Argument … … … … .. 3 [620618]

1
CUPRINS
CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 1
Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 3
PARTEA TEORETICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 5
Capitolul I. Stresul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 5
I.1 Definire și concepte generale ………………………….. ………………………….. …………………………. 5
I.2 Eustress și distress ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 6
I.3 Paradigme în studiul stresului ………………………….. ………………………….. …………………………. 7
Modelul fiziologic al stresului și teoria răspunsului ………………………….. ………………………….. .. 7
Modelul cauzal și teoria stimulilor ………………………….. ………………………….. ………………………. 8
Modelul cauzal sau modelul ingineresc ………………………….. ………………………….. ………………… 8
Modelul interacțional al stresului și teoria tranzacțională ………………………….. ………………….. 10
Sindromul de adaptare generală ………………………….. ………………………….. …………………………. 12
Capitolul II. Aprecierea emoțiilor ………………………….. ………………………….. …………………… 14
II.1 Considerații introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 14
II.2 Definirea conceptelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 14
II.3 Emoțiile și mecanismele de coping ca procese ………………………….. ………………………….. . 15
II.4 Coping -ul ca mediator al stărilor emoționale ………………………….. ………………………….. …. 16
II.5 O cale prin care coping -ul afec tează emoțiile – Exploatarea atenției …………………………. 17
II.6 Eficiența coping -ului și răspunsul emoțional ………………………….. ………………………….. …. 18
Capitolul III. Mecanismele de copi ng ………………………….. ………………………….. ……………… 20
III.1 Aspecte introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 20
III.2 Aspecte definitorii ale coping -ului ………………………….. ………………………….. ………………. 22
III.3 Strategii de coping ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 23
III.4 Etapele coping -ului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 26
III.5 Mecanisme defensive vs coping ………………………….. ………………………….. …………………. 26
Mecanismele de coping ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 26
Mecanismele defensive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 27
III.6 Efectele coping -ului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 27
III.7 Diferențe individuale în mecanismul de coping ………………………….. ………………………… 28
PARTEA PRACTICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 30
Capitolul IV. Scop și obiective ………………………….. ………………………….. ………………………… 30
IV.1 Scopul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 30

2
IV.2 Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 30
Capitolul V. Ipoteze și va riabile ………………………….. ………………………….. ……………………… 30
V.1 Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 30
Capitolul VI. Metoda ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 31
VI.1 Prezentarea participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 31
VI.2 Instrumentele folosite ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 31
VI.3 Desfășurarea cercetării. Procedeul ………………………….. ………………………….. ………………. 32
Capitolul VII. Rezultatele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………….. 33
VII.1 Analiza preliminară a datelor ………………………….. ………………………….. ……………………. 33
VII.2 Regresia liniară multiplă ………………………….. ………………………….. ………………………….. 34
VII.3. Regresia liniară a variabilei „stil de coping” înainte de a utiliza funcția „Split File” … 34
VII.4 Regresia liniară a variabilei „stil de coping” în condiția „exerciții în poligon” …………. 34
VII.5 Regresia liniară a variabilei „stil de coping” în condiția „misiune externă” ……………… 35
VII.6 Interpretare psihologică a rezultatelor ………………………….. ………………………….. ………… 36
Capitolul VIII. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 39
Limitele studiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 40
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 41
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 44
Anexa nr. 1 – Scala stresului perceput ………………………….. ………………………….. ………………… 44
Anexa nr. 2 – Ways of coping checklist ………………………….. ………………………….. ……………… 45
Anexa nr. 3 – Stress emotion scale ………………………….. ………………………….. …………………….. 46
Anexa nr. 4 – consemnele instrumentelor ………………………….. ………………………….. ……………. 46
Anexa nr. 5 – tabele folosite în cadrul regresiei liniare a variabilei „stil de coping” înainte de
a utiliza funcția „Split File” ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 48
Model Summary ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 48
Anexa nr. 6 – tabele folosite în cadrul regresiei liniare a variabilei „stil de coping” în condiția
„exerciții în poligon”. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 49
Anexa nr. 7 – tabele folosite în cadrul regresiei liniare a variabilei „stil de coping” în condiția
„misiune externă” ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 50
Declarație privind originalitatea conținutului lucrării de licență ………………………….. ….. 51

3
Argument
Lucrarea se bazează pe studiul domeniului militar, reprez entând un corolar al
investigațiilor prezente în li teratura de specialitate privind problematica stresului, a modului
de a face față situațiilor stresante (mecanismul de coping) și al emoțiilor implicate, precum și
o cercetare personală prin care mi -am propus să observ modul în care aceste elemente
interac ționează între ele în contextul militar din România, în două situații: în cadrul
exercițiilor din poligoanele din România și în cadrul misiunilor externe din teatrele de
operații, precum sunt cele din Angola, Kosovo, Irak și Afganistan. Prin intermediul ac estei
cercetări, am încercat să aduc un plus de noutate domeniului militar din România în legătură
cu studiile legate de stres, emoții și stil de coping.
Noțiunea de „stres” nu este nouă în domeniul psihologiei. Cercetarea arată că
meseriile cu grad mare de predispoziție la stres se regăsesc în familia ocupațională din
domeniul apărării și siguranței naționale, respectiv militarii, pompierii, jandarmii și polițiștii.
Așa cum prezinta Kleber și Van de Verden (2003), specialiștii implicați în meserii cu risc
înalt sunt cei din domeniul militar, polițiștii și pompierii. Aceștia se confruntă cu situații
incerte și amenințătoare cum sunt: împușcăturile, amenințările teroriste și situațiile
intimidante. Din aceste motive, personalul implicat în desfășurarea unor acțiuni critice trebuie
să reușească să facă față primejdiilor inerente. Un mecanism potrivit pentru astfel de
probleme este reprezentat de coping. Un coping eficient contribuie la funcționarea normală și
la creșterea stării de bine al profesioniștilor și poate ameliora efectul produs de cerințele
situaționale cu impact negativ (Maslach, Schaufeli, & Leiter, 2001).
Lucrarea este organizată pe două părți: partea teoretică și partea practică. Partea
teoretică conține aspecte din literatura de specialitate le gate de stres, emoții (cele pozitive și
cele negative) și stilul de coping.
Partea practică a lucrării tratează scopul și obiectivele, ipotezele și variabilele alese,
metodologia utilizată, precum și rezultatele cercetării derulate de mine. Această evalua re a
fost efectuată pe un lot de 120 de subiecți. Din totalul subiecților, 60 au tratat itemi cu referire
la exercițiile din poligoanele situate în România, iar ceilalți 60 au tratat itemi cu referire la
starea din teatrele de operații.Din totatlul partici panților la studio, 23 au fost de gen feminin,
iar 97 de gen masculin.
Datele obținute în urma cercetării furnizează următoarele informații:
I. Infirmă două ipoteze : (1) Există o relație semnificativă între variabila „stres” și
„stilul de coping” și (2) Var iabila independentă „stres” și variabila independentă „nivelul

4
emoțiilor” prezic variabila dependentă „stilul de coping” în cazul condiției „exerciții în
poligoane” și
II. Confirmă alte două ipoteze : (3) Există o relație semnificativă între variabila
„nivelul emoțiilor” și „stilul de coping” și (4) Variabila independentă „stres” și variabila
independentă „nivelul emoțiilor” prezic variabila dependentă „stilul de coping” în cazul
condiției „misiune externă”.

5
PARTEA TEORETICĂ
Capitolul I. Stresul
I.1 Definire și concepte generale
Profesioniștii implicați în meserii cu risc ridicat, precum cei din domeniul militar,
polițiștii și pompierii, se confruntă din ce în ce mai mult cu situații stresante acute și
solicitante. Împușcăturile, situațiile intimi dante, amenințările teroriste și misiunile externe (în
teatre de operați i precum cele din Afganistan, Kosovo și Irak) reprezintă câteva exemple de
situații bruște, incerte și amenințătoare care plasează cerințe ridicate acestor profesioniști și
pot cauza s tres acut (Kleber & Van der Velden, 2003). În timp ce situațiile acute de stres pot
împiedica serios performanța (Harris, Hancock, & Harris, 2005), ele solicită profesioniștilor
să rămână calmi și să -și îndeplinească sarcinile în conformitate cu proceduril e și regulile de
angajament (Larsen, 2001).
Profesiile cu risc ridicat solicită angajaților să facă față în mod eficient situațiilor de
stres acut pentru a -și menține nivelul de performanță ( Luria & Torjman, 2009 ). Mai mult
decât atât, un coping eficient c ontribuie la bunăstarea profesioniștilor (Folkman &
Moskowitz, 2004), și poate ameliora efectul cerințelor situaționale asupra impactului negativ
pentru sănătate (Maslach, Schaufeli, & Leiter, 2001).
Originea conceptului este strâns legată de numele lui Se lye, el fiind numit ”părintele
stresului” acestuia revenindu -i meritul de a include stimuli psihogeni printre agenții stresori.
Agenții stresori sunt capabili să producă organismului o reacție de stres, în lipsa unor
agresiuni biologice sau fizico -chimice (Iamandescu, 2005).
Stresul este adesea considerat inamic comun în societatea modernă, iar mulți oameni
care cred că este sursa tuturor nenorocirilor lor, nu înțeleg că dețin avantaje. Stresul este un
răspuns normal și util al corpului. Cu toate acestea, s tresul în exces este dăunător; în anumite
cazuri, o astfel de suferință ar putea și ar trebui evitată (Selye, 1977).
Câteva neînțelegeri legate de natura stresului se datorează faptului că nu toată lumea
reacționează în același mod în timpul unei situații stresante. Acest lucru nu ar trebui să
surprindă, deoarece oamenii sunt diferiți între ei și nu există două persoane identice. Fiecare
dintre noi este condiționat de factori endogeni și exogeni (Selye, 1977).
Cercetările de bază au demonstrat că stresul es te răspunsul nespecific al organismului
la orice cerere (Selye, 1977).
Așa cum menționa Baum în lucrarea sa din anul 1990, ” Stress, Intrusive Imagery, and
Chronic Distress ”, stresul reprezintă o trăire emoțională negativă, însoțită de schimbări

6
previzibile fiziologice, biochimice, cognitive și comportamentale, orientate către acomodarea
cu efectele lui sau către modificarea evenimentului stresant.
Stresul este adesea privit ca un concept imprecis al limbajului uzual. De asemenea, el
poate fi conceput fie c a o influență dăunătoare a mediului înconjurator, precum un atac
violent, o boală, un divorț, pierderea unei sarcini, concedierea de la locul de muncă sau
ratarea unui examen, fie ca o reacție a organismului la diverse tensiuni (de exemplu, reacțiile
de al armă, rezistență și epuizare în cadrul sindromului de adaptare generală), fie ca o
interacțiune între organism și mediul înconjurător (Selye, 1977).
O altă definiție a stresului este cea enunțată de Paul Fraisse, acesta definindu -l ca fiind
”totalitatea co nflictelor personale sau sociale ale individului care nu -și găsesc soluția”
(Iamandescu, 1993).
O definiție mai cuprinzătoare decât cea enunțată de Paul Fraisse, este cea a lui Mihai
Golu: ”stresul reprezintă o stare de tensiune, încordare și discomfort de terminată de agenți
afectogeni cu semnificație negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație, de
dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme” (Iamandescu, 1993).
Iamandescu (1999) definea conceptul de stres ca fiind ”un sindr om constituit de
exarcerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacții psihice și a
corelatelor lor somatice (afectând totalitatea comportamentelor organismului) în legătură cu
excitația externă sau internă exercitată de o conf igurație de factori declanșanți (agenți
stresori) ce acționează intens, surprinzător, brusc sau/și persistent și având uneori un caracter
simbolic ”de amenințare”, alteori un rol extrem de favorabil pentru subiect.”

I.2 Eustress și distress
Uneori, agenți i stresori pot fi excitanți psihici cu rezonanță afectivă pozitivă, precum
este eustress -ul, sau rezonanță afectivă negativă, așa cum este distress -ul (Iamandescu, 1999).
Eustress -ul și distress -ul desemnează două tipuri fundamentale de stress, definite de
către Hans Selye în 1973 (Iamandescu, 1999).
Eustress -ul este definit ca ”o stare de stres validată printr -o reacție catecholaminică și
mai rar cortizolică însoțitoare, alături și de multe alte reacții fiziologice” (Iamandescu, 1999).
Distress -ul este ter menul care desemnează ”stresul care are un potențial nociv pentru
organism” (Iamandescu, 1999).

7
Diferența dintre eustress și distress este fundamentală atât din punct de vedere al
agenților stresori (stimuli plăcuți sau trăiri psihice plăcute, de la emoți i până la sentimente),
cât și al consecințelor sale pentru organism care sunt favorabile (Iamandescu, 1999).
Din punct de vedere al hormonilor implicați în stres, în cursul eustress -ului are loc de
cele mai multe ori doar creșterea secreției de adrenalină (Iamandescu, 1999).

