Arestarea Preventivă în Dreptul Procesual Penal Român
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava
Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică
Programul de Studii: DREPT
Lucrare de licență
Conducător științific:
Lect. dr. Daniela LĂMĂȘANU Absolvent:
Georgiana Ionela PĂIUȘ
Drept, an IV, grupa a II-a
Suceava 2016
Arestarea preventivă în Dreptul Procesual Penal Român
Cuprins
Abrevieri
art.- articol;
alin.- alineat;
C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
ed. – ediția;
nr. – număr;
Capitolul I. Introducere
Având în vedere că în România, arestul preventiv se aplică mai des decât celelalte măsuri preventive, am dorit să cercetez mai îndeaproape modificările legistative recente cu privire la temeiurile ce au fost folosite în procesul decizional a acestei măsuri dar și dacă aceasta este aplicată cu respectarea prevederilor legale și a dreptului la apărare a inculpatului.
Astfel, prin lucrarea de față voi încerca să realizez o analiză a instituției arestării preventive în funcție de succesiunea actelor necesare pentru luarea acestei măsuri valorificând prevederile Codului de procedură penală.
Nu îmi doresc ca această lucrare să fie una exhaustivă a măsurii arestării preventive, ci mai degrabă o abordare punctuală a aspectelor existente în acest moment în practica instanțelor judecătorești penale cu privire la arestarea preventivă.
Scopul practic al lucrării se realizează prin multiple trimiteri atât la jurisprudența națională cât și cea internațională, dar și la părerile autorilor de specialitate consacrate cu privire la măsura arestării preventive prin care se aduce atingere libertății individuale având un impact social și mediatic important.
În primul rând, voi aborda măsurile preventive din perspectivă generală, precizând ce reprezintă acestea, natura lor juridică dar și condițiile și organele care pot dispune aceste măsuri.
În al doilea rând, voi analiza măsura arestării preventive din punctul de vedere al dispozițiilor Codului de procedură penală.
Structural lucrarea este alcătuită din opt capitole și începe cu o scurtă introducere unde este descrisă motivația alegerii acestei teme și scopurile lucrării și se termină cu o încheiere în care prezint concluziile desprinse în urma acetsui studiu și bibliografie.
Capitolul II.Dispoziții generale privind măsurile preventive
II.1. Noțiunea de măsură procesuală și clasificarea acestora
Prin intermediul procesului penal, se dorește a se descoperi la timp dar și în mod complet infracțiunea ce a fost săvârșită pentru a se putea restabili ordinea de drept ce a fost astfel tulburată prin:
– tragerea la răspunedere penală respectiv acțiune penală și
– tragerea la răspundere civilă respective acțiune civilă.
Așadar, sunt situații când pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, este nevoie a se dispune anumite măsuri de constrângere. Aceste măsuri de constrângere limitează anumite drepturi fundamentale ale omului, prevăzute atât în Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și în Constituția României, ca de exemplu: libertatea și siguranța persoanei sau dreptul de proprietate.
Măsurile procesuale pot fi definite ca fiind acele „mijloace legale prin care organele judiciare asigură desfășurarea normală a procesului penal, pentru tragerea la răspundere penală și pentru a repara paguba pricinuită prin infracțiune, adică tragerea la răspundere civilă, precum și pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni.”
Elementele definitorii ale măsurilor procesuale constau în:
urmărirea îndeplinirii scopului procesului penal, garantarea acordării de despăgubiri civile persoanelor prejudiciate prin infracțiune și asigurarea desfășurării normale a activității judiciare;
posibilitatea punerii în aplicare a acestora pe parcursul procesului penal, adică după începerea urmăririi penale și până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive;
exercitarea unor limitări a drepturilor și libertăților constituționale sau în înterzicerea efectuării unor acte juridice cu privire la bunurile de care o persoană poate dispune;
durata lor limitată în timp, adică își produc efectele pe perioada desfășurării procesului penal și atâta timp câtă vreme există situațiile de fapt care au dus la luarea lor;
caracterul lor excepțional și pot fi dispuse doar în baza legii.
În principiu, ceea ne interesează mai mult este caracterul excepțional și provizoriu al acestora, în sensul că acestea pot fi revocate dar pot fi dispuse numai în anumite situații și doar după îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală.
Trebuie să atrag atenția a nu se confunda aceste măsuri procesuale cu măsurile procedurale, care se referă la exercitarea constrângerii asupra unor drepturi procedurale ca aducerea silită în fața organelor judiciare, măsurile privind obiectele ridicate cu ocazia percheziției sau ca măsurile luate pentru asigurarea solemnității ședinței de judecată.
Au existat păreri diferite cu privire la momentul luării măsurilor procesuale, respectiv dacă acestea pot fi luate în timpul efectuării actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi penale sau după epuizarea activității judiciare.
Dar, „s-a admis în unanimitate că în faza actelor premergătoare măsurile procesuale nu pot fi luate, iar după epuizarea activității judiciare, în mod excepțional unele măsuri procesuale luate, pot fi menținute temporar și după stingerea procesului penal.”
Autorii de specialitate au adoptat mai multe criterii în raport de care măsurile procesuale pot fi clasificate. Astfel:
După valoarea socială împotriva căreia se îndreaptă, măsurile procesuale pot fi:
personale atunci când privesc numai persoana inculpatului(cum ar fi măsurile privative de libertate, de ocrotire, de siguranță) și vizează restrângeri de drepturi și libertăți personale;
reale când este vorba de bunurile anumitor persoane cum ar fi sechestrul asigurător, proprirea, inscripția ipotecară, restabilirea situației anterioare, restituirea bunurilor;
După natura lor, măsurile procesuale pot fi:
măsuri de constrângere sau preventive care privesc restrângerea în condițiile legii a libertății persoanei;
măsuri de ocrotire care se iau pentru a preveni lipsa de ajutor în care s‒ar putea afla o persoană ce se află în îngijirea sau întreținerea celui arestat preventiv;
măsuri de siguranță care se iau împotriva învinuitului sau inculpatului care repzintă pericol pentru societate datorită unor boli sau intoxicații cronice cu alcool sau stupefiante;
măsuri asiguratorii care au scopul de a garanta repararea pagubei produse prin infracțiune;
După faza procesuală în care se dispun:
măsuri ce pot fi luate doar în timpul urmăririi penale;
măsuri ce pot fi luate atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecății( obligația de a nu părăsi țara, obligația de a nu părăsi localitatea, arestarea)
În funcție de organul judiciar care le dispun:
măsuri luate de instanță cum ar fi arestarea, internarea medicală;
măsuri luate de organul de cercetare penală sau procuror;
II.2. Noțiunea de măsură preventivă
II.2.1. Noțiune și trăsături
A preveni înseamnă “A atrage cuiva atenția asupra consecințelor (negative ale) unor acțiuni, a informa în prealabil, a avertiza, a prevesti, a lua măsuri de precauție pentru a înlătura ceva (neplăcut), a preîntâmpina.”
Iar prevenirea infracțiunilor reprezintă acea “activitate desfășurată în vederea preîntâmpinării, evitării săvârșirii de infracțiuni. Constituie un obiectiv important al politicii penale a statului, scopul pedepsei și unul din scopurile procesului penal. Prevenirea generală se realizează prin stabilirea în lege a faptelor care constituie infracțiuni, membrii societății fiind încunoștințați asupra consecințelor săvârșirii unor astfel de fapte, precum și asupra limitelor legale de sancționare a acestora. Prevenirea specială se realizează prin corecta încadrare juridică și prin sancționarea infracțiunii concrete săvârșite de o persoană. Prevenirea infracțiunilor constituie și o componentă a scopului procesului penal.”
Astfel, măsurile preventive sau de prevenție reprezintă acele mijloace ce au un caracter de constrângere pe care organul judiciar, în anumite situații și condiții prevăzute de legea procesual penală le poate lua. De exemplu, atunci când inculpatul sau suspectul încearcă să denatureze aflarea adevărului fie prin influențarea matorilor sau prin denaturarea unui mijloc de probă și lăsarea în stare de libertate al acestuia ar împiedica aflarea adevărului. Deci, acestea vizează starea de libertate a suspectului sau inculpatului și au drept scop privarea de libertatea ori restângerea libertății de mișcare a acestuia.
Din cele expuse mai sus reies următoarele trăsături ale măsurilor preventive:
sunt măsuri care pot fi luate fie în cursul urmăririi penale sau îm timpul judecății;
vizează starea de libertate a suspectului sau inculpatului având ca efect fie privarea de libertate fie restrângerea libertății de mișcare;
au un caracter de excepție putând fi luate doar în cazuri și condiții strict prevăzute de lege;
scopul pentru sunt dispuse este bine determinat și prevăzut de Codul de procedură penală;
orice măsură trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse suspectului sau inculpatului față de care este luată dar și necesară pentru a fi îndeplinit scopul urmărit;
măsurile preventive trebuie aplicate în mod nediscriminatoriu;
măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută atunci când există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
II.2.2. Natura juridică a măsurilor preventive
În ceea ce privește natura juridică a măsurilor preventive în literatura de specialitate au fost exprimate mai multe opinii.Voi enumera doar câteva dintre ele.
Într-o primă opinie, cea a autorilor de specialitate francezi, nu se recunoaște legitimitatea luării măsurilor preventive, prin exagerarea pe baza unui raționament de pură logică abstractă a principiului prezumției de nevinovăției. Conform acesteia, nu se justifică, deținerea unei persoane în cursul procesului penal, cât timp nu s-a constatat vinovăția acestia în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească, acest lucru însemnând o încălcare a dreptului fundamental al persoanei la libertate.
Prin cea de a doua opinie s-a exagerat concepția privind măsurile preventive, în sens invers, prin faptul că societatea are nevoie în lupta contra infracțiunilor de măsurile preventive ca o dovadă de sacrificare a libertății persoanei, protejând interesele sociale superioare.
Ambele opinii au fost criticate, ajungându-se în cele din urmă la concluzia că măsurile preventive joacă un rol foarte important în reglementarea procesual penală.
A mai fost exprimată o opinie conform căreia ar fi necesară o concordanță între măsurile preventive și sistemul sancțiunilor penale, pentru că regimul stării de libertate în cursul procesului penal trebuie să corespundă, oarecum, celui existent după aplicarea sancțiunii penale, și că ar fi nepotrivită o sancțiune penală neprivativă de libertate ca finalizare a unui proces penal în cazul în care inculpatul s-a aflat în stare de arest.
Însă, soluțiile pronunțate de instanțe nu sunt în concordanță cu această opinie și nici nu ar fi posibil, în toate cazurile.
II.2.3. Garanțiile privind legalitatea măsurilor preventive
Pentru a neutraliza ideiile că măsurile preventive, mai ales arestarea preventivă, diminuează prezumția de nevinovăție, atât în legea fundamentală cât și în Codul de procedură penală, completat cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, sunt enumerate câteva garanții procesual penale ce asigură un control asupra legalității pe tot parcursul procesului penale. În continuare voi enumera câteva dintre ele:
prevederea strictă a cazurilor și temeiurilor care pot justifica luarea măsurilor preventive (art.23 alin. (2) din Constituție, art.5 din Convenția europeană a drepturilor omului);
prevederea strictă de urmat pentru luarea măsurilor preventive sau a prelungirii arestării preventive ori a măsurilor restrictive de libertate (art.5 din Convenția europeană a drepturilor omului);
arătarea organelor judiciare competente a dispune măsurile preventive. Având în vedere gravitatea arestării preventive, luarea acestei măsuri a fost dată numai în competența judecătorului indiferent de faza procesuală (art.23 alin. (4) din Constituție);
stabilirea unor durate determinate privind măsurile preventive, precum și a duratei maxime acestora (art.23 alin. (3) și (5) din Constituție);
obligația aducerii, de îndată la cunoștință celui reținut sau arestat în limba pe care o înțelege, a motivelor reținerii sau arestării, precum și a învinuirii, în prezența unui avocat (art.23 alin. (8) din Constituție);
dreptul celui față de care s-a luat măsura preventivă de a ataca cu plângere sau recurs (art.23 alin. (7) din Constituție);
obligația organelor judiciare de a-l pune în libertate pe cel reținut sau arestat, dacă motivele acestor măsuri au dispărut (art.23 alin. (9) din Constituție);
dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune (art.23 alin. (10) din Constituție);
îndatorirea impusă instanței de a verifica, în tot crsul judecății, periodic, dar nu mai târziu de anumite termene, legalitatea și temeinicia arestării preventive (art.23 alin. (6) din Constituție);
dreptul la repararea pagubei a persoanei care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod ilegal (art.52 alin. (3) din Constituție);
II.2.4. Categoriile măsurilor preventive
Conform art.202 alin.(4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive ce pot fi dispuse sunt următoarele:
reținerea;
controlul judiciar;
controlul judiciar pe cauțiune;
arestul la domiciliu;
arestarea preventivă.
II.3. Condițiile generale în care se pot lua măsurile preventive
Atunci când se dorește dispunerea unei măsuri preventive este necesar a fi îndelinit mai multe condiți:
Să existe probe sau indicii temeinice că suspectul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune.
Această condiție este valabilă pentru toate măsurile preventive.
Observând dispozițiile art.202 alin.(1) din Codul de procedură penală, constat că legiuitorul folosește sintagma „probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune”. Conform art.97 alin.(1) prin probă se înțelege „orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.” Însă sintagmele „indicii temeinice” și „suspiciunea rezonabilă” nu sunt explicate de către legiuitor în cod. Dar, conform unei definiții oferite de către Curtea Europeană a Drepturilor omului, prin suspiciune rezonabilă se presupune a fi vorba de o „presupunere rațională, întemeiată pe elementele de fapt existente în cauza penală, care să convingă un observator obiectiv și independent cu privire la posibilitatea comiterii unei infracțiuni de către cel vizat prin măsura preventivă”.
De asemenea, se observă că singura măsură care se poate dispune față de suspect este cea a reținerii, celelalte măsuri (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă) pot fi dispuse doar față de inculpat, adică față de persoana împotriva căreia s‐a pus în mișcare acțiunea penală.
Măsura preventivă să fie necesară, fiind definit în același timp și scopul acesteia.
Atfel, scopul măsurii preventive este reprezentat de asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni. Deci, atunci când organul judiciar evaluează necesitatea măsurii preventive, va trebui să stabilească existența vreunuia dintre situațiile prezentate mai sus. Actul procesual prin care se ia măsura preventivă va trebui să fie motivat sub acest aspect.
De asemenea, organele judiciare au obligația de a verifica periodic, dacă se mai impune necesitatea unei măsuri preventive, cum ar fi arestarea și nu o altă măsură preventivă.
Să nu existe vreuna dintre cauzele care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale
Nu se poate dispune o măsură preventivă dacă se constată existența vreunui caz din cele prevăzute la art.16 din Codul de procedură penală.
Măsura preventivă să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii reținute în sarcina suspectului sau inculpatului
Potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzaței aduse persoanei față de care este luată”.
Această condiție are rolul de a menține un echilibru între măsura preventivă și gravitatea acuzației aduse suspectului sau inculpatului, astefl încât privarea sau restângerea unor drepturi pe parcursul procesului penal să nu creeze impresia că este prea aspră față de pericolul social concret pe care îl prezintă fapta comisă.
Modul de îndeplinire a acestei condiții diferă de la caz la caz, in concreto. De exemplu, în considerarea proporționalității, judecătorul nu poate dispune arestul la domiciliu sau arestarea preventivă a inculpatului care este acuzat de o infracțiune pentru care legea prevede numai pedeapsa amenzii.
Suspectul sau inculpatul să fie ascultat prealabil luării măsurii preventive
Această cerință nu este prevăzută în art.202 din Codul de procedură penală, dar o regăsim în dispozițiile referitoare la fiecare măsură preventivă în parte, motiv pentru care a fost considerată o condiție generală pentru luarea măsurilor preventive.
