Argument ……………………………………………………………………………………………….3 Capitolul I. Fenomenul… [606178]
1
CUPRINS
Argument ……………………………………………………………………………………………….3
Capitolul I. Fenomenul migrației ……………………………………………………………5
1.1. Definiții ale migrației ………………………………………………………………………5
1.2. Caracteristici sociale ale migrației ……………………….. ………………………….. 7
1.3. Cauze ale migrației …………………………………………….. …………………………. .8
1.4. Efecte sociale ale migrației ……………………………………………………………… .9
Capitolul II. Migrația și efectele ei în plan familial ………………………………… 12
2.1. Efectele migrării părinților plecați la muncă în străinătate ………………….. 12
2.2. Riscurile asupra dezvoltării copilului rămas acasă ……………………………… 16
2.3. Activitatea școlară a copilului cu părinți plecați în străinătate ……………… 21
2.3.1. Responsabilitate școlilor față de copiii cu părinți emigranți …………….. 24
2.4. Intervenția sistemului de asistență socială ………………………………………….. 26
2.5. Consilierea copiilor cu părinți emigrnți …………………. …………………………. .28
Capitolul III. Aspecte ale migrației părinților din perspectivă juridică …….31
3.1. Sistemul de ocrotire al copilului ……………………………. ………………………… .31
3.2. Mijloace juridice și de asistență socială a protecției copilului ……………… .33
3.2.1. Obligațiile părintelui/tutorelui care pleac ă la muncă în străinătate….. .34
3.2.2. Confirmarea peroanei în grija careia rămâne copilul …………… ……….. .35
3.2.3. Servicii oferite persoanei responsabile temporar de minor ………………. 37
3.2.4. Expirarea delegârii judecătorești a autorității părintești …………………. 38
3.2.5. Servicii oferite copilului revenit în țara de origine …………………………. 39
3.3. Principiul interesului superior al copilului ……………… ………………………….. 39
3.4.Asistența socială a copilului singur acasă ………………… …………………………. 41
3.4.1. Identificarea situațiilor de risc ……………………………………………………… 41
3.4.2. Monitorizarea cazului și a beneficiarului ………………………………………. 42
2
3.5. Categorii de drepuri ale copi lului…………………………… …………………………44
3.5.1. Dreptul la viața de familie ………… ……………………… …………………………46
3.5.2. Dreptul la educație ……………………………………………………………………… 48
3.5.3. Dreptul la vacanță și odihnă ……………………………… …………… …………….49
3.5.4. Dreptul la protecție specială și asistență din partea statului ………………50
Capitolul IV. Partea practică ………………………………………. …………………………52
4.1. Tema cercetării ……………………………………………………… ………………………..52
4.1.1. Metodologia cercetării ……………………………………….. ………………………..52
4.1.2. Scopul cercetării ………………….. ………………………………………………….. ….53
4.1.3 . Obiectivele cercetării ……………………………………………………………….. …53
4.2. Programul Migrația ca impact social asupra familiei ……………………………. 54
4.2.1. Descrierea programului ……………………………………… …………………………54
4.2.2. Grupul țintă ……………………………………………………… ……………………….. .54
4.2.3. Modalitatea de desfășurare a activitățolor ……………. ……………………….. 55
4.2.4. Activitățile proiectului cu copii ………………………………… …………………..55
4.2.5. Activitățile proiectului cu părinț ii……………………….. ……………………. ….57
4.3. Impactul programului ……………………………………………… ……………………….. 60
4.4. Concluziile proiectul ………………………………………………. ……………………….. 60
Concluzii …………………………………………………………………… ………………………… 61
Bibliografie ……………………………………………………………….. ………………………… 62
Declarație pe propria răspundere privind autenticitatea lucrării…………………..66
3
Argument
În lucrarea de față am ales să abordez o problemă socială din perspectiva
asistenței sociale și anume „Impactul social al migrației asupra familie i.”
Problemele socio -economice din țara noastră au determinat mulți cetățeni
români să plece la muncă în străinătate, cu speranța unui trai mai bun, venituri care
să îi ajute la întreținerea familiei. C âștigul obținut având o importanța benefică atât
pentru economia țării cât și pentru familie, însă acest fenomen al migrației având
aspecte negative pentru familie.
Atunci când unul dintre părinții sau ambii părinți a unui copil este plecat la
muncă în străinătate, familia devine dezorganizată, greutățile în creșterea și
educarea co pilului răman numai pe celalalt părinte sau chiar pe persoana
responsabilă de minor, în cazul plecării ambilor părinții , consecinșele, în timp ale
copilului vor fi num eroase și semnificative atât în plan social, psihologic și juridic.
Părinții care plecă la muncă în străinătate susțin că fac acest sacrificiu de
separare față de copii pentru a putea oferi un trai cât mai bun, dar fără să
conștientizeze faptul că această separare produce dezechilibre majore în
dezvoltarea psihică și emoțională a copilului.
Copiii ramân în grija unor rude apropiate sau îndepartate și așteaptă
momentul în care părinții lor se vor întoarce, iar familia se va reuni. În unele cazuri
părinții pleacă cu tot cu copii pentru a se stabili chiar pe o periodă de timp în
străin ătate . În acest caz copilul trebuie să își schimbe total modul de viață, ceea ce
duce la alte cauze negative ale migrației familiei , dar și la efecte pozitive pentru
dezvoltare .
Primul capitol conține abordarea migrației în aspecte teoretice asupra
fenomenului de migrație, în care sunt evidențiate diferite definiții ale migrției,
caracteristici socale, cauze și efecte pentru a reda o primă perspectivă în intr oducea
acestei probleme sociale.
În conținutul celui de -al doilea capitol sunt prezentate aspecte ce privesc
migrația în plan familial, sunt prezentate probleme care apar atât la copiii lăsați
acasă în urma plecării părinților cât și probleme în mediul familial. Riscurile la
care copii s unt supuși, activitatea școlară precum și responsabilitatea școlilor față
de copii, în acest context lucrul comun la cazul de categori în implicarea sistemului
de asistență socială.
Capitolul al treilea ne oferă date din perspectiva sistemului de protecție
asupra copilului din România, în care sunt noile reglementări cu privire la l egislația
românescă care prevăd protejarea interesului superior al copilului.
Ultimul capitol al lucrării îl reprezintă partea practică a lucrării, unde în
conținutul căruia a fost realizat un program de intevenție pentru prevenirea
impactului negativ al migrației asupra copilului și familiei. Programul se
concentrează pe e valuarea copiilor a căror părinț i au emigrat, dezvoltarea
abilităților și a comportamente lor prin comunic area și interacțiunea copiilor în
cadrul unui grup, prevenirea consecințelor negative ale migrației și nu în ultimul
4
rând abordările asistentului social atât cu copii cât și cu părinții în activități care să
îi ajute să se adapteze la situa ție.
Asistentul social are un rol important împotriva acestui fenomen negativ al
migrației, deoarece trebuie să intervină asupra informării și sensibilizării părinților
care decid să migreze atât fără copii cât și cu întreaga familie, despre riscu rile la
care își supun proprii copii, a evaluării și monitorizării situației acestora, dar și în
vederea unui plan de intervenție cu scopul de a combate acest impact negativ al
fenomenului migrației asupra familiei.
5
Capitolul I. Fenomenul migrației
1.1. Definiții ale migrației
Din perspectivă sociologică definirea migrației se bazează pe diverse
considerente, precum: economice, sociale, culturale. „ Migrația este un fenomen
complex, ce constă în deplasarea unor persoane dintr -o arie teritorială în alta,
urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într -o formă d e activitate în
zona de sosire. ”1
Această definiț ie face referire mai degrabă la deplasarea unui individ dintr -un
teritoriu în altul, însă procesul mi grației nu este unul fizic, ci unul complex, având
numeroase consecințe în plan social, dar și în plan psihologic. Acest fapt este pus
în evidență de profesorul V. Miftode, care afirmă că “migrația este o expresie
spațială a mobilității sociale”.2
Pentru a putea înțelege acest termen de migrație este necesară o definire
etimologică a acestuia. Termenul provine din limba latină „ migrare”, care la
rândul său își are originea în sanscrită „mej” însemnând „schimbare”, o schimbare
care are atât efecte pozitive , cât și negative.
Ca eveniment socio -demografic, migrația se referă la deplasarea populației
în afara comunității din care provine pe anumite perioade de timp cu scopul de a -și
schimba domiciliul inițial sau pentru oportunitatea unui nou loc de muncă.
Atunci când încercăm să definim acest termen nu putem ignora faptul că migrația
este condiționată de durata părăsirii domiciliului, fiind luate în considerare doar
acele deplasări care influențează și prejudiciază considerabil modul de funcționare
al famili ei sau al comunității de origine.
Autorul Dumitru Sandu considera migrația „o componentă esențială a
proceselor de dezvoltare”, diversele forme ale acestui fenomen fiind asociate cu
schimbările economice de structură socială și de calitate a vieții, migraț ia
conturându -se ca o reacție la aceste schimbări.3
Organizația Internațională pentru Migrație definește migrația drept o formă de
mobilitate a populației, fie în interiorul granițelor țării de origine, fie peste
frontierele internaționale, de exem plu migrația refugiaților, migrația economică,
sau migrația realizată în diverse scopuri precum reîntregirea familiei. În ceea ce
privește migrantul, în accepțiunea Organizației Națiunilor Unite, acesta este acea
persoană care a avut domiciliul în altă țar ă, decât cea de origine pe o perioadă mai
mare de un an, oricare ar fi fost cauzele părăsirii domiciliului inițial.4
1 Rotariu, Traian, Migrție în “Dcționar de sociologie”, coord.: Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Edit. Babel,
București, 1998, pp. 351 -353
2 Miftode Vasile, “Elemente de sociologie rurală ”, Edit. Stiințifică și enciclopedică, București, 1984, p. 154
3 Dumitru Sandu, „Fluxurile de migrație în România ”, Bucur ești, 1984, p.9, 20;
4 Popa Mădălina, „ Politica de migrație a Uniunii Europene : implicații pentru piața muncii”, București, 2013, p.4;
6
Modificarea valorilor și a percepțiilor culturale determinate de experiențele
migratorii anterioare, prezente în comunitățile cu o vastă istorie a migrațiilor au
condus la apariția conceptului de „cultură a migrației”, concept care comportă cel
puțin 4 sensuri majore.
Un prim înțeles al acestui termen se referă la importurile în urma migrației,
la adoptarea unor pers pective, obișnuințe, idei și valori, care vor deveni parte din
cultura lor ulterior.
Cea de -a doua interpretare se referă la modalitățile de evaluare a migrației.
Cultura migrației în acest sens indică normele și ideologiile specifice evaluării și
interpretării stabilității sau a mobilității dintr -o societate.
A treia semnificație a „culturii migrației” este dată de pattern -urile de
acomodare î ntr-o societate, dar și de contextul absenței prelungite a unor membrii
de familie.
Al patrulea î nțeles pornește de la ideea că migrația poate dobândi funcții
non-economice și se poate transforma într -un act social crucial și necesar, fiind
susținută de alegerea tinerilor din România de a migra, ceea ce sugerează că
asistăm la o situație de acest gen, impusă chiar și de comunitatea de origine.5
Motivația economică a mișcărilor migratorii implică o schimbare temporară
sau definitivă a rezidenței și chiar a tipului de activitate desfăsurată anterior,
aducând schimbări importante în viața migranților, schimbări reprezentate prin
migrații interne și externe.
Migrațiile interne se caracterizează prin oscilarea între diverse locuri de
muncă și se referă de obicei la exodul persoanelor din mediul rural în spațiul urban
în speranța corectării calit ății vieții. Capacitatea insuficientă a orașelor de a
absorbi numărul mare de migranți contribuie la formarea cartierelor periferice unde
sunt obligați să trăiască în condiții mizere.
Migrația externă sau internațională este un fenomen demografic deter minat
în mare parte de economia țării de origine, având loc în condițiile de permisivitate
sau restrictivitate față de fenomenul de deplasare a unei persoane sau a unui grup
de persoane dintr -o țară în alta. Prin raportare la o anumită populație se poate
vorbi despre două componente ale migrației internaționale: emigrație și imigrație,
adică totalitatea intrărilor și ieșirilor de persoane. În esență, orice migrant este în
același timp imigrant pentru țara de destinație și emigrant pentru țara de origine.
O formă specifică a migrației externe este reprezentată de diasporă. Aceasta
presupune integrarea populației minoritare, însă fără a fi asimilată de catre țara
respectivă, migranții continuând să -și mențină conștiința identității, precum și
speran ța reîntoarcerii în țara de origine. Este necesară menționarea faptului că, în
cadrul diasporei nu pot fi incluse unele populații precum țiganii, africanii plecați în
5 Istvan Horvath, Remus Gabriel Anghel, „ Aspecte ale culturii migrației în România ”, în Sociologia migrației, Edit.
Polirim, 2009, p 159 -161;
7
secolele XVI -XIX, irlandezii din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii,
evreii dis persați în întreaga lume, care nu au intenția de a se reâ ntoarce.6
Declanșarea fenomenului migrației, apare în urma factorilor negativi din plan
economic, social, politic văzut ca o modalitate prin care s -ar putea produce
schimbarea sau chiar elimi narea definitivă a situației dificile în care se află
populația care decide să migreze.
1.2. Caracteristici sociale ale migrației
Migrația românească este foarte dinamică și are loc în special din estul
continentului spre vestul continentului, oferind totodată oportunitatea de a analiza
și înțelege schimbările care au loc în Europa.
Gradul de libertate decizională a persoanelor migrante este un alt criteriu
important în tipologia migrației internaționale, astfel încât putem distin ge între
migrație voluntară și migrație involuntară sau forțată. Migrația voluntară este
echivalentă cu dorința de a emigra, având rațiuni predominant materiale, adică se
realizează din dorința maximizării unor beneficii, de obicei materiale. În antiteză,
migrația poate fi considerată forțată în cazul în care au existat presiuni aupra
persoanei în luarea acestei decizii. Natura forțată a migrației este evidentă în
situațiile în care continuarea rezidenței într -un anumit teritoriu implică riscuri
majore, de exemplu calamități naturale, conflicte armate sau migrarea forțată din
cauza unor circumstanțe politice.
În viața reală, există însă problema dihotomiei migrație forțată versus
migrație voluntară deoarece nu poate fi identificată în mod clar motivația
oame nilor de a migra, adesea existând rațiuni economice dublate de o anumită
insecuritate generată de mediul sociopolitic.
În funcție de statusul legal al migranților putem face deosebirea între
migrație legală, în cadrul careia migranții se supun rigorilor le gale presupuse de
procesul migrației, precum și a variatelor aspecte ale integrării sociale și migrație
ilegală sau iregulară care nu este în concordanță cu reglementările legale ale
statului de destinație.
Poziția geografică a României face ca e a să devină o zonă de tranzit către
statele mai dezvoltate din vestul Uniunii Europene pentru imigranții ilegali care
solicită azil, ceea ce va genera o accentuare ascendentă a migrației ilegale. În
situația dată, se preconizează ca perioada următoare va f i marcată de o creștere a
numărului de cereri de azil în România, cauzată de creșterea numărului cetățenilor
de origine siriană care își părăsesc țara din cauza instabilității existente în statul lor,
precum și de creșterea cazurilor de migrație ilegală pe Marea Neagră .7
O serie de consecințe negative pe care fenomenul imigrației ilegale a
persoanelor străine sau apatriate le implică a fi rezumate la afectarea pieței de
muncă, în special în domeniul comerțului prin practicarea muncii la negru, la
6 Nicolae Ilinca, „ Geografia umană. Populația și așezările omenești ”, Edit. P ress, București, 2004, p.95 -98;
7 Anexa nr. 1 din Strategia națională privind imigrația pentru perioada 2015 -2018, p. 12 -13;
8
posibilitatea de a se infi ltra pe teritoriul țării anumite grupări cu preocupări
teroriste, la transmiterea unor boli specifice țării de origine. Un alt efect negativ îl
reprezintă cheltuielile suplimentare a statului pentru cazarea lor, asistența lor sau a
returnării în țara de p roveniență.
Thomas Faist lansează întrebarea „ De ce vin atât de mulți migranți din atât de
puține locuri și atât de puțini din atât de multe locuri?”, altfel spus, de ce migrația
nu este un proces uniform? Un răspuns posibil este cerința de forță de muncă sau
preferințele de selecție a migranților prin acordarea de contracte.8
Un posibil răspuns ni -l oferă Vasile Miftode, acesta afirmând că „Migrantul
nu părăsește ceea ce are și ceea ce nu -l satisface pentru aceleași condiții în alt loc
și în altă muncă, ci pentru ceva mai bun sau în orice caz pentru ceva diferit”, cu
alte cuvinte, cel care dorește să se angajeze în procesul migrării, rareori o face din
placere, adesea fiind constrâns de anumite circumstanțe sau din dorința de a -și
îmbun ătății calitatea vieții.9
1.3. Cauze ale migrației
Fenomenul migrației este unul complex și contemporan, care are la bază cauze
multiple de ordin: economic, social și politic, fenomen care nu poate fi prevenit și
care prezintă consecințe, atât po sitive cât și negative, asupra societății, dar mai
ales, asupra familiilor care decid să migreze.
Fenomenul migrației din România are la bază cauze diverse, însă primii factori
care infuențează individual în luarea deciziei de a părăsi țara sunt factori de natură
economică. Situația financiară precară, lipsa banilor necesari îndeplinirii nevoilor
de bază a familiei care să favorizeze condițiile unui trai decent, duc la căutarea
unui loc de muncă mai bine plătit pe care oamenii îl găsesc înafara țării.
Studiile intreprinse la nivel european arată că 80% dintre migranți se stabilesc
temporar într -o altă țară, odată ce și -au atins obiectivele propuse se întorc în țara de
origine, în timp ce re stul de 20% migrează definitiv.10
Factorii economici, urmaț i de factori politici și sociali au fost cei care au
influențat procedura fenomenului migrației și in opinia lui Rotariu Traian, care
afirmă faptul că: ” Procesul migrator este explicat în societatea romîneasca prin
schimbarile care au loc în plan economic , politic, social. După anul 1989 declinul
industriei, reconstituirea sectorului privat, cererea scăzută a pieței forței de muncă,
creșterea șomajului, declinul agriculturii, procesul economiei informaționale, relaia
dintre scăderea oportunităților in medi ul urban și decinul productivității agricole.11
Cauzele emigrării pot fi rezumate la condițiile locale de deprivare și frustrare
care îi pot motiva pe oameni să parăsească țara de origine în speranța unei vieți mai
bune în străinătate, o migrație determ inată de factorii de tip push cum ar fi nivel de
trai scăzut, sărăcia, lipsa unui loc de muncă și cei de tip pull.
8 Istvan Ho rvath, Remus Gabr iel Anghel , op.cit. , p. 22 -25, 36
9 Vasile Miftode, op.cit ., 1978, p.89
10 Sandu Dumirtru, „Fluxurile de migrație în România ”, Editura Academiei, București, 1984, pag. 12.
11 Rotariu Traian, Migrație în ”Dicționar de sociologie ”, coordonatori: Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Editura
Babel , București, 1998, pagini 351 -352.
9
Majoritatea respondenților sunt atrași de oportunitățile de muncă, implicit
carieră, de factorii pull care atrag persoanele specializat e în străinătate.12
Traian Rotariu considera că nu există un sistem statistic de înregistrare a
migrației care să fie rezonabil, nici în România, dar nici în celelalte state ale lumii,
concluzionând că se recurge la evaluări indirecte rezultate din datele despre
evoluția populației, din care este eliminată influența mișcării naturale .13
Emigrarea populației a fost favorizată nu numai de includerea României în
Uniunea Europeană, deoarece mijloacele moderne de transport și comunicare, dar
și no ua economie fac ca termenul de spațiu să nu mai prezinte o atât de mare
relevanță în perioada contemporană.
Un alt aspect care a favorizat emigrarea populației românești a fost criza
economică din anul 2009, care a afectat și România. Acest evenimen t a afectat
multiple sectoare economice, precum sectorul construcțiilor, automobilelelor,
mobilei, dar și cel al consumului, generând o rată mai mare de șomaj în rândul
bărbaților. Dacă în perioada anilor 2008 -2009, șomajul bărbaților a crescut de la
4,5% la 8,3% în decembrie 2009, rata de creștere a șomajului în rândul femeilor a
fost sesizabil mai scăzută, de la 4,4 % la 7,1%. Această situație a fost declanșată de
faptul că au fost predominant afectate sectoarele în care majoritatea persoanelor
angajate e rau de sex masculin.
În urma unei analize s -a constatat faptul că, această criza economică a
afectat partea de populație cea mai productivă, adică persoanele cu vârste cuprinse
între 30 și 49 de ani, care reprezintă 52% din populația României. În acest context,
criza economică a transformat ideea de a emigra a românilor într -o perspectivă din
ce în ce mai atractivă.14
1.4. Efecte sociale ale migrției
Emigrarea din România este un proces cu rădăcini îndelungate în istoria
societă ții românești, acest proces s -a amplificat încă din aderarea țării noastre la
Uniunea Europena în anul 2007.
Evlouția societății românești a fost marcată de mai multe fenomene și
procese sociale, cum ar fi: scăderea nivelului de trai, sărăcia p opulației,
stractificarea accentuată a membrilor societății, amplificarea șomajului, a corupției,
a infracționalității, a emigrației din România.
Fenomenul migrației externe a avut atât implicații sociale pozitve cât și
implicații sociale negative. Implicațiile sociale pozitive fiind găsirea unui loc de
muncă și obținerea unor venituri mai mari româniilor plecați la muncă în
străinătate. Implicați ile sociale negative fiind depopulareaa unor localități și zone,
12Anna Ferro ,” Români în străinătate. Un instantaneu despre migrația „creierelor ” ”, în Sociologia Migrației, Edit.
