. Aplicarea Principiului Intuitiei In Salile de Box

INTRODUCERE

În societatea modernă educația fizică și sportul cunosc o dezvoltare fără precedent. Viața cotidiană solicită din ce in ce mai puțin masa somatică si face apel mai intens la funcțiile sistemului nervos central. Educația fizică si sportul reprezintă nu numai o necesitate de ordin social care vizează combaterea urmărilor nocive datorate solicitărilor multilaterale și sedentarismului, ci și una din condițiile favorizate ale sporirii productivității muncii în diferite domenii de activitate.

În condițiile actuale sportului de performanță îi revine un rol important în vederea afirmării tinerelor talente, a reprezentării cu cinste în competiții a sportului românesc. Sportul devine un liant al prieteniei între popoare, al întăririi păcii și, totodată, spectacolul sportiv devine un tablou de neînlocuit în viața modernă.

Boxul reprezintă unul dintre sporturile cu cea mai mare popularitate în lume. A fost prezent și la primele olimpiade, este și astăzi prezent la olimpiadele moderne adunând mii de iubitori îl jurul “careului magic”. Boxul face apel la numeroase calități fizice, psihice și în schimb dezvoltă și finisează aceste calități.

Toate tipurile morfologice au fost reprezentate în box de-a lungul timpului și toate pot să se exprime pe ring. În reușita în box modul în care boxerul își utilizează aptitudinile, adică inteligența sa motrică, este de o importanță capitală, iar asaltul din box poate fi considerat un foarte bun test de psihomotricitate. Boxul are valențe formative atât pe plan fizic cât și pe plan educațional, contribuind într-o măsură foarte mare la călirea si educarea caracterelor.

Boxul nu trebuie confundat cu o încăierare rudimentară în care cei cu mușchi mai bine dezvoltați ies învingători. Inteligența corelată cu pregătire tehnico-tactică corespunzătoare are un rol primordial în obținerea victoriei. Este un sport cu specific tactic, efortul depus este maximal și submaximal, concentrarea nervoasă este mare. Specificitatea boxului se manifestă si prin riscul primirii loviturilor, fapt ce implică o foarte bună pregătire psihologică. Acomodarea psihică prealabilă concursului este o problemă imperioasă și complexă, ea făcându-se atât înaintea susținerii partidei cât și in timpul ei. Pregătirea fizică, tehnico-tactică și psihologică se întrepătrund și concură la succesul în partidele ce urmează a fi susținute.

Boxul, acest sport atât de îndrăgit de masele largi de tineri din țara noastră, această măsură sportivă atât de adaptabilă temperamentului vioi, care caracterizează poporul nostru, ia o dezvoltare nemaiîntâlnită la noi, îmbogățindu-se cu un nou conținut al practicării științifice bazat pe elemente tehnico-tactice, care l-au dus pe trepte din ce în ce mai înalte.

Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene, turneele internaționale sunt competiții la care prezența boxerilor români se face remarcată și unde victoriile lor nu mai sunt considerate surprize.

Nume de boxeri români amatori ca: N. Linca (campion olimpic), Gh. Negrea (campion european), M. Dobrescu, Gh. Fiat, D. Ciobotaru, V. Tiță, C. Dumitrescu, E. Mărgărit, M. Mariuțan, I. Mihalic, I. Monea și alții care au apărut după anii de tristă amintire a profesionalismului sunt binecunoscute pe plan internațional.

Săli bine utilate, antrenamente efectuate sub conducerea unor antrenori calificați în institutele de învățământ superior sau în cursuri special organizate, tabere de pregătire pentru boxerii de toate vârstele din țara noastră sunt lucruri obișnuite.

Anul 1958 a marcat începutul unificării metodelor de pregătire a boxerilor începători.

Consfătuirile organizate de Federația Română de Box cu antrenorii și instructorii de box în anii 1960, 1961, 1963, 1964 au avut o mare importanță în pregătirea acestora, pentru îmbogățirea și uniformizarea procedeelor tehnico-tactice ce se predau. În momentul de față nivelul mediu de tehnicitate al boxului românesc a crescut, lucru apreciat atât în țară, cât și peste hotare. Paralel cu ridicarea nivelului tehnico-tactic a crescut și gradul de pregătire moral-volitilă a boxerilor noștri.

Spre deosebire de alte ramuri de sport, boxul ridică cerințe specifice, atât pentru învățare și antrenament, cât și privind locul unde se desfășoară această activitate.

În marea majoritate a disciplinelor sportive, învățarea procedeelor tehnice și practicarea lor se deosebește fundamental de cea caracteristică boxului.

Luând ca exemplu fotbalul și voleiul, jocuri sportive practicată de o mare masă de tineret, observăm că sportul urmărește să-și însușească cu măiestrie a mingii, în timp ce la box aceasta urmărește să-și însușească tehnica de lovire cu măiestrie a punctelor vulnerabile ale capului și corpului partenerului de luptă.

În timpul pregătirii lor și la concursuri, fotbaliștii, voleibaliștii, etc. sunt solicitați să reziste efortului pretins de antrenament sau de concursul respectiv. La box, sportivilor li se cere, în plus, să reziste și la duritatea loviturilor pe care partenerul le aplică în timpul luptei, la antrenament, dar mai ales la concurs.

CAPITOLUL I

BOXUL CA RAMURĂ DE SPORT

Date istorice privind originea și evoluția boxului

Personalități ale boxului

Ținând seama de strânsele legături pe care le-au avut cetățile grecești de pe malul Mării Negre cu populația autohtonă le este îngăduit să presupunem că lumea geto-dacică a cunoscut exercițiul pugilatului, practicat în palestrele și gimnaziile de la Histria, Tomis și Canatis.

Pătrunderea armatelor române pe teritoriul Daciei a adus cu sine și influența societății căreia îi aparțineau, în cadrul căreia diverse forme de educație fizică jucau un anumit rol.

Toate acestea ne îndreptățesc să credem că pugilismul nu a constituit o necunoscută pentru anticii locuitori de pe teritoriul țării noastre. Unii dintre tinerii români aflați la studii în străinătate, mai ales în Franța, vor practica mai întâi “boxa” franceză, apoi “boxa” engleză care câștigă tot mai mult teren.

Transilvănenii se mândreau astfel cu Gheorghe Vessa, un veritabil

sportiv al vremii. La rândul său, ploieșteanul Gheorghe Sandu Marin își făcuse reputație la Paris în “sălile de luptă și box”. Toate acestea nu sunt decât prime semne vestitoare ale tentativelor de răspândire a boxului, a cărui epocă de pionierat se confundă cu primele două decenii ale noului secol al XX-lea.

Primele mărturii referitoare la o activitate pugilistică organizată sunt legate de “Societatea Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn” din București. Serbările anuale ale societății amintite vor prilejui, unele meciuri inițiale demonstrative, iar mai târziu cu decizii.

Meciurile de box pătrund din ce în ce mai des în programul galelor de lupte nelipsind nici din confruntările internaționale. Încă din 1906, la Arenele Romane din capitală au fost prezenți alături de “campioni” străini și tineri competitori români.

În anul 1909 la București în Grădina Cișmigiu au fost organizate primele demonstrații de box, la care au participat boxeri români și străini, printre aceștia din urmă alăturându-se și Niculescu Ianci, un nume de care se leagă boxul profesionist în România, care va sta mulți ani în rândul principalilor animatori ai boxului brăilean, centru cu o veche tradiție pugilistică.

În anul 1918 ia ființă “Societatea Sportivă Mitică Donna” care oferea tinerilor din capitală posibilitatea de a începe antrenamentele la box. În anul 1919 au loc Jocurile Internaționale de la Paris unde boxerii români aveau să se întâlnească cu echipe militare din Anglia, Australia, Belgia, Canada, Franța, Italia, S.U.A., fiind prima participare oficială la o competiție internațională de anvergură. Tot în 1919 au loc primele încercări de fondare a unor cluburi de specialitate. Meritul real al înjghebării primului club de specialitate în această epocă de pionierat a pugilismului românesc i-a revenit lui Mihai Codruț care a fondat “Boxing Club” în martie 1920.

Tot în 1920 ia ființă și primul club pugilistic provincial la Galați. În 1921 la 21 iunie a fost înființată Comisia centrală de box, prim organ oficial de conducere a activității pugilistice din țara noastră, avâudu-I ca președinte pe Neagu Boerescu.

În 1923 are loc prima ediție a campionatelor naționale, până atunci existau doar campionatele regionale de la București și galele organizate la Galați, Constanța, Techirghiol.

În martie 1925 se înființează “Federația profesională de box”. În anul 1930 Lucian Popescu câștigă titlul de campion european la profesionalism, acestuia urmărindu-i alte două titluri europene.

În 1931 la campionatele naționale participă campioni ai regiunilor Muntenia, Oltenia, Banat, Ardeal, Bucovina și Dobrogea.

Începând cu 1945 organizația Sportului Popular începea să se preocupe de dezvoltarea boxului amator organizând numeroase competiții în capitală, între orașe și chiar între regiuni.

Între 24-29 februarie 1948, după o întrerupere de patru ani, se va disputa prima ediție postbelică a campionatelor naționale, la al cărui turneu final participau 46 de boxeri.

În anul 1950 Nicolae Linca cucerește titlul de campion olimpic la Melbourne.

În 1957 la Campionatele Europene de la Praga, Gheorghe Negrea va cuceri medalia de aur. Tot aici vor fi obținute și două medalii de argint prin Mircea Dobrescu și Vasile Mariuțan.

În 1960 la “Cupa orașului Istambul” boxerii români vor cuceri șapte medalii de aur câștigând acest turneu pe echipe. Tot în 1960 la Jocurile Olimpice de la Roma a fost obținută o singură medalie de bronz prin Ion Monea.

În 1962 boxerii români obțin șapte titluri de campioni balcanici.

Campionatul european de la Roma din 1967, prin cele șase medalii obținute de boxerii noștri a demonstrat încă o dată forța boxului românesc.

În 1969 cea de-a 18-a ediție a Campionatelor Europene a fost găzduită în țara noastră. La această ediție au fost obținute frumoase rezultate, precum și cea mai frumoasă performanță deținută de un greu român Ion Alexe – medaliat cu aur.

În 1973 la Campionatele Europene de la Belgrad am avut patru reprezentanți în finală. Făcându-se un bilanț în 1975 s-au putut număra peste 100 victorii obținute de boxerii români în confruntările internaționale.

În 1976 la Olimpiada de la Montreal s-a obținut cel mai nare număr de medalii cucerite de boxerii români în arena olimpică: 5 medalii dintre care două de argint și trei de bronz. Un clasament neoficial situa echipa României pe locul IV în lume și II în Europa.

În 1979 la Campionatele Europene de la Koln un număr de șapte boxeri urcau pe podium obținând două medalii de argint și cinci de bronz. În 1980 la populara competiție “Centura de aur” urcau pe podium 7 pugiliști români, Simion Cuțov câștigând pentru a șasea oară Centura de Aur.

La Jocurile Olimpice de la Moscova sportivii români au obținut doar

două medalii de bronz.

În 1981 la Campionatele Europene de la Tampere boxerii români au obținut două medalii de argint și trei de bronz.

În 1984, în cea de-a 13-a ediție a Centurii de Aur sportivii români au obținut cinci locuri întâi.

În 1985 la Campionatele Mondiale de box pentru tineret, sportivii români Marcelică Tudoriu și Marian Daniel obțin pentru prima oară titlul mondial la această categorie.

În 1987 la Campionatele Mondiale de seniori în Cuba, Francisc Vaștag obține în premieră pentru boxul românesc titlul de campion mondial.

În vara anului 1992 la Jocurile Olimpice de la Barcelona boxul românesc câștigă încă o medalie de bronz prin sportivul Doroftei Leonard. În ciuda pregătirii sportivilor noștri și a previziunilor specialiștilor, arbitrajul cu ajutorul computerului a defavorizat net atât pe sportivul Francisc Vaștag cât și pe Doroftei Leonard. În 1993 Francisc Vaștag câștiga și Campionatul European și Mondial și titlul de cel mai bun boxer amator al lumii.

În septembrie 1994 la Campionatele Mondiale de la Istambul ale juniorilor, Dorel Simion a ieșit campion mondial, iar Cosmin Traian Vijdea vicecampion mondial. Tot Dorel Simion, în 1995, iese campion european la Giofoc în Ungaria.

An de an ii români au obținut cinci locuri întâi.

În 1985 la Campionatele Mondiale de box pentru tineret, sportivii români Marcelică Tudoriu și Marian Daniel obțin pentru prima oară titlul mondial la această categorie.

În 1987 la Campionatele Mondiale de seniori în Cuba, Francisc Vaștag obține în premieră pentru boxul românesc titlul de campion mondial.

În vara anului 1992 la Jocurile Olimpice de la Barcelona boxul românesc câștigă încă o medalie de bronz prin sportivul Doroftei Leonard. În ciuda pregătirii sportivilor noștri și a previziunilor specialiștilor, arbitrajul cu ajutorul computerului a defavorizat net atât pe sportivul Francisc Vaștag cât și pe Doroftei Leonard. În 1993 Francisc Vaștag câștiga și Campionatul European și Mondial și titlul de cel mai bun boxer amator al lumii.

În septembrie 1994 la Campionatele Mondiale de la Istambul ale juniorilor, Dorel Simion a ieșit campion mondial, iar Cosmin Traian Vijdea vicecampion mondial. Tot Dorel Simion, în 1995, iese campion european la Giofoc în Ungaria.

An de an boxul românesc a obținut rezultate foarte bune, drept dovadă fiind Campionatele Mondiale de box de la Berlin, unde am obținut două titluri, cucerite de Leonard Doroftei (semiușoară) și Francisc Vaștag (mijlocie-mică), care a fost declarat și cel mai bun boxer din lume.

În aprilie 1986 la Campionatele Europene de box de la Vejle – Danemarca, boxerii români au obținut rezultate remarcabile prin Leonard Doroftei și Francisc Vaștag care au cucerit aurul; Marian Simion a luat argint și Sabin Bornei a luat bronz. Lui Vaștag I s-a decernat și cupa celui mai tehnic jucător.

Faptul că reprezentanții boxului românesc au fost prezenți pe podiumul de premiere al tuturor competițiilor de anvergură, campionate zonale, continentale, mondiale sau la Jocurile Olimpice, demonstrează că în boxul românesc s-a format o școală care rivalizează cu oricare dintre școlile de renume ale boxului lumii.

CAPITOLUL II

CARACTERISTICI ALE BOXULUI CA RAMURĂ DE SPORT

Boxul face parte dintre sporturile de luptă directă cu adversarul caracterizat printr-o mare combativitate, dinamism și o mare varietate motrică.

Sub aspect funcțional sportivilor le sunt solicitate o serie de laturi morfo-funcționale ce se concretizează în acte motrice cu scop de atac, de apărare sau de “înșelare” desfășurate continuu, în mod aciclic, dar într-un tempo susținut. Solicitarea fiziologică generală a organismului este de tip mixt (aerob-anaerob) și de nivel submaximal. În unele momente însă, efortul atinge valori maximale.

Tipul de solicitare, preponderență psihică sau motrico-fiziologică variază în funcție de stilul de luptă adoptat, de situațiile tactice, nivelul confruntării și al combatanților. Sunt solicitate toate marile sisteme, cardio-respirator, neuroendocrin și muscular, precum și toate segmentele corporale. De asemenea, practicarea sa necesită toate calitățile motrice de bază – viteza (de execuție și de repetiție), rezistența, forța, îndemânare, formula efortului specific preponderent fiind de rezistență în regim de forță-viteză (R(F-V)).

Prin solicitările intense la care este supus aparatul circular, ritmul cardiac crește până la 180-220 pulsații pe minut. În timpul minutului afectat pentru pauză, pulsul unui boxer antrenat scade până în jurul cifrei de 110-120 pulsații pe minut, efortul putând fi reluat în condiții optime. Nivelul solicitării aparatului cardio-vascular face ca la boxerii cu experiență, bine antrenați să se instaleze o accentuată stare de bradicardie. Aparatul respirator este solicitat intens și în mod specific: datorită poziției cutiei toracice în cadrul poziției de luptă, a mișcărilor aciclice și aritmice, precum și a deselor contractări ale centurii abdominale, capacitatea toracică a boxerilor nu crește prea mult în comparație cu alte sporturi. Această constatare trebuie să ducă la efectuarea în pregătire a unor exerciții speciale de respirație și compensator din alte ramuri sportive (înot, atletism, schi)

Din punct de vedere neuro-psihic, boxul face arte din grupa sporturilor de solicitare maximală, fiind caracterizat printr-un consum mare de energie nervoasă. Posibilitățile de menținere a lucidității sunt reduse din cauza stării emoționale deosebite, a tensiunii nervoase care, uneori, atinge nivelul unui puternic stres psihic. În aceste condiții, procesele de percepție-analiză, decizie execuție sunt cele mai intens solicitate. Tabloul general al întâlnirii este cel al unei confruntări dure, acerbe, de dârzenie și voință. Condițiile “perturbatoare” pe care Ie presupune desfășurarea acțiunilor adversarului, agresivitatea acestuia, precum și recepționarea unor lovituri în zone sensibile ale organismului, îngreunează și mai mult condițiile în care sportivul este pus să se adapteze în mod eficient. Datorită acestor solicitări și condiții, tânărul care practică boxul de performanță trebuie să fie armonios dezvoltat, pe deplin sănătos și cu un tablou general al structurii de personalitate adecvat (stabilitate emoțională bună, rapiditate mare a proceselor de analiză-decizie, inteligență practică bună, capacitate volitivă superioară, curaj, dârzenie, perseverență, imaginație, toleranță la stres și durere).

Creșterea spectaculoasă a performanțelor în unele discipline sportive la care rezultatele se pot măsura cu precizie în secunde, centimetri, etc. certifică perfecționarea permanentă a metodelor și mijloacelor de pregătire, precum și aportul cercetării științifice și medicale în domeniul sportului.

