Arbitrajul Intern

ARBITRAJUL INTERN

IN REGLEMENTAREA NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA

CUPRINS

Capitolul 1. Introducere ……………………………………………………2

Justitia statala, in contextul economico social actual

Modalitati alternative de solutionare a litgiilor

Institutia arbitrajului in reglementarea Noului Cod de Procedura Civila

Avantajele arbitrajului

Dezavantajele arbitrajului

Capitolul 2. Conventia Arbitrala ………………………………………….15

2.1 Persoanele ce pot incheia conventie arbitrala

2.2 Obiectul arbitrajului

2.3 Proceduri speciale nonarbitrabile

2.4 Conventia arbitrala

2.4.1 Clauza compromisorie

2.4.2 Compromisul

2.4.3 Conventia arbitrala implicita

2.4.4 Revocarea conventiei arbitrale

Capitolul 3. Procedura Arbitrala ………………………………………….25

3.1 Principii generale al procedurii arbitrale

3.2 Procedura arbitrala

3.2.1 Etapele procedurii arbitrale.

3.3 Deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale

3.4 Termenul arbitrajului

Capitolul 4. Hotararea Arbitrala …………………………………………..39

4.1 Conditiile hotararii arbitrale

4.2 Efectele hotararii

4.3 Executarea hotarii arbitrale

Capitolul 5. Actiunea in anulare ……………………………………………43

5.1 Natura juridica a actiunii in anulare

5.2 Competenta

5.3 Solutionarea actiunii in anulare

5.4 Motivele actiunii in anulare

5.5 Termenul de exercitare a actiunii in anulare

5.6 Solutionarea actiunii in anulare

Capitolul 1 – Introducere

Justitia statala, in contextul economico social actual

Justitia statala, in contextul economico-social actual, se regaseste intr-un impas major datorat cresterii de la an la an a numarului de dosare. Inevitabil se poate sesiza efectul de cascada ce provine din supraaglomerarea instantelor de judecata, ce impulsioneaza o comprimare majora a activitatii de judecata si in mod implicit conduce la alterarea calitatii actului de justitie si la diminuarea gradului de satisfactie a justitiabilului.

Factorii determinanti ce dirijeaza la lungirea procedurilor sunt multipli. Cu titlu exemplificativ putem mentiona: modificarile legislative, posturile vacante in schema instantelor, conduita necorespunzatoare a partilor sau a avocatilor partilor, prin cereri nejustificate de amanare a cauzei, absenta partilor la termenul de judecata fara a solicita judecarea in lipsa si implicit suspendarea cauzei, nedepunerea raportului de expertiza in termenul stabilit de instanta sau depunerea unui raport de expertiza necorescunzator cu obiectivele stabilite de instanta, etc. .

Consiliul Superior al Magistraturii a identificat trei motive principale de amanare a cauzelor: amanarea pronuntarii, lipsa de aparare si lipsa de procedura. Aspectul ingrijorator este principalul motiv de amanare al cauzelor, indiferent de stadiul procesual, fond, apel sau recurs, acesta fiind amanarea pronuntarii.

Volumul de activitate al instantelor a crescut exponential incepand cu anul 2008, la nivelul anului 2012 inregistrandu-se un volum de 2455181 cauze noi si 880491 cauze aflate in stoc comparativ cu anul 2008 cand statistic au fost inregistrate 1567919 cauze noi si 434826 cauze aflate in stoc.

De la inceputul anului 2008, instantele s-au confruntat cu o crestere consecutiva si accentuata a numarului de cauze deduse judecatii. Astfel, la finalul anlului 2013 daca la nivelul judecatoriilor volumul de dosare cu care este incarcat un judecator nu prezinta diferente notabile, la nivelul instantelor superioare , a tribunalelor si curtilor de apel, se poate observa chiar o dublare a volumului de munca cu care este incarcat un judecator.

Pe fondul inconvenientelor pe care le prezinta justitia statala (costuri, durata, complexitate, etc.), mijloacele alternative de solutionare a litigiilor aspira la statutul de solutie veritabila si realista de solutionare pentru degrevarea instantelor de judecata. Prin mijloacele alternative de solutionare a unui litigiu ce necesita interventia unui tert si sustrag cauza din sfera de competenta a instantelor regasim medierea, medierea-arbitraj si arbitrajul.

Infografic 1 – Volumul de dosare pe judecator

Modalitati alternative de solutionare a litgiilor

Care este cea mai buna alternativa de solutionarea a litigiilor? Posibil cel mai bun raspuns la acesta intrebare il aflam prin prisma altei intrebari: Care este misiunea tertului ales de parti?Este el un arbitru sau un mandarat, conciliaror, expert?

Este posibil ca o clauza compromisorie sa fie nula, in timp ce o clauza de conciliere, de expertiza sau chiar de mandat comun sa fie perfect valabila; conditiile de forma impuse de art. 548 cod procedura civila pentru validitatea conventiei arbitrale nu sunt cerute unei conventii prin care s-ar organzia o procedura nonarbitrala.

Este necesar totdeauna sa se delimiteze clar arbitrajul in raport cu alte institutii invecinate lui.

Medierea

Reprezinta modalitatea de solutionare a conflictelor cu ajutorul unei terte persoane, imputernicite prin liberul consimtamant la partilor, cu scopul de a acorda asistenta la incheierea unei intelegeri amiabile, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate. Medierea prezinta avantajele unei asistente personalizate, confidentiala si privata, cu scopul de a starui in intelegerea obiectivelor si intereselor partilor, astfel incat acestea sa contracteze o intelegere reciporoc avantajoasa.

Avand in vedere functia jurisdictionala a arbitrului, aceea de a solutiona un litgiu si misiunea conciliatorului si a mediatorului care este de a preveni un litigiu susceptibil de rezolvare de catre un organ jurisdictional, se contureza o usoara diferenta intre mediere si arbitraj.

Dezavantajul medierii se reflecta intr-o masura dualista. Prin insasi natura partilor, conflictuala, ce altereaza disponibilitatea acestora de a incheia amiabil conflictul. Mediatorul are misiunea de a ajuta partile sa isi inteleaga mai bine nevoile si obiectivele si de a starui in proiectul de conciliere. Si cu toate acestea, lipsa consimtamantului partilor la acordul de mediere sau refuzul de a solutiona conflictul pe cale amibaila, va readuce cauza in sfera instantelor de judecata.

In al doilea rand, orice intelegere incheiata cu asistenta unui mediator prin acordul partilor este lipsita de efecte, daca partile cu rea-credinta evita sa isi execute obligatiile asumate prin intelegerea mediata.

Legiuitorul a inteles importanta acestui aspect si ca o sa masura de siguranta, orice intelegere mediata este ulterior supusa verificarii instantei printr-o cerere ce are ca obiect pronunțarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor rezultata din acordul de mediere. Cererea se judeca in camera de consiliu dar va necesita alte chetuileli din partea justitiabilului, un nou termen pana la obtinerea unei hotarari executorii si un alt dosar pentru judecator.

Conciliatorul tinde sa antreneze partile la un acord, organizand si orientand negocierile; mediatorul face chiar mai mult, oferind un proiect de conciliere, pe care il supune acordului partilor. Ambele institutii presupun un dezacord anterior concilierii si un acord posterior acesteia. In arbitraj partile se supun deciziei unui tert, la elaborarea careia ele nu participa. In procedura concilierii sau a medierii, solutia rezulta, prin staruinta mediatorului, din acordul partilor. De atlfel, forta deciziei tertului este diferita in cazul in care el se manifesta ca arbitru sau ca mediator ori conciliator. In cazul medierii, partile cunosc solutia ligiului in legatura cu care sunt chemate sa-si exprima acordul; in arbitraj, partile inteleg sa se supuna fata de solutia tribunalului inainte de a o cunoste.

Medierea-arbitraj

Este o procedura de solutionare a litigiilor in doua etape. Dupa cum face trimitere si numele, in prima etapa partile incerca solutionarea litigiului prin mediere, iar daca aceasta esueaza in tot sau in parte, va fi supusa arbitrajului asupra aspectelor ce nu au putut fi mediate. Partile ar putea ele insele sa stabileasca prin coventia arbitrala ca inainte de investirea tribunalului arbitral, vor incerca solutionarea diferendului pe cale amiabila sau cu participarea unui conciliator. Neindeplinirea acestei obligatii este de natura sa constituie un impediment in investirea tibunalui arbitral? Categoric, nu. Eventual se vor putea solicita daune-interese de la partea din vina careia nu s-a putut parcurge mai inainte de sesizarea tribunalului arbitral incercarea de conciliare. Tribunalul arbitral va urma sa examineze cu atentie clauza pentru incercarea de conciliere, neputandu-se exclude ipoteza stabilirii unei asemenea clauze ca o conditie de eficienta a insasi conventiei de arbitraj. Atat medierea cat si arbitrajul sunt realizate de catre acelasi tert, iar cand acest lucru nu este posibil sau nu este dorit, medierea va fi realizata de catre un mediator iar arbitrajul de catre un arbitru cu conditia ca cel din urma sa fi participat la procesul medierii. Avantajul acestei modalitati alternative extrajudiciare, il reprezinta celeritatea solutionarii si increderea pe cere partile si-o acorda reciproc, de a rezolva pe cale amiabila litigiul. Increderea dublata prin persoana tertului in calitate de mediator si arbitru pentru sustinerea intereselor si obiectivelor partilor in vederea solutionarii amiabile a diferendului.

Dezavantajele, mai mult decat evidente, se prezinta in ipoteza in care : litgiul s-ar stinge prin mediere ne aflam in situatia prezentata anterior, iar daca medierea ar esua si litigiul s-ar stinge prin hotarare arbitrala, ar implica un cuantum al cheltuielilor superior si pe o durata de solutionare mai mare.

Arbitrajul

Este calificat in literatura de specialitate ca o forma de justitie privata. Acesta metoda alternativa de solutionare a litgiilor tinde sa ofere partilor avantajele pe care acestea nu le regasesc in justitia etatica. Printre avantajele sale regasim confidentialitatea procedurii, celeritatea, flexibilitatea si specializarea.

Un alt avantaj al arbitrajului este costul procedurilor arbitrale, care sunt calculate raportat la valoarea litigiului intr-un trend ascendent regresiv. Spre deosebire taxele judiciare ce sunt calculate proportional cu valoarea litigiului, taxele arbitrale scad cu cat valoarea litgiului este mai mare.Un avantaj incontestabil, am putea adauga, pentru litigiile de mare valoare si pentru societatiile comerciale ce doresc o solutionare cat mai propta.

Costurile, de cele mai multe ori insa, sunt net superioare celor practicate de instantele de judecata dar prin prisma avantajelor oferite de arbitraj acestea se justifica pe deplin.

Institutia arbitrajului prezinta trei mari dezavanataje:

costurile ridicate;

tribunalul arbitral nu poate exercita aceleasi constrangeri ca si o instanta judiciara in procesul administratii probelor ( ex: nu se pot aplica sanctiuni martorilor sau expertilor care nu se supun indicatiilor instantei)

riscul organizarii arbitrajelor paralele cu privire la acelasi litigiu; si implicit pronuntarea unor hotarari arbitrale contradictorii.

In arbitraj partile se supun deciziei unui tert, la elaborarea careia ele nu participa; iar in procedura concilierii sau a medierii solutia litgiului rezulta din acordul partilor.

1.3 Institutia arbitrajului in reglementarea Noului Cod de Procedura Civila

Institutia arbitrajului in reglementarea Noului Cod de Procedura Civila este reglementata in Cartea a IV-a a Noului Cod de Procedura Civila, structurata in sapte titluri, intr-un numar total de 80 de articole. Cele 7 titluri contin dispozitii cu privire la dispozitiile generale, conventia arbitrala, tribunalul arbitral, procedura arbitrala, desfintarea hotararii arbitrale, executarea hotararii arbitrale si arbitrajul institutionalizat. Dispozitiile ce reglementeaza arbitrajul international se regasesc intr-un titlul separat, in cartea a VII-a, titlul IV unde regasim reglementarea Arbitrajului international si a efectelor hotararilor abitrale straine.

Vechiul Cod de Procedura Civila reglementa institutia arbitrajului ca un tot unitar in cadrul Cartii a IV-a intr-un numar to se pot aplica sanctiuni martorilor sau expertilor care nu se supun indicatiilor instantei)

riscul organizarii arbitrajelor paralele cu privire la acelasi litigiu; si implicit pronuntarea unor hotarari arbitrale contradictorii.

In arbitraj partile se supun deciziei unui tert, la elaborarea careia ele nu participa; iar in procedura concilierii sau a medierii solutia litgiului rezulta din acordul partilor.

1.3 Institutia arbitrajului in reglementarea Noului Cod de Procedura Civila

Institutia arbitrajului in reglementarea Noului Cod de Procedura Civila este reglementata in Cartea a IV-a a Noului Cod de Procedura Civila, structurata in sapte titluri, intr-un numar total de 80 de articole. Cele 7 titluri contin dispozitii cu privire la dispozitiile generale, conventia arbitrala, tribunalul arbitral, procedura arbitrala, desfintarea hotararii arbitrale, executarea hotararii arbitrale si arbitrajul institutionalizat. Dispozitiile ce reglementeaza arbitrajul international se regasesc intr-un titlul separat, in cartea a VII-a, titlul IV unde regasim reglementarea Arbitrajului international si a efectelor hotararilor abitrale straine.

Vechiul Cod de Procedura Civila reglementa institutia arbitrajului ca un tot unitar in cadrul Cartii a IV-a intr-un numar total de 31 de articole.Spre deosebire de Noul Cod reglementarea arbitrajului international se regasea in aceeasi Carte unde erau statuate si dispozitiile cu privire la arbitrajul international si efectele hotararilor arbitrale straine.

Printre cele mai notabile noutati introduse in Noul Cod de Procedura Civila regasim, la art. 541, definitia aritrajului ca fiind: „o jurisdictie alternativa avand caracter privat”. Partile aflate in litigiu si tribunalul arbitral pot stabili reguli de procedura ce pot deroga de la dreptul comun, cu conditia ca aceste reguli sa nu fie contrare ordinii publice si a dispozitiilor imperative ale legii.

Din definitia arbitrajului, insasi doua elemente definitorii sunt evidente: arbitrajul are o natura contractuala – in considerarea conventiei de arbitraj prin care acesta este creat; iar functia arbitrajului este una jurisdictionala – in considerarea hotarii prin care el se finalizeaza.

De asemenea Noul Cod introduce in structura sa si definitia arbitrajului institutionalizat, la art. 616, unde este definit ca „forma de jurisdictie arbitrala care se constituie si functioneaza in mod permanent pe langa o organizatie sau institutie interna ori internationala sau ca organizatie nonguvernamentala de interes public de sine statatoare, in conditiile legii pe baza unui regulament propriu aplicabil in cazul tuturor litigiilor supuse ei spre solutionare potrivit unei convetii arbitrale”.

Aceste practici de organizare a arbitrajului sunt bine inradacinate atat in legislatia noastra, cat si in majoritatea legislatiilor care permit arbitrajul ca forma de justitie privata. In dreptul nostru, Cod de procedura civila instituie in art. 545 cele doua modalitati de arbitraj, respectiv arbitrajul institutionalizat „organizat de o institutie permanenta de arbitraj” si arbitrajul ad-hoc „sau de o alta entitate sau ori de o persoana fizica”.

