Aplicatie de Gestiune a Datelor Bancare Modulul de Creditare

Conținut

Creditarea, ca activitate de o importanță deosebită în determinarea evoluției unei economii, implică, prin urmare, și cele mai mari riscuri, dacă această activitate nu este desfășurată corespunzător. Timp de decenii, numeroși economiști și matematicieni, manageri de mari corporații financiare sau statisticieni au dezvoltat numeroase sisteme și metode de minimizare a riscului determinat de creditarea bancară. Unele dintre acestea și-au demonstrat aplicabilitatea, pe când altele au eșuat în previzionarea corectă a evoluției și al impactului acestei activități asupra sănătății financiare a băncilor care le-au implementat, deoarece nu au dat importanță suficientă celui mai imprevizibil element al întregului sistem: natura umană.

Prezenta lucrare se va concentra pe descrierea unui sistem informatic ce poate fi utilizat în prima etapă a procesului de creditare, în care funcționarul bancar va introduce datele furnizate de către potențialul client într-un soft ce îi va permite să facă o analiză primară a condițiilor de eligibilitate ale solicitantului și comunicarea, în linii mari, a deciziei acordării creditului, iar, în cazul în care aceasta poate fi favorabilă, asupra condițiilor, costurilor și garanțiilor necesare aprobării acestuia. Implementarea unui sistem bun de pre-scoring, utilizat la prima interacțiune a funcționarului bancar cu posibilul client, poate ajuta în mare măsură la discernerea clienților profitabili pentru bancă de cei care pot deveni în timp problematici, încă dinainte de a porni întregul proces de analiză, acordare și gestiune a unui credit.

1. Introducere

Recenta criză financiară globală, care a produs pagube majore multor state, a făcut necesară revizuirea principiilor și modului de funcționare ale sistemului financiar global. Băncile, ca actor principal al acestei perioade s-au văzut nevoite să-și modifice modul de a privi importanța lor în mecanismul economic.

Sistemul bancar s-a confruntat cu problema de a-și îmbunătăți metodele de evaluare și de gestiune a riscurilor care sunt generate de activitățile pe care le desfășoară.

Văzute ca un segment indispensabil al ansamblului economic, fără de care economia modernă nu-și poate exercita rolul și funcțiile, sistemele bancare stabile sunt acelea capabile să-și mențină eficiența în situații neprevăzute și să genereze informații credibile tuturor participanților financiari. Complexitatea riscurilor bancare a avut în ultima perioadă o evoluție internațională, iar modificările care au avut loc în ultimii ani au dus la schimbări majore în ceea ce privește riscul în instituțiile bancare.

Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare dacă folosesc analiza și managementul în vederea creșterii eficienței, dacă adoptă măsuri precise de adaptare a performanței la risc și dacă vor crea mecanisme de raportare a performanței în funcție de risc, pentru a se asigura că investitorii înțeleg impactul gestiunii riscului asupra valorii instituției bancare.

Lucrarea de față își propune să analizeze primul pas din lungul drum pe care îl reprezintă acordarea unui credit, de orice natură ar fi el, reprezentat de cunoașterea clientului, stabilirea capacității sale de rambursare atât pe baza unor considerente financiare, cât și de ordin social. Implementarea unui sistem bun de pre-scoring, utilizat la prima interacțiune a funcționarului bancar cu posibilul client, poate ajuta în mare măsură la discernerea clienților profitabili pentru bancă de cei care pot deveni în timp problematici, încă dinainte de a porni întregul proces de analiză, acordare și gestiune a unui credit.

Prima parte a lucrării va trata câteva noțiuni teoretice ce țin de activitatea de creditare bancară, explicând importanța unui sistem ușor de folosit, dar eficient în a stabili condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un client și în determinarea limitelor financiare sau temporale care pot fi aplicate fiecărui tip de credit în parte, precum și fiecărei tipologii de client.

Cea de-a doua parte a tezei va descrie în mod concret modul de construire al acestui sistem, algoritmul utilizat, punerea sa în practică și aplicabilitatea acestuia în cazuri concrete.

2. Prezentarea mediului de lucru

2.1 Riscul de credit

Starea de nerambursare reprezintă acea situație a unui debitor, atunci când are loc oricare sau ambele dintre evenimentele următoare:

instituția de credit consideră că, fără a recurge la măsuri precum executarea garanției, dacă aceasta există, este improbabil ca debitorul să-și plătească în întregime obligațiile din credite către instituția de credit;

întârzierea la plată a debitorului a depășit 90 de zile pentru orice obligație semnificativă din credite către instituția de credit.

Riscul de credit se manifestă ca urmare a neîndeplinirii contractului de credit de către client. Fie că aduce o pierdere de capital definitivă, fie că presupune o recuperare parțială sau târzie prin acțiuni în instanțele judecătorești, insolvabilitatea prejudiciază interesele băncii.

Mai departe, acest risc crește pe măsură ce dimensiunile creditului se măresc. Restrângerea acestuia conduce la scăderea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor băncii, deoarece creșterea obligațiilor acestora majorează, de regulă, obligațiile beneficiarilor de credite, iar clienții care sunt apreciați ca riscanți vor avea un regim de creditare cu dobânzi mai ridicate. Astfel, un risc al insolvabillității majorat determină o ofertă de credit mai mică.

În prevenirea și evitarea insolvabillității se iau inițial măsuri la nivel macroeconomic, funcționând norme de metodologie bancară care promovează protejarea deponenților, ca principali furnizori de resurse ai băncii, prin impunerea unor reguli menite să imprime o anumită poziție de echilibru în relațiile cu clienții, stoparea efectelor de insolvabilitate și minimizarea acestora. Astfel de dispozitii de reglementare sunt:

obligația băncii de a deține un capital minim;

rata de acoperire a riscurilor exprimată ca raport între fondurile proprii nete și creditele acordate, ponderate dupa gradul lor de risc;

rata de diviziune a riscurilor care limitează, în funcție de fondurile proprii ale băncii, dimensiunile creditului care poate fi acordat unui singur debitor, astfel încât falimentul unuia dintre clienți să nu clatine echilibrul băncii.

Dincolo de aceste norme generale, riscul insolvabillității trebuie să fie luat în considerare în calculul microeconomic, al politicii de creditare pe care o aplică fiecare bancă în raport cu clienții săi. Astfel, gradul de risc este diferit în funcție de natura clientului (persoană juridică sau persoană fizică), în funcție de natura creditului și durata acestuia.

Simpla existență a riscului nu trebuie să fie neapărat motiv de îngrijorare. Ceea ce examinatorii trebuie să decidă este dacă și în ce măsură riscurile asumate sunt bine administrate. În general, riscurile sunt considerate bine administrate când acestea pot fi înțelese, măsurate și controlate și când banca are capacitatea de a rezista impactului negativ al acestora. În cazul în care examinatorii stabilesc că riscurile asumate nu sunt bine expuse, această concluzie trebuie comunicată conducerii băncii în vederea luării de măsuri pentru limitarea sau eliminarea acestora. Măsurile care se impun în acest caz sunt reducerea expunerii, majorarea capitalului sau îmbunătățirea activității de administrare a riscului.

Societățile bancare sunt conștiente de riscurile la care se expun atunci când recuperarea creanțelor lor din credite devine incertă sau imposibilă și, prin urmare, se concentrează atât asupa procesului de acordare propriu-zisă a creditului, cât și asupra monitorizării creditelor acordate. Activitatea de creditare ar trebui să se desfășoare în societățile bancare în baza unor criterii sănătoase și bine definite de acordare a creditelor.

2.2 Tipuri de produse de creditare

Fiecare societate bancară își elaborează propriile norme de creditare a persoanelor fizice, pe care le supune aprobării organelor de conducere ale băncii, precum și autorității centrale de supraveghere. În cadrul reglementărilor interne privind creditarea persoanelor fizice, societățiile bancare trebuie să menționeze, cel puțin următoarele aspecte:

organizarea activității de acordare și derulare a creditelor și modalități de garantare pentru fiecare tip de credit;

documentația care stă la baza diferitelor contracte de credit;

competențele de aprobare a creditelor, în funcție de tipul și valoarea acestora;

indicatorii/criteriile pe baza cărora se evaluează bonitatea solicitantului de credit și modul de calcul al acestor indicatori;

categoriile de venituri considerate eligibile de către societatea bancară în acordarea creditelor.

Aceste norme sunt elaborate pentru a stabili condițiile de acordare a creditelor, în funcție de specificul fiecărui tip de credit în parte. În termeni generali, principalele credite pe care o bancă le poate acorda persoanelor fizice se pot împărți în:

Avansuri în contul curent (linii de credit, facilități de overdraft, carduri de credit) – sunt destinate să acopere nevoile curente ale agenților economici, fiind cele mai comune tipuri de împrumuturi acordate masei largi a populației. Sumele acordate sunt de regulă de mică valoare (între 1-6 venituri medii lunare ale solicitantului), iar singura garanție solicitată din partea băncii o reprezintă gajul pe conturile curente ale solicitantului. Aceste avansuri prin natura lor nu au stabilite termene de rambursare. Dobânda în lei și/sau valută datorată de client este calculată de către bancă de la data primei trageri a creditului și până la data rambursării integrale. Calculul se efectuează zilnic utilizând soldul nerambursat al creditului și se încasează la intervale de timp stabilite de regulă lunar, în prima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna anterioară. Având în vedere nivelul redus al garanțiilor solicitate, aceste tipuri de credite sunt, de regulă, cele care poartă dobânda cea mai ridicată din portofoliul unei bănci.

