ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 3 CAPITOLUL I… [618398]

1

CUPRINS
ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 3
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 5
TAINA SPOVEDANIEI ȘI POCĂINȚA ÎN TRECUTUL BISERICII ……………………… 5
1.1.Taina Spovedaiei si Pocainta – mesajul lui Hristos în Evanghelie …………………….. 5
1.2.Mărturisirea Păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii ………………………….. …….. 11
1.2.1. Mărturii scripturistice și biblice asupra Pocăinței și a Tainei Spovedaniei .. 12
1.2.2. Mărturia primelor patru secole creștine despre Pocăință și Taina Spovedaniei
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 15
CAPITOLUL AL II – LEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 22
SPOVEDANIA ȘI POCĂINȚA ÎN ACTUALITATEA BISERICII ………………………….. ………. 22
2.1. Pocăința aducătoare și păstrătoare a harului ………………………….. …………………… 22
2.2. Rolul Duhovnicului ………………………….. ………………………….. ………………………… 26
2.3. Copiii și adolescenții în Taina Spovedaniei ………………………….. …………………….. 32
CAPITOLUL AL III -LEA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 35
SPOVEDANIA CA TERAPIE DUHOVNICEASCĂ ………………………….. ………………………….. 35
3.1. Eliberarea de povara păcatelor. ………………………….. ………………………….. ………… 35
3.2. Ieșirea din însingurarea bolnăvicioasă ………………………….. ………………………….. . 38
3.3. Comuniunea cu Dumnezeu prin duhovnic ………………………….. ……………………… 44
CAPITOLUL AL IV -Lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 49
TAINA POCĂINȚEI ABORDATĂ METODICO -ȘTIINȚIFIC ÎN CADRUL OREI DE
RELIGIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 49
4.1. Educația religioasă – necesitate a educației permanente – realizată prin școală și
Biserică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 49
4.2. Principiile didactice – repere ale procesului educațional – Principiul
hristocentric, Principiul pnevmatologic, Principiul eclesiocentric – regăsite cel mai
des în abordarea temei „Taina Pocăinței” ………………………….. ………………………….. … 55
Principiul hristocentric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 58
Principiul pnevmatologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 59
Principiul eclesiocentric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 60
4.3. Cadrul didactic – artizan al cuvântului pentru suflet ………………………….. ……….. 60
4.4. Elevul – plămada psiho -pedagogică ………………………….. ………………………….. …. 63
4.5. Cercetarea pedagogică – experiment constatativ ………………………….. …………….. 67
1.Demersul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 67
2. Eșantionarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 72
3. Interpret area chestionarului ………………………….. ………………………….. ……………………….. 74

2
4.6. Metodele de predare – învățare utilizate în scop educativ -formativ – ameliorativ
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 94
4.6.1 . Expunerea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 95
4.6.2. Conve rsația ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 95
4.6.3. Experimentul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 96
4.6.4. Instruirea asistată de calculator -direcție ………………………….. ………………………….. …. 99
4.6.5. Blazonul personal ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 99
4.6.6. Ciorchinele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 100
4.6.7. Metoda cvintetului ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 101
4.6.8.Cubul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 102
4.6.9. Știu – vreau să știu – am învățat ………………………….. ………………………….. …………… 102
6.6.10. Gândirea critică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 103
4.6.11. Metoda anchetei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 105
4.6.12. Proiect educațional desfășurat în cadrul postului închinat jertfei și Învierii
Mântuitorului Iisus Hristos, intitulat “Să trăim în interior” realizat cu elevii claselor a
VI- a și a VII – a prin care: ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 105
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 106
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 117

3
ARGUMENT

Problematizarea este un fenomen al tuturor timpurilor și domeniilor. Prin
intermediul ei, omul fie a dorit soluționarea unor incertitudini, fie și -a dorit să descopere
mai multe amănunte, fie să aprofundeze, fie să nască intrigi și dispute care să destabilizeze
ordinea și armonia. Aflată în situația de a alege un subiect de cercetare metodică –
științif ică, am reflectat îndelung asupra vieții personale, asupra celor înconjurătoare, am
căutat în mine, în jur, printre semeni și am constatat că tuturor le place ordinea, liniștea,
pacea, curățenia, bunăstarea. Se poate face o expunere completă a tuturor lucr urilor pe
care le dorește omul de rând, pe care trebuie să le caute și simte un creștin, pe care să le
dobândească un bun creștin. Toate acestea culminează cu ceea ce este mai important
pentru fiecare individ: trăirea vieții în legătură cu Divinitatea. În acest sens menționez: o
viață cu adevărat alături de Dumnezeu, în Duhul învățăturii Sale, în unire de cuget și
simțiri cu Hristos. Aceasta este ordinea și curățenia de natură non -materială pe care am
considerat că trebuie să o adopte creștinul în viața sa , starea de beatitudine după care
suspină de veacuri geniile omenirii, sfinții, universul.
Oricine poate ști care este rolul său și scopul lui pe acest pământ: unirea cu
Dumnezeu sau ajungerea la Dumnezeu, sau cunoașterea lui Dumnezeu. Gândind la
aceasta, inevitabil apar nelămuriri, cereri de ajutor, de indicatoare. Pe toate acestea le -a
dăruit Dumnezeu, din dragoste și bunătate față de creația Sa, fie prin creație, fie prin
Întruparea fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos, fie prin lucrarea neîncetată a
Sfintei Sale Biserici. Astfel, datele problemei se simplifică, și oricine poate declar a:
credința, împlinirea poruncilor, ajutorul harului divin. Este ușor de declarat dar mai greu
de respectat sau îndeplinit. Așa cum copilul în fașă este înțeles când gângurește cerând
ceva de la părinții lui, așa un mic gest sau vorbă către Dumnezeu este receptat și
soluționat; deoarece Mântuitorul Iisus Hristos bătând la ușa sufletului cere permisiunea
și dorește să intre înăuntrul inimii în fiecare clipă , omului îi rămâne doar ca să -I deschidă
și să-L poftească pentru a intra. Bunul Dumnezeu face zilnic această ofertă.
Tinerilor, la vârsta formării caracterului, a împlinirii personalității, aflați într -o
lume marcată de oportunități de tot felul, li se vorbește tot mai puțin despre
responsabilitate, despre dreptate, despre moralitate, despre suflet, desp re Dumnezeu,
despre sfințenie, despre împlinirea spirituală pentru mântuire.

4
Tema aleasă spre cercetare este cunoscută. Oricine poate explica acținuea de a uni,
oricine poate mărturisi cine este Hristos, poate defini cuvântui taină și poate afirma ca a
auzit măcar o dată de și despre pocăință. Aceste noțiuni le doresc a le prezenta și explica
în duhul Sfintei Scripuri și a învățăturii Sfinților Părinți, încercând de a face conjugarea
lor și rolului legăturilor de determinare care argumentează de ce Dumnez eu îl vrea pe om
lângă El fără a -l constrânge, fără a -l obliga; de ce omul este în permanentă căutare, aflare
a noului, cercetare a începutului și sfârșitului său.
Viața duhovnicească din casa părintească, mesajul bunicilor mei adormiți întru
Domnul, înde mnurile slujitorilor la altar, sfaturile preoților profesori din anii studenției,
mărturiile creștinilor ortodocși, experiențele personale au același numitor comun: nimic
fără Dumnezeu sau omul fără Biserică nu este al lui Hristos. Activitatea de profesor de
religie mi -a oferit prilejul de a observa că frământările elevilor mei au fost linștite
aducându -le la același numitor comun.
Cu voie liberă, cu deplină știință, cu dorință deplină cu încredere nestrămutată, cu
genunchi plecați la rugăciune, cu porunci și învățături răsunând minte, cu „ Doamne,
Doamne, deschide -ne nouă”(Matei 25,11) pe buze, cu binecuvântări duhovnicești,
îndemn să se p ornească în fiecare zori de zi cutezători în urcușul frumos dar anevoios
către Cel Care este „ Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6). Acest marș duhovnicesc care
are ca scop împlinrea umanului, începe și se finalizează în spațiul divinno -uman al
Bisericii prin harul lui Dumnezeu. Prin Taina Sfântului Botez omul trece linia de start,
depășeșete obst acole, evită coliziuni, suportă accidentări, rez istă, accelerează, obține
performanță și ajunge la final unit cu Hristos prin Sfânta Taină a Spovedaniei sau a
Pocăinței și prin Sfânta Taina a Împărtășaniei.
Prin dorința de unire cu Hristos, prin participarea la viața lui Hristos prin harul
Duhului Sf ânt credinciosul se îndumnezeiește arătând rezultatul comuniunii ontologice
dintre el și Dumnezeu și confirmă însușirea cuvintelor Mântuirorului „ Fiți, dar, voi
desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.” (Matei 5,48)

5

CAPITOLUL I
TAINA SPOVEDANIEI ȘI POCĂINȚA ÎN TRECUTUL BISERICII

1.1.Taina Spovedaiei si Pocainta – mesajul lui Hristos în Evanghelie

Domnul nostru Iisus Hristos S -a întrupat din iubire pentru oameni cu dorința de
a-i face cunoscută omului o lege îmbunătățită, care să o desavarșească pe cea veche, cu
ajutorul căreia starea sa morală să devină perfectă. Mesajul acesteia est e de îndreptare, de
corectare, de pocăință. Evanghelia Mântuitorului răsună de noutatea unor cuvinte care
uimesc prin conținutul lor religios: ,,Să știți că Fiul Omului are pe pământ puterea să
ierte păcatele” (Marcu 2, 10). Prin păcatul primilor oameni în univers s -a declanșat un
nou proces : mersul omului și al lumii spre distrugere și moarte. „Sufletul care
păcătuiește, acela va muri” (Iezechiel 18, 20 ). Actul personal de neascultare al lui Adam
a introdus ființa umană într -o rețea a morții, într -un vârtej al inexistenței. Dumnezeu vrea
însă să inverseze acest proces care ducea la nimicirea creației.”1. Dumnezeu „nu voiește
sa piara cineva, ci toți sa vina la pocaința” (II Petru 3, 9). El voiește ca toți oamenii sa
se mântuiasca (I Tim. 2, 4). Sfântu l Ioan Botezătorul a anunțat venirea Mântuitorului prin
stigătul exigent : „Pocăiți -vă!” (Matei 3,2) Cei care au ascultat și s -au pocăit au primit
vindecarea câștigând în modul acesta și Împărația Cerurilor.
Etimologic, cuvântul pocăință vine de la slavone scul pokajanije, care însemnă părere de
rău. În limba greacă, pocăința are corespondent in cuvantul metanoia, care înseamnă
schimbarea spiritului, schimbarea lăuntrică și presupune o schimbare a vieții, a felului
de a gândi și de a acționa. În latină acea stă taină se numește paenitentia.
Starea de părere de rău pentru păcatele făcute, de schimbare a vieții in bine, va
dobândi statutul de taină. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, folosește diferite denumiri
pentru Taina Spovedaniei: pocăință, evidențiin du-se starea pe care trebuie să o manifeste
credinciosul cu acest prilej; penitență, ceea ce confirmă starea de vinovăție a celui ce
păcătuiește; mărturisire, denumire prin care se arată modalitatea de săvârșire a Tainei;
iertare, dezlegare, împăcare prin care se subliniază efectele Tainei, adică iertarea
păcatelor și împăcarea credinciosului cu Dumnezeu și cu Biserica. „Păcatul originar a
despărțit rațiunea de inimă, gnoseologia de axiologie, a falsificat facultatea de

1Pr. Prof. Dr. Ion Bria , Dimensiunea hristologică a iconomiei mântuirii , Revista Ortodoxă, Periodic al
Episcopiei Giurgiului, 2010, nr.28, p.9

6
discernământ și de apreciere. Aceast ă stare de pervertire ontologică cere un act de
transfigurare profundă a ființei – metanoia, care este chiar lucrarea credinței.”2
Sfântul Ioan Botezătorul ,în lucrarea de pregătire a poporului, prezintă activitatea
și învățătura Mântuitorului Iisus Hristo s. Cuvintele de început ale vestirii evangheliei
Împărăției cerurilor devin motoul vieții omenești, ce se pot rezuma la: pocăință spre
mântuire. Predica rostită de Sfântul Ioan în ținuturile Iordanului, acolo unde propovăduia
„botezul pocăinței spre ier tarea păcatelor”(Luca 3,3) , făcea trimitere la viața religios –
morală și socială a conaționalilor săi. Este o predică vie, dinamică, oarecum aspră, dură
chiar, care este un trecut prezent, potrivită timpurilor actuale. „ Pocăiți -vă că s -a apropiat
împărăția cerurilor”(Matei 3,2) sunt cuvinte care fac referire la necesitatea pocăinței.
„Pocăinți -vă!” este îndemnul de a curăța de zgura păcatului, cu părere de rău și cu dorința
de a nu mai greși. Acest apel avea un rol pregătitor: „era glasul pustiei ce dorea să se
facă livadă roditoare. Era un gest de oprire plin de înțeles, pe care Proorocul Ioan îl
ridică în calea omenirii căzute în rătăire ca să -i îndrepte pașii spre calea Domnului. El
are viziunea unei omeniri regenerate prin convertire” 3
Sfântul Ioan Botez ătorul îi invită pe oameni în Iordanul Duhului Sfânt. Această
invitație nu este una de moment, de spectacol, de spălare obișnuită. Întoarcerea râului
Iordan catre izvor în momentul botezului Mântuitorului este exemplul întoarcerii
oamenilor înnoiți către Izvorul vieții, prin baia Duhului Sfânt, la starea bărbatului
desavarșit.
Hristos ajunge la om dacă acesta se pocăiește, el ajunge la Hristos dacă pune bază lucrării
sale de mântuire, prin ajutorul lui Dumnezeu prin harul divin și prin eforturile proprii,
credința și faptele bune. A te pocăi înseamnă a trăi conform principiilor Evangheliei lui
Hristos, Care a venit să caute pe păcătoși, știind El că „ Nu cei sănătoși au nevoie de
doctor, ci cei bolnavi…că n -am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la poc ăință.”
(Matei 9,12 -13)
Mântuitorul ajunge la om prin taină, prin ceea ce a transmis Sfinților Apostolilor
sarcina și privilegiul de a ierta păcate. Mântuitorul face prima făgăduință a acestui act
dumnezeiesc Sfântului Apostol Petru când îi adresează cuvin tele memorabile: ,,Tu ești
Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Și -ți voi

2 Paul Evdokimov , Prezența Duhului Sfânt în Tradiția Ortodoxă , trad. pr. dr. Vasile Răducă, Editura
Anastasia, București, 1995, p.37
3 Pr.Ilarion Felea , Pocăința , Editura Scara, București, 2000, p.10

7
da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri și orice
vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16,18 -19).
O cheie este deținută de proprietarul unei locuințe, de stăpânul unui domeniu, de
conducătorul unei cetăți. Mântuitorul își anunță vizita la ușa casei noastre, Își exprimă
diplomatic dorința de a ne vizita, ne respectă dreptul de a fi proprii noștri stăpâni.
Problema se pune atunci când ar trebui să părăsim locația și ar trebui să încredințăm cheia
unui înlocuitor de nădejde. Și pentru a nu exista neșansa de a o încredința unui lup în
haină de oaie, atunci cheia să o încredințăm numai lui Dumnezeu Care stăpânește peste
toate. Profetul vorbește cu veacuri înainte despre Mesia ca stăpân atotputernic al cheilor
casei lui David: ,,Și voi pune pe umerii lui cheile casei lui David și dacă El va deschide,
nimeni nu va închide și dacă El va închide, nimeni nu va deschide” (Isaia 22, 22).
Iisus promite Sfântului Apostolul Petru cheile împărăției mesianice. Puterea lor este
duhovnicească. Prin exercițiul lor, Apostolul are stăpânirea turmei și puterea de a
pătrunde tainic în camera sufletul ui omenesc, ca să lege și să dezlege.
Puterea duhovnicească pe care Mântuitorul o dă Sfântului Apostolul Petru o oferă și celor
doisprezece Sfinți Apostoli: ,,adevăr grăiesc vouă: oricâte veți lega pe pământ, vor fi
dezlegate și în cer” (Matei 18,18).
Puterea legării și dezlegării nu este un privilegiu al unui singur Apostol, ci al
tuturor Apostolilor. Făgăduința făcută la singular lui Petru se face și la plural, adresându –
se către întreg soborul Apostolilor. Lămurirea aceasta exclude dintru început teori a de
mai târziu asupra primatului lui Petru, ca și când numai el ar fi fost înzestrat cu
plenitudinea puterilor harismatice și vicar al lui Hristos pe pământ Apostolii toți au primit
egale privilegii și puteri duhovnicești de la Hristos.
Puteri și privilegii excepționale se descoperă în cuvintele cutremurătoare ale
Mântuitorului, adresate Sfinților Apostoli după înviere: ,, Pace vouă; Precum M -a trimis
pe Mine Tatăl vă trimit și Eu pe voi. Aceasta zicând a suflat și le -a zis: Luați Duh Sfânt
cărora v eți ierta păcatele se vor ierta și cărora le veți ține vor fi ținute” (Ioan 20, 21 -23).
„Această putere de a ierta păcatele Hristos a promis -o și apoi a dat -o Apostolilor Săi și
urmașilor acestora. Așadar, după ce o promite lui Petriu în Cezareea lui Filip (Matei
16.19) o promite tuturor Apostolilor ”.4
Taina progresiv descoperită este arătată, iar făgăduința împlinită. Iisus a avut pe
pământ o slujire mântuitoare, dumnezeiască. A fost trimis de Tatăl să caute și să

4 Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu , Preotul ca săvârsitor al Tainei Spovedaniei și puterea de a dezlega păcatele ,
în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine , Bazilica, București 2014, p. 264

8
mântuiască de moarte oaia cea rătăcită, fi ul cel pierdut și pe toți oamenii păcătoși. Înainte
de a se înălța la cer, misiunea aceasta istorică și salvatoare o transmite Apostolilor în toată
plenitudinea ei.. Misiunea lor are deci caracter sfințitor, căci are în vedere iertarea
păcatelor și iertare a devine Taina . „Taina aceasta a fost instituită de Hristos prin faptul
că El Însuși a săvârșit -o, acordând Cel dintâi iertarea păcatelor unor persoane și a acordat
puterea iertării păcatelor și ucenicilor Săi și urmașilor acestora.”5 Unele texte din Sfâ nta
Scriptură stau mărturie despre iertarea păcatelor pe care Mântuitorul Hristos o dădea
înaintea vindecării trupești.: „și văzând Iisus credința lor, i -a zis slăbănogului: fiule,
iertate îți sunt păcatele tale!”(Marcu 2,5.) Relatând evenimentele în tâmplate în casa
fariseului Simon, Sfântul Evanghelist Luca spune: „de aceea îți zic: iertate sunt păcatele
ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: iertate îți
sunt păcatele” (Luca 7,47 -48). Din aceste texte re iese că Mântuitorul este nu numai
doctorul trupurilor ci și al sufletului, având puterea de a ierta păcatele. Acestea sunt
mărturisite de Mântuitorul Însuși: “ dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta
păcatele pe pământ, a zis slăbănogului : zic ți e scoală -te, ia -ți patul tău și mergi la casa
ta” (Marcu 2,10 -11). „Toți cei care și -au mărturisit credința și -i cereau ajutorul,
recunoscându -și păcatele s -au bucurat de iertarea Lui. Hristos a împărtășit adeseori darul
vindecării odată cu iertarea păcate lor, prin mâna Sa (Matei 20,34; Marcu 7,32 -35; Luca
5.13) sau printr -o materie atinsă de mâna Sa și pusă în contact cu cel bolnav (Marcu 8,23 –
25; Luca 8,44) .”6
Taina Spovedaniei beneficiazã atât de temeiuri scripturistice :„ Și Iisus le -a zis
iarăși: Pace vouă! Precum M -a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând
acestea, a suflat asupra lor și le -a zis: Luați Duh Sfânt Cărora veți ierta păcatele, le vor
fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute.” (Ioan 20, 21 -23); „Adevărat grăiesc vou ă:
Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ,
vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18, 18); cât și patristice, care demonstreazã sãvârșirea
ei ca tainã în epoca apostolică și patristică. Subliniind im portanța săvârsirii acestei
Sfinte Taine, Sfântul Ioan Gurã de Aur spune: „ Oameni care trăiesc pe pământ și locuiesc
pe el, au primit îngăduința să administreze cele cerești și au o putere pe care Dumnezeu
n-a dat -o nici îngerilor, nici arhanghelilor. Nu s -a spus îngerilor, ci oamenilor:<<Oricâte

5 Pr. Prof. Dr. Stăniloae Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă ,vol.III, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ( IBMBOR), București, 1997, p.83.
6 Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Sfintele Taine în viața Bisericii , Revista "Studii Teologice" XXXIII (1981),
nr. 3-4, pagina 190 -192.

9
veți lega pe pãmânt, vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pãmânt , vor fi
dezlegate și în cer>> ( Matei 18, 18 ). Au și stăpânii pământului puterea de a lega; dar leagã
numai trupurile. Puterea de a leg a a preoților, însă, leagă sufletele și străbate cerurile;
Dumnezeu întărește sus în ceruri cele făcute de preoți jos pe pãmânt; Stăpânul întărește
hotărârea dată de robi. Ce oare altceva a dat Dumnezeu preoților decât toatã puterea
cereascã?…Ce putere p oate fi mai mare ca aceasta?…Văd, însă, că toată această putere a
fost încredințată de Fiul preoților. “ 7
Credincioșii, care au nevoie stringentă de ajutorul lui Iisus, în tămăduirea trupului
sau de eliberarea sufletească, de robirea diavolească, nu ma i au răbdarea să spună
rugăciuni atât de ample. Chinurile care îi apăsă, dorința și credința îi fac să strige disperați
asemenea orbului din Ierihon „Fiul lui David, fie -ți milă de mine.” (Luca 18,33).
Vameșul, ținând sentimentul fricii de Dumnezeu, se con sideră în stare gravă de păcate,
se subestimează, neîndrăznind să ridice ochii din pământ. Cu un strop de curaj reușește
să rostească cu vocea tremurândă: „Dumnezeule milostiv, fii mie păcătosului.”(Luca
18,13). Mustrarea conștiinței i s -a fãcut lui Zaheu aspru judecãtor, spre a hotărî singur
acest mijloc de îndreptare în fața Preaînduratului nostru Mântuitor. Aceastã hotărâre a lui
de îndreptare a fost primită de știutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o jertfă deja făcută
pentru păcatele sale și ca o arvun ă a mântuirii sufletului sãu. De aceea, L -a auzit pe
Domnul: „Astăzi s -a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul lui
Avraam.” știința cea atotcuprinzãtoare și fără de margine a lui Dumnezeu privește spre
toate inimile oamenilor și, dac ă vede o inimă frântã și zdrobită pentru ceea ce a greșit
înaintea lui, nu o pedepsește, ci, cu mila și cu darul Său, o luminează și o povățuiește la
calea mântuirii. Mântuitorul nostru Iisus Hristos știa cu adevărat păcatele lui Zaheu
vameșul, dar a văzut și marea lui smerenie și râvna la pocăință. De aceea a venit să
găzduiască în casa sa și l -a învrednicit de iertarea pãcatelor.
Recunoașterea faptelor rele, sinceritatea, resemnarea au un potențial mai mare
decât faptele bune făcute din mândrie, din or goliu, formale. Tâlharul, răstignit pe cruce
lângă Mântuitorul, care toată viață a făcut doar fapte rele, își dă seama de importanța
jertfei Mântuitorului, de puterea pe care o deține Fiul Omului, îndrăznește să zică ca
Dumnezeu să -și amintească de el: „Pomenește -mă Doamne, când vei veni întru
Împărăția Ta.” (Luca 23,42). Cel rău făcător până în acel moment se mulțumește ca

7 Sfântul Ioan Gură de Aur, Tratatul Despre Preoție , III, 5 , în vol. Despre Preoție , Traducere, introducere
și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR, București, 1998, p . 65;

10
Dumnezeu să -i rostească numele, nu dorește să se împărtășească de bucuriile cerești,
întrucât el nu le cunoștea, nu -și dorise în viață acest lucru. Mântuitorul îi recunoaște starea
de pocăință, sinceritatea și îi făgăduiește că va fi cu El în Rai chiar în acea zi. Așa cum se
observă, în această perioadă, efectul rugăciunii este imediat, tot așa Dumnezeu ne învață
să-L recunoaște m ca pe Cel Atotputernic. Însăși convertirea lui Saul este strâns legată de
rugăciune: „Doamne, ce voiești să fac? întreabă Saul, căzut la pământ.” (Fapte, 9,5)
Când Anania ezită să meargă la Saul, cunoscându -i numele, Dumnezeu îl liniștește,
zicând: „ lată, el se roagă.” (Fapte 9,11 ), cuvinte care constituie portretul vieții sale
religioase. Iertarea păcatelor este misiunea întrupării Lui „ căci El va mântui poporul său
de păcate’’(Matei 1,21). El iartă femeia adulteră (Ioan 8,11), pe cea păcătoasă, pe
slăbănog; este prieten cu vameșii și cu păcătoșii cu scopul de ai converti. El își dă trupul
și sângele spre iertarea păcatelor. Prietenia, iubirea, slujirea lui Hristos s -a manifestat nu
numai pe cruce, ci în tot timpul petrecerii Sale pe pamânt, mai ales în faptul iertării
păcatelor. Dezlegând oamenii de păcat, El a voit să închege o comunitate umană
autentică. Păcatul înseamnă a ține în stare de restricție, de condamnare, de acuzație, de
victimă. Or, Iisus nu are un mesaj de condamnare și de respingere p entru păcătoși, ci un
cuvânt de eliberare. El s -a adresat femeii acuzată de impostori: „Femeie, unde sunt
pârâșii tăi? Nu te -a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul,Doamne. Și Iisus i -a zis: Nu
te osândesc nici Eu. Mergi, de acum să nu mai păcătuiești ” (Ioan 8, 10 -11)
Trebuie precizat că pocăința sau mărturisirea păcatelor face numai începutul. De
aici înainte omul trebuie să facă pe tot parcursul vieții fapte vrednice de pocăință: „ Faceți,
dar, roade vrednice d e pocăință și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam,
căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.” (Luca
3,8). Aceste cuvinte au o putere binefăcătoare în toată vremea pentru fiecare păcătos care
se căies te. Creștinii sunt datori să prelungească calea începută prin Taina Pocăinței: să
facă roade vrednice de aceste clipe sfinte, pentru că pocăința adevărată înseamnă
îndreptare hotărâtă și înnoire a întregii vieți greșite. În acest sens Sfântul Vasile cel Ma re
recomandă: ”Pocăința nu trebuie să înceteze în cursul întregii vieți: căci cine este fără de
păcat? În toată clipa păcătuim, dacă nu cu fapta, apoi cu gândul. Oricât sunt de mici
păcatele, dar ele pătează conștiința, iar conștiința trebuie să fie mereu curată. Dacă trebuie
să fie păstrată curată dar, totuși, zilnic se pătează, atunci în toată ziua trebuie să o și
curățim.”8 Întoacerecea la râul Iordan, la glasul celui care strigă în pustie face ca harul să

8 Pr. Prof. Petre Vintilescu , Spovedania și Duhovnicia , Editura Reîntregirea, Alba Iulia , 1995, p.54

11
curgă și să ude pământul din om atât cât fiecare , prin propria voință permite să curgă
periodic pe loc arid, să mențină umezeala, să potolească seceta sau să inunde.
Spovedania din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe înseamnă, dincolo de
Taină, o vorbire de taină, dar și o dezle gare de taină a păcatelor săvârșite în altfel de taină
decât în TainaBisericii 9. Ea este taina „regenerării noastre sufletești, a înnoirii și curățirii
hainei Botezului pecare am întinat -o cu păcate. Cu toții păcătuim, toți avem nevoie de
pocăință, de ier tare și de curăție”10

1.2.Mărturisirea Păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii

De la începutul creștinismului, s -a pus întrebarea: Ce se petrece cu creștinul căruia
i se întâmplă să păcătuiască după Botez? Biserica nu a rămas fără răspuns în fața acestei
întrebări. Moștenitoare a cuvintelor Apostolilor și călăuzită de Sfântul Duh în
interpretarea Sfintelor Scripturi, Biserica a înțeles că după harul botezului, un har nou îi
era oferit omului: cel venit în urma pocăinței, a mărturisirii păcatelor.11 Tema izbăvirii de
păcat , rămâne o tema centrală a creștinismului. De -a lungul celor do ua milenii, nu a fost
generație de oameni care să nu fie frământată de izbăvirea de păcate.
Taina Spovedaniei, se practica din vremea Apostolilor, a episopilor și a preoților
hirotoniți de aceștia când creștinii se mărturiseau și primeau dezlegar e
de păcatele săvârșite. Sunt mărturii în scrierile părinților și scriitorilor bisericești din
primele secole ale faptului că mărturisirea era secreta, iar în unele cazuri pentru păcatele
mari , se făcea o mărturisire și o penitență publica. De fapt, pocă ința canonică sau publică
a fost instituită în Biserică din pricina păcatelor grave. Nu trebuie însă ca termenul de
„pocăință publică“ să fie înțeles cu sensul de spovedanie publică a păcatelor; dimpotrivă,
mărturisirea păcatelor se făcea în mod secret în fața episcopului, pe vremea în care acesta
era săvârșitorul obișnuit al acestei taine; el trebuia să păstreze secretul absolut asupra
naturii păcatelor mărturisite lui, precum mai târziu preoții cărora episcopii aveau să
confere slujirea duhovniciei. Aceas tă pocăință nu era „publică“ decât în sensul că cei care
fuseseră selectați apăreau mai departe, pentru un timp mai lung sau mai scurt, în rândul

9 Pr. Prof. Constantin Necula, Îndumnezeirea maidanului , Ed. Agnos, Sibiu, p . 193
10 Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică , vol. II, Ed. Episcopiei Dunării de
Jos, Galați, 2001, p. 254
11 Ionuț Marinescu , traducere din revista Buisson Ardent, Cahiers Saint Silouane l'Athonite, nr. 20, Le
mystere de la pénitence , archimandrite Placide Deseille, Cerf, 2014, pp. 89 -98) http://ziarullumina.ro/taina –
pocaintei -in-istoria -bisericii -95987.html

12
celor căzuți, aceștia din urmă fiind excluși din comunitatea credincioșilor și de la
comuniunea euharistică, t rebuind să rămână la ușa bisericii, cerând credincioșilor să se
roage pentru ei pentru ca Dumnezeu să le acorde iertarea Sa.
În acest capitol mi -am propus o incursiune în taina spovedaniei și a pocăinței din
primele patru secole creștine folosind ca izvoa re, Sfânta Scriptură și scrierile parinților
din primele secole.

