ARGUMENT …………………………………………………………. ………. …………………. 3 CAPITOLUL 1 . PARTICULARITĂȚILE… [608020]
1
CUPRINS
ARGUMENT …………………………………………………………. ………. …………………. 3
CAPITOLUL 1 . PARTICULARITĂȚILE SPECIFICE COPIILOR DE
VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ ………………………………… ………………………………… 4
1.1. Caracterizarea generală a vârstei preșcolare ……………………… ……………………………….. 4
1.2. Dezvoltarea fizică a preșcolarului ………………………………… ………………………………….. 10
1.3. Dezvoltarea cognitiv -intelectuală a copilului preșcolar …………………………………………… 12
1.3.1. Învățarea la preșcolari ………………………………….. …………………….. …………….. 14
1.3.2. Motivația la preșcolari ……………………………………….. ……………………………… 16
1.3.3. Creativitatea la preșcolari ……………………………………. ……………………………… 17
1.4. Construirea bazelor personalității …………………………………….. ………………………………. 18
CAPITOLUL 2. DESENELE ANIMATE ȘI IMPACTUL
COMPORTAMENTAL AL ACESTORA ASUPRA PREȘCOLARILOR
………………………………………………………………………………………………………… 31
2.1. Impactul desenelor animate asupra preșcolarilor ………………….. ……………………… …….31
2.2. Principalele c onsecințe ale desenelor animate asupra preșcolarilor ………… ….….…..32
2.3. Psihologia pre școlarului aflat î n postura de telespectator de desene animate ..…..……. 35
2.3.1. Comportamente dezadaptative ………………………………………………… 35
2.3.2. Socializarea defectuas ă …………………………………………………………………….. 36
2.4. Efectele psihologice ale desenelor animate asupra pre școlarului ……………… .………. 37
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ ASUPRA EFECTELOR SOCIO –
EMOȚIONALE ALE DESENELOR ANIMATE ASUPRA
PRE ȘCOLARILOR ………………………………………………… ……… 40
3.1. Prezentarea situației ………………………………………………………… .…………. 40
3.2. Obiectivele studiului de caz …………………………………………………… .………. 41
3.3. P rezentarea datelor …………………………………………………………… .………… 41
2
3.4. Analiza și inte rpretarea datelor ………………………………………… ………………. 46
3.5. Discuții …………………………………………………………………… …………….. 56
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………….. 59
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….. 61
ANEXE ………………………………………………………………………. 64
3
ARGUMENT
Lucrarea de față își propune așadar să abordeze problematica influenței desenelor
animate asupra comportamentului socio -emoțional al preșcolarilor, încercând în același timp
să prezinte mai multe aspecte prezente în literatura de specialitate pe această temă.
Se pornește astfel de la premisa că multe dintre desenele animate sunt violente pentru
preșcolari și afectează conduita socio -afectivă. Toate c omportamentele considerate de către
toți ceilalți ca fiind drept dezadaptative pot reprezenta doar strigăte de ajutor ale unui copil
care de fapt tânjește după atenția pe care nu are prilejul de a o primi acasă, ori pot fi doar
simple eliberări ale unor anumite frustrări acaparate în cadrul mediul familial, sau chiar din
mass -media la care tot de familie este expus.
Preșcolaritatea reprezintă vârsta unor diverse tipuri de schimbări majore în viața
copilului și este, prin urma re, vârsta la care se stabilesc și se consolidează cu adevăr at o serie
importantă de trăsături fundamentale care țin de personalitatea și de psihicul copilului.
Dezvoltarea preșcolarilor poate fi însă perturbată sau deteriorată de anumite greșeli pe
care părinții le comit. Printre aceste greșeli putem enumera faptu l că ăși lasă copiii să abuzeze
de televizor, de tabletă, de calculator sau de telefon.
Expunerea preșcolarului la desene animate, mai ales în exces, poate avea efecte
negative asupra dezvoltării acestuia. Lucrarea de față își propune să evalueze care este limita
de expunere a preșcolarului la desene animate dar și care sunt consecințele expunerii abuzive
a acestuia, mai ales în fața desenelor animate violente.
Așadar partea aplicativă a acestei lucrări încearcă să identifice în ce măsură sunt
preșcolarii a fectați de desenele animate dar și care este contribuția părinților în acest sens,
îcercând totodată să contureze și potențiale soluțții de înlocuire a desenelor animate cu alte
activități educative și recreative specifice vârstei preșcolare.
4
CAPITOLUL 1.
PARTICULARITĂȚILE SPECIFICE COPIILOR DE VÂRSTĂ
PREȘCOLARĂ
1.1.Caracterizarea generală a vârstei preșcolare
În cadrul acesyui capitol se va realiza profilul psihologic al copilului preșcolar, atât din
perspectivă psihică, precu m și fizică, emoțională, cogniti vă și intelectuală, discutându -se însă
și despre greșelile pe care mulți părinți le comit, greșeli care afectează astfel dezvoltarea
normală și armonioasă a preșcolarului.
Preșcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 și 6 -7 ani, se d istinge printr -o creștere
semnificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului, făcând posibilă o echilibrare cu
ambianța, în cadrul căreia ,,principiul realității”, cum îl numește Freud, își face tot mai mult
loc și dă siguranță și reușită în ada ptare. Toate acestea sunt așadar trăite cu bucurie dar și
seninătate de către copil, ceea ce face ca acestui stadiu să i se atribuie denumirea de ,,vârsta de
aur a copilăriei .
Dacă ar fi să sintetizăm contribuțiile acestui stadiu la dezvoltarea psih ică generală a
ființei umane, ar trebui să reținem mai al es următoarele aspecte: (Crețu , T., 2009, p. 131 -132).
exuberanța motorie și senzorială, care facilitează considerabil adaptările;
creșterea autonomiei în plan practic, prin formarea a numeroase depr inderi de autoservire și
de mânuire a obiectelor;
dezvoltarea proceselor psihice complexe care schimbă caracteristicile comportamentului
copilului, lărgind posibilitățile de anticipare și organizare ale acestuia;
mare curiozitate și sete de cunoaștere, car e stimulează activitățile exploratorii și îmbogățesc
experiența personală;
formarea unei conștiințe morale primare care sporește capacitatea copilului de adaptare la
mediul social;
constituirea bazelor personalității și accentuarea a spectelor individualiza toare.
Vârsta cuprinsă intre 3 -6/7 ani, reprezintă perioada din viața copilului, in care au loc
progrese remarcabile, in toate planurile dezvoltării lui: „somatice, psihice, cât și in planul
vieții relaționale.” (Dragu , A, Cristea , S, 2003, p. 3 1).
5
În studiul dezvoltării preșcolarului, creșterea este luată în discuție frecvent ca o arie
distinctă a acestui proces. Se consideră că fiecare arie se maturizează independent, însă în
corelație permanentă cu celelalte. Atunci când fiecare dintre aceste arii nu se maturizează din
punct de vedere cantitativ se folosește termenul de „întârziere în dezvoltare”. Abaterile
calitative de la normal includ „tulburările de dezvoltare” ce cuprind și comportamentul.
(Averill, J.R., 1997)
Alte cercetări în domeniu vorbesc despre faptul că d ezvoltarea preșcolarului are șapte
arii importante: dezvoltarea fizică, temperamentală, cognitivă, socială, emoțion ală, morală și
psihosexuală. ( Sadock, B., Sadock, V., 2003)
Deosebit de activă în această perioadă este și formarea comportamentelor implicate în
dezvoltarea autonomiei, prin intermediul organizării de deprinderi și obișnuințe. Dintre toate
acestea, cele mai specifice sunt astfel comportamentele alimentare, de îmbrăcare precum și
cele igienice.
Importanța tuturor deprinderilor exprimate prin intermediul conduitelor alimentare,
vestimentare (de îmbrăcare -dezbrăcare) și igienice este foarte mare – pentru toată viața – și
creează astfel personalității umane un suport de adaptare, precum și un sup ort de
responsabilitate pentru propria persoană și de autonomie, dar mai ales de contribuție la
structura conștiinței de sine, a eului corporal.
Perioada preșcolară este deci una din perioadele de intensă dezvoltare psihică.
Presiunea tuturor struc turilor sociale culturale, absorbția copilului în instituțiile de tip
preșcolar solicită absolut toate posibilitățile lui de adaptare.
Întreaga activitate dominantă la această perioadă de vârstă se referă la joc, în cadrul
căreia copilul reflect ă întotdeauna o experiență socială achiziționată, redă astfel modele
concrete de conduită, creează deci comportamental roluri și stabilește astfel diferite tipuri de
relații cu partenerii.
Jocurile, in diversitatea lor „alimentează imaginația, comportamentele si strategiile
mintale, sunt încărcate de o simbolistică amplă și o emoționalitate complexa, fapt care
creează perioadei preșcolare acea unicitate ce fac e să fie minunată vârsta de aur.”(Schiopu
U., 1983 , p.97).
Perioada preșcolară este perioada punerii bazelor personalității copilului. Se extind și
se complică relațiile sociale și interpersonale ale copilului prin intrarea lui la grădiniță.
Influențele educative devin mai variate și mai complexe. Activitatea predominantă este jocul.
Noile relații și noua formă de activitate concură la dezvoltarea intensă a proceselor
6
intelectuale, afective și voliționale ale copilului. Se dezvoltă curiozitatea, interesele de
cunoaștere, procesele imaginative.
Toate diferențele de cerințe din grădiniță și din familie solicită la rândul lor o mai
sporita varietate de conduite. Ca atare, toate contradicțiile dintre solicitările externe și
posibilitățile interne de vin astfel mai active.
Aceste tipuri de contradicții constituie de fapt puncte de pornire pentru dezvoltarea cu
adevărat explozivă a comportamentelor, a conduitelor de tip social diferențiate, a câștigării de
modalități diferite de activități, a dobând irii de abilități înscrise în cadrul programelor
grădinițelor. Comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc foarte mult în aceste condiții.
(Munteanu, A. 2009, p. 65 -69)
De asemenea, diferențele dintre comportamentele părinților reprezintă o greșea lă în
educație. Atunci când mama spune ceva, iar tata spune altceva, copilul devine debusolat și
astfel de conduite nu sunt recomandate în procesul de educație al copilului.
Desigur, mai există și alte greșeli pe care părinții le fac în creșterea și educar ea
preșcolarilor, în mod special legate în modul de socializare. În acest context, includem și
socializarea afectivă; mulți părinți își învață copiii să nu -și exprime liber sentimentele, mai
ales pe băieți. Iar din punctul de vedere al limbajului, la vârst ele foarte timpurii, greșeala cea
mai mare constă în faptul că mulți părinți atunci când socializează cu copilul utilizează
diminutive sau cuvinte rostite greșit, așa încât copiul va putea învăța să vorbească incorect.
Dar greșeala cea mai mare are în vede re neacordarea timpului suficient copilului și
înlocuirea părintelului cu televizorul, cu tableta, cu calculatorul, cu telefonul etc. Practic,
greșeala constă în expunerea copilului mai mul t decât este cazul la desene animate, jocuri
video etc., expunere c are nu este tocmai benefică în dezvoltarea armonioasă a copilului.
Studiile de specialitate din domeniu susțin faptul că mediul reprezintă un element
foarte important în dezvoltarea preșcolarului. Mediul devine astfel sursă importantă a
dezvoltării psihice prin intermediul faptului că oferă copilului o serie de circumstanțe și de
diverse condiții concrete de viață, obiecte, informații și chiar modele concrete de conduită,
susceptibile de a putea fi astfel percepute ș i chiar învățate. De asemenea acesta oferă în
același timp și o serie importantă de prilejuri de comunicare și de anumite tipuri de schimburi
afective între copil și toți cei care îl înconjoară de fapt . (Wilm shurst, L., 2007 , p. 154 -162)
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei mari și important e subperioade: (după
Golu, P ., Verza, E., Zlate, M., 1993, p. 53 -58) :
a) preșcolarul mic (3 -4 ani)
7
b) preșcolarul mijlociu (4 -5 ani)
c) preșcolarul mare (5 -6/7 ani).
Preșcolarul mic (3 -4 ani)
Copilul la această perioadă de vârstă se diferențiază relativ putin de antepreșcolar.
Acum are serioase dificultăți de adaptare la mediul grădiniței, întrucât este complet dependent
de părinți, în special de mamă, însă și ca urmare a faptului că nu înțel ege încă foarte bine ce
anume i se spune și nu poate să se exprime foarte clar.
Principala și cea mai importantă formă de activitate o constituie jocul alături de alte
câteva activități sistematice foarte scurte ca si durată și simple în ceea ce priveste c onținutul
care se desfășoară deci tot sub formă de joc.
Preșcolarul preferă acum jocurile de manipulare a jucăriilor ori ale altor tipuri de
obiecte. Acum se joacă mai mult singur, iar jocul său este unul sărac, fiind de fapt mai mult o
repetare stereotipă a unor anumite acțiuni. Predomină egocentrismul.
Acum cresc interesele, aspirațiile, dorințele implicate în satisfacerea plăcerii de
explorare a mediului; de la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare
instabilitate, o d ecentrare de pe obiectele concrete pe integrarea lor în strategii mai largi de
utilizare în care se conferă funcții simbolice. (Verza , E., Verza , F., 2000, p. 98 )
În plan afectiv preșcolarul mic este foarte instabil, trece foarte ușor de la o stare la alta,
trăiește foarte intens toate emotiile, este profund impresionabil, plânge râzând. Copilul devine
acum mult mai sensibil la semnificația tuturor evenimentelor și adoptă astfel conduite mult
mai adecvate la toate conv ențiile sociale pe un anumit fond de fragilitate afectivă cu unele
manifestări ale crizelor de prestigiu.
Preșcolarul mijlociu (4 -5 ani)
Preșcolarul mijlociu se adaptează cu foarte mare ușurință mediului grădiniței. Dacă
insa la preșcolarul mic toate formele de neadaptare ori de adaptare dificilă persistă încă foarte
mult timp de la începerea efectiva a grădiniței ( 9 -10 săptămâni), la preșcolarul mijlociu
durează mult mai puțin (in jur de 3 -4 săptămâni). Toate mișcările in acest sens devin mult
mai precise, iar mersul mult mai sigur.
Toate preocupările lui devin mult mai variate, jocul devine acum mai bogat în
conținut, toate activitățile obligatorii devin deci mult mai solicitante. Procesele psiho –
intelectuale se desprind in m od treptat de acțiune, devenind astfel procese de sine stătătoare,
independente;
8
Apar acum modalități psihocomportamentale noi. Una dintre toate acestea este
limbajul interior care apare insa spre vârsta de 5 ani. Toate reacțiile emotive sunt mult mai
controlate și mult mai în acord cu cerințele educatoarei și a colectivului de copii. Specific
pentru această intreaga perioadă este de fapt ritmul foarte accelerat al socializării copilului.
Acesta devine acum mai sensibil la unele tipuri de manifestări, e venimente colective din
cadrul grădiniței, familiei.
Jocurile capătă si un caracter colectiv; de la însingurare, rivalitate și chiar competiție
se trece practic la cooperare; apare astfel procesul efectiv al identificării cu grupul de tip
educativ din cad rul caruia face parte; se lărgesc astfel toate interesele, se instalează unele
tipuri de trăsături caracteriale, care constituie practic nucleul personalității (Golu , P., Zlate ,
M., Verza , E., 1996).
Preșcolarul mare (5 -6 ani)
Preșcolarul mare se adaptează mult mai rapid la mediul grădiniței și la aproape orice
gen de situație nouă. Alături de joc ca si activitate dominantă, își fac astfel loc din ce în ce mai
mult toate activitățile de învățare sistematică.
La această vârstă, învățare a sistematică ocupă un rol important în activitatea copiilor.
Apar mai pregnant elementele conduitei voluntare, copilul își subordonează acțiunea unui
scop anticipat, putând renunța uneori la activități mai atractive. Cuvântul capătă un rol
important în or ganizarea comportamentului. Copilul poate asculta cu atenție explicațiile
educatoarei. Și în manifestările emoționale devine mai controlat și se conformează cerințelor
grădiniței.
Se diversifică relațiile sociale cu cei din jur. Preșcolarul mare începe să înțeleagă și să
aprecieze conduita socială a celorlalți și a sa proprie în raport cu anumite reguli morale
implicate în relațiile dintre oameni. Astfel, unele comportamente încep s ă fie valorizate sau
apreciate ca fiind bune sau rele.
Copilul își îndeplinește cu mai multă conștiinciozitate sarcinile primite, trăiește emoția
responsabilității în anumite situații și sentimentul de a fi util celor din jur.Pregătirea pentru
școală capă tă o importanță deosebită la preșcolarul mare. Aceasta vizează acumularea de
cunoștințe, noțiuni și reprezentări despre realitatea înconjurătoare, dar si atingerea unui
anumit nivel de dezvoltare a funcțiilor psihice: posibilitatea menținerii concentrării și atenției
la lecție, capacitatea de observație, de memorare voluntară, un anumit nivel de dezvoltare a
gândirii în cadrul povestirilor după imagini, al desenului, al jocului după construcție. La
9
această vârstă se conturează pentru prima dată scopul și sa rcinile memorării și reproducerii
voluntare.