În aceste discipline, progresele înregistrate de concurenți sunt indiscutabile, ele fiind comensurabile și deci posibil de comparat.

Particularitățile morfo-funcționale

Odată încheiată pubertatea, copilul se transformă în adolescent care din punct de vedere al dezvoltării morfo-funcționale cât și a capacității de efort și al caracteristicilor psihice se apropie tot mai mult de adult.

După 15-16 ani creșterea încetinește, oasele se apropie de structura și rezistența celui adult, cartilagiile de conjugare se subțiază marcând începutul osificării și încetinirea creșterii în înălțime. Indicii de dezvoltare a grupelor musculare au valori mai mici decât ale adultului, însă prin creșterea suprafeței secțiunilor fiziologice, forța se dezvoltă proporțional cu valoarea acestei suprafețe. Este cunoscut din literatura de specialitate că un centimetru pătrat de suprafață dezvoltă la 15-16 ani circa 12 kg forță, excepție făcând tinerii antrenați. Cu toate acestea, forța în această perioadă de vârstă rămâne în urmă față de calitățile viteză și coordonare, care sunt aproape de valorile adultului. Este perioada când tonusul muscular și capacitatea de rezistență la efortul static cresc.

Sistemul nervos este oarecum echilibrat, favorizând astfel fixarea cu ușurință a stereotipurilor dinamice, persistând însă o ușoară predominanță a forței excitației. Modalitatea funcțională a proceselor fundamentale este foarte mare creând astfel posibilitatea refacerii rapide a capacității de lucru după efort, precum și teren prielnic pentru eforturile de viteză.

Trebuie arătat, totodată, că o caracteristică a activității sistemului nervos central la această vârstă este încă aceea că sub influența emoțiilor tinerii efectuează un efort muscular care depășește nivelul capacității de lucru al celulelor nervoase, realizând uneori performanța extraordinară prin depășirea de sine, dar în același timp acestea prezentând pericolul de supraîncordare și suprasolicitare al organismului, cu repercusiuni defavorabile, care uneori se soldează cu abandonarea activității sportive.

O altă caracteristică la acești tineri este aceea că nu pot susține un efort intens un timp prea îndelungat, lucru căruia neapărat trebuie să i se acorde atenția cuvenită în procesul de instruire.

Sistemul cardiovascular ajunge la stadiul în care există un raport dintre organele centrale și periferice, însă modificările indicilor pulsului și tensiunii arteriale sunt mai ample decât la adulți. Volumul miocardului și volumul sistolic sunt mai mici, lucru ce influențează oarecum negativ capacitatea de efort și gradul de adaptabilitate la efortul de lungă durată.

Privind aparatul respirator, capacitatea vitală, frecvența respiratorie, ventilația pulmonară și schimbările gazoase se perfecționează favorizând acestea.

Particularitățile psihice

Cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă constituie o necesitate pedagogică, întrucât condiționează modul de desfășurare al antrenamentelor, determină selectarea și folosirea metodelor și mijloacelor de pregătire în funcție de particularitățile și perspectivele dezvoltării psihice a tinerilor.

Practica a dovedit elocvent că nerespectarea sau ignorarea lor duce la eșecul activității de instruire și educare în cadrul procesului sportiv.

Practicarea exercițiilor fizice are o mare importanță în dezvoltarea psihică a copiilor. Ele dezvoltă o serie de procese, însușiri psihice și trăsături de caracter de o importanță deosebită în dezvoltarea multilaterală și armonioasă a tinerilor.

Ca urmare a intereselor largi pentru diferite activități apare și o orientare spre alegerea profesiunii viitoare. Principala lor preocupare o constituie învățătura, care acum se desfășoară sub impulsul unei motivații sociale bine cunoscute și în care simțul răspunderii ocupă un loc important. La această vârstă gândirea devine mai abstractă, capătă un caracter tot mai organizat și sistematizat. Deprinderile și priceperile se consolidează și capătă aspecte dintre cele mai variate. Se dezvoltă voința, afectivitatea se îmbogățește prin formarea de sentimente morale superioare, adolescența fiind vârsta marilor prietenii, a tovărășiei și dragostei. La această vârstă, adolescentul este caracterizat prin dinamism, vivacitate, neconformism, crește exigența față de sine și față de alții, se dezvoltă potențialul stăpânirii de sine. Se continuă activitatea formativă, dar, dat fiind noul statut social în care se integrează adolescentul și unele cerințe ale activității sportive, rolul de pregătire și asistență psihologică capătă un caracter preponderent. Pregătirea psihologică trebuie să dobândească virtuți specializate și individualizate.

Se impune formarea și desfășurarea unor trăsături psihice și de caracter cum ar fi hotărârea, inițiativa, curajul, perseverența și tenacitatea.

O mare importanță la această vârstă o are cultivarea încrederii în forțele proprii, deoarece apar frecvent discrepanțe între rezultatele obținute la antrenament și cele obținute în concurs, acuzate de atitudinile și motivația nestabilizată a frământărilor interioare.

C. Pregătirea biologică

Pregătirea biologică de concurs cuprinde atât mijloacele conținute în procesul de antrenament, cât și mijloacele care asigură cadrul biologic optim susținerii efortului.

În perioada precompetițională, antrenamentele își mențin intensitatea mare și reduc volumul, modelând tipul de effort competițional.

Prima condiție a succesului acestei pregătiri este menținerea stării de sănătate care permite continuitatea în pregătire și implicit creșterea adaptării la cerințele efortului specific.

Realizarea categoriei de greutate prin:

regim alimentar hipolipidoglucidic, proteine de bună calitate (carne slabă, lactate proaspete), salate și fructe care asigură aportul unor vitamine, săruri minerale și celuloza necesară stimulării tranzitului intestinal;

echilibrarea hidroelectrolitică după effort ține cont de pierderile prin transpirație și metabolism, urmărind oscilațiile ponderale, având ca punct de reper cântărirea dimineața, înainte de masă și de effort;

consumul energetic în antrenamente;

sauna, efectuată în mod rațional, pe lângă efectul sanogenetic, util în complexul de refacere, îndeplinește și oficiul complementar de scădere în greutate.

Adaptarea la altitudine medie

Deși intrat în programul de pregătire e considerată a fi unul din elementele de creștere a randamentului funcțional cu până 15% în cadrul pregătirii biologice de concurs, atunci când e bine aplicat. Boxul fiind un sport cu dominație energo-genetică ………, poate beneficia din plin de acest element. Antrenamentul la altitudine medie trebuie să dureze minim trei săptămâni și să se încheie cu minim 10-14 zile înaintea competiției programate. Pentru o competiție importantă se fac două asemenea “cure de altitudine”:

una în prima parte a etapei de pregătire;

a doua se programează în funcție de data competiției.

Regimul de viață sportiv

Igiena alimentației antrenamentului, refacerea, meditația, evitarea noxelor și a dopajului, respectarea programului cotidian, autotrainingul precompetițional previn irosirea energiei și permit modelarea comportamentului competițional.

În intervalul precompetițional, activitatea sexuală e limitată de însăși preocuparea pentru competiție și realizarea greutății categoriei la care boxează.

Pregătirea psihologică

Este efectuată de psiholog (când acesta există în lot), de medic și de antrenor și are în vedere o anumită competiție, anumiți adversari mai mult sau mai puțin cunoscuți. Implică o bună cunoaștere a temperamentului sportivului, are în vedere excluderea factorilor perturbatori, menținerea atmosferei de liniște și echilibru afectiv, a tonusului neuropsihic competițional favorabil performanței. Însăși motivația pentru competiție trebuie să fie foarte realistă.

Încălzirea și masajul stimulent pentru competiții

Trebuie să înceapă cu cel puțin 30 min. înainte de meci. După ce sportivul și-a pregătit echipamentul specific, se efectuează timp de 10-15 min. stimulent al grupelor musculare ce vor fi angrenate în efort, insistând asupra centurii scopulare, artic MS, radiocorpiene, MCF, precum și pe centura pelvină și articulațiile genunchiului.

Sportivul începe încălzirea propriu-zisă cu gimnastică articulară și continuă în mod gradat cu exerciții specifice timp de 15 min., după care este chemat împreună cu antrenorul într-o cameră specială unde primește mănușile, casca de protecție și “centura” sau cordonul (diferit colorat de echipament) și efectuează cu antrenorul o “lecție de mănuși” care îl angrenează în atmosfera de luptă specifică.

D. Refacerea

Reprezintă tot o componentă de antrenament și reunește mijloacele naturale și artificiale aplicate în mod dirijat, în vederea restabilirii homeoplaziei organismului și chiar a supracompensării funcționale descrisă de Falbort. Toate aceste mijloace cu efect trofotop reușind să restabilească rezervele de glicogen mușchilor și hepatice, să înlăture cataboliții acizi, să realizeze plata datoriei de O2 și dezinhibiția corticală.

Perfecționarea mecanismelor adoptative ale organismului supus efortului, determină implicit o favorizare a refacerii: astfel …….. bine antrenați cu refacere bună după efort, cu condiția utilizării raționale a “stereotipului de refacere” adecvat individual.

După un antrenament intens sau după un meci de box, sportivul trebuie scos din atmosfera zgomotoasă a sălii, asigurându-i-se un microclimat de confort:

cameră aerisită cu aeroionizare negativă în care sportivul se relaxează 15-20 min.;

duș cald 10-15 min.; bea 100-200 ml limonadă sau suc de fructe îmbogățit cu săruri minerale;

la circa 1 oră de la încetarea efortului va servi o masă cu conținut proteic de bună calitate (carne slabă, lactate proaspete), apă minerală, toate calculate în funcție de greutatea corporală din acel moment care trebuie menținută în apropierea limitei categoriei de greutate regulamentară.

În competițiile turneu, cu mai multe meciuri consecutive și tot atâtea cântăriri oficiale în decursul a câtorva zile, sportivul trebuie să-și mențină greutatea corporală. De cele mai multe ori pentru a o realiza, pe lângă regimul alimentar, boxerul efectuează antrenamente și apelează la saună.

M……. relaxant, liniștitor, aplicat cu predilecție pe grupele de m…… solicitate în precedentul meci, se efectuează înainte de culcare, asigurând confortul pentru inducerea somnului.

Micul dejun servit după cântărirea oficială, trebuie să asigure necesarul energogen, reechilibrarea hidroelectrolitică și buna dispoziție pentru efort cantitativ și această masă, trebuie să mențină pe sportiv în apropierea limitei categoriei de greutate.

Comportamentul “ascetic” al boxerului ce efectuează antrenamente de mare ……. corespunzătoare cerințelor competiționale și în același timp respectă un regim alimentar sever, este caracteristic acestui sport.

Pentru refacerea neuropsihică, în afară de 8-10 ore somn, este necesară odihnă activă, lectura unei cărți, ascultarea muzicii preferate, vizionarea unui film, plimbarea în parc, etc.

Medicația de refacere cuprinde câteva grupe ce vizează:

echilibrarea hidroelectrolitică și vitamine (……… 1-2 tablete, efervescente sau Polimerizant și Polivitaminizat 3-4 tablete);

hepatopotecție (Silimorină 3 tablete/zi, Aspartat de arginină 1-2 fiole/zi);

neurotrofice (acid γ-amino-butinic, glicocol, lecitină);

antioxidante (săruri de seleniu, vitamine E, C, colină și inoxină);

concentrate proteice agreabile organolectic.

Experiențele s-au desfășurat în sala sportivă A.N.E.F.S.

Grupul a fost format din 12 persoane.

Analiza datelor culese confirmă faptul că după încălzire indicii de viteză s-au îmbunătățit, viteza crescând (a brațului stâng – cu 0,16 sec., a celui drept cu 0,60 sec.). După o luptă liberă în antrenament (3 reprize) viteza a descrescut în medie cu 0,50 sec. (brațul stâng) și cu 0,25 sec. (brațul drept).

E. Păreri de specialitate

Pentru categoria de sporturi individuale – unde valoarea sportului se poate stabili numai prin confruntarea directă între adversari și în care progresul tehnico-tactic nu se poate aprecia cifric, decizia de câștigător este dată de un juriu de arbitrii care, oameni fiind, pot fi subiectivi. Progresul realizat în perfecționarea metodelor și mijloacelor de pregătire poate fi apreciat prin gradul ridicat de spectaculozitate al întâlnirilor, nivelului tehnic superior al acestora în condițiile dificultății crescute de afirmare pe plan internațional.

Printre ramurile sportive complexe cu interdependență între calitățile fizice și acțiunile tactice – se numără și boxul, sport care, bazându-se pe cunoștințe tehnice perfecționate adaptate la organismul boxerului și la necesitățile tactice specifice, caută să aplice în ring acțiuni cât mai eficiente pentru a servi și crea situații favorabile în care să lovească fără să fie lovit.

Prin urmare, acțiunea din ring trebuie să fie rațională, bine selecționată în funcție de boxer, de adversar, de moment, dar în același timp aplicată cu precizie, rapiditate, forță și promptitudine.

Aceste cerințe atât de complexe se întrepătrund atât în pregătirea evolutivă și de perspectivă a boxerului, cât și în acțiunea din ring.

Se știe că boxerul poate lovi cu anumite mijloace de atac, se poate apară cu un destul de mare bagaj de mijloace de apărare în combinații infinite. Poate opri sau contracara acțiunile adverse prin procedee clare și precise, dar toate acestea trebuie aplicate în funcție de secundă cu precizie și eficiență. Această eficiență depinde nu numai de calitățile fizice ale acestuia cât și de un mare grad de perfecționare și automatizare a unor acțiuni raționale compuse și automatizate formate din mijloace tehnice perfecționate.

Se știe că automatizarea unor procedee tehnice permite nu numai

acțiunea promptă, dar și economisirea de energie și deci, mărirea rezistenței de acțiune, iar repetările de diferite grade de intensitate și forță ale diferitelor procedee tehnice duce, implicit, și la dezvoltarea calităților fizice.

Prin urmare, ridicarea calităților fizice și tehnice prin diferite exerciții și mijloace de antrenament este calea cea mai sigură pentru însușirea și perfecționarea atât a procedeelor tehnice cât și a calităților fizice în boxul de performanță.

Perfecționarea continuă până la profunda automatizare a acțiunilor

tehnice în scop tactic mărește eficiența și ridicarea calităților fizice, acestea fiind obiective esențiale urmărite de către specialistul în box în pregătirea viitorilor performeri.

Capacitatea boxerului de a aplica în luptă în funcție de adversar diferite acțiuni ajungând până la gradul de abilități, continua muncă de perfecționare a boxerului de mare performanță pe baza deprinderilor motrice cât mai automatizate și cu suport fizic la un nivel foarte înalt de dezvoltare este o necesitate pentru boxerul de performanță.

Astăzi numai talentul unui boxer nu este suficient pentru a-i asigura accesul la o medalie de nivel european, mondial sau olimpic. Talentul trebuie dublat cu o pregătire fizică specifică și cunoștințe tehnico-tactice excelente pentru a avea acces la podiumul de premiere.

Pregătirea fizică superioară cu care Mircea Dobrescu, Nicolae Linca, Gheorghe Fiat, Gheorghe Negrea, etc. au dominat în marile întreceri internaționale, făceau din pregătirea fizică a boxerilor români un secret al antrenorilor noștri din perioadele respective.

În prezent, aportul mai consistent al îmbunătățirii metodice, al cercetării științifice în pregătirea boxerilor din țările în care a existat această preocupare au dus la dispariția acestui secret și acest lucru obligă pe specialiștii noștri să se preocupe, în continuare, de găsirea unor noi metode de pregătire, de perfecționare a mijloacelor de însușire a procedeelor tehnice și tactice.

Colaborarea cu cercetarea științifică și cu cea medicală este o necesitate de prim ordin la ora actuală, astfel încât pornind de la concluzia că ființa umană este adaptabilă la factorii externi și de la faptul că toate calitățile fizice și psihice sunt perfectibile la un nivel cât mai înalt, diversificarea mijloacelor de însușire a elementelor tehnice din box, simple sau complexe, apare ca o necesitate de adaptare a conținutului antrenamentului de box la necesitățile realizării acestui progres și deziderat.

Însușirea elementelor tehnice specifice din tehnica boxului se realizează prin metodica cunoscută, dar timpul și calitatea însușirii, precum și consolidarea și perfecționarea acestor deprinderi până la automatizare înseamnă o preocupare mai asiduă în cadrul antrenamentului pentru acest aspect.

Diversificarea repetării, având în vedere situațiile în care boxerul se găsește în timpul meciului în ring: atac, defensivă, defensivă activă este absolut necesară.

Îndemânarea boxerului de a folosi cunoștințele tehnice în situații tactice diferite este dată de automatizarea acțiunilor tehnice. Automatizarea determină o eliberare a scoarței cerebrale de preocupările legate de acțiunea următoare necesară de executat în situația tactică dată și de posibilitatea realizării unei acțiuni tactice de contracarare și anticipativă care să determine un avantaj pentru boxerul care are aceste automatisme realizate.

Mijloacele tehnice perfecționate și complet automatizate este necesar să fie perfect însușite din punct de vedere al acurateței tehnice, executarea regulamentară a loviturilor, precum și concomitent cu realizarea unei apărări corespunzătoare, care să-i determine un risc minim în timpul acțiunii. În acest fel boxerul câștigă încredere în posibilitățile proprii, deci în victorie.

Repetarea ca metodologie de bază în însușirea elementelor tehnice simple și complexe din box este necesar să fie completată cu explicații și demonstrații care să ancoreze această acțiune tehnică în diferite situații tactice pe care, în cazul repetării individuale boxerul nu o simte, dar care este necesar să-i fie conștientizată.

Realizarea repetării individuale a unei serii în condițiile în care ținta este foarte bine conturată, poziția brațelor, a bărbiei și a trunchiului este generatoare de siguranța posibilității de apărare împotriva loviturilor adversarului, diminuează factorul de risc și determină o repetare corectă a elementelor constitutive ale seriei.

