Aprecieri Privind Performanta Si Riscul în Sistemul Bancar

Tema: „Aprecieri privind performanța și riscul în sistemul bancar”

Autor: Profir Mariana
Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Economice

Rezumat: (în română și în engleză, 300 cuvinte)
Cuvinte cheie: 6 cuvinte cheie

Capitoul 1. Performanța bancară
Gestiunea performanțelor se intersectează puternic cu celelalte domenii ale gestiunii bancare, calitatea acestora contribuind și reflectându-se în nivelul performanțelor financiare ale unei bănci.
Componentele esențiale ale acestui domeniu sunt:
– analiza și evaluarea performanțelor, pe baza situației financiare utilizând indicatori de rentabilitate, randament, solvabilitate, precum și norme, standarde de comparație;
– planificarea strategică ți politică performanțelor bancare prin localizarea corectă a centrelor furnizioare de performanță;
– organizarea performanțelor bancare pe verigi și nivele, vizând atât profitabilitatea, cât și costurile bancare.

Capitolul 2 Riscul bancar

Băncile trebuie să delimiteze o funcție independentă de gestionare a riscului, cu suficientă autoritate, statut, independență, resurse și acces la consiliul de administrație. Riscurile trebuie identificate și monitorizate în mod continuu atît la nivel de entitate, cît și la nivel individual, iar gradul de sofisticare al managementului de risc al băncii și a infrastructurilor de control intern ar trebui să țină pasul cu orice modificare a profilului de risc al băncilor (inclusiv creșterea acestuia), precum și cu factorii externi generatori de risc. Gestionarea eficientă a riscurilor necesită o comunicare internă deschisă și în timp util, atât la nivelul băncii, cât și prin raportare către consiliu și managementul superior.
Pentru maximizarea profitului, instituțiile de credi se confruntă mereu cu tot feluri de riscuri, știind faptul că riscului bancar se bazează pe principiile activităților bancare, ce afirmă că maximizarea profitului implică o expunere la riscuri înalte. Pentru o gestiune eficientă a riscurilor, acestea trebuie indentificate și evaluate, să fie monitorizate și să se utilizeze instrumentele, tehnicile și metodele specifice de dimensionare și/sau evitare a influențe lor negative asupra activității bancare. Riscul bancar este o componentă importantă, atât a gestiunii bancare, cât și a strategiei unei bănci, acesta urmărind maximizarea profitului său, odată cu menținerea riscului la un nivel acceptabil.
Asumarea riscului de către bănci presupune:
– respectarea regulilor prudențiale impuse de autoritatea națională de reglementare;
– echilibrarea intre dimensiunea profitului și deschiderea băncii către risc;
-acceptarea pierderilor în condițiile neafectării situațiilor financiare, ele putând fi acoperite prin profit sau constituirea de provizioane.
Riscul trebuie să fie astfel dimensionat astfel încât pierderea produsă prin materializarea acestuia să poată fi considerată ca normală pentru activitatea băncii, astfel încât să nu se deterioreze imaginea acestei.
Relația profit-risc devine esențială, în adoptarea deciziilor bancare evidențiindu-se în acest sens trei tipuri de gestiune bancară:
– gestiunea agresivă, caracterizată prin maximizarea profitului prin politici de penetrare a pieței și eliminarea a concurenței, în condițiile asumării unor riscuri înalte;
– gestiunea moderată, caracterizată prin conservarea nivelului profitului prin politici ce vizează menținerea poziției băncii pe piațaă în condițiile evitării angajamentelor riscante;
– gestiunea prudentă, centrată pe minimizarea riscurilor prin politici ce vizează eliminarea pierderilor, reducerea cheltuielilor și strategia restrictive de recreditare.
Prin gestiunea riscului bancar se urmărește:
– minimizarea chieltuielilor, pierderilor;
– modificare comportamentului funcționarilor bancari;
– modificarea imaginiii publice a băncii.
Cele mai importante tipuri de riscuri implicate în activitatea bancară sunt:
riscul financiar, riscul de livrare și riscul de mediu.
Riscul financiar rezultă din orice tranzacție bancară, care este supusă unui potential risc. Cele mai importante riscuri financiare sunt următoarele:
-riscul de credit;
-riscul ratei dobânzii;
-riscul de lichiditate;
-riscul valutar;
-riscul de capital.
Riscul de credit este riscul care apare atunci când un client bancar, parte la contract, nu âși va îndeplini obligațiile în conformitate cu termenele și condițiile contractului. Aceste pierdere poate fi rezultatul unui faliment, o schimbare temporară în condițiile de pe piață sau alși factori care pot afecta capacitatea de plată a împrumutului. Riscul creditului constă în:
– riscul insolvabilității debitorului, care poate adduce după sine o pierdere a sumei împrumutate;
– riscul imobilizării în cazul în care debitorul nu respect angajamentul achitării la scadență.
Riscul ratei dobânzii se referă la sircurile financiare cauzate de fluctuațiile ratei dobânzii, cee ace afectează atât profitul obținut de către client, cât și starea de îndatorare față de bancă. O creștere majoră a ratei dobânzii poate crea o presiune financiară asupra activității clientului care nu va fi ăn stare să-și plătească sumele datorate.
Riscul de lichiditate apare atunci când banca nu poate să-și achite obligațiile de plată scadente. Riscul apare datorită neconcordanței dintre elementele de active și cele de pasiv din fluxul de numerar.
Riscul valutar este strâns legat de riscul dobânzii și de riscul de lichiditate. Apare datorită neconcordanței dintre: valută, active și passive. Valuta poate fluctua într-o direcție neașteptată sau mai ridicată decât se anticipase. Acest tip de risc este determinat de către operațiunea de schimb valutar care afectează exporturi sau acele încasări obținute din exporturi nu acoperă datoria contractată. Principalii factori care duc la creșterea riscului valutar sunt: volatilitatea cursurilor de schimb valutar, poziția valutară deschisă etc. Modalitățile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piața derivatelor, prin utilizarea unor instrumente de hedging(de neutralizare, compensare a riscului).
Riscul livrării include următoarele tipuri e riscuri: operational, tehnologic, al produsului nou și strategic.
Riscul operational reprezintă capacitatea băncii de a furniza servicii financiare în mod profitabil. Este importantă capacitatea de a furniza astfel de servicii, dar este important și controlul asociat acestora.
Riscul tehnologic se referă la riscul care poate apărea atunci când un sitem de livrare poate să devină inefficient datorită altor sisteme noi de livrare.
Riscul produsului nou reprezintp pericolul asociat cu introducerea de noi produse și servicii bancare. Introducerea unor produse și servicii noi crează de cele mai multe ori problem mari datorită cerințelor mici pentru noile produse sau a costurilor mai mari decât cele anticipate sau datorită proastei administrări a procesului de lansare a produsului nou.
Riscul strategic se referă la capacitatea unei bănci de a allege zone geografice și ale produselor care pot fi profitabile pentru acesta în contextual unui viitor mediu complex.
Riscul de mediu care include următoarele riscuri: al defalcării, economic, al competitivității, de reglementare.
Riscul defalcării este riscul de furt sau de fraudă cauzat de către personalul băncii.
Riscul esonomic este asociat cu factorii economici naționali și regionali care pot afecta performanțele unei bănci.
Riscul competitivității apare datorită faptului că tot mai multe companii financiare și nefinanciare pot oferi cele mai multe produse și serviii bancare.
Ca concluzie referitor la riscuri pot zice ca băncile trebuie să dețină propriul lor sistem de monitorizare și control al riscurilor. În general, măsurile de prudență bancară utilizate de banca Națională a României sunt cele prevăzute de Legea nr. 58/1998 – Legea bancară.

Capitolul 3. Studiu de caz: „Performanța și riscurile sectorului bancar din Romania”

În anul 2015 sistemul bancar românesc era compus din 40 de instituții de credit, dintre care 9 sunt sucursale ale unor bănci străine. Figura de mai jos ne arată evoluția numărului instituțiilor de creditare în perioada analizată și a sucursalelor băncilor străine din România.

