ARHITECTURA CONTEMPORANĂ CA SUPORT ÎN KINETOTERAPIE [308063]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ,,ION MINCU" BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ARHITECTURA CONTEMPORANĂ CA SUPORT ÎN KINETOTERAPIE

Proiectare pentru reabilitare prin mișcare

ÎNDRUMĂTOR:

Șef de Lucrări Dr. Arh.Mihaela ZAMFIR (GRIGORESCU)

ÎNDRUMĂTOR ÎN COTUTELĂ:

Șef de Lucrări Dr. Arh.Tana LASCU

AUTOR:

Stud. Arh. [anonimizat] 2019

CUPRINS

CAPITOLUL 1 Introducere

1.1 Argument  //p…

1.2 Stadiul actual al cunoașterii  //p…

1.3 Scopul și obiectivele cercetării //p…

1.4 Metodologia cercetării  //p…

1.5 Planul de idei  //p…

1.6 Cuvinte cheie //p…

CAPITOLUL 2 [anonimizat]. De la pacient: [anonimizat]. Sinergii necesare

2.1. Hipocrate și perfecțiunea fizică

2.2. Renașterea medicinei și a arhitecturii

2.3.Stagnarea Postbelică

2.4.Radicalitatea secolului XX

CAPITOLUL 3 [anonimizat], echipamente

3.1. Lumina

3.2 Forma

3.3 Culoarea

3.4 Textura

3.5 Sunetul

CAPITOLUL 4 Spații contemporane dedicate kinetoterapiei

4.1.Centrul pentru persoane cu dizabilități ASPAYM ÁVILA

4.2.Piscine terapeutice pentru Școala La Esperanza

4.3. Centrul de Fitness pentru Persoane cu Dizabilități/ Baldinger Architectural Studio

4.4. Centrul de reabilitare Vandhalla Egmont / CUBO Arkitekter + Force4 Architects

4.5. Centru de Zi și Locuințe pentru persoane cu dizabilități / Archea Associati

CAPITOLUL 5 Designul universal și accesibilitatea ca factori cheie ȋn spațiile destinate kinetoterapiei

5.1. Principiile designului universal

5.2. Contextul accesibilității ȋn arhitectura modernă

5.3. Funcționalitate și dizabilitate

5.4. [anonimizat]

5.4.1. Design accesibil

5.4.2. Proiectare universală

5.4.3. Proiectare utilizabilă

5.5. Design universal și intelectualul organic

5.6. Accesibilitate universală

5.7. Arhitectură și proiectare pentru persoanele cu dizabilități

5.7.1. Influența proiectării pentru dizabilități asupra creativității

5.7.2. Accesibilitate integrală

CAPITOLUL 6 Concluzii

6.1 Sinteza și rezultatele cercetării 
6.2 Contribuția originală 
6.3 Direcții noi de cercetare 
6.4 Premizele proiectului de diplomă

ANEXĂ. [anonimizat] │Kinetoterapeut

BIBLIOGRAFIE

Cărți și articole

Webografie

Surse imagini

CAPITOLUL 1 Introducere

Argument:

ARGUMENT OBIECTIV: [anonimizat], [anonimizat], condiții precare pentru cazarea pacienților.

Viața de zi cu zi este în continuă transformare. Tendința omului de a se perfecționa este prezentă si acest lucru face ca viața sa dobăndească un ritm tot mai alert. Majoritatea oamenilor cred că acest lucru se poate obține printr-o [anonimizat]-se de responsabilități. [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat] a evoluat foarte mult de-a lungul istoriei societății.

[anonimizat], dar intra in discuție desigur si anumite deficiente de management.

Din punctul de vedere al arhitecturii și designului spațiilor în care se desfășoară activitățile terapeutice: spitale, clinici de stat sau private, acestea nu corespund de multe unor standarde minimale, necontribuind la creșterea efectului eficienței terapeutice sau chiar diminuând-o.

Un alt factor important este stilul de viață în era modernă, caracterizat prin lipsa de mișcare necesară si mâncare ȋmpreună cu stresul zilnic de asigurarea traiului, rezultă în creșterea numărului de persoane din România care suferă de probleme locomotorii ale sistemului osos.

Astfel apar noi factori de stress în viața omului care se caracterizează printr-un risc de suprasolicitare mentală, fizică și emoțională. Acest lucru combinat cu stilul de viață din spațiile urbane pot produce diferite afecțiuni, cum ar fi: alergii, scăderea imuniății, insomnie, anxietate, depresie sau afecțiuni pe fond nervos sau respirator.

ARGUMENT SUBIECTIV: Din nefericire, există multe cazuri în România, dezvăluite ȋn media socială, de incapacitate a centrelor medicale de a constitui medii de tratament adecvate pentru pacienți. „Sistemul nostru medical este perceput, nemeritat, ca fiind cel mai slab din Europa .”

Din cauza acestor factori, spitalele generale nu se pot ocupa‚ optim‚ de probleme care necesită tratament, aparatură, facilităti, medicamente specializate, cum este și cazul specialității de reabilitare medicală.

Astfel, pentru a îmbunătăți sistemul actual, lucrarea de față își propune un studiu teoretic aplicat care să stea la baza fundamentării unui proiect de centru kinetoterapeutic, specializat în reabilitarea prin mișcare a aparatului locomotor. Prin acest proiect, se țintește creșterea calității actului medical și a calității vieții pacienților și formularea unui model de excelență și profesionalism care ar putea atrage atenția la nevoia urgentă de a modifica și moderniza sistemul medical românesc actual.

Stadiul actual al cunoașterii

Lucrarea de față necesită o abordarea interdisciplinară; în acest sens, am studiat literatura de specialitate din domeniul medical, apelând la reviste precum: Revista Română de Reutmatologie, Revista de Fizică Medicală, Revista Ars Medica.

Lucrarea necesită studierea literaturii de specialitate de arhitectură dedicate spațiilor de reabilitare. Am apelat, în acest scop, la diverse studii întocmite asupra unor centre medicale destinate reabilitării prin mișcare, exemple ȋn acest domeniu sunt: Department of Veterans Affairs PG-18-9: Space Planning – Criteria Veterans Health Administration March 2008, Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, Green Guide for Health Care.

Prin aceste studii și documentații am reușit să clarific obiectivele prezentei cercetări pe care trebuie să mă concentrez, pentru a realiza un proiect fezabil, și căror necesități trebuie să răspund pentru a realiza un centru kinetoterapeutic performant.

Scopul si obiectivul cercetării

Asa cum este reflectat în titlu, scopul acestei cercetări îl reprezintă conturarea unor principii arhitecturale actuale ca suport în reabilitarea prin mișcare în kinetoterapie.

Pentru identificarea modului prin care arhitectura contemporană poate constitui un suport in kinetoterapie, am stabilit următorul set de obiective:

Obiectiv 1:

Studierea evoluției kinetoterapiei în permanentă legătură cu arhitectura și analizarea evoluției centrelor destinate terapiei prin mișcare până la momentul actual.

Obiectiv 2:

Identificarea instrumentelor arhitecturale și facilităților necesare realizării unui spațiu destinat terapiei prin mișcare.

Obiectiv 3:

Studierea unor exemple arhitecturale relevante de centre de reabilitare medicală existente și identificarea principalelor trasături importante validate prin utilizare.

Obiectiv 4:

Propunerea unui prototip de centru kinetoterapeutic având la bază principiile Designului Universal, cu accent pe accesibilitate, care să răspundă standardelor actuale.

Metodologia cercetării:

Pentru a putea realiza un prim model de centru kinetoterapeutic, trebuie identificat clar operațiunile și procesele care influențează direct și contribuie la recuperarea fizică, deasemenea, apare necesară determinarea unei zone în care acestei activități se pot desfășoare în condiții optime.

Apoi trebuie stabilite clar obiectivele, atât cele determinante, cât și cele opționale, și organizate într-o structură, diagramă sau ierahie, pentru a îndeplini metodic toate cerințele.

Astfel, pentru a îndeplini aceste obiective propuse, am utilizat:

Cercetarea bibliografică:

Constă în studierea unor referințe bibliografice complexe care includ literatura de specialitate (cărți, articole, documente electronice, baze de date proprii sau abonate), pe baza unei teme de interes.

Pentru că tema aleasă implică un studiu care are ca subiect relația de interdependență între medicină și arhitectură, am apelat la consultarea unor jurnale și studii făcute de specialiști medici, dar și arhitecți, și care sunt disponibile fie pe cale fizică, la biblioteci, librării sau târguri de cărți, sau pe mass-media, ca articole on-line sau cărți digitale.

Alt procedeu pe care l-am utilizat a fost interviul adresat persoanelor specializate în domeniile respective, în cazul de față un kinetoterapeut. Astfel, am putut afla răspunsuri la întrebări precum:

Ce ar însemna, în termeni accesibili, kinetoterapia și care este rolul ei?

Ce facilități are un centru de kinetoterapie față de alte centre medicale?

Care este însușirea cea mai importantă a unui astfel de centru medical?

De ce este nevoie, din punct de vedere arhitectural și organizatoric, pentru a realiza un centru kinetoterapeutic optim din punct de vedere funcțional?

După selectarea informațiilor considerate relevante, le-am organizat corespunzător și le-am folosit pentru structurarea unui plan de idei.

