ARGUMENT……………………………………………………………………………………………. [306848]

CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………………………………………….

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….

CAPITOLUL I

CUNOAȘTEREAPROFILULUIPSIHOLOGICALȘCOLARULUIMIC-

CONDIȚIE ESENȚIALĂ A REUȘITEI DEMERSULUI DIDACTIC……………………………

CAPITOLUL 2

SPECIFICUL OBSERVĂRII GEOGRAFIEI ÎN ORIZONTUL LOCAL

2.1. Percepția, mod de cunoaștere a realității………………………………………………………………………

2.2. Repartiția spațială a obiectelor și fenomenelor……………………………………………………………….

CAPITOLUL 3

AȘEZARE GEOGRAFICĂ

3.1. [anonimizat]…………………………………………………………………………..

3.2. Cadrul natural. Relieful – aspecte metodice……………………………………………………………….

3.2.1. Dealurile și podișurile………………………………………………………………………………………………

3.2.2. Munții…………………………………………………………………………………………………………………..

3.2.3. Vremea și clima…………………………………………………………………………………………………….

3.2.4. Analiza elementelor și fenomenelor climatice………………………………………………………….

3.3. Particularitățile geomorfologice………………………………………………………………………………

3.4. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………

3.5. Apele………………………………………………………………………………………………………………………..

3.6. Rețeaua hidrografică………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 4

HAZARDURI ȘI RISCURI HIDROLOGICE

4.1. Istoricul producerii hazardurilor hidrologice………………………………………………………………..

4.2. Cauzele producerii viiturilor în comună………………………………………………………………………

CAPITOLUL 5

TIPOLOGIA AMENAJĂRILOR TERITORIALE

5.1. [anonimizat]………………………………..

5.2. Tipuri de morfologii agrare…………………………………………………………………………………………..

5.3. Vegetația, fauna și solurile……………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 6

ANALIZA GEODEMOGRAFICĂ

6.1. [anonimizat]………………………………………………………………………………………..

6.2. Evoluția numărului locuitorilor și dinamica populației…………………………………………………….

6.3. Particularitățile geografice ale satelor……………………………………………………………………………

CAPITOLUL 7

TURISMUL

7.1. Prezentare generală……………………………………………………………………………………………………

7.2. Potențial turistic în comuna Arbore…………………………………………………………………………….

7.3. Tradiții și obiceiuri…………………………………………………………………………………………………..

CONCLUZII………………………………………………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………..

ARGUMENT

Deoarece fiecare dintre noi care slujim școala, putem contribui la înbunătățirea procesului instructiv- educativ, am adunat materiale, le-am selectat și interpretat pentru a putea realiza lucrarea metodico- didactică.

Astfel, orizontul local și apropiat trebuie să constituie sistemul predilect al învățării pentru elevi. Aceștia realizează o serie de impresii care provin direct de la locurile în care trăiesc cu tot ceea ce îi înconjoară: plante, animale, anotimpuri. Antrenarea sistematică și multilaterală a analizatorilor în proiectul de cunoaștere constituie un obiectiv important în predarea primelor noțiuni de geografie.

Studierea orizontului local, înseamnă petrecerea în mod plăcut ți util a timpului liber , dar se poate realiza și o odihnă activă, o schimbare a preocupărilor, a peisajului, o satisfacere a curiozității. Punând accentul pe satisfacerea curiozității, excursiile și drumețiile s-au dovedut a fi o modalitate de cunoaștere a realității, a mediului înconjurător. Am descoperit că o serie de întrebări pe care mi le puneam în calitate de învățătoare, poate fi chir oferit de natură. Natura devine astfel un imens laborator viu, plin de frumusețe și înțelepciune, din care pot învăța deopotrivă, copiii și dascălii lor.

Observările făcute în imediata apropiere a școlii nu dețin monopolul activităților în cadrul acestei discipline de învățământ, dar ele au un rol deosebit de important, rol neglijat deseori de învățători din diverse motive. Este deci nevoie să realizăm acțiuni eficiente, prin care să folosim acest potențial așa cum se cuvine. Am observat că prin excursii și drumeții, elevii,, se adapă” direct de la surse, potolindu-și setea de cunoaștere, studiind „întregul planetar de la localitate la planetă”, așa cum spunea marele geograf Simion Mehedinți.

Oricât de interesantă ar fi activitatea din clasă, prin diverse mijloace moderne folosite, nimic nu se compară cu gura de oxigen , inspirată direct de pe vârful muntelui, din mijlocul naturii.

Pornind de la ideea că te cunoști pe tine cunoscâd locurile în care te-ai născut, frumusețile lângă care trăiești. Simion Mehedinți spunea:” Orizontul locului este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice”.

De aceea activitățile extrașcolare îi determină pe elevi, să aprecieze și să prețuiască natura care ne înconjoară cu toate frumusețile ei. „A înțelege natura, înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de amenințată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii”( Eugen Pora)

Natura înconjurătoare reprezintă un adevărat laborator de cercetare. Copilul este împins de dorința de cunoaștere, de descoperire, iar curiozitatea spontană a copiilor manifestată prin întrebările „ de ce ?”, „ cum?”, „cine?”, „ ce s-ar întâmpla?”, constituie totdeauna un prilrj de a-l pune pe copil să răspundă singuri la întrebări, printr-un demers didactic euristic, problematizant, activ și acțional. Începând de la grădiniță , copilul învață să exploreze lumea înconjurătoare, să analizeze, să pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să-și exprime opinii și stări sufletești și să inițieze acțiuni.

Fiecare ieșire în natură înseamnă un nou prilej de încântare în contactul cu ea, o nouă acazie de a înregistra poezia și cântecele, de a-i descifra tainele și sensurile și de a culege nenumărate povețe.

Folosind observațiile din orizontul local calitatea cunoștințelor crește printr-un efort mai redus. Pe parcursul școlarizării, elevii vor fi pregătiți sistematic să înțeleagă fenomene și procese geografice, să dobândească numeroase cunoștințe, deprinderi și priceperi folositoare în viață.

Astfel familiarizarea elevilor cu termenii geografici și cu limbajul de specialitate îi vor ajuta pe tot parcursul anilor de școală.Să nu uităm că din fatalitatea spațiului a izvorât dorința, visul, știința, arta, dragostea, credința și rezerva noastră de etrnitate împotriva timpului.

De aceea având cadrul necesar – școala, trebuie să oferim copiilor un drum ascendent al umanității spre lumea de mâine, mai bună, mai dreaptă, mai luminoasă și mai plină de dragoste și speranță în deplină comuniune cu natura, cu mediul înconjurător.

INTRODUCERE

Zilele de astăzi înseamnă pentru noi toți, transformări extrem de rapide poate chiar precipitate, astfel încât mulți dintre noi nu putem ține pasul cu evenimentele, rămânând deseori în urma lor. Ne simțim depășiți, copleșiți de multitudinea și diversitatea lor.

Diversele evenimente care au loc în întreaga lume deși sunt ,, departe de noi”, trebuie să reprezinte pentru noi toți preocupări de maxim interes, deoarece suntem legați unii de alții prin mii și mii de fire invizibile sau mai puțin vizibile. Suntem legați de tot ce se află în jurul nostru, de natura abiotică și de cea biotică, de oamenii mai apropiați sau mai îndepărtați, aflați la celălalt capăt al Terrei. Omenirea va fi legată direct de mediul înconjurător, care le influențează existența.

Parcurgem o acută criză ambientală, accentuată mai ales după anii 1950 prin creșterea demografică, ceea ce impune o nevoie tot mai mare de materii prime necesare pentru existența populației. Acest lucru presupune pierderea unor teritorii, până mai ieri virgine din mediul care ne înconjoară.

Omenirea se confruntă cu poluarea fără precedent a mediului înconjurător, dar și cu o poluare (culturală și a gândirii), pe care spre dezamăgirea noastră, le privim neputincioși din lipsuri financiare, din nepricepere sau neștiință.

Societetea românească are sarcina de a prospecta posibilitatea de valorificare a naturii în direcția cea bună. Este vorba de protejarea naturii cât și implicit a omului, ceeea ce presupune și posibilitatea de a fi instruit. Aceasta ar trebui să fie principala sarcină a societății, lucru dovedit de acele state care au acordat o deosebită atenție învățământului , pentru că nici un efort nu este prea mare când vine vorba de instruirea tinerei generații, a celor care astăzi sunt cuprinși în învățământul primar și nu numai.

Chiar dacă educația copiilor începe din familie, continuă în grădiniță, școala este principala instituție specializată în acest sens.

Ca și cadru didactic mă sint obligat ca din primele clase, să dau celor din fața mea cât mai mult, să le dezvălui cât mai multe din ceea ce așteaptă ei să cunoască, să le fac să înțeleagă că tot ce învață are acoperire în viață, să descopere treptat că nimic nu este întâmplător, că orice învață le va fi de mare folos într-o anumită etapă din viața lor.

Astfel, dintre toate materiile pe care le percurg cea mai legată de natură, de oameni, de așezările umane, de ape, de cer este geogrefia. Farmecul și frumusețea acestui obiect au făcut să crească în ochii mei importanța geografiei, și încerc să transmit și elevilor mei dragostea și curiozitatea care poate fi descoperită prin studiul acestui obiect. De asemenea, geopgrafia face legături imediate și concrete cu realitatea de zi cu zi, pe care elevii o descoperă și o înțeleg treptat cu ajutorul celor care sunt puși să-i îndrume.

Această materie se leagă cel mai mult de realitatea imediată, este obiectul care ne permitem să scoatem elevii din clasă să poată percepe concret o parte din noțiunile cu care elevii și mai târziu maturii se vor folosi , noțiuni strâns legate de geografie , dar și de viața cotidiană.De aceea este bine să căutăm toate mijloacele și metodele pentru a-i stimula pe elevi, pentru a le stârni interesul dar și orgoliul, să venim în întâmpinarea dorințelor și preocupării lor.

La grădiniță, copiii au primul cintact cu termenii geografici, când li se explică la vivelul de percepție, despre mediul înconjurător, despre anotimpuri, despre precipitații, etc. Până în clasa a IV-a, când încep studierea metodică a geografiei , elevii se familiarizează cu primii termeni științifici legați de geografie, la unele materii legate de studiul mediului înconjurător, cum ar fi- Științe – și Cunoașterea mediului înconjurător, sau chiar limba română și matematică , unde se studiază anumite aspecte legate de natură.

Deprinderea de a observa obiectele și fenomenele din natură și din viața socială , de a le privi în contextul general, de a le integra în sisteme complexe, trebuie să ducă la stabilirea unor corelații între elementele mediului înconjurător , pentru că intervenind asupra lui să nu-l degradăm. Impactul om- natură trebuie să reprezinte principala preocupare a personalului didactic . Acțiunile colective și mai ales cele individuale, pot duce la o puternică degradare a mediului. De aceea este necesar ca să-i inițiem pe viitorii cetățeni în studiul complex al naturii, pentru a-i cunoaște legile generale, pentru a acționa în concordanță cub acestea și nu împotriva lor, pentru a proteja mediul, și implicit pe noi. La toate acestea se adaugă în mod deosebit sarcinile legate de trezirea dorinței de cunoaștere și a curiozității. Stimularea curiozității micului școlar este sarcina esențială a învățătorilor. Nu trebuie neglijată formarea dragostei față de frumosul oferit de natură, de perfecțiunea ei, ca rezultat al unei îndelungate evoluții. La acestea trebuie adăugată formarea dragostei față de frumosul realizat de om ( prin transformarea inteligentă a naturii ca ea să nu aibă de suferit ) și dragostea față de muncă ( atât față de cea fizică cât și față de cea intelectuală). Nu trebuie neglijată nici componenta care contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă care se poate realiza din plin în cadrul excursiilor și drumețiilor.

În condițiile actuale ale învățământului, geografia trebiue să capete valoare instrumentală, astfel încât eleviii sub directa îndrumare a învățătorului să-și însușească cuantumul necesar de cunoștințe, să dobândească priceperi și deprinderi, să-și formeze convingeri, atitudini, opinii, să caute adevărul științific, să verifice ipoteze, să găsească soluții pentru situațiile problemă.

Combinarea activității de învățare cu activitatea practică reprezintă o metodă de îmbunătățire a procesului de învățământ. Astfel, se realizează informarea elevilor cu acele cunoștințe de bază din științele geografice, formarea unor capacități intelectuale, deprinderi și priceperi practice, stimularea creativității, formarea unui stil de însușire a unor deprinderi de cercetare a fenomenelor, de citire și interpretare a hărților și nu în ultimul rând crearea unei gândiri spațiale.

Geografia se pare că a apărut ca știință , odată cu primele manifestări științifice și face parte din grupul celor mai vechi științe . Primele lucrări de geografie le datorăm învățaților antici, mai precis grecilor și apoi romanilor. De altfel și numele de geografie vine din limba greacă, geo=pământ, și graphien=a scrie.

Eratostene a fost cel care a folosit pentru prima dată denumirea de geografie în secolul al III-lea î. Hr. Aristotel, Strabon și Ptolemeu au avut și ei preocupări legate de fenomenele naturale ce se petrec pe Pământ sau pe bolta cerească.

Treptat, geografia se dezvoltă tot mai mult,iar planeta este tot mai bine cunoscută. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se pun bazele geografiei moderne, având ca întemeietori pe germanii Alexander von Humboldt și Karl Ritter.

În țara noastră au existat încă din perioada feudală învățați cu preocupări legate de geografie, așa au fost Nicolaus Olahus, Dimitrie Cantemir și Constantin Cantacuzino, iar mai târziu Emil Racoviță, primul român care a ajuns în A ntarctica ,Simion Mehedinți considerat ,, părintele geografiei românești moderne”, iar în secolul trecut contribuții importante la dezvoltarea geografiei au avut printre alții: George Vâlsan, Constantin Brăteanu și Vintilă Mihăilescu.

În perioada modernă, dar mai ales în epoca contemporană, geografia devine o știință de sine stătătoare, metodică, explicativă, o știință care studiază relațiile care se stabilesc între elementele mediului înconjurător ( relief, apă, climă, floră și faună, elementul antropic ). Între aceste componente există o strânsă legătură, modificarea unui singur dintre aceste componente aduce modificare imediată a celorlalte.

Fiecare om dorește să cunoască spațiul în care trăiește, plecând de la orizontul local, de la propria sa locuință, până la țara sa, continentul și chiar întreaga planetă. Nevoia de a cunoaște spațiul în care viețuim, poate veni și din curiozitate dar și din nevoi practice.

Studiul acestui obiect este necesar pentru că numai astfel putem înțelege natura în care trăim și având această înțelegere, putem folosi natura fără a o distruge.

Elevii văd cu ochii lor natura cu toată măreția și armonia ei, pe care o caută să o cunoască și să o înțeleagă, dar în același timp văd și răul și rănile pe care le provoacă omul mediului înconjurător.

Cu timpul copilul începe să înțeleagă o serie de lucruri atât de la părinți cât și de la educatori. Deci, învățătorii trebuie să-și dovedească măiestria, să caute cele mai eficiente metode ca elevii de astăzi să nu devină distrugătorii de mâine ai planetei.

Pot spune că aceasta este unul dintre motivele care m-au motivat să mă apropii tot mai mult de geografie și implicit de natură, de cunoașterea cât mai amănunțită a mediului, alături de elevii mei , și în același timp împreună cu ei să căutăm mijloacele cele care se află la îndemâna noastră să apărăm și să ocrotim frumosul de care încă ne putem bucura.

Așezată în nordul țării, Bucovina, pământ binecuvântat de Dumnezeu și de istorie, țară unde legenda se împletește cu dorul, unde doinele și baladele scaldă obcinile de un verde crud, străjuită de falnici codri de fagi și de brazi, în care împărățesc urșii și cerbii, și în care răsună de veacuri cântecul cocoșului de munte,ascunde atâtea și atâtea frumuseți și taine.

Aceste minunate plaiuri au fost împodobite de locuitori care și-au câștigat faima de oameni harnici, muncitori, aspri atunci când situația o cerea, dar și cei mai demni și mai mândrii din întreg spațiul locuit de români.

În partea vestică a Podișului Sucevei se află comuna Arbore ,ce se întinde de la poalele Obcinei Mari spre est, până în valea râului Suceava.Localitatea este încadrată de culmi deluroase împădurite care se desfășoară pe direcția V-E.

Așezat în preajma unor localități pe cât de vechi, pe atât de încărcate de istorie, satul Arbore se leagă ca și altele din jur, de vremea domniei lui Ștefan cel Mare. De altfel, pe aceste locuri, precum și în toată Bucovina, figura și personalitatea viteazului Voievod au intrat de mult în conștiința localnicilor, făcând ca frumusețile artistice și cele ale naturii să se împletească fericit cu un adevărat cult al istoriei.

Pe lângă relieful frumos și variat ,biserica Luca Arbure și muzeul Toader Hrib sunt obiective de interes turistic în comună. Biserica este un lăcaș de cult, aflat în patrimoniul UNESCO încă din anii 60 și este unul din cele 5 lăcașuri de cult din județul nostru care face parte din acest patrimoniu. A fost construită de hatmanul Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, se pare la îndemnul lui Ștefan cel Mare, între 2 aprilie până pe 29 august 1502.

Biserica are un grad de atractivitate, fiind vizitată de foarte multă lume și din țară și din străinătate.

Mormântul lui Luca Arbure este după câte se știe cel mai vechi monument în stil gotic din Moldova și poate din România.

Muzeul ,,Toader Hrib” este amplasat în partea de nord vest a satului Arbore. Muzeul este casa în care a trăit Toader Hrib, apoi muzeul a devenit proprietetea primăriei comunei Arbore. Muzeul are o valoare inestimabilă pentru arboreni, gradul de conservare este destul de bun, și are un grad de atractivitate destul de bun. Aici pot menționa că în perioada comunistă, eleviii comunei noastre desfășurau serbări și diferite festivități la acest muzeu.,, Îmi aduc aminte cu plăcere serbarea de primire a cravatei atunci când am devenit ,,pioner”a avut loc la acest muzeu.

Jurnalul de vizitatori stă la mărturtia faptului că anual muzeul era vizitat de sute de turiști. La sfârșitul anului 1979 jurnalul înregistra 700000 de vizitatori în 13 ani de activitate.

Varietatea mare de aspecte și fenomene geopgrafice oferă excelente mijloace de învățământ ce pot fi folosite atât la activitățile ce pot fi desfășurate în clasă cât și în cele din afara școlii, în orizontul local sau apropiat, drumeții, excursii, etc.

Astfel reușim să stimulăm interesul elevilor pentru cunoașterea pe viu a naturii, a aspectelor și fenomenelor care au loc în mediul înconjurător, de a culege informații, mai facem un lucru pentru sănătatea lor, îi obișnuim cu mersul pe jos, lăsând astfel calculatorul și televizorul, măcar pentru o scurtă perioadă, îi educăm în spiritul dragostei pentru natură și frumos.

Această lucrare își propune a reda preocupările și constatările personale, atât din studiul materialelor și lucrărilor în care este abordată problematica ținutului Arbore, din lucrări de geografie generală și din literatura de specialitate, cât și din constatările directe pe care le-am făcut împreună cu elevii în mijlocul naturii.

Desigur că această lucrare nu are cum să cuprindă toate aspectele legate de această atât de cercetată și cunoscută zonă, sau nu se vrea a aduce noi interpretări sau idei, ci este un mod personal de a reda câteva aspecte ale geografiei locului, este o viziune cât de cât personală asupra geografiei Arborei. Un mare filozof spunea – „ Dacă aș fi vrut ca opera mea să fie perfectă, ea nu ar fi apărut niciodată .” Orice comentariu în plus la această zicere nu și-ar avea rostul.

Așadar, este de datoria noastră să facem un drum ascendent spre lumea de mâine, pe care o dorim cu toții mai bună, mai dreaptă, mai plină de dragoste și speranță în deplină comunitate cu natura.

CAPITOLUL I

CUNOAȘTEREA PROFILULUI PSIHOLOGIC

AL ȘCOLARULUI MIC – CONDIȚIE ESENȚIALĂ A REUȘITEI

DEMERSULUI EDUCATIV

Profilul psihologic – expresia sintetică, cantitativă, calitativă, sumativă a componentelor proceselor și însușirilor psihice și a relațiilor interfuncționale dintre acestea – exprimă gradul dezvoltării mentale și comportamentale pentru elevi.

Atât profilul psihologic al vârstei cât și profilul psihologic al individului au o deosebită importanță. Pentru reușita muncii învățătorului este important profilul psihologic al vârstei școlarului mic. Profilul psihologic al vârstei include totalitatea manifestărilor tipice , prin care se evidențiază un anumit stadiu din dezvoltarea ontogenetică. Elevii sunt grupați în clase și în funcție de vârstă. Profilul psihologic individual nu reprezintă doar o însumare a particularităților de vârstă, ci o sinteză a nuanțelor prin care se manifestă fiecare, individual, el incluzând toate caracteristicile și trăsăturile proprii fiecărui copil. Astfel copilul se diferențiază de alți copii de aceași vârstă.

De aceea descoperirea profilului psihologic al copilului asigură reușita demersului la această cunoaștere a profilului psihologic: nr. De elevi din clasă ( cu cât clasa este mai puțin numeroasă, cu atât putem cunoaște mai bine fiecare elev ), timpul liber al învățătorului, pasiunea lui pentru studierea comportamentului fiecărui elev.

Copilul, în primuln an de viață își dezvoltă – după cum arată psihologul francez H. Wallon – o inteligență senzorială, motrică sau practică, care precede însușirea de sprijin în formarea sa intelectuală. Mersul și vorbirea reprezintă cuceriri ale vârstei de la 1-3 ani. Mersul este sinonim cu cucerirea spațiului , care este ,,explorat” – de copil, fapt ce contribuie la accelerarea evoluției sale mentale , iar vorbirea înseamnă cucerirea ,,spațiului social”, accesul la lumea simbolurilor. Pentru realizarea unui nivel optim al dezvoltării psihice, pentru a apregăti copilul pentru etapa reșcolară, după cum remarca M.Debesse, trebuie urmate pas cu pas, progresele maturizării organice.

Perioada preșcolară , corespunzătoare vârstei de 3- 7 ani, reprezintă cea mai intensă creștere în primul an și apoi ceva mai lentă, pentru ca între 6-7 ani să sporească din nou. Aici are loc intensificarea procesului de osificare, fortificarea mușchilor membrelor, însă mușchii scurțise dezvoltă mai lent. De aceea , mișxcările fine ale preșcolarului au o oarecare lipsă de precizie La nivelul sistemului nervos, are loc mielinizarea fibrelor nervoase ( acoperirea acestora cu teaca izolatoare de melină , deci o maturizare a lui , atât morfologică cât și fiziologică, sincronizată cu dezvoltarea fizică a întregului organism.

O trăsătură impotrantă a perioadei preșcolare ce trezește sentimentul de ,,personalitate”, manifestat după H.Wallon, printr-o ,, atitudine de opoziție”, ,,spirit de contrazicere”sau ,,obrăznicie” . Se manifestă ,,parada eului” , cu scopul de a atrage atenția și admirația celor din jur , dar este și vârsta la care imită adultul prin identificarea cu persoanele considerate a fi mai apropiate.

De asemenea activitatea ludică , de bază la această vârstă, contribuie la exersarea funcțiilor psihice. Această activitate răspunde nevoii copilului de a se mișca și de a crea. În faza finală a anilor de grădiniță jocul se împletește cu munca, sau mai precis , munca se desfășoară sub formă de joc, pentru că ,,copilăria este făcută pentru a te juca”- spune psihologul elvețian E Claparide.

De aceea în perioada școlară mică jocul continuă să rămână o componentă de bază a activității copiilor. Trecerea de la joc la muncă se face treptat. La vârsta de 5-7 ani jocul se deosebește prin muncă prin faptul că poate fi întrerupt după bunul plac al copilului care se joacă , pe când munca are un început și un sfârșit, presupune menținerea unei direcții de acțiune , deci are o finalitate. Prin joc copilul cunoaște realitatea înconjurătoare. Gândirea preșcolarului este predominant intuitivă, el încă nu poate face analize și sinteze. În schimb are tendința de a fabula, de a inventa, crezând că obiectele și ființele există, în special, pentru interesul său. De aceeea se spune că acum copilul gândește cu achii, cu urechile, cu corpul, dar, treptat sporind rolul cuvintelor, gândește tot mai mult prin cuvinte.

În perioada preșcolară educația vizează educarea simțurilor, a imaginației și a caracterului. Cunoașterea pornește de la percepții de ansamblu încă slab diferențiate, din care se desprind treptat, detalii și nu invers. Educația simțurilor înseamnă antrenarea analizatorilor în formarea și diferențierea senzațiilor și obținerea unor percepții variete. Simțurile se educă prin educarea mâinii, aceasta fiind atât instrument de cunoaștere, cât și de creație. Astfel, se organizează activități cu scopul de a perfecționa mișcările, fără risipă de energie, deci evitând mișcările fără rost. Dintre acestea putem menționa: coloratul, colajul, împletitul.

Autoeducația vizuală a copilului se adaugă la acțiunea educatoarei, care îi arată unde anume trebuie văzut. Totodată educatoarea îl ajută pe copil să asocieze impresiile vizuale cu cele verbale.Urmărind acest aspect vom ști de la ce stadiu pornim cu elevii din clasa pregătitoare, ținând cont de faptul că încă de atunci se pot organiza excursii și drumeții.Dorința aceasta implicân și sporirea atenției, memoriei, gândirii și imaginației.

Formarea imaginației – o altă componentă a educației intelectuale, este cea care îl introduce pe copil în lumea umană.Este vârsta specifică a pendulării între real și imaginar.Copilul îndrăgește istoriarele, dar și poveștile, chiar și cele științifico-fantastice prezentate la televizor.Uneori inventează personaje imaginare,alteori reale, amestecă realul cu imaginarul. Astfel,după cum sublinia P. Lengrand „inventând mereu, copilul se inventează câte puțin pe sine”.

Familia,dar și educatoarea, au la îndemână mijloace clasice, reprezentate de povestiri, basme, jocuri, cât și moderne:desene animate, teatru de păpuși, filme științifico-fantastice.Astfel, vor fi tratați diferențiat visătorii de cei retrași.Celeor retrași trebuie să li se stimuleze imaginația, iar celor visatori, cu o imaginație mai bogată, li se vor oferi povești mai realiste.Nu numai în grădiniță, ci și mai târziu, in ciclul primar, copiii pendulează frecvent între imaginar și real.

Modelarea caracterului se definește prin gradul de socializare a copilului și este în corelație cu dezvoltarea funcțiilor psihice de cunoaștere.Se formează atitudini de simpatie și antipatie. Copilul ajunge la o cunoștință morală, în sensul că trăiește comportarea, dar nu o justifică. În aceasta perioadă „cumințenia” este principala „virtute”.

Știind profilul psihologic al vârstelor antepreșcolară și preșcolară, învățătorul are în față soclul, temelia pe care se construiește profilul psihologic al vârstei școlare mici, despre care voi vorbi în continuare.

Perioada școlară mică, corespunzătoare claselor primare, reprezintă o etapă de relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare mai ușor de realizat. Progresele relativ constante se observă în domeniul dezvoltarii fizice, precum și a dezvoltarii psihice.