Credite pentru nevoi personale – sunt credite pentru care nu este solicitată declararea scopului contractării de către client. Valorile maxime aprobate sunt mai mari decât în cazul descoperirilor de cont curent, putând ajunge, în cazul băncilor mari, la echivalentul a 10.000 EUR. Pe lângă gajul asupra conturilor curente, în funcție de mărimea creditului și situația financiară a solicitantului, banca poate cere clientului prezentarea unei alte dovezi de bonitate (de regulă, un girant). Aceste credite se acordă pe termene fixe (1-5 ani), iar clientul plătește o rată lunară, compusă dintr-o fracțiune de principal și dobânda aferentă. În această tipologie se mai pot încadra alte credite cu destinație clară (fapt ce duce la o diminuare a ratei dobânzii): credite pentru tratamente medicale, studii, sejururi, conferințe etc.

Credite pentru achiziționare de bunuri de folosință îndelungată (autovehicule, bunuri de valoare ridicată, pentru uz casnic sau personal) – se deosebesc de creditele de nevoi personale prin faptul că bunul achiziționat (autoturism, diverse aparate electronice/electrice de mare valoare) devine garanția creditului. Prin urmare, rata dobânzii este mai redusă. Pot fi acordate pe termen mediu (3-7 ani) și pot presupune că o parte din valoarea bunului să fie suportată de către client.

Credite ipotecare/imobiliare – creditul ipotecar reprezintă unul din cele mai importante tipuri de credite din economie, acesta afirmându-se ca principală modalitate de sprijinire a proprietății imobiliare. Creditul ipotecar are la bază o convenție încheiată între creditor și debitor și ale cărui clauze mai importante vizează:

proprietatea care servește drept garanție a rambursării;

condițiile de remunerare a capitalului imobilizat;

scadențele de rambursare;

împrejurările în care, din cauza nerespectării clauzelor contractuale, debitorul își poate pierde proprietatea.

Suma creditului acordat va fi pusă la dispoziție beneficiarului eșalonat sau integral, plata făcându-se direct către vânzător, în cazul cumpărării unui imobil, respectiv către constructor, în celelalte cazuri. În cazul în care lucrările pentru care s-a acordat creditul ipotecar vor fi efectuate în regie proprie de către beneficiarii acestuia, sumele de bani se vor transmite acestora conform unui plan de finanțare stabilit prin contract. De asemenea, legea instituie obligativitatea încheierii de către împrumutat a unui contract de asigurare privind bunurile ipotecate, valabil pe toată durata creditului ipotecar. Prin urmare, având în vedere faptul ca acestea pot fi considerate cele mai sigure credite din portofoliul unei bănci, dobânzile sunt cele mai reduse.

Astfel, se poate observa că băncile trebuie să dețină un sistem performant de măsurare a bonității clienților in funcție de fiecare tip de credit în parte și care să fie capabil, de asemenea, să poată oferi solicitanților într-un termen foarte scurt un răspuns orientativ privind capacitatea lor de a contracta creditul respectiv și costurile la care vor putea face acest lucru.

2.3 Etapele procesului de creditare

Societățile bancare își organizează activitatea de analiză a persoanelor fizice solicitante de credit, sub forma unui proces standard ce presupune: analiza credibilității clienților; analiza veniturilor clienților; analiza financiară a clienților; analiza documentațiilor de credite și încheierea documentelor contractuale cu clienți de retail; analiza garanțiilor prezentate de către client.

Etapele procesului de acordare a creditelor destinate persoanelor fizice sunt:

1. Consilierea clientului presupune abordarea clientului și acordarea de asistență acestuia, în vederea definirii cerințelor și nevoilor acestuia, prezentarea caracteristicilor creditului dorit, prezentarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de credit, determinarea volumului maxim al creditului posibil de contractat utilizând o aplicație de tip Prescoring;

2. Preavizarea creditului solicitat presupune comunicarea oferită clientului cu privire la posibilitatea acestuia de a beneficia de credit, în baza informațiilor, datelor sau a documentelor preliminare prezentate. Determină volumul maxim al creditului posibil de contractat de către client. Clientul este informat că încheierea acestei etape nu reprezintă un angajament ferm din partea băncii de a acorda produsul solicitat.

3. Verificarea calității clientului presupune studierea serviciului datoriei, completarea datelor clientului în aplicația informatică și interogarea Biroului de Credite. Serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-și onora la scadență datoria aferentă creditelor contractate, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței.

4. Analiza și aprobarea creditului presupune primirea și verificarea documentelor solicitate de bancă de către funcționari bancari. După verificarea documentației, funcționarii bancari au obligația de a verifica surse independente pentru a aproba veridicitatea informațiilor oferite de client și pentru a obține noi informații despre angajator. În funcție de tipul de credite solicitate și de competența aprobării acestuia, identificăm credite de tip retail aprobate la nivelul unităților bancare operative sau la nivelul administrației centrale a băncii, în baza analizei documentelor din dosarul de credit;

5. Tragerea creditului presupune punerea la dispoziție a creditului după îndeplinirea tuturor condițiilor de tragere, prevăzute în contractul semnat de client după aprobarea creditului. De regulă, creditul se trage prin viramentul sumelor în contul curent al clientului solicitant.

Prezenta lucrare se va concentra pe descrierea unui sistem informatic ce poate fi utilizat în prima etapă a procesului de creditare, în care funcționarul bancar va introduce datele furnizate de către potențialul client într-un soft ce îi va permite să facă o analiză primară a condițiilor de eligibilitate a solicitantului și comunicarea, în linii mari, asupra deciziei acordării creditului, iar, în cazul în care aceasta poate fi favorabilă, asupra condițiilor, costurilor și garanțiilor necesare aprobării acestuia.

2.4 Pre-scoring-ul

În anul 1941 a fost publicat primul articol ce trata scoringul de credit. În acest articol, Durand trasa posibilitatea de a prezice care aplicanți erau mai probabil să nu își poată respecta obligațiile contractuale studiind caracteristicile debitorilor care au făcut același lucru în trecut. Abia în 1958, adică 17 ani mai târziu, a fost implementat un sistem de scoring în cadrul unei companii financiare in Statele Unite.

Credit scoring-ul reprezintă procesul de modelare a deciziei de acordare a unui credit. Acest proces este desfășurat de bănci sau alte instituții financiare. Bazat pe analiza statistică a datelor istorice, anumite variabile financiare sunt considerate a fi importante în procesul de evaluare a stabilității financiare și a puterii solicitantului de credit. Aceste informații sunt sintetizate și se folosește un sistem de punctaje în vederea acceptării sau respingerii cererii de creditare.

Motivația acordării creditelor pe baza metodei scorurilor constă în identificarea avantajelor si dezavantajelor legate de riscurile implicate în aceasta. Deoarece procesul luării deciziilor în astfel de condiții nu poate fi automatizat, el este un proces lent și nu poate fi aplicat tranzacțiilor zilnice. Prin urmare, au fost puse bazele sistemelor de pre-scoring, care sa-i poată comunica aproape instantaneu clientului ce decizie este mai probabilă să fie luată într-un final de către bancă și în ce condiții.

În ‘era informațională’, datele sunt cel mai prețios ‘activ’ al unei întreprinderi. Un sistem informatic viabil este definit de coerența datelor stocate, de promptitudinea cu care sistemul răspunde la cererile utilizatorilor, de calitatea interfeței cu utilizatorii neinformaticieni – funcționari bancari și de performanța tehnologiei utilizate la implementarea sistemului. Prezenta lucrare prezintă primul pas în drumul care trebuie străbătut până la acordarea unui credit, iar paginile următoare prezintă modul de calcul al pre-scoring-ului la care este supus clientul.

2.5 Metoda de calcul

Ratingul de credit rezprezintă un calificativ numeric determinat de bancă pe baza unor criterii calitative și cantitative și are urmatoarele utilitați:

1. Stabilirea performanței financiare a debitorului (cele 5 categorii A, B, C, D si E).

2. Stabilirea marjei de risc de credit care se adaugă la o rată de dobândă interbancară sau la rata de referință a băncii.

3. Stabilirea de către bancă a gradului de îndatorare a persoanelor fizice debitoare.

4. Evaluarea istorică a calității portofoliului de credite în funcție de rating.

Scoring-ul va fi calculat pe baza formulei: S = ∑ gi x pi , unde:

S = Scoring-ul total

gi = ponderea criteriului i

pi = punctajul obținut la criteriul i

Criterii de apreciere:

Locuința clientului:

vilă/casă proprietate personală; (5 pct.)

apartament proprietate personală; (4 pct.)

casă/apartament proprietatea părinților; (2 pct.)

locuință cu chirie. (1 pct.)

Durata rezidenței la aceeași adresă:

> 5 ani; (3 pct.)

1-5 ani; (2 pct.)

< 1 an. (1 pct.)

Situația familială:

căsătorit; (2 pct.)

celibatar/văduv/divorțat. (1 pct.)

Numărul de persoane aflate în întreținere:

0 persoane; (2 pct.)

1-3 persoane; (1 pct.)

3 persoane. (0 pct.)

5. Durata lucrată la același loc de muncă:

a) < 1 an; (0 pct.)

b) 1-3 ani; (1 pct.)

c) 3-5 ani; (2 pct.)

d) > 5 ani. (3 pct.)

6. Referințe financiare bancare la banca unde s-a solicitat creditul:

nicio referință; (0 pct.)

cont curent/card debit; (1 pct.)

cont curent+depozit. (2 pct.)

7. Venitul net lunar al solicitantului + codebitori:

>5000 RON; (5 pct.)

(3000; 5000]; (4 pct.)

(1500; 3000]; (2 pct.)

(< 1500 RON]. (0 pct.)

Table 1

Încadrarea scoring-ului

Scoring Performanța financiară Marja de risc de credit Grad de îndatorare

[21-22] A 15% 0-30%

[16-20] B 10% 31-50%

[9-15] C 5% 51-70%

[6-8] D – 71%+

(0-5] E – –

3. Analiza și proiectarea aplicației de creditare

3.1 Identificarea cerințelor

Creditele acordate de către bănci persoanelor fizice, sunt în principal, cele pentru finanțarea achiziționării de bunuri de folosință îndelungată (autovehicule, bunuri de valoare ridicată, pentru uz casnic sau personal) și cele ipotecare/imobiliare.

