Argument……………………………………………………………………… Partea I. Fundamente teoretice…………………………………………………. 1. Persoanele cu dizabilități. Delimitări conceptuale………………….. [622207]

CUPRINS
Argument………………………………………………………………………
Partea I. Fundamente teoretice………………………………………………….
1. Persoanele cu dizabilități. Delimitări conceptuale………………..
1.1. Categoria persoanelor cu dizabilități vizuale. Caracteristici……
1.2. Drepturile persoanelor cu dizabili tăți din România. Cadrul legislativ……………..
1.3. Noțiuni fundamentale consilierii……………………………………………..
1.4. Noțiuni fundamentale despre persoanele cu dizabilități de vedere…….
2. Consilierea la distanță pentru persoanele cu dizabilități……………………. ………
2.1. Consilierea…………………………………….
2.2. Consilierea la distanță. Aspecte generale……………………………………………
2. 2.1. Forme ale consilierii la distanță………
2. 2. 2. Oportunitatea consilierii la distanță pentru persoanele cu dizabilități…….
2. 3. Nevoile de consiliere ale persoanelor cu dizabilități vizuale……….

Partea a II a. Microcercetare………………………..
3. Studiu experimental privind consilierea la distanță a persoanelor cu dizabilități
vizuale……………………………………….
3.1. Ipoteze și obiective…………………
3.2. Metodologia cercetării…………..
3.2.1. Metode și instrumente………..
3.2.2. Populația țintă…………
3.3. Rezultate. Analize și interpretă ri……
3.4. Concluziile cercetării……………
Concluzii finale…………
Bibliografie
ANEXE

5
ARGUMENT

Cunoaște -i, respectă -i, ințelege -i, implică -te….dincolo de aparențe persoanele cu
dizabilități vizuale sunt oameni.

Motivul determinat pentru care am decis să abordez problema consilierii la distanță a
persoanelor cu dizabilități vizuale a fost prietena mea Alina Pârvu, dificultățile pe care ea le –
a întâmpinat în societate ca persoană cu dizabilități de vedere.
Deficiența de vedere există încă din vremuri străvechi. Cu toate acestea, specialiștii au
început să studieze și să se gândească la reabilitarea și problemele de viață ale persoanelor cu
diabilități vizuale abia după cel de -al Doilea Război Mondial, când au a părut veteranii cu
deficiențe de vedere.
Din intersectările noastre de zi cu zi, rămânem cu impresia că persoanele cu diabilități
vizuale sunt foarte rare, ceea nu corespunde realității. Rareori avem ochi să distingem în
masa convivilor noștri pe cei car e au mai puține șanse de realizare din cauza unor vitregii ale
condiției umane.
Chiar dacă sunt multe persoane care îi percep pe cei cu dizabilități vizuale ca fiind
persoane neajutorate, indignate, chinuitesă fie consiliate, utilizând toate mijloacele
informatice de comunicare.
Atitudinile oamenilor obișnuiți față de persoanele cu diabilități vizuale, sunt în
majoritatea lor negative, din această cauza apare nevoia de consiliere a persoanelor diabilități
vizuale. Este necesar ca persoanele cu astfel de pr obleme să fie consiliate, utilizând toate
mijloacele informatice de comunicare.
Prin această lucrare îmi propun în primul rând să studiez și să dezvolt procesul de
consiliere la distanță a persoanelor cu dizabilități vizuale, iar la final să impl ementez un
program de consiliere la distanță a persoanelor cu dizabilități vizuale.
A trăi înseamnă a alege. În fiecare secundă a vieții noastre suntem confruntați cu
dileme, trebuie să o luăm spre stânga sau spre dreapta, să plecăm sau să rămânem, viața e ste
un joc în care suntem mereu obligați să apreciem cartea pe care vom miza.
A ne plânge de diferențele noastre de potențial înseamnă a nega o evidență: viața este
diversificată, este ca o piesă de teatru în care rolurile sunt distribuite variat, astfel încât
fiecare dintre noi să aibă un rol (Jalenques, 2008, p. 51 ).

6
Atitudinea celor din jurul nostru contribuie la starea noastră de bine. „Oglinda
socială”, în care ne reflectăm zilnic, ne arată felul în care suntem percepuți de ceilalți, ne
hrănește star ea de bine sau, dimpotrivă, ne împinge în prăpastia singurătății și a suferinței.
Persoanele cu dizabilități vizuale, conștientizând lipsa vederii, se revoltă și încearcă
să scape de eticheta care le urmărește existența. Până la acceptarea condiției de p ersoană
cu dizabilitate de vedere, drumul este lung.
O persoană cu dizabilitate vizuală poate face activitățile pe care le realizează ceilalți
oameni. Aceste persoane sunt lipsite total de vedere sau au vederea foarte slabă. Ei nu percep
obiectele din jur și își imaginează statura unui om după natura glasului. Cu ajutorul pipăitului
disting dacă un obiect este mare sau mic, dacă suprafața este aspră sau fină, tare sau moale,
caldă sau rece etc.
Există mulți factori care afectează statutul persoanelor cu dizabilități vizuale în
societate, altele față de problemele de personalitate.
Multe dintre persoanele cu dizabilități vizuale percep diferența dintre lumină și
întuneric / umbre, iar unii dintre ei disting chiar și miscarea obiectelor, deci aceste pers oane
nu trăiesc într -o lume întunecată total. Sunt oameni ca noi toți: dependenți sau independenți,
lideri sau persoane obișnuite, bogati sa u săraci, grași sau slabi etc. . Ca orice persoană sunt
indivizi.
Persoanele cu dizabilitate vizuală sunt oa recum în dezavantaj pentru că ele nu pot
distinge gestica, mimica, pantomimica celui cu care vorbește, dar ei pot palpa mult mai bine
atitudinile acestuia, felul lui de -a fi și, mai ales, tonurile vocii lui.
Vederea oferă mai mult de 90% din informațiile legate de mediul înconjurător, și
pierderea ei ar presupune o utilizare intensivă a celorlalte simțuri pentru a reuși o anumită
adaptare în societate.
Vederea organizează și reglează mișcarea, postura, echili brul, suplețea, armonia
actelor motorii de conduită, pronunția verbală, mimica și pantomimica.
Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un echilibru deosebit de
mare în activitatea nervoasă superioară, în structurarea automatismelor. În lipsa văzului,
lumea este trăită ca o succesiune de evenimente.

