Aplicatie Privind Calculul Utilizarea Corectiilor la Tragerile cu Armamentul Usor de Infanterie

INTRODUCERE

Pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă, focul constituie unul din mijloacele principale. Pentru ca militarii să-și formeze și să-și perfecționeze deprinderi de foarte buni trăgători este necesar ca ședințele de tragere să se desfășoare în condiții optime.

În general , un trăgător cu armamentul de infanterie, trebuie să cunoască următoarele noțiuni despre principiile de tragere:

noțiuni de balistică interioară: arderea pulberii, fenomenul tragerii, viteza inițială a glonțului, rezistența și uzura țevii, regimul de tragere;

noțiuni de balistică exterioară: traiectoria și elementele ei, noțiuni despre ochire, forma traiectoriei și însemnătatea ei practică, spațiul periculos al înălțătorului și terenului, spațiului defilat și protejat, influența condițiilor de tragere asupra triectoriei glonțului;

împrăștierea gloanțelor: cauze și măsuri pentru micșorarea influenței acesteia, determinarea punctului mediu al loviturilor, gruparea și precizia tragerii, influența condițiilor de tragere asupra împrăștierii;

fundamentarea regulilor de tragere, corectarea tragerii, executarea tragerilor de efect.

Tragerile cu armamentul de infanterie sunt caracterizate de erori. Aceste erori se pot datora trăgătorilor, condițiilor meteorologice, cât și caracteristicilor armamentului sau condițiilor balistice.

Condițiile meteorologice și balistice afectează traiectoria glonțului, înțelegerea influenței acestora fiind esențială în precizia tragerii și în pregătirea trăgătorilor.

Modul în care se stabilesc sistemele de ecuații diferențiale ale mișcării centrului de masă al glonțului pe traiectorie, ținându-se cont de poziția țintei în raport cu sistemul purtător de armă, pe de o parte, și de influența factorilor balistici și meteorologici, pe de altă parte, conduce la elaborarea unor modele matematice diferite, mai simple sau mai complexe, care au drept scop unic determinarea acelor condiții inițiale de tragere care să ofere trăgătorului obținerea unei probabilități de lovire a țintei din prima lovitură, cât mai mare.

Acest aspect, la care se referă și prezenta lucrare, constituie dezideratul principal în cazul tragerilor prin ochire directă, având o importanță practică deosebită.

Pentru aceasta, am structurat lucrarea în trei capitole, acordând fiecăruia atenția cuvenită. În primul capitolul se prezintă modul în care variază bătaia glonțului datorită variației condițiilor balistice și meteorologice de tragere, precum și corecțiile ce trebuie făcute. La calculul traiectoriei se presupune că parametrii meteorologici au la sol anumite valori, considerate normale, și că variază cu altitudinea după o anumită lege –lege normală – adoptată convențional. Atmosfera reală diferă întotdeauna de atmosfera convențională considerată în calcule. Temperatura și presiunea aerului (deci și densitatea aerului) au valori normale numai în situații cu totul excepționale, în realitate prezentând mici variații față de aceste valori. Aceste variații afectează semnificativ traiectoria glonțului, astfel pentru ca tragerile să se execute în condiții optime se impune aplicarea unor corecții.

Condițiile balistice de tragere sunt exprimate de parametrii care determină valoarea vitezei inițiale și valoarea coeficientului balistic pentru anumite valori date ale elementelor meteorologice.

La întocmirea tabelelor de tragere și în calculele obișnuite se consideră că acești parametri au valorile lor standard, dar în realitate viteza inițială și coeficientul balistic au anumite variații care necesită diferite corecții.

În al doilea capitol se prezentă corecțiilor ce trebuie aplicate la tragerea în obiective mișcătoare terestre și aeriene și a modului în care se face reglajul armamentului. Pe câmpul de luptă fiind întâlnite deseori obiective a căror poziție față de trăgător se schimbă continuu datorită faptului că se mișcă în diferite direcții și cu diferite viteze. Obiectivele a căror poziție față de trăgător se mișcă continuu pe timpul tragerii se numesc obiective mișcătoare.

Al treilea capitol cuprinde partea practică care constă într-un program destinat calculululi corecțiilor ce trebuie făcute la trageri în funcțiile de condițiile meteorologice și balistice existente prezentarea importanței aplicării acestor corecții la cele mai importante categorii de armament ușor de infanterie din dotarea armatei române.

CAPITOLULUL 1

TRAGEREA ÎN CONDIȚII DIFERITE DE CELE NORMALE

1.1.Influența elementelor meteorologice asupra tragerii

1.1.1.Influența presiunii atmosferice asupra tragerii

Presiunea atmosferică reprezintă presiunea exercitată de aerul din atmosferă pe unitatea de suprafață datorită greutății sale.

Cu cât altitudinea la care se execută tragerea crește, cu atât cantitatea de aer de deasupra nostra este mai mică. De exemplu dacă ne imaginăm că toată atmosfera este împărțită în straturi, observăm că dacă un strat se află la o altitudine mai mare, presiunea straturilor de deasupra lui este mai mică. De aceea pe măsură ce altitudinea crește presiunea atmosferică se micșorează.

Presiunea atmosferică se micșorează în raport cu altitudinea după următoarea regulă:

în troposferă până la altitudinea de 11000 m presiunea se micșorează cu aproximativ 1 mm, dacă altitudinea crește cu 10 m. Această valoare este calculată cu aproximație, nu este constantă și depinde de densitatea aerului.

Luând în considerare ecuația echilibrului vertical al atmosferii și ecuația de stare a aerului, rezultă următoarele relații pentru variația presiunii și densității aerului în troposferă:

(1.1)

(1.2) în care:

P0n = 750 mm Hg (presiunea standard în Sistemul Internațional);

ρ0n = 0,125 kgf*/(densitatea standard în Sistemul Internațional).

Creșterea altitudinii duce la scăderea presiunii atmosferice influențând astfel și traiectoria glonțului. Odată cu creșterea altitudinii, atmosfera se rarefiază( scade densitatea acesteia), scăzând totodată și presiunea atmosferică și în funcție de aceasta scade și forța de rezistență a aerului, ceea ce contribuie la creșterea bătăii armamentului. Experimental s-a stabilit că la fiecare creștere a altitudinii cu 100 m față de cea normală, presiunea atmosferică scade în medie cu 9 mm.

Din acest motiv sunt necesare anumite corecții pentru schimbarea punctului de ochire sau pentru micșorarea înălțătorului cu gradațiile corespunzătoare diferenței de presiune.

Variațiile presiunii atmosferice până la altitudinea de 500 m sunt neînsemnate și nu exercită o influență hotărâtoare asupra formei traiectoriei. Din acest motiv, la tragerile cu armamentul de infanterie executate sub această altitudine, aceste variații nu se iau în considerare, deci la aceste trageri nu se vor aplica niciun fel de corecții.

La altitudini mai mari, presiunea atmosferică împreună cu densitatea aerului și forța de rezistență scad considerabil, exercitând o presiune mai mare asupra formei traiectoriei, mărindu-se așadar distanța de tragere. Asta înseamnă că toate elementele ce caracterizează traiectoria armei respective se schimbă fiind necesare anumite corecții care se fac fie prin schimbarea punctului de ochire (mai jos), fie prin micșorarea înălțătorului cu gradațiile de înălțător corespunzătoare diferenței de presiune, deoarece odată cu creșterea distanței de tragere crește și bătaia glonțului.

Pentru calculul corecției de înălțător se va proceda în felul următor:

se face diferența dintre altitudinea la care se va executa tragerea și cea normal (100 metri);

se calculează valoarea diferenței de presiune atmosferică, înmulțind sutele de metri corespunzătoare diferenței dintre altitudinea la care se execută tragerea și altitudinea normală, cu 9 mm (cu cât scade presiunea atmosferică la fiecare sută de metri altitudine);

se calculează cu cât crește bătaia corespunzătoare diferenței de presiune înmulțindu-se diferența de presiune cu coeficientul pentru diferența de presiune luat din tabele la distanța de tragere respectivă și ținându-se cont de categoria de armament cu care se trage.

Calcularea corecțiilor de înălțător, datorită creșterii altitudinii pentru diferite distanțe de tragere și altitudini ale terenului, permite stabilirea următoarelor reguli, cu suficientă precizie pentru practică tragerilor, astfel:

când se execută trageri la distanțe de pâna la 500 m, chiar și în teren cu munți înalți nu este necesară aplicarea corecțiilor de înălțător;

la distanța de 600 m :

pâna la altitudinea de 2000 m nu se aplică nici o corecție;

la altitudinea de 2000 m și mai mare înălțătorul trebuie micșorat cu o jumătate de gradație;

la distanța de 700 m :

până la altitudinea de 1500 m nu se aplică nicio corecție;

la înălțimi cuprinse între 1500 m și 2000 m, înălțătorul trebuie micșorat cu o jumătate de gradație, iar la altitudini mai mari de 2000 m, cu o gradație;

la distanța de 800 m :

până la altitudinea de 1000 m nu se aplică nicio corecție;

la înălțimi cuprinse între 1000 m și 2000 m, înălțătorul trebuie micșorat cu o jumătate de gradație, iar la altitudini mai mari de 2000 m, cu o gradație;

la distanța de 900 și 1000 m:

până la altitudinea de 800 m nu se aplică nici o corecție;

la înălțimi cuprinse între 800 m și 1500 m, înălțătorul trebuie micșorat cu o jumătate de gradație;

la înălțimi cuprinse între 1500 m și 2500 m, înălțătorul trebuie micșorat cu o gradație, iar la altitudini mai mari de 2500 m , cu o gradație și jumătate.

Variația bătăii datorită variației presiunii aerului la sol

Fiind determinată abaterea față de temperatura normală la toate înălțimile atinse de traiectorie, rezultă că de fapt este precizată variația temperaturii în raport cu înălțimea de-a lungul traiectoriei. Așadar, având variația temperaturii cu altitudinea și ținând cont de ecuația echilibrului vertical al atmosferei, rezultă că variația presiunii cu altitudinea este determinată dacă se cunoaște presiunea aerului la sol, P0. Din acest motiv, în practică se determină variația bătăii, δX produsă de variația presiunii la sol:

(1.3)

unde P0n este presiunea normală la sol.

Știm deja că dacă presiunea aerului crește, aerul se comprimă, ca urmare densitatea, ρ, crește odată cu rezistența la înaintare, iar bătaia scade. Astfel variația bătăii produsă de variația presiunii aerului la sol este următoarea:

(1.4)

Derivata parțială reprezintă un coeficient de variație care se poate determina pe baza teoriei lui Langevin:

(1.5)

Ținând seama că rezistența la înaintare crește odată cu coeficientul balistic, iar bătaia scade, adică coeficientul principal de variatie este negativ și se poate scrie ca: rezultă că:

(1.6)

unde este valoarea absolută a coeficientului balistic, c.