1.2.1 . Mărturii scripturistice și biblice asupra Pocăinței și a Tainei
Spovedaniei

Biserica a învătat pe credincioșii ei să practice mărturisirea păcatelor și pocăința ,
bazându -se în primul rând pe Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Prima părere
de rău pentru păcatul săvârșit ne este prezentată în Cartea Facerii, cân d Adam și Eva sunt
alungați în afara Grădinii Edenului, iar Tradiția completează acest tablou cu cei doi
plângând la Porțile Edenului. Atât la poporul ales, cât și la popoarele păgâne, care au mai
păstrat un rudiment din Revelația primordială, întâlnim ac te de pocăință și preocuparea
lor de împăcare cu Dumnezeu. „Sentimentul de pocăință și practici
pentru mărturisirea, ispășirea și curățirea păcatelor aflăm în toate religiile primitive și
antice. De când s -au ivit și s -au descoperit cele dintâi semne de vi ață religioasă la
popoarele primitive, întâlnim, în diferite chipuri, și ideea mijloacelor de purificare a
sufletului și de împăcare cu Dumnezeu.”12 La triburile din Asia, Africa, America de Nord,
întâlnim diferite forme de mărturisire a păcatelor, uneori p ublică, alteori secretă sau
individuală ori colectivă.
De obicei se mărturiseau în fața preoților, vrăjitorilor, părinților,
prietenilor, poporului păcatele privitoare la morală și cele privitoare la atingerea
lucrurilor sfinte. Riturile care însoțeau mărturisirea erau:îmbăierea, stropirea cu apă,
alungarea duhurilor rele, arderea lucrurilor sau a animalelor asupra cărora erau trecute
păcatele, scuiparea, vărsarea sau facerea de crestături pentru a curge sânge. În diferite
tradiții, mărtur isirea era urmată de acte de penitență.13.
În Vechiul Testament conștiința păcătoșeniei este exprimată clar,
iar texele penitențiale sunt numeroase . Dumnezeu provoacă pe Adam și Eva la o
mărturisire sinceră și personală . El dorește ca fiecare dintre cei doi să spună în ce fel au

12 Pr. Ilarion V. Felea, op. Cit. , p. 3
13 Ibidem, p. 4

13
greșit, meditâtnd astfel la gravitatea faptei, manifestându -se cu părere de rău și în felul
acesta să fie atenți la slăbicinile lor astfel încât data viitoare să nu mai greșească.
Dumnezeu cunoștea modul în care ei au gresit și ce i -a determinat să acționeze în acel
mod, însa dorea ca mărturisirea greșelii să vină din partea lor. Din nefericire Adam și Eva
au refuzat invitația la o mărturisire personală. Sfinții Părinți spun că blestemul lui
Dumnezeu a căzut asupra vieții lor , nu că au păcătuit, ci pentru că nu au mărturisit.14
Același lucru s -a întâmplat și cu Cain. Dumnezeu îl întreabă pentru ca să -și mărturisească
păcatul ,iar el nu și -l mărturisește și nici nu vrea să răspundă pentru ce a facut.(Facera
4,9). Sfinții Părint i spun că nu pentru păcat a fost blestemat Cain, ci pentru ocolirea
mărturisirii15.În istoria biblica a lui Moise si Faraon , observăm că de căte ori Faraonul
își recunoștea păcatul și se pocăia, de atâtea ori Dumnezeu oprea plăgile trimise asupra
Egiptulu i. (Iesirea 9,27; 10,17) Când Aaron s -a făcut vinovat de greșeala poporului de a
construi un vițel din aur, el își mărturisește păcatul la invitația lui Moise.( Iesirea 32,21)
Moise primește porunca de la Dumnezeu ca oamenii să -și mărturisească în mod
personal păcatul. Pentru fiecare păcat săvârșit se aducea o jertfă personală. (Leviticul 5,5)
Numai pentru păcatul comun al poporului se aducea o jertfa comuna, respectiv un țap.(
Leviticul 4,4). Această mărturisire se făcea în fața preotului întrucât el avea misiunea să
curățeasca pe cel care a păcătuit. ( Leviticul 5,13).Celebră este pocăința regelui David pe
care o exprimă în psalmii :6, 31, 37, 50, 101, 129, 142. În psalmul 50, regele David își
eternizează pocăința, și odată cu el fiecare creștin până l a a doua venire a Domnului .
Proorocii, ca niște trâmbițe dumnezeiești, în mod curent aveau subiect al predicii
lor – pocăința. Daniel mărturisește Păcatele sale și ale poporului. Bărbații întorși din
robia babilonului mărturisesc în fața preotului Ezdra p ăcatul căsătoriei cu femei păgâne.
Când vina păcatului devine comună și publică se cheamă la pocăință cetăți întregi, cum a
fost vestita Ninive .16
Pocăința de dinaintea Domnului Hristos nu era o taină, pentru că lipsea harul
Duhului Sfânt, ci era un simbol, un ritual practic, un mijloc pedagogic care vestea,
renașterea lăuntrică pe care păcătoșii o vor realiza în Hristos și în Biserică prin Taina
Spovedaniei.17

14 Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Mărturisirea păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii , în Spovedania
și Euharistia, izvoare ale vieții creștine, Bazilica, București 2014 p . 74
15 Ibidem p.75
16 Pr. Ilarion V. Felea, op. cit. , p. 37
17 Andrei , Episcopul Alba Iulei, Spovedanie și comuniune , Alba Iulia, 1998, p. 81

14
Noul Testament nu -l înlocuiește pe cel Vechi, ci -l împlinește și completeaz ă, la
fel noul cult, dacă trebuie să fie cultul Noului Legământ, nu -l înlocuiește ori desființează
pe cel vechi, ci apare ca împlinirea sa necesară . Noul Testament este cartea întoarcerii la
Dumnezeu, este cartea pocăinței, cartea împăcării omului cu Du mnezeu. Ideea de
pocăință, de întoarcere la Dumnezeu dintr -o stare imperfectă, căzută se găsește în întreg
Noul Testament.
În Noul Testament, Sfântul Ioan Botezătorul vestește oamenilor apropierea
Împărației lui Dumnezeu și îi îndeamnă pe oameni să se p ocăiască , mărturisindu -și
fiecare păcatele și botezându -se în râul Iordan ( Matei 3 -6; Marcu 1,5).
Mântuitorul Iisus Hristos îi investește pe Apostoli și pe urmașii acestora cu puterea
de a ierta păcatele ( Ioan 20,23; Matei 18,18), rânduind și o mărturis ire a păcatelor întrucât
apostolii și urmașii lor aveau puterea să dezlege sau să refuze dezlegarea pe baza unei
cunoașteri a păcatelor. Faptele Apostolilor in capitolul 19 versetul 18 arată că în vremea
apostolilor se practica o mărturisire a păcatelor c ăci efesenii care crezuseră ” veneau si
se mărturiseau și spuneau faptele lor ”.18
La Pogorârea Duhului Sfânt, când la predica Apostolilor se convertesc trei mii de
bărbați, iar la întrebarea acestora ce trebuie să facă,Sfântul Petru le -a răspuns: „Pocăiți –
vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui IisusHristos, spre iertarea păcatelor
voastre și veți primi darul Duhului Sfânt ( Fapte2, 38 ). În același ton li se adresează
Sfântul Pavel atenienilor în areopag: „Dumnezeu trecând cu vederea veacurile n eștiinței,
vestește acum oamenilor ca toți de pretutindeni să se pocăiască” ( Fapte 17, 30 ).
Sfântul Apostol Pavel poruncește Corintenilor ca pentru o vreme să scoată pe unul
care săvârșise un păcat grav ( I Corinteni 5,5 -7) și dorește ca să nu mai aiba pr ilej de a -i
plânge pe alții care au păcătuit și nu s -au pocăit. (2 Corinteni 12,21; 7,8 -10).19
Este clar deci că „pocăința în Noul Testament începe cu predica Sfântului Ioan
Botezătorul, se așează ca Taină Sfântă de Mântuitorul Hristos și se pune în lucrare de
SfințiiApostoli.”20

18 Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae art. Înnoirea și sfințirea credincioșilor în Taina Mărturisirii, după
Învățătura Bisericii Ortodoxe , op. cit., p.64
19 Ibidem p .64
20 Pr. Ilarion V. Felea, op. cit. p. 69

15
1.2.2. Mărturia primelor patru secole creștine despre Pocăință și Taina
Spovedaniei

În scrierile creștine timpurii din afara Noului Testament, găsim o deschidere către
ideea de pocăință.În perioada post -apostolică se atestă continuitatea ritualului și a
semnificației Tainei Mărturisirii din epoca apostolică. Scrierile Părinților Apostolici sunt
presărate cu date referitoare la ritualul Mărturisirii și al iertării păcatelor. Pocăința are
caracter de Taină Sfântă, se face după o regulă și după un ritual anumit, cu aceeași
eficacitate și valoare soteriologică ca și Botezul. Dintre atestările timpurii ale unei
concepții largi despre pocăință amintim: cererea din Didahie ca toți care nu sunt sfinți să
se pocăiască înainte de a se apropia de potir, referințe din Epistola lui Barnaba la pocăință
ca dar prin care suntem conduși noi, „ cei ce am fost robiți morții”; îndemnul Sfântului
Policarp către clerul din Filipe să aibă compasiune, știind că noi suntem datornici
păcatului; porunc a lui Ignatie la rugăciune neîncetată pentru cei rătăciți de la Cale și
afirmarea faptului că pentru toți oamenii există nădejde de pocăință; II Clement vorbește
despre plata pe care trebuie să o dăm lui Dumnezeu Tămăduitorul câtă vreme mai avem
timp să f im vindecați: plata este pocăința din inimă sinceră ; Păstorul lui Herma , unde -l
vedem pe Herma rugându -se și plecându -și genunchii în mod repetat, mărturisindu -și
păcatele; tot aici se vorbește de pocăința făcută din inimă și de folosul pe care -l naște .21
În „Didahie”, scriere contemporană cu Evangheliile după Matei și Luca, pe care
le folosește din plin22, se dă următoatrea povață: „Când vă adunați în duminica Domnului,
frângeți pâinea și mulțumiți, după ce mai întâi v -ați mărturisit păcatele voastre, ca jertfa
voastră să fie curată”23. Epistola către Corinteni a Sfântului Clement Romanul are
printre scopurile sale principale pocăința membrilor comunității corintene care s -au
răzvrătit împotriva ierarhiei.24În ansamblu, concepția lui Clement despre pocăință
evoluează în jurul ideii că este un act central al vieții creștine, exprimat în principal într –
o frângere a inimii care se manifestă în purtarea vinei pentru faptele rele, fie ele săvârșite
sau nu.25Sfântul Clement Romanul spune astfel : „ E mai bine să -ți mărturisești păcatele
tale decât să -ți împietrești inima”. Sfântul Clement menționeaza rolul preotului în
primirea mărturisirii precum și impunerea penitenței care îi urma. Taina mărturisirii

21 Alexis Torrance , Pocăința în Antichitatea Târzie , Doxologia, Iași 2014 p. 112
22 John Meyendorff, Teoologia bizantină, București, 1996, p. 261 -262
23 Scrierile Părinților Apostolici , P.S.B.1, București, 1979, p.20
24 Alexis Torrance , op. cit. p. 11 0
25 Ibidem , p. 111

16
păcatelor în scrierile părinților apostolici are ace lași conținut doctrinar și acelaș rol
curățitor ca și în Noul Testament.26 În Epistola lui Barnaba , găsim cu referire la
marturisire : „ Să -ți mărturisești păcatele tale”(cap.19). Despre necesitatea mărturisirii
păcatelor găsim dovezi aproape în toate scr ierile părinților apostolici, condiție esențială
pentru îndreptare și desăvârșire. Pentru păcatele săvârșite după botez, Părinții apostolici,
atât din Răsărit cât și din Apus, ne relatează că se exercita Spovedania, finalizată cu
dezlegarea dată de către e piscop sau de preot, în virtutea puterii primite prin hirotonie
locul în care se administra era biserica .27 Rugăciunea, postul, înfrânarea, regretul pentru
păcatele săvârșite fiind mijloacele pentru îndrepatare. Nu se găsește o metodă amănunțită
de întrebu ințare a tainei la acești părinți apostolici. Ne dăm seama că era noua această
practică și nimeni nu se găndea la alta. Deci, mărturisirea păcatelor , în timpul părinților
apostolici se făcea ca și în timpul apostolilor, adică individual și secret în fața preoților.
Primul scriitor care ne vorbește de existența mărturisirii săvârșite în fața preotului
și în prezența întregi comunități creștine este Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului. O
mărturisire ca aceasta se făcea numai pentru păcatele mai mari în pr ezența preotului și în
fața publicului doar la îndemnul duhovnicului . Acest tip de mărturisire în care penitentul
la îndemnul duhovnicului își descoperea păcatele în fața mulțimii era mai aspră și se
aplica în cazuri speciale, dar făra a anula mărturisirea individuală și secretă. În secolul al
doilea, în Dialogul cu iudeul Trifon , Sfânul Iustin Martirul și Filosoful afirma că
„apostolii credinței creștine nu se pot mântui decât prin pocăință sinceră”.
De la Sfântul Ignatie Teoforul aflăm despre mărturisir ea personală care trebuie să
se facă de către păcătoși în fața episcopului și a unui consistoriu episcopal (Ep. Către
Filadelf,cap. 8). Tot de o mărturisire și de o iertare a păcatelor aflăm de la Sfântul Irineu
ce relatează cazul unor femei care au mers î n adunarea gnosticilor și s -au dedat la desfrâu.
Reîntorcându -se în Biserica lui Dumnezeu au mărturisit păcatele, al desfrâului cât și al
unirii cu gnosticii. Alte femei care din cauza rușinii , nu și -au mărturisit păcatele nu mai
trăiau nici în Biserică , nici in afara ei.28
În secolul al III -lea, atât mărturisirirea păcatelor mai grave, cât și penitența se
făceau în public. De fapt, pocăința canonică sau publică a fost instituită în Biserică din
pricina păcatelor grave. Nu trebuie însă ca termenul de „poc ăință publică“ să fie înțeles

26 Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae , Mărturisirea păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii , op. cit., p. 78
27 John Meyendorff, op. cit. , p. 260
28 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Mărturisirea păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii , în op. cit.
p. 79

17
cu sensul de spovedanie publică a păcatelor; dimpotrivă, mărturisirea păcatelor se făcea
în mod secret în fața episcopului, pe vremea în care acesta era săvârșitorul obișnuit al
acestei taine; el trebuia să păstreze secretul a bsolut asupra naturii păcatelor mărturisite
lui, precum mai târziu preoții cărora episcopii aveau să confere slujirea duhovniciei.
Această pocăință nu era „publică“ decât în sensul că cei care fuseseră selectați apăreau
mai departe, pentru un timp mai lung sau mai scurt, în rândul celor căzuți, aceștia din
urmă fiind excluși din comunitatea credincioșilor și de la comuniunea euharistică,
trebuind să rămână la ușa bisericii, cerând credincioșilor să se roage pentru ei pentru ca
Dumnezeu să le acorde iertarea Sa.29 La început, în cazul Spovedaniei publice se încadrau
trei păcate. Acestea erau apostazia, uciderea, adulterul. Cele trei păcate erau
incompatibile cu aparținerea de Trupul lui Hristos. Atunci când omul voia să se
spovedească public, trebuia să se pre gătească prin stare de pocăință, rugăciune, post, prin
toate exercițiile spirituale care -i hrăneau luarea aminte și -l ajutau să -și stăpânească trupul
– nu doar trupul fizic, ci acel trup despre care vorbește Sfântul Pavel în cuvântul său
despre faptele tru pești (Romani7 -9). Comunitatea de asemenea era anunțată de ceea ce
urma, și la rândul ei trebuia să se pregătească prin post și rugăciune pentru a -l putea primi
în Trupul tainic al lui Hristos pe cel care își mărturisea aceste grele păcate.30 Starea de
penitență îi separa pe cei care au păcătuit de restul credincioșilor, obligându -i să rămâna
în pronaosul bisericii sau chiar în afara bisericii, luându -le dreptul de a aduce daruri la
biserică, de a participa la Liturghia credincioșilor și de a se împărtăși . Din cauza
scandalurilor care aveau loc la mărturisirea publică, ea a fost cu timpul părăsită și a rămas
în practică numai mărturisirea individuală și secreta.
Tertulian ne vorbește despre mărturisirea păcatelor ca fiind „un act prin
care mărturi sim păcatul nostru, Domnului”31. Domnul ne cere acest act de mărturisire, nu
prentru că nu ar cunoaște păcatele noastre, ci pentru ca penitența ce urmează se naște din
ea și e determinată de ea, e în funcție de calitatea și mărimea păcatului mărturisit, și de
dipoziția sufletească a aceluia care se mărturisește. Tertulian insistă asupra necesității
mărturisirii păcatelor întrucât erau mulți care nu -și mărturiseau păcatele din rușine , sau
amânau mărturisirea foarte mult. Tot el spune că iertarea păcatelor se aseamănă cu

29 Ionuț Marinescu traducere din revista Buisson Ardent, http://ziarullumina.ro/taina -pocaintei -in-
istoria -bisericii -95987.html
30 Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea , Ed. Doxologia, 201 4 în
https://www.pemptousia.ro/2014/04/spovedania -publica -in-biserica -primara -reintegrarea -in-trupul -lui-
hristos/
31 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Mărturisirea păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii , op. cit., p.79

18
prezentarea rănilor în fața medicului. Cei ce nu le descoperă pier din pricina rușinii. Din
ceea ce spune el , reiese ca mărturisirea era personală și secretă, publică fiind numai
penitența.32
Sfântul Ciprian suține că pentru obținerea milei lu i Dumnezeu, mărturisirea este
obligatorie, întrucât toate necazurile și strâmtorările vin din cauza păcatelor. De aceea el
îi îndeamnă pe creștinii persecutați de Decius să -și mărturisească pacatele pentru că în
acest fel Dumnezeu îi va întări să reziste p ersecuțiilor. Preoții din Roma îi sfătuiesc pe
cei din Cartagina să -i mărturisească pe creștinii care s -au lepădat în timpul persecuției
pentru ca aceștia să -și corecteze greșeala. Sfântul Ciprian atrage atenția asupra faptului
că la mărturisire nu trebui e ascunse păcatele pentru că cel care va face aceasta, își va
agonisi osândă împărtășindu -se cu nevrednicie . Relatează și cazul unei femei care a
murit pentru că s -a împărtășit cu nevrednicie ascunzând păcatul său, mulți au fost
posedați de duhurile ne curate, iar unii au înnebunit. Sfântul Ciprian concluzionează că
Dumnezeu nu poate fi înșelat .33
Didascalia Apostolilor certifică existența mărturisirii individuale spunând
episcopului să canonisească fiecare păcat după specificul lui. Și unora le vei impune
ajutorarea săracilor, altora posturi, iar pe alții îi vei elimina după mărimea păcatului
lor”34.În secolul al IV -lea, Sinodul I Ecumenic se exprimă pentru mărturisirea individuală
în fața episcopului sau a preotului. Astfel, în Canonul 12, se insistă asupra cercetării
dispoziției lăuntrice și a purtării penitentului, ca în funcție de aceasta să se scurteze sau
să se lungească timpul penitenței. Canonul 9 îi canonisește pe cei care hirotonesc preoți
care se fac vinovați de păcatul desfrânării, deși aceștia și -au mărturisit păcatele. Din
mesajul canonului reiese că mărturisirea s -a făcut în mod secret și personal.35 Sfântul
Vasile cel Mare vorbește foarte des despre descoperirea păcatelor din proprie inițiativă,
arătând valoarea mărturisirii ind ividuale. În Regulie monahale, Sfântul Vasile Cel Mare
propune monahilor o descoperire a tuturor gândurilor de peste zi în fața obștii , în fiecare
seară, însă păcatele propriu -zise trebuie mărturisite în fața unui preot care poate să le și
tămăduiască. Sf ântul Grigorie de Nyssa spune că cel care și -a mărturisit păcatul de
bunăvoie , să i se înjumtățească timpul de pocăință , în schimb dacă a fost descoperit de

32 Ibidem , pp.79-80
33 Pr. Prof. Dr. Dumi tru Radu, Preotul ca săvârșitor al tainei Spovedaniei și puterea lui de a dezlega
păcatele, după învățătura Ortodoxă , în Spovedania și Euharistia, București 2014 p. 269
34 Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Mărturisirea păcatelor și Pocăința în trecutul Biseri cii, op. cit., p.84
35 Ibidem , p.85

19
altcineva , să i se lungească timpul de pocaintă 36. La începutul secolului al IV -lea,
Afraates, a rgumentează necesitatea mărturisirii spunând că un preot care este ca un
medic poate să lecuiască o boala sufletească numai dacă aceasta îi este descoperită de cel
care a păcătuit, căința fiind foarte importantă, pentru că ea îl ajută pe om să învingă
rușinea mărturisirii.Preoții nu aveau voie să divulge păcatele pentru a nu -i pune pe
penitenți în situații dificile față de cei cărora le -au greșit.
Există afirmația că până la sfârșitul secolului al IV -lea se făcea o mărturisire
publică a păcatelor și că arhiepiscopul Nectarie printr -un act a desființat această
mărturisire în masă. Părintele Dumitru Staniloae spune că se făcea o confuzie între
mărturisirea păcatelor și penitența care -i urma. Într -adevar , arhiepiscopul Nectarie
desființează penitența publ ică pentru păcate grave, mărturisirea secretă fiind existentă
încă de la începuturile Bisericii până azi.37 Origen înțelege și el mărturisirea păcatelor ca
o arătare a rănilor sufletești la medici și oconsideră forma prin excelență de iertare a
păcatelor. El precizează faptul că „Apostolii și preoții care sunt urmașii Apostolilor, ca
unii care au primit alături, de Marele Preot, îndrumarea dumnezeiască, știu, fiind luminați
de Duhul Sfânt pentru ce fel de păcate trebuie aduse jertfe, când și în ce chip…”38Se vede
de aici că iertarea o dă cel investit prin hirotonie cu această putere, și anume prin episcop.
Pe măsură ce comunitățile creștine s -au înmulțit nemaiavând fiecare în frunte un episcop,
sarcina mărturisirii trece pe seama preoților.
În primele veacur i, comunitățile creștine au avut o atitudine ușor oscilantă în ceea
ce privește penitența celor care căzuseră în păcate grave: apostazie, crimă, adulter sau
desfrânare. Acest fapt se datorează în special inexistenței unui „sistem“ care să
reglementeze peri oadele de oprire de la Sfânta Împărtășanie. Unele comunități au fost
cuprinse de un rigorism excesiv (a se vedea erezia novațienilor), iar altele, de laxism. În
cele din urmă, soluția inițială a constat în formarea unei modalități de canonisire
cunoscută d rept „treptele pocăinței“.În cadrul canonului al XI -lea, Sfântul Gri gorie,
Arhiepiscopul Ne ocezareei, spune urmă toarele: „Plângerea este afară de ușa casei de
rugăciune, unde stând cel ce a păcătuit, trebuie să se roage credincioșilor celor ce intră ca
să se roage pentru el. Ascultarea este înăuntru de ușa din tindă, unde trebuie să stea cel ce
a păcătuit până la catehumeni, și de acolo să iasă; ca auzind, zice Sfântul Vasile cel Mare,
Scripturile și învățătura, să se scoată afară și să nu se învredn icească de rugăciune; iar

36 Ibidem, pp.85 -87
37 Ibidem, p.89
38 Origen, Despre rugăciune XXVIII , 9 P.S.B. 7, București, 1982, p. 271

20
prosternarea este ca înăuntru de ușa bisericească stând, să iasă cu catehumenii; și starea
împreună, ca să stea împreună cu credincioșii și să nu iasă cu catehumenii; cea mai de pe
urmă este împărtășirea cu Sfintele Taine“ (Sfântu l Grigorie al Neocezareei, „Canonul al
XI-lea“, apud arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bi sericii Ortodoxe. Note și
comenta rii, Sibiu, 2005, p. 358). Așadar, așa cum menționează Sfântul Grigorie al
Neocezareei, există patru trepte ale pocăinței: plângerea, ascultarea, prosternarea, starea
împreună. Practic, odată cu instaurarea disciplinei ca nonice de la începutul secolului al
IV-lea, s -a reglementat ca fie care creștin oprit de la Sfânta Îm părtășanie pentru o perioadă
mai lungă de timp să tr eacă prin aceste patru etape prelimi nare înainte de a fi reprimit la
comuniunea euharistică.39
Pocăința nu e înțeleasă ca o răzbunare a lui Dumnezeu asupra păcătosului, ci avea
rostul unui tratament. Termenele de penitență putând fi scurtate at unci când se observa o
îndreptare a celui care se mărturisea. Sfântul Vasile cel Mare permite să se scurteze
perioada de penitență atunci când vede că binele rodește în sufletul celui care se
spovedește. După cum am spus , penitența publică se făcea doar p entru păcatele grave
(uciderile, adulterul,idolatria,vrăjitoria) pentru celelalte se păstra secretul spovedaniei.
Dacă în Biserica primară disciplina penitențială cerea ca pentru păcatele grave să
se mărturisească public, iar cei aflați sub cano n stăteau în pronaos cu catehumenii, iată că
deja, pe vremea Sfântului Vasile cel Mare este prezentă și mărturisirea tainică. În canonul
34 el spune: „ Pe femeile care au comis adulter și din evlavie au mărturisit sau vădite fiind
în oarecare chip, părinți i noștri au oprit de a le da la iveală în public ca nu cumva vădindu –
se să le ofere cauză spre moarte…”40
Prin actul arhiepiscopului Nectarie s -a desființat caracterul public al penitenței cu
treptele ei , însă penitența în sine nu a fost desfiin țată. Aceasta a rămas împreună cu
termenii proscriși de canoanele din secolul al IV -lea pentru diferite păcate grele.Toate
acele canoane se regăsesc în colecția de canoane alcătuită in secolul al VI -lea.41Astăzi în
practica duhovniciei , epitimiile care se dau credincioșilor trebuie adaptate la spiritul, felul
de viață, posibilitățile și condițiile de trai ale lumii de azi și ale fiecărui credincios.42

39 Adrian Agachi, Treptele de pocăință în primele veacuri creștine : http://ziarullumina.ro/treptele -de-
pocainta -in-primele -veacuri -crestine -93422.html
40 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe , 1991, p. 344
41 Pr.prof. Dumitru Stăniloae , Mărturisirea păcatelor și Pocăința în trecutul Bisericii , în Spov edania și
Euharistia, București 2014 p 102
42 Pr. Ene Braniște, Liturgică specială , ed.IV, Editura Lumea Credinței, București, 2005, pp.390 -392

21
Despre spovedania simplă, făra a implica penitența publica nu exista nici o
procedură, nici o for mă de iertare sacramentală în ceea ce le privește. Niciodată această
chestiune nu apare în literatura patristică anterioară secolului al VI -lea. Acești păcătoși –
de fapt toți creștinii – obțineau iertarea de la Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, căință,
lacrimi, post; ei beneficiau de ajutorul îndrumării corectării frățești și de rugăciunile
celorlalți creștini.43 Perioada următoare epocii de aur, începând cu sec. al VI -lea, aduce
cu sine fixarea rânduielii Mărturisirii în forma pe care o avem în Molitfe lnicele din sec.
al XVIII -lea până azi.
Făcând o radiografie a spovedaniei din trecut putem spune că cel care dorea iertarea
păcatului său trebuia mai întâi să se pocăiască , cu lacrimi și cu străpungere interioară;
să-l mărturisească lui Dumne zeu și oamenilor învestiți cu „puterea de a lega și a dezlega“
dată de Hristos Bisericii, și mai apoi să -l ispășească prin post, rugăciune și toate eforturile
susținute, bineînțeles, de har – necesare pentru schimbarea vieții și evitarea recăderii în
păcat . Cel căzut trebuia să îndeplinească trei condiții: căința (penthos) ,
spovedania (exomologèsis) și canonul (épitimie) . „Puterea cheilor“ conferită Bisericii de
Hristos și iertarea în numele său puteau să fie acordate (împăcarea, iertarea păcatelor)
doar câ nd cele trei condiții erau satisfăcute. Din cele spuse se vede că tot creștinul în
veacul de aur al creștinismului își mărturisea păcatele, sentimentul pocăinței și nevoia
mărturisirii fiind prezente în toate religiile. Pocăința este o trebuință firească a sufletului
omenesc, primind în creștinism demnitatea de taină. Ea este„mijlocul prin care
credincioșii sunt scoși din închisoarea egoistă în care i -a aruncat păcatul, pentru a fi
readuși la comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele”44.

43 Ionuț Marinescu , traducere din revista Buisson Ardent, http://ziarullumina.ro/taina -pocaintei -in-
istoria -bisericii -95987.html
44 Pr. Asist. Dumitru Popescu, Pocăința ca refacere a legăturii credincioșilor cu Dumnezeu și cu semeni i,
În rev. „B.O.R”.,1971, nr. 9 -10, p. 1022 .

22
CAPITOLUL AL II – LEA
SPOVEDANIA ȘI POCĂINȚA ÎN ACTUALITATEA
BISERICII

2.1. Pocăința aducătoare și păstrătoare a harului

Potrivit învățăturii Bisericii, toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu și nu se
deosebesc între ei după virtțile sau după răutățile pe care aceștia le săvârșesc, ci după
dispoziția lor de a se pocăi pentru cele care supără pe Dumnezeu.45
Biserica, în calitate de școală a sufletului, cu ajutorul harului Duhului Sfânt și prin
rugăciunile pe care le face, vindecă rana din sufletului celui ce păcătuiește. Ea nu are ca
obiectiv pedepsirea cuiva pentru greșeli, ci cum să dezrădăcineze patima din suflet; cum
să spele și să curețe murdăria și impuritățile trupului și ale sufletului prin diferite moduri
de pocăință. „Biserica face deci educație prin învățătură și Sfintele ei Taine, mai ales prin
Pocaință și Împărtășananie”46
Prin Sfintele Taine, credinciosul primește harul Duhului Sfânt. Sfântul Duh este
arhitectul Biserici, este cel care face Biserica vie, îi înnoiește pe oameni prin această
energie necreată. A dierea harului face ca omul să depășească orice limite, să descopere
veșnicia, să devină fără vârstă. „Prin sfinele taine Duhul Sfânt extinde și menține legătura
cu Dumnezeu, actualizând mereu prezența lui Hristos între oameni și în oamneni… el
vădește pre zența păcatului în conștiința omului.. îl pregătește spre împlinirea darului
după desăvârșire.” 47
Taina Spovedaniei se primește înaintea oricărei Sfinte Taine. Ea are sinceritatea, are
rațiunea ei deoarece prin Sfinții Apostoli, prin puterea dată lor, p reotul primește puterea
de a da credinciosului har, astfel preotul este asemenea unui chirurg care înlătură tumorile
de pe suflet și conștiință. Când pe om îl doare sufletul de păcat, când are inima îndurerată,
medicul sufletului lui Hristos, face această operațiune și zice asemenea lui Hristos:
„…iertate -ți sunt păcatele!”