7
PARTEA I. FUNDAMENTE TEORETICE

CAPITOLUL 1
PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1. 1. Categoria persoanelor cu dizabilități vizuale. Caracteristici

Vederea la om ilustrează una din funcțiile cele mai complexe, configurate în întreaga
istoria evoluției filogenetice și ontogenetice; de aceea pierderea vederii de la naștere sau în
cursul vieții reprezintă o deficiență foarte gravă.
Vederea are un rol important în adaptarea omului la mediu; ea permite accesul lui la
sursele de cunoștințe, d e cultură și știință.
În Antichitate, persoanele cu deficiențe de vedere erau considerate membri ai clasei de
jos, fiind supuși la numeroase chinuri, dar unii dintre ei erau pretuiți în mod deosebit pentru
înțelepciunea lor și angajați ca sfetnici.
În Epoc a Modernă, care este considerată perioada de schimbare a atidunii față de
persoanele cu handicap, are loc o creștere semnificativă în ceea ce privește grija societății față
de aceste persoane. (Chelemen & Onicaș, 2010, p. 179).
În prezent se pune mult acce nt pe eliminarea discriminărilor față persoanele cu
dizabilități și pe respectarea drepturilor lor, dar încă ne confruntăm cu situații de discriminare.
În urma cercetărilor moderne de psihopedagogie specială s -a demonstrat că pierderea
vederii sau diminuar ea ei are o serie de consecințe psihologice în plan comportamental, fiind
influențate negativ relațiile dintre subiect și mediul înconjurător. (Verza, 1995, p. 59).
Dacă dizabilitatea este din naștere tensiunile interioare și dificultățile de relaționare
sunt mai reduse, pe când, în cazul diabilității survenite în timp, dezechilibrele sunt clare,
frământările sunt impresionante, individul fiind marcat toată viața.
Prin deficiență se înțelege tulburarea relațiilor normale ale individului cu mediul
înconjură tor, mai ales cu cel social, intervenită pe baza unui defect. (M. Ștefan).
Deficiența de vedere este o deficiența de tip senzorial și constă în scăderea în grade
diferite (până la pierderea totală) a acuității vizuale.
Deficiența vizuală se reflectă nu n umai asupra vieții psihice și asupra relațiilor sociale
ale individului, ci poate influența și unele aspecte morfo -funcționale ale organismului.
Defectele vizuale, considerate ca defecte primare, pot ajunge la rândul lor cauze pentru o serie

8
de alte carenț e, numite secundare, care se stabilesc la nivelul unui organ, sistem sau aparat (de
exemplu, schimbarea expresiei feței, care se datorează lipsei de expresivitate a ochilor; umerii
căzuți și aduși sau ridicați, mers rigid, nesigur, ezitant, etc).
Handicapu l de vedere
Definiție: deficiențele vizuale desemnează pierderile parțiale de vedere cunoscute sub
denumirea de ambliopie când vederea e afectată și după corectarea unui eventual viciu
derefracție sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea d e cecitate. Diminuarea
accentuată a vederii are consecințe atât fiziologice cât și psihologice.
După acuitatea vizuală deficiențele vizuale sunt:
 cecitate absolută – incapacitatea de a percepe lumina;
 cecitate practică – capacitatea vizuală este între 1/200 și 0;
 ambliopie gravă – capacitate vizuală între 1/20 și 0;
 ambliopie medie – între 1/20 și 1/5; între 0,05 și 0,2;
 ambliopie ușoară – percepe 1/5 din capacitatea normal.
Cunoașterea factorilor cauzali este foarte important pentru a înțelege particularitatea
fiecărui caz pentru a înțelege natura dificultăților pe care le întâmpină și pentru a cunoște care
este potențialul, mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea
de combatere a factorilor nocivi.
Caracterizare din p unct de vedere fizic și psihologic a deficienților vizuali
Din punct de vedere fizic persoanele cu deficiență de vedere au o dezvoltare fizică
întârziată și mai puțin armonioasă pentru că lipsa vederii face inutilă explorarea spațiului cu
privirea mai ale s în plan vertical, ceea ce conduce la scăderea tonusului muscular care asigură
poziția corectă a capului (la persoanele cu deficiență de vedere capul este aplecat spre piept).
Mișcările sunt private de imaginea vizuală a efectuării și afectează mai ales m ersul. Mersul
necesită antrenament și stimulare.
Persoanele cu deficiență de vedere care își compensează sentimentul de frustrare prin
efortul de a reuși într -un domeniu în care simt că au posibilități, echilibrează în sens pozitiv.
Închiderea în sine și stările de reverie consolatoare în care se refugiază un persoanele cu
deficiență de vedere care se simt inferiorizați și insecurizați, chiar dacă reprezintă un
mecanism imediat de apărare a Eu -lui, pot duce în cele din urmă la anumite forme de nev roză.
La persoanele cu deficiență de vedere, tendința de amplificare a reacțiilor de orientare
și de apărare față de stimuli auditivi este o echilibrare spontană.

