Argument…pag.3 [307398]

Cuprins

Argument………………………………………………………………………………pag.3

Capitolul I – Prezentarea geografică……………………….……………………….……5

Așezarea geografică…………………………………..………….…………………..5

Resursele turistice naturale……………………………………..…………………..6

Relieful comunelor Husasău de Tinca și Tinca……………….………….………6

Clima………………………………………………………..………………………8

Hidrografia, componentă de bază a turismului …………………………………………..11

Vegetația. Fauna ………………………………………………………………….13

Resursele turistice antropice………………………………..………………………17

[anonimizat]………………………………………………………………………….17

Obiective religioase…………………………………………………………………………………….19

Etnografie și folclor…………………………………………………………………………………….25

Alte tipuri de atracții turistice……………………………………………………………………27

Infrastructura generală și infrastructura turistică…………………………………………30

Căi și mijloace de transport ……………………………………………………………………..30

Structuri de cazare și alimentație publică………………………………………………….31

Infrastructura balneară……………………………………………………………………………34

Tipuri și forme de turism …………………………………………………………………………..35

Propuneri de valorificare turistică a potențialului turistic…………………………….36

Agroturismul……………………………………………………………………………………………….37

Capitolul II Activități didactice extracurriculare………………………………………………….44

2. Rolul activităților didactice extracurriculare în geografie…………………………………44

2.1. Activități extracurriculare cu elevii pentru identificarea potențialului turistic al comunei și împrejurimilor ……………………………………………………………………………………45

2.1. 1. Excursia (excursie de o zi în localitatea Tinca)………………………………………….45 2..2. Realizarea de marcaje și trasee turistice……………………………………………………….54

2.3. Identificarea de trasee turistice în comună……………………………………………………59

2.4. Metode didactice folosite în activitățile extracurriculare………………………….69

2.5. Metodele de cercetare și etapele cercetării utilizate în realizarea lucrării…………77

2.6. Harta turistică………………………………………………………………………………………………79

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………….82

ARGUMENT

Am ales tema pentru lucrarea de gradul didactic I din motive subiective izvorâte din necesitatea identificării potențielului turistic al comunei Husasău de Tinca și într-o mică parte al comunei Tinca.

[anonimizat] m-a ajutat să desfășor activități extracurriculare de cercetare pentru elaborarea acestei lucrări.

Turismul este un domeniu mai puțin analizat în arealul comunelor prezentate dar care necesită o atenție mai atentă din partea școlii, autorităților, comunității și a altor factori.

Un areal pentru a-și exprima viabilitatea ca destinație turistică trebuie să-și pună în evidență elementele sale definitorii, dar și activități din sfera recreativă, curativă sau culturală care îl caracterizează.

Turismul reprezintă un fenomen economico-social propriu civilizației moderne, puternic

ancorat în viața societății și ca atare într-o relație de intercondiționalitate cu aceasta. De asemenea faptul că turismul se adresează unor segmente largi ale populației, că răspunde pe deplin nevoilor materiale și spirituale aler acesteiaq s-a reflectat în intensitate circulației turistice imprimând fenomenului unul din cele mai înalte ritmuri de creștere.

Turismul poate fi privit și ca o conduită socială deoarece experiența umană trăită în calitate de turist este de obicei împărtășită altor oameni iar multe dintre deciziile legate de o experiență în turism sunt influențate atât de psihologia individului cât și de autoaprecierea rolului social al turismului.

Principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării unei activități turistice în comună sunt:

Exploatarea tipurilor de resurse turistice existente;

Promovarea eficientă în exteriorul comunității;

Turismul reprezintă sectorul economic în care memebrii comunității își pot desfășura serviciile .

Creerea unei infrastructuri eficiente și viabile care să cuprindă toate componentele necesare desfășurării unei activități turistice.

Lucrarea de față a fost concepută în următoarea structură: prima parte cuprinde analiza științifică a componentelor geografice, iar partea a doua activitatea extracurriculară, metodică.

Consider că datele prezentate în lucrare pot fi o sursă de informare asupra aspectelor legate de resursele turistice și valorificarea lor în beneficiul comunității.

CAPITOLUL I

Prezentarea geografică

Așezarea geografică a comunelor Husasău de Tinca și Tinca

Comuna Husasău de Tinca este situată în sud-vestul județului Bihor (fig. 1) la contacul dintre Câmpia înaltă a Crișurilor (Câmpia Miersigului) cu Dealurile piemontane crișene (Dealurile Lăzărenilor) la o altitudine medie de 141 m deasupra nivelului mării.

Coordonatele sale sunt 460491011 N și 210551011 E în format D.M.S. sau 46.8167 și 21.9167 (în grade zecimale). Poziția sa UMT este E S 68 iar referința Joint Operation Grafhics este NL 34 – 05.

Comuna se învecinează la nord cu comunele Cefa și Nojorid, la est cu comunele Hidișelu de sus și Lăzăreni, la sud și sud vest cu Tinca și Mădăras.

Este situată la o distanță de 40 de kilometri de municipiul Oradea, reședința județului Bihor și de cca 10 km de comuna Tinca.

Tinca – așezare geografică

Comuna Tinca este situată în vestul țării, în partea de sud a județului Bihor, în Câmpia Crișurilor, pe cele două maluri ale Crișului Negru (Râpa, Tinca, Gurbediu pe malul drept, iar Belfirul și Girișul Negru pe malul stâng), la o distanță de 592 km de capitala țării, la 40 km de Oradea, reședința județului Bihor și la 24 km de municipiul Salonta.

Centrul comunei – Tinca – este situat pe paralelele 46 47 latitudine nordică și pe meridianul 21 și 56 longitudine estică.

Satele aparținând comunei Tinca sunt așezate în felul următor: în centrul comunei se află localitatea Tinca, la vest de aceasta Gurbediu, la est Râpa, la sud Belfir și înspre sud-vest se află satul Girișu-Negru.

Comuna se învecinează la nord cu Husasău de Tinca (comună), la nord-vest se află comuna Mădăras, la vest comuna Tulca, la sud comunele Batăr și Olcea, Cociuba –Mare, iar la est comuna Holod.

Fig. 1 Localizarea geografică a comunelor Husasău de Tinca și Tinca

1.2. Resursele turistice naturale

1.2.1. Relieful comunelor Husasău de Tinca și Tinca

Formele de relief principale sunt cele de câmpie și deal, iar altitudinile medii sunt de 100 m, acestea se încadrează următoarelor unități de relief Câmpia Crișurilor și Dealurile Piemontane Crișene.

Ca formă de relief comunele sunt situate în Câmpia Vestică și o mică porțiune în Piemonturile vestice; după unii geografi, acestea ar fi Câmpia Crișurilor și Piemontul Codrului (ca formă de megarelief). Ca forme de mezo-relief au fost determinate Lunca Crișului Negru și platforma piemontană terasată, în partea nordică. Ca forme de micro-relief se întâlnesc văile temporare care au, în general, o direcție nord-sud, precum și dealurile din Râpa (dealul Burzăului) la nord, dealul Husasăului și dealul Fonăului.

Suprafața totală a comuei Tinca este de 145 kmp. Marea majoritate a reliefului o formează Câmpia Crișului Negru, ocupând toată suprafața de sud a comunei (malul stâng al Crișului Negru), iar în partea de nord ( malul drept al Crișului Negru) pe lângă forma de relief a câmpiei mai găsim dealurile amintite, de fapt două terase ale Crișului Negru. Pe lângă acest râu s-a format Lunca Crișului, având în compoziție pietrișuri mari și mărunte, precum și din nisip. Această luncă este folosită pentru pășunat și fânețe naturale. Cu ocazia ploilor mai abundente lunca este inundată.

Altitudinea față de nivelul mării este de 166 m la nord, 130 m în centrul localității de reședință și 155 m pe malul Crișului Negru.

Culmile dealurilor, uneori, au aspect de interfluvii larg boltite, alterori au aspect asimetric, cu un versant mai abrupt, de tip cuestă și unul mai domol, constituind o suprafață structurală cu o înclinare ușoară în sensul actual al drenajului.

În Husasău de Tinca, câmpia întânită în moșia satului face parte din Câmpia Miersigului. Această unitate de relief reprezintă ultima treaptă care a apărut la zi de sub apele Lacului Panonic. Ea este fragmentată de văile secundare care o traversează, împărțind-o în numeroase câmpiri interfluviatile.

Interfluviile au aspect plat, iar pe suprafața lor s-a fixat o rețea hidrografică autohtonă, care le-a fragmentat și transformat într-o serie de interfluvii secundare.

Suprafața câmpiei este slab înclinată, de la vest spre est și de la nord spre sud, fiind străbătută de o serie de vâlcele, uneori abia schițate în suprafața câmpiei, cum ar fi Veljul Pustei, iar altele sunt mai evoluate, cu văi mai largi și cu o energie maximă de 2 – 4 m, cum e cazul pârâului Vâlceauă. Aici, procesele de eroziune pe verticală sunt foarte reduse sau lipsesc complet, predominând, în schimb, procesele aluvionare.

Lunca Văii Noi (numită și Valea Ghepișului) este adâncită în depozitele sedimentare rezultate în urma proceselor de eroziune săvârșite de către agenții torențiali din cadrul Câmpiei Înalte a Miersigului și a Dealurilor Piemontane. Ea prezintă două sectoare: unul în amonte de satul Husasău de Tinca, cu versanți abrupți, iar celălalt, mai jos, în aval de sat, cu un versant cu panta lină, iar celălalt mai abrupt. Lunca, formată din depozite aluvionare este brăzdată de foste cursuri torențiale sau a unei foste văi abia schițate în relief, este supusă și astăzi proceselor de aluvionare.

Văile ce separă culmile deluroase au, uneori, aspect depresionar, alteori de culoar, iar prin profil transversal, în majoritate, au un versant (cel din dreapta) mai puțin înclinat și cel din stânga mai abrupt. Excepția face valea, care vine dinspre Șumugiu (cunoscută de localnici sub numele de ”Valea de sub lunci”, sau ”Valea de Oșand”) cu o direcție de scurgere N.N.E. spre S.V., al cărui mal drept este mai abrupt, fiind în glacis (Nicolae Vrăbieș, Monografia satului Husasău de Tinca, Editura Universității din Oradea, 2009, p.9).

În ansamblu, o regiune de dealuri piemontane joase, larg deschisă influențelor climatului oceanic și parțial ale celui submediteranean, cu peisaje colinare, cu păduri termofile de cer și gârniță (Geografia României, vol I Geografia fizică, pag.622, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983 ).

1.2.2. Clima

Fiind o unitate administrativ-teritorială cu suprafață redusă, localitatea Husasău de Tinca nu poate face excepție de la climatul temperat-continental, de tranziție, caracteristic întregii țări. Caracterul de tranziție este dat de faptul că, aici, se resimt influențe ale maselor de aer polar-maritime și polar-continentale din nord-vestul, respectiv nordul și nord-estul continentului. De asemenea se resimt deplasări ale maselor de aer dinspre Atlanticul de nord, mase de aer tropical-maritime dinspre Atlanticul meridional precum și mase de aer tropical-continental din sud și sud-est. Deplasarea acestor mase de aer imprimă vremii un caracter variabil.

Temperatura medie anuală este cuprinsă, undeva, între 10,30C ( la Oradea) și 9,20C ( la Holod).

Temperaturile medii lunare au un mers normal, cu un minim în luna ianuarie și un maxim în luna iulie.

În general, iernile sunt moderate, fără geruri puternice,datorită circulației dinspre vest a maselor de aer și poziției adăpostite a regiunii față de invaziile aerului polar continental din nord și nord-est.

Primăvara, sub influența circulației aerului vestic, a extinderii Anticiclonului Azore peste sudul Europei, dezghețul se produce mai devreme, având loc, deci, o desprimăvărare timpurie. Temperatura medie a anotimpului primăvara la Oradea este de 10,6șC, iar la Holod de 10,2șC, cu valori apropiate de media anuală.

În lunile de vară, temperatura medie a aerului nu este prea ridicată datorită influențelor vestice, având valoarea medie de 19,7șC la Oradea și 18,8șC la Holod. În ultimii ani, datorită încălzirii globale a Terrei, se contată o creștere a temperaturilor medii ale lunii iulie în jurul a 22șC.

Toamna, începând din octombrie, temperaturile descresc brus. Această scădere de temperatură se datorează răcirii aerului prin procese radiative și acțiunii Anticiclonului Siberian.

O importanță practică o reprezintă trecerea temperaturii medii peste pragul de 5șC și respectiv, de 10șC. Trecerea temperaturii medii peste pragul de 5șC (valoarea de ”0” biologic) este pentru majoritatea plantelor de culturi și semnalul începerii semănatului de primăvară. Acest prag se realizează de obicei, în intervalul 10 – 20 martie și 10 – 15 noiembrie. Pragul de 10șC reprezintă ”O” biologic pentru plantele mai pretențioase la temperatură (porumbul, de exemplu), intervalul respectiv fiind cuprins între 8 aprilie și 20 octombrie.

Tot o importanță practică o reprezintă cunoașterea datelor extreme ale primului îngheț (a doua decadă a lunii octombrie) și ale ultimului îngheț (a doua jumătate a lunii aprilie). Aceste date sunt medii, ori înghețul se poate decala cu o lună mai devreme sau mai târziu (Nicolae Vrăbieș, Monografia satului Husasău de Tinca, Editura Universității din Oradea, 2009, p.11).

În grupa topoclimatelor de câmpie este inclusă și clima comunei Husasău de Tinca, în această grupă fiind incluse topoclimatele complexe și cele elementare din etajul climatic de câmpie, cuprins între 7 și cca. 200m altitudine. Particularitățile geomorfologice ale acestora, altitudinea mică, întinderea mare, relativa uniformitate, absența obstacolelor orografice și deschiderea largă către toate direcțiile de vânt determină câteva caracteristici comune pentru toate aceste topoclimate: advecții relativ simultane ale maselor de aer, aproximativ aceleași variații periodice și neperiodice ale parametrilor climatici, ca și repartiția lor relativ uniformă, bilanț radiativ și caloric cu valori dintre cele mai mari, ușor diferențaite latitudinal; cel mai mare grad de continentalism.

Temperatura aerului prezintă contraste termice de la vară la iarnă, de la zi la noapte dintre cele mai mari din țară. Aici se produc cele mai ridicate temperaturi maxime (peste 44 șC în aer și 65 – 75șC pe sol ), ca și cele mai coborâte temperaturi minime anuale (sub -15șC în aer și pe sol) ( Geografia României, vol.I. Geografia fizică, Editura Academiei, 1983, pag.284). Ca urmare, amplitudinile de temperatură medii anuale au valorile cele mai mari din țară (23 – 25șC în aer și 90 – 100șC pe sol). În anotimpul de tranziție, salturile termice diurne pot avea valori de 15 – 20 și chiar 25șC (uneori trecând de la valori negative la valori pozitive). Suprafața activă, îndeosebi solul, se încinge foarte mult în zilele toride de vară (convenția termică se dezvoltă puternic) și se răcește deosebit de mult iarna, în nopțile și zilele geroase, datorită radiației efective mari, când, în spațiul topoclimatic, se remarcă inversiuni termice stabile.

Fenomenele meteorologice de iarnă (îngheț, brumă, chiciură, polei, nionsori, depuneri de gheață etc) uneori destul de timpurii (septembrie)sau mai târziu (mai) , au frecvență, durată și intensitate mai mari în sud-estul țării și foarte slabe în vest.

Stratul de zăpadă se depune neuniform datorită vântului, care îl spulberă (mai ales în sud-estul țării) , fiind de durată foarte variabilă, uneori chiar efemer.

