Aplicarea Ornamentelor Populare Moldovenesti In Designul Interiorului Modern al Unei Case de Locuit

TEZA DE LICENȚĂ

APLICAREA ORNAMENTELOR POPULARE MOLDOVENEȘTI ÎN DESIGNUL INTERIORULUI MODERN AL UNEI CASE DE LOCUIT

Date inițiale: Proiectul concept este elaborat în grafica la calculator.în softul 3d max executată partea modelării în volum dimensional, 2) partea tehnică proiectată în AutoCad. Adobe Photoshope preia elaborarea procesului de prelucrare a imaginilor obținute din softurile recente. Conținutul notei explicative 1.Introducere 2Normativele privind proiectarea realizarea și exploatarea caselor de locuit. 3.Soluțiile artistico–decorative și examinarea problemelor estetice a interioarelor 4.Concluzii Finale. 5.Anexele.

Lista materialului grafic1. Proiectul concept este elaborat în grafica la calculator. Aceste sunt trei softuri, în 3d max, partea modelării în volum dimensional,2) partea tehnică proiectată în AutoCad acestea sunt,schemele funcționale, planele în diferite marimi de scară,desfășurate tabele legenda încăperilor.Executarea schițelor provizorii a desenelor, schemelor compoziționale sunt elaborate in Adobe Photoshope; 2. Structura compozițională a planșelor este aranjată și echilibrată pe baza unor criterii de amenajare cu un fundal ultramarin contrastat ; 3. Complexul planșelor grafice a proiectului interiorului în scara, 1:50 . Volumul de cercetare-executare 300m2 din aria spațiului interior a clădirii, înfuncție de densitatea elementelor de design interior.

Structura machetei: Prezentarea volumetrică este din material plastic și va fi prezentată în scara 1:50, cu elemente de amenajare a interiorului.

PLAN CALENDARISTIC

Data înmânării sarcinii: ” februarie 2014

Student ______________

Conducătorul tezei ______________

INTRODUCERE

Cînd spunem design ne referim la proiectarea unei soluții ca răspuns la o anumită problemă. Și de aici, design interior se referă la proiectul în ansamblul lui care descrie pașii și ideile folosite în decorarea casei.

Proiectarea designului interior este o etapă bine definită în procesul de amenajare interioară a casei, el este susținut de cîteva instrumente specifice: schițe, desene, specificații. Desenele sunt reprezentări aproximative ale rezultatului final dorit. Schițele sunt o treaptă mai sus. Ele conțin dimensiuni, reprezentări spațiale, cote. Specificațiile sunt de natură tehnică și ele indică materialele utilizate în realizarea amenajării interioare. Etapa de design generează proiectul de amenajare. Cu acest proiect mergem la o echipă de meșteri sau o firmă de amenajări interioare. Ei vor ști precis ce au de făcut doar citind proiectul. Proiectul trebuie să fie complet în descrierea rezultatului dorit.

Proiectul de design interior constă în amenajarea casei de locuit în stil modern cu ornamente naționale, casa este destinată unei familii din patru persone, doi maturi și doi copii. Stilul locuinței propus este stilul modern cu elemente decorative naționale moldovenești. La luarea deciziei proiectării și amenajării în tematica stilului propus mai sus, sa ajuns prin analiza a mai multor factori etinologici, ca urmare a factorului dezvoltării tehnico-informaționle. Multe din particularitățile etnice au început sa dispară sau sa fie înghițite de progresul inevitabil. Datorită a acestor efecte sa ajuns la ideia de a implementa o combinație dintre doua stiluri modern și etnic național moldovenesc ultimul fiind tot mai rar, dar și în unele cazuri dat uitării. Prin prizma faptului că nu există un stil curat la proiectarea și găsirea soluțiilor de design vom folosi trecutul nostru ce oferă o gamă largă de obiecte, ornamete ce pot fi asimilate în concordanța cu stilurile contemporane, ca exemplu – o simplă masă de cafea minimalistă, pe care se poate incrusta un decor etnic, mai ales prin faptul că aceste se potrivesc de minune prin carateristicele sale stilizate, însăși stilizarea este o minimilizare a formei.

Partea arhitectural-constructivă este bine planificată și funcțională. Tehnologic proiectul

îndeplinește toate condițiile necesare ce țin de lucrările de finisare, de montare a electricității și cele sanitare.

Lista încăperilor stabilită de la începutul proiectului este bine gîndită atât funcțional cît și constructiv, astfel intrînd în locuință ne orientăm ușor fără a avea probleme, asta datorită faptului că s-a ținut cont de elaborarea interiorului cu cerințele de bază și de normele proiectării interioare. Un designer poate găsi acea compoziție de component, care subordonează starea de spirit. Ele sunt supuse la stilul ales, forma aleasă de mobilier, culoarea mobilierului și orice detaliu care ține de decorarea interiorului.

Atunci cînd se află în fața unei camere goale, majoritatea proprietarilor se simt copleșiți de posibilitatea de amplasare a mobilierului și de nesiguranța obținerii unui decor satisfăcător. Fiecare persoană, organizînd ceva important și de la bun început de sinestătător, tinde spre a demonstra celor din jur și sine însuși, că el poate crea ceva ce nu s-a mai vazut și interesant. Deci, fiecare încapere are niște detalii secrete, care pot reda luxul și frumusețea mult așteptată.

APLICAREA ORNAMENTELOR POPULARE MOLDOVENEȘTI A UNEI CASEI DE LOCUIT ÎN DESIGNUL INTERIOR MODERN reprezintă un stil arhitectural înconjurat de un stil și elemente speciale. La realizarea proiectului, s-au ținut cont de criteriile și proprietățile, de structurile principale și cerințele pe care le îndeplinește construcția, unde persoanele petrec momente de răsfăț.

Scopul lucrării și autorului, este de a transforma o încăpere a unei locuințe obișnuite, într-un spațiu bine aranjat și comfortabil. La elaborarea unui interior, e necesar de a lua în considerație mai mulți factori ca: iluminarea, stilul care este aprobat, cerințele estetice de care are nevoie spațiul, și nu în ultimul rînd culoarea, astfel vom avea un rezultat excelent, invidiat de toată lumea.

1 ISTORIA ȘI DEZVOLTAREA CASELOR DE LOCUIT

1.1. Istoria casei de locuit

O Casă de locuit este o construcție destinată sa adapostească una sau mai multe persoane. Chiar dacă aceasta interpretare nu lasă loc de prea multe alterări, modul de manifestare al conceptului este extrem de vast. Fie că este vorba de o construție improvizată, de un apartament la ultimul etaj al unui bloc modern, de un adevarat palat sau o vilă somptuoasă, în fnal este tot o casă.

Oricât ar fi de primitivă sau rafinată încărcată de mobilă scumpă, o casă ramane casă. Sunt case extrem de interesante din punct de vedere arhitectural, case kitch și case cochete, dar cu toate schimbările suferite de-a lungul timpului rolul de bază al unei case a ramas același : să ofere protecție in fața vremii și a pericolelor din exterior.

Caracteristicile fizice ale unei case depind în buna masură de mediul în care aceasta este construită (climat și teren) dar și de materialele și tehnologia folosită, precum și de factori culturali, statutului social și resursele financiare ale proprietarului. În zonele rurale, pînă în epoca modernă – și din păcate situația este intâlnită și în prezent în zone sărace – animalele și oamenii împărțeau de voie, de nevoie aceeași locuință, întotdeauna aflată la un pas de prabușire, în condiții mizere, astăzi părând imposibil de suportat. Și totuși erau acceptate tacit și îndurate[2].

Dezvoltarea casei în timp este semnificativă. Față de locuințele improvizate în care se trăia astăzi o casă modernă are un spațiu de depozitare, camere pentru activităti specifice, instalații diverse. Astăzi casele se construiesc deasupra solului, excepțiile fiind atât de rare încât pot fi considerate simple excentricități ale unor proprietari cu idei ciudate sau prea mulți bani. Cel mult se poate amenaja un subsol pentru a dobândi mai mult spatiu sau se poate construi sub nivelul pământului un garaj sau un depozit. În special in zonele cu climate temperate și reci în cazul caselor tradiționale sub una din încăperi există o pivniță, folosită în special pentru depozitare dar și pentru a despărți podeaua camerei de pământ, mai ales când fundația nu este de cea mai bună calitate. Principalele materiale folosite în construcții sunt lemnul, cărămida, piatra sau în unele cazuri pământ, cimentul și oțelul avînd în principal rol de susținere, deși în ultima perioadă au început să apară tot mai multe edificii ce par alcătuiri stranii și reci, fără viață, executate din oțel, beton și sticlă. Alegerea acestor materiale depinde de zona în care se construiește, de resursele financiare disponibile, de gusturile viitorului proprietar și de disponibilitatea materialelor.

Astăzi se poate găsi cam orice material, dar la prețuri care îi reflectă poate nu atât valoarea cât slaba prezență pe piață. În funcție de climat și costuri se alege sistemul de încălzire și dacă este cazul se construiește și un spațiu special pentru depozitarea rezervelor de combustibil. În zonele dezvoltate și în orașele mari o casă va avea ușor acces la rețele de apă curent, încălzire și canalizare, curent electric, în timp ce în multe țări aceste norme minime de confort ramân simple deziderate, încă inaccesibile.

Dar oricare ar fi dotarile, dimensiunile și forma, o casă oferă cel puțin nevoile de bază ale unei familii. Dar casa, așa cum o cunoaștem astăzi, are în spate o istorie care se confundă cu cea a umanității și începe odată cu aceasta. Locuința – un complex de obiecte arhitectural-urbanistice, care asigură realizare proceselor vitale, de lucru și agrement atât al familiei, cât și a individului.

Locuința – obiect de proiectare, posedă 2 particularități: structurale și integritate (delimitare), structurale – se exprimă în constituirea ierarhică a locuinței, care cuprinde multe niveluri ale mediului locuirii omului, începând cu obiectele ce ne înconjoară în viața de toate zilele și terminând cu nivelul de așezare complexă. Din totdeauna oamenii au făcut diferența între așa-zisul container și spațiul propriu-zis locuit și personalizat de om. Într-o primă perioadă când cadrul construit de om nu căpătase suficientă autonomie în raport cu natura înconjurătoare, când dimensiunea redusă a colectivitaților și mijloacele materiale modeste limitau decalajele sociale, caracterul de reprezentare al locuinței avea o accentuată încărcătură simbolică (ex.: orașul religios – Babilon ).

Mărimea, amplasamentul, stabilitatea în spațiu și orientarea clădirilor din așezările primitive se supuneau unor credințe mitice legate de succesiunea anotimpurilor sau traiectoria soarelui, ca și cum respectarea ordinii cosmice ar putea transfera comunității propria permanență și armonie.

Într-un oraș medieval, ordinea urbană este raportată la biserică, sistem feudal și artizanat. Fiecare plan urban era proiecția nemijlocită a obiectivelor clerului, a nobilimii feudale sau a breslei negustorești. Un prim efect l-a constituit conturarea în orașe a unor zone diferențiate din punct de vedere al categoriilor de locuințe, de dotări și amenajări, reflectând direct structura socială a comunității. Evident, conturarea cartierelor s-a desfașurat cronologic, ținând seama de valoarea terenului, de elementele naturale istorice sau funcționale corespunzătoare. O dată în plus, spațiul de locuit apare ca spre deosebire de valențele de reprezentare ale exteriorului, amenajările interioare, mai puțin statice, înregistrează cu fidelitate devenirile sociale ale locuinței. Deoarece o locuință nu poate corespunde la nesfârșit posibilităților și aspirațiilor unei familii, trecerile de la o categorie socială la alta sunt de regulă însoțite și de schimbarea domiciliului. Amprenta proprie întipărită în aranjarea locuinței de către individ și familia sa uneori de-a lungul câtorva generații depinde în mare masură de statutul de folosința al acesteia.

Astfel, marea majoritate a familiilor preferă să folosească o locuință proprie, separată de cea a vecinilor – casa unifamilială pe lot. Proprietatea asupra unei case stimulează familia în exprimarea amprentei specifice. Se vorbește chiar despre “mândria de proprietar”, locătarul proprietar fiind în mai mare masură interesat de vecini și vecinătăți decât chiriașul. În final se constată extinderea caracterului de reprezentare de la individ la intreaga comunitate, caracterizată printr-o oarecare omogenitate: rolul de reprezentare se manifestă așadar pe două planuri: individual și colectiv. Situația este mai bună pentru indivizii din zone cu locuințe proprietate personală. Arhitectura unei locuințe de acest fel însă, oricât de valoroasă nu prezintă interes decât dacă presupune posibilitatea integrării într-un țesut urban. Locuința este astfel mijloc de comunicare, facilitând contacte între diferite grupuri de oameni. Datele difuzate astfel se pot constitui într-un model care, odată insușit conduce la realizarea unor obiecte cu trăsături asemănătore sau identice. Preocuparea mai mult sau mai puțin conștientă a locatarului pentru valorile reprezentative stă la originea rolului informativ și formator al locuinței. Nu s-a insistat niciodată destul asupra faptului ca locuința constituie în ochii beneficiarului un univers simbolic, a carei funcție esențială este de a oferi acestuia posibilitatea de a acționa liber asupra unui spațiu intim cu care să se identifice profund [31].

Loc pentru intimitatea familială, locuința face parte dintre acele obiective privilegiate grație cărora poate fi exprimată personalitatea fiecăruia. Sunt case care iau valoarea unei fizionomii ale cărei amintiri rămân întipărite în memorie. Zidită după placul și pentru nevoile anumitor oameni, fiind hotarul firesc al unui grup uman restrains, casa capată un suflet pe care adesea nici schimb-area proprietarului nu-l poate alunga. Reieșind din structura normativă contemporană a mediului urban, derivă următoarele niveluri spațiale: "Încăpere – apartament – clădire – grup de cladiri – cartier locativ – microraion – oraș"

Integritatea locuinței – condiționată de conexiunea organică a trei componente principale, cum sunt:

■ locuința asigură spațiul locativ familiei;

■ sistemul deservirii publice — saturarea acestuia cu diverse servicii;

■ terenul — întregul complex de factori naturali și artificiali ai localității [14].

Locuința, prezentă în viața comunității umane încă din paleolitic, poate fi definită în funcție de aspectele sale economice, arhitecturale, sociale, estetice, etc. Dar, poate mai important decât orice definiție este modul în care aceasta servește omului și cerințelor sale specifice. Complexul concept de “locuire” poate fi cu greu surprins în totalitatea sa. Definirea sa presupune analiza legăturii indivizibile dintre locuințe, dotări și amenajări socio-culturale, incluzând toate aspectele funcționale, economice, estetice cât și cele social-reprezentative ale fenomenului. În contextul acestor aspecte, se evidențiază raportul dintre funcție (continut) și cadru (forma) specific așezăr-ilor umane aflate în continuă dezvoltare. Înainte de toate locuința reprezintă, după cum afirmă și Le Corbusier, “un înveliș care răspunde anumitor cerințe și stabilește raporturi juste între am-bientul cosmic și fenomenele biologice umane”, și mult mai mult decât aceasta [31].

O parte dintre funcțiunile legate de satisfacerea cerințelor biologice sunt măsurabile. Însă analizând omul într-un context mai larg, cum este cel social, descoperim o serie de valențe noi ale locuinței, grupate în “funcția de reprezentare”. Pe baza analizei și cunoașterii procesului evolutiv a construcției de locuințe putem surprinde aspectele funcției de reprezentare a complex-ului rezidențial, funcție prin care locuința contribuie activ la afirmarea condiției umane. Gradul de satisfacere a cerințelor nu este raportat numai la locatar, ci comparat și cu limitele colectivității din care el face parte. Rezultă o scară valorică care reflectă alcătuirea acestei colectivități și precizează pozitia socială a individului considerat. Dorința perpetuă de evidențiere a propriei personalități, de recunoaștere publică a locului ocupat în comunitate își poate găsi în amplasare, imaginea exterioară și amenajarea locuinței un larg câmp de manifestare. De Lauwe precizează, referindu-se la valențele de reprezentare, că “fiecare obiect are o valoare relativă și posesia sa ofere beneficiarului nu numai un avantaj material, ci și un motiv de considerație socială…aceasta este legată de nevoia de comunicare și de relații colective”. Caracterul de reprezentare al locuinței s-a manifestat încă de la începutul organizării sociale a oamenilor. Arhitectura este însăși imaginea omului, cu toată variabilitatea lui de forme, de dibăcie tehnică, de mijloace de comunicare cu ceilalți oameni [31].

1.2. Arhitectura locuinței tradiționale

Arhitectura locuinței tradiționale sau arhitectura vernaculară. Denumirea provine din limba latină, “vernacullus” însemnând indigen, domestic. Arhitectura vernaculară definește arhitectura rurală și urbană fară arhitect, neproiectată, creație a celui care urmează să o utilizeze, realizată eventual, cu mâna de lucru cu o anumită experiență. Arhitectura vernaculară este expresia culturii unei comunități, este creația timpului, conținând memoria locului. Este o arhitectură liberă, bogată, servind utilizatorului, față de anonimatul produselor industriale de masă. Ea crează normalitate și înțelegere, refuzănd facilitatea originalității cu orice preț [24].

Arhitectura locuinței tradiționale – planul, mărimea și aspectul – au fost influențate de condițiile fizico-geografice ale mediului natural, de particularitățile și specificul sistemului gospodăresc, condiționate istoric și social. Casa moldovenească a obținut o formă unitară ca planimetrie și volum, cu diferențe zonale constructive, prezentând afinități comune cu locuința formată la popoarele din estul Europei – români, ucraineni, bieloruși și ruși. Materialul perisabil din care au fost construite, precum și progresul social și tehnic, n-au îngăduit să se păstreze locuințe mai vechi de două sute de ani. Cele mai vechi case cu arhitectură tradițională din Moldova datează de la sfîrșitul secolul al XVIII-lea, și aceasta datorită faptului că prezintă monumente istorice, cum ar fi casa memorială din Chișinău în care a locuit poetul rus Pușkin, casa lui Ion Creangă din Iași, statut care le-a păstrat structura materială. Casa de locuit tradițională este construită pentru a servi 1-2-3 generații, după care moștenitorii o înlocuiesc cu alta mai performantă, corespun-zătoare timpurilor noi. În secolele precedente, cînd timpul curgea lent, schimbările interveneau pe nesimțite, și casele urmau modelul care l-a precedat, formînd o arhitectură care era respectată ca o lege nescrisă. În arhitectura locuinței tradiționale se îmbină gîndirea normativă, comună nivelului tehnic al societății, cu ajustarea la cerințele individuale.

Structura spațială a locuinței tradiționale s-a perfecționat în decursul secolelor, formându-se tipuri, corespunzătoare ierarhiei sociale. Cercetările arheologice au completat penuria cunoștințelor cu privire locuința istorică, evidențiindu-se diferite tipuri de locuințe care reprezintă compusul constituit din case mono-celulare, adîncite și de suprafață, specifice architecturii de masă, și bicamerale, tricamerale și muticamerale, specifice păturii înstărite a populației [29].

Cunoașterea arhitecturii locuinței tradiționale contribuie la reconstrucția unor aspecte de cultură străveche, legată indisolubil de prob-lema continuității populației autohtone pe aceste meleaguri. Cercetată pe perioade istorice, casa este atestată din neolitic. Locuințele erau mari, colective pentru o spiță de neam, închideau o suprafață locuibilă care varia între 15-.p. Casele culturii Cucuteni-Tripolie, studiate lîngă satul Vărvăreuca, raionul Florești, erau ridicate pe platforme din lut ars, cu pereții din nuiele împletite, lipite cu lut și văruite. Unele case aveau câte două niveluri, încăperile cu destinație de locuire și depozitare, printre obiectele casnice evidențiindu-se figurine de cult. Scheletul acoper-ișului era construit din căpriori și leațuri din lemn, peste care se fixa materialul de învelire: paiele și stuful [24].

Tipul casei geto-dacice a variat în funcție de relief. Așezările din câmpie, locuite de o populație care se ocupa cu agricultura, situate în calea migratorilor, se prezenta mai puțin ele-vate, pentru a nu putea fi ușor observate de năvălitori, și în același timp să reziste mai bine vânt-urilor aspre. Aici predominau casele îngropate, constituite dintr-un schelet din pari înfipți de jur împrejurul gropii, pe care se așeza direct acoperișul. În cazul locuințelor semiadâncite, se împleteau pereții de nuiele începând de la sol, în continuarea gropii, până la acoperiș. Pereții se acopereau cu pământ. În regiunile colinare și de munte pădurile existente înlesneau folosirea bârnelor în construcție. Locuințele erau construite pe temelie de piatră, cu pereții din cununi de bârne așezate orizontal și prinse în cepuri și cuie de lemn, cu păstrarea aparentă a lemnului.

Casele se încălzeau prin vetre deschise, amplasate în mijlocul camerei, unde se prepară și hrana. În opinia etnografilor și arheologilor, locuința dacilor era de suprafață, uneori puțin adânc-ită în sol, cu întrebuințarea lemnului de aceiași lungime pentru pereți, cea ce a condiționat planul casei locuit pătrat, cu acoperișul în patru ape [33].