Cercetarea interdisciplinară:

Reprezintă procesul de combinare și integrare a diferitelor discipline, împreună cu metodologiile și ipotezele lor de lucru. Aceasta implică depășirea frontierelor tradiționale dintre științe și combinarea tehnicilor lor în efortul de a atinge un obiectiv comun. Metodologiile și ipotezele care aparțin unor discipline diferite sunt conectate și modificate pentru a se adapta la nevoile de cercetare, construind noi instrumente care să permită investigarea unor subiecte dificile.

Studii de caz:

Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanților cu o situație reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situații și evenimente problematice.

Prin analiza studiilor de caz alese, voi căuta și voi analiza diferite centre kinetoterapeutice existente, atât în România, cât și pe plan internațional. Voi identifica trăsăturile unice, dar și commune, din fiecare exemplu, pentru a observa ce necesități are un centru de recuperare fizică și ce se poate adăuga pentru a-l face optim.

Planul de idei :

Tandemul arhitectură-kinetoterapie. De la pacient la arhitectură și invers. Sinergii necesare

Studierea principiilor propuse de Hipocrate și a preocuparilor predilecte ale grecilor antici pentru “perfecțiunea fizică “, care au contribuit la apariția primelor principii ale reabilitării fizice. Grecii antici au creat și încurajat diverse sporturi, precum și o formă de artă marțială numită “Pankration”, pentru a obține o condiție fizică excelentă.

Observarea schimbării bruște și radicale, a structurii centrelor medicale de specialitate, de la era perioada comunistă la epoca contemporană. Prin studierea acestor reforme ale sistemului medical putem identifica ce principii, obiective și necesități se impun asupra centrelor kinetoterapeutice moderne. În final, voi analiza centrele de reabilitare fizice existente în zilele de azi, pentru a observa evoluția finală și ce schimbări majore s-au realizat.

Instrumente arhitecturale specifice, soluții, echipamente

Sunt descrise instrumente arhitecturale terapeutice: lumina, forma, culoare, textura, sunetul și modalitatea specifică de utilizarea în spațiile destinare kinetoterapiei. Proiectarea de gabarite și proporții specifice unor astfel de spații, și stabilirea relației cu spațiul exterior, cu natura. Enumerarea echipamentelor necesare unui centru de reabilitare și descrierea rolului pe care îl au acestea, pentru a stabili gradul lor de importanță. In final, am menționat facilitățile unui centru kinetoterapeutic performant și am descris ce funcție îndeplinește fiecare dintre ele, și de ce diferă față de alte facilități în alte centre de specialitate.

Spații contemporane dedicate kinetoterapiei

In cadrul studiului centrelor moderne de kinetoterapie am remarcat ca exemple clinicile Kinetic Sport & Medicine din Bucuresti sau Orchard Physiotherapy Centre din Singapore, și am putut să analizez asemănările dintre aceste exemple; prin urmare, am stabilit elementele importante existente în proiectarea spațiilor pentru kinetoterapie. De asemenea, aceste studii de caz pot deservi ca modele de proiectare arhitecturală care vor influența atât compartimentarea, cât și designul clădirii.

Accesibilitatea ca factori cheie în spațiile destinate recuperarii prin mișcare

Dupa analizarea și definirea obiectivelor și a trăsăturilor importate și stabilirea necesităților și a echipamentelor utilizate în centrele de reabilitare fizică și aflarea facilităților necesare, putem proiecta un model de centru kinetoterapeutic care va respecta cerințele stabilite in studiile anterioare, și care va fi ghidat de trăsăturile evidențiate mai sus. Astfel, îmi propun a realiza un model, prototip, de centru de reabilitare fizică, modern, în conformitate cu standardele actuale și care să ofere ingrijire specializată tuturor pacienților care au nevoie de reabilitare locomotorie.

Cuvinte cheie:

kinetoterapie │reabilitare medicală │design universal│accesibilitate │instrument arhitectural │spațiu terapeutic

Design universal: Designul universal este designul unui mediu, astfel încât acesta să poată fi accesat, înțeles și utilizat în cea mai mare masură posibilă de către toți oamenii, indiferent de vârstă, dimensiune, capacitate sau dizabilitate. Un mediu (sau orice clădire, produs sau serviciu din acel mediu) ar trebui să fie proiectat pentru a răspunde nevoilor tuturor persoanelor care doresc să-l folosească.

Aceasta nu este o cerință specială, numai pentru o minoritate a populației. Este o condiție fundamentală a unui design bun. Dacă un mediu este accesibil, comod și plăcut de utilizat, toată lumea va beneficia. Având în vedere diversele nevoi ale tuturor persoanelor cu dezabilități, pe parcursul procesului de proiectare, designul universal creează produse, servicii și medii care satisfac nevoile oamenilor. Mai simplu spus, designul universal este un design optim.

Kinetoterapie: Kinetoterapia este un tip de gimnastică medicală care înseamnă, etimologic, terapie prin mișcare. Se folosește pentru recuperarea medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și de afecțiunea pe care această persoană o prezintă. Kinetoterapia face parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care îi asigură omului activitățile motrice. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, care au ca scop refacerea unor funcții diminuate.

Reabilitare medicală: Reabilitarea sau recuperarea medicală, denumită și "medicina a treia", a apărut și s-a după cel de-Al 2-lea Război Mondial, realizănd o strănsă legătura cu medicina profilactică și terapeutică. Este cea mai nouă formă de asistență medicală. Centre medicale specializate ȋn recuperare fizică au apărut ȋn toate țările, dar cu toate acestea se spune că recuperarea mdicală aparține tuturor ramurilor medicinei.

Accesibilitate: Conceptul s-a bazat pe principiile de design universal. Aceste principii se aplică proiectării clădirilor, infrastructurii și produselor de larg consum.

1. Obiectivul este furnizarea de medii convenabile, sigure și plăcute de utilizat de toată lumea, inclusiv de persoanele cu dizabilități.

2. Principiile de proiectare universală resping diviziunea populației umane în persoane cu putere de muncă și cu dizabilități.

3. Designul universal include, dacă este cazul, dispoziții suplimentare.

Accesibilitatea este considerată un concept larg care include prevenirea și eliminarea obstacolelor care prezintă probleme pentru persoanele cu dizabilități în utilizarea produselor, serviciilor și infrastructurilor.

Spațiu terapeutic: Mediile terapeutice se pot referi la spații fizice, sociale și psihologice sigure, concepute special pentru a fi vindecătoare. Dar cel mai adesea, termenul mediu terapeutic se referă la un spațiu fizic care este creat pentru a permite indivizilor să lucreze și să depășească problemele medicale.

Instrument arhitectural: Reprezintă însumarea totală a tuturor obiectivelor sau metodelor care sunt folosite de architect și echipa de arhitecți, în proiectarea unei clădiri, ansamblu de clădiri, sau imobile. Nu se referă numai la instrumente fizice dar și la instrumente precum lumină, formă, culoare, textură, sunet.

-Conceptul de iluminat arhitectural se concentrează pe trei aspecte fundamentale în ceea ce privește iluminarea clădirilor, indiferent că e vorba de spațiul interior sau de fațadele clădirilor. Primul este legat de aspectul estetic, al doilea se referă la rolul funcțional al luminii, iar cel de-al treilea aspect este legat de eficiența energetică, astfel încât să nu fie consumată mai multă energie decât este necesar. Pe de altă parte, în China, de exemplu, această formă de iluminat a avut și o componentă culturală de-a lungul istoriei, reprezentând un semn al bogăției și bunăstării.

-Controlul sunetului implică analiza felului în care amenajarea interioară a unei încăperi influențează calitatea sunetului. De cele mai multe ori, se dorește o bună claritate a sunetului vorbit ( inteligibilitatea vorbirii ) sau o bună calitate a sunetului folosit în scopuri muzicale.

-Asa cum elementele de constructie alcătuiesc obiectul arhitectural, la fel și aplicarea de culori pe suprafața acesteia influențează experiența trăită de o persoană în spațiul respectiv. Se spune că senzația de culoare este produsă de nuanțele luminii reflectate sau refractate, pe un anumit material. In mod normal, cuvântul “culoare” este desemnat acelor umbre ce funcționează ca “stimuli cromatici”.

CAPITOLUL 2:

Tandemul arhitectură-kinetoterapie. De la pacient la arhitectură și invers. Sinergii necesare

2.1.) Hipocrate și perfectiunea fizică

Hipocrate din Kos, sau Hipocrate al II-lea, este unul din cele mai importante personalități din istoria medicinei, dar și a kinetoterapiei. Deși nu a avut o legătură directă în crearea acestei ramuri a medicinei, el este printre primii care au pus bazele folosirii exercițiilor fizice, și un regim alimentar sănătos, ca remediu pentru diverse boli, exemplu fiind diabetul. Parafrazând un citat al său “Mersul este cel mai bun medicament al omului” se poate trage concluzia că unele principii importante ale kinetoterapiei sunt derivate din teoriile și conceptele formulate de Hipocrate cu mii de ani in urmă.

Insă este foarte probabil ca “gimnastica medicală” își are originea din preocuparea aproape obsesivă, am putea spune, a grecilor antici pentru perfectiunea fizică. In toate formele de artă grecească, personajele sunt ilustrate ca fiind înalte, zvelte și musculoase. Un alt element interesant este lupta acestor personaje cu “monștri mitici” care sunt reprezentați având ochi lipsă, mâini sau alte membre in plus, fiind foarte înalti sau de statură mică și de cele mai multe ori având trăsături animalice, adevarate creaturi fabuloase care, uneori, îmbină trăsături umane cu cele specific animalelor, exemple în acest sens fiind minotaurul, grifonul sau cerberul.

