Arhitectura ca activitate creatoare de locuri [619496]

Arhitectura ca activitate creatoare de locuri
Spațiu și timp în arhitectură

Căbălău Larisa -Georgiana
Livadariu Ioana
An IV, 2018 -2019, Semian B

2
Abstract
Arhitectura nu este doar o imagine , așa cum sunt celel alte arte, ci este privită ca o
realitate concretă, un med iu ce este, a fost și va fi creat în continuare de oameni, pentru
oameni, surprinzând , astfel viața umană, în toate manifestările e i, fiind , așa cum spunea ș i
Bruno Zevi, „o scenă pe care se desfă șoară v iața noastră ”. Există un singur specialist , unic,
care deține cunoștințe di n domenii precum: funcți une, structură , econimie, estetică ce î i permit
sa „îmbrățișeze” fenomenul architectural prin desfășurarea at ât a un ei activități de creație , dar
și a unei teoretice, de în țelegere a tuturor proceselor fenomenu lui; acesta fiind arhitectul.
Spațiul este oriunde, atât în interiorul, cât și în afara clădirilor ; „delimit area unui sp ațiu
este scopu l construc ției – când co nstruim nu face m altceva dec ât să desprindem o cantitate
convenabilă de spațiu , să-l închidem și să-l protejăm – arhitectura în întregime izvorând din
această neces itate.”1
Bruno Zevi spunea ca spațiul este protagonistul arhitecturii, iar coaja ce delimitează
acest spațiu este reprezentată de „cutie ”, „ambalaj”. Aceasta cutie poate să fie o capodoperă ,
dar valoarea pe care o are nu trebuie să fie confundată cu cea a conținutului, reprezentată de
spațiu. Cojile clădirilor funcționează ca filtre între in teriorul și exterior , ce servesc la
delimitarea sau crearea unei legături dintre /între privat și p ublic, trasând o linie între spațiile
expuse și cele izolate.
Între arhitectura trecutului și creația contemporană nu există nici un f el de barieră, sau
întrerupere a procesului; continuitatea evoluției arhitecturale și transmiterea experienței
tehnice și arti stice viitoarelor generații este făcută în scopul cunoașterii experienței trecutului
și adaptarea acestuia la creația societății contemporane.

1 Geoffney Scott , Architecture of Humani sm, Boston and New York Houghton Mifflin Company ,
1914 .

3
Spațiile pe care le locuim influențează modul în care acționăm și cum simțim.
Arhitecții și urbaniști i creează „lumile ” construit e pe care oamenii le acceptă în mod conștient
sau inconștient, locurile în care își petrec timpul . Dar, în același mod, pot apărea spații care nu
invită la descoperirea lor , care generează nemulțumire și care sunt în cele din urmă evitat e.
Indiferent de limbajul de design formal utilizat, calitatea unui spațiu este determinată, în
primul rând, de acceptarea intuitivă a utilizatorului de către acesta. Lucrând într -o disciplină
care exercită o influență aproape nelimitată asupra vieții coti diene a oamenilor, arhitecții se
confruntă , încă din cele mai vechi timpuri, cu provocarea constantă de a „citi” și a interpreta
impactul potențial al unui anumit spațiu, folosind toate simțurile și privindu -l din multe
perspective diferite, descoperind calitățile sale pozitive, sau chiar pe cele negative.
În timp , fiecare dintre noi se deplasează printr -un continuum de spații extrem de
diferite : de diferite tipuri și dimensiuni . Percepem dimen siunile unui peisaj, de exemplu,
trecând prin el. Un arhitect po ate schimba punctul de vedere sau poate crea un anumit traseu
care trebuie urmat prin realizarea unui punct de interes, a unui punct focal .
În mediul urban, compoziția clădirilor, a piețelor, a ale elor și a relați ilor dintre
densitate și deschidere determi nă expresia unui locu. Spațiile sunt formate pentru identități
diferite, invitând oamenii să rămână să petreaca timp în acestea sau pur și simplu acestea
funcțione ază ca zone de tranzit. În orașele mari, o posibilă înțele gere a spațiului poate fi
resimțită prin modu l în care fiecare bulevard sau pia ță este punctul de plecare pentru
nenum ărate traiectorii , „ astfel încât dinamica uman ă face și reface în permanen ță un
semnificativ traseu în care tandemul spa țiu/timp poate da dimensiunea spa țială, iar omul
dimensiunea culturala și semnificativ ă”2.
Pe măsură ce ne mișcăm prin orașe, percepem aleatoriu fațadele, dar în spatele
acestora se află interioare as cunse cu personaje și impac te asupra noastră, a oamenilor, ce se
pot manifesta incredibil de diferit , în fun cție de cum este perceput spațiul de fiecare în parte ,
sau chiar de modul în care poate fi perceput în timp, at ât prin schimbarile care afectează acest
spațiu, cât și prin modul de parcurgere a acestuia , în mod repetat , ce duce la o mai bună
înțelegere a spațiului . Forma și designul unui spațiu determină atât efectele sale pozitive, cât
și cele negative, pe care fiecare le poate experimenta în tr-un mod diferit . Dar indiferent de
caracteristicile politice, sociale și culturale diferite care influențează perc epția noastră și
judecata critică și ne modelează acțiunile și reflecțiile, este clar că spațiile construite
generează impresii senzoriale substanțiale, percepute individual de către toate ființele umane.