In cazul arbitrajului ad-hoc, partile trebuie sa numeasca arbitrul sub sanctiunea nulitarii; in cazul arbitrajului institutionalizat este suficienta aratarea institutiei sau regulilor de procedura ale institutiei ce va organiza arbitrajul.

Numarul arbitrilor trebuie sa fie intotdeauna impar, arbitrajul poate fi judecat de un arbitru unic sau de mai multi. Reglementarea unui numar impar de arbitrii s-a introdus pentru considente mai vechi de practica si pentru optimizarea timpului arbitrajului.

Conform art. 556 alin.2 in ipoteza in care partile nu au stabilit numarul de arbitrii pentru judecarea litigiului, acesta va fi judecat intr-un complet de 3, cate unul ales de fiecare parte, iar cel de-al 3-lea, supraabitrul, va fi ales de catre cei 2 arbitrii desemnati. De asemenea acestora le revine sarcina de a alege si un supleant al supraarbitrului.

Spre deosebire de veche reglementare, termenul pronuntarii hotararii arbitrale a fost marit de la 5 luni la 6 luni, cu posibilitatea de prelungire a acestui termen „o singura data” cu 3 luni, pentru motive temeinice. In reglemetarea vechiului Cod Civil aceasta mentiune nu era prevazuta.

In orice caz, termenul arbitrajului este prelungit de drept cu 3 luni in ipoteza decesului uneia dintre parti.

Elemente caracteristice arbitrajului:

Arbitrajul este atat o institutie, cat si o procedura

Arbitrajul rezulta din vointa partilor

Partile pot conveni sa-si rezolve diferentul care le opune numai in limitele permise de lege

Convenind la rezolvarea diferendului pe calea arbitrajului, partile evita astfel competenta instantei judecatoresti

Litigiul in considerarea caruia se va produce investirea tribunalului arbitral poate fi unul virtual sau unul actual.

Putem sa mai mentionam ca elemente de noutate introduse de Noul cod de procedura civila in reglementarea institutiei arbitrajului urmatoarele: „modificarea criteriilor de delimitare a sferei litigiilor ce pot face obiectul arbitrajului, fiind eliminata referirea la litigiile patrimoniale; posibilitatea solutionarii prin arbitraj a litigiilor in care subiecte sunt parti persoanele juridice de drept public; consacrarea unei instante unice – tribunalul de la locul arbitrajului, competenta sa intervina pentru a solutiona problemele ce se pot ivi in organizarea si desfasurarea arbitrajului. eliminarea conditiei cetateniei romane pentru arbitrii; trimiterea la dreptul comun in materia incompatibilitatii, pentru a nu se intrerupe cursul arbitrajului prin cereri abuzive de recuzare; reglementarea mai precisa a sanctiunii caducitatii arbitrajului pentru depasirea termenului de solutionare a litigiului; trimiterea expresa la principiile fundamentale ale procesului civil, care se aplica si arbitrajului, in masura in care sunt compatibile cu acesta; reglementarea mai precisa a modului in care tribunalul arbitral isi verifica din oficiu competenta, iar hotararea prin care acesta se declara necompetent nu este supusa niciunei cai de atac, favorizand astfel solutionarea rapida a litigiului; eliminarea obligativitatii ca deliberarea asupra pronuntarii hotararii arbitrale sa aiba loc cu participarea personala a tuturor arbitrilor; stabilirea competentei curtii de apel de a judeca actiunea in anulare a hotararii arbitrale”.

Cu privire la institutia arbitrajului a fost ridicata si exceptia de constitutionalitate, asupra careia Curtea Constitutionala a decis:

Speta 1 – Neconstitutionalitatea dipozitiilor art. 340-368 din Codul de Procedura Civila

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii arata ca textele de lege criticate fac referire la o instanta exceptionala, prohibita de Constitutie, constituita din persoane care nu sunt magistrati independenti, nu se supun legii, dar care judeca litigii a caror solutionare intra in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti, potrivit legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara. Astfel, arbitrii nu pot constitui o instanta impartiala si independenta, in sensul dispozitiilor art. 6 din Convetia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat procedura in fata tribunalelor arbitrale nu este publica si nici gratuita, iar hotararea prin care se solutioneaza litigiul nu este supusa decat unei cai extraordinare de atac, respectiv actiunea in anularea litgiului.

Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile de lege criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie si la dreptul la un proces echitabil, art. 124-127 privitoare la infaptuirea justitiei, statutul judecatorilor, instantelor judecatoresti si caracterul public al dezbaterilor, precum si ale art. 129 privind folosirea cailor de atac.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca arbitrajul constituie o exceptie de la principiul potrivit caruia infaptuirea justitiei se realizeaza prin instantele judecatoresti si reprezinta acel mecanism juridic eficient, menit sa asigure o judecata impartiala, mai rapida si mai putin formala, confidentiala, finalizata prin hotarari susceptibile de executare silita.

Arbitrajul se organizeaza si se desfasoara potrivit conventiei arbitrale incheiate intre parti, cu respectarea principiului libertatii de vointa a acestora, sub rezerva respectarii ordinii publice, a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, asa cum prevede art. 341 C. pr. civ.. Prin urmare, partile pot stabili prin conventia arbitrala sau printr-un act aditional incheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului si , in general, orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului. In cazul in care partile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmeaza sa fie aplicata.

In ceea ce priveste pretinsa incalcare a prevederilor art. 126 alin.5 referitoare la interzicerea infintarii de instante extraordinare, Curtea constata ca instantele de arbitraj comercial nu intrunesc trasaturile caracteristice instantelor extraordinare, intrucat procedura urmata de acestea nu incalca si nici nu restrange drepturile procesuale ale partilor prevazute in Codul de Procedura Civila si nici alte drepturi sau libertati ale acestora. Curtea retine ca insasi Constitutia, in art. 146 lit. d), recunoaste existenta instantelor de arbitraj comercial, precizand ca exceptiile de neconstitutionalitate pot fi ridicate si in fata acestor instante, pe langa cele judecatoresti.

Prin urmare, Curtea respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 340-368.

*Exceptie ridicata in Dosarul nr.4.364/2006 al Tribunalului Iasi – Sectia Contencios Administrativ.

1.4 Avantajele arbitrajului

Intre jurisdictia arbitrala si jurisdictia etatica nu sunt raporturi de concurenta, ci regasim raporturi de completare a cailor de solutionare a litigiilor. Astfel, intre parti prin vointa lor se naste ideea de parteneriat in solutionarea litigiului prin colaborare,si nu prin antagonism. Arbitrajul, ca modalitate alternativa cu caracter privat de solutionare a litigiilor prezinta sase avantaje, dintre care cel mai important, in opinia noastra este specializarea, ce sporeste increderea partilor si in garantia faptului ca cei ce ii vor judeca inteleg pe deplin relatiile comerciale si uzantele din materia litigiului dedus judecatii, printr-o relatie de incredere ce se manifesta intre parti si arbitrii.

Confidentialitatea procedurii.

Spre deosebire de procedura judiciara, care este supusa principiul publicitatii, arbitrajul prezinta un grad ridicat de confidentialitate, sporind in acest fel la pastrarea secretului comercial. In cadrul dezbaterilor arbitrale numai partile sau reprezentatii acestora participa iar hotararea este pronuntata de catre tribunalul arbitral numai partilor.

Aspect apreciat in raporturile de natura comerciala, unde protejarea secretului comercial are o mare insemnatate.

Celeritatea.

Prin posibilitatea derogarii de la dreptul comun, in materia arbitrajului se renunta la formalismul excesiv al procedurii de judecata, iar ca un prim rezultat, procedura arbitrajului se desfasoara mai prompt permitand solutionarea eficienta a raporturilor litigioase dintre parti.

„Arbitrajul este sansa eliberarii de unele dintre canoanele procedurale”. Astfel hotararea trebuie pronuntata in termenul stabilit de conventia arbitrala iar daca partile nu au stabilit un termen sau daca ele nu au prelungit termenul arbitrajului, tribunalul arbitral este obligat sa pronunte hotararea in termen de cel mult 6 luni de la data constituirii sale, in temeiul art. 567 alin 1 C. pr. civ., sub sanctiunea caducitatii arbitrajului.

Flexibilitatea

Partile au libertatea de alegere a legii aplicabile fondului cat si a procedurii ce va fi urmata in solutionarea litigiului, sub rezerva respectarii dispozitiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri.

Mai mult decat atat, partile pot stabili modalitatea cum vor fi suportate cheltuieliile arbitrale in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea arbitrajlui, onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor conform art. 595 Cod procedura civila, precum si avantajul desemnarii arbitrilor cat si durata arbitrajului. In lipsa unei asemenea conventii, codul de procedura civila, prevede ca partea carea a pierdut litigiul va suporta cheltuielile arbitrale, iar daca cererea a fost admisa doar in parte, proportional cu ceea ce s-a acordat.

Specializarea.

In virtutea dispozitiei prin care partile aleg in mod liber arbitrul, cu conditia ca acesta sa respecte principiile de impartialitate, independenta si imparietate, este de natura practica a alege specialisti reputabili din domeniul ce face obiectul litigiului. Este o evidenta garantie ce sporeste increderea in rezultat prin competenta celor ce-i vor judeca. Se releva astfel o judecata eficienta, efectuata de arbitri cu experienta indelungata si de o competenta recunoscuta in domeniul litigiului.

Avantajul specializarii reprezinta probabil cel mai important argument ce se poate aduce in favoarea arbitrajului, prin prisma faptului ca arbitrul, liber ales de catre parti este un specialist reputabil ce se bucura de increderea partilor si cu un bogat volum de cunostinte in domeniul pentru ca a fost ales sa arbitreze. Comparativ cu justitia statala, unde magistratul este incredintat cu un numar mare de dosare si nu beneficieaza de un timp suficient pentru studierea problematicii si de o pregatire specializata in domeniul comercial dedus judecatii, pot aparea erorile de judecata, si implicit casarea sentintei si retrimiterea acesteia spre rejudecare pentru solutionarea justa a litigiului.

Arbitrul ales este suspus numai legii si probelor administrate, unde aprecierea probelor se face pe baza convingerii intime a arbitrului. De aceea reputatia si increderea pe care partile o acorda persoanei arbitrului este esentiala. Judecata in arbitraj prezinta si avantajul de a putea valoriza nu doar echitatea, ci si uzantele comerciale si reguliile profesionale.

Neindeplinirea conditiilor de calificare si de independenta a arbitrilor poate constitui cauza de recuzare a acestora.

Obligativitatea hotararii.

Sentinta pronuntata de o instanta arbitrala este obligatorie pentru parti si poate fi pusa in executare imediat sau la termenul aratat in hotarare. In baza principiului bunei credinte partile asa cum au incheiat conventia arbitrala se vor si supune hotararii arbitrale. In caz de refuz, sau pentru neindeplinirea obligatiilor reveninte prin hotare arbitrala, art. 615 prevede posibilitatea ca aceasta sa poate fi investita cu formula executorie si pusa in executare intocmai ca o hotarare judecatoreasca

Controlul asupra legalitatii hotararii arbitrale

Legalitatea pronuntarii hotararii arbitrale este asigurata in baza art. 608 Cod pr. civila, iar controlul legalitatii hotararii arbitrale se face prin actiunea in anulare, in baza articolului mentionat ce prevede ca „hotararea arbitrala poate fi defiintata numai prin actiune in anulare … pentru unul dintre urmatoarele motive:

litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului;

tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii nule ori inoperante;

tribunalul arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala;

partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal indeplinita;

hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut la art. 567, desi cel putin una dintre parti a declarat ca intelege sa invoce caducitatea, iar partile nu au fost de acord cu continuare judecatii, potrivit art. 568 alin. 1 si 2;

tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;

hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntarii ori nu este semnata de arbitri;

hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii;

daca, dupa pronuntarea hotararii arbitrale, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocata in acea cauza, declarand neconstitutionala legea, ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori alte dispozitii din actul atacat, care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare.

Actiunea in anularea hotararii arbitrale este de competenta Curtii de Apel in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul si se judeca in completul prevazut de lege pentru judecata in prima instanta.

Hotararile curtii de apel ce admit actiunea in anularea sunt supuse recursului conform art. 613 alin.4 Cod pr. civila.

Dezavantajele arbitrajului

Arbitrajul, ca orice metoda alternativa de solutionare a litigiilor, prezinta si dezavantaje:

Costul mai ridicat al cheltuielilor partilor

Subiectele ce recurg la arbitraj sunt nevoite sa suporte cheltuieli mai ridicate decat printr-o actiune adresata instantelor de judecata.

Privit, in schimb, in raport cu durata, calitatea si rezultatul unei astfel de proceduri private, costurile procedurii arbitrale s-ar putea sustine ca sunt mult mai reduse comparativ cu cele ale unei proceduri statale.

Partile pot stabili prin conventia arbitrala modul de suportare a cheltuielor, iar in lipsa unei asemenea conventii, acestea vor fi stabilite de catre tribunalul arbitral pentru partea care a pierdut litigiul integral daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate, sau proportional cu ceea ce s-a acordat daca cerea este admisa in parte.

Partile trebuie sa suporte, printre altele, onorariile arbitrilor si cheltuieliile acestora facute in legatura cu arbitrajul iar organizarea arbitrajului printr-o institutie cu atat mai mult mai costisitoare. Din acest motiv se poate afirma ca arbitrajul este „o justitie de lux, rezervata partilor instarite”.

Cheltuielile arbitrale se prezinta a fi dezavantajoase pentru necomercianti sau pentru comerciantii de talie mica, in virtutea faptului ca acestea sunt mai ridicate decat cheltuielelile implicate de procedura etatica, iar pentru acestia primeaza cuantumul scazut al cheltuilelor si mai putin factorul de celeritate.

Lipsa de imperium a arbitrajului

Tribunalul arbitral nu poate exercita aceleasi constrangeri ca si unul judiciar in procesul administratii probelor (spre exemplu nu poate aplica sanctiuni martorilor sau expertilor care nu se supun indicatiilor instantei sau nu se pot lua masurile asiguratoare si masurile provizorii).

Spre deosebire de judecatorul statal , depozitar al autoritatii publice, arbitrul nu dispune de putere de constrangere, el fiind lipsit de imperium. „Aceasta inferioritate a arbitrajului in raport cu procesul statal va face adesea necesara o colaborare a judecatorului si arbitrului, pentru a asigura executarea deciziilor acestuia din urma”.

Legiuitorul a inteles necesitatea acestei colaborari, iar prin aplicarea art. 589 alin.3 coroborat cu art. 547 din Codul de procedura civila, instanta poate interveni pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in desfasurarea arbitrajului. Aceste cereri se judeca de urgenta prin procedura ordonantei predintiale si nu sunt supuse nici unei cai de atac.

Riscul organizarii arbitrajelor paralele

Lipsa consensului partilor poate duce la organizarea unor arbitraje paralele, cu toate consecintele negative ce pot decurge de aici, intre care, pronuntarea unor hotarari arbitrale contradictorii.

Ne regasim in aceasta ipoteza cand partile nu au incheiat o conventie arbitrala iar parti litigante introduc o cerere de arbitraj, fiecare, la camera de arbitraj pe care o considera competenta a solutiona litigiul. O alta ipoteza poate surveni cand conventia arbitrala sau clauza compromisorie sunt redactate lacuniar iar partile considera a fii competente doua tribunale arbitrale distincte.