Figura 1.1. Numărul instituțiilor de credit și a sucursalelor băncilor străine din România

Sursa: Rapoarte ale Băncii Naționale a României

Se poate observa faptul că atât numărul instituțiilor de credit cât și cel al sucursalelor băncilor străine din țara noastră s-a păstrat relative constant în perioada 2011-2015.
Un motiv destul de bine intemeiat pentru păstrarea constantă a numărului instituțiilor de credit în Romania sunt barierele foarte înalte la intrare și la ieșirea de pe această piață, precum și incertitudinile care planează asupra politicilor publice.
Dintre cele 40 de instituții de credit de pe piață, 10 dețin cote de piață de peste 3%, 10 au

cote de piață situate între 1%-3%, iar restul de 20 dețin cote de piață mai mici decât 1%.

Sistemul bancar românesc și-a demonstrat stabilitatea structurală și pe parcursul anului 2014, a realizat optimizarea portofoliilor de credite printr-un proces amplu de curățare a bilanțurilor și acordă credite, pe parcursul anului 2015, într-un ritm aproape similar cu cel de dinainte de criză. Rata de solvabilitate s-a menținut la un nivel ridicat, de 18,07% în iunie 2015, în condițiile în care pragul minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR este de 8%. Sistemul bancar românesc este printre puținele sectoare bancare din Uniunea Europeană care nu a avut nevoie pe perioada crizei de sprjin din fonduri publice.Nivelul intermedierii financiare este plasat aproape de 32% la finele anului 2014, exprimat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB, în scădere de la pragul de 40% înregistrat în 2011, diminuarea fiind determinată de restrângerea bilanțurilor instituțiilor de credit. Măsurat ca pondere în PIB a activelor bancare brute, indicatorul este plasat la 60,8%. Volumul activelor nete este de aproximativ 82 miliarde euro, la finele lunii iunie 2015. Perspectivele de creștere econonomică generate de miza atragerii fondurilor europene, gradul de intermediere financiară de 32% și gradul de bancarizare de aproximativ 50% fac din România o destinație atractivă pentru investitorii în sistemul bancar. Sistemul bancar românesc cuprinde 40 de instituții de credit. Structura sectorului bancar românesc la finele anului 2014 include două bănci cu capital integral sau majoritar de stat, trei instituții cu capital majoritar privat autohton, 25 de bănci cu capital majoritar străin, 9 sucursale ale unor bănci străine și o organizație cooperatistă de credit. Ponderea activelor instituțiilor cu capital străin în totalul activelor sistemului bancar românesc a crescut de la 83% în decembrie 2011 la 90% la nivelul lunii decembrie 2014. Din punct de vedere al originii acționarilor în funcție de active, băncile cu capital austriac dețin o cotă de piață de 36,7 %, urmate de băncile cu capital francez cu 13,3 % și grecesc cu 12,4 %. Primele cinci bănci din sistem dețineau la finele lunii decembrie 2014 ponderi de 54,2% în volumul agregat al activelor, 54,2% în stocul creditelor, 54% în cel al depozitelor atrase și 58,3% în totalul capitalurilor proprii, potrivit datelor Băncii Naționale a României aferente anului 2014. Avansul economisirii interne a compensat reducerea finanțărilor de la băncile mamă. Potrivit datelor BNR, expunerea băncilor mamă față de filialele lor din România s-a redus cu circa 16% în anul 2014. Asistăm la un proces ordonat de dezintermediere financiară. Plasamentele trebuie să fie rentabile, altfel finanțarea pleacă acolo unde găsește o fructificare mai bună.

Figura 3.2. Gestionarea riscurilor și în special Riscul reputațional, ocupă primele 2 locuri pe agenda băncilor (sursa: Barometrul Bancar ARB & EY)

