Arhitectura Balneara
ARHITECTURA BALNEARĂ
DE LA PERSPECTIVĂ ISTORICĂ LA ABORDAREA CONTEMPORANĂ
C U P R I N S
Tema lucrării de diplomă: “Complex de loisir cu ape termale în București”
Tema lucrării de disertație:”Arhitectura balneară-de la perspectivă istorică la abordarea contemporană”
PLAN DE IDEI
Capitolul I. – Introducere. Conceptul de balnear
I.1. Argument
I.2. Terminologie, metodă și scop al demersului
I.3. Importanța și utilizarea resurselor
Capitolul II. – Arhitectura balneară din perspectivă istorică
II.1. Originile antice ale programului
II.2. Lumea islamică
II.3 Influențele Orientului Îndepărtat
II.4. Programul la începutul modernității
Capitolul III. – Raportarea contemporană la program
III.1. Perspectivă internațională
III.2. Experiența și perspectiva românească
III.3. Problematici contemporane
Capitolul IV. – Concluzii
Bibliografie
Anexă
Propunere: „Complex de loisir cu ape termale în București”
Scurtă prezentare a contextului
Propunere
Plan de idei
Capitolul I. – Introducere. Conceptul de balnear
I.1. Argument
Motivarea alegerii acestui subiect, atât pentru tema lucrării de disertație, cât și pentru cea de diplomă.
I.2. Terminologie, metoda și scop al demersului
Se prezintă conceptul de balnear, originile acestuia și alți termeni utilizați în mod curent astăzi în discuția despre ceea ce semnifică arhitectura balneară. Lucrarea prezentând apariția acestui tip de arhitectură și modul în care s-a transformat în timp, metoda de cercetare a fost în mare măsură una bibliografică, parcurgând materiale documentare găsite în bibliotecă sau pe internet, articole și interviuri.
I.3. Importanța și utilizarea resurselor
De-a lungul timpului, activitățile întreprinse în cadrul băilor termale au variat foarte mult, plecând de la binecunoscutul rol în igiena corporală și tratarea afecțiunilor fizice și ajungând la cel de socializare, unde se dezbăteau teme politice sau filosofice și unde romanii petreceau o mare parte a zilei. Astăzi însă, scopul pentru care oamenii aleg asemenea complexe Spa, este acela de a se relaxa și a se deconecta de la activitățile cotidiene ce imprimă un ritm de viață alert și tehnologizat, dar și de a se bucura de beneficiile curative ale acestor tipuri de ape.
Capitolul II. – Arhitectura balneară din perspectivă istorică
II.1. Originile antice ale programului
Punctul de plecare în dezvoltarea băilor romane antice se regăsește în băile grecești, ambele variante de băi reprezentând activitățile recreaționale și sociale de bază în acea perioadă. Termele se dezvoltau în clădiri impresionante ce adăposteau o varietate de funcțiuni precum: centre sportive, bazine cu apă, zone de dormit, restaurante sau chiar biblioteci, tocmai din această cauză baia romană devine un loc al relaxării și mai puțin al tratamentului medical. Băile publice au fost interzise odată cu dezvoltarea creștinismului, fapt ce a declanșat o perioadă de declin ce se va desfășura pe parcursul Evului Mediu.
II.2. Lumea islamică
Beneficiile curative ale apelor termale au fost descoperite în paralel și în lumea islamică, aici ele fiind cunoscute sub denumirea de hammam-uri și reprezentând continuatorul direct al termelor romane. Baia islamică se diferențiază prin amploare, aceasta fiind de multe ori considerată anexa moscheilor căpătând astfel și o semnificație religioasă, dar păstrând în continuare rolul de centru de socializare. Programul băii este simplificat considerabil, în acest fel dispar majoritatea funcțiunilor destinate sportului sau studiului, rămânând doar cele destinate igienei și relaxării sub forma celor trei încăperi majore păstrate de la predecesori (camera rece; călduță, care devine un simplu spațiu de trecere și cea caldă).
II.3 Influențele Orientului Îndepărtat
Tradițiile referitoare la îmbăiere, igienă și sănătate cu ajutorul apelor termale au fost cunoscute și de populațiile Orientului, cele mai importante fiind băile comunale japoneze numite sento. Aceste tipuri de băi sunt reprezentative datorită medicinei alternative ce o practicau pe lângă practicile clasice de îmbăiere, ne referim aici la acupunctură, presopunctură, yoga, aromoterapie sau masaj.
II.4. Programul la începutul modernității
Începând cu secolul al XIX-lea, se definește balneologia ca fiind o ramură a medicinei, iar în acest fel utilizarea apelor minerale devine o practică răspândită în toată Europa. Odată cu încheierea celui de-al doilea Război Mondial, statul și serviciile de asigurări se implică vizibil, astfel fiind posibil accesul cetățeanului obișnuit la tratamente balneare și dezvoltând în principiu latura socială a acestor practici.
Capitolul III. – Raportarea contemporană la program
III.1. Perspectivă internațională
Odată cu anii ’90 în Europa apare conceptul de wellness, ce își propune să combine activitățile de tratament cu cele de relaxare și agrement, fiind implementat de cele mai multe ori în centrele Spa. Acestea se întâmplă simultan cu pierderea interesului pentru turismul balnear clasic, datorat diferitelor schimbări de ordin politic, economic sau social din ultimele două decenii, astfel complexele de mari dimensiuni axate doar pe componenta medicală pierd teren în favoarea Spa-urilor de mai mici dimensiuni, asociate cu diverse alte funcțiuni. Pe fondul acestor schimbări, bazele de tratament balnear tradiționale se transformă în încercarea de a răspunde cerințelor actuale ale pieței și oferind o gamă variată de servicii. Toate cele enunțate mai sus vor fi susținute și cu ajutorul studiilor de caz, proiecte de arhitectură realizate în Europa.
III.2. Experiența și perspectiva românească
Conform Masterplan-ului pentru dezvoltarea Turismului Național 2007-2026, reiese că în România există 117 localități cu factori naturali de cură din care aproape jumătate sunt nevalorificate. La ora actuală, atenția este îndreptată către tratament și nu către recuperare sau întreținere, majoritatea clienților ce beneficiază de aceste servicii fiind vârstnici ce obțin subvenționări din partea statului. În vederea îmbunătățirii situației actuale a turismului balnear în România, Strategia pentru turism balnear propune patru variante de abordare în vederea exploatării resurselor locale; pe scurt acestea sunt: orașul termal, stațiunile specializate pe prevenirea îmbătrânirii, restructurarea vechilor stațiuni tradiționale și, nu în ultimul rând, Spa-ul aflat în zone urbane fără dotări de cazare.
III.3. Problematici contemporane
Problematicile contemporane vor face referire la aspecte precum proiectarea adaptată persoanelor cu dezabilități, sau a proiectării ce ține cont de sustenabilitate și dezvoltare durabilă și nu în ultimul rând a relaționării peisaj/țesut urban cu obiectul de arhitectură.
Capitolul IV. – Concluzii
Prezentarea băilor termale din perspectivă istorică și a modificărilor ce au avut loc asupra acestora până în prezent când se vorbește deja de un Spa, este foarte valoroasă deoarece ne dezvăluie principiul armonios de dezvoltare a acestui program cunoscut din perioada Antichității Romane și stadiul actual, acela în care activitățile sunt axate pe relaxare și sănătatea trupului, pierzându-se funcția de socializare sau dezvoltare mentală.
Anexă
Propunere: „Complex de loisir cu ape termale în București”
Proiectul ce va fi elaborat în cadrul lucrării de diploma își propune să valorifice existența singurului foraj funcțional de apă geotermală din București prin propunerea unui complex de loisir ce va răspunde nevoilor actuale ale cetățenilor orașului în materie de arhitectură balneară.
Capitolul I. – Introducere. Conceptul de balnear
I.1 Argument
În contextul societății actuale, ca urmare a transformărilor rapide și a nevoii tot mai accentuate de relaxare, mișcare sau chiar tratament, un program de arhitectură precum cel de ‚Complex de loisir’ este în mod cert unul de actualitate și interes. Punctul de plecare în cazul lucrării de diplomă l-a constituit existența unei resurse foarte importante la nivelul Bucureștiului, mai exact apa termală, resursă ce la ora actuală nu este utilizată sub nici o formă, astfel se dorește o valorificare a acesteia în beneficiul locuitorilor orașului. Tema acestei lucrări este motivată de întrebarea: Cum se pot reda orașului și locuitorilor săi beneficiile unei astfel de resurse? Iar pentru a răspunde acestei întrebări lucrarea își propune să realizeze o analiză a ceea ce a reprezentat punctul de pornire pentru arhitectură balneară(elemente componente, funcțiuni sau principii de alcătuire) și modul în care aceasta s-a transformat de-a lungul timpului, constituind în acest fel demersul pentru actuala propunere. Relația oricărei construcții cu împrejurimile este fundamentală pentru cerințele structurale sau de design, iar materialele folosite pot transmite diverse stări la nivel vizual sau tactil . În plus, atunci când apa este inclusă ca element al compoziției, ea devine un ingredient esențial și chiar calitatea acesteia trebuie luată în considerare, iar respectul pentru apă din punct de vedere arhitectural confirmă responsabiliatea esențiala a omului pentru funcțiile ecologice pe care aceasta le îndeplinește. Cu toate acestea, apa nu reprezintă numai o bază pentru existența umană, ci și o provocare continuă pentru a asigura utilizarea sa, fiind o sursă de simbolism metafizic, estetic și valoros din punct de vedere terapeutic.
I.2. Terminologie, metodă și scop al demersului
În discuția despre arhitectura băilor termale apar o serie de termeni de specialitate utilizați în mod curent, așadar consider necesară pentru început o definire a acestora. Se va observa cum sensul și forma lor s-a schimbat de-a lungul timpului, astfel că termeni ce la origini desemnau o baie publică, spre exemplu, capătă în timp o serie de nuanțe și înțelesuri mult mai specifice. Probabil că cel mai utilizat termen în această lucrare va fi cel de „balnear”- ce provine din fr. balnéaire sau lat. balnearius și face referire la tratamente și băi cu apa termală ce are proprietăți curative, dar și sintagma de „arhitectura balneară” pentru a ne referi la acel tip de arhitectura care înglobează funcțiuni specifice utilizării apelor termale. Nu putem vorbi despre băi, în speță băi publice, fără a aduce în discuție și noțiunea de „terme” – cuvânt de origine latină(thermae) ce se referă la băile publice din Imperiul Roman, care îndeplineau funcții de igienă, dar în același timp facilitau și participarea la diverse alte activități de recreere; ele fiind utilizate pe scară largă datorită funcționalității foarte diversificate, dar și aspectului financiar care era permisiv cu toate categoriile sociale. Alături de thermaea se traduc prin ‚băi publice’ și termeni precum balneae, balineae, balneum sau balineum; cei doi din urmă provenind din limba greacă și făcând referire însă la baia personală, ce se regăsea în majoritatea caselor române în acea perioadă. În timp, aceste spații și-au mărit dimensiunile, asimilând și alte funcțiuni adiacente, și termenul ce le caracteriza s-a schimbat, ajungând în acest fel la pluralul balnea sau balinea. Corespondentul actual pentru termele romane ar putea să fie reprezentat de „Spa”, care conform Oxford Dictionaries definește un izvor mineral considerat a avea proprietăți dătătoare de sănătate, având mai departe două sensuri, unul referitor la un loc/stațiune unde se află un izvor mineral și cel de-al doilea la stabilimente cu destinație specifică de relaxare și tratament de înfrumusețare prin diverse mijloace, cum ar fi băi de aburi, echipamente de fitness sau masaj, ce respectă standarde de lux bine definite. Din punct de vedere etimologic, cuvântul Spa este fie un acronim latin pentru “sanus per aquam”, care se poate traduce literalmente ca –sănătate prin intermediul apei; fie se referă la stațiunea Spa din Belgia, cunoscută pentru izvoarele sale bogate în fier.