O imagine a casei dacilor este reprezentată pe Columna lui Traian din Roma – alungită în plan, acoperită în două pante, ce reprezintă case evoluate din câmpia Dunării, alungite în plan, alcătuite din 2-3 încăperi, acoperite în două pante, cunoscute după descoperirile arheologice din Grădiștea Muncelui (Sarmisegetusa), Piatra Roșie, Popești, Giurgiu. În timpul culturii Sântana de Mureș-Cerneahov, secolele III-IV, pe teritoriul pruto-nistrean erau construite clădiri mari – lângă satele Cimișeni și Budești, ambele raionul Criuleni, Sobari, raionul Soroca. În așezările din sec-olelor V-VII, care au urmat după valul de migrare al popoarelor, au fost identificate trei tipuri de locuințe: adîncite, semiadîncite și locuința de suprafață, toate având câte o singură încăpere.

Locuința era adâncită la 0,80-, de formă rectangulară, cu dimensiunile laturilor între 2,8 și 3,7m. Într-un colț al încăperii, de obicei în partea opusă intrării, se găsea câte o vatră pentru încălzit, construită din pietre de râu sau gresie locală. La colțuri, mijlocul laturilor și în centru, avea gropi pentru susținerea acoperișului prin pari. Podeaua era o bătătură de pământ sau acoper-ită cu o lipitură groasă. Intrările erau sub forma de gârlici, în pantă, sau cu trepte consolidate cu scânduri. Locuința parțial îngropată, era un tip predominant pentru așezările din această perioadă [24].

Avea forma planului și structura constructivă similară cu locuința adâncită, dar podeaua se afla la 0,25 – 0,30m mai jos de suprafața solului. Pentru încălzit erau folosite vatra și cuptorul circ-ular boltit, scobit în peretele natural al locuinței. Au existat și case de suprafață, construite din bârne, înălțate pe sol, cu sau fără temelie, dar vestigiile acestor locuințe s-au risipit la scurt timp după părăsire. În zona colinară și de câmpie, tipul caracteristic rămâne timp indelungat casa semi-adîncită sau parțial adâncită. Pereții gropii erau căptușiți cu lemn, întărit de un schelet din pari, așezați pe tălpi solide de stejar, care susțineau acoperișul. Instalațiile de foc utilizate au fost vetrele și cuptoarele. Vatra era deschisă, de formă ovală alungită, sau circulară, lipită cu lut, înconjurată cu câteva pietre de râu, amplasată într-un colț opus intrării, în contrapantă. Pe lângă vetre în interiorul locuințelor și în afară lor erau construite cuptoare cu boltă, și cuptoare de piatră, folosite la încălzire și coacerea pâinii. În secolele VII-X predomină locuințele construite pe sol. În așezările de pe teritoriul Moldovei s-au constatat mai multe niveluri de locuire, o certă continuitate a populației autohtone pe același loc, cum se prezintă localitățile de lângă s. Hansca, raionul Ialoveni, Lucașeuca, raionul Orhei și altele. Particularitățile locuințelor din aceste așezări mărturisesc coabitarea unor etnii cu diferite preferințe constructive, printre care se remarcă slav-ii. În locuințele semiadâncite în colțul opus intrării, era construit cuptorul de încălzit în pămînt sau din pietre uns cu lut. O formă mai evoluată, reprezintă casa construită la suprafața solului, dotată cu vetre, amplasate lateral sau în fundul locuinței. Siliți adesea să părăsească vatra din cauza năvălirilor de la sfîrșitul secolului al IX-lea, marea parte a populației locale a stat mereu gata de pribegie, rămănând puține urme de locuire. Aceasta a fost una din formele „continuității mobile” care a caracterizat viața comunităților din arealul pruto-nistrean timp de câteva secole de la începutul mileniului doi. Pustiitoarea invazie din mongolilor a continuat ceva mai mult de un secol, fiind aduse tipuri noi de locuințe specifice unor regiuni îndepărtate, cu instalații de foc orientale, dar care au rămas fără continuare după destrămarea Hoardei de Aur. În ultimele șase secole locuințele sunt stabilite desăvârșit la suprafața solului și crește numărul încăperilor [33].

Reconstruirea evoluției rectilinii de la simplu la compus, este valabilă pentru locuința tradițională populară, pentru care sunt caracteristice etapele de constituire monocelular adâncită anterioare secolului al XV-lea; monocelulară de suprafață – secolele XV – XVI-lea; bicamerale de suprafață, de la sfîrșitul secolului al XVI-lea – secolul al XVII-lea, fiind utilizată în calitate de casă principală până la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Generalizarea locuinței tricamerale în calitate de casă principală are loc începând cu secolul al XIX-lea. Alături de casele monocelulare și adâncite au existat cele cu planul compus din două și trei încăperi. Locuința bicamerală și tricamerală, înainte de a se generaliza la toate categoriile populației, a cunoscut o răspândire în mediul aris-tocratic local cu multe secole în urmă. În epoca geto-dacilor sânt construite locuințe bicamerale, tricamerale și multicamerale, ale unor căpetenii locale de lângă satul Butuceni, raionul Orhei, din Grădiștea Muncelului (Sarmisegetusa), de lângă satul Popești, județul Giurgiu, etc. În perioada culturii Sântana de Mureș (Cerneahov), pe teritoriul țării au fost construite locuințe bicamerale de mari dimensiuni, care după proporții și planimetrie purtau reminiscențe ale unor tradiții specifice regiunii locuite de geto-daci. Dintre acestea sunt cunoscute locuințele din Cimișeni și Budești, raionul Criuleni, și Sobari, raionul Soroca, ultima excepțională prin prezența unei galerii din coloane de-a lungul tuturor fațadelor, de la care au rămas bazele din piatră [31].

Tehnica de construcție. Arhitectura locuinței tradiționale din Moldova, la etapa cristalizării formelor, se încadrează în peisajul arhitectural european, prezentând o serie de elemente specifice, după tehnica de construcție caracteristică unui teritoriu de tranziție între arhitectura lemnului, proprie regiunii subcarpatice și arhitectura specifică zonelor de deal și câmpie. Planul și elevația casei sunt o mărturie că locuința tradițională cu planul dezvoltat a apărut prin multiplicarea încăperilor prin aderare, în procedeu specific construcțiilor în lemn. Lemnul a fost utilizat în Moldova datorită acesibilității și ușurinței cu care poate fi prelucrat. Cea mai accesibilă tehnică de construcție au fost cununile din bârne, așezate orizontal. Sursele literare și iconografice furnizează informații, că casele de locuit de pe teritoriul Moldovei au fost construite în tehnica cununilor din bârne, așezate orizontal, cunoscută sub denumirea de „blockbau”. Bârnele erau rotunde încheiate la capete în cheutori, cu prelungirea capetelor. Drept exemplu poate servi casa din Cornova, care data, pro-babil din secolul al XVIII-lea. Elevația locuinței se realiza pe o talpă masivă din stejar ce marca conturul construcției, cioplită în muchii sprijinită pe o fundație din piatră de carieră sau bolovani de râu. În dependență de mărimea construcției, pereții se executau dintr-o singură lungime de bârnă sau din două lungimi înnădite. Prinderea bârnelor în rama ferestrelor sau în tocul ușii se făcea în tehnica amnarelor. Casele de pe teritoriul Moldovei erau lipite cu lut și văruite. Odată cu defrișarea pădurilor lemnul devine deficitar și una din tehnicile care au venit să înlocuiască cununile din bârne lungi, a fost în „paiantă”, numite specific arealului balcanic, ce corespunde tehnicii „fachwerck”, numită și „nemțească”, iar în mediul popular – „în furci”. La casele în paiantă, talpa, bârnele cosoroabei alcătuiesc scheletul lemnos de rezistență al construcției, care se completează cu o structură lemnoasă de armare din nuiele și apoi cu pământ. Talpa casei se așeza direct pe pământ sau pe piloți. În talpă se încastrau parii (furcile), la colțuri, în dreptul pereților despărțitori, în dreptul ușii și ferestrelor, apoi la depărtare unul de altul și se asamblau în partea superioară în grinzile cosoroabei. Furcile nu depășesc în înălțime 2 5-, sînt legate cu 2-3 brîe orizontale de lemn, distribuite în jurul construcției și de-a lungul pereților despărțitori [24].

Aceste brîie constituie scheletul care este împletit vertical cu nuiele de carpen, răchită, stejar, plop, alun. Peste armatura astfel constituită se bate o umplutură de pământ atât din exterior cât și din interior. Tavanul caselor era plat, constituit dintr-o sistemă de elemente lemnoase: deasupra pereților este așezată perimetral o bârnă de lemn – cosoroabă, pe care se sprijină o altă bârnă lungă, egală culungimea casei, numită coardă, instalată la mijlocul pereților laterali ai casei. Pe cosoroabele pereților longitudinali și pe coardă la intervale de 1,2- sunt așezate perpendic-ular grinzile mai scurte, care poartă structura plată de închidere, compusă dintr-o armatură de nuiele, lipită cu lut din ambele părți. La casele înstărite, grinzile pe extrados erau căptușite cu scânduri. Intervalul dintre coardă și tavan, egal cu grosimea grinzilor, era folosit pentru păstrarea documentelor, cărților și buchetelor de flori medicinale. Acoperișul caselor tradiționale era în patru ape, în pantă repede, constituit din căpriori, care formau triunghiuri verticale, cu capetele de jos sprijinite pe capetele grinzilor, iar cu vârful – pe bârna orizontală, care forma coama acoperișului. Streașina din față era mai largă, sprijinită mai mult de formă pe stâlpii prispei. Învelitoarea acoperișului era din material divers: paie, stuf, scândurele de lemn – draniță și șindrilă. La acoperișul în patru ape, cu învelitoare din șindrilă pe panta din față se făceau două ferestruie pentru aerisire și iluminare. La începutul secolului al XX-lea s-a răspândit în calitate de material de acoperire șistul – plăci subțiri de rocă, din care sînt executate învelitoarele acoperi-șurilor din satul Naslavcea, raionul Ocnița. Mai puțin răsândite, cu folosire preponderentă în satele din fostele raiale turcești, au fost acoperișurile din olane roșii (țigla), sau executate artisan-al din ciment, răspândite în zona de nord.

Oamenii au simțit din cele mai vechi timpuri că există o anumită înrudire sau măcar legătură între impulsul fanteziei artistice, cel al producerii și savurării operelor de artă, și cel al cunoașterii suprasensibile. Cine stă față în față cu niște individualități artistice constată că în cercuri foarte largi ale lumii creatorilor de artă există o anumită teamă că activitatea de creație artistică ar putea fi stânjenită dacă ei s-ar apropia de acea trăire conștientă a lumii suprasensibile din care își primește impulsurile fantezia artistică, așa cum căutăm să facem în cadrul cunoașterii spiritual-științifice suprasensibile. Pe de altă parte, în cele mai largi cercuri e cunoscut și faptul că anumite naturi de artist, care se apropie, prin activitatea lor creatoare, de ceea ce pare să-și proiecteze lumina din lumea suprasensibilă, în momentele în care își pun în activitate fantezia creatoare au un fel de clarvedere. Creatorii de basme sau alți indivizi creatori de artă, care vor să trateze mai mult lucruri care își proiectează în lumea fizică lumina din lumea suprasensibilă, știu cum apar în fața ochilor personajele, dar mai știu că ele sunt absolut suprasensibile, în așa fel încât ei au sentimentul că au relații cu aceste personaje artistice sau că aceste personaje au relații unele cu altele.[1]

Pe parcursul secolului al XIX-lea au avut loc defrișări masive. În aceste condiții s-au de-zvoltat noi tehnici de construcție a caselor, cu utilizarea mai activă a argilei. Este cunoscută tehnica din lampaci, numită zonal „chirpici” și „dulapi”. Elementele de construcție de dimens-iuni mari se pregătesc din timp, după care se așează la soare la uscat. Lampacii se așezau direct pe solul nivelat, bine bătut. Tehnica este caracteristică pentru zonele în care lemnul de con-strucție lipsește, fiind procurat doar pentru grinzile tavanului și căpriorii acoperișului. O altă tehnică de construcție din argilă este specifică mai mult zonelor complet lipsite de lemn. Pereții erau ridicați prin suprapunerea succesivă a unor straturi de pămînt moale numit ceamur, fiecare strat fiind uscat și solidificat bine înainte de continuarea operațiilor.

Casele de pământ nu aveau temelie. Pentru a le feri de umezeală, locuitorii din regiunile unde se revărsa Nistru, pentru construcția casei se ridica o platformă înaltă de 0,5-, din pământ cărat, foarte bine bătut, care se îngrădea cu nuiele, scînduri sau lătunoaie groase , numit „pomost”, pe care se construia casa [24].

Tipologia Casa moldovenească are o formă unitară ca planimetrie, volume, indiferent de tehnica și materialul de construcție utilizat. Aspectul exterior era determinat de tencuirea pere-ților și văruirea lor în interior și exterior, ce dădea impresia unor construcții din piatră. Chiar și în cazul utilizării pietrei de carieră, piatra este tencuită cu mortar de lut și văruită.

La ultimul strat se adăuga culoarea albastră – „sineală” pentru a oferi casei aspect pro-aspăt.Stratigrafia socială a comunităților sătești impunea construirea unui anumit tip de casă pentru starea respectivă. Satele din Moldova erau locuite de câteva categorii sociale: boieri (curteni), boieri mici (mazili), țărani liberi, împroprietăriți (răzeși) și țărani dependenți. Fiecare grupă socială, respecta restricțiile în construcția caselor. Soluția simplă și monumentală a casei cu trei camere s-a răspândit din secolul al XIX-lea până în secolul al XX-lea, odată cu omogen-izarea locuitorilor satului, când s-a ridicat nivelul de trai, iar frontierele sociale au fost depășite.

Din punct de vedere al elevației, se disting două categorii de case – case cu un singur nivel, care au dominat întreaga istorie a locuinței tradiționale, și case construite cu două niveluri – parter și etaj, care reprezintă arhitectura contemporană, realizată după proiecte ale arhitecților profesioniști.

Casă cu o singură încăpere este tipul arhaic reprezentat de casa monocelulară, întâlnită în unele sate mai retrase ca o locuință secundară de vară sub forma unei odăi, sau pentru bucătăria de vară, inclusă în perimetrul curții gospodărești. Case alcătuite dintr-o odaie au fost construite în afara satului, pe teritoriul moșiilor, pentru a servi de adăpost în timpul lucrărilor la câmp, dând naștere la acele„Odăi”, care au devenit nucleul unor ulterioare mici așezări gospodărești.

Case monocelulare se păstrează în fostele complexe monastice de pe teritoriul Moldovei, cum, este satul Neculăeuca (fosta mănăstire Hirova, raionul Orhei). Casa monocelulară are planul de formă pătrată, cu dimensiunile camerei de locuit relativ mari, ajungând la 5 x , determinate de funcțiile pe care aceasta trebuie să le împlinească ca loc de dormit, de pregătire și consumare a hranei, de desfășurare a unor activități casnice, de depozitare a unor piese de inventar.

Amenajarea interiorului era realizată zonal „pe colțuri”, tradiție păstrată și în locuințele cu 2-3 odăi pâîn care se făcea mai aproape de colțul stâng, pentru ca partea locuibilă a odăii să aibă legătură cu răsăritul soarelui printr-o mică ferestruică în peretele de est. În colțul opus intrării, de obicei de nord-vest, era amplasat cuptorul cu vatra în față, locul unde se prepară hrana [25].

Cuptorul boltit avea partea superioară orizontală pentru a servi ca loc de dormit pentru membrii familiei. Dea lungul peretelui din fund și lateral din față, erau întărite lavițe de lemn pe țăruși fixați în podea, acoperite cu țesături. Pe una din ele era instalată lada cu zestre, unde erau păstrate hainele bune. Odaia era iluminată de două ferestre mici în peretele de sud, între care era plasată o măsuță. În colțul opus în diagonală cuptorului, era instalată icoana familiei. Masa la care se mânca era rotundă, joasă, care după ce se servea hrana, era ridicată și instalată într-un cui. Pentru această masa erau lucrate scăunele mici pe trei picioare. Lângă intrare, pe un scaun se afla cofa cu apă potabilă. Tot acolo se afla cuierul pentru haine. Casa cu două încăperi este locuința bi-camerală, devenită tipul principal de locuință în secolele XVI-XIX, semnalându-se astfel un început de separare funcțională a interiorului pe odăi.Una din primele locuințe bicamerale a fost locuința cercetată de lângă satul Poiana, raionul Edineț, alcătuită din două odăi legate între ele printr-un gol de ușă.Din prima odaie cu intrare din exterior, se accedea în camera a doua, dotată cu un cuptor cu vatra deschisă în față.Casa bicamerală, alcătuită din tindă (din lat. tandere) și cămară (din ngr. kamara), cu funcția camerei de locuit, capată o dezvoltare longitudinală.

Încăperile comunică între ele, dispuse într-un singur corp de clădire cu acoperișul unitar în patru ape.

Tinda este mai mică decît cămara, fără ferestre sau cu o fereastră foarte mică și fără tavan. Lipsa tavanului a permis formularea ipotezei că evoluția casei de locuit de la locuința mono- celulară la cea bicamerală s-a făcut prin aderarea unei încăperi noi, menită să adăpostească uneltele de muncă, și să protejeze intrarea în casă de intemperii. Tinda rece era un spațiu de trecere, pe unde se intra în casă și în spațiul de sub acoperiș, folosit drept un loc de depozitare a unor produse alimentare și materiilor prime pentru producția casnică. Dimensiunile camerei de locuit sînt destul de mari, dar desfășurarea unor activități casnice trec din cămară în tindă, unde sunt depozitate uneltele de muncă, rezervele de cereale, instalațiile tehnice simple ca râșnița, melița etc. După primul război mondial tinda casei bicamerale crește în dimensiuni, capătă tavan și ferestre și preia o parte din funcția camerei de locuit. În tindă este scoasă gura cuptorului și trece zona de preparare a hranei, iar cămara se transformă în odaie curată. La casa cu două încăperi apare ca element arhitectural activ prispa, o destinație a căreia, în regiunile depresi-onare, era să protejeze fundația casei de umezeală, sau drept loc de odihnă, cum era la casele de la munte, unde era alcătuită din 1-2 bîrne instalate pe capetele cununilor de jos ale pereților.

Prispa se construia inițial doar numai de-a lungul fațadei principale a construcției. Case bicamerale din cununi de lemn sînt cunoscute în partea centrală a Moldovei. Ultima casă încheiată din bîrne, cu două încăperi, a fost atestată în satul Cornova, raionul Ungheni în peri-oada interbelică. A fost construită la sfîrșitul secolului al XVIII-lea în tehnica cununilor orizont-ale din bîrne, caracteristică pentru timpul cînd se păstrau pădurile în apropierea satelor.

Casa cu trei încăperi a apărut prin alipirea unei noi odăi de locuit la spațiul central, realizându-se intenția stăpânilor de a avea o cameră curată cu lucruri de preț. Modificarea casei bicamerale în casă tricamerală s-a soldat cu o compoziție spațială simetrică în raport cu tinda amplasată central. Planul conține trei încăperi, separate prin doi pereți transversali, care divizează planul alun-git al casei în încăperi de aceiași adâncime, dar de diferită lățime.

Încăperea care adăpostește vatra cu focul, a păstrat denumirea de cămară, iar încăperea nouă a obținut numirea casa mare, în sensul de casă cu destinație sacrală. În casa mare erau păstrate lucrurile de preț ale familiei, zestrea stăpânei și a fetelor de măritat, era mobilată pentru a primi oaspeți. În casa mare se peteceau cele mai importante evenimente din familie și sărbătorile religi-oase. Casa mare nu se încălzea. Amplasamentul casei mari în cadrul locuinței tricamerale, nu este distinct hotărâtă – era amplasată spre stânga, la vest, sau spre dreapta, spre est. Tinda alungită este scurtată prin amenajarea în fundul ei a unei magazii, în care se păstrau rezervele de cereale, pierzând din destinația sa complexă, rezumată la loc de trecere, pentru a intra în camerele dispuse lateral. Tipul de casă tricamerală și-a făcut apariția cu mult timp înainte de generalizarea plan-ului. Tipurile anterioare – monocelulare și bicamerale au îndeplinit funcția de locuință populară mult timp, iar tipul tricameral s-a format în mediul aristocratic. Cea mai veche casă tricamerală, depistată în urma cercetărilor arheologice, datează de la începutul secolului al XV-lea, descoper-ită în satul Vorniceni, județul Suceava. Era de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 7,16 x , construită din lemn cu adaos de chirpic, pe tălpi de lemn și aparținea proprietarului moșiei. Conacele din satele Piatra, raionul Orhei, Dolna, raionul Nisporeni, și altele, deși datează din secolul al XIX-lea, au fost construite în baza casei tricamerale, la care au fost adăugate în an-filadă noi odăi. Dimensiunile casei de locuit tradiționale variază de la o zonă la alta, în depe-ndență de activitățile gospodărești, înscriindu-se între 5,6 x , la casele vechi alungite și 8  x la casele noi. Modificările planimetrice ulterioare ale casei au fost condiționate de perfecț-ionarea sistemei de încălzire și pregătire a hranei, ce-a afectat raportul de amplasare reciprocă a camerei de locuit și al tindei, care cunoaște câteva etape. Cuptorul cu plita în față și soba, formau un complex de încălzire, care se aflau în fundul camerei de locuit. Hornul cuptorului și soba izolau cuptorul cu lejanca aferentă de restul camerei, formând un alcove pentru dormit. Fumul era evacuat prin hornuri în tindă, de unde era captat într-un coș piramidal, sprijinit pe pereții laterali, pe unde fumul se urca spre hogeag[2].

