Aprecierea Calitatii Apelor Uzate In Municipiul Tg Jiu

Economie

Aprecierea Calitatii Apelor Uzate In Municipiul Tg Jiu

Byadmin ianuarie 1, 2024

APRECIEREA CALITĂȚII APELOR UZATE ÎN

MUNICIPIUL Tg-jiu

CUPRINS

ÎNTRODUCERE

CAPITOLUL I. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI STAREA MEDIULUI A MUNICIPIULUI Tg-jiu

1.1. Condițiile geografice a municipiului Tg-jiu

1.2. Starea ecologică a municipiului Tg-jiu

CAPITOLUL II. APRECIEREA CALITĂȚII APELOR UZATE ÎN Tg-jiu

2.1. Definiții generale: apa, calitatea apei, apă uzată, apă epurată

2.2. Investigarea calității apelor uzate din laboratoarele municipiului Tg-jiu

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Apa este componentul indispensabil vieții pe Pământ.Toate viețuitoarele au nevoie de apă ca mediu intern sau ca mediu de viață. Există astfel apa potabilă și apa cu care se irigă culturile de plante, apa din bazinele de creștere a peștilor și a moluștelor, apa din piscinele de sport.Civilizația umană folosește apa ca mediu tehnologic, pentru dizolvarea diferitelor materiale și substanțe, ca agent de răcire a proceselor termice sau ca agent termic, pentru spălarea utilajelor sau materialelor, a spațiilor de lucru, diluarea și transportul dejecțiilor, prepararea de alimente, medicamente, produse de uz veterinar sau tehnologic, cum sunt fluidele hidraulice sau fluidele de prelucrare și încă multe altele. Sursele de apă sunt puține: apa subterană, din depozitele în care se acumulează apa din precipitațiile care cad pe suprafața pământului și apa din râuri și lacuri. Cantitatea cea mai mare de apă de pe Pământ, apa mărilor și oceanelor, este foarte puțin folosită datorită conținutului mare de săruri dizolvate. Marea diversitate a utilizărilor apei înseamnă și o diversitate a caracteristicilor fizico-chimice, și uneori microbiologice, a diferitelor folosințe de apă. Apă chimic pură nu există în natură. Componenții din fiecare tip de folosință de apă au valori specifice, reglementate prin documente de calitate, care se verifică și se controlează prin analize specifice. Ca factor ecologic, apa reprezintă componentul esențial al materiei vii (în mod curent 65- 80% din biomasă) participând la toate procesele fiziologice și biochimice. Apa are o distribuție diferită în timp și spațiu ceea ce creează condiții foarte diverse. Dacă în emisfera nordică suprafața oceanului este cu 54 milioane km2 mai mare decât cea a uscatului (1,53%), în emisfera sudică aceasta depășește de 4,28 ori suprafața uscatului. Conform datelor UNESCO, rezerva mondială de apă este de aproximativ 1.386 milioane km3 , din care peste 97% este apă sărată. Din totalul de apă dulce, peste 68% este blocată în gheață/ ghețari, iar 30% se găsește în subteran. Sursele de apă dulce de suprafață (râurile și lacurile) însumează 93.100 km3 . Prin poluarea apelor se înțelege alterarea calităților fizice, chimice și biologice ale acesteia, produsă direct sau indirect de activități umane sau de procesele naturale care o fac improprie pentru folosirea normală, în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea. Având în vedere importanța apei ca resursă naturală este necesară aplicarea unui set de măsuri specifice referitoare la protecția rezervelor de apă și a ecosistemelor acvatice. Acestea se diferențiază în raport cu tipul resursei afectate, existând măsuri pentru protecția apelor de suprafață, a apelor subterane, precum și a apelor marine și oceanice. Protecția apelor are ca obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și bunurilor materiale. De asemenea, conservarea, protecția și îmbunătățirea calității apelor costiere și maritime urmărește reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate de diverse reglementări internaționale și naționale.

În prezent, există o serie de probleme actuale de mediu și inclusiv a suselor de apă subterane care sunt și surse potabilă, cauzate de activitatea umană, care necesită o rezoluție urgentă. Calitatea apei potabilă a scăzut ca urmare a poluării intense cu deșeuri industriale, pesticide, în grășăminte, deșeuri menajere etc. Acest lucru duce la îmbolnăvirea populației, și mai ales răspândirii diferitor maladii și boli infecțioase ce se răspîndesc cu ajutorul apelor subterane poluate

Scopul: Studierea și evaluarea calității a apelor uzate din municipiul Târgu-jiu.

Reieșind din scopul propus au fost trasate următoarele obiective:

reviul și selectarea literaturii;

descrierea condițiilor fizico-geografice a municipiului Târgu-jiu;

aprecierea stării ecologice a factorilor de mediu din Târgu-jiu;

Definirea generală a noțiunilor: apa, calitatea apei, apă uzată, apă epurată;

Investigarea calității apelor uzate din laboratoarele municipiului Tg-jiu;

elaborarea concluziilor și înaintarea propunerilor practice pentru ameliorarea stării ecologice a surselor de apă potabilă.

Lucrarea este alcătuită din: introducere, două capitole, a câte două subcapitole fiecare, concluzii și propuneri.

CAPITOLUL I. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI STAREA MEDIULUI A MUNICIPIULUI Tg-jiu

Condițiile geografice a municipiului Tg-jiu

Municipiul Târgu-Jiu se află la intersecția paralelei 450 02’ latitudine nordică cu meridianul de 230 longitudine estică, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, în plină zonă temperată. Așezat la 18 km spre sud de lanțul Munților Carpați, în cuprinsul Podișului Getic, în Depresiunea Târgu-Jiu – Câmpul Mare sau Depresiunea Olteană, la nord de confluența Amaradiei Pietroase cu Jiul, municipiul are o desfășurare de la nord la sud pe o lungime de aproximativ 13 km de-a lungul râului Jiu, de o parte și de alta, iar de la vest la est o întindere de circa 10 km.

Harta 1.1. Municipiul Târgu-jiu pe harta României

Municipiul Târgu-Jiu este situat în partea centrală a județului Gorj și are următoarele vecinătăți: nord – comuna Turcinești, orașul Bumbești-Jiu, comuna Stănești; est – comuna Bălănești și comuna Scoarța; sud – comuna Drăguțești și comuna Dănești; vest – comuna Bălești și comuna Lelești.

Pe teritoriul municipiului Târgu-Jiu sunt amplasate cele 8 localități componente:

Slobozia – în continuarea orașului, în partea de vest a acestuia;

Bârsești – amplasată la circa 1 km, la marginea de vest a orașului Târgu-Jiu;

Polata – la circa 6 km de oraș, în partea de vest;

Ursați – la 5 km de Târgu-Jiu, în partea de vest;

Drăgoieni – în continuarea orașului Târgu-Jiu, în partea de est;

Iezureni – amplasată la 0,5 km de marginea orașului în partea de nord;

Preajba Mare – la circa 3,5 km de oraș, în partea de est;

Romanești în continuarea orașului, în partea de sud.

Reședință de județ, Municipiul Târgu-Jiu, cel mai mare oraș al județului Gorj, este situat la o altitudine de 195-212 m, la intersecția paralelei 450 02` latitudine nordică cu meridianul 230 17` longitudine estică, în plină zonă temperată, în Depresiunea Târgu-Jiu – Câmpu Mare, dominată la nord de masivele muntoase Parâng și Vâlcan, iar la sud de șiruri de dealuri. Municipiul Târgu-Jiu, incluzând și localitățile componente Iezureni, Preajba Mare, Drăgoieni, Romanești, Slobozia, Bârsești, Polata și Ursați, se întinde pe o suprafață estimată la 10.258,63 ha și are o populație stabilă de 98.362 locuitori. Suprafața administrativă a municipiului Târgu-Jiu, conform Planului Urbanistic General întocmit în anul 1995 era de 10 255,7171 ha, din care 6 377,3571 ha în extravilan și 3 878,36 ha în intravilan, în care sunt incluse și cele 488,42 ha aferente localităților componente: Iezureni, Preajba Mare, Drăgoieni, Romanești, Slobozia, Bârsești, Ursați, Polata. Din suprafața totală de 10 255,7171 ha, care – reprezintă teritoriul administrativ al municipiului Târgu-Jiu – terenul agricol ocupă 6 801,86 ha, adică 66,32 %.

Defalcarea terenului agricol după folosința și suprafața ocupată este urmatoarea: arabil – 4 461,20 ha; pășuni – 761,99 ha; fânețe – 671,41 ha; livezi – 692,56 ha; vii – 214,70 ha.