In ipoteza unu arbitraj multipartit dificultatile sunt evidente. Spre deosebire de instanta judecatoreasca care are posibilitea conexarii mai multor pricini, tribunalul arbitral nu se poate proceda astfel, fapt ce conduce la dispersarea procedurilor in fata diferitelor organe jurisdictionale, arbitrale si etatice.

Incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei posibilitatea de se reveni la instanta judecatoreasca.

Speta 2 – Competenta Curtii de Arbitraj. Litigiu arbitral – consecinta a vointei partilor

Competenta tribunalului arbitral a fost contestata de parata Bursa Romana de Marfuri Bucuresti, pe motiv ca „intre partile implicate in tranzactia contestata sau intre acestea si B.R.M. nu s-a incheiat nici un compromis sau nu se poate dovedi semnarea niciunei clauze compromisorii”. Mai mult, aprecieaza ca singura institutie competenta sa judece un asemenea litigiu este Comisia Bursiera de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

SC O.D. SRL a invocat aceeasi exceptie, motivand ca numai Comisia Bursiera de pe langa Colegiul de conducere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei este competenta, iar mai departe competenta de solutionare a unui asemenea litigiu ar reveni, conform art. 255 O.U.G nr. 34/2006, organului administrativ jurisdictional in baza Legii nr. 544/2004 .

Ambele sustineri sunt neintemeiate si exceptia a fost respinsa, deoarece, din analiza raporturilor juridice intre parti, coroborate cu prevederiile Legii nr. 357/2005 privind bursele de marfuri (art.26) si ale Regulamentelor Bursei Romane de Marfuri privind organizarea si functionarea pietei de disponibil (art.16 alin.4 si 5), rezulta in mod cert ca la data declansarii litigiului Bursa Romana de Marfuri nu avea organizata o Camera Arbitrala si cand aceasta nu exista competenta materiala revine Comisiei de Abitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Ca atare, partile au inteles sa formuleze o cerere de arbitraj, respectiv intampinare, considerand litigiul deopotriva arbitral, desi cu adevarat intre ele nu a existat o clauza compromisorie in sensul de instrumentum si nici un compromis ca act de sine statator.

Capitolul 2 – Conventia Arbitrala

2.1 Persoanele ce pot incheia conventie arbitrala

In arbitrajul intern atat persoanele fizice cat si juridice pot incheia conventie arbitrala singura cerinta impusa de legiuitor este capacitatea deplina de exercitiu.

Prin urmare, nu poate recurge la arbitraj persoana fizica lipsita total de capacitate de exercitiu, nici singura, nici prin reprezetant legal, cum nici minorul cu capacitate limitata de exercitiu nu o poate face, chiar asistat de reprezentantul sau legal si cu incuviintarea autoritatii tutelare.

Persoana juridica poate incheia o astfel de conventie de la momentul dobandirii capacitatii de exercitiu, cu conditia respectarii principiului specializarii de folosita.

Statul si autoritatile publice pot incheia conventie arbitrala numai daca sunt autorizate prin lege sau prin coventii internationale la care Romania este parte.

Conventia de la Geneva in materia arbitrajului comercial international prevede in mod expres facultatea personalor juridice drept public de a incheia valabil conventii de arbitraj, dand statelor semnatare dreptul de a emite rezerve in acesta privinta

Reglementare interna, contine dispozitii referitore la capacitatea persoanele juridice de drept public de a incheia conventii arbitrale in baza art. 542 alin.2 Cod procedura civila, numai in ipoteza in care acestea au ca obiect de activitate si activitati economice, si numai daca prin actul lor de infiintare ori de organizare sau prin lege nu se prevede altfel.

Pentru ca un litigiu sa poate fi supus arbitrajlui, pe langa toate aceste conditii de arbitrabilitate, se mai cere o conventie de arbitraj valida, incheiata valabil, daca si celelealte conditii sunt respectate.

Legislatia romana califica drept abuziva clauza compromisorie in contractul dintre comercianti si consumatori.

Acesta prevedere se regaseste in Legea 193 din 6 noiemebrie 2000 privind clauzele abuzive dintre contractele incheiate intre comercianti si consumatori (in Anexa: „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: […] I) exclud dreptul consumatorului de a intreprinde o actiune legala sau de a exercita un alt remediu legal, solicitandu-i in acelasi timp rezolvarea disputelor in special prin arbitraj.”

Acesta dispozitie doreste sa protejeze consumarul de cheltuielile ridicate pe care arbitrajul le-ar presupune si implicit impiedicarea sa la accesul liber la justitie. Legislatiile mai multor state au interzis aceste tipuri de clauze, in situatii determinate, cand inegalitatea dintre parti poate impiedica liberul acces la justitie.

2.2 Obiectul arbitrajului

Prin dispozitiile Noului cod de procedura, in cadrul articolul 542 alin.1, cu referire le obiectul arbitrajului, nu mai sunt preluate prevederile vechiului cod, conform caruia obiectul arbitrajului il putea face doar drepturile ce sunt cu caracter patrimonial si respectiv tranzactionabilitatea dreptului ce face obiectul litigiului. Noua reglementare prevede limitativ drepturile ce nu pot fi obiect al arbitrajului, si anume, stare civila, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie si drepturile asupra carora partile nu pot sa dispuna. Este o schimbare importanta si benefica adusa de Noul Cod de Procedura Civila, prin prisma faptului ca se intrevad noi posibilitatii de solutionare a ligiilor prin procedura arbitrala.

Din considerente de ratiune si prin considerentul ca arbitrajul este inca o justitie privata ce nu poate fi accesata fara eforturi financiare ridicate, ne vom limita a face comentarii asupra litgiilor ce au ca obiect drepturile cu caracter partimonial si asupra carora tranzactionabilitea dreptului se poate face.

Litigiile care au un obiect ce poate fi evaluat in bani in mod direct pun probleme in practica in privinta stabilirii caracterului lor patrimonial si, subsecvent a arbitrabilitatii acestora. Un exemplu in acest sens il poate consitui cererile pentru constatarea sau declararea rezilierii/rezolutiunii unui contract, mai ales cand acestea nu sunt insotite de capete de cerere privind restituirea prestatilor partilor, care prin efectele lor, pot fi asimilate unor cereri cu caracter patrimonial. Exista o tendinta majoritara in sensul arbitrabilitatii unor astfel de litgii, datorita efectului de restabilire a echilibrului patrimonial pe care il produce desfiintarea unui contract pentru neindeplinirea cuplabila a uneia dintre parti.

Drepturile tranzactionabile constituie drepturi asupra carora o persoana poate sa dispuna potrivit legii.

In general drepturile cu caracter patiomonial sunt si drepturi care pot fi tranzactionate de catre parti, de la acesta regula existand insa anumite exceptii prevazute expres de lege. Printre acestea, enumeram drepturile asupra unor bunuri din domeniul public, anumite drepturi ale salariatilor, drepturi cu caracter patriomnial ce decurg din relatiile societare (dintre societate – asociati sau dintre asociati) etc..

Nu pot face obiectul unei conventii de arbitraj litigiile ce privesc starea civila, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie, precum si drepturile asupra carora partile nu pot sa dispuna.

Printre drepturile de care partile nu pot sa dispuna idenfiticam lucrurile care nu sunt in circuitul civil; mostenirile nedeschise, o datorie ce rezulta dintr-un contract de joc sau de pariu; deoarece legea nu confera o actiune in justitie pentru asemenea datorii si cu privire la orice alte raporturi care intereseaza ordinea publica sau care sunt interzise prin lege de a tranzactionate.

2.3 Proceduri speciale nonarbitrabile

Doctrina este unanima in a considera ca tribunalul arbitral nu poate aplica procedura specifica somatiei de plata/ordonantei de plata deoarece dispozitiile art. 541 alin. 2., care lasa partilor posibilitatea de a alege normele de procedura pe care tribunalul trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, au in vedere solututionarea in fond a acestuia, iar nu o procedura speciala instituita pentru instantele judecatoresti.

Solutia a fost imbratisata si de jurisprudenta:

Speta 3 – Nonarbitrabilitatea somatiei de plata/ordonantei de plata

“Cererile din procedura somatiei de plata si cea a ordonantei de plata nu sunt arbitrabile (…), chiar daca partile au incheiat o convetie arbitrala asupra fondului ligiului patrimonial (…). Pentru aceste cereri s-au adoptat proceduri speciale, date numai in competenta judecatorului, astfel nu se pot aplica dispozitiile art. 3431 c.pr.civ.”

In practica s-a mai pus problema daca o conventie arbitrala valida exclude nu numai competenta instantelor judecatoresti privind solutionarea fondului cauzei, dar si competenta privind desfasurarea unor proceduri speciale, cum sunt cererile pentru emiterea unei ordonante de plata. Instantele judecatoresti au retinut ca inserarea intr-un contract a unei clauze de jurisdictie speciala prin care partile au supus orice fel de litigii izvorate din acel contract unei instante arbitrale exclude integral competenta instantelor judecatoresti, inclusiv cu privire la procedura somatiei de plata, avand in vedere ca raportul juridic dedus judecatii in procedura somatiei de plata este acelasi cu cel al actiunii in pretentii de drept comun ce putea fi introdusa de catre creditor.

In practica un interes deosebit il prezinta problema arbitrabilitatii contractelor administrative, in special a contractelor de achizitie publica, de concesiune de bunuri, servicii si lucrari publice, incheiata in conditiile Legii nr. 219/1998 sau, ulterior, ale O.U.G. nr.34/2006 sau O.U.G. nr.54/2006. De-a lungul ultimilor ani, acest domeniu a suferit modificari legislative importante, care au transat controversele existente, in sensul rezervarii acestor contracte exclusiv jurisdictiei statale (art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ)

Cat priveste aplicarea legii in timp, in practica au continuat sa existe controverse, considerandu-se in mod eronat de anumite instante ca vor opera clauzele compromisorii inserate in contractele de concesiune anterior intrarii in vigoare a noii legi, a contenciosului administrativ. Inalta Curte a transat aceste dispute, in sensul declararii respectivelor clauze compromisorii drept neoperante, in virtutea principiului aplicarii imediate a legii noi de procedura. In acest sens, apreciem ca edificatoare decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 7 martie 2008, care clarifica influenta evolutiei legislative in materia contractului de concesiune asupra competentei de solutionare a cauzelor derivand dintr-o conventie de arbitraj.

2.4 Conventia arbitrala

Existenta unei conventii arbitrale implica incompetenta jurisdictiei statale, afara de cazul cand conventia este caduca, inoperanta sau nesusceptibila de executare

Majoritatea conventiilor si statutelor internationale in materie de arbitraj definesc conventia arbitrala, dar baza ramane ca legislatia interna sau a regulamentelor Curtilor de abitraj sa le defineasca in termeni clari.

In legislatia noastra, dupa modelul traditional francez, conventiile de arbitraj sunt de doua feluri, in functie de momentul in care sunt incheiate, inainte de nasterea litigiului, conventia ia forma unei clauze compromisorii, in timp ce conventia incheiata ulterior acestui moment se numeste compromis. Efectul acestora este identic: acela de a investi cu putere de a solutiona un litigiu o instanta arbitrala special instituita in acest scop. Sub anumite conditii de arbitrabilitate expuse anterior, competenta legala a jurisdictiilor statale va fi deci modificata de comun acord de catre parti, inainte sau dupa nasterea litgiului, procedura arbitrala devenind obligatorie pentru partile la o conventie arbitrala incheiata in mod valabil.

In arbitrajul comercial international, distinctia facuta intre clauza compromisorie si compromis nu mai tine de momentul incheierii conventiei, singurul element distinctiv constand in forma conventiei. In timp ce clauza compromisorie face parte dintr-un contract, compromisul va consta intr-un act separat, incheiat inainte sau dupa ce s-a ivit litigiul dintre parti.

2.4.1 Clauza compromisorie

Clauza compromisorie este reglemenata de art. 550 din Codul de Procedura Civila ce prevede ca „litigiile ce se vor naste din contractul in care este stipulata saun in legatura cu acesta sa fi solutionate pe calea arbitrajului”.

Clauza compromisorie este asadar o conventie intr-o conventie. Acesta constituie un acord anterior oricarui litigiu intre partile contractate, litigiul trebuie deci sa fie viitor si eventual.

Fiind vorba de o conventie, la incheierea clauzei compromisorii trebuie in primul rand sa fie respectate cerintele generale impuse de lege la incheierea oricarui act; si anume: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza.

Pe de alta parte, exista anumite caracteristici si conditii speciale ale clauzei compromisorii, care o disting de compromis.

Prima diferenta, consta in momentul inchiereii acesteia fata de momentul nasterii litigiului ce urmeaza a fi supus arbitrajului. Atunci cand litigiul exista, nu se mai poate incheia in mod valabil o clauza compromisorie cu privire la acesta, deoarece se cere ca in conventia arbitrala sa fie stipulat si obiectul litigiului. Odata cu introducerea acestei mentiuni, nu vom mai vorbi despre o clauza compromisorie ci despre un compromis.

A doua diferenta fata de compromis, consta in faptul ca acest tip de conventie arbitrala este de principiu o conventie accesorie, unui contract. Desi nu este obligatorie inserarea acesteia in corpul contractului la care face referire, ea putand fi adaugata contractului chiar ulterior perfectarii acestuia, orice clauza compromisorie trebuie sa faca referire la un contract incheiat intre parti. Clauza compromisorie este strans legata de existenta contractului principal si se realizeaza ca o consecinta a existentei acestuia. Durata in timp a clauzei coincide cu durata contractului, iar atunci cand aceasta priveste si consecinte ce se produc ulterior desfintarii contractlui, clauza va opera pana la lichidarea consecintelor respective. Mai mult, transmiterea contractului principal implica si transmiterea clauzei compromisorii, cu exceptia cazurilor in care acesta este stipulata intuitu personae.

Cu toate acestea, clauza compromisorie pastreaza o importanta autonomie in raport cu contractul principal. Autonomia ce se regaseste la art. 550 alin. 2 . Prin urmare, nulitatea sau incetarea din orice cauza a contractului principal nu va antrena si inoperabilitatea clauzei compromisorii, litigiile nascute din contractul de baza vor ramane in competenta instantei arbitrale, mai putin in cazurile in care insasi clauza compromisorie este inoperanta sau lovita de nulitate. Exista insa anumite motive comune de nulitate care pot afecta si valabilitatea contractului si pe cea a clauzei compromisorii, cum ar fi cele legate de capacitea partilor sau viciile de consimtamant.

O alta latura a autonomiei clauzei compromisorii fata de contractul principal se reflecta in cazul litigiilor cu elemente de extranietate, caz in care este posibil ca legea aplicabila clauzei compromisorii sa fie diferita de lega aplicabila contractului.

Valabilitatea clauzei compromisorii este supusa indeplinirii anumitor conditii speciale, pe langa cele generale.

In primul rand clauza trebuie sa fie incheiata in scris, sub sanctiunea nulitatii, inscrisul fiind cerut ad validitatem. Noul Cod de Procedura Civila este mai putin restrictiv in aceasta privinta, conditia formei scrise este ceruta doar ad probationem, considerandu-se indeplinita atunci cand recurgerea la arbitraj a fost convenita prin schimb de corespondenta, indiferent de forma acesteia, sau schimb de acte procedurale ori cand existena ei a fost pretinsa in scris de una dintre parti si nu a fost contestata de cealalta.