De aici se poate preciza că aceste forme de artă sunt o reprezentare stilistică a luptei omului sănătos ȋmpotriva deteriorii trupului. Unde moștri mitici sunt reprezentări ale diferitelor forme de anomalii ale corpului omenesc care nu și-au găsit explicația, sau remediul, în perioada respectivă dar sunt întâlnite în zilele de azi.

Un exemplu concret este legenda “ciclopului” care azi poartă denumirea unei maladii medicale numite ciclopie, și precum în nume, reprezintă cazul persoanelor care se nasc cu un singur ochi.

Astfel este usor să spunem că diversele exerciții și regimuri fizice din perioada grecilor antici și clasici sunt forme de kinetoterapie. Exemplu în acest context fiind instruirea militară severă din Sparta antică sau forma de arte marțiale numită Pankration.

2.2.)Renașterea medicinei și a arhitecturii

Renașterea a fost un punct de cotitură important în istoria omenirii, caracterizat prin evoluția culturii, artelor și a stințelor, inclusiv medicina și arhitectura.

O schimbare importantă pentru kinetoterapie este separarea medicinei de religie. Ȋn Evul Mediu, singurele instituții medicale erau clădirile de cult sau cele aflate sub administrația bisericii. Astfel, tratamentele erau mai degrabă sub influenta rugăciunii și a superstiției decât a științelor exacte și a logicii. Prin separarea medicinei de biserică, încep să apară primele instituții specializate medicale.

Renașterea anatomiei aduce noi descoperiri asupra corpului omenesc, funcționarea sistemului muscular, osos, descoperirea valvelor semilunare și circulației sângelui.

Figura centrală a anatomiei renascentiste a fost Andreas Vesalius care publică la Basel tratatul “De humani corporis fabrica”, lucrare prin care se îndepărtează total de concepția lui Galenus și de alte prejudecăți înrădăcinate.

In arhitectura Renașterii timpurii întâlnim spitalul ca program funcțional alături de programul locuirii și cel religios. Folosirea modelelor antice reinterpretate rațional și spiritul practic au adus inovații. Se constată o revenire la tectonis, se pune accent pe funcționalitate și utilitate, încăperile se desfășoară în amfiladă, clădirile fiind raportate la mediul înconjurător și la dimensiunea umană. S-a încercat crearea unei iluzii spațiale prin raportul dintre plin și gol, respectiv crearea echilibrului prin raportul dintre parte și întreg. Se introduce conceptul de comoditate prin accesul pe scări și introducerea palierelor de odihnă.

Fig 3. Anatomia umarului Fig.4. Studiu de anatomie

2.3.) Stagnarea Postbelică

Vom face un salt în istorie si vom trece la perioada Postbelică. O epocă întunecată din istoria omenirii, marcată de suprimarea libertății intelectuale, fizice și spirituale, de războaie din umbră și, mai ales, marcată de o pregnantă stagnare.

Atât medicina cât și arhitectura suferă de suprimarea politico – ideologică. Acest lucru se transpune în stagnarea dezvoltării arhitecturii medicale în sfera comunistă a cortinei de fier. Aproape izolate de restul lumii, centrele medicale sunt lipsite de tratamentele moderne, ale perioadei respective, și sunt incapabile să facă față numărului mare de urgențe medicale, datorat unui stil de viață supraglomerat si neigienic. Astfel kinetoterapia, ca și alte ramuri ale medicinei, este aproape eliminată sau este forțată să urmeze un sistem învechit și depășit.

Arhitectura este direct subordonată ideologiei comuniste care o forțează să creeze “monstruozități“ având la bază principiile arhitecturii totalitare. Se pierde și ideea sincronizării cu evoluția arhitecturii din lumea liberă. Descifrarea logicii noii dezvoltări nu mai decurge cu ușurință, momentele cheie sunt neașteptate, ele intră în zona unei subordonări totale față de influențele comunismului local, care determină sensuri lipsite de consistență internă.

2.4.)Radicalitatea secolului XX

Descoperirea radioactivității naturale și cercetarea ulterioară în domeniul fizicii nucleare, au dus la dezvoltarea radiobiologiei, ce devine importantă în toate ramurile medicinei, inclusiv a recuperării fizice. Astfel, începe să se contureze forma finală a kinetoterapiei, prin abilitatea de a putea vedea interiorul corpului omenesc și a putea identifica cu exactitate condiția acestuia. Camera de radiologie, camera de consultație, sala de exerciții, bazinul de înot pentru îndreptarea și refacerea sistemului nervos / osos, devin părți componente ale unui centru kinetoterapeutic.

Arhitectura se modulează pe nevoile clinicii de recuperare fizică, incercând să integreze aceste facilități într-un mod armonios și, mai important, practic. Se folosesc holuri de urgență separate de restul compoziției centrului medical, camere complet sterilizate, spaliere si alte echipamente specializate pentru a acelera recuperarea fizică a sistemului locomotor.

După examinarea perioadelor istorice menționate mai sus este evident că această ramură a medicinei a evoluat constant cu trecerea timpului. Insă un principiu important a rămas neschimbat, acela că activitatea fizică este esența în kinetoterapie.

Spatiul s-a schimbat mereu pentru a facilita activitatea fizică pentru persoane cu abilități diferite. Accesibilitatea este un factor esențial atunci când proiectăm spații destinate terapiei prin mișcare, în același timp spațiul va oferi posibilitatea de a face efort controlat astfel încât abilitățile pierdute să fie redobândite.

Fig.5. Sală de kinetoterapie

CAPITOLUL 3: Instrumente arhitecturale specifice, soluții, echipamente

După analiză identificăm următoarele instrumente arhitecturale importante: Forma, Lumina, Culoarea, Textura și Sunetul.

3.1.) Lumina

Lumina a fost mereu un instrument important în arhitectură. Precum și în alte arte, arhitectura se supune dar și manipulează lumina naturală. Parafrazȃnd definiția arhitecturii formulată de Le Corubusier: „acel joc savant, corect și magnific al volumelor reunite în lumină, “arhitectura o ȋndrumă, filtrează sau reglează lumina, după caz, astfel perceperea ei devine în egală măsură vizuală și psihologică.

Cantitatea de lumină este o reprezentare directă a proporției obiectului, a spațiului anvelopant și a celui interior cu care arhitectura operează. O clădire mai luminată oferă un sentiment de spațialitate mai mare față de alte imobile mai închise. Lumina poate să deschidă sau să comprime un spațiu, îl poate mări sau micșora, poate integra spatiul cu exteriorul asigurȃnd o continuitate spatială sau îl poate izola complet de exterior.

Ahitectul crează un spațiu pe care îl materializează printr-un spectacol de lumini ce poate fi modelat conform dorinței utilizatorului. In consecință, cantitatea de lumina din interiorul spațiului are un rol benefic asupra pacienților. Lumina are proprietăți terapeutice, facilitând recuperarea. Un spațiu dedicat recuperării are nevoie de un iluminat bun care să activeze, să sprijine pacientul pentru a avea o stare psihică bună.

Fig. 6. Efectul luminii într-un culoar închis Fig.7. Sală luminată natural

3.2) Forma

Forma ȋn arhitectură apare sub două aspecte importante și distincte.

Primul aspect este acela al formelor originale, inițiale care se regăsesc ȋn obiectele de arhitectură din toate timpurile. Forma arhetipală este cel mai des aspect arhitectural ȋntălnit și permite unui ochi neavizat să facă diferența dintr-o construcție ca fiind arhitectură și nu un conglomerat de materiale puse aleatoriu. Formele arhetipale se prezintă, ȋn analiza semnelor arhitecturale, ca simboluri formale. Felul creatic ȋn care arhitectul le foloseste este cel care dă analizei semiotice abilitatea de a găsi numeroase semnficații și să dezvăluie intențile stilistice ale autorului.

Al doilea aspect formal al arhitecturii ȋl reprezintă formele decorative, elemente care pot să lipsească din construcția originala făra să compromită ansamblul, dar a căror prezență dă un aspect stilistic limbajului arhitectural. Aristotel, și mai tărziu Vitruvius, au folosit acest termen ȋn forma sa originală, “decorum”, ca fiind un element apropriat scopului edificiului respectiv. Ȋnsă punȃndu-l ȋn combinație cu termenul ornamental devine un surplus.

Orice centru de kinetoterapie trebuie să fie accesibil pentru toți utilizatorii dar, în egală masură, să și încurajeze exercițiul fizic. O soluție în acest sens este amplasarea unui traseu format din rampe ușor inclinate, astfel încat să fie facilitat accesul tuturor persoanelor dar păstrându-se, in acelasi timp, nevoia de efort fizic. Formele curbe ale clădirii, de asemenea, contribuie atât din punct de vedere estetic cȃt si din perspectiva faptului că îndeamnă la un minim de mișcare fizică.

Fig.8 Perete cu profil de cățărare Fig. 9. Sală de recuperare fizică ce utilizează forme curbe

3.3) Culoarea

Culoarea are un rol foarte important în viața oamenilor. Încă din antichitate, culoarea a fost utilizată pentru a da un aspect estetic obiectelor de arhitectură. Insă culorile au capacitatea de a influența starea interioară a omului. Astfel, următoarele culori sunt considerate de a fi benefice stării interioare a pacienților.

– Verdele exprimă concentrare, siguranță, introspecție. Verdele este totodată și culoarea speranței, fiind o culoare foarte potrivită spre a fi utilizată la zugrăvirea spațiilor.

