Arhitectura Bisericilor DE Lemn

ARHITECTURA BISERICILOR DE LEMN

DIN MARAMURES

SEC. XVI-XVIII

SONIA LASCU

ARHITECTURA BISERICILOR DE LEMN

DIN MARAMURES

SEC. XVI-XVIII

SONIA LASCU

Indrumator Disertatie: Prof. Anca Sandu

CUPRINS

Introducere

Context istoric si geografic. Influente Culturale.

Tipuri de biserici de lemn. Unitate si Diversitate.

Planimetrie – Evolutie.

Volumetrie.

Tehnici Constructice.

Lemnul. Imbinari. Pereti. Contravantuiri. Impermeabilitate. Deschideri. Goluri. Acoperis.

Estetica spatiului arhitectural.

Decoratii si Simbolistica.

Introducere

Maramureșul este renumit pentru lunga sa tradiție în prelucrarea și îmbinarea lemnului în arhitectura laicǎ și, mai ales, religioasǎ. Lucrarea de fațǎ își propune sǎ analizeze evoluția bisericilor de lemn din Maramureș atât pentru unitatea lor stilisticǎ, cât și pentru diversitatea acestora.

Context istoric și etno-geografic. Influențe Culturale.

Bisericile de lemn din România reprezintă mărturia vie a unității poporului român, indiferent de granițele geopolitice ale vremurilor. Însă, în Maramureș, acestea au reprezentat, atât prin rolul lor în viața românilor cât și prin limbajul architectural, nǎdejdea de eliberare națională de sub ocupația strǎinǎ.

Acest teritoriu a suferit în decursul anilor mai multe modificări. Pentru stabilirea întinderii inițiale, Alexandru Filipașcu folosește documentele din sec. XIV – XV, “care ne vorbesc despre un Maramureș mare, locuit numai de români și condus de voievozi și cneji independenți, după normele dreptului valah.” , conform cǎrora Maramureșul istoric cuprindea astfel Țara Lǎpușului, Țara Chioarului si Țara Codrilor, precum si “comitatele” Beregh, Ugocea, Ung si Arva aflate în prezent pe teritoriile Ungariei si Ucrainei.

Românii iși pǎstreazǎ drepturile și titlurile pânǎ în anul 1386, dupǎ aceastǎ datǎ o parte din ei se vor maghiariza, convertindu-se la ritul catolic pentru a-si pastra privilegiile. În timp ce bisericile ungurești erau sprijinite și finanțate de stat, cele romanești depindeau întru totul de contributiile enoriasilor. Prerogativele romanilor se restrang tot mai mult, urmând o serie de suprimǎri și deposedǎri.

Pânǎ în secolul al XIX-lea, românii din aceastǎ regiune au avut interdicție in ridicarea bisericilor ortodoxe de zidarie. A luat astfel naștere cea mai spectaculoasa forma de exprimare a limbajului arhitectural în lemn, de pe teritoriul țarii noastre.

Biserica de lemn devine astfel un adevarat “axis mundi” în satul maramureșean, reper moral și spațial, fiind amplasate fie pe deal ca dominanta verticala a asezarii, fie in centrul satului (in zonele joase) ca nucleu al comunitatii.

↑ A. BABOS- Tracing a sacred building tradition – Wooden churches, carpenters and founders

in Maramures until the turn of the 18th century – Department of Architectural History,

School of Architecture, Lund Institute of Technology, Lund University – Lund, Suedia – 2004

Demn de remarcat este faptul că, dacă în Apus acei constructori iscusiți de catedrale gotice erau școliți mult timp până să ajungă meșteri, la noi meșterii bisericilor de lemn erau plugarii. Meșteșugul era transmis din generație în generație și la ridicarea unei biserici participa întreg satul, formându-se tradiționala clacǎ.

Fǎrǎ dar și poate, arhitectura ruralǎ de lemn din vechiul Maramureș își trage rǎdǎcinile din tradițiile locale strǎvechi.