In al doilea rand, clauza trebuie sa contina numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora, in lipsa acestei mentiuni, clauza fiind anulabila. Pentru a suplini acesta lacuna, partile pot incheia un compromis ulterior nasterii litigiului, prin care sa stabileasca numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora.

Sanctiunea anulabilitatii clauzei compromisorii reise din art. 550 alin.1, nulitatea fiind una relativa si virtuala. In doctrina s-au expimat oponii conform carora ar fi vorba nu despre nulitate, ci despre ineficacitatea actului juridic, intrucat clauza poate fi completata ulterior cu numele sau modalitatea de desemnare a arbitrilor,

Aceasta opinie este insa criticabila, avand in vedere intentia legiuitorului, care a inserat acesta conditie a modalitatii de stabilire a acestora printre elementele definitorii ale clauzei compromisorii, determinand-o drept conditie esentiala a acestui act.

Desi nulitatea nu este expres prevazuta de lege, cum este in cazul compromisului, acesta conditie nu difera cu nimic fata de cea prevazuta pentru compromis, in ambele cazuri vorbindu-se despre o nulitate relativa, ce poate fi acoperita ulterior de catre parti.

Faptul ca legiuitorul a potentat acesta sanctiune in cazul compromisului, introducand-o expres in textul delge, si chiar calificand-o drept „nulitate”, se datoreaza existentei unei conditii suplimentare, aceea a mentionarii obiectului litigiului, fara de care compromisul nu poate opera. In ceea ce priveste numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora, partile se pot intelege si ulterior, solutie adoptata si de jurisprudenta.

Conditia suplimentara privind obiectul nu se aplica si in cazul clauzei compromisorii, care este concomitenta incheierii contractului si anterioara litigiului, motiv pentru care, la momentul inchierii ei, obiectul litgiului nu este cunoscut inca si nu poate fi specificat in cadrul clauzei.

In ceea ce priveste obiectul litigiului, acesta nu poate fi particularizat inca din momentul inserarii clauzei compromisorii intr-un contract, insa el nu va putea excede obiectul general al contractului. Litigiile ce pot fi solutionate pe calea abitrajului in baza respectivei clauze compromisorii nu vor putea si solutionate pe calea arbitrajului decat daca sunt in legatura cu obiectul contractului principal.

Daca toate conditiile anterioare au fost indeplinte, clauza isi va produce toate efectele intre parti, respectiv va permite sesizarea instantei arbitrale de oricare dintre parti de la momentul aparitiei litigiului si constituirea imediata a tribunalului arbitral desemnat prin clauza compromisorie.

Efectele clauzei compromisorii se vor produce in principiu fata de cei care au convenit asupra ei, expres sau implicit, cat si fata de avanzii lor cauza, ca urmare a transmisiunii unui drept sau a lucrului care face obiectul dreptului.

2.4.2 Compromisul

Reglementarea compromisului se regaseste in articolul 551 Cod procedura civila. Compromisul este conventia arbitrala care se incheie atunci cand exista un litigiu actual si determinat, mentionat ca atare in actul de compromis.

Fiind vorba de o conventie, ca si in cazul clauzei compromisorii, trebuie respectate conditiile generale impuse la inchierea unui astfel de act juridic, respectiv conditiile de capacitate, consimtamant, obiect si cauza.

In ceea ce priveste celelalte conditii de valabilitate specifice, in compromis trebuie in primul rand sa se faca referire in mod neechivoc la un litigiu deja existent. Existenta litgiului este de esenta actului de compromis, inexistenta sa atragand dupa sine nulitatea actului pentru lipsa de obiect.

In al doilea rand, acordul partilor trebuie exprimat in mod clar, astfel incat sa rezulte neechivoc puterea cu care sunt investiti arbitrii, penru ca actul sa nu fie confundat cu un alt contract similar.

Apoi in cuprinsul actului de compromis partile trebuie sa desemneze arbitrul/arbitrii sau modalitatea de desemnare a acestora, in lipsa acestei mentiuni fiind aplicabila sanctiunea nulitatii. Acest viciu poate fi insa acoperit prin desemnarea ulterioara a arbitrului/arbitrilor.

In plus, prin actul de compromis trebuie specificate informatiile necesare cu privire la organizarea arbitrajului, precum si cu privire la procedura arbitrala. Partile trebuie sa fixeze si termenul inauntrul caruia trebuie sa aiba loc arbitrajul, termen ce poate fi insa prorogat, prin acordul expres sau tacit al partilor. Acest termen poate fi si suspendat atunci cand intervin anumite imprejurari care sa impuna aceasta suspendare, cum ar fi existenta unei proceduri penale care are acelasi obiect sau in cazul existentei unor chestiuni preliminare ce trebuie solutionate de instanta de drept comun.

Ca si clauza compromisorie, conform art 458 , compromisul trebuie sa fie incheiat in scris, sub sanctiunea nulitatii, inscrisul fiind cerut ad probationem, conditie ce se considera indeplinita atunci cand recurgerea la abitraj a fost convenita prin schimb de corespondenta, indiferent de forma acesteia, sau schimb de acte procedurale ori cand existenta ei a fost pretinsa in scris de una dintre parti si nu a fost contestata de cealalta.

In ceea ce priveste efectele compromisului, acestea sunt similare acelora pe care le produce clauza compromisorie, ambele avand ca efect principal si negativ inlaturarea competentei instantelor de judecatoresti de drept comun de la solutionarea unui anumit litigiu. Ca o consecinta a acestui efect, se produce efectul pozitiv de investire a tribunalului arbitral in vederea solutionarii respectivului litigiu.

Ca existenta juridica, similar clauzei compromisorii, acesta este, intr-o anumita masura, accesoriu al unui anumit raport juridic, desi ambele tipuri de conventie arbitrala isi mentin o evidenta autonomie fata de acesta.

Legiuitorul sanctioneaza conform art. 548 alin.2 cu nulitate absoluta conventiile arbitarale ca au ca obiect legat de transferul dreptului de proprietate si/sau constituirea altui drept real asupra unui imobil, daca acestea nu sunt incheiata in forma autentica notariala.

2.4.3 Conventia arbitrala implicita

In Conformitate cu regulile Codului civil din 1864, in lipsa unei clauze compromisorii sau unui compromis, anumite institutii de arbitraj recunosc si o alta forma de investire, printr-o conventie arbitrala ce rezulta din introducerea cererii arbitrale de catre reclamant si acceptarea tacita, dar neechivoca, a competentei de catre parat.

Potrivit art. 14 (fostul 13) din Regulle de procedura ale Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, „conventia arbitrala poate rezulta si din introducerea de catre reclamant a unei cereri de arbitraj si acceptarea paratului ca acesta cerere sa fie soltutionata de Curtea de Arbitraj”, acceptarea paratului putand „fi implicita, dar neechivoca”.

Conditia esentiala prevazuta de art. 548 C. pr. civila, conform careia conventia arbitrala trebuie sa fie incheiata in scris, este intrunita daca acceptarea tacita a paratului ia forma scrisa prin acceptarea/desemnarea unui arbitru, prin redactarea unei intampinari, prin formularea unor aparari pe fondul cauzei. Toate aceste mentiuni fiind comunicate in scris, daca nu se face nicio discutie de catre parat cu privire la competenta, se poate considera ca exista o confirmare scrisa, neechivoca a convetiei arbitrale, conditiile imperative ale legii fiind indeplinite.

Exceptiile privind competenta curtii pot fi ridicate cel mai tarziu la prima zi de infatisare, sub sanctiunea decaderii, dupa cum statueaza atat normele de procedura ale CACI, cat si dispozitiile Cod. Proc. Civila.

In regulamentul CACI, acest termen de decadere este prevazut in art. 56 conform caruia la prima zi de infatisare „partile au obligatia sa raspunda tribunalui arbitral […] daca au obiectiuni in legatura cu competenta si constituirea tribunalului arbitral”.

Codul de procedura civila, pe de alta parte in art. 592 prevede sub santiunea decaderii, obligativitatea ridicarii oricarei exceptii privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalui arbitral sau limitele insarcinarii arbitrilor pana la primul termen de infatisare, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.

Conventia arbitrala implicita nu mai este permisa de Noul Cod Civil, asadar nu se mai aplica in cazul contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a acestuia, la 1 octombire 2011. Potrivit art. 1203Noul Cod Civil „clauze compromisorii sau sau prin care se deroga de la normele privitoare la competenta instnatelor judecatoresti nu produc efecte decat daca sunt acceptata, in mod expres, in scris, de cealalta parte”.

2.4.4 Revocarea conventiei arbitrale

Conventia arbirala, ca orice contract sinalagmatic, poate fi revocata potrivit art. 1321 din Noul Cod Civil prin acordul partilor.

In cazul conventiei arbitrale, este posibila si revocarea implicita a acesteia, prin necontestarea investirii instantelor de drept comun.

Revocarea implicita se realizeaza prin introducerea unei actiuni in fata instantelor judecatoresti de drept comun, desi exista intre parti o conventie arbitrala , si acceptarea tacita, nechivoca a competentei instantei de drept comun de catre parat in baza art. 554 alin.2 punctul a). In acest sens se pronunta si Curtea de Arbitraj Comercial International de pe Langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, preluand o solutie confirmata in prealabil de Inalta Curte de Casatie si Justitie print-o serie de decizii:

Speta 4 – Revocarea implicita a convetiei arbitrale. Necompetenta tribunalului arbitral. Inchiderea procedurii arbitrale.

Cu privire la exceptia de necompetenta ridicata de parata, Tribunalul arbitral a avut in vedere ca, in contractul de antrepriza din 7 ianuarie 2005, s-a inscris urmatoarea clauza comprmisorie:”XI. Jurisdictia. Prezentul contract este guvernat de legea romana. Orice divergenta aparuta intre parti in legatura cu derularea prezentului contract si care nu a putut fi rezolvata pe cale amiabila intre parti va fi supusa Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei”.

Clauza compromisorie citata era, la data incheierii sale, perfect valabila in temeriul art. 969 C. civ. al art. 340 si urm. C.pr.Civ. si ale art. 2 si urm. din Reguliile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj, avand ca principal efect, conform art. 3433 alin. 1 C. pr. Civ., de a exclude, pentru litigiul care facea obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti.

In pofida existentei clauzei compromisorii, reclamanta a sesizat Judecatoria Iasi cu judecarea litigiului izvorat din contractul respectiv. Parata nu a invocat clauza compromisorie, acceptand competenta judecatoriei. In atare situatie, devine aplicabil art. 3433 alin.2 C. pr. Civ., potrivit caruita instanta judecatoreasca va retine spre solutionare litigiul daca paratul si-a formulat apararile in fond fara nicio rezerva intemeiata pe conventia arbitrala. Prin urmare, prin constimtamantul implicit al partilor, conventia arbitrala, in virtutea principiului libertatii de a contract, partile au putut incheia conventia arbitrala, in virtutea aceluiasi principiu partile o pot desfiinta chiar inainte de a fi inceput sa produca efecte. In acesta situatie, ramane de stabilit daca partile au voit revocarea integrala a conventiei arbitrale sau revocarea ei partiala, numai pentru un anumit litigiu, urmand a reveni operanta pentru alte litgii izvorate din contractul principal, insa avand ca obiect alte pretentii. Revocarea implicita a conventiei arbitrale a vost validata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Comerciala , prin deciziile nr. 2337 din 10 iunie 1999 si nr.2527 din 24 iunie 1999, si are caracter definitiv, namaiputand fi contestata sau invocata pe cale de apel sau recurs, ceea ce nu reprezinta o limitare a dreptului de a renunta ulterior la judecata si a incheia o noua conventie arbitrala.

Tribunalul arbitral, avand in vedre ca revocarea conventiei arbitrale in ceea ce priveste solutionarea litigului de fata a intervenit prin acordul implicit al partilor, neputand fi nesocotita prin vointa uneia dintre parti, a retinut ca in litigul de fata nu exista conventie arbitrala care sa confere arbitrajului competenta de a-l solutiona. In acesta situatie, Tribunalul arbitral a admins exceptia de necompetenta, a constat necompetenta arbitrajului si a inchis procedura arbitrala.

Capitolul 3. Procedura Arbitrala

3.1 Principii generale ale procedurii arbitrale

In ciuda caracterului privat al contractului de arbitraj ,acesta ramane o procedura de judecata in urma careia este pronuntata o hotarare cu forta obligatorie pentru parti, motiv pentru care se impune trasarea unui anumit cadru procedural.

Avand in vedere ca procedura de solutionare a unui litigiu pe cale arbitrala este o procedura conventionala, stabilita prin conventia partilor si modelata de aceastea, ea se va supune unor reguli aparte, distincte de cele aplicabile intr-o procedura de drept comun.

O problema interesanta care s-a pun in practica instantelor arbitrale este aceea a obligativitatii parcurgerii procedurii de conciliere prealabila prevazuta de art 7021 vechiul cod de procedura civila in litigiile comerciale. Solutia constanta a fost aceea a libertatii de alegere a partilor, in concordanta cu dispozitiile art. 541 Cod Procedura Civila, conform caruia partile decid daca acesta procedura va avea loc, preum si modalitatea de organizare a si desfasurare a ei. Parcurgerea obligatorie a procedurii concilierii prealabile prevazute de art 7201 vechiul cod de procedura civila va fi interpretata ca o norma speciala, derogatorie, aplicabila exclusiv in contenciosul pentru care a fost conceputa, respectiv in litgiile comerciale judiciare.

Chiar in ipoteza in care partile convin prin conventia arbitrala asupra parcurgerii unei astfel de proceduri, acesta nu este supusa in lipsa unei referiri exprese la prevederile Cod proc. Civila., termenlor si conditiilor impuse de lege in cazul litigiilor de drept comun. In acest sens prezentam sentinta Curtii de Arbitraj Comercial International din 30 ianuarie 2002:

Speta 5 – Exceptia de prematuritate, motivat de faptul ca nu a fost respectata procedura concilierii directe. Inaplicabilitatea art. 7201 C. pr. Civ. Respingerea exceptiei prematuritatii.

Prin intampinarea inregistrata sub nr. 126 din 10 ianurie 2002 si prin concluziile orale puse in sedinta de arbitrare din 15 ianurie 2002, parata a ridicat acesta exceptie cu motivare ca reclamanta a incalcat dispozitile imperative ale art. 7201 Cod. proc. civ.. Potrivit acestui text, in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca soltutionarea litgiului prin conciliere directa cu cealalta parte (alin.1). In acest scop, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea (alin.2 ). Data convocarii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate (alin.3). Rezultatul concilierii se va consemna intr-un inscris cu apararea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litgiului si a punctului de vedere al fiecarei parti (alin 4). Inscrisul despre rezultatele concilierii, ori in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii, dovada ca de la data primirii acestei convocari au trecut 30 de zile se va anexa la cererea de chemare in judecata (alin 5)

Or, sustine parata, reclamanta nu a respectat termenul de minim 15 zile, intre data primirii de catre parat a convocarii si data convocarii fixand un termen de numai 5 zile totodata nu a aratat in convocare ora la care parata era chemata pentru conciliere.