2 Semiotica spațiului arhitectural

4
În această interacțiune dintre spațiile construite și modul de percepere a acestora ,
arhitecții au un rol ce implică citirea și recunoașterea potențialului spațial, pe de o parte și
înțelegerea nevoilor societății pe de altă parte. Modul de proiectare care este abordat se
adap tează de la situație la situaț ie, în conformitate cu acești factori (de întelegere a spațiului și
de cunoaștere a nevoilor societății) . Ca disciplină, arhitectura , are potențialul de a da
lucrur ilor efemere o formă concretă , prin modul de observ are, ascult are și felul în care este
simțit spațiul . „Arhitectura necesita si o parcurgere cuantuficabil ă în timp ”3; fiecare obiec t
architectural , atât cel ce aparțin e sferei private, sau a celei publice, este caracterizat de un
parcurs interior , „o cale, o cheie ”4, prin care pot fi citite și înț elese spațiile; acest parcurs a re
nevoie , pentru a fi înțeles, de un timp cronologic și emotional .
Arhitectura este adesea interpretată și utilizată în moduri care nu au fost intenționate
initial , sau în timp i se poate da o altă întrebuințare a spațiului, cu totul diferită față de cea
pentru care a fost proiectată . Acest fapt necesită o deschidere totală către fiecare nouă sarcină.
Deliberările actuale despre spațiul fizic real merg împreună cu deschiderea spațiului pentru
gândire : un arhitect trebuie să -și poată imagina și să tr ansmită impactul pe care îl va avea un
spațiu nou , transformat. Obiectivul său este de a descoperi posibilitățile, de a detecta seismic
calitățile și efectele spațiilor interioare și exterioare, de a înțelege și de a le putea explic a și de
a le face vizibile prin anumite intervenții.
Indiferent de limbajul arhitectural particular, o arhitectur ă de succes se distinge prin
capacitatea sa de a câștiga acceptarea celor care interacționează cu ea. Este vorba , la urma
urmei, despre oameni i care ocupă spații le, ce trăiesc atmosfera creat ă și care sunt atrași și
fascinați de aceste spații . „Pur și simplu accentuarea și elucidarea calităților și potențialelor
spațiale este adesea suficientă pentru a permite arhitectului să proiecteze spații ur bane
orientate spre viitor , pentru comunitate , pe care oamenii să le poată experimenta cu adevărat
și să le identifice ”5.

Locul și spațiul sunt cei mai importanți factori care asigură nevoile id entității omului.
Pentru a clarifica demarcarea și delimitare a locului și, în consecință, a spațiul ui, acestea le
oferă oamenilor siguranț ă și confort pentru a trăi , prin simțul distincției, stabilității și
apartenenței la grup.

