Argonautii Gandirii Economice In Antichitate

Argonauții gândirii economice în antichitate

“Statul este o creație a naturii și omul prin natura sa este un animal politic.” – Aristotel

Cum ar fi fost astăzi abordată știința economică, dacă marii filosofi ai antichității nu ar fi existat?

Cum s-ar fi numit astăzi știința economică, dacă Xenofon nu ar fi definit-o astfel?

Cel mai fericit lucru pe care l-am putea face ar fi să nu ne frământam gândurile cu astfel de întrebări, ci să încercăm să înțelegem știința economică, atât cea din zilele noastre cât și cea a antichității care de altfel sta la baza societății actuale.

Etimologic, „economie” provine de la cuvintele grecești: OIKOS =casă, gospodărie; NOMOS = lege; însemnând legea (știința) gospodăririi, termen introdus de Xenofon.

Primele manifestări ale gândiri economice sunt menționate cu circa patru milenii în urmă în țările Orientului Antic (China, India, Mesopotamia, Egipt) și apoi în Grecia și Roma Antică.

Egiptul antic

A fost una din primele țări pe teritoriul căreia în mileniul IV i.e.n. s-a format statul. Economia masiv centralizata necesita mulți funcționari cărturari, capabili să asigure evidența și distribuirea riguroasă a resurselor materiale și umane pe diverse obiecte, precum și aprecierea fertilității solurilor și a roadei obținute în vederea încasării „juste” a rentei (7,5% era îndreptată templelor și 22,5% – faraonului). Ca urmare, apar diverse instrucțiuni, așa-numitele „Învățăminte”, care defineau normele comportamentale la diferite niveluri ierarhice: nivelul faraonului, nivelul funcționarilor.

Învățămintele prevedeau nu doar modalitățile de organizare a economiei naționale centralizate, asigurată cu bunuri productive, forța de muncă și produse alimentare, ci și modalitățile de protecție a patrimoniului public. Deci, caracterul înalt centralizat al economiei împiedica formarea proprietății private și apariția interesului personal, deci și a raționalității economice.

China antică

Perioada de înflorire a ideilor economice coincide cu perioada „secolului de aur” al filosofiei antice chineze – sec. VI-III i.e.n. Reprezentative au fost trei – școlile confucianistă, taoistă și legistă.

Confucius (Kong Fu-zi, a. 551-479 î.Hr.), cel mai însemnat gânditor al Chinei antice, a cărui doctrină nu este atât un sistem filosofic propriu-zis, cât o doctrină etico-politică în care conducerea bună a statului e condiționată de autoperfecționarea personalității umane.

Confucianismul a apărut din ideile lui Confucius, autorul lucrării „Discuții și sugestii”. Purtând un pronunțat caracter etic (stimă față de cei mai mari, supunerea față de cei superiori, responsabilitatea și modestia), confucianismul nu este lipsit și de unele implicații economice. Astfel, atingerea bunăstării materiale este considerată drept scop legitim, creșterea bogăției fiind asigurata prin multă muncă și consum moderat. „Oamenii, menționa Confucius, trebuie să se rușineze nu de sărăcie, ci de o bogăție excesivă”. Se preconiza o intervenție activă a statului, funcțiile lui reducându-se la următoarele:

Educarea maselor conform principiilor umanistice – a justiției și generozității („un om nobil cunoaște doar datoria, iar unul josnic – doar câștigul”);

Strictul control al producției, schimburilor și prețurilor în vederea asigurării echitații sociale („când bogăția va fi repartizată uniform, sărăcia va dispare”);

Stimularea activității economice în vederea asigurării creșterii bogăției.

Confucianismul a devenit o filosofie umanistă adoptată ca filosofie oficială de stat.

Taoismul(Daoismul) avea un pronunțat caracter mistic, Tao (sau Dao) semnificând principiul reglator al universului. El era considerat compus din două elemente complementare esențiale – Yin și Yang. Fondatorul acestei filosofii este considerat Laozi, autorul lucrării „Cartea drumului și a virtuții”.

În viziunea acestuia exista o prescripție naturală pe care omul civilizat a neglijat-o. Pentru a restabili „armonia inițială” el este obligat să practice „nonintervenția”: să se dezică de atributele culturale, de cunoștințele și pasiunile sale. În acest scop Laozi a criticat instituțiile umane și bogăția materială, considerând că prin ele individul lacom de putere și bunuri, cupid și imoral se îndepărtează tot mai mult de perfecțiune. El a criticat, de asemenea, intervenția statului care, prin impozite excesive, provoacă revolte populare. Într-o societate ideală, considerau taoiștii, proprietatea trebuie să fie suprimată, egalitatea – absolută, iar bunurile – schimbate prin troc.

Școala legista propaga superioritatea statului de drept asupra celui real, primul fiind bazat pe instituții și legi care ar proteja dezvoltarea liberă a individului. Contribuții substanțiale au fost aduse la teoria monetară. Moneda era considerată nu doar un simplu instrument de efectuare a tranzacțiilor, ci un instrument de politică economică utilizat pentru controlul evoluției nivelului prețurilor.