Așadar relația de variație a bătăii datorită variației presiunii aerului la sol se pune sub forma:

(1.7)

În această relație, valabilă când săgeata traiectoriei nu depășește 9300 m, presiunea aerului la sol (P0) și variația acesteia (0) se introduc în milimetri coloană de mercur.

1.1.2.Influența temperaturii asupra tragerii

Temperatura aerului reprezintă gradul de încălzire al aerului. Sursa de căldură în atmosfera este soarele. Totuși aerul se încălzește foarte puțin direct de la razele solare din cauza impurităților din atmosferă, principalul motiv pentru care se încălzește aerul fiind încălzirea suprafeței pământului. Astfel toate procesele termice care au loc în atmosferă (încălzirea și răcirea) se produc de cele mai multe ori de jos în sus. Transmiterea căldurii în felul acesta dă naștere la curenți de convecție care fac aerul care vine în contact direct cu solul să se încălzească neuniform cauzând astfel nestabilități în atmosferă. Aceste nestabilități provoacă schimbări bruște în temperatura aerului.

Schimbările bruște în temperatura aerului modifică densitatea lui și au influențe majore asupra formei traiectoriei și asupra lungimei ei astfel: când temperatura aerului este ridicată (peste +15°C) densitatea aerului se micșorează, micșorându-se în același timp și forța de rezistență a aerului. În acest caz lungimea traiectoriei se mărește destul de mult fiind necesare corecții prin modificarea punctului de ochire sau micșorarea înălțătorului.

În cazul în care temperatura aerului este scăzută, densitatea și forța de rezistență a aerului se măresc, ca urmare lungimea traiectoriei se micșorează.

Pentru calcularea corecțiilor de tragere în funcție de temperatura aerului (când ea diferă de cea normală) se procedează în felul următor:

se face diferența dintre temperatura la care se execută tragerea și temperatura normală (+15 ⁰C);

se caută în tabelele de tragere corecția distanței sau corecția înălțătorului când temperatura aerului diferă cu 10°C și se înmulțește corecția găsită cu diferența de temperatură, iar rezultatul se împarte la 10.

O altă metodă utilizată în modificarea înălțătorului corespunzător distanței până la obiectiv se aplică prin următoarele reguli:

până la distanța de 400 m înălțătorul nu se modifică indiferent de temperatură;

la distanțe de peste 400 m se aplică următoarele corecții:

plus 50 m (o jumătate de gradație pe înălțător) dacă temperatura aerului este cuprinsă între 0⁰C și -25⁰C;

plus 100 m (o gradație pe înălțător) dacă temperatura aerului este sub – 25⁰C.

Când nu se modifică înălțătorul schimbarea punctului de ochire se poate face astfel:

când distanța este mai mare decât cea corespunzătoare înălțătorului linia de ochire se ia pe marginea de sus a obiectivului;

când distanța este mai mică decât cea corespunzătoare linia de ochire se ia pe marginea de jos a obiectivului.

Variația bătăii datorită variației balistice a temperaturii aerului

Dacă temperatura aerului crește, aerul se dilată (în natură se dilată liber), prin urmare scade cantitatea de aer dintr-un metru cub, adică scade densitatea aerului, ρ. Scăzând densitatea aerului se micșorează forța aerodinamică de rezistență la înaintare, iar ca urmare bătaia crește. Dacă temperatura aerului scade, bătaia se micșorează și ea.

Variația , a bătăii, produsă de variația balistică a temperaturii, se exprimă cu ajutorul relației:

(1.8)

în care derivata parțială reprezintă un coeficient de corecție (de variație) ce se poate determina pe baza teoriei lui Langevin, având expresia:

(1.9)

în această relație, T0 este temperatura fictivă a aerului la sol, iar este coeficientul principal de variație pentru viteza inițială.

Variația balistică a temperaturii aerului, , fiind aceeași la toate înălțimile, ca și la originea traiectoriei (la sol), se admite . Se obține astfel următoarea relație a variației bătăii:

(1.10)

Se observă că în relația de mai sus se poate înlocui variația temperaturii fictive (exprimată în ˚K) cu variația in ˚C.

Aceste relații corespund în general situației când variația temperaturii la sol, , se păstrează pe toată înălțimea traiectoriei, a cărei săgeată, Y, nu trebuie să depășească 9300 m.

1.1.3 Influența vântului asupra tragerii

Vântul este unul dintre factorii cu influențe majore asupra desfășurării în bune condiții a ședințelor de tragere executate de militari.

Acesta se caracterizează prin:

viteza vântului care reprezintă distanța pe care o parcurge vântul într-o unitate de timp cu unitatea de masura in m/s;

direcția vântului care se determină după unghiul format și planul de tragere;

categoria de armament cu care se execută tragerea.

Direcția vântului în apropierea suprafeței terestre se măsoară în sectoare cardinale (16 direcții). Ca direcție a vântului se consideră direcția de unde suflă vântul, iar ca sectoare de bază se consideră sectorul Nordic (N), Sudic (S), Estic (E) și Vestic (V).

Pentru măsurarea vitezei și a direcției vântului se folosește girueta, iar pentru determinarea mai precisă a vitezei vântului se poate utiliza anemometrul cu cupe.

Direcțiile posibile ale vântului față de planul de tragere sunt:

din spate;

din față;

din dreapta;

din stânga.

Fig. 1.1. Direcții posibile ale vântului.

Din punct de vedere al vitezei cu care suflă, vântul poate fi clasificat astfel:

vânt slab – când suflă cu o viteză de 2 – 3 m/s;

vânt moderat – când suflă cu o viteză de 4 – 6 m/s;

vânt puternic – când suflă cu o viteză de 8 – 12 m/s.

Odată cu creșterea vitezei glonțului față de atmosferă, forța de rezistență a aerului se va micșora. Datorită acestui lucru, când vântul va bate din spatele glonțului acesta va merge mai departe decât atunci când vântul nu bate deloc.

Dacă vântul va bate din față, viteza glonțului față de atmosferă va fi mai mare față decât atunci când nu este vânt deloc, astfel forța de rezistență aerului crește odată cu bătaia glonțului.

Vântul lateral, indiferent de viteza cu care suflă, abate în mod semnificativ traiectoria glonțului, în funcție de direcția în care bate: dacă vântul bate din partea dreaptă traiectoria glonțului se va abate în partea stângă, iar dacă vântul bate din partea stângă traiectoria glonțului va fi în partea dreaptă (fig 1.2)

Fig. 1.2. Modul în care se abate traiectoria glonțului sub influența vântului lateral.

Abaterea gloanțelor din planul de tragere nu se datorează numai vântului lateral, ci și derivației din cauza influenței simultane exercitate de către mișcarea de rotație și a rezistenței aerului care fac ca axul glonțului să se abată din planul de tragere în partea sensului de tragere.

Ca urmare glonțul va întâmpina mai multă rezistență din partea aerului pe o parte a sa și se va abate din ce în ce mai mult spre partea cu rotație. La distanțele la care se execută tragerile cu armamentul de infanterie valoarea derivației este foarte mică și de obicei nu se ia în considerare.

Exemplu

Unde vom alege punctul de ochire la tragerea cu pistolul mitralieră Md.1963 la distanța de 300 m, știind că în timpul tragerii bate vântul dinspre stânga cu o viteză de 4 m/s sub un unghi de 90⁰C.

Rezolvare:

Găsim în tabelă corecția de 36 cm, așadar gloanțele se vor abate căte dreapta cu 36 de cm.

Luând punctul de ochire la baza țintei și la centru gloanțele se vor abate către dreapta cu 36 de cm, deci ținta care are 50 de cm nu va fi lovită, gloanțele trecând cu 11 cm prin dreapta țintei (scădem din 36 jumătate din lățimea ținei -25 cm fiindcă am luat punctul de ochire la centru). Așadar punctul de ochire va fi în colțul din stânga al țintei ca în figura 1.3.

Figura 1.3. Abaterea traiectoriei glonțului sub influența vântului lateral.

În cazul în care vântul va bate oblic (sub un unghi ascuțit) față de tragere, influența acestuia asupra abaterii glonțului va fi mai mică decât a vântului de aceeași intensitate care bate perpendicular pe direcția de tragere, și ca urmare corecția va fi mai mică astfel:

de 0,9 ori, dacă vântul bate sub un unghi de 60º ( );

de 0,7 ori, dacă vântul bate sub un unghi de 45º ();

de 0,5 ori, dacă vântul bate sub un unghi de 30º ().

Un alt caz aparte este atunci când vântul bate cu o viteză mai mare de 4 m/s. Corecția se va calcula în următorul fel:

se înmulțește viteza vântului cu corecția pentru vânt de 4 m/s, iar rezultatul obținut se împarte la 4, iar dacă vântul bate sub un unghi diferit de 90º, atunci rezultatul obținut îl înmulțim cu coeficientul unghiului respectiv.

Corecția de vânt (Cv.) poate fi exprimată nu doar în metri, ci și în siluete sau în miimi.

Pentru transformarea corecției de vânt exprimată în metri în cea exprimată în siluete se aplică următoarea formulă:

(1.11)

în care:

este corecția de vânt exprimată in siluete;

este corecția de vânt în metri;

L.ț. este lățimea țintei în metri.

Pentru exprimarea corecției de vânt în miimi și transpunerea acesteia pe corectorul de derivă al armamentului care dispune de acesta se procedează astfel:

se determină corecția de vânt conform formulei:

, (1.12)

în care:

Cv.m este corecția de vânt exprimată în miimi;

Cv. este corecția de vânt în metri;

D este distanța la care se află obiectivul.

În concluzie dacă viteza vântului este diferită de 4 m/s și nu este perpendiculară pe direcția de tragere, corecția de vânt se va determina cu următoarea formulă:

, (1.12)

în care:

= viteza vântului;

a = corecția corespunzătoare unei viteze de 4 m/s;

k = unghiul sub care bate vântul.

Tabelul 1.2. Corecțiile pentru vânt care bate perpendicular pe direcția de tragere cu viteza de 4 m/s.

Variația bătăii datorită vântului longitudinal

Pentru a înțelege mai bine influența componentei longitudinale Wz a vântului balistic presupunem că traiectoria este aproape orizontală, iar glonțul are față de pământ, o anumită viteza V1 egală de exemplu cu 500 m/s.

Presupunem și că vântul longitudinal are valoarea Wz =10m/s. În lipsa vântului, viteza proiectilului față de aer V ar fi egală cu viteza față de Pământ, V1 adică = 500 m/s . În situația considerată, vântul bătând din spate, adică având același sens cu proiectilul, aerul se mișcă față de Pământ cu viteza vântului = 10 m/s. Scăzând viteza proiectilului în raport cu aerul V scade și forța aerodinamică de rezistență la înaintare, iar proiectilul se duce mai departe (de reținut că vântul în general modifică și direcția mișcării).