Suprafața ocupată de pășuni este de 1 495,17 ha, iar raportată la totalul suprafeței administrative reprezintă 21,98 %. Dezvoltarea Municipiului Târgu-Jiu a fost înlesnită în timp de situarea sa la încrucișarea unor drumuri importante (spre Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin, Petroșani), precum și de construirea în 1888 a căii ferate Filiași-Târgu-Jiu. În ultimii ani, au fost dezvoltate ample proiecte de înfrățire cu orașe europene din Italia (Noci), Germania (Lauchhammer), Bulgaria (Yambol) și Turcia (Pendik).

Resurse de apă. Rețeaua hidrografică din zona municipiului Târgu-Jiu este alcatuită din cursul mijlociu al Jiului – cu afluentul său Amaradia Pietroasă, care în timpul verii seacă – și râul Șușița care străbate localitățile Ursați și Bârsești. Tot cu caracter torențial sunt și pâraiele denumite hodinaie, care izvorăsc din pânza freatică de la baza terasei a II-a de pe stânga Jiului și străbat orașul de la est la vest, fiind amenajate parțial prin canalizări.

În ultima perioadă, pentru valorificarea superioară a resurselor hidrografice ale râului Jiu au fost amenajate 2 lacuri artificiale de stocare a apei și producerea de energie hidroelectrică in 2 centrale, amplasate pe barajele digurilor.Dealurile care mărginesc depresiunea Târgu-Jiu, situate pe partea dreaptă a Șușiței, urmează Dealul Calului, o prelungire a Dealului Bârsești, format din straturi marno-argiloase, sursa de materie primă pentru SC „LAFARGE” SA si SC “MACOFIL” SA.

Vegetația și fauna. Prin configurația sa geografică, zona municipiului Târgu-Jiu se încadrează în zona vegetației de luncă. Aceasta se întinde în luncile râurilor din zona depresionară, sub formă de zăvoaie.

Foto 1. Vegetația din Târgu-jiu

Speciile caracteristice sunt sălciile, amestecate cu răchiți și plopul alb sau negru. În partea de nord – est, pe câmpul Ciocârlău, se află pajiștea cu floră relictă de narcise, care constituie un monument al naturii, fiind ocrotită. Ciocârlău reprezintă un minunat loc de agrement în lunile mai – iunie. Pe dealurile din vest și nord – est au fost amenajate ferme pentru cercetare și producție pomicolă, plantație cu vie, meri, peri, gutui, nuci, cireși.Zona municipiului Târgu-Jiu nu dispune de o faună deosebită.

Clima și relieful.Factorii climatici generali, și în special cei locali, sunt favorabili datorită circulației maselor de aer din zona depresionară. Este caracteristic topoclimatul de depresiune adăpostită cu timp liniștit în care predomină zilele calde, iar iarna nu se resimte viscolul. Variațiile de temperatură între vară și iarnă, nu sunt prea mari, temperatura medie a lunii ianuarie fiind de –2,50, a lunii iunie de +21,60, iar media anuală de +10,20. Trecerea de la vara la iarna se face treptat.Vânturile obișnuite sunt cele din NV – V si SV. Precipitațiile anuale sunt de 753 mm, cu o scădere accentuată în ultima perioadă ca urmare a unor schimbări climatice deosebite, caracterizate prin lipsa precipitatiilor.

Relieful zonei este depresionar, mărginit la Vest și Nord de dealuri de încrețire. Natura solului este aluvionară, de slabă rezistență, nepropice unor construcții de mari proporții, cu multe nivele. Relieful zonei este depresionar, mărginit la vest și nord-vest de dealuri de încrețire. Târgu-Jiul se situează pe trei terase: terasa superioară, în zona Ciocârlău (altitudine de 210m), terasa medie, cu 20 m mai jos decât cea superioară, situată în zona fostului lagăr de deținuți politici și terasa inferioară, pe care se întinde cea mai mare parte a orașului.

Foto 2. Relieful mărginit de dealuri încrețite

Factorii climatici generali și în special cei locali sunt favorabili datorită circulației maselor de aer din zona depresionară. Este caracteristic topoclimatul cu influențe mediteraneene, de depresiune, cu timp liniștit, în care predomină zilele calde și în care iarna nu se resimte viscolul. Variațiile de temperatură ată în zona fostului lagăr de deținuți politici și terasa inferioară, pe care se întinde cea mai mare parte a orașului.

Foto 2. Relieful mărginit de dealuri încrețite

Factorii climatici generali și în special cei locali sunt favorabili datorită circulației maselor de aer din zona depresionară. Este caracteristic topoclimatul cu influențe mediteraneene, de depresiune, cu timp liniștit, în care predomină zilele calde și în care iarna nu se resimte viscolul. Variațiile de temperatură între vară și iarnă nu sunt mari, temperatura medie a lunii ianuarie fiind de -2,50, a lunii iunie de +21,60, iar media anuală de +10,20.

1.2. Starea ecologică a municipiului Tg-jiu

O analiză a factorilor de mediu din ultimii 10 ani indică o scădere a coeficientului general de poluare în raport cu anul 1990, dar reducerile înregistrate sunt în ceea mai mare măsură rezultatul reculului din toate sectoarele economice, ca urmare a crizei care caracterizează în ultimii ani industria românească.

Calitatea aerului. Atmosfera este cel mai important vector de propagare a poluanților, ale căror efecte asupra componentelor mediului biotic și abiotic se manifestă atât local, cât și la scară globală. În prezent, calitatea factorilor de mediu este analizată de Inspectoratul de Protecție a Mediului Târgu-Jiu, care a efectuat în cursul anului 2002 monitorizarea poluanților SO2, NO2, NH3 în trei puncte de prelevare de pe raza municipiului Târgu-Jiu: IPM Târgu-Jiu, CNLO și Stația Meteo Târgu-Jiu. Concentrațiile pentru poluanții SO2, NO2, NH3 nu au depășit pragurile critice.

Depășiri ale CMA s-au înregistrat la indicatorul pulberi sedimentabile (17g/m2 lună) în zona Târgu-Jiu (max. 18.02g/m2 lună) și Bârsești (max.17,73 g/m2 lună). Sursele cele mai importante de poluare cu pulberi sedimentabile sunt (pentru zona Bârsești) activitatea de producere a cimentului de la SC Lafarge – Romcim SA Sucursala Târgu-Jiu și traficul rutier.

În ceea ce privește evoluția cantităților medii de pulberi sedimentabile, se observă o scădere în anul 2012 comparativ cu anul 20013, ca urmare a scăderii producției de ciment la Uzina Târgu-Jiu a SC Lafarge -Romcim S.A. din zona Bârsești și regimului pluviometric mai bogat în anul 2012 comparativ cu anul 2013. Dintre factorii de mediu, ponderea cea mai importanta in relatia dintre starea de confort si sanatate a populatiei pe de o parte si calitatea mediului in zonele locuite pe de alta parte, o detine aerul.

Actiunea factorilor de mediu asupra sanatatii este foarte diversa. Atunci cand intensitatea poluarii este mai mare actiunea asupra organismelor este imediata. Cel mai frecvent insa, actiunea factorilor de mediu are intensitate redusa determinand o actiune cronica, de durata, cuantificarea efectului fiind greu de evaluat.Poluarea atmosferei produce in primul rand afectiuni la nivelul aparatului respirator. Morbiditatea prin afectiuni influentate de poluarea aerului a fost urmarita in zonele adiacente unor surse mari poluatoare, respectiv : SC LAFARGE ROMCIM SA Tg. Jiu (zonele Tg. Jiu, Danesti, Balesti). Din datele transmise de D.S.P. Gorj – Compartimentul Igiena Mediului Ambiant, reiese ca in anul 2002 comparativ cu anul 2001 nu s-au inregistrat cresteri ale morbiditatii prin afectiuni respiratorii in zona expusa. Cele mai afectate segmente de populatie sunt cele extreme, respectiv copiii si batranii. Deasemenea se poate concluziona ca varsta infantila este mai predispusa la afectiuni acute in timp ce varsta adulta este caracterizata in special de faza cronica a afectiunilor in cauza.