Polirom, 2009, p.219
13 Traian Rotariu, „Demografie și sociologia popula ției. Fenomene demografice ”, Edit. Polirom, 2003, p. 26 -27.
14 Victoria Stoicu, coord, .,Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești”,
Friedrich -Ebert -Stiftung București, 2011, p.21;
10
decalajul între sexe, pierderea unor specialiști și a unei părți a forței de muncă
tinere.
Procesul de emigrare din țara noastră reprezintă o temă de studiu pentru
sociologie care n e poate dezvălui multiple fațete concrete și informații de ansamblu
supra respectivului fenomen social.
Statisticile indică faptul că plecările din România spre alte țări su fost masive
încă din primii ani de după Revoluția Anticomunistă din decem brie 1989. Astfel
România a înregistrat o scădere permanentă a populației sale din cauza emigrării
definitive. Sărăcia, șomajul și nivelul de trai foarte scăzut au constituit principalii
factori care au alimentat fluxul migrării externe a populației din ța ra nostră.
Cea mai mare parte a celor plecați definitiv din țară au fost absorbiți de către
Germania, Canada, S.U.A. Alte țări în care și -au stabilit domiciliul cei plecați sunt:
Italia, Franța, Spania, Israel, Austria, Suedia, Ungaria, Grecia, u nii dintre ei
ajungând până în Australia sau Noua Zeelană. Sensul de emigrare definitivă a fost
spre statele dezvoltate economic.
Migrația definitivă a avut ca efect la nivelul societății globale scăderea
poulației, totodată pierderea unui important v olum de forță de muncă, inclusiv înalt
calificat, scăderea natalității, a fertilității.15
La nivel social s -a perpetuat convingerea românilor că este imposibilă
asigurarea unor condiții de viață calitative în România, idee care este preluată și de
catre copiii migranților. Acest lucru va avea urmări negative asupra economiei țării
de origine, dar și a societății de proveniență.
În contextul în care sărăcia este principalul factor care influențează procesul
migrației, studiile efectuate au relevat ca tegoriile sociale în care acest fenomen
predomină. O primă categorie o reprezintă persoanele care activează în domeniul
agriculturii, majoritatea emigraților provenind astfel din mediul rural. Familiile
care au cel puțin trei copii sub vârsta de optsprezec e ani, dar și gospodăriile cu
persoane singure, sau cupluri fără copii sunt alte segmente de populație afectate de
mișcările migraționiste.
Cu toate că, migrația este realizată în scopul reducerii sărăciei aceasta
produce efecte sociale puternice asup ra copiiilor, dar și a vârstnicilor, care la
rândul lor sunt consi derați o categorie vulnerabilă. Absența părinților din viața
copiilor influențează stările emoționale ale membrilor familiei ceea ce va afecta
ulterior dezvoltarea socială a copilului.16
Efectele negative ale migrației forței de muncă, pe de altă parte însă, sunt
diverse și au loc atât la nivel microsocial, cât și la nivel macrosocial. În aria
socialului consecințele negative se reflectă asupra suferinței familiei deoarece este
modificată structura familiei, ceea ce poate duce la disoluția cuplului în cele din
urmă. Copilului este astfel privat de unul sau ambii părinți, chiar dacă pentru o
15 Petru Iluț, Laura Nistor, Traian Rotariu „România socială Drumul schimbării și al integrării Europene”, Vol. 1,
Editura EIKON, p. 293 -294.
16 Profilul migrațional extins al Republicii Moldova, elaborat pentru Organizația Internațională pentru Migrație
(OIM),2013, pagini 167 -172;
11
perioadă temporară de timp, lucru care ulterior va provoca schimbări în psihicul
lui.
La ni vel economic, prin migrația forțelor de muncă s -a ajuns la un deficit de
capital uman, mai ales în domeniul agricol. România se confruntă cu o scădere a
numărului populației active ca efect al emigrării, concretizată printr -o lipsă acută a
forței de muncă specializată în diferitele sectoare economice.
Se remarcă însă și o serie de efecte regionale benefice în urma emigrării, cel
mai important fiind reducerea șomajului, prezent în majoritatea țărilor mari de
emigrație precum România, Polonia, Slovacia și B ulgaria.
Un alt efect benefic identificat este reducerea presiunii asupra reformei
Guvernului român, migrația forței de muncă în străinătate detensionând piețele
locale de forță de muncă și atenuând presiunea asistenței sociale.17
17 Monica Roman, Cr istina Voicu, „ Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de
emigrație. Cazul României” , în Revista Economie teoretică și aplicată, Vol. XVII, No. 7, p. 60 -63;
12
Capitolul II. Migrația și efectele ei în plan familial
2.1. Efectele emigrării părinților plecați la muncă în strainătate
Prin integrarea României în Uniunea Europeană facilitarea liberei circulații
a persoanelor, dar și economia slab dezvoltată a țării noastre sunt factori care au
condus la emigrarea pupulației din zonele slab dezvoltate spre zonele prospere din
Europa. Plecarea unui număr mare de persoane în căutarea unui loc de muncă
propriu – zis sau a unui loc de muncă mai bine remunerat a avut drept consecință
abandonarea temporară a unui număr mare de copii care vor fi nevoiți să crească
în lispsa părinților.
Numărul mare de copii lipsiți de ocrotire părintească conturează un fenomen
social nou cu care se confrunt ă România. Statisticile înregistrate în studiul
întreprins de către organizația Salvați copiii au arătat că în anul 2007 au fost peste
82.464 de copiii rămași fără unul sau ambii părinți în urma plecării acestora în
străinătate. Dintre aceștia, un numar de 26.406 de copii provin din familii în care
ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate, 47.154 sunt copii care provin din
familii în care un părinte este plecat la muncă în străinătate, iar 8.904 de copii
provin din familii în care unicul susțin ător este plecat la muncă în străinătate.18
Plecarea părinților în străinătate în speranța dobândirii unor resurse materiale
menite să asigure familiei confortul și o existență cel puțin modestă ar putea fi
percepută ca un lucru benefic pentru mem brii acesteia, însă s -a constatat că acest
act de sacrificiu al părinților provoacă anumite schimbări în psihicul copilului, de
la perceperea acestui lucru ca pe un eveniment de viață stresant la trăirea unor
experiențe psihotraumatizante. Apariția acestor schimbări este condiționată de
modul de funcționare al familiei anterior plecării anumitor membrii, de schimbările
care s -au produs ulterior, precum și de vârsta copilului și caracteristicile lui
psihologice. Importanța familiei în dezvoltarea optimă fiz ică și psihică a copilului
este astfel evidentă.
Dacă ar fi să facem o clasificare a celor mai dificile meserii, fără nicio
ezitare am spune că meseria de părinte este probabil unul dintre cele mai dificile
roluri pe care ni le asumăm pe parcursul vieții deoarece evoluția societății depinde
de acești viitori adulți. Noua generație are rolul de a duce mai departe moștenirea
culturală și spirituală, prin valori, tradiții, grija pentru planetă și preocuparea de a
perpetua un arbore genealogic sănătos din punc t de vedere fizic și psihic.
18 Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă, Org anizația Salvați copiii, București, 2007, p. 8;
13
Elena Boncbiș considera că una dintre cele mai utilizate definiții despre
familie îi aparține lui Murdock, potrivit căruia familia este „un grup social
caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere. Ea
include adulți de ambele sexe, dintre care cel puțin doi au relații sexuale
recunoscute social și unul sau mai mulți copii proprii sau adoptați, pe care -i cresc
și îngrijesc.”19
În cartea sa, Petru Iluț susține ideea anterioară a lui Berge, afirmând că,
atunci când ne referim la famile, importanța locuinței a modului și a calității
locuirii sunt relative. Astfel, indiferent de modul de locuire, de modelul
gospodăriei familiei, locuința reprezintă mediul cel mai adiacent al acestora, casa
fiind un mediu so ciofizic ale cărui elemente sunt reprezentate de obiectele și
utilitățile caracteristice, în timp ce mediul social este redat de relațiile sociale care
se stabilesc între locatarii respectivi.
În aceste condiții, s -a constatat faptul că legăturile dintre individ, respectiv
familie și locuință sunt foarte nuanțate deoarece s -a format un atașament față de
mediul de rezidență sau locuință care constituie un punct de referință pentru
individ prin prisma încarcăturii lor sociale, drept pentru care unii autori î l definesc
ca un loc încărcat exclusiv de sentimente pozitive.20
Schimbările care intervin în viața de familie în urma plecării părinților la
muncă în străinătate, mai puțin previzibile sau nu, și care nu pot fi controlate de
către membrii acesteia decât î ntr-o oarecare măsură vor influența starea emoțională
a copilului deoarece pentru el va urma o perioadă de timp stresantă în care va fi
nevoit să se adapteze la schimbările care intervin, cum ar fi absența părinților,
dorul de părinți, schimbarea domiciliu lui și a persoanei în grija căreia se află.
Pentru a evita ca acest eveniment să fie psihotraumatizant pentru copil este de
preferat să fie adus la cunoștință tuturor membrilor familiei din timp, să se prezinte
motivele pentru care s -a luat această decizie , schimbările care vor avea loc, copilul
să fie asigurat de afecțiunea părinților, de importanța pe care o are pentru ei, să i se
prezinte diverse sfaturi despre soluțiile la eventualele probleme. Există totuși
posibilitatea ca atunci când copilul este inf ormat din timp despre plecare,
așteptarea să devină încordată și să îi provoace tensiuni stresante care vor avea
repercursiuni asupra psihicului copilului.
Nu trebuie neglijate nici acele situații în care, inițial, copiii se bucură de
plecarea părinților lor, considerând că în acest fel vor beneficia de mai multă
libertate sau cu ajutorul banilor trimiși de părinți își vor îndeplini unele dorințe
deoarece toată bucuria și optimismul lor se vor spulbera în momentul în care vor
avea nevoie de ajutorul unui a dult și nu va avea cine să le ofere.
În consecință, lipsa unui părinte sau a ambilor determină apariția carențelor
afective la copii în condițiile în care relațiile copilului cu părinții sunt rare sau
19 Elena Boncbiș coord. , Familia și rolul ei în educarea copilulu ”i, Edit. Polirom, Iași, 2011, p.17 -19;
20 Petru Iluț (coord.), „Dimensiuni ale familiei actuale din România ”, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2007, p.
177;
14
uneori întrerupte pentru o anumită perioadă de timp. E fectele acestei carențe sunt
cu atât mai grave și ireversibile cu cât este mai timpurie lipsa părinților.
Șocul inițial cauzat de plecarea părinților se va transforma ulterior într -un
sentiment de revoltă, iar în unele situații copilul are mustrări de conș tiință deoarece
consideră că el este pricipalul motiv al plecării părinților pentru că el trebuie să fie
întreținut de către familia sa.
Astfel, acești copiii care sunt deprivați maternal se exprimă prin izolare și
prin anxietate de separare, fiind astfel prejudiciată dezvoltarea lor armonioasă. Ei
trăiesc o frică de singurătate fizică, datorată mai ales faptului că părinții nu se află
alături de ei și este legată de manifestările sentimentului de insecuritate în cazul
interacțiunii cu alte persoane.
Lipsa implicării emoționale a părinților în valorificarea eforturilor depuse de
către copii și imposibilitatea participării emoționale la trăirea evenimentelor
importante pentru ei are un impact negativ asupra psihicului copilului. Pe termen
lung, copiii lipsiț i de atașament afectiv normal vor deveni indiferenți, pasivi și vor
căuta încontinuu siguranța afectivă.21
O altă constatare este că relația mamă -copil este influențată negativ de
interacțiunea celor doi părinți. De exemplu, orice stres la care este supus t atăl
precum suprasolicitare la locul de muncă, transfer în interes de serviciu în altă
localitate are consecințe directe asupra interacțiunii dintre mamă și copil deoarece
atunci când tatăl informează mama despre aceste situații aceasta nu va rămâne
indife rentă la dificultăți, ceea ce îi va conferi o stare de disconfort și astfel va
deveni mai puțin disponibilă sufletește, iar acest lucru se va exprima prin
diminuarea timpului oferit copilului.22
Grațiela Sion precizează că „relațiile familiale au un impact major asupra
dezvoltării afective a copilului”, în așa măsură încât atașamentele afective ale
copilului se vor transforma în relații stabile, consistente și de durată. Dezvoltarea
afectivă a copilului în perioada preșcolară este dependentă de calitatea rel ațiilor pe
care copilul le stabilește cu adulții din mediul său, aceasta fiind considerată o
perioadă de maximă receptivitate emoțională.23
Un rol decisiv în construirea personalității copilului îl constituie și vârsta la
care copilul este dezavantajat de e xperiențele de viață negative pe care le -a avut.
Astfel, cu cât vârsta copilului atunci când este expus unor situații problematice este
mai mică, cu atât efectele parentale și de mediu vor avea un impact mai mare
asupra dezvoltării lui armonioase.24
Caracte ristic separării de părinți este sentimentul de durere pe care îl simte
copilul. Astfel, durerea poate fi definită ca o stare complexă a individului care
semnalează existența unui pericol, de obicei situat la nivelul corpului său. Aceasta
este indicatorul și semnalul răului, efectul ei fiind suferința pe care individul o
21 Diana Cheianu – Andrei (coord.), „Necesitățile specifice ale copiilor și vârstnicilor lăsați fără îngrijirea membrilor
de familie plecați la muncă peste hotare ”, Chișinău, 2011, p.46, 54;
22 Carmen Ciofu , „Interacțiune părinți -copii”, Edit. Stiințifică și enciclopedică, București, 1989, p. 54, 132;
23 Grațiela Sion, „Psihologia vârstelo ”r, Edit. Fundației România de mâine, 2003, p. 112 -113;
24 Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean, „Tulburări de personalitate ”, Edit. Polirom, 2007, p.120;
15
resimte în planul conștiinței sale ca sentiment al alterității. Referitor la aspectul
nevrotic al durerii putem spune că ea apare însoțind dorințele refulate ale unei
persoane, și este lega tă de frustrări sau de traume emoționale. În cazul stărilor de
epuizare emoțională omul se simte singur și părăsit, și duce o existență care i se
pare lipsită de sens, fiind astfel tentat să renunțe cu ușurință la orice experiență
vitală care, în plus, i s e pare inutilă.25
Atașamentul patern este și el de o mare importanță pentru dezvoltarea
sufletească a copilului și pentru viața sa ulterioară. Pentru copil, tatăl este o altfel
de oglindă decât mama. El îi oferă un punct de vedere alternativ asupra lucrurilor,
îi stabilește alte limite în comparație cu mama sa, ceea ce duce la un atașament mai
sigur față de tată care va stimula creșterea sufletească a copilului. Lipsa tatălui nu
este lipsită de importanță deoarece are o influență semnificativă asupr a dezvoltării
psihice a unui copil. Copilul vede în tatăl său un model pentru relațiile viitoare din
viața sa în cadrul mediului social.26
Această problemă socială a copiilor rămași acasă are și unele aspecte
pozitive. Un efect pozitiv al plecării părinților ar putea fi reprezentat de
îmbunătățirea condițiilor de viață a copiilor prin creșterea nivelului de trai. Studiile
efectuate în acest sens au relevat faptul că în majoritatea cazurilor, veniturile pe
care le obțin părinții în străinătate sunt u tilizate pentru îmbunătățirea condițiilor
locative și dobândirea unor bunuri necesare copiilor. De remarcat este și faptul că,
acei copii care au părinți plecați în străinătate dețin un număr mai mare de bunuri
personale, specifice vârstei lor, de exempl u bicicletă, telefon, computer, role, Ipod,
comparativ cu ceilalți copii, însă, în situația în care doar mama este plecată nivelul
bunăstării copilului tinde să fie mai redus decât cel al copiilor cu ambii părinți sau
cu tatăl plecați în străinătate.
În ac est sens, poate fi vizibilă tendința părinților de a le cumpăra copiilor un
număr mai mare de cadouri, lucruri care nu le sunt strict necesare, toate acestea
pentru a încerca să substituie parțial lipsa lor, însă acest lucru nu va face decât să
arate copii lor că dragostea poate fi înlocuită cu lucruri materiale, chiar dacă nimic
în această lume nu poate să -l înlocuiască pe tată sau să -i țină locul mamei.
Dincolo de bunăstarea materială, copiii cu părinți migranți, în special cei
care au ambii părinți plecaț i au oportunitatea de a călătorii în altă țară, comparativ
cu copiii părinților care lucrează în țara de origine. Noile experiențe dobândite pe
parcursul călătoriei îi va ajuta ulterior să acumuleze alte cunoștințe, să
interacționeze cu o altă cultură care funcționează dupa alte norme și principii.
Toate acestea vor putea fi folosite în cele din urmă de către copil la școală.
Pe de altă parte, plecarea unuia dintre părinți va conduce la deteriorarea
relației dintre copil și părintele rămas acasă. De exemplu , în cazul celor în care
25 Constantin Enăchescu, „Tratat de psihologie morală ”, Ediția a III -a, Edit. Polirom, 2008, p. 166 -167;
26 Franz Ruppert, „Traumă, atașament, constelații familiale ”, Edit. Trei, 2012, p. 65 -66;
16
este plecat tatăl, numărul copiilor care au relații divergente cu mama este relativ
mai mare, la fel fiind valabil și inversul situației.
Un alt efect negativ pe care îl are acest fenomen asupra copiilor este
existența unor asocie ri semnificative între absența părinților, sau a unuia dintre ei și
frecvența simptomelor de deprimare la copii. Totuși, s -a demonstrat că nu există o
corelație între plecarea părinților și înrăutățirea stării de sănătate a copiilor.
În cadrul studiului re alizat de Fundația Soros s -au constat unele asemănări
între comportamentele copiilor cu părinți emigranți și copiii care provin din familii
monoparentale, ca urmare divorțului sau a decesului unuia dintre părinți. Această
situație arată că efectele plecări i părinților, chiar dacă pentru o periodă temporară,
asupra copiilor pot fi asemănătoare cu cele ale unei despărțiri definitive.27
2.2. Riscurile asupra dezvoltării copilului rămas acasă
Absența părinților expune copiii la numeroase riscur i cum ar fi: neglijarea,
supraî ncărcarea cu sarcini, vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice sau sexuale,
exploatarea prin muncă, trafic de copii și prostituție, risc de a dezvolta
comportamente predelincvente sau delincvente, deteriorarea conduitei școlare,
precu m și un debut precoce al vieții sexuale.
Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
actualizată, prevede faptul că, acei copii care au rămas singuri acasă și care nu sunt
lăsați în grija unei persoane adulte capabile să răspundă n evoilor de creștere și
dezvoltare a copilului, sunt considerați copii neglijați.
Neglijarea constituie astfel un risc la care pot fi supuși toți copiii, însă
aceasta este specifică mai ales copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Carmen Ciofu considera că neglijarea copilului se datorează în
exclusivitate unei legături anormale dintre părinți și copii. Noțiunea de copil
neglijat prespune neglijare fizică, neglijare medicală, emoțională și educațională.
Orice copil care este lipsit de îngrijir e adecvată, căldură, lumină, îmbrăcăminte
curată, schimbată la timp, sau îi sunt administrate medicamente care îi afectează
sănătatea poate fi considerat un copil neglijat fizic. Uneori, neglijarea fizică a
copilului are la bază lipsa unor cunoștințe el ementare de igienă din partea părinților
care, din păcate nu sunt motivați să se intereseze de ce ar trebui să facă pentru a -i
asigura copilului o creștere sănătoasă.
Neglijarea medicală este un subiect recent studiat și se bazează pe ideea că,
pentru medi ci, orice copil care nu este tratat conform eticii medicale și a
principiilor științifice este un copil neglijat. Având în vedere faptul că legislația
românească oferă părinților dreptul fundamental de a alege pentru copii lor până la
împlinirea vârstei d e 18 ani, atunci cand este vorba despre salvarea vieții copilului
controlul părinților ar trebui să fie mai limitat.
27 „Efectele migrației: copiii rămași acasă ”, Fundația Soros România, București, 2007, p.8 -10;
17
O altă formă de neglijare este cea emoțională care se realizează prin aspecte
mai subtile și constă în lipsa unor interacțiuni normale pări nți-copii, care vor avea
consecințe negative asupra dezvoltării afective și cognitive a copilului. Acest tip
de neglijare își manifestă consecințele încă din primul trimestru din viață, perioadă
în care separarea de mamă favorizează apariția sindromului deprivării
emoționale.28
Copiii emigranților suferă de neglijare emoțională din partea părinților
plecați deoarece aceștia resimt acut lipsa părinților, care anterior le ofereau semne
de afecțiune nemijlocită, toată atenția și grija lor părintească. Pentru unii copii
lăsați în grija rudelor apropiate cu care au avut ocazia să dezvolte legături de
atașament înaintea plecării părinților, nevoia lor de afecțiune este oarecum
acoperită de îngrijirea și afecțiunea oferită de aceste rude. Există familii în care
bunicii, mătușile, unchii desemnați de părinții plecați să aibă grijă de copiii lor au
reprezentat persoane de sprijin pentru copii încă dinaintea plecării ambilor părinți
în străinătate, caz în care copiii, deși resimt dorul de părinți și suferă de neglija re
emoțională din partea părinților plecați, găsesc suportul afectiv necesar la persoana
în grija căreia se află.
Pe fondul acestei forme de neglijare emoțională copiii rămași singuri acasă
pot dezvolta unele manifestări psiho -comportamentale. Sentimentele de abandon,
nesiguranță, tristețe, anxietate și stările depresive sunt urmări ale dorului de părinți
și de afectivitate. Astfel, acei copii care sunt nevoiți să crească lipsiți de grija și
ocrotirea părinților, chiar dacă, în unele cazuri este o situație temporară, dezvoltă
atitudini de indiferență, încăpățânare, care uneori degenerează într -un
comportament agresiv, tulburări de atenție, prin scăderea capacității de
concentrare, absența aspirațiilor pe termen lung, tulburări ale stimei de sine și lipsa
motivației.