3 Semiotica spațiului arhitectural
4 Semiotica spațiului arhitectural
5 http://holzerkobler.com/process/architectural -interface -space -%E2%80%93 -architect -%E2%80%93 –
humans

5
Identitatea nu este ceva abst ract și separat de alte aspecte legate de ea; de exemplu,
identitatea unui oraș este legată și indispensabilă pentru numeroasele subiecte cum ar fi
locuitorii orașului, gândurile și credințele lor, stilul lor de viață, tipul relației lor cu alte
comunități , idealurile și obiceiurile lor de viață, comportamentul ș i cultura lor și diversitatea
de gânduri și viziuni asupra lumii .

Criterii legate de evaluarea și crearea sentimentului de loc și identitate a locului din
atitudinile g ânditorilor
Din punct de vedere cultural, Richardson considera c ă simțul locului înseam nă că
analiza spațial ă poate fi experimentată de majoritatea oamenilor ca un simbol cultural comun ;
de fapt, oamenii relatează locațiile cu caracteristicile culturale astfel încât o locație să
stimuleze ex periența umană și să reamintească conceptele și sem nificațiile culturale. În multe
locuri, nu există o relație între spațiu și persoană prin experiență . Kevin Lynch consideră
percepția oamenilor și imaginile mintale ale orașului atât de importante și preciz a că
sentimentul locului și spațiului leagă lumea și locul și creează unitatea . Edward Relph spun ea
că sensul locului înseamnă conectarea cu locația pr in înțelegerea simbolurilor și a activităților
de zi cu zi ; acest sens poate apărea acolo unde persoana trăiește și se poate adânci și răspândi
în timp .
Bruno Zevi introduce arhitectura ca artă a spațiului și spațiu l ca pe o arhitectură, dar
nu specifică natura spațiului. Are o impresie realistă a spațiului. În opinia sa, nu contează cât
de frumoase sunt fațadele și zidurile unei case, unei biserici sau unui palat, ele sunt doar
containere și formează cutia, iar entitatea și conținutul sunt spații interioare. Zevi se referă la
esența arhitecturii ca organizare semnificativă a spațiului prin procesul de închidere; a stfel din
acest punct de vedere, spațiul este o substanță cu aceeași extensie care poate f i formată
variabil prin determinarea limitelor. El consideră că experiența spațială a arhitecturii continuă
în oraș, pe străzi, în piețe, în alei, în parcuri, în stadioane sportive și în șantiere și în orice loc
în care omul a închis viduri și a creat spații închise.
Spațiul este un loc intermediar ce trebuie înțeles ; percepția locului poate fi înțeleasă și
ca spațiu. Norberg Schulz discută opinia lui Heidegger despre spațiul locului și crede că locul
deschide gr anițele ca spațiu . El preciza că este necesar să învățăm să înțelegem că lucrurile nu
aparțin locului, dar sunt și ele locur i. Locurile sunt vizualizate prin forme sculpturale ; aceste
vizualizări sunt figuri care dezvăluie acel loc; astfel încât vizualizăr ile sculpturale constituie
reprezentări aparente ale existențe i.