9
Atenția este bine dezvoltată pentru că ea are o deosebită importanță pentru persoanele
cu deficiență de vedere.
Persoanele cu deficiență de vedere nu pot urmări existența unui obiect și deplasarea în
spațiu. Pentru a urmări obiectul pe care –l percep auditiv cu precizia pe care o dă vederea
trebuie să -și deplaseze atenția în diferite direcții ș i să o concentreze permanent în funcție de
intensitate și semn ificația stimulilor percepuți.
Orientarea în spațiu și timp
În orientarea spațio -temporală un rol important îl au experiența și dezvoltarea psihică.
Persoanele cu deficiență de vedere cu dezvoltare psihică superioară, dacă nu se află în stadiul
de regresie își adoptă o serie de abilități pentru orientarea într -un anumit timp.
Experiența proprie este primordială, învățarea din experiența celorlalți se realizează
doar parțial.
Restruct urările funcționale prin stabilirea unei dominante tactile, motorii sau auditiv –
motorii dau o notă specifică orientării spațiale în funcție de o serie de factori ce nu au
semnificație prea mare pentru văzători:
• persoanele cu deficiență de vedere își dezvol tă o sensibilitate față de unii stimuli
(mișcarea aerului în spații largi, intersecții sau spații închise), la intersecții sau în
locuri virane simt cu fața sau cu dosul mâinii diferențele curenților de aer față de alte
spații;
• sensibilitatea față de perce pția zgomotelor;
• mirosurile în apropierea obstacolelor;
• obstacolul este sesizat cu ajutorul bastonului, acesta facând un zgomot diferit când este
aproape de un obstacol față de atunci când este departe;
• libertatea de deplasare fiind redusă persoanele cu de ficiență de vedere trebuie să -și
fixeze un sistem de repere pe care trebuie să -l asocieze cu unele relații cauzale și cu
semnificația acordată evenimentelor. Pentru orientarea în timp este importantă
desfășurarea ritmică a activității sau anumite semnale p eriodice (mirosuri) sau
ceasuri fără geam.
Integrarea socio -profesională
Persoanele cu deficiență de vedere simt nevoia de ordine. Sunt considerați oameni ai
ordinii și trebuie orientați spre activități ordonate.
Instruirea și pregătirea lor se realizează în clase speciale printr -o metodologie specifică
dictată de structurile lor psiho -fizice. Integrarea se obține treptat pe măsura însușirii
cunoștințelor.

10
Profesii specifice persoanelor cu deficiență de vedere sunt: masori (deoarece au simțul
tactil dezvoltat), confecționeri de ambalaje din carton, perii, mături, coșuri, fotolii și scaune
din nuiele, confecționeri de obiecte din metal, acordori de instrumente muzicale, dar pot urma
și forme de învățământ superior.
Parametrul principal în raport cu care se evaluează gradul deficienței vizuale, este
acuitatea vizuală, respectiv capacitatea regiunii maculare a retinei de a percepe obiecte de
dimensiuni mici.

Tabel 1. 1. Clasificarea OMS a defectel or de vedere. (sursa: http://prodea.ro ).

Clasificarea deficiențelor vizuali după momentul instalării defectului a stat în atenția
mai multor specialiști, ca: Heller, Henri, Janda, Scholtzssek, Wappmann, Steinberg ș.a.
Tabelul 1.1. ilustrează clasificarea OMS a gravității defectelor vederii (1977).

11
Termenul de "vedere slabă" (ambliopie) se referă la categoriile 1 și 2 din tabel, iar
"cecitatea", la categoriile 3, 4 și 5. De asemenea, menționez că asupra definirii grupulu i de
ambliopi încă sunt numeroase dezbateri științifice, legate de granița dintre ambliopie și
cecitate, aceasta fiind o problemă delicată, întrucât trebuie luată în seamă și dinamica
deficienței vizuale, pe lângă acuitatea vizuală și câmpul vizual.

1.1. Drep turile persoanelor cu dizabilități din România. Cadrul legislativ

La 31 martie 2018 numărul total de persoane cu dizabilități comunicat Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale,
prin dire cțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale
sectoarelor municipiului București, a fost de 805.159 persoane (fig. 1.1).

Fig. 1. 1. Evoluția numărului persoanelor cu dizabilități,
decembrie 2006 – martie 201 8. (sursa: ANPD, http://anpd.gov.ro/web/wp –
content/uploads/2018/10/ANPD -evolutii -trim -I-2018 -MMJS -publicabil.pdf )

Pe județe/municipii, număru l cel mai mare de persoane cu dizabilități se înregistrează în
municipiul București (64.386 persoane), urmat de județul Prahova (37.323 persoane), iar cel
mai mic număr se înregistrează în județul Covasna (6.024 persoane) (fig. 1. 2 ).

12

Fig. 1. 2. Numărul persoanelor cu dizabilități pe județe,
la 31 martie 2018. (sursa: ANPD, http://anpd.gov.ro/web/wp –
content/uploads/2018/10/ANPD -evolutii -trim -I-2018 -MMJS -publicabil.pdf )

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic,
mintal , psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

13

Fig. 1.3. Numărul persoanelor cu dizabilități, pe tipuri de handicap,
la 31 martie 2018. (sursa: ANPD, http://anpd.gov.ro/web/wp –
conten t/uploads/2018/10/ANPD -evolutii -trim -I-2018 -MMJS -publicabil.pdf )

Femeile reprezintă 52,98% din totalul persoanelor cu dizabilități.
Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 70,47% din totalul
persoanelor adulte cu dizabilități.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități, republicată, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor.
Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 38,41% din total (față de 36,91% la
31 marti e 2017), cele cu handicap accentuat 50,39% (față de 51,66% la 31 martie 2017), iar
cele cu handicap mediu și ușor 11,20% (față de 11,43% la 31 martie 2017), vezi fig. 1. 4.

14

Fig. 1 . 4. Numărul persoanelor cu dizabilități, pe tipuri și grade de handicap,
la 31 martie 2018. (sursa: ANPD, http://anpd.gov.ro/web/wp –
content/uploads/2018/10/ANPD -evolutii -trim -II-2018 -MMJS -publicabil.pdf )

Conform C onvenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, “persoanele cu
dizabilități includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale
de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi particip area deplină și
efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți” (art. 1 din Convenția
ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități).
Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost
adoptata la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie
2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007. Convenția obligă părțile să se asigure că
persoanele cu dizabilități își pot exercita drepturile pe deplin, în condiții de egali tate cu toți
ceilalți cetățeni.
Terminologia din legislație utilizează în prezent ambele concepte – de dizabilitate și de
handicap, urmând ca după adoptarea noii Strategii Naționale în domeniu – O societate fără
bariere pentru persoanele cu dizabilități , să se treacă treptat doar la termenul de dizabilitate.
În România cadrul legislativ general ce reglementeaz ă domeniul protecției și promovării
drepturilor persoanelor cu handicap este asigurat de Constituția României Art. 50 și Legea
nr.221 din 11 noiembrie 2010.