Fenomenele meteorologice de vară (cu frecvențe și intensități mari, îndeosebi în sudul țării); evapotraspirația are cele mai mari valori (peste 700 mm anual), roua este foarte abundentă, furtunile cu grindină sunt mai distrugătoare; suhoveiurile sunt rare, dar deosebit de active.În vest, sub influența aerului maritim, acestea sunt mai puțin frecvente și mai slabe ca intensitate. Precipitațiile totalizează 550 – 650 mm în vest, scăzând până la 400 – 450 mm în sud-est. Ele au un caracter continental până la excesiv în sud-est; prezintă mare variabilitate în timp și spațiu, mai ales în sud și sud-est și au un regim mai constant în vest.

Fenomenele de uscăciune și secetă sunt prezente în tot anul, cu deosebire la începutul și sfârșitul sezonului de vegetație și chiar vara, iar uneori și iarna. Ele au cele mai mare frecvență, durată și intensitate în sud-est, fiind mult atenuate în vest.

În contrast cu munții de la est, dealurile sunt în general despădurite și cultivate. În cadrul depresiunilor-golf, larg deschise către vest, acolo unde dealurile pătrund în spațiul montan sub forma unor prispe marginale, limita are o desfășurare sinuasă.

Către Câmpia Banato-Crișană limita este mai puțin decisă ca urmare a evoluției comune a celor două unități, întrepătrunderii elementelor de peisaj. În cuprinsul depresiunilor, suprafața câmpiei trece direct în luncile largi ale râurilor principale, prelungite adânc spre munte. Contactul morfologic ți cel geologic dintre cele două unități este subliniat de limita dintre silvostepă și domeniul forestier, căreia îi corespunde și o limită climatică, marcată de modificările produse în distribuția precipitațiilor, mai abundentela est cu cel puțin 50 – 100 mm anual.

Dealurile Banato-Crișene au o altitudine medie de 400 m, oscilând între 600 și 500 m la contactul cu munții și între 250 și 150 m la trecerea spre câmpie. Ele sunt formate din culmi netede sau slab ondulate și din văi largi (de 5 – 20 km) cu aspectul unor golfuri ale câmpiei, ceea ce dă impresia discontinuității lor.

Situarea lor la poala munților, natura rocilor (molasă argilo-nisipoasă pliocenă și pleistocenă, depusă sub forma unor delte întinse), precum și dispoziția văilor divergente în alternanță cu cele convergente, explică originea piemontană a acestor dealuri (Geografia României, vol I Geografia fizică, pag.622, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983).

Deschiderea larg spre vest a dealurilor condiționează un climat umed, caracterizat prin temperaturi medii anuale cuprinse între 9 și 10șC și precipitații abundente (700 – 800 mm anual) și cu un maxim de toamnă. Ca efect direct al climatului de influență oceanică, scurgerea medie este de 2 – 3l/ s, km2 (Geografia României, vol I Geografia fizică, pag.622, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983 ).

1.2.3. Hidrodrografia

Pentru a prezenta acest aspect trebuie explicate problemele legate de existența apelor subterane și de apele de suprafață.

Apele de suprafață fac parte din bazinul hidrografic al râului Crișul Negu. Apele curgătoare din teritoriul satului sunt puternic influențate de condițiile climatice și au un caracter pluvionival cu scurgere temporară și de aceea nu pot fi numite râuri, ci doar pârâuri, pe care localnicii le numesc, simplu ”văi”.

Principalul curs de apă îl reprezintă pârâul numit ”Valea Nouă” cu afluenții săi pe stânga: Valea de Oșand, ”Valea de Fonău” și ”Sărazul”, iar pe partea dreaptă are ca afluent ”Vâlceaua”. Alături de acestea mai sunt câteva cursuri de apă, mai mici, tot cu caracter torențial, numite vâlcele ori veljuri: ”Veljul Pustii”.

Ar fi de remarcat faptul că pârâul Valea Nouă este întâlnit în diferitelucrări geografice cu numele de ”Valea Ghepișului”, ”Valea Gurbediului”. În localitate, sectoarele pârâului sunt cunoscute cu următoarele hidronime: porțiunea din amonte de sat localnicii o numesc ”Valea de Oșand” până la confluența cu pârâul ”Sub Lunci”. În vatra satului i se spune, simplu, ”Vale”. În aval de sat poartă numele de ”Valea de Gurbediu” sau ”Valea Nouă”.

Hidronimul ”Valea Nouă” este cel mai adecvata fi folosit pe toată porțiunea pârâului pentru că exprimă un adevăr, anume acela al cursuluiactual care a fost amenajat și drenat începând cu perioada din anii 1880 – 1895, iar ultima dată între 1985 și 1995 când a fost taluzat malul drept și în amonte de pod.

Amenajarea albiei minore a fost necesară deoarece prezenta foarte multe meandrări, iar în unele porțiuni prezenta îngustări, ceea ce favoriza formarea zăpoarelor și producerea inundațiilor (foarte dese și catastrofale în a doua jumătate a secolului XX, în anii 1969, 1975, 1983).

În anii seceroși albia râului seacă complet, apa băltind doar în zonele mai coborâte din talvelgul văii.

Pârâul Valea Nouă este afluent pe dreapta, în cursul inferior, al râului Crișul Negru. Obârșia lui se află în Dealurile Tășadului (Ghepișului). Albia părâului are fundul acoperit cu pietriș și nisip. Panta de scurgere este mică, specifică zonei de câmpie. Malurile sunt destul de înalte și abrupte, uneori fixate prin vegetație lemnoasă (sălcii, arbuști). În multe porțiuni, malurile sunt mai înalte decât nivelul luncii, ceea ce determină ca apa, provenită prin scurgerea de suprafață să băltească, în apropierea albiei pârâului V alea Nouă.

Chiar în vatra satului are loc confluența ”Văii de Oșand” cu ”Valea de Fonău” care, având un debit mai mic, este estompată, la viituri, de cantitatea de apă adusă de ”Valea de Oșand”.

Acest fenomen a determinat, de multe ori, ca la intrarea în sat, Valea de Fonău să-și părăsească propria albie și să năvălească pe ulițele satului și prin grădinile oamenilor, afectând nu numai culturile agricole, ci și locuințele și acareturile sătenilor.

Apele freatice constituie unul ndin principalele elemente ale peisajului geografic. Prezența lor condiționează anumite tipuri de sol, de vegetație, factori meteorologici, moduri de utilizare a terenurilor. Ele sunt cantonate, în general, în depozite cuatemare alcătuite din nisipuri cu granulometrie diferită, pietrișuri și bolovănișuri, argile prăfoase. La partea superioară a acestor depozite permeabile se dezvoltă formațiuni cu o permeabilitate mai redusă (chiar argile compacte), care fac ca, în anumite sectoare, nivelul hidrostatic să primească un caracter ascensional. În același timp, formațiunile cu granulație fină, precum și solurile dezvoltate pe ele, fac ca deasupra acestora să se acumuleze un strat acvifer supra freatic sezonier, puternic influențat de condițiile climatice, motiv pentru care prezintă oscilații sezoniere accentuate, contribuind în bună măsură la existența unui exces de umiditate în sol.

Adâncimea apelor freatice depășește 25 metri în câmpia înaltă, iar în câmpia aluvială este cuprinsă între 10 – 15 metri.

Alimentare pânzei freatice se face prin precipitații și mai puțin din râuri (Berindei I.D., Măhăra Gh., Pop Gr.P., Posea A. – Câmpia Crișurilor, Crișul Repede. Țara Beiușului. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976)

1.2.4. Vegetația

Vegetația este o resursă naturală care dispune de un oarecare potențal turistic. Pe teritoriul comunei Husasău de Tinca și în împrejurimile acesteia există suprafețe întinse de păduri care se pretează unor tipuri de activități turistice precum:

Turismul de agrement: – plimbări în pădure

Culegerea fructelor de pădure:

Turism cinegetic și de vînătoare – vânatul restrictiv sub supravegherea A.J.V.B.B.

Turismul ecvestru – plimbări cu calul sau căruța în cadru organizat de proprietari de pensiuni sau gospodării agroturistice.

Unul dintre rezervațiile naturale ocrotite este Pădurea Goroniște.

Pădurea Goroniște este localizată în partea de sud-vest a județului Bihor, pe un teren plan în apropierea satelor Căuașd, Gurbediu și Husasău de Tinca, pe teritoriul administratIv al comunei Tinca.

Zona face parte din regiunea biogeografică continentală, trupul de pădure fiind situat pe limita acestei regiuni biogeografice cu cea Panonică.

Importanța sitului constă în prezența a două habitate de interes comunitar, de păduri ripariene și păduri de stejar cu carpen, precum și în existența unor habitate acvatice de calitate foarte bună care adăpostesc populații din trei specii de amfibieni de interes comunitar: tritonul cu creastă (Triturus cristatus), buhaiul de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata) și buhaiul de baltă cu burta roșie ”Bombina bombina”. Importanța științifică a sitului este întregită de prezența unei populații de narcise, care cresc aici la una dintre cele mai joase altitudini din țară, incluse în rezervația naturală Poiana cu narcise de la Goroniște.

Principalele căi de acces în sit sunt DJ 795 (Salonta – Tinca), DJ 792A (Tinca-Leș), prin centrul sitului trecând DC 94A care face legătura între Gurbediu și Ianoșda. De asemenea, se maiajunge și pe drumurile locale (comunale) din Căuașd și Husasău de Tinca.

Din punct de vedere morfologic, zona aparține Câmpiei de Vest, subunitatea Câmpia Miersig, delimitată de Crișul Repede în nord și Crișul Negru în sud. Din punct de vedere geologic, arealul face parte din extremitatea de NE a Depresiunii Panonice, format printr-un fundament de șisturi cristaline, depozite sedimentare preterțiare și o suită de depozite terțiare.

Predominante în cadrul sitului sunt solul brun și solul brun podzolit, care s-au format sub pădurile de foioase. Substratul petrografic pe care s-au dezvoltat aceste soluri este variat, fiind format din depozite loessoide, nisipuri, argile, marne sau gresii cu conținut bogat în componente bazice. Mai este prezent în zonă și cernoziomul freatic umed, alături de cel aluvionar.

Din punct de vedere hidrografic, situl aparține limitei inferioare a cursului mijlociu din bazinul Crișului Negru. Crișul Negru are aici un curs mediu matur, albia având multe meandre, acumulări de aluviuni, insulițe și cursuri secundare. Valea Nouă, care trece prin satul Gurbediu, este un afluent important al Crișului Negru. Aceste cursuri de apă au un debit foarte variat, apele lor crescând mult în anotimpului ploios.

Cmpia vestică este supusă atât influenței oceanice, cât și celei continentale, astfel încât situl are un climat temperat continenal, cu o nuanță mai caldă și mai umedă decât celelalte câmpii ale țării, cu veri umede și ierni blânde. Temperatura medie anuală este de 10,5șC, precipitațiile medii anuale ajungândla 635 mm. Cele mai frecvente vânturi sunt cele umed și reci din NV și vânturile din sud și SV.

În cadrul sitului a fost stabilită prezența a două tipuri de habitate. Pădurea ripariană mixtă de luncă este un habitat care cuprinde păduri din specii cu lemn de esență tare situate în albia majoră a râurilor, expuse regulat inundațiilor în perioada creșterii nivelului apei, sau situate în zone joase și expuse inundațiilor provocate de înălțarea apei freatice.

Aceste păduri se dezvoltă pe depozite aluviale recente. Solul poate fi bine drenat între inundații sau poate rămâne ud. Dintre speciile caracteristice acestui habitat amintim stejarul pedunculat, ulmul de luncă, ulmul de câmp, ulmul de munte, frasinul comun, frasinul de luncă, plopul negru, plopul canaian, plopul tremurător și arinul.

Stratul arbustiv, de subarboret și cel ierbos sunt bine dezvoltate și formate din mălin, hamei, viță de vie sălbatică, fluierătoare, iederă, brebenel, laptele păsării, coacăz roșu, alături de multe alte specii.

Habitatul pădurii de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum cuprinde pădurile de șleau, care au ca particularitate prezența constantă a fagului, în raport de codominanță cu gorunul și carpenul. În sit este întâlnită o populație de narcise, care sunt prezente aici la una dintre cele mai joase altitudini din țară.

Dispersate în arborete de foioase, densitate acestora este variabilă, de la zone compacte cu diametrul de 1 – 10m, până la zone în care exemplarele trăiesc izolat. Pajiștile secundare au o vegetație bine închegată, reprezentată de iarba vântului, păiușul comun, păiuș mic, păiuș stepic, bărboasă, firuță, obsigă nearistată, alături de multe altele.

Situl beneficiază de o entomofaună diversă și bogată, întâlnindu-se cosașul verde, lăcusta călătoare italiană, greierele de câmp, călugărița, alături de multe alte specii de gândaci, ploșnițe de plante, libelule și fluturi.

Cele trei specii de amfibieni de interes comunitar prezente în sit au populații aflate într-o stare bună de conservare. Dintre reptile putem întâlni năpârca, șarpele de alun, șarpele lui Esculap, șopârla de câmp, gușterul și șarpele de casă.

În Pădurea Goroniște cuibăresc o mutitudine de păsări, dintre care menționăm: cinteza de pădure, scatiul, presura galbenă, pitulicea fluierătoare, pitulicea mică, botgrosul, mugurarul, cucul, sturzul cântător, grangurele, mai multe specii de pițigoi și ciocănitori, uliul porumbar, uliul păsărelellor, ciuful de pădure, huhurezul mic, șorecarul comun, vânturelul roșu, ochiul boului, măcăleandrul, codroșul de munte, mierla, gaița, coțofana, stăncuța, corbul, alături de care apar multe altele.

Fauna de mamifere prezintă mai multe specii precum: mistrețul, căpriorul, viezurele, vulpea, pisica sălbatică, dihorul și veverița. Din fauna micromamifere se remarcă mai multe specii de șoareci, chițcani, pârși și lilieci, iar dintre mamiferele carnivore de talie mică întâlnim nevăstuica și hermelina.

Fig.2 – Imagine din Pădurea Goroniște – sursa foto – arhiva personală

Fig. 3 – Cabana Goroniște– sursa foto – arhiva personală

1.3. Resursele turistice antropice

Pe teritoriul comunei resursele turistice antropice sunt deficitare, existând puține obiective cu potențial turistic atractiv.

Pentru identificarea obiectivelor turistice din categoria obiectivelor religioase (biserici) sau socio-economice (baraje, clădiri) care ar putea fi exploatate din punct de vedere turistic. Cele mai multe obiective antropice cu potențial turistic sunt în împrejurimile comunei în comunele învecinate mai ales în comuna Tinca.

1.3.1. Obiective cultural-istorice

Muzeul de Științele Naturii din localitatea Tinca

Muzeul de Științe Naturale a fost fondat în anul 1950 pe baza colecției particulare a lui Csak Kalman și este situat într-o clădire a parohiei reformate de lângă biserica reformată. Exponatele provin din bazinul hidrografic al Crișului Negru, care odinioară a fost fundul unei mări și care mai rezervă surprize și în zilele noastre bilogilor și geologilor. Expoziția foarte bine organizată prezintă habitatele văii, animale împăiate amplasate în habitatul lor natural.

Colecția este structurată pe două domenii: geologie și zoologie. Expoziția de geologie prezintă cronologic evoluția geologică, modificările suferite de scoarța pământului în arealul Crișului Negru. Colecția de zoologie este reprezentată prin piese ale faunei dispărute și actuale din zonă.