45 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, De ce este necesată Taina Pocăinței , în Sfânta Spovedanie și Sfânta
Împărtășanie , întrebări și răspunsuri liturgice, Ed. Trinitas, București, p. 23
46 Pr. Lector Dr. Stamate Marin, Educația creștină în opera Sfântului Ioan Gură de Aur , p.61
47 Paul Evdokimov, Prezența Duhului Sfânt în Tradiția Ortodoxă , trad. pr. dr. Vasile Răducă, Ed . Anastasia,
București, 1995, p.15

23
Pocăința, ca Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos, îl conduce pedagogic pe om spre
fericire prin învățăturile despre suflet și valoarea sa, prin explicarea sensului și a scopului
vieții acestei lumi, sau a vieții de dincolo și îl răsplătește prin căldura Duhului Sfânt ca
resort al urcușului duhovnicesc. „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și
va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.” (Apocalips ă 3,20) "Căci
prin har sunteti mântuiti, prin credintă. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui
Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2, 8 – 9)
Prezența sfintei taine în viața credinciosului este justificată. Ea oferă în mod
gratuit energia care îl ajută pe om să dezvolte chipul lui Dumnezeu în el însuși, să
evidențieze statutul de persoană unică și irepetabilă deoarece „ pierderea harului nu mai
că înseamnă privarea de orice dezvoltare espirituală întru Dumnezeu, dar are ca rezultat
stricăciunea și dispariția ipostasului său personal.” 48 Proorocii Vechiului Testament, Sf.
Ioan Botezătorul, Sf. Apostoli, prin proopovăduirea lor, făceau cunoscut și chemau pe
oameni să Il cunoască pe Dumnezeu, să se întoarcă cu fața spre El, să se pocăiască.
Atâta timp cât prin firea sa, omul este supus căderii, înseamnă că în tot timpul
trebuie să se pocăiască, și se pocaiește pentru că vrea să fie bine , să fie li niștit, să fie
fericit.49
Păcătosul se poate îndrepta printr -un fapt săvârșit de harul dumnezeiesc în inima lui,
asemenea cuiva trezit din somn. În lumina harului ele vede păcătoșenia, simte primejdia
care îl paște, începe să se teamă și să se îngrijească d e izbăvirea din acea nenorocire și de
mântuirea sa. „ Am spus că păcătosul se aseamănă unui om cufundat într-un somn adânc. Așa
cum cel adormit nu se va trezi și nu se va scula de la sine, în ciuda pericolului care se apropie, de
nu vine cineva să -1 zgâlțâi e, tot așa cel cufundat în somnul păcatului nu -și vine în fire și nu se
trezește până când nu vi ne harul dumnezeiesc în ajutorul lui. Prin nemărginita mi lostivire a lui
Dumnezeu, acest har stă la îndemăna tuturor, se apropie pe rând de fiecare și îi cheamă
limpede pe toti: Deșteaptă -te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lu mina Hristos (Efeseni
5, 14).” 50
Pocăința este necesară nu doar pentru a primi harul divin, ci și pentru a -l păstra
sau a -l redobândi. „Prezența lui Hristos este universală, pe de altă parte, Biserica este
Trupul lui Hristos, iar Hristos ne cheamă să trecem de la întruchipările simbolice la

48 Ieromonah Teofan Mada , Fiind pe pragul morții, deși iată că trăim , Editura Vremi, Sf. Mănăstire Crasna,
Prahova, 2009, p. 75
49 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, De ce este necesată Taina Pocăinței , în op. cit. p. 25
50 Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire , Editura Egumenița, Galați, 2008, p .104

24
realitatea explozivă a Evangheliei: El ne cere să ne prefacem într -un imn purtat de energia
izbăvitoare a Sfântului Duh – energie despre car e ne vorbește Apocalipsa și pe care
nimeni nu o va putea ignora.” 51
Creștinul nu este chemat să se pocăiască o dată, să se spovedească la Paști și la Crăciun,
sau numai în posturi, ci se cere o stare permanentă de curăție, căci mântuirea este ca o
baie a sufeltului.52 Starea de pocăință este permanentă în viața omului, indiferent cât de
avansat duhovnicește este acesta. Este o lucrare tainică și permanentă care îl menține pe
credincios ca membru al Bisericii lui Hristos. Prin pocăință, omul se autocunoaște, Îl
cunoaște pe Dumnezeu și îl face mai receptiv la lucrarea harului Său.
La finalul mărturisirii păcatelor, la terminarea întregii convorbiri duhovnicești,
preotul rostește următoarea rugăciune ca pe o concluzie a celor confesate și ca pe o
sinteză a ce lor trecute și viitoare: „ Stăpâne Doamne, Dumnezeule, Cel ce ești mântuirea
robilor Tăi, Milostive, Îndurate și Îndelung răbdătorule, Căruia Îți pare rău de răutățile
noastre și nu voiești moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, Însuți și ac um
milostivește -te asupra robului tău (N) și -i dă lui chip de pocăință, ieratrea păcatelor și
dezlegare, iertându -i lui toată greșala cea de voie și cea fără de voie. Împacă -l și-l unește
pe dânsul cu Sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos Domnul nostru, cu Care împreună Ți se
cuvine stăpânire și mare cuviință în veci. Amin.”53
După primirea Tainei Botezului, se recomandă o creștere continuă în viață harica
, până " la statură de bărbat desăvârșit, la măsură deplinătății lui Hristos " ( Efeseni 4,13).
Împărăția lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. El se sălășluiește în sufletul fiecăruia, doritor
să scape de stăpânirea râului. Prin venirea în împărăția lui Dumnezeu, creștinul este
dezlegat de legătură păcatului, eliberat de moarte, de sub stăpânirea celui care v rea să -i
înrobească prin patimă. Iisus Hristos, cu dragostea Sa părintească, a îndepărtat de la
credincioșii săi care se căiesc și se spovedesc orice îndoială în privința iertării păcatelor
lor. De vreme ce au fost iertate de către Duhul Sfânt prin duhovni c în Taina Spovedaniei,
ele sunt iertate în veci. Din acest motiv, la sfârșitul rugăciunii de dezlegare duhovnicul,
ca să dea asigurare pentru lăsarea de la Dumnezeu, spune categoric: Domnul și
Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubi rii Sale de oameni, să te ierte
pe tine fiule (N) și să -ți lase ție toate păcatele. Iar eu nevrednicul preot și duhovnic, cu
puterea ce – mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al

51 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu și misterul tăcerii Sale ,… p.140
52 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, De ce este necesată Taina Pocăinței , în op. cit., p. 25
53 Molitfelnic, Editura IBMOR, București, 2006, p.74

25
Fiului și al Sfântului Duh. Amin”54 Părintele duhovnicesc, ca experimentat vindecător,
când îl are înainte pe credinciosul ce se mărturisește, nu -i aude numai păcatele, ci
concomitent ia pulsul măsurii frângerii de inimă, a durerii sale, adică dacă își menționează
păcatele cu tristețe, lacr imi și durere sufletească sau dacă le enumeră doar, simplu și fără
durere.
Este prezentată atitudinea lui Dumnezeu față de păcătos, se reia scopul și eficiența
celor petrecute anterior cu penitentul: „Domnul Cel Drept îngăduie și îndelung rabdă,
nedorind moartea păcătoșilor și înmulțește pedeapsa celor nepocăți și care întrebuințează
rău îndelungă răbdarea Sa. Această îndelungă răbdare este rodul iubirii Lui către făpturi.
„Mulțumită acestei îndelungi -răbdări câți păcătoși și păcătoase nu s -au mântuit, ca re
trebuiau să piară pe vecie dacă Dumnezeu nu ar fi avut îndelungă -răbdare față de noi,
prevăzând întoarcerea și îndreptarea noastră!”55
Se amintește de cel mai important element care este prezent în mod nevăzut și de
acțiunile sale: „harul Domnului spală sufletul, ca o alifie tămăduitoare și binemirositoare
trupului. Duhovnicul rostește dezlegarea și Dumnezeu revarsă harul iertării, împlinind
astfel cuvântul: „Stropește -mă cu isop și mă voi curăți, săla -mă-vei și mai vârtos decât
zăpada mă voi albi (Ps 50, 8)”. Prin dezlegare și iertare, sufletul se umple de dulceața
harului, de bunătatea Domnului, de odihna Duhului; se deschide în el din nou împărăția
cerurilor. Numai oamenii nesimțiți, ca pietrele și ca lemnele, nu se bucură de binefacerile
spoveda niei.”56
Mântuitorul se adresează sufletului și -i iartă păcatele pentru că prioritar este
sufletul care este veșnic spre deosebire de trup care este casa, învelișul sufletului. Firea
aplecată spre păcat dar care dorește îndreptare este primită cu dragoste de Dumnezeu.
„Omul, care e dispus să micșoreze cu superficialitate sau să exagereze slăbiciunile sale
dintr -o conștiință extrem de scrupuloasă, nu se poate ajuta singur în tămăduirea lor. El nu
poate fi ajutat nici de către oricare alt om. Unii prieteni po t bagateliza slăbiciunile lui,
alții le pot exagera și mai mult, dintr -o grijă prea mare față de el. Nici chiar cei cu
cunoștințe bogate de ordin psihologic și psihiatric nu -1 pot ajuta așa cum ajută un

54 Ibidem, p.75
55 Sf. Ioan de Kronstadt, Spicul viu – gânduri despre calea mântuitoare, Editura Sofia , București, 2009,
p.93
56 Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor – Curățirea , vol II, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2008, p.357

26
preot, pentru că omul are nevoie și de încredere a într -un ajutor dumnezeiesc ca să poată
pune la contribuție toate eforturile voinței lui în vederea vindecării.”57
Partea declarativă se încheie cu dezlegarea de păcate pe care protul duhovnic o dă
prin rugăciunea: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristo s, cu harul și cu îndurările
iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule (N) și să -ți lase ție toate păcatele. Iar eu
nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce – mi este dată, te iert și te dezleg de toate
păcatele tale, în numele Tatălui și al Fi ului și al Sfântului Duh. Amin”58
Când credinciosul primește iertarea în Sfânta Taină a Mărturisirii: „te iert și te
dezleg”, prin rugăciunea preotului duhovnic – el devine iertat, iar conștiința lui deodată
se simte curată, implinind cu bucurie faptele sfinte ale iubirii, dreptății, păcii,
credincioșiei, blândeții, bunătății. (Galateni 5,22 ). “Acesta roagă pe Hristos să -1 dezlege pe
penitent, apoi adaugă și dezlegarea sa. Aceasta arată că cel ce iartă de fapt pe peni tent în acel
moment este Hristos; da r rugăciunea duhovnicului este aceea care aduce efectiv iertarea din
partea lui Hristos. Venirea iertării prin rugăciunea preotului arată în același timp poziția smerită a
preotului, dar și necesitatea lui, ca rugător, pentru producerea iertării. Dezlegare a preotului, care
se adaugă, este ca un fel de constatare a iertării date de Hristos, prin rugăciunea lui ca
reprezentant autorizat al Bisericii și ca organ văzut prin care Hristos săvârșește Taina.
În Taina aceasta nu există o altă materie decât mâna și epitrahilul preotului așezat pe
capul penitentului, ca semn al trimiterii preotului de către Hristos și de către Biserică și al
răspunderii așezate pe umerii lui. Prin trupul și prin veșmântul lui liturgic vine harul lui Hristos
asupra penitentului, cum cu rgea prin trupul și prin veșmintele Domnului în cei ce Îi cereau ajutorul
cu credință. In fond tot prin mâna preotului vine harul în ființa primitorului și în alte Taine printr –
o materie.59 Iertarea este gratuită, nu este plată, ci har.

2.2. Rolul Duhovnicului

Portretul duhovnicului nu se poate face în cuvinte puține și nici în multe nu
se poate definitiva. Căci el nu e numai simplul ascultător și dezlegător de păcate, din
accepțiunea curentă a preotului de parohie și nici în această accepțiune nu e tocmai
ușor de prezentat, Portretul lui e și mai greu de conturat, când îl avem în vedere
mai ales ca îndrumător spre desăvârșire, spre sfinț enie, fie a unor inși singuratici cu

57 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Do gmatică Ortodoxă, vol. III , Editura IBMBOR, București,
1997, p.88
58 Molitfelnic, p.75
59 Pr.Prof. Dr. Stăniloae Dumitru , op.cit., p. 95

27
o viață de taină în lume, fie a unor obști călugărești, sau pustnici nevoit ori. Căci
spre starea cea mai înaltă, de pătrundere prin con templație în tainele lumii de
dincolo, la care poate ajunge cel ce pornește pe drumul marilor îndrăzneli
duhovni cești prin asceză, prin lupta cu ispitele de tot felul, cu gân durile, cu
nerăbdarea, cu teama, cu mândria, lupta pe care nevoitorul o duce prin post și prin
rugăciune neîncetată, nu se ajunge fără duhovnic . El știe să dea ochi de văzut înspre
cele nevăzute. El trebuie să -i învețe să -si disciplineze îndrăzneala spre cele de sus,
prin smerenie, să nu cadă în mândrie neștiință și nepricepere. Duhovnicul trebuie
să fie pe măsura fiecărui peni tent. „Fiecare om are nevoie de un priet en, de un
confident, de un duhovnic, în fața căruia să -și destăinuiască sufletul. Prin mărturisire,
bucuriile cresc, suferințele scad și păcatele se dezleagă. În destăinuirea păcatelor prin
mărturisire se întâlnește inima omului cu harul Domnului, spovedan ia cu iertarea și
curățirea păcatelor. ” 60
Rolul și importanța relație i cu preotul duhovnic este determinată de existența
omului, de scopul lui în acest trai efemer, de însăși viața pentru că: „Viața creștină,
duhovnicească, este o școală, o viață de ucenicie, de urmare a lui Hristos și de ascultare
a duhovnicului. Ca să înaintezi pe calea vieții duhovnicești, trebuie să fii ucenicul uni
mare maestru în viața duhovnicească. El împrăștie întunericul în minte, eliberează
sufletul, descoperă adevărul în noi, arată greșelile și calea…Cine umblă noaptea și de
capul lui, e cu n eputiință să nu se împotmolească. De aceea, Biserica pune în fruntea
învățăturii despre pocăință și a lucrării pentru curățirea, luminarea și mântuirea sufletului,
pe învățătorul vieții duhovnicești, călăuza la pășunea legilor și a virtuților, pe sftnicul
luminat, pe părintele sufletesc, omul duhului și al lui Dumnezeu, pescarul și păstorul
sufletelor – duhovniul.” 61
Rolul conlocutorului din laboratorul purificăii spirituale, „Preotul este părintele
care naște, învață, judecă, sfătuiește, mustră și povățuieș te pe ucenicii Domnului, pe
creștini. Nimeni nu este destul de învățat pentru sine, nici judecător bun când este vorba
de vinovățiile sale, nici doctor bun când este vorba de bolile sale. Bătrânii spuneau că nu
s-a născut om pe lume care să nu aibă trebu ință de vorbă, de sfat. Preotul are, prin
hirotonie harul de la Dumnezeu (I Tim. 4,14; II Tim 1,6), învățătura și duhul puterii de a
cunoaște, sfătui și conduce sufletele. Duhul puterii, al iubirii și al dragostei și al

60 Pr.Ilarion Felea, Spre Tabor – Curățirea , vol II, Editura Crigarux, Piatra Neamț, 2008, p.311
61 Ibidem, p.317

28
înțelepciunii face din preotul duh ovnic om al duhului, îndrumător al sufletelor pe calea
curățirii, luminării și desăvârșirii.” 62
Duhovnicul bun trebuie păstrat pentru că el este ca un părinte, ca un doctor, ca un prieten.
Nu putem renunța la el oricând și oricum.63
Deosebirea preotului fa ță de un psiholog, de un consilier este dată de această
investitură harică a duhovniciei. Astfel „Duhovnicii cunosc știința sufletului și a călăuzirii
lui, cea mai înaltă, mai trebuitoare și folositoare știință, care vine de la Sfinții Părinți și
de la cei aleși cunoscători și povățuitori ai sufletului omenesc. Duhovnicii cunosc metoda,
calea, mijloacele, piedicile și modelele desăvârșirii. Prin sfaturile și poruncile lor, prin
învățăturile și canoanele lor, duhovnicii trezesc conștiințele adormite, curăță sufletele
întinate, lecuiesc rănile inimilor îndurerate, luminează mințile cu soarele adevărului,
întăresc voințele spre bine, sporesc viața și trăirea religioasă, prefac credința în virtute și
virtutea în izvor de mântuire, împăcare și fericire.
Duhovnic ul are în farmacia minții și a inimii sale tot felul de leacuri sufletești,
mântuitoare: învățături și mustrări, mângăieri și porunci, sfaturi și îndemnuri părintești,
canoane și legi, pe care le folosește, după trebuință, ca doctor, judecător sau părinte .”64
Dacă noi cunoaștem rânduielile bisericești și dacă avem puterea să ne încredințăm unei
persoane care să ne poarte spre Dumnezeu, „ atunci nu putem schimba duhovnicul decât
în caz de mare nevoie”.( pr. Prof. Ene Braniște, Liturgică specială, București , p. 384) :
– Atunci când ne mutăm în alt oraș sau în altă țară e bine să căutăm un duhovnic pe care
să-l cercetăm mai des ;
– Când o persoană este chemată la o viețuire monahală, atunci pe părintele duhovnic îl va
găsi în mănăstire ;
– După taina Căsători ei e bine ca cei doi soți să aibă același duhovnic , asta însemnănd că
unul va trebui să renunțe la duhovnicul său pentru a avea aceeași măsură ;
– Dacă se întâmplă să fie izolați din cauza unei boli sau a unei pedepse , atunci se va apela
cu încredere la preotul rânduit la locul respectiv, întoarcerea la primul duhovnic făcându –
se dacă persoana se va întoarce acasă ;

62 Ibidem, p.321
63 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Avem Duhovnic? Cum este el și cum păstrăm dialogul și comuniunea cu el ,
în op.cit., p. 73
64 Pr. Ilarion Felea, Ibidem, p.330

29
– Daca se întâmplă ca fiul duhovnicesc să dorească o viață mai înaltă din punct de vedere
duhovnicesc, dacă sunt probleme pentru care preotul nu -l poate povățui în căutările lui,
atunci poate fi îndrumat către alt duhovnic.65
Între duhovnic și credincios se creeazã o legăturã de suflet, de încredere,
duhovnicul având posibilitatea ca de la o spovedanie la alta să urmãreascã și să observe
îndreptarea credinciosului și progresul lui spiritual, poate observa dacă sfaturile pe care
le-a recomandat credinciosului au fost folositoare sau nu, și nu în ultimul rând poate
constata dacă epitimia stabilită credinciosului a fost îndeplinitã și dacă ea a avut efectele
dorite atunci când a fost stabilită. În legătură cu epitimia sau canonul, trebuie sã spunem
cã dacă un credincios se află sub canon, dezlegarea o poate da numai duhovnicul care l -a
stabilit și în nici un caz alt duhovnic. „Credincioșii în criză spi rituală apelează la preot
pentru sluj be speciale sau molitvele Sfântului Vasile. Dar nu trebuie să ne raportăm magic
la religie. Pr imul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne căutăm un duhovnic
compatibil cu structura noastră sufletească. Dacă ești sincer în căutarea ta, Dumnezeu te
trimite unde trebuie. Vei urma sfaturile du hovnicului. Duhovnicul nu e un contabil de
păcate, e un sfătuitor. Relația cu duhovnicul trebuie să fie ritmică, nu din an în Paști, nu
doar când sufe rim. Duhovnicul trebuie să aibă dra goste. Eu le spun celor în suferință:
«Când simți că te duci la vale, ai și venit». Citim o rugăciune, stăm de vorbă. Sfi nții
Părinți spun că leacul împotriva depresiei este rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu".66
Părintele duhovnic este acela care îl cunoaște pe fiul său duhovnicesc, care se
orientează, care întreabă, care știe ce e în sufletul lui, care urmărește o vindecare a unei
răni sufletești, care se străduiește să găsească o soluție sau un leac ce aduce vindecare,
care ține legătura cu fiul duhovnicesc și încearcă să -l trateze pe cel care vine la el ca pe
sine, ca pe proprii lui copii.67
În practica ortodoxă a spovedaniei, credinciosul stă întotdeauna înaintea duhovnicului ca
înaintea lui Hristos. Astfel, oricare duhovnic îl primește pe cel ce se spovedește, îl înfiază
duhovnicește și îl renaște cu harul Duhului Sfânt, iar în sufletul celui ce se spovedește se
pregătește smerenia. De aceea și preotul care spovedește este numit părinte duhovnicesc
și, cu frica lui Dumnezeu, ,,având să dea seamă”( Evrei 13, 17) de el, urmărește lupta

65 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Dialogul cu Duhovnicul. Condițiile în care ne putem sch imba duhovnicul ,
în op. cit., p. 104
66 Pr. Lect. Univ. Dr. Holbea Gheorghe, Omul devine element de statistică, și de aici criza spirituală,
www.jurnalul.ro
67 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai Avem Duhovnic? Cum este el și cum păstrăm dialogul și comuniunea cu el ,
în op. cit., p. 74

30
fiului duhovnicesc și îl îndrumă prin pocăință la viața duhovnicească. Sfântul Nec tarie
scrie referitor la aceasta: ,,…Dumnezeu ar fi putut păstra pentru sine puterea iertării
păcatelor. Dar a dat această putere Apostolilor, nu doar să ierte, ci să le și țină pe acestea
(neiertate)… Puterea dezlegării și a legării s -a dat ca prin fo losirea ei să se arate: a) lăsarea
păcatelor, iertarea păcătoșilor și primirea acestora în comuniunea lui Dumnezeu și b)
păstrarea sfințeniei Bisericii, căci, spune Sfântul Apostol Pavel, Domnul nostru Iisus
Hristos «a iubit Biserica, și S -a dat pe Sine pe ntru ea, ca s -o sfințească, curățind -o cu baia
apei prin cuvânt. Și ca s -o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură,
ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană» (Efeseni 5, 25 -27) Și
părintele, cu glas cuvântăt or de Dumnezeu, continuă: ,,Dacă Biserica ar fi lipsită de
această putere nu și -ar putea împlini misiunea ei; căci cum să slujească lucrarea de
dezrobire? Cum și -ar apropia neamurile? Cum ar rămâne sfântă și fără prihană? Cum i -ar
întoarce pe cei vinovați? Cum i -ar primi pe cei ce se căiesc? Ea, care are conștiința stării
morale a mădularelor ei, cum s -ar fi cunoscut că dă sfintele sfinților, sau că nu le refuză
pe nedrept acelora, spre dumnezeiasca împăcare a pocăinței?” 68
Rolul preotului este complex, uș or aparent. Psihologia sufletului, rațiunea minții,
răbdarea ascultării, iubirea smereniei, înțelepciunea deciziei, toate acestea el le trăiește cu
fiecare penitent spre binele și vindecarea acestuia. ,,Se cuvine ca cei ce au primit de la
Dumnezeu putere de a lega și dezlega să cerceteze felul greșelii și năzu ința de întoarcere a
celui păcătos și să aducă astfel leac potrivit bolii. Ca nu cumva folosindu -le pe amândouă
fără măsură să primejduiască mântuirea celui bolnav. Căci nu -i ușoara boala păcatului, ci
felurită și multă, odrăslind multe ramuri vătămătoare din care izvorăște mult rău și curge
înainte până când stă chiar împotriva puterii doctorului. De aceea cel ce se înfățișează ca
știutor de leacuri duhovnicești trebuie să cerceteze mai întâi înclinare a păcătosului, și
anume dacă tinde spre sănătate sau dacă, dimpotrivă, prin felul său de purtare, cheamă
asupră -și boala; cum se ingrijește el în timpul pocăinței de întoarcere, și de nu, ispitind cumva
se împotrivește doctorului, iar din pricina leacurilo r aduse și care se pun deasupra, rana
sufletului crește, măsurând astfel cum se cuvine îngăduința. Căci tot cuvântul lui Dumnezeu
și al celui căruia i s-a dat cârmuirea pastorală este să întoarcă și să tămă duiască oaia cea
rătăcită și mușcată de șarpe. Și nici să o împingă către prăpastia deznădejdii, dar nici să
slăbească frânele, împingând -o spre nesocotirea și dis prețul vieții, ci în tot chipul, ori prin
doctorii aspre și întăritoare, ori prin altele mai ușoare și mai blânde, să se împotrivească

68 Sfântul Nectarie (Mitr. Pentapolei), Studii despre Taine , Tipo grafia Atenei, Atena, 1915, p. 68-69

31
patimii și să lupte pentru închiderea rănii; căutând ca pocaința să dea roade și să îndrume
înțeleptește pe omul chemat către luminarea cea de sus. Se cuvine deci ca noi să le știm
pe amândouă și cele hotărâte și c ele obișnuite, urmând potrivit obice iului, față de cei ce nu
primesc cele hotărâte, după cum ne învață și Sfântul Vasile"69
Duhovnicul ese cel care învestighează, extrage datele problemei, analizează,
măsoară intensitatea pocăinței credinciosului și apoi a dministrează tratamentul pentru
rana sufletului sau pentru întărirea imunității contra păcatului. Spre a înțelege mai bine
specificul lucrării duhovnicului și al harului divin cităm spre exemplificare cuvintele lui
Toma de Kempis: “Duhovnicii pot vorbi cuv ânt însă duh nu pot da. Cuvântul lor e frumos,
însă tăcând Tu Doamne, inima nu se aprinde. Ei învață tainele, însă cheia tainelor e la
Tine. Ei vestesc poruncile Tale, însă Tu dai ajutor spre a se împlini. Ei arată calea, însă
Tu întărești umblarea. Ei luc rează asupra simțurilor din afară, însă Tu luminezi și înveți
inimile. Ei udă pe dinafară, însă Tu dai rodire înlăuntru. Cuvintele lor ajung la ureche,
însă ușa înțelegerii Tu o deschizi.”70
Distincția dintre preot și al consilier de suflet numit mentor es te evidentă. Mentorul, care
poate fi și un cadru didactic, iluminează si ghidează mințile spre adevăratele valori morale,
spre dreptate și adevăr. Calitatea acumulărilor de experiențe culturale ține oarecum de
maniera de reproducere a acestora; o cultură m are își construiește și mecanismele dăinuirii
sale, “practica educațională – ca ipostază a culturii – joaca rolul de instanță metaculturală, de
pârghie reglatorie ce conduce la creșterea și sporirea culturală.”71 Mentorul este cel care
trebuie să dea un no u sens verbului „ a educa”, care înseamnă cunoaștere și
autocunoaștere, valorificare personală, precum și valorificarea fiecărui cursant pornind
de la atributele acestuia, de la aptitudinile sale definitorii.
Mentorul este un pilon pe care se sprijină s istemul educativ, de tăria lui depinzând
rezistența, durabilitatea ansamblului. Mentorul, ca parte componentă a școlii – instituție,
familia ca microsistem și sociatatea ca macrosistem își asumă de cele mai multe ori vina
sau meritul în proporții variate. C el mai important este efectul, modul în care totul se
răsfrânge asupra cursantului, elevului determinând cristalizarea unei personalități
puternice sau labile.

69 Friedrich Lauchert, Die Kanones, p.138 din Karl Christian Felmy, Dogmatica experienței ecleziale.
Înnoirea teologiei ortodoxe con temporane, Editura Deisis, Sibiu, 1999
70 Urmarea lui Hristos, Editura I.P. Arta grafică, București, 1990, p. 155.

71 Constantin Cucoș, Educația religioasă, conținut și forme de realizare. E.D.P., București, 1996, p. 7

32
Mentorul oferă sprijin: informațional, instrumental, evaluativ, emoțional.
Mentorul trebuie să se constituie într -o resursă informațională pentru cursanții săi, în
sensul că trebuie să ofere cele mai noi cunoștințe, să le facă accesibile, să caute latura
acțională a acestora. Mentorul are sarcina de a cristaliza la cursanți depri nderea de a
învăța, de a selecta un material, de a discerne asupra unei informații folosindu -se de
dimensiunile cogniției. Cursantul trebuie să facă diferența certă între abilitate , deprindere
și competență, astfel va ști cum să instrumenteze orice inform ație. El trebuie să ofere un
feed-back de substanță prin care să aprecieze atât calitatea cât și cantitatea prestației unui
cursant; are sarcina de a oferi suport și înțelegere atunci când cursantul are nevoie de
astfel de elemente, ceea ce determină spori rea gradului de încredere al cursantului față de
mentor. În mod normal, creșterea gradului de încredere generează o mai mare implicare
a curantului, o capacitate de efort voluntar crescută, o atmosferă propice învățării.
Mentorul nu poate fi duhovnicul car e „este solul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu,
învățătorul sufletului, părintele care face lutul trupului omenesc biserică vie, locaș al
Duhului Sfânt.” 72
Biserica cultivă și ne propune nouă creștinilor, duhul ascultării. Ascultarea, ca
faptă liber ă, care este legată de credințtă, de nădejde și de dragoste ne conduce la
izbăvire.În ascultare de Dumnezeu și de duhovniccăutăm să împlinim voia lui Dumnezeu
sau a aproapelui nostru; de aceea ascultarea urmărește restaurarea omului căzut,
întoarcerea la s tarea cea de la început pe care a pierdut -o prin păcat.73

2.3. Copiii și adolescenții în Taina Spovedaniei

Biserica Ortodoxă de astăzi este chemată să facă față unei îndoite provocări : pe de
o parte, trebuie să păstreze învățătura de veacuri înrădăcin ată în tradiția Bisericii noastre și,
pe de altă parte, trebuie să transmită adevărul mântuitor unei lumi desacralizate și să se
adapteze la cerințele acestui veac, ocupându -se de fiecare suflet în parte. Și dacă „
Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiasc ă și la cunoștința adevărului să vină”, (1 Timotei
2,4) înseamnă că Biserica, prin slujitorii săi , trebuie să se aplece cu purtare de grijă către

72 Pr. Ilarion Felea , op. cit. , p.332
73 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Dialogul cu Duhovnicul. Condițiile în care ne putem schimba duhovnicul ,
în op. cit. p.105

33
fiecare suflet în parte , fie că este vorba de un copil, de un adolescent, de un adult, de o
persoană vârstni că, într -o manieră personală; să – i iubească așa cum sunt.74
Copiii sunt , ca și cei vârstnici, membri ai Bisericii lui Hristos cu drepturi depline și
trebuie tratați ca atare. Copilăria înseamnă inocența, plasticitate și prin urmare, capaci tate
de perfecționare, promisiune a concretizării acesteia. În creștinism , măsura omului
desăvârșit nu este cel vârstnic, ci copilul. Nu pruncul trebuie să fie ca noi, ci noi ca pruncul.
Această măsură a religiozității pe care ne -o dă Iisus, pare bizară p entru felul nostru obișnuit
de a judeca, fiindcă noi confundăm cultura cu religia. În cultură, savantul este măsura
copilului, în religie, copilul este măsura savantului. Sufletul copilului este prin natura sa
religios.75
În mod conștient, copilul intră în legătură cu preotul atât în biserică, cât și în afara
ei: la rugăciune, la sfințirea casei, la Liturghie, la Împărtășanie. Pentru părinții responsabili
din punct de vedere duhovnicesc nu va fi greu să -i îndemne pe aceștia să ajungă la
Spovedanie.76
Pâna la vârsta de 7 ani copilul nu este obligat să se spovedească, putându -se
împărtăși fără această taină întrucât ei nu au păcate. Dupa această vârsta , însă, ei trebuie să
se spovedească pentru că acum apare conștiința morală.
Chiar dacă copii care depăsesc această vârstă pot fi socotiți în continuare nevinovați,
ei trebuie spovediți pentru a le forma deprinderea Spovedaniei și pentru a li se sădi în
suflete responsabilitatea față de această Taina. Concepția că există păcate mici pe care le
săvârse sc copii și care atârnă atât de mult în talerul vinovăției lor nu trebuie cultivată.77
În ceea ce privește spovedania propriu -zisă, trebuie să spunem că uneori copii
manifestă puțină neliniște întrucât nu știu ce se întâmplă cu ei în cadrul acestei Taine. Prin
urmare, prima grijă a duhovnicului este să îl liniștească pe copil, să se poarte cu dragoste și
să-i ajute cu întrebări puse într -un mod delicat și nesmintitor. Deși unii preoți practică
spovedania copiilor în grup, este foarte important ca aceasta să se facă în mod individual,
pentru că odată cu înaintarea în vârstă a copilului, dialogul va fi altul, înțelegera copilului

74 Idem, Tinerii și scaunul Spovedanie i, în op. cit., p.138
75 Pr. Dr. Sânică T. Palade, Taina Sfintei Spovedanii, mijloc de pastorație individuală , Editura. Sf. Mina,
Iași, 2002, p. 145
76 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Copiii, Biserica și Spovedania , în op. cit., p. 131
77 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, art. Cum trebuie să ne pregătim pentru primirea Sfintei Împărășanii ,
în „Vestitorul Ortod oxiei”, anu l VIII, nr.153, 1 -15 aprilie, 1996, p. 7

34
va fi alta, trairile și sentimentele lui vor fi altele, dar și pentru cătentațiile vieții se înmulțesc
și odată cu ele și purita tea copilăriei se diminuează.78
Starea copilului la spovedanie trebuie să fie de maximă deschidere a minții și a
inimii, asemenea petalelor unei flori, deschise spre căldură și lumină. Se creează astfel o
atmosferă deosebită la care copilul va răspunde cu c redincioșie, cu dorința de deschidere a
inimii. Și în acest caz, e nevoie de o delicatețe deosebită, de sensibilitate, de atenție, și nu
de a tăia pe viu rana celui ce stă înainte. Folosirea tuturor medicamentelor în același timp
poate duce la agravarea bo lii, și nu la o ușurare a ei.
Într-un anume fel, păstorul care spovedește și copilul care se pregătește de
spovedanie se aseamănă unui neurochirurg și pacientului său – o singură mișcare greșită
poate compromite definitiv organul operat. Când simțim o mire asmă plăcută, înțelegem că
undeva în apropiere se află o grădină de trandafiri. Așa și cu căldura sufletească ce
încălzește sufletul: ea mărturisește despre faptul că Preabunul Dumnezeu se află aproape
de noi și El acționează prin harul preotului.79
Dacă în primii ani de scoală , ispitele copiilor se referă la a pleca de acasă, sau de a
lua bani pe ascuns fără știrea părinților, a spune minciuni, cu timpul ei pot ajunge la
înjurături, fumat, lecturi imorale și emisiuni televizate dăunătoare. Pati ma cere hrană nouă
, are nevoie de mai mult și de mai mult. De aceea la spovedanie copiii trebuie examinați
dacă în urma păcatelor au fost mustrați de conștiință, în caz contrar, explicându -li-se
greșeala.80În spovedania copiilor mici, nu se va accepta de la aceștia vreun dar material, ci
din contră, duhovnicul va fi acela care la sfârșit să le ofere un dar . În țara copilăriei ,
Dumnezeu lucrează cu harul , cu îndurările și cu iubirea Sa de oameni și ca să fie bine ,
trebuie să avem nădejde și să trăim corect.81
Una din grijile de căpetenie ale preotului este de a avea în atenție pe tineri, de a -i
face să înțeleagă că preocupările lor religioase, inclusiv spovedania, nu trebuie să se încheie
odată cu copilăria, ci să se intensifice.
În spațiul libertății sale Tânărul își trăiește viața sa și trebuie să evite toate ispitele
acestei vieți după cum spune Sfântul Aposto Pavel : „Toate imi sunt îngăduite dar nu toate
îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”(1 Corinteni

78 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Copiii, Biserica și Spovedania , în Sfânta Spovedanie și Sfânta
Împărtășanie , întrebări și răspunsuri liturgice, Trinitas p. 134
79Gheorghiță Ciocoi https://doxologia.ro/famili e/cresterea -copiilor/copiii -isi-deschid -inimile -delicate –
taina -spovedaniei (Preot Maxim Kozlov , Spovedania copiilor. Sfaturi practice pentru preoți, părinți și copii ,
traducere din limba rusă de Gheorghiță Ciocioi, Editura de Suflet, București, 2014, p. 69)
80 Pr.Dr. Sânică T. Palade, op. cit., p p.146-147
81 Pr. Lect. Dr.Marian Mihai, Copiii, Biserica și Spovedania , în op. cit., p.135

35
6,12)În scaunul Spovedaniei, preotul duhovnic trebuie să fie atent și să țină cont de anumite
ispite care pândesc sufletele celor tineri. Tinerii încearcă să arate că sunt grozavi, există un
teribilism specific, o tendință de superficiali tate și de a petrece timpul în distracții, o
înclinație către probleme sexuale, încăt toate acestea, plus multe altele constituie păcate
pentru păcate ale tinereții.82
În scaunul Spovedaniei, preotul duhovnic îi poate îndruma pe tineri să urmeze modelul
Dom nului Iisus Hristos și al sfinților pentru că în felul acesta vor fi feriți de capcanele
păcatelor, și vor crește ca adulți cu o concepție sănătoasă despre viață.