Pentru realizarea lanțului deprinderilor motrice și conștientizarea acestor acțiuni tactice este necesar ca repetările să se realizeze și cu partener. Este necesar de subliniat că în cadrul antrenamentului partea de pregătire tactică, în special repetarea excesivă este mai puțin mobilizatoare pentru începători, chiar plicticoasă. Pentru a evita acest aspect antrenorul trebuie să diversifice aparatele la care se execută aceste repetări și să facă alternanțe de lucru individual la aparate și lucru pe perechi.

În esență, obiectivul principal al luptei de ring este de “a lovi fără să fii lovit”, ori acest deziderat se poate realiza numai prin crearea sau găsirea situației favorabile de luptă. Situația favorabilă de luptă reprezintă momentul în care adversarul își descoperă punctele sensibile și nu poate pe moment să și le apere, să oprească sau să contreze adversarul, iar boxerul în atac este într-o situație de dezvoltare a atacului. Aici trebuie avut în vedere că această situație se realizează vis-a-vis cu aceleași intenții ale adversarului și în funcție de posibilitățile lui de luptă mai ales tehnice, această situație durând numai fracțiuni de secundă.

Aceste adevăruri menționate mai sus impun boxerului necesitatea cunoașterii de mijloace specifice profund automatizate de mișcare și de luptă care sunt mereu perfectibile.

Boxul fiind un sport extrem de complex în care îndemânarea, calitățile psihice, calitățile tehnico-tactice și fizice se îmbină ca o necesitate pentru obținerea performanțelor sportive, putem considera că pentru acest sport totalitatea acestor calități constituie calitățile de luptă în care dezvoltarea calităților tehnice și calităților fizice constituie o preocupare permanentă a cuplului sportiv antrenor la orice nivel de pregătire ar fi: începător, avansați, performanță.

Perfecționarea calităților de luptă mai ales tehnice și fizice sunt componente ale pregătirii asupra cărora se lucrează cu preponderență în

antrenamentul sportiv, deoarece perfecționarea acestor componente ajută la desfășurarea unor acțiuni tactice cât mai eficiente.

Această perfecționare se realizează printr-o bună experiență cât, mai ales, printr-o continuă adaptare a mijloacelor de luptă prin care calitățile de luptă se exprimă.

Îndemânarea este calitatea care determină abilitatea de a însuși foarte repede diferite procedee tehnice și de a le aplica în diferite situații tactice apărute în timpul luptei.

Această îndemânare pleacă de la coordonarea propriilor mișcări necesare acțiunilor preconizate, la adoptarea acțiunilor necesare în funcție de acțiunile adversarului și eficacitatea acestora, legate de asocierea armonioasă a succesiunii în timp, a duratei și gradului de complexitate și precizie ale acestor acțiuni și care au un mare aport în învățarea, consolidarea, perfecționarea și automatizarea acțiunilor tehnico-tactice din box.

Cum în box rezultatul întâlnirii este dat de confruntarea directă dintre cei doi parteneri care în ring sunt realmente adversari, indiferent de caracterul competiției (amical sau oficial), iar rezultatul acestei confruntări este dat de o decizie relativ obiectivă a corpului de arbitrii, decizie care este influențată, printre altele, și de multe aspecte legate de pregătirea sportivului pe fiecare repriză și în global pe tot meciul, astfel ca, în final la o situație destul de frecvent întâlnită de egalitate această impresie să încline balanța în favoarea sportivului care a făcut o impresie mai bună juriului de arbitrii.

La aceasta adăugând inconvenientele legate de faptul că acțiunile tehnico-tactice ale adversarilor tind, sau au ca scop lovirea adversarului și chiar scoaterea acestuia din luptă prin mijloace de atac regulamentare, apare ca o necesitate perfecționarea acestor mijloace de atac și de apărare până la abilitatea de a le folosi cu cea mai mare eficiență, astfel ca numărul de lovituri primite să fie minime, iar cele administrate adversarului să fie cât mai numeroase și puternice.

Având în vedere faptul că, îl prezent, în cadrul competițiilor internaționale arbitrajul se realizează cu ajutorul computerului, ,aceasta va determina o reorientare a tacticii folosite în desfășurarea luptei din ring, precum și a mijloacelor tehnice pentru realizarea unui număr cât mai mare de puncte acumulate. Aici este necesar să avem în vedere și măsurile de protecție individuală luate pe plan internațional de către A.I.B.A., care determină o protejare majoră a boxerilor și care face ca în prezent să se înregistreze o diminuare evidentă a victoriilor înainte de limită și care, de altfel, vor determina în timp și o prelungire a performanței sportive individuale în box, care era până în prezent destul de scăzută, mai ales în cazul sportivilor cu lovituri puternice și care puneau pe ultimul plan apărarea, iar forța de lovire pe primul plan al luptei din ring. Materialele de protecție introduse obligatoriu pentru toate competițiile de box de către A.I.B.A. sunt un argument pentru cele specificate anterior.

Toate aceste considerente au determinat o reorientare a metodicii de pregătire, a modalităților în care se folosesc mijloacele de antrenament, astfel încât îndemânarea și abilitatea în ring să devină din scop o realitate în pregătirea viitorilor performeri.

Între calitățile de luptă am înscris și factorul psihic, ca un component foarte important.

În box este esențial curajul pentru a putea obține performanțe, iar pregătirea psihologică trebuie să fie efectuată cu diferite nuanțări în performanță. În cazul unui boxer curajos cu calități fizice deosebite, dar fără inteligență tactică performanțele vor fi limitate, la fel ca și în cazul unui boxer care posedă calitățile tehnico-tactice și fizice deosebite dar este lipsit de curaj. Pregătirea tactică este iarăși un factor important al antrenamentului și este, de asemenea, o necesitate. Din acest punct de vedere în box se poate spune că, încă de la faza de selecție în grupe, singurul mijloc cert de edificare pentru calitățile de boxer este competiția, lupta în ring.

Elementele și mijloacele tehnice și tactice adaptate permanent și continuu la cerințele situațiilor de luptă create de adversar și la gradul și posibilitățile boxerului constituie baza unor acțiuni eficiente de luptă.

Aceste elemente se înlănțuie și se efectuează în combinații tactice de luptă care se bazează, în primul rând, pe înlăturarea de elemente și mijloace tehnice și tactice clasice și specifice care duc, în final, la ridicarea eficienței și clarității în luptă.

Trebuie menționat faptul că aceste combinații tehnice nu devin eficiente decât dacă ele sunt însușite și perfecționate până la automatizare, astfel încât să fie executate în mare viteză, în cursivitate și, de asemenea, cu forța corespunzătoare.

F. Caracteristici fizio-somatico-psihic și de dezvoltare

Boxul este un sport complet care îmbină calitățile neuromusculare, psihice, cardiovasculare și metabolice.

Se desfășoară în mare parte cu toracele blocat, pentru aplicarea loviturilor permise de regulamentul competițional și pentru pararea loviturilor adversarului.

Sub aspect biomecanic efortul este aciclic – dinamic.

Fiecare categorie de greutate reprezintă un somatotip care reflectă o anumită proporție optimă între statură (talie) și greutate. Astfel la categoriile mici: 48, 51, 54, 57, 60 kg talia este cuprinsă între 160-170 cm, la cele mijlocii: 63.5, 67, 71, 75 kg între 172-179 cm, iar la cele mari: 81, 91 și supergrea, peste 183 cm.

Proporționalitatea segmentelor este foarte importantă: lungimea membrelor superioare (anvergura) constituind un avantaj pentru lupta de la distanță (acest indice trebuie să depășească statura cu 6-10 cm); de asemenea mobilitatea coloanei vertebrale (în flexie, să depășească planul orizontal de susținere cu 5-10 cm) constituie un element favorizant în realizarea eschivelor și fentelor.

Raportul procentual între masa activă și țesutul adipos oscilează între 91/9 la categoriile mici, 90/10 la categoriile mijlocii și 88/12 la categoriile mari și chiar 85/15 la supergrea.

Creșterea și dezvoltarea reprezintă una din problemele de biologie umană cu o deosebită semnificație teoretică și practică. Cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se deschid noi orizonturi și noi aspecte de cercetare privind particularitățile fiecărei etape a dezvoltării umane.

Datele din literatura de specialitate arată că există o mare variabilitate individuală a particularităților morfo-funcționale la indivizii de aceeași vârstă cronologică, doar că această viabilitate este mai mică dacă grupăm tinerii după vârsta fiziologică. Neconcordanțele dintre particularitățile morfo-funcționale și psihice ale vârstelor cronologice și biologice se datorează unor însușiri erediatare, precum și numeroșilor factori din mediul fizic și social în care au trăit și s-au dezvoltat copiii.

Capacitatea de efort diferită a tinerilor de aceeași vârstă cronologică se menține și după trecerea la seniorat, dar în timpul junioratului, aceste diferențe sunt mai ample; mai mult, ceea ce este foarte important – această capacitate la juniori este instabilă și nesigură, fapt explicabil prin marea labilitate neuro-vegetativă, a juniorilor datorită “furtunii vegetative”, care abia a trecut peste ei și care și-a lăsat amprenta creând o mare varietate individuală.

În activitatea sportivă, cunoașterea acestor particularități morfo-funcționale și psihice este foarte importantă.

Selecția în box, așa cum o arată majoritatea specialiștilor se face la vârstă școlară mare – 14-16 ani – vârsta corespunzătoare perioadei postpubertare, când ei ajung la maturizarea necesară desfășurării activității independente în învățământ și activitate sportivă.

CAPITOLUL III

METODE ȘI MIJLOACE DE LUPTĂ

Schema mijloacelor clasice de luptă din box

1. Mijloace de atac

lovituri directe la cap și trunchi, cu mâna stângă sau cu cea dreaptă

lovituri laterale scurte la cap și trunchi, cu mâna stângă sau cu cea dreaptă

lovituri laterale lungi la cap și trunchi, cu mâna stângă sau cu cea dreaptă

lovituri de jos în sus la cap și trunchi cu mâna stângă sau cu cea dreaptă

lovituri oblice la cap și trunchi, cu mâna stângă sau cu cea dreaptă

pas înainte

2. Mijloace de apărare

– blocajul – mâinile

cotul

antebrațul

umărul

– parada – stânga, dreapta, în toate direcțiile

– eschiva – plonjon înainte

retragere

lateral stânga, dreapta

rotativă

– deplasare – înapoi

– înainte

3. Contraatacul: apărare urmată de atac

4. Mijioace de pregătire a atacului:

Fente – simularea oricărei mișcări din ring

Lovituri false – lovituri ușoare, fără angrenarea corpului în lovitură

Acțiuni false – acțiuni care ascund și pregătesc acțiuni decisive.

TEHNICA, TACTICA, ACȚIUNEA DIN RING

În box nu e nimic nou!!!

Nici lupta din ring nu e modificată, nici pregătirea ei nu are prea multe noutăți. Când începem o discuție despre box, vorbim tot de măiestria unei lovituri clare, puternice, dar lansate lejer, aproape fără efect, dar și de niște mișcări milimetrice care au făcut ca loviturile primite cu precizie să nu mai fie precise, să treacă milimetric pe lângă capul boxerului, iar el – ca un arc comprimat de mai mult timp să zvâcnească impetuos în serii de lovituri pe contraatac de a căror agilitate este încântat orice spectator.

Schimbări dese de situații riscante, lovituri cu măiestrie executate dar și apărate, contre care sunt din timp așteptate și anihilate, deplasări elegante și agile, mișcări impetuoase și desfășurări de acțiuni în forță care încântă pe oricine le privește.

De sute de ani urmărim cam aceleași lucruri în lumea boxului, în întrecerea din ringul de box. Cam același lucru și în pregătire. Aceleași exerciții la sac – la coarde de sărit – la punching-ballul jucăuș și zgomotos, la alergările de dimineață pe străzi sau în parcuri.

Și totuși sunt multe noutăți în lumea boxului.

Noi nu sunt numai combinații de mișcări și acțiuni. Sunt căi și mijloace de desfășurare a luptei.

Parcă se ajunge mai repede, mai precis la lovituri mai clare, prin acțiuni mai milimetric executate, cu mai multă ușurință și eficiență. Adversarul e totuși mai rezistent, rămâne periculos și după recepționarea unor lovituri care cu greu le-ai putea suporta în astfel de condiții.

Acțiunile din ring sunt mai fulgerătoare, mai intense, contraatacuri mai prompte și mai repetate. Aproape că au dispărut centrele dure și au rămas lovituri izolate sau serii scurte aruncate exact unde trebuie după un atac advers. Dansul picioarelor e mai mult inutil. El păstrează boxerii aproape unul de altul, într-un pressing permanent care mărește intensitatea mișcărilor și al emoțiilor.

Dar pare ca mai nou este și felul în care se ajunge “box”. Mai sunt tendințele dezvoltării boxului, căile, metodele de pregătire, chiar și unele mijloace de a realiza mai bine și mai eficient, mai repede și cu un consum mai mic de energie situațiile din ring. Eleganța mișcărilor e dată și de noutatea găsirii unor legi ale mișcării care, aplicate la acțiunile din ring dau o mai mare agilitate, eficiență și precizie acestor mișcări șlefuite continuu în lumina acestor aplicări de reguli și principii ale mișcărilor tehnice.

Nouă este mereu și experiența și inventivitatea marilor boxeri de a crea noi căi de realizare și utilizare a situațiilor favorabile de luptă.

De asemenea, noi sunt metodele și mijloacele, exercițiile și combinațiile prin care pregătirea boxerului e mai bună, mai complexă, posibilitățile lui cresc la indici nebănuiți până nu demult. Adaptarea condițiilor științifice la modul cum se execută exercițiile sau mijloacele de antrenament la individ sau la colectivul de începători, personalitatea pedagogică a antrenorului se pun în valoare la alte niveluri, pe baza aplicării științei și experienței profesionale.

Sunt din ce în ce mai mulți antrenori care studiază, observă, analizează, selectează și adaptează, se informează și imaginează creator pe această bază adaptând și individualizând tot mai bine.

Sunt din ce în ce mai mulți boxeri care sclipesc de inteligență în găsirea unor procedee noi de luptă, combinații mai eficiente, maniere, moduri de rezolvare a situațiilor din luptă, chiar crearea de noi lovituri sau apărări.

Aceasta și pentru că a crescut și numărul de competiții în care se întâlnesc sute de boxeri, antrenori-specialiști în știința sportului. Deci la aceste mari întâlniri prietenești și sportive organizate sau nu, se schimbă impresii, cunoștințe, se nasc discuții ample și profunde, se fac schimburi de experiență și opinii. Organizat sau nu se fac studii, observații, analize statistice sau pedagogice, pe marginea noutăților în desfășurarea luptei din ring, a tendințelor de luptă în funcție de calitățile boxerilor și școlilor de box, în funcție de orientările arbitrilor în aplicarea regulamentului internațional de luptă și obținerea victoriei.

Tot mai dese și lai profunde sunt aceste minunate prilejuri de întâlniri sportive pline de un real “fair play”, de o adevărată tendință de specialitate și specializare profesională profundă.

Întrecerilor de la aceste mari competiții le urmează discuții programate sau nu între antrenorii din fiecare țară, regiune sau oraș, la fel, prilejuri de discuții, analize, adaptări și perfecționări. Toate duc la profunzimea studiului, a luptei din ring sau din sălile de pregătire a execuțiilor exercițiilor de antrenament, a manierei de lucru realizând mai repede și mai bine pregătirea mai specială și mai adecvată a boxerului pentru întrecerea sportivă din ring.

Căci, de fapt, în aceste lucruri și aspecte se întrec boxerii din ring. Întrecerea e în capacități, posibilități, imaginație creatoare, pregătire mai minuțioasă și mai profundă, inteligență în rezolvarea situațiilor din ring, în crearea unor situații clare și rezolvarea cât mai elegantă a lor, mai precisă, mai cu ușurință ajungând să “lovești” fără să fii “lovit”.

Deci, nu e nimic nou în box în mijloacele de luptă, în scopul tuturor procedeelor, mișcărilor, exercițiilor ele pregătire și, totuși, noi și în continuă transformare sunt căile, metodele și chiar mijloacele de a realiza pregătirea de o desfășurare cât mai clară, mai eficientă, mai elegantă și mai palpitantă a ceea ce numim “Box – arta autoapărării” în care se caută să lovești primind cât mai puțin sau chiar deloc.

De aceea munca boxerului și a antrenorului de box, la fel ca munca oricărui antrenor și specialist în sport e plină de profunzime, de exigențe, de dorință de noi cunoștințe, de profesionalism în aplicarea unor cât mai adaptabile reguli, legi și principii științifice la individ, la activitatea lui sportivă și de viață. Experiența și activitatea creatoare o îmbogățim și o aplicăm prin continue căutări, schimburi de experiență, studii, analize, încercări și rezolvări. Dar, mai ales cunoștințele tot mai profunde, mai analitice, mai noi, mai moderne. Și aceste cunoștințe să fie bazate pe reguli, legi și principii științifice mai obiective, adaptate cât mai corect la activitatea și condițiile noastre, dar pe ele le găsim cu mai multă ușurință în cărți.

Dar și acest adevăr nu e nou.

Totul e în continuă transformare, perfecționare spre mai bine, mai repede, mai eficient.