Fig. 4 – Muzeul de Științe Naturale din Tinca– sursa foto – arhiva personală

– Centrele culturale din Husasău de Tinca și din Tinca unde se organizează diferite tipuri de manifestări .

– monumentele comemorative din Miersig și Tinca închinate soldaților căzuți în cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Monumentul ridicat în memoria soldaților români căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial din satul Miersig

Monumentul este dedicat ostașilor români căzuți în luptele din zona localității Miersig în cele două războaie mondiale, în perioadele 1916-1918 și 1944-1945.

Amplasamentul este în centrul localității Miersig, pe colțul terenului școlii, la intersecția drumului Oradea-Tinca, cu drumul spre Sititelec, are o formă de triunghi dreptunghic cu cotele de 5 m. Monumentul este conceput ca o coloană, cu secțiunea pătrată 0,60/0,60 m la bază și cu înălțimea de 5,10m va fi dispus cu bisectarea unghiului drept cu fața la centrul intersecției drumurilor, confrom planului de situație planșa.

Structura are un miez de beton armat placat cu plăci de piatră, până la înălțimea de 3,40 m pe care este dispus capitelul din masiv de piatră.

Pe monument sunt trecute numele eroilor morți în primul și al doilea război mondial din satele Miersig și Sititelec.

Fig.5 Monumentul Eroilor din cel De-al doilea Război Mondial din Miersig– sursa foto – arhiva personală

Obiective religioase

Biserica ortodoxă din Husasău de Tinca

Clădirea actualei Biserici a fost ridicată între anii 1823-1829, conform unui Registru găsit în podul Bisericii. Biserica este zidită din cărămidă, iar acoperișul în două ape, din tablă. Nu sunt acte care să ateste valoarea construcției și nici a picturilor reprezentative din interior.

Pe Iconostas sunt pictați, pe lemn, cei 12 Apostoli, iar pe Ușile Împărătești Maica Domnului și Iisus Hristros.

Pe Cerimee sunt pictați cei patru Evangheliști: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Suportul picturilor: pânză aplicată pe tavan. Nu se cunosc autorii picturilor.

În urma unui ordin venit din partea Episcopiei Ortodoxe din Oradea, prin 1970-1975, bunurile de valoare și mare parte a arhivei bisericii au fost predate forurilor superioare. De altfel, arhiva bisericii a fost distrusă, după spusele localnicilor, în Al Doilea Război Mondial.

Fiindcă veni vorba, în Al Doilea Război Mondial, turla bisericii a fost folosită de armata hortistă ca punct strategic, nu numai de observare a mișcării armatelor aliate româno-sovietice, ci și ca punct de atac dezlănțuit asupra a ceea ce mișcă în sat.

Prin anii 1945-1955, în urma unei furtuni foarte puternice, de genul unei tornade, turla bisericii a fost dărâmată în totalitate, iar refacerea ei a necesitat mari eforturi din partea comunității. La sfințirea Bisericii a participat episcopul de Oradea.

Conform unei precizări a unui preot ce a servit aici, clopotele bisericii au fost cumpărate de la Intreprinderea Fridrich Honig, Arad, în anul 1908 și 1930.

Astăzi, Biserica din Husasău este împrejmuită cu gard din lespezi de beton pe latura nordică, iar la Vest, spre șosea, cu un gard cu fundație de beton și cu plasă de sârmă. Prin contribuția Primăriei locale, primar Faur Mihai, a fost asigurată încălzirea interiorului bisericii prin construirea unei centrale termice proprii, în anul 2006 (Nicolae Vrăbieș, Monografia satului Husasău de Tinca, Editura Universității din Oradea, 2009, p.101).

Fig.6 Biserica Ortodoxă din Husasău de Tinca– sursa foto – arhiva personală

Biserica Ortodoxă din Sititelec

A fost construită între anii 1926 – 1928 în formă de navă în stil romanic, pe locul fostei biserici de lemn datată din anul 1882.

În anul 1934 a fost făcut iconostasul la Oradea fiind târnosită ulterior. În 1976 a trecut printr-o reparație capitală de refacere a structurilor exterioare, picturile, altarul și iconostasul.

Hramul bisericii este Sfântul Nicolae, iar slujitorul actual al parohiei este părintele paroh Tănase. În data de 6 Decembrie, de Sfântul Nicolae, anual, se sărbătorește Hramul bisericii, când se organizează diferite manifestări religioase, precum slujba de sfințire, colinde, cântări bisericești și alte evenimente.

Fig. 7 Biserica Ortodoxă din Sititelec– sursa foto – arhiva personală

Biserica ortodoxă din Tinca este situată în centrul comunei Tinca și în interior se regăsește unul dintre cele mai frumoase iconostasuri suflate cu aur. Construită în stil bizantin, a menținut spiritualitate românească și credința ortodoxă pe cursul mijlociu al Crișului Negru.

Supus unor reparații capitale, acest lăcaș de cult se prezintă azi ca o adevărată bijuterie. Biserica are trei clopote, picturile sunt executate cu multă măiestrie și finețe iar mobilierul încadrează frumos Iconostasul Sfântului Altar, care este o copie fidelă după cel al Mânăstirii Arnota. Exteriorul este bine îngrijit și mozaicat și un orologiu instalat în turla bisericii intonează diferite melodii bisericețti la ora exactă (Planul de dezvoltare locală a comunei Tinca).

Fig. 8 Biserica Ortodoxă din Tinca– sursa foto – arhiva personală

Biserica ortodoxă veche din lemn

Biserica monument istoric cu hramul Sfântul Gheorghe din Tinca a fost proprietatea satului Sohodol, comuna Căbești.

A fost construită înainte de anul 1752. Biserica a fost strămutată și restaurată în anul 1980. Restaurarea a fost necesară datorită stării de degradare în care se afla biserica.

La restaurare s-au păstrat stilul și pictura inițială executată de un pictor anonim. Biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare cultului (Planul de dezvoltare locală a comunei Tinca).

Fig.9 Biserica veche din Tinca– sursa foto – arhiva personală

Biserica Romano-Catolică din Tinca

Amplasamentul primei biserici catolice a localității Tinca a fost probabil în locul bisericii reformate actuale, și a fost preluată de adepții credinței noi, devenind mai târziu reformați, care au construit actuala biserică, după ce a ars lăcașul vechi.

În anul 1775 Patachich Adam, episcop de Oradea a construit pentru catolici o capelă, care a rezistat până în anul 1814. Biserica actuală a fost construită între anii 1810 – 1814. Pereții ei au fost ornați cu fresce, iar în turnul ei au existat trei clopote care au fost luate în Primul Război Mondial.

A fost sfințită la 8 Iunie 1923 de Episcopul Varum Jozsef. Arhitectura bisericii este o combinație a stilului baroc cu cel rococo. Ca și construcție, biserica are o singură navă ce se îngustează spre altar. Icoana altarului o reprezintă Sfânta Ana cu copilul. Biserica are un singur turn cu trei clopote, care de-a lungul anilor au chemat enoriașii la liturghie. Sunetul de bază al celui mai mare clopot de 550 de kg este de ”Sol”, copotul mijlociu de 320 are sunetul de bază ”Si bemol”, iar al treilea clopot de 160 kg are sunetul de bază ”Re”. Clopotele au fost turnate în anul 1925.

În al Doilea Război Mondial, biserica a fost distrusă în interior, în anul 1955 fiind finalizată renovarea interiorului, iar a picturii în anul 1964.

Reparațiile exterioare au început în anul 1979. Cea mai nouă restaurare a avut loc în anii 1999 – 2000, iar binecuvântarea s-a făcut în ziua de 3 decembrie 2000, de către Msgr. Templifi Jozsef, episcop de Oradea, care a fost parohul comunității timp de 17 ani (Planul de dezvoltare locală a comunei Tinca).

Fig. 10 Biserica Romano-Catolică Tinca– sursa foto – arhiva personală

Parohia Reformată din Tinca

A fost construită în anul 1883, având un număr de 120 de locuri, orgă, balcon pentru cor, amvoane pe peretele lateral și pe cel din nord și în turn două clopote.

În prezent are un număr de 420 de enoriași. Pentru perioada e iarnă slujbele religioase sunt ținute la capelă, în incinta casei parohiale.

La 29 aprilie 1994, sub patronajul Bisericii Reformate, s-a deschis Căminul Social de bătrâni.

Locatarii își duc viața în camere de două paturi, antreu și baie. Bătrânii nu au niciun sprijin de la stat, ei sunt întreținuți din pensiile lor sau din bunurile mobile sau imobile ale acestora. Aici vârstnicii au asigurată asistența medicală și tratamentele medicamentoase. De două ori pe zi, se duc la capela din incinta căminului pentru rugăciune. Căminul Social de bătrâni are în administrație 30bha de pământ, o mică fermă de animale și o mică brutărie. În 20 mai 2009, se înființează și Centrul cultural din cadrul Bisericii Reformate din Tinca, care dispune de 6 camere de oaspeți cu 15 locuri de cazare, unde doritorii pot petrece ore de liniște și odihnă (Planul de dezvoltare locală a comunei Tinca).

Fig.11 Biserica Reformată din Tinca– sursa foto – arhiva personală

Etnografie și folclor

Folclorul din sat este caracteristic folclorului bihorean. Ceea ce aparține satului, ca folclor, astăzi lipsește. Chiar și obiceiurile de iarnă, de Crăciun, sau cele de primăvară sau de Paște încep să dispară. Șezătorile, la care participau fetele tinere sau femeile căsătorite s-au pierdut. Ele se țineauîn nopțile lungi de iarnă. Acele șezători, în cadrul cărora persoanele participante desfășurau diferite activități legate de îndeletnicirile casnice (tors fuior de cânerpă, depănat pe ghem ața rezultată din tors, făcute jirebie sau croșetat dantelă – cipcă, pentru înfrumusețarea cămășii sau poalelor) erau și adevărate școli prin care tinerele și nu numai, se educau. Pe lângă cântece intonate, pe lângă poveștile ”depănate” erau rostite și critici, replici sarcastice la adresa ”ocupanților” celor leneși, bătăuși, bețivi etc. Tot în cadrul acestor șezători participau și cele de parte bărbătească, în special tinerii, care căutau să le impresioneze pe fete prin cântec sau dans, ori prin comportament. La terminarea șezătorii băieții conduceau fetele acvasă. De multe ori, din asemenea șezători unele fete erau furate de către băieți și duse – fără voia lor – la domiciliul băieților.

Se mai colinda cu capra (sau țurca), steaua, ciuraleisa. Azi, aceste obiceiuri au dispărut. Doar la Crăciun tinerii ”umblă” cu Viflaemul.

Dansul popular local cuprindea trei componente. Dansul numit ”Feteasca”, ”Pe picior” sau ”Mânânțălul”, era un dans alert, destinat în special jocului pe picioare al fetelor, mânuit cu măiestrie de către băieți. Nu oricine reușea să-l stăpânească! Era o plăcere să vezi fetele, alineate cu fața la muzicant și cu spatele la spectatori, cu câtă pricepere știau să poarte picioarele, de regulă pe vârfuri, în ritmul melodiei, cum își unduiau corpurile în mod sincron. Pașii de dans erau mărunți, (mânânțăi), de aici și denumirea de ”Mânânțăl”.

Alt dans, de data aceasta putea fi jucat numai de băieți sau în perechi băieți și fete, era ”Trei în sus” (”Susul” sau ”Fecioreasca”. I se mai spunea și ”Ardeleanul”). Era un dans de forță, un dans de grup de perechi, sau individual, cu bătăi de călcâie în podea, de bătăi în palme, dar și cu bătăi pe picioare în ritm susținut. Era un dans ritmat, care, stăpânit la perfecție, putea fi dansat și fără acompaniament muzical.

Al treilea dans era ”Polca”, un dans venit ca o recreere după celelalte două. Era un dans lent, cu pași mai mari și gesturi largi.

În timpul dansului, respectând ritmul și melodia, băieții ”descântau”, adică rosteau strigături, unele dintre acestea erau ”săgeți” cu adresă precisă, cu ton ironic, altele erau pline de haz și voie bună.

Prin anul 1910 a fost cunoscut în localitate dansul ”Călușerul”. Există o poză cu ”Călușerul” păstrată de familia dr. Petru Negrău, medic uman. (În Bihor se zice că ar exista un ”călușer” încă din timpuri imemoriale).

Dansurile populare erau susținute melodic de instrumentiști localnici, bătrâni sau tineri țărani, dar și de muzicanți țigani.

Astăzi, dansul popular a diaspărut. Nu se mai organizează ”hidede” (horă țărănească susținută melodios de ”hidede” cum era numită vioara) nici în zi de sărbătoare, nici la marile praznice religioase, nici când cineva dorește să-și bătătorească vatra din noua casă. Doar la nunți se mai ține obiceiul dansului popular. Între anii 1981-1985 a existat în sat o echipă de dansuri populare care a reprerzentat județul Bihor la Festivalul de Tradiții Folclorice – Târgu Mureș, 1982.

A fost o perioadă când copiii de vârstă școlară au fost învățați să joace și să respecte jocul popular.

Portul popular era în funcție de anotimp și de zile (zile de lucru, zile de sărbătoare). Astfel, în zi de sărbătoare, bărbații purtau pantaloni (cioareci) largi din pânză albă țesută în război, cizme ”de box” sau opinci, cămașă (chimeșe) de pânză albă cu mâneci largi cu dantelă (cipcă), fără pumnare cu ”fodre cu colțișori”, guler ”cu fodră”. De la gât în jos un șir de nasturi – albi sau colorați – cad perpendicular pe un șir orizontal de șapte nasturi. Mai purtau poale cu cipcă albă, batic de fabrică, șorț din târg, cizme de box cu pinteni sau opinci. Pe timp mai răcoros, atât femeile cât și bărbații, purtau sumane. În zilele de lucru erau cam aceleași îmbrăcăminți, dar mai uzate, ponosite, iar în picioare opinici.

Pentru călcatul îmbrăcămintei țesută în război, din pânză albă obținută din cânepă, se folosea mângalăul. Acesta era o bucată de lemn, lung de 40 cm, cu mâner, cu o lățime de 4-5 degete (10-12 cm) și o grosime de 2 – 3 degete, cu o suprafață plană prevăzută cu șanțuriîn formă de ”V”. Operațiunea de călcat a rufelor se derula astfel: îmbrăcămintea ce urma a fi călcată se învârtea pe un băț-cilindru peste care se rula, înainte și înapoi, mângalăul.

În mod sigur, legat de etnografie și folclor, mai sunt aspecte de reliefat și de arătat.

Alte obiective antropice

Balta de pescuit din Sititelec – Bihor este localizată la intrarea în satul Sititelec.

Balta este bine întreținută și curată. Are și un băruleț, loc de campare, toaletă ecologică și este liniște nefiind voie să se asculte muzică sau să se facă gălăgie.Balta mai este și îngrădită. Sunt și băncuțe cu mese și acoperiș, din păcate nu sunt prea multe deoarece, balta este în continuă amenajare.

Lacul de pescuit se află in județul Bihor, comuna Husasău de Tinca, la doar 20 km de municipiul Oradea, la ieșirea de pe Șoseau Națională Oradea- Arad.

Suprafața totala a lacului este de peste 2 hectare și abundă în diferite soiuri de pești: crap, caras, șalău, somn, știuca, clean.

Pentru pescarii care doresc să petreacă mai multe zile pe malul lacului alături de familie și prieteni, am amenajat diferite feluri de cazare: căsuțe din lemn, o căsuța cu terasă cu o capacitate de 30 de locuri precum și posibilitatea de cazare în pensiune, aceasta având micul dejun inclus și intrarea la piscină.

