antic ……………………………………………… 28

2.1.2 Grecia Antică …………………………………………….. 35

2.1.3 Roma Antică ……………………………………………… 40

2.1.4 Perioada Bizantină ……………………………………. 42

2.1.5 Renașterea ………………………………………………. 25

2.2 Jocurile olimpice antice ………………………………………….. 25

2.3 Jocurile olimpice moderne ………………………………………. 35

2.3.1 Atena 1896 ……………………………………………….. 28

2.3.2 Paris 1900 ………………………………………………… 28

2.3.3 Saint Louis 1904 ………………………………………… 29

2.3.4 Londra 1908 ………………………………………………. 28

2.3.5 Stockholm 1912 …………………………………………. 28

2.3.6 Anvers 1920 ………………………………………………. 28

2.3.7 Paris 1924 …………………………………………………. 28

2.3.8 Amsterdam 1928 ………………………………………… 28

2.3.9 Los Angeles 1932 ……………………………………….. 28

2.3.10 Berlin 1936 ……………………………………………….. 28

2.3.11 Londra 1948 ……………………………………………… 28

2.3.12 Helsinki 1952 …………………………………………….. 28

2.3.13 Melbourne 1956 …………………………………………. 28

2.3.14 Roma 1960 ……………………………………………….. 28

2.3.15 Tokio 1964 ……………………………………………….. 28

2.3.16 Ciudad de México 1968 ……………………………….. 28

2.3.17 München 1972 ……………………………………………. 28

2.3.18 Montreal 1976 ……………………………………………. 28

2.3.19 Moscova 1980 ……………………………………………. 28

2.3.20 Los Angeles 1984 ………………………………………. 28

2.3.21 Seul 1988 …………………………………………………. 28

2.3.22 Barcelona 1992 ………………………………………….. 28

2.3.23 Atlanta 1996 ……………………………………………… 28

2.3.24 Sydney 2000 ……………………………………………… 28

2.3.25 Atena 2004 ……………………………………………….. 28

2.3.26 Beijing 2008 ……………………………………………… 28

2.3.27 Londra 2008 ……………………………………………… 28

2.3.28 Rio de Janeiro 2016 …………………………………….. 28

CAPITOLUL 3: STUDIU PE PLAN NAȚIONAL

3.2 Săli de sport vechi – înainte de '90 …………………………… 40

3.3 Săli de sport noi – după '90 …………………………………….. 50

ARGUMENT

Spațiul arhitectural reprezintă un element de maximă importanță pentru societate, mai mult decât pur tehnic, estetic, sau chiar mai mult decât ar fi sugerat de către semiotică. Spațiul este cel care ne aduce împreună dar și cel care ne poate separa.

Sportul și activitățile sportive au făcut parte din cultura umană înca din antichitate și constituie o formă și un spațiu dinamic, în continuă schimbare. Scopul principal al sportului este nu să îți înfrângi oponentul, ci să te autodisciplinezi. Noile tendințe arhitecturale privind spațiul sportului implică multe activități, funcționalitate și multă diversitate.

Pornind de la necesitatea dezvoltării infrastructurii sportive a municipiului Oradea, lucrarea de față își propune conturarea fundamentelor teoretice și abordează evoluția spațiului pentru practicarea sporturilor punând-o într-o perspectivă istorică și valorifică tehnologia și tendințele moderne din spațiul sportului.

Proiectul de diplomă este reprezentat de necesitatea construirii unei săli polivalente in municipiul Oradea (Anexa 1), care să facă posibilă organizarea de competiții internaționale și europene pentru diferite discipline sportive. Fundamentarea acestei necesități se regăsește în actul normativ: "Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 863 din 27.11.2014 pentru aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții S.A., a amplasamentului obiectivului de investiții "Complex sportiv multifuncțional” în Municipiul Oradea și asigurarea condițiilor în vederea executării acesteia".

PLAN DE IDEI

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE

1.1 Considerații generale.Semnificația sportului

"Sportul reprezintă cea mai populară activitate într-o societate modernă. Sportul oferă oportunitatea de a te învăța să acționezi conform unor norme stabilite de comun acord, de a te comporta admirabil atât în victorie cât și în înfrângere, și de a-ți dezvolta nu numai fizicul, ci și comportamentele sociale și valorile etice.".

1.2 Scopul lucrării

Lucrarea are rolul de a veni in sprijinul fundamentării teoretice și elaborării proiectului de diplomă cu titlul „Sală de sport multifuncțională”, amplasată in Oradea, Bihor.

1.3 Definirea termenilor

Clarificarea termenilor specifici din domeniul studiat, precum: spațiul sportului, dezvoltare sustenabilă, estetica structurii, dezvoltare durabilă.

CAPITOLUL 2: EVOLUȚIE – PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

2.1 Sportul și construcții sportive antice

Acest subcapitol abordează evoluția spațiului pentru practicarea sporturilor și a construcțiilor sportive punând-o într-o perspectivă istorică.

2.2 Jocurile olimpice antice

În acest capitol este evidențiat impactul pe care îl are olimpismul asupra societății și spațiului sportiv, și evoluția sa. Jocurile Olimpice au luat naștere în anul 776 Î.Hr. în Olympia, Grecia și au existat timp de 12 secole neîntrerupt.

2.3 Jocurile olimpice moderne

„În lumea modernă sportul poate juca un rol important de progres și de apropiere socială. Toate sporturile pentru toate națiunile.” – Pierre de Coubertin

Primele Jocurile Olimpice moderne au loc în anul 1896, în luna aprilie la Atena, pe stadionul de marmură Averof care avea o capacitate de 40.000 de locuri, la care participă 285 de sportivi din 14 națiuni.

Acest capitol va cuprinde o analiza a Jocurilor Olimpice moderne din anul 1896 până în anul 2016.

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE

1.1 Considerații generale. Semnificația sportului

Semnificația sport nu este percepută ca fiind o descoperire nouă dacă ne referim la Grecia antică. Astăzi, Consiliul Europei identifică importanța sporturilor în felul următor: „Consiliul e conștient de faptul că sportul are un rol distins și acesta figurează ca forță de integrare socială, toleranță și înțelegere. Este la îndemâna oricui, indiferent de vârstă, limbă, religie, cultură sau aptitudine. Sportul reprezintă cea mai populară activitate într-o societate modernă. Sportul oferă oportunitatea de a te învăța să acționezi conform unor norme stabilite de comun acord, de a te comporta admirabil atât în victorie cât și în înfrângere, și de a-ți dezvolta nu numai fizicul, ci și comportamentele sociale și valorile etice. Contribuția sa la educație este din ce în ce mai vizibilă. Sportul are o contribuție esențială în ceea ce privește promovarea valorilor de bază ale Consiliului Europei, democrația, drepturile omului, legile statului de drept.”.

Care este semnificația sportului în relație cu arhitectura?

Începând cu atleții greci ai antichității, arhitectura a jucat un rol important în oferirea spațiului pentru sport. Arhitectura a rămas în aceași poziție. O poziție în care relația dintre arhitectură și sport este legată prin experimentarea trupului.

Jocul și sportul, pot fi percepute ca o simulare a realității, în care participanții se văd uneori în situații-limită pe care sunt nevoiți să le soluționeze, ceea ce le antrenează imaginația și creativitatea și îi ajută să-și găsească noi resurse.

Psihologul elvețian Karl Groos afirmă că „jocul conduce de la sarcini ușoare la unele mai dificile, de vreme ce doar cucerirea intenționată conferă sentimentul de satisfacție în succes”.

Relația dintre om și mediu este una dinamică. Experiența umană este afectată de mediul înconjurător și vice versa. Această condiție are o importanță decisivă atunci când se ocupă cu spațiul pentru sport și mișcarea corpului în secolul 21, din moment ce concentrarea și participarea a făcut unele schimbări majore în aceste domenii în deceniile anterioare. A apărut astfel o nouă provocare arhitecturală.

În România sporturile au devenit o parte considerabilă a industriei de divertisment, o creștere a tipurilor de sport, iar femeile și persoanele în vârstă încep tot mai mult să facă sport, în ciuda faptului că la început sportul părea să conteze doar pentru copii și tineri.

1.2 Scopul lucrării

Scopul lucrării este analiza evoluției spațiului pentru practicarea sporturilor punând-o într-o perspectivă istorică, dar mă voi opri în special asupra noilor tendințe arhitecturale privind spațiul sportului care și-au pus amprenta pe construcțiile de astăzi și voi expune necesitatea construirii unei săli polivalente care va dezvolta infrastructura sportivă din municipiul Oradea.

Totodată, această lucrare susține teoretic proiectul de diplomă. Printr-o analiză a sălilor polivalente din România și punerea în context a câtorva studii de caz, se poate alcătui o bază fundamentală care determină proiectarea obiectului de arhitectură.

1.3 Definirea termenilor

Pentru a clarifica exprimarea consider necesară definirea următorilor termeni:

Spațiul sportului – cadrul în care se desfășoară „toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau nu, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale sau să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel”.

Dezvoltare sustenabilă – este acea „dezvoltare ce întrunește nevoile generației actuale fără a compromite abilitatea viitoarelor generații să își satisfacă nevoile”.

Dezvoltare durabilă – „Conceptul de dezvoltare durabila poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere, prin urmatoarele elemente: economic (eficienta, crestere, stabilitate), social (nivel de trai, dialog social si delegarea responsabilitatilor, protejarea culturii/patrimoniului), ecologic: biodiversitate/ rezistenta sistemelor, resurse naturale, evitarea poluarii”.

Estetica structurii – „este o disciplină a proiectării structurale care se ocupă cu analiza contribuției structurii la realizarea expresiei arhitecturale”.

Sport – Sportul are două maniere de concepere, primul fiind recunoscut de natura organizată și reglementată, iar a doua este importanța acestuia pentru recreere, dezvoltare și amuzament.