În concluzie, vântul longitudinal pozitiv în raport cu axa O1X, Wx > 0, adică vântul din spate, duce la mărirea bătăii; vântul longitudinal negativ în raport cu axa O1X, Wx<0, adică vântul din față, duce la micșorarea bătăii.

Figura 1.4. Variația bătăii sub influența vântului longitudinal.

Pentru a stabili relația care leagă variația bătăii , produsă de vântul longitudinal și viteza Wx a acestuia, se consideră un sistem mobil care se deplasează de-a lungul axei O1X cu viteza vântului = constantă. Dacă este bătaia măsurată față de sistemul mobil, bătaia Xw față de Pamant este:

(1.13)

unde Dtr este durata totala de traiect.

Considerând X bătaia față de Pământ în lipsa vântului, variația bătăii datorită vântului longitudinal este:

(1.14)

Diferența se datorează faptului că viteza inițială, , și unghiul de proiecție, , măsurate față de sistemul mobil ce se mișcă cu viteza vântului, diferă de viteza inițială V0 și unghiul de proiecție măsurate față de Pământ (figura 1.4).

Vectorul vitezei inițiale, 0, față de Pământ, este rezultanta între vectorul viteză inițială, , față de sistemul mobil și vectorul vitezei de transport x, a sistemului mobil,, poziția vectorilor fiind după laturile triunghiului O1AB cu sensul indicat prin săgeți.

În continuare vom exprima variațiile și care produc diferența de bătaie .

Proiectând vectorii pe direcția O1B rezultă:

(1.15)

deoarece viteza este mult mai mare decât viteza vântului , unghiul 0 este foarte mic, încât se poate considera . Relația anterioară devine , de unde rezultă:

(1.16)

Proiectând apoi vectorii pe direcția AD rezultă:

(1.17)

deoarece și sunt foarte mici, în ultima relație se pot lua și rezultând , de unde:

(1.18)

Variația de bătaie Xr – X, cauzată de variațiile mici V0 și 0, ale căror expresii au fost scrise mai sus se pot scrie astfel:

(1.19)

Expresia lui Xr – X se introduce apoi în relația lui XWx stabilită mai înainte.

Pentru calculul variației bătăii XWx, datorită vântului longitudinal (constant) Wx, se obtine relația:

(1.20)

în care și sunt coeficienții principali de variație.

Abaterea în direcție datorită vântului lateral constant

Datorită acțiunii componentei laterale, , a vântului balistic, pe suprafața proiectilului se produce un dezechilibru suplimentar de presiuni. Astfel, datorită vântului lateral apare un curent lateral cu viteza Traiectoria glonțului și punctul de cădere vor fi deviate în sensul în care acționează vântul lateral .

Pentru a stabili legătura între abaterea laterală, a punctului de cădere, produsă de vântul lateral și viteza acestuia , se consideră un sistem mobil care se deplasează de-a lungul axei laterale O1Z cu viteza vântului lateral (figura 1.5).

Figura 1.5. Variația bătăii glonțului sub influența vântului lateral

Viteza inițială a glonțului față de Pământ, , este rezultanta dintre viteza față de sistemul mobil și viteza, , a sistemului mobil (viteza de transport), adică , poziția vectorilor fiind după laturile triunghiului O1AB, cu sensul indicat prin săgeți (figura1.5).

Întrucât triunghiul O1AB este dreptunghic în B, rezultă:

Față de viteza , viteza vântului lateral, , este foarte mică (în figura 1.5 ea a fost mărită exagerat pentru claritatea desenului); ca urmare, termenul este neglijabil ca unitate și se poate lua .

Unghiul de proiecție din sistemul mobil se poate determina din triunghiul dreptunghic O1A1A (figura 1.5):

(1.22)

Ținând seama că termenul este mult mai mic decât unitatea, el poate fi practic neglijat, rezultând ≈ sau . Cum și , rezultă că traiectoria față de sistemul mobil are practic aceeași bătaie cu traiectoria față de Pământ. Aceasta arată că vântul lateral nu influențează practic bătaia.

Traiectoria față de sistemul mobil are o abatere laterală, ca urmare a faptului că planul vertical care trece prin vectorul formează cu planul de proiecție un unghi Ψ ∙Unghiul Ψ este foarte mic, deoarece și este foarte mic față de .

(1.23)

Figura 1.6. Abaterea laterală a punctului de cădere al traiectoriei.

Notând cu Zr abaterea laterală a punctului de cădere al traiectoriei față de sistemul mobil, cauzată de unghiul Ψ (figura 1.6), rezultă:

(1.24)

Abaterea laterală față de Pământ, este suma algebrică dintre abaterea laterală față de sistemul mobil, , și deplasarea sistemului mobil în mișcarea de transport a acestuia, cu viteza . Știind durata totală de traiect, , se obține:

(1.25)

Abaterea laterală a punctului de cădere produsă de vântul lateral poate fi exprimată și în miimi, prin relația:

(1.26)

1.2. Variațiile bătăii glonțului cauzate de variațiile condițiilor balistice de tragere și corecțiile necesare

Condițiile balistice de tragere sunt exprimate de parametrii care determină valoarea vitezei inițiale și valoarea coeficientului balistic pentru anumite valori date ale elementelor meteorologice.

Valoarea vitezei inițiale depinde de proprietățile lotului de încărcături folosit, de uzura țevii cu care se trage, de temperatura încărcăturii de pulbere și de greutatea proiectilului. Valoarea coeficientului balistic pentru un unghi de aruncare dat și o viteză inițială dată este influențat de forma proiectilului și de greutatea acestuia.

La întocmirea tabelelor de tragere și în calculele obișnuite se consideră ca acești parametri au valorile lor standard, dar în realitate viteza inițială și coeficientul balistic au anumite variații care necesită diferite corecții.

1.2.1. Influența variației temperaturii încărcăturii de pulbere asupra bătăii

Odată cu creșterea temperaturii încărcăturii de pulbere , tc ,crește energia dezvoltată de gaze; ca urmare și viteza inițiala , V0, va fi mai mare, iar bătaia va fi de asemenea mai mare.

Variația vitezei initiale dată de variația temperaturii încărcăturii este dată de formula cunoscută din balistica interioară:

. (1.27)

în care lc este coeficientul lui Sluhotzki, iar δtc este variația temperaturii încărcăturii față de valoarea sa normală.

(1.28)

temperatura normală a încărcăturii se consideră = 15, iar temperatura reală a încărcăturii se determină prin măsurare directă cu termometrul în contact cu exteriorul tubului-cartuș.

Coeficientul lc se determină din tabele speciale, în funcție de presiunea maximă, de densitatea de încărcare, de raportul de destindere a gazelor și de felul pulberii. În medie acest coeficient are valori cuprinse între 0,0007 și 0,00013.

Variația δXtc a bătăii datorată variației temperaturii încărcăturii este:

. (1.29)

Pentru ca variația bătăii să fie cât mai apropiată de variația reală este necesar ca temperatura,, să fie măsurată într-un timp cât mai apropiat de ședința de tragere, iar muniția să fie ținută toată în aceleași condiții (de regulă în adăposturi, astfel încât să fie ferită de ploaie sau soare).

1.2.2.Influența uzurii țevii (alungirii camerei de încărcare) asupra bătăii

Pe măsură ce crește numărul cartușelor trase cu o anumită țeavă, aceasta se uzează tot mai mult manifestându-se prin modificarea dimensiunilor țevii la originea ghinturilor. Astfel diametrul țevii la originea ghinturilor se mărește, glonțul fiind împins mai înainte decât într-o țeavă nouă, adică alungirea camerei de încărcare. Cu alte cuvinte, uzura țevii duce la mărirea volumului camerei de încărcare, W0, care cauzează scăderea densității camerei de încărcare și a vitezei de ardere a pulberii influențând dezvoltarea presiunii gazelor pe timpul tragerii. Ca urmare, viteza inițială scade, la fel și bătaia proiectilului.

Pentru măsurarea alungirii camerei de încărcare se folosesc niște dispozitive speciale. Apoi se determină variația volumului acesteia δW0, urmând să se calculeze variația vitezei inițiale .

Variația se poate determina folosind următoarea relație din balistica interioară:

(1.30)

unde este coeficientul lui Sluhotzki, iar δW0 este variația volumului camerei de încărcare; δW0⋍δl0*S, δl0 fiind alungirea camerei de încărcare și S secțiunea transversală a canalului țevii.

Ca urmare, variația δXWo poate fi dedusă din următoarea relație:

(1.31)

având în vedere că variația vitezei inițiale este negativă, va fi tot negativă și variația corespunzătoare bătăii, δXWo va fi tot negativă rezultând că bătaia scade.

Deoarece < 0 când δW0 > 0, adică < 0 se poate scrie:

(1.32)

și variația bătăii se poate pune sub forma:

(1.33)

1.2.3. Influența lotului de pulbere al încărcăturii asupra bătăii

Loturile de pulbere din care sunt formate încărcăturile au de obicei proprietăți balistice diferite ca urmare a modificării proprietăților balistice ale pulberii din timpul depozitării, a erorilor de cântărire și a conditiilor de depozitare (loturile fabricate la date diferite sunt păstrate în condiții diferite).

Cantitatea de pulbere folosită pentru o încărcătura depinde de felul pulberii și de lotul ei și se determină având în vedere raportul dintre variația relativă a vitezei inițiale, și variația relativă a greutății încărcăturii, , reprezentată de coeficientul Sluthotzki lϣ ale cărui valori sunt date în tabele.

Variația corespunzătoare a bătăii pentru lotul de pulbere, δXlot se determină aplicând următoarea relație:

(1.34)

În practică, variația vitezei inițiale pentru lotul de pulbere a încărcăturii se adună algebric cu variația vitezei pentru modificarea volumului pentru alungirea camerei de încărcare și cu alte variații ale vitezei inițiale produse de alte cauze de ordin balistic obtinându-se o variație totală a vitezei inițiale, δV0, cu care se determină variația totală a bătăii.

Deoarece temperatura încărcăturii poate varia de la un moment al zilei la altul, variația bătăii datorată variației temperaturii de pulbere se determină întotdeauna separat de celelalte variații.

1.2.4. Influența variației coeficientului balistic asupra bătăii

Coeficientul ballistic reprezintă o caracteristică foarte importantă a glonțului fiind direct proporțional cu indicele de formă al acestuia, i.

Coeficientul balistic depinde explicit de calibrul,d, și de greutatea proiectilului, G. Valoarea sa, pentru același indice de formă, scade odată cu creșterea calibrului, deoarece greutatea aflată la numitorul expresiei coeficientului balistic crește odată cu calibrul mai repede decât puterea a doua a calibrului aflat la numărătorul relației.

Greutatea proiectilului se caracterizează, de obicei, prin coeficientul de greutate cG, definit de următoarea relație:

(1.35)

în care ddm este calibrul exprimat în decimetri, iar d este calibrul exprimat în metri. Valoarea coeficientului de greutate pentru gloanțe este cuprinsă între 18 și 35.