Conform normelor elaborate de Banca Națională a României, instituțiile de credit din România sunt obligate să grupeze creditele destinate persoanelor fizice în două categorii:

Credit de consum – este acel credit contractat de o persoană fizică pentru satisfacerea nevoilor personale ale solicitantului, altele decât cele care se refera la investițiile imobiliare;

Credit pentru investiții imobiliare – reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică, presupunând dobândirea sau menținerea drepturilor de proprietate asupra unui teren și/sau unei construcții, precum și creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcții ori pentru achiziționarea sau întreținerea unui teren.

Anul 2005, a fost numit de specialiștii din domeniul financiar “anul creditelor” datorită volumului mare de credite acordate persoanelor fizice din România. Chiar dacă a fost un nivel scăzut în comparație cu cel al altor țări membre ale Uniunii Europene, Banca Națională a României a încercat să reducă numărul acestora prin noi norme de acordare a creditelor pentru persoanele fizice. Fapt specificat și în raportul elaborat de Banca Națională a României în anul 2005.

“Numărul persoanelor fizice cu credite la bănci sau la instituții financiare nebancare a ajuns la circa 4,5 milioane, reprezentand aproape 50% din populatia activă a României, din care peste 500.000 aveau credite atât la bănci, cât și la alte instituții financiare, în iunie 2010.[…].

[…]Populația solicită credite de la băncile autohtone preponderent în valuta (peste 60%), atât stocul existent de împrumuturi cât și creditele noi fiind în proporție covârșitoare denominate în euro. Creditul garantat cu ipoteci (credit imobiliar și credit de consum garantat cu ipoteci) reprezintă aproape 80% din creditul în valută acordat populației.”

Pentru a obține informații inițiale referitoare la un credit posibil, clientul nu trebuie să îndeplinească nicio condiție, dar situația este diferită atunci când se dorește semnarea unui contract și obținerea unui credit. În funcție de tipul creditului solicitat, o persoană fizică are cerințe diferite pentru a obține un credit. În primă fază, clientul trebuie să îndeplinească anumite condiții. Cerințele minime și obligatorii care trebuiesc îndeplinite sunt:

persoanele fizice să fie cetățeni români, rezidenți în România și care obțin venituri pe teritoriul României;

să fie angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și să realizeze venituri concrete, cu caracter permanent, care să asigure plata lunară a ratelor de credite și a dobânzilor aferente;

solicitantul creditului poate avea calitatea de pensionar, sau salariat cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu condiția rambursării creditului și achitării dobânzilor pe perioada valabilității contractului de muncă;

să aibă domiciliul sau locul de muncă și reședința în județul în care funcționează unitatea bancară care acordă creditul; creditele se pot acorda și persoanelor fizice majore, cu cetățenie română, cu domiciliul într-una din țările Uniunii Europene, în condițiile în care persoana fizică face dovada reședinței în România;

să ofere garanții corespunzătoare;

clientul, familia clientului și giranții acestuia să nu înregistreze, la data solicitării creditului, obligații neachitate la scadența față de alte bănci;

să nu figureze în lista persoanelor cu probleme a băncii;

vârsta maximă a clienților la data stabilită prin contractul de credit pentru rambursarea integrală a creditului să fie de maxim 70 ani, în funcție de valoarea garanțiilor reale sau a depozitelor colaterale acceptate de bancă.

Din punctul de vedere al băncii la care este solicitat creditul, aceasta trebuie să respecte următoarele aspecte:

să răspundă oricărei eventuale întrebări sau nelămuriri cu privire la contractul de creditare;

să identifice clienții în conformitate cu procedurile legale;

să urmărească tranzacțiile clientului efectuate în conturi, să înțeleagă și să obțină documente relevante pentru acestea;

să stabilească categoria clienților și a tranzacțiilor ce prezintă un grad de risc potențial mai ridicat pe baza unor indicatori de risc care pot avea în vedere, după caz, volumul activelor sau veniturilor, tipul serviciilor solicitate, precum și tipul activității desfășurate de client;

să aibă resursele necesare pentru acordarea creditului solicitat.

O cerință poate varia de la o frază abstractă care descrie un serviciu sau o constrăngere a sistemului, până la o specificare matematică detaliată. Cerințele sunt descrieri ale serviciilor sistemului. Acestea trebuie definite în detaliu pentru că pot sta la baza unei licitații (trebuie să fie ușor de interpretat) sau pot sta la baza unui contract (trebuie să fie definite în detaliu, pentru a nu lăsa loc de interpretări).

Sunt două tipuri de cerințe: funcționale și non-funcționale. Cele funcționale sunt compuse din: actori, diagrama de sistem și modelul cazurilor de utilizare (explicată în capitolul „3.2.2 Analiza dinamică” și exemplificată în capitolul „3.2.3 Modelul cazurilor de utilizare (use-case)” cazul scoring-ului din cadrul activității de creditare.

Avem două tipuri de actori care interacționează cu aplicația. Primul este reprezentat de angajatul băncii care se ocupă cu activitatea de creditare, urmarea tuturor pașilor pentru a obține un plan inițial de credit (valoarea creditului și condițiile de înapoiere pentru client) și al doilea este clientul, persoana fizică, cea care trebuie să furnizeze informații cât mai multe și cât mai apropiate de dorințele lui.

Cerințele non-funcționale sunt o extensie a cerințelor funcționale și descriu constrângerile și proprietățile sistemului. Acestea trebuie să țină cont de programele software și limbajele de programare folosite, ca aplicația să fie utilă scopului pentru care a fost dezvoltată. Tema aleasă face parte atât din domeniul bazelor de date, cât și din domeniul bancar, având ca scop prezentarea activității de creditare și explicarea procesului de scoring, prin intermediul unei aplicații informatice privind acordarea creditelor persoanelor fizice, de către bănci. Există câteva modalități simple și nu foarte costisitoare, cum ar fi publicitatea, prin care băncile ar putea atrage atenția clienților către credite în favoarea lor. Procesul de creditare este destul de complex și necesită o perioadă considerabilă de timp pentru a obține un credit apropiat de cerințele clienților.

Aplicația este realizată cu ajutorul programelor „Oracle Database 11g”, „SQL Developer”, pentru partea de baze de date a aplicației, limbajul UML pentru descrierea statică, dinamică și funcțională a activității de creditare și „Visual Studio”, cu limbajul de programare C# pentru realizarea unei interfețe interactive, ușor de utilizat și eficientă din punctul de vedere al timpului de răspuns. Toate aceste programe de tip software asigură dezvoltarea unei aplicații de creditare, ușor de înțeles și foarte folositoare, în special pentru clienți, pentru o înțelegere mai bună a condițiilor impuse de bancă.

În afară de aceste aspecte pozitive, folosirea programelor mai conțin avantaje foarte importante în realizarea unei aplicații, cum ar fi: cele trei produse sunt gratuite, oferă o securitate sporită a aplicației, favorizează crearea unei aplicații bine structurate, ușor de dezvoltat și întreținut, precum și optimizarea bazelor de date.

3.2 Analiza statică, dinamică și funcțională ale activității de creditare

Cele trei tipuri de analiză se vor realiza cu ajutorul diagramelor UML. În UML, diagramele sunt reprezentări grafice ale unor colecții de elemente (entități și relații). Diagramele UML sunt grafuri ale căror noduri sunt entități și ale căror arce sunt relații. Permițând asamblarea diferitelor tipuri de entități și relații pentru a obține descrieri ale sistemelor modelate din diferite perspective, diagramele UML reprezintă elemente de suport puternice pentru abstractizarea și vizualizarea soluției unui soft.

Deși în teorie se susține că o diagramă poate conține orice combinație de entități și relații, în practică se recomandă utilizarea unui set restrâns de tipuri de diagrame, care încearcă să acopere toate cerințele legate de acceptarea pentru sistemele software a arhitecturii.

În continuare, sunt descrise regulile UML care susțin elaborarea de modele corecte:

Numele entităților: se referă la cum sunt denumite entitățile, relațiile și diagramele;

Domeniul: contextul care dă un înțeles specific unui nume;

Vizibilitatea: cum poate numele unei entiăți sau relații să fie văzut și folosit de alte componente ale diagramei (public, private, protected sau package);

Integritatea: cum interacționează entitățile complet și consistent cu alte entități;

Execuție: reprezintă execuția sau simularea unui model dinamic.

În UML, există două tipuri de diagrame, utilizate pentru gruparea modelelor care descriu aspectele statice sau dinamice ale unui sistem și anume:

Pentru descrierea aspectelor statice avem:

diagrame ale claselor;

diagrame ale obiectelor;

diagrame ale componentelor;

diagrame de desfășurare.

Pentru descrierea aspectelor dinamice avem:

diagrame ale cazurilor de utilizare;

diagrame de secvență;

diagrame de colaborare;

diagrame de hărți de stare;

diagrame de activitate.

3.2.1 Analiza statică

Cele patru tipuri de diagrame UML ce descriu aspectele statice servesc la vizualizarea, specificarea, construirea și documentarea aspectelor statice ale unui sistem. Aspectele statice ale unui sistem reprezintă relațiile invariante dintre componentele sistemului. Din perspectivă UML, aspectele statice ale soluției unui sistem software sunt: relațiile dintre clase, interfețele, colaborările, ansamblul structurat al componentelor, topologia hard care susține execuția sistemului. Odata definite relațiile dintre clase, este necesar un element de stabilitate pentru a putea continua efortul de realizare a soluției. Odată specificate interfețele, clienții lor se pot ocupa de aspectele legate de utilizare.