6
Timpul e ste un alt factor de identificare; o persoană poate pretinde că are identitate
atunci când își asigură continuitatea. Continuitatea este un sentiment de stabilitate a
caracterului în timp. Trecutul este același ca memoria individuală, iar istoria ca fiind
colectivă. Fiecare persoană și grup își fac continuitatea pe baza memoriei și a istoriei.
Omenirea se simte la fel în timp ce se confruntă cu una dintre componentele s ale de identitate
și cunoaște obiectivitatea ca o continuitate obiectivă a minții sale. A cest factor poate fi un
spațiu.
Conceptul de timp este legat de alte concepte cum ar fi: experiența, mișcarea, acțiunile
umane și conștiința și, de asemenea, spațiul. De aceea se încearcă integrarea elementului de
timp în înțelegerea designerilor și arhitecților, în ceea ce privește analiza proceselor sociale
implicate în realizarea spațiului și locului.
Lumea perc epută, trăită și experimentată a dobândit o nouă trăsătură în dezvoltarea
tehnologiilor de cunoaștere și comunicare. Din anii în care a fost inventat ceasul mecanic,
viteza a crescut și perceperea timpului a fost modificată pe parcursul epocii noi. Cu efec tele
invențiilor tehnologice, percepția timpului și în legătură cu acestea, se schimbă structurile
socio -culturale ale societăților, precum și proprietățile spațiale.
Nevoile și așteptările fiecărei perioade de timp nu sunt aceleași. Tipurile de clădiri,
formele, fațadele, cantitatea și tipul spațiilor deschise, tipurile de spații publice se pot baza pe
stilul de viață, cultura, caracteristicile demografice și circumstanțele economice ale populației
în timp. Spațiile arhitecturale și obiectele care trebuie ca lificate sunt doar obligația arhitecților
și a constructorilor. În orice caz, ei ar trebui să fie conștienți de dinamica care forțează
societatea și orașul să se transforme, mai mult decât oricine altcineva. Creșterea calității vieții
societăților prin ofe rirea unor spații bine concepute este cerința esențială a arhitecturii .
Pe parcursul trecerii ireversibile a timpului, l ocurile și clădir ile creează un sentiment
de identitate pentru oameni, ia r acest sentim ent reprezintă o componentă esențială a
rădăcinilor noastre culturale. Ele oferă puncte de referință și ancorare într -o lume globalizată,
în continuă schimbare.
Elemente ale trecutului și ale prezentului sunt plasate simultan în orașul de astăzi. Cu
economia în schimbare, ideologia, tehnologia, invențiile științifice, prin urmare transportul,
comunicarea, cultura și activitățile de masă; este evident să se observe schimbarea formelor
urbane, a spațiil or publice, a tipuri lor de clădiri și fațade , a materialel or, tehnicil or, aplicațiile
și interpretarea programelor de construcție ale orașelor de azi .

7
„De ce este necesară cunoașterea moștenirii noastre arhitecturale ?”6 La această
întrebare, Gie dion Sigfried încearcă să răspundă fă când apel la rădăcinile arhitecturii modern e
și rela ția pe care o are cu aspectele de bază ale arhitecturii contemporane.
Giedion a reușit să redea, în cartea sa, din propria lui perspectivă, efectele produse
asupra spațiilor, de -a lungul istoriei; efecte cauzate de apariția noilor curente, mai benefice
sau nu din punctul de vedere al construcțiilor și al arhitecturii în același timp.
Acesta vorbește despre materiale le și metode le noi de construcție. Baza acestor noutăți
este con siderată drept nevoia brutal ă de industrializare din cadrul și de după Revoluția
Industrială. El explică faptul că dacă viața este blocată într -un fe l, ea caută în mod natural și
găsește o altă cale de a continua , pentru ca arhitecții și nu numai , să poată oferi un spațiu
corect realizat, ce va putea răspunde nenum ăratelor cerințe la care va fi su pus în timp.
Industrializarea a dat ocazia vieții să se extindă. Prin urmare, această perspectivă poate
fi explicată prin creșterea miraculoasă a industriei și pri n pătrunderea impetuoasă a acesteia în
viața publ ică și privată. Industrializarea a adus atât materiale noi cât și noi utilizări pentru
materiale vechi. De exemplu, fierul, care nu era atât de preferat până în secolul al XIX -lea,
din cauza rezistenței sale slabe la coroziune, a lipsei de precedente clasice și a dificultății de a
fi produ s, cu excepția unor cantități relativ mici ; acesta a devenit foarte popular , în schimb, în
secolul al XIX -lea prin dezvoltarea de noi tehnici constructive . Este o problemă f aptul că, fără
a concepe posibilitățile arhitectonice ale metodelor co nstructive noi dezvoltate, nu poate
exista o nouă tradiție în arhitectura relevantă vârstei sale. (Fig. 1 , Fig. 2 )
Noi moduri de producție, noi evoluții în domeniul construcțiilor au condus la noi
modele în viața economică și social ă. Ca urmare a acestor noutăți, au fost necesare noi tipuri
de clădiri pentru aceste noi vieți economice și sociale. Sferele de piață, magazinele
(consecințele producției în masă care au cauzat pierderea contactului direct între producător și
consumator) au fost derivate din aceste cerințe în schimbare . Potrivit lui Giedion, nici un alt
secol din istoria lumii nu a dezvoltat clădiri într -o formă de creștere atât de exagerată ca
secolul al XIX -lea.
După cum se poate intelege din cartea sa ( Space, Time and Architecture ), scopul lui
Giedion nu a fost doar analizarea trecutului, ci și evaluarea prezentului și anticiparea
viitorului. El a prez is că în viitor istoria arhitecturii va fi văzută ca o unitate continuă și auto –
operată „în afară de chestiuni legate de economie, interese de clasă, rasă sau alte probleme ”7.