Pentru a îmbunătăți condițiile igienice, cuptorul cu plită au fost scoase în tindă, în locul magaziei, unde s-a improvizat o bucătărie separată, în camera păstrându-se soba cu plită. Spațiul strâmt pentru activitățile casnice, a condus la includerea bucătăriei înapoi în camera de locuit, care capătă un plan unghiular și scoaterea cuptorului în bucătăria de vară sau într-un șopron. Soba, folosită ca un perete despărțitor, separa spațiul bucătăriei de restul camerei de locuit, camerele păstrând o autonomie prin intrări separate și o legătură interioară prin ușa alături de sobă. În bucătăria rezultată cu o suprafață mărită, a fost amenajat colțul pentru dormit, alcătuit din lejancă, încălzită cu aerul cald și fumul de la plita de pregătit hrana, care era evacuat prin sobă, instalat între peretele din fund și exterior lateral [2].

Planimetria casei cu izolarea camerei de locuit de bucătărie, cu intrări separate, a cunoscut o răspândire largă datorită confortului obținut și sistemului constructiv rațional. Perfecționarea caselor de locuit cu trei camere continuă și în prezent. Odată cu răspândirea bucătăriei de vară, soluționată ca o clădire separată în curte, bucătăria din casa de locuit pierde însemnătatea de preparare a hranei și spațiul ei este comasat cu cel al camerei de locuit. Soba dintre bucătărie și camera de locuit este mutată în peretele despărțitor dintre fosta bucătărie și casa mare, unde se mută, în alcovul creat, și patul lejancă, cu încălzire de plita construită alături. În această variantă, toate camerele sînt încălzite printr-un singur sistem. Fațada principală a casei este orientată spre sud, mai rar spre est sau vest. În partea de jos a fațadei principale este construită prispa, element tradițional al arhitecturii casei construite pe pantele dealurilor, cînd casele erau orientate cu fața-da spre căderea de relief, iar pentru intrare se construia o platformă, la care se ajungea urcând câteva trepte. Prispa îngustă și lungă cât fațada, numită în zona Codrilor centrali „târnaț”, continua și de-a lungul fațadelor laterale. Stâlpii decorați cu crestături erau instalați la marginea prispei și susțineau versantul acoperișului, căptușit cu scânduri. În fața intrării, amplasat în axa de simetrie a fațadei principale, se construia „cerdacul” (tc. cardak) – o terasă patrulateră în plan, acoperită cu două versante laterale, care formau în față un fronton. În cazuri mai vechi, cerdacul avea un acoperiș în pante, fără fronton. Cerdacul și prispa cu coloane, folosite în combinație sau izolat, sînt elemente funcționale, constructive și artistice autentice ale arhitecturii moldovenești, ce au fost utilizate în arhitectura reședințelor nobiliare, atît rurale cât și urbane, precum și în arhitectura religioasă. Aceste elemente tectonice, care rezolvau insolația camerelor, se mai întâlnesc printre vechile construcții orășenești și sătești. Tipul de casă tricameral este răspândit în câteva variante regionale, cu caracteristici specifice pentru fiecare zonă natural-climaterică, unde aspectul exterior al casei de locuit obține expresia artistică în dependență de materialele de construcție. În zona de nord a Moldovei casele sunt dotate mai mult cu cerdacuri, care în ultimul timp sunt astupate cu geamuri. În locul cerdacului sunt folosite în fața intrării nișe în arc, similare logiilor. Prispa caselor este joasă, închisă cu parapet din lemn, dotată cu cute patru stâlpi. Ferestrele mici, amplasate perechi pentru iluminarea camerelor, au cedat locul unor ferestre mari, câte una la fiecare cameră. În centrul Moldovei sînt două zone geografice în care casa tradițională are aspect diferit, păstrându-se planul tricameral și prispa cu șase stâlpi, instalați între intervalele dintre ferestre și ușă. În zona de Codru, casele erau construite din bârne de lemn, în tehnica păstrată astăzi doar în zona subcarpatică. Din cauza defrișării pădurilor, casele se construiesc „în furci” – schelet din lemn, completat cu lut. Se păstrează aspectul tradițional, la care contribuie elementele arhitectonice din lemn prispe închise cu parapet, cu coloane decorate în partea superioară din scânduri cu ornamente traforate, motivul dominat fiind cel vegetal, inspirat din mediul natural. În partea de răsărit a zonei centrale, unde piatra de calcare are ieșire la suprafața solului, casele sunt construite cu pereții din piatră. Detaliile decorative sunt tradiționale ca gândire constructivă, dar au formă artistică, care a adus o faimă deosebită zonei Răutului de jos. Elementele prispei cu coloane, proprii casei de locuit tradiționale, au obținut expresie specifică pentru cioplitul în piatră, în care în baza unor module, a fost elaborată sistemă constructivă articulată a coloanei, alcătuită din fus, capitel și bază, postament și parapet, denumit “Ordin moldovenesc”.

Coronamentul stâlpilor intermediari ai parapetului numit „floare de piatră”, a devenit un simbol al artei populare din această zonă, utilizat la împodobirea hogeagurilor, stâlpilor porților de intrare. Aspectul caselor este activat prin policromia detaliilor, o sinteză dintre sculptură și culoare. În construcția caselor în zona de sud și în orânduirea internă a gospodăriilor se resimte influența coloniilor nemțești din Bugeac, aspectul cărora a fost implementat prin decizii ale guvernului din Basarabia în secolul al XIX-lea, mai ales în așezările care aparțineau statului [2].

Tipul de casă tricamerală, cu acoperișul în patru pante în această zonă se întîlnește rar, locuința fiind inclusă în componența unei clădiri alungite, care cuprinde sub același acoperiș grajdurile pentru vite și hambarele, amplasată cu axa perpendiculară străzii și acoperită în două pante. Decorația plastică este concentrată pe suprafața frontoanelor laterale, realizată în lemn prin tehnica de traforare. Casele din zona de sud au păstrat în decorul frontoanelor imagini alegorice străvechi, printre care șarpele, vechi simbol al pamântului, cunoscut din neoliticul cucu-tenian. În unele locuințe se păstrează sistema de încălzire specifică depresiunii dunărene, cu gura cuptorului deschisă în tindă și corpul „orb” al cuptorului aflat în camera de locuit, cum a fost arestată în satul Tochile-Răducani, raionul Leova. Casa tradițională suportă o modificare cap-itală. În cazul păstrării părții tricamerale locuința este ajustată la necesitățile crescânde de supra-față utilă prin noi încăperi. Este remarcabilă tendința de păstrarea a aspectului vechi al casei bătrânești, adosarea de camere noi fiind acceptată în spatele casei, rezultând o clădire cu un plan ce tinde spre pătrat. În ultimii 20-30 de ani, casele construite din nou de generația mai tânără, comportă o arhitectură mai monumentală, accentuând simetria clădirii și accesul de onoare. Pornind de la casa cu trei încăperi, partea din mijloc este lărgită considerabil, utilizată drept salonul familiei, casa mare păstrând funcția de cameră sacră cu obiecte de preț. Accesul în salon este soluționat printr-o verandă cu geamuri, amplasată lateral, în acest scop fiind folosită partea anterioară a încăperii laterale, de unde se accede și în camerele aflate în fundul casei. Pentru păstrarea simetriei fațadei principale, în partea opusă intrării este amenajată o verandă, folosită pentru accesul în casa mare. Modificările planimetrice și a aspectului arhitectural al casei sunt în legătură directă cu răspândirea construcțiilor auxiliare și a bucătăriei de vară, care au preluat aproape toate funcțiile casnice și gospodărești, păstrând pentru casa de locuit doar funcția resid-entială și reprezentativă a bunăstării stăpânilor. Se construiesc case cu arhitectură modernă, cu planimetria și aspectul exterior influențat de arhitectura urbană [24].

1.3. Evoluția ornamentelor populare asimilate de formele contemporane

Ornamentica obiectelor este o reproducere artistică, de obicei, simplificată prin forme figurative a realității înconjurătoare (materială, socială, spirituală). Ornamentul exprimă o latură a specificului cultural, a modului de a concepe și produce valori estetice.În creația populară, unde numele meșterilor în mare parte rămâne necunoscut, motivele ornamentale s-au șlefuit și selectat pe parcursul secolelor și mileniilor, devenind un tezaur și etalon al creației colective. Decorul întotdeauna este organic legat de funcția obiectelor, materia primă și tehnica în care sunt lucrate, variind în raport cu iscusința și starea socială a creatorului, etapa istorică de dezvoltare a societății, cu așezarea geografică și structura demografică a populației uneori în ornamente își găsesc expresia simboluri sacre ce se transmit din generație în generație și au legătură cu vechile simboluri ale poporului.

Astfel, ornamentica populară prezintă un document etnografic de importanță majoră asemănătoare graiului, muzicii, folclorului servind ca un mijloc de comunicare între generații. Pînă în prezent au ajuns numeroase forme decorative, care mărturisesc înțelegerea frumosului, însemnătatea lor ca „semne” cu anumite sensuri, simboluri ale unor credințe, legende sau mituri străvechi, care au fost îmbogățite cu multiple variante, pierzând înțelesul inițial și obținând noi conținuturi. În cursul dezvoltării artei populare decorative aplicate a fiecărui popor au loc diferite interferențe, provocate de relațiile cu etniile conlocuitoare și vecine. În creația populară întâlnim motive ornamentale de circulație universală, națională și de răspândire locală. Trăsăturile caracteristice formează într-un mod anumit stilul național, ce stă la baza culturii naționale a unui popor, în ornamentica populară, în folclor, grai, muzică ș.a. Studierea motivelor decorative din arta populară moldovenească ne poate mărturisi despre apariția și evoluția multor forme la anumite etape istorice. Între genurile de creație artistică există o anumită unitate, ce formează specificul gândirii și culturii artistice. Aici putem urmări desenul mișcărilor la dans și vom găsi mult comun cu ornamentica costumului, broderiei, țesăturilor, arta lemnului, ceramicii ș.a. În domeniul artei populare decorative și aplicate unele particularități sunt bine deslușite, ceea ce permite afirmația că ornamentica populară depinde de câțiva factori, în primul rând de materia-primă întrebuințată și tehnica de obținere a decorului, de funcția, conținutul tematic sau semnificația motivelor ornamentale. Astfel fiecărui gen de artă, fie prelucrarea lemnului sau a metalelor, olăritul, sau broderia, țesutul decorativ sau alesul covoarelor îi corespund trăsături decorativ-artistice specifice [25].

Simbolul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate precepte și 'credințe, împărtășind informații și stârnind emoții mai puternice decât un întreg dosar. Este întra-devăr o formă internațională de comunicare ce depășește barierele de limbă, istorie, naționalitate, cultură și religie. Dar de ce este atât de puternică această formă de stenografie? De ce evocă răspunsuri instinctive atât de profunde? Ce este, de fapt, un simbol sau un semn? Ce sunt semnele și simbolurile? în general vorbind, semnul este un indicator care reprezintă un obiect sau o direcție, în timp ce simbolul are o anumită implicație, este conotiv, pentru că stârnește răspunsuri emoționale și reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea) un obiect, o ființă etc.

Definițiile din dicționare sunt din necesitate scurte și superficiale: cuvântul „semn" (care derivă din latinescul signwn, o marcă) este definit în general ca ceva care transmite o informație specifică, pe când „simbol" (din latinescul symbolum) poate fi interpretat ca ceva ce reprezintă altceva; cele două cuvinte se confundă. Originea cuvântului „simbol" este foarte interesantă. El derivă dintr-un obicei grecesc antic, acela de a sparge în bucăți o tăbliță de lut, revenindu-i o piesă fiecărui membru al grupului, la despărțire; când grupul se aduna din nou, piesele se reasamblau — sum- ballein, „a le aduna împreună" ca într-un mozaic, și astfel, se confirma identitatea individuală a grupului. Scoicile Misterelor Eleusine îndeplineau o funcție similară. Astfel, a luat naștere cuvântul grecesc sumbo- lon, „semn de recunoaștere" și, de aici, s-a dezvoltat latinescul symbolum. Dar pentru că sunt legate de limitarea de limbaj, definițiile neinteresante ale lexicografilor nu pot cuprinde deplina semnificație a semnelor și a simbolurilor, ci exprimă multitudinea de înțelesuri pe care le reprezintă, descriu cum comunică mesajul sau explică de ce ne vorbesc atât de profund. Sunt atât de potente, încât Confucius declară că „semnele și simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile".

Probabil că cele mai timpurii dovezi ale folosirii simbolismului de către om se pot descifra în picturile și gravurile rupestre paleolitice și neolitice care datează de aproape 30.000 de ani, ca cele de la Lascaux, în Franța, sau de pe continentele african și australian. În aceste prezentări pictografice, omul primitiv nu a descris doar portretele vânătorilor și ale bestiilor, ci a creat simboluri geometrice, inclusiv cercuri, spirale și linii — forme care păstrează niște semnificații simbolice ale acelor timpuri. Primitive cum sunt, raportate la standardele moderne, desenele din peșteri demonstrează necesitatea omului de a reflecta atât la mediul înconjurător natural și la încercarea de a da sens unei lumi aparent haotice, cât și la determinarea locului său în ea.

În mileniul anterior dezvoltării științelor moderne, fenomenele naturale reprezentau o enigmă pentru omul care nu putea să-și explice răsăritul și apusul Soarelui, fazele Lunii, apariția instantanee a tunetului și fulgerului. În căutarea explicațiilor și, deoarece încerca explicații prin ceea ce cunoștea și îi era familiar, omul primitiv a atribuit forțelor supranaturale, mitologice, cauza acestora: de exemplu, Soarele era privit ca manifestarea puterii masculine supreme, ca opus al entității feminine, al Lunii, iar tunetul și fulgerul erau dovada furiei cerești. Animalele care trăiau alături de om erau considerate, în mod similar, ca fiind dotate cu puteri supranaturale, întocmai ca și copacii, plantele, formele geografice, munții și oceanele. Atribuirile simbolice au dus inevitabil la apariția întrebărilor cosmice privind geneza, relația între rai și Pământ și poziția omului în marea schemă de rânduială a lucrurilor, care nu puteau fi eludate. Conturând termenii de referință familiari umanității, Universul s-a identificat treptat cu niște simboluri ca: oul, care în termeni cosmici s-a născut din apa primară ce țîșnește în rai și pe Pământ, sau pomul vieții, axis mundi sau axa lumii – cu rădăcinile pe celălalt tărâm, cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ și cu vârfuri ce ajungeau în rai, unind astfel cele trei tărâmuri.

Religie și mitologie. Conceptele cosmice ale primelor simboluri au evoluat ulterior îmbrăcând forme religioase valide pentru formarea unei multitudini de vederi asupra lumii și pentru crearea unor limbaje simbolice noi. De exemplu, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeități onmipotente care guvernau fiecare aspect al vieții și al morții și le reprezentau prin niște imagini vizuale vaste, incluzând aici și hieroglifele. Datând din 3.100 î.H., hierogliefele au la bază un limbaj complex, reprezentațio-nal de fonograme (semne simbolice ale sunetului) și ideograme (simboluri care prezintă concepte), erau indubital cele mai sofisticate din sistemele simbolice timpurii; însă această perioadă a cunoscut nașterea unor simboluri care au relevanță și astăzi, ca pentagrama iudaică și zvastica civilizației hinduse.

Vechii greci au venerat, de asemenea, o pluralitate de zei al căror simbolism colectiv a fost atât de puternic, încât l-au adoptat și romanii, preluându-l cu nume latine, demonstrând astfel rezonanța durabilă a efectului particular al simbolurilor. Practici similare se constată în asimilarea simbolurilor păgâne de creștinătate sau în împletirea religiilor hindusă și budistă. Fiecare dintre acestereligii a dezvoltat o mare varietate de simboluri, menite să reprezinte aspectele specifice ale credinței lor. Exemplele includ crucifixul, zeul cu cap de elefant Ganesha al hinduismului și imaginea lui Buddha. În căutarea explicării inexplicabilului, creaturi fantastice – ca Sfinxul, Minotaurul grecesc, Nagas hindus sau fenicșii chinez și vestic, unicornii și dragonii- au început să populeze mitologia lumii, iar formele lor hibride extraordinare să simbolizeze personaje și puteri.

Triunghiul – este un simbol al focului, al gîndirii, al sentimentului. Daca acesta este cu varful in sus focalizeaza energia în acea directie, ascendent, fiind totodata un simbol masculin.

Triunghiul cu varful in jos semnifica manifestarea în materie și este un simbol feminin. Triunghiul echilateral simbolizează omul echilibrat. În natură triunghiul ne apare sub forma trinității. În toate culturile spirituale creația apare prin mijlocirea a trei aspecte fundamentale, a celor trei cîmpuri de forța: acțiune, reacțiune si neutralitate. Exemple ale trinitatii:Tatăl, fiul si Duhul Sfant – in crestinism; Pitha, Kapha si Vatha – in ayurveda; Tamas, Rajas si Satva – în tradiția samkia si yoga; Minte, trup si spirit – intelepciunea grecilor antici;

Cercul – este simbolul universului, așa cum punctul reprezintă ființa supremă care il susține. Centrul cercului este intotdeauna la egală distanța de toate punctele aflate la periferie. De aceea cercul este și un simbol al echilibrului. Punctul este o expansiune care dă nastere cercului, a manifestării. Un cerc cu un punct înauntru este simbolul soarelui, al spiritului care hranește materia. Cercul este totodată simbolul eternei reintoarcerii, al ciclicitații care se regasește în natură sub forma anotimpurilor, zilelor, fazelor lunii etc, regasindu-se chiar si la nivel celular. In cele 5 elemente cercul este simbolul aerului, al spatiului, expansiunii [11].

Pătratul – pătratul semnifica pămantul, stabilitatea. Cele patru laturi sunt ancorate în cele patru puncte cardinale. Este o figură statică dar care dă naștere ritmului. În natură este reprezentat de cele patru spații (puncte cardinale), cele patru anotimpuri. Este baza pe care apoi se inalță varful clădind piramida, simbol al perfecțiunii. Pătratul este și simbol al minții închise și al instinctelor primare, ce țin de pămînt [11].

Rombul – actiunea Cerului, reactiunea Pamintului, polarizarea Mintii si a Inimii (sau stingii si dreptei) au creat rombul,  simbolul nasterii sau al renasterii. Viata apare ca lupta, armonie, pace, polarizare a patru elemente: Cer, Pamint, Suflet, Spirit. Un fizician atomist modern ar scrie in loc de Cer, Pamint, Suflet, Spirit – Sus, Jos, Stinga, Dreapta. Actiunile si reactiunile acestor patru forte creaza Rombul, locul unde noua viata apare pentru  “to be or not to be”. V-ul care urmeaza dupa structura rombica de la Mezin ne sugerează că destinul viitorului om este protejat de Cer. În fine este sugerată calea de naștere a omului [11].

Sistematizarea elementelor, motivelor, și compozițiilor ornamentale de pe diferite obiecte de artă populară moldovenească arată că ele deosebesc după forma sau felul de stilizare. Privind la ornamente prin prisma semantică, a conținutului lor deosebim ornamente geometrice sau abstractizate, concrete sau realiste și simbolice (mitologice, religioase, emblematice ș.a.). Unele dintre motivele ornamentale sunt comune ornamenticii multor popoare. Dintre acestea menționăm: motivul care simbolizează soarele, arborele vieții, apa, coarnele berbecului, vârtelnița (semnul succesiunii celor 4 anotimpuri), etc. În arta populară moldovenească există un repertoriu foarte bogat de motive – „semne” ornamentale cu o semnificație deosebită, exprimată atât prin importanța ce le-o acordă meșterii populari, cît și prin frecvența lor în diferite genuri de artă. În ornamentica populară moldovenească întâlnim mărturii ale unor concepții străvechi. Drept exemplu servesc motivele: semnele solare, arborele vieții, imaginea omului, calului, șarpelui, semnul crucii ș.a. O multitudine de motive și compoziții ornamentale interesante ne oferă țesăturile și covoarele moldovenești, a căror forme ornamentale pe parcursul istoriei au suferit mari schimbări, determinate de influențe externe, gusturi estetice urbane, ale modei și dezvoltării intense a industriei [11].