Cei mai mulți părinți greșesc în această perioadă alegând să fie hiperprotectivi cu
preșcolarii. Adaptarea stilului parental la nevoile copilului reprezintă cea mai sănătoasă
strategie de educare a preșcolarulu i.
O greșeală foarte mare pe care părinții o abordează în educație este aceea de instaurare
a unui stil parental autoritar. Părintele care adoptă acest stil așteaptă întotdeauna de la copil să
urmeze anumite norme și reguli strict stabilite de către părin ți. În caz contrar copilul este
asăru pedepsit. Acești părinți nu explică însă copilului rațiunea pe care se bazează de fapt
toate regulile.
După Baumrind (1991, p. 53 -66) acești părinți sunt întotdeauna orientați spre supunere
și spre statut și se aște aptă ca ordinele lor să fie executate fără alte tipuri de explicații.
De asemenea, și a avea un stil parental neimplicat este tot o greșeală. Părintele
neimplicat are foarte puține așteptări de la copil, este foarte rar atent la toate nevoile reale ale
acestuia și comunică destul de deficitar.
Deși satisfac toate nevoile fundamentale ale copiilor, acești părinți sunt însă în general
detașați de tot ceea ce implică viața copilului. În unele dintre cazuri extreme acești părinți pot
ajunge chiar să respingă practic sau chiar să neglijeze nevoile copiilor.
Părinții neimplicați sunt acei părinți care își lasă copiii să abuzeze de televizor și de
tablete, negândindu -se la consecințe și la urmări. Același lucru îl mai fac, uneori și părinții
care abordează un stil parental permisiv. Părinții permisivi mai sunt cunoscuți și sub
denumirea de indulgenți și au foarte puține așteptări de la copiii lor. Își disciplinează foarte rar
proprii copii pentru că au de fapt expectanțe foarte scăzute cu privire la maturitate și la auto –
control. După Baumrind (1991, p. 68 -72) toți părinții indulgenți sunt foarte atenți la nevoile
copiilor însă nu au așteptări foarte clare de la aceștia.
Acești părinți care își lasă copiii să abuzeze de televizor, telefon, calculator, tabletă
etc. pot fi însă și nonconformiști și blânzi, și nu impun niciodată copiilor un tip de
comportament matur. Cu toate acestea însă, faptul că aleg să fie inlocuiți de diverse gadget –
uri reprezintă o greșeală foarte mare în educație, oricât de blânzi sau de în țelegători ar fi.
Uneori, la această vârstă, poate nu este necesar întotdeauna să fii înțelegător, ca părinte.
Limbajul se dezvoltă intens sub mai multe aspecte, atât din punct de vedere lexical
(între 3 -5 ani, copilul asimilează aproximativ 50 de cuvinte noi pe lună), dar și în ceea ce
privește însușirea vorbirii corecte, gramaticale (însușirea declinării, conjugării, stabilirea unor
relații mai complexe de subordonare și coordonare propozițională). Interesul pentru aspectul
10
sonor al limbii, simțul limbii materne, perfecționarea auzului fonematic îi fac pe preșcolari să
fie atenți la pronunție, să distingă sunetele izolate (anaiza și sinteza fonetică) și să se corecteze
reciproc.
La grădiniță programul de tip formativ este mult mai dens, activitățile mul t mai
diverse, cerințele mult mai susținute, începe pregătirea pentru școală etc. Copilul își va
organiza acum mult mai bine toate propriile sale activități, va manifesta o atitudine cu
adevarat critică față de acestea. Percepția, transformată de foarte mu lt timp în observație, se
exersează și devine astfel pricepere.
Capacitatea sa de învățare devine mult mai activă și este practic dublată de interese de
cunoaștere, acolo unde sunt prezente forme mult mai evoluate de simbolizare în cadrul careia
acționeaz ă toti integratori verbali; grădinița prin toate programele educative stimulează practic
sensibilitatea intelectuală.
L. Rambert este de parere că simbolistica infantilă este intotdeauna impregnată de un
adevarat decalaj între dezvoltarea mult mai accentu ată a afectivității față de cea intelectuală;
autorul vorbește despre o vârstă a simbolului mimat, între 4 si 5 ani, precum și de o fază
efectiva a identificării de s imbol, între 5 si 6 ani. (Verza, E., Verza , F., 2000, p. 99)
1.2. Dezvoltarea fizică a preșcolarului
Dezvoltarea fizică a copilului preșcolar este una cât se poate de evidentă și de rapidă
în perioada preșcolară. În altă ordine de idei, d e la vîrsta de 3 la 7 ani are loc o creștere foarte
masivă în înălțime, de la aproximativ 92 cm la aprx. 117 cm dar și o creștere în greutate, de la
aproximativ 14 kg la aprx. 22 kg ponderal. Organismul în întregime devine astfel mult mai
elastic, mișcările sunt tot mai suple și mai sigure.
Acum persistă deci o oarecare iritabilitate a tuturor căilor rinofaringiene și implicit o
anumită sensibilitate foarte mare față de bolile copilăriei, preșcolarul fiind expus la o ușoară
contractare de gripe și de afecțiuni bronho -pneumonale. (Șchiopu, U., 1983, p. 87 -88)
De-a lungul întregii perioade preșcolare, motricitatea se caracterizează astfel printr -o
foarte intensă dezvoltare, aceasta contribuind în mod semnificativ la creșterea tuturor
posibilităților copilului de a putea lua astfel contact direct cu întreaga lumea înconjurătoare și
de a facilita exercita rea unor diverse tipuri de comportamente practic – acționale. Ca urmare
a libertății, a spontaneității și a armoniei motricității, mai ales la copilul preșcolar mijlociu,
această întreagă perioadă se numește astfel „vârsta grației”.
11
Procesele de osifica re continuă la nivelul oaselor lungi în zona claviculelor și la
nivelul toracelui. Colana vertebrală este elastică și se poate deforma ușor. Se produc osificări
și la nivelul oaselor carpiene. Dentiția provizorie se deteriorează și apar mugurii danturii
permanente.
Țesutul muscular devine mai dens, având o forță de contracție mai mare la nivelul
mușchilor lungi, mai puțin la nivelul mâinilor, ceea ce explică abilitatea pentru mers, fugă,
cățărat, întâmpinând însă dificultăți în executarea mișcărilor fine al e mâinilor. Toate țesuturile
cresc repede, însă maturizarea lor este înceată. Se diminuează astfel activitatea timusului și se
intensifică chiar funcțiile glandei tiroide precum și a hipofizei. Rămân astfel unele fragilități
în zona rino -faringiană, ceea c e favorizează astfel răceala, precum și contractarea tuturor
bolilor copilăriei.
Celulele țesutului nervos se diferențiază, își perfecționează funcțiile. Creierul își
mărește astfel volumul: la sfârșitul perioadei preșcolarității are aproximativ 4/5 din gr eutatea
sa finală (1200 g).
Scoarța cerebrală devine dominantă, inhibând/reglând segmentele inferioare periferice,
permițând o mai bună coordonare, dirijare și controlare a activității. Crește astfel numărul
precum și viteza de formare a tuturor reflexelo r condiționate, precum și stabilitatea lor
efectiva. Se dezvoltă astfel foarte mult zonele corticale ale vorbirii, fapt care permite deci o
extensie foarte mare a limbajului.
Toate aceste schimbări organice duc la o alură caracteristică pentru acest stadi u:
copilul este relativ înalt, plinuț, cu tenul roz, privirea vioaie, dând dovadă de inteligență și
exuberanță motrică și senzorială. (Crețu , T., 2009, p. 135)
În prim plan trece astfel încărcătura psihologică a mișcării, precum și raportarea sa la
diverse tipuri de obiecte, imagini, intenții dar și posibilitățile de realizare. Trecerea de la
bruschețea tuturor mișcărilor, la grația lor și mai apoi, spre finalul pe rioadei preșcolarității, la
forța, la rigoarea și la precizia tuturor acestora, reprezintă astfel o reală tendință generală a
întregii evoluții a motricității.
Atunci când mișcările capătă un anumit gen de grad de stereotipizare, ordinea acestora
fiind astfel prestabilită, acestea se transformă în deprinderi.
Acțiunea cu obiectul este de o mare importanță, iar îngrădirea acesteia are ca rezultat
simplificarea și sărăcia cunoașterii lui, deformarea percepției, apariția unor iluzii. Un copil
care acționează cu un obiect are șanse mai mari de a -și forma o imagine adecvată despre el,
decât unul care îl percepe la distanță. Percepția se formează în cursul acțiunii cu obiectele, dar
se și corectează.
12
Acțiunea cu obiectele contribuie la div ersificarea planului cognitiv și la închegarea
personalității: pe măsura elaborării și consolidării efective a diferitelor tipuri de conduite
motorii independente, preșcolarul se detașează treptat de mediul înconjurător, își
conștientizează mai clar respon sabilitățile în raport cu propria -i persoană.
1.3. Dezvoltarea cognitiv -intelectuală a copilului preșcolar
Dezvoltarea cognitivă abordeaza achiziția cunoaș terii, dobandita cu ajutoru l unor
procese phisice precum gândirea, memoria, atenția ș i limbajul, p rin care conferim sens
realitatii și ne adaptam mediului în care tră im.
Psihologul Jean Piaget descoperă patru stadii de dezvoltare intelectuală, cărora le
corespunde câte un tip de gândire:
stadiul senzorimotor (0 – 2 ani) – simțurile și abilitățile motorii sunt principalele
instrumente ale copilului pentru a înțelege lumea. Copilul poate înțelege că un
obiect exista chiar dacă nu se mai afla permanent în câmpul său vizual. Începe
să-și amintească și să -și reprezinte experiențele. Stadiul se încheie c u achiziția
limbajului și a gândirii simbolice.
stadiul preoperational (3 – 6 ani) este caracteristic copilului de vârsta
preșcolara, care încearcă să achiziționeze gândirea logică. Între timp, se
folosește de gândirea simbolică și de limbaj pentru a cunoa ște lumea
înconjurătoare. Gândirea este egocentrică, cunoașterea fiind făcută din
perspectiva proprie.
stadiul concret operațional (7 – 11 ani) – copilul înțelege și folosește operațiile
logice în rezolvarea de probleme. În această perioadă copilul își def inește
noțiunea de număr, clasificare și conservare. Gândirea devine reversibilă.
stadiul operațiilor formale (de la 12 ani) – copilul începe să abstractizeze,
adolescentul operează mental asupra unor probleme ipotetice. Apare gândirea
științifică.
După ani de studiu și observare a copiilor, Jean Piaget susține că dezvoltarea
intelectuală a copiilor pornește de la scheme și modele universale și se bazează pe asimilare și
acomodare, care se concretizează într -o stare de echilibru.
Jean Piaget, vocea dominan tă în studiul dezvoltării cognitive a copiilor, a propus
abordarea cea mai comprehensiva de până astăzi despre modul în care aceștia ajung să
13
înțeleagă lumea. Principalele concluzii ce se desprind din teoria stadialității dezvoltării
cognitive propuse de e l sunt:
copiii au un rol activ în învățare, explorând lumea și experimentând, ei joacă
rolul de „ mici oameni de știința ” încă din primele luni de viață. Dar nu fac
acest lucru aleator, ci construiesc cunoștințele prin selectarea din experiențele
lor, a oricărui element care se potrivește cu organizarea psihologică de care
dispun deja;
gândirea copiilor este calitativ diferită de a adulților, iar natura acestor
diferențe se schimbă de la o perioadă de dezvoltare la alta; dezvoltarea
intelectuală nu presup une doar oferirea de cât mai multe informații copiilor,
adăugând mereu la baza lor de cunoștințe;
dezvoltarea intelectuală este continuă de la naștere, exista o continuitate bazală
în ciuda modificărilor ce apar pe măsură ce copilul progresează de la un st adiu
la altul.
În viziunea lui Piaget, copiii încearcă să înțeleagă lumea singuri, orice realizare a
acestora este văzută ca rezultat al eforturilor sale solitare și neasistate.
În această perioadă copilul începe să perceapă din ce în ce mai ușor distanțel e și să se
orienteze în spațiu ( sus, jos, aproape, departe, deasupra, sub, etc.), percepe cantități (mult,
puțin, foarte puțin, deloc), percepe succesiunea și simultaneitatea. Percepe succesiunea
timpului, deosebește momentele zilei, dar nu întotdeauna le verbalizează corect. Preșcolarul
mic greșește în folosirea adverbelor: ieri, azi, mâine; chiar și preșcolarul mare face greșeli în
utilizarea timpului trecut.
Toate aceste tipuri de cunoștințe, odată identificate se vor fixa mai bine în memorie, cu
ajutorul cuvântului și prin intermediul exercițiului, care contribuie la consolidarea
constantelor perceptive.
Intelectul preșcolarului cuprinde un întreg sistem de relații, de activități și de procese
psihice superioare, care îl ajută astfel să se desprindă apr oape complet de stimulul concret, să
depășească deci experiența senzorială. Din punct de vedere intelectul, în perioada preșcolară,
îcopilul nregistrează numeroase tipuri de restructurări.
Gândirea constituie ,,procesul psihic central”, orientând, condu când și valorificând
toate celelalte procese și funcții psihice.
Dezvoltarea mintală a copilului preșcolar este influențată de mai mulți factori, cum ar
fi: lărgirea experienței cognitive, formele de activitate mai diverse, implicarea lui în jocuri din
14
ce în ce mai complexe și îndeosebi de dezvoltarea limbajului, care favorizează comunicarea
cu adultul și implicit asimilarea de noi cunoștinte.
Totuși gândirea copilului are caracter intuitiv, este simplistă, rămane limitată în cadrul
datelor percepției și se orientează dupa caracteristici concrete.
Din egocentrism derivă o altă caracteristică și anume artificialismul gândirii, adică
credința că toate lucrurile, inclusiv astrele, sunt fabricate de om. Gândirea magică provine din
faptul că preșcolarul est e frapat de puterea adultului care apare ca un fel de magician ce
jonglează cu focul, cu electricitatea, cu lumina, cu întunericul etc. Adultul se află la originea
universului, dar și a vieții în general.
Până la 5 ani, copilul are o gândire preoperatorie , după care se instalează o gândire
concret operatorie, când se trece de la o gândire concretă, situativă, egocentristă, la forme de
gândire mai complexe.
Cel mai important aspect este cel al gândirii cauzale, când copilul după ce analizează
începe să pună întrebări referitoare la motivele și scopul acțiunii, de aceea trebuie orientat de
adult, pentru a înțelege și deosebi legăturile cauzale a lucrurilor, a fenomenel or, a succesiunii
evenimentelor etc.
Un alt aspect al gândirii preșcolarului este capacitat ea lui de formare de noțiuni, care
este influențată și facilitată de dezvoltarea limbajului.
Spre sfârșitul perioadei preșcolare se vor contura toate operațiile gândirii: analiza, sinteza,
generalizarea, abstractizarea, co mparația, concretizarea, dar utilizarea lor va depinde de
cunoștințele disponibile la acel moment.
Prin crearea și lărgirea situațiil or de cunoaștere, grădinița reușeș te să construiască copilului
mentalități comportamentale, morale, de competiție etc., iar antrenarea curiozității (formulate
sau interioare) permite dezvoltarea planului imaginar și a creativității.
1.3.1. Învățarea la preșcolari
Învățarea reprezintă acel tip de proces evolutiv, de esență informativ -formativă,
constând în dobândirea efectivă de către ființa vie, într -o anumită manieră activă și
explorativă a experienței proprii de viață și, pe acest fundament, în ceea ce priveste
modificarea selectivă precum și si stematică a întregii conduite, în ameliorarea precum și
perfecționarea sa controlată și continuă sub influența tuturor acțiunilor variabile ale intregului
mediu ambiant. (Golu, P.,1985)
15
Învățarea este cel mai răspândit fenomen în viața animalelor și a omului, în lumea vie
în general, legată strâns de nevoia de adaptare (Golu P., Golu I., 2003). Învățarea intervine în
toate aspectele vieții umane, se întâmplă pe toata durata ac esteia.
Particularitățile învățării la preșcolar sunt determinate de faptul că el trăiește ș i se
dezvoltă în societate. Preșcolarul își însușește datele experienței sociale prin intermediul
comunicării verbale, a limbajului specific uman.
Se disting două forme de bază ale învățării (Cosmovici A., 1998):
– învățarea spontană, neorganizată, denumită și învățare socială ;
– învățarea sistematică, realizată în școli.
Învățarea la această vârstă la rândul său este de do uă feluri :
cea senzorio -motorie – formarea de priceperi și deprinderi motorii (învățarea scrisului,
a mânuirii unor unelte și aparate, a practicării unor sporturi) ;
învățarea verbală – contribuie la însușirea de cunoștințe și la formarea de capac ități și
deprinderi intelectuale.
Mai multe cercetări științifice au dovedit faptul că preșcolarii învață mult mai rapid
atunci când înțeleg foarte bine conceptele care stau la fundamentarea teoriilor. Preșcolarii
care sunt implicați în diverse activități, proie cte și observații pe tema subiectului care trebuie
învățat au mult mai multe șanse de a reține lecția și de a -și menține interesul pentru subiectul
respectiv.
Având în vedere faptul că învățarea preșcolarilor va implica erori, sarcinile trebuie să
le ofere ocazia de a se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi reacția
adultului, precum și de a face alte verificări de “conformitate cu realitatea”.