Noi socotim boxul dur, chiar brutal, inestetic sau sângeros. Firi sensibile și necunoscători în același timp, nici nu-și pot închipui că boxerii se îmbrățișează sau își dau mâna la sfârșitul meciului cu sinceritate și căldură. Ei nu concep că pot fi în același timp și rival și prieten cu cel care te-ai încleștat cu câteva secunde înainte într-o luptă acerbă. Dacă ar cunoaște mai mult, mai în amănunt întrecerea din ringul de box ar simți și ei cât de sinceri, de reali, de plină de onestitate e această strângere de mână de la sfârșitul oricărui meci de box, ca o reală bucurie de a recunoaște valoarea, sportivitatea și gradul de pregătire a celui cu care te-ai întrecut în lupta sportivă atât de susținută. Aceasta pentru că ai simțit direct, “pe pielea ta”, valoarea lui transformată în , iscusința acțiunilor cu care te-ai întrecut și precizia, forța și duritatea loviturilor lui. Și atunci, cum să nu fii bucuros că l-ai întrecut, că ești mai pregătit, ai mai bune calități și o mai ascuțită inteligență și pregătire. Și toate acestea, repet, într-o încleștare emoțională și fizică deosebită, când toată potența din tine este descătușată. Tocmai atunci trebuie să respecți adversarul, arbitrul, regulile și onestitatea de a te controla, stăpâni și conduce cu dăruire și impetuozitate.

De aceea, nu ne poate mira că sunt, de asemenea, foarte mulți sau în curs de cunoaștere care vorbesc foarte mult și chiar foarte frumos despre box. Ba, unii dintre ei îl ridică la nivel de artă nobilă sau arta autoapărării. Alții ca ei îl socotesc chiar la culmile inteligenței. Căci, spun aceștia nu e greu să fii inteligent în condiții normale, dacă ești înzestrat sau pregătit și poți ridica liniștit o situație luându-ți măsurile cele mai bune. Dar o încleștare serioasă în condiții de risc continuu, în care acțiunile nu-ți dau răgaz ca să iei măsurile cele mai realiste, să acționezi prompt, cu siguranță și obiectivitate – îți trebuie multă inteligență.

Și, totuși, să revenim la întrebarea: “Ce este boxul?”

Cât de simplu este să răspunzi – “O întrecere sportivă cu pumnul în care cauți să lovești tare, în punct sensibil, fără să fii lovit !!!”

Ce simplu e! Dar cât de complex și de cuprinzător este conținutul acestui răspuns care definește “boxul”, boxul englez, boxul olimpic, boxul modern cum se numește prin mai multe colțuri de lume, spre a-l deosebi de alte maniere de luptă în care nu numai pumnul se întrebuințează, ci în general lovitura.

Cât de multe cunoștințe, deprinderi, calități, metode și mijloace de pregătire teoretică, dar mai ales practică fac parte din conținutul acestei definiții care trebuie să fie finalul tuturor eforturilor și iscusinței unui boxer sau antrenor de box.

Pentru că tot ce gândește, acționează și efectuează antrenorul sau boxerul în ringul de box sau în sălile și terenurile de antrenament se îndreaptă spre același ideal final – “Să lovești fără a primi”.

Acum intervine o a doua întrebare: “Cum poți sa realizezi acest deziderat, această dorință – necesitate?

La fel de simplu este răspunsul: “Creând sau găsind și fructificând o situație favorabilă de luptă”. Rămâi consternat de simplitatea răspunsului.

Dar, de aici începe complexitatea conținutului acestui răspuns.

Mai întâi, ce înseamnă o situație favorabilă de lovire, de luptă?

Nimic altceva decât o situație de moment care ține extrem de puțin timp, în care tu poți lovi și adversarul are descoperit un punct sensibil de lovire și nu-l poate apăra sau contra permanent.

Mai detaliat spus, o situație favorabilă de luptă este atunci când adversarul s-a dezechilibrat din cauza unei mișcări defectuos executată sau care nu corespunde cu posibilitățile efectuării ei eficiente și și-a descoperit un punct sensibil: a dat o lovitură directă cu stânga, dar o retragere nu pe aceeași linie dreaptă sau a prelungit-o prea mult și și-a retras mâna dreaptă care nu mai acoperă bărbia sau ficatul, etc. Întârziindu-se prea mult pe ea s-a dezechilibrat pe moment și nu se poate retrage imediat sau nu poate să-și ridice mâna care acoperă bărbia sau ficatul.

Și atunci tu, boxer mai experimentat, mai inteligent sau mai bine pregătit ești într-o poziție unde poți contra imediat cu precizie, forță și corectitudine și la o distanță din care lovitura ta izbește și presează un pic punctul sensibil descoperit la adversar.

Bineînțeles că această situație de luptă este ideală. Ea este totul în box.

Ea e punctată de arbitri, dar poate fi și decisivă, căci adversarul lovit cu precizie și forță pierde pe moment posibilitățile de refacere a organismului și-și diminuează momentan resursele de continuare a luptei în durata celor 10 secunde pe care le numără arbitrul și care pun capăt luptei din ringul de box.

Cum o putem realiza sau găsi și fructifica această situație favorabilă, pentru că și adversarul e pregătit și vrea să nu se găsească în această situație dificilă decât puțin timp sau chiar deloc. Nu putem altfel decât prin acțiuni și manevre sau moduri de luptă care urmăresc să ascundă intenții proprii și să determine adversarul la o mișcare sau acțiune neexecutată bine sau cu mai puțină atenție la acoperirea punctelor sensibile. Aceste acțiuni, manevre sau moduri sunt alese și repetate până devin automate în antrenamente. Ele sunt alese în funcție de intențiile noastre (atacare prin surprindere sau provocare a adversarului, etc.) de posibilitățile, cunoștințele și preferințele noastre, dar și de acțiunile de moment ale adversarului, de defectele lui în executarea mișcărilor din ring, în funcție de preferințele lui.

Toate la un loc definesc tactica boxului. Deci, vom căuta și realiza situațiile favorabile prin acțiuni, mișcări, manevre și moduri de luptă tactice, alese conform indicațiilor și preferințelor proprii și în funcție de acțiunea prezentă și viitoare a adversarului. E simplu de spus, dar foarte complex de făcut și, totuși, aceasta este lupta din ring. O înlănțuire de mișcări, combinații de mișcări, moduri de acțiune, acțiuni și de o parte și de alta, pentru a aduce sau pentru a surprinde adversarul într-o situație în care e descoperit și dezechilibrat, pentru a-l putea lovi fără să fii lovit. O înlănțuire continuă de intenții și încercări care întâmpină din partea adversarului o rezistență și aceeași continuă dejucare de intenții, până când, câteodată, situația s-a ivit, legătura a țâșnit și cel lovit trece prin momente dificile. Dar rezervele, experiența și pregătirea lui poate transforma această situație dificilă într-o bază de plecare la contraatac eficient care schimbă pe moment situația în favoarea lui. Aceasta este deliciul încleștării sportive, frumusețea, demonstrația de inteligență, pregătire sau calități superioare a celor ce se întrec în ringul de box – iscusința tactică și potența calităților.

Deci, în primul rând contează cunoștințele, experiența și inteligența. Dar apoi, la fel de importante sunt și calitățile și posibilitățile. Căci mișcările trebuie executate fără mult efort, în viteză, cu explozie și forță, cu precizie și lăsând loc posibilităților de înlănțuire în alte variate acțiuni, acest fel de mișcări stau la baza combinațiilor și acțiunilor tactice. Trebuie executate cu maximum de precizie și eficiență.

Dar cum putem să realizăm aceste așa speciale mișcări?

Numai adaptând legi obiective, științifice la mișcarea respectivă executată de un boxer, adaptare care o face să fie eficientă și corectă cum spun antrenorii de box. Corectă trebuie, adică aplici reguli științifice și tactice. Sau mai precis mișcarea se execută conform cerințelor acestor reguli care o face să fie mai eficientă. Deci tehnica!

“Tehnic” boxerul care se mișcă lejer, aproape fără efort, fără risc cu precizie și eleganță, cu forță și eficiență, lovind și apărându-se cu eficacitate. Tehnic nu e numai boxerul care boxează “în linie” cum spun necunoscătorii în box sau cel care se ascunde în dosul brațelor îndoite. Tehnic este și cel care ține brațele jos, dar se apără cu eficiență, lovește “îndesat” și clar, se mișcă cu ușurință și fără risc.

Deci tehnica boxului este: totalitatea acestor mișcări care adaptând legi, reguli și principii fac ca acțiunea din ring pe care o compun să fie mai eficientă.

Mijloacele clasice de luptă

Adaptarea la fiecare mișcare componentă a acțiunilor din ring se face în funcție de conformație fiecărui scop, caracteristică fiecărui individ, fiecărui boxer. E adevărat că și conformația fizică “somatică” a boxerului ca și alte caracteristici se pot grupa la mai mulți boxeri cu o conformație asemănătoare. Prin aceasta o formă a mișcării sau o mișcare general valabilă pentru toți executată pentru o acțiune în ring utilă mai multora devine cu timpul un mijloc de luptă, de acțiune în ring. Prin această mișcare general valabilă se poate lovi, pregăti sau încheia atacul, apoi se poate preîntâmpina atacul adversarului, se poate apăra sau contraataca, etc. Ea devine un mijloc de luptă. Și pentru că folosește de mult mai tuturor boxerilor poate fi denumit mijloc clasic de luptă. Pot fi și alte variante ale acestor mișcări folositoare în situații mai speciale, mai rare, dar mai complicate. Ele devin mijloace specifice de luptă care, cu timpul, și întrebuințându-le mai mulți boxeri cu eficiență pot deveni și ele mijloace clasice de luptă.

Mijloacele clasice de luptă

Se pot grupa în 4 mari grupe, în funcție de acțiunea generală din ring. Și pentru că în lupta din ring nu acționezi decât pentru a pregăti și a realiza un atac, a te apăra și a contra sau contraataca adversarul nu putem avea decât:

mijloace de pregătire a atacului

mijloace de atac

mijloace de apărare

mijloace de contrare și contraatac

Mijloacele de pregătire a atacului sunt și mijloacele prin care cauți să

provoci adversarul la niște reacții pe care, cunoscându-Ie înainte sau observându-le în timpul luptei că sunt defectuos efectuate de adversar, le poți contra sau contraataca cu precizie și eficiență. Acestea sunt loviturile false.

Acțiuni false sunt acțiunile de a intra în colț unde, la atacul grăbit al adversarului poți cu ușurință printr-un “pas de vals” în semicerc, cu o ușoară lovitură a umărului său avansat să-l împingi în locul tău în colț, unde îl poți contraataca cu ușurință. Aceeași acțiune o poți întrebuința la mijlocul corzilor de ring. Sau poți descoperi un punct sensibil sau o parte din corp în care adversarul va ținti, eventual, și tu-l vei putea contra la timp și cu forță. Sau poți simula recepționarea unei lovituri și apoi poți contraataca, etc.

Fentele sunt cele mai variate mișcări de pregătire a atacului. Ele sunt o mișcare care imită – simulează – o acțiune, un mijloc de lupta sau pur și simplu o mișcare fără o execuție eficace în scopul de a preocupa adversarul și de a-i atrage atenția înspre o altă direcție, ascunzându-i intenția și direcția acțiunii noastre de atac eficace. Astfel, ne facem că lovim cu stânga și când colo – noi îl lovim puternic cu dreapta, ne facem că lovim cu dreapta și noi pregătim o poziție bună pentru croșeul de stânga, ne facem că lovim la corp, sau numai ne uităm acolo și noi lovim puternic la cap. Deseori simulăm numai o mișcare de lansare a loviturii sau o deplasare înainte preocupând mereu adversarul și nelăsându-l să se gândească, să prepare un atac.

Mijloacele de atac nu pot fi altele decât loviturile și pasul înainte.

De ce pasul înainte? Pentru că, de obicei, noi păstrăm o distanță față de adversar puțin mai mare decât lungimea brațului nostru sau al lui, pentru a nu fi surprinși de lovitura rapidă de pe loc. Forțându-l să facă un pas sau ½ pas înaintea loviturii sale îl vedem mai ușor și avem un oarecare timp de apărare sau înlăturare a atacului lui ca și contraatacul respectiv. Se numește distanță de siguranță.

Desigur că, același lucru se întâmplă și cu atacul nostru. Deci, ca să atacăm trebuie să executăm mai întâi o jumătate de pas sau un pas complet. De aceea, deplasarea înainte care, de fapt, începe atacul trebuie menționată ca mijloc de atac.

Loviturile clasice – am văzut de ce sunt clasice – se grupează de obicei în funcție de direcția lor de execuție.

Astfel direct înainte vor fi directele cu stânga cu dreapta, fiecare din ele la corp și la cap. Deci va fi directă de stânga la cap, la corp, directă de dreapta la cap și la corp. de ce la cap și la corp și nu invers? Pentru că ne vine mai ușor și nu că sunt mai eficiente sau altceva – una sau alta.

Aruncate din lateral vor fi laterale, scurte (croșeurile în aceeași traducere liberă). Lateralele scurte vor fi loviturile laterale executate cu brațul îndoit cam la unghi drept (antebrațul pe braț), deci de la o distanță mică față de lateralele lungi care au arcul de lovire destul de lung, brațul fiind foarte puțin îndoit față de antebraț. Aceste clasice care datează de mai lung timp cam de pe vremea luptelor cu pumnii au început să fie mai puțin întrebuințate în ring pentru că se văd din timp, iar forța lor nu este la fel cu a celor scurte. De asemenea, ele pot fi contrate foarte eficient și dur.

La fel, lateralele scurte sau lungi pot fi cu stânga la cap și la corp, cu dreapta la cap și la corp. Laterala de dreapta lungă la corp este aproape inutilizabilă la adversarul pe gardă normală (cu brațul stâng înainte pentru că acesta avansează partea stângă a corpului) și laterala scurtă și mai ales cea lungă nu poate lovi decât în afara suprafeței permise de lovire.

Loviturile de ios în sus – uppercuturile cum li se mai spune în lumea boxului sunt acele lovituri cu mâna stângă sau dreaptă, la cap sau la corp, care încearcă să se strecoare printre brațele îndoite ale adversarului, mai ales cel care s-a aplecat spre a lovi bărbia sau punctele vulnerabile, sensibile din regiunea corpului. Sunt lovituri destul de eficiente, dure, dar riscante dacă nu sunt executate cu minimum de risc, deoarece ele sunt executate din imediata apropiere de adversar care are o mare posibilitate de a contra cu laterala sau cu aceleași upercuturi.

Nu de mult au fost introduse în terminologia clasică și mai ales printre mijloacele de luptă clasice din box și loviturile oblice. Croșeul upercutat cum se mai spune “filozofic” de către unii, s-a împământenit destul și este foarte eficient în lupta din ring în arsenalul multor boxeri. Oblica de jos cu stânga se strecoară mai ușor pe sub cotul adversarului și lovește mai precis regiunea ficatului. Lovitura de oblică de jos cu dreapta continuă cu eficiență atacul început cu stânga oblică de sus împotriva “stângaciului”, iar cea cu dreapta este foarte rară.

3. Mijloace de apărare sunt cele care apără cu mâinile sau prin mișcări de trunchi sau deplasări înapoi-lateral sau în semicerc punctele sensibile de loviturile adversarului.

Unul dintre mijloacele cele mai naturale de apărare ar fi blocajul. El e mijlocul de apărare care interpune între lovitura adversarului și punctul sensibil propriu, o altă parte a corpului, fără punct sensibil. La fel ca și cotul în contraloviturilor la corp și de multe ori și umărul care – puțin ridicat “e o a treia mână în apărare”. Desigur că această interpunere se face mai rar cu mâna stângă, încât cu dreapta, care e mai îndemânatică si o putem încorda și mișca cu mai multă fermitate și precizie. De altfel, se spune că în box “mâna stângă este pentru preparare iar dreapta este pentru lovituri decisive și apărare promptă”.

Parada este mijlocul de apărare prin care deviem lovitura adversă din drumul ei spre punctul nostru sensibil. Printr-o scurtă lovire peste lovitura adversă, pumnul acestuia capătă un alt drum, care de obicei, deschide drum pentru un bun contraatac a celui care se apără. Desigur că parada poate fi executată cu mâna dreaptă sau stângă și în orice direcție. Aceasta teoretic, deoarece practic fiecare boxer și-o alege pe cea mai la îndemână și mai, capabilă de a pregăti lovitura lui favorită în contraatac.

Eschivele sunt mijloacele de apărare din box prin care, printr-o mișcare a corpului, în special a trunchiului, scoatem punctul sensibil din drumul loviturii adverse, fără a ne depărta de adversar. Ele sunt mai dificil de executat pentru că pe lângă îndemânare mai trebuie și “un simț” al momentului în care trebuie executate. De asemenea, precizia ei e mai necesară și pentru că poate fi periculoasă pentru adversar și deci nepermisă de arbitru, dar și pentru că executarea ei nu ne depărtează de adversar și deci putem fi contraatacați sau contrați foarte ușor. Pentru aceasta, eschiva se învață mai târziu decât celelalte mijloace de apărare.

Dar eschiva este poate cea mai eficientă, pentru că nu suporți nici un loc care chiar amortizat fiind, îți poate influența echilibrul sau atenția. De asemenea, ea e eficientă și prin faptul că execuția ei creează poziții de plecare și distanțe ideale pentru însoțirea cu lovituri sau cu continuarea unui atac scurt sau prelungit. E de altfel, o Iege în box: nici o eschivă fără lovitură.

După direcția lor, eschivele ar putea fi clasificate astfel:

Eschiva prin retragere – mai rar de trunchi, foarte des de cap.

Eschiva prin îndoire laterală a trunchiului la stânga sau la dreapta.

Eschiva prin plonjare sau prin scădere de nivel care flexând toate articulațiile de pe verticală face ca bărbia noastră să coboare sub loviturile adverse.

Și, în sfârșit, cea care însumează mai toate direcțiile – eschiva rotativă spre stânga sau spre dreapta.

Cam acestea sunt mijloacele de apărare. Ele se pot înlănțui în combinații infinite în acțiunile boxerului transformându-i lupta în “arta autoapărării” și scăzând aproape la zero pericolul unor șocuri distrugătoare provocate de lovituri dure.

4. Mijloacele de contraatac – nu sunt altele decât cele de atac care urmează unei acțiuni de apărare.

Iar contrele sunt loviturile care se dau odată cu loviturile adversarului.