După cum este evident, părăsirea copiilor de către părinții care vor o viață
mai bună în străinătate atrage o multitudine de repercursiuni la nivelul emoțional al
copilului, care îi vor influența negativ dezvoltarea și îl va afecta pe termen
îndelungat, inclusiv la maturitate.29
O importanță deosebită o are și faptul că, în mediul urban, copiii minori sunt
lăsați în grija fraților și a surorilor mai mari, ceea ce implică supraîncărcarea cu
sarcini și suprasolicitare de rol. Această supraîncarcare c u sarcini presupune
preluarea responsabilităților de adult, adică gătit, menaj, spălatul rufelor, plata
lunară a facturilor, îngrijirea și creșterea fraților mai mici de către frații și surorile
mari, în lipsa prezenței părinților, de exemplu în cazul în c are aceștia sunt plecați la
muncă într -o altă țară.
În acest fel, copii care au grijă de frații și surorile mai mici sunt predispuși la
abandon școlar deoarece în majoritatea cazurilor ei trebuie să îndeplinească mult
28 Carmen Ciofu, op. cit ., Edit. Stiințifică și enciclopedică, București, 1989, p. 163 -165;
29 Luca Cătălin, Alexandru Stelian Gulei, Metodologie -asistența socială, psihologică și juridică a copiilor rămași
singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate , Edit. Terra Nostra, 2007, p. 44 -45, 49 -52;
18
mai mute roluri decât este specific vâ rstei lor, iar acest lucru îi va face să neglijeze
activitatea școlară.
Această categorie de copii prezintă un risc ridicat de a fi expuși abuzului,
indiferent de forma pe care o ia: fizic, psihic sau sexual. Abuzul este un fenomen
complex, care afectează considerabil dezvoltarea individului, astfel încât, pe
termen lung, acesta vulnerabilizează adolescentul și apoi adultul, și generează
sentimente, conduite, moduri de gândire sau relaționări interumane disfuncționale
în viața de zi cu zi. Referitor la rel ația abuzivă dintre părinți și copii, este evident
că aceasta nu servește nevoilor normale de dezvoltare a copilului, ci satisfacerii
instinctuale ale adultului, deseori părinții abuzatori neconștientizând
repercursiunile pe care actul lor îl are asupra co pilului.
Abuzul părinților sau a altor persoane din aproperea copilului nu este
condiționat de apartenența la o anumită clasă socială, însă, s -a constatat că în
majoritatea cazurilor abuzatorii au o situație economică precară, un nivel de
educație scăzut, și la rândul lor provin din familii cu părinți abuzivi, cu un grad
ridicat de violență și care au fost și ei la rândul lor abuzați.
O primă formă de abuz este cea fizică, care este și cea mai vizibilă și des
întâlnită. Acest tip de abuz apare în urma inac țiunii sau a unei acțiuni deliberate
din partea unui părinte sau a persoanei în grija căreia se află copilul și are drept
consecință vătămarea fizică a acestuia, de exemplu prin lăsarea copilului în frig,
neacordarea mâncării și nerealizarea igienei neces are, ținera într -un loc pentru o
lungă perioadă de timp, amențat, bătut, ars cu țigara, lăsarea în medii
nesupravegheate în care copilul se poate lovi, arde sau infeca. La toate acestea se
vor adăuga și teama de părinte, supunerea excesivă, evitarea conta ctelor cu adulții
și anxietate permanentă.
Abuzul emoțional este foarte greu de demonstrat, însă are cele mai nefaste
consecințe asupra copilului. Acesta este un comportament intenționat al unui adult,
care jignește, batjocorește, ironizează sau umilește c opilul în momente
semnificative pentru el, afectându -i imaginea de sine și echilibrul psihologic,
copilul simțind că nu este dorit și iubit și trăiește astfel izolarea, teroarea, refuzul și
agresivitatea.
O altă formă pe care o poate lua abuzul este cea sexuală. Acesta presupune
,,folosirea” copilului de către părinți sau alte persoane pentru a -și satisface
propriile nevoi sexuale și cuprinde o gamă largă de comportamente, de la
mângâieri, la obligarea cop iilor să vizioneze reviste și filme pornografice, până la
asistarea adultului în timpul masturbării, participarea la jocuri sexuale,
intromisiunea orală, anală sau genitală. Acestea acte pot afecta copiii de toate
vârstele și pot fi repetate o perioadă lu ngă de timp sau pot constitui un incident
izolat.
Copilul abuzat sexual își poate pierde dorința de a trăi deoarece el suferă
schimbări severe în plan psihologic, astfel încât poate deveni închis în sine, violent
sau, el însuși, o persoană abuzivă. Semnel e obișnuite pot fi observate în
schimbările de comportament, cum ar fi: copilul este tăcut, se simte complexat și
se îndepărtează de prieteni. Totuși, comportamentul acestor copii care au fost
19
supuși abuzului sexual diferă în funcție de vârsta lor. Copiii de vârstă școlară
încearcă să țină în secret faptul ca au fost abuzați, tăcerea copilului fiind asigurată
adesea prin corupere din partea persoanei abuzive, copilul fiind făcut să se simtă
vinovat și responsabil de ceea ce s -a întâmplat.30
Există situații în care părinții, odată plecați uită de responsabilitățile pe care
le au față de copii. Acest lucru este o altă formă de abuz asupra copilului și intră în
sfera abandonului familial. Din punct de vedere juridic, abandonul este fapta celui
care, având obli gația legală de întreținere a copilului, îl părăsește, alungă, saul îl
lasă fără ajutor, expunându -l la suferințe fizice și morale. Copilul abandonat poate
fi definit drept acel copil care nu trăiește alături de părinții săi, iar responsabilitatea
creșteri i, educației și a îngrijirii este transferată unei instituții sau unei persoane
care nu îi este rudă. Există cazuri în care părinții plecați în străinătate uită de
promisiunea făcută persoanei în grija căreia au lăsat copilul de a se ocupa de
întreținerea lui, iar în aceste condiții responsabilitatea părinților este transferată la
diverse instituții.
Unele din consecințele abandonului sunt următoarele: imposibilitatea
formării și menținerii unor atașamente durabile și a satisfcerii necesitățiii de
securitat e materială și spirituală a copilului caracteristice mediului familial,
interiorizarea și închiderea de sine cauzată de lipsa atașamentului din partea
persoanei de referință cea mai apropiată, adică mama, dificultăți în relaționarea cu
ceilalți, dar și un comportament dificil, care uneori duce la agresivitate.
Constantin Păunescu incriminează acest act de abandon, în special cel
realizat de mamă, considerând că este un mare act de agresivitate, care are două
caracteristici agresive: carențele de îngijire ma ternă și cele afective, importanța lor
fiind raportată la vârsta la care intervine abandonul.
În cadrul a numeroase statistici cu privire la delincvență, un loc important îl
dețin minorii și adolescenții care sunt lipsiți de siguranța, armonia și stabilita tea
unei familii, categorie în care se înscriu și copiii și adolescenții ai căror părinți sunt
plecați în străinătate. Iubirea care le lipsește din partea părinților nu poate fi trimisă
prin corespondență și nici cumpărată cu lucruri materiale, dar mai ale s, nu poate fi
înlocuită cu iubirea persoanelor de îngrijire. Efectele se observă în rândul copiilor
și adolescenților prin acte delincvente cum ar fi: abandon școlar, furt,
comportament de grup sau de bandă, inadaptare socială, tulburări de conduită.
Lipsiți de controlului exercitat de părinți sau de alți membri ai familiei,
copiii și adolescenții sunt mai ușor expuși la presiunea grupului de prieteni și
adoptă comportamente deviante sau inadecvate vârstei lor. Acest comportamentul
deviant constă în fo rmele de conduită care se află în dezacord cu valorile și
normele unui sistem oarecare, mai exact, este o normă care se îndepărtează de la
normele exstente într -o cultură dată și care corespunde unor roluri și statusuri
sociale bine definite într -o altă c ultură.În aceași măsură, sunt considerați devianți
30 Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș, „Abuzurile asupra copilului. forme, motivație, consecințe ”, în Revista
Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 5 –6, p. 381 –393, București, 2008, p. 382 -383, 386, 388 -390
20
acei indivizi care refuză să trăiască în conformitate cu regulile impuse și pe care
majoritatea dintre noi le repectăm. Aceștia sunt delincvenți, violenți, consumatori
de droguri sau oameni ai străzii cae nu se potrivesc cu ceea ce majoritatea
oamenilor consideră standarde normale de acceptabilitate.
Delincvența juvenilă este una dintre speciile fnomenului de devianță, care
are mari implicații pentru individ și societate și se referă la încălcarea normelor și a
legilor de către o persoană care nu este majoră, adică nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Factorul comun, atât în ceea ce privește delincvenți juveni, cât și cei adulți, este
inadaptarea socială manifestată sub forma unor comportamente agresive, îndrept ate
spre colectivitate.
Vasile Preda demonstra că delincvența este determinată de insuficienta
maturizare socială a individului care favorizează tulburarea raporturilor sociale.
Cauzele delincvenței juvenile sunt diverse, de la lipsa de supraveghere și
privare afectivă, până la cauze de natură individuală și biologică și au o influență
deosebită asupra minorului care nu dispune de mecanisme specifice de filtrare și
evaluare a tuturor influențelor exterioare. De exemplu, schimbarea frecventă a
domiciliului poate crea relații tensionate între membrii familiei și are drept efect o
serie de conduite deiante și delincvente a minorilor, cum ar fi fuga de acasă,
consumul de alcool sau prostituție.
Un control lipsit de autoritate, întâlnit în cazurile unor părinți indulgenți sau
a celor care lipsesc din viața de familie, îi provoacă copilului o anumită
agresivitate, care are două tipuri de manifestare majoră: crizele de mânie și
negativismul. Crizele de mânie sunt tulburări de comportament rezultate în urma
conflict ului dintre personalitatea copilului în plină afirmare și atitudinea permisivă
a persoanei de îngrijire, iar negativismul, care prezintă aceleași manifestări, iar în
cazul preșcolarului este strâns legat de sindromul acut de separare a părinților de
copii.
Deteriorarea conduitei școlare a copilului cu părinți plecați în străinătate ar
putea fi rezumată la devianța școlară, care poate fi definită drept ansamblul
comportamentelor care încalcă sau contravine normelor și valorilor școlare.
Devianța școlară se p oate manifesta prin guga de la școală, absenteismul școlar,
abandonul școlar, vandalismul școlar, violența în școală sau toxicomania.
Cu privire la abandonul școlar, cei mai mulți copii ai căror părinți sunt
plecați la muncă în străinătate și care sunt lă sați sub îngrijirea unei alte persoane
ajung să abandoneze școala sau să intre în anturaje dubioase, motiv pentru care, în
ultimii 10 ani s -a constat o evoluție ascendentă a numărului minorilor care au
abandonat școala.31
Așadar, deși atunci când v orbim despre plecarea părinților la muncă în
străinătate în vederea aigurării unui viitor mai bun copiilor ne gândim inevitabil la
mai mulți bani, mai puțină sărăcie, un loc de muncă bine remunerat, asigurarea
unei locuințe, egalitatea de șanse, în realit ate acest lucru aduce și durere, mâhnire,
31 Teresa Bulai, op. cit ., Edit. Lumen, Iași, 2006, pp. 54 -55, 66 -67, 71 -75;
21
abandon, stres, supărare, griji, privare afectivă și separarea de persoane dragi.
Acestea sunt diverse riscuri la care copii migranților sunt supuși în cazul în care
părinții lor decid să emigreze în speranța unui loc de muncă mai bun.
2.3 Activitatea școlară a copilului cu părinți plecați în străinătate
Pentru fiecare dintre noi rădăcina educației o reprezintă familia deoarece în
copilărie fiecare individ primește primele sfaturi, noțiuni și își formează primele
deprinderi de viață sănătoasă și își dezvoltă aptitudinile. Lipsa părinților din viața
cotidiană a copiilor are o influență negativă asupra dezvoltării personalității
copilului, a educației lor, prin prisma faptului că acești copii sunt mult mai
predispuși la abandon școlar, comparativ cu ceilalți copii. În această situație, rolul
imediat îi revine școlii, implicit profesorilor, a căror contribuție poate fi destul de
valoroasă.
S-a demonstrat faptul că, pe lângă alte funcții cum ar fi funcția de a garanta
integritatea dezvoltării ființei biologice, funcția economică și funcția de socializare,
familia mai îndeplinesște și o altă funcție extrem de importantă în formarea
aptitudinilor de bază a copilului, care de altfel îi poate modela per sonalitatea.
Aceasta este funcția educativă, iar din acest punct de vedere nimeni nu poate
substitui ceea ce mama și tata îi oferă copilului în primii ani de viață. Astfel,
familia își exercită această funcție în prima copilărie, prin calitatea modelului
lingvistic și a mediului familial care influențează dezvoltarea gândirii, dar și în
perioada școlarizării, prin puterea modelului pe care părintele îl oferă în scopul
unei dezvoltări armonioase și normale a copilului.
Se consideră că principala premisă de la care pornește educația eficientă într –
o familie este constituită din nevoile fundamentale ale copiilor. Una dintre cele mai
importante nevoi este de a se simți iubiți. În acest sens, autorul Ross Campbell
prezintă două metode de educație folosite de căt re părinți. O metodă practicată este
metoda educației prin reacție, în cadrul căreia se urmărește în special ceea ce fac
copiii și presupune un sistem de pedepse. Cea de -a doua metodă este cea proactivă
care anticipează și încearcă să satisfacă nevoile ele metarea ale copiilor, fiind,
totodată, și cea mai eficientă în privința educației copilului.
Ceea ce contează cu adevărat este exprimarea consecventă a iubirii părinților
față de copil, deoarece în acest mod părinții reușesc să satisfacă nevoile copilului
de a se simți iubit cu adevărat. Campbell propune de asemenea patru principi
considerate a sta la baza unei educații eficiente. Acestea sunt: satisfacerea nevoilor
emoționale și de iubire a copilului, asigurarea unei pregătiri pline de iubire, da r și
formarea unei discipline a copilului, aigurarea protecției fizice și emoționale a
copilului, precum și explicarea și exemplificarea controlului mâniei pentru copil.
Emilia Bătrânu considera că educația familială are câteva trăsături de bază, dintre
care faptul că educația este temelia peste care se vor suprapune celelalte influențe
educative, are un caracter spontan, neorganizat și este deseori inconștientă și
nefinalizată, influența formativă a familiei este permanentă și în același timp foarte
22
putern ică deoarece se bazează pe afectivitatea naturală ce leagă copilul de părinți,
lăsând amprente puternice asupra personalității individului.32
Având în vedere că atât resursele familiei, cât și competențele și aptitudinile
părinților contribuie la s uccesul școlar al copilului, există tendința eronată de a
considera general valabilă ideea că remitențele trimise de către părinții plecați la
muncă într -o altă țară au rolul de a favoriza procesul învățării, însă, din păcate, în
majoritatea situațiilor ac easta este condiționată în mare măsură de abilitățile
mentale ale copilului, de interesul pe care îl prezintă față de școală și de timpul pe
care îl alocă învățării.
Resursele materiale nu sunt în unele cazuri suficiente, astfel un rol secundar îi
revine nivelului educațional și ocupațional al părinților. Succesul școlar al copilului
este determinat și de disponibilitatea părinților în a -și ajuta copiii la temele pentru
școală, de încurajările permanente în a avea rezultate școlare bune, de acordar ea
importanței cuvenite educației, precum și de unele aspirații cu privire la
continuarea studiilor.33
Educația părinților se regăsește și ea printre factorii importanți care
influențează rezultatele școlare, însă prestigiul ocupațional al părinț ilor nu mai are
contribuții adiționale mari importante în explicarea rezultatelor școlare .
Deși la o analiză statistico -matematică mult mai în detaliu relația dintre
ocupația tatălui și șansele școlare și sociale apare mai nuanțată, putem spune că
raportul socioprofesional dintre părinți și copii este marcat social, pe de o parte
prin condițiile materiale ale familiei, și pe de altă parte prin capitalul cultural al
acesteia adică prin școlarizarea părinților, sistemul lor valoric și atitudinal. Părinții
investesc în cariera școlară a copiilor lor pentru că le doresc acestora o viață mai
bună sau, așa cum spune G. Becker, sunt „sensibili la calitatea copilului.”34
Scăderea interesului pentru activitatea de învățare la copiii preșcolari
provine din faptul că ei nu și -au însușit motivația de a merge la școală și de a
învăța, astfel încât părinților le revine rolul de a -i motiva și asista în această
activitate.
În urma unor studii efectuate s -a observat faptul că rezultatele școlare ale
copiilor de vârste mai mi ci sunt intens influențate de atitudinea și grija pe care
părinții plecați la muncă în străinătate o manifestă față de școală. În cazul în care
există o comunicare deficitară sau o lipsă de comunicare între părinte și copilul
rămas acasă, copilul nu se va simți motivat să își dezvolte abilitățile mentale și să
participe la activitățile școlare, lucru care va conduce la obținerea unor rezultate
școlare nesatisfăcătoare.
Pe de altă parte, atunci când părinții, deși plecați, mențin o relație apropiată
cu copi ii, respectiv persoana de îngrijire, prin comunicare frecventă și acordarea
importanței evenenimentelor din viața copiilor, aceștia vor simți că este datoria lor
32 Teresa Bulai, op. cit., Edit. Lumen, Iași, 2006, p. 14 -16;
33 Paula A. Tufiș, Efectele migrației: copiii rămași acasă, Fundația Soros România, București, 2007, p. 14 -16;
34 Petru Iluț, Sociopsihologia și antropologia familiei , Edit.Polirom, 2005, p. 216;
23
să învețe mai mult în condițiile în care părinții lor le asigură tot ce au nevoie din
punct de vedere material.
S-au semnalat unele cazuri, mai rare, în care persoana în grija căreia a fost
încredințat minorul, de obicei bunici sau rude apropiate au reușit să substituie
parțial lipsa părinților, caz în care copiii au fost mult mai puțin afectați de părăsirea
părinților în ceea ce privește activitatea școlară.35
Deficitul de capital educațional al României, comparativ cu celelalte state
din Uniunea Europeană sugerează o altă problemă cu care se confruntă țara noastră
datorită faptului că se înregistre ază o rată de părăsire prematură a sistemului
educațional. În anul 2007, Fundația Soros România a realizat un studiu cu scopul
de a afla în ce măsură migrația familială modifică aspirațiile copiilor de a -și
continua stud iile. În urma analizei datelor, studiul a relevat o situație
imbucurătoare deoarece 98% dintre elevii de gimnaziu din România susțin că vor
să urmeze alte studii, chiar dacă 82% dintre ei au ales liceul și 16% școala
profesională. Una dintre explicațiile care ar putea sta la baza alegerii el evilor este
și faptul că, plecarea unuia dintre părinți sau a ambilor la muncă în străinătate
poate avea un rol motivator pentru copii, care se orientează spre liceu din dorința
de a beneficia de oportunității mai bune pe termen lung.
Referior la dorințele elevilor în ceea ce privește perspectivele de viitor, 93%
din elevii cu părinți plecați în străinătate susțin că își doresc sa meargă la liceu, iar
5% dintre ei menționează că își doresc să plece în străinătate dupa finalizarea clasei
a opta. În majoritat ea cazurilor, acestă dorință de a pleca în străinătate este datorată
în mare măsură dorului de părinți, în special la copiii ai căror părinți sunt plecați de
mai mult timp sau a trecut mult timp de la ultima lor vizită în țară, dar și din cauza
senzației de singurătate și a neglijenței, mai ales în cazurile în care sunt plecați
ambii părinți.
A fost realizat și un profil al copiilor care prezintă riscul de a -și abandona
studiile în favoarea plecării în străinătate. Astfel, băieții sunt categoria c ea mai
predispusă la abandon școlar, în special cei cu rezultate slabe la școală, care provin
din familii cu venituri mici și cu un capital educațional relativ scăzut, care locuiesc
preponderend în mediul rural sau în orașe mici sau foarte mari și au de as emenea
cunoștințe sau rudenii, implicit părinți, plecați în străinătate.36
O altă consecință a fenomenului migraționist al familiei este reprezentată de
reîntoarcerea copiilor migranților în țara de origine, după o periodă în care au stat
alături de părinți în străinătate și reintegrarea școlară a acestora. În perioada anilor
2008 -2012, un număr de 21.325 de copii au revenit din Italia și Spania și astfel s -a
cerut echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educațional
românesc. Într -un procent de 50% dintre cazuri, motivul reîntoarcerii lor în
România a fost remigrația părinților, care a fost cauzată de inadaptarea în
străinătate sau de problemele financiare.
35 „Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă ”, Organizația Salvați Copiii, București, 2007, p.29 –
30;
36 Ovidiu Voicu, Efectele migrației: copiii rămași acasă, Fundația Soros România, București, 2007, pp. 46 -48;
24
Majoritatea copiilor remigranți întâmpină dificultăți referitoare la școlarizare
și au o atitudine rezervată în a recunoaște existența acestora, fiind de asemenea
evitanți în a discuta despre ceea ce simt, mai ales în privința solicitări ajutorului
specializat.
Opinia părinților despre demersurile necesare pentr u a se realiza reintegrarea
școlară a copilului său este că acest proces este prea variabil, reprezentând atât
pentru părinți, cât și pentru copii o sursă de stres datorită lipsei de transparență a
criteriilor care stau la baza acestei decizii, precum și p erioada de timp necesară
pentru aprobarea actelor și luarea deciziei de reînmatriculare al copilului în
sistemul educațional românesc, fiind astfel menținută o stare de incertitdine.