Din expresia lui cG, rezultă că și coeficientul balistic poate fi scris ca:

(1.36)

Se observă foarte ușor în ultima relație că odată cu creșterea calibrului proiectilului, coeficientul balistic scade. Acest lucru este demonstrat și de valorile orientative ale coeficientului balistic corespunzător legii Siacci(cS), pentru câteva proiectile, date în tabelul 1.3.

Tabelul 1.3. Valorile orientative ale coeficientului balistic.

Coeficientul balistic caracterizează, din punct de vedere balistic, rezistența la înaintare pe care o întâmpină proiectilul în timpul deplasării pe traiectorie. Cu cât coeficientul balistic,c, este mai mare, cu atât accelerația rezistenței la înaintare este mai mare (și forța de rezistență la înaintare este mai mare) ca urmare proiectilul pierde mai repede din viteza sa pe traiectorie, fiind mai imperfect din punct de vedere balistic.

Pentru o viteza inițială,V0 dată și un unghi de aruncare U.A. dat, viteza bătaia proiectilului este mai mare cu cât coeficientul balistic este mai mic. Așadar este de preferat ca proiectilul sa aiba un coeficient balistic cat mai mic.

Variația de bătaie, , dată de variația coeficientului balistic este dată de următoarea relație:

(1.37)

δc = variația coeficientului balistic;

U.A.= unghiul de proiecție al proiectiilului;

U.C.= unghiul sub care proiectilul lovește ținta;

X = distanța până la țintă;

c = coeficientul balistic standard al proiectilului.

1.2.5.Influența variației greutății proiectilului asupra variației bătăii

Odată cu modificarea greutății glonțului se modifică și viteza inițială a acestuia, , și în același timp și coeficientul balistic al acestuia, . Astfel variația bătăii se poate calcula ca fiind suma variațiilor produse de variația vitezei inițiale și variația coeficientului balistic, acestea datorându-se variației greutății proiectilului:

, (1.38)

unde:

– reprezintă variația vitezei inițiale cauzată de variația greutății proiectilului;

δcG – reprezintă variația coeficientului balistic cauzată de variația greutății proiectilului;

δXG – reprezintă variația bătăii cauzată de variația greutății proiectilului.

Deoarece coeficientul balistic variază invers proporțional cu greutatea glonțului, rezultă că pentru variații mici, variația relativă a coeficientului balistic este aproximativ egală și de semn opus cu variația relativă a coeficientului balistic este aproximativ egală și de semn opus cu variația relativă a greutății, care o produce.

Abaterea totală a greutății glonțului față de greutatea normală este de obicei cel mult 4% din greutatea respectivă.

1.2.6 Corecții necesare în urma variațiilor condițiilor balistice de tragere

Corecțiile unui element al traiectoriei sunt variațiile elementului respectiv luate cu semn schimbat. Dacă variația bătăii datorită unui parametru oarecare ”p” ce definește condițiile de tragere (V0,T0,h0,etc.) este δXp, corecția se notează Xp, având relația .

În general, la trageri întâlnim următoarele corecții pentru condițiile balistice și meteorologice de tragere:

pentru variația vitezei inițiale: ;

pentru variația datorată uzurii țevii: ;

pentru variația temperaturii încărcăturii:;;

pentru variația greutății glonțului:

pentru variația temperaturii aerului: ;

pentru variația presiunii aerului: ;

pentru vânt longitudinal: ;

pentru vânt lateral: (când corecția este exprimată în metri) (când corecția este exprimată în miimi);

pentru variația coeficientului balistic: ;

pentru derivație: (deoarece se determină separat, pe baza datelor experimentale, derivația, exprimată de obicei în miimi, se introduce în rândul corecțiilor).

Ținand seama de relațiile de calcul anterioare rezultă că valorile corecțiilor sunt proporționale cu variațiile parametrilor care le produc (de exemplu corecția în bătaie pentru variația vitezei inițiale este proporțională cu variația vitezei inițiale, δV0). Semnele corecțiilor se stabilesc ținând seama de sensul variațiilor care le produc și de sensul abaterilor corespunzătoare ale punctului de cădere. Excepție face corecția pentru greutate a proiectilului al cărei semn se obține prin calcul.

În practică, în mod obișnuit, corecțiile sunt de semn contrar variațiilor condițiilor meteorologice și balistice, cu excepția corecției pentru variația presiunii aerului care are același semn și a corecției pentru variația presiunii aerului a cărei semn rezultă din calcul (se determină algebric pe baza tabelei de tragere).

Variația totală a bătăii, , datorită variației condițiilor meteorologice și balistice de tragere este suma algebrică a variațiilor parțiale:

(1.39)

iar corecția totală va fi :

(1.40)

În mod analog, corecția totală în direcție va fi:

(1.41)

CAPITOLUL 2

CORECȚIILE LA TRAGEREA ÎN OBIECTIVE MIȘCĂTOARE TERESTRE ȘI AERIENE

2.1.Corecțiile la tragerea asupra obiectivelor care mișcătoare

În mod frecvent pe câmpul de luptă se vor întâlni obiective a căror poziție față de trăgător se schimbă continuu datorită faptului că se mișcă în diferite direcții și cu diferite viteze. Astfel de obiective a căror poziție față de trăgător se schimbă continuu pe timpul tragerii se numesc obiective mișcătoare (soldați alergând, motociclete, automobile, transportoare blindate, tancuri etc.).

Obiectivele mișcătoare au următoarele caracteristici:

1.distanța la care se afla obiectivul care poate fi determinată prin diferite procedee și în funcție de aceasta se stabilește înălțătorul cu care se va executa tragerea asupra obiectivului respectiv.

2.viteza obiectivelor care se mișca poate fi:

1,5—3 m/sec. (5—10 km/h) pentru un militar care se deplasează pe jos;

3—15 m/sec. (11—15 km/h) pentru un automobil,transportor blindat sau motocicleta;

3—10 m/sec. (11-36 km/h) pentru un mijloc de trecere,când se găsește pe cursul de apă.

3.direcția de deplasare a obiectivelor care se mișca este definită de unghiul de drum al obiectivului care se notează simbolic cu litera K.

Unghiul de drum al obiectivului care se mișcă este format între planul de tragere și planul care conține direcția de deplasare a obiectivului:

Fig.2.1. Unghiul de drum al obiectivului.

Unde:

, , sunt direcțiile de deplasare ale obiectivului;

, , sunt unghiurile de drum ale obiectivului ( ≤ 90˚, = 90˚, ≥ 90˚);

reprezintă direcția de tragere.

În funcție de direcția de deplasare a obiectivului față de trăgător, deplasarea se consideră (figura 2.2):

de front (a) dacă obiectivul se deplasează în același plan cu planul de tragere (se apropie sau se depărtează de trăgător) ;unghiul K = 0˚;

de flanc (b) dacă obiectivul se deplasează sub un unghi drept față de planul de tragere paralel cu frontul trăgătorului unghiul K=90˚;

oblică (c) dacă obiectivul se deplasează sub un unghi ascuțit sau obtuz față de planul de tragere unghiul K este mai mare sau mai mic de 90˚.

Figura 2.2 Deplasarea obiectivelor în funcție de direcție lor față de trăgător

Pentru a respecta definiția fundamentală a regulilor de tragere, conform căreia traiectoria medie trebuie să treacă prin centrul obiectivului, în funcție de punctul de ochire ales este necesară determinarea corecției de deplasare a obiectivului.

Corecția de deplasare, reprezintă distanța pe care o parcurge obiectivul în planul perpendicular pe planul tragerii din momentul percuției până în momentul în care glonțul ajunge la obiectiv. Aceasta se determină cu ajutorul următoarei relații de calcul:

(2.1)

în care:

Cd. = corecția de deplasare în metri;

V.ob. = viteza obiectivului (m/s);

D.tr. = durata traiectului în secunde;

sin K = sinusul unghiului sub care se deplasează obiectivul.

La tragerile asupra obiectivelor mișcătoare punctul de ochire trebuie luat astfel încât traiectoria medie să treacă prin poziția viitoare a țintei, iar deschiderea focului să se facă în momentul când obiectivul se află în poziția actuală, în acest caz glonțul se va întâlni cu ținta în poziția viitoare așadar ținta va fi lovită.

La fel ca și corecția de vânt și corecția de deplasare se poate exprima în metri, miimi sau siluete utilizând aceași formulă de transformare:

(2.2)

în care:

s reprezintă corecția de deplasare exprimată în siluete;

Cd. reprezintă corecția de deplasare exprimată în metri;

L.ț. reprezintă lățimea țintei în metri.

Pentru exprimarea corecției de deplasare în miimi și transpunerea acesteia pe corectorul de derivă al armamentului care dispune de acesta se procedează astfel:

se determină corecția de deplasare conform formulei:

(2.3)

în care:

Cd.m este corecția de deplasare exprimată în miimi;

Cd. este corecția de deplasare exprimată în metri;

D este distanța la care se afla obiectivul.

Se introduce corecția în corectorul de derivă pentru direcția de deplasare a obiectivului. În această situație ochirea se va face direct pe obiectiv.

De reținut:

la tragerea asupra obiectivelor mișcătoare valoarea corecției de deplasare Cd. nu depășește 10-15 m chiar și la distanțe maxime rezultând că distanța până la poziția actuală este egală cu distanța până la poziția viitoare a țintei ceea ce înseamnă că asupra obiectivelor mișcătoare focul trebuie executat cu înălțătorul pus corespunzător distanței la care se găsește ținta în momentul executării focului;

corecția de deplasare se aplică la tragerea asupra obiectivelor care se mișca de flanc sau oblic;

valoarea corecțiilor de deplasare este de regula mai mare decât jumătate din fâșia centrală de împrăștiere în direcție. Fără aplicarea corecției de deplasare nu se poate obține lovirea obiectivului.

2.2.Influența vântului lateral asupra corecției de deplasare

Deoarece tragerile cu armamentul de infanterie se execută în orice condiții de timp și anotimp, este necesar ca pe timpul executării acestor trageri să se ia în considerare și influența vântului asupra traiectoriei glonțului.

Pentru sistematizarea calculelor vom aplica următoarea formulă de determinare a corecției:

(2.4)

unde:

Cd.v. este corecția de deplasare și de vânt exprimată în metri;

V.ob. este viteza obiectivului (m/s);

D.tr. este durata traiectului(s);

sin k este sinusul unghiului sub care se deplasează obiectivul;

Vv.=viteza vantului;

a este corecția corespunzătoare unui vânt de 4 m/s;

sin v este sinusul unghiului sub care bate vantul.