Calitatea precipitațiilor a fost monitorizată în punctul de prelevare Stația Meteo Târgu-Jiu. Factorii fizico – chimici determinați au avut o evoluție ascendentă în anul 2002 față de anul 2001: pH min 9upH/cm față de 6,2upH, conductivitatea max 170 μS/cm față de 125 μS în anul 2001. Conform rezultatelor obtinute comparate cu actele normative în vigoare, zona municipiului Târgu-Jiu este clasificată zonă urbană cu poluare redusă, valorile medii anuale fiind situate sub valoarea normei sanitare.

Calitatea apei. Alimentarea cu apă a municipiului Târgu-Jiu este asigurată atât din surse de suprafață (Sohodol Runcu Q=215 l/s, Șușița Verde Q= 270 l/s și Bistrița-Vâja închisă în anul 2002) cât și din sursa subterană aflată în conservare în anul 2002 (front de captare din zona Iezureni cu un numar de 17 foraje de adâncime, din care 3 foraje sunt abandonate – înnisipate).

Lungimea rețelei de aducțiune este de 90,0 km, rețeaua de distribuție are 160,0 km, fără a se asigura alimentarea cu apă a întregii populații a orașului.

Lungimea rețelei de canalizare este de 68,0 km, fiind deficitară față de necesitățile populației.

Alimentare cu apa potabilă: Sistemul de alimentare cu apa potabilă al municipiului are o lungime de 221,3 Km din care 61,3 km rețele de aducțiune și 160 km rețea de distribuție și asigură apa potabilă pentru 95 % din populația municipiului. Restul de 5% își asigură apa potabilă din fântâni individuale. Prin rețeaua centralizată se furnizează anual 11.400.000 metri cubi de apă, ceea ce înseamnă 118 metri cubi de apă pe locuitor. Această cantitate de apă potabilă se asigură din surse de suprafață (din captările: Runcu, Șușița Verde și Vîja) respectiv sursa subterană Curtișoara – Iezureni (din cele 17 puțuri de mare adâncime).

Starea tehnică a sistemului de alimentare cu apa potabilă: Conductele de aducțiune apa potabilă au o stare tehnică bună, cu excepția celor care preiau apa de la sursa Runcu, puse în funcțiune în perioada 1958 – 1976, și care prezintă porțiuni deteriorate. Conductele de transport de la stația de tratare în rețeaua de distribuție (cu diametre între 350 mm și 700 mm) au o stare tehnică bună, cu excepția a două conducte corodate pe anumite porțiuni.

Rețeaua de distribuție are conducte de dimensiuni cuprinse între 40 mm și 400 mm, montate începând cu anul 1946, și provoaca dese defecțiuni datorită uzurii avansate. Pierderea estimată pe rețeaua de apa potabilă este de cca 25 %.

Canalizarea menajeră și pluvială: Sistemul de canalizare menajeră are lungimea de 67 Km, din care 22 Km de canal colector principal, construită între anii 1958 – 1999 și deservind 60% din populație. În restul gospodăriilor, evacuarea apelor uzate se realizează în sistem propriu (fosă septică, bazin vidanjabil). Canalul colector principal (construit în anii 1970) nu poate prelua toată cantitatea de apa, iar cca. 10 Km conducte de canalizare menajeră prezintă probleme, necesitând o remediere totală.

Apele uzate sunt preluate de stația de epurare a orașului, cu o treaptă mecanică și una biologică, dimensionată pentru un debit de 500 l/s, fiind necesară mărirea urgentă a capacității stației la 1000 l/s.

Sistemul de canalizare pluvială are o lungime de 55 Km și deservește cca 50 % din oraș. Lipsa rețelei de canalizare centralizată în unele zone ale orașului contribuie la poluarea solului și a apelor subterane. Comunicarea, pe anumite porțiuni, între canalizarea menajeră și canalizarea pluvială duce la mărirea volumului de apă uzată care ajunge la stația de epurare. Pe de altă parte, apele uzate ajung în canalizarea pluvială și de acolo direct în râul Jiu.

Agentul termic: Încălzirea blocurilor din cartierele de locuit este asigurată de 30 de centrale termice de cvartal și 4 microcentrale de bloc, toate funcționând cu gaz metan. Consumul de gaze pentru centalele termice a fost în anul 2002 de 18 milioane metri cubi. Rețeaua de termoficare are o lungime de 50 Km, deservind un număr de 22 300 apartamente, instituții de învățământ, clădiri social – culturale și sedii de agenți economici. Pentru contorizarea agentului termic sunt montate un număr de 20 contori la centralele termice de cvartal și 75 contori la blocuri. Locuințele individuale sunt alimentate cu gaz metan. Lungimea rețelei de distribuție a gazelor naturale este de 186 Km, iar consumul orașului de cca. 100 milioane mc/an. Consumatorii sunt în număr de 42.034 consumatori casnici, 70 Asociații de proprietari și 1.034 consumatori comerciali.

Volumul de apă potabilă asigurat populației a fost de 5 735 mii mc în anul 2002, iar pentru industrie de 5 658 mii mc în acelasi an. Furnizorul apei potabile în municipiul Târgu-Jiu este S.C. AQUATERM S.A. Tg-Jiu. Calitatea apei potabile furnizate pentru nevoile comunitare în mediul urban în 99,75 % din probele de apã prelevate în anul 2002 au fost corespunzatoare standardelor, toate probele au corespuns indicatorilormicrobiologici analizati. In perioadele cu precipitatii abundente, la sursele de suprafata ( Runcu- Vâja, Susista Verde ) s-au înregistrat probe de apa necorespunzatoare chimic si bacteriologic, dar au fost luate masurile necesare de tratare, iar apa furnizata în retea a corespuns parametrilor de potabilitate. În anul 2002 nu s-au înregistrat epidemii de natura hidrica.

Alimentarea și canalizarea cu apă potabilă

Tabelul 1.1.

Apele de suprafață. Principala cauză a poluării apelor de suprafață este evacuarea în acestea a apelor uzate, insuficient epurate, în stații care nu corespund standardelor tehnologice și sunt subdimensionate în raport cu necesitățile actuale. Apele de suprafață din municipiul Târgu-Jiu sunt (conform Ordinului ministrului apelor si protectiei mediului nr. 1146 din 10.12.2002 care înlocuieste STAS 4706/88) ape de categoria I de calitate. Râul JIU, principalul curs de apa ce traversează municipiul Târgu-Jiu și judetul Gorj – care în anii precedenți avea în majoritatea secțiunilor de control valori ale indicatorilor chimici și bacteriologici specifici apelor de categoria a II a de calitate – prezintă, începând cu anul 2000, o îmbunatățire evidentă, fiind încadrat în limitele categoriei I de calitate, în conformitate cu indicatorii analizați.

Excepție fac secțiunile de control “Jiu aval SC SUINPROD SA” Bumbesti-Jiu, unde s-au înregistrat în cursul anului 2002 ușoare depășiri ale limitelor impuse pentru categoria I de calitate la indicatorii CCOMn și CBO5. Se menține în continuare încărcarea apei râului Jiu cu suspensii provenite din Bazinul carbonifer al Văii Jiului, având însă concentrații mult mai mici față de anii precedenți, în principal datorită reducerii activității miniere din bazinul Petroșani, dar și reținerii materiilor în suspensie în amenajările hidroenergetice construite în zona municipiului Târgu-Jiu. Astfel, s-au înregistrat valori cuprinse între 350 si 760 mg/l materii în suspensie în secțiunile situate în amonte de baraje, suspensiile reducându-se până la 50-60 mg/l în secțiunile situate în aval de Târgu-Jiu. Râul Șușița se menține în categoria I de calitate.În ceea ce privește gradul de curațenie al acestui curs de apă, se înregistrează o creștere treptată în ultimii 4 ani, respectiv de la 72,8 % în anul 1997 la 75,7% în anul 2000.Luciile de ape de pe raza municipiului Târgu-Jiu sunt materializate si prin existenta lacurilor artificiale de agrement Debarcader si Pandurasul

Starea apelor subterane.Apele subterane din municipiul Târgu-Jiu sunt valorificate ca surse de alimentare industrială pentru SC ROSTRAMO SA, SC ARTEGO SA, SC STAR GLASS SA, SC BERGO SA, unitati economice care îsi suplimentează necesarul de apă prin foraje proprii. În anul 2012 s-au efectuat analize ale apei din puțuri de observație aparținând stațiilor PECO din municipiul Târgu-Jiu, constatându-se prezența produselor petroliere. Acest fapt a afectat calitatea apelor subterane din zona prin poluarea apei din fântâna aflată în vecinătate. Măsurile impuse de autoritatea de mediu au condus la eliminarea poluării.