Dezvoltarea psihica a copilului de 7-11 ani constituie o premisă a progreselor psihice.

Acum are loc o dezvoltare a sistemului osos și a tuturor mușchilor.Crește cantitatea de calciu din compoziția chimică a oaselor, are rol procesul de osificare, încă neîncheiat. Se întărește mult coloana vertebrală. Faptul de osificarea scheletului nu s-a terminat, trebuie luat în considerare la poziția și statul în bancă, cât și în excursii și drumeții (nu se vor pune greutăți mari în rucsacuri, pentru a nu se deforma coloana vertebrală).

Sistemul muscular continuă să se dezvolte și mai ales, se dezvoltă mușchii lungi, de aceea alergarea se manifestă ca o necesitate.Acesta este un motiv în plus pentru practicarea mersului pe jos, în relief cât mai variat, pe drumuri asfaltate, dar și pe drumuri de țară, pe teren orizontal și, mai ales,pe cărări, poteci, cu urcușuri și coborâșuri.Se știe că o plimbare în oraș sau pe o șosea ne obosește mai repede decât dacă parcurgem același traseu pe o cărare cteren neuniform, variat. Ținând cont de faptul că evităm monotonia, care obosește și că preferăm varietatea (atât în privința felului acțiunii, cât și locului în care se desfașoară), care este mai puțin obositoare, dar mai ales reconfortantă.

Nu este bine sa-i angajăm pe școlarii mici la parcurgerea, pe jos, a unor trasee foarte lungi, pentru că drumul în sine devin epuizant, iar sarcina didactică de cunoaștere a unor procese, fenomene nu se mai realizează, sau se realizează în mică măsură.Este nevoie să respectăm aceste cerințe pentru a pbține performanța.Uneori, suntem puși în situația de a „tempera” unele acțiuni ale copiilor (tendința de a alerga pentru a fi mereu in față, tendința de bravură).Aceasta se poate face prin trasarea altor sarcini, menite să aducă la consemnarea energiei, sarcini ce țin de adunarea unor materiale 8 frunze, crengi, plante ierboase, pietre), de observarea unor lucruri,de numărarea unor obiecte, de stabiliarea frecvenței unor fenomene, de reținerea raspandirii altor fenomene etc. Aceste probleme vor fi analizate atunci când mă voi referi la modul de organizare a excursiilor și drumețiilor, precum și la asigurarea securității copiilor în timpul acestor activități.

Dezvoltarea mușchilor scurți rămâne în urmă la această vârstă, oblingându-i la un antrenament specific, inițiat și coordonat de învățător (realizarea scrisului, a desenului, în cadrul orelor de educație plastică, a lucrărilor realizate la orele de Abilități practice). Atunci când în timpul excursiei sau drumeției le cerem elevilor să noteze unele observații, ei preferă să țină minte,decât să scrie sau să deseneze ceva, pentru că aceasta ar presupune un efort mai pronunțat al mușchilor scurți. Mișcările fine, scurte, de coordonare, obosesc repede mâna copilului. De aceea copilul preferă să alerge, să meargă distanțe mai mari – în timpul unei drumeții – decât să aranjez, să clasifice obiectele colectate. Aceste aspecte trebuiesc loate în considerare, dar, mai ales, să nu uităm că sarcina didactică a excursiei și drumeției este de a observa, de a înțelege de a stabili corelații, deci de a învăța din experiența naturii sau o soțietății omenești. Așadar, și aici, trebuie să respectăm simțul măsurii. O dezvoltare fizică normală va conduce la transformările treptate ce au loc la nivelul psihicului. Aceste transformări ale gândirii și comportamentului copilului evidențiază noua structură mentală.

Are loc, în această perioadă desprinderea gândiri de datele globale intuitive. Se manifetă o tendință de decentrare, care intervine atunci când copilul depășește egocentrismul, când realizează o reflectare adecvată prin acțiuni tot mai eficiente, eficace, asupra obiectului.

Relația cognitivăeste o interacțiune între subiect șiobiect. De aceea, psihologul Jean Piaget consideră decentrarea ca ,,un fel de centrare asupra obiectului, o reflectare organizată prin coordonări ce asigură obiectivitatea”.

Deoarece la nivelul gândirii aceste coordonări au caracter reversibil , copilul realizează io cunoaștere mai fidelă a realității mediului înconjurător.

Este important faptul că la vârsta școlară mică decentrarea este pe cale să se producă. Copilul încă bu s-a desprins total de datele percepției globale intuitive. Aceasta înseamnă că, în marea parte , gândirea are un caracter intuitiv. Operațiile mintale care apar pe baza intuiției sunt încă concrete. Acestea se desfășoară în plan mintal , dar continuă să fie puternic legate de acțiunile cu obiectele și de datele pe care le oferă percepția. Această acțiune capătă, însă , o structură operatorie , putându-se compune în formă tranzitivă și reversibilă. Deci, datele și realitățile primite prin percepție sunt grupate în ansambluri , apoi transformate în operații , relevându-se astfel posibilitatea însușirii unor cunoștințe care depășesc sfera manipulării practice , a concretului nemijlocit cu obiectele sau fenomenele realității înconjurătoare. Gândirea intuitivă devine astfel gândire operațională.

La copiii de vârstă școlară mică gândirea realizează cunoașterea cu ajutorul unei operații logice, concrete, obiectuale.

Treptat, abservăm evoluția noțiunilor. În clasa I și a II- a , noțiunile școlarului mic au un caracter concret și empiric , adică trăsăturile esențiale și neesențiale nu sunt suficient diferențiate și nu se pot organiza în sisteme noționale. În clasa a III- a și a IV-a se atinge stadiul gândirii noționale. Sub efectul cumulat al acumulărilor psihice , al influențelor educative, gândirea are tendința de a organiza în jurul unor noțiuni fundamentale: noțiunea de timp, spațiu, cauză, mișcare, număr. Alături de acestea apar și altele. Cresc totodată posibilitățile memoriei și capacitatea de cunoaștere. Începând de la 9 ani copilul poate învăța orice pe dinafară, din joacă. Memoria vizuală, auditivă, kinestezică se conturează de pe acum în sensul accentuării uneia dintre ele.

Datorită acestui lucru , învățătorul poate apela la reînprospătarea , la aducerea aminte a unui peisaj, a unui obiect sau fenomen văzut într-o drumeție, într-o excursie organizată cu clasa. Aceasta ajută la însușirea unei noțiuni de geografie sau științeîn general, cum ar fi:

– aspectul unui munte, al unei depresiuni, al unei văi de munte;

– aspectul unui sat sau a unui oraș;

– al unei zone pomicole, al unor fenomene meteorologice;

– aspectul unei păduri de foioase sau de conifere, al unui lac ;

– aspectul unor locuri prezente în filme didactice diapozitive, lecturi geografice.

La această vârstă se manifestă primele aptitudini cu caracter general , ce permit succesul la toate obiectele de învbățământ. Treptat acestea se vor diferenția în specificul activbității în care se exersează , cu predilecție elevul. Învățătorul este interesat să dezvolte toate aptitudinile; el nu-și poate permite să le neglijeze pe unele, însă, dată fiind faptul că fiecare învățător are o afinitate pentru un obiect de multe ori , fără să vrea , influențează și aptitudinile elevilor săi. Este vârsta la care se manifestă aptitudini mecanice ( plăcerea de a mânui obiecte ) , dar și a aptitudinilor muzicale , a celor plastice, sportive, etc.

În ciclul primar, progresele cunoașterii sunt legate de dorințele generale de a ști, de a învăța, de a avea succes Aceasta presupune o anumită atitudine față de muncă, manifestată de capacitatea sa de a duce la bun sfârșit o sarcină începută și de a obține un rezultat. Se amplifică interesele practice ( pentru tehnică , de exemplu ). Dar și altele care îl aduc mai aproape de natură, de mediul înconjurător ( grădinăritul, îngrijirea animalelor, a pomilor din livadă, întreținerea spațiilor verzi, a apădurilor ). Acestea reprezintă adevărate puncte de sprijin pentru însușirea cunoștințelor de geografie, care trebuie stimulate pe toate căile piosibile, fără a fi afectate alte interese.

Elevul care iubește natura , va avea datorită unei excursii în pădure sau chiar într-o livadă un prilej de bucurie , de satisfacție, dar și de completare și de sistematizare a cunoștințelor.

Rezultă că elevul din clasele primare își intensifică viața socială. Acum este „ vârsta prieteniei”, deci copilul simte nevoia de a trăi în colectiv, de a lua parte la activități comune, căci fără acestea nu se dezvoltă normal. Astfel el devine capabil de sentimentul colectiv, se bucură de succesele colectivității căreia îi aparține și se întristează de nereușitele acesteia. El ține la colectivul clasei , la onoarea ei și de aceea , de multe ori ia atitudine pozitivă plină de responsabilitățile față de cei leneși, chiulangii, mincinoși sau egoiști.

Inclus în colectiv, școlarul mic începe să se familiarizeze cu cerințele vieții sociale. El asimilează treptat reguli de conduită individuală și colectivă și astfel își reglează atitudinile cu colegii, cu cadrele didactice, cu prietenii de familie. În acest context al socializării școlarului mic se remarcă două tendințe: de atașare față de alte persoane și de preocupare față de sine. Această a două tendință relevă germenii viitoarei conștiințe de sine și reprezintă tendința interiorizării, a concentrării asupra lui însuși.

Tendința aceasta poate da naștere la o serie de manifestări atitudinale de duplicitate, copilul nu interiorizează tot ce gândește și ce simte într-o anumită situație ori împrejurare. Complexitatea dezvoltării psihice în această etapă conferă școlii, învățătorului un rol special. Chiar dacă familia are o deosebită influență a școlarului mic, școala contribuie mai mult la formarea și educarea inteligenței, a potențialului cognitiv și la formarea caracterului. Acțiunea acestor doi factori – familia și școala – trebuie să fie permanent coordonată, încât să aibă un caracter unitar. Deoarece procesul de învățământ declanșează dezvoltarea psihică, organizarea și metodica lui nu poate să ia în considerare caracteristicile fizice, psihiceși sociale ale copilului. Între aceste caracteristici invățarea prin acțiune reprezintă un element principal. O astfel de formă de învățare prin acțiune este și contactul viu, nemijlocit cu natura, cu mediul înconjurător, în principal drumețiile și excursiile.

Acestea nu reprezintă atributul exclusiv al obiectului geografie, al cunoașterii mediului înconjurător sau mai nou al științelor, ci reprezintă un prețios ajutor și în însușirea cunoștințelor de istorie , de limba română sau de matematic, abilități practice și într-o foarte mare măsură sunt ore de educație fizică de o deosebită complexitate și totodată mult îndrăgite de elevi. Aceste argumente arată că ele trebuie privite cu încredere, cu convingerea că aduc un plus de cunoștințe, deoarece fac parte din toate punctele de vedere din categoria metodelor activ- participative. Nimic nu poate fi mai activ, mai participativ decăt cunoașterea prin observaredirectă a mediului înconjurăto, decât însușirea unor noțiuni sau legi simple pe baza observațiilor, comparațiilor, analizelorși sintezelor efectuate în acest imens laborator viu – natura.

Relaxarea în natură cu o clasă de elevi reprezintă o mică aventură a cunoașterii, care trebuie să se termine cu bine, în sensul că pe lângă dobândirea prin efort propriu a unor noi cunoștințe operaționale, trebuie să se asigure securitate participanților , deci a elevilor.

Aceasta presupune ca învățătorul să știe să organizeze astfel de activități și în special ce se poate realiza în cadrul ei. Răspunsul la această problemă încerc să-l prezint în capitolul următor al lucrării.

CAPITOLUL II

SPECIFICUL OBSERVĂRII GEOGRAFIEI

ÎN ORIZONTUL LOCAL

2.1 Percepția, mod de cunoaștere a realității

Copilul dispune de capacități perceptive prin care stabilește relații informaționale cu lumea diversă de obiecte și fenomene în care supraviețuiește. Fiind procese senzoriale complexe și imagini primare care conțin toate informațiile despre însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor, în condițiile acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor, percepțiile semnalizează obiecte în totalitatea însușirilor date, unitar și integral. Unii psihologi primesc percepțiile ca o sumă de senzații, iar alții consideră că doar percepția ca un tot există, în timp ce senzațiile rezultă din separarea artificială a elementelor din ansamblul perceptiv. În realitate percepția nu este posibilă fără capacitățile senzoriale , dar nu se reduce la o sumă de senzații. Percepția apare numai în relația directă cu obiectele, deci ea poate fi considerată ca o imagine primară. Dacă această relație este optimă, atunci percepția este precisă și clară.

Percepția este neclară în cazul în care stimulările sunt de intensitate redusă, slabă. La fel de importantă este și durata de acțiune a stimulului. Aceste aspecte trebuie luate în considerare de către învățător.

Imaginea perceptivă cuprinde însușiri semnificative și neasemnificative, de detaliu mai puțin importante. Astfel imaginea perceptivă este bogată în conținut. Percepția unui obiect este concomitentă cu cea a elementelor care îl înconjoară, deci cu care se află într-un anumit loc (spațiu) și timp. Astfel ea nu este niciodată desprinsă din contextul real, de cadrul natural firesc, ci este realizată totdeauna „aici” și „acum”

Dăm exemplu în acest caz, următoarea situație perceptivă:

Într-o excursie copiii percep vizual și prin alți analizatori un râu (râul Suceava sau pârâul Hatnuța), dar nu este vorba de a observa apa râului ca element hidrologic, ci și de zone din jur ( lunca largă a Sucevei ce cuprinde zona industrială), prezența podului peste râu dar și alte aspecte. Percepția se realizează într-un anumit loc (zona podului peste Suceava, de exemplu) și la un anumit moment din zi sau din an, când peisajul are o anumită înfățișare, când omul desfășoară anumite activități.

Alt exemplu este acela când, într-o excursie fiind copiii se află în pasul Mestecăniș, unde se abservă numai forma de relief (pasul- ca o zană mai înaltă a culmii), ci și celelalte forme de relief din jur, tipurile de vegetație, gospodăriile risipite ale populației, temperaatura aerului, poate chiar și precipitațiile sau vânturile în momentul respectiv. Ideal ar fi ca aceste percepții să se facă în diferite perioade ale anului pentru a vedea aspecte diferite ale aceleiași zone. Aceasta ridică desigur mari probleme de natură financiară și organizatorică.

Imaginea perceptivă are o deosebită importanță pentru învățător deoarece prin calitățile sale , are o funcție informațională specifică și un deosebit rol reglator pentru activitate.

Trebuie să ținem seama de faptul că , pentru a avea o imagine perceptivă de calitate este important să existe o relație activă cu fenomenul sau abiectul și să fie integrată percepția într-o activitate , pentru că ea nu este un scop în sine ci un mod de dobândire de noi cunoștințe. Dacă de exemplu urmărim un peisaj, dar ne interesează doar vegetația, atunci observarea va fi dirijată către acest aspect în principal. Totodată, această observare se poate face și fără să ne deplasăm în teren, ci doar urmărind un diapozitiv sau o planșă

Atunci când obiectul ce va fi perceput este manevrat în timpul activității, va fi mai bine perceput decât prin simpla lui contemplare de către copii, deoarece va permite explorarea vizuală, tactilă a contururilor, va fi mișcat, măsurat și comparat cu alte obiecte asemănătoare. Nu este totuna că le prezentăm copiilor mulajul unei forme de relief și perceperea lui în natură. În orice proces perceptiv, învățătorul trebuie să țină seama de experiența perceptivă trecută a copilului, deoarece el va integra în percepție elementele de experiență anterioară cu categoria respectivă de obiecte sau fenomene. De asemenea învățătorul trebuie să țină seama de legile percepției.

Caracteristicile obiectelor și fenomenelor sunt semnalate în interrelații complexe, alcătuind o imagine ce cuprinde însușirile principale dar și secundare de detaliu pe care le află. Deci aceste însușiri se percep și se impun împreună. Dacă un obiect este văzut parțial, copilul se comportă ca și cum l-ar fi văzut în întregime.

Atunci când se percepe un deal , căruia nu i se vede vârful, copilul îl va reda într-un desen în forma sa reală, deci îi va desena și vârful ca element al dealului respectiv.În mod asemănător se percepe o vale, iar partea cea mai joasă nu se vede din cauza vegetației sau a poziției sale după o anumită stâncă.

Imaginea perceptivă este aranjată ierarhic, adică însușirile obiectelor și fenomenelor nu au aceeași intensitate și nu dau aceleași cantități de informații. Informațiile prinncipale relevante ocupă primul plan în structura imaginii, iar celelalte ocupă un plan secundar. Atunci când elevii percep un munte, pe primul plan se vor afla elemente ca:

– înălțime mare;

– versanți prăpăstioși;

– vegetație etajată în funcție de altitudine;

– utilizarea terenurilot, etc.

Strâns legată de structuralitatea perceptivă este selectivitatea perceptivă pe care învățătorul trebuie să o cunoască și să o stăpânească pentru a outea organiza activități de observare în excursii și drumeții. Selectivitatea perceptivă scoate în evidență faptul că omul este o ființă activă în relație cu lumea înconjurătoare. Dacă asupra copilului acționează mai mulți excitanți , el nu îi reflectă pe toți , ci pe cei în strânsă legătură cu activitatea sa. Omul se fixează asupra unui

anumit aspect al realității înconjurătoare care devine astfel „obiectivul percepției”. Celelalte elemente aflate în câmpul percepției sunt și ele reflectate, dar mai puțin clar, deci incomplet. Obiectivul percepției se poate transforma în câmp al percepției și invers. Deci obiectul percepției nu este fix, el se poate transforma în funcție de necesități , de interesele copilului. Ceea ce interesează este perceput clar , desprins dintre celelalte fenomene sau obiecte. Conturarea specială a unui element, contrastul cromatic al elementului căutat, mișcarea sa permit o mai rapidă detectare și discriminare a obiectului perceput. Indicarea verbală, prealabilă, accelerează descoperirea obiectului în câmpul perceptiv. De exemplu, la lecția „Apele curgătoare”, se arată că râurile se reprezintă pe hartă cu ajutorul liniei șerpuite. Fără a spune că acestea au culoarea albastră elevii vor descoperi în câmpul lor vizual de pe hartă urmele râurilor mai importante. Se vor descoperi și mai ușor dacă se face și această precizare referitoare la „ simbolul albastru” folosit pe hartă pentru râuri, deoarece intervine contrastul cromatic dintre albastrul râurilor și cafeniul munților, galbenul dealurilor și podișurilor ori verdele câmpiilor.

În excursii și drumeții apelăm la conturarea specială a unor fenomen esau lucruri, pentru a le descoperi mai ușor. De exemplu, indicând verbal faptul că un fag are conturul diferit decât al bradului sau molidului, copiii vor descoperi mai repede o specie de conifere (brad, molid) decât una de foioase (fagul) . Asemănător un munte este descoperit prin: înălțimea sa, pante sau versanți înclinați puternic, aspect pietros.

În ceea ce privește contrastul cromatic, le putem arăta copiilor că un râu mic din podiș, privit de departe de pe un deal de exemplu, nu se vede, dar în jurul său cresc sălcii de culoare verde în contrast cu culoarea ogoarelor, astfel se poate descoperi cursul râului sau pârâului respectiv. La fel se poate identifica de departe pădurea de conifere (mai întunecată) față de cea de foioase ( verde mai deschis), ori de un lan de grâu gata de secerat (de culoare aurie) fațpă de un câmp cultivat de porumb sau cartofi. De o mare importanță este indicarea verbală, prin care învățătorul precizează clar ce trebuie observat, cum trebuie observat, ce formă și culoare să aibă în vedere. Dacă obiectul perceput este în mișcare relativ față de alte obiecte, el va fi observat mai ușor de către copii:v apa în mișcare a unui râu, mașini care circulă pe o șosea, fumul ce iese dintr-o pădure, din coșurile caselor unui sat mascat de verdele livezilor etc.

Folosind selectivitatea perceptivă vom asigura reliefarea obiectivelor, impunerea lor mai ușoară în câmpul percepției. Dacă un obiectiv este camuflat(de exemplu , un râu sau un sat acoperit de vegetație) se reduce influența selectivității perceptive și deci trebuie găsite alte mijloace de identificare de a aduce în câmpul percepției.

Semnificativ pentru copii, dar și pentru om în general este că trebuie să se impună în câmpul său perceptiv. Ceeea ce este perceput devine semnificativ dacă se leagă de interesele, scopurile, așteptările, trebuințele copilului. Pentru că micul școlar nu poate întotdeauna distinge ceeea ce este esențial de neesențial, este posibil ca unele locuri să nu prezinte interes pentru el. De aceea , învățătorul trebuie să evidențieze importanța acelui lucru sau fenomen, deci să focalizeze atenția spre direcția și timpul respectiv. De exemplu, pentru un copil nu prezintă interes etajarea vegeteției sau eltitudinea dacă privește un munte, însă acest lucru reflectă legături cauzale între obiecte. Învățătorul trebuie să le ceară copiilor să observe acest lucru în mod special. Alteori, pentru copii nu prezintă interes faptul că apele industriale sau menajere sunt deversate în râuri, deci acest lucru trebuie avut în vedere. Cuvântul învățătorului joacă rolul de scop și astfel, obiectele semnificative, chiar dacă sunt mai slabe, printre altele mai evidente , se pot impune fiind mai bine percepute. În timpul drumețiilor și excursiilor este necesar să ținem seama de acest lucru, adică de strânsa legătură dintre legea semnificației și cea a selectivității.

Legile percepției funcționează îbn strânsă legătură și se exprimă în calitatea imaginii percepute care este: intuitivă, complexă, bogată.

Deoarece geografia, prin obiectul său de studiu, este o știință a relațiilor spațiale, învățătorul trebuie să aibă permanent în atenție reflectarea însușirilor spațiale ale obiectelor și fenomenelor.

2.2 Repartiția spațială a obiectelor și fenomenelor

Pentru a înțelege complexitatea realității înconjurătoar, esența fenomenelor geografice, elevii trebuie să cunoască primele elemente din conținutul acestei discipline, între care se numără și reprezentările. Familiarizarea cu ele începe în clasele primare, pe baza observațiilor directe în mediul înconjutător și din unele lecții de lectură cu conținut geografic.

Informațiile perceptive acumulate de elevi din natură sau din utilizarea materialelor intuitive sunt integrate și prelucrate în procese psihice noi, complexe cum sunt și reprezentările. Elevii sunt capabili să vadă cu ochii minții anumite imagini, creierul dispunând de mecanisms prin care se pot evoca realități care nu mai sunt prezente.

Ca proces cognitiv – senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar chematice a unor însușiri concrete și caracteristici ale obiectelor și fenomenelor în absența acțiunii directe a acestora asupraanalizatorilor, reprezentarea nu este doar un simplu fapt de evocarecin memorie, ci este o construcție sau o reconstrucție mintală. Spre deosebire de percepție , reprezentarea este mai săracă, nu cuprinde prea multe detalii, acestea sunt de obicei estompate, dar evocă însușirile intuitive, caracteristicile pentru un obiect sau pentru o clasă de obiecte. Reprezentarea este o generalizare intuitivă susținută de operativitatea gândirii și ducând la realitatea însușirilor configurative caracteristice pentru o grupă de obiecte. Reprezentările pregătesc și ușurează generalizăriledin gândire inclusiv formarea noțiunilor.

Școlarii mici de multe ori nu stăpânesc probleme de măsură a spațiului și a timpului. Prin excursii și drumeții se pot evidenția practic proprietățile spațiale ale obiectelor (precum: forma mărimea, distanța dintre ele) sau relieful.

Aceste însușiri spațiale sunt semnalizate prin mecanisme perceptive foarte complexe și relativ distincte.

Forma obiectelor din mediul înconjurător este foarte importantă. Deși există o multitudine de forme , în ansamblu ele pot fi reduse fiecare la forme mai simple: rotundă, ovală, pătrată, cubică, șerpuită, poligonală, conică. Altele se referă la plane (linii paralele, linii frânte, linii șerpuite, curbe sau drepte ), la aspecte tridimensionale ( cilindrul, prisma, cuzbul, sfera, piramida, conul) sau forme complexe, precum cele reale, concrete din natură: muntele, depresiune,valea,etc

Pentru a percepe forma se face apel la calea vizuală și tactilokinestezică, căi care se completează una pe alta, se întâlnesc sau se corectează. Există chiar o relație de control și confirmare reciprocă între acestea. Rolul principalînsă, îi revine văzului , care are o funcție integratoare, deoarece prin specificul percepției vizuale pe retină se proiectează forma obiectului respectiv.

Oricât de complexă ar fi forma unui obiect din natură, ea se poate reduce la o formă mai simplă. De exemplu, un munte se reduce la forma de con sau de piramidă, sau la una intermediară între acestea. Dacă muntele ( sau dealul ) nu are vârful ascuțit, ci tesit), va face aceste” simplificări” ale formei muntelui.

Pentru a reda o vale, fără a stăpâni noțiunea de prismă, copilul o va reduce la o prismă.

Astfel, o creastă muntoasă poate firedusă la o prismă cu una din muchii în sus.

Așadar, o șpsea o vom reda cu ajutorul unei linii drepte, curbe sau frânte. Ochiul percepe forma ei și o asimilează, simplficând-o, prin tipuri de linii diferite. La fel și râurile, căile ferate, marginea drumului, linia țărmului pe care copiii le vor desena cu ajutorul acestor tipuri de linii, chiar înainte de a cunoaște semnele convenționale. Harta este de fapt o transpunere în plan a formelor plane și tridimensionale din natură. Vom vedea conturul unei localități, al unei păduri, livezi sau chiar conturul țării printr-o suprafață, este drept mai complexă decât al unui pătrat, un cerc sau un dreptunghi.

Perceperea vizuală a formei înseamnă imaginea retiniană, dar și parcurgerea contururilor prin mișcări saltiforme. Astfel, organul vizual va putea percepe corect, mai ales când e vorba de spații mari, precum cele pe care le analizăm când facem observări în teren, în timpul excursiilor sau a drumețiilor. Acestea trebuie luate în considerare de către învâțător pentru astfel perceperea formei obiectelor din natură va fi cât mai aproape de realitatea din teren.

Ca să percepem mărimea obiectelor sunt importante câteva componente, precum:

– imaginea retiniană;

– kinestezia oculară,

– experiența tactilă și kinestezică.

În geografie este foarte important să se perceapă poziția obiectelor într-un spațiu dar și a unora față de altele. Pentru aceasta este nevoie de unele repere, precum: sus, jos, la stânga, la dreapta, aici, acolo, în spate, în față. În mod normal, ele trebuiesc stabilite după anumite repere. Pentru spațiu apropiat, sunt date de verticala – gravitațională și de orizontala perpendiculară pe ea. Atunci când suntem în teren, în funcție de acestea, vom stabili dacă un obiect este în: fața – spatele, dreapta- stânga unui reper În geografie, pentru o mai corectă fixare a obiectelor sau fenimenelor în spațiu, aceste noțiuni trebuie înlocuite cu sistemul punctelor cardinale, care este mai puțin relativ. Astfel când fixăm pe tablă, pe caiet sau pe hartă poziția unui obiect sau fenomen , reperele „sus – jos”, „ la dreapta –stânga” le vom înlocui cu „mai la nord – sud, est – vest” , știut fiind faptul că nordul este reprezentat pe hartă, tablă sau caiet în partea de sus, sudul în partea de jos, estul la dreapta și vestul la stânga. Acest lucru se poate realiza în timp, prin exercițiu susținut.