II.4. Organele judiciare care dispun măsuri preventive
Potrivit art.202 alin.(4) din Codul de procedură penală măsurile preventive sunt: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă.
Astfel, reținerea poate fi sipusă doar în faza de urmărire penală, de către procuror sau organul de cercetare penală. Judecătorul sau instanța de judecată nu poate dispune reținerea, însă acest lucru nu îl împiedică pe judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară sau instanța de judecată să dispună privarea de libertate pentru o zi dar prin intermediul măsurii arestării preventive.
Controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune pot fi dispuse atât în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare cât și în cursul judecății. În cursul urmăriii penale, aceste măsuri preventive pot fi dispuse în principal de către procuror. Dar, acestea pot fi dispuse și de către judecătorul de drepturi și libertăți, dacă acesta admite o cerere a inculpatului de înlocuire a unei măsuri preventive mai aspre sau dacă respinge propunerea procurorului de luare sau de prelungire a arestului la domiciliu ori a arestării preventive. Aceste două măsuri pot fi luat de către judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară, iar în timpul judecății de către instanța de judecată. Aceste două măsuri pot fi luate pe o durată nedeterminată în cursul urmăririi penale.
Arestul la domiciliu și arestarea preventivă pot fi luate în cursul urmăririi penale, al camerei preliminare sau al judecății. Când este vorba de cursul urmăririi penale, aceste măsuri sunt dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul camerei preliminare de judecătorul de cameră preliminară și în timpul judecății de către instanța de judecată.
II.5. Actele prin care se dispun măsurile preventive
Reținerea suspectului sau inculpatului se dispune prin ordonanță.
Controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă se dispun, numai față de inculpat, prin:
încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră prleiminară sau a instanței de judecată;
sentință;
decizie;
De asemenea actul, prin care se dispune controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune de către procuror în faza de urmărire penală, este ordonanța.
Capitolul III. Arestarea preventivă- aspecte introductive
III.1. Scurt istoric
Arestarea preventivă a existat din cele mai vechi. După afirmațiile lui Herodot, au cunsocut-o egiptenii și evreii, ca și Roma și Grecia antică. În Roma antică era așa-zisa custodia libera, care consta în punerea sub pază într-o casă privată a celui acuzat. Mult timp, închisoarea nu a fost socotită o pedeapsă, ci mai mult un mijloc de a-l împiedica pe acuzat să fugă.
Codul de procedură penală din 1884 prevedea posibilitatea emiterii de către judecătorul de instrucție a unui mandat de arestare, în baza căruia se aresta preventiv învinuitul, dacă deținerea era indispensabilă instrucției cauzei sau era reclamată de un interes al siguranței publice. Pentru ca această măsură să poată fi luată legea cerea să fie îndeplinită următoarele condiții: să fie vorba de circumstanțe grave (împrejurările în care a fost comisă fapta, tulburarea pe care a produs-o în societate) și ca fapta să fie pedepsită de lege cu închisoare de cel puțin 3 luni. Principala cerință pe care legea o cerea era ca mandatul de arestare să fie motivat, pentru ca instanțele chemate să procedeze la confirmarea lui să poată verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală din 1936, arestarea preventivă (deținerea preventivă) putea fi dispusă de: judecătorul de instrucție din oficiu sau la cererea Ministerului Public, în caz de delicte flagrante pedepsite cu închisoare corecțională de până la maximum de 5 ani sau de instanță în cursul judecății contra inculpaților liberați provizoriu sau contra celor condamnați nedefinitiv, măsură dispusă odată cu pronunțarea condamnării.
Odată cu anii 1948 și 1952 Codul de procedură penală a suferit modificări, astfel că arestarea preventivă putea fi dispusă de organul de urmărire penală, de procuror sau instanța de judecată, mandatul de arestare emis de organul de urmărire penală sau de procuror fiind supus spre confirmare procurorului, mai exact procurorului ierarhic superior.
Conform Codului de procedură penală din 1968, în cursul urmăririi penale arestarea preventivă era atributul exclusiv al procurorului. Împotriva arestării luate de procuror se putea formula plângere la procurorul ierarhic superior. Instanța putea să dispună această măsură preventivă doar în cursul judecății.
Astăzi, în urma reglementărilor modificate, conform Noului Cod de procedură penală, adoptat în 2010, arestarea preventivă poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății.
III.2. Aspecte comune privind arestarea preventivă
III.2.1. Noțiune și caractere
Arestarea preventivă este o măsură privativă de libertate, punerea în aplicare a acesteia constând în deținerea persoanei față de care s-a luat această măsură doar în anumite locuri special amenajate pentru cei care sunt privați de libertate în cauzele penale.
Potrivit, unei alte opinii „arestarea preventivă este o măsură privativă de libertate care constă în lipsirea de libertate a unei persoane, cu caracter provizoriu și în condițiile precis determinate de lege, înainte de soluționarea definitivă a cauzei penale, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată.”
Această măsură preventivă este cunsocută și sub denumirea de deținere preventivă sau arest preventiv.
Din prevederile Codului de procedură penală rezultă caracterul arestării preventive care este unul excepțional, aceasta fiind posibilă doar în cazurile și potrivit procedurile prevăzute de lege.
Unii autori consideră că arestarea preventivă, „nu este o pedeapsă, ci o măsură procesuală de constrângere personală, nu are caracter propriu-zis infamant, ci este custodia onesta, nu are un caracter propriu-zis jurisdicțional, ci are o natură esențial administrativ procesuală, chiar dacă este ordonată jurisdicțional.”
„Avantajele și inconvenientele arestării preventive trebuie cântărite totdeauna prin raportare concretă la gravitatea faptei și periculozitatea făptuitotului, astfel ca ea să-și păstreze natura procesuală și să nu se transforme într-o sancțiune antecondamnatorie.”
III.2.2. Condițiile specifice de luare a măsurii
În privința condițiilor ce trebuiesc a fi îndeplinite pentru a se putea lua această măsură preventivă, acestea sunt enumerate în dispozițiile art.202 alin.(1)-(3) și art.223.
Condițiile enumerate la art.202 sunt condițiile generale ce se impun a fi îndeplinite.Acestea sunt: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale și orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Însă condițiile specifice ce sunt necesare a fi îndeplinite pentru putea fi dispusă arestarea preventivă sunt prevăzute în dispozițiile art.223 din Codul de procedură penală. Aceste condiții sunt enumerate în două alineate. Primul alineat conține următoarele condiții:
inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
Această condiție vizează mai multe cazuri, constatarea fiecăreia dintre ele îndreptățind luarea măsurii arestării preventive:
-inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Prin „fuga” inculpatului putem înțelege părăsirea în grabă sau pe ascuns a locului care are legătură cu săvârșirea faptei sau a locuinței, fie pentru a scăpa de urmărirea penală sau de judecată. „Fuga are un caracter precipitat, nejustificat de motive legitime și reprezintă un temei pentru o presupunere rezonabilă că persoana față de care s-a început urmărirea penală a săvârșit fapta.” Ascunderea poate semnifica acea acțiune a inculpatului de a se așeza îmtr-un loc ferit de privirile altor persoane în care să nu poată fi văzut și găsit. De asemenea, ascunderea se poate realiza și prin deplsarea în alte localități, prezentarea sub o altă identitate, deghizarea sau prin efectuarea unor operații estetice.
Aceste două fapte sunt certe fiind necesar a fi dovedit scopul în care au fost făcute de persoana care le invocă.
inculpatul a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte. În această situație este vorba de existența probelor privind acțiunea pregătirii fugirii ori a ascunderii, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Aceste probe pot consta în demersurile făcute de inculpat pentru a i se elibera de urgență pașaportul, vinderea apartamentului și a bunurilor imobile imediat după începerea urmăririi penale, procurarea unui bilet de avion cu destinația în străinătate, pregătirea unei ascunzători.În lipsa acestor probe dispunerea arestării preventive nu se poate întemeia pe acest caz.
inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
Influențarea unui alt participant la comiterea infracțiunii, a unui martor ori a unui expert face referire la acea situație în care inculpatul prin numeroase modalități cum ar fi corupere, constrângere sau persuasiune încearcă să determine alt participant la comiterea infracțiunii, martorul sau expertul să facă declarații mincinoase ori să execute lucrări de specialitate care să ducă la împiedicare aflării adevărului. Această acțiune de influențare poate fi făcută în mod direct sau indirect prin intermediul altor persoane. Referitor la momentul influențării, autorii de specialitate au ajuns la concluzia că această trebuie efectuată înainte de ascultarea martorului sau de executarea lucrării sau în timpul efectuării expertizei dar în niciun caz ulterior.
Arestarea preventivă poate fi aplicată și atunci când e vorba de distrugere, alterare, ascundere ori sustragere de mijloace materiale de probă. Prin „distrugerea mijloacelor materiale de probă”, se înțelege distrugerea, degradarea obiectelor sau lucrurilor de orice fel care fie conțin sau poartă o urmă a faptelor ce au fost săvârșite sau în urma legăturii lor cu această faptă, cu persoanele care au săvârșit-o sau cu întâmplările în care a avut loc infracțiunea, pot furniza probe utile soluționării cauzei penale sau împiedicarea luării măsurilor de conservare, de salvare sau înlăturarea măsurilor luate în acest scop. „Alterarea mijloacelor de probă” implică falsificarea sau deteriorarea, în orice fel a conținutului mijloacelor de probă astfel încât acestea să nu mai poată fi folosite pentru a se afla adevărul sau dacă vor fi folosite vor putea conduce la o alterare a adevărului. „Sustragerea mijloacelor de probă” presupune luarea mijloacelor de probă de la persoana la care se află fără acordul ei și ascunderea lor în așa fel încât nu vor mai putea fi descoperite de organele judiciare.
inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
Exercitarea de presiuni presupune determinarea prin constrângere de orice tip asupra persoane vătămate cu scopul de a-i schimba comportamentul acesteia în vederea atenuării sau înlăturării răspunderii penale. Înțelegerea frauduloasă presupunea acea încercare din partea inculpatului pentru a se realiza un acord bazat pe rea-credință între el și persoana vătămată, mai simplu o împăcare.
existența unei suspiciuni rezonabile că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;
Această condiție implică două ipoteze diferite, respectiv suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa:
inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune, adică acesta săvârșește cu intenție una dintre faptele pe care legea e pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă sau participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Se are în vedere acea situație în care din probele existente în cauză rezultă necesitate împiedicării inculatului de a săvârși o nouă infracțiune. Aceste probe trebuie să arate că săvârșirea unei alte infracțiuni este inevitabilă și că numai luarea unei măsuri preventive este singura soluție de a o împiedica.
Cel de al doilea alineat prevede următoarele condiții:
să existe probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare.
pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Această stare de pericol pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptei, din modul cum a fost realizată precum și din datele privitoare la inculpat. Pericolul pentru ordinea publică apare atunci când se încalcă regulile de conviețuire socială, toate valorile ce sunt ocrotite de legea penală.
III.2.3. Organul judiciar competent de a dispune arestarea preventivă
Conform art.23 alin.(4) din Constituție, măsura arestării preventive se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal. Însă din prevederile art.223 alin.(1) reiese că arestarea preventivă poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății. În opinia Curții Europene, judecătorul trebuie să îndeplinească anumite condiții ce reprezintă garanții pentru persoana arestată împotriva arbitrarilui și a privării nejustificate de libertate. Aceste calități sunt următoarele:
să se bucure de independență față de puterea executivă și față de părți;
să existe obligația ascultării persoanelor a celui care îi este diferit;
să examineze circustanțele care pledează pentru sau împotriva măsurii privative de libertate;
să se pronunțe pe baza unor criterii juridice stabilite asupra existenței unor motive care să justifice măsura și în caz că nu sunt existe să ordone eliberarea persoanei.
Însă legiuitorul nu este consecvent deoarece în art. 23 alin.(4) prevede că arestarea o dispune judecătorul, în alin.(7) se vorbește de încheierile instanței.
III.2.4. Actele procesuale și procedurale care contribuie la luarea măsurii preventive
Potrivit prevederilor art.23 alin.(7) din Constituție arestarea preventivă se dispune de judecător prin încheiere.
În cursul urmăririi penale, judecătorul dispune arestarea preventivă prin încheiere motivată, iar în faza de judecată arestarea preventivă a inculpatului se dispune de către instanță prin încheiere, dacă măsura se ia în cursul judecății sau prin sentință ori decizie.
Hotărârea prin care se ia arestarea constituie actul procesual ca manifestare de voință a organului judiciar și trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de lege pentru actul respectiv.
De asemenea, întocmirea minutei este obligatorie în toate cazurile în care judecătorul sau instanța dispune asupra măsurilor preventive.
Aducerea la îndeplinire a hotărârii de arestare se face cu ajutorul mandatului de arestare care reprezintă actul procedural. Acesta trebuie să cuprindă:
a) instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care încetează;
f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv;
j) semnătura judecătorului de drepturi și libertăți;
k) semnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se va face mențiune corespunzătoare în mandat.
Potrivit art.230 alin.(2) dacă, prin aceeași încheiere, s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpați, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei, deoarece acesta este actul procedural în temeiul căruia locul de deținere îl primește și îl deține pe cel arestat.
Este absolut necesar ca mandatul de arestare preventivă să cuprindă toate aceste mențiuni, deoarece pe baza acestuia inculpatul își poate întemeia recursul, fără a i se mai comunica vreo hotărâre, un exemplar al mandatului fiind singurul document ce i se înmânează.
III.2.5. Obligațiile judecătorului sau ale instanței în cazul luării măsurii preventive
Deoarece nimeni nu poate fi privat de libertate, după luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă. De asemenea, persoanei față de care s-a dispus măsura arestării preventive i se comunică, sub semnătură, în scris, drepturile prevăzute la art. 83 din Codul de procedură penală, dreptul prevăzut la art. 210 alin. (1) și (2), precum și dreptul de acces la asistență medicală de urgență, dreptul de a contesta măsura și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal. Aceste dispoziții sunt prevăzute și în art.23 alin.(8) din Constituție.
Dar de asemenea, inculpatului trebuie să i se aducă și înainte de a fi audiat despre fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia.
Îndată ce a fost luată arestarea preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta. Această încunoștințare trebuie consemnată într-un proces-verbal. Indiferent dacă inculpatul a fost sau un arestat judecătorul va trebui să îndeplinească această obligație.
Autorii de specialitate consideră că această prevedere este aplicabilă doar în cazul în care dispoziția de arestare este unită cu arestarea efectivă a inculpatului.
Și, în cele din urmă, în cazul în care inculpatul are în grijă un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, judecătorul are obligația de a încunoștința imediat autoritatea competente în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă.
Capitolul IV.Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale
IV.1. Necesitatea propunerii de arestare
Sesizarea instanței se face de către procurorul care supraveghează sau care efectuează urmărirea penală. Dacă acesta constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune arestarea preventivă și că este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, ia măsuri pentru aducerea inculpatului pentru a fi ascultat asigurându-i în același timp asistența juridică ce poate fi făcută de către avocatul ales sau de un avocat numit din oficiu.
Ascultarea inculpatului se face cu respectarea dispozițiilor art.10 desigur dacă acesta consimte să dea o declarație. Astfel la începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se poate exprima, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale. Aceste întrebări vor fi repetate la audierile ulterioare doar în cazul în care organul judiciar le consideră necesar.
Sunt situații în care luarea arestării este condiționată de existența unor încuviințări, aprobări sau avize, ascultarea făcându-se numai după obținerea acestora.