În prezent, Spa reprezintă combinația perfectă între vechile practici de imbaiere și tehnologia actuală de vârf în scopul promovării unor metode naturale ce au ca scop o serie de efecte benefice precum: relaxarea organismului, îmbunătățirea capacității de mișcare sau accelerarea proceselor metabolice. La baza programului Spa regăsim noțiunea de „wellness” ce se referă la o stare de spirit, la principii de viață, ce conduc la satisfacție, stare de bine și decizia individului de a-și forma un mod de viață sănătos. Același concept este definit de Organizația Mondială a Sănătății (OMS, 1948) ca fiind „o stare de bunăstare fizică, mentală și socială completă, și nu doar absența unei maladii sau infirmități”, sau „măsura în care un individ este capabil să-și împlinească aspirații și să-și satisfacă nevoi, precum și să se adapteze mediului înconjurător. Sănătatea este o resursă pentru viața cotidiană, nu este obiectivul vieții; este un concept pozitiv, evidențiind resurse personale și sociale, precum și capacități fizice”.
Fiind o lucrare ce prezintă apariția arhitecturii balneare și modul în care aceasta s-a transformat în timp, metoda de cercetare a fost în mare măsură una bibliografică, parcurgând materiale documentare găsite în bibliotecă sau pe internet, articole și interviuri. Ținând cont că majoritatea documentației găsite este scrisă în limba engleză, în primă fază a fost necesară o traducere a textelor în limba română, după care a urmat conspectarea și extragerea ideilor principale.
I.3. Importanța și utilizarea resurselor
Potențialul geotermal al țării noastre, teoretic cel puțin, este remarcabil și asta deoarece România se situează pe locul trei în Europa după Grecia și Italia la acest capitol, cu un inventar ce numără peste 3000 de izvoare. Resursele balneare ale țării noastre nu se rezumă doar la apele minerale, ci se referă și la factorii climatici, acest lucru fiind datorat poziției geografice ce aduce un plus stațiunilor balneare, mai exact climatoterapia. Apa termală sau minerală este caracterizată de o compoziție chimică specifică și este o sursă naturală, ea fiind folosită în starea în care se găsește în subteran, fără tratamente ulterioare, însă în acelașii timp trebuie să se supună normelor microbiologice. În funcție de gradul de mineralizare al fiecărei surse, apa este de mai multe feluri: bicarbonatată, sulfatată, clorurată, cu un element rar sau ușor mineralizată; iar în funcție de temperatura ei în stare naturală, poate să fie: rece(8-15º C), mezotermală(25-34º C), termală(35-50º C) și hipertermală(>70º C). Energia geotermală în sine reprezintă un tip de resursă regenerabilă, nepoluantă, ce a avut o serie foarte variată de utilizări, de la băi până la sursă pentru producerea energiei. În mod inevitabil, apele geotermale sunt asociate de cele mai multe ori cu noțiunea de turism balnear și asta datorită utilizării lor foarte mari în stațiuni balneare ( localități ce dispun de resurse de substanțe minerale, dovedite științific și recunoscute din punct de vedere terapeutic, de instalații specifice pentru cura și a cărei organizare permite acordarea unei asistențe medicale balneare în condiții corespunzătoare). Deși România prezintă avantajul cantitativ și calitativ al factorilor naturali de cură, în ceea ce privește dezvoltarea turismului, în speță a celui balnear, carența este majoră și asta deoarece baza tehnico-materială este depășită, iar necesitatea unor programe de dezvoltare este iminentă. Așa se face că ținând cont de resursele existente, România poate transforma asta într-un avantaj competitiv prin intermediul unor strategii pe termen lung, care să își propună revitalizarea bazelor materiale și a celor de tratament existente deja și crearea unora noi. Pe lângă importantele resurse de mediu, România se bucură și de o experiență recunoascută a actului medical în ceea ce privește turismul balnear, dar și de o valoare istorică însemnată a fondului construit din stațiunile balneare. În ceea ce privește beneficiile aduse de turismul balnear, acestea sunt recunoscute ca fiind majore, de la cele de ordin economic, putând genera un aport major la buget, la beneficii de ordin social, fizic sau chiar psihic. Luând în considerare aceste avantaje ale turismului balnear, notorietatea sa la nivel internațional este într-o continuă creștere, asta realizându-se și pe fondul aspectelor negative apărute recent în viața omului modern precum intensificarea stresului, dezechilibre alimentare sau intensificarea efectelor negative datorate poluării fizice și chimice asupra organismului. Actualmente, scopul principal pentru care sunt utilizate apele minerale și termale se rezumă de cele mai multe ori la terapeutic și curativ, facilitățile fiind considerate „spa-uri tradiționale” și asta deoarece activitățile practicate sunt reprezentate de băi, saună, masaje, astfel punându-se accentul pe vindecarea fizică, medicală. Acest lucru se datorează și faptului că statul este cel care finanțează aceste servicii, implicit persoanele care apelează la aceste servicii sunt într-o pondere însemnată pensionari. Utilizarea acestor resurse „tradiționale” existente pe teritoriul țării noastre, mai exact apele termale alături de climatul favorabil, resurse ce sunt înglobate sub numele de „balneoterapie”, pot fi folosite și dincolo de valențele lor medicale, astfel că instituțiile de profil trebuie să se adapteze în contextul societății actuale cerințelor pieței și să urmărească dezvoltatea și din perspectiva activităților de relaxare, wellness sau sport, nu doar de refacere; în acest fel segmentul de utilizatori lărgindu-se considerabil.
Capitolul II. – Arhitectura balneară din perspectivă istorică
II.1. Originile antice ale programului
Antichitatea este momentul când își face apariția pentru prima oară ideea de baie publică, ulterior urmând firul istoriei și cunoscând o serie de transformări în funcție de diversele culturi ce au adoptat-o. În ceea ce privește locul unde apar primele construcții destinate exclusiv activităților de îmbaiere și purificare, trebuie menționată Grecia Antică. Aici, baia era folosită la început, în perioada lui Homer, doar în scopuri igienice, însă până în perioada lui Hippocrates (460-370 i. Hr.) ajunge să fie utilizată în scopuri medicinale, iar alături de sport și educație, baia era considerată benefică pentru toate bolile. În același timp, Hippocrate cunoscut și ca părinte al medicinei, afirma că „apa este, până la urmă, cea mai bună”. Modelul grecesc de baie publică va fi adoptat și în Imperiul Roman, pentru început păstrând construcțiile asemenea celor din Grecia Antică, simple și modeste; însă acest lucru se va schimba odată cu introducerea apeductelor și împrumutul obiceiului oriental de trecere gradată de la baia rece, la cea caldă și invers, astfel complexitatea edificiilor va crește semnificativ. Programul propriu-zis de baie publică va cunoaște trei categorii după cum urmează: baia din locuința personală(balnea), baia privată (balnea privată) și baia publică (balnea publică); iar noțiunea de terma romana va deveni unanimă pentru referirea la noile construcții impozante, care pe lângă activitățile destinate băii, vor încorpora și funcțiuni precum biblioteci, restaurante, centre sportive sau teatre. Succesul termelor în lumea romană nu a întârziat să apară, ele devenind punctul principal pentru recreere fizică, spirituală și intelectuală din viața orașului. Cu timpul, modelul termelor s-a propagat și în afara Romei, în provincii și colonii; lângă drumuri intens circulate, în vilele celor înzestrați sau chiar mai departe în tot bazinul Mării Mediteraneene. În ce privește terminologia, thermea era folosit pentru băile convenționale, elegante, folosite pentru relaxare, în timp ce balnea era folosit pentru a desemna băile folosite în scop curativ, terapeutic. Unul din aspectele importante ale termelor romane îl reprezintă modul acestora de construire și organizare a spațiului interior. La exterior, băile erau înconjurate de portice, spațiu ce era frecventat de negustori; apoi construcția se desfășura în jurul unui bazin neacoperit, înconjurat de asemenea de colonade și al unei curți (palaestra) destinată exercițiilor fizice, ce beneficia de asemenea de o vegetație luxurianta. Distribuția spațiilor la interior avea o logică foarte clară și se făcea în jurul a trei încăperi diferențiate, în funcție de temperatura apei găsită acolo: caldarium-baia caldă, tepidarium-baia călduță și frigidarium-baia rece; regăsind de asemenea posibilitatea existenței unei băi de aburi(sudatorium) sau a saunei (laconicum). Ritualul băilor în termele romane se desfășurau într-un anume fel, ținând seama în mod evident de ordinea încăperilor, astfel voi începe prezentarea acestora începând cu atrium-ul care reprezintă de fapt curtea interioară înconjurată de portic și latrina, acestea alcătuind de fapt vestibulul băilor, loc unde în mod normal așteptau servitorii. Acest spațiu avea valente diverse, aici se percepeau taxele aferente utilizării băilor, se făceau publice diverse anunțuri pentru evenimente sau chiar se făceau exerciții fizice în aer liber. Cum era normal,înaintea intrării în baia propriu-zisă se găsește vestiarul (apodyteriumul) care era utilizat pentru schimbarea hainelor și depozitarea acestora pe parcursul băii, deși exista de asemenea obiceiul ca acestea să fie supravegheate de servitori numiți capsării; mai departe se accede către băi – frigidarium, tepidarium și caldarium. Tepidarium avea rolul de a face acomodarea organismului cu schimbările de temperatură și astfel relaxarea corpului, în acest sens, ornamentarea spațiului era una bogată, cu picturi, sculpturi și mozaicuri, transformând aceste încăperi în adevărate opere de artă. Urmează caldarium care nu mai dispune de o abundență în privința ornamentelor, fapt datorat temperaturilor ridicate; aici găsim în schimb un sistem de încălzire subterană(hypocaust), goluri la nivelul pereților ce lasă să pătrundă aerul cald în interior și bineînțeles bazinele propriu-zise cu apa caldă. Găsim și echivalentul saunei uscate de astăzi, reprezentată de laconicumul unde există un grad superior de încălzire față de cel din caldarium. Alte spații importante sunt unctuarium – unde se făcea ungerea cu uleiuri și parfumuri, schola – galeria destinată publicului privitor, sau sphaeristorium – spațiul destinat exercițiilor fizice. În privința bazinelor cu apa termală, acestea erau de cele mai multe ori de formă rectangulară sau absidală, mai rar circulară; iar în cazul unor ape termale ce atingeau chiar și temperaturi de 70ºC, s-au descoperit sisteme de răcire a apei, prin amestecarea acesteia cu apă rece, normală, ce era, cel mai probabil, adusă prin intermediul apeductelor. Aceste clădiri sunt importante pentru istoria arhitecturii și datorită elementelor constructive întâlnite precum boltelor și cupolelor impozante, tehnică ce a fost perfecționată în timpul lui Adrian; spre exemplu găsim cupole cu deschideri și de 35m diametru la termele lui Caracalla. Termele construite în secolele III-IV în Roma, aveau o capacitate de 3000 de persoane și o superioritate arhitecturală obținută prin intermediul unui funcționalism la nivelul utilizării efective a băilor alături de simetria axială specifică construcțiilor romane. În privința spațiilor interioare, acestea sunt gândite ca un tot unitar în funcție de axele de compoziție, și nu ca o simplă înșiruire de încăperi. Alte exemple importante a fi menționate, sunt termele din Pompei sau termele lui Dioclețian, astfel putând afirma, în mod cert, că programul architectural al termelor romane reprezintă una din cele mai reușite manifestări ale acestei perioade.