CAPITOLUL AL III-LEA
SPOVEDANIA CA TERAPIE DUHOVNICEASCĂ

3.1. Eliberarea de povara păcatel or.

Orgoliul uman ca exercitare a liberului arbitru, poate cataloga faptele rele ca fiind
bune, greșelile ca fiind abateri ușoare. Încrederea în eu, desconsiderarea legii morale sau
a legii divine naște bacili care devin viruși instalând boli sufletești. Așadar simțurile sunt
acoperite de voalul păcatului mândriei. Aparent lejer, ușor, acest voal constrânge precum
mrejele pescarului, apasă prin gravitatea sa făcând sufletul să se zbată în propria -i
carapace. „ Nu mai amâna și nu mai întârzia deci nici o c lipă, creștine, să te pocăiești
pentru păcatele tale. Astăzi este glasul și calendarul lui Dumnezeu: mâine este glasul și
calendarul satanei. ”83
Infirmitatea trupească și sufletească apărută în urma instalării păcatului afectează
integritatea sănătății trupești și sufletești care influențează metabolismul, ritmul biologic,
starea psihică, starea emoțională. Numai credința și apartenența la Hristos îndreaptă
gândirea, simțirea, dorul spre viața veșnică. „Căința nu devine o hiperbolizare
respingătoare a diformității noastre și o reflecție captivantă asupra frumuseții lui
Dumnezeu. Este o invitație la libertate și responsabilitate, nu la vină fără năde jde. Scopul
ei nu este de a ne simți rușinați, demoralizarea nu e obiectiv. Țelul este viața adevărată,
caracterizată prin cinste, integritate și responsabilitate față de Dumnezeu, ceilalți și

82 Idem, Tinerii și scaunul Spovedaniei , în op. cit., p.140
83 Pr. Ilarion Felea , op.cit., p.315

36
sine.”84 Obiectivul principal este dobândirea și păstrarea resp onsabilității față de
Dumnezeu, semen și sine. Responabilitatea îndeplinită pune bazele stării de bine, clădind
spre perfecțiune. Creșterea este colaborarea teluricului cu celescul. Sămânța din pământ
încolțește și se dezvoltă rodind prin participarea apei din nori și a rezelor de soare sub
mângăierea suflării de vânt. Așadar și omul se mișcă în „cercul lui strâmt și rece” dar
caută să se întoarcă renăscut în „haosul” ancestral. Omul îl caută pe Dumnezeu și El îi
vine în ajutor, așa cum a făcut -o prin proor oci și prin Fiul Său „ca toți să aibă viață
veșnică și să nu piară” (Ioan 3,16) . Se identifică principalul obiectiv al lui Dumnezeu
dar și al omului: dobândirea vieții veșnice. Elementul pricipal al operaționalizării acestui
obiectiv este absența păcatulu i. „Păcatul nu este o simplă nereușită. Este tulburare sau
rupere a comuniunii cu Dumnezeu. Iar mărturisirea lui reprezintă expresia zdrobirii
sufletești a omului înaintea lui Dumnezeu. Când omul își simte și iși mărturisește păcatul,
devine expresia ade vărului unui fenomen spiritual universal.” 85
Mărturisirea păcatelor este o probă de sinceritate față de sine. Credinciosul a pus
pe Dumnezeu pe primul loc și a accordat importanță prin atenția atribuită sieși. Prin
convorbirea cu sine el s -a raportat l a El, la Cel Care i -a oferit legea circulației morale în
acestă viață, El Care a instalat în om sistemul de iluminare prin har pentru a -L vedea pe
Cel care a mărturisit dspre Sine: „ Eu sunt Lumina lumii ; cel ce Îmi urmează Mie nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8,12) . Nu poate omul să vadă dacă
nu are farurile conștiinței curate, nu poate circula corect, în stare de normalitate trăgând
după sine încărcătura de plumb a păcatului. De aceea trebuie să existe momentul de
sinceritate cu D umnezeu și cu sine pentru că „ Dacă mărturisim păcatele noastre, El este
credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată
nedreptatea. Dacă zicem că n -am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este
întru noi “ (I Ioan 1, 9- 10). Pocăința permanentă, îl dirijează pe om spre cunoșterea de
sine, îl ajută să conștientizeze nimicnicia, să își deplângă imoralitatea și să alerge la
milostivirea lui Dumnezeu. Drumul credinciosului spre mântuire pretinde o continuă
curățire a vieții duhovnicești, de oricare fel de întinăciune, de orice patimă sau păcat.
Fără acest efort susținut de eliminare a oricărui rău din ființa sa, creștinul nu va putea
împlini scopul mântuirii, al comuniunii cu sfințenia lui Dumnezeu.Un alt aspect legat de
taina spovedaniei este cel referitor la timpul mărturisirii. Trebuie să spunem de la început

84 Ieromonah Teofan Mada , op. cit., p. 65
85 Giorgios Mantzaridis , Revista ortodoxă a Episcopiei Giurgiului , nr.26, 2010, p. 25

37
că, în principiu, spovedania nu este legată de termene fixe din cursul anului bisericesc,
credincioșii putând merge la duhovnic pentru spovedanie ori de câte o ri și oricând simt
nevoia de a -și ușura cugetul de povara păcatelor și a primi mângâiere și dezlegare din
partea duhovnicului. Cei care se spovedesc foarte rar sau o dată pe an , de Paști, putem
zice că nu au duhovnic, atăta timp cât nu există o legătură d uhovnicească, o cunoaștere,
un urcuș, o stare de cunoaștere a păcatelor și o luptă pentru a scăpa de ele.86 Taina
spovedaniei nu trebuie condiționată de termene prestabilite, de date fixe.
Credincosul poate primi acestă taină ori de câte ori simte n evoia sa -și ușureze
cugetul de povara păcatului și să primească mângăiere și dezlegare din partea
duhovnicului. Fiecare are conștiința datoriei, sentimentul necesității, are criteriul său
personal dar în același timp este asistat prin învățăturile, recoman dările Bisericii pentru
a evita delăsarea sau eschivare, amânarea sau compromisul.
Prin taina spovedaniei credinciosul nu se află doar la o sedință de psihanaliză, nu
întreține doar un dialog cu psihoterapeutul, nu declară acțiunile, gândurile , sentimentele
care i -au provocat starea tensională; nu se află în blocul operator unde se descarcă de
tensiunile negative și de sentimentele refulante. Prin taina spovedaniei credinciosul se
purifică printr -un proces îndelungat, nu spontan. El începe prin conștientizarea noțiunii
de păcat și a păcatului în sine și continuă cu starea de regret sau pocăință așa cum a fost
primul îndemn al venirii Mântuitorului „Pocăiți -vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”
(Matei 3,2) însă nu și singurul. Pe parcursul Evan gheliei se regăsesc numeroase
îndemnuri și parabole referitoare la pocăință: Parabola oii pierdute (Luca 15, 4 -7),
Parabola drahmei pierdute (Luca 15, 8 -10), Parabola fiului risipitor (Luca 15, 11 -24) etc.
De altfel pocăința este mesaj principal și al misi unii de pregătire a venirii lui Hristos,
realizată de Sf. Ioan Botezătorul (Matei 3, 11) și a apostolilor trimiși să „ propovăduiască
pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (Luca 24, 47). Importanța ei majoră
este menționată atât în scrierile biblice cât și patristice “În cer va fi mai mare bucurie
pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au
nevoie de pocăință” (Luca 5, 4) .
Pocăința nu trebuie să fie considerată o pedeapsă expiatoare. Mâ ntuirea este
darul liber al harului divin. Doar prin propriile eforturi nu putem niciodată spăla păcatele
săvârșite. Hristos este unic Mediator între noi și Dumnezeu Tatăl și singur Mântuitor. Prin
El suntem iertați în mod gratuit sau nu suntem iertați. No i nu avem niciun merit personal

86 Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Avem Duhovnic? Cum este el și cum păstrăm dialogul și comuniunea cu
el, în op. cit., p. 73

38
împlinind pocăința, căci Dumnezeu ne -a dăruit -o în mod deliberat. De aceea pocăința
trebuie privită numai în sens terapeutic, nu juridic. Spovedania nu este un tribunal, ci o
clinică unde primim medicamentul vindecării de la Hristos. Dacă mărturisirea păcatelor
reprezintă operația clinică a sufletului, pocăința și iertarea reprezintă medicamentele care
redau sănătatea bolnavului convalescent.87

3.2. Ieșirea din însingurarea bolnăvicioasă

Orice boală este vindecată prin tratament în cadrul unei terapii. Orice terapie
presupune stabilirea unei relații interpersonale între cel ce solicită ajutor și cel ce oferă
ajutor. Această relație este normată de existența așa numitelor coduri de relaționare ce
definesc roluri specifice atât pentru terapeut cât și pentru bolnav.
În cadrul credinței ortodoxe codul de reguli îl reprezintă învățătura evanghelică
prezentată și exemplificată de Iisus Hristos, iar terapeutul consacrat este Mântuitorul
Însuși prin părintele duhovnicesc, sa u părintele duhovnic. Acest apelativ de părinte
evidențiază paterniatea divină. Mântuitorul în singurătatea Sa pe cruce, lipsit de
recunoaștere și recunoștință, în singurătatea bolnăvicioasă a blamării din partea omenirii
ce-L dorea răstignit, a strigat: „ Părinte, iartă -le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).
Mântuitorul în solitudinea devărului și a iubirii, în neputința de a schimba conștiințe și
inimi a strigat „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu” (Luca 23, 46).
Ieșirea din singurătatea bo lnăvicioasă a păcatului se obține numai prin taina spovedaniei,
prin părinte. Acest obiectiv are la bază poruncile date de Hristos Apostolilor și
succesorilor lor, episcopilor și preoților, de a continua lucrarea Sa vindecătoare în lume
“Precum M -a trimis pe Mine Tatăl așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20, 21) sau “ Mergând
învățați toate neamurile, botezându -le în numele Tatălui și a Fiului și a Sf. Duh” (Matei
28, 18). Preotul duhovnic are rolul de a iniția renașteri spirituale, de a ajuta omul rațional
să devină om spiritualizat sau înduhovnicit, renăscut prin har și care are mod de viață
sfințit. Această transformare este starea de sănătate plenară.
Omul renăscut și însănătoșit este cel care își încredințează sufletul în mâinile, în
voia lui Dumnezeu, ac ceptând orice intervenție sau tratament prin colaborare și

87 IPS. Ioachim , Arhiepiscop al Romanului și Bacăului , Cuvântul Ierarhului , Sfânta Spovedanie un
sacrament terapeutic, https://doxologia.ro/cuvantul -ierarhului/sfanta -spovedanie -un-sacrament –
terapeutic

39
cooperare.Vindecarea de păcat nu o poate oferi decât Cel care este fără de păcat, Iisus
Hristos, Mântuitorul tututror bolilor, singurul Care nu a săvârșit păcat și că „ Duhul
Domnului este peste Min e, pentru care M -a uns să binevestesc săracilor; M -a trimis să
vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi
vederea; să slobozesc pe cei apăsați.” (Luca 4,18). De aceea El nu a putut și nu poate
trece pe lângă om fără să atingă ceea ce există în lăuntrul acestuia unde păcatul domină.
„Hristos vine pentru a vindeca patologia păcatului, singura vinovată de uscarea seminței
paradisiace care va rosi, până la urmă, în sânul Împărăției. Mântuirea este clipa când
Dumnezeu îl t rage pe om din abisul căderii. Dar, potrivit evangheliei, mântuirea înseamnă
vindecare: „credința care te -a izbăvit”. Hristos este doctorul cel Bun care oferă Euharistia
ca pe un leac al nemuririi. Vindecarea comportă un catharsis ascetic – curățire a fiin ței de
orice germen demonic – dar se desăvârșește printr -un catharsis ontologic: restaurarea
formei inițiale, refacerea chipului lui Dumnezeu și veritabilă transfigurare a firii.” 88 Iisus
Hristos dă cea mai mare importantă iertării păcatelor . „Fiule, păcatele îți sunt iertate”
(Matei 9, 2; 9; Luca 5, 20) . El„dezleagă” de păcate înainte de a vindecă suferința fizic
(Matei 9, 2 -7), fiindcă păcatul înseamnă stare de victimă. A ierta și dezlega înseamnă a
scoate de sub apăsarea și controlul păcatului. Iisu s schimbă victimele păcatului în
persoane libere. Vindecările Lui sunt precedate de iertarea păcatelor. Ex.: slăbănogul
din Capernaum (Matei 2, 5) sau a femeii păcătoase (Luca 7, 48). De aici necesitatea
investirii Apostolilor și succesorilor lor episcop ii și preoții cu această putere “ Luați Duh
Sfânt, cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi și cărora le veți ține, ținute vor fi” (Ioan
20, 23).
Prin puterea dată sfinților apostoli de a ierta păcatele, de a dezlega pe om de lângă
păcat, de a -l elibera din perimetrul păcătoșeniei, Hristos a dorit să formeze o comunitate
autentică, a libertății edenice. Păcatul ține sufletul într -o stare de restricție, de condamnare
la un stil de viață de acuzare, de victimă. Mântuitorul prin porunca de dezlegare,
elibere ază așa cum a procedat cu femeia acuzată de mai mulți bărbați de infidelitate. El
nu îi adresează nici un cuvânt sau mesaj de condamnare sau de respingere, ignoare ci
cuvânt de eliberare: „Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.”
(Ioan 8,11). Prin sfinții apostoli, prin pogorârea Sfântului Duh, preotul duhovnic devine
capabil să vindece pentru că prin el, prin harul preoției lucrează harul Duhului Sfânt.

88 Evdokimov Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu și misterul tăcerii Sale , Editura Anastasia, București,
p.126

40
Taina mărturisirii este o terapie pentru că preotul devine doctorul vizibil prin care lucrează
doctorul invizibil, tămăduitorul tuturor bolilor. Penitentul află din rugăciunile
premergătoare mărturisirii când preotul rostește „de vreme ce ai venit la doctor să nu te
întorci nevindecat.” „Mărturisirea si penitența au fost interpretate în primul rând ca forme
de vindecare duhovnicească. Căci însuși păcatul, în antropologia creștină răsăriteană, este
mai întâi de toate o boa lă". 89
Darul vindecării este obținut de cel care a parcurs ți depășit stadiul purificării, a
atins stadiul ilumi nării îndreptându -se spre cel contemplativ al desăvârșirii Pe cât este de
imoral. Nedrept să se afirme despre cineva care nu vindecă pe nimeni sau nu știe cum să
vindece deși este medic, pe atât de nepotrivit e să se considere un preot că nu știe să
ilumineze sau să înduhovnicească pe nimeni. Creșterea spirituală sau schimbarea se
produce de ambele părți, întrucât Dumnezeu îi călăuzește pe amândoi: preot și credincios.
Dumnezeu luminează preotul cum să analizeze, cum să procedeze în administrarea
tratamen tului duhovnicesc, iar pe credincios îl luminează cu puterea Duhului pentru a -l
face să înțeleagă cât de gravă este starea sa, de cât de multă răbdare trebuie să dea dovadă
pentru a putea accepta și suporta canonul.
Taina spovedaniei este precum un act m edical. Medicul este luminat prin taina
științei să identifice cauza bolii și remediul acesteia printr -o bună participare a pacientului
sau cu ajutorul referințelor medicale. Atât pacientul cât și penitentul sunt în momentul
amintirii, anamnezei care ajută medicul și preotul să diagnosticheze și să prognozeze
rezultate excelente. În aceștia lucrează harisma discernământului “funcție axiologică de
apreciere ce are în vedere principiul funcției realului”90 În scopul sesizării chipului lui
Dumnezeu în om, a val orii lui unice, a potențelor, dar și a patimilor existente precum și
în prescrierea sfaturilor, a soluțiilor necesare având în vedere că ceea ce pentru unul este
medicament, alteori pentru altul poate să fie otravă. „Calități implicite: spirit de
observaț ie, capacitate de decodificare a informației semiologice și integrării sale în
contextul unui raționament exact și precis, intuiție, știință și arta dialogului”.91
Prescrierea și admnistrarea tratamentului este etapa când misiunea de doctor și
docto r sufletesc manifestă virtutea iubirii dăruită ca dar al vindecării pentru iubirea de
ceilalți prin renunțare la cea de sine. Prin „ smerenia și blândețea cu îndelungărăbdarea”
(Efeseni 4,2) iubirea de sine e dăruită semenului așa cum din iubirea Hristos S -a răstignit

89 Larchet Jean -Claude, Terapeutica bolilor spirituale , Editura Sofia, București, 2001, p.262
90 Paul Evdokimov, Ortodoxia , Editura I.B.M.B.O.R., București, 1996 p. 86
91 Vlachos, H., Psihoterapia ortodoxă – continuare și dezbateri, Editura Sophia, București, 2001 , p. 56

41
pentru omenire. „dacă păcatul înseamnă depersonalizarea omului și izolarea lui prin
patimile egoiste de celelalte persoane, mântuirea prin Hristos înseamnă tocmai afirmarea
omului ca persoanaă deplină,
ca subiect de comuniune perihoretică, pri n Duhul Sfânt, duhul adevăratei iubiri” 92
Iubirea anihiliază ura născută din păcat, încredințează omul în bine și îl propulsează într –
un optimism depășind frontierele spațiului minat de capcanele ispitelor, sau complicat de
labirinturile păcatului, fad de lipsa de sens a bucurieie și sufocant de mirosul tinei
întinate. „Păcatul îl face pe om să nu mai ia seama la valoarea sa și să aibă o viziune
pesimistă asupra ființei și existenței sale; el dă naștere unei stări de tristețe și descurajare,
ducând până la deznădejde. Prin întâlnirea cu duhovnicul în cadrul Tainei, penitentul
găsește bun prilej ca să rupă tăcerea și să iasă din însingurarea sa bolnăvicioasă, care nu
face decât să -i sporească răul. Vorbind despre ceea ce -1 tulbură, el dă pe față boala care –
1 macină nevăzut pe dinăuntru. Simpla înaintare spre celălalt, în drăzneala de a se deschide
în fața lui cu smerenie, înfrângându -și rușinea, în vinuirea de sine fără nici o milă în fața
celuilalt, biruirea mândriei, toate acestea constituie deja un pas i mportant, care -1 duce pe
om spre ieșirea din universul bântuit de boală al păcatului.” 93
Spațiul distrugător, depersonalizant, dezumanizant este mascat, camuflat de
indiferentism, de iluzie. Este lumea creată de Dumnezeu pe care omul și -a transformat -o,
amenajat -o după propria -i voință, i -a accordat sensul dorit, i -a dat valoarea sau
nonvaloare. Normaliateta a devenit anormalitate prin răsturnarea piramidei valorilor,
imoralul înlocuiește moralul prin consumismul nefondat. Starea bolnăvicioasă cucerește
și domină fără ca individul să problematizeze, fără a sesiza incidențele secularizării,
cosmopolitanismului sau a globalizării care depersonalizază în favoarea automatismului,
vieții în mod reflex fără trăire, experiere, sensibilitate sau sentimentalism. "Astăzi
constatăm că, deși aglomerați în centre urbane, trăim singurătatea colectivă și anonimatul
colectiv, și aceasta pentru că omul, în ideologia globalistă, nu mai este considerat
persoană unică și irepetabilă, ci o rotiță într -un mecanism care, dacă s e strică, poate fi
înlocuită. În lumea de astăzi, omul este confundat cu funcția, cu meseria sau cu serviciul
pe care poate să -l presteze. Se crede că este util societății doar atât cât poate să fie un
«mijloc de producție», iar omul se depersonalizează, s e despirituali zează, uitând că
vocația sa de bază este aceea de om. Nu ne naștem să fim muncitori sau specialiști în nu

92 Ieromonah Stanciu Mihail, Sensul Creației , Editura Așezământul omenesc Sf. Ap. Pavel, Slobozia, 2000,
p. 90
93 Larchet Jean -Claude, op. cit ., p.265

42
știu ce domeniu. Împlinim toate acestea temporar, dar ele nu trebuie să înlocuiască
umanitatea din noi. În lumea contemporană, de mult e ori omul devine element de
statistică generală, mai ales când el este victima catastrofelor naturale. Pentru aceste
situații s -a găsit și o formulă prin care se încearcă mascarea dra mei fiecărui om: «efecte
colaterale»"”.94
Sensul persoanei și al ființ ei nu îl poate redirecționa decât Cel Care a creat omul
și sensul acestia, Cel Care a creat traseul, regulile de circulație, linia de start și de final.
Aceste este Cel Care este prezent când este solicitat și intervine la descarcerarea dintre
fiarele fior oase și se ocupă de vindecarea plăgilor, dufarea fracturilor și unirea cu Hristos
prin abandonarea stării de păcat. „Hristos, ca Doctorul cel plin de nesfârșită milă si iubire,
voiește să -i vindece pe toți oamenii, fără a lipsi pe vreunul de mântuirea pe care a adus -o
El; îi dă omului tot ajutorul si sprijinul Său și arată o nețărmurită răbdare chiar față de cei
care-L tăgăduiesc și -L hulesc prin cuvintele, gândurile și faptele lor. Celor care au trăit în
nebunia păcatelor si sunt bolnavi de mulțimea pati milor, fără a privi la faptele lor trecute,
El le dă iertarea și -i cheamă la „mân tuirea care -1 face (pe om) sănătos la minte".”95
Sănătatea ca integritate trupească și mintală este ușor influențabilă la vârsta
fragedă când sufletul se lasă purtat de valu rile tendației și cuprins în mrejele ce devin
lese. Sufletul tânăr, fraged, sensibil devine un animal dresat și purtat pe culmile disperării.
El s-a transformat după modelil văzut, perceput, simtit, împreună viețuit. Modelul este
cel care este cel mai des văzut, este făcut cunoscut cu insitență, care atinge stadiul de
vedetă dominând imperios.
Dorind a atinge statutul de vedetă sau de a urma un astfel de model, omul se înscrie
într-o competiție de autodepășire, de perfecționare, dar neatingând acest nivel maximal
devine nemulțumit, frustrat, dezamăgit de sine, un individ lovit de fatalitate. A cest spirit
competitiv, alimentat de la vârstă fragedă, e distructiv . În loc ca cel mic să se bucure de
prezența celuilalt, se însingurează și simte nevoia de a se dif erenția. Î n momentul
înstrăinării de celălalt, este înstrăinarea de sine însuși . E o înstrăinare pentru că omul se
regăsește întotdeauna în dragostea și în comuniunea cu celălalt. Atunci simte că trăiește,
că este unic,că e persoană cu multiple calități și valori, că nu este un animal dresat, un
robot dirijat de telecomandă sau o păpușă în mâna păpușarului. “Tocmai aceste lucruri
ne arată însă efemeritatea lor. Ori noi trebuie să înțelegem că omul, așa cum l -a lăsat

94Pr.Lect.Univ.Dr.Holbea Gheorghe, Omul devine element de statistică, și de aici criza spirituală,
www.jurnalul.ro
95 Larchet Jean -Claude, op.cit ., p.252

43
Dumnezeu, are o profunzime a lui, care e dincolo de succesele efemere și dincolo de
egoism. Că dacă este, într -adevăr, într -o competiție, este într -o competiție permanentă cu
sine însuși. Pentru că omul își împlinește vocația de om atâta timp cât tinde spre cele
înalte, cât înțelege că “pasărea măiastră ” nu este o pasăre oarecare, ci este însuși zborul
spre tării, spre cele înalte”. 96
O persoană tristă, neîmplinită și nefericită este rea, invidioasă, deoarece aceasta
orice ar face, din păcate nu își poate găși liniștea. Tot timpul i se pare mai interesant și
râvnește la ceea ce are altul. Fericirea vine din lumină, iar dacă se alege trăirea în
întuneric, nu se poate distinge lumina, adică fericirea. Dacă se va gusta din pomul fericirii,
spovedania, toate sentimentele care frământau ș i urâțeau sufletul vor dispărea…„nimeni
nu se întoarce din fața duhovnicului nemângăiat, neîntinat; nimeni nu se îndepărtează din
scaunul mărturisirii cu gânduri întunecate, de moarte, de ucidere sau sinucidere, chiar
dacă ar fi fost cel mai mare păcăto s. … prin convorbirile cu duhovnicul se întâmplă cele
mai multe întoarceri la Dumnezeu, cele mai multe îndreptări de suflete și treziri de
conștiințe”97
Un om va realiza cât este de greu să se integreze pe toate planurile într-un
interval fix de douăzeci și patru de ore în aceeași piesă și anume piesa vieții proprii,
pe care trebuie o joace zilnic. Acest lucru ar însemna să fie perfect în absolut tot
ceea ce întreprinde, în orice moment din zi sau noapte și față de toți partenerii de
joc, ceea ce nu poate ține de specia umană. Nu exista om perfect, iar dacă ar exista
unul, cât de nefericit ar fi datorită singuratății cauzate de negăsirea nici măcar a
unui alt om care să -i semene din acest punct de vedere. De aceea Mântuitorul suferă
pentru om când acesta nu vrea să -I urmeze și nu își spune așa cum este citat
Reinhold Niebuhr, „ Dumnezeule dă -mi putera de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,
curajul s ă schimb lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a face deosebirea
dintre ele.” 98
Binele omului există în însăși ființa lui, în el este izvorul care trebuie căutat,
exploatat și forat pentru a extrage beatitudinea. El își are propriile util aje, mecanisme,
ritmuri, nevoi, precauții. „Așa că, în loc să ne împotrivim cu încăpățâanare acestui
fapt, este mai înțelept ca în vremuri de criză să ne scoatem din buzunare

96 Pr. Lect. Univ. Dr.Gheorghe Holbea, Maica Domnului și femeia modernă , www.jurnalul.ro
97 Pr. Ilarion Felea , Spre Tabor – Curățirea , p.336
98 Alina Alves Caria, Terapia de suflet , Arad, 2010, p.68

44
firmiturile de răbdare și să le consumăm cu chibzuință, până în momentul în care
vom primi felia mare de pâine, care să ne sature nu doar să ne țină de foame. Nu
trebuie să ne îndoim de planul lui Dumnezeu forțând lucrurile, ci trebuie doar să
credem în El și să avem răbdare.” 99

3.3. Comuniunea cu Dumnezeu prin duhovnic

Ieșierea din însingurarea bolnăvicoasă pornește din interiorul ființei, din trezirea
conștiinței și continuă cu ajutorul ghidului duhovnicesc și sub directa supraveghere a
marelui doctor Iisus Hristos. Ședința de recuperare duhovnicească se numește taina
spovedaniei ca recunoaștere de sine în fața lui Hristos. Mărturisirea este o raportare
personală la Dumnezeu, întrucât păcatul este o rupere a comuniunii cu Dumnezeu. Ea
este o expresie a „zdrobirii de inimă“ a omului înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele
săvârșite. Această taină a însemnat încă de la începutul Bisericii mărturisirea păcatelor în
fața preoților, căința pentru ele și iertarea acordată de preot.
În Taina Spovedaniei sau a mărturisirii, creștinul își destăinuie intimitățile
sufletului său în ceea ce au ele neputincios, pentru a înlătura slăbiciunile pătimașe și a se
deschide spre comuniunea cu Dumnezeu. Duhovnicul i se înfățișează ca vorbind în
numele lui Dumnezeu. Credinciosul își dorește dialogul și colaborarea tainică și
permanentă cu Hristos prin harul Duhului Sfânt, fapt realizabil doar sub mâna preotului
duhovnic, altfel nu este decât un pion sub incidentul hazardului. „Această întâlnire,
oricare ar fi ter menul care ar desemna -o (unire, contemplație, viziune, gnoză,
îndumnezeire), presupune ca sufletul să devină una cu Dumnezeu, pentru că el nu poate
să-L vadă (pe Dumnezeu) atâta vreme cât rămâne singur și lăsat în seama propriilor sale
puteri.” 100 Iertarea pe care o dă duhovnicul în scaunul spovedaniei este iertarea pe care o
dă Hristos prin Duhul Lui în Biserica Sa. Pe bună dreptate putem zice și noi ca psalmistul:
"Fericit este acela căruia i -au fost furate fărădelegile și acoperite păcatele. Fericit este
omul ale cărui păcate Dumnezeu nu le socotește" (Psalmul 31, 1 -2).
Mișcarea omului spre Dumnezeu, unirea cu Hristos poate fi înțeleasă ca stabilitate
în Dumnezeu, ca legătură neîncetată cu învățăturile, sfaturile, poruncile sale, ca flacără

99 Idem, op.cit., p.215
100 John Meyendorff, Hristos în gândirea creștină răsăriteană , Editura IBMOR; București, 1997 p.135

45
nestinsă a focu lui divin și ca abandon ireversibil al ispitei, patimei sau păcatului. „Unirea
cu Dumnezeu și viziunea luminoasă de care vorbesc Sfinții Părinți sunt o realitate în
același timp deplin obiectivă, conștientă și personală: dilema dintre har și liberul arbitr u,
dintre lucrarea divină și efortul uman, căruia îi corespunde și pe care -l pricinuiește, nu
există pentru el.” 101
Știința despre om a fost și este îndelung abordată, interpretată, teoreticizată, însă
antropologia creștină a rămas neschimbată deoarece „Antropologia ortodoxă presupune
o dublă relație a omului cu Hristos; pe de o parte, Hristos coboară în adâncul ființei
umane, în abisurile ontologice ale inimii credincioase, dar pe de altă parte, rămâne și
deasupra Bisericii, pentru a atrage credincioșii l a comuniune cu Dumnezeu și cu semenii.
Prin coborârea lui Hristos în inima sa, credinciosul are un centru de gravitate propriu,
fiindcă este persoană după chipul lui Dumnezeu, dar nu este vorba de un centru de
gravitate închis în el însuși, ci de un centru care deschide omul, în Hristos al slavei, spre
nemărginirea dumnezeiască și spre perspectivele de infinită dragoste, înțelegere și
comuniune cu semenii, astfel ca Biserica să devină o extensie a comuniunii mai presus
de fire a Sfintei Treimi. Acesta este mediul eclesial dinamic în care se realizează
mântuirea subiectivă a credincioșilor prin har, credință și fapte bune.” 102
Credinciosul să își dorescă și să -și repete neîncetat „pregătește -te să te întâlnești
cu Dumnezeul tău” (Amos 4, 12) locul și momentul înâlnirii adevrate a omului cu
Dumnezeu nu este decât în confesorat. „De la început până la sfârșit Taina aceasta se
petrece între două persoane Intr -o relație de intimitate. Și relația aceasta este înlesnită
pentru penitent de faptul c ă preotul i se înfățișează ca vorbindu -i în numele Domnului, atât
cu iubirea iertătoare a lui Dumnezeu care nu -1 face să dispere, cât și cu seriozitatea care -1
oprește de la bagatelizarea slabiciunilor sale. In faza mărturisirii penitentul își descoperă
taina sa preotului ca nimănui altuia și preotul cunoaște exclusiv taina lui. Penitentul știe că
preotul nu va spune nimănui taina lui. Intre ei are loc o taină și din acest punct de vedere.
Deci între ei se realizează o legătură sufletească profundă și intim ă în același timp, cu totul
deosebită. /…/ Dar intimitatea realizată între preot și penitent încă din faza aceasta a
mărtu risirii nu e numai de ordin sufletesc, căci în ea intră un aer de neobișnuită seriozi –
tate, de voință a penitentului de revenire la puritate și a preotului de ajutorare reală a lui.
Seriozitatea aceasta are la bază conștiința că în această relație este prezent în mod nevăzut,
dar transparent și simțit în mod tainic, Insuși Hristos, Care le cere și -i ajută în această

101 Ibidem, p.137
102 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Ortodoxie și contemporaneitate , Editura Diogene, p . 69

46
intenție a lor, Hr istos, în fața căruia amandoi se simt răspunzători, sau uniți prin
răspundere.” 103
Caracterul acestei întrevederi este tainic, intim, de o noblețe senzitivă și
nergizantă. “A ceastă întâlnire intimă este "materia" prin care lucrează Duhul Sfânt în
această Taină, ca Duhul comuniunii, ca Duhul care unește pe cei doi într -unul, sădindu -Se ca
un singur Duh în ei, datorită deschiderii pline de căldură a fiecăruia din cei doi, către celălalt.
Mâna și epitrahilul preotului așezate pe capul penitentului ar putea fi expresia și încoronarea
văzută a acestei comuniuni spirituale care s -a realizat între ei, comuniune în care preotul este
organul prin care vine Duhul lui Hristos, iar penitentul, cel în care pătrunde Duhul lui Hristos.
Taina în general se arată și aici ca u nitatea formată de doi sau de mai mulți in Hristos. Taina
este și unitatea celor doi în căsătorie prin Duhul Sfânt chemat de preot. Căci numai în
Dumnezeu cele multe pot fi una. Mântuitorul a dezvăluit că „unde sunt adunați doi sau trei în
numele Domnului, acolo sunt și Eu între ei.” (Mt. 18, 19 -20). "Doi" nu sunt "unul și celalalt",
ci ceva cu mult mai înalt după esență, ceva cu mult mai însemnat și mai puternic după
esență. Aceasta e o nouă unitate a chimiei Duhului, caci "unul și celălalt" se preschimbă
calitativ și alcătuiesc un "al treilea". În această nouă calitate superioară ei cunosc printr -o
experiență tainele Impărăției cerurilor, tainele iubirii care unește. Datorită acestui fapt, ei pot
lega si dezlega.104
Taina lui Dumneze u, taine nepătrunse nu sunt parolate pnetru că ele nu se pot vedea
cu ochii trupești ci doar simți cu ochi minții ”Pe Dumnezeu nu -L vedem, însă ÎI simțim în
lucrările Lui din sufletului nostru – de pildă, în timpul rugăciunii, așa încât mărtur iile
simțurilor exterioare sunt în acest domeniu mai puțin sigure decât această simțire a
sufletului. De pildă, pupila ochiului sau organele auditive, ca m aterie neputincioasă și
moartă în sine, sunt, bineînț eles, foarte mărginite în lucrările lor și sluje sc de obicei pentru
a vedea materia, și încă nu oricare, iar alte organe de simț sunt doar pentru a -i percepe
vibrația corpurilor, și de asemenea nu o ricare: există lucruri care, din cauza volumului
nesemnificativ sau a depărtării sunt nevăzute, ș i exisă v ibrații care din pricina intensității
foarte reduse nu sunt simțite de auz; uneori chiar mă induc în eroare. Pe când simțirile
suflet ului sunt la fel de sigure ca faptul că trăiesc si că simt; pe lângă asta, sufletul are în slujba

103 Pr. Prof. Dr. Stăniloae Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă , p. 88
104 Ibidem, p. 96

47
sa și toate simțurile exterioare, pe care le poate face mai sensi bile sau mai puțin sensibile,
dupa voia sa.”105
Fiecare întâlnire cu Dumnezeu are drept consecință dobândirea unui nou conținut
al sufletului, care datorită îndepărtării de cel vechi, contribuie la formarea așeză mântului
duhovnicesc pentru o creștere și maturitate duhovnicească. „rodul duhovniceasc al
nașterii se realizează în cadrele uceniciei fiului duhovnicesc lângă părintele duhovnicesc
printr -o săvârșire și maturizare până la capăt, conștientă, a germinării d uhovnicești. Cu
credință și cu iubire față de părintele duhovnicesc, sufletele acelora care s -au născut
duhovnicește dobândesc conștiința filiației sau îmfierii dumnezeiești.” 106
Finalitatea convorbirii cu duhovnicul este de transferare de sentimente, de
comuniune. „Unirea tainică cu Dumnezeu, situată la capătul final al acestui urcuș […] nu
este o stare dobândită pe urma unei debilități a rațiunii și a unei ignorări a rațiunilor lucrurilor ,
ci de pe urma depășirii tuturor posibilităților rațiunii, dusă la suprema forță și agerime, ca
și de pe urma cunoașterii complete a înțelesurilor raționale din lucruri.” 107 „ Mântuirea adusă
de Hristos se întinde la toți oamenii, din toate timpurile. Hristos „S -a arătat o dată, spre
ștergerea păcatului" (Evr. 9, 12); El „a dobân dit o veșnică răscumpărare" (Evr. 9, 12); noi
„suntem sfințiți prin jertfa tru pului lui lisus Hristos, o dată pentru totdeauna" (Evr. 10,
10). Tot așa cum prin Adam firea omenească s -a îmbolnăvit, prin Noul Adam ea a fost
vinde cată, mântuită și îndumnezeită în întregime si pentru totdeauna. Lucrarea Lui
tămăduitoare nu s -a îndreptat numai asupra firii omenești re capitulate în El, ci asupra
fiecărui om care vine la El: „Fiul lui Dumnezeu fiind viu și lucrător (Evr. 4, 12) lucrează
în fiecare zi: lucrează mântuirea tuturor", spune Sfântul Atanasie cel Mare; Tratat despre
întruparea Cuvântului, XXXI. adică îl face pe fiecare om păr taș în mod personal la
vindecarea întregii firi pe care El a înfăptuit -o, plecân -du-Se cu iubire spre fiecare, dând
îngrijirea cuvenită fiecărei boli, dăruind fiecărui om harul Său, după nevoile sale și pe
măsura dorinței omului de a dobândi ajutorul Lui.”108
Mântuitorul este cel prin care au venit toate bunătățile și care sunt date cont inuu. El
nu a mijlocit doar o singură dată pentru umanitate prin răstignirea Sa pe cruce ci mijlocește

105 Sf. Ioan de Kronstadt, Cunoașterea de Dumnezeu și cunoașterea de sine , Editura Sofia, București, 2010,
p.17
106 Ieromonah Teofan Mada, Viața în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur , Editura Agnos, Sibiu, 2007,
p.114
107 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea ortodoxă – ascetica și mistica , Editura IBMBOR, București,
1992, p.12
108 Larchet Jean -Claude , op. cit ., p. 249

48
în veci pentru că nu vrea să o părăsească, prin mărturisireaa și prin împărtășirea Sa și cu
Sine după posibilitățile și darurile fiecărei ființe Marele Doctor este aproape de cei ce se
ostenesc. «El poartă neputințele noastre și cu rana Sa ne-a tămăduit» (Isaia 53, 5) și
tămăduiește; dând fiecăruia leacul potrivit: „După cum doctorii care îngrijesc trupul nu
dau tuturor bolnavilor același leac, nici Dum nezeu, Care vindecă bolile sufletului, nu dă
un singur leac pentru toți. Omnisciența -I și omniprezența -I săvârșește vindecările dând
fiecărui suflet ceea ce -i trebuie.