Pe malul lacului, avem amenajate locuri de prăjit cu grill si filigorie pentru 8-10 persoane unde vă puteți relaxa total alături de familie și prieteni.

Specii de pești cu care este populată balta sunt : crap, somn și caras.

Dintre facilitățile existente în jurul bălții : toaletă, băncuțe și în viitor cazare, parcare.

Accesul la baltă este foarte bun, se face pe drumul național Oradea-Arad, cu deviere pe drumul județean DJ 792A în localitatea Leș-Bihor se face stânga spre localitatea Tinca.

Fig. 12 – Balta Sititelec– sursa foto – arhiva personală

Balta Miersig

Este situată în satul Miersig (comuna Husasău de Tinca) la confluența văilor Sititelecului cu valea Șomușului.

Balta în formă de Potcoavă s-a format în spatele barajului construit în anul 1974 ca urmare a pericolului de viitură pentru Miersig.

Suprafața lacului este de 32 ha luciu de apă și este administrat de o persoană privată.

Lacul este folosit în scopuri de agrement pentru pescuit și relaxare, fiind populat cu diferite specii de pești cum ar fi : Biban, Caras, Crap, Somn.

În zona lacului nu sunt spații de cazare decât în corturi sau la casele localnicilor din sat.

Accesul dinspre zona urbană Oradea se face pe Drumul European E 79 cu deviație la stânga în localitatea Leș, pe drumul județean DJ 729 A ce trece prin localitatea Miersig.

În localitate se face direcție stânga pe lângă școală și Biserică pe drumul ce duce la baltă.

Fig.13 Balta Miersig– sursa foto – arhiva personală

1.4. Infrastructura generală și infrastructura turistică

1.4.1 Căi și mijloace de transport

Accesul in comuna se face pe DJ 792A Oradea-Tinca-Ineu care leagă orașul reședinta de județ de partea de sud a județului . Șoseaua străbate comuna pe o lungime de 15 km. Celelalte trei sate sunt la 7, respectiv 5km de DJ 792A, iar legătura cu acesta se realizează prin drumurile comunale, în prezent fiind doar pietruite.

Reședința de comună, localitatea Husasău de Tinca, se afla amplasată pe traseul drumului județean DJ 792A, la o distanță de cca 40 km față de Oradea și cca 10 km de Tinca.

Legătura reședinței de comuna cu satul aparținător Fonău, se face pe DC 67 la o distanța de cca 4 km.

Relația cu satele Miersig și Sititelec se face prin intermediul DJ 792A,ele fiind amplasate față de reședinața de comuna la o distanta de 10 km și respestiv 9 km.

Comuna Husasău de Tinca nu este deservită de cale ferată. Cea mai apropiată stație CFR este Tinca.

Principala cale de acces în comună este DJ792A, care leagă Oradea de municipiul Ineu de Arad. Orașe importante apropiate sunt: Oradea la o distanță de 35 km,Salonta la o distanță de 17 km, Tinca la o distanță de 6 km.

Distanța din centrul comunei până la:

– Gara – 6 km;

– Benzinărie -6 km;

– Aeroport Bihor – 30 km;

– Drum național – 26 km

Rețeaua de drumuri care traversează localitatea se compune din: drumuri județene, drumuri comunale, drumuri locale și străzi, astfel:

DJ 195 B, pe teritoriul comunei Husasău de Tinca însumează 21 km, din care 15km sunt asfaltați, dar într-o stare precară, iar 6 km sunt pietruiți;

– DJ 108 L, pe teritoriul comunei însumează 20 km, asfaltat dar în stare precară;

– drumuri locale din care pietruite 16 km, ulițe sătești 3,5 km;

Drumurile între localități sunt fie drumuri de criblură cu emulsie, fie pietruite, fie de pământ, unele fiind impracticabile.

Transportul în comun este asigurat de firme particulare cu microbuze. La nivel de comună sunt amenajate cinci stații pentru călători, confecționate din lemn.

Acest drum ce traverseaza localitatea de la nord la sud, reprezinta axul sau major de circulatie si este singura strada modernizata pe o lungime de 2,1 km. Pe traseul său se desfășoara un trafic de tranzit destul de important, pe relația Oradea-Tinca, ce se suprapune cu traficul dezvoltat local între zonele de nord și de sud ale localității, fapt ce duce la perturbarea reciprocă celor doua fluxuri de circulație.

O alternativă la folosirea drumului judeâean pentru traficul local o constituie strada nr.12, însă lipsa unui pod peste valea Gurbediului duce la imposibilitatea folosirii acestui traseu.

Locuitorii folosesc strada nr.2 și trecerea peste vale prin vad, pentru a ajunge în zona de sud-est a localității. Aceasta trecere este însă practicabilă doar în perioada apelor mici.

Comuna este strabătută și de o altă cale rutieră importantă, drumul județen nr. 795A, care pe teritoriul localității are caracteristici de strada principală cu două benzi de circulație, nemodernizată. Acest drum face legătura dintre DJ. 792A si DJ. 768 (Oradea-Holod), și asigură accesul spre satul aparținător Oșand.

Restul străzilor sunt secundare, de importanța locală, sunt nemodernizate, în majoritate împietruitesi însumează 4,0 km. Din zestrea căilor de comunicații mai face parte și un fost drum comunal, în prezent declasat, ce asigură legătura cu satul Gurbediu (DC 90).

Zestrea rutieră a comunei din punct de vedere al infrastructurii este relativ săracă. Excepție făcând drumul județean care nici nu este în administrația comunei, toate străzile sunt nemodernizate.

Circulația pietonală este asigurată doar parțial, jumătate din numărul străzilor dispunând de trotuare betonate, însă și acestea doar pe o singura parte a străzii( Letea D. – Plan urbanistic general pentru comuna Husasău de Tinca, Oradea, 2014).

1.4.2. Structuri de cazare și alimentație publică

Alimentația publică reprezintă o altă latură importantă a serviciilor turistice, încadrându-se, așa cum am arătat în categoria serviciilor de bază. Ca activitate economică, alimmentația publică nu este destinată să satisfacă în exclusivitate nevoile consumatorului – turist, ea se asociază tot mai frecvent activităților de turism, iar dinamica ei este din ce în ce mai influențată de evoluția circulației turistice. Privită prin prisma calității sale de componentă a produsului turistic, alimentația publică determină calitatea prestației turistice în ansablul ei, influențează conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimensiunilor și orientărilor fluxurilor turistice.

Totodată, ea trebuie să întrunească și câteva trăsături specifice. În primul rând este necesar să fie prezentată în toate momentele-cheie ale consumului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație și sejur, locuri de agrement. Doar astfel serviciu de alimentație publică va răspunde sarcinii de a asigura ansamblul condițiilor pentru ca turistul, aflat temporar în afara reședinței permanente, să-și poată procura hrana necesară.

O altă trăsătură constă în necesitatea prezenței unei tehnologii largi de unități de alimentație publică capabilă să satisfacă o paletă diversificată de trebuințe. În afara unei adaptări a rețelei de unități la momentul și locul desfășurării programului turistic, structura tipologică a acesteia trebuie să răspundă atât nevoilor de hrană cât și celor de divertisment.

Cerințe ale serviciului de alimentație publică apar în cazul turismului balneomedical. El este chemat să contribuie nemijlocit la reușita tratamentului, reușită adeseori dependentă de calitățile și rigurozitatea regimului de hrană.

Legătura dintre serviciile de alimentație publică și oferta turistică este profundă, de intercondiționare reciprocă, de dezvoltare sincronă. Ea dobândește noi valențe în care gastronomia devine element de selecție a destinațiilor turistice, când celelalte componente ale ofertei turistice sunt sensibil apropiate și compatibile.

Diversitatea și originalitatea gastronomică se constituie, prin urmare, ca element de atracție principală sau complementară, fapt ce explică și justifică atența acordată acestui domeniu al serviciilor turistice.

Componentă de prim ordin în structura unei oferte turistice elevate, alimentația publică se recomandă, pe zi ce trece, ca un sector cu multiple și noi posibilități în ce privește ridicarea calității servirii turistice în dcondiții de înaltă eficiență. Se tinde din ce în ce mai mult ca alimentația publică, pe lângă funcția fiziologică propriu-zisă, să îndeplinească și unele funcții de agrement, recreere, în general de petrecere a timpului liber. Ținând seama de faptul că turistul cheltuiește o parte însemnată din bugetul său de timp (după unele calcule 20-25%) în unitățile de alimentație publică, o atenție sporită se acordă atracției pe care acesta o exercită, contactelor sociale ce se pot realiza în aceste unități ( Coita I.D., Marketing turistic, Editura Universității Oradea, Oradea, 2004).

Cunoașterea tuturor aspectelor ce evidențiază relația alimentație publică-turism reprezintă o cerință importantă pentru orientarea eforturilor de perspectivă dezvoltare a sectorului respectiv, cu atât mai mult cu cât este știut faptul că nivelul dezvoltării alimentației publice se numără printre indicatorii de apreciere a măsurii în care pot fi satisfăcute cerințelor turiștilor.

Dezvoltarea și perfecționarea activității de alimentație publică reprezintă una din coordonatele definitorii ale prezentului și viitorului, fiind o preocupare permanentă a actorilor implicați în sfera comențului și turismului, a organelor ce controlează acest sector de activitate.

O posibilă formă de cazare s-ar putea face în gospodăriile sătenilor dornici de o experiență nouă, de o interconectare cu persoane din ală zonă și de a arăta o formă de ospitalitate rurală etalându-și propriile valențe gastronomice.

Alte forme de cazare sunt în cantoanele silvice din comună sau cabana de pescuit de lângă Barajul Potscoava Miersig.

În vecinătate, satul Tinca oferă o gamă mai largă de posibilități de cazare și spații de alimentație publică.

Spații de cazare în Husasău de Tinca:

Cabana de pescuit Potcoava Miersig;

Cantoanele silvice din Miersig și Sititelec

Spații de cazare în Tinca:

Băile Tinca

Pensiunea Brata

Cabana Asociației de vânătoare Tinca.

Spații de alimentație publică:

Restaurant Central Tinca;

Restaurant Cazino – Agud;

Restaurant Corzo

Terasa restaurant Băile Tinca.

1.4.3. Infrastructura balneară

Stațiunea balneară Tinca este situată în județul Bihor, pe terasa inferioară din dreapta Crișului Negru, la altitudinea de 131 de metri și se află la distanța de 37 km de Oradea și 25 km de Salonta. În trecut Băile Tinca erau cunoscute si sub numele de Băile 8 Mai.

Aflată într-o zonă cu climă blândă, temperatura medie înregistrată aici fiind de 21 grade în lun iulie și -1grad în luna ianuarie, stațiunea balneoclimaterică este gata să-și primească turiștii care an de an obișnuiesc să vină aici.

Turiștii ocupă de cele mai multe ori stațiunea la capacitate maximă, datorită apelor care pot fi găsite în aceste locuri, despre care se știe că fac minuni din punct de vedere al sănătății.

Zăcământul Tinca a fost descoperit în jurul anului 1884, când s-au aflat și propietățile deținute de apă.Există trei izvoare de ape minerale și termominerale, sodice, alcaline, magneziene și carbogazoase.

Băile sunt funcționale încă din anii 1930, însă abia acum și-au atins potențialul maxim, după ce au fost renovate, arătând total diferit față de ceea ce erau odată.Întinzându-se pe o suprafață de 17 ha, stațiunea are în structura sa o bază de tratament, un restaurant, două hoteluri și câteva parcuri.Fiind localizată într-o zonă liniștită, plină de păduri, Stațiunea Băile Tinca reprezintă locul ideal pentru recreere și pentru vindecarea eventualelor probleme de sănătate.

Cei care doresc să acceseze stațiunea pot ajunge cu trenul pe linia Holod-Tinca- Ciumeghiu sau pe linia Timișoara – Oradea, trecând prin Salonta, dar și pe drumul DN 79 de la Oradea, cu 18 km abatere prin Salonta (Planul de dezvoltare locală Tinca, 2014-2020).

Fig.14 Băile Tinca – sursa foto – arhiva personală

1.5. Tipurile si formele de turism care se pot practica in arealul studiat

Turismul de tranzit care cu reale suporturi poate fi întărit și dimensionat de-a lungul drumului județean DJ792A.

Turismul de drumeție către zonele cu peisaje indite: Pădurea Goroniște, Barajul Miersig, Pădurea Sititelec.

Turismul de recreere, de agrement se practică în gospodăriile comunei Husasău de Tinca și împrejurimile acesteia. În linii generale îmbinăcaracteristicile turismului pentru natură cu cele ale turismului de sănătate.

Turismul sportiv și cinegetic. Vânătoarea în pădurile de stejar și fag, întinse pe suprafața comunei sunt atracții turistice viabile.

Turismul balnear se practică în comuna învecinată, Tinca, în stațiunea cu același nume. O gamă variată de instalații și tratamente deservesc procedurile balneoterapiei (băi calde cu apă minerală, împachetări cu nămol) electroterapie (curenți dinamici ultrascurte, băi de lumină, magnetoterapie) hidroterapie și masaj.

Turismul rural care îmbracă diferite forme

Turism de tip familial care preupune ca gospodăria gazdă să pună la dispoziția turiștilor bucătăria proprie, aceștia pregătindu-și singuri masa.

Tursm spontan – cu rămâneri solitare sau grupuri restrânse în gospodăriile țărănești fără pretenții prea mari.

1.6. Propuneri de valorificare turistică a resurselor

PROIECT AMENAJARE BALTA DE PESCUIT ”POTCOAVA” MIESIG

DESCRIEREA FUNCȚIONALĂ

Amenajarea turistică ar oferi pescarilor posibilitatea de a-și exersa talentul și cunoștinbțele în ceea ce privește pesuitul oferind și familiilor acestora posibilitatea petrecerii timpului liber în mod plăcut în arealul amenajat din jurul lacului.

Acest loc poate fi conceput pentru petrecerea unei zile sau week-end. Pentru cei care doresc să petreacă mai multe zile ar exista posibilitatea cazării în cabana amenajată cât și în căsuțe de tip camping.

Pentru cunoașterea activității acestei amenajări unele obiective ar trebui amplasate lângă malul lacului cu pontoane de acces.

Dintre construcții existente și starea lor.

Vechea cabană în proprietatea Apelor Române Bihor.

Barajul hidrotehnic și pontonul

Necesitatea și oportunitatea investiției

Creerea unei forme de turism organizat în jurul arealului barajului Miersig.

Poziția lacului este favorabilă turismului de week-end pentru potențiali turiști din orașele Oradea, Salonta, etc.

Localitatea Miersig cât și comuna Husasău de Tinca nu are nicio unitate de cazare turistică sau alimentație publică, iar amenajare ar fi binevenită.

Proiectul ”Amenajare turistică a lacului Potcoava” Miersig are ca obiectiv general promovarea turismului sub forma unui produs integrat cu accent pe varietatea componentelor ce derivă din potențialul zonei.

În condițiile în care apa lacului necesită o ecologizare înainte de aplicarea oricăror măsuri de agrementare s-a impus o soluție tehnică ce combină lucrări specifice după cum urmează:

Curățare prin greblare mecanică;

Reabilitare și ecologizarea lacului (reabilitare infrastructură maluri, amenajare … pietonale perimetrale, amenajare spații de odihnă turiști, plantare copaci, garduri vii);

Lucrări de instalații electricwe ambientale;

Parcări.

Reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii unei zone publice cu valoare turistică va asigura un cadru favorabil investițiilor în zonă.