3.2.1.1 Diagrame ale claselor

O diagramă a claselor expune un ansamblu de clase, interfețe și colaborări, împreună cu relațiile dintre ele. Diagramele claselor reprezintă tipul de diagramă cel mai des întâlnit în modelarea sistemelor obiect orientate. Diagramele claselor sunt folosite pentru a evidenția perspectiva de design (structurală) a sistemului. De asemenea, se poate observa faptul că diagramele claselor care includ clase active sunt utile pentru a evidenția aspectele statice ale perspectivei proces a unui sistem.

3.2.1.2 Diagrame ale obiectelor

O diagramă a obiectelor expune un ansamblu de obiecte, împreună cu relațiile dintre ele. Folosim diagramele obiectelor pentru a ilustra structuri de date, instantanee statice ale instanțelor entităților din diagramele claselor. Într-o oarecare măsură, se subînțelege faptul că diagramele obiectelor sunt destinate evidențierii perspectivei design (statică) sau perspectivei proces (dinamică) a unui sistem, cum se întâmplă și în cazul diagramelor claselor, dar luând în considerare instanțe din lumea reală. Scopul unor astfel de diagrame este de a sublinia semantica diagramelor claselor la care se raportează.

3.2.1.3 Diagrame ale componentelor

O diagramă a componentelor expune un ansamblu de componente, împreună cu relațiile dintre ele. Diagramele componentelor se află în legătură cu diagramele claselor, datorită faptului că, în mod normal, o componentă se mapează pe una sau mai multe clase, interfețe sau colaborări.

3.2.1.4 Diagrame de desfășurare

O diagramă de desfășurare prezintă un ansamblu de noduri, împreună cu relațiile dintre ele. Folosim acest tip de diagramă pentru a ilustra aspectele statice ale perspectivei de desfășurare a hardware-ului care susține execuția unui sistem software. Diagramele de desfășurare se află în legătură cu diagramele componentelor, datorită faptului că, în mod uzual, un nod conține una sau mai multe componente.

3.2.2 Analiza dinamică

Există cinci tipuri de diagrame care pot fi folosite pentru a modela dinamica (comportamentul) unui sistem software.

3.2.2.1 Diagrame ale cazurilor de utilizare (use case)

O diagramă a cazurilor de utilizare expune un ansamblu de contexte de utilizare și actori (care pot fi socotiți ca fiind un gen special de clasă), împreună cu relațiile aferente. Putem folosi diagramele context de utilizare pentru a ilustra aspecte statice ale contextelor de utilizare a unui sistem (diferite tipuri de relații între contextele de utilizare) dar, mai ales, pentru a prefigura organizarea și modelarea comportamentului unui sistem.

Diagramele de secvență și diagramele de colaborare (desemnate împreună și prin sintagma diagrame de interacțiune) sunt echivalente semantic, ceea ce înseamnă că se poate modela comportamentul unui sistem folosind unul dintre cele două tipuri de diagramă și apoi se transformă diagrama obținută în celălalt tip de diagramă, fără a avea pierderi de informații. Astfel că, putem crea, mai întâi, o diagramă de secvență care ilustrează ordonarea în timp a mesajelor, după care putem deduce diagrama de colaborare asociată, în care se pune accent și pe relațiile structurale dintre clasele care participă la colaborare. Echivalență semantică și considerații similare avem și în ceea ce privește perechea diagrame hărți de stare – diagrame de activitate.

3.2.2.2 Diagrame de secvență (sequence diagram)

O diagramă de secvență este o diagramă de interacțiune, care evidențiază ordonarea în timp a mesajelor care rezolvă problemele de comunicare dintre obiectele unei aplicații. Astfel, o diagramă de secvență expune un ansamblu de obiecte și distribuția temporală a mesajelor, trimise și primite, de către obiectele respective. Obiectele, în mod uzual, au nume, pot fi și instanțe anonime ale claselor, dar pot reprezenta și instanțe ale altor tipuri de entități, precum: colaborări, componente sau/și noduri. Evident, utilizăm o diagramă de secvență pentru a reprezenta perspectiva dinamică a unui sistem.

3.2.2.3 Diagrame ale cazurilor de utilizare (use case)

O diagramă de colaborare este o diagramă de interacțiune care pune accent pe organizarea structurală a obiectelor care trimit sau primesc mesaje. O diagramă de colaborare expune un ansamblu de obiecte, legăturile dintre aceste obiecte și mesajele trimise sau primite de aceste obiecte. În mod uzual, obiectele au un nume, pot fi instanțe anonime ale claselor, dar pot fi și instanțe ale altor tipuri de entități, precum colaborari, componente sau/și noduri. O diagramă de colaborare este, de asemenea, utilă pentru a reprezenta perspectiva dinamică a unui sistem.

3.2.2.4 Diagrame hărți de stare (DHS sau statechart diagram)

O DHS este o mașină de stare în structura căreia intră elemente precum: stările obiectelor, tranzițiile, evenimentele și activitățile care pot fi asociate acestor obiecte. Evident, și DHS sunt importante pentru a reprezenta perspectiva dinamică a unui sistem. Mai mult, se poate spune că acest tip de diagramă este util pentru a accentua comportamentul dirijat de evenimente al unui obiect, lucru absolut necesar în modelarea sistemelor reactive.

3.2.2.5 Diagrame de activitate (activity diagram)

O diagramă de activitate expune fluxul activităților din interiorul unui sistem (flux care poate fi secvențial sau ramificat) precum și obiectele asupra cărora acționează, sau de care sunt demarate aceste activități. Diagramele de activitate sunt importante pentru modelarea funcției unui sistem, ca flux de control, în dinamica activităților unui obiect sau a unui ansamblu de obiecte-partenere în rezolvarea unei probleme.

3.2.3 Modelul cazurilor de utilizare (use case)

Un context de utilizare descrie un set de secvențe, în care fiecare secvență reprezintă interacțiunea entităților din afara sistemului (actorii lui) cu sistemul însuși (și abstracțiile lui esențiale). De fapt, comportamentele astfel specificate sunt funcții de nivel sistem, utilizate pentru a vizualiza, specifica, construi și documenta comportamentul sistemului în timpul fazei de identificare și analiză a cerințelor.

Un context de utilizare reprezintă o cerință funcțională a sistemului ca întreg. Un exemplu bun și important este activitatea de creditare din cadrul unei bănci. Un caz de utilizare implică interacțiunea dintre actori și sistem. Un actor reprezintă un set coerent de roluri, pe care utilizatorii contextului de utilizare le joaca în timp ce interacționează cu acesta. Poate fi actor o persoană, un alt sistem software sau un anumit tip de sistem automat, capabil de interacțiune.

Pe lângă actori și contexte de utilizare, o diagramă a cazurilor de utilizare mai conține relații de dependență, generalizare și/sau asociere, note și constrângeri.

3.2.4 Diagrama claselor

Diagrama claselor este tipul de diagramă care nu poate lipsi din soluția orientată obiect a unui sistem software. O diagramă a claselor este o diagramă care expune un ansamblu de clase, interfețe și colaborări, precum și relațiile dintre acestea. Formalismul grafic de reprezentare al unei diagrame a claselor se exprimă sintetic în forma „colecție de noduri și arce”. O diagramă de clase are un nume (ca orice alt tip de diagramă UML) și o reprezentare grafică, care depinde de structura entităților conținute:

Clase: prezență obligatorie și esențială în orice diagramă a claselor;

Interfețe: prezență strict necesară când se modelează în spiritul obiectelor (componentelor) programabile, care separă net interfețele de implementarea lor;

Colaborări: colaborările din perspectivă structurală, care pot fi numite „piesele mari” ale unei diagrame a claselor;

Dependențe, generalizări și relații de asociere.

Asemenea altor tipuri, diagramele claselor pot conține note și constrângeri. Dacă necesitățile de abstractizare o impun, diagramele claselor pot conține pachete sau subsisteme.

Cerințele funcționale ale unui sistem software trebuie să se mapeze convenabil peste ansamblul modelelor care compun perspectiva design. De aceea se poate afirma că stabilitatea structurală a design-ului static este esențială pentru longevitatea și calitatea unei soluții.

O diagramă a claselor bine structurată trebuie să țină cont de următoarele cerințe:

Focalizarea pe un anumit aspect al perspectivei structurale;

Cuprinderea doar a elementelor care sunt esențiale pentru a înțelege respectivul aspect;

3. Furnizarea de detalii, conforme nivelului de abstractizare și atașarea doar a ornamentelor strict necesare.

3.2.5 Diagrama de secvențe

Diagrama de secvențe este utilă în special pentru definirea specificațiilor de funcționare în timp real și pentru scenariile de funcționare complexe, adică pentru cazuri în care dimensiunea temporală este importantă sau vitală. Acest tip de diagramă se dezvoltă într-un plan al cărui dimensiune verticală reprezintă timpul și cea orizontală participanții. În cazul în care este importantă nu numai succesiunea în timp, ci și durata, latura verticală poate fi partajată în unități de timp adecvate.

O diagramă de secvențe este formată dintr-un set de mesaje schimbate, într-o anumită succesiune temporală, între diverse obiecte (sau clasificatori în sens general) în cadrul unei colaborări ocazionate de executare a unei anumite operații sau obținerea unui anumit rezultat. Contextul în care are loc acest schimb nu este reprezentat explicit, așa cum se face în cazul diagramelor de colaborare. Existența participanților, care în funcție de nivelul pe care se plasează descrierea sunt fie obiecte, fie roluri jucate de obiecte în cadrul colaborării respective, este figurată prin linii verticale numite „linii de viață”(lifeline). Dacă un participant este creat sau distrus în cursul colaborării specificate în diagramă, linia sa de viață începe sau se termină în punctele corespunzătoare acestor acțiuni. Suplimentar, suprimarea este notată prin marcarea cu caracterul „X”.