49
CAPITOLUL AL IV-Lea
TAINA POCĂINȚEI ABORDATĂ METODICO –
ȘTIINȚIFIC ÎN CADRUL OREI DE RELIGIE

4.1. Educația religioasă – necesitate a educației permanente – realizată
prin școală și Biserică

Dumnezeu îl cheamă pe om să crească de la chip la asemănarea cu El (Facerea I,
28), să urmeze din fragedă vârstă un parcurs ascen dent înspre cunoașterea Lui și în
comuniunea cu El, în iubire. Pentru educatorul creștin, investirea de către însuși
Învățătorul Suprem cu puterea de a învăța aduce o responsabilitate care se amplifică pe
măsură ce acesta conștientizează că misiunea lui nu este oarecare, ci una în care urmează
să pregătească – în lume fiind – ,,un atlet pentru Hristos", căruia să îi arate că El este
,,Calea, Adevărul și Viața" (loan 14, 6). ,,Voia lui Dumnezeu cea desăvârșită este a -și
întipări cineva în suflet chipul viețu irii binecredincioase", demers posibil doar prin
intermediul unui set de acțiuni educativ -religioase, desfășurate pe tot parcursul vieții, care
presupun evaluări permanente ale acțiunilor proprii, raportate la Dumnezeu, la semeni și
la sine însuși.
Prin po runca pe care Dumnezeu a dat -o omul ui de a crește (Facerea1, 28), omul
are sarcina de a crește procentual în cunoașterea și comuniunea cu El în iubire prin sine
și semeni; dar și datoria de a crește în cunoașterea și descoperirea minunăției acestei lumi
în care el este investit împărat. Omul primește porunca de a crește și în potențialul
intelectual, în zestrea gândirii și a rațiunii. Descoperirea ca și cunoaștere are rol educativ.
Omul cunoaște dacă descop eră și descoperă dacă dorește să avanseze în taine le acestei
lumin i, în necunoscutul pe care îl vrea cunoscut. Cel care să devină educat, se lasă educat
de cel care a avut performanțe, cel care nu se lasă educat decât de propria -i lege, poate
rătăci sau poate da naștere unor aspecte negative. În acest ca z, se ia în considerare educația
religioasă, cea care însumează toate educațiile deoarece ea vine de la Învățătorul Suprem,
de la Marele Pedagog, Cuvântul Însuși.
Educația este absolut necesară omului. În om există dorința, înclinația, dar și
capacitatea d e a răspândi zestrea în țelepciunii și invataturii sale, “de a se perpetua

50
spiritualicește, dincolo de timpul și spațiul ce i -au fost hărăzite”109. Educația este specifică
ființei umane: omul devine om numai prin educație. Termenul educație este de origine
latină: educo -educare (educere) – a crește, a cultivă, a educa; " educatio" -creștere,
cultivare, îndrumare, educație. Conținutul acestui concept a înregistrat o evoluție
contradictorie de -a lungul timpului. Diferențele,nu doar de nuanța, ci și de esență di ntre
diferitele teoretizări rezidă din perspectiva din care a fost privit acest fenomen: cea a
societății sau cea a copilului. Pornind de la specificul relației dintre acești doi poli, se
poate defini educația că fiind activitatea socială complexă care asi gură transmiterea
acumulărilor teoretice (informațiilor) și practice (a abilităților) obținute de omenire de -a
lungul evoluției social -istorice, pentru dezvoltarea tinerelor generații – în special, a
omului – în general, în vederea formării personalității și pregătirii lor pentru viață, pentru
integrarea lor în activitățile social -utile, c a și pentru dezvoltarea societății. 110
Din punct de vedere pedagogic, educația poate fi privită ca un proces de formare
a omului pentru integrarea în societate, iar ca prod us, educația se obiectivează în
comportamente, atitudini, cunoștințe, motivații, interese, adaptare și integrare.
Educația se confruntă astăzi cu multiple probleme ale civilizației contemporane:
evoluția rapidă a cunostiințelor științifice și tehnice, am plificarea fenomenului de sărăcie,
șomajul, degradarea mediului, instabilitatea politică, proliferarea conflictelor între
națiuni, accentuarea decalajulului între supraeducație și subeducație. Acestor aspecte
caracteristice lumii contemporane li se adaugă problemele specifice sistemului
educațional, pentru care se caută încă modalități de soluționare: democratizarea
învățământului; pierderile școlare (repetenție, abandon școlar); egalizarea șanselor de
acces la educație; realizarea educației în situații de excepție (copiii cu deficiențe
senzoriale, intelectuale, dar și copiii superdotați); articularea celor trei forme ale educației
(formală, non -formală, informală); reconsiderarea educației din perspectiva educației
permanente. Pe umerii școlii românești ap asă povara problemelor fară răspuns,
multiplicate de o societate în plină criză. Criza societății contemporane nu este doar de
natură economică, financiară, politicăși socială, ci – evident – este o criză morală și
spirituală, o criză ontologică, ce pune d in nou problema originii vieții și, deci, a destinului
omenesc.111 În acest context marcat de „dezorientare axiologică”, „descentrare

109 Pr. Lect. Ioan Vicovan, Idealul educativ creștin – scopuri obiective educația religios -mora lă, în
Pastorație și Misiune, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați 2001, p.244
110 Ion Bontaș, Pedagogie , Editura All, București, 1996, p. 12
111 Pr. Lect. Dr. Simion Todora n, Biserica și tineretul. Probleme morale ale tinerilor de azi soluțiile lor
din p erspectiva creștină , Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați 2001, p.190

51
spirituală”, „atrofiere a conștiinței spirituale” și „diminuarea exercițiilor de autentică
trăire interioară”, educației rel igioase îi revine un rol fundamental. Ea ajută la depășirea
anumitor sincope de orientare existențială, devenind un prilej de fortificare interioară, de
identificare a sinelui, de descoperire a idealurilor de reconvertire a persoanei spre lumea
valorilor absolute.
Educația religioasă este astfel definită ca fiind ramura educației prin care se
dezvoltă în mod conștient predispoziția spre religiozitate, înnăscută, proprie persoanei
umane, pe baza unor principii didactice și cu ajutorul unor metode și mijloace specifice.
„ Educația religioasă creștină se fundamentează pe două adevăruri de credință: existența
sufletului uman, care poate fi modelat doar pe calea educației, și întruparea Mântuitorului
Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S -a făcut om pe ntru a -i da omului posibilitatea
de a participa la viața veșnică. O educație religioasă integrală valorifică potențialul
formativ -educativ al disciplinei religie și îl sprijină pe tânăr să devină capabil de a integra
și recrea, prin propria dinamică suflet ească valorile unei societăți aflate într -o continuă
schimbare, cu un ritm al schimbării tot mai accentuat”.112 Astfel urmărindu -se
complementaritatea și continuitatea în plan informativ și formativ educativ. Condiția
principală este ca ,,aceste lațuri ale e ducației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial,
ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și
responsabilitate de către întreg personalul didactic"113.
O educație integrală presupune, așadar, pe lângă latura intel ectuală, morală,
estetică, tehnologică, și o componentă religioasă. Raportul dintre acestea și modul în care
fiecare contribuie la atingerea idealului, a scopurilor și obiectivelor educaționale într -un
anumit sistem social sunt precizate prin normative leg ale, în funcție de particularitățile și
direcțiile de dezvoltare pe care o societate și le propune într -o anumită epocă istorică. 114.
Într-o lume caracterizată de o tot mai mare diversitate etnică și religioasă, educația
religioasă propune cunoașterea prop riei identități, dar și a celor de alte credințe și
convingeri, favorizează incluziunea socială și contribuie la depășirea prejudecăților și a
oricăror forme de discriminare. Argumentele pe baza cărora educația religioasă își
reafirmă permanent capacitatea de a răspunde la așteptările tot mai mari ale societății în
plan formativ și educativ au în vedere faptul că învățătura creștină pe care se susține și

112 Patriarhia Română, Apostolat educațional, Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală , Editura
Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010, p . 24
113 Constantin Cucoș, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice , Editura Polirom, Iași, 1999, p. 13
114 Ibidem, p. 293.

52
promovează respectul reciproc și prețuirea semenilor ca principii fundamentale, iar o
educație religioas ă bazată pe acestea poate contribui în mod decisiv la formarea unei
societăți pașnice, la conviețuirea în armonie cu aproapele. „Atmosfera religioasă și
climatul moral vor constitui un deziderat comun al școlii, familiei, bisericii, societății, în
care țin erii să învețe prețuirea, iubirea de semeni și reținerea de la a săvârși răul.”115.
În mod evident, realizarea idealului educațional propus de Legea
învățământului116 este posibilă doar prin formarea personalității elevilor în acord cu
valorile învățăturii creștine, care îl conduc pe om spre respectarea conștientă, pe baza
unei motivații interioare pozitive, a valorilor democrației, a diversității culturale sau
religioase, de sprijinire a semenilor pentru atingerea aspirațiilor individuale și sociale.
Este b inecunoscut și faptul că identitatea națională și valorile pe care le respectă și le
promovează în lume poporul nostru au izvoare creștine.
O educație religioasă nu reprezintă doar un demers religios, social și cultural, ci
constituie și o cale spre fo rmarea unor reprezentări corecte și temeinice privind cultura
natională și universală, stimularea dialogului intercultural117 din perspectivele libertății și
egalității între semeni pe care le propune la modul cel mai înalt religia crestină, educarea
în spir itul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității, al
toleranței, al cultivării sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral –
civice, față de arte și al respectului față de natură și de mediul înconjură tor, care sunt de
fapt finalități ale Legii învățământului și se regăsesc sub diferite formulări în proiectele
privind legea educației, dezbătute în ultimii ani.
„Necesitatea reconsiderării educației religioase că dimensiune a educației reiese
atât di n nevoia unei etici pedagogice, cât și din faptul că în demersul de formare a propriei
personalități nevoia de cunoaștere religioasă este legată nemijlocit de structura și
aspirațiile ființei umane: ,,Dacă pentru om este important destinul lui etern, însea mnă că
educația nu poate ignora această temă importantă"118.
Prin specificul său, religia ca disciplină de învățământ își propune să transmită
cuvântul Domnului, care să devină "duh și viață" (Ioan 6,63) pentru fiecare participant la
educație. Nivelul form ativ al conținuturilor educației religioase este diferit: unele dintre

115 Dumitru S alade , Dimensiuni ale educației , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998, p. 86
116 Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare.
117 Constantin Cucoș, op. cit . p. 297
118 J.L.G. Garrido , Fundamente ale educației comparate, Editura Didactică și pedagogică, București, 1995,
p.183; apud Patriarhia română, Apostolat educațional, Ora de religie – cunoaștere și d evenire spirituală ,
Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010, p .25

53
acestea sunt formative prin ele înșele, iar altele devin formative prin procesul educațional
parcurs pentru a se ajunge la cunoașterea lor și prin structurile intelectuale, afective,
voliționale și acționale pe care le dezvoltă.
„Pedagogia activizării subiecților educației se bazează pe valoarea implicării și
participării active a acestora în procesul propriei instrucții și educații. Provocările lumii
contemporane, evoluția societa|i i secolului al XXl -lea – în care dezvoltarea spiritului
activ, abilitatea de a gândi critic, deschis, creativ, de a fi cooperant în realizarea de
activități, de a accepta puncte de vedere diferite și de a lua decizii corecte pe baza acestora
constituie o p remisă a integrării în noile structuri sociale -determină modificări și în
planul educației” 119.
Pentru atingerea finalităților educației religioase, profesorul are o importantă
sarcină de a contextualiza metodele didactice la specificul demersului educat iv religios.
Profesorul de religie lucrează cu Biblia ortodoxă, ca izvor al religiei și credinței sale; și
cu biblia pedagogiei și metodicii ca izvor al formării de comportamente și atitudini și de
formare de competențe, priceperi și deprinderi.
În soc ietatea contemporană în care moștenirea creștină s -a subțiat iar actul
educațional este din în ce în ce mai marcat de secularizare, orice lecție de religie trebuie
să fie concepută că un act misionar, de transmitere, de aprofundare și de întărire în dreapt a
credință În cadrul educației religioase elevii vor fi învățați să dobândească simțul misiunii
și al responsabilității, prin mărturisirea credinței, prin cuvânt și faptă și prin invitarea
altora spre experiența religioasă.
În viziunea ortodoxă, misiun ea creștină nu se reduce doar la simpla vestire a
Evangheliei ci totodată "misiunea vizează încorporarea și creșterea oamenilor ca membri
ai Bisericii – trupul lui Hristos, până la măsura vârstei plinătății Lui (Efes 4,13)"120,
exigențele misiunii vizează at ât întoarcerea fiecăruia către Dumnezeu cât și viețuirea
tuturor într -un duh creștin autentic, în Duhul Evangheliei lui Hristos.
Biserica este chemată să -i ajute pe tineri în a -și găsi un sens al existenței, este
chemată să -i lummineze pe tineri în cee a ce privește percepția evenimentelor care se
produc în viața lor și în lume. Prin preoți și profesorii de religie Biserica va combate cu
toată vigoarea secularismul și panteismul, aceste flageluri care -i bulversează tot mai mult

119 Monica Opriș, Dorin Opriș, Metode active de predare -învățare , Editura Sf. Mina, Iași, 2006, p.9
120 Valer Bel, Misiunea Bisericii in lumea contemporana . Exigents Presa Universitar ă Clujeana, Cluj -Napoca, 2002.
p. 9

54
pe tineri. To ți cei implic ați în realizarea educației religioase au misiunea de a propovădui
Evanghelia lui Hristos.
Dimensiunea misionară a educației religioase vizează pe lângă instruirea tinerilor
în ceea ce privește elementele de doctrină și istorie crestină și îndrumarea tine rilor spre
împărtășirea cu Sfintele Taine. Sfânta Liturghie este o înaintare îimpreună spre Împărăția
lui Dumnezeu și în același timp un loc în care creștinii se pregătesc pentru misiune.
Educația religioasă formează persoane care se deschid ușor spre s emeni, care se
manifestă generos prin iubire, dăruire și înțelegerea aproapelui. Copiii și ținerii au nevoie
– în mod evident – de această viață spirituală bogată, curată și autentică, de împlinire și
securitate sufletească121. Aflat la răscrucea curentelor contradictorii ce vin atât din apusul
Europei, cât și din sincretismul euroasiatic, tineretul român trebuie orientat și centrat spre
valorile religioase perene. Avalanșei de pseudomodele și "nervilor de identitate ai
adolescenților" trebuie să le oferim "m odelul Hristos", în profundă și împreună -lucrare
cu Biserica -trup tainic și dăruitor de mântuire prin tainele cele sfinte. În esență, a vorbi
despre educația religioasă, în contextul actual, ține de “curajul de a -ți asumă
responsabilitatea convertirii veac ului la Hristos Domnul.”122 Educația religioasă
presupune o mare responsabilitate, întrucât se lucrează cu sufletele copiilor. De aceea, de
educația religioasă nu trebuie să se ocupe -în mod exclusiv – școala sau Biserica. Familia,
din acest punct de vedere, face prea puțin și cere ea însăși o înstrucție și o educație în
acest sens, dată fiind starea de "analfabetism" religios la care a ajuns în deceniile de
ateism impus. Este necesară realizarea unei continuități și a unei completări a
competențelor, nu în ch ip concurential, ci ca un demers global, integrator, realizat cu
profesionalism și responsabilitate. O restructurare a atribuțiilor diferitelor compartimente
ale socialului, vizavi de cerințele educative, constituie calea sigură de realizare optimă a
educa ției religioase. În acest sens, și instanțele mediatice trebuie să fie responsabilizate
în perspectiva unor sarcini educative, pentru că nu este drept și moral ca mass -media să
năruiască printr -un singur gest ceea ce construiește școala, Biserica. Presa,
cinematograful, radioul și televiziunea trebuie să înceteze să mai fie mijloace ale
dezagregării morale. Pragmatismul și mercantilismul actual după care se ghidează
instanțele mediatice, omoară în om orice fărâmă de spiritualitate. Sentimentele autentice
s-au devalorizat, iar dragostea adevărată față de semeni s -a transformat într -o mascaradă

121 Constantin Cucoș , op. cit. , p. 20
122 Pr. Constantin Necula, Sarea pământului , Studii și articole de Pastorală , vol.I . Editura. Tehnopress,
Iași, 2002, p.11

55
erotică livrată cu vulgaritate la orice oră din zi sau din noapte.123. Mass -media impune
ierarhii, preferințe, atitudini, fabrică peste noapte personalități și valori în vădit contrasens
cu valorile propovăduite de credința creștină. De aceea, un minimum de cenzură
axiologică și deontologică trebuie să prezideze activitatea specifică de mediatizare,
pentru stopa această operă de dezumanizare. Instanțele mediatice sunt chem ate să
regândească posibilitățile de a realiza educația religioasă. Prin informații structurate, prin
imagini religioase, știri și comentarii calificate, realizate de profesioniști, se amplifică și
diversifică experiențele religioase ale persoanelor. Doar prin complementaritatea de
gândire dintre toți factorii responsabili de educația religioasă: Biserică școală, familie,
mass -media. Prin astfel de parteneriat se poate asigura nu numai o formare duhovnicească
a copiilor, ci și o educție a comunității. Doar atunci putem vorbi de educația religioasă
ca și despre "un demers care, alături și concomitent cu acela al Bisericii, duce la
îndumnezeirea persoanei umane al planului amplu al iconomiei divine".124 Scopul ultim
a formării religioase urmărește dezvoltarea la elevi a convingerii că viața creștină
adevărată constă în căutarea lui Dumnezeu în mod permanent, cu dorința de a și ajunge
la cunoașterea Lui și la desăvârșirea sufletului. Acest ideal – realizarea comuniunii cu
Dumnezeu și cu semenii -fiind scopul sup rem al educației religioase, trebuie și fie urmărit
de fiecare elev până după terminarea perioadei de școlarizare, sfârșitul vieții. Religia nu
este un obiect de studiu, ci un mod de viață.

4.2. Principiile didactice – repere ale procesului educațional – Principiul
hristocentric, Principiul pnevmatologic, Principiul eclesiocentric –
regăsite cel mai des în abordarea temei „Taina Pocăinței”

Educația, în înțelesul ei de bază, presupune atât o parte programatică cât și una
normativă, ea realizându -se atât prin cunoașterea teoretică, dar mai ales prin aplicarea
teoriei studiate și învățate în viața de zi cu zi. La baza normativității activității didactice
se află principiul didactic . În evoluția Pedagogiei ca știință a educației, conceptul de
principiu didactic și -a mai modificat înțelesul, însă schimbarea nu a fost niciodată
fundamentală, ci doar formală, principiile didactice rămânând întotdeauna aceleași, fiind
doar îmbunătățite și primind alte denumiri.

123 Constantin Cucos , op. cit , p.112 -116;
124 Pr. Constantin Necula , op. cit . , p.13

56
Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu caracter
director, care pot imprima procesului educativ un sens funcțional, asigurând, prin aceasta,
o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse. Principiu l exprimă constanța
procedurală, elementul de continuitate care poate fi regăsit în mai multe situații de
predare -învățare; el este o expresie a legității procesului educativ, a faptului că în
perimetrul paideic se pot regăsi sau identifica raporturi esenț iale, necesare, generale,
relativ constante, reiterabile ce se cer a fi cunoscute și exploatate de actorii implicați, în
primul rând de învățători și profesori.
Impunându -se ca un reflex al complexității activității didactice, principiile didactice
au toto dată menirea de a -l instrumentaliza pe profesor cu un cumul normativ, pentru a
evita în acest fel alunecarea pe panta improvizației și a unei desfășurări spontane,
neroditoare. Recurgând la reguli prefixate, profesorul poate rezolva sarcini dificile, noi.
Primul gânditor modern care a formulat și a teoretizat principiile didactice este
pedagogul ceh Comenius, care în monumentala sa lucrare Didactica Magna a redat
principiile didactice care stau la baza principiilor actuale ale învățământului. Pentru o
imagi ne mai concretă în această privință redăm câteva principii ce se regăsesc în opera
lui Comenius:
– educația se va începe timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă;
– se va proceda de la general la special;
– se va proceda de la ușor la greu;
– nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie;
– totul se va preda intuitiv;
– totul se va preda pentru utilizare prezentă;
– cunoștințele se vor așeza pe o bază solidă;
– tot ce succedă se va baza pe ceea ce precedă;
– totul va fi organizat pe măsura minții, a memoriei și a limbii;
– toate se vor consolida prin exerciții continue;
– tot ce este unit laolaltă se va preda împreună;
– tot ce se învață trebuie predat așa cum este și cum a apărut, adică prin prezentarea
cauzelor;

57
– tot ce se oferă cunoașterii se va oferi mai întâi în general și apoi în părțile sale;
– la fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi înțeles;
– executarea se învață executând;
– exercițiul va începe cu elemente iar nu cu lucruri complicate etc.
Ca funcții, principiile didactice pot orienta traseul educativ despre obiectivele
propuse, normează practica educativă prin obligativitatea de a fi respectate anumite
reguli, prescrie tratamente și moduri de relaționare specifice și reglează activitatea
didactică pentru obținere a de rezultate mai bune și performanțe
Există mai multe clasificări ale principiilor didactice, însă clasificarea admisă de
comunitatea pedagogilor împarte principiile didactice în principii cu caracter general ,
principii care se impun cu dominanță asupra conținutului învățământului și principii care
acționează asupra metodologiei didactice și a formelor de organizare a activităților .
Principiile cu caracter general sunt principiul integrării organice a teoriei cu
practica și principiul luării în consideraț ie a particularităților de vârstă și individuale .
Principiile ce se impun asupra conținutului învățământului sunt principiul
accesibilității cunoștințelor și deprinderilor și principiul sistematizării și continuității în
învățare iar din ultima categorie a principiilor fac parte principiul corelației dintre
senzorial și rațional, dintre concret și abstract sau principiul intuiției , principiul însușirii
conștiente și active a cunoștințelor și principiul însușirii temeinice a cunoștințelor și
abilităților
▪ Principiul îmbinării teoriei cu practica
▪ Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale
▪ Principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
▪ Principiul sistematizării și continuității în învățare
▪ Principiul corelației dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract
(principiul intuiției)
▪ Principiul participării active și conștiente a elevului în activitatea de predare,
învățare, evaluare
▪ Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor, priceperilor și deprinder ilor
▪ Principiul practicității (îmbinării teoriei cu practica
▪ Principiul psihologic
▪ Principiul intuiției
▪ Principiul naturaleței (intuiției cu exemple din natură

58
▪ Principiul hristocentric,
▪ Principiul pnevmatologic,
▪ Principiul eclesiocentric

Principiul hristocentric

Un principiu specific oratoriei sacre este principiul hristocentric.
Opera predicațională a Sfântului Ioan Gură de Aur este străbătută ca un fir roșu de
principiul hristocentric dar și de cel eclesiocentric.
Principiul hristocentric cere ca întreaga învățătură să se orienteze în jurul Persoanei
Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, Nașterea, Viața, Învierea, Înălțarea și întreaga Sa
învățătură devin un lait motiv în opera Sfântului Ioan.
De fapt, Sfântul Ioan consideră că educația creștină își extrage seva, forța, din
adâncimea divină a lui Hristos și că El este adevărata temelie și începutul vieții
duhovnicești: „Noi, voim să clădim pe Hristos, pe El ca temelie trainică a întregii clădiri.
Noi voim să ne ținem neclintiți cu El, precum vița de butuc. Nimic să nu fie între noi și
El. De se va afla ceva la mijloc suntem pierduți, căci vița își extrage seva din butuc, iar
clădirea stă numai pe legătura strânsă cu temelia. Nu numai că ne ținem strâns de El căci
El este temelia, noi clădirea, El este butucul noi vița, El este păstorul, El este drumul, noi
peregrinii, El este Templul, noi locuitorii acestuia, El este viața, noi cei care viețuim, El
este lumina, noi cei luminați” Deși ne este aproape imposibil să acoperim aria de
exemple prin care să pu tem arăta hristocentrismul Sfântului Ioan, vom încerca măcar
cu câteva exemple să arătăm valoarea dată de Sfântul Ioan Hrisostom legăturii cu
Hristos în tot ceea ce facem.
Încă de la începutul vieții sale creștine, Sfântul Ioan a dat dovadă de o nemărginit ă
dragoste pentru Hristos și de dorința neîncetată de a trăi în comuniune cu Hristos. Mai
târziu toate eforturile sale au fost concepute în jurul scopului pentru care trăia:
transformarea fiecărui om într -un Hristos. De aceea toată opera sa în general și f iecare
lucrare a sa în parte are ca centru educarea omului în spiritul creștin, în spiritul iubirii lui
Hristos și a aproapelui. De la copii și până la preoți și episcopi, Sfântul Ioan îi sfătuiește
pe toți să caute să devină „atleți pentru Hristos” iar în ceputul educației copiilor el îl
consideră a fi educarea dragostei de Hristos: „Nu încetez de a vă ruga, de a vă ruga cu
lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație .
(…) Crește un atlet pentru Hristos ! Învaț ă-ți copilul din prima vârstă să trăiască cu

59
evlavie în lume!” Hristos este Modelul prin excelență, pe care suntem sfătuiți să -L
imităm, să -I urmăm exemplul, nu să fim egalii Lui. Această urmare a lui Hristos se face
în mod liber „până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui
Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” ( Ef
4, 13).
Principiul pnevmatologic
Ca o reacție împotriva pnevmatologilor, erezie apărută pe la jumătatea secolului al
IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur a adăugat în scrierile sale și adevăruri de credință privind
învățătura despre Sfântul Duh, aducând o contribuție deosebită la stabilirea adevărului de
credință cu privire la Persoana a treia din Sfânta Treime.
Astfel, el co ndiționează ierarhia și eficacitatea Sfintelor Taine de prezența Duhului
Sfânt: „Dacă n -ar fi de față Duhul, n -ar exista Biserica, iar dacă Biserica există este
evident că este de față Duhul”. De asemenea mai subliniază rolul Sfântului Duh care
lucrează în noi și aduce o adevărată înnoire lăuntrică: „Când Sfântul Duh umple un suflet,
dintr -un vas de pământ face un vas de aur”
Arătând că trimiterea Sfântului Duh este semnul răscumpărării, al mântuirii obiective
în Hristos, Sfântul Ioan afirmă: „Dar spune -mi pentru care pricină n -a fost dat Duhul
înainte de Cruce? Pentru că lumea era în păcat, în greșeală, în dușmănie și în necinste,
pentru că încă nu se jertfise Mielul, care ridică păcatul lumii. Așadar, pentru că nu era
făcută împăcarea. Deci trimiterea Duhu lui este dovada împăcării” .
Legătura dintre Duhul Sfânt și Biserică, Sfântul Ioan o arată prin cuvintele: „De nu
ar fi Duhul, nu ar fi fost cuvântul înțelepciunii și al cunoștinței în Biserică. (…) de nu ar
fi fost Duhul, nu s -ar fi întemeiat Biserica. Dar de vreme ce s -a întemeiat și lucrează,
arătând că Duhul e de față”
Vorbind despre rolul Sfântului Duh în viața creștinilor, Sfântul Ioan Hrisostom arată
că prin Acesta am dobândit iertarea păcatelor, și ne -am curățit de toate petele păcatelor,
prin El cei care își urmează viața după poruncile Sale se fac îngeri prin faptul că ajung să
se poarte așa de curat și sfânt, ca îngerii. „Așa de mare este puterea Duhului Sfânt! Precum
focul cel pământesc preface lutul cel moale într -un vas vârtos, apa și focul S fântului Duh,
când cuprinde un suflet bine -gânditor, îl face mai tare decât fierul, deși el înainte era mai
moale decât lutul, așa că păcatul nu mai poate vătăma pe sufletul cel acum întărit”.