Fig.10. Camera înconjurată de vegetație

Albastrul este o culoarea care emană ȋncredere ȋn sine, fiind liniștitoare. Aceasta ȋndeamnă la calm și meditație. Spre deosebire de alte culori, albastru reduce metabolismul. Albastru arată nevoia pentru ordine, incluzȃnd acest efect ȋn spațiul de lucru, de tratament sau de locuit.

Fig.11. Cameră de operații

În nuanțe de albastru

Albul simbolizează vindecare, purificare și calm. Albul este culoarea purității și a sincerității. Culoarea albă are un efect de expansivitate, ușurință și totodată aceasta exprimă pace, liniște, inocență și curățenie.

Fig.12. Cameră medicală albă

Maroul este culoarea care uneori, dă o senzație de tensiune. Totodată, maroul reprezintă o parte a naturii: culoarea pământului si a lemnului pădurii. Este o culoare caldă care crează un sentiment de ȋncredere și realizează o atmosferă confortabilă și primitoare.

Fig.13. Cameră medicală în nuanțe calde de pământ

După analiza acestor culori, se poate deduce că, folosirea culorilor potrivite poate contribui la crearea unui efect terapeutic care să ajute în procesul medical de vindecare a pacientului. De asemenea, culorile sunt importante în semnalizarea culoarelor sau încăperilor din centru medical.

3.4) Textura

Textura joacă un rol dublu în arhitectură: exprimă ceva din calitatea materialelor și conferă o calitate deosebită luminii. Deși omul percepe ambele calități simultan prin ochi, prima senzație este cea tactilă, iar a doua este senzația vizuală.

Texturile tactile sunt specifice fiecărui material în structura lui sau compoziției sale naturale, dar pot fi modificate pentru a produce o varietate de calități expresive. Orice piatră poate fi utilizată în starea sa naturală, neregulată sau poate fi cizelată într-o textură aspră sau netedă sau foarte lustruită, pentru a transmite o serie de semnificații de la vigoare la perfecționare.

Texturile vizuale sunt produse de modelele date la iluminarea suprafeței atât prin modul în care sunt prelucrate materialele (de exemplu, cizelarea verticală sau orizontală a pietrei), cât și prin modul în care sunt folosite în construcție (de exemplu, îmbinare verticală sau orizontală, proiecție și recesiunea cursurilor de cărămidă). Ca toate tiparele, texturile vizuale creează asocieri de mișcare, dând ritm la suprafață.

In centrele medicale, este important ca textura culoarelor să fie netedă pentru a facilita circulația ușoară în interiorul complexului. De asemenea, este important să se realizeze suprafețe de avertizare tactilo-vizuale pentru semnalizarea începerii unei coborîri sau urcări pe o rampă sau scară.

Fig.14.15. Rampă de scară cu balustradă

3.5) Sunetul

De cele mai multe ori se dorește sau o bună claritate a sunetului vorbit – inteligibilitatea vorbirii, sau o bună calitate a sunetului folosit în scopuri muzicale. Dacă o încăpere va fi utilizată atât pentru vorbire cât și pentru muzică, atunci controlul acustic va necesita o soluție de compromis.

Analizand modul ȋn care amenajarea interioară a unei încăperi influențează calitatea sunetului, vom constata că principalii factori care influențează calitatea acustică a unei încăperi sunt:

-Locația încăperii în clădire;

-Amortizarea sunetului de către elementele de construcție ale încăperii;

-Zgomotele datorate instalațiilor tehnice ale clădirii;

-Forma și dimensiunile încăperii;

-Structura suprafețelor care delimitează încăperea;

-Obiectele de mobilier;

-Dimensionarea și poziționarea în spațiu a suprafețelor care absorb și reflectă sunetul.

Sunetul este un instrument foarte des folosit în medicină.

Undele sonore pot evalua bolile aterosclerotice periculoase, pot monitoriza bolile cronice ale ficatului și pot ajuta la eliberarea de medicamente în anumite locații din corp. Dispozitivele cu ultrasunete pot identifica tumori aflate adânc în interiorul corpului, iar energia acustică poate fi concentrată asupra acestor tumori ca o modalitate de tratare a cancerului. De asemenea, sunetul, în special muzica, ne schimbă undele creierului care poate genera un sentiment de liniște interioră sau poate crește nivelul de energie îndemnȃnd pacienții la mai mult efort fizic.

Fig.16. Model de reprezentare a influenței sunetului asupra creierului

Deși mișcarea este principalul factor important în recuperarea fizică este necesară prezența de echipamente speciale care diagnostichează corpul uman, pentru a determina zona în care trebuie concentrat tratamentul și echipamente specializate pentru a facilita recuperarea fizică și a corecta eventuale deficiențe de mișcare. Conduita terapeutică este ajutată de calitatea spațiului în care se desfășoară. Un spațiu terapeutic utilizează instrumentele arhitecturale- lumină, formă, culoare, textură și sunet- într-un mod specific așa cum a fost prezentat în acest capitol. Un centru de kinetoterapie poate fi împărțit în două zone distincte: o zonă de analiză unde se realizează diagnosticele și analizele medicale și o zonă de tratament unde se desfășoară tratamentul propriu-zis.

CAPITOLUL 4. Spații contemporane dedicate kinetoterapiei

Pentru a putea realiza o propunere de centru kinetoterapeutic, este necesară o documentare solidă prin analiza unor exemple de referință.

4.1) Centrul pentru persoane cu dizabilități ASPAYM ÁVILA

Fundația ASPAYM pentru persoanele cu dizabilități, cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări, a decis să construiască acest mic centru lângă Ávila (Spania). Programul este structurat în jurul spațiului de reabilitare, care este o extensie a sălii. Aceste zone sunt polivalente și permit utilizări diverse și există compartimentări flexibile și transparente. Toate spațiile, băile, mobilierul și camerele sunt concepute special pentru persoane cu dizabilități.

Fig.17. Fațadă laterală

La parter, clădirea este un pavilion dreptunghiular și se desfășoară de-a lungul străzii. Se optează pentru autonomia unui volum ermetic, cu o prezență materială puternică. Intreaga stuctură este rezolvată cu un tavan cu grinzi din lemn stratificat care dă senzația de plutire, astfel se creează ideea de un corp unitar. Acoperișul este un element important în compoziția spațiului, deoarece utilizatorii realizează o bună parte din activitățile de reabilitare întinși pe pat cu fața în sus sau au o viziune scăzută, datorată utilizării scaunelor cu rotile.

Fig.18. Plan parter

și secțiune

Fig.19.Vedere interioară sală de

recuperare fizică

4.2) Piscine terapeutice pentru Școala La Esperanza

Bazinele sunt proiectate ca o instalație terapeutică destinate utilizării copiilor cu dizabilități fizice cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani. Se remarcă culoarea „verde speranza” cu tenta gălbuie a exteriorului și cuvântul „speranza” („speranță”) scris pe fundul bazinului principal. Aceasta este prima structură de acest fel din Puerto Rico.

Fig.20. Fațadă frontală

Elementele principale ale acestui spațiu sunt lumina și cerul. Una dintre cele mai importante intenții ale proiectului a fost crearea unui spațiu unic în care lumina naturală transformă constant atmosfera din interior. S-a dorit crearea unei legături directe între utilizator și natură și facilitarea procesului de vindecare.

Fig.21. Imagine luminator ansamblului

Fig.22. Secțiune ansamblu

Fiecare bazin este tratat ca o curte; ansamblul se constituie ca un element prototipic de design portorican, înrădăcinat în arhitecturile coloniale și vernaculare ale insulei. Din interiorul piscinelor, deschiderile tavanului cu parapetele lor cilindrice înalte încadrează cerul, generând o relație directă între utilizatori și bolta cerească. Acest lucru este important deoarece copiii fac terapii în timp ce plutesc pe spate, privind în sus.

Fig.23. Plan ansamblu

4.3) Centru de sport și fitness pentru persoane ci dizabilități/ Baldinger Architectural Studio

Având experiența obținută de la proiectarea și construcția primei faze și un angajament mereu accentuat de a elimina toate barierele, aici arhitectul a îmbinat perfect funcția, considerațiile de mediu și estetica ridicată într-un „mediu total” care se extinde de la șantier la clădiri.

Fig.24. Fațadă frontală

SpoFit îndeplinește cerințele și obiectivele programului propus, promovând în același timp sănătatea și participarea activă la activități sportive și de fitness ale celui mai larg grup de utilizatori abilitați; fie că este utilizatorul individual, sportivul olimpic, un club sportiv local sau o echipă națională.

Fig.25. Plan de ansamblu al complexului

Cea mai mare realizare a campusului este „mediul total” care oferă o libertate deplină de mișcare și activitate, într-un mediu sigur și sănătos.

Fig.26.Curte interioară

complex

Fig.27.28. Perspective

interioare

Într-o perioadă scurtă de timp, campusul a devenit un centru identificabil pentru activități culturale, educaționale, sociale, recreative și sportive pentru comunitatea cu handicap din mărețul Phoenix, Arizona, America.

4.4) Centrul de reabilitare Vandhalla Egmont

Liceul Egmont deține o poziție de lider în Danemarca pentru instituția persoanelor cu dizabilități fizice. Accesibilitatea polivalentă este o caracteristică esențială a școlii în care lumea contribuie la menținerea acestei trăsături. Noul centru de reabilitare oferă un model, un reper care expune nevoile funcționale ale școlii din punct de vedere arhitectural și asigură astfel o identitate reînnoită a clădirilor vechi ale școlii. O identitate care va fi vizibilă către artera principală a orașului Hou.