„Sportul este un sistem instituționalizat de practici fizice competitive, delimitate, codificate și guvernate convențional care au scopul explicit de a-l selecta pe cel mai bun competitor”.

„Sportul este o activitate umană care implică organizații administrative specifice și un fundal istoric de reguli care definesc obiectivele și care limitează modalitățile de comportament; implică competiție sau/și provocare și un rezultat specific determinat în primul rând de calități fizice”.

„Sportul este activitate fizică liberă, spontană desfășurată în timpul liber; funcțiile sale sunt recreerea, amuzamentul și dezvoltarea”.

Palestră – amenajare destinată activitățiilor gimnastice și atletice din gimnaziile Greciei antice. Palestra era o curte, parțial acoperită fiind prevazută uneori cu coloane și cu anexele necesare practicării exercițiilor fizice: vestiare, magazii, etc.

Pentatlon – (gr. penta. – cinci și atlon – luptă, cu sens agonal, de întrecere) – concursul celor cinci probe: alergare, săritură în lungime, luptă, aruncarea suliței și a discului.

CAPITOLUL 2: EVOLUȚIE – PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

Acest capitol servește ca o schiță a istoriei spațiului și arhitecturii sportului, care nu dorește a fi unul de istorie științifică din moment ce scopul este unul contemporan, căutând o bază istorică pentru ruperea cu spațiul conventional al sportului și creând noi spații. Cele mai recente tendințe în domeniul spațiului pentru sport vor fi prezentate la sfârșitul acesui capitol.

Încă din atichitate printre preocupările oamenilor a fost și practicarea exercițiului fizic. Scopul fiind atingerea și păstrarea unui tonus fizic cât mai ridicat și mai performant, necesar și în cazul ostașilor.

2.1 Sportul și construcții sportive antice

Antichitatea a fost dominată de cultura greacă, în special în domeniul educației fizice unde a atins un grad de dezvoltare foarte ridicat. Acest punct culminant al Greciei este rezultatul unei evoluții care se referă, în primul rând la popoarele din bazinul oriental al Mării Mediteranei, leagănul civilizației europene cât și la câteva popoare din Orient.

2.1.1 Egiptul Antic

Egiptul ocupă un loc însemnat în istoria celor mai vechi popoare, totodată dezvoltând o cultură impunătoare și originală. Prin obiectele de artă descoperite pe suprafața Egiptului, confirmă preocupările pentru activitățile fizice a egiptenilor în perioada antică, fără să ridice sportul la rang de doctrină, dar l-au tratat ca pe un adevărat rit de putere. Tot Egiptul ne-a dat arhetipul competițiilor internaționale.

Cele mai importante perioade ale Egiptului Antic, care confirmă activitățile fizice sunt cele din timpul Regatului vechi, Regatului mijlociu și Regatului nou.

Din timpul Regatului vechi (3000-2000 Î.Hr.) au fost descoperite monumente de artă, reprezentate în mare parte de statui, cea mai importantă fiind statuia regelui Mycermas și a „numitului Hosi” care reprezenta forța musculară. Tot din această perioadă sunt și basoreliefurile de la Ptah-Hotep care confirmă interesul pentru activitățile fizice și practicarea lor.

Din perioada Regatului mijlociu (2000-1550 Î.Hr.), au fost descoperite picturile murale de la Beni-Hasan (fig.1) care reprezintă fazele unei lupte, acestea mărturisind practicarea exercițiilor fizice de către egipteni.

În perioada Regatului nou (1550-1000 Î.Hr.) cultura cunoaște progrese semnificative. Educația fizică ocupa un loc important în școli, practicandu-se gimnastica analitică, atletismul și luptele.

Fig.1 Picturile murale de la Beni-Hasan

(sursa:https://en.wikipedia.org/wiki/Beni_Hasan#/media/File:Beni_Hassan_tomb_15_wrestling_detail.jpg)

2.1.2 Grecia Antică

Sportul în Grecia antică a ocupat un loc fundamental în definirea personalității cetățeanului, unde au apărut și primele programe arhitecturale destinate practicării exercițiilor fizice.

În Grecia antica se regăsesc primele evenimente sportive, acestea fiind Jocurile de la Olympia, datând cu 776 Î.Hr. și erau închinate lui Zeus. Sala Olympia avea o arhitectură spectaculoasă, iar arta funcționa funcționa și pentru ritualuri fizice, dar și pentru ritualuri spirituale.

Valoarea deosebită acordată acestor jocuri poate fi măsurată și de o altă dovadă – întrecerea sportivă devine calendar, prima ediție fiind atestată

documentar. Numerotarea jocurilor începe cu anul 776 Î.Hr., necunoscându-se înainte de această dată vreun nume al câștigătorilor.

Jocurile antice de la Olympia și alte Jocuri Olimpice antice grecești au durat mai mult de un mileniu, și sunt esențiale pentru înțelegerea diferențelor dintre ideile vechi și cele moderne despre atletism. Nu era nici o competiție între echipe, nici concursuri de jurizare subiectivă, și nici un premiu pentru locul doi. Unul singur câștiga și toți ceilalți pierdeau. Câștigătorul era ales după standard obiectiv: cine trecea primul linia de finish, sau cine își țintuia oponentul la pământ.

Fiecare stadion era construit pe o sinteză între caracterul specific al locului, orașul înconjurător și arhitectura din Grecia antică. Un exemplu în acest sens este stadionul Panathenaic din Atena din 330 Î.Hr.. Acest stadion a fost reconstruit apoi după copia exactă a Jocurilor Olimpice din 1896 (fig.2).

Designul arhitectural al vechilor stadioane grecești au pus în scenă experiență atât pentru atlet cât și pentru spectator. În stadionul Olympia, sportivii treceau de la lumina soarelui în tunelul întunecat, și apoi în lumina razelor solare. Aceasta alternanță dintre lumină și întuneric, căldură și frig, fac ca această experiență să fie una dramatică și magică.

Fig.2 Stadionul Panathenaic reconstituit după copia Jocurilor Olimpice din 1896

(sursa: http://www.dcrainmaker.com/2012/02/hanging-out-in-greek-olympic-stadium.html)

Cele două clădiri propuse pentru antrenamente erau gimnaziul și palestra. Fiecare avea o formă arhitecturală distinctă, dar cele două clădiri au fost interconectate fizic și funcțional încât un singur cuvânt, de obicei, gimnaziul, a fost adesea folosit pentru ambele clădiri.

Gimnaziul este o instalație complexă pentru practicarea exercițiilor fizice. Înainte de gimnaziu se gasea palestra, care era o construcție specială care reunea în jurul unei mari curți dreptunghiulare, vestiare, săli de antrenament, instalații de baie, curți neacoperite și săli de conferințe. În imediata apropiere a palestrei se găsea o pistă de alergare care avea o lungime de 190 de metri. În unele cazuri lângă gimnaziu era amenajat un stadion pentru întreceri.

Palestrele erau terenuri de sport publice sau particulare, care aveau și anexe: vestiare, spații de odihnă, băi, etc. Palestra era construită în jurul unei curți vaste care avea dedesupt o cisternă. Curtea era înconjurată de un portic pe patru laturi. Pe latura de nord porticul era dublat de o galerie pentru a proteja camera de furtuni și soare. Intrarea avea o scară care făcea legătura cu etajul. Spre curtea centrală se deschideau toate încăperile parterului. Palestra și gimnaziul, fiind un loc în care mintea și corpul este instruit.

Ambele tipologii sunt descrise de scriitorul vechi, arhitectul și inginerul Vitruviu care a identificat trei elemente fundamentale ale arhitecturii în "Cele zece cărți despre arhitectură", carte fiind scrisă în urmă cu mai mult de două milenii: Firmitas (stabilitate), Utilitas (utilitate) și Venustas (atractivitate).

Gimnaziile erau de dimensiuni mai mari decât palestrele, având mai multe terenuri de sport care aveau și bazine de înot. Palestra avea formă pătrată și era orientată după trama ortogonală a orașului, iar in partea estică a palestrei era stadionul. Pista de antrenament era acoperită cu un portic de 7,75 x 191 metri după curbele de nivel. Stadionul pe care aveau loc întrecerile era situat la un nivel inferior și avea o dimensiune de 18 metri lățime și o lungime de 191 de metri.

Între portic și nivelul stadionului era o diferență de nivel de aproximativ 5 metri care a permis realizarea gradenelor pentru spectatori.

Cele mai mari construcții sportive erau stadioanele independente, de formă dreptunghiulară, cu o lungime de 190 de metri și o lățime de 30 de metri, având de jur-împrejur bănci pentru spectatori. Stdionul din Efes era un loc unde se desfășurau concursuri atletice, ceremonii, întreceri de care, lupte de gladiatori, etc. și avea o dimensiune de 229,50 x 29,50 metri, cu o capacitate de 75.000 de spectatori.

Grecii au realizat în premieră mondială hipodromul pentru cursele de cai. Pista de alergare avea cca. 1500 de metri, iar o probă consta în parcurgerea a 8-12 tururi, fiind și primii organizatori ai unor competiții sportive semnificative.

2.1.3 Roma Antică

În Roma antică, practicarea exercițiilor fizice nu cunoaște amploarea din Grecia, excepție făcând doar cele legate de pregătirea militară. Singurele construcții destinate întrecerilor sportive dezvoltate erau circul și hipodromul.

Circul era destinat întrecerilor de care, și avea dimensiuni impresionante: 600 de metri lungime și 150 de metri lățime. Locul principal în care se desfășurau cursele era Circus Maximus, care avea o capacitate între 150.000 și 180.000 de spectatori.

Circul roman avea elemente funcționale care se regăseau la teatre și amfiteatre. Arena circului avea o formă alungită , iar în jurul ei era un zid scund, numit spina (spinare) care o împărțea în două părți egale. Spina avea așezat pe ea șapte ouă mari din lemn, fiind aruncat unul din ele în interiorul arenei la fiecare înconjor al arenei.