Aceastǎ lucrare se va limita la regiunea istoricǎ a Maramureșului, acoperind atât zona sudicǎ din România cât și cea nordicǎ din Ucraina. Cu toate acestea, datoritǎ particularitǎților locale, marginea nordicǎ montanǎ va fi exclusǎ, aici tradițiile și caracteristicile bisericilor din lemn impun un studiu separat.

Zona studiatǎ cuprinde întreaga zonǎ sudicǎ și partea depresionarǎ a zonei nordice.

Limita temporalǎ, sec. XVI-XVIII, este datǎ de bisericile de lemn care au supraviețuit anilor, vitregiilor și nepǎsǎrii, cât și de posibilitǎțile restrânse de datare exactǎ a acestora. Vârsta bisericilor fiind stabilitǎ prin dendrocronologie de cǎtre Ólafur Eggertsson, iar unde nu a fost posibil prin inscripții și documente scrise.

2. Tipuri de biserici de lemn. Unitate si Diversitate.

Planimetrie – Evolutie.

Spatiul bisericii este împãrtit în trei: pronaos, naos si altar. Cele trei spații se succed de la vest la est, de la intrarea în spațiul cel mai puțin sacralizat, pronaosul, acolo unde stăteau de obicei femeile, până la altar, care e spațiul cel mai sacru, unde are acces doar preotul în timpul slujbelor. Ulterior, bisericii i s-a adăugat un spațiu exterior acoperit (pridvor) pe fațada vestică. Naosul este despãrtit de altar printr-un perete despãrtitor, numit catapeteasmã sau tâmplã, deoarece spatiul altarului este rezervat doar persoanelor consacrate sau sfintite: Episcop, Preot si Diacon. Si în spatiul bisericii exista în Maramures o rânduialã, care în bisericile vechi se mai pãstreazã încã. Naosul era rezervat doar bãrbatilor, care stãteau în fata sfântului altar, în timp ce femeile rãmâneau în prima încãpere, adicã în pronaos si pentru cã întotdeauna erau mai multe la bisericã, ocupau si pridvorul si adesea stãteau de jur împrejurul bisericii, ascultând cu evlavie Sf. Liturghie. Peste pronaos este prevãzut un balcon sau cafas, în termeni bisericesti, rezervat tineretului si corului bisericii.

La bisericile maramureșene, pridvorul din fațada dinspre apus are stâlpi decorați și câteodată are chiar și un etaj superior puțin mai îngust, separat de arcadele parterului printr-o poală de acoperiș. Rolul pridvorului este același ca în cazul casei țărănești – precedă, protejează și marchează intrarea.

Evoluția bisericii de lemn, reflectă în mod evident nivelul de civilizație al unei  comunități, cât și nivelul atins de mijloacele de producție la un moment dat. În  literatura de specialitate, se vehiculează destul de des ideea că limita maximă de  vechime pentru bisericile de lemn din Transilvania ar fi între secolele XV-XVI, dar  stadiul de evoluție al arhitecturii lemnului din secolul al XVlea nu ar fi putut fi atins  fără 2-3 secole de  experiență anterioară. 

Să studiem trei biserici din Maramureșul istoric, din localitațile Apșa de Sus,  de Mijloc și de Jos, situate la o distanță de câteva zeci de kilometri una față de  alta; constatăm că evoluția lor din punctul de vedere al turnului este semnificativă,  fiind subordonată influenței locale tradiționale, cât și influenței exterioare, datorată  migrației meșterilor.. 

Fig. 1

Fig. 2

Privind cele trei cazuri, putem observa la primele două biserici influența  externă nordică, materializată la biserica din Apșa de Sus într-un turn în fază7 incipientă