Nivelul de aspirație al acestor copii prezintă o scădere accentuată a
standardelor pe care aceștia și le autoimpun, mai ales cu privire la randamentul
școlar, toate acestea fiind consecințele dificultății de integrare, astfel încât, deși
într-o mare măsură copiii se reînmatriculează într -o clasă pe care în străinătate au
promov at-o, ei tind să se mulțumească doar cu promovarea clasei, fără a -și
propune să obțină performanțe școlare adecvate potențialului individual, ceea ce
poate afecta evoluția școlară a copilului, precum și integrarea socială a viitorului
adult.
Aces te dificultăți sunt explicabile deoarece majoritatea copiilor și -au făcut
noi prieteni în străinătate, au aderat la unele grupuri sociale și au încetat să mențină
relații cu vechii prieteni din România, iar prin revenirea în țara de origine, practic
sunt nevoiți să înceapă procesul de integrare de la zero, fără a avea certitudinea că
vor rămâne definitiv în România sau, dimpotrivă, vor fi nevoiți să plece din nou.
Motivația copilului are și ea un rol important deoarece de ea va depinde integrarea
copilului și facilitarea acestui proces de a -și stabili din nou un grup de prieteni,
care îl vor ajuta să -și formeze personaliatea ulterioară de adult.37
2.3.1. Responsabiliatea școlilor față de copiii cu părinți emigranți
În condițiile în care școala ocupă locul imediat următor după familie în ceea ce
privește relația cu copiii și responsabilitatea acesteia de a -i asigura o educație
optimă, aceasta are un rol important în identificarea nevoilor elevilor cu părinți
plecați în străinătate, care sunt frec vent predispuși la abandon școlar. Printre
nevoile specifice acestei categorii de copii se află: nevoia de a fi ascultați și
înțeleși, dezvoltarea încrederii în persoanele adulte, de exemplu în profesori,
dezvoltarea simțului responsabilității, motivarea pentru studii, dobândirea unor
abilități necesare în gestionarea banilor, respectiv a timpului său, dar și dezvoltarea
unor relații sociale pozitive.
Pentru a exista o bună comunicare între cadrele didactice și elevi este
necesară stabilirea unei relații d e încredere reciprocă. Această încredere se va
dezvolta treptat, pe măsură ce copilul va înțelege că distanța de statut care există se
referă strict la perioada din timpul orelor, iar în restul timpului profesorul este
37 Cătălin Luca, Liliana Foca, Alexandru Stelian Gulei, et all., „Remigrația copiilor român” , Alternative sociale,
Iași, 2 012, p. 143 -147;
25
disponibil să asculte. În timp, acest lucru va ajuta profesorul să identifice mai ușor
elevii care traversează situații mai dificile prin observarea unor schimbări de
comportament și de atitudine, comparativ cu situația lor anterioară.
Profesorul poate, de altfel, să găseasă diverse modalități de a face școala să
devină un mediu mai atractiv pentru copii, ceea ce le va crește motivația de a
participa, prin stabilirea unor reguli generale ale clasei, personalizarea clasei,
implicarea copiilor în activități interactive, rezolvarea imed iată a problemelor
disciplinare apărute, și realizarea unor evaluări periodice prin care se va stabili
recompensarea fiecărui elev în conformitate cu eforturile depuse.38
Din nevoia de a exista o colaborare permenentă între serviciul public de
asistență soc ială și unitățile de învățământ, atât la nivel instituțional, cât și la
nivelul persoanelor aflate în legătură directă cu copiii a fost implementată o nouă
procedură de monitorizare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate prin
Hotărârea de Gu vern nr. 691/2015, care prevede anumite obligații pentru unitățile
de învățământ, respectiv cadrele didactice, în vederea facilitării eforturilor de
identificare a acestor copii care au nevoie de protecție și îngrijire.
Prin art. 2 al Hotărârii nr. 691/201 5 legiuitorul prevede obligația instituțiilor
școlare de a transmite anual, în ultimul trimestru al anului școlar, o listă nominală
care să cuprindă date și informații referitoare la copiii care se află în următoarele
situații: au ambii părinți plecați în străinătate, părintele unic susținător este plecat
în străinătate, copiii au un singur părinte plecat în străinătate, sau cazurile de copii
reveniți în țară după o perioadă mai mare de un an în care au stat împreună cu
părinții în străinătate. Această list ă va trebui să fie transmisă în maxim 15 zile de la
data solicitării și va cuprinde numele și prenumele copilului, numele și prenumele
părinților, sau a părintelui, implicit adresa acestuia de domiciliu.
Legea prevede și situația în care plecarea părinților în străinătate va afecta
randamentul școlar al copilului, caz în care învățătorul sau dirigintele copilului au
obligația de a solicita sprijinul consilierului școlar, dar și de a anunța în scris
reprezentantul serviciului public de asistență soc ială. Astfel, se prevede un termen
de 3 luni de zile de la înscrierea copilului într -o unitate de învățământ, perioadă în
care, dacă nu se va observa ameliorarea situației școlare, precum și integrarea
copilului în mediul școlar, învățătorul, respectiv dir igintele, cu aprobarea
directorului instituției școlare, are obligația de a solicita ajurorul consilierilor
școlari din cadrul centrului județean de resurse și asistență educațională, sau în
funcție de caz, centrului Municipiului București de resurse și as istență
educațională.39
38 Luca Cătălin, „Manual pentru profesioniștii care lucrează cu copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării
părinților la muncă în străinătate ”, Edit. Terra Nostra, Iași, 2009, p.50 -53, 56 -58;
39 Anexa 1 a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a
copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru
aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintr e direcțiile generale de asistență socială și protecția
copilului și serviciile publice de asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea,
art.2 alin. (1), (2), art. 3 alin. (3), (5), publicată în Monitorul Oficial, Pa rtea 1, nr. 663, 01.09.2015;
26
2.4. Intervenția sistemului de asistență socială
Managementul de caz în asistență socială se definește drept “o metoda de a
oferi servicii, prin care asistenții sociali profesioniști evaluează nevoile clientului și
ale familiei clientului în colaborare cu acesta, coordonează, monitorizează,
evaluează și susțin clientul pentru a accesa servicii sociale care să corespundă
acestor nevoi.”
Managerul de caz poate fi asistentul social cu studii de licență în asistență
socială care are o experiență de minim doi ani în serviciile pentru protecția
copilului. El este profesionistul care coordonează activitățile de asistență socială și
de protecție specială pe baza evaluărilor detaliate a fiecărui caz în parte, asi gură
accesul la servicii de calitate conform principiului interesului superior al copilului,
monitorizează rezultatele acțiunilor realizate de către ceilalți specialiști, evaluează
gradul de implementare a acțiunilor și a impactului pe care aceste acțiuni le au
asupra copilului.40
În domeniul asistenței sociale, standardizarea se referă la organizarea
intervenției și la etalonarea scenariului de intervenție a strategiei propuse pentru
schimbarea situației beneficiarului. Astfel, din dorința de construire a unor
standarde ale intervenției, a fost propus un model de intervenție individualizată
care presupune parcurgerea anumitor etape pentru modificarea situației inițiale și
măsurarea rezultatelor intervenției realizate, care vor fi prezentate ulterior.
Evalua rea inițială a potențialului beneficiar este destinată măsurării gradului
în care acesta poate primii serviciile sociale solicitate și aprecierii situației în care
beneficiarul se află la începutul cazului. Se consideră că acest proces este esențial
deoare ce evaluarea este ea însăși o formă de intervenție asupra beneficiarului, iar
simplele întrebări adresate generează răspunsuri care, pe de o parte, pot să
întărească interpretările negative față de stuația prezentă, iar pe de altă parte, să
orienteze benef iciarul spre proiectarea situațiilor dorite.
În cadrul evaluării inițiale, aceasta poate comporta mai multe direcții. Una
dintre cele mai utilizate forme de evaluare inițială, care este prezentă și în ancheta
socială realizată beneficiarului este evaluare a indicatorilor obiectivi stabiliți pentru
măsurarea nevoilor beneficiarilor cărora li se adresează serviciul social solicitat
deoarece satisface condițiile obiectivității și se referă la condițiile de viață ale
beneficarului, fiind luați în considerare in dicatori precum condițiile locative,
nivelul veniturilor, starea de sănătate, nevoile identificate care nu sunt satisfăcute,
numărul de membrii ai familiei, implicit nivelul dotărilor locuinței. Acestă formă
de evaluare ia în considerare preponderent datel e vizibile, fără a fi nevoie să se ia
în considerare interpretările personale ale beneficarului.
O altă formă de evaluare este cea a vulnerabilității sociale și a tipului
dominant de vulnerabilitate. Aceasta este dată de interpretările individuale ale
solicitantului de servici sociale, care prin perceperea propriei persoane drept
40 Cojocaru Ștefan, Cojocaru Daniela, „Managementul de caz în protecția copilului. Evaluarea serviciilor și
practicilor din România ”, Edit. Polirom, Iași, 2008, p. 24,37;
27
defavorizată își generează un dezavantaj social. În condițiile în care există cinci
tipuri de vulnerabilitate, generate de modalitățile de interpretare a situației de către
fiecar e beneficiar, este foarte importantă identificarea tipului dominant de
vulnerabilitate pe care îl manifestă acesta, deoarece doar schimbarea modului de a
gândi a persoanei beneficiarului poate reduce dependența pe termen lung față de
servciile sociale. Pri n dependență se înțelege „ starea unei persoane care se bazează
pe o altă persoană sau pe un lucru pentru existență și suport”, iar evaluarea
dependenței și a strategiilor preferate de beneficiar pentru reducerea acesteia este o
altă latură a evaluării ini țiale.
Acest proces reprezintă și contextul necesar pentru construirea relației dintre
beneficiar și specialist, în care ambele perspective sunt puse în lumină, asistentul
social având posibilitatea de a utiliza diverse metode, cum ar fi observașia,
interviul structurat sau cel comprehensiv, interviul de grup, scale de măsurare,
povestirea autobiografică, care pot fi folosite atât pentru culegerea informațiilor de
la beneficiar, cât și de la alte surse stabilite în acord cu managementul de caz și cu
aproba rea bneficiarului.
În urma culegerii datelor, asistentul socal va întocmi un raport prin care
informațiile sunt organizate și structurate în așa măsură încât să determine
elaborarea unui model explicativ utilizat pentru planificarea intervenției, realizare a
contractului cu beneficarul și măsurarea progresului înregistrat în urma
intervenției.41
Cazurile dificile atrag necesitatea unei intervenții de lungă durată, astfel încât
se va efectua o evaluare complexă. Evaluarea complexă este o investigare ș i
analiză amănunțită a situației cazului, realizată de către asistentul social prin
interacțiunea cu beneficiarul, familia lui, rețeaua lui socială și instituțiile relevante
sau de către echipe multidisciplinare de specialiști, care utilizează instrumente și
tehnici specifice domeniului de activitate. Aceasta implică efectuarea unor vizite la
domiciliu și ședințe comune sau separate cu beneficiarul.42
Referitor la planificarea intervenției, acest proces nu este un rezultat al
activității specialistului impl icat în modificarea situației beneficiarului deoarece, în
unele cazuri, asistentul social vede planul de servicii sau planul individualizat de
intervenție ca un produs al muncii personale, însă planul nu trebuie să reprezinte
un scop în sine, ci o dovadă a modului de lucru și a rezultatelor obținute în cadrul
procesului de intervenție.
Aceasta reprezintă punerea în practică a proiectului elaborat, urmărind
obținerea rezultatelor stabilite și măsurabile prin desfășurarea activităților de către
specialiști, i mplicit beneficiar. În această etapă sunt aplicate tehnicile de intervenție
stabilite individual pentru fiecare beneficiar, cum ar fi: consilierea, participarea la
grupurile de suport, ajutorul financiar, educația și instruirea, vizitele la domiciuliul
beneficiarului sau discuții cu familia lărgită.43
41 Cojocaru Ștefan, Proiectul de intervențeie în asistenț ă socială. De la propunere de finanțare la proiectele
individualizate de intervenție , Edit. Polirom, Iași, 2006, pp. 168 -171, 174;
42 Nicoleta Canțer, Note de curs ,Monitorizare, evaluare și supervizare în asistența socială, Universitatea de Stat
„Alecu Rus so”, Bălți, p. 37;
43 Cojocaru Ștefan, op.cit. , Edit. Polirom, Iași, 2006, p. 176, 180;
28
Potrivit legislației în vigoare, Serviciului Public de Asistență Socială îi
revine rolul de a aborda cazurile de agest gen, iar toate demersurile care se impun a
fi necesare în cazul copiilor singuri acasă vor fi realizate de către autoritățile
competente cu respectarea standardelor minime obligatorii privind managementul
de caz în domeniul protecției copilului.
Întocmirea de către Servicul Public de Asistență Socială a planului de
servicii (PS) se poate finali za prin transmiterea către Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția Copilului a cererii de instituire a unei măsuri speciale
de protecție a copilului, însă, doar în condițiile în care se constată ca nu mai este
posibilă menținerea copilului alăt uri de părinții săi. Planul de servicii este o formă
de planificare a activităților, în special de prevenire, destinate reducerii riscului de
abandon, abuz, neglijare și exploatare și instituționalizare a copilului, precum și a
măsurilor necesare destinate reintegrării copilului abandonat în familia naturală.
Direcția Generală de Asistență Socială va întocmi un plan individualizat de
protecție, al cărui obiectiv va fi reprezentat de asigurarea unor condiții care să îi
permită copilului o dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială și care
va avea drept finalitate reintegrarea copilului în familie.
În condițiile în care nu a fost instituită o măsură de protecție specială,
precum plasamentul, Serviciul Public de Asistență Socială sau Direcția Gen erală
de Asistență Socială, în cazul în care a fost instituită o măsură de protecție, vor
reevalua situația acestor copii la fiecare 3 luni.44
Planul individualizat de protecție este un instrument utilizat în planificarea
serviciilor și măsurilor de protecț ie de care beneficiază un copil pentru care s -a
decis oferirea unei forme de protecție. Acesta este realizat de către managerul de
caz care beneficiază de sprijiul echipei multidisciplinare, în urma evaluării
detaliate a situației copilului, precum și a fa miliei sale, și presupune oferirea unui
serviciu de protecție temporară și stabilirea unor finalități legate de integrarea
copilului într -un mediu familial permanent.
În ceea ce privește finalitate planului individualizat de protecție, acesta urmărește
asigurarea unui mediu familial permanent și sigur pentru copil, iar diversele forme
de protecție specială, precum asistență maternală, protecție de tip rezidențial în
centre de plasament sau unități de tip familial sunt considerate temporare,
obiectivul fiind reintegrarea familială.45
2.5. Consilierea copiilor cu părinți emigranți
Pentru a contracara efectele negative pe care migrația părinților le are asupra
copiilor rămași acasă este preferabil ca, înainte sau în timpul plecării părinților la
muncă în străinătate, copilul să beneficieze de consiliere psihologică.
Consili erea este o activitate inițiată de către o persoană care solicită ajutor și
presupune existența unei persoane care are permanent sau temporar rolul de
44 Vladu Valentin (coord .), Manual de bune practici sociale , Edit. Risoprint, Cluj -Napoca, 2010, p. 104;
45 Cojocaru Ștefan, Cojocaru Daniela, Managementul de caz în protecția copilului. Evaluarea serviciilor și
practicilor din România , edit. Polirom, Iași, 2008, p. 37, 48, 50;
29
consilier și care îi acordă timp, atenție și respect persoanei sau persoanelor care au
rolul inițial de c lient. Sarcina consilierului este de a -i oferi clientului posibilitatea
de a-și identifica cee ce îl perturbă, de a explora, descoperi și clarifica modul
propriu de a trăi, ceea ce ulterior va conduce la sentimentul de bine interior și astfel
clientul se v a îndrepta spre o existență mai bună.
În acest context, Margaret Hough definea consilierea drept o relație și o
formă specifică de comunicare, care implică ascultarea și are rolul de a preveni
situațiile de criză și în cadrul căreia o persoană est e ajutată de o altă persoană sau o
persoană ajută un alt grup de persoane. Aceasta este o activitate efectuată de
profesioniști care se ghidează după anumite teorii și metode specifice domeniului
fiind, totodată, o formă confidențială de a oferi ajutor car e se bazează pe principiul
dezvoltării personale și presupune ajutorarea altor persoane de a -și identifica și
clarifica problemele.46
Asistența socială, prin practica de consiliere, se poate apropia mai mult de
viața reală a copiilor și poate surprinde inte gral problemele cu care se confruntă
aceștia, în special în cazul familiilor cu risc ridicat de violență și agresivitate, acolo
unde procesele de dezorganizare la nivelul relațiilor interpersonale sunt avansate.
În consecință, se consideră că asistentul so cial poate avea o poziție privilegiată în
ceea ce privește monitorizarea și suportul psihosocial adecvat, în cazul copiiilor și
adolescenților supuși abuzului sau neglijenței familiei, care au experiențe personale
de viață dificile și chiar traumatizante ș i care, nu de puține ori prezintă riscul de a
dezvolta stări de depresie și anxietate extrem de complexe și de grave.
Prin urmare, personalitatea lor este pusă în pericol în ceea ce privește
dezvoltarea lor integrală, de aceea suportul specializat pe care asistentul social,
care dispune de o pregătire adecvată în domeniul practicilor de consiliere, are
capacitatea de a -l acorda se impune ca o soluție tot mai viabilă în cazul acestui
fenomen social din ce în ce mai accentuat.47
Principalele obiective ale consilierii copiilor implicați în terapie sunt
considerate a fi următoarele:
copilul să devină capabil să gestioneze aspecte emoționale dureroase;
să atingă un anumit nivel de armonie în privința gândurilor, emoțiilor și a
compo rtamentelor;
copilul să aibă o părere bună despre sine;
copilul să -și accepte limitele și punctele forte și să se simtă bine în legătură
cu acestea;
să își modifice comportamentele care au consecințe negative;
să devină capabil să funcționeze lejer și să s e adapteze la mediul exterior;
să se maximizeze șansele copilului de a atinge punctele de referință pe
parcursul dezvoltării.
46 Daniel Chirilă, Olga Jora, Diana Bolânu, et all., Manual pentru profesioniști specialiști în incluziune scială ,
Asociația TRANCENA, București, 2010, p.7;
47 Hanibal Dumitrașcu ( coord.), Consilierea în asistență socială , Edit. Polirom, Iași, 2012, p. 129;
30
Este evident astfel că, relația dintre copil și consilier este esențială pentru
procesul schimbării terapeutice, așa cum afirmă și specialiștii în terapia copilului.
În plus, această relație constituie singurul factor esențial în obținerea unor rezultate
terapeutice pozitive.
Pentru o eficiență optimă, considerăm că relația dintre copil șă consilier
trebuie să includă toate caracteri sticile următoare: să existe o conexiune între
lumea copilului și consilier, relația dintre cei doi să fie exclusivă, sigură, autentică,
confidențială, neintruzivă și să aibă un singur scop, acela de a ajuta copilul să
depășească problemele existente în vi ața lui.48
48 Kathryn Geldard, David Geldard, Rebecca Yin Foo , Consilierea copiilor , Edit. Polirom, Iași, 2013, p.14, 20;
31
Capitolul III . Aspecte ale migrației părinților din perspectivă
juridică
3.1. Sistemul de ocrotire a copilului
Modul în care o societate valorizează copii și bunăstarea lor, precum și în ce
măsură demersurile adresate acestui segment de populație sunt adecvate se reflectă
în sistemul de legi și servicii sociale specifice.
Proiectarea unor sisteme de protecție a copilului care să poată asigura
bunăstarea copilului trebuie să țină cont în primul rând de conexiunile care există
între nevoile copilului, situația familială și contextul social în care ea funcționează.
Din păcate, în țara noastră, eforturile încă se concentrează asupra eliminării
efectelor, în detrimentul prevenirii situațiilor de risc.
Sistemul de valori fundamentale care stau la baza protecției copilului în
ultima perioadă este reprezentată de Convenția Internațională Privind Drepturile
Copilului, semnată de toate tările membre ale Organizației Națiunilor Unite în anul
1989 și ratificată de Parlamentul României în an ul 1990.
Au fost identificate o serie de aspecte pozitive cu privire la progresul obținut
în acest domeniu, dintre care esențiale sunt: eleborarea unei legislații specifice
adecvate, aliniate la standardele europene, descentralizarea serviciilor, închidere a
instituțiilor mari de tip rezidențial și oferirea de alternative privind plasarea
copilului, diversificarea serviciilor oferite copilului și familiei, precum și creșterea
volumului informațional accesibil părinților, dar și copiilor.49
Având convingerea că familia este considerată unitatea de bază a societății,
respectiv un mediu natural favorabil creșterii și bunăstării tuturor membrilor săi, în
special a copiilor, aceasta trebuie să beneficieze de protecția și de asistența de care
are nevoie pentru a -și putea asuma pe deplin responsabilitățile pe care le are în
cadrul societății. Este recunoscut faptul că pentru o dezvoltare plenară și
armonioasă a personalității copilului, el trebuie să crească într -un mediu familial,
implicit într -o atmosferă de ferici re, dragoste și înțelegere.
În acest sens, Declarația drepturilor copilului confirmă această nevoie a
copilului, menționându -se faptul că, „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și
intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire speciale, inc lusiv de o
protecție juridică adecvată, atât înainte, cât și după nașterea sa.”50
Făcând excepție de la mijloacele juridice de ocrotire a tuturor persoanelor
fizice, legea reglementează unele mijloace de drept care sunt destinate în mod
special unor catego rii de drept civil, care datorită vârstei fragede și a lipsei de
discernământ se află în situații deosebite. Această categorie este reprezentată de
49 Buzdugea Doru, Asistența socia lă a grupurilor de risc , Edit. Polirom, Iași, 2010, pp. 82 -84;
50 Prof Univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, Drepturile copilului , Edit. Institutul român pentru drepturile omului,
București, 2008, p.9;
32
copii, ocrotirea acestora fiind realizată prin intemediul părinților, precum și prin
mijloace de protecție alternative prevăzute de legislația românească aflată în
vigoare.