Stadionul roman a preluat atribuțiile hipodromului grecesc, fiind destinat alergărilor de cai și care, jocuri atletice. Cel mai cunoscut este stadionul-hypodrom al lui Domițian la Roma.

Un program arhitectural original, dezvoltat de romani, cu totul nou este programul amfiteatrelor care erau destinate luptelor de gladiatori, luptelor cu animale, dar nu sunt destinate întrecerilor sportive.

Primele amfiteatre erau construite din lemn și erau demontate după terminarea spectacolelor. În toată lumea s-au identificat peste 200 de amfiteatre. Cel mai vechi amfiteatru a fost construit în 53 Î.Hr. la Roma de către Scribonius Curio. A fost urmat de amfiteatrul lui Cezar pentru venationes, și apoi de unul din piatră, ridicat de C.Statilius Taurus, distrus de incendiul neronian. Cel din Pompei, din piatră, este însă mai vechi (79 Î.Hr.).

Cel mai important amfiteatru construit este Colosseum-ul sau Amphitheatrum Flavium din Roma (fig.3). Această construcție fiind unică și monumentală pentru imperiul Roman, având cu un proiect tehnic și o capacitate între 50.000 și 87.000 de spectatori .

Colosseumul era prima construcție cu o structură autonomă, cu o formă eliptică a planului și o înălțime a zidului exterior de 48 de metri. Arena centrală are o lungime de 86 de metri și o lățime de 156 de metri, forma sa fiind ovală.

Arhitecții au gândit un sistem de acces și evacuare foarte eficient, cu 80 de intrări, fiecare fiind numerotată. Părțile principale ale amfiteatrului erau: arena, cavea, cunei, pulvinar, baltei, spoliarum, vomitorium,podium.

Colosseum-ul a fost construit din blocuri de travertin și beton roman. S-a urmărit obținerea unei arhitecturi monumentale, folosindu-se la fiecare nivel câte un ordin diferit: doric, ionic și corintic.

Fig.3 Colosseum-ul din Roma – plan

(sursa: http://www.e-architect.co.uk/images/jpgs/exhibitions/colosseum_rome_plan_j180112.jpg)

2.1.4 Perioada Bizantină

Această perioadă este dominată de moștenirea Romei în privința interesului limitat pentru întrecerile sportive, consecința fiind reducerea construcțiilor sportive. Cursele carelor de luptă continuând și în aceasta perioadă, dar Jocurile Olimpice au încetat să mai existe în anul 393, când impăratul Teodosiu I a pus capăt păgânismului și a promovat creștinismul. Întrecerile atletice au fost și ele excluse.

Hipodromul din Constantinopol (fig.4) fost construit de Septimius Severus după modelul lui Circus Maximus din Roma și a fost inaugurat în 330 de Constantin, având o capacitate de 30.000 de spectatori, în acest loc desfășurându-se curse, jocuri, spectacole. Acest hipodrom comunica cu palatul imperial, dând posibilitate spectatorilor să poată vedea împăratul când erau anumite evenimente. Forma hipodromului era una de patrulater alungit, arena avea o lungime de 500 metri și o lățime de 118 metri.

Fig.4 Hipodromul din Constantinopol. Publicație 1600

(sursa:http://www.roger-pearse.com/weblog/wp-content/uploads/2013/12/onufrio_panavinio_-hippodrome_constantinople.jpg)

2.1.5 Renașterea

În perioada renașterii se reconsideră practicarea exercițiilor fizice și anume vânătoarea, turnirele, tirul cu arcul și archebuza. Turnirele sunt interzise după 1559, iar locul lor este luat de cursele de cai. Aceste activității sportive nu presupuneau amenajări speciale, desfașurându-se în piețele centrale ale orașelor.

„Perioada secolelor XVIII ș XIX nu va produce nici un element semnificativ din punct de vedere al programului arhitectural, dar în secolul XVIII-lea se înregistrează o creștere a preocupărilor teoretice privind practicarea exercițiilor fizice, iar în secolul al XIX-lea se deschide o nouă perspectivă prin apariția sistemelor naționale de educație fizică și sport, unele cu influențe deosebite, cel puțin pe plan european.”

În 1896 la Atena are loc renașterea Jocurilor Olimpice cu desfășurarea primei olimpiade moderne, ceea ce va însemna inceputul unui nou concept al construcțiilor sportive. În secolul XX se pun bazele unor noi tipologii standard ale

diverselor construcții și instalații sportive, arhitectura acestora fiind în continuă schimbare și adaptare la caracterul dinamic al spatiului sportiv.

„Tot în acest secol se „ marchează maturizarea gândirii teoretice în domeniul educației fizice și sportului. La jumătatea acestui secol s-a ajuns la o fundamentare științifică aproape completă a fenomenului de practicare a exercițiilor fizice sub formele de educație fizică și sport. Mai întâi s-au constituit disciplinele științifice de profil și apoi s-a ajuns la "știința" domeniului, asupra căreia nu sunt puncte unitare de vedere privind denumirea și, mai ales, "așezarea", deci locul și, implicit, rolul disciplinelor care o compun”.

2.2 Jocurile olimpice antice

Olympul este orașul unde s-au născut jocurile olimpice și cele mai frumoase legende din toată istoria mitodologiei mondiale.

Multe legende au circulat în legătură cu începuturile Jocurilor de la Olympia. Crearea lor a fost atribuită lui Pelops sau lui Heracle.

Acest oraș a gazduit cele mai importante și cunoscute jocuri, neexistând în toată istoria nici un imperiu în care Jocurile Olimpice antice să se fi desfășurat pe durata a 12 secole de existență neîntreruptă, timp în care au avut loc 293 de ediții. La desfășurarea acestor jocuri se discutau și probleme politice importante și se sărbătoreau victoriile militare din acea vreme.

În acest context se poate preciza că după calendarele grecești, Jocurile Olimpice aveau loc odată la patru ani. Toate ritualurile erau organizate în așa fel încât să nu aibe loc nici o abatere și începeau în prima săptămână a lunii pline, după solstițiul de vară. Durata de 4 ani dintre cele două adiții era numită Olimpiadă, acest fapt ne arată însemnătatea ridicată ce era dată Jocurilor Olimpice. Programul acelor cinci zile în care se desfășurau jocurile era structurat in următoarele etape: prima zi era dedicată procesiunii și depunerii jurământului,

în a doua zi aveau loc tragerile la sorți și era stabilită ordinea atlețiilor, iar în celelalte trei zile aveau loc jocurile.

Regularitatea cu care se desfășurau Jocurile Olimpice era uimitoare deoarece nici războaiele, nici invaziile nu au putut să întrerupă activitatea regulată a jocurilor.

Cele patru Jocuri Olimpice sacre au fost considerate cele mai splendide spectacole atletice desfășurate în Grecia, și anume: Jocurile de la Olympia (închinate lui Zeus), Jocurile de la Delphi (închinate lui Apollo), Jocurile de la Istmia (închinate lui Poseidon) și Jocurile de la Nemeea (închinate lui Zeus).

Jocurile feminine aveau loc la Olympia, desfășurându-se din 5 în 5 ani, în luna septembrie, fiind legate de cultul zeiței Hera.

„ Jocurile Olimpice rămân peste secole dovada ingeniozității și perfecțiunii umane. Întreceri de "luptă" și pace între cetăți. Strălucirea, aurul unui mileniu de antichitate. "Egiptul a avut piramidele – spunea C.Kirițescu – Roma, forul capitolin, Elada a avut Olympia ! …"”

Fig.5 Amfiteatrul și Templul lui Apollo. Delphi

(sursa: http://www.ancient.eu/uploads/images/415.jpg?v=1431035093)

Jocurile care aveau loc la Delphi erau numite Jocurile Pythice și erau aniversate din patru în patru ani, principalele întreceri fiind cele artistice urmate de cele atletice. Participant la acele jocuri putea fi orice cetațean grec.

În Istmia erau celebrate Jocurile Istmice și aveau loc la sanctuarul lui Poseidon, și aveau loc la interval de doi ani. Aceste jocuri conțin întreceri de alergări, sărituri, pentatlon, curse de care, întreceri ecvestre.

Jocurile Nemeice aveau loc la Nemeea se desfășurau doar în anul fără soț al fiecărei olimpiade, fiind dedicate lui Zeus. Învingătorul primea o cunună alcătuită din tulpini verzi de țelină sălbatică, plantă ce preamărea splendoarea tinereții.

Jocurile de la Olympia își au originile în Grecia antică. În Olympia erau trimiși cei mai reprezentativi atleți, după care trebuiau să ajungă la Elis cu o lună înaintea începerii jocurilor pentru a se antrena. Jocurile de la Olympia erau caracterizate de varietatea întrecerilor sportive: întreceri de cai, alergări, întreceri de care, aruncări, sărituri, box, lupte, box și pancrațiu.

Întrecerea cea mai apreciată era cea de pentatlon, câștigătorul pentlatonului fiind cel mai talentat atlet, acesta trebuind să câștige trei probe din cinci. Cele cinci probe constau în: săritura în lungime, aruncarea discului, alergarea pe distanța de un stadiu, aruncarea suliței și luptele. După legea aspră a acelei vremi pătrunderea unei femei în spațiul sacru era pedepsită cu moartea, apoi era aruncată de pe vârful muntelui Taigheta.

Pentatlonul atletic a fost dispupat pentru prima oară în anul 708 Î.Hr, la a 18-a Olimpiadă. Aristotel scria despre învingătorii pentatlonului ca „ sunt cei mai perfecți dintre toți atleții, fiindcă au fost deopotrivă dăruiți de la natură cu forță, viteză, îndemânare și curaj”.