Fig.29. Fațadă

frontală

Designul complex se află în jurul dressingului seminal, care formează un hub funcțional înconjurat de diversele funcții de agrement. Caracteristica principală este o alunecare de apă accesibilă pentru utilizatorii de scaune cu rotile. Partea de sus este atinsă fie cu scări, fie cu lift, iar înainte de a aluneca cei 90 de metri, beneficiarii se pot bucura de o priveliște a piscinei și o vedere spre insula Endelave.

Fig.30. Imagine interioară piscină Fig.31. Imagine interioară piscină specială

Alunecarea de apă va fi folosită pentru antrenarea simțului echilibrului și a conștientizării corpului studenților, iar accesul la bazine este posibil și prin rampele și scaunele cu rotile special dezvoltate, care pot rezista la clor. Piscina de hidroterapie cu apă caldă are un suport reglabil pentru a sprijini efectuarea diverselor exerciții și o sală multifuncțională care generează peisaje dinamice folosindu-se de nevoia de diferența de nivel pentru a efectua alunecarea de apă.

Vandhalla respectă standardele existente și ajută la dezvoltarea tehnicilor de ultimă generație în domeniul handicapului. Oferă școlii facilități necesare și importante, cu posibilitatea de a combina formarea abilităților cognitive și sociale cu pregătirea fizică.

Fig.32.Plan ansamblu

Fig.33.Secțiune ansamblu

4.5) Centru de zi și locuințe pentru persoanele cu dizabilități Archea Associati

Proiectul este situat ȋntr-o parcelă din spatele unei creșă de copii, alături de o zonă care va deveni un parc public, situat într-un cartier rezidențial dezorganizat. Programul funcțional, destinat persoanelor cu dizabilități, include activități primare și complementare – săli de clasă și ateliere – concepute ca structuri esențiale pentru desfășurarea activităților socio-educative.

Fig.34.Fațadă frontală

Proiectul formează o relație specială cu împrejurimile, creȃnd ideea unui parc accesibil utilizatorului în scaun cu rotile, deoarece copacii „perforează” un pervaz în beton neted, reprezentȃnd pavajul acestui tip de pădure artificială.

Astfel, zona a fost reproiectată ca o continuare naturală a parcului, ce se apleacă să formeze un volum arhitectural al cărui pervaz este transformat din trotuar în acoperiș.

Fig.35.36.Vederi pervaz trasformat în acoperiș

O fațadă este astfel deschisă în timp ce cealaltă este închisă, cu excepția tăierii care definește intrarea, la care se poate ajunge printr-o rampă accesibilă vehiculelor. Planul dreptunghiular se dezvoltă de-a lungul coridorului, comunicând cu diferitele încăperi, care sunt, de asemenea, conectate la exterior printr-o pasarelă acoperită.

Fig.37. Plan ansamblu

Deși exemplele prezentate mai sus sunt diferite ca anvergură, spațialitate dimensiune și formă, toate respectă aceleași principii mentionate: mișcarea fizică constituie elementul primordial în programele de reabilitare medicală; toate spațiile și căile de acces sunt proiectate pentru a oferi accesibilitate tuturor utilizatorilor; sala de sport sau bazinul de înot sunt elementele importante în compoziția centrului de kinetoterapie; lumina, textura, sunetul și culoarea sunt folosite atât ca instrumente arhitecturale, dar și ca instrumente medicale ce ajută în reabilitarea prin mișcare a pacienților.

CAPITOLUL 5. Designul universal și accesibilitatea ca factori cheie in spatiile destinate kinetoterapiei

Termenul „Design Universal” a fost introdus de arhitectul Ronald Mace pentru a descrie conceptul de proiectare a tuturor produselor și a mediului construit pentru a fi estetic și utilizabil în cea mai mare măsură posibil de toată lumea, indiferent de vârsta, capacitatea sau statutul lor în viață. Cu toate acestea, a fost lucrarea Selwyn Goldsmith, autorul “Proiectării pentru persoanele cu handicap” (1963), care a fost cu adevărat pionier în conceptul de acces ușor pentru persoanele cu dizabilități. Realizarea sa cea mai semnificativă a fost crearea bordurii coborăte – acum o caracteristică standard a mediului construit.

Designul universal a apărut din concepte anterioare fără bariere, mișcarea de accesibilitate mai largă și tehnologie adaptivă încearcă, de asemenea, să îmbine estetica în aceste considerente de bază.

Medicina modernă crește rata de supraviețuire a celor cu leziuni, boli și anomalii la naștere semnificative, existȃnd un interes din ce în ce mai mare pentru designul universal. Există multe industrii în care designul universal are o penetrare puternică a pieței, dar există multe altele în care nu a fost încă adoptat într-o mare măsură. Proiectarea universală este aplicată și la proiectarea tehnologiei, instrucțiunilor, serviciilor și a altor produse și medii.

Adaptarea bordurilor, rampele introduce sunt utile pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant, dar și pentru persoanele sănătoase care de exemplu au un troller, sau manevrează un cărucior de copil. Un contrast este folosirea de culori laterale intense care îi ajută pe cei cu probleme vizuale sau de dexteritate

Fig.38. Exemple de rezolvarea trotuarelor la intersecție

Fig.39. Amplasarea ușilor

la un coridor înfundat

5.1.) Principile Designului Universal

PRINCIPIUL 1: utilizare echitabilă

Designul este util și aplicabil pentru persoane cu abilități diverse.

Caracteristicile acestui tip de design sunt următoarele:

– Punerea la dizpoziție a acelorași mijloace de utilizare pentru toți pacienții.

– Evitarea segregării și a stigmatizării utilizatorilor;

– Aplicarea nediferențiată a aspectelor privind confidențialitatea, securitatea și siguranța tuturor utilizatorilor;

– Un design atractiv pentru toți utilizatorii.

PRINCIPIUL 2: Flexibilitate în utilizare

Designul adaptează o gamă largă de preferințe și abilități individuale.

Caracteristicile acestui tip de design sunt următoarele:

-Oferirea posibilității de a alege metodele de utilizare.

-Accesibilitatea și utilizarea ambelor părți de circulție, dreaptă și stângă.

-Facilitarea preciziei parcursului utilizatorulor.

-Oferirea adaptabilității conform cu ritmul utilizatorului.

PRINCIPIUL 3: Utilizare simplă și intuitivă

Utilizarea proiectării este ușor de înțeles, indiferent de experiența, cunoștințele, abilitățile lingvistice sau nivelul de concentrare actual al utilizatorului.

Caracteristicile acestui tip de design sunt următoarele:

-Eliminarea complexității inutile.

-A fi consecvent cu așteptările și intuiția utilizatorului.

-Adaptilitatea la o gamă largă de abilități de alfabetizare și limbaj.

-Aranjarea informațiilor în concordanță cu importanța acesteia.

-Oferirea unui feedback prompt și eficient în timpul și după finalizarea activității.

PRINCIPIUL 4: Informații perceptibile

Designul comunică informațiilor necesare utilizatorului în mod eficient, indiferent de condițiile ambientale sau de abilitățile senzoriale ale utilizatorului.

Caracteristicile acestui tip de design sunt următoarele:

-Utilizarea diferitelor moduri (pictoriale, verbale, tactile) pentru prezentarea redundantă a informațiilor esențiale.

-Oferirea unui contrast adecvat pentru distingerea informațiilor esențiale ȋntr-un anume context spațial.

-Maximizarea „lizibilității” informațiilor esențiale.

-Diferențierea elementelor în moduri care pot fi descrise (adică, ușor să oferiți instrucțiuni sau indicații).

-Asigurarea unei compatibilități cu o varietate de tehnici sau dispozitive utilizate de persoane cu limitări senzoriale.

PRINCIPIUL 5: Toleranță pentru eroare

Proiectarea minimizează pericolele și consecințele adverse ale acțiunilor accidentale sau neintenționate.

Caracteristicile acestui tip de design sunt următoarele:

-Ierarhizarea elementelor pentru a minimiza pericolele și erorile: cele mai utilizate elemente, cele mai accesibile; elemente periculoase eliminate, izolate sau protejate.

-Furnizarea de avertizări despre pericole și erori.

-Prezentarea caracteristicilor sigure de eșec

-Descurajarea desfășurii unor acțiuni inconștiente pe parcursul desfășurării unor sarcini care necesită vigilență.

PRINCIPIUL 6: Efort fizic scăzut

Designul poate fi utilizat eficient și confortabil și cu un minim de oboseală.

Caracteristicile acestui tip de design sunt următoarele:

-Permiterea utilizatorului să mențină o poziție neutră a corpului.

-Utilizarea de forțe operaționale rezonabile.

-Minimizarea acțiunilor repetitive.

-Minimizarea efortului fizic susținut.

PRINCIPIUL 7: Mărimea și spațiul pentru abordare și utilizare

Dimensiunea și spațiul corespunzător sunt oferite pentru abordare, atingere, manipulare și utilizare indiferent de dimensiunea corpului, postura sau mobilitatea utilizatorului.

Caracteristici:

-Oferirea unei linii clare de vedere pentru elemente importante pentru orice utilizator așezat sau în picioare.

-Realizarea accesului la toate componentele confortabile pentru orice utilizator așezat sau în picioare.

-Adaptarea variațiilor în ceea ce privește dimensiunea mâinii și a mânerului.

-Asigurarea unui spațiu adecvat pentru utilizarea dispozitivelor de asistență sau asistență personală.