Atunci când ne aflăm în teren, de la bun început vom stabili poziția punctelor cardinale opuse (N-S, E –V ). Deci vom aprecia locul în spațiu ca fiind mai la nord, sud, est, vest. Așa se vor evita greșelile provocate, de exemplu, de direcția în care privim (ceea ce ar duce la încercarea dreptei cu stânga, a spatelui cu fața ), pentru că punctele cardinale, în ansamblu, rămân aceleași pe glob.

De asemenea învățătorii se pot confrunta cun diferite situații. De exemplu, dacă îi cerem unui copil să facă o deplasare, o călătorie pe hartă, de la orașul Cisnădie ( aflat în în sudul podișului Transilvaniei) în jos, el va fi tentat să se îndrepte spre sud, deoarece acesta se află, pe hartă în partea de jos. Ori mergând spre sud, el nu mergeîn jos, ci urcă spre munții Făgărașului. Pentru a respecta cerința învățătorului, el va trebui să se îndrepte spre nord, deci spre Valea Oltului, direcție în care se scurg și râurile ce vin dinspre Munții Făgărașului și sunt adunate de Olt.

Astfel de situații apar deseori la studierea formelor de relief, inclusiv la Câmpia Română, de exemplu unde jos înseamnă sud, pentru că partea cea mai joasă este Lunca Dunării, însă care curg fluenții fluviului. Astfel de jocuri mult gustate de elevi, pt conduce la citirea exactă a hărții, în special a formelor de relief, prin însușirea „culorilor convenționale” folosite pentru reprezentarea diferitelor forme de relief.

Intervin o serie de factori când sunt percepute distanțe foarte mari, precum:

– mărimea imaginii retiniene ( care se micșorează semnificativ la distanțe foarte mari );

– prezența detaliilor de structură la obiectele apropiate și lipsa lor la cele îndepărtate;

– existența unor obiecte interpuse, care se transformă în repere pentru evaluarea distanței până la cel îndepărtat;

– perspectiva liniară ( adică aparenta apropiere a liniilor paralele, când ele se îndepărtează de cel ce percepe) ;

– modificarea însușirilor cromatice ale obiectelor îndepărtate, care tind să fie mai șterse și în nuanțe verzi – albăstrui, datorită stratelor de aer prin care se interpun.

De exemplu, dacă vom privi niște munți care se pierd în zare, ei per mai puțin înalți, chiar dacă dimpotrivă sunt foarte înalți, iar dacă sunt mai aproape, par mai înalți. Astfel se întâmplă atunci când privim Munții Drobogei de Nord din Lunca Dunării ( deci de aproape ). Ei vor părea mai înalți deși se știe că Vârful Greci nu depășește 467 m.

Vârfurile A și B au aceeași înălțime. Pentru că este mai apropiat, vârful A pare mai înalt.

Astfel se explică faptul că Obcina Mică are acest nume, deși are cea mai mare înălțime dintre culmile muntoase de aici.Dacă o privim din apropiere , din zona joasă a Depresiunea Rădăuților rolul

CAPITOLUL III

AȘEZARE GEOGRAFICĂ

3.1 Repere geografice- comuna Arbore

Localitatea Arbore este situată in partea de nord- est a județului Suceava, la o depărtare de 40 de km de municipiul Suceava ,reședința județului cu acelkași nume.

Astăzi, localitatea Arbore ,include pe lângă Arbore ,(satul de centru și de reședință) încă două așezări: satele Clit (cu cătunul Dealul Ederii – vreo 30 de case situate de-o parte și de alta a șoselei Marginea –Gura Humorului, pe dealul cu același nume ) și Bodnăreni.

La rândul său ,satul de reședință este împărțit în 4 unități administrative numite cuturi (Centru, Cutul de pe Clit, Cutul de Jos )fiecare dintre ele având în componență aproximativ 400-450 de case.

Arbore este așezată pe văile și în lungul apelor Solca și Clit , pe versantul sudic al dealului Budoaiei (Bobeica)și pe versantul nordic al dealului Portariului (Cașvanei) pe dealul lui Dan și Dealul Ederii (în cazul satului Clit)

Satul Bodnăreni ,sat component al comunei este așazat pe valea râului Iaslovăț ,pe cele două maluuri ale sale.

Pe scurt ,comuna este așezată pe una din terasele formate de apele râului Solca ,la aproximativ 400 de m deasupra nivelului mării .

Hotarul cu localitățile învecinate este format fie natural (cum este cazul pârâului Săcu sau Iaslovăț ),fie hotar convențional (restul hotarelor)

Pornind din partea de nord a localității (locul în carwe se întâlnește hotarul comunei Arborecu cel al localităților Marginea și Iaslovăț ) spre est , există o porțiune de 2 km de hotar neconvențional , iar în continuare , pe o distanță cca de 5 km , este hotarul natural format de albia pârâului Iaslovăț. În continuare hotarul crește brusc spre nord, unde s-a delimitat hotarul convențional ,tot cu localitatea Volovăț până la Milișăuți. Apoi hotarul cotește spre sud-vest , continuă pe direcția vest formând linia de despărțire de comunele Cașvana și Botoșana, pe o lungime de 7 km, urcând ușor spre nord –vest și formând granița cu teritoriul orașului Solca. La vest este confluența hotaruluzi comunei Arbiore cu Solca și Marginea.

Așadar ,Arbore este o localitate așezată la 14 km de sud de orașul Rădăuți, la 7 km este de orașul Solca la 30 dekm norsd de Gura Humoruluio la 38 km NNV de municipiul Suceava.

Gările care deservesc localitatea sunt:Milișăuți ,Rădăuți și Cacica.

Satele comunei au vetrele dispuse tentacular pe văi si căile de comunicație

Problemele amintite mai sus , referitoare la așezări si vecini se pot însuși bine de către elevi prin următoarele metode:

Metoda lucrului cu harta sau a demonstrației cu ajutorul hărții, când prin folosirea hărții comunei, elevii pot fixa: limitele comunei,vecinii comunei, căile de comunicație ce trec pe teritoriul comunei, depărtarea față de celelalte comune, așezarea la întâlnirea muntelui cu podișul;

Drumeție în orizontul local, pe Dealul Ederii, de unde se pot face observări cu elevii asupra următoarelor aspecte cu privire la așezare și vecini:

○ observarea zonei de podiș

○ observarea zonei de podiș a comunei (vatra satului și terenurile agricole)

○ observarea căilor de comunicație, a șoselei naționale ce leaga Arbore cu orașul Solca , Radăuți, Suceava

○ observarea localitaților învecinate (Iaslovăț, Cajvana, Solca, Botoșana)

Folosind în principal aceste metode elevii pot „fixa” pozitia comunei in spațiul geografic.

Imagini de pe Dealul Bobeica

3.2. CADRUL NATURAL . RELIEFUL – Aspecte metodice

Relieful este un component important al mediului înconjurător . prin expunerea versanților ,prin altitudine și prin orientarea culmilor influențează în mare măsură celelalte elemente ale mediului:clima ,vegetația, fauna, solurile, densitatea populației, ocupațiile locuitorilor etc.

Noțiunea de relief a fost înâlnită de elevi înainte de a începe studiul geografiei . ei nu înțeleg corect această noțiune . De obicei este asociată cu formele de reliefsau se confundă noțiunea de relif cu formele de relief.

Predarea temei „Relieful” cere observația directă și lucrări practice în natură, folosirea mulajelor, a modelajului (lada cu nisip), a desenului schematic, folosirea diafilmelor, a diapozitivelor, fotografiilor și tablourilor. Toate acestea oferă posibilitatea formării unor juste imagini vizuale la elevi, obișnuindu-i cu varietatea formelor de relief.

În timpul drumețiilor din jurul școlii și apoi în localitatea Arbore elevii cunosc varietatea formelor de relief, caracterele particulare și generale ale acestora.

Tematica drumețiilor pentru studiul reliefului cuprinde:

Exerciții pentru intuirea elementului caracteristic oricărui relief – panta. În timpul excursiei se observă suprafețe plane și înclinate lin și abrupt; se fac unele considerații practice: pe pante apa de ploaie spală solul; acesta este aici puțin fertil (se arată ce lucrări se fac pentru oprirea spălării solului); arăturile se fac de-a curmezișul pantei sau în serpentine.

Studiind un versant se fac următoarele observații:

din depărtare, de unde versantul se vede bine, în profil, se stabilesc părțile lui;

ajunși pe versant, elevii urcă pe vârful lui, de unde observă forma și mărimea versanții înconjurători, pantele, coastele care înconjoară arealul și sunt îndreptate spre toate punctele cardinale, că unele sunt line, altele abrupte, materialul din care este format versantul, vegetația pantelor sudice și nordice etc.; se stabilesc ce culturi se află pe versant: livezi, culturi sau pășuni.

Studiind o luncă se evidențiază caracterul mai mult sau mai puțin neted, orizontalitatea sau ușoara înclinare a straturilor, structura sa, grosimea solului, vegetația naturală, activitatea economică ce se desfășoară.

În introducerea noțiunii de relif se procedează în felul următor:

○ Se cere elevilor să observe catedra și fața de masă de pe ea și să o caracterizeze:

netedă ,orizontală, și întinsă, noțiuni cunoscute de ei.

○ Mototolim dinspre lateral fața de masă cu mâinile și le cerem să observwe ce s-a întămplat: nu mai este netedă, orizontală, întinsă ci este creață ,este cutată; unele porțiuni sunt mai ridicate ,altele sunt mai coborâte.

Tocmai aceste ridicături sau adâncituri ale suprafeței terenului/ terestru constituie relieful.Sunt neregualități ale terenului , de aspiarități a suprafeței terestre. Putem denumi așadar relieful ca totalitatea ridicăturilor și adânciturilor suprafeței terestre ,ca totalitatea neregularităților suprafeței pământului.

Relieful poate fi privit ca o abatere de la suprafața orizontală ,abateri ce pot fi pozitive (ridicături) sau negative (adâncituri)

Aici putem explica elevilor și ce înseamnă în vorbirea curentă expresia(elevul x a ieșit în relief prin…..)

Pentru introducerea noțiunii de relief se mai pot folosi și alte metode demonstrația cu ajutorul desenului la tablă , demonstrația cu ajutorul imaginilor ,cu ajutorul filmului didactic sau observarea directă în teren. După ce s-a definit noțiunea de relief prin efirt propriu se prezintă și se analizează principalele forme de relief în compexității lor începând cu cămpia continuând cu dealurile și podișurile și terminând cu munții.

La un pârâu se explică despre lățimea și adâncimea mică (elevii vor sări peste el sau vor trece prin el), că pârâul nu constituie o piedică pentru circulație, că particularitatea principală este scurgerea apei pe pantă, stabilind prin plutitoare sensurile: „în josul curentului” și „în susul curentului”. Se arată modul de aflare al malului drept și al celui stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele și viteza apei la meandre. Pe malurile înalte și abrupte se observă urmările acțiunii de spălare a apei, confluență de pâraie și obârșia.

La un râu se observă lățimea albiei (de pe un pod), se stabilesc malul drept și cel stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele și viteza apei la meandre, pe malurile înalte și abrupte se observă urmările acțiunii de spălare a apei iar pe cele joase, convexe, locul de aluvionare, la confluențe se observă modificările râului după primirea afluentului (mai lat, cu apă mai multă etc.), se cer informații asupra locului unde se produc revărsări, asupra pagubelor ce le produc și mijlocul de luptă împotriva acestora, se vizitează instalații (mori, hidrocentrale), se observă dacă râul împiedică circulația, modalitatea trecerii peste râu (pod fix, pod plutitor, vad etc.).

– Pâraiele, râurile, fluviile sunt ape curgătoare. Curgerea este legată de relief, apa deplasându-se de la locurile înalte spre cele joase.

– Pâraiele, râurile, fluviile sunt una și aceeași formă sub care se prezintă în natură apa curgătoare. Ele se deosebesc doar prin mărimea lor. Râurile mari se formează prin acumularea de râuri mici. Se fundamentează totodată de râu principal și afluent.

– Fiecare apă curgătoare are un început (izvorul), un canal prin care se scurge (valea, albia) și un loc unde se termină (vărsarea).

– Apele curgătoare au acțiuni de eroziune a solului (erodând în partea unde malul este mai abrupt și depunând unde malul este mai jos).

– Este necesar să se lămurească rolul economic al apelor curgătoare și felul cum sunt folosite. Astfel pe baza observațiilor, cunoscându-se și distrugerile ce le provoacă, se insistă și asupra modalităților de apărare împotriva calamităților.

– Apele stătătoare au două elemente principale: bazinul lacustru și apa lacului.

– Elevii află despre viața animalelor de apă sau care trăiesc în mediul acvatic

REFIEFUL– ZONA ARBORE

Teritoriul comunei Arbore este încadrat în partea vestică a Podișului Sucevei, în bazinul râului Solca și afluenților săi în subunitatea piemontul colinar Marginea Ciungi ,ce se întinde de la poalele Obcinei Mari spre est, până în valea râului Suceava.

Relieful structural și sculptural este bine reprezentat prin platouri cu origine piemontană ca:

Dealul Bobeica—476 m

Dealul Cajvanei—464 m

Dealul Ederii– 482 m

Cea mai mare parte a acestora fiind dominate de utilizări arabile.De asemenea cele mai înalte dealuri din comună sunt cele menționate sus.

Următoarele dealuri din jurul comunei, ca și cele din interiorul ei, poartă, majoritatea, denumiri vechi ( și foarte vechi), unele dintre ele chiar de dinainte de întemeierea comunei, și anume:

– Dealul lui Dan

– Dealul Lupului

– Dealul Morii

– Dealul Irimeștilor

– Dealul Ciubotărenilor

– Dealul Sandului

– Dealul Burlii

– Dealul cu nuci

– Dealul La Căluța

– Dealul la Șleț

– Cornișor

– Arinișul

– Dâmbul Morii

Aceste dealuri care înconjoară satul Arbore pe 3 laturi (sud, vest si nord), spre est există un defileu prin care trece șoseaua Suceava—Solca (pe unde, altmiteri, curge și râul Solca)

3.2.1. DEALURILE ȘI PODIȘURILE

Pentru introducerea noțiunilor de deal și podiș învățătorul poate folosi unele metode și procedeee cum ar fi:

○ modelajul în argilă / plastilină;

○demonstrația cu ajutorul desenului dinamic la tablă:

În timp ce învățătorul desenează el și comunică cu copiii .Este bine ca și la evaluare să le ceară elevilor să deseneze sau măcar pe fișele de evaluare să distingă părțile componente ale dealului (pe desen).

○demonstrația cu ajutorul imaginilor;

○lectura geografică și mai ales observarea în cadrul orizontului local;

Ultima metodă este cea mai eficientă în zona de deal și podiș (exemplu:comuna Arbore). Astfel elevii pot să definească dealul ca o formă de relief mai înaltă decât cămpia (altitudini de 200 – 800m), cu versanții mai mult sau mai puțin înclinați.Elevii necunoscând noțiunea de versant , spunem că dealurile au urcușuri și coborâșuri .

În cele din urmă eklevii vor preciza pe baza desenului părțile dealului:

○poala dealului – partea cea mai joasă a unui deal , de unde începe urcușul sau povârnișul;

○ vesanții ,coastele – patrea dealuluzi pe care o urcăm sau o coborâm;

○ culmea dealului – partea cea mai înaltă a unui deal, sau locul unde se termină urcușul.

Dealurile ce au culmile țeșite aproape orizontale , cam la același niveluri poartă numele de podișuri . Ele au aceleași înălțimi ca dealurile (200-300- 800).

Având aceleași înălțimi ,atât dealurile cât și podișurile sunt reprezentate pe hartă prin culoare galbenă sau nuanțe de galben.

PODIȘUL

Podișurile sunt forme de relief asemănătoare cu dealurile dar ele au culmile țeșite , aproape drepte , cu aspect de de întinse poduri de unde și denumirea de podiș.

Compararea este cuvântul cheie în însușirea noțiunii de podiș.

Acompara înseamnă a găsi asemănări și deosebiri . Referindu-ne la dealuri și podișuri trebuie să arătăm că este vorba de asemănări și deosebiri cu privire la aspectul lor exterior , cu privire la forma lor (morfologie)căt și cu privire la alcâtuirea subsolului , a modului de dispunere a rocilor.

Pentru realizarea acestei comparații pot fi folosite metode cum ar fi:

desenul la tablă;

modelajul în argilă/plastilină;

observarea directă în teren;

demonstrația cu ajutorul planșelor, a fotografiilor, diapozitivelor și filmului didactic;

lectura geografică etc.

Metoda desenului la tablă dacă este bine stăpânită de învățător dă bune rezul

tate ,ducând la dezvoltarea gândirii dar și la economie de timp.

Se realizează două desene , unul reprezentând o zonă de dealuri iar celălalt o zonă de podișuri.

Se cere elevilor să observe cu atenție cele două desene și să stabilească deosebiri și asemănări din punct devedere morfologic și structural.

În elaborarea răspunsurilor, învățătorul va îndruma, va consilia elevii, îi va ajuta sau corecta când este nevoie. Iată la ce răspunsuri ne așteptăm:

Deosebiri între dealuri si podișuri

din punct de vedere al aspectului exterior/morfologic:

– dealurile sunt alcătuite din culmi și văi;

– culmile dealurilor destul de rotunjite sunt la înălțimi diferite iar culmile podișurilor sunt cam la același nivel și sunt teșite, cu aspect de pod aproape orizontale;

– dealurile au culmi și văi care ocupă cam aceeași suprafață iar podișurile au cea mai mare parte a suprafeței ocupate de podiș și doar mici suprafețe sunt ocupate de văi (de fapt văile doar taie suprafața podișului aflată aproximativ la aceeași înălțime).

b) din punct de vedere al structurii geologice:

– cea mai mare parte a dealurilor (mai ales dealurile Subcarpatice) s-au format prin încrețirea stratelor, au deci o structură cutată, în timp ce podișurile au strate orizontale sau slab înclinate (structură orizontală, respectiv monoclinală)

Asemănări dintre dealuri și podișuri. Asemănari morfologice

– atât dealurile cât și podișurile au cam aceeași înălțime (între 200 și 800-1.000m);

– atât cât și dealurile și podișurile au o climă asemănătoare, o climă ce se etajează cu înălțimea;

– vegetația predominantă este cea a pădurilor de foioase ( mai ales stejar și fag)

– culturile agricole sunt asemănătoare . cereale, plante tehnice dar și pomi fructiferi și viță de vie;

– în ambele forme de relief sunt multe sate și orașe.

De remarcat faptul că elevii „descoperă” mai ușor deosebirile decat asemanările.Este normal să fie așa deoarece operațiunile de sinteză sunt operațiuni mai complexe decât operațiunile de analiză care sunt mai simple.

Aceste activități contribuie la dezvoltarea gândirii elevilor, la formarea gândirii critice.Invățătorul are un mare rol, de a dirija elevii în activitatea de descoperire, de învățare.

Excursia, drumeția în orizontul local sau mai îndepărtat este o cale mai sigură pentru a înțelege ce este un podiș.

O excursie la Suceava, pe Dealul Zamca va da un și mai bun prilej eleviilor să-și formeze o imagine și mai clară a ceea ce înseamnă o zonă de podiș. De aici de pe platoul Zamca se pare că acesta se continuă (la aceeași înălțime) spre est cu platoul pe care este Cetatea de Scaun, spre sud cu platoul de deasupra localității Sf. Ilie, spre vest cu platoul Mihoveni iar spre nord cu platoul de pe stânga Sucevei de la Pătrăuti și Dragomirna.Aproape nici că bănuim că între noi și platourile se află văile Cetății, Șcheia și Sucevei. Abia când ajungem la marginea platoului Zamca ne dăm seama că nivelul general al podișului este tăiat de văi.

Dacă ne referim la structura internă a podișului din aceasta zonă, aceasta este alcătuită din roci sedimentare (gresii, argilă, marne , nisipuri) care înclină aproximativ de la nord la sud, deci sunt strate monoclinale.

Pe această structură monoclinală din Podișul Sucevei se formează un relief ce cuprinde:

– platouri aproape orizonale (Zamca, Mihoveni, Cetate);

– văi cu profil asimetric ce au un versant lin, prelung și un versant abrupt așa cum aste cel de sub Dealul Zamca de pe dreapta pârâului Șcheia sau cel de sub Cetatea de Scaun de pe dreapta pârâului Cetății. Peversantul lin este așezat satul Șcheia dar și municipiul Suceava. Pe versantul abrupt se afla zone împădurite ce opresc eroziunea solului.

NOȚIUNILE DE DEAL ȘI PODIȘ SE CONSOLIDEAZĂ și se amplifică daccă se folosesc diferite planșe, fotografii,vederi. Acestea trebuie bine realizate atât din punct de vedere al cobnținutului , al mesajului științific cât și din punct de vedere estetic.

Dacă la toate acestea mai adăugăm și lectura suplimentară bine aleasă ,la cunoștințele corecte se alătură și o exprimare frumoasă , aleasă, ce dă un plus de valoare cunoștințelor dobândite de elevi.

Cu ocazia ieșirilor din orizontul local trebuie să mai arătăm unele aspecte. Dealurile și podișurile au în general resure:

○ ale solului ( soluri fertile, bune pentru cereale, plante tehnice, pentru livezi și vița de vie dacă și clima este favorabilă, păduri de foioase, pășuni );

○ale subsolului (s-au descoperit resurse de hidrocarburi și în Podișul Sucevei la Grănicești și în zona montană de la Frasin), materiale de construcții reprezentate prin gresii, argile, iar în albiile râurilor prundișuri de calitate.

3.2.3.. MUNȚII

Munții constituie prin înălțimea lor ,prin forma lor și poate prin măreția și misterul lor o atracție deosebită nu numai pentru copii și chiar și pentru oamenii mari, inclusiv pentru învățători. Datoria noastră este să menținem treaz acest interes și chiar să-l amplificăm. Putem realiza acest lucru prin formarea unor capacități de cunoaștere cu privire la cele mai înalte forme delief.

Munții se definesc ca fiind formele cele mai înalte de relief, începând cu 800-1.000 m în sus . Totuși sunt și zone muntoase cu altitudini mult mai mici.

Munții Dobrogei de nord (Munții Măcinului) au abia 467 m în vârful Greci sau Țuzțuiatul ,deci au abia înălțimea unor dealuri. Sunt totuși munți pentru că:

○au pante abrupte uneori ca munții;

○ au stratele încrețite ca și munții deci s-au format prin încrețire;

○ sunt formați din roci dure ca munții (șisturi cristaline, granite, gresii).

Acești munți au fost în timpurile îndepărtate înalți precum sunt astăzi Carpații dar în decursul milioanelor de ani au fost roși (erodați) de către forțele externe( ploi ,zăpezi, râuri, vânturi, îngheț- dezgheț ), astfel că azi au abia înălțimea unor dealuri.

Sunt dovezi că sunt munți:

○ sunt formați din roci dure ca munții (șisturi cristaline, granituri);

○ au stratele încrețite precum munții ;

○ au versanți abrupți etc…

Sunt și dovezi că sunt dealuri :

○ au înălțime mică la fel ca dealurile și podișurile;

○ au păduri de stejar,

○ au un climat blând.

Metoda folosită în predarea munților este problematizarea deoarece dezvoltă gândirea elevilor , spiritul de competiție. Pentru a cunoaște părțile componente ,alcătuirea geologică , caracteristicile munților și importanța lor economică se poate apela la diferute metode și procedee cum ar fi:

○ abservarea directă în orizontul local sau mai îndepărtat;

○ desenul dinamic la tablă ;

○ demonstrația cu ajitorul planșelor ,ilustratelor ,vederilor, diapozitivelor și filmelor didactice;

○ lectura geografică;

○ metoda problematizării etc.

Este bine să folosim metoda desenului la tablă pentru a arăta părțile unui munte:

○ poala muntelui;

○ versantul;

○ culmea cu vârfuri sau înșeuări.

3.2.4.. VREMEA ȘI CLIMA

De la început trebuie să lămurim doua noțiuni: noțiunea de vreme și noțiunea de climă.Să vedem dacă cele 2 noțiuni sunt sinoninme și in acest caz să o definim pe una din ele, iar dacă sunt sinonime să le definim pe fiecare în parte.

Vremea (sau timpul) reprezintă aspectul atmosferei la un moment dat într-un anumit loc.

Pentru definirea notiunii de vreme procedăm astfel:

Le cerem elevilor să privească afară și să spună:

– dacă cerul este senin, variabil, acoperit;

– dacă plouă, ninge;

– dacă bate vântul;

– dacă se aud tunete, trăsnete

– dacă se vede viscol, furtuna sau grindină.

Cer elevilor să-și amintească cum era dimineața , ziua trecută, în timpul vacanței de vară, de iarnă, cum era de Paști, de Crăciun, etc.

După mai multe exemple, le cer elevilor să explice prin cuvinte proprii ce înțeleg ei prin noțiunea de vreme sau timp.

În clasa a-II-a se realizeză un calendar al naturii. În acest calendar se consemnează zilnic de către elevi următoarele elemente:

– dacă cerul este senin, înnourat sau variabil (prin anumite semne convenționale);

– dacă bate vântul (slab, potrivit, puternic), dacă este calm atmosferic;

– dacă plouă în averse, liniștit (mocănește), dacă este furtună sau ploaie;

– dacă sunt tunete, trăsnete, grindină;

– dacă apar fenomene interesante.

Analizând aceste materiale, elevii își dau seama cum a evoluat starea atmosferei ( temperatură, precipitații, vânturi). De aici ne dăm seama că atmosfera este într-o continuă transformare. Realizând și citind aceste documente înțelegem mai ușor noțiunea de vreme sau timp.

Spre deosebire de vreme, clima reprezintă straea mijlocie a vremii, aspectul mediu al vremii.În țara noastră nu este nici prea cald așa cum știu elevii că este în Africa, nici frig așa cum este la Polul Nord, ci o climă potrivită sau clima temerată care se caracterizează prin existența celor patru anotimpuri.

Clima și vremea au anumite elemente numite elemente climatice. Elementele climatice mai importante sunt: temperatura, precipitațiile, vântul.

Referindu-ne la temperatură, ea trebuie înțeleasă de către elevii, pe baza experiențelor proprii, ca fiind o stare de încalzire a aerului.

Elevii trebuie să cunoască câteva noțiuni practice cum ar fi:

– mânuirea termometrului;

– măsurarea, citirea temeraturii aerului;

– înregistrarea pe un tabel a mersului temperaturilor medii zilnice.

În clasele a-III-a și a-IV-a elevii nu știu ce este media aritmetică dar le putem arăta cum se calculeaza media zilnică, adunânu-se trei citiri: dimineața, la amiază și seara, împărțindu-se la 3.

Este bine să se stabilească legaturi, să se facă corelații între înălțimea Soarelui pe cer și temperatură.