Tribunalul arbitral considera ca cele doua dispozitii legale, art. 341 alin.2 C pr. Civ care prevede printre altele ca partile stabilesc procedura unei eventuale concilieri prealabile si art. 7201 c pr. civ referitor la concilierea directa cu dispozitii speciale, derogatorii de la dreptul comun al procesului civil si, ca atare, de stricta interpretare. Asa fiind, chiar daca au unele trasaturi comune si urmaresc aceeasi finalitate, ele se aplica strict in contenciosul pentru care au fost edictate, prima in litigiul arbitral, iar secunda in procesul comercial judiciar, fara ca, in lipsa unei intelegeri a partilor sau a unei dispozitii legale , sa se aplice una in locul celeilalte. Imprejurarea ca o dispozitie speciala, cum este art. 7201 Cod Procedura Civila are caracter imperativ nu justifica lipsa ispo facto aplicatibilitatea ei dincolo de contenciosul pentru care a fost edictata.

In consecinta, Tribunalul arbitral considera ca dispozitiile art 7201 C. pr. civ. nu se aplica in litigiul de fata, astfel ca exceptia de prematuritate, motivata de incalcarea acestui text, urmeaza a fi respinsa ca nefondata.

In materia arbitrajului intern, ca regula general, legea procedurala care va guverna arbitrajul este legea locului in care se desfasoara acesta.

Partile sunt libere sa indice o anumita lege procedurala nationala dupa care sa fie judecat litigiul lor sau sa isi alcatuiasca un set propriu de reguli procedurale.

Daca partile aleg legea romana ca lege procedurala se vor aplica dispozitiile imperative ale CPC, suplinite de vointa partilor si de eventualele reguli de procedura particulare ale institutiei de arbitraj in cazul arbitrajului institutionalizat.

Atunci cand partile aleg sa faca trimitere la legea romana pe teritoriul unui alt stat, daca legislatia acestuia o permite, legea romana va fi dublata de eventuale restrictii imperative din statul respectiv.

Pe parcursul intregii proceduri arbitrale, se impune respectarea unor principii esentiale, specifice oricarei proceduri jurisdictionale. In acest sens Codul de procedura civila prevede expres obligativitatea respectarii principiului egalitatii de trament, a dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii. Aceste principii sunt statuate imperativ, sub sanctiunea nulitatii hotararii arbitrale, in caz de nerespectare.

3.2 Procedura arbitrala in arbitrajul intern

Codul de pr. civila stabileste anumite conditii de forma, de fond, de timp si de loc ale actelor procedurale ce trebuie indeplinite pentru ducerea la bun sfarsit a procesului arbitral si pentru pronuntarea unei hotarari legale si temeinice.

Sesizarea tribunalului arbitral.

Cu privire la procedura arbitrala (titlul IV), relativ la sesizarea tribunalului arbitral, se introduc ca date obligatorii in cuprinsul cererii de arbitrare elementele de indentificare ale partilor precum codul numeric personal, codul unic de inregistrare sau codul de identificare fiscala. Daca relcmantul are domiciliu (si sediul, in straintate, se va indica si sediul ales in Romania, unde se vor face comunicarile procedurale art. 571 CPC

In privinta judecatii se remarca dispozitiile referitoare la regulile de procedura arbitrale, art. 576, in sensul ca se face in mod clar distinctia intre reguliile aplicabile arbitrajului institutionalizat si cele ale arbitrajului ad-hoc; cu toate acestea, principiile fundamentale ale procesului civil sunt aplicabile in mod corespunzator si in procedura arbitrala.

Comunicarea tribunalului cu partile in legatura cu masurile luate de tribunal se poate face, in conformitate cu noile dispozitii, si prin telefax, posta electronica sau prin orice alte mijloace ce asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia conform art. 577 CPC.

Asupra verificarii competentei, tribunalul arbitral procedeaza la o asemenea verificare „la primul termen de judecata cu procedura legal indeplinta” art 579 alin. 1. In cazul in care se delara necompetent sa judece, tribunalul arbitral se pronunta printr-o hotarare care nu poate forma insa obiectul unei actiuni in anulare. Orice incidente privind arbitrajul, astfel cum acesta este reglementat de noul cod civil, sunt de competenta instantelor judecatoresti, mai exact a tribunalului in circumscriptia caruia are loc arbitrajul.

Competenta exclusiva a tribunalui arbitral.

In cazul absentei uneia dintre parti la dezbateri, tribunalul arbitral are competenta exclusiva in ceea ce priveste aprecierea motivelor absentei ca fiind temeinice, precum si in cazul cand absenta partii ar justifica amanarea cauzei; in asemenea situatii, hotararea tribunalului arbitral nu poate fi supusa vreunei cai de atac conform art. 582.

Tribunalul arbitral se bucura de competenta exclusiva si in cazul in care in materie de probe, este chemat sa decida asupra utilitatii, pertinentei si concludentei probelor propuse de parti. Cu consultarea partilor, „tribunalul arbitral poate fixa termene limita pentru administrea probelor incucintate”, iar dupa expirarea acestor termene, „administrarea probei nu mai poate avea loc decat daca tribunalul arbitral aprecieaza ca aceasta este esentiala pentru solutionarea corecta a litgiului.” in baza articolului 587 alin. 2.

Audierea martorilor si a expertilor poate fi facuta la cererea sau cu consimtamantul acestora si la locuinta sau locul unde isi desfasoara activitatea. Tribunalul arbitral poate amana cauza pentru ca martorii sau expertii sa raspunda in scris intrebarilor adresate acestora in baza articolului 588 alineatul 2.

O noua atributie care este recunoscuta tribunalului arbitral, este prevazuta la articolul 589 prin care tribunalul arbitral poate solicita informatii scrise de la autoritatiile publice in legatura cu actele si actiunile acestora , prevedere pe care o consideram utila pentru corecta judecata a cauzelor arbitrale in cazul carora obtinerea acestor informatii este necesara.

Cheltuielile arbitrale.

Prevederile referitoare la cheltuielile arbitrale (capitolul III, Titlul IV) sunt in principiu neschimbate, cu exceptia denumirilor data fiecarui articol in parte din cuprinsul acestui capitol .

Hotararea arbitrala.

Ultimul capitol in cadul Titlul IV (Capitolul IV) priveste hotararea arbitrala. Intereseaza aici prevederea cuprinsa in art. 548 alin 2 care se refera la litigiile legate de transferul dreptului de proprietate si/sau de constituirea altui drept real asupra unui imobil, in care pentru ca hotararea sa poate fi pusa in executare, acesta trebuie sa fie investita cu titlu executoriu, la instanta sau sa fie infatisata notarului public pentru emiterea unui act notarial in baza caruia sa se poate trece ulterior la inregistrarea in carte functiara. Achitarea impozitului privind trensferul dreptului de proprietate este prevazuta ca o conditie prealabila inregistrarii la carte funciara. Articolul analizat este o prevedere atipica pentru o reglementare specifica codului de proc civila, intrucat intruneste elemente ce apartin legislatiei fiscale deopotriva cu elemente specifice reglemenarilor in materie de cadastru si de carte funciara.

Cazurile de lamurire, completare si de indreptare a hotararii arbitrale sunt mai clar infatisate in noua reglementare precizandu-se ca tribunalul se pronunta prin hotarare separata in cazurile de lamurire sau de completare hotararii, in timp ce indreptarea erorilor ( a celor materiale care nu schimba fondul solutiei, precum si a greselilor de calcul se dispune prin incheiere in baza art. 604 Cod Proc. Civila.

3.2.1 Etapele procedurii arbitrale

Arbitrajul parcurge de regula acleasi etape ca un proces civil : etapa scrisa, etapa dezbaterilor, etapa deliberarii si etapa pronuntarii hotararii.

Etapa scrisa

Etapa scrisa , sau etapa de procedura prearbitrala cum mai este denumita in regulamentele de arbitraj, consta in sesizarea instantei arbitrale, prin depunerea cererii de arbitrare, precum si in actele procedurale in replica ale partii chemate in arbitraj, respectiv intampinarea si cererea reconventionala.

Sesizarea tribunalului.

Se face prin cerere scrisa, numita si cerere de arbitrare, care contine anumite mentiuni obligatorii cu privire la identitatea partilor (numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanle juridice, denumirea si sediul lor, precum si dupa caz, numarul de inmatriculare in Registrul Comertului, numarul de telefon, contul bancar) cu privire la reprezentanti, dovada conventiei arbitrale, cu privire la obiect, valoare si motivele de drept si de fapt ale cererii, precum si cu privire la identitatea membrilor tribunalului arbitral, cererea trebuind sa fie semnata. Cererea de arbitrare se poate formula si printr-un proces-verbal incheiat in fata tribunalului arbitral si semnat de parti sau numai de reclamant, precum si de arbitrii.

Noul Cod de Procedura Civila adauga ca mentiuni obligatorii in cuprinsul cererii de arbitrare codul numeric personal, codul unic de inregistrare sau codul de identitate fiscala, precum si, in cazul in care reclamanatul are domiciliul/sediul in strainatate, indicarea domiciliului/sediului ales in Romania, unde se vor face comunicarile procedurale conform art 571 alin. 1.

Cerea de arbitrare si inscrisurile anexate acesteia vor fi comunicate paratului, precum si fiecarui arbitru de catre reclamant.

In prezent, in arbitrajul institutionalizat, exista practica preluarii acestei functii de catre secretariatul institutiei care organizeaza arbitrajul, conform reguliilor fixate de aceasta.

De la primirea cererii de arbitre si a inscrisurilor anexate, paratul are un anumit termen pentru depunerea intampinarii, si eventual, a cererii reconventionale. Potrivit Codului de Procedura Civila acest termen este de 30 de zile – art 573 alin.1 . Regulamentul CACI prevede termene distincte fata de CPC, paratul putand depunde intampinarea cu 5 zile inainte de data primului termen, iar cererea reconventionala cel mai traziu pana la prima zi de infatisare (art 56 din regulament).

In arbitrajul organizat de Curtea de arbitraj Comercial International, a fost introdusa recent o noua prevedere in regulile procedurale ale Curtii (art. 29 alin.5 din Regulament conform careia cererea de sesizare si anexele sale destinate arbitrilor „se comunica numai in format electronic”.

In ceea ce priveste citarea partilor, acestea constituie, un act procedural distinct fata de transmiterea cererii de arbitrare si a inscrisurilor, ea urmand sa se efectueze dupa ce se constata ca dosarul arbitral este complet si dupa ce toate celelalte formalitati privind constituirea tribunalului arbitral au fost indeplinite (art. 40 din Regulamentul CACI). Potrivit NCPC, in data primirii citatiilor si termenul de dezbatere trebuie sa exite un interval de cel putin 15 zile, pe cand Regulamentul CACI prevede un termen de cel putin 30 de zile intre data expedierii citatiilor catre parti si data termenului de arbitrare (art. 40 din Regulament).

Comunicarea actelor

Potrivit Noului Cod de procedura civila, comunicare intre parti catre parti a inscrisurilor litigiului, a citatiilor, hotararilor arbitrale si incheierilor de sedinta se face prin scrisoare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire, inscrisurile putand fi inmanate si personal partii, sub semnatura.

Instiintarea partilor cu privire la masurile luate de tribunal arbitral poate fi facut si prin fax, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia in baza articolului 577 Noul Cod de Procedura Civila.

Intampinarea si cererea reconventionala

Dupa primirea cererii de arbitrare, paratul are la randul sau, dreptul de a formula intampinare sau, respectiv, cerere reconventionala, atunci cand si acesta are pretentii impotriva reclamantului, derivand din acelasi raport juridic.

Intampinarea va fi depusa cu respectarea dispozitiilor art. 573 Cod Proc. Civila in termen de 30 de zile de la primirea cererii de arbitrare, iar cererea reconventionala va fi introdusa conform art. 574 cu aceleasi mentiuni obligatorii ca si cele impuse pentru cererea principala, in cadrul termenului pentru depunerea intampinarii sau cel mai tarziu la primul termen de infatisare. In cazul cererii reconventionale, nedepunerea in termen nu este sanctionata cu decadeream ca in cazul intampinarii, ci cu disjungerea cererii de actiune principala si solutionarea ei pe cale separata.

Etapa dezbaterilor

Cea de doua etapa o constituie etapa dezbaterilor sau etapa orala, denumita in continuare etapa orala.

Etapa orala poate lipsi in intregime, in doua situatii, atunci cand partile, desi legal citate, nu se prezinta la dezbateri, cand partile au solicitat amanarea cauzei pentru motive temeinice sau cand partile lipsesc, iar tribunalul arbitral, nu aprecieaza ca fiind necesara prezenta acestora in termenii art. 584 din Codul de procedura Civila.

Judecarea in lipsa poate fi dispusa, pe de o parte, in cazul in care partile au solicitat acest lucru, urmand ca tribunalul sa se pronunte pe baza actelor de la dosar, in termenii art 584 CPC sau pe de alta parte, poate fi dispusa de catre tribunalul arbitral, daca partile nu au solicitat amanarea pentru motive temeinice sau in care tribunalul aprecieaza ca fiind necesara preznta partilor. In oricare dintre aceste situatii tribunalul poate dispune amanarea judecatii, cu citarea partilor in baza art 584 alin. 2.

Obligatia de confidentialitate.

Desi codul de procedura nu face nicio precizare asupra caracterului public sau secret al dezbaterilor, principiul publicitatii nu poate fi aplicabil in acesta materie, tribunalul arbitral fiind sustinut de o obligatie de confidentialitate. Nerespectarea obligatiei de confidentialitate a dezbaterilor si a intregului proces arbitral atrage o forma de raspundere fata de arbitrii care o incalca in conditiile art 565 lit. d).

Obligatia de confidentialitate apare in toate regulamenntele de arbitraj ale institutiilor specializate ca regula fundamentala in desfasurarea procedurii.

In regulamentul Curtea de Arbitra Comercial International, acesta este reglementata in art.7, potrivit caruia nicio persoana, in afara celor implicate in desfasurarea litgiului, nu are acces la dosar fara acordul scris al partilor.

In plus, Curtea de Arbitraj, tribunalul arbitral, precum si personalul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei au obligatia sa asigure confidentialitatea arbitrajului. Art. 8 din Regulament instituie si anumite exceptii de la aceasta obligatie, hotararile putand fi publicate partial ori in rezumat sau comentate sub aspectul problemelor de drept in reviste, lucrari sau culegeri de practica arbitrala, fara a se da numele sau denumirea partilor, ori date care ar putea prejudicia interesele lor.

Cu acordul partilor, hotararile pot fi publicate integral. Mai exista o exceptie instituita de Regulament de la obligatia de confidentialitate, aceea cand presedintele Curtii de Arbitraj sau in lipsa acestuia, prim-vicepresedintele, poate autoriza de la caz la caz cercetarea dosarelor in scopuri stintifiice sau de documentare dupa ramanerea definitiva a hotararilor arbitrale.

Reprezentarea partilor , in conformiate cu art . 564 cod proc. civila, partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de orice persoana. Partile pot fi deci reprezentate prin avocat sau prin mandatar cu procura autentica. Reprezentantul partilor poate avea asadar orice calitate, si nu neaparat aceea de avocat sau consilier juridic.

O astfel de interpretare restrictiva, in sensul in care reprezentantul trebuie sa aiba o anumita calitate, ar fi contrara principiilor libertatii partilor si al contractualitatii procedurii, ducand la acelasi formalism excesiv la care obliga instantele de drept comun. Mai mult decat atat, legea nu face nici o precizare in acest sens, iar o interpretare facuta prin prisma normelor speciale aplicabile instantelor de judecata ar aduce o completare la lege, cu incalcarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).