Apele industriale epurate.Rezultatul analizelor de laborator efectuate de I.P.M. Targu-Jiu indica faptul că majoritatea surselor de poluare din municipiul Târgu-Jiu evacuează ape uzate ale căror indicatori de calitate se încadrează în limitele impuse prin NTPA-001/2002 la evacuarea în receptorii naturali și NTPA-002/2002 la evacuarea apelor uzate în rețelele de canalizare și direct în stațiile de epurare, neafectând apele de suprafață sau subterane, nici rețelele de canalizare ale localităților.

Industria materialelor de construcții este reprezentată de: SC LAFARGE – ROMCIM SA, sucursala Targu-Jiu; SC FIBROCIM SA.; SC MACOFIL SA; SC UNIREA SA .

La unitățile din Industria chimică (SC ARTEGO SA, SC STAR GLASS SA) apele uzate sunt evacuate în canalizarea orașului, neexistând însă depășiri ale limitelor impuse prin NTPA- 002/2002.

Fabrica de Țigarete Târgu-Jiu, SC GORJPAN SA Târgu-Jiu, SC BERGO SA, ȘANTIERUL 4 Vădeni, SC ROSTRAMO SA (prelucrarea lemnului), SC NUTRILACT SA Târgu-Jiu (fabrica de produse lactate), SC QUELLE SA Târgu-Jiu (producerea alcoolului din cereale) evacuează în canalizarea orașului ape uzate care nu depășesc limitele impuse. Conform Buletinului de calitate a apelor din luna martie 2003, principala sursă de poluare din municipiu Târgu-Jiu care a depăsit indicatorii reglementați este S.C AQUATERM S.A (NH4=6,03mg/l, CBO5 = 1,11mg/l). Eficiența redusă a stațiilor de preepurare la unele unități economice care evacuează direct în canalizare apele uzate conținând suspensii solide, produse petroliere și diverse substanțe chimice ce împiedică mecanismul de autoepurare a apei; Capacitatea stației de epurare municipală este depașită, fiind necesară finalizarea lucrărilor de retehnologizare. Poluarea Jiului prin evacuarea apelor uzate neepurate, provenind din zona industrială de nord.

Evaluarea capitalului natural – Analiza Swot

Tabelul 1.2.

CAPITOLUL II. APRECIEREA CALITĂȚII APELOR UZATE ÎN Tg-jiu

2.1. Definiții generale: apa, calitatea apei, apă uzată, apă epurată

Într-o primă aproximație se admite că apa pură este formată din molecule de oxid de hidrogen, H2O. Dar apa în stare pură nu este propice vieții și nici nu se găsește în natură. Apa în natură conține numeroase substanțe minerale și organice dizolvate sau în suspensie. Astfel, calitatea apei se determină funcție de caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, biologice și bacteriologice.

Indicatori organoleptici ai apei

Tabelul 2.1.

Mirosul se datorează substanțelor organice în descompunere sau microorganismelor vii (alge, protozoare, etc), precum și prezenței unor substanțe chimice provenite din ape uzate industriale (fenoli, crezoli, etc). Gustul se datorează diferitelor tipuri de substanțe dizolvate care se găsesc în cantități mai mari în apă: sărat (clorură de sodiu sau sulfat de sodiu), amar ( sulfat de magneziu sau clorură de magneziu), dulceag (sulfat de calciu), acidulat (bioxid de carbon), acru (bicromat sau clorură de fier). Turbiditatea depinde de materiile din apă aflate în diferite stări de dispersie și de natura lor.

Se datorează prezenței în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși de mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.) și se determină prin comparații cu soluții etalon de clorură de platină și potasiu sau clorură de cobalt; fiecare grad de culoare (GC) corespunde la 1 mg/l platină.

Indicatori fizici ai apei

Tabelul 2.2.

Temperatura variază funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp. Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă între 10 și 13°C; de la această adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru fiecare 33-35 m. Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și 27°C.

Starea bună a apelor- reprezintă acea stare pe care o ating corpurile de apă de suprafață atunci cînd parametrii ecologici și chimici ai apei, au valori corespunzătoare regimului natural de scrugere cu impact antropic nesemnificativ.

Apa uzată – poate fi numita si "apa folosita" sau"apa decanalizare, aceasta contine diferite incarcaturi, precumdejectii umane sau animale, resturi alimentare, uleiuri, sapun, detergenti si alte substante chimice. In gospodarie, apa uzata provine de la toalete, dusuri, bai, chiuvete, masini de spalat rufe si vase. Apa uzata industriala provine din diverse procese de productie si deprelucrare.

Epurarea apelor uzate – reperzintă ansablul de procede prin care continutul de impuritati de natura minerala, organica, chimica si biologica al acestoraesteredus sub limita tolerata de receptor (reteaua de canalizarecare face legatura cu statia de epurare a localitatii, ape curgatoare etc.). De ce este nevoie să epurăm apa uzată? Natura dispune de mecanisme proprii de epurare, aceasta insa nu poate epura debitele mari de ape uzate deversate de industrie si zonele populate. Rezultatul poluarii cu apa uzata este imediat vizibil: rauri si lacuri incare mor pestii, miros urat si devin focare de infectii.

Foto 3. Epurarea apelor uzate

Epurarea apelor – proces complex de reținere și neutralizare a substanțelor nocive dizolvate, în stare coloidală sau de suspensii, prezente în apele uzate industriale și orășenești, care nu sunt acceptate în mediul acvatic în care se face deversarea apelor tratate și care permite refacerea proprietăților fizico-chimice ale apei înainte de utilizare. Epurarea apelor uzate cuprinde două mari grupe de operații succesive: – reținerea sau neutralizarea substanțelor nocive sau valorificabile prezente în apele uzate; – prelucrarea materialului rezultat din prima operație. Astfel, epurarea are ca rezultate finale: – ape epurate, în diferite grade, vărsate în emisar sau care pot fi valorificate în irigații sau alte scopuri; – nămoluri, care sunt prelucrate, depozitate, descompuse sau valorificate.

2.2. Investigarea calității apelor uzate din laboratoarele municipiului Tg-jiu

Majoritatea stațiilor de epurare dispun în prezent numai de trepte de epurare mecanică și biologică. În treapta mecanică sunt reținute substanțele în suspensie, decantabile și grăsimile, în timp ce în treapta biologică se asigură îndepărtarea parțială a substanței organice aflată fie sub formă dizolvată, fie sub formă coloidală.

În apele uzate sunt prezente însă o serie de substanțe care nu pot fi reținute prin epurare clasică mecano-biologică, substanțe denumite rezistente sau refractare, ca de exemplu compuși ai azotului (N), fosforului (P), metale grele, micropoluanți organic persistenți, pesticide, anumiți germeni patogeni, precum și alte substanțe nebiodegradabile. Aceste substanțe rămân în efluentul epurat mecano-biologic și ajung în emisar. În condițiile în care emisarul constituie sursă de alimentare cu apă pentru comunitățile din aval de punctul de deversare, efectul cumulativ al substanțelor menționate anterior și expunerea continuă a oamenilor poate avea efecte negative (uneori chiar letale) asupra sănătății lor [1,2]. Deversarea apelor uzate epurate mecano-biologic (conținând poluanți reziduali de tipul celor amintiți) în emisarii naturali se manifestă în diferite moduri, de la afectarea sănătății umane, până la problem complexe de natură ecologică, tehnică și

economică:

germenii patogeni, virușii, compușii azotului din efluentul epurat mecanobiologic, periclitează sănătatea oamenilor;

amoniacul este toxic, având efecte cumulative sub-letale, încetinind creșterea și dezvoltarea copiilor și a adolescenților;

azotiții sunt foarte periculoși, atât pentru oameni (produc cancerul gastric), cât și pentru fauna acvatică;

azotații reprezintă o formă mai puțin periculoasă pentru adulți (poate determina anumite afecțiuni gastrice), însă pentru nou-născuți, provoacă methemoglobinemia sau boala albastră.

Poluanții reziduali existenți în efluentul epurat mecano-biologic au efecte negative semnificative și asupra mediului:

produc eutrofizarea lacurilor și a râurilor cu curgere lentă (fenomen constând în dezvoltarea accelerată și masivă a microplanctonului și vegetației acvatice;

eutrofizarea se datorează compușilor de azot și de fosfor care constituie substanțe nutritive pentru alge și microplancton;

consumă oxigenul dizolvat din apa lacurilor și a râurilor cu curgere lentă, conținutul în oxigen al straturilor de adâncime fiind și așa foarte sărac. Nămolul căzut pe fundul lacurilor intră în fermentație anaerobă și la fluctuații de nivel se produc mirosuri neplăcute;

produc variația pH-ului care la rândul lui modifică echilibrul ionic din apa emisarilor, apa devenind toxică pentru fauna piscicolă;

modifică culoarea apei emisarilor cu toate consecințele care decurg din aceasta.