Băile Stabiene – Pompeii 2. Piscina – Băile Stabiene
Sursa foto 1 și 2: http://depts.washington.edu/hrome/Authors/kjw2/BathsBathinginAncientRome/245/pub_zbpage_view.html
Un exemplu de baie publică tipică antichității romane e reprezentat de Băile Stabiene din Pompeii construite la sfârșit de secol II. Acest exemplu este important deoarece este una cele mai vechi și bine conservate bai din perioada republicană; partea de nord a băii datează din secolul al IV-lea, iar zonele duble cu Palestra din secolul al II-lea. Laconicum-ul circular a fost adăugat în timpul unei restaurări, iar mai târziu transformat în frigidarium. Spre deosebire de majoritatea băilor din acea perioadă, aceasta avea facilitățile separate pe sexe, sistemul de încălzire fiind însă același; în timp ce Palaestra băilor din Pompeii nu conține biblioteci sau săli de curs pentru a servi în scop educativ. Băile Stabiene, la fel ca multe alte băi din perioada republicană, au fost mai simple și închise comparativ cu cele dezvoltate ulterior, reprezentând în acest fel imaginea băii publice din perioada republicană timpurie. Odată cu declinul Imperiului Roman, băile publice sau private și apeductele au fost distruse, iar construcțiile care au reușit să scape au fost transformate din punct de vedere funcțional, băile publice fiind considerate un loc al desfrânării. Ce s-a păstrat în schimb a fost rolul de bază al băii, cel ce vizează igiena și tratamentul; însă va lipsi în continuare puterea financiară pentru a le susține, întreține, dezvolta. Așa cum am precizat anterior, modelul termelor romane este unul special, însă el nu poate fi despărțit de contextul în care a fost realizat; dar există anumite însușiri ce pot fi adaptate epocii moderne în care nu regăsim un corespondent al acestui tip de funcțiune, cel mai apropiat fiind Spa-ul.
II.2. Lumea islamică
Atunci când vorbim de lumea islamică ne referim în mod cert la țările guvernate de religia musulmană, însă când apare sintagma „arhitectura islamică” lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Același lucru încearcă și Haytham Zeki să clarifice în lucrarea sa „Fundamente ale arhitecturii islamice. Concepte și influențe în arhitectura contemporană”, plecând de la premisa că avem de a face, fie cu o ideologie după care se mulează și arhitectura, fie un set de tipologii și forme specifice. Probabil cea mai importantă trăsătură a acestui tip de arhitectură se manifestă prin concentrarea spre interior, cu alte cuvinte exteriorul clădirii beneficiază de cel mai auster tratament, golurile fiind aproape inexistente, cu excepția celui destinat accesului. Întreaga „viață” a clădirii se desfășoară în jurul curții interioare, care de cele mai multe ori este de formă pătrată sau dreptunghiulară, ea înglobează totodată și circulațiile, iar încăperile dispuse perimetral adăpostesc diversele funcțiuni și se deschid firesc spre aceeași curte. Rolul acesteia este foarte însemnat deoarece oferă protecție de soare, vânt, de exterior, asigura iluminare și ventilare naturală; iar în funcție de tipul de funcțiune și buget acestea sunt tratate diferit, de la curți cu un simplu copac, până la curți ce adăpostesc adevărate grădini interioare cu bazine și fântâni. Datorită acestui tip de organizare spațială și tratare a clădirilor este foarte greu de diferențiat funcțional un edificiu față de altul, în condițiile în care fațada nu comunica informații în privința activităților din interior, așadar ’introvertit’ fiind probabil cuvântul care le definește cel mai bine. Arhitectura islamică prezintă această caracteristică a adaptării funcțiunilor după forma, ci nu invers, așa cum suntem obișnuiți să se întâmple în mod normal; rezultatul urmărit fiind acela al unității. Un alt element caracteristic este reprezentat de lipsa direcționalității, spre deosebire de arhitectura romană, în speță,la termele romane acolo unde în plan întâlneam o direcționare și simetrie clară a spațiilor, aici avem de a face cu o serie de funcțiuni dispuse în mod echilibrat în plan, ce gravitează în jurul nucleului central reprezentat de curtea interioară. Discuția despre arhitectura islamică se va opri cum era și firesc la baie publică și asta deoarece tradiția lor nu este de neglijat în demersul meu de a analiza evoluția băilor publice dintr-o perspectivă istorică. Din punct de vedere terminologic, aceste băi sunt cunoscute sub denumirea de hammam sau băi turcești și reprezintă de fapt o variantă adaptată la context a băilor romane, aici punându-se accentul pe apă în detrimentul aburului. De regulă hammam-urile se găsesc în apropierea moscheilor și asta, deoarece ritualul rugăciunii presupune o baie în prealabil, fie că este una a întregului corp sau una ce vizează doar fata, mâinile și picioarele; tocmai din această cauză ele primesc un rol religios, dar în același timp îl mențin și pe cel de socialziare. Conformarea spațiului interior păstrează cele trei încăperi de bază asemeni termelor romane, camera fierbinte, cea caldă sau intermediară și cea rece; principala deosebire dintre cele două tipuri de băi regăsindu-se în camera rece, unde apare un bazin în care clienții se cufundau înainte de a merge spre camerele calde. În cele din urmă însă, acest bazin a fost eliminat, iar înșiruirea încăperilor a fost refăcută deoarece se obișnuia ca încăperea rece să fie folosită la final, după băile calde și masaj. Camera fierbinte este acoperită cu o cupolă de dimensiuni mari și decorată cu mici ferestre de sticlă, care crează o lumină difuză, aici se fac băile cu aburi și masajele. În camera caldă se fac băi cu săpun, în timp ce camera rece este folosită pentru relaxare, schimbul hainelor sau chiar servirea unor băuturi.
Exemplu de baie turcească privată de mari dimensiuni
Sursa foto: http://www.gutenberg.org/files/30444/30444-h/30444-h.htm
Fiind utilizate la scară largă atât ca băi, cât și ca centre sociale, hammam-urile au devenit foarte căutate în timpul Imperiului Otoman, ele regăsindu-se aproape în fiecare oraș și devenind ocazional chiar loc pentru desfășurarea unor ceremonii sau întâlniri. În hammam regăsim de asemenea accesorii din epoca romana precum peștemal(pânza specială de mătase/bumbac folosită pentru a acoperi corpul), saboți de lemn, care preveneau alunecarea pe pardoseala umedă, cuti de săpun, oglinzi sau sticluțe de parfum. Se păstrează de asemenea sistemul de încălzire, precursor al hypocaustului roman, iar acolo unde există izvoare termale, încălzirea se face chiar cu acestea cu ajutorul unui bazin cu ape termale care încălzește întreg hammamul. În condițiile în care în lumea creștină băile publice fuseseră desfintate pe motiv că reprezentau un loc aș desfrânării, cultura acestora a fost dusă mai departe în lumea islamică, ulterior occidentul reușind să redescopere ceea ce pierduse în timpul Evului Mediu.
II.3 Influențele Orientului Îndepărtat
În Orientul Îndepărtat, băile publice au apărut strict ca o necesitate din punct de vedere al igienei și asta deoarece existența unei băi în incinta fiecărei locuințe reprezenta un efort financiar imposibil de realizat de majoritatea populației. Discuția se va orienta cu precădere către băile publice din Japonia, cunoscute și sub denumirea de sentō, a căror utilizare se făcea strict din punct de vedere al igienei, însă există și onsen, băile publice ce folosesc ape termale provenite dintr-un izvor natural. În privința originilor acestor tipuri de băi pe teritoriul Japoniei, sento și-au făcut apariția acum mai bine de 400 ani ca o necesitate, fiind principalul mijloc de igienizare; acest aspect pur practic, dictat de funcțiune, s-a menținut până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când spațiul băii devine și unul de socializare. Apariția și existența ulterioară a acestor construcții a fost stimulată și susținută de o serie de beneficii financiare, împreună bineînțeles cu nevoia comună venită din partea comunității. Există totuși controverse cu privire la apariția exactă a primelor băi de acest fel, insa ele au devenit în scurt timp spații în care prieteni, vecini sau chiar străini socializau, iar ritualul de curățare la comun se va transforma dintr-o simplă baie, într-o experiență sento. A fost introdus de asemenea conceptul de mix social, ce a persistat până în prezent, în acest fel nu doar că a fost eliminată ierarhia socială, ci chiar mai mult, s-a creat un flux cultural intre elita și oamenii de rând. În mod tradițional, aceste băi au fost foarte pragmatice, cu o separare clară pe sexe, cu un minimum de robinete aliniate de ambele părți și o singură baie mare pentru cei ce deja se îmbăiaseră, ei putând astfel să stea împreună și să socializeze.