Cele mai multe dintre studiile inițiale pe tema învățării și a condiționării la copii au
fost realizate din perspectiva behavioristă, care are ca principiu de bază faptul că un anume
comportament este mai bine înțeles în termeni de cauze exterioare decât psihice. Această
abordare a învățării are l a bază câteva ipoteze. Una dintre acestea se referă la faptul că simpla
asociere clasică sau operantă este parte componentă a învățării, astfel încât un proces destul de
complex, cum ar fi cel al achiziției limbajului, este probabil o chestiune de învățare a mai
multor asociații (Atkinson, RL., 2002).
O altă ipoteză este aceea că unele dintre legile de bază ale învățării la copii acționează
în funcție de ce anume trebuie învățat – un șobolan care învață să iasă dintr -un labirint sau un
copil care învață operația de împărțire (Skinner, B.F.,1971).
16
Aceste ipoteze orientative au determinat preocuparea behavioriștilor pentru influența
pe care o exercită recompensa și pedeapsa asupra comportamentului organismelor inferioare
(șobolani, porumbei) în situații s imple de laborator.
1.3.2. Motivația la preșcolari
Factorul motivațional se exersează însă ca o reală forță relativ constantă care
acționează din interiorul trupului și nu poate fi niciodată suprimată prin „satisfacție". Factorul
motivașional este supus așadar tuturor principiilor plăcerii -neplăcerii, „care produc procesul
de dominare a excitațiilor" (Freud, S., 1968, p. 17).
Principalul rol al motivației este acela de a înlătura cu adevărat excitația unor anumite
zone corporale. Este prezentă la ab solut toate persoanele, modul său de manifestare depinde
însă de individualitatea persoanei, de mediu.
În acest conte xt, individualitatea preșcolarului precum și a mediul familial și social pot
influența în ceea ce privește formarea a cât mai multor tipu ri de direcții de exprimare a
pulsiunilor. Utilizarea unui singur mijloc de exprimare poate determina blocarea acestuia și
apariția depresiei, angoasei, agresivității la copil.
Ca factori motivaționali ce conferă astfel ori entare comportamentului preșcolar ului și
îl stimulează către o activitate intensă factorii pulsionari se exprimă, între altele, în interese și
atitudini. Toate interesele, dar mai ales atitudinile au o influență decisivă în ceea ce privește
determinarea direcției și intensității activităț ii de învățare. (Skinner, B.F. , 1971)
S-a constatat de asemenea și o corelație foarte ridicată între anumite atitudini și
interese, pe de o parte, și succesul școlar, pe de o altă parte.
De asemenea, toate interesele constituie un foarte puternic factor motivațional și
suport al unei anumite activități de învățare susținute.
Interesul generează astfel o atitudine pozitivă față de activitatea de învățare, contribuie
așadar la ameliorarea c alitativă a acesteia.
Interesul nu este însă decisiv pentru succesul și pentru re ușita în toate sarcinile
academice decât atunci când se află în perfectă concordanță cu toate capacitățile și abilitățile
subiectului, cu aptitudinile sale.
Coincidența unui interes foarte puternic cu aptitudinile ori capacitatea de învățare
constituie situație ideală, demnă de atins.
Întreg procesul instructiv -educativ îi implică at ât pe profesori, cât și pe preșcolari în
diverse tipuri de situ ații de decizii complexe. Preșco larii, spre exemplu, se află adeseori în
17
postura de a opta, de a decide între o soluție sau alta în soluționarea unor diverse tipuri de
probleme, între două obiecte de învățământ sau chiar între doi profesori.
Deosebit de interesantă și, în același timp, de utilă pentru cadrele didactice este
cunoașterea mobilurilor, a motiva țiilor care i -au ghidat pe preșcolari în selecția realizată: dacă
au fost stimulați de motive exterioare sau, cu alte cuvinte, de o motivație extrinsecă (cum este
obținerea unor note m ai bune) sau, dimpotrivă, este vorba de o motivație intrinsecă, care s -a
dovedit a avea influențe pozitive mult mai intense asupra activității de învățare.
1.3.3. Creativitatea la preșcolari
Prin educarea precum și prin dezvoltarea propriu -zisă a intelectului preșcolarului dar
și a unor diverse tipuri de procese intelectuale se realizează astfelsi educarea concretă a
creativității.
Viața, în absolut toate domeniile sale specifice, necesită cu adevărat ideea potrivit
căreia aproape fiecare copil î n parte să realizeze într -un mod cât mai eficient unele tipuri de
operații noi, ca urmare a unor diverse tipuri de combinări precum și de recomandări, asocieri
specifice tuturor informațiilor deja existente, care se fundamentează astfel în anumite tipuri d e
soluții mai utile precum și mai eficiente.
Creativitatea propriu -zisă necesită o serie concretă de stimulări precum și de capacități
intelectuale absolut deosebite, care să se concretozeze astfel în anumite tipuri de produse noi,
originale și inovative însă până la acel moment și care determină așadar chiar foarte
importante tipuri de schimbări calitative într -un domeniu anumit.
Fiecare preșcolar în parte posedă așadar un anumit nivel de creativitate. Marii
pedagogi și psihologi care au analizat ideea de creativitate susțin ideea potrivit căreia încă de
la naștere, copilul posedă doar o anumită probabilitate de tip creativ, care însă, sub influența
întregului tip de proces de ordin educativ precum și a mediului se dezvoltă astfel noi tipuri de
nivele specifice creativității exprimate astfel prin intermediul concret al originalitatii precum
și al inventivitatii.
Creativitatea, reprezentand așadar dimensiunea absolut principală a individului
contemporan trebuie acum să constituie cu adevarat o problematică de tip central a școlii.
Creativitatea la preșcolar reprezintă deci un întreg proces deosebit de complex, car e
angajează in acest mod î ntreaga personalitate a preșcolarului , care urmează însă să fie
18
dezvoltată pe diferite paliere, atât în cadrul procesului efectiv de învățare precum și în cadrul
tuturor activităților extrașcolare.
Stimularea precum și dezvoltar ea creativității poate depinde deci si de algoritmii care
descriu toate acele procedee, precum și de asigurarea tuturor condițiilor care o facilitează.
Realizarea tuturor condițiilor care facilitează creația, inclusiv dezvoltarea intregului potențial
creat iv, a reprezentat de fapt principalul colectiv de -a lungul vremii.
Prin exerciții cat mai bine alese, cadrul didactic poate e duca si dezvolta astfel la
preșcolari încrederea in faptul că fiecare dintre acestia posedă capacitatea reala de a fi creatie,
si că aceasta se poate dezvolta prin intermediul însușirii de noi tehnici de gândire.
Pentru toate aceste obiective, în grădiniță trebuie format intotdeauna un climat de
lucru foarte bine definit prin următoarel e elemente: întrebările copiilor sunt intotdea una tratate
cu mare atenție, ideile lor sunt intotdeauna recepționate cu respect; cadrul didactic le întărește
in mod constant convingerea potrivit căreia toate ideile sunt valoroase, învățându -i astfel si
anumite criterii de evaluare; în anumite perioade de timp copiii lucrează și produc diverse idei
fără insa o evaluare din partea cadrului didactic; de fiecare dată, producției complet deliberate
de idei i se afectează un anumit timp; se lu crează astfel cu grupa întreagă , individual sau pe
grupe mici.
Creativitatea poate fi insa stimulată la nivelul întregii grupe cu ajutorul unor anumite
strategii cat maiadecvate. Aceasta poate deveni astfel o modalitate importanta de învățare cu
multiple beneficii pentru preșcolari . Aceștia pot fi de -a dreptul încântați s ă li se ofere șansa de
a-și exprima gândurile și sentimentele în moduri cât mai variate și ami originale, jocurile de
creativitate fiind astfel un cadru optim în acest scop.
Problema care se ridică insa in acest sens este aceea a efortului p e care îl vor depune
atât copiii, cât și adulții în realizarea tuturor obiectivelor propuse. În acest context, greșeala
este că cei mai mulți dintre adulți aleg să nu stimuleze creativitatea copiilor, preferând să -i
lase în fața desenelor animate, sperând că astfel ăși vor dezvolta singuri creativitatea.
1.4. Construirea bazelor personalității
Procesul devenirii ca și persoană unică, independentă și perfect funcțională își are
toate rădăcinile în copilăria timpurie.
Lărgirea vizibilă a câmpului relațional și diversificarea tuturor tipurilor de relații cu
rudele, cu alți adulți îi permit astfel copilului descoperirea de sine, cunoașterea tuturor
19
propriilor capacități și limite, conturarea unor anumite capacități de ref lecție intrapersonală,
dezvoltarea unui anumit tip de comportament social care să respecte toate cerințele impuse
din exterior, dar și toate nevoile și caracteristicile individuale.
Este de fapt prima dată în care sunt învățate toate rolurile sociale și p attern -urile
interacționale. Este deci perioada apariției tuturor competențelor, și acestea țin de implicarea
în ceea ce privește explorarea, explicarea, procesarea realității, dar și de acțiunea directă
asupra sa. (Roco, M., 2001, p. 73)
Acest tip de proces deosebit de complex de dezvoltare presupune, pe de -o parte,
parcurgerea mai multor tipuri de stadii, fiecare având o anumită serie de caracteristici
specifice și, pe de o altă parte, obținerea unor anumite achiziții foarte importante în cadrul
diferitelor tipuri de laturi ale personalității (cognitivă, afectiv -emoțională, atitudinală,
relațională).
Personalitatea reprezintă o construcție teoretică eleborată de psihologie în scopul în
scopul înțelegerii și explicării, la nivel teoretic, a modalită ții de ființare și funcționare ce
caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoana umană. (Dafinoiu, I.,
2002, p.31)
Din punct de vedere etimologic vorbind, conceptul de personalitate provine din
latinescul "persona" care se referea la acea mască pe care actorii o purtau în cadrul
reprezentațiilor lor teatrale.
În cea mai largă accepțiune a sa, conceptul de personalitate denumește ființa u mană
considerată în existența sa socială și înzestrarea ei culturală, totodată și un sistem bio -psiho-
social -cultural ce se constituie fundamental în condițiile existenței și activității din primele
etape ale dezvolt ării individuale în societate.
Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de doi ani. Este vârsta la
care copilul începe să perceapă și să fie atent la tot ceea ce se petrece în jurul lui. După vârsta
de trei ani, atenția și percepția copilului sunt mult mai active decât în trecut. Copilul încearcă
acum să facă mici treburi. Vorbirea devine mai completă. Copilul face acum fo arte ușor
proporții.
Perioada preșcolară este una din etapele de intensă dezvoltare psihică. Aceasta are loc
sub presiunea structurilor s ociale, culturale, prin influenț ele mass -media și frecventarea
instituțiilor preșcolare unde copilul ia contact cu ceri nțe multiple privind autonomia și
adaptarea la mediul de viață. în multe situații apar diferențe de cerința comparativ cu cele din
familie, ceea ce presupune o mai mare varietate de conduite și forme mai diversificate de
adaptare la aceste cerințe.
20
Ca atare, toate contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin
acum mult mai active.
Toate aceste tipuri de forme de contradicții stimulează dezvoltarea explozivă a
comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a formării un or strategii diverse de
activități intelective.
La fel ca și adulții, preșcolarii demonstrează anumite tipuri de personalități diferite și
trăsături de caracter care îi diferențiază între ceilalți copii. Fiecare preșcolar în parte se
dezvoltă urmând propri ul său ritm și are propriile preferințe, puncte forte, dar și slăbiciuni. Cu
condiția ca părinții să le ofere reguli și o rutină constante și să le arate că sunt iubiți și ocrotiți,
preșcolarii vor evolua sănătos și fericiți.
Un rol foarte important în dez voltarea personalității preșcolarului ăl are și familia, mai
exact, controlul parental. O cercetarea interesantă (Soenens, et al., 2005) susține faptul că un
control parental excesiv are efecte devastatoare asupra copilului și poate include simptome
precum: depresie, pierderea stimei de sine, sentimente de vinovăției, anxietate și chiar
probleme comportamentale, manifestate prin conduite antisociale.
Unii autori (Barber, 1996; Schaefer, 1965) cosidera ca părinții care folosesc
controlul psihologic pentru a-și educa, monitoriza și forma copiii, nu fac nimic altceva decât
să le transmită propriile principii și valori după care și aceștia la rândul lor se vor ghida în
viață. În altă ordine de idei, conform autorilor citați, nu este exclus ca și acești copii la rândul
lor, în calitate de părinți, să adopte același comportament și să -și controleze proprii copii, care
au șanse foarte mari de a deveni la fel de frustrați.
Weiss & Schwartz (1996) demonstrează că există diferențe și între copiii ai căror
părinți su nt autoritari și exercită un control psihologic excesiv asupra lor și ceilalți sunt la fel
de consecvent prezente, dar ceva mai mici comparativ cu celălalt caz. La fel cum părinții
democratici reușesc să păstreze echilibrul între așteptările lor față de co pii de a se conforma la
reguli și respectul față de individualitatea lor, tot așa copiii ai căror părinți sunt democratici au
capacitatea de a păstra echilibrul între conformismul la cerințele externe și la așteptările cu
privire la performanță și nevoia l or de individualitate și autonomie.
Așteptările părinților față de comportamentul și performanța copiilor par a fi un factor
mai important în cazul băieților decât al fetelor (Weiss & Schwartz, 1996).
Alte cercetări au indicat că percepția stilului parental al mamei este un bun predictor
pentru stilul de atașament al adultului și pentru funcționalitatea în cadrul familiei (Liu et al.,
2008).
21
De cele mai multe ori , modul în care părinții răspund la nevoile copiilor prezice
competența socială și funcți onarea psihologică a copiilor, în timp ce așteptările părinților sunt
asociate cu competența instrumentală și controlul comportamental.
În urma unei analize atente a 451 de familii, cercetătorii demonstrează faptul că un
comportament negativ al părinților crește posibilitatea comportamentului negativ al copilului
său care va accentua conflictul inițial.
Acest conflict este menținut deci nu atât de comportamente luate separat, cât de
interacțiunea repetată dintre comportamentele negative ale părinților și cele ale copiilor.
Autorii arată în același studiu că acest model negativ de rezolvare a problemelor poate fi
transferat mai târziu în relația de cuplu, amenințând astfel calitatea și stabilitatea ei. (Kim,
K.J., Canger, R., Lorenz, F., Elder, G., Jr., 2 001, p. 775 -790)
De asemenea, tot în dezvoltarea personalității preșcolarului important este și modul în
care se desfășoară dialogul familial , de care depinde, în mare parte, constituirea sentimentului
de siguranță al copilului, atât de important pentru de zvoltarea sa armonioasă și pentru
formarea unor raporturi echilibrate ale acestuia în societate.
În condițiile specifice unui mediu familial excesiv de autoritar sau de indulgent,
echilibrul psihic al copilului va fi zdrunciant. Astfel, prin frecvente tipuri de interdicții impuse
copilului, se poate pune în pericol dezvoltarea spiritului de independență și de
responsabilitate, transformându -l pe copil într -o personalitate anxioasă, dominată de
sentimente de frică și inferioritate.
În acest context, o cercetare susține că m odelul patern în dezvoltarea copilului are o
importanță deosebit de mare. În ochii copilului, tatăl este ființa care domină lumea exterioară,
care ia decizii în problemele importante ale familiei, iar din aceste motive copilul are, în
prezența acestuia, un sentiment de siguranță. Cum autoritatea tatălui nu exprimă o dovadă a
lipsei de afecțiune, copilul astepata de la această tandrețe și grijă. Din nefericire însă, sunt
cazuri în unele familii în care rolul de tataă este complet denatu rat, unde se relatează cu
satisfacție deosebită că de multe ori, copi ii „știu de frica tatălui”. ( Moran de Jouffrey, P.,
2005)
În perioada preșcolară se poate discuta și despre interesul pentru cunoaștere care
dezvoltă de fapt curiozitatea de tip cogniti v-general, adică atitudinea interogativă față de toate
fenomenele din ambianță, interesul pentru joc face astfel posibilă o perspectivă mai bogată
despre lume și viață, interesul pentru activitate foarte eficientă izvorul unor importante
satisfacții pentr u copil, cu o mare valoare educativă. ( Wilmshurst , L., 2007, p. 98)
22
La vârsta preșcolară, după cum demonstrează datele cercetătorilor, reprezentările și
noțiunile morale elementare se caracterizează prin intermediul anumitor tipuri de
particularități speci fice.
Este caracteristic și faptul că preșcolarii atribuie mult mai multă importanță tututror
însușirilor pozitive de caracter decât celor negative. Preșcolarii înțeleg ce e bine și ce este rău
din faptele altora decât din faptele lor.
De asemenea în cadru l procesului desfășurării unei activități concrete, la preșcolari se
dezvoltă sentimente și atitudini morale față de alți oameni și față de diferite situații. Toate
cuvintele consolidate prin anumite tipuri de fapte și acțiuni dobândesc o mai mare eficienț ă,
iar faptele și acțiunile săvârșite sistematic duc la formarea obișnuințelor de comportare
morală.
Activitatea ludică constituie un teren fertil prin care se pot evidenția foarte clar toate
aceste caracteristici, dar se pot și exersă și dezvolta cu ajuto rul jocului.
Copilul înțelege și resimte acum tot ceea ce se întâmplă în familie, întelege conflicte, certuri
sau despărțiri.