Câștigarea Jocurilor în Olympia se echivala cu obținerea titlului de erou. La reîntoarcerea, în cetatea de origine, învingătorul era purtat în car triumfal, trecând prin zidul spart special în loc de poartă – semn de extremă adulație.

Biruințele atleților constituiau la reîntoarcere, un adevărat prilej pentru sărbători populare. În plus, se emiteau monede prin care erau comemorate, de regulă, victoriile ecvestre.

Din 776 Î.Hr. și până la a 13-a olimpiadă care a avut loc în anul 728 Î.Hr., alergarea pe distanța de un stadiu, respectiv 192,27 de metri, era unica probă la care s-a concurat în sanctuarul din Olympia.

În secolul al V-lea Î.Hr., calendarul probelor este mult mai dezvoltat și mai complet decât la primele ediții, iar competițiile erau extinse până la șase zile. În prima zi erau organizate festivitățile religioase; atleții și judecătorii depuneau jurământul și aduceau jertfe lui Zeus. A doua zi era destinata desfășurării concursurilor tinerilor , iar în următoarele două zile se desfășurau cursele hipice și pentlatonul. A patra zi era din nou dedicată festifității religioase în cinstea lui Zeus, aducându-se ofrande. Ziua a cincea era împarțită astfel: dimineața aveau loc întreceri de alergări pe distanțe scurte,iar dupa amiaza aveau loc probele de contact (lupte, pugilat și prancațiu). Jocurile se finalizau cu alergări în echipament de luptă la care participau hopliții și pedestrașii. La încheierea armistițiului olimpic aveau loc concursurile militare. În ultima zi, aveau loc festivitățiile de celebrare a olimpicilor și era dat un mare banchet.

Organizarea riguroasă a Jocurilor Olimpice era dată în sarcina magistrațiilor, care la rândul lor erau selectați și numiți de un juriu special.

În secolul I Î.Hr. romanii cucereau Grecia, iar decadența Jocurilor Olimpice începe odată cu ecopa creștină. Grecia începe să neglijeze tot mai mult gimnaziul și stadionul olimpic, în locul lor venind ocupanți din Roma, Alexandria și Asia Mica. În epoca bizantină împăratul Teodosiu I interzice orice fel de întreceri, aceasta ducând la stingerea Jocurilor Olimpice. În anul 395, Alaric și vizigoții au devastat sanctuarul Olympiei, unde timp de 1172 de ani lumea trăia marea aventură a competiției pașnice.

Fig.6 Templul lui Zeus. Olympia

(sursa: http://www.talesbeyondbelief.com/images/temple-zeus-olympia-adler.jpg)

2.3 Jocurile olimpice moderne

„După un somn lung de 1503 ani, Jocurile Olimpice se trezesc din nou la viață. De data aceasta nu ca o sărbătoare a unui singur popor, ci a sportivilor din toată lumea”. – Victor Bănciulescu

Primele Jocurile Olimpice moderne au loc în anul 1896, în luna aprilie la Atena, pe stadionul de marmură Averof care avea o capacitate de 40.000 de locuri, la care participă 285 de sportivi din 14 națiuni.

Dacă programul antic era gazduit la Olympia în același loc: stadion, gimnaziu și hipodrom, și debuta cu o singură probă, astăzi Jocurile Olimpice moderne sunt dedicate întregii lumi sub un singur steag, steagul olimpic, având un program complex care constă în 28 de sporturi.

Pierre Fredy, baron de Coubertin este întemeietorul Jocurilor Olimpice moderne, născut la Paris în data de 1 ianuarie 1863 într-o familie de aristrocați.

La vârsta de 24 de ani se hotărăște să se dedice științelor pedagogice și formșrii unui nou sistem educațional. După multele călătorii ce le-a făcut în S.U.A. și Anglia mare interest ce îl manifestau oamenii față de sport.

A fost și un bun sportiv în timpurile sale, practicând crosul, fotbalul, atletismul, canotajul, înotul și scrima. În acea vreme Coubertin înțelegea că societățile de sport, aflate în derută, marcate de resentimentele istorice, nu sunt pregătite pentru o trecere atât de mare.

La vârsta de 29 de ani prezină la Sorbona actul reînvierii Jocurilor Olimpice, prin organizarea unei competiții internaționale. Congresul din anul 1894 a însemnat un trimf. La inițiativa sa se creează pe data de 23 iunie 1894 Comitetul Internațional Olimpic, Coubertin fiind ales președinte. Coubertin era un bun cunoscător și un propagator al ideii olimpice dar și un bun strateg.

„Sportul pentru Coubertin înseamnă sănătate, forță, frumusețe, bucurie . Totul în noi, trebuie să fie Armonie. Corp și minte. Acțiune și gândire. Bucuria și voluptatea de a face mișcare. Euritmie. Trebuie să tindem spre perfecțiune, spre vechiul ideal grec, kalokagathia – frumusețe și bunătate.”

În anul 1921, Coubertin lansează un concurs internațional de arhitectură, pentru proiectarea Olympiei moderne, care să reprezinte pe cea din antichitate.

A primit numeroase distincții în decursul carierei sale, printre ele fiind nominalizarea pentru Premiul Nobel în 1936 și a primit Premiul Virginie Heriot în același an.

Cercurile olimpice sunt unul dintre cele mai cunoscute simboluri din lume și reprezintă cele cinci regiuni ale lumii participante la Jocurile Olimpice: America de Nord și Sud, Africa, Australia, Asia și Europa. Pierre de Coubertin spunea despre cinci cercuri că reprezintă un adevărat simbol internațional, un simbol internațional al păcii și prieteniei care unește regiuni diferite ale lumii.

Tot Pierre de Coubertin a fost creatorul steagului olimpic, care a vrut să marcheze a XX-a aniversare a Comitetului Internațional Olimpic la 23 iunie 1914 la Paris. Aceasta fiind prima ediție la care a fluturat steagul olimpic pe stadionul din Anvers în anul 1920.

2.3.1 Atena 1896

La Atena în anul 1896, pe data de 6 aprilie pe stadionul de marmură Averof (fig.7), 40 de mii de spectatori au sărbătorit cu mare entuziasm renașterea Jocurilor Olimpice. La această primă ediție au concurat 241 de atleți (nici o concurentă femeie) din 14 națiuni (Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Australia, Chile, SUA, Germania, Franța, Elveția, Danemarca, Suedia, Ungaria, Grecia), majoritatea concurențiilor fiind greci. Aceste jocuri au fost primele Jocuri Olimpice de când au fost înterzise în anul 393 de către Teodosii I.

Concursurile au constat în 9 discipline (atletism, ciclism, scrimă, gimnastică, tir sportiv, natație, tenis, haltere, lupte) cu 43 de probe, iar deschiderea oficială a fost făcută de Maiestatea Sa, regele Gheorghie I al Greciei.

Primul campion olimpic al modernității a fost James Connoly (S.U.A.), concurs la triplu salt. Din cauza pistelor nisipoase și a virajelor scurte, la aceste prime Jocuri Olimpice nu a fost stabilit nici un record.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 11 medalii de aur, 7 de argint și 2 de bronz; Grecia, cu 10 medalii de aur, 17 de argint și 19 de bronz; Germania, cu 6 medalii de aur, 5 de argint și 2 de bronz; Franța, cu 5 medalii de aur, 4 de argint și 2 de bronz; Marea Britanie, cu 2 medalii de aur, 3 de argint și 2 de bronz; Ungaria, cu 2 medalii de aur, 1 de argint și 3 de bronz.

„În seara zilei de închidere baronul îi trimite regelui o scrisoare, în care își exprimă admirația pentru ceea ce a făcut Grecia și poporul grec, organizând prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Conținutul e scurt, elegant, forma rescpectuasă și în conformitate cu rigorile etichetei. Dar ultima propoziție e curajoasă peste măsură: "Jocurile celei de-a doua ediții vor avea loc în 1900 la Paris."

Fig.7 Atena, 1896. Prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Stadionul de marmura Averof.

(sursa: https://supravietuitor.files.wordpress.com/2010/04/stade1896.jpg)

2.3.2 Paris 1900

A doua ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, în perioada 14 mai 1900 – 28 octombrie 1900. Desfășurarea acestei ediții la Paris a fost hotărâtă de Congresul Internațional Olimpic în anul 1897. La această ediție au concurat 997 de sportivi din care 975 de bărbați și 22 de femei din 24 națiuni, marcând prima participare a femeilor la Jocurile Olimpice, primul titlu de campioană revinind tenisistei britanice Charlotte Cooper.

Participanții au concurat la 19 discipline (atletism, canotaj, cricket, croquet, ciclism, fotbal, scrimă, iahting, gimnastică, natație, golf, pelota bască, polo, rugby, tenis, echitație,tir, tir cu arcul și tir cu coarda) cu 95 de probe.

Jocurile Olimpice de la Paris s-au desfășurat în cadrul Expoziției universale internaționale, acest lucru aducând o serie de neajunsuri care au extins calendarul întrecerilor pe o perioadă de 5 luni de zile. Aceste jocuri nu au avut nici ceremonie inaugurală și nici de închidere.

„Din nefericire, însă, scria Coubertin cu mâhnire, unicul loc din lume la acea epocă, unde toți se arătau indiferenți ideii pentru care am lupttat-era Parisul”.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 21 medalii de aur, 14 de argint și 15 de bronz; Franța, cu 21 medalii de aur, 14 de argint și 15 de bronz; Marea Britanie, cu 12 medalii de aur, 9 de argint și 7 de bronz; Belgia, cu 3 medalii de aur, 3 de argint și 1 de bronz; Germania, cu 3 medalii de aur, 2 de argint și 2 de bronz; Italia, cu 3 medalii de aur, 2 de argint și 0 de bronz.