De importanta primordială în istoria gândirii economice chineze a fost apariția în sec. IV-III i.e.n. a tratatului științific colectiv „Huan-Tze”, care propaga următoarele idei:

Condiție esențială a dezvoltării este asigurarea stabilității economice;

Aceasta stabilitate poate fi asigurată, în pria fază, prin reglementarea prețurilor

La pâine și metale;

Pentru preîntâmpinarea efectelor negative ale cataclismelor naturale și menținerea stabilității prețurilor este necesară formarea rezervelor publice de pâine și alte produse strategice.

Babilonul antic

Statul cel mai puternic din Babilonul antic a aparut sub domnia împăratului Hammurapi/Hammurabi (1792-1749/1750 î.Hr.), stat care timp aproape de 1500 ani va fi cea mai strălucită metropolă politică și culturală a Mesopotamiei meridionale, influențând puternic civilizațiile Orientului Apropiat. De la asiro-babilonieni avem și un document aparte, cu caracter predominant juridic, din care un text principal, Introducerea, ni s-a păstrat înscrisă pe o piatră. Este Codul lui Hammurapi (Hammurabi). În această societate apar și primele abordări juridice ale proprietății.

Autorul Codului avea drept scop stabilirea „ordinii” în societatea babiloniană în vederea consolidării puterii claselor elitare. Însa această putere putea fi sporita doar prin susținerea din partea țărănimii libere. De aici și elaborarea normelor formale de comportament care ar asigura „dreptate” pentru țărani, aceștia fiind principalii contribuabili și apărători ai țării.

Codul legilor lui Hammurabi a urmărit să ușureze situația țăranilor liberi, să oprească procesul de pauperizare al țăranilor și meșteșugarilor, să tempereze lăcomia cămătarilor și prin toate aceste măsuri să întărească orânduirea socială în Babilon

Handicapul cel mai mare pentru țărani îl constituia povara datoriei. Pentru a înlătura samavolnicia cămătarilor, Hammurabi a stabilit rata dobânzii la un nivel fix – 20% pentru datoriile achitate în moneda și 33% pentru cele achitate în natură. Dacă anul era neroditor, se permitea transferarea datoriei pe anul următor fără încasarea dobânzilor suplimentare. Sclavia pe datorie a fost redusă la trei ani, după expirarea cărora taranul trebuia să fie eliberat. În unele cazuri templele erau obligate să acorde împrumuturi fără dobânda saracilor și bolnavilor sau să-i răscumpere pe cei căzuți prizonieri.

Restricțiile și tensiunile din agricultură au făcut să crească importanta reglementarii relațiilor dintre latifundiari și țăranii arendași. Au fost stabilite termenul (1-2 ani), plata de arenda (1/3 din roada), obligațiile și responsabilitățile părților în cazul încălcării contractului de arenda, se permitea arendarea caselor, vitelor și a robilor.

India Antică

Gândirea politica a Indiei antice se bazează cele mai vechi scrieri literare: Vedele (sfârșitul mileniului al II-lea î.Hr.), Manava Dharma Shastra și Arthashastra.

Manava Dharma Shastra – Legile lui Manu(sec. VI/IV-III î.Hr.). Este o scriere unică pentru hindușii credincioși, fiind creat de brahmani pentru a-și consfinți și preciza poziția dominantă în ierarhia socială.

Indienii concepeau economia nu ca o știință a gospodăririi în ansamblu, ci ca una care indica modalitățile de amplificare a vistieriei statului, în „Arthashastra” (sec. IV i.e.n.) fiind evidențiate următoarele surse:

Diversificarea și majorarea impozitelor colectate de la totalitatea populației (cu excepția slujitorilor cultelor și învățătorilor);

Confiscarea averii oamenilor bogați prin intermediul învinuirilor false;

Acumularea banilor din organizarea „miracolelor” false;

Stabilirea unui sistem diversificat de penalități.

Întrucât bogăția statului era formată din contribuțiile tuturor supușilor săi, ea se preconiza a fi utilizată, în primul rând, pentru asigurarea intereselor comune: întreținerea sistemelor de irigații, construcția drumurilor, lupta împotriva comercianților speculatori, aceștia fiind denumiți „hoți ce nu poartă numele de hoți”. Ca urmare, „Arthashastra” recomanda pedepse aspre pentru comercianții care se înțelegeau în vederea majorării și menținerii prețurilor. În plus, se recomanda de a ține sub un strict control mijloacele de măsură și greutate, precum și calitatea mărfurilor. Cât privește politică comercială externă, ea trebuie să asigure un sold pozitiv și un protecționism selectiv.

Roma Antică

În Roma Antică comparativ cu alte societăți și mai ales cu Grecia Antică s-au manifestat mai puține elemente de gândiri economice, situație explicată prin ponderea deosebită a juridicului în spiritualitatea romană și mai puțin a economicului.

Romanii au strălucit mai puțin decât grecii în cercetarea economiei, dar au favorizat activitatea economică dezvoltând căi de comunicație, evident cu un scop imediat politic și militar și încurajând industria, comerțul și ocupațiile liberale.