Pentru calculul corecției de deplasare când bate vântul din lateral trebuie să ținem cont de următoarele particularități:

1) Când direcția de deplasare a țintei coincide cu direcția vântului, avem în general, două situații:

corecția de vânt este mai mare decât corecția de deplasare.În această situație, pentru a determina corecția pe care trebuie să o aplicăm în executarea tragerii, trebuie să scădem din valoarea corecției de vânt pe cea a corecției de deplasare;

corecția de vânt este mai mică decât corecția de deplasare. În această situație scădem valoarea corecției de vânt din cea a corecției de deplasare.

2) Când direcția de deplasare a obiectivului este opusă direcției vântului, cele două corecții se însumează, iar ochirea se face prin aplicarea corecției de deplasare însumate.

Concluzii:

când direcția de deplasare a obiectivului și sensul în care bate vântul sunt în aceiași direcție atunci corecția cea mai mică se scade din corecția cea mai mare, diferența reprezentând corecția cu care se va executa tragerea și care se va aplica în sensul celei mai mari;

când direcția vântului formează un anumit unghi cu direcția de deplasare a obiectivului,atunci în calcul se aplica numai o parte din corecția de vânt și anume acea componentă a lui care coincide cu direcția de deplasare a țintei.

2.3.Procedee de tragere asupra obiectivelor mișcătoare terestre

În executarea tragerii asupra obiectivelor mișcătoare se folosesc următoarele procedee:

procedeul însotirii obiectivului;

procedeul asteptării obiectivului.

2.3.1.Procedeul însoțirii obiectivului

Acest procedeu constă în faptul că trăgătorul după ce a determinat corecția de deplasare corespunzătoare, să introducă această corecție în aparatele de ochire ale armei și apoi să imprime acesteia o mișcare uniformă, constantă și egală cu viteza unghiulară a obiectivului, executându-se focul în serii scurte sau lungi în funcție de importanța obiectivului și de viteza de deplasare a acestuia.

Este totuși recomandat ca tragerea să se execute în serii scurte, deoarece după plecarea primului glonț din serie se poate produce o dereglare a liniei de ochire datorită reculului armei, dereglare care trebuie corectată înaintea executării seriei următoare, pe baza observării rezultatelor tragerii.

Pentru a mări posibilitatea de lovire a obiectivului la tragerea prin acest procedeu, se recomandă să se adauge și corecția corespunzătoare timpului necesar pentru mânuirea trăgaciului (timp întârzietor) care în medie este de 0,20 de secunde.

Astfel, dacă un obiectiv se deplasează cu o viteză de 4 m/sec, corecția corespunzătoare a timpului întârzietor va fi:

De reținut:

timpul consumat cu mânuirea trăgaciului (TI) însumat cu cel necesar pentru parcurgerea traiectului glonțului (D.tr.) , trebuie să fie egal cu timpul în care ținta se deplasează din poziția actuală până la poziția viitoare în care va fi lovită de glonț;

corecția de deplasare se aplică fie prin stabilirea punctului de ochire în fața obiectivului cu corecția de deplasare calculată, fie prin introducerea corecției respective în corectorul de derivă.

În cel de-al doilea caz punctul de ochire se ia chiar pe obiectiv, ceea ce ușurează mult executarea tragerii.

Schematic acest procedeu poate fi materializat astfel (figura 2.3):

Figura 2.3 schema procedeului însoțirii obiectivului

2.3.2.Procedeul așteptării obiectivului

Acesta constă în faptul că pe direcția de deplasare a obiectivului trăgătorul își alege câteva repere asupra cărora execută ochirea, iar în momentul în care obiectivul se apropie de reper mânuiește lin prima cursă a trăgaciului și în momentul când obiectivul s-a apropiat de reperul ales la depărtarea corespunzătoare corecției de deplasare calculate, se deschide focul. Dacă obiectivul nu este lovit, trăgătorul îl așteaptă la reperul următor și așa mai departe.

Ținând seama de erorile posibile în determinarea vitezei de deplasare a obiectivului și de faptul că la fiecare reper nu se poate trage decât o singură serie de cartușe, focul se deschide de regulă cu o corecție ceva mai mare decât cea calculată și se mărește lungimea seriei de cartușe trase.

În timpul executării focului în serie armamentul rămâne nemișcat, iar obiectivul deplasându-se, intră în snopul traiectoriei. În practică s-a observat că viteza de deplasare a obiectivelor determinate de trăgător va fi de aproximativ 1,5 ori mai mică decât viteza reală.

Adăugând și întârzierea în deschiderea focului rezultă că la tragerea prin procedeul așteptării obiectivului corecția de deplasare este de două ori mai mare decât cea calculată:

(2.5)

Tragerea folosind procedeul așteptării obiectivului este mai puțin eficientă decât tragerea prin procedeul însoțirii obiectivului, deoarece la acest tip de tragere obiectivul poate fi lovit numai de un singur glonț din seria trasă, iar la fiecare așteptare nu se poate trage decât o singură serie, de asemenea este posibil ca reperele pentru așteptarea obiectivului să fie foarte puține deci tragerea nu va putea repetată fi de prea multe ori. Așadar este mai indicat să se folosească procedeul însoțirii obiectivului.

Pentru a crește probabilitatea ca snopul traiectoriilor să întâlnească obiectivul este recomandat ca focul să se execute în serii de câte 6-10 cartușe.

Este indicat să se folosească procedeul așteptării în următoarele situații:

la tragerea asupra obiectivelor care se deplasează cu viteze mri;

la tragerea asupra obiectivelor care se deplasează în pantă sau sub un unghi ascuțit față de direcția de tragere.

Schematic acest procedeu poate fi materializat astfel (figura 2.4):

Figura 2.4 schema procedeului așteptării obiectivului

2.4.Tragerea asupra obiectivelor care se deplasează de front

Pe timpul deplasării de front a obiectivului direcția de tragere nu se modifică, dar se modifică permanent distanța până la obiectiv.

Din această cauză valoarea înălțătorului nu trebuie să corespundă distanței la care se va găsi obiectivul în momentul deschiderii focului adică distanței corectate cu valoarea corecției de distanță.

Pentru a stabili valoarea corecției de distanța este necesar să se cunoască viteza de deplasare a obiectivului (în metri pe secundă) care se înmulțește cu durata de pregătire pentru tragere (timpul de lucru) care de regulă este 20 de secunde.

Dacă obiectivul se apropie de trăgător, valoarea corecției de distanță se scade din distanța la care a fost descoperit obiectivul, iar când obiectivul se îndepărtează valoarea corecției de distanță se adună la distanța la care a fost descoperit obiectivul.

Dacă tragerea se execută în limitele distanței loviturii directe nu se mai schimbă înălțătorul, pe măsură ce obiectivul se apropie sau se îndepărtează urmând să se schimbe punctul de ochire în înălțime.

Pentru executarea tragerii asupra obiectivelor care se deplasează de front se mai poate folosi și următorul procedeu: pe itinerariul de deplasare a obiectivului se aleg câteva aliniamente și pentru fiecare dintre ele se stabilesc de la început elementele inițiale de tragere.

Când obiectivul se apropie de unul dintre aceste aliniamente se deschide focul cu elementele stabilite dinainte. În acest caz nu mai este necesar să se țină seama de timpul de lucru.

Acest procedeu se folosește îndeosebi în apărare sau când trebuie să respingem un contraatac de pe loc, căci în aceste situații avem timpul necesar să stabilim elementele inițiale pe aliniamente.

Felul focului și corectarea tragerii asupra obiectivelor care se deplasează de front se execută prin aceleași reguli ca și la tragerea asupra obiectivelor fixe, deoarece condițiile de tragere sunt identice: direcția de tragere nu se schimbă, iar modificarea distanței pe timpul traiectului glonțului este atât de neînsemnată, încât nu este necesar să se țină seama de ea decât în cazul când tragerea se execută la intervale mari (10-12 secunde), iar obiectivul se deplasează cu viteză mare (5-7 m/sec). În acest caz, în intervalul de timp dintre o tragere și alta, obiectivul s-ar putea deplasa cu 50-100m, ceea ce determină schimbarea poziției înălțătorului.

Mai sunt anumite situații care necesită folosirea unui procedeu deosebit de corectare a tragerii: dacă în timpul tragerii asupra unui obiectiv, care se apropie cu o viteză mare, se observă lovituri scurte, se poate aștepta ca obiectivul să se apropie de locul de cădere al gloanțelor și în acest moment să se continue tragerea fără schimbarea elementelor inițiale.

Când se execută tragerea asupra obiectivelor care se deplasează de front momentul cel mai favorabil pentru deschiderea focului este atunci când obiectivul își încetinește deplasarea, din di6ferite motive (se oprește sub acțiunea focului nostru, sau se oprește pentru executarea tragerii proprii). În aceste momente trebuie intensificat focul la maximum pentru obținerea rezultatelor dorite, la nevoie aplicându-se corecțiile corespunzatore în bătaie și în direcție.

Pentru evitarea calculelor atunci când nu este posibilă efectuarea lor este necesar ca fiecare militar să învețe pe dinafară corecțiile din tabelele pentru armamentul pe care îl are în dotare sau să rețină ca la tragerea asupra obiectivelor mișcătoare care se deplasează de flanc cu o viteză de până la 3 m/sec, corecția de deplasare în lățimi de ținta este egală cu:

la tragerile cu pistolul mitralieră și pușca mitralieră:

la distanțe cuprinse între 100-400 m cu numărul sutelor de metri din distanța până la obiectiv;

la distanțe cuprinse între 500-700 m cu numărul sutelor de metri din distanța până la obiectiv plus 1;

la tragerile cu mitraliera:

-la distanțe cuprinse între 100-500 m, cu numărul sutelor de metri din distanța până la obiectiv minus ½;

-la distanțe cuprinse între 600-700 m cu numărul sutelor de metri din distanța până la obiectiv.

Tabelul 2.1 cu corecțiile de deplasare în lățimi de țintă

La executarea tragerii cu pușca mitralieră corecția se înregistrează pe corectorul de derivă astfel:

-la distanța de 100-200 m 2 gradații ale derivei;

-la distanța de 300 m 2,5 gradații ale derivei;

-la distanța de 400-500 m 3 gradații ale derivei;

-la distanța de 600 m 3,5 gradații ale derivei.

Toate aceste corecții sunt calculate pentru obiectivele care se deplasează sub un unghi de 90° față de planul de tragere. Dacă obiectivul se deplasează sub un unghi de 30°-45° față de planul de tragere, corecția se va lua pe jumătate. La fixarea derivei trebuie reținut faptul că ea se deplasează în sensul în care trebuie îndreptată țeava.

2.5.Tragerea asupra obiectivelor aeriene

Obiectivele aeriene prezintă câteva caracteristici specifice care le diferențiază de obiectivele care se mișcă și care fac dificilă lovirea lor cu armamentul de infanterie:

larga posibilitate de manevră în aer;

dimensiunile mici ale părților vulnerabile;

viteza mare de zbor.

Pentru avarierea avionelor este necesar ca glonțul să aibă o energie cinetică de cel puțin 40 – 50 kg/m. Din această cauză limita maximă pentru tragerea cu armamentul de infanterie asupra avioanelor este de 500 m.