5.2.) Contextul accesibilității în arhitectura modernă

Discursul arhitectural a devenit treptat incoerent ȋn contextul nevoilor sociale și etice ale orașului contemporan. Odată cu aprofundarea relației dintre teorie și practică, lipsa de relevanță socială în proiectare este omniprezentă. Arhitecții consideră frecvent teoria ca fiind ezoterică și netransmisibilă, în timp ce mulți teoreticieni nu își manifestă ideile în realitate și construiesc ȋn absența unui demers arhitectural susținut de un concept.

Odată ce conexiunea dintre proiectare si accesibilitate se realizează, arhitectul concepe o idee pentru a promova și a motiva existența unei valori reale a lucrării sale.

Conceptele propuse nu sunt aplicabile numai proiectării arhitecturale, dar sunt relevante și adaptabile tuturor domeniilor publice din viața unui oraș. Inspirat de principiile designului universal, arhitectul poate crea un spirit nou, necesar pentru eradicarea inechităților sociale în designul urban. După cum spunea Albert Einstein: „Dacă faptele nu se potrivesc cu teoria, schimbați faptele”.

Fig.40. Conformarea coridoarelor

5.3.) Funcționalitate și dizabilitate

Se implică faptul că ființele umane au de fapt sau, eventual, unele limitări în funcționarea corpului său, personale sau sociale asociate unei stări de sănătate. De fapt, există un continuum de niveluri și grade de funcționalitate. Pentru persoanele cu handicap, în toate dimensiunile sale, este totdeauna amplasat la gradul relativ fiind mereu mai important funcționarea oamenilor “normali”. Astfel se creeză multe feluri de bariere:

– Bariere urbane: cele găsite pe drumurile și spațiile de utilizare public

– Bariere arhitecturale: cele care se află în accesul și interiorul clădirilor publice sau private.

– Bariere în transport: cele găsite în transportul terestru, aerian și maritim.

– Bariere de comunicare: orice impediment în exprimarea și primirea mesajelor prin media sau în utilizarea mijloacelor tehnice disponibile. Modificările naturale generate de-a lungul vieții ne fac vulnerabili să trecem sau să abordăm linia care ne separă de dizabilitate, comparativ cu un mediu care a fost conceput istoric pentru un model specific de a fi om.

5.4.) Diferența dintre designul accesibil, utilizabil și universal

În ultimii ani, au apărut mai mulți termeni care descriu concepte similare, dar oarecum distincte. Termenii de design accesibil, design utilizabil și design universal sunt abordări ale designului care pot duce la produse mai ușor de utilizat de către toți, inclusiv persoanele cu dizabilități. Aceste concepte se aplică pentru proiectarea mediului construit, a serviciilor pentru clienți și a celorlalte produse și medii, inclusiv tehnologii informaționale precum hardware, software, multimedia, cursuri de învățare la distanță, site-uri web, curriculum și instrucțiuni.

5.4.1.) Design accesibil

Realizarea unui design accesibil este un proces de proiectare în care nevoile persoanelor cu dizabilități sunt luate în considerare în mod specific. Accesibilitatea se referă uneori la proprietatea că produsele, serviciile și facilitățile pot fi utilizate în mod independent de către persoanele cu o varietate de dizabilități. Accesibilitatea, ca problemă de proiectare, are o istorie lungă și conștientizarea publicului cu privire la accesibilitate a crescut odată cu trecerea legislației precum Actul cu handicap american (ADA).

5.4.2.) Proiectare universală

Designul universal este un concept mai larg, care este definit de “The Center for Universal Design din North Carolina State University” ca fiind proiectarea produselor și a mediilor care să poată fi utilizate de toată lumea, în cea mai mare măsură posibilă, fără a fi nevoie de adaptare sau design specializat.

Trotuarele cu tăieturi de bord și ușile care se deschid automat atunci când o persoană se apropie de ele sunt exemple de produse concepute respectănd principiile designului universal. De acestea vor putea beneficia persoanele cu dizabilități, părinții cu cărucioare pentru bebeluși, lucrătorii de livrare și alți. Caracteristicile umane luate în considerare în modele universale sunt studiate ȋn designul universal indiferent de vârstă, sexul, statura, rasa / etnia, cultura, limbă maternă și preferințele de învățare.

Fig.41. Conformarea și amplasarea obiectelor de mobilier urban pe traseele de deplasare

Fig.42. Traversarea străzilor cu lățime mai mare de 4 benzi de circulație

5.4.3.) Proiectare utilizabilă

Ca și designul accesibil și universal, designul utilizat servește la crearea de produse ușor și eficient de utilizat. Utilizabilitatea a fost definită de Organizația Internațională pentru Standardizare drept „eficacitatea, eficiența și satisfacția cu care un set de utilizatori dat poate realiza un set de sarcini specificat într-un anumit mediu”. Inginerii de utilizare testează ușurința cu care beneficiarii pot învăța să opereze un produs și își amintesc cum să facă acest lucru atunci când revin la produs ulterior.

Din păcate, persoanele cu dizabilități nu sunt întotdeauna incluse în testele de utilizabilitate. Prin urmare, multe produse care funcționează bine în testele de utilizare nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilități. Specialiști din domeniul utilizabilități abordează din ce în ce mai mult aspectele legate de accesibilitate și design universal.

Utilizabilitatea împărtășește câteva obiective cheie cu accesibilitatea și designul universal. Designerii din cele trei discipline caută să creeze caracteristici ale produsului care să fie ușor de descoperit și ușor de utilizat de către beneficiari. Inginerii de accesibilitate sunt preocupați de aspecte din experiența utilizatorului, apelȃnd la principiile designului universal:

-Învățare: utilizatorii pot învăța cu ușurință cum să opereze.

-Coerență: caracteristicile produsului.

-Eficiență: abilitatea utilizatorilor de a îndeplini sarcini cu un efort minim și de a-și atinge obiectivele cu succes.

5.5.) Design universal și intelectualul organic

“Arhitectura este prea importantă pentru a fi lăsată arhitecților.”

Filosoful marxist Antonio Gramsci (1897-1937) formulează o teorie care surprinde diferența ȋntre intelectualii „tradiționali” și cei „organici”. Intelectualii tradiționali sunt aceia a căror viziune asupra realității se bazează pe o abordare pseudoștiiințifică a cunoașterii și care interrelaționează cu instituții care păstrează, promovează relații deosebit de diferențiate de putere, de influență asupra utilizatorilor. Spre deosebire de acestia, intelectualul organic empatizează direct cu interesele grupurilor marginalizate. Ȋn timp ce intelectualul tradițional tinde să considere viziunea lor ca fiind distinctă de viață socială de zi cu zi incluzȃnd soluții autoritare pentru problemele sociale ale grupurilor defavorizate, intelectualul organic este implicat ȋn cadrul problematicii acestor grupuri marginalizate și apar deseori critici asupra practicilor existente ȋn cadrul propriei profesii.

Gramsci susține că intelectualii tradiționali sunt „convingători permanenți”, dispuși să-și distrugă expertiza și resursele în slujba rezultatelor, mai favorabile pentru puterea dominată.

Plecând din perspectiva lui Gramsci, o provocare-cheie pentru arhitecții de design universal devine nu numai proiectarea rezultatelor construite accesibile dar și orientarea unui mod de abordare a proiectări în sine care evită procesele de ierarhizare inegală între proiectant și construcție.

O critică a practicilor și proceselor arhitecturale obișnuite, normalizate, care conduc la astfel de rezultate nefavorabile construite este cu siguranță implicată de conturile designului universal, dar provocarea noțiunilor dominante ale utilizatorului ca fiind o „caracteristică scenică” în acest proces înseamnă a face mai explicită politica de proiectare, întotdeauna implicat de design universal, dar adesea lăsat nesigur. Cu alte cuvinte, arhitecții designului universal nu se pot baza pe principiul normativ implicit pentru a implementa și integra schimbările în proiectare.

Deși a progresat într-o tradiție intelectuală diferită de Gramsci, Otto Neurath a avut foarte mult de spus despre cunoștințele profesionale în societățile democratice. Argumentând că profesiile “nu au o perspectivă privilegiată asupra răspunsurilor „corecte” la problemele sociale – ele sunt întotdeauna prin definiție întrebări normative pentru domeniul politic “- Neurath critică căutarea unei baze „științifice” obiective care să justifice intervențiile tehnice ca punct de plecare problematic. Neurath consideră că ȋn toate profesiile există responsabilitatea de căutare a unor răspunsuri alternative la problemele sociale și căutarea unor noi strategi care ar putea fi implementate ȋn scop democratic.

Învățarea și predarea arhitecturală oferă o oportunitate majoră de a angaja generații de arhitecți ai viitorului în această sarcină, iar accesul pedagogiei designului universal este ceva cu care s-au angajat pe deplin membrii acestei mișcări.

De la Neurath și Gramsci, designul universal urmează să furnizeze resurse pentru o critică culturală susținută ca parte integrată a pedagogiei proiectării arhitecturale. Aceasta va necesita evitarea caracterul normativ sau politic a unor astfel de intervenții.

Păstrarea simțului naturii politice încurcate și a problemelor implicate în arhitectura designului universal nu înseamnă a diminua rolul profesionistului, ci a sugera o implicare cu rolul social al arhitectului și relația lor cu utilizatorii – care poate merge mai departe decât în ​​prezent. Facilitarea activă a controlului procesului de proiectare de la cei din afara „cutiei negre” a proiectului înseamnă însă că arhitecții trebuie să încerce să dezvăluie presupunerile în joc și să conteste astfel iluzia bazei „obiective, științifice” a designului universal profesional.