În Roma antică tot filosofii sunt cei care abordează în operele lor chestiunile economice specifice formelor de guvernare: monarhie, republică, respectiv imperiu. Pentru Cato cel Bătrân (234 Î.Hr.- 149 î.Hr.), Marcus Terentius Varro (116 î. H-27 î.Hr.) și Marcus Tullius Cicero (106 î. Hr43 î.Hr.) problemele agricole sunt de importanță majoră, aplicate ca sfaturi practice pentru interesul privat. Pe de altă parte Seneca (c. 4 î. Hr-65 d.Hr), Epictet (c. 50-138), Marc Aureliu (121-180), au abordat problemele vieții economice, sociale și politice.

Spre deosebire de filosofii greci, cei romani, îndeosebi în perioada imperiului, nu-și revendicau rolul de conducători, ci își puneau înțelepciunea în slujba împaratului sau a oamenilor politici; mulți dintre înțelepții romani, deși angrenați în politică, își asumau doar rolul de consilier.

Grecia Antică

Cu două milenii în urmă în micile orașe-stat ale Greciei apăreau primii filosofi. Principalele idei economice ale antichității elene sunt cuprinse, îndeosebi, în operele marilor filosofi – Pitagora (571 î.Hr. – 496 î. Hr), Socrate (469 î.H.-399 î.Hr.), Xenofon (430 î. R-354 Î.H), Platon (427 î. Hr -347 î. Hr.), Aristotel (384 î. Hr-322 î. Hr.).

La baza primelor doctrine economice ale Greciei antice stau legile lui Solon.

Solon, unul dintre cei „șapte înțelepți ai antichității”, a fost și un geniu politic al acelor vremuri, încercând prin abordarea economica emanciparea socială și politică a elenilor.

Legile inițiate și aplicate de Solon, au avut la baza doctrina proporționalității, conform căreia clasa aristocrată primea putere în stat proporțională cu averea lor, putere bazată pe contribuția lor la serviciul public( taxe și cheltuieli de război), dându-le astfel dreptul de a promulga și aplica legile.

Legile aplicate au ajutat și poporul sărac, anulându-le datoriile, eliberând persoanele și bunurile, deoarece împrumutul era de multe ori garantat de împrumutat cu „propria persoană”, le-au dat dreptul săracilor (deși nu erau plătitori de taxe și nu aveau acces la funcții publice) de a alege și de a revoca magistrații din straturile sociale superioare lor, consacrând dreptul oamenilor de a decide singuri în privința guvernării.

Doctrina egalității protecției, promovată de Pericle, era doar o parte a concepției sale despre stat și indivizi; ea exprimă crezul politic al lui Pericle, de conducător al partidului democratic. Între anii 445 î. Hr..- 429 î. Hr., Pericle s-a aflat la conducerea Atenei, iar în epoca sa Cetatea Atenei cunoaște o perioada de maxima dezvoltare și strălucire numită „Epoca de aur a lui Pericle”. Mare iubitor de arta si cultura Pericle sprijină înălțarea și refacerea celor mai faimoase construcții , unele dainuind pana in zilele noastre. Astfel amintim Partenonul, Teseionul, Odeonul, tempulu Atenei Nike (Victoria) și chiar statuia lui Zeus din Olimpia, opera vestitului Fidias, considerata una din cele șapte minuni ale lumii antice. Mai mult el încurajează dezvoltarea teatrului, a poeziei, filosofiei fiind înconjurat de nume celebre : Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Herodot, Socrate.

Doctrina egalității protecției combina criteriile politice cu cele economice și sociale. Printre cele mai importante legi enumerăm : acordarea dreptului de cetățenie doar atenienilor din tata în fiu; orice cetățean care neglija să participe la treburile publice aducea un prejudiciu comunității; plata săracilor pentru participarea la afacerile publice din fondurile statului, evitându-se excluziunea din cauza sărăciei.

Grecii antici ridica virtutea la rangul de știință, dându-i o valoare inestimabilă : „În adevăr, tot aurul care se află pe pământ și în sânul său nu merită a fi pus în cumpănă cu virtutea.”

De asemenea posesiunea banilor și strângerea de averi era, după părerea lor, distrugătoare atât pentru moralitatea individuală, cât și pentru calitatea ordinii politice: „Avuțiile prea mari sunt pentru state și particulari un izvor de revolte și dușmănii; și sărăcia prea mare duce de cele mai multe ori la starea de slugă a altora. Nimeni să nu strângă averi în vederea copiilor săi, ca să lase după ei o moștenire bogată; nu e nici în folosul lor, nici în acela al statului.”

În concepția filosofilor greci, activitatea economică esențială era agricultura – pământul și fructele cultivate – parte a gospodăririi și sursă de trăi pentru majoritatea oamenilor.

Xenofon, Platon, cât și Aristotel manifestau reticență fată de meșteșugari. Platon, în Legile, propunea un text de lege prin care „…. nici un cetățean și nici vreun om de casă al cetățeanului să nu se îndeletnicească cu meseriile. Cetățeanul are o ocupație, care cere de la el mult studiu și exercițiu: de a lucra la înființarea și păstrarea bunei ordini în stat; și aceasta nu este o muncă de care se poate cineva achita în mod ușuratic.”