Mesajele prin care are loc interacțiunea descrisă sunt reprezentate prin săgeți orizontale, orientate de la emitent spre destinatar. Dacă durata comunicației este importantă, mesajele sunt figurate prin linii oblice. Natura comunicației – sincronă sau asicronă – este indicată prin tipul săgeții.

Perioada de timp în care un participant execută o anumită acțiune – direct sau prin intermediul altor proceduri subordonate – poate fi reprezentată prin simbolul de activare. Activarea indică atât durata execuției acțiunii cât și relațiile de transfer ale controlului între apelant și executant (sau executanți).

Diagramele de secvențe pot fi utilizate pe nivele diferite de detaliere, mergând până la o prezentare foarte precisă din punct de vedere informatic.

3.3 Arhitectura aplicației

3.3.1 Cazuri de utilizare pentru activitatea de creditare

În urma descrierilor realizate în capitolul „3.1 Identificarea cerințelor”, se conturează următoarele cazuri de utilizare, atât din punctul de vedere al persoanelor fizice care doresc informații referitoare la un credit potențial, cât și din punctul de vedere al angajaților băncii care furnizează aceste informații:

Consilierea clientului: obținerea unui plan credit inițial bazat pe cerințele clienților corelate cu condițiile băncii;

Preavizarea creditului solicitat: informațiile oferite clientului cu privire la posibilitatea acestuia de a beneficia de credit și determinarea volumului maxim al creditului posibil;

Verificarea calității clientului: studierea serviciului datoriei și a expunerii totale a solicitantului față de bancă, completarea datelor clientului în aplicația informatică și interogarea Biroului de Credite;

Analiza și aprobarea creditului: primirea și verificarea documentelor solicitate de bancă prin intermediul funcționarilor bancari și verificarea veridicității informațiilor obținute;

Tragerea clientului: punerea la dispoziția clienților a tuturor condițiilor prevăzute în contract și semnarea contractului în formă finală.

Sunt două tipuri de actori care interacționează cu aplicația. Primul este reprezentat de angajatul băncii care se ocupă cu activitatea de creditare, urmarea tuturor pașilor pentru a obține un plan inițial de credit (valoarea creditului și condițiile de inapoiere pentru client) și al doilea este clientul, persoana fizică, cea care trebuie să furnizeze informații cât mai multe și cât mai apropiate de dorințele lui (Figura 1 – „Diagrama generală a cazurilor de utilizare”).

Fig. 1. Diagrama generală a cazurilor de utilizare

3.3.2 Diagrama claselor

Cea mai importantă în cadrul analizei și realizării aplicațiilor este diagrama claselor, având drept scop structurarea de natură statică a claselor. În Figura 2 – „Diagrama claselor” este prezentată diagrama claselor și a legăturilor ce se stabilesc între clasele obținute.

Fig. 2. Diagrama claselor

3.4 Proiectul bazei de date

Baza de date este alcătuită din 10 tabele reprezentative pentru aplicația de scoring. Structura tabelelor este concepută astfel încât să ofere aplicației datele necesare scoringului pentru activitatea de creditare, într-o formă cât mai clară și sugestivă. Atributele corespunzătoare tabelelor sunt:

Clienți (cod_client, nume, prenume, sex, vârstă, stare_civilă, nr_membrii_familie, valoare_alte_credite, email, telefon, salariu, vechime, funcție, cod_poștal, cod_credit, cod_istoric, ref_financiare, scoring);

Angajați (cod_angajat, nume, prenume, salariu, comision, parolă_angajat, cod_istoric, cod_credit);

Adrese (cod_poștal, stradă, număr, localitate, județ, denumire, durata_rezidenței);

Istoric (cod_istoric, val_credit_datorat, val_credit_achitat, procent_seriozitate);

Credite (cod_credit, denumire_credit, cod_istoric, cod_credite_auto, cod_carduri_de_credit, cod_credite_ipotecare, cod_credite_personale, cod_dobândă);

Dobândă (cod_dobândă, rată_dobândă, valoare_credit, valută, valoare_lunară);

Credite_ipotecare (cod_credite_ipotecare, denumire, destinația, garanție);

Credite_auto (cod_credite_auto, descriere);

Credite_nevoi_personale (cod_credite_personale, descriere, denumire_credit);

Carduri_de_credit (cod_carduri_de_credit, tip_card, descriere, marcă).

Astfel, prima tabelă denumită Clienți, conține datele unui client care solicită un credit de orice tip. Aceasta conține câmpuri reprezentative pentru realizarea scoringului inițial, care va avea o pondere în calcularea gradului de îndatorare final, din cadrul ultimei interfețe a aplicației. Punctajul inițial se obține prin acordarea unor puncte în funcție de datele introduse. Acesta se realizeză astfel:

Punctajul inițial are valoarea 0 și se adagă punctele aferente câmpurilor, după cum urmează:

Locuința clientului preluată din tabela Adrese:

Dacă are valoarea vilă/casă proprietate personală, scoringul va crește cu 5 puncte;

Dacă are valoarea apartament proprietate personală, scoringul va crește cu 4 puncte;

Dacă are valoarea casă/apartament proprietatea părinților, scoringul va crește cu 2 puncte;

Dacă are valoarea locuință cu chirie, punctajul va crește cu 1 punct.

Durata rezidenței preluată din tabela Adrese:

Dacă durata rezidenței este mai mare de 5 ani, scoringul va crește cu 3 puncte;

Dacă durata rezidenței este cuprinsă între 1 și 5 ani, scoringul va crește cu 2 puncte;

Dacă durata rezidenței este mai mică de un an, scoringul va crește cu 1 punct.

Situația familială preluată din tabela Clienți:

Dacă avem un client căsătorit, atunci scoringul va crește cu 2 puncte;

Dacă avem un client celibatar, văduv sau divorțat, scoringul crește cu 1 punct.

Numărul de persoane aflate în întreținere, preluat din tabela Clienți:

Dacă are 0 persoane în întreținere, atunci scoringul va crește cu 2 puncte;

Dacă are între 1 sau 3 persoane aflate în întreținere, atunci scoringul va crește cu 1 punct;

Dacă are 3 sau mai multe persoane aflate în în întreținere, atunci scoringul va crește cu 0 puncte.

Durata lucrată la un loc de muncă, preluată din tabela Clienți:

Dacă este mai mică de un an, atunci scoringul crește cu 0 puncte;

Dacă este cuprinsă între 1 și 3 ani, atunci scoringul va crește cu 1 punct;

Dacă este cuprinsă între 3 și 5 ani, atunci scoringul crește cu 2 puncte;

Dacă vechimea este mai mare de 5 ani, atunci scoringul va crește cu 3 puncte.

Referințe financiare bancare la banca unde se solicită creditul:

Dacă este un client nou, atunci nu avem nicio referință și scoringul va crește cu 0 puncte;

Dacă este un client existent al băncii și are cont curent sau card debit, atunci scoringul va crește cu un punct;

Dacă are cont curent și depozit, atunci crește cu 2 puncte.

Ultimul câmp luat în considerare pentru calcularea scoringului inițial, este Venitul net lunar al clientului, preluat din tabela Clienți:

Dacă acesta depășește valoarea de 5000 RON, atunci scoringul va crește cu 5 puncte;

Dacă are o valoare cuprinsă în intervalul (3000,5000], atunci scoringul va crește cu 4 puncte;

Dacă valoarea venitului este cuprinsă în intervalul (1500,3000], atunci scoringul va crește cu 2 puncte;

Dacă venitul are o valoare mai mică sau egală cu 1500 RON, atunci scoringul va crește cu 0 puncte.

Tabela Angajați conține detalii referitoare la angajații băncii unde se solicită creditul. Câmpurile cod_angajat și parolă_angajat sunt folosite pentru funcția care validează conectarea în aplicația de scoring și permit angajatului introducerea datelor clientului, selectarea tipului de credit, precum și obținerea rezultatelor în urma calculelor pentru acordarea de credit.

Tabela Istoric este folosită pentru a ține evidența creditelor anterioare ale clienților, dacă acestea există și are legătură de tip 1:1 cu tabela Clienți.

Tabela Credite este foarte importantă pentru că face legătura între nu mai puțin de 7 tabele (Clienți 1:1, Angajați 1:1, Dobândă 1:1, Credite_auto 1:1, Carduri_de_credite 1:1, Credite_nevoi_personale 1:1 și Credite_ipotecare 1:1).

Cele mai relevante câmpuri din tabela Dobândă sunt cod_dobândă (care face legătura cu tabela Credite) și valoare_lunară (reprezentată de anuitatea constantă, valoarea lunară pe care clientul trebuie să o plătească pentru restituirea creditului primit).

Cele patru tabele Credite_auto, Carduri_de_credite, Credite_nevoi_personale și Credite_ipotecare sunt relevante pentru tipul de credit acordat și legăturile cu tabela Credite depind de inserarea valorilor pentru aceste câmpuri.

Legăturile dintre tabele sunt reprezentate în Figura 3 – „Schema bazei de date”. Imaginea a fost generată cu ajutorul funcției Data Modeler din SQL Developer.

Fig. 3. Schema bazei de date

3.5 Platforma software utilizată

Aplicația este realizată cu ajutorul programelor „Oracle Database 11g”, „SQL Developer”, pentru partea de baze de date a aplicației și „Visual Studio”, cu limbajul de programare C#.

3.5.1 Oracle Database 11g și SQL Developer

Lucrul cu tabele poate fi costisitor din punct de vedere al timpului de lucru, cât și a ordonării relațiilor existente între ele atunci când schema de la care se pornește dispune de o complexitate foarte mare. Ordonarea acestora într-o manieră structurată și reprezentativă se poate face prin utilizarea programelor Oracle.

Având în vedere rata continuă de dezvoltare a organizațiilor, fiecare întreprindere bazată pe software încearcă utilizarea unui mediu eficent de stocare a datelor, competitiv atât din punct de vedere al timpului de răspuns cât și al optimizării spațiului de lucru. „Oracle Database 11g” duce la minimizarea costurilor și totodată păstrează cele mai moderne tehnici de management al informațiilor. Astfel, se ia în considerare accesul rapid, dar și compartimentarea datelor pentru a preveni pierderea.