Fig. 15 – Lacul antropic Miersig – sursa google maps

Agroturismul

Definirea agroturismului

Tendințele privind necesitatea petrecerii timpului liber într-un mod plăcut și divers creează premisele dezvoltării organizate a turismului rural și agroturismului. La acest nivel cele două forme de turism trebuie să dispună de un management capabil să armonizeze cadrul natural și gospodăria țărănească în scopul satisfacerii cerințelor turistului modern. Termenul de turism rural are înțelesuri variate acestea de multe ori fiind în funcție de teritoriul național.

Turismul rural și agroturismul se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun, care scoate în evidență  elementele de identitate, de incluziune, cât și elemente diferite care duc la diferențiere. Oferta de turism rural definește toate ofertele turistice din mediul rural care nu sunt legate de gospodăria țărănească: vacanțe în gospodării, care și-au pierdut în mare parte funcția de bază, sejururi în case de vacanță, locuințe de vacanță, case particulare. Turiștii doresc să cunoască tradițiile rurale, cultura și natura, vor să-și petreaca vacanța într-un mediu rural intact, să li se ofere produse și specialități regionale, cautând liniștea, aerul curat, practicarea sporturilor și a drumețiilor.

Pentru a clarifica termenii de turism rural și agroturism, există două tendințe de definire a acestora. În prima categorie-turism rural, criteriul de definire utilizat este ponderea veniturilor realizate din activitatea de turism de care beneficiază comunitatea sau numai o parte a acesteia. În cea de-a doua categorie – agroturism, criteriul de diferențiere se bazează pe ponderea diferitelor elemente constitutive ale ofertei turistice. Sub acest aspect, termenul de turism rural cuprinde si cultura, istoria tradițiile existente în spatiul rural care, împreună cu cele specifice din gospodăria țărăneasca, constituie componente ale ofertei turistice.

Agroturismul este o forma a turismului rural care utilizeaza pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile și fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și de valorile cultural – istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul sătesc.

Conceptul de agroturism se circumscrie la nivelul gospodăriei, a fermei sau a exploatației agricole constând în organizarea activităților de primire a turiștilor și a tuturor serviciilor turistice la nivelul unității agricole. Din aceasta cauză, în mod frecvent agroturismul este considerat ca o activitate complementară agricolă, integrată în mod organic în economia exploatației agricole.

În timp ce conceptul de turism rural reprezintă organizarea activității turistice în cadrul comunității rurale, a zonei, a unei regiuni, microregiuni sau bazin teritorial din mediul rural, agroturismul tratează fenomenul turistic în interiorul exploatației agricole.

Agroturismul este considerat a fi un concept mai restrâns,  integrat în turismul rural și care se referă la totalitatea serviciilor turistice practicate și legate în mod direct de gospodăria țărănesca. Termenul de agroturism vizează oferirea serviciilor de cazare, masă și agrement în cadrul gospodăriei și în strânsă legatură cu aceștia. Orice alta formă de turism practicată la sat este inclusă în domeniul turismului rural. În turismul rural apare necesitatea creării unor spații de cazare, în timp ce în agroturism se vor utiliza gospodariile agricole ca perimetre de desfășurare a prestației turistice.

Agroturismul, ca forma particulară a turismului rural, trebuie să fie practicat de fermieri și gospodari ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursa de venit.

Între cele doua concepte există o strânsă legatură pe multiple planuri, acestea fiind delimitate în literatura de specialitate.

Agroturismul este plasat spațial în mediul rural, motiv pentru care se integrează în întregime în turismul rural. Ca atare conceptul de turism rural are o sferă de cuprindere mai largă decât cea de agroturism, a carei sferă este mai restrânsă.

Atât turismul rural cât și agroturismul urmăresc o forma de turism fundamental bazat pe turismul clasic, comercial. Turistul care vine în mediul rural (localitate, exploatație agricola) intră în mod direct în contact cu această lume, cu valorile ei materiale, culturale, naturale, economice, sociale etc. Turismul rural și agroturismul nu reprezintă numai o alternativă turistică ci și un factor esențial de dezvoltare economică a mediului rural în ansamblu și al exploatațiilor agricole în special.

Activitățile de turism rural și agroturism se împletesc, se completează și se susțin reciproc, constituind un domeniu cu o organizare specifică. Această organizare ține seama atât de specificitatea geografică, economică, socială, etc., dar și de specificitatea produselor sale și de rolul pe care trebuie să-l joace în dezvoltarea mediului rural.

Aceste noi forme de turism (turismul rural și agroturismul) nu pot înlocui turismul de masă, ci ele trebuie să se dezvolte paralel, ca forme alternative ale acestora, fiind activități complementare turismului de masă, prin care se valorifică un numar sporit de atracții.

Agroturismul este reprezentat de o îmbinare a activităților agricole cu serviciile turistice din interiorul exploatației agricole, fiind considerat o soluție complementară, de sprijinire directă a dezvoltării agriculturii, cu efecte pozitive atât de natura economică, cât și socială. Agroturismul prezintă unele trăsături care îl diferențiază de turismul tradițional.

Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a turismului rural, dar cu cele mai mici implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viața al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economica a localității rurale și a comunității, în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.

În literatura de specialitate, română și din străinătate, prin utilizarea noțiunii de agroturism, se exprimă mai bine sfera de cuprindere, adică o activitate economică complementară agriculturii într-o localitate rurală. Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul sau agricol, turistic, uman și tehnico-economic. Se poate arăta că agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume:

– consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea pensiunii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, precum și originalitatea produselor turistice;

– oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

– este o activitate economică complementară exploatației agricole și nu o alternativă sau o substitutie a acesteia;

– oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și cu o ospitalitate specifică;

– nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructura și supra-structura turistică sau pentru alte dotări de profil;

– se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;

– nu este compatibil cu turismul de masă ( Ghereș M., – Agroturism , Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007).

Particularitățile agroturismului

O importanță deosebită în definirea agroturismului o are definirea spațiului rural. În opinia domnului Acad.prof.dr. Paun Ion Otiman „Expresia spațiului rural conține zona interioară și de coastă și cuprinde satele și orasele mici în care cea mai mare parte a terenului este utilizată pentru agricultură și silvicultură, amenajarea zonelor montane de petrecere a timpului liber și de distracții, rezervații naturale, ale activității de locuit și de habitat sau destinate unei activități artizanale, de service sau industrială”.

Analiza conceptului de agroturism ne conduce la tratarea acestuia ca o entitate complexă, astfel pentru cunoașterea acestui concept este necesar să descompunem și să explicităm laturile componente care gravitează în jurul activității din cadrul gospodăriei țărănești și în speță agroturistice.

Din punct de vedere al spațiului de cazare, al asigurării bazei materiale, agroturismul este definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria tărănească, pregătit și amenajat special pentru primirea de oaspeți.

Din punct de vedere al activității care gravitează în jurul gospodăriei țărănești, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri și servicii oferite de gospodăria țărăneasca spre consumul persoanelor care pe o perioada determinată vin în mediul rural să se destindă, relaxeze, agrement, cure terapeutice, pentru satisfacerea unui hobby, pentru inițiere în arta meșteșugurilor, și multe alte activități specifice.

Tabel 1. Deosebirile dintre turismul clasic și agroturism

Ferme cu potențial agroturistic în comuna Husasău de Tinca:

Ferma legumicolă European Vegetable – Husasău de Tinca

Fig. 16- Ferma legumicolă European Vegetable – sursa foto – arhiva personală

Ferma agrozootehnică a familiei Curta din Husasău de Tinca

Fig.17 Ferma agrozootehnică a familiei Curta din Husasău de Tinca – sursa foto – arhiva personală

Ferma agrozootehnică a familiei Popa din Husasău de Tinca

Fig.18 – Ferma agrozootehnică a familiei Popa din Husasău de Tinca- sursa foto – arhiva personală

Capitolul II

Activități didactice extracurriculare

Rolul activităților didactice extracurriculare în geografie

Formele de activitate ce se pot organiza în afara clasei au menirea de a ridica prestigiul geografiei în școală, al profesorului de geografie și de a trezi interesul elevilor pentru studierea acestei discipline.

Activitățile turistice școlare sunt activități didactice polivalente, care pot fi proiectate și organizate de profesorul de geografie sub formă de călătorii pe anumite distanțe și în anumite spații, cu o durată limitată. De asemenea, excursiile sunt o formă de activitate didactică extrașcolară, prilej cu care se fac aplicații în orizontul local sau pe itinerarii complexe.

În timpul unei activități turistice școlare elevul îndeplinește rolul de turist, pentru că se deplasează în afara domiciliului său, în scopul recreerii pe plan spiritual, pentru cunoașterea unor fapte noi și a refacerii psiho-fizice, iar profesorul are rolul de ghid, pentru că el conduce și îndrumă elevii pe parcursul activității.

Turismul școlar se diferențiază, după anumite criterii, în tipuri și forme, care vizează scopul disctanța, durata, zona de proveniență, mijlocul de transport, sezonul, numărul participanților;

Forma de organizare este criteriul ce diferențiază activitățile turistice școlare în tipuri distincte:

– plimbarea, ce reprezintă deplasarea, pe jos, a elevilor, în parcuri, grădini botanice, grădini zoologice, în orașe pentru a se recrea, a lua aer, pentru a vedea, a descoperi și a cunoaște, pentru 1-2 ore;

– Vizita este o deplasare cu durata de cel mult o zi, în scopul cunoașterii unei localități, unități economice, muzeu, monument natural sau istoric;

– drumeția este o deplasare cu durata de cel mult o zi, fără mijloace de transport având ca scop recreerea, refacerea psiho-fizică în natură;

– excursia este o călătorie m cu durată de cel puțin o zi, efectuată în afara localității de reședință cu un mijloc de transport, având ca scop recreerea, vizitarea, informarea, studierea.

În scopul cunoașterii diferitelor mconținuturi ale comportamentelor naturale și social-economice, profesorul de geografie poate organiza vizite și excursii, care au menirea de a pregăti elevii pentru înțelegerea și asimilarea cunoștințelor sau pentru concretizarea, sistematizarea și fixarea acestora.

Activitățile didactice extrașcolare trebuie cuprinse în documentele de proiectare a activității anuale/semestriale și corelate cu conținuturile programelor școlare. De asemenea orice tip de activitate didactică extrașcolară se cere a fi anticipată, iar demersul ei trebuie să facă obiectul unui proiect, care să prezinte succesiunea evenimentelor, raportate la unitatea de timp propusă și la obiectivele acțiunii.

Un asemenea proiect trebuie să cuprindă: data, clasa, tema, obiectivele operaționale, organizarea acțiunii, metodele, materialul bibliografic, activitatea profesorului și dirijarea învățării, activitatea elevilor în diferite momente și situații de învățare, evaluare.

În timpul desfășurării acțiunii, elevii își notează aspectele majore și unele detalii și participă, dirijați de profesor, la înțelegerea faptelor, la explicarea fenomenelor și proceselor întâlnite pe teren, folosindu-se de cunoștințele achiziționate și propria experiență.

Evaluarea vizează prelucrarea informațiilor și a diferitelor materiale colectate, după care se procedează la elaborarea de referate/comunicări ce vor fi prezentate în ședințele cercului de geografie sau pot fi folosite în explicarea unor conținuturi din lecțiile de geografie (Ilinca Nicolae Didactica geografiei României, ed. Corint, București, 2007, p. 113).

2.1.Activități extracurriculare cu elevii pentru identificarea potențialului turistic al comunei și împrejurimilor

2.1.1. Excursia (excursie de o zi în localitatea Tinca)

Organizarea excursiei

Argumente de natură psiho-pedagogică pentru derularea excursiilor

Excursiile tematice organizate de școală cuprind multiple valențe de documentare-informare și educare a elevilor. Atunci când sunt bine pregătitedevin atractive, indiferent de vârsta școlară, pentru că se produc într-un cadru nou, motivează și implică participanții, generează efecte pozitive în relațiile de grup, favorizează dobândirea de noi cunoștințe și extinderea culturii generale.

Demersul didactic este diferit, metodele de învățare sunt altele decât în sălile de clasă, organizarea lecțiilor în mediul natural contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, a memoriei vizuale și auditive, formează gândirea operatorie a elevului cu calitățile ei de echilibrare, organizare și obiectivare.

Elevii sunt îndrumați să utilizeze surse informaționale diverse, să sistemetizeze date, să colecționeze, participând astfel direct la formarea personalității lor prin atitudine receptivă la elementele de noutate, trezirea de sentimente în fața tabloului naturii, a mediului înconjurător în continuă schimbare, a respectului față de valorile istoriei.

Prin acțiuni individuale sau în cadrul grupului, elevilor li se consolidează spiritul practic, acțional, abilitățile, oferind astfel șansa fiecăruia să se afirme corespunzător personalității sale.

Implicarea efectivă și totală în activități elimină orice fel de diferențe existenteîntre elevi: stimulează influențelșe reciproce între elevii timizi și cei cu un nivel de impulsivitate, dezvoltă cooperarea între ei, se autodisciplinează, se supun voluntar regulilor anunțate, conștientizează astfel alternative în propria lor formare.

Cadrele didactice au prin astfel de activități ocazii de cunoaștere a elevilor, de coordonare, influențând astfel într-un mod plăcut dezvoltarea elevilor, realizarea obiectivului principal al educației, și anume pregătirea elevului pentru viață.

Avizarea excursiilor școlare

Organizarea excursiilor școlare este reglementată printr-o hotărâre luată de fiecare Consiliu de Administrație al Inspectoratului Școlar după cum urmează:

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean transmite o notă internă în rețeaua unităților de învățământ aflate în subordine prin care anunță hotărârea luată cu privire la delegarea responsabilităților conducerilor unităților de învățământ privind organizarea și avizarea excursiilor de elevi și preșcolari, în condiții de siguranță și securitate pentru copiii și cadrele didactice participante;

Directorii unităților de învățământ poartă întreaga răspundere pentru organizarea excursiilor cu elevii și preșcolarii în condiții de legalitate și siguranță.

Hotărârea cu privire la numărul de excursiicare pot fi organizate într-un semestru/an școlar aparține Consiliului Prfoesoral prin elaborarea Regulamentului internde organizare și funcționare, ținând seama de propunerile comisiilor metodice, de programul zilnic al elevilor, de proiectarea perioadelor de recuperare a materiei, de specificul fiecărei disciplinede studiu;

Se prezintăspre avizare către Inspectoratul Școlar adresele de solicitare a organizăriinumai pentru excursiile desfășurate în timpul programului școlar, excursiicare implică deplasarea elevilor și cadrelor didactice spre obiectivele planificate prin excursie și neefectuarea lecțiilor conform orarului claselor;

În cazul celorlalte excursii, respectiv în afara programului școlar (la sfârșit de săptămână sau în vacanțele școlare) se vor întocmi și păstra documentele la nivelul unității școlare, respectiv la coordonatorul de proiecte și programe educativeșcolare și extrașcolare.

Dosarele, indiferent de caz, vor cuprinde:

Cerere de solicitate din partea cadrului/cadrelor didactice/ organizatoare;

Adresa către Inspectoratul Școlar Județean pentruaprobarea zilei/zilelor de desfășurare a excursiei numai pentru excursiile organizateîn timpul programului școlar; adresa va fi înregistrată cu cel puțin 5 zile înainte de începerea excursiei;

Procesul-verbal de instruire și tabelul nominal cu elevii semnat de aceștia și/sau de către părinți;

Copie după licență de transport și asigurarea obligatorie obținută de la firma/agenția de turism care asigură mijlocul de transport al participanților la excursie pentru fiecare turist în parte;

Adresa către agenția de turism în varianta în care transportul este efectuat cu autocarul;

Etapele organizării excursiei școlare

Stabilirea tematicii și a obiectivelor pedagogice:

Extinderea cunoștințelor elevilor în următoarele domenii:

– istorie-geografie;

– etnografie și folclor;

– obiceiuri și tradiții;

– religie;

– literatură;

– muzică.