Prima participare a România la Jocurile Olimpice a fost la Paris, fiind reprezentată de singurlui sportiv, Gheorghe Plagino la proba de Tir, obținând locul 13.

2.3.3 Saint Louis 1904

Ediția a III-a a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Saint Louis, statul Missouri, SUA, în perioada 1 iulie 1904 -23 noiembrie 1904. Deschiderea oficială a fost făcută de către David Francis, Președintele Louisiana Purchase Exposition.

La această ediție au concurat 651 de sportivi din care 645 de bărbați și 6 de femei din 12 națiuni și au concurat la 17 discipline cu 91 de probe.

În SUA, Jocurile Olimpice au primit o însemnătate mai mare decât în Franța, încât a fost construit un nou stadion cu o capacitate de 15 000 de locuri. Datorită condițiilor mult mai favorabile au fost înregistrate și noi recorduri. Un record a fost stabilit de americanul Archie Hahn care a fost câștigător la probele de sprint, cu un record de 21,6 secunde la 200 m.

Un moment semnificativ a fost organizarea zilelor antropologice, competiții cu caracter rasist rezervate "tributurilor necivilizate", Pierre de Coubertin împotrivindu-se acestei organizări, chiar lipsind de la aceste Jocuri Olimpice.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 78 medalii de aur, 82 de argint și 79 de bronz; Germania, cu 4 medalii de aur, 4 de argint și 5 de bronz; Cuba, cu 4 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz; Canada, cu 4 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz; Ungaria, cu 2 medalii de aur, 1 de argint și 1 de bronz; Marea Britanie, cu 1 medalii de aur, 1 de argint și 0 de bronz.

2.3.4 Londra 1908

Ediția a IV-a a Jocurilor Olimpice are loc la Londra, Anglia. Ceremonia inaugurală are loc în data de 27 aprilie 1908, iar ceremonia de închidere are loc pe data de 31 octombrie 1908. Deschiderea oficială a fost făcută de Maiestatea Sa, Edward VII, Regele Angliei, iar în cadrul acestei ceremonii inaugurale are loc defilarea delegațiilor pe națiuni.

Jocurile Olimpice de la Londra au beneficiat de o organizare foarte buna decât cele organizate până atunci. Pentru acest eveniment a fost construit un stadion cu o capacitate de 68 000 de locuri, stadionul White City (fig.8). Proiectantul acestui stadion a fost inginerul J.J.Webster și a fost finalizat în 10 luni de către George Wimpey. Stadionul avea o pistă de alergare cu o lățime de 7,3 metri, iar trei ture aveau o lungime de 536 de metri, având si bazin de înot.

La acestă ediție a avut loc o creștere a participanților, numărând 2008 de sportivi, din care 1971 de bărbați și 37 de femei. Sportivi s-au întrecut în 23 de discipline, care constau în 110 probe. Tot la această ediție a avut loc debutul patinajului artistic, primul învingător fiind rusul Nikolai Panin Kolomenkin și sunt aprobate și oficializate măsura greutății discului și lungimea distanței de maraton.

Un nou record mondial a fost stabilit de Forrest Smiithson, SUA, pe distanța de 110 metri garduri cu 15 secunde.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: Marea Britanie, cu 56 medalii de aur, 51 de argint și 38 de bronz; SUA, cu 23 medalii de aur, 12 de argint și 12 de bronz; Suedia, cu 8 medalii de aur, 6 de argint și 11 de bronz; Franța, cu 5 medalii de aur, 5 de argint și 9 de bronz; Germania, cu 3 medalii de aur, 5 de argint și 6 de bronz; Ungaria, cu 3 medalii de aur, 4 de argint și 2 de bronz.

Fig.8 Stadionul White City, Londra, Anglia.

(sursa: http://www.oldstratforduponavon.com/sitebuilder/images/whitecity-620×413.jpg)

2.3.5 Stockholm 1912

A V-a ediție a Jocurilor Olimpice se are loc la Stockholm, Suedia. Ceremonia inaugurală are loc în data de 5 mai 1912, iar ceremonia de închidere are loc pe data de 27 iulie 1908. Deschiderea oficială a fost făcută de Maiestatea Sa, Gustav V, Regele Suediei. La această ediție au concurat 2407 de sportivi din care 2359 de bărbați și 48 de femei din 28 națiuni, fiind prima ediție la care au participat sportivi de pe toate continentele. Sportivii s-au întrecut în 14 discipline, care constau în 102 probe. Tot la această ediție apar noi probe, cursele de alergări pe distanțe de 5000 și 10 000 de metri, ștafete 4×100, 4×400 și concursul la decatlon și pentatlon.

Un moment semnificativ este construirea Stadionului Olimpic din Stockholm în stil gotic medieval (fig.9). Proiectantul acestui stadion este arhitectul Torben Grut, având ca scop găzduirea Jocurilor Olimpice și are o capacitatea de 35.000

Oscar Swahn este cel mai în vârstă campion în istoria Jocurilor Olimpice, fiind medaliat cu aur la proba cerb alergător.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 25 medalii de aur, 19 de argint și 19 de bronz; Suedia, cu 24 medalii de aur, 24 de argint și 17 de bronz; Marea Britanie, cu 10 medalii de aur, 15 de argint și 16 de bronz; Finlanda, cu 9 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Franța, cu 7 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz; Germania, cu 5 medalii de aur, 13 de argint și 7 de bronz.

Fig.9 Stadionul Olimpic din Stockholm. 1912 – Ceremonie de deschidere

(sursa: http://www.oldstratforduponavon.com/sitebuilder/images/whitecity-620×413.jpg)

Primul război mondial (1914-1918) întrerupe seria victorioasă, plină de succese a Jocurilor Olimpice, dar olimpismul devenise o idee în mers și nimic n-o mai putea opri. În acest an, Coubertin lansează o nouă deviză, de fapt o nouă idee, care își va deschide și ea încet, dar sigur, drumul: „Toate sporturile pentru toate națiunile”

2.3.6 Anvers 1920

Jocurile Olimpice sunt reluate la Anvers, Belgia unde are loc cea de-a VII-a ediție. Această ediție are lor în perioada 20 aprilie 1920 (ziua ceremoniei inaugurale) – 12 septembrie 1920 (ziua ceremoniei de închidere). Deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice o face Maiestatea Sa, Albert I, Regele Belgiei.

Tot la această ediție are loc primul jurământ olimpic. Primul sportiv care a depus jurământul în numele tuturor olimpicilor a fost Victor Boin care a concurat la polo și scrimă.

La Anvers au concurat 2626 de sportivi din care 2561 de bărbați și 65 de femei din 29 de națiuni și au concurat la 22 discipline cu 154 de probe. În arena olimpică este fluturat pentru prima dată drapelul olimpic. Pierre de Coubertin spunea despre cele cinci cercuri că reprezintă un adevărat simbol internațional, un simbol internațional al păcii și prieteniei care unește regiuni diferite ale lumii.

Pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice a fost construit stadionul Beerschot (fig.10). Construcția stadionului a început în iulie 1919 iar deschiderea oficială a avut loc pe 23 mai 1920, înaintea începerii Jocurilor Olimpice. Stadionul avea o capacitate de 35.000 de spectatori. După terminarea jocurilor, capacitatea stadionului a fost redusă la 12.771 de spectatori, iar în prezent este folosit pentru clubul de fotbal belgian FCO Beerschot Wilrijk.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 41 medalii de aur, 27 de argint și 27 de bronz; Suedia, cu 19 medalii de aur, 19 de argint și 25 de bronz; Marea Britanie, cu 15 medalii de aur, 15 de argint și 13 de bronz; Finlanda, cu 15 medalii de aur, 10 de argint și 9 de bronz; Belgia, cu 14 medalii de aur, 11 de argint și 11 de bronz; Norvegia, cu 13 medalii de aur, 9 de argint și 9 de bronz.

Fig.10 Stadionul Beerschot

(sursa: http://www.stadiumguide.com/bosuil/)

2.3.7 Paris 1924

La Paris, Franța în anul 1924 are loc cea de-a VIII-a edițe a Jocurilor Olimpice. Pe data de 4 mai 1924 are loc ceremonia inaugurală, iar în data de 27 iulie 1924 ceremonia de închidere. Deschiderea oficială a jocurilor a fost deschisă de Gaston Doumergue, Președintele Franței.

Stadionul Colombes (fig.11) a fost folosit pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice, care avea o capacitate de 45.000 de spectatori, iar câțiva ani mai târziu a fost extins la 60.000 de spectatori.

La această ediție au concurat 3089 de sportivi din care 2954 de bărbați și 135 de femei din 44 de țări și au concurat la 17 discipline cu 126 de probe. Acestea au fost primele jocuri sub deviza Citus (mai repede), Altius (mai sus), Fortius (mai puternic) și are loc ritual înălțării celor trei drapele care reprezentau Comitetul Internațional Olimpic, țara organizatoare și gazda viitoarea ediții.

L a aceste Jocuri Olimpice a participat și România, fiind reprezentată de 54 de sportivi, obținând medalii de bronz.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 45 medalii de aur, 27 de argint și 27 de bronz; Finlanda, cu 14 medalii de aur, 13 de argint și 10 de bronz; Franța, cu 13 medalii de aur, 15 de argint și 10 de bronz; Marea Britanie, cu 9 medalii de aur, 13 de argint și 12 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 3 de argint și 5 de bronz; Elveția, cu 7 medalii de aur, 8 de argint și 10 de bronz.

În întrecerile de artă, juriile au în componența lor foarte multe personalități, între care Cocteau, Enescu, Strawinski, Piccaso, Ravel… Era, spuneam noi, un gest de largă înțelegere a ideii lui Coubertin, pentatlonul muzelor.

Tot în 1924 au loc și primele Jocurile Olimpice de iarnă și se desfășoară la Chamonix, Franța în perioada 25 ianuarie – 5 februarie 1924.