De regulă, copilul este crescut de către părinții săi care au anumite drepturi și
obligații părintești cuprinse în noțiunea de autoritate părintească. Conform
articolului 483 aliniatul (1) d in Codul civil, autoritatea părintească reprezintă un
ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile
copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, care vor lua toate deciziile cu
privire la creșterea și educarea copilul ui, însă cu respectul datorat acestuia îl vor
asocia și pe copil la deciziile care îl privesc în funcție de vârsta și de gradul lui de
maturitate.
Potrivit legii, ambii părinți au obligația de a răspunde pentru creșterea
copiilor lor minori. Există unele situații în care părinții hotărăsc să se separe, iar în
aceste cazuri, deși ambii părinți dețin autoritatea părintească, domiciliul copilului
va fi stabilit la unul dintre părinți care va avea obligația să se ocupe zilnic de copil,
să îl supravegheze și s ă îi asigure creșterea și educarea, în timp ce, celălalt părinte
va veghea asupra modului în care vor fi îndeplinite aceste obligații. O altă
modalitate de protecție a copilului este reprezentată de instituirea tutelei minorului.
Aceasta se aplică în condi țiile în care ambii părinți sunt decedați, necunoscuți,
decăzuți din exercițiul drepturilor părintești, li s -a aplicat pedeapsa penală a
interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, dispăruți sau declarați
judecătorește morți, caz în care dre pturile și obligațiile părintești vor fi exercitate
de către tutorele instituit de către instanța de tutelă.
Articolul 3 aliniatul (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului
prevede faptul că, toate acțiunile întreprinse și menite să protejeze mi norul se vor
baza pe principiul interesului superior al copilului. Astfel, instituțiile de asistență
socială publice sau private, instanțele judecătorești, autorităile administrative sau
organele legislative vor acționa numai în scopul îndeplinirii acestui principiu.
În ceea ce privește conținutul autorității părintești este relevant faptul că
acesta nu este unul rigid, din contră, este adaptabil, iar pilonul respectiv îl
constituie nevoia de protecție a copilului. În mod evident, fiecare copil se dezvoltă
într-un anumit ritm, astfel încât nevoile sale, implicit atribuțiile parentale se află
într-un proces continuu de evoluție și transformare. Cu toate că, legea nu prevede
în mod expres această variație a conținutului autorității părintești se consideră că
această instituție este suficient de flexibilă pentru a se putea adapta nevoilor
afective ale copilului.51
Copilul a cărui dezvoltare sau integritate fizică sau psihică este prejudiciată
este considerat un copil aflat în dificultate. În aceste condiții, leg ea prevede că
orice copil care este temporar sau definitiv privat de mediul său familial, sau care
pe baza pricipiului interesului său superior nu poate continua să locuiască în acel
51 Marius Scheaua( coord.) , Noul Cod Civil . , Edit. Rosetti International, 2015, art.483, 487;
33
mediu are dreptul la protecție, respectiv la ajutor specializat din parte a colectivității
locale și a statului.52
În momentul de față, există din păcate numeroase situații în care părinții sau
părintele cărora le revine exercițiul autoritatății părintești, respectiv tutorele, în
lipsa părinților, iau decizia de a pleca la muncă în străinătate și de a -și lăsa copilul
sau copiii în grija bunicilor sau a rudelor apropiate. Din nevoia de a proteja această
categorie de copii, în cadrul Legii nr. 272/2004, republicată, privind protecția și
promovarea drepturilor copilului au fost intr oduse obligațiile părinților care
urmează să plece la muncă în străinătate, precum și procedura care trebuie urmată
în vederea interesului superior al copilului.
Beneficiarii acestei reglementări sunt copii minori ai căror părinți urmează
să plece la muncă în străinătate și copii minori care au revenit în țară, după o
perioadă de ședere în străinătate alături de părinții lor mai mare de un an.
3.2. Mijloace juridice și de asistență socială de protecție a copilului
Având în vedere fapul că, părinților le revine responsabilitatea creșterii,
educării și protecției copilului, este evidențiat rolul fundamental al familiei în
formarea descendenților și astfel trebuie să ne raportăm și la modul în care părinții
care pleacă la muncă în străinătate î și exercită acest rol, de obicei prin
încredințarea copiilor unor rude sau cunoștințe apropiate. În urma unui studiu
realizat în anul 2006, atât părinții din mediul urban, cât și cei din mediul rural, care
decid sa plece în străinătate, aleg să își lase co piii în grija unuia din membrii
familiei lărgite. Indiferent de mediul de rezidență, tendința generală este de a nu
încredința în mod legal copiii.53
În vederea asigurării unor condiții optime de creștere și educare a copiilor ai
căror părinți urmează să pl ece la muncă în străinătate, Legea nr. 272/2004 privind
protecția și promovarea drepturilor copilului, Ordinul 219/2006 privind activitățile
de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea
părinților pe perioada în c are aceștia se află în străinătate, respectiv Hotărârea nr.
691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și
îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care
aceștia pot beneficia, aduc noi reglementări care au menirea de a proteja interesul
superior al copilului.
Astfel, aceste măsuri vizează într -o mai mare măsură responsabilizarea
părinților, dar și monitorizarea la nivelul autorităților locale și centrale a situației
numărului de copii rămași în țară în îngrijirea altor persoane datorate multiplelor
riscuri la care sunt expuși această categorie de copii.
52 Ion I. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei , Ediția a VIII -a, Edit. Universul Juridic, București,
2006, p. 71 -720;
53 Teresa Bulai, op. cit, Edit. Lumen, Iași, 2006, p.53;
34
3.2.1. Obligațiile părintelui/tutorelui care pleacă la muncă în străinătate
Legea 272 /2004 republicată prevede faptul că delegarea temporară a
autorității părintești a unui copil către o altă persoană implică o anumită procedură
care trebuie să fie urmată de părinți, respectiv tutorele copilului în condițiile în care
urmează să emigreze î ntr-o altă țară pentru obținerea unui loc de muncă, cu
condiția, însă ca durata plecării părinților să nu fie mai mare de un an.
În aceste condiții, părinții minorului, părintele care exercită singur
autoritatea părintească sau la care copilul își are dom iciliul, respectiv tutorele
minorului au obligația de a -și notifica intenția la Serviciul Public de Asistență
Socială (SPAS) de la domiciliu cu cel puțin 40 de zile înainte de a părăsi țara.
Această notificare va cuprinde perioada în care părinții, părint ele, sau tutorele vor
fi plecați la muncă într -o altă țară, numărul de copii care vor rămâne în grija altor
persoane, respectiv desemnarea prsoanei care se va ocupa de îngrijirea copilului în
perioada de absență a părinților, sau a tutorelui, după caz.
Toate aceste elemente sunt indispensabile pentru ca Serviciul Public de
Asistență Socială să poată lua măsurile necesare pentru realizarea procedurii
speciale ce trebuie urmate, adică pentru confirmarea persoanei de întreținere a
copilului. Totuși, pentru ca instanța de tutelă să poate confirma persoana
desemnată de către părinți să exercite autoritatea părintească pe durata perioadei în
care aceștia lipsesc, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să facă
parte din familia extinsă, să aibă vârs ta de minim 18 ani, să îndeplinească condițiile
materiale și garanțiile morale necesare unei creșteri și îngrijiri adecvate a copilului.
Introducerea acestui termen legal de 40 de zile are drept obiectiv crearea
posibilității Serviciului Public de Asistenț ă Socială de a face evaluarile necesare
persoanei în grija căreia urmează să -i fie încredințat minorul pentru a putea oferi
ulterior instanței referințele necesare pentru a confirma persoana desemnată de
către părinți.54
Articolul 3 din Ordinul 219/2006 privind activitățile de identificare,
intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe
perioada în care sunt în care aceștia se află în străinătate prevede obligația
Serviciului Public de Asistență Socială, a persoanelor cu atribuții de asistență
socială din unitatea administrativă de unde provine copilul și a Direcțiilor Generale
de Asistență Socială (DGASPC) de a întocmi un referat de evaluare inițială pentru
fiecare copil care urmează să fie încredințat temporar de căt e părinți unei alte
persoane. Dacă în urma realizării acestei evaluari inițiale se concluzionează faptul
că acel copil se află într -o situație de risc va fi întocmit un plan de servicii în
vederea separării copilului de familia sa.
Recent a fost introdusă în cadrul Hotărârii de Guvern nr. 691/2015 obligația
Serviciului Public de Asistență Socială de a solicita anual unităților școlare date și
54 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului , art. 104 -105, publicată în Monitorul
Oficial, nr.159, 05.03.2014;
35
informații cu privire la copiii aflați în astfel de situații și de a verifica dacă sunt
respectate în cazul acestora dispozițiile articolelor 104 -105 din Legea nr. 272/2004
republicată, cu modificările și completările ulterioare.55 De altfel, Serviciului
Public de Asistență Socială are și obligația de a transmite situația locală a cazurilor
de copii cu părinți plecați în străinătate la nivel județean pâna în data de 15 a
fiecărei luni.56
O problemă pe care legislația în vigoare nu o reglementează este
reprezentată de situația copiilor care rămân în grija altor persoane fără ca acestea să
fie confirmate de către instanța de tutelă. În cadrul studiului comparativ Iași –
Chișinău, doar 11,70% din elevii Municipiului Iași au răspuns afirmativ atunci
când au fost întrebați dacă părinții lor au anunțat asistentul social despre decizia lor
de a pleca la muncă în străinătate, iar 45 ,40 % au afirmat că părinții lor nu ar fi
realizat acest demers în condițiile în care ar pleca. Acest studiu a relevat și o rată
semnificativă a non -răspunsurilor care se află într -un procent de 42, 90%, ceea ce
sugerează o comunicare deficitară între copi i și părinți, care duce la lipsa
informării copilului în ceea ce privește deciziile care sunt luate de către părinți.57
Conform dispoziției articolelor 142 și 143 a Legii nr. 272/2004 republicată,
nerespectarea obligației părinților, respectiv a t urorelui de a notifica Serviciul
Public de Asistență Socială că urmează să plece la muncă în străinătate și lăsarea
copiilor în grija unei anumite persoane constituie contravenție și va fi sancționată
cu amendă între suma de 500 lei și 1000 lei.58
3.2.2. Confirmarea peroanei în grija careia rămâne copilul
Avându -se în vedere asigurarea respectării interesului superior al copilului,
persoana desemnată de părinte trebuie să fie confirmată de instanța de tutelă, iar în
acest caz, instanța de tutelă va treb ui să verifice, în primul rând, dacă această
persoană îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Prima condiție pe care legea o impune este să facă parte din familia extinsă.
Apreciem că îndeplinirea acestei condiții favorizează păstrarea copilului într -un
mediu familiar și securizant, în care sistemul de valori rămâne constant, iar copilul
ar putea să se adapteze mai ușor. Un rol important l -ar putea avea, în acest sens, și
sentimentele mai puternice care leagă membrii aceleiași familii, o mai bună
colabo rare și comunicare între aceștia.
55 Anexa 1 a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a
copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru
aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistență socială și protecția
copilului și serviciile publice de asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea,
art.2 alin. (1), publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 663, 01.09.2015;
56 Ordinul 219/2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a co piilor care sunt lipsiți de
îngrijirea părintească pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, publicat în Monitorul Oficial nr. 544
din 23 iunie 2006;
57 Drd. Cătălin Luca, Drd. Adrian Lucian Lupu, Masterand Mihaela Pitea, et. all., Servi cii sociale oferite copiilor
singuri acasă . Studiu comparativ Iași ‐Chișinău, 2009, p.28;
58 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 142 alin (1) ș), alin (2) a), 143,
publicată în Monitorul Oficial, nr.159, 05.03.2014;
36
O altă condiție pe care este necesar să o îndeplinească persoana desemnată în
acest scop este să aibă minim 18 ani. Aceasta este vârsta la care persoana fizică
dobândește capacitatea deplină de exercițiu. Având în vedere f aptul că acestei
persoane i se va delega temporar exercițiul autorității părintești cu privire la copil,
este necesar ca ea să aibă capacitatea și experiența necesare pentru a lua deciziile
cele mai potrivite pentru creșterea și educarea acestuia. Chiar da că, potrivit
articolului 490 Cod civil, și părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are
drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului, considerăm că
impunerea condiției împlinirii vârstei de 18 ani pentru asumarea responsab ilității
creșterii și educării unui copil din familia lărgită, care, fiind departe de propriii
părinți, are nevoie de sprijin moral și o bună educație, este benefică.
Firește că nu putea să lipsească o altă condiție esențială referitoare la
persoana desem nată pentru a crește copilul, privitoare la îndeplinirea condițiilor
materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil. Chiar dacă
părinții rămân obligați să asigure întreținerea copilului, condițiile în care acesta
trăiește sunt e sențiale pentru dezvoltarea sa normală. Astfel, copilul are nevoie de o
locuință decentă, de mijloacele de trai corespunzătoare nivelului de viață al
familiei sale și care să îi poată oferi condițiile materiale și morale propice unei
dezvoltări fizice și p sihice adecvate vârstei și personalității sale.
Cu toate că legea nu o prevede expres, poate fi considerată esențială pentru
respectarea interesului superior al copilului și compatibilitatea dintre această
persoană și copil, relațiile afective stabilite d eja cu copilul sau, în cazul în care nu
au interacționat anterior, cunoașterea prealabilă între aceștia.
Un rol foarte important în acest sens îl are Serviciul Public de Asistență
Socială de la domiciliul copilului, care are obligația de a face evaluările necesare
pentru a vedea în ce măsură persoana desemnată îndeplinește condițiile necesare
pentru a fi prop usă confirmarea ei de către instanță, precum și de a asigura
instruirea acesteia în legătură cu modul în care trebuie să își îndeplinească
îndatoririle privind creșterea și educarea copilului. Ascultarea copilului în timpul
soluționării cererii de confirma re a acestei persoane de către instanța de tutelă are
drept scop tocmai aflarea opiniei acestuia în legătură cu îngrijirea lui de către
această persoană, măsură care urmează să fie dispusă.
Din punct de vedere procedural, legea cuprinde o serie de dispozi ții speciale.
Astfel, competența aparține instanței de tutelă, care va soluționa cauza prin
procedura necontencioasă, termenul fiind de 3 zile de la depunerea cererii.59
În practică însă, în mod frecvent se întâlnesc situații în care instanța de tutelă
este sesizată de părintele care urmează să plece la muncă în străinătate, indiferent
dacă acesta a notificat și Serviciul public de asistență socială sau nu. În astfel de
situații, instanța trebuie să solicite serviciului să realizeze evaluarea care să îi
permită să aprecieze dacă persoana a cărei confirmare se cere îndeplinește sau nu
condițiile prevăzute de lege.
59 Marius Scheaua( coord.) , op.cit., Edit. Rosetti International, 2015, art. 483, 490;
37
La cerere se vor atașa acte din care să rezulte îndeplinirea condițiilor
prevăzute de lege, iar persoana desemnată va trebui să își exprime acordul personal
în fața instanței. Legea nu prevede soluția instanței în situația în care se constată că
persoana desemnată nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar î n tăcerea
legii, instanța va putea dispune desemnarea unei alte persoane din familia lărgită a
copilului, pe care o va evalua în prealabil Serviciul Public de Asistență Socială, iar
în cazul imposibilității găsirii unei astfel de persoane, mai ales dacă pl ecarea
părintelui este iminentă, luarea unei măsuri de protecție a copilului, cum ar fi
plasamentul.
Instanța va dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la
persoana copilului pe durata absenței părinților, dar nu mai mult de un an.
Hotărârea judecătorească va cuprinde menționarea expresă a drepturilor și
îndatoririlor cu privire la persoana copilului care se deleagă și perioada pentru care
are loc delegarea. Printr -o astfel de hotărâre nu se delegă însă și drepturile și
obligațiile părintești cu privire la bunurile copilului, care vor rămâne în exercițiul
părinților. Bineînțeles că nimic nu îi împiedică pe aceștia să mandateze persoana în
grija căreia rămâne copilul pentru a încheia, în numele lor, anumite acte cu privire
la aceste b unuri.
De asemenea, instanța nu poate delega exercițiul drepturilor și îndatoririlor
părintești cu privire la persoana copilului decât pentru o perioadă limitată la un an,
indiferent cât intenționează părintele să rămână la muncă în străinătate.
Imposibil itatea depășirii acestui termen poate genera mari probleme în cazurile în
care șederea părinților în străinătate se prelungește peste acest termen, în lipsa
reglementării acestei situații.
În ceea ce privește hotărârea judecătorească, aceasta va fi comuni cată de
către instanța din oficiu primarului de la domiciliul părinților sau tutorelui și
primarului de la domiciliul persoanei căreia i se deleagă exercițiul autorității
părintești.60
3.2.3. Servicii oferite persoanei responsabile temporar de min or
Există situații în care persoana căreia instanța îi delegă temporar exercițiul
drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana copilului nu deține
întotdeauna experiența și cunoștințele necesare pentru a crește și educa un copil.
Pentru a preveni eventualele situații de conflict, neadaptare sau neglijență privind
persoana minorului, persoana în grija căreia instanța de tutelă i -a incredințat
copilul este obligată să urmeze un program de consiliere pentru o perioadă de 6
luni, prevăzut în L egea 272/2004 republicată la articolul 105 aliniatul (8).61
60 Cristina -Mihaela Crăciunescu. Protecția copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate , Institutul de
Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, al Academiei R omâne, București, p. 183 -184;
61 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art.105 alin. (8), publicată în Monitorul
Oficial, nr.159, 05.03.2014;
38
Această reglementare va asigura asistența de specialitate menită să sprijine
acordarea unei îngrijiri corecte a copilului și a protejării acestuia împotriva oricăror
riscuri generate de lipsa de co mpetență a persoanei care și -a asumat
responsabilitatea creșterii și educării lui. Totodată, va fi asigurată monitorizarea
modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Procedur a de monitorizare a modului de
creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și serviciile
de care aceștia pot beneficia, elaborată în baza articolului 107 din Legea nr.
272/2004 republicată, competența de a realiza această m onitorizare revine tot
Serviciului Public de Asistență Socială în raza teritorială în care locuiește
persoana care are copilul în îngrijire. Serviciul Public de Asistență Socială are
obligația ca în primele șase luni de la primirea copiei hotărârii de de legare a
autorității părintești să realizeze, o dată la două luni, vizite la domiciliul
persoanelor desemnate de instanța de tutelă, cu scopul de a le informa și consilia cu
privire la răspunderea lor în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copilului, iar
ulterior aceste vizite vor avea loc doar semestrial. Fiecare vizită se va finaliza cu
un raport care va cuprinde concluziile referitoare la evoluția copilului și la modul
în care acesta este îngrijit, precum și informații privind performanțele școlare,
starea fizică sau starea de sănătate, grupul de prieteni și anturajul copilului.62
3.2.4. Expirarea delegârii judecătorești a autorității părintești
Din păcate, legea nu prevede nicio reglementare prin care să i se asigure
copilului protecție în cazul în care părinții lui nu se întorc în țară după expirarea
termenului de un an, perioadă în care copilul a fost încredințat unei alte persoane,
sau în cazul în care persoana desemnată de către părinți să aibă grijă de copil nu
poate continua să îndepli nească această sarcină din diverse motive. În legislația
românească nu este prevăzută nici posibilitatea de a prelungi acest termen în
situația în care părinții nu se întorc în țara de origine, existând posibilitatea ca acest
copil să rămână fără protecție atât din partea părinților, cât și a persoanei căreia i -a
fost delegat exercițiul autorității părintești.
Pentru a evita această situație, posibilele soluții pentru a completa prezenta
lege ar putea fi reprezentate de posibilitatea de a prelungi la cere re delegarea
exercițiului autorității părintești atât din partea părinților sau a tutorelui, cât și la
cererea persoanei de îngrijire a copilului. O altă soluție care ar putea fi aplicată în
cazul în care persoana desemnată de către părinți să aibă grijă d e copil nu își mai
poate exercita atribuțiile ar fi identificarea de către Serviciul public de asistență
socială a unei alte persoane care să îndeplinească condițiile anterioare și care va fi
ulterior confirmată de către instanța de tutelă.
62 Anexa 1 a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a
copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru
aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistență socială și protecția
copilului și serviciile publice de asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea ,
art 3 alin. (1), (2) , publicată în Monitorul Oficial , Partea 1, nr. 663, 01.09.2015
39
În lipsa acest or reglementări, responsabilitatea identificării copilului care se
află într -o situație de risc îi revine Serviciului Public de Asistență Socială și
Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care pe baza
monitorizării copilului respec tiv vor lua față de copil una dintre măsurile de
protecție specială.63
3.2.5. Servicii oferite copilului revenit în țara de origine
Așa cum s -a menționat în capitolele anterioare, unii părinți, atunci când decid
să plece la muncă în străinătate, sau după un anumit interval de timp de la plecarea
lor, decid să își ia și copii alături de ei. Astfel, copilul va fi nevoit să se adapt eze
noului mediul social, să încerce să se integreze în acea comunitate, ceea ce îl va
face să trăiască anumite stări de anxietate. În condițiile în care intervin anumite
considerații care îi determină pe părinți să se reîntoarcă în țara de origine, copilu l
va fi supus din nou unui proces îndelungat de adaptare, în mediul social sau școlar
care este deseori destul de diferit față de cel cu care a avut contact anterior.
Articolul 108 al Legii 272/2004 republicată privind protecția și promovarea
copilului vi ne să sprijine facilitarea procesului de adaptare al copilului prin
reglemntarea care oferă sevicii de consiliere specializată copilului care a revenit în
țara de origine după o perioadă de ședere în străinătate alături de părinți mai mare
de un an, care este oferită de către serviciul public de asistență socială și de centrul
județean de resurse și asistență educațională.64
3.3. Principiul interesului superior al copilului
Interesului superior al copilului ne privește în mod direct, deoarece el este un
principiu fundamental, fiind prevăzut atât de Convenția ONU cu privire la
drepturile copilului, cât și de Legea 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor cop ilului, actualizată în anul 2016. Conform articolului 3 din
Convenție, în toate deciziile luate de către o instituție de protecție publică sau
privată, precum și de o autoritate publică și administrativă referitoare la copil,
interesul copilului primează. Ideea conform căreia copiii au interese prioritare în
fața adulților poate părea o surpriza, dar, de fapt, reprezintă o concepție modernă și
corectă care cel mai adesea nu este respectată.