În cazul în care inculpatul se află în imposibilitatea de a se prezenta ori de a fi adus trebuie ascultat la locul unde se află. Nu este acceptată ascultarea prin comisie rogatorie sau delegare fiind neapărat necesară ascultarea de către procuroul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală.
Dacă după ascultarea se impune a fi clarificate anumite împrejurări legate de faptă sau de cazurile de arestare și probatoriul administrat nu a dus la constatarea că arestarea nu mai este necesară, procurorul trebuie să realizeze o nouă ascultare.
În situația în care datele ce au fost furnizate de inculpat nu au caracterul de a înlătura impunerea arestării, procurorul va întocmi un referat motivat prin care propune arestarea preventivă. Dacă sunt mai mulți inculpați în aceeași cauză și pentru toți se face propunere de arestare, se va întocmi un singur referat. Neîndeplinirea obligației de a asculta inculpatul de către procuror are drept sancțiune respingerea propunerii de arestare de către judecător, procurorul având posibilitatea de a repeta propunerea cu respectarea condițiilor cerute de lege.
IV.2. Instanța competentă
Propunerea de luare a măsurii arestării preventive întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, împreună cu dosarul cauzei se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
Unii autori consideră că procurorul poate sesiza oricare din instanțele arătate numai în situația în care inculpatul nu este reținut sau arestat, respectiv inculpatul este reținut, deoarece în ultima situație pentru asigurarea prezenței acestuia la soluționarea propunerii de arestare, procurorul este ținut să sesizeze întotdeauna instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
IV.3. Procedura de soluționare
După primirea dosarului dar și a propunerii de arestare, judecătorul de drepturi și libertăți va stabili termenul de soluționare a propunerii respectiv data și ora la care soluționarea va avea loc.
Referitor la procedura de stabilire și de comunicare a termenulio de soluționare a propunerii de arestare preventivă, Codul de procedură penală prevede 2 situații:
În situația în care inculpatul se află în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuie să fie fixat înainte de expirarea duratei de reținere. Ziua și ora vor fi comunicate procurorului, care trebuie să asigure prezența inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți. De asemenea, ziua și ora sunt comunicate și avocatului inculpatului, căruia, la cerere, poate pune la dispoziție dosarul cauzei pentru a-l studia.
În situația în care inculpatul este în stare de libertate, fixarea termenului de soluționare a propunerii de arestare nu este determinată de un anumit interval de timp. După ce a fost stabilit termenul, inculpatul este citat, iar data soluționării propunerii de arestare preventivă este adusă atât la cunoștința procurorului cât și a avocatului inculpatului. Avocatul are dreptul, la cerere, să studieze dosarul cauzei.
Soluționarea propunerii de arestare preventivă se soluționează în camera de consiliu, prin încheiere motivată.
Ca și în cazul luării celorlalte măsuri preventive, în procedura soluționării propunerii de luare a măsurii preventive este obligatorie prezența inculpatului și audierea acestuia în condiții de asistență juridică, dar și prezența procurorului este obligatorie.
Înainte de a începe ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Inculpatul va fi ascultat în legătură cu fapta de care este acuzat și motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.
Din ultima propoziție se deduce faptul că în procedura de luare a măsurilor preventive sunt analizate aspectele de fond ale cauzei care constau în aprecierea probelor din care rezultă existența faptei de care este acuzat inculpatul.
Odată cu instituirea obligației ascultării inculpatului împotriva căruia s-a formulat propunerea de arestare preventivă s-a stabilit o adevărată garanție a dreptului la apărare, oferindu-i-se astfel posibilitatea inculpatului de a oferi explicații în legătura cu faptele reținute în sarcina sa dar și de a indica eventualele probe cu care dorește să se apere. În cazul în care nu sunt respectate dispozițiile referitoare la ascultarea inculpatului când este arestat, are loc o vătămare a dreptului său la apărare, care poate să ducă la anularea dispoziției de arestare preventivă.
Dar soluționarea propunerii de arestare preventivă poate fi făcută și în lipsa inculpatului, când acesta nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului deoarece este dispărut, se sustrage, din cauza stării sănătății, din cauze de forță majoră sau stare de necesitate. În cazul acesta, inculpatul va fi reprezentat de un avocat ales sau numit din oficiu.
IV.4. Admiterea propunerii de arestare preventivă.Punerea în executare a măsurii arestării preventive
În cazul admiterii propunerii de admitere a propunerii de arestare preventivă, acesta va fi pusă în executare prin parcurgerea următorilor pași: comunicarea drepturilor, încunoștințarea despre arestarea preventivă, emiterea mandatului de arestare, introducerea în arest, încunoștințarea despre locul de deținere, consemnarea solicitării persoanei vătămate de a fi înștiințată cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate.
În procedura comunicării drepturilor, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă. Această procedură de comunicare presupune de asemenea și comunicarea către inculpat, în scris a următoarelor drepturi:
de a încunoștința personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus măsura să încunoștințeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de aceasta despre luarea măsurii reținerii și despre locul unde este reținut;
dacă persoana reținută nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. Inspectoratul General pentru Imigrări este informat în toate situațiile cu privire la dispunerea măsurii preventive față de această categorie de persoane.
de a contesta măsura;
de a solicta revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă;
Chiar dacă în lege nu este specificat acest lucru, judecătorul de drepturi și libertăți va întocmi pentru toate aceste situații procese-verbale.
Imediat după luarea acestei măsuri, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului sau unei persoane desemnate de acesta. Și această procedură trebuie consemnată în conținutul unui proces verbal.
Măsura arestării preventive se execută, în cursul urmăririi penale, în centrele de reținere și arestare preventivă care sunt organizate și funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
IV.5. Mandatul de arestare
Actul procedural prin care se aduce la îndeplinnire dispoziția de arestare preventivă este mandatul de arestare, care se emite în baza încheierii de arestare preventivă, imediat.
Dacă prin încheiere s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de mai mulți inculpați, se emite câte un mandate pentru fiecare dintre aceștia.
Potrivit art.230 alin.(3) mandatul trebuie să conțină:
a) instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menționarea datei la care încetează;
f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv;
j) semnătura judecătorului de drepturi și libertăți;
k) semnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se va face mențiune corespunzătoare în mandat.
Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și organului de poliție.
Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.
Organul de poliție va preda exemplarul original al mandatului de arestare preventivă administrației locului de deținere.
În cazul în care persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predă organului de poliție, odată cu predarea mandatului de arestare.
Mandatul de arestare poate fi emis și în lipsa inculpatului în următoarele ipoteze:
inculpatul a fost prezent în stare de libertate la procedura soluționării propunerii de arestare preventivă dar, anterior pronunțării a părăsit localul instanței de judecată;
inculpatul nu a fost prezent la soluționarea propunerii de arestare preventivă, în condițiile legii.
Pentru aceste situații, în vederea arestării inculpatului, se înaintează organului de poliție, două exemplare ale mandatului.
Organul de poliție competent este acela de la domiciliul sau reședința inculpatului și în cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată.
De asemenea mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.
Dacă vor fi identificate erori materiale în conținutul mandatului de arestare, acest lucru nu constituite un impediment pentru organul de poliție să pună executare mandatul daca acesta permite identificarea persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea instanței de judecată. Organul de poliție va executa măsura dar va solicita în același timp și instanței de judecată îndreptarea erorilor materiale sesizate.
În cazul în care inculpatul împotriva căruia a fost emis mandatul de arestare este găsit, organul de poliție îi predă un exemplar al mandatului și îl conduce, în cel mult 24 de ore, la judecătorul de drepturi și libertăți, dacă dosarul este încă în faza de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară, dacă dosarul de află în procedura de cameră preliminară sau în fața instanței de judecată dacă cauza se află în faza judecății.
Când arestarea preventivă a fost dispusă în lipsă din cauza stării de sănătate, de forță majoră sau stare de necesitate, la încetarea acestor motive, inculpatul va fi prezentat, fie judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura, judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află cauza spre soluționare.
Indiferent de motivul judecării în lipsă a propunerii de arestare preventivă, atunci când inculpatul este găsit, va fi audiat, în mod obligatoriu, de organul judiciar competent, în prezența avocatului. În acest nou context, odată ce s-a completat probatoriu existent, judecătorul de drepuri și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune:
confirmarea arestării preventive și menținerea mandatului emis în lipsă;
revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză;
înlocuirea arestării preventive cu una dintre măsurile controlului judiciar, controlul judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză.
În vederea executării mandatului, organul de poliție are dreptul de a intra în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă.
După comunicarea drepturilor, încunoștințarea despre luarea măsurii și introducerea inculpatului într-un loc de deținere, are loc procedura încunoștințării despre locul de deținere. Conform art.228 alin.(4) din Codul de procedură penală, inculpatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta despre locul unde este deținut. Încunoștințarea de către inculpat, personal, despre locul de deținere poate fi refuzată din motive temeinice, aceasta fiind făcută de către administrația locului de deținere.
Procedura încunoștințării despre locul de deținere se aduce la îndeplinire de către administrația locului de deținere. Despre îndeplinirea procedurii se întocmește proces-verbal.
IV.6. Durata arestării preventive
Durata arestării preventive, dispusă, în cursul urmăririi penale nu poate depăși 30 zile, doar atunci când nu a fost prelungită în condițiile legii. Acest termen de 30 de zile curge de la data punerii în executare a măsurii față de inculpatul arestat preventiv.
Sunt și situații când judecătorul poate dispune arestarea preventivă la o durată mai mică de 30 de zile, de exemplu când e vorba de o infracțiune constată în condițiile flagrantului delict și cercetarea nu prezintă complexitate.
Conform art.22 alin. (2) teza a II –a din Codul de procedură penală, durata reținerii nu se deduce din durata arestării preventive.
Însă există și o durată maximă pentru care arestarea preventivă poate fi dispusă în cursul urmăririi penale. Astfel, potrivit art. 236 alin.(4), durata totală a măsurii, prin completarea cu toate perioadele de prelungire, nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180 de zile.
Atunci când o cauză este trecută de la un organ de urmărire penală la altul, pentru continuarea urmăririi penale, arestarea preventivă dispusă sau prelungită anterior rămâne valabilă.
IV.7. Respingerea propunerii de arestare preventivă
Dacă judecătorul de drepturi și libertăți, apreciază că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a dispune arestarea preventivă, are posibilitatea de a respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.
IV.8 Înlocuirea, revocarea și încetarea de drept a arestării preventive
Datorită dinamismului procesului penal și că măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări a activității procesuale, este normal ca acestea să fie adaptate în funcție de temeiurile de fapt și de drept ale cauzei, asigurându-se astfel o flexibilitate a acestora în raport de anumite împrejurări concrete legatede cauza penală și persoana făptuitorului. Astfel măsura arestării preventive poate fi: înlocuită cu o alta măsură preventivă, revocată sau poate înceta.
IV.8.1. Înlocuirea măsurii arestării preventive
Poate fi dispusă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.211 din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar, art.216 din Codul de procedură penală cu privire la controlul judiciar sau art.216 din Codul de procedură penală ce fac referire la controlul judiciar pe cauțiune. Dar, arestarea preventivă poate fi înlocuită și dacă în urma evaluărilor concrete ale cauzei și ale conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.(1), adică dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Arestarea preventivă poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar sau aa controlului judiciar pe cauțiune.
IV.8.2. Revocarea măsurii arestării preventive
Se dispune dacă au încetat temeiurile care au determinat-o (încetarea existenței tuturor temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea, prelungirea sau meținerea măsurii) ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.
IV.8.3. Încetarea de drept a arestării preventive
Măsura arestării preventive încetează de drept:
la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului de 30 de zile, dacă judecătorul de cameră preliminară sau instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeniniciei arestării preventive în acest termen, respectiv la expirarea termenului de 60 de zile, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeniniciei arestării preventive în acest termen;
dacă procurorul dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală;
când instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare cu suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă;
când, înainte de pronunțarea unei sentințe în primă instanță, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăși, în niciun caz limita de 5 ani;
în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în sentința de condamnare;
când instanța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii egală cu duarat reținerii și arestării preventive;
când instanța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii (care nu însoțește pedeapsa închisorii) sau la o măsură educativă;
la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Observații
Revocarea arestării preventive sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă se poate dispune la cererea scrisă a persoanei private de libertate, a procurorului sau din oficiu, de către:
judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță ori al instanței corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în cursul urmăririi penale;
judecătorul de cameră preliminară căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza spre soluționare;
instanța sesizată cu judecarea cauzei în primă instanță sau în apel.
Încetarea de drept a măsurii arestării preventive poate fi constată atât de judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, cât și de procurorul care dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală în chiar cuprinsul ordonanței prin care se dispune această soluție.
În cazul în care există o nelegalitate vădită, flagrantă la luarea, prelungirea, menținerea arestării preventive, această nelegalitate originară, iar nu ulterioară, poate constitui temei pentru revocarea măsurii arestării preventive.
Arestarea preventivă nu poate fi înlocuită cu măsura reținerii, internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice sau a internării medicale provizorii.
În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, soluționarea cererii de revocare sau înlocuire, respectiv a cererii de constatare a încetării de drept măsurii preventive se desfășoară în cameră de consiliu, în vreme ce în cursul judecății soluționarea cererii de revocare sau înlocuire se desfășoară, de obicei, în ședință publică, excepție făcând soluționarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu controlul judiiar pe cauțiune care se desfășoară în camera de consiliu, inclusiv în faza de judecată. Soluționarea cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive se judecă în ședință publică.
Această soluționare a cererii de revocare sau înlocuire se face nmai după ascultarea inculpatului arestat preventiv asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea de revocare sau de înlocuire se poate soluționa și în lipsa inculpatului, atunci când din cauza stării de sănătate, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezența avocatului ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată se pronunță cu privire la revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive pot formula contestație procurorul sau inculpatul în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți, respectiv de la comunicare pentru procurorul sau inculpatul care au lipsit de la pronunțare.
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune este suspensivă de executare.
Contestația formulată împotriva închierii prin care s-a constatat încetarea de drept a măsurii arestării preventive nu este suspensivă de executare, încheierea fiind executorie.
Capitolul V. Prelungirea arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale
V.1. Instanța competentă
Prelungirea duratei arestării se dispune numai în faza de urmărire penală. În faza de judecată, măsura arestării preventive, luată atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, poate fi menținută.
Conform art.234 alin. (1) în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă poate fi prelungită, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.
Instanța căreia i-ar reveni competența de a dispune prelungirea arestării preventive diferă. Prelungirea arestării poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
Dar, dacă arestarea preventivă a fost dispusă inițial de către un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță inferioară celei căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de un judecător de drepturi și libertăți de la instanța competentă în momentul soluționării propunerii de prelungire sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
V.2. Procedura sesizării instanței
Pentru ca instanța să acorde prelungirea arestării inculpatului, este necesar ca aceasta să fie sesizată cu o propunere motivată de către procurorul care fie efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Procurorul trebuie să examineze atât dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă sau există temeiuri noi, cât și dacă prelungirea arestării este justificată de buna desfășurare a urmăririi penale. Dacă acesta apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, procurorul sesizează instanța competentă cu propunerea pentru arestării preventive.
Când, în aceeași cauză, se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a arestării preventive pentru toți inculpații. Prelungirea arestării pentru toți inculpații este justificată numai atunci când temeiurile subzistă pentru toți, și nu numai pentru unul dintre ei. Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, indiferent dacă urmărirea penală se efectuează de procuror sau organul de cercetare penală. Cu privire la natura juridică a acestui termen există diferite opinii.