De asemenea, erau ostili comercianților și instituțiilor comerciale. Tot în Legile, Platon reluând tema schimburilor cu alte state, întărește poziția ostilă față de comerț : „Comerțul, pe care-l înlesnește marea, ispita câștigului ce-l oferă și negustorii pe care îi atrage din toate părțile strică moravurile locuitorilor, le dă un caracter îndoielnic și viclean și alungă buna-credință și încrederea în legăturile ce au sau între ei sau cu străinii.”

Diviziunea muncii în concepția filosofilor greci, diviziunea muncii nu avea un fundament profesional, ci unul sociologic. În general, muncitorii manuali erau transformați în sclavi, fiind de drept destinați muncilor inferioare: satisfacerea nevoilor materiale și folosirea lor în activitățile economice.

Aristotel afirma: „ Fiindcă lucrul unui lemnar se face totdeauna de către un lemnar, iar nu de către un cizmar, este și firesc ca un lucru să devină perfect când se face de către aceeași persoană și numai de către ea și fiindcă este mai bine să fie tot astfel și în administrația statului, este vădit că este mai bine când aceleași persoane guvernează mereu, când aceasta este posibil; iar când nu este posibil, fiindcă din natură toți cetățenii sunt egali și este și drept fie puterea un avantaj ori o povară – ca toți cetățenii să ia parte la ea, se poate imita aceasta, cedându-se pe rând puterea de către toți cetățenii egali, ca și cum ar fi neegali de la început; astfel, ei guvernează și sunt guvernați pe rând, ca și cum ar deveni alții.”

Xenofon În „Oeconomikos” schițează regulile unei bune gestiuni financiare, prin reflecții asupra noțiunii de „bine”. Aria preocupărilor lui Xenofon este foarte largă, mergând de la analiza „diviziunii muncii” la „venituri”, „bani”, „politica economică”. El a fost un om de acțiune, un bun strateg și un spirit realist. În Oeconomikos – ca și în scrierile sale istorice – se ocupă, în primul rând de agricultură. Abordează problemele din această ramură din punctul de vedere al superiorității gospodăriei țărănești mici și mijlocii, al tehnicii necesare unui bun agricultor. În felul acesta Xenofon îi precede pe fiziocrați, afirmând că agricultura este baza prosperității economice. Agricultura asigură o existență plăcută și ușoară, favorizează desfășurarea unor activități publice și sociale, stă la baza evoluției, atât pentru industrie, cât și pentru comerț ori navigație.

Bogăția este – în concepția lui Xenofon – un mijloc și nu un scop, și ea folosește numai în măsura în care este just utilizată, adică în concordanță cu trebuințele. Omul este fericit numai dacă și-a câștigat averea în mod cinstit și o întrebuințează bine.

Mărturia lui Xenofon : „După Diogenes Laertius, Xenofon tocmai trecea pe o străduță din Atena, când Socrate îi tăie calea întrebându-l: "Unde se cumpără cele trebuincioase vieții?" Xenofon îi răspunse, după care Socrate continuă: "Unde înveți să devii un om cumsecade?" Și cum Xenofon nu știu ce să mai răspundă, Socrate adăugă: " Vino cu mine, îți voi arăta eu.”

Platon (Aristocles)

Platon ține cont în Republica de necesitatea predominării rațiunii (înțelepciunii) în viața publică (și în viața individuală) și a înlăturării surselor corupătoare și dezbinătoare (proprietatea, generatoare a tendințelor de îmbogățire) pentru categoriile cu funcții de conducere și apărare în stat.

O temă importantă abordată în Republica este aceea a succesiunii regimurilor politice, care se supune unui determinism strict în virtutea căruia se schimbă regimurile politice.

În Legile, Platon concepe un stat ideal în care aspectele vieții sociale sunt reglementate prin legi, preconizându-se astfel un stat ideal(aristocrație agrară) ce ar putea fi realizabil în plan practic. Starea de spirit din acest dialog este mult mai religioasă decât în Republică. Legile trebuie să aibă o origine divină, iar zeul trebuie să fie măsura tuturor lucrurilor. Statul imaginat va fi unul teocratic și intolerant, de aceea ateismul va fi sever condamnat. În consecință, el concepe ideea unei cetăți de 5.040 cetățeni (1x2x3x4x5x6x7=5.040) selecționați după rasă, care vor fi proprietari și vor exercita aceleași drepturi politice. Cetatea ideală va fi izolată de mare pentru a evita orice tentație comercială. Activitățile economice și munca manuală vor fi misiunea sclavilor, și nu a cetățenilor.

Statul ideal

Este statul în care domnește dreptatea (oikeiopragia – „N-ar fi ea, «oikeiopragia», dreptatea și n-ar produce ea o cetate dreapta?”), o virtute conform căreia fiecare tip uman se ocupă de ceea ce-i este orânduit prin funcția sufletească dominantă: cei capabili de practicarea virtuții rațiunii (înțelepciunea) elaborează legi, cei capabili de practicarea virtuții părții pasionale (curajul) se ocupă cu apărarea, iar cei înzestrați cu posibilitatea practicării virtuții cumpătării sunt responsabili de asigurarea resurselor. Există astfel o ierarhie a unor clase sociale determinate natural: înțelepții, militarii, respectiv agricultorii și meșteșugarii. Platon condamnă bogăția, asemenea lui Xenofon și Aristotel, considerând-o o plagă a societății, plaga care distruge virtutea : „ Când în cetate sunt prețuite avuția și cei avuți, virtutea și oamenii buni sunt mai puțin prețuiți.”