Formarea competențelor elevilor pentru documentarea și studierea vestigilor istorice, evocarea eroismului ostașilor români, descrierea unui peisaj observat în excursie etc.

Stabilirea itinerariului excursiei tematice și anunțarea conducerii unității de învățământ;

Informarea părinților elevilor participanți;

Stabilirea scopului activităților care urmează a fi desfășurate de elevi:

Povestirea orală a unei întâmplări;

Pictarea unei lucrări plastice cu temă la alegere sau recomandată;

Realizarea unui fotomontaj sau a unui album fotografic cu aspecte din excursie;

Identificarea formelor de relief în funcție de nivelul lor;

Cunoașterea mediului înconjurător;

Formarea deprinderilor de orientare în spațiul geografic;

Observarea florei și faunei specifice fiecărei forme de relief;

Profesorul însoțitor va realiza o temeinică documentare bibliografică asupra obiectivelor ce urmează a fi vizitate;

Planificarea perioadei excursiei, analiza costului în funcție de distanța ce urmează a fi parcursă, de mijlocul de transport, condițiile de cazare și masă.

Întocmirea dosarului pentru excursie:

Informarea părinților elevilor și declararea de către aceștia a sumelor necesare achitării excursiei, precum și sumele în bani pe care elevii ar trebui să le aibă asupra lor;

Preluarea de informații despre problemele de sănătate ale elevilor de la medicul școlii, părinții elevilor (elevii sensibili la mersul cu autocarul, elevii alergici la anumitemedicamente);

Înscrierea elevilor pentru excursie (este recomandat să participe toți elevii fără discriminare, evitându-se astfel situațiile în care o parte din elevi ar putea rămâne acasă din cauze materiale. Pot fi acceptați să participe și unii părinții dacă și-au manifestat intenția).

Pregătirea elevilor în vederea efectuării excursiei:

Prezentarea itinerariului în mod amănunțit, cu obiective, locuri de popas, localitățile prin care se tranzitează sau se va efectua popas; echipamentul și alimentele necesare, trusa medicală, un carnet de note, aparat foto;

Prelucrarea regulamentului excursiei:

Reamintirea regulilor de circulație, de securitate și comportament;

Recomandări privind îmbrăcămintea, încălțămintea optime, genți de voiaj corespunzătoare;

Prezentarea echipamentului necesar, a pachetului personal cu alimente și apă; trusă medicală;

Reguli cu privire la deplasarea, urcarea și coborârea la și din mijlocul de transport;

Păstrarea curățeniei în mijlocul de transport;

Utilizarea grupurilor sanitare;

Respectarea regulilor privind transportul în bune condiții, fără perturbarea atenției conducătorului auto (reglarea instalației audio-video, climatizare, iluminare, poziția scaunelor, utilizarea transparentelor și interzicerea deschiderii ferestrelor în timpul mersului și aruncarea cu obiecte pe fereastră).

Stabilirea responsabilităților:

Elevii vor primi atribuții individuale (exemplu: realizarea de fotografii/imagini video pentru portofoliul excursiei) și atribuții colective, după cum urmează:

Grupul istoricilor

Colectarea datelor istorice despre locurile ce urmează a fi vizitate și apoi comunicarea lor tuturor participanților;

Grupul geografilor

Identificarea unor trasee montane;

Propuneri pentru jocuri sportive desfășurate în timpul popasurilor;

Asigurarea cu echipamente și materiale suficiente pentru acele jocuri;

Grupul artiștilor

Pregătirea unor momente artistice: cântece, ghicitori, glume;

Grupul colecționarilor

Colecționarea mai multor tipuri de plante(frunze, flori sau plante întregi) pentru ierbarul clasei, de roci pentru colțul geologilor sau de vederi din locurile vizitate;

Grupul desenatorilor

Prezentarea, în desene proprii, a unor momente sau peisaje deosebite surprinsepe parcursul excursiei.

Comunicarea reperelor de timp și loc: ziua și ora și locul de întâlnire și de întoarcere din excursie, numerele de telefon pentru comunicări în caz de întârziere.

Desfășurarea excursiei:

Întâlnirea participanților la excursie, confrom tabelului, la locul, data și ora fixate;

Efectuarea prezenței;

Verificarea echipamentului și a celorlalte materiale necesare;

Deplasarea pe itinerariul planificat;

Reamintirea traseului și a locurilor de popas, a regulilor de punctualitate și de curățenie, anunțarea din timp a șoferului/ ghidului pentru a opri și lua măsuride protecție și prim ajutor în cazurile în care sunt elevi cărora le este rău de transport;

Ghidul sau unul din profesorii însoțitori vor explica la microfon elementele specifice zonelor și localităților prin care se tranzitează: forma de relief, ape, vegetație, așezări, monumente și locuri istorice, așezări de cult;

Se pot organiza diverse concursuri sau se pot prezenta programe artistice care să confere recreere, bună dispoziție, destindere.

Evaluarea excursiei în sala de clasă:

Reconstituirea traseului pe zile și pe obiective;

Album foto/panou cu ilustrațiile semnificative;

Realizarea de teme pentru educație tehnologică cu materiale colecționate;

Completarea portofoliului elevilor cu: eseuri, compuneri, desene, proiecte cu accent pe sentimentele trăite în excursie;

Colaborarea la revista școlii cu articole și imagini (Codreanu D., Costache I., Matei D., Moraru G., Neacși I – Activitatea extracurriculară de idee la realitate – ghid și instrumente de lucru, Ed. Raabe România, București, 2009).

PLAN DE EXCURSIE ȘCOLARĂ

Durata excursiei: de o zi

Conducător: prof. Mercea Mihai

Cadrele didactice care vor însoți elevii în excursie, cu indicarea funcției în unitate, ca și a specielității didactice: profesor însoțitor

Personal medico-sanitar care însoțește excursia (cu indicarea funcției medico-sanitare și a unității medico-sanitare de care aparține).. medicul de familie

Numărul elevilor participanți pe grupe de clase: 4 grupe

Total elevi: 50

Tabel nominal al elevilor și al cadrelor didactice și medicale însoțite se anexează prezentului plan

Itinerariul excursiei – cât mai amănunțit: pe localități-etape-zile, indicându-se și mijlocul de transport între localități:

Transportul se va face cu autocarul, pe traseul Husasău de Tinca – Tinca

Indicarea modalității și locului în care s-a asigurat cazarea și masa pentru fiecare zi de excursie:

Excursia nu necesită cazare deoarece durează doar o zi, iar mâncarea este asigurată individual, de fiecare participant în parte.

Obiectivul excursiei (specificarea obiectivelor, monumentelor istorice, de artă, instituțiilor de cultură) cunoaștere și relaxare

Cunoașterea frumuseților patriei (observabile pe traseul propus);

Acumularea de noi informații despre personalități și evenimente studiate la limba și literatura română sau istorie ;

Costul excursiei pentru elev 50 lei

Confirmarea medicului școlii ca toți participanții din tabelul anexat sunt apți, pentru a efectua excursia: Toți participanții sunt apți pentru desfășurarea activității.

Denumirea activității extracurriculare:

Excursie ”de o zi la Tinca”

Itinerariul traseului și obiectivelor care se vor vizita

Plecare din fața Centrului Cultural din Husasău de Tinca cu microbuse și profesor însoțitor.

În Tinca prima oprire în fața Centrului Cultural și a Liceului Teoretic ”Nicolae Jiga”.

Primul obiectiv vizitat este Biserica Ortodoxă cu Hramul Sfântul Nicolae din localitate, bisericuța veche și Monumentul Eroilor din fața bisericii.

Traseul spre al doilea obiectiv se face pe jos, în grup organizat cu însoțitor.

Obiectivul al doilea – Biserica Romano-catolică din deal. Se urmează traseul pe jos spre Muzeul de Științele Naturii din zona centrului de obiective care aparțin Bisericii Reformate. Aici custodele local prezintă informațiile necesare vizitatorilor.

Următorul obiectiv este Stațiunea Balneoclimaterică din Tinca. În stațiune sunt prezentate baza de cazare în cele două corpuri de clădire Hotel Parc, izvoarele în număr de 5 care au apă cu diferite proprietăți . Aici directorul stațiunii prezintă câteva date legate de funcționarea acestei unități balneoclimaterice.

Vizitatorii se pot relaxa în parcul stațiunii sau pe terasa Bar-Restaurant din incintă.

Returul spre Husasău de Tinca.

Din curtea stațiunii Băile Tinca se face îmbarcarea grupului în microbuse.

Profesorul organizator face prezența și prezintă concluziile excursiei.

Sosire în fața Centrului Cultural din comuna Husasău de Tinca.

Fig. 19 – Harta obiectivelor turistice din Tinca sursa google maps

2.1.2. Realizarea de marcaje și trasee turistice

Una dintre activități are ca temă cunoașterea traseelor montane și a semnificațiilor marcajelor turistice folosite în realizarea de trasee montane.

Despre marcajele turistice

Marcajele turistice sunt extrem de importante în drumețiile noastre. Deși montaniarzii le știu și, cu timpul (și cu ajutorul marcajelor), ajung să cunoască traseele fără a le mai căuta, există și iubitori de munte care au văzut, până acum, numai unul sau două marcaje (iar aici ne referim la cei începători).

De ce sunt marcajele importante? Pentru că ne indică locul în care ne aflam, altitudinea, sezonul, cât timp mai avem de parcurs până la următorul reper, dar și gradul de dificultate al traseului. Și, cel mai important, dacă le urmăm, nu ne vom rătăci.A

Unde se găsesc marcajele turistice?

Marcajele montane sunt plasate la începutul unui traseu, atunci când se intersectează două sau mai multe trasee, pe cele mai importante vârfuri sau în zone unde se găsesc obiective turistice. Ele sunt amplasate pe copaci, stânci, stâlpi, pietre sau tăblițe speciale.

Sistemul național de marcare turistică

Potrivit ”Ghidului drumețiilor montane”, de Lăncrănjan Mircea, sistemul național de marcare turistică include următoarele tipuri de marcaje:

În grup: au inițial un parcurs comun, după care semnele se ramifică succesiv pe diferite trasee

Centrifugale: au semne ce se despart chiar de la pornire pe trasee diferite

În circuit: au același punct de plecare și de sosire

Cu ax comun: au un traseu principal numit și magistrală – în general traseu de creastă – din care se ramifică sau către care se dirijează mai multe trasee secundare

Pentru trasee dus-întors.

Tipuri și semnificații

Marcajele pe care le găsim pe trasee sunt, de obicei, realizate cu roșu, galben și albastru, obligatoriu pe fond alb. Apoi, în funcție de datele pe care le anunță despre traseu, se împart în:

Marcaje sub formă de bandă verticală – marchează traseul principal și este întâlnit în traseele de creastă.

Marcaje sub formă de cruce cu brațele egale –  traseele de legătură cu traseul principal.

Punctul și triunghiul – apar în locurile unde se află poteci care vin de pe văi și marchează traseele secundare.

Pătrat roșu sau albastru – semnifică apropierea de rezervații naturale.

„C” într-un pătrat – este folosit pentru a marca traseele pentru bicicliști.

Pătrat format din mici pătrățele negre și galbene – desemnează zone cu pericol ridicat de avalanșă.

Cercuri duble de culoare albă și roșie – marchează traseele dus-întors.

Indicatoare montane

de direcție (simple sau duble) și indică sensurile de parcurs, pe plăcile metalice în formă de sageată;

de traseu (table indicatoare), care sunt de mai multe tipuri – în punctele de convergență (raspântii) ale mai multor trasee, cuprind semnele de marcaj, direcțiile de mers, timpul de parcurgere al traseelor; cele de avertizare(cu rol de protecție) se montează pentru semnalizarea unor pericole: drum periculos, căderi de pietre, o prăpastie, declanșarea avalanșelor; table toponimice: semnalizează lacuri și râuri, intrarea în rezervații naturale, monumente ale naturii;

de documentare, care furnizează informații privitoare la traseele marcate precum și despre principalele puncte de interes turistic din arealul respectiv și se găsesc la cabane sau în stațiuni;

Care sunt gradele de dificultate ale traseelor și cum sunt calculate?

Grad mic de dificultate – poate fi parcurs de oricine într-o perioadă scurtă, de la 3 la 6 ore, cu o diferență de nivel de la 300 la 700 de metri.

Grad mediu de dificultate – durata în care se parcurge traseul este între 4 și 8 ore, diferența de nivel fiind de la 500 la 1.000 de metri. Cei care aleg acest tip de traseu trebuie să aibă o condiție fizică bună.

Grad mare de dificultate – parcurgerea traseului necesită un efort fizic continuu și trebuie să aveți o condiție fizică foarte bună. Durata traseului este între 5 și 9 ore, iar diferența de nivel este de la 800 la 1.500 de metri.

Ce ar trebui să mai știți ?

Dacă este afișată și sigla Salvamont, aceasta indică faptul că vă aflați într-o zonă „patrulată” de echipele organizației respective.

Timpul afișat indică durata unui parcurs cu mers obișnuit (fără opriri mai mari de 10 minute dupa fiecare oră de mers). Dacă apar două valori (de exemplu 4 1/2 – 5 ore), diferența de 1/2 oră reprezintă decalajul dintre un turist antrenat și unul mai puțin antrenat, ori dintre o deplasare în condiții atmosferice normale și una cu intemperii.

Pe indicatoare aflate la intrările și ieșirile de pe traseu puteți găsi, conform ”Ghidului drumețiilor montane”, următoarele litere, care semnifică:

A-pericol de avalanșă
C–cornișe pe traseu
D–dificultăți alpine (pasaje, săritori)
M–condiții meteo ce pot influența substanțial parcursul
O–orientare dificilă
P–pantă mare și alunecoasă
H – limita dintre două ocoale silvice

De asemenea, există marcaje aflate în zone stâncoase greu accesibile: Momâi (un grup de pietre în formă de piramidă, a căror înălțime variază până la 1 m).