I.3 Paradigme în studiul stresului
Modelul fiziologic al stresului și teoria răspunsului
Primele teorii privind adaptarea organismului la mediul înconjurător datează încă din
Antichitate. Hippocrate a considerat că ”boala nu e numai su ferință și leziune (pathos), ci și
efortul organismului de a -și restabili echilibrul (ponos).” (Băban, 1998).
Mai recent, fiziologii și biologii din secolul al XIX -lea au semnalat gradul înalt de
organizare al lumii înconjurătoare care facilitează o adapta re activă (Băban, 1998). Bernard
(1878) a indicat capacitatea organismului de a -și menține în condiții constante mediul intern
în raport cu stimuli din mediul extern. Procesul de adaptare activă al organismului la mediul
înconjurător în contiuă schimbare e ste posibil datorită unor mecanisme compensatorii și
dinamice, de neutralizare si corectare al unor disfuncții apărute (Băban, 1998).
• Reacții la stres
Răspunsul la stres este un proces complex ce include atât reacții fiziologice, cât și cele
cognitive, emo ționale și comportamentale (Băban, 1998).
Băban (1998) descrie în lucrarea sa o sistematizare a reacțiilor la stres :
a) Din punct de vedere emoțional aceste reacții pot fi : frustrare, anxietate, tensiune,
ostilitate, demoralizare, nervozitate, neliniște, a utoevaluare negativă, sentiment de neputință.
b) Din punct de vedere cognitiv reacțiile pot fi : deteriorări ale memoriei de scurtă și
lungă durată, scăderea gradului de concentrare, scăderea capacității de decizie, de planificare
și organizare, evitare sa u negare, toleranță redusă la criticism, creativitate redusă.
c) Din punct de vedere comportamental pot apărea reacții ca : scăderea performanței,
deteriorarea relațiilor interpersonale, accidente, răspuns ”totul sau nimic”, excesul sau
pierderea apetitului , insomnii, utilizare crescută de alcool, tutun, cafea sau tranchilizante,
suicid.
d) Din punct de vedere fiziologic sunt variate, ca de exemplu :
(1) sistemul scheleto -muscular: tensiune musculară, ticuri, hiperventilație ;
(2) sistemul cardiovascular: tah icardie, presiune arterială crescută, aritmii ;

8
(3) sistem gastrointestinal: intensificarea tranzitului ;
(4) sistemul neuroendocrin: nivel scăzut de CA si CO2 în sânge și urină ;
(5) nivel dermal: modificări în conductanța electrică a pielii, a potențialulu i electric,
hipertranspirație.
Modelul cauzal și teoria stimulilor
Acest model identifică stresul cu factorii ce induc stres, numiți stimuli, stresori sau
agenți stresori (Băban, 1998).
Teoria stimulilor enunță că stresul este o condiție a mediului (Holmes & David,
1989).
Modelul cauzal sau modelul ingineresc , consideră ființa umană, prin analogie cu
modelele tehnice, ca posedând o capacitate înnăscută de a face față unor situații stresante,
definite drept ”nivel de încărcare”. Depășirea pragului optim poa te cauza reacții de stres, mai
exact alterări ale funcțiilor psihofiziologice (Băban, 1998).
În limbaj tehnic, stimulii stresanți sunt priviți ca fiind ”input -uri”, iar reacția la acești
stimuli este ”output -ul” (Băban, 1998).
Modelul cauzal se poate expri ma sub forma unei funcții: S=f(s). Relația dintre reacții
și stimuli este similară cu schema behavioriștilor: S -> R (S reprezintă stimulul și R răspunsul
sau reacția) (Băban, 1998).
Totuși, acest model prezintă o limită, aceea fiind că stresul rezultă doa r din
proprietățile stimulilor. Teoria stimulilor ignoră cât de complexă este relația dintre om și
mediul în care trăiește, dar și existența unor diferențe la nivel individual în ceea ce privește
reacțiile la stres (Băban, 1998).
Totodată, nu se poate omit e faptul că acest model a adus contribuții foarte folositoare
în înțelegerea și aprofundarea unei părți din procesul stresului, mai exact rolul structurilor
sociale în generarea agenților stresori (Băban, 1998).
• Factorii de stres
Stresorii sunt reprezentaț i ca fiind condiții ale mediului sau evenimente, cu o
intensitate și frecvență care solicită reacții psihosociale și fiziologice din partea individului
(Băban, 1998).
Aceștia sunt clasați în trei categorii: stresori fizici, stresori psihici și stresori so ciali.
Adriana Băban în lucrarea ”Stres și personalitate”, publicată in anul 1998, propune o
nouă clasificare a stresorilor: stresori experimentali (șocuri electrice, expunere la frig sau
căldură, deprivare de somn, deprivare de hrană, deprivare maternă, zgomot) și stresori

9
naturali, aceștia din urmă clasificându -se în evenimente majore de viață (deces, boli fizice,
divorț, proceduri chirurgicale), tracasări cotidiene (aglomerare socială, izolare socială,
suprastimulare/substimulare, surse financiare insu ficiente) și experiențe traumatice și
catastrofale (dezastre, războaie, accidente rutiere, aviatice, feroviare).
Din punctul de vedere al metodologiei prezentate de către Adriana Băban în ”Stres și
personalitate”, se subliniază importanța identificării su rselor factorilor psihosociali de stres.
Aceștia își pot avea originea la nivelul persoanei (individual), nivelul familiei, nivelul
profesional, nivelul comunității și societății.
La nivel individual , stresorii există uneori în tipul de reactivitate emoți onală, în
structura de personalitate, în capacitățile intelectuale și în caracteristicile atitudinale și
comportamentale (Băban, 1998).
La nivel familial , sursele de stres sunt multiple, precum apariția unor membrii noi în
familie, conflicte maritale, div orț, comunicare redusă, alcoolism, violență domestică, boală,
decesul unui membru al familiei. Deoarece familia este centrul universului pentru fiecare
individ, funcționarea deficitară a acesteia se poate transforma în stresori acuți sau cronici
(Băban, 19 98).
Profesia reprezintă un reper existențial pentru om. Condițiile profesionale inadecvate
factorilor umani se resimt asupra stării de confort fizic și psihic al individului, generând stres.
O parte din factorii de stres profesional provin din mediul fiz ic (temperatură, iluminat,
zgomot, vibrații), ambianța socială (lipsa cooperării, atitudini critice, relații interpersonale
reduse, nesiguranța locului de muncă), caracterul și organizarea muncii (suprasolicitare sau
subsolicitare, orar prelungit, rutină, ritm impus, muncă în schimburi, control redus,
perspective de avansare). Cel mai grav factor de stres legat de profesie este reprezentat de
către șomaj. Acesta implică pierderea resurselor financiare, demoralizare cauzată de
schimbarea statusului social, d e scăderea stimei de sine și de inactivitate (Băban, 1998).
Apartenența persoanei la o comunitate , în afara celei familiale sau profesionale, oferă
suport social, dar și posibile surse de stres psihosocial. În cazul în care există relații
tensionate și co nflictuale, cooperare redusă, restricții inutile, rigiditatea regulilor sau un
sentiment de frustrare, grupul din care individul face parte poate deveni sursă de stres (Băban,
1998).
Caracteristicile unei societăți contemporane au determinat aparița unui spectru destul
de larg de stresori, precum birocrația, sărăcia, violența, izolarea, crize economice și politice,
supraaglomerarea din orașele mari și deprivarea de tradiții (Băban, 1998).

10
O altă clasificare a agenților stresori este oferită de Taylor (199 8). Aceștia îi
încadrează în trei categorii:
– prima categorie cuprinde factorii stresori care declanșează o stare emoțională
experimentată de un individ atunci când este oprită (împiedicată) să își atingă un scop (spre
exemplu, frustrare minoră – o notă sla bă la un examen și frustrare majoră – pierderea unui loc
de muncă) ;
– a doua categorie este reprezentată de factorii stresori care generează tensiunea
emoțională ;
– a treia categorie cuprinde situațiile generatoare de conflict intrinsec atunci când
persoana a re de ales între două sau mai multe variante. Kurt Lewin a identificat trei tipuri de
conflict:
(1) apropiere -apropiere (apare atunci când trebuie să alegem între două situații,
ambele favorabile) ;
(2) evitare -evitare (este vizibil atunci când trebuie să alegem între două situații,
ambele nefavorabile) ;
(3) apropiere -evitare (apare atunci când simțim simultan atracție și repulsie față
de aceeași situație). Un exemplu potrivit pentru ultima categorie (apropiere -evitare) este acela
când cineva care ține die tă poate fi atras de un desert, dar în același timp poate simți repulsie
față de acesta la gândul că l -ar putea îngrășa acel desert.
Modelul interacțional al stresului și teoria tranzacțională
Momenul apariției cărții lui Lazarus ”Psychological Stress and The Coping Process”
în anul 1966 marchează și apariția unei noi teorii – teoria tranzacțională.
Analizând noua paradigmă, s -au identificat patru concepte fundamentale definirii
acestei teorii : interacțiunea sau tranzacția , sistemul cognitiv , evaluarea și coping -ul
(Băban, 1998).
Termenul de tranzacție reprezintă o relație bidirecțională dintre individ și mediul
înconjurător. Stresorul sau amenințarea (termen folosit de Lazarus) în sine nu există, ca o
proprietate a individului sau mediului, ci este prezent doar în interacțiunea dintre ele (Băban,
1998).
Inițial s -a utilizat termenul de interacțiune , dar ulterior a fost preferat cel de
tranzacție ,
el indicând unitatea organică dintre cele două părți (individ și mediu), dar și eliminând
caracterul static al r elației persoană -mediu (Băban, 1998).

11
O abordare convențională a stresului interpretează factorii de stres ca fiind un punct
de plecare, iar sănătatea psihică ca un punct final al acestui fenomen. Una din consecințele
stresului este deteriorarea sănătății psihice (Băban, 1998).
Modelul interacțional este unul recursiv, acest lucru însemnând că ceea ce la un
moment dat a fost interpretat ca o consecință, poate deveni antecedent al evaluării într -un
moment ulterior (Băban, 1998).
Prin prisma teoriei cognit ive, stresul nu mai este determinat la nivelul reacților, ci de
o evaluare cognitivă a resurselor, dar și a situației (Băban, 1998).
Totuși stresul nu presupune doar substimulare sau doar suprastimulare informațională,
ci și procesarea unei informații in terpretată de către individ ca fiind irelevantă sau foarte
importantă pentru scopul urmărit (Băban, 1998).
Schema cognitivă a individului este mult mai importantă decât nivelul activării
fiziologice în generarea unor reacții potrivite cerințelor (interne sau externe). Modul de
confruntare și rezolvare a unei situații problematice reflectă abilitățile cognitive deținute de
persoană, dar și schemele cognitive prezente (Băban, 1998).
Schemele cognitive nu sunt structuri funcționale uniforme, ci ele implică și cogniții
despre lume, viitor și sine, conturate în sistemul de valori al individului. Deși o parte din
schemele cognitive pot fi accesibile conștiinței, un anumit conținut nu este și nu poate fi
monitorizat prin metacogniție (Băban, 1998).
Astfel, eva luarea cognitivă devine partea determinantă centrală a stresului (Băban,
1998).
Un alt concept important în teoria tranzacțională este evaluarea. Aceasta presupune
un proces continuu de monitorizare și căutare de noi informații a ceea ce se întâmplă și în
atribuirea de semnificații individuale informațiilor obținute (Băban, 1998).
Lazarus (1966) a distins două mari tipuri de evaluări, cu funcții și surse de informații
diferite : evaluarea primară și evaluarea secundară.
Prin evaluare primară , Lazarus (196 6) definește situația ca având sau nu
semnificație pentru confortul persoanei. Evaluarea situației ca stresantă implică trei categorii
de informații însoțite de emoții diferite: dauna deja produsă (trăire asociată cu sentimentul de
depresie sau furie), ant iciparea unei amenințări viitoare (sentiment de frică sau neliniște) și
provocarea (aceasta rezultând din cerințe dificile, dar și din convingerea în șansa de control,
câștig și efecte pozitive) (Lazarus & Folkman, 1987).
Prin evaluarea secundară se ident ifică alternativele adaptative pe care subiectul le
are la îndemână pentru a rezista situației stresante. În acest tip de evaluare, individul este

12
angajat într -un dialog intrinsec în vederea luării unei decizii ca efect al evaluării primare.
Evaluarea sec undară poate să confirme, să intensifice sau să reducă evaluarea primară a
amenințării, în funcție de resurse și opțiunile de coping (Băban, 1998).
Evaluarea primară și secundară nu trebuie privite ca fiind desfășurate secvențial, ci ca
un proces continuu (Băban, 1998).
Reevaluarea apare atunci când se obțin informații noi despre schimbări intrinseci sau
extrinseci, ele provenind din eforturile de coping sau a activității intrapsihice de tip defensiv.
În unele cazuri, reevaluarea este folosită ca mecanism de coping de neutralizare sau
minimalizare a informației aversive (Băban, 1998).
Evaluarea este determinată de două tipuri de factori: factorii personali și factorii
situaționali. Factorii situaționali se referă la ambiguitatea, severitatea, noutatea, du rata și
predictibilitatea stimulilor. McGrath (1970) a propus șase tipuri de condiții atunci când
evaluarea unei situații devine amenințătoare sau problematică:
– amenințarea integrității fizice;
– anticiparea eșecului a cărui consecințe duce la o trăire negat ivă;
– autodezaprobarea eșecului;
– dezaprobarea din partea celorlalți pentru neconfirmarea expectanței;
– destabilizarea lumii personale, sociale și culturale a persoanei;
– Interferarea acțiunii altora cu valorile și convingerile personale.
Al patrulea și ultimu l concept este reprezentat de coping sau ajustare , acesta
definindu -se ca ”efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările
interne sau externe care depășesc resursele personale.” (Lazarus & Folkman, 1984).
Această definiție a pus în evidență patru dintre caracteristicile importante ale coping –
ului: (1) rolul proceselor cognitive și al acțiunii, (2) coping -ul este întotdeauna un proces de
tranzacție între individ și mediul înconjurător (implică schimbări calitative și cantitat ive ale
raportului menționat), (3) face distincția între mecanismele înnăscute și cele de ajustare de
adaptare și (4) subliniază existența formelor eficiente și ineficiente de coping (Băban, 1998).
Sindromul de adaptare generală
Începând cu deceniul al V -lea al secolului trecut, Hans Selye contribuie cu teorii
importante în domeniul stresului, mai ales teorii din perspectiva fiziologică. Acesta a studiat
inițial efectele hormonilor sexuali asupra modului de funcționare ale agenților stresori.
Treptat, el a devenit din ce în ce mai interesat de efectele situațiilor stresante (Iamandescu,
1999).