Acest principiu se bazează pe convingerea că, persoana care nu are deplină
capacitate de exercițiu, adică copilul, este un individ cu nevoi și drepturi distincte
de cele ale părinților săi, iar acest lucru implică, în primul rând, în legislația
românească domeniul juridic referitor la reglementările din domeniul respectă rii și
promovării drepturilor copilului, care trebuie să se supună acestui principiu.
63 Cristina -Mihaela Crăciunescu , op.cit. , Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, al Academiei
Române, București, p. 186;
64 Legea 272/2004 republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 108, publicată în Monitorul
Oficial, nr.159, 05.03.2014;
40
În al doilea rând, se presupune un caracter primordial al acestui principiu în
raport cu drepturile și obligațiile care le revin părinților copilului sau altor
reprezenta nți legali ai săi, cărora le -a fost plasat în mod legal, avându -se în vedere
și faptul că interesul superior al copilului va predomina în toate acțiunile
întreprinse și deciziile luat e care privesc copilul.
Astfel, interesul superior al copilului este prez ent în mai multe situații, cum
ar fi: la stabilirea custodiei, în cazul în care intervine divorțul părinților, în
contextul în care, copilul a fost născut în afara căsătoriei, în caz de adopție, în
decizii medicale, precum și în situații în care opinia păr inților și cea a copilui sunt
divergente.
Rawls susține că un părinte ar trebui să decidă pentru copilul său ținând cont
că trebuie să decidă pentru alții așa cum cred ei că ar acționa copiii în situația
respectivă, în condițiile în care ar avea vârsta dis cernământului și capacitatea de a
decide rațional, însă această formulare este susceptibilă la alte interpretări.
În realitate, adulții nu sunt perfect raționali și obiectivi, în majoritatea
cazurilor, ei decid pentru copil în funcție de preferințele și ex periențele lor de viață,
chiar dacă, alegerea lor ar trebui să se bazeze pe capacitățile de evoluție a copiilor,
să decidă ce este cel mai bine pentru copil într -o situație dată.65
Conform articolului 263 din Noul Cod civil, orice măsură luată cu privire la
persoana copilului trebuie să se bazeze pe principiul interesului superior, iar pentru
a se rezolva cererile referitoare la copii, autortățile competente au datoria de a oferi
toate îndrumările necesare pentru a se ajunge la soluționarea conflictelor părț ilor pe
cale amiabilă.
Acest articol prevede și derularea acestor proceduri într -un timp rezonabil
pentru ca interesul superior al copilului și viața de familie să nu fie afectate. Astfel,
rezolvarea amiabilă a problemelor care implică copii, precum și un timp rezonabil
de soluționare a acestora, sunt în concepția legiuitorului în interesul minorului, în
sensul evitării unor conflicte care îl pot afecta. În acest fel, legea se asigură și de
faptul că autoritățile sunt informate de dorințele și interesele pă rinților în ceea ce
privește copilul, așa cum este normal, dar și de faptul că aceste autorități vor ține
cont de aceste dorințe sau opinii.66
Acest principiu este definit de lege ca fiind superior, datorită priorității
cauzelor care implică minorii, compar ativ cu alte interese existente, fiind evident
astfel, că principiul interesului superior al copilului și modul în care acesta
acționează reprezintă modalitatea prin intermediul căreia statul își exercită
protecția sa asupra copilului, respectiv a familiei , alături de celelalte acte normative
în materie de drept familial, începând cu dispozițiile constituționale și terminând
cu legile, ordinele ministeriale și cu practica judecătorească în materie.
Una dintre criticile aduse acestui principiu se referă la a șa-numita
indeterminare a acestui principiu, respectiv la faptul că aplicarea sa în circumstanțe
determinante nu conduce la un anumit rezultat. O problemă la care se face referire
este identificarea acelor criterii care oferă celui care se află în situația de a lua o
65 Ioana Boldiș, Drepturile copilului. Perspective teoretice și aplicative , Ediția a II -a, Edit. Argonaut, 2012, p.36;
66 Legea 287/2008 privind Noul Cod civil, Republicată în Monitorul Oficial nr. 505/2011, art. 263;
41
decizie în interesul superior al copilului posibilitatea evaluării opțiunilor
alternative.
Chiar dacă aceste probleme aparțin în exclusivitate politicilor în domeniul
protecției drepturilor copilului, ele devin acute în acest domeniu deoarece c opiii nu
își pot susține propriul interes.67
3.4. Asistența socială a copilului singur acasă
3.4.1. Identificarea situațiilor de risc
Copilul este realizarea cea mai de preț a fiecărei familii, dar este în același
timp și ființa umană cea mai expusă la situațiile de risc precum neglijarea, izolare,
imposibilitatea asigurării condițiilor optime de dezvoltare, abandon școlar și
familial și alte riscuri uriașe.
Datorită diverșilor factori, unii de natură conjuncturală, România a înțeles
importanța problemei copiiilor aflați în dificultate și urmează o etapă în care este
susținută construirea serviciilor sociale la nivel comunitar, în special, în
proximitatea mediului de viață a copilului.
Copilul în dificultate sau în situație de risc reprezintă o categorie socială care
necesită, pe de o parte o abordare comprehensivă, iar pe de altă parte, soluții
specifice pentru fiecare categorie, de exemplu pentru copiii ai căror părinți sunt
plecați în străinătate și au fost sau nu încredințați unei alte persoa ne și care după
cum am demonstrat anterior pot fi supuși unui număr mare de riscuri.68
Anexa a doua a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de
monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la
muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru
aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre Direcțiile Generale de
Asistență Socială și Protecția Copilului și Serviciile Publice de Asistență Socială și
a modelulu i standard al documentelor elaborate de către acestea menționează rolul
Serviciul Public de Asistență Socială de a identifica situațiile de risc la care este
supus copilul, în scopul îndeplinirii atribuției de monitorizare și analizare a
situației copilulu i, precum și a realizării activității de prevenire a separării copilului
de familia sa, prin acordarea de servcii și beneficii.
Situația de risc a copilului cu părinți plecați în străinătate trebuie analizată
cel puțin din următoarele aspecte: situația eco nomică și socială a familiei, starea de
sănătate a membrilor familiei, nivelul de educație al membrilor familiei, condițiile
de locuit și existența unor comportamente de risc identificate în cadrul familiei.
Principalele surse utilizate pentru identificare a copiilor care se află în situație
de risc sunt reprezentate de solicitarea directă de sprijin, adresată Serviciului
Public de Asistență Socială de către părinte sau copil, notificarea părintelui care
exercită singur autoritatea părintească referitor la d ecizia de a pleca la muncă în
străinătate, sesizarea scrisă sau telefonică din partea altor persoane decât membrii
67Balahur Doina, „Protecția drepturilor cop ilului ca principiu al asistenței sociale ”, Edit. All Beck, 2001, p.87;
68 Buzdugea Doru, Aspecte contemporane în asistență socială , Edit. Polirom, Iași, 2005, p. 94;
42
familiei, autosesizare cu ocazia instrumentării oricărui caz înregistrat de Serviciul
Public de Asistență Socială sau referirea unui caz de c ătre specialiștii sau
instituțiile și organizațiile care interacționează cu copilul sau cu părinții, iar toate
aceste referiri și sesizări vor fi înregistrate în registrul de intrare -ieșire existent la
Serviciul Public de Asistență Socială.
Conform articol ului 7 al Hotărârii, instrumentele utilizate în activitatea de
identificare a situației de risc sunt fișa de observație, care în termen de 72 de ore de
la completare obligă reprezentantul Serviciului Public de Asistență Socială să se
deplaseze la domiciliu l familiei cu copii pentru a evalua situația familiei și pentru a
completa fișa de identificare a riscurilor, și cel de -al doilea intrument este fișa de
identificare a riscului.
În condițiile în care, în urma completării fișei de identificare a riscurilor se
confirmă existența a cel puțin unuia dintre cele prevăzute, reprezentantul
Serviciului Public de Asistență Socială va întocmi în termen de 30 de zile un plan
de servicii prin care să stabilească nevoile familiei cu copii în funcție de situația de
risc și va identifica la nivel local resursele și serviciile publice sau private
disponibile pe plan local pentru a se stabili măsurile necesare susținerii copilului,
implicit a familiei.69
3.4. 2.Monitorizarea cazului și beneficiarului
Monitorizarea la nivel familial este o activitate complexă desfășurată de
către un manager de caz, care este, în general, asistentul social. În cadrul
anchetelor sociale pe care asistentul social le realizează acesta trebuie să culeagă
informațiile care să -i permită atât o bună cunoaștere a fenomenului, cât și
posibilitatea conceperii unui plan personalizat de intervenție. Metoda pe care o
utilizează asistentul social este studiul de caz, iar în cadrul acestei metode
specialistul poate apela la diverse tehnici de culegere a datel or, precum observația,
documentarea, interviul sau întrevederea. Este foarte importantă, în acest caz,
colaborarea cu specialiști, atât în cazul identificării cauzelor unor eventuale
disfuncții, cât și în conceperea și în desfășurarea intervenției specific e.
Pentru ca asistentul social să beneficieze de o bună cunoaștere a cazului el
trebuie să acorde o importanță semnificativă următoarelor aspecte:
Tipul de familie;
Mediul de rezidență al familiei;
Numărul membrilor familiei;
Vârsta membrilor;
69 Anexa 2 a a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a
copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru
aprobarea Metodologie i de lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistență socială și protecția
copilului și serviciile publice de asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea,
publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, n r. 663, 01.09.2015;
43
Vârsta și genul membrului plecat la muncă în străinătate;
Numărul de copii din familia respectivă;
Vârsta copiilor și rangul nașterii;
Locul de muncă al părintelui/tutorelui;
Venitul părintelui/tutorelui;
Nivelul de instruire al părintelui/tutorelui;
Informații despre familia extinsă și alte rude;
Informații despre rezultatele școlare ale copiilor;
Durata absenței membrului, respectiv a membrilor din cadrul sistemului
familial;
Modul de distribuire a rolurilor specifice înainte de producerea
fenom enului;
Modul în care sunt redistribuite sarcinile în gospodărie;
Modul de îndeplinire a nevoilor de bază ale copilului/copiilor (hrană,
îmbrăcăminte, locuire);
Modul în care sunt alocate resurse necesare dezvoltării copilului;
Timpul petrecut cu copiii și activitățile desfășurate.
De asemenea, prin colaborarea cu ceilalți specialiști, asistentul social trebuie sa
identifice posibile resurse la nivelul comunității pentru o se desfășura o intervenție
coerentă și eficientă, o comunicare optimă reprezentân d cheia succesului și în acest
caz.70
Monitorizarea intervențiilor este procesul de evaluare a gradului de
implementare a planurilor elaborate după realizarea evaluării detaliate. Evaluarea
gradului de implementare se referă la verificarea modurilor în care s -au realizat
intervențiile specifice, a coerenței acestora, a adaptării intervenției la nevoile
beneficiarului, a frecvenței diferitelor acțiuni și a modului în care acestea urmăresc
finalitățile planurilor de servicii.
Monitorizarea intervențiilo r specifice se realizează de către managerul de
caz prin discuții cu specialiștii responsabili cu implementarea programelor de
intervenție specifică, prin întâlniri cu echipa multidiscipliară, în cadrul
conferințelor de caz și prin întâlniri cu beneficiari i sau alte persoane care au făcut
subiectul intervențiilor.
Monitorizarea postservicii se referă la procesul de menținere a contactului cu
beneficiarii pentru o anumită perioadă de timp, în general pentru trei luni, și de
evaluare a serviciilor acestora, f ără a mai beneficia de servicii.
Acest tip de monitorizare debutează odată cu atingerea finalității planului
individualizat de protecție sau a planului de servicii, în momentul în care situația
copilului s -a clarificat, fiind un proces important în susținerea beneficiarilor pentru
adaptarea la noua situație și pentru intervenție atunci când apar modificări la nivel
familial.71
70 Cojocaru Maria, Gulei Alexandru, Irimescu Gabriela, et all., Organizația Internațională pentru Migrație (OIM),
„Migrația și efectele ei în plan familial”, p.91;
71 Cojocaru Ștefan, Cojocaru Daniela, op.cit., Edit. Polirom, Iași, 2008, pp. 33 -35;
44
Atunci când nu se observă o schimbare în bine a situației beneficiarului se
vor realiza ședințe de revedere. Prima ședință de revedere a cazului, de regulă, se
organizează peste 5 -8 săptămâni de la includerea beneficiarului în serviciu, însă, în
funcție de caz, ele pot fi organizate mai frecvent. Pe baza analizei schimbărilor
intervenite, asistentul social realizează un raport cu privire la progresul
beneficiarului și a familiei, efectele pe care le -a avut intervenția asupra cazului,
care este adus la cunoștință lor înainte de ședința de revedere, raport care va fi
anexat în dosarul cazului. A doua ședință de revedere a cazului es te organizată
peste aproximativ 16 săptămâni din momentul includerii familiei în serviciu, fiind
respectată procedura stabilită pentru ședințele de revedere a cazurilor.
Astfel monitorizarea este urmată sau completată în cadrul managementului
de caz prin a cțiuni de reevaluare, care presupune evaluarea periodică a cazului.
Aceasta se realizează pentru a măsura efectele pe care le -a avut intervenția și
pentru a identifica cele mai eficiente modalități de intervenție.72
Închiderea cazului coincide cu finalizare a relației dintre managerul de caz și
RCP, cu alte cuvinte, în cazul copiilor care beneficiază de o formă de protecție,
închiderea cazului se va realiza în momentul în care a fost atins obiectivul planului
individualizat de protecție. Pentru cazurile de pr evenire, închiderea se realizează în
momentul în care s -au înregistrat progrese privind reducerea riscului de separare a
copilului de familia sa, de abuz, neglijare sau exploatare, datorate modificărilor
benefice care au intervenit în situația familială a beneficiarului.
Pentru garantarea succesului reintegrării familiale, asistentul social va
urmări și sprijini familia pentru o perioadă de cel puțin trei luni și abia dupa
această perioadă de sprijin postintegrare el poate decide închiderea cazului, dacă
consideră că serviciile oferite au adus beneficii și au produs progrese în situația
familială, iar riscul de reîntoarcere a copilului în sistemul de protecție a fost
semnificativ diminuat sau chiar eliminat.
Pentru cazurile de prevenire, sunt utilizate mul tiple metode de închidere a
cazului de către managementul de caz, de exemplu finalizarea cazului atunci când
se ajunge la condiții optime de viață ale familiei și reducerea sau eliminarea
riscului de separare, abuz, neglijare sau exploatare, transferul caz ului către un alt
rcp din altă localitate în cazul în care părinții își schimbă domiciliul sau
beneficiarul renunță.73
3.4. Categorii de drepturi ale copilului
Conform Legii 287/2009 republicată drepturile copilului sunt recunoscute
încă de la conceperea acestuia, cu condiția însă ca acesta să se nască viu.
Capacitatea de folosință reprezintă aptitudinea persoanei de a avea drepturi și
obligații civile. Aceasta începe odată cu nașterea persoanei și încetează la decesul
acesteia.74
72 Canțer Nicoleta, Note de curs ,Monitorizare, evaluare și supervizare în asistența socială, Universitatea de Stat
„Alecu Russo”, Bălți, pp. 60 -61;
73 Cojocaru Ștefan, Cojocaru Daniela, op.cit., Edit. Polirom, Iași, 2008, p. 37;
74 Barbu Dan a, Ghid juridic al părinților, Edit. Universul Juridic, București, 2013, p. 88;
45
În prezent studiile arată că majoritatea copiilor își cunosc drepturile și sunt
foarte critici în raport cu cei care nu le respectă. De altfel și atitudinea părinților
față de copii a înregistrat schimbări semnificative.
Efectele preocupării declarate pentru respectarea drepturilo r copilului sunt
controversate deoarece există o temere atât din partea copiilor din diverse țări, cât
și din partea unor specialiști cu privire la discursul asupra copilului și a drepturilor
sale, în ideea că acesta este folosit numai pentru a justifica d ependența de adulți și
marginalizarea copilului.
Unii cercetători susțin faptul că retorica drepturilor copilului nu reprezintă
altceva decât un limbaj profesional persuasiv, construit pentru a legitima forma de
activitate și intervenție a diferitelor pers oane și insituții care trăiesc de pe urma
copiilor.
Astfel, drepturile, ca instituție socială fundamentală reprezintă facultatea
subiectului de a pretinde. Această facultate, în drept, aparține numai ființei umane,
persoanei fizice în individualitate ei, ș i printr -o ficțiune juridică, în anumite
condiții și grupului de persoane.
Putem spune deci, că prima condiție pentru a deține drepturi este de a fi
recunoscut ca om, ca persoană. Recunoașterea copiilor ca persoane fizice, distinctă
de părinți a fost una d intre descoperirile târzii ale sec XX, fiind legată de
contribuția studiilor și cercetărilor de psihologie și neurobiologie pe care le -a
cunoscut mișcarea pentru drepturile omului după cel de -Al Doilea Război Mondial.
De altfel, asistența socială modernă e ste strâns legată de dezvoltarea mișcării
pentru drepturile omului, de generalizarea și recunoașterea din ce în ce mai mare
de care se bucură aceste drepturi. Asistentului social își desfășoară activitatea cu
precădere în domeniul drepturilor omului, astfe l încât asistența copilului mic
vizează protecția, valorificarea, sau restabilirea unor drepturi care asisgură
dezvoltarea și autodeterminarea copilului.
Convenția cu privire la drepturile copilului a constituit un pas important în
elaborarea unor standar de în domeniul protecției și ocrotirii copilului. Aceasta
cuprinde standarde universale, care pot fi aplicate tuturor copiilor lumii, fără a
exista discriminare, însă ia în considerare diferențele de natură culturală, socială,
economică și politică dintre state, subliniind dreptul acestora de a identifica
propriile mijloace de implementare a drepturilor comune tuturor copiilor.75
Deși copiii nu pot să se bucure de toate drepturile pe care le au adulții,
deoarece le lipsesc abilitățile cognitive care îi abili tează pe adulți cu acele drepturi,
existența acestor drepturi ale copilului este un fapt pozitiv deoarece, în acest mod,
adulții vor conștientiza mereu obligațiile care le revin în urma acestor drepturi pe
care le au față de copii. O critică importantă spu ne că faptul de a fi om trebuie să
facă diferența în acordarea drepturilor, și nu o anumită limită de vârstă, deoarece
copiii trebuie să se bucure de toate drepturile umane de bază, pe care le au și
adulții.76
75 Balahur Doina, op. cit. , Edit. All Beck, București, 2001, pp. 4 -5, 12, 23, 73;
76 Boldiș Ioana, op. cit. , Ediția a II -a, Edit. Argonaut, Cluj -Napoca, 2012, p. 22;
46
3.4.1. Dreptul la viața de familie
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului recunoaște importanța
familiei și rolul vital pe care îl au părinții în educarea copiilor pe tot parcursul
dezvoltării lor. În acest sens, aceasta prevede că „Familia este celula de bază a
societății și medi ul natural pentru creșterea și bunăstarea tuturor membrilor săi, în
special a copiilor.”
Convenția recunoște de asemenea și faptul că, copiii au drepturi
fundamentale în cadrul familiei: să se dezvolte ca personalități, să fie protejați de
violență, să fi e ascultați și să le fie respectată demnitatea. Aceste drepturi sunt
relevante pentru educația parentală deoarece, considerând copiii drept ființe umane
complexe, aceștia nu pot fi o proprietate a părinților, aceasta înseamnând că
părinții nu ar trebui să -și trateze copiii în orice fel, ci să aibă în vedere dezvoltarea
integrală și armonioasă a personalității copilului. Această dezvoltare deplină poate
fi realizată numai într -un mediu familial caracterizat de fericire, dragoste și
înțelegere, așa cum preved e și Convenția cu privire la drepturile copilului.
Articolul 12 din Convenția ONU acordă copilului dreptul de a -și exprima
opiniile în toate chestiunile care îl privesc, iar în acest caz se va ține cont de
punctele sale de vedere în funcție de vârsta și de gradul său de maturitate. Părinții
trebuie să privească situațiile conflictuale și prin ochii copilului și să explice totul
în așa manieră încât copilul să fie capabil să înțeleagă și să încurajeze, totodată,
copilul să își exprime gândurile și emoțiile.
Pe de altă parte, fiind recunoascut dreptul copiilor la demnitate, nimeni nu
mai are dreptul de a -i umili. Aceasta înseamnă că părinții trebuie să țină cont de
impactul pe care vorbele și acțiunile lor le au asupra dezvoltării stimei de sine a
copilului. E i ar trebui să își crească copiii într -un mediu propice pentru dezvoltarea
emoțională pozitivă a copilului și să -i învețe abilități de interacțiune cu cei din jur
astfel încât să le fie respecte drepturile.
Totuși, pentru mulți părinți din întreaga lume, creșterea copiilor, cu
recunoașterea drepturilor lor, reprezintă o noutate. Majoritatea părinților din zilele
noastre au fost crescuți și educați înainte de a fi scrisă Convenția, astfel încât mulți
dintre ei au fost crescuți cu pedepse fizice și umilitoar e într -o epocă în care copiii
erau „văzuți dar neascultați”.