Cu privire la efectele tehnicoeconomice ale deversării efluenților epurați mecano-biologic, ce conțin substanțe reziduale, în emisarii naturali, trebuie menționate următoarele aspecte:

în cazul unor astfel de efluenți, se impun tehnologii de tratare a apei pentru potabilizare, complicate tehnic și costisitoare din punct de vedere economic;

apele sunt îmbogățite cu uleiuri eterice care imprimă gust neplăcut și sunt foarte greu de îndepărtat în procesele de tratare pentru potabilizare;

sunt împiedicate activitățile legate de navigație și agrement datorită eutrofizării.

Pe plan mondial au fost cercetate și aplicate o serie de tehnici și tehnologii

pentru reținerea poluanților existenți în apele uzate menite să asigure efluentului unei stații de epurare, caracteristici corespunzătoare limitelor admisibile stabilite prin standardele de calitate. In Municipiul Tirgu–Jiu, incepind cu luna septembrie 2013 este programata intrarea in exploatare a Statiei de epurare a apei reabilitate si extinse din Strada Margaritarului, cu treapta tertiara biologica.

Foto 4. Extinderea rețelelor de canalizare

La inceputul anului 2014 este programata sa reintre in exploatare, dupa reabilitare, Statia de Tratare a Apei. Este in curs de realizare reabilitarea si extinderea retelelor de apa si canalizare care au atins stadiul de executie urmator:

Rețele de apă și canalizare

Tabelul 2.3

În principal azotul se găsește în apa uzată netratată, ca amoniac sau azot organic, ambele solubile, și ca microparticule. Azotul organic solubil este întâlnit sub forma ureei sau a aminoacizilor. Apa uzată netratată nu conține sau conține în cantități reduse nitriți sau nitrați. O parte din particulele organice sunt reținute prin decantare primară. Majoritatea particulelor care conțin substanțe pe bază de azot organic sunt transformate în timpul epurării biologice, în amoniu (asimilat în parte în celulele biomasei) sau în alte forme anorganice; azotul din efluentul secundar se găsește în cea mai mare parte sub formă de amoniu. În tabelul 1 sunt prezentate diferite operații și procedee de epurare ce pot fi aplicate pentru îndepărtarea azotului din apa uzată.

Foto 4. Stația de tratare a apei uzate

Procedeul de nitrificare într-o singură treaptă se caracterizează prin oxidarea carbonului și nitrificarea în bazinul cu biomasă în suspensie, într-o singură treaptă. Dintre avantajele acestui procedeu, pot fi menționate:

combină îndepărtarea C și a amoniacului într-o singură treaptă;

este posibilă realizarea unei concentrații reduse în amoniac a efluentului.

Dezavantajele nitrificării într-o singură treaptă cu biomasă în suspensie sunt următoarele: procedeul nu prezintă protecție împotriva toxicității; are stabilitate moderată în funcționare; stabilitatea depinde de funcționarea decantorului secundar pentru biomasa recirculată; necesită bazine întinse pe vreme rece.

Figura 1.1. Schema tehnologică pentru nitrificare într-o singură treaptă. DP – decantor primar; BNA – bazin cu nămol activat; D nitrif. – decantor pentru efluentul nitrificat.

Nitrificarea presupune asigurarea și menținerea tuturor condițiilor necesare dezvoltării organismelor de nitrificare. În zonele cu climat cald, de exemplu, intensificarea nitrificării se poate face prin creșterea timpului mediu de retenție a celulelor și insuflare de aer. Nitrificarea într-o singură treaptă se poate realize și prin procedee cu biomasă fixată (biofiltrul și filtrul biologic cu discuri).

Procedeul de nitrificare în treaptă separată (fig. 2) este un procedeu cu oxidarea

carbonului și nitrificarea în bazine cu biomasă în suspensie, în trepte distincte.

Figura 1.2. Schema tehnologică pentru nitrificare în treaptă separată.

DP – decantor primar; BNA – bazin cu nămol activat;

DS – decantor secundar; D. nitrif. – decantor pentru efluentul nitrificat;n.r. –

nămol de recirculare; I – influent; E – efluent.

Nitrificarea în treaptă separată se poate realiza atât prin procedeul cu biomasă în suspensie cât și prin procedeul cu biomasă fixată. Procedeul cu biomasă în suspensie prezintă următoarele avantaje:

bună protecție împotriva toxicității;

un regim stabil de funcționare;

este posibilă realizarea unei concentrații scăzute a amoniacului în efluent.

Dintre dezavantajele procedeului cu biomasă pot fi enumerate:

stabilitatea în funcționare este dependentă de funcționarea decantorului secundar pentru biomasa recirculată;

necesită mai multe procese unitare decât procedeul combinat.

Procedeul cu biomasă fixată prezintă, de asemenea, o serie de avantaje și dezavantaje. Astfel, prezintă o bună protecție împotriva toxicității iar stabilitatea acestui procedeu nu este legată de decantorul secundar deoarece organismele sunt fixate pe mediu.

Ca dezavantaje ale procedeului cu biomasă fixată, menționăm concentrația în amoniac a efluentului de 1-3 mg/l și necesitatea mai multor procese unitare decât în cazul procedeului combinat.

Nitrificarea în bazin separat permite flexibilitate mai mare și fiabilitate (siguranță în funcționare), iar fiecare proces (oxidarea C și nitrificarea), poate fi operat independent, pentru a se atinge performanțe optime. Efectele toxice potențiale datorate materiilor organice biodegradabile asupra bacteriilor nitrificante pot fi reduse în faza de oxidare a carbonului.

Îndepărtarea azotului prin procedee fizico-chimice. Schimbul ionic.Schimbul ionic este un proces individual în care ioni de o anumită categorie sunt deplasați dintr-un material de schimb insolubil de către ioni de diferite categorii din soluție. Pentru controlul azotului, ionul specific îndepărtat din apa uzată este ionul amoniu. Procesul de schimb ionic se poate realiza: – în mod discontinuu – când rășina este agitată cu apa de epurat într-un reactor până când reacția este completă; rășina uzată este îndepărtată prin limpezire, regenerată și refolosită;

în mod continuu – când materialul de schimb este localizat în patul sau coloana stratificată, iar apa ce urmează a fi tratată trece prin el.

În practică se preferă utilizarea rășinilor sintetice schimbătoare de ioni, care au o durabilitate crescută față de cele naturale. Dintre rășinile naturale (zeoliți) utilizate pentru îndepărtarea amoniacului, se menționează, clinoptilolitul, ca fiind una dintre cele mai bune rășini naturale schimbătoare de ioni; se caracterizează printr-o afinitate mare pentru ionii amoniu și este relativ ieftină în comparație cu mediile sintetice. Pentru regenerarea zeolitului se folosește o soluție de lapte de var Ca(OH)2, iar ionul de amoniu îndepărtat din zeolit este transformat în amoniac. Schema tehnologică a acestui proces de îndepărtare a amoniacului prin schimb zeolitic este

prezentată în fig. 3.

Figura 2. 1 Schema tehnologică pentru îndepărtarea amoniacului

În aplicarea procedeului cu schimbători de ioni pot interveni o serie de neajunsuri, precum:

necesitatea pretratării prin filtrare a apei uzate pentru a preveni încărcarea excesivă datorată acumulărilor de flocoane;

regenerarea completă a schimbătorului de ioni poate necesita existența unei unități funcționale suplimentare;

costurile inițiale și de funcționare sunt mari.

In aria de delegare a operatorului regional exista o dotare tehnica si umana specializata pentru determinarea calitatii apei si efluientului. In fapt exista :

un laborator functional in statia de tratare a apei Tg-Jiu, care lucreaza pentru un set nu foarte larg de determinari pentru caracteristicile fizico-chimice ale apei brute si a celei potabile si nu efectueaza determinari biologice .

Foto 1. Laborator pentru aprecierea calitții apei uzate.