Sursa: Barometrul Bancar ARB & EY

Constrângerile de reglementare existente la nivel european privind creditarea, înclinația spre economisire, reticența în contractarea de noi credite pe fondul lipsei încrederii în evoluția economiei care a traversat criza și restructurarea portofoliilor băncilor au determinat ca raportul credite/depozite din sistemul bancar să devină subunitar. Raportul credite acordate/depozite atrase este plasat la 93,56%, la luna iunie 2015. Băncile vor să se implice tot mai mult în creditare pentru a compensa scăderea bilanțurilor. Lichiditate există în piață și acest lucru este dovedit de nivelul scăzut al dobânzilor de pe piața monetară (ROBOR 3M este 1,29%). Creditarea este afectată încă de lipsa încrederii, absența proiectelor mari de investiții și reglementările europene care au condus la o restrictivitate sporită în ceea ce privește accesul clientului la creditare. Comunitatea bancară din România apreciază că, mai ales în contextul financiar internațional actual, se recomandă menținerea încrederii într-un climat investițional propice creșterii intermedierii financiare de care să beneficieze populația, companiile și statul român, astfel încât să contribuie la dezvoltarea economică a României și la creșterea nivelului de trai al fiecărui consumator în parte. Soldul creditului neguvernamental continuă să înregistreze scădere, în ritm anual, în condițiile în care rambusările de principal și curățarea bilanțurilor depășesc valoarea creditelor noi. Este foarte posibilă o creștere a soldului creditului neguvernamental în 2015, în condițiile în care în ritm lunar, creșterea soldului creditului neguvernamental este de 1,1% în iunie 2015, până la 215 miliarde lei. Creditele noi în lei contractate de populație și companii în luna iunie au atins un nivel record de 5,4 miliarde de lei, în creștere cu 50% față de iunie 2014, ceea ce arată că băncile acordă credite în ritmul de dinainte de criză. Leul este principala monedă de împrumut. Potrivit Barometrului Bancar ARB & EY, băncile preconizează relaxarea parțială a politicilor de creditare în sectoare precum Industria, Agricultura, Sănătate și pe segmentul IMM-urilor, dar există în continuare aspecte care descurajează sau cresc costul creditării în condițiile în care creditarea este la cel mai scăzut nivel din regiune relativ la PIB (32%).
Atât în România cât și în restul țărilor acoperite de studiu, construcțiile, sectorul imobiliar comercial și transporturile au fost sectoarele pentru care bancherii se așteaptă la restricții suplimentare. Cadrul legislativ al insolvenței (inclusiv aplicarea lui) este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea consideră 95% din bănci, cu 10 puncte procentuale mai mult decât în 2014, potrivit Barometrului bancar ARB & EY.
Îmbunătățirea aplicării cadrului legislativ al insolvenței persoanelor juridice este necesară, în condițiile în care 3 mld euro reprezintă restanțele firmelor aflate în insolvență. Când vorbim de finanțarea clienților trebuie să analizăm cererea și eligibilitatea. Fiscalitatea, concurența și lipsa cererii sunt problemele presante cu care se confruntă firmele, potrivit sondajului realizat de Banca Națională a României. Companiile au declarat majoritar că intenționează să își mențină sau să își reducă gradul de îndatorare bancară: 64% dintre firme nu ar lua un credit în lei și 68% dintre firme nu ar lua un credit în euro, indiferent de cost. De asemenea, capacitatea companiilor de a face față unor eventuale evoluții nefavorabile privind rata dobânzii este scăzută. Dacă s-ar introduce un filtru, precum este Biroul de Credit la persoanele fizice, creditarea persoanelor juridice și ar crește gradul de utilizare al garanțiilor pentru a asigura o cerere solvabilă, creditele noi acordate ar crește în 2015 poate chiar cu două cifre.
Figura 3.3.
Sursa: Barometrul Bancar ARB & EY

În figura de mai sus băncile sunt mai interesate decât în 2014 de vânzarea de active dar în majoritatea cazurilor este vorba de credite neperformante.