Dimineața, când soarele este la mică înălțime este o temeratură mai redusă, pe masură ce Soarele se ridică pe cer, spre amiază, temperatura crește iar spre seară când Soarele coboară,temperatura scade. Scaderea temperaturii este și mai accentuată noaptea, când Soarele nu mai apare pe cer. Se produce aici o variție diurnă a temperaturii aerului.

În timpul iernii (decembrie, ianuarie, februarie) chiar la amiază Soarele abia se ridică deasupra orizontului iar in timpul verii, la amiază se ridică mult pe cer ( cea mai mare parte a zilei). În plus iarna zilele sunt foarte mici, iar în timpul verii sunt foarte lungi, deci vara durata de strălucire a Soarelui este mare iar în timpul ierniii durata de strălucire a Soarelui este mult mai mică, de aceea vara este mai cald și iarna este mai frig. Primăvara și toamna sunt anotimpuriu de tranziție de la iarnă la vară, respectiv de la vară la iarnă.

Cea mai mare zi este de 22 iunie și se numește Solstițiu de vară. Atunci Soarele urcă la amiază la cea mai mare înălțime pe cer și tot acum Soarele stralucește mai mult. Acum ar trebui să fie zilele cele mai calde dar cea mai calda luna este luna iulie numită și luna lui cuptor. Deci, și în variația anuală este o întârziere a temperaturilor maxime de o lună.

Cea mai scurtă zi este 22 decembrie , Solstițtiu de iarnă, dar luna cea mai rece este ianuarie (ea se mai numeste și Ger).Așadar și aici este o întârziere de o lună.

Cu privire la temperatură trebuie să mai avem în vedere un aspect: faptul că în general temperatura scade o dată cu înălțimea reliefului.

Tot legat de temperatură, le cerem elevilor să observe și să noteze următoarele aspecte:

– când a fost ziua cea mai caldă la Arbore;

– când a căzut prima brumă;

– când a fost ziua cea mai rece;

– când a fost ultimul îngheț;

– când a fost primul îngheț ( de toamnă).

Temperatura variază în funcție de poziția mai nordică sau mai sudică. În sud este mai cald decât în zonele nordice, dar la aceeași înălțime. În sudul țării, în Câmpia Română este mult mai cald decât în nordul Câmpiei Vestice, ambele zone fiind ajezate la aceeași altitudine.

Precipitațiile sunt un alt climatic important.Aici le voi explica circuitul apei în natură.

Le cerem să prezinte care sunt cele 3 stări de agregare ale apei: stare solidă ( gheață, zăpadă, grindină ), stare lichidă (picăturile de ploaie, apa din râuri, lacuri, bălți, mlaștini, apa subterană) și gazoasă( vaporii de apă).

Aici observăm că apa trece dintr-o stare în alta, în funcție de schimbările de temperatură. Folosind metoda conversației euristice, realizăm un desen la tablă, ale transformărilor de stare a apei sub influența schimbării temperaturii.

Analizăm desenul amănunțit, astfel:

– Atunci când temperatura crește, apa din stare solidă se topește. Deci, se iontroduce termenul de topire sau de dezgheț ca fenomen de trecere a apei din stare solidă în stare lichidă.

– Dacă temperatura crește și mai mult, apa din stare lichidă se transformă în stare gazoasă prin fenomenul de vaporizare. Vaporizarea poate fi : evaporare, cănd vaporizarea de produce la suprafața apei, fierbere, când vaporizarea se produce în toată masa apei și evapotranspirația ( în cazul plantelor și animalelor vii ).

– În momentul în care temperatura aerului scade, vaporii de apă se transformă în picături de apă, adică se condensează, fenomenul care se produce în nori. Aici pot să introduc noțiunea de condensare (trecerea apei din stare gazoasă în stare lichidă) și noțiunea de nori ( vaporii de apă ridicați la înălțime ce s-au condensat )

Prin urmare , elevii știu:

– la înălțime aerul este mai rece;

– prin răcire vaporii de apă se condensează.

În cele din urmă, elevii vor înțelege că de pe mări, de pe oceane, lacuri, râuri, datorită transpirației viețuitoarelor se formează mari cantități de vapori de apă care se ridică în atmosferă lșa mare înălțime, unde dând de starea de aer din ce în ce mai reci se condensează , dând naștere la picături de apă ce formeză norii.

Datorită răcirii foarte puternice se poate produce fenomenul de înghețare și se formează grindina. Norii ce sunt la mare înălțime numiți nori cumulonimbi au altitudin de 7-8 km. Și au aspectde turnuri cu crenele foarte interesante. Din acești nori cade grindina sau ploi foarte intense, dar de scurtă durată , numite ploi torențiale sau averse.Dintre ploile torențiale și cele liniștite , cele mai folositoate sunt ploile liniștite, deoarece intră în sol și ajută la dezvoltarea vegetației și culturilor agricole. În schimb, ploile torențiale se scurg repede la suprafața solului, erodându-l puternic. Ele nu pătrund în sol, pentru că producându-se foarte rapid, nu au timp să intre în pământ. Ploile torențiale sunt fenomene foarte preroiculoase atât pentru mediul înconjurător cât și pentru economie.

Știm că precipitațiile cad fie pe oceane și mări fie pe uscat . Le cerem copiilor să arate ce se întâmplă cu precipitațiile ce cad pe uscat.Iată câteva răspunsuri:

– o parte se evaporă din nou;

– o parte se infiltrează în sol și dau naștere la apele subterane sau este folosită de plante;

– o parte se scurge la suprafață prin torenți și râuri.

Apele subterane ies din nou la suprafață sub formă de izvoare, ce dau naștere la râuri ce ajung până la urmă în mări și oceane.

În acest fel se realizează un adevărat circuit al apei numit Circuitul apei în natură.

Împreună cu eleviii voi realiza desenul pe tablă:

Foarte periculoasă este și grindina. Ea cade din norii de tip cumulonimbi,dar în general pe suprafețe mici așa cum pot elevii observa: într-o parte a comunei Arbore cade grindina iar în altă parte nu. Grindina este dăunătoare pentru culturile agricole, pentru vegetație, pentru circulație, etc.

Soarele prin căldura sa determină evaporarea apei , urcarea vaporilor la înălțime iar Pământul determină căderea precipitațiilor. Privind evaporarea trebuie să avem în vedere factorii care intensifică fenomenul.

Folosim ca metode: conversația euristică, observarea și experimentul.

Luăm aceeași cantitate de apă și o punem într-o farfurie întinsă și într-un pahar la soare . Cer elevilor să observe unde s-a produs mai repede evaporarea ( din farfuria întinsă ) și de ce ( pentru că suprafața de evaporare este mai mare). Concluzia: evaporarea depinde de suprafața de pe care se produce fenomenul.

Aceeași cantitate de apă se pune într-o farfurie ( la aceeași temperatură) într-un loc unde bate vântul și alta unde nu bate vântul. Se constată că evaporarea este mai intensă inde bate vântul și nu știu de ce. Le vom spune că în imediata apropiere a apei sunt mari cantități de vapori de apă ,deci aerul este saturat cu vapori și nu se mai pot evapora noi cantități de apă. Vântul bătând continuu aduce aer mereu fără vapori de apă deci aer,, nesaturat”

Cer elevilor să explice următoarele situații:

– de ce întindem rufele la soare să se usuce mai repede ;

– de ce se usucă rufele mai repede dacă vântul bate;

– de ce vânturile usucă pământul;

– de ce seceta este intensificată de vânt.

Dacă elevii din clasa a IV-a vor fi capabili să înțeleagă asemenea probleme practice înseamnă că au făcut un paș uriaș în explicarea complexă a amediului înconjurător.Deci, un element climatic important este vântul. Legat de el sunt unele probleme practice importante.

Ele se referă la:

– direcția vântului

– viteza vântului;

– daunele produse de vânt;

– folosirea vântului de către om;

– importanța vântului pentru mediul înconjurător.

Direcția vântului este punctul cardinal de unde vine vântul. De exemplu un vânt care vine dinspre Solca adică din punctul cardinal nord se numește vânt de nord.

Se arată că:

– vânturile de nord aduc frig;

– vânturile de sud aduc căldură,

– vânturile dinspre vest aduc ploi;

– vânturile de est aduc secetă.

Unele vânturi abia se simt , ele păoartă numele de briză. Alteori,vântul are o viteză ceva mai mare, dar de multe ori vânturile sunt puternice sau adevărate furtuni. În acest caz viteza vântului depășește 70 km/oră ajungând la peste 120 km/ oră. Ascestea provoacă mari daune:

– doboară arborii distrugând culturile;

– distruge recoltele;

– rupe crengi din copac;

– smulge acoperișurile caselor;

– iarna spulberă cu putere zăpada;

– pe mare provoacă valuri uriașe,

Totuși vânturile aduc și unele foloase:

– polenizează plantele cu flori;

– usucă primăvara pământul pentru a se ara solul ;

– corăbiile de pe mare se deplasau cu ajutorul vântului;

– energia vântului a fost folosită la morile de vânt;

– energia eoliană se poate folosi pentru producerea energiei electice. O asemenea instalație eoliană se poate vedea în pasul Tihuța.

Vânturile

Pe teritoriul Depresiunii Rădăuți și al comunei Arbore vânturile se formează sub acțiunea directă a principalilor centri barici și a particularităților suprafeței active. Obcina Mare are rol de baraj orografic, determinând prin altitudine și orientare o serie de particularități regionale vântului.

Direcția vântului

Din analiza datelor de frecvență a vântului din Tab. 4.4. pentru perioada 2000 -2010 se constată că anual predomină vântul din direcția NV cu 17,95%, urmat de cel din N cu 14,28%, vânturile din direcția S și SE fiind cel mai rare.

Tab. 4.4.Frecvența medie anuală a vântului pe direcție și calmului la Rădăuți (2000- 2010)

3.2.5. Analiza elementelor și fenomenelor climatice

Temperatura aerului

Temperatura aerului este unul din cele mai importante elemente climatice, deoarece influențează particularitățile biogeografice ale unei zone și răspândirea populației. Ea este influențată de latitudine, altitudine, dispunerea formelor de relief, poziția și înclinarea versanților, gradul de acoperire cu vegetație.

Deoarece pe teritoriul comunei nu se află nici o stație meteorologică, am utilizat datele de la Stația Meteorologică din Rădăuți localizată la altitudinea de 389 m, 470 51` latitudine nordică și 250 55` longitudine estică.

Temperatura medie anuală la Stația meteorologică Rădăuți este de 7,3˚C. În cadrul Podișului Sucevei, municipiul Rădăuți este considerat polul frigului, deoarece aici se înregistrează frecvent cele mai scăzute temperaturi. Această situație se datorează pătrunderii unor mase de aer de deasupra Mării Baltice care se canalizează pe cursul râului Suceava spre aval. Din analiza temperaturilor medii anuale s-a constatat că cel mai călduros an a fost 2000 când temperatura medie a fost de 9˚C, iar cel mai răcoros anul 1980 când media anuală abia a ajuns la 5,9˚C.

Fig.4.1. Regimul anual al temperaturii aerului la Rădăuți (1970- 2010)

După cum se observă din Fig.4.1 cea mai rece lună a anului este ianuarie cu o temperatură medie multianuală de -4,3˚C, iar cea mai caldă este luna iulie cu o medie multianuală de 18,2˚C.

Temperaturile extreme înregistrate au fost: maximă 37,7˚C în anul 1958, iar cea minimă – 31,7˚C în anul 1963.

Teritoriul comunei Arbore este traversat de izoterma anuală de 6˚C care trece prin vestul satului Clit și de cea de 7˚C care trece prin estul teritoriului aproape de hotarul cu comuna Grănicești.

Primul îngheț apare în ultima decadă a lunii noiembrie, dar cel mai devreme poate să apară și la sfârșitul lunii septembrie, iar ultimul îngheț în prima decadă a lunii aprilie (cel mai târziu la începutul lunii mai).

Temperatura solului

Temperatura solului este importantă îndeosebi pentru sectorul agricol. Valoarea și regimul temperaturii solului este influențată de: tipul de sol, tipul de vegetație ce îl acoperă și stadiul de dezvoltare al acestuia, gradul de umiditate, prezența sau absența stratului de zăpadă, forma de relief pe care este așezat (Mihăilă D,pag 114). În Tab. 4 1. redau statistica termică la nivelul solului la Rădăuți.

Tab.4. 1.Tabloul termic al suprafeței solului la Stația meteorologică Rădăuți(2000-2010)

Umiditatea aerului

Sursele de umiditate care completează rezervele momentane de apă din țara noastră provin în proporție de 80% din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, iar restul de 20% din circuitul local (Ujvari, 1972). Sursele locale de creștere a umidității sunt reprezentate de evaporarea apei de pe suprafețele acvatice ale râurilor, lacurilor, mlaștinilor și ale solului, precum și din evapotranspirația plantelor.

Caracteristicile higrometrice ale aerului sunt evaluate prin tensiunea vaporilor de apă, deficitul de saturație și umezeala relativă, în cazul nostru, pentru analiză s-au folosit date provenite din măsurătorile higrometrice efectuate la stația meteorologică Rădăuți.

Tab. 4.2. Regimul anual al umidității relative a aerului la Rădăuți(1970-2010)

Analizând Tab. 4. 2. se constată că începând cu luna august valorile încep sa crească pentru a atinge un maxim în lunile noiembrie-decembrie, iar cele mai coborâte valori se înregistrează în luna mai. Maximul anual din lunile noiembrie – decembrie se datorează frecventelor advecții de aer rece precum și intensificării răcirii radiative în special din timpul nopților senine și liniștite.

Umezeala relativă

Umezeala relativă a aerului reprezintă raportul procentual dintre tensiunea reală și tensiunea de saturație. Acest indicator are valori mai mari iarna când se înregistrează 40-45 zile cu umezeală relativă de 80 % la ora 14, datorită temperaturilor mai scăzute,iar cele mai scăzute valori sunt vara, când se înregistrează doar 10-15 zile cu umezeală relativă de 80 % , datorită temperaturii ridicate a aerului.

Nebulozitatea

Nebulozitatea exprimă gradul de acoperire a cerului cu nori și se notează în zecimi de cer acoperit, de la 0 la 10.

Nebulozitatea este influențată de circulația maselor de aer , umiditatea aerului, relief ș.a. nebulozitatea influențând la rândul ei, valorile și regimul elementelor climatice.

În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că în zona Rădăuți nebulozitatea atinge, în medie 6,0 zecimi din bolta cerului. Din analiza Tab. 4.3. reiese că cele mai mari valori ale nebulozității se înregistrează în luna decembrie, iar cele mai scăzute valori în luna august.

La nivelul anotimpurilor, nebulozitatea are valori maxime iarna (6,7 zecimi) și minime vara (5,3 zecimi), în timp ce în anotimpurile de tranziție nebulozitatea este de 6,3 zecimi primăvara și de 5,9 toamna.

Tab.4.3. Regimul anual al numărului de zile senine și acoperite la Rădăuți (1970-2010)

Fig. 4.2. Regimul anual al numărului de zile senine și acoperite la Rădăuți (1970-2010)

Există și o variație diurnă a nebulozității. În timpul iernii nebulozitatea atinge valoarea maximă în jurul orelor 8-9 dimineața, când inversiunea termică este maximă, iar pe timpul verii valoarea maximă se înregistrează în jurul orei 13 și cea minimă dimineața .

Durata de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui depinde îndeosebi de deplasarea maselor de aer, dar și de factorii geografici locali. Ea variază în timpul unui an datorită duratei inegale a zilelor și nopților, dar și a nebulozității.

Durata medie de strălucire a Soarelui la stația meteo din Rădăuți este de peste 1900 ore anual. Cele mai mari valori ale duratei de strălucire a Soarelui se înregistrează în lunile mai – august, iar cele mai mici în luna decembrie.

În zona Rădăuți sunt în medie pe an, 80-100 zile cu cer senin, 140-160 zile cu cer acoperit și 110-120 zile cu cer noros.

Fig.4.3. Duratele medii lunare de strălucire a Soarelui la Stația meteorologică Rădăuți (1970- 2010)

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice reprezintă unul din cele mai importante elemente climatice, ele fiind determinate de particularitățile circulației generale ale atmosferei și condițiilor fizico-geografice.

La stația meteorologică Rădăuți cantitatea medie de precipitații este de 626 mm, dar comuna Arbore fiind situată într-o zonă cu altitudini puțin mai mari cantitatea de precipitații este în jur de 650 mm anual.

Cele mai mari cantități de precipitații cad în lunile iunie și iulie din cauza circulației active a maselor de aer umede din vest și nord – vest, dar și a proceselor convective mai intense sin sezonul cald. Iarna cad cele mai mici cantități de precipitații, deoarece predomină circulația anticiclonică și sunt importante advecții de aer rece și uscat continental.

La nivelul aceleași luni cantitatea de precipitații diferă foarte mult de la un an la altul, datorită schimbărilor înregistrate în raporturile dintre deplasarea maselor de aer pe orizontală și verticală, bilanțului radiativ și factorilor geografici locali.

Fig. 4.4. Precipitații medii lunare la Stația meteorologică Rădăuți (1970-2010)

Referitor la forma sub care cad precipitațiile comuna Arbore se încadrează în tipul pluvionival. Numărul mediu anual de zile cu precipitații oscilează între 120-130, din care numărul mediu al zilelor cu ninsori este de 50. Precipitațiile sub formă de ninsoare încep să cadă în a doua decadă a lunii noiembrie, iar ultimele se pot prelungi până la mijlocul lunii aprilie.

Uneori precipitațiile sunt însoțite de fenomene atmosferice de risc: orajele, trăsnetele, aversele, grindina.

Orajele reprezintă un ansamblu de fenomene fizice, optice (fulger) și acustice (tunete) ale atmosferei, în esență procese complexe de descărcări electrice discontinui. Apariția orajelor este condiționată de crearea unei stări de instabilitate în atmosferă, aerul cald și umed să fie forțat să se ridice rapid la înălțimi care să depășească nivelul de condensare. Aceste fenomene se produc frecvent vara, când încălzirea excesivă a suprafeței terestre determină formarea norilor Cumulonimbus.

Fenomenele orajoase însoțite de vânturi puternice și grindină de dimensiuni mari, provoacă pagube materiale: întreruperi de curent, afectarea telecomunicațiilor, a transporturilor și chiar victime umane.

Aversele de ploaie reprezintă căderea unei mari cantități de precipitații în timp relativ scurt, apariția și stingerea lor având loc aproape instantaneu. În unele cazuri ele pot produce inundații.

Grindina este o formă de precipitații solide, alcătuite din granule de gheață având diferite forme, mărimi și greutăți care cad în timpul furtunilor. Fenomenul de grindină este declanșat ca urmare a dezvoltării pe verticală a unor procese termoconvective intense, care favorizează formarea sistemelor noroase de mare amploare din categoria Cumulonimbus (Mihăilă D. pag 368). Dintre efectele căderilor de grindină menționăm : distrugerile provocate culturilor agricole și avariile suferite de construcții.

Fenomenele atmosferice de risc caracteristice anotimpului rece sunt înghețul și gerul, bruma, chiciura, poleiul, ceața, viscolul. Majoritatea fenomenelor care se înscriu în această categorie se datorează temperaturii aerului.

REFIEFUL– ZONA ARBORE

Teritoriul comunei Arbore este încadrat în partea vestică a Podișului Sucevei, în bazinul râului Solca și afluenților săi în subunitatea piemontul colinar Marginea Ciungi ,ce se întinde de la poalele Obcinei Mari spre est, până în valea râului Suceava.

Relieful structural și sculptural este bine reprezentat prin platouri cu origine piemontană ca:

Dealul Bobeica—476 m

Dealul Cajvanei—464 m

Dealul Ederii– 482 m

Cea mai mare parte a acestora fiind dominate de utilizări arabile.De asemenea cele mai înalte dealuri din comună sunt cele menționate sus.

Următoarele dealuri din jurul comunei, ca și cele din interiorul ei, poartă, majoritatea, denumiri vechi ( și foarte vechi), unele dintre ele chiar de dinainte de întemeierea comunei, și anume:

– Dealul lui Dan

– Dealul Lupului

– Dealul Morii

– Dealul Irimeștilor

– Dealul Ciubotărenilor

– Dealul Sandului

– Dealul Burlii

– Dealul cu nuci

– Dealul La Căluța

– Dealul la Șleț

– Cornișor

– Arinișul

– Dâmbul Morii

Aceste dealuri care înconjoară satul Arbore pe 3 laturi (sud, vest si nord), spre est există un defileu prin care trece șoseaua Suceava—Solca (pe unde, altmiteri, curge și râul Solca)

3.3. Particulațile geomorflogice

Teritoriul comunei Arbore este situat în podișul Moldovei, subunitatea depresiunii Rădăuți. Platourile se întind pe suprafețe mici și nu au o înclinare de 1-2° .

Văile largi formate din pâraiele Solca și Clit străbat teritoriul de la est la vest, sunt cele ale căror vechime prin evoluția paleogeomorfologică demonstrează raportarea orientării acestora la structura geologică.

Comuna este încadrată de culmi deluroase, cândva împădurite care se desfășoară pe direcția V-E.

Altitudinea absolută cea mai importantă este în Dealul Ederii (532 m) urmată de dealul Bobeica ( Dealul Buhoaiei ) peste 500 de m. În partea sudică satul Arbore este dominat de dealurile Cajvanei (465,8m) și Portarului(461m). Spre vest satul de reședință al comunei este dominat de dealurile Ariniș (438m), și Cipornița (448m). Spre S-V, la limita cu comunele Poieni-Solca este Dealul Lupului (507,8m).

Această subunutate a Podișului Sucevei, de la limita cu Obcina Mare este partea de podiș cea mai fragmentată ca urmare a apropierii de munte și a adâncirii rețelei hidrografice provocată de mișcările tectonice, cu o energie apreciabilă. Geneza acestor reliefuri este legată de evoluția rețelei hidrografice.

De remarcat că teritoriul comunei este la contactul dintre structurile de tip piemontan prezente pe dealurile din vestul teritoriului, D. Ederii, D. Bobeica și cele dinspre aria podișului structural al Sucevei remarcat printr-o serie de cueste și reversuri, platouri largi și slab înclinate.

Relieful structural este bine reprezentat prin platouri ca: Bărc, Lunca Clitului, Crivăț, Șes, Câmp, cea mai mare parte a acestora fiind dominate de utilizări arabile.

Relieful fluvio – denudațional este reprezentat prin interfluvii sculpturale versanți și văi

Versanții au înclinări diferite, derivând cei cu înclinări de 2-3°, 3-8°, sau de 10-12°.

Cea mai mare parte a teritoriului corespunde reliefulului fluvio-denudațional și parțial structural

Pietrișuri specifice Dealului Bobeica

3.4 Aspecte bio- climatice

Caracterul predominant deluros a reliefului a favorizat dezvoltarea unei vegetații diversă în funcție de altitudine, soluri, temperatură și umiditate.

Pe teritoriul comunei Arbore este o suprafață de 1600 ha ocupată de vegetație forestieră. În trecut suprafața împădurită a fost mult mai mare, dealuri interfluviale fiind acoperite de păduri, defrișate pentru terenurile arabile. Pădurile de stejar, ulm, carpen în amestec cu tei ocupă o suprafață mai mare comparativ cu cele de brad, mesteacăn sau frasin.De-a lungul cursurilor de apă este vegetația intrazonală, abundentă, fiind constituită din răchită, arin și plop.

În perioada 1947-1948 s-au plantat salcâmi pe Dealul Bobeica. Astăzi fiind una dintre cele mai frumoase păduri de salcâmi, unde se organizează în fiecare an renumitul festival folcloric „ Floare de Salcâm”.

În cadrul vegetației de pădure , apar ochiuri intrazonale dintre arbuști pot fi enumerați: păduceleu, sângerul, alunul, scorușul.

În zonele de înmlăștiniri cu umiditate mare în sol este o vegetație alcătuită din plante ca: trestia papura, rogozullintița,ciuma bălții,etc.

Comuna dispune de o suprafață de peste 200 de hectare cu fânețe naturală, în componeneța cărora intră foarte multe specii cu sau fără flori.

Tot în categoria florei spontane se pot nominaliza și multe specii de plante medicinale ca nalba, romanița, socul, lumănărica, menta, pojarnița, măceșul, coada șoricelului, cimbrul, ciuboțica cucului, hameiul, sunătoarea, traista ciobanului.

Cornișa de desprindere a unei alunecări actve în D. Bobeica

3.5. Apele

Apa este mediul în care a apărut viața.Fără apa viața, la fel ca fără aer nu este posibilă

Apa este mediul în care a apărut viața. Fără apă viața, la fel ca fără aer nu este posibilă.

În cadrul mediului înconjurător apa are același rol pe care îl are sângele în cazul corpului uman, ea pune în circulație și leagă totul.

În capitolul referitor la climă și vreme am prezentat deja problemele metodice legate de stările de agregare ale apei, circuitul apei în natură, precipitații. În continuare sunt prezentate aspectele metodice fiecare privite din punct de vedre al arizontului local:

○ aspecte metodice privind râurile;

○ aspectele metodice privind apele stătătoare

○ aspecte metodice privind apele subterane

○ aspecte metodice privind protecția apelor în zona Dărmănești.

Referitor la noțiunea de râu , aceasta se definește ca o apă care curge, mărginită fiind de doua maluri.

Apar unele probleme de terminologie, în sensul că râurile mai mici poartă unelori numele de pâraie iar râurile foarte mari se numesc fluvii.

În realitate toate apele curgătoare, poartă numele de râu. Așadar pârâul Hatnuța este un râu, dar tot râuri sunt și Suceava , Dunărea, Mississippi etc. Numele de râu vine de la „a curge”.

La râuri ne interesează să lămurim cu elevii probleme cum ar fi:

○ părțile unui râu;

○ malul stâng și malul drept;

○ debitul râului;

○ calitatea apelor râurilor;

○ utilizarea apelor râurilor dar și alte probleme.

Dacă ne referim la părțile unui rău, distingem: izvorul râului, cursul râului, vărsarea râului.

Izvorul este locul sau punctul unde se formează un râu. Poate fi un izvor propriu-zis sau locul unde apa iese din pământ, dar poate fi o zonă mlăștinoasă. Unele izvoare au foarte puțină apă, altele sunt mai mari, așa cum sunt în zona de munte a comunei (afluenți râului Șoarec) iar alte izvoare au foarte multă apă.

Pentru formarea noțiunii de izvor se pot folosi metode cum ar fi:

a) Deplasarea în orizontul local la diferite izvoare ( mici sau mari) viguroase, uneori o zonă mlăștinoasă. Ar fi bine să se vadă același izvor în mai multe perioade ale anului: atunci când are apă multă după ploi, când are apă puțină sau chiar când este secat în perioade de secetă, iarna când abia iese din zăpadă și abia se observă. Procedând așa, izvorul, „se destăinue” copiilor, știut fiind faptul că întodeauna are o anumită semnificație în viața omului, cu atât mai mult a copilului.

b) Se poate apela la planșe, fotografii, vederi, diapozitive și la filme didactice.În ultimul caz sunt „aduse” În fața elevilor izvoare deosebit de puternice ce au apă cât un râu.

c) Lectura geografică poate completa imaginea copiilor despre izvoare ca și pentru râuri în general, contribuind la o exprimare nu numai nuanțată dar și mai corectă.