Un laborator la statia de tratare apa Bumbesti-Jiu, care efectueaza doua determinari: subsanta orgaica si clor rezidual un laborator la stația de epurare a apelor uzate Tg – Jiu. Laboratorul existent are în dotare aparatură și echipamente cu verificare și aviz metrologic, etalonași calibrate conform, instrucțiuni și cărți tehnice de utilizare, este compartimentat și amplasat conform normelor sanitare. Aparatura este la nivel minim de dotare cerut de normele naționale pentru determinări fizico-chimice ale apei și tehnologic la nivelul anului 1998. Laboratorul dispune de laborant-tehnician, chimist pentru fiecare schimb si un inginer chimist pentru conducerea departamentului. Dotarea este cu : distilator si bidistilator, pH – metru, spectofotometru, balanța tehnică și analitică, turbidimetru, conductometru, agitator magnetic, cuptor de calcinare, etuvă, baie de apă, și ca ustensile sticlărie și colecția actualizată de standard neavînd încă sistemul calității implementat integral.

Laboratorul stației de epurare a fost dotat in ultimul trimestru al anului 2008 cu spectofotometru , rotoevaporator, deionizator, baie de apa balanta analitica , etuva, insa pe parcursul anului 2008 nu au fost efectuate analize pentru apa uzata in laboratorul propriu, existand contract cu laboratorul autorizat al D.A.Tg-Jiu. Se execută determinări proprii după metode standardizate pentru:

parametrii fizico – chimici ai apei brute si a fluxului tehnologic in frecventa de 1 la 2 ore.

parametrii fizico-chimici ai apei potabile din sistemul de distribuție în frecvența de 1 în fiecare zi la ore diferite

Se emit buletine de analiză zilnice privind, turbiditatea, pH-ul, NO2, FE, duritate, conductivitatea și clorul remanent, și temperature apei în mod permanent și cu frecvență mai scăzută nivelul de NH3 și SOO.

Trimestrial se transmit probe pentru analize bacteorologice ale apei din sistemul de distributie si pentru apa captata din surse catre laboratorul autorizat al Directiei de Sanatate Publica din judetul Gorj . Se primesc buletine de analiza.

Laboratorul de tratare apa din Tg-Jiu face analize saptamanal pentru toate localitatile din aria de acoperire pentru apa tratata si distribuita, evidentiata prin buletinele de incercari.

Foto 3. Prelevarea probelor de apă tratată

Laboratorul statiei de tratare Tg Jiu are implementat un sistem de supraveghere și înregistrare electronică a fluxului tehnologic doar într-o schemă limitată și fără efect practic asupra automatizării fluxului tehnologic al tratării. Din datele deținute se pot trage următoarele concluzii referitoare si a apei uzate :

conformarii de 100% a apei potabile produse cuprevederile Legii 458/2002 privind calitatea microbiologica si fizico – chimica( mai putin Preajba si Polata).

dezinfectia permanenta si corecta cu agentul de oxidare finala – clor gazos din recipiente si tuburi verificate si autorizate ISCIR sau hipoclorit.

folosirea ca agent de coagulare a sulfatului de aluminiu Al2( SO 4 ).

3 in solutie dozata apoasa pastrata in rezervoare supraterane de POLSTIF la statia de tratare a apei Tg – Jiu.

parametrii fizico – chimici ai apei potabile produse in tratare in frecventa 1 la fiecare ora

Laboratoarele TONNIE pot efectua analizele de control a potabilității apei conform reglementărilor legale, inclusiv verificarea lipsei cotaminării bacteriene, prin dotarea cu aparatura, materialele și experiența necesare. Chimiști profesioniști, laboranți calificați și microbilogi cu experiență garantează rezultatele în domeniul cel mai important pentru sănătate. Prețul unei analize de control a apei potabile care include indicatorii: pH, conductivitate, turbiditate, oxidabilitate, Amoniu, Nitriți, bacterii coliforme/E.coli, streptococci fecali este de 173 lei; prețul mai crește cu analizele suplimentare prevăzute de lege.

O altă categorie de apă de mare importanță este aceea a apelor uzate (reziduale), rezultate din folosințele menajere și sanitare sau din folosințe industriale. Apele uzate fecaloid-menajere sunt încărcate cu cantități mari de substațe organice, compuși amoniacali, grăsimi și detergenți. Apele reziduale industriale sunt foarte diverse, conținând compușii prezenți în tehnologiile din care provin. In general, pentru protecția mediului înconjurător față de poluanții transportați de aceste ape, se face controlul concentrației compușilor organici, a compușilor solubili în solvenți organici (grăsimi, uleiuri, hidrocarburi), a metalelor grele (ex. Cd, Cr, Cu, Hg, Pb, Ni, Zn, etc.) care sunt toxice pentru organismele acvatice, a unor compuși toxici, cum sunt cianurile, fenolii, detergenții, și a sărurilor anorganice. Un parametru important este biodegradabilitatea, care indică tipul de proces de epurare la care trebuie supusă apa reziduală înainte de evacuare în mediu, exprimată prin analiza de CBO5 (Consum Biochimic de Oxigen în 5 zile). Condițiile de calitate a apelor reziduale evacuate depind de locul unde sunt evacuate aceste ape. HG 352/2005 introduce 2 Normative tehnice de calitate a apei reziduale evacuate, NTPA 001 pentru apele evacuate în receptori naturali (râuri, lacuri, injectare în sol) și NTPA 002 pentru ape reziduale în rețeua de canalizare sau în stații de epurare (vidanjare).

Pentru creșterea protecției calității apelor față de poluarea cu ape reziduale industriale, HG 351/2005 a introdus analiza unor substanțe și compuși cu mare toxicitate, împărțiți în 2 liste, denumită „analiza de screening”:

Familii și grupe de substanțe din lista I

1. Compuși organohalogenați și substanțe care pot forma astfel de compuși în mediul acvatic.

2. Compuși organofosforici.

3. Compuși organostanici.

4. Substanțe cu proprietăți carcinogene, mutagene sau teratogene.

5. Mercur și compușii săi.

6. Cadmiu și compușii săi.

7. Uleiuri minerale persistente și hidrocarburi petroliere1).

8. Fluoruri și Cianuri2), substanțe sintetice persistente care pot pluti, rămâne în suspensie, scufunda sau pot interfera cu orice utilizare a apei.

Familii și grupe de substanțe din lista II

Metale grele: Zn, Cu, Cr, Pb, Se, As, Sb, Mo, Ti, Sn, Ba, Be, B, U, Co, Tl, Te, Ni

Laboratoarele TONNIE efectuiază analizarea oricărui tip de apă uzată sau reziduală, menajeră și industrială, oricât de specifică, pentru orice tip de compuși organici, minerali, complecși metalici proveniți din operații de galvanizare, emulsii de prelucrare cu conținut de aditivi organo-metalici, detergenți, etc., așa cum cer reglementările NTPA 001 și 002 sau „analiza de screening“.

Foto 6. Efectuarea analizelor în Laboratoarele TONNIE

Analiza minimală pentru o apă reziduală, care include indicatorii: pH, materii în suspensie, CBO5, CCOCr, substanțe extractibile cu solvent, Detergenți anionici, Azot amoniacal, costă 203 lei/probă. Analiza de screening este mult mai complexă și deaceea mult mai scumpă, aprox. 900 lei/probă.

Dotarea cu analizoare specifice, moderne, computerizate (Spectrometre UV-VIS, FTIR, NDIR, Absorbție atomică, Gaz cromatograf- Spectrometru de masă) permit obținerea de rezultate sigure, conform cu cerințele pentru un laborator acreditat pe SR ISO 17025, în cel mai scurt timp și cu cele mai mici costuri. Marea experiență a personalului tehnic al Laboratoarelor în procese de tratare și epurare a apelor reziduale și de analizare a acestei categorii de ape ne permite și acordarea de consultanță privind conformarea cu cerințele legale în domeniu.

În strânsă legătură cu analizarea apelor reziduale este monitorizarea funcționării Stațiilor de Epurare apă menajeră sau industrială. Laboratoarele TONNIE au capacitatea acordării de asistență analitică la punerea în funcțiune a noilor stații de epurare și la monitorizarea și optimizarea funcționării celor existente. Noi dispunem de 2 autolaboratoare proprii cu care ne putem deplasa oricând și oriunde pentru ncesitățile clienților noștri.

O categorie specială de analize sunt analizele de apă subterană din foraje de monitorizare a contaminării stratului freatic cu poluanți din activități economico-tehnice. Astfel de foraje se amplasează în zona rezervoarelor de combustibili și alte fluide tehnice îngropate sau în vecinătatea depozitelor de deșeuri menajere și industriale. Probele se recoltează cu un dispozitiv special sau cu mini-pompe electrice care se introduc în tubulatura forajului, până în stratul de apă. Analizele sunt specifice contaminării potențiale, se stabilesc de către autoritățile de protecția mediului iar rezultatele se compară cu valorile obținute anterior.