Convenția recunoaște că unul dintre rolurile părinților este de a ajuta copiii
să înțeleagă atât drepturile lor, cât și drepturilor celorlalți, într -o manieră care este
adecvată pentru nivelul d e înțelegere al copilului. Aceasta este o provocare mare
pentru părinții care ei înșiși abia învață despre filosofia drepturilor copilului și nu
pot să fie siguri de corectitudinea felului în care înțeleg dezvoltarea copilului. Prin
urmare, părinții au ne voie de informații și sprijin pentru a face din viziunea
Convenției asupra educației părinților o realitate, iar din acestă cauza art. 18 din
cadrul Convenției prevede acordarea de asistență părinților și tutorilor legali pentru
a-și îndeplini responsabili tățile de creștere a copilului.77
77 Ghid pent ru dezvoltarea relațiilor sănătoase între părinți și copii. O abordare pozitivă, bazată pe respectarea
drepturilor copiilor, Organizația Salvați copiii, București, 2012, pp. 10 -11;
47
În perioada contemporană, structura familiei se schimbă rapid, preponderent
din cauza unor fenomene în creștere, de exemplu migrația, separarea, schimbarea
partenerului de viață, iar aceste schimbări în cerințele instituții ilor de protecție a
copilului promovează un standard mai înalt în creșterea și educarea copiilor,
părinții fiind nevoiți să țină cont de aceste criterii.
Cu scopul de a proteja copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în
străinătate, Convenția susțin e menținerea copilului alături de părinții săi, dar și
reîntregirea familiei, în cazul în care părinții și copiii se află în state diferite.
Articolul 10 din Convenție prevede examinarea cu bunăvoință, umanism și
operativitate, din partea statelor părți, a oricărei cereri depusă de către un copil sau
părinții acestuia în vederea intrării într -un stat sau a părăsirii acestuia în scopul
reîntregirii familiei.
Cu toate că, plecarea părinților la muncă în străinătate poate fi asociată cu
variabile pozitive care vor avea ulterior loc în viața copiilor, studiile din ultima
perioadă relevă un număr mare de efecte negative pe care acest fenomen le are
asupra copiilor și care participă la scăderea calității vieții acestora.
Un studiu realizat recent în România arată ca, în familiile plecate temporar
în străinătate, fetele prezintă anxietate la separare mai frecvent decât copiii din
familiile care nu se confruntă cu această problemă și decât băieții care se află într -o
situație familială similară.78
De asemenea, cerceta rea realizată de către Organizația Salvați copiii a
relevat faptul că lipsa unui adult care să participe la creșterea si dezvoltarea
armonioasă a copiilor cu părinți emigranți nu este singura problemă care îi separă
de traiul într -un mediu familial adecva t și într -o atmosferă de fericire, dragoste și
înțelegere. Situația copiilor depinde într -o mare măsură de relația care se stabilește
între ei și cei care îi au în îngrijire și de relația care se stabilește între ei și părinții
plecați. Astfel, rolul și in fluența pe care o are mai ales relația cu părinții plecați,
asupra comportamentului și bunei dezvoltări a copiilor s -au dovedit a fi
copleșitoare. În acest sens, se poate spune că părintele care pleacă are o
responsabilitate și mai mare în relația pe care o stabilește cu propriul copil.
În ceea ce privește relația acestei categorii de copii cu bunicii, în grija cărora
ei sunt lăsați cei mai frecvent, ea poate fi percepută în moduri diferite în funcție de
vârsta și sexul copilului. Pentru toți copiii însă, indiferent de vârstă și gen, bunicii
sunt percepuți ca având valori și percepții rămase în urmă, neadaptate la timpurile
moderne, despre stilurile de viață actuale și despre relațiile cu ceilalți. Această
situație în percepția copiilor se dovedește a fi de cele mai multe ori „o barieră” în
comunicarea și înțelegerea cu aceștia, în special în cazul băieților adolescenți
asupra cărora bunicii nu mai reușesc să se impună, sau să aibă autoritate.
Exceptând percepția asupra diferenței de valori, copii resimt și nevoia unor
persoane mai active lângă ei, a unor persoane care să se joace, să discute mai mult
cu ei, să se plimbe și să facă excursii în natură, să aibă diverse activități specifice
vârstei lor, nevoi care în cele mai multe dintre cazuri nu pot fi îndepl inite de bunici
atât din cauza vârstei mai înaintate cât și a stării precare de sănătate.
78 Boldiș Ioana, op. cit. , Ediția a II -a, Edit. Argonaut, Cluj -Napoca, 2012 , p. 130, 134 -135;
48
Referitor la relația care se stabilește între frați, în condițiile în care există
diferențe semnificative de vârstă, frații cei mari preiau rolurile de mamă și de tat ă
și odată cu aceste și responsabilitățile care le revin părinților.79
3.5.2. Dreptul la educație
Educația nu se referă numai la cea dobândită în școală, ci la întregul proces
al vieții sociale, prin intermediul căruia persoanele și grupurile sociale învață să -și
dezvolte conștient capacitățile personale, atitudinile, aptitudinile și cunoașterea.
Convenția ONU cu privire la Drepturile copilului prevede ca dreptul la
educație să fie realizat într -un mod progresiv și pe baza egalității de șanse.
Articolu l 28 din Convenție menționează:
„1. Statele părți recunosc dreptul copilului la educație și, în vederea
asigurării exercitării acestui drept în mod progresiv și pe baza egalității de șanse, în
special, statele membre vor avea obligația:
a) de a asig ura învățământul primar obligatoriu și gratuit pentru toți;
b) de a încuraja crearea diferitelor forme de învățământ secundar, atât general,
cât și profesional și de a le pune la dispoziția tuturor copiilor și de a permite
accesul tuturor copiilor la acestea, de a lua măsuri corespunzătoare, cum ar fi
instituirea g ratuității învățământului și acordarea unui ajutor financiar în caz de
nevoie;
c) de a asigura tuturor accesul la învățământul superior, în funcție de
capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate;
d) de a pune la dispoziție copiilor și de a permite accesul acestora la informarea
și orientarea școlară și profesională;
e) de a lua măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a școlii și
pentru reducerea ratei abandonului școlar.
2. Statele părți vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura
aplicarea măsurilor de disciplină școlară într -un mod compatibil cu demnitatea
copilului ca ființă umană și în conformitate cu prezenta Convenție.
3. Statele părți vor promova și vor încuraja cooperarea internațională în
domeniul educației, mai ales în scopul de a contribui la eliminarea ignoranței și a
analfabetismului în lume și de a facilita accesul la cunoștințe științifice și tehnice și
la metode de învățământ moderne. În această privință se va ține seama, în special,
de nevoile țărilor în curs de dezvoltare.”
Totuși, cel mai mare obstacol pe care îl întâmpină asigurarea educației
privind egalitatea de șanse este reprezentat de resursele financiare insuficiente, atât
din partea Guvernului, cât și din partea familiei, mo tiv pentru care, numeroase
familii tind să emigreze pentru a obține un nivel de viață adecvat sau net superior
față de ceea ce statul le oferă în momentul de față.
Educația școlară trebuie să urmărească dezvoltarea plenară a personalității
copilului, a tal entelor și aptitudinilor sale mentale și fizice, dar și cultivarea
respectului față de părinți, iar în aceste sens, în ultima perioadă s -a pus accent pe
79 Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă, Organizația Salvați copiii, București, 2007, p. 18, 21,
23;
49
realizarea unor strategi educaționale eficiente, adică pe o combinare a metodelor,
procedeelor și forme lor de organizare a învățării pentru atingerea obiectivelor
instructiv -educative.
Un scop important al educației este să îl învețe pe copil cum să gândească
mai eficient, cum să își îmbine gândirea creativă cu cea critică, care sunt
considerate gândiri ese nțiale pentru a funcționa performant în domeniul școlar.80
Articolul 51 al Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului prevede dreptul copilului de a primi o educație care să îi permită
dezvoltarea personală, în condiții nediscrimin atori, a aptitudinilor și a personalității
sale, abia după ce a împlinit vârsta de 14 ani, copilul poate cere încuviințarea
instanței judecătorești de a -și schimba felul învățăturii și al pregătirii profesionale.
Legea oferă părinților prioritate în alege rea felului de educație pe care copilul o să –
l urmeze, însă prevede și obligația acestora de a asigura frecventarea cu regularitate
a cursurilor școlare de către copil.
Astfel, copilul are dreptul la educație, care trebuie să fie gratuită și
obligatorie în același timp, cel puțin în ceea ce privește nivelele elementare.
Copilul va primi o educație care îi va dezvolta cultura generală și îi va permite, în
baza oportunităților egale, să -și dezvolte abilitățile, judecata proprie și simțul de
responsabilitate m orală și socială, pentru a deveni un membru util societății.81
În rândul adolescenților și a tinerilor ai căror părinți sunt plecați în
străinătate, lipsa unui control și a unei susțineri permanente în activitatea școlară
are rezultate negative cu privire l a importanța acordată școlii deoarece, rămași fără
atenția părinților, unii dintre ei ajung în situația de a abandona școala în
detrimentul altor activități percepute a fi mai motivante pentru ei în prezent: o mică
„afacere” din care câștigă anumite sume d e bani sau asocierea cu anumite
grupuri.82
4.3.3. Dreptul la vacanță și odihnă
Articolul 31 din cadrul Convenției cu privire la Drepturile copilului
stipulează dreptul copilului la timp liber, la odihnă, vacanță, dreptul de a practica
activități recreative specifice vârstei sale și dreptul de a participa liber la activități
recreative, artistice și culturale.
Cu toate că, noțiunile timp liber, joacă, odihnă și activități recreative apar în
cadrul aceluiași drept, ele au fost grupate astfel deoarec e sunt considerate a fi
sinonime, fiind relaționate cu timpul extrașcolar.83
În ceea ce privește modalitățile de petrecere a timpului liber a copiilor cu
părinți emigranți, timpul alocat recreerii și modalitățile de petrecere a timpului
liber depind într -o mare măsură de dorințele copilului și de posibilitățile existente.
80 Boldiș Ioana, op. cit. , Ediția a II -a, Edit. Argonaut, Cluj -Napoca, 2012, pp. 92 -94;
81 Legea 272/2004 privind pr otecția și promovarea drepturilor copilului, art. 51, publicată în Monitorul Oficial,
nr.159, 05.03.2014;
82Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă, Organizația Salvați copiii, București, 2007, p. 30;
83 Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile copilului. Drepturile mele, Edit. Institutul român pentru drepturile omului,
București, 2008, p. 26;
50
Copii i din familiile care au cel puțin un părinte migrant fie se joacă în interiorul
gospodăriei, fie în afara acesteia sau își petrece timpul liber în fața televizorului.
În cazul copii lor cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate se constată că
o parte ditre aceștia au preluat responsabilitățile părinților din cadrul gospodăriei.
Frecvența acestor situații este mai mare în cauzl în care este plecată doar mama în
străinătate, chia r și comparativ cu cazurile în care sunt plecați ambii părinți.
Explicația acestei situații este dată de rolul mai important al mamei în realizarea
activităților casnice, dar și de soluțiile de îngrijire și supraveghere a copiilor
specifice fiecărei famili i.
Chiar dacă se consideră că preluarea unor sarcini din gospodărie au rolul de
socializare și responsabilizare, există anumite activități ale căror consecințe asupra
copiilor trebuie avute în vedere de către părinți. Există numeroase cazuri în care
copiil or le revine în principal sarcina de a -și îngriji frații sau surorile mai mici,
tocmai de aceea acest fapt constituie un semnal de alarmă deoarece această
activitate ocupă foarte mult din timpul copilului, timp care ar trebui să fie dedicat
altor activităț i precum învățatul.84
Se consideră că învățarea este mult mai puternică atunci când este asociată
cu jocul și când implică o serie de instrucțiuni și una de discuții, în cadrul căreia
copilul să relateze diverse experiențe relaționate cu jocul și să raporte ze anumite
idei. Astfel, jocurile sunt utilizate atât pentru a dezvolta abilitățile psiho -motorii și
cognitive, cât și pentru a influența viața afectivă a copilului, fiind utile și ceea ce
privește dezvoltarea unor abilități specifice, precum cele din dom eniul atenției
vizuale.
Jocul este, așadar, o parte fundamentală a dezvoltării pozitive a copiilor,
fiind și baza formării numeroaselor abilități necesare viitorilor adulți, astfel încât
este evident faptul că, jocul și activitățile recreative dețin un rol important în
furnizarea relaxării și creării unui sentiment de bunăstare copiilor.
Din nefericire, mulți copii sunt nevoiți să crească într -un ritm alert, astfel
încât, nu mai au timp să experimenteze prea mult jocul. Acest lucru va avea drept
consecință pierderea unei părți importante a unei dezvoltări sănătoase, fiind
predispuși să prezinte comportamente depresive, probleme de relaționare sau
comportamente disfuncționale asociate cu furia la vârsta adultă.85
4.3.4. Dreptul la protecție specială și la asi stență din partea statului
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului îi asigură copilului
protecția și îngrijirea necesară în vederea asigurării bunăstării sale, ținând în
același timp cont de drepturile și obligațiile părinților săi, ale reprezent anților săi
legali sau ale altor persoane cărora acesta le -a fost încredințat în mod legal, și în
acest scop vor lua toate măsurile legislative și administrative corespunzătoare. De
asemenea, articolul 20 al Convenției prevede dreptul copilului la protecți e și
asistență specială, în condițiile în care acesta este temporar sau definitv lipsit de
84 Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate,
Alternative sociale, 2008, p. 34;
85 Boldiș Ioana, op. cit. , Ediția a II -a, Edit. Argonaut, Cluj -Napoca, 2012, pp. 105 -106;
51
îngrijirea părintească, sau in interesul său superior nu poate fi lăsat în acel mediu
familial.86
Din perspectiva legal ă, părinților le revine responsabilitatea princ ipală
pentru creșterea și îngrijirea copiilor lor minori, însă, în condițiile în care aceștia nu
își pot îndeplini acest rol, statul este obligat să asigure protecția copilului rămas
fără îngrijire părintească. Pentru a -și exercita acest rol, statul trebui e în primul rând
să identifice acei copii care au rămas fără îngrijire părintească și să le dezvolte
serviciile necesare. În aceste condiții a fost impusă obligația părinților de a notifica
Serviciul Public de Asistență Socială cu 40 de zile înainte de ple carea în străinătate.
86 Moroianu Zlătesc Irina, op.cit., București, 2008, p. 18;
52
Capitolul IV. Partea practică
4.1. Tema cercetării
Reducerea efectelor negative asupra familie i
Factorii sociali, economic i și politici determină multe persoane să îș i schimbe
locul de trai și de muncă. Mulți părinți au plecat peste hotare din vaste motive, fără
a avea posibilitarea să fie îmsoțiți de copii, unii cu timpul stabilindu -se cu tot cu
copii în străinătate. Dar în majoritarea cazurilor copii au rămas în grija bunicilor, a
rudelor sau a altor pe rsoane apropiate a familiei.
Plecarea la muncă peste hotare este o decizie destul de grea, făra îndoială,
migrația oferă posibilități pentru înbunătățirea traiului și a vieții întregii familii.
Copii beneficiază de bunuri materiale, asistență medicală de calitate, vacanțe și
călătorii în străinătate. Cu toate acestea până a se adapta unei vieți fară unul sau
ambii părinți alături, copilul trece prin mai multe schimbări.
Părinții la rândul lor, ca și copiii au nevoie de afi înțeleși și acce ptați cu decizia
pe care au luat -o, de a pleca la muncă în străinătate. Copiii își doresc să se simtă
importanți și valorizați. Din acest motiv, este oportună încurajarea copiilor pentru
a-și susț ine părinții î n menținerea unei relații pozitive la distanță .
4.1.1 . Metodologia de cercetare
Pentru identificarea și descrierea programului ș i proiectului pentru combatere a
fenomenului migrației asupra familiei am folosit ca meto dă de cercetare analiza
datelor, chestionarul aplicat în activitățile din cadrul programului.
Pentru proiectul propus se va face o scurtă prezentare, avâd la bază caracteristici
precum : scopuri și obiectivele pricipale, activitățile programului și impactul său
asupra familiei.
53
4.1.2 . Scopul cercetării
În această cercetare am propus să evidențiez reducerea efectelor negative ale
fenomenului mi grației asupra familiei, prin îm bunătățirea relației dintre părinte și
copil.
Astfel scopul acestui program este ghidarea părinților în gestionarea eficientă a
migrației, în vederea reducerii efectelor negative și eficacitatea beneficiilor
migrației.
4.1.3 . Obiectivele cercetăr ii
Prin obiectivle care stau la baza cercetării o să identificam ce masuri de
intervenție pentru combaterea efectelor negative ale fenomenului migrației asupra
familiei cât și asupra copilului și de reintegrare emoțională a acestuia.
Propunerea unui program de măs uri d e intervenție care să aibă dept scop,
prevenirea separării copiilor de părinți și diminuarea consecințelor negative ale
migrației asupra familiei, fiind evidențiat rolul asistentului social în cadrul unui
astfel de proiect este:
înțelegerea fenomenului migraței ca eveniment al vieții ce poate avea loc î n
oricare societate
integrarea copiilor într -un colectiv și experiența lucrului în echipă
dezvoltarea abilităților de comunicare
creșterea stimei de sine și a încrederii
motivarea implicării în activități extracurriculare
imbunătățirea relației cu părinții
crearea unei legături mai strânse între familii
sensibilizarea părinților la nevoile si necesitățile copilului
facilitarea dezvoltării abilităților de comunicare pozitivă cu părinții înainte
de plecare și la distanță
sporirea gradului de responsabilitate a părinților cu privire la creșterea și
educația copiilor
54
4.2. Programul : Migrația ca impact social asupra familiei
4.2.1. Descrierea programului
Acest program se concentreză pe constituirea abilităților de viață ale copiilor
care au părinți migranți și a comportamentelor pro -sociale ale acestora, dar și pe
abilitațile în vederea dezvoltării pe plan personal și social al cop ilului pentru
combaterea destrămării familiei.
Pe parcursul și la finalul acestui program copii :
o să identifice și conștientizeze nu doar efectele negative ale migrației, dar
inclusiv efectele pzitive
o să înțeleagă mai bine rolul lor în menținerea unei relații pozitive cu părinții
o să își dezvolte abilitatea de comunicare constructivă și pzitivă cu
printele/prinții plecați
o să se adreseze după ajutor la necesitate pentru a se simți în siguranță
4.2.2. Grupul țintă
Bene ficiarii programului „Migrația ca impact social asupra familiei” sunt
reprezentați de membrii familiei separate în urma migrației, copii cu vârste
cuprinse între 7 -16 ani ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate , care sunt
afectați de fenomenul migrației, cât și părinți migranți .
55
4.2.3 . Modalitatea de desfășurare a activităților
Activitățile prezentate sunt destinate copiilor de 7 -16 ani. Grupurile vor fi
formate pe categorii de vârste, în număr de 12-16 persoane. Grupul vârstei mai mici
va include copii de 7-11 ani. Grupul vârstei celor mari va include copii de 12-16
ani. Se recomandă să fie un grup mixt din perspectiva de gen.
Organizarea și desfășurarea activităților cu copii are la bază principiile învățării
experiențiale și a interacțiunii participative, unde participanții au un rol activ, sunt
implicați în sensul emiterii de idei, discută, pun la îndoială, argumentează.
În procesul desfășurării activităților cu copiii se vor respecta principiile:
confidențialității, flexibilității, respectării indiv idualității și necesităților fiecărui
participant.
Activitățile din cadrul programului includ exerciții practice care încurajează
copiii spre exprimarea liberă a opiniilor, emoțiilor, spre creativitate.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor sunt propuse următoarele metode:
discuții, lucru în grupuri.
Activitatea se va desfășura într -o sală spațioasă, suficient de mare pentru ca
copiii să se miște fără obstacole, scaunele inițial vor fi așezate î n semicerc.
În discuția cu copiii asistentul social încercă să evidențieze următoarele aspecte:
plecarea părinților peste hotare nu reduce iubirea și dragostea față de copii;
copiii nu sunt de vină pentru faptul că părinții pleacă în străinătate;
dorințele satisfăcute nu acoperă necesitățile de siguranță, protecție, iubire și
atașament;
părinții își pot lua copiii cu ei.
4.2.4 . Activitățile proiectului cu copiii
Activitatea pentru copii durează 80 de minute, în care avem nevoie de
următoarele materiale necesare:
4 foi flipchart
coli albe A4
coli colorate A4
4 seturi carioci
markere 4 culori
4 clei -creion
bandă adezivă
56
Activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui program o să fie
structurate în patru părți.
Prima parte a activității începe prin pregătirea materialelor prezentate:
– se decupează hârtia albă în cercuri, care vor fi desenate de copii
– se decupeză hârtia colorată frunze verzi și galbene
– se pregătește un poster cu un peisaj care să conțină soare, nori, copaci, râu,
astfel unde să fie lipite lucrările copiilor
– se pregătește un poster cu un copac fără frunze
Asistentul social se prezintă în fața grupului de copii , acesta roagă copii să
deseneze o „mutriță” care seamănă cu dispozția pe care o are la moment, să scrie
prenumele pe foiță și să o lipească pe poster. După ce toți copii se vor prezenta , se
face concluzia asupra dispoziției pe care o au copiii.