13
În anul 1956, Selye dezvltă conceptul de ” sindrom de adaptare generală ”. În
momentul în care organismul se confruntă cu un factor ce provoacă stres, el se mobilizează
pentru acțiune. Acest lucru se datorează glandelor secretoare de adrenalină, un hormon cu
efect stimulator asupra sistemului nervos simpatic. Răspunsul este unul nespecific în legătură
cu agentul stresor, pe scurt, oricare ar fi pericolul, persoana va răsp unde cu același tip de
reacție fiziologică. Dacă expunerea este prea lungă și repetată, atunci se produce o uzură a
sistemului (Muntele Hendreș, 2017).
Sindromul de adaptare generală constă în tipul de reacție fiziologică produsă
nediferențiat și invariab il de către orice factor stresor, indiferent de natura acestuia. Acesta
cuprinde trei etape distincte: (1) lărgirea zonei corticale responsabile cu secreția adrenalinei,
(2) micșorarea glandelor cu rol în apărarea organismului și (3) secreții la nivelul st omacului și
duodenului (Iamandescu, 1999).
În prima parte a procesului, organismul intră într -o stare de alarmă și se mobilizează
pentru întâmpinarea situației problematice. Apar schimbări fiziologice, precum eliminare
masivă de hormoni corticosuprarenali, inhibiția sistemului nervos central, involuția timusului,
secreții gastro -intestinale, creșterea presiunii arteriale și a frecvenței cardiace, hipotermie și
hipoglicemie (Iamandescu, 1999).
În următoarea etapă, cea de rezistență , organismul încearcă să fa că față situației
problematice, prin confruntare sau evitare (Iamandescu, 1999).
În a treia fază și ultima, epuizarea , organismul nu mai reușește să se adapteze situației
deoarece și -a pierdut toate resursele fiziologice de care dispunea (Iamandescu, 1999) .
Modelul lui Selye a avut și câteva limite (Taylor, 1998):
1. Selye consideră că reacția la stres este una uniformă, iar cercetătorii actuali arată că
factorii stresanți diferiți determină răspunsuri endocrine diferite. Pe lângă acest aspect,
răspunsul la st res este influențat de percepția, personalitatea și particularitățile biologice ale
fiecărui individ.
2. Acesta atribuia un rol restrâns factorilor psihologici, iar studiile recente consideră
că aprecierea făcută de persoană asupra agentului stresant este det erminantă în apariția
stresului.

14
Capitolul II. Aprecierea emoțiilor
II.1 Considerații introductive
Lazarus (1991) descrie modul în care evaluările conștiente și inconștiente ale unei
situații vor provoca emoții de apreciere care sunt în concordanță cu e valuarea și vor evoca
tendințele de acțiune ulterioare. Datorită concentrării lor asupra posibilelor situații
periculoase, evaluările amenințărilor vor da naștere la emoții negative, cum ar fi teama,
anxietatea sau furia, și astfel pot provoca o stare ener getică ineficientă. În schimb,
concentrarea evaluărilor asupra potențialului câștig va determina emoții pozitive, precum
dorința și entuziasmul, mobilizând astfel o stare fiziologică eficientă (Frijda, 1988).
Atât aprecierile, cât și emoțiile sunt conside rate a fi precedate de răspunsurile
mecanismelor de coping (Rodell & Judge, 2009). După cum nota Frijda (1988), emoțiile
includ o anumită pregătire pentru acțiune. Lazarus (1999) demonstra că în general indivizii se
angajează în comportamente care sunt în concordanță cu răspunsurile lor emoționale. Spre
exemplu, atât Fugate și colab. (2011) cât și Kiefer (2005) au constatat că emoțiile negative de
apreciere au fost legate de comportamentul de retragere. Rodell și Judge (2009) au observat,
printre altele, cu m aprecierile privind obstacolele, prin anxietate și furie, au avut un efect
pozitiv asupra comportamentului de lucru contraproductiv.
Amenințările și emoțiile cu un caracter provocator au efecte diferite asupra
răspunsurilor la stresul acut. În timp ce s -au găsit emoții negative care provoacă strategii de
reglementare a emoțiilor cum ar fi abuzul de substanțe, emotiile pozitive au fost asociate cu
un comportament proactiv îmbunătățit și rezolvarea problemelor. Mai exact, persoanele care
apreciază o situați e ca fiind dificilă tind să utilizeze mai multe comportamente specifice
coping -ului orientat pe sarcini (TFC), în timp ce indivizii care apreciază o situație ca fiind
amenințătoare tind să utilizeze mai multe comportamente din sfera coping -ului axat pe emo ții
(EFC) (Folkman & Lazarus, 1985).

II.2 Definirea conceptelor
Lazarus, Averill și Opton (1970) au definit emoțiile ca fiind reacții psihofiziologice
complexe, organizate, constând în aprecieri cognitive , impulsuri de acțiune și reacții
somatice modelate . Cele trei componente funcționează mai degrabă ca o unitate decât ca
răspunsuri separate, iar modelarea componentelor reflectă calitatea și intensitatea emoției.
Evaluarea cognitivă este o parte integrantă a emoției. Furia, de exemplu, include de obicei o
apreciere a unui anumit tip de amenințare, iar fericirea include aprecierea că o anumită

15
condiție de tipul ”persoană -mediu” este benefică. Lazarus et al. (1970) au folosit termenul de
”impulsuri” mai degrabă decât cel de ”acțiune” pentru a atrage atenția asupra ideii că
acțiunea emoției poate fi inhibată, dar și exprimată. Mobilizarea – care este adesea implicată
în impulsurile de acțiune – este o trăsătură importantă a celei de -a treia componente (reacția
somatică modelată), ce se referă la profilul de r ăspuns fiziologic ce caracterizează în mod
unic fiecare calitate a emoției (Lazarus & Folkman, 1984).
Coping -ul reprezintă un efort comportamental și cognitiv prin care un individ face
față solicitărilor intrinseci sau/și extrinseci care îi depășesc resurs ele personale. Aceste
eforturi cognitive și comportamentale se schimbă în mod constant, în funcție de aprecierile și
reevaluările continue ale relației individ -mediu. Unele dintre schimbările prezente în relație
rezultă, parțial, din procesele de coping or ientate spre modificarea situației care provoacă
pericol (coping orientat spre problemă) și/sau reglarea stresului (coping axat pe emoție).
Această definiție se referă la două funcții ale coping -ului: focalizarea pe probleme și
orientarea spre emoție. Prin tre cele mai consecvente constatări la care au ajuns autorii
(Folkman, Lazarus, Dunkel -Schetter, DeLongis & Gruen, 1986) se numără faptul că indivizii
se bazează pe ambele forme de coping în gestionarea situațiilor stresante. Pentru a înțelege pe
deplin ac est mecanism, este necesar să se ia în considerare ambele funcții, dar și tipurile de
coping.

II.3 Emoțiile și mecanismele de coping ca procese
Pentru a înțelege relația dintre emoție și coping, este esențial să le vizualizăm din
punctul de vedere al pro cesului, acesta referindu -se la caracterul schimbător al gândurilor și
acțiunilor desfășurate de o persoană în timpul unor interacțuni individ – mediu înconjurător.
În schimb, abordările structurale se concentrează pe modele recurente cognitive,
comportame ntale și emoționale care exprimă trăsături mai mult sau mai puțin stabile ale vieții
emoționale a persoanei. O abordare structurală permite persoanelor să fie descrise ca fiind
triste, furioase sau vesele și presupune dispoziții stabile de coping, precum s ensibilizarea
represiunii, fatalitate -flexibilitate sau ipoteze cognitive iraționale care presupun că persoana
reacționează într -un mod caracteristic de la situație la situație (Ellis & Bernard, 1985).
Deși este legitimă și utilă evaluarea modelelor stabil e de emoție și de coping, acestea
constituie doar o parte a imaginii totale. Observația clinică și cercetarea empirică clarifică
faptul că emoția și coping -ul sunt în mod normal caracterizate de un grad ridicat de
variabilitate printre și în interiorul per soanelor (Folkman, Lazarus, Gruen, DeLongis, 1986).

16
Având în vedere puterea condițiilor de mediu pentru a forma reacții, această variabilitate este
funcțională și nu ar trebui să surprindă. Dovezile sugerează, în continuare, că măsurile
existente de a face față dispozițiilor nu prezic foarte bine modul în care oamenii se confruntă
de fapt cu anumite situații particulare (Cohen & Lazarus, 1973).
Mai mult decât atât, coping -ul este un proces multidimensional. De exemplu,
Folkman, Lazarus, Pimley și Novacek (1 987) au identificat două forme de coping centrate pe
problemă și șase forme de coping orientate spre emoție, utilizând chestionarul cu 66 de itemi
”Ways of Coping”, care enumeră o gamă largă de strategii cognitive și comportamentale pe
care oamenii le folo sesc pentru a gestiona cerințele unor situații stresante specifice. Dintre
cele două forme centrate pe probleme, una este centrată pe confruntare și interpersonală, iar
cea de -a doua subliniază rezolvarea planificată a problemelor. Formele axate pe emoție includ
distanțarea, evadare -evitare, acceptarea responsabilității, exercitarea controlului asupra
sentimentelor, căutarea unui sprijin social și o reevaluare pozitivă.

II.4 Coping -ul ca mediator al stărilor emoționale
S-a afirmat că emoțile și coping -ul apar într -o relație dinamică și reciprocă.
Aprecierea emoțiilor influențează coping -ul, care la rândul său modifică relația persoană –
mediu și, prin urmare, răspunsul emoțional. Privite în acest fel, coping -ul reprezintă un
mediator al răspunsului emoțional (Folkman & Lazarus, 1988).
Variabilele de mediere sunt adesea confundate cu variabilele moderatoare.
”Moderatorii” sunt condiții antecedente, precum trăsăturile de personalitate, care
interacționează cu alte condiții în producerea unui rezultat. O variab ilă de mediere, pe de altă
parte, modifică relația inițială dintre variabila antecedentă și rezultantă. Mecanismul de
coping, spre exemplu, apare în timpul situației stresante și transformă emoția inițială.
Diferența dintre variabilele moderator și variabi lele mediator este importantă din punct de
vedere conceptual și metodologic, dar din păcate adesea este înțeleasă greșit (Stone, 1985).
Efectele de mediere ale coping -ului asupra emoției nu au fost pe larg investigate.
Multe intervenții clinice se bazează pe următoarea premisă: calitatea vieții emoționale a
oamenilor poate fi îmbunătățită prin abordarea deficiențelor în aptitudinile de coping.
Interesul de a face față coping -ului în domeniul medicinii comportamentale și psihologiei
sănătății se bazează, de asemenea, pe ipoteza că mecanismul de coping face o diferență în
bunăstarea psihică și somatică a oamenilor. Cu toate acestea, în pofida acestei convingeri

17
aparent împărtășite, relativ puține cercetări au fost consacrate pentru a afla în ce mod formele
de coping afectează răspunsurile emoționale.

II.5 O cale prin care coping -ul afectează emoțiile – Exploatarea atenției
Întrebarea cheie pe care și -au pus -o cercetătorii a fost următoarea: ”Cum pot modifica
diferitele forme de coping relația individ -mediu, și, prin urmare, răspunsul emoțional? ”
Aceștia au luat în considerare trei posibilități – schimbare care este cauzată de: (l) activitatea
cognitivă care influențează desfășurarea atenției, (2) activitatea cognitivă care modifică
semnificația subiectivă pen tru bunăstare și (3) acțiuni care modifică termenii efectivi ai
relației individ -mediu. Categoriile definite în mod empiric sunt într -o mare măsură cuprinse
în categoriile definite în mod conceptual (Folkman & Lazarus, 1988).
Exploatarea atenției ca și concept se referă la activitatea de coping care distrage
atenția de la sursa de primejdie (strategiile evitante) sau îndreaptă atenția asupra acesteia
(strategii de vigilență). Abordarea prin evitare este un ul dintre cele mai frecvente moduri prin
care oamen ii fac față în situații stresante. Spre exemplu, programele de gestionare a stresului
(stress management programs) includ de cele mai multe ori jogging și momente de relaxare.
Acestea sunt, în principiu, tehnici ce ajută individul să înlăture sursa stresul ui. Vacanțele și
hobby -urile intră, de asemenea, în această categorie atunci când scopul lor este de a îndepărta
individul de o anumită problemă, situație sau condiție. Atunci când astfel de strategii au
succes, ele neutralizează emoțiile de primejdie, iar unele strategii, cum ar fi jogging -ul,
vacanțele sau hobby -urile, pot avea avantajul suplimentar de a face persoana să se simtă mai
bine din punct de vedere fizic și, astfel, să îmbunătățească starea emoțională. Cu toate
acestea, strategiile evitante pot fi, de asemenea, maladaptive dacă distrag atenția persoanei de
la o problemă care trebuie abordată (Folkman & Lazarus, 1988).
Un alt grup de strategii evitante, pe care Folkman și Lazarus (1988) le -au evaluat,
pare să fie mai puțin adaptabil decât cele des crise mai devreme. Autorii au numit acest grup
"evadare -evitare" pe scala ”Ways of Coping”. Aceasta descrie eforturile de evadare prin
gândire dornică (de exemplu, "Îmi doresc ca situația să dispară sau cumva să se termine"),
prin mâncat, prin băut, prin f umat, prin utilizarea medicamentelor sau drogurilor sau prin
somn. Deși aceste strategii pot oferi un răgaz scurt de la suferință, mai multe studii au
constatat că evitarea evacuării este asociată cu simptomele depresiei și anxietății (Folkman,
Lazarus, Du nkel-Schetter, DeLongis & Gruen, 1986) și cu simptome psihosomatice. (Benner,
1984). Studiile desfășurate de acești cercetători sunt transversale, astfel nu se poate determina

18
dacă metoda evitare -evadare provoacă simptome psihologice sau dacă persoanele ca re au
astfel de simptome utilizează această metodă. Indiferent de direcția cauzalității, anumite
forme de coping evitant par mai puțin probabile ca altele să producă un efect benefic
(Folkman & Lazarus, 1988).
Spre deosebire de coping -ul evitant, în care a tenția este deviată de la problemă,
strategiile vigilente de coping îndreaptă atenția asupra problemei printr -un efort de prevenire
sau de control al acesteia. În cadrul acestui studiu, autorii (Folkman & Lazarus, 1988)
apreciază două forme de coping care se concentrează asupra problemei: căutarea de
informații, care include strategii precum "Am vorbit cu cineva pentru a afla mai multe despre
această situație" și rezolvarea planificată a problemelor, care include strategii precum "Am
făcut un plan de acțiun e și l -am urmat" și "Am găsit câteva soluții diferite la această
problemă". Acestea pot modifica răspunsul emoțional în două moduri: (1) prin conducerea
planurilor de acțiune care modifică termenii relației individ -mediu, ele afectând în cele din
urmă răsp unsul emoțional și (2) prin afectarea directă a activității cognitive care stă la baza
răspunsului emoțional (Folkman & Lazarus, 1988).