Pe de o parte, se consideră că acest termen este legal și peremptoriu, astfel că neîndeplinirea cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării atrage decăderea procurorului din exercițiul dreptului procesual de sisizare a instanței și nulitatea absolută a hotărârii ce s-ar ponunța în cauză. Prin introducerea acestui termen se oferă judecătorului posibilitatea să cunoască dosarul cauzei pentru a dispune în cunoștință de cauză, înlăturându-se astfel arbitrariul din soluția adoptată. Legiuitorul a dorit să facă din principiul garantării libertății persoanei în procesul penal o regulă efectivă, iar nu una declarativă.
Pe de altă parte, s-a considerat că acest termen este de recomandare, deoarece legiuitorul nu a prevăzut expres că termenul este de decădere ori că nesocotirea acestuia ar avea drept consecință sancțiunea decăderii , așa cum s-a prevăzut în cazul termenelor de declarare a căilor de atac.
Când după examinarea propunerii și a dosarului procurorul consideră că este cazul ca arestarea inculpatului să fie prelungită, sesizarea instanței apare pentru el atât ca un drept, cât și ca o obligație. Situația este similară cu aceea în care procurorul atacă cu apel o sentință penală.
De aceea, autorii de specialitate consideră că termenul de sesizare a instanței cu propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului este un termen procedural legal minim, peremptoriu și regresiv, a cărui nerespectarea atrage sancțiunea decăderii. A considera că termenul este de recomandare înseamnă a admite posibilitatea ca procurorul să sesizeze instanța și în ultima zi a duratei arestării.
V.3. Procedura soluționării propunerii de prelungire a arestării
La primirea propunerii de prelungire a arestării preventive și a dosarulu cauzei în termenul precizat mai sus cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarului, cauza este repartizată judecătorului planificat care, de îndată, trebuie să fixeze termenul de soluționare, stabilind ziua și ora soluționării propunerii și să ia măsurile pregătitoare.
Măsurile pregătitoare constau în citarea inculpatului la locul de deținere cu dispoziția aducerii acestuia la termenul fixat, comunicarea zilei și orei procurorului. Avocatul inculpatului este de asemenea încunoștințat cu privire la ziua și ora soluționării propunerii și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu.
Atunci când inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Dacă prelungirea arestării preventive se face fără ca vreun apărător ales sau numit din oficiu să fie prezent, încheierea pronunțată este lovită de nulitate absolută.
Participarea procurorului la soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive este obligatorie.
Judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să se pronunțe asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
Soluționarea propunerii se face în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracțiunii, cu participarea procurorului și în prezența inculpatului, asistat de apărător.
Atunci când inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Dacă prelungirea arestării preventive se face fără ca vreun apărător ales sau numit din oficiu să fie prezent, încheierea pronunțată este lovită de nulitate absolută.
Necesitatea ascultării inculpatului este cu atât mai evidentă în situația în care procurorul invocă temeiuri noi care justifică privarea de libertate în continuare.
În această procedură nu este posibilă administrarea altor probe, în afara celei cu înscrisuri. Cuvântul la dezbateri se acordă mai întâi procurorului, apoi apărătorului, inculpatul având mereu ultimul cuvânt, desigur dacă este prezent. Refuzul de a acorda ultimul cuvânt inculpatului, pe motiv că această obligație există pentru instanță numai la dezbaterile pe fond ale cauzei, atrage sancțiunea nulității încheierii în ceea ce privește prelungirea arestării preventive, în sensul că anularea actului este necesară, fiind evidentă vătămarea gravă cu privire la dreptul la apărare și la asigurarea unui proces echitabil.
Judecătorul pronunță o încheiere, care poate fi de admitere a propunerii, cu consecința prelungirii arestării preventive care nu poate depăși cel mult 30 de zile, ori de respingere.
Măsura dispusă de judecător se comunică administrației locului de deținere, care este obligată să o aducă la cunoștința inculpatului, indiferent dacă a fost prezent sau nu la pronunțarea încheierii.
Dacă încheierea judecătorului nu este atacată cu recurs, dosarul trebuie restituit organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs, care este de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.
V.4. Condițiile necesare pentru prelungirea arestării
Este necesar ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă să impună în continuarea privarea de libertate sau să existe temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Astfel, pentru admisibilitatea propunerii de prelungire trebuie îndeplinite următoarele condiții:
măsura arestării a fost legală și justificată;
mandatul de arestare a fost executat și durata arestării nu a expirat. Această condiție reiese din faptul că procurorul trebuie să sesizeze instanța cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar judecătorul trebuie să se pronunțe asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate ori există temeiuri noi care să o justifice.
urmărirea penală să nu fie finalizată din motive obiective.
Însă esențial pentru reținerea necesității prelungirii arestării este complexitatea cauzei și amploarea probatoriului suplimentar celui care a stat la baza dispunerii arestării inițiale, cu arătarea concretă a împrejurărilor care au împiedicat efecutarea acestuia în înăuntrul duratei arestării și numai se constată o maximă preocupare din partea organului de urmărire penală pentru finalizarea urmăririi penale.
V.5. Durata arestării preventive în cursul urmăririi penale
Judecătorul poate acorda prelungiri succesive ale arestării preventive, însă acestea nu trebuie să depășească 30 de zile. Pe măsură ce durata arestării prevenive depășește o anumită perioadă, acordarea prelungirilor trebuie să aibă un caracter excepțional, fiind necesar a se motiva cu probe împrejurările pentru care persistă temeiurile care impun privarea de libertate pe durata arestării penale.
Dar, conform prevederilor din Constituție, indiferent de motivele pentru care urmărirea penală nu se poate finaliza într-un anumit termen, durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile. Aceste prevederi constituie o garanție a libertății persoanei.
Pentru a putea stabili, în ce măsură arestarea preventivă nu depășește un termen rezonabil, trebuie avute în vedere criteriile stabilite de Curtea Europeană, respectiv: complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților. Astfel vor trebui analizate fiecare în parte.
complexitatea cauzei este dată de natura infracțiunilor, numărul lor, numărul inculpaților și al martorilor, dificultatea administrării probelor, necesitatea efectuării unor expertize, dificultatea problemelor de fapt și de drept care trebuie soluționate, existența unor elemente de extraneitate, conexarea mai multor cauze.
atitudinea inculpatului poate contribui la întârzierea rezolvării procedurii. Doar valorificarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege sau utilizarea căilor de atac nu-i poate fi imputabilă inculpatului, ci numai atitudinea abuzivă și dilatorie.
comportamentul autorităților în conducerea procedurii, dacă nu acționează cu toată promptitudinea necesară. Trebuie să se aibă în vedere eventualele desesizări ale magistraților care instrumentează cauza, perioadele de timp în care ancheta a stagnat, desele comunicări ale întregului dosar altor autorități prin care se creează o încurcătură care nu se împacă cu importanța dreptului la libertate. Când judecătorul constată că durata arestării a depășit un termen rezonabil, trebuie să respingă propunerea de prelungire.
Niciodată durata totală a arestării preventive nu trebuie să depășească 180 de zile calculate pe unități pline de timp.
În calcului acestui termen de 180 de zile intră durata reținerii și a arestării învinuitului precum și durata arestării inculpatului din cursul urmăririi penale. În cazul în care instanța se desisează și restituie dosarul procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în calculul termenului de 180 de zile se ia durata anterioară sesizării instanței și aceea care curge din momentul rămânerii definitive a hotărârii de desesizare. Nu se ia în calcul durata arestării în cursul judecății și nici nu se calculează un nou termen de la data desesizării.
Dar legea nu conține o prevedere expresă referitor la ceea ce se întâmplă în cazul suspendării urmăririi penale datorită bolii grave de care suferă inculpatul, care îl împiedică să ia parte la procesul penal. Având în vedere că nu există o prevedere expresă și ținând cont că, în timpul cât urmărirea esre suspendată, se continuă efectuarea acelor acte a căror îndeplinire nu este împiedicată de situația inculpatului, rezultă că prelungirea arestării se poate acorda și pe această perioadă.
Capitolul VI. Arestarea preventivă a inculpatului după trimiterea în judecată
VI.1. Arestarea preventivă a inculpatului în procedura camerei preliminare
Poate fi dispusă în trei cazuri diferite :
Arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată de procuror în stare de privare de libertate. În această situație, are loc o verificare a măsurii preventive, conform condițiilor prevăzute la art.207 din Codul de procedură penală.
Arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată în stare de libertate, din oficiu sau la propunerea procurorului, dacă se constată necesitatea privării de libertate pe parcursul procedurii camerei preliminare.
Arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată în stare de libertate și care a mai fost arestat anterior, pe parcursul fazei de urmărire penală.
Pentru primul caz, arestarea preventivă poate fi dispusă ca urmare a verificătii măsurii luate în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți. Pentru ca judecătorul să poată desfășura această activitate, procurorul trebuie să înainteze acestuia rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. Judecătorul de cameră preliminară verifică, din oficiu, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, cu citarea inculpatului, conform procedurii de luare a măsurii în cursul fazei de urmărire penală.
În urma verificării măsurii arestării preventive, aceasta poate fi menținută, dacă judecătorul constată că temeiurile ce au determinat dispunerea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică arestarea. Dacă se va constata încetarea temeiurilor care au determinat luarea sau prelungirea arestării preventive sau că nu există temeiuri noi, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În cel de al doilea caz, dacă se constată că este necesară luarea măsurii arestării preventive a inculpatului ce se află în stare de libertate în cursul procedurii de cameră preliminară, se aplică regulile de la luarea măsurii în faza de urmărire penală.
Prevederile Codului de procedură penală ce sunt aplicabile în cursul fazei de urmărire penală privind:
procedura de luare a măsurii arestării preventive,
comunicarea drepturilor inculpatului,
încunoștințarea despre arestarea preventivă,
emiterea mandatului de arestare,
încunoștințarea despre locul de deținere,
și consemnarea solicitării persoanei vătămate în orice mod de a fi înștiințată cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate sunt valabile și pentru procedura desfășurată în camera preliminară.
În ipoteza arestării preventive a unui inculpat, care anterior, în timpul urmăririi penale, a mai fost arestat preventiv, dispoziția de arestare se poate dispune numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.
Aceste temeiuri care au determinat menținerea arestării preventive sunt verificate periodic în cursul procedurii de cameră preliminară, dar nu mai târziu de 30 de zile.
Potrivit art.343 din Codul de procedură penală, durata totală a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară este de maxim 60 de zile, de la data înregistrării cauzei la instanță.
Observații:
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dispune cu privire la propunerea de arestare preventivă se poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru procurorul și inculpatul care au fost prezenți la pronunțare sau în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procurorul și inculpatul care au lipsit de la pronunțare. Judecătorul de cameră preliminară soluționează contestația prin încheiere motivată care se pronunță în camera de consiliu.
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive sau măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune după respingerea propunerii de arestare preventivă nu este suspensivă de executare.
VI.2. Arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecății
Poate fi dispusă de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, din oficiu sau la propunerea motivată a procurorului.
Pentru a se soluționa cauza pe fond, măsura arestării preventive se poate dispune de către instanța de judecată în compunerea prevăzută de lege. Așadar, mandatul de arestare preventivă este emis de către președintele completului.
La fel ca în cazul arestării preventive în procedura de cameră preliminară și în cursul fazei de judecată sunt mai multe ipoteze:
Arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată ce se află în stare de privare de libertate; în această situație va avea loc o verificare a măsurii arestării preventive, potrivit condițiilor art. 208 din Codul de procedură penală;
Arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată în stare de libertate, din oficiu sau la propunerea procurorului, dacă se constată necesitatea privării de libertate pe parcursul judecării cauzei;
Arestarea preventivă a inculpatului trimis în judecată în stare de libertate și care a mai fost arestat anterior, în timpul judecării cauzei.
Arestarea preventivă poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pentru aceleași temeiuri și în aceleași condiții ca la arestarea preventivă dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale.
Pe parcursul judecății cauzei, instanța are obligația de a verifica periodic, prin încheiere, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă mai există temeiurile care au determinat menținerea arestării preventive.
Durata totală a arestării preventive a inculpatului, în cursul judecății în primă instanță, nu trebuie să depășească un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. Indiferent de maximul special al pedepsei prevăzute de lege, în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.
Aceste termene curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv și de la data punerii în executare a măsurii, atunci când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă. Deci, fără a se lua în considerare durata arestării preventive din cursul urmăririi penale și/sau din camera preliminară.
Potrivit art.120 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, arestarea preventivă, în cursul judecății, se execută în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Observații:
Împotriva încheierii prin care instanța de judecată dispune, în primă instanță, cu privire la arestarea preventivă se poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru procurorul și inculpatul care au fost prezenți la pronunțare sau în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procurorul și inculpatul care au lipsit de la pronunțare. Judecătorul de cameră preliminară soluționează contestația prin încheiere motivată care se pronunță în camera de consiliu.
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive nu este suspensivă de executare.
Încheierile prin care instanța de apel dispune asupra măsurii arestării preventive sunt definitive indiferent de soluția adoptată.
Spre deosebire de procedura de soluționare a contestației împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară, atunci când cauza se află în curs de judecată, nu se poate proceda la soluționarea contestației în lipsa inculpatului nici măcar în cazurile de excepție când acesta, din cauza stării de sănătate, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, nu poate fi adus la judecată.
VI.3. Aspecte conexe arestării preventive a inculpatului
VI.3.1. Luarea măsurilor de ocrotire
În cazul privării de libertate a inculpatului prin luarea măsurii de arestare preventivă, pot fi luate anumite măsuri de ocrotire față de terțe persoane, ce se află în grija și ocrotirea acestuia. Aceste măsuri constituie o expresie a umanismului legislației noastre, care înțelefge să apere persoanele care ar avea de suferit în urma arestării preventive a inculpatului.
Aceste măsuri de ocrotire se iau cu privire la alte persoane decât inculpatul.
Potrivit prevederilor art. 229 din Codul de procedură penală atunci când măsura arestării preventive a fost luată față de un inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este încunoștințată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă.
Obligația de încunoștințare trebuie să îi revină judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a luat măsura arestării preventive, modul de îndeplinire a acestei obligații fiind consemnat într-un proces-verbal.
Luarea acestor măsuri necesită îndeplinirea a două condiții:
în îngrjirea inculpatului se află persoane care au nevoie de ocrotire și,
în lipsa inculpatului care urmează să fie privat de libertate, aceste persoane rămân fără nicio ocrotire.
Deși în lege nu este indicat expres, este evident că măsura de ocotire se ia pe perioada cît durează măsura de prevenție care a determinat-o.
Aceste tipuri de măsuri de ocrotire nu trebuie confundate cu cele prevăzute de legea nr.272/2004, respectiv cu măsurile de protecție socială ce pot fi luate față de unele categorii de minori, și anume față de aceia care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar care nu răspund penal, precum și față de cei care sunt expuși să comită asemenea fapte, aceste măsuri având menirea de a educa minorii respectivi și de a preveni săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală.
VI.3.2. Tratamentul medical sub pază permanentă
În timpul executării măsurii arestării preventive, indiferent de faza procesuală în care se află cauza penală, se poate constata că inculpatul ce este arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Astfel, pe baza unor acte medicale, administrația locului de deținere va dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății.
Motivele pentru s-a luat această măsură sunt comunicate imediat procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară sau instanței de judecată, în cursul judecății.
Pe perioada tratamentului medical, inculpatul este considerat, în continuare arestat preventiv. Așadar, potrivit art.240 alin. (2), timpul în care inculpatul este internat sub pază permanentă intră în durata arestării preventive. În aceste situații, regulile prevăzute pentru stabilirea duratei măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau în cursul fazei de judecată se vor aplica și pentru durata maximă a tratamentului medical sub pază.