15
”Constituția României Art. 50. Protecția persoanelor cu handicap Persoanele cu
handicap se bucură de protecție specială. Statul asigură realizarea unei politici naționale de
egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în ved erea participării
efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce
revin părinților și tutorilor.”
Legea nr.221 din 11 noiembrie 2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile
persoanelor cu dizabilit ăți, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de
România la 26 septembrie 2007.
Strategia europeană 2010 -2020 pentru persoanele cu dizabilități pune accentul pe
oferirea capacității persoanelor cu dizabilități de a-și exercita drepturile în condiții de egalitate
cu semenii lor, precum și pe eliminarea obst acolelor în viața cotidiană. Se are în vedere,
punerea în aplicare a prevederilor convenției, atât la nivelul UE, cât și la nivel național.
Strategia completează și sprijină acțiunile statelor membre, care sunt principalele responsabile
de politicile privi nd persoanele cu dizabilități .
În România cadrul legislativ pentru persoanele cu dizabilități de vedere este aprope
inexistent, în viitor poate se vor propune legi noi care să cuprindă și acest aspect, pentru ca
această categorie socială să se bucure d e mai multe facilități.

16
CAPITOLUL 2
CONSILIEREA LA DISTANȚĂ PENTRU PERSOANELE
CU DIZABILITĂȚI

2.1. Consilierea

Consilierea este un termen care definește relația interumană de asistență, ajutor dintre
o persoană specializată – consilierul – și o persoană care solicit ă sprijin – clientul (Vasile,
2014, p. 8). Prin caracteristicile sale, acest proces pune accent atât pe prevenția tulburărilor
emoționale și comportamentale, cât și pe dezvoltarea personală și rezolvarea de probleme
(idem, p. 11). Scopul fundamental al con silierii rezidă în acordarea asistenței profesionale în
vederea funcționării optime a persoanei/grupului (idem, p. 12). Acesta (scopul) poate fi atins
prin “promovarea sănătății și a stării de bine (funcționarea optimă din punct de vedere
somatic, fiziolog ic, mental, emoțional, social și spiritual)”, “dezvoltare personală (cunoaștere
de sine, capacitatea de decizie responsabilă, dinamica stimei de sine, relaționare
interpersonală armonioasă, gestiunea stresului – strategii de coping, învățare eficientă,
atitudini corecte și creative, opțiuni vocaționale realiste), prevenție (prevenirea dispoziției
afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor
interpersoanle, a dificultăților de învățare, a dezadaptării sociale, a disf uncțiilor
psihosomatice, a situațiilor de criză )” (idem, pp. 12 –13, s.a.).
“Consilierea este o artă , nu o știință. ” (Maister, 2009 , p.63), adică, scrierea unei
povești care se termină atunci când clientul și consilierul au găsit soluționarea problemei.
Este o relație care se stabilește între o persoană specializată cu competențe recunoscute
numită consilier și o altă persoană numită client , relație în cadrul căreia primul oferă sprijin și
îndrumare celui de al doilea, cu scopul ca acesta să -și identif ice problemele, natura acestora și
să se implice în rezolvarea lor.
A consilia nu înseamnă să oferi sfaturi, conversație obișnuită, fără nici un obiectiv, nu
este un proces de manipulare a clienților și nici formă de tratament al bolilor mentale.
Consili er sau practician se consideră a fi toți cei care sunt formați profesional și
acreditați pentru a acorda consiliere și a face psihoterapie.
Terapia derivă din cuvântul grecesc therapeia , care înseamnă vindecare.
„Modalitățile prin care consilierea se po ate distinge de psihoterapie includ: faptul că
psihoterapia are de -a face mai mult cu tulburările psihice decât consilierea; faptul că

17
psihoterapia este de mai lungă durată și mai profundă și că este predominant asociată cu
cadrul medical. ” (Jones, 2009, p. 15).
Clienții sunt diferiți și fiecare set de circumstanțe adaugă complexitate situațională
interpretării, astfel încât consilierii trebuie să -și exercite judecata privind problemele și
circumstanțele cuprinse într -o situație.
„Calitatea relației di ntre consilier și client este esențială în succesul întâlnirilor de
acordare a sprijinului. În consecință, multe dintre tehnicile de bază vor îmbunătăți modul în
care consilierii și clienții comunică unul cu celălalt” (Jones, 2009, pp. 31 -32).
Abilitățile consilierului
Pornind de la definirea conceptului de „consiliere”, termenul de „persoană care acordă
sprijin” este folosit ca „un termen generic care se referă la toți cei implicați în folosirea
consilierii și abilităților de oferire a sprijinului, fie ei profesioniști în consiliere sau
psihoterapie, fie orice altceva” (Jones, 2009, p. 18).
“Printre abilitățile consilierului se numără înțelegerea cadrului intern de referință al
clientului și reflectarea sentimentelor lui ” (Jones, 2009, p. 32).
Consili erul reflectează asupra efectelor pe care acțiunile sale le -ar putea avea asupra
binelui clientului și profesiei ca întreg.
Abilitățile necesare desfășurării în bune condiții a procesului de consiliere vizează:
ascultarea activă, observarea și asistarea cl ientului, adresarea sau formularea întrebărilor,
acordarea de feed -back, furnizarea de informații, parafrazarea, sumarizarea și reflectarea.

Fig. 2. 1 . Piramida abilităților în consiliere. (sursa: D. Mara, p.10 )

18
Calități personale ale consilierului
Următoarele caracteristici personale ale consilierului contribuie, alături experiență
practică și de cunoștințe, la succesul consilierii: interes pentru semenii săi, comunicativ în
relațiile interpersonale, sensibil, flexibil, tolerant și empatic.
Pe lângă calități personale, cunoștințe de specialitate, abilități, tehnici și strategii de
intervenție, consilierul poate dezvolta un stil personal de consiliere , în funcție de tendința sa
naturală de a aloca o importanță mai mare uneia dintre cele trei dimensiun i psihice: rațiune,
emoții, comportament (Băban, 2003).
Pregătirea personală și profesională a consilierului nu asigur ă în mod obligatoriu
succesul procesului de consiliere.

Fig. 2. 2. Evolutia relației client -consilier. (sursa: Maister, 2 009, p. 27).