II.6 Eficiența coping -ului și răspunsul emoțional
Un factor -cheie în eficacitatea coping -ului este alegerea strategiei de adaptare și dacă
aceasta se potrivește sau nu cu posibilitățile de a face față unei situații stresante (Folkman,
1984). Un criteriu important are legătură cu măsura în care rezultatul se află în controlul
persoanei. Formele de coping axate pe probleme c are sunt destinate să atingă rezultatul dorit
sunt adecvate, iar formele de coping care se concentrează pe emoție, dar și interferează cu
mecanismul de coping axat pe probleme sunt inadecvate. Dacă, cu toate acestea, rezultatul
dorit nu se află sub control ul persoanei, formele de coping orientate spre probleme sunt
inadecvate, iar formele de coping axate pe emoție care promovează reducerea stresului sunt
adecvate. Din punctul de vedere al cercetătorilor (Folkman & Lazarus, 1988), strategiile de
coping care nu se potrivesc cu condițiile actuale, vor avea în cele din urmă un efect negativ
asupra răspunsului emoțional, indiferent de orice beneficii temporare. Astfel, strategiile de
rezolvare a problemelor care se aplică unei situații în care nu este posibilă ni cio soluție sunt
de natură să genereze frustrare și furie, indiferent de calitatea activității de rezolvare a
problemelor.
”Activarea” temporală a strategiilor de coping influențează, de asemenea, eficiența
acestui mecanism. De exemplu, de multe ori nu est e clar de la început dacă un rezultat este

19
sau nu susceptibil de schimbare. Clarificarea poate depinde de o anumită problemă de
abordare a problemelor, cum ar fi căutarea informațiilor. Dacă procesele de evitare sau negare
sunt invocate să acționeze premat ur, ele pot interfera cu o căutare de informații și, astfel, pot
împiedica o evaluare realistă a opțiunilor de coping. În astfel de cazuri, alinarea emoțională
pe termen scurt este achiziționată în detrimentul coping -ului centrat pe problemă. Pe de altă
parte, abordarea de tip ”denial”, distanțarea și reevaluarea pozitivă pot fi utile atunci când
urmează o căutare de informații care arată că un rezultat nu este susceptibil de schimbare
(Folkman & Lazarus, 1988).
O altă trăsătură interesantă a eficacității c oping -ului se referă la utilizarea unor
strategii de coping aparent contradictorii în cadrul aceleiași situații. S -a observat un exemplu
mai devreme, și anume, folosirea coping -ului cu auto -control și confruntare în cadrul
aceleiași situații stresante. Ace ste două forme de coping sunt corelate între ele ( Folkman,
Lazarus, Dunkel -Schetter, DeLongis & Gruen, 1986 ). O explicație ar putea fi următoarea:
confruntarea este folosită împreună cu autocontrolul pentru a modera componenta ostilă a
acestuia. O altă exp licație este că mecanismul de coping de tipul confruntării reprezint ă un
eșec al autocontrolului. Deși prezența a două forme de coping ar putea părea la început
contradictorie, atunci când sunt văzute temporar ca eforturi de a reglementa o stare
emoțională , în timp ce încearcă să modifice relația cu mediul primejdios, funcțiile lor par a fi
complementare (Folkman & Lazarus, 1988).
În general, cu cât este mai puțin eficace o strategie dată, cu atât este mai probabil ca o
persoană să fie forțată să se îndrept e spre o strategie diferită. Acesta poate reprezenta un alt
motiv de utilizare a două sau multe forme contradictorii de coping pentru o singura situație
stresantă. Dacă coping -ul prin distanțare nu reușește să fie eficace în situația stresantă
respectivă, un individ ar putea încerca mecanismul de coping prin evadare -evitare, iar dacă
nici acest mecanism nu funcționează, persoana ar putea căuta ajutor social sau poate folosi
confruntarea. Această ipoteză primește un sprijin din studiile care arată că persoan ele
deprimate tind să utilizeze mai multe strategii de coping, indiferent de tipul lor, decât
persoanele care nu sunt deprimate. Secvența activității de coping în astfel de cazuri poate
genera un răspuns emoțional și volatil . (Folkman & Lazarus, 1986) .

20
Capitolul III. Mecanismele de coping
III.1 Aspecte introductive
S-a constatat că noțiunea de stres este mai puțin utilă decât cea de coping în
explicarea relației dintre persoană și mediul extern (Lazarus, 1991).
Indivizii pot să difere în răspunsul lor la situațiile stresante ce pot apărea. Spre
exemplu, acestea ar putea diferi în stilul de coping pe care l -au dezvoltat în timp, ceea ce
poate afecta direct comportamentul de coping (Delahaij & Van Dam, 2016). Mai mult decât
atât, persoanele ar putea să di fere în convingerile lor și în abilitățile lor pentru a face față
situațiilor stresante și, în consecință în modul pe care îl folosesc pentru a aprecia o situație
stresantă (Lazarus & Folkman, 1984).
În timp ce indivizii cu un coping negativ ar putea evalu a această situație ca
amenințătoare, indivizii cu un coping pozitiv se pot confrunta cu o provocare (Bandura,
2001).
Aceste aprecieri diferite vor provoca emoții diferite și, astfel, vor afecta eficacitatea
comportamentului de coping al indivizilor (Lazaru s, 1991).
Cercetările recente au subliniat importanța aprecierii stresului pentru o serie de
rezultate ale muncii, cum ar fi efectul de burn -out, angajarea în muncă, satisfacția
profesională, performanța și comportamentul de retragere (Podsakoff, LePine, & LePine,
2007).
Comportamentul de coping se referă la "eforturile cognitive și comportamentale de a
gestiona cerințele externe și/sau interne specifice care sunt evaluate ca o conservare sau o
depășire a resurselor persoanei" (Lazarus & Folkman, 1984).
În general, se face o distincție între coping -ul orientat pe sarcini (task -focused coping)
și coping -ul axat pe emoție (emotion -focused coping) (Lazarus & Folkman, 1984).
Eficacitatea mecanismelor de coping depinde de situația dată. În general, coping -ul
orientat pe sarcină este mult mai eficient în situațiile cu un control mai mare, pe când coping –
ul axat pe emoție funcționează mai eficient în situațiile incontrolabile (Terry & Hynes, 1998).
În meseriile cu un grad ridicat de risc (high -risk), precum sunt cel e de militari,
pompieri sau polițiști, se așteaptă ca profesioniștii să aibă un control mai mare asupra situației
problematice. Aceștia sunt antrenați pentru a dobândi un control cât mai ridicat. Mai mult
decât atât, acordarea atenției asupra emoțiilor ind ivizilor aflați în situații cu un grad ridicat de
risc ar putea interfera cu luarea deciziilor și performanța efectivă (Larsen, 2001). Așadar, în

21
acest context specific, coping -ul centrat pe sarcină este considerat mai eficient decât cel
orientat pe emoții .
Modul în care indivizii răspund unei situații de stres acut este probabil să depindă de
caracteristicile individuale, precum stilul lor de adaptare. Stilul de coping se referă la
modalitatea persoanelor de a face față unei situații și este considerat res ponsabil de
diminuarea relației dintre evenimentele stresante și funcționarea fizică și psihică a persoanei
(Delahaij & Van Dam, 2016).
S-a demonstrat că stilul de coping are efect asupra performanței persoanei în diverse
situații (Ptacek, Pierce, & Thomps on, 2006). Ptacek et al. (2006), de exemplu, au constatat că
un comportament obișnuit se referă la comportamentul actual al coping -ului în diferite
situații, la un moment dat.
Stilul de coping individual poate afecta comportamentul de coping în momentul î n
care se ivește o situație de stres acut. Auto -eficacitatea coping -ului se referă la convingerile
oamenilor cu privire la capacitățile lor de a face față situațiilor stresante (Bandura, 1997). Așa
cum observase Bandura (1997), persoanele ce dețin un nivel ridicat al eficacității coping -ului
sunt susceptibile de a adopta strategii menite să modifice mediile periculoase în medii mai
”prietenoase”.
Câteva studii au arătat că persoanele cu o eficacitate puternică de coping utilizează
metode mai adaptabile de a face față situațiilor stresante (Haney & Long, 1995). Autorii se
așteptau ca auto -eficacitatea coping -ului să se raporteze pozitiv la coping -ul orientat pe
sarcini (TFC) și negativ la coping -ul axat pe emoție (EFC).
Auto -eficacitatea coping -ului va afec ta comportamentul de coping deoarece are
impact asupra modului în care este evaluată situația stresantă. În funcție de nivelul lor de
auto-eficacitate, indivizii ar putea evalua o situație stresantă acută fie ca pe o amenințare, și,
prin urmare, experiment ează emoții amenințătoare, fie ca pe o provocare (Delahaij & Van
Dam, 2017).
Conform teoriei lui Lazarus (1991), indivizii evaluează o situație stresantă
determinând ceea ce este în joc pentru aceștia. În ceea ce privește evaluarea, dacă situația
depășește sau răspunde resurselor individului, aceasta este evaluată fie ca o amenințare, fie ca
o provocare.
Câteva studii au constatat într -adevăr că auto -eficacitatea indivizilor a prezis
aprecierea unei situații stresante ca pe o provocare sau ca pe o piedică ( Karademas &
Kalantzi -Azizi, 2004 ).

22
III.2 Aspecte definitorii ale coping -ului
Coping -ul reprezintă un efort comportamental și cognitiv prin care un individ face
față solicitărilor intrinseci sau/și extrinseci care îi depășesc resursele personale (Folkman &
Lazarus, 1984). Legătura dintre mecanismul de coping și situația stresantă a reprezentat un
proces d inamic. Lazarus (1991) a enunțat că ”prin coping se realizează o tranzacție între
persoană, care deține un set de resurse și valori, și mediu, care are pro priile lui resurse,
cerințe, dar și constrângeri”.
Așadar, mecanismul de coping nu este doar o acțiune singulară, ci un set de reacții
reciproce care se petrec de -a lungul unei perioade de timp, prin care individul și mediul se
influențează reciproc. Un ex emplu potrivit ar fi următorul: finalizarea unei relații romantice
poate avea o serie variată de urmări, pornind de la reacții emoționale (tristețe, furie,
indignare), finalizând cu acțiuni (eforturi de reconciliere, încercarea de a mai face să
funcționeze relația respectivă). Aceste eforturi de coping vor fi influențate de felul în care va
răspunde partenerul (prin incurajare sau prin respingere) (Muntele -Hendreș, 2017).
O strategie de coping utilizată des ajunge să devină automatizată și se activează cu u n
control conștient minim sau chiar fără acesta (Băban, 1998).
În momentul în care ne aflăm într -o situație solicitantă și amenințătoare, încercările de
a rezista pot servi unor diferite scopuri. Înainte de un examen evaluat ca fiind dificil, se poate
încerca, pe de -o parte, reducerea temerii apelând la sintagme de tipul ”succesul nu este chiar
atât de important” sau, pe de altă parte, persoana se poate pregăti mai serios pentru examen
prin studiu intens. Este vizibil că ceea ce facem sau gândim într -o situație solicitantă are
legătură sau nu cu scopul final. În cazul examenului, este mai eficient ca individul să se
pregătească pentru acesta, decât să facă anumite presupuneri (Muntele -Hendreș, 2017).
La începutul cercetărilor asupra mecanismelor de coping, dominau reprezentările
normative, conform cărora un anumit mod de a face față unei situații problematice era
considerat ca fiind bun, iar altul ca fiind rău. Cercetările recente descriu modul în care se
desfășoară procesul de coping mai întâi ca fiind neut ru, iar mai apoi se verifică din punct de
vedere empiric ce efecte rezultă (Muntele Hendreș, 2017).
Lazarus și Folkman (1984) au făcut distincția între coping -ul orientat spre rezolvarea
de probleme și coping -ul centrat pe reglarea emoțională. În cazul pri mului tip, coping -ul
orientat spre rezolvarea de probleme, individul acționează într -un mod care poate conduce
direct la rezolvarea sau diminuarea problemei, realizându -se astfel o activitate instrumentală
(spre exemplu, în cazul examenului, persoana poate face un efort constructiv în legătură cu

23
agentul stresor; poate analiza situația sau o poate minimiza). În cazul celui de al doilea tip,
coping -ul centrat pe emoții, acesta definește încercările de a regla emoțiile ce apar ca răspuns
al evenimentului resp ectiv, ceea ce se poate realiza prin metode de liniștire, monologuri sau
reinterpretări (Muntele -Hendreș, 2017).
În ca tegoria mecanismelor de coping centrat pe emoție sunt integrate și strategiile
paleative, precum consumul de alcool, sedative, tranchilizante și droguri (Băban, 1998).
Coping -ul suportă schimbări în funcție de vârstă, domeniu și context. Persoanele
tinere preferă formele orientate spre problemă, în timp ce persoanele în vârstă le preferă pe
cele orientate spre emoții (Băban, 1998).
În cele mai multe cazuri, cele două mecanisme de coping se produc împreună. Acest
lucru a fost demonstrat de către Lazarus și F olkman în anul 1980. Cei doi cercetători au
efectuat un studiu asupra stresului si coping -ului pe un eșantion de 100 de persoane, timp de
12 luni. Participanții erau intervievați lunar asupra celor mai stresante experiențe din ultima
perioadă, iar mai apoi completau un chestionar (”Ways of coping” cu 66 de itemi) pentru a
indica acțiunile și gândurile de care făceau aceștia uz în acele situații stresante. Rezultatele
cercetării au indicat că ambele tipuri de coping au fost folosite în acele situații stresan te. De
cele mai multe ori, măsurarea trebuie să se realizeze ținând cont de contextul și de procesul
actual. În același timp ar trebui să se ia în considerare și condițiile date, specifice tranzacției
respective între individ și mediul extern (Muntele -Hend reș, 2017).
De cele mai multe ori, în cazul problemelor legate de locul de muncă, indivizii tind să
utilizeze modalități de coping centrate pe rezolvarea problemelor. Pe de altă parte,
problemele de sănătate conduc la folosirea unui coping centrat pe emoți i, deoarece afectarea
sănătății cuiva reprezintă un eveniment care trebuie să fie tolerat și nu este necesară acțiunea
directă. În situațiile în care se poate realiza ceva constructiv, este de folos coping -ul orientat
pe problemă, iar în cazul celor care t rebuie să fie acceptate, este favorizat coping -ul centrat pe
emoții (Muntele -Hendreș, 2017).