VI.4. Arestarea preventivă în cazuri speciale
VI.4.1. Arestarea preventivă a inculpatului minor
În Codul de procedură penală, sunt prevăzute și dispoziții speciale pentru minori cu privire la măsurile preventive. Motivul introducerii acestora a fost de se răspunde cerințelor psihofizice ale minori dar și pentru a spori garanțiile procesuale ce rentabilizează îmbinarea laturii represive cu latura educativă a procesului penal.
Conform prevederilor art. 243 din Codul de procedură penală, față de suspectul sau inculpatul minor pot fi dispuse următoarele măsuri preventive:
reținerea;
controlul judiciar;
controlul judiciar pe cauțiune;
arestul la domiciliu;
arestarea preventivă.
Controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu se pot dispune față de inculpatul minor în aceleași condiții ca și în cazul inculpatului major.
Însă, în ceea ce privește măsura reținerii și arestării preventive, au fost instituite câteva reguli derogatorii, care completează procedura aplicabilă inculpatului major. Acestea sunt:
necesitatea constatării, la momentul luării măsurii, că privarea de libertate nu are efecte disproporționate asupra personalității și dezvoltării minorului față de scopul urmărit prin luarea măsurii;
la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri;
încunoștințarea despre luarea măsurii reținerii sau a arestării preventive se face obligatoriu și de către reprezentantul legal al minorului sau după caz, către persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află acesta.
Reținerea și arestarea preventivă a inculpatului minor se execută într-un regim special de detenție, având în vedere particularitățile vârstei, astefl încât privarea de libertate să nu prejudicieze dezvoltarea fizică, psihică sau morală a acestor persoane.
Conform art.117 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele minore reținute sau arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, separat de persoanele adulte. De asemenea, pe timpul executării arestării preventive, minorului i se acordă asistență psihologică, în vederea diminuării efectelor negative ale privării de libertate asupra dezvoltării sale fizice, psihice sau morale. Dacă, nu se împiedică buna desfășurare a procesului penal, minorului i se asigură posibilitatea menținerii legăturii cu persoanele cu care are relații familiale sau puternice legături afective, prin suplimentarea dreptului la vizite, convorbiri telefonice sau on-line.
VI.4.2. Arestarea preventivă în cazul procedurii speciale de urmărire și judecare a unor infracțiuni flagrante
Caracterul de flagranță al unor infracțiuni permite desfășurarea procesului penal în condiții deosebite față de cele în care se instrumentează cauzele în procedura obișnuită, datorită faptului că modul manifest de săvârșire a infracțiunii facilitează probațiunea, procesul-verbal de constatare a infracțiunii conținând declarațiile părților și ale martorilor din proces. De aceea nevoie de o procedură specială.
Codul de procedură penală actual elimină din titlul destinat procedurilor speciale, urmărirea și judecarea infracțiunilor flagrante. Însă, Codul conține dispoziții corespunzătoare referitoare la această instituție, chiar dacă prevederile în materie sunt răspândite fiind cuprinse atât în cadrul unor instituții din partea generală, cât și în capitolul destinat sesizării organelor de urmărire penală.
Procesul verbal prin care se constată infracțiunea flagrantă, reprezintă atât un act de sesizare, cât și un mijloc de probă (deci un act de cercetare penală). Dar, norma în cauză, având caracter general, trebuie interpretată împreună cu art. 306 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevede, că această obligație o au organele de urmărire penală. Acest lucru este prevăzut în art. 62 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin care se conferă dreptul comandanților de nave și aeronave de a face percheziții corporale și asupra vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și a-l prezenta organelor de urmărire penală, în cazul comiterii unei infracțiuni în flagrant. După, în art. 92, este limitat dreptul avocatului de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală, printre situațiile de excepție fiind menționate și cele referitoare la percheziția corporală și a vehiculelor, în cazul infracțiunilor flagrante. Caracterul acestor fapte, constă în faptul că nu aduce nicio atingere drepturilor procesuale acordate inculpatului.
Controlul legalității probatoriului (cu referire concretă la procesul verbal), se poate realiza din oficiu cât și de inculpat dacă dorește fie să consulte dosarul, fie să conteste actele întocmite.
Reglementarea implicită referitoare la constatarea infracțiunii flagrante, o regăsim în cuprinsul art. 293 din Codul de procedura penală. Conform dispozițiilor în cauză, o infracțiune se încadrează în această categorie, dacă este descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire. Este considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte, de natură a-l presupune participant la infracțiune.
Potrivit art. 293 alin. (3) din Codul de procedură penală, constatarea infracțiunilor flagrante se face printr-un proces verbal, în care se consemnează toate aspectele stabilite la fața locului și activitățile desfășurate, și care trebuie trimis de îndată procuroului de supraveghere. Dar, actul în cauză trebuie să conțină mențiunile prevăzute de art. 199 din Codul de procedură penală.
Împreună cu procesul verbal trebuie înaintate procurorului și plângerile sau cererile scrise, corpul delict sau obiectele și înscrisurile ridicate. Prin intermediul dispozițiilor art. 293 se asigură legalitatea activităților desfășurate cu ocazia constatării infracțiunilor flagrante.
În ceea ce privește plângerea prealabilă – ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, întâlnim la art. 298 din Codul de procedură penală, dispoziții speciale privind procedura de urmat în cazul în care infracțiunea flagrantă face parte din categoria celor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere. Astfel, dispozițiile instituite sunt imperative pentru organele de urmărire penală, sub aspectul constatării faptei, chiar și în lipsa plângerii prealabile.
Mai apoi,trebuie chemată persoana vătămată, și dacă aceasta depune plângere, urmărirea penală continuă, în caz contrar dosarul va fi înaintat procurorului cu propunerea de clasare. De asemenea, legiuitorul a instituit și o formă de responsabilizare socială, în scopul descurajării unor asemenea fapte, în sensul în care a recunoscut dreptul oricărei persoane de a-l prinde și preda organelor de urmărire penală pe autor. În asemenea situații, corpurile delicte, împreună cu obiectele și înscrisurile ridicate, vor trebui încredințate organelor de urmărire penală, urmând a fi consemnate într-un proces verbal. Nu în ultimul rând, din conținutul reglementărilor, președintele completului de judecată are obligația constatării infracțiunilor de audiență și, după identificarea făptuitorului, întocmește o încheiere de ședință, pe care o trimite procurorului competent. Acesta din urmă, când participă la judecată, poate declara că pune în mișcare acțiunea penală, având și prerogativa reținerii inculpatului, dacă sunt întrunite condițiile legale.
VI.4.3. Arestarea provizorie în cadrul procedurii extrădării din România
Extrădarea este o formă de cooperare judiciară internațională în materie penală, fiind reglementată prin convenții internaționale sau declarații de reciprocitate care se completează cu cele prevăzute de legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Potrivit art.18 din legea nr.302/2004 pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitant.
Extrădarea din România se hotărăște de justiție, competența revenind secției penale a curții de apel în a cărei circumscripție domiciliază ori a fost semnalată prezența persoanei extrădabile.
Sesizarea curții se face de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, căruia i se transmite cererea și actele anexe Ministerului de Justiție , dupa finalizarea etapei administrative a procedurii.
În cazul în care persoana este urmărită prin Organizația Internațională a Poliției Criminale, procurorul general competent sau alt procuror desemnat poate dispune prin ordonanță reținerea pentru cel mult 24 de ore.
După identificare, procurorul general competent sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile și continuarea procedurii judiciare de soluționare a cererii de extrădare.
Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăși 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.
Arestarea provizorie și prelungirea acesteia se dispun prin încheiere dată în camera de consiliu. Încheierea prin care s-a dispus luarea, menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunțare. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea măsurii arestării provizorii nu este suspensiv de executare.
Deși nu se prevede în baza cărui act procedural este depusă persoana arestată în arestul poliției, acesta nu poate fi decât un mandat de arestare .
Instanței îi revine obligația să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
Dacă arestarea se dispune pe o durată limitată de timp și aceasta nu a fost prelungită înainte de expirarea duratei arestării anterioare, măsura încetează de drept.
Pentru predarea extrădatului se stabilește o dată de Ministerul Administrației și Internelor și nu poate depăși 15 zile calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare. Dacă persoana nu a fost preluată în acest termen, la sesizarea procurorului sau la cererea persoanei extrădabile, instanța din oficiu, poate dispune încetarea stării de arest ori poate dispune prelungirea termenului de predare, o singură dată, cu cel mult încă 15 zile.
Când predarea sau primirea extrădatului este împiedicată de un caz de forță majoră, statele se vor pune de acord asupra unei noi date de predare. Dar, dacă vor trece mai mult de 30 de zile, arestarea provizorie încetează de drept.
Este prevăzută în lege și posibilitatea luării arestării provizorii a persoanei urmărite chiar înainte de formularea și transmiterea cererii formale de extrădare, dacă statul solicitant face cerere în acest sens.
Odată, cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, în relația cu statele membre ale Uniunii Europene nu se mai aplică dispozițiile în materie de extrădare, ci doar dispozițiile privind mandatul european de arestare, cu excepția situației în care statul membru pe teritoriul căruia se află persoana urmărită nu dorește aplicarea dispozițiilor privind mandatul european de arestare.
VI.5. Căile de atac împotriva hotărârii privind arestarea preventivă
Căile de atac în procesul penal sunt mijloacele prevăzute de lege prin care Ministerul Public și persoanele interesate promovează un control judecătoresc, în cadrul căruia se verifică hotărârile judecătorești penale, în vederea desființării acelor hotărâri care cuprind erori de fapt și de drept și înlocuirea lor cu hotărâri conforme cu legea și adevărul.
VI.5.1. Contestațiile împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra arestării preventive în cursul urmăririi penale
Împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.
Prin această prevedere din Codul de procedură penală de la art.204 alin. (1), legiuitorul a prevăzut posibilitatea căii de atac a contestației împotriva tuturor încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți, dispune, în cursul urmăririi penale, admiterea, respingerea măsurii arestării preventive, a revocării, a înlocuirii, încetării de drept sau prelungirea acestei măsuri. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Atunci când măsura arestării preventive a fost dispusă de un judecător de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se soluționează de un complet compus din 2 judecători de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 204 alin.(3), contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. Astfel dacă, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus prelungirea sau luarea arestării preventive, executarea acesteia nu va fi suspendată prin efectul contestației formulate de inculpat.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor menționate mai sus, rezultă că efectul suspensiv al contestației se va manifesta prin următoarele cazuri:
Contestația împotriva încheierii prin care se respinge propunerea de prelungire a arestării preventive; de exemplu, încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți respinge cererea procurorului de prelungire a arestării preventive, când procurorul formulează contestație, nu va fi pusă în executare, în sensul punerii în libertate a inculpatului arestat, pe parcursul soluționării căii de atac;
Contestația împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de revocare a arestării preventiev, fie prin admitere sau prin respingere; deci, dacă s-a admis cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, măsura nu se va desființa, urmând ca inculpatul să rămână în stare de privare de libertate până la soluționarea căii de atac;
Contestația împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, fie prin admitere, fie prin respingere, indiferent de înlocuirea a măsurii cu o altă măsură mai grea sau mai ușoară; astfel, de exemplu, dacă judecătorul de drepturi și libertăți admite cererea procurorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură, contestația formulată de inculpat suspendă executarea încheierii de înlocuire, ceea ce conduce la posibilitatea privării de libertate a inculpatului numai la momentul rămânerii definitive a încheierii contestate.
Referitor la termenele în care se soluționează contestația împotiva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, legiuitorul a prevăzut trei cazuri diferite:
– contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, indiferent de obiectul căii de atac;
– contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive ce a fost dispusă anterior;
– contestațiile formulate de procuror împotriva altor încheieri decât cele menționate mai sus, sunt soluționate într-un termen stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți.
Însă, în toate cazurile indiferent de persoana care face contestație, pentru a se soluționa cauza, inculpatul este citat.
De obicei, soluționarea contestației de face în prezența inculpatului, dar sunt și cazuri când contestația poate fi soluționată și în absența inculpatului. Aceste cazuri sunt următoarele:
– inculpatul lipsește nejustificat, este dispărut sau se sustrage;
– inculpatul nu poate fi adus în fața judecătorului, din cauza stării de sănătate, de forță majoră sau stare de necesitate.
În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpate de către un avocat ales sau numit din oficiu. De asemenea, participarea procurorului la soluționarea contestației este obligatorie.
Ședința de judecată se desfășoară în camera de consiliu și este nepublică.
Soluțiile pe care le poate da judecătorul de drepturi și libertăți sunt:
Respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și lăsarea inculpatului în libertate;
Respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și luarea unei măsuri preventive mai ușoare;
Respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și menținerea controlului judiciar;
Respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară;
Referitor la restituirea dosarului cauzei, în legislație sunt prevăzute următoarele situații:
atunci când a fost formulată contestație, dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea căii de atac;
când nu a fost formulată contestație împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a dispus asupra măsurii arestării preventive, dosarul va fi restituit procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestație.
VI.5.2. Contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurii arestării preventive în procedura camerei preliminare
În cursul procedurii de cameră preliminară se poate dispune, la cerere, sau din oficiu, luarea, menținerea, prelungirea sau încetarea măsurii arestării preventive.
Conform art.205 din Codul de procedură penală, împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.
Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Deci, soluționarea contestației este făcută de un singur judecător. Dar, atunci când e vorba de contestațiile împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație, acestea se soluționează de un complet de judecată format din 2 judecători.
În ceea ce privește soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor pronunțare în camera de procedură preliminară au fost prevăzute următoarele reguli:
se menține regula înlăturării efectului suspensiv al contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea arestării preventive sau s-a constatat încetarea de drept a acesteia;
soluționarea contestației se va face în termen de 5 zile de la înregistrarea cauzei, dar înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior;
soluționarea contestației se va face cu citarea inculpatului;
de asemenea, participarea procurorului și asistența juridică sunt obligatorii;
ședința este nepublică, soluționarea cauzei având loc în camera de consiliu.
Soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul sunt asemănătoare ca și soluțiile pronunțate cu privire la contestațiile împotriva încheierilor din cursul urmăririi penale.
VI.5.3. Contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurii arestării preventive în cursul judecății
În art.206 din Codul de procedură penală se prevede că împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Din interpretarea per a contrario acest articol exclude calea de atac a contestației împotriva încheierii pronunțate de instanța de apel prin care se dispune menținerea arestării preventive.
În faza de judecată este posibilă atacarea tuturor încheierilor prin care prima instanță dispune admiterea sau respingerea cererilor ce au ca obiect măsura arestării preventive.
Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
Completul ce soluționează cauza este format dintr-un judecător, excepție făcând completul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care e format din 5 judecători.
Spre deosebire de soluționarea celor două contestații prevăzute mai sus, ședința soluționării contestațiilor împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță asupra măsurii arestării prevenive, este publică.
Regulile aplicabile pe parcursul soluționării contestațiilor sunt:
se menține regula înlăturării efectului suspensiv al contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea arestării preventive sau s-a constatat încetarea de drept a acesteia;
soluționarea contestației se va face în termen de 5 zile de la înregistrarea cauzei, dar înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior;
soluționarea contestației se va face cu citarea inculpatului;
participarea procurorului este obligatorie;
Însă, art.206 nu prevede posibilitatea soluționării contestației în lipsa inculpatului și nici faptul că asistența juridică a inculpatului este obligatorie. Așadar, este necesară completarea art.206 cu aceste prevederi pentru o procedură unitară.