Ornamentele populare migrând și fiind relativ rapid asimilat în celelalte stiluri preponderent contemporane. De asemenea, folosirea liniilor de compoziție de forme se remarcă ca fiind cele mai apreciate acelea ce au fost compuse în ornamente populare larg răspândite în etnologia națională. Stilul etno moldovenesc se caracterizează prin preluarea unor elemente decorative care se găsesc pe textile sau ceramică și prin folosirea unor elemente de mobilier popular decorat.

Stilul modern este caracterizat de culori neutre, nuanțele cele mai utilizate fiind cele de alb și negru. De asemenea, se mai folosesc diverse nuanțe de maro, crem, bej, gri. Pentru accente și decorațiuni vom utiliza culori mai vii însă niciodată nuanțe contrastante, nepotrivite. De exemplu, dacă pereții camerei au fost vopsiți în alb, ei sunt decorați ulterior cu tablouri abstracte, în nuanțe vii. Dăcă în schimb pereții au fost vopsiți în culori mai puternice, restul decorațiunilor vor avea nuanțe neutre [29].

Pentru a evita monotonia și a focaliza atenția asupra unor elemente decorative, vom asimila strategic diverse obiecte de mobilier (fotolii, scaune, măsuțe, canapele) în culori puternice evident folosite din actualul tematicii etnici naționali moldovenești. Piesele de mobilier sunt foarte simple, fără încărcături decorative, de culori deschise sau foarte închise și sunt realizate din lemn în combinație cu metal sau sticlă. Din acest punct de vedere, stilul modern seamană perfect cu cel minimalist. Se merge pe ideea creării unui spațiu cît mai aerisit și luminos.

Mobila masivă și sofisticată este înlocuită cu una cu dimensiuni cît mai reduse și functională. Dulapurile și mesele au diverse spații de depozitare și separare a obiectelor. Canapelele și taburetele au picioarele expuse, iar paturile sunt de regula joase și acoperite de cuverturi simple, fără frînjuri. În ciuda aparenței de sobrietate, liniile stilului contemporan sunt calde, cu forme rotunjite.

Podeaua, este deschisă sau foarte închisă, și este realizată de regulă din lemn sau pal- melaminat. Sunt preferate carpetele și covorașele mici, simple, realizate din materiale de calitate, eventual din lână. Sunt evitate în totalitate covoarele încărcate. Eventualele covorașe sunt folosite în special în perioadele reci. Caracteristic stilului se va prefera decorațiunile din metal, sticlă, piatră și lemn, ce au dimensiuni mari. Ne vom lăsa conduși de principiul „ puțin înseamnă mai mult” astfel ca e de preferat să se folosească foarte puține dar de efect. Stilul contemporan mizează în primul rând pe elemente-cheie poziționate strategic, pe individualitate și imaginație.

Camerele sunt înfrumusețate adesea prin aranjamente florale așezate în vase decorative simple, eventual cu forme ciudate sau prin ghivece cu arbuști, bambus, palmieri și cu aspect mai deosebit, care dau un aer vesel încăperii. Tablourile sunt așezate de regulă asimetric, încercând-use anularea unor clișee decorative. De asemenea, sunt utilizate și diverse tablouri așezate in grup astfel încât să pară că realizează împreună un tot unitar, o opera de artă de sine stătătoare.

Orientîndu-ne la limetele expuse de stilul modern vom folosi ornamentele, obiectele și mobilierul popular raportând la o asimilare eficientă in contextul lărgit al parametrelor oferite de stilul dat. Astfel ținând cont de aceste condiționări vom obține rezultatul scontat [29].

1.4. Concluzii la capitolul 1

În concluzie reflectând asupra celor spuse observăm un ansamblu de nuanțe și efecte ce evoluționează în tandem oferindune posibilitatea prin interacțiunea acestora la obținerea unor studii concludente asupra situației propuse în continuare la relizarea celor propuse. Fără evaluarea studierea și analiza de caz nu putem realiza obiectivul nostru de a proiecta locuința dată. Așadar prin prizma cunoștințelor și studiului avansat în ceia ce a fost, ceia ce este, putem obține ceia ce vrem și ceia ce va putea fi pe viitor un punct de referință în activitatea nostră primordială. Scopul propus a fost de a aduce la cunoștință posibilitățile oferite de artă, de exprimări prin care putem ofere spațiului vizat “eu”-l propriu ce îl va face unic prin destinația sa vitală, practică și socială. De asemenea din informația dată să se obțină o idee mai largă privind posibilitațile unice a expresiei artistice. Pentru a începe un proiect de design interior trebuie sa începem prin a face un mic studiu asupra lucrurilor care ne plac și ne definesc, asupra mesajului pe care vrem să îl transmitem printr-o anumită amenajare, despre stilul noastru de viața gusturile și așteptările noastre. Interiorul unui spațiu depinde de oamenii care locuiesc în acest spațiu, de personalitatea, activitatea lor, care îi influențează pe toți cei care vor intra în acest spațiu. Așadar, definirea stilului presupune o cunoaștere de sine, a persoanelor care locuiesc în spatiul respectiv, dar și a tendințelor de influențare ale celor care vizitează spațiul destinat amenajării.

2 NORMATIVELE PRIVIND PROIECTAREA RELIZAREA ȘI EXPLOATAREA CASELOR DE LOCUIT

2.1. Principii de proiectare a spațiului locativ

În domeniul imobiliar, este vorba despre o modalitate de a proiecta o casă în care toată lumea să poată trăi bine, fără să fie nevoie să se adapteze. Tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, mari sau mici, cu sau fără dizabilități toți trebuie să locuiască într-o casă sigură și adăptată la diferitele lor nevoi.

Există șapte principii care vă ajută să vă creați locuința ideală pentru întreaga familie. 1. Utilizarea echitabilă

Într-o casă care respectă principiile de proiectare universală, toți utilizatorii trebuie să poată avea acces în mod egal la toate utilitățile casei. Designul trebuie să placă fiecarei persoane care locuiește acolo sau care vine în vizită. Locuința trebuie să ofere, de asemenea, același nivel de securitate pentru toată lumea.

2. Flexibilitatea utilizării

Explică că la proiectarea casei arhitectul trebuie să ia în considerare o gamă largă de preferințe și preocupări individuale, pentru tot ciclul vieții celor care locuiesc in ea.
3. Simplitate și intuitivitate

Cum experiența și capacitatea cognitivă variază de la o persoană la alta, amenajarea și echiparea unei locuințe construite pe principiile de design universal ar trebui sa fie simplă și să funcționeze într-o manieră intuitivă.

4. Perceptibilitate de informare

Principiul de design universal încurajează transmiterea de informații prin intermediul simțurilor. Combinând vederea, sunetul și atingerea li se permite tuturor să utilizeze diferitele elemente ale casei în condiții de siguranță și în mod eficient.

5. Toleranța pentru eroare

Se poate ca o persoană care să nu ajungă la rezultatul dorit de la prima încercare. Cu toate acestea, trebuie să reducă din consecințele negative. Proiectantul trebuie să implementeze caracteristicile de securitate în funcție de modul în care spațiul și produsele vor fi utilizate de catre fiecare persoană.

6. Efort fizic redus

Un alt aspect al designului universal este de a limita forța, rezistență și dexteritate necesară pentru a accesa sau pentru a folosi spațiile și produsele din casă.

7. Dimensiuni și spațiu pentru utilizare

Proiectantul trebuie să ia în considerare spațiul necesar pentru a avea acces la toate camerele anexele și echipamentele. Astfel, toți membrii familiei, precum și vizitatorii, ar trebui să aibă acces la toate elementele locuinței.

2.2. Categoriile și clasele de bază ale clădirilor de locuit

Tipologii – clădiri de locuit – în funcție de:

1. Zona teritorială:1) urbane – clădiri de locuințe amplasate în cadrul zonei urbane; 2)rurale – clădiri de locuințe amplasate în cadrul zonei rurale.

2. Modul de locuire:1)unifamiliale (individuale) – clădiri de locuințe pentru o familie (o locuință); 2)semicolective – clădiri de locuințe pentru mai multe familii(mai multe locuințe), având acces propriu și lot folosit în comun; 2)colective – clădiri de locuințe pentru mai multe familii (mai multe locuințe), avînd acces și lot folosit în comun.

3. Conformare și amplasare pe lot:1)izolate – clădiri de locuințe amplasate izolat, în cadrul unui lot; 2)cuplate – clădiri de locuințe cuplate câte două, pe limita dintre două loturi; 3)înșiruite – clădiri de locuințe amplasate pe întreaga lățime a loturilor; 3)covor- clădiri de locuințe (de forma L sau U) amplasate în (REȚEA) lot, pe limita a două sau trei laturi, cuplate sau nu, cu clădirile vecine; 4)terasate – clădiri de locuințe cu apartamente suprapuse în retragere, pe teren în pantă.

4. Regimul de înălțime: a) foarte redus – P, P + l; b) redus- P + 2 P + 5; c) mediu – P + 5 P+ll; d)înalt- clădire la care cota pardoselii, ultimului nivel folosibil, este situată la peste față de nivelul terenului (carosabil adiacent); e) foarte înalt – idem, la . [5].

2.3. Clasificarea și cerințele de calitate a clădirilor de locuit

Pentru obținerea unor construcții de calitate corespunzatoare, conform normelor legale, sunt obligatorii realizarea și menținerea, pe întreaga durată de existență a construcțiilor, a unor cerințe esențiale. Acestea sunt prevăzute de legislația în vigoare și normativele de construcție. Una dintre cerințe, foarte importantă, este ca urmatoarea construcție sa aibă rezistența mecanică și stabilitate. De asemenea, ea trebuie să garanteze securitatea la incendiu, dar și să respecte prescripțiile legale în vigoare, relative la igiena, sănătate și mediu.

Rezistența și stabilitate. Clădirile de locuințe vor fi proiectate și realizate astfel încât să fie satisfăcută cerința de calitate „rezistență și stabilitate" conform reglementărilor tehnice. Prin aceasta se înțelege că acțiunile susceptibile de a se exercita asupra lor în timpul execuției și exploatării nu vor avea ca efect producerea vreunuia dintre următoarele evenimente:

a. prabușirea totală sau parțială a construcției;

b. producerea unor deformații și/sau vibrații de mărime inaccep-tabilă pentru exploatarea normală;

c. avarierea elementelor nestructurale (închideri, compartimen tări, finisaje), a instalațiilor și a echipamentelor ca urmare a deformații lor excesive ale elementelor structurale;

d. producerea, ca urmare a unor evenimente accidentale, a unor avarii de tip „prăbușire progresivă", disproporționate în raport cu cauza inițială care le-a produs.

Cerința de calitate „rezistență și stabilitate" se referă la toate părțile componente ale clădirii precum și la terenul de fundare,respectiv:

a)infrastructura (fundații directe, fundații indirecte, ziduride sprijin etc.);

b)suprastructura (elemente și subansambluri structuraleverticale și orizontale);elemente nestructurale de închidere; elemente nestructurale de compartimentare; instalații aferente clădirii; echipamente electro-mecanice aferente clădirii; terenul de fundare [27].

Cerința de calitate „rezistență și stabilitate" trebuie să fie satisfăcută, cu o probabilitate acceptabilă, în timpul unei durate de exploatare rațională din punct de vedere economic.

Satisfacerea cerinței de calitate „rezistență și stabilitate" se poate asigura numai în cazurile în care: nu intervin situații de solicitare cu probabilitate deosebitde mică de producere și care nu au fost avute în vedere la proiectare; Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurala, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.

Durabilitatea reprezintă durata de funcționare normală în timp a principalelor elemente de construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime și poate fi: ridicată (de gradul I) și este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 și 100 de ani; normală sau obișnuită (de gradul III) între 20 și 50 de ani. Condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența materialelor și elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-dezgheț, umiditate, coroziune, acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea mediului înconjurător: agenți atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.

Construcțiile cu durată de funcționare mai mica de 20 de ani sunt considerate construcții cu character  provizoriu.

Rezistența la foc  reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistentei și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesiva cu efecte ce pot compromite integritatea și siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este dependentă de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (inglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termica mica, vopsea intumescenta, diverse placări cu elemente incombustibile). În anumite situații se folosesc complementar și mijloace de protecție activă: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.

Cerințe privind rezistența, stabilitatea, ductilitate și rigiditatea elementelor structurale ce se referă la îndeplinirea condițiilor de proiectare privind atât capacitatea lor portantă, menținerea echilibrului și capacitatea de disipare a energiei, necesare menținerii integrității de ansamblu a structurii, cât și limitarea deformaților excesive, a preîntâmpinării vibraților și a altor condiții necesare asigurării unei exploatări normale.

Condițiile fizice și igienice sunt legate de realizarea unui climat interior corespunzător prin considerarea următorilor factori, și anume: temperatură, umiditate, iluminare, viteza și circulația curenților de aer, evacuarea aerului viciat etc.

Condițiile de ordin arhitectural trebuie sa asigure un aspect estetic plăcut, cu compoziție arhitectonică optimă realizând în același timp o funcționare optima conforma destinației construcției

Condițiile economico-organizatorice privesc în general costul construcțiilor, tehnologia de execuție și posibilitățile de industrializare, materiale folosite, soluții tehnice, termenul de execuție și punerea în funcțiune.

Robustețea care sa asigure prin alegerea judicioasa a sistemului structural rezistenta acestuia și evitarea colapsului în cazul unor situații precum atacuri teroriste etc.

Siguranța în exploatare Cerința de siguranță în exploatare se referă la protecția ocupanților în timpul utilizării locuinței, precum și a spațiului aferent (legătura dintre stradă și clădire), și are în vedere următoarele condiții tehnice de performanță:

A. Siguranța circulației pietonale;

B. Siguranța circulației cu mijloace de transportmecanizate;

C. Siguranța cu privire la riscuri provenite din instalații;

D. Siguranța în timpul lucrărilor de întreținere;

E. Siguranța la intruziuni și efracții [27].

A). Criterii și niveluri de performanță corespunzătoare condiției tehnice de performanță

Siguranța circulației pietonale. Siguranța circulației pe căi pietonale exterioare traseul pietonal trebuie să fie clar, vizibil și bine diferențiat de cel carosabil, prin rezolvare în profil transversal, prin material, sau prin culoare; între clădire și carosabil trebuie să existe trotuar; toate căile pietonale vor avea: 1)lățime liberă de (se admite min. lățime, cu condiția asigurării, la intersecții și schimbare de direcție, a unui spațiu de 1,50 x pentru manevră scaun rulant);

2) înălțime de max. 0,20m; înălțimea liberă de trecere, pe sub obstacole izolate, va fi: min. 2,10m; ieșirile din garaje sau parcaje trebuie bine marcate și semnalizate, astfel încât să fie vizibile în orice condiții atmosferice; în dreptul ieșirilor din garaje sau parcaje, trotuarul va fi întrerupt și rotunjit la colțuri; căile pietonale, adiacente căilor carosabile cu trafic intens, trebuie să fie asigurate cu balustrade de protecție (h = ), sau spațiu verde de siguranță; stratul de uzură, al căilor pietonale, va fi astfel rezolvat, încât să împiedice alunecarea, chiar și în condiții de umiditate; panta căii pietonale va fi: 1)în profil longitudinal – max. 5 %; 2)în profil transversal – max. 2 %; denivelările admise pe traseul pietonal (dacă nu pot fi evitate), sunt de: max. ; rosturile între dalele pavajului, sau orificiile de la grătarele pentru ape pluviale, vor fi de: max. l ,5cm; pe parcursul căilor pietonale, în spații deschise, aflate pe terenuri accidentate, sau în zone cu vânturi puternice, se vor prevedea grilaje joase, sau balustrade având:h = min. (recomandat ÷ , având mână curentă inclusiv la ); la acoperișurile cu pantă mai mare de 30° se vor prevedea opritoare de zăpadă, pentru a se evita accidentarea pietonilor.

B). Criterii și niveluri de perfomanță corespunzătoare condiției tehnice de performanță:

Siguranța circulației cu mijloace de transport mecanizate. Siguranța deplasării cu ascensorul

a. clădirile etajate se vor dota cu: 1)min. 1 ascensor – la clădiri cu mai mult de P + 3 etaje; 2)min. 2 ascensoare – la clădiri cu mai mult de P + 5 etaje, astfel conformate încât să permită și transportul mobilierului de dimensiuni mari; una din cabinele bateriei de lifturi, trebuie să fie dimensionată și conformată astfel încât, să poată fi utilizată și de către persoane blocate în scaun rulant: 1)dimensiunea cabinei va fi min. 0,80 x (rec.1,10 x ); 2)dimensiunea platformei de acces în cabină va fi min. 1,50 x (rotație completă scaun rulant); b. diferența de nivel admisibilă, între cabină și palier, va fi: max. ± ; c. se vor prevedea garnituri de cauciuc, la toate muchiile cabinei; d. se va prevedea un sistem de siguranță eficient; e. se vor predea butoane luminoase de alarmă; f. în interiorul cabinei (în clădiri înalte) se va prevedea interfon; g. rația de aer proaspăt în cabină, va fi: 1)

litru/sec/persoană (atât în regim normal, cât și în caz de avarie); h. temperatura în cabină, va fi:1)t = ± față de temperatura palierelor; i. nivelul de presiune acustică, admis în cabină, va fi: max. 65 db.

(A) – în absența ocupanților și a altor surse exterioare; j. nivelul de iluminare curent în cabină și pe paliere, va fi: min. 50 Ix;

C). Criterii și niveluri de performanță corespunzătoare condiției tehnice de performanță:

Siguranța cu privire la riscuri provenite din instalații.

Siguranța cu privire la riscul de electrocutare

a. tensiuni nominale de lucru: 1)Un = max. 220 V – pentru corpuri de iluminat, 2)Un = max. 400 V – pentru utilaje electrice (forță) (în cazul în care pardoseala este bună conducătoare de electricitate, trebuie îndeplinite și alte condiții, conform STAS 12604 și conform I 7);

b. tensiuni de atingere și de pas:1. pentru echipamente utilizate în spații supraterane: U = max.

65 V c.a. (U – max. 120 V c.c.), pentru deconectare în ≤ 3 s, U = max. 50 V c.a. (U = max. 65 V c.c.), pentru deconectare în > 3 s; 2 pentru echipamente utilizate în spații subterane: U = max. 24 V c.a.;

c. curenți nepericuloși (intensitatea suportată de corpul omenesc): Ih = max. 10 mA

d. rezistența de dispersie a prizei de pământ:R = max. 4 Ω – pentru instalația electrică de joasă tensiune; R = max. l Ω – când priza de pământ este comună pentru joasă tensiune, medie tensiune și pentru paratrăsnet;

D). Criterii și niveluri de performanță corespunzătoare condiției tehnice de performanță:

Siguranța în timpul lucrărilor de întreținere. Siguranța cu privire la întreținerea vitrajelor

a. parapetul ferestrelor trebuie să aibă înălțimea de siguranță corespunzătoare, conform prevederilor STAS 6131;

b. nu se recomandă utilizarea ferestrelor cu deschidere exterioară (în caz că se utilizează, trebuie asigurată întreținerea acestora în condiții de siguranță);

c. pentru întreținerea ferestrelor fixe, aflate la mai mult de 4,00 m înălțime, vor fi prevăzute elemente locale de ancorare, pentru susținerea persoanelor ce asigură curățenia acestora;

d. ferestrele, ce nu pot fi întreținute prin exterior, vor fi astfel alcătuite încât, să poată fi curățate din interior, în condițiide siguranță;

e. pentru întreținerea suprafețelor mari vitrate (perețicortină, luminatoare) vor fi prevăzute, pe fațade, utilaje speciale cu caracter permanent, astfel conformate încât să asigure protecția persoanelor autorizate să execute lucrările de întreținere.

Siguranța cu privire la întreținerea casei scărilor

a. scările vor fi astfel rezolvate, încât să faciliteze executarea lucrărilor de întreținere și decorare a elementelor adiacente (pereți, ferestre):

1)podestele vor fi conformate și dimensionate cores punzător; balustradele (parapetele) vor fi rezistente și corespunzător alcătuite și dimensionate;

2) ferestrele de pe casa scării, vor fi astfel amplasate și conformate,încât să fie accesibile întreținerii, în condiții de adiacente, fără risc de accidentare. Siguranța cu privire la întreținerea acoperișurilor..la acoperișurile terasă se va prevedea o balustradă (parapet) de protecție perimetrală, având: h = – la clădiri cu înălțime de max. ; h = – la clădiri cu înălțime între 15,00 ÷ , h = l, – la clădiri cu înălțime peste ;

b. la acoperișurile în pantă, se vor prevedea elementediscontinui de ancorare, pentru susținerea persoanelor, sau echipamentelor necesare operațiilor de întreținere și reparare;

c. pentru accesul pe acoperiș prin exterior, în cazul în carenu există posibilitatea accesului din interior, se vor utiliza scări speciale fixe, montate pe fațadă, conformate astfel încât să excludă riscul accidentării, și poziționate astfel încât să nu faciliteze intruziunea și efracția [23].