„Oracle Database 11g” este un sistem de management folosit în afacerile bancare datorită caracterului său distribuit ce ajută la detectarea erorilor și a proceselor de fraudă. Pornind de la proiectul bazei de date, se încarcă resurse ce pot avea ca scop obținerea de aplicații bazate pe rapoarte și grafice.

„SQL Developer” este o platformă gratuită de management al bazelor de date. Folosind limbajul SQL putem adăuga noi tabele, relații, precum și întocmirea de rapoarte atât de tip tabele cât și grafice.

Importanța unui astfel de instrument este împărțirea datelor complexe în subcategorii ce pot fi administrate cu ușurință. Astfel, o schimbare într-un tabel nu afectează direct întreaga bază de date, oferind securitatea integrității informațiilor. Organizarea pe obiecte permite dezvoltarea treptată a bazei de date, pornind de la crearea acestora și apoi dezvoltarea relațiilor necesare pe baza cheilor primare și străine specificate în modelul de la care s-a pornit. În cazul în care se dorește expansiunea schemei bazei de date, dezvoltarea se rezolvă într-un mod ce nu afectează baza de date existentă.

Obiectul principal ce stă la baza sistemelor de management este tabelul. Acesta este definit (Figura 4 – „Model de tabel”):

Pe coloane, de numele câmpurilor definite în tabel (exemplu pentru un tabel de Angajați avem: cod_angajat, nume, prenume, vârsta…);

Pe rânduri, de variabilele pe care dorim să le adăugăm în respectivele câmpuri.

Fig. 4. Model de tabel

3.5.2 Limbajul SQL

SQL este un limbaj de programare, numele său provenind din engleză: Structured Query Language. Astfel, acesta este folosit în managementul bazelor de date atât pentru accesul cât și pentru a introduce noi elemente. Împreună cu un sistem de management (Oracle, MySQL), putem manipula baza de date prin anumite comenzi specifice:

SELECT: reprezintă o cerere prin care afișăm elementele (anumite elemente) ce aparțin unui tabel:

SELECT * FROM tabel;

„*” definește faptul că administratorul de sistem dorește afișarea tuturor elementelor tabelului numit „tabel”.

INSERT INTO: este folosită în cadrul unui element de tip tabel pentru adăugarea de noi elemente:

INSERT INTO nume_tabel

VALUES (valoare1, valoare2, valoare3, …);

CREATE TABLE: utilizată pentru crearea unui nou tabel în baza de date:

CREATE TABLE nume_tabel (

nume_coloană_1 DATA_TYPE(SIZE),

nume_coloană_2 DATA_TYPE(SIZE), …);

DROP TABLE: ștergerea tabelului din baza de date:

DROP TABLE nume_tabel;

COMMIT: este utilizată pentru ca toate modificările aduse bazei de date să devină permanente.

3.5.3 C# și POO (Programarea Orientată pe Obiecte)

Programarea orientată pe obiecte, numită în engleză OOP (Object Oriented Programming) este un tipar ce ajută omul de specialitate în domeniu să împartă problema în obiecte informatice cu diferite proprietăți.

Pentru a defini „un obiect” trebuie să explicăm mai întâi conceptul de „clasă”. O clasă reprezintă o mulțime de obiecte, definite prin variabile și metode.

Pentru a înțelege acest concept definim un obiect din lumea reală, un lift. Dacă avem un lift construit pentru a urca 5 etaje, pentru a fi utilizat putem defini o metodă prin care nu acceptăm valori mai mari ca 5 și mai mici ca 0. La fel ca un utilzator, nu este necesar să știm cum funcționează pentru a-l folosi. Acest lucru reprezintă un avantaj al limbajelor orientate pe obiect și anume pentru utilizarea unei metode implementarea nu trebuie să fie cunoscută.

Ideea de moștenire pornește de la faptul că mai multe proprietăți pot fi comune unor obiecte diferite. Acest lucru conduce la ușurarea volumului de lucru prin construirea unei clase „speciale” ce însumează aceste proprietăți și poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie. Considerăm o clasă pe care o numim „Avioane”. Proprietățile acestei clase primare sunt: capacitate de transport, consum de combustibil, autonomie. Astfel, dacă avem nevoie de o perspectivă mai detaliată, putem construi clase, care pe lângă faptul că acestea conțin atributele din clasa „mamă” conțin și proprietăți specifice (Figura 5 – „Moștenire”).

Fig. 5. Moștenire

C# este un limbaj de programare simplu, orientat pe obiecte, dezvoltat de Microsoft. În implementarea programelor complexe se resimte din ce în ce mai mult tendința de a utiliza mai multe limbaje de programare în acceași aplicație. Astfel, acest limbaj facilitează implementarea directă a obiectelor și evenimentelor. Importanța limbajului în aplicația creată este de a oferi interfața necesară pentru lucrul cu baza de date. Instrumentele utilizate în construcția unei interfețe de tip Form cuprind: butoane, text box, meniuri, browsere web. Se permite dezvoltarea unui sistem de tip desktop, securizat, bazat pe conexiunea dintre interfața în C# și baza de date de tip Oracle.

4. Prezentarea aplicației

Interfețele au fost proiectate în Visual Studio 2010, folosind limbajul de programare C#. S-a optat pentru această variantă datorită timpului de răspuns mic oferit de limbajului de programare și simplității construirii unei interfețe ușor de utilizat și complexă din punctul de vedere al elementelor grafice. A fost folosită tehnica MDI (Multiple Document Interface) pentru a deschide mai multe formulare într-o singură fereastră, cea principală.

4.1 Interfața 1 – Login angajat

Aceasta este prima interfață a aplicației și servește angajatului băncii pentru conectarea la aplicația de scoring. Datele introduse în câmpul „User” reprezintă codul angajatului și datele introduse în câmpul „Parolă” reprezintă parola angajatului. Fiecare user este unic și procesul de logare este exemplificat în Figura 6 – „Login angajat”.

Fig. 6. Login angajat

Pentru validarea loginului, a fost creată funcția „Testing” care verifică în tabela Angajați, dacă userul se potrivește cu parola pentru un anumit angajat, după codul inserat în interfață. Aceasta o să fie arătată în capitolul „5. Implementarea aplicației”.

4.2 Interfața 2 – Introducerea datelor personale

Interfața 2 este interfața în care sunt introduse datele personale specifice unui client. Aceasta cuprinde 3 părți esențiale pentru introducerea clientului în tabelele din baza de date. Prima parte se referă la datele personale ale clientului, cum ar fi: nume, prenume, vârstă, funcție, vechime, salariu, numărul persoanelor aflate în întreținere din care 5 câmpuri sunt folosite pentru realizarea scoringului inițial. Partea a doua este reprezentată de istoricul clientului (dacă a mai avut credite precedente) și ultima parte face referire la adresa unde locuiește clientul, având 5 câmpuri, dintre care două sunt folosite pentru realizarea scoringului inițial (durata rezidenței și denumirea locuinței).

În baza de date, a fost implementată o procedură, care calculează un punctaj inițial pe baza datelor introduse în această interfață. Criteriile luate în calcul, precum și calcularea punctajului sunt prezentate atât în capitolul teoretic „2.5 Metoda de calcul”, cât și în capitolul practic, pe un exemplu concret, „3.4 Proiectul bazei de date”.

Toate câmpurile prezente în această inferfață, au validări, pentru a fi sigură introducerea corectă a datelor unui client. În primă fază, trebuie specificat dacă respectivul client care solicită creditul, este client existent sau client nou, cum se observă și în Figura 7 – „Datele personale1”.

Fig. 7. Date personale1

Dacă persoana fizică este deja client al băncii, atunci valoarea ratei dobânzii o să scadă cu 5% pentru orice tip de credit solicitat. Un alt aspect important în acest caz, este acela că respectivul client este preluat din baza de date automat, după completarea în primul câmp cu numele și prenumele acestuia (Figura 8 – „Date personale2”).

Fig. 8. Date personale2

Butonul denumit „Scoring” apelează procedura stocată în baza de date „scoring credite” care realizează punctajul inițial pentru datele personale.

4.3 Interfața 3 – Rapoarte

In Figura 7 – „Date personale1” este afișat butonul „Reports”. Apăsat, acesta deschide o interfață în care sunt prezentate rapoartele existente. Acestea ajută angajatul bancar la verifcarea centralizată a datelor.

Fig. 9. Rapoarte

Cele 3 butoane prezentate in Figura 9 – „Rapoarte” deschid pagini HTML statice. Având în vedere acest lucru, angajatul bancar poate vedea rapoartele obținute de către administratorul bazei de date până în momentul în care s-a făcut ultima mentenanță. Daca se adaugă date noi, acestea nu pot fi văzute în rapoarte decât după aprobarea administratorului de sistem.

4.3.1 Pagina HTML 1 – Numărul total de credite în ordine cronologică

Această pagină HTML este un raport de tip chart ce surprinde numărul total de credite realizate pe fiecare an în parte și astfel ajută la verficarea evoluției instituției financiare cât și a nivelului de trai din respectivul an (Figura 10 – „Raport cronologic”).

Fig. 10. Raport cronologic

4.3.2 Pagina HTML 2 – Raport Angajați

Centralizarea datelor angajaților este foarte importantă într-o organizație pentru a determina o ierarhie și pentru ca administratorul de sistem sa poată verifica limitările fiecărui angajat.

Fig. 11. Tabelul angajați

4.3.3 Pagina HTML 3 – Raport Clienți

Centralizarea datelor clienților este foarte importantă pentru analiza activității instituției financiare (Figura 12 – „Date clienți”).