O altă condiție a oikeiopragiei (în afară de practicarea de către fiecare tip uman a acelor activități care i se potrivesc) este păstrarea ierarhiei claselor.

Formele degenerate (imperfecte) ale statului:

timocrația — conducerea de către soldați

oligarhia — conducerea exercitată de cei bogați

democrația — conducerea poporului (periculoasă pentru că încurajează ignoranța — înțeleasă de cei ignoranți drept gândire liberă, promovarea scopurilor personale, egalitatea — cu sensul de părăsire a oikeiopragiei, alegerea capricioasă a conducătorilor)

tirania(despotismul)— cea mai rea formă de corupere a puterii (un individ acaparează puterea și conduce de dragul propriei măriri)

Aristotel

Societățile apar în diferite forme. Primul lucru demn de pus în evidență în legătură cu ideea aristotelică de Stat este mărimea acestuia. „Căci, dacă din zece oameni nu s-ar putea constitui o cetate, o sută de mii n-ar mai constitui o cetate."

Aristotel, asemenea lui Platon, acorda o mare atenție principiilor de organizare a statului ideal, însă statul lui Aristotel se deosebește printr-o viziune mai pragmatică și modalități de organizare mai reale. Comunismului elitar platonian el opune gospodăria casnică ca fundament al societății.

Aristotel divizează statul în două clase:

oamenii liberi, preocupați de activitate activa sub forma muncii intelectuale;

sclavii, preocupați de activitatea productivă sub forma muncii fizice de producere a bunurilor necesare consumului oamenilor liberi.

În viziunea lui Aristotel oamenii diferă calitativ, fiind dată diviziunea rolurilor în stat. Însă obiectivul este comun: siguranța statului.„ Dar știința conducerii ca om liber a oamenilor liberi poate fi dobîndită doar prin a da ascultare, ca om liber, altor oameni liberi, așa cum și comanda militară poate fi învățată doar prin supunerea militară. Înțelepciunea îndrumătoare este specifică doar conducătorului; toate celelalte virtuți ale sale trebuie să aparțină, deopotrivă, supusului.”

Tot sistemul economic antic se bizuie pe munca sclavilor, omul liber având dispreț pentru muncă manuală pe care nu o efectuează decât constrâns de nevoie un sclav înseamnă o „unealtă însuflețită" care nu are suflet. Cel puțin, aceasta este teoria lui Aristotel: în Politica, el se ridică împotriva oamenilor care pretind că „numai legea stabilește diferența dintre un om liber și un sclav, natura omenească nefiind un factor hotărâtor în privința aceasta", „Căci sclavul este tovarăș de viață nedespărțit al stăpânului, muncitorul liber este însă mai departe (de cel căruia îi muncește) și numai într-atât trebuie să aibă ceva din virtutea proprie sclavului, întru cât starea sa se apropie de sclavie; căci poziția specifică a meșteșugarului este aceea a unei sclavii limitate. în plus, sclavii formează una dintre clasele omenești deosebite prin natură, nicidecum însă cizmarii ori alți meșteșugari (însă specii deosebite de virtute nu se pot institui decât pentru clase deosebite prin natură)”.

Întrucât sclavii produc bunurile materiale și, deci, bunăstarea statului, acesta trebuie să aibă ca prim scop asigurarea numărului necesar de sclavi de calitate, calea cea mai sigură de realizare a acestui scop fiind considerată războaiele cu statele vecine.

Оrdinea în statul aristotelian se baza pe legea naturală a supunerii și dominației: supunerii din partea sclavilor, care reprezentau un obiect de proprietate ce aduce venit, și dominației din partea oamenilor liberi care, nefiind preocupați de muncă fizică, se consacrau conducerii.

Aristotel se pronunța împotriva existenței proprietății comune, considerând că comunizarea bunurilor provoacă dorința generală de a le poseda și lipsa responsabilității de a le utiliza rațional. Ca urmare, apare penuria bunurilor și permanente conflicte între cetățeni, conflicte ce generează nu prosperitatea fiecăruia, ci sărăcia tuturor. De aceea, considera Aristotel, bunăstarea polisului poate fi asigurată doar prin posesiunea unei proprietăți private de dimensiuni moderate.. Aristotel se opunea clar îmbogățirii de la natură îmbogățirea prin acumularea de bani sau chrematistica. Aceasta cuprindea diferite forme de comerț până la forma socotită de el cea mai condamnabilă – comerțul cu bani : „… toți cei ce vor să se înavuțească îngrămădesc moneda lor la infinit. Pricina este apropierea ambelor (arte de înavuțire); întrebuințarea aceluiași ban poate fi interpretată într-un fel sau altul, după cum se face într-un domeniu sau celălalt al hrematisticii, căci amândouă sunt întrebuințări ale aceleiași avuții, (anume a banului), însă nu în același scop; scopul celei dintâi este altul, al celei de al doilea, înmulțirea lui. Unora li se pare că acesta este obiectul economiei domestice și continuă să creadă că trebuie ori a păstra; ori a înmulți la infinit averea existentă.”