Fig.11 Stadionul Colombes. 1924

(sursa: http://farm3.static.flickr.com/2027/2264549961_342bebf8be_b.jpg)

2.3.8 Amsterdam 1928

Data de 17 mai 1928 la Amsterdam, Olanda a marcat începerea celei de-a IX -a ediție a Jocurilor Olimpice, acestea fiind numite pentru prima dată Jocurile Olimpice de vară iar ceremonia de încheiere a fost în data de 12 august 1928. Acesta ediție marchează pentru prima dată aprinderea flăcării olimpice în cupa stadionului, dar nu a fost purtată în ștafetă.

Deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice a făcut-o Prințul Herdrik, iar jurământul olimpic a fost depus de fotbalistul Harry Denis.

Pentru desfășurarea acestor jocuri, a fost construit un stadionul olimpic din Amsterdan (fig.12) cu o capacitate de 31.600 de locuri. Arhitectul acestui stadion este Jan Wils, design-ul acestui stadion a câștigat medalia de aur Olimpic la concursul de arhitectură din 1928. În anul 1937 s-a mărit capacitatea stadionului de la 31.600 de locuri la 64.000 de locuri prin adăugarea celui de-al doilea nivel la aripa de nord și sud, această extindere fiind proiectată tot de arhitectul Jan Wils.

La această ediție au concurat 2883 de sportivi din care 2606 de bărbați și 277 de femei din 46 de țări și au concurat la 14 discipline cu 109 probe. Pentru prima dată sunt admise la Jocuri și femeile la probele de gimnastică și atletism.

După ce țara noastră participase modest la Paris, unde echipa de rugby este felicitată pentru participarea și cucerește, în turneul celor trei echipe, medalia de bronz, de astădată la Amsterdam, România, cu Comitetul olimpic național încă din anul 1914, se prezintă la startul întrecerilor în mai multe discipline și cu mai mulți sportivi

Era dovata dorinței noastre de a nu lipsi de la această mare sărbătoare a tinereții lumii, Jocurile Olimpice. Nu câștigăm nici o medalie, dar nu spusese Coubertin că important la Jocuri este lupta, participarea și nu victoria?

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 22 medalii de aur, 18 de argint și 16 de bronz; Germania, cu 10 medalii de aur, 7 de argint și 14 de bronz; Finlanda, cu 8 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Suedia, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 12 de bronz; Italia, cu 7 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz; Elveția, cu 7 medalii de aur, 4 de argint și 4 de bronz.

Fig.12 Stadionul Olimpic din Amsterdam. 1928

(sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Olympic_Stadium_Amsterdam_1928.jpg)

2.3.9 Los Angeles 1932

A X-a ediție a Jocurilor Olimpice a avut loc la Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii, și s-au desfășurat în perioada 30 iulie 1932 – 14 august 1932. Deschiderea oficială a fost făcută de Charles Curtis, Vicepreședintele SUA, iar jurământul olimpic a fost făcut de George Calnan.

Din punct de vedere arhitectural, cel mai semnificativ eveniment a fost extinderea Stadionului Olimpic Memorial Coliseum (fig.13) care a fost construit în anul 1920 și proiectat de arhitectul stadionului este John and Donald Parkinson.

La acea vreme când a fost inaugurat stadionul în 1923, a fost cel mai mare stadion din Los Angeles, având o capacitate de 75.000 de locuri, iar datorită faptului că în 1932 urma să găzduiască Jocurile Olimpice a fost extins la 105.000 de locuri.

La această ediție au concurat 1332 de sportivi din care 1206 de bărbați și 126 de femei din 37 de țări și au concurat la 14 discipline cu 117 probe. Un alt moment semnificativ este ritualul de premiere în care laureații olimpici urcă pe podiumul segmentat pe locuri, iar drapelul reprezentativ țări este ridicat în timp ce este intonat imnul națiunii campionului. Acest ritual având loc la locul competiției.

Ca valoare de concurs, Los Angelesul a justificat toate așteptările. Rezultatele la natație și atletism ( cu excepția săriturilor în lungime) au întrecut categoric pe cele ale protagoniștilor din arenele olimpice ale capitalei olandeze. Au fost stabilite 32 de noi recorduri olimpice, dintre care 28 erau și recorduri mondiale.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 41 medalii de aur, 32 de argint și 30 de bronz; Italia, cu 12 medalii de aur, 12 de argint și 12 de bronz; Franța, cu 10 medalii de aur, 5 de argint și 4 de bronz; Suedia, cu 9 medalii de aur, 5 de argint și 9 de bronz; Japonia, cu 7 medalii de aur, 7 de argint și 4 de bronz; Ungaria, cu 6 medalii de aur, 4 de argint și 5 de bronz.

Jocurile Olimpice se afirmaseră definitiv, cucerindu-și fără drept de apel independența și identitatea de cea mai mare competiție polisportivă a planetei. Un extras din presa vremii certifică, accentuând în special că americanii au construit la Los Angeles o veritabilă infrastructură, iar condițiile de cazare în primul sat olimpic adevărat, vor deveni model pe care ulterior îl vor adopta toți organizatorii.

Fig.13 Stadionul Olimpic Memorial Coliseum. 1932

(sursa: http://waterandpower.org/museum/Early_LA_Buildings%20(1925%20+)_4_of_8.html)

2.3.10 Berlin 1936

La 1 august 1936 Adolf Hitler anunță deschiderea celei de-a XI-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară. În ziua solemnităților pronunță cel mai scurt discurs din viața sa, exprimat într-o singură frază: „Anunț Jocurile celei de-a XI Olimpiade deschise!”

Pentru desfășurarea acestor Jocuri Olimpice a fost construit Stadionul Olimpic de la Berlin (fig.14), aceasta fiind opera monumentală a arhitectului Werner March. Structura stadionului este una impunătoare, având la bază conceptul de soliditate și autoritate care reflectă regimul nazist. Stadionul a fost proiectat astfel încât să poată găzdui 100.000 de spectatori. Intrarea principală este marcată de două turnuri, iar inelele olimpice sunt suspendate între cele două turnuri pentru a finaliza simbolic proiectarea portalului.

A fost Olimpiada premergătoare celui de-al doilea război mondial, cu steaguri naziste cu zvastică, apologii rasiste, cu Hitler în tribună.

La această ediție au concurat 3963 de sportivi din care 3632 de bărbați și 331 de femei din 49 de țări și au concurat la 19 discipline cu 129 de probe. Un moment semnificativ este aprinderea torței în antica Olympie și este purtată de 3000 de alergători, iar în program trei discipline noi: baschet, canoe și handbal.

România a fost și ea prezentă la Jocurile Olimpice de la Berlin, participând cu 54 de sportivi, Henri Rand obținând o medalie de argint la călărie, sărituri peste obstacole.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: Germania, cu 33 medalii de aur, 26 de argint și 30 de bronz; SUA, cu 24 medalii de aur, 20 de argint și 12 de bronz; Ungaria, cu 10 medalii de aur, 1 de argint și 5 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 9 de argint și 5 de bronz; Finlanda, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 6 de bronz; Franța, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 6 de bronz.

Fig.14 Jocurile Olimpice de vară. Stadionul Olimpic de la Berlin. 1936

(sursa: http://www.olympic.org/berlin-1936-summer-olympics)

2.3.11 Londra 1948

Și totuși sportivii, mulți până acum câțiva ani pe front, în linia întâi, aleargă acum amenințați doar de pistolul… starterului. Dorința de mișcare, prietenie și victorie este în fiecare din ei, dar se știe, numai unii o vor obține, iar ceilalți, sportivi, o vor recunoaște.

Nimeni n-a vrut să organizeze această olimpiadă postbelică Coubertin murise în 1937, îngrijorat de norii grei ai apropiatului război. Și totuși Anglia o va face, înălțând dintr-un stadion vechi, un Wembley de glorie viitoare.

În 29 iulie 1948 se desfășoară a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, la Londra, Anglia, iar ceremonia de deschidere a fost oficiată de Maiestatea Sa, George VI, Regele Angliei pe stadionul Wembley (fig.15). Jurământul olimpic a fost depus de atleticii Donald Finlay și John Mark.

La această ediție au concurat 4104 de sportivi din care 3714 de bărbați și 390 de femei din 59 de țări și au concurat la 17 discipline cu 136 de probe. Un moment semnificativ este debutul feminin la canoe, prima campioană fiind Karen Hoff, Danemarca.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 38 medalii de aur, 27 de argint și 19 de bronz; Suedia, cu 16 medalii de aur, 11 de argint și 17 de bronz; Franța, cu 10 medalii de aur, 6 de argint și 13 de bronz; Ungaria, cu 10 medalii de aur, 5 de argint și 12 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 11 de argint și 8 de bronz; Finlanda, cu 8 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz.

Fig.15 Stadionul Wembley, Londra. 1948

(sursa: http://www.oldstratforduponavon.com/sitebuilder/images/wembley7-620×413.jpg)

2.3.12 Helsinki 1952

A XV-a ediție a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Helsinki, Finlanda. Ceremonia inaugurală are loc pe data de 19 iulie, iar închidere pe 3 august 1952. Deschiderea Jocurilor a fost oficiată de Juho Kusti Paasikivi, Președintele Finlandei. Jurământul olimpic este depus de gimnastul Heikki Savolainen.

La 19iulie, în ciuda unei ploi violente și reci, în fața a peste 70 de mii de spectatori, ascunși sub umbrele, ceremonia de deschidere nu a omis nici unul din elementele ei tradiționale.