(E). Criterii și niveluri de performanță corespunzătoare condiției tehnice de performanță: Siguranța la intruziuni și efracții.Siguranța cu privire la împrejmuiri (cazul clădirilor individuale cu curte)

a. pentru împiedicarea escaladării răufăcătorilor, înălțimea gardului va fi de: securitate normală -h = min. l ; securitate puternică – h = min. ; securitate maximă – h = min. + măsuri suplimentare de securitate, în funcție de solicitarea beneficiarului;

b. la partea superioară a gardului, se vor prevedea elemente ascuțite, sau alte măsuri de siguranță, în funcție de gradul de securitate dorit;

c. pentru împiedicarea penetrării, eventualele orificii (diametru sau lățime) în suprafața gardului, vor avea: 1)pentru securitate normală – max. ; 2)pentru securitate puternică – max. l0 cm;3) pentru securitate maximă – gard opac.

Siguranța cu privire la incinta clădirii (cazul locuințelor individuale) măsuri de prevenire a intru-ziunilor: 1) accesele în incintă, căile de circulație către clădire, precum și întreaga suprafață a incintei, trebuie să fie ușor vizualizată din interiorul clădirii; 2) amenajările exterioare trebuie astfel rezolvate, încât să nu obtureze câmpul de supraveghere și să nu faciliteze ascunderea răufăcătorilor.

Siguranța cu privire la închiderile perimetrale ale clădirii

a. măsuri de împiedicare a cățărării și pătrunderii prin efracție în clădire:1)fațadele trebuie concepute și realizate astfel încât, să nu permită pătrunderea infractorilor în interiorul clădirilor, prin cățărare, escaladare, sau distrugerea elementelor de fațadă;2)grilajele de protecție a golurilor, vor avea spațiul dintre elementele componente (diametru sau lățime) de max. ;

b. măsuri de împiedicare a intruziunii animalelor, sau a insectelor dăunătoare:1) elementele de fațadă, multistrat, realizate din materi ale ușoare, vor fi astfel rezolvate, încât să împiedice pătrund-erea rozătoarelor în interiorul panourilor;2) golurile din fațade (ochiuri mobile de ferestre, guri de evacuare aer viciat, prize de aer proaspăt) vor fi astfel protejate încât, pe timp de vară, să împiedice intruziunea insectelor;3) rețeaua de evacuare a apelor uzate va fi concepută și realizată astfel, încât să nu permită pătrunderea rozătoarelor în interiorul clădirii.

Siguranța cu privire la acoperișuri măsuri de prevenire a intruziunilor:1)accesul pe acoperiș se va asigura, pe cât posibil, din interiorul clădirii;2)luminatoarele și chepengurile trebuie astfel alcătuiteși rezolvate, încât să nu permită pătrunderea infrac torilor în interiorul clădirii.

Siguranța cu privire la compartimentări interioare măsuri de prevenire a intruziunilor: pereții de separare, între apartamente, trebuie să fie astfel concepuți și realizați, încât să nu permită pătrunderea infractorilor dintr-un apartament într-altul: să reziste la impact; să nu poată fi demontați.

Siguranța la foc

Cerința de calitate privind siguranța la foc a clădirilor de locuit presupune ca soluțiile proiectate, realizate și menținute în exploatare să asigure, în caz de incendiu, următoarele condiții tehnice
de performanță: protecția și evacuarea utilizatorilor, ținând seama de vârsta și de starea lor fizică;

limitarea pierderilor de bunuri;

preîntâmpinarea propagării incendiului;

protecția pompierilor și a altor forțe care intervin pentru evacuarea și salvarea persoanelor, protejarea bunurilor pericli tate, limitarea și stingerea incendiului și înlăturarea unor efecte negative ale acestuia.

Condițiile minime de calitate pentru fiecare caz concret, se vor stabili de către proiectant, pe an-samblul construcției respective, conform reglementărilor de specialitate în vigoare la data proiec-tării, urmând a fi completate de beneficiar cu reguli și măsuri specifice.

Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului

Cerința de igienă, sănătatea oamenilor și protecția mediului, presupune conceperea și realizarea clădirilor de locuințe, precum și a(părților lor componente, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea ocupanților, urmărindu-se asigurarea următoarelor condiții tehnice de performanță:

A. Igiena aerului

B .Igiena apei

C .Igiena higrotermică a mediului interior

D .Insorirea

E .Iluminatul

F.Igiena acustică a mediului interior
C. Calitatea finisajelor

H. Igiena evacuării apelor uzate și a dejecțiilor

I. Igiena evacuării deșeurilor și a gunoaielor

J. Protecția mediului exterior

(A). Igiena aerului: Condiția tehnică referitoare la igiena aerului, presupune asigurarea calității aerului din interiorul clădirilor de locuințe, respectiv asigurarea unei ambianței atmosferice corespunzătoare, astfel încât să nu existe degajări de substanțe nocive, de gaze toxice sau emanații periculoase de radiații, care ar putea periclita sănătatea ocupanților.

(B). Igiena apei: Condiția tehnică, referitoare la igiena apei, presupune ca distribuția apei să se facă într-un debit suficient, în condițiile satisfacerii criteriilor de puritate corespunzătoare apei potabile

(C). Igiena higrotermică a mediului interior:Crearea unui mediu higrotermic minim admisibil, presupune asigurarea unei ambianțe termice corespunzătoare, atât în regim de iarnă, cât și în regim de vară. Se admite ca aceste condiții să nu fie satisfăcute l zi/an iarna și 5 zile/an vara. Asigurarea mediului higrotermic trebuie corelată cu asigurarea calității aerului și optimizarea consumurilor energetice [22].

(D). Însorirea:Condiția tehnică privind însorirea se referă la criteriile de pătrundere directă a razelor solare în interiorul clădirii. O locuință trebuie astfel amplasată și orientată încât, cel puțin una din camerele de locuit (dormitor sau cameră de zi) să primească radiația solară directă, un anumit număr de ore pe zi, sub anumite unghiuri minime, pe toată perioada anului.

(E). Iluminatul: Condiția tehnică privind iluminatul clădirilor de locuințe, presupune asigurarea cantității și calității luminii (naturale și artificiale) astfel încât, utilizatorii să-și poată desfășura activitățile casnice în mod corespunzător, atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții, în condiții de igienă și sănătate. Problemele legate de iluminatul de siguranță al încăperilor sunt prezentate în cadrul cerinței de siguranță în exploatare, cap. 3.2.(A).7., din prezentul normativ.

(F). Igiena acustică a mediului interior: Condiția tehnică privind igiena acustică a mediului interior, presupune conceperea și realizarea spațiilor interioare ale clădirilor de locuințe astfel încât, zgomotul perturbator perceput de utilizatori, să fie menținut la un nivel ce nu le poate afecta sănătatea. Igiena acustică se referă la condițiile interioare cu privire la zgomot, respectiv la ambianța acustică interioară

G). Calitatea finisajelor: Condiția tehnică privind calitatea finisajelor, presupune asigurarea igienei suprafețelor elementelor de construcție ce delimitează spațiile componente al clădirilor de locuințe, respectiv a pereților, a pardoselilor și a planșeului. Placările și vopsitoriile trebuie alese astfel încât să nu pericliteze sănătatea utilizatorilor.

H). Igiena evacuării apelor uzate și a dejecțiilor: Condiția tehnică privind igiena evacuării lichidelor uzate, presupune asigurarea unui sistem corespunzător de eliminare a apelor folosite (impure) menajere, sau meteorice, precum și a dejecțiilor.

I). Igiena evacuării deșeurilor și a gunoaielor: Condiția tehnică privind igiena evacuării deșeurilor și gunoaielor, presupune soluționarea optimă a colectării și depozitării deșeurilor menajere și a gunoaielor casnice, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea oamenilor.

J). Protecția mediului exterior:Condiția tehnică privind protecția mediului exterior presupune realizarea produsului de construcții (clădirea de locuințe) astfel încât pe toată durata de viață (execuție, exploatare, postutilizare) să nu afecteze în nici un fel echilibrul ecologic.

Izolarea termică, izolarea hidrofugă și economia de energie

Cerința privind izolarea termică, hidrofugă și economia de energie se referă la asigurarea unei conformări generale și de detaliu a spațiului considerat, astfel încât consumul energetic să poată fi limitat, în condițiile obținerii unui confort termic minim admisibil.

Protecția împotriva zgomotului

Cerința, privind protecția împotriva zgomotului, presupune conformarea elementelor delimitatoare ale spațiilor astfel încât, zgomotul perceput de către ocupanți, să se păstreze la un nivel corespunzător condițiilor în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându-se totodată o ambianță acustică acceptabilă [7].

2.4. Părțile principale și elementele componente a casei de locuit

Din acest punct de vedere construcțiile se împart în clădiri și construcții inginerești. Această clasificare se face în funcție de obiectivele: proiectare, prescripții tehnice, evidență eco-nomică sau statistică, planificarea și organizarea lucrărilor, documentare etc. Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin elemente principale comune de proiectare și execuție. În clasificarea funcțională sau după destinație se grupează construcțiile din punct de vedere al cerințelor funcționale și amplasamentului geografic. Clădirile sau construcțiile civile, industriale și agricole adăpostesc oameni și alte viețuitoare, activitatea omenească, de intemperiile atmosferice (viscol, ger, vânt, ploaie, arșița soarelui etc.) făcând posibilă adaptarea la mediul geografic atât de variat și cu clime atât de diferite. Construcțiile inginerești sunt toate celelalte construcții terestre, construcțiile hidrotehnice și subterane, liniile de transport ale energiei electrice etc. Condiții tehnice pentru con-strucții. Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurala, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, architectonice, economico-organizatorice etc. Durabilitatea reprezintă durata de funcționare norma-lă în timp a principalelor elemente de construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime și poate fi: ridicată (de gradul I) și este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 și 100 de ani; normală sau obișnuită (de gradul III) între 20 și 50 de ani [24].

Construcțiile cu durată de funcționare care e mai mică de 20 de ani sunt considerate construcții cu caracter provizoriu. Durabilitatea este determinată de materialele folosite, soluția aleasă la proiectare și modul de execuție, condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența materialelor și elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-dezgheț, umiditate, coroziune, acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea mediului înconjurător: agenți atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc. Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi ridicate materiale de construcții își modifică caracteristicile mecanice prin degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistenței și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesivă cu efecte ce pot compromite integritatea și siguranța construcției [14]. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este dependentă de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (înglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termica mică, vopsea intumescentă, diverse placări cu elemente incombustibile). În anumite situații se folosesc complementar și mijloace de protecție activa: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului. Cerințe privind rezistența, stabilitatea, ductilitate și rigiditatea elementelor structurale ce se referă la îndeplinirea condițiilor de proiectare privind atât capacitatea lor portantă, menținerea echilibrului și capacitatea de disipare a energiei, necesare menținerii integrității de ansamblu a structurii, cât și limitarea deformațiilor excesive, a preîntâmpinării vibrațiilor și a altor condiții necesare asigurării unei exploatări normale. Condițiile fizice și igienice sunt legate de realizarea unui climat interior corespunzător prin considerarea următorilor factori, și anume:  temperatură, umiditate, iluminare, viteza și circulația curenților de aer, evacuarea aerului viciat etc [13].

Condițiile de ordin arhitectural trebuie să asigure un aspect estetic plăcut, cu compoziție architectonică optimă realizând în același timp o funcționare optimă conformă destinației construcției. Condițiile economico-organizatorice privesc în general costul construcțiilor, tehnologia de execuție și posibilitățile de industrializare, materiale folosite, soluții tehnice, termenul de execuție și punerea în funcțiune. Robustețea care să asigure prin alegerea judicioasă a sistemului structural rezistență acestuia și evitarea colapsului în cazul unor situații precum atacuri teroriste etc.

Părțile componente a casei de locuit este alcătuită din componente pe orizontală și verticală. Componentele grupate pe orizontală sunt partiuri iar cele pe verticală sunt etaje sau niveluri. Diviziunea elementelor componente ale clădirii continuă cu infrastructura clădirii, suprastructura clădirii și lucrări de instalații. Infrastructura cuprinde acele elemente ale construcției situate sub nivelul terenului natural (cota ± 0,00m). Aceste elemente alcătuiesc fundația și subsolul. Supra-structura sau elevația clădirii cuprinde elementele construcției executate peste nivelul terenului natural. Aceste elemente se desfășoară pe orizontală și verticală. Elementele verticale sunt alcătuite din stâlpi, pereți de rezistență și pereți de compartimentare. Elementele orizontale sunt formate din planșee care sunt elemente de rezistență și de compartimentare a clădirii pe verticală. În partea superioară a cladirii se afla acoperișul cu elementele de rezistență: planșeul ultimului etaj in cazul acoperișului terasa și șarpanta cu învelitoarea în cazul acoperișului cu pantă.

Lucrările de instalații cuprind: instalațiile tehnologice (ventilație, transport pe verticală, etc.) instalațiile sanitare (apă, canalizare) instalații de încălzire (centrale termice, rețea termică) instalații electrice (alimentarea cu energie electrică, cablu tv, telefonie etc.).
Lucrările de finisaj și protecție sunt alcătuite din izolații (hidroizolații, termoizolații, ignifugare) tencuieli și placaje, zugrăveli și vopsitorii, pardoseli și tâmplăria ușilor și ferestrelor. În cadrul lucrărilor de finisaj, deși a fost amintită la suprastructură, poate fi inclusă și învelitoarea la acoperiș. În alcătuirea unei clădiri, având ca referință terenul natural se includ: subsolul situat sub cota ± , parterul ce reprezintă primul nivel peste cota ± 0,00m, etajele care succed deasupra parter-ului, podul alcătuit din spațiul de deasupra ultimului planșeu și învelitoarea. Când subsolul are funcțiunea de locuință căreia i se asigură o iluminare și ventilare naturală poartă denumirea de demisol. Podul dacă este suficient de înalt și se pot amenaja spații cu iluminare și ventilare naturală poartă denumirea de mansardă. Întreaga dimensionare și compartimentare a unei cladiri se face potrivit destinației raporatată la structura de rezistență a clădirii.

Elementele componente ale casei, întreaga casă, atât infrastructura cât și suprastructura, este formată din elemente de construcție. O parte din elemente alcătuiesc structura de rezistență a clădirii și se numesc elemente de rezistență sau elemente structurale ; o altă parte nu contribuie la realizarea structurii de rezistență (numite elemente nestructurale), rolul lor fiind hotărâtor în realizarea spațiilor corespunzatoare (estetic si igienic) pentru desfășurarea proceselor funcționale sau tehnologice. De asemenea, pentru buna funcționare a clădirilor sunt necesare instalațiile de apă, încalzire,electrice, ventilare, climatizare etc., acestea fiind, de asemenea, elemente nestructurale.

a) Elemente structurale formează, în ansamblu, structura de rezistență a clădirii. Fiecare element structural preia încărcările ce-i revin , în funcție de poziția sa concretă în structură. Prin îmbinări se asigură legăturile dintre elementele structurale și conlucrarea acestora în cadrul structurii, care sub acțiunea încărcărilor ce revin întregii construcții se comportă ca o structură spațială complexă.

Încărcările verticale (sau gravitaționale) sunt preluate de elementele structurale orizontale și transmise elementelor verticale care, la rândul lor, le transmit fundațiilor și acestea mai departe terenului.

Încărcările orizontale (produse de vânt, seism sau datorate instalațiilor tehnologice) sunt preluate inițial în mod preponderent de planșee și apoi transmise elementelor structurale verticale, urmând ca prin intermediul fundațiilor să fie descărcate pe terenul de fundare.  Din categoria elementelor structurale fac parte: fundațiile, grinzile, placile, stâlpii, diafragmele, arcele,  scări-le, cablurile pentru acoperișuri sau poduri suspendate etc.

Fundațiile sunt elemente care preiau încărcările de la elementele structurale verticale și le transmit terenului de fundare.

Grinzile sunt elemente orizontale (uneori ușor înclinate) de forma liniară (lungimea este mai mare în comparație cu dimensiunile secțiunii transversale), acționate de încărcări verticale, obișnuit perpendiculare pe axa mediană a grinzii.

Placile sunt elemente orizontale (uneori ușor înclinate) de forma plană (grosimea este mica în comparație cu celelalte două dimensiuni), acționate de încărcări verticale de obicei perpendiculare pe planul median al placii. 

Stâlpii sunt elemente liniare verticale (uneori înclinați) acționați de încărcări verticale centrice sau excentrice. Stâlpii, placile și grinzile pot fi elemente independente însă, în mod obișnuit, acestea se îmbina între ele și formează elemente structurale complexe. Astfel, stălpii și grinzile formează cadre (în acest caz grinzile se numesc rigle), care pot fi etajate sau cu un singur nivel. Cadrele se dispun după ambele direcții și împreună cu elementele de rezistență ale planșeelor formează structura de rezistență a clădirii, așa numită structură în cadre.

Diafragmele reprezintă elemente plane verticale (uneori înclinate) acționate de încărcări situate în planul lor median. Ansamblul diafragmelor unei clădiri, solidarizate cu elementele de rezsistență a clădirii formează structura cu diafragme.

Grinzile cu zăbrele (numite și ferme) sunt elemente structurale alcătuite din elemente liniare (bare) prinse articulat în noduri caracterizate în general prin deschideri mai mari decât grinzile obișnuite, fiind utilizate la structuri de acoperișuri.

Arcele sunt elemente curbe utilizate pentru anumite construcții cu deschideri mari.

Cablurile sunt elemente liniare flexibile ( nu preiau decăt eforturi de întindere) utilizate pentru realizarea acoperișurilor cu deschideri foarte mari (de ordinul zecilor de metri) sau a podurilor suspendate.

Scările sunt elemente structurale cu forme diferite în funcție de forma în plan și rezolvarea constructivă, cu o contribuție mai puțin importantă în ansamblul structurii de rezistență, însă deosebit de importante pentru asigurarea circulației și mai ales a evacuarii rapide și sigure a persoanelor în caz de pericol (de exemplu incendiu).

b)Elementele nestructurale au rolul de a realiza confortul adecvat în spațiile construite, în conformitate cu specificul proceselor funcționale sau tehnologice. În funcție de rolul funcțional, elementele nestructurate pot fi : de compartimentare, închidere, izolare, etanșare și finisaj, precum și elementele de instalații.

Elementele de compartimentare (sau pereți de compartimentare) au rolul de a delimita pe orizontală spațiul construit în mod suplimentar față de compartimentarea realizată prin pereți structurali, respectiv compartimentarea în ansamblu în cazul când elementele structurale verticale sunt stâlpi. Aceste elemente trebuie să fie cât mai ușoare deoarece greutatea lor proprie este preluatâ de elementele de rezistență ale planșeelor și apoi transmisă elementelor structurale verticale.

Elemntele nestructurale de inchidere (sau pereti cu rol exclusiv de inchidere) sunt destinați delimitării spațiului construit față de mediul exterior. Aceste elemente trebuie să fie cât mai ușoare deoarece greutatea lor proprie este preluată de rigle sau console scurte realizate pe conturul clădirilor.

Elementele de izolare și etanșare asigură protecția cladirii împotriva transferului de caldură, a transmiterii zgomotului, împotriva umedității (precipitații atmosferice sau apa subterană din teren), a pătrunderii aerului rece etc.

Elementele de izolare și etanșare se prevăd în alcătuirea constructivă a anvelopei clădirii și în rosturi (spațiile libere ce rămân la îmbinări), fiind însă necesare și pentru elemente interioare (pereți de compartimentare sau planșee) în special pentru izolarea împotriva zgomotelor (izolare fonică) sau izolare termică față de încăperi mai reci.

Elementele de finisaj creează aspectul final al elementelor de construcții (structurale și nestructurale) și a întrgii clădiri, având un rol foarte important în realizarea esteticii interiorului și exteriorului clădirii. Totodată, elemente de finisaj asigură întreținerea ușoară și igienica a clădirilor.

Elementele de finisaj: tencuieile, placajele, pardoselile, zugrăvelile, vopsitoriile, lambriuri.

Elementele de instalații sunt necesare pentru exploatarea normală a clădirilor. Sunt categorii de instalații necesare în toate tipurile de cladiri civile ( de exemplu pentru apă și încălzire), precum și instalații specifice folosite la clădiri mai importante (de ventilare și conditionare a aerului). La clădiri industriale și agrozootehnice există o mare diversitate de instalații, în funcție de natura și complexitatea proceselor tehnologice. În mod frecvent unele elemente de construcție îndeplinesc simultan mai multe roluri: de rezistență, izolare termică, etanșeitate etc., cum este cazul pereților exteriori sau planșeelor. Acestea au o alcătuire complexă, fiind formate din segmente distincte care asigură rezistență, izolarea termică sau fonică, etanșeitatea etc. [13].