A doua activitate este discuția despre fenomenul și efectele migrației :
– se pregătește un poster pe care se desenează un copac doar cu ramuri
– se întrabă copii ce înseamnă din punctul lor de vedere migrația și plecarea
adulților la muncă în străinătate
– se informează copii că împreună cu asistentul social o să afle care sunt
efectel e plecării părinților
– copiii pe rând vor numi efectele migrației și împreună cu asistentul social se
va decide dacă este un efect pozitiv sau negativ, când este numit un efect
negativ un copil este rugat să lipească o frunzuliță galbenă pe poster la
mivelu l pământului , iar atunci cănd este numit un efect negativ, este rugat un
al copil să lipească o frunzuliță verde pe creanga copacului de pe poster
– în final, după ce copiii vor emite mai multe efecte ale migrației , sunt rugați
doi copii să numere câte frunz ulițe galbene și verzi sunt pe poster
– indiferent de numărul frunzulițelor, se formulează concluzia
– copiii sunt ghidați spre ideea că pot contribui la reducerea efectelor negative
și mărirea efectelor pozitive
A treia activitate presupune o discutie inițiată î ntre asistent social și
copii.În discuția este deosebit de important desfășurarea activităților privind
următoarele aspecte:
– atitudinea tolerantă și încurajatoare
– stimularea motivației și creativității
– încurajarea și sustinerea încrederii
– exprimarea liberă
– timp pentru acordarea atenției
57
Copiii sunt ini țiați în discuție :
– Cum se simte copilul a căror părinți sunt plecați în străinătate?
– Ce își dorește un copil să discute cu părinții înainte ca aceștia să plece?
– Ce dorește copilul să le comunice părinților care sunt plecați?
Activitatea a patra și cea din urmă este intitulată „avionul cu mesaje”. În
cardul acestei activități fiecare copil va primi o coală de hârtie colorată, fiind
ghidați de asistent, copii vor confecționa un avion. Pe aripile avionului vor fi
scrise mesaje pentru părinții care au intenția să plece la muncă în străinătate, dar
și celor care deja muncesc în strainătate. Copiii vor scrie mesaje optimiste, de
încurajare, de susțin ere, de apreciere, de mulțumire adresate părinților.După copii
vor înalța afară sau în sală avioanele.
În finalizarea activitățil or care a avut loc între copii vor fi întrebați ce le -a
plăcut cel mai mult,ce au reținut în ceea ce privește relația cu părinții.
În urma participării la activitățile din cadrul programului, copiii au dobândit
abilități de socializare crescute, au devenit mai încrezători în sine și în ceolalți,
mai puțin vulnerabili în fața efectelor separării de părinț i prin fenomenul
migrației, au devenit mai rezistenți datorită progreselor emoționale și
educaționale.
4.2.5. Activitățile proiectului cu părinții
Activitatea cu părinții pornește de la premisa că separarea temporară a
membrilor unei familii nu poate fi un obstacol în comunicarea cu copiii . O distanță
geografică nu este un impediment în menținera unei relații pozitive cu copilul.
La activitate ideal ar fi să participe ambii părinți, astfel încât ei să asimileze idei
direct de la sistentul social, să exerseze abilități de comunicare. Astfel familia are
un impact mai mare și o eficiență sporită în ceea ce privește comunicrea și relația
părinți -copii.
În desfășur area activității cu părinții stau la bază principii le învățării
experiențiale și a interacțiunii participative, unde participanții au un rol activ, sunt
implicați în sensul emiterii de idei cu privire la comunicrea și relaționarea pozitivă
cu copilul.
58
Activitățile se vor desfășura într -o sală spațioasă unde participanții vor fi așezați
în semicerc , durata fiin de 110 minute . Pentru desfăsurarea activităților sunt
necesare următoarele materiale :
10 coli flipchart
10 coli A4
Foițe cu lipici de 2 culori
3 cutii de markere a 4 culori
bandă adevzivă
În cadru l primei activități este prezentarea, atat asistentul social se prezintă în
fața părinților cât și participanții sunt rugați să se prezinte și să mențineze dacă au
avut sau nu experința de a munci în stăinătate. Cei care răspund negativ sunt
întrebați dac ă au intenția de apleca la muncă în străinătate. După se explică scopil
întâlnirii.
Se inițiază o discuție despre semnificația fenomenului migrației cu părinții.
Asistentul social îi încurajează să exprime orice asociere pe care o au atunci când
aud de migrație sau de plecarea la muncă în străinătate.
În baza cuvintelor asociate mi grației se pun întrebări:
– Migrația este un fenomen real, obiectiv sau nu? De ce?
– Migrația/ munca în străinătate este un fenomen considerat doar distructv? De
ce?
– În ce măsură poate fi stopat acest fenomen?
Activitatea a doua necesită folosirea materialelor, se pregatește o foaie de
flipchart pe care sunt conturate trei cercuri. Se împart participanții în trei gupuri.
Fiecare grup va primi minim 10 foițe cu lipici de două culori. Participanții sunt
solicitați să identifice efectele pozitive și ce le negative ale migrației asupra
copiilor. Părinții vor comenta cele scrise și vor lipi foițele în spațiul destinat
acestora. În partea stămgă a cercurilor vor fi trecute efectele pozitive, iar în partea
dreaptă efectele negative.
Asistentul social va dis cuta cu participanții despre :
– De ce s -a ales această diagramă de prezentare?
– Cum se percep lucrurile dacă se acoperă partea cu efecte pozitive?
– Cum se percep lucrurile dacă se acoperă partea cu efecte negative?
– La ce conclucie se ajunge din cele discutate?
59
A treia activitate este o discuție de nevoi și așteptări din perspectiva unui
copil, aflând mai multe detalii prin următoarele înttrebări:
– Cum se simte un copil a căror părinți sunt plecați în strănătate?
– Ce își doresc copiii să discute cu părinții înainte să plece?
– Care sunt necesitățile copiilor?
– Ce diferențe sunt ăntte ncesitățile copiilor ai căror părinți sunt plecați șă ale
copiilor cu părinți prezenți?
– Care sunt diferențele între necesități și dorințe?
Asistentul social evidențiază că toți cop iii au aceleași necesități, indiferent de
situația în care se află. Diferența este individuală, la unii sunt accentuate unele
necesități, la alții alte necesități. Satisfacerea necesităților copiilor este din
responsabilitățile părinților. Compensarea lips ei prin satisfacrea dorințelor nu este
neaparat un act de manifestare a iubirii șă afecțiunii.
În cadrul ctivității a patra vor avea loc întrbări versus răspunsuri, se pregătesc
patru foi flipchart, marckere de 4 culori și întrebările:
– Cum credeți că sunt cele mai frecvente întrebări care le adresează părinții
înainte de apleca la muncă în străinătate?
– Cum credeți că sunt cele mai frecvente întrebări care le adresează părinții
care sunt deja plecați la muncă în străinătate?
Asistentul social menționea ză despre importanța găsirii răspunsurilor la
aceste întrebări. Părinții sunt rugați să raspundă la aceste întrebări, împreună
ăncercând să găsească răspuns, astfel încât să satisfacem nevoile părinților care
decid să plece , care sunt plecați si copiilor c are rămân acasă.
Părinții vor fi împărțiți în 4 echipe, fiecare echipă va primi o fișă cu 2
întrebări la care vor încerca să dea răspuns, părinții sunt atenționați să țină cont de
necesitățile copiilor.
După ce echipele au terminat, vor afișa foile fl ipchart pe perete, astfel încât
sala va fi asimilată asemenea unei galerii. La semnalul asistentului social echipele
vor completa cu alte soluții pe un alt poster, se va finaliza atunci când echipa va
ajunge la posterul inițial. Odată reveniți la posterul inițial, echipele discută
completările colegilor, pentru a ajunge la un consens pentru a găsi soluții adecvate
și aplicbile.
În finlizarea activității cu păriții se discută despre impresia care a creat -o
activitatea, lucruri noi ce le -au aflat, dacă a fost utilă această activitate.
60
4.3. Impactul proiectului
Implementarea acestui proiect a ajutat copii prin activitățile care au avut loc în
cadrul acestui proiect au favorizat reăntegrarea copiilor care au suferit în urma
impactului social al migrației asupra familiei.
În cadrul activităților proiectului, copii și-au dezvoltat abilitățile de viață, au
devennit mai comunicativi, mai încrezători și mai rezilienți în ceea ce privește
greutățile pe care le întâmpină în lipsa părinților.
Proiectul a avut un impact benefic și în sensibilizarea părinților față de
fenom enul migrației și copiilor lăsați acasă.
Părinții au conștientizat riscurile la care își supun proprii copii în momentul în
care decid să migreze și efectele negative acare apar de -a lungul timpului asupra
dezoltării copiilor, din cauza separării ca rezult at al mirației. Acestă conștientizare
a părinților a ajutat la diminuarea numărului de copii lasați acasă.
Implicarea tuturor actorilor sociali și îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în cadrul
proiectului conduc la rezultate pozitive și la atingerea scopul ui și obiectivelor
propuse.
4.4. Concluziile proiectului
Fenomenul migrației a devenit din ce în ce mai complex atât la nivel
internațional cât și în țara noastră. Abordările în ceea ce privește concluziile care
stau la baza fenomenului migraței și efectele migrației asupra familiei , sunt
numeroase, însă prin implementarea acestui proiect consecințele negative ale
migrației asupr acopiilor și părinților au fost diminuate.
Avînd în vedere faptul că părinții care decid să părăsească țara consideră că
această decizie este luată pentru binele copiilor, neconșientizând consecințele
grave care apar în timp prin separarea lor de copii, rolul asistentului social este de a
interveni ăn vederea identificării, evaluării șă monitorizării copilului, dar și în ro lul
de a sensibiliza părinții migranți, privind consecintele care apar în urma impactului
migrației.
Astfel implementarea acestui proiect de măsuri de intervenție atât familia, copii
cât și societatea sunt afectate de fenomenul migrației, iar prin in tervenția acestui
proiect se permite conștientizarea rală asupra acestei problematici.
Prin cercetarea de față se evidențiază astfel mijloace de consiliere a copiilor și
părinților cu privire la reducerea efectelor negative ale impactului acestei probleme
asocietății asupra migrației.
61
Concluzii
Declanșarea fenomenului migrației, apare în urma factorilor negativi din plan
economic, social, politic văzut ca o modalitate prin care s -ar putea produce
schimbarea sau chiar eliminarea definitivă a situației dificile în care se află
populația car e decide să migreze.
Fenomenul migrației surprinde multiple studii de specialitate realizate cu
scopul de a cerceta impactul pe care acest proces îl are asupra societății românești,
asupra familiilor implicate direct în fenomen.
Societatea contemporană nu a fost pregătită să aceepte perderea unui anumit
număr de capital uman, care este sursa unei dezvoltări durabile de economii,
afectarea sistemului economic al țării, care este o problemă ce necesită mare
atenție prin faptul că sunt implicați copiii migranților
Familia deține un rol foarte important în societate, iar migrația unuia sau a
ambilor părinți destramă relațiile dintre membrii familiei, copii afectați prin
absența părinților suferă de afecțiune părintească, de suport emoțion al și de
îngrijirea adecvată așa cum ar trebui să beneficieze fiecare copil.
Faptul că lipsa părinților este extrem de dureroasă pentru orice copil, acesta
nu poate fi înlocuită de bunurile materiale oferite copilului de către părinți care
prin mu nca lor în străinătate lasă copilul în grija unei persoane apropiate din
famlie, cu toate acestea obligațiile părintești cu privire la copil trebuie să constitue
siguranță și protecție pentru acesta.
Astfel prin plecarea părinților în străinătate se impun o serie de drepturi
fundamentale ale copilului prevăzute în acte internaționale cât șă în legislație. Cu
scopul ca toate acțiunile intreprinse pentru buăstarea copilului să stea la bază
pricipiul interesului superior al copilului , iar garantarea și respectarea tuturor
drepturilor fundamentale de care un copil trebuie să beneficieze în mod egal să nu
fie încălcat.
Din perspectiva juridică legislația în vigoare, prin intermediul autorităților și
a persoanelor cu atribuții în domeniul de a sistență socială, să asigure consilirea
psihologică a copiilor ai căror parinți sut plecați la mincă în străinătate, totodată să
intervină pentru prevenirea situațiilor de risc nedorite, în special protecția copilului
care a dezvoltat în ultimii ani preved eri legislative și servicii complexe pentru a da
un răspuns acestei probleme sociale în protejarea drepturilor copilului.
În aceste sens toate acțiunle care vor fi întreprinse pentru protejarea
drepturilor copilului o să conducă spre diminuarea acestui fonomen negativ al
migrației asupra familiei.
62
Bibliografie
1. Cărți
1. Anna Ferro ,” Români în străinătate. Un instantaneu despre migrația „creierelor ” ”, în
Sociologia Migrației, Edit. Polirom, 2009
2. Barbu Dana, „ Ghid juridic al părinților, Edit. Universul Juridic”, București, 2013
3. Balahur Doina, „ Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale” , Edit. All
Beck, 2001
4. Boldiș Ioana, „ Drepturile copilului. Perspective teoretice și aplicative” , Ediția a II -a, Edit.
Argonaut, Cluj -Napoca, 2012
5. Buzdugea Doru, Aspecte contemporane în asistență socială , Edit. Polirom, Iași, 2005
6. Buzdugea Doru, Asistența socială a grupurilor de risc , Edit. Polirom, Iași, 2010
7. Carmen Ciofu , „Interacțiune părinți -copii”, Edit. Stiințifică și enciclopedică, București, 1989
8. Cojocaru Ștefan, Cojocaru Daniela, „ Managementul de caz în protecția copilului. Evaluarea
serviciilor și practicilor din România” , Edit. Polirom, Iași, 2008
9. Cojocaru Ștefan, „ Proiect ul de intervențeie în asistență socială. De la propunere de finanțare
la proiectele individualizate de intervenție” , Edit. Polirom, Iași, 2006
10. Constantin Enăchescu, „ Tratat de psihologie morală” , Ediția a III -a, Edit. Polirom, 2008
11. Diana Cheianu -Andrei (coord.), „ Necesitățile specifice ale copiilor și vârstnicilor lăsați fără
îngrijirea membrilor de familie plecați la muncă peste hotare” , Chișinău, 2011
12. Dumitru Sandu, „ Fluxurile de migrație în România” , București, 1984
13. Dumitru Sandu, „ Lumile sociale ale migrației românești în străinătate ”, Edit. Polirom, Iași,
2010
14. Elena Boncbiș coord. , Familia și rolul ei în educarea copilului” , Edit. Polirom, Iași, 2011
15. Franz Ruppert, „ Traumă, atașament, constelații familiale” , Edit. Trei, 2012
16. Grațiela Sion, „ Psihologia vârstelor” , Edit. Fundației România de mâine, 2003
17. Hanibal Dumitrașcu ( coord.), „ Consilierea în asistență socială” , Edit. Polirom, Iași, 2012
18. Ioana Boldiș, Drepturile copilului. Perspective teoretice și aplicative , Ediția a II -a, Edit.
Argonaut, 2012
19. Ion I. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei , Ediția a VIII -a, Edit.
Universul Juridic, București, 2006
20. Istvan Horvath, Remus Gabriel Anghel, „ Aspecte ale culturii migrației în România ”, în
Sociologia migrației, Edit. Polirim, 2009
63
21. Kathryn Geldard, David Geldard, Rebecca Yin Foo , Consilierea copiilor , Edit. Polirom,
Iași, 2013
22. Luca Cătălin, Alexandru Stelian Gulei, „ Metodologie -asistența socială, psihologică și
juridică a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în
străinătate” , Edit. Terra Nostra, 2007
23. Luca Cătălin, Manual pentru profesioniștii care lucrează cu copiii rămași singuri acasă ca
urmare a plecării părinților la muncă în străinătate , Edit. Terra Nostra, Iași, 2009
24. Marius Scheaua( coord.) , Noul Cod Civil. , Edit. Rosetti International, 2015
25. Miftode Vasile, „ Migrațiile și dezvoltarea urbană ”, Edit. Junimea, Iași, 1978
26. Miftode Vasile, “Elemente de sociologie rurală” , Edit. Stiințifică și enciclopedică, București,
1984
27. Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean, „ Tulburări de personalitate” , Edit. Polirom, 2007
28. Moroianu Zlătescu Irina, Drepturile copilului. Drepturile mele, Edit. Institutul român pentru
drepturile omului, București, 2008
29. Nicolae Ilinca, „ Geografia umană. Populația și așezările omenești ”, Edit. Press, București,
2004
30. Petru Iluț (coord.), „ Dimensiuni ale familiei actuale din România” , Edit. Presa Universitară
Clujeană, 2007
31. Petru Iluț, Laura Nisto r, Traian Rotariu „ România socială Drumul schimbării și al integrării
Europene ”, Vol. 1, Edit.Eikon
32. Petru Iluț, „Sociopsihologia și antropologia familie i”, Edit.Polirom, 2005
33. Prof Univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, Drepturile copilului , Edit. Institutul român pentru
drepturile omului, București, 2008
34. Rotariu Traian, „Demografie și sociologia populației. Fenomene demografice ”, Edit.
Polirom, Iași, 2003
35. Teresa Buldai, „Fenomenul migrației și criza familială ”, Edit. Lumen, Iași, 2006
36. Vladu Valentin (coord .), „Manual de bune practici sociale ”, Edit. Risoprint, Cluj -Napoca,
2010
37. Zamfir Cătălin și Lazăr Vlăsceanu, „ Dicționar de sociologie ”, Editura Babel, București,
1998
2. Articole și studii de specialitate
1. Anexa nr. 1 din Strategia națională privind imigrația pentru perioada 2015 -2018
2. Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la
muncă în străinătate, Alternative sociale, 2008
3. Canțer Nicoleta, Note de curs ,Monitorizar e, evaluare și supervizare în asistența socială,
Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți
64
4. Cătălin Luca, Liliana Foca, Alexandru Stelian Gulei, et all., Remigrația copiilor români ,
Alternative sociale, Iași, 2012
5. Cojocaru Maria, Gulei Alexandru, Iri mescu Gabriela, et all., Organizația Internațională pentru
Migrație (OIM), „Migrația și efectele ei în plan familial”
6. Cristina -Mihaela Crăciunescu ., Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, al
Academiei Române, București
7. Cristina -Mihaela Crăciunescu. Protecția copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate ,
Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, al Academiei Române, București
8. Daniel Chirilă, Olga Jora, Diana Bolânu,et all., Manual pentru profesioniști spe cialiști în
incluziune scială , Asociația TRANCENA, București, 2010
9. Drd. Cătălin Luca, Drd. Adrian Lucian Lupu, Masterand Mihaela Pitea, et. all., Servicii
sociale oferite copiilor singuri acasă . Studiu comparativ Iași‐Chișinău, 2009
10. „ Efectele migrației: copiii rămași acasă”, Fundația Soros România, București, 2007
11. Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș, Abuzurile asupra copilului. forme, motivație, consecințe ,
în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 5 –6, p. 381 –393, București, 2008
12. Ghid pentru dezvoltarea relațiilor sănătoase între părinți și copii. O abordare pozitivă, bazată
pe respectarea drepturilor copiilor, Organizația Salvați copiii, București, 2012
13. Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă , Orga nizația Salvați Copiii,
București, 2007
14. Monica Roman, Cristina Voicu, „ Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă
asupra țărilor de emigrație. Cazul României” , în Revista Economie teoretică și aplicată, Vol.
XVII
15. Ovidiu Voicu, Efectele migrației: copiii rămași acasă, Fundația Soros România, București,
2007
16. Paula A. Tufiș, Efectele migrației: copiii rămași acasă, Fundația Soros
Popa Mădălina, „ Politica de migrație a Uniunii Europene : implicații pentru piața muncii”,
Bucureș ti,2013
17. Popa Mădălina, „ Politica de migrație a Uniunii Europene : implicații pentru piața muncii”,
București, 2013
18. Profilul migrațional extins al Republicii Moldova, elaborat pentru Organizația
România, București, 2007
19. Victoria Stoicu, coord, .,Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă
românești”, Friedrich -Ebert -Stiftung București, 2011
65
3.Acte normative
1. Anexa 1 a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de
creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care
aceștia pot beneficia, precum și pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea
dintre direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și serviciile p ublice de
asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea, art.2 alin.
(1), (2), art. 3 alin. (3), (5), publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 663, 01.09.2015;
2. Anexa 2 a a Hotărârii nr. 691/2015 pentru aprobar ea Procedurii de monitorizare a modului de
creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care
aceștia pot beneficia, precum și pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea
dintre direcțiile g enerale de asistență socială și protecția copilului și serviciile publice de
asistență socială și a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea, publicată în
Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 663, 01.09.2015;
3. Legea 272/2004 republicată privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 108,
publicată în Monitorul Oficial, nr.159, 05.03.2014
4. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 51, publicată în
Monitorul Oficial, nr.159, 05.03.2014
5. Lege a 287/2008 privind Noul Cod civil, Republicată în Monitorul Oficial nr. 505/2011, art.
263
6. Ordinul 219/2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care
sunt lipsiți de îngrijirea părintească pe perioada în care aceș tia se află la muncă în străinătate,
publicat în Monitorul Oficial nr. 544 din 23 iunie 2006
66
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
PRIVIND AUTENTICITATEA LUCRĂRII DE LICENȚĂ / DISERTAȚIE
Subsemnata Pașca Maria Andreea , legitimată cu CI seria MM nr. 803688,
CNP:297019240014 , absolvent ă a Universității Tehnice din Cluj -Napoca, Centrul Universitar
din Baia Mare, Facultatea de Litere, programul de studii Asistență Socială promoția 2019 , în
calitate de autor, declar pe propria răspundere că lucrarea de licență, cu titlul IMPACTUL
SOCIAL AL MIGRAȚIEI ASUPRA FAMILIEI , este rezultatul propriei activități intelectuale,
pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate în textul
lucrării și în bibliografie.
Declar că această lucrare nu conține porțiuni plagiate, iar sursele bibliografice au fost
folosite cu respectarea legislației române și a convențiilor internaționale privind drepturile de
autor.
Declar, de asemenea, că această lucrare nu a mai fost prezentată în f ața unei alte comisii
de examen de licență/disertație.
În cazul constatării ulterioare a unor declarații false, voi suporta sancțiunile
administrative, respective anularea examenului de licență .
Baia Mare Autor, (Prenume, Nume) Semnătura
Data: ________ _____________________ __________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Argument ……………………………………………………………………………………………….3 Capitolul I. Fenomenul… [606178] (ID: 606178)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.