de metamorfozare și cu acoperișul în două „poale” (streșini). La biserica  din Apșa de Mijloc, sursa locală este pregnantă, foișorul este conturat perfect,  coiful  rămânând  însă  de  factura  inițială.  Metamorfoza  celor  trei  turnuri,  demonstrează teoria simbiozei dintre sursa locală și influența externă.  Existența unor elemente specifice arhitecturii bisericești scandinave, cum ar  fi turnurile scunde fără foișor și numărul mare de poale (streșini), deosebit de bine  reprezentate la bisericile din Hallingdal (Gol) și Heddal din Norvegia, le regăsim și  în Slovacia și Ucraina, exemple fiind bisericile din Kolochava (fig. 111, pag. 67) și  Velyka Kopanya (fig. 116, pag. 69) din Slovacia și din Sokyrnytsia (fig. 109, pag.  67) și Bukovets (fig. 121, pag. 72) din Ucraina, cât și cele din Maramureșul istoric  din  Apșa  de  Sus  și  de  Mijloc,  iar  din  Maramureșul  transilvan  o  biserică  reprezentativă este cea din Bârsana (fig. 124, pag. 72). Toate aceste biserici au  foișor, însă turnul este extrem de scund și numărul de poale reducânduse la două.

Evoluție – planuri biserici de lemn 

Planul basilical, impus de vechile tradiții ale bisericii noastre este planul mai tuturor bisericilor cercetate

Este unanim recunoscut de specialiști, că evoluția planurilor bisericilor de  lemn a pornit de la planurile construcțiilor de lemn laice.  Pornind de la planul simplu,  dreptunghiular, al caselor țărănești, care a  inspirat planurile bisericilor de lemn, 

acestea se clasifică în patru grupe: 

Grupa a  I -a –  cel mai des intalnita – biserica  de  lemn  cu  planul  dreptun-ghiular  și  absida  altarului  poligonală (cinci laturi exterioare iar a șasea formată din tâmpla despărțitoare între altar și naos), nedecroșată unde meșterii, pentru

a o diferenția de casă, au scos în evidență o incăpere și i-au plasat turnul 

clopotniței în față. (Fig. 1).

Fig. 3

Fig. 4

Grupa a II – a – biserica de lemn cu planul  dreptunghilar și absida altarului 

poligonală decroșată, evoluat din tipul I.  Cea mai apropiată de grupa I-a este biserica din Valea Porcului al cărei altar, tot poligonal, se lărgește până aproape de lățimea dreptunghiului care formează naosul și pronaosuL (Fig. 2). Biserica din Glod este prelungită printr'un pridvor deschis de formă poligonală. (Pl. XXIX). Biserica din Călinești (Susani) a primit un adaos vechiu, în laturea de Nord, paralel cu corpul bisericii în lungimea naosului si a pronaosului și un altul în laturea de Sud, un pridvor deschis, sprijinit pe stâlpi, ceva mai lat decât pronaosul și servind de intrare si de adăpsot pentru timpuri ploioase la pra'znice 'și pomeniri. (Pl. XXX).

Grupa a III – a – biserica de lemn cu planul inițial dreptunghiular și care are 

ambele capete poligonale. Proveniența acestor planuri a fost căutată în zonele de  contact  cu  arhitectura  gotică,  sau  în  zonele  unde  altarele  erau  poligonale  cumuchie în frunte. Este alcătuită dintr'o singură biserică al cărui plan. nu mai este planul basilical ci planul în formă de treflă. Altarul poligonal se mărește prin două ieșinduri ce amintesc proscomidia și diaconiconul la bisericile mai încăpătoare de zid, iar naosul prezintă două sânuri poligonale, dând, împreună cu altarul, forma de treflă a bisericii. Pronaosul are forma poligonală a altarului păstrând lățimea naosului și având usa de intrare în latura de miazăzi. Este biserica din Călinești (Josani). (Fig. 3).

Grupa a IV -a o alcătuesc trei biserici cu altarul de forma unui patrulater, de forma unui dreptunghiu sau aproPiată de aceea a unui pătrat. Acestea sunt bisericile din Apșa-de-Mijloc, cea din Rona-de-Jos și aceea din Poenile Glodului. (Fig. 4).

În privința planimetriei bisericilor maramureșene, predomină planul 

dreptunghiular cu altar pentagonal, dar sunt și biserici cu altar pătrat, databile 

pentru sec. XIX, cum este cea din Poienile Izei. Aceste biserici vechi permit foarte 

bine să urmărim evoluția planimetrică și modalitățile de rezolvare a soluțiilor 

constructive a turnurilor și cupolelor.