Orice consilier aspiră să ajungă un consilier de încredere.
În fig. 2. 2. sunt utilizate axele de coordonate: complexitatea problemelor și
profunzimea relației interpersonale.
Se începe cu o sarcină particulară care solicită abilitățile cons ilierului. Activitățile
consilierului la acest nivel de începutsunt limitate ca scop.
La nivelul următor clientul observă că aptitudinile consilierului depășesc domeniul
principal. La acest nivel consilierul se concentrează pe abilitățile de rezolvare a pr oblemelor
mai generale.
Clientul va apela pentru chestiuni mai complexe încă din fazele incipiente ale
problemei.

19
La resursa valoroasă, cel de al treilea nivel din figura 2. 2, clientul identifică
problema și singur găsește soluția optimă pentru el.
Nivelul patru, vârful, este cel al consilierului de încredere.
Consilierul de încredere este persoana la care clientul caută ajutor în situații de criză,
schimbare, eșec sau succes.
Aceste niveluri diferă în funcție de aria de răspândire a problemelor în care este
implicat consilierul și de profunzimea relației interpersonale.
În concluzie, cel mai important aspect este abilitatea consilierului de atrece cu
rapiditate și ușurință la oricare nivel de câte ori consideră că este nevoie.
Se poate observa că o rela ție bazată pe încredere deplină este caracterizată prin abordarea
unei varietăți de probleme și printr -o relație interpersonală profundă.
„Nu există nicio formulă magică, dar sunt două reguli generale, și anume că procesul
nu poate fi niciodată grabit și că angajamentul consilierului este acela de a oferi condițiile de
bază și de a agigura echilibrul de putere în cadrul relației. Disponibilitatea clientului va
influența viteza cu care încrederea se va dezvolta în cadrul relației, iar menținerea unui grad
de încredere va determina în final nivelul și calitatea rezultatelor.” (Mearns, 2010, p. 261).
Scopul consilierei este de a prezenta clientului șansa de explora, de a stabili și de a
elucida modalitățile optime de a -și trăi propria viața, de a avea o existe nță fericită.
Consilierul va ajuta clientul să identifice obiectivele și să abordeze soluțiile legate de:
autocunoaștere, comunicare, stima de sine, modificarea unor comportamente problematice sau
patternuri dezadaptative de gândire, ameliorarea emoțiilor negative și a consecințelor
determinate de diferite traume, acordarea de suport, însușirea și dezvoltarea unor strategii de
adaptare, facilitarea învățării unor comportamente sau abilități noi și prevenirea apariției unor
probleme și menținerea stării de s ănătate mentală.
Consilierea este indicată atunci când o persoană vrea să fie ascultată, sprijinită și
ajutată, când se simte izolată de restul lumii, neînțeleasă și singură, când vrea să își
împărtășească gândurile și sentimentele, când vrea să beneficiez ede sfaturi, idei și informații
noi, când are nevoie de părerea și ajutorul specialiștilor în problemele sale.
„Respectul pentru dreptul clientului de a face alegerile care i se potrivesc cel mai bine
lui și vieții lui este principiul care stă la baza det erminării sinelui clientului ” (Jones, 2009, p.
266).
Comunicare și exprimare
Conceptul de « comunicare » este strâns legat de existența noastră ca indivizi, iar apoi ca
societate, datorită faptului că oamenii și comunicarea sunt interdependente.

20
Comunica rea reprezintă un ansamblu de acțiuni ce au în comun transmiterea de
informații între doi indivizi, denumiți emițător și receptor, sub forma de mesaje, semne sau
gesturi.
„A te exprima nu înseamnă încă a comunica, este doar un bilet pentru dus, în timp c e
comunicarea este un bilet dus -întors care presupune etape succesive:
 Mă exprim.
 Primesc confirmarea că limbajul meu a fost înțeles.
 Ascult ce spune celălalt.
 Îi confirm că l -am înțeles. ” (Salome, 2002, p. 6).

Fig. 2. 3. Modelul general de comunica re. ( sursa: Jigău, 2004, p.389).

„Dezvoltarea competențelor de comunicare ale fiecărui individ este influențată de
educație și stilul de viață. Așa cum arată modelul general al comunicării propus de Mrozowski
(2001), eficiența actului de comunicare depin de de competența comunicațională atât a
emițătorului, cât și a receptorului. “ (Jigău, 2004, p.389)
Comunicarea poate avea loc simultan la două planuri: subiectiv (adica se face schimbul
de informații cu privire la o anumită problemă) și obiectiv (adică a re loc manifestarea
atitudinii față de o problemă sau față de interlocutor).

21
Aceasta minimalizează rolul mijloacelor nonverbale sau le folosește pentru a îmbogăți
înțelesul cu sensuri suplimentare (de exemplu subtexte, aluzii, ironie).
Comunicărea interpe rsonală are două forme de bază : comunicarea verbală și
nonverbală. Studiile efectuate au estimat componenta verbală a conversației directe la
aproximativ 30%, iar restul de 70% din informația pe care o transmit indivizii este de tip
nonverbal.
Etica în consiliere
Cuvântul etică derivă din cuvântul grecesc ethos , care înseamnă caracter sau
obișnuință, datină.
Orice profesie se caracterizează printr -o serie de valori, principii, un cod al moralei stă
la baza conduitei profesionale specialistului sau prac ticianului.
În prezent etica este disciplina teoretică care studiază fie precumpănitor ideile de
Bine, Rău, Datorie, Dreptate etc., (acestea sunt denumite în genere etici filosofice), fie
atitudinile, caracterele, datinile, adică moralitatea oamenilor.
Etica implică încercarea de a evalua și aprecia deciziile umane și comportamentul
uman din perspectiva unui standard acceptat în primă instanță într -un context nonreligios.
Existența și respectarea unui cod etic în activitatea de consiliere este o condiț ie de bază.
Standardele etice redau o serie de principii generale care îndrumă practica profesională și
restrănge responsabilitățile care corespund acesteia.
Confidențialitatea se referă în mod specific la informațiile comunicate în contextul
relației de consiliere. Aceasta a fost dezvoltată ca o garanție împotriva bârfei, atunci când
informațiile sunt comunicate în cadrul relației consilier -client, ele trebuie să rămână în cadrul
acestei relații. Atunci când confidențialitatea este stabilită prin lege s au statut ea reprezintă
confidențialitate legală.
Consilierii trebuie să informeze clienții înainte de inițierea relației de consiliere cu privire
la limitele profesionale și/sau legale ale relației de confidențialitate, aceștia nu pot comunica
altor per soane ceea ce li s -a spus în cadrul relației de consiliere fără sancțiuni din partea legii.
Deontologia derivă din cuvântele grecești deon , deontos , care înseamnă datorie, ceea ce
se cade, ceea ce este necesar și logos care înseamnă știință.
Deontologia s e referă la aspectele morale ale unei profesii, la normele și valorile proprii,
reguli de conduită profesională. Codul deontologic orienteaz ă activitatea consilierului, asigură
calitatea consilierii, luarea unor decizii în conformitate cu starea de bine, interesele și nevoile
clientului.