2.5. Ergonomia în locuință

De care lucruri este cu adevărat nevoie în spațiile de locuit pentru a trăi confortabil și sănătos? Ce consecințe au alegerile noastre cotidiene, pe care le considerăm indispensabile și de neânlocuit? Ce înseamnă din perspectiva stării de sănătate a populației, ergonomia spațiilor rezidențiale? Ce soluții au fost lansate pentru promovarea comfortului în asemenea spații? Aici am propus să descoper problemele cu care se confruntă lumea de zi cu zi și să evaluez necesitățile lor, astfel încât noi – disegnerii – să putem crea un mediu plăcut și confortabil pentru o viață mai bună. Am încercat să răspund la toate aceste întrebări și provocări și, într-un final, să ofer niște modalități de evaluare a calității și confortului în spațiile, rezidențiale. Proiectarea sistemului ergonomic este de succes când satisface o persoană, în caz contrar aceasta trebuie să lupte pentru a se potrivi, ea sistemului. Cea mai eficientă strategie în acest scop este de a întocmi un plan de concept, care implică urmatoarele etape:

1. Un scop – pentru ce se utilizează?

2. Un instrument – ce utilizăm?

3. Un proces – cum utilizăm?

4. Un utilizator – cine utilizează?

Prin urmare, prima motivație este de a furniza siguranță și sănătate, de a genera confort și a facilita placere beneficiarilor. A doua este de a realiza progrese în tehnologie. Aceasta înseamnă să studiem mai mult despre dorințele beneficiarului, pentru ca, ulterior, să îmbunătățim calitatea vieții. A treia motivație este legată de avantajele economice obținute cu efort și cost redus, fără a neglija, deasemenea, pagubele asupra mediului încojurător.

Soluțiile ergonomice pentru asigurarea confortului. Zgomotul, temperatura, umiditatea si ventilația.

Există o serie de soluții complete pentru umbrire, protecția la razele soarelui, ploaie, insecte, care pot fi implimentate prin noi inovații și noutăți. Ca o simplă enumerare: jaluzele, copertinele retractabile, copertinele basculante, copertinele fixe, copertinele pentru iluminatoare, închideri de terasă, grilaje metalice, care asigura securitatea, pergola pentru ploaie. Nu pot fi neglijate nici criteriile pentru ventilare, iluminare si menținerea condițiilor termice optime ale locuințelor cu economisirea concomitentă a energiei, ce abordează aspecte legate de mediul interior cum ar fi: poluanții interiori, riscurile de sănătate si cerințele de ventilare; cerințele pentru iluminare si climatul interior, adică confortul termic, umiditatea, miscarea aerului și temperatura radiantă. Pentru asigurarea acestor criterii există în primul rând niște cerințe minime pentru locuințe, prezentate în tabelul de mai jos. Deobicei, ventilarea locuințelor se realizează prin intermediul ferestrelor, ori complementar prin sisteme de ventilare din imobil. In cazul ferestrelor, numarul mediu într-o locuință normal ar trebui să fie de 4.42, majoritatea acestora fiind termopan. Cel mai frecvent aerisirea se face prin intermediul dormitoarelor, aproximativ 80 %, care sunt camerele în care se desfășoară cea maio mare parte a programului de odihnă. De menționat este faptul că în 83 % din situațiile în care băile sunt dotate cu geamuri, acestea stau deschise mai mult de 16 ore pe zi, fiind o modalitate de atransfera spre exterior noxele ce se produc ori se acumulează în aceste spații. Deci, ca concluzie amplasarea corectă a ferestrelor joacă un rol important în spațiile rezidențiale.

Calitatea mediului interior. Calitatea mediului interior este o componentă esențială ergonomică. În urma unor studii efectuate, clădirile se grupează în patru clase mari, funcție de percepția și starea în care se află:

clădiri bolnave, în care se poate realiza o relaționare între bolile prezente la nivelul locuitorilor si calitatea deficitară a mediului interior, iar agresivitatea față de mediul extern este foarte ridicată;

clădiri afectate de sindromul clădirilor bolnave, concept utilizat pentru a descrie situațiile în care ocupanții clădirilor reclamă disconfort și o stare de sănătate nefavorabilă datorată faptului că petrec un timp îndelungat într-o clădire, însă nici o boală specifică ori cauză nu pot fi identificate;

clădiri în care nu apar efecte observabile, în care se resimte un disconfort mediu, iar starea de sănătate a populației este satisfăcătoare;

clădiri sănătoase, unde disconfortul este minim, starea de sănătate a populației este foarte bună, iar agresivitatea față de mediul extern este nesemnificativă.

Noțiunea de confort. Noțiunea de confort cunoaște forme de manifestare dintre cele mai divers-ificate. Astfel, sunt considerate necesități absolute ca locuința să fie cât mai spațioasă și extinsă, mai bine dotată, să aibă o arhitectură și o încadrare în peisaj care să întruchipeze o viziune cât mai per-sonală, să beneficieze de toate categoriile de servicii, să fie plasată într-un spațiu cât mai liniștit, eventual fără nici un vecin în imediata apropiere, să fie izolată de mediul extern pentru a fi mai eficientă energetic și sigură în raport cu factorii naturali și antropici ce pot introduce insecuritate. Mereu trebuie să ne ghidăm dupa principiul – casa este un mod de structurare a spațiului în mintea noastră, tocmai de aceea sunt realizate spații-concept în care te simți ca acasă datorită amenajării ergonomice și mai ales prin atmosfera familiă creată [28].

Calitatea și clima spațiilor interioare deasemenea ne influențează starea de sanogeneză, eficiența în activitățile zilnice și buna dispoziție. Este inacceptabil să fie întrerupt măcar pentru un minut accesul la energie electrică, apă rece sau caldă, gaze naturale, telefonie ori internet, să se înregistreze o temperatură care să se abată prea mult de la 22-, indiferent de anotimp. Orice mirosuri, fascicule de lumină, sunete, organisme, pete sau firicele de praf, care apar și ies din tiparul numit „normalitate”, sunt considerate „amenințări supreme” care trebuie anihilate în cel mai scurt timp, chiar dacă prin modalitățile de intervenție se introduc substanțe și produse noi în mediul interior (odorizante, biocide, geamuri izolante reflectorizante, pesticide), mult mai periculoase decât agentul generator. Confortul este realizat doar atunci când diferența dintre temperatura aerului și cea a suprafețelor este minimă și este un echilibru realizat între următorii factori:

a. Temperatura aerului

b. Temperatura suprafețelor ce înconjoară subiectul

c. Mișcarea aerului

d. Umiditatea aerului,

Condiții de combatere a zgomotului

Măsurilor de combatere a zgomotului trebuie acordată o atenție aparte deoarece în mare măsură, de acestea depinde calitatea vieții locuitorilor din zona de locuit. Circulația vehiculelor, ca și cea a pietonilor, constituie surse de zgomot care, prin durata și intensitatea lor afectează starea sănătății locuitorilor. Prevenirea și micșorarea zgomotului în zonele de locuit se realizaeză prin prevederile unor măsuri constructive sau de organizare a activității din aceste zone.

Unele din aceste măsuri ar putea fi: Clădirile de locuit se îndepărtează de arterele intens circulate, intrepunându-se spații plantate;

1. Evitarea pe cât posibil a arterelor de circulație, în special vehicule grele și de transport în comun;

2. Îndepărtarea parcajelor și garajelor mari din interiorul complexului de locuințe;

3. Evitarea străzilor tip corridor. Mărirea suprafețelor de spații plantate și asigurarea unui grad cât mai înalt de compactitate al acestora, atât în exteriorul, cât și în interiorul grupurilor de locuințe; Plantarea pe verticala fațadelor clădirilor, a unor plante agățătoare care au proprietăți de absorbție acustică. Continuăm cu prezentarea câtorva fragmente din modulul 3, care vă oferă informații despre rolul ergonomiei în proiectarea spațiilor locuinței (Anexa 1, Fig.2.1. a))

Datele oferite de antropometrie sunt folosite de ergonomie. Pentru ca obiectele pe care le folosim în locuință sau la serviciu să fie cât mai confortabile, este necesar ca ele să fie produse potrivit principiilor ergonomiei. Ergonomia este disciplina adaptării muncii la om, având ca obiect raționalizarea efortului la locul de muncă. În momentul actual, ergonomia este o știință ale cărei principii sunt din ce în ce mai folosite, atât pentru ameliorarea condițiilor și a ambianței la locul de muncă, cât și în proiectarea de arhitectură. Rezultatele cercetărilor ergonomice sunt folosite în toate ramurile industriale, prin urmare și pentru producerea bunurilor de consum. Orice producător, fie el fabricant de mobilă, de obiecte pentru băi sau bucătării, de corpuri de iluminat, de jucării pentru copii sau de instrumente de lucru, trebuie să folosească la producerea acestor obiecte și cunoștințele puse la dispoziție de ergonomie [26].

Ce se poate întâmpla dacă la proiectare sunt ignorate principiile ergonomiei? Oamenii au capacitatea de a se adapta instrumentelor incomode, dar cu prețul oboselii rapide, iar, ca o consecință, durerile de cap, de spate sau de ochi duc la scăderea randamentului muncii. Dintre disciplinele care se ocupă de om, ergonomia folosește mai ales cunoștințele oferite de fiziologie și psihologie.

Ergonomia consumului studiază gradul de siguranță, eficacitate și confort al produselor folosite de publicul larg. Analizele constată că există foarte multe moduri de a folosi obiectele, diferind după vârsta sau sexul utilizatorilor.Însă bunurile de consum sunt produse, de obicei, pentru utilizatori cu un comportament previzibil.În ultimul timp,însă, producătorii pot satisface cerințele unor grupuri din ce în ce mai mici de utilizatori, după cum se poate constata în industria de automobile. Să vedem cum stau lucrurile în amenajările de interioare. Cel ce s-a obișnuit cu confortul de la locul de muncă sau din mașină va pretinde ca și locuința să-i ofere același confort.

Toate obiectele casnice ar trebui să ofere confort, siguranță și eficacitate; printre ele există un element de mobilier cu care venim foarte des în contact: scaunul. Omul folosește scaunul pentru odihnă, dar și la muncă. De aceea, nu este întâmplător că la confecționarea unui scaun trebuie neapărat luate în seamă datele ergonometrice. Ergonomii au constatat că statul pe scaun este cel mai nesănătos mod de odihnă. Corpul uman este constituit pentru mișcare, mers și odihnă periodică într-o poziție orizontală.Însă foarte multe activități ale sale sunt legate de folosirea mesei și, deci, a scaunului. De aceea, vă prezentăm câteva probleme care apar la proiectarea scaunelor sau a fotoliilor, ca și unele greșeli mai frecvente de dimensionare a acestora. În primul rând, mobilierul destinat șederii sprijină corpul în mod insuficient și limitează posibilitățile de mișcare. O altă deficiență constă în faptul că dimensiunile funcționale ale scaunelor nu se pot modifica pentru fiecare utilizator în parte ( Anexa 1, Fig. 2.1. b) ). Să vedem ce se înțelege prin dimensiuni funcționale ale unui scaun.

Dacă stați pe un scaun când citiți această lecție, ridicați-vă și verificați măsurile acestuia. Dimensiunile funcționale ale mobilierului destinat șederii sunt: hs – înălțimea șezutului scaunului (înălțimea la care se plasează șezutul scaunului); hsp – înălțimea spătarului scaunului; -as – adâncimea șezutului scaunului (suprafața pe care se poate sta Vezi F igura 2.3).În funcție de activitatea depusă, se pot distinge trei poziții de bază ale corpului așezat la o masă: lăsat pe spate, cu spatele drept sau aplecat în față (peste masă). În fiecare dintre aceste poziții, spătarul flexibil al scaunului ar trebui să sprijine spatele (Fig. 2.2 ).

Mobilierul destinat șederii este folosit pentru diverse activități: servitul mesei, învățat sau altă activitate care se desfășoară la o masă.

Masa sau scaunul care servesc la desfășurarea unei activități trebuie să fie dimensionate corect, pentru un utilizator ideal. Aceasta înseamnă că cele patru elemente care intră în relație, scaun-om-activitate-masă, trebuie să aibă dimensiunile proiectate astfel încât să fie în corespondență unele cu altele. Dacă stați la o masă, priviți-o cu atenție. Sunt dimensiunile ei corect proiectate pentru activitatea pe care o desfășurați? Circulația interioară în camera de zi

La începutul am precizat că circulația principală în camera de zi trebuie să fie între intrare și ușa terasei, a balconului sau fereastră. Pe acest traseu nu se amplasează obiecte de mobilier. Diferitele grupări funcționale de mobilier trebuie să fie accesibile de pe acest traseu, iar activitățile din camera de zi nu trebuie să se intersecteze. Printr-o amplasare corespunzătoare a mobilierului se pot face legături funcționale logice în camera de zi.

Mobilierul camerei de zi trebuie conformat funcțiunilor acesteia. Dacă apreciem corect capacitatea camerei, va rezulta cât și ce fel de mobilier este necesar funcționării corecte. Pentru aceasta, este util să reluați și să vizualizați anexa nr.3 [29].

Ergonomia mobilierului de bucătărie

Pentru majoritatea familiilor bucătăria este locul unde se întampla totul, în viața de zi cu zi. De aceea oamenii vor ca bucătăria lor sa fie un loc cald și primitor pentru familie dar și pentru prieteni, ceea ce se reflectă cel mai bine în mobilierul de bucătărie ales. Pentru o bucătărie ergonomic concepută, planner-ii țin întodeauna cont de o planificare riguroasă a zonelor, și aici trebuie să urmărim două clasificări:(vezi Fig 2.5.)

a. destinație, și atunci vorbim de 5 zone în a căror poziționare trebuie să se țină cont de un flux optim în utilizare: consumabile, non-consumabile, curățare, pregătire, și gătitul propriu-zis.

b. frecventă accesării: zonei utilizate des (care se găsesc întodeauna la nivelul mâinilor), zone utilizate rar (la nivelul picioarelor) și zone utilizate foarte rar (corpuri poziționate în partea de sus, care se pot accesa uneori chiar și cu o mică scăriță în cazul unei bucătării cu suprafața mică în care trebuie utilizat la maxim spațiul pe verticală)

Piesele de bază intr-o bucătărie funcțională sunt:

c.corpuri coloană gen cămară cu sertare interioare pentru stocat consumabile: făinoase, conserve, sucuri, ape minerale, legume, dulciuri, etc). În aceste coloane se încorporează de cele mai multe ori și cuptorul, la semi-înălțime.

d. corp coloana gen debară în care putem păstra aspiratorul, galeata mop, chimicale/detergenți pentru curțăenie, mătura – obiecte pe care, de cele mai multe ori ne chinuim sa le ascundem în diverse colțuri din casă.

e. corp bază pentru încorporarea chiuvetei – și aici avem și spațiul pentru resturi menajere

f. corp bază pentru încorporarea mașinii de spălat vase

g. corp bază pentru încorporarea plitei pentru gătit; acesta include obligatoriu sertare în care să putem ține la îndemană ustensile pentru gătit.

h. corpuri bază cu sertare pentru oale, farfurii, instrumente de gătit, tacâmuri, șervete, folii, electrocasnice mici, condimente.

i. corpuri suspendate pentru păhare, cești

j. frigiderul poate fi și el încorporat într-un corp de mobilier (tip ‘coloană’) pentru ca bucătăria să aibă un “look” uniform dar nu numai: în cele mai multe cazuri ușa frigiderului este alba, deci foarte sensibilă la ‘măinile murdare’ cu care suntem obișnuiți atunci când gătim sau atunci când avem copii.

Demersul pentru obținerea unei bucătării ergonomice începe din faza de planificare. Indiferent de forma bucătăriei, dreaptă, în formă de L, de U sau altă formă, eficiența ei este dată de triunghiul de lucru. Triunghiul de lucru – zona formată din distanța dintre frigider, plită și chiuvetă – marchează zonele cele mai intens circulate din bucătărie. Planul general al bucătăriei – unde vor fi amplasate electrocasnicele, blatul de lucru sau zonele de depozitare – va determina cât de ușor de folosit pentru a găti în bucătăria Dvs. O bucătărie bine proiectată vă va permite sa treceți de la o sarcină la alta ușor, fără efort, într-o succesiune logică. Eficientizarea fluxurilor de lucru vă va ajuta să scutiți timp, energie și kilometri întregi parcurși [14].

Planificarea bucătărie

Figura 1. Exemple de aranjare funcțională.

2.6. Concluzii la capitolul 2

Pentru tratarea acestei teme au fost consultate sursele destinate acesteia. Astfel conducândune dupa aceste principii vom putea proecta și organiza spațiul nostru locativ conform standartele și normelor în vigoare. Calitatea acestora va fi satisfacuta în totalitate doar atunci când vor fi respectate tote regulele autentice. Doar respectând tate aceste reguli vom putea obține o locuință viabilă care va satiface tote cerințele, nevoile și aspirațile materiale personale și colective a habitaților ei. Calitatea acestea va depinde și în mare masură de ergonomie. Ergonomia și studiul antropomorfic ne va asigura funcționalitatea necesară a interiorului și imaginei armonioase a încăperei. Pentru că procesele funcționale care au loc în locuință să nu fie deranjante, depinde în mare parte de respectarea normativelor și studiului de la caz la caz și aici vom include și parțile sociale care din păcate suferă de unele dezabilitați. Pentru proiectarea interiorului în limitele de expresie artistică.

3. SOLUȚII ARTISTICO–DECORATIVE ȘI EXAMINAREA PROBLEMELOR ESTETICE A INTERIOARELOR

3.1. Stilul modern și elementele stilulului modern contemporan în design interior

Stilul modern contemporan, cunoscut și sub numele de stil modern, poate părea un stil confuz, fără trăsături ferme și greu de diferențiat de alte stiluri de design contemporane. Acest stil se numește modern contemporan în primul rând pentru că a înglobat numai trăsăturile de design specifice sfârșitului de secolul XX, spre deosebire de alte stiluri contemporane care mai pastrează și elemente din stiluri de design ale începutului de secol XX.

Stilul modern are foarte multe aspecte în comun cu minimalismul, prin faptul că ambele tipuri de amenajare se bazează pe valorificarea fiecarui centimetru de spațiu existent. Mobilierul este unul mult simplificat, redus ca dimensiuni, extrem de funcțional, cu linii simple, redus uneori la elementele de bază. În contextul acestui stilului ales și a eficientizării elaborării designului interior, folosind ornamentele tradiționale moldovenești. Stilul modern vine nu doar din rațiuni estetice, cât mai ales din rațiuni practice.

Apartamentele și locuințele moderne sunt caracterizate în special de un spațiu restrâns, care nu ne dă voie de cele mai multe ori să inovăm. De aceea trebuie să negociem cu spațiul de care dispunem, pentru a nu avea o încăpere anostă, lipsită de orice farmec. Apartamentele și spațiile reduse au nevoie de crearea unei impresii de deschidere la nivel vizual. Aceasta poate fi realizată în special prin dispunerea și aranjarea pieselor de mobilier, în cazul acestui stil de amenajări interioare .

Elementele stilului modern:

a. culorile trebuie sa fie neutre, se admite o singura nuanță puternică;

b. se folosesc ca materiale metalele: cromul si inoxul, care asigura durabilitate;

c. se pune accent pe materialele naturale;

d. lumina este folosită pentru crearea impresiei de spatiu;

e. sticla este un alt material folosit preponderent in stilul modern;

f. lipsesc accesoriile si tot ce inseamna aglomerare si diversitate;

g. obiectele decorative sunt mai mult abstracte și simbolice. Pot fi de mari dimensiuni, însa nu se admite mai mult de un obiect decorativ pentru o încăpere. Se pune accent în special pe înalțime, în detrimentul lățimii.

Vom ține cont de varietatea posibilităților de decor a stilului dat astfel pentru obținerea rezultatului dorit. Ne vom axa pe o decorare cît mai succintă folosind doar o gama restrînsă de ornamente. Aceste vor fi anume acele elemente decorative ce sunt în concordanță cu cerințele restricționate a stilului dat. La momentul în care acest stil evită decorarea insitenta folosind doar accente.

Din gama largă oferită de ornamentele și obiectele de mobilier sau decor tradiționale moldovenești ne vom folosi doar de elementele stilizate cu un număr minimalist de linii și interpretări de elemnte geomtrizate laconic reprezentate prin simplitatea de forme decorative. La fel se va proceda și cu mobilierul din varietatea oferita se vor alege doar acele ce se pot lejer atribui stilului modern [8].

Mobilierul la fel poate conține un numar limitat de decoruri sau chiar lipsa lor în cadrul susținerii stilului și de a nu devia de la principiul stabilit. La prima vedere se pare un non-sens folosirea decorurilor tradiționale moldovenești în stilul dat, dar prin varietatea sa destulă de concludență de ornamente și decoruri putem sa ne axăm pe acele necesare nou pentru obținerea rezultatului scontat în plină concordanța și armonie prin combinarea acestor doua stiluri.

Preluarea soluțiilor funcționale și decorative tradiționale pe care le-a conceput stramoșii noștri cîndva, conferă realizărilor contemporane un surprinzător aer de reînnoire și generează un spectaculos mixaj între confortul dotărilor și designul tradițional. Astfel putem rezulta la un interior original, care grație utilizării materialelor naturale de inaltă calitate oferă sentimentul de sigurantă.