Fig. 5

Fig. 6

Volumetrie

Caracteristica cea mai importantă a bisericilor de lemn din Translvania este  legătura  lor  directă  cu  casa  țărănească  prin  materialele  identice  utilizate  la  construcții și decorațiile asemănătoare. Numeroase monumente păstrate până azi,  datând din sec. XVII și XVIII, reprezintă tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva  secole, ilustrând arta construcțiilor din Evul Mediu românesc. În Transilvania, unde  meșterii populari au promovat arhitectura în lemn, numeroase biserici s-au păstrat  până  astăzi  chiar  și  din  secolul  XV. 

Foișorul  și  prispa  (ce  are  semnificația  socială  și  funcțională  a  logiei  și  peristilului),  sunt  două  elemente  compoziționale  reprezentative  în  arhitecturatradițională românească a bisericilor de lemn. 

Acoperișul.

Acoperișurile de șindrilă ale bisericilor de lemn din Transilvania sunt aparte prin înălțimea lor și pantele repezi. Ele au o valoare practică, în zonele cu precipitații abundente, dar reprezintă și un aspect al frumosului, așa cum îl concepeau strămoșii noștri, conferind bisericii o silueta zveltă și elegantă. Exista părerea că numai acoperișurile înalte sunt frumoase, iar casa cu acoperișul scund se spunea că este „șașă” (urâtă), „nevederoasă”, adică neplăcută la vedere [23]. Acoperișul cu dublă streașină al multor biserici de lemn din această zonă subliniază o mișcare pe verticală și creează „un efect de gradație volumetrică” [24]. [24] Vasile Drăguț, Arta goticului în România, Editura Meridiane, București, 1979, p. 362.

Pe acest plan meșterii români ai Maramuresului si ai Transilvaniei de Nord, au ridicat pereții de bârne pe care au construit acoperișurile cu pantă repede pentru îndepărtarea apelor de ploaie și a zăpezilor a căror greutate ar fi periculoasă întregei construcții. Și aici, ca și la plan, avem a face cu unele deosebiri și grupe:

Grupa a I-a este aceea a bisericilor cu un singur acoperiș care cuprinde întreaga biserică, mai înalt pe corpul bisericii și mai scund pe altar. În grupa aceasta intră bisericile: Giulești (Fig. 5), Hărnicești (pl. III), Moisei (pl. XV), Sârbi (pl. XXI), Valea Porcului (pl. XXVIII), Glod (pl. XXIX), Călinești (Susani) (pl. XXX).

Fig. 7

Fig. 8

Grupa a II-a o formează acelea al căror acoperiș se prezintă cu o strașină mai puțin înclinată, dedesubtul poaleLor acoperisului principal, care streasină se uneste și' se confundă cu acoperișul altarului. în această grupă intră bisericile din Sat Șugatag (pl. II), Desești (pl. IV), Rozavlia (pl. VII), Ieud (pl. IX și XI), Seliștea-de-Sus (pl. XII și XII!), Borșa (pl. XIV), Sârbi (pl. XX), Bârsana (pl. XXIII), V ăleni (pl. XXIV), Șieu (pl. XXV), Botiza (pl. XXVI), Ronade-Jos (pl. XXXIII). III.

Grupa a III-a cuprinde un număr mai mic de biserici în care, subt acoperișul principal, apare o strasină independentă care î nconju ră biserica. ' Între acestea sunt bisericile din Budești (pl. VI), Cuhea (pl. VIII), Apșa-de-Jos (pl. XVI-XVII), Budești (Susa ni) (pl. XVIII), Cornești (pl. XIX),.Oncești (pl. XXII), Apșa-de-Mijloc (pl. XXVII și XXXIV), Călinești (Josani) (pl. XXXI), Poenile Glodului (pl. XXXII).