Sunt foarte semnificative pentru copil toate relațiile pozitive cu părinții sau,
dimpotrivă, atitudinile de renegare, de rejectare a unora dintre părinți. Toate relațiile afectuase
dintre părinte și copil, cât și relațiile dintre părinți conduc întotdeauna la structurarea pozitivă
a personalității. (Anghel, E., 2011, p. 77 -78)
Pentru a putea alege conduita educațională corec tă, adecvată părintele trebuie să își
cunoască astfel foarte bine copilul.
Această cunoaștere trebuie să țină cont de părerea tuturor celorlați, a învățătorului, a
psihologului și medicului.
Foarte utile pentru activitatea educațională a părintelui sunt și cunoștințele legate de
caracteristicile de vârstă.
Toate trăsăturile de personalitate – aptitudinile, atitutinile, deprinderile, competențele,
interesele, aspirațiile, caracterul, temperamentele – se exprimă așadar prin intermediul
comportamentului.
Activitatea ludică constituie un teren fertil prin care se pot evidenția foarte clar toate
aceste caracteristici, dar se pot și exersa și dezvolta cu ajutorul jocului.
Copilul înțelege și resimte acum tot ceea ce se întâmplă în familie, întelege conflicte,
certuri sau despărțiri. Sunt foarte semnificative pentru copil toate relațiile pozitive cu părinții
sau, dimpotrivă, atitudinile de renegare a unora dintre părinți. Toate relațiile afectuase dintre
23
părinte și copil, cât și relațiile dintre părinți conduc î ntotdeauna la structurarea pozitivă a
personalității. (Anghel, E., 2011)
Pentru a putea alege conduita educațională corectă, adecvată părintele trebuie să își
cunoască astfel foarte bine copilul. Această cunoaștere trebuie să țină cont de părerea
celorlalți, a învățătorului, a psihologului și medicului. Foarte utile pentru activitatea
educațională a părintelui sunt și cunoștințele legate de caracteristicile de vârstă.
Preșcolaritatea reprezintă perioada formării inițiale a personalității, perioada apariției
primelor tipuri de relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții
psihice a copilului.
În locul dependenței copilului de impresiile externe, în locul instabilității și fluctuației
emoționale, în preșcolaritate vom în tâlni detașarea, desprinderea copilului de câmpul
perceptiv, o mai mare organizare și stabilizare a comportamentelor, fapt posibil ca urmare a
tuturor modificărilor esențiale care se produc în structura activității psihice.
Vârsta preșcolară se ca racterizează printr -o adevărată dezvoltare deosebit de
accelerată în toate planurile: fizic, cognitiv și socio -emoțional. Toate aceste planuri se află
așadar în strânsă interacțiune și pot fi niciodată separate doar în mod artificial, pentru a fi
astfel investigate ori înțelese mult mai ușor. Spre exemplu, capacitatea de a putea inhiba un
anumit răspuns (funcție cognitivă) depinde în foarte mare măsură de maturarea tuturor ariilor
cerebrale frontale (aspect fizic) și are anumite tipuri de consecințe importante la nivelul
tuturor interacțiunilor sociale, spre exemplu așteptarea rândului (aspect de tip socio –
emoțional).
Din această cauză, foarte mulți specialiști și cercetători care investighează diverse
tipuri de aspecte cognitive fac acest fapt în strânsa relație cu întreaga funcționare socio –
emoțională, cu privire la cogniție socială, respectiv funcții de tip cognitive puse în vederea
adaptării sociale.
Dezvoltarea din perspectivă strict emoțională la vârsta preșcolaritatii se reflectă î n tot
ceea ce privește achiziția unor anumite tipuri de abilități ori competențe specifice de
prelucrare (codare) , de exprimare (verbalizare ori exprimare non -verbală) și de management
ori chiar control emoțional (reglare ori auto -reglare emoțională), de competențe emoționale.
(Anghel, E., 2011, p. 103)
Denham (2006, p. 98) reduce astfel toate aceste tipuri de abilități la trei mai
dimensiuni importante: recunoaștere emoțională, expresivitate emoțională și reglare
emoțională.
24
În absența tutur or acestor abilități, relaționate cu competențele sociale,nu putem vorbi
de dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta adultă.
În perioada preșcolară, limbajul emoțiilor câștigă foarte rapid în acuratețe, în claritate
și în complexitate precum și, în c eea ce este cel mai semnificativ, raportarea la toate posibilele
cauze ale tuturor sentimentelor oamenilor este din ce în ce mai frecventă. (Anghel, E., 2011,
p. 44)
După cum s -a mai amintit deja, o greșeală foarte mare pe care părinții o comit în acest
context se referă la faptul că se încurajează neexp rimarea liberă a sentimentelor, mai ales în
cazul băieților, care vor deveni bărbați și care nu trebuie să aibă emoții, aspect total incorect,
însă care încă mai este prmovat în unele familii.
Din moment c e sunt capabli să se exprime, să vorbescă despre emoții înseamnă că pot
avea o anumită viziune mult mai obiectivă asupra tuturor emoțiilor, pot să încerce astfel să
înțeleagă propriile tpiuri de emoții și să asculte ceea ce spun alții despre emoțiile lor.
Limbajul emoțiilor are așasar diverse implicații semnificative pentru dezvoltarea emoțională a
copilului.
Preșcolarii încep să asocieze diferite sentimente cu situații tipice cum ar fi, spre
exemplu, recunoașterea faptului că ceva anume care te împiedică să -ți îndeplinești toate
scopurile propuse sau pierderea a ceva drag te va face trist (Stein, & Levine, 1989). Aceștia
realizează așadar asocierea între emoții, pe de o parte, și gânduri și așteptări cu privire la
evenimente, pe de o altă parte .
Sesizarea tuturor conexiunilor dintre sentimente și gânduri la vârsta preșcolară este
întotdeauna reflectată și în ceea ce privește înțelegerea faptului că emoțiile pot fi însă evocate
și prin intermediul tuturor gândurilor despre evenimente t recute. Spre exemplu, până la
vârsta de cinci ani copiii înțeleg faptul că cineva poate să fie trist când vede o pisică care îi
amintește de pisică pe care ea/el tocmai a pierdut -o .
Preșcolarul se descrie acum pe sine în termeni cât se poate de concre ți, caracterizările
cuprinzând trăsăturile sale fizice ori activitățile pe care el le practică. Astfel, copiii mici se
văd mai mult în termeni fizici, legați de înfățișare și de posesiuni și de acțiuni pe care le pot
astfel realiza.
În această perioa dă, spre deosebire de școlari, care sunt mult mai realiști în tot ceea ce
privește propria persoană, preșcolarii se descriu acum în termeni optimiști, menționând
astfel despre ei înșiși doar trăsături pozitive. Lockhart (2002, p. 67 -69) susține despre acest
întreg tip de optimism al copiilor preșcolari că este absolut benefic pentru că îi ajută în
25
procesul de învățare, menținând astfel motivația acestora în continuarea unor anumite
sarcini la care au eșuat inițial.
Este foarte important de mențion at și maniera în care preșcolarii fac anumite aprecieri
despre natura privată a sinelui, respectiv depre faptul că preșcolarii nu fac încă distincția
foarte clară între sentimentele proprii (interne) și comportamentul pe care aceș tia îl
manifestă în mo d public.
O altă tendință foarte interesantă care se observă la preșcolari constă în faptul că
aceștia înțeleg mult mai bine cauzele emoțiilor negative decât a celor pozitive.
Înțelegerea tuturor emoțiilor de către preșcolari este totuși încă limitată. La această
vârtsă au dificultăți în ceea ce privește înțelegerea modului în care emoțiile se pot baza pe
anumite credințe/gânduri false.
Ca urmare a faptului că preșcolarii încep să facă acum distincția dintre realitate și
aparență, aceș tia încep să înțeleagă faptul că modul în care își exprimă emoțiile influențează
dinamica tuturor relațiilor cu ceilalți oameni.
Copiii înțeleg acum deci faptul că o anumită persoană nu -și arată astfel adevăratele
tipuri de sentimente pentru a putea prote ja astfel o altă persoană, începând să utilizeze astfel
regulile de exprimare emoțională ( toate normele transmise din punct de vedere social cu
privire la modul efectiv în care este adaptativ să -ți exprimi toate emoțiile în diferite tipuri de
circumstanțe ).
Faptul că adulții vorbesc cu copiii despre oameni. Astfel, ori de câte ori un copil
întreabă „‟de ce?‟‟ despre sentimente sau comportamente pe care le observă la alții, ei sunt
învățați implicit depre cum funcționează mintea.
În această perioa dă, conversațiile educator/părinte -copil despre anumite tipuri de
dorințe, sentimente, comportamente și chiar gânduri îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine
mecanismele psihice – cuvintele categorizează astfel experiența psihologică dându -i o anumită
coerență și chiar criterii pentru înțelegerea acesteia.
Mai mult decât atât, toate conversațiile despre emoții oferă un anumit cadru de
transmitere a tuturor valorilor culturale, evaluărilor morale, atribuirilor cauzale și a altor tipuri
de sisteme de credinț e ale părinților și educatorilo
Se consideră că la înțelegerea emoțiilor contribuie atât experiențierea cât și
exprimarea emoțiilor, dar și înțelegerea tuturor emoțiilor contribuie la aceste două aspecte ale
competenței emoționale..
26
Astfel, dezvoltarea emoțională include și abilitatea de a învăța cum să recunoști și să
interpretezi toate expresiile emoționale ale celorlalți. Această abilitate reprezintă un aspect
centrat pe dezvoltarea propriu -zisă a cogniției sociale. (Miclea, M. et al., 2006, p. 9 8-103)
În esență, consider că toate aceste toate aceste cercetări arată că experiențele
emoționale și sociale se dezvoltă simultan cu mecanismele cognitive care devin mai
complexe în perioada preșcolară, ș i, pentru o înțelegere completă , dezvolta rea copilului
trebuie să fie privită atât din perspectiva dezvoltării socio -emoționale, cât și a celei cognitive.
Alfabetizarea din perspectivă emoțională implică un anumit mandat foarte lărgit
pentru unitățile de educație, care trebuie să recupereze ast fel tot ceea ce familiile n -au reușit în
privința adaptării la societate a copiilor lor.
Această întreagă misiune presupune două tipuri de schimbări majore: cadrele didactice
trebuie să meargă întotdeauna dincolo de îndatorirea lor tradițională, iar membr ii întregii
comunități să se implice mult mai mult în viața unităților educaționale.
Este foarte limpede deja că dezvoltarea principalelor tipuri de talente ale inteligenței
emoționale are și ea perioadele sale critice, care se întind pe mai mulți ani la rând, în
copilărie.
Fiecare perioadă reprezintă așadar o reală oportunitate pentru a ajuta copilul să
dobândească anumite tipuri de obiceiuri emoționale benefice, dacă nu se reușește acest fapt,
atunci efortul va fi mult mai mare pentru a putea oferi lecțiile corective ulterioare în viață.
Specialiștii în domeniu afirmă faptul că generaț ia de copii de astăzi devine din ce în ce
mai inteligentă, dar și mai lipsită de sentimente.
Astfel, într -o încărcătură de provocări școlare, preșcolare și din timpul liber, copiii nu
mai pot să își construiască în modul lor real toate capacitățile emoțio nale. În timp ce toți copiii
sunt din ce în ce mai inteligenți, generația aceasta are o inteligență emoțională destul de
scăzută în mod drastic.
Psihologii recomandă așadar un anumit comportament social sănătos din partea tuturor
părinților, o atmosferă f amilială foarte bună pentru ca mulți copii să vadă aceasta. (Mitrofan,
I., Ciupercă, C., 1998, p. 161)
Specialiștii în probleme de ordin social vorbesc tot mai îngrijorați despre pierderea
aptitudinilor sau a inteligenței emoționale.
Adaptarea socială a tuturor preșcolarilor la comunitate face referire la ideea de
coexistență și consistență contactelor și relațiilor interpersonale în cadrul tuturor grupurilor
sociale. Conținutul real al noțiunii de integrare socială este dependent de aspectele stabilități i,
27
consensului, controlului social care trebuie să caracterizeze orice societate. Smaranda Mezei
(1993, p. 304) demonstrează că integrarea socială poate fi privită ca:
• proces social – prin care se realizează o permanentă reînnoire a unei unități
sociale, în condițiile postulării echilibrului relativ, structural și funcțional al
acestei unități, implicând, în mod necesar, întărirea elementelor ei. În timpul
acestui proces, prin intermediul interacțiunii dintre individ/grup social și
mediul social specific/int egral au loc diverse tipuri de modificări/adaptări atât
la nivelul individului/grupului social care se integrează cât și la nivelul
sistemului/subsistemului social care integrează. În funcție de caracterul activ al
individului și de capacitatea de răspuns real al mediului care integrează, se
disting mai multe faze ale procesului ale procesului: acomodare, adaptare,
participare și integrare propriu -zisă care de multe ori poate fi o sinteză diferită
în comparație cu componentele inițiale;
• stare de echilibru social – definită prin absența marginalității și prin convergență
a doi termeni aflați, inițial, într -o relație de tensiune, convertita ulterior, într -o
relație de armonie și acțiune cooperantă;
• apartenența și participarea neimpusa – a individului la un set de norme, valori și
atitudini, comune ale grupului, care odată internalizate și externalizate de
individ în comportamente explicite, facilitează întărirea solidarității funcționale
a grupului;
• rezultat al unei serii de adaptări și ajustări normative – a individului la un câmp
definit de relații de grup, rezultat care are drept consecință dorită eliminarea
conflictelor și stabilirea unor raporturi coezive și participative.
Astfel, se urmărește conformarea individului la necesitățile sociale și la solici tările
mediului organizațional de referință (grup de egali, scoala, profesie,etc.) precum și
caracteristicile procesului prin care individul/grupul capăta aptitudine de a trăi într -un anumit
mediu, dobândind cunoștințe, asimilând valori, internalizând norm e etc.
Inadaptarea comportamentală a unor copii preșcolar vizează, în principal, toate
tulburările de relaționare a copiiloror cu profesorii, colegii, precum și încălcarea regulilor
colectivității școlare sau extrașcolare.
La nivelul caracteristicilor non intelectuale, evoluțiile integrării și adptarii nu sunt
omogene, ci sunt inferioare celor intelectuale, în special în zona achizițiilor autocontrolului
emoțional. (Neacșu, I., 2010, p. 151)
28
Ca urmare a faptului că preșcolarii încep să facă acum distincția dintre realitate și aparență,
aceștia încep să înțeleagă faptul că modul în care își exprimă emoțiile influențează dinamica
tuturor relațiilor cu ceilalți oameni. Copiii înțeleg acum deci faptul că o anumită persoană nu –
și arată astfel adevăratele tipuri d e sentimente pentru a putea proteja astfel o altă persoană,
începând să utilizeze astfel regulile de exprimare emoțională (normele transmise din punct de
vedere social cu privire la modul în care este adaptativ să -ți exprimi toate emoțiile în diferite
tipuri de circumstanțe).
Pe măsură ce copiii cresc, toate tipurile de discuții despre emoții sunt perfect integrate
în toate conversațiile zilnice, în citirea tuturor poveștilor, în discuții despre anumite
evenimente ce urmează să se întâmple, în ist orii personale etc. Rolul tuturor acestor
conversații pentru înțelegerea emoțiilor derivă din: (Goleman, D., 2001, p. 63 -68)
• creșterea tuturor competențelor lingvistice, care oferă un fundament lexical pentru
împărtășirea experiențelor psihologice care s unt, de altfel, foarte dificil de definit,
înțeles și comunicat celorlalți.
• faptul că adulții vorbesc cu copiii despre oameni. Astfel, ori de câte ori un copil
întreabă „‟de ce?‟‟ despre sentimente sau comportamente pe care le observă la alții,
ei sunt învățați implicit depre cum funcționează mintea.
În această perioadă, conversațiile educator/părinte -copil despre anumite tipuri de
dorințe, sentimente, comportamente și chiar gânduri îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine
mecanismele psihice – cuvintele categorizează astfel experiența psihologică dându -i o anumită
coerență și chiar criterii pentru înțelegerea acesteia.
Mai mult decât atât, toate conversațiile despre emoții oferă un anumit cadru de
transmitere a tuturor valorilor culturale, evaluăr ilor morale, atribuirilor cauzale și a altor tipuri
de sisteme de credințe ale părinților și educatorilor
Recunoașterea sau chiar înțelegerea tuturor emoțiilor constă în abilitatea de a putea
identifica atât trăirile emoționale, cât și anumite ca uze și corelate ale tuturor acestora.
Înțelegerea emoțiilor presupune așadar evaluarea inițială a mesajului emoțional transmis de
către celălalt, interpretarea cât mai acurată a acestuia și înțelegerea sa prin intermediul tuturor
constrângerilor impuse de către regulile contextului social.
Se consideră că la înțelegerea emoțiilor contribuie atât experiențierea cât și
exprimarea emoțiilor, dar și înțelegerea tuturor emoțiilor contribuie la aceste două aspecte ale
competenței emoționale..