Deoarece vitezele țintelor aeriene diferă foarte mult, pentru ușurarea modului de determinare și aplicare a corecției de deplasare, țintele aeriene se împart în 3 grupe astfel:

1.din prima grupă fac parte țintele care au viteze cuprinse între 3 și 6 m/sec (parașutiștii pe timpul lansării); corecția de deplasare asupra acestor obiective se exprimă de obicei în siluete folosind următoarea relație:

(2.6)

unde:

V.ob. = viteza obiectivului;

D.tr. = durata traiectului;

1,5 m = înălțimea medie a unui parașutist.

2.din grupa a doua fac parte țintele aeriene care au viteza de zbor de 100-150 m/sec (elicoptere, planoare, avioane de transport). Tragerea asupra acestora se poate face cu armamentul de infanterie până la limita de 500 m distanța până la care energia cinetică a glonțului permite perforarea blindajelor acestor avioane.

Corecția de deplasare la tragerea asupra acestor obiective se exprimă în fuselaje aparente. Acest număr de fuselaje se poate aprecia din vedere.

Corecția de deplasare va fi:

(2.7)

unde:

V.ob.= viteza obiectivului;

D.tr. = durata traiectului;

R = racursul;

12 = lungimea unui fuselaj.

3.din grupa a treia fac parte avioanele care au o viteză de zbor de peste 150 m/s. Pentru aceste ținte, corecția de deplasare are valoarea a zeci de fuselaje ceea ce face foarte grea aplicarea acestei corecții. De aceea este indicat ca pe direcția de zbor a acestor obiective să se realizeze o ”perdea de foc” în care să intre ținta. Așadar în tragerile asupra avioanelor care zboară cu viteze mari, trăgătorul nu aplică nicio corecție de deplasare, deci aceasta nu trebuie calculată.

Focul asupra parașutiștilor este în mod practic eficace la aceleași distanțe ca la tragerile asupra țintelor mișcătoare terestre. Diferența constă în faptul că la alegerea înălțătorului este necesar ca pe lângă distanța până la țintă să se țină cont și de influența pe care unghiul de teren al țintei o are asupra unghiului de ochire.

Se recomandă ca la distanțe de tragere de până la 500 m să se pună înălțătorul 3, iar la distanțe mai mari să se pună înălțătorul 5.

2.6.Procedee de executarea a focului cu armamentul de infanterie asupra obiectivelor mișcătoare aeriene

În vederea lovirii țintelor aeriene care zboară la înălțime mică, pot fi aplicate următoarele procedee de executare a focului:

tragerea prin procedeul focului de baraj;

tragerea asupra avioanelor cate zboară în picaj;

tragerea prin procedeul însoțirii obiectivului.

A)Tragerea prin procedeul focului de baraj

Se folosește la tragerera asupra avioanelor care zboară cu viteze mai mari de 500 km/h (135 m/s) sau asupra celor care zboară în condiții de vizibilitate redusă.

Procedeul constă în plasarea pe direcția de zbor din fața avionului a unei perdele fixe de foc concentrat astfel încât să se asigure intersectarea snopului traiectoriilor cu avionul.

Alegerea direcției și locului pentru plasarea focului de baraj se determină în funcție de direcția de zbor și de viteza țintei, ținându-se seama și de erorile posibile în determinarea vitezei de zbor a avionului, precum și de întârzierea posibilă în deschiderea focului.

Valoarea corecției de deplasare (Cd) pentru determinarea locului pentru plasarea focului de baraj se stabilește cu ajutorul următoarei formule:

(2.8)

în care:

V.Ob. = viteza de zbor al avionului;

D.tr. = durata de traiect al glonțului;

4 = jumătatea snopului traiectoriilor.

Corecția trebuie mărită prin înmulțirea vitezei obiectivului cu 1,5 deoarece de obicei viteza reală este aproximată greșit de către trăgător. Ținând cont și de întârzierea până la executarea focului, corecția trebuie dublată înmulțind V.Ob. cu 2.

Deoarece 4 nu depășește valoarea de 10-20 de m ceea ce înseamnă că nu va avea o influență practică în calcularea corecției. Astfel pentru calculul corecției pentru determinarea locului de plasare a focului de baraj se va folosi urmatoarea relație:

(2.9)

Este foarte important organizarea unui sistem perfect de descoperire și de anunțare la timp a apariției avioanelor inamice pentru a se putea stabili câteva repere terestre utilizate în stabilirea cu precizie a locului și momentului deschiderii focului.

B)Tragerea asupra avioanelor care zboară în picaj

La executarea acestui tip de trageri trebuie ținut cont de câteva elemente:

intrarea în picaj;

picajul în linie dreaptă;

ieșirea din picaj.

Condițiile cele mai favorabile pentru executarea focului asupra avioanelor aflate în picaj sunt create atunci când avionul vine spre trăgători. În această situație linia de ochire și direcția de traiect al glonțului coincid și nu este necesar aplicare de corecții.

Durata extrem de scurtă a tragerii în picaj impune executare focului cu maxim de intensitate, continuu și cu aplicarea corecțiilor după urmele luminoase ale gloanțelor.

Ochirea se va executa în partea din față a avionului cu înălțător 3 sau P sau fără folosirea aparatelor de ochire orin observarea urmelor luminoase ale gloanțelor.

C)Tragerea prin procedeul însoțirii obiectivului

Tragerea cu acest procedeu se folosește asupra țintelor aeriene care zboară cu viteze mici (elicoptere, avioane de transport și avioane de luptă care zboară cu o viteză mai mică de 500 km/h sau 135 m/s), cât și asupra parașutiștilor.

Principiul de tragere este asemănător cu cel de la tragerea asupra obiectivelor mișcătoare terestre: linia de ochire se ia în fața avionului, pe direcția de zbor, la o depărtare corespunzătoare corecției de deplasare determinate, arma fiind deplasată în funcție de mișcarea țintei, iar focul trebuie executat în serii lungi.

Tragerea prin procedeul însoțirii obiectivului este mai eficientă în general deoarece întâlnirea avionului cu glonțul este posibilă după fiecare serie de cartușe trase.

Întrucât mijloacele moderne de atac aeriene cu viteze mari de zbor se vor găsi în zona eficace a armamentului de infanterie un timp destul de scurt (câteva secunde) militarii trebuie să execute în timpul cel mai scurt și cât mai corect operațiunile pregătitoare în vederea tragerii asupra țintelor aeriene.

CAPITOLUL 3

APLICAȚIE PRIVIND CALCULUL ȘI UTILIZAREA CORECȚIILOR LA TRAGERILE CU ARMAMENTUL UȘOR DE INFANTERIE

3.1. Program pentru calculul corecțiilor

Calculul corecțiilor pentru variațiile condițiilor balistice și meteorologice trebuie făcut pentru fiecare variație în parte ceea ce necesită o perioadă lungă de timp. De asemenea, în funcție de fiecare armă în parte aceste corecții trebuie scoase din tabele, iar pentru unele tipuri de armament sau la diferite distanțe, acestea nu se găsesc în tabele.

Pentru a scurta timpul necesar calculării acestor corecții și pentru a crește precizia acestora indiferent de armamentul folosit, am conceput un program care să calculeze într-un timp cât mai scurt principalele corecții necesare la tragerea cu armamentul de infanterie.

Aplicația a fost concepută cu ajutorului mediului integrat de dezvoltare Microsoft Visual Studio și cuprinde următoarele ferestre:

fereastra în care se introduc datele referitoare la condițiile meteorologice și balistice ale ședinței de tragere (figura 3.1);

Figura 3.1. Fereastra în care se introduc datele cunoscute

În această fereastră pot fi introduse următoarele date:

temperatura aerului în grade Celsius;

distanța de tragere în metri;

presiunea atmosferică în milimetri coloană de mercur;

viteza vântului lateral în metri pe secundă;

viteza vântului longitudinal în metri pe secundă;

variația vitezei inițiale în metri pe secundă;

variația temperaturii de pulbere în grade Celsius;

unghiul de ochire al glonțului în grade;

unghiul de cădere al glonțului în grade;

viteza inițială a glonțului în metri pe secundă;

coeficientul balistic (mărime adimensională);

durata de traiect în secunde.

fereastra în care sunt afișate variația bătăii și corecțiile ce trebuie făcute (figura 3.2).

Figura 3.2 Fereastra cu rezultatele necesare

În această fereastră se vor fi afișa următoarele rezultate:

variația bătăii datorată variației vitezei inițiale;

variația bătăii datorată temperaturii aerului;

variația bătăii datorată presiunii atmosferice;

variația bătăii datorată vântului transversal;

variația bătăii datorată variației temperaturii încărcăturii de pulbere;

variația totală a bătăii exprimată în metri;

abaterea pe direcție în metri;

abaterea în înălțime în metri;

abaterea în direcție în miimi.

Această aplicație utilizează ecuațiile diferențiale ale balisticianului italian F.Siacci care se folosesc pentru proiectile cu viteze inițiale mai mari de 256 m/s:

;

;

;

);

;

.

Derivatele parțiale sunt numite coeficienți de corecție, corespunzând schimbărilor de viteză inițială (dV0), temperaturii aerului(dT), temperaturii încărcăturii de pulbere (dTc) și presiunii atmosferice (dP0).

Variabila k = reprezintă valoarea forței de rezistență (R) pentru proiectile cu viteză ințială, V0 mai mare de 256 m/s.

3.2.Calculul și aplicarea corecțiilor la tragerea cu principalele categorii de armament ușor de infanterie

3.2.1. Calculul și aplicarea corecțiilor la tragerea cu pistolul mitralieră Md.1963

La tragerea cu pistolulul mitralieră Md.1963 la distanța de 300 m se cunosc următoarele condiții meteorologice și balistice :

temperatura aerului, T = 25;

presiunea atmosferică, P = 700 mm Hg;

viteza vântului longitudinal care bate din spate este de 8 m/s;

viteza vântului care bate către dreapta perpendicular pe direcția de tragere este de 6 m/s;

Se determină experimental variația vitezei inițiale, dV0 = 5 m/s și prin măsurare directă cu termometrul variația temperaturii de pulbere, dTc = 10

Din tabelele pentru tragere se extrag următoarele date:

unghiul de ochire la distanța de tragere de 300 m este 4,4 miimi;

unghiul de cădere la aceași distanță de tragere este 5 miimi;

durata de traiect până la obiectiv este 0,52 secunde;

viteza inițială a glonțului este 715 m/s;

coeficientul balistic pentru glonțul de calibru 7,62mm este 3,6.