22
2. 2. Consilierea la distanță. Aspecte generale.

Până în prezent formarea consilierilor se referea la modul tradițional de consiliere
directă . Aceast mod de abordare tradițională, metodologia și metodele utilizate de consilieri
nu cuprindeau o reacție la cererea crescută de consiliere la distanță.
În ultimii ani, consilierea la distanță a cunoscut un loc important în domeniul
consilierii.
În anul 1953 se înființeaza prima linie telefonică de consiliere la distanță în Marea
Britanie, la Londra. Au urmat Ungaria și Rusia în anul 1971.
Primele hot line -uri telefonice au fost stabilite de Samariteni acum patruzeci de ani
pentru a preveni tentativele de suicid. În Elveția, Dargebotene Hand (traducere: o mână de
ajutor) a of erit servicii de consiliere gratuite oamenilor sărmani, din 1957.
Din 1980, consilierea prin telefon a devenit preponderentă, nu numai în domeniul
caritabil (linii de ajutor și criză), dar și în zona privată. Rosenfield (1997) evidentiază dorința
crescând ă a persoanelor de a căuta ajutor în afară pentru problemele personale, ca și
îmbunătățirile în domeniul de telecomunicații și evoluția telefoanelor mobile ca motive pentru
creșterea cererii de consiliere la distanță. Acum, persoanele pot vorbi la telefon oricând și
oriunde. De aceea, metodele de consiliere s -au optimizat și programele de formare
profesională a consilierilor la distanșă s -au extins. Astfel, consilierea la distanță a devenit
accesibilă cît mai multor oameni.
Consilierea la distanță nu este t otal diferită de cea clasică, doar că este în anumite
aspecte limitată. Un consilier la distanță pe lângă acele abilități generale de consiliere are
nevoie de și altele specifice. Pentru consilierea la distanță prin telefon este necesar un bun
control al vocii, o voce expresivă cu o tonalitate plăcută, iar pentru consilierea la distanță prin
internet necesită bune abilități de cominucare scrisă.
Consilerea la distanță respectă aceleași etape ca și o consiliere obișnuită:
 stabilirea contactului cu solicitan tul;
 stabilirea scopului solicitarii consilierii de către client;
 lămurirea problemei;
 analiza posibilităților de rezolvare a problemei;
 întălniri;
 terminarea ședinței de consili ere și programarea următoarelor.
Consilierul contemporan trebuie să îș i acce pte și rolul de tehnolog.

23
2. 2. 1. Forme ale consilierii la distanță

Consilierea la distanță presupune intermedierea relației de consiliere pentru a permite
comunicarea la distanță consilier -client / clienți, atunci când circumstanțele fac acest proces
avantajos sau necesar.
Mijloacele care contribuie la realizarea relația de consiliere la distanță (individuală sau
de grup) pot fi de următoarele feluri:
a) pe suport hârtie și transmitere prin poștă (ziare, cărți, pliante, corespondență);
b) pe suport au dio / video – mijloace media (telefon, smartphone , SMS, fax, radio –
TV);
c) pe suport electronic – mijloace informatice (calculator prin conectare la Internet,
prin e -mail, prin Skype, site web, chat, grup de discuții, video -conferință).
Relația consilier -consiliat în cadrul consilierii la distanță poate fi:
– sincronă (de exemplu prin telefon, atunci când apare o mică sau nici o întârziere în
timp între răspunsurile consilierului și clientului )
-asincronă (de exemplu prin poștă, atunci când se ivește o întârziere în timp între
răspunsurile consilierului și clientului).
Avantajele procesului de consiliere la distanță constau, în principal, în:
 rapiditatea și ușurința stabilirii contactului dintre consilier și client,
 accesibilitatea serviciilor de co nsiliere,
 Informația în sine este concisă, clară și inteligibilă.
 posibilitatea consiliatului de a urma singur sau cu sprijin minim diverse faze
ale procesului de consiliere.
Dezavantajele sunt:
 „dezumanizarea” relației de consiliere prin lipsa comunicăr ii față în față,
 necesitatea unei minime dotări tehnice și a cunoștințelor de utilizare a
acestora.
Consilierea on line implică mijlocirea relației de consiliere la distanță cu ajutorul
tehnologiilor informatice pentru a se putea efectua comunica la dis tanță între consilier și
client, atunci când conjuncturile fac procesul de comunicare avantajos sau necesar.
Contactul consilier -client se efectuează cu ajutorul calculatorului, tabletei sau
laptopului conectate la Internet la care trebuie să aibă acces atât consilierul, cât și cl ientul .