29
Astfel, dezv oltarea emoțională include și abilitatea de a învăța cum să recunoști și să
interpretezi toate expresiile emoționale ale celorlalți. Această abilitate reprezintă un aspect
centrat pe dezvoltarea propriu -zisă a cogniției sociale. (Miclea, M. et al., 200 6, p. 98 -103)
În esență, consider că toate aceste cercetări arată că experiențele emoționale și sociale
se dezvoltă simultan cu mecanismele cognitive care devin mai complexe în perioada
preșcolară, și, pentru o înțe legere completă , dezvoltarea co pilului trebuie să fie privită atât
din perspectiva dezvoltării socio -emoționale, cât și a celei cognitive.
Reglarea emoțională parcurge de asemenea un traseu de dezvoltare de la mecanisme
implicite, biologice la mecanisme explicite, susținute de dezvol tarea atenției și a limbajului.
De exemplu, copiii care suferă un distres emoțional dar sunt capabili să amâne o
recompensă imediată (interzisă) prin distragerea atenției de la aceasta sunt mai abili în a se
complia, a aștepta și a rezista tent ației, iar pe termen lung, fapt dovedit de chestionarele de
interacțiune părințicopii, sunt mai capabili să gestioneze emoțiile negative în adolescență
(Shod, Mishel și Peake, 1990, apud Dennis, Malone, Chen, 2009). Invers, deficitele
emoționale datorate t endinței spre anxietate sunt asociate cu probleme emoționale, unii autori
afirmând că aceste sisteme pot fi în anumite cazuri insuficient maturate, conectate fiiind cu
structurile limbice și motivaționale frontale, care sprijină reglarea emoțională.
O serie de studii susțin că abilitățile de autoreglare emoțională dezvoltate sau
deficitare depind de competiția între structurile emoționale (preponderent subcorticale,
limbice) și cele de control cortical (cortexul prefrontal în special). Conform ult imelor studii
din neuroștiințele afective capacitatea de reglare emoțională implică două subsisteme: unul de
răspuns la frică, numit sistemul de frică, activat foarte devreme, în primul an de viață, cu
valoare adaptativăpentru copil și având ca substrat structurile limbice în special amigdala,
caremotivează proximitatea persoanei de îngrijire de a acorda atașament și îngrijire adecvată
copilului, și unul sensibil la recompensă, mai ales în cazul stimulilor referitori la atașamentul
securizant, numit siste m de afiliere.
Cei ce poseda capacitati emotionale bine dezvoltate, au mai multe sanse de a fi
eficienti si multumiti in viata, deoarece isi pot controla abilitatile mintale ce le sustin
productivitatea (acestia au mai bine dezvoltata inteligenta emotionalǎ). In schimb, cei cu
putine resurse de control emotional sunt expusi la nenumarate conflicte interne, ajungand
astfel, sa -si submineze propriul potential.
Pentru adaptarea sociala si mentinerea sanatatii mentale, copiii trebuie sa invete sa
recunoasca ce simt ca sa poata vorbi despre emotia pe care o au, sa invete cum sa faca o
30
disociere intre sentimentele interne si exprimarea externa si nu in ultimul rand sa invete sa
identifice emotia unei persoane din expresia ei exterioara.
Odata cu cresterea, conversatiile despre emotii intre parinti si copii cresc in frecventa.
Daca in primii ani de viata discutiile se refera doar la emotiile copiilor, trepta t parintii vor
aduce in discutie si pe cele ale altor persoane astfel, numarul si varietatea emotiilor creste pe
masura ce copilul se dezvolta.
Sistemul educațional pune în mod tradițional accentul pe cele trei activități
fundamentale – scris, citit, socot it – toate caracteristice emisferei stângi (dominată de
raționalitate), excluzând aproape educarea facultăților emisferei drepte care este sediul
imaginației, orientării spațiale, decodării muzicii, culorii, ritmului, creativității (dominanta sa
fiind intuiția).
Pentru ca acești copii să nu aibă probleme emoționale în viitor, școala trebuie să
găsească mereu noi posibilități, noi metode și resurse de a le dezvolta capacitățile, în special
inteligența emoțională – cea mai valoroasă achiziție pe care se pot baza oricând în viitor.
Persoanele cu un înalt grad de autocunoaștere își dau seama cum sentimentele lor îi
afectează, atât pe ei, cât și pe cei din jur. Dezvoltarea inteligenței emoționale ne permite să ne
punem în valoare aptitudinile intelectuale, crea tivitatea. Ne asigură reușita, atât în plan
personal, cât și în cel profesional.
Așadar, inteligența emoțională din viața adultă își are originea în dezvoltarea abilitaților
emoționale și sociale încă din perioada preșcolară care este perioada de achiziții fundamentale
în plan emoțional, social și cognitiv.
În concluzie, consider că inteligenta emoțională poate fi educată și dezvoltată încă de la
vârsta copilăriei de către părinți și de către persoanele importante din jurul copilului at ât într -o
manieră explicită (includerea copilului în programe de dezvoltare a inteligenței emoționale,
transmiterea de către părinte a unor principii și valori) cât și implicita (copilul preia modul în
care membrii familiei și alte persoane din jur gestion ează situațiile dificile).
31
CAPITOLUL 2.
DESENELE ANIMATE ȘI IMPACTUL COMPORTAMENTAL
AL ACESTORA ASUPRA PREȘCOLARILOR
2.1. Impactul desenelor animate asupra preșcolarilor
În cadrul acestui capitol se va aborda problematica impactului pe care îl au desebele
animate asupra comportamentului preșcolarilor , pornindu -se de la premisa că cei mai mulți
dintre copii imită ceea ce văd, inclusiv scenele de agresivitate și de violență, putând ajunge
astfel să prezinte un comportament deviant.
Despre desene animate s -a discutat tot mai mult în ultima perioadă, mai exact, despre
impactul lor asupra copiilor, respectiv asupra comportamentului copiilor. Problema care se
pune este aceea că tot mai mulți copii prezintă un comp ortament agresiv și violent car e se
presupune că ar fi preluat din diverse scene ale unor anumite desene animate.
Atunci când spunem desene animate ne gândim automat la copilărie. Ei bine, în
ultimul timp conotația desenelor animate a evoluat alarmant de mult, iar în momentul de față
la TV se difuzează chiar desene anima te interzise minorilor.
Problema însă nu ar fi cu acest e desene animate dest inate practic adulților, ci cu acele
desene animate difuzate pe posturi speciale care deși nu sunt interzise minorilor ar trebui să
fie excluse complet din grila de programe.
Discutăm așadar despre acele desene animate violente, cu sânge, cu arme, cu
accidente, cu războaie și cu bătăi. Psihologii sunt de părere că toate aceste desene animate
sângeroase nu fac nimic altceva decât să instige copilul la violență, copil care se afla la vârsta
imitației.
La cei mai mulți dintre copiii preșcolari expuși în mod frecvent la desene animate se
pot observa anumite comportamente deviante, de tip dezadaptativ, agresiv sau, uneori, chiar
antisocial.
După cum am mai spus, preșcolarii au tendința de a imita comportam entele pe care le
văd în desenele animate, iar acest fapt este foarte grav, în cazul desenelor animate violente,
agresive sau ostile.
32
În acest context, se poate ob serva ca preșcolarul începe să -și lovească frecvent colegii
de grădiniță, a dopta un limbaj și un vocabular neadecvat, este mai impulsiv, agitat și
hiperactiv. În unele cazuri apar și problem de socializare, probabil că urmare a temerilor
celorlati copii de a fi agresați într -o formă sau alta.
În acest context este mai dificil să vorbim de prevenire pentru ca, mulți părinți
considera că își lasa copiii să vizioneze un program educativ, programa inclus într -o grilă
specializată pe desene animate. Desigur, ideal ar fi ca părinții să vizioneze în ac elais timp cu
copiii desenele animate, iar în acest mod și -ar pute da seama de impactul acestora. Din păcate
însă foarte părinți cunosc cu adevărat care este conținutul desenelor animate pe care copiii le
vizionează, iar mai îngrijorător este ca și mai puț ini sunt interesați de acest aspect.
Un lucru este așadar cert: violența în cadrul desenelor aninamte exista și trebuie
combătuta într -un fel sau altul. Acest proces de combatere este însă foarte dificil, iar rolul cel
mai important în acest sens îl dețin părinții și educatorii care pot tria desenele animate și care
le pot exclude sau nu din grila de programe, protejan astfel preșcolarul (cel puțin o perioadă)
de toate aspectele negative prezente pe micul ecran.
2.2. Principalele consecințe ale desenelor animate asupra preșcolarilor
Desenele animate, cu precădere desenele animate în exces, prezintă numeroase
consecințe dezadaptative asupra preșcolarului. Practic , un copil aflat în fața televizorului,
telespectator al desenelor animate, este un copil n eglijat, privat de afecțiune, de interacțiune și
de conactul direct cu realitatea.
Preșcolarii care petrec mult timp în fața televizorului, respective a desenelor animat e
pot prezenta în viitor tulburări de socializare, de exprimare emoțională precum și alte
tulburări de personalitate și de comportament, până la cele mai grave.
Cercetările în domeniu susțin că p rivitul la televizor a fost caracterizat ca o privare
senzorială pe mai multe planuri, care poate stopa dezvoltarea creierului copiilor noștri. S -a
observat că dimensiunea creierului scade cu 20 – 30% dacă un copil nu este atins, dacă nimeni
nu se joacă sau nu vorbește cu el (Healy 1990).
De asemenea, când puii de animale au fost lăsați într -o zonă împrejmuită, de unde doar
puteau vedea cum se joacă alte animale, dezvoltarea creierului lor a scăzut proporțional cu
timpul petrecut doar privind (Healy 1990). Televiziunea prezintă informații doar pentru două
simțuri: a uz și vedere. De asemenea, calitatea proastă a sunetului prezentat auzului nostru și
33
imaginile stridente, colorate, fluorescente, supra -stimulatoare prezentate ochilor noștri
cauzează probleme cu dezvoltarea și funcționarea corectă a acestor două simțuri e sențiale
(Poplawski 1998).
Viața socio -emoțională a preșcolarului suferă atât modificări cantitative, cât și
modificări calitative. Una dintre sursele cele mai precise ale restructurării efective ale
afectivității o reprezintă așadar contradicția dintre trebuința concretă de autonomie a copilului
și toate interdicțiile manifestate de către adult față de acesta.
Crește astfel și capacitatea efectivă de de simulare a unor diverse stări emoționale , în
vederea satisfacerii unor anumite trebuințe. Astfel apar și câteva tipuri de trăsături
caracteriale, precum practicarea minciunii.
O altă sursă a dezvo ltării vieții socio -emoționale preșcolarului o reprezintă pătrunderea
lui în mediul grădiniței, unde intră în contact cu persoane străine. Reacțiile socio -afective sunt
diverse: de adaptare, de inadaptare, de tran sfer afectiv și de identificare afectivă (cu
educatoarea ca substitut al mamei).
Se realizează trecerea de la emoții la sentimente, ca diverse stări afective stabile și
generalizate: se conturează astfel sentimente morale așa cum ar fi rușinea, mulțumirea de sine,
prietenia, atașamentul, dragostea de frați, de părinți. Încep să înmugurească și sentimente
intelectuale: satisfacția în urma aflării cauzelor unor evenimente, apar sentimente estetice în
urma ascultării muzicii, a poveștilor etc. Copiii manifest ă după 5 ani reticențe afective, trăiri
afective nuanțate (protecție față de copilul care plânge).
Totuși viața socio -emoțională a preșcolarului este instabilă, având loc explozii
afective, adică treceri rapide de la plâns la râs și invers. La sfârșitul p erioadei preșcolare se
află intr -un proces de involuție și conduită negativistă, ca formă de manifestare a protestului.
Din păcate, foarte multe dintre desenele animate sunt violente și cuprind astfel secene de
violență, aspect deloc dezirabil pentru preșc olari.
Consecințele socio -emoționle ale desenelor animate conduc în cele mai multe dintre
cazuri la apariția a trei stări psihice: stres, frustrare și agresivitate.
Deși poate fi foarte greu de discutat desp re stres la vârsta prescolarității, nu putem
nega existenț a acestuia, chiar dacă formele de manifestare sunt diferite față de cele ale unui
adult. Un copil stresat este irascibil și plânge des, precum și nejustificat, iar de multe ori poate
avea un comportament aberant.
Desenele animate pot naște așadar comportamente agresive și aberante în cazul
preșcolarilor. Acestea reprezin tă toate acele tipuri de distor siuni ale echilibrului dintre situația
34
stimulatoare și răspunsul comportamental care provoacă de fapt un adevărat conflict între
individ și toate c erințele normale de existență.
Sute de studii realizate începând cu anii 50 au evidențiat o legătură clară între
expunerea copiilor la desenele animate și comportamentul agresiv al acestora. Violența
vizionată la TV sau alte media poate contribui la dezvo ltarea de comportamente agresive,
desensibilizarea la violență, coșmaruri, teama de a fi rănit, scăderea empatiei față de alții
(Bushman & Anderson, 2009). Desigur că măsura în care conținutul violent va afecta un
anumit individ depinde și de o serie de al ți factori cum ar fi: vârsta, experiența, dezvoltarea
cognitivă, temperamentul etc.
Tulburările de comportament ori modificările de comportament reprezintă așadar
forme de dezechilibru psihic, care implică anumite serioase tulburări în sfera emoțional –
volitivă, ca urmare a unei întregi leziuni cerebrale pre sau postnatale, a unor anumite structuri
psihice morbide de natură sociogenă. (Străchinaru, I., 1994, p.44).
Comportamentul violent și manifestările sale întâlnite în cadrul delincvenței juvenile
reprezintă toate acele tipuri de atitudini și acte, fapte de ordin constant și repetitiv, cu un
conținut complet antisocial, cu anumite manifestări foarte serioase de agresivitate și de
violență, de cele mai multe ori fiind foarte explozive ori premeditate, anti cipate, față de
propria persoană. (Păunescu, C., 1994, p.19).
În viitor, respectiv în școală, aceste comportamente agresive ale copiilor generate de
desenele animate se pot intensifica și se pot tranforma în așa -numitul bullying, care este
definit de către Dillon și Lash(2005, p. 34) ca fiind o serie de acte repetate de agresiune de
către indivizi care au mai multă putere decât victimele lor. Printre caracteristicile comune ale
agresorilor se numără comportamentul antisocial, o stimă de sine puternică, inab ilitatea de a
simți empatie și nevoia de putere și control.
Bullyingul poate fi clasificat ca fiind direct sau indirect. Cel direct presupune
amenințari, lovituri, furt sau utilizarea unei arme, în timp ce bullyingul indirect este atins prin
excuderea soc ială intenționată sau răspândirea de zvonuri. În general, băieții sunt adepții
formelor directe, pe când fetele preferă formele mai subtile ale bullyingului indirect.
Indiferent de tipologie, această formă de violență școlară reprezintă un comportament
antisocial care este învățat prin influențele venite din societate, ca de exemplu în cadrul
grupului de prieteni, în familie sau prin mass -media.
Este clar că oricare ar fi consecințele expunerii copilului la violența din desenele
animate, tot sunt foarte gra ve iar greseala cea mai mare le aparține părinților. Cărora le este
mult mai comod să -și lase copiii în fața televizorului sau a tabletei decât să realizeze diverse
35
activități educaționale cu ei, decât să le răspundă la întrebări, decât să le citească o po veste
sau decât să -i integreze în treburile gospodărești.
Această greșeală a părinților poate avea urmări foarte grave pentru viitorii adulți,
precum și pentru societate, în general, acești viitori adulți neputându -se adapta și integra
corespunzător niciod ată.
2.3. Psihologia pre școlarului aflat î n postura de telespectator de desene
animate
Preșcolarul aflat î n postura de telespectator de desene animate este un copil care nu
beneficiază de grijă și nici de implicare socio -emoțională suficientă, din partea părinților.
Acest copil se poate simț i abandonat, neglijat sau nedorit și, ca atare, poate prezenta un
comportament problematic.
2.3.1. Comportamente dezadaptative
Apariția unor manifestări dezadaptative ale preșcolarilor este legată și de existența
unor disfuncții educative ale școlii, datorită faptului că domină o cunoaștere insuficientă a
condițiilor socio -familiale și nesupravegherea de către grădi nița a copiilor problemă. (Pop, O.,
2002, p. 78 -79)
Abordarea sociobiologică a comportamentelor dezadaptative evidențiază
fundamentarea biologică a tuturor comportamentelor sociale, ce au funcția de a facilita cu
adeavarat inserția socială a tuturor indiv izilor cu obiectivul de a le permite acestora să
trăiască cel puțin atât cât este necesar pentru a -și putea transmite mai departe patrimonial de
tip genetic tuturor generațiilor care vor urma.
Violența conduce așadar la achiziționarea și la conservarea ma i multor resurse sau
ajută la apărarea și la protejarea rudelor, toate acestea fiind așadar mult mai ușor de realizat
decât dacă individul (ori rudele sale foarte apropiate) ar fi capabil astfel să își transmită genele
și prin intermediul acest ui fapt să p erpetueze practice comportamentul pe care acestea îl
determină.
Nu este vorba așadar despre conservarea speciilor, ci este vorba mai mult despre
succesul efectiv al indivizilor ori al gru purilor din cadrul tuturor tipurilor de specii.
36
Trebuie amintit îns ă și faptul că violența implică un potențial cost, leziuni foarte severe sau
chiar deces, care pot împiedica astfel realizarea scopurilor, astfel că toate rezultatele trebuie să
egaleze costurile.