Stadionul Olimpic din Helsinki (fig.16) a găzduit Jocurile Olimpice de vară, clădire ce a fost începută în 12 februarie 1934, iar inaugurarea a fost făcută în 12 iunie 1938. Acest stadion este construit pe axa nord-sud, cu o structura din beton armat și o capacitate de 50.000 de spectatori. Pentru aceste Jocuri din 1952, Comitetul de organizare a mai adaugat la nord și la sud locuri din lemn pentru aproximativ 20.000 de persoane, ajungând la o capacitate de 70.000 de spectatori. Pe lânga aceste locuri suplimentare, a mai fost nevoie de creerea temporară a 10 camere de dressign, dușuri, etc. pentru sportivele care concurau.

De atunci stadionul a mai suferit cateva modificări, cel mai semnificativ este cel din 1990-1994, când a fost modernizat complet. Acest stadion a fost clasat ca cel mai frumos din lume, fiind rezultatul unui concurs de arhitectură care a fost câștigat de arhitecții Yrjö Lindegren și Toivo Jäntti. Stadionul are o lungime de 243 de metri și o lățime de 159 metri iar turnul o înălțime de 72 de metri.

La această ediție au concurat 4955 de sportivi din care 4436 de bărbați și 519 de femei din 69 de țări și au concurat la 17 discipline cu 149 de probe. Un moment semnificativ este purtarea drapelului de o femeie pentru prima dată, numele ei este Estrella Puntes din Uruguay.

Pentru prima oară prezente în program: probele de 10 km fond femei și slalomul uriaș pentru femei și bărbați.

Fig.16 Stadionul Olimpic din Helsinki. 1948

(sursa: http://yle.fi/aihe/artikkeli/2012/10/17/helsingin-olympialaiset-1952)

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 40 medalii de aur, 19 de argint și 17 de bronz; URSS, cu 22 medalii de aur, 30 de argint și 19 de bronz; Ungaria, cu 16 medalii de aur, 10 de argint și 16 de bronz; Suedia, cu 12 medalii de aur, 13 de argint și 10 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 9 de argint și 4 de bronz; Cehoslovacia, cu 7 medalii de aur, 3 de argint și 3 de bronz.

La ediție, România obține pentru prima data la Jocurile Olimpice o medalie de aur la proba de tir, și o medalie de argint și două de bronz.

2.3.13 Melbourne 1956

De data aceasta este rândul Australiei ca să găzduiască a XVI-a ediție a Jocurilor Olimpice. Melbourne este orașul care gazduiește acesta ediție care începe pe data de 22 noiembrie 1956 și se termină pe data de 8 decembrie 1956.

Deschiderea oficială a fost făcută de Philip Mountgatten, Duce de Edimbourg, jurământul a fost depus de atleticul John Landy, iar flacăra olimpică de atletistul Ron Clarke. În cadrul ceremoniei inaugurale este intonat un nou imn olimpic, autorul acestui nou imn este compozitorul polonez Michel Spisak.

La această ediție au concurat 3314 de sportivi din care 2938 de bărbați și 376 de femei din 72 de țări și au concurat la 17 discipline cu 145 de probe. Focul aprins în străvechea Olympie este adus la Atena, purtat de 1500 de făclieri, ajunge în Australia pe cale aeriană.

Pentru desfășurarea acestei ediții a fost construit Stadionul Olimpic Park din Melbourne pentru antrenarea atleticilor și la o scurtă distanță a fost construit și MCG (Melbourne Cricket Ground). Stadionul Melbourne Cricket Ground (fig.17), cunoscut și sub numele de "G" este al 10-lea cel mai mare stadion din lume și cel mai mare din Australia. Acest stadion a fost construit în anul 1853, și a servit ca stadion principal pentru Jocurile Olimpice de vară din 1956, având o capacitate totală de 100.000 de locuri, 95.000 de locuri pe scaune și 5.000 de locuri în picioare.

Fig.17 Stadionul Melbourne Cricket Ground. 1956

(sursa: http://terraoko.com/?p=26827)

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 37 medalii de aur, 29 de argint și 32 de bronz; SUA, cu 32 medalii de aur, 25 de argint și 17 de bronz; Australia, cu 9 medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz; Ungaria, cu 9 medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 8 de argint și 9 de bronz; Suedia, cu 8 medalii de aur, 5 de argint și 6 de bronz.

O ediție a Jocurilor excelentă pentru România. Leon Rotman a fost eroul înrecerilor de canoe, el reușind să se impună atât la 1.000,cât și la 10.000 m. Mai detașat în proba de rezistență, deși avuse mari probleme înaintea startului cu ambarcațiunea sa, mai lungă decât stipula regulamentul. Și la canoe dublu 1.000 m au câștigat tot românii, prin doi sportivi născuți în Deltă, Dumitru Alexe și Simion Ismailciuc.

Încă o medalie de aur a venit la box, categoria 67 kg, acolo unde Nicolae Linca a luptat extrem de curajos cu toți adversarii în ciuda faptului că avea mâna dreaptă fracturată la încheietură încă de la primul meci.

2.3.14 Roma 1960

A XII-a ediție a Jocurilor Olimpice se desfășoară la Roma, Italia începând cu data de 25 august 1960 și se încheie pe data de 11 septembrie 1960. Deschiderea este oficiată de Giovanni Gronchi, Președintele Italiei.

La această ediție au concurat 5338 de sportivi din care 4727 de bărbați și 611 de femei cu o participare record de 83 de națiuni care au concurat la 17 discipline cu 150 de probe. În timpul acestor Jocuri se înregistrează întâia victorie românească la atletism. Iolanda Balaș, cea care a domina de ceva vreme proba de săritură în înălțime, stabilind recorduri mondiale unul după altul, a devenit și campioană olimpică.

Conform datelor presei, la aceste Jocuri au asistat în total 240.904

Stadionul Olimpic din Roma (fig.18) a gazduit competițiile de atletism și ceremoniile de deschidere și închidere de la Jocurile Olimpice de vară. Lucrarile de construcție a stadionului au început în anul 1927 sub urmărirea inginerului Turinese Angelo Frisa și a arhitectului Enrico Del Debbio, construcția fiind finalizată în anul 1932 doar parțial. În decembrie 1950 au fost reluate lucrările de finalizare a stadionului, proiect încredințat inginerului Carlo Roccatelli, urmând să fie preluată de arhitectul Annibale Vitellozzi. Capacitatea stadionului a ajuns la 100.000 de spectatori, iar inaugurarea a fost făcută în anul 1953.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 43 medalii de aur, 29 de argint și 31 de bronz; SUA, cu 34 medalii de aur, 21 de argint și 16 de bronz; Italia, cu 13 medalii de aur, 10 de argint și 13 de bronz; Echipa unificată a Germaniei, cu 12 medalii de aur, 19 de argint și 11 de bronz; Australia, cu 8 medalii de aur, 8 de argint și 6 de bronz; Turcia, cu 7 medalii de aur, 2 de argint și 0 de bronz. La această XVII ediție, România obține 3 medalii de aur, 1 de argint și 6 de bronz.

La Roma, în cetatea eternă, Jocurile Olimpice au avut strălucire augustă. Ca să ajungă să concureze și să învingă la Roma, mulți sportivi s-au învins pe sine încă înainte, cu mulți ani înainte.

Fig.18 Stadionul Melbourne Olimpic din Roma. 1960

(sursa: http://mencarini.photoshelter.com/image/I0000JCwrQzGAqJ0)

2.3.15 Tokyo 1964

Primele Jocuri Olimpice în Asia, au loc la Tokyo, Japonia cu ediția a XVIII-a care începc în data de 10 octombrie 1964 și se închid în data de 24 octombrie 1964. Deschiderea Jocurilor Olimpice de vară este oficiată de Hirohito, Împăratul Japoniei, iar jurământul olimpic este depus de gimnastul Takashi Ono.

La această ediție au concurat 5151 de sportivi din care 4473 de bărbați și 678 de femei cu o participare record de 93 de națiuni care au concurat la 19 discipline cu 163 de probe.

Stadionul Național Olimpic din Tokyo (fig.19), Japonia a fost stadionul principal pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de vară și a servit pentru concursurile de atletism și pentru ceremoniile de deschidere și închidere. Stadionul avea o capacitate de 48.000 de locuri, iar în anul 2015 a fost demolat pentru a se construi un nou stadion principal care să servească pentru Jocurile Olimpice de vară din anul 2020. Arhitectul noului proiect este Kengo Kuma, iar termenul de finalizarea a construcției este noiembrie 2019.

Fig.19 Stadionul Național Olimpic din Tokyo. 1964

(sursa: http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2013/09/07/article-2415102-00D476DA00000190-737_634x428.jpg)

O altă construcție remarcabilă este Sala Națională de sport Yoyogi (fig.20), proiectată de arhitectul Kenzo Tange, construită între anii 1961-1964 pentru a găzdui concursurile de înot, sărituri în apa și handbal de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Arhitectura arenei este considerată fiind una de vârf în stilul modern japonez și devine un punct de reper arhitectural. Structura arenei este una modernă și expresionistă, din beton armat și cabluri metalice, acoperișul fiind susținut de 13 cabluri metalice.

Sala de sport este cea mai mare dintre cele două are proiectate de Kenzo Tange pentru Jocurile Olimpice. Sala mică are o capacitate de 5300 de locuri iar sala mare are o capacitate de 10.500 de spectatori. Aceasta sală este una multifuncțională, având posibilitatea să găzduiască competiții de baschet, hochei, handbal.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 36 medalii de aur, 26 de argint și 28 de bronz; URSS, cu 30 medalii de aur, 31 de argint și 35 de bronz; Japonia, cu 16 medalii de aur, 5 de argint și 8 de bronz; Echipa unificată a Germaniei, cu 10 medalii de aur, 22 de argint și 18 de bronz; Italia, cu 10 medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz; Ungaria, cu 10 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz.

La Tokyo, România a câștigat 2 medalii de aur, cea a Iolandei Balaș la atletism și cea a Mihaelei Peneș la aruncarea suliței. Tot la Tokyo, România a mai obținut 4 medalii de argint și 6 de bronz.