Capitolul VII. Studiu de caz
Luarea măsurii arestării preventive propusă de DNA/DIICOT (art.223 NCPP)
Curtea de Apel ALBA IULIA
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA PENALĂ NR. 252/2014
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
Judecător de drepturi și libertăți: A_____ D____ B______
Grefier: D____ M____ H_____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
D_____ – S________ T_________ A___ I____ reprezentat prin – procuror I_____F_____
Pe rol se află soluționarea contestațiilor formulate de D_____ – BT H________ și
inculpații K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______ împotriva încheierii penale nr. 18/26.04.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H________.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns:
– inculpatul contestator K_____ M_____ A_____, aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă D___, personal și asistat de domnul avocat Fielker Endy, în substituirea avocatului Târnovan L_______, apărător ales;
– inculpatul contestator M____ D______ G______, aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă D___, personal și asistat de doamna vocat M______ M______, în substituirea avocatului C_____ M_____, apărător desemnat din oficiu;
– inculpatul intimat M____ A________ M____, personal și asistat de doamna avocat N____ D___ O___, apărător ales. Se prezintă și doamna avocat M______ M______, în substituirea avocatului Ș______ A___, apărător desemnat din oficiu pentru inculpat.
– inculpatul intimat C______ I___ A________, personal și asistat de domnul avocat Fielker Endy, apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la identificarea inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________.
Instanța, conform dispozițiilor art. 91 alin. 4 Cod procedură penală, ia act de încetarea mandatului avocatului Ș______ A___ privind asistența juridică obligatorie a inculpatului intimat M____ A________ M____, față de prezentarea apărătorului ales al acestia și va face aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiției cu UNBR.
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentanta D_____ și apărătorii inculpaților învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul asupra propriei contestații, reprezentanta D_____ solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune luarea măsurii arestării preventive și față de inculpații M____ A________M____ și C______ I___ A________ pe o durată de 30 zile.
În susținerea contestației, critică încheierea penală atacată ca fiind netemeinică în raport de circumstanțele cauzei, iar cu privire la activitatea infracțională a inculpaților în privința săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, există probe care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Precizează că inculpații K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______ erau cei care asigurau și depozitau drogurile iar inculpații M____ A________ M____ și C______ I__ A________ erau cei care intermediau comercializarea drogurilor către consumatori.
Menționează că din declarația martorului sub acoperire, rezultă că inculpații M____ A________ M____ și C______ I___ A________ procurau drogurile de la inculpatul K_____ M_____ A_____.
Arată că argumentația folosită de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H________, că lipsa antecedentelor penale nu este un motiv pentru impunerea controlului judiciar față de inculpații M____ A________ M____ și C______ I___ A________, nu este corectă. Mai arată că în raport de gravitatea săvârșirii faptelor, de modalitatea de comitere a acestora, de probele de la dosar, se justifică, prin prisma dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive.
Având cuvântul asupra contestației D_____, doamna avocat N____ D___ O___, apărător ales al inculpatului intimat M____ A________ M____, solicită respingerea contestației formulată de D_____ – B_____ T_________ H________ și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Precizează că inculpatul M____ A________ M____ a arătat încă de la prima declarație că este consumator ocazional de droguri, însă nu a vândut niciodată. Arată că există dubii cu privire la declarația martorului sub acoperire, care a cumpărat o cantitate mică de droguri.
Menționează că inculpatul nu reprezintă un pericol public pentru societate, este la prima abatere, a colaborat cu organele, nu va influența pe nimeni și nu se va sustrage.
Având cu vântul asupra contestației D_____, domnul avocat Fielker Endy, apărător ales al inculpatului intimat C______ I___ A________, solicită respingerea contestației formulată de D_____ – B_____ T_________ H________ ca nefondată și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Arată că pericolul concret pentru ordinea publică nu este dovedit. Menționează că declarația investigatorului sub acoperire pe nume D_____, princare acesta arată că el știe că inculpatul C______ I___ A________ vinde droguri pe care le achiziționează de la inculpatul K_____ M_____, însă investigatorul sub acoperire nu face nimic să dovedească acest lucru.
Precizează că din interceptările de la dosarul cauzei nu există decât expresii de genul : „hai să ne întâlnim” sau „ coboară jos”, iar acestea nu pot fi elementenecesare care să conducă la ideea că inculpatul este o persoană periculoasă, care vinde droguri la multe alte persoane.
Arată că există o singură declarație, respectiv cea a suspectului Huță C______ F_____, de la fila 381 din dosar, care spune că în ultimele 3-4 luni a început să consume droguri, iar în ultimele 3 săptămâni a cumpărat de la inculpatul C______ I___ A________ de 3-7 vânzări a câte 60.00 lei.
Menționează și declarația fostei prietene a inculpatului C______ I___ A________, P_______ D____, că a aflat că acesta face parte din anturajul lui K_____, dar nu spune de unde a aflat. Mai arată că la percheziția domiciliară nu s-a găsit nimic, nici măcar bani.
Față de susținerea că afirmația că inculpatul C______ I___ A________ a manifestat dispreț față de organele de urmărire penală, nu poate fi reținută deoarece acesta s-a prevalat de dreptul de a nu declara nimic, ceea ce nu reprezintă un dispreț.
Arată că instanța de fond a instituit printre obligațiile impuse în sarcina inculpatului C______ I___ A________ și măsura de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați și martori, însă s-a omis a se specifica suspecții. În acest context, arată că inculpatul și-a blocat toți prietenii pe facebook, pentru a se supune măsurilor inculpatul și-a blocat toți prietenii pe facebook, pentru a se supune măsurilor impuse de instanță.
Raportat la jurisprudența CEDO, o măsură preventivă își poate îndeplini scopul și cu o măsură mai puțin restrictivă, decât cea a arestului preventiv.
Având cuvântul asupra contestației inculpatului, domnul avocat Fielker Endy, apărător ales al inculpatului contestator K_____ M_____ A_____, solicită admiterea contestației în temeiul art. 425/1 alin. 7 Cod procedură penală, desființarea încheierii penale atacate și, rejudecând, a se dispune, în principal respingerea propunerii de arestare față de inculpatul K_____ M_____ A_____, iar, în subsidiar, solicită a se aplica măsura arestului la domiciliu.
În susținerea contestației învederează că în toate declarațiile se invocă faptul că inculpații C______ I___ A________ și M____ A________ M____ le este frică să declare, au fost intimidați și precizează că se încearcă realizarea unui portret de persoană violentă, periculoasă.
Arată că există mai multe fotografii care îl arată pe inculpatul K_____ M_____ A_____ în diferite ipostaze, însă nu se poate trage concluzii că acesta ar vinde droguri.
Cu privire la percheziția din data de 26.04.2014, arată că s-a găsit la locuința aparținând unui membru de familie al inculpatului K_____ M_____ A_____, o cantitate de 490 g cannabis, dar din fotografiile de la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul nu se afla lângă aceea locuință niciodată.
Precizează că măsura arestului la domiciliu este o măsură suficient de restrictivă.
Mai arată că pericolul social nu a fost dovedit, iar faptul că a stat în anul 2010 în celulă cu inculpatul M____ D______ G______ nu este o probă din care să rezulte că aceștia sunt traficanți de droguri, ci o supoziție.
Referitor la cele 3 vânzări de droguri către investigatorul sub acoperire, arată că dacă acestea erau reale, trebuiau să existe și înregistrări audio ale acestor vânzări.
Depune la dosar concluzii scrise ale avocatului Târnovan L_______, apărător ales al inculpatului K_____ M_____ A_____.
Având cuvântul asupra contestației inculpatului, doamna avocat M______ M______, în substituirea avocatului C_____ M_____, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator M____ D______ G______, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și, rejudecând, a se dispune în principal respingerea propunerii de arestare față de inculpat, iar în subsidiar solicită a se aplica măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu.
Arată că din materialul probator, inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut că a depozitat la el acasă o cantitate de droguri, împins și de situația lui financiară. Mai arată că inculpatul nu a avut niciodată intenția de a comercializa droguri.
Precizează că arestul la domiciliu este o măsură de control.
Având cuvântul asupra contestațiilor inculpaților kramer și M____, reprezentanta D_____ solicită respingerea acestora și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Precizează că apărările formulate sunt nefondate. Cu toate că s-au analizat toate categoriile de probe (planșe foto, declarații etc), subliniază că apărarea le-a evaluat individual, ori într-o cauză penală, fiecare probă se coroborează cu restul probelor.
Precizează faptul că inculpatul K_____ M_____ A_____ a avut grijă să vorbească la telefon numai ce este necesar, ceea ce reprezintă o măsură de precauție suplimentară a acestuia.
Arată că probele au fost coroborate și au justificat luarea măsurii arestării preventive.
Inculpatul contestator K_____ M_____ A_____, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția.
Inculpatul contestator M____ D______ G______, având ultimul cuvânt, arată că există un denunț al său împotriva inculpatului K_____ M_____ A_____ pe care solicită ca instanța să nu-l ia în considerare deoarece a fost făcut sub presiune.
Precizează că, la momentul percheziției, unul dintre anchetatori i-a sugerat să „arunce tot pe K_____” și să declare despre K_____ că îl ducea pe dincolo și îl obliga să aducă droguri în țară.
Menționează că inculpatul K_____ M_____ A_____ avea cheia de la apratamentul său, unde venea cu fete, mânca.
Solicită a se lua o măsură mai puțin restrictivă.
Inculpatul intimat M____ A________ M____, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. Precizează că nu reprezintă pericol public și a recunoscut că a consumat ocazional droguri.
Inculpatul intimat C______ I___ A________, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI DIN C_____ CURȚII DE APEL,
Deliberând asupra prezentelor contestații, constată:
Prin încheierea penală nr. 18/26.04.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H________, s-au dispus următoarele:
În baza art. 226 C.P.P. a fost admisă în parte propunerea formulată de către P________ de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D_____ – B_____ T_________ H________, și în consecință:
În baza art. 202 C.p.p.., art. 223 al. 2 C.p.p. și art. 230 C.p.p. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților:
1. K_____ M_____ – A_____ fiul lui C____ și M____, născut la 22.02.1980 în Hațeg, județul H________, domiciliat în H________, _________________,__________, ________________________ H________, fără forme legale în H________, ________________________ H________, fără forme legale în H________, __________________ județul H________, posesor al CI _________ nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx;
2. M____ D______ – G______, fiul lui D______ și E____, născut la 12.09.1983 în H________, județul H________, domiciliat în H________, ____________________ nr. 1 jud.H________, ____________, __________ județul H________, fără forme legale în H________, ___________________, ____________, _______________________, posesor al CI ________ nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx;
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26 aprilie 2014 și până la data de 25 mai 2014, pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, fapte prevăzute și pedepsite de art.2 al.1 din legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 al.1 C.p. și art.2 al.2 din Legea nr.143/2000;
Au fost respinse cererile formulate de inculpați, prin apărători, pentru luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
În baza art. 202 C.p.p., art. 227 C.p.p. rap la art. 211 și urm. C.p.p., a fost respinsă propunerea de arestare preventivă și s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații:
3. M____ A________ – M____, fiul lui M____ și G_______, născut la 18.11.1991 în H________, județul H________, domiciliat în H________, _________________, ____________________________________________, posesor al CI ________, nr.xxxxxx , CNP xxxxxxxxxxxxx,
4. C______ I___ A________, fiul lui I___ și C______, născut la 20.07.1994 , domiciliat în H________, ____________________, ___________. B, ___________, jud. H________, posesor al CI ________, nr.xxxxxx , CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 al.1 C.p..
În baza art. 215 alin.1 C.p.p. inculpații, pe durata controlului judiciar, s-a stabilit că vor respecta următoarele obligații:
– să se prezinte la organul de urmărire penale, judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
– să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanța cu privire la schimbarea locuinței;
– să se prezinte la Poliția municipiului H________, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaților să respecte următoarele obligații:
– să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;
– să nu comunice cu inculpații sau martorii din prezenta cauză direct sau indirect; a fost desemnată Poliția municipiului H________ cu supravegherea obligațiilor ce le revin inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. l-i s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorilor din oficiu, desemnați pentru inculpații M____ A________ M____ și C______ I___ A________, în cuantum de câte 200 lei, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a constatat următoarele:
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B_____ T_________ H________, a înaintat propunerea de arestare preventiva, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 26.04.2014, a inculpaților K_____ M_____ A_____, M____ D______ G______, M____ A________ M____ si C______ I___ A________, propunere înregistrata la instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX. În motivarea propunerii s-a arătat că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, respectiv trafic de droguri de risc si mare risc, prev. si ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 de către inculpații K_____ si M____ si trafic de droguri de risc, prev. si ped. de art. 2 alin. 1 si art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 de către inculpații M____ si C______, si ca exista probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
In drept au fost invocate disp. art.223 al.1 și al.2 din C.p.p..
Astfel, se arată că, inculpatul K_____ M_____ și-a organizat pe raza municipiului H________, imediat după ieșirea din penitenciar, o grupare infracțională specializată în distribuția de droguri de risc, formată din tineri cu vârste mai mici decât el și asupra cărora are un ascendent moral puternic dobândit, în principal, prin actele de violență prin care este cunoscut în oraș.
Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că inculpatul K_____ M_____ – A_____ depozitează drogurile la locuința inculpatului M____ D______ – G______, pe care l-a cunoscut în penitenciarul B_____ M___ în perioada în care s-au aflat în executarea unor pedepse cu închisoare, existand situații când K_____ M_____ – A_____ a trimis consumatori de droguri direct la locuința inculpatului M____ D______ G______ sau chiar i-a cerut acestuia din urmă să-i aducă o cantitate de droguri la domiciliul prietenei sale, V____ A___.
In datele de 10 martie 2014, 17 martie 2014, 18 martie 2014, 24 martie 2014, colaboratorul investigatorului sub acoperire a cumpărat de la inculpatul M____ A________ M____ cannabis contra sumei de 60 lei fiecare cumpărare, substanța fiind confirmata prin analizele de laborator.
În data de 18 martie 2014, colaboratorul investigatorului sub acoperire a efectuat o cumpărare autorizată de droguri (substanță vegetală uscată, de culoare maro) de la K_____ M_____- A_____ zis „N_____” contra sumei de 600 lei, substanța fiind confirmata prin analiza de laborator.
În data de 03 aprilie 2014, colaboratorul investigatorului sub acoperire a efectuat o cumpărare autorizată de droguri (substanță vegetală uscată, de culoare verde – oliv) de la K_____ M_____- A_____ zis „N_____” contra sumei de 600 lei, substanța fiind confirmata prin analiza de laborator.
În data de 19 aprilie 2014, colaboratorul investigatorului sub acoperire a efectuat o cumpărare autorizată de droguri(substanță vegetală uscată, de culoare verde – oliv) de la K_____ M_____- A_____ zis „N_____” contra sumei de 300 lei, substanța fiind confirmata prin analiza de laborator.
S-a mai arătat, în refertaul cu propunere de arestare preventivă, că inculpatul K_____ M_____ – A_____ își procurări drogurile din străinătate și apoi le distribuie prin intermediul inculpaților M____ A________ – M____ și C______ I___ A________. Astfel, C______ I___ A________ zis „L__” primește de la K_____ M_____ A_____ droguri de risc pe care ulterior le comercializează unui cerc larg de consumatori,printre aceștia fiind și suspecții Corcoi M_____, Corcoi E______, Corcoi C______, C___ C______ și P______ D____. De asemenea, M____ A________ – M____ primește de la K_____ M_____ – A_____ droguri de risc, iar acesta le comercializează suspecților V____ D_____, Cozoroc A_____, B_____ C_________ și C___ C______ – F_____.
De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul K_____ M_____ A_____ a depozitat în perioada martie – aprilie 2014 droguri la locuința inculpatului M____ D______ G______.
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului M____ D______ G______ a fost găsită o cantitate de substanță pulverulentă de culoare albă de aproximativ 18 grame și o cantitate de aproximativ 43 grame cannabis despre care exista indicii că au fost depozitate de inculpatul K_____ M_____ A_____ la locuința lui M____ D______ G______.