În viitor, pus în fața unei realități cotidiene în care copilul nu își găsește practic
apartenența, acesta devenit deja adolescent va găsi în actele de vandalism o oportunitate
perfectă de a putea astfel demonstra lumii întregi că există, și că atitudinea sa contează cu
adevărat.
Astfel, în aceeași manieră în c are un copil mic percepe deci manipularea obiectelor din
jurul său ca pe o modalitate inedită de a influența lumea din jur,adolescentul poate percepe
vandalismul fie ca pe o modalitate de a -și putea impune personalitatea, fie ca pe o modalitate
de retribu ție și de restabilire a echității.
2.3.2. Socializarea defectuas ă
Copiii care vizionează desene animate violente sunt de regulă acei copii “uitați” de
părinți în fața televizorului.
Prinicipala problemă a acestor copii este așadar aceea că socializează tot mai puțin și
nu de puțin ori se înregistrează întârzieri în limbaj și în vorbire.
Vârsta preș colaritatii este vârsta ideală de dezvoltare a socializării, iar ignorarea
acestui fapt poate avea urmări fo arte grave. Televizorul nu este o soluție!
Problematica socializării se pune frecvent la preșcolari și nu sunt deloc puțin cazurile
în care copiii refiza efectiv să comunice cu părinții, cu copiii sau cu educatoarele. În toate
aceste cazuri, intervenția un ui specialist este absolut benefica, iar logepedul poate avea un rol
decisive.
În alte cazuri însă, copiii ajung să comunice într -un limbaj greșit, defectuos sau chiar
agresiv. Sunt foarte mulți copii care imita suntele emise de pistoale, de puști sau alte arme sau
care utilizează amenințări sau care înjura. Toate aceste problematici alcătuiesc o socializare
defectu oasa ca re nu are niciun e fect benefic.
Concluzia în acest sens este aceea ca un program de desene animate normal și destinat
copiilor nu va cond uce niciodată la o soci alizare def ectuoasa, ba din contră, îl va învăța pe
copil cuvinte, dar mai ales îl va învăța s ă susțină un dialog constructiv .
37
2.4. Efectele psihologice ale desenelor animate asupra pre școlarului
Preșcolarii expuși desenelor animate pot prezenta efecte psihologice dintre cele mai
diverse. Din păcate însă, prea puține dintre aceste efecte sunt și pozitive. De cele mai multe
ori, se întâmplă ca acești copii să prezente probleme de relaționare și socializare, ca urmare a
limitării contactului cu lumea exterioară.
De asemenea, expunerea copilului la desene animate violente prezintă efecte
psihologice foarte negative, care pot avea repercursiuni foarte grave și în viitor, respectiv, în
viața de adult.
Copiii sunt expuși unor tipuri și grade de violente foarte grave prin intermediul
anumoitor desene animate, aceștia fiind afectați, mai mult sau mai puțin vizibil.
Copiii preșcolari își folosesc însă propriile resurse pentru a supraviețui și a face fațã
cât pot de bine haosului zilnic, lipsei de siguranțã, indiferenței mass -mediei, respingerii și
exploatãrii lor de cãtre televiziuni. Adulții mult prea împovãrați de propriile lor conflicte
interioare , de naumite crize și chiar trebuințe nesatisf ãcute, sunt asbolut incapabili de a putea
reuși sã fie niște pãrin ți buni.
Procesul de recunoaștere a tuturor acestor probleme, atât de cãtre profesioniști cât și de
societate, în general nu încep nici pe depart e cu momentul în care, pur și simplu, problemele,
situația și suferințele vieții acesto r copii și ale pãrinților lor sunt luate în considerare.
Factorii externi de stres pot împovãra și ei relația pãrinte -copil, iar în interacțiunea cu alți
factori pot duce la abuz și neglijare. Putem aprecia astfel că chiar și lăsarea copilului în fața
televizorului reprezintă o formă de neglijare.
Un mod de a putea înțelege mai bine violența generată de desenele animate la
preșcolari este acela bazat pe nevoile fund amentale ale ființei umane. Absolut o rice formã de
violențã îndreptatã strict împotriva copilului, poate determina o traum ă.
Desenele animate violente perturbă așadar dezvoltarea copilului și îi alterează acestuia
capacitatea de a avea încredere.
Desigur, existã anumite grade de in tensitate foarte diferitã a ace stei manifestări , insa în
toate cazurile, cu cât copilul este mai mic, cu atât va fi mai puțin capabil sã poata face fata
stimulãrii.
Violența generată de desenele animate asupra copiilor le provoacă acestora serioase
tulburări emoționale, de adaptare, de socializare, chiar traume psihologice , tulburări de ordin
comportamental și social .
38
Pentru a atrage atenția asupra acestui tip de violență și asupra efectelor acesteia asupra
copiilor s-a realizat un studiu asupra desenelor animate care au în prim plan
personajul "Ciocănitoarea Woody ". S-au utilizat astfel trei grupuri formate
din băieți de la clasa a doua până la clasa a șasea. Primul grup a urmărit desenele fără să
primească niciun fel de instrucțiuni, iar cel de-al doilea grup a fost îndemnat să empat izeze cu
personaj ul agresat de către Woody și cel de-al treilea grup a fost grupul de control, care nu a
urmărit respectivele desene animate. Așa cum probabil era de așteptat, copiii care au urmărit
desenele animate fără să primească niciun fel de instrucțiuni au obținut un scor mai mare în
ceea ce privește atitudinile violente, arătând astfel un acord mai pronunțat față de afirmații
precum: "Câteodată violența reprezintă o metodă bună de a obține ceea ce vrei." Cei din
grupul al doilea nu au arătat o atitudine la fel de pregnantă față de violență însă, pe de altă
parte, aceștia nu au mai perceput desenele ca fiind la fel de distractive. (Cantor, J., 2015)
În cadrul unui important experiment desfășurat în USA, John P.Murraz de la Kansas
State University împreună cu colaboratorii săi, vizualizând prin metoda Rezonanței Magnetice
Nucleare activitatea corticală pe parcursul vizionării TV, a constatat că la persoanele care
urmăreau materiale video cu conținut violent, erau activate aceleași rețele neuronale ca la
persoanele implicate în acte de violență în lumea reală. Cu alte cuvinte, mintea umană nu
diferențiază violența ficțională a micului ecran de violența reală. (Murray, 2006)
În același timp însă, au existat studii care au căutat să afle care dintre corelații este mai
puternică: cea dintre nivelul de agresivitate/comportament prosocial și consumul de violență
televizuală sau cea dintre comportamentul agresiv sau prosocial și jucăriile pe care le primește
copilul.
Potts et al. (1986) au arătat , măsurând agresivitatea ludică, faptul că „nivelul
conținutului violent din emisiunile de televiziune nu avea decât o slabă incidență, comparativ
cu efectul pe care îl avea tipul de jucării prezentat copilului”.
Analizele influenței VTV asupra agresivită ții au fost nuanțate, ținând cont de elemente
specifice actelor de V, cum ar fi reprezentarea acestora în diferite contexte. Astfel, în 1983, C.
Atkin, D.B. Savin și R.C. Day au luat în considerare modul de reprezentare a actelor de
violență (cu diferenție re între V „reală” din jurnalele TV și cea „ficțională” din filme). Un
chestionar aplicat copiilor, în care se propuneau situații ipotetice de frustrare, permitea să se
compare agresivitatea (măsurată ca agresare fizică a interlocutorului, agresare verbală sau
neagresare) suscitată de către cele două secvențe (apud Tisseron, S., 2000). Acest protocol
este criticat de Tisseron pentru: 1. lipsa unei distincții între pasivitate în fața violenței și
supunerea/acceptarea ei; 2. lipsa distincției între fuga sau r etragerea din luptă și încercarea de
39
pacificare prin dialog și 3. pentru faptul că nu se ține cont de efectul de grup asupra reacției în
fața violenței (Tisseron, S., 2000).
Alte critici ale studiilor experimentale au vizat faptul că: 1. sunt studii care urmăresc
evidențierea efectelor pe termen scurt și foarte scurt; 2. sunt create în condiții „de laborator”,
fiind astfel marcate de o anumită artificialitate (Freedman, J.L., 1984; Frydman, M., 1993)
atât la nivel receptiv, cât și la nivelul difuzării (stu diază efectul unui eșantion de emisiuni
foarte violente și, prin aceasta, nereprezentativ pentru programul televizual, în ansamblul
unde violența este intercalată cu alt tip de emisiuni). Mai mult, aceste cercetări pot să creeze
false reprezentări (de acce ptabilitate sau chiar aprobare) despre violență și agresivitate la
copiii studiați (Freedman, J.L., 1984).
De asemenea, tot ca o critică a studiilor experimentale, Tisseron arată că acestea induc
anumite condiții care nu sunt reperabile în viața reală. Pr obabilitatea ca un copil care privește
imagini violente la televizor să regăsească în realitate condițiile în care a fost făcută cercetarea
sunt cvasinule. „Ceea ce este greșit în protocolul lui Bandura este luarea în considerare a
acelui moment de «imitaț ie ludică», care face să intervină prioritar formele senzoriale și
motrice ale simbolizării și care nu are nimic de -a face cu ceea ce este desemnat în general ca
fiind „imitația imaginilor” (Tisseron, S., 2000).
Privită în ansamblu remarcăm o creștere impo rtanta a volumului de cunoștințe despre
părinți în anumite situații de neglijare. Astfel toti p ărinții care și -au construit un anumit gen de
atașament securizant cu proprii lor părinți ori cu alte persoane, dacă au detinut sentimentul
real că sunt cu adeva rat doriți și acceptați vor proceda în acelaș i mod și ei cu copii lor. A stfel,
atașamentul slab, lipsa de acceptare, i nhibarea tuturor experiențelor negative deterina ca rolul
parental să slăbească foarte mult .
40
CAPITOLUL 3.
STUDIU DE CAZ ASUPRA EFECTELOR SOCIO –
EMOȚIONALE ALE DESENELOR ANIMATE ASUPRA
PRE ȘCOLARILOR
3.1. Prezentarea situației
Evoluția desenelor animate pentru copii din ultimele decenii a devenit astfel din ce în
ce mai îngrijorătoare întrucât s -a trecut foarte brusc de la acele tipuri de desene inocente la
desene animate cu tente agresive și violente.
Dacă în urmă cu doar câțiva ani preșcolarii învățau din desenele ani mate cum anume
să se comporte cât mai civilizat, să iubească tot ceea ce înseamnă natura și animale, în
momentul de față, pot manifesta un comportament complet dezadaptativ, învățând să se
exprime într -un mod agresiv ș i violent.
Practic, studiul de față î și propune să probeze în ce măsură aceasă premisă este și
adevărată.
Se consideră astfel ca ipoteză de bază faptul că i ndustria actuală a desenelor animate
induce adesea în mințile mult prea plăpânde și inocemte ale copiilor anumite tipuri de idei de –
a dreptul foarte periculoase, întrucât copiii, spre deosebire de persoanele adulte, încă nu pot
distinge cu prec izie artificialul de realitate.
În acest context, America n Academy of Pediatrics (2001) a demonstrat că atunci când
timpul petrecut în fața TV -ului sau computerului depășește niște limite apar o serie de efecte
negative. De aceea, ca un principiu general este recomandat să monitorizăm și să limităm
timpul pe care -l petrece copilul vizionând programe TV, jucând jocuri sau navigând pe
Internet.
Alte studii în domeniu evidențiat o legătură clară între expunerea la violență în mass
media și comportamentul agresiv al copilului . Violența vizionată la TV sau alte media poate
contribui la dezvoltarea de comportamente agresive, desensibilizarea la violență, coșm aruri,
teama de a fi rănit, scăderea empatiei față de alții (Bushman & Anderson, 2009).
Josephson (1995) consideră că vârsta preșcolară este critică în raport cu vizionarea de scene
violente la TV și în dezvoltarea agresivității datorită modificărilor cognitive și emoționale
care au loc în procesul de dezvoltare la această vârstă.
41
În acest context, vampirii , monștrii , fantomele, zombii, stafiile și vizitatorii din
universe paralele pătrund astfel în conștiința copiilor, făcând parte chiar și din visele acestora,
tulburându -le grav somnul, odihna și întreg ritmul vieții.
Expunerea repetată a copilului la astfel de de sene animate îi poate modifica întreg
comportamentu l, inducându -i anumite elemente dezadaptative. În consecință, copilul va putea
prezenta t ulburări de socializare, relaționare și integrare. De aseemene a, poate deveni și
agresiv, atât cu ceilalți copii, cât și cu adulții.
3.2. Obiectivele studiului de caz
Studiul de față își propune așadar să identifice cum anume sunt preșcolarii afectați de
expunerea la desenele animate. Se încearcă identificarea unor posibile mecansime
dezadapt ative din punct de vedere socio -emoțional. În acest context, obiectivele acestui studiu
de caz urmăresc:
evaluarea din perspectivă psihologică a ofertei disponibile de desene animate
pentru copii;
analiza comparativă a două posturi televizate de desene animate pentru copii;
evaluarea posibilului i mpact socio -emoțional pe care îl pot avea desenele animate
asupra preșcolarilor;
analiza rolului desenelor animate asupra comportamentului și consuitei
preșcolarilor.
3.3. Prezentarea datelor
Pentru atingerea obiectivelor propuse, în continuare s-a ales prezentarea programelor
televizate pe parcursul unei zile a două canale de desene animate.
În acest context, programul ales este așadar Cartoon Network șo MiniMax iar ziua
aleasă este cea de luni. Programul se prezintă astfel:
PROGRAM CARTOON NETWORK
07:00. Formidabilele Magisăbii
42
Atunci când aventurile au nevoie de aventurieri, Vambre și Prohyas sunt
cei mai potriviți. Amândoi mânuiesc magisăbii incredibile cu puter i
excepționale.
07:10: Formidabilele Magisăbii
Atunci când aventurile au nevoie de aventurieri, Vambre și Prohyas sunt
cei mai potriviți. Amândoi mânuiesc magisăbii incredibile cu puteri
excepționale.
07:25: OK, K.O.! Să fim eroi!
Serialul urmărește faptele eroice ale lui K.O., un copil de un optimism
incurabil, care încea rcă să facă tot ce îi stă în putere ca să treacă peste toate
provocările care îi apar în cale, în universul dinamic, plin de roboți, în care
trăiește.
07:55: Haideti tineri titani!
08:20: Unikitty!
08:45: Fetitele Powerpuff
08:55: Fetitele Powerpuff
09:15: Stă să plouă cu chiftele
09:25: Stă să plouă cu chiftele
09:35 : Stă să plouă cu chiftele
09:50: Uimitoarea lume a lui Gumball
10:00: Uimitoare a lume a lui Gumball
10:20: Aventurile fratilor ursi
10:30: Aventurile fratilor ursi
10:50: Clarence
11:15: Unikitty!
11:45: Haideti tineri titani!
12:20 : Ninjago – Maeștrii Spinjitzu
12:50: Stă să plouă cu chiftele
13:00: Stă să plouă cu chiftele
13:20: Uimitoarea lume a lui Gumball
13:30: Uimitoare a lume a lui Gumball
13:45: Uimitoarea lume a lui Gumball
13:55: Uimitoarea lume a lui Gumball
43
14:20: Fetitele Powerpuff
14:55: Ben 10
15:05: Ben 10
15:25: Ninjago – Maeștrii Spinjitzu
15:50: Haideti tineri titani!
16:00: Haideti tineri titani!
16:20: Haideti tineri titani!
16:30: Haideti tineri titani!
16:45: Clarence
16:55: Clarence
17:15: OK, K.O.! Să fim eroi!
Serialul urmăreș te faptele eroice ale lui K.O., un copil de un optimism
incurabil, care încearcă să facă tot ce îi stă în putere ca să treacă peste toate
provocările care îi apar în cale, în universul dinamic, plin de roboți, în care
trăiește.
17:40: Uimitoarea lume a lui Gumball
17:50: Uimitoarea lume a lui Gumball
18:10: Uimitoarea lume a lui Gumball
18:20: Uimitoarea lume a lui Gumball
18:40: Unikitty!
18:51: Unikitty!
19:05 : Haideti tineri titani!
19:15: Haideti tineri titani!
19:35: Haideti tineri titani!
20:05: Aventurile fratilor ursi
20:15: Aventurile fratilor ursi
20:30: Aventurile fratilor ursi
20:40: Aventurile fratilor ursi
20:55: Să-nceapă aventura
21:15: Să-nceapă aventura
21:30: Să-nceapă aventura
21:40: Să-nceapă aventura
44
22:00: Steven Univers
22:10 : Steven Univers
22:25: Angelo e cel mai tare
22:35: Angelo e cel mai tare
22:55: Angelo e cel mai tare
PROGRAM MINI MAX
07:20: Clubul Ca stănelelor
Copiii pot porni în aventuri extraordinare în Clubul Căstănelelor împreună cu
Liza și prietenii ei, Castană, Maistru de baloane, Olly și Raza soarelui.
Personajele Castană, Maistru de baloane, Olly și Raza soarelui au fost inspirate
de cele patru elemente (pământ, aer, apă și foc); aceste personaje cu costume
minunate folosesc dialoguri inteligente, muzică și melodii atrăgătoare
încercând să transmită copiilor cunoștințele ș i valorile vieții de zi cu zi.
