Aportul de Calciu Si Riscul de Fracturi

CAPITOLUL 3 NOUTĂȚI ȘI STUDII ÎN DOMENIU

3.1. Aportul de calciu și riscul de fracturi.

Bărbaților și femeilor mai în vârstă li se recomandă să ia cel puțin 1000-1200 mg/ zi de calciu pentru a preveni riscul fracturi însă și mulți oameni mai tineri iau suplimente de calciu pentru a satisface aceste recomandări.

Pentru acest studiu, analizele au indicat faptul că aportul de calciu dietetic nu este asociat cu un risc de fracturi, și nu există nici o dovadă clară care în prezent să dovedească faptul că această creștere a aportului alimentar de calciu previne fracturile.

Suplimentele de calciu au beneficii mici și contradictorii cu privire la reducerea fracturilor. Nu a existat nici o reducere a riscului unei fracturi la orice set din analizele cumulate ale studiilor randomizate controlate de suplimente de calciu. Au existat dovezi de publicații părtinitoare în studiile de mici dimensiuni moderate . În mod colectiv aceste rezultate sugerează că medicii și factorii de decizie politică de sanatate nu ar trebui să recomande creșterea aportului de calciu pentru prevenirea fracturilor, fie chiar și cu suplimente de calciu sau prin surse de alimentare.

Aportul alimentar de calciu nu este asociat reducerea riscului de fractură, și nu există dovezi din studiile clinice, în care să se specifice că această creștere a aportului de calciu din surse alimentare ar putea previne fracturi. Dovezi că suplimentele de calciu pot preveni riscul unor fracturi este slabă și inconsistentă. (www.bmj.com)

Fig. 3.1. (www.google.com)

3.2. Tratament chirugical VS nechirugical

Un studiu despre fracturile de calcaneu realizat de mai mulți profesori și doctori în recuperare din Marea Britanie în perioada 2007-2009 au constatat faptul că tratamentul chirugical pentru acest tip de fractură nu îmbunătățește rezultatul recuperării comparativ cu pacienții care au fost tratați fără intervenție chirurgicală. Nu s-a gasit nici o diferență în rezultatul efectuat după doi ani la pacienții tratați prin osteosinteză cu fixare internă și cei tratați non-operator.

Rezultatele acestui studiu sprijină această posibilitate prin care pacienții pot fi tratați și fără o intervenție chirurgicală însă este o concluzie prematură iar pentru asta ei își propun o investigare a recuperării după 5 ani de la începerea programului de recuperare.

Acest studiu oferă dovezi clare care pot ghida medicii ortopezi pentru alegerea tratamentului corespunzător înainte de a fi utilizat pe scară largă. (www.bmj.com)

Fig. 3.2. (www.google.com)

3.1.3. Dezvoltarea de noi fixatoare externe

Dezvoltarea științifică și tehnică, împreună tratamentul recuperator aduce noi cereri pentru designul de fixator extern. Aceste cereri ar trebui rezolvate prin noile materiale care se pot folosi, un nou model și măsurarea încărcăturilor reale.

Părțile exterioare ale fixatoarelor sunt de obicei realizate din metal care sunt vizibile radiologic. Uneori chirurgii trebuie să repete diagnosticarea radiologică în timpul operației, deoarece este dificil de văzut fractura membrului. De aceea , este important să se facă exterior piese care să fie invizibile radiologic.

Pentru a se evita suprasolicitarea membrelor fixate prin fixatoare externe confencționate din materiale mai grele, noua tehnologie permite reducerea greutății fixatoarelor cu ajutorul unui material nou care utilizează materiale plastice adecvate pe bază de polimeri. Iar pe lângă reducerea greutății fixatorului aceste materiale nu sunt detectabile radiografic, ceea ce reduce expunerea pacientului la radiații și crește vizibilitatea focarului de fractură. Noul model ar trebui să fie făcut din materiale ecologice, să aducă un confort pacientului, să reducă timpul operației dar și costurile.

Universitatea Tehnică din Ostrava VSB împreună cu Spitalul Universitar de Traumatologie din Ostrava și Spitalul Brno sunt acum în mijlocul unui proces pentru crearea de noi modele pentru fixatoarele externe. Prin urmare, nu toate rezultatele au putut fi publicate din motive de confidențialitate.

Aceste fixatosre sunt destinate pentru tratamentul fracturilor deschise , instabile și fracturilor complicate. Noul design se bazează pe dezvoltarea fixatorului Ilizarov și a altor tehnici cum ar fi forma și optimizarea greutătii, a compoziției materialelor și aplicarea de materiale inteligente, a nanotehnologiei, a absorbție razelor X, a nivelul de protecție antibacterien, a confortului pacientului, dar și reducerea duratei tratamentului chirurgical și a costurilor.