Turla este elementul principal în arhitectura bisericilor din Maramureș. Sveltă și elegantă, ea se sprijine pe pereții pronaosului, țâșnește prin acoperiș și se înalță în sus, terminându-se printr'un coif ascuțit. Ea arată măestria meșterului popular care a altoit planului bizantin construcția gotică, adusă din Apus de meșteri străini. Ea a trecut de la bisericile de zid la cele de lemn, într'o epocă în care moda aceasta a fost foarte puternică și n'a cedat barocului venit mai târziu cu toate că în împrejurimi stilul acesta, mai nou, a prins și la Ruși și la Poloni și la Unguri. La noi a venit prin Iugoslavia și a pătruns prin Banat în Transilvania manifestându-se la unele biserici de zid. Puține din ele sunt simple. Cele mai multe sunt prevăzute cu balconașe din care se poate privi până departe în zări și în acest caz amintesc turnurile de observatie și de apărare ale vechilor cetăți 1. Uneori aceste coifuri sunt încadrate de patru turnulețe conice în cele patru colțuri ale bazei, cum se întâmplă să aflăm la Budești (pI. V), la Apșa de Jos (pI. XVI), la care trebue să adăugăm pe cele din studiul amintit al dlui Zaloziecky, de tiPul Saldoboș Sokyrnycia 2.

Evoluția bisericii de lemn, reflectă în mod evident nivelul de civilizație al unei  comunități, cât și nivelul atins de mijloacele de producție la un moment dat. În  literatura de specialitate, se vehiculează destul de des ideea că limita maximă de  vechime pentru bisericile de lemn din Transilvania ar fi între secolele XV­XVI, dar  stadiul de evoluție al arhitecturii lemnului din secolul al XV­lea nu ar fi putut fi atins  fără 2­3 secole de experiență anterioară.  Să studiem trei biserici din Maramureșul istoric, din localitațile Apșa de Sus,  de Mijloc și de Jos, situate la o distanță de câteva zeci de kilometri una față de  alta; constatăm că evoluția lor din punctul de vedere al turnului este semnificativă,  fiind subordonată influenței locale tradiționale, cât și influenței exterioare, datorată  migrației meșterilor..  Privind cele trei cazuri, putem observa la primele două biserici influența  externă nordică, materializată la biserica din Apșa de Sus într­un turn în fază

7 

incipientă de metamorfozare și cu acoperișul în două „poale” (streșini). La biserica  din Apșa de Mijloc, sursa locală este pregnantă, foișorul este conturat perfect,  coiful  rămânând  însă  de  factura  inițială.  Metamorfoza  celor  trei  turnuri,  demonstrează teoria simbiozei dintre sursa locală și influența externă.  Existența unor elemente specifice arhitecturii bisericești scandinave, cum ar  fi turnurile scunde fără foișor și numărul mare de poale (streșini), deosebit de bine  reprezentate la bisericile din Hallingdal (Gol) și Heddal din Norvegia, le regăsim și  în Slovacia și Ucraina, exemple fiind bisericile din Kolochava (fig. 111, pag. 67) și  Velyka Kopanya (fig. 116, pag. 69) din Slovacia și din Sokyrnytsia (fig. 109, pag.  67) și Bukovets (fig. 121, pag. 72) din Ucraina, cât și cele din Maramureșul istoric  din  Apșa  de  Sus  și  de  Mijloc,  iar  din  Maramureșul  transilvan  o  biserică  reprezentativă este cea din Bârsana (fig. 124, pag. 72). Toate aceste biserici au  foișor, însă turnul este extrem de scund și numărul de poale reducându­se la două. 

Tehnici constructive

Lemnul a fost folosit în special datorită proprietăților sale care îl transformă într-un material care facilitează construirea mai rapidă, fiind considerat în istorie și ca un material mai ieftin și mai accesibil comunităților rurale. Totodată, dezavantajele construirii cu lemn periclitează rezistența construcției în fața focului, iar umiditatea sau infiltrațiile pot contribui la degradarea sa prin accelerarea proceselor chimice și fizice. Din punct de vedere constructiv, acesta permite o bună izolare termică iar studiile actuale susțin că materialul are o capacitate termică de patru ori mai mare decât a fierului. 11

Din punct de vedere al materialului folosit, românii din Transilvania sau Țara Românească au preferat lemnul rășinoaselor, pe când în Maramureș meșterii foloseau lemnul de stejar sau gorun datorită durabilității ridicate. 12