Cursul râului reprezintă porțiunea dintre izvor și vărsarea râului în alt râu mai mare, în ocean, mare etc.

Albia minoră are 2 maluri: malul drept și malul stâng. Este important să stie elevii care este malul stâng și malul drept.

Desigur că cel mai bine este să ne deplasăm pe malul râului Suceava și să le exemplificăm elevilor că pentru a afla cele două maluri, ne așezăm cu fața în direcția încotro curge apa și pe stânga noastră este malul stâng, pe dreapta este malul drept.De exemplu dacă suntem pe podul aflat peste râul Suceava ce face legătură între satele Dărmănești și Costîna, pe malul stâng al apei Sucevei este satul Dărmănești, iar pe malul drept este Costîna.

O altă metodă de formare a deprinderilor de aflare a celor două maluri este desenul la tablă.

Se desenează o linie șerpuită ce reprezintă un râu și se cere ca în funcție de direcția lui de curgere ce o reprezentăm printr-o săgeată să spună care din punctele A,B,C,D,E, F sunt pe malul stâng și care pe malul drept.

Se poate lucra și la hartă

– Pe care mal al Prutului se află România?

– Dar Republica Moldova?

– Pe ce mal al Dunării este Bărăganul?

– Dar Podișul Dobrogei?

– Pe ce mal al Mureșului este Alba Iulia?

Înainte de a stabili cele două maluri trebuie să lămurim ce înseamnă direcția unui râu . Direcția unui râu înseamnă spre ce punt cardinal sau intercardinal curge apa râului.Se pot folosi mai multe metode:

a. Pe malul râului Suceava , folosind busola sau alte mijloace de orientare constatăm că într-un anumit loc râul curgespre est. Desigur că râurile nu sunt drepte ,ele își schimbă direcția de curgere;

b. Putem folosi harta României și le cerem elevilor să precizeze:

– Ce direcție de curgere are Suceava?

– Ce direcție generală de curgere are Prutul ?

– Ce direcție generală de curgere are Dunărea în sectorul unde face granița cu Bulgaria?

După ce elevii și-au format și consolidat aceste noțiuni trebuie să avem în vedere și definirea noțiunilor de: afluent, confluență, afluent pe dreapta, afluent pe stânga, râu principal sau râu colector.

Vărsarea unui râu poate fi o confluență sau vărsare în mare.

a. Confluență( exemplu râul d confluează cu râul principal cu râul principal a în punctul D ) Se cere elevilor să arate pe harta României următoarele confluențe:

– confluența Suceava cu Sucevița;

– confluența Sucevei cu Siretul;

– confluența Siretului cu Dunărea;

-confluența Someșului Mare cu Someșul Mic;

-confluența Târnavei Mari cu Târnava Mică;

-confluența Jiului cu Dunărea etc;

Râurile se mai pot vărsa într-o mare sau un lac printr-o singură gură de vărsare sau prin mai multe guri sau brațe. Dunărea se varsă în Marea Neagră prin trei brațe:Chilia , Sulina, Sf. Gheorghe.

Împărțirea cursului unui râu în două brațe se numește difluență. Noțiunea de dofluență este opusă noțiunii de confluență..

Alimentarea poate fi:

○ alimentare din ape subterane(din izvoare ) atunci când nu plouă și nu se topește zăpada;

○ alimentare din ploi , din apa ce se scurge de pe versanți după ploaie (se mai numește alimentare pluvială);

○ alimentare din topirea zăpezii ce se produce mai ales primăvara dar uneori și în timpiul iernii când apar unele zile mai calde și se topește zăpada.

Dacă se vor duce elevii pe malul Siretului și le cerem să precizeze din ce provine apa râului în momentul respectiv vor spune:

– din pământ ( alimentare subterană )în perioadele fără ploi sau zăpadă , atunci când apa este limpede ;

– din ploi , când apa este tulbure , adică după ploi dar și acum este și alimentare subterană;

– din zăpezi ( alimentare nivală ), primăvara când se topesc zăpezile dar și acum este alimentare subterană.

– Debitul variază în timp de un an; crește în timpul topirii zăpezilor în luna aprilie , atunci când plouă și scade mult în timpul secetelor.

Debitul în cazul râului Suceava iîncepe să crească în luna aprilie când se topește dar în zonele mai înalte topirea zăpezii continuă chiar la începutul lunii mai. Am învățat că în mai , iunie și iulie cad cele mai mari cantități de precipitații deci acum și debitele râului Suceava sunt mari.

În lunile august și septembrie când plouă mai puțin , când este secetă apele râului Suceava scad mult.

Și în perioada de iarnă debitele sunt reduse pentru că zăpada nu se topește și rămâne doar alimentarea subterană.

Dacă ne referim la temperatura apei râurilor se constată că ea depinde de temperatura aerului. Cea mai scăzută temperatură a apei este în ianuarie și februarie , începe să crească de la sfârșitul lui marti , ajunge la valoarea maxcimă în iulre- august, dupăb care scade din nou.

Elevii trebuie să cunoască fenomenee de iarnă de pe râurireprezentate prin:

– gheață la mal când apa îngheață doar la mal;

– pod de gheață când întreaga suprafață a apei este înghețată iar apa curge pe sub gheață,

– „curg sloiurile” ce se produce primăvara când se topește zăpada;

În ansamblu râul Suceava a avut ape destul de curate.

În ultimul timp apele sunt din ceîn ce mai poluate și copiii pot identifica sursele de poluare reprezentate prin :

– resturile menajere de la gospodăriile populșației și de la unitățile de alimentație publică;

– masele plastice aruncate în râu (butelii de plastic, pungi de plastic,etc);

– alte gunoaie inclusiv cauciuc , materiale textile, hârtii etc.

– uleiuri, benzină, motorină de la autuvehicole;

– unele îngrășăminte chimice folosite în agricultură sau unele insecto- fungicide etc.;

Cunoscându-se sursele de poluare , elevii pot face propuneri pentru îmbunătățirea situației , chiar dacă acestea rămân la nivelul de propuneri.

O parte din stratele pământului permit ca apa să pătrundă ușor prin ele și acestea se numesc roci permeabile . Din acestea fac parte : prundișul, pietrișul, nisipul și solul.

Alte roci, strate de roci nu permit infiltrarea apei prin ele sau permit ,dar foarte greu și acestea se numesc strate permeabile sau greu impermeabile , așa cum ar fi argila și marnele.

De multe ori există o alternanță , o suprapunere de roci permeabile și roci impermeabile.

Pentru a vadea fenomenul de infiltrare, pătrunderea apei în subsol se pot folosi mai multe procedee sau metode :

○ demonstrația în fața elevilor;

○ drumeția în orizontul local și observarea;

○ desenul la tablă;

○ demonstrația cu ajutorul planșelor, a filmului de animație.

Exemplificăm:

Luăm două vase de sticlă în care punem diferite roci permeabile și impermeabile.

Avem grijă ca în unul , la suprafață să punem o rocă permeabilă ( sol, nisip, prundiș iar în al doilea să punem o rocă impermeabilă (argilă). În ambele pahare rocile trebuie să fie lipite de marginile vasului (mai ales argila )

Turnăm apă din ambele vase, așteptăm 1 – 2 minute și le cerem elevilor să spună ce s-a întâmplat cu apa.Răspunsurile scondate siunt:

– în paharul în care era la suprafață era nisip sau prundiș fin apa a părtuns pin nisip pânîă la primul strat de argilă, deasupra cărui s-a oprit,

– în paharul care era l-a suprafață argilă apa nu a pătruns prin argilă ci a rămas deasupra argilei.

Pe baza acestui experiment simplu ( ce se poate face și de fiecare elev) se pot trage unele concluzii:

○ rocile permeabile permit infiltrarea apei prin ele;

○ rocile impermeabile determină oprirea apei deasupra lor,

○ apa se adună deasupra rocilor impermeabile formând ape subterane;

Apele aflate deasupra primului strat impermeabil se numesc ape freatice, ele sunt aproape de suprafață.

Într-un timp mai îndelungat apele pătrund chiar și prin stratele impermeabileși dau naștere la ape subterane de adâncime.

Acest fenomen este asemănător și în natură, unde există o alternanță de roci permeabile și impermeabile.

Atunci când se sapă o fântână se poate ajunge la apă. Unele fântâni au apele la mică adâncime (doar la 1-3 m se află apă) Ele se alimentează din apa freatică și au nivelul variabil: în perioadele ploioase sunt mai pline , în perioadele secetoase nivelul lor scade. În zonele mai înalte adâncimea apei este de 10 m iar uneori ajung la 10-15 m.

De asemenea este bine să se urmărească cu elevii nivelul apei în fântâni atât în spațiu ( începân cu lunca , continuând cu terasele și cu versanții) cât și în diferite perioade ale anului: în perioadele de ploi, de topire a zăpezilor , de secetă. Este bine să se urmărească și alte elemente cum ar fi :

gradul de limpezire sau tulburare a apei ( apa este mai tulbure după ploi și în timpul topirii zăpezilor și mult mai limpede iarna și în perioadele de secetă);

– calitatea apei din fântâni 8este mai bună vara și iarna și mai slabă când plouă mult).

La capitolul apă trebuie lămirite câteva noțiuni des folosite în practică dar și la geografie.

Aacestea ar fi:

– noțiunea de apă sărată;

– ape minerale;

– ape dulci,

– apă potabilă;

– poluarea etc.

Apa mărilor și oceanelor este sărată pentru că ia conține în ea sare, în unele mări mai multă, în altele mai puțină ( în Marea Neagră de exemplu într-un litru de apă sunt 18 g de sare.) Salinitatea repărezintă cantitatea de săruri într-un litru de apă. În alte zone ale țării sunt și alte tipuri dea ape minerale cum ar fi cele carbogazoase de la Vatra- Dornei, Borsec, etc.

Izvoare termale în țara noastră sunt: la Băile Herculane, Felix, Geoagiu- Băi etc.

Apa dulce este apa care conține puține săruri.

Apa potabilă este acea apă ce este limpede , curată, fără gust, fără miros și fără agenți patogeni.Ea se află în izvoare, fântâni, unele râuri și lacuri , izvoare minerale.

Apa murdară se nimește apă poluată ( poluare= murdărie )și se datorează activității omului ( am arătat mai înainte sursele de poluare )

După ce se termină capitolul capitolul referitor la ape se poate da elevilor un test cu privire la apele din zona Arbore .Iată unele posibile întrebări:

1. Ce legături sunt între temperatura apei și temperatura ape râulu Suceava?

2. Pârâul Coman este afluent al râului suceava?

3. Care sunt sursele de poluare a râului Suceava ?

4. Ce se întâmplă în perioada de secetă cu apele râului Suceava?

Aici pot să menționez apele care privesc localitatea Arbore: Solca , Clit, Iaslovăț, Saca , Săcu, Dumbrăvița, Comanul, Pârculița.Acestea traversează satul de la vest la est , asigurând apa necesară întregii localități . Lungimea acestor ape este variabilă , unele scăldând în toată lungimea lor teritoriul comunei , altele și pe teritoriul unor localități vecine ( Solca, Iaslovăț ); altele întinzându-se doar pe distanța câtorva sute de metri.

3.6.REȚEAUA HIDROGRAFICĂ

Teritoriul comunei este în totalitatea bazinului hidrografic al pârâului solca, cu excepția zonei satului Dealul Ederiii partea dinspre comuna Marginea, ce aparține bazinului hidrografic al Suceviței.

Râul Solca este al treilea afluent ca mărime al Sucevei izvorăște din Obcina Mare și are o lungime de 24 km dintre care pe teritoriul comunei sunt 11 km. Debitul mediu al râului Solca înregisterază pe teritoriul comunei 5l/s. Debitul fiind în strânsă legătură cu regimul anual al precipitațiilor , ca urmare, se înregistrează creșterea debitului la sfârșitul primăverii, în urma topirii zăpezilor și a ploilor și scăderea debitului la sfârșitul toamnei și perioada de iarnă cănd sunt blocate apele în zăpezi și ghețuri. În ultimile decenii din cauza exploatărilor pietrișurilor din albia minoră, râul s-a adâncit cu 2 m.

În condiții de viitură, debitul înregistrat al râului Solca crește foarte mult, degradându-se apele, malurile și versanții. Acesta a necesitat în anii 70- 80 amenajări hidrotehnice, insuficiente fiind puse în pericol locuințe și suprafețe agricole.

– râul Clit, al doilea ca mărime în comuna Arbore, este afluent de stânga al Solcăi. Izvorăște din pădurile Clitului de la 500 m altitudine, este colectat de Solca în aval de podul Milienilor. Debitul este scăzut, iar albia prezintă numeroase sinuozități.

– pârâul Coman , afluent de stânga al Solcăi, izvorăște din Obcina Mare. Este afluent al Solcăi în partea vestică a satului.Înaite de confluarea cu Solca primește de pe stânga, pârâiașul Cipornița. Aici enumerăm și alți confluenți mai mici al Solcii,cum sunt: Dumbrăvița, Crivățul, Săcu.

– Începând cu primele informații documentare (sec. Al XVI-lea ) se evidențiază prezența morilor de apă. Se pare că de-a lungul perioadei istorice moderne, poate chiar anterior pe râurile Clit și Solca.

– Pe teritoriul comunei se întâlnesc heleștee, creații artificiale, dimensiunile fiind neglijabile (100-150 m) Pentru proprietarii actuali constituie o sursă de venit, ele fiind populate cu pește.

CAPITOLUL IV

Hazarduri și riscuri hidrologice

4.1 Istoricul producerii hazardurilor hidrologice

Hazardul este un eveniment amenințător și reprezintă probabilitatea de apariție într-o anumită perioadă a unui fenomen potențial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acestea și pentru mediul înconjurător.

Hazardele naturale reprezintă fenomene potențial dăunătoare societății, declanșate de manifestări extreme ale unor procese din natură. Acestea reprezintă o formă de interacțiune dintre om și mediul înconjurător, în cadrul căreia sunt depășite anumite praguri de adaptare ale societății.

Inundațiile reprezintă acoperirea temporară cu apă a unor teritorii ca urmare a creșterii de nivel a unei mase de apă (râu, lac), depășind cota terenului din teritoriile respective. Ele pot fi provocate și prin creșterea nivelului apei subterane peste cota terenului sub efectul unui gradient hidraulic prin infiltrații.

Inundațiile constituie fenomene frecvente, care comportă riscuri serioase pentru om și activitățile sale. Fiind hazardul cel mai larg răspândit pe Glob, ocupă primul loc în privința pagubelor provocate de catastrofele naturale, cauzând anual pierderi economice de mari proporții, moartea a zeci de mii de oameni, afectarea în diferite forme și nivel de gravitate a altor câteva sute de mii de persoane.

O serie de hazarduri și riscuri hidrologice au afectat teritoriul comunei Arbore ca urmare a creșterii bruște a debitelor râurilor Solca, Coman și Clit. Urmele acestor inundații au fost vizibile și la 2 luni de la producerea ultimilor inundații, în 2008. Între simple faze de regim al scurgerii râurilor și fenimenelor de mare risc economic și social, viiturile care produc revărsări și inundații, reprezintă factori majori de risc.

Într-un anumit teritoriu, reprezentat de regulă printr-un bazin hidrografic, viiturile sunt o consecință a efectelor unui regim hidroclimatic discontinuu, caracterizat prin perioade îndelungate de secetă, întrerupte de creșteri semnificative, în timp scurt a catităților de precipitații și a debitelor de apă.

Viiturile se produc pe toate cursurile de apă, având însă durate, debite maxime și volume diferite, în funcție de condițiile de alimentare și de parametrii morfometrici ai bazinului hidrografic.

Datorită impactului puternic economic, social și emoțional pe care îl generează inundațiile, problema apărării împotriva acestora prezintă o importanță deosebită atât pentru cunoașterea fenomenului în sine, cât și pentru identificarea celor mai bune măsuri preventive și de protecție.

De-a lungul timpului oamenii au căutat în permanență căi și mijloace de apărare împotriva acestor fenomene periculoase, începând cu evitarea pe cât posibil a locurilor afectate de inundații și continuând cu amenajarea unor lucrări hidrotehnice tot mai complexe și mai sofisticate. În paralel cu folosirea resurselor de apă în scopuri tot mai diversificate, apărarea împotriva inundațiilor a devenit o preocupare tot mai susținută.

Din cele mai vechi timpuri și până în prezent abordarea problematicii privind apărarea de inundații s-a făcut în perspectiva adoptării unor măsuri structurale ( îndiguiri, lucrări de îmbunătățire a condițiilor de scurgere a apelor ). Experiența a arătat însă, că pe lângă faptul că acestea sunt costisitoare pot genera în anumite situații efecte secundare negative / colmatarea acumulărilor, degradarea albiilor etc.

În ultima vreme se observă că apărarea împotriva inundațiilor este mai eficientă dacă se aplică mai puține măsuri de „ constrângere” a cursurilor de apă și se acordă o atenție mai mare tendințelor naturale de evoluție a acestora. Măsurile propuse se referă mai mult la stabilirea zonelor de risc și descurajarea prin diferite mijloace a ocupării de către om a teritoriilor ce revin de drept, apelor.

Localitatea Arbore a fost lovită de inundații în anul 2006 și 2008.

Cele mai mari dezastre au avut loc în anul 2006 ,lăsându-se cu victime omenești (10 morți),drumuri distruse, case distruse în totalitate, case avariate parțial, terenuri agricole distruse, stâlpi de înaltă tensiune rupți, panică și groază printre localnici.

Urmele acestor inundații au fost vizibile și la două luni de la producerea ultimilor inundații , în 2008.

4.2.Cauzele producerii viiturilor în comună

La originea inundațiilor stau, în marea majoritate a cazurilor, cauze naturale:

– particularitățile climatice (posibilitatea producerii de precipitații abundente, topirea brutală a zăpezilor și a gheții sau combinații ale acestora, rata de evaporație a apei meteorice etc.);

– particularitățile morfohidrografice reale ale cursurilor de apă (poziția bazinului hidrografic, suprafața și forma acestuia, altitudinea și gradul de fragmentare a reliefului, tipul și densitatea rețelei hidrografice, permeabilitatea substratului, lărgimea și adâncimea albiei minore etc.);

O a doua categorie de condiții este determinată de acțiunea factorului antropic (utilizarea terenurilor, gradul de antropizare, lucrările de inginerie hidrologică etc.). Acțiunea umană are de multe ori consecințe negative, contribuind la creșterea gradului de risc de producere a inundațiilor și la accentuarea efectelor produse de acestea prin:

– modificarea particularităților morfohidrografice naturale ale râurilor prin regularizări, îndiguiri și taluzări, care, deși produc o îmbunătățire a condiților de scurgere, pot produce ștrangulări ale secțiunii de curgere sau pot avea efecte grave în anumite cazuri de compunere nefavorabilă a hidrografelor;

– despăduriri excesive în cuprinsul bazinelor hidrografice;

– exploatarea defectuoasă a descărcărilor de ape mari la unele acumulări, fără corelare cu amenajările din aval;

– accidente și avarii survenite la lucrările hidrografice (ruperea barajelor, degradări ale sistemelor de etanșare a marilor canale ș.a.), care pot produce inundații mult mai mari decât cele în regim natural, creând situații extrem de periculoase mai ales dacă se produc în timpul viiturilor;

– nu lipsită de importanță este practicarea culturilor neacoperitoare (porumb, cartof ș.a.) în lunci și pe terasele joase, favorizând astfel scurgerea apei, în timp ce pășunile naturale, câmpurile de lucernă ș.a. ar avea efect de burete.

– o serie de procese precum tasarea solurilor (prin utilizarea mașinilor agricole și prin pășunat excesiv), extinderea suprafețelor betonate și asfaltate din localități (cu efect în scăderea permeabilității terenurilor), prelevarea de pietrișuri și nisipuri din albii (având ca efect adâncirea cursurilor de apă), constituie tot atâția factori ce contribuie la creșterea gradului de risc de producere a viiturilor și la accentuarea efectelor produse de acestea

Cauzele producerii viiturilor în comuna noastră au fost determinate atât de cauze naturale câ și cauze antropice .

Dintre acsestea, menționăm:

○ poziția geografică în zona temperată căreia îi sunt caracteristice mari variații ale elementelor climatice;

○ poziția la est de Carpații Orientali, care reprezintă o barieră orografică în circulația maselor de aer și declanșarea unor precipitații foarte puternice în bazinele Clitului și Solcăi;

○ despăduririle practicate pe suprafețe foarte mari;

○ amplasarea locuințelor și anexelor gospodărești în zonele inundabile și depozitarea ilegală a deșeurilor în albiile cursurilor de apă;

a. Viitura de pe pârâul Clit

Intensitatea foatre mare a ploii, forma cvasicirculară a bazinului pârâului Clit și timpul redus de concentrare a scurgerii au determinat formarea unei viituri de amploare excepțională.

În pădure, pe torenții din bazinul superior au fost dislocați arbori și antrenați spre aval. De asemenea au fost antrenați bușteni și materiale lemnoase existente în parchetele de exploatare.

Transportul arborilor, buștenilor și materialelor lemnoase din pădure, odată cu masa de apă s-a făcut în salturi cu blocări și deblocări succesive, cu acumulări locale de apă urmate de debușări cu debite foarte mari între-un timp foarte scurt. O astfel de acumulare s-a format la podul Clit care s-a obturat cu materiale lemnoase antrenate, iar terasamentul șoselei a funcționat ca un veritabil baraj. Presiunea mare a apei din amonte a permis formarea unei breșe în terasament în capătul drept al podului. Prin breșă și pe deasupra terasamentului s-au scurs debite foarte mari, rezultate prin aportul din amonte cât și din golirea acumulării formate în amonte de pod.

În baza măsurătorilor din teren s-a stabilit că debitul maxim care s-a produs pe pârâul Clit în secțiunea podului a fost de 125mc/s iar în aval de pod un debit maxim de 215mc/s. Au fost distruse lucrările de consolidare a malurilor , numeroase caseși anexe gospodărești, oficiul poștal și suprafețe mari de teren.

b. Viitura de pe pârâul Saca

În amonte de confluența cu pârâul Clit, Saca are o suprafață a bazinului hidrografic de 7 kmp. Precipitațiile au fost deosebit de mari cantitativ dar și ca intensitate, dar mai puține decât în bazinul Clitului. Debitele maxime în aval de această confluență , la intrarea în localitatea Arbore au fost de 170mc/s. La intrarea în localitatea Arbore, îngustarea albiei, existența în apropierea albiei a locuințelor și anexelor gospodărești și a numeroaselor bunuri depozitate au determinat creșteri de nivel și formarea unor blocaje.

c. Viitura de pe râul Solca

În sectorul barajului de acumulare Solca s-au înregistrat 118l/mp în 24 de ore până la confluența cu pârâul Ardeluța și pârâul Sasca. După confluența cu cele două pâraie debitele de pe râul Solca a crescut și mai mult, fără a produce însă inundații grave. Debitul maxim pe râul Solca a fost de 324 mc/s.

d. Efectele viiturilor

Viiturile produse pe mai multe cursuri de apă din localitatea Arbore au fost determinate de căderea unor cantități foarte mari de preciopitații care, care local au depășit 200l /mp în 24 de ore.

Creșterea rapidă a nivelurilor și debitelor pe aceste cursuri de apă , în condițiile unor albii cu o capacitate insuficientă pentru transportul acestor debite de apă și aportul mare de materiale lemnoase au provocat blocaje la poduri , în sectoarele mai înguste și la coturi. Din cauza acestor materiale lemnoase care s-au adunat pe râuri le-au dat mari bătăi de cap pompierilor care au muncit zile întregi. Tot din cauza acestor mari aglomerații de masă lemnoasă au fost greu de găsit viictimele omenești, care se aflau sub diferite dărămături.

Șuvoaiele provacate de scaladarea podurilor, a terasamantelor drumurilor și a blocajelor au avut viteze foarte mari și o forță de distrugere potențată de existența buștenilor și arborilor care au funcționat ca adevărați” berebeci „ de izbire. Prin numărul de victime, distrugerile produse și valoarea pagubelor înregistrate, această viitură a avut un caracter catastrofal cel puțin pentru zona Arbore:

– 11 victime omenești;

– 181 case și anexe afectate;

– 1 pod distrus;

– 5 poduri afectate;

– 32 podețe distruse.

Valoarea totală a pagubelor produse de inundațiile definite catastrofale din 2008 a fost estimată de primăria din Arbore la 8 609 890 RON.

Capitolul v

Tipologia amenajărilor teritoriale

5.1 Amenajări teritoriale pentru regularizări de albii, îndiguiri și poduri

Arbore

În localitatea Arbore , în urma inundațiilor din anul 2008 s-au făcut amenajări și regularizări ale albiilor pe unele sectoare de rețea hidrografică pe Solca, Clit și Coman.

Au fost reparate după revărsările din 2008 o serie de poduri peste pâraiele:

–Clit

–Dumbrăvița

–Coman

– puntea pietonală peste râul Solca.

Sectoarele de îndiguiri ale rețelei hidrografice sunt:

○ de-a lungul râurilor Solca și Clit pentru prevenirea inundațiilor, riscul fiind major pe o serie de sectoare , ca în 2002 și 2008.

○ amenajările hidrotehnice sunt pentru a preîntâmpina inundații, revărsări și nu sunt prevăzute ca sisteme hidrotehnice complexe, legate cu cele din partea superioară a bazinului hidrografic , din cursurile superioare ale rețelei hidrografice din comună.

Uneori aceste tipuri de amenajări sunt doar pentru a preîntâmpina unele inundații și nu sunt prevăzute ca sisteme hidrotehnice făcând legătura cu cele din partea superioară a bazinului hidrografic, din cursurile superioare ale rețelei hidrografice din comună.

Amenajările pentru regularizări de albii au fost făcute doar cu scopul de a limita local efectul unor astfel de revărsări ale Solcăi sau rețelelor hidrografice afluente acesteia.

De asemenea inundațiile din 2007 și 2008 au inundat suprafețe importante din cuprinsul comunei, mai ales pentru afluenții Solcăi, ca râul Clit. Efectele devastatoare ale inundațiilor Clitului au fost determinate de blocarea unor podețe cu materiale rezultate din inundarea luncilor, în amonte, întrucât luncile sunt terenuri intens utilizate pentru construcții și cu scop agricol.

Indiguiri – Râul Clit

5.2 Tipuri de morfologii agrare

Suprafața arabilă în comuna Arbore era de 2.9000 ha. Terenurile agricole, arabile mai ales sunt împărțite în parcele și sole.

Parcela de teren arabil este unitatea teritorială și de lucru, care prin formă, mărime și modul de amplasare trebuie să asigure posibilitățile optime pentru mecanizarea complexă, folosirea cu randament maxim a tractoarelor, aplicarea unor agrotehnici cât mai uniforme pe toată suprafața.

Suprafața agricolă din extravilan de 2.899 ha a fost împărțită în 326 parcele Organizarea exploatațiilor agricole este în prezent condiționată de statutul de proprietate privată

Cea mai mare parte a teritoriului cu destinație agricolă de pe teritoriul comunei Arbore cuprinde terenuri plane și puține dintre acestea au panter mici. În cuprinsul interfluviilor dealurilor Ederii sau Cajvanei, terenurile agricole sunt ocupate de livezi de pomi fructiferi.