Laboratoarele TONNIE sunt dotate cu dispozitivele speciale de recoltare (bailere și pompă electrică pentru adâncimi de 20 m.) și au experiența prelevării și analizării acestor probe.

Metodele principale de epurare a apelor reziduale diferă în funcție de poluanții prezenți [10,11]. Se pot clasifica, în primul rând, în funcție de mecanismul care conduce la reducerea poluantului prin metode “convenționale”:

fizico-mecanice;

fizico-chimice;

biochimice sau biologice.

Combinarea acestor metode permite o purificare avansată, efluenții epurați putând fi reintroduși în circuitul economic. Adoptarea unui anumit procedeu depinde de:

cantitatea efluentului;

conținutul în poluanți;

condițiile de calitate impuse la evacuarea apei epurate în emisar;

mijloacele finaciare ale agentului economic respectiv. Se poate calcula gradul de echipament mecanic, chimic sau biologic.

Există ape uzate provenite din industrie care conțin poluanți specifici și care nu pot fi înlăturați prin cele trei metode așa zis convenționale. Este cazul apelor uzate care conțin substanțe minerale solubile și substanțe organice nedegradabile biologic. În aceste situații se recurge la tehnici de epurare avansate. Ca eficiență și cost cele mai bune rezultate s-au obținut în procedeele de epurare cu adsorbție, cu schimbători de ioni și procedeele de oxidare chimică. Procedeele de epurare cu adsorbție permit eliminarea cantităților mici de substanțe organice rămase după etapa biologică. Uzual, ca material adsorbant se folosește, cărbunele activ obținut prin condiționarea specială a cărbunelui vegetal sau fosil. Procedeele de epurare cu adsorbție se aplică, în special, pentru îndepărtarea avansată a fenolilor, detergenților și a altor substanțe ce pot da un miros sau gust neplăcut apei de băut. Procedeele de epurare cu schimbători de ioni se utilizează frecvent pentru eliminarea poluanților minerali care se găsesc în apă sub formă ionică: calciu, magneziu, sodiu, sulfați, nitrați, fosfați, amoniu, metale grele etc. Anumite tipuri de schimbători de ioni, sintetizate, pot epura și compuși organici de tipul fenolilor, detergenților, coloranților etc. Procedeele de oxidare chimică se aplică eficient la eliminrea substanțelor poluante anorganice (cianuri, sulfuri, anumite metale grele etc.) și organice(fenoli, coloranți, anumite pesticide etc.). Ca reactivi sunt utilizate substanțe chimice cu proprietăți oxidante: ozonul, apa oxigenată, clorul cu produșii săi derivați (hipocloritul, bioxidul de clor).

Procedee de îndepărtare a N (azotului) din apele uzate orășenești prin nitrificare/ denitrificare biologică. Îndepărtarea N prin nitrificare/denitrificare în treapta de epurare biologică a apei are loc în două etape, după cum urmează:

prima etapă, cea de nitrificare, în care amoniacul este transformat în nitrat (NO3 – ), în mediu aerob;

etapa a doua, de denitrificare, în care nitratul este transformat în azot gazos. În procesul de îndepărtare a N din apele uzate sunt implicate două tipuri de sisteme enzimatice: asimilatoare și dezasimilatoare. În procesul asimilator al reducerii nitratului, azotul ca nitrat este transformat în azot amoniacal pentru utilizarea lui de către celule în biosinteză și are loc când azotul ca nitrat este singura formă de N disponibil. În procesuldezasimilator de îndepărtare a nitratului, N gazos este format din nitrat; în acest proces constă denitrificarea apei uzate. În majoritatea sistemelor biologice de nitrificare/denitrificare, apa uzată ce trebuie denitrificată trebuie să conțină suficient C (materie organică) pentru a asigura sursa de energie pentru transformarea nitratului la N gazos de către bacterii. Necesarul de C poate fi asigurat de surse interioare, cum ar fi apa uzată și materialul celular sau de surse exterioare (de exemplu, metanol). În funcție de modul în care are loc denitrificarea, procedeele de nitrificare/denitrificare se pot clasifica astfel: ¾ sisteme combinate de oxidare a C și nitrificare/denitrificare utilizând surse interne și endogene de C; ¾ în bazine separate, folosind metanol sau alte surse similare de C organic. a) nitrificare/denitrificare în treapta biologică În acest procedeu etapele de oxidarea C și nitrificarea/denitrificarea sunt combinate într-un singur proces, utilizând C natural existent în apa uzată. Aceste sisteme sunt capabile să îndepărteze între 60 și 80% din azotul total, fiind înregistrate chiar valori de 85-95%. Dintre avantajele specifice procedeului de nitrificare/denitrificare în treapta biologică se pot menționa:

reducerea debitului necesar de aer pentru asigurarea nitrificării și reducerii CBO5;

eliminarea necesității surselor de C organic suplimentar pentru denitrificare;

eliminarea decantoarelor intermediare și sistemelor de recirculare a nămolului. Un exemplu de procedeu combinat nitrificare/denitrificare este procedeul Bardenpho prezentat schematic în fig. 1. Procedeul decurge în patru trepte și utilizează pentru asigurarea denitrificării, atât C din apa uzată, cât și C din descompunerea endogenă. Zonele separate de reacție sunt utilizate pentru oxidarea C și denitrificare anoxică.

Apa uzată intră inițial, într-o zonă de denitrificare anoxică în care este recirculat amestec nitrificat din compartimentul următor, ce combină oxidarea C cu nitrificarea. Carbonul prezent în apa uzată este utilizat la denitrificarea nitratului recirculat. Încărcarea organică fiind crescută, denitrificarea se produce rapid. În apa uzată, amoniacul trece neschimbat prin primul bazin anoxic și este nitrificat în primul bazin de aerare. Amestecul nitrificat din primul bazin de aerare trece în a doua zonă anoxică unde denitrificarea se produce pe baza consumului sursei de C endogen. A doua zonă aerobă este relativ mică și este utilizată mai ales la striparea N gazos intrat înainte de limpezire. Amoniacul eliberat din nămol în a doua zonă anoxică este de asemenea nitrificat în ultima zonă aerobă. b) nitrificare-denitrificare în trepte separate Denitrificarea biologică se poate realiza, în condiții acceptabile, și prin adăugarea unui sistem biologic separat utilizând metanol ca sursă externă de C pentru îndepărtarea nitratului. Câteva sisteme alternative de denitrificare în treaptă separată sunt prezentate în fig. 2 Și 3. Majoritatea stațiilor de epurare dispun în prezent numai de trepte de epurare mecanică și biologică. În treapta mecanică sunt reținute substanțele în suspensie, decantabile și grăsimile, în timp ce în treapta biologică se asigură îndepărtarea parțială a substanței organice aflată fie sub formă dizolvată, fie sub formă coloidală. În apele uzate sunt prezente însă o serie de substanțe care nu pot fi reținute prin epurare clasică mecano-biologică, substanțe denumite rezistente sau refractare (inclusiv compuși ai azotului azotului), substanțe care rămân în efluentul epurat mecano-biologic și ajung în emisar. Pentru evaluarea gradului de încărcare cu compuȘi ai azotului a râului Jiu, sunt prezentațe (tab.1) valorile indicatorilor biogeni de calitate a apei pentru acest curs de apă, pentru tronsonul, Jiu amonte confluență cu Sadu.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Păstrarea și îmbunătățirea calității apei a devenit în prezent o componentă de bază, prioritară, în managementul apei. Problemele extrem de complexe pe care le implică existența poluanților reziduali, inclusiv a compuȘilor cu azot, în efluenții stațiilor de epurare a apelor uzate, precum și efectele pe care aceȘtia le au asupra calității emisarului, au impus dezvoltarea a numeroase și variate tehnologii de epurare a apelor uzate care, în final, au ca scopprotecția calității apelor. Cu toate acestea, măsurile de protecție a apelor se dovedesc, în unele cazuri insuficiente, ele fiind depăȘite de ritmul de creștere a impurificării lor. Cerințele impuse în prezent prin legislația europeană Și națională pentru calitatea efluentului epurat descărcat în emisari au devenit tot mai stricte. În cele mai multe situații, sunt impuse condiții severe în ceea ce privește reținerea anumitor poluanți (substanțe organice, nutrienți, compuși toxici specifici), condiții ce nu pot fi respectate numai cu ajutorul tehnologiilor clasice de epurare convențională. Necesitatea evaluării gradului de poluare a apei cu compuȘi cu azot este susținută în primul rând de efectele pe care aceȘtia le au. Nitrații stimulează dezvoltarea algelor și a culturilor acvatice, pot cauza methemoglobinemia la copii (boala albastră), aduc prejudicii folosințelor emisarului în ceea ce priveȘte alimentarea unor procese industriale. Compușii azotului, alături de cei ai fosforului din deversările de ape uzate au atras atenția, datorită efectului lor în accelerarea eutrofizării lacurilor și stimularea culturilor acvatice. În prezent, pentru statele în care domeniul epurării este deosebit de avansat, controlul compuȘilor cu azot a devenit o parte obișnuită a epurării apelor uzate, mai ales în preocupările de refacere a proviziei de apă subterană. Pe de altă parte, evaluarea gradului de încărcare a emisarului cu compuȘi cu azot permite stabilirea procedeelor adecvate de epurare a efluenților. Din acest punct de vedere, compuȘii azotului sunt considerați poluanți reziduali, iar îndepărtarea lor din apă necesită aplicarea unor procedee de epurare avansată a acesteia. Unul dintre procedeele moderne de îndepărtare a compuȘilor cu azot din apele uzate orăȘeneȘti îl reprezintă nitrificarea/denitrificarea în treapta biologică de epurare a apei, procedeu ce se caracterizează prin eficiență ridicată în privința reducerii azotului, stabilitate funcțională și fezabilitate mare. Procedeul este relativ ușor de supravegheat Și necesită suprafețe restrânse de amplasare și cost moderat.