Din adresa nr.xxxxxxx din 25 aprilie 2014 a Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii Cluj – N_____ a rezultat faptul că proba nr.3 și proba nr.4 ce au fost înaintate pentru efectuarea analizelor de laborator sunt constituite din 4,5 grame substanță care conține cocaină în amestec cu cafeină și levamisol, iar proba nr.4 este constituită din 16,8 grame substanță care conține cocaină în amestec cu cafeină și levamisol. Celelalte probe reprezintă fragmente vegetale cu miros de cannabis în cantitate totală de 43,1 grame, dar care nu pot fi expertizate din lipsa mijloacelor tehnice până în data de 29 aprilie 2014.
Din examinarea actelor aflate în dosarul de urmărire penală, a declarațiilor inculpaților si a concluziilor puse în cauză, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a constatat următoarele:
Prin ordonanța procurorului din data de 14 februarie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000. (f. 7 vol. 1 u.p.)
Prin ordonanța procurorului din 25.04.2014 a fost extinsă urmărirea penală față de inculpații M____ D______ G______ și K_____ M_____ A_____ și sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de rat. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.(f. 383 vol. I u.p.)
Prin ordonanța procurorului din data de 25.04.2014, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților: K_____ M_____ – A_____ și M____ A________ – M____ pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 al.1 C.p. și art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, precum și împotriva inculpaților M____ D______ – G______ și C______ I___ A________ pentru comiterea infracțiunii prev.și ped. de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 al.1 C.p. (f. 386 vol. I u.p.), precum și pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, față de inculpații K_____ și M____ (f. 393 vol. I u.p.)
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că cei patru inculpați sunt implicați în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și/sau mare risc, prev. și ped. De art. 2 alin. 1, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. Astfel, la data de 10.03.2014 colaboratorul investigatorului sub acoperire, D_____, a cumpărat de la inculpatul M____ A________ M____ o cantitate de substanță vegetală, contra sumei de 60 RON (f. 138 vol. I u.p.) care, la analiza de laborator, RCTS nr. xxxxxxx/14.03.2014 (f.139 vol. I u.p.) a rezultat a fi cannabis în cantitate de 0,7 grame.
La data de 17.03.2014, același colaborator a cumpărat de la același inculpat și pentru aceeași sumă, o altă cantitate de substanță (f. 148 vol. I u.p.) care, la analiza de laborator, RCTS nr. xxxxxxx/20.03.2014 (f. 150 vol. I u.p.) a rezultat a fi cannabis în cantitate de 0,7 grame.
La data de 18.03.2014, a avut loc o nouă vânzare-cumpărare între aceleași persoane care, la analiza de laborator, RCTS nr. xxxxxxx/24.03.2014 (f. 160 vol. I u.p.) a rezultat a fi cannabis în cantitate de 0,6 grame. Următoarea cumpărare, în maniera anterior descrisă, a avut loc la data de 24.03.2014, iar substanța analizată prin RCTS nr. xxxxxxx/27.03.2014 (f. 170 vol. I u.p.) a rezultat a fi cannabis în cantitate de 0,6 grame.
La data de 18 martie 2014, colaboratorul investigatorului sub acoperire, a cumpărat de la inculpatul K_____ M_____ A_____ o cantitate de 9,5 grame rezină de cannabis (RCTS xxxxxxx/25.03.2014 – f. 180 vol. I u.p.) pentru suma de 600 lei (f. 178 vol. I u.p.). O nouă cantitate a fost cumpărată de la același inculpat, pentru aceeași sumă, la data de 03.04.2014 (f. 198 vol. I u.p.), stabilindu-se prin RCTS nr. xxxxxxx/10.04.2014 că substanța este constituită din cantitatea de 7,5 grame cannabis.(f. 201 vol. I u.p.). Ultima cantitate a fost cumpărată de la același inculpat la data de 19.04.2014 (f. 208 vol. I u.p.), pentru suma de 300 lei, iar canitatea s-a dovedit a fi constituită din 3,5 grame cannabis (RCTS xxxxxxx/23.04.2014 f. 210 vol. I u.p.)
Colaboratorul investigatorului sub acoperire a fost audiat și în calitate de martor (f. 13 și urm. vol. I u.p.) ocazie cu care a relatat implicarea inculpaților în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. La rândul său, suspectul Lovasz I____ (f. 374 vol. I u.p.) în declarația dată, descrie relația pe care o are cu inculpatul K_____ și cumpărarea de la acesta a unei cantități de aproximativ 30 grame cannabis/an, contra sumei de 50 lei/gram. Suspecta P______ D____ (f. 377 vol. I u.p.) declară că a consumat cannabis împreună cu inculpatul C______, care este prietenul său, a aflat despre faptul că inculpatul K_____ ar deține cannabis spre vânzare și aflat despre faptul că inculpatul K_____ ar deține cannabis spre vânzare și confirmă relația dintre inculpații C______ și K_____. De la inculpații C______ și M____ a mai cumpprat cannabis și suspectul Cută C______, așa cum recunoaște în declarația dată la fila 381 vol. I u.p.
Inculpații C______ și K_____ nu au dorit să dea declarații în cauză, inculpatul M____ a recunoscut doar consumul de droguri, iar inculpatul M____ a dat o declarație nesinceră cu privirea la persoana de la care a primit spre depozitare drogurile găsite la percheziția domiciliară, persoană pe care, deși nu o cunoaște, a acceptat să-i depoziteze, în cunoștință de cauză, drogurile.
Inculpatul K_____ a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri, fiind liberat condiționat la data de 19.06.2012, cu un rest de pedeapsă de 589 zile (a se vedea fișa cazier – f. 219 vol. I u.p.)
Inculpatul M____ D______ G______, la rândul său, a mai fost condamnat anterior pentru mai multe infracțiuni de furt și chiar pentru o infracțiune săvârșită cu violență, tentativă la infracțiunea de omor calificat (a se vedea fișa cazier – f. 217 vol. I u.p.). De altfel, cei doi inculpați s-au cunoscut în penitenciar și au dezvoltat o relație de prietenie, așa cum declară inculpatul M____
Inculpații C______ I___ A________ și M____ A________ M____ nu posedă antecedente penale (f. 224 și 230 vol. I u.p.)
La perchezițiile domiciliare efectuate în cauză, doar la locuința inculpatului M____D______ au fost găsite mai multe bunuri de interes în ceea ce privește fapta de careeste acuzat inculpatul (f. 306 și urm. vol. I u.p.) și care urmează să fie expertizate, conform ordonanței aflate la fila 316 vol. I u.p. dar despre care există indicii că sunt droguri de risc, față de răspunsul Laboratorului de analiză și profil al drogurilor (f. 418 vol. I u.p.)
La locuințele inculpaților M____ (f. 303 vol. I u.p.), C______ ( f. 300 vol. I u.p.) nu au fost găsite droguri iar de la locuința inculpatului K_____ (f.319 vol. I u.p.) s-au ridicat mai multe sume de bani, telefoane mobile și înscrisuri.
Cei patru inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore prin ordonanțele procurorului aflate la filele 401 pentru inculpatul C______ I___ A________, 413 pentru inculpatul M____ A________ M____, 428 pentru inculpatul M____ D______ G______ și 442 pentru inculpatul K_____ M_____ A_____.
Faptele reținute în sarcina celor patru inculpați, așa cum sunt individualizate în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și propunerea de arestare preventivă, sunt prevăzute cu pedeapsa principală a închisorii între 2-7 ani (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000) și 5-12 ani (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000), fiind astfel îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 223 alin. 2 teza finală C.proc.pen., întrunită fiind în cauză și condiția prevăzută de prima teză din aceeași dispoziție legală, faptele de care sunt acuzați inculpații fiind regăsite între cele enumerate.
Tribunalul apreciază că, în mod cumulativ, este îndeplinită și cea de-a doua condiție cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică. Astfel, acest pericol rezidă dintr-o coroborare a naturii faptelor săvârșite cu implicare directă, în ceea ce privește traficul de droguri de risc asupra vieții consumatorilor care este pusă în pericol, în ultimul timp din ce în ce mai mulți tineri consumând astfel de substanțe cu consecința pierderii sănătății și chiar a vieții, cu antecedentele penale ale celor doi inculpați M____ și K_____ care nu sunt la prima întâlnire cu legea penală și cu consecința pierderii sănătății și chiar a vieții, cu antecedentele penale ale celor doi inculpați M____ și K_____ care nu sunt la prima întâlnire cu legea penală și care au ales să persiste în activitatea infracțională, ultimul dintre cei doi fiind condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni. Din atitudinea adoptată de inculpați față de aceste fapte rezultă că aceștia au înțeles să facă o sursă facilă de câștig din traficul de droguri în disprețul unui minim interes pentru viața celorlalți, fapt care este de natură să contureze, la rândul său, pericolul concret pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a acestor inculpați.
Pentru aceste considerente judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a apreciat că propunerea de arestare preventivă față de cei doi inculpați este întemeiată și, în baza art. 202 C.p.p.., art. 223 al. 2 C.p.p. și art. 230 C.p.p. a dispus arestarea preventivă a inculpaților K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______ pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26 aprilie 2014 și până la data de 25 mai 2014, apreciind că aceasta este singura măsură preventivă aptă să-și atingă scopul preventiv al săvârșirii de noi infracțiuni. Pe cale de consecință, cererile formulate de cei doi inculpați, de luarea unei alte măsuri preventive, au fost respinse.
În ceea ce-i privește pe inculpații M____ A________ M____ și C______ I___ A________, activitatea infracțională a acestora, deși gravă, este redusă față de cantitățile certe pentru care s-au făcut cumpărările, și chiar cele vehiculate de martori, aceștia sunt la prima întâlnire cu legea penală, au fost influențați negativ prin relaționarea cu inculpatul K_____ astfel că, apreciază judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului, luarea față de aceștia a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este cea a controlului judiciar, este aptă și suficientă să-și atingă scopul preventiv sau de utilitate procedurală. Pentru aceste considerente, s-a luat față de aceștia măsura preventivă a controlului judiciar reglementată de disp. art. 211 și urm. C.proc.pen., cu respectarea obligațiilor prev. de art.215.
Împotriva acestei încheierii au formulat, în termen, contestații D_____ – BT H________ și inculpații K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______.
Prin contestația sa D_____ a solicitat desființarea încheireii în parte și arestarea preventivă și a inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________, cu motivarea consemnată pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Prin contestațiile lor inculpații K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______ au solicitat desființarea încheierii și, în rejudecare, a fi respinsă propunerea de arestare a D_____, eventual, cu luarea unor măsuri preventive mai puțin drastice.
Motivarea contestațiilor celor doi inculpați a fost, de asemenea, pe larg consemnată în partea introductivă a prezentei, inculpatul K_____ depunând și un memoriu scris în care sunt iterate, în mare, aceleași motive ca și cele formulate oral. În plus, în memoriul scris, inculpatul K_____ mai critică încheierea atacată pentru lipsa de precizie în sensul că nu a indicat litera de la art. 223 alin. 1 din noul Cod de procedură penală pe care se întemeiază arestarea și că în dispozitiv se face mențiune doar despre alin. 2.
Analizând încheierea atacată pe baza motivelor invocate în cele trei contestații, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel reține următoarele:
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a realizat o aprofundată analiză și logică interpretare a materialului probatoriu existent în dosar până la acest moment procesual și a reținut în mod corect că în speță există suficiente probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că toți cei patru inculpați au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați, probe și suspiciune pe care expres le exige art. 223 alin. 1 din noul Cod de procedură penală ca pe o condiție prealabilă pentru a se dispune arestarea preventivă.
Asupra analizei acestor probe judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel nu va mai reveni, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului arătând în mod aproape exhaustiv care sunt acestea și cum se coroborează între ele.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a reținut, de asemenea în mod corect, că, în ceea ce-i privește pe inculpații K_____ și M____, sunt îndeplinite și condițiile subsecvente și necesare pentru arestare, prevăzute de alin. 2 din art. 223 din noul Cod de procedură penală, anume:
– din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiuni de trafic de stupefiante și,
– pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care inculpații provin, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpaților, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Cu referire la prima dintre cele două condiții subsecvente, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a efectuat juste aprecieri la momentul la care a analizat existența presupunerii rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunilor, care sunt unele grave, nu doar referitoare la traficul de droguri de risc ci chiar la traficul de droguri de mare risc, o parte din substanța găsită la percheziția efectuată la locuința inculpatului M____ prezentând urme de cocaină.
Cu referire la cea de-a doua dintre condițiile subsecvente, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel observă și el că din probele administrate rezultă că cei doi inculpați au desfășurat activitatea de trafic de droguri pe o perioadă mai lungă de timp, fiind bine organizați, comunicând prin fraze eliptice, tocmai pentru a îngreuna o eventuală probațiune judiciară, ceea ce relevă o periculozitate sporită a inculpaților. Aceeași periculozitate sporită rezultă și din faptul că aceștia nu sunt la prima confruntare cu legea penală, fiind anterior condamnați și chiar executând pedepse cu închisoare în penitenciar, unde, de altfel, s-au și cunoscut. Toate acestea au îndreptățit concluzia judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului în sensul că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, stare de pericol constând în aceea că, în lipsa unor măsuri ferme din partea autorităților, în legătură cu astfel de persoane, care comit astfel de infracțiuni, opinia publică și-ar simți neprotejate valorile sociale unanim acceptate, între care și acelea ale prezervării unei societăți neatinse de flagelul drogurilor. Și în optica instanței de contencios european a drepturilor omului astfel de acuzații sunt în măsură să întemeieze arestarea preventivă (în cauze precum Letellier contra Franței CEDO a arătat că anumite infracțiuni, prin gravitatea deosebită și reacția publicului, pot crea o stare de neliniște capabilă să justifice detenția preventivă).
Apreciind astfel, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel a răspuns și criticilor aduse de inculpații K_____ și M____ referitoare la inexistența indiciilor privind săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel nu poate fi însă de acord cu aprecierile judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului asupra lipsei necesității privării de libertate a celorlalți doi inculpați, M____ și C______.
Este adevărat că cei doi inculpați nu posedă antecedente penale, dar antecedentele penale constituie doar unul dintre criteriile prev. de art. 223 alin. 2 teza ultimă din noul Cod de procedură penală pe baza cărora trebuie să se formeze aprecierea dacă arestarea preventivă este sau nu necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Analiza celorlalte criterii, respectiv gravitatea faptelor, modul și circumstanțele de comitere a acestora, anturajul și mediul din care inculpații provin, alte împrejurări privitoare la persoana inculpaților, se dovedește a fi, în speța de față, în defavoarea celor doi inculpați în discuție.
Astfel, probele cauzei relevă că inculpații M____ și C______ au comis numeroase acte materiale de trafic de droguri de risc, că inculpații erau deosebit de bine organizați în comiterea faptelor, că provin din anturajul unor persoane precum inculpații K_____ și M____, cunoscuți cu antecedente penale. De asemenea judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel mai observă că inculpații, în ciuda unor probe solide privitoare la vinovăția lor, persistă în atitudini procesuale caracterizate de nesinceritate (inculpatul M____) sau de lipsă totală a oricărui fel de colaborare cu organele de anchetă (inculpatul C______), ceea ce relevă, o dată în plus, că inculpații sunt indivizi care nu conștientizează încă gravitatea faptelor de care sunt acuzați și care au un oarecare dispreț față de regulile de conviețuire socială pe care organele judiciare se străduiesc să le apere prin activitatea lor.
Toate aceste aspecte ce caracterizează faptele și persoanele inculpaților M____ și C______ îl determină pe judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel să considere că și arestarea preventivă a acestor inculpați este necesară pentru a înlătura starea de pericol pe care ar genera-o lăsare lor în libertate.