Piesele de mobilier trdițional naționale propuse pot fi adaptate stilului de viață contemporan. Scopul principal este ințelegerea trecutului și interpretarea sa prin intermediul tehnologiei și al designului contemporan. Ideea mixării dă un aer proaspăt, adauga contrast și adîncime, creează echilibru și poate atrage atenția asupra elemetelor individuale. Piesele au derivat din piesele de mobilier tradițional moldovenesc și conțin elemente stilizate preluate din ornamentica mobilierului tradițional. Prin reinterpretarea acestor forme se poate ajunge la crearea unui mobilier simplu, adaptat funcțiunilor sale, dar tocmai aceasta simplitate sa te trimită cu gîndul la vechile piese și la arta tradițională. O serie de piese care subliniază stilul țărănesc, dar cu un design modern înspirat din tradiționalul moldovenesc caracterizează și dă interiorului nostru un nou suflu. Motivele utilizate în obiectele și decorul interiorului nostru sunt moderne, sunt motive geometrice, dominant fiind motivul soarelui, figurat ca rozetă, romb sau cerc concentric. Din piesele de mobilier propuse pentru acest concept: Paturile simple și canapelele tapițat într-un material textil cu decoruri, doar pe tablie rămânând vizibil lemnul. Efectul este maxim, contrastul dintre alb și nuanța lemnului dă o notă tradițională locuinței. Gama a mobilierului, în același stil, material și aceiași linie generală de design este una de impact și infrumusetează spațial într-un mod original acestea în unele momente devenind centrul de interes decorat cu ornamente cosmomorfe și simbolice. Din categoria motivelor cosmomorfe fac parte romburile ce imbracă frontal, în interiorul lor regăsindu-se motivul simbolic și stilizat, ținânduse cont și creat dupa liniile tradiționale. Locuița unde au fost integrate acestea, a primit un aer luminos și cald prin folosirea albului și a lemnului, atât la finisajele camerei cât și la piesele de mobilier. Pentru țesături am ales motive tradiționale moldovenești în culorile ce le reprezintă cel mai bine iar pentru a adăuga un factor de lux interioarelor am folosit decoruri și elemente specifice acestui factor. Mobilierul țărănesc reprezintă o eleganță simplă care se expune prin forme, culori și ornamente.

3.2. Analiza și argumentarea soluțiilor coloristice a spațiului interior

Când vine vorba de culoare, decorarea spațiilor de locuit trebuie respectată această proporție. Nu se știe exact cum a apărut aceasta; probabil că e pur și simplu tedința de a vedea în general lucrurile: 60% – o nuanță unificatoare, în care să se încardeze tot, 30% – elemente vizuale care să stârnească interesul și 10% – accente decorative care să dea strălucire (cam la fel cum se întâmplă și cu bijuteriile). Prin urmare, când amenajați o cameră, aceasta trebuie văzută ca un tot, format din trei segmente de proporțiile prezentate: -60% culoare dominantă, -30% culoare secundară, -10% culoare de accent. Transpus în cazul de față, adică în decorarea unei camere, ce am spus mai sus înseamnă că pereții reprezinta 60% din camera, 30% – tapiseria și restul de 10% din cameră sunt reprezentați de accente precum aranjamente florale, vase decorative, etc. Alegerea unei scheme de culori pentru decorarea unei camere sau, mai mult, pentru întreaga casă, poate fi o acțiune destul de dificilă. Totul poate fi însa simplificat dacă faceți această alegere cu ajutorul cercului cromatic de culori. Pentru inceput, alegeți două culori de principale.

Culorile complementare se află întotdeauna pe poziții opuse: roșu – verde, galben – albastru, portocaliu – violet. Camerele decorate după regula culorilor complementare au un aer mai formal și sunt mai interesante din punct de vedere vizual pentru că are loc o demarcație foarte clară a culorilor folosite. Schema de culori complemenatară, poate fi folosită, pentru a decora spațiile din casa care se vor a fi mai formale, de exemplu livingul sau camera în care se ia masa [25].

Culorile alăturate sunt, așa cum le zice și denumirea, cele care se află una langă alta pe cerc: verde – galben, albastru – violet, roșu – portocaliu. Camerele în care se aplica această soluție au un aer mai liber, mai practic și liniștitor. Este o alegere bună pentru zonele informale din locuință precum camera de zi, dormitor, în general camerele în care căutați să vă odihniți după zilele grele din timpul săptămânii.

Negrul este folosit de mult timp ca accent în amenajarea interioarelor. Amplasarea în încăpere a unui accesoriu negru – o cutie, lampă, ramă de fotografie, etc. – are un efect interesant: vă scoate în evidență toate celelalte culori din jur si le va spori intensitatea.

Incercați să amenajați interioarele inspirându-vă din natură, adoptând culorile pe care le vedeți afară. Alegeți nuanțe mai închise pentru podea, unele potrivite pentru pereți nu nuanțe deschise pentru tavan. Dacă am duce mai departe analogia dintre interior și natură, atunci am putea spune că podeaua este pământul, pereții sunt copacii și munții, iar tavanul este cerul… de aici pornind sfatul de alegere a nuanțelor. Pentru a alege mai ușor culorile pentru zugrăvirea peretilor, priviți cu atenție în jur și observați celelalte elemente din cameră: culoarea draperiei, a tapițeriilor, a covorului, a obiectelor de artă, etc. sau culorile dominante din încăpere. Alegeți apoi nuanța în funcție de aceste considerente. Este mult mai ușor să procedați așa – se va dovedi că este și mai ieftin, decât să zugrăviți pereții într-o culoare care va place și la final să descoperiți că nu se potrivește cu nuanța mobilierului, etc. Cu alte cuvinte, dacă obiectul cel mai important din cameră (un obiect de artă, tablou sau vază, de exemplu) este o combinație de roșu, negru și gri, atunci puteți alege ca griul să reprezinte cei 60%, roșu – 30% și negru – 10%. Sau puteți alege ca roșu să fie culoarea dominantă, caz în care accentele decorative vor trebui să fie negre sau gri. În loc să alegeți culori pentru fiecare cameră în parte și să vă treziți la sfarșit că locuința arată ca o salată de culori. Cel puțin din punct de vedere coloristic, totul trebuie să aibă un numitor comun. Pentru a crea o trecere cromatică între încăperi, alegeți pur și simplu culoarea pe care ați folosit-o în una din camere și faceți în așa fel încât ea să se regăsească și în celelalte. De exemplu, dacă aveți o canapea verde, folosiți aceași nuanța de verde pentru tapițeria scaunelor din altă cameră, abajurul unei lampi din dormitor, covorașul de la intrare, etc.

Un spațiu plin de contraste (în care este folosită lumina în combinație cu accentele decorative închise la culoare – de exemplu, o canapea de culoare roșu intens într-o cameră zugrăvită în auriu deschis) pare mai bine definit, mai liber decât unul în care sunt folosite culori din aceași gamă. Așadar, apelați la contraste puternice dacă doriți un spațiu mai formal și utilizați nuanțe apropiate pentru a obține un efect liniștitor.

Când sunt alaturate, albul și negrul dau și ele un aspect formal. Combinația de alb cu bej, de exemplu, nu este foarte contrastantă și dă un sentiment liniștitor; asemanatoare este și alăturarea de alb, negru și gri.

Culorile primesc semnificații în funcție de ceea ce reprezintă ele pentru fiecare din noi. De exemplu, roșu poate reprezenta focul, albastru – cerul sau marea, galben – soarele, cafeniu și verde – copacii. Folosiți și dvs. aceste asocieri pentru a obține efecte maxime într-o încăpere, în funcție de impactul vizual pe care îl doriți. Dacă vreți o camera care să inspire energie, viața, alegeți nuanțe de roșu și galben; dacă preferați o atmosferă liniștitoare, alegeți tonuri mai supuse, precum albastru și maroniu. Culorile și impactul lor emoțional, trebuie, desigur, sa fie strâns legat de activitațile care au loc în acel spațiu. Pentru restul încăperilor, cum este baia, alegeți nuanțe mai închise, care să dea un aer liniștitor (verde, albastru, maroniu).

În funcție de sezon, puteți redecora locuința sau numai o cameră, fară ca acest lucru să fie neapărat o intreprindere costisitoare. Culorile de toamnă, precum galben-muștar, tonuri de ruginiu și cafeniu vor crea o atmosfera calmă și un spațiu supus, perfect pentru odihnă. Pe de altă parte, culorile primăverii sunt pline de energie; tonurile de roz, lila și galben-șofran dau un aer proaspăt și naiv, încăperii. Culoarea unei camere trebuie aleasă având în vedere și momentul din zi când este locuită. Dacă încăperea este folosită cel mai des seara, când toată lumea se întoarce de la serviciu și/sau școală, etc., deci va fi vazută mai mult la lumina artificială a lămpilor, alegeți culoarea după-amiază sau la orele mai târzii ale serii. Dacă este vorba de o încăpere de zi care beneficiază din plin de lumină, alegeți culoare dimineața sau la prânz. De asemenea, este importantă și poziția ferestrelor, pentru că direcția din care vine lumina afectează felul în care se vede culoarea. Nuanțele mai închise par și mai întunecate în camerele care au ferestrele spre nord, așa că, în aceste cazuri, e mai bine să alegeti culori mai pastelate. Design-ul este activitatea de proiectare tehnico artistică orientată spre armonizarea calității funcționale utile cu cele estetice. Design-ul este un proces de planificare și creeare a obiectelor, însă el este și un rezultat al acestui proces. Design-ul este puntea de echilibru între artă, știință și tehnică, este într-un anumit sens un rezultat al extinderii artei decorative aplicate în domeniul tehnicii, este rezultatul integrării omului de artă în sfera producției.

Caracteristica stilului modern

Stilul modern este curentul care a reușit să elibereze interioarele nu doar de obiectele inutile, dar și discrepanțele de culori și excesul de ornamente, care de cele mai multe ori lăsau senzația de supraâncărcare și apăsare. Prin reducerea obiectelor și armonizarea culorilor, stilul s-a impus în designul interior încă de la începutul sec. XX. Pornind de la sintagma arhitectului Ludwig Mies van der Rede, “mai puțin este de fapt mai mult”, premizele au rămas pînă azi simplitatea și eliberarea spațiului. La o prima vedere, ar putea părea un stil sobru, impersonal, care anulează orice fel de narativitate a spațiului. Însă, armonizările și combinațiile de forme, culori și texturi, planurile deschise, impresia de sculpturalitate, fac din interioare abordate în acest stil care, dimpotrivă, degajă căldură. Minimalismul merge pe ideea interioarelor monocrome, renunțarea la pereții interni, geometrizarea formelor, transparența și înlocuirea mobilei masive cu mobile simple, cum ar fi rafturile în loc de bibliotecă, canapelele simple din piele sau stofă, taburetele, mesele joase tăiate în forme abstracte sau spațiile zidite în pereți pe post de dulapuri. Un alt element specific minimalismului este renunțarea la covoare și mochete, în favoarea parchetului. De asemenea, acest stil propune înlocuirea gresiei sau faianței din baie cu imitații de parchet, încorporarea în mobilă a corpurilor de iluminat, mai ales în bucătării, iar  în camere de cele mai multe ori lustrele sunt înlocuite cu lămpi înalte metalice, realizate artistic, sau dimpotrivă, lămpi foarte ușoare, eventual cu abajurul din hartie [13].

Gama coloristică.

Culorile specifice locuinței noastre tind să fie neutre, printre preferate se numără bejul, albul și griul, alese în așa fel încât să se armonizeze subtil cu obiectele de mobilier și să creeze iluzia unui spațiu vast, chiar dacă e vorba de o cameră mică. Dacă e să ne raportăm la cultura tradițională moldovenească și la folosirea coloristicii în interior găsim o similitudine între cele două stiluri ambele folosind culori reduse ca accent și ca număr. Diferența fiind facută doar de numărul enorm de mare, a tapițeriei bogată ornamentată, expusă pe pereții interiorului și pe mobilierul din uz. În locuința noastră de altfel e ca și în cele populare e folosit preponderent culoarea albă aceasta din urmă având semnificații sacrale importante în cultura noastră, datorită faptului care a și devenit esențială. La fel și culorile folosite în tapiseriile ornamentate au fost selectate în concordanță cu cerințele stilului modern concomitent cu faptul de păstrare a specificului popular [18].

3.3. Iluminarea în casa de locuit

Iluminarea. Cu fantezie, amenajăm camere agreabile, ambianțe expresive, chiar și cu puține piese de mobilier. Important este ca alături de toate elementele de design interior, culoarea, lumina și vegetația să constituie factori esențiali pentru închegarea unei atmosfere atrăgătoare. Fiecare dintre noi percepe instantaneu forma, lumina și culoarea unui spațiu sau a unor obiecte din acel spațiu. Toate elementele auxiliare mobilierului (perdele, covoare, tapițerii, lămpi, tablouri, etc) sunt dependente de culoare și lumină. Lumina le poate pune în valoare, iar gama coloristică depinde tot de calitațile luminii. Aceste elemente auxiliare au calități funcționale, dar și estetice. Rolul lor este foarte important în amenajarea interioară, astfel încât selectarea lor trebuie realizată cu discernământ și cu aceeași atenție ca și în cazul pieselor importante de mobilier. Textura materialului, rezistența, culoarea, sunt detalii de care nu trebuie să uităm, dacă vrem să facem o alegere bună. Fiecare spațiu, fiecare colț al casei este de fapt un mic univers și reflectă o parte din modul de viața și personalitatea noastră. Chiar și obiectelor utilitare sau decorative le putem da o nota personală. Important e să știm ce și cum sa alegem din multitudinea de oferte existente în materie de design interior. Beneficiind de ajutor specializat, nimic nu este lăsat la întâmplare, detaliile sunt atent studiate și rezolvate pentru păstrarea echilibrului întregului ansamblu [33].

Lumina în proiectele de design interior

Lumina are o importanță majoră în lucrările de amenajare a interioarelor. Primul pas pe care trebuie să-l facem este să stabilim dacă este suficientă lumină naturală în încăpere, raportată la destinația acesteia. De exemplu, dacă stabilim că bucătăria este centrul casei, locul cel mai important pe tot parcursul zilei, atunci este necesar ca ea să primească cât mai multa lumină naturală. Trebuie ținut cont de felul în care lumina cade pe anumite suprafețe ale încăperii; colțurile întunecate au nevoie să fie susținute subtil de lumina artificială. Obiectele dintr-o camera orientată spre sud, devin mai luminoase, iar culorile foarte tari intensificate de lumina naturală, riscă să obosească ochii. Dimpotrivă, în spațiile orientate spre nord, lumina naturală este mult estompată și este nevoie să încălzim spațiul evitând folosirea culorilor reci, închise. În funcție de lumina pe care o încăpere o primește de-a lungul anului, se poate determina destinația acesteia.

Lumina naturală vs. lumina artificial

Dacă lumina naturală nu este suficientă, avem două variante pentru a obține efectul dorit, de fapt încăperea luminoasă și confortabilă la care visăm: studierea mijloacelor prin care putem aduce în interior mai multa lumină (“decuparea” în perete a încă unei ferestre, înlocuirea ușii de lemn cu una de sticlă) sau susținerea luminii naturale prin cea artificială. Trebuie să reținem că o lumină bună – naturală dar și artificială – este unul dintre cele mai bune mijloace de a face ca un spațiu să pară mai mare decât este în realitate.

Corpuri de ilumina.

În ceea ce privește corpurile de iluminat, cel mai important este ceea ce vă doriți și ceea ce vă caracterizează. Un element nou cu un design special vă poate relaxa la sfîșitul unei zile obositoare și vă poate crea o stare de confort și bună dispoziție. Unele corpuri de iluminat reprezintă elemente de decor inedite și pot fi realizate din diverse materiale într-o paletă bogată de culori. Se remarcă panourile luminoase, în culori și dimensiuni variate, cu un efect estetic deosebit, care se pot folosi și ca perete desparțitor. Într-o încăpere se pot folosi corpuri de iluminat fixate în tavan sau pe pereți (plafoniere, aplice, spoturi) pentru iluminatul general, dar și corpuri de iluminat punctuale, pentru iluminatul local sau cel ambiental, cum sunt lampadarele, lămpile cu abajur pentru măsuțele joase. Important este să folosim cu măsură lumina artificială, pentru a crea o atmosferă relaxantă. Se pot folosi mai multe tipuri de iluminat pentru aceeași încapere, în funcție de activitățile desfășurate în acel spațiu în diverse momente ale zilei. În momentul în care ne întrebăm ce fel de corpuri de iluminat să alegem, e bine să ne gândim la atmosfera încăperii în care urmează să le amplasăm, la stilul arhitectural și de decor pe care l-am folosit. Ideal este să stabilim un plan pentru sistemul electric înainte de a începe să vopsim sau să tapetăm pereții.

3.4. Descrierea soluțiilor în design interior și a elementelor decorative

Spațiile în care locuim, lucrăm sau ne relaxăm, ne influențează viața, ne pot schimba viziunile, ne definesc stările emoționale. La creare unui design de interior în majoritatea cazurilor ne întâlnim cu o mulțime de probleme legate, chestiuni cum ar fi optimizarea spațiu încât amenajarea lor să nu devie o reală provocare. Există destule soluții și trucuri de design care contribuie la marirea vizuală a spațiilor mici, transformându-le în locuințe confortabile și spațioase și evident și cu cele de dimensiuni mai mari. Dacă avem posibilitatea, putem ușor renunța la dulapurile și dressingurile obișnuite, alegând construcția unor dulapuri încastrate în nișele din pereți. În acest fel vei câștiga extra-spațiu, atât de necesar într-un spațiu cu dimensiuni mici. Renunțăm la ușile cu funcționalitate clasică, înlocuindu-le cu cele glisante, din lemn sau din sticlă. Nu cumpărăm piese de mobilier mari, acestea vor aglomera spațiul. Alegem, pe cât posibil, piese de mobilier mici, multifuncționale, prevăzute cu spații de depozitare. Folosim inteligent înalțimea peretilor. De exemplu, în living, o soluție practică este realizarea, la comandă, a unei biblioteci cu rafturi, sertare și dulapuri, înalte până în tavan. Astfel, vom obține mai mult spațiu de depozitare pentru carți, electronice, obiecte de uz personal sau chiar haine, pastrând totodată ceilalți pereți liberi. Încercăm să păstrăm cât mai degajat spațiul la nivelul pardoselei. Alegerea mobilierului se va face în culori deschise, care vor mari vizual încăperea și îi va crea o prospețime interiorului. Ușile din sticlă transparentă sau mată, ale bibliotecii și chiar ale dulapurilor de bucătărie, contribuie și ele la mărirea vizuală a spațiilor mici. Chiar dacă albul mărește și luminează orice încăpere, e necesar să folosim și alte culori în zugrăvirea pereților sau în decorarea interiorului unei case. Putem să transformăm radical o încăpere vopsind sau îmbrăcând în tapet într-o culoare contrastantă unul din cei patru pereți ai camerei. În salon putem alege peretele pe care este amplasată comoda tv și biblioteca sau cel pe care se gasește canapeaua, iar în dormitor peretele pe care este amplasat patul. Instalăm cât mai multe surse de iluminat general și local. Lipsa luminii poate transforma și cea mai mare încăpere într-una mică și apăsătoare. Renunțăm la draperiile greoaie și opace în favoarea unor perdele vaporoase și transparente, care permite luminii naturale să pătrundă în încăpere.

Mobila aleasă pentru decorarea spațiului în care locuim face diferența dintre o clădire, o casă și un cămin locul unde te simți acasă. Mobila din lemn masiv pare a fi cea mai elegantă decorare a unei locuințe, creează o atmosferă exclusivistă și un confort deosebit. Mediul în care trăim, amenajarea acestuia, ne definește caracterul și stilul de viață, corpurile de mobilă fiind o extensie a personalității umane. Îmbinând cu succes tehnologiile moderne de procesare a lemnului, a rezultat o gamă largă de mobilier din lemn masiv, care păstrează tradiția și care vine în întâmpinarea celor care iubesc tot ce este natural, celor care își amintesc cu drag de casa bunicilor,. În realizarea pieselor de mobilier, ne-am lăsat purtați pe urmele tradiției pentru a oferi clientului un ambient în care să poată afirma cu tot sufletul că „nicăieri nu e ca acasă”.

Elemente de creare a zonelor verzi în interior. Istoria evoluției creării spațiilor verzi numără deja câteva secole. În acest timp iscusința decorării cu flori încăperile administrative și de locuit s-a transformat într-o artă, în care s-au constituit tradițiile sale și s-au evidențiat diferite curente. În primul rând aceasta este legat de tendința omului către frumusețe, doar florile redau încăperilor mai multă culoare, le atribuie un farmec deosebit. Un rol important îl au florile și pentru îmbunătățirea microclimatului încăperii, protejând construcția de influența razelor solare, de zgomotul din străzi și de praf. În perioadă caldă a anului e foarte plăcut de odohnit la un balcon, în umbră și răcoare, să savurez coloritul viu și mirosul deosebit a florilor. Pe lângă acestea plantele ce înfloresc cu aromă plăcută sunt garanția unei bune dipoziții. La crearea spațiilor verzi se pot folosi diferite plante: copaci în căzi și tufari, agățătoare și drepte, multianuale sau de un an. Chiar dacă spațiul dispus pentru zona verde e foarte mic, având fantezie și dorință e foarte ușor de-a transforma încăperea într-un colț de rai.