Tipologii de morfologii agrare în comuna Arbore

Modul de aranjare, orientare și structurare a parcelelor

Cea mai importantă constatare este aceea că terenurile agricole din comună sunt în proprietatea particulară, iar parcelele nu au o orientare dominantă în funcție de pantă sau după orientarea curbelor de nivel ,ci mai ales după forma dealurilor în profil transversal sau în funcție de accesibilitatea spre ogoare.

Sunt numeroase cazurile în care parcelele capătă o orientare în funcție de proprietate, de forma și accesibilitatea la proprietate, existând o dominare a formelor de parcele în bretele ,dinspre vetre spre platoul interfluvial, moșiile satelor Clit și Arbore. De asemenea sunt și unele dealuri ocupate de parcele cu orientarea foarte diferită, în tablă de șah, Bodnăreni sau în apropiere de satul Arbore spre Iaslovăț.

În comuna noastră, cea mai mare suprafață agricolă o deține livada de pomi fructiferi de 110 ha. Aceasta este în proprietatea primăriei, dar este arendată locuitorilor din comună. În ceeea ce privește terenurile arabile foarte productive sunt în Dealul Crivățul,cu 80 de ha , unde se cultivă: cartof, grâu ,porumb.

O suprafață mare deține și Dl. Ederii din satul Clit cu o suprafață de aproximativ 100 ha, dintre care 20 ha este livadă. Culturile obținute nu sunt oarte importante deoarece nu este un pământ foarte fertil.

Cea mai mare suprafață o deține Arinișul, având 158 ha. Pe lângă îngrășămintele chimice și naturale, acest pământ dă producții foarte mari de orz, ovăz, grâu, trifoi, fânețe.Așa cum Crivățul este pe primul loc la cereale -8grâu, ovăz, orz, trifoi, fâneț), urmează Vadul Secului cu producții foarte bune, deoarece aici pământul este foarte bun.

Cele mai slabe producții sunt obținute în zona Pușcărel, deoarece pământul este argilos, dar cu îngrășămintele chimice s-au obținut și aici producții foarte bune.

Nu există asociații de proprietari de terenuri, dominând exploatația agricolă individuală. Comuna Arbore se încadrează următoarelor categorii de soluri: podzolice, brune de pădure, brune podzolice, pseudogleice și aluvionare. Pe aceste tipuri de soluri, producțiile agricole sunt destul de variate, mai ales că puține sunt aplicate îngrășăminte chimice sau organice. Cea mai mare parte a terenurilor cu destinații arabile din luncile Solcăi și Clitului sunt inundabile dar sunt relativ fertile, mai ales că acestea au potențial agricol ridicat datorită faptului că adesea sunt îngrășate cu îngrășăminte de la creșterea animalelor. Terenuri bune de culturi agricole sunt pe spatele interfluviilor, acolo unde accesibilitatea cu utilaje este mai bună, D.Bobeica, spre est sau dealul La Comandament.

În ultimul an se constată o creșter a suprafețelor cultivate , comparativ cu anii trecuți, desigur fenomenul fiind condiționat de revenirea unora dintre locuitori plecați la muncă în străinătate. Cea mai mare parte a locuitorilor sunt plecați în continuare la muncă în străinătate (Italia, Germania, Franța ).

Între amenajările cu scop agricol, întreținerea culturilor menționăm:

– executarea arăturilor „ în spinări”, refacerea drenajului distrus;

– executarea unui sistem de evacuare a apei în exces;

– executarea de benzi de pe terenurile plane înierbate pe terenurile în pantă menite a stăvili eroziunea.

5.3Vegetația, fauna și solurile

Vegetația fauna și solurile sunt și ele componente importante ale mediului , foarte strâns legate de relief și mai ales de climă.

Vegetația reprezintă totalitatea plantelor care trăiesc în mod natural pe un anumit teritoriu în anumite condiții naturale (relief, climă ).

Plantele (nu ne referim la cele cultivate) nu trăiesc la întâmplare pe suprafața Pământului ci se grupează, se asociază, în funcție de condițiile de mediu pe care le preferă sau le suportă.

Unele plante preferă căldura, cum ar fi de exemplu palmierii, portocalii, lămâii, bananierii , ce trăiesc în țările calde sau stejarul de la noi; altele suportă și frigul:bradul , molidul, mesteacănul , jnepenii și ienuperii care trăiesc la munte.

Unele plante au nevoie de multă apă: nuferii, trestia, papura care au rădăcinile și tulpinile în apă, altele trăiesc în luncile umede (sălcii, plopi ) iar altele rezistă la secetă (unele ierburi).

Temperatura și precipitațiile depind de înălțime deci de relief. Înseamnă că și vegetația se etajează cu altitudinea, formând vegetația zonală.

Astfel se disting următoarele etaje de vegetație:

○ vegetația de stepă în câmpie;

○ vegetația pădurilor de stejar în zona cămpiilor mai înalte și în dealuri și podișuri;

○ vegetația pădurilor de fag în dealurile și podișurile cele mai înalte precum și în munții joși;

○ vegetația pădurilor de conifere;

○ vegetația alpină în munții cei mai înalți.

În zonele de câmpie este cald ,mai ales vara iar cantitățiile de precipitații foarte reduse, cu frecvente secete. Aici se dezvoltă doar acele plante care au adaptări la secetă:

○ rădăcini adânc înfipte în sol și puternic ramificatepentru aextrage orice rezerve de apă din sol.

Este vorba de unele plante ierboase mici dar și unii arbuști cum ar fi:

-măceșul

– mărăcinișuri de păducel, lemn câinesc.

Stepa apare în Bărăgan, Dobrogea, Câmpia Moldovei sau Câmpia Jijiei și ,,insular” în Câmpia Vestică.

În stepă trăiesc animale mici cum ar fi rozătoarele (popândăul, șoarecele de câmp, iepurele de câmp ), unele păsări (mai sles dropia care este însă pe cale de dispariție ) dar și multe insecte.

Sub vegetația ierboasă se dezvoltă cele mai fertile soluri, numite cernoziomuri.

Cea mai mare parte a fostelor stepe au fost desțelenite sau arate și transformate în terenuri agricole.

Pentru însușirea noțiunii de stepă se pot folosi următoarele metode:

○conversația euristică;

○ demonstrația cu ajutorul planșelor ,imaginilor, a fotografiilor, diapozitivelor, filmului didactic;

○ lectura geografică etc.

În zona câmpiilor înalte , a dealurilor și podișurilor acolo unde este destul de cald

și plouă ceva mai mult decât în câmpie sunt condiții pentru dezvoltarea pădurilor de stejar.

Stejarul este un arbore ce preferă căldura , pe care o găsește în zona dealurilor. Alături de speciile de stejar se dezvoltă și alți arbori: teiul, frasinul, paltinul, carpenul dar și specii de arbuști: măceșul, murul, zmeurul, socul, alunul.Precum și specii ierboase: fragul ghiocelul, vioreaua, ,,floarea paștelui „ etc.

Stejarul are lemnul foarte tare , de aceea se folosește în construcții dar și pentru mobilă. Întinse teritorii cu păduri de stejar au fost defrișate (tăiate).

Î N LOCUL PĂDURILOR DE STEJAR DIN Cămpia Română și Câmpia Vestică au apărut fânețe apoi terenuri arabile.

Și în județul Suceava sunt păduri de stejar în zona de podiș dar mai puțin în zona noastră pentru că este, așa cum am arătat, o zonă mai răcoroasă. Pentru a cunoaște caracteristicile pădurilor de stejar putem organiza o excursie în zona Păltinoasa . Dacă nu putem organiza o asemenea drumeție se poate observa stejarul izolați sunt și aici.

În pădurile de stejar cresc mai mukte animale, hrana constituind-o frunzele, coaja arborilor, fructele de pădure ciupercile și mai ales ghinda (fructul stejarului). Trăiesc în pădurile de stejar mamifere: mistrețul, căprioara, vulpea, lupul, unele păsări:

Ciocănitoarea, gaița, graurul dar și uliul găinilor.

Trăiesc de asemenea în aceste păduri : șopârle, șerpi, melci și mai ales numeroase insecte ce distrug pădurea.

SUB PĂDURILE DE STEJAR SOLURILE SUNT FERTILE , DAR NU CA CERNOZIOMURILE. Ele sunt favorabile pentru cultura cerealelor dar mai ales pentru cultura pomilor fructuferiși a viței de vie. Deci cele mai întinse culturi de viță de vie sunt în Subcarpați.

Deasupra pădurilor de stejar (gorun) se dezvoltă pădurile de fag. Fagul are nevoie de mai multă umezeală, dar rezistă mai bine la răcoare decât stejarul. Alături de fag mai trăiesc : teiul, carpenul, frasinul, paltinul, plopul și uneori stejarul , formând cu acestea din urmă amestecate cu stejar-fag, așa cum se găsesc și în județul Suceava.

În pădurile de fag trăiesc și arbuști: zmeurul, murul, măceșul, socul, alunul, porumbarul iar dintre plantele ierboase: ghiocelul, vioreaua, brândușa, ferigile, urzicile, brusturii( ultimile 3 sunt iubitoare de umbră și umezeală). Pădurile de fag sunt mai întunecoase decât pădurile de stejar.

Cu acazia unei drumeții în zonele unde sunt păduri de fag se pot realiza următoarele:

○ observarea caracterelor generale a pădurii de fag;

○ abservarea caracteristicilor fagului;

○ identificarea diferitelor specii de arbori arbuști, și plantelor ierboase;

○ observarea unor animale din pădurile de fag.

Le putem cere elevilor să precizeze importanța pădurilor. Ei trebuie să prezinte următoarele aspecte:

○ pădurea oferă adăpost și hrană pentru animale sălbatice;

○ oferă oxigen și consumă dioxidul de carbon;

○ oferă lemn pentru foc, pentru materiale de construcții, pentru mobilă, pentru celuloză și hârtie;

○ importanță turistică și de recreere;

○ pădurea oprește eroziunea solului.

Întinse păduri de fag au fost tăiate pentru lemn de foc, lemn de construcție sau pentru a face loc fânețelor, pășunilor sau terenurilor arabile.

Numele de Bucovina vine de la întinsele păduri de fag de altădată (buc=fag).

Solul de sub pădurile de fag este mai puțin fertil decât cel de sub pădurile de stejar.

În cadrul excursiilor în pădurea,, Dealul Lupului „ pădure de conifere sau de amestec din comuna Arbore putem observa :

○ aspectul mai întunecat, mai umbros al pădurilor de conifere decât al pădurilor de foioase datorat desimii mai mari ai arborilor;

○ faptul că frunzele au aspect de ace și sunt mereu verzi și iarna;

○ se identifică principalele specii de conifere :molidul, bradul, pinul și speciile de foioase: plopul, fagul;

○ existența unor arbuști: zmeur, murul, alunul și specii ierboase. Ferigi, brusturi, urzici, mușchi de pământ;

: PĂDUREA DE CONIFERE- ARBORE-

Și în cazul pădurilor de conifere, elevii trebuie să precizeze importanța acestora.

Întinse păduri de conifere au fost tăiate mai ales după 1989. ( este și cazul pădurii din comuna Arbore). Grav este faptul că nu se plantează puieți și astfel pădurea nu mai produce oxigen, nu mai protejează solul împotriva eroziunii.

Deasupra pădurilor de conifere, spre culmile munților, pădurile nu se mai pot dezvolta din cauza frigului și a vânturilor puternice.

De asemenea , în urma unei excurii în pădurea de salcâmi de la Arbore,elevii pot vedea cum arată o pădure de foioase și caracteristicile ei:

○ observarea caracterelor generale a pădurii de salâm

○ abservarea caracteristicilor salcâmului ;

○ identificarea diferitelor specii de arbori arbuști, și plantelor ierboase;

○ observarea unor animale din pădurile de salcâm;

Le putem cere elevilor să precizeze importanța pădurilor. Ei trebuie să prezinte următoarele aspecte:

○ pădurea oferă adăpost și hrană pentru animale sălbatice;

○ oferă oxigen și consumă dioxidul de carbon;

○ oferă lemn pentru foc, pentru materiale de construcții, pentru mobilă, pentru celuloză și hârtie;

○ importanță turistică și de recreere;

○ pădurea oprește eroziunea solului.

Comuna noastră se mândrește cu falnicii salcâmi și de ani de zile ,în această pădure se arganizează Festivalul Folcloric „ Floare de Salcâm” ,unde se poate admira frumusețea acestei păduri și mirosul florii de salcâm din luna mai.

Deasupra pădurilor de conifere, spre culmile munților, pădurile nu se mai pot dezvolta din cauza frigului și a vânturilor puternice.

În aceste condiții climatice aspre se dezvoltă doar arbuști pitici lipiți depământ cum sunt jnepenii și ienuperii.Mai sus nu mai cresc nici aceștia, ci numai ierburi ce formează pășunile de munte (pășunile alpine) folosite vara de turmele de vite.Uneori apar stânci golașe sau unele plante rare, ocrotite prin lege cum arfi floarea de colț.

Dintre animale aici trăiesc caprele negre și vulturii.

Solurile de la marile înălțimi sunt foarte subțiri și se pot eroda ușor dacă nu sunt acoperite cu vegetație.

Este greu de dus elevii în zonele înalte unde este vegetația alpină (în Călimani, Rodna) dar se poate apela la imagini (diapozitive, fotografii), la filmul didactic dar și la lectura geografică

În afară de vegetația zonală prezentată mai sus există și tipuri de vegetațiece nu se mai etajează cu altitudine, cum ar fi vegetația de luncă existentă și în zona noastră,satul Arbore cu luncile Clit,

Solurile de luncă sunt foarte fertile

Omul a modificat puternic vegetația prin tăierea pădurilor, desțelenirea pădurilor. A venit timpul ca măcar de acum înainte omul să aibă grijă de vegeteție.

CAPITOLUL VI

ANALIZA GEODEMOGRAFICĂ

6.1.REPERE TOPONIMICE- ARBORE

Arbore- loc binecuvăntat de Dumnezeu între minunile sale.

Arbore- nume cu puternice rezonanțe în istorie, nume cu puternice rsezonanțe în istorie, nume care amintește de una din cele mai glorioase epoci din zbuciumata istorie a Moldovei și a întregului neam omenesc, epoca celui care a fost supranumit , pe bună dreptate după faptele sale de arme și de măreție spirituală – Soarele Moldovei și apărătorul creștinătății – „ Ștefan cel Mare și Sfânt „

Puține dintre regiunile istorice ale României sunt atât de bogate în monumente de artă și istorie ca Bucovina ( Țara fagilor cum au numit-o austriecii ), unde frumusețea desăvârșită a acestora se îmbină armonios cu poezia naturii și pitorescul locurilor.

Natura, istoria și vrednicia locuitorilor au fost atât de darnice cu acest ținut , încât numai cine îl va cunoaște va putea să înțeleagă că epitetul „mândră” , conferit Bucovinei de către Eminescu , constituie cu adevărat , expresia artistică cea mai potrivită a unei realități.

Mărturiile veacurilor trecute , monumente, ruine și locuri cu puternică rezonanță istorică, te întâmpină pretutindeni, depotrivă în sate și orașe, în orice parte a Bucovinei te-ai afla .

Așezat în preajma unor localități pe cât de vechi, pe atât de încărcate de istorie, satul Arbore se leagă ca și altele din jur , de vremea domniei strălucite a lui Ștefan cel Mare.

Prima atestare documentară a localității a scris-o Isaiia, logofăt la Baia în anul 1418 ianuarie 15. Hatmanul Luca Arbore portar de Suceava, fiul lui Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamț, cumpără de la Simion și Năstăsia, sora sa, copiii lui sSan și nepoții lui Cârstea Horaiș, precum și ai lui Sandru Gherman, partea de jos a satului cu suma de 350 de zloți tătărăști și partea de sus cu 330 de zloți tătărăști de la boierul Ivul și Nasta.

Atestarea documentara a localitțtii este de la 15.01.1418 însă pe teritoriul său au fost descoperite urme de conviețuire umană incă din epoca pietrei. Numele localitatii provine de la Luca Arbure, fost hatman (comandant militar) al cetății capitala a Moldovei din timpul domniei lui Ștefan cel Mare si Sfânt. Acesta a cumpărat in anul 1502 actualul teritoriu unde in același an a inceput construirea bisericii ce ii poartă numele, construcție terminată in numai șase ani.

Localitatea și-a numele de la fostul proprietar -Luca Arbure, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Cetății Neamțului în timpul invaziei otomane ( 1476 ) când se pare a și murit.

Luca, fiul său, a deținut, începând cu 1486, vreme de patru decenii, dregătoria de portar al Sucevei, a cărei Cetate de Scaun , printre altele, a apărat-o cu succes timp de 3 săptămâni în fața asediului polon din 1497. Deținând una din cele mai înalte funcțiimilitare ale Moldovei, el a fost unul din principalii boieri ai lui Ștefan cel Mare, un sfetnic de seamă a lui Bogdan al III-lea , mentir și tutore al lui Ștefăniță în timpul minoratului acestuia până ce , în 1523, la Hârlău a fost tăiat de acesta din urmă pentru trădare.

Din surse istorice certe, deducem că aceste locuri s-au numit, mai întâi, Solca, toponim întâlnit și astăzi în vecinătate, iar unul dintre râurile care străbate comuna Arbore poartă acest nume.

Numele primilor fugari, care au trecut Carpații din Ardeal și s-au stabilit pe actualul teritoriu al comunei a fost Hrincescu , această denumire fiind răspândită și astăzi, atât în toponimia asezării , cât și în onomastică.

De-a lungul veacurilor , drepturile arborenilor asupra pământulti au fost întărite chiar prin peceți domnești, de voievozi ai neamului nostru și de fețe boierești de la curtea acestora.

Până la numele de astăzi satul a purtat mai multe denumiri: Arbori, Arbora , Arbore.

Apreciem că unul din cele mai vechi toponime este și cel care denumește și astăzi localitatea , întâlnindu-se în documente încă de la începutul veacului al XVI – lea , purtând numele stăpânului moșiei pe care s-a construit biserica ( ce-i poartă numele ) și în jurul acestui lăcaș de cult mutăndu-se satul Hrincești ( la 3 km de est ).

O bogăție toponomică apreciabilă de nume desemnând trupuri de sat ,parcele, intersecții de drumuri sau ulițe. Faptul că sunt foarte vechi este dovedit deseori de pierdertea sensului acelui cuvânt, substantiv comun și care astăzi are semnificații toponomice.

Aceasta dovedește vechimea toponimelor și persistența unei populații stabile pe aceste meleaguri.

Următoarele dealuri și loturi de pădure din jurul comunei, ca și cele din interiorul ei, poartă, majoritatea, denumiri vechi ( și foarte vechi), unele dintre ele chiar de dinainte de întemeierea comunei, și anume:

– Dealul lui Dan Saca, Săcu, Cărbunărie , Bliderița, Slatina Mare, Tocari

– Dealul Lupului Bliderița, Bahnă, Ruginoasa, Ciporniță, Dumbrăvița,

– Dealul Morii

– Dealul Irimeștilor

– Dealul Ciubotărenilor

– Dealul Sandului

– Dealul Burlii

– Dealul cu nuci

– Dealul La Căluța

– Dealul la Șleț

– Cornișor

– Arinișul

6.2 Evoluția numărului locuitorilor și dinamica populației

Analiza geodemografică a comunei Arbore permite o observație care se înscrie în modelul general de evoluție a populației rurale din comuna Arbore.

Populația comunei a cunoscut de-a lungul timpului o evoluție în salturi, fiind influențată în dinamica ei de evoluția numărului de nașterilor, deceselor sau a raporturilorplecați- sosiți.

Cele mai importante aspecte demografice ale comunei sunt cele care vizează dinamica în ansamblu, ca efect a unor tipuri succesive de comportamente demografice, diferite parțial la rândul lor pe satele componente comunei.

Natalitatea este puternic influențată de factorii socio- economici și politici, dintre care pot fi menționați:

– nivelul de trai material și spiritual al populației ,, cu cât nivelul de trai este mai ridicat, cu atât natalitatea tinde spre valori mai mici;

– emigrarea în stăinătate, comuna Arbore fiind un rezervor continuu de forță de muncă necalificată sau mediu calificată pentru piețele de muncă europene.

Tab.1.Mișcarea naturală a populației, natalitate- mortalitate- bilanț natural, în perioada

1977-1988 (după datele de la Primăria Arbore )

Tab.2 Mișcarea naturală a populației, natalitate- mortalitate- bilanț natural, în perioada

1988- 2002 ( după datele de la primăria Arbore)

Tab.3 Mișcarea naturală a populației, natalitate- mortalitate- bilanț natural, în perioada

2001-2007 ( după datele de la primăria Arbore )

Din analiza datelor de populație de la Primăria Arbore, pentru perioada 1977-2007 au rezultat o serie de aspecte interesante care ne confirmă tendința generală de scădere a numărului locuitorilor, fie prin bilanțul anual negativ fie prin creșterea numărului plecaților din zonă. Este o tendință aproape generală în toată regiunea rurală de scădere a valorilor bilanțului natural și comuna Arbore nu face excepție.

Natalitatea

În perioada 1977- 1981 natalitatea crește , în 1982 natalitatea crește cu 2% ca apoi să înregistreze o creștere de 2% cu oscilații minore de 1-2% până în 1990. Din 1990 natalitatea scade datorită migrației , dar crește natalitatea la etnia romă.Cel mai mic număr de născuți s-a înregistrat în 2002, când de altfel a fost și o valoare mare a mortalității generale. În acest an au decedat oameni cu vârste între 70-80 ani dintre ei cei mai mulți mineri. Un număr mai mare de decese s-au înregistrat la copiii romi ( nou născuți). Valori mari de mortalitate generală s-au înregistrat și în 1995 și 2001. Natalitatea este mai mică decât mortalitatea cu aproximativ18%.

În anul 2007 mortalitatea este mai mare decât natalitatea – bilanțul natural fiind de 0,84 la mie, din cauză se pare a unei epidemii locale de viroză, cu mai multe decese în rândul persoanelor în vârstă.

Dinamica naturală a populației în perioada 1977- 2007

Numărul de născuți este mai mic deoarece nivelul de trai este maim scăzut, mulți părinți sunt plecați în străinătate rpămânând în comună mai mulți tineri.

Bilanțul Natural este de 2,7% deoarece natalitatea și mortalitatea sunt aproximativ egale.

Tab.4. Evoluția numerică a populației comunei Arbore în perioada 1977- 2007 ( după datele de la primăria Arbore)

Între anii 1989- 2002, prin valorile ridicate de natalitate populația totală a comunei crește.

Tab.5.Evoluția numerică a populației pe satele comunei Arbore 1977- 2007

Numărul de locuitori a satului Bodnăreni este cel mai mic, urmat de satul Clit, apoi urmează satul Arbore cu cel mai mare număr de locuitori.

Tab.6. Evoluția structurii populației ( 1910 – 2002 ) după datele de la primăria Arbore

Dinamica negativă a populației ca răspuns la descreșterea potențialului economic al teritoriului și de absorție a forței de muncă locale. Comparativ cu atractivitatea specifică spațiului european spre care circulația liberă a atras numeroși locuitori , de vârstă medie din comuna Arbore.

6.3. PARTICULARITĂȚILE GEOGRAFICE ALE SATELOR

În evoluția teritorială a satelor există câteva aspecte care trebuie menționate și care sunt observabile prin comparațiile cu hărțile vechi ale comunei și situația din teren.

Formele de organizare a spațiului și de amenajare ale teritoriului sunt în bună măsură rodul unei anumite înțelegeri a particularităților mediului în care trăiește populația comunei .

De asemenea sunt în foarte mare măsură expresia teritorială a agriculturii, ca ocupație străveche și de bază din comună, în ceeea ce definim morfologie agrară.

Morfologia agrară este reprezentată de desenul, aspectul parcelelor, drumurilor de exploatare, dispunerii terenurilor, pădurilor, pășunilor intr-un anumit teritoriu.

Tratează două chestiuni principale: complementaritatea ogoarelor si parcelarea.

Organizarea si amenajarea teritoriului agricol reunește câteva etape:

-stabilirea profilului si dimensiunilor unitatilor agricole. In acest sens se disting două noțiuni cea de profil si cea de exploatație agricolă.

-profilul reprezintă activitatea de baza a unei zone, localități sau unitați și este sensibil identic cu noțiunea de ramură de producție, fiind determinat de condițiile de sol, climă, relief, surse de apă, tradiție, disponibilul de forță de muncă, rețea de circulație centre de prelucrare si depozitare, piețe de desfacere

-profilul, in raport cu poziția față de marile localități poate fi periurban (cu dominant a legumiculturii, pomiculturii si creșterii animalelor), intermediar (cereal, plante tehnice, plantații pomicole si viticole, mari ferme de animale) și periferic, cuprinzând zonele mai departate si mai putin favorabile agriculturii.

a.LOCUINȚA

Despre cum se construiește o casă la Arbore și ce materiale sunt folosite

Construcția unei case necesită multă pricepere , meșteri sunt destui , mai toți dornici să-și dezvăluie știința dacă ai răbdare să-i asculți. Până în anii 1990 Casele din Arbore se construiam din lem. O casă din lemn se face astfel:

-se construiește din bârne, pe care le ciplim, iar la sfârșit punem dranița ( acoperită cu șindrilă) ;

-pricepere, ochi de meseriaș și puțină dragoste pentru lemn ;

Pregătirea lemnului:

Casele din lemn de brad fără sevă.

Ce înseamnă fără sevă ?

Toți copacii se taie în lunile de vară , lemnul este decojit, pus în stive și căntuit. Când vine vremea , bârmnele se cioplesc , se grijesc, se usucă cel puțin un an , dar trebuiau să ia seama ca iarna să nu ningă pe lemn și vara să nu dea gângăniile în el.

După aceea ridicarea se face cu multă răbdare , dar și pricepere. În acea vreme , se făceau case mai mult în două table și în patru table.

Casa în patru table înseamnă : casa-i rotundă și are haizășu peste toate părțile;

Casa în două table înseamnă : au haizaș numai în față și în spate,și fundurile vin făcute din scândură.

După anii 1990 când lumea s-a modernizat , casele din Arbore nu se mai fac din lemn, și nici din două table sau patru table. Venindu-se cu ideile din occident , acum casele se construies din BCA , cărămidă și mai puțin din lemn.

Casele oamenilor înstăriți sunt mari cu 4-5 camere , cu etaj și cu un acoperiș fastuos . De asemenea acoperișul caselor inainte de 90 erau făcute din draniță( necesita multă muncă ), iar după 90 casele oamenilor sunt acoperite în general cu tablă ,tablă linda ,etc (produse moderne și ușor de amplasat ).

O gospodărie cuprinde în general următoerele elemente:

– casa de locuit formată din un asau mai multe camere ( în funcție de puterea economico- financiară a gospodarului ), construită din lemn, cărămidă, BCA sau alte materiale;

– grajduri pentrun animale (cornute mari, cabaline)

– cotețe pentru porci, păsări ;

– adăposturi pentru iepuri de casă sau alte animale domestice,

– magazii pentru produse agricole ;

– adăposturi pentru fân sau pentru unelte și mașini agricole ;

În curte mai pot fi: grădini cu legume și zarzavatuuri, grădini cu flori, mai recent garaje sau spații verzi.