Nu în ultimul rând, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel apreciază că arestarea preventivă a tuturor celor patru inculpații este cea mai potrivită măsură procesuală la acest moment al anchetei, menită să asigure cel mai bine realizarea scopurilor prev. de art. 202 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, măsură care este, în același timp, conformă și cu prescripțiile art. 202 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, adică proporțională cu gravitatea acuzațiilor, acuzații care justifică riposta fermă a autorităților prin adoptarea celor mai drastice măsuri preventive.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel va admite contestația formulată de D_____ – BT H________ împotriva încheierii penale nr. 18/26.04.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H________, pe care o va desființa doar sub aspectul soluției pronunțate cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________ și, rejudecând în aceste limite:
Va admite propunerea formulată de D_____ – BT H________ și în ceea ce privește arestarea inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________ și, în consecință:
În baza art. 226 din noul Cod de procedură penală, cu raportare la art. 223 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură penală, va dispune arestarea preventivă a inculpaților M____ A________ – M____ și C______ I___ – A________, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu momentul punerii în executare a mandatelor de arestare.
Pentru aceleași considerente, văzând și dispozițiile art. 425 alin. 7 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel va respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______ împotriva aceleiași încheieri.
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel îl va obliga pe inculpatul K_____ M_____ A_____ să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura contestației și pe inculpatul M____ D______ G______ să plătească statului suma de 200 lei cu același titlu.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, restul cheltuielilor avansate de stat în prezenta procedură vor rămâne în sarcina acestuia. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel va acorda următoarele onorarii apărătorilor din oficiu, în acord u dispozițiile art. 5 lit. d și art. 6 din
Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu: 100 lei onorariu integral domnului avocat C_____ M_____, pentru asistența acordată prin substituire inculpatului M____ D______ G______ în contestație; 25 lei onorariu parțial domnului avocat Ș______ A___ pentru asistența acordată prin substituire inculpatului M____ A________ M____ în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația formulată de D_____ – BT H________ împotriva încheierii penale nr. 18/26.04.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H________, pe care o desființează doar sub aspectul soluției pronunțate cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________ și, rejudecând în aceste limite:
Admite propunerea formulată de D_____ – BT H________ și în ceea ce privește arestarea inculpaților M____ A________ M____ și C______ I___ A________ și, în consecință:
În baza art. 226 din noul Cod de procedură penală, cu raportare la art. 223 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaților – M____ A________ – M____, fiul lui M____ și G_______, născut la 18.11.1991 în H________, județul H________, domiciliat în H________, _________________, ____________, ___________, județul H________, posesor al CI ________, nr.xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx, cercetat pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 al.1 C.p. și
– C______ I___ – A________, fiul lui I___ și C______, născut la 20.07.1994 , domiciliat în H________, ____________________, ___________. B, ___________, jud. H________, posesor al CI ________, nr.xxxxxx , CNP xxxxxxxxxxxxx, cercetat pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 al.1 C.p., pentru o perioadă de 30 de zile începând cu momentul punerii în executare a mandatelor de arestare.
Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații K_____ M_____ A_____ și M____ D______ G______ împotriva aceleiași încheieri.
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul K_____ M_____ A_____ să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura contestației și pe inculpatul M____ D______ G______ să plătească statului suma de 200 lei cu același titlu.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, restul cheltuielilor avansate de stat în prezenta procedură rămân în sarcina acestuia.
Acordă următoarele onorarii apărătorilor din oficiu:
– 100 lei onorariu integral domnului avocat C_____ M_____, pentru asistența acordată prin substituire inculpatului M____ D______ G______ în contestație;
– 25 lei onorariu parțial domnului avocat Ș______ A___ pentru asistența acordată prin substituire inculpatului M____ A________ M____ în contestație.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2014.
Judecătorul de drepturi și libertăți, Grefier, A_____ D____ B______ D____ M____ H_____ Red. A.B./Tehnored. D.M.H.30.04.2014, 2 ex.J.d.l. de primă instanță: C_______ B_________
Comentariu studiu de caz
În această speță este vorba despre 4 persoane respectiv inculpați care sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Aceștia sunt: K.M.A, M.D.G, M.A.M și C.I.A. Din partea Ministerului Public este procurorul I.F, și reprezentanta D.
După ieșirea din penintenciar inculpatul K.M.A și-a organizat pe raza municipiului H., o grupare infracțională specializată în distribuția de droguri de risc, formată din tineri cu vârste mai mici decât el și asupra cărora are un ascendent moral puternic dobândit, în principal, prin actele de violență prin care este cunoscut în oraș.
Din probatoriul de la dosar reiese că inculpatul K.M.A depozita drogurile la locuința inculpatului M.D.G. , pe care l-a cunoscut în penitenciarul B.M., în perioada în care s-au aflat în executarea unor pedepse cu închisoare, existand situații când K.M.A a trimis consumatori de droguri direct la locuința inculpatului M.D.G sau chiar i-a cerut acestuia din urmă să-i aducă o cantitate de droguri la domiciliul prietenei sale, V.A..
În decursul lunilor martie – aprilie colaboratorul investigatorului sub acoperire a cumpărat de la inculpați diferite substanțe care în urma analizelor de laborator s-au dovedit a fi droguri.
De asemenea, se pare că inculpatul K.M.A își procura drogurile din străinătate și apoi le distribuia prin intermediul inculpaților M.A.M și C.I.A.
Procurorul a înaintat judecătorului de drepturi și libertăți o propunere de arestare preventivă deoarece există probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, respectiv trafic de droguri de risc și mare risc. Dar, există și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În urma administrării probatoriului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H., a admis în parte propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a inculpaților K.M.A și M.D.G. În privința inculpaților M.A.M și C.I.A, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă și s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri s-au depus contestații la Curtea de Apel Alba-Iulia. Părțile ce au făcut contestații sunt:
reprezentanta D. solicitând desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune luarea măsurii arestării preventive și față de inculpații M.A.M și C.I.A pentru o durată de 30 zile.
În susținerea contestației, critică încheierea penală atacată ca fiind netemeinică în raport de circumstanțele cauzei, susținând că există probe care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Precizează că inculpații K.M.A și M.D.G erau cei care asigurau și depozitau drogurile iar inculpații M.A.M și C.I.A erau cei care intermediau comercializarea drogurilor către consumatori.
Aceasta arată că argumentația folosită de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H.,adică că lipsa antecedentelor penale nu este un motiv pentru impunerea controlului judiciar față de inculpații M.A.M și C.I.A nu este corectă. Mai arată că în raport de gravitatea săvârșirii faptelor, de modalitatea de comitere a acestora, de probele de la dosar, se justifică, luarea măsurii arestării preventive.
doamna avocat N.D.O, apărător ales al inculpatului intimat M.A.M, solicită respingerea contestației formulată de D.BT. și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Precizează că inculpatul M.A.M, a arătat încă de la prima declarație că este consumator ocazional de droguri, însă nu a vândut niciodată. Arată că există dubii cu privire la declarația martorului sub acoperire, care a cumpărat o cantitate mică de droguri.
Menționează că inculpatul nu reprezintă un pericol public pentru societate, este la prima abatere, a colaborat cu organele, nu va influența pe nimeni și nu se va sustrage.
domnul avocat Fielker Endy, apărător ales al inculpatului intimat C.I.A., solicită respingerea contestației formulată de D.BT ca nefondată și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Arată că pericolul concret pentru ordinea publică nu este dovedit. Menționează că declarația investigatorului sub acoperire, prin care acesta arată că el știe că inculpatul C.I.A., vinde droguri pe care le achiziționează de la inculpatul K.M.A., însă investigatorul sub acoperire nu face nimic să dovedească acest lucru.
Precizează că din interceptările de la dosarul cauzei nu există decât expresii de genul : „hai să ne întâlnim” sau „ coboară jos”, iar acestea nu pot fi elemente necesare care să conducă la ideea că inculpatul este o persoană periculoasă, care vinde droguri la multe alte persoane.
Arată că există o singură declarație, respectiv cea a suspectului Huță C.F. care spune că în ultimele 3-4 luni a început să consume droguri, iar în ultimele 3 săptămâni a cumpărat de la inculpatul C.I.A. substanțe în valoare de 60.00 lei.
Menționează și declarația fostei prietene a inculpatului C.IA., P.D., că a aflat că acesta face parte din anturajul lui K.M.A., dar nu spune de unde a aflat. Mai arată că la percheziția domiciliară nu s-a găsit nimic, nici măcar bani.
Față de afirmația că inculpatul C.I.A, a manifestat dispreț față de organele de urmărire penală, nu poate fi reținută deoarece acesta s-a prevalat de dreptul de a nu declara nimic, ceea ce nu reprezintă un dispreț.
Arată că instanța de fond a instituit printre obligațiile impuse în sarcina inculpatului C.I.A și măsura de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați și martori, însă s-a omis a se specifica suspecții. În acest context, inculpatul și-a blocat toți prietenii pe facebook, pentru a se supune măsurilor impuse de instanță.
domnul avocat Fielker Endy, apărător ales al inculpatului contestator K.M.A. solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și, rejudecând, a se dispune, în principal respingerea propunerii de arestare față de inculpatul K.M.A. iar, în subsidiar, solicită a se aplica măsura arestului la domiciliu.
Precizează că măsura arestului la domiciliu este o măsură suficient de restrictivă.
Mai arată că pericolul social nu a fost dovedit, iar faptul că a stat în anul 2010 în celulă cu inculpatul M.D.G., nu este o probă din care să rezulte că aceștia sunt traficanți de droguri, ci o supoziție.
Referitor la cele 3 vânzări de droguri către investigatorul sub acoperire, arată că dacă acestea erau reale, trebuiau să existe și înregistrări audio ale acestor vânzări.
doamna avocat M.M. în substituirea avocatului C.M., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul contestator M.D.G., solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și, rejudecând, a se dispune în principal respingerea propunerii de arestare față de inculpat, iar în subsidiar solicită a se aplica măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu.
Arată că din materialul probator, inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut că a depozitat la el acasă o cantitate de droguri, împins și de situația lui financiară. Mai arată că inculpatul nu a avut niciodată intenția de a comercializa droguri.
Precizează că arestul la domiciliu este o măsură de control.
În final, reprezentanta D., solicită respingerea acestora și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Precizează că apărările formulate sunt nefondate. Cu toate că s-au analizat toate categoriile de probe (planșe foto, declarații etc), subliniază că apărarea le-a evaluat individual, ori într-o cauză penală, fiecare probă se coroborează cu restul probelor.
Arată că probele au fost coroborate și au justificat luarea măsurii arestării preventive.
Inculpatul contestator K.M.A, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția.
Inculpatul contestator M.D.G, având ultimul cuvânt, arată că există un denunț al său împotriva inculpatului K.M.A, pe care solicită ca instanța să nu-l ia în considerare deoarece a fost făcut sub presiune.
Precizează că, la momentul percheziției, unul dintre anchetatori i-a sugerat să „arunce tot pe K.M.A” și să declare despre K.M.A, că îl ducea pe dincolo și îl obliga să aducă droguri în țară. Solicită a se lua o măsură mai puțin restrictivă.
Inculpatul intimat M.A.M, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. Precizează că nu reprezintă pericol public și a recunoscut că a consumat ocazional droguri.
Inculpatul intimat C.I.A, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
În urma solicitărilor părților, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel:
admite contestația formulată de reprezentanta D. și dispune arestarea preventivă a inculpaților M.A.M și C.I.A pentru o perioadă de 30 de zile;
respinge ca nefondate contestațiile formulate de K.M.A. și M.D.G. împotriva aceleași încheieri.
Consider că, instanța a procedat corect la admiterea propunerii de arestare preventivă și a celorlalți doi inculpați, aceasta fiind necesară pentru înlăturarea pericolului pe care l-ar genera cei doi dacă ar fi lăsați în libertate. Deși cei doi nu aveau antecedente penale, gravitatea faptelor, modul și circumstanțele acestora, anturajul și mediul din care provin sunt considerente solide în arestarea preventivă a acestor inculpați. De asemenea, și respingerea contestațiilor inculpaților K.M.A. și M.D.G. este una corectă deoarece din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiuni de trafic de stupefiante dar și că pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care inculpații provin, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpaților, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Capitolul VIII. Concluzii
În lucrarea de față, am încercat să fac o trecere punctuală a aspectelor celor mai importante a măsurilor preventive, respectiv a arestării preventive.
Arestarea preventivă este una dintre cele mai importante măsuri preventive dar și cea mai gravă și se poate dispune numai în condiții stricte prevăzute de lege. Odată cu luarea măsurii de arestare preventivă se aduce atingere unei libertăți fundamentale a omului și anume libertatea persoanei ce este garantată de Constituția României dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, lipsirea de libertate a unei persoane constituie excepția și nu starea firească în care o persoană este cercetata în cursul procesului penal.
Scopul arestării preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori de a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penala, de la judecată ori de la executarea pedepsei, acesta fiind singurul scop în care o persoană poate fi privată de libertate pe parcursul procesului penal și orice lipsire de libertate a unei persoane în alt scop reprezintă un abuz din partea autorităților statului. Din acest motiv, organele judiciare au obligația de urmări ca arestarea preventivă să nu fie dispusă în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.
În concluzie, în urma celor precizate mai sus se deduce că arestarea preventivă este o măsură de excepție atunci când sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru luarea sa dar și una facultativă deoarece luarea măsurii rămâne la aprecierea organului competent.
Bibliografie
Cărți:
George Coca – lector universitar, Procedura penală, Editura Universul Juridic, București, 2012, pag.171;
Valentin Mirișan – conf.univ.dr., Drept procesual penal, vol. I, Partea generală, ed. a II- a, Editura Lumina Lex, București, 2006, pag.195;
Noul Cod de procedură penală și Noul Cod de procedură penală, editura Universul Juridic, București, 2015;
Vasile Păvăleanu – conferențiar universitar doctor- Drept procesual pena Partea generală, editura Lumina Lex, București, 2001;
Noul Cod de procedură penală și Noul Cod de procedură penală, editura Universul Juridic, București, 2015;
Vasile Păvăleanu – conferențiar universitar doctor- Drept procesual pena Partea generalăl, editura Lumina Lex, București, 2001 ;
Jurisprudența C.E.D.O ;
Gheorghe Radu, Măsurile preventive în procesul penal român, editura Hamangiu, București, 2007;
Bogdan Micu, Alina-Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, Procedură penală, Curs pentru admitere în magistratură și avocatură. Teste-grilă, editura Hamangiu, București, 2014;
Constituția României, ed. a II-a, editura C.H. Beck, București, 2011;
N.Iliescu, Libertatea persoanei în lumina dispozițiilor din Codul de procedură penală, în S.C.J. nr.3/1971;
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală Partea Generală, ed. a II-a, În lumina noul Cod de procedură penală, editura Universul Juridic, București, 2015;
Leontin Coraș, Arestarea preventivă, editura C.H. Beck, București, 2006;
Mihail Udroiu, Dicționar de drept penal și de procedură penală, editura C.H. Beck, București, 2009;
Radu Chiriță, Convenția Europeană a drepturilor omului, Comentarii și explicații, ediția 2, editura C.H. Beck, București, 2008;
Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, Noul Cod de procedură penală, editura Universul Juridic, București, 2014.
Surse internet:
http://www.dex.ro/preveni ;
http://legeaz.net/dictionar-juridic/prevenirea-infractiunilor ;
http://rolii.ro/hotarari/56b4d4b8a4a9253d6d4a8dc9 ;
Legislație:
Legea nr. 254/2003 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 514 din 14 august 2013 ;
Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014;
Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicata 2011. Lege nr. 302/2004 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Arestarea Preventivă în Dreptul Procesual Penal Român (ID: 110053)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.