Conform rezultatelor îmbunătățirii în proiectarea de fixatoare externe pentru tratamentul fracturilor membrelor sunt evidente. Raportul efectuat despre noile modalități de a proiecta noile modele și cu ajutorul materialelor mai ușoare, aceste fixatoare vor satisface chirurgical, economic dar și fizic pacientul. (www.wseas.com)

Fig. 3.3. (www.google.com)

3.4 Ghetele ortopedice pentru fracturi

Complexitatea piciorului prorpiu-zis și fracturile complexe de gleznă, cum ar fi fracturile de calcaneu sau luxațiile Lisfranc, sunt adesea asociate cu o recuperare greoaie și slabă, mai ales în ceea ce privește capacitatea pacientului de a merge. Modificările degenerative de multe ori duc la durere cronică și limitări funcționale cronice ale articulației afectate. Încălțăminte medicală reprezintă un instrument terapeutic important în timpul procesului de reabilitare în urma unor fracturi ale membrului inferior.

Stabilitatea dinamică locală (Local Dynamic Stability – LDS) este capacitatea sistemului locomotor de a-și menține mersul continuu prin acomodarea micilor perturbări care apar în mod natural în timpul mersul pe jos. Deoarece reflectă gradul de control asupra mersului, LDS a fost susținută ca un indicator relevant pentru evaluarea condițiilor și a diferitelor patologii.

Scopul acestui studiu a fost acela de a analiza schimbările în LDS induse de gheta ortopedică la pacienții cu leziuni ale piciorului și a gleznei. Cei care au efectuat studiul au presupus că adaptarea la gheata ortopedică ar putea ajuta pacientii pentru să-și imbunătățească controlul în mers, ceea ce ar putea duce la o stabilitate locală mai mare.

Acest studiu a arătat faptul că pantofii ortopedici îmbunătățesc semnificativ LDS în cele trei axe, observându-se o scădere semnificativă a nivelului de durere de -29%.

Concluziile acestui studiu au arătat că adaptarea încălțămintei a dus la ameliorarea durerii și a îmbunătățit proprioceptorii piciorului și gleznei. Este probabil că acest accesoriu să permită pacienților să controleze mai bine plasaree piciorui atunci când merg iar ca rezultat s-a observat o stabilitate dinamică mai mare a piciorului. Stabilitatea dinamică locală (LDS) pare prin urmare un indice valoros, care ar putea fi utilizat în evaluarea timpurie a rezultatelor pantofilor ortopedici în condiții clinice. (www. ncbi.nlm.mih.gov)

Fig. 3.4. (www.google.com)

3.5. The Exogen Ultrasound Bone Healing System

Noul tratament folosind unde de șoc, non-invazivă cu ultrasunete revoluționează modul în care decalajul dintre cele 2 fragmente osoase sunt vindecate cu ultrasunete, evitând nevoia pentru o intervenție. Cei care suferă de fracturi osoase pot suferi o intervenție chirurgicală dureroasă, urmată de luni de reabilitare, sau se pot confrunta cu o posibilă durere și imobilitate pentru tot restul vieții.

Recent a fost folosită o versiune a unei proteine ​​morfogenetice osoase numit și factor de creștere, însă acum impulsurile cu ultrasunete sunt folosite de catre chirurgii ortopezi pentru tratarea fracturilor.

The Exogen Ultrasound Bone Healing System este un dispozitiv alimentat cu baterii de mărimea unui telefon mobil care emite vibrații de joasă intensitate prin undele sonore emise de la piele către fractură. Aceste impulsuri de ultrasunet prin vibrații stimulează osul să se vindece, osul producând propria lui versiune de proteine morfogenetice.

Dispozitivul trebuie utilizat timp de 20 de minute în fiecare zi de către pacient la domiciliu și durează aproximativ șase săptămâni, până când rezultatele pot fi observate radiologic. Tratamentul este nedureros si nu are efecte secundare cunoscute iar studiile clinice au pus rata de succes al aparatului Exogen la 86%, însă cei de la Phillips spun că nu este un leac miraculos pentru toată lumea, existând limitări spun ei prin care orice decalaj mai mare de 1.25 cm va necesita de obicei o intervenție chirurgicală. (www. dailymail.co.uk)

Fig. 3.5. (www.google.com)

3.6. Fixatoarele interne de tip C pentru osul osteoporotic

Acest studiu a fost efectuat în Jena, Germania de către The Department of Traumatology, Hand and Reconstructive Surgery, Friedrich Schiller University.