Casă bătrânească în patru table Casă bătrânească în Bodnăreni construită din lemn

Casă bătrânească în două table Casă construită din BCA

Casa de locuit este poziționată întotdeauna cu fața la miazăzi.

În trecut accesul la gospodării era prin porți mari, străjuite de stâlpi masivi de stejar, pe care se sprijinea” brama „( acoperiș din lemn acoperit cu draniță ) aflat la o înălțime de 4 m. Stâlpii porților erau încrustați cu motive geometrice și florale, iar de pe ei nu lipseau soarele și „ funia vieții”.

Cum deschideai poarta, în fața ta apărea casa propriu-zisă, construcție masivă din bârne cioplite, încheiate în „ mâglă” Casele mai vechi, cele peste 100 de ani, au pereții făcuți din trunchiuri de brad cioplite cu toporul și finisate cu barda.Astăzi bârnele se finisează la circular sau la gater.

De mulți ani nu se mai construesc la Arbore case în stil tradițional. Case tradiționale și gospodării organizate în modul specific pentru Arbore mai pot fi întâlnite la bodnăreni și probabil la Clit.Acum s-a generalizat tipul de casă cu acoperișul în 2 table și cu dispunere a caselor în funcție de configurația parcelei și sobele nu se mai fac din cărămidă, ci din teracotă, în afara celor care nu au alt sistem de încălzire.

Există câteva case nemțești, nu foarte multe, în jur de 7-8 case, acestea situându-se pe strada principală Arbore- Solca. Cele mai multe sunt casele tip nou în formă de vilă în două ape de diferite mărimi. Se păstrează și casele țărănești, de fapt sunt casele tradiționale , multe dintre acestea reabilitate funcțional, parțial arhitectonic.

Casă cu arhitectură din anii 70 reamenajată

Structura și tipologia urbanistică după materialele de construcție a caselor și

vârstele lor

Materiale folosite la construirea caselor

legendă

○lemn

○BCA

○cărămidă

SATUL CLIT –anul construcției caselor

Legendă

○>1950 ¤1950-1990 ○ 1990-2015

Materiale folosite la construirea caselor SATUL ARBORE

LEGENDĂ

○ lemn

¤ BCA

○ cărămidă

Această analiză permite o tipologie pe areale, astfel:

– la nivelul satului Clit predominante ca materiale pentru pereți și acoperiș este lemnul, iar mai recent apar și alte tipuri de materiale.

– la nivelul satului Bodnăreni predominante ca materiale pentru pereți sunt cărămida și BCA.

– la nivelul comunei Arbore predominante până în anii 1990 a fost lemnul, iar după 90 au intrat cu mare elan în construcția caselor BCA și cărămida.

Imagine cu dotările din comuna Arbore – postul local de televiziune

b. Populația și așezările omenești

Populația a reprezentat un element care prin activitatea sa a modificat mediul înconjurător.

Suprafața totală a comunei este de aproximativ 6.609 ha, din care arabil 3.770 ha, păduri – 1009 ha, pășune- 877 ha , fânețe – 60 ha, livezi- 120 ha.

Elementul de bază care condițoionează dezvoltarea economico- socială este populația. Studiera numărului , a densității, a mișcării și a structurii în raport cu celelalte elemente ale evoluției societății, ne dă posibilitatea cunoașterii atât a cauzelor care explică repartiția populației pe teritoriu, precum și urmările ce decurg din aceasta.

Evoluția numerică este condiționată de dezvoltarea social –economică și istorică a fiecărei localități , care favorizează sau în unele cazuri frânează creșterea numerică a populației.

Staisticile și recensămintele efectuate în diferite perioade istorice în așezările noastre , evidențiază creșterea și descreșterea numerică a populației în fiecare sat, sau grupate pe mai multe sate.

Evoluția istorică a acestei zone a făcut ca în acest spațiu mirific românesc să trăiască în permanență și o populație de altă naționalitate decât cea română.

Trăind și muncind alături de români , populația de ofigine germană a fost majoritatea ei asimilată , așa că la ultimul recensământ , cel din 2002, marea majoritate a populației după cum arată documentele statistice , s-a declarat de origine și naționalitate română.

c. Ocupațiile locuitorilor

Din cele mai vechi timpuri, trei- patru au fost indeletnicirile de bază ale arboreanului:

○ munca pământului;

○ creșterea animalelor ;

○ lucrul la pădure;

○ albinăritul.

– țesutul Pentru femei , arta cusutului și țesutul la stative s-au numărat întotdeauna la loc de cinste (inclusiv apreciate în multe țărio din lume ). Aceste îndeletniciri s-au conservat , unele dintre ele , amplificându-se odată ci trecerea timpului.

Cultura plantelor de câmp (grâu, cartof, porumborz și ovăz )aocupat și ocupă un loc însemnat în viața țăranului arborean. În urmă cu mult timp , căruțele erau trase de bou.Cu timpul locul boilor a fost luat de cai, iar după 1989 locul cailor și căruțelor a fost luat de tractor, mașină, etc.

Creșterea cailor era o pasiubne pentru mulți arboreni, folosindu-i exemplare, la lucrările agricole, la transporturile de orice fel, în munca la pădure. În prezent creșterea animalelor , îndeletnicire tradițională la Arbore, înregistrează un declin vădit. Vaci, oi, cai, porci, erau la preocupările arboreanului . Nu găseaiprin comună gospodărie fără o vită în bătătură, ei bine, în ultimii ani este foarte mic.

Munca la pădure ( cu o vechime probată de mai bine de 150 de ani ) era îmbrățișată în general , de cei care aveau teren puțin sau animale puține. O muncă grea și pe orice vreme. Acunm la pădure lucrează puțini arboreni. Lucrările au fost mecanizate, iar caii sunt utilizați la trasul și adusul lemnului în gospodării.

La Arbore , creșterea albinelor era practivcată încă de pe timpul hatmanului Luca Arbure. Astăzi, săteni împătimiți ai acestei meserii au mai rămas puțini.Deoarece nu mai este o meserie bănoasă , tinerii nu vădesc interes pentru ea.

Industria casnică era una din principalele ocupații ale arborencelor :țesutukl de casă , a catrințelor, a brâielor, a scoarțri și lăicerelor. Din pânza de casă rezultată se confecționau cămăși, ițari, cioareci, frânghii, brâie și sumane.

Vremurile s-au schimbat mult și ocupațiile arboreanului de astăzi s-au transformat spectaculos. Marea majoritate a oamenilor sunt plecați în străinătate, puțini sunt cei care au reușit să-și facă o fermă de animale. O parte a oamenilor rămași în localitate lucrează în brutării ,deoarece sunt destul de multe în comuna noastră, o altă parte lucrează în comerț, transport, învățământ și administrație publică.

Prelucratul lemnului

Această îndeletnicire confirmă legătura complexă cu pădurea precum și consonanța cu tipurile de utilizare complexă a lemnului.

Se regăsesc numeroase obiecte de uz casnic din lemn ( blidarul, lingurarul, etc ). În casă pe peretele bucătăriei era nelipsit blidarul, locul unde gospodina își aranja frumos blidele. În partea de jos a blidarului se aflau două sertărașe în care se puneau lingurele , furculițele și cuțitele. Lingurile din lemn de diferite mărimi, frumos sculptate, dar ținute numai pentru ornament erau în lingurar. Blidarul cu timpul a început și el să fie sculptat întâi pe capacele sertăra]șelor și mai apoi și pe marginile laterale. Inscripții deosebite s-au făcut pe toiagele ciobanilor. Unii ciobani au spus că modelele sunt unice, păstrându-le ca opere de artă.

Și pe stâlpii cerdacului acoperit numit de localnici gang,sunt încrustate motive ornamentale, florale- strugurele, pomul vieții, funia vieții, soarele, diferite motive geometrice sunt subiectul încrustațiilor pe aceste obiecte. Mai nou motivele sculptate pe stâlpii gangurilor sunt date cu nitrolac care le dă o strplucire aparte. De asemenea se încrustrează și fluierele ciobanilor cu care cântă.Un alt obiect folosit de țăranul arborean și pe care se încrustează motive florale și geometrice,cu dalta și fierul înroșit este donița sau cocița (obiect în care se ia apă în țarnă)

Păstoritul

Renumiți crescători de animale, locuitorii din Arbore au turme cu zeci de capete de oi.Cu timpul unii gospodari s-au specializat în crescători de oi, astăzi nu mai sunt, ștafeta acestora a fost preluată după al doilea război mondial de alți arboreni. Numai în vara trecută au fost 20 de turme, totalizând peste 2000 de oi.

Natalitatea depinde, în mare măsură, de comportamentul și interesele grupului uman și de aceea se poate vorbi despre două tipuri de natalitate: potențială și reală. Natalitatea potențială poate fi atinsă atunci când nu se pune problema controlului nașterilor. Valoarea maximă care s-ar putea atinge este de 60 ‰, dar această situație nu se mai întâlnește aproape nicăieri pe Glob. Nici în perioadele mai îndepărtate, când natalitatea potențială era mai frecvent atinsă, valoarea sa nu ajungea decât rar la acest procentaj.

Valorile natalității potențiale erau și sunt influențate de câțiva factori:

starea de sănătate: ameliorarea stării de sănătate a populației feminine, în special, contribuie la creșterea valorilor natalității;

structura pe grupe de vârstă și sexe: populații îmbătrânite sau feminizate se înscriu cu valori mai mici ale natalității potențiale decât cele dominate de tineri adulți și cu o structură pe sexe echilibrată;

condițiile climatice determină valori reduse ale natalității acolo unde au manifestări extreme – climatul polar si subpolar, în care resursele de hrană sunt limitate iar popularea este relativ recentă.

Alături de acești factori, unii autori consideră că și particularitățile rasiale și regimul alimentar al unei populații ar putea sa influențeze valorile natalității potențiale.

Elevii trebuie să cunoască sensul cuvântului mortalitate și natalitate.Așadar ,definim :

Natalitatea reprezintă numărul de născuți vii în timp de un an , raportat la 1000 de locuitori.

Exemplu. Comuna Arbore avea la 1 ianuarie 2015 , un număr de 6.000 locuitori. Până la 31 decembrie 2015 s-au născut 100 de copii vii.Calculați natalitatea.

6.000…………………………….1.000

150………………………………..N

N= (1.000 150 ) : 6.000= 25

N= 25%

Natalitatea este influențată de mai mulți factori printe care amintim :

– credințele religioase care nu permit avorturile;

– tradițiile;

– condițiile materiale, financiare, igienico- sanitare;

Referindu-ne la natalitatea din comuna Arbore , aceasta a scăzut mult după 1989 datorită unor cauze pe care le pot sesiza și elevii:

– plecarea unui număr mare de populație tânără la muncă în străinătate ;

– plecarea tinerilor din sat în alte localități după terminarea studiilor ( cei mai mulți tineri se stabilesc în Cluj și București ).

Noi le spunem elevilor că se reduce de la un an la altul numărul nașterilor , că fiecare familie are acum un număr mai mic de copii, excepție făcând etnia romă care s-a înmulțit destul de mult în ultima vreme- de unde și înmulțirea absențelor . De fapt ei observă că de la un an la altul scad și efectivele de elevi din școala noastră dar și din celelalte școli din comuna Arbore.

Mortalitatea reprezintă numărul de decese în timp de un an raportat la 1.000 de locuitori.

Exemplu. În același an , Arborea ce avea 6000 locuitori , au decedat 60 de persoane în anul 2015. Calculați mortalitatea –M

6000…………………………1.000

90…………………………….M

M=( 1000 90 ): 6.000

M= 15%

De asemenea mortalitatea depinde și ea de câțiva factori:

– condițiile igienico – sanitare ;

– condițiide de hrană,de alimentație cu apă ;

– condițiile de locuit;

În prezent , mortalitatea are valori mari , aproximativ egale cu a natalitzății, astzfel că natalitatea nu crește , ci stagnează sau chiar se reduce.

Sporul natural este diferența dintre natalitate și mortalitate . El arată cu cât crește sau scade populația unei țări localități în timp de un an, raportat la 1.000 de locuitori.

În cazul analizat din anul 2015 , sporul natural SN este diferența dintre natalitate (N) și mortalitate ( M ), ADICĂ:

SN = N –M –25%- 15% = 10%

Aceasta înseamnă că populația crește cu 10 locuitori la fiecare 1.000 locuitori în timp de un an.

Sporul migratoriu reprezintă diferența dintre cei veniți în țară ( sau într-o localitate ) și cei plecați timp de un an , raportat la 1000 de locuitori .

De exemplu în comuna noatră cei mai mulți oameni plecați în străinătate s-a înregistrat în anul 2.000. Dintre aceștia majotitatea erau tineri cu forță de muncă . mulți dintre ei și-au făcut familii în străinătate , iar o parte s-au întors după 5-10 ani. Desigur că populația a îmbătrânit . Același lucru putem spune și despre satele din comuna noastră Bodnăreni și Clit.

Practic din fiecare familie una sau două persoane erau plecate la muncă în străinătate (cei mai mulți în Israel ) , iar copiii rămași acasă sunt lăsați în grija bunicilor , rudelor, fraților mai mari ,care nu întotdeauna au grija lor încât au apărut probleme grave în acest sens.

Există familii dezorganizate și în cadrul acestora apare și fenomenul de abandon școlar.

Munca în străinătate este însă o importantă sursă de venituri ce a permis o amploare deosebită a construcțiilor de locuințe moderne , cumpărarea unor mari cantități de electrocasnice , creșterea rapidă a numărului de autoturisme personale.

Important este și faptul că întorși de la munca din străinătate apar și investitori autohtoni , că sporește numărul micilor întreprinderi ce folosesc fortța de muncă rămasă încă în comună.

În acest caz economia locală se dezvoltă . Dezvoltându-se economia locală , scade numărul de șomeri , cresc veniturile populației și deci puterea de cumpărare.

c. Structura profesională a populației actie

c.1.Populația activă este acea parte a populației care lucrează sau este capabilă de muncă , având vârste între 18 și 57 de ani la femei (vârsta de pensionare ) și 18 – 63 dde ani la bărbați.

Tinerii până la 18 ani nufac parte din populația activă. Nu fac parte nici nici populația activă nici pensionarii și persaoanele bolnave și cu handicap.

Î n prezent populația comunei Arbore este formată din 6.090 de persoane , din care 55% reprezintă populația activă (datele primite de la primăria comunei Arbore ).

c.2. Structura profesională se referă la domeniul în care își desfășoară activitatea populația activă sau la ocupația locuitorilor. În prezent populația activă are următoarele ocupații:

– în agricultură (cultura plantelor sau creșterea animalelor );

– în industrie ( minerit, industria prelucrătoare, industria alimentară );

– în prestări de servicii și turism ;

– în comerț, transporturi ;

– în cultură și învățământ ;

– în administrația publică și servicii comunitare.

Se constată că la noi în comună , în decursul timpului a scăzut numărul populației active ocupate în agricultură , a crescut numărul populației active ocupate în industrie , dar în ultimul timp prin desființarea multor intreprinderi industriale a scăzut drastic numărul muncitorilor în industrie și a crescut numărul celor ce lucrează în prestări de servicii . Totodată a sporit numărul șomerilor.

c.3 Structura națională (etnică )

România este un stat național unita . Aceasta îneseamnă că cea mai mare parte a populației este formată din români ( aproximativ 96,74%),germani ( 1,81 ) ,romi ( 1,41) conform datelor extrase de la primărie

Localitatea Arbore este formată în majoritate din români . În ultimii 10 ani s-au înmulțit romii sau țiganii , deși aceștia la recensăminte nu se declară romi, ci români.

c.4. Structura confesională (religioasă )

Majoritatea covărșitoare a populației din România aparține religiei creștine. Din religia creștină fac parte următoarele confesiuni:

-religia creștin- ortodoxă (stil nou și stil vechi );

– religia romano –catolică ;

– religia greco –catolică,

– religiile neoprotestante (penticostală, adventistă, baptistă, etc ).

În comuna noastră majoritatea populației este creștină ortodoxă.Luate ca procentaj ,statistica ar arăta astfel:

-85%-creștini- ortodocși,

-10%-penticostali,

-5%-baptiști.

c.5. Densitatea populației se calculează împărțind numărul populației de pe un anumit teritoriu la suprafața unității administrative respective.

Elevii trebuie să cunoască factorii unei densități mari:

– un relief favorabil;

– un climat mai blând ;

– o mare varietate și bogăție a resurselor naturale;

– apropierea surselor de apă ;

-în apropierea orașelor și în zonele industriale ;

– în zonele legumicole, pomicole;

Alți factori limitează existența unei populații dense:

– întinse suprafețe acoperite cu lacuri, bălți, mlaștini(zona Delta Dunării);

– munții înalți cu creste ascuțite, versanți prăpăstioșiși cu o climă rece;

– zonele cu păduri întinse,

– zonele cu puține resurse ale solului și subsolului .

Este bine ca să le cerem elevilor să identifice ei zonele cu densități mari/mici ale populațieiși să-și motiveze alegerea. Nu trebuie să rețină date ci să argumenteze anumite afirmații, să descopere legături de cauzabilitate , să prelucreze anumite informații.

Localitatea Arbore se situează în rândul comunelor cu densitate mare , de peste 100 locuitori /km .Totuși , datorită ariei întinse a localității , deosebim două zone distincte de densitate:

– zona de sud-vest ce cuprinde în principal satele clit și Dealul Iederii cu o densitate medie de 80- 100 locuitori /km;

– zona nord estică care cuprinde satele Bodnăreni și Iaslovăț cu o densitate medie de 120-140 locuitori/km.

e.Mișcarea migratorie

Migrația este un proces demografic cu o cauzabilitate foarte complexă și reprezinză deplasarea indivuzilor cu un anumit scop și care se stabilesc într-o localitate. Procesul migrației externe este o mișcare permanentă uneori pendulatorie , a unei părți din populație, a unor grupări de locuitori sau a indivizilor, grupuri caracterizate prin situație economico- modestă, în căutarea de condiții de viață superioară mediului de origine a emigrantului.

În locul de origine acțuionează factori repulsivi, iar în locul de primire factori atractivi. Emigrația din comuna Arbore se încadrează într-o dublă tipologie:

-emigrația temporară- reprezentată de indivizi care revin în țară după o anumită perioadă de timp ( lună, an ) evident după realizarea unor venituri superioare celor care ar fi putut să le obțină.

– emigrația definitivă este reprezentată de acei indivizi care rămân în țara de destinație.

De regulă sele două forme de emigrație se combină. Unii dintre locuitori se deplasează pe o perioadă determinată, pentru ca aceasta să devină definitivă și este valabilă și situația inversă.

Din totalul locuitorilor, estimăm că aproximativ 50% din totalul popzlației sunt cei care pleacă anual în Germania. Pe o perioadă mai lungă de timp cuprinsă între 1-2 ani sunt plecați pentru a presta servicii în construcții, agricultură și menaj în țări ca: Italia ( emigranții reprezintă 25% din totalul populației active), Spania ( 10% din totalul populației active), Portugalia ( 10% din totalul populației active), alte țări – 5% din totalul locuitorilor plecați.

Din satul Bodnăreni sunt numeroși locuitori plecați în Italia și Spania pentru perioade mai lungi (1-2 ani). Apreciem că numărul lor reprezintă 70% din totalul locuitorilor satului. Din acest sat sunt plecate definitiv 2 familii în Canada.

Din satul Clit cei mai mulți dintre locuitori sunt plecați temporar în Germania unde prestează servicii , de regulă în agricultură, pentru o perioadă cuprinsă între 2-3 luni.

Revenirea lor este marcată de extra-sezonul în agricultură și construcții (de regulă iarna ). Emigrația din satul Clit este mai restrânsă în comparație cu cea din satele Arbore și Bodnăreni (30% reprezintă cetățenii plecați în Germania sezonier ).

Migrațiile definitive sunt relativ puține: din satul Arbore sunt plecați în perioada 2000-2002 , 5 familii care s-au stabilit în Austria și S.U.A.

Aceste migrații au dus la îmbunătățirea nivelului de trai a populației la un anumit tip de amenajare urban- rurală în satele comunei.

CAPITOLUL VII – TURISMUL

7. 1.Prezentare generală

Turismul în țara noastră se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munții Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării, care este cea mai mare deltă europeană atât de bine păstrată. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin pentru sute de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii religioase și a orașelor medievale și a castelelor.

Elementele ale turismului colectiv în România sunt atestate documentar în trecut, când a apărut turismul balnear, acesta fiind menționat în localitățile Băile Felix în secolul al XV-lea, Ivanda și Lipova în secolul al XVI-lea, Bazna în secolul al XVII-lea, Băile Herculane în anul 1734, Olănești în 1760, Borsec în 1770, Vatra Dornei în 1788.

În secolul al XIX-lea, se dezvoltă stațiunile balneoclimaterice existând 23 de stațiuni de interes general, 78 de interes local și 38 de localități cu izvoare minerale.

Din surse,primele activități turistice organizate în România datează din a doua parte a secolului al XIX-lea. Au apărut o serie de asociații, organizații, societăți, cluburi etc. care desfășurau activitate turistică pe unele arii geografice, căutând să atragă turiști din toate păturile sociale și care sponsorizau de asemenea amenajarea unor obiective turistice.

Aceste asociații și organizații de turism din România și-au desfășurat activitatea înainte de primul război mondial și în perioada interbelică. Preocuparea acestor asociații de profil s-a îndreptat la început spre zonele montane prin construirea de cabane și case de adăpost (refugii), amenajări de drumuri, poteci, marcaje, precum și organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, almanahuri, ghiduri, hărți etc.

Așadar turismul este dependent de mediul înconjurător, dezvoltarea societății predispune mediul înconjurător la două tipuri de degradări:

urmare directă a exploziei demografice, a expansiunii orașelor, dezviltării industriilor, agriculturii etc, amplificării sistemelor de transport, comunicații, exploatări intensive a resurselor naturale. Aceasta are consecințe asupra calității aerului, apa, degradarea rezervațiilor și monumentelor naturale, obiectivelor antropice.

activități de turism și agrement cu caracter sezonier având efecte negative datorită unei concepții greșite de valorificare a resurselor turistice, zone, puncte sau obiecte turistice, precum și activităților directe a turiștilor asupra peisajului, florei, faunei sau a altor obiective turistice pe care aceștia le pot deteriora total sau parțial.

Menționăm câteva elemente pentru un potențial turism:

Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele atracții ale reliefului sunt generate de:

treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);

stâncile cu formă bizară

fenomenele geologice.

Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției, alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial.
Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin:

regimul precipitaților;

temperatura și umiditatea aerului;

nebulozitatea atmosferei;

brizele montane și marine. Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism: sporturile de iarnă prin prezența, consistența și menținerea stratului de zăpadă, cura heliomarină, climatoterapia

Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor elemente de potențial turistic:

râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice;

mări, delte și estuare;

ape minerale și termominerale. Hidrografia favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină, de practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear.

Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiști, arborete, prezintă o atracție turistică în sine prin parcuri naturale ca destinații de vacanță, parcuri dendrologice, rezervații științifice etc. Vegetația prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.
Fauna – prezintă din punct de vedere turistic o importanță:

cinegetică și piscicolă – datorită bogăției și variații speciilor;

estetică – contribuind la creșterea atractivității zonelor vizitate;

științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații și parcuri zoologice fauna constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit sportiv, științific, de cunoaștere.

Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice. Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a acestora presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este motivul fundamental și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țări

7.2. Potențial turistic în comuna Arbore

Potențialul turistc al comunei nu este generat de peisaje mirifice ci dimpotrivă de cultură.

Turiștii veniți în Arbore pot vizita cel mai important monument cultural – Biserica Luca Arbure, monument din patrimoniul UNESCO și Muzeul Toader Hrib. De asemenea în comuna noastră există două pensiuni , unde mii de turiști sunt prezenți . Acestea sunt:

Pensiunea – Casa Galbenă aflată în Cotul –pe Clit ;

Cabana – Muguraș de brad- care se află în satul Clit –Arbore

În comuna noastră s-a înființat de curând Centrul de informare turistică – care promovează turismul.

Biserica Luca Arbure

Așezată în centrul satului, spre stânga șoselei ce vine dinspre Rădăuți, Biserica arboreană constituie cea mai reprezentativă ctitorie boierească a epocii – apreciază cercetători de specialitate.

Arhitectura, pictura interioară, și mai ales pictura exterioară o situează în rândul celor mai importante monumente de artă ale Moldovei. Ea se numără printre bisericile cu fațade pictatecare, prin unicitatea lor, au dus demult peste hotare faima artei românești.

Ctitorie a lui Luca Arbure, portar de Suceava, fost sfetnic a lui Ștefan cel Mare și Bogdan cel Orb, tutore și iarăși sfetnic a lui Ștefăniță și decapitat din ordinul acestuia din urmă la Hârlău, în aprilie 1523, Biserica de la Arbore își are hramul ca o presimțire, de Tăierea capuli Sf. Ioan Botezătorul.

Biserica Arbore vedere din sud-vest

În biserică , se află un diptic scris pe o tablă de lemn zugrăvită. El este foarte vechi și probanbil , zugrăvit după zidirea bisericii. Pe el, cu timpul,s-au adăugat numele familiei ctitorului, apoi ale episcopilor și mitropoliților și în cele din urmă numele preoților care au slujit în această biserică.

Fiind construită din piatră brută , iar la bolți din cărămidă face parte dintr-un grup unitar de monumente, datorat pe cât se pare ,aceleiași echipe de meseriași. Pe plan dreptunghiular , cu absida altarului decroșată, lipsită de turlă, biserica Arbore se individualizează prin silueta sa deosebit de elegantă și mai ales prin neobișnuita tratare a fațadei vestice.

Pictură de pe peretele din vest –Arbore-firida

Dimensiunile bisericii sunt următoarele: lungimea – 22 m, lățimea – 9,10 m și înălțimea – 8,5 m. Lăcașul de cult este lipsit de turle, având un acoperiș în patru ape rotunjit spre răsărit ca urmare a curburii absidei. Sub acoperiș se află o cornișă de piatră cioplită. Absida altarului este semicirculară și degroșată față de restul construcției. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta elegantă a construcției este accentuată prin prelungirea în exterior, spre vest, a zidurilor laterale, cu circa doi metri și jumătate, legate printr-un arc semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această nișă exterioară de pe fațada vestică era folosită odinioară drept clopotniță. La momentul respectiv, ea constituia o inovație.