Viața economică rămânea subordonată vieții politice și morale. Libertatea vieții economice putea fi îngrădită dacă interesele comunității o cereau. Statul restrânge prin legi această libertate, pentru ca toți cetățenii să aibă – din bunurile existente – partea ce li se cuvine.

Egalitatea averilor era considerată că ideal, iar bogăția, lăcomia și luxul trebuiau combătute de toți. De aceea statul își rezervă dreptul să supravegheze întreaga viață socială și economică și să caute să stabilească armonia între interesele cetățenilor și ale comunității.

Corupția în antichitate

„Virtutea justitiei consta in moderatie, atunci cand e reglementata cu intelepciune.”- Aristotel

În antichitate tăcerea era semn de corupție!

În accepțiunea generală corupția este o manifestare, o abatere de la moralitate, de la datorie, care exprimă o gravă degradare, descompunere morală, venalitate Corupția, ca fenomen social, a atras atenția spre studiul ei, încă din antichitate. Conform Dicționarului limbii romane cuvântul “corupție” derivă din latinescul “coruptio omnis” și înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.

Faptul ca fenomenul corupției a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave si mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcții de răspundere, este o afirmație ce nu este pusă la îndoiala. Fenomen social, corupția este inamicul deosebit de periculos al vietii sociale civilizate, organizate statal, a ordinii de drept, a democrației, putând determina dispariția acestora. Nici o societate – indiferent de stadiul de dezvoltare economico-socială de natură și esența regimului politic, de formă de organizare statală și de guvernământ – nu a fost și nu este ocolită de corupție, de efectele deosebit de grave ale acesteia.

Despre corupție, la evreii antici, amintește Vechiul Testament – Samuel cap. 8-3, când referindu-se la fiii lui Samuel, desemnați de el judecători : „Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui, ci dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea”.

În legislațiile antice, cele mai vechi cunoscute, corupția a fost aspru pedepsită, în special atunci când era săvârșită de judecător. Frecvența îngrijorătoare a mitei în Grecia antică l-a determinat pe Platon să propună pedeapsa cu moartea pentru funcționarii care primeau daruri pentru a-și face datoria, afirmând că nu trebuie să primești daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru cele rele. Magistrații care judecau strâmb în schimbul banilor primiți erau aspru pedepsiți. Corupția preoților dăunează prestigiului oracolelor, preoții din Delfi influențând după placul lor cursul politicii grecești, lasându-se și mituiți, prestigiul sanctuarului descrescând odată cu creșterea corupției.

O faptă de corupție în sistemul serviciului de stat, în Babilonului Antic – este menționată în a doua jumătate a sec. al XXIV-lea î.Hr. În epoca sumerienilor și a semiților Regele Urukaghina (Uruinimghina) din Lagaș (oraș-stat antic în Sumer) a reorganizat administrația de stat în scopul de a pune capăt abuzurilor funcționarilor și judecătorilor săi, de asemenea, de a reduce solicitările nelegitime de obținere a recompenselor de la personalul templului de către administrația regală, micșorarea și reglementarea plăților pentru ceremonii.

Herodot ne relatează că regele persan Cambyse II (Cambyses II 530 – 522i.e.n. din dinastia Ahemenizilor, fiul lui Cirus II) a poruncit uciderea unui judecător vinovat de corupție, regele tapisându-și scaunul cu pielea acestuia. Darius, tot un rege persan, condamna la moarte, prin crucificare, toți judecătorii corupți. Cicero, mare gânditor al antichității considera că magistratul care se lăsă corupt săvârșește o crimă dintre cele mai grave. Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecătorilor corupți, legile egiptene pedepseau judecătorii corupți cu moartea – prin sinucidere impusă, iar legile indiene îi pedepseau pe judecătorii în drept penal vinovați de corupție cu confiscarea bunurilor.

Corupția în Imperiul Roman

„Justitia este gloria incoronata a virtutilor.”- Marcus Tullius Cicero

La Roma: "simplul soldat primește o solda dar nu și ofițerul; meșteșugarul și scribul sunt plătiți, dar nu și administratorul afacerilor și avocatul; în sfârșit și mai ales, adunarea municipală și magistrații acordă în mod gratuit serviciile lor". Din acest text deducem că nu era permis să se accepte compensații pentru îndeplinirea unora din cele mai importante îndatoriri civice. În timp fenomenul corupției a luat amploare, permițându-se magistraților să primească daruri, fără însă să depășească o anumită sumă în cursul unui an.

O lege votată în anul 204 i.e.n. – Lex Cincia de Donis et Muneribus – interzicea avocaților să primească un folos legitim de pe urma talentului lor și reglementa o acțiune de restituire. Măsura amintita a fost reactualizata de mai multe ori și extinsă în epoca imperială de către Augustus, Claudius și Nero, vizând orice dar făcut magistraților, indiferent de cauza care l-a determinat.