6 Giedion Sigfried , Space, Time and Architecture , editia a III -a, 1959 .
7 Giedion Sigfried , Space, Time and Architecture , editia a III -a, 1959 .

8
Giedion a considerat ca este necesar să înțeleagă concepțiile spațiale de -a lungul istoriei ,
pentru ca m ai apoi, în timp, să poată înțelege noțiuni le spațiale arhitecturale contemporane.
Giedion menționează că perioada în care apare un disconfort față de gustul arhitectural
existent, a dat naștere unei noi mișcări în arhitectură cunoscută sub numele de Ar t Nouveau.
Această mișcare a apărut, pentru prima data În Belgia, datorită industrial izării puternice , iar
artiștii care erau disprețuiți și marginalizați în țările lor, au găsit un mediu foarte potrivit
pentru a construi noi princip ii aici (Fig. 3 , Fig. 4 ). Victor Horta, și -a proiectat casa la Rue de
Turin realizând -o cu un planul flexibil, care ulterior urma să fie văzut ca unul dintre
începuturile europene ale planul liber al lui Le Corbusier (Fig. 5). Hendrik Petrus Berlage a
introdus folosirea peretelui ca suprafață plană purifi cată de orice ornament , aceasta urma să
conducă la noi principii în arhitectura din întreaga lume. Goethe spunea că „ artistul trebuie să
creeze ceea ce publicul ui ar trebui să -i placă, nu ceea ce -i place ”, iar acest lucru se aplică
foarte bine curentului Ar t Nouveau și mai ales înțelegerii lui în timp.
Școala din Chicago a avut un loc important în a rhitectura americană, în special pentru
dezvoltarea clădirilor înalte din ultimele două decenii ale secolului al XIX -lea. Această școală
de arhitectură bazată pe inginerie poate fi un bun exemplu asupra mod ificărilor spațiilor
produse în timp. Datorită acesteia au fost realizate noi detalii și ornamente arhitectonice ,
clădirile de birouri înalte, dar și apartamente , de asemenea realizate în clădiri înalte , ce a
soluționat problema locuințelor și hoteluri lor din acea perioadă, cauzată de mutarea în masa a
populației la oraș ; clădirile înalte au fost ridicate cu ajutorul scheletului de fier, iar scheletul
de fier a adus fereastra alungită orizontal. Giedion afirma cu privi re la acest fapt că a tunci
când este necesar, soluția va veni cu siguranță. (Fig. 6)
În ceea ce privește locuința, o altă figură importantă pentru arhitectur ă, alături de
Școala din Chicago, este determinată de Frank Lloyd Wright , ce își asumă în mod natural
rolul în spațiu, timp și arhitectură. Wright este descris de Giedion ca fiind „un geniu de o
bogăție inex plicabilă și o vitalitate continua ”8. În ciuda atitudinii sale progresive, Wright a
rămas departe de sticla de fier, care era la modă în acele vremuri și prefera materialele
tradiționale, cum ar fi cărămid a și lemn ul. Pe de altă parte, folosirea de suprafețe plane
(planuri orizontale la diferite nivele și planuri verticale alungite ), manipularea casei în
ansamblu și urmele "spiritului veacului" în desenele sale îl fac un pionier remarcabil în
dezvoltarea unei noi arhitecturi. (Fig. 7)