Fig. 12. Date clienți

4.4 Interfața 4 – Alegerea tipului de credit

În această interfață, sunt setate valori specifice ale ratei dobânzii pentru fiecare tip de credit. Pentru creditul auto, avem valoarea de 14% din valoarea creditului, pentru carduri de credit avem 25%, pentru credite de nevoi personale avem 18% și pentru creditele ipotecare rata este de 6%. Aceste valori se setează automat atunci când se selectează un tip de credit. Imaginea este sugestivă și exemplifică cel mai bine modul de setare al ratei dobânzii, prin alegerea tipului de credit dorit de către client.

Fig. 13. Tipuri de credite

După selectarea unui anumit tip de credit, se trece automat la formularul pentru introducerea datelor financiare, specifice tipului de credit ales.

4.5 Interfața 5 – Introducerea datelor financiare ale clientului

Această interfață conține datele financiare ale clientului și răspunsul inițial pentru acordarea creditului. Acesta poate fi modificat, dacă respectivul client dorește să mai adauge un co-împrumutat, sau să schimbe suma corespunzătoare venitului. Veniturile sunt de 4 feluri și anume: Venit din salariu (ponderat cu 100%), venitul din activități independente (ponderat cu 90%), venitul din chirii (ponderat cu 80%) și venitul din pensii (ponderat cu 70%).

A fost setată o validare pentru perioada pe care este solicitat creditul. Dacă vârsta clientului, adunată cu perioada, dau o suma mai mare de 65 de ani, atunci este afișată o notificare prin intermediul unui MessageBox.

După apăsarea butonului „Calculează”, se obține rata lunară pe care clientul trebuie să o plătească, punctajul inițial și gradul de îndatorare inițial. Punctajul inițial afectează într-o mică măsură decizia de acordare sau respingere a creditului, deoarece el scade din acest grad o valoare de 15% (pentru punctajele cuprinse între 21 și 22), 10% (pentru punctajele cuprinse între 16 și 20) și 5% (pentru cele cuprinse între 9 și 15).

După efectuarea acestor pași, se obține rezultatul scoringului, mai exact încadrarea într-unul dintre cele patru performanțe financiare. Intervalele se colorează gradual în funcție de rezultat, astfel:

Pentru ultimul nivel (D) se colorează cu roșu, ceea ce înseamnă respingerea din start a solicitării de credit;

Pentru penultimul nivel (C) se colorează cu portocaliu, semnificând o decizie discutabilă între a accepta sau a respinge cererea de credit;

Nivelul B este semnalat cu culoarea galbenă și reprezintă un nivel cu o probabilitate destul de mare pentru a fi acceptată cererea de credit;

Nivelul A este reprezentat de culoarea verde și este intervalul cu punctaje maxime pe care clienții le pot obține și acceptarea solicitării de credit se face cât mai repede posibil. Toate aceste aspecte sunt arătate în Figura 14 – „Date financiare”.

Fig. 14. Date financiare

4.6 Interfața 6 – Painter

După ce se completează datele necesare obținerii creditului, pentru a trimite informațiile stânse Biroului de Credite, avem nevoie de semnătura clientului. Pentru a ușura acest lucru, butonul „Semnatura Digitala” deschide o fereastră de tip paint în care clientul, utilizând mouse-ul se poate semna (Figura 15 – „Semnătura digitală”).

Fig. 15. Semnătura digitală

În funcție de categoria ce va fi arătată pe ecran în urma realizării prescoring-ului (A, B, C, D), putem schimba culoarea cu care se semnează (Figura 16 – „Selectare culori”).

După cum se poate vedea, apăsând butonul de click dreapta al mouse-ului va fi afișată o bară de meniu ce conține atât culorile necesare (roșu, portocaliu, galben și verde) cât și butone de ștergere (clear și erase).

Această interfață este necesară pentru facilitarea răspunsului Biroului de Credite în vederea acordării sau neacordării respectivului credit. Acest pas aduce aplicația cât mai aproape de standardizarea relației client – funcționar bancar.

Astfel, această semnătură poate fi adăugată la un raport atunci când se confirmă creditul respectiv, împreună cu toate datele necesare – stabilite inițial de client împreună cu funcționarul bancar.

Fig. 16. Selectare culori

5. Implementarea aplicației

Pentru implementarea aplicației de scoring de credite a fost nevoie de crearea unei baze de date, folosind „Oracle 11g”, „SQL Developer”, „Oracle Developer Tools for Visual Studio” și crearea unor interfețe ușor de folosit și sugestive, folosind „Visual Studio 2010”.

Baza de date conține 10 tabele și pentru creare, au fost rulate scripturi în SQL Developer. Exemplul următor arată cum au fost create tabelele Credite și Dobândă:

„CREATE TABLE Credite

(cod_credit NUMBER(3) not null,

Denumire_credit VARCHAR2(50),

Cod_istoric NUMBER(3),

Cod_credite_auto NUMBER(3),

Cod_carduri_de_credit NUMBER(3),

Cod_credite_ipotecare NUMBER(3),

Cod_credite_personale NUMBER(3),

Cod_doband NUMBER(4)

);”

„CREATE TABLE Dobândă

(cod_dobanda NUMBER(4),

rata_dobanda NUMBER(4),

valoare_credit NUMBER(6),

valuta VARCHAR2(10),

valoare_lunara NUMBER(6)

);”

După creare, au fost setate constrângeri pentru fiecare tabelă în parte, printre care avem chei primare, chei externe, precum și verificarea condiției de unicitate a anumitor câmpuri.

„ALTER TABLE Credite
add constraint cod_credit_PK primary key (cod_credit);
ALTER TABLE Credite
add constraint cod_istoric_credit_FK foreign key (cod_istoric)
references Istoric (cod_istoric);
ALTER TABLE Credite
add constraint denumire_credit_auto_FK foreign key (denumire_credit)
references Credite_auto (denumire_credit);
ALTER TABLE Credite
add constraint denumire_credit_card_FK foreign key (denumire_credit)
references Carduri_de_credit (denumire_credit);
ALTER TABLE Credite
add constraint denumire_credit_personal_FK foreign key (denumire_credit)
references Credite_nevoi_personale (denumire_credit);
ALTER TABLE Credite
add constraint denumire_credit_ipotecar_FK foreign key (denumire_credit)
references Credite_ipotecare (denumire_credit);”

Inserarea a fost făcută cu ajutorul comenzii INSERT, astfel:

„INSERT INTO CARDURI_DE_CREDIT (DENUMIRE_CREDIT,TIP_CARD,MARCA,COD_CREDIT)
values ('Punct card','Electron','Visa',205);
INSERT INTO CARDURI_DE_CREDIT (DENUMIRE_CREDIT,TIP_CARD,MARCA,COD_CREDIT)
values ('Super card','Gold','Visa',254);
INSERT INTO CARDURI_DE_CREDIT (DENUMIRE_CREDIT,TIP_CARD,MARCA,COD_CREDIT)
values ('Ultra card','Standard','Maestro',298);
INSERT INTO CARDURI_DE_CREDIT (DENUMIRE_CREDIT,TIP_CARD,MARCA,COD_CREDIT)
values ('Gold card','Gold','Maestro',213);
INSERT INTO CARDURI_DE_CREDIT (DENUMIRE_CREDIT,TIP_CARD,MARCA,COD_CREDIT)
values ('Platinum card','Standard','Mastercard',225);”

Pentru conectarea la aplicația de scoring, a fost folosită o procedură după cum a fost descrisă în capitolul anterior. Codul pentru crearea acelei proceduri este:

„create or replace 
function testing
(cod int, parola varchar2)
RETURN int
IS
res int(2);
BEGIN
res:=0;
select count(*) into res from angajati where cod_angajat=cod and parola_angajat=parola;
if(res>0)
then 
return 1;
else 
return 0;
end if;
end; ”

Procedura stocată pentru realizarea scoringului inițial, care a fost descrisă în capitolul „2.5 Metoda de calcul” are următorul cod:

„CREATE OR REPLACE PROCEDURE scoring_credite
(p_cod_client IN clienti.cod_client%type, scoring OUT number)
IS
denumire_locuinta adrese.denumire%type;
durate adrese.durata_rezidentei%type;
stare clienti.stare_civila%type;
nr_persoane clienti.nr_membrii_familie%type;
per_lucrata clienti.vechime%type;
referinte clienti.ref_financiare%type;
sal clienti.salariu%type;
BEGIN
scoring :=0;
select denumire into denumire_locuinta from adrese where cod_postal =(select b.cod_postal from Clienti a, Adrese b where a.cod_postal=b.cod_postal and a.cod_client=p_cod_client);
select durata_rezidentei into durate from adrese where cod_postal =(select b.cod_postal from Clienti a, Adrese b where a.cod_postal=b.cod_postal and a.cod_client=p_cod_client);
select stare_civila into stare from Clienti where cod_client=p_cod_client;
select nr_membrii_familie into nr_persoane from Clienti where cod_client=p_cod_client;
select vechime into per_lucrata from clienti where cod_client=p_cod_client;
select ref_financiare into referinte from Clienti where cod_client=p_cod_client;
select salariu into sal from Clienti where cod_client =p_cod_client;

if denumire_locuinta like '%vila proprietate personala%' or denumire_locuinta like '%casa proprietate personala%' then scoring:=scoring +5;
elsif denumire_locuinta like '%apartament proprietate personala%' then scoring := scoring + 4;
elsif denumire_locuinta like '%casa proprietatea parintilor%' or denumire_locuinta like '%apartament proprietatea partinilor%' then scoring := scoring + 2;
elsif denumire_locuinta like '%locuinta cu chirie%' then scoring := scoring + 1;
else scoring:=scoring+0;
end if;
if durate >5 then scoring:=scoring +3;
elsif durate>=1 and durate<=5 then scoring:=scoring+2;
elsif durate<1 then scoring:=scoring+1;
else scoring:=scoring+0;
end if;

if stare like '%casatorit%' then scoring:=scoring+2;
elsif stare like '%celibatar%' or stare like '%vaduv%' or stare like '%divortat%' then scoring:=scoring+1;
else scoring:=scoring+0; 
end if;

if nr_persoane =0 then scoring :=scoring+2;
elsif nr_persoane>=1 and nr_persoane <3 then scoring:=scoring+1;
elsif nr_persoane>=3 then scoring:=scoring+0;
else scoring:=scoring+0;
end if;

if per_lucrata <1 then scoring:= scoring+0;
elsif per_lucrata >=1 and per_lucrata <3 then scoring:=scoring+1;
elsif per_lucrata >=3 and per_lucrata <5 then scoring:=scoring+2;
elsif per_lucrata >=5 then scoring:=scoring+3;
else scoring:=scoring+0;
end if;

if referinte like '%nicio referinta%' then scoring:=scoring+0;
elsif referinte like '%cont curent/card debit%' then scoring:=scoring+1;
elsif referinte like '%cont curent+depozit%' then scoring:=scoring+2;
else scoring:=scoring+0;
end if;

if sal > 5000 then scoring:=scoring+5;
elsif sal >3000 and sal <=5000 then scoring:=scoring+4;
elsif sal >1500 and sal <=3000 then scoring:=scoring+2;
elsif sal <=1500 then scoring:=scoring+0;
else scoring:=scoring+0;
end if;
dbms_output.put_line('Scoring '||scoring);
END;”