Organizarea spațiului interior este foarte clară, astfel că zona intrării este similară unui templu, urmează o zonă cu dulapuri pentru pantofi și ulterior două perdele lungi sau câte o ușă pe fiecare parte, ducând mai departe în zona vestiarelor, ce este bineînțeles separată pe sexe. Înălțimea liberă de la interior este de 3, sau chiar 4m, în timp ce peretele separator dintre zona destinată bărbaților și cea a femeilor are aproximativ 1.5m. Adesea din vestiare se poate accede către o mică grădină japoneză cu iaz și o toaletă specific japoneză. Trecerea din zona vestiarelor către cea de îmbaiere se face printr-o ușă glisantă ce are rolul de a menține temperatura în baie. Zona de îmbăiere are de obicei pardoseala de gresie și chiar lângă intrare exista o zonă de depozitare pentru scaune mici și găleți. Dea lungul peretelui exista o serie de „stații” de spălare, iar uneori în mijlocul încăperii se găsesc doi robineți, unul cu apa caldă, altul cu apă rece și de asemenea un dus. La capătul acestei zone de îmbaiere există căzile propriu-zise, minim două la număr, ce au apă cu diferite temperaturi. Spre deosebire de onsen unde se utilizează apa termală, în cazul băilor de tip sento, unde apa trebuie încălzită, exista camera cazanului, ce este situată chiar în spatele zonei de îmbaiere, iar încălzirea apei se face folosind ulei, electricitate sau orice alt tip de combustibil; în acest caz coșurile înalte ale cazanelor erau folosite pentru orientare și reperare a Sento. În cazul băilor moderne, își face apariția și sauna, ce are și o cadă de baie cu apă rece, de aproximativ 17ºC folosită la final pentru răcorire. Astăzi, ținând seama de faptul că majoritatea locuințelor private au propria lor baie, o serie întreagă de băi publice de cartier au dispărut sau se confruntă cu o tensiune economică extremă. Așadar, în încercarea de a reaprinde interesul populației pentru sento, sunt folosite diverse tactici de marketing. Mai degrabă decât să se bazeze pe frecventarea de către comunitate a băilor din strictă necesitate, proprietarii au subliniat aspectele sociale ale acestor locuri și accesibilitatea din punct de vedere financiar. Același lucru se întâmplă și în cazul onsen, unde pentru a rămâne eficiente din punct de vedere economic, a fost nevoie să se adapteze și să mute accentul de la apele termale în sine la experiența de divertisment a actului de îmbaiere în sine. "Bathhouse Women" de Torii Kiyonaga (1752–1815) Sursa foto: http://en.wikipedia.org/wiki/Sent%C5%8D
II.4. Programul la începutul modernității
După ce în Evul Mediu băile publice au atins apogeul degradării lor, ajungând să fie închise chiar din motive de siguranță deoarece se transformaseră în focare de infecție, odată cu perioada modernității statutul acestora începe să se schimbe. Deși băile publice clasice cunoscuseră un regres semnificativ, băile termale din apropierea izvoarelor minerale își păstraseră în continuare popularitatea, ele fiind utilizate cu precădere de persoanele în vârstă datorită calităților curative deja cunoscute. În această situație, a fost posibilă cercetarea și dezvoltarea în domeniul medical. Lucrări importante sunt publicate pe această temă, precum enciclopedia „De balneis omniae quae extant”(1553) prezintă practicile curative începând cu Antichitatea, incluzând descrieri de stațiuni balneare, procese tehnologice folosite sau planuri ale băilor; sau „De thermis Libri Septem”(1571) scrisă de Bacci, ce revine asupra învățăturilor antice referitoare la ritualul îmbăierii și susține utilizarea apelor termale într-un proces rațional, instituționalizat și supravegheat de medici specialiști în domeniu. Odată cu secolul al XVIII-lea, practica îmbăierii începe să reapară în rândul clasei superioare. La începutul secolului al XIX-lea, apare un nou standard în ceea ce privește curățenia, el fiind susținut de noile preocupări sociale ce se desfășurau sub forma exercitării competitive a rafinamentului personal. Până la mijlocul secolului, curățenia ajunge să devină o marcă a superiorității sociale și spirituale, dar în același timp și o emblemă în războiul dintre clase. Programul de băi publice începe să evolueze din punct de vedere funcțional, conținând o serie de facilități precum: bazine pentru înot, cazi de baie, băi de abur și aer, dar și facilități pentru spălarea și călcarea hainelor sau a așternuturilor. Începând cu secolul al XX-lea, accentul se mută de la activitatea de îmbăierea la cea de înot, iar cu această ocazie programul se ramifică și mai mult, apărând funcțiuni precum biblioteci sau săli publice, în timp ce arhitectura exterioară era una impozantă, ce era pusă în valoare pe situri marcante. Înotul a fost promovat ca o activitate ce îmbunătățea starea de sănătate, dar mai ales îmbunătățirea stării fizice. În timp, diversele funcțiuni au fost separate din ce în ce mai mult, altfel că la jumătatea secolului, aceste „băi” au ajuns să fie mai mult despre relaxare și sport, decât despre curățenie. Răspândirea ideii de sănătate din această perioadă și dorința populației de a evada din mediul urban, restrângerile convenționale ale vieții comunității împreună cu dezvoltarea principalelor activități bazate pe apă, vor infleunța dezvoltarea stațiunilor, mai precis a stațiunilor balneare. Tot în această perioadă, balneologia devine ramură a medicinei și se definește ca știință ce se ocupă cu descoperirea, studiul complex și aplicarea în practică medicală a factorilor naturali: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice etc., acest lucru ce se datorează studiilor, cât și clasificării realizate efectelor curative ale apelor termale. Iar odată cu încheierea celui de-al doilea Război Mondial, statul și serviciile de asigurări se implica vizibil astfel fiind posibil accesul cetățeanului obișnuit la tratamente balneare și dezvoltând în principiu latura socială a acestor practici.
Bai publice Soho-Londra, construite la început de secol XX
Sursa foto: http://news.bbc.co.uk/local/london/hi/people_and_places/newsid_8877000/8877779.stm
Capitolul III. – Raportarea contemporană la program
III.1. Perspectivă internațională
Așa cum am precizat și anterior, nu putem discuta despre arhitectura balneară fără să facem asocierea cu turismul balnear, aceasta se datorează faptului că în majoritatea cazurilor, apele termale sunt valorificate în cadrul stațiunilor balneare. Tocmai din această cauză vom analiza în primul rând care sunt tendințele și starea actuală a turismului balnear, ele contribuind în mod direct și la schimbările ce au apărut în arhitectura balneară, iar pentru a susține aceste aspecte vom analiza câteva exemple construite recent. Se cunosc deja la nivel mondial calitățile curative ale acestor tipuri de ape, deci nu e de mirare atenția care se acordă acestui subiect, putând aminti aici declararea anului 2000 „An mondial al Balneologiei” și manifestările organizate în consecință precum Congresul Mondial de Balneologie de la Roma, având că principala tema de dezbatere „Balneologia în mileniul trei”, congres în cadrul căruia s-au discutat problematici privind viitorul balneologiei în Europa. Importanța turismului în societatea actuală este incontestabilă, fapt ce se datorează unor factori mai mult decât evidenți precum:
resursele naturale și turistice, ce permit o dezvoltare pe termen lung, alături de o promovare corespunzătoare, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, putând duce la încasări semnificative
asigurarea unei piețe sigure pentru forța de muncă și de reorganizare a celei disponibilizate din alte ramuri economice
pion important în sistemul economic global deoarece generează servicii dar și bunuri
mijloc de protejare, conservare sau chiar valorificare a potențialului istoric, cultural, arhitectural sau folcloric al unei țări
contribuie la dezvoltarea diverselor zone izolate sau rurale prin crearea de locuri de muncă, acolo unde alte sectoare economice nu reușesc să o facă
aspect ecologic important datorat măsurilor de protecție a mediului său de dezvoltare durabilă ce se impun
rol educativ manifestat prin modul și de utilizare a timpului liber de către populație.
Organizația Mondială a Turismului este cea care stabilește megatendințele din domeniul turismului la ora actuală și direcțiile către care acesta se îndreaptă din punct de vedere al cererii și ofertei, având ca target anul 2020; așa se face că una din tendințe este aceea a dezvoltării stațiunilor balneoclimaterice și centrelor de tratament balnear, ce are la bază interesul actual al omului de menținere și îmbunătățire a stării de sănătate, din această cauză vechile baze materiale necesită adaptări la cerințele pieței și ajung să includă noi funcțiuni precum: săli de gimnastică, fitness, tratamente sau proceduri noi. Apogeul stațiunilor balneare e cunoscut în secolul al XIX-lea, când acestea au început să fie frecventate nu neapărat din considerente medicale sau de îngrijire, ci mai degrabă din motive de reputație, din dorința de epatare. De atunci, turismul balnear s-a aflat într-o continuă dezvoltare și îmbunătățire, ajungând să fie astăzi o alternativă la care apelează un număr din ce în ce mai mare de perosoane și asta deoarece sănătatea, relaxarea și starea de bine au devenit un aspect deloc de neglijat în viața omului modern. Factorii naturali de cura sunt recunoscuți încă o dată pentru capacitățile curative, fapt ce se întâmplă și pe fondul unei reveniri spre natura datorate stresului cotidian. Odată cu anii ’90 în Europa apare conceptul de wellness ce își propune să combine activitățile de tratament cu cele de relaxare și agrement, fiind implementat de cele mai multe ori în centrele Spa. Acestea se întâmplă simultan cu pierderea interesului pentru turismul balnear clasic, datorat diferitelor schimbări de ordin politic, economic sau social din ultimele două decenii, astfel complexele de mari dimensiuni, axate doar pe componenta medicală, pierd teren în favoarea Spa-urilor de mai mici dimensiuni, asociate cu diverse alte funcțiuni. Pe fondul acestor schimbări, bazele de tratament balnear tradiționale se transforma în încercarea de a răspunde cerințelor actuale ale pieței și oferind o gamă variată de servicii. Dacă mai sus explicam despre conturarea belneologiei ca ramură a medicinei, acum este necesar să precizăm că punerea ei în practică nu ar fi posibilă fără existența turismului balnear și asta deoarece acesta oferă mijloacele și dotările necesare pentru a efectua tratamentele ce folosesc factorii de cură. Ceea ce este important de menționat este faptul că odată cu producerea acestor schimbări în viața omului modern, automat s-au schimbat și nevoile sau dorințele acestuia, au apărut noi concepte și în materie de medicină, sănătatea individului sau calitatea vieții fiind evaluate altfel; implicit s-a ajuns la o reevaluare și la capitolul balneologiei și turismului balneo-climateric în general. Apar noi ramuri ale turismului, pe lângă cel tradițional deja cunoscut, precum turism de bunăstare, sănătate sau cure de sănătate profilactice, ce pun în prim plan calitatea vieții alături de sănătate fizică și psihică.
Turismul Balnear în Europa
Europa se remarca comparativ cu restul regiunilor turistice de pe glob, având conform OMT cel mai dezvoltat turism datorită circumstanțelor sale speciale, și anume: potențialul turistic impresionant în materie de cultură, istorie, arhitectură, artă, peisaje naturale, dar și dezvoltare economică importantă. Discutând în speță despre turismul balnear, acesta își păstrează în continuare capacitatea sa de atracție pentru turiști, fiind capabil să asigure accesul la tratamentul cu factorii naturali de climă și restul facilitaților adiacente acestuia: cazare, transport, alimentație, agrement. La nivelul continentului, exista o diferențiere clară între statele estice ce dispun de o importanță oferta în materie de resurse naturale, însă pierd teren atunci când vine vorba de infrastructură sau dotarea bazelor materiale; spre deosebire de statele vestice, acolo unde regăsim tradiție în domeniu, resurse însemnate, dar și o dezvoltare semnificativă. În aceste condiții, se remarcă o permanentă schimbare și adaptabilitate, statele estice încercând o revenire pe piață la nivelul standardelor actuale, fapt ce poate determina și o reorientare în materie de cerere pentru acest segment de turism. Țările vest-europene ce dețin supremația în materie de resurse naturale de cura, dar și de baze materiale performante sunt Germania, Italia și Franța; în timp ce Marea Britanie spre exemplu, a consemnat un regres în ultimii 50 de ani datorită infestării microbiologice a apei termale din cea mai importantă stațiune termală, Bath. O influență marcantă în dezvoltarea turismului balnear revine sistemului de asigurări de sănătate din fiecare țară, ce acoperă parțial costurile curelor balneare. Acest factor este direct proporțional cu situația economică internă regăsită în fiecare țară, dar în același timp și cu cea globală deoarece aceasta se reflectă asupra bugetelor interne. Tendința internațională este de a reduce pe fondul recesiunii economice aceste subvenții ce provin din bugetul asigurărilor sociale(spre exemplu Spania, Franța, Italia sau Belgia), fapt ce duce în mod direct fie la pierderea turiștilor sau orientarea acestora spre state est-europene ce oferă servicii mai ieftine. Situația ofertei balneoclimaterice în Europa în secolul XXI este așadar una îmbunătățită și competență, prin punerea în valoare a factorilor naturali de cura și diversificarea ofertei în concordanță cu noile cerințe ale pieței, astfel ajungându-se la scăderea mediei de vârsta a celor ce apelează la astfel de servicii. Toate aceste schimbări depistate în materie de turism balnear au influențat în mod direct arhitectura balneară construită recent în Europa, așadar clădirile sunt adaptate cerințelor actuale, așa cum precizăm și anterior, au în general dimensiuni mai reduse, iar din punct de vedere funcțional sunt mult mai complexe, astfel încât să ofere utilizatorilor variante de tratament, relaxare și petrecere a timpului liber, fiind cunoscute cel mai adesea cu denumirea de Spa. Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte, dar și pentru a susține cele afirmate mai sus, voi prezenta pe scurt câteva exemple de astfel de clădiri realizate recent în Europa.