8 Giedion Sigfried , Space, Time and Architecture , editia a III -a, 1959 .

9
Spatiul , în perioada crizei arh itecturii modern ce a încercat să răspund ă unor exigențe
ce o depășesc , a fost modificat prin fapt ul că posibili tatea arhitecturii de a semnifica si a
simboliza, adica dimensiunea sa poetica a fost transformată în repre zentare si decor, supus
unor reguli d e compozitie, în interiorul c ărora au loc activit ăți, devenin d un simplu cadru sau
decor.
Spre deoseb ire de perioadele anterioare, o clădire de astăzi nu este construită pentru a
rezista pentru totdeauna , iar fațadele nu mai sunt așa de importa nte; ele sunt simplificate și nu
mai sunt ornamentate așa cum se făcea în trecut . În acest proces al unei vieți în co ntinuă
mișcare, cu o creștere cons tantă a vitezei de dezvoltare a vieții din toate punctele de vedere ,
durata de viață a clădirilor s -a diminuat datorită îmbătrânirii precoce și coroziunii rapide.
Deoarece durata de viață este acum limitată la cincizeci sau o sută de ani, clădirea este
percepută , după cum spunea Paul Virilio, ca o mișcare în timp, o imagine tridimensională care
va dispărea în timp . Prin urmare, chiar fatadele clădirilor sunt evaluate ca imagini bazate pe
timp.
„Arhitectura n -ar trebui s ă fie supusa legilor pur func ționale. Ea trebuie s ă includ ă
considera ții geo grafice și istorice ; arhitecturile contemporane ar trebui s ă includă dialogul
între istorie și modernitate ”9. Arhitecții ar trebui să caute în mod constant spații care se
califică pentru noi timpuri și noi filosofii, fără a neglija experiența umană și contextu l
existent.

Odată cu modificarea tipurilor de clădiri, în funcție de nevoile contemporane ale
oamenilor, a fost transformată și funcția acestora. Multe dintre aceste clădiri, cum ar fi
fabrici le, terminale le, stații le, sunt reutilizat e, primind alte întrebuințări a spațiului . Cele mai
multe dintre apartamente le și case le din cent rele orașelor sunt reutilizate pentru desfășurarea
diferite lor tipuri de muncă (cabinet medicale, birouri) , pentru ca locuitorii acestora să se mute
la periferia orașelor.

Arhitectura – activitate creatoare de locuri în timp
Baubotanik , cunoscută și sub numele de Botanica de construcții – Arhitectura vie ,
„este o metodă de construcție care utilizează plantele vii ca sistem e de încărcare în structuri
arhitecturale. Baubotanik profită de inteligența constructiv ă a plantelor ; în același timp,
conceptul expune arhitecții și practicienii la bio -dinamica și incontrolabilitatea procesului de
creștere naturală. Prin încercarea de a controla procesul de creștere a plantelor, pierderea

9 Revista Construc țiilor – Revista speciali știlor în construc ții, Articolul: Identitatea în arhitectur ă,
30.06.2008 .