07:40: Monchhichi
08:00: Barbie și al ei Pegasus magic
09:30: Peripețiile Motanului Încălțat
10:00: Animalutele Littlest Pet Shop
Cum pot niște animăluțe minuscule să fie prietenii cei mai buni ai unei
adolescente? Cum se înțeleg, cum se descurcă? Vei afla răspunsul la toate
întrebările urmărind serialul nostru!
10:30: Trăiască regele Julien!
11:00: Micul meu ponei: PRIETENIA ESTE MAGICĂ
În cele mai noi episoade din Micul meu ponei, Twilight își continuă studiile cu
cei mai noi prieteni, Applejack, Rarity, Fluttershy, Rainbow Dash și Pinkie Pie.
Cu toții reprezintă diferite aspecte ale prieteniei, iar Twilight își dă seama că
face parte din „Elementele Armoniei“. Poneii trec prin nenumărate aventuri și
îi ajută pe locuitorii din Orașul Poneilor, iar dacă e necesar, reușesc să rezolv e
și problemele care apar între ei.
11:30: Noile aventuri ale lui Peter Pan
45
Acest serial urmărește aventurile lui Peter Pan, ale celei mai bune prietene,
Tinkerbell, Wendy și frații săi, John și Michael, însoțiți de cățelul lor, Newfy,
în Țara de Nicăieri și dinc olo.
12:00: Curiosul George
12:30: Curiosul George
13:00: Pettson și Findus
14:15: Kate & Mim -Mim
14:30: Bibi și Tina
15:00: Bibi și Tina
15:30: Bibi și Tina
16:00: Barbie Dreamtopia
16:20: Peripețiile Motanului Încălțat
16:50: Zorro – The Chronicles S1
17:20: Noile aventuri ale lui Peter Pan
17:50: Trăiască regele Julien!
18:20: Începuturile familiei Crood
18:50: Monchhichi
19:05: Eu și cei 7 pitici
Cine a dormit în pătuțul meu? Cine a mâncat din farfuria mea? Cine a băut din
paharul meu? Toată lumea cunoaște povestea din care provin aceste citate…
Dar ce se întâmplă când într -o bună zi descoperi că tu însăți ești Albă ca
Zăpada și brusc trebuie să -ți împărtășești casa cu 7 pitici? Ei, să începem… a
fost odată ca niciodată… Restul vei afla pe micile ecrane, urmărește -ne!
19:35: Micul meu ponei: PRIETENIA ESTE MAGICĂ
În cele mai noi episoade din Micul meu ponei, Twilight își continuă studiile cu
cei mai noi prieteni, Applejack, Rarity, Fluttershy, Rai nbow Dash și Pinkie Pie.
Cu toții reprezintă diferite aspecte ale prieteniei, iar Twilight își dă seama că
face parte din „Elementele Armoniei“. Poneii trec prin nenumărate aventuri și
îi ajută pe locuitorii din Orașul Poneilor, iar dacă e necesar, reușesc să rezolve
și problemele care apar între ei.
20:05: Balto
Balto, pe jumătate husky, pe jumătate lup, nu știe cărei rase îi aparține cu
adevărat. Însă prietenii săi, Boris, gâsca rusească, puiul de urs polar și
46
frumoasa husky, Genna, îl iubesc și știu ce suflet nobil are. Într -o zi, în Alaska
apare o epidemie gravă de difterie. Copiii se îmbolnăvesc pe rând și situația e
agravată de dificultatea circulației din cauza unei furtuni mari. Nicio șansă ca
medicamentele care ar putea salva vieți să ajungă la cop iii bolnavi, decât dacă
o echipă de câini de tracțiune pornește la drumul de 600 mile și le duce
medicamentele. Balto conduce echipa și începe călătoria plină de pericole…
21:30: Lumea adâncurilor
Serialul urmărește aventurile familiei Nekton, o familie de exploratori
subacvatici îndrăzneți care trăiesc pe un submarin ultramodern, Aronnax, și
cercetează zone necunoscute din oceanele Pământului pentru a scoate l a iveală
misterele adâncurilor.
22:00: Eu și Mia
Mia este entuziasmată: anul acesta, bunicul Renzo i -a pregătit un cadou de
aniversare special! Mia va petrece vacanța de vară la o fermă de cai de rasa
Haflinger din Munții Dolomiți. Să călărească și să aibă grijă de cai împreună
cu alți adolescenți, și toate aste a în cel mai frumos loc imaginabil. Ce poate fi
mai incitant? Așa că, atunci când Renzo o lasă pe Mia la stația de funicular de
unde va ajunge sus, la fermă, Mia își imaginează cea mai frumoasă vară din
viața ei.
22:30: Bibi și Tina
23:00: Bibi și Ti na
3.4. Analiza și interpretarea datelor
După cum se poate obsrrva și în figura de mai sus, în cdarul programului analizat,
mare parte dintre desenele animate difizate include violență și agresivitate, unele dintre ele,
fiind chiar despre sporturi care promovează luptele, altele ca re promovează bătăile cu săbii
(ex: OK, K.O.! Să fim eroi! , Formidabilele Magisăbii , Ninjago – Maeștrii Spinjitzu ). Aceste
tipuri de desene animate, menționate în exemeple, pot fi cu adevărat nocive pentru copiii care
aleg să imite comportamentele observate. De asemenea, acest tip de desene animate pot inhiba
trăirile emoționale precum și activitatea socială.
Există însă și un procentaj important de desene animate de aventură (de exemplu:
Steven Univers , să-nceapă aventura, Aventurile fratilor ursi , Uimitoarea lume a lui Gumball ).
47
Aceste tipuri de desene animate pot fi interpretate va având un efect poz itiv asupra copilului și
asupra vieiții socio -emoționle a acestora.
Din păcate însă, frecvența crescută de dif uzare a desenelor animate violen te și agresive
pentru copii ne determină so ă considerăm că tabloul general al desenelora nimate pentru
preșcolari este unul cel puțin îngrijorător.
În continuare s -a realizat o analiză comparativă a 3 desene animate difuzate de
Cartoon Network prin comparație cu 3 d esene animate difuzate de Minim ax.
În vederea comparării seraielelor de desene animate, respectiv a prezenței sau absenței
agresivității în cadrul acestora, se vor lua în considerare următorii indicatori: agresivitate a
fizică , agresivitate a verbală și agresivitate emoț ională.
Ben 10 (Cartoon Network) Vs. Animăluțe le Littlest Pet Shop (Mini Max)
Sursa: https://ro.wikipedia.org/
48
În Ben 10, personajul principal este reprezentat un băiat în vârstă de 10 ani p e nume
Ben Tennyson.
Prin intermediul unui ceas extraterestru, care se numește Omnitrix, Ben se poate
transforma astfel în diferite tipuri de specii de extratereștri cu diverse puteri incredibile. Ben
este întotdeauna ajutat de verișoara sa în vâtstă tot de 10 ani, Gwen Tennyson și de bunicul
său Max.
Cartoon Network a creat și un joc care poartă denumirea de Ben 10. În acest joc se
vorbește de spre criză interdimensională care amenință să înghită pământul într -o întreagă
negură fără limite. După ce Ben Tennyson observă faptul că puterile prietenilor săi
extratereștrii au fost practic furate, acesta pornește să le recupereze. Are așadar de înfrun tat
armate întregi și va trebui astfel să contraata ce un complot pus la cale împotriva întregului
pămănt.
După cum se poate observa și în descriere, serialul de desene animate este unul de
domeniul fantasticului, însă care include numeroase scene de viole nță și de agresivitate. După
ce devine extraterestru, Ben se luptă cu rău -făcătorii, iar copiii privitori nu sunt privați de
secnele care includ bătăia propriu -zisă.
Din prisma celor indicatori urmăriți se poate spune că:
Agresivitate a fizică – este prezentă pe o perioadă de aproxima tiv jumătate
din fiecare serial. Sunt prezente aproximativ 2 -3 scene de agresivitate fizică
în cadrul fiecărui episod.
Agresivitate verbală – acest gen de agrisivitate nu este foarte prezent. S -ar
putea spune că este prezen t prin intermediul utilizării unor termeni jignitori,
precum: "dobitoc", " fraier" sau "bătut în cap".
Agresivitate emoț ională- nici acest gen de agresivitate nu este prea prezent.
În unele episoade se mai duscută însă despre șantajuri, în urma cărorar
personajele principale reușesc să câștige. Copiii vor putea înțelege astfel că
ideea de șantaj este benefică și ar putea pune în aplicare astfel de practici.
Se poate considera astfel că serialul este unul cu un puternic impact violent și care
poate instiga la violență. Ben este un personaj pozitiv, dar cu toate acestea, atunci când se
transformă, devine violent. Este drept, violența sa este justifocată, întricât încearcă să salveze
lumea, însă copiii pot fi debusolați de acest comportament. Copiii știu că pe rsonajele pozitive
reprezintă un exemplu de urmat. În cazul acesta, copiii pot urma și comportamentul agresiv al
lui Ben.
49
Animăluțele Littlest Pet Shop reprezintă un serial de desene animate difuzat în
România pe canalul de desene animate Mini M ax. A fost astfel dezvoltat de către Julie
McNally -Cahill și Tim Cahill pentru Hasbro Studios .
Serialul are ca personaje figurinele de colecție comercializate de către Hasbro . A fost
nominalizat la un premiu Daytim e Emmy pentru cel mai original cântec di ntr-un program
animat dedicat exclusiv copiilor și a câștigat un Premiu Leo pentru cea mai bună coloană
sonoră .
Littlest Pet Shop a devenit foarte rapid unul din cele mai urmărite programe de pe Hub
Network în 2013.
Serialul este unul destinat cu precădere copiilor sub 7 ani. Este un serial care inspiră
cal și relaxare. Poate părea plictisitor pentru copiii mai mari.
În cadrul acestui serial se promovează ideea de prietenie, de iubire, dragostea față de
animale, empatia și buna -purtare. Este mai mu lt un serial ecativ decât de acțiune.
Din prisma celor indicatori urmăriți se poate spune că:
Agresivitatea fizică – nu este prezentă. Mai există, pe alocuri îmbrânceli
între animale, însă nu prezintă o tentă agresivă sau violentă.
Agresivitate verbală – acest gen de agrisivitate este dificil de identificat în
cadrul acestui serial. Se mai utilizează, foarte rar expresii jignitoare,
precum: "tăntălău" , "nesăbuit" sau "stupid".
Agresivitate emoțională – acest gen de agresivitate este fo arte dificil de
identificat în cadrul acestui serial de desene animate. Am putea spune că
este practic inexistent. Singurele scene de acest gen ar putea fi identificate
în scene de plâns ale animalelor, plâns care apare în urma nerespectării
unor dorințe a le animalelor mai mici de către animalele mai mari, respectiv,
de către părinți.
Animăluțele Littlest Pet Shop, spre deosebire de Ben 10 este un serial mult mai
adecvat copiilor.
Nu se prezintă scene agresive sau violente și se promovează liniștea, bucuria și
prietenia, spre deosebire de Ben 10, care, deși promovează vitejia și curajul, încurajează și
agresivitatea și violența.
50
Formidabilele Magis ăbii (Cartoon Network) Vs. Tăiască Regele Julien ! (Mini Max)
Sursa: https://ro.wikipedia.org/
Formidabilele Magisăbii reprezintă un serial de animație american de comedie și
de fantezie , realizat de către Kyle A. Carrozza . Inițial serialul a început ca o serie de diverse
scurt -metraje realizate în mod special pentru site -ul Cartoon Network Video . Aceste s curt-
51
metrajele au avut premiera oficială on line pe data de 6 mai 2015, pe lângă care și
videoclipurile interactive puse astfel pe aplicația Cartoon Network Anything .
Pe data de 13 iunie 2016 s -a confirmat faptul că Formidabilele Magisăbii a fost ales
sub forma unui serial întreg de tele viziune, a c ărui premieră a avut loc pe data pe 29
septembrie 2016 pe Cartoon Network .
În cadrul serialului se vorbește despre Prohyas și Vambre, o echipă frate -soră de
"Războinici de închi riat" care pornesc singuri în diverse aventuri hilare și în căutări nebunești
în jurul orașului Rhyboflaven pentru a găsi astfel și colecta săbii magice, c unoscute sub
denumirea de magisăbii .
Deși serialul este unul de aventură care promovează ideea d e explorare, se mai
prezintă și scene agresive. În aventura lor, cei doi frați mai întțmipnă și personaje rău -voitoare
cu care trebuie să se lupte, ei fiind de altfel războinici.
Serialul poate avea un puternic impact asupra preșcolarilor, mai ales din pri sma
aventurii, instigând la implicarea inconștientă și irațională în aventuri, poate inadecvate
vârstei preșcolare. De asemenea, copiii pot înețelege că orice aventură reprezintă o luptă și
pentru a reuși trebuie să te bați și ca atare, să fii agresiv. Așa dar, deși mai s ubliminal, și
mesajul acestui serial pot fi catalogat ca fiind instigator la violență.
Din prisma celor indicatori urmăriți se poate spune că:
Agresivitatea fizică – este foarte prezentă în cadtul acestui serial. Mai mult
de jumătate din fiecare episod se bazează pe scene de luptă care includ
agresivitate fizică sub formă de bătaie între personaje, respectiv între
personajele pozitive și rău -făcători. Se prezintă aproximati v 3-4 scene de
agresivitate în cadrul fiecărui episod, ceea ce înseamnă foarte mult pentru
un episod de 20 de minute.
Agresivitate verbală – și acest gen de agresivitate este destul de prezent în
cadru episoadelor acestui serial. Se folosesc astfel foarte f recvent expresii
jignitoare precum: " malefic", "incompetent", "bun de nimic", "cap sec",
"dobitoc".
Agresivitate emoțională – acest gen de agresivitate este mai arr întâlnit în
cadrul acestui serial. Poate fi identificat în flagranturile și scenele de
înselăciune organizate de cele două personaje principale care sunt, de altfel
și personajele pozitive ale acestui seria. În acest context, copiii pot prelua
astfel de compertamente considerându -le ca fiind potrivite.
52
Trăiască regele Julien ! reprezintă un serial de desene animate inspirat din
franciza Madagascar care a debutat pe canalul Netflix pe data de 19 decembrie 2014 .
Julien este tipul care se îngrijorează adesea cu privire la toate lucrurile pe care le are în față”,
după cum explică Mitch Watson, producător executiv DreamWorks Animations pentru
„Trăiască regele Julien!”,serial de desene animate care a avut premiera pe data de 11
noiembrie 2017, pe canalul Minimax și care continuă săptămânal cu noi episoade.
Julien este un personaj care î și iubește poporul și regatul, însă adoră să se distreze. Problema
principală a acestui persona j pe parcursul serialului constă în găsirea unui echil ibru între cele
două activități.
Regele Julien este așadar unul dintre personajele pre ferate ale spectatorilor din lumea
întreagă. Îi stă în fire să fie celebru , însă serialul „Trăiască regele J ulien!” este singurul în
cadrul căruia acesta se află , pentru prima dată, cu adevărat în centrul acțiunii.
Trăiască regele Julien! reprezintă un serial de desen e animat e extrem de colorat si de
interesant din perspectivă vizuală –fiind rezultatul mu ncii multor artiști talentați. De
asemenea, serialul reprezintă și o combinație de satiră socială și comedie care, împreună,
înseamnă d istracție irezistibilă .
Trăiască regele Julien !, spre deosebire de Formidabilele Magisăbii este un serial mult
mai adecvat vârstei preșcolare. În cadrul serialului Trăiască regele Julien nu se prezintă scene
de agresivitate și de violență, deși se prezintă un stil de viață nerecomandat copiilor, însă,
acesta este și scopul, de a scoate în evidență comportamentele negative pe care și Julien
încearcă să le schimbe.
Din prisma celor indicatori urmăriți se poate spune că:
Agresivitatea fizică – acest gen de agresivitate este foarte rar întâlnită în cadrul
acestui serial. Mai apare câte o scenă de bătaie, o dată la 4 -5 episode, însă nu este
implicat și personajul principa l în cadrul acelor scene.
Agresivitate verbală – acest gen de agrisivitate nu este foarte prezent în cadrul
acestui serial. Se mai utilizează din când în când, însă nu toate episoadele, expresii
precum: "ratat", "fraier" sau "papă lapte".
Agresivitate emoți onală – nici acest gen de a gresivitate nu este prea prezent în
cadrul acestui serial. S -ar putea traduce însă în scenele de abuz de putere și de
influență din partea personajului principal care, o dată la 3 -4 episoade utilizează
amenințarea sau alte tehnici de intimidare față de alte animale.
53
Trăiască regele Julien ! este un serial mult mai educativ și mai recomandat decât
Formidabilele Magisăbii, atât pentru preșcolari cât și pentru copiii mai mari. Niciunul dintre
aceste două seriale nu se adresează exclusiv preșcolarilor.
Lego Ninjago: Maeștrii Spinjitzului (Cartoon Network) Vs. Micul meu ponei (Minim ax)
Sursa: https://ro.wikipedia.org/
54
Lego Ninjago: Maeștrii Spinjitzu reprezintă un serial de animație de acțiune –
comedie pentru familie dar mai ales pentru copii, care se focusează pe aventurile a
șase ninja (Kai, Cole, Zane , Jay, Lloyd și mai apoi Nya).