Punctele sensibile

Am tot întâlnit în discuția noastră “punct sensibil” – trebuie să lovim sau să apărăm un punct sensibil. De ce în special pe el? Ce e acela un punct sensibil?

Acolo unde un organ din corp sau un plex nervos vine în contact mai direct cu învelișul exterior al corpului, șocurile provocate de lovituri au destul de mare influență asupra activității așa numită vegetativă a acestor organe sau plexuri nervoase. Și atunci scade pe moment randamentul activității acestor organe cu influență asupra activității funcțiunilor vitale: circulația sângelui, oxigenarea sau înlăturarea toxinelor, respirația, alimentarea cu sânge. Prin aceasta, posibilitățile de activitate normală a organismului scade, puterea de refacere e diminuată și atunci boxerul nu mai poate lupta. E scos în afara luptei sau așa numitul K.O.

Deci, contactul cu învelișul exterior al corpului – cutia toracică cu oase destul de puternice, abdomenul cu o musculatură destul de întărită și dezvoltată, apără în mod natural aceste organe sau plexuri nervoase. Dar prin duritatea acestor pereți apărători se transmite, totuși, șocul unor lovituri puternice, care le face să fie vulnerabile și deci, să le tulbure activitatea.

De aceea, loviturile în aceste puncte vulnerabile împiedică pe moment posibilitatea de luptă a adversarului. Și e suficient ca acest moment să țină 10 secunde ca să fii declarat învins – în afara luptei. Sau, chiar dacă nu ajungi la această stare, loviturile vor influența dansul boxerului în ritm, el va trece repede mai mult la o apărare pasivă, care va influența desigur judecătorul în acordarea punctelor celui care domină lupta și lovește de mai multe ori.

Iată pentru ce urmărim să lovim în aceste puncte cu insistență și de ce căutăm să le apărăm în special în orice moment al luptei. După cum am văzut “a căuta să lovim într-un punct sensibil”, fără să fim loviți, prin realizarea unor situații favorabile în care adversarul este dezechilibrat, își descoperă punctele și nu și le poate apăra pe moment, iar boxerul se află într-o poziție și la o distanță capabilă de lovire – este scopul final al tuturor acțiunilor, eforturilor, acumulărilor de cunoștințe și manifestări ale inteligenței și experienței fiecărui boxer.

Dar unde găsim aceste puncte sensibile? Ele se găsesc în mai multe părți ale corpului omenesc. În spate, deasupra crestelor iliace e locul rinichilor, mai jos de centură e “plexul rușinos”, și organul bărbătesc de procreare. Dar puncte sensibile nu pot fi apărate cu ușurință și eficacitate. Pentru aceasta, lovirea acolo, nu se permite de regulament. Chiar și în timpul luptelor cu pumnii, când nu există reguli de luptă, luptătorii cu pumnul nu loveau aceste regiuni care pot promova moartea omului. Ei transmiteau din tată-n fiu aceste reguli, pe lângă altele de acest gen, cum ar fi “nu lovi pe cel căzut”, “nu întoarce spatele adversarului”, etc.

Și atunci, a fost delimitată o suprafață anumită în care poți lovi. Aceasta este: jumătatea anterioară a corpului de la ombilic în sus.

În această parte a corpului sunt grupate marea majoritate a punctelor sensibile, iar ea se poate apăra cu ușurință prin numai îndoirea, flexarea antebrațelor pe braț. Cu aceeași ușurință am putea executa toate celelalte de apărare în combinații multiple, infinite cum am spus noi.

Punctele sensibile la cap, în partea superioară a corpului – capul poartă cel mai important rege al tuturor activităților umane, cerebelul-encefalul cum e denumit în medicană. EI e foarte bine apărat de calota craniană, confecționată din os dur. De asemenea, regulamentul nu permite loviturile la ceafă sau partea, dinapoi-dorsală a capului. Și totuși, dacă ne vom uita bine și atent vom găsi repede și ușor punctul cel mai vulnerabil al capului. Privind atent capul, vom vedea că el are o parte mai proeminentă, mai lângă terminată cu bărbia, se sprijină pe gât și occipital care e mai puțin proeminent și alungit – organul central al corpului omenesc. Această așezare corespunde exact unei pârghii de gradul I. Știm cu toții că o pârghie are rolul de a ajuta activitatea omului.

Ea este de trei grade.

Gradul I are rolul de a învinge o rezistență, de a ridica o greutate cu o forță mult mai mare decât dacă nu aplică această pârghie. Ai un dulap de ridicat puțin pentru a pune ceva dedesubt. Singur nu poți, poate dacă ați fi trei-patru ați putea, dar și atunci cu greu. Unul mai inteligent (sau mai bătrân) caută repede o bară metalică, în general, o împinge sub dulap, mai ia un butuc de lemn și-l așează sub bara metalică, aproape cât mai mult de dulap. Apoi apasă pe brațul barei rămas liber și dulapul se ridică aproape fără să crâcnească. A aplicat o pârghie de gradul I care are punctul de sprijin la mijloc: butucul, rezistența: dulapul – la un cap și punctul de aplicare a forței – apăsarea la alt capăt, încât brațul de aplicare a forței – cel de la punctul de apăsare până la butuc e mai mare – de 2-3 ori – cu atât forța e mai mare – de 2-3 ori.

Și atunci, dacă în regiunea capului prin așezarea și forma lui găsim o pârghie de gradul I aplicăm forța pe punctul cel mai alungit – bărbia și randamentul acțiunii e de 2-3 ori mai mare cu cât bărbia e mai alungită față de occipital. De aceea se și spune de către bătrâni (înțelepți) că omul cu bărbia rotundă rezistă mai mult la lovituri la cap.

E mai bine dacă lovim din lateral această bărbie, pentru că lovitura scutură mai puternic capul întrucât șocul nu se mai transmite în punctul de sprijin – gâtul. Rezistența mușchilor gâtului e mai mică decât sprijinul capului care este osos reprezentat prin vertebră și coloana vertebrală. Deci din forță randamentul loviturii e mai mic decât din lateral și invers. De asemenea, concludem că fortificarea mușchilor gâtului e foarte necesară în mărirea rezistenței împotriva loviturilor.

Bărbia o ascundem cu ușurință în dosul mâinilor sau în umărul ușor ridicat prin poziție, sau deseori în scop de apărare. Retragerea ei din fața loviturilor e foarte ușoară, în toate direcțiile. Totul este să o ascunzi, să o aperi mereu.

Astfel, șocul loviturii prin forța pârghiei zdruncină creierul în baia lui umplută cu lichid cefalo-rahidian, care amortizează, dar nu poate împiedica total zdruncinătura sau chiar lovirea lui de pereți. Desigur că, atunci se pierde coordonarea mai tuturor funcțiilor corpului și boxerul cade moale la podea, de obicei, printr-un plonjon exagerat în față, dar aproape de verticală. Depinde de pregătirea lui și de posibilitatea de refacere naturală cu care te naști, pentru ca această stare să dureze mai puțin de 10 secunde în care poți relua lupta. De obicei, însă printr-o lovitură bine țintită, timpul de refacere durează mai mult. De aceea, regulamentul are prevederi precise de mărire a timpului de refacere a organismului după un K.O. la cap (K.O.H.). Ele încep cu obligația de a menține boxerul căzut în aceeași poziție până la urcarea medicului în ring, care acționa conform cunoștințelor sale profesionale. Arbitrul doar încearcă să scoată cât mai repede proteza dentară și să răsucească lateral capul pentru a nu astupa traheea cu limba, ale cărei mișcări sunt acum necontrolate. Boxerul simte doar un curent electric ușor care pleacă de la cap spre vârful tuturor degetelor și cade într-un neant din care se trezește încetul cu încetul. Completa lui trezire poate dura mai mult timp, în care el poate chiar lupta datorită reflexelor lui condiționate, automatismelor pe care el și le-a făcut în antrenamente. Dar această stare e periculoasă pentru boxeri. Poate primi lovituri și mai puternice sau, așa cum au demonstrat mai multe cercetări științifice, nocivitatea șocurilor e mare doar îl cazul când organismul e obosit și nu-și poate mobiliza resursele. Deci loviturile primite în această stare descrisă mai sus, sau în reprizele ultime (în cazul boxului pe mai multe reprize de la a 5-6-a repriză în sus), sunt mai nocive decât cele primite mai înainte.

De aceea, arbitrul este obligat ca în cazul recepționării unei lovituri

clare, precise și destul de puternice să se uite în ochii boxerilor dacă se pot concentra și dacă privirea e puțin rătăcită, cu toate protestele, mai bine e să oprească lupta. De multe ori boxerul care e educat în spiritul combativității vrea să continue lupta în orice stare ar fi el și protestează, iar antrenorul e destul de departe ca să vadă starea boxerului, de aceea este necesară decizia arbitrului. Numai dacă arbitrul e profesionist și imparțial.

Tot aici, la cap, în regiunile laterale ale gâtului trec unele dintre cele mai importante șosele în circulația sângelui. Circulația sanguină se face prin artere și vene. Arterele aduc la nivelul organelor sângele oxigenat fără de care nu poate acționa nimic în corpul omenesc și venele preiau sângele încărcat de reziduuri – denumite toxine – din arderile biochimice care dau energia, hrana activităților, purtându-I înapoi spre plămâni, inimă și ficat, unde se golesc de toxine și se reîmprospătează cu oxigen.

Venele sunt mai la suprafață, arterele ceva mai la interior.

Spre cap și de la cap, arterele și venele trec prin regiunile carotidiene în părțile laterale ale gâtului, apărate de putenicele grupe musculare. Ele sunt într-o continuă activitate. Dacă intervine o lovitură puternică ce presează accentuat mușchii și implicit venele și arterele, acestea pentru un moment își întrerup fluxul circulației sanguine. Nemaiputând elimina toxinele, desigur că acestea vor dăuna destul activitatea scoarței cerebrale, care se va bloca aproape în totalitate. Și atunci, cu toate reflexele blocate, boxerul va cădea ca un copac tăiat din rădăcină, cu o contractură puternică a întregului trup și organism. Va trece destul timp, suficient pentru a fi declarat în afara luptei – K.O. – până circulația își va reveni, sângele va elimina toxinele și un altul proaspăt va inunda rețeaua de vase sanguine la nivelul creierului. Atunci corpul boxerului începe să se înmoaie, toate se relaxează, respirația revine încet, încet la normal și boxerul se trezește buimac ca dintr-un somn agitat. Îl doare puțin capul, dar în câteva minute va trece și asta. Dar, ca după orice lovitură în regiunea capului trebuie să fim atenți la eventualele urmări, asigurând o bună recuperare prin somn adesea ajutat de somnifere destul de slabe.

Dedesubtul bărbiei, în “mărul lui Adam” nu putem ajunge pentru că mănușa e prea mare pentru a pătrunde aici în această mică suprafață apărată de, bărbie, mai ales că boxerul ține bărbia mereu ascunsă în piept și umărul stâng (la cei pe gardă normală – dreptaci).

Dar mai jos, în partea stângă a corpului, cam sub coastele 5-6 motorul neostenit al inimii își vede netulburat de treabă. În timpul destinderii – diastolei, cum se numește în termeni medicali, ea atinge cu vârful ei solida cutie toracică. Când alergăm mai mult și lucrul inimii devine mai activ și mai puternic bubuiturile acestei atingeri se pot percepe bine cu urechea.

Dacă vom lovi puternic în acest moment al diastolei – șocul se va transmite inimii care va fi deranjată din lucrul ei.

Ea se va contracta ușor – diastola va fi mai mică, deci pomparea sângelui se va micșora. Urmarea? O moleșeală va cuprinde întregul organism în lipsă de sânge suficient. Reflexele vor fi mai lente și deci, riscul primirii unei astfel de lovituri în alte regiuni va fi mai mare.

Recuperarea va fi destul de înceată. Dar să nu uităm, că pe lângă rezistența mare a oaselor coastelor – aici oricine dintre noi avem o musculatură mai puternică. În plus nu putem ști dinainte momentul diastolei. De aceea, eficiența loviturilor la inimă este foarte redusă. Poate cele împotriva unor boxeri mai bătrâni sau mai debili și repetate foarte des ca să nimerească în timpul diastolei măcar una sau două lovituri.

Mult mai eficientă este lovitura aplicată mai la dreapta, în chiar centrul pieptului, imediat sub osul care leagă coastele în față. Aici, sub acest os denumit stern care se termină cu o mică coadă denumită capul, se află cel mai central și important nod de căi nervoase – plexul solar. La orice plex nervos și sunt multe în corpul omenesc, acesta ordonează căi nervoase și ale sistemului nervos central și a celui vegetativ. Se știe că sistemul nervos vegetativ conduce și reglează și activitatea organelor mici și mari din corp, iar cel central poartă pe căi aferente impresii, informații care se judecă de către regele care apoi dă comenzi pe cai descendente fiecărei fibre musculare din întregul corp.

Lovind aici, pe căile nervoase ale vegetativului, șocul se transmite tuturor organelor din preajma plexului solar, deci și inimii. Deranjată, aceasta repetă reacția ca în cazul șocurilor directe asupra ei. Bătăile se răresc, cantitatea de sânge se diminuează și o accentuată anemie de sânge cuprinde întreg corpul. Acesta se moleșește, genunchii se înmoaie, brațele cad în căutarea unui sprijin, dar nici corzile nu-l mai pot susține în căutarea sprijinului general al podelei ringului. O senzație de lipsă de aer face ca boxerul să deschidă gura aspirând cu nesaț aerul, care – ghinion – nu mai poate fi expirat căci diafragma nu prea mai ascultă în mod normal de comenzile care nu mai vin. Și atunci, aproape lucid, cu acută senzație de teribilă moleșeală, dar și de nesaturare de aer, boxerul ascultă cuminte, chiar cu recunoștință numărătoarea arbitrului în așteptarea odihnei capabile de refacere.

Chiar dacă loviturile la corp nu aduc starea de K.O. ele au influență mai mică, totuși, o au asupra activității organelor interne ale corpului. Anemia va fi din ce în ce mai mare, reflexele din ce în ce mai încetinite. De aceea, se spune că “loviturile la corp constituie un capital plasat cu cea mai sigură dobândă”. Lovește repetat și nu foarte puternic și precis, influența lor totuși se simte. De aceea, în repriza a treia simți efectul primirii lor în prima repriză ca de altfel și efectul unor lovituri la cap, care totuși se elimină mai repede și mai ușor. De multe ori primești o serie de lovituri, una dintre ele te aduce aproape de K.O., iar următoarea te trezește total continuând lupta cu mai multă ambiție. S-a trezit din pumni, spun spectatorii.

Singura lovitură care doare este cea la ficat. Lovind aici sub ultima

coastă flotantă din dreapta toracelui, locul unde ficatul nu are ce face și-și scoate capul de sub pavăza puternică a coastelor, șocul transmis face ca acest fabricant de sânge să se contracteze pe moment nemailăsând să se elimine sângele fabricat. Acesta umflă organul și durerile sunt atroce. Boxerul se zvârcolește în spasme de durere, până când încet-încet își revine la normal. Încearcă el să păcălească punând mâna între picioare, semn că acolo a fost lovit, dar experimentații știu că în primul rând boxerul poartă o apărătoare cochilie obligatorie pentru urcarea pe ring. Apoi loviturile în această regiune “te leșină” și nici nu te mai poți zvârcoli, nu mai poți păcăli pe nimeni – când un boxer acuză dureri mari în regiunea abdomenului – e lovit ficatul.

Splina e greu de lovit. Aici, în partea stângă – vis-a-vis de ficat, dar în profunzime, aproape de coloana vertebrală, splina poate primi mai greu sau chiar deloc șocul loviturilor. Totuși, lovind repetat și puternic îi putem influența activitatea și ei.

Putem face aceasta asupra fiecărui punct sensibil, dacă adversarul nu se apără. Sigur, supus greșelii e orice om, mișcări greșite putem face deseori. Dar un boxer bine întărit printr-un larg arsenal de exerciții de dezvoltare fizică, sistematic, metodic efectuate, printr-o perfecționare continuă a mijloacelor de apărare – poate fi lovit foarte greu în puncte sensibile. De aceea lupta din ring este o continuă succesiune de încercări de a provoca, a realiza și fructifica o situație favorabilă de luptă. Prin aceasta se manifestă inteligența și întrecerea în calități și pregătire acolo în ringul de box.

Puterea de refacere a organismului crește rezistența lui la eforturi deosebite, e mult mai mare decât obișnuit, forța și celelalte calități și posibilități de mișcare cresc, deci în general, sănătatea sportivului e asigurată, mărindu-i permanent capacitățile și posibilitățile.

C. PRINCIPII ALE ÎNVĂȚĂRII

Am văzut că regulamentul de box cuprinde reguli interesante pentru echilibrarea luptei, pentru asigurarea caracterului sportiv de fair-play în lupta din ring. El caută să asigure lupta directă, dar în care dai și adversarului aceleași posibilități de luptă, aceleași mijloace și aceleași criterii. Toate acestea sunt cuprinse în regulamentul de box.

Cam ce reguli sunt mai interesante de știut

În primul rând cu ce ne întrecem? Regulamentul Asociației Internaționale de Box Amator cu sediul în Berlin – Germania prevede “loviturile aplicate cu o mână sau alta, cu articulația degetelor, cu mâna cu porțiunea falangiană”. Această articulație care închide pumnul ferm este marcată pe mănușile de competiții oficiale cu o porțiune de vopsea albă, ce indică mai ușor boxerului și arbitrilor corectitudinea loviturilor.

Orice altă parte a copului nu poate fi utilizată ca unealtă de lovire.

Deci, ar putea fi și lovituri sau acțiuni nepermise?

Desigur. Orice lovitură aplicată cu orice altă parte a corpului și în afara suprafeței permise de lovire pe care am văzut-o mai sus este interzis să lovești.

Regulamentul A.B.A. prevede:

Vor fi considerate greșeli:

Să lovești mai jos de centură, să ții boxerul de mâini, de corp, de cap, etc.