24
Modalitățile de comunicare prin care se poate efectua acest tip de consiliere sunt:
 Comunicare sincronă: chat, video -conferință.
 Comunicare asincronă: email.
De consilierea on line pot bucura persoanele care au cunoș tințe și abilități de utilizare
a calculatorului / Internet -ului .
Sunt favorizați prin acest tip de consiliere indivizii timizi, persoanele care nu dispun
de timp pentru deplasarea la cabinetul de consiliere sau cele care nu au un cabinet de
consiliere î n raza domiciliului, persoanele cu dizabilități fizice.
a. Consilierea prin Interne
Consilierea prin Internet (CI) este un tip special de consiliere la distanță care folosește
metode și abordări speciale și solicită o pregătire adecvată din partea consilierul ui.
Printre avantajele consilierii prin Internet ar fi: absența comunicării nonverbale și a altor
forme de autoprezentare din timpul contactului direct.
Consilierea prin Internet are caracteristică o comunicare concisă, care necesită formularea
clară a c erințelor și întrebărilor clienților și capacitatea de a răspunde precis din partea
consilierului.
Informația se transmite rapid (în forma de atașamente, e-mail și adrese pe Internet , web
site-uri etc.) decât în formă scrisă.
Se economisește timpului clien tului, deoarece întrebările se pot adresa de la locația unde
se află clientul.
Informația fiind formă scrisă si astfel clientul poate o reciti de câte ori dorește, având
posibilitatea să se gândească la solicitarea sa.
Consilierea online este o variantă c onfortabilă, fiind accesibilă la un click distanța, din
propria locuință.
Programul de lucru este flexibil, un consilier nu este nevoit să răspundă la toate întrebările
odată, el poate câștiga timp pentru a le procesa și a reflecta la acestea, precum și să obțină
informația respectivă dintr -o bază de date; poate, de asemenea, să -și aloce mai mult timp
pentru a analiza informația și pentru a superviza.
Dezavantajul principal al consilierii prin Internet este acela că relația client – consilier este
limitată la forma scrisă (fără limbajul corpului sau altă formă nonverbală de comunicare).
Consilierea prin Internet este un mod de consiliere impersonal, în unele cazuri nu
poate substitui consilierea clasică, se remarcă lipsa feedback -ului.

25
b. Consilierea la dista nta prin Skype
Consilierea prin Skype este o modalitate relativ nouă și se adresează persoanelor care,
din anumite motive, nu se pot deplasa la cabinetul de consiliere.
Avantajele consilierii prin Skype sunt:
 Acest tip de consiliere este îndreptată către persoanele care nu sunt în țară sau sunt
ocupate, persoanelor care preferă să utilizeze mai eficient timpul necesar deplasării
către cabinetul de specialitate și tuturor celor, care apreciază acest tip de consiliere ca
fiind unul adecvat și comforta bil pentru stilul lor de viață.
 Pentru efectuarea ședințelor de consiliere prin Skype este nevoie de o conexiune
sigură și durabilă la Internet, un calculator/ laptop/ tableta/ smartphone cu programul
Skype instalat și un cont activ Skype.
 Programarea se stabilește în prealabil în funcție de preferințele solicitantului (zi, oră)
dar și de agenda consilierului.
Dezavantaje consilierii prin Skype sunt:
 Apariția dificultăților de ordin tehnic (ex: întreruperea conexiunii) poate perturba
procesul de consili ere.
 Clientul și consilierul își pot vedea fețele pe ecranul calculatorului, dar uneori web –
camera nu este bine poziționată astfel încât clintul poate avea impresia că nu se
acordă toată atenția. Dacă nu există o conexiune la internet bună, imaginea se po ate
vedea cu întreruperi.
Ședințele de consiliere la distanță prin Skype sunt realizate prin metode asemănătoare
celor de consiliere reală în cabinetul de specialitate, doar că se pot ivi dificultăți tehnice din
cauza conexiunii slabe la internet .

c. Consilierea la distanță prin telefon
“ Oricine poate folosi telefonul. Noi, în general, ridicăm receptorul pe cât de natural și
spontan ne permit abilitățile noastre de comunicare. Facem schimb de informații și sentimente
direct, în ciuda distanțe lor mari care ne despart. Am avut experiența că se poate realiza foarte
mult printr -un singur apel, dar în aceeași măsură, lucrurile pot merge prost, fără să știm exact
de ce.
Utilizarea telefonului din punct de vedere profesional presupune mai mult decât o
bună retorică și o sensibilitate psihologică. ” (Jigău, 2004, p.19)

26
Modalitatea intervenției telefonice este alcătuită din mai multe elemente care sunt
folosite în spațiul de comunicare, limitat în timp cu acceptarea soluționării problemei. Este
recomandabil să se lase telefonul să sune de trei ori înainte de a răspunde.
Consilierea la distanță prin telefon utilizează telefonul ca mijloc specific de realizare a
procesului de consiliere.
Acest tip de consiliere are toate particu laritățile un serviciu telefonic de tip help line .
Consilierea la distanță prin telefon este o modalitate de a oferi servicii de informare, consiliere
și orientare în alt mod decât față în față (prin comunicare sincronă, în timp și spațiu real) .
Avantajel e consilierii la distanță prin telefon sunt, în principal, în:
 promptitudinea, operativitatea între apariția nevoii de consiliere și rezolvarea
situației,
 clientul își poate ascunde identitatea ( cazul celor anxioși sau timizi), astfel se
facilitează o com unicare fără bariere;
 eliminarea deplasării la cabinet pentru a comunica cu un consilier (mai ales pentru
clienții situați la distanțe mari de un cabinet de consiliere),
 concentrarea clientului pe problema și nevoile sale (excepție fiind în cazurile de
indecizie, criză etc.).
Consilierea la distanță prin telefon are, în principal, următoarele dezavantaje:
 lipsa aproprierii fizice a participanților (consilier – consiliat),
 lipsa feedback -ului comunicării, incapacitatea observării clientului (absența
comunică rii nonverbale, contactului vizual, atitudinilor posturale, gesturilor, mimicii,
stilului vestimentar),
 diminuarea elementelor paraverbale (ton, ritm, modularea vocii, etc.) pe seama
dependenței de condițiile tehnice ale convorbirii.
Categoriile spec ifice de solicitări și probleme ale clienților pentru consilierea la distanță
prin telefon se referă la:
 rezolvarea unor situații de criză (conflicte cu alte persoane), anumite “urgențe”
psihologice (depresie, anxietate, tentative suicidare) sau “urgențe” pentru luarea unei
decizii adecvate în preajma unor concursuri, examene.
 aflarea a unei opinii diferite, din exterior, dar avizate cu privire la situații legate de
aria educației și muncii pentru validarea deciziei personale.
Categoriile anticipate de clie nți ai CDT sunt:
 persoane cu handicap, persoane cu dizabilități, defavorizate, etc;