În urma utilizării programului pentru calculul corecțiilor am obținut următoarele rezultate:

variația bătăii corespunzătoare unei variații a vitezei inițiale egală cu 5m/s dXVo = 4,9 m;

variația bătăii corespunzătoare temperaturii aerului de 25dT = – 1,74 m;

variația bătăii corespunzătoare unei presiuni atmosferice de 700 mm Hg este, dP = 2,4 m;

variația bătăii corespunzătoare vântului longitudinal care bate din spate cu viteza Wt = 8 m/s, dWt = 2,3 m;

variația bătăii corespunzătoare variației temperaturii de pulbere cu 10 este dTc = 7m;

variația totală a bătăii dX = 14,89 m;

abaterea pe înălțime este 7,7 cm;

abaterea pe direcție datorată vântului lateral este 2 miimi sau 60 cm.

Reglajul la tragerea la distanța de 300 m se va face astfel:

în înălțime: , ceea ce înseamnă că va trebuie să deșurubăm cătarea cu 0,1 mm;

în direcție: , deci sania cătării va trebui mutată către dreapta cu 0,75 mm.

Pentru a analiza cum variază corecțiile la distanțe de tragere mai mici sau mai mari având aceleași condiții de tragere, datele obținute în aplicație au fost introduse în Excel (figura 3.3,figura 3.4, figura 3.5, figura 3.6).

Figura 3.3. Graficul pentru variația bătăii în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.4. Graficul pentru abaterea în înălțime în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.5. Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în miimi în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.6. Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în metri în funcție de distanța la care se execută tragerea

Concluzii:

se observă din grafice că odată cu creșterea distanței de tragere valorile variației bătăii, abaterii pe înălțime, cât și ale abaterii pe direcție la tragerea cu pistolulul mitralieră model 1963 cresc semnificativ, ceea ce înseamnă că pentru ca ședința de tragere să se execute în mod corespunzător aceste corecții trebuie făcute neapărat;

variația totală a bătăii va fi dX = 4,9 + (−1,74) + 2,4 + 2,3 + 7 = 14,89m. Asta înseamnă că bătaia glonțului va crește de la 300m la 314,89 m și traiectoria glonțului va trece pe deasupra țintei;

conform rezultatelor obținute în aplicație (abatarea în înălțime = 0,08 m = 8 cm și deriva = 2 miimi = 60 cm) linia de ochire va trebui luată 8 cm mai jos și cu 60 cm către stânga pentru a lovi ținta la centru.

3.2.2. Calculul și aplicarea corecțiilor la tragerea cu pușca mitralieră Md.1966

La tragerea cu pușca mitralieră Md.1964 la distanța de 300 m se cunosc următoarele condiții meteorologice și balistice :

temperatura aerului, T = 25;

presiunea atmosferică, P = 700 mm Hg;

viteza vântului longitudinal care bate din spate este de 8 m/s;

viteza vântului care bate către dreapta perpendicular pe direcția de tragere este de 6 m/s;

Se determină experimental variația vitezei inițiale, dV0 = 5 m/s și prin măsurare directă cu termometrul variația temperaturii de pulbere, dTc = 10

Din tabelele pentru tragere se extrag următoarele date:

unghiul de ochire al glonțului la distanța de tragere de 300 m este 3,6 miimi;

unghiul de cădere la aceași distanță de tragere este 4,4 miimi;

durata de traiect până la obiectiv este 0,51 secunde;

viteza inițială a glonțului este 735 m/s;

coeficientul balistic pentru glonțul calibru 7,62mm este 3,6.

În urma utilizării aplicației se obțin următoarele rezultate:

variația bătăii corespunzătoare unei variații a vitezei inițiale, dXVo = 4,03 m;

variația bătăii corespunzătoare temperaturii aerului de 25dT = 0,10 m;

variația bătăii corespunzătoare unei presiuni atmosferice de 700 mm Hg este, dP = 4,3 m;

variația bătăii corespunzătoare vântului longitudinal care bate din spate cu viteza Wt = 8 m/s, dWt = 3,4 m;

variația bătăii corespunzătoare variației temperaturii de pulbere cu 10 este dTc = 5,9m;

variația totală a bătăii este, dX=17,83m;

abaterea în înălțime este 0,09m = 9cm;

abaterea pe direcție datorată vântului lateral este 1,75 miimi = 52cm.

În continuare vom studia cum variază corecțiile pentru pușca mitralieră Md.1964 la alte distanțe de tragere introducând datele obținute în aplicație în Excel (fig. 3.7, fig. 3.8, fig. 3.9, fig. 3.10).

Figura 3.7. Graficul pentru variația bătăii în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.8. Graficul pentru abaterea în înălțime în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.9. Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în miimi în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.10. Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în metri în funcție de distanța la care se execută tragerea

Concluzii:

bătaia glonțului va fi 317,83m , iar pentru ca traiectoria glonțului să lovească centrul țintei linia de ochire trebuie luată mai jos cu 9 cm și către stânga cu 52 cm;

observăm din grafice că și la tragerea cu pușca mitralieră la fel ca și la tragerea cu pistolul mitralieră abaterile în înălțime și în direcție au valori semnificative ce necesită corecții pentru ca ședința de tragere să se desfășoare în condiții optime.

Reglajul la tragerea la distanța de 300 m se va face astfel:

în înălțime: , ceea ce înseamnă că va trebuie să deșurubăm cătarea cu 0,5 mm;

în direcție: , deci sania cătării va trebui mutată către dreapta cu 0,96 mm.

3.2.3.Calculul și aplicarea corecțiilor la tragerea cu mitraliera Md.1966

La ședința de tragerea cu mitraliera Md.1966 ce se execută la distanța de 300 m se cunosc următoarele condiții meteorologice și balistice :

temperatura aerului, T = 25;

presiunea atmosferică, P = 700 mm Hg;

viteza vântului longitudinal care bate din spate perpendicular pe direcția de tragere este de 8 m/s;

viteza vântului care bate către dreapta perpendicular pe direcția de tragere este de 6 m/s;

se determină experimental variația vitezei inițiale, dV0 = 5 m/s și prin măsurare directă cu termometrul variația temperaturii de pulbere, dTc = 10

Din tabelele de tragere se extrag următoarele date:

unghiul de ochire al la distanța de tragere de 300 m este 6,1 miimi;

unghiul de cădere la aceași distanță de tragere este 3,1 miimi;

durata de traiect până la obiectiv este 0,43 secunde;

viteza inițială a glonțului este 825 m/s;

coeficientul balistic pentru glonțul calibru 7,62 este 3,6.

În urma utilizării aplicației se obțin următoarele rezultate:

variația bătăii datorată variației vitezei inițiale cu 5m/s, dXVo = 9,61 m;

variația bătăii când temperatura aerului este 25dT = −17 m;

variația bătăii când presiunea atmosferice este 700 mm Hg, dP = −19,3 m;

variația bătătii sub influența vântului longitudinal, care bate din spate cu viteza Wt = 8 m/s, dWt = −3,2 m;

variația corespunzătoare variației temperaturii de pulbere cu 10, dTc = 15,8 m;

variația totală a bătăii este, dX= −14,14 m;

abaterea în înălțime este 0,05m = −5 cm;

deriva este 1,26 miimi = 37,8cm.

Prin intermediul graficelor Excel se va analiza modul în care variază corecțiile la alte distanțe de tragere (fig. 3.3.1, fig. 3.3.2, fig. 3.3.3, fig. 3.3.4).

Figura 3.3.1 Graficul pentru variația bătăii în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.3.2 Graficul pentru abaterea în înălțime în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.3.3 Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în miimi în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.3.4 Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în metri în funcție de distanța la care se execută tragerea

Concluzii:

bătaia glonțului scade de la 300m la 285,86m, iar deriva este 1,26 miimi sau 33,8 cm. Ca urmare pentru ca glonțul să lovească ținta la centru trebuie să luăm linia de ochire cu 4 cm mai sus și cu 37,8cm către stânga;

spre deosebire de celelalte 2 sisteme de armament analizate anterior, la mitraliera Md.1966, la tragererile executate până la distanțe de 400 m bătaia glonțului scade (la pistolul mitralieră și la pușca mitralieră bătaia crește) și corecțiile ce trebuie făcute la distanțe de tragere de până la 500 m sunt foarte mici.

Reglajul la tragerea la distanța de 300 m se va face astfel:

în înălțime: , ceea ce înseamnă că va trebuie să deșurubăm cătarea cu 0,11 mm;

în direcție: , deci sania cătării va trebui mutată către dreapta cu 1 mm.

3.2.4.Calculul și aplicarea corecțiilor la tragerea cu pușca automată model 1986 calibrul 5,45 mm

În cele ce urmează vom analiza corecțiile ce trebuie făcute la tragerea cu gloanțe de calibru mai mic.

La ședința de tragere cu pușca automată calibrul 5,45 mm executată la distanța de 300 m se cunosc următoarele condiții meteorologice și balistice :

temperatura aerului, T = 25;

presiunea atmosferică, P = 700 mm Hg;

viteza vântului longitudinal care bate din spate perpendicular pe direcția de tragere este de 8 m/s;

viteza vântului care bate către dreapta perpendicular pe direcția de tragere este de 6 m/s;

Se determină experimental variația vitezei inițiale, dV0 = 5 m/s și prin măsurare directă cu termometrul variația temperaturii de pulbere, dTc = 10

Ce corecții trebuie făcute pentru ca această ședință de tragere să se desfășoare în condiții optime?

Rezolvare:

Din tabelele de tragere scoatem următoarele date care trebuie introduse în aplicație:

unghiul de proiecție al glonțului la distanța de tragere de 300 m este 4,2 miimi;

unghiul de cădere la aceași distanță de tragere este 3 miimi;

durata de traiect până la obiectiv este 0,41 secunde;

viteza inițială a glonțului este 880 m/s;

coeficientul balistic pentru glonțul calibru 5,45 este 10.

Introducem datele cunoscute în aplicație și se obțin următoarele corecții:

variația bătăii datorată variației vitezei inițiale cu 5m/s, dXVo = 2,45 m;

variația bătăii corespunzătoare unei temperaturi a aerului egală cu 25dT = 2,89 m;

variația bătăii corespunzătoare unei presiuni atmosferice egală cu 700 mm Hg este, dP = -8 m;

variația datorată vântului longitudinal este, dWt = 7,5 m;

variația corespunzătoare variației temperaturii de pulbere

este,dTc = 4,3 m;

variația totală a bătăii este, dX=9,17 m;

abaterea în înălțime este 0,09 m = -2 cm;

abaterea pe direcție datorată vântului lateral este 1,31 miimi = 40 cm.

Prin introducerea corecțiilor obținute utilizând aplicația în Excel obținem variația acestora și la alte distanțe de tragere(fig. 3.4.1, fig. 3.4.2, fig. 3.4.3, fig. 3.4.4).