Să lovești cu capul, cu umărul, antebrațul, cotul, să apeși cu cotul, cu brațul, în față adversarului sau să apeși capul în spate sau în jos, sub centură sau în corzi.

Să lovești cu mănușa deschisă, cu palma, cu încheietura mâinii, cu partea dorsală sau cu părțile laterale ale mâinii.

Să lovești adversarul în spate și, în special, în ceafă, în spatele capului (partea dorsală) sau să lovești în regiunea rinichilor.

Să dai lovituri “pivotante”.

Să ataci ținându-te de corzi, ori servindu-te de corzi într-un fel incorect.

Să te culci pe adversar – faire une prise de lutte.

Să ataci adversarul care este la pământ sau în curs de ridicare.

Să-l ții.

Să-l ții în lovitură sau să-l tragi în lovitură.

Să reții brațul sau capul adversarului, să apeși cu brațul sub cel al adversarului.

Să te apleci sub centura adversarului într-o manieră periculoasă.

Să adopți un mod de luptă de apărare pasivă sau să te aperi mult timp cu amândouă brațele sau să te arunci intenționat pentru a evita o lovitură.

Să eviți sunete inutile, agresante sau ofensatoare în timpul reprizelor.

Să nu te retragi când s-a dat comanda “Break”.

Să încerci să lovești adversarul imediat după comanda “Break”.

Să ataci sau sa te manifestezi agresiv față de arbitru îți oricare moment.

Să arunci proteza dentară.

Să ții mâna întinsă înainte pentru a împiedica venirea adversarului.

Din toate cele de mai sus se desprinde clar necesitatea învățării profunde sub formă de deprinderi motrice automatizate a o mulțime de mișcări cât mai corecte, componente ale unor acțiuni tip și specifice.

La prima vedere sunt așa de multe încât se pare că este aproape imposibil să le însușești, dar analizându-le mai profund, ele se grupează sistematic limitându-le în etape de însușire precise, însoțite de perfecționare, tot pe etape.

Ne dăm seama că și atletul aleargă ca începător, dar timpul și perfecționarea mișcării determină performanțe viitoare. Prin urmare, mișcările învățate de începători conform etapei lui de dezvoltare sunt aproape ca acelea ale seniorului, dar conforme cu fiecare adversar și cu specificul lui, cât și cu nivelul actual de dezvoltare al boxerului. De aceea, marii noștri dascăli M. Fulea, Z. Popazu, M. Spatov sunt oamenii în a recunoaște că boxerul “învață până moare”, sau până se lasă de box.

A învăța este mai eficient dacă înveți metodic, sistematic și conform unor legi și principii unanim recunoscute de toți profesorii, antrenorii și slujitorii învățării.

Se recunoaște că în experiența metodică a învățării, s-au desprins principii și acțiuni de bază, în instruire acestea devenind chiar reguli obiective sau legi. Unul dintre acestea este și principiul INTUIȚIEI.

CAPITOLUL IV

PRINCIPIUL INTUIȚIEI

Ca metodă de învățare și consolidare

CONCEPTUL INTUIȚIEI, DEFINIȚII BIBLIOGRAFICE

Activitatea de predare-învățare reprezintă o zonă de normativitate, adică de stabilire a unor reguli ce se cer respectate spre a se asigura succesul în educație.

Termenul de principiu vine de la latinescul princeps = primul, de aici Ediția Princeps și titlul nobiliar de principe.

Principiul este norma care reglementează o întreagă suită de activități, el cere supunere necondiționată a tuturor acestor activități. Nerespectarea principiului în activitatea de predare duce la lipsa coerenței în sistemul de pregătire, la mari diferențe între efort și rezultat.

Principiile pleacă de la cerințele psihice, cerințe logice în predare, cerințe antropologice.

Antrenamentul boxerilor se desfășoară după anumite reguli reieșite din practică. Învățarea procedeelor și a acțiunilor de box reprezintă legătura dintre procesul pedagogic și funcțiunea anatomo-fiziologică specifică boxului, iar însușirea deprinderilor motrice specifice boxului se face pe baza principiilor pedagogice de învățare.

Aceste principii sunt:

principiul intuiției

principiul participării conștiente și active

principiul sistematizării și al continuității

principiul accesibilității

principiul însușirii temeinice

Principiul intuiției pleacă de la premisa că învățarea se realizează în contactul cu obiectele sau fenomenele. Formarea limbajului, a noțiunilor presupune activitatea cu obiecte și fenomene.

Intuiția are două accepții: găsirea corespondenței dintre cuvânt și realitate.

anticiparea unor evenimente, descoperirea unor legături.

Principiul intuiției este fundamental în învățarea scrierii, în învățarea matematicii. Dacă se învață noțiunile fără legătură cu realitățile pot apare noțiuni de conținut.

Principiul intuiției presupune formarea unor capacități de anticipare. Intuiția este în strânsă legătură cu dezvoltarea inteligenței.

Educarea omului înseamnă limitarea (anticiparea) pericolului, comportamentului de anticipare la adulți este hotărâtor.

Principiul intuiției dă posibilitatea stabilirii unei legături disparate, principiul intuiției stă la baza creativității.

Inventarea legilor corpului este o intuiție. În didactică s-au practicat

exemple de intuiție care erau rezolvări de probleme.

Principiul didactic al intuiției cer pe de o parte să respecți relația dintre cuvânt și obiect, iar pe de altă parte să dezvolți capacitatea de gândire a copilului.

Principiul intuiției – caracteristici: trecerea de la necunoscut la cunoscut cu utilizarea unor mijloace ce favorizează învățarea. În general, modelele fizice, antrenamentele sunt niște metode extraordinare de dezvoltare a intuiției copilului.

Principiul intuiției este dominat în prima parte a educației, dar își păstrează o anumită importanță și la vârste mai mari.

Intuiția presupune un comportament de anticipare pentru profesor. Învățarea unor reguli ale jocului, mai ales atunci când se face prin problematizare, are un rol deosebit, principiul intuiției cere ca orice proces de predare-învățare să fie acompaniat de o multitudine de mijloace ajutătoare.

În continuare, vom prezenta câteva definiții bibliografice ale principiului intuiției:

“Principiul intuiției” de N.G. Ozolin

“Teoria antrenamentelor” de Dietrich Harre

“Metode de învățământ” de Ioan Corghit

“Teoria și bazele metodicii” de Gh.Cîrstea

N.G.Ozolin, p. 86-88

Principiul intuiției

Unul dintre cele mai importante principii ale pedagogiei – principiul intuiției – are o mare însemnătate și pentru pregătirea sportivă. O interpretare justă a acestui principiu a dat-o K.D.Ușinski, încă în anul 1895: “Ce este instruirea intuitivă?” – se întreba el. Este acea instruire care se bazează nu pe noțiuni abstracte și cuvinte, ci pe imagini concrete.

Principiul intuiției impune ca desfășurarea educației, instruirii și creșterea posibilităților funcționale ale elevilor să se facă cu o receptivitate maximă din partea acestora. El are o mare însemnătate în primul rând pentru învățarea tehnicii și tacticii sportive. Intuiția dă naștere la o reprezentare corectă a materialului de studiu, bazată pe imagini concrete, grăbește în mare măsură instruirea, ajută la însușirea unei tehnici și tactici sportive corecte.

Este foarte important ca sportivul să poată aprecia cât mai curând posibil corectitudinea mișcărilor executate, măsura în care ele corespund sarcinilor instruirii. Printre numeroasele mijloace intuitive cel mai perfecționat este videomagnetofonul portativ, care îi permite sportivului să-și revadă evoluția de nenumărate ori, imediat după executarea exercițiului. Mai este oare nevoie să subliniem eficacitatea acestei metode? Dar, redarea înregistrării la, videomagnetofon poate avea și un efect negativ. De exemplu, după executarea unei sărituri în apă, sportivul vedea cât de aproape de trambulină a trecut în faza de zbor. Săritura a fost executată, ca întotdeauna corect, trecându-se la 30-40 cm de trambulină. Această distanță i se poate părea periculos de mică și la săriturile următoare va lungi traiectoria, execuția înrăutățindu-i-se.

Nu este recomandabil să i se arate elevului nici abaterile întâmplătoare de la tehnica obișnuită a exercițiului, sau cele determinate de o stare de sănătate precară.

Principiul intuiției are o serioasă însemnătate și pentru exercițiile destinate îmbunătățirii calităților motrice. Sarcinile concrete, care determină nivelul cerințelor în ceea ce privește forța, viteza, rezistenta, suplețea și stabilitatea, îl ajută pe sportiv să execute exercițiul cu mai multă eficacitate. În acest caz este foarte important ca sportivul să vadă cum a îndeplinit sarcina, ce greșeli a comis. Compararea sarcinii cu executarea ei reprezintă unul din principalii factori ai învățării, educării și dezvoltării calităților motrice.

De altfel, în antrenamentul sportiv contemporan a început să joace un rol important informația urgentă despre caracteristicile cinematice și dinamice ale exercițiului executat (V.S.Torfel, 1962). Înregistrarea formei mișcărilor, a ritmului, a eforturilor și a orientării lor, ca și a altor numeroși indici ai mișcărilor și acțiunilor sportivului se face cu ajutorul aparaturii speciale. Pentru a fi de maximă eficiență trebuie să știm că indicii aparaturii de informare folosite în instruire și antrenament sunt cu adevărat obiectivi numai atunci când au fost obținuți în urma cercetării unui sportiv care nu prezintă tulburări în ceea ce privește starea sănătății și capacitatea de lucru, când executarea exercițiului n-a suportat influențe exterioare. Exemplul intuitiv are un rol foarte mare în pregătire. Un sportiv mai bine pregătit care demonstrează tehnică și tactică, forță și viteză, rezistență și îndemânare, reușește totdeauna ca model pentru cel mai puțin pregătit. Astfel, schiorii, alergătorii slabi caută să-i imite pe cei mai buni, străduindu-se sa nu rămână în urmă, depunând mai multe eforturi, luptând cu mai mult succes împotriva oboselii.

Principiul intuiției prezintă importanță și în procesul educației sportivilor. Aici amintim, în primul rând, de rolul comportării exemplare a antrenorului și a celor mai buni sportivi. Înaltele lor calități morale, spiritul de disciplină, atitudinea activă față de lecțiile de antrenament, dragostea de muncă, calitățile de voință servesc drept exemplu tinerilor sportivi.

Forța exemplului constituie un mijloc eficace, activ, util și pentru învingerea unor bariere psihologice (recordul personal, mondial, efortul de

antrenament maxim, complexitatea exercițiului).

În încheiere trebuie să spunem că antrenamentele în grup, activitatea colectivului sportiv oferă cele mai mari posibilități pentru aplicarea în practica a cerințelor principiului intuiției și, implicit, a realizării unei eficiențe crescute muncii de educație, instruire și dezvoltare a calităților motrice.

2. Dietrich Harre

Teoria antrenamentului (p. 108)

Principiul intuiției

Acest principiu constituie un punct de plecare spre treapta cunoașterii, cu formele ei cele mai importante: senzația și percepția. Ele ne oferă datele necesare pentru o prelucrare rațională.

Principiul intuiției ne ajută la perceperea concretă și clară a fenomenelor și a formării reprezentărilor motrice necesare activității.

Folosirea acestui principiu în cadrul antrenamentului solicită funcția și participarea organelor de simț. Lucrul intuitiv în antrenament presupune folosirea multiplelor mijloace de reprezentare intuitivă care contribuie la realizarea unei imagini perfecte și la reproducerea (mișcărilor) mișcării propuse spre însușire. Aplicarea acestui principiu în procesul de antrenament impune respectarea câtorva reguli:

Crearea imaginii corecte asupra structurii mișcării propuse spre învățarea. Imaginea mișcării ce urmează să fie învățată se creează și se fixează prin demonstrația și explicația acesteia, prin întrebări și indicații ca și prin exersarea propriu-zisă. Formarea imaginii cât mai clare este una din condițiile de care depinde însușirea rapidă a tehnicii. Pe de altă parte, o imagine corectă accelerează procesul de învățare, fără exersarea practică. Experimental este dovedit efectul unui asemenea antrenament. Mai ales la începutul învățării mei tehnici, acțiunea antrenamentului este considerabilă. În primul rând sunt influențate precizia și coordonarea mișcărilor. Antrenamentul prin reprezentare produce reacții ideomotorii care stabilesc legăturile condiționat reflexe.

Folosirea mijloacelor intuitive variate. Mijloacele intuitive pentru reprezentare, cu ajutorul cărora se pot realiza împreună impresia generală a unei mișcări și detaliile mai importante sunt: ilustrații, fotografii, planșe, schițe, cărți, kinograme, filme, etc. În gimnastică, patinaj artistic, jocuri sportive și atletism se folosesc indicatorii optici și cei acustici (verbal, bătaie din palme, acompaniament muzical) pentru informații imediate. În instruirea tactică este indispensabilă tabla cu magnet.

Folosirea reprezentării grafice pentru planificarea și analiza procesului de antrenament. Această formă de reprezentare grafică în comparație cu textele, tabelele și cifrele are avantajul efectului optic. Ea permite o vedere de ansamblu mai bună, o înțelegere a dinamicii anumitor componente ale antrenamentului, compararea și eventualele concluzii pentru planificarea viitoare.

Preocuparea deosebită pentru rezolvarea problemelor educative prin mijloace intuitive. Exemplele intuitive influențează educația politico-ideologică și morală a sportivului. Exemplul antrenorului este semnificativ în acest sens. Deplasările la concursuri, participările la întâlniri cu sportivi renumiți și discuțiile cu aceștia creează o imagine vie asupra comportamentului sportivilor.

La aplicarea în practica a principiului intuiției se va ține seama că acesta are aceeași importanță, indiferent de vârstă. La sportivii mai tineri predomină percepția senzorială, iar mai târziu cuvântul explicativ. Percepția este de sine stătătoare și are caracter general. Explicația constă într-o putere de observație dezvoltată sistematic, pe baza cunoștințelor obținute și a gândirii.

Lumea înconjurătoare se percepe prin intermediul organelor de simț – văz, auz, simț tactil, kinestezic.

Se pot deosebi tipuri de receptori optici, motori și acustici. Aceste trei tipuri există la fiecare om, dar predomină unul sau altul. Antrenorul trebuie să constate la fiecare sportiv care tip predomină și în funcție de acesta să aplice individual principiul intuiției.

Ioan Corghit

Metode de învățământ, 1980 (p. 177-178)

Intuitia simbolică – un suport al conceptualizării

În raport cu actuala tendință a științei de a deveni din ce în ce mai abstractă, cu accentuarea gradului de abstractizare și de generalizare a cunoștințelor, care obligă profesorul să apeleze tot mai mult la gândirea și imaginația elevilor, să introducă mai multe mijloace de expresie științifică în cuprinsul lecțiilor sale, multe tehnici furnizează o intuiție simbolică gata să însoțească cu ușurință mersul expunerilor și al aplicațiilor teoretice. O serie de simboluri grafice (diagrame, organigrame, scheme, schițe), precum și alte genuri de simboluri vizuale, cum ar fi formulele (modelele) matematice, formule din domeniul fizicii, al chimiei, care tind către abstractizare, pot să fie transpuse cu ușurință în materiale proiectabile.

O asemenea intuiție joacă un dublu rol:

Ajută la idealizarea (logicizarea) lucrurilor (imaginilor), la convertirea lor în idei (ridicarea la abstract), devenind astfel un suport (purtător) al acțiunii, al ideii și invers.

Ajută la vizualizarea (materializarea) ideilor, la transpunerea lor în imagini (concretizarea ideilor).

Unii psihologi și pedagogi (B.F.Skinner, Salton, Rene Hubert, ș.a.) contestă valoarea și utilizarea imaginii audiovizuale, în stadiul conceptualizării, al elaborării noțiunilor, ideilor, rezervându-i acesteia doar o funcție exclusiv demonstrativă, documentară. Ei văd în utilizarea imaginii și mai ales în abuzul de imagini (imagism) un impediment în calea abstractizării, un element care ar pune în primejdie dezvoltarea gândirii conceptuale. Alții, între care H.Wallon, R. Lefranc, soții Zazzo, E. Heming, A. Aepel, etc., susțin dimpotrivă, că mesajul audiovizual este capabil, în anumite limite, să pregătească terenul pentru conceptualizare, să favorizeze o ridicare a activității mintale până la treapta logică a cunoașterii. Diversele cercetări, menționează H. Dieuzeide, atestă că întrebuințarea acestor tehnici permite comunicarea de noțiuni tot atât de bine ca și prin formele tradiționale; J. I. Knowlton consideră că funcția imaginilor este, în principiu, de a ajuta la dezvoltarea (dezvăluirea) structurii conceptuale a limbajului, în cadrul căruia semnifică ceva, iar pedagogul american Edgar Dale, căutând să evidențieze această funcție de instruire rezervă mesajelor audiovizuale o poziție pentru a depăși concretul-sensibil.

După Henri Wallon, imaginile sau mesajele audio-vizuale au posibilitatea să definească pătrunderea în miezul lucrurilor tocmai datorită puterii lor de prelucrare și simplificare inteligibilă a datelor senzoriale (intuitivă) și prin aceasta de “structurare a realității”. Structurând realitatea, imaginea audio-vizuală creează o dublă modificare: ea sărăcește sau îmbogățește realul, subliniază numai caracterele specifice, semnificative ale acestuia, adică reliefează numai acei indicatori care sunt indispensabili pentru definirea noțiunii, pentru evidențierea ideii.

Gh. Cîrstea (p.119-121)

Teoria și bazele metodicii

Educația fizică

Acest principiu subliniază rolul pe care îl are treapta senzorială, adică primul sistem de semnalizare în cunoașterea umană.

În educația fizică, indiferent de vârsta subiecților, principiul intuiției este fundamental. La vârste mai mici rolul său este și mai important deoarece este încă bine “pusă la punct” treapta logică a cunoașterii și se “merge” prin compensare.