5.6.) Accesibilitatea universală

Accesibilitatea universală este condiția pe care trebuie să o aibă orice mediu urban, clădire, produs, serviciu sau mediu de comunicare pentru a fi utilizat în condiții de confort, securitate, egalitate și autonomie de către toți beneficiarii, chiar și cei cu diferite abilități motorii sau senzoriale. Accesibilitatea bună trece neobservată utilizatorilor.

Această „accesibilitate neobservată” implică ceva mai mult decât să oferim o alternativă la pasul de acces, căutarea unui design echivalent pentru toată lumea, confortabil, estetic și în siguranță. Accesibilitatea universală reprezintă calitate și siguranță, aceasta din urmă fiind o cerință fundamentală în proiectare.

Dacă singuranța în utilizare lipsește în cazul unui spațiu pentru un anumit grup de oameni, acest spațiu nu va mai fi accesibil. Marele avantaj al „accesibilității neobservate ”este valoarea adăugată pe care aceasta o conferă designului, deoarece nu restricționează utilizarea clădirii la un grup de oameni. In acest fel, mediile, produsele sau serviciile pot fi folosite confortabil de toată lumea.

5.7.) Arhitectură și proiectare pentru persoanele cu dizabilități

Dizabilitatea nu este doar o limitare pentru câteva persoane, ci presupune, de fapt, o parte a vieții umane pe care toată lumea ar putea să o experimenteze la un moment dat, temporar sau permanent. Ar putea apărea ȋntrebarea de ce anume arhitectura trebuie să se ocupe de problematica persoanelor cu dizabilități.

Răspunsul la această este, evident, unul afirmativ ȋntrucăt arhitectura vizează creare unui mediu performant pentru utilizatori, pentru ca aceștia să-l experimenteze în condiții optime de confort. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități are ca scop promovarea, protejarea și asigurarea drepturilor lor egale, precum și respectarea acestora.

Arhitecții s-au implicat în campanii de conștientizare pentru promovarea proiectării pentru persoane cu dizabilități. Un astfel de eveniment a avut loc în 2013, unde arhitecți precum Zaha Hadid, asociați din Adjaye, AMODELS și mulți alții au participat la o licitație caritabilă a „clădirilor în miniatură”, unde au prezentat case minuscule proiectate de ei. Astfel, arhitecți de renume care se ocupă cu proiecte vaste în fiecare zi, s-au reunit și s-au dedicat dezvoltării unor noi soluții pentru persoanele cu handicap.

5.7.1.) Influența proiectării pentru dizabilități asupra creativității

Au fost prezentate o mulțime de argumente potrivit cărora proiectarea pentru dizabilități contribuie la îmbunătățirea creativității unui proiect, ducând de obicei la un design universal și inovator. Limitele în lucru vă accentuează atenția și vă obligă să priviți problema dintr-un punct de vedere diferit. Având în vedere nevoile beneficiarilor, în designul inițial, trebuie să identificăm deficiențele ȋn proiectare și să le adaptăm pentru a se potrivi cerințelor suplimentare.

5.7.2.) Accesibilitate integrală

Prin adoptarea acestei abordări, mediul construit este amenajat astfel încât tuturor li se permite accesul la acestă clădire în cel mai independent și natural mod posibil. Trei termeni încapsulează esența accesibilității integrate: tuturor, independenți și firești.

Termenul „toată lumea” înseamnă că niciun fel de diferențe nu vor fi impuse de mediu asupra individului. Termenul „independent” înseamnă capacitatea de a acționa fără a fi nevoie să apelezi la o mână de ajutor. Acest lucru ar putea să nu fie întotdeauna posibil și, prin urmare, poate implica o dependență pe care individul o va descoperi. Într-o societate europeană, tendința este de a ȋnderpărta depedența individului, astfel ȋncăt toată lumea să poată acționa liber.

Termenul „natural” subliniază aspectul integral al definiției. Aceasta implică faptul că dispozițiile cu acces larg și utilizabilitate sunt percepute ca normale și nu în beneficiul unor grupuri sau persoane particulare. Cu toate acestea, accesibilitatea este adesea asociată doar cu „persoanele cu handicap”. Designul universal ne duce la prevederi care sunt percepute ca adăugări speciale, cum ar fi ușile speciale pentru utilizatorii de scaune cu rotile lângă ușile rotative.

Accesibilitatea trebuie privită ca o facilitate de bază pentru toată lumea. Utilizarea mediului construit este firească când facilitățile pot fi percepute ca fiind normale. Acest lucru este posibil numai atunci când „domeniul de aplicare extins este recunoscut ca fiind normal și atunci când accesibilitatea tuturor este o premisă de bază în cadrul procesului de proiectare. Informațiile despre gradul de accesibilitate în mediul înconjurător ar trebui să fie disponibile publicului în permanență.

Cu toate acestea, este imposibil de a face din tot mediul urban accesul complet tuturor. În orice deplasare sunt obstacole de care omul trebuie să fie constient și ar trebui să existe o “diagramă de accesibilitate” ȋn fiecare loc, actualizată periodic.

Arhitecții care implementează principiile Designul Universal ca o modalitate de „proiectare mai bună” se confruntă cu o provocare-cheie în ceea ce privește dezvoltarea și integrarea modurilor adecvate de participare a utilizatorilor la proces. În timp ce design universal continuă să joace un rol important în „dezvoltarea [politicii de design] care să conteste sursele dezactivării în societate”, până acum această implicare a fost în primul rând tehnică, cu o analiză critică a nexusului decizional pentru utilizatorii profesioniști la prezent subdezvoltat.

Într-adevăr, „utilizatorii” au adesea poziții problematice în structura designul universal, cu reprezentarea tehnică a organismelor și a mobilităților care prezintă un rol important, în timp ce capacitatea „non-profesioniștilor” de a modela deciziile și rezultatele rămâne în proporție mare.

Popularitatea de până acum a designului universal este explicabilă în parte datorită capacității sale de a “ funcționa ca un „steag al comodității” sub care multe inițiative proiectate pentru toate se pot „naviga”, cu succesul mișcării evident în tonul interacțiunilor între ele.” Există o serie de site-uri de practică. Este ceva paradoxal că ​​proliferarea demersurilor designului universal a fost însoțită de o căutare aprofundată a fundamentelor epistemologice.

Pentru a realiza un centru de kinetoterapie funcțional, trebuie ca acesta să fie accesibil tuturor categoriilor de persoane, indiferent de tipul sau natura de dezabilitate. Insă este la fel de important să se stimuleze nevoia și abilitatea de mișcare fizică.

CAPITOLUL 6 Concluzii

6.1.) Sinteza și rezultatele cercetării

După efectuarea analizelor mai sus menționate, putem concluziona că procesul de proiectare a unui centru de tratament kinetoterapeutic, indiferent de amplasament sau formă, trebuie să abordeze următoarele aspecte:

Accesibilitatea este o cerință pincipală a unui centru de recuperare medicală. Orice centru de tratament trebuie să faciliteze transportul cu ușurință atȃt ȋn incintă, cât și interiorul complexului dar promovând independența pe cât este posibil, cu empowerement pe utilizator;

Forma este unul din elementele principale care defineste spațiul ȋn două aspecte. Primul aspect este cum este perceput spațiul respectiv, astfel trebuie să se facă distincția clară ȋntre un spațiu terapeutic și orice alt tip de spațiul. Cum este menționat mai sus, orice centru de recuperare fizică trebuie să fie accesibil tuturor, dar să ȋncurajeze mișcarea fizică. Astfel, se poate propune un traseu clar care să necesite un minim de efort fizic pentru parcurgerea sa. Cel de-al doilea aspect al formei este decorativismul. Insă, datorită naturii centrelor medicale, funcțiunea primează asupra esteticii. Astfel, singurele elemente estetice care se pot folosi sunt contrastele ușoare ȋn forma spațiului și elementele decorative foarte mici;

Lumina este elementul care pune ȋn valoare spațiul. Pentru a asigura atât iluminatul centrului medical, cât și intimitatea pacienților, se recomandă deschiderea spațiului pentru zone importante, precum spațiile verzi sau curțile interioare și ȋnchiderea sa către spații nesemnificative sau chiar dăunătoare conduitei terapeutice, precum străzi cu trafic sau alte ansambluri de clădiri;

Textura, culoarea și alte elemente estetice se subordonează funcționalității, textura trebuie să fie netedă pentru a facilita accesiblitatea scaunelor rulante și a altor echipamente pe roți, iar culoarea are rol funcțional de indicare și semnalizare a diferitelor ȋncăperi. Ȋnsă aceste instrumente arhitecturale pot fi utilizate și în scop estetic. Prin diverse forme și combinații de culori sau printr-o singură culoare se pot imprima diverse stări emoționale, care pot ajuta pacientul ȋn etapele tratamentului. Astfel, aceste elemente decorative pot avea și rol terapeutic, medical;

Prin combinarea acestor elemente, se poate realiza un centru de tratament și recuperare fiziokinetoterapeutică funcțional, accesibil.

6.2.) Contribuția originală

In prezent, ȋn România nu există centre de tratament kinetoterapeutic care să corespundă standardelor europene. Multe dintre instituțiile care se ocupă de recuperarea fizică sunt mici cabinete medicale care adesea sunt situate ȋn spații improprii sau apartamente de bloc.