Studii de caz
Bai termale în fosta fabrică de bere Hürlimann (2011) Acest exemplu este important din mai multe considerente, în primul rând se găsește într-o zonă puternic urbanizata, mai exact Zürich, Elveția. Apele termale utilizate provin dintr-un izvor natural aflat în apropiere, lucru mai rar întâlnit ținând seama că astfel de funcțiuni se găsesc în mod obișnuit în stațiuni balneare, situate într-un cadru natural, eventual în zone montane, departe de agitația orașului. Zürich însă este un oraș renumit pentru izvoarele sale termale, unul din acestea aflându-se chiar sub fosta fabrica de bere, amplasată într-o zonă înaltă a orașului. În al doilea rând, este de remarcat faptul că vorbim despre o reconversie funcțională, astfel că fabrica de bere Hürlimann de la 1836 adăpostește acum o baie termală, spa și un hotel modern. Clădirea beneficiază de o panoramă deosebită datorită situării într-un punct înalt din oraș; iar din punct de vedere structural imobilul este foarte bine conservat în vederea găzduirii noii funcțiuni. Cuvele de lemn originale aflate în subsol au fost transformate în bazine, lucru ce a dus la o asociere interesantă cu arcadele originale de piatră din acest spațiu. Camerele boltite au devenit bazine auxiliare, săli de aburi și saloane. Arhitectura modernă cu geometrie unghiulara realizează un contrast foarte interesant în alăturare cu cea tradițională, asta până în momentul sosirii pe acoperiș unde există doar intervenția nouă ce dă naștere unui bazin conturat într-o manieră foarte modernistă cu ape termale ce au temperature de 41ºC și ce se bucura de o priveliște a întregului oraș. Pentru redecorare, arhitecții au ales panouri de lemn, un material ce relaționează foarte bine cu structura veche de sute de ani, păstrând astfel aspectul provincial și punând în valoare atributele autentice. Acest lucru e demonstrat și de imaginea minimalista oferită de pe terasa acoperișului, acolo unde lemnul este încă o dată dovada clară a flexibilității și adaptabilității. Complexul dispune de băi de smarald, piscine pentru meditație cu muzică subacvatică, băi Kneipp, spa-uri irlandeze-romane, masaje și saune.
Sursa foto: http://www.whitezine.com/en/design/from-brewery-to-thermal-bath-architecture.html
Sursa foto: http://homesthetics.net/thermalbad-zurich-transforming-a-brewery-into-a-spa/
Centru termal O’Balia în Balaruc-les-Bains (2010)
Balaruc-les-Bains este un mic oraș în Hérault, sudul Franței, construit pe malurile lagunei Thau, fiind un oraș balnear cu istoric, cunoscut datorită calității apelor sale. Noul complex este construit pe malul iazului și prin serviciile oferite își dorește să atragă cât mai mulți tineri preocupați de bunăstare; găsind aici tratamente și băi ce utilizează apă termală, fără un scop terapeutic direct. Între hidroterapie rece și activități distractive cu apa, arhitecții au găsit o soluție arhitecturală care evită atmosfera de vindecare, de piscină municipală, de parc de distracții, sau de zone wellness proiectate codificat.
Proiectul se inserează în mod sumbru în peisajul puternic, prezența sa foarte grafică fiind asigurată de utilizarea lemnului cu un set de linii și țesături care creează o scenografie schimbătoare în funcție de lumina venită în mod direct de la soare.
Arhitecți alături de peisagiști, oferă o abordare cuprinzătoare în vederea bunăstării și a petrecerii timpului liber într-o manieră ‘eco-friendly’, instalând astfel un obiect calm și tăcut într-un peisaj deja format.
Protecția piscinelor și zonelor pentru plajă la vânturile dominante este asigurată de clădirea în sine datorită amplasării sale în unghi drept spre nord-est. În partea de vest, protecția este realizată cu ajutorul vegetației dispusă sub forma unor dune de-a lungul malului, iar vegetația deja existentă (chiparoși și trestie Provence) este păstrată și consolidată. Așadar în centru, adăpostită și ferită de ochii curioșilor de găsește o grădină exotică, oferind o schimbare de peisaj.
Un alt aspect cheie al proiectului a fost acela de a controla umbrirea și protecția solară, folosind sisteme de umbrire, pergole si alte echipamente pentru plaja și zonele aflate în aer liber.
Proiectul este elaborat din două forme geometrice simple, linii și cercuri. Liniile sunt materializate prin benzi construite, în timp ce cercurile sunt reprezentate de bazinele cu apă. De asemenea liniile au rolul de a organiza proiectul, liniaritatea fiind accentuată în mod special de foișorul lung ce se extinde peste iaz, oferind o priveliște unică.
Apa este în cele din urmă punctual de interes în acest proiect, iar virtuțile terapeutice ale aceteia nu mai sunt asociate în mod strict cu ideea de clinică; plăcerea și starea de bine câștigând teren în fața practicilor medicale. Proiectul integrează această evoluție și oferă o gamă largă de activități, cu multe utilizări: cursuri de hidromasaj și hydropooling, înot contra curentului, jeturi de înaltă presiune și fântâni, plaje microbubble și bănci de masaj, înot și jocuri pentru copii, cabină de duș polar, caldarium, dușuri tematice și de distracție, fântână de gheață și, desigur, baie fierbinte în stil japonez – Onsen, care este unul dintre punctele forte ale echipamentului. La exterior găsim trei bazine care se succed, fiecare având apa la temperaturi diferite.
Sursa foto: http://www.darchitectures.com/centre-thermal-balia-balaruc-les-bains-34-a433.html
Se pune accentul pe dezvoltarea durabilă, astfel că materialul folosit cu precădere în realizarea complexului este lemnul și asta datorită durabilității sale atunci când vine vorba de condiții agresive precum salinitate, umiditatea ridicată sau duritatea apei termale. Așadar lemnul utilizat este unul rășinos și îl întâlnim la grinzi, cadre, pardoseli, placări sau sisteme de umbrire, în timp ce pentru infrastructură, echipamente și bazine s-a apelat la beton. Energia apei termale este utilizată pentru încălzirea clădirii, dar și a apei, printr-un sistem de recuperare a căldurii. Această clădire se alătura unui nou val de proiecte gândite în vederea petrecerii timpului liber, simplitatea arhitecturii, căutarea unei relații pașnice și respectuoase cu mediul, căutarea constantă pentru confort, utilizarea materialelor naturale precum lemnul, sunt fundamentele în această abordare.
Băile termale Gleichenberg (2008)
Proiectul realizat de Jensen & Skodvin Arkitektkontor în Gleichenberg, Austria este situat de fapt într-un parc protejat și se remarcă prin modul în care se integrează în peisaj prin forma și materialele utilizate(în principal lemn pentru exterior), dar și relația spațiului interior cu cel exterior unde sunt amenajate terase, precum și un bazin pentru înot.
Clădirea adăpostește o zonă de tratament cu aproximativ 50 de încăperi diferite pentru tratamente medicale, o baie termală publică, restaurant, cafenele, dar și un hotel de patru stele. Zonele de așteptare aflate în mijlocul camerelor pentru tratament destinate pacienților sunt conturate în jurul unor curți ce permit pătrunderea soarelui, dar oferă și o imagine plăcută datorită copacilor plantați acolo, creând astfel impresia că aștepți chiar în parc. Ritualul băilor în acest loc constă în mod obișnuit în cure de tratament desfășurate pe mai multe zile, punând la dispoziția vizitatorilor o serie de tratamente precum masaje, bai în încăperi mai mici, private, o vizită în camera rece și multe altele. Unul din principalele obiective în cazul acestui proiect de arhitectură balneară a fost acela de a ne-institutionaliza arhitectura, iar spațiul să fie perceput ca unul destinat relaxării prin deschiderea permanentă spre parc și nu ca unul de tratament, ce ar putea să semene cu un spital.
Așadar întreaga structură arată mai mult ca un spa de lux, decât o bază de tratament. Simplu și elegant, cu încăperi mari și spațioase de așteptare, pereți realizați complet din sticlă și spații interioare generoase, această clădire oferă un tratament vizual către pădurea ce o înconjoară.
Sursa foto: http://www.archdaily.com/9803/gleichenberg-thermal-bath-jsa/
“The Therme Vals” (1996)
Deja un exemplu bine cunoscut în materie de arhitectura balneară, complexul proiectat de Peter Zumthor se găsește peste singurul izvor termal din cantonul elvețian Graubunden și reprezintă din punct de vedere funcțional un hotel și un spa ce combină o experiență senzorială completă.
Ideea care a stat în spatele proiectului își propunea să creeze o structură semi-ingropata în panta terenului, întreaga clădire fiind concepută ca un volum masiv asemeni băilor ce se formează în mod natural în munte, iar contrar aparenței sale de monilit, volumul este fragmentat și sculptat.
Arhitectul afirma referitor la acest proiect următoarele: “Munte, piatră, apă – construirea în piatră, cu piatră, în munte, din munte, fiind în interiorul muntelui – cum pot fi interpretate din punct de vedere architectural aceste implicații și senzualitatea asocierilor acestor cuvinte?”
Întreg spațiul a fost creat astfel încât vizitatorii să poată experimenta beneficiile antice ale scăldatului. Combinația de lumini și umbre, spațiu închis – spațiu deschis și elementele liniare, au rolul de a crea o experiență senzorială memorabilă. Spațiul interior este gândit de așa maniera încât vizitatorii urmează căi prestabilite ce îi duc spre anumite locuri, dar în același timp le oferă și posibilitatea explorării personale. Un aspect important e reprezentat de perspectiva interioară, care este controlată în permanență, ea fie asigură, fie refuză anumite direcții de privire. În tot acest demers, arhitectul a fost ghidat de o serie de aspecte, în dorința de a înțelege și reinterpreta această funcțiune cu rădăcini antice, aspecte precum reflecțiile luminii în apă sau în abur, acustica apei, calitatea pietrei sau ritualul băii în sine.
Trăsătura specifică acestui proiect se dezvăluie în plan, acolo unde se citesc foarte bine funcțiunile încapsulate reprezentate de diverse încăperi destinate tratamentelor. La nivelul planșeului, acestea sunt acoperite individual rezultând un puzzle și asta deoarece fragmentele de planșeu nu se ating, fiind distanțate la 8 cm și acoperite cu sticla împotriva intemperiilor, în acest fel rezulta puternice perspective interioare, datorită planșeelor ce par să plutească. Capsule realizate din beton precomprimat au în același timp și rol structural.
La exterior este vizibilă o singură fațadă a clădirii, cea dinspre sat care are o serie de goluri cu diferite roluri, fie de a încadra peisajul, fie reprezintă ferestrele locurilor de odihnă și are ca finisaj exterior piatra gneiss(nice) provenită dintr-o carieră aflată în apropiere. Acoperirea cu o terasă înierbată face că întreaga clădire să se integreze și mai bine în peisaj.