Virtutea în imperiul Roman era un subiect delicat, relațiile civice fiind organizate în funcție de atențiile în bani, mai mult sau mai puțin legale. Aristocrații repartizau impozitele, scutindu-se pe ei , compensând astfel cheltuielile serviciilor publice oferite populației de rând. Practicile corupte pot stârni scandaluri, cum au fost cele legate de unii funcționari care trăiau pe cheltuiala celor administrați. În Imperiul Roman, funcționarii aveau statut de stăpâni, în consecință abordarea fără a le fi adus vreun dar era inadmisibilă.

Un alt exemplu este cel al lui Verres guvernator al Siciliei, care în secolul I î.Hr. jefuiește insula într-o proporție colosală ajungând să comită și crime, procesul rămânând celebru datorită prezenței lui Cicero ca purtător de cuvânt al acuzării. Verres spunea amicilor săi că a împărțit în trei banii pe care i-a adus din Sicilia, partea cea mai mare spre a-și mitui judecătorii, alta pentru a-și plăti avocații, iar cu a treia se mulțumea el. Legea nu acționa deloc în consecință, neexistând nici o problemă dacă furtul și corupția de realizau disimulat și mai limitat. Până și Cicero la un moment dat se laudă că a furat doar două milioane de sesterți în anul în care a guvernat Cilicia. Un exemplu demn de urmat a fost dat de Cato cel Tânăr care se indigna și dacă se fura o centimă din banii publici.

Confruntată cu răspândirea alarmantă a corupției, Roma antică a luat măsuri de reprimare a corupției sub Republica prin legile: CALPURNIA (149 i.e.n.), ACILIA (123 i.e.n.), SERVILIA (110 i.e.n.), CORNELIA (81 i.e.n.) și IULIA repetundarum (59 i.e.n.)

Criza se manifestă pe multiple planuri – politic, prin tentativele unor personaje politice de frunte de a institui un regim personal; socio-economic, prin tendința tot mai accentuată de creare a marilor proprietăți în Italia și încercări de rezolvare a problemei pauperizării țărănimii mici și mijlocii din Italia, cu grave consecințe în plan militar – scăderea numărului de cetățeni recrutabili în legiuni – ca și revoltele sclavilor (revoltele din Sicilia, 135- 132 î. Hr.; 104-101 î. Hr.; răscoala lui Spartacus, 73-71 î. Hr.), până la modificări în planul mentalității colective, unde asistăm la o elenizare accentuată a elitei politice, ceea ce duce la coruperea vieții publice, unde discursul, de exemplu, capătă un rol deosebit de important, până la tendințele spre lux ostentativ, strâns legate de accentuarea competiției din sânul clasei politice, ajungându-se la distorsionarea caracterului inițial al unor magistraturi, precum dictatura, sau crearea altora noi, precum triumviratul. Corupția devine un defect moral al vieții publice, ca de altfel și generalizarea sistemului clientelar.

O altă caracteristică a civilizației romane este reprezentată de bilingvismul din cadrul imperiului. Dacă în Occident, limba latină este cea folosită cu precădere, în Orient, moștenirea greacă din epoca elenistică s-a dovedit a fi prea stabilă pentru a lăsa loc latinei. Astfel, în Orient, limba folosită este greaca, cu toate că în administrație și în armată, este utilizată limba oficială, latina.

Modificarea de-a lungul timpului, a tradițiilor, a condițiilor istorice și geografice influențate de factori de natură socială, au transformat percepția opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizand-o în evaluarea gravității acestor fapte și în incriminarea lor. Criza social-economică, concurență neloială, slăbirea autorității statului, degradarea nivelului de trăi pentru majoritate, neadaptarea legislației la condițiile economice și sociale, ceea ce face că starea de fapt să meargă cu mult înaintea stării de drept precum și dorința individului de a se îmbogăți rapid și prin orice mijloace, în condițiile în care lipsurile generează specula iar prohibițiile de tot felul influențează consumul, conturează în principal, tabloul cauzelor concrete care generează acest fenomen antisocial. În viziunea romană infracțiunea de mituire a depins într-adevăr de cei implicați în acest proces.

„Omnia castella expugnari possunt, in quale modo asellus onustus auro potest ascendere.” Cicero, Ad Atticum

Bibliografie

ARISTOTEL, Politica, Editura Iri, București, 2001.

BARNES Jonathan, Aristotel, Humanitas 1996.

BIBLIA, Cartea lui Samuel 1, Printedcorp, Belarus 2004.

BRUN Jean, Socrate, Editura Humanitas, 1996.

COSTAS Martin, Grecia Partenonului, București 2001.

FLACELIERE Robert, Viața de toate zilele in Grecia secolului lui Pericle, Editura Eminescu, București, 1976.

LINTOTT Andrew, Electoral Bribery in the Roman Republic, The Journal of Roman Studies, Vol. 80 (1990), Published by: Society for the Promotion of Roman Studies(http://www.jstor.org/stable/300277).

PLATON, Legile, Editura IRI, București 1995.

PLATON, Republica , Editura Științifică și Enciclopedică București, 1986.

ROBIN Leon, Platon, Ed. Teora, București, 1996.