Alături de alegerea lemnului pentru construcție, un aspect esențial în construirea unei biserici de lemn îl poartă edificarea fundației. Din punct de vedere structural, lucrările de specialitate remarcă asemănarea bisericilor maramureșene cu a celor norvegiene. Ambele tipologii arhitecturale promovează verticalitatea ansamblului constructiv și predilecția pentru folosirea turnului. Cu toate acestea, bisericile transilvănene și implicit maramureșene sunt realizate conform sistemului blockbau pe baza unor cununi de lemn realizate din bârne orizontale, pe când exemplele norvegiene (inclusiv cele construite în secolele timpurii), respectă sistemul mastenbau care folosește în construirea pereților bârne verticale. Tehnica blockbau este considerată anterioră celei mastenbau, pe care unii cercetători o prezintă ca fiind derivată din sistemul fachwerk. Din punct de vedere al compartimentării interioare, majoritatea bisericilor norvegiene sunt descrise pe baza unei împărțiri care poate include etaje sau acoperișuri deschise, pe când bisericile de lemn maramureșene sunt dominate de acoperișurile unitare. 13

Construcțiile de lemn maramureșene pot fi asemănate și cu bisericile ucrainene care sunt definite de două tipologii specifice regiunilor Galiția și Ucraina Transcarpatică. Dacă cele dintâi se remarcă prin prezența cupolelor la nivelul acoperișului, în cel de-al doilea caz observăm existența turnului. Sistemul de construire este realizat conform practicii blockbau, iar planimetria urmează aceeași împărțire tripartită a spațiilor după canoanele bizantine care domină și construcțiile de lemn transilvănene: pronaos, naos și altar. Pe parcursul secolelor XVIII-XIX ridicarea bisericilor ucrainene a fost influențată atât de elementele baroce care introduc cupola ca și element de acoperire specific cât și de planimetria în cruce preluată după modelul arhitectural al exemplelor rusești. Influența barocă se face simțită în spațiul intracarpatic românesc doar prin tratarea sporadică a turnurilor de lemn sub forma bulbului. Totodată, în arealul maramureșean, regăsim influența pregnantă a goticului european care aduce în prim plan turnul ca element dominant al construcției. 14

Fundația sau talpa fundației diferă în construcția fiecărei biserici. Dacă unele biserici sunt călătoare, fiind mutate, majoritatea au fost construite pe baza unei fundații solide care să asigure degajarea încărcărilor generate de structura în terenul de fundare.

11 Dietrich Fengel, Gerd Wegener, Wood – Chemistry, Ultrastructure, Reactions, Verlag N. Kessel, Reprint, Leipzig, 2003, passim

12 Ioan Godea, op. cit., pp. 11-15

13 Paul Petrescu, op. cit., pp. 52-53

14 Ibidem, p. 53 15 Ioan Godea, op. cit., pp. 15-16, 19-21

În Maramureș, ridicarea pereților se face pe baza tălpilor de lemn care formează o ramă alcătuită din grinzi poziționată pe un strat din pietriș și bolovani așezați în cele patru colțuri ale construcției și la jumătatea laturilor pereților. 16 Pereții se construiau din cununi de bârne așezate pe orizontală care se fixau în cheotoare rotunde sau drepte, lăsând în margine capete de 20 cm care aveau să fie decorate după tradiția locului în forme specifice. Alături de sistemul cheotorilor, în Transilvania se uzita tehnica de îmbinare în căței, iar unirea pereților se realiza, în acest caz, prin așezarea ritmică a stâlpilor verticali în grinda de bază cu ajutorul cepului. În Bucovina, tehnica specifică de îmbinare se numea amnare și prevedea prinderea mai multor bârne orizontale în stâlpi. Tehnica blockbau, care permite conectarea cununilor orizontale cu cheotoarele este specifică nu numai spațiului maramureșean sau transilvănean, ci și Poloniei, Ucrainei (sistemul în cheotoare poartă numele de zruk) sau Slovaciei, spre deosebire de sistemul mastenbau folosit adesea în Norvegia și în majoritatea țărilor nordice. Această arhitectură în cadre permite elementelor verticale să preia o mare parte din solicitări. 17