III.3 Strategii de coping
Lazarus și Folkman au propus o serie de strategii de coping:
(1) Confruntarea (strategie centrată pe problemă) se caracterizează prin
”efort urile ce au o conotație agresivă de a schimba situația”. Aceasta sugerează un anumit
grad de ostilitate și de asumare a riscului (spre exemplu ”mi -am mobilizat toate puterile
pentru scopul pe care îl aveam”);

24
(2) Distanțarea (strategie orientată către reglare a emoțională) descrie ”eforturile de
autodetașare față de situația stresantă” (exemplu: ”Refuz să mă gândesc la acest lucru”);
(3) Autocontrolul (strategie orientată către reglarea emoțională) caracterizează
”efortul de a regla propriile emoții” (exemplu: ”Nu am spus nimănui despre ce simțeam”);
(4) Căutarea suportului social (strategie centrată pe problemă) caracterizează
”efortul de a obține suport emoțional și informații de la alte persoane” (exemplu: ”Am vorbit
cu cineva pentru a afla mai multe despre situație ”);
(5) Acceptarea responsabilității (strategie orientată către reglarea emoțională)
reprezintă ”conștientizarea propriului rol în problema respectivă concomitent cu încercarea de
a pune lucrurile în ordine” (exemplu: ”M -am autocriticat”);
(6) Planificarea rezolv ării de probleme (strategie centrată pe problemă) descrie
”eforturile deliberate pentru rezolvarea situației problematice și abordarea analitică a
problemei” (exemplu: ”Am făcut un plan de acțiune și l -am urmat”);
(7) Reevaluarea pozitivă (strategie orientată către reglarea emoțională)
caracterizează ”eforturile de a găsi o seminificație pozitivă în experiență cu efecte benefice
asupra evoluției personale”;
(8) Evitarea (strategie orientată către reglarea emoțională) reprezintă ”gândirea
inspirată din dorințe și il uzii sau efortul de a evita, de a ieși din situație mâncând, bând,
fumând sau consumând medicamente sau droguri”.
Un anumit tip de coping poate avea consecințe bune pe termen scurt, dar după o
anumită perioadă de timp este posibil să apară disfuncții secu ndare (Muntele -Hendreș, 2017).
Totuși, există rezultate care arată corelații pozitive în situații specifice între negare și
sănătatea mintală. Reprimarea și negarea pot fi și ele procese conștiente de coping cu o
emoție negativă. Evitarea s -a dovedit a fi eficientă pe termen scurt, în timp ce confruntarea
este o strategie superioară pe termen lung (Băban, 1998).
Schwarzer (2004) a adus o completare acestei liste, el făcând o deosebire între coping –
ul reactiv, anticipativ, preventiv și proactiv. Această co mpletare are la bază o axă temporală
și diferite grade de certitudine asupra evenimentului stresant incert. Diferența dintre coping -ul
reactiv și celelalte trei tipuri este aceea că cel reactiv este orientat spre trecut și conține
evaluări cognitive ale pi erderii, pe când coping -ul anticipativ, cel preventiv și cel proactiv
sunt orientate către viitor și conțin evaluări ale provocării sau amenințării.
În cazul coping -ului reactiv, apare un efort al persoanei de a se descurca cu un
eveniment care tocmai s -a întâmplat. Câteva exemple sunt divorțul, un refuz profesional, un

25
accident sau șomajul. În acest sens, coping -ul se poate orienta către redefinirea scopurilor,
refacerea a ceea ce s -a pierdut sau căutarea sensului (Muntele -Hendreș, 2017).
Coping -ul antic ipativ are un fundament diferit, deoarece evenimentul critic încă nu a
avut loc. În cazul acesta, este vorba despre un efort al persoanei de a se descurca cu o
amenințare iminentă sau care se va petrece cu o probabilitate mare. Exemplele pentru acest
tip de coping sunt reprezentate de o consultație la dentist, o apariție în public, un examen sau
respectarea unui termen limită. Pierderea poate apărea în cazul în care individul nu reușește
să aibă control asupra situației (Muntele -Hendreș, 2017).
În cazul co ping-ului preventiv este vorba despre riscuri necunoscute ce vor apărea
într-un viitor îndepărtat. Nu se știe cu certitudine dacă evenimentul se va petrece sau nu
cândva. Exemple relevante pentru acest mecanism de coping: pierderea cheii locuinței,
falime ntul unei afaceri, pierderea unui loc de muncă (Muntele -Hendreș, 2017).
Și în cazul coping -ului proactiv apare o perspectivă de lungă durată și presărată cu
multă incertitudine. Manifestările sunt asemănătoare cu cele din cazul coping -ului preventiv,
însă hotărâtor este caracterul pozitiv al evaluărilor cognitive. În acest caz, coping -ul nu este
un management al riscului, ci al scopului. Indivizii nu sunt reactivi, ci proactivi; își creează o
cale constructivă de acțiune și ocazia pentru dezvoltare și suc ces. Coping -ul proactiv
înseamnă a ținti către îmbunătățiri, a crește permanent calitatea propriilor performanțe și a
optimiza condițiile de viață (Muntele -Hendreș, 2017).
Individul proactiv crede în existența unui număr suficient de resurse interne sau
externe. Pentru acesta există un număr mare de bunuri, servicii și persoane care pot fi
influențate pentru a sprijini atingerea obiectivelor propuse. Spre exemplu, curajul, tăria și
inteligența sunt resurse interne care permit fixarea scopurilor și persiste nța în urmărirea
realizării lor (Muntele -Hendreș, 2017).
Cei cu atitudine proactivă își asumă o responsabilitate pentru propria creștere, sunt
conduși de propriile valori, în contrast cu cei care acționează în acord cu mediul social de
apartenență. Indivi dul proactiv se centrează asupra soluționării problemei, indiferent dacă ea
a fost generată de el sau era prezentă în mediul extern (Muntele -Hendreș, 2017).
Chiar dacă valorile indivizilor au fost influențate de ceilalți de -a lungul unui proces de
sociali zare, aceștia diferă după măsura în care existența lor depinde de aceste valori. Odată ce
aceste valori au fost interiorizate, ele pot deveni forțe care conduc comportamentul
persoanelor proactive (Muntele -Hendreș, 2017).

26
III.4 Etapele coping -ului
Strategi ile de coping diferă de la un moment la altul în funcție de stadiul tranzacției:
anticiparea, confruntarea sau post -confruntarea.
Băban (1998) prezintă o etapizare a mecanismului de coping:
(1) Anticiparea sau avertizarea apare atunci când situația poate fi am ânată sau
prevenită, când individul se poate pregăti pentru o confruntare;
(2) Confruntarea sau impactul apare când are loc reacția, redefinirea situației și
reevaluarea;
(3) Post-confruntarea apare când se analizează semnificația personală a ceea ce
s-a petrecut;
De cele mai multe ori, momentul anticipării este mai intens din punct de vedere al
reacțiilor psihofiziologice decât confruntarea (Lazarus, 1991).

III.5 Mecanisme defensive vs coping
Unii autori au inclus în lista mecanismelor de coping și mecanismele defensive. Acest
fapt implică o acceptare a lipsei efortului conștient și voluntar (Buntrock & Reddy, 1992).
Haan (1985) a oferit o descriere ierarhică a proceselor adaptative ale Eu -lui. La nivel inferior
sunt situate formele nonadaptive, imature, care po t duce la o adaptare fragmentară și
regresivă. La nivelul superior de ajustare se află mecanismul de coping, urmat de
mecanismele de defensivă cu un grad relativ de adaptabilitate.
Băban (1998) a realizat o comparație între coping și aceste mecanisme de d efensivă:
Mecanismele de coping :
(1) sunt procese conștient și subconștient;
(2) sunt produse în contact cu realitatea;
(3) permit confruntarea cu realitatea;
(4) implică scop și perspectivă;
(5) sunt orientate spre prezent și viitor;
(6) au caracte r flexibil;
(7) permit o exprimare afectivă;
(8) preced sau succed reacția de stres;
(9) sunt orientate spre controlul stresorilor externi sau interni;
(10) au eficiență situațională.

27
Mecanismele defensive :
(1) sunt procese inconștiente;
(2) distor sionează realitatea;
(3) implică automatisme;
(4) sunt orientate spre trecut;
(5) au un caracter rigid;
(6) blochează exprimarea afectivă;
(7) sunt procese post -afective;
(8) sunt orientate spre blocarea pulsiunilor instinctuale interne;
(9) au o or ganizare ierarhică: mature vs imature.
Preferința pentru activarea mecanismelor defensive vs. acțiunea directă este
determinată și de caracteristicile individuale. Gândul că nu po ate face față situației îl
determină pe individ să -și reprime impulsul de a acționa. Persoanele mai sociabile și
confidente în abilitățile lor interpersonale s -au dovedit a folosi mai frecvent acțiunile directe
de coping decât mecanismele defensive (Băban, 1998).
Mecanismele defensive se activează în mod diferit de indivizi difer iți pentru a suporta
situațiile stresante. Unii se confruntă cu situația respectivă prin umor, alții prin negare, iar
alții preferă să o raționalizeze (Băban, 1998). Carver și colab. (1994) au demonstrat că
optimismul ca dispoziție personală se asociază cu un nivel redus de utilizare a negării ca
formă de coping în cazul femeilor ce prezintă cancer de sân.
Așadar, efectul adaptativ sau non -adaptativ nu poate fi dat de mecanismul defensiv
sau de mecanismul de coping, ci mai mult de momentul sau situația în care individul se află
(Băban, 1998).

III.6 Efectele coping -ului
Unii autori au identificat mecanismul de coping cu succesul, mai exact, controlul
asupra situației și răspunsului emoțional. Folkman și colab. (1986) au adus argumente cu
privire la strateg iile de coping focalizate pe problemă și cele centrate pe emoții. Acest tip de
coping este asociat pozitiv cu starea de bine, iar strategiile de coping centrate pe emoții tind
să fie asociate cu o sănătate mentală precară.
Din ce în ce mai multe surse de stres din mediu nu mai pot fi controlate, dar o formă
de coping eficientă poate permite unui individ un nivel ridicat de toleranță sau ignorare al
factorului stresant. Funcționalitatea sau disfuncționalitatea coping -ului depinde de o serie de

28
factori: cine folosește o anumită strategie, când și sub ce circumstanțe psihice și ambientale,
tipul de amenințare (Băban, 1998).
Mecanismul de coping centrat pe emoție poate facilita coping -ul comportamental prin
reducerea stresului, care astfel ar putea ridica prob leme în soluționarea ei. Coping -ul focalizat
pe problemă poate determina evaluări mai puțin amenințătoare, așadar va reduce stresul
emoțional (Băban, 1998).
Mai mult decât atât, mecanismul de coping de succes pe termen scurt poate implica
costuri fiziolog ice, sociale și psihologice mari pe un timp îndelungat (Băban, 1998).

III.7 Diferențe individuale în mecanismul de coping
O parte dintre efectele diferențelor interpersonale se manifestă în preferința pentru
diversele forme de acțiune directă în confrunt area cu situația dificilă. Mecanismul de coping
care acționează asupra stimulului depinde de abilitățile intelectuale, nivelul creativității,
nivelul cunoștiințelor sau al aptitudinilor speciale (Băban, 1998).
Trăsăturile dinamico -energetice ale personali tății influențează stilul de coping direct
(Strelau, 1989). O persoană extrovertită și impulsivă va avea tendința să acționeze imediat,
dar prematur, chiar dacă ea conștientizează că acțiunea are șanse mici de reușită. Pe cealaltă
parte, un individ introve rtit care abordeazăde asemenea direct stimulul prin coping, optează
pentru o planificare a acțiunii, după o selectare suficientă de informații și după ce acesta va
genera o serie de alternative pentru răspunsuri (Băban, 1998).
Lucrările ce îi aparțin lui Lazarus (1993) sugerează că indivizii utilizează ambele
tipuri de coping (coping -ul centrat pe problemă și coping -ul axat pe emoție) pentru a face față
situației de stres. Totuși, s -a constatat că opțiunea depinde de tipul de amenințare (Băban,
1998).
Persoanele ce prezintă scoruri ridicate la iritabilitate ca trăsătură , au tendința de a
utiliza forme de coping de tipul ”atacului”, pe când indivizii cu scoruri mari la anxietate
preferă mai mult coping -ul axat pe emoție (Băban, 1998).
Într-un studiu de -al lui Bolger (1990) se arată că legătura dintre neuroticism ca
trăsătură și anxietatea ca stare este mediată de mecanismul de coping prin gândire
”fantezistă” și cel prin auto -blamare.
Dintre aceste diferențe individuale poate decurge și ”paleta” utilizării acestor tipuri de
coping. Spre exemplu, o persoană flexibilă va folosi o arie vastă de strategii de coping, de
multe ori adaptată situației în care se află. Pe de altă parte, o persoană rigidă, va utiliza un

29
număr mai restrâns de mecanisme de coping (Băba n, 1998). S -a demonstrat că flexibilitatea
în opțiunea formei de coping a fost identificată ca un factor ”tampon” între incidența stresului
acut și cronic și prezența unor simptome depresive (Cohen & Edwards, 1989).
Aceste caracteristici personale pot inf luența efectul implementării unui mecanism de
coping. Abilitățile sociale și cognitive nu influențează doar alegerea strategiei de coping, ci și
eficiența și calitatea rezultatului. Dacă implementarea coping -ului solicită un efort intens și
prelungit, efec tul cumulativ al utilizării acelor forme, chiar dacă prezintă un succes pe termen
scurt, poate avea un efect negativ pe termen lung (Băban, 1998).

30

PARTEA PRACTICĂ

Capitolul IV. Scop și obiective
IV.1 Scopul cercetării este acela de a determina dacă tipul de coping împreună cu
evaluarea emoțiilor pot influența stresul perceput în rândul personalului din cadrul M .Ap.N.
din România. Având în vedere că informațiile cu privire la studiile desfășurate la nivel
național sunt foarte puține, i nteresul pentru acest domeniu m -a determinat să aleg tema
lucrării de licență.
IV.2 Obiectivele cercetării
În realuzarea cercetării m -am oprit asupra a două obiective:
1. Observarea diferențelor dintre participanți în funcție de cele două condiții: exerci ții
în poligoanele din România și misiunile externe din teatrele de operație (Irak, Afganistan ,
Angola, Kosovo).
2. Obervarea legăturii ce poate apărea între variabilele independente („stres” și
„nivelul emoțiilor”) și variabila dependentă („stil de coping ”).