Fixarea fracturilor distale ale femurului rămâne încă o provocare, mai ales intervențiile chirurgicale pe osul osteoporotic. Studiul a fost efectuat pentru investigarea stabilității biomecanice sub sarcină și la torsiune a patru tipuri de fixatoare pentru tratarea fracturilor multifocale a femurului. Toate tipurile de fixare cu tije intermedulare și șuruburi au fost testate pe os osteoporotic sintetic iar comparațiile au fost făcute și pe os de cadavru uman proaspăt congelat.

S-a constatat faptul că rezultatele acestutui studiu susține conceptul prin care tijele intermedulare cu tipul de fixare centralizat distal afectează stabilitatea femurului în zona distală. Fixarea de tip patru șuruburi de blocare distală oferă cea mai mare stabilitate axialp dar și stabilitate la torsiune comparabilă cu fixare prin plăci unghiulare stabile. Totuși combinația de fixare prin ostesinteză metalică care a dat rezultatul cel mai bun a fost cea care s-a realizat prin fixarea a patru șuruburi cu interblocaj distal, ea având stabilitatea biomecanică cea mai bunăla torsiune axială și sub sarcină.

Rezultatul acestui studiu realizat a arătat că se poate imbunătăți stabilitatea biomecanică și stabilizarea fracturilor multifocale ale femurului și în special ale osului osteoporotic prin utilizarea a 4 șuruburi cu interblocaj distal. (www. jbjs.org)

Fig. 3.6. (www.google.com)

3.7. Efectele unui program de recuperare

Scopul studiului efectuat de Lund University Hospital și Malmö University Hospital din Suedia a fost acela de a evalua efectele recuperării în decursul a 12 săptămâni de recuperare în urma unui program pe un grup standardizat dar cu un program individualizat, supravegheat de un fizioterapeut începând cu prima săptămână de la indepartarea gipsului iar acest grup a fost comparat cu un grup de control.

În studiu au fost incluși 110 persoane de sexe diferite, persoane care au avut fracturi de gleznă tratate chirurgical. Ele au fost randomizate și au beneficiat de un program de recuperarea de 12 săptămâni.

S-a demonstrat faptul că după 12 săptămâni de recuperare, pacienții cu astfel de fracturi s-au recuperat, ei revenind la același nivel de efort și rezistență musculară ca cel pe care l-au avut înaintea producerii accidentului. (www. biomedicentral.com)

Fig. 3.7. (www.google.com)

3.8. Fixatoarele interne LISS (Less Invasive Stabilisation System)

Departamentul de ortopedie chirurgicală al Hospital Universitario 12 Octubre din Madrid a efectuat un studiu retrospectiv despre folosirea fixatoarelor interne LISS pentru tratarea fracturilor al epifizei distale de femur. Acest studiu retrospectiv a fost aprobat de către Comitetul de Etică al Spitalului Universitar din Ribeirão Preto-USP.

S-a constatat faptul că rata de vindecare pentru acești pacienți cu astfel de fracturi a fost de 93% cu un timp mediu de 5,5 luni și un interval cuprins între 3-19 luni iar în ultimul deceniu, utilizarea LISS a adus o nouă perspectivă pentru tratamentul cazurilor cu acest tip de fractură.

S-a constatat faptul că în ciuda avantajelor biomecanice măsurate în laborator, tratarea unei fracturi de epifiză distală a femurului cu fixator intern Liss nu exclude principiile de bază ale reducerii anatomice pentru restaurarea axului de rotație biomecanică a membrelor. Aceste sarcini depind de chirurg care efectuează operația și care este responsabil pentru evaluarea calității reducerii intraoperator. Prognosticul de recuperare a funcției genunchiului este direct legată de precizia tehnicii chirurgicale. (www. dx.doi.org)

3.9. Dinamometrul Biodex

P. Gaston, E.M. Will și J.F. Keating de la The Royal Infirmary of Edinburgh au efectuat un studiu pentru recuperarea funcționalității genunchiului după o fractură de platou tibial. Scopul acestui studiu a fost realizat pentru a evalua recuperarea mișcării genunchiului dar și capacitatea de recuperare a forței mușchiului cvadriceps și a mușchilor ischiogambieri, în primul an după fractură de platou tibial.

Rezultatele studiului a indicat faptul că funcția mușchiului cvadriceps este afectată pentru o perioadă considerabilă în urma unei fracturi de platoului tibial. Studiul a arătat că există o depreciere semnificativă de mișcare și forță musculară după fractură de platou tibial și că majoritatea pacienților nu au recuperat complet forța musculară după un an de la fracurarea platoului tibial.