10
controlului devine inevitabilă. Prin explorarea ac estui conflict, apare o formă de arhitectură
care se caracterizează prin procese accidentale, speranță și riscuri. ”10
„Această nouă metodă inovatoare permite arhitecților, inginerilor și oamenilor de
știință să conceapă și să realizeze proiecte care utilizează plante vii”11.
Prima capodoperă a arhitecturii botanice a fost o punte de 20 de metri dintr-o zonă
mlăștinoasă a lacului Constanc e, Elveția , unde o construcție realizată cu structur i clasice ar fi
fost imposibilă (Fig. 8). Până în prezent printre proiectele finalizate se află un pavilion pentru
observarea păsărilor și alte câteva turnuri , construite din salcii ce au o cu capacitatea de
creștere rapidă și de reproduce continuă , fixâdu -și rădăcinile adânc în sol . (Fig. 9, Fig. 10)
Ferdinand Ludwig (unul dintre inițiat orii acestei tehnic i) și colegii lui au ajuns la
concluzia că lemnul plantelor este un material viu ce prezintă inteligenț ă, comparativ cu
materiale modern e precum beton ul, metalul . „Plantele au învățat să m ențină greutatea ”, spune
Ludwig. În timpul creșterii acestora, copacii optimizează puterea și tensiunea și, în contrast cu
unitățile tehnice, nu au puncte de fractură. În plus, în locuri cu o greutate mare, copacul se
îngroașă.
Materialele lipsite de viață pe care arhitecții le utilizează în realizarea creațiilor lor
sunt, în primul rând, elementele structurale stabil izatoare care definesc direcția de creștere a
copacilor. Ulterior, ele pot fi eliminate și clădirea rămâne alcătuită exclusiv din plante.
În școala Baubot anik activitatea se începe cu proiectarea modelului clădirii, dar nu se
termină cu construcția sa , deoarece aceasta nu se poate spune ca s -a finisat complet. Chiar și
după ce oamenii consideră proiectul finalizat, natura continuă să facă modificări proprii și, în
cele din urmă, designerii clădirii devin chiar copacii.
Hans Schwertfeger , unul dintre colegii lui Ludwig , și-a exprimat dorința de a încerca
să lucreze, de asemenea, în condițiile altor culturi, cu alte specii de plante. Însă, așa cum
spunea acest a, „Baubotanik nu este o metodă simplă și ieftină de arhitectură. Avem nevoie de
multe lucruri, inclusiv oameni de știință, și nu, în ultimul rând, avem nevoie de timp".
Baubotanik se ocupă de noi tipologii de clădiri care redefinesc relați a dintre interio r și
exterior, oraș și peisaj, natură și cultură . În trecut, orașul a fost separat de natura sălbatică a
pădurilor din jur , apoi, copacii au intrat în oraș, iar orașul însuși sa extins în mediul rural.
Această dispersie a arhitectu rii și a naturii este acu m continuată într -un mod în care clădirile și
arborii fuzionează împreună, creându -se, astfel , unitate. Un exemplu în acest sens este Plane
Tree Cube Nagold (Fig. 11) .

10 http://www.baubotanik.de/index_en.html?open=true
11 http://www.baubotanik.de/index_en.html?open=true

11
Acest mod de realizare a uno r spații într-un proces s ce neces ită timp, răbdare și
totodată de înt reținere a lui , după finalizarea procesului de construc ție propriu -zis, este cumv a
contrat ideei în care clădiri le sun t privite ca obiecte static și devine o auto-amăgire pe scară
largă a arhitecților care ignoră faptul că spațiile construite de ei sunt în totdeauna expuse
schimbărilor ; spre exemplu atunci când acestea sunt adoptate și modificate de utilizatori sau
sunt modificate prin procese de îmbătrânire. „Dorin ța de a accepta acești factori de influență
parțial necontrolați și de a le recunoaște ca șans e estetice este necesară nu numai în
Baubotanik ”12. Aceasta este o condiție prealabilă pentru o arhitectură ecologică și durabilă ce
este supusă constant schi mbărilor și prin urmare, rămâne adaptabilă în timp.

Arhitectura este un tip specific de semiotică spațială. Într -un sens mai restrâns, se
referă la clădiri și la modul în care sensul lor câștigă forma și fa ce apel la simțurile noastre.
Clădirea combină două procese. Primul se referă la modul în care clădirea intră în existență,
iar al doilea la modul prin care se schimbă sensul clădirii după folosirea zilnică. Semiotica
arhitecturală nu este niciodată legată doar de clădire așa cum vine din mâinile constructorilor,
deoarece cei care o folosesc pot redefini și schimba sensul original al acesteia.
Reabilitarea construcțiilor este poate cel mai bun exemplu a activității de creare de alte
spații în același loc, în ti mp. Prin definiție, reabilitarea este un proces de reutilizare a
elementelor unei clădiri vechi și adaptarea acestora în fu ncție de cerințele și nevoile utilizării
acestora de către o societate contemporane, dar în limita în care, vechea construcție, nu va
renunța la valorile sale arhitectonice, estetice, istorice sau urbanistice. Reabilitarea este,
așadar, un concept cu totul și cu totul diferit de termenele de restaurare sau conservare,
deoarece, față de celelalte, reabilitarea presupune păstrarea valorilor clădirii, prin utilizarea
unor anumite operații formale ce duc, așadar, la transformarea vechiului, prin adaptarea
funcț iunilor la necesitățile lumii actuale (Fig. 12) .
Valorile pe care le prezintă o clădire veche sunt legate, în primul rând, de contextul în
care se îcadrează, atât temporal, cât și spațial , dar și de un studiu amănunțit al evoluției
acesteia; acești factori ducând, în final, la o acțiune de reabilitare a identității vechiului,
făcându -l pe cesta mai atractiv din punctul de vedere al necesității pent ru nou.
Restaurarea clădirilor poate fi privită, de asemenea ca o nouă formă pe care o prime ște
clădirea; o nouă formă ce se va încadra cu mai mare ușurință într -un cadru urbanistic ce se
modernizează câte puțin în fiecare zi. Restaurarea presupune aducerea aspectului clădirii la o