Lucrările de finisaj la fel au un rol important, în gasirea soluționării conceptului de design interior, ele fiind constructiv, funcțional, decorativ și igienico-sanitar și se execută în general, după ce întreaga clădire (fundații, pereți, planșee, scări etc.) și acoperișul (inclusiv învelitoarea) au fost executate. Finisajele cuprind lucrări de: pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii, tapete, tâmplărie.

Din punct de vedere funcțional, ele trebuie să asigure: confortul, izolarea termică, fonică, circulația, menținerea curățeniei etc. Lucrările de finisaj necesită un volum relativ mic de materiale, dar cu un cost mai ridicat comparativ cu al materialelor folosite la lucrările elementelor de structură, închideri, compartimentare etc.

Executarea finisajelor se face în general manual, numai unele procese tehnologice putând fi realizate mecanizat și necesită muncă de înaltă calificare. Din această cauză, lucrările de finisaj reprezintă o parte importantă din valoarea unei clădiri, influențând în mare măsură costul și consumul de manoperă (circa 15…20% din costul total și respectiv 28…30% din manopera totală a lucrărilor de construcții). Reducerea costului lucrărilor de finisaj se poate realiza prin:

a. scăderea prețului materialelor de bază și ajutătoare;

b. fabricarea în țară a unor materiale ce se importă;

c. întroducerea de materiale noi, eficiente;

d. prefabricarea elementelor de finisaj;

e. reducerea manoperei pe șantier prin întroducerea mecanizării la procesele tehnologice ale lucrărilor de finisaj;.

3.5. Structura de planificare a interiorului

Planificarea susține obiectivele și scopul proiectului și stabilește modul în care va fi efectuat proiectul, rolurile și responsabilitățile, estimările de timpi și costuri. Rezultatul planificării proiectului este planul proiectului.

Pornind de la conceptual proiectului și rezolvarea acestuia sa stabilit lista încăperilor care de la începutul proiectului este bine gândită atât funcțional cât și constructiv, astfel întrând în locoință ne orientăm usor fără a avea probleme, asta datorită faptului că s-a ținut cont de elaborarea interiorului cu cerințele de bază și de normele proiectă rii interioare. Proiectul de design interior APLICAREA ORNAMENTELOR NAȚIONALE MOLDOVENEȘTI A CASEI DE LOCUIT ÎN DESIGNUL INTERIOR MODERN, reprezintă un stil arhitectural înconjurat de un stil și elemente speciale, caracterizat printr-un nivel. Pe lot construcția are dimensiunile de 17m pe 11,20m, cu trei nivele subsol, parter și mansarda. Subsolul, cu suprafața totală de 87,75 mp, se împarte în următoarele încăperi: hol scara (.p), garaj (26,4 mp), cazangerie (.p), beci (21,60 mp),. Parterul are o suprafață de 129 mp. și este compusă din următoarele încăperi: tambur (.p), hol (21,47 mp.), grup t.sanitar (5.36, mp), camera de zi (39,23 mp), dormitor copii (16.56 mp), bucatarie+sufragerie (37,27 mp).Suprafața mansardei are 141 mp. și se împarte în mai multe odai, cum ar .fi: dormitor copii (22 mp), grup sanitar ( 9,15 mp), hol (21 mp) garderoba (12.25mp), camera pentru oaspeti (23 mp), dormitory părinți (23,50 mp), grup sanitar (13,40 mp), balcon (16,77). Conceptul locuinței joacă un rol important în activitatea unui designer, care asigură corectitudinea proiectării de interior și a eventualelor modificări a pereților portanți sau despărțitori. Astfel am propus o mică modificare a pereților pentru a da o nota mai spațioasă a construcției, deci structura de planificare a fost schimbată însă nu în ecsces, astfel la parter am facut legatura directă dintre hol, antreu și camera de zi, pentru un volum mai mare vezi anexa 5 (fig.3.5,3.6;), de asemenea bucataria și sufrageria am delimitat prin bar, factura podelei dar și prin elemente decorative în foma de bare din lemn vezi anexa 3 (fig.3.1), anexa 4 (fig.3.3,3.4), anexa 7 (fig. 3.10), anexa 8 (fig.3.11,3.12). Celelalte nivele ale locuinței nu au fost modificate. La alegerea stilului și soluționarea acestuia sa ținut cont de condițile ofreite de stil plus decorul ce întra în cadrul limetei acceptabili ai acestuia. Sa mai ținut cont evident și de situația socială, de preferințelor lor culturale și tendințele acestora de confort. Astfel sa ajuns la compromis îmbinând două stiluri diferite, enunțate în cadrul tezei mai sus.

Mergând pe aceste principii și soluții de design, sa respectat ergonomic și estetic amenajarea, mobilarea, executarea finisajelor, confortul (acustic,vizual, fiziologic necesar) și decor.

3.6. Concluzii la capitolul 3

Stilurile pot coexista. Acum în sec 21 designul încearcă să se elibereze de sub legarea a unui stil și a unei însușiri exacte, acum se poate vorbi mai mult despre tendințe în design, ce pot coexista în ciuda faptului că la prima vedere pot părea contradictorii ca de exemplu neobarocul și minimalismul. Astfel înțelegem faptul că o casă nu reprezintă exponentul unui singur stil sau a unei tendințe ci reprezintă un mixaj armonios de tendințe și stiluri pornind de la arhitectură și ajungând pâna la designul de interior, ce trebuie sa fie realizat în urma cărei rezultatul să fie impresionant dar și unitar final.

Pentru a începe un proiect de design interior trebuie sa începem prin a face un mic studiu asupra lucrurilor care ne plac și ne definesc, asupra mesajului pe care vrem să îl transmitem printr-o anumită amenajare, despre stilul noastru de viața gusturile și așteptările noastre. Interiorul unui spațiu depinde de oamenii care locuiesc în acest spațiu, de personalitatea, activitatea lor, care îi influențează pe toți cei care vor intra în acest spațiu. Așadar, definirea stilului presupune o cunoaștere de sine, a persoanelor care locuiesc în spatiul respectiv, dar și a tendințelor de influențare ale celor care vizitează spațiul destinat amenajării.

La început avem nevoie de adunat toate informațiile necesare alegerii unei tendințe de culori, idei care ne inspiră și pe care la aplicare nu ne va plictisi aprope tot timpul. Pentru a realiza un armonios mixaj de elmente cromatice, elemente arhitecturale, de decor și de design, ( mobilier, lumini, obiecte decorative etc), cel mai bine este să analizăm în detaliu mesajul, destinția și cromatica efectiv pentru a se cristaliza într-un concept unitar. Toate aceste informații și idei ne va crea o idee centrală de amenajare ce va avea la bază interesele clientului și va ține cont atât de functionalitatea cât și de estetica locuinței. Analiza și studiul de caz ne va arăta ca designul este mai mult decat culori asortate, mai mult decat un mobilier și o perdea, designul este un act cultural, iar armonia unui interior are în spate un intreg studiu de ergonomie, antropologie, cromatologie și o istorie de evoluție a artei și arhitecturii. Pentru că acum, în secolul XXI, în care pe primul loc este unicitatea individului , în care nevoia de a locui într-un spațiu personalizat, adaptat perfect nevoilor și stilului de viața al fiecaruia, este definită.

Concluzii finale

Designerii au posibilitatea de a utiliza obiecte, elemente de interior, ce corespund stilului ales, însă totuși există anumite legi și reguli de design ce caracterizează combinații a elementelor și care trebuie respectate.

Scopul principal al acestui proiect a fost realizarea unui interior cît mai original și rafinat, o interpretare modernă cu ornamente naționale în combinație a casei, deoarece designul interioarelor pe zi ce trece se schimbă, devine mai inovator din punct de vedere estetic, a structurii spațiului. Astfel, aici autorul a abordat un stil destul de des intilnit contextual actual al perioadei în care ne aflăm, însă într-o amploare cu totul diferită, originală și unică. O amenajare în stil modern, doar că se adaugă ornamentele moldovenesti, datorită mobilierului și elementelor decorative ce ne oferă acest stil. Pentru aceasta casă, proprietarii și-au dorit un design modern și fucțional incluzînd si ornamentele naționale.

În idea de a mobila un interior în stil modern-tradițional, se abordează de fapt orientarea spre un stil combinativ de exemplu cu elemente si decorațiuni etnografice, ce se potrivesc oricărui gust și oricărei exigențe, dar si din funcționalul atît necesar în zilele noastre, cu foarte mult gust, elegant și creativ. Din varietatea de a mobila un interior, se impune ca un stil considerat fără timp, adaptabil oricărui ambient, caracterizîndu-se prin funcționalitate, creînd o sugestivă armonică.

Stilul modern nu vine doar din rațiuni estetice, cît mai ales din acțiuni practice. Stilul modern presupune o deschidere la nivel visual, aceasta poate fi realizată în special prin dispunerea și aranjarea pieselor de mobilier, în cadrul acestui stil de amenajări interioare.

Pentru a gîndi un design, e mai necesar să fie ceva unic, personal, păstrînd totodată direcția generală a stilului, aproape de suflet și gustul persoanei. Principalele materiale folosite în această construcție este lemnul, cărămida, piatra inclusiv și metalul. Alegerea acestor materiale depinde de zona în care se contruiește, de resursele financiare disponibile, de gusturile viitorului proprietar și de disponibilitatea materialelo (Vezi figurile încăperilor și a fațadelor în anexe ).

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Husar. Izvoarele artei. București: Editura Meridiane, 1988. 130 p.

Avramescu Elena. Florescu Fl. B. Broderiile la români. București: E.S.I.P., 1959. 162 p.

Bănățeanu T. Petrescu P. Zderciuc B. Arta populară în România. București: Editura Meridiane, 1964. 134 p.

Ion Mincu Cap.II. Lumina și culoare în arhitectură. București: 2007. 84 p.

Normativ privind proiectarea clădirilor de locuințe (revizuire NP 016- 96). București : Elaborat de INSTITUTUL DE PROIECTARE ȘI CERCETARE ÎN CONSTRUCȚII I.P.C.T. S.A., 2002. 143p.

Prut Constantin. Dicționar de artă modernă. București: Editura Albatros, 1982. 67 p.

Panofsky Erwin. Artă și semnificație. București: Editura Meridiane, 1980. 143 р.

Brion Marcel. Arta abstractă. București: Editura Meridiane, 1972. 56 p.

Maltese Corrado. Mesaj și obiect artistic. București: Editura Meridiane, 1976. 98 p.

Clare Gibson. Dicționar de Semne și Simboluri. Oradea : Editura Aquila, 1993. 320 р.

Clare Gibson. Signs & Symbols. București: Editura Aquila, 1998. 211 р.

Harold Brunvald Jan. Tradițional House Decoration in Romania în East European. Quartelz. vol. XIV. București: Editura Albatros, 2004. 254 p.

Judith Miller. Culorile. De la stilul clasic la cel contemporan. Oradea: Editura Aquila, 1993. 145 р.

Neufert Peter . Neufert -Manualul arhitectului. Corneluis Neufert. București: Editura Alutus, 2004. 456 р.

Robert Klein. Forma și inteligibilul. București: Editura Meridiane, 1977. 332 p.

Satton Tina. Braid Vilen. Гармония цвета. Moscova: Oradea, 2004. 140 p.

Tehnica designului interior. Moscova: Oradea, 1993. 310 р.

V. Kandinsky. Extrase din scrieri. (Album Kandinsky) Geometria secreta a pictorilor. Moscova: Oradea , 1999. 221 p.

Wolfgang Pehnt. Lexicon ilustrat de arhitectură modernă. București: Editura Tehnică, 1972. 254 р.

Коваленко Ю.И. Шевченко В.. архитектора. Гражданские здания и сооружения. Kiev: Editura Aquila ,1975. 130 р.

Вильфрид Кох. Энциклопедия архитектурных стилей. Moсква: Бертельсманн, 2008. 890 р.

СНиП 2.08.02-89. Общественные здания и сооружения. Москва: Бертельсманн, 1989. 456 р.

СНиП 23-05-95. Естественное и искусственное освещение. Часть 1. Москва: 1995, 450 р.

Arhitectura locuinței tradiționale. www.m.moldovenii.md (accesat la data 03.04.14)

Arta decorarii locuinte. www.eurocor.ro. Eurocor. (accesat la data 24.04.14).

Condiții tehnice pentru construcții. www.ceconi.ro/constructii-civile-si-industriale (accesat la data 06.05.14).

Construcții. www.wikipedia.org (accesat la data 11.04.14.).

Funcția de reprezentare a locuinței. www.arhivaparlamentului.blogspot.com (accesat 22.03.2014 ).

Design interior. www.eurocor.ro. Eurocor. (accesat la data 24.04.14).

Despre Construcții. www.constructidecalitate.wgz.ro ( accesat la data 07.05.14).

Istoria casei. www.incasa.ro. (accesat la data 19.03.14).

Igiena, sănătatea oamenilor. www.biblioteca.regielive.ro (accesat la data 11.04.14).

Locuința. www.referat-gimnaziu.ro (accesat la data 12.04.14).

Parțile principale ale clădirii. http://biblioteca.regielive.ro (accesat la data 02.05.14).

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Facultatea Informatică și Inginerie

Catedra Design

ANEXE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

APLICAREA ORNAMENTELOR POPULARE MOLDOVENEȘTI ÎN DESIGNUL INTERIORULUI MODERN AL UNEI CASE DE LOCUIT

Ergonomia mobilierului

Anexa 1

Fig.2.1 Schițe Etape ale

Fig. 2.2 Scaun ergonomic

Fig. 2.3 Pozițiile mobile

Anexa 2

Fig. 2.4 Ergonomia mobilierului de bucătărie

.

Fig. 2.5 Dimensiunile standartizate, funcționale.

Anexa 3

Interioarele casei de locuit

Fig 3. 1. Perspectiva bucătariei + sufragerie.

Fig 3. 2. Fațada Principală a casei de locuit.

Anexa 4

Fig.3.3. Interiorul Bucătariei din interior

Fig.3.4. Interorul bucătăriei din alt unghi .

Anexa 5

Fig.3.5 Holul casei.

Fig.3.6. Decorarea din hol al peretelui.

Anexa 6

Fig.3.7. Fațada în perspectivă 1.

Fig. 3 .8. Fațada în perspectvă 2

Anexa 7

Fig.3.9. Fațada în perspectivă 3.

3.10. Perspectiva bucătăriei din interiorul casei de locuit.

Anexa 8

Fig.3.11. Secvența în perspectivă a mesei stilizate din bucătărie.

Fg.3.12. Din bucătărie spre hol.

Anexa 9

Fig.3.13. Ornamente populare moldovenești stilizate.

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului lucrării de licentă

Subsemntatul……………………………………………………………………………………….,

absolvent al Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea

……………………………………………………………………………………………………. , ………………………,

specialitatea ……………………………………………………………………….., promoția ……………………………,

declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență cu titlul:

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………elaboratà sub îndrumarea

d-na……………………………………………………………………………, pe care urmează să

o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență, monografii, lucrări de specialitate,

articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului sau într-o bază de date în acest scop.

Data……………….. Semnătură student……………………………….

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Husar. Izvoarele artei. București: Editura Meridiane, 1988. 130 p.

Avramescu Elena. Florescu Fl. B. Broderiile la români. București: E.S.I.P., 1959. 162 p.

Bănățeanu T. Petrescu P. Zderciuc B. Arta populară în România. București: Editura Meridiane, 1964. 134 p.

Ion Mincu Cap.II. Lumina și culoare în arhitectură. București: 2007. 84 p.

Normativ privind proiectarea clădirilor de locuințe (revizuire NP 016- 96). București : Elaborat de INSTITUTUL DE PROIECTARE ȘI CERCETARE ÎN CONSTRUCȚII I.P.C.T. S.A., 2002. 143p.

Prut Constantin. Dicționar de artă modernă. București: Editura Albatros, 1982. 67 p.

Panofsky Erwin. Artă și semnificație. București: Editura Meridiane, 1980. 143 р.

Brion Marcel. Arta abstractă. București: Editura Meridiane, 1972. 56 p.

Maltese Corrado. Mesaj și obiect artistic. București: Editura Meridiane, 1976. 98 p.

Clare Gibson. Dicționar de Semne și Simboluri. Oradea : Editura Aquila, 1993. 320 р.

Clare Gibson. Signs & Symbols. București: Editura Aquila, 1998. 211 р.

Harold Brunvald Jan. Tradițional House Decoration in Romania în East European. Quartelz. vol. XIV. București: Editura Albatros, 2004. 254 p.

Judith Miller. Culorile. De la stilul clasic la cel contemporan. Oradea: Editura Aquila, 1993. 145 р.

Neufert Peter . Neufert -Manualul arhitectului. Corneluis Neufert. București: Editura Alutus, 2004. 456 р.

Robert Klein. Forma și inteligibilul. București: Editura Meridiane, 1977. 332 p.

Satton Tina. Braid Vilen. Гармония цвета. Moscova: Oradea, 2004. 140 p.

Tehnica designului interior. Moscova: Oradea, 1993. 310 р.

V. Kandinsky. Extrase din scrieri. (Album Kandinsky) Geometria secreta a pictorilor. Moscova: Oradea , 1999. 221 p.

Wolfgang Pehnt. Lexicon ilustrat de arhitectură modernă. București: Editura Tehnică, 1972. 254 р.

Коваленко Ю.И. Шевченко В.. архитектора. Гражданские здания и сооружения. Kiev: Editura Aquila ,1975. 130 р.

Вильфрид Кох. Энциклопедия архитектурных стилей. Moсква: Бертельсманн, 2008. 890 р.

СНиП 2.08.02-89. Общественные здания и сооружения. Москва: Бертельсманн, 1989. 456 р.

СНиП 23-05-95. Естественное и искусственное освещение. Часть 1. Москва: 1995, 450 р.

Arhitectura locuinței tradiționale. www.m.moldovenii.md (accesat la data 03.04.14)

Arta decorarii locuinte. www.eurocor.ro. Eurocor. (accesat la data 24.04.14).

Condiții tehnice pentru construcții. www.ceconi.ro/constructii-civile-si-industriale (accesat la data 06.05.14).

Construcții. www.wikipedia.org (accesat la data 11.04.14.).

Funcția de reprezentare a locuinței. www.arhivaparlamentului.blogspot.com (accesat 22.03.2014 ).

Design interior. www.eurocor.ro. Eurocor. (accesat la data 24.04.14).

Despre Construcții. www.constructidecalitate.wgz.ro ( accesat la data 07.05.14).

Istoria casei. www.incasa.ro. (accesat la data 19.03.14).

Igiena, sănătatea oamenilor. www.biblioteca.regielive.ro (accesat la data 11.04.14).

Locuința. www.referat-gimnaziu.ro (accesat la data 12.04.14).

Parțile principale ale clădirii. http://biblioteca.regielive.ro (accesat la data 02.05.14).

ANEXE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

APLICAREA ORNAMENTELOR POPULARE MOLDOVENEȘTI ÎN DESIGNUL INTERIORULUI MODERN AL UNEI CASE DE LOCUIT

Ergonomia mobilierului

Anexa 1

Fig.2.1 Schițe Etape ale

Fig. 2.2 Scaun ergonomic

Fig. 2.3 Pozițiile mobile

Anexa 2

Fig. 2.4 Ergonomia mobilierului de bucătărie

.

Fig. 2.5 Dimensiunile standartizate, funcționale.

Anexa 3

Interioarele casei de locuit

Fig 3. 1. Perspectiva bucătariei + sufragerie.

Fig 3. 2. Fațada Principală a casei de locuit.

Anexa 4

Fig.3.3. Interiorul Bucătariei din interior

Fig.3.4. Interorul bucătăriei din alt unghi .

Anexa 5

Fig.3.5 Holul casei.

Fig.3.6. Decorarea din hol al peretelui.

Anexa 6

Fig.3.7. Fațada în perspectivă 1.

Fig. 3 .8. Fațada în perspectvă 2

Anexa 7

Fig.3.9. Fațada în perspectivă 3.

3.10. Perspectiva bucătăriei din interiorul casei de locuit.

Anexa 8

Fig.3.11. Secvența în perspectivă a mesei stilizate din bucătărie.

Fg.3.12. Din bucătărie spre hol.

Anexa 9

Fig.3.13. Ornamente populare moldovenești stilizate.

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului lucrării de licentă

Subsemntatul……………………………………………………………………………………….,

absolvent al Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea

……………………………………………………………………………………………………. , ………………………,

specialitatea ……………………………………………………………………….., promoția ……………………………,

declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență cu titlul:

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………elaboratà sub îndrumarea

d-na……………………………………………………………………………, pe care urmează să

o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență, monografii, lucrări de specialitate,

articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului sau într-o bază de date în acest scop.

Data……………….. Semnătură student……………………………….