60
Principiul eclesiocentric
În baza acestui principiu, toate înv ățăturile trebuie să fie conforme cu învățătura
Bisericii noastre strămoșești și în legătură cu viața Bisericii din trecut și de azi; astfel încât
să trezească în sufletul credincioșilor sentimente de dragoste, respect și admirație față de
ea, să adânceasc ă în conștiința lor convingerea în adevărul creștin, că Biserica îi poate
ajuta la dobândirea mântuirii.
Doar Biserica este infailibilă deoarece are drept conducător nevăzut pe Mântuitorul
Iisus Hristos, căci Dumnezeu -Tatăl „L -a dat pe El cap Bisericii, ca re este trupul Lui,
plinirea Celui ce plinește toate întru toți” (Efeseni 1, 22 -23). Arătând că Biserica este de
fapt o împletire a lumii nevăzute cu cea văzută, Sfântul Ioan spune că: „Biserica este loc
al îngerilor, al arhanghelilor, este Împărăția lui D umnezeu, este cerul însuși”.
De aceea, Sfântul Ioan arată că locul cel mai potrivit pentru edificare creștinească
este Biserica: „Ești păcătos, intră în Biserică pentru a -ți mărturisi păcatele, ești drept, intră
în ea pentru a nu -ți pierde dreptatea… Ai păcătuit!… Intră în Biserică și mărturisește lui
Dumnezeu: am păcătuit… mărturisește păcatul pentru a -l nimici”.În concepția Sfântului
Ioan, copii trebuiesc duși de timpuriu la biserică, să fie învățați să se roage și să postească:
„Să-l deprindem să poste ască; dacă nu totdeauna, cel puțin de două ori pe săptămână,
miercurea și vinerea. Să se ducă la biserică” ]. „Să învățăm pe copii să aibă necontenit pe
buze cuv intele lui Dumnezeu, chiar și când merg, să nu le aibă în chip silit, nici superficial
și nici rar, ci continuu” 125

4.3. Cadrul didactic – artizan al cuvântului pentru suflet

Sfântul Apostol Pavel se adresează galatenilor astfel: “ Copiii mei pentru care
sufăr iarăși durerile nașterii, până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4,14). El se sim țea
personal responsabil de formarea duhovnicească a creștinilor din comunitățile întemeiate
de el. Tot astfel, cei care predau religia au o mare responsabilitat e: față de ei înșiși, față
de elevi, față de părinți, față de Biserică și față de societate, în general. Munca lor trebuie

125 Conf. Univ. Dr. Bolocan Carmen, Catehetica și didactica religiei , Editura Sf. Mina, Iași, 2008
precum și http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=38&a=3593

61
să fie o continuă dăruire, o continuă jertfă pentru a aduce în sufletele și mințile elevilor
cea mai mare bucurie a vieții, pe Iisus Hristos, Dumnezeu și Om.
Un bun educator are calități profesionale – competență teologică și competență
psihopedagogică, formate prin studiu teoretic și exercițiu practic, dar și anumite calități
spirituale: vocația, dragostea, smerenia, răbdarea, blânde țea, sinceritatea, bunătatea,
umorul, optimismul, evlavia. Profesorul de religie trebuie să fie un exemplu pentru elevii
săi.
Puterea exemplului personal este penetrantă. Numai cel care crede cu adevărat
poate realiza optim educația religioasă. Dascălul nu este un simplu depozitar și
transmițător de cunoștințe ci, în primul rând, este un modelator, un formator de suflete și
de conștiințe. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă în acest sens ”Cele ce ați învățat și ați auzit
și ați văzut la mine, acestea să faceți ș i Dumnezeul păcii va fi cu voi" (I Filipeni, 4,9). De
aceea, nimic nu poate fi mai dăunător pentru sufletul elevilor decât un profesor de religie
care nu face ceea ce îi îndeamnă pe elevi să facă. În activitatea didactică, profesorul de
religie trebuie să manifeste dragoste față de ființa umnana și înțelegere a copilăriei, pentru
că a educa înseamnă a iubi, a urma țelul Mântuitorului în transmiterea și răspândirea
învățăturii sale, dăruire și jertfă. El are datoria de a rămâne mereu aproape de Dumnezeu,
de a se ruga pentru cei încredințați, de a mărturisi credința prin viață sa. Astfel, el face
dovada că activitatea să este duhovnicească, având putere educativă foarte mare, pentru
că din credința și evlavia profesorului se dezvoltă credința și evlavia elevi lor. Un profesor
adevărat va considera că orice rezultat pozitiv, orice progres realizat în formarea elevilor
vine de la Dumnezeu și este rodul acțiunii sale sfințitoare. De aceea, nu -și va atribui sieși
calitățile proprii, inteligența, farmecul; ceea ce a parține lucrării lui Dumnezeu Care, la
planul Său de mântuire și sfințire include și participarea oamenilor. Formarea
duhovnicească este un proces lent. progresiv, de aceea profesorul de religie trebuie
colaboreze cu preotul paroh pentru a obține sprij inul în urcușul lor duhovnicesc.În acest
fel se valorifică șansa de a modela pe cei mici, fără a uita cuvântul Mântuitorului: “ Cel
ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în împărația cerurilor.” (Matei 5,19).
Pentru o bună reușită a activităților de educație religioasă, preotul sau profesorul
de religie are obligația de a radiografia cu mare atenție starea moral -duhovnicească a
elevilor. Acest lucru se poate face fie prin discuții directe, sincere și deschise c u elevii, fie
prin anumite chestionare anonime în care elevii sunt rugați să -și expună opiniile cu privire
la o anumită problemă de factură moral -duhovnicească. Pentru a evidenția utilitatea acestei

62
metode, am chestionat părerile elevilor cu privire la tre i aspecte de factură moral -religioasă
și socială: Taină Mărturisirii, preotul și Biserica
În Hristos omenirea a realizat și realizează aspirația să de a transcende până la
unirea cea mai deplină cu Dumnezeu 126; prin Sfintele Taine oamenii se apropie atât de
Dumnezeu, cât și unii de alții. Prin Botez, omul se naște din nou în Hristos, prin Taină
Mirungerii, omul se întărește în starea lui de înfiere către Dumnezeu, prin Sfânta Liturghie,
omul se unește cu însuși Trupul și Sângele lui Hristos. Taină Mărturi sirii "constă în iertarea
păcatelor, celor ce le mărturisesc și se căiesc pentru ele, de către episcop sau preot – în mod
văzut și de către Hristos în mod nevăzut"127. Prin Taină Hirotoniei, Hristos alege și
sfintește persoanele care vor săvâr și Sfintele Tai ne și vor continua lucrarea Lui în lume.
În Taina Nunții se împărtășește, prin preot, harul Sfântului Duh celor ce se unesc liber în
căsătorie. Prin Taină Maslului se împărtășește bolnavului harul tămăduirii trupești și al
întăririi sufletului.
Sfintel e Taine se săvârșesc în cadrul cultului ortodox, al cărui scop este să creeze
sau să mijlocească o stare de legătură, de comunicare între cei doi termeni: Dumnezeu și
om. Un prim scop al cultului este cel de adorare a lui Dumnezeu, un al doilea scop
fundam ental al cultului este cel sfințitor, iar un al treilea scop este și cel didactic sau
catehetic. Scopul didactic urmărește instruirea credincioșilor în învățătura de credință
creștină ortodoxă, cât promovarea vieții religios -morale, susținerea, întărirea răspândirea
credinței și a virtuților creștine
Toate actele cultului au o dimensiune pedagogico -catehetică, dar au și una
educațională. Orice act al cultului creștin pregătesc pe elev pentru Împărăția Cerurilor,
împărtășirea cu Sfintele Taine pregă tesc pentru o viață în conformitate cu principiile
evanghelice ale moralei creștine. Prin participarea elevilor la lucrările sfințitoare ale
Bisericii, prin Sfintele Taine elevul devine mai responsabil, dornic să caute și să
descopere menirea lui .
Taina mărturisirii este taina care are profunde implicații didactice, are dimensiuni
educaționale care vin să întregească actul pedagogic instruirii, consilierii îndrumării
elevilor. Grija pentru deprinderea elevilor cu participarea regulată la Tain a Mărturisirii îi
revine părintelui paroh și familiei, dar în egală măsură și profesorului de religie. Prin

126 Pr. Prof. Stăniloae Dumintru , Chipul nemuritor lui D umnezeu . Editura. Mitropoliei Olteniei, Craiova,
1987, p. 201
127 Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă , p. 122

63
participarea la Taină Mărturisirii misiunea Bisericii interferează cu misiunea școlii, ambele
instituții urmărind dezvoltarea și împlinirea personal ității și caracterului elevilor.
Este îmbucurător faptul că profesorii de religie și-au asumat această misiune de
mare responsabilitate. Pe tot cuprinsul țării, în perioadă posturilor mari, elevii sunt
familiariza ți cu importanța participării la Taină Mărturisirii, sunt îndrumati și însoțiți la
Biserică de către profesorii de religie în vederea mărturisirii.
Acest exercițiu constituie o șansă atât pentru școală – elevii devin mai responsabili,
cât și pentru Biserică – elevii deprind obiceiul de a s e mărturisi. Prin faptul că elevii sunt
aduși în număr mare la mărturisire, preotul paroh cunoaște mai bine împlinirile și
neîmplinirile credincioșiilor și totodată își poate aduce aportul la îmbunatățirea actului
educațional prin sugestiile și recomandări le date școlii.

4.4. Elevul – plămada psiho -pedagogică

Formarea omului este o artă. Este arta artelor, prin care persoana crește din
interior spre idealul pe care și -1 propune, până desăvârșirea în conștiința și curăția în
credință duce la capăt în sufletele noastre, ale tuturor, formarea chipului lui Hristos .
"Sufletul cere înțelepciune, atenție, răbdare, delicatețe. O lume îintreagă este
ascunsă în spatele aparențelor. Fiecare copil are o istorie personală: cultură, mediul social,
familia și temperamentul care îl deosebesc în mod clar de ceilalți. De ace ea, e nevoie să
adapteze în permanent procesul instructiv -educativ la vârsa și sensibilitatea lor
particulară.
Elevul rămâne protagonist al formării sale. Formarea integrală a elevului nu se
reduce la domeniul intelectual, ci trebuie să cuprindă tot ceea ce privește identitatea să.
Nucleul său esențial ar trebui să -1 constituie formarea să duhovnicească. Dorința de a
forma o persoană, în orice domeniu, fără participarea ei activă și interesată, rămâne o
iluzie. Se va putea obține cel mult participarea la toate cursurile, se vor forma intelectuali,
fără să se realizeze însă o adevărată formare interioară. Dumnezeu dorește colaborarea
omului, deschiderea și ascultarea fără de lucrarea Duhului Sfânt care, alături de rugăciune,
meditație, viață liturgică și sa cramentală, fac parte din efortul continuu al formării
duhovnicești. Dascălul, conștient de această realitate, trebuie să primească cu iubire
sinceră pe copiii pe care familia și Biserica îi incredințează în mâinile sale pentru a -i
ajuta în drumul spre d eplina maturitate Hristos.

64
Sfințenia sau desăvârșirea morală este ținta și chemarea tuturor creștinilor; idealul
sfințeniei are ca temei dogmatic învățătura conform căreia omul a fost creat după “chipul
și asemănarea lui Dumnezeu".
Printr -o viață autent ică și cu harul lui Dumnezeu, iau naștere virtuțile care ajută
pe om să înainteze spre asemănarea cu Dumnezeu. Pentru să, omul trebuie să pătimească,
să se purifice de depună efort personal prin rugăciune, post, meditație conștiință,
examenul de frecvență, mărturisire, lectură religioasă, participarea la cultul divin.
Profesorul trebuie îndrume permanent pe elevi săi, zi de zi, să tindă la sfințirea căii, spre
formarea duhovnicească. Creșterea virtuților teologice (credința, nădejdea și dragostea)
este semn ul cel mai sigur al creșterii duhovnicești.Credința constă nu și într -un bagaj de
cunoștințe despre Dumnezeu și adevărurile revelate. A crede implică mult mai mult decât
o simplă cunoaștere sau simțire. Înseamnă a -L vedea pe Dumnezeu în persoană, în oric e
eveniment. Credința este un dar divin cerută trebuie în fiecare zi cu umilin ță, trebuie scă
mulțumim mereu pentru ea. Un bun formator acționează ca învățător și martor al credinței
în fața acestor copii în orice moment și în orice circumstanță prin măr turia personală în a
viață și în și rugăciune, prin orientarea personală, chiar și într -o conversație ocazională.
Când un elev se confruntă. cu momente de criză, el are nevoie să fie încurajat și
sprijinit la nivel uman, dar este mult mai important să fie ajutat în acest moment și să -și
ridice privirea și să găsească în Dumnezeu nădejdea și puterea sa. Orice circumstanță.
negativă va putea fi transformată într -un mijloc de revigorare a stării lui de creștin.
"Dumnezeu este iubire" (Ioan 4, 8) – elevul trebuie conștientizat că în momentele
de entuziasm, dar și în momentele de obscuritate, dedeznădejde, Dumnezeu îl iubește.
Profesorul, alături de preot, trebuie el dorința arzătoare de face iubirea fie mai presus
decât păcatul, în orice loc și în orice circumstanță: între colegi și prieteni, în familie și
în societate. Iubirea pentru Tatăl conduce spre semenii săi. În lumina celor expuse se
poate concluziona că transformarea este un proces gradual și dinamic în care Dumnezeu
ia stăpânire, în mod progresiv, toate facultățile sufletești, toate sentimentele, înnobilându –
le prin har, în măsura în care sufletul se supune și colaborează la această lucrare a Sa.
Fără îndoială, drumul principal al unei astfel de transformări este rugăciunea. Ru găciunea
este aceea care, prin exercițiul virtuților, asceza pozitivă și iubitoare, necesară pentru
a putea purifica propria persoană de păcat și de urmările lui și deschiderea față de harul
Duhului Sfânt, fundamentul întregii vieți duhovnicești. Formarea duhovnicească a unui
copil, identificarea sa cu Hristos este o lucrare ce trece dincolo de noi, ea transcede total
capacitățile și atitudinile umane; această acțiune va rămâne imperfectă dacă nu ne vom

65
încredința ajutorului lui Dumnezeu, acțiunii Duhului Sfânt. Hristos nu -Și face locaș în
inimile noastre decât în și prin Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt sfințeste vasul
sufletului și al trupului nostru și îl îndumnezeiește. De aceea, orice rugăciune de -a noastră
începe cu "Împărate ceresc". Este a bsolut necesar să ne rugăm mereu să dobândim Duhul
Sfânt, căci, prin venirea Lui peste noi, Își fac loc în noi Tatăl și Fiul, adică întreagă Sfântă
Treime. “Sfântul Apostol Pavel a înțeles profund importanta lucrării Duhului Sfânt în
viață creștinului: "iu birea lui Dumnezeu s -a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt,
Cel dăruit noua"(Romani. 5, 5) și, de asemenea, "nimeni nu poate zice: Domn este lisus,
decât în Duhul Sfânt" (I Corinteni. 12, 3). Duhul Sfânt revarsă harul, curățind, sfințind și
desăv ârșind făptura și pe om. Prin credință și fapte bune primim harul și sfințirea vieții,
prin efortul nostru continuu.” 128
Este important să se creeze în școală un ambient formativ, dar mai important este
acțiunea sinergică a învățământului religios care face din învățare o liturghie a
catehumenilor și din rugăciune o componentă esențială în lecția de religie, iar nu un
accesoriu. În acest sens, rugăciunile dinaintea citirii Evangheliei în Biserică ar trebui să
între în practica "liturgică" a orei de religie. Orice persoană umană, copil sau adult, învățat
sau neștiutor, doritor să se aproprie de dumnezeieștile învățături, tre buie să înceapă și să
însoțească acest drum.
Școala nu mai poate fi concepută ca o instituție, ci ca o organizație, ca un organism
viu, în continuă mișcare de transformare, în care există un parteneriat real, o cultură
organizațională proprie, un etos spec ific, valori respectate de generații de -a rândul, un
curriculum ascuns care influențează procesul, ținte înalte, „actori” pasionați, o viziune
îndrăzneață spre care tinde printr -un efort susținut și permanent.
Una dintre nevoile fundamentale ale individulu i uman constituie nevoia de a
întreține relații, de a intra în interacțiune cu cei din jur. Această nevoie de apartenență
marchează în mod deosebit de acut viața individului în societățile moderne din zilele
noastre . „ Pentru a desemna inserarea individulu i în social, integrarea acestuia în viața
societății, se utilizează termenul de socializare. Conceptual poate fi explicat numai prin
reuniuniea accepțiunilor care le conferă termenului sociologia, psihologia socială și
pedagogia. Deși este un concept ce i mpune diferențe, sensul este același: a socialize
înseamnă a determina pe cineva să achiziționeze acele modele comportamentale care să –

128 Prof. Silvia Popescu, Formarea Duhovnicească în contextul școlii genrale , Editura Parohia Măldărești,
Vâlcea, 2004, p. 34

66
I permită integrarea în societate; a deveni sociabil înseamnă a te “deschide” contactelor
psihosociale, a participa, a ac hiziționa experiența și cunoștințele colective.” 129
Definirea clasei de elevi ca grup social se face in raport cu urmatoarele criterii :
numărul membrilor ; durabilitatea grupului ; obligativitatea membrilor grupului
Prin grup se înțelege un ansamblu de persoane, a unui număr de indivizi. Dacă
limita inferioară e grupului este stabilită la trei indivizi, limita superioară poate varia între
10-15 până la 25 -30, principalul este ca fiecare dintre membri să se cunoască re ciproc.„
Prin termenul de grup desemnăm ansambluri sociale de talii și structuri foarte variate:
familia, echipele sportive sau artistice, cercul de prieteni, cluburile, clasele de elevi,
găștile, etc.toate satisfăcând condițiile impuse.” 130
Clasa de elev i este un grup mic prin numărul de membri (25 -30), iar prin natura
scopurilor este un grup educațional. În raport cu alte tipuri de grup, clasa școlară este un
grup de formare, de modelare a unor capacități și trăsături de personalitate, de învățare a
unor comportamente, de însușire a cunoștințelor și abilităților necesare. Clasa de elevi
este și un grup primar. Ca atare, ea posedă toate caracteristicile generale ale acestuia. „Un
grup există atunci când două sau mai multe persoane se definesc ele însele ca membri ai
acestui grup și când existența lui este recunoscută de o terță persoană ” 131
Un grup nu se desface de îndată ce anumite sarcini au fost îndeplinite, ci la
intervale de timp mai mari. Grupul școlar se definește și printr -un anumit grad de
coeziu ne. Leon Festinger a definit coeziunea drept „ rezultatul tuturor forțelor care îi
determină pe indivizi să rămână în grup. Coeziunea exprimă gradul de unitate și de
integrare a grupului, rezistența sa la destructurare. Grupurile cu un nivel de coeziune
foarte scăzut pot fi cu indulgență numite grupuri. Opusă coeziunii ar fi disocierea
grupului.” (Sălăvăstru p.114) Sursele unității grupului sunt: atracția interpersonală,
măsura în care membrii se simpatizează unii pe alții, climatul, dorința de cunoaștere și
afectivitate a membrilor, succesul în activitatea comună și satisfacțiile generate de viața
în grup, prestigiul grupului de apartenență, măsura în care grupul satisface aspirațiile
membrilor, cooperarea în cadrul activităților grupului. Toți acești factori trebuie cunoscuți
de profesor, astfel ca el să acționeze în direcția creării condițiilor pentru creșterea
coeziunii grupului școlar. Iată câteva sugestii de acțiune:

129 Neculau A. , Grupuri de adolescenți , Ed.Didactică și Pedagogică, București , 1977 , p. 17
130 Ibidem, p. 17
131 Idem, Psihologie socială , Editura Polirom , Iași, 1996 , p.320

67
– Să ofere elevilor cât mai multe ocazii de cunoaștere reciprocă;
– Să practice un stil d e conducere democratic;
– Să stimuleze inițiativa elevilor, să -i încurajeze în a -și organiza singuri activitățile;
– Să organizeze activități de învățare bazate pe de cooperare care favorizează relațiile și
schimburile intense între colegi, stimulează acce ptarea și înțelegerea reciprocă;
– Să realizeze evaluări nu numai asupra prestațiilor individuale ci și asupra grupului în
ansamblu;
Interdependența, similaritatea și stimularea membrilor conduc la conceperea
grupului ca un tot dinamic, coerent și ind estructibil , de a participa la activitățile comune
ale acestuia. Acest lucru presupune :
– stabilirea relațiilor reciproce în interiorul claseide elevi ;
– monitorizarea reacțiilor individului și în opiniilor despre sine;
– analizarea comportamentelor și at itudinilor concrete ale individului in raport cu nevoile
clasei de elevii ;
– evaluarea și aprecierea perfomanțelor membrilor grupului comparativ cu cele obținute
în mod individualist.
Drumul de la realitatea umană a aceluia care a fost "ales" până la idealul pentru
care a fost "rânduit" nu este teorie, nu este o știință exactă, ci este vorba despre munca de
însoțire a elevului pentru a modela în intimitatea sa personalitatea omului nou. Aceasta
presupune dobândirea unei inimi noi, capabile să -L cunoască, să -L iubească și să -I
slujească lui Dumnezeu într -o atitudine filială, asemenea lui Hristos, și să iubească toate
lucrurile și pe toți oamenii în Dumnezeu. Omul nou imprimă vieții sale u n dinamism
interior, orientat spre dezvoltarea trăsăturilor religioase și morale, după modelul său,
Hristos.

4.5. Cercetarea pedagogică – experiment constatativ

1.Demersul cercetării

Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și invest igare, pe baza căreia
cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional. Nu toate fenomenele
educaționale pot fi supuse unei experimentări riguroase
Cercetarea pedagogică este definită drept ,,tipul special de cercetare științifică, un
proces continuu , ce are drept scop explicarea, înțelegerea, optimizarea, inovarea, reformarea

68
și prospectarea activității de instruire și educare, în viziune sistemică, bazându -se pe
investigarea teoretică și/sau practic -aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale din tre
componentele și variabilele fenomenului educațional.!”132 Practica educativă constituie,
pentru cercetător, o sursă de cunoaștere, un mijloc de experimentare, de verificare a
ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În acest timp cercetarea pedagogică,
prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de
educație.
Cercetarea pedagogică poate să fie:
• fundamentală și aplicativă;
• observațională sau experimentală;
• spontană sau științifică.
Inovarea p edagogiei este o mișcare de la tradiție la modernitate, prin introducerea
unor schimbări, în scopul creșterii eficienței procesului de insturie și formare a
personalității omului contemporan.
Obiectul propriu al cercetării pedagogice îl constituie acțiunil e sau faptele
pedagogice, care se referă la tot ceea ce contribuie la modificările intenționate, voite din
câmpul educației și influențează randamentele activității educaționale: curriculumul,
strategiile de instruire/ autoinstruire, metodele, manualele, m aterialele didacticc, spațiul
școlar, personalitatea profesorului și a elevului, relația educativă ș.a.m.d. Așadar, o
cercetare educațională presupune realizarea unor demersuri știintifice de studiere a
faptelor pedagogice, respectiv întreprinderea, în viz iune sistemică, de acțiuni specifice în
legătură cu toate componentele fenomenului educațional.
Scopul unei cercetări pedagogice este înțelegerea, analizarea, explicarea,
optimizarea, ameliorarea, perfecționarea și prospectarea fenomemilui educațional, a
componentelor, variabilelor și caracteristicilor acestuia, cu alte cuvinte, perfecționarea
tehnicilor de intervenție și sporirca calității în procesul de formare a personalității. Studiul
științific al faptelor pedagogice trebuie să se realizeze în context ul analizei tuturor
factorilor sistemului educativ în care se integrează faptul pedagogic: personalitatea
profesorului și a elevilor, relațiile psihosociale, condițiile psihologice și materiale din
mediul școlar și familial etc.

132 Mușata Bocos, Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice și metodologice , ediția a IIa, Editura
Presa Universitară, Cluj -Napoca, 2003 , p. 7

69
În general, progresul în pedagogie se produce prin două modalități de bază: prin
organizarea unor cercetări experimentale (modalitate preferabilă) și prin valorificarea
critică și promovarea achizițiilor și experienței dobândite, pe bază intuiției, a refle cțiilor
filosofico -teoretice și a generalizării experienței educative practice (pozitive). Aceste
două modalități sunt complementare, întrucât nu toate faptele pedagogice pot fi supuse
unei experimentări riguroase, însă atuncii când se organizează cercetăr i experimentale, se
valorifică și experiența dobândită, iar, pe de altă parte, experiențase îmbogățește prin
experimentare. Marea complexitate a fenomenelor educaționale, marea diversitate a
variabilelor pedagogice și psihologice implicate, factorii obiect ivi și subiectivi care
intervin, dinamică lor evolutiva accentuată, fac că diversitatea interacțiunilor dintre
componentele acțiunii educaționale să fie, practic, infinită. Implicit, potențialele surse
care ar putea ,,declanșa", orienta și susține cercetăr ile pedagogice sunt, practic, infinite,
educația oferind un orizont nelimitat de investigație. 133
Cercetarea pedagogică poate îndeplini următoarele funcții:
• funcția explicativă – se rezumă doar la a constata, a descrie și a explica fenomenele
educative m anifestate;
• funcția praxiologică – este importantă atunci când depășește stadiul descriptiv -explicativ
și purcede benefic în manieră intervenționistă, determinând modificări, transformări,
apropieri de optim și armonie;
• fucnția predictivă – se carcater izează în a spune ceea ce trebuie să fie sau ceea ce va
evolua în mod deosebit într -o direcție anumită;
• funcția sistematizatoare;
•funcția referențial -informațională.134
Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase își propune să studieze în
mod științific și cât se poate de riguros diferitele fapte pedagogice corespunzătoare
proceselor educaționale parcurse în studiul religiei. De multe ori, cercetările din domeniul
educației religioase reprezintă demersuri temerare, având în vedere complexitate a
fenomenelor educaționale, multitudinea factorilor implicați și interinfluenta dintre ele etc.,
toate acestea generând dificultăți, uneori majore. Amintim, în acest sens, doar problematică
delicată a evaluării la religie, a cuantificării și măsurării perf ormanțelor celor care învață.135

133 Monica Opriș, Dorin Opriș, Mușata Bocoș, Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase ,
Editura Sf. Mina, Iași, 2006, p . 18-19
134 www. academic.cnpetrurares.ro
135 Monica Opriș, Dorin Opriș , Mușata Bocoș , op. cit., p.24

70
Procesul educativ, un act ce ține de sfera relațiilor interpersonale, se decide pe
terenul raporturilor zilnice, dintre profesor și elev. În problema relației profesor -elev,
uneori este necesară optimizarea relației dintre c ei doi actori implicați în actul
educațional, luându -se în considerare, pe de -o parte obiectivele, finalitățile educației și
pe de altă parte particularitățile de natură psihopedagogică ale elevilor.
Eficiența actului educativ se bazează, printre altele , pe identificarea și
implementarea corectă a modalităților de realizare a unei comunicări eficiente.
În procesul de comunicare, dascălul este un arbitru, care promovează, corectează
și reglează comunicarea, el nefiind un model de orator. Modelul discursul ui didactic este
impus de context, temă, de auditoriu, de parteneri. Elevii învață să comunice observându –
i pe cei din jur. Modelele de comunicare cele mai accesibile elevilor sunt părinții și
profesorii.
Comunicarea didactică, în esență, reprezintă un co mportament. Acesta este
pasibil de a fi supus unor influențe perturbatoare de ordin cognitiv, emoțional sau social.
Orice comportament este operaționalizat în termen de performanță. Înlăturarea tuturor
inconvenientelor în comunicare depinde de măiestria p edagogică a dascălului, de
trăsăturile de personalitate ale elevilor, de caracteristicile clasei – ca grup social, de oferta
acesteia.
„O școală adevărată este cea în care învață și elevul și profesorul ”, afirma
Constantin Noica. Sintagma caracterizează c ultura organizațională a unității școlare pe
care o supun analizării.
Cercetarea concretă pornește de la identificarea nevoilor de a îmbunătăți, corecta
și coordona procesul de comunicare către PERFORMANȚĂ . Procesul de comunicare pe
care l -am dorit a dobân di performața este unul tridimensional sau mai bine zis
pluridimensional: elev -profesor, elev – școală, elev – familie, elev – Biserică, elev -Hristos
S-a pornit de la premisa că fiecare elev poate avea succes la școală, și în viață, iar
reușita lui depinde ș i de modul în care interacționează acesta. Elevii sunt parteneri ai
procesului în care cadrul didactic este antrenat. Ceea ce cadrul didactic sădește în zestrea
fiecăruia alaturi de familie, ulterior sinele și societatea apreciază, păstrează și
promovează.
Responsabilitatea relației dintre profesori și elevi, respectiv școală și părinți
trebuie asumată împreună, iar efectele se observă în rezultatele elevilor. Elevii apreciază
întotdeauna comunicarea deschisă între ei și dascălii lor.

71
Metoda de investigație utilizată este una de tip calitativ. Însăși cultura
organizațională a unității școlare este o latură calitativă a vieții organizației, în consecință
poate fi cercetată prin metode de acest tip.
Studiul de caz a fost aplicat, în anul școlar 2017 – 2018, la Școala Gimnazială
Gura Caliței și Școala Gimnazială „ Dr. Costică Bălan ” Poiana Cristei și s -a utilizat ca
metode de lucru:
• observația directă, mai ales a mediului școlar și a comportamentului
actorilor procesului educațional;
• chestionarul ( acesta est e prezentat în anexa 1, atașată lucrării);
• analiza documentară, referitoare la activitățile de proiectare, respectiv la
activitățile curente ale școlii.
Cercetarea a încercat să surprindă aspecte ale relației elev – Biserică -preot prin Taina
Sfintei Spoveda nii, motivația și atitudinea elevilor în legătură cu procesul de comunicare
în cadrul Bisericii prin Taina Sfintei Spovedanii .
Dimensiunile cercetării vizează următoarele aspecte:
– interesul elevilor față de Biserică (întrebarea 2);
– atitudinea elevilor f ață de Biserică (întrebarea 1)
– relația elevilor cu Biserica (întrebările 3,4,5)
– comunicarea elevilor (întrebarea 6)
– atitudinea elevilor față de Taina Sfintei Spovedanii (întrebările 7,9,11)
– interesul elevilor față de Taina Sfintei Spovedanii (întrebăril e 8,10,13,20);
– atitudinea familiei față de Taina Sfintei Spovedanii (întrebarea 12)
– relația elev, preot, preot duhovnic (întrebările 14,15,17);
– feedback -ul prin Taina Sfintei Spovedanii (întrebarea 16,18,19).
În vederea evaluării eficiente și obiective a acestor aspecte, am urmărit mai multe
surse de informare: statistici legate de frecvența elevilor la cursuri, rezultatele obținute de
aceștia la teste, concursuri și examene, discuții formale și informale cu profesorii –
diriginți, elevii, personalul didacti c și directorul unității școlare.

72
2. Eșantionarea

Chestionarul (utilizat ca instrument de cercetare) a fost aplicat unui eșantion de
160 de elevi aparținând claseor V -VIII. Fiecărui nivel de studiu îi aparțin câte 2 clase.
Metoda de eșantionare este dirijată și mixtă, determinată de planul de încadrare.
Chestionarul a fost aplicat elevilor, aceștia fiind rugați să răspundă sincer la
întrebări. Completarea chestionarului s-a realizat prin încercuirea răspunsului
corespunzător opiniilor respondenților (întrebări închise)
Reprezentarea respondenților după sex și nivelul de studiu este ilustrată în grafic
1 și grafic 2 .
Tabel 1
repartizarea elevilor pe sexe

Grafic 1

sex Frecvența procentul %
fete 75 47,0
băieți 85 53,0
total 160 100,0
53%
47%reprezentarea pe sexe a elevilor
baieti
fete

73

Tabel 2
Repartizarea pe nivele de studiu

Grafic 2

26%
21%
22%
31%Repartizarea pe nivele de studiu
clasa a V-a
clasa a VI-a
clasa a VII-a
clasa a VIII-aNivel frecvența procentul %
clasa a V -a 41 25,6
clasa a VI -a 34 21,2
clasa a VII -a 35 22,0
clasa a VIII -a 50 31,2
Total 160 100,0

74
3. Interpretarea chestionarului

Prelucrarea răspunsurilor oferite de către elevi au condus la următoarea
interpretare:
Tabel 3
Atitudinea elevilor față de Biserică

Biserica ocupă un loc însemnat în viața elevilor. 87,5% din elevii cuprinși în
eșantion consideră că Biserica este pentru ei un lucru necesar în vederea continuării
traseului duhovnicesc. 9,38 % din răspunsuri s -au centrat pe prima variantă de răspuns
propusă la această întrebare și anume : « Biserica este o școală a veșniciei ».
Opiniile elevilor la această întrebare sunt evidențiate în graficul 3

Grafic 3

9%
88%
3%Atitudinea fata de Biserica
școală a veșniciei
un loc cu alta viata dar un lucru
necesar
institutie ca oricare altaAtitudinea elevilor față de
Biserică Frecvența Procent %
școală a veșniciei 15 9,38
un loc cu altă viață dar un lucru
necesar 140 87,5
instituție ca oricare alta. 5 3,12
Total 160 100,0

75
Interesul manifestat de elevi pentru Biserică

Răspunsurile de la întrebarea de mai sus pot fi coroborate cu cele de la
întrebarea nr.2 din chestionar, referitoare la interesul manifestat de către elevi pentru
Biserică. Din tabelul ce însoțește graficul 4, deducem că majoritatea elevilor chestionați
manifestă un interes crescut sau foarte crescut pentru Biserică. Pentru 9,3%, din elevii
chestionați interesul pentru Biserică este moderat, iar pentru 3,1% este scăzut.
Tabel 4

Ultimele două variabile (interes moderat, respectiv scăzut) ar trebui să constituie
motive de reflecție pentru dascăli, respectiv pentru familie și preoți, pentru elucidarea
cauzelor, care au condus la astfel de afirmații.

Grafic 4

63%
25%
9%
3%Interesul pentru Biserică
Foarte Crescut
Crescut
Moderat
ScazutInteresul pentru biserica Frecvența Procent %
foarte crescut 100 62,5
Crescut 40 25,0
Moderat 15 9,3
Scăzut 5 3,1
Total 160 100,0

76
Relația elev – Biserică

În general, legătura elevilor cu Biserica este bună (50%), chiar foarte bună pentru
34,3% dintre aceștia. Este un lucru îmbucurător. Asa cum se observă și în fig. 5, zestrea
religioasă este foarte valoaroasă, în consecință trebuie valorificată.