Partea grafică de rapoarte a fost realizată în „SQL Developer” prin utilizarea obiectului „Reports”.

Primul raport de tip chart a fost creat prin urmatoarea cerere select și descrie numărul de credite date în ordinea cronologică a anilor (Figura 10 – „Raport cronologic” Capitol 4.3.1):

„select to_char(data_credit,'yyyy'),to_char(data_credit,'yyyy'), count(cod_client) from need_for_report

group by to_char(data_credit,'yyyy'), to_char(data_credit,'yyyy');”

Cu axa x setată ca „an” și axa Y ca „numărul de credite pe fiecare an”, incrementare 1, ca în Figura 17 – „Proprietățile axelor raportului cronologic”.

Fig. 17. Proprietățile axelor raportului cronologic

Cel de-al doilea raport reprezintă tabelul angajați:

„select nume, prenume, salariu, comision from ANGAJATI order by salariu;”

Ultimul raport reprezintă centralizarea clienților:

„select nume, prenume, sex, varsta, stare_civila, nr_membrii_familie, email, telefon, salariu from client

order by varsta;”

După cum am exemplificat în capitolul anterior, interfațarea s-a realizat folosind limbajul C#. Pentru a putea accesa baza de date avem nevoie de stabilirea conexiunii. Datele necesare stabilirii legăturii le găsim în meniul File -> New -> Database Connection. Observăm din Figura 18 – „Conexiunea cu baza de date” numele pe care l-am dat (con), user-ul (HR) și parola (admin), host (localhost), port (1521) și protocol (TCP).

Acestea trebuie adăugate în programul din C# prin:

Referința Oracle.DataAccess;

Stabilirea efectivă a conexiunii:

„con.ConnectionString = @"Data Source=(DESCRIPTION=

(ADDRESS_LIST=(ADDRESS=(PROTOCOL=TCP)(HOST=localhost )(PORT=1521)))

(CONNECT_DATA=(SERVER=DEDICATED)(SERVICE_NAME=orcl)));

User Id=hr ;Password=admin";”

unde con este:

„OracleConnection con = new OracleConnection();”

Fig. 18. Conexiunea cu baza de date

Datele introduse în interfață sunt adugate în baza de date prin metoda SqlCommand.ExecuteNonQuery, ce permite alterarea informațiilor existente prin metode de inserare, update sau ștergere:

„cmd.CommandText = "INSERT INTO Istoric (COD_ISTORIC)" + "VALUES (" + (cod_istoric + 1) + ")";

cmd.ExecuteNonQuery();”

6. Funcționarea aplicației

Această aplicație de tip desktop permite accesul angajaților la datele bancare esențiale în acordarea oricărui tip de credit. Procesul de autentificare se face pe baza unei verificări în baza de date a user-ului angajatului și a parolei unice.

Sarcina de a adăuga noi angajați în sistem îi revine administratorului bazei de date, acesta având monopol asupra permisiunilor, ceea ce conduce la securitatea sporită a datelor. Evidența angajaților este la fel de importantă ca cea a clienților, de aceea este necesară salvarea informațiilor referitoare la nume, prenume, salariu, comision și parola angajatului. Utilizatorii pot avea acces atât la datele personale cât și la datele colegilor după ce se validează autentificarea. Accesul este de tip read-only, datele fiind prezentate sub forma unui raport deschis într-o pagină HTML ce nu poate fi modificată. În cazul in care se necesită schimbarea angajatului ce accesează programul, există un buton ce revine la interfața de acces în program.

Aplicația centralizează acordarea de credite atât pentru clienții noi, cât și pentru cei deja existenți. Un client deja existent deține un cont ce poate fi analizat dacă acesta dorește obținerea unui alt credit. Istoricul său cuprinde valoarea creditului datorat, valoarea creditului achitat și restul de plată. Procentul de seriozitate al clientului este un factor foarte important în calculul scoring-ului pentru verificarea profitabilității acordării creditului. Pentru un client deja existent, informațiile vor fi preluate din baza de date, cu ajutorul unor cereri de tip select.

Deși metoda de calcul a scoring-ului nu diferă pentru cele două tipuri de clienți, există anumite facilități în modificarea ratei dobânzii pentru clienții fideli.

Modificările făcute de către angajații bancari: adăugarea unui client nou și a creditului solicitat nu vor apărea în rapoarte, deoarece este necesară aprobarea venită de la Biroul de Credite. Administratorul bazei de date primește aceste confirmări și modifică raportul, chiar dacă datele respective au fost deja adăugate și centralizate în back-end.

7. Concluzii

În ultimul timp, creditele au avut un impact foarte mare asupra economiei țărilor, în special asupra celor în curs de dezvoltare. Cele mai importante și cele mai solicitate tipuri de credite sunt creditul pentru nevoi personale și creditul ipotecar. De-a lungul timpului, au evoluat cerințele clienților, dar și capacitățile financiare ale băncilor. Tocmai din acest motiv, este foarte importantă prima fază în acordarea creditelor, cea de scoring. Aplicațiile de scoring trebuie să fie simplu de folosit, să ofere un timp de răspuns cât mai mic și să fie susținute de către suportul tehnic cât mai bine posibil. Acestea oferă băncilor un avantaj foarte mare prin studierea, consultanța rapidă a clienților care solicită un credit și reducerea riscurilor bancare, economisind astfel timp și bani. Complexitatea și diversitatea riscurilor bancare a avut în ultima perioadă o evoluție internațională, iar modificările care au avut loc în piețele financiar-bancare în ultimii ani au dus la schimbări majore în ceea ce privește riscul în instituțiile bancare.

Activitatea de scoring are un rol important în procesul de acordare a creditelor, dar nu și final. După ce un client trece cu succes de faza inițială, acesta trebuie să întocmească un dosar care va fi analizat mai departe. De analiza dosarului și verificarea datelor clientului, se vor ocupa angajații băncii. Aceștia obligația de a verifica surse independente pentru a aproba veridicitatea informațiilor oferite de client și pentru a obține noi informații despre angajator apelând la orice instituție care poate oferi acest tip de informație. Cel mai bun exemplu în acest caz, este reprezentat de Biroul de Credite care poate oferi informații reale, actualizate și eficiente legate de istoricul creditelor în cazul persoanelor fizice.

În urma prezentării clientului a ofertei finale a contractului de creditare și semnarea acestuia, ultimul pas pentru acordarea unui credit presupune punerea la dispoziție a creditului după îndeplinirea tuturor condițiilor de tragere, prevăzute în contractul semnat de client după aprobarea creditului. De regulă, creditul se trage prin viramentul sumelor în contul curent al clientului solicitant.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea procesul analizei pentru acordarea unui credit este complex și el are specificitate in funcție de natura creditului, obiectul și durata acestuia. În concluzie, se poate afirma că tema aleasă și dezvoltată prin intermediul acestei lucrări este de actualitate și poate contribui la dezvoltarea sau îmbunătățirea activităților de creditare din cadrul domeniului bancar.

biblIOGRAFIE

[1] L. Badea, A. Socol, V. Drăgoi & I. Drigă, „Managementul riscului bancar”, Editura Economică, București, 2010.

[2] N. Darac & T. Vascu, „Moneda – Credit 2”, Editura ASE, București, 2003.

[3] L.M. Treapăt, „Managementul și asigurarea riscurilor bancare în România”, Editura Economică, București, 2011.

[4] B. Căpraru, “Retail banking”, Editura C.H.Beck, București, 2009.

[5] C. Basno, N. Dardac & C. Floricel, „Monedă, Credit, Bănci”, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996.

[6] D. Bocu, „Inițiere în modelarea orientată obiect a sistemelor software utilizând UML”, Editura microInformatică, Cluj-Napoca, 2002.

[7] D. Zaharie, I. Roșca, „Proiectarea obiectuală a sistemelor informatice”, Editura DuAl Tech, București, 2002.

[8] O. Naamani, “Credit Scoring System”, Operations Research Proceedings, Volume 1987, pag. 390.

[9] M. Bardos, “What is at stake in the construction and use of credit scores”, Computational Economics, March 2007, Volume 29, Issue 2, pag. 159-172.

[10] *** Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în M.Of. nr. 1027/2006, cu modificările și completările ulterioare.

[11] *** Regulament BNR nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, publicat în M.Of. nr. 865/2012, cu modificările și completările ulterioare.

[12] *** Raportul anual al Băncii Naționale a României din anul 2005.