27
 persoane aflate în diferite situații problematice existențiale.
Actul de comunicare – dialogul debutează prin ridicarea receptorului, prezentare și
continuă cu încep erea discuției dintre consilier și client. Formulele de încheiere de tip “la
revedere” punctează încheierea dialogului.
“În timpul conversației se creează o relație specială între client și consilier. De cele mai
multe ori este o relație pe term en scurt, dar ceea ce primează este calitatea relației. În timpul
actului de comunicare această relație se poate schimba în intensitate precum și în modul său
de evaluare. Relațiile bine stabilite – prin sentimente de încredere, siguranță și acceptare – duc
la o mai bună cooperare de ambele părți.
Întregul proces de comunicare reprezintă relația și munca în cadrul atmosferei
relaționale, în care trebuie să existe un respect continuu și reciproc, procesat în cadrul
structurilor tip de dialog. ”( Jigău, 2004, p. )
Relațiile deja create pot, de asemenea, prezenta dificultăți. Clientul poate dezvolta o
relație prea apropiată cu consilierul sau cu instituțiile reprezentate și dorește să pună bazele
unei prietenii, care în cele mai multe ca zuri poate fi caracterizată ca fiind manipulatoare.
Acest fenomen apare în toate centrele de consiliere și reclamă o doză crescută de
profesionalism și răbdare. Clientul trebuie informat despre serviciile oferite, precum și care
sunt oportunităț ile și limitele impuse.
Modelul de bază al unei conversații are trei etape.
1. Începutul conversației
Stabilirea contactului – se crează unnivel de încredere de bază, de încredere, acceptare,
asigurarea susținerii și siguranței.
2. Parte a de mijloc a conversației
Explorare – ascultare, etapa de analizarea a problemei, de suport emoțional, consilierul
este empatic față de sentimentele clientului, clarifică întrebările de bază pentru problema
respectivă, îndrumă și oferă informații .
3. Încheierea conversației
Rezumat – se confirmă primirea de informații, se verifică situațiile periculoase pentru
client, iar clientului i se mulțumește pentru telefon ceea ce va înseamă încredere că are
posibilitatea de a mai suna și pe viit or.
Confidențialitatea ședințelor de consiliere la distanță respectă aceleași standarde înalte
de profesionalism și confidențialitate ca în timpul consilierilor obișnuite în cabinet.

28
2. 2. 2. Oportunitatea consilierii la distanță pent ru persoanele cu dizabilități

Consilierea la distanță este o alternativă de consiliere a clienților aflați în situații
urgente, pentru cei care au probleme care nu necesită un procedeu de analiză meticulos,
pentru persoanele timide sau pentru indivizii ca re nu au timp sau nu pot să se deplaseze la
cabinet.
Rapoartele consilierilor cu privire la consilierea la distanță arată potențialul acestei noi
forme de consiliere. Trăind în secolul vitezei, când toți avem nevoie de cât mai mult timp
liber, prin consili erea la distanță se poate economisi timp.
Consilierea la distanță poate fi utilizată și de persoanele timide, de cele care se
limitează la a trăi doar în locuința lor, cele care locuiesc la distanță sau cele care din diverse
motive nu vor să se deplaseze l a un cabinet de consiliere.
Aceast mod de consiliere înlatura inhibițiile firești ivite în urma cererii ajutorului și
conversația poate fi încheiată brusc, atunci când clientul simte că nu mai vrea să continue
ședința.
Pentru secolul al XXI -lea, în domen iul consilierii la distanță se prevede o expansiune a
mijloacelor tehnice cu scopul să sporeasca disponibilitatea consilierului sau abilitarea lui în
crearea unui mediu de rezolvare favorabil problemelor clenților.

2. 3. Nevoile de consiliere ale persoanelor cu dizabilități vizuale

După cum bine știm, problematica persoanelor cu dizabilități de vedere ia amploare pe
zi ce trece, și vedem de la caz la caz, oameni care sunt tot mai mult prinși în această neputință
care îi macină mereu. Fie că a u rămas așa din cauza unui accident, fie că așa s -au născut, ei
trăiesc într -o lume total diferită de cea a oamenilor normali. Nu de foarte mult timp, aceste
persoane beneficiază de servicii specializate, însă este prea puțin pentru ei mai ales că în
Român ia, ajutorul pentru persoanele cu dizabilități de vedere este aproape inexistent.
Consilierea este o discuție între o persoană cu dizabilitate de vedere și un consilier. În
cadrul căreia ambii parteneri urmăresc realizarea stării de bine, adică: fiecare să se simtă bine
în fiecare zi, să nu -i fie frică, să aibă încredere în sine, să se înțeleagă bine cu semenii săi.
Aceasta se adresează unor persoane cu dizabilități vizuale ce nu prezintă tulburări psihice sau
de personalitate. Acest e persoane simt nevoia să aibă un sprijin moral, un sfătuitor care să -i
ajute să ia deciziile optime pentru ei și pentru cei din jurul lor.

29
Persoanele cu diazbilități de vedere sunt consiliate la o triplă perspectivă: psihologică,
pedagogică și socială asu pra activităților cu valențe etice pe care le va întreprinde consilierul
în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să -i
conducă la soluționarea optimă a propriilor probleme.
Programele de consiliere sunt e ficiente atunci când evaluarea persoanei cu dizabilități
de vedere este complexă și validă alături de celelalte evaluări: medicală și socială.
Cu ajutorul unui consilier, o persoană cu dizabilități de vedere care nu se simte bine în
propria piele își poate identifica și valorifica resurse personale, de existența cărora nu știa, și
poate învăța să -și trăiască viața fără a fi influențat de ceilalți. În acest mod, va reuși să capete
încredere în forțele proprii, să -și dezvolte autonomia și să fie în acord cu l umea. Continuând
să se subevalueze, o persoană riscă să se lase copleșită de defecte și să nu se mai dezvolte ca
individ.
Prin consiliere se urmărește rezolvarea unor probleme concrete (ca de exemplu: starea
de singurătate) , optimizarea personala și preve nirea problemelor de sănătate mintală.