Tabel 5

Grafic 5 34,350
12,5
3,1100 100 100 100
5580
20
5160 160 160 160
020406080100120140160180
Foarte bună Bună Slabă Foarte slabăRelația elev -Biserică
procent 100% frecventa totalRelația elev – Biserică Frecvența Procentul %
foarte bună 55 34,3
bună 80 50
slabă 20 12,5
foarte slabă / niciuna 5 3,1
total 160 100,00

77

Tabel 6
Frecventarea Bisericii

Grafic 6

31,2 28,140,6
0100 100 100 100
504565
0160 160 160 160
020406080100120140160180
1 data 2-4 ori De mai multe ori NiciodataFrecventarea Bisericii
procent 100% frecventa totalCât de des intri într -o Biserică Frecvența Procentul %
1 dată 50 31,2
2-4 ori 45 28,1
de mai multe ori 65 40,6
niciodată 0 0
total 160 100

78
Tabel 7

Frecventarea slujbelor Bisericii

. Graficul 7

La întrebările 4 și 5 se poate observa o concordață de date. (vezi graficele 6 și 7 )
Elevii au fost sinceri, consecvenți și conștiincioși în rezolvarea chestionarului. Au
recunoscut care este participarea la cultul divin, frecvența de a intra într -un sfânt locaș fie
doar pentru închinare. În societatea de astozi, există mai multe tentații care atrag atenția
elevilor, sunt alte acțiuni de ordin social care îi fac pe adolescenți să se implice involuntar,
de dragul de a fi cool, de a se lăsa luați de val și f ără a conștientiza că aceste acțiunile 40,6
2531,3
3,1100 100 100 100
65
4050
5160 160 160 160
020406080100120140160180
Foarte des Des Rar Foarte rarFrecventarea slujbelor Bisericii
procent 100% frecventa totalCât de des participi la slujbele
bisericești Frecvența Procentul %
foarte des 65 40,6
des 40 25
rar 50 31,3
foarte rar 5 3,1
total 160 100

79
mondene (de tip disco, party, expoziții mall, etc.) nu le oferă perspectivă culturală,
socială.

Tabel 8
Cu cine își discută elevii problemele personal e Frecvența Procentul
Diriginte 31 19,3
familie, prieteni 85 53,1
Colegi 34 21,2
preotul duhovnic 10 6,2
Total 160 100

Grafic 8

În general, se constată că elevii chestionați discută despre problemele personale
cu prietenii și familia. Doar 21,2 % din cei intervievați, își aleg ca parteneri de discuții
colegii de clasă. Răspunsurile la întrebarea 6 din chestionar sunt reprezentate în graficul
8, în care este realizată corelația dintre: discutarea problemelor personale ale elevilor
și nivelul de școlarizare al acestora. Alături de profesorul diriginte, un bun prieten,
mentor, consilier, un rol deosebit îl are și preotul duhovnic . Nu se poate constata decât
19,3
53,1
21,2
6,2Cu cine își discută elevii problemele
personale
diriginte
familie,prieteni
colegi
preotul duhovnic

80
încrederea pe care adolescenții o au în Biserică, în slujitorii acesteia și nu în ultimul rând,
credința pe acre aceștia o manifestă față de Dumnezeu.
Din cunoștințele teoretice pe care aceștia le -am acumulat la disciplina r eligie,
majoritatea au identificat importanța tainei. (vezi graficul 9) Este bine știut faptul că
Mântuitorul Iisus Hristos a dat Duh Sfânt Sfinților Apostoli atunci când le -a dat puterea,
posibilitatea de a boteza și dezlega de păcate pe toți cei care vor să dobândească împărăția
cerurilor.
Aproape un sfert din cei chestionați, se pare din cei care au o relație deosebită cu
Biserica au răspuns că această taină ajută la autocunoaștere. Probabil ei sunt cei care se
lasă în voia Lui Dumnezeu, sunt pr eocupați să păstreze credința, să îndeplinească
poruncile și să ajungă asemenea Sf. Ap Pavel să spună „nu mia trăiesc eu, ci Hristos
trăiește în mine” (Galateni 2, 20)
Tabel 9
Ce reprezintă pentru tine taina
spovedaniei Frecvența Procentul
ajută la autocunoaștere 53 33,2
oferă harul divin 100 62,5
nu are niciun rol 0 0
NS/ NR 7 4,3
Total 160 100

Grafic 9
33,2
62,5
0
4,3Ce reprezintă pentru tine Taina
Spovedaniei
ajuta la auto cunoastere
ofera harul divin
nu are niciun rol
NS/NR

81
De la indefificarea rolulul tainei spovedanie, la conștientizarea și aplicarea ei nu
este decât un pas: mic dar foarte dificil. Voința este coeficientul care ajută egalizarea
ecuației spirituale. În eșantionul de elevi selectat, există același număr de ele vi care „sunt
dependenți de relația cu duhovnicul”, 79,5% sunt elevi care încă mai respectă învățăturile
bisericii de a se spovedi de patru ori pe an 15,6%, dar sunt și cei care nu pun preț pe
această taină 1,8%.(vezi graficul 10) De remarcat că majorita tea încearcă măcar o dată
pe an să se mărturisească în unul din cele două mari posturi: al Nașterii Mântuitorului și
al Patimilor și Învierii Sale.

Tabel 10
Într-un an calendaristic de câte ori te
spove dești/ mărturisești Frecvența Procentul
de patru ori 25 15,6
de una -două ori 127 79,5
Niciodată 3 1,8
ori de câte ori doresc 5 3,1
Total 160 100

Grafic 10

15,6%
79,5%
1,8%
3,1%Într-un an calendaristic de cate ori te
spovedesti/mărturisești
de patru ori
de una- doua ori
niciodata
ori de cate ori doresc

82
Revenind cu o întrebare prin care să investighez cât de mult se înțelege importanța
acestei sfinte taine, am avut bucuria să constat că elevii sunt cât se poate de sinceri și
conștienți în ceea ce declară. Răspunsurile lor au fost bine meditate, nu au fost oferite
aleatoriu sau dezinteresat. Se poate observa aceeași concordanță de valori care confirmă
veridicitatea răspunsurilor de la întrebările anterioare. Mă bucur că obțin un feed -back
constant și corect al evaluării. (vezi graficul 11)

Tabel 11
Prin taina spovedaniei , Dumnezeu , omului Frecvența Procentul
îi dorește binele 158 98,8
îi anulează libertatea/ îl constrânge 2 1,2
Total 160 100

Graficul 11

În zilele noastre , ca și în timpurile trecute, Taina Spovedaniei este o necesitate
pentru credincios. Ea este esențială în viața creștină deoarece pe lângă partea sacramentală
ea oferă asistență psihologică, consiliere de toate tipurile, formează caracterele ce se
98,8%
1,2%Prin Taina Spovedaniei, Dumnezeu
omului
îi doreste binele
îi anuleaza
libertatea/constrange

83
doresc corecte. Deseori această taină a fost și este asociată cu termenul pocăință, înțeles
ca izolare, ca schimbare radicală a modului de viață, ca renunțare la viața în comunitate,
ca rupere de social spre un extremism exagerbat. De asemeni se asociază cu atitudinea
tâlharului căruia i -a fost suficientă o clipă pentru a se pocăi, ne dedicându -și toată viața
acestui principiu hristocentric. Pentru aceste motive, sunt persoane ca și în eșantionul de
față, 28,1 %, care consideră că omul are timp la bătrânețe să se pocăias că. Un număr
considerabil de 71,8%, (vezi graficul 12) conștientizează că este bine să inițiezi și să
menții această relație nevăzută cu Hristos doarece nu se cunoaște „ ziua nici ceasul când
va veni Fiul Omului.” (Sf. Ap. Ev. Matei 25, 13)
Tabel 12
Consideri că adolescentul / omul trebuie să
acorde importanță tainei spovedaniei la
bătrânețe? Frecvența Procentul
DA 45 28,1
NU 115 71,8
Total 160 100

Grafic 12
Persoanele care amână momentul spovedaniei sunt aceleași care nu găsesc nimic
important sau interesant. Un procent de 28,1 % ar putea fi interpretat că nu este mare, că
este mic; însă îng rijorător este următprul aspect: persoanele care au declarat astfel au o
28,1%
71,8%Consideri că adolescentul/omul trebuie să
acorde importanță tainei spovedaniei la
bătranete?
DA
NU

84
vârstă fragedă și ele, pe parcursul vieții fie se vor pierde de la această invitație, fie vor
mai influența negativ și alte persoane conducând la creșterea procentului și la instalar ea
unui flagel. Mai mulți sunt cei care simt că au o datorie față de Hristos, că se simt obligați
ca niște copii să recunoască toate greșelile și năzdrăvăniile făcute; sau poate condiționați
de anumite promisiuni față de Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinți sau față de preot sau
familie. Asa cum se observă și în graficul . 13, 81 % înțeleg că Hristos stă nevăzut în fața
lor, că în acest dialog nu este nici un impediment, nici o rușine, că ei își pot declara toate
gândurile, sentimentele, visele, că pot avea o comunicare deschisă; că pot spune totul și
nu pot ascunde nimic; că recunosc relația de prietenie uneori trădată sau neapreciată
corect.
Tabel 13
Pentru tine personal spovedania este Frecvența Procentul
relație de intimitate cu Dumnezeu 130 81
obligativitate/sarcină 16 10
obișnuință 11 7
nimic interesant 3 2
Total 160 100

Grafic 13
81%
10%
7%
2%Pentru tine personal spovedania este
Relație de intimitate cu Dumnezeu
Obligativitate/sarcină
Obișnuință
Nimic interesant

85
Iată că liberul arbitru sădit de Dumnezeu la creație este un dar. Iată că voința liberă
a omului este vie și lucrătoare. Iată că 91 % din elevi au înțeles mesajul Mântuitorului de
a merge la Sine. Nimeni, nici un membru al familiei nu le impune să se spove dească, dar
familia este cea care a sădit sămânța credinței și a practicii religioase. Consider că ei își
doresc să -și păstreze inocența sufletului cât mai mult timp posibil; consider că unii se simt
atrași în cursele ispitelor și vor să le biruiască; cons ider că alții regretă anumite gesturi
sau fapte necugetate. Este bine că indiferent de motiv ei găsesc pe Hristos căruia să -i
spună că fără El sunt precum mulțimea vidă. Sunt și cazuri așa cum arată și graficul 14
care sunt îndemnate, trimise, condiționat e să nu refuze taina spovedaniei sau cazuri de
familii unde Biserica și Dumnezeu este ceva abstract, intangibil sau fabulos.

Tabel 14

Familia te determină să te spovedești Frecvența Procentul
DA 15 9
NU 145 91
Total 160 100

Grafic 14 991100 100
15145160 160
020406080100120140160180
DA NUFamilia te determina să te spovedești
procent 100% frecventa total

86
Orice lucru, fenomen are la bază o cauză, un motiv pentru care există, pentru care
a luat ființă. Astfel am vrut să cunosc motivul pentru care elevii nu se spovedesc. Am
constatat că starea de păcătoșenie este camuflată și scuzată de rușinea față de un om și nu
cea față de Dumnezeu. Elevii se inhibă atunci când ar trebui să recunoască că au greșit
voluntar sau involuntar sau că se confruntă cu anumite probleme. Din neștiința
adevăratului sens al tainei spovedan iei ei greșesc încă o dată, persistând în aceeași stare.
Preocupările cotidiene, personale sau alte activități neprevăzute împiedică pe
21% să ajungă în scaunul spovedaniei. În acest caz prioritatea tainei ajunge pe un ultim
loc în lista priorităților, lă sându -L pe Dumnezeu pe lista de așteptări pentru că ei știu că
El este îndelungrăbdător. Alții, 25 %, persistă în eroare prin condiționarea tainei cu postul.
Nu este absolut necesar să se țină post pentru spovedanie. Este recomandat ca spovedania
să se fac ă pe nemâncate sau în zi de post deoarece Sfinții Părinți învață că starea de
sațietate împiedică mintea să gândească. O conștiință încărcată, un suflet responsabil
oriunde și oricând aleargă să declare că a greșit. Mai grav este pentru cei care mainfestă
un dezinteres total sau comoditatea o dezvoltă în păcatul lenei. Aceste suflete sunt mai
puțin preocupate de religiozitate, au o conștiință laxă, adormită sau dau dovadă de un
egocentrism. Lumea este fadă sau deformată sau construită pe un sistem de non valori.
(vezi grafic ul 15)

87
Tabel 15
Motivul pentru care nu te -ai spovedit într -un
an a fost: Frecvența Procentul
dezinteres 15 10
comoditate 34 21
lipsa postului 40 25
rușine față de preot 9 6
inconsecvență temporală 60 38
Total 160 100

Grafic 15

Este vizibil că cei care au manifestat ignoranță față de taina spovedaniei nu pot
avea nici o legătură cu preotul duhovnic . Aproape un sfert din elevii chestionați au o
relație obișnuită, profesională cu preotul duhovnic. Aceștia îl recunosc și îl acceptă ca
fiind trimisul lui Dumnzeue, omul care „are servicul”, care practică în domeniul tainei, al
necunoscutului cunoscut. Și dacă hățișurile v ieții sunt și spinoase, iată că 82% au o relație
de prietenie. (vezi graficul 16) Aceștia au deschis ușa inimii când Mântuitorul prin preotul
duhovnic le -a bătut. Prietenia se bazează pe sinceritate, reciprocitate, încredere.
Promisiunile în fața prietenil or sunt mai mari, mai valoroase decât datoriile. Promisiunile
în fața preotului sunt în fața lui Dumnezeu și El se milostivește spre cei ce ascultă și
împlinesc voia Sa.

10%
21%
25%
6%
38%Motivul pentru care nu te -ai spovedit într –
un an este
dezinteres
comoditate
lipsa postului
rușine față de preot
inconsecvență temporala

88
Tabel 16
Relația ta cu preotul duhovnic est e: Frecvența Procentul
obișnuită/ profesională 20 12
de prietenie 131 82
Niciuna 9 6
Total 160 100

Grafic 16
Fiul risipitor din evanghelia Mântuitorului este întâmpinat cu bucurie, nu este
dojenit, nu este criticat sau pedepsit. El este ascultat, înțeles și binecuvântat. Elevii din
eșantionul de cercetare sunt în mare parte 29% și 19% lăsați să se confeseze, să -și facă
autoexaminarea conștiinței fără a -i ispiti în vreun fel cu unele întrebări. Doar 25% sunt în
mod mediu ajutați cu întrebări și 20% sunt întrebați . Metoda aceasta a chestionării este
eficientă in cazul copiilor intrucât nu stiu cum trebuie să se spo vedească, atunci când un
preot spovedește pentru prima dată un credincios; este diagnosticarea pacientului, aflarea
antecedentelor medicale sau a simptomelor prezente. Afirm acest lucru deoarece se poate
observa că Mântuitorul nu a chestionat sau nu a d eterminat pe nimeni să recunoască că a
greșit. El a respectat și respectă darul oferit omului la creație: libertatea.
Lui Adam i -a cerut să vină la El (deși știa că acesta a încălcat promisiunea
neascultării), lăsându -i posibilitatea de a ecunoaște sau de a nega. Omul adamic încearcă
eschivarea dar Dumnezeu nu este negustor, el este boier darnic. (vezi graficul 17)
12%
82%
6%Relația ta cu preotul duhovnic este
obisnuita/profesionala
prietenie
niciuna

89
Tabel 17
Consideri că preotul duhovnic facilitează
spovedania ta Frecvența Procentul
deloc 46 29
în mică măsură 30 19
mediu 40 25
în mare măsură 33 20
NS/NR 10 7
Total 160 100

Grafic 17
Alături de darul libertății, Dumnezeu a plămădit în om firișoare senzitive, l -a
înzestrat cu sentimente pentru a putea cu ajutorul rațiunii să simtă, să trăiască ceea ce
vede în fiecare clipă a vieții sale. Tinerii ei se află în stadiul de inocență, de resp ect față
de o clauză contractuală; se simt datori de a recunoaște, de a declara că sunt în deficit
spiritual, sau pe cale de a fi în regres. Îmbucurător este că apoximativ 38% s -au înnoit în
haină harică lepădând haina neagră și împovărătoare a păcătoșenie i, veșmânt negru ce
apasă până la sucombare asupra conștiinței lor. Ulterior aceștia s -ar putea alătura celor
37% care au spus că plutesc ca un fulg spre împărăția cerurilor trași de puterea harului
divin. Cei care au afirmat că se simt împăcați cu ei și cu Dumnezeu sunt cei care au
îndeplinit datoria față de sine și de Dumnezeu; și -au dorit conștiința activă și curată, și –
au dorit această relație de prietenie cu Dumnezeu nedorind separare de Dumnezeu,
deloc
29%
in mică masură
19%
mediu
25%
in mare măsură
20%
NS/NR
7%Consideri că preotul facilitează
spovedania t a?

90
intermitență cu El, absenteismul Lui din viața lor mo ral religioasă. Constant rămâne
procentul celor care au declarat NU Bisericii și lui Dumnezeu (.vezi graf. 18)

Tabel 18

În urma spovedaniei poți spune că Frecvența Procentul
mă simt eliberat de povara păcatelor 60 38
plutesc ca un fulg 58 37
împăcat cu mine și cu Dumnezeu 30 18
mi-am făcut datoria 8 5
NS/NR 4 2
Total 160 100

Graficul 18
Diagnosticând relația de prietenie pe care micul creștin ortodox o are cu preotul
duhovnic, am constatat că 63 % dintre elevi regăsesc în persoana preotului cel mai fidel
prieten. Hristos prin preotul duhovnic este cel care vine la sufletul fiecăruia și îi vorbește
pe înțeles, îl ajută, îl sprijină, îl sfătuiește, îl îndrumă, su feră și se bucură împreună așa
cum El Însuși a spus: „ Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și
Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20). Iată cum Hristos este cu și printre oameni. Iată
38%
36%
19%
5%
2%În urma spovedaniei poți spune că
Mă simt eliberat de povara
păcatelor
Plutesc ca un fulg
Impăcat cu mine și cu Dumnezeu
Mi-am facut datoria
NS/NR

91
dovezile pe care unii vor să le vadă. Alții, 24% , v ăd prin persoana preotului pe Hristos
deoarece au o experiență a vieții religioase mai puternice, o profunzime a rugăciunii și
experiere a tainei. Privind doar partea rațională, 9% consideră că preotul este un bun
psiholog care ascultă pacienții și conform unor reguli, principii, norme le poate realiza o
fișă a caracterului și temperamentului; iar ulterior să le poată recomada un anumit stil sau
comportament de viață, noi atitudini și reacții. (vezi graf.19)
Tabel 19
În persoana preotului regăsești Frecvența Procentul
pe Hristos 39 24
cel mai fidel prieten 100 63
un bun psiholog 15 9
un alt tip de profesie 6 4
Total 160 100

Grafic 19

Perseverența negativiștilor este evidentă și la această întrebare. 5% nu consideră
că pot fi apropiați de Dumnezeu prin Biserică sau prin preot pe cale dialogică în cadrul
tainei spovedaniei. 95% recunosc contribuția preotului și rolul Bisericii în apropie rea lor
de Dumnezeu. Consilierea, explicarea ghidului în acest „proiect” către împărăția cerurilor
este oferită gratuit de Hristos prin preot în „biroul său”, sfânta biserică. Dacă Sfântul
24%
63%
9%
4%În persoana preotului regăsesti
pe Hristos
cel mai fidel prieten
un bun psiholog
un alt tip de profesie

92
Ciprian ne învață: „ extra ecclesiam nulla salus ” „în afară de bis erică nu există
mântuire”, atunci numai în acest departament, în acest birou sunt depuse dosarele
personale unde sunt analizate, verificate, completate pentru a putea fi aprobate pentru
împărăția cerurilor. Este o prezentare, exprimare, interprerae metafor ică dar așa cum la
medicul de familie există o fișă medicală cu istoricul sănătății trupești, așa și preotul
duhovnic deține o fișă medicală cu istoricul sănătății sufletești. (vezi graficul 20)
Tabel 20

Biserica, prin preot și spovedanie, contribuie
la apropierea ta de Dumnezeu Frecvența Procentul
DA 152 95
NU 8 5
Total 160 100

Grafic 20

Fișa medicală amintită anterior este justificabilă deoarece în urma spovedaniei,
preotul duhovnic recomandă o rețetă numită de Biserică canon așa cum 86,2% au
declarat; spre deosebire de cei 13,7 care îl consideră pedeapsă. Regimul alimentar sever
recomand at în urma unei indigestii sau altei afecțiuni nu este o pedeapsă dată bolnavului,
este o modalitate de refacere a organismului, de ajutorare a lui. Canonul este o metodă de 95
5100 100152
8160 160
020406080100120140160180
DA NUBiserica, prin preot și spovedanie, contribuie
la apropierea de Dumnezeu
procent 100% frecventa total

93
a spune sufletului ce ar fi trebuit să consume până atunci și cum acesta îl ajută să se
ferească de alte afecțiuni sau complicații și sau cum poate să consolideze relația cu
Dumnezeu și apropierea de Acesta.
(vezi grafic .21)
Tabel 21
Canonul oferit în urma Tainei Spovedaniei
este Frecvența Procentul
ca o pedeapsă 22 13,7
ca o rețetă/ recomandare 138 86,2
Total 160 100

Grafic 21

NU-ul negativiștilor este declarat până la final nedorind să afle noi informații
despre taina spovedaniei, să stea spectatori ca la teatru la o dezbatere pe această temă.
Alții consideră că știu suficient despre acest subiect și probabilitatea de a afla a ltceva
complementar este de 15,6%. Cu voioșie și bunăvoință 80,6% sunt în căutarea noului,
considerând că mereu e loc de mai bine, de nou, că depsre Dumnezeu nu termini niciodată
de vorbit, că infinitul nu poate fi descris, mărturisit într -un finit, că Dumnezeu se
descoperă în inima omului pe măsură ce acesta îi oferă spațiu și condiții. (vezi grafic .22)
13,7138
100 100
2286,2160 160
020406080100120140160180
Ca o pedeapsa Ca o retetăCanonul este
procent 100% frecventa total

94
Tabel 22

Dorești să afli mai mult despre taina
Spovedaniei Frecvența Procentul
Da 129 80,6
Nu 6 3,7
Poate 25 15,6
Total 160 100

Grafic 22

4.6. Metodele de predare – învățare utilizate în scop educativ –
formativ – ameliorativ

Metodele sunt instrumente de lucru atât ale profesorului cât si ale elevilor. Ele au
o sferă decuprindere a tuturor componentelor procesului didactic, cu implicații atât asupra
predării, cât si a învățării si evaluării. Orice metodă include în structura sa un număr de
operații ordonate într -oanumită succesiune logică. Aceste operații, care apar ca tehnici
mai limitate de acțiune, ca simple detalii sau componente ale unei metode, sunt numite
frecvent procedee . În ultimă instanță, o metodă ne apare ca un ansamblu orga nizat de
procedee, care se pot succeda sau relua în funcie de o situație nouă. Privite în viziune 80,6
3,715,6100 100 100129
625160 160 160
020406080100120140160180
DA NU PoateSă afli despre Taina Spovedaniei
procent 100% frecventa total

95
sistemică, metodele de învățământ sunt indisolubil legate de toate celelalte componente
ale procesului didactic. Funcționalitatea lor este determinată de modu l în care ele sunt
angajate în întregul mecanism al acțiunii didactice, alături de celelalte componente ale
sistemului.
Metodele si mijloacele didactice (stategii) sunt instrumente prin care se transmit
si se insusesc anumite cunostiinte. Calitatea lor de termina capacitatea de a fi activ a
elevului (fizic si mental).

4.6.1. Expunerea

Expunerea reprezintă activitatea profesorlului de a transmite cunoștințe noi sub
forma unei prezentări orale, sistematice și coerente.
Avantaje:
– permite transmiterea unu i volum mare de cunoștințe într -o manieră sistematică și într -o
unitate redusă de timp;
– furnizează elevilor o modalitate corectă de abordare a unei teme și un exemplu de
folosire a unui vocabular ales.
Dezavantaje:
– fluxul de informații este univoc;
– solicită memoria în dauna gândirii;
– furnizează însușirea gândirii pe baza autorității profesorului.
O altă cale de modernizare a expunerii o reprezintă utilizarea ei în noi variante:
– expunerea cu oponent: care constă în îmbinarea prezentării unui sistem de cunoștințe de
către profesor cu întrebări puse de elevi sau de un alt profesor care susține o teză contrară;
– expunerea -dezbatere în care subiectul sau teme sunt dezbătute împreună cu elevii în
scopul adâncirii semnificației lor.
Această metodă o fol osesc constant în cadrul orei de religie pe care o desfășor,
fiind o metodă de bază sau adiacentă celorlalte utilizate.

4.6.2. Conversația

Conversația reprezintă modalitatea de lucru în care elevii stimulați și îndrumați de
către profesor participă cu forțele și cunoștințele lor la însușirea de noi adevăruri.

96
Optimizarea conversației s -a făcut prin perfecționarea întrebărilor după cum
urmează:
– reducerea ponderii întrebărilor cu funcție reproductivă în favoarea întrebărilor ce
stimulează gândirea repr oductivă;
– accente pe întrebări divergente care pretind elevilor răspunsuri originale cât mai diverse,
solicită imaginație și reactualizarea cunoștințelor;
– un accent mai mare pus pe întrebări de evaluare care solicită elevilor să facă judecări de
valoar e.
În paralel cu perfecționarea întrebărilor s -au modernizat și condițiile pedagogice
de realizare a conversației prin:
– importanță mai mare acordată feed -back -ului;
– folosirea conversației inverse în care elevii întreabă și profesorii răspund.
Convers ația este metoda prin care asigur feed -backul, evaluarea orală,
diagnosticarea problemelor, a reacțiilor și comportamentelor.

4.6.3. Experimentul

Experimentul reprezintă acțiunea de însușire a cunoștințelor de către elevi pe calea
investigațiilor pract ice în laborator, în cabinete sau ateliere (sau pe cale experimentală)
Alte tipuri de experimente:
– experimentul cu valoare de exercițiu;
– de formare a deprinderilor;
– experiment de cercetare;
Valențe formative de experimente:
– dezvoltarea spiritului de observație;
– dezvoltarea gândirii euristice;
– dezvoltrea imaginii creatoare;
– formarea spiritului științific;
– dezvoltarea trăsăturilor de voință și caracter;
– spirit de cercetare;
Metoda experimentului am folosit -o în cadrul a două proiecte educaț ionale in
colaborare cu preoții din localitate :

97
“Pelerinajul religios la Mănăstir i din Nordul Moldovei ” și “ Întâlniri duhovnicești în
Postul Mare ”.
Prin primul proiect desfășurat cu toti elvii d in clasele V-VIII de la Școala Poiana
Cristei :
• am familiarizat elevii cu viața de mănăstire, cu regulile existente aici,
• i-am introdus în atmosfera de rugăciune, răbdare ;
• am realizat un feed -back al tuturor cunoștințelor dobândite în cadrul orelor de religie;
• am dobândit altele noi prin convorbirea duhovnicească cu preot ii slujitor i.
• am primit sfaturi duhovnicești despre tot ceea ce înseamnă Taina Spovedaniei și rolul
pocăinței.
Al doilea proiect l -am desfășurat împreună cu părintele paroh , prin întâlnirile pe înserat
la biserică , cu elevii care au dorit să afle mai multe despre taina Spovedanie i si nu numai.
Elevii :
• au pus întrebări sub anonimat în formă scrisă;
• au cerut detalii despre problemele întâmpinat în rezolvarea chestionarului;
• și-au edificat nelămuririle;
• au dorit detalii despre implicar ea în acest proces psiho -somatic;
• au propus alte proiect e
• la invitația noastra parintele i -a spovedit pe elevi în cadrul altei întâlniri;
Dacă explorarea indirectă le oferă elevilor posibi litatea cunoașterii unor simboluri sau
modele, învățarea directă prin cercetarea vestigiilor și a documentelor, prin organizarea vizitelor
și a excursiilor la mănăstiri, biserici sau muzee aduce un plus de certitudine, oferă o moda litate
de aprofundare, completare și sistematizare a cu noștintelor deținute sau o familiarizare în
prealabil cu cunostinșele care urmează a fi studiate.
În cadrul acestor acțiuni și activități didactice, elevii sunt puși în situația de a observa
și de a asculta, dezvoltându -și astfel capacăți de observație și de atenție.
Intrând într -o biserică încărcată sau nu de o aură isto rică. cu sau fără o semnificație aparte
în tradiția poporului român, elevii vor înțelege mai bine ce este "biserica": este pe de o parte
un locaș de rugăciune și de închinare în care credincioșii îl simt pe Dumnezeu cel mai aproape de

98
sufletele lor, căci aici este casa lui Dumnezeu, iar pe de altă parte este viața de comuniune a
oamenilor cu Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt. 136
Pășind în biserică și participând la Sfânta Liturghie sau la alte slujbe, copii trăiesc
nemijiocit sentimentul comunicării și al comuniunii cu Dumnezeu, descoperă rolul
Sfintelor Taine în viața oricărui creștin, pentru sfințirea și mântuirea sa, află minunate cântări
religioase de laudă și slavă a lui Dumneze u.
Organizarea vizitelor la biserici completează elevilor cunoștintele de istorie bisericească
dându -le posibilitatea să înțeleagă rolul important pe care 1 -a avut biserica de -a lungul istoriei în
viața poporului nostru, în dăinuirea sa de secole pe acest pământ Ei vor afla totodată faptul că
bisericile și măntistirile au fost vetre ale învățământului romanesc, căci în tinda lor s -au
organizat primele școli, iar cărțile de cult au fost primele manuale.
Aici copiii descoperă că biserica este împărțită în tr ei părți: Sfântul Altar, naos, pronaos, văd
pictate pe pepereții bisericii scene biblice și evenimente din viața Mântuito rului, precum și
chipuri de sfinți, prooroci, îngeri, evan gheliști, mucenici și mucenițe, tablouri votive ale
ctitorilor.
Bisericile și mănăstirile, ctitorii ale unor mari domnitori vorbesc de asemenea despre
istoria zbuciumată a neamului nostru, dar și despre credința în Dumnezeu, ca temelie a ființei
naționale.
Mergând la mănăstire, elevii au posibilitatea să cu noască o altfel de viață religioasă care are la
bază:
– despărțirea de cele lumești;
-asumarea voturilor monahale și împlinirea lor (castitatea, sărăcia de bunăvoie si
ascultarea ne condiționată);
-rugăciunea neîncetată în comun;
-activitatea zilnică a monahilor în deplină armonie;
-seninatatea chipului viețuitorilor din mănăstiri;
În mănăstir i elevii au putut vedea Icoan e făcătoare de minuni a le Maicii Domnului precum și
muze e cu obiecte de cult cu trecut istoric de mare însemnătate .

136 Ion Popescu, Manuela Năstase, Elena Popescu, Metodica predării religiei , București, 1977, p. 45

99
4.6.4. Instruirea asistată de calculator -direcție

Instruirea asistată de calculator -direcție complementar strategică în valorizarea și
potențarea metodologiei intruirii și învățării
Învățarea asistată de calculator:
– procesul este inevitabil în condițiile informatizării învățării;
– este o organizare a învățării, este o formă modernă de instruire cu accent pe
individualizare;
– este o metodă bazată pe un mijloc complex și polivalent (calculatorul).
Facilități oferite de calculator în educație:
– calculatoru l poate îndeplini operații variate, dificile, atât în grup cât și individual;
– calculatorul poate furniza informații solicitate de un număr mare de educați;
– asigură asistență pedagogică de calitate prin oferta de programe de învățare,
respectându -se sis temulcelui educat, asigurând succesul școlar, asigurând programe de
evaluare și a unor activități de recapitulare, exerciții de stimulare a creativității etc.
Prin învățarea asistată de calculator profesorul este eliberat de o serie de sarcini și devine
într-o măsură mai mare un formator, el devine mai mult un ghid, animator, evaluator, se
poate ocupa tot mai mult de identificarea, cunoașterea și cultivarea capacității intelectuale
și morale ale elevilor.
Această metodă am folosit -o în cadrul tuturor orel or de religie ca fiind cea care
asigură rapiditate și integralitate în transmiterea informațională. Prin ea am reușit o
sensibilizare emoțională, am captata atenția constant, am realizat o transmitere și fixare
de cunoștințe, am asigurat un feed – back pe rmanent.
Ca metodă activ – participativă am utilizat -o la toți anii de studiu și la toate lecțiile
fie doar și pentru un singur moment al lecției.

4.6.5. Blazonul personal

Acest instrument pune în evidență relația dintre experiențele anterioa re de învățare
și cele prezente și viitoare, legăturile cognitive dintre acestea, care dau posibilitatea
formulării de ipoteze, întrebări, reflecții asupra temei. Prin prezentarea propriilor păreri
elevii sunt încurajați să contribuie la construirea univer sului teoretic și practic al formării
ca viitori profesori. Pornind de la experiența personală elevii au prilejul sa anticipe
importanța fiecărui factor al dezvoltării personalității, contribuția formelor educației,
precum și rolurile profesorului în form area personalității elevilor.