12 Ferdinan d Ludwig , BAUBOTANIK – Designing Growth Processes .

12
formă cât mai aproape de cea originală, astfel ca formele pierdut e în timp pot fi redate iarăși
clădirii prin restaurarea acesteia (Fig. 13) .

Indiferent de limbajul arhitectura l particular, o arhitec tură de succes se distinge prin
capacitatea sa de a câștiga a probarea celor care interacționează cu ea. Este, la urma urmei,
vorba despre oameni care ocupă spațiile, care își crează atmosfera și care sunt atrași și
fascinați de aceas ta. Pur și simplu accentuarea și elucidarea calităților și potențialelor spațiale
este adesea suficientă pentru a permite arhitectului să proiecteze spații urbane orientate spre
viitor pentru comunitate , pe care oamenii să le poată experimenta cu adevărat și să le
identifice.
Când oamenii se obișnuiesc cu un spațiu de -a lungul timpului și dobândesc
sentimentul de apartenență la el, acest spațiu devine prețios pentru ei și se simt familiarizați și
nostalgici în acel spațiu. Acest spațiu este numit loc . Locu l există în minte dincolo de un
subiect fizic, dar spațiul are aspecte fizice și materiale. În timp ce spațiul este privit ca o
extindere deschisă și abstractă, locul este o parte a spațiului ocupat de cineva sau ceva și are
sens și valoare; astfel încât s ă aibă caracteristici distinctive din zonele înconjurătoare, ca
urmare a interacțiunii populației cu mediul.

13
Bibliografie
1. Ferdinand Ludwig , BAUBOTANIK – Designing Growth Processes .
2. Giedion Sigfried , Space, Time and Architecture , editia a III -a, 195 9.
3. Geoffney Scott , Architecture of Humanis m, Boston and New York Houghton
Mifflin Company , 1914 .
4. Semiotica spațiului architectural
5. http://www.baubotanik.de/index_en.html?open=true
6. http://holzerkobler.com/process/architectural -interface -space -%E2%80%93 –
architect -%E2%80%93 -humans

14

Fig. 1 , stație de tren
Fig. 2, Palm House , Grădina P alatului Schönbrunn .

15

Fig. 3, Saint -Cyr House , Victor Horta, 1903
Fig. 4 – Ușă în Ixelles, Ernest Delune , 1902
Fig. 3, Rue de Turin , Victor Horta, 1 893

16

Fig. 6 – Școala de A rhitectura de la Chicago
Fig. 7 – Robie House , Frank Lloyd Wright , 1910

17

Fig. 8, Dezvoltarea podului Baubotanik (F. Ludwig și O. Storz, 2005) în primii 6 ani. De la stânga
la dreapta: primăvara anului 2005, primăvara anului 2006, vara anului 2006, iarna 2007 -2008, vara
2008, toamna anului 2010.
Fig. 9, Dezvoltarea legăturii dintre structura vie și balustrade metalice, din 2005 până în 2011.

18

Fig. 10
Fig. 11, Plane Tree Cube Nagold , 2011.

19

Fig. 12, reabilitare
Fig. 12, reabilitare

20

Fig. 12, restaurare
Fig. 12, restaurare