Pereții bisericilor de lemn maramureșene au fost construiți din bârne și grinzi orizontale ale căror dimensiuni erau influențate de lungimea trunchiului copacului. Pereții sunt alcătuiți din trunchiuri cioplite cu securea, in secțiuni care variază: grosimea Între 17 și 40 cm, iar înălțimea cât a permis dimensiunea trunchiului, mergând pînă la aproape un metru de la capătul cel gros. In general stratul este " fusat" păstrîndu-se, adică, subțierea normală a trunchiului. Ele se așază mai totdeauna cap gros la cap subțire – rădăcină la virf – pentru a se compensa diferența de cotă rezultată din scăderea diametrului. îmbinările sînt meșteșugite : În coadă de rîndunică, uneori cu prag, iar straturile fixate Între ele cu cuie groase de lemn din esență tare.

Tratarea arhitecturală a acoperișurilor bisericilor de lemn diferă în fiecare zonă geografică. Bisericile maramureșene au acoperișurile fixate pe o șarpantă cu pante repezi, iar în cele mai multe cazuri există un sistem de acoperire unitar dispus cu mai multe poale care beneficiază de un rol atât decorativ cât și practic. Unghiul de înclinație al șarpantei variază în funcție de înălțimea acoperișului, putând atinge o pantă a apelor de 80-85°. Șarpanta este foarte Înaltă și foarte simplă. Elementul ce se repetă este format din doi căpriori – În limba meșterilor locali "corni" – rezemați pe "cununi" și uniți cu o transversală. Cuiele sînt de lemn.

16 George Cristea, În țara bisericilor de lemn, Ed. Mitropoliei Ardealului, Sibiu, 1989, p. 16

17 Ioan Godea, op. cit., pp. 27- 29, 33-35

18 Ioan Godea, op cit, p. 35

Lețurile foarte dese – asigurind și contravintuirea sunt in general trunchiuri subțiri de mesteacăn, cioplite cu barda pe două fețe și fixate de corni cu cuie de fierar. Uneori la virful coifului, lețuiala se transformă intr-o legătură cu o funie de nuiele groase de alun ce i-nfășoară intr-o spirală strinsă, cornii, pină sub cruce. Invelitoarea, care constituie suprafața cea mai mare a bisericii, este din "draniță" de brad, mai rar "șindrilă" – cu Iamb și uluc – de stejar sau fag. Dranița se bate, fie "podelește" (ca țigla solzi), fie "păturește" fiecare bucată, acoperind in rind pe cea alăturată. In genere, se bate păturește, cu schimbare de mină, pornind de pe latura nord sau a vintului dominant și de la streașină spre coamă, astfel ca vintul, ploaia și zăpada să nu lovească in muchia draniței. Aceeași preocupare tehnică de asigurare a scurgerii o găsim la toate col țurile invelitoarei. Vor fi adus de undeva meșterii maramureșeni forma aceasta? sau ea s-a născut și evoluat acolo? sau trebuie" să căutăm forme mai vechi pe o arie mai intinsă? Sint intrebări al căror răspuns se sprijină numai pe ipoteze. Este probabil că maramureșenii – oameni săraci -, pe care din cele mai vechi timpuri ii găsim soldați viteji in oștile regilor Ungariei, vor fi păstrat amintirea catedralelor intîlnite În drumurile spre cimpurile de bătălie. Reîntorși acasă, le-au transpus la scara și posibilitățile lor tehnice și materiale, reflectînd in construcția de lemn liniile arhitecturii gotice de piatră a timpului. Cele patru biserici restaurare: Cuhea, leud-vale, Surdești și Plopiș – reclădite la inceputul și către mijlocul secolului al XVIII-lea pe urmele altora mai vechi distruse – au păstrat dacă nu forma și dimensiunile lor aidoma, dar sigur spiritul În care fuseseră construite.

Estetica spatiului arhitectural.

Decoratii si Simbolistica.