ROGOJANU Angela, Stăpânii ideilor Economice ,în Antichitate și în Evul Mediu,Volumul I, Editura Economică, București 2009.

ROSS Sir David, Aristotel, Humanitas București 1998.

SWITHINBANK Hannah J., The corruption of the constitution( http://hannahswithinbank.com/wp-content/uploads/2013/10/SWITHINBANK.pdf).

VARZARI Pantelimon, I,storia gândirii Politice (Note de curs), Chișinău 2011.

ANEXE

Studiu de caz – Moralitate și corupție

„ Fericiți cei tineri, căci ei vor moșteni datoria națională” – Herbert Hoover

Cu ajutorul următorului chestionar, am încercat să aflăm, pe cât posibil, percepția românilor despre fenomenul corupției în România. Fiind răspândit în mediul online studențesc, aprox. 70% din respondenți sunt studenți, însă au răspuns și antreprenori, angajați din sistemul public și cel privat.

Părerea celor 213 respondenți de pana acum este defavorabilă României. După 1990, când se presupunea că totul va fi bine, România s-a rotit 90 de grade și a urmat o altă direcție decât cea imaginată.

99% apreciază că în România corupția a crescut, 50% cred că a crescut și după integrarea României în UE(România ocupă locul 66 în clasamentul Transparency International pe anul 2012 privind percepția corupției, obținând un scor de 44). Biserica, guvernul și sistemul de sănătate stau în fruntea clasamentului instituțiilor corupte. De asemenea au recunoscut ca au dat și mită, însă marea majoritate pentru soluționarea unor servicii cu care erau îndreptățiți, iar în sistemul de sănătate românesc se cere mită. Cert este că fenomenul corupției ne afectează, însă facem prea puțin pentru a-l domoli. Mai jos, aveți redate întrebările chestionarului cu toate variantele de răspuns preferate de respondenți.

Ce vârstă aveți?

Sex

Din ce mediu proveniți?

Care este ocupația actuală?

În opinia dumneavoastră nivelul corupției în România este:

Cu cât timp în urmă nivelul corupției a început să crească, ajungând astăzi la un nivel periculos pentru societatea românească?

De la integrarea României în UE, corupția din România :

Partidele politice [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Poliția [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Armata [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Biserica [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Guvern / Parlament [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Mass-media [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

ONG- uri [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Sistemul judiciar [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Sistemul de educație și învățământ [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Sistemul de sănătate [In ce măsură credeți că sunt corupte următoarele instituții ale statului? ]

Este mai ușor de a ocoli căile oficiale și de a soluționa problemele care apar în relațiile cu instituțiile statului, pe „căi neoficiale” ?

Sistemul judiciar [Vi s-a cerut mită pentru soluționarea problemelor? ]

Sistemul de sănătate [Vi s-a cerut mită pentru soluționarea problemelor? ]

Sistemul de educație [Vi s-a cerut mită pentru soluționarea problemelor? ]

Dacă ați plătit mită în ultimii doi ani, care din urmatoarele opțiuni sunt valabile pentru mita platită:

Care este valoarea aproximativă a sumelor date/cerute ca „donație” pentru soluționarea problemelor?

După părerea dumneavoastră care din următoarele motive cauzează apariția corupției?

a. Sancționarea celor care dau mită [Cât de eficiente ar fi următoarele măsuri pentru a preveni și a combate corupția din cadrul instituțiilor de stat din România? ]

b. Sancționarea celor care iau mită [Cât de eficiente ar fi următoarele măsuri pentru a preveni și a combate corupția din cadrul instituțiilor de stat din România? ]

c. Prezentarea cazurilor în mass-media [Cât de eficiente ar fi următoarele măsuri pentru a preveni și a combate corupția din cadrul instituțiilor de stat din România? ]

De ce credeți că faptele de corupție nu sunt reclamate?

Credeți că activitatea instituțiilor implicate în combaterea corupției din ultimii ani a fost:

Dintre sistemul de educație și cel de sănătate, care este cel mai corupt?

După părerea dumneavoastră nivelul corupției în structurile sistemului de învățământ este:

Care ansamblu din structura sistemului de învățământ este mai corupt?

Toleranță [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Creativitate [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Solidaritate [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Religiozitate [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Hărnicie [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Patriotism [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Inteligență [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Curățenie [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Curaj [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Cinste [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Responsabilitate [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Consecvență [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Ospitalitate [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Individualism [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Spirit de ajutorare [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Sentimentalism [În ce măsură regăsiți în personalitatea și comportamentul poporului român următoarele valori? ]

Criza economică [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Șomajul [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Poluarea și protecția mediului [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Deficiențe ale sistemului public de învățământ și sănătate [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Deficiențe la nivelul guvernării centrale [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Costul ridicat al vieții [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Infracționalitatea [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Corupția din sectorul public, în general [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Corupția din sectorul privat, mediul economic [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Calitatea drumurilor publice [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Insuficiența ori lipsa resurselor financiare în sectorul public [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Criza clasei politice [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Criza financiară [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]

Corupția din justiție [În calitate de cetățean al României, cât de mult vă îngrijorează în prezent:]