Intuiția presupune o cunoaștere nemijlocită a realității cu ajutorul simțurilor, receptorilor, analizatorilor organismului uman. Trebuie să delimităm intuiția, implicată de acest principiu, de acțiunea umană – cu suport psihic –, de a ghici, de a “nimeri” o soluție optimă pentru rezolvarea unor situații (în asemenea cazuri se zice, de multe ori, că a fost intuită – în sens de ghicită – rezolvarea respectivă).

În educația fizică, indiferent de subsistemul său, principiul intuiției presupune stimularea a cât mai multor analizatori, pentru a se forma o imagine cât mai bună despre ceea ce se învață. La subiecții normali ca dezvoltare psiho-fizică, cel mai solicitat analizator este cel vizual. La subiecții cu deficiențe vizuale este solicitat, mai ales, analizatorul tactil. Evident că, în procesul de învățare motrică este solicitat foarte mult, tot la subiecții “normali” și analizatorul auditiv. În acest caz se trece dincolo de treapta senzorială de cunoaștere, se trece la treapta logică, deoarece se folosește limbajul specific celui de-al doilea sistem de semnalizare. De aceea, credem noi, foarte mulți specialiști ai domeniului când vorbesc sau scriu despre principiul intuiției abordează – fără să facă precizarea necesară – și problema explicației sau a celorlalte procedee metodice de expunere verbală.

Pentru stimularea principalilor analizatori specifici treptei întâi de semnalizare se folosesc – și în educația fizică – cele trei modalități clasice de intuiție:

demonstrația (sau demonstrarea) celor ce urmează să fie învățate

prezentarea unor materiale care redau imaginea celor ce trebuie învățate – planșe, schițe, diapozitive, filme, casete video, etc.

observarea execuției altor subiecți, din același grup sau din alte grupuri

Pentru respectarea principiului intuiției se impun, cel puțin următoarele două cerințe:

urmărirea celor prezentate (prin demonstrație sau prin metodele “intuitive”) să fie posibilă – la nivel optimal – tuturor subiecților cu care se desfășoară activitatea, ceea ce vizează și plasamentul celui care demonstrează sau al materialelor folosite;

să nu fie folosite abuziv modalitățile prin care se stimulează primul sistem de semnalizare, deoarece în acest fel s-ar împiedica abstractizarea și generalizarea – procese ale gândirii foarte importante și pentru domeniul educației fizice.

APLICAREA PRINCIPIULUI INTUIȚIEI ÎN SĂLILE

NOASTRE DE BOX

Principiul intuiției: are o importanță deosebită în activitatea boxerului.

Folosirea lui îl concordanță cu posibilităților de imitație ale boxerului duce la însușirea loviturilor și acțiunilor complexe corecte și precise.

Pentru aplicativitatea cât mai bună a acestui principiu vom ține seama de următoarele reguli :

1. Materia care se predă pe cale intuitivă trebuie să fie înțeleasă de

boxeri. Toate procedeele și acțiunile învățate să fie la fel cu cele folosite în lupta pe ring, ținând scama însă de mecanismele loviturilor și de echilibru.

Un mijloc important în realizarea principiului intuiției îl constituie

studierea planșelor, schițelor, fotografiilor, kinogramelor și fișelor care cuprind procedeele tehnice și tactice de luptă, de clasificare și sistematizare a mijloacelor de atac, apărare și contraatac.

Un alt mijloc intuitiv îl constituie demonstrarea unor procedee specifice de luptă ale unor boxeri fruntași.

În timpul aplicării și demonstrăirii, (unde este posibil), boxerii trebuie să participe efectiv, executând imediat sau ulterior procedeele respective studiului individual sau pe perechi. Exemplu: antrenorul le explică și le demonstrează de pe o kinogramă lovituri directe de stânga la cap. După fiecare element predat, boxerii vor repeta individual lovitura pe care a demonstrat-o antrenorul.

In cazul în care antrenorul nu va putea demonstra corect o anunță

acțiune, va folosi un boxer avansat să execute și, concomitent cu demonstrarea va da explicațiile tehnice necesare.

Demonstrația trebuie făcută încet la început până se înțelege mecanica mișcării, apoi se execută mai repede. Întotdeauna se va executa întreaga acțiune și numai după ce boxerii și-au format o imagine generală corectă se trece la elementele importante din acțiunea respectivă. Nu se descompun decât acțiunile mai complexe pentru a nu îngreuna cu explicații și demonstrații suplimentare procedeele mai simple.

Este necesar ca demonstrația și explicația să f ie aplicate concomitent. Explicarea să fie cât se poate de simplă și precisă. In unele situații și unde este posibil se recurge la metoda auditivă. Exemplu: pentru ca o lovitură să fie ;seacă (exploziva) trebuie să se audă un sunet scurt. In sensul acesta antrenorul lovește mai rar, două lovituri ușoare la cap și apoi a treia lovitură mai tare. Sunetul și ritmul loviturilor arată boxerilor care este lovitura mai puternică și ;astfel felul execuției combinat cu sunetul formează o imagine clară și corectă a procedeului respectiv.

Alt mijloc intuitiv îl constituie cuvântul antrenorului, care trebuie intensificat în momentul când boxerul urmează să întreprindă un contraatac sau blocaj eficient.

După fiecare demonstrație și explicare a antrenorului, boxerii trebuie să exerseze din ce în ce mai repede, fiind urmăriți de antrenor care le vorbește corijându-i și încurajându-i. Principiul intuitiv nu este doar moment de plecare în învățarea boxului începător, ci el trebuie să ia e folosit de către antrenor în toate etapele de instruire și educare.

Principiul intuiției se schimbă în funcție de etapa de instruire și de gradul de pregătire al boxerului. Antrenorul are datoria de a folosi cât mai multe materiale intuitive pentru a mări bagajul de cunoștințe al boxerilor.

Principiul intuiției a avut și continuă să aibă o mare aplicativitate la box. Ea se datorează atât vârstei începătorilor la box cât și caracterul de autoselecție boxului.

Este cunoscut marele spirit de acuitate și de imitație al adolescentului. El observă cu multă perspicacitate și finețe și poate imita cu promptitudine și multă asemănare modelul – orice mișcare mai amplă sau acțiune nu prea implicată. Important este să-i ușurăm observația, să i-o întregim și să o poată vedea cât mai bine, mai cuprinzător. Căci cu cât imaginea va ti mai completă, mai clară și mai profundă, cu atât imitația va fi mai bună, copia va f mai aproape de modelul ei.

Pentru aceasta sunt necesare mai multe cerințe:

Demonstrarea va trebui precedată de o explicație care nu trebuie să fie prea tehnicistă. Explicațiile trebuie să se axeze în primul rând pe trezirea interesului copilului pentru mișcarea sau acțiunea tactică pe care o compune respectiva mișcare. Este caracteristică vârstei marilor dorințe avântate unde stimularea interesului, atractivului are o mare importanță în determinarea muncii cu pasiune și perseverență a tânărului. Totodată, o explicație prea tehnicistă ar crea temeri și ar pune în fața elevului prea multe probleme care cer concentrarea atenției.

Demonstrarea trebuie să plece de la global, de la execuție completă, ca în timp să se treacă la mai încet, mai brut, mai pe părți sau componente. Se demonstrează de câteva ori, apoi se ajunge din nou la global și cu caracter de execuție din ring.

Este bine ca demonstrarea să fie cât mai fidelă și cât mai interesantă. De aceea, e bine să fie însoțită de planșe și kinograme ale marilor campioni sau de filme. Chiar și după însușirea ei se poate demonstra prin vizionarea unor meciuri ale marilor campioni unde se atrage atenția asupra acțiunii respective. Este bine ca antrenorul să o demonstreze cât mai puțin sau chiar deloc punând locul lui un elev mai avansat și talentat. Aceasta pentru că antrenorii sunt mai deformați și somatic și ca stil de execuție. Fac excepție antrenorii tineri care cunosc ,încă bine tehnica tip a începătorului.

Dar cel mai important lucru în formarea mei bune și cuprinzătoare imagini îl constituie repetarea de către elevi a mișcării sau acțiunii respective. Ea trebuie făcută cât mai aproape de natural și de puterea de înțelegere a elevului. De obicei, la box vin copii cu o mai mică bază de mișcare sunt mai stingheri în mișcări, realizează mai greu o coordonare și o direcție anumită a mișcărilor. Pentru aceasta este nevoie ca repetarea să fie cât mai aproape de mișcarea naturală. Desigur că și în box, mișcările sunt mult mai diferite de natură, sunt mișcări speciale. Dar există un oarecare procent de apropiere de mișcările naturale. E bine să se aibă în vedere la început acest procent de apropiere de natură.

In trecut, antrenorii noștri au utilizat cu succes exemplul care avea un mare procent de apropiere de natural. Ei ,voit sau nu, lăsau elevii “să fure” – să exerseze cum voiau, intervenind destul de rar cu indicații, sublinieri sau corijări. Abia după ce elevul ieșea un pic din comun, îl luau mai în serios și îi explicau mai mult, dându-i exerciții mai complexe și eficiente.

Repetarea trebuie să meargă de la global la parțial stabilind detalii esențiale, apoi din nou la global, de la eficace la formă și din nou la eficace, de la repede la lent și din nou la repede.

În permanență, la explicațiile demonstrative sau la repetări, se va sublinia scopul tactic și mele eventuale situații tactice în care adversarul poate contra, contraataca sau contracara în cazul unor neexecuții corecte a celor indicate.

Principiul intuiției are o importanță deosebită în activitatea boxerului începător. Folosirea lui în concordanță cu posibilitățile de a imita ale boxerului, va duce la însușirea loviturilor și acțiunilor complexe corecte și precise.

Materia predată pe cale intuitivă trebuie să fie înțeleasă de copii. Toate procedeele și acțiunile învățate să fie la fel cu cele folosite în lupta din ring, ținând seama de mecanismele loviturilor și de echilibru.

In timpul aplicării și demonstrării, (acolo unde este cazul), boxerii trebuie să participe efectiv, executând imediat sau ulterior procedeele respective studiului individual sau pe perechi. Exemplu: antrenorul explică lovitura directă de stânga corp. După fiecare element predat, boxerii vor repeta inclusiv lovitura pe care a explicat-o antrenorul.

Pentru a realiza o cercetare mai amănunțită a aplicării principiului

intuiției în sălile noastre de box am recurs la un chestionar în care am pus

următoarele întrebări:

1. Cum îl învățați dumneavoastră pe un începător un element nou și cum îl perfecționați ?

2. Care credeți că sunt cele mai eficiente mijloace de învățare și de ce ?

3. Folosiți des demonstrația propriu-zisă ?

4. Aveți materiale intuitive în sălile dumneavoastră `?

5. Socotiți că aceste materiale sunt necesare ?

6. Credeți ca demonstrația dumneavoastră mai este necesară și eficientă ?

7. Cât des folosiți explicația și alte materiale `?

8. Folosiți repetarea însoțită de explicații ?

9. Vă duceți cu copiii la alte competiții pentru ca aceștia să vadă și alți boxeri lucrând ?

10. Faceți analize ale meciurilor la antrenamente ?

Chestionarul a fost folosit cu ocazia unor competiții centrale la care s-au adunat mai mulți antrenori din țară de diverse clasificări profesionale.

Chestionarea s-a efectuat verbal după cel scris și în ordinea indicată, ca și prin chestionare scrise, care au fost completate în 3-4 zile.

Am selectat un eșantion de 10 antrenori cu clasificări și experiență

variată. Trei dintre ei profesori de educație fizică cu specializarea box, membrii ai colectivului de antrenori ai lotului național. Patru dintre ei antrenori emeriți și categoria l, antrenori la cluburi din primele locuri ai clasificării federației cu destul de vechi ștate de serviciu și rezultate, care i-au impus pe plan național. Ultimii trei, antrenori tineri cu bune perspective din cluburi sportive.

La primele întrebări aproape toți antrenorii sunt de acord cu cei mai mulți elevi au trecut la învățarea unui element nou dorind ci să îl execute așa cum l-au văzut în sală la colegii mai avansați, sau la diverse meciuri asistate. Văzându-le, ei au încercat să Ie execute singuri, după care fie că au fost remarcați de antrenori, fie că au venit ei la antrenori, întrebându-i diverse detalii.

Câțiva dintre antrenori arată și faptul că în urma unor analize sau observații practice, care corespundeau cu diverse modele, antrenorii erau cei care căutau să-i învețe pe boxeri unele procedee tehnice care cred ei că le sunt necesare.

Destul de puțini, dar au fost 3 antrenori care au învățat elemente noi, le-au consolidat și perfecționat la elevii lor gândindu-se ei, antrenorii, că le vor fi utile elevilor lor. “Eu cu stângaciul meu era normal să-l învăț lovitura la stomac” – Bondăvale.

Ilie Dascălu și Dragoș Ion, antrenori cu experiență, subliniau faptul că “dorința de a învăța un element trebuie să vină de la boxerul începător, el le învață pentru că le-a văzut la alții pe la ei prin sală sau pe ring", opinie care s-a exprimat cu cuvinte variate de către majoritatea antrenorilor.

"Bine, bine, s-a continuat chestionarea, dar cum i-am învățat ?

"Foarte bine, l-am lăsat să repete de câteva ori, i-am subliniat pe rând detaliile tehnice esențiale, l-am luat la lecții la mănuși și l-am pus să lovească la început mai lent, apoi tot mai repede. In timpul repetițiilor subliniam unele detalii esențiale tehnico-tactice cum ar fi:

“împinge lovitura în țintă, răsucește șoldul”.

“nu retrage cotul mâinii opuse loviturii”.

“revino cu lovitura pe același drum”.

Întrebarea a 3-a provoca nedumerire. La unii dintre antrenori ca Ilie Dascălu, Fîntînă Vasile, Petruș Eugen, Titi Tudor, Voicilaș Constantin și Bănescu Ion, nedumerirea consta în faptul că: “Maestre, eu sunt om bătrân, ce să vadă ăla la mine !” Voicilaș, mai deschis, și pus pe glume, subliniază: “eu cred că Stroe al meu e de talie mondială. Ce să vadă la mine m câștigător de zonă ?"

Bondăvale Grigore, mai orgolios: “Maestre eu încă mai pot demonstra, nu fac lecții la mănuși cu ei ore întregi și nu obosesc, dar nu știu dacă e de ajuns".

"Și eu demonstrez, afirmă Vasile Bala, dar eu execut demonstrația încet, cu accent pe detalii esențiale, una câte una, iar lui îi cer execuție din ce în ce mai iute, mai tare, mai ca Feri Vaștag".

"Dar cu materialele intuitive cum stați maestre ? Le aveți prin sală, prin cabina dumneavoastră sau le împrumutați de la alte secții ? Credeți că ele sunt necesare ?"

"Ce materiale intuitive maestre, că noi nu avem nici saci sau mănuși suficiente, iar afișe cu execuții și indicații metodice nu s-au mai confecționat de zeci de ani"

"Dar cine trebuie să le confecționeze ?"

"Federația, că ei de aceea sunt plătiți și pentru asta, noi trebuie să le aplicăm cât mai bine elevilor noștri, să le perfecționăm la maximum, dar ca să le și confecționăm, nu avem timp și pentru asta".

Așa au sunat răspunsurile a 9 din 10 antrenori chestionați vi această problemă. Din constatările noastre anterioare prin vizite la săli de box nici cele mai bogate și dotate secții nu au materiale intuitive moderne sau nu. Din auzite, doar secția de box Prahova Ploiești posedă cameră de luat vederi combinată cu videocasetofon, dar și demonstrația lor cu aceste mijloace modeme, după mărturisirile lor, e sporadică și efectuată numai cu ocazia meciurilor boxerilor le mare performanță. La întrebarea nr.6, mulți au privit în lături scărpinându-se in cap. “Da, desigur !” au răspuns cu tărie 3 din 10 chestionați. Dar din răspunsurile celorlalți s-a desprins o oarecare jenă răbufnită prin câțiva mai fermi care au afirmat: “Ne e rușine și nouă când ne vedem în oglindă cum demonstrăm''

Iar câțiva dintre aceștia au încercat sa se scuze:

"Noi încercăm să completăm demonstrația prin explicații cu accent pe detaliile tehnice esențiale și multe repetări".

"Dar și acestea le facem în mod : simplu și nu multe la număr în același timp”

"Nu poți da prea multe elemente noi căci nu o să știe la ce să se

gândească"

Credem că comentariile sunt de prisos referitor la această întrebare. Consider că răspunzând la această întrebare mi s-a răspuns indirect și la următoarele două.

La penultima întrebare mai toți au răspuns cu entuziasm:

"Și asta face parte din meseria noastră", au răspuns mai toți.

"Ba mai mult, încercăm să comentăm niște meciuri ale viitorilor

adversari", au remarcat unii dintre ei.

La ultima întrebare, răspunsurile erau nehotărâte ale majorității celor chestionați și se poate caracteriza cu un “Daaa …” rămas în suspensie.

Nu ne putem permite să interpretăm acest răspuns, dar se pare că și cei care au răspuns prin scris ca și cei care au răspuns verbal încercau să ascundă faptul că la sfârșitul lecției ei nu analizează munca depusă de elev în ziua respectivă.

CAPITOLUL V

COMPARAREA ȘI ANALIZA DATELOR

Așa cum s-a văzut până acum, autorul a recurs la o aprofundare a practicării boxului în scopul de a releva unele elemente, principii și cunoștințe care să perfecționeze procesul de instruire și antrenament.

În scopul acesta s-au folosit:

studiul bibliografic

observații pedagogice

chestionare, discuții

vizite la săli

vizionare de competiții

consfătuiri și analize ale antrenorilor de box.

Prin și din aceste metode de cercetare s-au desprins unele lucruri de o importanță deosebită și care își pun amprenta pe multe căi, metode și mijloace de învățare a boxului.