Iolanda Balaș a cucerit al doilea titlu consecutiv la săritura în înălțime, având, ca și la Roma, de luptat mai mult cu ștacheta decât cu celelalte adversare aflate în concurs. Lia Manoliu s-a clasat din nou a treia la aruncarea discului, la fel ca în 1960.

Fig.20 Sala Națională de sport Yoyogi. Arhitect: Kenzo Tange

(sursa: http://www.notey.com/@archeyes/external/7729669/national-gymnasium-for-tokyo-olympics-kenzo-tange.html)

2.3.16 Ciudat de México 1968

A XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară se desfășoară la Ciudad de México, Mexic, ceremonia inaugurală are loc în data de 12 octombrie 1968, iar ceremonia de închidere în 27 octombrie 1968. Deschiderea Jocurilor Olimpice de vară este oficiată de Gustavo Diaz Ordaz, Președintele Mexicului, iar jurământul olimpic este depus de atleticul Pablo Garrido.

La această ediție au concurat 5516 de sportivi din care 4735 de bărbați și 781 de femei cu o participare de 112 de națiuni care au concurat la 18 discipline cu 172 de probe.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: SUA, cu 33 medalii de aur, 37 de argint și 27 de bronz; URSS, cu 29 medalii de aur, 32 de argint și 30 de bronz; Japonia, cu 11 medalii de aur, 7 de argint și 7 de bronz; Ungaria, cu 10 medalii de aur, 10 de argint și 12 de bronz; RDG (Germania), cu 9 medalii de aur, 9 de argint și 7 de bronz; Franța, cu 7 medalii de aur, 3 de argint și 5 de bronz.

La Ciudat de México, România a câștigat 4 medalii de aur (Viorica Viscopoleanu la atletism, Lia Manoliu la atletism, Ionel Drâmbă la scrimă, Ivan Patzaichin și Serghei Cavaliov la kaiac canoe). Tot la Tokyo, România a mai obținut 6 medalii de argint și 5 de bronz.

Stadionul Olimpic din Mexic (fig.21) a fost gazda Jocurilor Olimpice de vară din anul 1968, având o capacitate de 70.700 de spectatori,dar la cerințele Comitetului Internațional Olimpic a fost extins pana la capacitatea de 83.700 de locuri, în care s-au desfășurat concursuri de atletism, meciuri de fotbal, ceremoniile de deschidere și închidere, etc. Acest stadion a fost construit în anul 1952, fiind cel mai mare stadion din acea perioadă, cu o capacitate de 52.000 de locuri, după care în anul 1968 a fost extins cu încă 14.000. Arhitecții care au proiectat acest stadion sunt: Augusto Perez, Raul Salinas, și Jorge Bravo Moro.

Fig.21 Stadionul Olimpic din Mexic

(sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Estadio_Olímpico_Universitario)

2.3.17 München 1972

Ediția a XX-a a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfășurat la München, Germania. Ceremonia inaugurală a avut loc în data de 26 august 1972, iar ceremonia de închidere în 1 septembrie 1972. Deschiderea Jocurilor a fost oficiată de Gustav Heinemann, Președintele Federal, iar jurământul olimpic a fost depus de atletul Heidi Schüller.

La această ediție au concurat 7134 de sportivi din care 6095 de bărbați și 1059 de femei cu o participare de 121 de națiuni care au concurat la 21 discipline cu 195 de probe.

Capitala Bavariei a ținut cu tot dinadinsul să impresioneze prin ospitalitate și deschidere în fața lumii întregi, ca într-un fel să șteargă amintirile neplăcute ce avocau olimpiada anului 1936 marcată de agresivitatea propagandei naziste. Și a reușit. Münchenul are de nerecunoscut. Complexul sportiv – unul dintre cele mai moderne în acea vreme.

Pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 1972 (fig.22), a fost construit Stadionul Olimpic din München. Opera arhitecturală a fost proiectată de inginerul Frei Otto și arhitectul Gunther Behnisch. Proiectul acestui stadion este în contradicție cu celelalte construcții sportive care aveau structuri masive, acesta având o structură ușoară suspendată care pare să plutească. Capacitatea inițială a acestui stadion era de 80.000 de locuri, dar capacitatea actuală fiind redusă la 69.250 de locuri. Acestă construcție tip cort a fost revoluționară în acea perioadă și era formată din copertine de dimensiuni mari, realizate din sticla pe o structură din cabluri de oțel.

Fig.22 Stadionul Olimpic din München

(sursa: http://www.blogcdn.com/realestate.aol.com/blog/media/2012/07/101-munich-wikimedia-poco-a-poco.jpg)

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 50 medalii de aur, 27 de argint și 22 de bronz; SUA, cu 33 medalii de aur, 31 de argint și 30 de bronz; RDG, cu 20 medalii de aur, 20 de argint și 23 de bronz; RFG, cu 13 medalii de aur, 11 de argint și 16 de bronz; Japonia, cu 13 medalii de aur, 8 de argint și 8 de bronz; Australia, cu 8 medalii de aur, 7 de argint și 2 de bronz.

La această ediție, România este clasată pe locul 13, obținând 3 medalii de aur (Ivan Patyaichin la kaiac canoe, Gheorghe Berceanu și Nicolae Martinescu la lupte greco-romane) , 6 medalii de argint și 7 de bronz.

Tensiunile politice internaționale provoacă Jocurilor Olimpice mari tragedii: 12 sportivi israelieni și antrenori au fost uciși de teroriști palestinieni la München. A fost cea mai mare dramă înregistrată sub emblema olimpismului.

2.3.18 Montreal 1976

A XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară s-au desfășurat la Montreal, Canada începând cu data de 17 iulie 1976, iar ceremonia de închieiere a fost pe data de 1 august 1976. Deschiderea oficială a fost făcută de Regina Angliei, Elisabeth II, iar jurământul olimpic a fost depus de Pierre Saint-Jean.

Olimpiada de la Montreal a fost denumită, și nu numai de noi, Olimpiada Nadiei !

La această ediție au concurat 6084 de sportivi din care 4824 de bărbați și 1260 de femei cu o participare de 92 de națiuni care au concurat la 21 discipline cu 198 de probe.

Arhitectul francez, Roger Tallibert proiectează Stadionul Olimpic din Montreal (fig.23), cu scopul gazduirii Jocurilor Olimpice de vară din 1976. Acoperișul stadionului era proiectat astfel încât să fie retractabil, fiind suspendat de niste cabluri masive cu o lungime de 175 de metri. Această construcție este una organică, care avea o capacitate de 60.000 de spectatori.

Canadienii, gazdele celei de-a XX-a Olimpiade din 1976, fac cheltuieli enorme. Stadionul din Montreal așa și nu a fost finisat, chiar dacă în procesul de

construcție au fost mobiliyați peste o sută de mii de lucrători. Costurile totale s-au ridicat până la 1 miliard de dolari…

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șase națiuni: URSS, cu 49 medalii de aur, 41 de argint și 35 de bronz; RDG, cu 40 medalii de aur, 25 de argint și 25 de bronz; SUA, cu 34 medalii de aur, 35 de argint și 25 de bronz; RFG, cu 10 medalii de aur, 12 de argint și 17 de bronz; Japonia, cu 9 medalii de aur, 6 de argint și 10 de bronz; Polonia, cu 7 medalii de aur, 6 de argint și 13 de bronz.

La această ediție, România este clasată pe locul 9 dupa medaliile de aur, obținând 4 medalii de aur (3 dintre ele au fost obținute de Nadia Comăneci) , 9 medalii de argint și 14 de bronz.

Fig.23 Stadionul Olimpic din Montreal. 1976

(sursa: http://untappedcities.com/2013/03/12/the-quirky-buildings-of-montreal-1976-summer-olympics/)

2.3.19 Moscova 1980

A XXII-a ediție a Jocurilor olimpice se desfășoarăla Moscova, URSS, fiind prima țară socialistă care găzduiește Jocurile Olimpice. În data de 19 iulie 1980 are loc ceremonia inaugurală, iar în data de 3 august 1980 ceremonia de închidere. Deschiderea Jocurilor este oficiată de Leonid Brejnev, Președintele Sovietului Suprem al URSS, iar jurământul olimpic de gimnastul Nikolai Andrianov.

A fost olimpiada recordurilor,a celor mai mulți spectatori și telespectatori,a celor mai numeroase manifestări artistice. Și a unor discrete, dar semnificative fapte de fair-plaz, de înaltă sportivitate.

La această ediție au concurat 5179 de sportivi din care 4064 de bărbați și 1115 de femei cu o participare de 80 de țări care au concurat la 21 discipline cu 203 de probe.

Stadionul Luijinski (fig.24) a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 1980. Construirea stadionului a început în anul 1955 și a fost finalizat în anul 1956, fiind Stadionul Național al Uniunii Sovietice, devenind apoi Stadionul Național al Rusiei. Stadionul avea o capacitate de 100.000 de spectatori, dar în urma modificărilor ulterioare de modernizare l-au redus la o capacitate de 80.000 de locuri.

Clasamentul recapitulativ (medalii) al primelor șapte națiuni: URSS, cu 80 medalii de aur, 69 de argint și 46 de bronz; RDG, cu 47 medalii de aur, 37 de argint și 42 de bronz; Bulgaria, cu 8 medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz; Cuba, cu 8 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz; Italia, cu 8 medalii de aur, 3 de argint și 4 de bronz; Ungaria, cu 7 medalii de aur, 10 de argint și 15 de bronz; România, cu 6 medalii de aur, 6 de argint și 13 de bronz.

Fig.24 Stadionul Național al Rusiei. 1980

(sursa: http://s121.photobucket.com/user/kokoutd/media/1000/Lenin-stadium-1.jpg.html

2.3.20 Los Angeles 1984