Decorația exterioară o formează îmbinările grinzilor a căror întretăiere dă, la colțuri, de obiceiu la altar, coada de rândunică. Profile. Privite din profil aceste capete de grinzi par dinți de fierăstrău și apar, în genere, la altar și sub balconașul turlei, câteodată si în laturile naosului si ale pronaosului: (PI. 1, II, III, IV, VII,' VIII, IX, XIV, XXII, XXIII, XXIV, XXV). Funia împletită este motivul decorativ al brâului care încinge biserica și încadrează usa de intrare, ca la biserica din Cuhea st' din alte regiuni românesti. , Crestături în unghiuri 'împodobesc aceleași cadre ale ușilor, însoțind funia împletită sau independent de ea. Materialul lemnos din care sunt construite bisericile este gorunul, odinioară foarte abundent în aceste locuri. Împărțirea bisericii în altar, naos și pronaos, la care, pe alocuri, se mai adăugă· pridvorul, este cea obisnuită. , 1 Coriolan Petranu, Originea turnurilor bisericilor de lemn. în închinare lui Nicolae Iorga, Cluj, 1931, p. 316-342.

Altarul, de formă poligonală, e cu mult mai scund decât naosul si este acoperit cu bolți ce au forma poliedrică, mai rar formă cilindrică. Naosul, în formă de dreptunghiu, ce tinde spre pătrat, este acoperit cu bolți cilindrice, sau tinzând către această formă. Este îmbogățit, de multe ori, cu un cafas sprijinit pe stâlpi de lemn și se desparte de altar printr'un perete de bârne cioplite care are și rol de tâmplă, iar de pronaos, printr'un alt perete. Pronaosul este în general de forma naosului, însă mai mic și, după nevoile locale, redus câteodată la mai puțin de jumătate. Este acoperit mai totdeauna cu un plafon de scânduri care are și rol de podină pentru clopotniță. Pictura este executată de zugravi țărani din părțile locului, cum sunt cei pomeniți de acte și î nsemnări: Radu zugravul1 di n Seliște, pomenit prin 1775, Ioan din Dragomirești, amintit la 1817 pentru zugrăvirea bisericii din Rona de Jos, Qheorghie din Desești, Hodor Toader din Vișeul de Mijloc și alții. La aceștia se adaugă Filip și Mihai, zugravii bisericii din Strâmtura (1799-1800), Alexă zugravul bisericii din Berbești (1769), Ioan Plohod, Ioan Opriș, Vasile Hojda 2. Ceea ce lovește la prima vedere este costumul maramureșean folosit în îmbrăcămintea sfinților, iar ca împărțire a scenelor în afară de vieața și patimile lui Iisus celelalte scene stau în legătură cu inspirația zugravului și cu cerințele locale. Vieața omului esfe privită prin legenda biblică a creării celor dintâi oameni, Adam și Eva, al căror loc în aceste biserici, este de obiceiu pe bolțile naosului, iar viața viitoare este cuprinsă în Judecata din urmă și aici ca și în alte părți bogat redată, mai ales în ce privește Iadul. Scene de luptă. Ar putea fi socotite ca un reflex al dorinței lor de libertate scenele în care este zugrăvită lupta dintre tie păgânul și Sfântul Nestor, mai ales aceea de la Rozavlea în care tie se înfățișează în ipostaza unui Ungur, iar Sfântul Nestor în chipul unui Român din Maramureș. O întâlnim la bisericile din Budești, Călinești, Văleni, Rozavlea, Cuhea, Ieud, Borșa. 1) Se pare că e una și aceiași persoană cu Radu Munteanu, zugravul, pomenit de o însemnare pe o icoană din 1780, la biserica din Desești. 2 Prof. Alexandru Filipașcu de Dolha și de Petrova, Istoria MațaIIlurțșului, București 1940, p. lȘl, În acelasi sens poate fi interpretată și lupta lui Samson cu leul, zugrăvită pe usile de intrare dela Cuhea si Ieud. , În general avem a face cu arta țărănească în acest domeniu al picturii, după cum în acela al arhitecturii aceeasi artă țărănească a știut să-și pună peceta, folosind elemente gotice. O străveche tradiție a arhitecturii în lemn în Estul Europei și în Asia își prelungește existența și după ce Bizanțul s'a impus în acest domeniu 1.

1.I Coriolan Petranu. o. c. p. 35.