Ușa de intrare în biserică

Intrarea în biserică se face printr-un portal în stil gotic de pe peretele sudic, având un chenar în arc frânt cu muluri sprijinite direct pe soclu. Lăcașul de cult este luminat prin cinci ferestre de dimensiuni mici, cu ancadramente din piatră profilată. În interior, biserica este împărțită în cele trei încăperi specifice cultului ortodox: pronaos, naos și altar. Pronaosul este dreptunghiular și are la partea superioară o calotă centrală sprijinită pe un sistem de arcuri etajate, patru longitudinale și patru transversale. Între pronaos și naos se află un zid gros de 1,60 m, străpuns de o ușă decorată cu baghete încrucișate. În grosimea pereților laterali ai naosului se află două nișe scobite, ceea ce conferă interiorului bisericii un plan pseudotrilobat. Calota este întâlnită și în naos, înlocuind bolta semicilindrică. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești conferă bisericii proporții elegante, dovedind o construcție de valoare.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore și-a câștigat faima internațională datorită picturii care împodobește, atât interiorul, cât și exteriorul. Fresca a fost realizată imediat după finalizarea construcției, adică în anii 1503-1504, și s-a deteriorat în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova, din 1538. Deasupra ușii din naos se află o inscripție pictată cu următorul text: „Dragosin zugrav, fiul popii Coman din Iași a zugrăvit. Ana a fiicei lui Arbure cel bătrân a plătit Ana 20 de zloți; anul 7049”. Din această inscripție se deduce că pereții exteriori ai bisericii au fost zugrăviți în anul 1541, odată cu refacerea parțială a picturii interioare.

Autorul lucrărilor este pictorul moldovean Dragoș Coman, un talentat zugrav provenit din mediul laic. Acest fapt rezidă din abordarea necanonică a personajelor, spontaneitatea picturii, cromatica, aidoma unei acuarele, construcția siluetelor, care se mișcă, vorbesc, gesticulează și nu respectă principiul frontalității, obigatoriu în pictura bizantină. Sfinții nu au nimic amenințător în ei, dovadă că artistul a înțeles esența Dumezeirii: iertarea și iubirea. Casa Domnului atrage credincioșii și nu-i sperie cu pedepsele Divine.

Prin Biserica Arbore, Dragoș Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice monumente de artă moldovenească. Pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII – XVIII, când edificiul a rămas fără acoperiș. O mare parte a picturii interioare se vede, încă, suficient de clar. În pronaos se remarcă portretul Sfintei Macrina, dar și figurile vii cu nimburi aurite și în relief și cu o vestimentație bogată ale participanților la Sinoadele ecumenice, sau Cavalcada împăratului Constantin cel Mare, scenă aflată pe peretele vestic. În pictura naosului se evidențiază chipurile sfinților militari, iar din cea a altarului figurile ierarhilor.

Tablou votiv naos

Tablou votiv pronaus

În biserică se află două tablouri votive: unul pe peretele sudic al pronaosului, în interiorul chivotului de piatră, iar celălat pe peretele vestic al naosului. Tabloul votiv din pronaos, în care Luca Arbore apare înconjurat de soția sa, Iuliana, și de doi copii, pare a fi pictat după construirea bisericii. Se remarcă vestimentația somptuoasă a cneajinei Iuliana, având pe mânecile tunicii motive populare asemănătoare celor de pe iile de astăzi. În reprezentarea din naos, ctitorul apare alături de soție și de cinci copii, acest lucru dovedind că a fost zugrăvit în ultima parte a vieții sale.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore a servit și de necropolă a familiei Arbore. Mormântul ctitorului se află în dreapta ușii de intrare, sub un baldachin de piatră sculptată, realizat în stil gotic. În nișa din interiorul baldachinului există un tablou votiv în care hatmanul este reprezentat alături de soție și doi copii. Chivotul este decorat cu două muluri gotice și se termină la partea superioară cu un arc în acoladă decorat cu o rozetă în mijloc. În colțurile celor două timpane ale arcului sunt două scuturi prevăzute cu stema familiei Arbore. Între scuturi se poate citi următoarea inscripție în limba slavonă: „Acest chivot și l-a făcut Luca Arbure, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel bătrân, pârcălab de Neamț, în anul 7011 (1503) aprilie 29”. Lângă mormântul ctitorului, la nivelul pardoselii, se află mormântul soției sale, Iuliana. Inscripția de pe piatra funerară este ștearsă, la începutul secolului al XX-lea putându-se descifra doar: „… roaba lui Dumnezeu, Iuliana, care s-a și strămutat la locașurile de veci”. O altă piatră de dimensiuni mici a fost pusă de hatman probabil pe mormântul unui copil al său, decedat la o vârstă fragedă. Aici se distingea următorul fragment de inscripție slavonă: „Acest mormânt l-a înfrumusețat pan Luca Arbure pârcălab”. Celelalte morminte au pietre funerare cu inscripții șterse.

Hatmanul Luca Arbore și-a înzestrat biserica cu obiectele de cult necesare, dar și cu cărți religioase. O icoană pe lemn cu „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, retușată în secolul al XIX-lea, pare a fi o donație a ctitorului. Pe lângă aceasta s-a mai păstrat un manuscris al „Faptelor Apostolilor” cu o însemnare în limba slavonă.

Mormântul lui Luca Arbure

Muzeul Toader Hrib

Acest muzeu este amplasat în partea de nord – vest a comunei Arbore. Muzeul este casa în care a trăit Toader Hrib, apoi muzeul a devenit proprietatea comunei.

Între anii 1930-1948, Toader Hrib a fost primarul comunei Arbore. El a observat oamenii cu toate obiceiurile lor, viața satului, defectele lor, etc. Credem că a fost primul om din satul nostru care și-a dat seama că foarte multe lucruri se vor pierde odată cu trecerea timpului, că peste ani, urmașii noștri nu vor ști multe lucruri. A colindat toate satele din jurul localității și a achiziționat, cumpărând sau prin donații, numeroase obiecte de mare importanță etnografică. Acest muzeu era rodul strădaniilor lui de o viață.

Toader Hrib a spus că de la 1700 se află în posesia familiei sale un mic tezaur format din diferite obiecte printre care se găseau ustensile din gospodăria țăranului, arme, etc. O parte dintre obiectele și materialele din ladă, alături de unele manuscrise,s-au pierdut cu ocazia celor două războaie și a perioadei când a fost în pușcărie în anii 60 în timpul colectivizării. A continuat să strângă obiecte de cult, picturi, obiecte casnice, unele agricole și tot ce considera el că este demn de a sta în vitrina unui muzeu.

Imediat după al doilea război mondial a încercat să obțină aprobarea oficială pentru a deschide muzeul în locuința sa. La începutul anului 1966 o parte din colecția sa a fost cumpărată de Muzeul Județean Suceava.În acest an se dă autorizație de funcționare muzeului.

Jurnalul de vizitatori stă la mărturia faptului că anual muzeul era vizitat de sute de turiști. La sfârșitul anului 1979, jurnalul înregistra 70.000 de vizitatori în 13 ani de activitate.

Din păcate acest muzeu nu mai este funcționabil astăzi.

Muzeul Toader Hrib anul- 1976

Casa sa muzeu era una oarecum singulară în țară și aduna și dovezi care puteau răstălmăci adevărurile vremii. Era acolo stăpân absolut peste toate dovezile arheologice, etnografice, folclorice etc. pe care le adunase în viața sa, stăpân peste muzeul său, lucru ciudat într-o țară în care muzeu și exponate le putea gestiona numai statul.

Toader Hrib împreună cu soția sa

Toader Hrib dând autografe În vizită la muzeul satului alături de Toader Hrib

Muzeul din comuna noastră va rămâne unul dintre cele mai frumoase amintiri a copilăriei ( mă refer la cei născuți înainte de 89) , locul unde desfășuram serbările patriotice.

Centru de informare turistică- Arbore

Centru de informare din comună a fost înființat în anul 2013 și are drept scop:

– identificarea si promovarea activitatilor turistice din zona;
– evenimentele culturale care se petrec in localitate dar si in zona;
– bisericile din localitate, prezentarea mănăstirilor din zona Bucovinei precum și programul sărbătorilor religioase;
– târgurile si expozițiile care au loc in zonă, program si participanți;
– locuri de plimbare si recreere;

Centrul de informare din centrul comunei Arbore

În continuare vom prezenta câteva imagini cu diferite activități desfăsurate aici.

De la deschiderea centrului turistic au avut loc în fiecare an de Crăciun și Anul Nou diferite obiceiuri din zona noastră și din împrejurimi prezentate aici.

Aici putem aminti și expoziția de cultură și recital a artistului plastic,Tenor Ursan Sorin de la Clit (Arbore )

Imagini de la expoziție

Tenorul Ursan Sorin împreună cu Primarul comunei

Corul de la biserica din Arbore

Hora la sfârșitul programului

Pensiunea –Casa Galbenă-

Orașul Solca si 35Km de Municipiul Suceava, Pensiunea Casa Galbena este o construcție nouă, finalizată în anul 2007. Este localizată in Comuna Arbore Nr. 257, Judetul Suceava, la 16Km de Municipiul Rădăuți, un locm de relaxare și odihnă pentru toți turiștii dornici de locuri și peisaje frumoase.

Cabana Muguraș de Brad – Clit

Cabana Muguraș de brad dispune de parcare, terasă, livadă și un loc amenajat de joacă pentru copii. Este situată lângă o pădure cu priveliște frumoasă.

Facilitati cazare: frigider in unitate, transport auto, TV in living, râu in curte, se acceptă animale, parcare, gradină/curte, acces la bucătărie, terasă, foișor in curte, grătar/ living, sala de mese, livada, loc amenajat de joaca, bar.

Imagini din interior cu motive țărănești

Concluzii referitoare la turismul din Arbore:

– valorificarea potențialului turistic natural este foarte redusă;

– potențialul turistic cultural are o importanță foarte mare : Biserica Luca Arbure și Muzeul Toader Hrib , peisajul rural arhitectural- foarte puțin cunoscut;

– potențialul turistic legat de patrimoniul mobil este puțin cunoscut în afara comunei sau are o arie de desfășurare limitată.

Deși comuna Arbore are un potențiall turistic recunoscut , valorificarea și amenajarea turistică este sub nivelul cererii turistice.

7.3. Tradiții și obiceiuri – scurt istoric

Lumea din Bucovina a fost strâns legată dintotdeauna de tradiții și obiceiuri.  Acestea par a fi pentru cei care le privesc din exterior, manifestari folclorice fabuloase. Pentru cei care le cunosc insemnătatea, știu că aceste obiceiuri si tradiții ascund ințelesuri profunde, despre relațiile interumane si despre relațiile oamenilor cu natura. Prin astfel de manifestări, oamenii din diverse zone ale țării, au încercat să dea însemnatate anumitor momente sau intâmplări din viața lor.

Obiceiurile tradiționale românești au ca și modalități de exprimare: muzica, coregrafia, gestica sau mimica. Sunt fapte culturale complexe, menite inainte de toate, să organizeze viața oamenilor, să marcheze momentele importante ale trecerii lor prin lume, să le modeleze comportamentul

Cele mai importante obiceiuri sunt  cele care marchează diferite evenimente ce se desfașoară de-a lungul anului (sarbatori religioase, cele legale, de munca agricola, de factori de mediu). Acestea vizau viața colectivă a satului, având un caracter public si ciclic.

O altă mare categorie se referă la obiceiurile care atestă diferite momente importante din viața omului, desfășurarea lor fiind legată de momente bine determinate, care nu se repeta.

Obiceiurile de peste an erau, in general, in directa legatura cu trecerea timpului, a calendarului, dar si a muncilor in colectivitatile agricole sau de păstori. Îndeplinirea lor potrivit datinei, era in interesul întregii colectivități, toata lumea aducându-și aportul.

La obiceiurile legate de momentele importante ale vietii omului, interesul indeplinirii obiceiului cadea, inainte de toate, asupra individului si a familiei lui.

OBICEIURILE CARE MARCHEAZĂ MOMENTE IMPORTATE DIN VIATA OMULUI, vizeaza momentele cele mai importante din viața unui om: nașterea, căsătoria , nunta și înmormântarea.

Obiceiurile în legatură cu nașterea sunt un domeniu al oamenilor maturi – pe lăngă părinți apar moașa și nașii.

Dacă copilul trecea printr-o boală grea sau printr-o primejdie, exista obiceiul ca, copilului să i se schimbe numele in Ursu sau Lupu, evitând astfel ca pe viitor copilul să mai fie “recunoscut” de respectiva primejdie. Acest obicei implică și ideea “morții si a reinvierii” copilului.

După obiceiurile in legătură cu nasterea, urmand firul vietii omului, cele mai importante rituri sunt cele prin care se trece la starea de flacau de insurat si fata de maritat.

a.Obiceiuri tradiționale de anul nou

De pildă anul trecut , Primăria Arbore împreună cu biserica din comună și căminul cultural , a organizat trecerea în revistă a unor obiceiuri de iarnă practicate de secole la Arbore.Trebuie să menționez că a fost cea de-a X- a ediție a acestei manifestări.

În curtea centrului local de informare turistică trona un brad uriaș , înalt cam de 15 m, frumos ornat , un adevărat brad de crăciun. Tot aici a fost amenajată și o scenă, pe care vor evolua interpreții și formațiile trdiționale , împodobiteă cu frumoase covoare arborene.

Aici au evoluat

○ corul Parohiei ortodoxe din Arbore ,sub conducerea preotului, a interpretat câteva colinde românești, încheind cu ” plugușorul “ o prelucrare corală populară.

De asemenea nelipsite au fost și colindele inerpretate de soliștii din comuna noastră.

○ nelipsite au fost urăturile străvechi , susținute de un renumit rapsod popular din comună alături de un grup de tineri.

○ cei tineri au susținut un frumos miniconcert de colinde apreciat de public,

○ de aici nu puteau să lipsească vestitele obiceiuri, ca:

– Banda lui Jianu – Jocul caprei

– Ursul și Plugușorul copiilor ;

– Jocul măștilor

Un alt obicei cunoscut la noi sunt ierozii . Aceștia se costumează în Ajunul Anului Nou . Ei colindă comuna în noaptea Anului Nou și în prima zi din an. Costumele sunt din cele mai deosebite , pline de mărgele strălucitoare.

Îmbrăcatul ierozilor nu se face oricum și de oricine , doar de oameni pricepuți din sat. Cusutul începe dis de dimineață în Ajun și se termină seara când ierozii se prezintă pe scena comunei unde sunt așteptați de gospodarii satului.

Ierozii din Arbore

Ierozii sunt o formație compusă din 11 persoane: un căpitan, 4 domni, 4 doamne și o pereche de mascați. Ceata de ierozi este însoțită de o trupă de muzicanți. Costumația lor este foarte frumoasă. Toți sunt îmbrăcați în costume naționale, pe care au cusute mărgele de diferite culori și panglici viu colorate. “Căpitanul are pe spate două benzi încrucișate din catifea neagră și în cap are un chipiu. “ Doamnele” interpretate de bărbați, poartă costume naționale, au și ele ițari, peste care au o fustă de catifea neagră, pe care au cusute diferite paiete cu forme geometrice. “Domnii “ sunt îmbrăcați în costume populare: cizme negre înalte, ițari și cămașă. Pe cămașă sunt cusute două benzi negre de catifea, paiete, mărgele.

Ursul este un obicei vechi, este pur și simplu un dans ritual, fără să se spună vreo replică. Este compusă din cioban, urs, drac și încă doi mascați. Ursul joacă după cum îi cântă ciobanul sau ceilalți ai formației.

Capra este o formație compusă din 12 persoane: căpitanul, capra, patru doamne, patru domni și doi mascați. Capra este purtată de un bun dansator. Este formată din lemn sub forma unui cap de cal, frumos ornamentat și este ținut de hățuri de către jucători.

Desigur și elevii școlii noastre organizează în fiecare an serbări de Crăciun . La noi în sat încă se mai păstrează tradiția, copiii venind îmbrăcați în straie populare ( la îndemnul profesorilor ), dovedind încă o dată că obiceiurile din strămoși nu s-au uitat .

Pentru că sunt alături de noi părinții și copiii, nici noi cadrele didactice nu am uitat costumele populare. De aceia le îmbrăcăm cu drag alături de copii la serbările școlare. După ce copiii termină colindele , ei sunt recompensați cu colăcei, conform datinei locale.

O altă tradiție locală din anotimpul iarna este “ Balul Gospodarilor “ care are loc de Crăciun . Aici toți oamenii satului sunt îmbrăcați în straie populare . Prin urmare tradiția nu moare la noi în sat.

O altă mare sărbătoare la noi este “Festivalul – Floare de salcâm “ care are loc în ultima duminică din luna mai când floarea de salcâm este înflorită. Aici are loc un spectacol de dansuri populare , participând satele din jurul comunei noastre. Printre participanți menționăm grupele de dansuri populare arborene, mici mari mixte și bătrânii.

Fetele din Arbore în straie populare

formație de dansuri bărbătești

Formație de dansuri –Luca Arbure

b.. Portul popular

Este un domeniu în care femeile și fetele arborene s-au remarcat prin fantezie și inventivitate în confecționarea diferitelor modele de înflorături pentru cămași, catrințe, brâie sau cingători, frânghii. Pentru ele portul înseamnă o parte din sufletul lor.

Modele simple, geometrice, cusute cu ață neagra sunt caracteristice și dau sobrietate portului nostru popular.Mai târziu au apărut și motivele florale și astfel s-a apelat la bumbacul colorat. La început modele tot mai late, ajungându-se la modele cu o lățime de 15-20 cm.

Acum 5-6 decenii portul popular făcea parte din ținuta de sărbătoare a arborenilor.Era considerată o mândrie purtarea costumului popular. Arborenii aveau 2 feluri decostume populare: unul pentru fiecare zi- în zilele lucratoare și unul de ținut pe care îl purat numai în zilele de sărbătoare sau pentru ocazii deosebite din viața lor.

Costumul popular nu era cu motive populare deosebite, de cele mai multe ori era din pânză albă.Întrucât cămașile erau cusute cu mare greutate și costau foarte mult, arborenii preferau să poarte în zilele lucrătoare numai costume făra modele.

Portul popular femeiesc

Costumele femeii de zi cu zi se compunea din : cămașă, poale, catrință, frânghie și tulpan. În picioare purtau opinci, iar mai târziu a trecut la bocanci cu tureatca înaltă și destul de târziu a trecut la pantofi. Costumul de sărbătoare se compunea din aceleași piese numai ca pe cămașă avea cusute modele in culori alb-negru și mai târziu s-a cusut modele cu culori vii, diverse și mărgelele au ajuns la mare cinste. Cămășile cu margele se coseau foare greu, costau foarte mult și, din acest motiv, nu-și permiteau multe fete să-și comande cămași cu mărgele.

Fetele nu purtau tulpan pe cap, ci numai atunci când mergeau la biserică. Cămașa femeiască se compunea din stani, mâneci și poale. Mâneca se compunea din mâneca propriu- zisă, încrețeala și altița. Pe mânecă se putea coase model în lungul ei, acesta era pe un rând , în mijlocul mânecii sau pe 3 rânduri- rândul din mijloc avea model lat. Mâneca propriu-zisă avea cam 37 de cm. Urmează în sus încrețeala de circa 7 cm și lată cât modelul de la mâneca propriu –zisă și se termină cu altița lungă cam de 13 cm. Stanii erau 2: unul în față și unul în spate. Pentru cămășile de purtat pe stani se cosea un model simplu, îngust. Poalele puteau face parte comună cu stanii, croindu-se din aceeași lungime de pânză sau puteau fi croite separat. Încheierea mânecilor, prinderea mânicilor de stani și uneori a poalelor de stani, se făca ptintr-un sistem numit cheiță.

Portul popular bărbătesc

Purtau ițari, cămeși, brâu lat, în picioare opinci. Apoi s-a trecut la ciubote. Pe cap purtau căciuli mari.

Cămașa bărbătească este compusă din poale, stani, mâneci și ciupag. Lungimea ei este până deasupra genunchiului, dar flăcăii o poartă mai scurtă decât maturii. Cămașa de purtat era fără modele cusute. Cămașa de ținut avea modele la poale, la mâneci și la gura ei. Se obișnuia să se coase modele și la umăr, dar mai rar de tot. Ițarii se confecționau din pânză. Vara atât femeile cât și bărbații poartă bundițe, iar iarna, cojoc.

De precizat că această sărbătoare are loc în pădurea de salcâmi de la Arbore , de unde și denumirea . Festivalul a devenit o manifestare a tradițiilor artistice populare bucovinene, la care participă formații din localitate și din localitățile învecinate, interpreți de muzică populară din localitate, dar și interpreți consacrați din Bucovina.

Aici putem menționa și zilele “ Comunei Arbore “ . Ziua comunei este, de obicei, legată de o anumită sărbătoare creștin-ortodoxă. În comuna noastră , aceasta este „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”. După oficierea sfintei liturghii și a slujbei de pomenire a morților, au loc diferite spectacole folclorice susținute de fiii satului și ansambluri artistice din județ.

CONCLUZII

Motto –,, Școala trebuie să te învețe să fii propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru. Școala cea mai bună este aceea în care înveți înainte de toate să înveți” – N. Iorga

Învățarea eficientă, activă este singura cale de însușire a cunoștințelor de promovare a capacităților de cunoaștere ale mediului înconjurător

Am pornit de la ideea că cea mai mare parte a întrebărilor adresate de elevi, învățătorilor se referă la probleme de geografie sau de cunoașterea mediului înconjurător ori de istorie.

Datorită acestor avalanșe de întrebări, noi învățătorii avem datoria să întrținem acest interes și chiar să-l amplificăm.

Pentru a putea ajuta elevii în acest sens trebuie ca în primul rând să avem o bună pregătire atât științifică cât și probleme de metodică.

Rolul cadrului didactic este acela de a-i iniția pe elevi să observe cu atenție natura, în toată grandoarea ei. Folosind ca metode drumețiile și excursiile, pe baza observației directe, elevul ia contact direct cu natura și va învăța din experiența ei.

Aspectele metodice se referă la: cunoașterea programelor școlare, elaborarea corectă a macroproiectării și microproiectării dar mai ales la folosirea unor metode active.

Din categoria metodelor active, m-am oprit asupra studiului orizontului local. În lucrare am arătat că orizontul local este o noțiune variabilă ,, un modul glisant”, în funcție și de vârstă și mai ales de cunoștințele elevilor. Am propus arganizarea unor excursii de 1-2 zile în spații și mai îndepărtate.

Am abordat studiul orizontului local din punct de vedere complex,dar în lucrare m-am referit la probleme cum ar fi:

– cunoașterea alcătuirii subsolului ( adică alcătuirea geologică);

– studiul reliefului pe baza observării orizontului local și mai îndepărtat;

– studiul vremii și a climei pe baza datelor și informațiilor din orizontul local;

– studiul vegetației, faunei și a solurilor din orizontul local;

– studiul apelor de suprafață și a apelor subterane pe baza observărilor de către elevi;

– studiul populației, a condițiilor sociale pe baza observării și cercetării din orizontul local.

De asemenea în această lucrare m- am referit la inundațiile care au avut loc în anii 2004-2006, catastrofele produse atunci, amenajările teritoriului în urma inundațiilor.

Pentru că Arbore este o zonă frumoasă am descris turismul, care este de mică amploare, dar totuși își face prezența în țară. Datorită portului popular deosebit în comuna noastră am descris frumoasele obiceiuri și tradiții întâlnite aici.

Am folosit în prezentarea orizontului și alte metode cum ar fi: desenul la tablă, demonstrația cu ajutorul planșelor, vederilor și folosirea filmului didactic dar și modelajul în argilă/ plastelină, lectura geografică, experimentul, conversația problematizarea.

În urma experienței acumulate am constatat că metodele moderne de predare – învățare utilizate în studierea orizontului local și regional

– pun accent pe activitatea de învățare a elevului;

– vizează învățarea prin descoperire;

– încurajează învățarea prin cooperare,

– stimulează motivația intrinsecă.

Oricum ar fi privit orizontul local a reprezentat și va reprezenta o uriașă sursă de informații nu numai pentru disciplinele Geografie și Cunoașterea mediului înconjurător dar și pentru alte discipline de învățământ.

Ieșirile în orizontul local înseamnă un contact viu cu natura, cu realitatea, dar înseamnă și puternice trăiri sufletești, precum și o banală ,,gură de oxigen”. Sunt de părere că trebuie să încercăm tot ce este posibil ca învățarea să fie cât mai temeinică și această temeinicie se poate realiza în primul rând în marele laborator numit ,,natura”. Desigur ,natura poate deveni și sală de clasă în care să ne desfășurăm o parte din activități. A venit așadar timpul să ne întoarcem la natură, să învățăm din marea ei experiență pentru a fi mai inteligenți, mai buni și mai toleranți.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Albi H., (1973),Didactică psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică, Cluj-Napoca;

2.Bernat, Simona, Elena( 2003), Tehnica învățării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană;

3.Cerghit, Ioan, (2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași;

4. Cucoș C.,(1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iași;

5. Cucu V.,(1984), Orașele României, Editura științifică, București;

6.Dulamă, Eliza, Maria, (1996), Didactica geografică, Editura Clusium, Cluj – Napoca;

7. Dulamă, Eliza, Maria,(2000), Strategii Didactice, Editura Clusium, Cluj- Napoca;

8. Dolinski, Gheorghe, (2006), Monografia comunei Arbore;

9. Dolinski, Gheorghe, Mănăstirea Arbore- Tradiție, Artă, Spiritualitate;

10. Grigoravița E.M.,(1908), Dicționarul geografic al Bucovinei;

11. Mândruț, Octavian,(1998), Curriculum școlar la geografie, ghid metodologic, Editura Corint, București;

12. Neacșu, I.,(1999), Instruire și învățare, Editura Didactică și Pedagogică, București;

13. Nicola, Ioan, (1996), Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București;

14. Paulencu, Dragomir, Iosep Ion,(1980), Județul Suceava, în colecția Județele patriei;

15. Păun E., (1991), Noi dezvăluiri în câmpul metodelor euristice de predare, Rev. De pedagogie, nr.2/1991, E.D.P., București;

16. Piajet I.,(1969), Psihologia inteligenței, Editua Științifică, București;

17. Roșu Ai., (1974), Metodologia cercetării geografice a mediului înconjurător, în Revista Terra, Nr.2;

18. Stan, Ioan,(2000), Problematizarea și dezvoltarea gândirii geografice la elevi, Preocupări didactice, anul III, nr.3/2000, Suceava;

19. Stan, Ioan (2000), Instruirea programată- metodă complexă de învățare, Preocupări didactice, anul III, nr.4/2000, Suceava;

20. Stan, Ioan, (2007), Introducere în geografie de la localitatea natală la planetă, Editura Universității Suceava, Suceava

21. Stan,( Puiuleț) Diana- Cristina,(2001), Valențele instructive și educative ale excursiei școlare, Preocupări didactice, anul IV, nr.1/2001, Suceava;

22. Stoica, D, Bușe, L,(1967), Metodica predării geografiei la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București;

23. Tatiana, Tofan- Burac, A.B.C.-ul ocrotirii naturii, Colecția Natura;

24. Tomescu, V, Gheorghe,Al,(1999), Metodica predării geografiei și a științelor naturii în ciclul primar, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova;

25. Veza, I, Hilt V, (1967), Metodica predării geografiei, Editura Didactică și Pedagogică, București;

26. Zăvoianu, I.,(1981), Studii geografice cu elevii asupra calității mediului înconjurător, E.D.P., București;

27. Zidăriță,Ștefan, (1967), Suceava – ghid turistic, Edutura Meridiane, București.