Noul Cod de proc. civila este mai restrictiv in aceasta privinta, acesta stabilind urmatoarele „Ïn litigiile arbitrale, partile pot formula cereri si isi pot exercita drepturile procesuale personal sau prin reprezentant. Acestia pot fi asistati si de specialisti” art 546. Asadar, persoanele care asista partea in proces trebuie sa prezinte o anumita calitate in vederea solutionarii litigiului, o specializare intr-un domeniu relevant, NCPC renuntand la formularea generala de „orice alte persoane”, folosita atat in vechiul cod cat si in regulamentul CACI.

In cazul in care reprezentantul nu face dovada calitatii sale, in dreptul comun se poate da un termen pentru suplinirea acestor lipsuri. Potrivit aceluiasi articol, daca aceste lipsuri nu se suplinesc in termenul stabilit de instanta, cerea va fi anulata. Practica arbitrala a preluat acesta solutie si pentru litigiile de arbitraj, asa cum reiese si din urmatoarea hotarare a CACI:

Speta 6 – Exceptia lipsei calitatii de reprezentatnt. Admiterea exceptiei si anularea cererii arbitrale.

Conform art. 161 cod proc. civ. „Cand instanta constata lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale a partii sau cand reprezentantul nu face dovada calitatii sale, se pote da un termen pentru implinirea acestor lipsuri. (2) Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea”.

Daca in cauza, dupa acordarea unui termen in vederea suplinirii acestei lipse reclamanta nu a facut dovada calitatii de reprezentant, Tribunalul arbitral a admis exceptia lipsei calitatii de repzentant a reclamanti si conform art. 161 alin 2 cod proc. civ a anulat cererea promovata de aceasta.

Cereri si exceptii

Potrivit art. 592 exceptiile si alte mijloace de aparare care nu au fost aratate prin intampinare, trebuie ridicate, sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la primul termen de infatisare. De asemenea, orice cereri ale partilor si orice inscrisuri vor fi depuse cel mai tarziu pana la primul termen de infatisare (art 592 alin. 2)

Orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor si desfasuarea procedurii pana la primul termrn de infatisare, trebuie ridicata sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la acest prim termen, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.

In ceea ce priveste necompetenta tribunalului arbitral, potrivit Regulamentului CACI, paratul este decazut din dreptul de a invoca acesta exceptie daca partile si-au nominalizat arbitrii si paratul a formulat, fara sa invoce si acest aspect prin intampinarea sau cerere reconventionala (art. 270 alin. 2 din Regulament).

Legat de competenta tribunalului arbitral, se pune problema aplicabilitatii a doua exceptii specifice dreptului comun, exceptia conexitatii si exceptia litispendentei.

In ceea ce priveste exceptia conexitatii, aceasta poate fi ridicata in legatura cu doua sau mai multe cauze intre aceleasi parti sau chiar si impreuna cu alte parti, in stransa legatura ca obiect si cauza, existente pe rolul mai multor instante de acelasi grad. Acesta exceptie ar putea fi admisibila in cazul in care cauzele s-ar afla pe rolul aceluiasi tribunal arbitral. In caz contrar, daca dosarele se afla pe rolul unor tribunale diferite, este necesar ca partile sa fie de acord cu soloutionare tuturor cauzelor de catre primul tribunal investit.

Exceptia litispendentei poate fi ridicata atunci cand exista concomitent mai multe cauze in curs de solutionare pe rolul mai multor instante, cu identiate de parti, obiect si cauza.

Putem imagina doua ipoteze in care s-ar putea pune problema ridicarii acestei exceptii: cea in care au fost investite cu aceeasi cauza doua sau mai multe tribunale arbitrale, respectiv cea in care a fost investita, pe de o parte, o instanta arbitrala si de alta parte, o instanta judiciara. In prima situatie, de capt fiind faptul ca intre parti trebuie sa existe o conventie arbitrala valabila, care stabileste competenta unui anumit tribunal sau a primului tribunal investit, se va ridica exceptia necompetentei in fata oricarui tribunal nelegal investit, si nu aceea a litispendetei. Tribunalul arbitral in fata caruia s-a ridicat exceptia va constata ca nu este competent si va inchide procedura arbitrala.

In a doua situatie, in prezenta unei conventii arbitrale valabile ce instituie o anumita competenta, urmeaza a fi ridicata exceptia necompetentei in fata instantei judiciare.

Chiar in lipsa unei conventii de arbitraj valabile, daca competenta tribunalului arbitral nu a fost contestata pana la primul termen de infatisare din arbitraj, tribunalul arbitral va ramane in continuare competent, in fata tribunalului statal sesizat ulterior urmand sa se invoce necompetenta acestuia.

Masuri asiguratorii si provizorii.

Potrivit art. 585 CPC , inainte sau in cursul arbitrajului oricare dintre parti poate cere instantei judecatoresti competente sa incuviinteze masuri asiguratorii si masuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau sa constate anumite imprejurari de fapt. Incuvintarea acestor masuri va fi adusa la cunostinta tribunalului arbitral de catre partea care le-a cerut.

In cursul arbitrajului, masurile asiguratorii si masurile vremelnice, ca si constatarea anumitor imprejurari de fapt, pot fi incuvintate si de tribunalul arbitral. In caz de impotrivire, executare acestor masuri se dispune de catre instanta judecatoreasca.

Exceptia de neconstituionalitate.

Potrivit art. 146 lit. d) din Consititutie, Curtea Constitutionala hotareste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial. Asadar posibilitea utilizarii acestui instrument procedural in cadrul instantelor arbitrale este instituit chiar din Constitutie.

Dispozitia Consitutionala a fost dezvoltata in legea organia a Curtii Constitutionale, nr. 47/1992 care la art. 29 prevede urmatoarele „(1) Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor de judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Exceptia poate fi ridicata la cererea uneia dintre parti sau, din oficiu, de catre instanta de judecatata ori de arbitraj comercial. De asemenea, exceptia poate fi ridicata de procuror in fata instantei de judecata, in cauzele la care participa.”

Posibilitatea invocarii acestei exceptii in fata CACI este reglementata de Regulamentul acestei Curti, in art. 71. Potrivit acestuia, exceptia de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele poate fi invocata la cererea oricareia dintre parti sau, din oficiu, de catre tribunalul arbitral, in conditiile legii privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de tribunalul arbitral in fata caruia s-a incovcat exceptia de neconstitutionalitate printr-o incheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia tribunalului arbitral asupra exceptiei si va fi insotita de dovezile depuse de parti. Daca exceptia a fost invocata din oficiu, inchierea trebuie motivata, cuprinzand si sustinerile partilor, precum si dovezile necesare.

Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara dispozitiilor legii de organizare si functionare a Curtii Consitutionale, tribunalul arbitral o va respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala. Incheierea de sesizare impreuna cu anexele se transmite Curtii Constitutionale cu o adresa de inaintare, sub semnatura presedintelui Curtii de Abitraj.

Exceptia de nelegalitate.

Potrivit art 4 alin. 1 din legea 554/2001 privind conteciosul administrativ legalitatea unui act administrativ unilaterl cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie din oficiu sau la cererea partii interesate.

Prevederea se aplica si in cazul unui litigiu supus arbitrajului.

Daca tribunalul arbitral constata ca solutionarea litigiului pe fond depinde de actul administrativ contestat, sesizeaza, prin incheiere motivata, instanta de contencios administrativ competenta si suspenda arbitrarea litigiului pana la solutionarea exceptiei. Incheierea de sesizare a instantei de contencios administraiv nu este supusa nici unei cai de atac, iar incheierea prin care se respinge cerea de sesizare poate fi atacata numai prin actiune in anularea hotararii arbitrale.

Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica cu citarea partilor si a emitentului.

Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursuuie, care se declara in termen de 5 zile de la comunicare si se judecata de urgenta si cu precadere.

Sanctiunea, in cazul in care actul contestat prin intermediul exceptiei este gasit nelegal, este inaplicabilitatea sa in cadrul litigiului supus arbitrajului in cadrul caruia a fost ridicata exceptia. Tribunalul arbitral va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constata.

Administrarea probatoriului.

In ceea ce priveste administrarea probelor, nu exista foarte multe deosebiri fata de procedura de drept comun. In acest sens, art. 586-588 consacra principiul din procedura de drept comunm potrivit caruia fiecare dintre parti are sarcina sa dovedeasca faptele pe care isi intemeiaza in litigiu pretentia sau apararea.

Probele se depun in principiu pana la prima zi de infatisare, mai putin in cazul in care necesitatea probei ar reiesi din dezbateri sau administrea probei nu pricinuieste amanarea solutionarii litigiului. Spre deosebire de dreptul comun, ascultarea martorilor si a expertilor se face fara juamant, iar tribunalul arbitral nu va putea aplica masuri de constrangere sau sanctiuni acestora.

Incheierea de sedinta.

Potrivit art. 593 dezbaterile arbitrale, precum si orice dispozitie a tribunalului arbitral vor fi consemnate in incheierea de sedinta.

Incheierea va cuprinde toate mentiunile prevazute in art 603 alin.1 lit. a) si b) precum si cele din art 593 alin. 3 CPC respectiv:

componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data incheierii;

numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participar la sedinta;

o scurta descriere a desfasurarii sedintei;

cererile si sustinerile partilor;

motivele pe care se sprijina masurile dispouse;

dispozitivul;

semnaturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 602 alin. 3

In plus fata de dipozitiile CPC, regulamentul CACI impune ca mentiune obligatorie in inchierea de sedinta si modalitatea de indeplinire a procedurii de citare ( art 65 alin 3 lit. a ) din reculamentul CACI.

Partile au dreptul sa ia cunostinta de continutul incheierilor si de actele dosarului. La cerea partilor sau din oficiu, tribunalul arbitral poate indrepta sau completa incheierea de sedinta, print-o alta incheiere. Partilor li se comunica, la cerere o copie de pe incheierea de sedinta.

3.3 Deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale

Deliberarea presupune consultarea tuturor arbitrilor asupra solutiei ce va fi pronuntata in cauza. Deliberarea are loc in secret, cu participarea tuturor arbitrilor in persoana, participare ce va fi consemnata in hotarare in baza art. 603 CPC.

Atunci cand tribunalul este compus dintr-un numar impar de arbitri, hotararea se va lua cu majoritate de voturi, arbitrul care are o alta parere urmand sa redacteze si semneze opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care se sprijina.

Regulamentul CACI insa nu reglementeza decat situatia tribunalului constituit dintr-un numar impar de arbitri, deoarece reguliile de constituire a acestuia (Art 17 din regulament) nu permite decat un complet format dintr-un numar impar de arbitri (un arbitru unic sau respectiv doi arbitri si un supraabitru. In ceea ce priveste deliberarea , curtea preia solutia prevazuta de CPC si anume aceea a mjoritatii de voturi (art. 77 din Regulamentul CACI).

Regulamentul CACI in schimb prevede posibilitatea repunerii pe rol a cauzei, in cazul in care sunt necesare noi lamuriri in cadrul deliberarii (art 78 regulament), ipoteza neprevazuta express de regulile generale ale arbitrajului din CPC, dar preluata din regulile de procedura de drept comun. In acesta situatie, tribunalul arbitral va pronunta o incheiere si litigiul va fi repus pe rol in vederea unor dezbateri suplimentare, stabilindu-se un nou termen de arbitrare, cu citarea partilor, sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului stabilit pentru respectivul litigiu.

Tribunalul va pronuntat o solutie in urma deliberarii, solutie care va fi consemnata in dispozitivul sedintei si va fi trecuta de catre asistentul arbitral in Condica de Sedinte arbitrale, cel mai tarziu a doua zi de la pronuntare (art 79 Regulament).

Potrivit regulilor de drept comun, pronuntarea poate fi amanta maximum 21 de zile dar numai sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului conform art 602 alin. 2 din CPC.

Regulamentul CACI prevede un termen mai scurt pentru amanarea pronuntarii, de cel mult 15 zile, sub aceeasi conditie a respectarii termenului arbitrajului.

Hotararea arbitrala va fi comunicata partilor in termen de cel mult o luna de la pronuntare, potrivit art. 605 CPC. Regulamentul CACI prevede acelasi termen de comunicare a hotararii, cu posibilitatea prelungirii lui cu cel mult 30 de zile, pentru motive bine intemeiate (art 86 din Regulament).

Hotararea comunicata partilor are aceleasi efecte ca si o hotarare judecatoreasca definitiva (art 606 CPC ) , din acesta decurgand mai multe efecte ale hotararii.

3.4 Termenul arbitrajului

Tribunalul arbitral poate pronunta sentinta daca partile nu au stabilit altfel in termen de 6 luni de la constituirea sa (art 567 din noul cod de proc. civila), sub sanctiunea caducitatii arbitrajului. Regulamentul CACI prevede un termen de 6 luni pentru pronuntarea unei hotarari in ligiul arbitral, daca partile nu au convenit altfel (art. 51 din Regulament).

Termenul de suspendare se aplica pe timpul judecatii unei cereri de recuzare sau a altei cereri incidente adresate instantei judecatoresti. Regulamentul CACI prevede in art 52. si situatii specifice de suspendare a termenului, respectiv aceea a solutionarii unei exceptii de neconstitutionalite si aceea a completarii tribunalului arbitral in cazul revocarii si inlocuirii arbitrului sau supraarbitrului.

Partile pot consimti prelungirea termenului, dupa cum si tribunalul arbitral poate, dispune pentru motive temeinice prelungirea lui cu doua luni, o singura data! Prelungirea cu doua luni intervine de drept in cazul decesului uneia dintre parti. Regulamentul CACI prevede prelungirea de drept cu doua luni a tremenului de arbitraj si in cazul incetarii persoanei juridice.

Expirarea termenului nu constituie motiv de caducitate a arbitrajului, afara de cazul in care una din parti a notificat celeilalte parti si tribunalui arbitral, pana la primul termen de arbitrare, ca intelege sa invoce caducitatea. Aceasta obligatie de notifcare este impusa imperativ atat in dreptul comun, cat si in Regulamentul CACI, in lipsa acesteia caducitatea arbitrajului neputand opera nici daca este invocta in fata instantei arbitrale, nici pe cale de actiune in anulare, in temeiul art. 608 alin. 1 lit e). Acesta solutie a fost retinuta in mod constant atat de practica arbitrala cat si de instantele de drept comun.

Speta 7 – Actiunea in anularea a hotararii arbitrale. Invocarea caducitatii arbitrajului. Lipsa notificarii tribunalului arbitral si a celeilalte parti. Respingerea motivului de anulare a hotararii abitrale.

Prin sentinta nr. 133/1999, Curtea de arbitraj International de pe langa CCIR a admis in parte actiunea formulara de reclamanata SC A SA Pitesti impotriva paratei SC K SRL.

Impotriva acestei sentinte a formulat actiune in anulare parata in fata Curtii de Apel Bucuresti, Sectia Comerciala, care a respins actiunea in anulare ca nefondata.

Curtea a retinut ca nu s-a produs incalcarea prevazuta de art. 364 lit a) CPC in sensul ca hotararea arbitrala a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului, intrucat litigiul comercial s-a purtat intre cele doua parti mentionate anterior, acestea avand reciproc calitatea de parata si reclamanta, ca urmare a unei cereri reconventionale depuse de parata.

Solutionarea cauzei a implicat abordarea raporturilor comerciale desfasurate pe un numar de 6 ani, ceea ce a impus verificarea livrarilor, stocurilor si facturarilor pe intrega perioada contractuala.