Capitolul V. Ipoteze și variabile
V.1 Ipotezele cercetării
1. Ne vom aștepta ca între variabila „stres” și „stilul de coping” să existe o relație
semnificativă.
2. Ne vom aștepta ca între variabila „nivelul emoțiilor” și „stilul de coping” să existe
o relație semnificativă.
3. Ne vom aștepta ca variabila independentă „stres” și variabila independentă „nivelul
emoțiilor” să prezică pozitiv variabila dependentă „stilul de coping”.
4. Ne vom aștepta ca variabila independentă „stres” și variabila independ entă „nivelul
emoțiilor” să prezică pozitiv variabila dependentă „stilul de coping” în cazul condiției
„misiune externă”.
5. Ne vom aștepta ca variabila independentă „stres” și variabila independentă „nivelul
emoțiilor” să prezică pozitiv variabila depende ntă „stilul de coping” în cazul condiției
„exerciții în poligoane”.

31
Variabila independentă 1: stresul, cu nivelurile „scăzut” și „ridicat”.
Variabila independentă 2: nivelul emoțiilor, cu nivelurile „emoții pozitive” și „emoții
negative”.
Variabila inde pendentă 3: condiția, cu nivelurile „misiune externă” și „exerciții în
poligon”.
Variabila dependentă: stilul de coping
Variabile demografice:
1. Genul participanților;
2. Vechimea în domeniul militar;
3. Vârsta participanților;

Capitolul VI. Metoda
VI.1 Prezent area participanți
În cadrul acestei cercetări am investigat un lot de 120 de participanți din rândul
personalului activ în cadrul M.Ap.N, dintre care 93 au fost de gen masculin, iar 27 de gen
feminin. Vârsta participanților este cuprinsă între 20 și 54 de ani, cu o medie de 36,14 și o
abatere standard de 7,41. Vechimea acestora în domeniul militar este cuprinsă între 1 an și 31
de ani, cu o medie de 13,14 și o abatere standard de 7,95. Participanții care au completat
instrumentele au fost fie căsătoriți, f ie necăsătoriți; aceștia au fost în număr de 82 (în cazul
celor căsătoriți) și 38 (în cazul celor necăsătoriți). Participanții au completat chestionarul în
format ”creion -hârtie” după terminarea programului. De asemenea, pentru a oferi informații
supliment are și pentru a asigura buna desfășurare a sesiunii de completare, am fost prezentă
în tot acest timp alături de participanți.
VI.2 Instrumentele folosite
Pentru măsurarea celor două variabile independente și a variabilei dependente, am
folosit trei instru mente diferite, din motive ce țin de specificul fiecărui instrument și
dimensiunile pe care le măsoară acesta.
1. Primul instrument este reprezentat de ”Scala stresului perceput”, conceput de
către Sheldon Cohen în anul 1983. Acesta este instrumentul psih ologic cel mai utilizat pentru
măsurarea stresului perceput. Este o măsură a gradului în care situațiile din viața unei
persoane sunt apreciate ca fiind stresante. Chestionarul este conceput din 14 itemi, având o

32
scală în 4 puncte de tip Likert, valoarea 1 însemnând ”aproape niciodată” și valoarea 4
însemnând ”foarte des”. (vezi anexa nr. 1)
2. Al doilea instrument utilizat este ”Ways of Coping Checklist” elaborat de către
Lazarus și Folkman în anul 1985. Inițial această scală conținea 68 de itemi, dar mai apoi s -a
revizuit aceasta și s -au păstrat doar 41 de itemi. Chestionarul măsoară 8 dimensiuni ale
stilului de coping: rezolvare de probleme, gândire bazată pe dorințe, detașare, căutarea
suportului social, centrare pe ceea ce este pozitiv, autoblamare, aut ocontrol și reducerea
tensiunii. Pentru cercetarea de față, am utilizat doar 6 dimensiuni din totalul de 8, deoarce
coeficientul Alpha Cronbach pentru celelalte două nu a depășit pragul de 0.6. Cele 6
dimensiuni sunt „rezolvare de probleme” (α = 0,76), „gâ ndire bazată pe dorințe” (α = 0,87),
„detașare” (α = 0,61), „căutarea suportului social” (α = 0,84), „centrare pe ceea ce este
pozitiv” (α = 0,67) și „autoblamare” (α = 0,70). Chestionarul conține o scală în 4 puncte de
tip Likert, unde valoarea 1 înseamnă ”aproape niciodată” și valoarea 4 ”foarte des”. (vezi
anexa nr. 2)
3. Cel de -al treilea instrument utilizat a fost ”Stress Emotion Scale” elaborat de
Lazarus și Folkman. Acesta a fost împărțit în 16 itemi, 8 itemi măsurând emoțiile pozitive
(„încrezător”, „vesel”, „cu speranță”, „ încântat”, „entuziasmat”, „fericit”, „energic” și
„nerăbdtător”) și 8 itemi emoțiile negative („îngrijorat”, „furios”, „temător”, „abătut”,
„anxios”, „vinovat”, „dezamăgit”, „dezgustat”). Scala este în 4 puncte de tip Likert, und e
valoarea 1 înseamnă ”aproape niciodată” și valoarea 4 ”foarte des”. (vezi anexa nr. 3)

VI.3 Desfășurarea cercetării. Procedeul
Studiul prezent este unul corelațional, realizat cu ajutorul unui chestionar ce conține
trei instrumente distincte.
Persoanele care și -au exprimat acordul de a participa la această cercetare au primit
bateria cu cele trei instrumente. Fiecare instrument avea consemnul specific lui (vezi anexa
nr. 4). Având în vedere prezența celor două situații (misiune externă și exerciții în
poligoanele din România), am obținut un lot de 60 de participanți pentru prima condiție
diferit de celălalt lot de 60 de participanți din a doua condiție. După ce le -am înmânat
participanților bateria cu cele trei instrumente, i -am asistat pe aceștia, le -am răspuns
eventualelor întrebări și m -am asigurat că au completat fiecare item al fiecărui chestionar.

33
Capitolul VII. Rezultatele cercetării
VII.1 Analiza preliminară a datelor
În cadrul acestei analize preliminare am folosit corelația Pearson pentru a dete rmina
dacă variabilele alese în această cercetare corelează semnificativ între ele sau nu. În urma
acestei testări am obținut următoarele rezultate:
● Corelația dintre stilul de coping și stresul perceput este una nesemnificativă, cu
un p=0,067 și un r= 0,16 8.
● Corelația dintre nivelul emoțiilor și stresul perceput este una nesemnificativă, cu
un p=0,648 și un r= -0,042.
● Corelația dintre nivelul emoțiilor și stil de coping este una semnificativă, cu un
p=0,029 și un r= 0,199.
În urma acestor rezultate, am ajun s la concluzia că doar corelația dintre emoții și stil
de coping este una semnificativă.
Pentru a obține rezultate cu o acuratețe mai ridicată, am utilizat funcția „Split File” din
cadrul programului SPSS 22 pentru a diferenția rezultatele în funcție de va riabila „condiție”
cu cele două niveluri – „misiune externă” și „exerciții în poligon”. În urma acestui procedeu,
am obținut următoarele rezultate:
● Corelația dintre stilul de coping și stresul perceput în cazul condiției „misiune
externă” este una semnific ativă, cu un p=0,010, pe când în cazul condiției „exerciții în
poligon” este una nesemnificativă, cu un p=0,924.
● Corelația dintre nivelul emoțiior și stresul perceput în cazul condiției „misiune
externă” este una nesemnificativă, cu un p=0,499, dar și in c azul condiției „exerciții în
poligon” este nesemnificativă, cu un p=0,062.
● Corelația dintre stilul de coping și nivelul emoțiilor este una semnificativă în
cazul condiției „misiune externă” , cu un p=0,031, pe când în cazul condiției „exerciții în
poligon” este nesemnificativă, cu un p=0,324.
În urma acestor rezultate, am ajuns la concluzia că doar în 2 din 3 cazuri din cadrul
condiției „misiune externă” corelațiile sunt semnificative, acelea fiind corelația stil de
coping și stresul perceput și corelația stil de coping și emoții . În cazul condiției „exerciții
în poligon ”, nici una dintre cele 3 corelații nu sunt semnificative.

34
VII.2 Regresia liniară multiplă
Pentru a analiza datele colectate prin intermediul celor trei instrumente, am ales să
utilizez un mo del de regresie liniară, mai exact „regresia liniară multiplă ierarhică”. Am
urmărit influența a doi predictori: „stresul” și „nivelul emoțiilor” asupra criteriului „stil de
coping”. Pentru a obține rezultate mai exacte, am utilizat din nou funcția „Split File” pentru a
diferenția rezultatele în funcție de variabila „condiție” („misiune externă” și „exerciții în
poligon”).
VII.3. Regresia liniară a variabilei „stil de coping” înainte de a utiliza funcția
„Split File”
Pentru realizarea acestei regresii am or ganizat predictorii în ordinea importanței lor.
Predictorul cel mai important este „stresul”, de aceea l -am adăugat prima dată, iar apoi
„nivelul emoțiilor”. Există studii ce susțin ideea că primul predictor – stresul – are o influență
mai mare asupra crit eriului – stil de coping – decât cel de -al doilea predictor – nivelul
emoțiilor. (Băban, 1998). În urma analizei acestei regresii am obținut 2 modele de regresie
liniară pentru variabila criteriu „stil de coping” (vezi anexa nr. 5):
● Modelul 1 (predictorul „stres”) justifică în proporție de 2% varianța criteriului „stil
de coping”, dar deoarece F=0,067 este mai mare decât valoarea critică de 0,050, rezultă că
ecuația de regresie nu explică într-o proporție semnificativă varianța variabilei „stil de
coping” ( vezi anexa nr. 5) .
● Modelul 2 (predictorul „stres” împreună cu predictorul „nivelul emoțiilor”)
justifică în proporție de 5,5% varianța criteriului „stil de coping”. În acest caz, F=0,022 este
mai mic decât valoarea critică de 0,050, de aici rezultând că e cuația de regresie explică într-o
proporție semnificativă varianța variabilei criteriu „stil de coping”. Pentru acest model,
predictorul care influențează în mod semnificativ este „nivelul emoțiilor” cu p=0,022 și
beta=0,207. Acest fapt înseamnă că odată c u creșterea nivelului predictorului „nivelul
emoțiilor”, crește și nivelul criteriului „stil de coping” (vezi anexa nr. 5).

VII.4 Regresia liniară a variabilei „stil de coping” în condiția „exerciții în
poligon”
Pentru realizarea acestei regresii am orga nizat predictorii în ordinea importanței lor.
Predictorul cel mai important este „stresul”, de aceea l -am adăugat prima dată, iar apoi
„nivelul emoțiilor”. Există studii ce susțin ideea că primul predictor – stresul – are o influență

35
mai mare asupra criter iului – stil de coping – decât cel de -al doilea predictor – nivelul
emoțiilor. (Băban, 1998). Pe lângă acestea, am utilizat „Split File” în funcție de variabila
„condiție”. În urma analizei acestei regresii am obținut 2 modele de regresie liniară pentru
variabila criteriu „stil de coping” (vezi anexa nr. 6).
● Modelul 1 (predictorul „stres”) justifică în proporție de 1,7% varianța criteriului
„stil de coping” în condiția „exerciții în poligon”, dar deoarece F=0,924 este mai mare decât
valoarea critică de 0,05 0, rezultă că ecuația de regresie nu explică într-o proporție
semnificativă varianța variabilei criteriu „stil de coping” (vezi anexa nr. 6).
● Modelul 2 (predictorul „stres” împreună cu predictorul „nivelul emoțiilor”)
justifică în proporție de 1,7% varianț a criteriului „stil de coping” în condiția „exerciții în
poligon”. În acest caz, F=0,325 este mai mare decât valoarea critică de 0,050, de aici
rezultând că ecuația de regresie nu explică într-o proporție semnificativă varianța variabilei
criteriu „stil de coping” (vezi anexa nr. 6).

VII.5 Regresia liniară a variabilei „stil de coping” în condiția „misiune externă”
Pentru realizarea acestei regresii am organizat predictorii în ordinea importanței lor.
Predictorul cel mai important este „stresul”, de aceea l-am adăugat prima dată, iar apoi
„nivelul emoțiilor”. Există studii ce susțin ideea că primul predictor – stresul – are o influență
mai mare asupra criteriului – stil de coping – decât cel de -al doilea predictor – nivelul
emoțiilor. (Băban, 1998). Pe lân gă acestea, am utilizat „Split File” în funcție de variabila
„condiție”. În urma analizei acestei regresii am obținut 2 modele de regresie liniară pentru
variabila criteriu „stil de coping” (vezi anexa nr. 7) ;
● Modelul 1 (predictorul „stres”) justifică în p roporție de 9,4% varianța criteriului
„stil de coping” în condiția „misiune externă”. În acest caz F=0,010 este mai mic decât
valoarea critică de 0,050, rezultă că ecuația de regresie explică într-o proporție semnificativă
varianța variabilei criteriu „sti l de coping”. Pentru acest model, predictorul care influențează
în mod semnificativ este „stres” cu p=0,010 și beta=0,330. Acest fapt înseamnă că odată cu
creșterea nivelului predictorului „stres”, crește și nivelul criteriului „stil de coping” (vezi
anexa nr. 7).
● Modelul 2 (predictorul „stres” împreună cu predictorul „nivelul emoțiilor”)
justifică în proporție de 14,3% varianța criteriului „stil de coping” în condiția „misiune
externă”. În acest caz, F=0,042 este mai mic decât valoarea critică de 0,050, d e aici rezultând
că ecuația de regresie explică într-o proporție semnificativă varianța variabilei criteriu „stil de

36
coping”. Pentru acest model, atât predictorul „stres”, cât și predictorul „nivelul emoțiilor”
influențează în mod semnificativ, având un p= 0,014 în cazul predictorului „stres” și un
p=0,042 în cazul predictorului „nivelul emoțiilor”. Beta pentru predictorul „stres” este egal cu
0,308, iar pentru predictorul „nivelul emoțiilor” este egal cu 0,252. Acest fapt înseamnă că
odată cu creșterea nive lului predictorilor „stres” și „nivelul emoțiilor”, crește și nivelul
criteriului „stil de coping” (vezi anexa nr. 7) .