Pe zona de retail, peste 90% din bănci anticipează o creștere a cererii de credite imobiliare. Și în cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se așteaptă la o creștere a cererii. Pentru a aprecia evoluția creditelor ipotecare pe termen mediu și lung este foarte important modul în care autoritățile aleg să transpună anumite prevederi din dreptul comunitar. Curățarea bilanțurilor și schimbarea metodologiei de calcul a NPL au condus la o reducere cu peste 9 puncte procentuale a ratei creditelor neperformante până la 12,80%, în luna iunie 2015. Băncile și-au adaptat portofoliile de credite, procedând și la redimensionarea rețelei și a numărului de angajați. Numărul unităților bancare era de 5.304 la finele lunii decembrie 2014, în timp ce numărul de angajați în sistem a fost ajustat la 57.732. Ruperea cercului vicios dintre datoriile băncilor și cele suverane, îmbunătățirea supravegherii sistemului bancar european și soluționarea problemelor băncilor aflate în criză fără a utiliza, în principal, resurse publice sunt în proces de implementare prin conturarea Uniunii Bancare Europene.
România și-a exprimat angajamentul de a fi parte din Uniunea Bancară Europeană. BCE va supraveghea direct băncile semnificative, băncile care au solicitat sau primit asistență financiară publică directă, băncile mai puțin semnificative (când este necesar pentru a asigura aplicarea consecventă a unor standarde înalte de supraveghere) și cele mai importante trei bănci din fiecare stat membru participant. Riscurile implicate în procesul de conturare, transpunere și respectare a reglementărilor constau în posibilitatea restrângerii expunerii și retragerea capitalului instituțiilor de credit cu capital străin. Implementarea prevederilor Basel III se face gradual de la 1 ianuarie 2014.
O provocare o reprezintă adaptarea grupurilor financiar bancare la cerințele de solvabilitate și lichiditate impuse de prevederile Basel III, care ar putea conduce la restrângerea expunerilor și schimbarea modelului de business. 90% din activele sistemului bancar sunt deținute de instituții cu capital străin. Sistemul bancar este marcat de o perioadă în care fuziunile și achizițiile vor conduce la o mai mare concentrare, iar competiția pentru top 5 în funcție de active, în special, se va accentua. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României, inclusiv prin demersuri pentru întărirea disciplinei financiare. În România, băncile asigură aproximativ 90% din finanțarea economiei. La nivel european, băncile reprezintă aproximativ 75-80% din întregul sistem financiar din UE. În SUA, companiile se finanțează prin credit bancar în proporție de doar 15%.

Figura 3.4. Intermediere financiară

Sursa: Banca Națională a Romaniei

Concluzie

Situația sectorului bancar din perioada analizată indică o evoluție favorabilă din punct de

vedere concurențial în sectorul bancar românesc. În ultimii 4 ani se observă o tendință de

reducere a diferențialului dintre dobânda la credite și cea la depozite. De asemenea, indicii

de concentrare arată un grad mic spre mediu de concentrare în sector.

Creșterea restrictivitații standardelor de creditare nu reprezintă în sine un element de

îngrijorare privind concurența în sectorul bancar, dar coroborarea sa cu un nivel ridicat al

gradului de îndatorare a clienților conduce la reducerea gradului de mobilitate a clienților.

Așa cum se cunoaște, un nivel crescut al gradului de mobilitate a clienților este efectul unui

mediu concurențial normal, iar scopul legislației de concurență, precizat și de art. 1 din

Legea concurenței, îl reprezintă tocmai menținerea și stimularea concurenței și a unui

mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Este foarte important ca rezultatele băncilor să se îmbunătățească contribuind astfel la capitalizarea acestora și implicit la creșterea apetitului de creditare. În absența unor perspective de profitabilitate similare cu cele ale sectoarelor bancare performante din regiune capitalul nu are nicio motivație să rămână și cu atât mai puțin să vină în sectorul bancar românesc.
  O tendință care va marca evoluția sistemului bancar în următorii ani este rezultatul internalizării uneia dintre lecțiile crizei, și anume aceea a lipsei de viabilitate a unui sistem centralizat de finanțare la nivelul grupurilor bancare transfrontaliere. Paradigma care pare să fi fost adoptată – e adevărat, adesea la îndemnul autorităților de supraveghere atât din țările de origine, cât și din țările-gazdă – este cea conform căreia finanțarea subsidiarelor se bazează într-o mai mare măsură pe surse locale. Autoritățile de supraveghere din țările de origine au fost în mod special interesate ca lucrurile să se miște în această direcție – un exemplu relevant ar fi preocuparea explicită a autorităților austriece pentru monitorizarea raportului credite-depozite pentru subsidiarele din străinătate ale băncilor lor. Modificarea accentului spre piața internă în asigurarea surselor de finanțare este în mod natural însoțită de creșterea importanței relative a creditării în monedă națională: ponderea acestei componente a depășit după mult timp 45 la sută, până la sfârșitul anului 2015 sa egalat pe cea a creditului în valută. Fără îndoială, aceasta este o evoluție pozitivă atât din perspectiva debitorilor, care evită riscul valutar, cât și din perspectiva băncii centrale, care beneficiază de îmbunătățirea mecanismului de transmisie a politicii monetare.