In situtia data, prelungirea duratei procesului a fost major determinata de catre parata, care a solicitat amanari ale dezbaterilor, fiind dependenta de contractul cu clientul sau si de relatiile si actele cerute acestuia din Anglia.

In conformiate cu prevederile art. 353 CPC , art 51 alin 1 din Regulament, sentita arbitrala pronuntata intr0un termen de 5 luni de la data constituirii tribunalui arbitral, respectiv termen de 9 luni.

Este adevarat ca aceste termene au fost depasite, dar potrivit art. 353 alin. ultim CPC, trecerea termenului prevazut in prezentul articol nu poate sa consituie un motiv de caducitate a arbitrajului, afara de cazul in care una dintre parti a notificat celeilalte parti si tribunalului arbitral, pana la primul termen de infatisare, ca intelege sa invoce caducitatea.

Intrucat o asemenea notificare nu a avut loc, instanta va respinge acest motiv de anulare invocata de petenta.

Aceeasi solutie s-a retinut in practica si in ipoteza in care partile stabilesc un alt termen al arbitrajului prin conventia arbitrala, dar nu au prevazut sanctiunea caducitatii sau nu au notificat aceasta pana la primul termen de infatisare. In acesta tituatie, termenul prevazut de conventia de arbitraj este considerat un termen de recomandare, asa cum este si termenul general prevazut pentru solutionarea arbitrajului.

Capitolul 4 – Hotararea arbitrala

4.1 Conditiile hotararii arbitrale

Hotararea abitrala constituie finalitatea urmarita de parti la momentul investirii instantei arbitrale, actul care transeaza litigiul in maniera si dupa reguliile stabilite de catre parti, in limitele legii.

Hotararea constituie un act de procedura mixta, avand pe de o parte, caracter jurisdictional cu forta obligatorie pentru parti si pe de alta parte caracter contractul, intrucat aceasta a fost pronuntata in urma unei investiri convenite exclusiv de catre partile litigiului. Acest caracter volitional al hotararii arbitrale este insa mult mai pregnant in arbitrajul in echitate, ex aequo et bono, in cazul arbitrajului de drept strict arbitrii find supusi regulilor de drept intocmai ca niste judecatori.

Pentru a fi un act valabil care angajeaza partile hotararea arbitrala trebuie sa indeplineasca anumite conditii de fond si de forma, particularizate de fiecare legislatie sau institutie de arbitraj in parte. In dreptul nostru potrivit CPC ca si conditii de fond, hotararea trebuie sa se faca in secret in urma unei deliberari si cu participarea tuturor arbitrilor. Conditiile de forma ce trebuie indeplinite in temeiul art 603 CPC sunt ca hotararea sa se faca in scris, sa fie motivata, semnata de arbitri si sa contina anumite mentiuni obligatorii enumerate de lege.

Conditii de fond.

In primul rand, elaborarea unei hotarari arbitrale trebuie sa indeplineasca anumite conditii de fond. Acesta trebuie pronuntata in urma unei deliberari in baza art 602 CPC care trebuie sa se faca in secret cu participarea tuturor arbitrilor.

Noul Cod de Procedura civila ca si Regulamentul CACI (Art 17) evita situatia de blocaj in luare deciziei prin instituirea principiului imparietatii tribunalului arbitral, litigiul putand fi judecat de un arbitru unic sau de mai multi arbitri care trebuie sa fie intotdeauna in numar impar spre deosebire de vechiul cod unde arbitrajul putea fi judecat si de un numar impar de arbitrii cu numirea unui supraarbitru.

Conditii de forma.

In al doilea rand, hotararea arbitrala trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma similare celor impuse pentru hotararea judecatoresca.

Hotararea arbitrala trebuie sa fie intotdeauna redactata in scris, sa fie motivata, in fapt si in drept, in cazul arbitrajului de drept strict, iar in cazul arbitrajului in echitate, trebuie aratate motivele pe care se intemeieaza solutia sub acest aspect; trebuie sa fie semanta de arbitri (mai putin de cei care formuleaza opinie separata), precum si sa contina urmatoarele mentiunui prevazute de art. 603 CPC:

componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data incheierii;

numele partilor,

domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul,

numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participar la dezbaterea litigiului

O scurta descriere a desfasurarii sedintei;

cererile si sustinerile partilor;

motivele pe care se sprijina masurile dispouse;

dispozitivul;

Sanctiuni si remedii

Unele dintre aceste elemente sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii, precum motivele, dispozitivul, locul si data pronuntarii, semnatura arbitrilor.

Lipsa celorlalte mentiuni nu constituie motiv de nulitate, ele fiind considerate elemente care nu influenteza fondul solutiei. In sensul indreptarii acestora, precum si a oricaror alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, cum ar fi greselile de calcul, se poate pronunta o incheiere de indreptare, la cererea oricareia dintre parti sau in oficiu, in temeiul art. 604.

Codul de procedura Civila prevede prin calea de remediere a erorilor din pronuntarea solutie, dar numai in cazul in care tribunalul arbiral a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere. Aceasta cale prevazuta de art. 604 CPC fiind una de exceptie, este de stricta interpretare si nu poate fi extinsa la situatia in care se aprecieaza ca un capat de cerere a fost solutionat in mod gresit.

Completarea hotararii se face la cererea oricareia dintre parti, formulata in temen de 10 zile de la comunicarea hotararii, printr-o hotarare de completare ce va face parte integranta din hotararea arbitrala.

Codul de Procedura Civila prevede in cazul in care s-a comis o minus petita, deci tribunalul nu s-a pronuntat asuprea a ceva ce s-a cerut, exista si calea actiunii in anulare, disponibila si pentru plus petita sau ultra petita. Acesta constituie si o cale subsidiara, in cazul in care a fost depasite termenul de 10 zile pe care legea il acorda pentru formularea cererii de completare a hotararii, pentru actiunea in anulare partile avand un termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii.

Codul elimina astfel posibilitatea de alegere a partilor, actiunea in anulare fiind disponibila doar in cazul in care tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decat s-a cerut. In plus Noul Cod prevede in mod expres faptul ca nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotararii arbitrale neregularitatile care pot fi remediate pe calea completarii hotararii.

4.2 Efectele hotararii

Dezinvestirea instantei.

Un prin efect al pronuntarii hotararii arbirale il constituie dezinvestirea instantei arbitrale de misiunea care i-a fost incredintata. Aceasta insa, dupa cum s-a retinut in doctrina nu va opera pe deplin decat daca tribunalul arbitral se pronunta pe fondul litigiului, nu si daca admite exceptii dilatorii, pronuntata hotarari partiale sau emite incheieri interlocutorii sau premergatoare, cazuri in care tribunalul arbitral sau un altul va putea fi sesizat cu judecarea fondului aceluiasi litigiu, in msura in care exita inca o conventie de arbitraj valabila.

De la efectul dezinvestii exista si o serie de exceptii calificate de doctrina drept aparente, si anume completarea si indreptarea hotararii. Acestea, desi reprezinta acte realizate de tribunalul arbitral dupa dezinvestire, in baza aceleasi misiuni cu care a fost investita initial, nu modifica fondul solutiei, ci doar chestiuni de ordin formal.

Efectul obligatoriu al hotararii arbitrale.

Hotararea arbitrala este comunicata partilor in termen de cel mult o luna de la data pronutarii ei potrivit art. 605 CPC. De la momentul comunicarii, hotararea este asimilata unei hotarari judecatoresti definitive. In virtutea acestei calitati, legea atribuie hotararii arbirale si efect obligatoriu conform art. 606 CPC.

Din aceste doua efecte ce decurg in mod direct din lege reis alte efecte indirecte ale hotararii arbitrale, precum puterea de lucru judecat. Prin urmare, desi legea nu stipuleaza acest lucru in mod expres, hotararea arbitrala se bucura de putere de lucru judecat in ceea ce priveste obiectul litigiului pe care il transeaza. In virtutea acestui efect, va fi inadmisibila orice cerere ce va tripla identitatea de parti, obiect cauza in raport cu cererea initiala.

Efectul executoriu al hotararii arbitrale.

Efectul final si cel mai important al hotararii arbitrale este cel executoriu, pe care legea il conditioneaza de investirea cu formula executorie de catre instanta judecatoreasca.

In mod normal, hotararea arbitrala, potrivit efectului sau obligatoiu, va fi executata de bunavoie de catre partea impotriva careia s-a pronuntat. In caz contrar se va proceda la executarea silita a hotararii arbitrale, conform procedurii de executare a unei hotarari judecatoresti.

Pentru a avea calitatea de titlu executoriu, ea va trebui sa fie investita cu formula executorie. Investirea se va solicita instantei judecatoresti ce ar fi fost competenta sa judece litigul in fond, in prima instanta. Instanta sesizata va pronunta o incheiere de investire, fara citarea partilor, in afara de cazul in care exista indoieli cu privire la regularitatea hotararii arbitrale, caz cand se vor cita partile.

Noul Cod de procedura civila mentine conditia investirii pentru executarea silita a hotararilo arbitrale.

4.3 Executarea hotararii interne

Hotararea arbitrala produce prin ea insasi toate efectele specifice hotararilor judecatoresti, chiar si in ipoteza in care arbitrajul a fost realizat in echiate. Aceste efecte se produc, dupa cum am precizat anterior, de la momentul comunicarii hotararii, moment de la care acest este asimilata ca efecte unei hotarari judecatoresti.

Hotararea arbitrala produce aceleasi efecte ca si o hotarare judecatoresca si in ceea ce priveste forta sa obligatorie. Prin urmare, daca partile nu inteleg sa execute hotararea de bunavoie, in virtutea efectului sau obligatoriu, poate fi solicitat investirea sa cu formula executorie.

In urma acestei investiri, hotararea arbtirala capata caracterul de titlu executoriu, care va fi executat dupa regulile executarii silite din dreptul comun.

Investirea cu formula executorie este obligatorie pe de o parte doarece arbitrii nu au imperium, daci nu pot constrange partile sa se supuna masurilor dispuse, si pe de alta parte, aceasta se impune cu atat mai mult cu cat o atare formaliate este impusa de lege si hotararilor judecatoresti sau altor acte jurisdictionale.

Capitolul 5 – Actiunea in Anulare

5.1 Natura juridica a actiunii in anulare

Actiunea in anulare constituie o forma aparte de control judecatoresc, fiind o actiune in prima instanta si nu o cale de atac, asa cum s-a sustinut frecvent anterior calificarilor legislative din 2005.

Natura juridica a actiunii in anulare a constitui un subiect controversat, abordat din diverse perspective atat de doctrina, cat si de jurisprudenta. Actiunea in anulare a fost cel mai adesea asimilata unei cai de atac, alteori unei actiuni si cai de atac speciale in acelasi timp, sau alteori unei actiuni in prima instanta.

Pentru a pune capat acestor controverse, in 2001, intr-un recurs in interesul legi, a fost pronuntata Decizia nr. V din 25 iunie 2001, de catre Sectiile unite ale Curtii Supreme de Justitie, care califica actiunea in anulare indreptata impotriva unei hotarari arbitrale drept cale de atac. Solutia Curtii a fost criticata ulterior in doctrina si infirmata la nivel legislativ prin introducerea art. 3661 vechiul Cod de Procedura Civila, care transeaza problema competentei de judecata a actiunii in anulare si, indirect natura juridica a acesteia.

Speta – Recurs in interesul legii. Natura juridica a actiunii in anulare a unei hotarari arbitrale. ACtiunea in naulare indreptata impotriva hotararii arbitrale constituie cale de atac

S-a luat in examinare recursul impotriva legii cu privire la aplicare dispozitiilor art. 364 si urm. CPC, referitoare la desfiintarea hotararii arbitrale pe calea actiunii in anulare.

Din reglemenatre actiunii in anulare si a motivelor pentru care aceasta poate fi exercitatam, rezulta similitudinea majoritatii motivelor pentru care hotararea aritrala poate fi desfiintata pe calea actiunii in naulare cu cazurile si de casare sce pot fi invocate in cadrul caii de atac a recursului impotriva unei hotarari judecatoresti, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 304 din Codul de Procedura Civila.

De aceea se impune sa se considere ca actiunea in anulare constittuie calea unica de atac ce se poate xercita impotriva hotararii arbitrale, avand continut si efecte similare caii de atac a recursului impotriva hotararilor judecatoresti.

Natura juridica a acestei cai de atac este determinata tocmai de caracterul definitiv al hotararii arbitrale, care nu este susceptibila de a fi atacata cu apel si poate fi pusa in executare silita. Cum in procedura de drept comun o astfel de hotarare poate fi atacata numai cu recurs, este evident ca asi actiunea in anulare constituie o cale de atac avand caracteristici asemanatoare recursului, dar cu unele particularitati ce decurg din motivele ce pot fi invocate in sprijinul acesteia, care cu toate similitudinea de reglementare, nu sunt identice totusi cu cazurile de casare din materia recursului.

De altfel, din moment ce prin art. 367-368 CPC, referitoare la executarea hotararii arbitrale, se prevede ca hotararea arbitrala este obligatorie si ca, la cererea partii, poate fi investita cu formula executorie si excutata silit, intocmai ca si o hotarare judecatoreasca, iar prin art. 370-3703 din acelasi cod se mai prevede ca , in conditiile aplicarii dispozitiilor Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, pot fi recunoscute si executate in Romania si hotararile arbitrale straine, ar fi de neinteles sa se ajunga , pe calea actiunii in anulare, la judecarea din nou a litigiului care a fost solutionat de tribunalul arbitral.

Mai mult, prevederea de la art 365 alin.1 cu referire la art 342 CPC, potrivit careia competenta de a solutiona actiunea in anulare revine instantei judecatoresti imediat superioare celei care ar fi fost competenta sa judece fondul pricinii daca nu ar fi existat o conventie arbitrala, este conforma principiilor ce guverneaza caile de atac mentionate la art 2. pct. 2 si 3,la art. 3 pct. 2 si 3 si la art. 4 pct. 1 din acelasi cod.

Reiese deci ca in acceptiunea legiuitorului solutionarea litigiului la tribunalul arbitral consituie o judecata in fond, iar actiunea in anulare, fiind o cale de atac, nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.

Este de remarcat ca si ratiuni de echitate, in legatura cu fixarea taxei de timbru in raport cu valoarea obiectului litigiului, cer ca actiunea in anulare sa fie considerata cale de atac, trimbrata ca atare, iar nu ca i actiune pripriu-zisa, care s ateremine incasarea unei noi taxe integrale de timbru.

In aplicare dispozitiileor art. 364 si urm. CPC ,Curtea stabileste ca actiunea in anulare indreptata impotriva hotararii arbitrale constituie cale de atac.

Competenta de solutionare a acestei cai de atac revine instantei judecatoresti imediat superioare celei prevazute in art 342 CPC, in circumscriptia in care a avut loc arbtirajul.

Textul de lege introdus in art. 3661 vechiul CPC , in anul 2005, prin Legea 219/2005 de aprobare a O.U.G nr 138/2000, a transat aceasta problema, prin stabilirea completului ce va solutiona actiunea in anulare. Acesta dispune ca actiunea in anulare sa fie judecata in completul prevazut pentru judecata in prima instanta, iar recursul la hotararea pronuntata in acesta actiune sa se solutioneze in completul prevazut pentru acesta cale de atac.