VII.6 Interpretare psihologică a rezultatelor
Prima ipoteză a studiului se referă la faptul că stresul va avea o relație semnificativă
și pozitivă cu stilul de coping. Așa cum rezultă în urma analizei corelației Pearson, această
ipoteză nu se confirmă deoarece p=0,067, peste pragul critic de 0,050. Prin aceasta înțelegem
că persoanele care au obținut un scor scăzut la variabila „stres” au obținut un scor scăzut și la
variabila „stil de coping”. În consecință, participanții ce prezintă un stres scăzut nu au
neapărat un stil de coping mai eficient, comparativ cu indivizii ce prezintă un stres ridicat.
A doua ipoteză a studiului se referă la faptul că nivelul emoțiilor va avea o relație
semnificativă și pozitivă cu stilul de coping. Așa cum rezultă în urma analizei corelației
Pearson, această ipoteză se confirmă deoarece p=0,029, sub pragul critic de 0,050, ceea ce
înseamnă că există corelație semnificiativă și r= +0,199, semnul „+” însemnând faptul că
această corelație este pozitivă. Așadar, persoanele ce prezintă un scor ridicat la variabila
„nivelul emoției”, au un scor ridicat și la variabila „stil de coping”. În consecință,
participanții c u un nivel al emoțiilor mai mare, vor avea un stil de coping mai eficient,
comparativ cu persoanele ce prezintă un nivel al emoțiilor mai mic.
A treia ipoteză a studiului indică faptul că stresul și nivelul emoțiilor vor prezice
pozitiv stilul de coping. Așa cum rezultă în urma analizei regresiei liniare multiple ierarhice,
se poate afirma că această ipoteză s-a confirmat doar pe jumătate . În urma acestei regresii,
au rezultat două modele:
➢ Modelul 1 cu predictorul „stres” nu este semnificativ statistic deo arece F=0,067
este mai mare decât pragul critic de 0,050, ceea ce înseamnă că stresul nu prezice stilul de
coping. Cu alte cuvinte, participanții ce prezintă un stres scăzut nu au neapărat un stil de
coping mai eficient, comparativ cu indivizii ce prezintă un stres ridicat.
➢ Modelul 2 cu predictorii „stres” și „nivelul emoțiilor” este semnificativ statistic
deoarece F=0,022 este mai mic decât pragul critic de 0,050. Acest model mai prezintă și un
coeficient beta= 0,207 și un R2 ajustat = 0,055. Coeficientul beta este cel al predictorului

37
„nivelul emoțiilor” deoarece acesta influențează mai mult „stilul de coping” comparativ cu
predictorul „stres”. Aceste rezultate arată faptul că stresul împreună cu nivelul emoțiilor
prezic semnificativ în proporție de 5,5% d in varianța stilului de coping, influențând pozitiv
stilul de coping datorită semnului coeficientului beta. Persoanele ce au obținut un scor mare
la „stres” și la „nivelul emoțiilor”, au obținut un scor mare și la „stilul de coping”. Acest
lucru înseamnă c ă participanții cu un stres ridicat și un nivel al emoțiilor ridicat au un stil de
coping mai eficient, comparativ cu participanții ce prezintă un stres scăzut și un nivel al
emoțiilor mai mic.
A patra ipoteză a studiului indică faptul că stresul și nivel ul emoțiilor vor prezice
pozitiv stilul de coping în cazul participanților din condiția „exerciții în poligon”. Așa cum
rezultă în urma analizei regresiei liniare multiplă ierarhică, se poate afirma că această ipoteză
nu s-a confirmat . În urma acestei regr esii, au rezultat două modele:
➢ Modelul 1 cu predictorul „stres” nu este semnificativ statistic deoarece F=0,924
este mult mai mare decât pragul critic de 0,050, ceea ce înseamnă că stresul nu prezice stilul
de coping în cazul participanților din condiția „exerciții în poligoane”. Cu alte cuvinte,
participanții din condiția „exerciții în poligoane” ce prezintă un stres scăzut nu au neapărat un
stil de coping mai eficient, comparativ cu indivizii din condiția „exerciții în poligoane” ce
prezintă un stres rid icat.
➢ Modelul 2 cu predictorii „stres” și „nivelul emoțiilor” nu este semnificativ statistic
deoarece F=0,325 este mult mai mare decât nivelul critic de 0,050, ceea ce înseamnă că
stresul împreună cu nivelul emoțiilor nu prezic stilul de coping în cazul pa rticipanților din
condiția „exerciții în poligoane”. Acest lucru înseamnă că participanții din condiția „exerciții
în poligoane” cu un stres scăzut și un nivel al emoțiilor scăzut nu au neapărat un stil de
coping mai eficient, comparativ cu participanții d in condiția „exerciții în poligoane” ce
prezintă un stres ridicat și un nivel al emoțiilor mai ridicat.
A cincea ipoteză a studiului indică faptul că stresul și nivelul emoțiilor vor prezice
pozitiv stilul de coping în cazul participanților din condiția „m isiune externă”. Așa cum
rezultă în urma analizei regresiei liniare multiplă ierarhică, se poate afirma că această ipoteză
s-a confirmat . În urma acestei regresii, au rezultat două modele:
➢ Modelul 1 cu predictorul „stres” este semnificativ statistic deoare ce F=0,010 este
mai mic decât pragul critic de 0,050. Acest model mai prezintă și un coeficient beta= 0,330 și
un R2 ajustat= 0,094. Aceste rezultate arată faptul că stresul prezice semnificativ în proporție
de 9,4% din varianța stilului de coping, influen țând pozitiv stilul de coping datorită semnului

38
coeficientului beta. Persoanele din condiția „misiune externă” ce au obținut un scor mare la
„stres” au obținut un scor mare și la „stilul de coping”. Acest lucru înseamnă că participanții
din condiția „misiu ne externă” cu un stres ridicat, au un stil de coping mai eficient,
comparativ cu participanții din condiția „misiune externă” ce prezintă un stres scăzut.
➢ Modelul 2 cu predictorii „stres” și „nivelul emoțiilor” este semnificativ statistic
deoarece F=0,042 este mai mic decât pragul critic de 0,050. Acest model mai prezintă și un
coeficient beta=0,308 și un R2 ajustat= 0,143. Coeficientul beta este cel al predictorului
„stres” deoarece acesta influențează mai mult crieriul „stil de coping” comparativ cu
predictorul „nivelul emoțiilor”. Aceste rezultate indică faptul că stresul împreună cu nivelul
emoțiilor prezic semnificativ în proporție de 14,3% din varianța stilului de coping,
influențând pozitiv stilul de coping datorită semnului lui beta. Persoanele din condiția
„misiune externă” ce au obținut un scor mare la „stres” și la „nivelul emoțiilor”, au obținut un
scor mare și la „stilul de coping”. Acest lucru înseamnă că participanții din condiția „misiune
externă” cu un stres ridicat și un nivel al emoțiilor mai mare, au un stil de coping mai eficient,
comparativ cu participanții din condiția „misiune externă” ce prezintă un stres scăzut și un
nivel al emoțiilor mai mic.

39
Capitolul VIII. Concluzii
În cadrul acestei cercetări, pe baza unor studii a nterioare din literatura de specialitate,
am încercat să teoretizez faptul că stilul de coping al personalului militar din România este
influențat de stres și nivelul emoțiilor în contextul a două situații distincte: exerciții în
poligoanele din România și misiuni externe din teatrele din operați i din Afganistan și Irak.
După cum am prezentat în secțiunea V.1 , studiul prezintă cinci ipoteze de cercetare.
Prima ipoteză, așa cum am afirmat și în capitolul anterior, se infirmă, acest lucru
însemnând că partic ipanții ce prezintă un stres scăzut nu au neapărat un stil de coping mai
eficient, comparativ cu indivizii ce prezintă un stres ridicat. Această ipoteză a fost propusă
anterior și a fost afirmată (Van Dam, & Delahaij, 2016). Datorită lotului prea mic de su biecți
comparativ cu studiul menționat anterior, această ipoteză nu este validă pe populația din
România pe care am chestionat -o. Această afirmație ar putea fi considerată o limită a
cercetării.
A doua ipoteză a fost confirmată, acest lucru însemnând că pa rticipanții cu un nivel al
emoțiilor mai mare, vor avea un stil de coping mai eficient, comparativ cu persoanele ce
prezintă un nivel al emoțiilor mai mic. Acest lucru a fost prezentat și într -un studiu realizat de
Folkman (1988). O altă trăsătură interesa ntă studiată de Folkman (1988) a eficacității coping –
ului se referă la utilizarea unor strategii de coping aparent contradictorii și a unor emoții
relativ pozitive în cadrul aceleiași situații problematice.
A treia ipoteză a fost confirmată doar pe jumăta te, în sensul că participanții cu un stres
ridicat și un nivel al emoțiilor ridicat au un stil de coping mai eficient, comparativ cu
participanții ce prezintă un stres scăzut și un nivel al emoțiilor mai mic. Din acest punct de
vedere, nu am găsit în liter atura de specialitate studii ce confirmă această ipoteză. Dintr -un
punct personal de vedere, consider că o limită pentru acest caz ar putea fi lotul mic de
participanți pe care l -am chestionat, în număr de 120 de persoane.
A patra ipoteză, așa cum am menți onat și în capitolul anterior, nu se confirmă, acest
lucru însemnând că participanții din condiția „exerciții în poligoane” cu un stres scăzut și un
nivel al emoțiilor scăzut nu au neapărat un stil de coping mai eficient, comparativ cu
participanții din co ndiția „exerciții în poligoane” ce prezintă un stres ridicat și un nivel al
emoțiilor mai ridicat. La fel ca și în cazul anterior, nu am găsit studii referitoare la acest
aspect în literatura de specialitate, deoarece consider că nu s -au chestionat partici panți în
două condiții diferite, care să fie totuși asemănotoare cu cele două condiții prezentate în
această lucrare: exerciții în poligoanele din România și misiuni externe în teatrele de operație

40
A cincea și ultima ipoteză se confirmă, acest lucru însem nând că participanții din
condiția „misiune externă” cu un stres ridicat și un nivel al emoțiilor mai mare, au un stil de
coping mai eficient, comparativ cu participanții din condiția „misiune externă” ce prezintă un
stres scăzut și un nivel al emoțiilor m ai mic. Ca și în cele două cazuri prezentate anterior, nu
am găsit studii referitoare la acest aspect în literatura de specialitate.
Limitele studiului
O primă limită a studiului este reprezentată de numărul participanților și genul
acestora, deoarece lotu l a fost de doar 120 de participanți, dar doar 27 dintre aceștia au fost
femei. Acest lucru arată o discrepanță mult prea mare între femei și bărbați, iar rezultatele
celor 27 de femei sunt infime comparativ cu rezultatele celor 93 de bărbați.
O altă limit ă ar putea fi aceea că nu am avut un control asupra participanților, chiar
dacă am fost prezentă în timpul completării și le -am oferit indicații.
Vârsta și vechimea în domeniul militar mai pot constitui limite în ceea ce privește
acest studiu. Participanți i au avut vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, cu o medie de
aproximativ 36 de ani. În acest caz, ideali ar fi fost participanții cu vârste cuprinse între 25 și
40 de ani pentru a obține rezultate cu o acuratețe mai bună. În ceea ce privește vechimea, și
aici anii au fost cuprinși între 1 și 31 de ani. Participanții cu o vechime mai mare pot face față
mai bine situațiilor stresante, comparativ cu participanții cu o vechime mai mică.
Lucrarea prezint ă o analiză sintetizată a comparației dintre două condiți i: condiția de
poligon în România și condiția teatrului de operații din punct de vedere al stresului, al
nivelului emoțiilor și al stilului de coping aplicată pe un lot format din personal încadrat în
structurile M.Ap.N.

41
Bibliografie
● Bandura, A. (1 997). Self -efficacy: The exercise of control. New York: Freeman.
● Bandura, A. (2001). Social cognitive theory: An agentic perspective. Annual Review of
Psychology, 52, 1 –26.
● Baum, A. (1990). Stress, Intrusive Imagery, and Chronic Distress. Health Psychology , 653 –
675.
● Benner P. (1984). Stress and Satisfaction on the ,lob: Work Meanings and Coping of Mid –
Career Men. Praeger, New York.
● Cohen F. and Lazarus R. S. (1983). Active coping processes, coping dispositions, and
recovery from surgery. Psychosore. Med. 35 , 375 -389.
● Cohen, S., Kamarck, T., & Mermelstein, R. (1983). A global measure of perceived stress.
Journal of Health and Social Behavior, 24, 385 -396.
● Delahaij, R., & Van Dam, K. (2016). Coping style development: The role of learning goal
orientation an d metacognitive awareness. Personality and Individual Differences, 57, 57 –62.
● Ellis A. and Bernard M. E. (1985). What is rational -emotive therapy (RET)? In Clinical
Applications of Rational Emotive Therapy (Edited by Ellis A. and Bernard M. E.), pp. 1 -30.
Plenum, New York.
● Folkman S. (1984). Personal control and stress and coping processes: a theoretical analysis. J.
Person. Soc. Psychol. 46, 839 -852.
● Folkman S. and Lazarus R. S. (1986). Stress processes and depressive symptomatology. J.
Abnorm. Psychol. 95 , 107 -113
● Folkman S., Lazarus R. S., Dunkel -Schetter C., DeLongis A. and Gruen R. (1986). The
dynamics of a stressful encounter: cognitive appraisal, coping, and encounter outcomes. J.
Person. Soc. Psychol. 50, 992 -1003.
● Folkman S., Lazarus R. S., Gruen R. and DeLongis A. (1986). Appraisal, coping, health
status, and psychological symptoms. J. Person. Soc. Psychol. 50, 571 -579
● Folkman S., Lazarus R. S., Pimley S. and Novacek J. (1987). Age differences in stress and
coping processes. Psychol. & Aging 2, 171 -184.
● Folkman, S., & Lazarus, R. S. (1985). If it changes it must be a process: Study of emotion
and coping during three stages of a college examination. Journal of Personality and Social
Psychology, 48, 150 –170.
● Folkman, S., & Moskowitz, J. T. (2004). Copi ng: Pitfalls and promise. Annual Review of
Psychology, 55, 745 –747.