Sursa foto: http://www.studioem.net/2011/12/a-lesson-in-combining-audacity-with-aesthetics/
III.2. Experiența și perspectiva românească
Din punct de vedere al experienței în materie de turism, general vorbind, România se bucura de un potențial diversificat, fapt ce se datorează mai multor conjuncturi: existența formelor de relief variate; clima ce permite practicarea turismului pe tot parcursul anului; patrimoniul curtural, istoric și arhitectural foarte valoros; flora și fauna, ce dă naștere unor ecosisteme de multe ori unice și, nu în ultimul rând, resurse însemnate din punct de vedere balnear. Istoria recentă a României în materie de turism a cunoscut o perioadă foarte prolifică în prima jumătate a anilor ’60 atunci când s-au dezvoltat unitățile de cazare, cu precădere cele de pe litoral, ajungând în acest fel ca la începutul anilor ’70 România să fie recunoscută în Europa datorită turismului practicat, atât prin destinațiile sale, cât și prin facilitățile oferite. Odată cu anii ’80, s-a declanșat declinul în ceea ce privește numărul de turiști străini sosiți la noi, declin ce s-a menținut și chiar s-a accentuat; toate acestea având ca principală cauză lipsa de fonduri necesare investițiilor, reabilitării sau modernizării. La acest proces au contribuit în mod special privatizările haotice, ce s-au dovedit a fi lente și foarte complicate, dar și lipsa facilitaților venite din partea statului. Așa cum afirmam și mai sus, România, alături de alte țări est-europene, se remarca prin existența resurselor naturale și a factorilor naturali de cură, tradiției în turism, însă pierde teren atunci când vine vorba de infrastructură, tehnologie sau existența unor baze materiale în concordanță cu standardele actuale. Tradiția în turismul balnear există și o regăsim în exemple precum stațiunea Băile Herculane, ce și-a păstrat până astăzi vocația pentru care a fost realizată inițial. În anul 102 Împăratul Traian a pus bazele acestei stațiuni, introducând cultul balnear grecesc, ce ulterior l-a dezvoltat. Așadar, dovezile ale experienței în materie de turism și arhitectură balneară sunt numeroase și foarte valoroase în același timp. Alte stațiuni balneoclimaterice care se remarcă sunt cele de pe Valea Oltului: Călimănești, Băile Olănești, Băile Govora sau Ocnele Mari, acolo unde arhitectura balneară s-a dezvoltat în secolul XIX și emană și acum o ambianță de Belle Epoque. Clădirile reprezentative întâlnite aici sunt cel mai probabil Hotelul Central din Călimănești(1881 -1886), ce a fost restaurat de arhitectul Gheorghe Mândrea în 1910 și Hotelul Palace proiectat de arhitectul Ernest Doneaud în Băile Govora. Valoarea acestui patrimoniu construit și implicit conservarea lui fac obiectul cerințelor convenției Europene a Peisajului de la Florența din anul 2000. Pentru a putea discuta despre perspectiva românească în materie de turism și arhitectura balneară, am consultat Masterplanul pentru dezvoltarea Turismului Balnear realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice care pe baza unei analize realizate în 15 stațiuni balneare enunță concluzii referitoare la starea actuală și propune, bineînțeles, un plan de acțiune. Dintre concluziile analizei putem enumera: investițiile minimale din partea statului sau chiar lipsa acestora și stadiul avansat de degradare, atât al bazelor materiale, cât și al stațiunilor per ansamblu(fațade, infrastructura, pracari, spații verzi); oferta actuală este eterogena și de calitate inegală, așteptându-se o strategie clară; existența experienței personalului specializat în materie de tratamente și cercetare medicală în domeniul balnear; cultura balnearului încă menținută în viața romanilor. Așadar direcțiile de acțiune pentru turismul balnear în România sunt multiple și necesită o centralizare și supraveghere din partea autorităților în vederea obținerii unui demers coerent și reușit. Ceea ce se urmărește este în primul rând găsirea unor soluții de marketing care să soluționeze problemele de ordin financiar. Din punct de vedere al arhitecturii balneare se încearcă o adaptare funcțională, astfel încât media de vârstă a utilizatorilor să scadă și asta deoarece ponderea este reprezentată actualmente de pensionari, ce se bucura de serviciile oferite în stabilimentele balneare prin intermediul subvențiilor, această adaptare funcțională presupunând oferirea de servicii care să iasă din sfera medicală și să includă tratamente de relaxare, recuperare, repunere în formă. Un punct prezentat în acest masterplan îl consider important a fi menționat, având în vedere tema propusă în proiectul de diplomă, el se referă la dezvoltarea conceptului de orașe termale, mai exact se vorbește despre dezvoltarea unui astfel de concept în București și Ilfov, acolo unde pe baza resurselor existente se pot face investiții private în crearea de spa-uri în hotelurile deja prezente în număr mare sau a centrelor de recuperare și relaxare destinate locuitorilor din mediul urban, asta în timp ce partea referitoare la turismul medical s-ar canaliza spre clinicile private. Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, afirma că abia în ultimii ani sectorul balnear din țara noastră a început să se dezvolte, odată cu apariția de investitorilor de portofoliu și a unei dedicații mai mari din partea statului pentru intensificarea parteneriatului public-privat. Astfel de proiecte de parteneriat s-au realizat deja și își propun dezvoltarea vechilor stațiuni cu renume, ce dețin în același timp un potențial pe piața internațională, stațiuni precum: Vatra Dornei, Slănic Moldova, Băile Felix, Băile Herculane, Sovata sau Snagov. Publicația “Business 24” face o analiză a doua stațiuni balneo-climaterice ce au găsit și totodată pus în aplicare strategii de dezvoltare și revigorare, vorbim aici de Băile Felix și Sovata. Începanad cu anii ’90, turiștii au început să renunțe la Băile Felix în favoarea stațiunilor din Ungaria, acolo unde condițiile oferite erau peste cele din România, dar după aproximativ 20 de ani de ‘letargie’, stațiunea și-a recăpătat renumele de altădată, fapt datorat investițiilor începute în 2006, de peste 60 milioane de euro. Așadar, s-a investit în unități de cazare de toate categoriile, zone de agreement și relaxare precum centre Spa și parcuri de distracții, dar și punerea în valoare a “obiectivelor turistice naturale”, nufărul termal sau floarea de lotus considerate simbolul stațiunii. De aceiași transformare a avut parte și stațiunea Sovata, asta după ce gradul de degradare a hotelurilor și bazelor de tratament ajunsese într-un stadiu foarte avansat. Investițiile ce au ajuns tot la ordinul zecilor de milioane de euro au fost direcționate către reabilitarea fondului construit conform standardelor actuale, dar și promovare. Cadrul natural contribuie enorm la atragerea turiștilor, existând aici șase lacuri termale, cu o temperatură ce se menține iarna în jurul valorii de 20º, cel mai popular dintre acestea fiind Lacul Ursu. Ceea ce s-a reușit în final a fost diversificarea paletei de activități oferită turiștilor pe tot parcursul anului, s-au amenajat în acest sens și pârtii pentru ski, ski fond sau sanie. În concluzie, din cele 117 localități cu factori naturali de cură din România, aproape jumătate sunt nevalorificate, iar acolo unde se desfășoară activități în sectorul balnear, atenția este îndreptată către tratament și nu către recuperare sau întreținere, majoritatea clienților ce beneficiază de aceste servicii fiind vârstnici ce obțin subvenționări din partea statului. În vederea îmbunatățirii situației actuale a turismului balnear în românia, Strategia pentru turism balnear propune patru variante de abordare în vederea exploatării resurselor locale; pe scurt acestea sunt: orașul termal, stațiuni specializate pe prevenirea îmbătrânirii, restructurarea vechilor stațiuni tradiționale și nu în ultimul rând, Spa-ul aflat în zone urbane fără dotări de cazare.
Ștrandul din Praid
În privința arhitecturii balneare contemporane din România, în ciuda investițiilor recente, exemplele remarcabile și valoroase din punct de vedere arhitectural nu sunt deloc numeroase. Așa se face că exemplul ales pentru acest subcapitol, intra în categoria arhitecturii de agrement, mai exact ștrandul din Praid, singura mențiune ce trebuie făcută, se referă la caracteristicile apei, vorbim aici de apă sărată, și nu termală; însă chiar și așa consider că trebuie menționat. Proiectul ce are ca beneficiar Societatea Naționala a Sării Salrom SA, face parte dintr-un program de reevaluare a activităților turistice ale companiei ce include pe lângă ștrand și salina sau canionul de sare. Intervenția asupra ștrandului s-a dovedid a fi una urgentă și asta deoarece vechile construcții funcționau relativ și beneficiau de o tehnologie depășită, potențialul resursei și terenului nefiind fructificate la maxim. În urma demolării, s-a optat pentru o construcție în formă de L, ce închide terenul către străzile învecinate și crează o barieră între strada și spațiul interior destinat bazinelor, clădire construită într-un stil contemporan clar ce exprima viziunea spre viitor; iar reperul ales de arhitecții de la Igloo Architecture a fost în mod lesne de înțeles-sarea. Materialele utilizate pe fațada principală au rolul de a relaționa cu elementele naturale din zonă, griul betonului aparent ce duce cu gândul la sare sau panourile din grinzi de lemn montate oblic ce se asemuiesc trunchiurilor de copaci. Clădirea în sine nu se ridică peste fondul construit din jur și adăpostește la parter zona de acces, vestiare, spații tehnice, depozitele bucătăriei, dar și un bar ce se deschide spre bazine, în timp ce la etaj găsim terasa restaurantului, acoperită, ce are parte de priveliște asupra bazinelor dar și dealurilor împădurile din spatele acestora. Prin aceasta abordare a sitului s-a reușit o mărire a suprafeței de apă, ajungându-se la 1900mp, distribuiți în două bazine ce comunică printr-un canal și care în același timp beneficiază de un sistem de filtrare și reciclare a apei sărate. Circulațiile au fost reduse pe cât posibil prin crearea unei legături între terasa principală de la intrare și cele perimetrale, sub forma unui pod ce se integrează în peisajul construit datorită materialelor utilizate, lemn și sticlă. Așadar, noul ștrand din Praid, a reușit să-și mărească capacitatea, să ofere dotări contemporane și o abordare din punct de vedere stilistic ce se încadrează perfect în peisaj, devenind în același timp un reper pentru turismul local.