Prin transare problemelor de compunere a completului, se clarifica implicit si problema naturii juridice a actiunii in anulare, indelung discutata in legatura cu chestiuni de competenta si compunere a completului. In plus, formularea articolului nou introdus este de asa natura incat sa nu mai lase loc interpretarilor, o actiune ce va fi judecata potrivit legii, in completul de prima instanta nemaiputand fi considerata cale de atac, ci doar o forma aparte de control judecatoresc, reglementata distinct de lege.

5.2 Competenta

Potrivit art. 610 competenta de solutionare a cererii in anulare a hotararii arbitrale revine Curtii de Apel in circuscripita careia a avut loc arbitrajul.

Este impusa ca si o conditie de ordin teritorial in ceea ce priveste competenta, instanta in masura sa judece actiunea in anulare fiind cea din circumscriptia teritoatea in care a avut loc arbtirajul.

5.3 Solutionarea actiunii in anulare

Instanta judecatoreasca sesizata cu o actiune in anulare se poate pronunta in sensul admiterii sau respingerii acesteia printr-o hotarare.

In cazul admiterii, potrivit art 613 CPC, instanta va anula hotararea arbtirala, iar daca litigiul este in stare de judecata, se va pronuta si in fond in limitele conventiei arbitrale, iar daca pentru a hotara in fond este nevoie de noi probe, instanta judecatoreasca se va pronunta dupa ce acestea au fost administrate.

In cazul respingerii, hotararea isi mentine efectele anterioare exercitarii actiunii, hotararea pronuntata de instanta judecatoreasca avand la randul sau efectele unei hotarari definitive, dar nu irevocabile.

Hotararea pronuntat cu privire la actiunea in anulare va putea fi atacata cu recurs, in termenii art. 613 alin.4 , in completul prevazut pentru aceasta cale de atac, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele.

5.2 Motivele actiunii in anulare

Actiunea in anulare din dreptul nostru reprezinta un mijloc de control judecatoresc specific, care imbina motive specifice regasite in materia cailor de atac extraordinare (recurs, revizuire, contestatie in anualre) cu anumite motive intalnite doar la acest instrument procedural, specifice exclusiv hotararii arbitrale, toate fiind reunite in cuprinsul art. 608

Din motivele de desfiintare a hotararii in anulare reglemenate in mod limitativ de art 608, patru dintre ele, cele de la lit a), b), c) si e) cenzureaza limitele arbitrajului, validitatea conventiei arbitrale si confirmitatea judecatii arbitrale cu conventia arbitrala:

litgiul nu era susptibil de solutionare pe calea arbitrajului;

tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii nule sau inoperante;

tribunalul arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala;

e) hotararea a fost pronutata dupa expirarea termenului arbitrjaului prevazut de art 567… ;

iar cele patru de la litera d), f), g) si h) cenzureaza conformitatea judecatii arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile:

partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal indeplinita;

f) tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut

g) hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntatii, nu este semnata de arbitrii;

h) dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot duce la indeplinire;

iar cel de-al noulea motiv cel de la lit i) cenzureaza conformitatea hotararii arbitrale cu ordinea publica, bunele moravuri si dispozitiile imperative ale legii:

i) hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii.

In plus fata de aceste motive, in lumina noilor dispozitii privind judecarea exceptiei de neconstitutionalitate, care nu mai atrag suspendare de drept a judecatii litigiului in cadrul caruia a fost invocata odata cu abrogarea art 20 alin 5 din legea 47/1992 privind organizare si functionare Curtii Constitutionale, Regulamentul CACI a introdus recent o noua ipoteza in care se poate exercita actiunea in anulare a sentintei arbitrale in fata instantelor judecatoresti. Astfel potrivit art. 89 lit i) actiunea in anulare poate fi exercitata in cazul in care, dupa pronuntarea hotararii arbitrale, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala legea, ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori alte dispozitii din actul atacat, care in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare.

In cele ce urmeaza vom face o analiza a tuturor motivelor actiunii in anulare:

Nonarbitrabilitatea litgiului – art 608 lit a) CPC

Acest motiv de exercitare a actiuii in anulare reglementeaza situatia in care tribunalul arbitral a fost investit cu judecarea unui litigiu ce nu putea fi supus arbitrajului. Instanta judecatoreasca va efectua asadar un control al indeplinirii conditiilor de arbitrabilitate prevazute de art. 548-550. Litigiul nu trebuie sa se incadreze in categoria litigiilor nonarbitrabile ce se solutioneaza prin intermediul unor proceduri speciale de catre instanta judecatoreasca.

Judecarea litigiului in lipsa conventiei arbitrale/ in baza unei conventii nule sau inpoerante – art 608 lit. b) CPC

Conditia esentiala a investirii instantei arbitrale o constituie existenta unei conventii arbitrale valabile. In lipsa unei conventii, hotararea pronuntata de tribunalul arbitral nu poate produce efecte, el neavand competenta in solutionarea litigiului. Sanctiunea procedurala va fi aceea a anularii hotararii, fara ca litigiul sa fie judecat in fond in urma admiterii actiunii in anulare, partile avand posibilitatea de a se adresa ulterior instantei competente sa judece acel litigiu.

In practica recenta s-a decis ca o clauza compromisorie care mentioneaaza ca eventualele litigii se vor solutiona de catre instantele de judecatoresti sau prin arbitraj nu este neechivoca, si deci presupusa conventie arbitrala nu exista, iar in contextul in care parata a contestat competenta tribunalui arbitral, a fost admisa actiunea in anulare intemeiata pe art. 608 lit. b) CPC.

In speta parata a invocat, in fata tribunalului arbitral exceptia necompetentei acestuia, dat fiind faptul ca nu exista o conventie arbitrala. In dovedirea exceptiei a fost depusa la dosar si o copie a unei cereri de chemare in judecata avand ca obiect micsoarare pretului stabilit prin contract, inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea.

Constituirea tribunalului arbitral cu nesocotirea conventiei arbitrale – art 608 lit. c) CPC.

Conventia arbitrala, potrivit art 550-55, trebuie sa cuprinda si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora. La momentul constituirii tribunalului arbitral, orice intelegere a partilor in aceasta privinta trebuie respectata, in caz contrar hotararea arbitrala pronuntata urmand a fi sanctionata cu anularea. Orice exceptie privind constituirea tribunalului arbitral trebuie insa ridicata pana la primul termen de infatisare sau intr-un termen mai scurt stabilit de parti. In caz contrar partea fiind decazuta din dreptul de a o mai invoca, iar tribunalul arbitral considerandu-se legal constituit. Actiunea in anulare promovata ulterior nu se poate intemeia decat pe motivele invocate prin exceptie, in termenul prevazut de CPC sau de catre parti.

Lipsa partii de la termenul la care au avut loc dezbtarile, in conditiile in care procedura de citare nu a fost legal indeplinita – art. 608 lit. d)

Potrivit art. 608 lit. d) actiunea in anulare poate fi promovata in cazul in care partea fata de care procedura de citare nu a fost legal indeplinita a lipsit de la termenul la care au avut loc dezbaterile. Intrucat neideplinirea procedurii de citare si lipsa partii constituie conditii cumulative ale actiunii in anulare, se considera ca prezenta partii nelegal citata acopera, ca si indreptul comun, viciul neideplinrii legale a procedurii de citare. Pe de alta parte, lipsa partii legal citate nu impiedica desfasurarea dezbaterilor fapt prevazut.

Prin acest remediu procedural al actiunii in anulare intemeiate pe lit. d) din art 608 CPC se asigura respectarea unor principii fundamentale ale arbitrajului, respectiv dreptul la aparare al partilor, principiul contradictorialitatii si indirect, egalitatea de tratament a partilor. Aceste principii constituie reguli de baza ale arbitrajului, care trebuie respectate partilor pe tot parcursul procedurii arbitrale.

Pronuntarea hotararii dupa expirarea termenului arbitrajului – art. 608 lit.e) CPC

Acest motiv de anulare a hotararii arbitrale poate fi exercitat in cazul in care procedura arbitrala depaseste termenul general prevazut de lege sau termenul arbitrajului convenit de parti, in ipoteza in care o parte intelege sa se prevaleze de acest termen, prin notificare transmisa tribunalului si celeilalte parti in acest sens pana la primul termen de infatisare.

Potrivit CPC, tribunalul arbitral pronuntat sentinta, daca partile nu au stabilit astfel, in termen de 6 luni de la consituirea trib arbitral. Regulamentul CACI prevede de asemenea un termen de 6 luni pentru pronuntarea unei hotarari in litigiul arbitral, daca partile nu au conventi altfel (art. 51 Regulament)

Pronuntarea tribunalului extrapetita, minus petita, sau plus petita – art 608 lit. f)

Motivul de anulare a hotararii arbitrale prevazut de art 608 lit. f) poate fi promovat in cazul in care tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut (minus petita) ori s-a dat mai mult decat s-a cerut (plus petita).

Pe langa actiunea in anulare, in cazul in care tribunalul a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere CPC prevede si o cale alternativa de remediere a greselilor savarsite de tribunal in pronuntarea solutiei, aceea a completarii hotararii. Aceasta cale este prevazut de art 604 CPC ca fiind una de exceptie. Este de stricta interpretare si nu poate fi extinsa la situatia in care tribunalul aprecieaza ca un capat de cerere a fost solutionat in mod gresit.

Completarea hotararii se face la cererea oricareia dintre parti, formulata in termen de 10 zile de la comunicarea hotararii, printr-o hotarare de completare ce va face parte integranta din hotararea arbitrala. Actiunea in anulare pentru minus petita, in schimb ca si pentru celelalte motive de anulare, se poate formula in termen de o luna de la data comunicarii arbitrale.

In ceea ce priveste motivele actiunii in anulare intemeiate pe art 608 lit. f) exista o jurisprudenta relativ bogata, din care doctrina a extras anumtie situatii tip pentru fiecare ipoteza.

Lipsa unor mentiuni obligatorii din hotararea arbitrala – art 608 lit. g) CPC

Hotararea arbitrala este anulabila in baza art. 608 lit. g) daca aceasta nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata locul si data pronuntarii sau nu este semnata de catre arbitrii.

Formulare acestui articol este intr-un fel defectuoasa, deoarece grupeaza cate doua dintre elementele esentiale ale hotararii arbitrale prin conjuctia „si” („dispzitivul si motivele”, „data si locul pronuntarii”) acestea putandu-se interpreta literal in sensul ca anularea hotararii nu vafi atrasa decat in situatia in care lipsesc ambele elemente din fiecare grupare.

Existenta in dispozitiv a unor dispozitii ce nu pot fi duse la indeplinire – art 608 lit. h) CPC

Actiunea in anulare pentru motivul prevazut la art.608 lit. h) este admisibil atunci cand „se admite atat cererea principala prin care se solicitase executarea unor obligatii contractuale, cat si cerea reconventionala prin care s-a cerut anularea contractului, cand s-a admis atat cererea principala, iar paratul a fost obligat la plata sumei pretinse de reclamant, cat si cerea reconventionala a paratului de compensare judiciara a datoriilor”.

Incalcarea ordinii publice, a bunelor moravuri sau a dispozitiilor impreative ale legii – art 608 lit.i) CPC

Fiind cel mai cuprinzator motiv de anulare, prin acesta hotararea arbitrala fiind cenzurata in raport cu ordinea publica, bunele moravuri sau dispozitiile imperative ale legii, acesta este si motivul cel mai des invocat in practica.

Cu toate acestea, urmarind ratiunea pentru care este instituita actiunea in anulare, aceasta neconstituind o cale de atac, nici motivul prevazut de art 608 lit i) nu poate atinge fondul cauzei. Numai in ipoteza in care instanta de judecata retine ca actiunea in anulare este intemeiata in raport cu unul dintre motivele prevazute de art 608, aceasta va fi indreptatita sa examineze si fondul litigiului care a facut obiectul judecatii arbitrale.

In plus trebuie avut in vedere ca „sub aspectul continutului, motivele prevazute de art 364 CPC nu vizeaza o greseala de judecata in fapt sau in drept, ci aspecte ce tin de conventia arbitrala, tribunalul arbitral, procedura de judecata sau continutul hotararii arbitrale, astfel ca prin actiunea in anulare propriu-zisa nu se poate urmari rejudecarea in fond a litigiului.”

Pe deasupra,” in sfera motivului de anulare reglementat de art 364 lit. i) CPC nu se includ criticile cu privire la interpretarea ori aplicarea gresita a prevederilor legale dispozitive, textul fiind de stricta interpretare si neputand constitui un pretext pentru examinarea temeiniciei si legalitatii hotararii arbitrale.”

5.5 Termenul de exercitare a actiunii in anulare

Actiunea in anulare va putea fi introdusa in termen de o luna de la data comunicarii hotararii arbirale. Nerespectarea acestui termen legal conduce la decaderea partii interesate din dreptul de a exercita actiunea in anulare.

Dupa introducerea actiunii, instanta judecatoreasca va putea dispune suspendarea executarii hotararii arbitrale impotriva careia a fost introdusa actiunea in anulare, dar numai dupa depunerea unei cautiuni fixate de acesta instanta.

Totodata cu conditia platii unei cautiuni de 10% din valoarea cererii, poate fi solicitata si suspendarea provizorie, ce are efect remporar, pana la solutionarea cererii principale de suspendare. Aceasta se judeca de urgenta, fara citarea partilor, de catre presedintele instantei, care se pronunta printr-o incheiere.

Suspendare provizorie a hotararii arbitrale, potrivit dispozitiilor de drept comun, este accesorie cererii de suspendare a executarii aceleiasi sentinte si, prin urmare, nu se poate dispune in lipsa acesteia.

5.6 Solutionarea actiunii in anulare

Instanta judecatoreasca sesizata cu o actiune in anulare se poate pronunta in sensul admiterii sau respingerii acesteia, printr-o hotarare.

In cazul admiterii, potrivit art. 613 alin 3, instanta va anula hotararea arbitrala, iar daca litigiul este in stare de judecata, se va pronunta si in fond, in limitele conventiei arbitrale, iar daca pentru a hotara in fond este nevoie de noi probe, instanta judecatoresca se va pronunta dupa ce acestea au fost administrate.

In cazul respingerii, hotararea isi mentine efectele anterioare exerictarii actiunii, hotararea pronuntata de instanta judecatoreasca avand la randul sau efectele unei hotarari definitive, dar nu irevocabile, putand fi atacata cu recurs in conformitate cu art. 613 alin.4 .

Hotararea pronuntata cu privire la actiunea in anulare va putea fi atacata cu recurs in termenii art. 613 CPC, in completul prevazut pentru acesata cale de atac. Fiind vorba despre o hotarare neatacabila cu apel, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele. Recursul exercitat impotriva unei hotarai pronuntate cu privire la actiunea in anulare a unei hotarari arbitrale nu va fi deci limitat la motivele de casare sau de modificare prevazute de art. 488 alin.1 CPC.

Bibliografie:

Valentin Stelian Badescu, Dreptul Afacerilor , Ed. Universul Juridic 2012;

Tudor Chiuariu, Roxana Giurea, Arbitraj Intern si International, Ed. Universul Juridic 2013;

Ion Deleanu, Tratat de procedura civila Vol. I, Ed. Universul Juridic 2013;

Ion Deleanu, Tratat de procedura civila Vol. II, Ed. Universul Juridic 2013;

Vanda Anamaria Vlaslov, Arbitrajul comercial – Jurisprudenta arbitrala 2007-2009, Ed. Hamangiu 2010;

Noul Cod de Procedura Civila, Legea 134/2010 republicata in Mon. Oficial nr. 545 din 03.08.2012