În ceea ce privește fermele zootehnice se aplică umătoarele tipuri de măsuri, în vederea reducerii poluării cu nitrați: – construcția/reabilitarea sistemelor de colectare a apelor uzate; – construcția/ modernizarea/extinderea/ reabilitarea stației de epurare (treapta mecanică, treapta biologică, eventual treapta terțiară, dezinfecție) – în cazul evacuării în apele de suprafață; – construcția/ impermeabilizarea bazinelor de stocare ape uzate/epurate și utilizarea lor ca apă de spălare și/sau irigare; – construcția/reabilitarea platformelor de depozitare a nămolului rezultat în urma epurării apelor uzate; – construcția platformelor de stocare a gunoiului de grajd (ferme cu pat uscat) pentru perioadele de interdicție a aplicării; – aplicarea BAT – IPPC (cele mai bune tehnologii existente) la nivelul fermelor zootehnice cu creștere intensivă a porcilor și păsărilor; – alte tipuri de măsuri. În cadrul planurilor de management bazinale, măsurile de bază stabilite pentru fiecare ferma zootehnică identificată ca fiind presiune semnificativă au termene de finalizare perioada 2007- 2015. Costul total al investițiilor necesare pentru implementarea măsurilor la nivelul fermelor zootehnice a fost evaluat la de 84,45 milioane Euro.

deversările de ape uzate au atras atenția, încă de la mijlocul anilor '60, datorită efectului lor în accelerarea eutrofizării lacurilor și stimularea culturilor acvatice. În prezent, pentru

statele în care domeniul epurării este deosebit de avansat, controlul nutrienților a devenit o parte obișnuită a epurării apelor uzate, mai ales în preocupările de refacere a proviziei de apă subterană.

În alegerea strategiei de control al nutrienților este important a se stabili:

caracteristicile apei uzate brute;

tipul stației de epurare existente;

concentrațiile impuse în privința N și P pentru efluent;

necesitatea reducerii nutrienților sezonier sau permanent.

Modalitățile de control al nutrienților pot implica fie introducerea unui proces individual pentru controlul unui anumit nutrient (de exemplu, adaosul de Al2(SO4)3 pentru precipitarea P), fie integrarea procesului de îndepărtare a nutrienților în treapta de

epurare biologică. Cele mai utilizate procedee pentru limitarea sau controlul cantităților sau formelor de nutrienți din efluentul stațiilor de epurare sunt:

nitrificarea în treapta biologic pentru oxidarea amoniacului;

denitrificarea biologică folosind metanol pentru reținerea N;

precipitarea chimică a P.

O pondere importantă în ultima perioadă au avut-o, procedeele biologice, axate fie pe reținerea individuală a azotului sau a fosforului, fie pe reținerea simultană a celor doi nutrienți. Aceste

procedee prezintă avantajul eliminării reactivi chimici necesari, cu toate consecințele economice care decurg din aceasta. Alegerea unei anumite scheme tehnologice depinde de o serie de factori, cum ar fi: modul în care treapta de nitrificare poate fi încorporată în stația de epurare existentă sau într-o stație de epurare nouă, caracteristica sezonieră sau permanentă a concentrației limită ce trebuie atinsă pentru efluent, domeniul temperaturilor de lucru, concentrația dorită a amoniacului în efluentul stațieide epurare, valori standard pentru alți parametri, costuri etc.

Procedeele de îndepărtare a azotului pe cale fizică sau chimică au aplicabilitate restrânsă în stațiile de epurare datorită costurilor mari pe care le implică, performanțelor incompatibile și problemelor de funcționare și mentenanță pe care le ridică.

BIBLIOGRAFIE

Ciocan, V. Traistă E., Podariu M., Tratamentul apelor reziduale, Ed. Universitas, Petroșani, 2000

Gavrila, L. Gavrila D., Apele industriale. Surse.Caracteristici. Utilizari. Ed. Tehnică Info, Chisinau, 2002.

Negulescu, M., Antoniu, R., Rusu, G., Cusa, E., Protecția calității apelor, Ed. Tehnică București, 1982;

Ianculescu, O., Ionescu, Gh., Racovițeanu, R. – Epurarea apelor uzate, Ed. Matrix Rom, București, 2001.

BAVARU, A. BUTNARU, G., GODEANU, S. Biodiversitatea și ocrotirea naturii. Chișinău: Universul, 2007. 500 p.

BOTNARIUC, C. Ecologie și protecția ecosistemelor naturale. Chișinău:Cartea Moldovei, 1982. 264 p.

BROWN, L. FLAVIN, C. Probleme globale ale omenirii. Starea lumii. București: Tehnica, 2000. 518 p.

Bucur, T. Tehnologii ecologice de protecție a mediului. Chișinău: Lumina, 2002. 118 p.

Curteran-Bănăduc, A. Degradarea și protecția mediului. Sibiu: Alma Mater, 2005. 268 p.

DANDARA, V. Studiu asupra situației economico-financiare-autosalubritate, Chișinău: Lumina, 2010. 110 p.

FLOREA, L. Protecția mediului. Galați: Dunărea de Jos, 2002. 214 p.

GARABA, B. Studiu privind managementul întreprinderilor municipale pentru alimentare cu apă și canalizare. Chișinău: Universul, 2007. 380 p.

GISTESCU, P. Apa izvor al vieții. București: Ceres, 1999. 264 p.

Ionescu, C. Cum să construim și să implementăm un sistem de management de mediu în conformitate cu ISO 14001. București:Tehnică, 2000. 164 p.

IRON, V. Influiența modificărilor geo-climatice globale și regionale asupra dezvoltării durabile. București: Ceres, 2009. 124 p.

MARINESCU, D. Tratat de dreptul mediului. București: All Beck, 2003. 248 p.

Negrei, C. Instrumente și metode în managementul mediului. Chișinău: Lumina, 1999. 167 p.

SCOBIOALĂ, V. Studiul serviciilor publice locale. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Chișinău: Știința, 2008. 245 p.

SÎRBU, I. BENEDEK, A. Ecologie și protecția mediului practică. Chișinău: Lumina, 1999. 142 p.

Surdeanu, V. Geografia terenurilor degradate. Alunecările de teren. Cluj- Napoca: Presa Universitară Clujeană, 1998. 240 p.

Tufescu, V. Modelarea naturală a reliefului și eroziunea accelerată. București: Academiei, 1966. 142 p.

TUFESCU, V. TUFESCU, M. Ecologia și activitatea umană. București: Albatros, 1989. 432 p.

Surse internet

http://www.revista-ferma.ro/articole-managementul-fermei/poluarea-de-tip-intradomestic-in-mediul-rural.html

http://www.upg-ploiesti.ro/fisiere/1669/apa_poluare_depoluare.pdf

http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2011/popa.pdf