Sursa foto: http://www.igloo.ro/articole/intre-sare-si-padure/
III.3. Problematici contemporane
Problematicile contemporane ce apar în momentul proiectării de arhitectură fac referire la aspecte precum proiectarea adaptată persoanelor cu dizabilități, sau a proiectării ce ține cont de sustenabilitate și dezvoltare durabilă și nu în ultimul rând a relaționării peisaj/țesut urban cu obiectul de arhitectură; acestea având o importanță majoră mai ales în cazul arhitecturii balneare deoarece programul se adresează populației de toate vârstele, cu probleme de sănătate sau nu. Una din aceste problematici este constituită de accesibilitatea în spațiile propuse, asta în condițiile în care procentajul persoanelor de dezabilitați sau mobilitate redusă a atins 40% pe continentul european. Există de asemenea și formulări oficiale cu privire la această problemă, una din ele fiind Declarația de la Stockholm, redactata cu ocazia întâlnirii anuale a European Institute for Design and Disability din 2004. Prin aceasta se dorește o susținere din partea instituțiilor de la cele europene până la cele regionale și a profesioniștilor în vedea implementării politicilor de proiectare accesibilă și adaptată persoanelor cu dizabilități; ea reprezentând în același timp o provocare pentru toți actorii implicați în procesul de proiectare de arhitectură. Conform definiției turismului fundamentata de United Nations World Tourism Organization: „activitățile persoanelor ce călătoresc către sau stau în locuri în afara mediului obișnuit pentru relaxare, afaceri și alte scopuri nelegate de exercițiul unei activități remunerate din interiorul locurilor vizitate”, se afirmă clar dreptul tuturor persoanelor la libertatea de mișcare și experimentare. Știind deja importanta turismului din punct de vedere economic, constituind una din principalele surse ale produsului intern brut, creând locuri de muncă și venit, se încurajează așadar realizarea de planuri strategice de dezvoltare și servicii destinate turismului accesibil. Aceste norme se aplică atât la scară mare, vorbim aici de proiectarea străzilor și aleilor la scara orașului, dar și la scara obiectului de arhitectură. Toate informațiile necesare în acest sens sunt cuprinse în Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP051-2012; existând la final subcapitole special destinate clădirilor de interes public destinate turismului sau activităților sportive. Pe aceeași tematică există publicate manuale și de organizații implicate direct în acest tip de activități prescum Dbuild for All sau Design for All.
Accesibilitatea este foarte importantă în cazul acestui tip specific de arhitectură și asta deoarece aici numărul persoanelor ce au dificultăți în deplasare este în mod cert mai mare decât în mod normal, iar pe lângă adaptarea spațiului interior la nevoile acestora este necesară și adaptarea spațiului exterior, fie că este vorba de amanajările create în jurul unei clădiri, fie că este vorba de amenajarea localităților turistice.
Într-o societate în care impactul omului asupra mediului înconjurător este din ce în ce mai pregnant, măsurile necesare diminuării acestui impact sunt indispensabile, iar procesul de proiectare și construcție trebuie să meargă dincolo de relația arhitectură-teren, vorbim aici de probleme ecologice, de sustenabilitate și dezvoltare durabilă. Prin arhitectura sustenabila, înțelegem acel tip de arhitectură ce își dorește să minimalizeze impactul negativ al construcțiilor asupra mediului printr-o serie de măsuri precum: mărirea eficienței, folosirea optimă a materialelor, energiei și dezvoltării spațiale. Sustenabil se poate caracteriza de asemenea și ca acel tip de dezvoltare ce satisface nevoile generației actuale și nu afectează oportunitățile celei următoare. Tot arhitectura sustenabila este cea care își propune să minimalizeze deșeurile rezultate din construcții, asta deoarece la ora actuală acestea reprezintă aproape jumătate din totalul deșeurilor produse de om, asta în condițiile în care construcția în sine este un bun utilizat pe termen lung. În privința consumului energetic, construcțiile au în continuare o pondere foarte mare, aproximativ 40% din consumul energetic total, procentaj valabil pe continentul european. În cazul arhitecturii balneare și a stațiunilor balneare, problematica arhitecturii sustenabile ar trebui să joace un rol foarte important și asta deoarece majoritatea stațiunilor se găsesc în zone naturale valoroase sau chiar în zone protejate de tipul Parcurilor Naționale, deci intervențiile de orice fel trebuie să fie în concordanță cu problemele de mediu. În același timp, vorbim de ape termale și energia acestora ce este o resursă remarcabilă, care pe lângă scopul său terapeutic sau de relaxare, poate fi folosită pentru instalațiile de încălzire și chiar pentru producerea energiei electrice. Putem vorbi și despre folosirea materialelor, la fel de importante în spațiile interioare unde trebuie să fie igienice, ecologice, dar și în cele exterioare care pe lângă caracteristicile clasice de sustenabilitate în timp trebuie să comunice cu mediul natural în care se regăsesc. Așa se face ca de cele mai multe ori, în arhitectura balneară regăsim materiale naturale precum piață sau lemn, folosite atât la interior, cât și la exterior, datorită calităților estetice dar și tehnice.
Un exemplu de construcție realizată recent ce ține cont de problematica sustenabilă și pune în aplicare o serie de măsuri pentru a eficientiza consumul energetic și de apă, ajungând să facă economii semnificative pe parcursul unui an, este reprezentat de Băile termale din Meran-Italia. Așadar sistemele utilizate aici sunt:
sistem de încălzire cu temperatură joasă (centrale termice care funcționează cu sistemele de temperatură scăzută sunt mai eficiente decât instalațiile de încălzire convenționale).
consumul de apă: ori de câte ori apă potabilă nu este necesară, inclusiv cea pentru toate toaletele din băile termale, hotel și piscine, aceasta este luată din două puțuri de mare adâncime aflate în imediata apropiere a băilor termale. Acest lucru economisește aproximativ 8 milioane de litri de apă potabilă pe an.
instalație de cogenerare ce permite utilizarea în același timp atât a electricității, cât și a sistemului de încălzire.
instalație de răcire: acest sistem permite surplusului de căldură de la instalația de cogenerare a fie utilizată pentru a răci interiorul băilor termale și hotelului.
sistem de recuperare a căldurii funcționează cu apă de la piscine și dușuri. Căldura reziduală din instalația de răcire este utilizată pentru încălzirea apei.
Sursa foto: http://www.architonic.com/aisht/hotel-therme-meran-matteo-thun-partners/5100062
O ultimă problematică din seria celor contemporane se referă la relaționarea peisaj/țesut urban cu obiectul de arhitectură. Profesorul de peisagistica Ruben M. Rainey de la Universitatea Virginia analizează în articolul „Arhitectură și peisaj: trei tipuri de relații”, tocmai această legătură a construitului cu mediul în care se regăsește identificând trei tipuri de abordări. El vorbește despre oportunitățile și constrângerile oferite de orice sit, cu care arhitectul trebuie să lucreze astfel încât să răspundă cu succes nevoilor umane de bază și să întruchipeze valori culturale fundamentale. Istoria arhitecturii și peisajului relevă trei tipuri de relații ce se dezvoltă între cele două, de contrast, fuziune sau reciprocitate. În schimb, rareori se întâmplă să apară în formă pură și de cele mai multe ori se regăsesc în combinație cu una sau ambele tipuri. Contrastele, tensiunile și ambiguitățile aduse de aceste modele, nu doar sporesc apariția unei lucrări, dar îi permit să capete o serie de înțelesuri. În cele din urmă, modul adoptat de arhitect pentru a integra clădirea în peisaj, fie că este unul natural, fie că este unul urban, este determinată de viziunea relației dintre om și natură, design-ul fiind de fapt o formă dată unor valori.
Peter Zumthor spunea referitor la relaționarea arhitecturii cu peisajul urmatoarele:”Am o dorință pasională în a proiecta clădiri care în timp cresc natural și devin parte a formei și istoriei locului lor”.
Raportarea arhitecturii balneare la peisaj nu este de neglijat și asta pentru că așa cum am mai spus anterior, de cele mai multe ori stațiunile balneare se găsesc în zone montane, cu un cadru natural valoros ce trebuie conservat și eventual pus în valoare, nu acaparat de construit; se cauta o relaționare a spațiilor interioare cu cele exterioare, dar și o deschidere spre peisaj. Reducerea impactului vizual a obiectului de arhitectura se realizează în primul rând compozițional prin, forma și amplasarea pe sit, dar și prin materialele utilizate la exterior. Se poate opta pentru acoperișuri verzi, după cum am văzut și în exemplul aparținând lui Peter Zumthor, acolo unde acest acoperiș se comporta precum o extindere a suprafeței naturale înverzite, consemnându-se deci că relația cu mediul natural este una studiată și chiar pusă în valoare.
Deși este mai rar întâlnită arhitectura balneară în contextul unor orașe puternic urbanizate, această variantă nu este exclusă, mai ales în condițiile în care o astfel de funcțiune nu era specifică mediului urban. Problematica relaționării cu vecinătățile și situl se păstrează și aici, căutându-se un echilibru între construit și neconstruit.
Pe fondul unei antropizari a peisajelor din în ce mai accelerate, se simte nevoia unor măsuri de diminuare a inteventiei umane, lucru ce se poate realiza numai prin intermediul unor bune practici de relaționare a construitului cu peisajul.
Capitolul IV. – Concluzii
Prezentarea băilor publice termale din perspectivă istorică și a modificărilor ce au avut loc asupra acestora până în prezent când se vorbește deja de Spa, este foarte valoroasă deoarece ne dezvăluie principiul armonios de dezvoltare și transformare a acestui program arhitectural cunoscut încă din perioada Antichității Romane. Actualmente, accentul se pune pe activități de relaxare și sănătate a trupului, pierzându-se funcția de socializare sau dezvoltare mentală; se încearcă o diversificare funcțională pe lângă cea propriu-zisă de îmbaiere, din dorința de a atrage turiști de toate vârstele. În România, sectorul balnear se bucură de un potențial extraordinar datorită resurselor naturale ce excelează atât cantitativ, cât și calitativ. Cu toate acestea însă, nivelul la care se face turism balnear în țara noastră se găsește sub strandardele țărilor vest-europene spre exemplu și asta datorită unei lipse de coerență din partea autorităților, a unei strategii de dezvoltare la nivel național și implicit a unor investiții majore. Alegerea asestei teme a fost motivată de existența unei importante resurse de apă termală în zona de Nord a Bucureștiului, ce a rămas și până astăzi neexploatată, deși potențialul acesteia pentru oraș este remarcabil. Așadar studiul premergător proiectului de diplomă s-a axat pe o analiză a arhitecturii balneare din dorința de a înțelege în primul rând modul de organizare spațială și funcțională și ulterior ăentru a propune un obiect arhitectural în conformitate cu cerințele actuale ale societății. Consider că această lucrare teoretică m-a ajutat din mai multe puncte de vedere în realizarea unei teme de proiectare adecvate pentru situl și funcțiunea alese la lucrarea de diplomă. În urma documentării privind arhitectura balneară, am reusit să descopăr și în același timp să înțeleg ce anume presupune acest tip de arhitectură, modul în care a evoluat în timp datorită diverselor schimbări apărute în societate, restructurare și ulterior adaptarea la contemporan. Punerea ideilor în ordine a dus la o înțelegere viabilă din partea mea, astfel încât să pot adapta o astfel de funcțiune la nevoile actuale ale omului modern și contextului urban în cauză.