Acest întreg serial s e bazează de fapt pe seria de jucării Lego care poartă de altfel și
același nume.
Două episoade pilot au fost difuzate pe canalul de desene animate Cartoon Network pe
data de 14 ianuarie 2011, uneori separa te în patru episoade. Ca urmare a popularității foarte
mari a acestor episoade pilot, primul sezon s -a lansat în luna decembrie a anului 2011 până în
luna martie a anului 2012 pe lângă o nouă serie de jucării sub denumirea de Rise of the
Snakes („Ascensiunea șerpilor”).
Serialulul, având în vedere că este despre Ninja, este clar unul încărcat de agresivitate
și de violență.
Personajele Ninja se luptă în permanență, iar copiii nu sunt privați de scenele de luptă,
din contră chiar, aceste scene fac practic obiectul de acțiune al întregului serial.
Copiii pot fi instigați de acest serial.
Personajele Ninja sunt personaje luptătoare care se bat, fii nd de altfel și considerate ca
fiind personaje pozitive. Astfel, copiii imitând comportamentul personajelor pozitive pot imita
și comportamentul agresiv și violent.
Din prisma celor indicatori urmăriți se poate spune că:
Agresivitatea fizică – este prezent ă pe aproximativ trei sferturi din durata
turor episoadelor. În fiecare episoade apar scene de agresivitate fizică de
aproximativ 4 -5 ori, în cele 20 de minute dedicate fiecărui episod.
Agresivitate verbală – acest tip de agrisivi tate nu este foarte prezen, întrucât
personajele acestui serial se luptă în cea mai mare parte, nu prea vorbesc.
Însă, se mai utilizează expresii jignitoare precum: "cap pătrat", "looser" sau
"dobitoc".
Agresivitate emoțională – acest gen de agresivitate es te prezent prin
intermediul unor scene de constrângere sau de păcălirea a adversarilor, însă
acstfel de scene apra o dată la aproximativ 2 -3 episoade. Mai apar însă și
scene de șantaj, însă acestea apar mult mai rar.
Micul meu ponei: Prietenia este magic ă reprezintă un serial animat de televiziune care
a avut premiera pe data de 10 octombrie a anului 2010 în Statele Unite ale Americii pe rețeaua
The Hub și se fundamentează pe linia de jucării Micul Meu Ponei a companiei Hasbro . Seria
55
este astfel produsă de studiourile Hasbro și DHX Media Vancouv er. Serialul este în moemntul
de față la al șaselea sezon în Statele Unite ale Americii și mai este difuzat la nivel
internațional în zeci de alte țări, fiind dublat în peste zece limbi.
Serialul urmează astfel povestea unui ponei unicorn foarte studios care est e denumit
drept Twilight Sparkle (în limba română însemnând așadar drept „Strălucir e de amurg”)
căruia mentorul său, Prințesa Celestia îi dă sarcina de a învăța diverse lucruri despre prietenie
în cadrul orașul ui Ponyville. Twilight Sparkle devine astfel prietenă apropiată cu alți cinci
ponei: Applejack, Rarity, Fluttershy, Rainbow Dash și Pinkie Pie. Fiecare în parte dintre
aceștia sunt complet diferiți și se descoperă pe astfel ei înșiși ca făcând parte din „Elementele
Armoniei”.
Serialul a fost lăudat de către critici pentru umor și pentru morală. În ciuda faptului că
este mai mult pentru fetițe și părinții lor, prietenia este astfel magică a devenit popular și în
rândul spectatorilor mai mari din punct de vedere cronologic , adolescenți și adulți de sex
masculin, care se numesc ei înșiși bronies .
Din prisma celor indicatori urmăriți se poate spune că:
Agresivitatea fizică – este aproape inexistentă. Foarte rar, o dată la 4 -5
episoade mai apar scene de îmbrănceli între personaje însă nu degenerează
într-o scenă de agresivitate propriu -zisă.
Agresivitate verbală – nici acest gen de agrisivitate nu este foarte prezent. S –
ar putea spune că este prezent prin intermediul utilizării unor termeni
jignitori, precum: "fraier", "prostuț" sau "needucat .
Agresivitate emoțională – în cadrul acestui serial nu s -a identificat nicio
scenă de agresivitate emoțională.
În cadrul acestei categorii de seriale de desene animate s -a anlizat practic un serial
dedicat băieților (Lego Ninjago: Maeștrii Spinjitzu) și unul destinat fetelor ( Micul meu ponei:
Prietenia este magică ). Diferența este că, în cazul băieților, prin intermediul Lego Ninjago:
Maeștrii Spinjitzu , se promovează lupta, băt aia, agresivitatea și violența în timp ce, în cazul
fetelor, prin intermediul serialului Micul meu ponei: Prietenia este magică se promovează
armonia, prietenia, frumusețea și iubirea.
56
Rezultatele studiului:
Analizând astfel cele două canale de desene animate propuse pentru acest studiu ,
precum și o parte dintre serialele difuzate pe aceste canale se constată că Minimax este un
canal mult mai adecvat vârstei precolare, care se bazează pe seriale educaționale ce
promovează valori morale precum: iubire, prietenie, înțelegere, dragoste față de animale,
respect, armonie, empatie și altruism.
Cartoon Network este un canal care se bazează pe seriale în mare parte agresive. Deși
se încearcă promovarea curajului și a aventurii, copiii pot p ercepe într -un mod eronat mesajul
și pot înțelege că oric e aventură include și lupte iar pentru a fi curajos, brav sau viteaz trebuie
de asemenea să te lupți, deci practic să fii agresiv și violent.
Vârsta preșcolară fiind o vârstă a imitației se poate considera că mai recomandabil
pentru preșcolari ar fi canalu l Minimax decât Cartoon Network. Adică, ar fi mai benefic ca
preșcolarii să imite comportamente pozitive bazate pe armonie, bucurie și iubire, decât acte de
vitejie bazate pe violență și agresivitate.
Este evident faptul căși Cartoon Network prezintă calit ățile sale, fiind un canal foarte
pareciat de către copii. Ar putea fi considerat specific mai mult băieților decțt fetelor, însă,
chiar și așa, oricât de mult le -ar plăcea genul acesta de desene animate băiețeilor, nu sunt
adecvate dezvoltării lor psiho -sociale armonioase.
Desigur, este important de precizat că o parte dintre desenele animate difizate de
Minimax sunt destinate mai mult copiilor mai mici și pot părea plictisitoare și neinteresante
pentru copiii mai mari, însă, considerăm că este mai benefic ca un copil să vizioneze un serial
care poate nu -l atrage atât de mult și din care poate lua prețioase învățături, decât să vizioneze
un serial care îl instigă la violență.
3.5. Discuții
Studiul rea lizat se încheie cu părerea conform căreia excesul de desene animate
violente poate afecta și tulbura foarte grav așadar întreaga personalitate a copilului,
transformându -l efectiv.
Importanța subiectului abordat este așadar mult mai mare decât pare, iar studierea
acestui fenomen scoate la iveală practicinesă nătoase applicate de către părinți, precum și
nereguli în ceea ce privește legile de protejare a minorului.
57
În momentul de față și în urma studiului realizat se poate afirma cu certitudine faptul
preșcolarul nu este protejat sub nicio formă de unele televiziuni special destinate copiilor,
cum este de exmplu Cartoon Network, care nu fac nimic altceva decât să difuzeze programe
care deși pot fi interesante pentru mulți copii, sunt foarte agresive și violente.
Din acest punct de vedere se pare că audien ța este mult mai importantă decât
dezvoltarea normală și armonioasă a cop iilor care cad astfel foarte ușor pradă tuturor
influențelor, devenind în acest mod chiar neadaptați, considerați astfel de stat ca fiind copii cu
nevoi speciale.
În acest context, da că se încearcă găsirea unui vinovat, este clar că acesta nu va fi
niciodată identificat întrucât nu există un vionovat anume, ci vinovați suntem cu toții, mai
puțin copiii care sunt expuși cu sau fără voia lor.
Discuțiile pe maginea acestui subiect pot con tinua așadar la nesfârșit, însă concluzia va
fi aceeași: în România există desene animate care instigă la violență iar aceste desene animate
provoacă astfel comportamente dezadaptative în rândul preșcolarilor.
Actualele tipuri de desenele animate înfățișea ză așadar o lumea negativă, diabolică și
în stare chiar de dezintegrare morală.
Tehnologia modernă și foarte avansată, setea efectivă de putere, violența și
agresivitatea în mod special precum și tensiunea continuă din timpul unui episid de desene
animat e violent, constituie astfel ingredientele absolut indispensabile pentru cele mai multe
dintre desenele animate actuale. Ca urmare a acestora, preșcolarii ajung să fie predispuși la
violență și să devină chiar insensibili la durerea celor apropiați, ace sata făcând parte din viața
lor cotidiană.
Pentru influența puternică asupra preșcolarilor, o parte dintre desenele animate actuale
au ajuns astfel să fie considerate drept o "nouă putere" a lumii postmoderniste, o mare parte
dintre acestea fiind practic realizate pe baza a foarte multe tipuri de studii și de cercetări, toate
acestea însumând astfel mai multe mijloace prin intermediul cărora se transmit deci mesajele
subliminale.
Atât comportamentul cât și conduita copiilor sunt astfel foarte puternic infl uențate de
către lucrurile cu care aceștia intra în contact, în foarte multe dintre situații însă imaginația
detronând cu mare succes realitatea efectivă.
Copilăria preșcolarilor din ziua de astăzi este așadar profund pertrbata de către toate
influentele exercitate asupra lor, inclusiv de desenele animate complet neadecvate vârstei lor,
aceștia adoptând comportamente dezadaptative.
58
Problema care se une în acest sens sens este însă ca toate aceste comportamente pot
continua și mai târziu, iar dacă am fi să ne luăm după principiul potrivit căruia “violența naște
violenta”, atunci am putea spune că acești copii sunt adulții violenți de mai târziu, însă nu
acest lucru a fost analizat în cercetarea de față, motiv pentru care nu putem proba această
premisă.
59
CONCLUZII
Lucrarea de față a demonstrat faptul că desenele animate pot avea un impact foarte
mare asupra dezvoltării copilului, cu precădere asupra dezvoltării socio -emoționle. De
asemenea, tot desenele animate pot instoga și la agresivitate si violență.
În cadrul perioadei preșcole se formează așadar toate tipurile de conduite adaptive de
bază, se constituie deci și toate structurile energetice mult mai importante (de tip intelectual,
de tip creativ), inclusiv ideea efectivă de sociabilitate, o serie foarte importantă de diverse
aptitudini, precum și caracteristicile tuturor tipurilor de comportamente de bază, toate reacțiile
afective precum și voliționale.
Vârsta preșcolară este astfel considerată perioada imaginației, fantezi ei, visării precum
și jocului. Prin joc se îmbogățește astfel sfera vieții psihice a copilului, se dezvoltă foarte
mult curiozitatea, se deschide planul efectiv al imaginației prin imitarea perfect lucidă a
tuturor rolurilor socio -profsionale.
Comportamen tul violent al copilului în perioada preșcolară poate fi orientat în mai
multe direcții, atât împotriva celorlalți, cât și împotriva unor bunuri sau proprietăți sau chiar
împotriva propriei persoane.
Cercetătorii în ceea ce privește problemele de ordin soc ial generate de violenta
televizuală la care copilul este expus vorbesc tot mai îngrijorați despre pierderea aptitudinilor
sau a inteligenței emoționale.
În această perioadă, preșcolarul învață practic, spre exemplu, faptul că este suficient
doar să plân gă pentru a putea obține astfel ceva anume, chiar dacă plânsul său nu reprezintă
expresia unor anumite tipuri de stări afective reale, de durere ori de neplăcere. Pe acest întreg
teren și în acest tip de context își fac practic apariția și unele tipuri de trăsături specific
negative.
Din acest punct de vedere, prin intermediul imitației, copilul preșcolar preia astfel de
la adult sau de la televizor o serie importantă de stări afective, precum și toate stările
emoționale care le însoțesc.
Ca urmare a acestei imitații, toate expresiile precum și conduitele emoționale ale
preșcolarului se diversifică așadar foarte mult, se îmbogățesc, devin chiar mult mai coerente
precum și adaptate tuturor situațiilor.
60
Totodată însă, crește și capacitatea efectiv ă de stimulare a unor anumite tipuri de stări
afective în vederea satisfacerii diferitelor tipuri de trebuințe.
Este foarte important ca această vârstă să fie tratată de către părinți cu aceeași
seriozitate și responsabilitate, ca oricare alta, problemele survenite acum afectând foarte grav
dezvoltarea ulterioară de mai târziu.
61
BIBLIOGRAFIE:
1. Anghel, E. (2011). Psihologia educației pe tot parcursul vieții. București:
Editura For You.
2. Averill , J. R. (1997 ). The emotions: An integrative approach. In R. Hogan
& J. A. Johnson (Eds.), Handbook of personality psychology.
3. Barber, B. K. (1996). Parental psychological control: Revisiting a neglected
construct. Child Development, 67.
4. Bushman, B. J., & Anderson, C. A. (2009). Comfortably numb:
Desensitizing effects of violent media on helping others. Psychological
Science, 21(3).
5. Crețu , T. (2009). Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom.
6. Cristea, S. (2004). Dicționar de termeni pedagogici. Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti.
7. Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea. Metode calitative de abordare.
Observația și interviul. Iași. Editura Polirom.
8. Denham, S.A. (2006). Social–emotional competence as support for school
readiness: What is it and how do we assess it? Early Education &
Development, 17 (1).
9. Dragu, A., Cristea , S. (2003). Psihologie și pedagogie școlară, Constanța:
Ovidius Univesity Press.
10. Freedman , J. L. (1984 ). Effect of television violence on aggressiveness.
Psychological Bulletin, 96(2).
11. Frydman , M. (1993 ) Television et violence, Paris.
12. Goleman, D. (2001). Inteligența emoțională. București: Editura Curtea
Veche.
13. Golu , P., Verza, E., Zlate , M. (1993). Psihologia copilului. București :
Editura Didactică și Pedagogică.
14. Healy, J. (1990). Endangered Minds: Why Children Don‟t Think and What
We Can Do About It. New York: Simon and Schuster.
15. Lockhart, K. L., Chang, B., & Story, T. (2002). Young children‟s beliefs
about the stability of traits: Protective optimism? Child Development, 73.
62
16. Miclea, M., Bălaj, A., Porumb, D., Porumb, M., Porumb, S. (2006) –
Screeningul competențelor sociale, în Manualul de utilizare al Platformei
de evaluare a Dezvoltării.
17. Moran de Jouffrey , P. ( 2005) . Psohologia copilului, Bucuresti: Editura
Teora.
18. Muntean, A., (2009). Psihologia dezvoltării umane. Iași: Editura Polirom.
19. Murray , S. ( 2006 ). Ethnic masculinity and early television's vaudeo star. In
H. Newcomb (Ed.), Television : The Critical View (7th ed.). New York:
Oxford.
20. Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia (trad.). București : Editura Didactică
și Pedagogică.
21. Păunescu, C. (1994). Agresivitatea și condiția umană. București: Editura
Tehnică.
22. Poplawski, T. (1998). Losing Our Senses. Renewal: A Journal for Waldorf
Education, Vol. 7, No. 2, Fall.
23. Roco, M. (2001). Creativitatea și inteligența emoțională. Iați: Editura
Polirom.
24. Sadock , B., & Sadock , V. (2003 ). Kaplan & Sadock's synopsis of
psychiatry: Behavioral sciences, clinical psychiatry (9th ed.). Philadelphia:
Lippincott Williams & Wilkins.
25. Schaefer, E. S. (1965). Children‟s reports of parental behavior: An
inventory. Child Development, 36.
26. Soenens, B., Elliot, A. J., Goossens, L., Vansteenkiste, M., Luyten, P., &
Duriez, B. (2005). The intergenerational transmission of perfectionism:
Psychological control as an intervening va riable. Journal of Family
Psychology, 19.
27. Stein , N. L., & Levine , L. J. ( 1989 ). The causal organisation of emotional
knowledge: A developmental study. Cognition and Emotion, 3(4).
28. Străchinaru, I. 1994). Psihopedagogie specială, Vol. I. Iași: Editura
Trinit as.
29. Șchiopu, U. (1983). Repere psihodiagnostice – Stadiile dezvoltării psihice
în psihologia educației și dezvoltării. București: E.A.
30. Șoitu, L., Havîrneanu, C. (2001). Agresivitatea în școală. Iași: Editura
Institutului European.
63
31. Tisseron , S. (2000 ). Enfants sous influence. Les ecrans rendent -ils les
jeunes violents? Paris: Armand Colin.
32. Verza, E., Verza , E., F. (2000). Psihologia vârstelor. București: Editura Pro
Humanitate.
33. Weiss, L. H., & Schwarz, J. C. (1996). The relationship between parenting
types and older adolescents' personality, academic achievement,
adjustment, and substance use. CHILD DEVELOPMENT, 67(5).
34. Wilmshurst L., (2007). Psihopatologia copilului. Fundamente. Iași: Editura
Polirom.
64
ANEXE
65
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ARGUMENT …………………………………………………………. ………. …………………. 3 CAPITOLUL 1 . PARTICULARITĂȚILE… [608020] (ID: 608020)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.