Dacă sunteți o asociație și vreți să refaceți marcajele

– Trebuie să respectați câteva prevederi de detaliu tehnic:
Astfel:
a) se vor încadra într-un patrulater imaginar cu laturile de 16 – 20 cm;

b) benzile de culoare vor avea o lățime de 6 cm, iar cele de culoare albă, de 5 cm (5 + 6 + 5 = 16 cm);

c) triunghiul cu miezul de culoare va avea laturile de 10 cm, iar banda de culoare albă, de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);

d) punctul de culoare va avea diametrul de 10 cm, iar banda de culoare albă, o lățime de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);

e) crucea de culoare va avea cele două benzi perpendiculare de 3 cm, iar banda de culoare albă, de 5 cm (5 + 6 + 5 = 16 cm);

f) semnele de marcaj se vor aplica în ambele sensuri de circulație, la distanțe astfel apreciate încât să fie ușor vizibile de la un semn la altul, perpendiculare pe direcții de mers și la înălțimea de 1,5 – 2 m față de sol;

g) în golurile alpine și în poienile foarte mari semnele de marcaj se vor face pe stâlpi confecționați din țevi metalice; stâlpii vor fi vopsiți mai întâi cu grund de protecție, apoi cu vopsea de culoare albă și neagră, în dungi alternative de 30 cm lățime, vor fi prevăzuți la partea inferioară cu gheare pentru fixarea în fundații de ciment și apoi, în pământ și la partea superioară, cu o paletă pentru semnele de marcaj;

h) pentru protecția arborilor semnele de marcaj se vor aplica direct pe copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare;

i) în zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj se vor aplica pe palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantate în grămezi de pietre, cimentate, cu o înălțime de 0,4 – 0,6 m;

j) în zonele în care traseul turistic montan este bine trasat și nu are ramificații nu se va face exces de semne, dar se vor marca în mod deosebit intrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine,văi) prin unul sau mai multe semne
ușor vizibile;

k) pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, vor fi aplicate toate semnele, în grup, unul sub altul, și nu alternativ, la distanțe mari unul de altul; în zonele stâncoase semnele de marcaj se vor grupa orizontal;

l) în punctele de inflexiune a direcției de mers a potecii se vor aplica săgeți bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indica unghiul direcțional; săgeata va avea o lungime de 40 – 50 cm, o lățime totală de 8 – 10 cm și unghiul direcțional de 15 grade, 30 grade, 45 grade, 60 grade, 75 grade, 90 grade, 105 grade și de 120 grade;

m) în zone deosebit de circulate și expuse fenomenului de ceață marcajul care va indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei va fi dublat de un sistem de atenționare acustic sau vizual, acționat electric sau mecanic; în cazul cabanelor funcționarea acestui sistem va fi în responsabilitatea cabanierului;

n) la executarea tuturor marcajelor se vor folosi vopsele reflectorizante și rezistente la ger, căldură, soare, umezeală și agenții poluanți corosivi;

o) se va evita marcarea drumurilor publice și a drumurilor forestiere altfel decât prin tăblițe indicatoare, la capetele acestora; în cazul în care un traseu turistic montan se interferează cu un drum public, traseul va fi marcat astfel încât să fie bine relevate intrările și ieșirile din drumul public (Lăncrănjan M. – Ghidul drumețiilor montane, Editura Alpinnet, Brașov, 2001).

2.3. Identificarea de trasee turistice în comună

Tipuri de activități

Relizarea unui traseu turistic care să cuprindă:

Punctul de plecare

Punctele de oprire

Posibile obiective turistice

Punctul de sosire.

Organizarea grupurilor

Profesorul organizează 4 grupe de elevi care primesc sarcinile prestabilite.

Sunt oferite explicațiile necesare precum:

Utilizarea hărților

Punctele de plecare și sosire

Aspecte ale traseului

Tipuri de marcaje (indicatoare) turistice

Tipul de traseu turistic (în circuit).

Echipamente folosite:

Hărți

Telefoane

Markere

Alte materiale.

Tipul alocat diferă în funcție de realizarea traseelor.

Notă. Toate traseele au ca și punct de plecare centrul satului Husasău de Tinca mai exact din fața Centrului Cultural. Punctul de sosire este în același loc.

Grupa 1. Traseul spre Pădurea Goroniște

Grupa 2. Traseul Sititelec – Miersig

Grupa 3. Traseul Husasău de Tinca – Fonău – Husasău de Tinca

Grupa 4. Oșand – Sititelec – Husasău de Tinca.

Traseul 1 – spre Rezervația cu narcise din Pădurea Goroniște

Descrierea traseului

Pornește de la șoseaua națională D.N. 729A pe drumul intercomunal Husasău de Tinca – Gurbediu. Se trece pe lângă cimitirul sătesc din Husasău de Tinca și pe traseul de 2,5 km pe un drum de piatră se ajunge în satul Gurbediu.

Din centrul satului se pornește pe drumul comunal Gurbediu – Ianoșda, spre Goroniște.

Se ajunge la intersecția drumurilor forestiere care străbat pădurea. Aici se schimbă direcția spre dreapta la Cabana Goroniște.

La cabană se poate face un popas pentru odihnă cabana deser

vește turiștii atât în curtea amenajată pentru picnicuri sau activități în aer liber cât și în sala de mese din interiorul cabanei.

De la cabană se pornește în linie dreaptă pe drumul forestier principal spre zona rezervației de narcise (observarea acestora se poate face doar în perioada de înflorire din mai).

Pe acest traseu se mai pot face observații din foișoarele amenajate de lucrătorii silvici asupra faunei locale.

Drumul forestier principal poate fi deteriorat în unele porțiuni datorită traficului cu utilaje în porțiuni datorită traficului cu utilaje în pădure.

La terminarea drumului forestier din pădure se continuă traseul pe drumul agricol în linie dreaptă până la drumul național mai exact spre locul de pornire a drumeției în satul Husasău de Tinca.Durată – termen 3 ore (pe traseul stabilit cu bicicleta mountainbike sau ATV)

Distanța totală – 5 km

Caracteristica traseului – Drum de legătură între satele Husasău de Tinca și Gurbediu (Tinca) cu deviație spre Cabana Goroniște. De preferință practicabil primăvara și vara în sezonul uscat. Echipamente necesare: Echipamente sport, sursă de apă, bicicletă mountainbike, A.T.V-uri, telefon.

Fig. 20 Schița traseului nr.1 adaptare după Harta topografică L-34-44-D-b din arhiva Direcției Topografice militare – 1982

Traseul 2 – prin satele Sititelec și Miersig

Trasee – Prin pădure

Se pornește pe șoseaua județeană din Husasău de Tinca, se ia la dreapta pe drumul forestier, se ajunge la cantonul forestier Boboștea Mare – azi cantonul este în proprietatea Bisericii Catolice, apoi se continuă spre satul Sititelec și se poate ajunge până la Miersig.

Pe traseu se întâlnește și Boboștea Mică din Șauaieu sau Mierlău, unde este un baraj artificial mare în pădure.

La ieșirea din Sititelec, nr. 1 se ia spre vest este drumul spre Miersig.

Se coboară prin terenul numit Valea Popii, apoi se ajunge la o fântână numită Fântâna Pustii care se zice că are izvor nesecat, pe fundul ei ar fi un clopot, de aici se aprovizionează cu apă pentru animale.

Apoi se ajunge la Barajul artificial , construit în 1980, pe locul unei pășuni, numită Râtul satului. Acesta are luciu de apă pe mai multe hectare. Urmând traseul se ajunge în Miersig, la șosea pe lângă școală. De pe Cionc, partea din sat unde este și Biserica Greco-Catolică se ajunge pe Cânșori (pășune pentru animale) în pădure – la drumul Orăzii, unde demult oamenii mergeau pe jos sau cu căruțele la Oradea și ieșeau undeva pe la Apateu, apoi continuau drumul spre Oradea.

Fig. 20 Schița traseului nr.1 adaptare după Harta topografică L-34-44-D-b din arhiva Direcției Topografice militare – 1982

Fig. 21 Schița traseului nr.2 adaptare după Harta topografică L-34-44-D-b din arhiva Direcției Topografice militare – 1982

Traseul 3 – Dealul Husasăului

Pornește din centrul satului Husasău de Tinca pe drumul județean DJ 792 A. La ieșirea din localitate se deviază la stânga pe un drum agricol care urmează culmea dealului Husasăului. Se ajunge în punctul La Rovine unde se poate face un popas la izvorul care se găsește în apropiere.

Dealul Husasăului are o diferență de nivel de 193 m față de vatra satului Husasău de Tinca, este un punct de belvedere care deschide o panoramă asupra așezării.

Din culme se urmează drumul forestier până în satul Fonău apoi se ajunge la șoseaua județeană D.J. 67. Traseul se combină pe această șosea până la punctul de sosire din Husasău.

Acest traseu este destinat amatorilor de drumeții în natură și se poate face la pas în grup organizat cu bicicletele sau A.T.V.-uri.

Durata este de 4 h 50 min în circuit.

Distanța – 5 km.

Fig. 22 Schița traseului nr.3 adaptare după Harta topografică L-34-44-D-b din arhiva Direcției Topografice militare – 1982

Traseul nr. 4 – între Husasău de Tinca și Oșand

Traseul pentru biciclete pornește de la Șoseaua DN 792 A cu deviere în șoseaua DJ 795 A spre Oșand. La intrarea în satul Oșand se deviază spre stânga pe drumul ce duce la Pădurea cea Mare pe un drum agricol. Se ajunge la Valea Oșandului spre liziera pădurii. Traseul urmează cursul văii spre sud pe drumul spre satul Husasău de Tinca. Se trece pe lângă parcul cu panouri solare. Pe traseu sunt câteva puncte de popas. Din satul Oșand spre șoseaua spre satul Mierlău se poate ajunge la Stațiunea Băile Felix.

Acest traseu are o accesibilitate ridicată cu o lungime de 8,5 km.

Durata aproximativă de parcurgere este sub 4 ore cu momentele de repaus și relaxare.

Traseul se pretează iubitorilor de cicloturism sau elevilor în drumețiile pentru cunoașterea orizontului local.

Fig. 23 Schița traseului nr.4 adaptare după Harta topografică L-34-44-D-b din arhiva Direcției Topografice militare – 1982

2.4. Metode didactice folosite în activitățile extracurriculare

Cercetarea mea

Cercetarea mea (I Search Paper), descrisă de Ken MacCroire (1988), este un proiect individual care are ca scop investigarea unui anumit aspect al realității determinând simultan satisfacții cercetătorului. Cercetarea este organizată în șase etape.

Alegerea și explorarea unei situații-problemă: Formați grupuri de câte trei elevi. Fiecare grup va alege o întrebare care va constitui punctul de plecare al cercetării și care vizează rezolvarea unei probleme identificate în realitate. De exemplu :

Cum a fost influențată bucătăria românească de descoperirile geografice ?

Cum să atragem turiști străini în comuna Husasău de Tinca?

Cum să-i determinăm pe locuitori să păstreze curățenia în comună ?

Pentru conștientizarea motivației cercetării, în această etapă, fiecare grup va răspunde la următoarele întrebări :

Care este întrebarea grupului vostru ?

De ce îți pasă de această problemă ?

Ce crezi sau ce știi despre problema aceasta acum ?

Elaborarea planului de cercetare : pentru a elabora planul cercetării, veți răspunde la trei întrebări :

Cum veți găsi răspunsuri la întrebare ? Concepeți o strategie prin care se rezolvă problema propusă. Aveți la dispoziție diverse metode pentru investigație : interviul, chestionarea, stadiul unor lucrări, accesarea unor site-uri pe Internet, vizionarea unro filme documentare.

Pe cine veți întreba/ intervieva/ ancheta ? Cu cine vă veți consulta ? Alcătuiți o listă a persoanelor de la care sperați să obțineți informații.

Dacă investigația se desfășoară la clasă, lista va cuprinde numele unor colegi selectați după anumite criterii. Dacă cercetarea se desfășoară în afara clasei, lista poate cuprinde elevi din alte clase, profesori, părinți, prieteni. Chiar dacă subiectul cercetării necesită consultarea unor persoane oficiale, numele acestora vor fi pe listă deoarece cercetarea este un proiect care vizează dobândirea unor competențe specifice cecetătorului, nu neapărat rezolvarea unor problemereale.

Ce anume veți întreba ? Formulați întrebările chestionarului. Întrebările pot fi de diverse tipuri :

Intrebări care vizează colectarea unor date de identificare (vârstă, sex, profesie);

Întrebări de discriminare multiplă (Exemple de răspunsuri construite : Da. Nu. Nu știu) ;

Intrebări scalate ;

Intrebări deschise.

Colectarea și înregistrarea datelor. Elevii primesc instrucțiuni asupra modalităților de a efectua cercetarea : cum să găsească informații în biblioteci; cum să formuleze întrebările unui chestioner; cum să efectueze un interviu; cum să selecteze informațiile pe Internet; cum să prelucreze datele colectate.

Redactarea lucrării. Deoarece este important ca elevii să conștientizeze toate aspectele cercetării, în text vor descrie cu detalii demersul parcurs urmând următorul plan:

Întrebările: Redactați o lucrare în care să precizați care este întrebarea la care ați dorit să răspundeți prin cercetarea efectuată și care sunt motivele pentru care ați ales subiectul respectiv, ce anume v-a stârnit interesul. De asemenea rezumați cunoștințele pe care le aveți despre subiectul acorday în momentul începerii cercetării.

Procesul cercetării va fi descris în ordinea desfășurării etapelor: Prezentați sursele inițiale de documentare și cum ați ajuns la alte surse pe baza acestora. Pentru valorificarea experiențelor, descrieți dificultățile și reușitele pe care le=ați avut în cursul cercetării. Deoarece cercetarea nu se face în toate situațiile conform planului inițial, descrieți ce schimbări au intervenit pe parcurs și explicați motivele. Dacă pe parcursul cercetării ați primit sprijin de la diverse persoane, precizați în ce fel v-au sprijinit și influențat.

Ce ați învățat? Prezentați 3– 4 rezultate importante sau concluzii la care ați ajuns legându-le de întrebările inițiale. Fiecare rezultat sau concluzie va di însoțit de argumentele sau | și exemplificările adecvate. Specificați toate analizele efectuate (cauză-efect, pro-contra; asemănări și diferențe , secvențieri etc.)

Prin metoda cercetării individuale elevii au elaborat un tabel cu obiective turistice întâlniute în fiecare sat al comunei Husasău de Tinca. Datele prezentate au fost culese prin informații preluate de la părinți, localnici, autorități etc. Împreună cu profesorul coordonator aceștia au selectat obiectivele turistice în următorul tabel :

Tabel nr. 2 cuprinzând posibile atracții turistice în satele comunei Husasău de Tinca

Călătorie misterioasă

În conceperea acestei călătorii misterioase am utilizat câteva idei despre weekend-ul misterios descris de Teresa M. Amabile: efectuarea unei excursii cu o destinație necunoscută; ghidarea prin bilete indicatoare ale punctelor cardinal; activități misterioase pe parcurs. Autoarea precizează că misterul jocului este că nimeni nu știe exact unde vor ajunge călătorii și ce vor face. Pentru reușita jocului, fiecare participant manifestă flexibilitate, adaptabilitate, umor, creativitate, răbdare, ingeniozitate. Această călătorie misterioasă poate fi organizată într-o lecție de creație, pe un anumit conținut specific geografiei, parcurgând mai multe etape.

Comunicarea sarcinii de lucru: Formați grupuri de câte patru. Fiecare grup are sarcina să aleagă un loc secret unde va călători întregul grup, se va documenta asupra locului respective, va pregăti o prezentare scurtă a locului (trei-patru minute), va formula câteva întrebări pe care le vor adresa celorlalte grupuri. Fiecare grup scrie pe un bilet numărul grupului și destinația. Pregătirea o veți face acasă.

Ghidarea spre destinație: În timpul lecției, se trage la sorți prima destinație din cele stabilite de toate grupurile. Se pleacă din localitatea de domiciliu. Grupul care a propus destinația fără să denumească locul respective, va ghida un reprezentat din alt grup, prin intermediul punctelor cardinale, pentru a ajunge pe hartă la destinație:

Exemplu: Mergi spre nord 100 km. mergi spre est 200 km. Dacă elevul parcurge distanțe mai lungi decât cele estimate de către ghid, atunci ghidul poate intervene: Stop! Oprește! Revino spre sud 20 km.

Prin această ghidare elevii învață să estimeze distanțele pe hărți realizate la diferite scări și să se orienteze după punctele cardinal.

Vizualizarea locului misterios: Grupul care a propus vizitarea locului respective îl prezintă cât mai ingenios prin intermediul imaginilor, posterelor, a lecturilor etc. Fiecare membru al grupului prezintă ceva anume în timp de un minut: un cântec, o glumă despre locuitorii locului respectiv; un muzeu interesant; o rezervație naturală; un monument arhitectural; un obicei sau o tradiție; o personalitate; o întreprindere; o instituție.