Astfel, această lucrare contribuie la clarificarea principiilor care trebuie să stea la baza proiectării unui centru de kinetoterapie la standarde contemporane și sugerează modalități de implementare în contextul României. Pentru proiectarea unui centru de reabilitare prin mișcare s-au propus următoarele direcții:

folosirea elementelor naturale precum vegetația, apa, lumina ca instrumente arhitecturale terapeutice care sunt parte integrantă în procesul de recuperare prin mișcare;

configurarea spațiului sălii de sport/ bazin de ȋnot astfel ȋncât acesta să nu fie doar o ȋncăpere pentru desfășurarea tratamentelor, dar să se constituie chiar sub forma unui instrument important ȋn procesul de recuperare fizică;

implementarea unui traseu cu obstacole controlate ȋn conformarea circulațiilor, care să stimuleze exercițiul fizic, făra a afecta ȋnsă accesibilitatea centrului;

crearea unei legături cu cadrul natural chiar și ȋntr-un mediu urban.

6.3.) Direcții noi de cercetare

După realizarea analizelor de mai sus, ce obiective și cerințe trebuie ȋndeplinite pentru a realiza un centru de kinetoterapie care să ȋndeplinească standardele din România dar să se ridice și la cele europene. Există încă abordări care nu au fost implementate ȋn structura unui centru de kinetoterapie, dar care, prin studiul lor, pot genera soluții benefice unui astfel de centru:

Culoarea, având efect terapeutic și un rol important ȋn cadrul spațiilor medicale;

Problematica accesibilității care are potențial de a genera forme unice ȋn designul clădirilor medicale;

6.4.) Premizele proiectului de diplomă

ANEXE. INTERVIURI SPECIALIȘTI

Dragoș-Cristian BOGDAN │Kinetoterapeut

1) Din punctul dumneavoastră de vedere ca specialist, arhitectura influențează procesul de recuperare a unui pacient cu dizabilități?

Da, arhitectura influențează procesul de recuperare a pacienților. Ȋn funcție de tipul de dizabilitate, cabinetele de kinetoterapie pot fi grupate astfel: cabinete pentru pacienții care au dizabilități neurologice și cabinete pentru pacienții care au probleme de ortopedie, musculo-scheletale. Pentru cei ce suferă de tulburări neuro-cognitive, precum sindromul Down sau autism, sunt necesare cabinete specializate. Majoritatea pacienților cȃnd ajung intr-un centru de reabilitare medicală au tendința pshihologică de a intra ȋn depresie, apare sentimentul de a fi abandonați sau depresia poate fi generată de echipamentele vechi, de decorul ȋnchis. Din punct de vedere arhitectural, totul trebuie să arate nou și modern. Accentul cade pe lumină, culoare, textură și formă. Lumina naturală este importantă deoarece influențează mult procesul de reabilitare, stimulează creșterea și recuperarea musculară și este benefică ȋn aumite procese metabolice. Formele și textura ajută utilizatorii să redeprindă simțul kinestezic, abilitatea de a deosebi forma și textura unui obiect. Culorile sunt utile pentru lucrul cu persoanele cu tulburări neurocognitive. Medicii ȋi “reprogramează” pe pacienți pentru a asocia o culoare cu un lucru, ușă, culoar, pardosea și alte obiecte pentru a evita dezorientarea sau chiar acidentarea lor și a altor persoane.

2) Cum credeți ca ar trebui să arate un spațiu arhitectural dedicat terapiei prin mișcare?

Recuperarea medicală se face strict prin mișcare. Prin mișcare se ȋnțelege o energie kinetică dezvoltată printr-o forță. Pacientul trebuie să ȋnpingă această forță prin degajarea masei musculare, prin exersarea unui set de mișcări utilizat zi de zi. Un spațiu destinat kinetoterapiei trebuie să aibă o temperatură ambientală ȋntre 22-24 grade C, pentru populația caucaziană. Trebuie să aibă o bună ventilație a oxigenului care trebuie monitorizat electronic. Ȋncăperea trebuie să asigure spațiul necesar echipamentelor dar și acomodarea a cel puțin 10 pacienți care ȋși pot deșfășura diversele exerciții fără a se acidenta sau să acidenteze alte persoane.

3) Ce facilități/ echipamente speciale are nevoie un centru de kinetoterapie?

Se recomandă utilizarea echipamentelor de ultimă generație pentru un efect optim al conduitei terapeutice și pentru a nu periclita sănătatea pacientului sau a kinetoterapeutului. Orice centru trebuie să aibă macarale speciale pentru transportarea utilizatorului care suferă de dizabilități grave, echipamente robotice pentru a reȋnvăța persoana respectivă diverse seturi de mișcări ale corpului sau pentru corectarea mersului. Trebuie să includă și saltele, mingi medicale de diferite greutăți, spaliere și echipamente de scripeți. Sunt necesare aparate de monitorizare a sistemului cardiac cum ar fii bicicleta eliptică și covorul rulant care preia vibrațile date de mers sau alergat. Este necesară echiparea sălii cu o cutie de prim ajutor care să cuprindă injecții pentru eventuale șocuri anafilactice, insulină pentru persoanele cu diabet, debrifilator pentru urgențe și mască de oxigen. Oglinzile sunt și ele un instrument important ȋnsă trebuie amplasat cu grijă pentru a nu deranja persoanele cu tulburări neurocognitive.

După efectuarea acestui interviu se confirmă concluziile deja menționate din analizele anterioare. Se descoperă însă și alte elemente care pot fi incluse ȋntr-un centru de kinetoterapie, principii estetice și funcționale. Un exemplu ȋn acest sens este echiparea unui centru cu aparate robotice care ajută atȃt pacientul cȃt kinetoterapeutul ȋn procesul de recuperare fizică. Clădirea trebuie iluminată natural corespunzător avȃnd un design agreabil, culori benefice care să ofere utilizatorului o stare de bine, motivațională și relaxată.

BIBLIOGRAFIE

Cărți și articole:

Aurelian Teodorescu, „Construcții spitalicești”, editura tehnică București.

Carey, Deborah Allen. 1986. Hospice inpatient environments: compendium and guidelines. New York: Van Nostrand Reinhold Co.

Fischer, Joachim. 2006. Medical design. Cologne: Daab.

Grama, Niculae. 2003. Influentele noilor tehnologii in evolutia constructiilor spitalicesti. Bucureşti: Editura Universitară "Ion Mincu".

Lidwell, William. 2015. The pocket universal principles of design.

Monk, Tony, 2004, Hospital builders. Chichester: Wiley-Academy.

Nickl-Weller, Christine. 2013. Hospital architecture. Salenstein: Braun..

Zamfir, Mihaela, Marin, Andreea-Georgiana, Zamfir, Mihai, 2014. Arhitectura centrelor de zi pentru persoane cu demență Alzheimer- o abordare interdisciplinară medic-arhitect-psiholog. Arhitectura Vindecătoare. EUIM, București.

Reviste

. „ARHITECTURAL RECORD”, 2004, editura Armstrong.

.”ARHITECTURE and URBANISM”, 2018, numărul 576.

„IGLOO”, 2015, Arhitectura, Lumina ca element de arhitectură, nr.160.

„IGLOO”, 2005, Arhitectura, Lumina ca element de arhitectură, nr.45.

Webografie

https://www.thoughtco.com/universal-design-architecture-for-all

https://www.archdaily.com

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles

https://www.arch2o.com/architecture-design-disabled

http://universaldesign.ie/What-is-Universal-Design/The-7-Principles

https://www.washington.edu/doit/what-difference-between-accessible-usable-and-universal-design

https://www.wikipedia.org

Surse imagini

Fig.1. http://theconversation.com/hippocrates

Fig.2. https://www.wikiwand.com/en/Pottery_of_ancient_Greece

Fig.3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Medicina_Renașterii

Fig.4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_medicinei

Fig.5. https://www.ctnews.ro

Fig. 6. https://www.archdaily.com/day-centre-and-housing-for-the-disabled-archea-associati

Fig. 7. https://www.archdaily.com/center-for-people-with-disabilities-aspaym-avila

Fig.8.https://www.archdaily.com/sport-and-fitness-center-for-disabled-people-baldinger-architectural-studio

Fig.9.https://www.archdaily.com/sport-and-fitness-center-for-disabled-people-baldinger-architectural-studio

Fig.10. https://www.easterlingconsulting.com/2014/08/

Fig,11.https://www.shutterstock.com/image-photo/equipment-medical-devices-hybrid-operating-room-672030043

Fig.12. https://www.cnbc.com/2019/01/24/medmodular-prefab-hospital-rooms-on-amazon.html

Fig.13.https://www.wbrcae.com/project/cary-medical-center-acute-care-unit-patient-room-renovations/

Fig.14. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000, pag.59

Fig.15. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000, pag.59

Fig. 16, 17. 18, 19. https://monatomic-orme.com/how-sound-waves-affect-our-brain/

Fig. 20, 21, 22, 23. https://www.archdaily.com/therapeutic-pools-for-la-esperanza-school-fuster-plus-architects

Fig. 24, 25, 26, 27, 28. https://www.archdaily.com/sport-and-fitness-center-for-disabled-people-baldinger-architectural-studio

Fig. 29, 30, 32, 32, 33. https://www.archdaily.com/vandhalla-egmont-rehabilitation-centre-cubo-arkitekter-force4-architects

Fig. 34, 35, 36, 37, https://www.archdaily.com/day-centre-and-housing-for-the-disabled-archea-associati

Fig.38. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000, pag. 34

Fig.39. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000, pag.50

Fig.40. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP – Revizuire NP 051/2000, pag. 48

Fig.41. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000, pag.32

Fig.42. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000, pag.30