Figura 3.4.1 Graficul pentru variația bătăii în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.4.2 Graficul pentru abaterea în înălțime în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.4.3 Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în miimi în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.4.4 Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în metri în funcție de distanța la care se execută tragerea

Concluzii:

în urma utilizării aplicației constatăm că până la distanța de tragere de 300 m, odată cu creșterea coeficientului balistic datorată micșorării calibrului glonțului, atât variația bătăii cât și corecțiile ce trebuie făcute pe înălțime sunt nesemnificative, doar corecția derivei fiind necesară;

observă din grafice că la distanțe mai mari de tragere mărirea coeficientului balistice duce la necesitatea aplicării unor corecții mult mai semnificative față de atunci când tragerea se execută cu gloanțe care au coeficienți balistici mai mici;

la executarea ședinței de tragere la distanța de 300 m variația bătăii este 9,17 m ceea ce înseamnă că bătaia crește de la 300 m la 309,17 m. Rezultă că pentru a lovi ținta la centru trebuie să luăm punctul de ochire cu 2 cm mai jos ceea nu prezintă o importanță prea mare. Valoarea derivei este totuși destul de semnificativă. Deoarece vântul bate dinspre stânga, corecția ce trebuie făcută este de 40 cm către stânga;

Reglajul la tragerea la distanța de 300 m se va face astfel:

în înălțime: , ceea ce înseamnă că va trebuie să deșurubăm cătarea cu 0,025 mm;

în direcție: , deci sania cătării va trebui mutată către dreapta cu 0,5 mm.

3.2.6.Calculul corecțiilor la tragerea cu mitraliera calibru 14,5 mm montată pe T.A.B – 77

La tragerea cu mitraliera calibru 14,5 mm montată pe T.A.B – 77 la distanța de 300 m se cunosc următoarele condiții meteorologice și balistice :

temperatura aerului, T = 25;

presiunea atmosferică, P = 700 mm Hg;

viteza vântului longitudinal care bate din spate perpendicular pe direcția de tragere este de 8 m/s;

viteza vântului care bate către dreapta perpendicular pe direcția de tragere este de 6 m/s;

Se determină experimental variația vitezei inițiale, dV0 = 5 m/s și prin măsurare directă cu termometrul variația temperaturii de pulbere, dTc = 10

Care sunt corecțiile necesare pentru această ședință de tragere?

Rezolvare:

Din tabelele pentru tragere se iau următoarele date:

unghiul de ochire la distanța de tragere de 300 m este 1,6 miimi;

unghiul de cădere la aceași distanță de tragere este 1,6 miimi;

durata de traiect până la obiectiv este 0,31 secunde;

viteza inițială a glonțului este 945 m/s;

coeficientul balistic pentru glonțul de calibru 14,5 mm este 2,4.

În urma utilizării aplicației am obținut următoarele variații ale bătăii:

variația bătăii corespunzătoare unei variații a vitezei inițiale egală cu 5m/s, dXVo = 0,3 m;

variația bătăii corespunzătoare temperaturii aerului de 25dT = 9,4 m;

variația bătăii corespunzătoare unei presiuni atmosferice de 700 mm Hg este, dP = 0 m;

variația bătăii corespunzătoare vântului longitudinal care bate din spate cu viteza Wt = 8 m/s este, dWt = 10 m;

variația corespunzătoare variației temperaturii de pulbere cu 10 este dTc = 0,55 m;

abaterea pe direcție datorată vântului lateral este 0,43 miimi sau 13 cm.

Prin urmare variația totală a bătăii va fi dX = 0,3 + 9,4 + 10 + 0,55 = 20 m. Ceea ce înseamnă că bătaia glonțului va crește de la 300m la 320 m rezultând că traiectoria glonțului va trece pe deasupra țintei.

Pentru a analiza cum variază corecțiile la distanțe de tragere mai mici sau mai mari având aceleași condiții de tragere, datele obținute în aplicație au fost introduse în Excel (figura 3.5.1, figura 3.5.2, figura 3.5.3, figura 3.5.4).

Figura 3.6.1 Graficul pentru variația bătăii în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.6.2 Graficul pentru abaterea în înălțime în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.6.3 Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în miimi în funcție de distanța la care se execută tragerea

Figura 3.6.4 Graficul pentru abaterea în direcție exprimată în metri în funcție de distanța la care se execută tragerea

Concluzii:

conform rezultatelor obținute în aplicație (abatarea în înălțime = 0,033 m = 3 cm și deriva = 0,43 miimi = 13 cm) linia de ochire va trebui luată cu 3 cm mai jos și cu 13 cm către stânga pentru a lovi ținta la centru;

observăm din grafice că odată cu scăderea coeficientului balistic scad și corecțiile ce trebuie făcute; de exemplu la tragerea cu mitraliera model 1966 la distanța de 1000 corecția necesară este de aproape 2 m pe înăltime și 5,3 miimi pe direcție, pe când la tragerea cu mitraliera calibru 14,5 mm montată pe T.A.B – 77 la aceași distanță, corecția necesară este mult mai mică, doar 31 cm în înălțime și 1,78 miimi în direcție;

3.3.Coeficientul balistic ajustat

Având în vedere importanța coeficientul balistic în cunoșterea caracteristicilor glonțului, este necesar să cunoaștem cât mai exact valoarea acestuia. Din capitolele anterioare știm că acesta depinde de indicele de formă al glonțului, dar coeficientul balistic depinde și de condițiile atmosferice din timpul ședinței de tragere, introducându-se o nouă caracteristică a glonțului numită coeficient balistic ajustat, caj, care variază odată cu schimbările atmosferice.

3.3.1.Aplicație pentru calculul coeficientului balistic ajustat

Deoarece calculul acestui coeficient balistic ajustat este destul de complicat, utilizând mediul integrat de dezvoltare Microsoft Visual Studio, am creat o aplicație cu care coeficientul poate fi calculat foarte ușor.

Figura 3.1 Interfața aplicației pentru calculul coeficientului balistic ajustat

Pentru calcularea coeficientului balistic ajustat am folosit relația Dr. Arthur Pejsa de variație a coeficientului balistic în funcție de coeficientul balistic standard al glonțului utilizat și de temperatura, altitudinea și presiunea atmosferică la care se execută tragerea:

, (3.1)

în care:

cAJ reprezintă coeficientul balistic ajustat;

c reprezintă coeficientul balistic standard al glonțului;

T.E. reprezintă temperatura aerului în momentul tragerii ();

Alt reprezintă altitudinea la care se execută tragerea (în picioare);

Pr reprezintă presiunea atmosferică la momentul tragerii (mbar);

Pr0 = 1000 mbar reprezintă presiunea atmosferică standard.

Unitățile de măsură din formulă au fost transformate astfel încât unitățile de măsură utilizate în aplicație pentru temperatura aerului, altitudine și presiune atmosferică sunt , metri, respectiv mmHg (milimetri coloană de mercur).

Introducând această formulă în Excel se poate observa prin grafice creșterea coeficientului balistic odată cu creșterea temperaturii aerului și a altitudinii și cu scăderea presiunii atmosferice (care scade odată cu creșterea în altitudinea).

Fig.3.2. Graficul creșterii coeficientului balistic în funcție de temperatura aerului

Fig.3.2. Graficul creșterii coeficientului balistic în funcție de altitudinea la care se execută tragerea

Se observă din grafice că la altitudine constantă și temperatura aerului cuprinsă între -25 și 45 coeficientul balistic care avea valoarea inițială 3,6 variază între 3,13 și 4,2, iar la temperatură constantă și altitudini cuprinse între 0 și 800 metri, coeficientul balistic variază între 3,55 și 4,3.

În concluzie variația coeficientului balistic în funcție de condițiile atmosferice are o valoare semnificativă.

3.3.2.Influența coeficientului balistic ajustat asupra calculului corecțiilor

Cunoscând că în calculul corecțiilor se utilizează coeficientul balistic se poate analiza ce influență are modificarea coeficientului balistic asupra corecțiilor la tragerile cu armamentul de infanterie. Pentru aceasta vom folosi ca exemplu o tragere cu mitraliera model 1966 la distanța de 800 m.

Condițiile meteorologice la această tragere sunt următoarele:

temperatura aerului este 35 ;

altitudinea la care se execută tragerea este 600m;

presiunea corespunzătoare altitudinii de 600m este 706,8 mmHg.

Se consideră că vântul și condițiile balistice nu influențează tragerea pentru a se evidenția doar corecțiile care depind de coeficientul balistic.

Din tabelele de tragere se scot următoarele date:

unghiul de aruncare la distanța de tragere de 800 este 14 miimi;

unghiul de cădere la aceași distanță de tragere este 19 miimi;

durata de traiect a glonțului este 1,53 secunde;

viteza inițială a glonțului este 825 m/s;

coeficientul balistic pentru condiții atmosferice standard este 3,6;

în urma utilizării aplicației pentru calculul coeficientului balistic ajustat se obține că pentru condițiile meteorologice date coeficientul balistic este 4,1.

Introducând toate aceste date în aplicația pentru calculul corecțiilor obținem că:

pentru valoarea standard a coeficientului balistic de 3,6 variația bătăii este 28,64 m și corecția necesară 57 cm;

pentru valoarea coeficientului balistic ajustat de 4,1 variația bătăii este 33,38 m și corecția necesară 66 cm.

În concluzie variația coeficientului balistic duce la diferențe destul de mari între corecțiile ce trebuie făcute. În exemplul ales diferența dintre corecții este de 9 cm.

CONCLUZII

Lucrarea ”Optimizarea tragerilor cu armamentul ușor de infanterie prin calculul corecțiilor” își propune analiza corecțiilor necesare în desfășurarea tragerilor cu armamentul ușor de infanterie în cele mai bune condiții și prezintă modul cum variază corecțiile în funcție de condițiile meteorologice și balistice de tragere aplicate fiecărei categorii de armament ușor de infanterie în parte.

Din conținutul lucrării putem sublinia o serie de concluzii:

fiecare dintre condițiile meteorologice și balistice de tragere au influențe diferite asupra traiectoriei glonțului. De exemplu dacă temperatura aerului scade, bătaia glonțului scade și ea, pe când dacă presiunea atmosferică scade, bătaia glonțui se mărește. Un alt exemplu este vântul care acționează atât asupra bătăii glonțului cât și asupra direcției acestuia în funcție de direcția din care bate;

se observă în subcapitolul 3.7.2 că odată cu schimbările meteorologice se modifică și valoarea coeficientului balistic ducând la diferențe semnificave între corecțiile ce trebuie făcute;

pentru obținerea unor rezultate superioare la tragere și pentru ca trăgătorii să stie dacă execută în mod corect operațiunile pentru tragere rezultă că trebuie acordată suficientă atenție operațiunii de reglare a armamentului.

Acțiunile militare specifice secolului XXI se caracterizează prin diversitatea mediului geografic în care se desfășoară. Tot mai multe armate desfășoară acțiuni în diferite zone ale globului, acoperind un larg spectru climateric, de la zone de deșert la zone cu climă tropicală. De aceea este necesar ca atât oamenii cât și tehnica de luptă să se poată adapta diferitelor condiții de mediu.