100
Acest instrument are ca scopuri:
• înțelegerea, asimilarea, acomodarea, echilibrul cunoștintelor de bază a pregătirii
pedagogice;
• construirea mentală de interpretări proprii și reflecții privind rolul pregătirii
psihopedagogice;
"Blazonul personal", ca instrument de autoanaliză, dă posibilitatea prin reflecție
individuală elevilor să analizeze și să interpreteze fapte pe care le -au trăit în scopul de a
învăța din ele. Evaluarea experiențelor anterioare trebuie privită ca punct de plecare, ca
temelie pe care elevii iși construiesc, ca novici, cunoașterea. Pentru înțelegerea subiectivă
a temei elevii relationează experiența nonformală și informală, precum și cunoștintele și
experiențele anterioare.
Blazonul este metoda de evaluare inițială și finală pe care o adopt la început și an
școlar, prin care vreau să identific la elevii mei noțiunile, elemen tele care implică Sfânta
Taină a Spovedaniei și respectiv viața religioasă.

4.6.6. Ciorchinele

Acest instrument este util în procesul de descifrare, înțelegere a unui text,
asigurând o bună esențializare a acestuia. Extragerea cuvintelor cheie urmează, în linii
mari același traseu ca și cel pentru extragerea ideilor principale, respectiv unul care
facilitează căutarea, descoperirea cunoștințelor.
Avantaje:
▪ creează posibilitatea formării și exersării unor capacități de studiu individual, de muncă
indepen dentă
▪ oferă condiții pentru exersarea operațiilor de analiză, sinteză ale gândirii
▪ oferă posibilitatea realizării unor generalizări
▪ asigură premisele necesare dezvoltării capacității de autoinstruire
Dezavantaje:
▪ superficialitatea
▪ dificultăți privind relaț ionarea corectă a conceptelor, ideilor
▪ insuficienta cooperare, colaborare, determinate de absența exercițiului anterior îndelungat
Participantul la acest tip de activitate are ocazia de a gândi liber, de a -și exprima
fără teamă ideile și a le populariza, de a beneficia de experiența și cunoștințele celorlalți,
a-și clarifica anumite aspecte ale problematicii prezentate și a -și ordona ideația, a o

101
restructura în vederea reținerii și înțelegerii acesteia cu mai multă ușurință pentru că, de
fapt, ciorchinele este și o tehnică de căutare a celor mai accesibile căi de acces către
conștientizarea posesiei propriilor noastre cunoștințe, convi ngeri, expectații și valori
morale, etice, religioase, dar și a modului personal de a înțelege o anumită problematică.
Totul pleacă de la centrarea pe tablă, pe o hârtie de Flipchart sau pe pagina unui caiet a
unui cuvânt sau propoziție -nucleu în legătură cu care se scriu cuvinte sau sintagme legate
de un anumit subiect.

4.6.7. Metoda cvintetului

Favorizează reflecția personală și colectivă, rapidă, esențializarea cunoștințelor,
înțelegerea lor profundă, manifestarea creativității. Cvintetul este o poezie cu cinci versuri
cu ajutorul căreia se realizează și se condensează informațiile incluzându -se și reflecții
ale elevilor care pot lucra individual, în perechi sau în grup. Aplic această metodă pentru
dezvoltarea creativității, a limbajului elevilor, mai ales la clasele V -VIII. Mulți elevi sunt
preocupați de poezie și încercăm să -i obișnuim să caute poezia și literatura religioasă,
care exprimă trăiri profunde.
Structura algoritmică:
1.Primul vers conține un singur cuvânt cheie, de obicei un substant iv, subiectul poeziei
care va fi explicitat în versurile următoare.
2.Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective care descriu subiectul
poeziei.
3.Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la gerunziu, care exprimă
acțiuni.
4.Al patrulea vers, din patru cuvinte exprimă sentimentele autorului față de subiectul
abordat.
5.Al cincilea vers este format dintr -un cuvânt care exprimă esența subiectului.
Elevii mei au întâmpinat dificultăți în folosirea acestei metode, dar pentru a nu
știrbi nimic din voința și din creativitatea acestora, al lasat libertatea de a compune catrene
pe care vă invit să le lecturați la final la ANEXE.

102
4.6.8.Cubul

Este o tehnică prin care se evidențiază activitățile și operațiile de gândire
implicateîn învățarea unui conținut, care poate fi utilizată atât în etapa de evocare cât și
de reflecție.
Tehnica constă în:
– elevii citesc un text sau realizează o investigație peo temîă dată. Activitatea poate fi
desfășurată individual sau ăn perechi.
– Li se solicită elevilor care au la dispoziție un cub de hârtie să scrie pe fiecare față a cubului
următoarele cuvinte:
• Descrie! (cum arată)
• Compară! (cu cine se aseamănă și de cine deferă)
• Asociază! (la ce teface să te gândești)
• Analizează!(Ce conține, din ce e compus)
• Aplică! (dă un exemplu propriu)
• Argumentează pro sau contra! (e bun? E rău? De ce ?)
Procesel de gândire implicate sunt asemănătoarea celor prezentate în taxonomia lui
Bloom. Astfel se realizează implicarea elevilor în înțelegerea unui conținut informațional.

4.6.9. Știu – vreau să știu – am învățat

Cu grupuri mici sau cu întreag clasă, se trece în revistă ceeea ce elevii știu deja
despre o lecție.
Pentru a folosi această metodă, cereți -le la început elevilor să formeze perechi și
să facă o listă cu tot ce știu despre tema ce urmează a fi discutată.
Între timp realizați pe tablă un tabel ca cel de mai jos:
Știu Vreau să știu Am învățat

Cereți apoi câtorva perechi să spună celorlalți ce au scris pe liste și notați lucrurile cu care
toată lumea este de acord în coloana din stânga.
În continuare ajută pe elevi să formuleze întrebări despre lucrurile de care încă nu
sunt siguri.notați -le în coloana din mijloc.

103
Elevii citesc textul, iar după lectura textului reveniți asupra întrebărilor pe care le –
au fomulat înainte de a citi textul. Vedeți la care din întrebări s-au găsit răspunsuri în text
și treceți -le în ultima coloană.
Dacă rămân între bări fără răspunsuri, trebuie discutat cu elevii ce alte informații
pot fi găsite și unde pot fi căutate.
A SE VEDEA DESPRE A FI SAU A NU FI DE LA ANEXE REALIZAT LA
CLASA a V- A137

6.6.10 . Gândirea critică

Gândirea critică se formează prin exercițiu, prin învățarea elevilor de a gândi critic,
de a aduce argumente bazate pe cunoștințe, teorii, experiențe.
Pentru acesta este necesar un anumit cadru de desfășurare a lecțiilor, ce constă în
parcurgerea următoarelor etape:
– evocarea
– realizarea sensului
– reflecția
În etapa evocării elevii sunt solicitați să -și amintească ceea ce știu depre un
subiect, despre o temă sau o problemă ce urmează a fi predată -învățată.
Se urmăresc obiectivele:
– conștientizarea de către elevi a propriilor cunoștințe despre un subiect c e urmează a fi pus
în discuție
– implicarea activă a elevilor în activitatea de învățare
– stimularea curiozității și interesului elevilor, motivarea angajării într -o situație de învățare
utentică și eficientă
În etapa numită realizarea sensului , elevii vin în contact cu noile afirmații,
străduindu -se să înțeleagă sensul și semnificația acestora. Contactul elevilor cu informația
nouă se face cu ajutorul unor metode și mijloace didactice cât mai stimulative și mai
apropiate de experiența lor de viață (pe cât pos ibil se recurge la analiza unor situații
autentice desprinse din experiența elevilor): lectura unui text, vizionarea unei secvențe de
film, o prelegere a unui invitat.
Obiectivele pedagogice ale acestei etape:

137 www.didactic.ro/

104
– menținerea interesului și sporirea implicării elevilor în activitatea de învățare, solicitate
încă din etapa evocării
– încurajarea și stimulaea elevilor să -și stabilească scopuri, să facă analize și sinteze,
comparații, abstractizări și generalizări, ajungând treptat la o conceptualizare adecvată
– susținerea efortului elevilor de a -și monitoriza propria înțelegere
Reflecția este etapa în care elevii reconsideră (reconstruiesc), datorită noilor
semnificații desprinse,ceea ce știau sau credeau că știu.
Din punct de vedere pedagogic, în acestă etapă se c onsolidează cunoștințele, se fac
transferuri în alte contexte, se lărgește perspectiva de analiză a diferitelor evenimente.
Obiectivele pedgogice :
– exprimarea cu proprile cuvinte noilor cunoștințe
– reconstruirea unor scheme mitale mai flexibile
– integrarea în propria experiență a cunoștințelor dobândite
folosirea cadrului de gândire și învățare bzat pe Evocare – Realizarea sensului – Reflecție
(ERR) creează contextul favorabil pentru:
– stabilirea unor scopuri pentru învățare
– activitatea gândirii elevilor
– implicarea activă a acestora în învățare
– motivarea elevilor pentru învățare
– stimularea reflecției personale
– confruntarea de idei și opinii cu respectarea fiecăreia dintre acestea
– încurajarea exprimării libere a tuturor opiniilor
– ajutorarea elevilor să -și formuleze propriile întrebări și să caute răspunsuri
– procesarea informației de către elevi, prin aceasta exersându -și gândirea.
Această metodă se poate aplica și este eficientă la:
• Clasa a VIII –a la tema despre „ Sfânta Scriptură – izvor de înțelepciune si iubire …” în
analiza textelor reprezentative pentru aceștia. Am realizat cu elevii un colaj de texte
despre taina spovedaniei. Vezi anexe.
• Clasa a VII- a în înțelegerea textelor melodiilor audiate „Cămara ta Mântuitorule” și „
Ușile pocăinței”. Vezi ane xe
• Clasa a VI- a în exegeza textului „P redica de pe munte”
• Clasa a V- a la temele „Eu și duhovnicul meu”, „Chemarea spre asemănarea cu
Dumnezeu”

105

4.6.11 . Metoda anchetei

Metoda anchetei este o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune un
schimb direct de informații între cercetător și subiecții supusi investigației, în cadrul căruia
se culeg date (opinii, fapte, nevoi educaționale, interese, motivații, cunoșt ințe,
comportamente, dorințe, ispirații etc.) în legătura cu anumite fenomene, situații și
manifestări. Relația de comunicare în cazul anchetelor este duală, dar puternic asimetrică,
întrucât cercetătorul este cel care proiectează, concepe, formulează și adresează o serie de
întrebări, stimulându -i pe subiecții ! investigați (elevi, studenți, cadre didactice, părinți etc.)
să răspundă, culegând astfel informații despre personalitatea și comportamentele
acestora.
Ancheta este utilă în cercetăr ile extensive, întrucât permite culegerea informații de
la un număr mare de persoane.
Etapele care se parcurg, de obicei, în realizarea unei anchete sunt următoarele:
precizarea clară a problemei cercetate, a obiectivelor urmărite, a obiectului anchetei;
stabilirea eșantionului de subiecți; elaborarea instrumentelor de investigație (che stionare,
grile de interviu etc.); realizarea anchetei pe teren; analiza și prelucrarea calitativă și
cantitativă (statistico -matematică) a rezultatelor obținute. Prin aplicarea chestionarelor,
cercetătorul va construi o colecție de răspunsuri referitoare la fenomenele, situațiile și manifestările
investigate, pe care el nu le -ar putea cunoaște direct și personal, dată fiind răspândirea lor în spațiu
și timp. Subiec ții chestionați pot furniza răspunsurile prin formularea în scris sau verbală a acestora,
astfel că distingem două tehnici de anchetă, corespunzătoare celor două variante:
a) anchetă indirectă/ în scris/ prin autocompletarea (autoadministrarea) chestio narului;
b) anchetă directă/ orală. 138
4.6.12. Proiect educațional desfășurat în cadrul postului închinat jertfei și Învierii
Mântuitorului Iisus Hristos, intitulat “Să trăim în interior” realizat cu elevii claselo r a
VI- a și a VII- a prin care:

• am dorit să identificăm cuvintele cheie și pilot:
▪ din cadrul predicii de pe munte,
▪ din lecțiile Faptele bune, roade ale virtuților ;

138 Monica Opriș, Dorin Opriș , Mușata Bocoș , op. cit .,p.117 -118

106
▪ Fericirile
▪ Revelatia Dumnezeiască
▪ Iubirea prin fapte -Ajutorarea celor alfati in neputiință
▪ Faptele rele Încălcări ale vo ii lui Dumnezeu
▪ Jertfa euharistică și iubirea jerfelnică etc.

Am realizat pliante pe care le -au distribuit elevilor de clasele a V-a și a VIII -a. Pe viitor
ne propunem diseminarea rezultatelor în cadrul comunității creștien e locale.
Concluzii

În expunerea lucrării de față am ajuns să constatăm că Spovedania este o floare a
virtuților, o poruncă bisericească și o Taină evanghelică așezată de Iisus Hristos. O
întâlnim și înainte de Hristos, în religiile primitive și antice, având același obiect și s cop:
curățirea și iertarea păcatelor, dar prin credințe și mijloace mai mult magice decât
religioase.
Cu Noul Testament se inaugurează religia desăvârșirii duhovnicești. Prin Iisus
Hristos am dobândit ,,harul și adevărul’’(Ioan 1, 17). Abia acum putem vorb i de
Spovedanie ca Taină mântuitoare. Iisus Hristos Mântuitorul iartă , și puterea aceasta
dumnezeiască o transmite Apostolilor , și Apostolii – prin succesiune neîntrerupt –
urmașilor, care la rândul lor au transmis -o aleșilor, ca pe o torță sacră, din mână în mână
și din generație în generație, până astăzi.
Spovedania face parte din crezul și din cultul Bisericii primare. Referințele pentru
așezarea și istoria ei încep cu Noul Testament și continuă cu scrierile Părinților
Apostolici, cu ale scriitorilor cre știni și ale Sfinților Părinți.
În primele veacuri, pe lângă mărturisirea secretă, s -a practicat și mărturisirea
publică a păcatelor grave, urmată de o pocăință publică . Dar câtă vreme pentru păcatele
zilnice se cerea o pocăință continuă, pentru crimele mari: omor, apostazie, adulter, se
admitea o singură pocăință publică. Măsura a fost pe deplin îndreptățită și este justificată
și astăzi.
Începând cu veacul al IV -lea, pocăința publică, având în sine destule
inconveniente, a intrat treptat în cadrul mărturisirii private, care astăzi este singura formă
canonică de mărturisire.

107
La baza mărturisirii stă părerea de rău și dorința de îndreptare, care îl îndeamnă
pe păcătos să meargă la preotul duhovnic și prin mărturisire obține iertare din partea lui
Dumnezeu, dată prin duhovnic.
Spovedania este Taină cerească prin care se nimicește răul și lucrează harul
mântuitor și sfințitor. Spre harul ei aspiră sufletul omenesc conștient , ca floarea spre
soare. Spovedania este remediul contra mândriei, este școala smereniei, cea mai bună
școală religioasă și în același timp o curățire a templului inimii, ca să intre în el și să -l
stăpânească Hristos, Împăratul slavei. Spovedania vindecă r elele și neputințele noastre
morale, ca și Maslul pe cele trupești, are o minunată putere de moralizare, e cea mai bună
școală a renașterii morale și naționale.
Implicată în realizarea educației religioase a elevilor, observând și cunoscând
percepțiile și trăirile acestora, am încercat o redimensionare a activității catehetice în
școală și totodată a misiunii Bisericii în societate.
Parcurgând materiale, scrieri ale diferiților sfinți părinți cu privire la Taina
Spovedaniei, lucrări scrise de acuma câtev a secole, și unde se pune aceași întrebare, cum
trebuie sa fie spovedania pentru a conduce sufletul creștinului împreună cu duhovnicul
spre calea cea strâmtă care duce la dulcele rai, iată că pot spune despre această taină
următoarele: Mântuitorul ne -a lăs at tainele și numai pentru a ne apropia de El, iar prin
aceasta taină ajungem la un dialog de la persoană la persoana, de la Dumnezeu la om, de
la nezidit la zidit, și aceasta doar prin spovedanie, prin recunoașterea greșalelor în fața
duhovnicului ca el s ă fie mijlocitor în fața Judecătorului. Taina Spovedaniei sau
Mărturisire prin excelență se da doar unor categorii de oameni, care sunt mai aparte, care
îl au pe Dumnezeu în ei și țin o legatură intimă cu El, care au îndrăzneala de a se adresa
direct și su nt plăcuți în Ierusalimul ceresc. Spovedania, trebuie făcută cu sinceritate și cu
regret profund pentru păcatele săvârșite iar îndeplinirea canonului primit făcut fără cârtire
și lenevire. Duhovnicii sunt cei care o să răspundă pentru fiecare păcat pe care l-au
dezlegat și legat, de la fiecare credincios. Prin legătura Taina Spovedaniei – Duhovnic,
se evită orice turbulență din sufletul copilului și se consolidează credința. Rezolvarea
acestei ecuații oferă soluția spre îndumnezeire.
Am încercat să -i învăț pe elevi să își dorească să aibă o legătură vie și permanentă
cu un preot duhovnic. Am oferit și respectat libertatea ca dar al lui Dumnezeu și am
ignorat obligativitatea.

108

109
CHESTIONAR

CLASA ——————————
SEX ———————————

1. Ce repre zință pentru tine Biserica?
a) un loc cu altă viață dar un lucru necesar
b) școală a veșniciei
c) instituție ca oricare alta.

2. La acest moment, interesul tău pentru Biserică este:
a) foarte crescut
b) crescut
c) moderat
d) scăzut

3. Cum consideri că este relația ta cu Biserica:
a) foarte bună
b) bună
c) slabă
d) foarte slabă/ niciuna

4. Într -o lună de zile, cât de des intri într -o Biserică fie doar pentru a te închina:
a) dată
b) de 2-4- ori
c) de mai multe ori
d) niciodată

5. Cât de des participi la slujbele bisericești:
a) foarte des
b) des
c) rar

110
d) foarte rar

6. Cu cine îți este mai ușor să discuț i problemele tale personale:
a) profesorul diriginte
b) familia
c) colegi/ptieteni
d) preotul duhovnic.

7. Consideri că taina spovedaniei:
a) ajută la autocunoaștere
b) oferă harul divin
c) nu are nici un rol
d) NS/ NR

8. Într -un an calendaristic de câte ori te spovedești/ mărturisești?
a) de patru ori
b) de una -două ori
c) niciodată
d) ori de câte ori doresc

9. Prin taina spovedaniei Dumnezeu omului
a) îi dorește binele
b) îi anulează libertatea/ îl constrânge

10. Consideri că adolescentul / omul trebuie să acorde importanță tainei spovedaniei la
bătrânețe?
a) Da
b) Nu

11. Pentru tine personal spovedania este:
a) relație de intimitate cu Dumnezeu
b) obligativitate/sarcină

111
c) obișnuință
d) nimic interesant
12. Familia te determină să te spovedești?
a) Da
b) Nu

13. Motivul pentru care n u te-ai spovedit într -un an a fost:
a) dezinteres
b) comoditate
c) lipsa postului
d) rușine față de preot
e) inconsecvență temporală

14. Relația ta cu preotul duhovnic este:
a) obișnuită/ profesională
b) de prietenie
c) niciuna

15. Consideri că preotul duhovnic facilitează spovedania ta?
a) deloc
b) în mică măsură
c) mediu
d) în mare măsură
e) NS/NR

16. În urma spovedaniei poți spune că:
a) mă simt eliberat de povara păcatelor
b) plutesc ca un fulg
c) împăcat cu mine și cu Dumnezeu
d) mi-am făcut dat oria
e) NS/NR

17. În persoana preotului regăsești:
a) pe Hristos

112
b) cel mai fidel prieten
c) un bun psiholog
d) un alt tip de profesie

18. Biserica, prin preot și spovedanie, contribuie la apropierea ta de Dumnezeu?
a) Da
b) NU

19. Canonul oferit în urma Tainei Spovedaniei este:
a) ca o pedeapsă
b) ca o rețetă/ recomandare

20. Dorești să afli mai mult despre taina Spovedaniei?
a) Da
b) Nu
c) Poate

113
A FI SAU A NU FI
Tinerii se află în fața unor oferte. Cât de bune sunt acestea, veți stabili voi:
• Contraceptivele un bun/ rău necesar!
• Clonarea – o alternativă a secolului!
• Și dacă voi nu puteți, ingineria genetică vă va da copiii!

DAȚI UN SFAT!
Bunicul Ancăi suferă de ani de zile de o boală incurabilă. Ie ri ne-a mărturisit că
acesta dorește să fie eutanasiat. Se simte ca un pui pribeag, flăguit, ca un gândac, ca un
obiect lipsit de sens, de utilitate.
Ea dorește astăzi să meargă la dânsul să -i vorbească, dar nu știe cum să
aboordeze problema.
Voi o puteți ajuta?
Ce sugestii îi oferiți?

SĂ FACEM CEVA CU EL
El un tip G. .Un coleg de al nostru. Trebuie să facem ceva cu el, e de nesuportat
atitudinea lui. Înjură pe oricine, oricând și oricum; nu se controlează.
A amenințat -o pe profa de religie pentru faptul că i -a ținut morală în fața clasei.
A bătut un băiat de la clasa a V-a, așa, din senin.
Părinții nu au nici o influență asupra lui, nu îi respectă.
Ce putem face?

DOAR UN PAS PENTRU UNII

Maria, Maria! Ascultă ce mi -a mărturisit Ioana despre col egul nostru Ionuț. Zice
că el vrea să renunțe la viață, că s -a săturat de ea. nu mai suportă toate necazurile: trei
corigențe pe semestrul I; în stare de corigență la patru pe acest semestru; absențe
nenumărate, criticile dirigii; certurile cu ai lui pări nți; datorii pe la diferiți prieteni; și…
mai nou, Raluca i -a dat vestea că e însărcinată cu el.
E disperat, e la limita motivației de a mai face ceva. Nu ai vrea să vorbim cu el
după ora aceasta?…. Că nu se știe dacă mai rămâne azi la vreo oră….și… nu se știe….

114

115

116

117
BIBLIOGRAFIE

IZVOARE SCRIPTURISTICE
• Anania ÎPS Bartolomeu Valeriu, Biblia cu Ilustrații, Volumele I -VIII, Editura
Litera, București, 2011
• Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, 2015

IZVOARE PATRISTICE
• Gură de Aur, Sfântul Ioan Tratatul Despre Preoție, III, 5 , în vol. Despre Preoție ,
Traducere, introducere și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR,
București, 1998,
• Molitfelnic, Editura IBMOR, București, 2006
• Părinți și Scriitori Bisericești, vol .7,Origen, Despre rugăciune XXVIII, 9, ,
București, 1982
• Părinți și Scriitori Bise ricești vol. 1, Scrierile Părinților Apostolici , București,
1979

REVISTE, STUDII ȘI ARTICOLE
• Apostolat educațional, Ora de religie – cunoașere și devenire spirituală, Editura
Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010
• Bria Pr. Prof. Dr. Ion, Dimensiun ea hristologică a iconomiei mântuirii, Revista
Ortodoxă, Periodic al Episcopiei Giurgiului, 2010, nr.28
• Dumitru Pr. Prof. Dr. Radu , Sfintele Taine în viața Bisericii, Revista "Studii
Teologice" XXXIII (1981), nr. 3 -4, pagina 190 -192.
• Dumitru Pr. Prof. Dr. Radu, Preotul ca săvârsitor al Tainei Spovedaniei și puterea
de a dezlega păcatele, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, Bazilica,
București 2014
• Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulter ioare
• Lauchert Friedrich, Die Kanones, din Karl Christian Felmy, Dogmatica
experienței ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, Editura Deisis,
Sibiu, 1999

118
• Mantzaridis, Giorgios Pocăința și întoarcerea la Dumnezeu, Revista Ortodoxă,
Periodic al Episcopiei Giurgiului, nr.26, 2010
• Mihai, Pr. Lect. Dr. Marian, De ce este necesată Taina Pocăinței, în Sfânta
Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, întrebări și răspunsuri liturgice, Ed. Trinitas,
București, 2014
• Mihai, Pr. Lect. Dr. Marian Tinerii și Sca unul Spovedaniei, în Sfânta Spovedanie
și Sfânta Împărtășanie, întrebări și răspunsuri liturgice, Ed. Trinitas, București
2014
• Mihai, Pr. Lect. Dr. Marian, Dialogul cu duhovnicul,în Sfânta Spovedanie și
Sfânta Împărtășanie, întrebări și răspunsuri liturgi ce, Ed. Trinitas, București 2014
• Mihai, Pr. Lect. Dr. Marian Avem Duhovnic? Cum este el și cum păstrăm dialogul
și comuniunea cu el ,în Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, întrebări și
răspunsuri liturgice, Ed. Trinitas, București 2014
• Mihai, Pr. Lec t. Dr. Marian ,Copiii, Biserica și Spovedania, în Sfânta Spovedanie
și Sfânta Împărtășanie, întrebări și răspunsuri liturgice, Ed. Trinitas, București,
2014
• Necula Pr. Prof. Dr. Nicolae D., art. Cum trebuie să ne pregătim pentru primirea
Sfintei Împărășani i, în „Vestitorul Ortodoxiei”, anul VIII, nr.153, 1 -15 aprilie,
1996
• Popescu, Pr. Asist. Dumitru, Pocăința ca refacere a legăturii credincioșilor cu
Dumnezeu și cu semenii, În rev. „B.O.R”.,1971, nr. 9 -10,
• Stăniloae Pr.Prof. Dr. Dumitru, Mărturisirea păcat elor și Pocăința în trecutul
Bisericii, în Spovedania și Euharistia, izvoare ale vieții creștine, Bazilica,
București 2014

BIBLIOGRAFIE DE SPEC IALITATE
• Andrei , Episcopul Alba Iulei, Spovedanie și comuniune, Alba Iulia, 1998
• Bel Valer, Misiunea Bisericii in lumea contemporana. Exigents Presa Universitara
Clujeana, Cluj -Napoca., 2002
• Braniște Pr. Ene, Liturgică specială, ed.IV, Editura Lumea Credinței, București,
2005

119
• Bocos, Mușata. Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice și metodolo gice,
ediția a IIa, Editura Presa Universitară, Cluj -Napoca, 2003
• Bolocan, Conf. Univ. Dr. Carmen, Catehetica și didactica religiei, Editura Sf.
Mina Iași, 2008
• Bontaș Ion, Pedagogie, Editura All, București, 1996
• Caria, Alves Alina terapia de suflet, Arad, 2010
• Cucoș, Constantin, Educația religioasă, repere teoretice și metodice, editura
Polirom, Iași, 1999
• Cucoș, Constantin, Educația religioasă, conținut și forme de realizare. E.D.P., București,
1996
• Evdokimov, Paul., Ortodoxia, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1996
• Evdokimov Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu și misterul tăcerii Sale , Editura
Anastasia, București,
• Evdokimov, Paul, Prezen ța Duhului Sfânt în Tradiția Ortodoxă , trad. pr. dr.
Vasile Răducă, Editura Anastasia, București, 1995
• Felea Pr.Ilarion, Pocăința, Editura Scara, București, 2000.
• Felea Pr. Ilarion, Spre Tabor – Curățirea, vol II, Editura Crigarux, Piatra Neamț,
2008
• Floca Arhid. Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1991
• Garrido, J.L.G. Fundamente ale educației comparate, Editura Didactică și
pedagogică, București, 1995, p.183; apud Patriarhia română, Apostolat
educațional, Ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală, Editura Basilica a
Patriarhiei Române, București , 2010
• Kronstadt , Sf. de Ioan, Cunoașterea de Dumnezeu și cunoașterea de sine, Editura
Sofia, București, 2010
• Kronstadt, Sf. de Ioan, Spicul viu – gânduri despre calea mântuitoare, Editura
Sofia, București, 2009
• Larchet Jean -Claude, Terapeutica bolilo r spirituale,Editura Sofia, București, 2001
• Mada, Ieromonah Teofan, Fiind pe pragul morții, deși iată că trăim, Editura
Vremi, Sf. Mănăstire Crasna, Prahova, 2009
• Mada, Ieromonah Teofan, Viața în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur , Editura
Agnos, Sibiu, 2007

120
• Meyendorff, John Hristos în gândirea creștină răsăriteană, Editura IBMOR;
București, 1997
• Meyendorff John, Teoologia bizantină, București, 1996
• Nectarie, sf (Mitr. Pentapolei), Studii despre Taine, Tipo grafia Atenei, Atena,
1915
• Necula, Pr. Constan tin, Sarea pământului: Studii și articole de Pastorală, vol.I .
Editura. Tehnopress, Iași, 2002
• Necula ,Pr. Prof. Constantin, Îndumnezeirea maidanului, Ed. Agnos, Sibiu,
• Necula Pr. Prof. Dr. Nicolae, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. II, E d.
Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001
• Neculau A. Grupuri de adolescenți, Ed.Didactică și Pedagogică, București 1977
• Opriș, Monica Opriș, Dorin Metode active de predare -învățare, Editura Sf. Mina,
Iași, 2006
• Opriș, Monica Dorin Opriș, Bocoș, Mușata Cercetarea pedagogică în domeniul
educației religioase, Editura Sf. Mina, Iași, 2006
• Patriarhia Română, Apostolat educațional, Ora de religie – cunoaștere și devenire
spirituală, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2010,
• Palade T. Pr. Dr. Sân ică , Taina Sfintei Spovedanii, mijloc de pastorație
individuală, Editura. Sf. Mina, Iași, 2002
• Popescu, Pr.Prof. Dumitru Ortodoxie și contemporaneitate, Editura Diogene,
• Popescu, Ion Năstase, Manuela Popescu Elena Metodica predării religiei,
București, 1977,
• Popescu, Prof. Silvia Formarea Duhovnicească în contextul școlii genrale, Editura
Parohia Măldărești, Vâlcea, 2004
• Salade Dumitru Dimensiuni ale educației, Editura. Didactică și Pedagogică,
București, 1998
• Simion, Pr. lect. dr. Todoran Biserica și tineretul. Probleme morale ale tinerilor
de azi soluțiile lor din perspectiva creștină, Editura Episcopiei Dunării de Jos,
Galați 2001 Patriarhia română,
• Stanciu Mihail , ieromonah Sensul Creației, ed. Așezământul omenesc Sf. Ap.
Pavel, Slobozia,
• Stamate, Pr. Lector dr. Marin, Educația creștină în opera Sfântului Ioan Gură de
Aur, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2003

121
• Stăniloae Pr.Prof. Dr. Dumitru, Teologia D ogmatică Ortodoxă,vol.III, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ( IBMBOR),
București, 1997
• Stăniloae Pr. Prof. Dumitru, Spiritualitatea ortodoxă – ascetica și mistica, Editura
IBMBOR, București, 1992
• Stăniloae Pr. Prof. Dumintru , Chipul nemuritor lui Dumnezeu. Editura.
Mitropoliei Olteniei, Craiova, 198 7
• Torrance Alexis, Pocăința în Antichitatea Târzie, Doxologia, Iași 2014
• Urmarea lui Hristos, Editura I.P. Arta grafică, București, 1990
• Vicovan, Pr. Lect. loan, Idealu l educativ creștin – scopuri obiective educația
religios -morașă, în Pastorație și Misiune, Editura. Episcopiei Dunării de Jos,
Galați 2001
• Vintilescu, Pr. Petre, Spovedania și Duhovnicia ,Editura Reîntregirea, Alba Iulia
, 1995
• Vlachos, H., Psihoterapia ortodoxă – continuare și dezbateri, Editura Sophia,
București, 2001
• Zăvorâtul, Sf. Teofan Calea spre mântuire, Editura Egumenița, Galați, 2008

SURSE ELECTRONICE
• Adrian Agachi, Treptele de pocăință în primele veacuri creștine :
http://ziarullumina.ro/treptele -de-pocainta -in-primele -veacuri -crestine –
93422.html , 11.07. 2018
• Antonie Mitropolitul de Suroj, Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea,
Ed. Doxologia, 2014 în https://www.pemptousia.ro/201 4/04/spovedania -publica –
in-biserica -primara -reintegrarea -in-trupul -lui-hristos/ ,11.07. 2018
• http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=38&a=3593
• Gheorghiță Ciocoi https://doxologia.ro/familie/cresterea -copiilor/copiii -isi-
deschid -inimile -delicate -taina -spovedaniei (Preot Maxim Kozlov , Spovedania
copiilor. Sfaturi practice pentru preoți, părinți și copii , traducere din limba rusă de
Gheorghiță Ciocioi, Editura de Suflet, București, 2014, 11.07. 2018
• Ioachim, IPS., Arhiepiscop al Romanului și Bacăului , Cu vântul Ierarhului, Sfânta
Spovedanie un sacrament terapeutic, https://doxologia.ro/cuvantul –
ierarhului/sfanta -spovedanie -un-sacrament -terapeutic ,11.07. 2018

122
• Marinescu Ionuț, traducere din revista Buisson Ardent, Cahiers Saint Silouane
l'Athonite, nr. 20, Le mystere de la pénitence , archimandrite Placide Deseille,
Cerf, 2014, pp. 89 -98) în http://ziarullumina.ro/taina -pocaintei -in-istoria –
bisericii -95987.html , 11.07. 2018
• Holbea, Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe, Omul devine element de statistică, și de
aici criza spirituală, www.jurnalul.ro , 8.04.2018
• Holbea, Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe, Maica Domnului și femeia modernă,
www.jurnalul.ro,09.05.2018
• www.didactic.ro/
• www.edu.ro .