Anexă
Propunere: „Complex de loisir cu ape termale în București”
Proiectul ce va fi elaborat în cadrul lucrării de diploma își dorește să valorifice existența singurului foraj funcțional de apă geotermală din București prin propunerea unui complex de loisir ce va răspunde nevoilor actuale ale cetățenilor orașului în materie de arhitectura balneară. Amplasamentul este situat în zona de Nord a Bucureștiului, pe Str. Straulesti, nr.4, în prezent fiind proprietatea S.C. FORADEX S.A. Motivul principal pentru alegerea acestui sit este prezenta forajului de ape termale cu numarul 2641; astfel, conform studiilor geotermale, situl se află într-o zonă cu resurse de ape termale, însă în același timp lipsesc orice fel de amenajări care să valorifice aceste ape, un alt avantaj al acestuia fiind și situarea pe malul Lacului Băneasa. Actualmente accesul pe sit se face dinspre Piața Presei Libere sau de la intersecția B-dului Aerogării cu DN1, prezența căii ferate Bucuresti-Constanța separând într-o oarecare măsură situl față de restul orașului. Pe amplasamentul propus se găsește singurul foraj de apă geotermală funcțional din București, din totalul de 16. Zăcământul de apă geotermală se extinde și în afara Bucureștiului, ajungând până la Otopeni, Snagov sau Moara Vlăsiei, iar odată cu înaintarea spre nord crește atât temperatura apei, cât și calitatea ei. Apele acestui foraj au o temperatură de 41 grade Celsius, fapt ce nu necesită o răcire sau încălzire ulterioară, temperatura lor apropiindu-se de cea utilizată în balneație, acest lucru înseamnă de fapt o reducere a costurilor de exploatare. În urma analizelor a rezultat ca aceste ape dețin proprietăți terapeutice remarcabile, prin termalitate, dar și prin conținutul de hidrogen sulfat(15mg/l); calități recunoscute și de Institutul Național de Medicină Fizică și Balneoclimatologie și Recuperare Medicală București, ele fiind recomandate pentru tratarea diverselor afecțiuni. Apa termală poate de asemenea fi folosită cu ajutorul tehnologiilor alternative pentru încălzirea sau răcirea spațiilor interioare ale clădirii ce va fi propusă pe acest sit. Societatea Foradex capta aici în anul 1982 ape termo-minerale. În prima fază, a fost realizat un bazin acoperit similar intrărilor de metrou ce funcționa pe tot parcursul anului. Cu timpul acesta a devenit insalubru, însă a continuat să funcționeze până pe 5 Septembrie 2007 când AVAS, proprietara S.C. Foradex S.A. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni ale FORADEX cu consorțiul format din SC Cuprom SA și SC Ipronef SA, în scurt timp bazinul fiind însă închis. Situl studiat se compune din două parcele încadrate diferit, astfel pe cea Nordică ce aparținea Foradex(A3 – subzona unităților mici și mijlocii productive și de servicii) se propune construirea unui complex de loisir ce utilizează aceste ape termala în scop de relaxare dar și terapeutic; în timp pe cea sudică(V3b – complexe și baze sportive) se propune reamenejarea unei baze sportive care să se afle în legătură directă cu complexul. Clădirea își dorește să facă o trecere de la riguros (cartierul de locuințe) la relaxat (zona de spații verzi și agrement), astfel aceasta va fi foarte compactă, masivă și austeră în partea de Nord, spre ansamblul de locuințe colective, în timp ce pe latura sudică spre zona ce va fi amenajata pentru agrement în aer liber, volumul devine transparent, iar funcțiunile din interiorul clădirii se vor deschide spre exterior. Fațada de nord va deveni una nobilă, tot pe acolo făcându-se și accesul principal în clădire. La interior, funcțiunile propuse se vor distribui în felul următor: la parter va exista zona de acces, cu un lobby generous, restaurant, zona destinată vestiarelor și bineînțeles bazinele(interioare și exterioare), iar la etaj exista zonele destinate tratamentelor umede sau uscate, masaj, sauna, fitness, dar și o zonă comercială cu un mic bar.
Bibliografie
CĂRȚI, DOCUMENTE
Allsop, Robert Owen, "The Turkish Bath – Its Design and Construction”, distribuit online, 2009
Bodeker Gerard, Cohen Marc, “Understanding the Global Spa Industry:Spa Management”, Butterworth-Heinemann Anglia, 2008
Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Simon Tamara, “Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului”, Editura Universitară, 2003
Felix, Iacob, “Din Istoria Igienei”, Institutul de Arte Grafice “Carol Gobl” București, 1905
Merry, Adam, “More Than a Bath: An Examination of Japanese Bathing Culture”, Lucrare licența CLAREMONT McKENNA COLLEGE, Aprilie 2013
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, „Masterplanul pentru dezvoltarea Turismului Balnear”, 2009
Negru Radu, Voda Mihai, “Evaluarea resurselor turistice din perspective dezvoltării durabile”, Editura Risoprint Cluj-Napoca, 2005
Triscu, Aurelian, “Arhitectura obiectiv și cadru pentru turism”, Editura Tehnică București, 1976
Twigg, Julia, “Bathing-the Body and Community Care”, Routledge London, 2000
Wylson, Anthony, “Aquatecture: architecture and water”, Architectural Press Ltd: London, 1986
Zeki, Haytham, “Fundamente ale arhitecturii islamice. Concepte și influențe în arhitectura contemporană”, Editura universitară “Ion Mincu”, 2009
Zumthor, Peter, “Thinking Architecture”, Birkhaiser-Publishers for architecture, Berlin
REVISTE
“Abitare”, nr. 466/2006
“Igloo-habitat și arhitectura”, nr. 151-152/ 2014
“L’Arca”, nr. 278/2012
Bibliografie WEB
http://totb.ro/energie-verde-romania-a-treia-tara-cu-potential-geotermal-din-europa/ – accesat la 20.02.2015
http://ro.wikipedia.org/wiki/Terme – accesat la 02.03.2015
http://en.wikipedia.org/wiki/Turkish_bath – accesat la 03.03.2015
http://en.wikipedia.org/wiki/Sent%C5%8D – accesat la 03.03.2015
http://depts.washington.edu/hrome/Authors/kjw2/BathsBathinginAncientRome/245/pub_zbpage_view.html – accesat la 04.03.2015
http://www.geog.uvic.ca/wellness/wellness/2_DefiningWellness.pdf accesat la 04.03.2015
http://www.archdaily.com/9803/gleichenberg-thermal-bath-jsa/ – accesat la 06.03.2015
http://www.whitezine.com/en/design/from-brewery-to-thermal-bath-architecture.html – accesat la 06.03.2015
http://www.knstrct.com/architecture-blog/2011/12/05/historic-brewery-transformed-into-a-spa# – accesat la 06.03.2015
http://www.archdaily.com/13358/the-therme-vals/ – accesat la 06.03.2015
http://www.studioem.net/2011/12/a-lesson-in-combining-audacity-with-aesthetics/ – accesat la 06.03.2015
http://www.mdrl.ro/_documente/turism/studii_strategii/masterplan_turism_balnear.pdf – accesat la 08.03.2015
http://www.architonic.com/aisht/hotel-therme-meran-matteo-thun-partners/5100062 -accesat la 10.03.2015
http://places.designobserver.com/media/pdf/Architecture_a_1205.pdf – accesat la 12.03.2015
http://www.darchitectures.com/centre-thermal-balia-balaruc-les-bains-34-a433.html – accesat la 15.03.2015
http://www.business24.ro/turism/destinatii-turistice-romania/turismul-balnear-salvat-tot-de-straini-exemple-de-succes-exista-1536008 – accesat la 17.03.2015
http://www.igloo.ro/articole/intre-sare-si-padure/ – accesat la 18.03.2015
http://www.turismuldesanatate.ro/turismul-de-sanatate-scurta-incursiune-istorica/ – accesat la 18.03.2015
http://www.desprespa.ro/Dictionar-SPA/Bai-Kneipp – accesat la 21.03.2015
http://www.architravel.com/architravel/building/the-therme-vals/ accesat la 21.03.2015
http://www.tugberkugurlu.com/archive/definintion-of-tourism-unwto-definition-of-tourism-what-is-tourism -accesat la 23.03.2015
Bibliografie
CĂRȚI, DOCUMENTE
Allsop, Robert Owen, "The Turkish Bath – Its Design and Construction”, distribuit online, 2009
Bodeker Gerard, Cohen Marc, “Understanding the Global Spa Industry:Spa Management”, Butterworth-Heinemann Anglia, 2008
Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Simon Tamara, “Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului”, Editura Universitară, 2003
Felix, Iacob, “Din Istoria Igienei”, Institutul de Arte Grafice “Carol Gobl” București, 1905
Merry, Adam, “More Than a Bath: An Examination of Japanese Bathing Culture”, Lucrare licența CLAREMONT McKENNA COLLEGE, Aprilie 2013
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, „Masterplanul pentru dezvoltarea Turismului Balnear”, 2009
Negru Radu, Voda Mihai, “Evaluarea resurselor turistice din perspective dezvoltării durabile”, Editura Risoprint Cluj-Napoca, 2005
Triscu, Aurelian, “Arhitectura obiectiv și cadru pentru turism”, Editura Tehnică București, 1976
Twigg, Julia, “Bathing-the Body and Community Care”, Routledge London, 2000
Wylson, Anthony, “Aquatecture: architecture and water”, Architectural Press Ltd: London, 1986
Zeki, Haytham, “Fundamente ale arhitecturii islamice. Concepte și influențe în arhitectura contemporană”, Editura universitară “Ion Mincu”, 2009
Zumthor, Peter, “Thinking Architecture”, Birkhaiser-Publishers for architecture, Berlin
REVISTE
“Abitare”, nr. 466/2006
“Igloo-habitat și arhitectura”, nr. 151-152/ 2014
“L’Arca”, nr. 278/2012
Bibliografie WEB
http://totb.ro/energie-verde-romania-a-treia-tara-cu-potential-geotermal-din-europa/ – accesat la 20.02.2015
http://ro.wikipedia.org/wiki/Terme – accesat la 02.03.2015
http://en.wikipedia.org/wiki/Turkish_bath – accesat la 03.03.2015
http://en.wikipedia.org/wiki/Sent%C5%8D – accesat la 03.03.2015
http://depts.washington.edu/hrome/Authors/kjw2/BathsBathinginAncientRome/245/pub_zbpage_view.html – accesat la 04.03.2015
http://www.geog.uvic.ca/wellness/wellness/2_DefiningWellness.pdf accesat la 04.03.2015
http://www.archdaily.com/9803/gleichenberg-thermal-bath-jsa/ – accesat la 06.03.2015
http://www.whitezine.com/en/design/from-brewery-to-thermal-bath-architecture.html – accesat la 06.03.2015
http://www.knstrct.com/architecture-blog/2011/12/05/historic-brewery-transformed-into-a-spa# – accesat la 06.03.2015
http://www.archdaily.com/13358/the-therme-vals/ – accesat la 06.03.2015
http://www.studioem.net/2011/12/a-lesson-in-combining-audacity-with-aesthetics/ – accesat la 06.03.2015
http://www.mdrl.ro/_documente/turism/studii_strategii/masterplan_turism_balnear.pdf – accesat la 08.03.2015
http://www.architonic.com/aisht/hotel-therme-meran-matteo-thun-partners/5100062 -accesat la 10.03.2015
http://places.designobserver.com/media/pdf/Architecture_a_1205.pdf – accesat la 12.03.2015
http://www.darchitectures.com/centre-thermal-balia-balaruc-les-bains-34-a433.html – accesat la 15.03.2015
http://www.business24.ro/turism/destinatii-turistice-romania/turismul-balnear-salvat-tot-de-straini-exemple-de-succes-exista-1536008 – accesat la 17.03.2015
http://www.igloo.ro/articole/intre-sare-si-padure/ – accesat la 18.03.2015
http://www.turismuldesanatate.ro/turismul-de-sanatate-scurta-incursiune-istorica/ – accesat la 18.03.2015
http://www.desprespa.ro/Dictionar-SPA/Bai-Kneipp – accesat la 21.03.2015
http://www.architravel.com/architravel/building/the-therme-vals/ accesat la 21.03.2015
http://www.tugberkugurlu.com/archive/definintion-of-tourism-unwto-definition-of-tourism-what-is-tourism -accesat la 23.03.2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Arhitectura Balneara (ID: 156073)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.