După încheierea prezentărilor, fiecare membru al grupului adresează unui grup o întrebare referitoare la locul vizitat. Pentru ca elevii să nu-și concentreze atenția spre informații punctuale, întrebările vor fi de preferință, divergente. În situația în care răspunsurile nu sunt evaluate, întrebările pot fi gândite cu scopul de a-i încurca pe colegi. După încheierea primei etape, se repetă pașii anteriori prin tragerea la sorți a unui alt loc.

Evaluarea. Facultativ, fiecare elev este evaluat pentru prezentarea individuală pe care o face în grupul său (șapte puncte), pentru întrebarea formulată (un punct), pentru răspunsul la întrebările colegilor (un punct). Evaluarea este făcută de către un reprezentant din fiecare grup (un evaluator), de către un grup de evaluatori sau de către profesor.

Călătoria misterioasă este reușită atunci când toți se distrează și fac prezentări creative și surprinzătoare. Pentru realizarea activității este important ca elevii să consume puțin timp și efort pentru pregătire și să dispună de materialelel necesare.

c.) Analiza S.W.O.T. asupra potențialului turistic din comuna Husasău de Tinca și împrejurimile ei

Specificul analizei SWOT (în engleză Strengis – Puncte tari, Weaknesses – Puncte slabe, Opportunities – Oportunități, Threats – Pericole) constă în faptul că se studiază concomitent caracteristicile interne ale unui spațiu, punctele tari și punctele slabe apoi se analizează influentele externe. Factorii sau condițiile exterioare pozitive sunt considerate ca posibilități, iar cele negative ca pericole sau amenințări.

Analiza S.W.O.T. poate fi efectuată de către elevi în lecții sau în timpul activităților extracurriculare astfel:

Comunicare sarcinii de lucru. Pentru arealul comunei Husasău de Tinca și a împrejurimilor veți utiliza analiza S.W.O.T. pentru a studia posibilitățile de amenajare turistică în comună.

Elevii îndrumați de profesor vor completa în tabel datele necesare pentru toate cele patru rubrici: Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Pericole.

Prin analiza S.W.O.T. elevii identifică punctele forte și punctele slabe ale unui aspect din realitate, oportunitățile dar și pericolele amenajării unui areal turistic.

d.) Metoda grafică ( Modelarea )

Diagrama sub formă de cerc – semicerc reprezintă o modalitate de analiză și reprezentare creativă și cantitativă, dar și comparativă a părților și a întregului prin folosirea cercului structural împărțit în sectoare cu valori variabile.

Datele statistice prezentate în graficul nostru se referă la tipurile de resurse și potențialul turistic al acestora în arealul de studiu al comunei Husasău de Tinca și împrejurimile acesteia.

Grafic cu reprezentarea tipurilor de resurse și potențialul turistic al acestora

Fig.24 Ponderea resurselor turistice in arealul de studiu – sursa Plan urbanistic general al Primăriei Husasău de Tinca din arhiva primăriei

Interpretarea graficului care reprezintă tipurile de resurse cu potențial turistic în arealul de studiu al comunei Husasău de Tinca și Tinca.

Relieful reprezintă 5 % din totalul procentual al resurselor naturale și antropice.

Factorul climatic – 5 %;

Hidrografia reprezintă 15% datorită întinderilor de apă, lacuri, bălți și Valea Crișului Negru;

Vegetația are o pondere de 15% datorată suprafețelor de pădure plus existența unei rezervații naturale în Pădurea Goroniște;

Obiective cultural-istorice – 5% , au o pondere mai scăzută datorită lipsei de monumente sau alte vestigii cu valoare cultural-istorică.

Obiective religioase – 15%, reprezentate de biserici sau sărbători religioase care pot atrage un număr semnificativ de turiști.

Alte tipuri de obiective turistice antropice (băile Tinca, muzeul de științe naturale Tinca, ferme agroturistice) – 15% au un potențial turistic mai mare datorat atractivității și destinației turistice.

2.5. Metodele cercetării și etapele de cercetare utilizate în realizarea lucrării

O regulă metodologică se referă la unitatea dintre teoretic si empiric,dintre concepte si datele de pe teren. Astfel, investigația științifică trebuie să parcurgă trei niveluri(D.Petrea, 2005) :

I.Operaționalizarea conceptelor adică trasformarea lor în operații de teren și de investigație  bibliografică, statistică și cartografică, atunci când se stabilesc dimensiuni, variabile, indici,indicatori.

II. Activitatea de teren, adică aplicarea în universul cercetat a instrumentelor elaborate și acumularea sistematică a materialului documentar

.III. Conceptualizarea datelor culese pe teren și confruntarea cu alte elaborări teoretice și aplicate,adică analiza și interpretarea lor.

Dintre metode :

METODA OBSERVAȚIEI presupune contemplarea organizată, metodică și selectivă a tuturor componentelor mmediului natural și umanizat; aceasta duce la identificarea elementelor cercetate, ladescifrarea și înregistrarea componentelor lor caracteristice, la compararea elementelor care fac parte din aceeași categorie și la integrarea lor în ansamblul elementelor corelative. În timp ce înmetoda observației directe fenomenele economico- geografice au fost corelate cu o informare- statistică corespunzatoare realizată pe teren pe baza metodei anchetei, observația indirectă s-arealizat prin intermediul materialului bibliografic, statistic și cartografic.

METODA ANALIZEI se folosește pentru a întelege peisajul rural prin analiza fiecărei componenteseparate. Dupa Grigore Posea (1998) analiza trebuie să fie:•functională – indicând rolul elementelor în structura întregului•statistică – raportând serii de date, apoi trebuie formulate ipoteze probabilistice ;•armonică – arătând serii de variații periodice ale componentelor din geosistem ;•cartografică – redă desfășurarea spațială a elementelor .Analiza parcurge într-un mod holocronic diversele componente și ipostaze ale peisajului realizându-se o analiză: anamnetică (reconstituirea elementelor din trecut), diagnostică (se realizează radiografiiale stării actuale), prognostică (proiecții cu privire la posibile evoluții ulterioare ).

METODA COMPARATIVĂ a permis identificarea unor legități, tendințe de evoluție a proceselor șifenomenelor care țin de aspectele demografice și economice. Prin compararea unor fapte geograficeactuale cu altele mai vechi s-au descoperit alte forme precum și reconstituirea unor fenomene.

METODA CARTOGRAFICĂ – Prin varietatea reprezentărilor grafice, diagrame, cartograme, aceastămetodă a permis ilustrarea peisajului rural al localității Husasău de Tinca sub toate aspectele sale,evidențiind și evoluția spațială ori temporală a acestuia.

METODA ANCHETEI – Analiza elementelor cantitative și calitative s-a realizat cu ajutorul sondajului mixt.

METODA STATISTICO-MATEMATICA este folosită în scopul analizei fenomenelor socio-geografice, prin analiza cantitativă, în scopul înregistrării, prelucrării, generalizării datelor culese dinteren( informații acumulate).

METODA ISTORICĂ se folosește pentru a întelege prezentul cu ajutorul trecutului și invers ținândseama de unitatea dialectică a continuității și discontinuității. Istorismul permite urmărirea formăriiși stabilirii fenomenelor socio-geografice, principiul istorismului presupunând ca orice elementgeografic actual să fie analizat și explicat și din punct de vedere evolutiv, urmărindu-se formarea luiîn timp.

METODA MONOGRAFICĂ – sub influența sociologiei este o tehnică de cercetare utilă în studiereacomplexului rural.În studiu, s-au folosit pe larg și alte metode, de pildă, descrierea, sinteza, deducția, inducția,sondajul, etc. Principiul antropic s-a impus de la sine, fiind vorba de un peisaj antropic. Conform

acestui principiu, omul este privit ca principal factor modificator al mediului, iar analiza sa vizeazăexaminarea și evaluarea acțiunii exercitată de om asupra naturii dar și asupra vieții umane însăși

METODA DIALECTICĂ – Conform acestei teorii, obiectele și fenomenele nu sunt izolate, ci înconexiune, obiectele și fenomenele nu sunt statice, ci aflate într-o schimbare permanentă punându-seaccent pe geneză și transformare.

Culegerea, prelucrarea și definitivarea informațiilor geografice acumulate s-a realizat cu ajutorulelevilor, unul din scopuri fiind acela de a-i familiariza cu orizontul local, dar și cu metoda decercetare geografică

ETAPELE CERCETĂRII

Studiile de geografie generală se realizează în trei etape de lucru ( după Panaite L., 1974):I.

ETAPA DE DOCUMENTARE ÎN CABINET constă într-o analiză temeinică a materialuluicartografic și bibliografic. Cercetarea se va face prin intermediul hărții topografice sau a planurilor topografice la scara 1:5000- 1:10000. Ele sunt utile pentru studiul demografiei și așezărilor omenești și pentru studiul unor componente ale cadrului natural și morfologic. De asemenea, planuriletopografice dau indicații prețioase asupra categoriilor de folosința a terenurilor vetrei satelor, atexturii și structurii acestora, precum și asupra altor elemente folositoare acțiunii de sistematizare.

Pentru o analiză cuprinzătoare a materialului cartografic are o mare importanță și studierea hărților speciale: geologice, geomorfologice, climatice, hidrologice, pedologice, a hărților și planurilor topografice vechi.Alt grup de hărți care este necesar să fie analizate în această etapă este cel al hărților economicedeoarece facilitează cunoașterea economiei regiunii.Un loc aparte în studiile de geografie economică revine cunoașterii colecțiilor de hărti și planurilor topografice vechi, analiza lor contribuind la elucidarea problemelor legate de evoluțiafenomenelor economico-geogrfice, cum ar fi: evoluția numărului de locuitori, a rețelei de așezări,evoluția teritorială a vetrei localității studiate, a modului de utilizare a terenurilor, a rețelei căilor decomunicație, etc.; în acest sens, în această etapă a fost elaborat un chestionar, utilizat în cercetarea

ETAPA DE CERCETARE PE TEREN reprezintă principala fază de adunare a materialelor informative, aceasta constituind “temelia creației geografice”. (Panaite, L.,1974). Un rol important în activitatea de cercetare proprie l-a avut carnetul de teren în care am notatîntr-o formă succintă rezultatele obținute. Activitatea din etapa de cercetare pe teren are trei faze carese succed astfel: studiul de orizont, studiul informativ și cartarea fenomenelor.

ETAPA DE REDACTARE – Folosind judicios materialele strânse în etapa de documentare prealabilă în cabinet și în etapa decercetare pe teren se trece la redactarea și elaborarea studiului.

2.6. Harta turistică

Pronind de la premisa că harta este principalul instrument util al turistului în călătoriile sale, reprezentarea grafică a teritoriului devine un mijloc de promovare turistică.

Realizarea unei hărți turistice este un proces destul de complex, acest lucru fiind datorat nu doar conceperii cartografice a materialului, dar și complexității pe care aceasta o are. Luând în considerare faptul că turismul poate deveni un motor al economiei unei comunități, întocmirea și amplasarea hărții turistice la intrarea în comună este o modalitate esențială de susținere a turismului din zonă.

Harta turistică are proprietatea de a fi o hartă tematică deoarece urmărește reprezentarea obiectivelor care aparțin aceluiași domeniu, respectiv turismului. Efectul hărții îl constituie faptul că aceasta leagă reprezentarea teritoriului cu ceea ce el oferă : hidrografie, relief, obiective turistice prezentate în zonă. Indiferent de reprezentare a regiunii rezultatul nu are decât un singur scop și anume acela al satisfacerii nevoilor turistului în ceea ce privește orientarea și cunoașterea zonei vizate .

În alcătuirea hărții turistice limbajul cartografic utilizează cu precădere semnele grafice elementare (linia și punctul) precum și simboluri specifice pentru reprezentarea obiectivelor turistice.

În concluzie, în ceea ce privește generalizarea hărților, o hartă completă nu este cea care este încărcată cu semne și elemente cartografice, ci este ceea care acoperă foarte bine elementul vizat și oferă imaginea esențială și univocă a teritoriului reprezentat.

Turismul reprezintă un domeniu în plină ascensiune. Valorificarea potențialului turistic nu se poate face eficient decât cu ajutorul diferitelor metode de promovare turistică.

În acest capitol se înscrie și harta turistică a comunei Husasău de Tinca alături de alte metode precum înființarea unui centru turistic comunal.

Harta turistică devine astfel cartea de vizită a zonei reprezentate oferind posibilitatea turistului să se informeze în timp util în ceea ce privește oferta turistică a locului.

Realizarea hărții turistice a comunei Husasău de Tinca

Harta turistică realizată în urma cercetării efectuate pe teren și a analizei datelor colectate în timpul realizării acestei lucrări

Harta turistică a comunei Husasău de Tinca

Fig. Harta turistică a comunei Husasău de Tinca adaptată după Harta zonală a comunei din planul Urbanistic General – comuna Husasău de Tinca la scara 1:25000

BIBLIOGRAFIE

Badea L., Gâștescu P., Velcea V. – Geografia României – Geografia fizică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983.

Berindei I.D., Măhăra Gh., Pop Gr.P., Posea A. – Câmpia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.

Banu V. – Importanța hărții turistice în promovarea turistică – Studiu de caz –articol- Revista de studii și cercetări științifice a masteranzilor, Facultatea de geografie, București, 2015

Bran F., Marin D., Simon T., Turismul rural – modelul european. Editura Economică, București, 1997

Buciuman E. – Economia rurală, Editura Pro-Transilvania, Alba-Iulia, 1999

Ciurea I.V., Chiran A., Brezuleanu S. – Strategii de dezvoltare rurală durabilă prin agroturism. Editura Terra Nostra Iași, 2011, 287 pag.

Cocean P., Vlăsceanu Gh., Negoiescu B. – Geografia generală a turismului, Editura Meteor-Press, București, 2002.

Codreanu D., Costache I., Matei D., Moraru G., Neacușu I. – Activitatea extracurriculară de la idee la realitate – ghid și instrumente de lucru, Editura Raabe România, București, 2009

Coita D.I. – Marketing turistic, Editura Universității Oradea, 2004

Dulamă M.E. – Modele, strategii și tehnici didactice activizante cu aplicații în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002.

Erdeli G., Gheorghilaș A. – Amenajări turistice, Editura Univers, București, 2006.

Ghereș M. –Agroturism, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007

Ilinca N. – Didactica Geografiei, Editura Corint, București, 2007

Lăncrănjan M. – Ghidul drumețiilor montane, Editura Alpinnet, Brașov, 2001

Letea D., – Plan urbanistic general pentru comuna Husasău de Tinca, Oradea, 2014.

Mihăilescu V. – Dealurile și câmpiile României, Editura Științifică, București, 1966

Neacșu N. – Turism și dezvoltare durabilă, Editura Expert, București, 2000.

Nistorescu P. – Ecoturism și turism, Editura ASE București, 2003

Petrea D. – Obiect, metodă și cunoaștere geografică, Editura Universității Oradea, Oradea, 2005

Stoica M. – Pedagogie școlară pentru cadrele didactice înscrise la Definitivat, Gradul II și Gradul I și perfecționare, București, 1995

Vrăbieș N. – Monografia satului Husasău de Tinca, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2009

Alte surse:

– Plan urbanistic general al comunei Husasău de Tinca executat pentru primăria comunei de ing. Dorin Letea, Oradea, 2014

– Strategia de dezvoltare locală a comunei Tinca 2014-2020 din arhiva Primăriei Tinca