42
● Frijda, N. H. (1988). The laws of emotion. American Psychologist, 43, 349 –358.
● Fugate, M., Harrison, S., & Kinicki, A. J. (2011). Thoughts and feelings about organizational
change: A field test of appraisal theory. Journal of Leadership and Organizational Studies, 18,
421–437.
● Haney, C. J., & Long, B. C. (1995). Coping effectiveness: A path analysis of self -efficacy,
control, coping, and performance in sport competition. Journal of Applied Social Psychology,
25, 1726 –1746.
● Harris,W. C., Hancock, P. A., & Harris, S. C. (2005). Information processing changes
following extended stress. Military Psychology, 17, 115 –128.
● Holmes, T., & David, E. (1989). Life change, life events and illness. New Yo rk: Praeger.
● Iamandescu, I. (1993). Stresul psihic și bolile interne. București: ALL.
● Iamandescu, I. (2005). Psihologie Medicală. București: INFOMEDICA.
● Karademas, E. C., & Kalantzi -Azizi, A. (2004). The stress process, self -efficacy expectations
and psych ological health. Personality and Individual Differences, 37, 1033 –1043
● Kiefer, T. (2005). Feeling bad: Antecedents and consequences of negative emotions in
ongoing change. Journal of Organizational Behavior, 26, 875 –897
● Kleber, R. J., & Van der Velden, P. G. (2003). Acute stress at work. In M. J. Schabracq, J.
A.M.
● Larsen, R. P. (2001). Decision making by military students under severe stress. Military
Psychology, 13, 89 –98.
● Larsen, R. P. (2001). Decision making by military students under severe stress. Mil itary
Psychology, 13, 89 –98.
● Lazarus R. S, and Folkman S. (1984). Stress, Appraisal, and Coping. Springer, New York
● Lazarus R. S., Averill J. R. and Opton E. M. Jr. (1970). Toward a cognitive theory of
emotions. In Feelings and Emotions (Edited by Arnold M .), pp. 207 -232. Academic Press,
New York.
● Lazarus, R. (1966). Psychological Stress and The Coping Process. New York: McGrow Hill.
● Lazarus, R. S. (1991). Progress on a cognitive -motivational -relational theory of emotion.
American Psychologist, 46, 819 –834
● Lazarus, R. S. (1999). Stress and emotion: A new synthesis. New York: Springer.
● Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984). Stress, appraisal and coping. New York: Springer.
● Lazarus, R., & Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal and Coping. New York: Springer Publ .
Company.

43
● Lazarus, R., & Folkman, S. (1987). Transactional Theory and Research on emotions and
coping. European Journal of Personality, 141 -169.
● Luria, G., & Torjman, A. (2009). Resources and coping with stressful events. Journal of
Organizational Behavio r, 30, 685 –707.
● Maslach, C., Schaufeli, W. B., & Leiter, M. P. (2001). Job burnout. Annual Review of
Psychology, 52, 397 –422.
● McGrath, J. (1970). Social and Psychological Factors in Stress. New York: Holt Rinehart and
Winston.
● Podsakoff, N. P., LePine, J. A., & LePine, M. A. (2007). Differential challenge stressor –
hindrance stressor relationships with job attitudes, turnover intentions, turnover, and
withdrawal behavior: A meta -analysis. Journal of Applied Psychology, 92, 438 –454.
● Ptacek, J. T., Pierce, G. R., & Thompson, E. L. (2006). Finding evidence of dispositional
coping. Journal of Research in Personality, 40, 1137 –1151
● Rodell, J. B., & Judge, T. A. (2009). Can “good” stressors spark “bad” behaviors? The
mediating role of emotions in links of challenge and hindrance stressors with citizenship and
counterproductive behaviors. Journal of Applied Psychology, 94, 1438 –1451.
● Rodell, J. B., & Judge, T. A. (2009). Can “good” stressors spark “bad” behaviors? The
mediating role of emotions in links of challenge and hindrance stressors with citizenship and
counterproductive behaviors. Journal of Applied Psychology, 94, 1438 –1451.
● Selye, H. (1977). A code with coping with stress. AORN Journal, 35 -42.
● Stone A. A. (1985). Assessment of coping efficacy: a comment. J. Behav. Med. 8, 115 -117
● Taylor, S. (1998). Health Psychology. McGraw -Hill.
● Terry, D. J., & Hynes, G. J. (1998). Adjustment to low -control situation: Reexaming the role
of coping responses. Journal of Personality and Social Psychology, 74, 1078 –1092.

44
Anexe

Anexa nr. 1 – Scala stresului perceput
Aproape
niciodată Uneori Destul
de des Foarte
des
1. Cât de des s -a întâmplat să vă simțiți deranjat de
lucruri petrecute pe neașteptate în acea perioadă?
2. Cât de des s -a întâmplat să simțiți că nu pute ți
controla lucrurile importante din viața dumneavoastră
pe parcursul acelei perioade?
3. Cât de des v -ați simțit nervos și stresat în acea
perioadă?
4. Cât de des ați gestionat cu succes aspectele
supărătoare de zi cu zi?
5. Cât de des ați făcut față cu bine la schimbări
importante care au avut loc în acea perioadă?
6. Cât de des ați simțit încrederea că sunteți capabil/ă să
tratați corect problemele personale din acea perioadă?
7. Cât de des ați simțit că lucrurile se petrec așa c um vă
doriți, în acea perioada?
8. Cât de des ați simțit că nu puteți face față la toate
lucrurile pe care le -ați avut de făcut în acea perioadă?
9. Cât de des ați simțit că puteți cotrola stările de
nervozitate/iritare din viața dumneavoastră în acea
perioadă?
10. Cât de des ați simțit că stăpâniți foarte bine
situațiile prin care treceți?
11. Cât de des s -a întâmplat să fiți furios din cauză că
lucrurile care se petreceau erau în afara controlului
dumneavoastră, în acea perioadă?
12. Cât de des s -a întâmplat să vă gândiți la lucruri pe
care le -ați avut de îndeplinit, în acea perioadă?
13. Cât de des ați simțit că sunteți capabil să controlați
felul în care vă petreceți timpul, în acea perioadă?
14. Cât de des s -a întâmpla t să simțiți că dificultățile
devin atât de mari încât nu le mai puteți depăși?

45
Anexa nr. 2 – Ways of coping checklist
Aproape
niciodată Uneori Destul
de des Foarte
des
1.Încerc să nu acționez prea pripit.
2.Îmi construiesc un plan de acțiune și îl respect .
3.Încerc să observ lucrurile din punctul de vedere al
celorlalți.
4.Încerc să îmi controlez emoțiile astfel încât să nu
interfereze cu alte gânduri.
5.Îmi schimb obiectivele astfel încât în final să ias ă
totul bine.
6.Vin cu mai multe soluții diferite pentru o problemă
7.Analizez problema astfel încât să o înțeleg mai bine.
8.Am mai fost în situații similare și știu cum să
acționez.
9.Îmi doresc să pot schimba ce se întâmplă acum.
10.Aș vrea ca situați a problematică să dispară de la
sine.
11.Îmi imaginez un loc mai bun decât cel în care mă
aflu acum.
12.Sper ca un miracol să se întâmple.
13.Vreau să uit orice îmi amintește de acel eveniment.
14.Am ghinion în aproape orice situație.
15.Simt că timpul ar putea rezolva totul.
16.Accept simpatia și înțelegerea de la ceilalți
17.Vorbesc cu persoanele apropiate despre ceea ce
simt.
18.Le cer sfaturi rudelor și prietenilor apropiați.
19.Redescopăr ce este important î n viață.
20.Mă simt inspirat să fac ceva într -un mod creativ.
21.Caut partea pozitivă în orice situație.
22.Deseori mă critic.
23.Realizez că îmi creez singur probleme.
24.Încerc să mă bine -dispun mâncând, fumând etc.
25.Evit sa fiu în preajma oamenilor.
26.Îmi păstrez sentimentele și emoțiile pentru sine.

46
Anexa nr. 3 – Stress emotion scale
Deloc Puțin Moderat Foarte mult
Îngrijorat
Încrezător
Furios
Vesel
Temător
Cu speranță
Abătut
Încântat
Anxios
Vinovat
Dezamăgit
Entuziasmat
Fericit
Energic
Dezgustat
Nerăbdător

Anexa nr. 4 – consemnele instrumentelor
● Scala stresului perceput
Întrebările din această scală se referă la sentimentele și g ândurile dumneavoastră pe
care le -ați resimțit în perioada petrecută în misiuni externe (teatre de operație). În fiecare
caz, veți fi rugat să indicați cât de des ați simțit sau gândit într -un anume mod. Având în
vedere că acesta nu este un test de cunoști nțe, vă reamintim că nu există răspunsuri corecte
sau greșite, asfel încât încercați să fiți cât mai sinceri, întrucât răspunsurile date au caracter
confidențial. Deși unele întrebări sunt similare, sunt și diferențe între ele și va trebui să le
tratați pe fiecare separat. Cea mai bună abordare este să răspundeți relativ repede.
Întrebările din această scală se referă la sentimentele și gândurile dumneavoastră pe
care le -ați resimțit în perioada petrecută executând exerciții in poligoane . În fiecare caz, v eți
fi rugat să indicați cât de des ați simțit sau gândit într -un anume mod. Având în vedere că
acesta nu este un test de cunoștințe, vă reamintim că nu există răspunsuri corecte sau greșite,

47
asfel încât încercați să fiți cât mai sinceri, întrucât răspunsu rile date au caracter confidential.
Deși unele întrebări sunt similare, sunt și diferențe între ele și va trebui să le tratați pe fiecare
separat. Cea mai bună abordare este să răspundeți relativ repede.
● Ways of coping checklist
Mai jos aveți enumerate o serie de fraze care exprimă modul în care oamenii
acționează când se simt stresați sau se confruntă cu o problemă gravă. Gândiți -vă cum
acționați dumneavoastră înșivă, în astfel de situații, precum sunt misiunile externe (teatre de
operație), și alegeți va rianta care se potrivește cel mai bine cazului dumneavoastră.
Mai jos aveți enumerate o serie de fraze care exprimă modul în care oamenii
acționează când se simt stresați sau se confruntă cu o problemă gravă. Gândiți -vă cum
acționați dumneavoastră înșivă, în astfel de situații, precum sunt exercițiile din poligoane , și
alegeți varianta care se potrivește cel mai bine cazului dumneavoastră.
● Stress emotion scale
Când vă gândiți la misiunea externă (teatre de operație) la care ați luat parte, cum vă
simțiți? U tilizați următoarea scală.
Când vă gândiți la exercițiile din poligoane la care ați luat parte, cum vă simțiți?
Utilizați următoarea scală.

48
Anexa nr. 5 – tabele folosite în cadrul regresiei liniare a variabilei „stil de
coping” înainte de a uti liza funcția „Split File”

Model Summary
Model R R
Square Adjusted R
Square Std. Error of
the Estimate Change Statistics
R Square
Change F
Change df1 df2 Sig. F
Change
1 .168a .028 .020 .36212 .028 3.408 1 118 .067
2 .266b .071 .055 .35561 .043 5.362 1 117 .022
a. Predictors: (Constant), stres
b. Predictors: (Constant), stres, emotii

Coefficientsa
Model Unstandardized
Coefficients Standardized
Coefficients
t Sig. 95.0% Confidence
Interval for B Correlations
B Std.
Error Beta Lower
Bound Upper
Bound Zero –
order Parti
al Part
1 (Constant) 2.193 .146 15.019 .000 1.904 2.482
stres .130 .070 .168 1.846 .067 -.009 .269 .168 .168 .168
2 (Constant) 1.639 .279 5.876 .000 1.087 2.192
stres .136 .069 .176 1.976 .051 .000 .273 .168 .180 .176
emotii .259 .112 .207 2.316 .022 .038 .481 .199 .209 .206
a. Dependent Variable: stil_coping

49

Anexa nr. 6 – tabele folosite în cadrul regresiei liniare a variabilei „stil de
coping” în condiția „exerciții în poligon”.

Model Summarya
Mod
el R R
Square Adjusted R
Square Std. Error
of the
Estimate Change Statistics
R Square
Change F
Change df1 df2 Sig. F
Change
1 .013b .000 .017 .38944 .000 .009 1 58 .924
2 .131c .017 .017 .38949 .017 .987 1 57 .325
a. Condiția = poligoane
b. Predi ctors: (Constant), stres
c. Predictors: (Constant), stres, emotii

Coefficientsa,b
Model Unstandardized
Coefficients Standardized
Coefficients
t Sig. Correlations
B Std. Error Beta Zero –
order Partial Part
1 (Constant) 2.462 .239 10.312 .000
stres -.011 .119 -.013 -.096 .924 -.013 -.013 -.013
2 (Constant) 2.062 .468 4.405 .000
stres .018 .123 .020 .148 .883 -.013 .020 .019
emotii .169 .171 .134 .994 .325 .130 .130 .130
a. Condiția = poligoane
b. Dependent Variable: stil_coping

50
Anexa nr. 7 – tabele folosite în cadrul regresiei liniare a variabilei „stil de
coping” în condiția „misiune externă”

Model Summarya
Model R R
Square Adjusted
R Square Std. Error
of the
Estimate Change Statistics
R Square
Change F
Change df1 df2 Sig. F
Change
1 .330b .109 .094 .33004 .109 7.109 1 58 .010
2 .415c .172 .143 .32095 .063 4.332 1 57 .042
a. Condiția = misiuni externe
b. Predictors: (Constant), stres
c. Predictors: (Constant), stres, emotii

Coefficientsa,b
Model Unstandardized
Coefficients Standardized
Coefficients
t Sig. Correlations
B Std. Error Beta Zero –
order Partial Part
1 (Constan
t) 2.004 .181 11.100 .000
stres .224 .084 .330 2.666 .010 .330 .330 .330
2 (Constan
t) 1.318 .374 3.528 .001
stres .209 .082 .308 2.546 .014 .330 .319 .307
emotii .334 .160 .252 2.081 .042 .279 .266 .251
a. Condiția = misiuni externe
b. Dependent Variable: stil_coping

51
Declarație privind originalitatea conținutului lucrării de licență