Dinamometrul Biodex s-a dovedit a fi un dispozitiv de încredere pentru evaluarea funcției musculare și a dinamometriei izochinetice. Acesta este primul studiu prospectiv realizat pentru a măsură rezultatul obiectiv în evaluarea funcționalității genunchiului după o fractură a platoului tibial care a fost tratat cu diferite tehnici chirurgicale. (www. ncbi.nlm.mih.gov)

Fig. 3.9. (www.google.com)

3.10. Fracturile Jones

Scopul acestui studiu este de a informa mai bine chirurgii sportivi privind dovezile actuale pentru tratamentul fracturilor Jones de la baza metatarsianului 5. Studiul a urmărit să stabilească care au fost rezultatele pentru diferitele modalități de tratament. Făcând acest studiu, medicii vor fi mai bine pregătiți pentru a institui o abordare logică, bazată pe dovezile tratamentului pacientilor lor cu acest tip de fractură.

Studiile au fost incluse pe baza unor criterii stabilite și analizate pentru validitatea lor, iar rezultatele lor au fost atent examinate. Fracturile Jones au fost repartizate în fracturile acute, cu sudare întârziată și fracturi nesudate.

26 de studii au fost incluse, din care 22 au fost de nivel 4 ca și probe iar din acestea doar 1 studiu a fost randomizat și controlat. Datele rezultatelor functionale s-au limitat la cele mai multe studii prin întoarcerea sportivului la activitatea pe care o efectua înaintea accidentării. Tipul de operație efectuat asupra acestui tip de fractură a fost cel cu fixarea unui șurub intramedular pentru fracturile acute iar întoarcerea la activitatea sportivă a fost cuprinsă cu o durată între 4 și 18 săptămâni.

Cea mai mare parte a probelor studiului au arătat faptul că fracturile tratate chirurgical cu fixare de șurub intramedular este cea mai bună metodă pentru tratarea fracturilor de acest tip, având șanse de reușită mai mare pentru vindecarea fracturilor Jones, comparativ cu fracturile tratate nechirugical.

Un alt studiu a fost efectuat pe fotbalistii profesioniști din NFL iar între 1996 și 2002 au participat în acestă competiție. Dintre aceștia 83 de sportivi au avut 86 de fracturi de tip Jones. Din cele 86 de fracturi 46 (53%) au fost tratate chirurgical din care 41 (89%) s-au vindecat complet fără complicații iar 3 (7%) au dezvoltat pseudoartroză. Acest tip de fractură a fost tratat și nechirugical iar la 8 (20%) din 40 de cazuri s-a observat dezvoltarea pseudoartrozei în timp ce 32 (80%) s-au vindecat fără această complicație. (www. springer.com)

Fig 3.10. (www.google.com)

3.11. Efectele imobilizării

În studiul publicat de revista American Physical Therapy Association s-a constatat faptul ca după 8 săptămâni de imobilizare după o intervenție chirugicală la gleznă forța și rezistența la efort au scăzut, însă cu 10 săptămăni de recuperare toate aceste modificări au fost inversate. S-a mai constatat faptul că vârful maxim de forță pentru flexia plantară a scăzut la nivelul tuturor unghiurilor de mișcare în decursul a 8 săptămâni de imobilizare. În momentul evaluarii inițiale la o săptămână de la imobilizare, măsurătorile au arătat faptul că forța izometrică maximă a piciorului afectat era la jumătate față de cea a piciorului neafectat. Cu toate acestea studiul pentru acest tip de afecțiune fiind făcut doar pe 10 pacienți, el nu trebuie generalizat.

Fracturile de gleznă rămân unele dintre cele mai frecvente leziuni ale membrului inferior și cu toate acestea încă nu s-a stabilit un tratament optim, deoarece există încă controverse în ceea ce privește durata și tipul de imobilizare prin care să se minimalizeze aceste efecte ale musculaturii și a țesutului conjunctiv.

Cu toate aceste în multe cazuri medicii încă optează pentru o perioada mai lungă de imobilizare, iar recent s-a demonstrat că forța mușchiului triceps sural se reduce cu 20% – 30% la pacienții cu fractură de gleznă în 8 săptămâni de imobilizare. Cea mai mare rată de atrofie musculară o fost măsurată în primele 2 săptămâni de la imobilizare având un procentaj de 8.3% pe săptămână iar consecința cea mai evidentă este pierderea forței musculare. (www. ptjournal.apta.org)

Fig. 3.11. (www.google.com)