Astfel, s-a desprins cum era și normal, multitudinea elementelor de bază, dar care, înlănțuindu-se logic și determinându-se una pe alta, lasă loc unui bun sistem de învățare. Trecând de la ușor la greu, de la lent la iute și ajungând la execuția elementelor tehnice “ca pe ring", procesul de învățare aplică și respectă principii și reguli obiective de învățare, care conduc procesul învățării din mai toate domeniile de activitate.

Succesiunea învățării nu exclude consolidarea celor învățate anterior pentru a trece la un element nou și nici nu poate să treacă, până nu aprofundează detaliile de bază esențiale, o mișcare decurgând din alta și pregătind-o pe cea următoare.

Boxul este un sport complet cerând acțiuni conforme unor intenții tactice care se dezlănțuiesc prin reflexe condiționate și toate aceste acțiuni sub amprenta riscului permanent. Aceasta necesită precizie, raționalism, inteligență și pregătire aprofundată. Ceea ce în prima parte a lucrării își pune amprenta, te faptul că boxerul trebuie să învețe, să-și aprofundeze până la automatism, acțiuni și mișcări conforme cunoștințelor și acțiunilor tactice împotriva unui adversar tip sau specific. Prin urmare, atenta privire asupra învățării în box, poate duce la permanente perfecționări ale procesului de pregătire și antrenament.

Perfecționările sunt necesare oricând fiind în concordanță cu procesul de evoluție psihofiziologică a omului, indiferent în ce ipostază. Studiul profund și permanent al aplicabilității principiilor, metodelor și experienței pedagogice nu poate să nu ducă la noi perfecționări și noi căi de aplicabilitate a unor principii mijloace de învățământ și perfecționare a boxerului.

Odată ajuns la acest adevăr, autorul a încercat să desprindă unele

trăsături de moment ale procesului de pregătire și instruire mai pregnante momentului și cu mai mare arie de aplicabilitate, fapt pentru care a fost nevoie, o continuare a aprofundării studiului bibliografici cu cel al discuției, a întrebărilor și răspunsurilor, a tatonării prin consfătuiri și mai toate celelalte metode de cercetare enunțate. Și așa cum e normal, întrebările și răspunsurile au axat pe unde dintre cele mai uzuale și cotidiene mijloace, metode și căi de aplicabilitate a unor principii și reguli obiective studiate profund de tot mai mulți specialiști în domeniul pedagogiei și metodicii.

Nouă ni s-a părut cel mai interesant în studiul și răspunsurile antrenorilor domeniul principiilor pedagogice cu aplicabilitate la box. Aceasta pentru că, cercetarea și rezultatele ei în domeniul pedagogiei scoate la iveală principii cu maximă audiență, dar la nivel superior de mijloace și căi de exprimare. Procesul de aplicare și adaptare a lor la ramura sportivă, la colectivul de sportivi, la condiții și mai ales la situația de fapt, este cel mai important lucru; care trebuie să țină seama antrenamentul pedagogic.

Prin urmare, important este în munca practică și principiul sau decizia inițială dar și căile prin care se poate aplica mai mult sau mai puțin eficient.

Din studiul de mai sus s-au desprins, încet-încet, două lucruri importante:

primul – că trebuie formată imaginea clară și profundă a obiectului învățării;

al doilea lucru – se impune realizarea acestuia în funcție de condiții, de subiecți și de personalitatea antrenorului. Ca primordialitate autorul nu a marșat pe relevarea uneia sau alteia dintre metode și căi, ci a încercat prin concluzii ale unor analize obiective să se axeze pe cele mai la “îndemână” sau ;ele mai apropiate metode și căi, de la ora actuală în boxul românesc. întrebarea principală a fost: “Cum să găsesc campionul, cum să-I ajut să devină campion?”

Din studiul bibliografiei și din discuții, observații, vizite și analize am conchis că – cea mai frecventă și impunătoare problemă o pune principiul intuiției în instruirea boxerului începător, ca și în aprofundarea și perfecționarea cunoștințelor de bază.

Plecând de la această idee, am conchis din studiul aplicabilității pe tărâm practic a unor principii milenare că este necesară la momentul actual din țara noastră, aprofundarea punerii în practică a demonstrației și a altor mijloace intuitive. Dar se pune întrebarea: “E bine sau nu e bine să demonstrăm ? Cine face demonstrația ? La ce vârstă ? “De ce să nu recunoaștem că vedetele sunt trecătoare, că bătrânețea își pune și ea amprenta de înțelepciune, dar și pe cea a incapacității mișcării și rezistenței. A demonstra un bătrân este o aberație, este răspunsul dat de majoritatea antrenorilor chestionați.

Imitarea marilor vedete văzute pe viu sau prin amintiri cine-foto, pune întrebarea: “Elevul nostru are aceleași calități, posibilități și capacități ca modelul lui ?”

Din studiul foarte perseverent, efectuat asupra antrenamentului din săli de box diferite ca posibilități și antrenori, s-a desprins cu preponderență demonstrația greoaie, deci aplicarea principiului intuiției în sălile și în momentele respective nu este completă. Căci una e să demonstrezi înainte de meci, când cauți eficiență și alta e să demonstrezi componentele mișcărilor, desprinzând pe cele principale.

Și din cele afirmate până acum, dar și din studiul ulterior, s-a desprins tot mai mult că principiul intuiției este unul dintre cele mai proeminente principii în învățarea boxerului. Fațetele lui în instruirea boxerului sunt nenumărate și pline de măiestria pedagogică a antrenorului de box.

Și, totuși, din răspunsul chestionarelor, din realismul discuțiilor și mai din întrebările care se nasc pe marginea acestui studiu, a reieșit clar că principiul intuiției are foarte mare influență asupra procesului de instruire și pregătire a antrenamentelor boxerului. Dar aspectele pedagogice determină corecta aplicare și eficiența lui în formarea boxerului. Lipsa modelului, a mijloacelor modeme, clasice de demonstrație, condiționează demonstrația antrenorului, ca și cea mai realistă situație: “nu fiecare sală are campionul ei". Ideea demonstrării de către un campion la o vârstă capabilă de performanță, ceea ce nu se întâlnește în orice sală de box, poate fi combătută și de contrazicerea “dar dacă elevul nu are calitățile maestrului ?"

Din toate acestea, împreună cu interpretarea datelor expuse până acum, având in vedere și expunerile pro și contra, se desprinde următoarea ipoteză: “Există altă posibilitate de analiză și aprofundare a mecanismului de acțiune, în afara demonstrației, care leagă într-un anumit fel mișcări corecte, ducând la formarea unei imagini cât mai corecte și mai profunde asupra unei acțiuni motrice necesare momentului de instruire?” Aceasta poate fi reprezentată prin coordonarea și finalizarea în practică a mor stimuli și analizatori motrici cu care organismul omenesc este dotat din naștere, care crește pe baza evoluției lui naturale. Deci, repetăm mișcarea din ce în ce mai iute, de la simplu la complex până la executarea ei în condiții de luptă coordonată și păzită de al doilea sistem de semnalizare, care accentuează la momentul potrivit execuția corectă a mișcării în funcție de cerințele tactice, În același timp, în timpul repetării, sublinierea verbală a detaliilor tehnice esențiale, completează cu al doilea sistem de semnalizare formarea unei imagini mai clare, “mai aproape de ring.”

CAPITOLUL VI

EXPERIMENT PEDAGOGIC

Pentru a vedea în ce măsură acțiunile psihomotorii completate cu explicații POT forma o imagine în profunzime și pentru începători, dar și pentru cei avansați, am organizat un experiment pedagogic la Clubul Sportiv Școlar nr.5, cu sala de antrenament m ANEFS. Experimentul ne-a fost ușurat de faptul ca studenții de la specializare box – anul IV – au fost angrenați în activitatea practică directă la susnumita secție. Experimentul continuă activitatea practico-metodică începută în anul III de specializare, anul școlar 1999-2000, când autorul lucrării a participat și la alte forme de pregătire în cadrul orelor practice de specializare.

În cadrul experimentului s-a ținut seama de rezultatele sportive, de calitatea însușirii procedeelor tehnice și diversitatea subiecților.

Organizarea experimentului pedagogic

Subiecții au fost selectați în număr de 12, împărțiți în 2 trupe dintre noii veniți în sala de antrenament, indiferent de vârstă sau grad de îndemânare. S-a căutat, totuși, existența unor similitudini din ambele drupe – greutate asemănătoare, vârstă aproximativ egală, ca și dezvoltarea fizică.

La grupă de experiment s-a căutat înmulțirea timpului de exersare la

pema de perete sau sacul fix, cu lovituri puternice de la început “foarte puternice, tot mai puternice, poți mai tare". S-au lăsat subiecții să îucreze cum vor, fără nici o demonstrație, ci doar sugerându-se verbal, traiectele esențiale ale mișcării și unele detalii de bară. Sublinierile erau rare, repetate pe același element, sugerându-se și traiectul de bază al mișcării ca și eventualele condiții tactice: “vezi că da și tontut’, “nu ridica cotul drept că te doare ficatul, nu cădea pe lovitură, împinge pema puternic", ca și “ai grijă cum închizi pumnul sau “retrage pe același drum", “simți unde împingi.

La grupa martor s-au continuat antrenamentele obișnuite conduse de antrenorii secției de box.

Mai trebuie subliniat că nici corectările din lucrul la celelalte aparate speciale de box nu se făceau prin demonstrații ale antrenorului, ci se încerca corectarea lor tot prin lucrul la perna de perete sau sacul fix. Corectările tactice de mai târziu vizând eficiența tehnică, la fel, erau efectuate prin întoarcerea la perna de perete sau sacul fix. Cu alte cuvinte, activitatea pedagogică și metodică nu s-a bazat pe nici o demonstrație. Formarea imaginii mișcării, ca și aprofundarea și consolidarea ei, s-a făcut permanent prin execuții practice completate cu explicații verbale și sugerări orale a corectitudinii tehnice a mișcării.

Calitatea execuției tehnice am măsurat-o în permanentă atât prin eficiența mișcărilor cât și prin rezultatul execuției respective.

Am subliniat în permanență, la sfârșitul fiecărui antrenament și la fiecare boxer, reușitele sau nereușitele ca și căile și mijloacele de corectare și îmbunătățire, dar niciodată nu s-a demonstrat.

Vizionările și analiza meciurilor cu diverse prilejuri au dat ocazia sublinierii detaliilor esențiale tehnice – “Vezi cum notează șoldul", “vezi cum pleacă după lovitură", “vezi cum împinge mai mult a doua stângă". Stimularea verbală, cu accentuarea detaliilor esențiale ca și a situaților tactice prezente sau viitoare, a căutat formarea anticipației cât și aprofundarea imaginilor corecte a mișcărilor de bază sau detaliile esențiale.

Analiza și interpretarea datelor experimentului

Experimentul a durat 7 luni, antrenamentele ambelor grupe urmărind însușirea bagajului minimal de cunoștințe a începătorului și dezvoltarea armonioasă fizică, cu aspecte specifice (cu accent pe viteză, aciclicitatea și aritmia efortului, îndemânare și forță explozivă).

S-au executat aceleași teme generale pentru ambele trupe de învățare și consolidare a procedeelor și elementelor tehnico-tactice, ca și aplicarea lor în lupta cu partenerii tip. S-au făcut aceieași sublinieri pedagogice la ambele grupe, doar că la trupa experiment s-au suprimat complet demonstrațiile. Eventualele sugerări lactice s-au făcut prin explicații verbale, în nici un caz prin demonstrații. S-au înlocuit demonstrațiile cu lucrul pe perechii, sau lecții la mănuși cu antrenorul, care crea cât de cât situația tactică, cerând elevului din grupa experiment o reacție la pură lui imaginație.

S-au organizat pentru boxerii din ambele grupe, fie pentru toți 12, din câte doi din fiecare grupă, așa-zisele sparinguri, care se traduc cu lupta libera în condiții cât mai aproape de meci, în compania unor avansați din diverse secții din capitală cum ar li: Steaua, Rapid, Olimpia, Dinamo etc. S-au căutat parteneri de sparinguri cât mai apropiați ca vârstă, greutate și experiență. La aceste întreceri s-au acordat note de către autoru lucrării, antrenorul secției CSS și antrenorul partenerului, făcându-se o medie.

După 3 luni de activitate s-a participat și la câte 4 meciuri, pe fiecare notându-se pe lângă notele respective și rezultatele sportive obținute.

După cum reiese și din tabelele anexate, trupa de experiment departe de a fi notată mai slab ca cea martoră, ca domină în cele două tabele de aprecieri ca note și ca rezultate sportive.

Sigur, diferența nu poate mare deoarece vârsta și experiența sunt foarte apropiate între ele, cât și faptul că ambele grupe sunt compuse din boxeri începători, proveniți care de la aceleași licee.

Totuși, prezența notelor mai bune la grupa de experiment poate confirma că metoda pedagogică aplicată a suplinit demonstrația, înlocuind-o total și cu bune rezultate. Putem afirma că, din observațiile și notările noastre cotidiene se desprinde faptul că boxerii grupei de experiment învățau mai repede și aplicau mai eficient în lupta condiționată la care erau supuși. Aceasta demonstrează clar că imaginea mișcărilor se forma mai repede și mai profund, prin repetări concrete ale mișcărilor însoțite de explicații verbale și sublinieri ale detaliilor esențiale.

Rezultatele sportive au relevat și ele evidența superiorității boxerilor din grupa experiment, cu toate că în interpretarea lor intervine un mai mare procent de probabilitate, care incumbă și valoarea adversarilor. De aceea, nu ne surprinde nici faptul că unele rezultate sunt mai bune la grupa martor depășind valoarea notei acordate.

Concluziile experimentului

Din interpretarea datelor se pot desprinde următoarele concluzii.

Organizarea experimentului a fost bună, pe o durată suficientă, care poate să facă departajări statistice realiste. Grupele de experiment au fost bine compuse, cu toată perioada de creștere neprevăzută postpubertară a adoleșcenților.

Ipoteza a putut fi corect aplicată la grupa de experiment, materializându-se prin înlocuirea metode pedagogice cu accentuarea altora prezente și ele în arsenalul pedagogice al antrenorilor noștri. Din rezultatele obținute reiese clar că demonstrația uzuală și capabilă în sălile noastre de antrenamente, datorită condițiilor poate și trebuie să fie înlocuită cu mult succes cu accentuarea repetiției în condiții de luptă, însoțită de sublinieri verbale ale detaliilor esențiale.

Demonstrațiile rămân un mijloc intuitiv de mare uzanță și ajutor doar prin demonstrarea detaliilor esențiale în execuția unor boxeri care efectuează cât mai corect și eficient acțiunile și mișcările tehnice. Dar și aceste demonstrații trebuie urmate imediat de execuții proprii ale elevilor în condiții similare luptei.

Putem afirma ca demonstrațiile antrenorilor pot fi suplinite total în sălile noastre.

Experimentul vine să confirme unele concluzii ale antrenorilor care se văd departe de un bun demonstrant, dar care, prin experiența lor pedagogică, au ajuns la rezultate mari și chiar foarte mari. EI explică și aportul deosebit al unor antrenori care pot fi mai puțin demonstranți dar care știu să vadă și să spună.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI GENERALE

Din cele studiate și concluse și experimentate, se desprind unele aspecte interesante și importante, pentru instruirea și consolidarea cunoștințelor boxerilor începători. Ele ar fi:

Lupta din ring necesită o acțiune complexă într-un ritm infernal dusă cu claritate dar și sub permanentul risc de a pierde lupta în orice moment. Lupta din ring este un amalgam de acțiuni raționale duse cu cunoștințe și acțiuni clare și precise ceea ce necesită profundă și raționala lor însușire. Acest amalgam este rațional și raționalizat, periodizat și etapizat, împărțit în capitole, precizată de experiența practică a antrenorilor noștri.

În labirintul cunoștințelor și acțiunilor de instruire un rol important îl are practica tradițională a antrenorilor noștri, dar mai ales cunoștințele și priceperile teoretice din ce în ce mai profunde din știința sportului.

Dintre acestea din studiul efectuat în prima parte a lucrării reiese marea importanță a aplicării principiilor învățării în instruirea boxerilor începători. Dintre acestea s-a impus principiul intuiției a cărui aplicabilitate este deosebit de importantă prin multitudinea aspectelor ce intervin la vârsta pubertății și postpubertății.

În aplicarea principiului intuiției s-a impus selectarea conform condițiilor fiecărei săli de antrenament și a fiecărui individ.

S-a constatat că vârsta antrenorilor demonstranți acționează pozitiv dar și negativ asupra formării unei imagini cât mai superioare și mai profunde a temei de învățat.

Mijloacele moderne intuitive ca și inexistente în sălile noastre de box, căt și selectarea celor cât mai aproape de vârsta înțelegerii pun probleme serioase în aplicarea metodei demonstrației deci a aplicării principiului intuiției.

Ipoteza desprinsă din studiul experimentului a impus înlocuirea demonstrației cu explicații cu sublinierea detaliilor esențiale tehnice de mișcare și cu repetiția în condiții cât mai aproape de luptă a mișcărilor și acțiunilor tehnico-tactice.

Experimentul a evidențiat că accentuările detaliilor esențiale ale mișcărilor trebuie să aibă în vedere o repetare în condiții de concurs atât prin eficiența mișcărilor cât și a eventualelor situații tactice viitoare.

Eventualele greșeli sau neînțelegeri în imaginea celor ce sunt de învățat este corectată numai prin repetări stereotipe la perna de perete și sacul fix și subliniem încă o dată în condiții cât mai aproape de luptă.

Orice încercare de demonstrație fie ea a unui campion mondial nu poate fi atât de profundă ca repetarea cu sublinierea elementelor esențiale datorită faptului că subiectul nu are aceleași calități ca cel care a demonstrat.

Ar fi bine ca experimentarea ipotezei să se extindă și asupra boxerilor de la alte nivele pentru a completa unele aspecte ale concluziilor noastre. În această direcție autorul va căuta acest lucru în activitatea lui viitoare.